La 25 iunie 1935, Tribunalul judeţului Lăpuşna a emis Hotărârea nr. 435,[1] rămasă definitivă, privind împărţirea averilor bisericeşti din Basarabia. Dată fiind importanţa deosebită a acestui act juridic, nepublicat niciodată după 1944, îl reproducem integral:
“Dos. Nr. 2273/932
România
Tribunalul judeţului Lăpuşna, secţia II-a.
Sentinţa civilă Nr. 435
Şedinţa publică de la 25 iunie 1935Preşedinţia D-lui Vladimir Grimalschi, Preşedinte cu gradul de consilier de Curte de Apel.
Asesor D-l Virgil Petrescu, Judecător de şedinţă, cu gradul de Preşedinte de Tribunal.
“ “ George Cariadi, judecător de şedinţă, cu gradul de Preşedinte de Tribunal.
——–
În ziua de 13 iunie 1935, fiind la ordine judecarea acţiunii civile înregistrată la Nr. 19193 din 1 august 1932 introdusă de avocatul Damian Copceag din Chişinău, str. Leovei Nr. 58 în calitate de mandatar al Episcopiei Hotinului cu reşedinţa în oraşul Bălţi ca reclamantă, contra pârâţilor: Mitropolia Basarabiei, Arhiepiscopia Chişinăului, ambele cu reşedinţa în oraşul Chişinău şi Episcopia Cetăţii Albe şi a Ismailului (ambele) cu reşedinţa în oraşul Ismail prin reprezentanţii lor legali, pentru ieşirea din indiviziune şi partajul averii imobile specificată prin cererea introductivă de acţiune, ce aparţinea în trecut unei singure Arhiepiscopii a Chişinăului şi Hotinului, la apelul nominal făcut au răspuns părţile litigante şi intervenientele prin procuratorii lor respectivi, în baza procurilor aflate la dosar şi au pus concluziuni orale în şedinţele de la 13, 14, 15, 18 iunie, amânându-se judecarea cauzei în mod consecutiv în continuare, concluziuni consemnate prin jurnalele respective de şedinţe, după care, în vederea studierii actelor din dosar şi a deliberării, pronunţarea s-a amânat pentru ziua de astăzi, când deliberând
Tribunalul:
Asupra acţiunii de faţă,
Având în vedere toate actele şi lucrările din dosar, concluziunile orale şi scrise ale părţilor depuse prin procuratori,
Având în vedere că prin petiţiunea înregistrată la Nr. 19193 din 1 august 1932, avocatul Damian Gorceag din Chişinău, str. Leovei Nr. 58 în calitate de mandatar al reclamantei Episcopia Hotinului, cu reşedinţa în oraşul Bălţi, a chemat în judecată civilă pe: Mitropolia Basarabiei, cu reşedinţa în oraşul Chişinău şi pe Episcopia cetăţii Albe cu reşedinţa în oraşul Ismail, prin reprezentanţii lor legali pentru partajul averilor imobiliare aflate pe teritoriul Basarabiei care formau patrimoniul fostei Arhiepiscopii a Chişinăului şi Hotinului specificate prin cererea introductivă de acţiune şi anume: 1) Fabrica de lumânări din Chişinău, str. Alexandru cel Bun Nr. 73, cuprinzând una clădire de două etaje cu toate instalaţiunile şi întregul inventar pentru fabricarea lumânărilor de ceară cu întregul fond de comerţ şi monopolul fabricării şi vinderii acestor produse în Basarabia, 2) Clădirea zisă “Hotelul Suisse” situată în Chişinău, str. Alex. Cel Bun colţ cu Gogol, cuprinzând un imobil de două etaje, având un fond de comerţ pentru hotel şi restaurant cum şi o serie de clădiri anexe ce se închiriază, fie pentru magazine de comerţ, fie pentru locuit, ocupând toate aceste clădiri locul de teren pe str. Alex. Cel Bun, între străzile Gogol şi Bartolomei şi imobilul lui Solomon Şur, 3) Tipografia eparhială situată în strada Haralambie, cuprinzând construcţiile cu instalaţia de tipografie şi clădiri anexe, cum şi întregul inventar al tipografiei, 4) Casa eparhială situată în Chişinău, str. Alex. Cel Bun Nr. 71 cuprinzând un imobil din trei etaje, din care parterul este închiriat pentru diverse magazine de comerţ, 5) Banca clerului ortodox, str. Ştefan cel Mare, cuprinzând atât clădirile cât şi instituţiunea în sine cu tot patrimoniul ei din orice s-ar compune el, 6) Vinăria eparhială, situată în Chişinău, suburbia Valea Dicescului, cuprinzând construcţii de locuit, magazine, cramă etc. care se compune din: a) o suprafaşă de nouă hectare 3.785 m.p. situate în circ. 6-a a oraşului Chişinău, districtul 4, după plan la Nr. 9, plantate cu vie şi pomi, b) două vii megieşe în circ. 5-a, districtul 4: 1 – la Nr. 767 de pe planul oraşului, având o întindere de 4 ha 7 998 m.p. şi c) alta la Nr. 706 de pe plan, având o suprafaţă de 3 ha 9 658 m.p. cu întregul inventar viu şi mort, recolta neridicată sau cea nrvândută şi acea pe anul în curs, 7) Voscobelilnia (Fabrica de albit ceara), sitută în Chişinău, str. Viilor în circ. I-a a oraşului distr. II al regiunii transorăşăneşti la Nr.40 de pe plan, cu toate construcţiile de pe dânsa şi cu suprafaţa de teren de 6 ha 1.045 m.p. cu toate plantaţiile de pe el, 
Orfelinatul preoţimei aflat pe drumul Hânceştilor, având o vie de 13 hectare 1.100 m.p. cum şi teren arabil de 100 ha, 9) Casa emeritală, instituţie de ajutor a clerului, 10) Casa de ajutor reciproc a clerului, 11) Şcoala Eparhială de fete din Chişinău, drumul Munceştilor, cu terenul şi construcţiile, 12) Clădirea Seminarului Vechi din Chişinău, str. Chievului, colţ cu Gogol şi Alex. Cel Bun, cu terenul şi construcţiile, 13) Şcoala Spirituală, actualmente – Seminar, din Chişinău, str. Renilor colţ cu Gogol, cu terenul şi clădirile, 14) Şcoala Spirituală din oraşul Ismail, 15) Şcola Spirituală din Edineţ, 16) Atelierul de obiecte bisericeşti, fondul industrial şi comercial, precum şi orice alte instituţii bisericeşti create şi alimentate din fondurile patrimoniului privat eparhial, sau din caritatea publică creştină.
Având în vedere că la această acţiune introductivă pârâta Mitropolia Basarabiei, prin mandatara sa, avocat Eugenia Cruşevan, a răspuns printr-o întâmpinare înreg. la Nr. 27944 din 11 noiembrie 1932, cerând respingerea acţiunii ca rău îndreptată.
Având în vedere că în şedinţa de la 24 noiembrie 1932, procuratorul reclamaţiei a depus o cerere modificatoare şi un supliment de acţiune la acţiunea principală, în sensul că pe lângă pârâtele arătate în acţiunea esenţială a mai chemat în judecată în calitate de pârâtă şi pe Arhiepiscopia Chişinăului cu sediul în Chişinău, str. Alex. cel Bun.
Că în urma acestei modificări pârâta Arhiepiscopia Chişinăului a făcut o întâmpinare înreg. la Nr. 4669 din 9 februarie 1933, cerând de asemeni respingerea acţiunii pentru motivele arătate în cererea de întâmpinare; Că prin cererea înreg. la Nr. 10347 din 23 martie 1933, avocatul Rudolf Cronvald, în calitate de mandatar al Uniunii Clericilor Ortodocşi din Basarabia, cu sediul în Chişinău, str. Alex cel Bun Casa eparhială, a făcut o intervenţie în acţiunea principală de partaj, intervenţie cu caracter de sine stătător , cerând respingerea în fond a acţiunii.
Că prin jurnalul Nr. 10719 din 28 septembrie 1933, această cerere de intervenţie a fost admisă în principiu, dispunându-se comunicarea ei celorlalte părţi din proces: Că la această cerere de intervenţie principală pârâta Arhiepiscopia Chişinăului prin mandatara sa a răspuns printr-o întâmpinare înreg. La Nr.4340 din 5 februarie 1934, cerând respingerea ei ca nefondată.
Că prin petiţiunea înreg. La Nr.5325 din 10 februarie 1934, Banca Clerului Ortodox din Basarabia, Societatea anonimă pe acţiuni cu sediul în oraşul Chişinău str. Ştefan cel Mare Nr.128, prin reprezentanţii săi legali, a introdus o cerere de intervenţie pe care a intitulat-o ca o cerere de intervenţie principală cât şi intervenţie accesorie, cerând pentru motivele arătate în ea respingerea în fond a acţiunii iniţiale.
Că prin jurnalul Nr.1797 din 15 februarie 1934, această cerere de intervenţie a fost admisă în principiu, dispunându-se comunicarea ei în copie celorlalte părţi din proces.
Că prin petiţiunea înreg. La Nr.28956 din 20 septembrie 1934, Consiliul Economic (Comitet şcolar) al Seminarului Teologic din Chişinău, prin reprezentanţii săi legali a făcut şi el o cerere de intervenţie principală la acţiunea iniţială de partaj, cerând scoaterea averii specificată prin această cerere din masa averilor a căror partajare se cere prin acţiunea introductivă pornită de reclamantă.
Că şi această cerere de intervenţie a fost admisă în principiu prin jurnalul Nr.9600 din 20 septembrie 1934, dispunându-se comunicările cuvenite conform procedurii civile în vigoare.
Având în vedere că în urma tuturor acestor cereri socotind de la acţiunea principală, inclusiv întâmpinările făcute, şi până la ultima cerere de intervenţie, s-au administrat de către părţi probatoriile admise în şedinţele şi prin jurnalele consecutive ale Tribunalului ce au urmat până la dezbaterea cauzei în fond, probatoriile ce constă în actele depuse la dosar şi interogatoriile părţilor respective cărora au fost propuse;
Având în vedere şi cele susţinute de pârâta Arhiepiscopia Chişinăului prin întâmpinările respective scrise referitoare atât la acţiunea principală cât şi la cererile de intervenţie pomenite mai sus;
Având în vedere că în şedinţa de la 13 iunie 1935, reclamanta prin mandatarul său a declarat în instanţă că îşi restrânge acţiunea sa principală, în sensul că renunţă la cererea de partajare a unor averi specifică prin cererea introductivă de acţiune şi nu cere în prezent partajarea lor şi anume în privinţa Casei emeritale (Instituţia de ajutor a Clerului), Casa de ajutor reciproc şi Banca Clrului Ortodox ca instituţie, prevăzute la punctele 9, 10 şi 5 din acţiune despre care declaraţiune tribunalul a lucrat prin jurnalul Nr.8621 din acea dată.
Având în vedere că în şedinţa din 15 iunie 1935, pârâta Episcopia Ismailului şi Cetăţii Albe prin mandatarul său dl Avocat Antipa a declarat că el îşi însuşeşte acţiunea reclamantei despre care declaraţiune s-a luat (…) prin jurnalul Nr. 8806.
Având în vedere concluziile orale dezvoltate de părţile principale de intervenienţi prin procuratorii respectivi în şedinţele când procesul s-a dezbătut în fond, precum şi concluziile scrise, depuse de ele în complectarea şi în rezumatul celor orale, consemnate prin jurnalele respective de şedinţe, toate aflate la dosar.
Având în vedere că din examinarea tuturor acestora şi a întregului complex de cereri, acte şi dovezi din care se compune dosarul principal, dosarele anexate la el, se desprind şi se stabiles în fapt următoarele:
Având în vedere că în urma anexării Basarabiei de către fostul imperiu rus în 1812 s-a înfiinţat pentru administrarea acestei provincii din punct de vedere bisericesc, în anul 1913, o eparhie numită eparhia Chişinăului, care din punct de vedere teritorial cuprindea întreaga provincie cu toate judeţele ei de la Nord până la Sud. Conducerea şi administraţia acestei eparhii era subordonată normelor şi legilor stabilite pentru eparhiile bisericeşti, conducerea locală fiind încredinţată Chiriarh cu titlu care se schimba în decursul vremii, Mitropolit, Episcop sau Arhiepiscop. Acesta exercita drepturile sale de conducere spirituală şi administrativă fiind pe de o parte subordonat Sf. Sinod Rus şi Puterii Imperiale, iar pe de altă parte colaborau cu instituţiile bisericeşti şi clericale (…) în cadrul legilor şi regulamentelor fie generale ruseşti, fie stabilite special pentru Basarabia. Este de notat că în cadrul existenţei vieţii unei eparhii urmează a se distinge două noţiuni, Biserica ca o instituţie de ordin spiritual ce cuprinde pe credincioşii cultului creştin ortodox şi clerul acestei biserici chemat a sluji nevoilor cultului, iar pe de altă parte administraţia bisericească şi administraţiile clerului menite de a reglementa funcţionarea şi latura materială a instituţiilor bisericeşti. În cadrul acestei laturi de ordin material Eparhia Basarabeană, noţiune ce ulterior a fost înlocuită, în ceea ce priveşte nomenclatura, prin cuvântul Arhiepiscopia Chişinăului şi Hotinului. În acest cadru material al existenţei sale Eparhia Bisericii Basarabene a avut posibilitatea şi a putut să-şi agonisească în decursul perioadei de mai bine de o sută de ani, cât făcea parte integrantă din trupul bisericii ortodoxe ruse, o avere imobiliară de o însemnătate şi de o valoare importantă, avere ce face subiectul prezentei acţiuni de ieşire din indiviziune.
Caracterul general al legiuirilor ruseşti civile şi bisericeşti de protejare a cultului religios ortodox spre mai mare întărire morală şi materială, faptul că Eparhia Basarabeană a Chişinăului şi Hotinului, dată fiind starea materială a întregii provincii, se consideră întotdeauna ce era în realitate, una din cele mai bogate eparhii a bisericii ruse, (…) printre ele un loc de cinste, spiritul moldovenesc de gospodărie cuminte şi de economie cumpătată, grija de viitor, simţuri de prevedere, de conservare şi de păstrare a unei independenţe materiale menită să asigure o cât mai bună funcţionare a instituţiilor bisericeşti şi deci în ultima analiză, a bisericii însăşi, toate aceste împrejurări de ordin istoric, geografic şi legislativ, unite cu sus-menţionatele calităţi ale membrilor clerului Basarabean şi a conducătorilor destoinici ai acestui cler a contribuit la crearea averilor pe căile permise de legile generale ale imperiului rus, coordonate cu legiuirile speciale bisericeşti, cu scopul ca aceste averi să deservească intereselor culturale, religioase, fundaţionale, epitropeşti ale bisericii ortodoxe dintre Prut şi Nistru.
Este de notat că dat fiind caracterul centralist al administraţiei fostului Imperiu Rus, acest caracter se imprima şi administraţiilor locale în toate domeniile şi toate direcţiile acestor administraţii şi astfel e explicabil că majorarea averilor imobiliare agonisite în decursul anilor de biserica basarabeană au fost concentrate în oraşul Chişinău pe teritoriul judeţului Chişinău, actualmente Lăpuşna cu excepţia imobilelor seminarelor spirituale din târgul Edineţ, judeţul Hotin şi din oraşul Ismail, nefiind bine înţeles vorba în procesul de faţă de averile mănăstirilor care aveau altă destinaţie şi administrare, ci numai de averile ce aparţineau propriu-zis eparhiei Chişinăului, şi care formează obiectul acţiunii de faţă. Acest patrimoniu privat al Bisericii din Basarabia, concretizată până la anul 1923 prin Arhiepiscopia Chişinăului şi Hotinului, s-a constituit din anumite sacrificii şi excedente materiale venite din monopolul vânzării lumânărilor bisericeşti, donaţii, ofrande, cotizaţii impuse membrilor clerului, veniturile unor întreprinderi şi instituţiuni înfiinţate în mod treptat etc. având destinaţie ori de utilitate publică sau quasi publică a acelei eparhii. Din fondurile acestui patrimoniu s-au întemeiat, s-au întreţinut şi s-au alimentat diverse instituţiuni private sau fondaţiuni cu caracter de utilitate generală sau specială, precum şi întreprinderile care la rândul lor deveneau producătoare de venituri.
Mijloacele materiale, adică în primul rând sumele de bani din care ulterior au fost agonisite menţionatele averi imobiliare adunate de la Bisericile şi de la membrii clerului din întreaga Basarabie prin protopopiile respective şi concentrate apoi prin trimiterea lor administraţiei centrale eparhiale din Chişinău, unde li se dădea o anumită destinaţie prin transformarea lor fie în averile imobiliare producătoare de venit, fie în întreprinderi cu caracter comercial, precum se stabilea de către Arhiepiscopul Chiriarh în colaborare cu reprezentanţii clerului. O parte din aceste mijloace materiale, cum de exemplu erau donaţiuni şi ofrande se puneau la dispoziţia Eparhiei direct prin administraţia eparhială centrală din Chişinău, primind aci în modul arătat mai sus fie o destinaţie ce li se dădea de donatori, fie contopindu-se cu celelalte fonduri, adunate din întreaga eparhie.
Este deci incontestabil stabilit că la crearea întregului acest patrimoniu al Bisericii din Basarabia şi la agonisirea averilor prevăzute în acţiunea de faţă au contribuit enoriaşii credincioşi şi membrii clerului din cuprinsul întregii Basarabii, adică din cele nouă judeţe (opt înainte de unirea din 1918) din care se compune din punct de vedere teritorial şi administrativ această provincie.
Având în vedere că în anul 1923 prin legea publicată în Monitorul oficial Nr. 266 din 10 martie 1923 s-au înfiinţat pe teritoriul Basarabiei două Episcopii noi şi anume aceia a Hotinului cuprinzând trei judeţe, Hotin, Soroca şi Bălţi, cu reşedinţa episcopală în oraşul Bălţi şi aceia a Ismailului cuprinzând alte trei judeţe, Ismail, Cetatea Albă şi Cahul cu reşedinţa episcopală la Cetatea Albă. În modul acesta Arhiepiscopia Chişinăului propriu zisă a fost redusă teritorial şi a rămas compusă din restul de trei judeţe basarabene, Chişinău, actualmente Lăpuşna, Tighina şi Orhei, cu reşedinţa Arhiepiscopală la Chişinău, iar sub forma înfiinţării celor două eparhii noi, fosta Arhiepiscopie a Chişinăului şi Hotinului au fost divizate de fapt şi de drept în trei episcopii independente una de alta din punct de vedere canonic, bisericesc, administrativ şi material. Mai târziu s-a înfiinţat Mitropolia Basarabiei cuprinzând în ea două episcopii, aceia a Chişinăului şi Ismailului, iar episcopia Hotinului a trecut în cuprinsul Mitropoliei Bucovinei. Împrejurarea aceasta însă nu a avut nici o repercusiune asupra situaţiunii juridice şi reale a averilor fostei Arhiepiscopii a Chişinăului şi Hotinului, ci avea numai un caracter pur canonic şi scopul de a satisface cerinţa legii potrivit căreia o Mitropolie urmează a cuprinde cel puţin două Episcopii. Fiecare din cele trei episcopii aflate pe teritoriul Basarabiei, prin care a fost înlocuită de fapt şi de drept fosta Arhiepiscopie a Chişinăului şi Hotinului, odată cu independenţa lor una faţă de alta din punct de vedere canonic bisericesc şi administrativ au căpătat modul de organizare şi de funcţionare prevăzut de legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române. Bineînţeles că potrivit aceleiaşi legi fiecare din cele două episcopii nou înfiinţate a Hotinului şi a Ismailului au căpătat din momentul înfiinţării lor aceeaşi independenţă şi din punct de vedere material.
Întrucât însă, legea din 1923, menţionată mai sus, fiind foarte sumară n-a prevăzut şi n-a rezolvat soarta şi situaţiunea juridică a patrimoniului ce aparţinea fostei Arhiepiscopii a Chişinăului şi Hotinului, în sensul împărţirii acestui patrimoniu comun între eparhiile nou create şi atribuirii fiecărei din ele într-o anumită formă şi proporţie a părţilor respective din acel patrimoniu care cuprinde bunurile specificate mai sus şi întrucât nici o altă lege nu s-a ocupat de această chestiune, s-a creat concomitent cu înfiinţarea noilor episcopii în jurul acestei probleme de ordin material o atmosferă de litigiu. Pe de o parte chestiunea avea un caracter de importanţă capitală din punct de vedere al drepturilor şi al nevoilor arzătoare materiale ale fiecărei episcopii iar pe de altă parte lipsa de norme legale şi de bună înţelegere între cele trei episcopii au făcut ca toate măsurile cu caracter provizoriu cu privire la administrarea patrimoniului în cauză, cum a fost instituirea aşa zisei Eforii Bisericeşti a Basarabiei, mai multe încercări din partea Administraţiei centrale, îndelungate pertractări între reprezentanţii şi delegaţii celor trei episcopii n-au ajuns cu succes la nici un rezultat pozitiv şi precis în sensul clarificării drepturilor fiecărei episcopii şi satisfacerii pretenţiunilor şi revendicărilor respective în ce priveşte împărţirea de fapt a patrimoniului comun, dând în cele din urmă naştere acţiunii de faţă, prin care se cere împărţirea întregii acestei averi în mod egal şi echitabil între cele eparhii.
Având în vedere că obiectul acţiunii de faţă este cererea îmbrăcată în formă de acţiune directă în justiţie de ieşire din indviziune a celor trei episcopii basarabene asupra unor averi imobiliare, se precizează atât bunurile supuse împărţirii cât şi persoanele cărora aceste averi urmează a fi atribuite în părţi egale, făcându-se totodată de către reclamantă o rezervă vagă că aceată împărţire ar trebui să se facă nu numai în mod egal dar şi în mod just şi echitabil.
Având în vedere că dacă situaţiunea averilor bisericeşti din Basarabia până la unirea acestei provincii cu patria mumă de la 1918 a fost aceia descrisă mai sus, apoi anumite evenimente de ordin politic şi istoric survenite în urma revoluţiei ruseşti de la 1917 au căpătat o întorsătură cu totul nouă şi neptevăzută din punct de vedere al legiferării în urma marelui eveniment al Unirii, pe când alte probleme de ordin social, naţional şi politic au găsit anumite soluţiuni dictate de împrejurările istorice survenite în urma războiului mondial şi Unirii, problema bisericească a rămas mai mult sau mai puţin neglijată de forurile respective, ceia ce a avut drept consecinţă ridicarea unor iniţiative de luarea unor măsuri care pe de o parte n-au avut nici precedente nici baze legale, iar pe de altă parte erau dictate de tendinţe de altfel explicabile de autoconservare în sensul păstrării unor drepturi materiale câştigate. În cadrul administraţiei bisriceşti congresele eparhiale ale clericilor încă de la 1905 căpătau treptat o importanţă şi o influenţă crescândă asupra tuturor chestiunilor de administraţie bisericească eparhială în toate direcţiile. Deşi scopul iniţial al acestor congrese de la început a fost limitat la participarea delegaţilor clerului în orânduirea învăţământului profesional duhovnicesc, totuşi cu trecerea timpului congresele de mai sus bucurându-se de principiul electivităţii şi-au lărgit sfera lor de competinţă devenind organe de control şi de colaborare efectivă mai în toate chestiunile privind Biserica. Deşi supuse aprobării Chiriarhului eparhiot, hotărârile congreselor delegaţiilor clerului reprezentau adevărate acte de administraţie şi control, vădind din ce în ce mai mult iniţiativa clerului şi tendinţa de adutoadministrare în ceea ce priveşte cel puţin chestiunile de ordin material. Această tendinţă s-a extins treptat şi asupra altor chestiuni, întrucât rezistenţa unora dintre arhiepiscopi, iar în urma schimbărilor politice de la 1917 congresele delegaţilor şi-au lărgit de fapt sfera lor de competinţă şi de imixtiune în toate chestiunile bisericeşti până la limite nebănuite până atunci, depăşind cu mult scopurile şi competinţa ce le-au fost atribuite la crearea lor. Starea haotică din Rusia în decursul anului 1917 a contribuit în mare măsură la dezorientarea clerului basarabean în toate domeniile. Prăbuşirea guvernului provizoriu rus, proclamarea Basarabiei ca republică Moldovevenească independentă şi în cele din urmă unirea acestei provincii cu Vechiul Regat toate aceste evenimente urmate la perioade de timp relativ scurte, au complicat şi mai mult chestiunile de ordin bisericesc, care nici în cadrul unei aşezări paşnice în vremea când Biserica basarabeană făcea parte integrantă din Biserica Imperiului Rus, nu erau îndeajuns clarificate şi reglementate cu suficientă preciziune de legile respective, dată fiind insuficienţa dispoziţiunilor în această privinţă din codul civil rus şi varietatea directivelor, dispoziţiunilor şi măsurilor luate în această privinţă atât de administraţia centrală rusă prin Sfântul Sinod şi Ober Procurorul lui, cât şi de Arhiepiscopii cârmuitori bisericeşti ai acestei provincii. Toleranţa şi largheţea de vederi a Guvernului Român a făcut ca după Unire, Statul Român întregit, prin Sf. Sinod, prin cartea pastorală din 1918, şi prin complectările ulterioare a lăsat conducerea Bisericii din Arhiepiscopia Basarabiei în administrarea ei generală, culturală, şcolară şi filantropică pe bază de legi locale complectate cu cele cuprinse în susmenţionata carte. Drept consecinţă a unei situaţiuni neclarificate pe deplin şi a lipsei de norme legislative unite cu intenţiuni explicabile ale clerului basarabean de a păstra neatinse drepturile sale asupra averilor bisericeşti, a fost întiinţarea în anul 1922, adică anterior înfiinţării celor două episcopii noi pe teritoriul Bsarabiei, a unei instituţiuni creată ad-hoc şi în afară de legile ruseşti şi române a unei instituţiuni denumită “Uniunea Clericilor Ortodocşi din Basarabia” cu înfăţişare de persoană juridică în stăpânirea şi administrarea căreia Congresul general eparhial din 1922, prin procesul său verbal nr. 34 de la 30 iunie a trecut averile bisericeşti din Basarabia în marea lor majoritate. Măsura aceasta, deşi aprobată de Chiriarhul local, n-a fost împărtăşită cu drept cuvânt, nici de Sf. Sinod al Bisericii Autocefale Române, nici de Ministerul Cultelor, dând loc la izbucnirea unor conflicte în această privinţă şi având ca rezultat scoaterea acestor averi de sub administraţia, stăpânirea sus-zisei Uniuni şi predarea lor eforiei bisericeşti a Basarabiei, cu sediul în Chişinău, având în frunte un consiliu episcopal compus din cei trei episcopi ai eparhiilor din Basarbia spre bună administrare până la soluţionarea chestiunii privitoare la împărţirea şi atribuirea acestor averi episcopiilor succesoare. Întrucât nici măsura aceasta n-a dat rezultate satisfăcătoare în ce priveşte administraţia şi satisfacerea pretenţiunilor fiecărei din cele trei episcopii relativ la atribuirea proporţională a veniturilor produse de acele averi, neînţelegerile devenind din ce în ce mai acute, Mitropolia Basarabiei, printr-o dispoziţiune luată în 1924, a decis trecerea acestor averi până la partajarea lor în administraţia consiliului ecunemic al eparhiei Chişinăului. Prin această măsură s-a înlăturat de la administrarea averilor comune celelalte două episcopii, ceia ce inevitabil a dus în lipsă de orice posibilitate de înţelegere şi de soluţie împăciuitoare la introducerea unei acţiuni în faţa justiţiei pentru a determina dreptruile fiecărei episcopii şi a dispune ieşirea din indiviziune asupra unor averi ce aparţin în comun reclamantei şi pârâtelor chemate în judecată. Aceasta fiind în trăsături generale istoricul procesului de faţă, urmează a se vedea dacă împrejurările de fapt expuse de reclamantă şi complectate mai sus pe bază de date obiective, privite fiind în lumina normelor de drept aplicabile în speţă sunt de natura unui litigiu care poate fi încadrat în noţiunea unui proces civil de ieşire din indiviziune şi a căpăta soluţia juridică corespunzătoare.
Având în vedere că în ceea ce priveşte competinţa Tribunalului civil de a soluţiona prezenta acţiune, nici o lege nu face excepţiune în această privinţă pentru o asemenea acţiune, care este de natură pur civilă, astfel că orice excepţiune cu privile la incompetinţă cată a fi înlăturată cu o menţiune cu titlu informativ că nici sub dominaţiunea legilor ruseşti de procedură o asemenea acţiune nu era scoasă din competinţa tribunalelor civile, ceea ce se poate vedea din textele articolelor 1282-1299 din Pr. civ. rusă.
Considerând că potrivit principiilor din legea extinderii din 1928 fondul dreptului părţilor litigante urmează a fi privit sub aspectul legiuirilor locale basarabene, recte – a Codului civil rus, aplicabil în speţă în coordonare cu Constituţia şi legea pentru organizarea Bisericii ortodoxe române.
Având în vedere că potrivit art. 413 din Codul civil rus sub guvernarea căruia au fost dobândite de arhiepiscopia Basarabiei averile în cauză, se parecizează că “Averi a felurite instituţii sunt: 1) averile bisericeşti, mănăstireşti şi ale caselor arhiereşti, pământurile, domeniile şi morile ce aparţin acestor instituţiuni precum şi toată averea lor mişcătoare.
Având în vedere că din coroborarea acestui text cu textul art. 406 din Codul civil rus, care defineşte averile statului se poate conchide că asemenea averi în nici un caz nu pot fi considerate ca bunurile ce aparţin statului, întrucât art. 406 glăsuieşte că averile statului, adică bunurile ce-i aparţin sunt acelea care nu sunt ale nimănui în particular, adică nici ale persoanelor particulare, nici ale unei clase de persoane, nici ale administraţiei Curţii, nici ale apanajelor, nici ale unor instituţiuni,
Având în vedere că deşi art. 696 din menţionatul Cod stabileşte în mod principial că puterea supremă asupra bunurilor statului o are numai puterea autocratică a Majestăţii imperiale se stabileşte prin art. 698 Cod. civ. rus că toate celelalte drepturi asupra bunurilor ţinând seama de înseşi feluritele bunuri şi în limitele fixate de legi, pot dobândi … 6)Autorităţile eparhiale, mănăstirile şi bisericile că potrivit art. 984 din acelaşi Cod se acordă dreptul Bisericilor şi donatorilor de a aduce şi a primi pronosuri băneşti şi în formă de averi mobile, iar art. 986 din acelaşi Cod stabileşte că ofrandele în folosul caselor arhiereşti, al bisericilor, al mănăstirilor, constând din bunuri mişcătoare, case, clădiri, pământuri se primesc în urma avizului Consistoriului şi raportului arhiereului respectiv către Sinod spre înaltă aprobare;
Considerând că deşi în cadrul legilor ruseşti biserica ca atare nu avea calitatea de persoană juridică (deşi şi în această privinţă jurisprudenţele Senatului ocârmuitor erau şovăielnice, cum se poate vedea din deciziunea Senatului ocârmuitor rus Nr. 198/1871 prin care se stabileşte răspunderea pentru folosinţa fără cauză şi daunele cauzate de o persoană juridică cum este Biserica), totuşi în sensul art. 698 autorităţile eparhiale, mănăstirile şi bisericile erau perfect îndreptăţite în concordanţă cu dispoziţiunile din art. 413 de a poseda cu dreptul de proprietate averile mobile şi imobile dobândite prin mijloacele determinate de lege.
Considerând că dacă noţiunea averile bisericeşti în interpretarea sa strictă însemnează averile ce aparţin fiecărei Biserici aparte, adică fiecărei parohii ce aparţine bisericii respective şi se administrează din punct de vedere al legii actuale în vigoare, de către Consiliul parohial, apoi cu totul altfel se prezintă juridiceşte caracterul averilor aşa zise bisericeşti din fosta eparhie a Chişinăului şi Hotinului deoarece aceste averi din urmă nu aparţin propriu zis Bisericilor sau Clericilor ca persoane fizice şi conducătoare ai enoriaşilor bisericilor respective, ci eparhiei înseşi ca unei autorităţi sau în limbajul Codului civil rus, stăpânirii eparhiale, care este reprezentată prin toate organele desemnate prin legi spre conducerea şi administrarea eparhiei respective, prin urmare nu se poate susţine câtuşi de puţin întemeiat, cum că averile imobiliare agonisite de fosta eparhie a Chişinăului şi Hotinului ar aparţine bisericilor din acea eparhie sau membrilor clerului supus jurisdicţiei acelei eparhii, ci urmează a se recunoaşte că aceste averi dobândite în cadrul posibilităţilor materiale şi legale în împrejurări corespunzătoare datelor respective de timp aparţin autorităţii eparhiale, adică eparhiei ca persoană morală, care singură era în drept să le dobândească şi să le administreze.
De altfel acelaşi principiu este consacrat şi prin legea de organizare a Bisericii Ortodoxe Române care prin art. 27 declară că părţile constitutive ale bisericii (parohiile, protopopiatele, mănăstirile, episcopiile, arhiepiscopiile, Mitropoliile şi Biserica întreagă ca atare) sunt persoane juridice şi că ele au dreptul şi datoria de a păstra tot ce deţin azi şi de a aduna averi, mobile şi imobile de orice fel, spre a le întrebuinţa pentru biserică şi aşezămintele ei. De asemenea, art. 28 din aceiaşi lege prevede dreptul fiecărei eparhii, singură sau în unire cu altele din aceiaşi mitropolie de a înfiinţa amunite întreprinderi producătoare de venit comercial, urmând ca beneficiile realizate să servească pentru acoperirea în primul loc trebuinţelor eparhiei respective. Acest drept îşi găseşte izvorul în Constituţiunea României din 1923 care prevede că o lege specială va statornici principiile fundamentale ale acestei organizaţii unitare, precum şi modalitatea după care Biserica îşi va reglementa, conduce şi administra prin organele sale proprii şi sub controlul Statului, chestiunile sale religioase, culturale, fundaţionale şi epitropeşti.
Din acest punct de vedere devine clar că averile pretinse spre partajare de către reclamantă nu constituiesc un fond care ar aparţine unei Societăţi sau Uniuni a persoanelor fizice, având fiecare titlul de cleric, întrucât nici din felul cum s-au adunat mijloacele necesare pentru dobândirea acestor averi imobiliare, nici din scopul urmărit prin înfiinţarea instituţiilor respective, nici prin actele în baza cărora au fost dobândite, nici din intenţiunea acelora care le-au dobândit, nici din legiuirile aplicabile în momentul achiziţionării acestor bunuri nu reiese că ele ar constitui sau ar putea să fie considerate ca proprietatea uneui persoane juridice creată mult mai târziu după dobândirea lor, neprevăzută de nici o lege organică fie rusească, fie românească, constituită ad hoc în urmărirea unor anumite interese fie profesionale de ordin clerical, fie materiale în legătură cu acelaşi rang.
Considerând că pentru aceste motive, cererea de intervenţie principală din partea Uniunii clericilor ortodocşi din Basarabia se prezintă ca nefondată şi cată a se respinge ca atare.
Considerând de asemena cererile de intrevenţie făcute din partea Băncii clerului ortodox din Basarabia şi a Consiliului economic al Comitetului şcolar al Seminarului teologic din Chişinău, prin reprezentanţii lor legali, n-au nici un temei câtuşi de puţin justificat juridiceşte la baza lor, întrucât aceste instituţiuni nu sunt altceva decât o realizare a unor bunuri materiale transformate în instituţiuni de ordin cultural, de utilitate publică cu destinaţie specială, cum este Seminarul teologic sau într-o întreprindere de natură comercială producătoare de venit, cum este Banca clerului, fiind create ambele în urma aceloraşi sacrificii băneşti ca şi celelalte instituţiuni aparţinând Bisericii basarabne, astfel că nu există nici un motiv pentru a separa interesele acestor instituţiuni izolate, având aceeaşi provenienţă ca şi instituţiile şi întreprinderile ale căror partajare se cere prin acţiunea de faţă.
Având în vedere că indiferent de forma în care în decursul vremurilor averile pretinse de reclamantă au fost dobândire de fosta Arhiepiscopie a Chişinăului şi Hotinului, este de netăgăduit că întreaga Biserică basarabieană adică toţi credincioşii, enoriaşi şi clerul, au contribuit fiecare în formele admise de legi, la agonisirea bunurilor ce formează astăzi obiectul discuţiunii şi litigiului şi că numai o întâmplare datorită împrejurărilor a făcut că aceste bunuri au fost concentrate mai toate în oraşul Chişinău, astfel că dreptul de proprietate cu toate manifestaţiunile acestui drept au aparţinut întregii acestei Arhiepiscopii.
Considerând că înfiinţarea în cuprinsul unei Arhiepiscopii încă a două episcopii noi în cadrul legilor în vigoare constituie o înfiinţare a unor noi subiecte de drept asupra aceluiaşi patrimoniu, faptul care în ce priveşte dreptul persoanelor ce au apărut ulterior se poate compara prin analogie cu apariţia prin naşterea fizică a unor moştenitori cu aceleaşi drepturi asupra averii părinteşti.
Având în vedere că comunitatea patrimoniului supus divizării conform acţiunii de faţă este stabilită prin simpla cercetare a felului de dobândire şi a subiectului de drept din trecut al acestui patrimoniu.
Că în ceea ce priveşte părţile de vocaţiune asupra acestui patrimoniu se stabileşte de însăşi legea din 1923, privitoare la înfiinţarea celor două episcopii pe teritoriul Basarabiei că aceste părţi nu pot să fie altele decât cele trei eparhii legal constituite şi existente pe acest teritoriu, care în trecut constituiau teritoriul unei singure episcopii astfel că din punct de vedere al ieşirii din indiviziune numai aceste trei persoane juridice, aşa cum ele se prezintă sub aspectul legilor existente, au dreptul a solicita împărţirea bunurilor supuse litigiului.
Considerând că în ceea ce priveşte cota parte din bunul comun, ce revine fiecărui din aspiranţii la bunul comun, urmează a se ţine în seamă în cazul de faţă principiul de egalitate, de echitate şi de justă divizare, atât din punct de vedere numeric al persoanelor care au contribuit la dobândirea averilor, cât şi din punct de vedere teritorial-administrativ care vine în justificarea elgalităţii pretinse.
Având în vedere că terotiriul Basarabiei compus din nouă judeţe cuprinde cele trei eparhii care sunt părţi în procesul de faţă şi din care fiecare eparhie se compune din trei judeţe, astfel că potrivit principiilor invocate mai sus, se poate susţine şi afirma cu o aproximaţie aproape nesusceptibilă să fie combătută din punct de vedere matematic că la dobândirea averilor suspuse partajării au participat în mod egal din punct de vedere al sacrificilor materiale cele trei eparhii.
Având în vedere că potrivit principiilor stabilite de legea care era în vigoare în momentul dobândirii averilor, cât şi la data când s-au ivit noi pretendenţi asupra acestei averi, precum şi la data intentării acţiunii nimeni nu poate fi obiligat a rămânea în indiviziune dacă nu consimte la aceasta.
Că acest principiu este aplicabil deopotrivă averilor dobândite de mai mulţi coproprietari cu titlu oneros sau gratuit, în comun sau prin moştenire în comun, fie prin crearea unei situaţiuni de fapt şi de drept în trecut n-are nici un precedent şi constituite, cum este în speţă un caz cu totul nou în acest domeniu, fără să fi avut vreo dezlegare în doctrina a vreunei ţări sau în vreo jurisprudenţă.
Având în vedere că necesitatea unei juste împărţiri a averilor bisericeşti (cum sunt intitulate ele) din Basarabia pe lângă că este admisibilă principial din punct de vedere legal ea a fost întotdeauna recunoscută şi de toate forurile competinte ale Bisericii şi ale Statului nu numai din motive de ordin juridic, ci şi din consideraţiuni de necesitate vitală, de echitate şi de oportunitate naţională pentru a dezlega şi a clarifica spre bunul mers al Bisericii, o problemă ivită de pe urma Unirii şi că numai din cauza unor împrejurări străine de principiile de drept şi de interesele superioare ale ţării, această problemă nu şi-a găsit o soluţie practică şi realizabilă.
Având în vedere că şi din faptul că în cursul procesului de faţă una din pârâte şi anume Episcopia Ismailului şi a Cetăţii Albe a înţeles să părăsească de bună voie şi pentru consideraţiuni de înaltă morală şi echitate calitatea sa iniţială de pârâtă în care a fost chemată în judecată şi s-a alăturat reclamantei Episcopiei Hotinului, reiese implicit recunoaşterea de către această parte deopotrivă interesată în proces, justeţea pretenţiunilor reclamantei iniţiale.
Considerând că prin restrângerea acţiunii introductive şi anume prin scoaterea din cuprinsul averilor supuse împărţelii a Casei emeritale, a Casei de ajutor reciproc şi a Băncii clerului ortodox ca instituţie din averile a căror partajare se cere, reclamanta a vădit şi mai mult buna sa credinţă întrucât instituţiunile şi întreprinderile arătate mai sus prin natura lor nu constituie o avere aparţinând fostei eparhii, ci nişte fonduri cu destinaţie personală de ajutorare şi de credit a acelor membri ai clerului care au contribuit din mijloacele lor proprii, prin cotizaţii stabilite, la crearea fondurilor ce vor reveni în anumite cazuri lor personal sau moştenitorilor lor, şi s-au înscris ca acţionari ai Băncii clerului.
Având în vedere că din studierea şi examinarea aprofundată şi detaliată a tuturor actelor depuse de către părţi la dosar nu rezultă vreun fapt de natură de a combate temeinicia acţiunii de faţă.
Considerând că astfel acţiunea de ieşire din indiviziune pornită de reclamantă în scopul partajării averii comune, urmează a fi admisă în principiu aşa cum a fost restrânsă şi cu modificările ce i s-au adus în cursul judecării şi prin consecinţă urmează a se ordona ieşirea din indiviziune a Arhiepiscopiei Chişinăului, Episcopiei Hotinului şi Episcopiei Cetăţii Albe şi Ismailului şi împărţirea averilor comune prevăzute în cererea introductivă şi împărţirea lor în trei părţi egale care toate constituiesc masa supusă partajării.
Că în acest scop urmează a se efectua o expertiză spre a se vedea dacă averea supusă partajului se poate divide comod în natură şi în caz afirmativ a se întocmi un proiect al partajului întregii averi în trei loturi egale ca valoare care se va depune tribunalului.
Cosiderând că dat fiind caracterul bunurilor supuse partajării este necesar ca această expertiză să fie efectuată de specialişti, care prin pregătirea lor profesională şi situaţiunea ce ocupă ar da suficiente garanţii de executarea cât mai prefectă şi în concordanţă cu spiritul prezentei hotărâri, cu situaţiunea tehnică şi materială a bunurilor însărcinării necesare soluţionării prezentei acţiuni.
Considerând că în acestă privinţă domnii ingineri Timotin, Inspectorul serviciului C.F.R. din Chişinău, Cujbă Gheorghe, inginer arhitect la primăria municipiului Chişinău, inginerul Profirie, Inspectorul General al Drumurilor din Chişinău şi Vlad Cazacliu, Inspector Inginer Agronom prezintă toate calităţile şi toate garanţiile necesare experţilor ce ar putea să fie chemaţi în ajutorul justiţiei.
Având în vedere lucrările expuse expertizei şi apreciind se fixează drept onorariul experţilor Timotin, Cujbă şi Profirie la câte 25.000 (douăzeci şi cinci mii) lei pentru fiecare, iar expertului Cazacliu suma de 20.000 (douăzeci mii) lei, care onorarii se vor depune la grefa Tribunalului în termen legal, delegându-se dl supleant al acestei secţiuni cu luarea jurământului lor, fiind obligată reclamanta la plata onorariului.
Apreciind asupra cheltuielilor de judecată şi onorarii de avocaţi le fixează la suma de 50.000 (cincizeci mii) lei care se vor plăti de pârâta Arhiepiscopie a Chişinăului şi de interveniente, prin reprezentanţii lor legali în mod solidar, în folosul reclamantei afară suma fixată drept onorariul experţilor.
Pentru aceste motive, redactate de dl Vladimir Grimalschi, Preşedinte cu gradul de Consilier de Curte de Apel,
În virturea legii
Hotărăşte:
Admite în principiu acţiunea de partaj, introdusă de dl avocat Damian Copceag, din Chişinău, strada Leovei în calitate de procurator al sfintei Episcopii a Hotinului, cu reşedinţa în oraşul Bălţi, în baza procurii avocaţiale aflată la dosar, aşa cum este formulată şi apoi restrânsă în instanţă prin jurnalul nr. 8 621 din 13 iunie 1935, împotriva pârâtelor Mitropolia Basarabiei, cu reşedinţa în oraşul Chişinău, şi Episcopia Cetăţii Albe şi Ismailului, cu reşedinţa în oraşul Cetatea Albă, prin reprezentanţiii lor legali, acţiune însuşită în instanţă şi de către Episcopia Cetăţii Albe şi a Ismailului prin reprezentantul său legal, dl avocat B. Antipa, şi prin consecinţă,
Ordonă ieşire din indiviziune a Arhiepiscopiei Chişinăului, Episcopiei Hotinului şi Episcopiei Cetăţii Albe şi Ismailului şi împărţirea averilor compuse din: 1) Fabrica de lumânări din Chişinău, strada Alexandru cel Bun 73, lângă reşedinţa episcopală, cuprinzând una clădire cu două etaje cu toate instalaţiunile şi întregul inventar, pentru fabricarea lumânărilor de ceară, cum şi întregul fond de comerţ, asemenea monopolul fabricării şi vinderii acestor produse în Basarabia, 2) Clădirea zisă “Hotelul Suisse”, situată în Chişinău, strada Alexandru cel Bun colţ cu Gogol, cuprinzând un imobil mare cu două etaje, având un fond de comerţ, pentru hotel şi restaurant, cum şi o serie întreagă de clădiri anexe ce se închiriază fie pentru magazine de comerţ, fie pentru locuit şi care imobil cu toate clădirile anexe este cuprins de o parte strada Alexandru cel Bun, începând de la strada Gogol, până la strada Vartolomeu, de altă parte strada Gogol şi de alta strada Vartolomeu, iar a patra latură este imobilul lui Solomon Sur, formând o linie de la stada Gobol până la strada Vartolomeu, 3) Tipografia eparhială sitiuată în strada Haralambie, nr… şi cuprinzând construcţie cu instalaţie de tipografie şi clădiri anexe cum şi întregul inventar al tipografiei, 4) Casa eparhială situată în Chişinău, strada Alexadnru cel Bun nr. 171, cuprinzând un imobil mare având trei etaje din care parterul este închiriat pentru diverse magazine de comerţ, iar restul de etaje având săli de concert etc., 5) Imobilul în care se află Banca clerului ortodox situat în Chişinău, strada Ştefan cel mare nr…, 6) Vinăria eparhială situată în Chişinău, suburbia Valea Dicescului, cuprinzând construcţiuni de locuit, magazii, cramă etc. şi care se compune din o suprafaţă de 8 desetine 1 402 st. pătraţi sau 9 hectare 3 785 m.p. situate în circumscripţia 5-a a oraşului Chişinău fosta circa 2 districtul 4 după plan la nr. 9 plantate cu vie şi pomi, două vii megieşe în circumscripţia V districtul patru una la nr. 707 de pe planul oraşului şi având o întindere de 4 desetine 944 st. p. sau 4 hectare 7 998 m.p. şi alta la nr. 706 de pe plan având o suprafaţă de trei desetine 1 380 st. p. sau 3 hectare 9 058 m.p. la aceasta s-a adăugat absolut întregul inventar viu şi mort cum şi recolta neridicată sau cea nevândută, 7) Fabrica de albit ceara “Voscobelilnea” situată în Chişinău, strada Viilor nr… în circ. I a oraşului Chişinău districtul 2 al regiunii transorăşeneşti la nr. 40 din plan, cu toate construcţiunile de pe dînsa şi cu suprafaţa de teren de 6 desetine 1 410 st. p. sau 6 hectare 1 045 m.p. cu toate plantaţiile de pe ea, Orfelinatul preoţimii, aflat pe drumul Hânceştilor şi având o vie de 13 hectare 1 100 m.p. cum şi terenul arabil de 100 hectare, 11) Şcoala Eparhială de fete din Chişinău, drumul Munceştilor, terenul şi construcţiile, 12) Clădirea Seminarului Vechi din Chişinău, strada Chievului colţ Gogol şi Alexandru cel Bun, terenul şi construcţiile, 13) Şcoala spirituală actualmente Seminar din Chişinău, strada Reni colţ Gogol (terenul şi clădirile), 14) Şcoala spirituală din oraşul Ismail, 15) Şcoala spirituală din Edineţ şi 16) Atelierul de obiecte bisericeşti (fondul industrial şi comercial) şi orice alte instituţii bisericeşti, create şi alimentate din fondul patrimoniului privat eparhial sau din caritatea publică creştină în trei părţi egale, averi care constituiesc masa supusă partajării.
Numeşte ca experţi pe Domnii Inginerul Timotin, Inspectorul serviciului C.F.R. din Chişinău, Cujbă Gheroghe, Inginer Arhitect Primăria Municipiului Chişinău şi Inginerul Profirie, Inspectorul General al drumurilor din Chişinău pentru evaluarea construcţiunilor ce intră în compunerea averilor menţionate mai sus şi pe Vlad Cazacliu, Inspector Inginer Agronom, pentru evaluarea terenurilor trecute în acţiune sub nr. 6,7 şi 8.
Experţii se vor pronunţa prin raporatele ce vor întocmi dacă averea supusă partajului se poate divide comod în natură şi în caz afirmativ vor întocmi un proiect al partajării întregii averi în trei loturi egale ca valoare, care se vor depune tribunalului.
Fixează onorariul experţilor Timotin, Cujbă şi Profirie la câte 25.000 (douăzeci şi cinci mii) lei pentru fiecare, iar lui Cazacliu suma de 20.000 (douăzeci mii) lei, care onorarii se vor depune de reclamantă la grefa Tribunalului în termen legal.
Deleagă pe dl Supleant cu luarea jurământului experţilor la stăruinţă.
Respinge ca nefondate cererile de intervenţie făcute de Uniunea Clericilor Ortodocşi din Basarabia, Banca Clerului Ortodox din Basarabia şi Consiliul economic comitetul şcolar al Seminarului teologic din Chişinău prin reprezentaţii lor legali.
Obligă pe pârâta Arhiepiscopia Chişinăului, prin reprezentantul său legal şi pe interveniente prin reprezentanţii lor legali, să plătească în mod solidar reclamantei suma de 50.000 (cinizeci mii) lei cheltuieli de judecată în care nu se cuprinde onorariul experţilor.
Cu apel.
Dată şi citită în şedinţa publică astăzi 25 iunie 1935.
(ss) Vl. Grimalschi, (ss) V. Petrescu, (ss) G. Cariadi.
Grefier (ss) N. Dumitrescu.
România
Grefa Tribunalului judeţului Lăpuşna secţia II-a. Prezenta copie fiind conformă cu originalul aflat în dosarul nr. 2273/932 se legalizează de noi. Grefier (ss).
Sigiliu: România, Tribunalul Lăpuşna, s. II.”
La 3 decembrie 1938 Consiliul Central Bisericesc (Delegaţia Permanentă) a luat în dezbatere problema împărţirii averilor Mitropoliei Basarabiei între cele trei Eparhii componente ale sale – Arhiepiscopia Chişinăului, Episcopia Cetatea Albă-Ismail, Episcopia Hotin-Bălţi. Rezolvarea acestei probleme era dată în competenţa Consiliului Central Bisericesc prin Decretul-Lege promulgat prin Înaltul Decret Regal nr. 2268 din 22 iunie 1938,[2] care stabilea că hotărârea pronunţată în problema împărţirii bunurilor bisericeşti între eparhiile Mitropoliei Basarabiei va fi definitivă, nesupusă nici unei căi de atac şi va servi de titlu de proprietate autentic pentru fiecare Eparhie.
Astfel, problema împărţirii averilor bisericeşti din Basarabia fusese rezolvată definitiv prin Legea cu următorul cuprins:
“Carol al II-lea,
Prin graţia lui Dumnezeu, şi voinţa naţională, Rege al României,
La toţi cei de faţă şi viiori, sănătate:
Asupra raportului preşedintelui Consiliului Nostru de Miniştri şi miniştrilor Noştri secretari de Stat, la Departamentul Cultelor şi Artelor, Finaţelor şi Justiţiei cu Nr. 27.634 din 1938;
Văzând jurnalul Consiliului de Miniştri cu Nr. 1302 din şedinţa de la 21 iunie 1938, precum şi avizul Consiliului legislativ cu Nr. 97 din 17 mai 1938;
În baza art. 98 din Constituţie,
Am decretat şi decretăm:
LEGE
Pentru împărţirea averilor bisericeşti din Basarabia.
Art. 1. Persoana juridică de drept privat “Uniunea clericilor ortodocşi din Basarabia”, cu sediul în oraşul Chişinău, înscrisă în registrul persoanelor juridice al Tribunalului Lăpuşna, sub Nr. 81 din 4 august 1925, este şi rămâne dizolvată, pe data promulgării acestei legi.
Averile mobile şi imobile ca şi fondurile de comerţ pe care Uniunea clericilor ortodocşi basarabeni le deţine din patrimoniul fostei Arhiepiscopii a Chişinăului şi Hotinului şi din patrimoniul “Eforiei averilor eparhiale basarabene”, precum şi orice alte averi s-ar mai găsi în stăpânirea numitei uniuni, revin de drept şi în plină proprietate celor trei eparhii basarabne: Arhieposcopia Chişinăului, Episcopia Hotinului şi Episcopia Cetăţii Albe-Ismail.
Dizolvarea Uniunii s-a decretat pe baza constatării că scopurile ei statutare se pot realiza legal de către organele părţilor constitutive ale Bisericii Ortodoxe Române, potrivit legii organice din 6 mai 1925.
Art. II. Aceste averi împreună cu cele pe care fosta Arhiepiscopie a Chişinăului le posedă sub orice formă la 10 martie 1923, specificate în sentinţa civilă Nr. 435 din 15 iunie 1935, a Tribunalului Lăpuşna, secţia II, se vor împărţi între actualele eparhii basarabene după următoarea proporţie: Arhiepiscopia Chişinăului, va primi o cotă de 40%, din întreaga avere, iar Episcopia Hotinului şi Cetăţii Albe-Ismail, câte 30% din întreaga avere.
Art.III. Determinarea în fapt a drepturilor fiecărei eparhii, potrivit cotelor arătate în art. II al acestei legi, se va face de către Consiliul Central Bisericesc (delegaţia permanentă), cu aprobarea Patriarhului, având ca principiu de bază atribuirea în natură pentru fiecare eparhie, a bunurilor imobiliare în măsura în care acest lucru va fi posibil.
Eventualele diferenţe de valoare rezultate din împărţirea în natură a acestor bunuri, se vor acoperi printr-o contravaloare în bani plătibilă în trei rate anuale fără dobândă.
Hotărârea de împărţire a Consiliului Central Bisericesc este definitivă şi irevocabilă, neputându-se ataca pe nici o cale judecătorească sau administrativă.
Ea constituie titlul de proprietate autentic pentru fiecare eparhie care va putea cere şi obţine transcrierea ei în registrele respective ale tribunalului unde este situat imobilul.
Averea mobiliară se va împărţi potrivit aceloraşi norme. Cota parte din această avere poate fi reţinută, în contul ratelor ce eventual o eparhie ar datora altei eparhii, ca rezultat al împărţirii averii imobiliare.
Dat în Bucureşti la 22 iunie 1938,
CAROL
Preşedintele Consiliului de Miniştri, Miron, Patriarhul României.
Ministrul cultelor şi artelor, Episcop Nicolae Colan
Ministrul finanţelor Mircea Gancicov
Ministrul justiţiei Victor Iamandi”
Dând curs prevederilor acestei Legi, Consiliul Central Bisericesc al Patriarhiei Române s-a ocupat de chestiunea averilor bisericeşti din Basarabia. Din Rapoartele Generale asupra situaţiunii bisericeşti din punct de vedere administrativ, cultural şi economic în Patriarhia Română, în cursul anilor 1935-1938,[3] punctul 7, Legea pentru împărţirea averilor bisericeşti din Basarabia aflăm:
“Problema aceasta care frământă Biserica din Basarabia încă de la Unire – 27 martie 1918 – a găsit acum o dezlegare definitivă prin Decretul lege Nr. 2268 din 22 iunie 1938 publicat în Monitorul oficial Nr. 142 din 24 iunie acelaşi an, iniţiat de Sf. Sinod şi adus la îndeplinire de Eforia Bisericii ortodoxe române.
În ce constă problema?
După ce s-a făcut Unirea cu Basarabia, clerul de acolo temându-se ca averile Arhiepiscopiei Chişinăului şi în special cele producătoare de venituri şi care aveau drept scop principal ajutorarea clerului vor fi secularizate, s-a constituit la 30 mai 1922 într-o asociaţie de drept privat sub numele “Uniunea clericilor ortodocşi din Basarabia”, fiind autorizată a lucra de către Tribunalul respectiv prin jurnalul Nr. 41 din 10 iunie al aceluiaşi an.
La 30 iunie 1922 Congresul general eparhial prin procesul verbal Nr. 34 hotărăşte că anumite averi, amintite în acest proces verbal “să treacă de azi înainte în stăpânirea efectivă şi ca drept şi ca formă a clericilor şi deci să fie administrate de Uniunea ortodocşilor din Basarabia prin adunările sale generale şi prin consiliul administrativ. Celelalte averi – zice Congresul – vor fi administate în viitor de Congresele eparhiale”.
Sf. Sinod discutând chestiunea în şedinţa de la 16/3 decembrie 1922 anulează hotărârea Congresului din Chişinău iar cu adresa Nr. 356 din 31/18 decembrie acelaşi an comunica Arhiepiscopiei Chişinăului următoarele:
“Sf. Sinod al României nu aprobă trecerea averii Bisericeşti din Arhiepiscopia Basarabiei prin procesul verbal Nr. 34 de la 30 iunie 1922 al Congresului eparhial general către Uniunea clericilor ortodocşi din Basarabia.
2) În consecinţă trebuie să-i restituie Bisericii din Arhiepiscopia basarabeană averile trecute de Congresul eparhial în patrimoniul Uniunii clerului ortodox basarabean fără întârziere.
5) Dacă în cel mult o lună de la primirea acestei înştiinţări Congresul eparhial şi Uniunea clerului ortodox basarabean nu se vor desesiza de averile bisericeşti, luate în patrimoniul lor, Sf. Sinod va chema la răspundere pe părtaţii acestei uzurpări şi răpiri, iar Statul îi va urmări penal.
6) Şi am declarat chiar de acum fără valoare şi efect juridic toate operaţiunile civile, comerciale şi de tot soiul, care se vor fi făcut şi se vor mai face cu aceste averi, fie de către Congresul eparhial, fie de către Uniunea clerului ortodox român”.
Cu toată această hotărâre, Uniunea a administrat averile preluate, până la 10 iulie 1924. Înfiinţându-se între timp (martie 1923), cele două episcopii, una la Hotin şi alta la Ismail, administrarea tuturor averilor basarabene a trecut, potrivit hotărârii Sf. Sinod din 21 iunie 1924, în seama unei Eforii bisericeşti comune, condusă de un consiliu episcopal alcătuit din cei trei episcopi ai eparhiilor în cauză.
Acest lucru a provocat o mare nemulţumire în sânul clerului basarabean care pretindea că o asemenea deslegare a chestiunii sa făcut fără o bază legală. Astfel s-a ajuns la aşa numitul “conflict între preoţimea basarabeană şi autorităţile centrale bisericeşti”. Eforia a funcţionat totuşi 8 ani pănă în 1932, când în urma unor neînţelegeri cu eparhia Hotinului, Consiliul eparhial plenar al Arhiepiscopiei Chişinăului hotărăşte prin procesul verbal din 6 iunie 1932 ca averile administrate de Eforie până atunci, cu excepţia localurilor de seminar din Ismail şi Edineţ, să treacă în administrarea Consiliului eparhial din Chişinău. Acest lucru a mărit conflictul, deoarece P.S. Episcop de Hotin, Visarion, provocat de această hotărâre a chemat în judecată Mitropolia Basarabiei, cerând prin petiţiunea înregistrată la Tribunalul Lăpuşna sub Nr. 19193 din 1 august 1932 împărţirea averilor imobiliare aflate pe teritoriul Basarabiei care formau patrimoniul Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului.
Tot atunci eparhia Hotinului a cerut numirea unui sechestru judiciar care să administreze averile.
După un lung schimb de corespondenţă – care a urmat după această împrejurare – între cele 3 eparhii şi Consiliul Central Bisericesc, chestiunea a fost adusă la Congresul Naţional Bisericesc. În şedinţa de la 16 octombrie 1932 Congresul împuterniceşte Consiliul Central Biserices să instituie o comisiune formată din 2 delegaţi de eparhie care vor lucra – pentru soluţionarea litigiului – sub preşedinţia unui delegat al Consiliului Central Bisericesc.
Comisiunea s-a instituit şi lucra în zilele de 5, 6, 7 februarie 1933 sub preşedinţia dlui Al. Lapedatu, fost Ministru de Culte, delegatul Consiliului Central Bisericesc, stabilind că şapte din aceste averi şi anume: Vinăria, orfelinatul, Casa Emeritală, Societatea de Ajutor reciproc, Tipografia eparhială, Librăria clerului şi depozitul cu obiecte bisericeşti, trebuie lăsate în stăpânirea Uniunii clerului ortodoxe din Basarabia, iar restul să se împartă între cele 3 eparhii astfel: 40% să revină eparhiei Chişinăului iar câte 30% celorlalte două episcopii: Hotin şi Ismail.
Această înţelegere deşi nu tocmai practică a fost aprobată de Consiliul Central Bisericesc în şedinţa de la 21 februarie 1933. Ea nu s-a putut însă realiza în fapt, deoarece P.S. Visarion pe atunci Episcopul Hotinului, n-a voit să recunoască “Uniunea clerului” cu drept de partaj la aceste averi. Cu toate insistenţele puse ulterior de Consiliul Central Bisericesc pentru o înţelegere frăţească, chestiunea n-a putut fi soluţionată aşa încât la 18 decembrie 1934 Consiliul Central Bisericesc hotărăşte ca cei trei Prea Sfinţiţi Episcopi ai Basarabiei să fie invitaţi a se întruni într-o conferinţă comună sub preşedinşţia Î.P.S. Patriarh şi în prezenţa dlui Ministru Al. Lapedatu spre a afla o ieşire din situaţia atât de dăunătoare prestigiului Bisericii şi spre a da o soluţiune definitivă împărţirii averilor comune ale Bisericii basarabene. Consiliul Central mai dispune că dacă nici aşa nu s-ar ajunge la un rezultat favorabil, să se curme litigiul printr-o lege care a şi fost alcătuită şi înaintată Ministerului de Culte spre a fi votată de Corpurile Legiuitoare.
Între timp Tribunalul Lăpuşna S. III prin sentinţa civilă nr. 435 din 25 iunie 1935 dă câşting de cauză eparhiilor de Hotin şi Ismail, ceea ce îndrituieşte Arhiepiscopia Chişinăului să facă apel. Văzând că lucrurile se complică, Consiliul Central Bisericesc aduce chestiunea din nou în faţa Congresului Naţional din octombrie 1935. Acesta, în urma referatului Comisiei economice, citit în şedinţă de Păr. Pavel Guciujna, aprobă în şedinţa de la 16 octombrie 1935 acordul intervenit între cele 3 Episcopii astfel cum l-a stabilit comisiunea prezidată de dl Al. Lapedatu, considerând chestiunea definitiv rezolvată iar soluţiunea obligatoarie pentru toate cele trei eparhii, fără să mai fie nevoie a se recurge la alte foruri decât cele bisericeşti.
Anii 1935 şi 1937 fiind turburaţi de neînţelegerile ivite între Consiliul eparhial din Chişinău şi Î.P.S. Mitropolit Gurie, chestiunea împărţirii averilor a stat pe loc.
Noua Constituţie însă, precum şi legiuirile bazate pe pricipiile ei, a dat Sf. Sinod al Bisericii ortodoxe române prilejul să încerce o rezolvare definitivă a acestei chestiuni printr-un act despre care nu greşim dacă spunem că este “eroic”. S-a întocmit deci un Decret Lege care desfiinţează Uniunea Clerului ortodox din Basarabia şi dispune împărţirea averilor în natură în proporţiile stabilite de Comisiunea prezidată de dl Al. Lapedatu. Ca bază de împărţire, Legea se referă la bunurile imobile statornicite în şedinţa Tribunalului Lăpuşna S. III civilă, Nr. 435 din 25 iunie 1935, amintită mai sus, cu dreptul pentru cel căruia i s-a atribuit mai puţin de a primi diferenţa în numerar de la ceilalţi, în 3 rate anuale fără dobândă. Atribuirea în natură o statorniceşte Delegaţia Permanentă a Consiliului Central Bisericesc cu aprobarea Î.P.S. Patrirah, care are astfel cuvântul ultim şi hotărâtor.
Delegaţia permanentă a Consiliului Central Bisericesc întrunindu-se în ziua de 3 decembrie 1938 dă următoarea hotărâre, care a fost acceptată de cei în drept şi pusă în execuţie.
PROCES VERBAL
ŞEDINŢA DELEGAŢIEI PERMANENTE DIN 3 DECEMBRIE 1938
Şedinţa se ţine sub prezidenţia Î.P.S. Patriarh al României Dr. MIRON CRISTEA.
Prezenţi la şedinţă: PP.CC.Pr. Ec. St. Iordănescu, Pr. Dr. A. Crăciunescu, Pr. Gh. Velehorschi şi Pr. Gh. Butnaru.
La ordinea zilei:
Chestiunea împărţirii averilor bisericeşti din Basarabia.
Se dă citire referatului întreg, la Nr. 12975/938 precum şi referatului dlui D. Ionescu-Berechet, arhitectul Sf. Patriarhii întreg, la Nr. 11783/938, cu rezultatul cercetărilor ce a făcut, transportându-se în Chişinău pentru a constata valoarea imobilelor ce formează obiectul împărţirii.
În urma cercetării actelor şi a discuţiunilor urmate, Delegaţia Permanentă constată următoarele:
I.
Decretul Lege promulgat prin Înaltul Decret Regal Nr. 2268 din 22 Iunie 1938, publicat în Monitorul Oficial Nr. 142 din 24 iunie acelaşi an pentru împărţirea averilor bisericeşti din Basarabia cuprinde la art. 3 următoarea dispoziţiune:
„Determinarea în fapt a drepturilor fiecărei eparhii, potrivit cotelor arătate în art. 2 al acestei legi, se va face de către Consiliul Central Bisericesc (Delegaţia Permanentă) cu aprobarea Patriarhului, având ca principiu de bază atribuirea în natură pentru fiecare eparhie, a bunurilor imobiliare în măsura în care acest lucru va fi posibil. Eventualele diferenţe de valoare rezultate din împărţirea în natură a acestor bunuri, se vor acoperi printr-o contravaloare în bani plătibilă în trei rate anuale fără dobândă.
Hotărârea de împărţire a Consiliului Central Bisericesc este definitivă şi irevocabilă, neputându-se ataca pe nici o cale judecătorească sau administrativă.
Ea constituie titlul de proprietate autentic pentru fiecare eparhie care va putea cere şi obţine transcrierea ei în registrele respective ale tribunalului une este situat imobilul.
Averea mobiliară se va împărţi potrivit aceloraşi norme. Cota parte din această avere poate fi reţinută, în contul ratelor ce eventual o eparhie ar datora altei eparhii, ca rezultat al împărţirii averii imobiliare.”
II.
Cu privire la masa supusă împărţirii, delegaţia permanentă, constată că potrivit art. 2. din Decretul lege sus citat, urmează a se ţine seama de hotărârea dată de Tribunalul Lăpuşna S. II prin sentinţa sa civilă Nr. 435 din 25 iunie 1935 şi că potrivit acestei hotărâri, averea supusă împărţirii se compune din următoarele bunuri:
Fabrica de lumânări din Chişinău, str. Alexandru cel Bun Nr. 73, lângă reşedinţa episcopală, cuprinzând una clădire cu două etaje, cu toate instalaţiunile şi întregul inventar pentru fabricarea lumânărilor de ceară, cum şi întregul fond de comerţ; asemenea monopolul fabricării şi vinderii acestor produse în Basarabia.
Clădirea zisă Hotelul „Suisse”, situată în Chişinău, str. Alexandru cel Bun colţ cu Gogol, cuprinzând un imobil mare cu două etaje, având un fond de comerţ pentru hotel şi restaurant, cum şi o serie întreagă de clădiri anexe, ce se închiriază fie pentru magazine de comerţ, fie pentru locuit şi care imobil cu toate clădirile anexe este cuprins de o parte în str. Alexandru cel Bun, începând cu str. Gogol până la str. Vartolomeu, iar a patra latură este imobilul lui Solomon Sur, formând o linie de la str. Gogol până la str. Vartolomeu.
Tipografia eparhială, situată în str. Haralambie Nr. 42, şi cuprinzând construcţie cu instalaţie de tipografie şi clădiri anexe, cum şi întregul inventar al tipografiei.
Casa eparhială, situată în Chişinău, str. Alexandru cel Bun Nr. 71, cuprinzând un imobil mare având trei etaje, din care parterul este închiriat pentru diverse magazine de comerţ, iar la restul de etaje având săli de concerte etc.
Imobilul în care se află Banca Clerului Ortodox, situat în Chişinău, str. Ştefan cel Mare Nr. 126.
Vinăria eparhială (viile Dicescu şi Davidov), situată în Chişinău, suburbia Valea Dicescului, cuprinzând construcţiuni de locuit, magazii, crame etc. şi care se compune din suprafaţa de 8 desetine, 1402 stânjeni pătraţi sau 9 ha 3785 m.p. situate în Circ. V-a a oraşului Chişinău, fostă Circ. VIII, Districtul IV, după plan la Nr. 29, plantate cu vie şi pomi, 2 vii megieşe în Circ. V-a, Districtul IV, una la Nr. 807 de pe planul oraşului şi având o întindere de 4 desetine, 944 st. P. Sau 4 ha 7998 m.p. şi alta la Nr. 706 de pe plan, având o suprafaţă de 3 desetine, 1380 st. p. sau 3 ha 9 058 m.p., la aceasta de adăogat întregul inventar viu şi mort.
Fabrica de albit ceară (Vosobelilnea), situată în Chişinău, str. Viilor în Circ. I a oraşului Chişinău, districtul II al regiunii transorăşeneşti la Nr. 40 din plan, cu toate construcţiile de pe dânsa şi cu suprafaţa de teren de 5 desetine, 1 410 st. p. sau 6 ha 1045 m.p. cu toate plantaţiile de pe ea.
Orfelinatul preoţimii, aflat pe drumul Hânceştilor şi având o vie de 13 ha 1 100 m.p. cum şi terenul arabil de 100 ha.
Şcoala eparhială de fete din Chişinău drumul Munceştilor (terenul şi construcţiile).
Clădirea Seminarului vechi din Chişinău (actualmente Facultatea de Teologie) str. Kievului colţ cu Gogol şi Alexandru cel Bun (terenul şi construcţia).
Şcoala spirituală, actualmente Seminar din Chişinău, str. Reni colţ cu Gogol (terenul şi clădirea)
Şcoala spirituală din oraşul Ismail (seminarul).
Şcoala spirituală din Edineţ (seminarul), şi
Atelierul de obiecte bisericeşti (fondul industrial şi comercial) şi orice alte instituţii bisericeşti create şi alimentate din fondurile patrimoniului privat eparhial sau din caritatea publică creştină, în trei părţi egale, averi care constituie massa supusă partajării.
La acestea se adaogă, conform aceleiaşi hotărâri, următoarele bunuri create posterior, din fondurile eparhiale sau caritatea publică potrivit celor enunţate la punctul 14 şi anume:
Azilul de bătrâne Covaldjii.
Magazinul de obiecte bisericeşti.
Sanatoriul Sabolat.
Casa din Ismail
Mobilierul Uniunii.
Menţionăm, că de la masa de împărţire s-au exclus: Casa emeritală, în valoare de 4.015.147 şi Casa de ajutor reciproc în valoare de 579.796, pe temeiul faptului, că nu se cuprind în sentinţa Nr. 435 din 25 iunie 1935 menţionată mai sus, precum şi pentru faprul că însăşi eparhiile interesate au convenit la început asupra acestei excluderi de la massa partajabilă.
În fond aceste două bunuri nici nu se pot împărţi, deoarece atât Casa emeritală cât şi Casa de ajutor reciproc nu mai există în forma lor iniţială, întrucât clerul eparhiilor Hotin-Bălţi şi Cetatea Albă-Ismail a ieşit din aceste instituţiuni, cel dintâi în 1935, iar cel de al doilea în 1938, rămânând cu restanţe în valoare de: Eparhia Hotin-Bălţi lei 1.288.164 iar Cetatea Albă-Ismail cu 440.499 lei, constituindu-şi case proprii eparhiale.
Astfel fiind, rămân de împărţit în natură numai bunurile de sub Nr. 1-19 arătate mai sus.
Observăm la locul acesta, că, precum rezultă şi din Memoriul episcopilor de Hotin şi Cetatea Albă din 9 septembrie 1938, – Noi am îndrumat verbal pe cei trei P.S. Episcopi interesaţi, ca – luând înţelegere cu sfetnicii eparhiali – să găsească modalitatea de împărţire prin bună învoială. Am făcut aceasta cu gândul, ca – întru cât ar ajunge la o înţelegere deplină – să aprobăm din partea Noastră împărţirea asupra căreia ar fi convenit. P.S. Episcopi s-au ocupat cu această chestiune, dar n-au putut ajunge toţi la o înţelegere perfecă. De aceea ne-am văzut îndatoraţi a proceda mai departe la aplicarea dispoziţiunilor din Decretul Lege Nr. 2268 din 22 iunie 1938.
III.
În ce priveşte valoare şi împărţirea acestor bunuri, deşi Decretul Lege Nr. 2268 din 22 iunie 1938 nu cuprinde nici o dispoziţie relativă la evaluarea acestor bunuri, totuşi din faptul că se legiuieşte în procente proporţia împărţirii lor, rezultă în mod firesc necesitatea unei evaluări, după o cheie aplicată în măsură egală la toate bunurile.
În scopul acesta am numit o comisiune compusă din arhitectul Patriarhiei dl D. Ionescu-Berechet, dl Alex. Chiţescu, ing. Hotarnic de la Patriarhie şi dl ing. Agronom expert T. Pojoga de pe lângă Tribunalul Chişinău, ţinând cont la aceste numiri de faptul că bunurile constau în mare parte din edificii şi terenuri agricole.
Această comisiune a ţinut seamă la evaluare de venitul brut şi de cheltuieli spre a stabili venitul net, pe care înmulţindu-l cu 20 rezultă valoarea reală a imobilului.
Menţionăm, că această comisiune a primit indicaţiuni să facă deosebire între bunurile producătoare de venit şi cele neproducătoare. Astfel între bunurile intrate în consemnarea de mai sus se găsesc:
Facultatea de Teologie (Seminarul vechi), care deoparte nu aduce niciun venit, ci dimpotrivă reclamă însemnate cheluieli de întreţinere, iar de altă parte ea serveşte interesele bisericeşti ale tuturor eparhiilor din cuprinsul Basarabiei, crescând în ea teologi cu pregărire superioară pentru Basarabia, ba chiar şi pentru alte părţi din Patriarhia Română. Această facultate trebuie să rămână şi pe viitor în Chişinău. Aceasta o cer nu numai interesele curat bisericeşt, ci şi patriotice naţionale.
Şcoala Eparhială este de asemenea o instituţie atât de necesară pentru creşterea şi educaţia superioară a fetelor atât din Basarabia cât şi din alte părţi, cu un număr de aproape 1000 eleve în internat, care reclamă cheltuieli mari de întreţinere.
Cele trei seminarii teologice (şcoli spirituale), unul în Chişinău, altul la Edineţ şi al treilea în Ismail, care cresc pe viitorii preoţi ai eparhiilor respective, şi care de asemenea cer cheltuieli fără a aduce venituri. Adevărat că la Edineţ momentan nu funcţionează seminarul; dar sperăm că se va deschide tot o şcoală în clădirea lui.
Asemenea şi azilul de bătrâne din Chişinău, care trebuie întreţinut cu speze importante.
Deci cum s-ar putea considera la împărţire aceste bunuri în ce priveşte valoarea lor materială?
Aceasta ar însemna desfiinţarea lor, care nu e de admis.
Din această considerare toate imobilele de sub Nr. 1-4 au fost valorificate la 1 leu, procedeu utilizat în toate instituţiile pentru imobilele cu valoare materială mare dar amortizată.
Pe baza acestor consideraţiuni Delegaţia permanentă constată că bunurile de împărţit şi valoarea lor este următoarea:
- 1. Fabrica de lumânări 2.000.000 lei
- 2. Hotelul “Suisse” 6.000.000 “
- 3. Tipografia eparhială 1.300.000 “
- 4. Casa eparhială 6.000.000 “
- 5. Clădirea băncii clerului 1.400.000 “
- 6. Vinăria eparhială Dicescu 800.000 “
- “ “ Davidov 400.000 1.200.000 “
- 7. Voscobelilnia, Fabr. de albit ceară 600.000 “
- 8. Orfelinatul preoţesc 2.000.000 “
- 9. Şcoala eparhială de fete 1 “
- 10. Facultatea de Teologie (seminarul vechi) 1 “
- 11. Seminarul din Chişinău (şcoala spirituală) 1 “
- “ “ Edineţ 1 “
- “ “ Ismail 1 “
- 14. Atelierul de obiecte bisericeşti 150.000 “
- 15. Magazinul de obiecte bisericeşti 250.000 “
- 16. Casa din Ismail 600.000 “
- 17. Sanatoriul Sabolat 200.000 “
- 18. Azilul de bătrâni 1 “
- 19. Mobilierul Uniunii 15.000 “
Total ………………………………………………………………………….. 21.715.006 lei
Adică lei douăzeci şi unu milioane şapte sute concisprezece mii şase.
IV.
Potrivit ar. II din Decretul lege Nr. 2268 din 22 iunie 1938 pentru împărţirea avedrilor bisericeşti din Basarabia din suma totală de lei 21.715.006 se cuvine:
40% Arhiepiscopiei Chişinăului 8.686.002 lei
30% Episcopiei Cetatea Albă-Ismail 6.514.502 “
30% “ Hotin Bălţi 6.514.502 “
————————
Total 21.715.006 “
V.
Potrivit constatărilor făcute şi enumărate mai sus în punctele I-IV Delegaţia permanentă determină şi repartizează bunurile în natură, atribuindu-le după cum urmează:
ARHIEPISCOPIA CHIŞINĂU
a) Fabrica de lumânări Lei 2.000.000
b) Casa eparhială “ 6.000.000
c) Şcoala eparhială de fete “ 1
d) Facultatea de Teologie “ 1
e) Seminarul din Chişinău “ 1
f) Atelierele de obiecte bisericeşti “ 150.000
g) Magazinul de obiecte bisericeşti “ 250.000
———————-
Total Lei 8.400.003
EPISCOPIA CETATEA ALBĂ-ISMAIL
h) Hotel “Suisse” (jumătate) Lei 3.000.000
i) Casa din Ismail “ 600.000
j) Sanatoriul Sabolat “ 200.000
k) Voscobelilnia “ 600.000
l) Viile Dicescu şi Davidov “ 1.200.000
m) Seminarul din Ismail “ 1
n) Mobilierul Uniunii “ 15.000
———————-
Total Lei 5.615.001
EPISCOPIA HOTINULUI-BĂLŢI
o) Hotel “Suisse” (jumătate) Lei 3.000.000
p) Orfelinatul preoţesc “ 2.000.000
r) Tipografia “ 1.300.000
s) Clădirea Băncii Clerului “ 1.400.000
t) Seminarul din Edineţ “ 1
u) Azilul de bătrâne “ 1
———————-
Total Lei 7.700.002
Aşa dar:
Arhiepiscopia Chişinăului primeşte bunuri în valoare de lei 8.400.003 în loc de 8.686.002 lei, deci în minus lei 285.999.
Episcopia Ismail primeşte bunuri în valoare de lei 5.615.001 în loc de 6.514.502, deci în minus lei 899.501.
Episcopia Hotin primeşte bunuri în valoare de lei 7.700.002 în loc de lei 6.514.502, deci în plus lei 1.185.500.
VI.
Potrivit art. III din Decretul Nr. 2268 din 22 iunie 1938 şi având în vedere repartiţia făcută mai sus, episcopia Hotinului-Bălţi va restitui celorlalte două eparhii următoarele sume:
Arhiepiscopiei Chişinău Lei 285.999
Episcopiei Ismail, Cetatea Albă “ 899.501
—————————-
Total Lei 1.185.500
Estimarea se va face în trei rate egale fără dobândă, plătite la 1aprilie 1939, 1 aprilie 1940 şi 1 aprilie 1941; şi anume câte 95.333 lei Arhiepiscopiei Chişinău şi câte 299.837 lei Episcopiei Cetatea Albă-Ismail.
VII.
Imobilele atribuite se predau eparhiilor respective cu sarcinile contractate, precum şi cu obligaţiunile testamentare sau de liberalitate ce rezultă din actele de proprietate.
VIII.
În caz când episcopiile Hotin-Bălţi şi Cetatea Albă-Ismail ar voi să vândă imobilele atribuite lor prin această hotărâre şi situate pe teritoriul arhiepiscopiei Chişinău, aceasta va avea drept de preemţiune la preţurile din această hotărâre, înlăuntrul celor trei termene fixate pentru plată.
IX.
Această hotărâre s-a dat astăzi 3 decembrie 1938, aprobându-se de către Noi Patriarhul României conform art. III din legea pentru împărţirea averilor bisericeşti din Basarabia.
X.
Menţionăm că în această şedinţă am dezbătut în chipul cel mai amănunţit întreaga chestiune, căutând să realizăm principiul de bază prevăzut în art. III din Decretul lege Nr. 2268 din 22 iunie 1938 şi anume împărţirea în natură, care să nu oblige niciuna din eparhii la restituirea unei sume prea mari.
Drept care s-a încheiat prezentul proces-verbal în patru exemplare, din care unul pentru arhiva Consiliului ventral Bisericesc, iar celelalte câte unul pentru fiecare din eparhii în cauză.
Preşedinte Patriarh,
MIRON
Membrii Delegaţiei Permanente:
Pr. St. IORDĂNESCU
Pr. Dr. A. CRĂCIUNESCU
Pr. Ec. G. V. BUTNARU
Pr. GH. VELEHORSCHI”
[1] ANRM, fondul 1153, inv.2, u.p. 77, foile 206, 207, 208, 209, 210, 211, 212, 213, 214, 215.
[2] Decretul lege promulgat prin înaltul Decret Regal nr. 2268 din 22 iunie 1938, publicat în Monitorul Oficial nr.142 din 24 iulie acelaşi an pentru împărţirea averilor bisericeşti din Basarabia cuprinde la art.3 următoarea dispoziţiune: „Determinarea în fapt a drepturilor fiecărei eparhii, potrivit cotelor arătate în art. 2 al acestei legi, se va face de către Consiliul Central Bisericesc (Delegaţia Permanentă) cu aprobarea Patriarhului, având ca principiu de bază atribuirea în natură pentru fiecare eparhie, a bunurilor imobiliare în măsura în care acest lucru va fi posibil. Eventualele diferenţe de valoare, rezultate din împărţirea în natură a acestor bunuri, se vor acoperi printr-o contravaloare în bani plătibilă în trei rate anuale fără dobândă. Hotărârea de împărţire a Consiliului Central Bisericesc este definitivă şi irevocabilă, neputându-se ataca pe nici o cale judecătorească sau administrativă. Ea constituie titlul de proprietate autentic pentru fiecare eparhie, care va putea cere şi obţine transcrierea ei în registrele respective ale Tribunalului, unde este situat imobilul. Averea mobiliară se va împărţi potrivit aceloraşi norme. Cota parte din această avere poate fi reţinută în contul ratelor ce eventual o eparhie ar datora altei eparhii, ca rezultat al împărţirii averii imobiliare.”
[3] Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1939, Bucureşti.
mai 4, 2009 la 2:00 pm
Am citit toate cele 6 parti ale studiului dumneavoastra despre Mitropolia Basarabiei. Un studiu foarte bun. Felicitari!
mai 4, 2009 la 2:02 pm
Domnule Zarnescu,
Multumesc pentru aprecieri. Este un studiu necesar. Trebuia sa-l faca cineva. Ma bucura interesul dumneavoastra pentru aceasta tematica.
mai 6, 2009 la 11:37 am
Domnule Cubreacov,
Bune aceste materiale. Cautand pe internet, am observat ca nu prea exista informatii la aceasta tema. Judecand dupa text, au fost scrise mai de demult. Intrebarea mea este de ce le publicati abia acum?
mai 6, 2009 la 2:34 pm
Stimata doamna Eleonora,
Intr-adevar aceste texte au fost scrise cu ceva timp in urma. Sunt din anul 2004. Acum, dupa ce arhiva mea a fost in cea mai mare parte distrusa prin ardere, intrucat se afla in biroul meu de la Parlament, am regretat enorm ca nu am plasat toate textele elaborate de mine pe internet, pentru a fi intr-un circuit cat mai larg. Incerc sa recuperez de pe ici, de pe colo, ce se mai poate si voi plasa cat mai mult material pe internet. Nu o fac din orgoliu, ci din constiinta ca aceste materiale, la care am lucrat mult si cu migala, le vor fi de folos tuturor celor preocupati sincer de situatia si soarta romanilor de la rasarit de Prut. E doar o contributie modesta la cunoasterea si rezolvarea practica a problemelor mostenite de noi dintr-un context istoric nefast. Doamne ajuta!