Doctor Ghimpu a devenit Academician

Mai 27, 2010

Motto: “Vivat academia
Vivant professores
Vivat membrum quodlibet
Vivat membra quaelibet
Semper sint in flore.”
(Imnul „Gaudeamus igitur”, versuri de Christian Wilhelm Kindeleben, 1781)

Mai multe agenţii de ştiri ne anunţă că la 26 mai, anul mântuirii 2010, onorificul Doctor Mihai Ghimpu al Universităţii din Bucureşti a devenit Academician.

Aflat cu treburi importante pe la Curia Papală de la Vatican, preşedintele interimar al Republicii Moldova s-a învrednicit să devină şi membru de onoare al Academiei Europene pentru Relaţii Economice şi Culturale de la Roma. Astfel, în ordinea intelectuală a lucrurilor, şeful liberalilor moldoveni trebuie numit de acum încolo Doctor Academician Mihai Ghimpu.

De la prinţul Dimitrie Cantemir încoace, pe durata a trei secole bătute pe muchie, de o ascensiune academică atât de vertiginoasă a avut parte în spaţiul românesc doar Doctor Academician Elena Ceauşescu, personalitatea care a strălucit pe firmamentul ştiinţific autohton o întreagă Epocă de Aur.

Pe cât de Academie este Academia Europeană pentru Relaţii Economice şi Culturale este o altă mâncare de peşte. Aflăm că „Academia” este un simplu departament al unui ONG, mai exact al Organizaţiei Naţionale italiene de dezvoltare a industriei, comerţului şi artizanatului. Asta contează însă mai puţin, pentru că oricum ştiinţa economică şi cultura Patriei a mai câştigat un nume care, iată, între Roma şi Chişinău, va răsuna cu prestigiu şi onoare, un nume pe care îl vor purta „secolii din gură-n gură”!

Trubadurii de presă din ţara în care Ghimpu e Academician au şi lansat deja poeme în vers alb şi ode în metru antic pentru vârful de lance al intelectualităţii moldovene, acest adevărat campion al democraţiei şi atlet al ştiinţei europene.

Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova poate fi invidioasă pe isteţii „academicieni” italieni, care i-au luat-o înainte, preţuind după merit un titan al gândirii economice şi culturale cum este, la scară europeană, onorabilul nostru Doctor Ghimpu. Nu face însă nimic, căci, întrucât titlul va trebui omologat, mai este loc şi pentru manifestarea forului ştiinţific naţional suprem.

De când a dat decret prezidenţial că-şi ia consilier pe medicul şef al Spitalului Republican de Psihiatrie de la Costiujeni, rafinatul şi subtilul Doctor Ghimpu acum se poate mândri cu vârtos temei că are togă, dar şi tichie de academician. Dacă tichia e de mărgăritar sau nu, se va vedea când proaspătul Academician va reveni în Patrie.

Şi când eşti martor la unele ca acestea, chiar că te cruceşti şi-ţi vine să exclami „Vivat Academia, vivant impostores!”

Şeful de protocol



Potenţialul pentru escaladarea cursei înarmărilor în regiune este enorm

Mai 24, 2010
Interviu cu domnul prof. Dr. Iulian Chifu, analist de politică externă, director al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning, Bucureşti

– Domnule profesor, după alegerile prezidenţiale din Ucraina, raporturile acestei ţări cu Federaţia Rusă au cunoscut o reaşezare simţitoare, o resetare, ca să apelăm la un termen în vogă. La ce urmări ar trebui să ne aşteptăm pe planul securităţii regionale la Marea Neagră, ţinând cont de această reaşezare?

– Cred că sunt de remarcat în primul rând viteza, agresivitatea şi consistenţa cu care Moscova s-a mişcat în sensul preluării pentru sine a componentelor de securitate, apărare şi politică externă ale statului ucrainean, urmate de elemente de preluare a infrastructurilor energetice şi economice. Un asemenea demers este imposibil fără consimţământul Kievului oficial, care a consfinţit la cele 17 întâlniri bilaterale la vârf, la semnarea acordurilor de la Harkov şi a declaraţiilor comune la nivel de preşedinţi. Senzaţia este a unei abandonări a unei părţi esenţiale a suveranităţii naţionale şi pertractări strategice cu consistenţă contra unor promisiuni tactice marginale.

Cred însă că agresivitatea şi viteza au speriat autorităţile ucrainene în funcţie, şi pe baza reacţiilor opoziţiei şi ale populaţiei, şi pe baza unor reacţii mai substanţiale ale grupurilor chiar susţinătoare ale Puterii. Putem recunoaşte un anumit recul faţă de avântul iniţial şi, în funcţie de modul în care Moscova va respecta angajamentele luate la nivelul cantităţilor de gaz şi petrol tranzitate şi livrate şi a investiţiilor făcute, luna de miere riscă să se încheie undeva în lunile februarie-martie anul viitor.

Concederea controlului pe Crimeea şi acordul de la Harkov are relevanţă asupra securităţii regionale pentru că el prevede posibilitatea schimbării capabilităţilor Flotei Mării Negre. Sosirea la Sevastopol a 10 submarine, dintre care 3 de clasă Lada, a unor corvete noi, a port-elicopterului Mistral francez, toate vor determina o creştere substanţială a capabilităţilor de proiectare a forţei şi un schimb de generaţie a armamentului convenţional din regiune, lucru care nu poate fi ignorat de statele regiunii, în primul rând de Turcia şi România. Potenţialul pentru escaladarea cursei înarmărilor în regiune este enorm, în paralel cu abandonarea de către Ucraina a prerogativelor şi responsabilităţilor sale ca stat riveran Mării Negre către Rusia, fapt ce o împinge spre periferia jocurilor din regiune, spre o relaţie bilaterală unică şi nu spre valorificarea poziţiei sale în dezbaterile regionale multilaterale.

– Ce impact are şi va avea asupra contextului regional de securitate acordul ruso-ucrainean, intrat în vigoare după ratificarea în Rada Supremă de la Kiev, privind staţionarea flotei militare ruse în Crimeea până în anul 2042?

Impactul major va fi asupra Ucrainei, a integrităţii sale teritoriale, a stabilităţii şi securităţii sale, dar chiar şi la adresa statalităţii Ucrainei. Gestul este simbolic şi marchează o concedere a controlului regiunii către Federaţia Rusă, iar efectul de antrenare al deciziei este complicat şi cu efecte secundare majore. Un prim efect de antrenare poate fi Citește în continuare »


Jurnalista româncă Eva Iova câştigă în justiţia maghiară procesul cu etnobişniţarii

Mai 21, 2010

Redactorul şef al „Foii româneşti”, Eva Iova, a fost achitat miercuri, 19 mai 2010, de Tribunalul Orăşenesc din Jula în ambele procese penale în care era acuzat că i-ar fi calomniat şi insultat pe membrii Autoguvernării Româneşti pe Capitală, atunci când i-a numit pe majoritatea acestora ca fiind „etnobişniţari”, care „nu aparţin comunităţii româneşti din Ungaria”.

Instanţa de grad I a hotărât că nu există dovezi nici pentru calomnie şi nici pentru insultă, deoarece cele două articole de ziar incriminate cuprind părerile unui jurnalist, iar acestea nu depăşesc limitele libertăţii presei şi ale opiniei.

În argumentare, Tribunalul din Jula a recunoscut existenţa fenomenului etnobusiness-ului în Ungaria, inclusiv în Autoguvernarea Românească din Capitală. Cu toate că pe baza legilor în vigoare din Ungaria, orice individ îşi poate alege liber identitatea, s-a întâmplat acum pentru prima dată ca un tribunal să se pronunţe că nu este suficient dreptul individului de a-şi declara identitatea, ci şi comunitatea minoritară are dreptul să recunoască apartenenţa individului la comunitatea respectivă. Editorialele Evei Iova cuprind păreri despre persoane şi organizaţii publice, care gospodăresc bani publici, deci nu s-a făcut niciun atac la viaţa personală a vreunuia dintre aceştia. Cinci dintre cei 9 membri ai Autoguvernării Româneşti pe Capitală au recunoscut în mărturiile depuse în scris că nu vorbesc sau vorbesc doar parţial limba română, iar un membru a cerut în repetate rânduri autodesfiinţarea acestei organizaţii.

Procesul penal intentat de Autoguvernarea Românească pe Capitala şi preşedinta acesteia, Ana Roxin, contra Evei Iova va continua, deoarece ARC a anunţat că va face recurs. Cazul va fi dezbătut peste câteva săptămâni la Tribunalul Judeţean Bichiş, în instanţa de grad II.

Acest proces penal, la fel ca şi cel civil (pe acelaşi subiect) câştigat în instanţă la Curtea de Apel din Seghedin, în 20 ianuarie 2010, de către săptămânalul „Foaia românească” şi redactorul şef al acestuia, Eva Iova, sunt cazuri fără precedent în practica juridică maghiară.

Prezidiul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria

21 mai 2010


Mitropolitul Vladimir la sfat cu Igor Smirnov

Mai 17, 2010

Potrivit unui comunicat de presă al „preşedinţiei” transnistrene, la 13 mai 2010, mitropolitul Vladimir Cantarean al Chişinăului şi al „întregii Moldove” a avut la Tiraspol o întâlnire oficială cu „preşedintele RMN Igor Smirnov”. Mitropolitul Vladimir a fost secondat de episcopul Sava (Serghei Aleksandrovici Volkov) de Dubăsari şi Tiraspol. Întâlnirea a fost precedată de oficierea liturghiei la mănăstirea Noul Neamţ din localitatea basarabeană Chiţcani controlată de separatiştii transnistreni. La Noul Neamţ mitropolitul Vladimir a fost însoţit de ex-directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Valeriu Pasat.

Comunicatul „preşedinţiei” de la Tiraspol mai anunţă că în cadrul întrevederii mitropolitului Vladimir cu Smirnov acesta din urmă l-a pus la curent pe mitropolit cu subiectele discutate la Moscova, la 22 aprilie 2010, cu patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii Kirill Gundiaev, care a fost decorat cu o distincţie a „republicii moldoveneşti nistrene”.

Referindu-se la chestiunea predării „bazelor Ortodoxiei” în şcolile din zona controlată de regimul de la Tiraspol, mitropolitul Vladimir l-a informat pe Smirnov despre acţiunile organizate de el în sprijinul iniţiativei lui Valeriu Pasat, subliniind: „Toţi s-au pronunţat în favoarea predării în şcoală a bazelor culturii ortodoxe, asemenea predării în Rusia şi în alte ţări.”

În replică, Igor Smirnov a arătat că susţine „lucrul în această direcţie” şi că în Transnistria „învăţământul corespunde standardelor din Federaţia Rusă”. „Noi nu recunoaştem standardele româneşti”, a adăugat Smirnov.

Mitropolitul Vladimir i-a mulţumit lui Igor Smirnov pentru colaborare şi pentru sprijinul acordat Bisericii: „Aduc mulţumiri conducerii Transnistriei pentru atitudinea înţelegătoare faţă de sfânta noastră Biserică ortodoxă, faţă de eparhia de Dubăsari şi Tiraspol a Mitropoliei Moldovei care face parte din componenţa Bisericii Ortodoxe Ruse”.

La întrevederea mitropolitului Vladimir cu Smirnov au mai participat secretarul mitropoliei „întregii Moldovei”, protoiereul mitrofor Vadim Cheibaş, şi „consilierul prezidenţial pentru problemele religiilor şi relaţii interconfesionale” Piotr Zalojkov.

La 14 mai Igor Smirnov l-a distins pe episcopul Sava, vicepreşedinte al Sinodului mitropoliei Chişinăului şi a „întregii Moldove”, cu medalia „Republicii Moldoveneşti Nistrene” –  „65 de ani de la Victoria din Marele Război pentru Apărarea Patriei”. Cu această ocazie episcopul Sava i-a mulţumit lui Igor Smirnov, arătând că se află „în serviciul Bisericii şi al poporului transnistrean”.

Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova condus de Alexandru Tănase (PLDM), ca organ de stat pentru culte, nu a avut nici o reacţie în legătură cu aceste evenimente.


Mitropolitul Vladimir în vizită la Smirnov

Mai 17, 2010

mitropolitul Vladimir, episcopul Sava, protoiereul Vadim Cheibaş şi "preşedintele" Igor Smirnov

mitropolitul Vladimir de-a dreapta lui Smirnov şi episcopul Sava de-a stânga

mitropolitul Vladimir de-a dreapta lui Smirnov şi episcopul Sava de-a stânga

episcopul Sava decorat de Smirnov

episcopul Sava decorat de Smirnov

episcopul Sava cu Igor Smirnov

episcopul Sava cu Igor Smirnov

episcopul Sava cu Igor Smirnov şi Vadim Antiufeev

episcopul Sava cu Igor Smirnov şi Vadim Antiufeev

mitropolitul Vladimir cu Valeriu Pasat în turneul lor transnistrean

mitropolitul Vladimir cu Valeriu Pasat în turneul lor transnistrean


Religia în şcoală – DA! Referendum consultativ – NU!

Mai 6, 2010
Angajată şi subordonată politic, Mitropolia Chişinăului nu mai pridideşte de câteva luni încoace să se jure înfocat şi public cât de mult susţine „iniţiativa curajoasă” a fostului securist nr. 1, Valeriu Pasat, privind desfăşurarea unui referendum consultativ naţional în problema predării religiei în şcolile de stat. FLUX a mai scris despre acest subiect, arătând această ciudată la prima vedere inversare de roluri: în loc ca Pasat şi alţii să susţină Biserica într-o chestiune sau alta, Biserica îl susţine pe Pasat, aşternându-i-se la picioare şi punându-i la dispoziţie, pentru uz politic, toate structurile sale (eparhii, protopopiate, parohii) cu tot cu clerici şi credincioşi.

Pasat, individul care a luat apă în gură şi a evitat să se pronunţe, bunăoară, în chestiunea homosexualităţii, pedalează în continuare cu putere pe ideea anunţatului referendum. Sâmbătă, 8 mai, Pasat a convocat, prin intermediul mitropolitului Vladimir Cantarean, adunarea „grupului de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor” în vederea organizării referendumului.

Mulţi dintre creştinii creduli, copleşiţi de greutatea pe care trebuie să-l aibă cuvântul unui ierarh, nici nu au observat că mesajul desprins de pe preasfinţitele buze ale înaltului mitropolit este unul eminamente politic şi că riscurile la care este expusă astfel Biserica se pot transforma într-o singură zi, în pericole pe termen lung.

Pasat vrea cu tot dinadinsul să se lanseze în viitoarele alegeri parlamentare. Pentru asta ţinteşte să încalece un partid politic care să pară breaz de vreme ce va fi blagoslovit de dreapta vânjoasă a mitropolitului Vladimir, prietenul său neschimbat şi devotat trup şi suflet. Pe Pasat nu-l doare nici măcar în cot de consecinţele pe care Biserica riscă să le suporte în urma aventurii în care o atrage din cauza poftelor sale politice.

Care sunt riscurile şi consecinţele la care expune Pasat Biserica?
1. Nimeni nu poate garanta că, în condiţiile în care religia poate fi introdusă în şcoală prin simple decizii administrative ale ministerului Educaţiei, populaţia se va prezenta masiv la referendumul lui Pasat.
2. Chiar dacă am admite că le referendumul va participa numărul de cetăţeni cu drept de vot cerut de lege, nu există nici un fel de garanţie că majoritatea dintre ei vor fi favorabili ideii lui Pasat.
2. Un eşec al referendumului va spulbera argumentul celor 94% de ortodocşi din Republica Moldova, reducând acest procent nu la cota celor care se vor prezenta la urne, ci doar la numărul celor care vor susţine „curajoasa iniţiativă” a fostului securist nr. 1.
4. Astfel, printr-un truc politic de două parale, Pasat şi mitropolitul său iubit vor reuşi performanţa de a transforma majoritatea ortodoxă din ţară într-o minoritate politică, înmormântată definitiv, la nivelul discursului public, sub lespedea procentului celor care vor opta politic pentru „bazele Ortodoxiei” lui Pasat.
5. Un eşec al referendumului va consolida tabăra adversarilor predării religiei în şcoală şi va bloca pentru o perspectivă îndelungată posibilitatea introducerii şi menţinerii acestei materii în învăţământul de stat.

În aceste condiţii, lozinca zilei trebuie să fie, pentru orice bun creştin, simplă: Religia în şcoală – DA! Referendum consultativ – NU!

Nicolae FEDERIUC, FLUX


Bunuri înstrăinate ale Mitropoliei Basarabiei (5)

Mai 5, 2010

Guvernul sovietic a confiscat abuziv toate proprietăţile Mitropoliei Basarabiei. Unele dintre bunurile imobile (clădiri) au fost distruse, iar altele s-au păstrat până astăzi. Mitropolia Basarabiei este singura Biserică din Republica Moldova căreia Guvernul a refuzat să-i restituie bunurile confiscate abuziv de regimul totalitar de ocupaţie.

17. „Casa vicarului”, reşedinţă a episcopilor de Cetatea Albă – Ismail la Chişinău. Clădirea a aparţinut iniţial mănăstirii Curchi. Adresa dinaintea ocupaţiei sovietice era strada Mihail Kogălniceanu nr. 88, la intersecţie cu strada Marele Voievod Mihai. Adresa actuală este strada Serghei Lazo nr. 2. Imobilul reprezintă o casă alcătuită din parter şi etaj, amplasată la colţul cartierului.

În perioada interbelică acest imobil a avut un statut clar, fiind de drept proprietate a Episcopiei Cetăţii Albe – Ismail (actuala Episcopie a Basarabiei de Sud) şi nefăcând obiectul partajului averilor bisericeşti decis prin Sentinţa civilă nr. 435 pronunţată în data de 25 iunie 1935 de către secţia a II-a a Tribunalului judeţului Lăpuşna.

În timpul ocupaţiei sovietice clădirea a avut diverse destinaţii. În prezent imobilul se află în proprietatea statului şi găzduieşte „Centrul de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Automatizării”.

Terenul pe care este amplasat imobilul are astăzi o suprafaţă de 0,266 hectare (număr cadastral 0100521.417) şi a fost înregistrat, la 7 octombrie 2005, ca proprietate publică locală (Decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 28/51-3 din 5 august 2005, poziţia 66676/05).

Registrul monumentelor de istorie şi cultură ale municipiului Chişinău descrie acest monument de arhitectură de însemnătate locală astfel:

„Primele informaţii documentare datează din 1873, când locotenent colonelul Mitrofan Ceaikowsky a achiziţionat de la licitaţia publică un lot de pământ viran 23 x 24 stânjeni, aflat la colţul cartierului mărginit de străzile Serghei Lazo şi Mihail Kogălniceanu, unde în 1875 a construit o casă în două nuveluri – parter şi etaj, amplasată la colţul cartierului. În 1895 nobilul Iosafat B. Skcopovsky a cumpărat proprietatea de la Mitrofan Iakovlevici Ceaikovsky. În 1906 această casă a fost cumpărată cu 26 000 ruble de către mănăstirea Curchi, în care se afla apartamentul vicarului Daniel, episcopul de Akerman (Cetatea Albă). Casa era alcătuită din 9 încăperi.

Este o clădire construită la colţul cartierului, alcătuită dintr-un parter şi etaj, cu planul rectangular, cu faţadele aliniate la linia roşie a străzilor. Faţada laterală, orientată spre strada Mihail Kogălniceanu, este simetrică, cu colţurile flancate de desene şi evidenţiate de atice rectangulare, care făceau parte din parapetul clădirii.

Faţada principală este orientată spre strada Serghei Lazo, este asimetrică, cu un rezalit plat amplasat lateral, prin care are loc intrarea în casă, evidenţiat de un atic similar. Un cordon sub forma plintei desparte parterul de etaj. Arhitectura faţadelor, cândva în stil eclectic în baza stilului neoclasic, a fost modificată puternic. Au fost distruse ancadramentele ferestrelor şi uşilor, tencuiala originară a fost substituită cu şubă, a fost modificat caracterul porticului.”

Mitropolia Basarabiei a revendicat acest imobil, adresând cereri oficiale guvernelor Tarlev şi Greceanâi, nu însă, deocamdată, şi guvernului Filat.

18. Casa sau Curtea urbană a mănăstirii Hârbovăţ. Clădire amplasată în strada Vlaicu Pârcălab nr. 46, colţ cu strada 31 August.

19. Altă Casă a mănăstirii Hârbovăţ. Clădire amplasată în fosta stradă Regina Maria nr. 19, astăzi strada Vlaicu Pârcălab, colţ strada Veronica Micle. Înaintea ocupaţiei sovietice clădirea găzduia Comunitatea surorilor medicale “Crucea Roşie a mănăstirii Hârbovăţ”.

Registrul monumentelor de istorie şi cultură ale municipiului Chişinău ne descrie astfel cele două clădiri de la poziţia 18 şi 19:

„Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.

Comunitatea surorilor medicale a mănăstirii Hârbovăţ a fost fondată în 1905. În curând Primăria oraşului a oferit un teren de pământ urban, aflat la colţul cartierului mărginit de străzile Sinadino şi stradela Fântânilor, cu o suprafaţă de 858,48 stânjeni pătraţi, pe care se aflau case vechi care aparţineau mănăstirii Sf. Mormânt. După demolarea acestora, s-a început construcţia clădirilor din piatră – a ambulatoriei şi a spitalului, într-un parter, confirmate în 1907. În 1909 s-a început construcţia căminului pentru surorile medicale. Clădirile au fost amplificate în curând prin construcţia unui etaj în anul 1910. Complexul de caritate era compus din trei clădiri a două etaje şi cinci clădiri într-un etaj. În 1940 se afla în proprietatea Ministerului Sănătăţii şi O.S.

Prezintă interes două clădiri, una aliniată la strada Vlaicu Pârcălab (Liter A) şi alta, amplasată la colţul cartierului, alungită de-a lungul liniei roşii a străzii Veronica Micle (Liter B).

Liter A. Este clădirea spitalului cu ambulatorie. Arhitectura este în stil modern, cu detalii specifice şi pentru stilul eclectic, aspect pe care clădirea l-a obţinut în 1910, când a fost înălţată cu un etaj. Intrarea principală are loc prin faţada îngustă, orientată spre strada Vlaicu Pârcălab, cu o compoziţie simetrică, alcătuită din trei axe. Centrul compoziţional este un rezalit, cu contur plastic, în care sunt concentrate elementele importante – uşa intrării, ridicată pe trepte monumentale, balconul-tribună deasupra, fereastra în segment de cerc pentru iluminarea şi aerisirea podului.

Faţada laterală este alungită, iniţial din 12 axe, care formau o compoziţie simetrică, din dublarea unui raport alcătuit dintr-un rezalit şi câte două ferestre laterale, care mai apoi a fost alungită cu 3 axe. Detaliile arhitectonice sunt soluţionate în aceeaşi cheie stilistică, cu includerea în decorul plastic al simbolului carităţii – crucea greacă cu ramurile egale, incluse în lesenele care mărginesc rezalitele şi colţurile clădirii. Specifice stilului modern sunt striurile de pe suprafaţa lesenelor, combinarea materialelor de construcţii cu culoare şi factură diferită – cărămida arsă şi piatra cioplită, ultima fiind utilizată sub forma unei carcase pe fundalul din cărămidă.

Liter B. Este căminul surorilor medicale. A fost amplasat cu o mică, dar sesizabilă retragere de la linia roşie a străzii Vlaicu Pârcălab. Arhitectura clădirii este în stil modern, specifică pentru acest tip de clădiri, cu aspect modest al unei case de raport. Faţada principală este simetrică, cu trei rezalite. Două intrări, amplasate în rezalitele laterale, dominate de balcoane cu grilaje aerate şi de frontoane triunghiulare, conduc din stradă în interiorul clădirii. Rezalitul central continuă deasupra acoperişului cu un atic, în care se află o fereastră circulară pentru aerisirea podului. Colţurile rezalitelor sunt împodobite cu colonete, buiandrugii golurilor ferestrelor sunt din bolţari în pană, cu alternarea nuanţelor roze şi albe, cornişa este dotată cu denticule. Prezintă interes canaturile de lemn ale uşilor de intrare, care sunt sculptate într-o compoziţie specifică modernului.”

20. Casa sau Curtea urbană a mănăstirii Hârbovăţ. Clădire amplasată în fosta stradă Regina Maria, astăzi strada Bucureşti nr. 59A, număr vechi 53. Este o casă cu parter şi etaj, inclusă în frontul perimetral al străzii. Are un plan rectangular, perpendicular străzii. A fost construită la cumpăna secolelor XIX-XX, după un proiect marcat de stilizări istorice, cu reminiscenţe neoclasice.

În Registrul monumentelor, Curtea urbană este descrisă astfel:

„Monument de arhitectură de însemnătate locală, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe. La această adresă se află două imobile, care cândva erau separate.

Liter A. Primele informaţii documentare sunt din 1844, când proprietar era Ivan Vasilievici Krâmskii. În 1851 el a obţinut o adeverinţă, că a construit o casă într-un etaj, după proiectul confirmat de Comitetul de construcţii Chişinău-Ismail în iunie 1843. În octombrie 1855 I. Krâmskii a dăruit această casă mănăstirii Hârbovăţ, care a avut-o în proprietate, cel puţin, până în 1903. A fost modificată total: înălţată cu un etaj, mărite golurile uşii şi ferestrelor. A pierdut valoarea de monument.”

21. Casa sau Curtea urbană a mănăstirii Condriţa. Imobil în strada Bernardazzi, număr vechi 22/24, ulterior 23, situat în apropiere de intersecţia cu strada Armenească. Astăzi clădirea are numărul 22.

22. Casa sau Curtea urbană a mănăstirii Ţigăneşti, strada Armenească nr. 11, fost nr. 13.Astăzi clădirea are din nou numărul 13.


Bunuri înstrăinate ale Mitropoliei Basarabiei (8)

Mai 3, 2010
Guvernul sovietic a confiscat abuziv toate proprietăţile Mitropoliei Basarabiei. Unele dintre bunurile imobile (clădiri) au fost distruse, iar altele s-au păstrat până astăzi. Mitropolia Basarabiei este singura Biserică din Republica Moldova căreia Guvernul a refuzat să-i restituie bunurile confiscate abuziv de regimul totalitar de ocupaţie.

MUNICIPIUL BĂLŢI

31. Reşedinţa Episcopilor Români din Bălţi

Ctitorie a Episcopului Visarion Puiu. Imobil mare din piatră şi cărămidă, cu parter şi etaj, compus din 33 de camere, pentru locuinţa episcopului şi a personalului monahal, având şi 2 clădiri anexe, situate în cartierul Pământeni (platoul de la liziera de nord-vest a municipiului). Ocupa un lot de 17,5 ha semănat şi parc, cu un lot gospodăresc de 9 ha, la marginea Bălţilor, obţinut de la Primăria oraşului, pe care se proiectează construcţia şi altor clădiri necesare episcopiei, precum şcoala de cântăreţi şi azilul pentru bătrâni. S-a început construcţia reşedinţei episcopale de la Bălţi şi a locuinţelor pentru monahi în 1924. Arhitect a fost Adrian Gabrielescu (domiciliat or. Bucureşti, str. Fabrica de chibrituri, 8), care a primit 50.000 de lei pentru construcţia reşedinţei episcopale. A fost exprimată dorinţa ca în arhitectura reşedinţei destinaţia religioasă să se caracterizeze şi în motivele arhitectonice ale faţadei; scopul bisericesc ar fi justificat. Din Procesul-verbal cu privire la arhitectura Palatului Reşedinţei Episcopale din Bălţi, se ştie că faţadele vor fi lucrate în stil românesc. În procesul construcţiei a apărut un conflict între comanditar şi arhitect. După punerea temeliei şi facerea subsolului au stat mult timp în căutarea mijloacelor. Abia în 1930 primindu-se de la Statul Român 2.330.720 de lei au putut continua construcţia. A început a doua oară în toamna anului 1930 şi a fost sfinţită la 24 noiembrie 1932 de către P.S. Episcop Visarion Puiu. Fundaţia a rămas după proiectul întocmit de A. Gabrielescu din Bucureşti, dar planul iniţial, fiind mult mai vast, a fost abandonat. Părţile laterale ale subsolului au fost păstrate. A fost elaborat alt proiect al clădirii de către arhitectul R. Mihăiescu din Bucureşti. Proiectul de acoperiş şi cheltuiala s-a făcut sub conducerea arhitectului Ionescu Berechet din Bucureşti, antrepriza – Cezar Pop, tâmplăria – de inginerul Procopovici din Cernăuţi, instalaţia caloriferului şi uzina electrică – după proiectul inginerului G. Constantin din Focşani. Toate lucrările au fost supravegheate şi conduse adesea de însuşi Episcopul Visarion Puiu. S-a cheltuit cu construcţia – 4.940.427 lei.

În Catalogul Monumentelor din Republica Moldova, palatul este prezentat astfel: „Clădirea se află în mijlocul unei ample grădini. Iniţial proiectul prevedea construcţia unui monumental palat cu largi aripi laterale, dar după ridicarea parţială a parterului, din motive financiare s-a renunţat la ideea unei reşedinţe grandioase. După o lungă perioadă de sistare a lucrărilor, construcţia a fost reluată de adepţii stilului neoromânesc şi funcţionalist, care au restrâns edificiul în plan, părţile laterale nefolosite fiind transformate în terase. În centru, ridicat pe un soclu înalt, care ascunde vechile construcţii, se înalţă palatul cu parter şi etaj, cu o compoziţie asimetrică pitorească, cu acoperişuri în două pante repezi, cu învelitoare din ţiglă şi smalţ verde. Faţadele, soluţionate în spiritul stilului neoromânesc, sunt împodobite cu panouri din stuc, amplasate în jurul golurilor ferestrelor şi uşilor, sub cornişă, la balcon şi logii. Soluţionarea artistică a edificiului aminteşte de monumentele de arhitectură brâncovenească. În colţul clădirii se află un turn, care adăposteşte în interiorul său, la parter, o oranjerie şi o capelă. Odăile palatului sunt grupate în jurul unui hol central, care la parter, în caz de necesitate, putea fi inclus într-un spaţiu unitar cu încăperile de destinaţie oficială, iar la etaj putea primi o lumină naturală prin plafonul de sticlă. Încăperile palatului au fost decorate cu detalii din lemn de specii preţioase, cu obiecte de lux cum ar fi instalaţiile de iluminare interioară din sticlă de Veneţia. Mobilierul purta monogramele incizate ale primului comanditar al acestui edificiu – “VP”. Tehnici de construcţie: zidărie de piatră, plafon cu grinzi de lemn în casete, boltire sferică în capelă. Semnificaţie patrimonială: Locală, Artistică, Istorică. Stare de conservare: Bună. Date privitoare la restaurare: A fost restaurată în anii 90. Bibliografie: С. Апостол, Н. Демченко и др., Свод памятников истории и культуры МССР. МАКЕТ. Северная зона. Кишинев, 1987, с.71-72.”

32. Tipografia Eparhială şi depozitul de hârtie

Situată la parterul uneia dintre clădirile centrului eparhial Bălţi din fosta stradă Berthelot nr. 32.

În legătură cu Tipografia Eparhiei Hotinului cu reşedinţa în Bălţi sunt de remarcat două documente, şi anume: 1. Scrisoarea nr. 44 (0616-468) din 4 mai 1993 trimisă Guvernului Republicii Moldova (primului ministru Andrei Sangheli) de către capul structurii locale a Patriarhiei Ruse de la Moscova, cu următorul cuprins: “Prin prezenta vă rugăm de a trece sub oblăduirea Mitropoliei Chişinăului şi a Moldovei tipografia din or. Bălţi, care e întemeeată de Episcopia de Bălţi în anul 1930 şi naţionalizată de către Puterea Sovietică în anul 1944. Socotim că a venit timpul de a o reîntoarce stăpânului ei legitim. Colectivul tipografiei se va păstra în componenţa actuală şi garantăm pe viitor executarea actualelor comenzi. Cu respect Întâi Stătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova /ss †Vladimir/ MITROPOLITUL CHIŞINĂULUI ŞI MOLDOVEI”. 2. Scrisoarea nr. 87 din 19 mai 1993 trimisă Guvernului Republicii Moldova (primului ministru Andrei Sangheli) şi Ministerului Culturii şi Cultelor (ministrului Ion Ungureanu) de către întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei, cu următorul cuprins: “Stimate domnule prim-ministru, Revenim la vechea noastră doleanţă: dorim să ne restituiţi tipografia noastră din Bălţi, înstrăinată abuziv de regimul ocupant ateu. Este indiscutabil faptul că tipografia a fost construită, utilată şi întreţinută din mijloacele Sfintei Patriarhii Române şi, în special, ale Mitropoliei noastre. Avem toată încrederea că Veţi face toate demersurile necesare în faţa celor de care depinde soluţionarea problemei în cauză. O adresă similară am prezentat şi Ministerului Culturii şi Cultelor. Al Domniei Voastre rugător către Domnul cel Înviat, /ss †Petru/ EPISCOP DE BĂLŢI ŞI LOCŢIITOR DE MITROPOLIT AL BASARABIEI”.

33. Consiliul Eparhial

Imobil cumpărat, cu ratificarea în decursul anilor 1928-1929, de la doamna A. Cozmopol din Bălţi, contra sumei de 2.610.500 de lei.

34. Schitul Episcopiei din Bălţi.

Avea 121 ha, proprietatea episcopiei. Între anii 1928 şi 1929? s-a pus temelia şi s-a ridicat până la bolţi biserica în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, construită pe lângă palatul reşedinţei, care a costat – 967.430 de lei. De notat că toate acestea s-au cheltuit din fondurile proprii ale episcopiei.

35. Prima reşedinţă episcopală.

Clădire situată în strada Regele Ferdinand nr. 184. Imobil cumpărat în 1930 pentru Reşedinţa Episcopului Visarion Puiu, contra sumei de 148.829 de lei. Clădirea a servit drept locuinţă provizorie a chiriarhului, iar după terminarea Palatului reşedinţei este ocupat de clerici.

36. Biblioteca Eparhială

Două imobile mari din piatră şi cărămidă, unul cu 8 camere, în care a fost amenajată Biblioteca Eparhială şi Sala de conferinţe; celălalt, cu 5 camere şi dependinţe, care a servit ca locuinţă pentru funcţionarii eparhiali situată în strada Regele Ferdinand nr. 151 (colţ cu strada Berthelot).

37. Clădirea Consistoriului Eparhial Bălţi

Clădire situată în strada Regele Ferdinand nr. 251. Tot aici locuinţele funcţionarilor.

38. Căminul preoţesc I

Imobil situat în strada Regele Ferdinand nr. 174.

39. Căminul preoţesc II

Imobil din piatră şi cărămidă, cu 5 camere şi dependinţe, în care a funcţionat Căminul preoţesc şi una clădire anexă, cu 3 camere şi dependinţe, ce a servit drept locuinţă pentru administratorul Căminului preoţesc. Strada Regele Ferdinand nr. 190 (colţ cu strada Ştefan cel Mare).

40. Locuinţa vicarului eparhial

Clădire situată în strada Regele Ferdinand nr. 249.

41. Cancelaria exarhului mănăstirilor

Clădire vecină cu curtea Catedralei, sub locuinţa clerului monahal deservent la biserica Sfinţii Apostoli din Bălţi. Casa de sub cancelaria şi birourile consistoriului Eparhial cu clădirea din curte pentru locuinţa unei părţi din funcţionari din strada General Berthelot pentru serviciul tehnic şi locuinţa arhitectului eparhial.

42. Casa bisericii Sf. Apostoli Petru şi Pavel

Clădire destinată, după ultima dispoziţie, pentru Cantina societăţii „Ocrotirea“ din Bălţi.

43. Atelierul de lumânări şi obiecte bisericeşti

Construcţia acestui imobil a fost terminată complet în anii 1937-1938 şi a costat 2.066.898 de lei.

44. Fabrica Episcopiei Hotinului.

A fost înfiinţată în 1933.

45. Clădire simplă.

Imobil din cărămidă, cu 8 camere şi dependinţe, având şi una clădire anexă, care a servit drept locuinţă pentru consilierii eparhiali. Strada Regele Ferdinand nr. 2002.

ORAŞUL EDINEŢ

46. Seminarul Teologic din Edineţ, fosta Şcoală Spirituală de băieţi

Două imobile mari din piatră şi cărămidă, cu parter şi etaj, având şi 4 clădiri anexe, în care a funcţionat Şcoala spirituală de băieţi, transformată în Seminar Teologic (mutat apoi la Bălţi).


Bunuri înstrăinate ale Mitropoliei Basarabiei (7)

Mai 3, 2010

Guvernul sovietic a confiscat abuziv toate proprietăţile Mitropoliei Basarabiei. Unele dintre bunurile imobile (clădiri) au fost distruse, iar altele s-au păstrat până astăzi. Mitropolia Basarabiei este singura Biserică din Republica Moldova căreia Guvernul a refuzat să-i restituie bunurile confiscate abuziv de regimul totalitar de ocupaţie.

27. Sediul Cârmuirii moşiilor mănăstirilor basarabene închinate Sfântului Munte Athos. Se află la colţul cartierului mărginit de străzile actuale Mihai Eminescu şi Mihai Viteazul, nr. 52-54. În anii interbelici aici a funcţionat Şcoala normală de fete. Nu se ştie în ce împrejurări a ajuns în proprietatea acesteia. Se prea poate ca clădirea să fi fost închiriată. Astăzi este sediul şcolii cu predare în limba rusă Mihail Koţiubinsky. Este o clădire cu parter şi etaj, construită în stil eclectic, cu elemente neobizantine. Autorul proiectului, realizat la sfârşitul secolului al XIX-lea, este arhitectul Uskat.

Registrul monumentelor descrie acest imobil astfel:

„Monument de arhitectură de însemnătate locală, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.

A fost construit în 1898 pentru Cârmuirea moşiilor mănăstirilor închinate “Sfântului Munte Athos”, pe locul care aparţinea Cârmuirii mănăstirilor. A fost construit din piatră spartă cu căptuşirea din piatră tăiată de calcar. Preţul construcţiei a fost evaluat la suma de 120 000 ruble. Arhitectura este eclectică, cu reminiscenţe clasiciste. În 1940 era sediul Şcolii normale de fete.

Este o clădire construită la colţul cartierului, ridicată pe un plan unghiular, în două etaje pe un demisol înalt, cu faţadele aliniate la liniile roşii ale străzilor Vlaicu Pârcălab şi Veronica Micle. Planul este soluţionat laconic, cu repartizarea încăperilor de o parte a unui culoar central. Holul intrării este iluminat de o fereastră ovală, urcarea la cota parterului se efectuează prin trepte interioare. În trei rampe este deschisă vederii, amplasată în axa intrării în clădire.

Faţadele sunt simetrice, cu rezalite laterale, respectiv cu 12 axe faţada laterală (extinsă în perioada postbelică cu o porţiune nouă) şi 15 axe – faţada principală, ultima dotată şi cu un rezalit central. Axa centrală a faţadei principale este susţinută de intrare în clădire, care se află în rezalitul central, cu partea superioară rectilinie. Rezalitele laterale sunt în segment de cerc, şi ca şi rezalitul central, proiectate pe fundalul unor atice în trepte. Ferestrele sunt rectangulare, cu ancadramente, unite prin plita de pervaz comună, care separă între ele etajele printr-un registru neted. Ferestrele de la etajul superior din rezalitele faţadei principale sunt în segment de cerc, forme care armonizează cu acoperirea rezalitelor respective.

Paramentul este neted, colţurile rezalitelor sunt în bosaje diamant. Pereţii se termină în partea superioară printr-o cornişă şi o friză cu console.

În perioada postbelică arhitectura clădirii nu a fost modificată, doar alungită aripa de-a lungul străzii Fântânilor.”

27 A. Casele clerului administrării moşiilor mănăstireşti închinate Sfântului Munte Athos. Registrul monumentelor de istorie şi cultură ale municipiului Chişinău descrie acest monument de arhitectură de însemnătate locală astfel:

„Monument de arhitectură de însemnătate locală, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de Ştiinţe. Datarea este din jumătatea a doua a secolului al XIX-lea, construit cu influenţa stilului neoclasic. În 1903 a fost atestat drept curte mănăstirească.

Este un complex din două clădiri, care constă dintr-un corp de casă cu funcţii diverse (administrare, şcoală sau spital, literul A) şi casa egumenului (literul B), dependinţe şi o vastă grădină.

Literul A. Este o clădire ridicat într-un etaj, pe un plan unghiular, aliniat cu latura lungă la linia roşie a străzii Octavian Goga. Planimetric este compus din două părţi, cu funcţii diferite. Porţiunea aliniată străzii Octavian Goga are un coridor central cu încăperi mari, dispuse de o parte şi alta. La capetele clădirii se află două coridoare transversale, care comunică cu strada. Corpul orientat spre curte, are un plan specific locuinţelor, ridicată pe un beci. Intrarea este amplasată în axa de simetrie, de unde se accede în camerele laterale, câte două în fiecare parte. Ambele secţii ale planului comunică între ele.

Faţada are o compoziţie simetrică cu un rezalit central, încununat de un fronton triunghiular. Nouă axe, şapte goluri de ferestre, dintre care trei se află în rezalitul central, şi două de la uşile de intrare, azi una astupată, evidenţiate prin câte un atic. Colţurile clădirii sunt evidenţiate prin lesene cu bosaje orizontale.

Literul B. Casa de locuit cu cancelaria administraţiei este ridicată într-un etaj, pe un plan rectangular, cu o retragere de la linia roşie a străzii Octavian Goga. Planimetria este bazată pe legătura prin coridor a încăperilor, amplasate de ambele părţi. O parte a odăilor sunt mai mari, dispuse în anfiladă circulară, cu o grupare funcţională în jurul unor dependinţe, concentrate lângă intrarea din partea curţii. Faţada principală are o compoziţie simetrică, cu cinci axe, patru goluri de ferestre şi unul de uşă, amplasat în rezalitul central, încununat cu un fronton triunghiular. Compoziţia aminteşte de arhitectura casei populare cu cerdac în faţă. Ferestrele sunt de dimensiuni mari, conturate cu ancadramente din muluri clasice, dotate cu plite de pervaz.”

28. Casa sau Curtea urbană a mănăstirii Căpriana. Clădire situată în fosta stradă Mihai Viteazul nr. 43, astăzi strada Mihai Eminescu nr. 49. Clădirea a fost demolată. Pe acest loc a fost construită Tipografia Comitetului Central al Partidului Comunist din RSS Moldovenească.

29. Reşedinţa arhiepiscopului Dionisie. Imobil amplasat în fosta strada Sfatul Ţării nr. 59, astăzi strada Mateevici, număr vechi 47, înregistrat ca monument cu numărul 772. În axa străzii actuale Puşkin.

30. Proprietate a Episcopiei Hotinului la Chişinău sau Casă de raport. Situată în strada Şciusev nr. 79 din Chişinău. Registrul monumentelor ne descrie astfel această construcţie: „Monument de arhitectură de însemnătate locală, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de Ştiinţe.

A fost construită la mijlocul secolului al XIX-lea după un proiect-model. Aparţinea lui Baidan, care în 1880 a vândut-o casei bisericii satului Gvozdăuţi, judeţul Soroca. În 1940 proprietară era Casa episcopală din Bălţi. Ea era alcătuită dintr-o casă într-un etaj, în care se aflau 7 odăi, şi două bucătării, două atenanse şi o livadă, aflată în fundul curţii.”


Bunuri înstrăinate ale Mitropoliei Basarabiei (6)

Mai 3, 2010

Guvernul sovietic a confiscat abuziv toate proprietăţile Mitropoliei Basarabiei. Unele dintre bunurile imobile (clădiri) au fost distruse, iar altele s-au păstrat până astăzi. Mitropolia Basarabiei este singura Biserică din Republica Moldova căreia Guvernul a refuzat să-i restituie bunurile confiscate abuziv de regimul totalitar de ocupaţie.

23. Fosta casă Hitov (Fitov), proprietate a Casei Eparhiale şi a Catedralei. Amplasată în fostul bulevard Regele Carol al II-lea, număr nou 79, număr vechi 67, cu poarta din strada Mihai Viteazul, numărul 56, fost 50. Adresa actuală este bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 77. Clădirea este aliniată de-a lungul bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt, ocupând toată lungimea cartierului. Era o clădire alcătuită dintr-un parter şi etaj, construită în 1905 după un proiect al arhitectului eparhial Serocinski. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a fost distrusă, fiind reconstruită ulterior cu schimbarea soluţiei arhitecturale.

Registrul monumentelor de istorie şi cultură ale municipiului Chişinău ne oferă următoarea descriere a acestui monument de arhitectură de însemnătate locală:

„Ştefan cel Mare, 77. Clădirea catedralei cu magazine. Monument de arhitectură de însemnătate locală, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Primăriei.

Primele informaţii documentare sunt din 1842, când aparţinea moştenitorilor consilierului de colegiu Dicesculov (Dicescu – nota noastră). În 1853 lotul de pământ cu o suprafaţă de 1360 stânjeni pătraţi a fost achiziţionat de Catedrala oraşului. În 1903, după demolarea casei vechi de la colţul cartierului, mărginit lateral de strada M. Eminescu, a fost construită o casă în două etaje, arhitect M. Seroţinsky. La parter se aflau magazine, la etaj – casa catedralei, sub toată clădirea – un subsol. În timpul celui de al doilea război mondial, casa a fost parţial deteriorată, reconstruită în anii 50 ai secolului ai XX-lea, cu pierderea unor elemente arhitecturale.

Clădirea, ridicată în două etaje, ocupă întreaga lăţime a cartierului mărginit lateral de străzile Alecsandri şi Eminescu, construită cu faţadele pe liniile roşii ale străzilor. Structura interioară este cu un culoar central, lateral căruia se aflau cândva birouri şi camere de hotel. Faţada principală are o compoziţie simetrică, cu evidenţierea părţii centrale prin concentrarea elementelor de arhitectură – un rezalit central cu un balcon, flancat de coloane ale ordinului corintic îngemănate la etaj, şi de rezalite laterale cu balcoane, mărginite de pilaştri ale aceluiaşi ordin. Partea centrală este dominată de un parapet din baluştri de piatră. În această parte a clădirii se aflau încăperi de audienţă, fiind iluminate prin două registre de goluri, primul, ferestre obişnuite, rectangulare, al doilea – octogonale. Părţile laterale sunt lipsite de parapet, cu rezalite a căror compoziţie repetă rezalitele părţii centrale, cu ferestre largi la parter, unde se aflau unităţi comerciale, intrarea în care era organizată prin colţurile teşite ale clădirii. În partea stângă se afla magazinul lui Fitov (Hitov), în partea dreaptă – o cafenea.

Paramentul faţadei principale este în zidărie aparentă, parterul din bosaje din piatră, cu detaliile cioplite, etajul – tencuit neted.”

Mitropolia Basarabiei le-a cerut guvernelor Tarlev şi Greceanâi restituirea acestui imobil. Deocamdată, o cerere similară nu i-a fost adresată şi guvernului Filat.

24. Casa Episcopiei Hotinului la Chişinău. Amplasată în strada General Berthelot nr. 65, astăzi strada Alexandru Şciusev nr. 89. Era a cincea clădire de la colţul cu actuala stradă Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni. Pare să fie demolată.

25. Imobil al Frăţiei Alexandru Nevski. Situat în strada Alexandru cel Bun, astăzi bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, număr vechi 58, înainte de 1940 nr. 56. În timpul ocupaţiei sovietice a fost demolat împreună cu întreg cartierul.

26. Şcoala Eparhială de Fete. Amplasată pe şoseaua Munceşti, sus pe o colină, vizavi de gara feroviară. Reprezenta un mobil mare de piatră, cu parter şi etaj. Întrunea săli de clasă şi internat, capelă, ateliere. Şcoala a fost distrusă, iar pe locul ei a apărut o uzină. În perioada interbelică Şcoala Eparhială de Fete a avut-o ca director pe Elena Alistar (1873, Vaisal, judeţul Ismail, Basarabia – 1955, Pucioasa, România), singura femeie membră a Sfatului Ţării, care a votat, la 27 martie 1918, Unirea Basarabiei cu România.


Bunuri înstrăinate ale Mitropoliei Basarabiei (4)

Mai 3, 2010

Guvernul sovietic a confiscat abuziv toate proprietăţile Mitropoliei Basarabiei. Unele dintre bunurile imobile (clădiri) au fost distruse, iar altele s-au păstrat până astăzi. Mitropolia Basarabiei este singura Biserică din Republica Moldova căreia Guvernul a refuzat să-i restituie bunurile confiscate abuziv de regimul totalitar de ocupaţie.

14. Seminarul Teologic din Chişinău (fosta şcoală spirituală), strada Reni, denumită mai târziu Mihail Kogălniceanu (colţ cu strada Gogol, actuala stradă Bănulescu-Bodoni nr. 2). Poarta din strada Bănulescu-Bodoni, nr. 2. Clădirea s-a păstrat în condiţii bune. Adresa actuală este: strada Mihail Kogălniceanu, nr. 67. A fost iniţial sediu al şcolii spirituale de băieţi, care a fost transformată mai târziu în Seminar Teologic. Este o clădire alcătuită din parter şi etaj, alungită de-a lungul străzii Mihail Kogălniceanu, cu planul în formă de careu, în axa de simetrie fiind construită capela şcolii. A fost construită în spirit eclectic, în 1880. Este monument de arhitectură de valoare locală.

Capela Seminarului a avut hramul Întâmpinarea Domnului şi a fost construită în anii 1879-1880, pe un teren cu suprafaţa de 2777,9 stânjeni pătraţi, după proiectul arhitectului eparhial Mihail Seroţinski. Reprezintă o construcţie din blocheţi, încununată cu 5 cupole. Între 1899 şi 1902 a fost refăcută. Între 1919 şi 1944 a aparţinut Seminarului Teologic din Chişinău. Din 1945 este deţinută de Universitatea de Stat din Chişinău, în prezent aici fiind amenajată o Capelă a Academiei Teologice a Patriarhiei Moscovei, care arendează spaţiile de la Universitatea de Stat din Moldova.

Registrul monumentelor din Republica Moldova cuprinde următoarele menţiuni despre acest complex arhitectural: „Monument de arhitectură şi istorie de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de Ştiinţe.

Şcoala spirituală a fost fundată la începutul secolului al XIX-lea şi se afla iniţial în clădirile care aparţineau Seminarului duhovnicesc. La începutul anilor 70 ai secolului al XIX-lea, Conducerea şcolii a decis construcţia unei clădiri proprii cu capelă şi alte anexe. Uprava a dăruit Şcolii un sector de pământ, mărginit de străzile Reni, Livezilor şi a Seminarului. În primăvara anului 1875 Secţia de construcţii a Conducerii guberniale a confirmat proiectul şi devizul de cheltuieli a construcţiei blocului principal al şcolii şi a atenansei de lângă el. Autorul proiectului şi a devizului este arhitect eparhial M. Seroţinsky, care a supravegheat şi lucrările.

Imediat după inaugurarea şcolii în sediul propriu, s-a început construcţia bisericii de pe lângă şcoală. În vara anului 1878 Secţia de construcţii a Upravei a confirmat proiectul bisericii, elevaţia căreia s-a finisat în 1880. Elaborarea proiectul, a devizului de cheltuieli şi supravegherea construcţiei, toate au fost efectuate de M. Seroţinsky. În 1902 biserica cu hramul Întâmpinarea Domnului a fost lărgită, pe acoperişul ei fiind instalate încă patru turle.

Clădirea în două etaje pe strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, este construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, pentru spital. Autorul proiectului, arhitectul M. Seroţinsky. Actualmente în aceste clădiri se află Academia Teologică.

Este un edificiu construit în două etaje, cu trei rezalite la faţada principală, aliniată la linia roşie a străzii, cărora le corespund corpuri de clădire la faţada posterioară. Faţada este simetrică, cu 23 de axe compoziţionale, dintre care cinci revin la partea centrală, câte trei la rezalitele laterale şi central, cu o dispoziţie echidistantă. Partea centrală se evidenţiază prin forma în arc a ferestrelor, cu intrarea în axa de simetrie, umbrită de o copertină metalică, rezalit dominat de un atic plin cu partea centrală curbă. Rezalitele laterale, mărginite de pilaştri cu bosaje orizontale, sunt finisate de câte un parapet plin. Ferestrele în segment de cerc sunt conturate de ancadramente (cu evidenţierea bolţarilor centrali), care fac corp comun cu consolele plitelor de pervaz.

Câţiva ani mai târziu, la capătul de sud al şcolii, a fost adăugată o nouă clădire, care prin arhitectura sa făcea corp comun cu incinta construită anterior. A avut intrarea din partea străzii, la care s-a renunţat, golul fiind înlocuit cu o fereastră.

La rezalitul central, din partea curţii interioare a fost construită capela şcolii “Întâmpinarea Domnului”.”

Procesul-verbal al şedinţei delegaţiei permanente a Patriarhiei Române, din 3 decembrie 1938, ţinută sub preşedinţia Patriarhului Miron Cristea, luând în dezbatere temeiul „Chestiunea împărţirii averilor bisericeşti din Basarabia”, consemnează: „Cu privire la masa supusă împărţirii, delegaţia permanentă constată că, potrivit art. 2 din Decretul lege citat (Înaltul Decret Regal Nr. 2268 din 22 iunie 1938 – nota noastră), urmează a se ţine seama de hotărârea dată de Tribunalul Lăpuşna S. II prin sentinţa civilă Nr. 435 din 25 iunie 1935 şi că potrivit acestei hotărâri, averea supusă împărţirii se compune din următoarele bunuri: (…) 11. Şcoala spirituală, actualmente Seminar din Chişinău, str. Reni, colţ cu Gogol (terenul şi construcţia)”. Potrivit aceluiaşi document, terenul şi clădirea Seminarului Teologic din Chişinău erau trecute efectiv în proprietatea Arhiepiscopiei Chişinăului.

Mitropolia Basarabiei le-a cerut guvernelor Tarlev şi Greceanâi restituirea acestei proprietăţi, nu însă, deocamdată, şi guvernului Filat.

15. Sediul Asociaţiei Femeilor Ortodoxe, strada Mihail Kogălniceanu, nr. 60, fost 50. Adresa actuală este Mihail Kogălniceanu, nr. 58. A fost o proprietate imobiliară alcătuită dintr-o clădire cu un singur nivel, construită în frontul perimetral al străzii. În ultimul timp i-a fost adăugat un etaj.

Registrul monumentelor ne caracterizează astfel această clădire: „Monument de arhitectură de însemnătate locală, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de Ştiinţe. A fost construit la începutul secolului al XX-lea.

În 1862, nobila Ecaterina Figova a amanetat proprietatea sa (Reni, 48), aflată în prima parte a oraşului, nobilei Maria Derojinsky. Pentru datorie, această proprietate a fost transmisă ultimei. Din descrierea ei, reieşea că imobilul era din piatră, construit într-un etaj, cu două atenanse în curte, sub unul se găsea un beci şi alte construcţii gospodăreşti. Casa, construită în anii ’60 ai secolului al XIX-lea după unul din proiectele model. În perioada interbelică aici se afla Asociaţia Femeilor Ortodoxe. Casa a fost distrusă în anii celui de al doilea război mondial şi în locul ei, în perioada postbelică, a fost construit un imobil cu mai multe apartamente.

Este amplasată cu o mare retragere de la linia străzii, construită pe un plan rectangular, cu două etaje. Faţadele au o compoziţie simetrică, accentuată de amplasarea balcoanelor şi a unei logii în arc la al doilea etaj. În plastica arhitecturii au fost folosite unele detalii ale arhitecturii populare, cum ar fi streaşina largă cu capetele căpriorilor.”

16. Sediul Societăţii Basarabene de binefacere, strada Armenească, nr. 22, fără schimbare. La colţ cu fosta stradă Leova (azi strada Şciusev).


Bunuri înstrăinate ale Mitropoliei Basarabiei (3)

Mai 3, 2010

Guvernul sovietic a confiscat abuziv toate proprietăţile Mitropoliei Basarabiei. Unele dintre bunurile imobile (clădiri) au fost distruse, iar altele s-au păstrat până astăzi. Mitropolia Basarabiei este singura Biserică din Republica Moldova căreia Guvernul a refuzat să-i restituie bunurile confiscate abuziv de regimul totalitar de ocupaţie.

9. Facultatea de Teologie, blocul vechi, strada Alexandru cel Bun, azi bd. Ştefan cel Mare, nr. vechi 75, după 1940, nr. 101. Era o clădire cu parter şi etaj, cu planul rectangular, aliniat străzii principale a oraşului, actualul bulevard Ştefan cel Mare, mărginit de străzile actuale Puşkin şi Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni. Pe locul acestor clădiri a fost construită actuala Casă a Guvernului (fostul sediu al Sovietului de Miniştri al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti), supravieţuind de la distrugere doar Facultatea de Teologie, blocul nou.

10. Facultatea de Teologie, blocul nou, fosta stradă Kiev (colţ cu străzile Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni şi Alexandru cel Bun), actuala stradă 31 August 1989, nr. 78. Făcea parte din componenţa Casei Eparhiale, cu poarta de pe strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, nr. 11. Imobil mare din piatră şi cărămidă, cu parter, demisol şi etaj. Are planul în formă de teu, specific edificiilor de învăţământ din a II-a jumătate a secolului al XIX-lea. A fost construit între anii 1898 şi 1902 după proiectul arhitectului V. M. Elkaşev, cu asistenţa tehnică a arhitectului eparhial M. Sorocinski, antreprenori fiind Liechtman şi Breitman. Devizul a constituit 286.900 ruble. Iniţial, aici a funcţionat Seminarul Teologic din Chişinău, iar din 1926 – Facultatea de Teologie. În prezent aici se află Facultatea de Energetică a Universităţii Tehnice de Stat a Republicii Moldova, Centrul bibliotecarilor din Republica Moldova şi Secţia de Artă Plastică şi Cartografie a Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova.

În anul 1903, clădirile vechiului Seminar au fost completate cu un nou edificiu mai mare, în colţul fostelor străzi “Regele Ferdinand I” şi “Universităţii”. În acest edificiu, în anul 1929 a fost instalată Facultatea de Teologie, cu contract de închiriere între Arhiepiscopia Chişinăului şi Universitatea din Iaşi. În toamna anului 1941, Arhiepiscopia a consimţit ca localul ce a fost închiriat Facultăţii de Teologie să fie folosit de Liceul Militar “Regele Ferdinand I”, pentru durata anului şcolar 1941/1942, până îşi repară localul propriu, aprobare de care Liceul Militar nu s-a folosit. La expirarea acestui termen însă, Liceul Militar s-a instalat în acel imobil în mod definitiv, evacuând forţat şcoala Eparhială de Cântăreţi şi personalul bisericesc. Ulterior, Direcţia Liceului a cerut pentru teren de exerciţiu şi grădina Arhiepiscopală, plantată cu pomi fructiferi şi având edificii pe ea. Arhiepiscopia a făcut o întâmpinare la autoritatea de Stat prin Consiliul Central Bisericesc şi pe care Mareşalul Ion Antonescu a pus rezoluţia: “Să se ajungă la înţelegere”. Înainte de a se ajunge la vreo înţelegere a apărut însă Decretul de expropriere Nr. 3839 (Monitorul Oficial nr. 13 din 16/1-1943). Dreptul de proprietate al Arhiepiscopiei Chişinăului asupra acestei Vetre nu a fost contestat niciodată şi de nimeni, din contra, prin Decretul Lege Nr. 2268 din 22 iunie 1938 i-a fost confirmat în mod oficial dreptul asupra tuturor proprietăţilor de pe ea.

Procesul-verbal al şedinţei delegaţiei permanente a Patriarhiei Române, din 3 decembrie 1938, ţinută sub preşedinţia Patriarhului Miron Cristea, luând în dezbatere temeiul „Chestiunea împărţirii averilor bisericeşti din Basarabia”, consemnează: „Cu privire la masa supusă împărţirii, delegaţia permanentă, constată că potrivit art. 2 din Decretul lege citat (Înaltul Decret Regal Nr. 2268 din 22 iunie 1938 – nota noastră), urmează a se ţine seama de hotărârea dată de Tribunalul Lăpuşna S. II prin sentinţa civilă Nr. 435 din 25 iunie 1935 şi că potrivit acestei hotărâri, averea supusă împărţirii se compune din următoarele bunuri: (…) 10. Clădirea Seminarului vechi din Chişinău (actualmente Facultatea de Teologie) str. Kievului colţ cu Gogol şi Alexandru cel Bun (terenul şi construcţia)”. Potrivit aceluiaşi document, terenul şi clădirea Facultăţii de Teologie din Chişinău, erau trecute efectiv în proprietatea Arhiepiscopiei Chişinăului.

Mitropolia Basarabiei a revendicat administrativ această proprietate, depunând cereri oficiale guvernelor Tarlev şi Greceanâi, nu însă şi guvernului Filat.

11. Proprietate a Arhiepiscopiei Chişinăului, strada General Dragalina, nr. 63, înainte de 1940 nr. 45. Astăzi se află pe strada Bulgară, în cartierul cuprins între bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Mitropolit Varlaam. Întreaga latură a cartierului a fost demolată.

12. Orfelinatul Clerului Ortodox Român. Imobil mare din piatră şi cărămidă, cu 14 camere şi dependinţe. Şoseaua (drumul) Chişinău – Hânceşti (aproape de comuna – actualmente oraşul – Ialoveni), pe dealul numit de localnici Măciuca.

13. Fabrica de albit ceară sau „Voscobelilnea”, strada Viilor nr. 40, în Circumscripţia I a oraşului, districtul II al regiunii trans-orăşeneşti. Imobil de piatră cu construcţii anexe.


Bunuri înstrăinate ale Mitropoliei Basarabiei (2)

Mai 3, 2010
Guvernul sovietic a confiscat abuziv toate proprietăţile Mitropoliei Basarabiei. Unele dintre bunurile imobile (clădiri) au fost distruse, iar altele s-au păstrat până astăzi. Mitropolia Basarabiei este singura Biserică din Republica Moldova căreia Guvernul a refuzat să-i restituie bunurile confiscate abuziv de regimul totalitar de ocupaţie.

6. Banca Clerului Ortodox din Basarabia, Societate anonimă, instalată în local special. Imobil mare din piatră şi cărămidă, cu parter şi etaj, având 9 camere şi dependinţe în fosta stradă Ştefan cel Mare număr vechi 126, număr nou 108, astăzi strada Columna, nr. 108. Are statut de monument de arhitectură de importanţă locală, fiind introdus în Registrul Monumentelor municipiului Chişinău. Din 1881 aparţinea sucursalei din Chişinău a Băncii de conturi din Odesa, care, probabil, a construit sediul acestei bănci. Edificiul, după arhitectura sa, datează de la începutul secolului al XX-lea, fiind construit în stil eclectic, cu elemente neoclasice. A fost utilizat în perioada României interbelice de către Banca Clerului Ortodox. Clădirea este situată pe linia roşie a străzii, construită într-un etaj, ridicată pe un demisol. A suferit în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, fiind refăcută în anul 1948. Planul casei corespunde unei instituţii publice, construite după un plan prestabilit. Demisolul spre curtea interioară, în partea căderii de relief, devine parter, având acelaşi plan ca nivelul superior. Intrarea principală în imobil era din partea bulevardului Columna, amplasată asimetric, de unde printr-un tambur cu trepte, se accedea direct în sala de operaţii bancare. Un culoar longitudinal servea de legătură între sala de operaţiuni bancare cu birourile angajaţilor, orientate spre curte şi unul amplu, probabil al directorului, lateral. Faţada a fost modificată, intrarea principală a fost astupată, pentru acces fiind organizată altă intrare, din curte, prin peretele lateral. Se păstrează compoziţia asimetrică a faţadei, cu desene în plinurile dintre ferestre, rectangulare, au ancadramente simple, în care se evidenţiază plintul pervazului. În componenţa instituţiei bancare intra şi un corp de casă, construit în adâncul proprietăţii imobiliare, care comporta două apartamente de locuit. Astăzi, clădirea este folosită de către un birou de avocaţi şi de către două organizaţii: Catholic Relief Services şi Jobs Plus.

Anuarul Eparhiei Chişinăului şi Hotinului (Basarabia) pe anul 1922 consemna: “…s-a alcătuit din statutul Casei de împrumut, un alt statut nou, care a dat viaţă Băncii clerului ortodox din Basarabia. Activitatea acesteia a fost inaugurată solemn la 1 iulie 1922. Scopul şi operaţiile băncii sunt: să acorde împrumuturi în sume mai mari şi în condiţiuni cât mai convenabile, spre a satisface diferite nevoi ale clerului şi ale funcţionarilor şcoalelor şi instituţiilor bisericeşti; să îmbunătăţească situaţia şi să mărească cât mai mult operaţiile instituţiilor existente, ale casei de ajutor reciproc şi ale casei emeritale. Banca acordă împrumuturi pe credit, cu giranţi şi sub amanetul averii imobile la clerici şi funcţionarii şcolilor şi instituţiilor bisericeşti, văduvele şi orfanii lor, comunelor şi mănăstirilor pentru a construi biserici, case pentru cler şi şcoli bisericeşti, pentru cultivarea livezilor de fructe şi a viilor pe pământ bisericesc, pentru construirea şi înzestrarea de case populare bisericeşti, aziluri, orfelinate şi alte iniţiative şi aşezăminte populare de cultură şi de binefaceri. Împrumuturile se dau cu 12% anual. Tot astfel Banca primeşte depuneri de la clerici şi persoane particulare, de la şcoli, biserici, mănăstiri şi alte instituţii bisericeşti, pe cont curent cu 3% şi pe termen astfel: pe un an cu 3 ½ %, pe doi ani cu 4%, pe trei ani cu 5%, pe patru ani cu 6%, pe cinci ani şi pe orice vreme cu 7%. Din venitul curat, după ce se măreşte capitalul de rezervă şi cel fundamental, restul se destinează pentru scopuri culturale şi de binefacere, potrivit hotărârilor adunărei generale a Uniunei clericilor ortodocşi din Basarabia. Direcţiunea actuală a Băncii, aleasă de Congresul eparhial din Iunie 1922, se alcătuieşte din: Protoiereu Pavel Guciujna din parohia Mana, jud. Orhei, Director, Preot Epaminond Hristofor, subdirector, Preot Ignatie Macriţchi şi Preot Serghie Cegalea din parohia Hârbovăţ, jud. Tighina, membri” (ediţie oficială, Tipografia Eparhială, Chişinău, 1922, paginile XXVI-XXVII).

Procesul-verbal al şedinţei delegaţiei permanente a Patriarhiei Române, din 3 decembrie 1938, ţinută sub preşedinţia Patriarhului Miron Cristea şi luând în dezbatere temeiul „Chestiunea împărţirii averilor bisericeşti din Basarabia”, consemnează: „Cu privire la masa supusă împărţirii, delegaţia permanentă, constată că potrivit art. 2 din Decretul lege citat (Înaltul Decret Regal Nr. 2268 din 22 iunie 1938 – nota noastră), urmează a se ţine seama de hotărârea dată de Tribunalul Lăpuşna S. II prin sentinţa civilă Nr. 435 din 25 iunie 1935 şi că potrivit acestei hotărâri, averea supusă împărţirii se compune din următoarele bunuri: (…) 5. Imobilul în care se află Banca Clerului Ortodox, situat în Chişinău, Str. Ştefan cel Mare Nr. 126 (…)”.

7. Azilul de bătrâne Covaldji, situat în fosta stradă Ştefan cel Mare număr vechi 139-141, număr nou 135, transversal străzii Hertza. Adresa actuală este strada Columna, nr. 131, intersecţie cu strada Maria Cibotari. Proprietatea imobiliară era alcătuită din 4 corpuri de casă din piatră şi cărămidă. Din cele patru case s-au păstrat doar două, una fiind amplasată la colţ. Este alcătuită dintr-un parter, cu arhitectura modificată. Azilul de bătrâne a fost numit astfel după numele întemeietorului său, protoiereul Ioan Covaldji (1867-1928), care primise clădirea, cu titlu de donaţie testamentară, de la o familie din Chişinău. Preotul şi istoricul bisericesc Nicolae Popovschi ne-a lăsat, în „Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi”, următoarea descriere: „S-au găsit şi nişte bătrâni evlavioşi (soţii Cecmatarev) care, aflând de viaţa lui Covaldji, i-au lăsat prin testament, pentru nevoile azilului, o curte întreagă cu câteva case, în oraşul Chişinău, pe str. Nicolaevscaia (astăzi Ştefan cel Mare). Încurajat de această bunăvoinţă a prietenilor, Covaldji s-a dedicat ideii lui şi cu mai multă râvnă. Trecând de vârsta de 40 de ani, a fost hirotonit preot şi pentru a avea în apropiere o biserică, a înfiinţat cu autorizaţia autorităţilor o capelă într-una din casele donate de soţii Cecmatarev. Era un locaş cu totul neobişnuit: bisericuţa foarte mică a părintelui Covaldji alcătuită din două camere, era fără zugrăveli pe pereţi, fără icoane bogate. Unele din ele mai mari, altele mai mici; unele mai vechi, altele mai noi; unele mai bogate şi mai iscusit lucrate; altele mai sărace şi mai simple, icoanele erau aduse — pesemne — de admiratorii lui, care cum a putut să-i vină în ajutor, atârnate toate pe pereţi fără multă chibzuială şi ordine — aşa cum a dat Dumnezeu. Astfel a luat fiinţă şi a crescut acest sfânt locaş, fără plan, fără socoteli dinainte făcute, cu încetul, simplu — cum tot aşa de simplă era şi credinţa ce mâna poporul, cu durerile şi necazurile lui, la preotul Ioan. Cu vremea, faima părintelui trecuse departe de oraş.

În 1928 părintele Ioan, după mai mulţi ani de muncă, a încetat din viaţă. La sicriul lui s-a adunat o lume imensă. Majoritatea erau ţărani moldoveni. Erau însă şi ruşi, şi polonezi, şi evrei. În bisericuţa azilului nu era chip să pătrunzi.

8. Tipografia Eparhială “Cartea Românească”, fosta Curte urbană a mănăstirii Dobruşa, strada 27 Martie (fostă Haralambie), până la 1940 nr. 42-44, în 1940 nr. 44-46. Adresa actuală este str. Alexandru cel Bun, 44-46, colţ cu strada Vasile Alecsandri. Până în 1935 a fost administrată de Uniunea Clerului Ortodox din Basarabia. Imobil mare din piatră şi cărămidă, având 25 camere şi clădiri anexe. Monument de arhitectură de însemnătate locală, un exemplu rar de curte mănăstirească urbană. Proprietatea imobiliară a fost atestată pentru prima dată în al doilea deceniu al secolului al XIX-lea, construcţia actuală fiind ridicată, probabil, pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Curtea a avut o grădină, prin care în anii 70 a fost trasată strada Alecsandri. Proprietarul originar a fost mănăstirea Dobruşa. Din 1906 aici s-a aflat Tipografia eparhială, unde erau tipărite cărţi religioase şi foile ruso-române ale Veştilor Eparhiale din Chişinău. Curtea mănăstirească este aşezată în zona de jos a străzii, alcătuită din două clădiri, aliniate liniei roşii a străzii Alexandru cel Bun. Faţadele lor sunt legate prin portalul intrării, amplasat în axa de simetrie, într-un rezalit plat. Planurile ambelor clădiri sunt identice, cu galerii la faţadele posterioare. Clădirea de la stânga comportă secţii, alcătuite din câte o cameră (chilie), o anticameră şi un mic hol, cu intrări separate de pe galeria exterioară. Fiecare cameră era luminată printr-o fereastră din partea străzii. Planul clădirii din dreapta conţine câteva mici diferenţe faţă de clădirea din stânga, având un plan unghiular cu o aripă construită pe latura de sud, iar de-a lungul faţadei orientate spre stradă – o sală, folosită iniţial, pentru adunările misionarilor. În corpul acestei clădiri se afla şi o intrare laterală, care sub forma unui gang traversa întreg edificiul. Sub clădiri, în partea căderii reliefului sunt amenajate subsoluri, sub aripa unghiulară subsolul repetă planimetria parterului. Datorită destinaţiei sale hoteliere, complexului i s-a atribuit un aspect de caravan-serai, specific arhitecturii arabo-musulmane, forme în vogă la cumpăna secolelor XIX–XX, când, pesemne, clădirea a fost renovată cu elemente de stilizare istorică pe baza arhitecturii maure. Decoraţia plastică, înviorată mai ales de arcatura în festoane de sub cornişă şi de arcul ogival al intrării principale, conţine şi detalii eclectice clasicizante, cum ar ancadramentele la ferestre, simple ca rama de tablouri, arcul semicircular la intrarea secundară, parapetul înalt sub forma de atic, care ascunde acoperişul în pantă, orientat spre curte. Tipografia tipărea „reviste, cărţi, broşuri, blanchete, reclame, programe, recipise, chitanţe şi altele pentru şcoli, cooperative, bănci, spitale, magazii, fabrici, uniuni şi alte instituţii, folosind litere române, slavone, ruse, franceze, greceşti şi ovreieşti”, potrivit unui anunţ publicitar plasat în revista Luminătorul (nr. 5) din 1 martie 1926.

Procesul-verbal al şedinţei delegaţiei permanente a Patriarhiei Române, din 3 decembrie 1938, amintit mai sus, indică la punctul 3: „Tipografia eparhială, situată în str. Haralambie Nr. 42, şi cuprinzând construcţie cu instalaţie de tipografie şi clădiri anexe, cum şi întregul inventar al tipografiei. (…) 5. Imobilul în care se află Banca Clerului Ortodox, situat în Chişinău, Str. Ştefan cel Mare Nr. 126.” Potrivit aceluiaşi proces-verbal, semnat de Patriarhul Miron Cristea, în urma partajării efective a bunurilor bisericeşti din Basarabia, Tipografia Eparhială, evaluată la suma de 1 milion şi 400 000 de lei, îi revenea, împreună cu Azilul de bătrâne Covaldji şi cu Tipografia eparhială (evaluată la suma de 1 milion şi 300 000 de lei), Episcopiei Hotinului-Bălţi.

În jumătatea stângă a clădirii este adăpostit fostul Serviciu Veterinar pentru Transport din cadrul Ministerului Agriculturii al Republicii Moldova, instituţie devenită astăzi Întreprinderea de stat „Serviciul veterinar de stat pentru frontieră şi transport”. În jumătatea dreaptă a clădirii a fost adăpostită o perioadă redacţia fostei publicaţii „Mesagerul”, organ de presă al fostului Partid al Forţelor Democratice (PFD), fiind privatizată pe numele persoanei fizice Valeriu Matei. Jumătatea dreaptă a clădirii a fost scoasă de câteva luni de vânzare, împreună cu terenul de şase ari pe care este amplasată. Persoana care ne-a răspuns la numărul de telefonul de contact afişat pe anunţurile de pe faţada clădirii, ne-a comunicat că preţul de vânzare este negociabil, suma de pornire fiind de 630 000 de euro (echivalentul la zi a 11 milioane şi 88 000 de lei moldoveneşti).

După înregistrarea sa juridică şi după recunoaşterea drept „succesoare istorică, spirituală şi canonică a Mitropoliei Basarabiei care a funcţionat până în 1944 inclusiv”, Mitropolia Basarabiei le-a cerut guvernelor Tarlev şi Greceanâi restituirea acestor trei bunuri imobiliare din Chişinău sau a valorii echivalente a acestora, cerere care însă nu i-a fost readresată, deocamdată, şi guvernului Filat.


Bunuri înstrăinate ale Mitropoliei Basarabiei (1)

Mai 3, 2010

Guvernul sovietic a confiscat abuziv toate proprietăţile Mitropoliei Basarabiei. Unele dintre bunurile imobile (clădiri) au fost distruse, iar altele s-au păstrat până astăzi. Mitropolia Basarabiei este singura Biserică din Republica Moldova căreia Guvernul a refuzat să-i restituie bunurile confiscate abuziv de regimul totalitar de ocupaţie.

Chestiunea proprietăţilor bisericeşti spoliate rămâne una deschisă, constituind un test politic pentru orice guvern aflat în funcţiune la Chişinău. Iniţiem în acest număr publicarea unui Repertoriu al proprietăţilor spoliate ale Mitropoliei Basarabiei. Situaţia se referă numai la bunurile imobile (clădiri) care au aparţinut Centrelor Eparhiale Chişinău şi Hotin şi nu cuprinde lăcaşurile de cult (biserici, capele) şi nici imobilele (clădirile) parohiilor şi protopopiatelor (casele parohiale şi sediile protopopeşti) ale acestor două eparhii. De asemenea, nu am inclus imobilele (clădirile) din oraşele Ismail şi Cetatea Albă, care au aparţinut Centrului Eparhial al Episcopiei Ismailului şi Cetăţii Albe. Datele ne-au fost furnizate în mare parte de către domnul Gheorghe Vasilescu, şeful Arhivelor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, şi de către doamna arhitect Tamara Nesterov, specialist la Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, cărora le mulţumim şi pe această cale.

1. Reşedinţa Arhiepiscopiei Chişinăului, Palatul Mitropolitan sau Casa Eparhială, situată în strada Alexandru cel Bun, azi bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, numărul vechi 71, după 1940 – nr. 87. Poarta se afla pe strada Carol I, nr. 27, tot acolo: Arhiepiscopia Chişinăului, strada Alexandru cel Bun, azi bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, număr vechi 73, după 1940 – numărul 89, cu poarta la adresa strada Carol I, numărul 25 şi: Casa Eparhială, str. Alexandru cel Bun, azi bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, numărul vechi 73-a, după 1940 – numerele 91 şi 93. Corp de clădiri pe care Mitropolia Basarabiei le dădea în chirie ca spaţiu locativ şi comercial.

Reprezenta un imobil mare din piatră şi cărămidă. Era o clădire cu trei etaje, pătrată în plan, cu suprafaţa construită de 2000 metri pătraţi. Construită în stilul stilizărilor eclectice, orientarea ruso-neobizantină, după un proiect al arhitectului Gheorghe Cupcea şi dată în exploatare la 18 decembrie 1911. Până la ocupaţia sovietică a fost cunoscută cu denumirea de Casa Serafimov, după numele mitropolitului comanditar. A avut de suferit în urma bombardamentelor din august 1944, daunele estimându-se la 110.000.000 lei. A fost distrusă ulterior de autorităţile sovietice.

2. Mitropolia Basarabiei, str. Alexandru cel Bun, azi bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, numărul vechi 73, după 1940 – numărul 95. Era o clădire cu două etaje, amplasată în axa Catedralei oraşului, la mijlocul cartierului, mărginit de străzile actuale Puşkin şi Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, cu o retragere de la linia bulevardului Ştefan cel Mare. Era construită în spirit neoclasic, având o compoziţie simetrică a faţadei principale. Planul în formă de careu avea în aripa de est o capelă. Suprafaţa totală construită era de 4150 metri pătraţi. A fost parţial distrusă de sovietici în 1941, pagubele estimându-se la suma de 155.500.000 lei.

3. Fabrica de lumânări

Se afla pe strada Alexandru cel Bun nr. 73 (în curtea Reşedinţei mitropolitane). Imobil mare din piatră şi cărămidă, cu parter şi etaj, având 26 camere. A fost distrusă, dauna estimându-se la 3.000.000 lei.

4. Consistoriul Eparhial, str. Alexandru cel Bun, azi bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, numerele vechi 73-b şi 73-c, iar numerele noi – 97 şi 99.

Era o clădire alcătuită din parter şi etaj. Construită în stil neoclasic, cu elemente eclectice, după un proiect al arhitectului Gheorghe Cupcea şi dată în exploatare la 18 decembrie 1911. Până la ocupaţia sovietică a fost cunoscută cu denumirea de Casa Eparhială. A avut de suferit în urma bombardamentelor din august 1944, fiind distrusă ulterior de autorităţile sovietice de ocupaţie. Pe locul acesteia a fost construită actuala Casă a Guvernului (fostul sediu al Sovietului de Miniştri al RSS Moldovenească).

5. Hotelul „Suisse” sau Casa de Oaspeţi a Mitropoliei Basarabiei, adresa veche: strada Alexandru cel Bun colţ cu strada Gogol (până la strada Vartolomeu), apoi: bulevardul Regele Carol al II-lea, nr. 148, poartă din strada Mărăşti (azi stradela Teatrului), nr. 2, şi strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, nr. 31. Azi este situat în bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, numărul 148. Reprezintă un imobil mare din piatră şi cărămidă, cu parter şi etaj, având 8 camere, dependinţe şi alte clădiri anexe.

A fost un complex din două clădiri cu două etaje, construite în stil neoclasic. Avea intrările dinspre strada Bartolomeu şi Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni. Hotelul „Suisse” cu întreaga clădire şi terenul pe care este construit era proprietate a Bisericii Basarabene încă din anul 1865, 25 martie, când Seminarul Teologic din Chişinău l-a cumpărat de la Ivan Timofeev Monastârski, consilier colegial, cu suma de 37.000 ruble de argint. Prin adresa nr. 4 din luna ianuarie 1927 scrisă pe foaia cu antetul Administraţiei Clădirilor Eparhiale „Suisse” (Elveţia), preotul Vladimir Aronov, administrator al acestor clădiri, punea la dispoziţia Eforiei Averilor Eparhiilor Basarabene (pentru păstrare în arhiva sa) o copie a contractului de vânzare-cumpărare a clădirilor eparhiale „Suisse” de la Ivan Monastârski, tradusă din limba rusă în limba română. În anii 1946-1947 clădirile hotelului „Suisse“ au fost reconstruite, cu amplificarea volumului. Alungită de-a lungul bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt şi scurtată de-a lungul străzii Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, clădirea a fost orientată spre bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, având un plan în formă de careu, obişnuit pentru orientarea stilistică empire stalinist din anii 50 ai secolului XX. A fost înălţată cu un etaj atic.


Deputaţii „creştini” de pe ambele maluri ale Prutului au refuzat să voteze contra homosexualităţii

Mai 3, 2010

La 29 aprilie 2010, deputaţii moldoveni şi români membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei au refuzat să voteze contra proiectelor de Recomandare şi de Rezoluţie „Cu privire la discriminarea pe baza orientării sexuale şi a identităţii de gen”. Potrivit paginii electronice a APCE, toţi cei 10 membri delegaţiei României (Cezar Florin Preda (preşedinte), Florin Serghei Anghel, Viorel Riceard Badea, Titus Corlăţean, Cristian David, Relu Fenechiu, György Frunda, Adrian Năstase, Maria Stavrositu şi Mihai Tudose) au absentat de la şedinţa APCE care a discutat cele două proiecte de documente. De asemenea, 3 membri ai delegaţiei Republicii Moldova (Ana Guţu (preşedinte), Vitalie Nagacevschi şi Serafim Urechean) au absentat de la respectiva şedinţă. Singurii deputaţi moldoveni care au asistat la dezbatere au fost Valeriu Gileţchi şi Stela Jantuan. Deputatul Valeriu Ghileţchi a luat cuvântul pe marginea raportului „Cu privire la discriminarea pe baza orientării sexuale şi a identităţii de gen” şi a votat atât împotriva proiectului de Rezoluţie, cât şi împotriva proiectului de Recomandare. Stela Jantuan a votat doar împotriva proiectului de Rezoluţie, eschivându-se să se pronunţe şi pe marginea proiectului de Recomandare.

Amintim că la 29 aprilie APCE a adoptat Rezoluţia 1728 (2010) şi Recomandarea 1915 (2010), ambele documente fiind intitulate „Cu privire la discriminarea pe baza orientării sexuale şi a identităţii de gen”. Rezoluţia 1728 (2010) susţine, între altele: „Adunarea parlamentară aminteşte că orientarea sexuală este o parte profundă a identităţii fiecărei fiinţe umane şi că ea înglobează heterosexualitatea, bisexualitatea şi homosexualitatea. Adunarea aminteşte, de asemenea, că aceasta din urmă este de acum încolo depenalizată în toate statele membre ale Consiliului Europei. Identitatea de gen desemnează experienţa intimă şi personală a genului său aşa cum este acesta trăit de către fiecare. O persoană transsexuală este cineva a cărui identitate de gen nu corespunde genului care i-a fost atribuit la naştere.”

Rezoluţia mai susţine că „Persoanele lesbiene, gay-ii, bisexualii şi transsexualii (LGBT), precum şi apărătorii drepturilor omului, lucrând pentru drepturile persoanelor LGBT, se lovesc de prejudecăţi, de ostilitatea şi discriminarea profund înrădăcinate şi larg răspândite în întreaga Europă”, arătând şi că „Prin urmare, în toată Europa numeroase persoane LGBT trăiesc în frică şi trebuie să-şi ascundă orientarea sexuală sau identitatea de gen”.

De asemenea, Rezoluţia APCE  susţine că: „Homofobia şi transfobia au urmări deosebit de grave pentru tinerii LGBT. Aceştia se confruntă în mod curent cu brutalitatea, cu elevi uneori puţin cooperanţi şi ostili şu cu programe şcolare care ignoră chestiunile cu privire la LGBT sau care propagă atitudini homofobe sau transfobe. Atitudinile discriminatorii din sânul societăţii şi respingerea de către familie pot fi extrem de dăunătoare sănătăţii mentale a tinerilor LGBT, după cum atestă aceasta rata sinuciderilor cu mult mai ridicată decât la restul populaţiei tinere.”

Paragraful 10 al Rezoluţiei arată că: „Este, de asemenea, necesar să fie remediată negarea drepturilor „familiilor LGBT”, existente de fapt în numeroase state membre, mai cu seamă prin recunoaşterea juridică şi protejarea acestor familii”.

Totodată, APCE a ţinut să arate în Rezoluţie: „Amintind Recomandările sale 1474 (2000) „Cu privire la situaţia lesbienelor şi gay-ilor în statele membre ale Consiliului Europei” şi 1117 (1989) „Cu privire la condiţia transsexualilor”, Adunarea îşi reiterează condamnarea diverselor forme de discriminare suportate de către persoanele LGBT în statele Consiliului Eurpopei. Persoanele LGBT nu trebuie să se teamă că vor fi stigmatizate şi nici persecutate, atât în sfera publică, cât şi în cea privată”.

Adunarea Parlamentară de la Strasbourg a chemat toate statele membre „să garanteze recunoaşterea juridică a cuplurilor de unul şi acelaşi acelaşi sex doar atunci când legislaţia naţională prevede o asemenearecunoaştere, după cum a recomandat deja Adunarea în anul 2000 şi care prevede: – aceleaşi drepturi şi obligaţii pecuniare cu cele stabilite pentru cuplurile heterosexuale; – statutul de „persoană apropiată”.”

Rezoluţia 1728 (2010) „Cu privire la discriminarea pe baza orientării sexuale şi a identităţii de gen” a fost adoptată cu 51 de voturi pentru, 25 – împotrivă şi 5 abţineri.

Recomandarea 1915 (2010) îi este adresată Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, căruia APCE i-a cerut: să pună în aplicare Rezoluţia 1728 (2010) „Cu privire la discriminarea pe baza orientării sexuale şi a identităţii de gen. Deputatul Ghileţchi a fost singurul dintre cei 15 parlamentari din România şi Republica Moldova care s-a pronunţat prin vot împotriva adoptării Recomandării. Aceasta a întrunit 48 de voturi pentru, 21- împotrivă şi 5 abţineri.