Pastorala la Învierea Domnului a Înaltpreasfinţitului Mitropolit şi Exarh Petru

Aprilie 14, 2012

†  P E T R U

Din mila lui Dumnezeu
Arhiepiscop al Chişinăului,
Mitropolit al Basarabiei
şi Exarh al Plaiurilor

Preacucernicului cler, preacuviosului cin monahal şi preaiubiţilor credincioşi din Sfânta şi de Dumnezeu păzita Mitropolie a Basarabiei; Har, milă şi pace de la Hristos Domnul, iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări.

„Înviind Iisus din mormânt,
precum a zis mai înainte, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică şi mare milă”

(Din Catavasiile Paştilor)

Hristos a înviat!

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

În fiecare an, sărbătoarea Învierii Domnului ne reaminteşte că noi, oamenii, n-am fost creaţi spre moarte, ci spre viaţă veşnică. Omul a fost creat pentru îndumnezeire, în vederea unei veşnice comuniuni cu Dumnezeu. Deşi calea paradisiacă a îndumnezeirii a fost pierdută prin neascultarea lui Adam şi Eva, calea pământească a durerii şi suferinţei a fost acceptată de Fiul lui Dumnezeu ca drum spre îndumnezeirea omului. De aceea, jertfa de pe Cruce din Vinerea Mare este jertfa pentru toţi oamenii, iar sărbătoarea Învierii din ziua de astăzi este învierea şi speranţa tuturor.

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a înviat nu pentru El Însuşi, ci S-a coborât în iad şi S-a ridicat de acolo pentru a face cale spre Cer tuturor drepţilor Vechiului Testament şi celor care vor crede în El.

Sfântul Apostol Pavel consideră realitatea Învierii lui Hristos ca temei pentru credinţa noastră şi imbold pentru propovăduirea Evangheliei. Mesajul Învierii lui Hristos a fost tema principală a propovăduirii Evangheliei. De fapt, cuvântul „Evanghelie” înseamnă „vestea cea bună” sau, se poate spune, „Vestea cea bună a Învierii”.

Învierea lui Hristos nu are sens dacă nu este şi învierea noastră! Paştele, ca trecere de la moarte la viaţă, nu este un eveniment care s-a petrecut în trecut şi noi îl aniversăm, pur şi simplu, ca aducere aminte. Învierea lui Hristos este un eveniment prezent, pentru că Învierea nu se referă numai la viaţa biologică, ci şi la viaţa spirituală. Mântuitorul zice: “Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel Care M-a trimis, are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă” (Ioan 5, 24). Cu alte cuvinte, cel care crede în Dumnezeu şi ascultă de Evanghelia lui Hristos a înviat din moartea păcatului şi va învia din morţi spre a moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Învierea este un fapt prezent, o realitate actuală în existenţa noastră. Adevăratul creştin este un om înviat. El se comportă ca un fiu al lui Dumnezeu, ca un cetăţean care trăieşte pentru o altă lume, pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Adevăratul creştin nu este cel care vine la Înviere din obicei, nici cel care o celebrează numai formal, printr-o masă a bucatelor, adevăratul creştin este cel a cărui viaţă este plină de credinţă şi fapte ale Învierii.

Dreptmăritori creştini,

Cea mai mare sărbătoare a creştinilor, Învierea Domnului, este un prilej de a trăi clipe de bucurie sfântă în cadrul familiei şi a comunităţii. Această Sărbătoare a sărbătorilor nu este una izolată. Noaptea de Paşti adună la biserică întreaga comunitate: pe cei mari şi pe cei mici, pe cei avuţi şi pe cei care trăiesc mai modest. Cel care a venit la Înviere însetat de iubire şi adevăr, se va întoarce acasă cu sufletul plin de Dumnezeul iubirii şi al adevărului; cel care a venit pentru frumuseţea praznicului, se va putea bucura de o slujbă frumoasă şi luminată; cel care a venit pentru un ajutor, nu se va întoarce acasă fără nimic. Praznicul Învierii ne îndestulează pe toţi. Nimeni nu se va întoarce acasă mai sărac de cum a venit, pentru că Domnul Dumnezeu e nemăsurat în bunătate şi darnic întru-toate.

Pentru marea majoritate dintre noi, sărbătoarea Învierii Domnului trebuie să ne antreneze într-o credinţă viabilă unde nu trebuie să lipsească fapta bună. Faptele de milostenie se fac pentru cei aflaţi în neputinţă şi necaz. De aceea, Mitropolia Basarabiei îi cheamă pe credincioşi la acte de binefacere cu ocazia Învierii Domnului. Anul acesta mulţi dintre cetăţenii noştri aflaţi în neputinţe vor simţi această sărbătoare şi prin darul frăţiilor voastre.

Totodată, fapta bună trebuie făcută şi pentru societate. Avem nevoie în zilele de astăzi de o mai accentuată mărturisire a credinţei şi a valorilor străbune. Din păcate, societatea noastră este tot mai des şi mai sistematic asaltată de păcate strigătoare la cer. Unele legi, care sub masca binelui comun, încurajează abaterea morală sunt promovate de persoane şi instituţii care sunt departe de Dumnezeu. De aceea, noi, în calitate de creştini, suntem chemaţi la o luptă duhovnicească cu păcatul. Legile bune sunt cele conforme cu Legea lui Dumnezeu. Să fim atenţi la legile făcute de oameni cu scopul de a acoperi păcatul şi fărădelegile.

Hristos a luptat cu păcatul lumii şi l-a biruit pe Cruce. Noi trebuie să luptăm cu păcatul şi să-l biruim în viaţa noastră. Să nu ne lăsăm înşelaţi cu diferite momeli şi promisiuni deşarte. Astăzi cedăm un pic, mâine ni se va cere mai mult. Să ne întrebăm ce model de viaţă lăsăm copiilor noştri. Poziţia Mitropoliei Basarabiei este univocă: nu acceptăm păcatul homosexualităţii, care se doreşte a fi legiferat în societatea noastră prin legile statului.

Ne aflăm la Slujba Învierii. Să ne ridicăm şi noi din mormântul indiferenţei şi al ignoranţei.

Fraţi creştini,

Timp de 20 de ani de când a fost reactivată Mitropolia Basarabiei, în anul 1992, preoţii şi credincioşii Mitropoliei Noastre au lucrat în „ogorul Domnului”, în mijlocul poporului nostru românesc binecuvântat de Dumnezeu. Am răspuns credincioşilor care nu erau auziţi de nimeni. În localităţile unde nu erau biserici, am început ridicarea sfintelor lăcaşe. Am înfiinţat parohii în oraşe şi sate ca să-i ajutăm pe tineri să aleagă virtutea şi nu viciul. Am înfiinţat centre sociale pentru oamenii aflaţi în suferinţă. Ne-am implicat activ în a introduce religia în şcoală pentru copiii noştri. Suntem prezenţi cu emisiuni spirituale la radio şi televiziune. Am editat mai multe cărţi şi reviste bisericeşti cu conţinut misionar. Toate acestea le facem pentru ca societatea noastră să fie o societate a Învierii, ca noi toţi să avem o conduită bazată pe valorile Evangheliei. Evanghelia lui Hristos ne învaţă: să iubeşti pe Dumnezeu şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Aceste valori vor ajuta umanitatea să dăinuie veşnic.

În această Noapte Sfântă se împlineşte aspiraţia omului, dorinţa lui de a trăi veşnic. Dar a trăi veşnic presupune a trăi cu Persoana veşnică, adică cu Dumnezeu, şi a fi în comuniune cu toţi oamenii.

Cu aceste gânduri, Vă împărtăşesc binecuvântarea arhierească pentru a sărbători Învierea Domnului şi Vă doresc ca viaţa fiecăruia să fie o înviere spre Împărăţia lui Dumnezeu.

Hristos a Înviat!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† PETRU

Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor

Dată în reşedinţa Noastră Mitropolitană din Chişinău cu prilejul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos în binecuvântatul an 2012.


INEDIT. NECROLOGUL CUVIOSULUI ROMÂN ANATOLIE TIHAI „În amintirea Învăţătorului arhimandrit Anatolie” (traducere din japoneză)

Aprilie 11, 2012
Cuviosul Român Anatolie Tihai. Fotografie din Arhiva Mitropoliei Ortodoxe din Tokio

Cuviosul Român Anatolie Tihai. Fotografie din Arhiva Mitropoliei Ortodoxe din Tokio

La 10 decembrie anul trecut a decedat, într-un spital din Petersburg, Învăţătorul nostru părinte Anatolie, care a fost ajutorul respectabilului nostru episcop Nicolae şi care timp de aproape douăzeci de ani a lucrat la zidirea Bisericii Ortodoxe din ţara noastră.

La 28 decembrie (stil vechi) (anul 1893 – nota traducătorului), la orele opt şi jumătate ale serii, Învăţătorul părinte arhimandrit Anatolie, pe care l-am iubit mai mult decât pe oricine dintre cei cu care am fost în comuniune, şi-a dat obştescul sfârşit. Învăţătorul şi-a pierdut cunoştinţa încă acum un an, fiind aproape în coma, putând mânca doar câte puţină mâncare moale.

Viaţa lui a fost ca o rouă. Dar iată că până la urmă a venit şi această zi. În ultimele sale trei-patru zile a avut febră şi a suferit. În ultimele sale patru ore însă a fost cuprins de linişte şi a plecat din această lume fără suferinţă. A doua zi de dimineaţă cineva a mers la biserica Lavrei Sfântul Alexandru Nevski, cerându-i mitropolitului permisiunea de a-l înhuma pe Învăţătorul părinte în cimitirul lavrei. Sicriul lui a fost înfăşurat în pânză aurie şi în aceeaşi zi s-a citit Evanghelia şi a fost săvârşită slujba privegherii.

În ziua de 29, la orele opt ale serii, am adus trupul Învăţătorului de la spital la biserica „Buna Vestire” a Lavrei Alexandru Nevski. În dimineaţa zilei de 30, trupul său a fost mutat în cealaltă biserică cu hramul „Sfânta Treime”, iar trei ieromonahi şi doi preoţi de mir au oficiat slujba înmormântării părintelui Anatolie. La înmormântare au asistat soţia şi copiii mei, precum şi domnii Higuchi şi Nakagawa. Mormântul Învăţătorului se află în cimitirul rezervat călugărilor, fiind situat între mormântul arhimandritului Tihon şi cel al monahului Iosif. I-am pus la căpătâi o cruce albă din lemn.

Acest om a făcut o cale de peste 10 mii de verste pentru a ajunge în ţara noastră. Împreună cu episcopul Nicolae el a făcut totul pentru naşterea Bisericii Ortodoxe Nipone. El a avut cel mai mare prinos la punerea temeliei unei Biserici cu suflet cald şi blând. Aceasta a fost ultima filă din Cartea vieţii iubitului nostru Învăţător. Şi dacă credincioşii pe care Învăţătorul i-a crescut sufleteşte ca pe nişte copii ai săi sau dacă cei care au primit învăţătura din gura Învăţătorului citesc aceste rânduri, cine dintre ei oare nu se umple de părere de rău pentru greaua lui suferinţă din ultima vreme a vieţii?

Noi, ortodocşii din Japonia, ne vom aduce mult timp aminte despre datoria de suflet pe care o avem faţă de Învăţătorul părinte şi vom lăsa această datorie şi urmaşilor noştri. În acest chip, ne rugăm Bunului Dumnezeu să mântuiască sufletul Învăţătorului. Spre veşnică amintire despre răposatul arhimandrit Anatolie, după cum se va înştiinţa şi în rubrica de anunţuri a revistei de faţă, părinţii Sawabe, Sato şi Shoji (care a absolvit seminarul) au propus să înălţăm un crucifix din metal şi din piatră în curtea catedralei Nokorai-do. În acest scop, se propune organizarea unei colecte publice. Totodată, o parte din mijloacele colectate se va folosi pentru tipărirea unei cărţi cu biografia Învăţătorului părinte şi întâmplările din viaţa lui.

Takuma Sawabe

Shuroku Sato

Michiro Mii

Fuku Horie

Kiuhachi Sudzuku

Shorogo Shogi

Teitarou Sawabe

Bungaro Ookoshi

Revista tokiotă „Seikyo Shinpo”, februarie 1894

Notă: Mulţumiri speciale domnului profesor doctor Kimitaka Matsuzato de la Universitatea Hokkaido pentru ajutorul acordat la transpunerea din japoneză în română a acestui text.


Întrunire la Suşneviţa, în Croaţia, pentru introducerea dialectului istroromân în şcoală

Aprilie 11, 2012

O corespondenţă pentru Romanian Global News de la Emil Petru RAŢIU, Preşedinte al Asociaţiei culturale istroromâne „Andrei Glavina”

La Suşnieviţa a avut loc o întâlnire la care au participat autorităţile locale, cele regionale, Ambasada română de la Zagreb, reprezentată de Domnul Ambasador George Cosmin Dinescu şi de însărcinatul cu afaceri economice, Domnul Antohi, Comisia ONU pentru Croaţia, Asociaţia culturală istroromână „Andrei Glavina”, reprezentată de Emil Petru Raţiu, Dl. Prof. Goran Filipi, de la Universitatea din Pola, eminent studios al dialectului istro-român.

Întrunirea s-a desfăşurat la Şcoala din Suşnieviţa, în prezenţa unui public alcătuit în majoritate din locuitorii istroromâni.

În numele autorităţilor locale a vorbit primarul comunei Krşan, Dl. Zdravko Vidak, de care aparţine satul Suşnieviţa, care a urat bun venit oaspeţilor, apoi a luat cuvântul vicepreşedinta regiunii Istria, Doamna Prof. Viviana Benussi, care a subliniat caracterul multicultural al Istriei, unde alături de majoritatea croată trăiesc italieni şi alte minorităţi naţionale, între care istroromânii.

Domnia sa a spus că acest caracter multicultural al Istriei trebuie menţinut, deoarece el s-a format în decursul unei istorii multiseculare şi el reprezintă o bogăţie culturală a acestei regiuni, indiferent de numărul uneori mic al respectivelor comunităţi. A luat apoi cuvântul Doamna Louise Vinton, preşedinta misiunii ONU pentru dezvoltare în Croaţia, prezentă la întrunire împreună cu adjunctul misiunii, Domnul Vitalie Vremis, din Republica Moldova, care în acest fel, printr-o fastă întâmplare, parcă simbolică, a întărit prezenţa noastră românească în cadrul acestei întâlniri, desfăşurată la extremitatea de apus a unei fracţiuni etnice româneşti.

Doamna L. Vinton, în alocuţiunea sa, a arătat că misiunea ONU pentru dezvoltare vrea să se implice în susţinerea idiomului istroromân, grav ameninţat cu dispariţia. Apoi a luat cuvântul Domnul Ambasador Cosmin Dinescu, care a exprimat dorinţa de creare a unor condiţii mai bune pentru supravieţuirea etnică a comunităţii istroromâne, începând cu şcoala, prin predarea de ore de limbă maternă, care deja există de doi ani, ca program de după şcoală, în afara cursurilor, care să fie integrate însă în programul şcolar. Domnul ambasador a vorbit de disponibilitatea statului român de a se implica şi material, prin alocarea de fonduri pentru repararea clădirii şcolii din Suşnieviţa şi crearea în cadrul şcolii a unei Case Istroromâne, cu expunere de documente materiale ale trecutului acestei populaţii, sală de conferinţe, etc.

După alocuţiunea Domnului Ambasador – primul ambasador român care se implică în susţinerea istroromânilor- a luat cuvântul Preşedintele Asociaţiei culturale istroromâne „Andrei Glavina”. El a ţinut alocuţiunea, ca de obicei când publicul este format în majoritate din istroromâni, în dialect istroromân, salutând înalţii oaspeţi şi spunând că măsurile în sprijinul lor şi al limbii lor, istroromânii le aşteaptă de mult timp, şi ele ar fi fost mai uşor de aplicat prin şcoală, etc, mai înainte, când numărul istroromânilor era mai mare decât astăzi – iar prin anii 1960-70, copiii istroromâni care începeau şcoala nu cunoşteau altă limbă înafară de limba lor maternă, trebuind să facă un an pregătitor pentru a învăţa limba croată- , dar atât timp cât există viaţă, este încă şi speranţă.

Apoi a urmat partea artistică a manifestării, cu recitări ale elevilor de la Şcoala din Suşnieviţa în limbile croată şi română – în forma dialectului istroromân- urmate de un spectacol de balet, foarte frumos, executat de elevele din ultimii ani ai şcolii medii din Cepich, de care aparţine şi şcoala elementară din Suşnieviţa. A urmat apoi un bufet, după care oaspeţii au plecat la Şcoala medie „Ivan Goran Kovacic” din Cepich, unde s-a discutat mai concret despre implicarea financiară a statului român în renovarea clădirii şcolii din Suşnieviţa şi modalităţile acestei implicări, prin atragerea de fonduri europene – Croaţia fiind ţară de proximă aderare la U.E. – şi contribuţia ONU la acest proiect.

Totul a decurs frumos, dar se impun unele observaţii. Credem, anume, că se impune includerea predării dialectului istroromân – cu funcţie socială de limbă în comunitate- în cadrul programului şcolar, temă care va constitui, dealtfel, obiectul întâlnirii de la sfârşitul lunii aprilie dintre Domnul Ambasador Dinescu şi Ministrul învăţământului croat, iar predarea limbii trebuie să se facă în şcoală după un program didactic bine pus la punct de către specialişti români în dialectologie, iar nu după improvizaţii.

În cadrul acestui program trebuie înfăţişat copiilor adevărul istoric asupra originii lor, a Românilor din Istria şi a limbii lor, aceasta făcând parte din marea familie românească, spulberându-se astfel inocularea neştiinţei interesate şi şovine, cultivată în ultimii ani, de enucleare a fundamentului românesc a acestui dialect, întreprinsă de o persoană fără cunoştinţe în materie, din America, care vrea să rupă orice legătură a acestei limbi cu originea şi trecutul ei românesc, botezând istroromâna, în scop politic, „jeianschi şi vlaşki limba”.

De asemeni, pentru ca fondurile pe care statul român intenţionează să le aloce pentru repararea şcolii din Suşnieviţa să nu se irosească într-un conţinător fără conţinut, credem că o minimă parte din aceste fonduri trebuie destinată salarizării unui profesor motivat naţional şi cunoscător al dialectologiei române, care să predea, după un program didactic bine pus la punct, la şcoala din Suşnieviţa şi posibil, şi la şcoala medie de la Cepich, pentru elevii de origine istroromână, provenind de la şcoala din Suşnieviţa;  aceasta este în deplin acord şi decurge din tratatele şi acordurile bilaterale româno-croate, ca „The agreement on co-operation in the fields of education, culture and science between the Government of Romania and the Government of the Republic of Croatia”, încheiat la Zagreb la 19 mai 1993, art. 2d, art. 4 şi art. 15, ca şi din „Tratatul privind relaţiile de prietenie şi colaborare dintre România şi Croaţia”, încheiat la 18 februarie 1994, precum şi din vasta legislaţie internaţională în materie, începând cu „Charta Europeană a limbilor regionale sau minoritare”, din 5 noiembrie 1992, ratificată de mult timp în România şi Croaţia, şi încheind cu relativ recentul proiect de rezoluţie N.11595 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei asupra situaţiei minorităţii istroromâne din Croaţia, depus de deputatul moldovean Vlad Cubreacov, care se află în examenul Comitetului de Experţi ai Chartei.

Cum ştim, din experienţă, că aflarea unui profesor motivat naţional şi cu cunoştinţe de dialectologie românească, care să meargă în Istria, nu este o sarcină uşoară, credem că trebuiesc folosite resursele pe care ni le oferă comunitatea istroromână, adică acele persoane din mediul local, care să fie cointeresate, printr-o justă salarizare din partea Statului român, la desfăşurarea acestui program.

La Suşnieviţa, există o tânără licenţiată de la Universitatea din Rijeka – Fiume – , de etnie istroromână, întoarsă de câtva timp în satul natal, Doamna Viviana Berkarich. Credem că dânsa
– care a fost şi în România- ar putea fi încurajată să frecventeze în ţară un curs scurt de specializare, pentru a veni să-i înveţe limba strămoşească pe copiii istroromâni, şi dânsei i s-ar putea alătura, când acesta va exista, şi un profesor specializat în dialectologie din ţară. Dealtfel, dânsa predă deja la Suşnieviţa lecţii de istroromână, în afara programului şcolar – după orele de şcoală.

Înainte de-a pleca din zonă, ne abatem, ca într-un arc ideal peste timp al acestei comunităţi, la casa natală a aceluia care a fost destinat să fie învăţător istroromân la Suşnieviţa, Domenico Cvecich, adus pentru aceasta în 1935 la Şcoala Normală de la Blaj de către Prof. Sever Pop, proiect zădărnicit de istorie prin izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Observăm acum, casa veche de piatră a acestuia rămasă de ani nelocuită, reîntinerită ca de o miraculosă primăvară şi transformată în pensiune turistică, de un harnic întreprinzător din Labin – Albona. Plecăm din Suşnieviţa, cu credinţa, aşa cum am arătat şi în scurta alocuţiune ţinută la şcoală, că atâta timp cât o comunitate dă semne de viaţă, există încă o speranţă pentru viitor, numai să fie voinţă politică care să o susţină.

La ora apariţiei acestui articol, la Suşnieviţa se sărbătoreşte Paştele catolic…   Hristos a înviat, Suşnieviţa!

Vezi şi alte documente la temă:

La situation culturelle difficile de la minorité istro-roumaine particulièrement menacée, Proposition de résolution présentée par M. Vlad CUBREACOV et plusieurs de ses collègues

Difficult cultural situation of the Istro-Romanian minority particularly threatened, Motion for a resolution presented by Mr Vlad CUBREACOV and others

Istro-românii trebuie salvaţi