O scrisoare mai veche trimisă în Japonia

Mântuitorul Hristos. Catedrala ortodoxă din Tokio

Preocuparea mea pentru misionrarii români din Japonia este una mai veche. După ce bogata arhivă, adunată de mine cu atâta grijă timp de două decenii, a fost mistuită de flăcări în timpul Dezastrului de la 7 aprilie 2009, caut cu înfrigurare  şi mă bucur ca un copil când găsesc orice document mai vechi legat de marile teme ale preocupărilor mele, mai ales de tema martirilor basarabeni şi a prezenţei românilor în Răsărit ca deschizători de drumuri în cultură şi spiritualitate.

Sunt mai bine de 12 ani de când am trimis o scrisoare în Japonia şi încă nu am primit răspuns. Am găsit o copie a ei printre unele hârtii mai vechi. Este posibil ca ea să nu fi ajuns la destinatar. Pe domnul Sumiya Haruya l-am cunoscut la Chişinău, în 1996, când mi-a şi acordat un interviu pentru ziarul “Ţara”.  Dumnealui este un bun cunoscător al limbii şi culturii române şi unul din traducătorii operei lui Mihai Eminescu şi Mircea Eliade în niponă.

Public mai jos textul scrisorii trimise de mine la Kawasaki, la 30 ianuarie 1997.

SUMIYA HARUYA

CASA DE SAGINUMA nr.501

TUTIHASI 3-3-2, MIYAMAE-KU

KAWASAKI 216

JAPONIA

Japonia, Kawasaki

Domniei Sale, domnului Sumiya Haruya

Stimate domnule Sumiya Haruya,

Păstrând vie în memorie întâlnirea călduroasă pe care am avut-o la Chişinău cu ocazia ultimei Dumnevoastră vizite în Basarabia, îmi permit să Vă deranjez într-o problemă de interes sporit pentru istoria Bisericii româneaşti de la noi în aspectele ei tangente cu viaţa japoneză din secolul trecut. Întrucât nu mai cunosc pe nimeni altcineva din ţara Dumneavoastră care ar avea preocupări similare, fiind apropiat de cultura română şi cunoscător al limbii noastre, îndrăznesc să Vă solicit ajutorul.

Este vorba de faptul că în ultimul pătrar al secolului XIX la Tokio, Osaka şi Hokadate s-au ostenit trei români din Basarabia, misionari ortodocşi în cadrul Misiunii înfiinţate la 1870. Aceştia sunt: arhimandritul Anatolie Tihai, botezătorul primului preot ortodox japonez Pavel Satto şi traducător în niponă al mai multor lucrări creştine; Iacob Tihai, fratele arhimandritului Anatolie, căsătorit cu o creştină japoneză cu care a avut câţiva copii, distingându-se printr-o bună cunoaştere a limbii nipone; Dimitrie Livovschi, care a predat diferite materii bisericeşti la Şcoala ortodoxă de cântăreţi din Tokio şi a fost 30 de ani dirijor al Catedralei ortodoxe din acelaşi oraş. Informaţiile despre aceşti trei români prezenţi decenii la rând pe pământul binecuvântat şi ospitalier al Japoniei sunt cât se poate de sărace, aşa cum istoriografia bisericească rusă a lăsat în umbră figurile acestor români tocmai pentru motivul că nu au fost etnici ruşi. Acum, când Basarabia s-a desprins din imperiul sovietic, reaşezându-şi viaţa culturală şi spirituală în coordonatele naţionale fireşti, avem datoria de a pune în lumină nouă mai multe pagini ale istoriei noastre. Una dintre ele este şi cea înscrisă de cei trei români basarabeni pe care, într-un anume fel, |ara Dumneavoastră i-a înfiat. De aceea, aş fi deosebit de onorat şi de bucuros dacă aţi putea să ne ajutaţi să restabilim adevărul despre românii în cauză. Faptul nu reprezintă numai un gol în istoriografia românească, ci, în cazul când ar fi cunoscut, ar confirma existenţa unor legături profunde mai vechi între popoarele noastre. Fac apel la spiritul Dumneavoastră de solidaritate arătat nouă românilor prin tot ceea ce aţi făcut, dat fiind faptul că pentru moment nu am nici un fel de relaţii cu Mitropolia Ortodoxă de Tokio, care bănuiesc că ar putea fi depozitara unor nepreţuite informaţii despre prezenţa celor  trei misiorari români în Japonia. La Chişinău s-a scris în perioada de până la ocupaţia din 1940 că preotul Anatolie Tihai ar avea chiar un monument ridicat de credincioşii japonezi în semn de dragoste şi aleasă preţuire. Aceasta mi se prezintă ca fiind nu numai curios, ci de natură să confirme calitatea relaţiilor spirituale nipono-române din secolul trecut. Rugămintea mea porneşte şi de la faptul că în prezent lucrez asupra unui dicţionar de istorie bisericească a Basarabiei care, evident, ar fi incomplet fără informaţiile despre misionarii români în Japonia.

Cunoscând amploarea activităţii Dumneavoastră, înţeleg că v-ar fi destul de dificil să jertfiţi din preţiosul timp destinat altor preocupări mai importante. Sper, totuşi, că subiectul ar putea să Vă intereseze şi ne vom putea bucura şi noi de un răspuns favorabil.

Cu nădejde în inimă, Vă adresez gând bun de pace şi împliniri creatoare, rămânând unul din admiratorii Dumneavoastră şi a tot ceea ce faceţi pentru buna cunoaştere a spiritualităţii româneşti pe pământul Japoniei.

Vlad Cubreacov

Chişinău, 30 ianuarie 1997