Preoţii martiri ai Mitropoliei Basarabiei

Decembrie 25, 2007
Din cele mai vechi timpuri Biserica noastră strămoşească a instituit şi dezvoltat cinstirea sfinţilor, ca pe o legătură vie dintre Biserica luptătoare şi cea triumfătoare, ca formă de sporire a evlaviei credincioşilor şi de întărire în credinţă. Prezenţa sfinţilor, şi în special a martirilor, pe pământul românesc este atestată încă din antichitatea creştină, constituind o dovadă dintre cele mai grăitoare a vechimii creştinismului la români. De nouăsprezece veacuri Neamul nostru liturghiseşte neîncetat în istorie, slăvindu-L pe Dumnezeu şi aducând roade dintre cele mai alese cum sunt sfinţii. În anii 1955, 1956 şi 1992 Sfântul,  Marele şi Îndreptătorul Sinod al Bisericii noastre Mame a confirmat canonic cinstirea a peste o sută de sfinţi odrăsliţi de Neamul Românesc. Dobrogea, Transilvania, ca şi nordul Moldovei sunt adevărate vetre de Ortodoxie românească în care s-au născut o mulţime de sfinţi dintr-un neam cu noi. Dacă am desemna geografic locurile unde s-au născut, au propăvăduit, s-au jertfit muceniceşte pentru Hristos sau au sihăstrit sfinţii români, recunoscuţi ca atare în chip canonic, am cuprinde toată aria de formare şi devenire a poporului român.Cu toate acestea, Basarabia, detrunchiată din trupul Neamului, rămâne a fi unica provincie românească istorică importantă care, cu toate că a dat Bisericii noastre de-a rândul veacurilor  asemeni Dobrogei şi Transilvaniei, atâţia şi atâţia eroi şi martiri pentru credinţa stămoşească, încă nu are în calendarul său sfinţi de neam român odrăsliţi în această parte a pământului nostru.
Cunoaştem prea bine cu toţii suferinţele, credinţa puternică ortodoxă şi jertfele fără de preţ aduse de atâţia basarabeni pe care Dumnezeu însuşi i-a învrednicit să primească cununa muceniciei pentru Neam şi Legea Românească. Jertfa lor pentru Hristos nu a fost în zadar, iar noi, cei de astăzi, avem datoria sfântă de a-i recunoaşte, după cum sunt, ca mijlocitori dintre noi şi pentru noi la Tronul Ceresc. În acest mod energiile sufleteşti ale românilor ortodocşi din Basarabia ar spori şi ar fi îndreptate de la căile oarbe şi amăgitoare, pe care ne-au împins şi ne mai împing străinii, la cărarea sfinţită de cei mai vrednici înaintaşi ai noştri. Bineînţeles că bucuria românilor de aici a fost mare atunci când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut canonic în ceata sfinţilor pe Binecredinciosul Voievod al Moldovei Ştefan cel Mare şi Sfânt,  scutul nostru în lupta pentru Dreptatea, Adevărul şi Mântuirea acestei părţi însrăinate încă a dreptcredinciosului popor românesc. Şi totuşi, astăzi simţim nevoia ca Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii noastre Mame să recunoască oficial lucrarea adâncă a Sfântului Duh prin vasele sale din rândul românilor basarabeni. Temeiurile evanghelice, Tradiţia şi învăţătura Bisericii Răsăritului ne obligă acum, când Mitropolia Basarabiei a reînviat,  să cercetăm cu multă grijă şi luare aminte trecutul nostru bisericesc, ca să putem căpăta dreptul de a le da cinstirea cuvenită celor care, fiind sfinţii lui Dumnezeu, s-au pus piatră neclintită în zidul Bisericii şi credinţei noastre creştine.

Constatăm cu mare îndurerare şi părere de rău că stăpânirea străină necanonică în Biserica românilor de la răsărit de Prut a încercat în ultimii două sute de ani să ne adâncească în întunericul uitării, făcându-ne să betejim sufleteşte prin înstrăinarea de toţi strămoşii noştri, vii cu sufletele, şi mai ales de sfinţii pe care i-a dat Basarabia românească. De o bucată lungă de timp tot discutăm cu Înaltul nostru ierarh şi părinţii consilieri, dar şi cu foarte mulţi credincioşi, ce ar trebui să întreprindem în primul rând pentru a ajuta şi tămădui adânc rănita noastră fiinţă naţională şi ortodoxă din Basarabia. Am căzut de acord cu toţii că este necesar să ne adresăm Sfântului Sinod, iar până atunci să cercetăm vieţile unor mari sfinţi mucenici basarabeni,  mai ales ale preoţilor Mitropoliei Basarabiei martirizaţi de stăpânirea străină şi atee în 1940 şi 1941, pentru a putea înfăţişa materialele mai apoi Comisiei Naţionale pentru Istorie Bisericească şi canonizări, condusă de Î.P.S.S.,  Î.P.S. Dr. Acad. Nestor Vornicescu Mitropolitul Olteniei, originar de pe plaiurile noastre.

Se ştie că barbara putere cotropitoare de la Moscova, conştientă de puternica mărturisire de credinţă a preoţilor mucenici din Mitropolia Basarabiei, precum şi de înrâurirea ziditoare a exemplului lor martiric asupra sufletelor şi cugetelor noastre, s-a grăbit să ascundă în faţa oamenilor adevărul despre neclintirea şi jertfa acestor premergători ai noştri. După aproape doi ani de cercetări am stabilit că numai între 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941 necredincioşii au ucis mişeleşte sau au deportat în Siberia, de unde aproape nici unul nu s-a mai întors, 58 de preoţi ai Mitropoliei noastre, care au preferat să primească cununa mucenicească decât să se lepede de credinţa părinţilor noştri. Nimeni şi niciodată nu va putea zmulge din conştiinţa basarabenilor amintirea celor care nu s-au înfricoşat de chinurile cele trupeşti şi şi-au vărsat sângele de bunăvoie pentru Hristos, primind cu pace neveştejitele cununi ale muceniciei şi batjocorind nebunia cruzilor cotropitori. Gândul meu şi al multora dintre frăţiile voastre, sunt sigur, se îndreaptă adesea spre chinurile luminoase ale părintelui martir Gheorghe Munteanu de la Ismail şi al părintelui martir Alexandru Baltaga de la Călăraşi.

Părintele nostru Alexandru Baltaga, descendent dintr-o veche familie preoţească din Basarabia, un adevărat Luceafăr al Bisericii basarabene, fruntaş al vieţii bisericeşti, supranumit de Gala Galaction „patriarh al preoţilor basarabeni“, pelerin în Ţara Sfântă şi mare binefăcător, şi-a trăit întreaga viaţă în curăţenie. La 80 de ani ai săi, după o slujire exemplară de 54 de ani la sfântul altar al bisericii „Sfântul Alexandru” din Călăraşi, unde a fost hirotonit în 1886, acest sfânt părinte a înfruntat bărbăteşte chinurile trupeşti, săvârşindu-se muceniceşte la 7 august 1941 în cetatea Kazanului din Tătaria. Dumnezeu a vrut ca să avem astăzi la îndemână mai multe informaţii şi documente despre viaţa de mărturisitor, chinurile şi sfârşitul martiric al acestui fericit în adormire şi vrednic de cinstire slujitor al lui Hristos.

Părintele mucenic Gheorghe Munteanu de la Ismail, la numai 31 de ani de la naştere, a îndurat cu bărbăţie în primele zile ale cotropirii comuniste batjocuri şi torturi greu de închipuit, făcându-se asemănător cu Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava care a murit pentru Hristos la Cetatea Albă. După ce l-au arestat, necredincioşii l-au tuns şi bărbierit, vrând să-l facă să renunţe la chemarea lui de păstor de suflete ortodoxe româneşti. Neobţinând însă acest lucru, i-au sfărâmat capul de treptele sfântului lăcaş, unde trupul sfântului mucenic a rămas să zacă până a fost cules şi înmormântat pe ascuns de creştinii locului.

Arhivele imperiului ateu stau încă zăvorâte. Astăzi, din cele 58 de nume ale preoţilor martiri ai Mitropoliei Basarabiei cunoaştem numai 30. Evocăm cu evlavie numele câtorva dintre ei: părintele Porfirie Şoimu din parohia Parcani, judeţul Soroca, părintele Vladimir Crenăuţeanu de la Tighina, părintele Gheorghe Mihalache de la Căuşeni, părintele Dumitru Cernei din parohia Clişcăuţi, judeţul Hotin, părintele Mihai Ghili din parohia Unteşti, Ungheni, părintele Mina Ţăruş din judeţul Orhei, părintele Vasile Bodrug din parohia Duşmani, Râşcani, părintele Alexandru Grosu din parohia Olăneşti, judeţul Cetatea Albă, părintele Anatolie Spinei din parohia Dolna, judeţul Lăpuşna. Acestea şi alte, numai de Dumnezeu cunoscute, vlăstare ale neamului şi Bisericii noastre sunt astăzi cu îngerii împreună-vorbitori şi cu mucenicii împreună-locuitori. Tăria şi puterea cu care şi-au jertfit viaţa mărturisind şi apărând credinţa în Iisus Hristos sunt dovada lucrării lui Dumnezeu Duhul Sfânt în mijlocul Neamului Românesc din Basarabia. În Ierusalimul Ceresc unde s-au strămutat, în deplinătatea harului cu care i-a dăruit şi învrednicit Dumnezeu, săvârşesc şi vor săvârşi până la sfârşitul veacului liturghia îngerească, rugându-se pentru noi şi pentru iertarea păcatelor noastre, pentru creşterea şi întărirea neîncetată a Mitropoliei Basarabiei în care au slujit pe pământ şi din care facem parte noi astăzi. Păstrând şi respectând dreapta învăţătură a Bisericii noastre, se cuvine ca Mitropolia Basarabiei, prin Adunarea sa Eparhială, ca organ frăţesc şi sobornicesc de conducere,  să hotărască cercetarea îndeaproape a vieţii şi patimilor mucenicilor basarabeni, numind o comisie care ar avea sarcina să pregătească materialele şi dosarele necesare pentru fiecare dintre aceşti preoţi mucenici, pentru a putea să le prezentăm Sfântului Sinod spre examinare.

Nota redacţiei: Acest raport prezentat de domnul Vlad Cubreacov la 3 octombrie a îndreptăţit Adunarea Eparhială să instituie comisia mitropolitană pentru Istorie Bisericească din care fac parte: Prot. Petru Buburuz, Prot. Ioan Eşanu şi domnul Vlad Cubreacov.

„Alfa şi Omega”, 1-15 octombrie 1995


VLAD CUBREACOV: Delegaţia rusă nu a putut argumenta în nici un fel sfâşierea şi anexarea canonică a Mitropoliei Moldovei în 1812

Decembrie 15, 2007

Interviu acordat în exclusivitate AP FLUX de consilierul Mitropoliei Basarabiei, deputatul PPCD, Vlad Cubreacov, după întrevederea dintre reprezentanţii Patriarhiei Române şi a celei Ruse, desfăşurată săptămâna trecută la mănăstirea Troyan din Bulgaria.

– Domnule Cubreacov, săptămâna trecută aţi participat, la mănăstirea Troyan din Bulgaria, la convorbirile dintre Patriarhiile Rusă şi Română. Care a fost exact tema acestor convorbiri?

– Această rundă de dialog canonic, ca şi celelalte trei anterioare de la Geneva, Graz şi Chişinău, a vizat situaţia bisericească din Republica Moldova, dar, în special, reactivarea de către Mitropolia Autonomă a Basarabiei a unor eparhii existente până în 1944 inclusiv şi forţate să-şi suspende activitatea odată cu ocuparea Basarabiei de către armata sovietică. Este vorba de Arhiepiscopia Chişinăului, Episcopia Basarabiei de Sud, Episcopia de Bălţi şi Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria.

Citește în continuare »


Agenda politică a R. Moldova a devenit agenda politică a Partidului Popular Creştin Democrat

Decembrie 15, 2007

Cotidian Naţion al Nr.165 din 27 noiembrie 2007, Flux

Discursul vicepreşedintelui PPCD, Vlad Cubreacov, preşedCubreacov Vladinte al grupului parlamentar creştin-democrat, rostit la Congresul IX al PPCD din 25 noiembrie 2007

Stimaţi colegi,

Onorată asistenţă,

Istoria relaţiilor externe ale PPCD cunoaşte o durată egală cu vârsta mişcării noastre, cunoaşte două decenii, aşa cum noi am cultivat aceste relaţii încă din perioada rezistenţei antisovietice împreună cu camarazii noştri de luptă din cele trei ţări baltice, din Ucraina sau din Georgia. Aceste relaţii căpătaseră la un moment dat o formă instituţionalizată – Forumul de la Chişinău, ca organism de coordonare a activităţilor noastre la scara fostului imperiu. Mai târziu, aceste relaţii aveau să se diversifice spre Europa, începând cu cel mai apropiat şi mai drag vecin al nostru, România, de care suntem legaţi organic prin mii de fire invizibile şi fără de care astăzi este de neimaginat promovarea normală a interesului de integrare europeană a Moldovei.

Partidul Popular Creştin Democrat este primul partid politic din Republica Moldova recunoscut şi omologat internaţional, prin aderarea sa de acum opt ani la Internaţionala Democrat Creştină. În anul 2005, PPCD a devenit membru al Partidului Popular European, care de un deceniu şi jumătate este cea mai importantă şi mai influentă forţă politică de pe continent. Prin Partidul Popular European din care facem parte, PPCD este prezent indirect şi chiar este majoritar în Parlamentul comunitar de la Bruxelles.

Aderarea la UE şi NATO – opţiuni irevocabile ale PPCD

Citește în continuare »


„Biserica Rusă vorbeşte de teritorii, noi – de oameni”

Decembrie 15, 2007

Cotidian Naţional Nr.160 din 19 noiembrie 2007, Flux

Solicitat de Flux să comenteze această situaţie, deputatul creştin-democrat Vlad Cubreacov, reprezentant al Mitropoliei Basarabiei la CEDO, a afirmat: „Declaraţiile ostile făcute de episcopul Marchel Mihăiescu şi câţiva clerici apropiaţi acestuia nu reprezintă părerea marii majorităţi a creştinilor ortodocşi din Republica Moldova, care privesc cu calm şi înţelepciune evoluţiile din planul vieţii bisericeşti.

Aceste declaraţii cu vădită tentă politică, pregătite din timp şi votate „în unanimitate”, ca pe timpul colectivelor de muncă din perioada sovietică, sunt marcate de intoleranţă şi nu pot contribui la instalarea unei atmosfere de înţelegere creştină în Republica Moldova. Regretul nostru este cu atât mai mare, cu cât episcopul Marchel Mihăiescu a fost desemnat de Patriarhia Moscovei ca membru în delegaţia rusă pentru următoarea rundă a dialogului canonic româno-rus în problema jurisdicţiilor din Republica Moldova, rundă preconizată pentru data de 22 noiembrie, la Sofia, în Bulgaria. Mitropolia Basarabiei a fost reactivată canonic în condiţii de libertate în anul 1992 şi acest fapt a presupus, implicit, reactivarea tuturor episcopiilor sale istorice sufragane, ţinându-se cont de noile realităţi politice şi administrative, precum şi de legislaţia ţării noastre în materie de culte şi libertăţi religioase. Guvernul Republicii Moldova a înregistrat juridic, cu ani în urmă, toate cele patru eparhii componente ale Mitropoliei Basarabiei: Arhiepiscopia Chişinăului, Episcopia Basarabiei de Sud (fostă a Cetăţii Albe-Ismail), Episcopia de Bălţi (fostă a Hotinului) şi Episcopia Dubăsarilor şi a toată Transnistria (fosta Misiune Ortodoxă Română din Transnistria). Acum Patriarhia Română doar a luat act cu binecuvântare de situaţia de fapt şi de drept consfinţită oficial de autorităţile guvernamentale competente din Moldova. Pericolul, inventat de episcopul Marchel Mihăiescu, pe care l-ar prezenta episcopiile Mitropoliei Basarabiei la adresa Republicii Moldova este un fals.

Citește în continuare »


Român, moldovean. Etnonim, infranim, politonime

Decembrie 15, 2007

FLUX, ediţia de Vineri, nr.46, din 16 noiembrie 2007

Interviu cu Vlad Cubreacov

– Domnule Cubreacov, se pare că disputele privind numele nostru etnic sunt reluate acum. Ce părere aveţi despre acestea?

– Orice dispută este binevenită dacă urmăreşte sincer stabilirea adevărului obiectiv şi raportarea la acesta nu doar pentru raţiuni de curiozitate intelectuală, ci şi pentru o mai bună aşezare a relaţiilor dintre oameni pe temelia acestui adevăr. Dacă vă referiţi la disputa din jurul dihotomiei Român-Moldovean, aceasta nu este chiar o simplă şi nevinovată dispută, ci, mai degrabă, un adevărat război de agresiune pe care imperialismul rus îl poartă, mai ales de la 1812 încoace, împotriva identităţii românilor din vechile teritorii ocupate ale principatului Moldovei.

Numele etnic de Român nu se află în adversitate sau opoziţie cu numele local de Moldovean

– Întocmai, se încearcă prezentarea moldovenilor ca fiind diferiţi de români, ba chiar în opoziţie identitară unii cu alţii…

– Numele etnic de Român nu se află în adversitate sau opoziţie cu numele local de Moldovean, pentru că aceşti termeni sunt complementari. Cu totul alta este relaţia dintre politonimul Român şi politonimul Moldovean. Unul din foştii mei colegi din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei,  armeanul Shavarsh Kocharyan, referindu-se la aspecte etnice, m-a impresionat, în octombrie 2005, prin capacitatea de a reda sintetic adevărul în această chestiune, fără patimă şi fără a putea fi suspectat de parţialitate. De la tribuna APCE, colegul meu a spus: „Se ştie că moldovenii sunt români, chiar dacă nu toţi românii sunt moldoveni. Putem spune, de asemenea, că toţi moldovenii sunt europeni, chiar dacă nu toţi europenii sunt moldoveni.” Să recurgem la o analogie simplă: dacă te cheamă, bunăoară, Ion Popescu nu înseamnă că numele de familie Popescu şi numele mic Ion ar fi opozabile şi s-ar exclude reciproc. Cele două nume sunt complementare şi numai împreună redau identitatea completă a persoanei. Aici funcţionează principul matrioşkăi: un nume mai larg îl cuprinde pe altul mai mic, niciodată invers. Trăim în epoca identităţilor multiple. Important este să le ordonăm corect, să facem o sinteză firească a lor şi să eliminăm orice antiteză păguboasă dintre ele.

– Ce spune ştiinţa în legătură cu numele etnice?

– Potrivit etnologiei, etnonimele sunt de mai multe feluri: 1) endonime (nume pe care şi le atribuie reprezentanţii unei etnii ei înşişi), 2) exonime (nume pe care li le atribuie reprezentanţii altor etnii în limbile lor), 3) infranime (nume locale sau regionale atribuite după criterii înguste), 4) ultranime (nume atribuite după criterii largi) şi 5) numele ştiinţifice şi istorice. Acestea nu trebuie confundate cu politonimele sau cu numele de state, pentru că acestea nu reiau întotdeauna sau obligatoriu numele etniei majoritare din ţara respectivă. Politonimele american, australian, austriac, belgian, bosniac, canadian, elveţian, moldovean, monegasc, san-marinez sunt unanim acceptate cu sensul lor politic exact, nu însă şi cu sens etnic sau cu atât mai mult lingvistic. Există şi politonime obsolete, fără conotaţie etnică, cum ar fi: sovietic, otoman, iugoslav.

– Cum putem categorisi, din punct de vedere al etnologiei, numele pe care etnicii români le-au avut sau le au în diferite ţări?

– Numele pe care românii le-au primit în diferite contexte politice sau de timp pot fi împărţite în câteva categorii: 1) nume ştiinţifice: daco-români, macedo-români, megleno-români, istro-români, latini dunăreni, latini balcanici; 2) exonime, adică nume atribuite de străini potrivit tradiţiei istorice a fiecăreia dintre limbile respective: iflaci, uflaci, ulahi, bogdani, carabogdani, caravlahi în turcă, valahi, vlahi, vlasi, volohi în limbile slave ca rusa, ucraineana, polona, sârba, slovaca şi bulgara, vlahi şi moldovlahi în greacă, olahi în maghiară, ciribiri în croată, sinţari şi ţinţari în sârba veche, bolohoveni în slava veche; 3) infranime, adică nume mici şi locale sau regionale: ardeleni, aromâni, armâni, bucovineni, dobrogeni, fărşeroţi, moldoveni, moţi, munteni, olteni, timoceni, transnistreni şi 4) ultranime: neolatini, romanici. Toate aceste categorii de nume se subordonează singurului endonim valabil, cel de Român. Este general cunoscut că românii din afara graniţelor României se numesc sau sunt numiţi în mod diferit în ţările lor de reşedinţă. De exemplu, în Federaţia Rusă, potrivit datelor ultimului recensământ, conaţionalii noştri au fost trecuţi în anchete cu trei nume: români, moldoveni şi volohi. Acordul politic de bază dintre România şi Federaţia Rusă specifică în mod expres că părţile vor acorda asistenţă culturală conaţionalilor lor de pe teritoriul celeilalte părţi indiferent de numele de autoidentificare. Partea rusă a acceptat această formulă dat fiind că şi etnicii ruşi din România se identifică fie ca ruşi, fie ca lipoveni.

– Unul dintre exonimele cel mai des atribuite românilor de străini este cel de valah, cu variantele lui fonetice deja invocate de Dumneavoastră. De unde vine acest nume atribuit de străini?

– Se pare că acest endonim vine din germana timpurie de apus, numită şi vizigotă, şi a fost atribuit iniţial, în perioada Imperiului Roman, unui trib celtic care adoptase limba latină şi conlocuia cu triburile vizigote. Aceşti celţi se numean Volcae. Endonimul celtic volcae s-a încetăţenit în vechea germană, însemnând, deja ca exonim, orice persoană care vorbeşte o altă limbă decât germana, în special persoane latinofone. De aici avem până astăzi numele de valah, voloh, vlah, dar şi pe cel de valon sau numele englezesc Wales pentru Ţara Galilor. Acest endonim, destul de prolific, a fost transmis în limbile slave şi greacă. Trebuie să remarc faptul că în poloneză, Italia se numeşte simplu: Włochy, adică tot un fel de Valahie sau ţară a latinofonilor. Există şi alte cazuri asemănătoare. Francezii, bunăoară, îşi au numele de la tribul germanic al francilor.

– Care e situaţia în cazul altor etnii sau popoare?

– În mod evident, cazul românilor nu este singular în Europa sau în lume. De pildă evreii, după exonimul pe care li-l atribuim în mod curent în limba română, folosesc endonimul de yehudi/yehudim, subordonându-i toate exonimele şi infranimele aflate în uz ca: aşkenazi, hazari, iudei, israeliţi, karaimi, mozaici, sefarzi, semiţi, taţi, ţafari, oliim şi altele. Exonimele german, neamţ, aleman sau tedesc din alte limbi sunt echivalate cu endonimul deutch şi cu infranimele bavarez, şvab sau sas. Olandezii se numesc ei înşişi dutch, iar ţara lor mai are numele de Ţările de Jos în română, Pays Bas în franceză sau Netherlands în engleză, toate cu acelaşi sens. Georgienii pun semnul echivalenţei între endonimul kartvelan şi exonimul gruzin din limbile persană, turcă şi cele slave, precum şi ultranimul ivir sau ivirean şi infranimele adjar, gurian, imerit, kahet, kolhid, meshetin, mingrel, racea, svan şi altele.

Exonimul armean, cvasigeneralizat în limbile europene, şi cel de ermen în turcă sunt echivalate cu endonimul hay, Armenia numindu-se în limba armeană Hayastan. Endonimul rrom este echivalent cu exonimele ţigan din limbile slave şi română, zingaro din italiană, gipsy din engleză, zigeuner din germană, gitano, falmenco şi calé din spaniolă, kowli din persană, asix din curdă, tsoani din ebraică, gitan, tsigane, manouche, romanichel, bohémien, sinti, gitou, babane, gean du voyage din franceză, mustalainen din finlandeză, ghajar şi nawar din arabă sau cu infranimele din limba română căldărar, cerar, lăieş, ursar, lingurar şi altele. Exonimul basc, cu varianta spaniolă vasco şi cele franceze basque, vascon şi gascon, s-a generalizat în toate limbile europene şi este corespondentul endonimelor eusker şi euskaldun. În acelaşi timp, limba bască este numită de vorbitorii ei nativi cu un nume diferit de cel al etniei: erdara. Polonezii mai sunt numiţi leşi, grecii – elini, iranienii – persani, ungurii – maghiari, finaldezii – suomalieni, cecenii – icikeri sau nohcii, albanezii – şkiptari, arvaniţi, arbinaşi sau arnăuţi, japonezii – niponi. Şirul ar putea continua la nesfârşit.

Poporul nostru şi-a dezvoltat o percepţie adecvată a etnonimului Român în relaţia sa cu diverse infranime cu circulaţie în spaţiul românesc

– Mă surprind că avem în limba română mai multe nume de familie care coincid cu unele nume etnice. Cum se explică aceasta?

– Eu aş dezvolta puţin întrebarea dumneavoastră. Cum se face că printre numele noastre de familie nu întâlnim şi numele Românu? Este interesant să observăm că poporul nostru şi-a dezvoltat o percepţie adecvată a etnonimului Român în relaţia sa cu diverse infranime cu circulaţie în spaţiul românesc. Această percepţie este reflectată în sistemul românesc al numelor de familie, după cum bine aţi observat. Iniţial numele de familie au fost apelative cu statut de supranume sau, după termenul popular, de poreclă. Astfel, întâlnim nume de familie ca: Moldoveanu (în special în Muntenia şi Ardeal), Munteanu, Vlah, Vlas (în special în Moldova şi Ardeal), Ardeleanu (în special în Moldova şi Muntenia), Vrânceanu, Bârsan, Olteanu, Dobrogeanu, Moroşanu, Crişan/Crihan, Machedon. În acelaşi timp, multe nume de familie româneşti, care au fost iniţial simple apelative sau porecle, reproduc etnonime străine, cum ar fi: Arnăut (corespondentul pentru Albanez), Cerchez, Ivireanu (corespondentul pentru Georgian), Rus/Rusu/Rusnac, Moscalu, Cazacu şi Zaporojan, Grecu, Sârbu, Bulgaru, Frâncu (corespondentul pentru Francez), Neamţu/Sasu (corespondente pentru German), Turcu/Turculeţ/Turceanu/Turcescu, Ţiganu/Ţigănaş, Tătaru/Tătăruş/Tătărescu, Ungureanu, Leahu, Mazuru (corespondente pentru Polonez), Arapu/Arăpaşu (corespondente pentru Arab), Şcheau (corespondentul pentru Slav), Jidovan (corespondentul pentru Evreu), Coman/Comănici/Comănescu (corespondente pentru Cuman), Guţu/Huţanu/Guţuleac (corespondent pentru Huţul), Litfan (corespondentul pentru Lituanian) şi altele. Numele de familie Românu însă lipseşte, pentru că nici un român nu se putea defini ca diferit de alt român pe criteriul etnic şi atunci interveneau diferenţele regionale cuprinse în infranime sau numele mici şi locale ale românilor.

– Într-adevăr, găsim atâtea nume diferite pentru unele şi aceleaşi etnii şi popoare, fără ca cineva să facă mare caz din asta…

– Important este că toţi aceşti termeni diferiţi, atribuiţi unora şi aceloraşi etnii, nu sunt opozabili. Nimănui nu-i va veni vreodată în cap ideea absurdă şi ridicolă a unor dicţionare germano-nemţeşti, gruzino-georgiene, ebraico-israelite, erdaro-basce, elino-greceşti, ruso-lipoveneşti sau ungaro-maghiare, întrucât dincolo de termenii diferiţi este vorba de aceleaşi limbi şi etnii. Aplicată politonimelor, ideea devine şi mai absurdă. Îşi poate cineva imagina un dicţionar elveţiano-belgian? Sau americano-canadian? Ori poate sovieto-iugoslav? E bine să readresăm aceste întrebări celor cu năstruşnica provocare a dicţionarului românesc-moldovenesc.

Etnonimul şi politonimul pot fi şi trebuie împăcate în complementaritatea lor

– Aţi adus vorba de politonime. Spuneaţi mai sus că nu toate politonimele redau numele etnice ale unor popoare…

– Cazul cel mai relevant ni-l prezintă cele 22 de state arabe: regate, republici, emirate, geamahirii. Etnic şi lingvistic vorbind, între saudiţi şi marocani, sirieni şi algerieni, libanezi şi irakieni, yemeniţi şi qatarieni nu există nici o diferenţă. Vorbesc cu toţii o singură limbă, araba, şi sunt cu toţii un singur neam. Politic însă sunt foarte diferiţi şi nimeni nu pretinde că altcineva încearcă să-l arabizeze pe celălalt. Etnonimul şi politonimul pot fi şi trebuie împăcate în complementaritatea lor. Avem şi cazuri când un politonim diferit de un etnonim sau altul sună diferit de la o limbă la alta. Crestomatic în acest sens este cazul Elveţiei, numită Schweiz în germană, Suisse în franceză, Svizzera în italiană, Svizra în reto-romană,  Switzerland în engleză,  Şveiţaria în rusă şi Helvetia în latină. Sau cazul Republicii Elene, numite şi Grecia.

Politic vorbind, poţi să fii român şi să ai altă origine etnică decât cea română

– Cum stăm cu politonimele român şi moldovean şi care ar trebui să fie relaţia dintre ele?

– Confuzia apare din faptul că termenul de român este şi etnonim, iar cel de moldovean este unul din infranimele pe care şi-l atribuie românii din spaţiul vechii Moldove. Politic vorbind, poţi să fii român şi să ai altă origine etnică decât cea română, de pildă ucraineană, maghiară, germană, sârbă, rromă etc. Totodată, politonimul de moldovean, cu drept deplin de existenţă, trebuie să li se aplice tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent de originea lor etnică. Politic vorbind, moldovenii sunt de origine română, ucraineană, rusă, găgăuză, bulgară, rromă, evreiască etc. După cum elveţienii sunt de origine etnică germană, franceză, italiană sau reto-romană, vorbind patru limbi diferite şi fără să pretindă că măcar una dintre ele ar fi elveţiană, după numele ţării. Ei însă vorbesc de graiul elveţian al limbii franceze, de dialectul elveţian al germanei şi de dialectul ticinez al italienei. După cum putem şi noi vorbi de graiul moldovenesc al limbii române.

– Bine, dar în Republica Moldova etnicii români nu vorbesc un singur grai…

– Aveţi dreptate. Izoglosele dialectale româneşti nu sunt dispuse pe axa est-vest, ci pe axa nord-sud, iar Republica Moldova, se ştie, are o geografie care o înscrie tocmai pe această axă nord-sud, din Bucovina până în Dobrogea, cuprinzând eşantioane din mai multe straturi dialectale româneşti. Pe lângă graiurile de tip moldovenesc din zona Suceava-Iaşi, vorbite în nordul şi centrul Republicii Moldova, întâlnim în partea de sus a Transnistriei un grai de tip maramureşean, iar în sudul Republicii Moldova se vorbesc graiuri de tip muntenesc. Între toate acestea există şi multe graiuri de interferenţă sau de tranziţie, mai mult sau mai puţin diferenţiate de standardul literar. Aceste diferenţe ating uşor fondul lexical şi pronunţia, niciodată însă gramatica, care este esenţială pentru identitatea inconfundabilă a oricărei limbi.

Indiferent cum se autodefinesc etnicii români din Republica Moldova, din Ucraina sau cei din Federaţia Rusă, – români, moldoveni sau volohi, bucovineni, basarabeni, herţeni sau transnistreni – ei reprezintă o singură etnie şi vorbesc o singură limbă.

– Şi atunci cum să împăcăm identitatea noastră etnică cu cea politică? Putem fi români şi moldoveni în acelaşi timp?

– Este foarte simplu şi răspunsul derivă firesc din tot ce am spus până aici: da! Trebuie să abordăm lucrurile în spirit european, când fiecărei persoane i se lasă libertatea să se autodefinească etnic, cultural şi religios. Identităţile nu pot fi induse cu forţa, ci constatate obiectiv şi asumate în libertate. Imperiul ţarist a încercat să ne dezbine, limitându-ne identitatea etnică la specificul local, pentru a ne contrapune celorlalţi români. Imperiul sovietic a continuat cu o mai mare înverşunare această lucrare pentru a justifica anexarea Basarabiei. Conştiinţa etnică şi lingvistică, culturală şi religioasă a conaţionalilor noştri, ajunşi cetăţeni sovietici peste noapte, au fost puternic agresate şi deformate. Identitatea ţine de drepturile individuale ale persoanelor, iar statele trebuie doar să ia act de identitatea obiectivă asumată subiectiv, în deplină libertate şi în cunoştinţă de cauză, de fiecare persoană. Libertatea absolută nu este singura condiţie obligatorie, pentru că aceasta nu trebuie să contrazică realitatea obiectivă, adică evidenţele. Dacă eşti alb nu devii de culoare sau mongoloid oricât de mult a-i pretinde, dacă eşti bărbat nu poţi pretinde că ai fi femeie, dacă eşti etnic rus nu devii în mod automat german sau francez printr-o singură declaraţie, dacă eşti creştin nu te poţi declara iudeu şi viceversa, iar dacă eşti armean şi ai cetăţenie franceză nu poţi pretinde că eşti cetăţean american de origine turcă, dacă eşti moldovean de origine română nu te poţi pretinde de origine găgăuză, dacă eşti român nu te poţi pretinde chinez, iar dacă vorbeşti rusa nu poţi declara că ar fi vorba de niponă. Interferenţa statelor cu scopul clar de a le induce cetăţenilor o altă identitate etnică sau lingvistică decât cea obiectivă este susceptibilă de etnocid. Aplicat la Republica Moldova, îmi amintesc de declaraţiile oficiale făcute la Chişinău de observatorii din partea Consiliului Europei şi a OSCE la recensământul din octombrie 2004 prin care se arătă că în foarte multe cazuri, respondenţii au fost determinaţi de recenzori să declare mai degrabă că sunt moldoveni decât români şi că vorbesc „moldovenească”, mai degrabă decât limba română. Adevărul este că indiferent cum se autodefinesc etnicii români din Republica Moldova, din Ucraina sau cei din Federaţia Rusă, – români, moldoveni sau volohi, bucovineni, basarabeni, herţeni sau transnistreni – ei reprezintă o singură etnie şi vorbesc o singură limbă. Războiul dintre ei este unul artificial, fiind provocat şi întreţinut de cei care nu doresc liniştea noastră.

– Poate unii provoacă acest război din motive ideologice?

– Dacă vă referiţi la „moldovenismul” antiromânesc ca ideologie de extracţie imperială rusă, da. Iar dacă vă referiţi la ideologia comunistă, mă îndoiesc. Putem să le amintim tuturor celor care urmează linia ideologică trasată de Karl Marx, cuvintele lui legate de locuitorii băştinaşi ai Moldovei: „Limba română e un fel de italiană orientală. Băştinaşii din Moldo-Valahia se numesc ei înşişi români; vecinii lor îi denumesc vlahi sau valahi.”. În alt loc, Karl Marx nota: „Românii din Ţara Românească – 2500000, Moldova – 1500000, Transilvania – 1486000, Banatul Timişoarei – 1085000, Bucovina – 300000, Basarabia – 896000. Total – 7767000”. Dacă Marx nu este convingător, să vedem ce spunea Curtea imperială de la Petersburg, în 1840, despre noi: „Moldova şi Valahia sunt ţări locuite de un popor care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credinţă, în pofida separaţiei lor pe plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună: au suferit împreună de-a lungul secolelor, purtând aceeaşi cruce grea, iar acum sorb o nouă viaţă din acelaşi izvor dătător de viaţă. Ele au acelaşi trecut, acelaşi prezent şi, bineînţeles – acelaşi viitor!” (Revista Ministerului Instrucţiunii Publice, fasculul 29, secţiunea IV, Petersburg, 1840, pagina 7).

– Vă mulţumim.
Igor Burciu


Dialogul este necesar şi posibil

Decembrie 15, 2007

Cotidian Naţional Nr.153 din 06 noiembrie 2007, Flux

Interviu cu deputatul creştin-democrat Vlad Cubreacov

– Domnule Cubreacov, între Patriarhiile rusă şi română există un dialog în problema jurisdicţiilor celor două Biserici în Republica Moldova. Se pare că acum acest dialog este ameninţat…

– Dialogul este întotdeauna de preferat confruntării. Conform înţelegerilor dintre cele două Biserici autocefale surori, urma ca în zilele de 19 şi 20 noiembrie anul curent să aibă loc următoarea rundă de dialog prevăzută a fi ţinută la mănăstirea Sfântul Daniil din Moscova. Ultima declaraţie a ÎPS Mitropolit Kiril Gundeaev de Smolensk şi Kaliningrad, şef al Sectorului Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei, au lăsat să se înţeleagă că partea rusă nu mai este atât de sigură de necesitatea unui dialog. Partea română consideră că dialogul este posibil şi necesar, tocmai pentru a elimina orice neînţelegere şi pentru a avansa în identificarea unei soluţii reciproc acceptabile în problema jurisdicţiilor celor două Biserici în Republica Moldova.

Citește în continuare »


Rusia simte că pierde controlul spiritual asupra românilor din Transnistria

Decembrie 15, 2007

Ediţia de Vineri Nr.44 din 02 noiembrie 2007, Flux

Interviu cu deputatul creştin-democrat Vlad Cubreacov

– Dle Cubreacov, ce reprezintă Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria?

– Este vorba de o parte componentă locală a Mitropoliei Basarabiei şi Exarhatului Plaiurilor, mai bine zis o episcopie istorică sufragană, aşa cum specifică şi Statutul de organizare şi funcţionare a acestei eparhii. Ea a fost reactivată la 25 noiembrie 2004 şi înregistrată de Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova prin ordinul nr. 182, din 15 noiembrie 2006, privind consemnarea în Registrul Cultelor şi părţilor lor componente cu următorul conţinut: „Având în vedere Regulamentul provizoriu cu privire la înregistrarea părţilor componente ale cultelor aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 758, din 13 octombrie 1994, şi Regulamentul cu privire la ţinerea Registrului Cultelor religioase şi părţilor lor componente din 25 iulie 2002, emit prezentul ORDIN: Art. 1. Se consemnează în Registrul Cultelor religioase şi părţilor lor componente Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a Toată Transnistria, ca parte componentă a Mitropoliei Basarabiei. Art. 2. Se înregistrează statutul Episcopiei Dubăsarilor şi a Toată Transnistria. Art. 3. Se eliberează certificatul de înregistrare cu nr. 2255, din 15 noiembrie 2006. Director /ss/ Serghei Iaţco”. Sub raportul orânduirii canonice şi administrative, Episcopia cuprinde totalitatea credincioşilor, clericilor şi comunităţilor Mitropoliei Basarabiei din raionul Dubăsari, municipiul Tiraspol şi localităţile din stânga Nistrului. Aceasta este zona de activitate a Episcopiei care succede, în acel teritoriu al Republicii Moldova, Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria.

– Publicul larg nu cunoaşte prea multe lucruri din istoria acestei structuri canonice a Bisericii Ortodoxe Române…

Citește în continuare »


Mitropolia Chişinăului nu a depăşit atitudinea de ură

Decembrie 15, 2007

Cotidian Naţional Nr.130 din 25 septembrie 2007, Flux

Vlad Cubreacov Vizita Mitropolitului Iuvenalie Poiarkov de Kolomensk şi Krutiţk, vicar patriarhal, din august, la Bucureşti, şi cea a Mitropolitului Kirill Gundiaev de Kaliningrad şi Smolensk, din septembrie, la Sibiu, nu au fost legate direct de diferendul canonic dintre Patriarhiile Rusă şi Română moştenit din perioada anului 1940.

În ultimii 12 ani, între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Ortodoxă Rusă, cele mai mari Biserici Autocefale în ansamblul Ortodoxiei, au avut loc 4 runde de dialog ţinute la Geneva (Elveţia), Graz (Austria) şi Chişinău, având ca subiect problema jurisdicţiilor celor două Biserici în Republica Moldova. Următoarea rundă de dialog este preconizată pentru zilele de 19 şi 20 noiembrie 2007, la Mănăstirea Sfântul Daniil din Moscova.
La rundele anterioare de dialog, Biserica Ortodoxă Română, reprezentată de Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, actualul nostru Patriarh, a propus oficial ca Mitropolia Basarabiei, pe de o parte, şi Mitropolia Chişinăului, pe de altă parte, să coexiste paşnic şi să conlucreze pentru promovarea credinţei şi unităţii ortodoxe. Cu ocazia ultimei runde de dialog, ţinută în data de 15 ianuarie 1999, sub patronajul preşedintelui Lucinschi, la Palatul Republicii din Chişinău, delegaţiile română (ÎPS Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Mitropolit Nestor al Olteniei şi subsemnatul) şi rusă (ÎPS Mitropolit Kirill al Kaliningradului şi Smolenskului, ÎPS Mitropolit Vladimir al Chişinăului şi Gheorghe Armaşu) au semnat un Comunicat comun prin care au stabilit că Mitropolia Basarabiei şi Mitropolia Chişinăului „vor trece de la ură şi confruntare la înţelegere şi conlucrare”.
Regretăm că Mitropolia Chişinăului nu a fost în stare încă să depăşească atitudinea sa de „ură şi confruntare” în raport cu Mitropolia Basarabiei şi refuză în continuare conlucrarea. Este totuşi foarte important că relaţiile frăţeşti de comuniune euharistică dintre cele două Patriarhii nu au încetat niciodată din cauza problemelor legate de cele două jurisdicţii din Republica Moldova. Urmare a dialogului frăţesc de până acum, Patriarhia Rusă a acceptat de principiu ca Biserica Ortodoxă Română să aibă în dipticele (lista eparhiilor) sale o Mitropolie a Basarabiei şi un sinodal cu titlul de Mitropolit al Basarabiei. În cadrul rundei de dialog de la Moscova, delegaţia Bisericii Ortodoxe Române va aduce la cunoştinţa părţii ruse noile evoluţii pozitive de după 1999 legate de Mitropolia Basarabiei: admiterea ei în legalitate în 2002, înregistrarea celor 4 eparhii istorice sufragane: de Chişinău, de Bălţi, a Basarabiei de Sud şi a Dubăsarilor şi a toată Transnistria, precum şi înregistrarea unui număr important de parohii. Totodată, delegaţia Patriarhiei Române va sublinia disponibilitatea continuă pentru dialog frăţesc în vederea identificării unei soluţii definitive, echitabile şi reciproc acceptabile privind cele două jurisdicţii ortodoxe din Republica Moldova.


Discursul deputatului Vlad Cubreacov in plenul parlamentului, la 29. 07. 2006

Decembrie 15, 2007

Domnul Vlad Cubreacov:

Doamna Presedinte,

Stimati colegi,

Onorata asistenta,

Acest moment de bilant ne ofera prilejul sa trecem realist in revista activitatea noastra parlamentara din ultima sesiune, pentru a vedea ce anume ne ramine de facut pentru realizarea obiectivelor de reforma economica, politica, sociala, de integrare europeana si de promovare a interesului national al Republicii Moldova.

Intelegerea politica de cooperare, incheiata la inceputul acestei legislaturi intre liderii partidului de guvernamint si crestin democrati are efecte pozitive pentru societate si izvoraste din nevoia acuta de a apara in mod solidar interesele nationale ale Republicii Moldova, afectate grav de presiunile politice, militare si economice ale Rusiei, a carei conducere, din pacate, nu manifesta destula flexibilitate si respect in relatiile sale cu tara noastra.

Doresc sa subliniez consensul nostru exemplar in chestiunea diferendului transnistrean, pozitia solidara manifestata chiar ieri prin adoptarea declaratiei noastre in legatura cu intentia regimului ilegal de la Tiraspol de a organiza un pretins referendum de rupere din trupul tarii a teritoriului de rasarit al Moldovei. In acest moment de totalizate, ne face placere sa mentionam ca, din cele
10 propuneri, asupra carora am convenit in primavara anului trecut, noua sint deja, in mare parte, realizate.

Cind spun in mare, ma refer la faptul ca, in mod firesc, norma legislativa merge inaintea formarii unor practici si traditii euroconforme. Toate tarile din regiunea noastra au cunoscut in perioada de tranzitie aceleasi situatii in care norma legala in vigoare nu aducea schimbari imediate, dar anume pe fundamentul acestor constructii legislative se intemeiaza politicile noastre de fortificare si de eficientizare a institutiilor democratice ale statului de drept.

Se stie ca cel mai greu se schimba mentalitatile, iar Legislativul nostru nu are nici competenta si nici puterea de a inlocui integral resurse umane, uneori depasite din intregi domenii, bresle sau institutii. Amintim telegrafic faptul ca anume datorita cooperarii noastre a devenit posibila transmisiunea in direct a sedintelor plenare si publicarea stenogramelor pe pagina web a Parlamentului. S-a modificat legislatia electorala, cea care tine de Curea de Conturi si de puterea judecatoreasca. Toate aceste trei reforme fiind urmate de largirea competentelor si de schimbarea componentei nominale a Comisiei Electorale Centrale, a Curtii de Conturi si a Consiliului Superior al Magistraturii. In acelasi fel s-a modificat si legislatia privind Serviciul de Informatii si Securitate, ca si controlul parlamentar asupra acestuia.

Elaborarea migaloasa si deseori dificila a Codului audiovizualului s-a soldat in urma unor compromisuri rezonabile si a preluarii celor mai avansate modele europene cu adoptarea lui recenta in lectura finala. Urmeaza intrarea lui in vigoare si realizarea practica a reformei in domeniu. Seria de modificari operate in legislatia privind administratia publica locala se inscrie pe aceeasi linie de reforme enumerate, atit in cele zece propuneri formulate de noi, cit si in planul calendaristic adoptat de Parlament, noua puncte fiind indeplinite intr-o masura considerabila. Mai ramine sa ne concentram asupra Reformei Procuraturii si sa armonizam astfel si activitatea acestui organism cu normele si practicile europene.

Bineinteles, cimpul reformei este cu mult mai vast si avem obligatia sa o continuam pe toate planurile. Una dintre legile pe care, din pacate, nu am reusit sa o finalizam si sa o adoptam in aceasta sesiune este cea privind partidele si modul lor de finantare. Elementul principal de noutate al viitoarei legi urmeaza sa includa printre sursele de finantare a partidelor si subventiile de la bugetul de stat, echilibrate cu masuri proportionale de control.

In timp ce in politica externa si in domeniul promovarii reformelor politice si institutionale am reusit sa identificam in baza unui dialog, uneori dificil, formule consensuale in chestiunile privind reforma economica si bugetara, reprezentantii partidului de guvernamint au aratat mai putina receptivitate, fara a tine seama de opiniile colegilor din grupurile parlamentare de opozitie.

Deputatii Partidului Popular Crestin Democrat, asa cum cunoasteti, s-au manifestat activ in cadrul dezbaterilor pe marginea celei mai insemnate legi ale anului: Legea bugetului de stat. Am prezentat un sir de amendamente si propuneri concrete pentru imbunatatirea acestei legi. Am propus micsorarea cheltuielilor inutile si directionarea banilor catre oameni si comunitati concrete din tara. Dar Guvernul si majoritatea parlamentara au neglijat propunerile rezonabile cu caracter economic si financiar ale opozitiei crestin-democrate.

Astfel, au fost neglijate sute de localitati rurale care au trimis la Parlament solicitari concrete. Sa recunoastem ca daca problemele grave pe care le avem cu exportul produselor vitivinicole pe piata rusa nu pot fi reprosate Guvernului, ci factorilor de presiune externa, atunci lipsa unor politici coerente si flexibile de stimulare si de sustinere a producatorilor agricoli ii revine in totalitate puterii. Din pacate, insistentele sistematice ale grupului nostru parlamentar de a le asigura taranilor accesul la credite performante, de a le acorda scutiri si inlesniri fiscale, subventii la achizitionarea produselor petroliere, la procurarea semintelor si ingrasamintelor, precum si la achizitionarea produselor agricole, de a anula toate taxele vamale la importul de tehnica si utilaje agricole nu au fost auzite.

Stimati colegi,

Ar trebui sa ne fie rusine de oamenii simpli, cind aranjam cifrele in buget si ne ingaduim sa acordam zeci de milioane de lei pentru reparatia cladirilor oficiale sau a vilelor inaltilor demnitari in loc sa indreptam modestele resurse bugetare spre rezolvarea celor mai dureroase probleme de ordin social, cum ar fi asigurarea localitatilor rurale cu apa potabila, reparatia drumurilor sau gazificare.

Doresc sa ma refer si la lipsa de rezultate semnificative in combaterea eficienta a coruptiei in organele puterii de stat, in cele de ancheta si in justitie. Ar trebui sa ne concentram in toamna asupra reformei in organele Procuraturii si Ministerului de Interne. Ar fi bine sa exercitam mai eficient functia de control al Legislativului. In acest sens, consideram ca se impune nevoia constituirii unor comisii speciale si de ancheta pentru verificarea activitatii Procuraturii, in special, in cazurile legate de implicare unor fosti si actuali procurori in scandaluri de coruptie si in crearea unor retele de tip mafiot, care aduc atingere grava drepturilor omului, liberiei initiative economice, eficientei si prestigiului institutiilor statului de drept.

Ar fi potrivit sa-i acordam o atentie speciala si Ministerului de Interne. Tortura si tratamentul inuman sau degradant, pina la uciderea in batai, devin practici obisnuite in aceasta institutie ai carei angajati sint adesea nu oameni ai legii, ci adevarati criminali si asasini cu apucaturi sadice de temut. In astfel de cazuri, s-a vazut ca, din pacate, comisia parlamentara de profil nu reuseste intotdeauna sa aiba reactii promte si sa scoata la iveala abuzurile si nelegiuirile de acest fel.

Cu tot respectul pentru breasla judecatorilor, nu putem sa nu observam ca unii dintre acestia isi folosesc toga onorabila de infaptuitori ai dreptatii doar pentru a ascunde sub ea mita primita de la criminalii care scapa astfel de pedeapsa justitiei. Contribuabilul moldovean a obosit sa plateasca la Curtea Europeana a Drepturilor Omului bani din buzunarul sau pentru nelegiuirile politiei si coruptia din justitie.

De asemenea, scandalurile de implicare a unor conducatori si ofiteri ai Serviciului de Informatii si Securitate in afaceri murdare, devenite publice in ultima vreme, au scos in vileag faptul ca si in aceasta institutie fundamentala pentru imunitatea organismului nostru statal exista persoane care supravetuiesc tuturor guvernarilor si care se pare ca au grija mai mult de capatuiala personala decit de siguranta nationala si de indeplinirea onesta a obligatiunilor de serviciu. In acest context, apreciem ca pozitive remanierile initiate potrivit legii de seful statului in acest serviciu.

Ca deputati trebuie sa asiguram un cadru legislativ, o finantare si o dotare tehnica adecvata a Serviciului nostru special, dar si sa ne preocupam de calitatea, eficienta si patriotismul resurselor umane din cadrul acestei institutii.

Examinind nenumaratele plingeri ale cetatenilor vizind abuzurile, faradelegile, ne-am convins ca, in pofida schimbarilor partidelor la guvernare si a demnitarilor de prim rang, la nivelul mediu al institutiilor de stat s-au pastrat adevaratele retele constituite in perioada de dupa declararea independentei de stat a Republicii Moldova si pina in prezent.

Abilitatea acestor structuri paralele din interiorul institutiilor statului deseori permite sabotarea deciziilor adoptate la nivelul institutiilor centrale ale tarii: Presedintie, Parlament si Guvern si distorsionare a sensului reformelor. Anume catre acesti pseudospecialisti trebuie sa se indrepte atentia noastra ca leguitori, de la care omul simplu asteapta sa facem dreptate, stirpind coruptia si birocratia. Doar astfel vom putea reabilita imaginea institutiilor statului si capata increderea cetatenilor nostri.

Stimati colegi,

O chestiune dezbatuta mult si inflacarat la microfoanele Parlamentului in aceasta sesiune a fost cea a predarii cursului de istorie in scoala. Ne exprimam profunda parere de rau ca initiativa noastra, adresata colegilor de la guvernare de a aborda acest subiect sensibil cu tact, bunavointa si responsabilitate, nu a fost acceptata. S-a preferat promovarea pripita si lipsita de transparenta a unei versiuni inspirate din falsurile din perioada sovietica in detrimentul adevarului stiintific. Problema istoriei trebuie scoasa definitiv din dezbaterea politica si trecuta in albia unor studii si elaborari academice, fara patima ideologica.

Inca nu este tirziu sa ne concentram asupra deconflictualizarii acestui subiect, care a caracterizat de-a lungul anilor relatiile dintre putere si opozitie. Asa cum am manifestat spirit rezonabil, echilibru si raspundere in efortul nostru comun de democratizare a societatii si de integrare europeana, tot astfel avem datoria sa identificam o medie de aur si sa atingem consensul in interesul intregii societati, fara a pacatui in fata adevarului istoric. A sosit timpul ca intreaga noastra clasa politica sa manifeste maturitate si intelepciune intr-un efort comun de depasire a divergentelor ireconciliabile, care ne divizau in doua tabere beligerante pe motivul problematicii identitare.

Ne-am plasat in permanenta pe pozitii diametral opuse, militind pentru aceeasi identitate pe care o numim diferit. Istoria tragica a pamintului nostru a impus pecetea unor perceptii identitare diferite, care astazi, in sfirsit, trebuie reconciliate. Ca oameni responsabili si patrioti ai acestei tari trebuie sa invatam sa ne impacam unii cu altii. In lumea moderna, fiecare persoana umana are dreptul la autoindentificare, inclusiv dreptul de a-si asuma in libertate acea identitate care il exprima mai bine cultural, lingvistic si spiritual.

Stim cu totii ca dezbaterea identitara traseaza intre numele de moldovean si cel de roman o linie de divizare, aceasta privind deopotriva si numele limbii. Insa orice razboi se incheie mai devreme sau mai tirziu cu pace. Iar partile beligerante se asaza la masa de negocieri. Este momentul ca si noi sa depasim incrincenarile de alta data.

Aceasta confruntare nu trebuie sa urmareasca un deznodamint cu invingatori si invinsi. Intelept este sa cistige, in egala masura, fiecare dintre noi, si, mai ales, intreaga societate. Oricine dintre noi, indiferent daca imbratiseaza identitatea de moldovean sau de roman trebuie respectat deopotriva de ceilalti membri ai societatii, dar si sa se bucure de un tratament egal si nediscriminatoriu din partea statutului. Obiectiv, sintem una si aceeasi, dar subiectiv ne identificam diferit. Sintem cu totii cetateni ai Republicii Moldova si, in acest sens, sintem cu totii de mindri de numele nostru de moldoveni.

E timpul sa incetam polemicele inutile in chestiunea identitara si sa conciliem identitatea noastra politica cu cea etnica. In acceptia europeana moderna autoidentificarea este parte inalienabila a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Stimati colegi,

In incheiere, vreau sa-mi exprim convingerea ca sesiunea urmatoare va fi una cu mult mai productiva, pe masura asteptarilor alegatorilor nostri in problemele cele mai dureroase ale tarii.

Va multumesc.

Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XVI-a

SESIUNEA a III-a ORDINARA – IULIE 2006

Sedinta din ziua de 29 iulie 2006


Discursul deputatului Vlad Cubreacov în plenul parlamentului, 30 decembrie 2005

Decembrie 15, 2007

Domnule Presedinte al Parlamentului,

Doamnelor si domnilor deputati,

Onorata asistenta,

In acest moment al bilanturilor primului an de activitate al Parlamentului nostru, este potrivit sa facem citeva aprecieri asupra modului in care corpul de deputati a raspuns necesitatilor si problemelor care stau in fata societatii noastre.

Este cazul sa ne amintim de la bun inceput ca, datorita principalelor forte politice din tara, in urma ultimei campanii pentru alegerile parlamentare a fost evitata provocarea unei crize politice de proportie.

Am demonstrat maturitate politica si simt al raspunderii fata de societate atunci cind am hotarit sa punem capat confruntarilor de alta data si sa determinam crearea unei atmosfere de stabilitate politica si cooperare in baza interesului national.

Parteneriatul politic intre putere si opozitie intemeiat pe Planul de actiuni “Uniunea Europeana – Republica Moldova” a constituit o surpriza apreciata de unii si, bineinteles, contestata de altii. Dincolo de orice speculatii, ceea ce conteaza intr-adevar, este faptul ca votul din 4 aprilie in sustinerea Presedintelui Voronin a fost insotit de enuntarea chiar de la aceasta tribuna a unor angajamente politice reciproce privind reforma, democratizarea, fortificarea institutiilor statului de drept si crearea unui cadru legislativ si a unor practici de respectare a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Citește în continuare »