Victoria părintelui Boian Alexandrovici, protopopul ortodox român al Daciei Ripensis

Octombrie 31, 2009

Părintele Boian Alexandrovici

Părintele Boian Alexandrovici, Protopop de Dacia Ripensis în Episcopia Dacia Felix

Dosarul nr. 2940/09

ÎN NUMELE POPORULUI

Curtea Supremă de Justiţie a Serbiei din Belgrad, în completul pentru cauze administrative alcătuit din judecătorii: Dragan Skoko, preşedinte al completului, Zeljko Skoric şi Vera Pesic, membri ai completului, asistaţi de consilierul judecătoresc Jelena Tişma-Jovanovic, grefier, examinând în procedură administrativă plângerea reclamantului Boian Alexandrovici din Mălainiţa – Ştubic către pârâtul Ministerul Cultelor al Republicii Serbia, în vederea anulării deciziei nr. 080-00-2/2009-02 din 24.03.2009, având ca obiect înscrierea în registru, în şedinţa cu uşile  închise a completului din 17.09.2009, pronunţă următoarea

HOTĂRÂRE

Plângerea SE ADMITE şi se anulează decizia Ministerului Cultelor al Republicii Serbia nr. 080-00-2/2009-02 din 24.03.2009.

M o t i va r e

Prin punctul unu al dispozitivului din hotărârea contestata a fost întreruptă procedura deschisă împotriva Ministerului Cultelor privind soluţionarea cererii lui Boian Alexandrovici din satul Mălainiţa, 19303 Ştubic de înscriere a Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis în Registrul Bisericilor şi Comunităţilor Religioase din Serbia. Prin punctul doi al dispozitivului procedura este întreruptă până atunci când  organele competente ale Bisericii Ortodoxe Sârbe şi cele ale Bisericii Ortodoxe Române vor lua o hotărâre privind modul de organizare a părţilor Bisericii Ortodoxe Române pe teritoriul Republicii Serbia potrivit reglementărilor lor interne şi Dreptului Canonic.

În plângerea prin care a iniţiat procesul administrativ, reclamantul subliniază că organul pârât nu a luat o hotărâre privind înscrierea, în conformitate cu reglementările legale în vigoare ale Republicii Serbia, ci, dimpotrivă, a luat, în conformitate cu canoanele bisericeşti, decizia de întrerupere a procedurii până la prezentarea deciziilor bisericeşti. Prin acest act juridic – decizia contestată – li s-a dat o putere juridică mai mare canoanelor bisericeşti decât reglementarilor legale în vigoare. Însă Republica Serbia nu este un stat canonic şi, prin urmare, trebuie să se aplice reglementările legale în vigoare ale Republicii Serbia. El arată în continuare că decizia Tribunalului Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Sârbe privind scoaterea sa din cinul preoţesc nu face obiectul Citește în continuare »


Despre limba română şi cea găgăuză, cu guvernatorul Mihail Formuzal

Octombrie 30, 2009

Mihail Formuzal

guvernatorul Mihail Formuzal

„Este o adevărată ruşine pentru Moldova ca timp de 15 ani să nu aloce nici un leu pentru studierea limbii de stat”

– Domnule Formuzal, la 3 septembrie Comitetul executiv al autonomiei găgăuze şi-a ţinut şedinţa, în premieră absolută, în limba găgăuză, iar la 8 octombrie anul curent acelaşi Comitet executiv şi-a ţinut şedinţa în limba de stat a Republicii Moldova. Sunt precedente pozitive, pe care le-aţi admis în timpul başkanatului dumneavoastră. Ele nu au fost, din păcate, posibile în timpul başkanatului domnului Tabunşcic şi al domnului Croitor, dar credem că acest exemplu bun trebuie continuat. Vrem să aflăm care a fost motivul care v-a determinat să instituiţi aceste precedente şi dacă această practică pozitivă va continua?

– Lucrul esenţial şi scopul principal pentru care am desfăşurat şedinţa în limba găgăuză şi în cea de stat este unul singur: avem o lege adoptată de Adunarea Populară a Găgăuziei, cu privire la funcţionarea limbilor pe teritoriul autonomiei. Această lege spune că avem trei limbi oficiale: găgăuza, rusa şi moldoveneasca. De aceea, respectând legea adoptată de Adunarea Populară a Găgăuziei, suntem obligaţi să demonstrăm că toate cele trei limbi se află în condiţii de egalitate. Dacă altădată toate şedinţele se ţineau doar în limba rusă, acum am dovedit că este necesar şi că suntem în stare să desfăşurăm aceste şedinţe atât în limba găgăuză, cât şi în cea moldovenească.

Dorim ca atât copiii noştri, cât şi populaţia adultă să înţeleagă necesitatea cunoaşterii limba de stat

Aceasta este prima sarcină fundamentală pe care ne-am trasat-o. Cea de-a doua sarcină a fost să-i oferim Moldovei un exemplu, astfel încât aceasta să reflecteze ea însăşi asupra situaţiei în care în autonomia noastră, funcţionând trei limbi, nu există nici un fel de tensiune în relaţiile interetnice, pe motiv că deputaţii din Adunarea Populară a Găgăuziei au procedat înţelept adoptând o asemenea lege. În mare, planurile noastre includ multiplicarea acestei practici. Întâi de toate dorim ca atât copiii noştri, cât şi populaţia adultă să înţeleagă necesitatea cunoaşterii limba de stat, că pentru a ne asigura propria competitivitate trebuie ca şi copiii, şi maturii să posede limba de stat. Vrem să arătăm că stăpânirea mai multor limbi constituie o bogăţie. De vreme ce am stabilit că educaţia este una dintre priorităţile noastre, vrem să stimulăm studierea limbilor în autonomie. Trebuie să vorbim bine şi în găgăuză, şi în rusă, şi în limba de stat şi astfel copiii noştri vor fi mai competitivi.

Am dori să avem un sprijin şi din partea conducerii Republicii Moldova

– Apropo de acest aspect care priveşte educaţia, învăţământul, şcoala, începând cu cea primară şi până la liceu. Care este în autonomia găgăuză politica pe plan lingvistic, privind promovarea atât a limbii găgăuze, cât şi a limbii române, ca limbă de stat a Republicii Moldova? Care sunt planurile dumneavoastră de perspectivă în acest aspect?

– Noi am sporit şi volumul finanţărilor, şi ridicarea calificării pedagogilor noştri care predau limba de stat şi limba găgăuză, noi am alocat fonduri financiare suplimentare în acest sens, dar am dori să avem un sprijin şi din partea conducerii Republicii Moldova. Consider că este o adevărată ruşine pentru Moldova ca timp de 15 ani să nu aloce nici un leu pentru studierea limbii de stat. M-am văzut nevoit să intervin în şedinţa Guvernului şi să refuz să votez proiectul Bugetului de stat, care nu prevede alocarea de mijloace Citește în continuare »


Apropo de DA şi NU

Octombrie 29, 2009
Basescu Traian si Voronin Vladimir

Vals în doi. Cine-i la pupitrul orchestrei?

Trebuie să recunosc că de multă vreme nu mai citesc ziare ca „Timpul”. Ieri însă, cineva dintre prieteni mi-a atras atenţia că în numărul din 19 octombrie al gazetei respective, Gheorghe Budeanu comite un atac la persoana mea. Simpla curiozitate m-a făcut să-i citesc scriitura, adevărat cam lăbărţată şi – cum altfel? –  plină de venin.

Tot „talentul” publicistic al articlierului timpist se rezumă la patru puncte: 1. schimonosirea numelui meu de familie, prin redarea cu kapa (Vladimir Kubreakov în loc de Vlad Cubreacov, cum este numele meu în realitate), ceea ce ar fi vrut să sugereze că aş fi un străin. 2. data de 4 aprilie 2005, ca orizont apocaliptic şi ultim al istoriei naţionale, 3. indolenţa de care aş fi dat dovadă cu ocazia vizitei patriarhului Moscovei la Chişinău, în contrast cu toată suflarea românească din Basarabia clocotind de mânie şi 4. aflarea mea în siajul patriarhiei ruse de la Moscova pe motiv de  Voronin, ca să spun aşa.

Nu voi coborî la nivelul descalificant al lui Budeanu pentru a-i schimonosi numele în Budionnâi, Puteanu, Putanu sau altceva mizerabil de felul acesta. Pentru cine vrea să deschidă o polemică, îi rog să nu se lege de numele meu, pentru care nu am nici o vină, ci să se refere la ideile mele. Cât mă priveşte, nu voi angaja o polemică sterilă cu Gheorghe Budeanu, pentru că scriitura sa uşor delirantă pluteşte evident în aburii vreunui pahar de vorbă proastă şi nu cuprinde nici un grăunte raţional, demn de luat în seamă.

Totuşi, întrucât acesta a recidivat în două puncte devenite deja locuri comune în dezbaterea publică de la Chişinău, mă voi reţine puţin asupra lor. Să le luăm pe rând.

Votul din 4 aprilie 2005 a fost exprimat public, asumat politic şi având multiple motivaţii, dintre care cele de căpătâi au fost externe, adică geopolitice. Acel vot a fost exprimat şi de mulţi alţi colegi din Parlament, printre care nu trebuie să-i uităm pe corifeii AIE-ului de astăzi Filat, Lupu, Diacov, Serebrian.

Un vot geopolitic asumat

Votul din 4 aprilie 2005 a fost unul pe deplin conştient, asumat până la capăt. Se ştie foarte bine că opţiunea noastră pentru candidatura lui Voronin a fost una care se producea în momentul când apăruse riscul real al unei destabilizări de proporţii a situaţiei politice din ţară cu consecinţe incalculabile. (A se vedea ce s-a întâmplat la distanţa de patru ani la 7 aprilie şi ce se mai întâmplă încă atunci când se confruntă tabere politice ireconciliabile.)În cazul PPCD acel vot a fost posibil la insistenţa expresă şi repetată a factorilor de putere de la Bucureşti. Nu am votat pentru interesul personal, nu pentru interesul de partid. Am votat în numele interesului naţional al Republicii Moldova, asta însumând şi preocuparea pentru independenţa ţării, şi pentru dezvoltarea ei economică, şi pentru integrarea ei europeană. Chiar dacă nu tot ce a urmat a justificat aşteptările noastre, chiar dacă au existat şi alunecări de la normele democratice şi neîmpliniri pe plan economic, ele au fost preferabile unui dezastru generalizat. Dar am votat şi de drag de România, de dragul interesului ei legitim de a avea la graniţele sale o Republică Moldova stabilă pe cât posibil şi nefederalizată. În condiţiile acelei perioade istorice şi în contextul politic de atunci, aceasta era singura soluţie realistă şi posibilă.

Dorin Iacob şi Cătălin Giosan, mandatari ai Cotrocenilor

Să deschidem puţin parantezele şi să ne referim la unele necunoscute din ecuaţia acelui moment politic. În martie 2005 Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a delegat la Chişinău pe Dorin Iacob, care a avut mandatul de a-i convinge pe reprezentanţii partidelor parlamentare de la Chişinău să voteze pentru realegerea Preşedintelui Vladimir Voronin. Dorin Iacob s-a aflat la Chişinău timp de o săptămână, fiind secondat de Cătălin Giosan, directorul postului Pro TV Chişinău. Nu putem susţine că  Dorin Iacob şi Cătălin Giosan, ca mandatari ai Cotrocenilor, au tratat subiectul votului din 4 aprilie şi cu reprezentanţi ai altor partide politice de la Chişinău. Putem spune însă că Dorin Iacob, ca trimis special al Preşedinţiei României, s-a întâlnit cu preşedintele PPCD, Iurie Roşca, transmiţându-i mesajul Preşedintelui Traian Băsescu de susţinere a Preşedintelui Vladimir Voronin. Întâlnirea a avut loc  în localul  „Nobil Club” din Chişinău (strada Mihai Eminescu, intersecţie cu Ştefan cel Mare). Dorin Iacob a insistat, de asemenea, ca domnul Iurie Roşca să accepte funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului.

Preşedintele României a insistat să intrăm la guvernare

Mesajul cu care a venit Dorin Iacob la Chişinău era de luat în calcul, întrucât fusese precedat de o convorbire telefonică dintre Preşedintele Traian Băsescu şi  Iurie Roşca. Băsescu a insistat ca PPCD nu doar să voteze pentru realegerea Preşedintelui Vladimir Voronin, ci chiar să intre la guvernare alături de partidul lui Vladimir Voronin, arătând că acesta este interesul Citește în continuare »


Din nou despre misionarii români în Japonia

Octombrie 29, 2009

Arhiepiscopul Antim Nica

Arhiepiscopul Antim Nica

Revista Misiei Ortodoxe Române “Misionarul” (Chişinău) publica în numărul său 2-3 din anul 1942  un amplu articol al arhimandritului dr. Antim Nica intitulat “Aspecte misionare din Basarabia”. Capitolul VI (Preocupări misionare externe) al acestui articol cuprinde, la paginile 107-109, o destul de bine documentată relatare despre Cuviosul arhimandrit Anatolie Tihai. Este important că acest pasaj face trimitere a 9 surse româneşti şi ruseşti în care găsim informaţii despre contribuţia a trei români basarabeni la succesul misiunii ortodoxe din Japonia secolului XIX.

La vremea scrierii acestui text arhimandritul Antim Nica era asistentul mitropolitului Visarion Puiu în cadrul Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria. Peste puţin timp arhimandritul Antim Nica avea să conducă el însuşi această Misiune, ca ulterior să fie episcop de Cetatea Albă – Ismail, episcop vicar patriarhal şi arhiepiscop al Dunării de Jos.

Republicăm acest text în completarea tuturor celorlalte de până acum despre Cuviosul Anatolie Tihai. Ne-am permis să adaptăm textul regulilor actuale aprobate de Academia Română, cum ar fi scrierea cu “â” din “a” în interiorul cuvântului şi înlocuirea apostrofului ca cratima. De asemenea, cuvinte cum ar fi: cari, Chiev,  împodobia, întâiu, Oasaka, ortodoxi, soiu au fost redate astfel: care, Kiev, împodobea, întâi, Osaka, ortodocşi, soi.

Sub rezerva unor viitoare verificări de arhivă, am păstrat în text numele de familie Chihai, în loc de Tihai, dat fiind că se pare că anume Chihai este varianta originară a numelui şi că a avut circulaţie în epocă. Menţionăm că unele surse ruseşti şi japoneze au folosit şi varianta Cihai.

Am păstrat ca titlu al pasajului subtitlul capitolului VI al articolului, aşa cum apare el în revista „Misionarul”.

Îi mulţumim pe această cale părintelui diacon Eugeniu Rogoti de la Patriarhia Română, care a identificat textul în Biblioteca Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, şi ni l-a pus cu amabilitate la dispoziţie.

Vlad Cubreacov

PREOCUPĂRI MISIONARE EXTERNE

Basarabia, în veacul trecut, a cunoscut destule preocupări misionare externe, pe care se cade a le pomeni şi a le scoate la iveală.

Ne vom opri să cercetăm câteva manifestări de acest soi. Vom examina, în rândul întâi, activitatea călugărului moldovean din Basarabia, arhimandritul Anatolie Chihai şi a însoţitorilor săi tot basarabeni, care s-au ostenit pe câmpul misionar din Japonia. Vom cerceta apoi lucrarea depusă de Comitetul basarabean al Societăţii Misionare Ortodoxe şi, la urmă, vom studia străduinţele misionare ale filialei din Chişinău a Societăţii Ortodoxe palestiniene.

1. Arhim. Anatolie Chihai este unul din cele mai însemnate chipuri misionare, care au lucrat în Japonia, după acela al arhiepiscopului Nicolae (†1912).[1] Născut din părinţii moldoveni, în satul Tărăsăuţi,[2] jud. Hotin, până la intrarea sa în monahism, el purta numele de Alexandru. A urmat Citește în continuare »


(VIDEO) Harta conştiinţei etnice din Republica Moldova

Octombrie 26, 2009

Academia de Ştiinţe a Austriei a elaborat şi editat la Viena prima hartă a conştiinţei etnice a populaţiei Republicii Moldova, potrivit datelor oficiale ale recensământului general al populaţiei din octombrie 2004. Autorii hărţii sunt prof. dr. Thede Kahl, profesor la Universitatea din Viena şi dr. Dorin Lozovanu, preşedinte al Asociaţiei Europene a Geografilor şi Etnografilor. Harta este una contextuală şi cuprinde zonele adiacente Republicii Moldova atât din România, cât şi Ucraina. Autorii hărţii sunt dispuşi să elaboreze o nouă asemenea hartă în eventualitatea unui nou recensământ al populaţiei în 2010. Urmăriţi un interviu la temă cu unul dintre autori, prof. dr. Thede Kahl.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.


Eroii Neamului Românesc, cinstiţi la Cania (VIDEO, FOTO)

Octombrie 25, 2009

Înaltpreasfinţitul Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat sâmbătă, 24 octombrie 2009, un serviciu divin, însoţit de un numeros sobor de preoţi, în comuna Cania, raionul Cantemir, cu ocazia comemorării ostaşilor români căzuţi pentru eliberarea Basarabiei în 1941 şi sfinţirea Troiţei Eroilor Români din dealul Epureni, urmată de inaugurarea parcelei de onoare din cimitirul comunei Cania, în care îşi zac somnul de veci circa o mie de soldaţi şi ofiţeri ai Armatei Române.

Toate cheltuielile privind restaurarea Troiţei şi amenajarea parcelei de onoare au fost suportate de Guvernul României prin intermediul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor. Din partea oficialităţilor române la manifestaţiile de la Cania au participat numeroşi invitaţi de onoare în frunte cu Cristian Scarlat, directorul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor. Administraţia raionului Cantemir le-a adresat invitaţii oficiale şi preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, premierului Vladimir Filat şi ministrului culturii Boris Focşa. Spre regretul general, s-a putut constata absenţa acestora, oficialităţile de la Chişinău fiind reprezentate doar de ministrul Apărării, Vitalie Marinuţă, şi de preşedintele Comisiei economie a Parlamentului Veaceslav Ioniţă.

Echipa de corespondenţi ai Flux, prezentă la faţa locului, a putut constata că presa centrală de la Chişinău, instituţiile publice ale audiovizualului, presa proguvernamentală, precum şi cea a opoziţiei comuniste au boicotat acest eveniment. El a fost reflectat doar de reprezentaţii mass-mediei de peste Prut şi redactorul ziarului „Misionarul” al Mitropoliei Basarabiei.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Urmăriţi mai jos un reportaj foto de la eveniment:

Dezvelirea monumentului de pe Dealul Epureni

La parcela de onoare din Cimitirul de la Cania


Mitropolitul Vladimir, mare ofiţer mare

Octombrie 24, 2009

Mitropolitul Vladimir Cantarean

Mitropolitul Vladimir Cantarean

Mitropolitul Vladimir Cantarean al Chişinăului şi „al întregii Moldove” poartă epoleţi grei, cu multe stele, pe sub sutană.

Am mai scris cu alte ocazii că Biserica ortodoxă, cultele religioase în general, trebuie să fie supuse lustraţiei, astfel încât aceste aşezăminte spirituale să-şi recapete credibilitatea şi respectul care li se cuvin.

Nu o singură dată am interpelat factorii responsabili din stat asupra situaţiei şi angajamentelor militare sau echivalente ale şefilor cultelor din Republica Moldova. Doar de două ori am reuşit să obţin şi nişte răspunsuri la acele interpelări.

Multă lume s-a dedat comentariilor şi de multe ori speculaţiilor privind gradul militar deţinut de mitropolitul Vladimir. Ministerul Apărării Naţionale al Republicii Moldova ne-a confirmat oficial că anterior delegării sale de către Patriarhia Moscovei în Republica Moldova (sovietică pe atunci!), mitropolitul Vladimir Cantarean deţinea gradul de căpitan sovietic (probabil de securitate) şi că, începând cu 1996, acesta a fost avansat anual cu câte un grad, deci până la cel de colonel în 1998. Mitropolitul Vladimir putea obţine gradul de căpitan sovietic doar: a) în armată, ceea ce nu a fost cazul, întrucât nu s-a demobilizat ca ofiţer din Flota Maritimă Sovietică odată cu încheierea stagiului militar în termen; b) în miliţia sovietică, ceea ce, de asemenea, nu a fost cazul şi c) în organele securităţii statului (KGB). Potrivit biografiei sale oficiale, după demobilizare, tânărul Nicolae Cantarean a îmbrăţişat cariera monahală, iar studiile teologice pe care le-a urmat nu se făceau în instituţii care să fi avut catedră militară. Aşa sau altfel, la absolvirea unei facultăţi civile, cel care urma cursurile catedrei militare putea obţine, cel mult, gradul de locotenent inferior (mladşi leitenant), nicidecum de căpitan. Mitropolitul Vladimir nu a absolvit însa nici o facultate laică.

Unii au vehiculat la un moment dat şi un nume de cod, BUCOVINEANUL. Nu putem şti dacă acesta este unul adevărat sau doar rodul imaginaţiei bogate a celor care l-au invocat.

După anul 1998 nu am mai putut obţine alte informaţii oficiale privind acest subiect, dar nu excludem faptul că şi între 1998 şi 2009 mitropolitul Vladimir a mai fost avansat în grade militare, lucru de absolută inutilitate pentru orice monah, dar mai cu seamă pentru pentru ierarhi, care sunt conducătorii întregului cin monahal din eparhia lor. Dacă ritmul cu care a început promovarea mitropolitului Vladimir în grade militare (câte o treaptă anual) s-a menţinut în ultimul deceniu, acum acesta ar trebui să aibă cel mai înalt Citește în continuare »


Urechean – Diacov – Braghiş – Serebrian – Cantarean: o veche echipă electorală

Octombrie 24, 2009

Biserica şi politica

Biserica, politica şi alegerile parlamentare din Republica Moldova

Prietenia politică a mitropolitului Vladimir (Cantarean) cu diverse componente ale AIE – şi viceversa – este una destul de veche. Blocul Moldova democrată (BMD), din care au făcut parte Alianţa Moldova noastră (AMN) condusă de Serafim Urechean, Partidul Social Liberal (PSL) condus de Oleg Serebrian, Partidul Democrat (PD) condus atunci de Dumitru Diacov, iar în prezent de Marian Lupu, precum şi Partidul Democraţiei Sociale din Moldova (PDSM) condus de Dumitru Braghiş, s-a bucurat de susţinerea clerului din cadrul structurii locale a Patriarhiei Ruse de la Moscova. Faptul în sine fusese reţinut şi invocat public în mod repetat de diverşi observatori internaţionali şi locali ai scrutinului din 2005.

Persoane respectabile şi demne de toată încrederea din interiorul mitropoliei Chişinăului şi „a întregii Moldove” ne-au onorat astăzi cu o vizită, punându-ne la dispoziţie cu multă amabilitate copiile a două documente importante. Este vorba de copia unei Note informative de serviciu adresate prim-ministrului Vasile Tarlev de către viceprim-ministrul Valerian Cristea îndată după alegeri, în aprilie 2005, precum şi de o scrisoare (nr. 284/01-6) din 27 aprilie 2005 adresată mitropolitului Vladimir (Cantarean) de către Directorul Serviciului de Stat pentru Problemele Cultelor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova, Serghei Iaţco. Ambele documente tratează, pe exemplul raionului Citește în continuare »


CRIHANA. Câteva cuvinte despre o posibilă etimologie a numelui

Octombrie 24, 2009

CRIHÁNA VECHE, comuna mea natală, situată între Cahul şi Reni, pe Prut la vale, este una dintre cele mai vechi aşezări româneşti din sudul Basarabiei, fiind atestată documentar pentru prima dată în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, la 16 mai 1425, ca parte a ţinutului Hotărniceni, existând dovezi certe ale locuirii neîntrerupte pe vatra ei cu mult înaintea „descălecării” ţărilor române.

Numele CRIHÁNA a fost în general considerat de origine turcică, fiind pus – absolut eronat – în relaţie cu românescul cherhaná care îl redă pe turcescul kerhane („Cherhana, cherhanale, s.f. construcţie (şi mică întreprindere) situată în imediata apropiere a unei ape şi destinată primirii, sortării, preparării şi depozitării temporare a peştelui prins în zona respectivă. – din tc. kerhane.” Dicţionarul Explicativ al limbii române, Bucureşti 1984). Către acestă etimologie se pare că ar fi trebuit să încline pe de o parte dezvoltarea intensă a pescăritului în zonă, iar pe de altă parte apropierea geografică de raialele turceşti dinspre care s-au produs anumite iradieri lexicale.

Nu numai că tratăm cu prudenţă, ci chiar respingem această abordare simplistă şi uşoară, fiind tentaţi să încercăm o analiză etimologică a numelui în contextul mai larg al toponimiei româneşti.

Numele localităţii CRIHÁNA VECHE este anterior contactelor românilor cu turcii. Niciodată vatra satului nu a fost locuită de populaţie vorbitoare de limbă turcă. Se ştie că sute de ani CRIHÁNA VECHE s-a situat pe linia marilor căi de transhumanţă a mocanilor ardeleni, populaţia localităţii primind în etape diferite, importante aporturi de element românesc transilvan.

Schimbarea accentului de pe ultima silabă pe cea de-a doua şi metateza care să conducă de la cherhana la crihana nu se justifică în nici un fel. Avem de a face în acest caz mai degrabă cu o etimologie populară, apărută din necesitatea cea mai elementară a spiritului omenesc de a explica lucrurile pornind de la elemente de suprafaţă, primele care îi stau la îndemână celui care vrea să le invoce. De aici însă până la o etimologie ştiinţific fundamentată este o distanţă uriaşă.

Ca toponim în forma pe care o cunoaştem, Crihana este rarisim, chiar unic până în perioada interbelică. A mai existat o singură replică a numelui, dată la 1837, când localitatea Făgădău de pe moşia Crihanei (colonizată de imperiul rus cu element etnic străin) a luat numele de Crihana Nouă. Pentru distincţie vatra satului a fost numită Crihana Veche. O altă Crihana apare în părţile Orheiului, fiind o localitate înfiinţată cu mult mai târziu, anume în 1924, prin dispoziţia Ministrului de interne de la Bucureşti, în cadrul reformei agrare din România. Toponimul Crihana de Orhei provine de la numele lui Anton Crihan, o personalitate concretă şi binecunoscută.

Chiar dacă nu are replică identică în spaţiul românesc, CRIHÁNA se află cât se poate de evident în legătură cu alte toponime, hidronime şi antroponime româneşti destul de răspândite, toate cu vechime remarcabilă şi cu presupusă origine preromană, probabil dacică. Vom observa în context că una din localităţile vecine Crihănii Vechi este Mánta, cu accentul pe prima silabă, toponim ce reproduce un antroponim românesc de origine dacică, destul de frecvent întâlnit de-a lungul secolelor ca prenume masculin şi ca nume de familie.

Nume cum sunt Crihan/Crihană/Crigan, Crişan (patru antroponime de largă răspândire în întreg spaţiul românesc), Criş (hidronim), Crişana (toponim) reprezintă un şir din care Crihana nu poate lipsi. Interpretarea contextuală se impune.

Avansăm aici o primă ipoteză și anume aceea că toponimul CRIHÁNA este o formă locală a toponimului CRIŞÁNA, dată fiind alternanţa fonetică Ş/H caracteristică graiurilor româneşti din sudul Basarabiei. Aşa cum între antroponimele Crişan şi Crihan există o legătură evidentă, diferenţa fonetică explicându-se prin ariile dialectale româneşti diferite în care se întâlnesc cele două nume, tot astfel şi între toponimele CRIŞÁNA şi CRIHÁNA există o legătură greu de contestat.

Ar fi de asemenea de luat în seamă, în încercarea identificării unei etimologii cât mai exacte a toponimului CRIHÁNA, şi următoarele cuvinte româneşti destul de vechi: 1. CRIHÁN, criháne, s.n., regionalism cu sensurile de bucată mare; halcă, hartan, dărab, codru, talcan, troşmei, atestat de  “Dicţionar de arhaisme şi regionalisme” (Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002); 2. CRIHÁLĂ s. v. cu sensurile de jilăveală, reveneală, udătură, umezeală, umiditate, atestat de “Dicţionar de sinonime” (Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002); 3. CRIHÁNCĂ s.f., regionalism cu sensul de specie de raţă sălbatică, atestat de  “Dicţionar de arhaisme şi regionalisme” (Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002).

De reţinut că substantivul comun CRIHÁN are un corespondent semantic în regionalismul CRIŞCĂ1 s.f. cu sensul de bucăţică, felie; drob, cruşet,  atestat de “Dicţionar de arhaisme şi regionalisme” (Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002). Alternanţa fonetică H/Ş este pe faţă.

Acelaşi fenomen al alternanţei H/Ş poate fi observant şi în cazul corespondenţei semantice dintre substantivul CRIHÁNCĂ (specie de raţă sălbatică) şi  CRIŞCĂ2 s.f., regionalism cu sensurile de  1. pasăre de baltă. 2. fată naivă, proastă, atestat de “Dicţionar de arhaisme şi regionalisme” (Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002).

Vom preciza, de asemenea, că antroponimul CRIŞÁN şi corespondentul său CRIHÁN, CRIHÁNĂ ar putea reda adjectivul regional CRIŞÁN, -ă, crişáni, -e, cu sensul de norocos, bogat, invidiat de toţi sau s-ar afla în relaţie cu adjectivul regional arhaic CRIŞ1, -ă, crişi, -e, cu sensurile de  1. bogat, fericit, norocos, favorizat, blagoslovit. 2. mare, puternic, robust (Vezi în ambele cazuri “Dicţionar de arhaisme şi regionalisme”, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002).

O a doua ipoteză demnă de luat în seamă, care pune în relație numele CRIHANA/CĂRHANA cu arhaicul CORHANĂ, ne-a fost sugerată de unul dintre cititorii acestui blog, care ne-a scris următoarele: ”Am căutat acea atestare a Crihanei de la 1425 dar nu apare în Documenta Romaniae Historica, Seria A, vol I,1975. În schimb am găsit o atestare ‘gârla Cărhanii’ de la 1502 (vecinătatea menţionată a Cahovului nu lasă nici o îndoială în ceea ce priveşte localizarea toponimului). În aceste condiţii cea mai probabilă mi se pare o origine antroponimice, astfel numele Cărhan (ulterior şi satul Cărhăneştii) este menţionat deja de la 1466 şi apoi şi la 1488 relativ în apropiere la Murgeni Vaslui. Iar originea antroponimului ar putea fi un ”Karahan”, ”Hanul negru”. O altă posibilitate – având în vedere forma Cărhană – ar fi de la rom. de origine ukr. ”corhană”, ”coastă abruptă, versant”. Semnificaţia şi originea lui ”criş” cu sensurile ”bogat, fericit” este incertă după Dex on-line.”

Ipoteza provenienței numelui CRIHANA din Karahan este puțin verosimilă. CORHANĂ însă, într-adevăr, consună cu CRIHANA și, mai ales, cu CĂRHANA, forma primei atestări documentare.

Dând curs frumoasei provocări a cititorului acestui blog, am discutat în primăvara anului 2014 cu un reputat arheolog de la Academia de Științe a Moldovei, domnul Serghei Agulnicov, care mi-a confirmat faptul că în partea de nord-est a moșiei satului (zonă numită de localnici Pietricei), dar și în partea ei nord-vestică (zonă numită de localnici Răzășie) există în total peste 20 de monumente arheologice de tip tumular (tumuli/movile/măguri/gorgane/curgane/corhane). Primiele movile funerare (tumuli/corhane) de la Crihana Veche au fost cercetate în 1966 de către arheologul Vsevolod Marchevici, urmând alte investigații prin săpături în anul 1992, când alți 4 tumuli au fost cercetați de către arheologii Serghei Kurceatov și Serghei Agulnicov de la Academia de Științe a Moldovei. În octombrie-noiembrie 2014 s-au întreprins noi și ample cercetări arheologice pe teren în zona Pietricei a moșiei satului Crihana Veche, la tumulul nr. 7. Este posibil ca în anii următori arheologi de la Chișinău și din România să cerceteze și alți tumuli de la Crihana Veche.

În această situație, dat fiind numărul impresionant de CORHANE de la Crihana Veche, cu o vechime apreciabilă (între 4000 și 2500 de ani), consider că cea mai verosimilă origine a numelui CRINANA/CĂRHANA este cea legată de arhaismul CORHANĂ.

Cuvântul arhaic românesc CORHANĂ provine din vechiul turcic KURƔAN/KORƔAN, cu sensul de ”cetate, loc întărit sau măgură, tumul”. Este de presupus că acest cuvânt a fost transmis în limba română de către populația pecenegă/cumană aluvionară originar din Asia, din grupul turcilor-kîpceak (kιpçak). stabilită în sudul Moldovei istorice și ulterior românizată complet de către populația autohtonă. Unele nume de familie de la Crihana Veche, ca și din satele învecinate au rezonanță cumană/turcică, cum ar fi: Chebac (după turcicul Kebak = dovleac, bostan),  Unciuc (după numele cuman Unçuk), Caciuc, Copceac (după numele familiei tribale cumane Kιpçak), Chiosa (Kösä = spân, care este lipsit biologic de barbă și de mustăți), Coman (însuși etnonimul Kuman), Șeremet (Șeremet = iute de picior, aprins) și altele.

Oricum, subiectul este dintre cele mai interesante, dezbaterea pe marginea lui rămânând deschisă oricui poate veni cu o contribuție reală.


Mitropolia Chişinăului şi a „întregii Moldove” şi separatismul transnistrean îşi dau din nou mâna

Octombrie 23, 2009

Nr. 2 în mitropolia Chişinăului binecuvântându-l pe banditul Smirnov

Mitropolia Chişinăului şi a "întregii Moldove" şi separatismul transnistrean îşi dau din nou mâna. Nr. 2 în mitropolie binecuvântându-l pe banditul Igor Smirnov. Tiraspol, 23 octombrie 2009

Potrivit surselor oficiale din cadrul mitropoliei Chişinăului şi a „întregii Moldove” (Patriarhia Moscovei şi a întregii Rusii), la 23 octombrie „Arhiepiscopul Iustinian l-a vizitat pe Preşedintele Republicii Moldoveneşti Nistrene Igor Nikolaevici Smirnov, care în această zi îşi marchează ziua de naştere”. Comunicatul structurii locale a mitropoliei anunţă opinia publică şi asupra faptului că „în numele clerului şi al credincioşilor din eparhia de Tiraspol şi Dubăsari vlădica i-a dorit Şefului statului sănătate trainică şi ajutor de la Dumnezeu în greaua lui misiune.” Mai aflăm de asemenea că „Arhiepiscopul Iustinian l-a binecuvântat pe I.N. Smirnov cu o prescură sfinţită, din care au fost scoase părticele în timpul rugăciunii pentru sănătatea acestuia şi a familiei sale.”

Numărul doi în conducerea mitropoliei Chişinăului şi „a întregii Moldove” i-a înmânat lui Smirnov mai multe daruri, printre care şi „un coş cu flori înfrumuseţat cu simbolul drapelului de stat al Transnistriei – panglica roş-verde”. Structura mitropoliei Chişinăului şi „a întregii Moldove” mai Citește în continuare »


Ramura carpatină a Protolimbii boreale: indoeuropeana timpurie. Ştiaţi că centrul civilizaţiei indoeuropene este în Carpaţi?

Octombrie 22, 2009
Carpaţii - nucleul din care s-au revărsat toţi indoeuropenii

Carpaţii – nucleul din care s-au revărsat toţi indoeuropenii

Redescopăr în biblioteca mea o carte mai veche, apărută în 1986, sub egida Institutului de Lingvistică al Academiei de Ştiinţe a URSS (secţiunea din Leningrad), la editura „Nauka”, semnată de marele indoeuropenist rus Nikolai Dmitrievici Andreev şi intitulată Protolimba indoeuropeană timpurie (Ranne-indoevropeiski praiazâk). Volumul cuprinde un repertoriu complet al rădăcinilor cuvintelor indoeuropene, arborii lor semantici şi ilustrări ale acestora, precum şi o expunere a principiilor care au stat la baza analizei, o caracterizare a grupurilor semantice şi un studiu privind evoluţia tipologică a protolimbii indoeuropene. Reprezentând o contribuţie deosebită adusă indoeuropenisticii, această preţioasă lucrare nu a fost totuşi tradusă vreodată în limba română.

Parcurgând acum din nou toate sublinierile şi notele făcute de mine mai bine de două decenii în urmă, m-am gândit că ar fi potrivit să le propun cititorilor acestui blog traducerea unui pasaj care cu siguranţă i-ar putea interesa pe unii, cel puţin pe cei preocupaţi de indoeuropenistică. Afirmaţiile de mai jos ale lui N. D. Andreev îmi par la fel de importante ca şi cele făcute de cercetătoarea americană de origine lituaniană Marija Gimbutas cu referire la civilizaţia spaţiul carpatic, ca nucleu al lumii indoeuropene (“România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între anii 6500 – 3500 î. Hr., axată pe o societate matriarhală, teocratică, pașnică, iubitoare și creatoare de artă, care a precedat societățile indo-europene patriarhale de luptători din epocile bronzului și fierului.).

În partea de concluzii, subcapitolul „Protolimba indoeuropeană timpurie (IET) în timp şi în spaţiu” de la pagina 277, reputatul lingvist rus susţine:

Analiza sistemului de protoseme al Protolimbii Boreale (PB), la care am recurs în compartimentele anterioare ale acestui capitol, ne permite datarea epocii boreale cu sfârşitul pleistocenului superior pe scara geologică şi cu sfârşitul paleoliticului superior pe linia istorică a dezvoltării sociale. Respectiv, timpul apariţiei şi al începutului evoluţiei de sine stătătoare a protolimbii IET este determinat geologic ca secţiunea inferioară a holocenului, iar istorco-social – ca procesul de tranziţie de la paleoliticul superior către mezolitic şi perioada mezoliticului timpuriu.

În plan geografic arealul de răspândire a Protolimbii Boreale ni se prezintă ca întinzându-se de la Rin până în Altai; respectiv, acea parte a triburilor boreale care s-a individualizat ca purtătoare a ramurii altaice a PB practica nomadismul între Ural şi Altai; o altă parte, devenită mai târziu purtătoare a ramurii uraliene s-a distribuit între Ural şi Nipru.

Cât priveşte însă triburile a căror limbă a devenit cu timpul protolimba IET, acestea se aflau între Rin şi Nipru, având în centru o zonă latitudinală care cuprindea dinspre sud şi dinspre nord Carpaţii Occidentali (Apuseni) şi pe cei Orientali (Răsăriteni). Astfel încât pentru protolimba care a intrat în istoria ştiinţei cu numele de indoeuropeană, când ne referim la acea perioadă străveche a existenţei sale despre care am tratat aici, sunt la fel de potrivite nomenclatural două desemnări: pe de o parte, în plan diacronic, această protolimbă trebuie numită indoeuropeana timpurie; pe de altă parte, în plan lingvistico-spaţial, ea poate fi numită ramura carpatină a protolimbii boreale.

Originalul rusesc al ultimului alineat:

”Что же касается племён, языком которых со временем стал РИЕ праязык, то они находились между Рейном и Днепром, имея в центре широтную зону, охватывающую с юга и с севера Западные и Восточные Карпаты. Так что для праязыка, вошедшего в историю науки под именем инодоевропейского, в ту древнейшую пору его существования, о которой идет речь, в равной степени уместны два номенклатурные обозначения: с одной стороны, в диахроническом плане, этот праязык должен именоваться раннеиндоевропейским; с другой стороны, в ареально-лингвистическом плане, его можно называть карпатской ветвью бореального праязыка.”

CARPATII - LEAGANUL POPOARELOR INDOEUROPENE


Pe când vom avea din nou extensiuni universitare din România?

Octombrie 22, 2009

Chiar dacă Ministerul Educaţiei de la Chişinău a anunţat de principiu că va semna cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării de la Bucureşti un Protocol de colaborare bilaterală în domeniul învăţământului, nu există nici un fel de indicii că negocierile asupra unui asemenea document ar fi demarat.

Semnarea unui asemenea Protocol este importantă nu doar pentru reglementarea situaţiei studenţilor din Republica Moldova, bursieri ai Statului Român, dar, mai ales, pentru redeschiderea în Republica Moldova a celor 4 extensiuni ale instituţiilor de învăţământ superior din România care au fost închise în ultimii ani. Acestea sunt: 1. Filiala Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi în cadrul Universităţii „Alecu Russo” din Bălţi, 2. Filiala Universităţii „Gheorghe Asachi” din Iaşi în cadrul Universităţii Tehnice a Moldovei, 3. Filiala Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi în cadrul Universităţii de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul şi 4. Filiala Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti în cadrul Universităţii de Stat din Moldova.

Cele 4 extensiuni universitate din România au fost deschise în Republica Moldova începând cu anul de studii 1999-2000 şi au fost închise în timpul Citește în continuare »


Prima referinţă românească despre Cuviosul nostru părinte Anatolie Tihai

Octombrie 21, 2009

Cuviosul Anatolie Tihai, Tokio, 1882

Cuviosul Anatolie Tihai, Tokio, 1882

Prima referinţă românească despre Cuviosul nostru părinte Anatolie Tihai datează din 1933 şi îi aparţine basarabeanului Vladimir Sorocovschi, licenţiat al Facultăţii de Teologie din Chişinău. Articolul lui Vladimir Sorocovschi, intitulat „Câteva cuvinte despre vestitul misionar ortodox – arhimandritul Anatolie Tihai”, a apărut în numărul 5 al revistei “Misionarul” pe anul 1933, la paginile 727-733. Găsim potrivită restituirea lui circuitului public, spre a le fi de folos tuturor celor preocupaţi de istoria misionarismului nostru ortodox şi pentru a aduce un nou omagiu celui care a fost cel mai mare misionar ortodox român din toate timpurile.

Ne-am permis să intervenim tacit în textul lui Vladimir Sorocovschi, doar pentru a-l actualiza sub aspect ortografic. Am înlocuit apostroful cu cratima, şi am adus un şir de cuvinte şi construcţii lexicale în conformitate cu normele în vigoare aprobate de Academia Română. Astfel, cuvintele şi expresiile athonic, cari, Casatchin, Chiev, competinţa, complect, consequenţa, dela, isbîndă, isbînde, isbuti, însuş, întîiu, în zădar, Japonezi, Kamioco, Mateiu, Noiembrie, Oosaca, răsboi, se numia, vieaţă au devenit athonit, care, Kasatkin, Kiev, competenţa, complet, consecvenţa, de la, izbândă, izbânzi, izbuti, însuşi, întâi, în zadar, japonezi, Kamioko, Matei, noiembrie, Osaka, război, se numea, viaţă. În rest am păstrat stilul şi ortografia autorului.

Îi adresez pe această cale mulţumiri speciale părintelui diacon Eugeniu Rogoti de la Patriarhia Română, care a identificat acest material în Arhiva Sfântului Sinod de la mănăstirea Antim din Bucureşti, punându-mi-l cu bunăvoinţă la dispoziţie.

Vlad Cubreacov

CÂTEVA CUVINTE DESPRE VESTITUL MISIONAR ORTODOX – ARHIMANDRITUL ANATOLIE TIHAI

Misiunile externe, înfiinţate şi cârmuite de Biserica ortodoxă rusească, au avut izbânda strălucită în veacul trecut. Basarabia a dat şi ea câţiva bărbaţi însemnaţi, care au contribuit mult pentru realizarea acestei izbânzi.

Acum avem prilejul să pomenim pe unul dintre aceşti bărbaţi, care au propovăduit sf. Evanghelie în Japonia: este arhimandritul Anatolie Tihai.

Până Ia călugărire se numea Alexandru Dimitrie Tihai şi s-a născut în comuna Tărăsăuţi, judeţul Hotin. Studiile le-a făcut Ia Seminarul teologic din Chişinău. Fiind în secţia mijlocie, a părăsit şcoala şi fără ştirea părinţilor a pătruns la Muntele Athos, unde la 1865 s-a călugărit. În anul 1866 se înapoiază la Chişinău şi intră din nou la Seminar. Într-un an a studiat aici clasa filosofică şi Citește în continuare »


Atentat la Constituţie

Octombrie 20, 2009

Un grav derapaj anticonstituţional şi antieuropean s-a produs în Republica Moldova. Urmărind scopuri rezultate din conjunctura politică de moment, deputaţii au atentat la Constituţie. Astfel, Parlamentul a votat, în două lecturi, modificarea articolului 5 din Legea nr. 39, despre statutul deputatului în Parlament (în vigoare din 7 aprilie 1994) şi extinderea de la 30 de zile la şase luni a termenului în care intervine incompatibilitatea funcţiei de deputat. Iniţiativa în acest sens i-a aparţinut Partidului Democrat Liberal din Moldova şi a fost enunţată de parlamentarul Mihai Godea.

Modificările legislative exprimă interesul majorităţii zdrobitoare a membrilor Cabinetului (14 miniştri din 17), aflaţi în stare de incompatibilitate, întrucât aceştia exercită în acelaşi timp şi mandatul de deputat. Doar 3 membri ai executivului central sunt miniştri puri. Extinderea termenului de incompatibilitate îi vizează şi pe aleşii locali, printre cei mai cunoscuţi fiind primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, şi cel de Floreşti, Iurie Ţap. Cumulul de funcţii publice a fost legalizat. De astăzi, oricine poate sta liniştit câte jumătate de an în două fotolii. O asemenea situaţie este inedită în Citește în continuare »


Închiderea PMAN şi controlul întrunirilor publice – o iniţiativă periculoasă

Octombrie 16, 2009

Victor Catana cu Valeriu ZubcoMinistrul de Interne, general maiorul în rezervă Victor Catan (PLDM), doreşte expulzarea oricăror manifestaţii publice din centrul Chişinăului cât mai spre periferia lui. La 15 octombrie, a doua zi după sinistrul atentat cu bombă din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), ministrul Victor Catan a anunţat public, în cadrul unei conferinţe de presă ţinute împreună cu Procurorul general Valeriu Zubco şi directorul SIS Gheorghe Mihai, că le va cere autorităţilor superioare ale statului desfăşurarea de acum încolo a oricăror manifestaţii publice doar „pe stadioane, căci după concertele din Piaţa Marii Adunări Naţionale din centrul oraşului întotdeauna rămân munţi de deşeuri şi sticle sparte.” „Acest lucru ar permite asigurarea securităţii unor asemenea evenimente. Câteva sute de colaboratori de poliţie nu pot controla zece mii de oameni”, a ţinut să specifice ministrul PLDM.

Fără îndoială că atentatul din 14 octombrie este un act criminal. El a şi fost calificat oficial drept act terorist. Oricare ar fi autorul sau autorii lui, aceştia trebuie identificaţi şi traşi la răspundere după toată asprimea legii. Dar de aici Citește în continuare »


Slugă la doi stăpâni. Chirtoacă de hram cu Patriarhia Moscovei

Octombrie 14, 2009
Dorin Chirtoacă sărutându-se pe obraji cu secretarul structurii locale a Patriarhiei Moscovei, 14 octombrie 2009

Dorin Chirtoacă sărutându-l pe obraji pe secretarul structurii locale a Patriarhiei Moscovei, prot. mitr. Vadim Cheibaş. 14 octombrie 2009

O agenţie de ştiri din Bucureşti ne anunţă cu „bucurie şi voie bună” că în ziua de 14 octombrie a avut loc “sfânta slujbă liturgică de la Catedrala Naşterea Domnului din Chişinău, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove”, la care a participat „Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, însoţit de funcţionari publici”.

Săptămâna trecută arătam că la 3 octombrie, la Coloniţa, primarul Chirtoacă şi preşedintele interimar al „României de Est”, cum specifică aceeaşi agenţie bucureşteană când relatează din Chişinău sau de la Tiraspol (de parcă ar exista mai multe Românii!), s-au bucurat de comuniunea liturgică a structurii locale a Patriarhiei Moscovei, primind daruri scumpe şi bogate blagoslovenii arhiereşti. Tot atunci cei doi au ţinut să sublinieze „onoarea” de a fi „alături de Mitropolitul Moldovei” Vladimir Cantarean, cu care au declarat că întreţin „relaţii bune, normale”.

Precizăm că la 14 octombrie, când Biserica sărbătoreşte pe stil vechi Acoperământul Maicii Domnului, nici un reprezentant al noului regim politic nu a participat la „sfânta slujbă liturgică” în nici una din bisericile Mitropoliei Basarabiei. Se cunoaşte că primarul Chirtoacă, ca şi toţi primarii de Chişinău din 1991 încoace, nu face parte din nici o parohie concretă a Mitropoliei Basarabiei. El nu a fost până toamna aceasta ceea ce unii numesc „ortodox practicant”. Cu toate acestea ne bucurăm că acesta se arată în ultima vreme râvnitor într-ale credinţei şi mai trage cu piciorul pe la sfânta biserică.

În dimineaţa zilei de 14 octombrie, secretarul eparhial al structurii locale a Patriarhiei din preajma Kremlinului, protoiereul Vadim Cheibaş (apropo, fost bursier al Patriarhiei Române, trimis la studii cu binecuvântarea Mitropoliei Basarabiei), l-a întâmpinat la intrarea în catedrală, cum erau altădată întâmpinaţi Mircea Snegur, Andrei Sangheli, Petru Lucinschi, Serafim Urechean, Vladimir Voronin sau Vasile Tarlev, pe Dorin Chirtoacă, care i-a dat de trei ori frăţească sărutare şi fiască îmbrăţişare, după obiceiul pravoslavnic.

Întâmplător sau nu, dar la slujba oficiată de mitropolitul Vladimir al Chişinăului şi „al întregii Moldove”, despre care ne anunţă topit de fericire corespondentul din „România de Est” al agenţiei bucureştene, primarul Chirtoacă, „însoţit de funcţionari publici” nu a stat printre credincioşi, ci s-a postat cât mai aproape de altar, exact în locul în care la ultimele sărbători de Paşti şi de Crăciun a stat ex-preşedintele Voronin, ex-preşedintele Legislativului Marian Lupu şi fostul prim-ministru Zinaida Greceanâi, cu nişte mame de lumânări în mână, de-ţi era mai mare dragul să vezi câtă evlavie îi pălise pe aceşti preasupuşi creştini din Patriarhia Moscovei. Şi atunci, ca şi acum mitropolitul „întregii Moldove” s-a rugat fierbinte, împreună cu tot poporul, înălţând ectenii de sănătate Prealuminatei Sale Sanctităţi de la Moscova, iar corul a dat cu bucurie cuvenitul răspuns: Amin! Şi acum, ca şi atunci, televiziunile au fost prezente, pentru a transmite „întregii Moldove”, de la mic la mare, negrăita bucurie că înalţii noştri demnitari moldoveni se regăsesc din nou în comuniune liturgică nemijlocită cu scumpa lor mamă duhovnicească, Biserica Ortodoxă Rusă. Singura diferenţă este că de această dată Vladimir Voronin şi Marian Lupu au fost ocupaţi cu lucruri mai importante decât “sfânta slujbă liturgică de la Catedrala Naşterea Domnului” şi ne-au lipsit de plăcerea de a-i vedea la televizor cum se roagă de zor ca altădată.

Se cuvine să spunem şi câteva cuvinte despre Hram ca atare, fixat de stat, printr-un act normativ, pentru 14 octombrie. Acesta este un fals hram, de provenienţă secular-politică, inventat cu ani în urmă de vechiul nomenclaturist sovietic şi ex-primar de Chişinău, Serafim Urechean. În tradiţia ortodoxă românească hramul este sărbătoarea când creştinii îl cinstesc pe patronul celei dintâi dintre bisericile unei localităţi. Este un popas în timp al credincioşilor, o reîntâlnire anuală pentru a-l preamări pe ocrotitorul lor spiritual.

În Chişinău nici o catedrală nu are hramul Acoperământul Maicii Domnului. Miza lui Urechean, când a lansat hazardata lui iniţiativă, a fost dublă. Pe de o parte el a dorit să continue tradiţia sovietică a Zilei oraşului, ţinute în prima duminică a lunii octombrie. Pe de altă parte, a dorit contrabalansarea sărbătorii Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iaşi, ocrotitoarea Moldovei, prin reţinerea chişinăuienilor la 14 octombrie acasă în locul pelerinajelor la Iaşi. Să ne amintim că o încercare de deturnare a cultului Sfintei Parascheva a fost întreprinsă şi de ex-preşedintele Mircea Snegur, coleg în mai multe partide cu Serafim Urechean, prin închinarea, tot împreună cu mitropolitul Vladimir, la pseudo-moaştele Sfintei Parascheva, aduse cu pompă, în raclă scumpă, sub mii de priviri nevinovate ale creştinilor basarabeni, la mănăstirea Hâncu din raionul Nisporeni.

Nimic nu ne-ar deranja în această situaţie. Atâta doar că răspunsul fiecăruia, când este vorba de cele sufleteşti şi ale lui Dumnezeu, trebuie să fie „Da, da. Nu, nu”, cum ne învaţă şi ne porunceşte Mântuitorul Hristos. Când faci însă politică, degeaba spui că eşti român (şi încă ce fel de român! dacă năzuieşti să ajungi prim-ministru al României de Vest, cum ar zice corespondentul aceleiaşi agenţii bucureştene), fiind cu „bucurie şi voie bună” supusul Patriarhiei uzurpatoare de lângă Kremlin, binecuvântătoarea banditului Smirnov şi a armatelor de ocupaţie.

Afilierea bisericească şi comuniunea spirituală a oricărui politician din Republica Moldova cu o Patriarhie sau alta, are valoare de test. Nimeni nu poate fi slugă la doi stăpâni.

Fiul şi părintele duhovnices se înfăţişează mulţimii

Fiul şi părintele duhovnicesc se înfăţişează mulţimii

DSC04346

DSC04367

Chirtoacă pimind cuvântul de laudă al mitropolitului Vladimir

Chirtoacă primind cuvântul de laudă al mitropolitului Vladimir


Comrat. Primul 10 la română

Octombrie 13, 2009

CubreacovNe-am bucurat cu toţii la 25 septembrie văzându-l pe guvernatorul găgăuz Mihail Formuzal depunând jurământul de membru al Guvernului în limba română. Amintim că predecesorii săi în funcţie, Gheorghe Tabunşcic şi Dumitru Croitor, dar şi el însuşi ca membru al Cabinetului anterior, până anul acesta au prestat jurământul în limba rusă.

Săptămâna trecută s-a produs la Comrat un eveniment din aceeaşi gamă, care i-a scăpat presei din Chişinău. Şedinţa Comitetului executiv al autonomiei găgăuze din 8 octombrie s-a ţinut, în premieră absolută, în limba română. Limba de stat este şi una din limbile regionale ale autonomiei (alături de găgăuză şi rusă). De remarcat şi faptul că la 3 septembrie 2009, de asemenea în premieră absolută, şedinţa Executivului de la Comrat s-a ţinut în limba găgăuză. Până anul acesta toate şedinţele executivului erau ţinute doar în limba rusă.

Sub alte aspecte şedinţa nu a fost una ieşită din comun. Raportorii pe Citește în continuare »


Sinodul rus şi stareţa de la Coada Iazului

Octombrie 12, 2009

dezbătere la Petersburg despre situaţia stareţei de la Coada Iazului

Dezbatere la Petersburg despre situaţia stareţei de la Coada Iazului

La 10 octombrie, la Sankt Petersburg, şi-a ţinut lucrările Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse (BORu). Mitropolitul Vladimir al Chişinăului şi „al întregii Moldove” a fost nelipsit, ca de obicei. Ierarhul de obedienţă moscovită a fost însoţit de secretarul Vadim Cheibaş. S-au discutat diverse chestiuni, pe marginea lor adoptându-se decizii. Unele dintre acestea se referă la Republica Moldova. Astfel, arhimandritul Nicodim (Ion Vulpe) de la Orhei a fost inclus în Consiliul editorial al BORu. Protoiereul Anatolie Zmeu a fost delegat de vlădicii ruşi în Italia „pentru ocârmuirea unor comunităţi de moldoveni”, care, se ştie, se integrează tot mai mult în parohiile ortodoxe române din ţările occidentale. Sinodul rus a decis, de asemenea, „eliberarea monahiei Xenia (Rusanovskaia) din funcţia de stareţă a mănăstirii Tabăra şi numirea în această funcţie a egumenei Minodora (Borş) de la mănăstirea Coada Iazului”.

Nu am fi acordat nici un fel de atenţie acestor fapte, dacă structura locală a Patriarhiei ruse de la Moscova nu s-ar fi lăudat pe site-ul său, chiar zilele trecute, cu „independenţa” sa şi cu ditamai „Tomosul” din 1993, acel petic de hârtie, lipsit de orice conţinut real, dar trecut de fiecare dată pe sub nasul creştinilor de la noi pentru a le amorţi în continuare dorinţa naturală de emancipare şi de eliberare din prizonieratul canonic rus al cărui început datează din 1940. „Independenţa” structurii locale a BORu, reimplantate la noi după sosirea tancurilor sovietice, este o pseudoindependenţă şi nu se încadrează nici la capitolul autocefalie, nici la cel de autonomie. Este o ficţiune inventată de Sinodul rus în replică (palidă replică!) la Actul patriarhal şi sinodal al Patriarhiei Române din 19 decembrie 1992, privind recunoaşterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi de stil vechi, cu reşedinţa în Chişinău. Cine nu cunoaşte situaţia, tot spunându-i-se de „independenţă”, ar putea crede că bisericeşte Chişinăul moldovenesc ar fi egalul Moscovei ruseşti. Ceea ce este fals, desigur, pentru că efectiv structura Citește în continuare »


Părintele Mina Dobzeu: Când a greşit mitropolitul Vladimir?

Octombrie 11, 2009

Avva Mina_DobzeuLa 18 ianuarie 1999, de la Huşi, părintele arhimandrit Mina Dobzeu, botezătorul lui Nicolae Steinhardt, îi trimitea mitropolitului Vladimir Cantarean o scrisoare, ca urmare a unei întâlniri anterioare. Preacuviosul părinte Mina ne-a lăsat un exemplar al acelei scrisori, pe care, împlinind dorinţa sa, o facem publică acum.

Înalt Prea Sfinţite Mitropolit,

În adâncă smerenie îmi exprim durerea şi necazul pentru acest popor obidit.

Va lăudaţi că sunteţi mai român, că sunteţi originar din părţile Bucovinei, însă trădarea poporului băştinaş în aşteptările lui spune altceva. Când a greşit mitropolitul Vladimir?

Când era sub statul sovietic, mai puţin a greşit pentru că Basarabia era înglobată în Statul Sovietic. Iar Sfinţia Sa şi-a făcut studiile în seminarul şi academia Teologică rusă. Dar nu trebuia să-şi uite neamul său. Trebuia să înveţe de la ruşi, că ei sunt naţionalişti Citește în continuare »


Dimitri Shoka-shi. Melodul şi diaconul român Dimitrie Livovschi în Japonia

Octombrie 10, 2009

Dimitrie Livovschi, Tokio, 1882

Dimitrie Livovschi, Tokio, 1882

A treia figură importantă de român basarabean, alături de Cuviosul Anatolie Tihai şi fratele său, Melodul Iacob, în cadrul Misiunii Ortodoxe din Japonia secolului XIX a fost cea a muzicologului liturgist Dimitrie Livovschi.

Creştinii din arhipelagul nipon i-au spus în japoneza veche “Dimitri Shoka-shi„, ceea ce ar însemna Dimitrie coristul, cântăreţul, sau cel ce cântă. Româneşte am spune, pentru a cuprinde toate nuanţele semantice ale formulei din japoneza veche, Dimitrie Melodul. Numele Dimitrie Livovschi se pronunţă în japoneză Dimitri Riofusiki.

Dimitrie Livovschi era născut în Basarabia, într-o familie care a dat multe feţe bisericeşti şi muzicologi ortodocşi. Deocamdată nu cunoaştem nici locul exact şi nici data naşterii sale. El a venit în Japonia la cererea Sfântului Nicolae Kasatkin, care fusese sfătuit în acest sens de Cuviosul arhimandrit Anatolie Tihai. La un moment dat apare în documentele timpului ca Diaconul Dimitrie Livovschi. Pe măsură ce vor fi cercetate arhivele nipone şi ruseşti, vom putea obţine date precise cu privire la această figură monumentală a istoriei noastre.

Ceea ce se cunoaşte sigur este că liturgistul şi diaconul Dimitrie Livovschi era fiul lui Constantin Livovschi. Urmaşii dinastiei preoţeşti Livovschi ne-au comunicat că tatăl lui Dimitrie Livovschi, Constantin Livovschi, a fost preot de mir la Japca, în judeţul Orhei, pe malul Nistrului. Preotul Constantin Livovschi a avut cinci copii: Dimitrie, Alexandru, Eugraf (absolvent al Seminarului Teologic din Chişinău), Maria şi Parascheva. Dat fiind că Japca este sigurul loc cunoscut al slujirii preotului Constantin Livovschi ca parohi, putem admite că Dimitrie Livovschi s-a născut în această localitate românească din Basarabia.

Dimitrie Livovschi a fost rudă (probabil nepot de frate) cu unul din marii compozitori ai epocii, Grigore Livovschi (1830, Basarabia – 5 octombrie Citește în continuare »