Vlad Cubreacov: Legislaţie şi practici de restituire a bunurilor bisericeşti în statele ex-comuniste europene (3)

În majoritatea statelor ex-comuniste din Europa au fost adoptate legi şi hotărâri privind retrocedarea proprietăţilor bisericeşti preluate, confiscate, naţionalizate sau ridicate în orice mod de regimurile impuse de Moscova. În multe dintre aceste ţări procesul de retrocedare a fost încheiat.

În Bulgaria procesul de retrocedare a bunurilor bisericeşti este încă anevoios şi departe de a se fi încheiat. Situaţia este criticată de Tolerance Fundation, asociată organizaţiei „Human Rights without Frontiers International”, şi prezentată astfel:

“Pe 27 iulie 2001, Fundaţia Tolerance, în cooperare cu Asociaţia Bulgară pentru Apărare şi încurajare a Libertăţii Religiilor, a organizat o conferinţă dedicată procesului de restituire a proprietăţilor bisericeşti confiscate de regimul comunist. Aproximativ 40 de şefi ai diferitelor culte religioase au participat la acest eveniment. Lideri din aproape toate cultele religioase existente înainte de lovitura comunista de stat au participat de asemenea la conferinţă. Reprezentanţi ai celui mai mare grup religios din Bulgaria – biserica ortodoxa, credinţa islamistă şi biserica catolica, precum şi reprezentanţi ai minorităţilor (baptişti, metodişti, penticostali şi alţii) au participat la această conferinţă. Trei membri ai Adunării Naţionale şi printre aceştia doi vicepreşedinţi ai Comisiei Parlamentare pentru Drepturile Omului şi Religie au luat parte la acest eveniment. Principalul vorbitor în cadrul seminarului a fost D-nul Atanas Krastev, expert juridic, coautor al proiectului cunoscut sub numele de “Dogan-Mestan” (proiect intitulat “Document cu privire la libertatea religioasa şi cultele religioase” care este puternic sprijinit de aproape toate minorităţile religioase din Bulgaria).

În cadrul seminarului s-a subliniat faptul că există mai multe acte normative generale cu privire la restituirea proprietăţii confiscate de către fostul regim comunist. Există de asemenea un act normativ special cu privire la Restituirea Proprietatii  Bisericii Catolice. Prin intermediul acestor proiecte de lege, a fost restituită o parte a proprietăţilor cultelor religioase. În orice caz, toţi participanţii la seminar au constatat că procesul de restituire a proprietăţilor bisericeşti este departe de a fi finalizat. De exemplu, în ciuda existenţei unui proiect de lege special  cu privire la restituirea proprietăţii Bisericii Catolice din Bulgaria, reprezentanţii acestui cult religios au afirmat că zeci de clădiri si alte posesiuni continuă să fie deţinute de către stat.

Situaţia tuturor celorlalte culte religioase este aceeaşi. Chiar Biserica Ortodoxă are câteva proprietăţi care nu au fost restituite de către stat. Trebuie adăugat că aproape toate lăcaşurile de cult au fost restituite, ca regula, dar statul încă deţine un număr mare de clădiri cum ar fi spitale, şcoli (unele din cele mai faimoase şcoli din ţară sunt de fapt proprietăţi ale diferitelor biserici, dar statul continuă să le coordoneze), magazine şi chiar un stadion. De exemplu, este cazul stadionului principal din Plovdiv, al doilea ca mărime din ţara noastră. Pe de altă parte, reprezentanţii musulmanilor se plâng de faptul că în perioada primilor ani ai comunismului, statul le-a confiscat un numar mare de moschei, le-a transformat în muzee şi acum nu vrea sa le restituie pentru a fi folosite ca lăcaş de rugăciune. Pe de altă parte, aşa cum se ştie foarte bine, statul nu poate intreţine aceste muzee şi de aceea unele dintre ele (printre care şi multe moschei confiscate) sunt acum în semi-ruină.

Mai mult, este evident că problema restituirii proprietăţii bisericeşti reprezintă un aspect esenţial al drepturilor religioase ale cetăţenilor. Toţi participanţii la seminar au accentuat faptul că situaţia actuala a procesului de restituire a proprietătii cultelor religioase limitează în mod considerabil dreptul acestora la proprietătile lor. Prin urmare, nu pot desfăşura activităţi de caritate şi devin dependente de sprijinul financiar al statului. În acest mod, în contextul în care statul continuă să deţină controlul asupra majorităţii fostelor proprietăţi bisericeşti, la 12 ani după căderea comunismului, drepturile cetăţenilor şi cultelor religioase sunt încălcate în mod flagrant.

Participanţii la eveniment susţin că există numeroase cauze ale acestei situaţii nesatisfacătoare.

Printre principalele cauze se numară faptul că procedura de restituire, în special a proprietăţilor bisericeşti, este foarte complicată. Astfel, s-a constatat că este aproape imposibil pentru cultele religioase să îşi întemeieze pretenţiile în instanţă.  Nu pot face acest lucru deoarece, ca regula, actele de proprietate au fost distruse atunci când fostul regim comunist a confiscat proprietăţile bisericeşti. Există însă incă martori care pot depune mărturie în sprijinul pretenţiilor cultelor respective. Problema este că actuala legislaţie nu permite acest tip de dovadă ca fiind concludentă în aceste cauze. In alte cazuri, petenţii au fost persoane fizice şi nu juridice.

Astfel, unele culte au sperat să-şi recupereze posesiunile din mâna autorităţilor. Oricum, în prezent, în conformitate cu procedura existentă, cultele religioase nu işi pot dovedi titlul de proprietate, împotriva succesorilor persoanelor fizice petente.

În al doilea rând, un alt obstacol important în recuperarea proprietăţilor este faptul că în cele mai multe cazuri,  cultele religioase nu pot dovedi faptul că sunt succesoarele adevărate ale persoanele juridice deţinătoare ale proprietăţilor, înainte de confiscare. Acest lucru se datorează procedurii actuale de înregistrare potrivit Actului Cultelor religioase. Un număr de  culte religioase au fost înregistrate în 1990, în conformitate cu prevederile art. 16 al Actului Cultelor religioase (aşa cum se ştie a fost adoptat la începutul regimului comunist în 1949 şi continuă să îşi producă efecte). Astfel, în momentul înregistrării acestora, nu s-a mentionat faptul că erau succesoare ale cultelor religioase existente înainte de lovitura comunistă de stat.

În al treilea rând, nu există voinţa politica de adoptare a unui nou Act normativ al Cultelor religioase şi a unei Legi speciale cu privire la restituirea  proprietăţilor cultelor religioase. Ca dovadă a acestui fapt, după 12 ani de la căderea comunismului, vechea Lege a Cultelor Religioase continuă să fie în vigoare şi mai mult, nu există o lege specială cu privire la restituirea  proprietăţilor cultelor religioase. Pe de altă parte, cultele religioase au luptat pentru drepturile lor în mod singular. Iniţiativa Fundaţiei Tolerance este prima de acest gen, care a urmărit unificarea eforturilor comunităţilor religioase în această direcţie.

Participanţii la seminar susţin faptul că este necesara adoptarea unei noi legi speciale cu privire la restituirea proprietăţii cultelor religioase. Este clar că sub regimul prevederilor actualei legislaţii cu privire la restituire, problema este imposibil de rezolvat. Toţi participanţii la eveniment au fost de acord că D-nul Atanas Krastev şi alţi avocaţi care au susţinut cauza trebuie să facă echipa pentru întocmirea unui proiect adecvat. Fundaţia Tolerance îşi va continua eforturile şi intenţioneaza pâna la sfârşitul acestui an să elaboreze un raport special dedicat procesului de restituire a proprietăţii cultelor religioase. Seminarul a reprezentat primul pas în această direcţie. Al doilea va fi pregătirea raportului şi în acelaşi timp pregătirea proiectului pentru o lege specială”. [1]

În Cehia, Legile 298/1990 şi 338/1991 reglementează retrocedarea unor proprietăţi care au aparţinut ordinelor religioase sau altor congregaţii.

În Estonia, după restabilirea independenţei de stat şi reactivarea în cadrul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol a Bisericii Ortodoxe Apostolice Estoniene de până la ocupaţia sovietică, Guvernul i-a recunoscut anume acestei Bisericii dreptul exclusiv de proprietate asupra tuturor bunurilor bisericeşti ortodoxe, ceea ce a provocat nemulţumirea structurii locale a Patriarhiei Ruse de la Moscova. După un deceniu de dispută, în august 2002, cele două Biserici locale au ajuns la un acord privind folosirea proprietăţilor bisericeşti retrocedate Bisericii Ortodoxe Apostolice Estoniene.[2] Statul estonian s-a angajat să acorde compensaţii băneşti Bisericii Ortodoxe Apostolice Estoniene în valoarea bunurilor pe care le-ar putea ceda cu titlu de proprietate structurii locale a Patriarhiei Ruse.

La 24 aprilie 1997 Consiliul Europei a încurajat România „să rezolve chestiunea restituirii bunurilor imobiliare confiscare sau expropriate, în special a celor ale Bisericililor, ale deţinuţilor politici sau ale unor comunităţi, respectând principiul restituţiei in integrum sau, în cazul unei drepte despăgubiri, garantând liberul acces al petiţionarilor la justiţie”.[3] La 11 iulie 2002 a fost adoptată Legea nr. 501 din pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România. Iar la 17 octombrie 2002 Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 1164 din pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind organizarea şi funcţionarea Comisiei speciale de retrocedare[4].  La 14 mai 2002 Ministrul Administraţiei Publice Octav Cosmâncă a semnat un document de restituire a 13 proprietăţi, dintre care 9 aprţinând Bisericiilor (maghiare). Decizia ministerială s-a bazat pe Hotărârea de Guvern nr. 1334/2000. Alte documente oficiale în materie de restituire a averilor bisericeşti sunt Hotărârile de Guvern nr. 13/1998, 112/1998 şi 83/2000. La 24 octombrie 2003 Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 1255 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 950/2001 cu privire la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 790 din 10 noiembrie 2003.[5]

De remarcat în context că, în ceeea ce priveşte persoanele fizice refugiate din Basarabia (plus nordul Basarabiei şi ţinutul Herţa), România oferă despăgubiri şi compensaţii pentru pagubele suportate ca urmare a ocupaţiei militare sovietice. Ca dovadă, în şedinţa sa din 4 noiembrie 2004, Guvernul României a decis prelungirea cu 6 luni, respectiv pana la data de 14 mai 2005, a perioadei in care cetatenii romani indreptatiti sa solicite despagubiri sau compensatii pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord şi Tinutul Herta, pot depune actele doveditoare ale proprietatii asupra acestor bunuri, la comisiile constituite in cadrul prefecturilor, informeaza Purtatorul de Cuvant al Guvernului.

Promovarea acestei masuri are in vedere dificultatile deosebite întampinate de persoanele indreptatite, in ceea ce priveste procurarea tuturor actelor doveditoare, dificultati generate de identificarea anevoioasa a inscrisurilor. In conformitate cu prevederile Legii nr.290/2003, cetatenii romani, deposedati ca urmare a parasirii fortate a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Tinutului Herta, precum şi ca urmare a celui de al II-lea Razboi Mondial şi a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, au dreptul la despagubiri sau compensatii pentru bunurile imobile avute in proprietatea lor in aceste teritorii, precum şi pentru recoltele neculese obtinute in anul 1940. Legea nr. 290/2003 a stabilit, ca termen limita pentru depunerea cererilor, insotite de acte doveditoare, data de 14 august 2003. Conform art. 7 din lege, in cazuri exceptionale, in situatia imposibilitatii temporare de procurare a actelor doveditoare, solicitantii aveau posibilitatea de a depune cererea cu acte incomplete sau neinsotita de acte, in conditiile procurarii dovezilor, pana la data de 14 noiembrie 2004.[6]

Situaţia în domeniul restiturii averilor bisericeşti din Ucraina şi atitudinea statului ucrainean în această chestiune este rezumată într-un Comunicat de presă al Ambasadei Ucrainei în SUA din 24 martie 1999[7] . În termenii comunicatului,

„Problema restituirii fostelor proprietăţi este una presantă nu numai pentru comunităţile religioase ale minorităţilor naţionale care trăiesc în Ucraina. Problema este foarte importantă pentru toate cultele religioase care activează în Ucraina, reprezentând peste 21 de mii de comunităţi religioase, dintre care numai 64% au un lăcaş de cult. Multor biserici le lipseşte de asemenea şi un sediu administrativ, mănăstiri şi alte structuri bisericeşti. Tocmai de aceea restituirea către instituţiile religioase din Ucraina a fostelor clădiri şi proprietăţi bisericeşti reprezintă una dintre priorităţile politicii noastre de stat.

Pentru implementarea Decretului şi Directivei Preşedintelui Ucrainei cu privire la restituirea fostelor edificii bisericeşti şi altor forme de proprietate, emis în martie 1992, un număr de 3 300 de temple şi peste 8 000 de obiecte bisericeşti şi obiecte de cult au fost restituite credincioşilor. Potrivit programului de restituire a edificiilor cultelor religioase, aprobat la Recomandarea Preşedintelui Ucrainei, de către Cabinetul Miniştrilor pe 31 mai 1996, până la sfârşitul anului 1997, 105 temple au fost restituite către biserici şi culte religioase.

Preocupat de neajunsul legal cauzat de expirarea termenelor decretului şi directivei de mai sus, Comitetul de Stat al Religiilor a trimis propuneri către Administraţia Preşedintelui Ucrainei şi Cabinetului Miniştrilor al Ucrainei cu privire la crearea condiţiilor pentru realizarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor la libertate religioasă şi îmbunătăţire a mecanismelor legale, cu scopul asigurării restituirii graduale (sau transferului) către cultele religioase nu numai a fostelor edificii religioase, care în prezent nu sunt folosite potrivit scopului lor iniţial, dar şi a tuturor proprietăţilor bisericeşti, confiscate de la Biserica.

Decretul nr. 290-p, emis de către Cabinetul Miniştrilor la 7 mai 1998,  impunea administraţiilor regionale de stat să prezinte un inventar al acestor obiecte şi să propună termenii restituirii lor. Pe baza acestor informaţii, au fost stabilite condiţiile restituirii unui număr adiţional de 120 de foste clădiri ale cultelor din regiune, în timp ce liderii regionali au primit de la guvern instrucţiunile adecvate. Potrivit acestor condiţii, 33 de biserici vor fi restituite comunităţilor minorităţilor etnice în perioada 1999-2000. Ca urmare a îndeplinirii Ordinului Executiv al Preşedintelui Ucrainei nr. 123/97-pn, emis la 14 martie 1997, Comitetul de Stat pentru Religii, împreuna cu alte ministere şi departamente, Consiliul de Miniştri al Republicii Autonome Crimeea, iar la nivel regional, administraţiile locale de stat Kyiv şi Sevastopol, au încercat să găseasca metode de conservare şi onorare a templelor Iudaice şi memorialelor culturii evreieşti din Ucraina.

S-a constatat că peste 120 de foste sinagogi evreieşti, 169 de cimitire şi 12 memoriale sau lăcaşe memoriale ale unor persoane proeminente de credinţă evreiască au supravieţuit pe teritoriul Ucrainei. Guvernul a pus la dispoziţia comunităţilor religioase aproape jumătate dintre sinagogi, mai exact 53. Treisprezece dintre acestea sunt recunoscute ca situri istorice naţionale şi sunt protejate de către Guvern. Paisprezece sinagogi vor fi restituite cultelor religioase evreieşti în conformitate cu condiţiile mai sus menţionate. Dintre acestea, o sinagoga în oraşul Sumy a fost restituită, după relocarea unei fabrici de farmaceutice, ca sinagogă în oraşul Bilhorod-Dniprovsky, ocupată anterior de o şcoala sportiva pentru copii. Până în prezent nu mai există pretentii asupra unui număr de 44 de foste clădiri ale cultului evreiesc.

Ca rezultat al evenimentelor tragice din timpul celui de-al doilea război mondial care au dispersat populaţia evreiască, un număr de sinagogi au devenit inactive, destinaţia lor fiind schimbată şi neputând fi astfel eliberate în viitorul apropiat. Astfel de exemple sunt trei foste lacaşuri de rugăciune care au fost transformate în locuinţe şi într-o fabrică de cafea din Kyiv, terminalul de autobuze din Lutsk construit pe fundaţia unei foste sinagogi şi alte exemple. În principal însă, problema a fost rezolvată. Poziţia Guvernului ramâne neschimbată, în sensul că tot ceea a fost odata confiscat comunităţilor religioase, trebuie restituit.

Potrivit prevederilor Ordinului Executiv al Cabinetului Miniştrilor Ucrainei nr. 290 din 7 mai 1998, Comitetul de Stat al Ucrainei pentru Probleme Religioase asistă achiziţionarea de facilităţi religioase nu numai pentru cultul evreiesc dar şi pentru celelalte comunităţi religioase şi naţionale din Ucraina.  Începând cu 1 ianuarie 1999, guvernul a închiriat peste 80 de edificii religioase către comunitătile religioase sau naţionale. Printre clădirile care vor fi restituite de drept în perioada 1999-2000 se numără 17 moschei musulmane, 2 biserici luterane, catedrala Bisericii Gregoriene Armenesti şi altele.

Cu privire la cele aproape 2 000 de situri care au aparţinut cândva asociaţiilor religioase evreieşti, Comitetul de Stat al Ucrainei pentru Probleme Religioase consideră ca nu trebuie permisă privatizarea clădirilor religioase şi proprietăţilor care fie nu sunt ocupate, fie sunt ocupate în alte scopuri decât cele religioase.  În absenţa unei legislaţii cu privire la restituirea proprietăţii, există o prevedere care interzice includerea clădirilor religioase care au aparţinut cândva cultelor religioase, în rândul bunurilor entităţilor care sunt transformate în corporaţii sau companii private. Aceasta este directiva Fondului Proprietăţii de Stat al Ucrainei, nr. 602, din 20 mai 1996. În conformitate cu prevederile acestui document, în cazul siturilor care au fost incluse în rândul bunurilor societăţilor pe acţiuni sau asociaţiilor, se vor face toate eforturile pentru eliberarea lor.”

În Ungaria Parlamentul, dominat de coaliţia Forului Democrat Maghiar, a adoptat în 1991 Legea fostelor proprietăţi bisericeşti nr. XXXII/1991[8]. Legea se referă la restituirea clădirilor naţionalizate fără despăgubire începând cu 1 ianuarie 1948.

În ultimul deceniu Statele Unite ale Americiii au acordat o atenţie deosebită chestiunii retrocedării proprietăţilor bisericeşti.  Un punct de vedere în acestă privinţă este sintetizat de Senatorul Ben Nighthorse Campbell, Preşedinte al Comisiei Helsinki,  astfel:

“Pentru mai mult de un deceniu, multe state care au suferit de pe urma ocupaţiei stăine şi domintiei comuniste au încercat să rezolve problemele dificile legate de restituirea proprietăţilor confiscate de către Nazişti şi Comunişti sau despăgubirea titularilor lor de drept.

Mulţi americani sunt afectaţi de aceste probleme, fie pentru că ei înşişi sau familiile lor au fost prigoniţi de Nazişti sau Comunişti. În multe dintre cazuri, oamenii au fost norocoşi că au scăpat cu viaţă şi au fost nevoiţi să-şi părăsească proprietăţile. Comisia Helsinki a primit mesaje de la sute de indivizi care se confruntă cu cereri nerezolvate. Mii de oameni care au venit în SUA datorită persecuţiilor religioase, politice sau etnice s-au confruntat cu astfel de probleme. În ultimele decenii, SUA au negociat acorduri cu multe dintre guvernele care despăgubesc cetăţenii americani pentru pierderile suferite de pe urma naţionalizării proprietăţilor. Mulţi oameni din aceste ţări sunt acum cetăţeni americani dar care nu au putut fi părţi ale înţelegerilor dintre SUA şi statele respective pentru că nu erau cetăţeni americani la data confiscării proprietăţilor lor. Singura modalitate de care dispun aceste persoane este să caute ajutor în fostele lor state.

Nu există nici o cerinţă internaţională potrivit căreia statele trebuie să restituie proprietăţile în natură sau în bani. În orice caz, un proces în instanţă pentru restituirea proprietăţilor va fi guvernat de prevederea de drept internaţional potrivit căreia acesta va fi non-discriminatoriu şi va respecta prevederile legale. În multe state astfel de procese nu respectă această cerinţă internaţională.

Comisia va cerceta dovezile privitoare la cererile reclamanţilor americani ce solicită recuperarea proprietăţilor lor în diferite state central şi est europene, membre OSCE şi se va aborda şi problema stadiului restituirii proprietăţilor grupurilor religioase. Ultima sesiune a Comisiei cu privire la restituirea proprietăţii în Europa Centrala şi de est a avut loc în urmă cu trei ani. Martorii în cadrul acelui proces au evidenţiat lipsa voinţei politice a guvernelor pentru restituirea proprietăţilor confiscate de către regimurile nedemocratice anterioare. Ei au descris  în acelaşi timp sistemul juridic şi administraţiile guvernamentale ca fiind ineficiente sau corupte în privinţa restituirii proprietăţilor, care rareori au fost recuperate de către titularii lor de drept. Regret să afirm că în majoritatea cazurilor prezentate la ultima audiere, nu s-a facut nici un progres – cetăţenii americani-cehi nu pot încă să-şi revendice proprietăţile în natură sau în bani, datorită cetăţeniei lor americane. Slovenia continuă să facă foarte mici progrese în implementarea legilor de restituire, în ciuda termenelor limită stabilite prin deciziile date de instanţă cu ani în urmă, în cauzele de restituire. Catolicii greci din România încă se mai confruntă cu refuzul guvernului de a oferi sprijin în eforturile lor de a-şi recupera proprietăţile de la biserica ortodoxă, în contextul în care proprietăţile bisericii catolice greceşti au fost transferate de către guvern Bisericii Ortodoxe în anul 1948.

Restituirea proprietăţii şi despăgubirea   reprezintă un pas important în procesul de dezvoltare economică şi politică a statelor post-comuniste. Satisfacerea cu succes a revendicărilor de restituire a proprietăţilor ar presupune respectarea legii în aceste societăţi. Rezolvarea acestor probleme ar creşte încrederea investitorilor străini că proprietăţile pe care le reabilitează sau le construiesc vor fi tratate în mod legal şi egal. Aceasta reprezintă cheia trecerii cu succes la economia de piaţă.” [9]

Iar Onorabilul Christopher H. Smith, Co-Preşedinte al Comisiei Helsinki, aborda chestiunea astfel:

„În timpul şi după cel de-al doilea război mondial, milioane de oameni au fugit din Europa centrală şi de est pentru a scăpa de persecuţiile naziştilor şi comuniştilor. Majoritatea au pierdut aproape tot ceea ce ei şi familiile lor au acumulat de-a lungul generaţiilor, inclusiv casele, afacerile şi bunurile. In plus, regimurile comuniste au confiscat  zeci de mii de proprietăţi ale comunităţilor religioase şi etnice. Pentru mai mult de un deceniu, ţările post-comuniste din Europa centrală şi de est şi-au pus întrebarea cum pot repara aceste grave abuzuri.

De la începutul anilor 90, Comisia Helsinki a monitorizat eforturile guvernelor post-comuniste de restituire a proprietăţilor şi despăgubire. Eu personal am discutat problema aceasta cu oficiali din multe state, privitor la necesitatea adoptării unor legi non-descriminatorii care să fie implementate în mod corect. Intâlnirea de astăzi reprezintă cea de-a treia sesiune a Comisiei Helsinki cu privire la aceste probleme. Guvernele central şi est europene au întreprins multe acţiuni admirabile în acest sens. In special, restituirea într-o anumită măsură, a proprietăţilor colective către comunităţile evreieşti care au fost confiscate în timpul celui de-al doilea război mondial. Catolicii şi alte congregaţii religioase din regiune au putut de asemenea să-şi recupereze o parte din ceea ce au pierdut în timpul regimurilor comuniste. Multe dintre state au adoptat legi cu privire la restituirea de proprietăţi către persoane fizice – o realizare destul de mare. In orice caz, Comisia Helsinki continuă să primească un număr mare de  scrisori de la persoane fizice şi grupuri organizate care solicită asistenţă în lupta lor pentru recuperare a proprietăţilor confiscate. Totusi, în ciuda legislaţiei adoptate şi eforturilor pozitive care au fost făcute, aceste guverne încă ezită să rezolve problema proprietăţilor confiscate de predecesorii lor nedemocraţi. Guvernele care doresc să devină membre ale instituţiilor vestice vor să fie percepute ca guverne reformatoare, prin adoptarea unei legi de restituire a proprietăţii private, sau prin eforturile lor de restituire a proprietăţii comune. La o examinare mai atentă însă, se remarcă lipsa implementării legilor, sau exceptări sau limitări privind restituirea unor proprietăţi sau birocraţia excesivă a guvernelor  în privinţa reclamanţilor. Legile  privitoare la restituire sunt subminate mai ales prin cerinţele de cetăţenie discriminatorii care de cele mai multe ori neagă restituirea sau despăgubirea persoanelor fizice care au părăsit ţara în timpul regimurilor precedente. Acest fapt a constituit o problemă în Lituania şi Croaţia, dar este cel mai evident în Republica Cehă unde cerinţa referitoare la cetăţenie pentru restituire este discriminatorie aproape în exclusivitate faţă de persoanele care şi-au pierdut cetăţenia cehă, refugiindu-se în SUA de teama comunismului, în opoziţie cu orice alt stat. Tratatul bilateral care a determinat această pierdere a cetăţeniei nu mai este în vigoare în SUA din 1960, dar Republica Cehă a refuzat să îl abroge până în 1997 – după prescrierea termenului pentru restituire, în conformitate cu legea cehă.

Cauzele de restituire a proprietăţii sunt de asemenea subminate de serioasele probleme legate de respectarea legii în multe state. Mii de reclamanţi care s-au adresat instanţelor interne au constatat că entităţile de stat care pot pierde posesia asupra proprietăţilor revendicate, amână cauza cu anii şi atacă, în mod repetat, deciziile favorabile reclamanţilor. Mai mult, instanţele au eşuat în a juca un rol constructiv în procesul de restituire, permiţând amânarea cauzelor pe parcursul mai multor ani şi în final nereuşind să soluţioneze cauzele prin restituirea proprietăţilor confiscate. Un astfel de caz extrem de grav s-a petrecut în Romania la jumătatea anilor 1990 când sute de decizii ale instanţelor în favoarea reclamanţilor au fost anulate de către Curtea Supremă, după ce acestea deveniseră definitive şi irevocabile. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât de curând că astfel de acţiuni încalcă prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Cazurile de restituire a obiectelor de artă ilustrează cu atât mai mult ezitarea în rezolvarea acestei probleme. In Republica Cehă există o lege care prevede restituirea obiectelor de artă. In mai multe cazuri, un muzeu sau o instanţă a recunoscut titlul de proprietate asupra unor obiecte de artă ce au fost confiscate de către nazişti.  In momentul în care guvernul devine conştient de intenţia de restituire a obiectelor către moştenitorii deţinătorilor lor de drept, guvernul declară obiectele de artă ca făcând parte din patrimoniul naţional, care prin urmare nu poate fi scos din ţară. In timp ce această scuză poate într-adevăr fi un motiv legal de nerestituire a proprietăţii, sugerez guvernului ceh să revizuiască orice politică legată de alcătuirea patrimoniului naţional, din bunuri ce au revenit statului ceh ca urmare a confiscării lor de către nazişti.

In final, cererile miilor de oameni, inclusiv cetăţeni americani, rămân nesoluţionate în peste 12 state din centrul şi estul Europei. In timp ce astăzi nu vom auzi mărturiile fiecărui grup etnic sau fiecărui stat care se confruntă cu astfel de probleme, principala chestiune se referă la principii esenţiale şi general valabile, indiferent de statul care se confruntă cu probleme de acest gen.”[10]


[1] După: http://www.pili.org/lists/piln/archives/msg00793.html.

[2] Potrivit acordului, Bisericile şi clădirile aparţinând Bisericii Ortodoxe Apostolice Estoniene vor fi renovate cu fonduri guvernamentale în măsura în care bisericile cedeaza drepturile lor de proprietate. Statul ar urma să cesioneze proprietăţile Bisericii Ortodoxe a Patriarhiei Moscovei pentru 50 de ani, prin “drept de uzufruct”, permiţând congregaţiilor existente să funcţioneze. Ca urmare a restituirii proprietăţilor, toate proprietăţile Bisericii Ortodoxe au fost restituite Bisericii Ortodoxe Apostolice Estoniene, ca succesoare a Bisericii Ortodoxe din Estonia, de dinaintea celui de-al doilea război mondial. Propunerea a fost aprobată de către guvern dar nu s-a luat în acest sens nici o decizie finală, în contextul în care Consiliul Estonian al Bisericilor are propriile sugestii cu privire la divizarea proprietăţii bisericeşti.

După : http://www.religioscope.com/notes/2002/068_estonia_orth.htm.

[3] RÉSOLUTION 1123 (1997) relative au respect des obligations et engagements contractés par la Roumanie.

[4] Publicată în Monitorul Oficial nr. 805 din 11 iunie 2002.

[5] Publicată în Monitorul Oficial  nr. 790 din 11/10/2003.

[6] Fluxul de ştiri al agenţiei Romanian Global News, 10 noiembrie 2004.

[7] După: http://www.brama.com/ukraine-embassy/pr990324.html

EMBASSY OF UKRAINE TO THE UNITED STATES OF AMERICA
24 March 1999, Press release On Restitution of Former Property of Religious and Ethnic Communities in Ukraine.

[8] Janos Dobszay, Church and State in Eastern Europe, Restoring Church Property Constitutionally, după: http://www.law.nyu.edu/eecr/vol7num2/feature/restoringchurch.html.

[9] După: http://www.useu.be/Categories/US&EUEnlargement/July1602CSCEPropertyRestitutionUS.html.

[10] Ibidem.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s