Nişaliu, Baibol şi Abdiv pe o hartă militară editată la Kiev

Decembrie 29, 2009

Insula Nişaliu (107,7 ha), aparţinând României până la ocupaţia sovietică din 1940, RSS Moldoveneşti până în 1991 şi Republicii Moldova începând cu 1991 (proclamarea independenţei de stat) este o parte strategic importantă a teritoriului nostru naţional „cedat” tacit Ucrainei de către regimul Lucinschi. Deţinerea insulei Nişaliu permite controlul navigaţiei pe Nistru (al cincilea fluviu ca lungime şi debit în Europa).

Insula Nişaliu (parte istorică a comunei Crocmaz din fostul judeţ Cetatea Albă, astăzi în raionul Ştefan Vodă) a figurat pe toate hărţile sovietice, inclusiv pe cele administrative şi militare, ca parte inseparabilă a Republicii Moldova. Nişaliul nu a figurat niciodată pe vreo hartă ca teritoriu ucrainean.

Nişaliul apare ca teritoriu al nostru,  în frontierele de stat ale Republicii Moldova , şi pe harta militară tipărită în limba rusă,  în Ucraina,  în anul 1998, într-un tiraj de 8000 de exemplare, de către Fabrica Militar-Cartografică din Kiev (Kievskaia Voenno-kartograficeskaia Fabrika).  Harta este disponibilă în comerţul poligrafic din Republica Moldova şi Ucraina.

Legenda hărţii ne anunţă că datele fizice ale terenului corespund situaţiei elementelor de bază din perioada anilor 1973-1995. Scara hărţii este de 1 : 200 000, adică 1 centimetru pe hartă reprezintă 2 kilometri în teren.

Am indicat pe o variantă a hărţii, cuprinzând porţiunea Olăneşti-Palanca, următoarele:

1. Insula Nişaliu (107,7 ha) din moşia Crocmazului,  în oval roşu

2. Exclava Abdiv din moşia Palancăi, în oval roşu

3. Exclava „Gospodăria Piscicolă Palanca”, în unghi roşu

4. O porţiune a ţărmului pălăncean al Limanului Nistrului (Marea Neagră), cu linie albastră

5. Traseul automobilistic care ar urma să fie transmis pentru totdeauna sub jurisdicţia Ucrainei, cu galben

6. Terenul de 18 hectare care ar urma să fie transmis pentru totdeauna  sub jurisdicţia Ucrainei, cu verde

7. Vama Palanca, la nord de exclavele moldoveneşti Baibol, „Gospodăria Piscicolă Palanca”, Baibol şi traseul cu cele 18 hectare „transmise”  pentru totdeauna sub jurisdicţia Ucrainei, cu roşu

8. Punctul de grăniceri moldoveni situat în interiorul teritoriului naţional al Republicii Moldova, la nord de cele 3 exclave şi traseul automobilistic.


Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altădată

Decembrie 26, 2009

Semnalăm cu bucurie apariţia la editura “Noua Galilee” din Chişinău a volumului I al Dicţionarului istorico-biografic “Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altădată”. Dicţionarul deschide colecţia „Personalităţi basarabene”.

Autorul Dicţionarului, preotul Mihail Bortă, îşi intitulează prefaţă simplu: “Preoţi din Basarabia, în slujba lui Dumnezeu şi a Neamului”, alegându-şi ca motto câteva cuvinte memorabile ieşite de sub pana lui Gala Galaction: “Basarabenii, sunt cei dintâi, din neamul nostru, în credinţă, în avântul, în nevinovăţia şi în tradiţionalismul lor faţă de aceste sfinte izvoare ale Adevărului şi ale Vieţii”.

În cuvântul său introductiv părintele Mihail Bortă îi numeşte pe cei 50 de slujitori ai altarelor din Basarabia “aceşti vulturi basarabeni”, care “au schimbat la faţă Biserica Ortodoxă – citadela mântuirii – au consolidat-o şi au întărit-o”, oameni care “toată viaţa lor, pe unde au mers, au semănat lumină”, “vrednici compatrioţi din Basarabia noastră sfântă”, “care toată viaţa lor au slujit cu credinţă Tatălui ceresc şi poporului asuprit şi necăjit dintre Prut şi Nistru”, adăugând că “i-am adunat în această carte pentru că nu mă mai pot sătura de înţelepciunea, de credinţa nestrămutată, de smerenia acestor vrednici păstori de suflete”, “pentru că dacă noi nu vom scrie despre ei, nu vom aminti faptele lor creştineşti, pietrele vor vorbi, iar Dumnezeu nu ne va ierta”.

Părintele Mihail Bortă  a ales să includă în volum şi texte aparţinând altor autori: pr. Mircea Păcurariu, pr. Viorel Cojocaru, pr. Andrei Popa, pr. Maxim Melinti, ierom. Savatie Baştovoi, Vasile Gavriliţă, Iurie Colesnic, Leonila Mihalef-Vasilache, Adrian Nicolae Petcu, Titus Bărbulescu, Adriana Rotaru şi Vlad Dumbravă. Constat că părintele Mihail Bortă a inclus în volum şi două texte aparţinând subsemnatului: “Mormântul Cuviosului misionar român Anatolie Tihai” şi “Părintele Felix Dubneac – arhimandrit basarabean în SUA”.

Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altădată prezentaţi în Dicţionar sunt: episcopul Varlaam Cerneavschi (1819-1889), arhimandritul Anatolie Tihai (1839-1893), protoiereul Teodor Laşcov (1828-1894), preotul Ştefan Ciuhureanu (1810-1896), protoiereul Ioan Neaga (1834-1901), Mitropolitul Iosif Naniescu (1820-1902), preotul Gheorghe Ignatovici (1840-1905), protoiereul Ioan Cornovan (1846-1906), preotul Pavel Florov (1831-1910), ieromonahul Inochentie Levizor (1831-1914), protoiereul Macarie Untul (†1916), preotul poet Alexie Mateevici (1888-1917), preotul tipograf Iustin (Ignatie) Ignatovici ((†1918), protoiereul Nicolae Vlaicov (1845-1918), ieromonahul Ilie Vulpe (1851-1928), protoiereul Ioan Covaldji (1867-1928), Mitropolitul Arsenie Stadniţchi (1862-1936), episcopul Teodosie Chirică (1866-1937), protoiereul Mina Ţăruş (1884-1942), protosinghelul Gherontie Guţu (1887-1937), protoiereul Mihail Ciachir (1861-1938), preotul compozitor Mihail Berezovschi (1868-1940), protoiereul Alexandru Baltaga (1861-1941), protoiereul Ieremia Ciocan (1867-1941), preotul Mihail Vasilache ((†1940), preotul compozitor Alexandru Cristea (1890-1942), iconomul mitrofor Constantin Popovici (1860-1943), Mitropolitul Gurie Grosu (1877-1943), episcopul Dionisie Erhan (1868-1943), preotul Petre Gheorghian (1886-1947), protoiereul Vasile Guma (1865-195.?), preotul Pavel Guciujna (1881-1953), preotul Serghie Bejan (1879-1953), preacuviosul Macarie Tâncu (1888-1969), arhimandritul Serafim Dabija (1915-1985), protoiereul mitrofor Victor Chicu (1901-1992), preotul şi istoricul avva Paul Mihail (1905-1994), arhiepiscopul Antim Nica (1908-1994), preotul Dimitrie Balaur (1903-1996), ieromonahul avva Ioan Guţu (1905-1996), arhimandritul Paulin Lecca (1914-1996), Mitropolitul Nestor Vornicescu (1927-2000), iconomul stavrofor Gheorghe Mihai (1921-2001), preotul publicist Vasile Ţepordei (1908-2002), arhimandritul Sofian Boghiu (1912-2002), preotul Mircea Domitriu (1915-2003), preotul duhovnic Serafiil de la Noul Neamţ (1908-2005), Mitropolitul Antonie Plămădeală (1926-2005), arhimandritul Damian Potoroacă (1921-2007) şi arhimandritul Felix Dubneac (1912-2008).

Le recomandăm călduros această carte tuturor celor care preţuiesc sau iubesc trecutul nostru bisericesc şi românesc.


Scurte marginalii la o hartă germană

Decembrie 23, 2009

Giurgiuleştiul, Reniul, Nişaliul Crocmazului şi Palanca pe o hartă dinaintea ocupaţiei sovietice

Nu există geopolitică fără hartă, după cum nu există hartă fără geopolitică. Acest adevăr explică de ce regimul Lucinschi şi regimul Kucima au convenit, în cârdăşie, să secretizeze şi să ţină cât mai departe de ochii populaţiei noastre Albumul de hărţi topografice şi Protocolul-crochiu al liniei frontierei de stat între Republica Moldova şi Ucraina, ca document descriptiv al trecerii liniei frontierei de stat pe teren.

Geneza frontierei moldo-ucrainene la Palanca şi Giurgiuleşti – aceste două puncte de sprijin sau de prăbuşire geopolitică a Republicii Moldova – a fost determinată de obsesia mai veche a Kievului de a ne enclaviza, pentru a ne fixa în sfera sa de influenţă şi dependenţă economică, iar astfel şi politică. Aşa s-a născut şi mitul celor 430 de metri de mal dunărean chipurile dăruiţi Republicii Moldova de către Ucraina, poveste invocată pentru justificarea gestului ticălos de transmitere sub jurisdicţia eternă a vecinului răsăritean a teritoriului nostru naţional de la Palanca.

După ce a combătut minciuna moldo-ucraineană despre generozitatea teritorială a Kievul faţă de moldoveni, fostul primar de Giurgiuleşti, Dumitru Niculiseanu, ne spunea luna aceasta că hărţile mai vechi, mai cu seamă cele din perioada sovietică, care ar trebui să probeze documentar că nu noi am primit, ci nouă ni s-a luat teritoriu la Giurgiuleşti, nu se mai găsesc în localitate sau în fostul centru raional Vulcăneşti, dar ar putea fi găsite doar prin arhivele din Chişinău, Kiev sau Moscova. Argumentele topografice şi topologice sunt indispensabile într-o dezbatere privind frontierele. Observăm că deocamdată autorităţile chişinăuiene au evitat să dea publicităţii hărţi topografice, funciare, militare, administrative sau de alt ordin care să demonstreze că Republica Moldova nu a fost păgubită teritorial la Giurgiuleşti, că malul Dunării este în această localitate la fel de lung cât era şi în momentul proclamării independenţei noastre de stat. Acelaşi lucru şi în cazul insulei Nişaliu, înstrăinate în favoarea Ucrainei, şi a Deltei Nistrului de la Palanca (Balta lui Alexandru Vodă), acaparată de Ucraina în timpul ocupaţiei sovietice.

Iată că descoperim acum o hartă germană a României interbelice, cartografiate în 44 de fragmente constitutive. Autorii hărţii anunţă în legenda acesteia: „bearbeitet nach der amtl. Rumänischen Zählung von 1930 über die Volkszugehörigkeit”. Ceea ce pe româneşte ar însemna: „editată potrivit rezultatelor pe fiecare etnie ale recensământului populaţiei României din 1930”. Scara hărţii este de 1:200000, adică 1 cm la 2 km. Etniile reprezentante sunt, în ordinea preferată de topografii nemţi: germanii, românii, maghiarii, ruşii, ucrainenii, huţulii, cehii şi slovacii, polonezii, bulgarii, iugoslavii, grecii, albanezii, evreii, turcii şi tătarii, găgăuzii, ţiganii, armenii şi alţii. Fiecărei etnii îi revine o culoare diferită, iar numărul acestora pe fiecare localitate este redat prin cercuri şi semicercuri de dimensiuni variabile, figuri geometrice echivalente unui număr între 25  de persoane şi 10.000, precum şi prin semnul x pentru etniile având între 10 şi 25 de reprezentanţi într-un singur sat sau oraş. Meticulozitatea cu care a fost elaborată această hartă etno-administrativă impresionează. Cred că lucrarea cartografilor germani merită reeditată pentru valoarea ei ştiinţifică. Guvernul Filat, care risipeşte sute de mii de lei din fondul de rezervă a guvernului pe întremarea sănătăţii deputaţilor comunişti ar putea găsi fonduri pentru un asemenea gest de restituire a istoriei plaiului. Sau – mai ştii! –  poate preşedintele interimar Mihai Ghimpu, care a efectuat zilele acestea o excursie de lucru la Giurgiuleşti, ar manifesta interes pentru reeditarea hărţii cu pricina.

Harta este valoroasă prin faptul că fixează, cu multă precizie şi acurateţe (neamţul neamţ rămâne!), nu doar limitele dintre judeţe (bunăoară Galaţi, Ismail, Tulcea), dar, prin linii întrerupte sau punctate, şi limitele teritoriale ale plăşilor (bunăoară Cazaci), municipiilor şi oraşelor (bunăoară Galaţi, Reni). Nu lipsesc nici drumurile rutiere,  căile ferate sau construcţiile inginereşti (canale, poduri etc). Ilustrăm aceste scurte marginalii cu câteva imagini ale hărţii descoperite.

După cum se vede pe această hartă (partea 36), limita dintre oraşul Reni şi moşia comunei Giurgiuleşti coincide, pe malul Dunării, cu punctul indicat de giurgiuleşteni ca fiind marginea fostului cătun Mândreşti, întotdeauna aparţinător de Giurgiuleşti. Astfel, această hartă germană confirmă faptul că moşia comunei Giurgiuleşti se întindea pe malul Dunării pe o distanţă cu mult mai mare de 2 kilometri, iar hotarele Reniului nu au atins niciodată gura râului Prut, aşa cum pretinde premierul Filat şi ministrul său de Externe Leancă, într-un glas cu propaganda de la Kiev. Hotarul administrativ dintre Giurgiuleşti şi Reni a trecut întotdeauna cu mult în aval de locul vărsării Prutului în Dunăre, dar în aval şi de confiniumul dintre judeţele Galaţi, Tulcea şi Ismail (astăzi doar dintre judeţele Galaţi şi Tulcea), punct de joncţiune situat pe apă, în dreptul Cotului Pisica, din care astăzi s-a separat insula Cotul Pisicii, aparţinând României (în judeţul Tulcea). Distanţa dintre podul feroviar de la Giurgiuleşti peste Prut şi punctul de separaţie a moşiilor Giurgiuleştiului şi Reniului pe malul Dunării măsoară pe harta germană 2,8 centimetri, echivalentul unei distanţe de 5,6 kilometri. Totodată, observăm că limita de sud a comunei Giurgiuleşti se suprapune peste limita administrativă dintre judeţele Ismail şi Tulcea, pe o distanţă de 2,8 kilometri, însemnând tot atâta şenal navigabil al fluviului Dunărea. Această distanţă de 2,8 kilometri de Dunăre se situează între punctul de joncţiune a plăşilor Prutul de Jos (jud. Galaţi), Reni (jud. Ismail) şi Măcin (jud. Tulcea) şi punctul de intersecţie a hotarelor administrative ale satului Giurgiuleştiul şi oraşului Reni, pe de o parte, şi a oraşului Reni cu plasa Măcin din judeţul Tulcea, pe de altă parte.

Sub aspect statistic, Giurgiuleştiul anului 1930 apare pe hartă ca având o populaţie de 1900 persoane de etnie română, iar Reniul – cu o populaţie totală de 11850 de locuitori, dintre care 6100 români, 3450 ruşi (în general lipoveni), 1150 evrei, 400 bulgari, 250 găgăuzi, 150 greci, 100 turco-tătari, 100 ucraineni, 50 polonezi, 50 ţigani şi 50 germani.

Aceeaşi hartă germană (partea 28) redă cu maximă exactitate organizarea administrativă şi componenţa etnică a plăşii Cazaci din judeţul Cetatea Albă, plasă din care făceau parte comunele Palanca şi Crocmaz. Pe această hartă apare teritoriul Nişaliu (107,7 ha), înconjurat de Cotul Nistrului zis Poloboc, parte a moşiei Crocmazului, astăzi cedată Ucrainei. De asemenea, putem vedea pe hartă şi Balta lui Alexandru Vodă, cu o suprafaţă de peste 7000 de hectare, care formează Delta Nistrului. Teritoriile Abdiv şi Baibol apar şi ele pe harta germană ca parte a comunei Palanca. Precizăm că litoralul pălăncean al Limanului Nistrului (Marea Neagră) măsura 18 kilometri.

Autorii hărţii germane ne informează că în 1930 la Palanca locuiau 2050 de persoane, dintre care 1450 români, 350 ucraineni şi 250 ruşi, pe când populaţia Crocmazului număra 2650 de suflete, dintre care 2450 români, 150 ruşi şi 50 evrei.

Luând act şi înarmându-ne cu toate aceste argumente topologice înfăţişate de harta germană descoperită de noi, ne întrebăm a câta oară de ce oare şi întâmplător oare premierul Vladimir Filat şi prim-vicepremierul Iurie Leancă calchiază propagandistic din ucraineană şi ne induc în eroare cum că „ţara vecină ne-a oferit 430 de metri din teritoriul său”, că „în urma acelui Acord şi în cadrul căruia s-a reglementat situaţia acelei porţiuni de drum – 7 kilometri în regiunea satului Palanca – am primit acel teritoriu în zona Giurgiuleşti, care ne-a permis să avem ieşire prin Dunăre la Mare şi că „şi ucrainenii pot să spună acum că au făcut o cedare atunci când ne-au oferit cei 430 de metri ieşire la Dunăre”? Care a fost şi care este preţul unor asemenea afirmaţii otrăvite?


Mal dunărean la Giurgiuleşti. Hartă etno-administrativă germană

Decembrie 18, 2009

Acesta este un fragment de hartă germană, elaborată în baza datelor recensământului general al populaţiei, efectuat în România în anul 1930. Harta este valoroasă prin faptul că fixează cu multă acurateţe nu doar limitele dintre judeţe (aici Galaţi, Ismail, Tulcea), dar, prin linii punctate, şi limitele teritoriale ale oraşelor (aici Reni). După cum se vede pe această hartă, limita dintre oraşul Reni şi moşia comunei Giurgiuleşti coincide, pe malul Dunării, cu punctul indicat de giurgiuleşteni ca fiind marginea Mândreştilor. Astfel, această hartă germană confirmă faptul că moşia comunei Giurgiuleşti se întindea pe malul Dunării pe o distanţă mai mare de 2 kilometri. Compară harta germană cu harta-colaj întocmită în baza mărturiilor localnicilor din Giurgiuleşti şi Reni.


Data Crăciunului

Decembrie 18, 2009

Hristos geometrulSărbătoarea Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos este şi trebuie să fie un prilej de bucurie, de iubire şi unitate între fraţi. Crăciunul, ca şi oricare alt popas liturgic şi spiritual din cununa anului, nu poate fi, în nici un caz, motiv de poticneală, dezbinare sau ură.

Anul acesta, pentru prima dată după al Doilea Război Mondial, orice creştin din Basarabia este liber să sărbătorească Naşterea Domnului potrivit tradiţiei locale sau familiale, pe stil vechi sau pe stil nou. Parlamentul a decretat ziua de 25 decembrie, alături de ziua de 7 ianuarie, drept zi de odihnă destinată elevării spirituale. Decizia Parlamentului a trezit bucurie în inima celor care o aşteptau de mult şi valuri de revoltă în inima celor care insistă asupra obligativităţii celebrării Crăciunului pe stil vechi. Sufletul ortodox din Basarabia s-a pomenit între două extreme. Pe de o parte, multă lume, care te-ai mira dacă trece măcar o dată pe an pragul bisericii, ne aduce „argumente” extra-bisericeşti despre „intrarea în rând cu lumea civilizată”, alinierea la Europa. Pe de altă parte, nu mai puţină lume, ruptă din contextul social şi de timp în care trăim, absolutizează chestiunea, flutură ameninţări şi agită spectrul anatemelor.

Cred că nici una dintre aceste două poziţii ireconciliabile nu este bună şi de folos creştinilor, urmaşii lui Hristos şi împlinitorii Evangheliei iubirii de oameni.

Să privim lucrurile mai întâi sociologic. Să pornim de la falsa virtute, trâmbiţată mai la tot pasul, despre religiozitatea populaţiei din Republica Moldova. La ultimul recensământ al populaţiei (octombrie 2004) circa 94 la sută dintre locuitorii părţii basarabene a Republicii Moldova s-au declarat creştini ortodocşi. Aceasta ar reprezenta aproximativ 3 milioane şi 600 de mii de suflete. Cu numai 11 mii de atei declaraţi pe ţară, acest procent al religiozităţii apare pe hârtie ca unul dintre cele mai ridicate pe mapamond. În realitate însă lucrurile stau altminteri. Cele două mitropolii ortodoxe de la noi (de obedienţă rusă şi română) au împreună un număr de aproximativ 1400 de altare, cărora le corespunde un număr puţin mai mare de clerici. Media pe ţară ar fi de 2 571 de suflete arondate fiecărei biserici. Oricine merge duminica şi de sărbători la slujbă poate observa cu tristeţe numărul modest de participanţi la liturghie. În mod obişnuit acesta variază între 20-30 de persoane pe undeva prin satele mici şi mijlocii din provincie şi abia-abia 100 de persoane în parohiile urbane, mai cu seamă în cele din capitală. Să zicem că media credincioşilor la liturghie este de 100 de persoane. Ar însemna că vreo 140 000 de ortodocşi frecventează biserica de-a lungul anului, pe când alte vreo 3 milioane 400  de mii, absorbiţi de preocupări profane, neglijează Biserica şi cele bisericeşti, iar creştinismul lor este unul de suprafaţă şi absolut convenţional, o simplă spoială moştenită din părinţi, element de identificare formală. Chiar dacă numărul celor „merşi la biserică” ar fi dublu, tabloul confesional nu ar părea mai vesel şi încurajator. Aceste cifre redau adevăratul grad (foarte scăzut) de religiozitate al populaţiei noastre. Religiozitatea slabă vine pe fundalul unei experienţe sociale a ateismului militant din timpul ocupaţiei sovietice, a materialismului şi liberalismului de factură occidentală din perioada post-totalitară, a sabotării educaţiei religioase în şcolile de stat, a catehezei aproape inexistente în parohii (cu excepţiile de rigoare), a prozelitismului abuziv practicat de unele culte eterodoxe etc., etc. Chiar dacă peste 3 milioane de basarabeni nu sunt în stare măcar să rostească Simbolul Credinţei şi să distingă, să zicem, între schismă şi erezie, toată lumea este competentă în chestiuni de calendar bisericesc! Ca şi la fotbal, de altfel.

O altă dimensiune statistică a corpului nostru bisericesc ne-o dau cele două „strane” ortodoxe – una de stil nou şi alta de stil vechi. Aceste „strane”, decalate în timp, nu coincid cu cele două mitropolii ortodoxe, întrucât ambele mitropolii sunt oficial de stil vechi, dar au în sânul lor un număr greu de neglijat de comunităţi întregi de stil nou. Şi patriarhiile cărora le aduc ascultare cele două mitropolii, de asemenea, nu sunt omogene sută la sută în privinţa calendarului. Cele mai multe localităţi basarabene cu populaţie creştină de stil nou sunt în extrema sud a Republicii Moldova (oraşul Vulcăneşti, satele Alexandru Ioan Cuza, Slobozia Mare, Câşliţa Prut, Giurgiuleşti), precum şi localităţile din raionul Reni. Cea mai mare concentraţie de familii ortodoxe „de stil nou” sunt în cea mai mare aglomeraţie urbană a noastră – Chişinău. În câteva zeci de localităţi din partea de nord a Republicii Moldova Mitropolia Chişinăului a avut grijă să impună în ultimii zece ani, împotriva voinţei credincioşilor, stilul vechi în locul celui nou, urmat chiar şi în timpul ocupaţiei sovietice.

Aprigele polemici şi tonele de ură care se varsă în problema calendarului bisericesc s-ar situa la cote mai scăzute sau ar dispărea complet dacă ne-am clarifica odată şi pentru totdeauna câteva lucruri, şi anume:

  1. Calendarul bisericesc nu este o dogmă (învăţătură de credinţă). Timpul a fost creat de Dumnezeu şi, din perspectiva veşniciei Sale, este relativ.
  2. Calendarul bisericesc a fost modificat, completat şi îndreptat în istoria Bisericii, cum a fost, bunăoară, la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325.
  3. Bisericile ortodoxe locale urmează atât calendarul iulian îndreptat (Bisericile Ortodoxe ale Albaniei, Antiohiei, Bulgariei, Cehiei şi Slovaciei, Ciprului, Constantinopolului, Finlandei, Greciei, Poloniei, României), cât şi pe cel iulian vechi (Bisericile Georgiei, Ierusalimului, Rusiei, Serbiei, Sfântului Munte Athos), dar acest fapt nu știrbește cu nimic legătura frățească şi comuniunea lor liturgică. Stilul nou a fost acceptat în mai multe Biserici ortodoxe locale începând cu anul 1924. O conferință panortodoxă sinodală din 1948, de la Moscova, a stabilit că toate tainele sunt valabile în toate Bisericile surori, indiferent de stilul calendaristic urmat, şi că șansele de mântuire a credincioșilor nu depind de calendarul urmat, iar în scopul menținerii unității Ortodoxiei, Paștele şi sărbătorile legate de acesta vor fi ținute concomitent în toată Lumea ortodoxă (conform calendarului solar-lunar sau Pascaliei de la Alexandria, al cărui echinocțiu pascal rămâne cu 4-5 zile în urmă față de echinocțiul astronomic real).
  4. Stilul nou nu este identic cu calendarul gregorian urmat de Biserica romano-catolică, ci este calendarul iulian îndreptat. Așadar, există 3 calendare: gregorian, vechi iulian şi nou iulian. Diferența dintre ele este de precizie. Calendarul gregorian acumulează o zi în plus la 3 333 de ani, cel vechi iulian – la 128 de ani şi cel nou iulian – la 40 000 de ani. Necesitatea îndreptării calendarului este determinată și de faptul că, spre deosebire de anul calendaristic, anul astronomic sau tropic nu are un număr exact de zile, ci 365 de zile, 5 ore, 48 de minute și 46 de secunde.
  5. Istoric vorbind, Crăciunul nu s-a sărbătorit în primele două secole ale creștinismului. Datele de sărbătorire a Crăciunului au fost diferite în istoria Bisericii: 28 martie, 2 aprilie, 19 aprilie, 20 mai, ca mai apoi să coincidă cu Epifania sau Botezul Domnului (Boboteaza), la 6/19 ianuarie. Sărbătorirea Nașterii Domnului pe 25 decembrie apare, pentru prima dată, la Roma, într-o Cronografie din anul 336.
  6. Data de 25 decembrie ca dată a sărbătorii Crăciunului este pusă în relaţie cu faptul că Mântuitorul Hristos este Soarele Dreptăţii. Absorbirea în calendarul Bisericii şi convertirea sărbătorilor precreştine legate de cultul soarelui şi de solstiţiul de iarnă (22 decembrie), au determinat alegerea pentru sărbătorirea Naşterii Domnului a datei de 25 decembrie, a treia zi după solstiţiul de iarnă, când Lumina începe să crească, iar întunericul să scadă.
  7. Atât pe stil nou, cât şi pe stil vechi, data de 25 decembrie, Naşterea Domnului, se află, la distanţă de exact 9 luni, în relaţie cu data de 25 martie, Bunavestire, ca dată de comemorare a zămislirii Pruncului Iisus din Duhul Sfânt şi Fecioara Maria.
  8. Sfinţii canonizaţi după acceptarea stilului nou de către mai multe Biserici ortodoxe locale sunt sărbătoriţi în aceeaşi zi şi pe stil nou şi pe stil vechi. Decalajul de 13 zile calendaristice se menţine doar în cazul sărbătorilor cu dată fixă stabilite până la acceptarea stilului nou. Cu timpul decalajul de 13 zile dintre cele două stiluri va creşte prin acumularea a câte o zi la fiecare 128 de ani.

Aceste consideraţii vin să confirme că toată gâlceava pe tema calendarului este deşartă, nefiind de nici un folos. Este bine că statul secular, în respect faţă de creştini, le lasă tuturor libertatea să sărbătorească Naşterea Domnului, în comunităţile lor, aşa cum au apucat şi cum au binecuvântare de la păstorii lor înţelepţi şi nefanatici.

Dincolo de stiluri şi calendare, chemarea creştinilor este de a fi împlinitori ai Legii iubirii. Duhul care trebuie să ne stăpânească este Duhul adevărului, al libertăţii, comuniunii, înţelepciunii şi al dreptei socoteli.

Umpleţi bisericile, creştini basarabeni, nu vă certaţi din cauza calendarului! Pe vechi sau pe nou, în Biserică şi în familie, sărbătoriţi Crăciunul şi vă bucuraţi, repetând în cor cu strămoşii: ”Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie” (Troparul Naşterii Domnului Iisus Hristos).


Basarabia de Sud şi frontiera la Giurgiuleşti

Decembrie 18, 2009

Graniţa Basarabiei cu Basarabia şi accesul dunărean al Republicii Moldova

Frontiere inventate şi consecinţele lor: cazul Giurgiuleşti

– Domnule dr. Dorin Lozovanu, dumneavoastră reprezentaţi Republica Moldova în Comisia de lucru a Ţărilor Dunărene, cu sediul la Viena, sunteţi un bun cunoscător al problemelor care ţin de Republica Moldova şi de Dunăre. Am fost recent împreună la Giurgiuleşti, am discutat cu localnicii, inclusiv cu fostul primar, Dumitru Niculiseanu, şi am aflat multe lucruri noi despre aceste locuri, despre geografia şi istoria lor, despre aspectele rămase cumva în litigiu sau în dispută cu ţara vecină, Ucraina. Ce concluzii trageţi după discuţiile de aici privind moşia şi frontierele localităţii Giurgiuleşti şi, implicit, ale Republicii Moldova în acest loc?

– Concluziile sunt cele cunoscute de localnici şi, cu părere de rău, mai puţin de oficiali. Este foarte clar: moşia satului Giurgiuleşti nu a suportat nici o modificare în sensul câştigării unor terenuri din partea Ucrainei, ci chiar invers. Nu înţeleg de unde se iscă toate aceste speculaţii cum că aceste terenuri ar fi fost cedate de către Ucraina Republicii Moldova pentru construcţia portului Giurgiuleşti. Dacă ar fi adevărat că ar fi fost cedaţi cei 430 m despre care se afirmă, în acest caz, frontiera cu Ucraina ar fi trebuit să treacă aproape prin casele oamenilor, ceea ce, sigur, este absurd. Apoi toate condiţiile geografice şi topografice indică că frontiera Republicii Moldova, moşia satului Giurgiuleşti, logic, normal şi firesc, se întindea mult mai spre est, cu, cel puţin, un kilometru pe Dunăre, fapt care, nu ştiu din ce cauză, nu este menţionat de nimeni. Mai mult, cei care ar trebui să reprezinte interesele Republicii Moldova nu o fac în nici o formă, nici, cel puţin, să menţioneze adevărul. Aceste interese legitime ale Republicii Moldova nu sunt îndreptate împotriva Ucrainei sau împotriva altcuiva. Sunt nişte adevăruri pe care trebuie să le spunem ca atare. Ca să nu mai menţionăm şi contextul istoric şi istorico-geografic. Mă refer la faptul că întreg teritoriul Basarabiei de Sud este, de fapt, total nejustificat, cedat Ucrainei. Un teritoriu care nu a aparţinut niciodată acestui stat. De ce să ne fie frică să spunem nişte adevăruri istorice, care reprezintă trecutul nostru?

Acum însă, vorbim de prezent. Nu avem pretenţii teritoriale de viitor, dar nici nu putem nega perspectiva istorică. De ce să ne ascundem istoria noastră care este una a întregii Moldove? Basarabia adevărată începe de pe aceste meleaguri, din teritoriile noastre istorice din sud. Nu mai puţin relevant este faptul că întregul areal reprezintă o continuitate etnică, chiar etnografică, a populaţiei moldoveneşti-româneşti. Nu este nici o diferenţă dintre Giurgiuleşti şi satele din raionul Reni care au fost cedate Ucrainei fără nici un fel de justificare şi fără vreun argument, nici istoric, nici geografic, nici etnologic.

– Moşia satului Giurgiuleşti, nu aici la Dunăre, ci în celălalt capăt, la răsărit, se învecinează cu moşia unor sate populate de găgăuzi. Dacă am traversa vechea limită administrativă dintre fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească şi fosta Republică Sovietică Socialistă Ucraineană, vedem că dincolo, ca în oglindă, se află sate cu populaţie de aceeaşi etnie, nu doar români, dar şi găgăuzi, şi bulgari.

– Sigur. Această linie de frontieră este populată nu doar de români, dar şi de sate bulgăreşti, găgăuze ş.a. Este o frontieră total artificială, una dintre cele mai artificiale frontiere pe tot globul pământesc, şi afirm asta cu toată responsabilitatea. Am cercetat numeroase cazuri ale multor state. Cazul Basarabiei de sud este al unei semienclave pe teritoriul Republicii Moldova, de aici decurgând şi problemele mari, cum ar fi traseul de la Palanca. Ucraina, sigur, este într-o situaţie oarecum neconvenabilă, chiar recunoscând că sudul istoric al Basarabiei este o semienclavă şi că, implicit, nu există posibilităţi fireşti de comunicare terestră cu restul teritoriului regiunii Odesa. În plus, calea ferată care leagă Reniul şi toată regiunea este orientată pe axa sud-nord, spre Chişinău, cum erau legăturile socioeconomice fireşti ale unui spaţiu comun.

În afară de argumentele istorice şi geografice, mai există şi argumentul economic. Această regiune nu se poate dezvolta prin instituirea unor graniţe de genul celor de sârmă ghimpată, cu porţi de fier şi bariere. În secolul XXI consider că nu mai e cazul să existe astfel de situaţii în Europa. Tindem spre deschidere, spre dezvoltare, spre zone economice libere. Or, aici, dacă încercăm să facem doi paşi la stânga sau la dreapta, ni se spune că sunt zone închise, interzise, fapt ce le creează probleme localnicilor, în primul rând. Nu este logic ca pe pământul tău strămoşesc să fii controlat la fiecare pas şi să nu poţi circula între satele înrudite, învecinate, care au o tradiţie seculară. Această frontieră nu este una firească, nici naturală, nici istoric argumentată. Soluţiile pot fi găsite printr-un dialog constructiv dintre guvernele Moldovei şi Ucrainei, unde prioritatea trebuie să fie grija pentru populaţie. Dacă ar Citește în continuare »


Din nou despre Afacerea Palanca

Decembrie 16, 2009

„Acum ceea ce ţine de situaţia de la Palanca, de această porţiune de drum. Avem aceste documente internaţionale care obligă Republica Moldova. Nu vreau să fac trimitere la cei care au semnat, cei care au ratificat în Parlament şi cei care au pus în aplicare acest acord” (premierul Vladimir Filat în faţa locuitorilor comunei Palanca, 6 decembrie 2009).

Declaraţiile premierului Vladimir Filat din 23 noiembrie privind graba de a duce la îndeplinire o cedare teritorială către Ucraina la care consimţiseră regimurile Lucinschi şi Voronin au alertat opinia publică, provocând dezbateri în presă. Mediile chişinăuiene s-au împărţit în două: susţinătorii cedării teritoriale şi „opozanţii”. Săptămânalul FLUX a fost prima publicaţie care a abordat pe larg subiectul, contextualizându-l istoric şi politic, spre iritarea vizibilă a premierului Filat şi a prim-vicepremierului Leancă.

Dimensiunea cedărilor teritoriale

Reamintim că esenţa problemei constă în înstrăinarea gratuită, necondiţionată şi pentru totdeauna a 7,77 kilometri ai traseului automobilistic care străbate şi rupe în două, moşia satului Palanca, precum şi a celor 18 hectare de teren adiacent traseului, asigurându-i-se astfel Ucrainei un coridor către anexa basarabeană a regiunii Odesa şi spărgând continuitatea teritorială a Republicii Moldova. Dincolo de traseu rămân 926,23 hectare din teritoriul Republicii Moldova, exclave ca Abdiv, Baibol, păşunea satului şi terenurile fostei gospodării piscicole. Comuna Palanca şi-a mai pierdut o parte din moşie în noiembrie 1940. Atunci Balta Limanului, cu o lungime de peste 18 kilometri de ţărm (circa 7000 de hectare) i-a fost smulsă pentru a-i fi transmisă RSS Ucrainene, blocând astfel accesul fostei RSS Moldoveneşti la Marea Neagră. Balta Limanului de la Palanca, Delta propriu-zisă a Nistrului, mai este numită, din vechime, Balta lui Alexandru Vodă.

Frontiera româno-sovietică pe segmentul plăşii Cazaci, judeţul Cetatea Albă

Frontiera româno-sovietică pe segmentul plăşii Cazaci, judeţul Cetatea Albă

Ucraina deţine, de asemenea, întreaga faţadă moldovenească a Mării Negre, 13 106 kilometri pătraţi din sudul Basarabiei istorice ataşat regiunii Odesa şi împărţit administrativ în 9 raioane: Arciz, Bolgrad, Cetatea Albă, Chilia, Ismail, Reni, Sărata, Tarutin şi Tatarbunar. Acestea grupează un număr de 176 de primării cu un total de 481 014 locuitori.

Litoralul moldovenesc al Mării Negre cu sudul înstrăinat al Basarabiei

Litoralul moldovenesc al Mării Negre cu sudul înstrăinat al Basarabiei

Filat se spală pe mâini şi dă vina pe alţii

Premierul Vladimir Filat şi prim-vicepremierul Iurie Leancă, verzi de supărare, au recunoscut cu jumătate de gură neconstituţionalitatea unor prevederi ale Tratatului de frontieră cu Ucraina şi ale Protocolului adiţional, semnate în 1998 de preşedinţii Petru Lucinschi şi Leonid Kucima şi ratificate în 2001 de fracţiunile PCRM şi „Alianţa Braghiş”. Totodată, la întâlnirea din 6 decembrie 2009 cu locuitorii comunei Palanca, prima persoană din Guvern şi-a declinat orice Citește în continuare »


AFACEREA PALANCA: „Filat, Leancă şi Afacerea Palanca” de Sergiu Praporşcic

Decembrie 15, 2009

FLUX a spus adevărul despre faptul că actualele autorităţi ale Republicii Moldova sunt dispuse să ducă la bun sfârşit opera începută de Lucinschi şi continuată de Voronin de rupere din teritoriul nostru naţional a circa o mie de hectare în regiunea satului Palanca, precum şi despre revolta locuitorilor din această comună. Aceste adevăruri l-au determinat pe premierul Vladimir Filat să efectueze duminica trecută o vizită de lucru în localitatea din extrema de sud-est a Republicii Moldova.

Vladimir Filat a spus-o pe şleau că a fost deranjat de cele scrise în presă. Adică de ceea ce am scris noi, pentru că presa guvernamentală şi proguvernamentală a evitat acest subiect sau a relatat denaturând faptele şi de aşa manieră încât înstrăinarea unei părţi a teritoriului naţional să fie percepută de către publicul larg drept un act de patriotism. Iată ce a spus Vladimir Filat (sic!): „Şi sincer să vă spun, am fost un pic deranjat atunci când am văzut în presă sau când am auzit că oamenii din Palanca se răscoală pentru că li se cedează pământul. Toate aceste porniri, toate aceste discuţii, nu au la bază absolut nimic real, nu au nici un motiv”.

Premierul s-a contrazis

Dar nu au trecut decât câteva minute că premierul s-a şi contrazis, spre dezamăgirea pălăncenilor, care, într-un moment, şi-au făcut iluzia că au găsit în persoana lui Filat un apărător al intereselor lor de proprietari agricoli şi al celor naţionale ale Republicii Moldova. Vladimir Filat a declarat cât se poate de clar că autorităţile moldovene vor semna Acordul de transmitere a celor 18 hectare de pământ adiacente segmentului de autostradă Odesa-Reni, care trece prin moşia satului Palanca şi prin teritoriul naţional al Republicii Moldova. Filat a mai spus că la 14 decembrie 2009, la Odesa, va avea loc şedinţa mixtă moldo-ucraineană în chestiunea demarcării frontierei, la care va fi abordată şi această problemă.

Dincolo de expresiile patriotarde şi bombastice despre grija pe care actuala guvernare o poartă cetăţenilor moldoveni, singura promisiune pe care a putut să o facă primul ministru celor de la Palanca a fost că Guvernul va încerca să obţină de la ucraineni dreptul pentru locuitorii comunei de a traversa într-un anumit regim acest segment de autostradă. Altfel spus, pământul va fi cedat, dar pălăncenii vor putea să treacă din când în când pe pământul lor, care, de fapt, le va aparţine ucrainenilor: „Acum ceea ce ţine de situaţia de la Palanca, de această porţiune de drum. Avem aceste documente internaţionale care obligă Republica Moldova. Nu vreau să fac trimitere la cei care au semnat, cei care au ratificat în Parlament şi cei care au pus în aplicare acest acord. Şi sarcina noastră, a celor de la Guvern, din Consiliul Raional Ştefan Vodă şi de la nivel local, este ca să găsim acele condiţii necesare de a fi impuse în modul în care urmează să administrăm pământurile la care s-a făcut referinţă şi modul în care pălăncenii au acces la aceste pământuri. Documentele semnate la 10 iulie 2001, spun foarte simplu şi clar pentru toată lumea că partea ucraineană nu va efectua pe sectoarele de autostradă stabilite pentru traversare construcţii tehnice şi de altă natură, garduri, canale, etc. care împiedică deplasarea liberă pe acestea sau creează alte restricţii. Pornind de la aceste angajamente, noi urmează în continuare, în procesul de negocieri, să stabilim acele condiţii pentru cei din Palanca ca să aibă acces la pământurile lor fără restricţii şi liber. Noi nu vom semna acordul de transmitere până în momentul în care nu vom fi în consens cu comunitatea localităţii în care trăiţi dumneavoastră. Însă asta înseamnă că până la acel moment trebuie să ne mişcăm repede, noi trebuie să fim foarte pragmatici, Citește în continuare »


AFACEREA PALANCA: „Palanca, o nouă «Transnistrie» a Moldovei” de Petru Grozavu

Decembrie 15, 2009

Negocierile în problema frontierei de stat dintre R. Moldova şi Ucraina demarează în 1995. În 1999, pe 18 august, preşedinţii R. Moldova şi Ucrainei, P. Lucinschi şi L. Kucima, semnează la Kiev Tratatul privind frontiera de stat moldo-ucraineană şi  Protocolul adiţional la Tratat, care prevede transmiterea în proprietate Ucrainei a sectorului de 7, 78 km pe şoseaua Odesa-Reni în regiunea satului Palanca.

Pe 12 iulie 2001, ambele documente sunt ratificate în Parlamentul de la Chişinău de majoritatea comunistă. La sesizarea PPCD de a examina constituţionalitatea actelor ratificate, Curtea Constituţională (cu excepţia judecătorului Mircea Iuga) răspunde cu refuz. Problema sau «dosarul Palanca»  este una dintre consecinţele grave ale acelor decizii, catalogate de presă, opinia publică şi localnici ca mârşăvie politică şi trădare.

Chişinăul, deşi are pe umerii săi marea povară a «problemei transnistrene», se grăbeşte să-şi mai urce în spate una, destul de serioasă şi poate chiar mai incertă decât prima. E vorba de Palanca. De zece ani încoace, viaţa pălăncenilor este un calvar în serie. Deşi Chişinăul nu a transmis Ucrainei decât în folosinţă sectorul de drum de aici, autorităţile ucrainene, contrar prevederilor Tratatului, au transformat şoseaua în linie de frontieră (chiar dacă frontiera trece la mai mult de doi kilometri de sat), cu indicatoare  şi posturi mobile de poliţie şi cu grăniceri care fac ravagii în zonă şi ţin populaţia locală în alertă ca într-o «zonă de concentrare» (definiţia aparţine localnicilor).

În timp ce AIE insistă că Palanca (segmentul de 7,78 km şi terenul adiacent şoselei pe lăţimea de 23 de metri) trebuie cedată Ucrainei, populaţia şi autorităţile locale refuză să accepte «cedarea». În opinia lor, şoseaua Odesa-Reni, considerată până nu demult «drumul vieţii» lor, a ajuns să fie «drum al morţii» pentru ei. Şi asta, «pentru că Chişinăul şi Kievul încearcă să ne decidă soarta din Citește în continuare »


CHESTIUNEA PALANCA – CONTROLUL DUNĂRII ŞI AL IEŞIRII LA MARE. DOSARELE „ROMÂNIEI SOCIALE” 2001

Decembrie 14, 2009

Un scandal care a ţinut prima pagină a presei independente de la Chişinău, în cursul verii, a fost Cazul Palanca, respectiv semnarea unui Acord prin care regimul comunist, ceda o parte din teritoriul naţional în pofida prevederilor Constituţiei (articolul 3 al Constituţiei Republicii Moldova prevede că „teritoriul Republicii Moldova este inalienabil”).

Cazul Palanca nu este nou. Planul de a ceda Ucrainei drumul strategic de lângă  Palanca a apărut încă pe vremea cabinetului Ciubuc acum mai bine de trei ani. Patru guverne s-au perindat de atunci de fiecare dată revenindu-se asupra problemei. Petru Lucinschi, Nicolae Andronic, Eugen Rusu, Nicolae Tăbăcaru, Ion Sturza, Dumitru Braghiş sunt doar câţiva dintre foştii demnitari care le-au pregătit comuniştilor terenul.

La 18 august 1999, la Kiev, Nicolae Andronic, pe atunci prim-viceprim-ministru din partea Partidului Renaşterii şi Concilierii (PRCM) în guvernul condus de Ion Sturza, negociază şi semnează un Tratat şi un protocol adiţional prin care Republica Moldova “transmite în proprietate Ucrainei sectorul de autostradă Odesa-Reni în regiunea localităţii Palanca, precum şi a sectorului de teren, prin care trece acesta”. Responsabilă de Acord era Comisia pentru securitatea statului şi asigurarea ordinii publice, condusă un timp de Vadim Mişin (PCM), personaj aflat în relaţii apropiate cu Nicolae Andronic. În articolul 10 al Tratatului este stipulat că Republica Moldova transmite în proprietate veşnică Ucrainei sectorul de autostradă Odesa-Reni în regiunea localităţii Palanca (7,7 km), precum şi sectorul de teren prin care trece acesta (o suprafaţă de 18 ha). Procedural, acordul putea fi atacat şi deoarece deputaţilor nu li s-a adus la cunoştintă cuprinsul considerat secret al hărţilor şi anexelor ce cuprind hărţile şi măsurătorile geodezice. Potrivit Constituţiei, dacă un act propus spre ratificare are anexe secrete, el se deliberează într-o altfel de procedură, ceea ce nu s-a întâmplat.

Chişinăul, iniţial, nu pretindea nimic Kievului. În schimb, acesta din urmă îşi dorea foarte mult să intre în posesia porţiunii de drum de lângă Palanca pentru a controla astfel întreaga şosea Odessa-Reni. Pentru a-şi atinge scopul, ucrainenii au recurs la şantaj. Ei au ameninţat cu confiscarea proprietăţii Republicii Moldova de pe teritoriul lor. E adevărat că multe din obiectivele Moldovei de acolo ori falimentaseră, ori aveau mari datorii, dar ele nu puteau fi sechestrate decât în urma unor hotărâri judecătoreşti, iar dacă mergea pe această cale, Ucraina risca să se împotmolească într-un litigiu internaţional de uzură. Kievul a propus în final Chişinăului să preia, în schimbul teritoriului predat, câteva întreprinderi şi staţiuni balneare din Ucraina, care oricum aparţineau Moldovei, însă nici acestea nu vor trece automat în custodia Republicii Moldova, precum au promis guvernanţii. Va fi formată o comisie moldo-ucraineană care pe durata a doi ani va urma să se pronunţe asupra acestei chestiuni.

Moşia satului Palanca, însă, nu era singurul teritoriu care urma să fie înstrăinat Ucrainei. Conform hărţilor secrete, anexate tratatului moldo-ucrainean, Ucraina intra în posesia unei insule situate între cursul actual al Nistrului şi cel de până la 1948, în dreptul localităţii Crocmaz din judeţul Tighina, numit de localnici “Nistrul chior”. Insula are o însemnătate strategică deoarece controlează ambele maluri ale Nistrului. Suprafaţa acesteia este de 108 hectare, suficient pentru (eventual) instalarea unei baze militare. Mai apare şi chestiunea şenalului navigabil, similară cu situaţia apărută în negocierile României cu Ucraina privind şenalul navigabil pe braţul Chilia al Dunării.

Ucraina are intenţia de a diminua controlul României asupra gurilor Dunării prin construcţia unui nou canal de legătură între Dunăre şi Marea Neagră, canal ce va diminua exclusivitatea României în privinţa dirijării traficului naval dintre Dunăre şi Mare. Şi aşa, ne reamintim cum circulaţia la gurile Dunării a fost blocată prin misterioase accidente ale unor nave aflate sub pavilioane CSI, ani la rândul, producând prejudicii uriaşe statului român. Lucrările vor începe în acest an şi se preconizează a fi finalizate până în vara anului 2003. Băncile de investiţii din Ucraina, potrivit unor surse din presa de la Chişinău, deja au început să verse fonduri guvernului ucrainean care are, la Ministerul Transporturilor, gata elaborat planul de execuţie şi fezabilitate. Canalul va lărgi şi adânci porţiunea de vărsare a braţului Chilia în Marea Neagra în dreptul localităţii Bistroe.

La dosarul cazului Palanca se adaugă şi problema ieşirii la mare, la Giurgiuleşti, a Republicii Moldova pe care ucrainienii au rezolvat-o simplu, pe şest, mutând puţin câte puţin, din 1991 încoace, borna kilometrică a frontierei de stat a Moldovei. Dacă în 1951 Moldova deţinea un acces la Mare pe o suprafaţă de 1150 de metri, în prezent, prin procedura descrisă mai sus, Moldova rămăsese cu doar 450 de metri. Acum, Ucraina a fost de acord să mai dea înapoi 150 de metri, deci Moldova se alege cu 600 de metri, jumătate din ceea ce îi aparţinea de fapt. Este evident că nici nu se pune problema construirii unui port pe o deschidere de 600 de metri. În realitate, pentru Moldova, cea mai la îndemână utilizare a acesului la mare s-ar fi putut face prin portul Galaţi, prin intermediul unor acorduri similare celor dintre Germania şi Olanda, privitor la portul Rotterdam, care, deşi aparţine Olandei este mai degrabă un port german.

La vremea respectivă, deputaţii PPCD au protestat public şi au iniţiat un proiect parlamentar de suspendare din funcţie a lui Petru Lucinschi, care însă nu a trecut. A fost creat un Comitet al cetăţenilor satului Palanca, condus de un lider al PPCD, s-a organizat o masivă campanie de proteste. Acordul nu a mai fost ratificat. Atunci. Acum, în pofida protestelor şi manifestaţiilor oamenilor din Palanca, a protestelor PPCD şi a campaniei duse de presa independentă de la Chişinău, acordul a trecut fără probleme, comuniştii deţinând majoritatea absolută.


(VIDEO) Giurgiuleştiul, sudul Basarabiei şi hotarele noastre

Decembrie 13, 2009
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

13 decembrie aniversar. Victoria Mitropoliei Basarabiei la CEDO

Decembrie 13, 2009

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE ÉGLISE MÉTROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA

(Requête no 45701/99)

ARRÊT

STRASBOURG

13 décembre 2001

DÉFINITIF

27/03/2002


En l’affaire Eglise métropolitaine de Bessarabie et autres c. Moldova,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de :

Mmes E. Palm, présidente,
W. Thomassen,
MM.  L. Ferrari Bravo,
C. Bîrsan,
J. Casadevall,
B. Zupančič,
T. Panţîru, juges,
et de M. M. O’Boyle, greffier de section,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 2 octobre et 5 décembre 2001,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date :

PROCÉDURE

1.   A l’origine de l’affaire se trouve une requête (no 45701/99) dirigée contre la République de Moldova et dont l’Eglise métropolitaine de Bessarabie (Mitropolia Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor) et douze ressortissants de cet Etat, MM. Petru Păduraru,  Petru Buburuz, Vasile Petrache, Ioan Eşanu, Victor Rusu, Anatol Goncear, Valeriu Cernei, Gheorghe Ioniţă, Valeriu Matciac, Vlad Cubreacov, Anatol Telembici et Alexandru Magola (« les requérants »), ont saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 3 juin 1998, en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). Le requérant Vasile Petrache est décédé à l’automne 1999.

2.  Les requérants alléguaient en particulier que le refus des autorités moldaves de reconnaître l’Eglise métropolitaine de Bessarabie portait atteinte à leur liberté de religion et d’association, et que l’Eglise requérante était victime d’une discrimination fondée sur la religion.

3.  La requête a été transmise à la Cour le 1er novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole no 11 à la Convention (article 5 § 2 dudit Protocole).

4.  La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article 52 § 1 du règlement de la Cour). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.

5.  Par une décision du 7 juin 2001, la chambre a déclaré la requête recevable [Note du greffe : la décision de la Cour est disponible au greffe]. Elle a également décidé de rayer la requête du rôle pour autant qu’elle concernait le requérant Vasile Petrache, à la suite du décès de celui‑ci.

6.  Tant les requérants que le gouvernement moldave (« le Gouvernement ») ont déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article 59 § 1 du règlement).

7.  Une audience s’est déroulée en public au Palais des Droits de l’Homme, à Strasbourg, le 2 octobre 2001 (article 59 § 2 du Citește în continuare »


(VIDEO) Filat, Leancă şi Afacerea Palanca

Decembrie 12, 2009
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

AFACEREA PALANCA. Sergiu CUCUIETU, 2001: APROPO, DESPRE PATRIOTISM ÎN LEGĂTURĂ CU CAZUL PALANCA

Decembrie 11, 2009

Blestemat mai este şi statul acesta în care am fost condamnaţi să trăim! Nimic sigur în jur de parcă ai merge printr-o mlaştină: la fiecare pas rişti să te scufunzi fără vreo şansă de a mai reveni la suprafaţă, iar cei care ar trebui să-ţi arate drumul cel bun de mult l-au şi vândut străinilor. Vorbesc de durerea locuitorilor de la Palanca, localitate din sud-estul Republicii Moldova, situată la Nistru, la graniţă cu Ucraina, acolo unde încep faimoasele bălţi ale Limanului. După cotropirea Basarabiei şi formarea RSSM, sudul şi nordul provinciei noastre au fost hăcuite şi „dăruite” Ucrainei. Tot ale Ucrainei au rămas aceste teritorii şi după decesul Uniunii Sovietice. Faptul că maşina birocratică ex-sovietică s-a străduit să creeze un sistem economic unitar, pune acum mari probleme fostelor republici.

Astfel, prin Republica Moldova, pe moşia satului Palanca, trece un tronson de circa 8 km din şoseaua Odesa-Ismail. Ucrainenii de mult au pus ochiul pe aceasta şi pe cele 860 ha de păşune ale pălăncenilor, pe care şoseaua le desparte de sat. Şi, ca să vedeţi, nici una din guvernările de la Chişinău nu le-a spus vecinilor noştri, „dăruiţi” cu pământuri din moşia lui Ştefan cel Mare, că pământul ţării nu se vinde. Da, el poate fi ocupat, înstrăinat provizoriu, dar scos la mezat – niciodată. Acest lucru nu l-a spus nici măcar fosta guvernare ADR, considerată de unii până acum drept una de orientare naţională şi patriotică. Mai mult. Anume prim-vicepremierul de atunci, Nicolae Andronic, promova insistent în Parlament ratificarea tratatului privind frontierele cu Ucraina, prin care s-ar fi cedat vecinilor noştri din sud, est şi nord (cum mai cresc unii, dle!) tronsonul respectiv de şosea plus cele 860 ha de păşune. Dar ceea ce n-a reuşit ADR-ul sunt dispuşi s-o facă comuniştii pe 20-21 iunie curent, adică abia la câteva luni de guvernare. (Dacă continuă în ritmul acesta, degrabă nu vom mai avea ce ceda!) Şi toţi tac de parcă nu s-ar întâmpla nimic. Cei care mai încearcă să se opună sunt locuitorii acestui amărât sat, peste care a căzut pofta hâdă a vecinilor, căci fără accesul la şoseaua Odesa-Ismail satul este sortit unei morţi lente, dar sigure.

Vorba e că pălăncenii, pentru a supravieţui acestor timpuri de tranziţie (spre ce? capitalism? comunism?), trăiesc, ca multe alte sute de mii de cetăţeni ai republicii Moldova, din ceea ce pot creşte pe lângă casă şi vinde în alte părţi. În cazul lor, la Odesa. Şi dacă şoseaua va fi dăruită Ucrainei, cine le interzice să se folosească şi pălăncenii de ea?! – veţi spune. Anume aici e buba. Chiar şi acum, când şoseaua e a noastră, ucrainenii se comportă abuziv. Astfel, grănicerii se deplasează pe tronsonul respectiv, opresc maşinile şi cetăţenii şi verifică actele, intră în teritoriul nostru, înarmaţi de altfel, şi beau pere prin crâşme.

Menţionam că pe toată porţiunea de sud, unicii care păzesc hotarul între Ucraina şi Moldova sunt grănicerii ucraineni. Deoarece preşedinţii de kolhozuri din partea ucraineană ară până şi fâşia de pământ destinată grănicerilor, aceştia se deplasează pe drumurile Republicii Moldova. Halal de-aşa ţară pe care o păzesc grănicerii străini, am zice indignaţi, dacă n-ar trebui să le mulţumim, căci ei sunt unicii care îi mai strunesc pe contrabandişti. În sud, se ştie, s-au făcut averi mari cu carburanţi, ţigări, alcool etc. Apropo, postul de grăniceri a fost instalat la Palanca pe 1 mai 2001.

Iată cum se comportă nişte intruşi într-un teritoriu care (încă?) nu le aparţine. Pe ei nu-i costă nimic să-l scoată pe primarul de Palanca din maşină şi să-l întrebe ce caută pe şoseaua…cui? Republicii Moldova. Nu e greu de imaginat ce vor face aceştia când vor deveni stăpâni ai şoselei şi încă pe veci, căci art. 12 al Tratatului în cauză specifică următoarele: „Prezentul tratat se încheie pe un termen nelimitat”.

Adepţii încheierii tratatului invocă mai multe motive: relaţiile de bună vecinătate, cerinţele organizaţiilor internaţionale, necesitatea de a reglementa şi problema proprietăţilor aflate pe teritoriul celuilalt stat, cum ar fi, de pildă, cea a depoului de la Basarabeasca (căile ferate sunt pe teritoriul Moldovei, iar depoul – în Ucraina. Că bine le-au mai brodit ruşii, încearcă acum să te descurci, dacă poţi!) etc.

Suntem de acord cu aceste argumente, dar ne întrebăm, de ce noi trebuie să dăruim ori chiar să vindem, n-ar fi mai bine să cumpărăm, căci ceea ce-ai scăpat o dată din mână anevoie întorci înapoi?! Pe ce bani cumpărăm? Măcar şi pe taxele pe care ar trebui în sfârşit să le luăm de la ucraineni pentru folosirea tronsonului de şosea de la Palanca, aceasta fiind unica arteră ce leagă Ucraina de sudul Basarabiei. Apropo, văzând încăpăţânarea pălăncenilor, care mai blochează drumul, mai fac apeluri către instanţe, ucrainenii s-au speriat şi au purces la construirea altui drum, dar, deoarece acesta trecea prin Liman, care este o rezervaţie naturală, inestimabilă ca ecosistem unic în lume, ecologiştii de la Odesa, sprijiniţi de ONG-uri de profil din alte ţări, s-au culcat înainte buldozerelor, după care acest proiect s-a anulat. Aşa că putem face bani buni cu drumul de la Palanca. În limitele bunei cuviinţe, desigur, şi conform normelor internaţionale.

Acestea ar trebui să facem şi nu să ne grăbim să satisfacem poftele cuiva, tov. Stepaniuc! Din câte ştim noi, aţi câştigat alegerile, promiţând moldovenilor că le veţi da pâinea cea de toate zilele şi nu le veţi lua pământul de sub picioare. Iar dlui Tarlev, care, aflat la Palanca pe 3 iunie curent, îi spunea primarului Ion Voloh: „Liniştiţi oamenii, că nu sunteţi mai mari patrioţi decât noi!”, i-am zice că oamenii se vor linişti singuri, dar numai atunci când vor vedea că hotarele ţării şi ţara e în mâini de nădejde, de buna credinţă a cărora sunt siguri, fără teama de a fi lăsaţi la bunul plac al vecinilor.

Cam acestea s-ar cere de la nişte guvernanţi care vor să-i credem patrioţi şi, până la urmă, oameni.

ŢARA, nr. 62 (894) din 14 iunie 2001


AFACEREA PALANCA: Avocatul parlamentar Tamara Plămădeală a sesizat Curtea Constituţională

Decembrie 11, 2009

către Curtea Constituţională a Republicii Moldova

SESIZARE

privind controlul constituţionalităţii Legii Nr. 348 – XV din 12.07.2001

pentru ratificarea Tratatului dintre Republica Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat,

publicată la 27.07.2001 în Monitorul Oficial Nr. 086.

ONORATĂ CURTE CONSTITUŢIONALĂ,

În baza articolelor 135 alin 1 lit. a Constituţiei Republicii Moldova, art. 4 alin 1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Citește în continuare »


AFACEREA PALANCA: Iurie Leancă către Vlad Cubreacov, 03 mai 2000

Decembrie 10, 2009

imaginea şampiliei Cancelariei de Stat a Republicii Moldova aplicate pe verso:


AFACEREA PALANCA: Poziţia Ministerului Finanţelor. 22 aprilie 1999

Decembrie 10, 2009


AFACEREA PALANCA: Poziţia Ministerului Securităţii Naţionale. 16 aprilie 1999

Decembrie 10, 2009


AFACEREA PALANCA: Poziţia ministerului Transporturilor şi Comunicaţiilor. 27 aprilie 1999

Decembrie 10, 2009


AFACEREA PALANCA: Poziţia ministrului Alexandru Oleinic (AMN). 13 aprilie 1999

Decembrie 10, 2009