DECIZIE ISTORICĂ A CURȚII CONSTITUȚIONALE DE LA CHIȘINĂU

Decembrie 5, 2013

TEXTUL DECLARAȚIEI DE INDEPENDENȚĂ PREVALEAZĂ ÎN RAPORT CU TEXTUL CONSTITUȚIEI

Curtea Constitutionala a RM

La 5 decembrie 2013 Curtea Constituţională a pronunţat hotărârea privind interpretarea articolului 13 alin. (1) din Constituţie în coraport cu Preambul Constituţiei şi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova (sesizările nr. 8b/2013 și 41b/2013).

Circumstanţele cauzei

La originea cauzei se află sesizările depuse la 26 martie 2013 şi, respectiv, 17 septembrie 2013, completate ulterior, de deputaţii Ana Guţu, Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Boris Vieru şi Gheorghe Brega privind interpretarea dispoziţiilor 13 alin. (1) din Constituţie în coraport cu Preambul Constituţiei şi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

Autorii sesizării au pretins, în special, ca prin interpretare să confere Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, adoptată la 27 august 1991, statut de normă constituţională, confirmând astfel că limba oficială a Republicii Moldova este limba română, şi nu „limba moldovenească în baza grafiei latine”, precum este formulat în articolul 13 din Constituţia Republicii Moldova.

În opinia scrisă a Preşedintelui Republicii Moldova se menţionează că denumirea ştiinţifică a limbii de stat în Republica Moldova este un lucru cert, aceasta continuând să fie o problemă de ordin politic.

 În viziunea Preşedintelui Republicii Moldova, naţiunea română este organizată în două state româneşti: România şi Republica Moldova. În cazul Republicii Moldova, sunt culese roadele unei ideologii perfide, diseminate pe parcursul a zeci de ani, care se bazează pe conceptul „existenţei a două naţiuni, a două limbi, a două istorii diferite”.

Preşedintele Republicii Moldova consideră că problema denumirii limbii oficiale a statului, determinată de problema identităţii lingvistice a naţiunii titulare, a generat o profundă scindare în cadrul populaţiei Republicii Moldova. Republica Moldova trebuie să-şi rezolve neîntârziat problemele lingvistice, denumirea oficială a limbii de stat urmând să fie determinată doar prin prisma adevărului ştiinţific, fără imixtiunea politicului.

Potrivit Academiei de Ştiinţe a Moldovei, limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este limba română, iar sintagma „limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine” din articolul 13 alin. (1) din Constituţie poate fi echivalată semantic cu limba română. În acelaşi timp, Academia menţionează necesitatea funcţionării limbii de stat a Republicii Moldova pe baza normelor ortografice ale limbii române.

Sesizarea a fost judecată de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă:

Dl  Alexandru TĂNASE, președinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANŢÂRU,

Dl Victor POPA,

Dl Petru RAILEAN, judecători 

Concluziile Curţii

Audiind argumentele părţilor şi examinând materialele dosarului, Curtea a reţinut că Declaraţia de Independenţă consacră crearea noului stat independent Republica Moldova şi stabileşte temeliile, principiile şi valorile fundamentale ale organizării statale a Republicii Moldova.

Curtea a reţinut că Declaraţia de Independenţă, fiind parte integrantă a Preambulului Constituţiei, are valoare de text constituţional şi face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate.

Curtea a statuat că Declaraţia de Independenţă constituie fundamentul juridic şi politic al Constituţiei, astfel încât nici o prevedere a acesteia din urmă nu poate depăşi cadrul Declaraţiei de Independenţă.

Prin urmare, orice control de constituţionalitate sau interpretare urmează a avea în vedere nu doar textul Constituţiei, ci şi principiile constituţionale enunţate în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

Astfel, Curtea a conchis că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei,textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează.

 Hotărârea Curţii

Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională a hotărât că, în sensul Preambulului Constituţiei, Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate. De asemenea, Curtea a statuat că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează. Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

***

DECLARAȚIA DE INDEPENDENȚĂ A REPUBLICII MOLDOVA

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA, constituit în urma unor alegeri libere și democratice,

AVÎND IN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru și statalitatea sa neîntreruptă în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale;

CONSIDERÎND actele de dezmembrare a teritoriului național de la 1775 și 1812 ca fiind în contradicție cu dreptul istoric și de neam și cu statutul juridic al Țării Moldovei, acte infirmate de întreaga evoluție a istoriei și de voința liber exprimată a populației Basarabiei și Bucovinei;

SUBLINIIND dăinuirea în timp a moldovenilor în Transnistria – parte componentă a teritoriului istoric și etnic al poporului nostru;

LUIND ACT de faptul că parlamentele multor state în declarațiile lor consideră întelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul URSS și Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio și cer lichidarea consecințelor politico-juridice ale acesteia, fapt relevat și de Conferința internațională „Pactul Molotov-Ribbentrop și consecintele sale pentru Basarabia” prin Declarația de la Chișinău, adoptată la 28 iunie 1991;

SUBLINIIND că fără consultarea populației din Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța, ocupate prin forță la 28 iunie 1940, precum și a celei din RASS Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al URSS, încălcând chiar prerogativele sale constituționale, a adoptat la 2 august 1940 „Legea URSS cu privire la formarea RSS Moldovenești unionale”, iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la stabilirea graniței între RSS Ucraineană și RSS Moldovenească”, acte normative prin care s-a încercat, în absența oricarui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii și apartenența noii republici la URSS;

REAMINTIND că în ultimii ani mișcarea democratică de eliberare națională a populației din Republica Moldova și-a reafirmat aspirațiile de libertate, independență și unitate națională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naționale de la Chișinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 și 27 august 1991, prin legile și hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat și reintroducerea alfabetului latin, 31 august 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, și schimbarea denumirii oficiale a statului, din 23 mai 1991;

PORNIND de la Declarația suveranității Republicii Moldova, adoptată de Parlament la 23 iunie 1990, și de la faptul că populația Republicii Moldova, exercitînd dreptul său suveran, nu a participat la 17 martie 1991, în ciuda presiunilor exercitate de organele de stat ale URSS, la referendumul asupra menținerii URSS;

ȚINÎND SEAMA de procesele ireversibile ce au loc în Europa și în lume de democratizare, de afirmare a libertății, independenței și unității naționale, de edificare a statelor de drept și de trecere la economia de piață;

REAFIRMÎND egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul acestora la autodeterminare, conform Cartei ONU, Actului final de la Helsinki și normelor de drept internațional;

APRECIIND, din aceste considerente, că a sosit ceasul cel mare al savîrșirii unui act de justiție, în concordanță cu istoria poporului nostru, cu normele de morală și de drept internațional,

PROCLAMĂ

solemn, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în numele întregii populații a Republicii Moldova și în fața întregii lumi:

REPUBLICA MOLOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ȘI DEMOCARTIC, LIBER SĂ-ȘI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ȘI VIITORUL FĂRĂ NICI UN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ȘI NĂZUINȚELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAȚIUL ISTORIC ȘI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAȚIONALE.

În calitatea sa de STAT SUVERAN ȘI INDEPENDENT, REPUBLICA MOLDOVA:

SOLICITĂ tuturor statelor și guvernelor lumii recunoașterea independenței sale, astfel cum a fost proclamată de Parlamentul liber ales al Republicii, și își exprimă dorința de interes comun cu țările europene, cu toate statele lumii, fiind gata să procedeze la stabilirea de relații diplomatice cu acestea, potrivit normelor de drept internațional și practicii existente în lume în această materie.

ADRESEAZĂ Organizației Națiunilor Unite cererea de a fi admisă ca membru cu drepturi depline în organizația mondială și în agențiile sale specializate;

DECLARĂ că este gata să adere la Actul final de la Helsinki și la Carta de la Paris pentru o nouă Europă, solicitind, totodată, să fie admisă cu drepturi egale la Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa și la mecanismele sale;

CERE Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupație a acesteia și să retragă trupele sovietice de pe teritoriul național al Republicii Moldova;

HOTĂRĂȘTE ca pe întregul său teritoriu să se aplice numai Constituția, legile și celelalte acte normative adoptate de organele legal constituite ale Republicii Moldova;

GARANTEAZĂ exercitarea drepturilor sociale, economice, culturale și a libertății politice ale tuturor cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv ale persoanelor aparținînd grupurilor naționale, etnice, lingvistice și religioase, în conformitate cu prevederile Actului final de la Helsinki și ale documentelor adoptate ulterior, ale Cartei de la Paris pentru o nouă Europă.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Adoptată la Chișinău, de Parlamentul Republicii Moldova, la 27 august 1991


CONTRIBUȚIA BISERICII LA REALIZAREA UNITĂȚII NAȚIONALE

Decembrie 2, 2013

PREAFERICITUL DANIEL PATRIARHUL ROMANIEICuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de Te Deum săvârşită în Catedrala Patriarhală, cu prilejul Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie 2013.

Anul acesta, 2013, poporul român aniversează împlinirea a 95 de ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918. Este un prilej binecuvântat de-a exprima mulţumirea noastră lui Dumnezeu pentru marele dar al libertăţii şi unităţii naţionale, precum şi omagiul nostru de recunoştinţă faţă de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a conştiinţei de neam, a comuniunii de cuget, de credinţă, de limbă şi simţire românească, iar în mod deosebit omagiu adus memoriei făuritorilor Marii Uniri.

La promovarea conştiinţei unităţii spirituale a neamului românesc, Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuţie majoră. Ea a cultivat în sufletele credincioşilor români conştiinţa trează că ei au aceeaşi obârşie, ca neam, aceeaşi limbă şi aceeaşi credinţă creştină. Mitropoliile Ţării Româneşti şi Moldovei erau în strânse legături cu Mitropolia Transilvaniei, răspândirea cărţilor bisericeşti, ajutorarea frăţească în timp de prigoană, corespondenţa între ierarhi, contacte personale între preoţi, călugări şi credincioşi pelerini fiind adesea practicate de o parte şi de alta a munţilor Carpaţi.

Încă de la începutul secolului al XV-lea, mitropoliţii Ţării Româneşti aveau şi calitatea de „exarhi ai plaiurilor“ pentru teritoriile intracarpatice, aflate pe atunci sub stăpânire străină. În aceasta calitate, ei hirotoneau – la Argeş, Târgovişte sau Bucureşti – pe mitropoliţii Transilvaniei. Episcopii de Vad depindeau canonic de Mitropolia Moldovei, mulţi dintre cârmuitorii ei fiind moldoveni, hirotoniţi la Suceava ori la Iaşi. Tot în Moldova au fost hirotoniţi unii dintre episcopii Maramureşului. La rândul lor, câţiva transilvăneni au ajuns ierarhi în Moldova şi Muntenia, ca episcopii Pahomie de la Roman şi Mihail de la Buzău, mitropolitul Iacob Stamati de la Iaşi, toţi în secolul al XVIII-lea, episcopii Filotei şi Dionisie Romano de la Buzău, în secolul al XIX-lea.

Conştiinţa unităţii de neam a fost întărită mai ales prin traducerea şi tipărirea cărţilor bisericeşti în limba română pentru „întreaga seminţie românească“, punându-se astfel bazele limbii române literare, care a consolidat şi mai mult conştiinţa unităţii de neam a tuturor românilor. Biserica a dăruit cărţi de slujbă şi de învăţătură în limba poporului, înţeleasă de toţi, care au circulat în toate provinciile româneşti, afirmând, adesea, în predosloviile acestor cărţi unitatea bisericească şi naţională a tuturor românilor.

Diaconul Coresi, plecat la jumătatea secolului al XVI-lea de la Târgovişte la Braşov, a desfăşurat o bogată activitate tipografică de peste două decenii tipărind cele dintâi cărţi bisericeşti. El are marele merit de a fi introdus limba română în Biserică. Lui îi datorăm primul Liturghier tipărit în întregime în româneşte (1570). Apoi Cazania mitropolitului Varlaam al Moldovei, din 1643, intitulată sugestiv „Carte românească de învăţătură“, care s-a răspândit în sute de exemplare în Transilvania, întăreşte şi mai mult conştiinţa unităţii de neam a românilor despărţiţi fără voia lor în provincii separate politic. În prefaţa acestei cărţi, Domnitorul Vasile Lupu al Moldovei exprima vizionar convingerea că, prin carte, Biserica se adresa nu doar cititorilor din principatul moldav, ci „la toată seminţia românească pretutindenea ce se află pravoslavnici într-această limbă”. Şi, într-adevăr, istoria confirmă circulaţia Cazaniei mitropolitului Varlaam în Transilvania şi în toate ţinuturile locuite de români, ajutându-i să îşi păstreze în acelaşi timp credinţa, identitatea şi unitatea etnică. Nu se poate trece cu vederea tipărirea Noului Testament de la Bălgrad (Alba Iulia), în 1648, în predoslovia căruia mitropolitul Simion Ştefan al Transilvaniei exprima ideea unităţii naţionale şi necesitatea stabilirii unei limbi literare pe care să o înţeleagă toţi românii. De asemenea, mitropolitul Dosoftei al Moldovei scria în predoslovia Liturghierului (său) din 1683 că l-a tradus în româneşte ca „să-nţeleagă toţi“, declarând că săvârşirea sfintelor slujbe în limba înţeleasă de popor este în duhul tradiţiei Sfintelor Scripturi şi al Bisericii Ortodoxe. Liturghia săvârşită pe întreg teritoriul românesc în limba română a devenit, astfel, un factor de unificare spirituală naţională, de dezvoltare a conştiinţei naţionale şi a culturii româneşti. Pe de altă parte, Şcoala Ardeleană şi Biserica Greco-Catolică au contribuit şi ele la cultivarea conştiinţei unităţii de neam şi limbă, ca bază a realizării unităţii statale de mai târziu.

Aşadar, unirea tuturor provinciilor româneşti într-un stat român naţional a fost încoronarea multor eforturi de afirmare treptată a conştiinţei naţionale şi a dorinţei de unitate naţională.

În acest sens, unirea cea Mare de la Alba Iulia din 1918 a fost precedată şi pregătită treptat de evenimente majore, şi anume, de Revoluţia din anul 1848, de Unirea Principatelor Române din anul 1859, de victoria românilor asupra otomanilor în Războiul pentru Independenţă din 1877, de ridicarea României la rang de Regat în 1881, de recunoaşterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în 1885 şi de victoriile armatei române în Primul război mondial, între anii 1916-1918, de proclamarea Unirii Basarabiei cu România, la Chişinău, în 27 martie 1918 şi de proclamarea Unirii Bucovinei cu România, la Cernăuţi, în 28 noiembrie 1918.

În toate aceste etape de înaintare către realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, Biserica Ortodoxă Română a mers împreună cu poporul, a fost în fruntea lui cu rugăciunea şi cu acţiunea, de luminare şi de încurajare, mai ales săvârşind Sfânta Liturghie şi slujba de Te–Deum, folosind predica şi cuvântul tipărit, pentru a cultiva conştiinţa naţională şi idealul luptei pentru libertate şi unitate naţională.

Ierarhi, cărturari, preoţi, diaconi patrioţi, profesori de teologie, studenţi în teologie, călugări, călugăriţe care au îngrijit soldaţii răniţi pe front, parohii şi mănăstiri care au organizat colecte de bani şi alimente, toţi aceştia au încurajat moral şi material pe luptătorii români pentru libertate şi unitate naţională, mai ales în timpul Războiului de Independenţă din 1877 şi în timpul Primului Război Mondial, între anii 1916-1918. Un rol deosebit în acest sens au avut preoţii numiţi „confesori militari”.

În ceea ce priveşte evenimentul însuşi al Marii Uniri de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, între cei 1228 de delegaţi oficiali la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia se aflau şi mulţi slujitori ai Bisericii: ierarhi, profesori de teologie, consilieri eparhiali, preoţi parohi şi chiar studenţi în teologie.

Lucrările Adunării au fost prezidate de marele patriot Gheorghe Pop de Băseşti, împreună cu episcopul ortodox de Arad, Ioan I Papp, care era şi locţiitor de mitropolit al Transilvaniei, şi de episcopul greco-catolic de Oradea, Demeter Radu. În Marele Sfat al naţiunii române, ca şi în Consiliul Dirigent, au fost aleşi, de asemenea slujitori ai Bisericii, iar episcopul ortodox român de Caransebeş, Miron Cristea, viitorul Patriarh al României Mari, şi episcopul greco-catolic de Gherla, Iuliu Hossu, au fost aleşi să formeze, împreună cu Vasile Goldiş şi Alexandru Vaida Voievod, delegaţia de patru persoane care va prezenta Regelui Ferdinand Actul Unirii, la Bucureşti, în data de 14 decembrie 1918.

Proclamarea Unirii de la Alba Iulia s-a făcut la 1 Decembrie 1918, într-o zi de duminică. Ea a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii şi de Te-Deum, în toate bisericile româneşti din Alba Iulia, întrucât aceasta era înţeleasă şi trăită ca o lucrare sfântă şi solemnă, ca o Sfântă Liturghie a comuniunii româneşti, a unităţii şi libertăţii naţionale, ca act de recunoştinţă sau mulţumire adusă lui Dumnezeu şi ca act de preţuire şi cinstire a eroilor care au luptat pentru dobândirea libertăţii naţionale şi afirmarea unităţii şi demnităţii naţionale.

În faţa unei mulţimi de 100 000 de români, adunaţi atunci la Alba Iulia, eruditul intelectual arădean Vasile Goldiş, secretar consistorial al Episcopiei Aradului, considerat vizionar şi ideolog al Marii Uniri, a citit Rezoluţia Unirii, prin care a fost proclamată solemn unirea Transilvaniei cu România.

Pentru toate binefacerile Marii Unirii în viaţa şi istoria poporul român, aducem astăzi mulţumire lui Dumnezeu şi pomenim cu recunoştinţă pe toţi eroii români care au luptat pentru libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.

Iar întrucât, din nefericire, unitatea teritorială realizată în anul 1918 nu mai este astăzi pe deplin aceeaşi, trebuie să cultivăm mai mult comuniunea cu fraţii noştri români din apropierea graniţelor României, dar şi cu românii de pretutindeni. Astfel, Ziua Naţională a României va fi mai intens şi mai solemn trăită ca Ziua Unităţii şi Demnităţii Naţionale a Românilor.

Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute ca să păstrăm şi să cultivăm darul unităţii naţionale ca fiind un simbol al demnităţii poporului român, obţinut cu multe jertfe şi multe eforturi spirituale şi materiale, spre slava Preasfintei Treimi, binele ţării noastre şi bucuria românilor de pretutindeni.

† DANIEL

Patriarhul României


REDOBÂNDIREA UNIRII!

Decembrie 1, 2013

Romania Icoana Maicii Domnului la Ierusalim

Хотеть не вредно, вредно не хотеть./Să vrei nu dăunează, dăunează să nu vrei.

Proverb rusesc

Înaintea celui străin nu face nimic care trebuie să rămână tăinuit; tu nu ştii ce poate născoci el.

 Lucraţi lucrul vostru mai înainte de vreme, şi El va da plata voastră la timpul potrivit.

Omul înţelept va tăcea până la vreme, iar cel îngâmfat şi nebun va trece peste vreme.

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah 8:18; 18:37; 20:6

Pentru orice lucru este o clipă prielnică (…) Vreme este să taci şi vreme să grăieşti.

Ecleziastul 3:1; 3:8

Aniversăm o Unire pe care nu o mai avem întreagă, cu gândul la o nouă Unire,  pe care o merităm și o vom avea la timpul potrivit.

Unirea cedată sub presiune dușmană trebuie redobândită sub presiunea propriilor noastre fapte.

Unirea nu este un cuvânt cu care să ne jucăm. Cu lucrurile sfinte nu te poți juca.

Ne dorim Unirea ca rezultat, ca încununare a unui proces profund și ireversibil. Contează ce facem fiecare dintre noi pentru obținerea acestui rezultat.

Vom redobândi Unirea cu multă chibzuință. Ne putem lua în sprijin Unitatea organică a Lumii Românești. O Unitate reală, naturală, care să fie asumată și funcțională, adică lucrătoare în duh, în adevăr, în dreptate, cu oameni și pentru oameni. O unitate pilduitoare, încât străinii să ne invidieze, iar dușmanii să se rușineze și gurile răuvoitoare să amuțească.

Unirea nu se face la televizor. Nici prin declarații. Nici prin decrete. Retoricile patriotarde rămân simple retorici în lipsa faptelor concrete, multe și chibzuite, de fiece zi. Unitatea Lumii Românești se reface prin excluderea oricărei improvizații, aproximări, superficialități, pripeli sau greșeli.

Unirea nu este un festival sau un cântec, ci un lucru de mare răspundere și meticulos. Unirea este și anevoioasă, ea înseamnă multă muncă, răbdare, înțelepciune, curaj și prudență, caracter și reținere, demnitate și seriozitate, dăruire și abnegație.

Mai bine o Unire smerită și trainică decât o Unire semeață și șubredă. Să nu trâmbițăm Unirea pe ulițe, ci să o lucrăm cu hărnicie tăcută. Unirea să fie eficientă, nu spectaculoasă. Ca să fie adevărată și împlinită. Unirea este o răsplată, nu un mijloc.

Vrem ca Unirea să vină firesc, adică nu de la un singur om sau de la o mână de oameni, ci de la Dumnezeu, pe care să nu-L scoatem din ecuație. Pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni, nu oamenii prin Dumnezeu.

Unitatea noastră să nu stea niciodată sub semnul întrebării, ci doar sub semnul afirmării pozitive.

Vrem Unirea nu pentru banale motive geopolitice, ci pentru rațiunile cele mai simple, omenești, dar și pentru rațiunile cele mai înalte ce țin de Dreptate și de Adevăr, nu de egoisme sau pofte de stăpânire.

Să nu ne ia gura pe dinainte, ci să vorbim ultimii. Să ne ia faptele pe dinainte. Faptele contează mai mult decât vorbele. Faptele sunt gânduri și visuri împlinite, pe care nu le poate răsturna oricine, iar vorbele sunt gânduri și vise numai stârnite, pe care până și vântul le poate spulbera.

Trăiască România! Bucură-te, Lume Românească!

1 decembrie 2013, Chișinău