Scrisori ale primului preot japonez traduse din japoneză în rusă de către Cuviosul român Anatolie Tihai

Iunie 30, 2012

Două scrisori ale părintelui Pavel Sawabe, misionar din rândul japonezilor convertiți (traducere din japoneză)

Preotul japonez Pavel Sawabe

Preotul japonez Pavel Sawabe

Scrisoarea întâi. Nevrednicul și păcătosul preot ortodox japonez Pavel Sawabe trimit cu respect această scrisoare nașului meu de botez, nobil rus.

Harul lui Dumezeu să fie cu Dumneavoastră și cu toată casa Dumneavoastră. Vă prezint mulțumirea mea pentru bunăvoința pe care mi-ați arătat-o mie, păcătosul, și turmei lui Hristos din țara mea. Dumneavoastră învredniciți nevrednicia noastră de această bunăvoință și ne-ați arătat de nenumărate ori dragostea pe care ne-o purtați, mai cu seamă păcătosului Dumneavostră fiu Pavel, căruia i-ați acordat cinstea de a vă numi naș de botez.

De mult am dorit să Vă scriu, însă, necunoscund limba rusă, am ezitat să o fac, tărăgănând asfel până acum, fapt pentru care Vă rog, cu smerenie, să mă iertați. Vă trimit acum această scrisoare, întrucât asupra noastră s-a abătut un necaz. Pruncii, văzând primejdia, aleargă cu grăbire în îmbărțișarea maicii lor. Asemenea acestora, alergăm și noi la picioarele milostivirii Voastre. Împrejurările noastre Vă sunt cunoscute din scrisorile părintelui nostru duhovnic Anatolie. Sfinția sa se află acum într-o situație foarte grea. Noi, cu mijloacele noastre, nu suntem în stare să susținem Biserica. Dacă cele care există acum s-ar desființa pe jumătate, va fi nu doar o întristare pentru mica noastră turmă, ci și inima părintelui nostru duhovnic nu va avea alinare. Vă implor să binevoiți a înțelege întristarea noastră și a ne arăta din nou marea Dumneavoastră dragoste și milostivire. Dacă am avea ajutor pentru propovăduirea Evangheliei, și slabele noastre puteri vor crește, iar credința se va răspândi. Milostivirea Dumneavoastră către noi va aduce rod bun în fața lui Dumnezeu, iar noi ne vom bucura așa cum iarba uscată se bucură de ploaie. Vă rog smerit ca, milostivindu-Vă, să ne auziți glasul. Păcătosul Dumneavoastră fiu vă spune acestea, întrucât se teme să nu se piardă cele făcute până acum pentru răspândirea ortodoxiei. Vă rog fierbinte să nu vă mâniați pe mine pentru cuvintele mele și acordați-mi cinstea de a le asculta.

Cu smerenie Vă doresc ca Dumnevostră cu întreaga Dumneavoastră familie să fiți tot timpul în pace și sănătos sub revărsarea harului Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

Nevrednicul preot ortodox Pavel Sawabe.

23 martie 1877

Scrisoarea a doua. Nevrednicul preot al Bisericii Ortodoxe, al Dumneavoastră fiu sufletesc Pavel, trimit cu plecăciune această scrisoare către nobilul rus.

Mila lui Dumnezeu să fie cu Voi și cu casa Voastră. Fiul Dumneavostră Pavel Vă scrie din Hakodate, împreună cu părintele nostru duhovnic Anatolie, această smerită scrisoare în timpul situației noastre de nevoință.  În țara dumneavoastră acum e timp de război, dar, cu toate acestea, am avut onoarea să primim ajutorul Dumneavoastră și, dimpreună cu acesta, scrisoarea Dumneavoastră plină de dragoste. În această scrisoare spuneți că credința îi unește pe oamneii despărțiți de spațiu și pe oamenii din diferite trepte, mari și mici, și naște o reciprocă comuniune sufletească în dragoste. În temeiul acestor cuvinte ale Dumneavoastră și sperând că nu veți trece cu vedere cuvintele mele, vă scriu liber. Vă rog fierbinte să mă ascultați.

Încă pe vremea când ascultam învățătura rudele și apropiații mei mă evitau, iar guvernul mă prigonea și atunci sigurul refugiu l-am găsit la oamenii ruși. Părintele meu duhovnic Nicolae pomenea adesea în discuții numele Dumneavoastră, fapt pentru care, atunci cînd eu, iar mai târziu și soția mea, am primit sfântul Botez, ne-am învrednicit să Vă avem de Dumneavoastră și pe fiica Dumneavoastră drept naș și nașă de botez. De aceea, neuitându-Vă niciodată, în timpul aducerii Jertfei nesângeroase Vă pomenesc la rugăciune. Gândindu-mă la Dumneavoastră, am dorit adesea să-mi deschid inima către Dumneavoastră, dar, din cauza necunoașterii limbii Dumneavoastră, nu am putut să fac nimic. Acum, din fericire, îmi pot îndeplini această dorință prin mijlocirea părintelui Anatolie, și vreau să Vă spun și despre răspândirea credinței în țara mea, în timpul de astăzi. Harul lui Dumnezeu pogoară peste țara mea, întunericul rătăcirilor se risipește treptat, iar lumina credinței celei adevărate, asemenea soarelui care răsare, o luminează. Numărul celor chemați de Dumnezeu crește tot mai mult din zi în zi și din lună în lună, de aceea în vara acestui an Biserica i-a ales pe patru propovăduitori, care au plecat la Vladivostok împreună cu părintele Anatolie pentru a primi harul preoției, însă, din nefericire (urmare a decesului Preasifințitului episcop al Kamciatkăi), s-au înturnat neatingându-și de această dată scopul.

În timpul de față părintele Anatolie, luând de la Hakodate calea pe uscat, vizitează și cercetează diferite biserici ale noastre. Eu i m-am alăturat și acum călătorim împreună, ca, după ce am vizitat astfel 21 de biserici, să ajungem astăzi la cea din Sendai. Înainte propovăduirii i se puneau piedici, însă acum nu numai că nu mai există așa ceva, dar și înșiși funcționarii au venit în multe locuri ca să asculte predicile părintelui Anatolie. Locurile pe care le vizităm acum sunt foarte sărace, pe de asupra mai fiind și timpul rece al anului. După obiceiul din țara mea, în case nu există sobe, ci doar puțin foc în vatră este folosit pentru încălzire. Pentru dormit nu există paturi, ci se doarme direct pe podea, și nici bucatele noastre nu sunt dintre cele gustoase. Astfel de nevoințe pot fi suportate numai pentru numele lui Dumnezeu, dar mângâierea sufletescului nostru părinte stă în altceva. Creștinii, la intrarea în diferite orașe și sate, îi arată Sfinției sale dragostea și respectul lor, când bărbați și femei, în număr când de 30, când de 50, când de 100, îl întâmpină cu bucurie, ieșindu-i în cale departe în afara orașului. În multe locuri creștinii au construit cu mijloace proprii case de rugăciune și încă mai construiesc și acum sau au de gând să construiască. De asemenea, în multe biserici propovăduitorii sunt întreținuți cu mijloacele credincioșilor. Astfel, ajutorul primit prin mijlocirea Dumneavoastră bineînțeles că nu rămâne fără folos, ci va aduce rod mult și va fi o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu. Întrucât eu m-am născut în Japonia, constrângerile arătate mai sus nu-mi par a fi atât de grele, dar, fiind slab cu duhul și cu trupul, nu pot îndeplini tot ceea ce mi se cere în slujirea Bisericii. De altfel, cu toate aceste neajunsuri ale mele, am săvârșit sfântul Botez pentru aproape 1300 de suflete. Mă mai gândesc și la organizarea cântării bisericești (în interiorul țării), însă despre aceasta deocamdată nu pot spune nimic.

În scrisoarea Dumneavoastră mi-ați acordat cinstea de a exprima, din partea Dumneavoastră și a fiicei Dumneavoastră, urări de bine pentru mine și pentru soția mea Maria, din care cauză ea Vă este mult recunoscătoare și întreabă smerit dacă sunteți sănătoși și în bună pace.

Mă rog bunului Dumnezeu, cu smerenie, ca harul Său să Vă păzească în sănătate deplină în viața aceasta.

Nevrednicul preot al Bisericii Ortodoxe Japoneze Pavel Sawabe.

Anul al X-lea Meiji, 1877, luna a 12-cea, ziua a 23-a (11/23) a lui decembrie.

Revista ”Misionarul”, nr. 27 din 2 iulie 1878

Traducere din rusă – Vlad Cubreacov

Nota traducătorului: Aceste scrisori îi sunt adresate, după toată probabilitatea, contelui Eufimie Putiatin.


Scrisoare a Cuviosului român Anatolie Tihai din martie 1878

Iunie 30, 2012

Vești din Japonia

Pentru cititorii revistei ”Misionarul” vor fi, sperăm, interesante ultimele știri pe care le plasăm mai jos despre succesele propovăduirii ortodoxe din Japonia, știri pe care le-am primit de curând de la ieromonahul Anatolie, misionar japonez. În numărul următor, 27, al ”Misionarului” vom publica traducerea a două scrisori în limba japoneză, scrise de preotul japonez Pavel Savabe, cunoscut prin râvna sa pentru ortodoxie, către o persoană care s-a aflat acum câțiva ani pe acele meleaguri. Mai multe detalii, este de presupus, ne vor fi comunicate de către misionarul nostru ieromonahul Anatolie, detalii care i-au devenit cunoscute în timpul vizitării de către Sfinția sa a comunităților ortodoxe întemeiate în diverse localități din insula Nippon, comunități de acest fel avându-se în vedere a se înființa de îndată ce mijloacele financiare ale misiunii o vor permite.

Scrisoarea ieromonahului misionar Anatolie din Hakodate, din 15/27 martie 1878

Scrisoarea Dumneavoastră din 22 iulie anul trecut am primit-o în decembrie, în orașul Sendai, unde mă aflam, vizitând comunitățile de credincioși din interiorul țării. Abia la 6 marie curent am reușit să revin la Hakodate, fapt pentru care până în prezent nu am putut să răspund la scrisoarea Dumneavoastră. La Sendai s-a aflat împreună cu mine și părintele Pavel și ambii am citit-o cu lacrimi de recunoștință. Părintele Pavel chiar atunci V-a scris un răspuns, pe care îl alăturez la prezenta împreună cu traducerea. Vă rog să primiți cea mai sinceră și mai profundă recunoștință pentru ajutorul oportun acordat cu mijlocirea Dumneavostră. Până acum Dumnezeu s-a milostivit de noi și compatrioții iubitori de Dumnezeu nu ne-au lăsat. Anul trecut și Preasfințitul Veniamin al Irkuțkului ne-a ajutat și punctul misionar din Hakodate și-a putut continua existența  relativ fără lipsuri și fără a desființa vreuna dintre instituțiile sale de bază, iar pentru începutul acestui an avem jertfa trimisă de Dumneavoastră, constând în peste 300 de dolari[1], și credem că și pe viitor Rusia iubitoare de Dumnezeu și purtătoare de biruință ne va mai ajuta, întrucât necesitățile misiunii sunt, în general, mari. În aproape 50 de localități diferite din Japonia – de la Hakodate la Osaka – se desfășoară cu succes propovăduirea ortodoxă; în timpul ultimei mele călătorii de trei luni și jumătate prin Japonia am vizitat 35 de comunități mari și mici, acum bine rânduite, în insula Nippon până în oarașul Osaka din apropiere de Kobe. În acest răstimp, părintele Pavel a botezat aproape 200 de suflete, iar eu am botezat, de la Edo la Osaka, peste 100. În februarie anul acesta a luat ființă o nouă și mult promițătoare pe viitor comunitate ortodoxă în orașul Osaka din partea de sud a Japoniei. Acest oraș este al doilea ca mărime în Japonia și propovăduirea noastră acolo a început abia în noiembrie, iar acum Dumnezeu a binevoit să botezăm acolo 35 de suflete. Părintele arhimandrit Nicolae are în vedere înființarea unui nou punct misionar la Nagasaki, cel mai sudic port din insula Kiuziu și să mă trimită pe mine într-acolo dacă va fi cu putință să las Hakodate în grija unuia dintre catehizatorii japonezi care urmează a fi sfințiți în întru preot; faptul însă va cere alte noi cheltuieli, pe când noi și cu două pucte misionare abia de legăm tei de curmei. Părerea mea este că fără a avea asigurate mijloacele este mai bine să nu înființăm un nou punct misionar, însă, de altfel, prăintele Nicolae cunoaște mai bine decât mine de ce mijloace dispune misiunea japoneză și dacă Sfinția sa va spune să merg la Nagasaki, mă voi duce într-acolo. Ni se cer încă mulți propovăduitori în multe locuri și noi am putea doar să ne bucurăm de acest fapt, dacă am dispune de mijloacle pentru trimiterea de catehizatori și pentru pregătirea altora noi. Dumneavostră însă cunoașteți de ce mijloace dispune misiunea. Detaliile călătoriei mele le trimit chiar acum spre publicare. Ați binevoi cumva să aruncați o privire peste ele?

La sfârșitul lunii aprilie va trebui să merg din nou în regiunea Amur cu 4 sau 5 dintre catehizatorii noștri candidați pentru preoție. Ne vine foarte greu fără preoți. Doar părintele Pavel de unul singur nu poate fi peste tot, iar fără preot întărirea credincioșilor în credință este de neînchipuit. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să săvârșim și acest lucru!

Al Dumneavostră supus serv și, la fel, rugător către Domnul,

Ieromonah Anatolie

Revista ”Misionarul”, nr. 26 din 25 iunie 1878

Traducere din rusă – Vlad Cubreacov


[1] Această donație a fost primită din prtea mitropolitului de Kiev și a altor persoane.


Cenotaful Cuviosului român Anatolie Tihai la Tokio

Iunie 29, 2012

Cenotaful Cuviosului român Anatolie Tihai, ridicat de credincioşii japonezi în curtea Catedralei Învierii Domnului, zisă şi Nikorai-do, din Tokio, a fost primul şi singurul monument pe continentul asiatic dedicat unui consângean de-al nostru. Acest cenotaf a fost construit pe mijloacele rezultate dintr-o colectă publică iniţiată în februarie 1894.  În timpul marelui cutremur din 1 septembrie 1923 cenotaful a fost distrus complet. Am descoperit o imagine a acestui monument al conaţionalului nostru într-un volum apărut în 1905 şi păstrat în arhiva Bisericii Ortodoxe Japoneze. Cenotaful reprezenta o răstignire metalică, cu icoana Mântuitorului pictată pe partea din faţă, şi un soclu din piatră pe care erau gravate nu doar numele Cuviosului nostru părinte Anatolie Tihai, ci şi o scurtă biografie a acestuia.

Lansăm acum, în numele asociației RĂSĂRITUL ROMÂNESC din Chișinău, iniţiativa refacerii, cu aprobarea Bisericii Ortodoxe Japoneze, a acestui cenotaf, într-o soluţie tehnică nouă, în stil românesc. Îi rugăm pe toţi cei interesaţi să ne contacteze. Vedeţi mai jos imaginile din monografia despre Catedrala Nikorai-do.

Cenotaful Cuviosului român Anatolie Tihai

Cenotaful Cuviosului român Anatolie Tihai

Inscripţie pe cenotaful Cuviosului român Anatolie Tihai

Inscripţie în japoneză pe placa din faţă a cenotafului Cuviosului român Anatolie Tihai: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim!”

Biografia pe scurt a Cuviosului român Anatolie Tihai, gravată pe cenotaf

Biografia pe scurt a Cuviosului român Anatolie Tihai, gravată pe partea din spate a cenotafului

Coperta monografiei în care apar imaginile cenotafului Cuviosului român Anatolie Tihai

Coperta monografiei în care apar imaginile cenotafului Cuviosului român Anatolie Tihai