Rezoluţia Congresului XII al PPCD cu privire la lustraţie

Februarie 22, 2010

Necesitatea implementării unui mecanism care ar asigura eliberarea societăţii noastre de influenţa nocivă a fostelor servicii secrete şi a instituţiilor care au practicat poliţia politică, este incontestabilă. Un asemenea mecanism ar fi un element indispensabil al procesului de democratizare şi de edificare a unei societăţi transparente, în care puterea politică îşi exercită mandatul în văzul opiniei publice şi sub controlul societăţii.

Afirmarea valorilor democratice şi funcţionarea instituţiilor de stat în conformitate cu normele şi practicile notorii internaţionale vor fi mereu periclitate de influenţele oculte ale grupurilor de presiune formate din elementele fostei elite sovietice de partid şi cadrele de ofiţeri KGB care au degenerat astăzi în grupări mafiote şi criminale şi exercită o influenţă majoră asupra politicii, a unei părţi a presei şi a societăţii civile, precum şi asupra unor sectoare întregi ale economiei naţionale. Totodată, aceste grupări practică şantajul politic ca formă de presiune asupra unor factori de decizie, care, din teama de a nu fi deconspiraţi ca foşti agenţi secreţi, execută cu docilitate indicaţiile lor materializate deseori în trafic de influenţă şi protecţionism cu tendinţa acaparării întregii puteri în stat.

Fosta poliţie politică trebuie deconspirată. Partidul Popular Creştin Democrat consideră prioritară adoptarea Legii cu privire la lustraţie, preluând experienţa pozitivă a ţărilor Europei Centrale şi de Răsărit, care au parcurs deja această etapă: Polonia, Germania, Cehia, Estonia, Ungaria, Slovacia, România şi altele.

Preşedintele Republicii, deputaţii, membrii Guvernului, demnitarii cu funcţii de răspundere în stat, ambasadorii, reprezentanţii puterii judecătoreşti, proprietarii şi conducătorii instituţiilor de presă, înainte de a accede în posturile lor trebuie să-şi declare şi să-şi certifice neapartenenţa la structurile fostei poliţii politice secrete, demonstrând astfel capacitatea lor de a fi liberi în luarea deciziilor în interesul statului şi al cetăţenilor lui.

Totodată, PPCD consideră că efortul general de asanare morală a societăţii presupune în mod obligatoriu şi dreptul fiecărui cetăţean la informaţia cu privire la persoana sa, drept care trebuie să se concretizeze în garantarea accesului fiecăruia la propriul dosar ţinut de poliţia politică secretă din URSS.

În istoria postsovietică a Republicii Moldova, PPCD este singurul partid care a depus în Parlament un proiect de lege cu privire la accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică. Din păcate, alte forţe politice nu s-au arătat solidare cu PPCD în acest demers public, iniţiativa noastră rămânând izolată.

Congresul PPCD constată că actuala guvernare, care s-a declarat democratică şi proeuropeană, ca şi guvernările anterioare, nu consideră oportună adoptarea şi aplicarea, după model european, a unei legi a lustraţiei. Acest fapt alimentează opinia că rădăcinile actualei puteri se trag, în mare parte, din zona serviciilor secrete şi a nomenclaturii sovietice, ştirbind din independenţa actului guvernamental şi expunând siguranţa naţională unor riscuri majore.

PPCD îşi reiterează poziţia sa univocă în această problemă şi consideră că adoptarea unui asemenea act de importanţă incontestabilă reprezintă un test moral şi politic pentru actuala guvernare.

Chişinău, 21 februarie 2010


Intervenţie la Congresul XII al PPCD

Februarie 22, 2010

Dragi prieteni,

Profetul Isaia, vorbind despre poporul lui, spunea: „Cine a auzit sau cine a văzut unele ca acestea? Oare o ţară se naşte într-o singură zi şi un popor dintr-o dată?” (Isaia 66, 8). O ţară nu se naşte într-o singură zi! Ţara aceasta, în care Dumnezeu a rânduit să trăim noi, oamenii acestui pământ, care ne tragem dintr-un neam vechi, este încă neîmplinită şi fragedă. Netocmită până la capăt. Multe sunt lucrurile de făcut pentru buna ei tocmire, devenire şi împlinire. Mişcarea noastră, Partidul Popular Creştin Democrat, este forţa care de la început şi până astăzi a vegheat şi veghează asupra unei asemenea deveniri, bune şi folositoare nouă, neamului nostru, copiilor noştri. Am intrat într-un adevărat conflict cu o istorie nedreaptă, căreia am încercat să-i atenuăm asperităţile. Ne-am asumat Republica Moldova ca proiect politic de durată, ca parte nedespărţită a Lumii Româneşti şi a civilizaţiei europene şi creştine.

Pentru ca ţara aceasta mică să-şi urmeze un drum mai scurt al devenirii sale, este nevoie să o eliberăm mai întâi de balastul istoric, de poverile pe care le poartă în spate. Iată de ce am insistat întotdeauna şi vom insista asupra nevoii de lustraţie. De eliberare din mreaja nevăzută a fostei poliţii secrete. Să parafrazăm: „Republica Moldova nu va fi ieşită din URSS, atât timp cât URSS-ul nu va fi ieşit încă din ea”.

Apoi, este nevoie să ne gândim la sufletul acestui popor chinuit şi să-i redăm credinţa în Dumnezeu şi încrederea în sine. Iată de ce insistăm neîntrerupt ca toţi copiii noştri să poată studia religia în şcoală. Aveţi un proiect de rezoluţie pe acest subiect şi ştiu că îl vom vota unanim şi în acest Congres.

Trebuie să ne îngrijim şi de trupul acestei ţări. Sfârtecată în partea sa de nord şi în cea de sud, dar şi dinspre răsărit, la Tighina, Basarabia istorică, pusă în cadrele politice ale Republicii Moldova, ca nou subiect al dreptului internaţional, se frământă, căutând să scape din îmbrăţişarea sufocantă a unei istorii nedrepte. Această frământare se vede cel mai bine în ultimul timp la Palanca, prima localitate la nord de Limanul Nistrului. Frontierele Republicii Moldova, moştenite de la fosta RSS Moldovenească, dor în foarte multe locuri şi ne înfăţişează un stat care a ieşit în lume, în configuraţia lui teritorială actuală, direct de pe Patul lui Procust pe care fusese răstignit la 28 iunie 1940. Amputările teritoriale din 1940, pe care nu le-am putut repara în 1991 şi până atunci, au izolat trunchiul Basarabiei de părţile ei istorice de la Dunăre şi de la Marea Neagră. Cu toate acestea, nu ridicăm pretenţii teritoriale. Dorim să avem relaţii bune şi foarte bune cu vecinii. Nu ne înghesuim peste o altă jurisdicţie de stat. Tocmai pentru acest motiv nu putem accepta ca alt stat să-şi impună jurisdicţia sa în interiorul frontierelor noastre. E bine să reţinem câteva nume. Plămădit cu implicarea unora ca Nicolae Andronic, Vasile Şova, Vladimir Filat şi a altora, parafat de Nicolae Tăbăcaru, semnat de Petru Lucinschi, ratificat de fracţiunile conduse de Eugenia Ostapciuc şi Dumitru Braghiş, promulgat de Vladimir Voronin, pus în aplicare accelerată de unii ca Vladimir Filat, Iurie Leancă, Andrei Popov, Gheorghe Mihai, Tratatul de frontieră şi Protocolul său adiţional privind jurisdicţia altui stat la Palanca este al doilea protocol adiţional care ne loveşte atât de crunt în istorie şi ne arată cât de scump poate fi costul neiubirii şi vânzării de moşie. PPCD este singurul partid politic de la noi care a fost consecvent în chestiunea teritorială şi va rămâne aşa şi de acum încolo. Vă îndemn să votăm Rezoluţia pregătită de secretariat.

Nu doar pământul ţării ni se împuţinează. Oamenii acestui pământ pleacă tot mai mulţi în afară. Definiţia dată Republicii Moldova ca cea mai săracă şi mai coruptă ţară din Europa rămâne, din păcate, de actualitate. Ca să nu-şi mai ia lumea în cap, poporul acestei ţări are nevoie de locuri de muncă, pentru a-şi câştiga pâinea la el acasă. Pâinea de care îl lipseşte astăzi o guvernare putred de coruptă, pusă pe căpătuială, care nu se deosebeşte cu nimic de guvernările corupte pe care le-am avut de la 1991 încoace. Corupţia este, după diferendul moldo-rus din Transnistria, a doua mare problemă a acestei ţări. Soluţia unei asemenea probleme nu poate fi în mâna mafiei cu papion.

Una din deciziile importante pe care urmează să le luăm astăzi va fi alegerea unui nou complet de vicepreşedinţi ai partidului nostru şi a secretarului general. Sunt convins că prin decizia pe care o vom lua, vom arăta că PPCD este un partid al tuturor generaţiilor, un partid care ştie să pună în valoare experienţa celor mai în vârstă, dar şi să-i responsabilizeze pe tinerii veniţi în prima linie a luptei noastre pentru această ţară şi oamenii ei. Vom arăta că suntem un partid al soluţiilor concrete pentru modernizarea şi consolidarea statului, pentru valorile noastre tradiţionale, pentru neamul şi credinţa noastră, pentru ziua de mâine. Dar şi un partid care nu cedează în lupta împotriva vânzării de ţară, împotriva sărăciei şi a corupţiei, împotriva reflexelor totalitare ale vanitoşilor campioni ai corupţiei cocoţaţi în fruntea bucatelor.

Într-adevăr, o ţară nu se naşte într-o zi. E nevoie, dragii mei, să muncim cu toţii pentru clădirea ei. Această ţară este casa noastră în care trebuie să trăim. Şi altă casă, iată, nu avem.

Doamne ajută!


Avize la proiectul de lege al PPCD privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică

Februarie 19, 2010


Avizul lui Braghiş, Pasat şi Şterbeţ la Proiectul de lege al PPCD privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică

Februarie 17, 2010


Proiectul de lege al PPCD privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică (aprilie 2000)

Februarie 17, 2010


Cum ni s-a ridicat imunitatea parlamentară în 2004, din cauza lui Urechean, pentru protestele din 2003

Februarie 16, 2010


Noulu Testamentu pri armâneşti

Februarie 13, 2010

„Eu ifhăristisescu al Dumnidzău că grăiescu tu limbe ma multu dicât voi tuţ. Ma tu Bisearică, voiu ma ghine s-dzâc ţindzi zboare după aduchirea a mea tra si-nveţ ş-pri alţî, dicât dzaţe ñillie di zboare tu limbă xeani, niaduchită. Fraţ, s-nu hiţ ficiori la minte, ţi s-hiţ ficiori cându easte zborlu di arăutate; iară la minte s-hiţ perfecţî. Tu nom este scriată: Va zburăscu a popului aiştui prit alte limbe ş-cu alte budză, ş-niţi aşi nu va mi-ascultă, dzâţe Domnul.” (Prota epistolă a Sântului Apostol Pavel cătră corinteni, caplu 14 cu 18-21)

Postez aici, pentru toţi cei  interesaţi, versiunea electronică a Noului Testamentu pri armâneşti (Descarcă)


CRIZĂ LA EXTERNE. 4/5 DIN AMBASADE SUNT DECAPITATE

Februarie 11, 2010

Dezastru cronic şi acutizat în sistemul diplomatic al Republicii Moldova

Stat slab şi corupt – diplomaţie slabă, politizată şi nepotism

Puterea şi capacitatea de promovare, de servire şi de apărare a interesului unui stat, dincolo de mulţi alţi factori asupra cărora nu ne vom opri aici, sunt direct proporţionale cu gradul de calificare profesională, competenţă, eficienţă şi patriotism ale corpului diplomatic naţional. Vechimea tradiţiei diplomatice are şi ea un cuvânt greu de spus. Cum stă Republica Moldova la acest capitol?

Devenită independentă acum doar 19 ani, ea este un stat nu doar foarte tânăr, lipsit de tradiţie politică autentică, implicit diplomatică, dar şi cât se poate de slab, confruntat cu un şir de probleme şi vicii congenitale. Orice element menit să-l fortifice este necesar şi binevenit. Un corp diplomatic profesionist, adică bine pregătit şi competent poate aduce servicii imense interesului naţional. Dimpotrivă, o armata de ambasadori desemnaţi pe criterii extraprofesionale, de regulă politice sau de rudenie, cum adesea se întâmplă în ţări sărace şi afectate de corupţie, printre care şi Republica Moldova, poate fi o adevărată piatră de moară legată de gâtul ţării. Regimurile Snegur, Lucinschi şi Voronin au promovat, cu mici diferenţe de nuanţă, aceleaşi politici de personal pe plan diplomatic.

Puţină statistică şi geografie

Potrivit informaţiilor disponibile, oferite publicului larg de către Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene, Republica Moldova are 25 de ambasade în tot atâtea capitale ale statelor gazdă, dar acoperind diplomatic un număr cu mult mai mare de state pentru care sunt acreditate suplimentar. În plus, ea mai dispune de alte reprezentanţe diplomatice acreditate pe lângă un şir de organisme internaţionale sau regionale. Este vorba de Reprezentanţa pe lângă Oficiul ONU (New York), Reprezentanţa pe lângă Oficiul ONU din Europa (Geneva), Misiunea pe lângă Uniunea Europeană (Bruxelles), Reprezentanţa permanentă pe lângă Consiliul Europei (Strasbourg), Reprezentanţa pe lângă OSCE (Viena), Reprezentanţa pe lângă organele statutare ale CSI (Minsk) şi Reprezentanţa permanentă pe lângă Adunarea Interparlamentară a CSI (Sankt Petersburg).

Asistăm astăzi, din păcate, la cea mai mare criză a sistemului nostru diplomatic, sistem care era şi aşa destul de prost închegat, fragil şi destul de puţin eficient. Corpul diplomatic este în prezent cel mai rarefiat numeric în comparaţie cu toate perioadele precedente. Schimbarea de regim politic a bulversat sistemul, fără a-i oferi în schimb nici o soluţie adecvată. Cele 20 de capitale în care posturile de ambasadori ai Republicii Moldova sunt astăzi vacante fie prin demisie, fie prin rechemare, sunt: 1. Washington, 2. Bucureşti, 3. Berlin, 4. Paris, 5. Londra, 6. Bruxelles, 7. Viena, 8. Praga, 9. Varşovia, 10. Kiev, 11. Budapesta, 12. Stockholm, 13. Sofia, 14. Ankara, 15. Tel-Aviv, 16. Minsk, 17. Vilnius, 18. Baku, 19. Lisabona, 20. Beijing.

Diplomaţie pe 1/5 sau ţara cu doar 5 ambasadori la post

Situaţia Republicii Moldova e unică în Europa şi pe glob. Nu avem, aşadar, în prezent ambasadori în 1. Statele Unite ale Americii (prin cumul şi în Canada şi Mexic), în 2. România (prin cumul şi în Muntenegru şi Serbia), 3. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (prin cumul şi în Republica Irlanda), 4. Germania (prin cumul şi în Danemarca), 5, Franţa (prin cumul şi în Spania şi Algeria), 6. Belgia (prin cumul şi în Luxemburg, Ţările de Jos şi pe lângă NATO), 7. Austria (prin cumul şi în Republica Slovacă), 8. Cehia, 9. Polonia, 10. Ucraina, 11. Ungaria (prin cumul şi în Bosnia şi Herţegovina, în Slovenia, Croaţia şi pe lângă Sfântul Scaun), 12. Regatul Suediei (prin cumul şi în Norvegia şi Finlanda), 13. Republica Turcă (prin cumul şi în Liban, Siria, Egipt, Iordania, Kuwait, Oman, Qatar, Arabia Saudită, Yemen şi Emiratele Arabe Unite), 14. Israel (prin cumul şi în Cipru), 15. Bulgaria (prin cumul şi în Albania şi Macedonia), 16. Bielorusia (prin cumul şi pe lângă organele statutare şi alte organe ale CSI), 17. Portugalia (prin cumul şi în Maroc), 18. Lituania, 19. Azerbaidjan (prin cumul şi în Georgia), 20. China. Astfel, patru cincimi dintre misiunile diplomatice moldovene acreditate pe bilaterală (20 din 25!) sunt decapitate, ele fiind conduse la nivel de însărcinaţi interimari cu afaceri. Propunerile de rechemare au fost formulate de ministrul Leancă, aprobate de guvernul Filat şi li s-a dat curs prin decretele preşedintelui interimar Ghimpu. Absolut nici una dintre propunerile de rechemare nu a fost însoţită de propuneri de desemnare a vreunui nou ambasador. Din momentul instalării actualei guvernări, nici o candidatură de ambasador nu a fost propusă oficial pentru completarea posturilor vacante.

Ce ambasadori au fost rechemaţi din misiune?

Numărul 2 în actuala guvernare, Iurie Leancă, în tripla sa calitate de viceprim-ministru, deputat şi ministru al Afacerilor Externe şi al Integrării Europene, declara încă în data de 29 septembrie 2009, cu ocazia primei vizite la Bruxelles în noua sa calitate de şef al externelor că „în cel mult o lună şi jumătate vom face curăţenie în ministerul de Externe, inclusiv în ambasade”. Adevărul este că, în 2009, alte „curăţenii” fuseseră făcute şi până la data declaraţiei ministrului Leancă.

Printre ambasadorii rechemaţi din misiune în 2009 şi 2010 sunt: Nicolae Chirtoacă (SUA), Sergiu Stati (Turcia), Valerian Cristea (Cehia), Lidia Guţu (România, apoi Bulgaria), Victoria Iftodi (Franţa), Valeriu Bobuţac (Bielorusia), Ion Robu (Azerbaidjan), Victor Postolachi (Austria), Larisa Miculeţ (Israel), Valentin Mejinschi (Polonia), Victor Gaiciuc (Belgia), Mihail Camerzan (Portugalia), Eugenia Kistruga (Strasbourg, Consiliul Europei), Igor Corman (Gernania), Ion Filimon (Bieloruşia şi CSI), Natalia Gherman (Suedia), Veaceslav Madan (Bulgaria), Natalia Solcan (Marea Britanie), Nicolae Gumenâi (Ucraina). Raportate procentual la dimensiunile corpului diplomatic, rechemările ambasadorilor în ultimele 10 lui atestă cea mai mare fluctuaţie de cadre nu doar din istoria Republicii Moldova, ci şi printre toate cele 48 de state ale Europei. Ministerul de resort nu a făcut publice nici cauzele rechemării acestor ambasadori şi nici faptul dacă aceştia îşi vor desfăşura activităţile ulterioare în cadrul Centralei de la Chişinău, vor fi redesemnaţi sau nu în alte funcţii de ambasador, vor fi scoşi în afara corpului diplomatic naţional sau vor fi trimişi (cei care întrunesc condiţiile) la pensie. Probabil că asemenea informaţii de interes public ar putea fi oferite de noul Secretar general al Ministerului Afacerilor Externe şi al Integrării Europene, Mihai Căpăţână, responsabil, între altele, de buna gestionare a resurselor umane din sistem.

Ambasadorii „buni”, păstraţi de Centrala de la Chişinău

Este bine să fixăm şi numele celor 5 ambasadori care nu au fost rechemaţi din misiune de şeful Centralei, Iurie Leancă. Probabil, sprijinindu-se pe faptul că aceştia ar întruni, mai mult decât confraţii lor de carieră diplomatică revocaţi, toate criteriile „meritocratice” pentru a reprezenta ţara noastră şi actualul regim politic, cu onoare şi eficienţă, în străinătate. Este vorba de: 1. Gheorghe Rusnac, fost rector al Universităţii de Stat din Moldova, fost profesor (lustrabil) de istorie a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, acum ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova în Italia (a patra ţară ca pondere în UE); 2. Ion Ursu, fost luptător al frontului invizibil sovietic, adică al KGB-ului (lustrabil), ex-viceministru al Securităţii Naţionale (în timpul ministeriatului lui Valeriu Pasat), ex-director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, acum ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Elenă, desemnat în 2006; 3. Andrei Neguţa, fost cadru din nomenclatura sovietică de partid (lustrabil), ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova în Federaţia Rusă şi, prin cumul, în Kazahstan.

Deocamdată nu au fost rechemaţi nici ambasadorii Republicii Moldova acreditaţi în Estonia (Veaceslav Dobândă, desemnat în 2 octombrie 2008) şi Letonia (Eduard Melnic, desemnat în noiembrie 2006). Acestora li se adaugă  Ion Lipciu, fost lider în structurile komsomolului sovietic (lustrabil), reprezentant al Republicii Moldova pe lângă Adunarea Parlamentară a CSI, cu sediul la Sankt Petersburg.

Consulatele generale, un subiect aparte

Nu vom vorbi aici despre serviciul consular şi de consulii Republicii Moldova în diverse ţări ale lumii şi nici despre consulii onorifici. Acesta este un subiect care merită o abordare aparte. Ne facem doar datoria de a trece în revistă numele consulilor generali ai Republicii Moldova în străinătate, întrucât, remanierea sau „lustrarea” acestora, s-a putea să vină într-un al doilea val, după ce va se va face „curat lună” la capitolul ambasadori. Aşadar, cele 29 de consulate ale Republicii Moldova, care activează în 25 de state, sunt conduse la această oră de către: Daria Goncearova (Viena), Igor Bodiu (Baku), Grigore Sadovici (Minsk), Angela Colomiicenco (Bruxelles), Sergiu Matcovschi (Sofia), Alexei Voronin (Beijing), Oleg Răilean (Atena), Carolina Perebinos (Tallinn), Victor Martin (Paris), Sergiu Russu (Berlin), Victor Onufrei (Frankfunt pe Main), Radu Câşlaru (Tel-Aviv), Ion Surugiu (Roma), Corneliu Bobeică (Bologna), Dumitru Rotăraş (Riga), Victor Lăpuşneanu (Vilnius), Vladimir Sacagiu (Londra), Igor Pârvan (Varşovia), Oleg Botnari (Lisabona), Veaceslav Filip (Bucureşti), Mihai Mâţu (Stockholm), Anatol Patraşcu (Moscova), Sergiu Odainic (Washington), Alexei Ţurcan (Ankara), Sergiu Goncerenco (Istanbul), Eugen Viţu (Kiev), Cristian Mamei (Odesa), Vasile Mircos (Budapesta), Ludmila Erhan (Geneva).

Vacanţe oarecum naturale ale postului de ambasador

Postul şefului misiunii diplomatice a Republicii Moldova la Berlin a devenit vacant odată cu alegerea în funcţia de deputat (acum preşedinte al Comisiei parlamentare pentru Politică Externă şi Integrare Europeană) a ambasadorului Igor Corman (desemnat prin decret prezidenţial de Vladimir Voronin şi revocat la fel). Postul şefului misiunii noastre diplomatice la Stockholm a rămas neacoperit odată cu desemnarea ambasadoarei Natalia Gherman (numită prin decret prezidenţial de Vladimir Voronin şi revocată la fel) în funcţia de viceministru al Afacerilor Externe şi al Integrării Europene. Aceeaşi situaţie s-a înregistrat la misiunea noastră diplomatică din China, când ultimul ambasador Iacob Timciuc a fost rechemat în ţară pentru a primi un portofoliu ministerial.

Vacanţe în urma rechemării din funcţie, după profilul ţărilor de acreditare:

SUA

În acest moment Chişinăul nu are reprezentare diplomatică la nivel de ambasador în cea mai mare democraţie occidentală, singura supraputere mondială cum este SUA.

UE

Şi alte criterii ale statelor de acreditare trebuie scoase în evidenţă. Republica Moldova nu este reprezentată la nivel de ambasador nici în principalele ţări ale Uniunii Europene, cu excepţia Italiei, ţări ca Germania (prima ca pondere), Franţa (a doua), Marea Britanie (a treia), Spania (a cincea), Polonia (a şasea), România (a şaptea). Ţări ale UE, mai mici ca pondere, trebuie, de asemenea, amintite în context: Austria, Portugalia, Belgia.

Vecini

Nu avem ambasadori în nici unul dintre cele două statele vecine: România, cu care ar trebui să avem o relaţie specială,  şi Ucraina, cu care avem nerezolvate definitiv probleme de frontieră, de proprietate şi de protecţie a minorităţilor.

Marea Neagră şi Dunărea

De asemenea, cu o singură excepţie (Rusia), Republica Moldova nu are la post ambasadori în fruntea misiunilor sale diplomatice din statele riverane Mării Negre (Ucraina, România, Bulgaria, Turcia), precum şi din absolut toate din statele riverane Dunării (Ucraina, România (şi Serbia), Bulgaria, Ungaria, Cehia, Austria, Germania). Din această înşiruire atragem atenţia în mod deosebit asupra Cehiei, ţară care are Republica Moldova printre cele 6 priorităţi ale sale de politică externă.

Asia

Misiunea diplomatică a Republicii Moldova în China, cea mai mare ţară şi piaţă de desfacere de pe glob, a treia economie a lumii, stat care manifestă un interes deosebit faţă de Republica Moldova şi este dispus să facă injecţii financiare masive în economia noastră naţională, este de asemenea decapitată, fapt ce nu poate rămâne fără urmări negative în planul strângerii relaţiilor noastre bilaterale.

Organisme şi structuri internaţionale

Suntem descoperiţi, în ceea ce priveşte reprezentarea la nivel de ambasador, în relaţia noastră cu Uniunea Europeană, Consiliul Europei, OSCE, Vaticanul, Comisia Dunării, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, oficiile ONU.

Cine conduc totuşi misiunile diplomatice?

Parcurgând fugitiv paginile de internet ale ambasadelor Republicii Moldova, am constatat, acolo unde s-a putut, că, bunăoară, la Berlin misiunea noastră diplomatică este condusă de Aureliu Ciocoi, consilier pentru afaceri politice şi însărcinat cu afaceri ad-interim, urmând în capitalele de acreditare şi alţi însărcinaţi interimari cu afaceri:  Efim Chilari la Bucureşti, Emilian Brenici la Praga, Tatiana Molcean la Stockholm, Igor Moldovan la Tel-Aviv, Alexandru Codreanu la Budapesta. Situaţiile sunt similare şi la misiunile noastre diplomatice de la Londra, Washington, Lisabona, Paris, Kiev, Minsk, Sofia, Baku, Ankara şi Bruxelles.

Ce nume de ambasadori „buni” şi „de carieră” ne mai amintim?

Este adevărat că tot felul de nechemaţi în diplomaţie, oameni fără vocaţie pentru domeniu şi minimă calificare, au fost promovaţi ca ambasadori. Aici îi dăm dreptate viceprim-ministrului Leancă. Nu dorim să scoatem acum în evidenţă cazuri concrete. Vom aminti doar că de-a lungul anilor, presa a vehiculat, cu titlu de reproş în obrazul Centralei, deci în context critic şi negativ, nume de ambasadori ca Nicolae Cernomaz, Dmitri Croitor, Vasile Şova, Iuliana Gorea Costin, Nicolae Dudău, Valerian Cristea, Mihai Camerzan, Lidia Guţu, Gheorghe Rusnac, Iulian Magaleas, Ion Filimon, Boris Gamurari, Andrei Neguţa, Alexei Tulbure (apropo, finul de cununie al ex-premierului Ion Sturza, că tot vorbeam de nepotism), Iacob Timciuc, Victor Ţvircun, Mihai Barbulat şi alţii. Nu cunoaştem care a fost prestaţia dumnealor în serviciul diplomatic al Republicii Moldova, dar majoritatea dintre ei, într-adevăr, nu au strălucit pe firmamentul diplomatic prin eficienţa cu care să fi servit interesul nostru naţional. Se spune că mulţi dintre aceştia au mers la post fără a cunoaşte suficient nici engleza, nici limba ţării de acreditare. Unii dintre aceştia – cazul ambasadorului Şova este notoriu în acest sens – nu cunoşteau nici limba Republicii Moldova, limba română, în care, din respect pentru ţara noastră, li se adresau şefii de state şi miniştrii de externe ai statelor de acreditare.

Orice ambasador trebuie să facă faţă unor sarcini complexe, care presupun o pregătire intelectuală pe potrivă, multă răbdare şi tact, precum şi un şir întreg de abilităţi. Diplomaţia trebuie făcută cu talent. Prima abilitate profesională a oricărui ambasador este cunoaşterea şi utilizarea limbilor străine. Într-o ţară cu vocaţie pentru stăpânirea limbilor străine, este de mirare să aflăm că ambasadorii noştri nu au, de multe ori nici măcar cunoştinţe sumare de limbi străine, inclusiv de limba ţării de acreditare sau de engleză, consacrată deja ca limbă a diplomaţiei nu doar în Europa, dar şi în întreaga lume.

Criterii „de merit” sau criterii de competenţă?

S-a considerat de multe ori că persoanele promovate în funcţii de ambasador „merită” să le ocupe. „Meritul” a fost criteriul de căpătâi la promovarea unor ambasadori şi asta în detrimentul evident al criteriilor de competenţă, profesionalism şi eficienţă. Numărul 2 în guvern, Iurie Leancă, a declarat anterior pentru presă că noile promovări se vor face pe principii „meritocratice”, nu „bizantine, opace şi netransparente” ca „până acum”. Evaluarea „meritelor” îi incumbă acum unei Comisii special create de către Centrală, comisie a cărei componenţă scapă opiniei publice. Riscurile pe care le comportă o asemenea abordare sunt cele ale lunecării spre revanşă politică şi căderii în practicile invariabile ale celor trei regimuri de până acum, regimuri de care nici vicepremierul Leancă şi nici alţi potentaţi de astăzi nu au fost străini. În această situaţie pare tot mai verosimilă ipoteza că o clientelă politică va fi substituită cu alta.

SIS şi diplomaţia moldoveană

Nu trebuie să punem la îndoială faptul că există şi securişti-ambasadori sau ambasadori-securişti. Nu poate spune însă nimeni cu exactitate câţi sunt aceştia anume. Asta şi pentru faptul că mulţi dintre ei sunt ofiţeri sub acoperire. Unii, totuşi, sunt la vedere. A se vedea doar cazul fostului director SIS Ion Ursu, acum ambasador la Atena. A se vedea şi cazul fostului ministru al Securităţii Valeriu Pasat, o vreme ambasador la Moscova. Nici familiile altor şefi ai serviciului secret din Republica Moldova nu sunt străine de serviciul diplomatic, dar să lăsăm asta pentru altădată. Apartenenţa diplomaţilor moldoveni la serviciile de spionaj e mai greu demonstrabilă. Ceea ce trebuie să reţinem, e că prezenţa securiştilor de la noi în interiorul corpului diplomatic este cu mult mai concentrată decât ne-am putea imagina la prima vedere. Nu doar la palierul de sus, al ambasadorilor, da şi la etajele mai de jos ale diplomaţiei moldovene mişună o armată întreagă de „băieţi cu ochi albaştri”. Republica Moldova nu are un serviciu de informaţii externe, iar funcţia spionajului şi contraspionajului în afara ţării îi revine aceluiaşi Serviciu de Informaţii şi Securitate, condus de către falnicul kaghebist sovietic şi pensionar reactivat Gheorghe Mihai.

Cine vor fi noii ambasadori?

Este legitim să ne preocupăm şi să ne întrebăm ce politică de personal va promova de acum încolo Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene? Cine vor fi numiţi de preşedintele interimar Ghimpu, la propunerea guvernului Filat şi a ministrului său de externe Leancă, în posturile vacante de ambasadori ai Republicii Moldova? Vom asista la o primenire adevărată, la o „lustrare” a domeniului, sau practicile vechi vor fi reluate în formulă reînnoită? Va fi înlocuită clientela politică a fostelor regimuri cu clientela AIE? Judecând după faptul că nu sunt vizaţi pentru rechemare doi dintre dinozaurii regimului sovietic, actualii ambasadori Ion Ursu şi Gheorghe Rusnac, avem motive să ne îndoim, ceea ce ridică înaintea noastră, în mod firesc, semne drastice de întrebare asupra adevăratelor intenţii ale viceprim-ministrului Leancă, el însuşi cadru bine conectat cercurilor de afaceri şi pregătit pentru cariera din domeniul actual de activitate încă de pe timpurile ocupaţiei sovietice, când deprindea cu sârg sonorităţile şi ritmurile limbii maghiare la Budapesta, iar nişte cadre ale KGB-ului ca Gheorghe Mihai şi Ion Ursu erau, evident, cu mult mai tinere.

Algoritmul ca piedică în promovarea ambasadorilor

Acum, dacă stăm şi ne gândim ce bătaie de cap are actuala guvernare tetracefală la împărţirea ciolanului la nivel de funcţii ministeriale, posturi în serviciile descentralizate din teritoriu, la banii bugetari pentru primăriile conduse de oameni cu afilieri politice diferite, dacă e să mai punem la socoteală că unul din  liderii notorii ai AIE, Veaceslav Untilă s-a rupt cu scandal de Urechean şi ar putea pretinde la felia lui în interiorul alianţei, nu e greu să deducem că atingerea unui consens în desemnarea corpului de ambasadori reprezintă un exerciţiu dificil. Iar dacă mai punem la socoteală şi faptul că războaiele interne din sânul „alianţei de nezdruncinat” ies deja cu zgomot ia  iveală, iar alegerile parlamentare anticipate par a fi iminente, riscul de a rămâne fără ambasadori în cele mai multe capitale de o importanţă deosebită pentru interesele vitale ale statului nostru este unul major. Unde mai pui că o ţară decapitalizată cum este Republica Moldova are nevoie de ambasadori eficienţi în mod special în promovarea imaginii ţării şi convingerea investitorilor străini să-şi plaseze banii şi afacerile anume la noi. Asta şi pentru că doar cu resursele interne şi cu exerciţiile retorice ale unor demnitari spilcuiţi, daţi cu pudră pe obraji  şi gel pe cap, dar şi unşi cu toate alifiile, criza economică şi efectele ei sociale dezastruoase nu pot fi depăşite.

P. S. : Acest material nu este decât o scurtă aruncare de privire asupra tărâmului diplomatic moldovean, nu o radiografie a tuturor sechelelor sistemului. Anatomia şi luarea lor sub microscop trebuie făcută aparte, dacă ne preocupă la modul serios sănătatea şi randamentul acestui organism.


Profilul strategic al României, în creştere fundamentală

Februarie 8, 2010

Interviu cu domnul prof. dr. Iulian Chifu, analist de politică externă, director al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning, Bucureşti

Vlad Cubreacov: Mult stimate domnule profesor, România şi-a dat zilele acestea acordul pentru amplasarea pe teritoriului său, începând cu anul 2015, a scutului american antirachetă. Urmează ca legislativul de la Bucureşti să aprobe decizia luată în acest sens de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. În ce constă scutul antirachetă şi ce ameninţări ar urma să contracareze?

Iulian Chifu: Scutul antirachetă este o componentă a unui program global american menit să asigure apărarea antirachetă a trupelor SUA, facilităților SUA şi aliaților săi. Ameninţările pe care le contracarează sunt rachetele cu rază medie şi lungă de acţiune cu încărcătură convenţională sau nucleară ce ar viza statele membre NATO şi partenerii SUA. Acordul vine în virtutea Parteneriatului Strategic SUA-România încheiat în 1997 şi ca urmare a deciziei summitului NATO de la București, din 2008, în baza căreia solidaritatea şi indivizibilitatea apărării statelor membre ale Alianței creşte, inclusiv din punctul de vedere al Apărării anti-rachetă.

– Care ar urma să fie gradul de acoperire teritorială a acestui scut antirachetă?

Scutul este parte a sistemului antirachetă american şi e o componentă care, împreună cu alte facilităţi, ar urma să asigure apărarea în special a Sud-estului Europei, a statelor precum România, Bulgaria, Turcia, Grecia şi a statelor Balcanilor de Vest, dar şi, conjunctural, a altor spaţii. Fiind vorba despre noul proiect al Abordării Gradual-Adaptative, aprobate de Președintele Obama la 17 septembrie 2009, la revista apărării antirachetă, e posibil ca aceste facilităţi, după paşii următori, să folosească şi pentru contracararea unor atacuri şi pentru alte regiuni care se vor alătura programului.

– Şeful Statului Român a susţinut public, cu titlu de precizare, că scutul antirachetă din România nu va fi îndreptat împotriva Rusiei. Spre deosebire de cazul în care Polonia anunţase o decizie similară, când Rusia amenința să amplaseze rachete în enclava Kaliningrad, de această dată ea s-a limitat doar să le ceară partenerilor americani „explicaţii exhaustive”, după cum a declarat şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov.  Cum calificaţi acest tip de reacţii oarecum blânde sau de resemnare ale Moscovei? Pot fi ele înţelese ca o resetare a relaţiilor dintre Rusia şi SUA, iar mai larg dintre Rusia şi NATO?

Rusia nu poate fi resemnată, din contra, în tentativa sa de a se afirma ca superputere reacţionează şi comentează orice decizie din lume pentru a dovedi măcar interesul pentru toate regiunile. Nu e vorba despre o componentă a resetării relaţiilor decât în măsura în care legăm decizia de schimbarea petrecută în privinţa scutului cu componentele în Polonia şi Cehia. Din acest punct de vedere nu există surprize la Kremlin, lucrurile erau achiesate măcar tacit, iar dincolo de faptul că e decizia suverană a două state, deja elementele sunt la peste 1200 km de graniţele Federației Ruse, pe traiectoria ce ar veni din Iran şi nu pe un eventual culoar strategic al zborurilor rachetelor intercontinentale ruse către SUA, deci toate observațiile formulate de Rusia în cazul Poloniei au fost luate în consideraţie. În plus, o preocupare a Rusiei faţă de asemenea facilităţi ar putea-o indemna să fie mai serioasă şi cooperantă în materia sancțiunilor aplicate Iranului pentru a nu ajunge la arma nucleară. Nu înseamnă că Iranul va ataca România – chiar dacă are deja capabilităţile de rachete şi, probabil, ar ajunge în viitor şi la arma atomică dacă e tolerată – dar nici un stat serios nu poate lăsa o asemenea planificare a apărării cetățenilor săi pe seama întâmplării.

– În ce măsură rolul României în regiune devine mai pregnant odată cu amplasarea scutului antirachetă pe teritoriul său?

Profilul strategic al României este într-o creştere fundamentală după Parteneriatul cu SUA, după intrarea în NATO, UE, după rolul său la Marea Neagra, după amplasarea bazelor militare americane în regiune, după prezenţa şi, mai nou, suplimentarea trupelor în Afganistan. Noua decizie marchează într-o măsură mai mare şi creşterea relevanţei părerilor sale şi creşterea capacităţii de proiectare a intereselor sale. Pasul presupune leadership, responsabilitate şi asumarea costurilor aferente, pe lângă beneficiile implicate de acest pas.

– Există şi alte ţări din regiune care ar urma să găzduiască din 2015 componente ale sistemului american antirachetă?

Foarte probabil, dar le vom cunoaşte odată ce negocierile se vor încheia, într-un anunţ similar celui întâmplat în cazul României.

– Ce impact poate avea, în opinia dumneavoastră, această decizie a Bucureştiului asupra raportului de forţe, a stabilităţii şi securităţii din regiune şi, mai cu seamă, asupra Republicii Moldova?

Are un impact major asupra creșterii securității şi stabilităţii în regiune. Nu influențează în mod direct Republica Moldova decât prin valoarea strategică crescută a vecinului său, cu beneficiile şi oportunităţile pe care le reprezintă un asemenea pas. E însa rolul autorităţilor de la Chișinău să utilizeze oportunităţile deschise.

– Consideraţi că amplasarea scutului antirachetă ar putea spori sau diminua şansele de soluţionare a diferendului moldo-rus din Transnistria?

Nu are legătură decât indirect. Oricum nu e un subiect discutabil în viitorul apropiat, ci de la un termen mediu mai departe.

– Cum ar putea influenţa decizia privind scutul antirachetă evoluţia raporturilor României cu Rusia?

România ar putea deveni un partener interesant pentru Rusia, cu un profil mai relevant, de unde şi tentativa de a valorifica, cel mai probabil, această relaţie din partea Federației Ruse. Însă ţine de Moscova să-şi deseneze această prioritate sau nu.

– Domnule profesor, vă mulţumim.


Nu ni s-a dat nimic la Giurgiuleşti. Guvernul minte

Februarie 6, 2010

Domniei Sale,

Domnului Gheorghe Vasilachi,

Preşedinte al raionului Cahul,

Mult stimate domnule Preşedinte,

În ultimele săptămâni, în presa noastră centrală este dezbătută aprins problema înstrăinării teritoriului naţional al Republicii Moldova către statul vecin Ucraina. Oficialii declară că “Republica  Moldova are un Acord cu Ucraina, prin care ţara vecină ne-a oferit 430 de metri din teritoriul său pentru ca prin portul de la Giurgiuleşti să avem ieşire la Dunăre, iar ţara noastră, încă, nu şi-a îndeplinit angajamentul asumat în 1999 privind porţiunea de 7 km de drum de lângă Palanca”. „Şi ucrainenii pot să spună acum că au făcut o cedare atunci când ne-au oferit cei 430 de metri ieşire la Dunăre. Ucraina şi-a respectat angajamentele, dar Republica  Moldova – încă nu.” (premierul Republicii Moldova, conferinţa de presă privind totalurile întâlnirii cu premierul ucrainean Iulia Timoşenko, 23 noiembrie 2009).

Din declaraţia expusă mai sus, reiese că Republica Moldova ar fi obligată să cedeze în compensaţie o parte din teritoriul său naţional pentru că ar fi obţinut conceşii teritoriale 430 de metri din teritoriul naţional al statului ucrainean.

Astfel, Fracţiunea Partidului Popular Creştin Democrat din Consiliul Raional Cahul, vă adresează respectuos rugămintea de a ne pune la dispoziţie, în termenii prescrişi de lege:

1.              o informaţie oficială completă şi exactă privind pretinsele concesii teritoriale ucrainene în regiunea comunei Giurgiuleşti, raionul Cahul inclusiv privind:  data pretinsei concesionări; temeiul legal pentru pretinsa concesionare; actele de predare-primire a terenurilor pretins concesionate, dacă asemenea acte există; numele semnatarilor actelor respective şi mandatul, împuternicirile sau deplinele puteri acordate de autorităţile competente ale statului nostru; includerea sau neincluderea acestor teritorii în intravilanul localităţii Giurgiuleşti; modul de reflectare a acestor pretinse modificări teritoriale pe hărţile administrative, topografice, funciare şi de alt gen ale localităţii Giurgiuleşti şi ale raionului Cahul.

2.              câte un exemplar de copie legalizată administrativ a tuturor documentelor care ar atesta primirea din partea statului vecin a teritoriilor susmenţionate, în cazul în care aceste documente ar exista.

3.              câte un exemplar de copie legalizată administrativ a tuturor hărţilor localităţii Giurgiuleşti întocmite de-a lungul timpului şi păstrate în organele cadastrale ale raionului Cahul.

Vă rugăm, mult stimate domnule preşedinte Gheorghe Vasilachi, să primiţi şi cu această ocazie asigurarea deplinului nostru respect.

Fracţiunea Partidului Popular Creştin Democrat din Consiliul Raional Cahul

Nicolae Nastas

Gheorghe Grecu

Ilie Gîrneţ

Petru Bratu

Mihai Botoşanu

Cahul, 08 decembrie 2009


Acte legate de posibila refacere a podului de la Leova-Bumbăta, pe Prut

Februarie 5, 2010

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.


Mitropolia Basarabiei în Raportul Departamentului de Stat al SUA pe anul 2009

Februarie 5, 2010

Recent, Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii a făcut public „Raportul Internaţional cu privire la libertatea religiei 2009”, raport care, la compartimentul Moldova, cuprinde mai multe referinţe despre situaţia Mitropoliei Basarabiei. Raportul este postat pe pagina de internet a Ambasadei SUA la Chişinău pe adresa http://romanian.moldova.usembassy.gov/irf-ro2009.html. Am selectat câteva pasaje care privesc Mitropolia Basarabiei şi le prezentăm mai jos.

În prima parte a Raportului său, Departamentul SUA apreciază: „Nu există religie de stat, dar Mitropolia Chişinăului se bucură de un tratament preferenţial din partea guvernului. Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove deţine paşaport diplomatic, participă ca unică personalitate religioasă la unele sărbători naţionale şi apare cu regularitate pe prima pagină a ziarelor care sprijină guvernul. Canalele de televiziune proguvernamentale arată cu regularitate vizitele unor înalţi demnitari la bisericile şi mânăstirile Mitropolia Chişinăului. Diverse instituţii, ca şcolile de stat şi spitalele, expun icoane pe pereţi. Guvernul a sprijinit public strângerea de fonduri pentru repararea şi restaurarea mânăstirilor Căpriana şi Curchi. La 28 august 2008, preşedintele Voronin a participat la sfinţirea Mânăstirii Căpriana şi i-a elogiat pe cetăţenii şi „agenţii economici naţionali şi internaţionali,” care au strâns aproximativ 82 de milioane de lei (8 milioane de dolari americani) pentru reconstruirii mânăstirii. La 21 noiembrie 2008, preşedintele a declarat într-un discurs public că mânăstirea Curchi este „un adevărat loc de pelerinaj pentru poporul moldovean” şi a remarcat că repararea şi reconstruirea mânăstirilor sunt „exemple de cooperare între societate, guvern şi Biserică”. În campania electorală, preşedintele Voronin s-a adresat clerului Mânăstirii Condriţa, spunând, pe 22 februarie, că Partidul Comuniştilor (PCRM) este singurul partid care a ajutat Biserica. Afirmând că „Iisus Hristos a fost primul comunist”, a adăugat apoi că PCMR se identifică cu Mitropolia Chişinăului, iar toate celelalte partide – cu Mitropolia Basarabiei.”

Consemnând mai multe incidente produse pe parcursul anului trecut, Raportul Departamentului de Stat reţine că „la 11 aprilie 2009, doi preoţi cetăţeni români, care slujesc în trei parohii ale Mitropoliei Basarabiei din raionul Cahul, au fost opriţi la punctul de frontieră Oancea-Cahul, când au încercat să reintre în ţară pentru a oficia slujba de Paşti. Deşi preoţii aceştia au permis de şedere şi slujesc de mulţi ani, li s-a refuzat intrarea în ţară pe baza prevederilor noilor regulamente, care cer ca cetăţenii români să aibă viză de intrare şi invitaţie de la MAI.” Vom preciza pentru conformitate că este vorba de preoţii Ioan Bâgea (Parohia ortodoxă română Vadul lui Isac) şi Iulian Budescu (Parohia ortodoxă română Manta).

Referindu-se la una dintre cele mai importante chestiuni, cea a succesiunii de drept a Mitropoliei Basarabiei şi a proprietăţilor ei spoliate de regimul sovietic de ocupaţie şi deţinute până în prezent de către stat, Raportul  menţionează: „Disputele dintre Mitropolia Chişinăului şi Mitropolia Basarabiei asupra unor proprietăţi au rămas nerezolvate. Deşi legislaţia prevede restituirea către persoanele exilate sau persecutate politic a proprietăţilor confiscate în timpul regimurilor succesive fascist şi sovietic, prevederile nu se aplică şi la proprietăţile confiscate de la organizaţiile religioase sau de la părţile lor componente în perioada regimurilor succesive nazist şi sovietic. Pe data de 19 martie 2009, Consiliul de Miniştri al Consiliului Europei a decis că guvernul şi-a îndeplinit toate obligaţiile faţă de Mitropolia Basarabiei. Autorităţile locale pot încheia acorduri cu parohiile locale asupra restituirii proprietăţilor Bisericii, dar, în practică, aceste acorduri favorizează Mitropolia Chişinăului aproape întotdeauna. Printre altele, din cauza faptului că guvernul a continuat să refuze retrocedarea către Mitropolia Basarabiei a arhivelor Mitropoliei Basarabiei confiscate în perioada sovietică (1945-1991), aceasta nu a putut prezenta numărul exact al bisericilor pe care le-ar putea reclama ca foste proprietăţi ale Mitropoliei.

La încheierea perioadei din raport, CEDO încă nu se pronunţase cu privire la hotărârea guvernului din 2001 de a declara Mitropolia Chişinăului ca succesoare a Bisericii Ortodoxe Române de dinaintea celui de Al Doilea Război Mondial în toate problemele legate de dreptul de proprietate. Mitropolia Basarabiei s-a plâns că i s-a blocat accesul la documentele care atestă dreptul ei asupra a numeroase proprietăţi. De asemenea, CEDO nu s-a pronunţat nici cu privire la petiţia parohiei Mitropoliei Basarabiei din Floreşti, din octombrie 2006, în care revendică drept de proprietate asupra unei biserici pe care Mitropolia Chişinăului o consideră ca fiind în proprietatea ei.”

Departamentul de Stat al SUA nu a trecut cu vederea nici aspectele privind subtilizarea metodelor de persecuţie îndreptate împotriva Mitropoliei Basarabiei, a credincioşilor şi slujitorilor ei. Astfel, Raportul menţionează: „Spre deosebire de anul precedent, Mitropolia Basarabiei nu a mai semnalat cazuri de verificare a enoriaşilor la slujbele religioase sau a conducătorilor Bisericii în birourile lor. În vara lui 2008, Inspecţia Muncii a efectuat percheziţii în birourile Mitropoliei Basarabiei la cererea lui Vladimir Ţurcan, care era atunci preşedintele Comisiei Parlamentare pentru Problemele Juridice, Numiri şi Imunităţi. Ţurcan şi-a bazat cererea pe informaţii neîntemeiate, care susţineau că Vlad Cubreacov, membru al parlamentului din partea Partidului Popular Creştin Democrat, este angajat al Mitropoliei Basarabiei. Pe 26 decembrie 2007, Mitropolitul Basarabiei Petru Păduraru, care deţine paşaport diplomatic românesc, a fost reţinut timp de două ore la un punct de trecere a frontierei cu România, a fost percheziţionat şi i s-a cerut să semneze o declaraţie că nu transportă droguri. În urma criticilor aduse Mitropoliei Basarabiei de către preşedintele Voronin în decembrie 2007, Mitropolia Basarabiei a raportat că, la scurtă vreme după aceea, ofiţeri de poliţie sau alţi ofiţeri de securitate i-au vizitat, acasă sau în biserică, pe cei mai mulţi dintre preoţii Mitropoliei Basarabiei, avertizându-i că pot fi pedepsiţi pentru „erezii româneşti”. De asemenea, se semnalează că autorităţile le-au spus preoţilor Mitropoliei Basarabiei că părăsirea Mitropoliei Basarabiei şi trecerea lor la Mitropolia Chişinăului le-ar aduce multe avantaje.”

În continuare, aflăm că „pe 9 februarie 2009, Comisia Guvernamentală Permanentă, înfiinţată cu cinci luni înainte pentru executarea hotărârilor CEDO, a cerut guvernului să execute toate hotărârile CEDO luate în favoarea Mitropoliei Basarabiei, dar nu s-au înregistrat progrese privind executarea lor.”

Cât priveşte reacţia misiunii diplomatice americane din Republica Moldova faţă de problematica Mitropoliei Basarabiei, dar şi a altor culte religioase, Raportul precizează: „În februarie 2009, Ambasadorul SUA a oferit cea de a treia recepţie anuală în onoarea libertăţii de credinţă, găzduindu-i deopotrivă pe reprezentanţii unor organizaţii religioase înregistrate şi neînregistrate, inclusiv pe cei ai Mitropoliei Basarabiei (…). A fost al doilea an la rând când niciun reprezentant al guvernului nu a participat. Ambasadorul i-a îndemnat pe participanţi să-şi continue eforturile de promovare a libertăţii şi armoniei religioase. Reprezentanţii Ambasadei continuă să sprijine înregistrarea grupurilor religioase şi obţinerea de permis de înregistrare şi de şedere de către activiştii străini pe tărâm religios în toată ţara.” „Politica dusă de guvernul Statelor Unite Ambasada Statelor Unite şi-a exprimat îngrijorarea la cele mai înalte niveluri ale guvernului cu privire la greutăţile permanente întâmpinate de unele grupuri religioase şi a cerut ca procedura înregistrării să fie clarificată şi simplificată. Între 10 ianuarie şi 1 februarie 2009, patru lideri religioşi moldoveni, reprezentând Mitropolia Basarabiei, două biserici protestante şi credinţa Baha’i, au efectuat un tur al Statelor Unite, sprijinit financiar de guvernul american. Vizitatorii s-au întâlnit cu grupuri religioase şi laice din Statele Unite şi au analizat rolul jucat de grupurile religioase în Statele Unite, în cooperarea interconfesională şi în libertatea de credinţă.”

Ne bucurăm să putem constata că „Raportul Internaţional cu privire la libertatea religiei 2009” publicat de către Departamentul de Stat al SUA nu doar fixează realitatea vie pe care o reprezintă Mitropolia Basarabiei la ora actuală, dar ne dă dreptate în toate punctele pe care le-am susţinut (şi) anul trecut cu referire la adevărata noastră Biserică istorică şi naţională din Republica Moldova.

Putem, de asemenea, constata că în ultima jumătate de an situaţia nu s-a schimbat la principalele capitole (cadrul legislativ şi normativ în vigoare, imunităţile diplomatice ale capului structurii locale a Patriarhiei Moscovei, restituirea arhivelor şi a proprietăţilor bisericeşti spoliate de regimul sovietic de ocupaţie, reflectarea cu regularitate, de către canalele de televiziune proguvernamentale, a vizitelor unor înalţi demnitari la bisericile şi mânăstirile Mitropolia Chişinăului). Privită din punctul de vedere al Mitropoliei Basarabiei şi al intereselor ei legitime, vedem că situaţia nu s-a schimbat pe fond. Chiar dacă avem acum la Chişinău o altă mărie, e limpede că ea poartă aceiaşi pălărie. O pălărie veche, transmisibilă şi blagoslovită bogat de Patriarhia din preajma Kremlinului.


Lista satelor şi oraşelor gemene

Februarie 3, 2010

Pentru localitățile din Țară s-a indicat, între paranteze, județul, pentru cele din RM – raionul (iar abrevierea c/r indică reședința de raion), pentru cele din ținutul Herța, nordul Basarabiei și nordul Bucovinei – (Nord), iar pentru cele din sudul Basarabiei atașat regiunii ucrainene Odesa – (Sud).

Adâncata (Nord) – Adâncata (Botoşani, Dolj, Ialomiţa)

Alexandru cel Bun (Soroca, Sud – 2 localităţi) – Alexandru cel Bun (Iaşi)

Arsa (Bulgară, Sud), Arsa (Germană, Sud) – Arsa (Constanţa), Arsura (Vaslui)

Avrămeni (Râşcani) – Avrămeni (Botoşani), Avrămeşti (Harghita)

Balinţi (Soroca) – Balinţi (Botoşani), Balint (Timiş)

Basarabeasca (c/r) – Basarabi (Suceava, Constanţa, Dolj)

Bâc (Anenii Noi) – Bâcu (Iaşi, Giurgiu)

Băcioi (Ialoveni) – Băcioiu (Bacău)

Bălăneşti (Nisporeni) – Bălăneşti (Neamţ, Bacău, Vrancea, Dâmboviţa, Gorj-2, Olt)

Bălăşeşti (Criuleni, Sângerei) – Bălăşeşti (Galaţi), Bălăceşti (Gorj)

Bălăbăneşti (Criuleni) –Bălăbăneşti (Galaţi)

Bâlca (Sud) – Bâlca (Bacău)

Bălcauţi (Briceni), Bălcăuţii de Jos (Nord) – Bălcauţi (Suceava)

Bălţata (Criuleni) – Bălţata (Bacău), Balţaţi (Iaşi, Vaslui, Olt)

Băneasa (Sud) – Băneasa (Galaţi, Neamţ, Giurgiu, Constanţa, Teleorman)

Băneştii Noi, Băneştii Vechi (Teleneşti) – Băneşti (Suceava, Arad, Giurgiu, Prahova, Vâlcea), Băneşti-Sălcioara (Dâmboviţa)

Bârnova (Ocniţa, Nord) – Bârnova (Iaşi)

Bereşti (Ungheni) – Bereşti (Galaţi, Bacău, Suceava, Vâlcea), Bereşti-Bistriţa (Bacău), Bereşti-Meria (Galaţi), Bereşti-Tazlău (Bacău)

Berezlogi (Orhei) – Berezlogi (Iaşi)

Bisericani (Făleşti), Bisericuţa din Vale (Sud) – Bisericani (Neamţ, Alba, Harghita) – Blindeşti (Ungheni) – Blindeşti (Botoşani)

Bobeica (Hânceşti) – Bobeica (Suceava)

Bogdăneşti (Briceni) – Bogdăneşti (Bacău-3, Botoşani, Iaşi, Suceava, Vaslui-2, Prahova, Vâlcea-3)

Boghenii Noi, Boghenii Vechi (Ungheni) – Bogheşti, Bogheştii de Sus (Vrancea)

Citește în continuare »


Sate şi oraşe gemene de o parte şi de alta a Cortinei europene de Aur. Pledoarie pentru înfrăţire şi parteneriat

Februarie 3, 2010

Iniţiativele de înfrăţire transfrontalieră din ultimele două decenii au fost puţine, sporadice, nu s-au bucurat de încurajări ale factorilor administrativi centrali şi, cu excepţiile cunoscute, nu au fost promovate, cum ar fi meritat, nici în presa noastră „de limbă română”, setoasă mai mult de scandal şi spectacol ori cantonată în abordări păşunist-folclorice.

Nu ai frate – nu ai parte!

Fondurile Uniunii Europene destinate cooperării transfrontaliere pot fi accesate de colectivităţile locale din Republica Moldova doar sub rezerva existenţei unui parteneriat cu alte colectivităţi locale din România. Majoritatea primăriilor de la noi nu depun la Centrul European de Cooperare Transfrontalieră din Iaşi proiecte de finanţare, dat fiind că nu întrunesc condiţia primă şi elementară de a avea parteneri oficiali dincolo de Prut.

O iniţiativă meritorie uitată

Cu 19 ani în urmă, trei entuziaşti, Ion Holban,  Anatol Eremia şi Emil Mândâcanu, publicau în ziarul „Viaţa satului”, în premieră absolută, o Listă a localităţilor cu denumiri identice sau asemănătoare de pe ambele maluri ale Prutului, cuprinzând şi localităţile din sudul şi nordul Basarabiei istorice, precum şi localităţile româneşti din Moldova de peste Nistru. Semnatarii listei lansau atunci una dintre cele mai importante iniţiative, care, realizată fiind, ar fi putut produce efecte pozitive concrete în procesul de strângere a relaţiilor noastre intraetnice şi interstatale. Să cităm puţin din pledoaria celor trei entuziaşti de la Chişinău: „Făcându-se o simplă comparaţie a denumirilor celor peste 1 900 de sate din Basarabia şi Transnistria cu cele circa 13 500 de localităţi de pe teritoriul României, s-a stabilit că mai bine de 800 de aşezări din partea stângă a Prutului au denumiri identice sau foarte asemănătoare cu peste 2 340 de localităţi de cealaltă parte a râului: Bulboaca (Anenii Noi) şi Bulboaca (Vaslui), Costeşti (Râşcani) şi Costeşti (Hunedoara), Petreşti (Ungheni) şi Petreşti (Cluj)… Unele cazuri sunt de-a dreptul surprinzătoare, cum este cel al Sloboziei: 21 de localităţi în Basarabia şi Transnistria şi 37 de localităţi în România! Să ne imaginăm doar: Slobozia în Transnistria şi Slobozia în judeţul Argeş, centrul Munteniei, Lăpuşna în Moldova noastră şi Lăpuşna şi judeţul Mureş, inima Transilvaniei!…” şi „Fără a face apeluri speciale, suntem siguri că în satele noastre se vor găsi mulţi doritori de a intra în contact cu cei de dincolo pentru a coresponda, a se vizita reciproc, a organiza acţiuni comune la nivel de sat, şcoală, familie, a stabili relaţii economice şi culturale directe ş.a.m.d. Nu vă rămâne, dragi prieteni, – ţărani, intelectuali, elevi – decât să manifestaţi iniţiativă şi să scrieţi fraţilor din România, care, sperăm, nu vor întârzia cu răspunsul. Indicaţi pe plic satul şi judeţul respectiv cu menţiunea „Destinatar: Primarul (Directorul şcolii, al liceului etc.)”. Vă dorim succes!” Frumoasă iniţiativă, într-adevăr…

Din păcate însă, cum se întâmplă adesea la noi, la români, toată lumea a salutat iniţiativa, pe când realizarea ei a fost lăsată pe seama altora… Dacă am face o statistică aproximativă, am observa că prea puţine localităţi din Republica Moldova sunt înfrăţite cu sate şi oraşe din România. Şi nu neapărat după criteriul numelui identic sau asemănător, aşa cum sugerau semnatarii Listei despre care vorbim. O evaluare sumară ne arată că doar vreo 100 de primării de dincoace de Prut, dintr-un total de 890 (doar a noua parte!), au încheiat până acum acorduri de înfrăţire şi parteneriat cu primării de dincolo de râul care desparte, dar şi uneşte cele două state ale noastre.

Ne trebuie o Strategie

Abia acum, după ce limita naturală a Prutului a devenit, din 1 ianuarie 2007, frontieră oficială a Uniunii Europene, ne dăm seama cât de util ar fi fost să fi avut nu 100, ci 1000 de acorduri de înfrăţire şi parteneriat cu localităţile din cuprinsul României. Această ratare se explică şi prin faptul că ne-a lipsit (şi ne mai lipseşte încă!) o Strategie Citește în continuare »


CEDO i-a dat câştig de cauză PPCD

Februarie 2, 2010

La 2 februarie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunţat hotărârea Partidul Popular Creştin Democrat (nr. 2) c. Moldovei (cererea nr. 25196/04).

*  *  *

În această cauză, reclamantul este Partidul Popular Creştin Democrat care, la momentul evenimentelor, era reprezentat în Parlament şi se afla în opoziţie.

La 3 decembrie 2003, partidul reclamant a solicitat Consiliului municipal Chişinău autorizarea unei demonstraţii de protest care urma să aibă loc la 25 ianuarie 2004 în piaţa Marii Adunări Naţionale. Organizatorii intenţionau să-şi exprime punctul de vedere cu privire la funcţionarea instituţiilor democratice din Moldova, respectarea drepturilor omului şi conflictul transnistrean.

La 20 ianuarie 2004, Consiliul municipal Chişinău a respins cererea partidului reclamant, pe motiv că dispunea de probe convingătoare că, pe durata demonstraţiei, urmau a fi manifestate chemări la agresiune, ură etnică şi violenţă publică.

La 23 ianuarie 2004, Curtea de Apel Chişinău a respins cererea de chemare în judecată a reclamantului privind anularea deciziei Consiliului municipal Chişinău. Instanţa a constatat că refuzul Consiliului municipal era justificat, deoarece prospectele răspândite de reclamant conţineau sloganuri ca „Jos regimul totalitar al lui Voronin” şi „Jos regimul de ocupaţie al lui Putin” şi că aceste sloganuri constituiau chemare la răsturnarea violentă a regimului constituţional şi la ură faţă de poporul rus. Instanţa a menţionat că, pe durata unei demonstraţii anterioare organizată de partidul reclamant împotriva prezenţei militare a Rusiei în Transnistria, protestatarii au dat foc unei fotografii a preşedintelui Federaţiei Ruse şi drapelului rus. La 21 aprilie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău şi a menţinut hotărârea din 23 ianuarie 2004.

În faţa Curţii, partidul reclamant a pretins violarea art. 11 CEDO (libertatea de întrunire) pe motiv de refuz al Consiliului municipal Chişinău de a autoriza demonstraţia din 25 ianuarie 2004.

Partidul reclamant a susţinut că ingerinţa în dreptul său la libertatea întrunirilor nu a urmărit un scop legitim şi nu a fost necesară într-o societate democratică.

Guvernul a acceptat că a avut loc o ingerinţă în dreptul reclamantului garantat de art. 11 CEDO, însă această ingerinţă a fost prevăzută de lege, şi anume de Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, a urmărit un scop legitim şi a fost necesară într-o societate democratică.

Părţile susţin în comun, şi Curtea este de acord, că decizia de a respinge cererea partidului reclamant cu privire la organizarea întrunirii din 25 ianuarie 2004 a constituit „un amestec al autorităţii publice” în dreptul reclamanţilor la libertatea de întrunire garantată de para. 1 al art. 11 CEDO. O astfel de ingerinţă reprezintă o violare a art. 11 CEDO doar dacă este „prevăzută de lege”, urmăreşte un scop sau scopuri care sunt legitime conform paragrafului 2 al acestui articol şi este „necesară într-o societate democratică” pentru atingerea acestui scop sau scopuri.

Părţile nu au contestat faptul că ingerinţa a fost legală în sensul art. 11 CEDO. În acelaşi timp, ele nu au căzut de acord în ceea ce priveşte dacă ingerinţa a urmărit un scop legitim. Din motivele expuse mai jos, Curtea nu consideră necesar să decidă această chestiune şi se va axa asupra proporţionalităţii ingerinţei.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 11 CEDO. Curtea a notat că, la momentul evenimentelor, PPCD era un partid parlamentar de opoziţie minoritar, care deţinea aproximativ zece procente din locurile din Parlament, în timp ce Partidul Comuniştilor, care era majoritar, avea aproximativ şaptezeci de procente din locuri. Ingerinţa se referă la o întrunire la care partidul reclamant intenţiona să protesteze împotriva presupuselor abuzuri antidemocratice comise de Guvern şi împotriva prezenţei militare a Rusiei în Transnistria. Având în vedere interesul public privind libera exprimare asupra acestor subiecte şi faptul că partidul reclamant se afla în opoziţie, Curtea consideră că statul avea o marjă de apreciere limitată.

Curtea a notat că Consiliul municipal Chişinău şi instanţele de judecată au considerat că sloganurile „Jos cu regimul totalitar al lui Voronin” şi „Jos cu regimul de ocupaţie al lui Putin” constituiau o chemare la răsturnarea violentă a regimului constituţional şi la ură faţă de poporul rus şi instigare la război împotriva Rusiei. Curtea a notat că astfel de sloganuri trebuie să fie privite ca o manifestare a insatisfacţiei li a protestului şi nu este convinsă că acestea pot fi, în mod rezonabil, considerate chemare la violenţă, chiar dacă ar fi fost însoţite de arderea drapelelor sau a fotografiilor liderilor ruşi. Prin urmare, Curtea nu a fost convinsă că motivul de mai sus invocat de autorităţile naţionale la refuzarea autorizării demonstraţiei poate fi considerat relevant şi suficient în sensul art. 11 CEDO.

În deciziile lor, autorităţile naţionale s-au referit şi la riscul confruntărilor între protestatari şi susţinătorii partidului de guvernământ. Curtea a considerat că, chiar dacă, teoretic, exista un asemenea risc, era sarcina poliţiei de a asigura ordinea publică. În orice caz, acest motiv nu poate fi considerat relevant şi suficient în sensul art. 11 CEDO.

Curtea a notat că partidul reclamant a organizat în 2002 numeroase proteste care au fost paşnice şi nu s-au soldat cu confruntări. În aceste circumstanţe, Curtea a conchis că nu a existatu chestiuni care să sugereze că organizatorii intenţionau să tulbure ordinea publică sau să provoace o confruntare cu autorităţile.

Curtea a conchis că ingerinţa nu a corespuns unei necesităţi sociale imperioase şi, astfel, nu era necesară într-o societate democratică. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 11 al Convenţiei.

Partidul reclamant a pretins EUR 3,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1,098.05 cu titlu de costuri şi cheltuieli. Curtea a acordat partidului reclamant EUR 3,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către Vitalie NAGACEVSCHI, care, la momentul reprezentării, era avocat în Chişinău.


PPCD a câştigat astăzi un nou proces la CEDO

Februarie 2, 2010

083

02.02.2010

Communiqué du Greffier

Arrêt de chambre1

Parti populaire démocrate-chrétien c. Moldova (no 2) (requête no 25196/04)

Interdiction injustifiée d’une manifestation organisée
par un parti d’opposition

A l’unanimité :

Violation de l’article 11 (liberté de réunion et d’association)

de la Convention européenne des droits de l’homme

Principaux faits

Le requérant, le Parti populaire démocrate-chrétien (le «PPDC»), est un parti politique représenté au Parlement de la République de Moldova qui, à l’époque des faits, se trouvait dans l’opposition.

En décembre 2003, le parti requérant demanda l’autorisation d’organiser une manifestation devant les bâtiments du gouvernement le 25 janvier 2004 dans le but d’exprimer ses opinions sur le fonctionnement des institutions démocratiques en Moldova. Le conseil municipal rejeta sa demande au motif qu’une telle manifestation inciterait la population à une guerre d’agression, à la haine ethnique et à la violence publique. Les tribunaux rejetèrent les recours formés par la suite par le parti requérant, déclarant que l’interdiction de la manifestation était justifiée puisque les dirigeants de ce parti avaient par le passé brûlé un drapeau russe et une effigie du président russe, et distribué des tracts contenant des slogans comme «A bas le régime totalitaire de Voronine» et «A bas le régime d’occupation de Poutine», ce qui, selon les cours nationales, appelait à un renversement par la violence du régime constitutionnel du pays.

Griefs, procédure et composition de la Cour

Invoquant l’article 11, le parti requérant se plaignait de s’être vu interdire d’organiser une manifestation.

La requête a été introduite devant la Cour européenne des droits de l’homme le 26 mai 2004.

L’arrêt a été rendu par une chambre de sept juges composée de:

Nicolas Bratza (Royaume-Uni), président,
Lech Garlicki (Pologne),
Ljiljana Mijović (Bosnie-Herzégovine),
David Thór Björgvinsson (Islande),
Ján Šikuta (Slovaquie),
Päivi Hirvelä (Finlande),
Mihai Poalelungi (Moldova), juges,


et Fatoş Aracı, greffière adjointe de section.

Décision de la Cour

La Cour rappelle que les partis politiques jouent un rôle essentiel dans le bon fonctionnement de la démocratie. Étant donné l’intérêt public qu’il y avait à permettre la libre expression sur le fonctionnement des institutions démocratiques dans le pays et que le parti requérant se trouvait dans l’opposition à l’époque des faits, seuls des motifs convaincants et impérieux pouvaient justifier des restrictions à sa liberté de réunion.

Les slogans contenus dans les tracts du parti auraient dû être compris comme l’expression d’une opinion, d’un mécontentement et d’une protestation au sujet d’une question présentant un intérêt public majeur et non comme un appel à la violence, même si des drapeaux et des effigies de chefs d’Etat avaient été brûlés.

Les autorités ont invoqué le risque que les manifestants ne provoquent des heurts pour justifier l’interdiction de la manifestation. Cela n’est toutefois pas suffisant. En effet, la police a pour rôle de s’interposer entre deux groupes de manifestants afin de faire respecter l’ordre public ; or, par le passé, les manifestations organisées par le parti requérant s’étaient toujours déroulées dans le calme.

Dès lors, il y a eu violation de l’article 11.

En vertu de l’article 41 de la Convention (satisfaction équitable), la Cour alloue au parti requérant 3 000 euros (EUR) pour dommage moral et 1 000 EUR pour frais et dépens.

***

L’arrêt n’existe qu’en anglais. Rédigé par le greffe, ce communiqué ne lie pas la Cour. Les arrêts de la Cour peuvent être consultés sur le site Internet de celle-ci (http://www.echr.coe.int).


Ruşii despre români. 1840

Februarie 2, 2010

Din când în când autorităţile Rusiei au mai spus şi adevărul despre români.  Vedeţi aici  originalul rusesc şi traducerea  românească ale pasajului încadrat în chenarul roşu: „Moldova şi Valahia sunt ţări locuite de un popor care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credinţă, în pofida separaţiei lor pe plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună: au suferit împreună de-a lungul secolelor, purtând aceeaşi cruce grea, iar acum sorb o nouă viaţă din acelaşi izvor dătător de viaţă. Ele au acelaşi trecut, acelaşi prezent şi, bineînţeles – acelaşi viitor!” („Despre situaţia învăţământului în Principatele Moldovei şi Valahiei” în Revista Ministerului Instrucţiunii Publice, fasculul 29, secţiunea IV,  Petersburg, 1840, pagina 7).