Interviu cu deputatul Vlad Cubreacov
- La 26 martie 2008, în toiul Postului Mare, Patriarhia Moscovei a plasat pe site-ul său o „Declaraţie a Serviciului de presă al Sectorului Relaţii Externe Bisericeşti cu privire la argumentele reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române care justifică decizia de creare a eparhiilor “Mitropoliei Basarabiei”". Cum calificaţi această Declaraţie?
- Declaraţia, care vine la patru luni de la ultima rundă de negocieri de la mănăstirea Troyan din Bulgaria dintre delegaţiile celor două Patriarhii, are 91 de paragrafe. Ea a fost publicată la Chişinău de ziarul „Moldavskie Vedomosti” şi a fost întâmpinată cu entuziasm de presa separatistă de la Tiraspol. Regret că nu a fost comentată până acum de nici un preot de la noi. „Argumentele” părţii moscovite, prezentate în cunoscuta manieră speculativă a imperialismului rus, pot fi împărţite în câteva categorii: 1. etnice, 2. lingvistice, 3. culturale, 4. istorice, 5. politice, 6. canonice. Declaraţia, scrisă în spiritul cel mai urât şi făţarnic al propagandei imperiale ruseşti, invocă numele unor personalităţi ale culturii şi istoriei noastre naţionale care ar fi combătut originea, identitatea şi unitatea românească, servindu-i Patriarhiei Ruse „argumente” împotriva Mitropoliei Basarabiei şi a Patriarhiei Române. Aceste personalităţi sunt: Sfinţii Ierarhi Varlaam şi Dosoftei, Mitropoliţi ai Moldovei, domnitorii Vasile Lupu şi Dimitrie Cantemir, Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, episcopul Neofit Scriban, mitropolitul Veniamin Costachi şi alţii. Sunt aduse în atenţie, între altele, câteva lucrări: „Cazania”, carte de predici şi învăţături ale mitropolitului Varlaam (1643) şi „Pravila” domnitorului Vasile Lupu (1646) – primul cod de legi tipărit în Moldova. În Declaraţie se face în mod voit confuzie între mai mulţi termeni ca: Moldova, Basarabia, Principatul Moldovei, Republica Moldova, interfluviul pruto-nistrean, acestea desemnând realităţi politice şi geografice diferite ca timp şi spaţiu. Nu vreau să ne referim aici la partea canonică, pentru că sunt convins că Patriarhia Română va da o apreciere adecvată şi competentă slabelor „argumente” de natură canonică ale părţii ruse, aşa cum a făcut-o în 1993 fericitul în adormire şi vrednicul nostru de pomenire patriarh Teoctist Arăpaşu.
Patriarhia Moscovei vede în Republica Moldova doar 2,2% de români
- În ce anume constau aceste argumente ale Patriarhiei Moscovei, altele decât cele de natură canonică?
- Autorii Declaraţiei susţin că sub aspect etnic românii şi moldovenii sunt neamuri diferite, că există o limbă moldovenească distinctă de cea română, că moldovenii ar fi fost supuşi românizării în perioada interbelică, că Basarabia nu a fost smulsă în 1812 din trupul Moldovei, ci alipită Imperiului Ţarist prin eliberare de sub jugul turcesc, că în 1918, Basarabia ar fi fost ocupată de România, că etnogeneza moldovenilor se limitează la interfluviul pruto-nistrean şi că s-ar datora triburilor păgâne ale slavilor, germanicilor, hunilor şi avarilor, pe fundalul unei slabe influenţe romane anterioare, că în 1940 şi 1944, Basarabia ar fi fost eliberată de sub ocupaţia românească, respectiv, fascistă, că sub ţarii ruşi şi sub soviete, moldovenii au cunoscut o adevărată renaştere a culturii lor naţionale, aflate până atunci în criză. Să cităm doar două fragmente din Declaraţia Patriarhiei Moscovei: 1. „Tendinţa de a trata sub aspect etnic Canonul 34 apostolic situaţia bisericească din Republica Moldova, cu trimitere la faptul că credincioşii ortodocşi din acest stat „sunt în cea mai mare parte a lor români şi ei, potrivit Canonului respectiv, trebuie să aibă clerici şi ierarhi de un neam cu ei, aflaţi în comuniune cu Biserica Mamă, respectiv cu Biserica Ortodoxă Română”, cu atât mai mult nu este potrivit, întrucât, conform datelor recensământului de stat desfăşurat în anul 2004, românii constituie doar 2,2% din populaţia Republicii Moldova. În acelaşi timp, ortodocşi sunt şi moldovenii, şi ruşii, şi ucrainenii, şi găgăuzii, şi bulgarii, care la un loc constituie 96% din populaţia Republicii”; 2. „Dezvoltarea culturii şi spiritualităţii Moldovei şi Rusiei, care s-au produs în anii 1812-1918 în condiţiile statului unic, constituie o continuare a acelor bune tradiţii care se leagă cu un fir viu din cele mai adânci timpuri”. Nu voi relua aici întregul cortegiu de aberaţii şi ofense aduse neamului nostru de către Patriarhia din preajma Kremlinului. Cei interesaţi pot găsi textul acestei declaraţii pe site-ul Bisericii Ruse.
- Vreţi să abordăm astăzi toată gama de probleme pe care le ridică Declaraţia Patriarhiei Moscovei sau ne limităm doar la unele dintre aspecte?
- Aş prefera să începem şi să ne limităm la aspectele de ordin identitar. La cele de ordin istoric sau canonic am putea reveni, eventual, cu altă ocazie, întrucât este greu să polemizezi pe scurt cu idei şi persoane dominate de românofobie şi angajate în servirea intereselor imperiale ale Moscovei.
Prima carte tipărită în Moldova este o „Carte Românească de învăţătură”
- De acord. În Declaraţie se vorbeşte despre unele cărţi bisericeşti concrete ca fiind scrise în limba moldovenească, alta decât cea română…
- Amuzant este că autorii Declaraţiei evită să dea titlurile complete ale lucrărilor invocate, pentru că dacă le-ar da integral acestea s-ar întoarce împotriva lor şi le-ar răsturna întreaga argumentaţie. Să limpezim lucrurile şi să pornim de la „Cazania” lui Varlaam, citată de Patriarhia Moscovei în paragraful 36 al Declaraţiei. Este corect să arătăm că această Cazanie se numeşte pe scurt „Carte Românească de Învăţătură” şi că este tipărită în limba română. Dacă fraţii pravoslavnici de la Moscova nu ne cred, le recomandăm să consulte marile biblioteci din Rusia, cel puţin la Moscova şi Petersburg, şi să găsească unul din mai multele originale ale lucrării cu pricina, pe oglinda paginii de titlu a căreia vor putea citi următoarele: „CARTE ROMÂNEASCĂ // DE ÎNVĂŢĂTURĂ // DUMENECELE // preste an şi la praznice împărăteşti şi la sfinţi Mari. // Cu zisa şi cu toată cheltuiala // LUI VASILIE VOIVODUL // şi domnul ţării Moldovei din multe // scripturi tălmăcită din limba // slovenească pre limba Romeniască. // DE VARLAAM MITROPOLITUL // De Ţara Moldovei. // În Tipariul Domnesc. În Mănăstirea // a trei S[feti]teli în Iaşi de la Hs. 1643″. Nu mai avem nimic de adăugat. Lucrurile sunt cât se poate de clare: prima carte tipărită în Moldova, la Iaşi, este o carte românească, în limba română, adresată românilor din Moldova, dar şi celor din alte părţi locuite de ei din vechime. Această „Carte Românească de Învăţătură”, care cuprinde 74 de predici pentru toate duminicile dintr-un an şi pentru sărbătorile mai însemnate ale Bisericii, s-a răspândit în toate provinciile româneşti, dar mai ales în Transilvania, întărind unitatea de credinţă şi de neam a românilor de o parte şi de alta a munţilor Carpaţi. Este de reţinut că luminatul Domn al Moldovei, Vasile Lupu, care a suportat întreaga cheltuială pentru tipărirea cărţii a scris cu mâna lui, în loc de prefaţă, un „Cuvânt împreună câtre toatî semenţia romeneascî” în care citim până astăzi şi pot citi şi fraţii noştri de la Moscova următoarele: „Io, Vasilie Voievod, cu darul lui Dumnedzău ţiitoriu şi biruitoriu şi Domn a toată Ţara Moldovei, dar şi milă şi pace şi spăşenie a toată semenţia românească pretutindere ce să află pravoslavnici în această limbă, cu toatî inima cerem de la Domnul Dumnedzău şi izbăvitorul nostru Hristos. Dintru cât s-a îndurat Dumnedzău dintru mila sa de ne-au dăruit, dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească, întâiu de laudă lui Dumnedzău, după aceea de învăţătură de folos sufletelor pravoslavnici”. Se ştie că Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, a mai publicat şi alte lucrări, multe dintre ele originale, prin care a ţinut să sublinieze identitatea românească a sa şi a păstoriţilor săi, dar şi a celor de un neam cu ei din alte ţinuturi. Astfel, remarcăm cunoscutul „Răspuns împotriva Catihismului calvinesc”. Această lucrare a fost scrisă ca reacţie la faptul că în 1642, calvinii din Transilvania au tipărit în satul Prisaca, cu aprobarea principelui Gheorghe Rakoczy, un Catehism calvinesc în limba română, pentru scopuri prozelitiste. Învăţatul şi sfântul Mitropolit Varlaam adresează „Răspunsul…” său, tipărit la Iaşi, „iubiţilor creştini şi cu noi de un neam români, pretutindeni tuturor ce se află în părţile Ardealului şi în alte părţi pretutindeni ce sunteţi cu noi într-o credinţă”, „ca nu cumva să se întâmple să fie neşcine sfătuit şi amăgit de vicleşugul şarpelui adică al ereticilor”. Spuneţi şi dumneavoastră ce valoare mai au speculaţiile în materie etnolingvistică ale Patriarhiei Moscovei în faţa acestor cuvinte pline de adevăr ale sfântului nostru Mitropolit? Să nu uităm că o altă dovadă a conştiinţei şi unităţii de neam prin Biserică ne-a fost dată de Sfântul Mitropolit Varlaam care, procedând ca un Patriarh, a convocat, în 1645, la Iaşi un sinod al tuturor ierarhilor din Moldova şi Ţara Românească. Acel sinod comun al principatelor româneşti extracarpatice a aprobat „Răspunsul împotriva Catihismului calvinesc”, şi a preînchipuit, pentru întâia oară, nevoia de unificare bisericească a românilor din cele trei principate ale Moldovei, Munteniei şi Ardealului.
- Spuneaţi că şi un alt mare mitropolit al Moldovei este invocat de Biserica Rusă împotriva Patriarhiei Române…
- Ei se referă la mitropolitul Dosoftei şi iarăşi degeaba, pentru că autorii Declaraţiei calcă din nou în străchini. Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, scoate la 1673 o Psaltire în versuri «pre limba românească», şi tot el scrie în Domnii Ţării Moldovei: «Descălecat-au ţara domnul Dragoş-Vodă // Fericită, buiacă, cu tot felul de roadă, // Când au adus într-însa româneasca limbă, // De bun neam şi ferită de la calea strâmbă…». De asemenea, Sfântul Ierarh Dosoftei tipăreşte, în anul 1679, „Dumnezăiasca liturghie acmu întâi tipărită rumâneşte, cu multă osârdie, să-nţăleagă toţ spăsenia lui Dumnezău cu întreg înţăles. Tipăritu-s-au la svânta Mitropolie în Iaş, mesiţă mai, în anul 7187.”
- Numele domnitorului Vasile Lupu, contemporan cu Sf. Mitropolit Varlaam, este, de asemenea, invocat de Biserica Rusă contra Patriarhiei Române, arătându-se că a tipărit „Pravila”…
- Dar şi de această dată fraţii pavoslavnici de la Moscova dau cu oiştea în gard şi se fac de râs, rămânând la jumătate de cale între ignoranţă şi perfidie imperială. „Pravila” lui Vasile Lupu, de care vorbeşte Patriarhia Rusă, tipărită la Iaşi, în 1646, se numeşte, de fapt, astfel: „Carte românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti şi de la alte giudeaţe cu dzisa şi cu toată cheltuiala lui Vasilie Voievodul şi Domnul Ţării Moldovei din multe scripturi tălmăcită din limba Ilenească pre limba Românească” şi conţine norme de drept civil, vamal, fiscal şi canonic. Ce poate fi mai clar decât titlul complet al acestei cărţi? Mă şi mir că la Moscova aceste lucruri nu sunt cunoscute, iar dacă sunt cunoscute nu mă mir că sunt falsificate cu rea-credinţă.
Românul ardelean Bănulescu-Bodoni a tipărit cărţi în limba română pentru românii din jumătatea Moldovei ocupate de ruşi
- Patriarhia Moscovei nu a trecut cu vederea nici numele mitropolitului Bănulescu-Bodoni, pe care îl înregimentează în tabăra moldoveniştilor antiromâni…
- Într-adevăr, Biserica Rusă vorbeşte în Declaraţia sa de mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, român ardelean născut la Bistriţa Năsăud, deci în Transilvania, încercând în mod ridicol să ni-l prezinte ca pe un neromân şi moldovean de extracţie pură. Dar iată că mitropolitul Bănulescu-Bodoni însuşi, tipărind la 3 august 1815, în tipografia exarhicească din Chişinău, Liturghia tradusă din limba slavonă după o ediţie sinodală moscovită, îi contrazice pentru eternitate pe actualii noştri neprieteni de la Moscova. Liturghia a fost publicată „cu blagoslovenia Prasfântului îndreptătorului Sinod” „a toată Rossia”. În Precuvântarea Liturghiei, mitropolitul Bănulescu-Bodoni arată că a adăugat „Sinaxarul celor 12 luni, cu toate prochimenele trebuincioase preste tot anul, şi cu alte folositoare învăţături spre povăţuirea preoţilor, care învăţături în cele mai denainte rumâneşti nu se află”. Bănulescu-Bodoni continuă: „Drept aceia de trebuinţă am socoti a arăta aicea deobşte la toţi, iară mai ales preoţilor care slijesc în limba rumânească, că aflând într-această Liturghie oareşi care cuvinte într-alt chip tălmăcite, nu precum să află în cele mai dinainte rumâneşti tipărite Liturghii, să nu se mire de aceasta, nici să socotească a fi greşeală…”. În 1815, mitropolitul Bănulescu-Bodoni tipăreşte şi un Molitfelnic, în a cărui Precuvântare spune: „Molitfelnic, adică rânduiala cântărilor de rugăciuni, tălmăcit din cel slavonesc, care se tipăreşte în Rossia şi să întrebuinţează în pravoslavnicile biserici, s-au tipărit acum întâi şi în româneşte în exarhiceasca tipografie a Basarabiei pentru bisericile şi preoţii moldoveni a eparhiei aceşteia.” În 1817, mitropolitul Bănulescu-Bodoni tipăreşte o altă carte, intitulată pe lung: „Rânduiala Panihidei, ce să face pentru răposaţi Marii Domni împăraţi şi împărătese: pentru ţari şi ţariţe a toată Rossia, şi pentru preaînălţata lor familie. S-au tălmăcit pe limba românească, din cea slovenească, şi s-au tipărit în exarhiceasca tipografie din mitropolia Chişinăului, pentru trebuinţa şi înlesnirea slujitorilor moldoveni, din eparhia Chişinăului, la anul 1817.” În Precuvântare, mitropolitul spune: „Drept aceia noi tălmăcind de pe limba slovenească pe cea românească (…) păstoreşte îndemnându-vă poruncim preacuvioşiilor voastre arhimandriţi, igumeni şi cucerniciilor voastre protopopi şi preoţi din oblastiea Basarabiei, ca să săvârşiţi negreşit după această bisericească rânduială (…)”. De remarcat că şi Biblia de la 1819, intitulată „Biblia adică Dumnezeiască scriptură a legii vechi şi a ceiu noao cu cheltuiala Rossieneşcii Societăţi a Bibliei. În Sanctpetersburg în tipografia lui Nic. Grecia în anul 1819 august 15 zile”, în Prefaţa sa ne anunţă că „cu blagoslovenia sfântului îndreptătorului a toată Rossiei Sinod Dumnezeească scriptură a legii vechi acei noao de tălmăcire românească, carea mai întâiu s-au tipărit în Transilvania, iara acum s-au tipărit cu cheltuiala Rossieneşci Soţietăţi a Bibliei, în păzita de Dumnezeu împărătească cetate Sanctpeterburg, în anul de la zidirea lumii 7327, iar de la întruparea Cuvântului lui Dumnezeu 1819 indiction 6, în a noaosprezăcilea an al fericitei şi pacinicii stăpâniri al împărăteştii sale măriri”. Mitropolitul Bănulescu-Bodoni a tipărit şi alte cărţi liturgice în care termenii de moldovean şi român alternează ca sinonime, după cum şi limba noastră este numită când românească, când moldovenească, arătând că aceste noţiuni, cu toată cenzura rusească, erau recunoscute ca interschimbabile, întrucât vizau o singură realitate etnică şi lingvistică. În ediţia pe anul 1909 a revistei Societăţii istorico-arheologice bisericeşti basarabene găsim un studiu relevant, aparţinându-i preotului A. Celac, „Бессарабские богослужебные книги на румынском языке” („Cărţile de cult bisericesc din Basarabia în limba română” – n. n.). Cenzura ţaristă de la Odesa nu a redactat nici titlul, nici conţinutul acelui studiu, aşa cum i-ar fi plăcut poate astăzi Patriarhiei Ruse de la Moscova. În mare parte, acel studiu este consacrat tipăriturilor româneşti scoase în Tipografia înfiinţată de Bănulescu-Bodoni.
- S-ar putea ca Patriarhia Moscovei să recunoască până la urmă că Bănulescu- Bodoni era român ardelean prin naştere şi că putea confunda lucrurile la bătrâneţe…
- Să vă dau atunci un alt exemplu demn de reţinut. Patriarhia Moscovei îl invocă şi pe arhiepiscopul de origine ucraineană Dumitru Sulima, urmaşul lui Bănulescu-Bodoni. Prima carte tipărită de Dumitru Sulima este „Pentru datoriile presviterilor de popor”. Din titlul complet al cărţii aflăm că „s-au tălmăcit pre limba românească de pre cea slovenească cărticica aceasta, ce se numeşte: Pentru datoriile presviterilor de popor, şi s-a tipărit în duhovniceasca tipografie a Basarabiei, în oraşul Chişinău, la anul de la zidirea lumii 7331, iar de la naşterea după trup a lui Dumnezeu Cuvântul 1823, indictul II, în luna lui Iunie”. Nu cred că trebuie să mai insist şi asupra altor exemple din chiar sânul Bisericii Ruse care răstoarnă viclenia autorilor Declaraţiei îndreptate împotriva Mitropoliei Basarabiei şi a Patriarhiei Române. Asemenea exemple sunt nenumărate, pentru că în Biserica Rusă au mai fost şi oameni cu obraz şi cu frică de Dumnezeu, neafectaţi de microbul imperialist al poftei de stăpânire peste alte neamuri.
Adevărata Mitropolie a Moldovei şi Patriarhia de Constantinopol au protestat contra ocupaţiilor canonice ruseşti dispuse de ţari.
- Şi asta când ştim că cei doi ierarhi, Bănulescu-Bodoni şi Sulima, nu puteau fi suspectaţi de a fi neloiali intereselor şi propagandei ruseşti din epocă…
- Aşa este. Patriarhia Moscovei încearcă astăzi să facă opozabili cei doi termeni complementari, unul etnonim (român) şi altul infranim, adică un nume mic regional al românilor (moldovean), străduindu-se din răsputeri să ne convingă că tot ceea ce este românesc nu poate fi moldovenesc şi viceversa. Ba bine că tocmai numele de Moldova şi moldovean, ca şi cel de Basarabia şi basarabean ca nume pentru românii din partea de răsărit a Moldovei, se întorc chiar împotriva propagandei şi „argumentaţiei” ruseşti de două parale. Patriarhia de la Moscova uzurpează numele de Moldova când îi atribuie structurii sale din Republica Moldova titulatura de „întreaga Moldovă”. Se ştie că Mitropolia Moldovei există neîntrerupt din 1401 în partea de bază a Moldovei, cu reşedinţa la Suceava, iar mai târziu la Iaşi. Din acea Mitropolie a întregii Moldove a smuls autocraţia rusă partea ei de răsărit asupra căreia a extins artificial, dar s-a încetăţenit cu timpul, un alt nume românesc, cel de Basarabia, care înseamnă ţară a Basarabilor, dinastie domnitoare în Ţara Românească. Ceea ce nu poate explica logic şi acceptabil Patriarhia Moscovei este raptul a jumătate din Mitropolia Moldovei, trup din trupul bisericesc al căreia Basarabia a fost timp peste 400 de ani, de dinainte de 1401 şi până în 1813. Am văzut speculaţii de ultimă oră cum că până şi Patriarhia Ecumenică de Constantinopol ar condamna reactivarea Mitropoliei Basarabiei şi a eparhiilor ei constitutive istorice. Nimic mai fals. Atunci când Sinodul dirigent de la Sankt Petersburg a ocupat canonic Mitropolia Moldovei şi când l-a impus ca Mitropolit pe românul transilvănean Gavriil Bănulescu-Bodoni, un pion al administraţiei politice ruseşti, Patriarhia Ecumenică de Constantinopol şi mitropoliţii legitimi ai întregii Moldove, Iacob Stamati, iar mai apoi şi Veniamin Costachi, au protestat. Gavriil Bănulescu-Bodoni a fost numit episcop vicar de Tighina şi Cetatea Albă la 26 decembrie 1791, de către ţarina Ecaterina a II-a, prin ucaz imperial, fapt împotriva căruia Patriarhia de Constantinopol a protestat. La 2 februarie 1792, ruşii l-au numit abuziv şi necanonic pe Bănulescu-Bodoni Mitropolit al Moldovei, acesta fiind instalat de comandantul suprem al armatei ruse de ocupaţie, generalul Cehovsky. Şi de această dată Patriarhia de Constantinopol a protestat şi i-a cerut domnitorului Constantin Alexandru Moruzi să-l aresteze pe Bănulescu-Bodoni. Mitropolitul ales al Moldovei, român de neam şi pământean, fost episcop de Huşi, Iacob Stamati, a trimis cu acea ocazie întregului cler românesc din Mitropolia încă nesfâşiată a Moldovei următoarea circulară: „Vă înştiinţăm că după intrarea în scaunul Mitropoliei a lui Gavriil…, înştiinţându-se Prea Fericitul Patriarh al Ţarigradului pentru a lui intrare în Mitropolie, că au fost fără dreptate împotriva pravilei şi nu alegere şi primire de obşte a patrioţilor, după vechiul obicei şi promonion (privilegiu – n.n.) ce au avut această ţară la alegerea şi punerea Arhiereilor pământului acestuia – pentru aceea Prea Fericirea Sa, neîngăduind a se călca aceste întărite din vechime obiceiuri şi pronomii, ce sunt aşezate după canoanele sfintei pravili, au cerut prin Arz de la Prea Înalta Poartă apărarea şi îndreptarea acestora; după care, prin împărăteşti închinate firmanuri, dându-se voia şi porunca Domnului nostru Alexandru Constantin Moruz Voievod, ca nicidecum să îngăduiască a fi mai mult la scaunul Mitropoliei acesta, ce împotriva obiceiurilor şi pravilelor au intrat şi s-au făcut Mitropolit; asupra căruia s-au trimis şi caterisis la Sfânta Mare Biserică, întărit cu iscăliturile a trei Prea Fericiţi Patriarhi, dezbrăcându-l de tot darul şi cinstea Arhieriei de Măria sa prea înaltul Domnul nostru; urmând la aceste împărăteşti şi pre înalte porunci şi hotărârea Sfintei Mari Biserici au lipsit pe numitul Gavriil de scaunul Mitropoliei şi din păstorirea acestui creştinesc norod, poruncind clirosului bisericesc şi celor cinstite obraze a părţii politiceşti a ţării ca, după vechile obiceiuri şi pronomii, şi după canoanele Sfintei pravili să iasă o slobodă şi legiuită alegere din pământeştile duhovneceşti feţe… căzând asupra noastră sorţul acestei alegeri.”
- Gavriil Bănulescu-Bodoni a fost şi rămâne o figură controversată, dar cu toate acestea Tipografia exarhicească înfiinţată de el a avut un rol deosebit în afirmarea şi apărarea identităţii româneşti a basarabenilor…
- Bunul-simţ mă obligă să vă dau dreptate. Până a fi închisă prin ukaz sinodal la 13 ianuarie 1883, la cererea arhiepiscopului Pavel Lebedev Românofagul, Tipografia a dat Basarabiei, dar şi românilor din principate şi imperiului austro-ungar, zeci şi zeci de cărţi, în mii şi mii de exemplare, în limba română. Majoritatea dintre ele erau reeditări ale cărţilor liturgice apărute la Blaj, Iaşi, Buda, Neamţ sau Bucureşti.
Filiala de la Chişinău a Patriarhiei Moscovei îşi contrazice „Mama bisericească” şi zice că slujeşte româneşte.
- Patriarhia Rusă încearcă să demonstreze că mirenii şi clerul ortodox din Republica Moldova vorbesc limba moldovenească şi că limba română ar fi o limbă străină pentru ei…
- Exact asta spunea şi Preasfinţitul episcop Marchel Mihăiescu anul trecut la convorbirile purtate între cele două Patriarhii la mănăstirea Troyan din Bulgaria. I-am amintit atunci că articolul 6 al Statutului Bisericii Ortodoxe din Moldova (Patriarhia Moscovei), binecuvântat de Sinodul de la Moscova şi aprobat prin Hotărârea guvernului Republicii Moldova la 17 noiembrie 1993, spune un adevăr cunoscut de toată lumea şi anume că: „În locaşurile sfinte al Bisericii Ortodoxe din Moldova serviciile divine se oficiază în limba română. În unele parohii – în limbile slavonă, ucraineană, găgăuză sau bulgară, în dependenţă de naţionalitatea şi doleanţele credincioşilor din parohia respectivă.” L-am văzut atunci foarte contrariat pe Preasfinţitul Marchel. Nu e un secret şi merită să arătăm aici că şi Tipografia Mitropoliei Chişinăului, condusă de protopopul de Orhei, Ioan Vulpe, a preluat integral, fără nici o modificare, atât Sfânta Scriptură, cât şi toate celelalte cărţi liturgice în limba română chiar de la Tipografia Institutului Biblic şi de Misiune din Bucureşti, tirajându-le în mii de exemplare, uneori pe cheltuiala guvernului Republicii Moldova, pentru că, pur şi simplu, limba zisă moldovenească este… limba română. Aceste cărţi sunt răspândite în Republica Moldova, iar în cea mai mare parte şi în România, mai ales în cuprinsul mitropoliei de stil vechi de la Slătioara, dar şi în nordul Bucovinei, în ţinutul Herţa şi în nordul Basarabiei. Mai nou aflu că aceste cărţi au ajuns şi în America, la românii ortodocşi care se mai află pe sub omoforul Bisericii Ruse, dar şi la unii preoţi şi călugări basarabeni de origine română care s-au stabilit de mai mulţi ani în Rusia.
