Portul Giurgiuleşti, noul refren politic ucrainean

August 18, 2011

Portul internaţional Giurgiuleşti, construit pe Dunărea maritimă, îi stă Kievului ca un os în gât. Însăşi existenţa acestui obiectiv economic strategic al Republicii Moldova este văzută ca un pericol major pentru interesele geopolitice şi geoeconomice ale Ucrainei, făcându-i pe unii, la Odesa şi Kiev, să stea ca pe jar. Ne-am obişnuit deja cu faptul ca periodic se ridică voci ucrainene „îngrijorate” împotriva noastră. Aceleaşi voci amuţesc însă atunci când vine vorba despre canalul Bâstroie. Şi nu este întâmplător, căci între existenţa portului Giurgiuleşti şi desfăşurarea de lucrări la canalul Bâstroie este o legătură directă.

Odesa tulbură apele

La 16 august, Prezidiul Consiliului regional Odesa a decis, cu unanimitate de voturi, includerea pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului regional din 26 august curent a unei chestiuni cu privire la Apelul către preşedintele Ucrainei, Victor Ianukovici, şi primul ministrul ţării vecine, Mikola Azarov, „despre pericolul ecologic din partea de sud a Ucrainei”. Apelul se referă, evident, la „pericolul ecologic” pe care l-ar prezenta portul Giurgiuleşti din Republica Moldova.

Potrivit paginii de internet a Consiliului regional Odesa, proiectul de Apel a fost depus de către fracţiunea Partidului Regiunilor, condusă de Victor Volkov.

Preşedintele Consiliului regional Odesa, Nikolai Pundik, a făcut următoarea declaraţie de presă: „Această chestiune se referă la pericolul real pe care îl prezintă portul Giurgiuleşti pentru litoralul nostru. Există concluzii ale mai multor comisii despre faptul că  unele construcţii, mai cu seamă cele ale terminalului petrolier, nu corespund nici unor norme de securitate. Ce reacţie aşteptăm din partea conducerii ţării noastre la acest Apel? Probabil, inclusiv trimiterea unor note în adresa conducerii Moldovei. Cunoaşteţi că portul Giurgiuleşti a apărut în temeiul acordului dintre cele două ţări, iar fiecare dintre părţi trebuie să-şi îndeplinească angajamentele. Nu cred că este posibilă denunţarea acestui acord. Sunt convins că nu există altă cale decât relaţiile de prietenie cu Moldova, cu care ne învecinăm nemijlocit. Şi trebuie să urmăm doar o asemenea direcţie. Însă, bineînţeles, avem posibilitatea şi trebuie să ne exprimăm îngrijorarea faţă de unele acţiuni ale lor, aşa cum o fac şi ei”.

Recursul la Apel, ca metodă de presiune politică

Să vedem însă textul proiectului de Apel către preşedintele Ianukovici şi premierul Azarov.

„Noi, membrii Consiliului regional Odesa, suntem serios îngrijoraţi de încălcarea normelor ecologice şi a directivelor europene în portul Giurgiuleşti (Republica Moldova). Terminalul petrolier situat în acest port este proiectat pentru primirea de tancuri petroliere cu o capacitate totală de 2,1 milioane de tone anual şi transportarea acestei cantităţi de produse petroliere pe căile auto sau pe cele ferate. Supraîncărcarea tehnologică cu produse petroliere, numărul limitat de măsuri de protecţie a mediului şi amplasarea portului Giurgiuleşti nu exclud posibilitatea deversării produselor petroliere în apele Dunării.

Date fiind seismicitatea ridicată a zonei, pericolul de viituri şi inundaţii, riscul producerii unor accidente este foarte mare, întrucât vasele maritime navighează în condiţii hidrologice dificile determinate de un şenal navigabil îngust şi de un debit ridicat al apelor. În cazul avarierii navelor se poate produce o scurgere de până la 8 mii de tone de produse petroliere în apele fluviului, ceea ce ar provoca un dezastru ecologic în regiunea Dunării de Jos. De asemenea, o sursă de poluare a râului poate fi, în caz de catastrofă, sutele de mii de tone de produse stocate în terminalul petrolier.

În plus, nu există nici un fel de mijloace tehnice pentru localizarea, în caz de avarie, a scurgerilor de produse petroliere în cantităţi atât de mari. Într-un asemenea caz, produsele petroliere vor fi deversate, în principal, în albia fluviului situată pe teritoriul ucrainean. Ca urmare, segmentul Chilia al deltei Dunării, precum şi apele teritoriale învecinate din Marea Neagră vor fi grav poluate. Refacerea ecosistemului din regiune ar putea dura mai mult de 40 de ani.

Pe lângă toate, terminalul petrolier Giurgiuleşti constituie o sursă permanentă de poluare a mediului acvatic prin scurgerea de ape pluviale şi industriale. În condiţiile în care apele uzate sunt deversate în aval, acestea poluează grav apele fluviului din care se fac prizele de apă potabilă, precum şi cele în scopuri de piscicultură şi irigaţie, pentru oraşele şi satele din sudul Ucrainei.

Având în vedere cele de mai sus, vă rugăm, dragă Viktor Fiodorovici şi dragă Mikola Ianovici, să întreprindeţi măsuri în vederea soluţionării acestei probleme stringente de mediu, astfel încât să se prevină pericolele ecologice în Ucraina de sud”.

Dedesubturile economice ale cazului

Îngrijorările „ecologice” ale deputaţilor din Consiliul regional Odesa au, bineînţeles, dedesubturi economice. Precum se ştie, portul internaţional Giurgiuleşti, cu terminalele sale cerealier şi petrolier, este unul modern şi are o capacitate mult superioară portului Reni, principalul port deţinut de ucraineni pe Dunăre. Anul acesta traficul de mărfuri şi de pasageri prin portul Giurgiuleşti l-a depăşit pe cel din portul Reni. Practic transportul naval de mărfuri şi pasageri, de altădată, efectuat prin vechiul port Reni a fost transferat în noul şi modernul port Giurgiuleşti. Ucrainenii se văd, în mod evident, concuraţi.

Şi tarifele feroviare sunt la mijloc

În context trebuie să amintim că portul Reni înregistrează pierderi importante şi pentru că se confruntă cu un şir de dificultăţi determinate de diferenţa de tarife feroviare din Republica Moldova şi Ucraina. Portul Reni este deservit de Căile Ferate ale Moldovei, care traversează în parte teritoriul Republicii Moldova, trecând inclusiv prin zona aflată sub controlul efectiv al Federaţiei Ruse (Transnistria). Iată de ce Kievul a făcut anul trecut şi anul curent presiuni puternice asupra lui Vladimir Filat nu doar pentru cedarea pământului de la Palanca, dar şi pentru reluarea traficului feroviar pe tronsonul transnistrean. Fără această „deblocare”, sudul Basarabiei istorice rămâne enclavat între Giurgiuleşti şi Palanca, fără prea mari posibilităţi de interconectare terestră cu Ucraina. Perseverenţa ucraineană nu se dezminte. După ce au obţinut pentru totdeauna 18 hectare din teritoriul naţional al Republicii Moldova la Palanca, ucrainenii vor face din Giurgiuleşti un nou refren politic. Ceea ce doresc ucrainenii şi recunosc deschis este închiderea portului liber internaţional Giurgiuleşti.

Legătura cu proiectele ucrainene Bâstroie şi Palanca

Ucraina urmăreşte propria consolidare la gurile Dunării. Se ştie că lucrările de decolmatare a Canalului Bâstroie sunt efectuate de ucraineni (cu grava încălcare a normelor ecologice) tocmai pentru ca navele care îl vor străbate să ajungă în portul Reni. O dezvoltare prea mare a portului Giurgiuleşti scade din importanţa proiectului geostrategic ucrainean Bâstroie. Dacă nu ar fi aşa, deputaţii din Consiliul regional Odesa, ca şi deputaţii din Rada supremă de la Kiev, nu ar lansa periodic declaraţii şi apeluri în legătură cu „pericolele” ecologice pe care le-ar prezenta portul Giurgiuleşti.

Cazul portului Reni este în directă legătură şi cu răscunoscutul deja caz Palanca. Legătura terestră între portul Reni şi Ucraina, în principal cu centrul regional Odesa, este posibilă doar pe autostrada Odesa-Reni care traversează teritoriul Republicii Moldova în regiunea localităţii Palanca. Prin cedările teritoriale duse la împlinire de guvernul Filat, Kievul a obţinut ceea ce a dorit.

Cum va reacţiona Chişinăul?

Este în afara oricărei îndoieli că la 26 august deputaţii din Consiliul regional Odesa vor adopta Apelul lor către preşedintele şi primul ministru al Ucrainei. Aceştia, la rândul lor, vor pune din nou presiune pe Chişinău şi nu vor ezita să recurgă la şantaj delicat, cum au făcut-o de atâtea ori până acum. Kievul se va prevala de faptul că are, alături de Moscova, statutul de „mediator şi garant” în procesul de soluţionare a diferendului moldo-rus din Transnistria. Nu ne aşteptăm ca guvernul ucrainean să manifeste preocupare faţă de rusificarea metodică, prin şcoală şi biserică, a minoritarilor ucraineni din Republica Moldova. Interesele geopolitice ale Kievului sunt mai presus decât cele identitar-culturale ale conaţionalilor săi dintre Nistru şi Prut.

Singurul semn de întrebare îl ridică acum modul în care va reacţiona Chişinăul la presiunea ucraineană. Văzând cum a procedat în cazul reconectării feroviare a portului Reni cu Ucraina (prin reluarea traficului prin Moldova transnistreană), ca şi în cazul Palanca, avem multe şi solide temeiuri să presupunem că guvernul Filat şi ministrul său de Externe (Iurie Leancă) vor face din nou aport şi se vor gudura pe sub pulpana vecinului din răsărit. Care vecin, să nu uităm, este cel mai mare beneficiar teritorial din Europa din 1939 încoace, înglobând acum între fruntariile sale recunoscute internaţional foste teritorii româneşti, cehoslovace, poloneze, bieloruse şi ruseşti şi aplicându-le minorităţilor una dintre cele mai sălbatice politici de asimilare forţată. Punem pariu că nici Filat, nici Leancă nu vor deschide niciodată gura în faţa celor de la Odesa şi Kiev pentru a le reproşa închiderea tuturor şcolilor cu predare în limba română din oraşul Reni, bunăoară, în condiţiile în care peste jumătate din populaţia oraşului şi raionului o constituie conaţionalii noştri. Crede cineva că Filat sau Leancă le va da riposta lui Ianukovici şi Azarov? Cine nu se prevalează de mandatul naţional, ci doar de cel primit dinafară, nu poate da niciodată şi nimănui nici o ripostă.


Patriarhul Kiril către Fidel Castro: „Dragă Comandante!”

August 16, 2011

Incredibil, dar adevărat. Capul Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kiril Gundeaev, este singurul lider religios din lume care şi-a amintit zilele trecute cu mult drag de Fidel Alejandro Castro Ruz, revoluţionarul care a instaurat primul stat comunist în emisfera vestică.

Într-o telegramă de felicitare cu ocazia celei de-a 85 aniversări a celui care a deţinut timp de 43 de ani funcţia de Prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Cubanez, patriarhul Kiril al Moscovei şi al întregii Rusii spune:

„Dragă Comandante! În ziua celei de-a 85-a voastre slăvite aniversări primiţi cele mai cordiale felicitări şi urări de sănătate trainică. Calea vieţii voastre reprezintă un exemplu strălucit de slujire neprecupeţită a Patriei. V-aţi câştigat o înaltă autoritate printre cubanezi şi vă bucuraţi de dragostea lor sinceră. Prin participarea voastră nemijlocită, între popoarele noastre s-au instaurat relaţii călduroase de încredere, care au rezistat încercărilor de-a lungul timpului.

Biserica Ortodoxă Rusă îşi aduce întotdeauna aminte cu recunoştinţă despre contribuţia Voastră personală la cauza construirii bisericii ruseşti din Havana, despre preocuparea sinceră pe care i-aţi arătat-o comunităţii compatrioţilor noştri. Însufleţiţi de exemplul Vostru personal, cubanezii manifestă constant o atitudine binevoitoare faţă de fiii Bisericii Ortodoxe Ruse, luând cunoştinţă cu interes de tradiţiile noastre spirituale.

Îmi amintesc cu multă căldură de întâlnirile noastre. Vă urez Dumneavoastră şi apropiaţilor Voştri sănătate trainică, tărie şi ani mulţi de viaţă.

Cu adânc respect,

Kiril, Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii”.


Filat aruncă Istoria Românilor la coşul „european” de gunoi

August 12, 2011

Vladimir Filat, prietenul fotbalistic al lui Igor Smirnov, dăruitorul pământului de la Palanca către vecinii ucraineni şi preaplecatul fiu duhovnicesc al Patriarhiei Moscovei, a decis să arunce Istoria Românilor la gunoi! El vrea ca Istoria-pur-şi-simplu să ia locul disciplinei şcolare Istoria Românilor. Ministrul Educaţiei, peledemistul Mihai Şleahtiţchi, a şi anunţat opinia publică că faptul este împlinit şi nu se vor accepta nici un fel de discuţii sau dezbateri publice asupra subiectului, dat fiind că decizia Guvernului Filat este, vedeţi dumneavoastră, una „în strictă concordanţă cu standardele europene şi punctul de vedere al organismelor internaţionale”. Şi cum să fie altfel când suntem guvernaţi de o Alianţă „pentru Integrare Europeană”!

Nu e mult până departe, spune românul. De la această decizie „în strictă concordanţă cu politicile Partidului Comuniştilor din Republica Moldova”, nu cu „standardele europene”, nu-i decât un pas, ba chiar o jumătate de pas, până la a substitui disciplina Literatura Română cu Literatura, Limba Română – cu Limba, Limba Franceză (Engleză, Rusă, Spaniolă, Germană) – tot cu Limba, Desenul liniar – cu Desenul, Arta Plastică – cu Arta, Educaţia Fizică – cu Educaţia etc., etc.

Umila mea părere este că decizia „eurointegratorilor” noştri Filat şi Şleahtiţchi este una antinaţională, iar mai exact una antiromânească. Cuvântul românofobie este şi el potrivit în context.

gor Smirnov trebuie să fie fericit în această situaţie. Nu vom greşi deloc dacă vom spune că printre cei care aplaudă decizia lui Filat şi Şleahtiţchi sunt personaje ca Victor Stepaniuc, Vasile Stati, ca să dăm doar două nune cumva celebre din cohorta luptătorilor cu „românizarea” moldovenilor.

De fapt, Filat şi Şleahtiţchi au instituit CENZURA în învăţământul naţional. Scopul lor nu este să ajusteze educaţia istorică la rigorile europene, ci să elimine cuvântul ROMÂN din şcoală, punându-l la index ca pe vremea sovieticilor.

Peledemiştii Filat şi Şleahtiţchi uită că prima exigenţă constituţională şi europeană este ca părinţii şi, după caz, tutorii legali să decidă asupra modului de instruire a copiilor. Statul nu se poate substitui în nici un caz părinţilor.

Filat şi Şleahtiţchi compar acum în faţa noastră ca nişte continuatori zeloşi ai politicilor antinaţionale promovate de fosta guvernare căreia Istoria Românilor i-a stat întotdeauna ca un os în gât. Nici o deosebire între ceea ce face astăzi Filat şi ceea ce a făcut sau a încercat să facă acum câţiva ani un alt „intelectual periculos” şi priceput la istorie ca Vasile Tarlev.

Unde mai pui că Filat şi Şleahtiţchi au continuat aceleaşi politici de rusificare a principalelor minorităţilor naţionale din ţară (ucraineni, găgăuzi, bulgari), ca şi a majorităţii româneşti. Scandalul diplomelor de bacalaureat de la Comrat este doar un episod care ilustrează modul în care guvernarea noastră „eurointegratoare”, ca şi guvernările anterioare, îi ţin pe etnicii minoritari departe de limba română. Acum îi vor ţine cât mai departe şi de Istoria Românilor.

Este trist să constaţi că la doi ani de la „revoluţia” din 7 aprilie, atât de fierbinte şi de grabnic salutată la Bucureşti, limba rusă le este impusă celor peste 80% de copii de etnie română din Republica Moldova, ca un fel de „a doua limbă maternă”. Guvernarea „eurointegratoare” nu a urnit un deget pentru a schimba statutul disciplinei şcolare Limba şi Literatura Rusă din şcolile cu limba de predare română în sensul punerii acesteia în rând cu celelalte limbi străine.

Pe timpul sovieticilor, toate operele scriitorilor noştri clasici tipărite la Chişinău erau cenzurate. De fiecare dată era omis un singur cuvânt: ROMÂN, cu toate variantele lui. Şi pentru că era imposibil să fie omise fraze şi alineate întregi din aceste opere, cenzura admitea înlocuirea cuvântului ROMÂN cu semnul suspensiei încadrat între paranteze pătrate. Semnul arăta astfel: […]. Profesorii de istorie sau cei de română ne explicau cu grijă că, pentru înţelegerea exactă a textelor lui Alecu Ruso, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu sau Mihail Kogălniceanu, acest semn trebuie citit adecvat: ROMÂN.

Istoria Românilor s-a predat în Republica Moldova din anul 1989. Acum, Filat şi Şleahtiţchi vor să introducă Istoria-pur-şi-simplu. Şi nu vor da înapoi, pentru că au comandamente externe (şi nu neapărat europene) de executat. Pentru a nu cădea însă mai prejos de cenzorii sovietici, ar trebui să aibă bunul-simţ de a admite ceea ce până şi aceştia admiteau – eufemismul grafic, acele paranteze pătrate cu semnul suspensiei între ele: Istoria […].

Războiul identitar nu s-a încheiat şi s-ar putea să continue încă multă vreme. Imperiile nu mor cu una, cu două. Filat şi Şleahtiţchi expulzează acum cuvântul ROMÂN din şcoală şi cenzurează denumirea unei discipline fundamentale pentru recuperarea conştiinţei naţionale puternic deformate şi amputate în timpul deceniilor grele de ocupaţie. Filat şi Şleahtiţchi vor să intre astfel în istorie. Să luăm bine seamă că şi unul, şi altul sunt soldaţi ai unui interes care, în afara oricărei îndoieli, numai românesc nu este.


Haná cu Alianţa!

August 11, 2011

„Dacă spuneam în campania electorală, era haná cu Alianţa”, a declarat ex-preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, referindu-se la mişmaşurile legate de legea cazinourilor şi paguba de 6 milioane de lei adusă Bugetului de Stat ca urmare a aplicării acestei legi. Cu siguranţă, consângenii noştri din România nu au înţeles exact ce a vrut să spună Mihai Ghimpu prin acest „haná”, scos din straturile cele mai tulburi ale subculturii româneşti de la răsărit de Prut.  Câteva explicaţii filologice se impun de la sine în această situaţie.

HANÁ” este un cuvânt de origine evreiască pătruns în limbajul argotic al basarabenilor pe filieră ruso-odesită încă în epoca ţaristă, dar consolidat în româna vie din Basarabia în perioada interbelică şi postbelică, fapt ce se explică printr-o prezenţă evreiască masivă la Chişinău şi în principalele oraşe şi târguri de la noi. Argoticul „haná” îl reproduce pe evreiescul  חנה-hana, cu sensul  iniţial de „a face un popas în drum”, „haltă”, „capăt de drum”, „sfârşit”.  „Haná” nu este singurul cuvânt argotic evreiesc în limba română.

Tot aşa cum românii mai mult sau mai puţin instruiţi din România folosesc un şir de ţigănisme (de tipul „mişto”, „haios”, „nasol”, „gagică”, „lovele” etc.), cei din Basarabia apelează uneori la evreismele din limbajul argotic local.

Din categoria de evreisme din vorbirea românilor (dar şi a ruşilor, ucrainenilor, găgăuzilor sau bulgarilor basarabeni) fac parte şi alte cuvinte decât „haná”-ua ieşită din gura lui Mihai Ghimpu. Bunăoară, „MALINĂ” (din evreiescul  מלון-malon, cu sensul iniţial de „han”, „hotel”,” loc pentru dormit” şi cu sensul curent de „loc de întrunire al hoţilor şi pungaşilor”) sau „ŞMON” (din evreiescul שמונה-şmona, cu sensul iniţial de „opt” şi cu sensul curent de „percheziţie” . În epoca ţaristă percheziţiile în celulele din puşcării se făceau la orele 8.00 seara, în timp ce deţinuţii luau cina). De asemenea, printre argotismele de origine evreiască din româna vie de la noi întâlnim şi cuvinte ca „HALEAVĂ”(din evreiescul  חלב-halav, cu sensul iniţial de „lapte” şi cu sensul curent de „ceva obţinut/primit gratis/pe degeaba”. Evreii săraci din Odesa şi Chişinău primeau vinerea la sinagogă, în dar, câte un codru de pâine şi o porţie de lapte, ca să aibă cu ce întâmpina sabatul), „BAŞLĂ”, cu pluralul „başle” şi forma verbală „A BAŞLI”, (din evreiescul  בישל-bişel, cu sensul iniţial de „a fierbe” şi cu sensurile curente de „bani”, „câştig”, „căpătuială”, „a plăti”. În concepţia populară evreiască, banii vin din gradul de „fierbere” al unei afaceri.), „PARAŞĂ”  (din evreiescul  פרש-paraş, cu sensul iniţial de „călăreţ” şi cu sensul curent de „closet”. Cuvântul a venit din limbajul soldaţilor şi puşcăriaşilor, cărora poziţia pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice le amintea statul în şa), „CIUVAH”/”CIUVAC”, cu forma feminină „CIUVIHĂ” (din evreiescul תשובה-tşuva, cu sensurile iniţiale de „revenire”, „întoarcere”, „pocăire” şi cu sensul curent de „bărbat”şi, respectiv, „femeie” care s-au lepădat de trecutul lor (de hoţ, pungaş sau desfrânată) şi au revenit  în rând cu lumea), „ŞUHER” (din evreiescul שחרר-şuhrer, cu sensul iniţial de „lipsit de griji/responsabilitate/obligaţii” şi, în expresia „a sta la şuher”, cu sensul curent de „a sta de pândă”, „a veghea asupra pericolelor care îi pasc pe hoţi sau pe infractori”). Un evreism mai vechi, venit în limba română pe filieră slavă bisericească, este şi cuvântul „CURVĂ” (din evreiescul  קרבה-carva, curva, cu sensurile iniţiale de „apropiere”, „intimitate”, „înrudire” şi cu sensul curent de „fiinţă (umană) desfrânată”). Nu este nici cazul şi nici momentul să trecem aici în revistă toate evreismele din argoul românesc. Ajung cele prezentate mai sus.

După această digresiune etimologică, să revenim însă la ideea exprimată de fostul preşedinte interimar: „Haná cu Alianţa!”. Faptul că actuala coaliţie de guvernământ a trecut în ultimii doi ani prin mai multe cumpene, când însăşi existenţa ei a fost cât se poate de problematică, nu constituie un secret. Păruielile publice la care s-au dedat cu zel capii coaliţiei (Ghimpu, Filat, Lupu şi, într-o vreme, Urechean) au scos la iveală fragilitatea AIE, ca şi lipsa cvazicompletă de „principii şi valori” ale acesteia. „Betonul armat” despre care ne tot predicau în conferinţe de presă şi pe la televiziuni cei patru atlanţi ai originalei democraţii moldoveneşti s-a dovedit a fi de o marcă nebănuit de slabă. Măcinată de contradicţiile ei interne şi de competiţia egoistă a partidelor constitutive pentru acapararea controlului asupra unor segmente cât mai largi ale economiei şi politicii autohtone, AIE ni se prezintă nu doar ca o construcţie eclectică şi lipsită de liant, ci şi ca una sortită din pornire eşecului. Accesele de sinceritate care îi pălesc uneori pe rând, alteori concomitent, dar din ce în ce mai des pe Ghimpu, Lupu şi Filat exteriorizează adevărata stare de spirit din sânul coaliţiei de guvernământ, dând tonul dezbaterilor publice, fie în presă, fie în stradă, printre lumea de rând. În aceste condiţii nu putem vorbi, din păcate, nici despre unitate în alianţă, nici despre consens la nivelul întregii clase politice, când este vorba de interesele majore ale statului şi ale societăţii. Ceea ce, între altele, vulnerabilizează enorm Republica Moldova în raporturile ei cu marile puteri, mai cu seamă când este vorba despre probleme de primă importanţă. Chestiunea diferendului moldo-rus din Transnistria este de căpătâi în lista acestora.

Acum deputaţii sunt în vacanţă. Acalmia politică este înşelătoare. Putem presupune cu o mare doză de siguranţă că toamna ne va oferi surprize de proporţii pe scena noastră politică. Până la urmă s-ar putea ca Mihai Ghimpu să fi fost profet fără să vrea şi fără să ştie. Pe zi ce trece devine tot mai clar că alianţa de guvernământ îşi trăieşte ultimele luni sau poate chiar săptămâni, urmând să-şi dea, în mod natural, obştescul sfârşit. Atunci când se va încheia procesul de descompunere a coaliţiei aflate la putere, toată lumea îşi va aminti din nou de pitorescul şi adesea grosierul Mihai Ghimpu, acest Dumitru Moţpan al timpurilor de astăzi, ca şi de expresia lui necioplită şi pe cât de frustă, pe atât de adevărată: „Haná cu alianţa!”. N-am spus noi asta, a spus-o chiar unul dintre corifeii actualei puteri.

Dacă va fi „Haná cu alianţa!”, după cum se vede deja cu ochiul liber, ne întrebăm dacă este de bine sau este de rău. Probabil că este mai mult de rău decât de bine, pentru că faptul face dovada unei instabilităţi politice îngrijorătoare. Singurul lucru important asupra căruia trebuie să fim atenţi este ca instabilitatea din coaliţia de guvernământ să nu inducă o destabilizare şi mai mare la scară naţională, astfel încât să ajungem – Doamne fereşte! – să constatăm într-un ceas rău că este  „Haná cu Republica Moldova!”.


Limba română în Ucraina

August 5, 2011

nr. 173 din 04 august 2011

                                                                              Dlui Ion Popescu,  preşedinte al Uniunii interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, deputat în Rada Supremă a Ucrainei

                                               Stimate dle Ion Popescu,

Drept răspuns la scrisoarea Dvs cu privire la poziţia savanţilor Academiei de Ştiinţe a Moldovei, inclusiv a specialiştilor în lingvistica şi filologia romanică din cadrul Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei în problema numelui adevărat, ştiinţific al limbii care se vorbeşte în Republica Moldova, în regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatică din Ucraina şi în care se predă şi se studiază în instituţiile de învăţământ de toate gradele din teritoriile respective, Vă comunicăm următoarele. Fără a intra în detalii istorice şi lingvistice, Vă aducem la cunoştinţă că utilizarea sintagmei „limbă moldovenească” are, pe de o parte, o tradiţie populară, iar pe de altă parte a fost impusă ca termen oficial de autorităţile sovietice în scopul deznaţionalizării şi îndepărtării de origini a populaţiei româneşti din aceste zone. În acelaşi timp, Vă informăm că denumirea corectă, ştiinţifică a limbii vorbite de românii din Basarabia istorică (inclusiv nordul şi sudul acesteia), din regiunea Cernăuţi şi cea Transcarpatică este LIMBA ROMÂNĂ, fapt arhicunoscut de lingviştii contemporani şi confirmat în cadrul mai multor întruniri ştiinţifice, susţinut de altfel şi de lingviştii ucraineni, fiind suficient să amintim aici numele regretatului profesor Stanislav Semcinschi. Mai mult decât atât, savanţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi-au expus opinia în problema denumirii corecte a limbi de nenumărate ori. Astfel, în „Răspunsul la solicitarea Parlamentului Republicii Moldova privind istoria şi folosirea glotonimului «limbă moldovenească», adoptat în şedinţa lărgită a Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Moldovei din 9 septembrie 1994 se subliniază: „Convingerea noastră este aceea că articolul 13 din Constituţie trebuie să fie revăzut în conformitate cu adevărul ştiinţific, urmând a fi formulat în felul următor: «LIMBA DE STAT (OFICIALĂ) A REPUBLICII MOLDOVA ESTE LIMBA ROMÂNĂ»”. Ulterior, la 28 februarie 1996, Adunarea Generală Anuală a Academiei de Ştiinţe a Moldovei a adoptat o declaraţie prin care a fost confirmată opinia ştiinţifică a specialiştilor filologi din republică şi de peste hotare, potrivit căreia limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este LIMBA ROMÂNĂ. Din 1996 şi până în prezent, opinia savanţilor de la Academie în problema glotonimului „limbă română” a rămas aceeaşi, în pofida faptului că unii politicieni au ajuns să declare că sintagma „limbă română” este un termen ştiinţific, în timp ce sintagma „limbă moldovenească” ar fi un termen politic, acesta, în realitate, fiind un termen ideologic şi geopolitic. În fine, amintim că Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1991, documentul fundamental al noului stat care urma să stea la baza viitoarei Constituţii, denumeşte limba respectivă limbă română.

În baza celor menţionate anterior, propunem ca sintagma „limbă română” să fie utilizată fără teama de a falsifica adevărul ştiinţific şi fără intenţia de camufla originea istorică a românilor şi în şcolile din Ucraina din localităţile populate de români sau moldoveni, cum mai sunt denumiţi românii (în virtutea unei tradiţii istorice şi din considerente geopolitice) în unele localităţi din teritoriile respective.

Director al Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei

dr. hab. Vasile Bahnaru