E adevărat: Filat a slujit în trupele KGB!

Ianuarie 29, 2011
Biografia oficială a premierului Vladimir Filat ne anunţă că dumnealui şi-a satisfăcut, în anii 1987-1989, serviciul militar în termen. Aceeaşi informaţie este preluată de enciclopedia electronică Wikipedia. În nici una dintre biografiile primului ministru nu apare precizarea în ce trupe anume, adică în care gen de armă şi-a satisfăcut premierul nostru serviciul militar. 

Ei bine, o fotografie mai veche, obţinută pe surse, postată recent pe reţeaua de socializare pe internet Facebook şi preluată de ziarul nostru, ni-l înfăţişează pe Vladimir Filat soldat în Armata Sovietică. Această fotografie spune mult şi multe de la sine.

Întâi, văzând acronimul rusesc „ПВ” („PV”) de pe epoleţi, înţelegem că genul de armă în care a servit domnul Filat patria sovietică a fost unul mai aparte. „PV” înseamnă „Pogranicinâie voiska”, adică „Trupele de grăniceri”. Este vorba, evident, despre Unităţile speciale ale Trupelor de grăniceri ale Comitetului Securităţii Statului (KGB) ale URSS, ca să redăm denumirea completă a genului de trupe în care premierul nostru a servit Uniunea Sovietică.

Faptul că a făcut parte, doi ani de zile, din trupele speciale ale KGB este ascuns cu multă grijă de premier şi de biografii săi bine plătiţi. Nimeni nu cunoaşte exact pe care anume segment al frontierei sovietice, în care anume unitate şi la care anume pichet de grăniceri s-a aflat în perioada respectivă bravul nostru soldat. Există însă voci care susţin că prima jumătate de an de serviciu în trupele KGB Vladimir Filat a petrecut-o în Crimeea, la Sevastopol, în ceea ce se numea pe timpuri „Simferopolski otread”, după care actualul nostru premier a fost repartizat în altă unitate. Uniforma sa din 1989 ne spune clar că nu este vorba de trupele maritime, ci de cele de infanterie ale KGB (în rusă – „suhoputnâie pogranvoiska KGB”).

În al doilea rând, Vladimir Filat nu numai că a slujit în trupele KGB, dar a şi fost un grănicer sovietic de valoare, remarcat de conducerea militară. Imediat după postarea fotografiei cu pricina pe internet, lumea s-a apucat să desluşească ce insigne şi distincţii sovietice strălucesc în pieptul bombat al falnicului grănicer KGB. Dat fiind că fotografia este alb-negru, la o rezoluţie proastă, de acum 21 de ani, această sarcină este mai complicată, dar nu imposibilă. De aceea, am încercat să clarificăm şi noi care au fost distincţiile grănicerului KGB, Filat, căci pentru care merite i-au fost acordate este, deocamdată, mai greu de aflat sau de precizat.

Aşadar, să le luăm pe rând. Distincţia de sus, în formă de medalie, este cea mai importantă dintre toate cele 5 decoraţii militare sovietice ale grănicerului nostru. Este vorba despre o distincţie a KGB, şi anume, distincţia „Otlicinik pogranvoisk” (Eminent al trupelor de grăniceri). Această distincţie, având gradele I şi II, a fost instituită la 8 aprilie 1969 de către Iuri Vladimirovici Andropov, prin Ordinul nr. 53 al KGB de pe lângă Sovietul de Miniştri al URSS. Regulamentul distincţiei şi descrierea acesteia au fost semnate de către general-colonelul Pavel Ivanovici Zârianov, şeful trupelor de grăniceri ale KGB. Având dimensiunile de 4 x 5 centimetri, distincţia pectorală „Otlicinik pogranvoisk” (Eminent al trupelor de grăniceri) reprezenta o stea cu cinci colţuri (pentagramă) pe fundalul unui nimb de raze. În centrul pentagramei este situat un scut cu imaginea profilului unui grănicer sovietic. Facem o paranteză aici pentru a arăta că scutul reprezintă o constantă în heraldica organelor NKVD, KGB, iar, mai nou, şi a Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (SIS). De ambele laturi ale scutului apare inscripţionarea „Otlicinik pogranvoisk” (Eminent al trupelor de grăniceri), redată cu litere aurii. În spatele figurii grănicerului, în partea superioară a nimbului de raze este reprezentată imaginea unei borne de frontieră cu stema URSS. În partea inferioară a nimbului de raze este situat un scut mic pe care este redat gradul distincţiei. În conformitate cu punctul 2 al Regulamentului distincţiei, aceasta se acorda soldaţilor, matrozilor, sergenţilor şi subofiţerilor din trupele de grăniceri ale KGB „pentru serviciu militar exemplar în apărarea frontierelor de stat ale URSS, pentru abilităţi în reţinerea infractorilor la frontiera sovietică şi pentru manifestarea în aceste cazuri a curajului, perseverenţei, rezistenţei, a rezultatelor excelente în pregătirea politică şi militară şi pentru disciplină militară exemplară”. Distincţia este suspendată de o bandă verde, culoarea trupelor KGB, de altfel ca şi culoarea epoleţilor şi petliţelor purtate de militarii din aceste trupe. Şi aici nu facem nici un fel de aluzie la faptul că premierul Filat a insistat ca partidul său să-şi ia drept culoare distinctivă culoarea verde. Este, desigur, vorba de o simplă coincidenţă, nimic mai mult. Trebuie să mai precizăm că distincţia „Otlicinik pogranvoisk” (Eminent al trupelor de grăniceri) de gradul I se acorda personal de către şeful trupelor de grăniceri ale KGB. Cum a ajuns premierul nostru să primească în 1989 această distincţie din partea KGB şi pentru care merite concrete? Nu putem şti. Dar timpul va vărsa lumină, cu siguranţă, asupra acestei chestiuni şi atunci orice semn de întrebare se va spulbera.

Celelalte decoraţii din pieptul soldatului din trupele de grăniceri ale KGB sunt, evident, mai mici ca valoare, dar totuşi, deloc de neglijat. Bunăoară, „Starşii pogranicinik” v-ar spune ceva? Nu ne vom opri însă astăzi asupra lor. Vom reveni, poate, cu o altă ocazie la acest subiect. Este bine să le lăsăm şi cititorilor noştri libertatea să se pronunţe. Vom spune doar că cele trei distincţii, din rândul al doilea, sunt legate, de asemenea, de trupele KGB. Numai ultima insignă, din cel de-al treilea rând, este una sportivă.

Ei, iată că povestea premierului de culoarea epoleţilor trupelor KGB începe să devină mai interesantă. Şi mai desluşită. Nu de alta, dar multă lume nu înţelegea ce o fi avut oare în vedere, la 7 aprilie 2009, ziaristul Victor Roncea din Bucureşti când a spus verde, pe şleau, româneşte că nimic esenţial nu se schimbă la Chişinău, atâta doar că o mână de kaghebişti mai tineri îi înlocuieşte pe alţi kaghebişti mai bătrâni! Ce trist adevăr, nu-i aşa?

***

Prezent joi, 27 ianuarie, alături de un vechi cadru KGB, generalul de securitate Gheorghe Mihai, la ceremonia de marcare a 19 ani de la crearea Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat (SPPS), premierul Filat a primit în dar o beretă neagră şi alte însemne „ale curajului şi bărbăţiei” din partea directorului SPPS, Igor Bodorin. Cu această ocazie, Filat a recunoscut public, în premieră, că a slujit în trupele KGB şi că păstrează acasă, la loc de cinste, uniforma de grănicer sovietic. Referindu-se la bereta neagră primită, Filat a declarat: „O s-o pun la locul care îl am, unde am mai multe elemente, inclusiv şi ceea ce ţine de serviciul pe care l-au avut eu în tinereţe, serviciul militar, desigur, mă refer, atunci tot am avut uniformă – aşa, mai specială – am făcut armata la frontieră”. Vladimir Filat a slujit, între 1987 şi 1989, în trupele speciale ale KGB, responsabile cu paza frontierei sovietice de stat.

Emil CONSTANTINIU, FLUX, Ediţia de Vineri, Nr.20113, din 28 ianuarie 2011


Primul secretar al Ambasadei SUA a vizitat Mitropolia Basarabiei

Ianuarie 23, 2011
 

Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru l-a primit în audienţă, la cerere, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, pe domnul Michael Mates, prim-secretar şi consilier pe probleme politice şi religioase al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova.

Înaltul oaspete american s-a arătat interesat de activitatea Mitropoliei Basarabiei, de relaţiile interconfesionale din Republica Moldova şi de relaţia mitropoliei cu autorităţile publice centrale de la Chişinău.

Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a prezentat o scurtă informaţie despre relaţiile dintre Mitropolia Basarabiei şi Guvernul Republicii Moldova şi despre problemele cu care se confruntă mitropolia. Mitropolitul şi Exarhul Petru a subliniat că Mitropolia Basarabiei este o Biserică naţională, autonomă şi neimplicată politic.

Principalele probleme nesoluţionate de către Guvernul Republicii Moldova ţin de restituirea arhivelor Mitropoliei Basarabiei şi a proprietăţilor bisericeşti spoliate de statul sovietic ocupant şi deţinute abuziv de către Guvern. Până acum, primul ministru Vladimir Filat şi ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, şi-au arătat lipsa de disponibilitate pentru soluţionarea acestui tip de probleme, prevalându-se de legislaţia sovietică restrictivă, care nu mai este în vigoare în Republica Moldova şi care contravine normelor constituţionale şi europene în materie.

Discuţia domnului Michael Mates cu Mitropolitul şi Exarhul Petru a decurs într-o atmosferă caldă şi prietenească.

După Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei


Ortodoxia românească, pavăza existenţei noastre etnice

Ianuarie 22, 2011


Dacă Rusia ar redeveni pravoslavnică în scurtă vreme şi împrejurările ar rămâne actuale, ortodoxia românească ne va fi cea mai sigură pavăză a existenţei etnice: ortodoxia noastră e numai a noastră. Ea e altceva decât pravoslavia rusească. Ea e împletită şi colorată cu tot ce e propriu sufletului românesc. Ea nu are caracter şi tendinţe internaţionale, ci susţine cu ardoare diferenţierile naţionale. Ortodoxia românească ne va apăra de slavism cum ne-a apărat şi în trecut. Dar ea ne va apăra şi de o altă primejdie care se desemnează. Se vorbeşte stăruitor de o organizare a Europei în unităţi mai mari, de o depăşire a principiului naţionalităţilor. Ei bine, în aceste forme noi de organizare, ortodoxia ar fi singura forţă prin care ne-am susţine etnicitatea noastră prin caracterul ei naţional, care o deosebeşte de tendinţele internaţionale ale celorlalte ramuri ale creştinismului. Ea ar fi singura forţă spirituală care s-ar asocia cu atitudinea protestatară a neamurilor mici împotriva tendinţelelor internaţionale de orice fel.
Ortodoxia, prin dragostea ei pentru realitatea etnică, ţine tot atât de mult la unităţile etnice mai mici, ca şi la cele mai mari, spre deosebire de alte forme ale creştinismului care, neavând o afinitate specială pentru etnic şi urmărind numai rezultate cantitative, sunt dispuse totdeauna să pactizeze cu unităţile mari şi mai puternice pentru sacrificarea celor mici.

– fragment din articolul Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, intitulat „Biserica ortodoxă a Transilvaniei”, apărut în revista „Gândirea” XXII, nr. 5, 1943, p. 241-248

– preluat de pe blogul lui Victor Roncea


Colonelul Cantarean şi operaţiunea „Pământeanul”

Ianuarie 13, 2011

Că mitropolitul cu epoleţi de colonel, Vladimir (Nicolai) Cantarean, apără cu orice preţ interesele Patriarhiei Moscovei ştie oricine în Republica Moldova, de la mic la mare. Recent, într-un interviu acordat unui cleric din subordinea sa, Savatie (Ştefan) Baştovoi, la unul dintre principalele instrumente de presă la care au apelat în permanenţă adversarii Mitropoliei Basarabiei, mitropolitul-colonel a dezinformat cu bună ştiinţă şi, evident, rea-credinţă publicul telespectator. Ce a declarat colonelul-mitropolit?

Colonelul despre coada calului

Ia să vedem… E bine să ne amuzăm un pic. Numai să nu se sperie nimeni. Pe alocuri, când aberaţiile vor atinge cotele cele mai de sus, vă puteţi face fiecare câte o cruce-două… Înarmaţi-vă cu răbdare, căci firul poveştii de adormit naivii, cum ne crede colonelul „întregii Moldove”, este destul de lunguşor, cum de mult nu a mai tors cel împins pe scara ierarhică de către Moscova.

„Am fost eu contra şi nu numai eu”

Capul structurii locale a Patriarhiei din preajma Kremlinului zice: „Noi am fost de la început şi rămânem tot pe aceeaşi poziţie că s-au încălcat canoanele bisericeşti. Şi atunci, în anul 1992, când a primit decizia Patriarhia Română să reactiveze Mitropolia Basarabiei, noi am fost contra, fiindcă atunci episcopul Petru, fiind oprit de a săvârşi cele sfinte de către Sinodul şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, el a fost primit în cadrul Patriarhiei Române, ceea ce s-au încălcat legile nu pur şi simplu a Bisericii Ortodoxe Ruse sau a Bisericii Ortodoxe Române, ci legile ecumenice, legile a întregii Ortodoxii. Iată aici am fost eu contra, m-am împotrivit, şi nu numai eu, şi ceilalţi slujitori ai Bisericii noastre Ortodoxe din Moldova, la ce am fost noi criticaţi că noi nu vedem viitorul, că noi trebuie să mergem pe cal călare în fruntea oastei noastre preoţeşti din Republica Moldova şi a creştinilor, da nu să mergem la coada calului. Acuma şi Patriarhul, Preafericitul Daniel, cunoaşte situaţia care s-a creat şi caută ieşiri din această situaţie critică şi eu sper că Preafericitul Daniel, fiind bun prieten al Preafericitului Kirill, cu care nu aş spune numai că se cunosc, ci şi prieteneşte, o să găsească o soluţie pentru ca o dată şi pentru totdeauna să dispară această discuţie între Patriarhia Rusă şi Patriarhia Română. Eu aş dori ca şi vladâca Petru, conducătorul suprem al Mitropoliei Basarabiei, totuşi să ţină cont de aceea că cei preoţi care sunt catehirisiţi de către mine sau episcopii din Mitropolia Moldovei pentru încălcări canonice să nu fie primiţi în cadrul Mitropoliei Basarabiei, adică să spălăm de, să ne spălăm noi de cele răutăţi care există fie în Mitropolia Moldovei, fie în Mitropolia Basarabiei. În anul 1999, când a avut întrevederi aici, în Chişinău, între Patriarhia Rusă şi Patriarhia Română, apropo, din partea Patriarhiei Ruse a fost atunci mitropolitul Kirill şi din partea Patriarhiei Române mitropolitul Daniel, a fost primită o decizie ca nici Mitropolia Moldovei, nici Mitropolia Basarabiei să nu-i primească pe cei care trec dintr-o mitropolie în alta.

Colonelul şi neghina

Şi eu cred că ar fi bine ca pentru viitor să respecte această lege şi atunci noi am curăţa Ortodoxia de neghină, atunci nici nu am avea noi aceste probleme, dar noi, cu părere de rău, câteodată ne bucurăm că, iată, a trecut din Mitropolia Basarabiei în Mitropolia Moldovei şi clar că nu trece cel mai buni Şi clar că din partea Mitropoliei Moldovei trece în Mitropolia Basarabiei şi ei se bucură că au trecut. Iată avem cazul cu episcopia de la Ungheni. Părintele Ioan Mutu, părintele Petru… Ioan Porcescu au trecut din Mitropolia Moldovei în Mitropolia Basarabiei. Aici ei au fost opriţi de către episcopul Petru de a săvârşi cele sfinte pentru încălcări canonice, au fost primiţi cu drag acolo, apoi, peste vreo jumătate de an, s-au răsculat împotriva conducerii Mitropoliei Basarabiei. Au fost iarăşi opriţi. Apăi iată, bucuria pe urmă a venit să se plângă şi cei. Trebuie să avem această înţelegere între două mitropolii şi atunci o să ne meargă la întâmpinare şi conducerea statului, despre care noi am vorbit câtva în urmă. Şi atunci n-o s-avem noi probleme şi în societatea noastră, fiindcă conducerea ţării ne merge întotdeauna la întâmpinare şi, dacă aţi observat, merge la întâmpinare Bisericii Ortodoxe mai mult, fiindcă, după procentajul care există în societate, suntem la număr cei mai mulţi şi ar trebui nu numai la număr să fim, dar ci să avem şi această credinţă şi chiar să fim cu adevăraţi fii ai Bisericii noastre Ortodoxe”.

„Să ne lămurim cu existenţa Mitropolitului Petru”

Staţi aşa, că nu e tot. Urmează şi alte idei trăsnite: „Noi întotdeauna pe Patriarhul de care aparţin, adică de Patriarhul Kirill, pot să-l invit de sine stătător, da aceeaşi poate să facă şi Preasfinţitul Petru, Mitropolitul Basarabiei, faţă de Patriarhul României. Unica, trebuie totuşi să ne lămurim cu existenţa Mitropolitului Petru. Eu cred că este normal şi bine ca mai departe relaţiile noastre să fie bune, relaţiile canonice, dânsul să depună o cerere fie cu întârziere, cu mulţi ani în urmă, către Patriarhul Rusiei şi Sfântul Sinod ca totuşi să primească această foaie de eliberare şi atunci i se ridică oprirea, el trece oficial în Patriarhia Română şi nu sunt probleme, nu există probleme. Pur şi simplu pentru mine ele există, că eu cunosc, eu fiind membrul Sinodului, că pe data de 5 octombrie 1992 episcopul Petru a fost oprit de a săvârşi cele sfinte şi oprirea aceasta nu s-a ridicat. Nu a fost ridicată oprirea, cel puţin eu aş cunoaşte, fiind membru al Sinodului şi eu cu această întrebare chiar m-am adresat şi către vladâca Petru. Dânsul spune că a scris astfel de scrisoare, a făcut această adresare încă către Dumnezeu să-l ierte! Patriarhul Alexie. Am întrebat în Patriarhie, au spus că aşa scrisoare nu au primit. Noi actualmente ne supunem Patriarhiei Moscovei, adică  suntem în componenţa acestei Patriarhii de aceea ar fi normal şi fiind dânsul hirotonit de însuşi Patriarhul Alexie atunci când a vizitat Republica Moldova, ar fi bine să facă această scrisoare ca să primească… Şi atunci nici nu există hotarele acestea între Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei”.

Gogoriţe peste gogoriţe! Asta înţeleg şi copiii. Ne-am făcut crucile de rigoare, nu ne-am lăsat copleşiţi de aceste aberaţii, nu ne lansăm în comentarii şi nu-i vom face onoarea să-i răspundem noi colonelului Cantarean în privinţa aşa-zisei „opriri” ruseşti a mitropolitului Petru Păduraru. Ne limităm la a publica în numărul nostru de astăzi Precizările Mitropoliei Basarabiei în legătură cu gogoaşele falnicului colonel la acest subiect.

Colonelul vrea urgent un vicar în Mitropolia Basarabiei

Mai important şi mai interesant ni s-a părut ce a spus colonelul Cantarean în continuare, developând un mai vechi plan al Patriarhiei Moscovei, cel de anihilare cu orice preţ a jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Române la răsărit de Prut. Să vedem mai întâi ce vibraţii a produs în atmosferă aparatul de vorbire al Înaltului colonel „al întregii Moldove”.

Aşadar… „Mai mult decât atât, noi, aflând acum că se pregăteşte un episcop vicar pentru Mitropolia Basarabiei în Republica Moldova, ş-am aflat că este pământeanul nostru, părintele Veniamin, deci, din Anenii Noi, Goreanu, eu mi-am exprimat în auzul tuturor că eu o să-l primesc, fiind hirotonisit, neoprit de nimeni, de către Patriarhia Română, o să-l primesc în catedrala mitropolitană, o să slujesc împreună cu el, dar cu Preasfinţitul Petru unica problemă este că el este oprit şi nu am dreptul să coliturghisim împreună, da. Iată aceasta este problema toată. Dar nouă ni se pune problema că el este român, că eu sunt rus şi toate aceste întrebări care nu corespund adevărului”.

Cel mai iubit dintre „pământeni”…

"Pământenii" faţă către faţă

Colonelul primeşte raportul sau „pământenii” faţă către faţă, 13 iulie 2010

Asta era! Colonelul îşi doreşte un vicar anume în Mitropolia Basarabiei… Întâi de toate, vom observa falsul grosolan la care recurge mândrul nostru colonel. Nimeni nu pregăteşte şi nici nu poate pregăti „un episcop vicar pentru Mitropolia Basarabiei” în afara Mitropoliei Basarabiei. De ce? Pentru câteva motive: 1. Mitropolia Basarabiei este una autonomă şi, potrivit Statutului său de organizare şi funcţionare şi potrivit Actului sinodal şi patriarhal din 19 decembrie 1992, are o procedură de alegere a ierarhilor de jos în sus, de către poporul credincios împreună cu clerul din fiecare eparhie. Abia după consumarea procedurilor interne de alegere, pe bază de alternativă, a ierarhilor din Mitropolia Basarabiei, Sfântul, Marele şi Îndreptătorul Sinod al Patriarhiei Române ia act cu binecuvântare şi validează alegerea făcută de clerul şi poporul credincios; 2. Mitropolia Basarabiei şi eparhiile ei sufragane nu pregătesc candidatura „pământeanului nostru, părintele Veniamin, deci, din Anenii Noi, Goreanu” pentru a fi „un episcop vicar pentru Mitropolia Basarabiei”; 3. Mitropolia Basarabiei şi eparhiile ei vor proceda la alegerea de episcopi eparhioţi şi vicari de îndată ce vor fi întrunite toate condiţiile necesare unor asemenea paşi importanţi. Aşa sau altminteri, Mitropolia Basarabiei nu va cere avizul colonelului Cantarean la alegerea acestor ierarhi.

Detalii ale operaţiunii „Pământeanul”

Cine este „pământeanul”? Din câte ni s-a dat să cunoaştem până acum, „pământeanul nostru, părintele Veniamin, deci, din Anenii Noi, Goreanu” este un personaj interesant. El este basarabean prin naştere, fiu de preot slujitor în Patriarhia Moscovei (în subordinea nemijlocită a colonelului Cantarean), care are imprudenţa să se exprime adesea deloc favorabil Patriarhiei Române, întâistătătorului ei şi Mitropoliei Basarabiei. Numele său de botez este Veaceslav. Şi-a făcut studiile teologice în România, ca bursier al Statului Român. În timpul studiilor s-a remarcat ca fiind ostil Mitropoliei Basarabiei. A predat la „Academia Duhovnicească din Chişinău”, înfiinţată prin ucazul fostului Patriarh al Moscovei, Alexei al II-lea. Mirean fiind, a fost delegat de către mitropolitul-colonel Cantarean direct la Bucureşti, pentru a fi angajat în administraţia patriarhală. Scopul pentru care a fost delegat la Bucureşti a fost atins la foarte scurt timp după plecarea din Chişinău, respectivul mirean fiind angajat dintr-odată, în condiţii destul de ciudate, ca să nu spunem foarte suspecte, în chiar inima administraţiei patriarhale, la Sectorul Relaţii Externe Bisericeşti.

Se mândreşte cu faptul că se află în vechi şi strânse legături de „prietenie” cu Dan Ciachir, un alt personaj interesant, de origine etnică găgăuză, cunoscut ca unul dintre principalii detractori de presă ai Patriarhului Daniel. A deţinut funcţii importante la Cancelaria Sfântului Sinod al Patriarhiei Române, s-a „ocupat” de dosarul Mitropoliei Basarabiei, „ocupaţie” încetată în urma unui protest al Mitropolitului Petru. După ce a fost călugărit şi hirotonit preot, este consilier în administraţia Arhiepiscopiei Bucureştiului.

Acum câţiva ani, numele „pământeanului” a fost vehiculat în presa din Bucureşti (faimosul articol de investigaţie „Biserica KGB” din publicaţia „Ziua”), într-un context destul de negativ. Pe durata aflării în misiunea sa duhovnicească la Patriarhia Română, a fost unul dintre colaboratorii fideli ai instrumentelor de propagandă ale structurii locale a Patriarhiei Moscovei la Chişinău. Întreţine pe faţă relaţii directe şi strânse cu „Biserică Ortodoxă din Moldova” (Patriarhia Moscovei) şi cu mitropolitul Chişinăului şi „al întregii Moldove”, pe care îl vizitează negreşit atunci când se află la baştină. Ultima sa întâlnire la Chişinău cu falnicul mitropolit-colonel Vladimir Cantarean s-a produs vara trecută, mai exact la 13 iulie 2010, fără ştirea sau binecuvântarea Arhiepiscopiei Bucureştiului, când greaua, dar nobila sa misiune în capitala României a şi fost apreciată şi răsplătită generos, potrivit unui Comunicat de presă al „Bisericii Ortodoxe din Moldova”, prin distingerea „părintelui consilier patriarhal Veniamin Goreanu (cetăţean al RM) cu Medalia “Sfântului Ştefan cel Mare””.

"Pământeanul", proaspăt decorat de colonelul "întregii Moldove"

„Pământeanul”, proaspăt decorat de colonelul „întregii Moldove”

Acelaşi Comunicat ne-a anunţat că mândrul colonel de la Chişinău şi trimisul său la Bucureşti, „pământeanul nostru, părintele Veniamin, deci, din Anenii Noi, Goreanu”, „au trasat noi punţi pentru o ulterioară colaborare, precum şi de schimb de experienţă în diverse domenii ale activităţii Bisericii”. Ei, dar unde este „colaborarea” sunt şi „colaboratorii”, iar unde avem „schimb de experienţă” avem şi „schimb de informaţii”.

Acum se ştie exact că „pământeanul” a fost în legătură zilnică cu un mic grup de preoţi buclucaşi, susţinuţi de o parte a presei (în special Jurnal de Chişinău şi Pro TV) şi mai mulţi securişti din sfera „literelor şi a culturii basarabene”, care au pus la cale, în vara anului 2008, decapitarea Mitropoliei Basarabiei şi înlocuirea Înaltpreasfinţitului Mitropolit şi Exarh Petru cu…, evident, „pământeanul” delegat de Patriarhia Moscovei la Bucureşti. Ar mai fi multe de spus, dar astea le lăsăm, poate, pentru altă dată.

Pământeni, pământeni, dar care le sunt gradele?

Cunoscând bine dedesubturile nesăbuitului război văzut şi nevăzut purtat cu atâta perfidie „ortodoxă” de către armata de locotenenţi, maiori, colonei şi generali din Patriarhia Moscovei împotriva Mitropoliei Basarabiei şi a Patriarhiei Române, cunoscându-l şi pe acest „pământean” atât de iubit de colonelul Cantarean, dar şi privind lucrurile cu mult realism, constatăm că pe mândrul colonel l-a luat gura pe dinainte şi a dezvăluit ceea ce nu trebuia să dezvăluie până în momentul Ics, cum spun militarii.

Surse bine avizate din interiorul mitropoliei „întregii Moldove” ne asigură că planul colonelului este de a scăpa odată şi pentru totdeauna de Mitropolitul Petru, care îi stă Patriarhiei Ruse ca o ţepuşă în talpă, aducând, prin mijloace numai de el şi de „sfânta” Moscovă ştiute, un om al său de nădejde în fruntea Mitropoliei Basarabiei, care să fie înghiţită, prin fuziune, de către mitropolia „întregii Moldove”. Interesant plan! Şi periculos!

Văzând cum „s-a lămurit” colonelul până acum cu „existenţa” altor ierarhi, nutrim sincer speranţa că acest plan, care are în vedere o „lămurire” a colonelului „cu existenţa Mitropolitului Petru”, nu urmăreşte deznodăminte asemănătoare. Sperăm ca respectivul plan să nu aibă nici un fel de sorţi de izbândă. Faptul că acum ne-au fost vădite câteva elemente ale sale va determina Mitropolia Basarabiei să procedeze la alegerea canonică şi statutară nu doar a unui vicar, ci a mai multor ierarhi care să i se alăture Mitropolitului Petru Păduraru în slujirea Bisericii noastre de la răsărit de Prut şi de la răsărit de Nistru. Slavă Domnului că acum ştim cel puţin numele „pământeanului” pe care colonelul Cantarean şi-l pregăteşte pentru lucrarea sa! Mitropolia Basarabiei nu are însă nevoie de nici un cal troian oferit cu atâta mărinimie şi insistenţă pravoslavnică, aşteptat de colonel de pe acum, cu uşile deschise, în Catedrala din centrul Chişinăului. Se vor găsi şi fără polcovnicescul ajutor destui candidaţi pentru cele 8 funcţii vacante de ierarhi ai Mitropoliei Basarabiei, căci Ortodoxia românească are destulă putere să nască oamenii potriviţi pentru asemenea răspunderi.

O singură întrebare nu-şi are, deocamdată, răspunsul: dacă cel care ni se prezintă drept mitropolitul „întregii Moldove” are gradul de colonel, care o fi fiind gradul favoritului său delegat la Bucureşti? Oricum, să fim de acord, discipolul nu poate avea un grad mai înalt decât cel al maestrului, al celui mai Înalt şi mai Preasfinţit colonel, Cantarean.

Post-scriptum: La distanță de câțiva ani  de la scrierea acestui material am avut o întâlnire în București cu arhimandritul Veniamin Goreanu, prilej cu care am discutat îndelung și bărbătește pe marginea celor scrise de mine și a declarațiilor mitropolitului Vladimir Cantarean. I-am spus interlocutorului meu că mi-am expus gândurile cu sinceritate și firească neliniște, întemeindu-mă pe ceea ce se constată factologic: repere biografice, imagini, comunicate, declarații publice și că agrearea sa de către capul structurii moscovite ridică involuntar un greu semn de întrebare în contextul relațiilor deloc roze dintre cele două jurisdicții bisericești din Basarabia. Am admis că, dincolo de fapte și declarații, pe care nu le poate contesta nimeni, singura posibilitate să nu am deplină dreptate ar fi în percepțiile și interpretările mele bazate pe o informare sau documentare insuficientă. I-am propus interlecutorului meu ca, dacă există alte date sau argumente solide care să răstoarne afirmațiile publice deloc întâmplătoare ale mitropolitului Vladimir Cantarean, ostil ideii de Mitropolie a Basarabiei în sine și ostil ideii de hitotonire a oricărui alt episcop vicar decât doar persoana sfinției sale, să nu ezite să le formuleze, pentru că voi accepta să le public eu însumi, cu titlu de precizare, completare sau replică și, eventual, însoțite de scuzele de rigoare. Cel puțin un punct de vedere al celui vizat privind legăturile sale agreabile, de reciprocă încredere și prețuire, cu structura moscovită din care a făcut parte după reactivarea Mitropoliei Basarabiei și viceversa ar fi util și lămuritor. Aici ar mai trebui să remarc că ar fi utile și precizări privind atitudinea deloc prietenească, ositilă chiar, a mai multor preoți din familia Goreanu (unii în înalte funcții onorifice și de răspundere în cadrul structurii rusești de ocupație bisericească) față de Mitropolia Basarabiei, slujitorii și credincioșii ei. Există la Mitropolia Basarabiei mai multe rapoarte și sesizări depuse în acest sens de către preoți, credincioși și protopopi.

Post Post-scriptum: Contrar celor afirmate de mitropolitul Vladimir Cantarean în ianuarie 2011 privind conslujirea cu vicarul Mitropoliei Basarabiei și la mai bine de un an de când Mitropolia Basarabiei are un vicar în persoana Preasfințitului Antonie de Orhei, falnicul colonel cu camilafcă albă se ferește să conslujească cu Preasfinția Sa. Să fie aceasta o cofirmare a faptului că disponibilitatea sa de conslujire este doar cu o persoană anume? Singura posibilitate de a infirma  supoziția ar fi să accepte conslujirea cu Preasfințitul părinte Antonie de Orhei. Cu toate că mă îndoiesc că va face-o vreodată. Am scris despre acest subiect în aprlie 2016. Puteți vedea materialul aici.


Lumea Rusă contra Europei şi Lumii Ortodoxe?

Ianuarie 13, 2011

„Europa este totuşi  o ţară nu  ortodoxă, este o ţară, să spunem, catolică, o ţară în care majoritatea sunt protestanţi, sunt mai puţini baptişti, dar totuşi sunt, sunt adventişti şi multe alte culte sau chiar şi secte religioase”.

mitropolitul Vladimir Cantarean (Patriarhia Moscovei), 01 ianuarie 2011, emisiunea „Acces interzis” , jurnaltv.md

„Умом Россию не понять,/ Аршином общим не измерить: / У ней особенная стать – / В Россию можно только верить.”

Fiodor Tiutcev, 28 noiembrie 1866

Da, prealuminatul ierarh moscovit de la Chişinău şi-a mobilizat toate cunoştinţele despre Europa, ba chiar a vrut să pară ceva mai antieuropean, după moda de ultimă vreme de la Moscova, şi a spus ce şi cât, şi cum l-a dus mintea şi capul, în păsăreasca sa ruso-română: „Europa este totuşi o ţară nu ortodoxă”! Şi într-un fel poate că şi are dreptate. Europa nu este o ţară ortodoxă, întâi de toate pentru că nu este ţară, iar apoi, pentru că Europa înseamnă mai multe ţări ortodoxe dintr-odată. Vorba ieşită de pe buzele ierarhului moscovit ne oferă tocmai prilejul să vedem mai jos care sunt aceste ţări ortodoxe şi perfect europene.

Dogma „Sfintei Rusii”

Reflexele ruseşti de autoizolare de Europa, ca şi mentalitatea „cetăţii asediate” care au diferenţiat Rusia de restul lumii, de la Ioan cel Groaznic încoace, prezentându-ne Rusia ca pe o ţară specifică (dogma „Sfintei Rusii” – Sviataia Rusi), cu o misiune mântuitoare aparte, ca pe a treia Romă, ca pe salvatoarea lumii şi a creştinătăţii, capătă teren în ultimul timp şi în Republica Moldova. Faptul că mitropolitul Vladimir pune Europa şi Ortodoxia în relaţie de adversitate ireconciliabilă nu este ceva nou. Mitropolitul gândeşte ruseşte şi se exprimă la fel de ruseşte (ţară „nu ortodoxă”!).

Matrioşka rusă

Conceptul de Lume Rusă, un surogat de concept imperial îmbrăcat în haină ortodoxă peste vechea tunică militară cu carnetul de partid comunist în buzunar, a fost lansat acum câţiva ani de actualul Patriarh al Moscovei, Kirill Gundiaev. Potrivit acestui concept, Lumea Rusă este un complet de matrioşte, în care Rusia este matrioşka mare, Ucraina şi Bielorusia sunt matrioştele medii, iar Republica Moldova este matrioşka cea mai mică.

Cu mintea Rusia nu poate fi-nţeleasă…

Ea confirmă nu atât o realitate vie, cât o altă idee, exprimată artistic de poetul Fiodor Ivanovici Tiutcev şi pe care am ales-o ca unul dintre motto-urile acestui material. Să încercăm o traducere liberă a celebrului catren: „Cu mintea Rusia nu poate fi-nţeleasă / Şi cu măsura altora nu poţi ca s-o măsori: / E prea aparte şi de-aceea – / În ea se poate doar să crezi”.

Într-o abordare exclusivistă şi reducţionistă, Ortodoxia rusă ne este prezentată drept singura valabilă, viabilă şi, astfel, cu drept de a domina în întreaga Lume Ortodoxă, care, dacă nu este Rusă, atunci nici nu ar avea drept de existență… Este adevărat că Rusia este cea mai mare dintre statele de tradiţie ortodoxă, dar aceasta nici pe departe nu înseamnă că Ortodoxia este un apanaj rusesc, că, vorba mitropolitului Vladimir, „Europa nu-i o ţară ortodoxă”. În opinia multor capete sus-puse de la Moscova, dacă nu este Rusă, Lumea Ortodoxă încetează să mai fie Ortodoxă sau, în cel mai bun caz, îşi pierde calitatea şi nu mai este suficient de Ortodoxă. Şi Roma, şi Bizanţul, şi Ierusalimul s-ar fi mutat deja la Moscova.

Aritmetica Ortodoxiei: 14 minus 1

Să vedem cum stau lucrurile în realitate. Lumea Ortodoxă este organizată ca o orchestră simfonică. Ea are aceeaşi învăţătură de credinţă şi tradiţii de trăire diferite. Criteriul etnic pus la baza organizării fiecărei Biserici Locale este, în general, respectat. În lume există 14 Biserici Ortodoxe Locale autocefale, dintre care 4 nu sunt situate geografic în Europa, iar 1 este situată doar parţial pe continentul nostru. Biserici Ortodoxe extraeuropene sunt:

1. Biserica Ortodoxă Greacă (Patriarhia) a Alexandriei, cu jurisdicţie în întreaga Africă. Această Biserică este una de expresie grecească, iar mai nou şi de alte expresii, şi nu trebuie confundată nici cu Biserica Coptă şi nici cu Biserica Etiopiană, ambele Biserici precalcedoniene sau, cum sunt impropriu numite, vechi ortodoxe. Patriarhia Alexandriei este condusă de un Patriarh şi Papă a toată Africa. Totuşi, o diasporă a acestei Biserici este prezentă în cuprinsul Uniunii Europene.

2. Biserica Ortodoxă (Patriarhia) a Ierusalimului. Aceasta este de expresie grecească, dar, în (cea mai mare) parte, şi de expresie arabă, sub jurisdicţia ei aflându-se toţi creştinii ortodocşi arabi din Israel, Palestina, Iordania şi Muntele Sinai (Egipt) și Peninsula Arabă.

3. Biserica Ortodoxă (Patriarhia) a Antiohiei şi a tot Răsăritul. Aceasta este o Biserică de expresie arabă cu reşedinţa în Damasc, capitala Siriei, şi cu o diasporă importantă în Europa Occidentală.

4. Biserica Ortodoxă (Patriarhia) a Georgiei, din Caucazul de Sud, condusă de un Patriarh Catolicos. Un conflict jurisdicţional din regiunile separatiste Abhazia şi Oseţia de Sud opune Patriarhia Moscovei Bisericii Ortodoxe Georgiene.

A cincea Biserică cu jurisdicţia de bază în Asia este Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, Biserică de expresie grecească, care se bucură de întâietatea tradiţională în Lumea Ortodoxă. Totuşi, Patriarhia de Constantinopol are o jurisdicţie teritorială importantă în cuprinsul UE, fiind vorba despre un şir de eparhii din nordul şi estul Greciei şi despre Sfântul Munte Athos. Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol îi este subordonată o Biserică Locală autonomă, cea a Finlandei, care este Biserică de stat alături de cea luterană şi este tratată în ansamblul Ortodoxiei alături de cele 14 Biserici Ortodoxe autocefale. Precum se ştie, Finlanda este membru al Uniunii Europene şi ortodocşii din această ţară fac parte din Ortodoxia europeană.

Aşadar, mai rămân 9 Biserici Ortodoxe Autocefale. Dintre acestea, 6 aparţin unor naţiuni şi populaţii de tradiţie ortodoxă cuprinse integral sau parţial în interiorul Uniunii Europene, iar altele 2 sunt Biserici din state cu statut oficial de candidate pentru aderarea la UE.

Bisericile autocefale care activează în cuprinsul UE sunt: 1. Biserica Ortodoxă Română (Biserică în simfonie cu statul); 2. Biserica Ortodoxă Elenă (Biserică de stat); 3. Biserica Ortodoxă Bulgară; 4. Biserica Ortodoxă a Ciprului (Biserică de stat); 5. Biserica Ortodoxă a Poloniei; 6. Biserica Ortodoxă a ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei. Toate aceste Biserici îi au sub omoforul lor nu doar pe credincioşii ortodocşi din ţările respective, dar şi pe ortodocşii originari din aceste ţări stabiliţi în diverse state ale UE, în special occidentale.

Bisericile Ortodoxe autocefale din ţările candidate pentru aderarea la UE sunt: 1. Biserica Ortodoxă Sârbă; 2. Biserica Ortodoxă Albaneză.

Singura Biserică Ortodoxă autocefală extracomunitară geografic, prin jurisdicţia sa de bază, este Biserica Ortodoxă Rusă (Patriarhia Moscovei), care ţine sub omoforul său populaţii ruse sau neruse (ucraineni, bieloruşi, români) din Europa, precum şi o diasporă rusească importantă dintre Munţii Ural şi Pacific (Siberia).

Nici Biserica Ortodoxă Rusă nu este însă o Biserică complet în afara UE, dat fiind faptul că aceasta are o importantă diasporă, de mai multe milioane de credincioşi organizaţi în parohii, mănăstiri, eparhii şi mitropolii în diverse ţări ale Uniunii Europene, fie că este vorba de state ex-sovietice ca Estonia, Letonia, Lituania sau de ţări ale Europei Centrale, Occidentale şi de Nord.

Stereotipurile din capul colonelului Cantarean

Aşadar, după ce am văzut tabloul complet al Lumii Ortodoxe, vedem că majoritatea Bisericilor autocefale din aria europeană păstoresc populaţii ale unor state care sunt deja membre ale UE sau au obţinut statutul oficial de candidate la aderare. Şi atunci, despre ce Europă care„este totuşi o ţară nu ortodoxă” ne vorbeşte colonelul Cantarean „al întregii Moldove”? Poate că replica mândrului colonel cu camilafcă albă ar fi că totuşi Biserica Rusă este „mai mare”, „cea mai mare” dintre toate şi, astfel, şi „cea mai dreaptă”, „cea mai ortodoxă” sau „cea mai sfântă”. Dar, când e vorba despre credinţă, numărul nu poate ţine loc de sfinţenie şi nici de adevăr sau realitate istorică. Colonelul „întregii Moldove” uită că, din păcate, Rusia este şi destul de islamică, cu un număr de musulmani între 20 şi 30 de milioane, potrivit afirmaţiilor premierului Putin. Ce mai uită bravul colonel în sutană este că 52% din populaţia Rusiei se declară atee, că doar 2% dintre ruşii declaraţi ortodocşi frecventează biserica şi că, în Europa de la Atlantic la Urali, Rusia este ţara cu cea mai mare rată a avorturilor la mia de femei fertile, precum şi ţara cu cele mai multe persoane dependente de alcool şi de droguri la mia de locuitori. La numărul de alcoolici, toate cele 27 de state membre ale UE, ale Europei „nu ortodoxe” luate împreună, nu pot bate Rusia „foarte ortodoxă” şi „foarte sfântă”! Aceasta este realitatea tristă. Şi oricât de mult nu ar avea la inimă Ortodoxia europeană, colonelul Cantarean va trebui să se împace cu gândul că Biserica Rusă din care face parte este doar una dintre cele 14 Biserici autocefale ale noastre, că Patriarhia Moscovei păstoreşte o populaţie aflată într-un cumplit dezastru moral, că majoritatea Bisericilor Ortodoxe sunt perfect europene şi că europenitatea este un element identitar important care îi lipseşte Rusiei în mare parte.

Diabolizarea Europei

De ce lansează colonelul „întregii Moldove” până la urmă aberaţiile sale de tipul „Europa este totuşi o ţară nu ortodoxă”? Pentru că mental aparţine spaţiului rusesc şi, mai ales, părţii sale extraeuropene sau antieuropene. Acest soldat al interesului rusesc în Moldova încearcă inutil, în limitele modestelor sale capacităţi intelectuale, să compromită noţiunea de Europa în ochii moldovenilor. El nu-şi dă seama însă că, de la Sfântul Constantin cel Mare încoace, Lumea Ortodoxă aparţine Europei şi că tocmai acest fapt o face să fie obiectul atacurilor virulente din partea diverselor secularisme şi imperialisme, printre care cel ruso-moscovit este unul de frunte. Nu este deloc întâmplător că patriarhul său, pe care colonelul nostru îl imită stângaci, şi-a făcut o sintagmă predilectă ca „Lumea Rusă” şi fuge ca dracul de tămâie de expresii vechi, cuprinzătoare şi sănătoase ca „Lumea Ortodoxă” şi „Lumea Creştină”. Şi patriarhul, şi colonelul în sutană gândesc simplu: la ce bun o Lume Ortodoxă întreagă, dacă Patriarhia Moscovei nu o poate controla cum i se spune de la Kremlin?

Dumnezeu a vrut să fim europeni

Europenitatea (inclusiv a noastră) nu este nici un viciu, nici un fapt de ocară, nici un merit care să ofere prilej de fală deşartă, ci un dat care există prin voia Celui de Sus, cu care noi nu ne gâlcevim. Colonelul Cantarean ne vrea cât mai aproape (strâns legaţi) de Rusia „foarte ortodoxă” şi cât mai departe de „Europa nu ortodoxă”! Nu aveţi impresia unui déjà vu când auziţi ce perle dă pe guşă preaplecatul prieten al lui Pasat? Toate aceste atacuri de astăzi împotriva europenităţii noastre naturale parcă sunt trase la xerox după atacurile aceluiaşi colonel în sutană, de acum două decenii, contra identităţii naturale româneşti a populaţiei majoritare din Republica Moldova. Cum nu i-au folosit la nimic acele atacuri, nu-i vor folosi nici acestea. Aşa se întâmplă când eşti prea lipit cu inima de deşertăciunile lumii acesteia şi crezi în Rusia mai mult decât în Dumnezeu.


Precizări la unele afirmaţii de presă ale Mitropolitului Vladimir privind Mitropolia Basarabiei

Ianuarie 12, 2011

C O M U N I C A T

Mitropolia Basarabiei constată cu amărăciune că bucuria clerului şi a creştinilor noştri de Sărbătoarea Naşterii Domnului a fost umbrită de unele declaraţii deplasate şi jignitoare ale Mitropolitului Vladimir îndreptate împotriva întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru Păduraru, în emisiunea „Pietrele vorbesc”, din 09 ianuarie 2011, de la postul Jurnal TV.

În legătură cu aşa-numita „oprire” a Episcopului Petru, Mitropolia Basarabiei precizează punctual următoarele:

  1. În anul 1992, Preasfinţitul episcop Petru de Bălţi, a fost silit să părăsească Patriarhia Rusă,  după ce a fost umilit fără temei şi   alungat în stradă de către arhiepiscopul Vladimir de atunci şi anturajul său politizat, amoral, românofob şi corupt, având conexiuni în fostele servicii secrete sovietice.
  2. Izgonirea Preasfinţitului episcop Petru din reşedinţa sa din Bălţi s-a făcut într-un mod violent, ca urmare a unor atacuri succesive din august-septembrie 1992, de către un comandou de preoţi agresivi în frunte cu arhiepiscopul Vladimir, comandou care a primit „întărituri” din partea poliţiei, a armatei naţionale, precum şi a trupelor căzăceşti din regiunea secesionistă Transnistria, fapt nu doar documentat minuţios, dar şi adus în timp util la cunoştinţa Patriarhiei Moscovei şi a Preafericitului Patriarh Alexei al II-lea.
  3. Preasfinţitul episcop Petru a cerut oficial şi repetat implicarea personală şi apărarea din partea Patriarhului Alexei al II-lea şi a Sinodului rus împotriva valului nesăbuit de prigoană dezlănţuit de arhiepiscopul Vladimir şi acoliţii săi din cler, din structurile statului şi din trupele paramilitare ale separatiştilor. Numai după ce Patriarhia Moscovei a lăsat fără nici un răspuns cererile oficiale ale Preasfinţitului episcop Petru, după ce a fost scos cu forţa din reşedinţa sa, după ce i-au fost distruse demonstrativ actele de identitate, fiind lăsat pe drumuri şi alungat în Patriarhia Română, Preasfinţitul Petru s-a văzut nevoit să ceară ajutorul şi protecţia Patriarhiei Române.
  4. Dată fiind „cooperarea” arhiepiscopului Vladimir cu trupele de poliţie, ale armatei şi ale forţelor separatiste în luarea cu asalt a reşedinţei episcopale din Bălţi, Preasfinţitul episcop Petru a sesizat, prin scrisori oficiale, autorităţile statului, în speţă pe Preşedintele Republicii Mircea Snegur, pe primul ministru Andrei Sangheli şi pe ministrul Culturii şi Cultelor Ion Ungureanu, scrisori care au rămas fără examinare şi fără răspuns. Acest fapt a confirmat ulterior complicitatea dintre autorităţile statului şi arhiepiscopul Vladimir în persecutarea nedreaptă a Preasfinţitului episcop Petru.
  5. Preasfinţitul episcop Petru a sesizat şi Patriarhia Română asupra persecuţiilor nedrepte la care era supus de către arhiepiscopul Vladimir şi anturajul său. Patriarhia Română l-a informat de fiecare dată pe Patriarhul Moscovei asupra situaţiei, cerându-i să se implice şi să-l determine pe arhiepiscopul Vladimir să înceteze atacurile violente şi prigoana împotriva Preasfinţitului Petru. Patriarhia Moscovei nu a dat curs demersurilor Patriarhiei Române şi a încurajat persecutarea nedreaptă a Preasfinţitului episcop Petru de către arhiepiscopul Vladimir şi anturajul său politizat, violent şi corupt.
  6. Prin scrisoarea din 20  decembrie 1992, a Preafericitului  Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresată Patriarhului Alexei al II-lea, Patriarhia Română aducea la cunoştinţa Patriarhiei Ruse că vechea Mitropolie a Basarabiei a fost reactivată la 14 septembrie 1992, fiind primită sub oblăduirea canonică a Bisericii mame – Biserica Ortodoxă Română, iar Preasfinţitul Episcop Petru de Bălţi a devenit membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Mitropoliei Basarabiei (La 14 septembrie 1992 a avut loc Adunarea Eparhială de reactivare a Mitropoliei Basarabiei la care Preasfinţitul episcop Petru de Bălţi a fost ales Locţiitor de Mitropolit al Basarabiei).
  7. Patriarhia Moscovei  nu a avut niciodată vreun temei canonic real şi demn de luat în seamă pentru o aşa-numită „oprire” a Preasfinţitului episcop Petru de Bălţi. Totodată, Patriarhia Moscovei nu a adus niciodată la cunoştinţa Înaltpreasfinţitului Petru vreun document valabil, adoptat cu respectarea prescripţiilor canonice, privind aşa-numita „oprire”. Chiar dacă acum, la distanţă de aproape două decenii, un asemenea document ar putea fi alcătuit post-factum, el ar fi nul şi neavenit din punctul de vedere al canoanelor ortodoxe şi al bunului-simţ.
  8. De asemenea,  „oprirea” nu este pomenită în corespondenţa din 06 octombrie 1992 şi 24 decembrie 1992 expediată de Patriarhul Alexei al II-lea Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul  Bisericii Ortodoxe Române.
  9. După reactivarea canonică şi binecuvântarea sinodală a Mitropoliei istorice a Basarabiei,  Înaltpreasfinţitul Petru a cerut, în corespondenţa sa cu Patriarhul Alexei al II-lea, din anii 1992, 1993 şi 1994, în numele său propriu şi în numele clerului şi a credincioşilor de sub omoforul Mitropoliei Basarabiei să fie eliberaţi cu pace şi să nu mai fie consideraţi, împotriva voinţei lor, membri ai  Patriarhiei Moscovei.
  10. După acceptarea de către Patriarhia Moscovei, în anul 1997, a dialogului cerut de Patriarhia Română încă din 1992, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a reînnoit cererile sale oficiale şi frăţeşti de a nu mai fi considerat, împotriva voinţei sale şi împotriva evidenţelor, membru al Sinodului rus. Astfel, prin scrisoarea sa din 10 septembrie 1997 Înaltpreasfinţitul Petru i-a cerut Patriarhului Alexei al II să i se „confirme eliberarea cu pace din Sfântul Sinod al Patriarhiei Ruse”.
  11. Aceeaşi rugăminte a fost reiterată de către Înaltpreasfinţitul Petru în scrisoarea din 25 februarie 1999 adresată fostului Patriarh Alexei al II-lea, scrisoare în care a cerut ca „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse să aprobe trecerea mea canonică şi oficială în Sinodul Bisericii Ortodoxe Române”. Ambele scrisori au rămas fără răspuns.
  12. Cu ocazia rundei de dialog dintre Patriarhia Română şi Patriarhia Moscovei din 15 ianuarie 1999, de la Chişinău, Înaltpreasfinţitul Petru, găsind deschidere şi înţelegere, a discutat personal, tête-à-tête, cu actualul Patriarh al Moscovei, Preafericitul Kirill, căruia i-a adus la cunoştinţă situaţia reală din 1992 şi responsabilitatea exclusivă a fostului arhiepiscop Vladimir pentru cele întâmplate, precum şi rolul său determinant în luarea deciziei de reactivare a Mitropoliei Basarabiei. În acea discuţie, Preafericitul Kirill a recunoscut că Sinodul Rus a greşit în raport cu Episcopul Petru, neascultându-i părerea visavi de situaţia creată în 1992, afirmând: „Naş Sinod sogreşil” (Sinodul nostru a greşit). Faptul că Mitropolitul Vladimir, cu o singură excepţie, nu i-a rehirotonit pe diaconii şi preoţii hirotoniţi de Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru după 1992 şi trecuţi, prin diverse constrângeri, în jurisdicţia structurii locale a Patriarhiei Moscovei confirmă o dată în plus că Mitropolitul Vladimir recunoaşte în realitate validitatea tainei hirotoniei săvârşită de Înaltpreasfinţitul Petru şi, implicit, faptul că Înaltpreasfinţia sa nu este supus de către nimeni niciunui fel de aşa-zise „opriri”.
  13. În această situaţie, exprimăm modesta părere că ar fi binevenită, fie şi cu o foarte mare întârziere, cel puţin o reacţie de regret din partea Mitropolitului Vladimir pentru comportamentul abuziv, politizat, agresiv, violent, românofob şi plin de ură al său personal şi al anturajului său corupt, manifestat  la Sediul Episcopiei din Bălţi în vara şi toamna anului 1992 şi pentru tratamentul umilitor şi nedrept la care a fost supus vlădica Petru. Dacă o asemenea eventuală reacţie de regret va fi urmată şi de scuze frăţeşti, acestea vor fi acceptate cu bucurie şi iertare frăţească de către Înaltpreasfinţitul Petru.
  14. Mitropolia Basarabiei consideră că Mitropolitul Vladimir va putea trece de la ură şi confruntare la înţelegere şi conlucrare cu Mitropolia Basarabiei şi cu întâistătătorul ei numai prin renunţarea la învinuiri gratuite, astfel încât pacea să se poată sălăşlui între fraţii ortodocşi ruşi şi români.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei