Rar vei găsi o altă ţară în Europa în care chestiunea lingvistică să fie de o atât de mare acuitate şi sensibilitate ca în Republica Moldova. Şi nu e vorba atât de chestiunea lingvistică în sine, cât de numele limbii de stat a ţării.
Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991 vorbeşte despre „limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova”, pe când articolul 13 al Constituţiei din 1994, invocând ca temei Declaraţia de Independenţă şi contrazicând-o flagrant, vorbeşte despre aceeaşi limbă de stat, numind-o „moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine”.
Am arătat de mai multe ori că termenii de român şi moldovean, ca etnonim şi infranim sunt sinonimi şi în nici un caz opozabili. Nu toţi românii sunt moldoveni, dar etnic, cultural şi lingvistic toţi moldovenii sunt români. Relaţia dintre român şi moldovean este categorială, ţinând de general şi particular. Sintagma „limbă moldovenească” însă are origine politică, ea vine din perioada totalitarismului sovietic, fiind atribuită iniţial graiurilor româneşti din Transnistria, iar apoi şi celor din Basarabia.
Cineva poate vorbi moldoveneşte, adică în felul moldovenilor, date fiind anumite particularităţi locale, regionale nesemnificative, ale limbii române vii din Moldova istorică, care depăşeşte cu mult Republica Moldova de astăzi, dar nimeni nu poate scrie moldoveneşte, întrucât nu există – şi nici nu poate exista – un alt standard literar decât cel românesc cunoscut şi consacrat. Din această perspectivă, instrumentalizarea termenului de „limbă moldovenească” pentru limba română scrisă este susceptibilă de recidivă a practicilor sovietice de îndepărtare şi înstrăinare culturală a cetăţenilor moldoveni de etnie română de restul românităţii, prin inducerea artificială, din afară, a unei false identităţi, opozabile cu realitatea etnică şi lingvistică.
Recunoaşterea faptului că limba de stat a Republicii Moldova este limba română nu constituie un act eroic, cum îşi închipuie unii „revoluţionari” de la noi, ci o dovadă de bun simţ elementar. Pe de altă parte, insistarea unor oficiali emanaţi de „revoluţie” pe sintagma „limbă moldovenească” îi face urmaşi demni ai regimului sovietic.
Din 1994 până acum au fost un şir de instituţii de stat care au folosit sintagma limba română fără nici un fel de reticenţă. Remarcăm aici Banca de Economii a Moldovei, cu capital majoritar de stat şi cea mai ramificată reţea de sucursale şi filiale în ţară, care nu a utilizat niciodată sintagma „limba moldovenească” în actele sale, în informaţiile pentru public, inclusiv pe pagina sa de internet, în cazul aplicaţiilor intranet şi on-line, sau în programele pentru bancomate. În acest sens, Banca de Economii a Moldovei a avut efectiv un rol de pedagog naţional, contribuind la repunerea în circuitul oficial a sintagmei limba română şi la scoaterea cetăţenilor noştri din starea de timorare identitară în care fuseseră aruncaţi în timpul ocupaţiei sovietice.
În cazul înalţilor oficiali de stat (preşedinte, prim-ministru, miniştri, şefi ai autorităţilor publice centrale) adeziunea la termenul de „limba română” sau cel de „limba moldovenească” diferă de la caz la caz şi se testează cel mai simplu prin consultarea paginii de internet a instituţiei conduse de respectivii.
Am luat pe rând paginile de internet ale principalelor instituţii de stat şi autorităţi publice centrale. Ce am putut constata? Se disting patru categorii, dintre care trei foarte mici şi una destul de consistentă.
Categoria I, a moldoveniştilor, în care încap următorii: Parlamentul Republicii Moldova sub Mihai Ghimpu, Guvernul sub Vladimir Filat (http://www.gov.md), Ministerul Economiei sub Valeriu Lazăr (http://www.mec.gov.md), Ministerul Afacerilor Interne sub generalul Victor Catan (http://www.mai.gov.md), Ministerul Apărării sub Victor Marinuţa (http://www.army.gov.md), Ministerul Finanţelor sub Veaceslav Negruţa (http://www.mf.gov.md), Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului sub Valentina Buliga (http://www.mpsfc.gov.md), Ministerul Mediului sub Gheorghe Şalaru (http://www.mediu.gov.md), Ministerul Sănătăţii sub Vladimir Hotineanu (http://www.ms.gov.md), Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor sub Anatol Şalaru (http://www.at.gov.md), Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor sub Alexandru Oleinic (http://www.mtic.gov.md), Ministerul Tineretului şi Sportului sub Ion Ceban (http://www.sport.gov.md), Curtea Constituţională sub Dumitru Pulbere (http://www.constcourt.md), Procuratura Generală sub Valeriu Zubco (www.procuratura.md), Serviciul de Informaţii şi Securitate sub Gheorghe Mihai (http://www.sis.md), Serviciul de Grăniceri sub interimat (http://www.border.gov.md), Banca Naţională a Moldovei sub Dorin Drăguţanu (http://www.bnm.md), Comisia Electorală Centrală sub Eugen Ştirbu (http://www.cec.md), Curtea de Conturi sub Ala Popescu (http://www.ccrm.md), Consiliul Coordonator al Audiovizualului sub Gheorghe Gorincioi (http://www.cca.md), Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei sub Viorel Chetraru (http://www.cccec.md), Biroul Naţional de Statistică sub Vladmir Golovatiuc (http://www.statistica.md), Serviciul Vamal sub Viorel Melnic (http://www.customs.gov.md), Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei sub (http://www.chamber.md), Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice si Ajutoare Umanitare sub interimat, Biroul Relaţii Interetnice sub Elena Beleacova, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru. În această categorie trebuie inclusă şi pagina oficială de internet a Republicii Moldova, un fel de carte de vizită a ţării (http://www.moldova.md). Majoritatea zdrobitoare a acestor pagini de internet sunt în limbile „moldovenească”, rusă şi engleză. Unele dintre ele dau prioritate limbii ruse, indicată înainte celei „moldoveneşti”.
Precizăm că pagina de internet a Guvernului a fost actualizată la 9 noiembrie 2009. În aceste condiţii, înţelegem că este vorba de punctul de vedere oficial al instituţiilor şi autorităţilor respective.
Categoria II. Ministerul Justiţiei sub Alexandru Tănase este cioara alba a guvernului Filat. El face notă distinctă în peisaj, fiind singurul (!) minister care indică expres şi explicit limba română (http://www.justice.gov.md). Această schimbare produsă pe site-ul Ministerului Justiţiei în timpul ministeriatului lui Alexandru Tănase, constituită în excepţie unică, reprezintă un exemplu bun, demn de urmat.
Categoria III, a celor care au pagina de internet doar în limba română, fără versiuni în alte limbi. În această categorie avem Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare sub Valeriu Cosarciuc (http://www.maia.gov.md/) şi Camera de licenţiere sub interimat (http://www.licentiere.gov.md).
Categoria IV este a şmecherilor neexpliciţi. Aceştia evită deopotrivă sintagma „limba moldovenească” şi pe cea de limba română, apelând la eufemisme simbolice, cum ar fi drapelul de stat al Republicii Moldova (cu stemă). Aici avem Academia de Ştiinţe a Moldovei sub Gheorghe Duca (http://www.as.md) Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene sub Iurie Leancă (http://www.mfa.gov.md) şi Ministerul Educaţiei sub Leonid Bujor (http://www.edu.gov.md).
Se cuvine să ne întrebăm pe bună dreptate dacă preşedintele Legislativului şi şef interimar al Statului, primul ministru şi majoritatea covârşitoare a miniştrilor din Cabinetul Filat, tot ei deputaţi AIE (14 din 17), precum şi şefii celorlalte autorităţi centrale ale statului vor fi capabili să urmeze, începând cu ziua de mâine, exemplul ministrului Justiţiei. Pentru asemenea schimbări este nevoie doar de voinţă. Inginerii electronişti ne asigură că înlocuirea unui buton MD cu altul RO pe orice pagină de internet, nu ia decât maximum 5 minute. Pretextele de tipul „moştenirea fostei guvernări” sau „întâmpinăm dificultăţi tehnice” sunt de prisos şi nu pot fi luate în seamă. Vom avea grijă să monitorizăm situaţia, pentru a-i ţine pe cititorii noştri la curent cu orice evoluţie.
Publicat de Vlad Cubreacov 
