PĂRINTELE FELIX DUBNEAC

FELIX DUBNEAC  – Arhimandrit basarabean în Statele Unite ale Americii.

Arhimandrit Felix Dubneac. Frescă. Wayne State University, Detroit, Michigan, SUA

Părintele arhimandrit Felix Dubneac s-a născut la 29 iunie 1912 în comuna Voloave, judeţul Soroca în familia lui David şi a Ştefaniei Dubneac, primind  la botez numele de Petre. A urmat şcoala primară în comuna natală. Între 1927 şi 1931 studiază la Şcoala de Cântăreţi bisericeşti de la mănăstirea Dobruşa din judeţul Soroca, iar între 1935 şi 1943 — la Seminarul Teologic monahal de la mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti.

O scrisoare mai veche trimisă în Japonia

Mântuitorul Hristos. Catedrala ortodoxă din Tokio

Preocuparea mea pentru misionrarii români din Japonia este una mai veche. După ce bogata arhivă, adunată de mine cu atâta grijă timp de două decenii, a fost mistuită de flăcări în timpul Dezastrului de la 7 aprilie 2009, caut cu înfrigurare  şi mă bucur ca un copil când găsesc orice document mai vechi legat de marile teme ale preocupărilor mele, mai ales de tema martirilor basarabeni şi a prezenţei românilor în Răsărit ca deschizători de drumuri în cultură şi spiritualitate.

Sunt mai bine de 12 ani de când am trimis o scrisoare în Japonia şi încă nu am primit răspuns. Am găsit o copie a ei printre unele hârtii mai vechi. Este posibil ca ea să nu fi ajuns la destinatar. Pe domnul Sumiya Haruya l-am cunoscut la Chişinău, în 1996, când mi-a şi acordat un interviu pentru ziarul “Ţara”.  Dumnealui este un bun cunoscător al limbii şi culturii române şi unul din traducătorii operei lui Mihai Eminescu şi Mircea Eliade în niponă.

LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREII CAPADOCIEI

LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREII CAPADOCIEI

Sau punte de suflet peste Marea Neagră

În cadrul vizitei de pace (irenice) a Preafericitului nostru Părinte Patriarh Daniel în cuprinsul Patriarhiei Ecumenice a Constantinopoluilui s-au făcut deja referiri oficiale la titlul pe care Ierarhii români de Bucureşti îl poartă de câteva secole: Locţiitor al Tronului Cezareii Capadociei, precum şi la legăturile creştinismului românesc cu cel din Capadocia.

Astfel, în Cuvântul său de salut, adresat ieri, 27 mai 2009, în Sala Tronului cu ocazia primirii oficiale a delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române de către Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a ţinut să arate între altele:

“Pelerinajul nostru spiritual în cuprinsul Capadociei se înscrie, de asemenea, în contextul legăturilor frăţeşti existente de-a lungul secolelor între Patriarhia Ecumenică şi Biserica Ortodoxă Română, legături care sunt evidenţiate chiar în primele secole creştine. De exemplu, din citirea atentă a actului martiric al Sfântului Sava de la Buzău (+372) reiese că redactarea lui s-a făcut ‘pe pământ roman’, de unde fuseseră aduse moaştele Sfântului Sava, din ordinul guvernatorului Scythiei, Iunius Soranus. Acelaşi guvernator, care era capadocian de neam, trebuie să fi dispus şi redactarea actului martiric respectiv, fapt care a fost realizat tot în secolul al IV-lea, de Episcopul Bretanion de Tomis, el însuşi capadocian, sau de oamenii din jurul său, moaştele fiind cerute guvernatorului de către însuşi Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei (+379).

Înălţarea Domnului. Ziua eroilor

La Cania (Cantemir), la Tabăra (Orhei), la Neculăieuca (Orhei), la Mana (Orhei), la Micleuşeni (Nisporeni), la Feşteliţa (Ştefan Vodă) au fost amenajate în ultimii ani Cimitire sau Parcele de onoare ale ostaşilor români. La Cimitirul ortodox central din Chişinău Parcela de onoare a ostaşilor basarabeni căzuţi în primul război mondial este îngrijită.

Alte locuri de veşnică odihnă ale ostaşilor români zac în paragină sau au fost profanate. Păgânii păgâni rămân. Este revoltător cazul fostului cimitir militar din Chişinău, al cărui teren, cu tot cu osemintele ostaşilor români şi străini, au fost vândute de primăria capitalei unor oameni de afaceri. Revoltător este şi cazul profanării cimitirului ostaşilor români de la Tighina.

În toate aceste locuri zac pentru eternitate trupurile celor care adună laolaltă toate părţile pământului nostru etnic, de la Nistru până la Tisa. Când au căzut pe câmpul de luptă, majoritatea dintre ei erau tineri şi foarte tineri. Trupeşte s-au amestecat şi unit cu pământul strămoşilor, dar cu sufletele sunt vii. Eu ordonează în chip solemn istoria noastră naţională. Ei îi dau coerenţă şi sens existenţei noastre ca neam, care nu se încheie aici.

Mulţi ostaşi români se odihnesc în pământ străin. Mulţi au luptat în armate străine, pentru neamuri şi cauze străine, în războaie drepte sau nedrepte. Mormintele lor sunt presărate din Balcani până în Occident, din Europa până la marginea Asiei. Cele mai îndepărtate geografic morminte sunt ale celor 17 000 de români basarabeni căzuţi pe câmpurile de luptă în Manciuria, în timpul războiului ruso-japonez din 1904-1905, dar şi mormintele consângenilor noştri decedaţi în prizonierat pe insulele nipone. Unii au luptat pentru imperiul austro-ungar, alţii pentru imperiul ţarist, alţii pentru cel sovietic.

UN NUME CUNOSCUT: AMBASADORUL ZORAN POPOVIĆ, “PRIETENUL” ROMÂNILOR DIN TIMOC

Zoran Popović primit la Cotroceni

Preşedinţia României ne anunţă printr-un Comunicat de presă din 25 mai curent că Zoran Popović, noul ambasador al Republicii Serbia în România, a fost primit la Palatul Cotroceni cu ocazia acreditării sale oficiale.

Comunicatul respectiv ne face cunoscut între altele: “Cu prilejul convorbirilor, şeful statului a subliniat importanţa pe care România o acordă aplicării standardelor europene în materie de drepturi ale minorităţilor, astfel încât etnicii români de pe întreg teritoriul Serbiei să beneficieze de acelaşi drepturi acordate de statul român minorităţii sârbe din România.” Înţelegem că problema a fost doar subliniată unilateral, pentru că nu ni se spune absolut nimic despre reacţia de răspuns sau despre poziţia exprimată de noul ambasador sârb la Bucureşti în problema minorităţii entice române din Serbia de răsărit, minoritate discriminată cu mult cinism sub ochii noştri şi ai Europei întregi.

Vizita Preafericitului Daniel în cuprinsul Patriarhiei de Constantinopol

În spiritul tradiţiei şi a practicii curente, Preafericitul Părinte Daniel, ca nou Patriarh al României, însoţit de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Române, va efectua o vizită frăţească la Patriarhia Ecumenică, în perioada 27 mai-2 iunie 2009.

Vizita se înscrie în seria manifestărilor consacrate anului 2009, proclamat de către Sfântul Sinod Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni.

În prima zi a vizitei, după primirea oficială din Catedrala cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va participa la Slujba Vecerniei oficiată în biserica Sfânta Parascheva din Istanbul, pe care Patriarhia Ecumenică a dat-o în folosinţă comunităţii ortodoxe româneşti din Turcia. Cu acest prilej, în prezenţa credincioşilor ortodocşi români din Istanbul şi alte regiuni ale Turciei, va fi sfinţită şi inaugurată noua bibliotecă românească a comunităţii respective.

UN SFÂNT RUS DESPRE IMPERIUL RUS

TOATE POPOARELE NE URĂSC. DAR CUM SĂ FIE ALTFEL? PENTRU CE SĂ FIM IUBIŢI ŞI JELIŢI?

Sfântul Nicolae Kasatkin, confratele de apostolat al Cuviosului român Anatolie Tihai

Sfântul întocmai cu apostolii Nicolae Kasatkin, Luminătorul Japoniei,  prietenul şi tovarăşul de apostolat al Cuviosului Anatolie Tihai, ne-a lăsat un Jurnal din care aflăm multe lucruri despre epoca apostolatului său, despre oameni, locuri şi situaţii, dar şi despre părerile sfântului asupra stării de lucruri din Imperiul rus. Jurnalul, în cinci volume, a văzut lumina tiparului în Japonia, în 1994, la editura  Universităţii Hokkaido din Sapporo.

Vă propun mai jos în traducere românească doar câteva pasaje din Jurnalul Sfântului Nicolae al Japoniei din care se desprinde înţelegerea corectă a stării de fapt din Imperiul rus în timpul războiului ruso-japonez. Sfântul Nicolae, fiind rus de neam, dar înfiat pe sol japonez, a binecuvântat în acest război, cu multă strângere de inimă, armata Japoniei să lupte contra armatei ruse, iar pe prizonieirii ruşi de război i-a ajutat şi i-a mângâiat. Amintim că în războiul ruso-japonez din 1904-1905 au căzut pe frontul din Manciuria, la Port Artur şi la Mukden 17.000 de români basarabeni, recrutaţi în armata rusă, iar mulţi consângeni ai noştri au fost luaţi în prizonierat de japonezi.

Sfântul Nicolae este cel care l-a ales dintre absolvenţii Academiei Teologice din Kiev pe Cuviosul nostru părinte Anatolie Tihai şi l-a invitat să-i fie confrate întru apostolat în Japonia şi pentru faptul că era român de neam (din Tărăsăuţii Hotinului) şi vorbea fluent trei limbi diferite, deci avea înţelegerea alterităţii, deschiderea către alte limbi, culturi şi civilizaţii. Rus fiind şi iubindu-şi Patria etnică, Sfântul Nicolae Kasatkin, a avut viziuni antiimperiale, pe care, cu bună seamnă, le împărtăşea şi Cuviosul Anatolie Tihai.

“Japonezii ne bat, toate popoarele ne urăsc, se vede că Domnul Dumnezeu îşi revarsă Mânia Sa asupra noastră. Dar cum să fie altfel? Pentru ce să fim iubiţi şi jeliţi? Nobilimea noastră s-a pervertit sute de ani cu iobăgia şi a devenit perversă până în măduva oaselor. Poporul simplu a fost apăsat sute de ani de aceeaşi stare

CUPA (amară a) CETĂŢENIEI

CUPA CETĂŢENIEI APRILIE-MAI 2009, COMPETIŢIE INTERN-NAŢIONALĂ

Gazdă, anternor şi arbitru: Guvernul BOC

Echipele din ligă:

1. Republica Moldova (3 300 000 de jucători, toţi fundaşi, în apărare)
2. Israel (250 000 de jucători, toţi înaintaşi, în atac)
3. Ucraina (400 000 de jucători, toţi fundaşi, în alergare)

Locul desfăşurării: Bucureşti

Transmisiune în direct pe toate posturile de radio şi televiziune

Public de excepţie: 800 de milioane de europeni. Cea mai activă este galeria rusă, care se aude dincolo de Bruxelles

Joc de excepţie, cu declaraţii zgomotoase şi multe alpauze în faţa Camerelor reunite

Scor:

ISRAEL – MOLDOVA   80:0

ISRAEL – UCRAINA 80:0

MOLDOVA – UCRAINA 0:0 (Eh, remiză,  domnule, remiză!)

Mazal tov, mazal tov, că taaare bine mai jucaţi! Şalom, dragi compatrioţi! Şalom, adon Boc! Ma şlomha? Sunteţi un antrenor şi un arbitru de zile mari!

Staţi aşa, mai jucăm şi luna viitoare acasă la noi?

Vezi şi aici:

http://victor-roncea.blogspot.com/2009/05/cetateni-israelieni-singuri-pe-lista.html

Denunţarea conceptului imperial rus de “vecinătate apropiată”

SESSION DE 2005

(Troisième partie)

COMPTE RENDU
de la vingtième séance

Mercredi 22 juin 2005 à 10 heures

LE PRÉSIDENT (Traduction). ‑ La question n° 6 est ainsi rédigée:

M. Cubreacov,

Attirant l’attention du président du Comité des Ministres sur le fait que lors de son adhésion au Conseil de l’Europe, la Fédération de Russie a contracté un certain nombre d’engagements, dont celui «de dénoncer comme erroné le concept de deux catégories différentes de pays étrangers, qui consiste à traiter certains d’entre eux appelés ‘pays étrangers proches’ comme une zone d’influence spéciale»;

Notant, cependant, que ce concept n’a jamais été dénoncé par les autorités russes;

Fraţii noştrii, AROMÂNII

În ţările din peninsula balcanică locuiesc astăzi între câteva sute de mii şi peste un milion de etnici români, vorbitori ai dialectelor

Românitatea balcanică şi cea nord-dunăreană

istorice dacoromân, aromân şi meglenoromân.  Cele mai mari concentraţii de români sunt în Grecia, Albania şi Republica Macedonia. Ziua de 23 mai este sărbătorită de aceştia ca zi naţională a românităţii balcanice.  De ce anume 23 mai?

La 23 mai 1905 a fost publicat şi a intrat în vigoare un decret imperial, o IRADÉ, emisă cu o zi înainte, la 9/22 mai 1905, de către sultanul turc Abdül Hamîd. Prin această Iradea a sultanului era recunoscută oficial naţionalitatea română (ullah millet) din cuprinsul Imperiului Otoman şi i se recunoştea autonomia culturală şi dreptul de autoguvernare locală.

Ziua de 23 mai este considerată ziua naţională a tuturor românilor din Balcanii de sud şi occidentali, nu doar aromâni, dar şi meglenoromâni şi daco-români, numiţi laolaltă de turci, greci şi slavi cu exonimul comun de vlahi.

IRADEAUA sultanului Abdül Hamîd are următorul cuprins:

DESPRE CANONIZAREA SFINŢILOR MARTIRI BASARABENI

Acum 18 ani am început să restabilesc Martirologiul Mitropoliei Basarabiei, întocmit în 1942-1943 de Mitropolitul Efrem Enăchescu, dar pierdut din cauza războiului, a evacuării şi a ocupaţiei sovietice care au urmat.

Prima dintre feţele bisericeşti din Basarabia care a îndurat moartea mucenicească de mâna năvălitorilor barbari şi atei din răsărit a fost Părintele nostru Gheorghe Munteanu de la Ismail, acesta luându-şi cununa de martir la vârsta de 31 de ani  când, după umilinţe îngrozitoare, i-a fost sfărâmat capul de treptele sfintei biserici din principalul oraş basarabean de pe Dunăre. Am găsit atunci foarte puţine date despre acest nou martir al Mitropoliei Basarabiei şi al Bisericii noastre Ortodoxe Române. Primul care avea să mă ajute atunci a fost Mitropolitul Olteniei Nestor Vornicescu, basarabean de-al nostru şi preşedinte al Comisiei Naţionale pentru Istorie Bisericească şi Canonizări.

“A venit Iacob-san … şi ne-a dăruit cântarea adevărată a Bisericii ortodoxe”

Volumul "Nikorai-do ibun" de Naganawa Mitsuo în care apare schiţa biografică despre Melodul Iacob Tihai (paginile 192-207)

Subiectul misionarilor români din Japonia secolului XIX rămâne în atenţia noastră. Cu multă bucurie aflăm că în anul 2007 a văzut lumina tiparului la editura  tokiotă  “Seibunsha”  volumul “Nikorai-do ibun” (Mostenirea catedralei Nikorai do) semnat de istoricul Naganawa Mitsuo.

Bucuria ne este determinată de faptul că acest volum cuprinde o amplă schiţă biografică despre compozitorul liturgist Iacob Tihai născut în Tărăsăuţii Hotinului din Basarabia.  Iacob Tihai a fost fratele mai mic al Cuviosului arhimandrit Anatolie şi părtaşul lui de apostolat în Japonia.

Lucrarea “Nikorai-do ibun” are 416 pagini, iar schiţa biografică despre românul nostru “Iakobu Cihai”, cum îl numesc japonezii,  este cuprinsă de la pagina 192 la pagina 207. Este vorba deci de tocmai 15 pagini (!) de text despre acest român basarabean, considerat pe bună dreptate a fi nu doar un mare misionar creştin, ci şi întemeietorul muzicii ortodoxe nipone!

Patriarhia Română şi-i asumă oficial pe românii dintre Timoc, Dunăre şi Morava

O scrisoare mai veche privind românii extrafrontalieri

Răspunzându-i domnului Denis Ciobanu privind corespondenţa cu autorităţile de la Bucureşti în problematica românilor extrafrontalieri, i-am promis să revin postând pe acest blog copia unei scrisori primite din partea domnului Mihai-Răzvan Ungureanu, fostul ministru al Afacerilor Externe. Scrisoarea din 11 iulie 2006, la care îmi răspundea domnul ministru Mihai-Răzvan Ungureanu, este  de asemenea disponibilă  pe aces blog:

http://cubreacov.wordpress.com/2008/01/10/scrisoare-catre-mihai-razvan-ungureanu/

Români între români: Lucinschi, Mistreţ şi Teodora de Durleşti!

“Eu cred ca romanismul este paravanul prorusismului PPCD. Nu inzadar “principalii PPCD-isti”, din cite stiu, nu au nici cetatenie romana, nici ordine ale Romaniei.”

Vitalia Pavlicenco pe blogul său, la 9 august 2008

Aşadar, această cucoană care a stat în timpul URSS-ului câţiva ani buni în Cuba lui Fidel Castro, alături de bărbatul său, distinsul domn Sergiu Pavlicenco, ne arată cu degetul şi ne dă în obraz cum că am fi “prorusişti” şi chiar “antiromâni” pentru că – vezi Doamne! – nu avem “nici cetăţenie română” şi – culmea culmilor şi ruşinea ruşinilor! –  “nici ordine ale României”!

Ordinul suprem "Steaua României", placă

Cum restabilirea în drepturile cetăţeneşti interbelice e o chestiune mai complicată şi nu poate fi reproşată niciunuia dintre cetăţeni români lăsaţi pradă străinilor în 1940, am zis că e bine să vedem astăzi care sunt totuşi “proromânii” şi “antirusiştii” noştri falnici nu numai cu paşapoarte româneşti în buzunar, ci şi cu “ordine ale României” în pieptul de aramă.

Am consultat pagina de internet a Preşedinţiei de la Bucureşti, presidency.ro. Nu a fost greu să fac lista posibil exhaustivă a “proromânilor” şi “antirusiştilor” din teritoriile părăsite fără luptă şi lăsate, cu tot cu românii de pe ele, la cheremul ocupantului sovietic.

Iată lista:

1. Petru Lucinschi, Ordinul suprem „Steaua României” în grad de colan  – anul 2000

Proprietăţi spoliate ale Mitropoliei Basarabiei

După ce am întocmit şi publicat un Repertoriu al proprietăţilor Mitropoliei Basarabiei spoliate de statul sovietic ocupant, revenim acum asupra subiectului pentru a publica câteva fotografii ale unora dintre aceste bunuri confiscate abuziv şi deţinute astăzi, în cea mai mare parte, de către stat.

Mitropolia Basarabiei, blocul administrativ

19 mai 1993. Patriarhul Teoctist către Patriarhul Alexei al II-lea (română, english)

Acum exact 16 ani, la  19 mai 1993, fericitul în adormire şi vrednicul  nostru de pomenire Patriarh Teoctist Arăpaşu îi trimitea  Patriarhului Alexei al II-lea al Moscovei şi al întregii Rusii o scrisoare densă în mesajul ei şi plină de argumente istorice, canonice, de logică şi bun simţ privind dreptul românilor de dincoace de Prut la comuniune canonică directă cu Biserica Mamă de dincolo de Prut, cum s-a apucat din vechime şi cum a fost până la anexiunile canonice ruseşti din 1812, 1940 şi 1944. Redăm mai jos textul acestei extraordinare scrisori ieşite nu doar de sub pana, ci din sufletul de român şi de fiu al Moldovei al părintelui nostru Patriarh Teoctist. Merită (re)citită.

Sanctitatea Voastră,

Prea iubite frate în Domnul nostru Iisus Hristos,

Cu dragoste frăţească, Vă aducem la cunoştinţă că am primit scrisoarea Sanctităţii Voastre din 24 decembrie 1992, care ne-a produs mâhnire şi durere multă. Aceasta pentru faptul că Sanctitatea Voastră consideraţi Actul Sinodal al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privitor la binecuvântarea reactivării Mitropoliei Basarabiei, ca „ingerinţă anticanonică în problemele interne ale Bisericii Ortodoxe din Moldova”.

Sanctitatea Voastră! În conştiinţa umanităţii, în general şi mai ales la creştini, s-a impus de-a lungul istoriei principiul de valoare universală că nedreptatea, abuzul şi silnicia nu pot crea niciodată vreun drept. Acestea pot dura secole de-a rândul, dar când împrejurările permit, dreptatea istorică impune repararea nedreptăţii şi restabilirea adevărului precum şi a drepturilor ce decurg din această restabilire.

16 mai 1812

La 16 mai s-au împlinit 197 de ani de la semnarea  de către ruşi şi turci, în Hanul armeanului Manuc bey din Bucureşti, a unei nenorocite hârtii prin care Rusia răşluia din trupul viu al Moldovei partea ei de răsărit numită mai târziu Basarabia.

16 mai 1812 este o zi neagră,  de dureroasă amintire pentru  noi.

16 mai 1812 reprezintă ziua tragică în care Prutul a fost făcut linie de frângere a trupului şi sufletului nostru etnic pe altarul intereselor murdare ale două imperii.

MORMÂNTUL CUVIOSULUI MISIONAR ROMÂN ANATOLIE TIHAI

Pr. Vadim Bogoslovski la mormântul Cuviosului Anatolie Tihai

Părintele Vadim Bogoslovski, originar din Basarabia, preot ortodox la Sanct Petersburg, a răspuns deîndată şi cu bunăvoinţă rugăminţii mele de a identifica mormântul Cuviosului nostru părinte Anatolie Tihai. De curând am şi primit la Chişinău câteva fotografii.

Cuviosul nostru părinte Anatolie Tihai este înmormântat în cimitirul Sfântul Nicolae al lavrei Sfântul Alexandru Nevski de pe malul râului Monastârka, un afluent al Nevei. Monumentul lui funerar, în formă de crucifix, are înfăţişată icoana Sfintei Treimi, în tonuri albastre, şi un epitaf sobru, mai mult o simplă inscripţie încrustată în piatră, în limba rusă:

Jurnalul Cuviosului Anatolie Tihai

Sursele ruseşti ne oferă informaţii despre activitatea publicistică a Cuviosului nostru părinte Anatolie Tihai. Astfel, lucrarea ISTORIA RUSIEI ÎN JURNALE ŞI MEMORII. INDICATORUL ADNOTAT AL CĂRŢILOR ŞI ARTICOLELOR DIN REVISTE, întocmită sub îndrumarea ştiinţifică, cu redactarea şi o introducere a profesorului P. A. Zaioncikovski, cuprinde, în capitolul „Istoria Rusiei prerevoluţionare în Jurnale şi Memorii.Volumul III, partea a II-a. 1857-1894”, următoarele informaţii:

„2859. Anatolie. Dnevnik russkogo pravoslavogo missionera v Iaponii o. ieromonaha Anatolia (Jurnalul părintelui Anatolie, un misionar rus în Japonia). Revista “Missioner” (Misionarul)  din Moscova (1878, № 28, pag. 217-220; № 29, pag. 225-228; № 30, pag. 233-235; № 31, pag. 241-243; № 32, pag. 249-252; 1879, № 45, pag. 384-386; № 46, pag. 390-393; № 47, pag. 398-402; № 48, pag. 407-410; № 49, pag. 414-416; № 50, pag. 421-423, perioada octombrie-decembrie 1878 şi aprilie-iunie 1879):