Guvernul României, contra proiectului de lege pentru comemorarea deportaţilor basarabeni şi bucovineni

Mai multe publicaţii şi agenţii de presă de la Chişinău şi Bucureşti s-au grăbit să ne anunţe zilele acestea că vom avea în România o zi a comemorării victimelor ocupaţiei sovietice. La aflarea veştii ne-au bucurat sincer. Numai că înariparea noastră sufletească s-a potolit repede, deîndată ce ne-am interesat mai îndeaproape de iniţiativa în cauză. Şi ne-am gândit să scriem despre acest subiect, pe care îl aducem mai cu seamă în atenţia acelor cetăţeni ai Republicii Moldova care şi-au redobândit (cu mult greu) cetăţenia română şi, din patru în patru ani, sunt chemaţi la urne să se pronunţe asupra aleşilor lor din Parlamentul de la Bucureşti. Este bine ca alegătorii să-şi cunoască aleşii.

Care este, de fapt, povestea? În luna mai anul trecut, deputatul Tudor Panţîru de la Bucureşti (PSD, circumscripţia electorală nr. 43 Diaspora, colegiul uninominal nr. 2) a iniţiat o propunere legislativă (PI-x nr. 796/2010) intitulată „Lege pentru instituirea Zilei naţionale în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie”. Proiectul cuprinde trei articole şi spune următoarele: „1. Se instituie ziua de 1 aprilie ca Zi naţională  în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie. 2. Cu prilejul Zilei naţionale în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie, se organizează comemorări oficiale, depuneri de coroane şi alte activităţi menite să cinstească memoria acestor români. 3. În perioada 31 martie – 2 aprilie, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES vor difuza, cu prioritate, emisiuni despre perioada ocupaţiei sovietice din nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi Basarabia, tratând evenimentele tragice menţionate la art. 1.” O expunere de motive a însoţit propunerea legislativă. Deputatul Panţîru face trimitere, între altele, la Rezoluţia nr. 1723 din 28 aprilie 2010 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, prin care aceasta califică foametea organizată de regimul stalinist şi soldată cu moartea a milioane de oameni nevinovaţi, inclusiv în Republica Moldova, ca fiind o crimă împotriva umanităţii. Atât.

Itinerarul acestui proiect de lege a fost destul de sinuos. El a fost semnat la 11 mai 2010. Peste trei zile, la 14 mai, el este prezentat în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor (Preşedinte Roberta Alma Anăstase – PD-L) şi înaintat la Senat (Preşedinte Mircea Dan Geoană – PSD). La 24 noiembrie 2010 Senatul a respins această propunere legislativă. Totuşi, urmând procedurile în vigoare, vicepreşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu (PNL), a trimis, la 25 noiembrie 2010, propunerea legislativă, spre dezbatere, în Camera Deputaţilor.

Acum, soarta proiectului de lege depinde exclusiv de voinţa deputaţilor din Cameră. Aceştia, aparţinând diverselor grupuri politice, vor ţine cont de avizele comisiilor sesizate, iar majoritatea parlamentară (PD-L – UDMR) – de avizul guvernului instalat de ea. Să vedem care este situaţia la capitolul avize.

Aşadar, Consiliul Legislativ a emis, la 16 iunie 2010, un aviz pozitiv. Avizul Consiliului Legislativ este unul formal, nu se referă la fondul iniţiativei deputatului Tudor Panţîru, ci doar la faptul că aceasta se încadrează în categoria legilor ordinare. Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Problemele Minorităţilor Naţionale, convocată în şedinţă la 15 decembrie 2010, în urma dezbaterilor, a hotărât cu unanimitate de voturi să îi acorde aviz negativ. Din respectiva comisie parlamentară fac parte 9 membri, dintre care 5 aparţin majorităţii de guvernământ (Marius Cristinel Dugulescu – PD-L, Florin Postolachi – PD-L, Mircea Lubanovici – PD-L, Lucian Riviş-Tipei – PD-L şi Attila Varga – UDMR), iar alţii 4 aparţin opoziţiei (Nicolae Păun – minoritatea ţigănească, Gigel-Sorinel Ştirbu – PNL, Virgil Pop – PNL şi Sergiu Andon – PSD).  La 8 februarie 2011, Comisia juridica, de disciplină şi imunităţi a adopat un aviz pozitiv.

Soarta proiectului de lege rămâne însă incertă dat fiind avizul negativ al Guvernului. Un punct de vedere oficial al Guvernului, semnat de premierul Emil Boc (PD-L), a fost formulat la 20 august 2010. Premierul Emil Boc opinează: „Considerăm că propunerea legislativă menţionată trebuie analizată plecând de la realitatea că evenimentele la care face trimitere s-au produs în teritorii care fac parte astăzi din alte state, respectiv Republica Moldova şi Ucraina. Acestea sunt deja comemorate în statele respective, în cadru mai mult sau mai puţin oficial. După lansarea Raportului Comisiei din Republica Moldova (se are în vedere Comisia Cojocaru – nota noastră), masacrul de la Fântâna Albă, deportările şi foametea ce au urmat ocupaţiei sovietice vor fi, cu siguranţă, elemente centrale ale efortului comemorativ oficial al statului vecin”. Aici se impune precizarea că localitatea Fântâna Albă nu se află în Republica Moldova şi nici în Basarabia istorică, ci în nordul Bucovinei. Premierul PD-L – UDMR continuă: „În acest moment, nu există o zi de comemorare a victimelor comunismului din România. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a propus instituirea zilei de 23 august ca „Zi de comemorare a victimelor fascismului şi comunismului” şi a celie de 21 august ca „Zi de comemorare a victimelor comunismului din România”. Astfel, considerăm că este nepotrivit ca statul român să stabilească o zi de comemorare pentru anumite episoade legate de istoria comunismului din zona geografică ce cuprinde România, înaintea stabilirii celor două zile comemorative menţionate anterior”. Arătând, în plus, că iniţiatorul proiectului de lege „nu precizează sursele financiare necesare aplicării măsurilor propuse, încălcându-se astfel dispoziţia art. 138 alin. (5) din Constituţia României”, premierul Emil Boc anunţă Parlamentul că, „având în vedere considerentele menţionate, Guvernul nu susţine adoptarea acestei propuneri legislative”.

Cunoscând acum toate acestea, înţelegem că şansele de a fi adoptat ale proiectului de lege iniţiat de deputatul Tudor Panţîru sunt cât se poate de incerte. Dacă ţinem cont de configuraţia politică a Camerei Deputaţilor de la Bucureşti, am putea spune chiar că aceste şanse sunt, practic, nule. De ce? Pentru că Guvernul Boc se opune, iar guvernul înseamnă PD-L şi UDMR şi pentru că cele mai mari partide din opoziţie (PSD şi PNL) fac în această chestiune front comun cu guvernarea. Minorităţile (altele decât cea maghiară), în special numeroasa minoritate ţigănească (zisă rromă), prin reprezentantul său Nicolae Păun, de asemenea se opun. Să fie oare acesta un motiv pentru care iniţiativa deputatului Panţîru nu a mai fost semnată de nici un alt deputat sau senator, nici măcar dintre colegii săi de partid?

Să reţinem că nu mai demult decât la 24 noiembrie 2010, Senatul României a respins, cu o zdrobitoare majoritate de voturi, un alt proiect de lege, şi anume, propunerea legislativă privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor, precum şi a doctrinei comuniste care a avut la bază lupta de clasă. Şi atunci, ca şi acum, Guvernul Boc s-a opus şi a dat un aviz negativ, iar senatorii aleşi în Diaspora au votat împotriva adoptării lui. Doar 5 parlamentari au susţinut atunci respectivul proiect, pe când 98 au fost contra. Comunismul nu a murit în România, el a luat alte forme şi s-a drapat în alte culori. Vorba cântecului: comunismul n-a murit, doar o ţâr-a aţipit! Anticomunismul de faţadă al clasei politice de la Bucureşti şi specularea subiectului, fără întreprinderea unor acţiuni practice de decomunizare a „inimilor şi spiritelor”, a devenit o afacere profitabilă, al cărei scop este menţinerea la putere tocmai a foştilor comunişti de dincolo de Prut.

Numai o minune mai poate schimba soarta proiectului de lege despre care am vorbit aici. Atâta că nu-mi prea amintesc când s-a produs ultima minune în politica românească.