ETIMOLOGICE: MANTA, MANDA…

Un cititor al blogului a postat următorul comentariu cu întrebare:

Domnule Cubreacov, sunt de acord cu etimologia dată pentru Crihana Veche, însă mă interesează mai mult ce înseamnă acest nume pre-roman Manta (vărul meu primar are numele de familie Mantea)?… am crezut că vine ori de la substantivul manta (pelerină) deşi e dat ca etim. polonezo-ucrainean (am mari dubii asupra profesionalismului academic românesc), de la cuvântul mântuire sau o derivare de la muntean. Dacă aveți și o explicație proprie aștept cu nerăbdare un răspuns (sunt foarte pasionat de tracologie și istorie antică)

Fără a avea vreun dubiu cât de mic asupra profesionalismului academic românesc, am considerat totuşi potrivit să prezentăm un răspuns nu doar pentru cel care a formulat întrebarea, ci pentru toată lumea preocupată de subiect. Răspunsul nostru este:

Din păcate, nu a fost niciodată elaborat şi nu există un dicţionar etimologic de nume româneşti la care să putem apela. Unele nume, în special toponime, au făcut totuşi obiectul cercetărilor etimologice. Din câte cunoaştem, numele Manta nu s-a aflat vreodată în atenţia etimologilor.

Ce putem însă observa? Numele MANTA, cu accentul pe prima silabă, este:

a) prenume masculin cu răspândire la români, iar în alte variante şi la popoare vecine sau altădată vecine, cu care avem anumite afinităţi şi legături etnogenetice prin substrat. Un personaj celebru care a purtat acest nume este Banul Manta al Craiovei, fiul banului Ghiorma, care a fost unul dintre preţioşii colaboratori ai lui Mihai Vodă Viteazul. Un bulevard în Bucureşti îi poartă astăzi numele;

b) nume de familie cu răspândire la români şi la popoarele balcanice;

c) toponim şi hidronim.

Numele de familie Manta are câteva avataruri sau forme flexionare, şi anume: Mantea, Mănteanu, Măntescu, Măntilă, Măntoiu, Măntalea (Măntale).

Ca prenume masculin, Manta mai poate fi întâlnit la lituanieni în forma specifică Mantas. Multă lume remarcă faptul că românii şi lituanienii au vechi elemente comune de patrimoniu onomastic (bunăoară, Ileana/Ileana, Doina/Daina, Ion/Jonas, dar şi acest Manta/Mantas).

Ca nume de familie mai poate fi întâlnit la greci (Mantas), bulgari şi macedoneni (Mantov, Mantovschi, Mantev).

Aşa cum prenumele masculin Manta nu a avut niciodată circulaţie la slavi, greci şi maghiari, întâlnindu-se doar la români şi la lituanieni, putem presupune vechimea lui apreciabilă şi provenienţa lui din substratul tracic sau geto-dacic, iar de acolo şi din nucleul indoeuropean. Paralela româno-lituaniană pare să confirme această ipoteză. Este însă în afara oricărui dubiu că prenumele masculin Manta nu este de împrumut în limba română.

Numele de familie greceşti sau bulgaro-slave redate mai sus se pare să fie vechi împrumuturi din dacoromână şi aromână adaptate specificului fonetic sau gramatical grecesc şi slav, adică provin din prenumele Manta/Mantea, izvorât la rândul său din substratul tracic, deci din fondul autohton al limbii române.

Antoponimele masculine vechi, cu terminaţii percepute fals ca indicatori de feminin nu sunt rare în limba română: Aldea, Bantea, Bodea, Buga, Cocea, Costa/Costea,  Donea, Fuia, Ganea, Goga, Goia, Golea, Gruia,  Gulea, Hantea, Harea, Horea, Iorga, Iuga, Îndrea, Manea, Oprea, Pelea, Pralea, Vuia şi multe altele. Să nu uităm că numele celui mai cunoscut rege dac avea falsă terminaţie de feminin: Burebista.

Putem admite că Manta este una din formele unui alt nume românesc, şi anume MANDA sau viceversa.

Manda este un prenume masculin românesc obsolet, păstrat doar în expresii ca „Tanda şi cu Manda”, „cum ţi-i Tanda, aşa-i şi Manda”, dar este şi un nume de familie, cu aproape aceleaşi forme ca şi cele derivate din numele Manta: Mandea, Măndilă, Măndoiu, Măndeanu, Măndescu, Mănducă, Mănduţă.

Este greu să ne pronunţăm acum asupra sensului prenumelui Manta/Mantea. Aspecte formale ne-ar putea conduce la ideea înrudirii semantice a prenumelui Manta/Mantea cu prenumele masculin Manea, de asemenea cu largă răspândire, în vechime, la români. În această situaţie ar trebui să admitem constituirea prenumelui Manta din doi formanţi: Man-ta.

Cercetătorii indoeuropenişti sunt unanimi în părerea că rădăcina boreală M-N- însemna „om, fiinţă raţională, gânditor, a înţelege, imaginaţie, amintire, memorie”. Acest fapt s-a concretizat în rădăcini şi cuvinte indoeuropene ca Man-u- „om” (în sanscrită), MaN-na „om, bărbat” (în gotă), MaN-as- „raţiune, cuget” (în sanscrită), MN-eme „amintire, memorie” (în greacă), MiN-eti „a ţine minte, a-şi aminti” (în lituaniană), po-MN-iti „a ţine minte, a-şi aminti” (în slava veche), MeN-s, MeN-tis „minte, gândire, raţiune” (în latină). Şirul de exemple din alte limbi indoeuropene ar putea continua lesne.

Această rădăcină indoeuropeană (M-N-) este reprezentată absolut în toate dialectele „limbii indoeuropene”, diferenţiate apoi în grupuri de limbi şi limbi distincte. Fiind prezentă în absolut toate limbile din toate grupurile de limbi ale familiei indoeuropene, putem admite cu destulă încredere că această rădăcină a fost prezentă în limba strămoşilor noştri daco-geţi (traci în general). Trebuie să constatăm că rădăcina N-N- se întâlneşte şi în multe limbi din familiile altaică şi uraliană. Protosemul (sensul primordial) al acestei rădăcini este principalul sens pe planul contrapunerii omului lumii animale. Amintesc că, după cum consideră mai mulţi indoeuropenişti, limba indoeuropeană timpurie, ca ramură a „limbii boreale”, şi-a avut geografic nucleul în zona munţilor Carpaţi, mai fiind numită şi ramura carpatină a limbii boreale.

Aşa sau altminteri, această prezentare fugitivă, circumstanţiată unei întrebări formulate pe blog, nu poate epuiza nici pe departe un subiect atât de interesant. Precizez că nu am pretenţia adevărului în ultimă instanţă şi invit pe oricine este interesat să contribuie la identificarea etimologiei exacte a acestui vechi prenume românesc, Manta.

6 răspunsuri la ETIMOLOGICE: MANTA, MANDA…

  1. Doru spune:

    Faptul că numele ăsta Mantea păstrează atîtea terminații diferite și are o răspîndire așa de largă îmi dă de gîndit un pic. De exemplu, Măntilă este în mod deosebit special pentru că prof. Ion Coja a scris un articol interesant asupra vechimii sufixului -ilă (http://www.ioncoja.ro/2010/11/ila-avatarurile-unui-sufix-traco-dacic/). La traci este consemnat numele MENTES, iar la vechii prusaci (balticii păgîni, nu germanii prusaci) era un MENTE.
    Ultimii traci din sudul Dunării, besii, au păstrat pînă tîrziu cultura lor și implicit onomastica veche.Aici găsim nume cu o rezonață specială pentru români: Manuiliu , un creștin trac,Sf.Basa și Basan, un stareț de mînăstire, trac de origine.
    Cred că putem indica două etimologii distincte pentru Mantea, una tracă și una latină. Nu m-ar surprinde ca amîndouă să aibă legătură cu minte, inteligență. Mai este un foarte vechi nume latin păstrat din antichitate. Vintilă, care e urmașul mai vechiului Quinctilius, dar puțini mai rețin semnificația lui. Mă amuză unele prenume puse total anapoda azi: Iulia de la Iulius (oulos=bărbos), Andreia din andros (bărbat, gr.) și multe altele. E un semn că pe mulți nu-i mai pasionează esența lucrurilor, a numelor, ci doar lucruri superficiale ca tonalitatea, cum se aude un nume comparat cu al părinților sau al vedetelor de telenovele. Ciudat că, deși sîntem conectați la informație mai abitir ca niciodată, cunoaștem atît de puțin.
    Ar fi extraordinar ca un istoric pasionat să scoată odată un dicționar de nume și prenume (altul decît acel amator Iordan), așa încît să aibă toți românii idee în ce constă tradiția noastră neaoșă.

  2. LA MULTI ANI CU SANATATE SI BUCURII,DOMNULE CUBREACOV!

    Va dedic si eu aceeasi melodie pe care v-au cantat-o romanii timoceni din Sarbia, atunci cand ati intervenit pentru drepturile lor la APCE.
    Romanul nu piere!

  3. Catalin Ortopelea spune:

    In primul rand, imi cer scuze ca nu sunt pe subiectul dumneavoastra, dar, citind tot ce ati scris, ma gandesc ca m-ati putea ajuta cu privire la numele de Ortopelea, caruia nu ii cunosc originile, etimologia etc si pe care il port. Va rog, daca aveti un ragaz din pretiosul dumneavoastra timp, sa imi dati un raspuns cu privire la acest nume pe adresa mea de email.

    Multe multumiri si dinou scuze daca am deranjat.

  4. Rodica spune:

    Ma, era termenul G-dac, pt Mama; Na, însemna,născătoare(NaTaLea, îl găsim în Tăbl. de la Sinaia); Ta, Tha, G-dac, avea înțelesul de Dia, Deia, Doia, Doichia.. Mani la i-e, erau, cei Mari. Ma N(a)Ta, avea înțelesul g-dac:Marea Mamă, Născătoare a Gemenilor Divini.Prescurtat, Doichia.Această Mamă, a avut viață sfântă, cu implicașii sfinte în istoria omenirii, avea o mulțime de calități care au devenit, apelative și s-au păstrat în toponimie. Poate fi substituit acest nume, cu Crăciuna.Chipul acestei Mame sfinte, se punea pe,scuturi,la porțile cetății, la morminte, ca păzitoare sfântă, precreștină.Avea în simbolistică, leul sau doi lei. În tăblițele de la Sinaia, o vedeți, cu puiul de leu în gură, sau în brațe N.. Densuș.descrie o mulțime de statuete care mai exist. în vremea sa, cu o Regină, cu leu, lei, mai numeroase ca oriunde.Leul, a rămas, simbolul regalității. Mantia, era inițial, veșmânt preoțescși regal, pt. că la g-d, regele era preot,basileu.

  5. DOINITA spune:

    Si eu ma numesc O
    rtopelea de ani buni ma intreb care este originea acestui nume interesant CRED CA ARE ORIGINE ARMEANA PE TATA IL CHEMA IANUARIE SI E UN NUME PE CARE ARMENII IL FOLOSESC CIND ISI BOTEAZA BAIETII…..

  6. irismister spune:

    Toți eroii culturali proto și poate și pre-indoeuropeni sunt *M-N- :

    Manu (sanskrit)
    Menes (egiptean)
    Numa (roman în Lațiu)
    Minos (minoic)

    Protosemul Maen | neaM este după ipoteza mea din „Dintr’ale lui Serabă din Miazănoapte” cea mai plauzibilă etimologie pentru „Neam”. 

    Furtul maghiar nu a fost asumat, deci „nyam” este, ca mai bine de 50% din fondul principal de cuvinte maghiare, pur românesc.

    Este limpede la noi, din antichitatea înaltă, datorită expresiilor dovedite prin inscripțiile pietrelor tombale și prin cele de pe sarcofagele tomitane (în greacă, dar cu forme locale, ca „Antigona lu’ Lozanis” – Florin Croitoru) că neamul este al unui „fondator”.

    Am demonstrat (op cit) că *bede este un protosem cu sensul de „întregitor”, care a dat și „bade”, și „*bedeo- eri” din mēdeo -ēri, care e Uretymonul meseriei mele :-)

    Neamul românesc începe, etimologic, chiar de la primul om, ceea ce numim acum un erou cultural, un role model definitor, un „întregitor”. Lista lui Strong pentru aramaică și rădăcinile proto-semitice n-are nimic comparabil !

    Encliticul „-ta” din Manta este doar un articol, pe care protogrecii, barbari asiatici veniți cu primele trei valuri de gorgane ale Marijei Gimbutas, cam între 4500 și 3500 î. Hr., și distrugători ai cucutenienilor (sau învinși pașnic de ei până ce au devenit proto-hitiți și proto-ionieni de la Foltești și Cernavodă până în Troia I, l-au pus la început, prin inversiune silabică, în modelul „peș-te” – te feș (ulterior în „the Fish”, Man-ta – ta Man, „the Man”, „*drosonton” – ton droson, roua…)…

    De ce am dat exemple englezești explică LA Waddell…

    Inspirator articol ! Trebuie lucrat la această mină, deoarece filoanele cele mai adânci în etimologiile românești sunt ca în Șureanu, de aur pur :-)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s