Sondală, Păcală sau Trucală?

August 25, 2010

IMAS INC Chişinău, adică Institutul de Marketing şi Sondaje, condus de domnul Doru Petruţi, ne-a prezentat zilele acestea rezultatele a ceea ce conducătorii instituţiei au numit „Barometrul socio-politic, sondaj la nivel naţional, august 2010”, sondaj catalogat cu o bună doză de modestie  a fi „singurul sondaj socio-politic independent existent pe piaţa Rep. Moldova”. Institutul de Marketing şi Sondaje a uitat să precizeze însă dacă, vorbind de „SINGURUL sondaj”, pune accentul logic de „independent” sau pe „existent”.

Am parcurs cu atenţie rezultatele prezentate de IMAS. Nu mă voi opri asupra tuturor cifrelor şi procentelor care reflectă răspunsurile la toate întrebările adresate de cei de la IMAS celor 2012 persoane care alcătuiesc eşantionul „sondat”.

Vă voi atrage atenţia doar asupra câtorva întrebări din chestionarul IMAS, întrebări care, veţi fi de acord, au intenţia evidentă de manipulare. Este vorba despre întrebările din compartimentul „Relaţia cu România”, adică relaţia Chişinăului cu Bucureştiul, dacă, respectând limba română, luăm de bună formula celor de la IMAS.

Iată cele câteva întrebări care mi-au atras atenţia:

Oamenii au diverse opinii despre atitudinea României (şi a românilor din România) faţă de Republica Moldova. Dumneavoastră în ce măsură sunteţi de acord cu următoarele: 23.1. România sprijină RM în plan educaţional (burse)?; 23.2. România se amestecă în treburile interne ale RM?; 23.3. România sprijină RM în faţa instituţiilor europene?; 23.4. Românii îi consideră pe moldoveni inferiori?; 23.5. Românii sunt aroganţi atunci când discută cu un moldovean?

Felul în care sunt formulate cele cinci întrebări de către echipa domnului Petruţi, întrebări care de fapt nu vizează relaţia Republicii Moldova cu România, ci se axează pe atitudinea „Românilor aroganţi” faţă de „Un moldovean”, face întregul sondaj susceptibil dacă nu de rea-credinţă, atunci, cel puţin, de dorinţa de a truca şi manipula. Deplasând în mod evident accentele, admiţând din start confuzia, echivocul şi părtinirea şi sugerând răspunsurile, sondajul nu este decât un truc ieftin, „singular” în felul său şi destinat consumului „pe piaţa Rep. Moldova”.

Ce are să răspundă un om întreg la minte când este întrebat cu pretenţia profesionistului de serviciu: Oamenii au diverse opinii despre atitudinea României (şi a românilor din România) faţă de Republica Moldova? Dumneavoastră în ce măsură sunteţi de acord cu următoarele: Românii îi consideră pe moldoveni inferiori? Românii sunt aroganţi atunci când discută cu un moldovean?

Vedem că aici nu mai este vorba de „relaţia Republicii Moldova cu România”, cât de sugerarea că „Românii” aroganţi şi măcinaţi până-n străfunduri de complexe de superioritate şi de dispreţ faţă de „un moldovean” dau adevărata dimensiune a raporturilor Chişinăului cu Bucureştiul. Şi întrebarea vine viclean: În ce măsură SUNTEŢI DE ACORD că  ROMÂNII etc., etc. Ce s-ar fi întâmplat dacă întrebarea ar fi fost alta: SUNTEŢI SAU NU DE ACORD?  sau CONSIDERAŢI CORECTĂ SAU GREŞITĂ AFIRMAŢIA POTRIVIT CĂREIA….? Apropo, să reţinem că majoritatea celor chestionaţi de IMAS sunt „Moldoveni/Români”. Ce o fi înţelegând un ROMÂN din Republica Moldova când este întrebat în ce măsură este DE ACORD (nu-i aşa!) că „ROMÂNII este aroganţi” şi „îi consideră inferiori pe moldoveni”? Pentru ca tabloul să fie întreg, a lipsit o singură întrebare sacramentală la acest compartiment: „În ce măsură SUNTETI DE ACORD că palma jandarmului român îl ustură pe „un moldovean” până astăzi?” Cam acesta este mesajul sugerat de întrebările cu „românii aroganţi şi dispreţuitori de moldoveni inferiori”.

De fapt, nu este la mijloc doar felul în care le-au fost prezentate întrebările celor 2012 respondenţi, ci, mai cu seamă, faptul că „rezultatele” „singurului sondaj existent” sau poate ale „singurului sondaj independent” erau destinate publicării, transmiterii către opinia publica naţională. Şi aici s-a urmărit nu doar efectul de presă, dar, mai ales, efectele a ceea ce sociologii numesc „legea dovezii sociale”. Să ne explicăm. Legea dovezii sociale spune că unul dintre mijloacele la care recurgem fiecare dintre noi pentru a discerne între un lucru CORECT şi altul GREŞIT este să urmărim ce consideră ceilalţi membri ai societăţii ca fiind corect sau greşit.

Şi ce face IMAS? Arată că, la întrebarea „În ce măsură sunteţi de acord cu următoarele: România se amestecă în treburile interne ale RM?”, 79% dintre cei chestionaţi ar fi, e adevărat în măsuri diferite, DE ACORD că România se amestecă în treburile interne ale Republicii Moldova şi numai 21% nu ştiu dacă sunt sau nu de acord cu acest fapt.

Mai departe. Echipa domnului Petruţi ne mai arată că la întrebarea „În ce măsură sunteţi de acord cu următoarele: Românii îi consideră pe moldoveni inferiori?” 45% dintre respondenţi ar fi de acord în mare măsură sau în foarte mare măsură, alte 20% fiind în mică măsură, iar alte 21% fiind în foarte mică măsură DE ACORD, totuşi, că „Românii îi consideră pe moldoveni inferiori”. ACORDUL ar întruni aici 76%.  Pentru că nu-ţi lasă posibilitatea să răspunzi că nu eşti deloc de acord sau că ai o părere contrară celor enunţate interogativ de autorii chestionarului, la întrebarea „În ce măsură sunteţi de acord cu următoarele: Românii sunt aroganţi atunci când discută cu un moldovean?”, 26% dintre cei chestionaţi nu ştiu dacă sunt de acord, iar 74% sunt de acord, dintre aceşti 11% în foarte mare măsură şi 23% în mare măsură.

Ei bine, după ce vede un „Moldovean/Român” de-al nostru în presă aceste rezultate ale „singurului” sondaj „existent” sau „independent” şi i se spune că trei sferturi din societate sunt DE ACORD că „Românii e aroganţi” când vorbesc cu el şi că aceşti „Români îi consideră pe moldoveni inferiori”, el cum să nu fie tentat să se alinieze la ceea cu ce sunt DE ACORD ¾ din populaţie, după cum ne spune domnul Petruţi şi echipa sa de la IMAS. Că doar există „dovada socială” că „Românii e aroganţi”! Că doar majoritatea oamenilor cred anume aşa! Cum poate fi el „un moldovean” mai prejos decât majoritatea compatrioţilor săi? El nu-şi mai pune întrebarea dacă nu cumva, din perspectiva celor de la IMAS, el nu este decât o simplă şi banală ţintă, „un target”, cum e la modă să se spună acum mimetic, şi că IMAS-ul are anumite intenţii în raport cu el, sărmana ţintă moldoveană, victimă a ticurilor „României şi ale românilor din România” care „sunt aroganţi” şi „îi consideră pe moldoveni inferiori”.

Nimeni nu s-a sesizat deocamdată asupra acestui mod al celor de la IMAS de a formula foarte sugestiv întrebările şi asupra intenţionalităţii mesajului transmis prin interogaţie. În curtea IMAS manipularea este, după cum am văzut, la ea acasă. Stropii de venin care otrăvesc întrebările legate de raporturile Chişinăului cu Bucureştiul se regăsesc în procentajul prezentat pretenţios ca rezultând din aplicarea unor instrumente moderne de măsurare corectă a opiniei publice. Ne-am convins, pe această mică analiză de caz, că instrumentul este mai degrabă de influenţare şi manipulare a opiniei publice, fiind tocmai contrar scopului anunţat. IMAS, acest Păcală, care se dă drept mare Sondală, intră, cu această manieră defectuoasă şi inacceptabilă de „măsurare a opiniei publice”, în categoria generică de Trucală.


AIE se opune restituirii proprietăţilor Mitropoliei Basarabiei

August 24, 2010

În cadrul unui interviu în direct acordat portalului privesc.eu la 23 august 2010, preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu, preşedinte interimar al Republicii Moldova, s-a pronunţat de principiu în favoarea restituirii proprietăţilor Mitropoliei Basarabiei spoliate în timpul regimului sovietic. Această abordare, care se menţine de luni de zile doar la nivelul gesticulaţiei verbale, vine oricum în contrast cu poziţia Guvernului Filat, care contestă dreptul Mitropoliei Basarabiei de a i se restitui proprietăţile confiscate abuziv.

Întrebarea formulată de reporterul privesc.eu a fost: „Un enoriaş întreabă de ce până în momentul de faţă Guvernul nu restituie proprietăţile Mitropoliei Basarabiei confiscate de sovietici? Puteţi răspunde ceva?”

Mihai Ghimpu a răspuns scurt: „E o problemă nu simplă, dar trebuie întoarse. Trebuie întoarse, fiindcă este Hotărârea CEDO. Nu, de exemplu, iată vă dau un caz: Biblioteca Haşdeu a aparţinut Mitropoliei Basarabiei. Ce facem noi? Iată, o solicită şi ce facem noi? (Reporter: Restituim financiar…) Nu, ca exemplu ei au să ceară clădirea. Şi, financiar, ce atâţia bani avem noi? Vai de capul nostru acuma!”

Această poziţie a şefului interimar al statului vine în contradicţie cu poziţia formulată în luna iulie 2010 de ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, în numele Guvernului condus de Vladimir Filat.

Astfel, fiind solicitat, ministrul Tănase a răspuns oficial, prevalându-se de legislaţia sovietică şi reglementări adoptate în anii 1970 sub conducerea lui Ivan Ivanovici Bodiul: „Cu referire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate (sau prezumţie a existenţei dreptului de proprietate asupra bunurilor naţionalizate de regimul totalitar sovietic) – comunicăm că în perioada anterioară declarării independenţei Republicii Moldova nu exista proprietate privată (în sensul actual) asupra edificiilor şi lăcaşelor de cult, ca rezultat al naţionalizării acestora. Astfel, potrivit punctului 28 din Regulamentul asociaţiilor religioase din RSSM, aprobat prin Ordinul Prezidiumului Sovietului Suprem al RSSM din 19 mai 1977, toate casele de rugăciuni, precum şi bunurile necesare exercitării cultului transmise pe bază de contract credincioşilor careu au format asociaţia religioasă, cumpărate de ei sau donate lor, constituia proprietate a statului”.

Negând dreptul Mitropoliei Basarabiei de continuitate istorică, ministrul Alexandru Tănase, face, de asemenea, cunoscut că: „Din aceste considerente, nu poate fi vorba despre un drept de proprietate a bunurilor care au fost naţionalizate anterior de regimul sovietic, precum şi despre încălcarea acestuia. Dreptul de proprietate a fost reglementat şi putea fi dobândit asupra edificiilor şi lăcaşelor de cult, construite doar după declararea independenţei Republicii Moldova.”

Ministrul Justiţiei din cabinetul Filat mai spune:„Atât Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi Constituţia Republicii Moldova, garantează protecţia proprietăţii private, legal dobândite, dar nu impune statul să restituie proprietăţile naţionalizate pe teritoriul actualei Republici Moldova, anterior dobândirii suveranităţii.”

Precizăm că Mitropolia Basarabiei le-a solicitat oficial şi repetat guvernelor Tarlev, Greceanâi şi Filat restituirea Arhivelor Mitropoliei, capturate de URSS în 1946, la Craiova, acum păstrate în fondul arhivistic de stat al Republicii Moldova, precum şi un şir de clădiri ale Mitropoliei din municipiul Chişinău, cu altă destinaţie decât cea de cult, edificii administrate în cea mai mare parte de către Guvern. Totodată, în Republica Moldova, după proclamarea independenţei de stat, s-a constituit o bogată practică a restituirii către cultele religioase a bunurilor acestora spoliate de către regimul sovietic. Mitropolia Basarabiei este singurul cult religios dintre cele 19 legal recunoscute, căruia guvernul Republicii Moldova refuză până în prezent să-i restituie bunurile abuziv confiscate. Acest fapt reprezintă o diferenţă de tratament cunoscută în general ca discriminare negativă.


Fără comentarii. Святейший Патриарх Кирилл: Молдова — неотъемлемая часть Святой Руси. Patriarhul Moscovei Kirill: „Moldova este parte inseparabilă a Sfintei Rusii”. (vezi aici Comunicatul de presă al Patriarhiei Moscovei şi a întregii Rusii)

August 22, 2010

Святейший Патриарх Кирилл: Молдова — неотъемлемая часть Святой Руси

21 августа 2010 г. 20:57
21 августа 2010 года в Соловецком ставропигиальном мужском монастыре состоялась плановая встреча Святейшего Патриарха Московского и всея Руси Кирилла с иерархами Кишиневско-Молдавской митрополии.

Во встрече приняли участие митрополит Кишиневский и всея Молдавии Владимир, председатель Отдела внешних церковных связей Московского Патриархата митрополит Волоколамский Иларион, епископы Тираспольский и Дубоссарский Савва, Кагульский и Комратский Анатолий, Хынковский Петр, Бельцкий и Фэлештский Маркелл.«Я очень рад, владыка, что вместе со своим епископатом Вы здесь, на этой святой земле, — сказал Предстоятель Русской Православной Церкви, приветствуя митрополита Кишиневского Владимира. — Нас иногда спрашивают: „а почему вы причисляете Молдову к Святой Руси — ведь молдаване говорят на ином, неславянском языке?” И я отвечаю, что Святая Русь — это понятие не этническое, не политическое, не языковое — это духовное понятие».

«Когда мы молимся вместе с нашими братьями и сестрами из Молдовы, мы не чувствуем никакой разницы — мы один народ пред Богом, — продолжил Святейший Владыка. — Эта общность ценностей, общность духовной ориентации и формирует наше духовное единство, которое превыше всяких политических границ; и никакие политические партии, которые угрожают нам разрывом, не способны это единство разорвать. Чем раньше они это поймут, тем меньше они потратят сил впустую».

«Мы молимся сегодня о Молдове, о процветании молдавского народа, о том, чтобы политическая ориентация Молдовы содействовала сохранению единства Святой Руси», — заключил Святейший Патриарх Московский и всея Руси Кирилл.

Пресс-служба Патриарха Московского и всея Руси


TRADUCEREA COMUNICATULUI ÎN LIMBA ROMÂNĂ:

Sfântul Patriarh Kirill: Moldova este parte inseparabilă a Sfintei Rusii

21 august, ora 20:57

La 21 august 2010, la mănăstirea stavropighială de călugări din Solovki (insula Solovki din Marea Albă – nota traducătotului), a avut loc întâlnirea planificată între Sanctitatea Sa, Patriarhul Moscovei Kirill cu ierarhii mitropoliei Chişinăului şi a Moldovei.

La întâlnire au participat mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove Vladimir, preşedintelele Sectorului de Relaţii externe bisericeşti al Patriarhiei Moscovei, mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, episcopii Sava de Tiraspol şi Dubăsari, Anatolie de Cahul şi Comrat, Petru de Hâncu, Marchel de Bălţi şi Făleşti.

“Sunt foarte bucuros, vlădica, că împreună cu episcopatul Înaltpreasfinţiei voastre sunteţi aici, pe acest pământ sfânt, – a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse, salutându-l pe mitropolitul Chişinăului Vladimir. – Uneori suntem întrebaţi: “dar de ce atribuiţi Moldova Sfintei Rusii, căci moldovenii vorbesc o altă limbă, neslavă?” Şi eu răspund că Sfânta Rusie este o noţiune nici etnică, nici politică, nici lingvistică, este o noţiune spirituală”.

“Atunci când ne rugăm împreună cu fraţii şi surorile noastre din Moldova, noi nu simţim nici o diferenţă – în faţa lui Dumnezeu suntem un singur popor – a continuat Sfântul Vlădică. –  Anume această comuniune de valori, comuniune a orientării spirituale formează unitatea noastră spirituală, care este mai presus de orice graniţe politice; şi nici un fel de partide politice care ne ameninţă cu o ruptură între noi nu sunt capabile să distrugă acestă unitate. Cu cât mai devreme vor înţelege ei asta, cu atât mai puţine puteri vor risipi în van”.

Ne rugăm astăzi pentru Moldova, pentru înflorirea poporului moldovenesc, pentru ca orientarea politică a Moldovei să contribuie la păstrarea unităţii Sfintei Rusii”, – a spus în încheiere Sanctitatea Sa, Kirill, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii.

Serviciul de presă al Patriarhiei Moscovei şi a întregii Rusii



POD CULTURAL FLĂMÂNZI – SOROCA

August 22, 2010
Aflat la circa 30 km de Botoşani, orăşelul Flămânzi, cunoscut în România ca loc de unde a izbucnit marea răscoală ţărănească de la 1907, a fost gazda unor evenimente culturale deosebite cu prilejul zilelor localităţii, organizate anual între 13 şi 15 august, la care au participat şi invitaţi din Republica Moldova.

În acest an, debutul acţiunilor a fost marcat de un simpozion de înaltă ţinută ştiinţifică dedicat scriitorului, publicistului şi omului politic Dimitrie Iov, născut la 22 martie 1888 în apropiere de Flămânzi, la Uriceni. A fost al şaptelea copil al unei familii modeste de negustori cu mare dragoste pentru învăţătură. A studiat la Şcoala Superioară Comercială din Iaşi. În timpul răscoalei din 1907 voia să fie alături de ţăranii oprimaţi, dar a fost prins şi arestat de către jandarmi, care l-au retrimis la Iaşi din post în post. Pe lângă munca în domeniul contabilităţii s-a simţit atras de literatură şi a debutat cu versuri în 1910 la „Universul literar”.

S-a înrolat în armată în Primul Război Mondial, a absolvit Şcoala Militară şi pentru faptele sale de vitejie a fost avansat până la gradul de căpitan. După terminarea războiului a fost printre primii intelectuali români care s-au stabilit în Basarabia. A muncit cu onestitate, pricepere şi energie pentru înflorirea spirituală a regiunii. A locuit o scurtă perioadă la Chişinău, dar s-a mutat la Soroca, unde a trăit aproape două decenii, fiind ales pentru calităţile sale deputat, senator, prefect. A fost inspector general al Artelor pentru Basarabia şi director al Teatrului de Propagandă. A înfiinţat mai multe publicaţii periodice precum „Basarabia de sus” şi „Renaşterea Moldovei” şi a fost codirector sau colaborator la numeroase alte publicaţii din Basarabia şi din Ţară, unde i s-au tipărit poezii, proză şi piese de teatru. A fost preocupat de luminarea ţărănimii şi de aceea a fost ctitorul a numeroase biblioteci săteşti şi cămine culturale din Moldova dintre Prut şi Nistru. Sunt mărturii care atestă că Iov venea cu saci plini cu cărţi destinate a fi premii pentru şcolarii merituoşi din regiunea Sorocii, dar şi celor de la Flămânzi şi Uriceni.

Creaţia sa poetică este dedicată integral Basarabiei şi o mare parte a operei sale în proză are aceeaşi tematică. Din opera sa transpare o dragoste sinceră şi puternică pentru harnicii şi inteligenţii ţărani basarabeni ai vremii sale, iar gloriosul trecut şi frumuseţea acestor meleaguri le-a cântat cu o măiestrie inegalabilă.

Tocmai dragostea sa pentru acest ţinut vitregit de soartă i-a grăbit moartea, deoarece, după Al Doilea Război Mondial, şi-a oferit modesta locuinţă din Bucureşti pentru întruniri literare clandestine, unde a participat activ cu poezii patriotice precum „Marşul dezrobirii” şi „Moldova-Moldova”, fapt pentru care a fost condamnat la 3 ani de temniţă pentru „tulburarea ordinii sociale”. A suportat ca un martir torturile, frigul, foamea şi insultele din închisorile comuniste. A murit în braţele unui prieten scriitor la închisoarea din Gherla pe 20 august 1959. Presimţind că va fi arestat, a dus peste 20 de volume în manuscris la o mânăstire, pentru a fi păstrate, însă, la auzul veştii că scriitorul şi prietenii săi au fost ridicaţi de securitate, de teama represaliilor, călugării au ars manuscrisele.

Simpozionul a fost deschis de către primarul oraşului Flămânzi, Constantin Pitorac, omul care a reuşit în aceste vremuri de criză nu numai să schimbe înfăţişarea localităţii şi să contribuie hotărâtor la propăşirea ei culturală, reînviind spiritul lui Dimitrie Iov, dar s-a implicat activ în descoperirea unor aspecte inedite din viaţa acestuia, cercetând pe cont propriu, cu pasiune şi migală, arhivele din România şi Republica Moldova. A căutat puţinele persoane care l-au cunoscut, obţinând informaţii valoroase pentru cei care s-au preocupat de reconstituirea biografică a existenţei scriitorului.

Profesorul Constantin Mursa de la liceul din localitate a prezentat comunicarea ştiinţifică “Dimitrie Iov – un destin în armonie cu cel al neamului românesc”.

Intersanta comunicare a profesorului Nicolae Bulat de la Soroca s-a referit la aspecte din viaţa şi activitatea literară şi politică a lui Iov în Basarabia interbelică. Eruditul sorocean a venit cu multe noutăţi în acest sens. Participanţii au aflat că scriitorul era un colaborator constant al publicaţiei învăţătorilor din zonă – „Solidaritatea” şi că l-a legat o prietenie strânsă cu primarul Stefanelli, fiul unui coleg al gimnazistului cernăuţean Mihai Eminescu. Împreună citeau bogata corespondenţă dintre marele poet şi Teodor Stefanelli, rămasă în posesia fiului şi pierdută pentru totdeauna după deportarea în Siberia a celui din urmă.

Scriitorul Constantin Arcu, preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Bucovineni, a conferenţiat despre importanţa vieţii şi operei poetului din Flămânzi pentru educaţia patriotică şi morală a tineretului în această perioadă a crizei de valori şi modele morale.

Sorocean de origine, profesorul universitar, doctor Ion Berghia de la Universitatea din Iaşi, a vorbit într-o manieră captivantă despre importanţa dublei întoarceri a lui Iov la Flămânzi şi Soroca, a prezentat un articol despre scriitorul omagiat, apărut în publicaţia pe care o conduce,”Dor de Basarabia”, finalizând cu un acrostih dedicat acestuia.

Profesorul Petru Murariu, consilierul pentru proiecte al primăriei locale şi realizatorul acestui minunat proiect, a prezentat videointerviurile luate la două personalităţi culturale ce l-au cunoscut pe Dimitrie Iov: profesorul universitar C. D. Zeletin, care a participat la întrunirile literare în urma cărora a fost condamnat scriitorul, şi Gheorghe Penciu, coleg de condei şi celulă la Gherla, care a povestit despre torturile din închisoare. În braţele sale, Iov a decedat.

Primarul de la Soroca, Victor Său, a reliefat în discursul său importanţa acestei personalităţi în stabilirea şi menţinerea unor legături culturale şi a exprimat dorinţa cetăţenilor responsabili din cele două oraşe de a purta numele poetului câte o unitate şcolară din Flămânzi şi Soroca.

Prefectul judeţului Botoşani, Cristian Roman, a avut numai cuvinte de apreciere pentru acţiunea desfăşurată, care se bucură de participarea unor oaspeţi dragi şi aleşi din Republica Moldova.

A urmat lansarea cărţii realizate în memoria lui Iov, „Fericiri la margine de prăpastie”, a publicistului Gabi Gomboş, oferită participanţilor alături de o broşură conţinând o selecţie ingenioasă a creaţiilor scriitorului, ambele apariţii editoriale bucurându-se de un aspect grafic şi o calitate cu adevărat europeană.

Cei doi primari au dezvelit bustul poetului, operă a sculptorului botoşănean Marcel Mânăstireanu, realizat datorită mecenatului primarului Pitorac şi consilierului Toma Liciuc.

În ziua următoare, dedicată tineretului, a fost dezvelit bustul eroinei Maria Didiliuc, ucisă în decembrie 1989, iar seara au concertat cunoscute formaţii de muzică uşoară româneşti.

Pe 15 august, după încheierea slujbei religioase dedicate Sfintei Maria, cu mic, cu mare, flămânzenii şi oaspeţii lor dragi au plecat într-o pădure ce îmbrăţişează localitatea pentru a fi prezenţi la începerea Festivalului Folcloric „Hora de la Flămânzi”, unde au evoluat formaţiile locale „Codreanca”, „Stejarii din Flămânzi” şi „Trei generaţii”, aflate la un înalt nivel al prestaţiei artistice datorită atentei îndrumări a consilierului Mihai Atodiresei. Au concertat sau au dansat şi alte grupuri şi ansambluri folclorice din judeţ şi din ţară, însă cei mai aşteptaţi şi aplaudaţi au fost „Nistrenii” din Soroca şi Grupul etnofolcloric „Ştefan Vodă” din Chişinău, al căror repertoriu autentic a încântat publicul.

Clădit pe ideile izvorâte din versurile celui de-al doilea mare poet botoşănean, Dimitrie Iov, podul spiritual dintre Flămânzi şi Soroca este un început promiţător pentru multiplicarea domeniilor de acţiune comună între cele două localităţi, între cele două ţări.

Iuliu Laurian Popovici, Botoşani, pentru FLUX

Pentru o pipiţo-ziaristă care înjură şi scuipă o gumă, Jurnal TV l-a cenzurat pe unul dintre cei mai populari bloggeri TV din Europa şi i-a blocat contul de Youtube

August 16, 2010
Andrea Atzori, telejurnalist din oraşul italian Oristano, unul dintre cei mai populari bloggeri TV din Europa, specializat în producerea de videoclipuri despre jurnaliştii de televiziune, a primit o lovitură sub centură, fiind cenzurat de o televiziune din Republica Moldova. Publicaţia italiană „La Nuova Sardegna” inserează în numărul său din 14 august un material cu privire la acest subiect, titrând: „Youtube, o televiziune din Moldova i-a pus căluşul unui reporter din Oristano” (Youtube, tv moldava mette il bavaglio a reporter oristanese).

Postul moldovean de televiziune este Jurnal TV. Directorul postului, Val Butnaru, l-a reclamat la compania Youtube pe jurnalistul italian Andrea Atzori, cerând suprimarea contului acestuia, invocând o pretinsă încălcare de către jurnalistul italian a drepturilor de autor ale postului Jurnal TV. Youtube a luat de bună plângerea lui Val Butnaru şi a închis contul jurnalistului Atzori.

Ce a generat această reclamaţie depusă contra italianului de către Val Butnaru? Un videoclip în care apare o pipiţo-jurnalistă de la Jurnal TV, filmată de Andrea Atzori înainte de intrarea în emisie. Numele „jurnalistei” este Cristina Ungureanu. Aceasta înjură ruseşte, cu un delicat „Paşol nafig!” adresat unui ţânţar şi-i trage un scuipat zdravăn cu gumă de mestecat. În plus, pipiţa de la Jurnal TV ne mai delectează cu un rafinat “Blea, da am mai strigat aişea în microfon!”Atât.

Jurnalistul italian a postat sâmbătă, 15 august, pe blogul său, intitulat FUORIONDA (din afara emisiei – nota noastră), următoarea ştire: „În urma plângerii unei televiziuni din Moldova, YOUTUBE ÎNCHIDE CONTUL FUORIONDA NEWS

Din cauza unei scuipături a unei domnişoare, YouTube mi-a închis contul. Acceptând cererea postului Jurnal Tv din Moldova în care acesta invocă o presupusă încălcare a drepturilor sale de autor (absolut inexistente în imaginile din afara emisiei), alte peste 500 de videoclipuri ale mele au fost şterse.

În videoclipul cu pricina apărea o foarte delicată domnişoară prezentatoare meteo, îmbrăcată ca o amfitrioană, care, înaintea transmisiunii în direct, i-a tras o mamă de scuipătură. Informată despre publicarea videoclipului de către noi, televiziunea din Moldova, în loc să ceară eliminarea singurului videoclip care i-a fost dedicat, cerere care, desigur, ar fi fost acceptată automat de către FUORIONDA NEWS (dedicat clipurilor de limbă română), a ales să-şi exprime protestul pe YouTube. O acţiune complet deplasată şi disproporţionată ce a determinat eliminarea întregului cont care conţinea peste 500 de videoclipuri.

De remarcat faptul că de-a lungul anilor nu a existat nici o plângere din Italia în legătură cu videoclipurile mele, dar iată că a fost de ajuns capriciul unei televiziuni din Moldova ca întregul meu cont pe YouTube să fie închis. Am găzduit imagini de după cadru din întreaga lume. De la canalele de televiziune americane CNN şi NBC la cele ruseşti, spaniole, franceze, belgiene şi româneşti. Şi, în mod evident, imagini de după cadru din Italia. Ei bine, nimeni nu a mai reuşit să-mi omoare “întreprinderea”. A fost de ajuns ca o televiziune care s-a autoproclamat prima televiziune de ştiri din Moldova să-mi dea pe gârlă 552 de videoclipuri publicate de-a lungul anilor de cercetare şi chiar filmele de familie postate pe contul meu de YouTube. Mi-au fost masacrare videoclipurile cu imagini despre lucrurile anormale din afara emisiei de pe banda Ştirilor de la Canale 5, a emisiunii „Blog” de la Rai 3, tot ceea ce publicasem este acum pierdut. Printre aceste cadre din afara emisiei unele aveau vizionări şi accesări record. Printre ele erau şi cel de la alegerile europene din 2009, de la canalul Tg5, despre care a scris până şi cotidianul Repubblica, sau cel cu femeia care a refuzat întrevederea cu directorul Tg4, Emilio Fede. Încet-încet voi încerca să-mi restabilesc toate videoclipurile pe blog. Serviciul şi angajamentul meu rămân nestrămutate. Este evident că dacă nu reuşiţi să descărcaţi majoritatea videoclipurilor mele (cele care au fost eliminate pe canalul YouTube), este din cauza faptului că acestea se aflau în contul YouTube care acum nu mai există.

Pe de altă parte, a rămas valabilă programarea FUORIONDA TV pe adresa http://www.livestream.com/fuoriondatv, televiziunea de pe acest blog, care transmite 24 de ore din 24 toate videoclipurile, inclusiv cele şterse de pe YouTube.

Le prezentăm scuze cititorilor noştri pentru inconvenienţele produse independent de voinţa noastră.”

La rândul său, jurnalistul Victor Roncea din Bucureşti, comentează scandalul internaţional care are în epicentru postul chişinăuian de televiziune astfel: „Jurnal Tv.md nu este Racket Tv. Val Butnaru trebuie să retragă cererea care a blocat contul unui faimos blogger italian pentru o ziaristă de pe centura presei de la Chişinău.” Victor Roncea scrie luni, 16 august, pe blogul său: „L-am întrebat pe Andrea Atzori pentru Roncea.ro cum comentează faptul că o presă iesită de sub comunism recurge la cenzură? Producătorul tv consideră că e un semn rău care poate defini o stare de fapt viitoare: “E preocupant, îngrijorător. Se pare că regimurile libere încet, încet, mor, în toată lumea, şi tind să blocheze sau să tragă după ele, acolo unde se duc, toţi ziariştii liberi care au mai rămas.”

La întrebarea următoare, Atzori face o comparaţie care nu-i va face deloc plăcere directorului Trustului, Val Butnaru: Te aşteptai la aşa ceva din partea unei televiziunii din est, scăpata de sub comunism, când nimeni din vest nu te-a reclamat vreodată? Andrea Azori răspunde: “Am publicat off-air de la toate televiziunile importante din lume: de la CNN, la Press Tv, care e din Iran. Dar nimeni, niciodată, nu a făcut ceea ce a întreprins Jurnaltv.md. Pur şi simplu, nu-i înţeleg. Când unui om sau, şi mai rău, unei instituţii de presă care se consideră liberă, îi lipseşte umorul, se îndreaptă sigur spre un zid de la capătul unui drum închis” (în engleză: dead end).

L-am mai iscodit pe jurnalistul italian asupra imaginii românilor şi “moldovenilor” în Italia şi cum au recepţionat colegii săi la măsura prostească a celor de la Jurnaltv.md. Azori afirmă tranşant: “Desigur că pentru o ţară care doreşte să intre în Uniunea Europeană acţiunea represivă a Jurnaltv.md nu are cum să ofere o bună prezentare. E o carte de vizită deja roasă de cenzură. Mai grav este că această imagine se răsfrânge asupra tuturor românilor din Republica Moldova, dar şi din România”. Parcă nu ne era de ajuns faima de rakeţi, curve şi coloraţi pe care ne-a făcut-o şi o face – şi ca urmare a neputinţei noastre -, presa din Italia, Franţa sau de aiurea…” Jurnalistul din Bucureşti a mai opinat: „Recomandarea mea pentru jurnalistul profesionist care ştiu că este Val Butnaru, fondatorul Jurnalului de Chişinău şi directorul Jurnal Trust Media, este să repare de urgenţă această tâmpenie printr-o nouă solicitare către YouTube la care să adauge şi scuzele publice de rigoare pentru cenzurarea lui Andrea Atzori şi potenţiala distrugere a muncii sale ultrasimpatice de ani de zile. În caz contrar, imaginea surprinsă cu pipiţa tv a Jurnal.md, va reflecta, din păcate, o nouă mentalitate a patronilor de media de la Chişinău: un scuipat la adresa libertăţii reale a presei. Pentru că nu era de ajuns imaginea pe care o răspândeşte presa occidentală despre români şi românii basarabeni, acum se va mai vorbi şi despre cenzura de la Chişinău!”

Ce constatăm acum? O tăcere grea s-a aşternut la Chişinău peste acest scandal internaţional. Jurnaltv.md şi directorul acestuia, Val Butnaru, nu au catadicsit să-i prezinte scuze public jurnalistului italian Andrea Atzori şi nici nu le-a adresat celor de la YouTube o cerere suplimentară în vederea reparării situaţiei. Patronii Jurnal Trust Media tac şi ei. De asemenea, Uniunea Jurnaliştilor din Moldova şi celelalte organizaţii media de la Chişinău nu s-au sesizat asupra acestui caz scandalos, care umbreşte imaginea presei de limbă română de la noi, dar şi pe cea a Republicii Moldova în ansamblu.

VIDEO PROIBITO DA YOU TUBE PER LAMENTELA TV MOLDAVA from Andrea Atzori on Vimeo.


Comuna Cotul Morii îşi pregăteşte o nouă vatră

August 12, 2010
Interviu cu Mihai Merzâncu, primarul comunei Cotul Morii, raionul Hânceşti

– Domnule primar, comuna dumneavoastră a fost cel mai puternic lovită de inundaţiile din 6-7 iulie. V-am ruga să ne prezentaţi dimensiunile dezastrului, evaluând pagubele suportate de către locuitorii celor două sate din comună: Cotul Morii şi Sărăteni.

– La Cotul Morii au fost inundate 514 case. În momentul de faţă, sunt pe punctul de a fi procurate 40 de case pentru tot atâtea familii sinistrate, iar alte 474 de case vor trebui construite de la zero. De asemenea, au fost inundate 238 de hectare de păşune şi 1237 de hectare de teren arabil. Numărul sinistraţilor din localitate se ridică la 1500 de persoane, dintr-un total de 1690 de locuitori. La Sărăteni avem 120 de gospodării afectate de inundaţii, iar numărul persoanelor sinistrate este de 559, dintr-un total de 615 locuitori. Pentru 3 familii din această localitate vor fi procurate case disponibile spre vânzare. Totodată, trebuie să precizez că la Sărăteni au fost inundate 25 de hectare de păşune şi 130 de hectare de teren arabil. Pierderile suportate de locuitorii comunei se estimează la mai multe milioane de lei, un calcul definitiv al pagubelor nefiind încă făcut.

– Ce aţi reuşit să faceţi până în prezent pentru ameliorarea situaţiei?

– Primăria a repartizat fiecărei familii sinistrate din Cotul Morii câte 12 ari de teren pentru construcţia noilor case, ceea ce înseamnă un total de 114 hectare. Practic, vom avea un alt sat, pe o vatră nouă, întrucât, cu doar câteva excepţii, în zona inundabilă nu se va mai putea locui. La Sărăteni am repartizat pentru construcţia noilor case 50 de hectare de teren. De asemenea, am lucrat mult la reparaţia drumurilor din localitate. În acelaşi timp, aşteptăm să aibă loc licitaţia pentru selectarea firmelor de construcţie în vederea ridicării noilor case pentru cei peste 2000 de sinistraţi din comuna noastră.

– Unde sunt cazaţi acum sinistraţii de la Cotul Morii şi Sărăteni?

– Circa 200 de persoane sunt cazate în căminele Colegiului de construcţii din oraşul Hânceşti. Acestor persoane le este asigurată nu doar cazarea provizorie, ci şi hrana. Celelalte persoane, cea mai mare parte din cei care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor, sunt cazate la rude, cunoscuţi şi prieteni din localităţile vecine: Ivanovca, Obileni, Căţăleni.

– Ne-aţi spus că s-au desfăşurat lucrări de reparaţie a drumurilor…

– Acum toate căile de acces către sat şi din sat sunt accesibile. Cu toate acestea, primăria a decis să limiteze circulaţia vehiculelor de mare tonaj, întrucât, până la ameliorarea definitivă a situaţiei, dorim să păstrăm şoseaua Obileni-Ivanovca-Cotul Morii, construită cu fonduri europene, în valoare de circa 1 milion de euro, accesate de primăria noastră, în parteneriat cu localităţile vecine, primăria Pădureni din judeţul Vaslui, Consiliul raional Hânceşti, Consiliul judeţean Vaslui şi Fundaţia pentru Democraţie Creştină.

– Credeţi că vă veţi încadra în termenele de timp propuse, astfel încât până la venirea sezonului rece noile case ale sinistraţilor din comuna Cotul Morii să fie deja ridicate şi locuibile?

– Sperăm, sperăm foarte mult. Dar urmează să vedem, pentru că succesul nostru în această privinţă depinde de mai mulţi factori administrativi, nu doar de primăria Cotul Morii. Depinde cât de repede va fi organizată licitaţia publică pentru selectarea firmelor antreprenoare care vor construi casele. Am primit asigurări de la Guvern că sumele necesare pentru desfăşurarea construcţiei există şi că vor fi eliberate de îndată ce vor fi cunoscuţi câştigătorii licitaţiei publice. Astfel, sperăm că odată cu răcirea timpului, locuitorii comunei care şi-au pierdut casele la începutul lunii iulie să poată primi cheile de la noile lor case.

– Ce sprijin aţi avut în această situaţie deosebit de dificilă din partea Consiliului raional Hânceşti?

– Trebuie să menţionez că am avut o cooperare bună cu reprezentanţii administraţiei raionale. Consiliul raional ne-a ajutat cu transport şi combustibil. Trebuie să le aduc aici un cuvânt de mulţumire tuturor celor care au fost permanent în legătură cu primăria noastră, ne-au ajutat şi ne-au susţinut foarte mult.

– Cât priveşte ajutoarele umanitare colectate de la populaţie şi instituţii, acestea au ajuns la destinaţie, persoanele şi familiile sinistrate s-au putut bucura de ele?

– La început, când apele erau încă mari, am avut mai probleme legate de primirea şi repartizarea acestor ajutoare, întrucât nu am dispus de spaţii de depozitare. Nici măcar sediul primăriei nu a putut fi utilizat pentru acest scop. Acum situaţia s-a ameliorat şi sinistraţii pot beneficia de ajutoarele umanitare. Folosesc ocazia pentru a le mulţumi tuturor celor care au fost solidari cu noi în momentele grele pe care le-am trăit şi ne-au întins o mână concretă de ajutor.

– Am înţeles că poliţia economică şi Ministerul Afacerilor Interne v-au căşunat anumite probleme în legătură cu ajutoarele umanitare sosite în comună.

– Da, într-adevăr, ne-au fost create anumite probleme, dar acestea au fost depăşite. Vreau să menţionez că ne-au sosit controale de la aceste instituţii înainte ca în comună să sosească ajutoarele umanitare. Acum situaţia s-a normalizat. Există controale şi este bine ca acestea să existe, rezonabil şi în cadrul legii.

– Care este, dincolo de viiturile mari de pe râul Prut, cauza principală a acestor inundaţii din satele Cotul Morii şi Sărăteni?

– Este vorba de digul de la Nemţeni. Pentru a evita pe viitor catastrofe naturale de genul celor din 2008 şi din vara acestui an, digul va trebui refăcut şi consolidat.

– În afară de casele de locuit şi terenurile agricole, care sunt instituţiile publice din localitate care au avut de suferit în urma inundaţiilor de luna trecută?

– Grădiniţa de copii din Cotul Morii nu a avut de suferit, dar gimnaziul din localitate a fost inundat şi este, practic, demolat.

– Ce vor face copiii la 1 septembrie? Unde vor merge la şcoală?

– Copiii vor fi nevoiţi să frecventeze gimnaziile din Obileni, Nemţeni, Leuşeni, adică instituţiile şcolare din localităţile în care sunt găzduiţi acum părinţii lor.

– Domnule primar, vă mulţumim pentru acest interviu şi vă urăm putere de muncă pentru a depăşi cu bine situaţia grea cu care vă confruntaţi.

– Vă mulţumesc şi eu. Doamne ajută!


Lupu şi “criminalii”

August 10, 2010
Deţinuţii politici de la Tiraspol, cunoscuţi ca „grupul Ilaşcu”, au fost decoraţi cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincţie civilă a Republicii Moldova. Faptul este împlinit şi era dreptul şefului interimar al statului să decidă asupra acestei chestiuni, potrivit cu atribuţiile sale constituţionale şi legale. Decretul prezidenţial s-a dorit a fi o reparaţie morală şi  un gest oficial de preţuire a suferinţei compatrioţilor noştri care au făcut fără nici o vină ani grei de temniţă la Tiraspol.

Reacţiile care au urmat au fost puţine, dar s-au remarcat prin ostilitate gratuită. Prima a venit din partea şefului diplomaţiei ruse, iar a doua din partea unuia dintre fruntaşii alianţei de guvernământ, prezidenţiabilul Marian Lupu. Şi într-un caz, şi în altul cuvântul folosit de Serghei Lavrov şi Marian Lupu a fost acelaşi: criminali. Ministerul rus de externe a mai adăugat şi cuvântul „călăi”. Iar Marian Lupu a opinat, într-un interviu pentru postul de radio „Golos Rossii” că „cei care au comis crime nu trebuie ridicaţi la rangul de eroi”, fără să fi fost în stare să explice la ce „crime” anume se referă.

Iritarea celor din piaţa Smolensk-Sennaia din Moscova a fost oarecum de aşteptat, ştiindu-se care a fost poziţia oficială a Rusiei, exprimată la CEDO de agentul ei guvernamental, în dosarul „Ilaşcu şi alţii versus Republica Moldova şi Federaţia Rusă”.

Ostilitatea lui Marian Lupu şi termenul de „criminali”, cu referire la concetăţenii noştri Ilie Ilaşcu, Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc, Tudor Popa, Petru Godiac şi Ştefan Urâtu, nu sunt însă doar deplasate, ci trădează alinierea fruntaşului AIE la poziţia regimului neconstituţional implantat în estul Republicii Moldova. Marian Lupu este în istoria statului nostru primul oficial care i-a taxat public drept criminali pe deţinuţii politici de la Tiraspol.

Este aceasta o gafă, un cuvânt spus la repezeală şi pe negândite? Faptul că Marian Lupu şi-a reiterat afirmaţia ne confirmă că nu. Avem de a face aşadar cu exprimarea unei convingeri nemărturisite până acum. Totodată, este la mijloc şi dorinţa lui Lupu de le cânta în strună autorităţilor de la Moscova, de sprijinul căruia acesta îşi leagă speranţele de moment şi de viitor. Este adevărat că nimeni nu poate substitui rolul geopolitic al Moscovei în regiune, dar de aici şi până la a-ţi eticheta compatrioţii drept „criminali” este o distanţă care poate fi acoperită doar de setea oarbă de putere şi de căciulirea în faţa factorilor externi.

Prin declaraţia sa despre „criminalii” moldoveni, Lupu s-a postat în contrasens cu poziţia oficială a autorităţilor Republicii Moldova din ultimii 18 ani, exprimată constant atât în interiorul ţării, cât şi în forurile internaţionale, inclusiv în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Pe de o parte, Lupu îi criminalizează nu doar pe deţinuţii politici ai regimului smirnovist, dar pe toţi cei care au apărat integritatea şi suveranitatea statului în războiul declanşat de Moscova în 1992. Pe de altă parte, Lupu vrea să arate că responsabilitatea criminalilor de la Tiraspol şi a autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova ar fi egală. Exact ceea ce au susţinut şi agenţii Moscovei la CEDO.

Amintim în context că lotul Ilaşcu a fost judecat în 1992 la Tiraspol de către un tribunal ilegal, ale cărui decizii sunt nule din punct de vedere juridic. Procuratura Generală a Republicii Moldova şi Curtea Supremă de Justiţie s-au pronunţat univoc în această privinţă. Faptul a fost stabilit şi de Curtea Europeană de la Strasbourg, în 2004, cu ocazia adoptării, cu unanimitate de voturi, a hotărârii în dosarul deţinuţilor politici din Moldova, când Republica Moldova şi Federaţia Rusă au fost declarate vinovate de violarea gravă a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Pentru aceste încălcări ale drepturilor omului Republica Moldova şi Federaţia Rusă au fost obligate de către CEDO să le plătească deţinuţilor politici despăgubiri morale însemnate.

Un lucru este clar în această situaţie. Marian Lupu nu se situează nicidecum pe poziţiile patriotismului, făcând umila dovadă a servilismului faţă de vechea metropolă şi instrumentele ei din Moldova de peste Nistru. Aşa stând lucrurile, Marian Lupu, în mod evident, le datorează explicaţii şi scuze publice nu doar deţinuţilor politici de la Tiraspol, ci şi opiniei publice din Republica Moldova, care a fost şocată de declaraţiile sale trase la indigo după cele ale Moscovei şi ale separatiştilor transnistreni.


MOŞ TOADER

August 9, 2010

În cartea sa, „Moldova ante portas” (Bucureşti, Tritonic, noiembrie 2005), proaspătul cetăţean moldovean şi consilier prezidenţial Dan Dungaciu, încheind pe o notă sufletească solidul „Dosar al Mitropoliei Basarabiei”, scrie: „Şi încă ceva. Într-o vizită în R. Moldova, autorul acestor rânduri a avut şansa să îl întâlnească pe bătrânul şi înţeleptul Moş Toader, 86 de ani, din Ţinutul Orheiului.

Discutând despre subiectul pe care l-am tratat în această secţiune, bătrânul şi înţeleptul Moş Toader a spus, printre altele: „Fericită va fi Basarabia când va fi sfinţită de paşii Patriarhului ei…”. Este, poate, gestul cel mai consistent pe care Bucureştiul îl poate face în raport cu condiţia Mitropoliei Basarabiei sau chiar a regiunii. Ar fi un gest decisiv. Nu puţini sunt cei care păstrează nădejdea, alături de Moş Toader din Ţinutul Orheiului, că Patriarhul României nu îşi va încheia strălucita lucrare de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române fără să calce pe pământul unei mitropolii care odată era numită „de aur”…”.

Pentru că am fost de faţă la discuţia din 2005 dintre moş Toader şi semnatarul cărţii, devenit cetăţean moldovean în 5 minute, pentru că înţeleptul moş Toader îmi este prieten vechi şi sfetnic bun la ceas de taină, m-am gândit că ar fi bine să-i fac uncheşului zilele acestea o vizită, ca să-l întreb de sănătate şi să văd ce mai spune. Moş Toader, om dintr-o bucată şi sămaş al interbelicului nostru românesc, trecut prin toate greutăţile vieţii de basarabean, care au însemnat şi „cedarea”, şi ocupaţia care a urmat, şi războiul, şi deportările în Siberia, şi colectivizarea forţată, şi înstrăinarea de fiinţa Neamului, m-a întâmpinat, ca de obicei, cu aceeaşi lumină pe faţă şi cu acelaşi licăr în priviri, cu care eram deprins să-l văd de fiecare dată când i-am trecut pragul.

Discuţia a fost lungă. Moş Toader, pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu sănătate şi lungime de zile, era dorit de vorbă. Avea multe să-mi spună şi, mai ales, să mă întrebe, despre toate câte le adunase de la o vreme în sufletul lui.

– Când vine Patriarhul în Basarabia, nepoate? Nu vreau să închid ochii până nu-l voi vedea printre noi, – luă vorbă bătrânul.

– Mă tem că nu prea ştiu, moş Toadere, dar poate aflăm în curând de la Dan, care acum este intrat într-o funcţie de mare răspundere şi în măsură să ajute la pregătirea unei veniri atât de mult aşteptate. Mai depinde şi ce are în cap „prezidentul” şi cât de mult apleacă urechea la sfaturile de folos ce i s-ar da.

– He-he, dacă vor sus-puşii zilei, asta se poate. Numai că ai dreptate. Vor ei oare cu adevărat să ni se întâmple o venire ca asta? Au ei priceperea adâncă a unor lucruri ca acestea?

– Trag nădejde că au. Ar trebui să aibă.

– Ar trebui, aşa este. Numai că vreau să-ţi mai spun una. Degeaba va veni Patriarhul la noi dacă cei care stau la cârma ţării se împotrivesc cu încăpăţânare să-i dea înapoi mitropoliei noastre bunurile pe care sovieticii i le-au luat cu hapca şi le ţine în mână până azi guvernul de la Chişinău.

– Adevărat, moş Toadere, am scris despre asta la ziar, iar mitropolitul nostru le-a scris şi lui Ghimpu, şi lui Filat, însă degeaba. Au spus şi unul, şi altul DA-DA! dar n-au urnit un deget pentru îndreptarea lucrurilor, astfel încât răspunsul lor în faptă a fost NU-NU!

– O să-i bată Dumnezeu, nu avea grijă. Ştii, tot stau şi cuget în serile şi nopţile astea de vară că tare bine ar fi dacă Patriarhul ar face să le găsească loc în calendar şi mucenicilor noştri din Basarabia, dar şi celor din Moldova de peste Nistru, pentru întărirea sufletească a poporului. Că mucenicii noştri au fost mulţi, ca stele de pe cer, numai că uitarea şi nepăsarea omenească le acoperă lumina.

– Înţeleg ce spui, moş Toadere. Şi pe mine mă doare inima când văd că jertfa creştinească nu este preţuită cum s-ar cuveni şi că întârziem să le dăm cinstea meritată, ca prin ei credinţa noastră să fie mai curată şi mai puternică.

– Aşa este. Acesta este păcatul nostru, că alergăm adesea după vânt, dar nu avem răbdarea să scoatem la vedere pietrele scumpe rodite din suferinţa pământului nostru lăsat de strămoşi. Şi piatră rară avem multă, cât încape Basarabia până la Nistru şi mai departe, căci năvălitorii au împuşcat în 1940 şi creştini de rând, şi preoţi, şi preotese, şi copii, şi călugări doar pentru că nu s-au lepădat de Hristos şi de neamul nostru.

– Există la Bucureşti voci care spun că nu a venit încă momentul, că-i timpurie treaba.

– Timpurie să fie? Ba eu cred că-i încă foarte întârziată şi de aceea ne osândeşte Dumnezeu la alte suferinţe, până vom pricepe că locul luminii este sfeşnic şi-n policandru. Atunci vom fi tari, când îi vom avea înaintea ochilor pe mucenicii noştri răpuşi de mână străină. Un neam care are calendarul încărcat cu sfinţi, nu mai poate fi întors cu furca, cu una, cu două, cum îi vine cuiva la socoteală, ca o brazdă subţire de fân.

Bătrânul schimbă păsul, întrebându-mă dacă s-a mai schimbat ceva în legislaţia despre cetăţenie.

– Spune-mi, nepoate, ce se mai aude pe la Bucureşti? De câte ori scot din ladă Adeverinţa mea românească de naştere şi de botez, iscălită de naşul părinte de la noi din sat, mă întreb de ce nu vor ăştia să-mi înnoiască hârtia, ca să mor şi eu împăcat ca român întreg?

– Legea încă-i crudă, netocmită până la capăt şi nu îngăduie aşa ceva. Bucureştiul nu recunoaşte propriile-şi acte, dar numai pe cele sovietice, transcrise acum de moldoveni.

– Proastă treabă. Dacă am eu document de la Statul Român că m-am născut român, din părinţi români, şi dacă am luptat în război până la Cotul Donului, unde am fost şi rănit, cum să nu mi-l recunoască la Bucureşti?

– Acum mata eşti trecut la grămadă cu cei care au părăsit ţara de voie sau de nevoie şi trebuie s-o iei de la capăt, să-ţi faci dosar, să dovedeşti că eşti cine eşti, să baţi drumuri, să plăteşti taxe, să aştepţi, să ceri să fii recunoscut. Unde mai pui că pe urmă te trec la catastif şi moldovean de neam… Aşa-i legea până una alta…

– Eu nu mai am, la vârsta mea, cum să aştept. Dacă ar vrea Bucureştiul să mă recunoască, m-ar recunoaşte grabnic. Că eu nu m-am schimbat deloc, s-au schimbat poate doar legile şi astea pot fi îndreptate când vrei. Dacă poţi deveni cetăţean la Chişinău în 5 minute, de ce să nu fie cu putinţă acelaşi lucru şi la Bucureşti? Înseamnă totuşi că nu se vrea sau că nu-i duce mintea pe cei care fac legile acolo…

Apoi, sărind la alt subiect, Moş Toader se interesă de treburile de la noi.

– Ce zici, pleacă armata rusă din Moldova de peste Nistru? Cică nemţii le-au spus-o răspicat ruşilor să-l ia pe Smirnov acasă şi să aducă soldaţi apuseni în locul celor ai Moscovei. Nu o fi asta doar vorbă goală aşternută peste înţelegeri ascunse dintre ruşi şi nemţi, peste capul nostru?

– Înţelegeri există şi timpul va arăta care şi cum au fost. Mata ce crezi?

– Eu aş zice că-i aşa. Numai de n-o fi neamţul de azi ca cel dinainte de război, când ne-a dat cu uşurinţă pe mână străină. Acum timpurile parcă sunt altfel. Şi rusul, după ce şi-a strâns Ucraina aproape, ar trebui să caute pace cu noi. Că dincolo de Nistru tot neamul nostru este. Şi mai degrabă mutăm Nistrul mai departe, decât să ne lăsăm fraţii în uitare şi înstrăinare.

– Uşor de spus, greu de făcut, moş Toadere. Mulţi dintre fraţii noştri de dincolo de Nistru nu ştiu că sunt români, ei zic că-s moldoveni.

– Păi zic unii şi prin Basarabia, dar nu e vina lor. Că, după loc, moldoveni suntem cu toţii, dacă trăim în Moldova de dincoace şi de dincolo de Nistru, numai că de neam suntem români şi nu am ales noi asta, da-i voinţă de Sus. Ne trebuie răbdare şi timp ca să-i aducem pe toţi la înţelegerea dreaptă a lucrurilor. Nu are rost să ne războim între noi pentru atâta nimic. Sămânţa asta de vrajbă dintre noi este rea. Orice război ca acesta numai îi macină pe fraţi şi trebuie să aibă odată şi odată un sfârşit. Să-şi zică fiecare după câtă minte şi pricepere are, după cât de vătămat sau întreg este sufleteşte, dar unirea dintre noi nu trebuie slăbită din vedere, că-i cel mai scump lucru primit de la Dumnezeu. Numai de nu şi-ar băga coada politica şi vânătorii de posturi mari. Să ne gândim la copilaşi, să veghem ca ei să nu fie loviţi de molima vrajbei. Iar cu ruşii tot va trebui să găsim o cale de împăcare, că n-om sta în vrajbă până la sfârşitul lumii. Sunt şi ei pravoslavnici şi trebuie să înţeleagă că este mai bine să ne aibă de prieteni şi fraţi, decât de duşmani. Le va lumina Dumnezeu minţile într-o zi şi vor pricepe că decât să ne duşmănim fără rost, tot mai bine ne-ar şedea alături şi împăcaţi.

Din vorbă în vorbă, moşul nostru de prin părţile Orheiului a ajuns la cuvântul pe care mulţi îl au astăzi pe buze – Referendum.

– Ce i-a pălit acum cu referendumu? De unde şi până unde o poveste ca asta? Ce vor ăştia?

– Moş Toadere, vor o ţară în care preşedintele să fie egal cu Parlamentul, ca pe timpul lui Snegur şi al lui Lucinschi, aşa cum este azi în Bielorusia şi în Turkmenistan.

– Ehe-he, păi niciodată n-or să încapă două săbii într-o teacă! Noi am mai văzut-o pe asta, când numai cearta s-a ales din ei şi praful şi pulberea din rânduiala ţării. Şi cine suferă? Tot noi, aiştia mulţi, săraci şi obidiţi, care am mai rămas la vetrele noastre.

– Matale ce zici? Cum ar fi mai potrivită aşezarea cumpenei dintre dregătorii în ţărişoara asta?

– Păi ce să zic? Eu sunt om bătrân şi multe am văzut şi trăit la viaţa mea. Să ne ferească Dumnezeu de sfădălia celor de sus, că, vorba vine, cearta boierilor şi schimbarea domnilor – bucuria nebunilor. Tot mai bine ar fi să ne întoarcem către ceea ce am mai avut noi, şi bun lucru a fost, când Sfatul Ţării era mai mare şi nu era lăsată ţara la mâna şi mintea unui singur om. Că nu ştii ce poate avea în cap unul singur. Iar în parlament se ţine sfat pentru toată ţara. Unde sunt ochi şi urechi mai multe şi unde sunt mai multe capete luminate, ai mai mare nădejde că ţara nu-i purtată de căpăstru, ca un cal neînvăţat, că asta suntem noi acum, o ţară şi un popor încă neînvăţat într-ale politicii.

– Te duci să votezi la referendum? Cum vei vota dacă vei merge la vot?

– Mă duc, cum să nu, că eu am făcut întotdeauna ascultare de stăpânire. Dar de votat am să votez contra, ca să nu scăpăm, Doamne fereşte, ţara asta pe mâna vreunui nebun. De-ar avea cât mai multă lume gândul meu!

Discuţia noastră a durat preţ de câteva ore. Am vorbit despre sărăcie şi despre pensia uncheşului, despre stricăciunile făcute anul acesta de ploi şi despre secetă, despre drumurile proaste, despre tinerii pe care nevoile îi gonesc din sat, luându-şi lumea în cap, despre tot şi toate care privesc viaţa de zi cu zi a oamenilor noştri de la ţară, a celor mulţi şi obidiţi, cum spunea chiar moş Toader. Într-un târziu, ne-am despărţit, înţeleptul unchiaş petrecându-mă până la poartă. L-am lăsat singur, cu licărul viu în priviri şi cu gândurile sale de om al pământului care, ca atâţia alţii, îşi duc veacul între Dumnezeu şi neamul acesta de ţărani cuminţi. Moş Toader mi-a lăsat vorbă să-i mai trec pragul. Voi reveni negreşit prin părţile Orheiului la toamnă, pentru a nu-l dezamăgi pe acest înţelept simplu şi modest, care, ca toţi ţăranii, pe toate le gândeşte adânc şi le spune de la obraz.

Vlad CUBREACOV, FLUX


APELUL PPCD ÎN LEGĂTURĂ CU REFERENDUMUL DIN 5 SEPTEMBRIE

August 9, 2010

Liberalii te cheamă să votezi pentru o reformă falsă.

Ea este împotriva intereselor tale.

Comuniştii te cheamă să boicotezi referendumul.

Dar şi această cale împinge ţara în fundătură.

Liberalii şi comuniştii sunt la fel.

Şi unii, şi alţii vor putere în scopuri personale.

Ţara are nevoie de reformă. Dar nu de una care să ducă spre
dictatură.

Opţiunea noastră este pentru o republică parlamentară.

Iată de ce noi, creştin-democraţii, îţi oferim CALEA a TREIA.

Te chemăm să mergi la referendum.

Dar să votezi CONTRA.

Votează CONTRA spre binele tău.

ПРИЗЫВ ХДНП К ИЗБИРАТЕЛЯМ В СВЯЗИ С РЕФЕРЕНДУМОМ ОТ 5 СЕНТЯБРЯ

Либералы призывают вас голосовать за бесполезную
реформу.

Это противоречит вашим интересам.

Коммунисты призывают бойкотировать референдум.
Но и этот путь тупиковый.

Либералы и коммунисты по сути одинаковы.

И те, и другие борются лишь за личные интересы.

Стране нужна реформа. Но не та, что приведет к диктатуре.

Наш выбор – парламентская республика.

Именно поэтому мы, христианские демократы, предлагаем ТРЕТИЙ ПУТЬ.

Мы призываем вас пойти на референдум.

Но голосовать «ПРОТИВ».

Голосуй «ПРОТИВ» ради своего же блага.


„ACASĂ LA NOI”

August 9, 2010
Printre multiplele activităţi de popularizare şi răspândire a culturii naţionale realizate de Asociaţiunea pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român – ASTRA, organizaţie înfiinţată în 1861 la Sibiu, se înscrie şi Tabăra de cultură şi civilizaţie românească „Acasă la noi”, care, în cele 14 ediţii de până acum, a făcut posibil ca 2500 de copii şi tineri din Republica Moldova, Serbia şi Bulgaria (Valea Timocului) şi Ucraina (Regiunea Cernăuţi) să cunoască mai multe despre românii din Ţară şi cultura noastră comună.

În acest an activitatea s-a desfăşurat în 13 locuri din România şi unul din Republica Moldova. Despărţământul astrist ieşean „Mihail Kogălniceanu” şi cel din Botoşani, „August Treboniu Laurian”, au găzduit între 24-31 iulie la Botoşani câte 20 de studenţi de la Universitatea „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, conduşi de către doamnele profesoare Aurelia Axentii, Maria Barbă, Ludmila Bălţatu, Maria Gârneţ şi Anastasia Mocanu precum şi de la Universitatea „Iurii Fedkovici” de la Cernăuţi, aflaţi sub îndrumarea profesorului Nicolae Costaş.

După vizitarea Iaşilor, oaspeţii au sosit la Ipoteşti împreună cu reprezentanţii ASTREI ieşene, scriitorul Valentin Talpalaru şi profesorul doctor Liviu Papuc, redactorul şef al „Revistei române” şi unul dintre descendenţii profesorului universitar cernăuţean Leca Moraru. La Botoşani i-au întâmpinat profesorul Corneliu Filip, conducătorul despătrţământului astrist local, şi tânărul poet Nicolae Corlat, care le-a oferit revista literară „Hyperion”. Doamna muzeograf Maria Cassian le-a prezentat la Ipoteşti, cu mult profesionalism şi pasiune, toate obiectivele din cadrul complexului muzeal şi, în plus, tinerii au putut afla noutăţi despre accentele religioase ale unor creaţii eminesciene, iar deplasarea către lacul şi codrul din apropiere le-a reliefat consonanţa dintre atmosfera plină de lirism a locurilor şi creaţia marelui nostru poet.

La Consiliul judeţean Botoşani doamna inspector Raluca Bălăşcău le-a făcut o expunere universitarilor sosiţi şi discipolilor lor despre proiectele de colaborare pe multiple planuri existente între judeţul Botoşani, Regiunea Cernăuţi şi raioanele învecinate ale Republicii Moldova. În aula Colegiului Naţional „A.T. Laurian”, înfiinţat în 1859, profesorul Corneliu Filip şi alţi intelectuali botoşăneni au ţinut, în spiritul tradiţiei ASTREI, prelegeri pe teme legate de cultura acestor locuri completate de recitalurile de poezie ale poeţilor tineri Mihai Cătălin Ştefan de la Iaşi şi Petrişor Moraru şi Gabriel Nedelea de la Craiova, sosiţi special cu această ocazie.

În zilele următoare oaspeţii au avut planificate excursii în judeţul Botoşani, la Mănăstirile Vorona şi Popăuţi, ultima dintre ele fiind ctitorie a lui Ştefan cel Mare, precum şi la Dorohoi, unde au vizitat locuri legate de memoria marelui muzician George Enescu.

Apoi au urmat obiectivele turistice mai importante din judeţele învecinate, unde au avut ca ghid pe doamna Areta Moşu, conducătoarea Astrei ieşene. În Neamţ au fost vizitate Casa Memorială „Ion Creangă” de la Humuleşti, Cetatea Neamţului, oraşul Piatra Neamţ şi Mănăstirea Bistriţa, ce adăposteşte mormintele lui Alexandru cel Bun şi Grigore Ureche. Au urmat Mănăstirea Agapia, cu inegalabilele picturi ale lui Nicolae Grigorescu, şi Văratec, cu mormântul Veronicăi Micle. Mergând prin Carpaţii Orientali au remarcat frumuseţea Cheilor Bicazului, a pădurilor de fagi şi conifere, râurile repezi şi păşunile bogate.

Apoi judeţul Suceava şi-a dezvăluit frumoasele ctitorii muşatine de la Voroneţ, Rădăuţi şi Putna, Cetatea de Scaun a Sucevei, iar muzeele ce prezintă trecutul acestor locuri i-au încântat pe excursionişti.

În ciuda unor nesincronizări şi disfuncţionalităţi, dorinţa realizatorilor acestei excursii a fost ca participanţii să se simtă în România ca acasă şi să revină, însoţiţi de cât mai mulţi colegi şi discipoli, pe plaiurile de legendă ale lui Eminescu şi Ştefan cel Mare.

Iuliu Laurian Popovici, Botoşani, pentru FLUX