Transnistria noastră, forţele convenţionale şi pacea americano-rusă

„Pacea trebuie tradusă în americano-rusă!”

(Adrian Păunescu, „O şansă păcii şi gloriei ei”)

„Georgia şi Moldova, trebuie să aibă dreptul de a fi sau nu de acord

cu staţionarea forţelor străine pe teritoriul lor suveran”

(Hillary Clinton, Secretarul de stat al SUA, 22 septembrie 2010)

Declaraţia din moto-ul acestui articol a fost făcută de şefa diplomaţiei americane la 22 septembrie 2010, în prezenţa Secretarului general NATO, Anders Fogh Rasmussen, şi a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, cu ocazia reuniunii informale a Consiliului NATO-Rusia, ţinute la New York. Respectiva reuniune s-a axat pe necesitatea reconsiderării de către Rusia a retragerii sale, în urmă cu trei ani, din Tratatul privind Forţele Convenţionale din Europa (CFE), document din perioada Războiului Rece care stabilea limitele trupelor şi armamentului de pe continentul nostru.

Unii observatori au fost de părere că Rusia şi NATO sunt pe punctul de a găsi un nou echilibru privind forţele convenţionale în Europa. Alţii au opinat că America lui Obama şi Rusia lui Putin şi Medvedev par să se apropie inclusiv de o înţelegere asupra echilibrului militar la Marea Neagră şi în Caucaz.

Confuzii semantice periculoase

În plus, pornind de la o traducere defectuoasă din limba engleză, s-a afirmat, cu nelinişte, că acest echilibru se va atinge pe seama intereselor Georgiei şi Moldovei, constrânse delicat să cadă de acord cu prezenţa militară străină pe teritoriul lor naţional.

Toate agenţiile de ştiri şi publicaţiile de limbă română au tradus această frază din declaraţia secretarului american de stat astfel: „Şi toate statele participante, inclusiv Georgia şi Moldova, trebuie să aibă dreptul de a fi de acord cu staţionarea forţelor străine pe teritoriul lor suveran”. S-ar putea înţelege că până acum cineva ar fi lipsit cele două state de „dreptul de a fi de acord cu staţionarea forţelor străine”. Echivocul este într-adevăr prezent. El vine dintr-o oarecare lipsă de acurateţe în traducere, având totuşi drept scuză dorinţa de a păstra fidelitatea faţă de litera, nu atât faţă de spiritul versiunii originale engleze. Traducerea defectuoasă a acestei fraze pronunţate la New  York de către Hillary Clinton induce sensul explicit al obligativităţii Moldovei şi Georgiei de a spune DA staţionării trupelor ruse. Şi e păcat, pentru că nu asta s-a avut în vedere.

Nu este pentru prima dată

Cu titlu de paranteză este necesar să ne amintim că există multe cazuri în istorie când un cuvânt, o expresie sau o frază înţeleasă greşit au răsturnat situaţii şi au determinat linii neaşteptate de evoluţie. Torna, torna, fratre, îndemnul unui soldat străromân către un comiliton de acelaşi neam să se întoarcă după un banal sac căzut de pe catâr, îndemn rostit în campania bizantină din anul 587 împotriva avarilor, a devenit o expresie de notorietate. Ea nu numai că a ne oferă cea mai veche dovadă a limbii române arhaice, dar, înţeleasă greşit în 587, a fost luată drept semnal de alarmă şi de retragere, determinând astfel eşecul campaniei militare.

A FI SAU A NU FI de acord

Să revenim însă la oile noastre. În chestiuni militare, ca şi în cele tehnice, precizia exprimării şi lipsa oricărui echivoc sunt esenţiale. Neavând o altă soluţie şi dorind să clarificăm lucrurile, am apelat la textul original. El este la îndemâna oricui şi sună aşa: „And all participating states, including Georgia and Moldova, must have the right to agree to the stationing of foreign forces on their sovereign territory.” După ce l-am interpretat contextual, în relaţie cu cele declarate înaintea respectivei fraze şi după aceasta, precum şi în relaţie cu declaraţia Secretarului general NATO în aceeaşi chestiune, am răsuflat uşurat. Nici vorbă de umbră de aluzie la obligativitatea Chişinăului de a-şi da acordul pentru prezenţa militară străină în ţara noastră. Traducerea corectă, contextualizată, fidelă spiritului declaraţiei originale, ar trebuit să fie: „Şi toate statele participante, inclusiv Georgia şi Moldova, trebuie să aibă dreptul de A FI SAU NU DE ACORD cu staţionarea forţelor străine pe teritoriul lor suveran”. Este vorba deci despre un drept de acord în general, care presupune implicit şi dreptul de dezacord. Şefa diplomaţiei americane a avut în vedere anume libertatea nelimitată şi dreptul suveran al Moldovei şi Georgiei de a decide de unele singure, fără nici un amestec dinafară, în problema prezenţei militare străine pe teritoriul lor. Şi punct.

Situaţia din Transnistria a fost pe agenda Reuniunii de la New York

Chestiunea prezenţei militare străine în Transnistria a făcut obiectul discuţiilor la Reuniunea NATO-Rusia de la New York. În deplin acord cu cele spuse de doamna Hillary Clinton, Secretatul general Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, a ţinut să precizeze după reuniune: „Am discutat despre controlul armelor convenţionale şi, în această privinţă, am discutat de asemenea despre situaţia din Abhazia, Oseţia de Sud şi Transnistria… Nu există nici un motiv pentru a ascunde faptul că aceste chestiuni sunt chestiuni asupra cărora nu suntem de acord, dar sper că, în ciuda faptului că avem neînţelegeri în această privinţă, vom avansa şi vom progresa în ceea ce priveşte controlul armamentului”.

În cazul Georgiei situaţia este mai complicată, întrucât Federaţia Rusă nu numai că menţine trupe importante în Abhazia şi Oseţia de Sud, dar şi  a recunoscut oficial „independenţa de stat” proclamată unilateral de către cele două entităţi. În plus, Georgia nu este un stat care să-şi fi proclamat neutralitatea permanentă şi a solicitat aderarea la NATO.

Moldova nu acceptă trupe militare străine

Situaţia Republicii Moldova pare să fie mai clară şi cumva mai optimistă, dacă forţăm puţin termenul. Vom reaminti din capul locului că, potrivit articolului 11 (Republica Moldova, stat neutru) al Constituţiei, „Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă”. Acelaşi articol precizează: „Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său”. Iar „Dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale”, lucru greu de imaginat, cunoscându-se opinia majorităţii covârşitoare a populaţiei, favorabilă evacuării trupelor şi arsenalului militar rus din partea de răsărit a Moldovei.

Un principiu important: Demilitarizarea

Este cazul să amintim totodată şi faptul că principiul demilitarizării raioanelor noastre estice este cuprins şi în legislaţia privind statutul juridic special. Astfel, Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria) nr. 173-XVI din 22.07.2005 se referă în preambulul său la „principiile democratizării şi demilitarizării Transnistriei”, iar în articolul 1 la atingerea „scopurilor de democratizare şi de demilitarizare a Transnistriei”. Acelaşi principiu al demilitarizării este invocat şi de articolul 4 al legii. Tot articolul 1 al acestei legi spune în alineatul său 2: „După îndeplinirea condiţiilor privind demilitarizarea, stipulate în Hotărârea Parlamentului nr.117-XVI din 10 iunie 2005, în special a celor referitoare la onorarea de către Federaţia Rusă a obligaţiilor asumate la Summit-ul OSCE de la Istanbul (1999) privind evacuarea integrală, urgentă şi transparentă a trupelor şi armamentului de pe teritoriul Republicii Moldova, şi după formarea, în Transnistria, a unui sistem al puterii alese în mod democratic, procesul de negocieri se desfăşoară pentru elaborarea în comun şi adoptarea Legii organice a Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei”.

Totodată, Hotărârea Parlamentului din 10 iunie 2005 aprobă o Declaraţie a Parlamentului Republicii Moldova cu privire la iniţiativa Ucrainei în problema reglementării conflictului transnistrean, document adoptat cu votul unanim al deputaţilor de la Chişinău. În Declaraţie se insistă asupra a două aspecte: a) evacuarea trupelor ruseşti şi b) demilitarizarea, principiile şi condiţiile de democratizare a zonei”.

Documentele din vara anului 2005 au fost adoptate cu unanimitatea voturilor deputaţilor în Parlament (minus Vitalia Pavlicenco, care a părăsit, în semn de protest, sala de şedinţe). Referendumul eşuat din 5 septembrie curent ne-a demonstrat că orice tentativă de plebiscitare a chestiunilor care au făcut obiectul consensului naţional este sortită eşecului. Aceste chestiuni sunt deocamdată trei: 1) republica parlamentară, 2) admiterea dublei cetăţenii, 3) integritatea teritorială a statului şi evacuarea trupelor militare străine.

Pacea trebuie tradusă…

Atât chestiunea Tratatului privind Forţele Convenţionale în Europa, cât şi chestiunea transnistreană vine din epoca Războiului Rece şi din perioada imediat următoare, numită Pacea Rece. Generaţia anilor 1980 de dincoace de Prut îşi aminteşte de spectacolele muzicale ale Cenaclului Flacăra din România, aşteptat săptămână de săptămână, mai ales în mediul studenţesc de la Chişinău şi Bălţi, cu sufletul la gură. Multe dintre cântecele folkiştilor de la Cenaclul Flacăra deveniseră atunci, în plin Război Rece, şlagăre, iar unele sunt cântate şi astăzi. Impresia mea, absolut subiectivă, desigur, este că unul dintre acele cântece a redevenit de actualitate, mai ales dacă avem în vedere evoluţiile recente legate de situaţia din Transnistria şi destinul Republicii Moldova în general.

Îşi mai aminteşte cineva cântecul „O şansă păcii şi gloriei ei”, pe versurile lui Adrian Păunescu şi pe muzica lui John Lennon la cunoscuta melodie „Give peace a chanse”? Pentru cei care poate nu mai ţin minte versurile, să facem un efort şi să ni le reamintim: „Armonie, dezarmare/N-are lumea de mâncare/Nucleară e omida/V-amintiţi de Atlantida?//Cât fac unu şi cu unu/Zero fac, când tragi cu tunul/Însă ura când le trece/Unul singur face zece//Păcii, păcii să-i dea nume/Toate neamurile-n lume/Şi-n franceză şi-n chineză/Şi-n germană şi-n malteză//Pace-n folk şi pace-n canto/Şi-n tăceri şi-n esperanto/Pace-n fiecare limbă/Pace-n limba cea mai simplă.//Însă-ntâi şi peste toate/Cu grăbire şi dreptate/Pacea trebuie tradusă/În americano-rusă!”

Războiul Rece s-a încheiat, dar, spre regretul nostru, cauza lui trăieşte! Cine nu este de acord, poate să meargă în Transnistria şi să se convingă cu ochii lui. Aşa sau altminteri, un ghid de conversaţie „americano-rus” îi va fi necesar oricui va dori să înţeleagă cum este urzit şi, eventual, cum trebuie dezlegat acest nod geopolitic.