Republica Moldova, harta anamorfică

Martie 28, 2010

Anamorfică? Ce-o fi însemnând anamofrică? Anamorfic vine de la anamorfoză, un cuvânt împrumutat din franceză, care, la rândul ei, l-a lansat în circuit, se ştie exact, în anul 1751. La noi a ajuns mai târziu, în prima jumătate a secolulului XX. La origine cuvântul este însă grecesc şi suna astfel: anamorphonn. Ca să pătrundem sensul cuvântului, va trebui să arătăm că acesta este unul compus din formanţii ana (din nou) şi morphe (formă). Anamorfoza este, deci, redarea într-o formă nouă, de regulă neobişnuită, a ceva cunoscut în formă clasică. Ultima ediţie tipărită a DEX-ului nu atestă cuvintele anamorfoză şi anamorfic. Cu toate acestea, ele sunt adoptate, cu drept deplin de cetate, în limba română. Cele două cuvinte au pătruns şi în majoritatea limbilor europene.

Această hartă alăturată a Republicii Moldova este una anamorfică. Ea porneşte de la harta geografică, cu care s-a obişnuit ochiul oricui, ca să ne înfăţişeze, dintr-o dată, imaginea cantitativă a corpului nostru social. Astfel, ea ne descoperă anatomia trupului Republicii Moldova, alcătuit din circa 4 milioane de particule indivizibile. Teritoriile şi localităţile capătă o altă formă decât ceea ce ne-am fi putut imagina şi ne prezintă, structurat, ponderea lor demografică reală. Această hartă anamorfică nu este o hartă deformată, o oglindă strâmbă a populaţiei noastre, ci pur şi simplu o hartă diferită.

Primul lucru care ni se aruncă izbitor în ochi sunt inegalităţile sau disproporţiile concentraţiilor de oameni de la o zonă geografică la alta. Ponderea oraşelor şi satelor relevă disproporţii evidente şi atestă un accentuat proces de dezurbanizare continuă: 46% de orăşeni în 1989 şi 39% în 2004, populaţia de la sate reprezentând 54% în 1989 şi 61% în 2004. Aglomeraţiile urbane care se evidenţiază pe această hartă sunt Chişinăul, Bălţiul, Rezina şi Râbniţa, Tighina şi Tiraspolul, dar şi Cahulul, Soroca, Orheiul şi Ungheniul. Acestea sunt cele mai importante dintre cele 66 de localităţi ale noastre cu statut de oraş. De remarcat că multe dintre aceste 66 de localităţi sunt oraşe doar cu numele, fiind în realitate nişte aglomeraţii rurale mai mari, de multe ori fiind cazul să vorbim despre pseudourbanizare în loc de urbanizare veritabilă. Oraşele mari sunt patru: Chişinău, cu 780 de mii de locuitori, Tiraspol, cu 159 mii de locuitori, Tighina, cu 138 mii de locuitori şi Bălţi, cu 127 mii de locuitori. Construcţia demografică a ţării se prezintă ca fiind destul de disproporţionată sau distrofică: capitalei îi revine circa un sfert din întreaga populaţie a ţării. În condiţiile în care gradul de urbanizare a Republicii Moldova se situează la 39%, ţara noastră rămâne cea mai rurală din cele 48 de state europene. Lipsa de omogenitate demografică sub aspect geografic ar trebui să le dea mult de gândit responsabililor de politicile statului în domeniu. Gradul de urbanizare (69% populaţie urbană şi 31% populaţie rurală) a părţii transnistrene a Republicii Moldova îl depăşeşte aproape de două ori pe cel al părţii ei basarabene (39% populaţie urbană şi 61% populaţie rurală), fapt datorat (şi) politicilor aplicate în perioada sovietică.

O primă concluzie se impune. Neomogenitatea repartiţiei teritoriale actuale a populaţiei şi dezechilibrele dintre numărul de locuitori din sate faţă de cei din oraşe, lipsa unor centre urbane pe întreg teritoriul ţării, cu capacitate sporită de atracţie şi absorbţie a excedentului de braţe de muncă de la ţară, obligă factorii de decizie din stat să prevadă politici de dezvoltare a mai multor oraşe care să atragă surplusul de populaţie de la sate, oferindu-i acesteia oportunităţi reale de stabilire şi angajare în câmpul muncii la oraş. Altminteri, acest excedent de populaţie rurală, negăsindu-şi nici un rost în oraşele Basarabiei, ia calea străinătăţii, de foarte multe ori pentru totdeauna.

Chişinăul a crescut în perioada sovietică prin aportul de populaţie aluvionară din toate colţurile fostei URSS, mai cu seamă din Federaţia Rusă şi Ucraina, dar şi prin stabilirea în capitală a elementului autohton românesc provenind din aria rurală. Componentele etnice, cu aspectele lor lingvistice şi socio-culturale, nu sunt de neglijat. Astfel, dacă în interbelicul românesc populaţia alohtonă (în special de origine rusă şi evreiască) a fost preponderentă în Chişinău (ca şi în celelalte mari oraşe ale Basarabiei), o structură etno-demografică menţinută şi de-a lungul aproape întregii perioade sovietice, datele recensământului general al populaţiei din Republica Moldova atestă pentru prima oară în istoria capitalei noastre o precumpănire a elementului autohton românesc, cu o pondere de circa 80 la sută şi cu tendinţă de consolidare. Aceeaşi tendinţă se observă şi în cazul municipiului Bălţi, care în 2004, a înregistrat, de asemenea pentru prima oară în istoria localităţii, o cotă de 54%, în creştere de la 42%, cât a atestat ultimul recensământ sovietic din anul 1989. Cazul municipiului Bălţi relevă o creştere de 12% a elementului etnic autohton timp de 15 ani, ceea ce înscrie acest municipiu într-o tendinţă generală la scară naţională. Vom reţine în context şi faptul că una dintre comunităţile etnice alogene şi reprezentative numeric din Republica Moldova, anume comunitatea rusă, are cel mai mare grad de urbanizare, peste 90% dintre reprezentanţii acestei etnii locuind în oraşe.

Aşa cum Republica Moldova nu există izolat şi este bine contextualizată, propunem atenţiei cititorilor noştri şi hărţile anamorfice ale celor doi vecini: România şi Ucraina, dar şi harta anamorfică a Federaţiei Ruse.

Harta anamorfică a României arată o distribuţie demografică dintre cele mai echilibrate în Europa, capitala Bucureşti având o pondere uşor peste 10% raportat la ansamblul corpului social al ţării. Pentru comparaţie vom aminti că Budapesta concentrează, cu peste 2 milioane de locuitori, circa 25% din populaţia Ungariei, al doilea oraş ca mărime al ţării fiind Debreţinul cu circa 200 de mii de locuitori. Totodată, o centură de oraşe mari ale României, cu statut de municipiu, având în jur de 300 de mii de locuitori şi repartizate uniform în întreaga ţară, se prezintă ca adevărate zone metropolitane şi piloni demografici de rezistenţă ai construcţiei statului. Aceste oraşe sunt: Constanţa, Iaşi, Constanţa, Galaţi, Timişoara, Cluj-Napoca, Craiova, Braşov. Ploieşti, Brăila şi Oradea sunt de asemenea oraşe din categoria I a municipiilor din România, cu o populaţie în jur de 200 de mii de locuitori. România cuprinde astăzi 323 de oraşe, dintre care 27 cu o populaţie peste 100 de mii de locuitori.

Ucraina are 457 de oraşe, dintre care 54 cu o populaţie peste 100 de mii de locuitori. Ponderea populaţiei urbane din Ucraina reprezintă 68%, iar a celei rurale – 32%. Cea mai rurală, dar şi rarefiată demografic zonă a Ucrainei, după cum se vede şi din harta anamorfică alăturată, este Bugeacul, adică sudul Basarabiei istorice (fostele judeţe Ismail, Cetatea Albă şi părţi ale judeţelor Cahul şi Tighina) cu o suprafaţă de 13 106 kilometri pătraţi între faţada basarabeană înstrăinată a Mării Negre şi fluviile Dunărea şi Nistru. Populaţia din această regiune istorică a Basarabiei, ataşată arbitrar şi artificial regiunii Odesa, reprezintă, potrivit datelor ultimului recensământ general al populaţiei din Ucraina, un total de 481 014 locuitori grupaţi în 176 de primării organizate, la rândul lor, în 9 raioane: Arciz, Bolgrad, Cetatea Albă, Chilia, Ismail, Reni, Sărata, Tarutin şi Tatarbunar.

Federaţia Rusă, marea şi încă temuta pentru mulţi ţară din răsărit, ne înfăţişează, prin harta sa anamorfică, unul dintre cele mai mari dezechilibre demografice din lume. Principalele concentraţii ale populaţiei acestei ţări le revin oraşelor şi regiunilor din partea europeană a ţării. În Federaţia Rusă există 1095 de oraşe, dintre care 11 au o populaţie de peste 1 milion de locuitori, 23 – între jumătate de milion şi 1 milion, 41 –  între 250 de mii şi 500 de mii, 93 – între 100 de mii şi 250 de mii, 160 – între 50 de mii şi 100 de mii, iar 732 – sub 50 de mii de locuitori. Moscova, capitala ţării numără oficial 10,5 milioane, iar Sankt Petersburgul, al doilea oraş al ţării – 4,5 milioane de locuitori. Totodată, necuprinsa întindere de dincolo de munţii Urali, întreaga Siberie, numără circa 30 de milioane de locuitori (de trei ori cât populaţia Moscovei!) dintr-un ansamblu de 142 de milioane. Siberiei de Răsărit şi Orentului Îndepărtat le revin împreună doar 8 milioane de locuitori (dublul populaţiei Republicii Moldova), dintre care 1 milion îl reprezintă popoarele autohtone (bureat-mongoli, iakuţi, tunguşi, hakaşi, ciukci şi alţii). Trebuie să luăm în calcul că această parte foarte slab populată a Rusiei este supusă unei presiuni demografice puternice dinspre sudul chinez şi medio-asiatic, ceea ce poate comporta mutaţii etno-civilizaţionale sensibile. Harta anamorfică a Federaţiei Ruse scoate în evidenţă şi concentraţia demografică din Caucazul de Nord, regiune unde balanţa dintre elementul etnic rusesc şi elementele etnice neruse şi autohtone înclină puternic în favoarea acestora din urmă, cu tendinţă de accentuare.

De ce prezentăm aceste hărţi, care surprind adevăratul tablou demografic al Republicii Moldova, al statelor vecine şi al Federaţiei Ruse? Pentru că procesele demografice interne dintr-o zonă sau alta a lumii conduc în mod natural la mutaţii politice cu potenţial de zguduire şi reaşezare a tabloului politic şi de reconfigurare a hărţilor politice.

Majoritatea sovietologilor din lume au pus faptul prăbuşirii URSS pe seama fenomenelor de natură geopolitică, economică sau ideologică. Puţini sunt însă cei care au reţinut argumentele de natură demografică. Ultimul recensământ sovietic din 1989 ne arată că, după un îndelungat proces demografic acumulativ, URSS a făcut implozie atunci când populaţia republicilor captive periferice s-a egalat cu populaţia Federaţiei Ruse. URSS s-a prăbuşit sub propria greutate demografică. Cumpăna demografică s-a mişcat decenii la rând spre punctul de echilibru, după care s-a înclinat în favoarea periferiilor neruse. Acest factor obiectiv nu poate fi neglijat de nici un cercetător atent al istoriei spaţiului ex-sovietic.

Creşterea sau declinul unei ţări trebuie pus în directă legătură cu schimbările cantitative şi calitative a potenţialului ei uman. Natalitatea scăzută, mortalitatea ridicată, emigraţia galopantă, îmbătrânirea populaţiei, lipsa unor politici sociale şi economice adecvate, de natură să determine o reconfigurare pozitivă a situaţiei demografice a Republicii Moldova, ne conduc la trista concluzie că peste câţiva ani vom avea în faţă un peisaj demografic basarabean cu mult mai sumbru şi mai dezechilibrat decât cel actual. Ca acest fapt să nu se întâmple, va trebui să încercăm cu toţii (clasă guvernantă, actori politici, administraţie locală, parteneri externi) să privim această ţară nu doar ca pe un spaţiu, ca pe o întindere teritorială, ci ca pe o lume prost tocmită până acum. Până a observa teritoriul ţării, trebuie să privim atent spre oamenii ei şi spre ceea ce se întâmplă cu ei, pentru a şti exact ce politici socio-demografice anume trebuie elaborate şi de realizate în propria noastră casă.


FILAT + PASAT = LUCINSCHI sau De ce nu avem nevoie de referendum pentru ca religia să fie predată în şcoală

Martie 27, 2010

În ultimul timp este mediatizată tot mai intens chestiunea predării religiei în şcoală. Chestiunea este veche şi răspunde unei necesităţi reale. Ceea ce a surprins o parte a opiniei publice este faptul că pentru a promova ideea sau pentru a propti imaginea structurii locale a Patriarhiei Ruse de la Moscova au ieşit subit la rampă mai multe personaje care nu au arătat înainte  un interes  constant pentru Ortodoxie şi nici nu au excelat în virtuţile creştine: doi foşti capi ai serviciilor secrete, Valeriu Pasat şi Anatol Plugaru, Valeriu Pleşca, Victor Josu, Vladimir Filat. Capul de listă este bineînţeles Valeriu Pasat, omul care este ceva mai mult decât un prieten intim al mitropolitului Vladimir. Fostul securist nr. 1 şi angajat al gigantului energetic rusesc „RAO EES” al lui Anatoli Ciubais a devenit brusc un mare atlet al Ortodoxiei.

Potrivit unui comunicat de presă al Mitropoliei Chişinăului şi a „întregii Moldove” (Patriarhia Moscovei), la 15 martie 2010, mitropolitul Vladimir Cantarean, a convocat de urgenţă toţi preoţii din câteva protopopiate ale eparhiei sale pentru a alinia Biserica „iniţiativei domnului Valeriu Pasat cu privire la studierea Bazelor Ortodoxiei în instituţiile preuniversitare de învăţământ”. Preoţii din trei protopopiate (Ialoveni, Rezina şi Şoldăneşti), veniţi cu tema bine pregătită de acasă, i-au prezentat mitropolitului Vladimir un soi de memoriu, din care vom cere cititorilor îngăduinţa să spicuim câteva pasaje. Aşadar, „Având în vedere iniţiativa domnului Valeriu Pasat cu privire la includerea în curriculumul naţional a Bazelor Ortodoxiei ca obiect de studiu obligatoriu pentru instituţiile preuniversitare de învăţământ, clerul Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove nu poate decât să-şi manifeste susţinerea pentru această propunere sănătoasă şi necesară atât din punct de vedere moral, cât şi social (…) În acelaşi timp suntem bucuroşi de faptul că asemenea gen de iniţiative vin şi din partea laicatului, în persoana domnului Valeriu Pasat, care vine cu propunerea către Legislativul Republicii Moldova de organizare a unui referendum naţional în cadrul căruia cetăţenii ţării noastre să-şi poată exprima opţiunea referitor la introducerea în programele învăţământului preuniversitar a obiectului „Bazele Ortodoxiei”. (…) De notat că domnul V. Pasat vine către deputaţii Parlamentului cu o serie de argumente indubitabile, acestea fiind de ordin moral, istorico-identitar, didactic-educaţional, constituţional-legislativ şi politic”.

Această reuniune era de prisos, din moment ce cu aproximativ o lună înainte, mai exact la 18 februarie 2010, mitropolia Chişinăului emisese un alt comunicat oficial, intitulat „Mitropolia Moldovei susţine demersul dlui Valeriu Pasat privind introducerea Bazelor Ortodoxiei în instituţiile preuniversitare”, comunicat care ne oferă o rarisimă mostră de servilism şi complicitate politică şi pe care îl vom cita aici integral, respectând originalul: „Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove cu plăcută surprindere a aflat despre curajosul demers al Domnului Valeriu PASAT, adresat Parlamentului Republicii Moldova în vederea organizării unui referendum naţional pentru obţinerea dreptului definitiv şi cu vot al poporului de a introduce în programele învăţământului preuniversitar (curriculumul şcolar) a obiectului „Bazele Ortodoxiei”. Autorul Scrisorii Deschise a invocat un şir de argumente juste atât de ordin moral, didactic-educaţional, istorico-identitar, constituţional-legislativ cât şi politic care fac imposibilă o decizie negativă asupra celor solicitate în demers. Este îmbucurător faptul că Domnul Valeriu PASAT a subliniat cu hotărâre că societatea poate fi considerată sănătoasă numai atunci când îşi întemeiază existenţa pe valorile moralităţii, or pentru poporul Moldovei morala întotdeauna a fost inseparabilă de Ortodoxie. Această scrisoare deschisă, pe care o vom susţine prin implicarea tuturor mijloacelor ce sunt la dispoziţia Bisericii, ne încurajează odată în plus şi revarsă o nouă rază de lumină asupra problematicii, rezolvarea căreia parcă deja devenise imposibilă, deoarece s-au scurs două decenii, timp în care statul „n-a făcut un lucru pe care, pur şi simplu, era dator să-l facă: n-a introdus predarea Ortodoxiei ca obiect de studiu în programul şcolar.” Implicarea Bisericii o vedem prin mobilizarea tuturor mijloacelor acestei instituţii divino-umane: episcopat, cler şi bineînţeles factorul majoritar eclesiastic – poporul binecredincios. Un imbold în plus îl considerăm apariţia de sub tipar a monografiei aceluiaşi autor – colecţie de documente care pentru totdeauna scot de sub paravanul prigoanei adevărul despre Ortodoxia din Moldova, fapt ce ne determină să considerăm că Ortodoxia a fost nu doar un refugiu spiritual sau alinare sufletească, ci un adevărat pilon dar şi un factor identitar care la fel ca şi limba, deşi din alt unghi de vedere, ne-a permis să supravieţuim ca popor.

În scrisoarea sa deschisă despre care pomeneşte structura condusă de mitropolitul Vladimir Cantarean, Valeriu Pasat le spune parlamentarilor: „La fel ca Domniile Voastre, sunt şi eu la curent cu faptul că, în prezent, problema predării religiei în şcoală a revenit pe ordinea zilei, că ministerul de resort întreprinde anumiţi paşi în acest sens. Problema, s-ar părea, se află în curs de soluţionare, şi sunteţi în drept să întrebaţi: pentru ce, în acest caz, este nevoie de referendum? Personal, admit că astăzi există în Parlament o majoritate cu şanse să voteze “pro” predarea Ortodoxiei în şcoală. Dar formulez, la rându-mi, şi eu o întrebare: dar dacă mâine Republica Moldova se pomeneşte cu o altă majoritate parlamentară – căci aşa-i în democraţie, puterea se schimbă – dacă vin la putere alţi politicieni, cu viziuni ateiste sau seculariste, atunci ce ne facem? Dacă vine un alt ministru la educaţie, ce se va întâmpla cu predarea religiei în şcoală? Convingerea mea profundă este că o problemă care ţine de starea morală a societăţii, de identitatea noastră comună – şi a liberalilor, şi a liberal-democraţilor, şi a democraţilor, şi a social-democraţilor, şi a comuniştilor, şi a anticomuniştilor – nu trebuie să depindă de adierea vânturilor politice. În problema dată cuvântul decisiv trebuie să aparţină nu politicienilor, ci poporului. Dacă pretindem că trăim în democraţie, anume poporul trebuie să fie acela care să spună “Da” introducerii obiectului “Bazele Ortodoxiei” în programul învăţământului şcolar. S-o spună prin intermediul unui referendum la scară naţională. Iar de faptul că poporul va spune un “Da” ferm eu nu mă îndoiesc nici pentru o clipă. Pentru că ştiu cu siguranţă un lucru – îl ştiu din sute de documente care ţin de o perioadă istorică extrem de dificilă pentru Ortodoxie, perioadă plină de obstacole şi suferinţe pentru credincioşi – ştiu că poporul nostru este un popor ortodox. După acest referendum politicienii, indiferent din ce partide vor face ei parte, vor fi obligaţi să respecte voinţa poporului. Fiindcă aşa zice Constituţia ţării. Iar Constituţia trebuie respectată.

Pe de altă parte, premierul Vladimir Filat nu a prididit să se avânte în abordarea subiectului, având mai multe întâlniri de taină, publice şi oficiale cu mai mult ca prietenul intim al lui Valeriu Pasat, mitropolitul Vladimir.  Presa afiliată guvernului şi site-ul mitropoliei Chişinăului ne-au informat copios în această privinţă. De formă, premierul l-a consultat şi pe mitropolitul Basarabiei, Petru Păduraru, care, în mod firesc, s-a arătat favorabil introducerii cursului de religie în şcolile de stat, însă doar ca urmare a unor decizii administrative ale guvernului şi ministerului Educaţiei şi în nici un caz în urma unui referendum la care să participe şi ateii şi persoanele eterodoxe. Există mai multe indicii şi elemente care certifică faptul că mitropolitul Vladimir Cantarean acţionează în toată această vânzoleală, stârnită în jurul problemei religiei în şcoală, ca om de legătură între Valeriu Pasat şi Vladimir Filat şi vom arăta mai jos cum anume şi de ce, precum şi căror scopuri reale serveşte.

Să mergem însă mai departe. La 26 martie 2010 postul Pro TV din Chişinău ne anunţa că “Valeriu Pasat vrea referendum pe problema predării obligatorii a religiei în şcoli” şi că “Fostul director al SIS face parte dintr-un grup de iniţiativă care a prezentat şi un proiect de lege în acest sens. Ministerul Educaţiei pledează, însă, pentru un curs opţional de religie şi se arată sceptic faţă de reuşita iniţiativei lui Valeriu Pasat. Pentru a organiza referendumul, grupul de iniţiativă din care face parte şi Pasat a elaborat şi un proiect de lege care a fost deja prezentat Parlamentului şi Ministerului Educaţiei. Elevii şi părinţii consideră că religia nu trebuie să fie predată în mod obligatoriu. Potrivit lui Pasat, grupul de iniţiativă este format din 2500 de persoane din toate raioanele ţării. Până la sfârşitul lunii propunerea va fi prezentată CEC-ului care timp de 10 zile va accepta sau nu iniţiativa de desfăşurare a unui referendum. Ulterior, pentru ca plebiscitul să poată avea loc, grupul de iniţiativă trebuie să colecteze cel puţin 340 de mii de semnături. Pasat este sprijinit de Mitropolia Moldovei, în timp ce Mitropolia Basarabiei consideră că obiectul trebuie sa fie opţional.” Vom preciza că picătura de otravă strecurată de cei de la Pro TV în ultima frază a ştirii este un element vădit de manipulare, întrucât Mitropolia Basarabiei a susţinut dintotdeauna, a cerut şi va cere în continuare introducerea, pe cale administrativă, a religiei ca materie obligatorie de studiu în şcoli, cu diferenţa că se opune scoaterii chestiunii la referendum, ca instrument plebiscitar menit să transforme Biserica în actor politic, atrăgând-o pe terenul riscant al propagandei şi polemicilor contradictoriii pe marginea subiectului şi, în definitiv, tulburând liniştea Bisericii prin împărţirea credincioşilor în tabere adverse. Reţinem în context că religia este predată obligatoriu sau opţional în 46 din cele 48 de state europene şi nicăieri predarea acestei materii nu a fost introdusă în urma referendumurilor naţionale.

Două sunt ideile de reţinut din toate extrasele ample ale acestor documente şi ştiri: 1. Valeriu Pasat, omul dintotdeauna al lui Petru Lucinschi şi al serviciilor secrete ruse, este prezentat ca principalul izvor de voinţă în chestiunea predării religiei în şcoli, un fel de figură centrală şi părinte al Ortodoxiei locale, în gura căruia îşi ţine privirile mitropolitul Vladimir şi toţi cei împreună cu el; 2. Referendumul naţional este privit ca metodă politică ultimativă şi singură de soluţionare a chestiunii.

Nimic nou sub soare. Problema este cu mult mai simplă decât ne-o înfăţişează o anumită parte a presei şi personajele implicate. Asistăm la un caz banal de instrumentare a religiei în scopuri politice. Adevăratele mize ale acţiunii lansate de fostul şef al serviciului secret, în strânsă coordonare cu mitropolitul Vladimir şi premierul Filat, ţin de perspectiva alegerilor parlamentare anticipate. Mai simplu, chestiunea predării religiei în şcoli şi referendumul dorit trebuie să servească drept trambulină de lansare a unui nou partid politic pe scena locală. Un partid de extracţie sau filiaţie ortodoxă, blagoslovit de mitropolia „întregii Moldove”, complementar partidului condus de premierul Filat. Ţinând cont de legăturile vechi, strânse şi permanente ale mitropolitului Vladimir cu oamenii serviciilor secrete, planul unui partid politic de extracţie ortodoxă capătă contururi clare şi ne arată originile sale.

Planul de creare a unui asemenea partid cuprinde toate elementele clasice pentru astfel de situaţii: acumularea de capital pozitiv de imagine prin exploatarea sentimentului religios al populaţiei şi supralicitarea subiectului religiei în şcoală; rodarea personajelor care vor fi scoase în faţă în momentul lansării partidului; crearea unei reţele de oameni antrenaţi iniţial în organizarea referendumului, care să constituie apoi osatura noii structuri politice; contactul, „atingerile” repetate sau „încălzirea” alegătorilor  (cu ocazia colectării de semnături, a referendumului propriu-zis şi a bombardamentului mediatic deja lansat); implicarea structurilor bisericeşti din subordinea mitropoliei (eparhii, protopopiate, parohii) şi a clerului ca vehicule ale ideii.

Cine sunt personajele implicate în proiect? Deocamdată numărul celor cunoscuţi este limitat: 1. Valeriu Pasat, fost ministru al Securităţii, ca autor sau „părinte” al iniţiativei, creditat moral de mitropolitul Vladimir şi anturajul său (Pasat este unul din oamenii de suflet şi de încredere ai ex-preşedintelui Lucinschi), 2. Victor Josu, ca preşedinte al „grupului de iniţiativă” pentru organizarea referendumului, grup care ar cuprinde peste „2 500 de membri din toate raioanele ţării” (în paranteză fie spus, Victor Josu este unul dintre adversarii înverşunaţi şi declaraţi ai Mitropoliei Basarabiei şi a mai fost implicat în alte proiecte politice, printre care cel al Partidului Social Democrat, apoi al Partidului Renașterii şi Concilierii, condus de ex-președintele Mircea Snegur şi avându-l ca nr. 2 pe Nicolae Andronic), 3. Valeriu Pleşca, fost ministru al Apărării şi actual director al Centrului de asistenţă socială creştin-ortodox (CASCO) de pe lângă mitropolia Chişinăului şi a „întregii Moldove” (Deunăzi, Valeriu Pleşca organizase, în calitate de subaltern de lux al mitropolitului Vladimir, o conferinţă de presă în comun cu deputatul AMN Veaceslav Platon, cerând anularea noilor tarife la gaze, electricitate şi energie termică şi scoţând la iveală conexiunea cu gruparea lui Serafim Urechean, prieten comun al mitropolitului Vladimir şi al ex-preşedintelui Lucinschi). Lui Valeriu Pleşca îi revine rolul de a asigura legătura viitoarei construcţii politice cu actualii parteneri ai CASCO, „oameni de afaceri, organizaţii obşteşti şi experţi ai societăţii civile”, cunoscându-se profundele implicaţii ale mitropoliei în afacerile economice. Valeriu Pleşca a devenit deputat în 1998 pe listele construcției electorale înjghebate de președintele de atunci, Petru Lucinschi, Blocul pentru o Moldova Democratica şi Prosperă în funte cu Dumitru Diacov, Lucinschi întocmind cu mâna lui lista electorală respectivă.  În 2001 Valeriu Pleşca devine din nou deputat, de această dată iarăși pe o listă alcătuită de Petru Lucinschi, făcătura numindu-se „Alianţei Braghiş”, după numele premierului în exercițiu, şi el fiind cunoscut ca om al aceluiași  Lucinschi.  Iar consoarta sa, Stela Pleşca, femeie de afaceri, a deţinut şi funcţia de director al Fondului de binefacere al fostei prime doamne Antonina Lucinschi – „Brânduşele speranţei”.

În ultima perioadă s-au afişat public alături de Valeriu Pasat şi mitropolitul Vladimir şi alte personaje cunoscute publicului: Anatol Plugaru, fost ministru al Securităţii, persoană apropiată de asemenea ex-preşedintelui Lucinschi, de la o vreme acţionând în tandem cu Mihai Petrache, fost consilier al ex-preşedintelui Lucinschi şi preşedinte al Partidului Uniunii Centriste din Moldova, o construcţie satelit care a gravitat tot în jurul ex-preşedintelui Lucinschi,  Anatol Ţăranu, ex-deputat, unul dintre cei mai fideli colaboratori ai ex-preşedintelui Lucinschi şi Victor Ţvircun, ex-ministru al Educaţiei şi Tineretului, actual director al Institutului de Integrare Europeană şi Politici Publice.

Ce au în comun aceste personaje? Prin biografiile lor, de la un capăt la altul, trece ca un fir roşu, iar de curând ca un fir verde, un singur nume: Petru Lucinschi, protectorul şi mentorul lui Valeriu Pasat, dar şi prietenul de afaceri politice al mitropolitului Vladimir.

Cum este asigurată legătura dintre „grupul de iniţiativă” şi gruparea premierului Filat? Întâi de toate prin intermediul mitropolitului Vladimir, cu care premierul a avut mai multe întâlniri fie în teritoriu, fie cu ocazia slujbelor de la catedrală (se pare că locul de altădată al preşedintelui Voronin alături de mitropolitul Vladimir a fost ocupat de premierul Filat), fie la reşedinţa mitropolitană în orele târzii ale serii, fie în cabinetul premierului de la Guvern. Numai în luna martie cei doi au avut trei întâlniri, ceea ce depăşeşte chiar şi frecvenţa întâlnirilor ex-premierului Sangheli cu mitropolitul Vladimir. Şi de fiecare dată pretextele sunt aceleaşi: preocuparea premierului pentru cooperarea cu Biserica şi predarea religiei în şcoală. Există şi legături mai vechi între gruparea Filat şi Pasat, întrucât în timpul preşedinţiei lui Lucinschi ambii au făcut parte din acelaşi guvern (Vladimir Filat ca ministru de Stat, între 12 martie – 12 noiembrie 1999, iar Valeriu Pasat ca ministru al Apărării, între 12 martie – 11 mai 1999, şi ministru al Securităţii Naţionale, între 11 mai – 12 noiembrie 1999). Trebuie să amintim că Valeriu Pasat l-a succedat ca ministru al Securităţii Naţionale pe generalul KGB Tudor Botnaru, care apare ca membru al Mişcării Acţiunea Europeană. Acest Tudor Botnaru, vechi cadru KGB, care ocupa un post-cheie în ambasada URSS de la București până în 1990, este considerat un fel de mentor spiritual al mai multor politicieni. În treacăt fie spus, se aude că Filat şi Pasat au purtat discuţii intense la începutul anului curent în legătură cu MAE, care se doreşte a fi un satelit al partidului condus de premier.

Concluziile care se impun de la sine sunt câteva: 1. Religia poate fi şi trebuie introdusă ca obiect de studiu în şcoli şi calea cea mai simplă este cea a deciziei administrative, acum blocate intenţionat de guvernul Filat; 2. Un referendum naţional în problema predării religiei este inutil şi le-ar servi iniţiatorilor doar ca prilej de răscolire a electoratului şi de captare a simpatiilor unei părţi a acestuia; 3. Mitropolia Chişinăului acceptă instrumentalizarea politică a chestiunilor religioase şi este implicată din plin în planul de pregătire a lansării unei noi grupări politice formate din oamenii cu care lucrează mână în mână; 4. Există o coordonare a acţiunilor de pregătire a noii grupări politice între premierul Filat, mitropolitul Vladimir, mai mult ca prietenul său intim Pasat şi eternul Petru Chirilovici Lucinschi; 5. Toate aceste pregătiri sunt de asemenea coordonate cu factori din exterior interesaţi de situaţia politică din Republica Moldova şi în siajul cărora se află cei implicaţi.

Evoluţiile ulterioare vor confirma planul pus la cale de Lucinschi, Filat, Pasat, Pleşca şi mitropolitul Vladimir de încropire a unui nou partid politic. Şi se va vedea că predarea religiei în şcoală, pentru care niciunul dintre aceştia nu a urnit un deget cât a fost la guvernare, constituie acum doar un prilej nimerit de a-şi asigura vizibilitatea necesară scopului politic urmărit. Iar scopul este unul eminamente electoral. Capii listei respective au şi fost trecuți în revistă în articolul de faţă.

Ceea ce se poate deduce din toata istoria asta este faptul că avem de a face cu o caracatiță de tip mafiot, care încearcă să se lățească peste întregul spectru politic al ţării, având la dispoziție resurse administrative, mediatice, financiare şi bisericești uriașe.  Bătrânul intrigant Lucinschi, cu toata cohorta de kaghebiști şi de ţârcovnici cu epoleţi şi cu nagane pe sub sutane, nu se mulțumește doar cu existenţa PLDM, condus de el şi prezidat formal de Vladimir Filat, acest băiat de mingi al bătrânului nomenclaturist. Tentaculele extinse de acesta grupare peste trupul ţării s-ar putea să fie insuficiente pentru preluarea guvernării în urma alegerilor. Iată de ce acum se lansează febril încă o făcătură care îl are drept căpetenie pe același pensionar infatigabil şi trișor de calibru Lucinschi. Iar instrumente de manipulare şi dezinformare a opiniei publice, numite în mod impropriu instituții de presă, respectiva grupare oligarhica şi-a creat destule. Acestea sufocă la ora actuală spațiul public, având o politică editorială coordonată de același centru de comandă. Astfel încât propaganda masivă a grupării respective poate avea efecte de-a dreptul nocive pentru o parte considerabilă a cetățenilor, care sunt supuși zilnic unui masiv proces de spălare a creierelor.

Simplificând, putem reduce încrengătura ramificată a rețelei respective la trei nume. Lucinschi, Filat, Pasat. I-am zice chiar, preluând un titlu al lui Vladimir Volkoff,  „treimea răului”, dacă această întunecată confrerie, care este un amestec pervers de foşti nomenclaturiști ai PCUS, kaghebişti, masoni, elemente corupte şi gradaţi în sutane, nu ar arăta mai curând ca o legiune.

Se zice ca necuratul, atunci când vrea să te smintească, bate şi mătănii, intră şi în altar. Exact la fel se întâmplă cu inițiativa de a preda religia în şcoală, pe care încearcă să o confiște şi să o călărească un ins ca Pasat. Şi totuși, strategii cu pricina au o problemă. A face din Pasat un personaj pozitiv, un exponent de vârf al Ortodoxiei, e un exercițiu dificil nu doar pentru lustragiii din organele de propagandă. Albirea unuia ca el nu se va produce nici dacă e stropit cu toată agheasma mitropoliei Chişinăului sau chiar dacă ar da cu cădelnița toți preoții aliniați ca la comandă de mitropolitul Vladimir.  Vorba aia, din coadă de câine nu faci sită de mătase, şi nici din căpetenia securiştilor creştin vrednic, oricât s-ar căzni apostolii întunericului.

Aşadar,

Fiat lux! Să se facă lumină!


Actul Unirii Basarabiei cu România

Martie 27, 2010

Lege asupra ratificării unirii Basarabiei cu România

(31 decembrie 1919)

Art. unic. Se ratifică, investindu-se cu putere de lege, decretul-lege nr. 842 din 9 aprilie 1918, publicat în „Monitorul oficial”, nr. 8 din 10 aprilie 1918, privitor la unirea Basarabiei cu vechiul Regat al României, în cuprinderea următoare:

Ferdinand I

Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României,
La toţi de faţă şi viitori, sănătate:

Sfatul Ţării din Basarabia, în şedinţa de la 27 martie (9 aprilie) 1918, votând prin 86 de voturi pentru, contra 3, fiind şi 36 de abţineri, următoarea rezoluţiune:

„În numele poporului Basarabiei Sfatul Ţării declară:

Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechei Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărească soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna,

Se uneşte cu mama sa România.”

Şi prezidentul Consilului nostru declarând că: „În numele poporului român şi al regelui, M.S. Ferdinand I al României, ia act de acest vot quasi unanim şi declară la rândul lui Basarabia unită cu România de veci şi indivizibilă”.

Dat în Iaşi, la 9 aprilie 1918.

Preşedintele Consiliului de Miniştri, A. Marghiloman.
Ministru de justiţie, D. Dobrescu.

Această lege s-a votat de Adunarea Deputaţilor în şedinţa de la 29 decembrie anul 1919, în unanimitate, prin aclamaţiuni.
Preşedinte, N. Iorga.
Secretar, Teodosie Bârca.

Această lege s-a votat de Senat în şedinţa de la 29 decembrie anul 1919, în unanimitate, prin aclamaţiuni.
P. Preşedinte, Dr. C. Şumuleanu.
Secretar, I. Balbareu.

Promulgăm această lege şi ordonăm ca ea să fie investită cu sigiliul statului şi publicată în „Monitorul oficial”.
Dat în Bucureşti, la 31 decembrie 1919.

„Monitorul oficial”, din 1 ianuarie 1920


Fără comentarii. Comunicate oficiale ale Guvernului de la Chişinău

Martie 22, 2010

Guvernul de la Chişinău a publicat aceste Comunicate pe site-ul său oficial. Voi reveni cu detalii şi comentarii la timpul potrivit.

„03.03.2010 | 10:35
Prim-ministrul Vlad FILAT a avut ieri seara o întrevedere cu Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, ÎPS Vladimir


În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte ce ţin de situaţia internă din Republica Moldova, starea morală a societăţii.

Prim-ministrul a apreciat înalt rolul stabilizator al Bisericii şi influenţa benefică asupra proceselor ce au loc în societate, menţionînd, în context, că Biserica se bucură de cea mai mare încredere din partea populaţiei.

Interlocutorii au accentuat necesitatea asigurării condiţiilor adecvate pentru dezvoltarea armonioasă a societăţii în continuare.”

„20.03.2010 | 18:47
Prim-ministrul Vlad FILAT a avut astăzi o întrevedere cu Înalt Preasfinţitul Ilarion, Mitropolitul de Volocolamsc, Preşedinte al direcţiei relaţii externe bisericeşti a Patriarhiei de Moscova
La întrevedere au mai participat Înalt Preasfinţitul Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi Întregii Moldove, Vice-premierul Iurie LEANCĂ, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Alexandru TĂNASE, ministru al Justiţiei.

Vlad FILAT a spus că pentru el este o onoare să se întîlnească cu ÎPS Ilarion.

„Cred că biserica trebuie să joace un rol important în consolidarea societăţii”, a spus Prim-ministrul.

Premierul a vorbit despre situaţia din Republica Moldova, dar şi despre ceea ce se face pentru a îmbunătăţi starea de lucruri.

Înalt Preasfinţitul Ilarion a spus că este pentru prima dată cînd vizitează Republica Moldova în calitate de Preşedinte al direcţiei relaţii externe bisericeşti a Patriarhiei de Moscova.

Mitropolitul i-a transmis Premierului salutări din partea Patriarhului Moscovei şi Întregii Rusii, ÎPS Kirill, menţionînd că acesta planifică să viziteze Republica Moldova.

„Republica Moldova ocupă un loc deosebit în inima Patriarhului, avînd în vedere lucrurile comune pe care le au cele două ţări”, a precizat ÎPS Ilarion.

Mitropolitul de Volocolamsc a spus că cooperarea dintre autorităţi şi biserică este foarte importantă, dar fără implicarea politicului şi a menţionat că biserica promovează valori ce consolidează societatea şi o dezvoltă. În context, interlocutorii au vorbit despre situaţia demografică din Republica Moldova.

Un alt subiect al discuţiei l-a constituit introducerea religiei în şcoli. Premierul a menţionat că, în scurt timp, ideea privind studierea religiei în şcolile din Republica Moldova va fi transpusă în realitate.

La final, ÎPS Ilarion le-a dăruit Premierului şi miniştrilor Iurie LEANCĂ şi Alexandru TĂNASE cîte o carte despre Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, a cărui autor este, dar şi cîte un CD cu muzică, compusă de el.”


Memoria Bisericii noastre în imagini

Martie 20, 2010
Episcopatul basarabean interbelic

Una dintre problemele bisericeşti majore ale României interbelice a fost unificarea tuturor mecanismelor de organizare şi funcţionare. Fiecare provincie istorică românească venea în Biserica Ortodoxă Română cu particularităţile sale, care erau afirmate, în special, de ierarhii care se întâlneau în Bucureşti la sesiunile sinodale. Iar fiecare sinodal încerca să-şi păstreze aceste particularităţi, care, în fond, reprezentau identitatea lor.

Pe de altă parte, factorul politic de la Bucureşti nu înţelegea aceste aspecte identitare, de multe ori acţionând cu brutalitate pe plan local. Reacţia nu a întârziat să apară. Preoţimea basarabeană a încercat, în parte reuşind, să-şi impună propriii episcopi: pe mitropolitul Gurie Grosu şi Dionisie Erhan ca episcop la Cetatea Albă-Ismail. Însă, factorul politic a determinat scoaterea din scaun a mitropolitului Gurie Grosu, în urma unei abile campanii denigratoare. Nici vlădica Dionisie nu a rezistat, permanent fiind şicanat de politicienii care nu înţelegeau misiunea bisericească pe care slujitorii altarului trebuie să o îndeplinească.

Seminarul teologic din Ismail

La 1 mai 1857, printr-o decizie a Mitropoliei Moldovei, la Ismail se înfiinţa „o mică şcoală bisericească, jumătate primară, jumătate seminarială, pentru a pregăti tineretul în cele elementare bisericeşti, parte în limba română, parte în cea rusă“. Conducerea şcolii a fost încredinţată arhimandritului Teoctist Scriban, aceasta fiind sub oblăduirea Mitropoliei Moldovei, cea care suporta cheltuielile de funcţionare. În 1859, statul român a încercat desfiinţarea ei, dar eforturile depuse de arhimandritul Teoctist au determinat păstrarea ei ca for de pregătire a viitorilor slujitori. În noiembrie 1864, cu puţin timp înaintea înfiinţării Episcopiei Dunării de Jos, şcoala de la Ismail era recunoscută drept seminar de grad inferior. De acum, această instituţie de învăţământ era de stat şi avea menirea „de a preuţi eparhiei şi a servi la naţionalizarea elementelor eterogene din Basarabia“. Prin donaţia unei familii de creştini înstărite din Ismail, Seminarul primea un local adecvat, aproape de catedrala oraşului. După pierderea sudului Basarabiei, în 1878, seminarul de la Ismail a fost mutat la Galaţi, împreună cu centrul eparhial. În 1893, autorităţile ruseşti au înfiinţat la Ismail o şcoală bisericească, care în 1917 era mutată la Mănăstirea Noul Neam-Chiţcani. După Unirea de la 1918, seminarul din Ismail a fost reînfiinţat, funcţionând, cu întreruperi, până în 1944.

Seminarul teologic din Edineţ

„Educaţiunea copiilor clericilor, fiind sădită în casa părintească, se prinde în şcolile parohiale (primare), se întăreşte în şcolile spirituale (judeţene), se dezvoltă în seminarii, iar perfecţionarea se face în academii“, se spunea într-un referat despre educarea şi formarea teologică din secolul al XIX-lea în spaţiul ţarist. În acest angrenaj, pe la 1869, la Bălţi, cercul preoţesc din această zonă a Basarabiei hotăra înfiinţarea unei şcoli spirituale. Aceasta s-a deschis la 4 septembrie 1869, pentru copii de preoţi din judeţele Hotin, Soroca şi Bălţi, dar lipsa condiţiilor necesare învăţământului: local, capelă, internat, locuinţe pentru profesori, dar mai ales nucleul moldovenesc din Bălţi, au determinat autorităţile ţariste să-l mute în Edineţ. Cu sprijinul unor localnici şi cu sume de bani strânse de la preoţi au fost construite toate clădirile necesare. Însă, procesul sistematic de rusificare şi schimbarea frecventă a programelor analitice, a manualelor şi a bugetului mereu insuficient au adus prejudicii formării teologice a elevilor din această şcoală. Din 1923, odată cu reînfiinţarea Episcopiei Hotinului şi înscăunarea episcopului Visarion Puiu, această şcoală a fost transformată în seminar teologic de opt ani. Acelaşi eparhiot a încercat să readucă seminarul la Bălţi, sub grija sa directă, însă a întâmpinat opoziţia profesorilor care erau angrenaţi în luptele politice. În 1930, seminarul a fost mutat în clădiri adecvate, în apropierea Centrului Eparhial, însă, din economii bugetare, în 1931, statul l-a închis.

Iosif Naniescu, mitropolitul „cel sfânt şi evlavios“

Era originar din Răzălăii Bălţilor din ţinutul Basarabiei şi născut la 15 iulie 1818, primind la botez numele de Ioan. Orfan de tată, este dus de unchiul său, ierodiaconul Teofilact, să înveţe carte la Mănăstirea ieşeană „Sf. Spiridon“. Aici deprinde tipicul şi i se descoperă tainele bisericeşti. La 23 ianuarie 1835, tânărul Ioan intră în monahism la Catedrala episcopală din Buzău, apoi este hirotonit ierodiacon, devenind ucenic al episcopului Chesarie. Astfel, a urmat Seminarul teologic din Buzău, apoi Colegiul „Sf. Sava“ din Bucureşti. În 1849 este numit egumen la Mănăstirea Şerbăneştii Morunglavului din Vâlcea, apoi preot în Bucureşti. În noiembrie 1852 primeşte rangul de protosinghel din mâinile episcopului Calinic de la Cernica. În 1857, este numit egumen la Mănăstirea dâmboviţeană Găiseni, pentru ca din 1863 să fie la Sărindarii din Bucureşti. Aflat în Capitală, ajunge profesor de Religie la Colegiul „Lazăr“ şi Liceul „Matei Basarab“, apoi director la Seminarul Teologic Central. La 23 aprilie 1872, Iosif Naniescu este hirotonit arhiereu, apoi, nici un an mai târziu, episcop al Argeşului. Ascendenţa sa morală şi spirituală în rândul colegilor din Sinod îl propulsează în scaunul de mitropolit al Moldovei, fiind ales la 10 iunie 1875. El păstoreşte Mitropolia Moldovei cu o rară blândeţe şi înţelepciune, depunând o bogată activitate duhovnicească, teologică, pastorală şi socială. De numele acestui mitropolit este legată ridicarea Catedralei mitropolitane din Iaşi, a cărei piatră de temelie şi început fuseseră puse de mitropolitul Veniamin Costachi. Cu mari eforturi din partea mănăstirilor, parohiilor moldave şi a susţinerii financiare din partea statului, biserica catedrală din Iaşi era finalizată prin sfinţirea din 23 aprilie 1887, în prezenţa regelui Carol I. Ulterior, în această catedrală s-au adus moaştele Cuvioasei Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei. La 26 ianuarie 1902, mitropolitul Iosif Naniescu era chemat la Domnul.

Notă: Iosif Naniescu încetat din viaţă, aşezat în jilţ după datina îngropării mitropoliţilor care mor, încă arhipăstorind în scaunele lor; în spate, Conon Arămescu Donici, viitor mitropolit primat al României, episcopul Silvestru Bălănescu al Huşilor şi Nicodim Munteanu, viitor patriarh

Un misionar basarabean în Japonia

Să fi plecat din muntele Athos pentru a ajunge în Japonia era cale lungă, mai ales în sec. al XIX-lea. Pentru un misionar basarabean nu a fost dificil. Mai ales atunci când boteza japonezi în numele Sfintei Treimi, predica în limba niponă şi traducea texte ortodoxe în limba samurailor. Este vorba de Anatolie Tihai, originar din ţinutul Hotinului.

În 1869, tânărul Tihai era absolvent al Seminarului teologic din Chişinău şi licenţiat al Academiei duhovniceşti din Kiev, când mergea la muntele Athos. A fost tuns monahal în Mănăstirea Zografou şi hirotonit ieromonah. Timp de patru ani, aici a deprins tainele picturii bisericeşti şi a învăţat limba greacă. De aici a fost chemat de arhimandritul Nicolae Kasatkin, ulterior episcop şi considerat „luminătorul Japoniei“. La 24 aprilie 1872, tânărul ieromonah Anatolie Tihai punea piciorul pe insula Hokkaido, din nordul Japoniei. Ca rod al activităţii sale misionare, ajunge slujitor al primei parohii ortodoxe din Osaka, cu hramul „Sf. Pantelimon“. Aici a botezat primii 33 de catehumeni niponi şi a ridicat, în partea de est a oraşului, prima „casă misionară“, în care se afla paraclisul. Pentru râvna sa misionară, în 1881 a fost ridicat la rangul de arhimandrit şi a condus misiunea ortodoxă rusă din Japonia, în lipsa ierarhului Nicolae, plecat în Rusia pentru strângere de fonduri. Tot el a fost profesor la Seminarul teologic din Tokio şi a înfiinţat prima şcoală de cateheţi din Japonia. A murit la 28 noiembrie 1893, într-un spital din Sankt Petersburg, fiind înmormântat în cimitirul Mănăstirii Alexandr Nevski.

În prezent, în Japonia sunt două parohii care ascultă canonic de Patriarhia Română, „Sf. Gheorghe“ la Tokio şi „Învierea Domnului“ la Osaka.

Boris Răduleanu, slujitorul luptător

Era basarabean din Izbeştii Orheiului, născut în 1905, în familia preotului Grigore Babcenco. A urmat şcoala primară la Mănăstirea Curchi, Seminarul teologic din Chişinău şi facultăţile de Teologie şi de Litere şi Filosofie din Cernăuţi, pe care le-a absolvit în anul 1930. Ca bursier al Eparhiei Hotinului a urmat cursuri de specializare la Sorbona şi la Oxford. În 1932 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Răduleşti, jud. Soroca. Între 1935 şi 1944 a slujit la parohia „Sf. Nicolae“ din oraşul Bălţi, până în iunie 1940, când s-a refugiat la Craiova şi a slujit la Biserica Hagi-Emuşi. Între 1943 şi 1944 a fost confesor militar. Până în 1936 a fost colaborator la revistele „Misionarul“ şi „Biserica Ortodoxă Română“, apoi la „Biserica basarabeană“, unde a avut un ciclu de articole numit „Din problemele necredinţei contemporane“. Între 1936 şi 1937, în calitate de proprietar, a redactat revista „Credinţa noastră“. În publicistica lui Răduleanu se remarcă poziţia anticomunistă şi împotriva indiferentismului religios. Între 1944 şi 1947 a fost preot la catedrala din Lugoj şi profesor de Religie la Liceul „Iulia Haşdeu“ din localitate, apoi din 1947 a slujit la parohia Chitila I. În 1958, a fost transferat la parohia Slobozia Moară. La 14 martie 1960, părintele Răduleanu a fost arestat de Securitate şi trimis în justiţie într-un lot format cu Xenia Mămăligă şi copiii lui, Galina şi Mihai Răduleanu. A fost condamnat la 15 ani de temniţă grea, pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare“, de fapt activitatea publicistică anticomunistă din perioada 1936-1944. La 29 iulie 1964 a fost eliberat. Ulterior, a slujit la parohia Roşiori, jud. Ialomiţa. A decedat la 19 decembrie 1990, în Bucureşti.

„Nu o să las turma mea să fie înghiţită de lupii roşii“

A fost poate unul dintre cei mai reprezentativi clerici basarabeni din perioada interbelică. A slujit timp de 55 de ani la biserica parohiei Călăraşi-sat, din judeţul Lăpuşna. Pe lângă rolul de slujitor al altarului, părintele Alexandru Baltagă a exercitat numeroase funcţii: de inspector bisericesc, a condus congrese şcolare din Basarabia şi congrese eparhiale, a fost protopop, membru al Adunării eparhiale de la Chişinău, reprezentant eparhial în Congresul naţional bisericesc al BOR şi director al Şcolii de cântăreţi din Călăraşi. A fost reprezentantul preoţimii basarabene în Sfatul Ţării de la Chişinău, la 27 martie 1918 votând Unirea cu Regatul român. Pentru activitatea lui vastă pe tărâm bisericesc, cultural şi naţional, în 1935 a fost pensionat cu dreptul de a sluji în parohia sa până la moarte. La uzurparea Basarabiei de către regimul sovietic, în vara lui 1940, părintele Baltagă a hotărât: „Nu o să las turma mea să fie înghiţită de lupii roşii“. A fost ridicat în timpul Sfintei Liturghii, anchetat, torturat, cerându-i-se: „Arată-ne pe Dumnezeul tău!“. Iar părintele a răspuns: „Atunci când tu îmi arăţi mintea ta, atunci ţi-L arăt şi eu pe Dumnezeul meu!“. Şi a cunoscut moartea martirică. Era 7 august 1941.

Reşedinţa mitropolitană de la Cernăuţi în perioada interbelică

După starea de incertitudine în care se afla Biserica românească din teritoriul ocupat în 1777 de austrieci, autoritatea imperială de la Viena hotărî crearea unei infrastructuri eparhiale adecvate. Aşa s-a hotărât la Viena ca noii Mitropolii a Bucovinei să i se ridice o reşedinţă care să aibă toate destinaţiile necesare. Între 1864 şi 1878, pe platoul nord-vestic al Cernăuţilor, după indicaţiile arhitectului Josef Hlavka, ajutat de un comitet din care făceau parte mitropolitul şi istoricul Eudoxiu Hurmuzachi, a fost construit un palat în formă de „U“, cu deschidere spre miazănoapte şi în stil mauro-bizantin. În această curte interioară au fost amenajate un parc şi fântâni arteziene, sfinţirea fiind săvârşită la 29 iulie 1882 de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici. Complexul era format din trei componente principale, de la intrare, în partea stângă, se afla Facultatea de Teologie, cu săli de curs, paraclis, internat şi o bibliotecă de neegalat în Europa anului 1940. În partea dreaptă se afla mănăstirea de pe lângă Centrul eparhial, cu toate dotările necesare, alături de redacţiile unor reviste bisericeşti şi naţionale, cu prima tipografie românească din Bucovina. În centru se afla Reşedinţa eparhială cu săli mari de primire, bibliotecă, birouri şi sala sinodală. În această sală s-a hotărât unirea cu patria mamă în data de 28 noiembrie 1918. Tot aici, la 24 octombrie 1920, a fost inaugurată Universitatea română din Cernăuţi, în prezenţa familiei regale.

Tit Simedrea – mitropolitul uitat

Era originar din Vlaşca, dar a slujit cu multă dăruire şi a fost alături de românii de peste Prut. După finalizarea studiilor teologice şi de drept a fost hirotonit în parohia Prunaru din Teleorman, apoi a slujit la Blejeşti-Vlaşca şi Movila-Periş, Ilfov. În vremea Primului Război Mondial a fost confesor militar, unde a slujit pe front şi a alinat suferinţele celor care luptau pentru reîntregirea neamului românesc. După război, tânărul preot Teodor Simedrea îşi dorea să-şi continue studiile, pentru care a mers cu bursă la Montpellier şi Paris. La întoarcerea în ţară, a fost remarcat de mai-marii Bisericii, dându-i responsabilităţi la Cancelaria Sf. Sinod şi ca slujitor la Catedrala mitropolitană. Pentru că a rămas văduv, în 1924 a fost chemat în treapta arhieriei ca vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, luându-şi numele de Tit. A fost director al Tipografiei Institutului Biblic şi de Misiune, director şi profesor la Academia de Muzică bisericească din Capitală, secretar de redacţie la revista „Biserica Ortodoxă Română“. În 1935 a fost ales în vrednicia de episcop al Hotinului, iar în 1940 ca mitropolit al Bucovinei. Însă, din cauza tulburărilor politice din ţară, a fost înscăunat abia în martie 1941, la Suceava. După redobândirea Bucovinei, în iunie 1941, mitropolitul Tit s-a instalat la Cernăuţi. În timpul războiului, mitropolitul bucovinean a ascuns familii de evrei în reşedinţa mitropolitană, pentru a nu fi supuse măsurilor antisemite ale autorităţilor. Contraofensiva sovietică din 1944 l-a obligat pe mitropolitul Tit să se refugieze la Vatra Dornei. Ulterior, în 1945, a demisionat din postul de mitropolit care, de facto, nu mai exista. S-a retras la Mănăstirea Cernica, de lângă Bucureşti, unde s-a aplecat tot mai mult asupra cercetărilor de Istorie bisericească românească. La 9 decembrie 1971 a trecut la cele veşnice.

Adrian Nicolae PETCU, preluare din ziarul „Lumina”


„Republica Palanca”, o provocare ordinară

Martie 17, 2010

Mare-i grădina Ta, Doamne! Tupeul ucrainean şi poftele unora de la Kiev nu mai au margini. O televiziune din Ucraina a lansat zilele acestea o şopârlă de presă: locuitorii satului Palanca ar dori desprinderea localităţii lor de Republica Moldova şi aderarea ei la Ucraina! Provocarea e mare şi deloc întâmplătoare. Ea are menirea de a testa starea de spirit din Palanca şi reacţia autorităţilor de la Chişinău. Nici presa proguvernamentală, nici reprezentanţii guvernului, nici ministerul Afacerilor Externe şi nici Ambasada Republicii Moldova la Kiev nu au avut vreo cât de mică reacţie. Nimeni nu a auzit, nu a văzut şi nu a înţeles nimic.

https://cubreacov.files.wordpress.com/2009/12/vladimir-filat.jpg

Este adevărat că în timpul întâlnirii locuitorilor satului Palanca, din 6 decembrie 2009, cu primul ministru Vladimir Filat şi primul său adjunct, Iurie Leancă, ministru al Afacerilor Externe şi al Integrării Europene, a fost o voce care au spus în disperare,: „Dacă aţi dat pământul nostru Ucrainei, atunci daţi-ne şi pe noi ucrainenilor!..” De aici însă până să susţii public, de pe ecranele televizoarelor, că Palanca ar fi pământ ucrainean, care să „revină” la pieptul „patriei ucrainene”, e o distanţă prea mare.

Neglijaţi complet şi abandonaţi de către autorităţile centrale de la Chişinău (şi aici nu e nici o diferenţă între guvernele care s-au succedat de la Andrei Sangheli până la Vladimir Filat), oamenii din Palanca se frământă de un deceniu şi jumătate, căutând răspuns logic la multiplele întrebări pe care le ridică în faţa lor intenţia ticăloasă de transmitere a unei părţi strategice a moşiei satului lor sub jurisdicţia unui stat străin şi de izolare a teritoriilor Abdiv, Baibol şi Pescăria de dincolo de traseul Odesa-Reni.

Guvernul Filat recunoaşte cu jumătate de gură strâmbătatea cuprinsă în Acordul de frontieră cu Ucraina şi de Protocolul său adiţional, dar dă vina pe guvernările anterioare. Totodată, guvernul Filat refuză să sesizeze Curtea Constituţională asupra acestei strâmbătăţi, pentru a câştiga timp şi pentru a propune renegocierea unor prevederi ale Protocolului adiţional.

Aflăm de curând că, sub pretextul unor investigaţii jurnalistice, a vizitării rudelor sau pur şi simplu al  cunoaşterii locurilor, emisari de la Odesa vizitează tot mai frecvent localitatea Palanca. Înteţirea unor asemenea vizite ale trepăduşilor de la Odesa coincide cu aruncarea pe „piaţa de idei” a pălăncenilor a gândului de separare a localităţii de Republica Moldova şi – ţineţi-vă bine! – de proclamare a unei „Republici Palanca”, care „republică” să adere în perspectivă la Ucraina. Diversionistă din start, această idee exploatează nemulţumirea firească a pălăncenilor faţă de tratamentul laş şi nemernic aplicat lor de administraţiile care s-au perindat la Chişinău din 1994 încoace.

Unul dintre „argumentele” vehiculate tot mai intens şi cu rea credinţă în favoarea „Republicii Palanca” ţine de partea economică. Chipurile, dacă s-ar separa de Republica Moldova, „statul Palanca” ar putea prospera de pe urma taxelor de tranzit achitate (cum altfel?!) de Kiev atât pentru exploatarea staţiei de pompare a apei şi a canalului de dincolo de traseul Odesa-Reni (stăpânite şi exploatate de ucraineni), cât şi pentru exploatarea liniilor electrice ucrainene de înaltă tensiune care fac legătura între regiunea Odesa şi sudul Basarabiei istorice (fostele noastre judeţe Ismail şi Cetatea Albă). Din păcate, s-au găsit la Palanca suflete naive care să înghită cu crezământ aceste poveşti geopolitice şi geoeconomice scoase din cotloanele unei propagande meschine de doi bani.

https://cubreacov.files.wordpress.com/2009/11/palanca-harta-colaj1.jpg

Gluma însă se îngroaşă. Vedem că unii oficiali de la Kiev, porniţi rău împotriva suveranităţii teritoriale neîntrerupte a Republicii Moldova, cer aplicarea de presiuni economice şi politice asupra Chişinăului în cazul în care acesta ar dori, cum ar fi firesc şi cum am cerut constant, deschiderea de noi negocieri asupra Protocolului adiţional la Tratatul de frontieră. Acest elan agresiv nu poate conduce către un deznodământ fericit pentru noi atâta timp cât guvernul Filat cântă în struna vecinilor din răsărit, sacrificând interesele naţionale ale ţării, normele constituţionale şi perspectivele noastre de dezvoltare.

Ideea otrăvită a „Republicii Palanca” trebuie curmată din faşă. Pentru aceasta este necesar ca guvernul Republicii Moldova să nu mai meargă pe mâna unui Kiev interesat să facă în faţa noastră demonstraţie de forţă. Guvernul, dar şi Preşedintele interimar al statului trebuie să ia în serios chestiunea restabilirii jurisdicţiei noastre asupra teritoriului de la Palanca făgăduit şi dăruit Ucrainei de către Petru Lucinschi şi toată fauna de lichele ieşită de sub mantaua lui largă.

https://cubreacov.files.wordpress.com/2009/12/cucima-lucinschi.jpg

Dacă acest lucru nu se va întâmpla, numele adevărat al actualului guvern va trebui să rămână în istorie ca Filat-Palanca. Este mai bine să botezăm astfel un guvern trecător decât să ne pomenim într-o bună zi în curte cu o năbădăioasă „Republica Palanca” de extracţie ucraineană.


Guvernul României îşi ţine şedinţa în capitala Moldovei istorice

Martie 17, 2010
Iaşul a devenit capitala României pentru două zile. Marţi, 16 martie, Guvernul României s-a deplasat în deplină componenţă la Iaşi, unde miercuri, 17 martie, îşi ţine şedinţa itinerantă în afara Bucureştiului. Aceasta este prima şedinţă itinerantă de guvern în ultimii 8 ani şi prima ţinută la Iaşi în ultimii 92 de ani. Şedinţa de la Iaşi fusese iniţial anunţată pentru data de 10 martie, dar a fost reprogramată întrucât unii miniştri aveau agenda încărcată. Debutul şedinţei a fost programat pentru orele 15.00. Şedinţa are loc în Sala Senatului din incinta Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România. Delegaţia Guvernului deplasată de la Bucureşti la Iaşi numără aproximativ 200 de persoane. Urmează ca guvernul României să se reunească şi în alte şedinţe itinerante la Cluj-Napoca, Timişoara şi Constanţa, precum şi în alte municipii din ţară. Şedintele din provincie vor aborda probleme specifice regiunilor în care se desfăsoară. Cu referire la şedinţa itinerantă de guvern de la Iaşi, ministrul Gheorghe Fultur a declarat pentru presă că „Pe lângă faptul că este un lucru inedit, începem cu Moldova, care este clar cea mai săracă, nu numai din ţară, ci şi din Uniunea Europeană”.

Presa de peste Prut ne anunţă că agenda reuniunii de la Iaşi a miniştrilor din România cuprinde, între altele, şi subiecte care privesc direct sau indirect relaţiile Bucureştiului cu Chişinăul. Este vorba de şase subiecte, şi anume: 1. hotărârea de aprobare a acordului încheiat în noiembrie 2009 între România şi Republica Moldova privind punctele de trecere a frontierei de stat, 2. o informare privind stadiul aplicării acordului de mic trafic la frontieră între cele două ţări, 3. o notă privind realizarea proiectului de interconectare a sistemului naţional de transport gaze din România cu cel similar din Republica Moldova pe direcţia Ungheni-Iaşi, 4. un memorandum pentru identificarea resurselor financiare pentru lucrările de prevenire, diminuare sau înlăturare a efectelor hidrometeorologice periculoase din administrarea Direcţiei Apelor Siret şi Direcţiei Apelor Prut, 5. un memorandum pentru semnarea acordului între România şi Moldova privind ajutorul nerambursabil de 100 milioane euro, 6. o notă privind dezvoltarea societăţii informaţionale pentru valorificarea potenţialului regiunii de dezvoltare nord-est.
Pentru joi, 18 martie, a fost programată, de asemnea, inaugurarea Punctului Vamal Ungheni, inaugurare la care vor participa premierul României, Emil Boc, şi ministrul de interne, Vasile Blaga.

Emil Constantiniu, FLUX


Limba şi naţiunea „moldovenească” în Legea cu privire la guvern şi de 10 ori MD pe paginile autorităţilor publice centrale

Martie 16, 2010

În ultima jumătate de an FLUX a abordat în mod repetat chestiunea limbii române pe paginile oficiale ale administraţiei şi autorităţilor centrale de stat. Ca urmare a campaniei noastre de presă unele autorităţi şi instituţii au acceptat într-un târziu înlocuirea pictogramei MD cu RO pe paginile lor de internet. Întrucât multe dintre instituţiile vizate de noi stăruie asupra formulei de LIMBĂ MOLDOVENEASCĂ, refuzând cu obstinaţie denumirea corectă de LIMBA ROMÂNĂ, revenim la subiect şi le prezentăm cititorilor noştri situaţia la zi.

Astfel, promotorii «limbii moldoveneşti» pe internet sunt în continuare: 1. Serviciul de Informaţii şi Securitate, condus de generalul KGB în rezervă Gheorghe Mihai, reprezentant al AIE propus în funcţie şi susţinut călduros de către preşedintele interimar Mihai Ghimpu; 2. Ministerul Afacerilor Interne, condus de către generalul pensionar Victor Catan, persoană care reprezintă în guvern Partidul Democrat Liberal al primului ministru Vladimir Filat; 3. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, condus de către Valentina Buliga, reprezentant al Pardidului Democrat al lui Marian Lupu; 4. Procuratura Generală condusă de către Valeriu Zubco, persoană propusă în funcţie de către preşedintele interimar Mihai Ghimpu şi susţinută de către prim-vicepreşedintele Parlamentului Serafim Urechean; 5. Biroul Relaţii Interetnice condus de către directorul Elena Beleacova, reprezentantă emblematică a Congresului Comunităţilor Ruse din Republica Moldova, condus de acelaşi Valeri Klimenko. Directorul Elena Beleacova a fost propusă în funcţie de către viceprim-ministrul Ion Negrei, fiind desemnată cu votul unanim al guvernului Filat ca reprezentant al Partidului Democrat din Moldova, după ce trecuse în 2009 de la Mişcarea social-politică „Ravnopravie” (preşedinte Valeri Klimenko) la Uniunea Centristă din Moldova (Preşedinte Vasile Tarlev, apoi Mihai Petrache); 6. Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, condusă de directorul general Vasile Grama; 7. Agenţia Moldsilva, condusă de către directorul general Gheorghe Vdovâi; 8. Curtea de Conturi, condusă de către Ala Popescu; 9. Curtea Constituţională, condusă de către Dumitru Pulbere; 10. Pagina oficială a Republicii Moldova, administrată de guvernul condus de Vladimir Filat.

Factorii de conducere vizaţi, emanaţi de tragica „revoluţie” din 7 aprilie 2009, sabotează activ formula LIMBA ROMÂNĂ pe internet. Lucrurile nu stau mai bine nici la capitolul legislaţie. Guvernul instalat la 25 septembrie 2009 a menţinut în totalitate cadrul legislativ perimat în materie lingvistică. Administraţia centrală are alte preocupări şi de căpătâi printre acestea este cum să se menţină la putere. Nu-i arde guvernului Filat de un mizilic colea cum este în ochii săi limba română. Nici o iniţiativă de modificare sau completare a legislaţiei în sensul  înlocuirii sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” nu a fost propusă niciodată nici de guvern şi nici de majoritatea parlamentară deţinută de cele patru componente ale AIE.

Să dăm un exemplu. Legea cu privire la guvern, nr. 64 din 31 mai 1990, în alineatul său 8. al articolului 11 prevede că guvernul „asigură păstrarea, dezvoltarea şi funcţionarea limbii moldoveneşti, recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării”. Între 1990 şi 2001 acest articol invoca în mod expres limba română. Propunerea legislativă de substituire a acesteia cu „limba moldovenească” i se datorează ex-deputatului Vasile Stati. Cum între glotonim şi etnonim există o legătură directă, de la „limba moldovenească” până la „naţiunea moldovenească” este doar un pas. Un alt alineat (9) al aceluiaşi articol 11 din Legea cu privire la guvern ne anunţă că administraţia noastră centrală, guvernul Filat, „susţine prin diferite forme de colaborare activitatea comunităţilor naţionale ale moldovenilor şi găgăuzilor care locuiesc în afara hotarelor Republicii Moldova”.

Refuzând să procedeze la radiografierea şi amendarea  legii de bază de care se conduce Executivul, dar şi a cadrului legislativ în ansamblu, guvernul Filat se face, prin omisiune, complicele lui Vasile Stati, al guvernului Tarlev I şi al regimului politic pe care acesta l-a reprezentat.

Nu am fi revenit poate la acest subiect, pe care exponenţii AIE au bătut multă monedă calpă, dacă nu am şti că vine 27 martie, aniversarea actului istoric al Unirii Basarabiei cu România. Parcă îi vedem pe câte unii vajnici „patrioţi naţionale”, vorba lui nea Iancu Caragiale, prinzându-şi în piept cocarde tricolore şi scoţând pe nas discursuri patriotarde care nu au cum să ţină loc de politică autentic naţională bazată pe fapte. Numai că limba româna prin asta nu devine nici mai stăpână la ea acasă, nici mai bine cunoscută şi respectată de către cetăţenii de rând ai ţării.


Sârmă ghimpată în faţa Guvernului, simbol de cedare a teritoriului naţional de la Palanca

Martie 10, 2010

Coaliţia Civică pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă a organizat, miercuri, 10 martie 2010, un flash-mob în faţa Guvernului Republicii Moldova, protestând astfel împotriva cedării către Ucraina a unei părţi a teritoriului naţional al Republicii Moldova.

Protestatarii, în marea lor majoritate fiind tineri, au purtat panglici tricolore şi pancarte cu inscripţiile: „Nu vom ceda Palanca!”, „Pământul nu se vinde!” şi “Palanca – pământ strămoşesc!”.

Protestatarii au adus un gard din sârmă ghimpată, cu inscripţii „Trecerea interzisă”, care, în cazul cedării definitive a acestui tronson de şosea, va fi instalat de-a lungul traseului de la Palanca, îngrădind astfel trecerea cetăţenilor Republicii Moldova peste acesta către terenurile sale.

Reprezentantul Coaliţiei Civice pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă, Radu Buşilă, a făcut public Demersul adresat prim-ministrului Republicii Moldova, Vladimir Filat, prin care i se cere să nu semneze Actul privind transmiterea terenului către partea ucraineană, acţiune preconizată pentru 11 martie 2010.

Coaliţia Civică pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă întruneşte 30 de organizaţii neguvernamentale, care s-au reunit la 10 februarie într-o alianţă care, de rând cu alte acţiuni, îşi propun să apere interesele locuitorilor satului Palanca şi ale tuturor cetăţenilor Republicii Moldova în dosarul transmiterii tronsonului de 7,77 de km al şoselei Odesa-Reni şi a terenului adiacent acestuia către partea ucraineană.
Câţiva zeci de tineri, reprezentanţi ai Coaliţiei Civice pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă au adus în faţa clădirii Guvernului un gard de sârmă ghimpată, care în opinia lor, simbolizează frontiera care va trece prin interiorul Republicii Moldova, izolând un teritoriu naţionale cu o suprafaţă de 920 de hectare.

Protestatarii purtau panglici tricolore şi pancarte cu inscripţii: „Nu vom ceda Palanca!”, „Pământul nu se vinde!” şi “Palanca – pământ strămoşesc!”.

Reprezentantul Coaliţiei Civice pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă, Radu Buşilă, a dat citire unui demersul adresat prim-ministrului Republicii Moldova, domnului Vladimir Filat, prin care au cerut şefului guvernului să nu semneze Actul privind transmiterea terenului către partea ucraineană, care trebuie să aibă loc la 11 martie ala acestui an.

Coaliţia Civică pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă întruneşte 30 de organizaţii neguvernamentale, care s-au reunit la 10 februarie într-o alianţă care, de rând cu alte acţiuni, îşi propun să apere interesele locuitorilor satului Palanca şi ale tuturor cetăţenilor Republicii Moldova în dosarul transmiterii tronsonului de 7,77 de km al şoselei Odesa-Reni şi a terenului adiacent acestuia către partea ucraineană.

Octavian RACU, FLUX


Ilie Bădescu: Nemulţumirea de România

Martie 8, 2010

Există o Europă a nemulţumiţilor. Nemulţumirea este un fenomen mental care traversează epocile, se răspândeşte şi se contractă după legi pe care numai o ştiinţă a formaţiunilor spirituale ar putea să le evidenţieze. Eu am numit o atare ştiinţă „noologie”, iar atunci când cercetarea are drept domeniu de interes societatea cu formele ei spirituale putem vorbi despre o „sociologie noologică”. Dar, despre această chestiune se cuvine discutat aparte. Ceea ce cred că merită să examinăm grabnic sunt sentimentele care pavează drumul popoarelor, căci de ele depinde starea de fericire ori de nefericire colectivă, nu doar individuală. Însă, înainte de a fi cineva nefericit, el începe prin a fi nemulţumit ori abătut, bătut de un vânt al tristeţii indefinibile spre depresie şi deznădejde. Nemulţumirea însă este un fenomen aparte. S-ar putea scrie o istorie a nemulţumirii şi o sociologie a nemulţumiţilor.

În ciuda aparenţelor, nemulţumiţii nu sunt la fel, adică nu sunt în acelaşi mod nemulţumiţi şi nici în acelaşi grad. Unii sunt nemulţumiţi de familie, alţii de locul de muncă, alţii de şefi, mulţi de România şi probabil foarte puţini de ei înşişi. Mai apoi, unii se arată nemulţumiţi în chip zgomotos, alţii în chip morocănos, alţii clevetesc şi încă alţii se revoltă în felurite moduri, de la contestări canalizate la răbufniri haotice, de regulă contra celor din preajmă. Iar între cei din preajmă, persoana cea mai expusă este biata femeie, soţie ori mamă, ori fiică. Ceea ce putem spune, studiind toate feţele nemulţumirii, este că aceasta este o formă de agnozie. Nemulţumitul e caracterizat printr-o foarte slabă putere de cunoaştere şi de autocunoaştere. De altfel, acesta, de regulă, refuză cunoaşterea. El este unul dintre deştepţii de care e plină, vai!, România în clipa de faţă.

O a doua constatare pe care o putem face este că astăzi s-au înmulţit nemulţumiţii în România. România a devenit un fel de pol al nemulţumirii la scara Europei. Şi iarăşi, o particularitate românească. Spre deosebire de speciile europene ale nemulţumirii, în România a apărut şi persistă o specie aparte, strict românească, „nemulţumiţii de România”. Aceasta este specia care face ravagii în peisajul etnospiritual românesc. Sunt nemulţumiţi de nevinovata oiţă oraculară, Mioriţa, de ortodoxia românilor, de genul românesc de viaţă, pe care unii îl pizmuiesc cu vocaţie neagră, de Sf. Voievod Ştefan cel Mare, de Sfinţii Brâncoveni, pe care, Doamne!, îi prezintă ca pe expresia spiritului versatil în istoria politicii din spaţiul acesta etc. etc.

Uneori, această nemulţumire de România a îmbrăcat forma programatică, nutrind producţia patolirică a unui bizar cenaclu literar păstorit o vreme de cel ce poate fi socotit într-un fel fondatorul şcolii resentimentului în istoria şi critica literară a României postbelice. Nemulţumirea a stârnit un adevărat război contra românismului şi contra ortodoxiei. Fiindcă a doua particularitate a nemulţumirii de România ţine de faptul că ea navighează spre apostazie într-o formulă foarte apropiată de starea sufletească a celor Citește în continuare »


Radu Buşilă: „Autorităţile caută motive pentru împiedicarea acţiunilor noastre de protest!”

Martie 6, 2010
Radu Buşilă: „Autorităţile caută motive pentru împiedicarea acţiunilor noastre de protest!”
Reprezentanţii Coaliţiei Civice pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă au fost supuşi unor presiuni din partea reprezentanţilor primăriei municipiului Chişinău care au drept scop împiedicare desfăşurării acţiunilor de protest împotriva cedării teritoriului naţional din localitatea Palanca, susţin organizatorii manifestaţiei.

Reprezentantul primăriei, sosit la locul acţiunii de protest, a solicitat înştiinţarea prealabilă cu privire la organizarea pichetării Palatului Republicii, în incinta căruia se desfăşoară lucrările Parlamentului Republicii Moldova.

„Am îndeplinit toate condiţiile prevăzute de lege. Am depus la cancelaria primăriei o înştiinţare prealabilă cu privire la intenţia de a organiza o acţiune de protest în faţa Palatului Republicii. Nu suntem obligaţi să aducem personal la cunoştinţă despre intenţiile noastre”

Potrivit organizatorilor protestului, persoana care a insistat să i se prezinte scrisoarea de înştiinţare este Vasile Pascari, specialist principal al Direcţiei Social Umanitare şi Relaţii Interetnice din cadrul Primăriei municipiului Chişinău.

„Ni s-a sugerat că relaţiile noastre cu Primăria municipiului Chişinău s-ar putea înrăutăţi brusc”, afirmă Radu Buşilă, unul din iniţiatorii acţiunii de protest. În opinia lui Radu Buşilă, există posibilitatea ca autorităţile să găsească motive pentru împiedicarea acţiunilor de protest desfăşurate de Coaliţia Civică pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă.

Reamintim că în anul 2002, primăria municipiului Chişinău, condusă de Serafim Urechean, a refuzat să autorizeze desfăşurarea acţiunilor paşnice de protest împotriva abuzurilor guvernării. Această poziţie a primarului de atunci, a servit drept pretext pentru anchetarea de către procurori a unui număr mare de liceeni şi studenţi.

Octavian RACU


Filatosaurus Privatisensis sau de ce Filat se teme de Roşca

Martie 6, 2010

Sergiu Praporşcic a scris că, luat la bani mărunţi de ziarişti şi întrebat fiind despre implicarea sa în hărţuirea liderului creştin-democrat, Iurie Roşca, de către Procuratura subordonată politic actualei guvernări, premierul Filat a reacţionat pe cât de nervos, pe atât de maliţios. Colegul nostru demonstrează cu suficient temei că pe Filat l-a luat gura slobodă pe dinainte şi Privatizatorul cu papion, în loc să dezmintă acuzaţia evidentă care i se aduce public, a subscris comuniştilor din 2002 şi a făcut trimitere la „răspundere” şi la „procedurile legale”.

Când aude de Iurie Roşca, lui Filat i se face verde înaintea ochilor

Ceea ce i-a scăpat atenţiei lui Sergiu Praporşcic este că premierul pudrat, parfumat şi cu percică elveţiană nou-nouţă nu a rezistat ispitei de a se lăsa luat de valul ranchiunei. Într-un tic nervos, plin de venin, acru şi crispat, Filat s-a năpustit asupra rivalului său Iurie Roşca, folosind mizerabilul cuvânt „fosile”.  Astfel, vrând parcă cu tot dinadinsul să-şi sublinieze parţialitatea şi cointeresarea pe care nimeni nu le mai pune la îndoială. Este bine să redăm aici răspunsul falnicului premier: “Eu nu pot comenta puncte de vedere ale unor fosile. Dacă cineva are probleme cu justiţia şi organele de drept, să şi le clarifice conform procedurii stabilite de lege”.  Dacă Filat ar fi răspuns altfel decât răutăcios, dacă nu recurgea la un lexic macabru,  dacă nu şi-ar fi dat verdeaţa pe faţă, nu am fi avut ce-i reproşa. Am fi zis că omul e curat ca lacrima şi l-am fi lăsat în pace. Dar aşa…

Nu trebuie să fii mare psihanalist ca să-ţi dai bine seama că, vrând-nevrând,  Filat s-a dat de gol şi a confirmat cu vârf şi îndesat că nu este străin de folosirea Procuraturii ca bâtă politică împotriva unui adversar redutabil al său ca Iurie Roşca. Pentru oricine este acum în afara oricărei îndoieli că Filat doreşte din toţi rărunchii să se răfuiască politic cu incomodul Iurie Roşca. De unde şi de ce această dorinţă păgână? E simplu. Pentru că Filat se teme de Roşca. Pentru că anume Iurie Roşca i-a consacrat lui Filat „Cartea verde a corupţiei”. Pentru că anume Iurie Roşca a fost preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea privatizărilor frauduloase pe când Filat era mai-marele Departamentului pentru Administrarea Proprietăţii de Stat şi Privatizare, iar Raportul semnat de Iurie Roşca, să ne amintim, fusese votat în unanimitate de Parlament. Pentru că nimeni altul decât Iurie Roşca şi echipa lui au determinat deschiderea mai multor dosare penale privind matrapazlâcurile Marelui Privatizator al tuturor timpurilor. Şi ajungem tot acolo: pentru că Filat se teme de Roşca.

Filat, el însuşi un Dinozaur verde al tranziţiei postsovietice, Marele Privatizator intrat în politică pentru a-şi recupera, păstra şi înmulţi averile fabuloase câştigate – nu-i aşa? – în sudoarea frunţii, are predilecţie pentru limbajul paleontologic. Lui i se pare că timpul a intrat în sac, că am ajuns la finele istoriei şi că ultima etapă a acesteia se va numi Epoca Filat. Nu mai încape nici pic de îndoială că, temându-se de Roşca, Filat l-ar dori distrus cu orice preţ, împins în afara timpului, mort politic, fără mişcare, peste care să se aştearnă uitarea. Numai că Filat greşeşte. Nici istoria nu se încheie aici, nici timpul acesta tulbure cu siguranţă nu se va numi cu fală Epoca Filat, nici Iurie Roşca nu va fi scos din peisajul politic şi nici dorinţa de a-l vedea fără suflare pe Roşca nu se va împlini, oricâte indicaţii i s-ar da Procuraturii, această adevărată fosilă sovietică din curtea Republicii Moldova.

Sanda Lăpuşneanu

P.S.: Poate Craiul de verde (sau de ghindă) Filat se va supăra că l-am dezmierdat cu dulcile formule „Dinozaur verde al tranziţiei sovietice” (de, Filatosaurus Privatisensis!), „Privatizatorul cu papion” sau „Marele Privatizator”. Dacă i se revarsă veninul în obraji pentru atâta nimic, putem propune şi o altă formulă care să-i definească politic esenţa. Vom trece de la paleontologie şi economie la botanică şi-i vom zice, bunăoară, Harbuzul. Vă veţi întreba iarăşi: de ce? Pentru că după ce buretele verde al grupării Filat absoarbe de-a valma nu doar aleşi locali comunişti (primari şi consilieri), dar şi organizaţii întregi ale acestora, înţelegem că am ajuns să avem de a face nu cu un partid, ci cu un adevărat Harbuz politic: verde şi tărcat pe dinafară,  roşu pe dinăuntru şi cu multe seminţe negre.

S. L.