Fracţiunii Partidului Popular Creştin Democrat
din Parlamentul Republicii Moldova
Doamnă Preşedinte,
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Onorată asistenţă,
Fracţiunea parlamentară a Partidului Popular Creştin Democrat îşi exprimă îngrijorarea profundă în legătură cu recentele evoluţii ale relaţiilor Federaţiei Ruse cu Republica Moldova privind dosarul transnistrean.
Aşa cum se cunoaşte, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în unanimitate, la 10 iunie 2005, Declaraţia cu privire la iniţiativa Ucrainei în problema reglementării conflictului transnistrean, Apelul cu privire la criteriile de democratizare a zonei transnistrene a Republicii Moldova şi Apelul cu privire la principiile şi condiţiile demilitarizării zonei transnistrene, iar la 22 iulie 2005 – Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului, ca paşi importanţi în reglementarea paşnică şi durabilă a celei mai grave probleme cu care se confruntă ţara noastră.
Acţionând în acelaşi spirit constructiv şi în interesul legitim al popoarelor noastre, prim-miniştrii Republicii Moldova şi Ucrainei, Vasile Tarlev şi Iuri Ehanurov, au semnat la 30 decembrie 2005 Declaraţia comună cu privire la reglementarea tranzitării mărfurilor peste frontiera de stat, declaraţie pusă în aplicare începând cu data de 3 martie curent, ca măsură de bază pentru curmarea contrabandei din zona de este a Republicii Moldova. Comunitatea internaţională şi principalii partenerii ai Republicii Moldova – Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, OSCE, Consiliul Europei şi o serie de state europene – au apreciat înalt paşii întreprinşi în comun de Republica Moldova şi Ucraina pentru asigurarea unui regim legal şi transparent al circulaţiei mărfurilor pe segmentul transnistrean al fronierei moldo-ucrainene de stat. Aceste măsuri constructive, conforme cu criteriile şi principiile ONU şi ale altor organisme internaţionale din care Republica Moldova face parte, au provocat reacţii disproporţionate, agresive şi provocatoare atât din partea regimului separatist şi criminal din estul ţării noastre, cât şi din partea autorităţilor Federaţiei Ruse. Astfel, la 10 martie 2005 Duma de Stat de la Moscova a adoptat o declaraţie prin care sprijină făţiş regimul Smirnov-Antiufeev şi încurajează autoizolarea economică regiunii, în detrimentul cetăţenilor Republicii Moldova şi a agenţilor economici ţinuţi în captivitate de câţiva cetăţeni ai Federaţiei Ruse care şi-au arogat prin impostură şi prin protecţia unei armate străine controlul părţii de est a ţării noastre. Reacţii similare au urmat din partea Ministerului Afacedrilor Externe al Federaţiei Ruse şi a Ambasadorului acestei ţări în Republica Moldova, Nikolai Reabov. Acesta din urmă a dezlănţuit o adevărată isterie antimoldovenească, proferând ameninţări, denaturând esenţa raporturilor interstatale moldo-ruse şi sfidând principiile dreptului internaţional care trebuie să guverneze raporturile dintre state. La 22 martie curent Ambasada Federaţiei Ruse la Chişinău a trimis Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova o Notă diplomatică în termeni sfidători privind aşa-numitul „ajutor umanitar” acordat din Federaţia Rusă regimului banditesc de la Tiraspol. Acuzaţiile minicinoase formulate de amabasadorul Reabov împotriva Republicii Moldova şi invocarea unor pretinse „interese legitime” ale Rusiei în Republica Moldova, dincolo de cadrul raporturilor bilaterale moldo-ruse, au scandalizat opinia publică naţională şi internaţională şi au determinat reacţia adecvată a autorităţilor statului nostru. Discursul public răutăcios şi ameninţător al amabasadorului Reabov trădează calitatatea lui de avocat al separatismului transnistrean, de reprezentant al unor cercuri imperialiste şi mafiote care continuă să paraziteze pe seama situaţiei dificile din estul Republicii Moldova. Prin declaraţiile nesăbuite şi revizioniste ale ambasadorului Reabov, Federaţia Rusă sfidează Republica Moldova şi poporul ei suveran, precum şi arhitectura politică actuală de pe continent.
Fracţiunea parlamentară a Partidului Popular Creştin Democrat califică drept provocatoare acţiunile de ultimă oră ale autorităţilor Federaţiei Ruse şi campania antimoldovenească orchestrată de la Moscova. Atitudinea neprietenească a Federaţiei Ruse faţă de Republica Moldova scoate în evidenţă complicitatea autorităţilor oficiale ruse cu regimul ilegal din estul ţării noastre, nedorinţa acestor autorităţi de a contribui real la soluţionarea echitabilă şi durabilă a conflictului transnistrean prin retragerea necondiţionată, completă şi imediată a trupelor şi arsenalului militar rus din regiune, în conformitate cu angajamentele asumate de Federaţia Rusă în cadrul OSCE şi Consiliului Europei.
Informaţiile de ultimă oră confirmă că autorităţile ruse împreună cu regimul banditesc de la Tiraspol pun la cale un şir de acţiuni destabilizatoare şi provocatoare împotriva ţării noastre. Reluând metode din ultima campanie electorală, protectorii unor elemente criminale ca Grigori Karamalak au anunţat deja un nou aşa-zis congres al moldovenilor la Moscova, finaţează simularea de proteste ale locuitorilor din stânga Nistrului, alimentează o psihoză generală antimoldovenească în Rusia şi în teritoriul Republicii Moldova controlat de armata rusă, îşi reactivează reţelele de influenţă din cadrul politic, economic şi mediatic al ţării noastre urmăresc sabotarea eforturilor autorităţilor Republicii Moldova şi ale comunităţii internaţionale de reglementare paşnică şi durabilă a conflictului transnistrean. La toate aceste acţiuni se adaugă şi represaliile economice camuflate la care recurge Federaţia Rusă contra Republicii Moldova.
Pornind de la cele expuse mai sus, fraciunea parlamentară a Partidului Popular Creştin Democrat face apel la întreaga clasă politică din ţară să manifeste o exemplară solidaritate naţională pentru respingerea presiunilor externe şi diversiunilor îndreptate împotriva independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Grupul parlamentar creştin-democrat cheamă autorităţile legitime ale statului să dea dovată de fermitate şi patriotism în apărarea intereselor statului. De asemenea, ne adresăm populaţiei Republicii Moldova, din dreapta şi din stânga Nistrului, să fie alături de autorităţile constituţionale ale ţării, în acelaşi efort de respingere a oricăror acţiuni destabilizatoare inspirate dinafară.
Fracţiunea Partidului Popular Creştin Democrat propune crearea astăzi a unui grup de lucru pentru elaborarea unei Declaraţii a Parlamentului Republicii Moldova cu privire la recentele evoluţii ale raporturilor interstatale moldo-ruse şi situaţia din partea de est a ţării. În opinia noastră, declaraţia, reflectând atitudinea oficială a Parlamentului în aceste chestiuni, va trebui adoptată la şedinţa următoare a Legislativului.
Vă mulţumesc !
Chişinău, 23 martie 2006


