Mitropolia Chisinaului si a “întregii Moldove” şi banditul Smirnov
noiembrie 5, 2009Prietenul Rusiei va conduce Aparatul Parlamentului
noiembrie 5, 2009
La 4 noiembrie Mihai Ghimpu, preşedinte al Parlamentrului şi Preşedinte interimar al Republicii Moldova, l-a desemnat în funcţia de şef al Aparatului Parlamentului pe Mihai Petrache, preşedinte al Uniunii Centriste din Moldova (UCM).
Mihai Petrache este născut în 1958. Este jurist de formaţie, absolvind în 1980 facultatea de Drept a Universităţii de Stat “Lomonosov” din Moscova. Şi-a început cariera profesională în perioada sovietică, în calitate de adjunct al procurorului oraşului Chişinău. Între 1997-1999 a fost consilier cu probleme juridice al Preşedintelui Petru Lucinschi şi, prin cumul, consilier principal al Preşedintelui Lucinschi, fiind considerat una dintre personele cele mai apropiate celui de-al doilea şef al statului.
UCM a fost constituită la 15 mai 2000 de persoane din anturajul Preşedintelui Petru Lucinschi. Primul Preşedinte al UCM a fost Ion Morei, căruia i-au urmat Vasile Bajureanu şi Mihai Petrache (din 11 iunie 2002).
Pe lista UCM la alegerile parlamentare au candidat Vasile Tarlev (prim-ministru între 2001-2008), Valerii Klimenko (Mişcarea social-politică “Ravnopravie”), Nicolae Andronic (Partidul Popular Republican), Dumitru Braghiş (Partidul Social Democrat). UCM a fost susţinută oficial în campanie de Partidul Republican, Partidul Umanist şi Uniunea Muncii „Patria Moldova”.
S-a afirmat public că Mihai Petrache a fost membru al Asociaţiei “Prietenii Rusiei în Moldova”, conduse de Vaile Tarlev.
AIE vrea consulat rusesc şi alte „reprezentanţe diplomatice” la Tiraspol
noiembrie 5, 2009
Radio Europa Liberă ne anunţă la 3 noiembrie că vicepremierul din partea AMN, Victor Osipov, responsabil cu reglementarea transnistreană în guvernul Filat, a susţinut public că Republica Moldova şi-ar putea revizui poziţia de până acum, când s-a împotrivit deschiderii unor reprezentanţe diplomatice străine la Tiraspol. “La o conferinţă de presă dedicată apropiatelor negocieri în formatul 5+2 la Viena, Osipov a comentat deschiderea unui consulat rusesc la Tiraspol. El a spus că opoziţia dură a fostei guvernări faţă de deschiderea reprezentanţelor străine în stânga Nistrului „nu împiedica marile puteri sa o facă””, comunică Radio Europa Liberă.
Victor Osipov trişează vorbind despre o „opoziţie dură” şi doar a „fostei guvernări” în chestiunea deschiderii consulatului rusesc la Tiraspol. Absolut toate guvernele Republicii Moldova, nu doar guvernarea Voronin-Lupu-Tarlev (Greceanâi), au avut aceeaşi poziţie principială şi conformă normelor de drept internaţional cât priveşte (im)posibilitatea deschiderii de reprezentanţe consulare ale Moscovei într-un teritoriu scos efectiv de sub suveranitatea ţării şi controlat militar de către un stat străin.
Poziţia exprimată de vicepremierul din partea AMN certifică mai degrabă achiesarea acestei formaţiuni la interesele ruseşti. Amintim că AMN s-a bucurat constant de sprijinul deschis al căpeteniilor regimului separatist de la Tiraspol, fapt confirmat de-a lungul timpului cu ocazia campaniilor electorale din Republica Moldova.





Publicat de Vlad Cubreacov
Publicat de Vlad Cubreacov 
Publicat de Vlad Cubreacov 

