Românii din Timoc – o minoritate europeană ameninţată

Februarie 22, 2008

Domnule Cubreacov, am aflat zilele trecute că numele dumneavoastră este invocat cu admiraţie şi recunoştinţă de mulţi români din Serbia. Despre ce este de fapt vorba?

-Probabil este vorba despre preocuparea mea mai veche pentru situaţia românilor din ţările Balcanilor şi pentru cea a românilor din Timoc mai cu seamă. Aceştia au o situaţie culturală şi identitară precară, iar tratamentele pe care li le aplică autorităţile sârbe sunt discriminatorii şi de multe ori agresive. Românii din Serbia de răsărit sunt o minoritate europeană ameninţată. De aceea m-am solidarizat cu ei şi în ultimii ani am încercat să-i ajut la modul concret.

– Aţi ridicat problema lor la Consiliul Europei?

– Era primul lucru care îmi stătea la îndemână şi care depindea exclusiv de umila mea persoană. Prima dată am abordat problematica românilor timoceni în cadrul dezbaretilor din 5 octombrie 2004 pe marginea Rapotului APCE privind funcţionarea instituţiilor democratice în Serbia şi Muntenegru. Am atras atunci atenţia Adunării Parlamentare de la Strasbourg asupra unor aspecte care nu fuseseră reflectate în raport. Era vorba de contextul etno-confesional din Serbia. Minorităţile etnice cele mai numeroase din această ţară sunt de altă confesiune decât naţiunea titulară, ceea ce le asigură o anumită impermeabilitate în faţa proceselor asimilaţioniste. Maghiarii sunt tradiţional catolici, iar albanezii musulmani, pe când românii sunt coreligionari cu sârbii. În loc ca acest fapt să-i apropie pe sârbi de români, îi îndepărtează şi adesea îi face să se confrunte. Cauza o constituie presiunile acerbe ale Bisericii ortodoxe sârbe asupra românilor, pentru ca aceştia să-şi renege identitatea şi să se declare sârbi. Românii din Serbia, chiar dacă se apropie de jumătate de milion, sunt cea mai vulnerabilă minoritate etnică, în sensul că sunt expuşi cel mai mult procesului de aculturaţie şi dezrădăcinare etnică. Regimurile revolute Tito şi Milošević au recurs la diverse metode de inhibare a energiilor naţionale ale românilor timoceni şi de suprimare a identităşii lor etnice şi lingvistice.

– Aţi întreprins şi alţi paşi de sensibilizare a forului de la Strasbourg? Citește în continuare »


Romanii din Timoc aparati de un proiect de Rezolutie al Adunarii Parlamentare a CE

Februarie 18, 2008

Ca urmare a situatiei grave in care se gaseste minoritatea romaneasca din Timoc, APCE a efectuat o monitorizare a respectarii drepturilor minoritatilor in Voivodina si Serbia de nord-est. Ca rezultat al acestei monitarizari Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a elaborat un proiect de rezolutie si o Recomandare. De curand APCE a declasificat proiectele de Rezolutie si de Recomandare ale Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei privind situatia minoritatilor nationale din Voievodina si a minoritatii romane din Serbia de nord-est (Timoc), transmite Romanian Global News. In textul rezolutiei se arata in mod clar ca Serbia trebuie « sa ia masurile necesare pentru a le oferi valahilor/romanilor din estul Serbiei (pe vaile Timocului, Moravei si Dunarii) accesul la invatamant, la presa si la administratie publica in limba lor materna si sa le permita acestora sa tina servicii religioase in aceasta limba », precum si « sa ia masuri pozitive in favoarea persoanelor apartinand minoritatilor, inclusiv minoritatea valaha/romana, si sa urmareasca eradicarea oricarei discriminari impotriva membrilor lor ». O alta masura ce se regaseste in recomandare se refera la mass-media si cere ca « sa identifice si sa aplice solutii tehnice care sa le permita persoanelor din estul Serbiei sa receptioneze emisiunile in limba romana difuzate in Voievodina ». In ceea ce priveste nerecunoasterea Bisericii Ortodoxe Romane din Serbia ca si abuzurile la care ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Sarbe le fac, vezi cazul bisericii romanesti din Malainita- in rezolutie se arata ca « Constienta de criticile carora le-a fost spusa Legea din anul 2006 privind Bisericile si organizatiile reglioase din Republica Serbia si in special de chestiunea (ne)recunoasterii prin aceasta lege a Bisericii ortodoxe romane, Adunarea isi exprima uimirea privind influenta covarsitoare a Bisericii ortodoxe sarbe in cazul recunoasterii altor Bisericii si/sau comunitati religioase. Adunarea invita autoritatile sarbe se dea importanta acestei chestiuni si sa suprime referintele la canoanele unei Biserici in raport cu alte Biserici sau comunitati religioase ». Citește în continuare »


„CAPUL DE POD AL SFINTEI RUSII” sau „SANTINELELE RUSEŞTI” CONTRA REPUBLICII MOLDOVA

Februarie 8, 2008

Interviu cu Vlad Cubreacov

– Domnule Cubreacov,  în ultimul timp unul dintre subiectele de interes public este cel al raporturilor dintre Stat şi Biserică, aceasta din urmă fiind acuzată de implicare în chestiuni politice.

– Subiectul merită dezbătut, cu atât mai mult cu cât acuzaţiile îi sunt aduse fără nici un temei real unei singure Biserici, şi anume Mitropoliei Basarabiei, în timp ce este trecută cu vederea activitatea subversivă pe care Biserica Ortodoxă Rusă şi filiala sa locală o desfăşoară de aproape două decenii împotriva unităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova

– De ce sunt atât de importante în Republica Moldova aspectele privind interferenţa Bisericii Ortodoxe Ruse?

Biserica Ortodoxă Rusă, un agent de influenţă şi control geospiritual al Kremlinului

– Pentru că noi reprezentăm singura populaţie neslavă din captivitatea fostului imperiu sovietic coreligionară cu ruşii, etnia altădată hegemonă. De aceea, Biserica Ortodoxă Rusă este văzută de politicienii de la Kremlin ca un agent de influenţă şi control geospiritual care lipseşte în alte state desprinse în 1991 de colosul rusesc. Unii au comparat Biserica Rusă cu o armată a 15-ea de ocupaţie. De fapt, aceasta se manifestă ca un braţ religios al imperialismului rus, care nu a ezitat niciodată să se servească de stindardul Ortodoxiei pentru promovarea intereselor sale secular-politice.

– Problema este mai veche. Acum zece ani aţi făcut o declaraţie la Consiliul Europei despre implicaţiile nefaste ale Bisericii ruse în Moldova.

– Împreună cu alţi membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei am elaborat şi difuzat, la 3 iulie 1998, Declaraţia nr. 279 (Doc.8156) privind complicitatea Patriarhiei Moscovei şi a întregii Rusii cu regimul ilegal şi secesionist instalat în partea de răsărit a Republicii Moldova. Arătam în acel document că din 1992, Patriarhia Moscovei întreţine relaţii directe, speciale şi privilegiate cu regimul separatist instalat pe teritoriul Moldovei ocupat de armata a 14-a rusă şi că la 1 septembrie 1995, dând curs solicitărilor acelui regim, Biserica rusă a desfiinţat episcopia de sud-est, cu sediul la Tighina, creând în acelaşi timp o alta la Tiraspol, special pentru teritoriul controlat de separatişti, şi hirotonindu-l ca episcop al acesteia pe cetăţeanul Federaţiei Ruse, Victor Ivanovici Ovcinnikov, cu numele de Iustinian de Dubăsari şi Tiraspol. Arătam, de asemenea, că în luna mai 1996, Patriarhul Moscovei, Alexei al II-lea, l-a decorat pe capul separatiştilor Igor Smirnov, iar în iunie acelaşi an episcopul Iustinian a fost decorat de Smirnov cu „Ordinul Republicii Nistrene”. Era o recompensă pentru faptul că Iustinian se angajase într-un şir întreg de activităţi politice împotriva Republicii Moldova, exacerbând ideile panslavismului şi spiritul naţionalist rus, întreţinând, totodată, relaţii cu anumite cercuri clericale şi financiare proruse din regiunea Balcanilor, mai cu seamă din Serbia. Mai arătam atunci că autorităţile de la Chişinău, favorabile structurilor bisericeşti ruse din Republica Moldova, din păcate nu au reacţionat niciodată în mod adecvat faţă de această situaţie.

Pe teritoriul ţării noastre, Igor Smirnov este individul căruia Biserica Rusă i-a prins în piept cele mai multe distincţii

– Ce alte elemente relevă relaţiile „directe, speciale şi privilegiate” ale Bisericii ruse cu regimul de la Tiraspol?

– La suprafaţă stă faptul că, pe teritoriul ţării noastre, Igor Smirnov este individul căruia Biserica rusă i-a prins în piept cele mai multe distincţii, primind şi cele mai multe binecuvântări. Creditare morală maximă. Acest „creştin exemplar” în ochii Patriarhiei ruse s-a „învrednicit” de următoarele decoraţii bisericeşti: 1) Gramata Patriarhală (mai 1996), 2) Oul pascal de Aur (mai 1996), 3) ordinul „Cuviosul Serghie de Radonej” (octombrie 1998), 4) ordinul „Sfântul Kneaz Daniil al Moscovei”, de gradul II (octombrie 1998) şi 5) ordinul „Sfântul Gheorghe” (mai 2005). Toate aceste distincţii i-au fost conferite căpeteniei separatiste, vinovate de crimă împotriva Republicii Moldova, de chiar Sinodul permanent al Bisericii ruse, din care face parte de drept şi mitropolitul Vladimir (Nicolai Vasilievici Cantarean) de la Chişinău. Formula oficială cu care Biserica rusă i se adresează constant lui Smirnov este „Excelenţa Sa, Preşedintele Republicii Moldoveneşti Nistrene”. Dintre clericii din Republica Moldova primul i s-a adresat public cu o asemenea formulă arhimandritul Marchel (Mihăiescu), fost paroh la Râbniţa şi actual episcop de Bălţi. Mărturie stau telegramele şi scrisorile lui către Smirnov din timpul războiului din 1992, publicate în fiţuica separatistă „Râbniţki Metallurg”. Apropo, anume acestui cleric i se datorează şi participarea la asaltul episcopiei de Bălţi din 10 septembrie 1992 a 20 de persoane înarmate aduse de la Râbniţa şi conduse de Igor Haidukevici şi Aleksandr Tomazenko, cu binecuvântarea mitropolitului Vladimir şi acordul căpeteniilor separatiste de la Tiraspol.

Patriarhia Moscovei întreţine o bogată corespondenţă cu căpeteniile separatiste, cărora le recunoaşte calităţile de impostură în care s-au autoplasat

– Episcopul Marchel nu este singurul ierarh care s-a remarcat prin asemenea fapte „creştineşti” şi „patriotice”…

– Un şir întreg de ierarhi ruşi i-au acordat vizite oficiale lui Smirnov şi au făcut declaraţii publice, cu pronunţat caracter politic, împotriva ţării noastre. Alteori, aceştia au trimis mesaje de susţinere făţişă a activităţii antistatale desfăşurate de Smirnov. Astfel, Mitropolitul rus de Odesa şi Ismail, Agafanghel (Alexei Mihailovici Savvin), la 18 septembrie 2006, îi trimite lui Smirnov o telegramă, publicată de separatişti, în care spune că „întreaga comunitate religioasă din regiunea Odesa salută rezultatele referendumului din 17 septembrie 2006. Vă felicităm din suflet cu prilejul strălucitului bilanţ al acestui referendum”, că „acest eveniment va contribui la consolidarea relaţiilor de frăţietate dintre popoarele slave de răsărit” şi că „procesul de consolidare a statalităţii şi independenţei Republicii Transnistrene este unul ireversibil”. Tot în septembrie 2006, însuşi Patriarhul Moscovei, Alexei al II-lea, l-a felicitat pe Smirnov în legătură cu rezultatele „referendumului”, dorindu-i „putere fizică şi spirituală pentru a continua lucrările utile la locul slujirii Domniei voastre”. Patriarhia Moscovei a întreţinut de-a lungul anilor o bogată corespondenţă cu căpeteniile separatiste, cărora le recunoaşte calităţile de impostură în care s-au autoplasat, fapt relatat pe larg de presa din Republica Moldova.

– Doar Smirnov este atât de înalt apreciat, susţinut şi încurajat de Biserica rusă ca „mare creştin”?

– Nicidecum. La 15 octombrie 2007, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Alexei al II-lea, i-a conferit ordinul „Cuviosul Serghie de Radonej”, de gradul II, lui Grigori Maracuţa, altă căpetenie a regimului separatist de la Tiraspol, în calitatea acestuia de „reprezentant special al Sovietului Suprem al RMN pentru relaţii interparlamentare”. Ordinul i-a fost înmânat lui Maracuţa de episcopul Iustinian Ovcinnikov. Acest gest al Bisericii ruse a fost făcut în prezenţa altor doi ierarhi veniţi special din Rusia: arhiepiscopul Aleksandr (Aleksandr Ghennadievici Moghiliov) de Kostroma şi Galici şi episcopul Tihon (Nikolai Vladimirovici Stepanov) de Arhanghelsk şi Holmogorie. Potrivit mediilor separatiste, la ceremonie au mai participat A. Koroliov, „vicepreşedinte al RMN”, V. Krasnoselski, „ministru de interne al RMN”, şi V. Kostârko, „şeful administraţiei de stat a oraşului Tiraspol”. Cu numai o zi înainte, la 14 octombrie 2007, Marina Smirnova, nora „preşedintelui” Smirnov şi preşedinte al sucursalei tiraspolene a „Gazprombank”, primea la Moscova, din preacinstita mână a Patriarhului Alexei al II-lea, ordinul „Binecredinciosul ţarevici Dimitrie”.

Gramată din partea Patriarhiei Moscovei pentru Smirnov, care nu-şi ascunde convingerile ateiste

– Toate aceste gesturi de susţinere a separatismului se întâmplă cu complicitatea mitropolitului Vladimir de la Chişinău?

– Bineînţeles. Mai grav este că mitropolitul Vladimir a încercat chiar să justifice aceste gesturi. La 20 august 1997, corespondentul unei agenţii chişinăuiene de presă l-a întrebat: „Reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei acuză Mitropolia Moldovei de activitate politică, deşi, conform Constituţiei, Biserica este separată de stat. Drept exemplu, s-a afirmat că episcopul de Dubăsari Iustinian i-a înmânat liderului Transnistriei, Igor Smirnov, din partea Bisericii Ortodoxe Ruse, o Gramată Patriarhală, semnată de Patriarhul Alexei al II-lea, şi un Ou pascal de Aur pentru înalte merite în apărarea Ortodoxiei şi a intereselor ruşilor de peste hotarele Rusiei”. Mitropolitul Vladimir a acceptat să răspundă şi a fost cât se poate de explicit: „Adesea noi îi decorăm pe unii activişti politici, dar în calitate de binefăcători ai Bisericii, nu de politicieni. Au primit distincţii din partea mea şi fostul (Mircea Snegur – n.n.), şi actualul preşedinte al Moldovei (Petru Lucinschi – n.n.), primul ministru (Ion Ciubuc – n.n.) şi primarul Chişinăului (Serafim Urechean – n.n.), pentru contribuţii la restaurarea Catedralei şi pentru ajutor la zidirea clopotniţei din centrul capitalei. Noi îi decorăm neapărat pe politicienii care sponsorizează Biserica. Dar aceasta nu vorbeşte despre faptul că sprijinim şi linia lor politică”. În octombrie 1997, ziarul moscovit „Nezavisimaia Gazeta” (nr. 10) comenta această situaţie astfel: „Unii observatori locali remarcă faptul că în ultima vreme se înregistrează o anumită tendinţă de creştere a autorităţii mitropolitului Petru şi de scădere a autorităţii mitropolitului Vladimir. O mare nedumerire a trezit, bunăoară, decorarea preşedintelui Moldovei, Petru Lucinschi, de către cel din urmă cu un ordin bisericesc, după ce la începutul lunii iunie anul curent Lucinschi inaugurase cu multă pompă la Chişinău …o lojă masonică! La fel de stranie este şi decorarea cu Gramată Patriarhală a preşedintelui Transnistriei, Igor Smirnov, care nu-şi ascunde convingerile ateiste”. Mai nou am văzut că mitropolitul Vladimir i-a decorat pe şefii unor ministere de forţă de la Chişinău, dar şi pe unii înalţi demnitari din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate.

– Episcopul Iustinian ce spune în acest context?

– Cel care poartă în piept cu mândrie „Ordinul Republicii Nistrene” susţine, bunăoară, într-un interviu acordat revistei „Zarubejie blijnee i dalnee” (1998, nr. 3, pag. 41.) că „republica transnistreană” este „un garant al independenţei Moldovei şi, concomitent, o santinelă a intereselor Patriarhiei Moscovei în regiune.” Abordând lucrurile strict geopolitic, episcopul Iustinian a menţionat că „în situaţia creată îmi văd sarcina în consolidarea pe toate căile a poziţiei Bisericii Ortodoxe Ruse în regiune. Dacă vom reuşi să rămânem devotaţi Patriarhiei Moscovei pe acest petic de pământ, înseamnă că le vom da o mână de ajutor şi Mitropoliei Moldovei, şi raioanelor învecinate ale Ucrainei.” Iustinian vorbeşte cu orice ocazie despre aşa-numitul „popor transnistrean”, iar revista eparhială de la Tiraspol, „Pravoslavnoie Pridnestrovie”, susţine rubrica „Tansnistria – pământ rusesc”. Începând cu anul 1996, Iustinian a salutat din tribună, alături de Igor Smirnov şi ceilalţi criminali de la Tiraspol, toate paradele militare ale separatiştilor. A binecuvântat mai multe aşa-numite „Mari Adunări ale trupelor căzăceşti de la Marea Neagră”, ţinând cuvântări împotriva Chişinăului. Este în relaţii de strânsă colaborare cu MGB-ul de la Tiraspol, condus de Vadim Şevţov-Antiufeev, dar şi cu aşa-zisul „Consiliu de Securitate al Republicii Moldoveneşti Nistrene” în frunte cu Iuri Suhov. Una din ultimele isprăvi ale lui Iustinian este organizarea şi binecuvântarea la Tiraspol, în octombrie 2007, a unei măsuri propagandistice de sprijinire a separatismului cu genericul „Ortodoxia şi patriotismul”, fiind, bineînţeles, vorba de patriotismul rusesc.

„Nado daviti, daviti etu Mitropoliiu”- Nu vă mai întreb atunci care ar fi atitudinea episcopului Iustinian faţă de Mitropolia Basarabiei…

– Episcopul Iustinian este vicepreşedinte al Sinodului „Bisericii Ortodoxe din Moldova” (BOM), adică mâna dreaptă a mitropolitului Vladimir. În august 1997, la numai doi ani de zile de la trimiterea lui în misiune în Republica Moldova, Iustinian spunea cu destulă ură, în cadrul unei întâlniri cu preşedintele Petru Lucinschi: „Nado daviti, daviti etu Mitropoliiu”. De atunci şi până azi poziţia lui nu s-a schimbat nici o iotă.

– Există şi organizaţii ale mirenilor din Biserica rusă care atacă unitatea Republicii Moldova?

– Da. Uniunea cetăţenilor ortodocşi din Ucraina şi Organizaţia regională „Edinnoe Otecestvo” din „Novorossia”, având binecuvântarea Bisericii ruse, sunt cele mai active în acest sens. Să vedem ce spun înşişi reprezentanţii acestor organizaţii. La 7 martie 2006, cele două organizaţii blagoslovite de Biserica rusă făceau publică o Declaraţie comună care zice aşa: „Puterea „oranj” de ocupaţie a instituit blocada eroicei Transnistrii. Este vorba de o răzbunare pentru faptul că cetăţenii Republicii au îndrăznit să se orienteze spre Rusia. O răzbunare împotriva ucrainenilor din Transnistria pentru faptul că aceştia, unul ca unul, au rupt-o cu Iuşcenko la ultimele alegeri prezidenţiale şi pentru că au hotărât să susţină Blocul Nataliei Vitrenko, „Opoziţia populară”, la alegerile în parlamentul Ucrainei, pentru faptul că rămân devotaţi Bisericii Ortodoxe Ruse şi i-au izgonit de pe pământul Transnistriei pe rascolnicii filaretişti. Declarăm că acţiunile barbare şi antipopulare ale MAE-ului rusofob al lui Tarasiuk vor conduce la o catastrofă umanitară în regiune. Întreaga responsabilitate pentru urmările acestei tragedii cade pe conducerile oranj din Moldova şi Ucraina.” Vasili Ceprazov, vicepreşedinte al organizaţiei „Edinnoe Otecestvo”, declara tot atunci şi pe acelaşi ton emfatic agenţiei Regnum: „Nici un picior de „portocaliu” nu va călca pe pământul acestei eroice părţi a Novorossiei, al acestui cap de pod al Sfintei Rusii. Nu-i vom lăsa la greu pe fraţii din Republica Nistreană”. Aceste citate exprimă puncte de vedere identice cu cele exprimate public de mitropolitul Odesei şi Ismailului, Agafanghel Savvin, şi se potrivesc de minune la rubrica „Fără comentarii”.

SIS-ul s-a limitat la „acţiuni profilactice”, care nu au dat nici cel mai mic rezultat

– Bine, dar avem în Republica Moldova organe de stat care ar trebui să se autosesizeze în acest caz grav de susţinere a separatismului şi de subminare a ordinii constituţionale. Care este reacţia lor?

– Reacţiile sunt total inadecvate. De exemplu, ţinând cont de statutul său de „santinelă a Bisericii Ruse”, episcopului Iustinian i-a fost acordată, în anul 2001, cetăţenia Republicii Moldova. În noiembrie 2005, Patriarhul Rusiei, Alexei al II-lea, a fost decorat prin decret prezidenţial cu „Ordinul Republicii”. Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, fiind sesizat oficial asupra activităţii politice a episcopului Iustinian de subminare a ordinii constituţionale, s-a limitat la „acţiuni profilactice” care nu au dat nici cel mai mic rezultat. Imaginaţi-vă ce reacţie ar avea autorităţile statului nostru dacă, prin absurditate, Patriarhia Română (horribile dictu!) l-ar decora de 5 ori, cu cele mai mari distincţii ale sale, pe un bandit ca Igor Smirnov, dacă Mitropolia Basarabiei ar fi aplaudat simulacrul de referendum separatist din 2006, dacă mitropolitul Petru (Păduraru) ar fi decorat de separatişti cu „Ordinul Republicii Nistrene” şi ar saluta an de an paradele lor militare, dacă ar binecuvânta oştile căzăceşti de pe „capul de pod al Sfintei Rusii” sau ar spune măcar o singură dată că „procesul de consolidare a statalităţii şi independenţei Republicii Transnistrene este unul ireversibil”… Dar, – slavă Domnului! -, nu este cazul. Pentru că nici Mitropolia Basarabiei nu este în cârdăşie cu duşmanii de moarte ai Republicii Moldova şi nici mai marii zilei nu văd ţara noastră ca pe un stat european înscris firesc pe coordonatele tradiţiei sale spirituale, ci se uită la ea ca la, vorba Patriarhului Pavle (Stoevici-Goiko) al Serbiei, o „regiune tradiţională a Moscovei”.

Şi Ministerul de Externe s-a spălat pe mâini

– În calitatea dumneavoastră de deputat aţi sesizat Serviciul de Informaţii şi Securitate, Procuratura Generală ori alte instituţii ale statului privind cârdăşia Bisericii ruse cu regimul anticonstituţional din Transnistria?

– Da, şi nu o singură dată, mai cu seamă în legătură cu susţinerea făţişă a „referendumului” separatist din 17 septembrie 2006. Aceste instituţii nu au reacţionat însă adecvat. Răspunsurile SIS-ului au fost omisive şi alambicate. Am reţinut din acestea doar că „tentativele de implicare a Bisericii în activităţi extraecleziastice şi de poluare a subconştientului localnicilor din stânga Nistrului privind diferenţele etno-culturale şi religioase dintre populaţia de pe malurile Nistrului se înscriu în şirul acţiunilor provocatorilor interni şi externi, care au ca scop torpilarea procesului de reintegrare a ţării” şi că „mediatizarea materialelor privind susţinerea multilaterală a liderilor secesionişti de către Patriarhia rusă şi a ecleziasticului ucrainean se înscrie într-o succesiune temporală de răspuns la declaraţiile ferme ale oficialilor din ţările europene şi organismele internaţionale despre lipsa de efect a aşa-numitului plebiscit”. Procuratura a fost cât se poate de explicită: „Procuratura Generală a examinat argumentele interpelării Domniei Voastre vizavi de „scrisorile şi telegramele de felicitare” adresate de către reprezentanţii clerului Patriarhiei Ruse liderului separatist I. Smirnov pe marginea aşa-numitului referendum din 17.09.2006, desfăşurat în stânga Nistrului. Chestiunea în cauză nu ţine de competenţa organelor Procuraturii, deoarece sunt opţiuni cu caracter personal al cetăţenilor altor state. Semnat: Procuror general adjunct Nicolae Oprea.” Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene îmi scria la 12 octombrie 2006: „În contextul interpelării Dumneavoastră pe marginea implicării factorilor ecleziastici în conflictul transnistrean, consemnăm următoarele: Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a transmis misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova din Federaţia Rusă şi Ucraina instrucţiuni în vederea obţinerii unor informaţii mai detaliate la tematica în cauză şi abordarea acestui subiect în cadrul discuţiilor cu reprezentanţii ţărilor de acreditare. În aceeaşi ordine de idei, menţionăm că despre rezultatul intervenţiilor de mai sus, Ministerul de Externe Vă va informa adiţional”. Ministerul de Externe s-a spălat astfel pe mâini şi nu este greu să presupuneţi că acesta a uitat până azi să-mi mai comunice care au fost rezultatele respectivelor intervenţii şi discuţii cu oficialii ruşi şi ucraineni, dacă asemenea intervenţii şi discuţii, în genere, au mai avut loc.

– Biserica Rusă susţine doar separatismul transnistrean sau există complicităţi de acest fel şi în alte regiuni?

– Cunoaştem năravurile Patriarhiei din preajma Kremlinului. Ea procedează la fel şi în cazul regimurilor separatiste implantate de Moscova în Georgia. Neamul georgian are o Biserică ortodoxă autocefală din anul 457. Recunoscând formal dreptul de jurisdicţie al Bisericii georgiene asupra întregului teritoriu naţional, Biserica rusă încearcă să creeze în Osetia de Sud o aşa-numită „Eparhie a Alaniei”, osetinii fiind preponderent ortodocşi, iar în Abhazia încearcă să instituie o eparhie „abhază” autonomă, în timp ce abhazii sunt preponderent politeişti. În 1989, în Abhazia locuiau 46% de geogieni (ortodocşi), 18% de abhazi (păgâni politeişti), 16% de armeni (monofiziţi) şi alţii. În prezent, numărul georgienilor s-a redus la 29% din cauza persecuţiilor etnice şi religioase care au determinat emigrări masive. Prea Sfinţitul Daniel, episcop georgian de Suhumi şi Imeretia, a fost forţat să se refugieze în interiorul ţării, clerul georgian este izgonit în proporţie de 95% din regiunea Abhaziei, iar puţinii preoţi georgieni care au mai rămas au parte de un tratament identic cu cel aplicat de autorităţile moldovene clerului Mitropoliei Basarabiei. Biserica rusă a acceptat deschiderea la Moscova a unei reprezentanţe oficiale a „bisericii abhaze” şi, fără acordul Bisericii georgiene, formează în şcolile teologice din Rusia mai multe cadre preoţeşti selectate dintre etnicii abhazi din partea de nord-vest a Georgiei. Căpeteniile separatiste Eduard Kokoitî din Osetia de Sud şi Serghei Bagapş din Abhazia sunt recunoscuţi ca „preşedinţi” şi trataţi de Biserica rusă la fel ca şi Igor Smirnov. Diferenţa este că Patriarhul Georgiei, Ilie al II-lea (Guduşauri-Şiolaşvili), a protestat energic de fiecare dată împotriva amestecului şi abuzului rusesc în ţara sa, pe când mitropolitul Vladimir de la Chişinău este mână în mână cu cei care sapă la temelia Republicii Moldova.

– Ce concluzie putem trage în această situaţie?

– Concluziile sunt câteva:

1) Războiul purtat de Federaţia Rusă împotriva Republicii Moldova are o importantă componentă bisericească, pe lângă cele economică, mediatică, energetică etc.

2) Biserica rusă subminează statalitatea Republicii Moldova prin recunoaşterea, intrarea în cârdăşie deschisă şi susţinerea multilaterală a regimului anticonstituţional de la Tiraspol.

3) Biserica rusă profită de factorii politici pentru a-şi permanentiza controlul spiritual şi influenţa în ţara noastră.

4) Autorităţile moldovene nu sunt capabile de reacţii adecvate la agresiunea ecleziastică rusă, în general, şi la cea din Transnistria, în special.

5) Este de datoria fiecărui cetăţean să denunţe şi să combată activ politica Bisericii ruse de subminare a statalităţii Republicii Moldova.

– Vă mulţumim.