Programe EGEA-Moldova pentru tineret

Martie 30, 2014

EGEA 4

Asociația de Geografie și Etnologie din Republica Moldova EGEA-Moldova și Asociația DEMETRA au organizat în perioada 22 – 30 martie 2014 patru programe Europene de tineret, cu suportul Comisiei Europene a Uniunii Europene:

–          Trainingul The World is Mine (Lumea este a mea), dedicat tematicii de voluntariat european și impactul acestuia pentru dezvoltarea socio-economicг și integrarea Europeană, organizat de EGEA-Moldova

–          Schimbul de Experiență tineret Taste of Sound (Gustul sunetului) dedicat schimbului intercultural prin dans și muzicг, organizat de către EGEA-Moldova

–          Trainingul Speak out Loud (Să vorbim clar), dedicat discursului public, mass-media și social media la nivel european, organizat de cгtre Asociația Demetra.

–          Schimbul de Experiență tineret Frozen Stories (Istorii înghețate), dedicat fotografiei ca mijloc de comunicare și informare interculturală și promovarea valorilor europene prin imagini, organizat de cгtre Asociația Demetra.

Pe parcursul unei săptămîni au fost organizate seminare, lecții, workshopuri, programe culturale, vizite de documentare și seri interculturale.

Programele au avut loc la Vadul lui Vodă, complexul Dacia Marin.

Au participat peste 160 de tineri din 20 de state europene: Spania, Italia, Polonia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, România, Bulgaria, Slovenia, Turcia, Armenia, Azerbaijan, Georgia, Ucraina, Rusia, Serbia, Macedonia, Albania și Moldova.

Ca finalitate au fost organizate o serie de acțiuni pe data de 28 martie:

–          Flash mobul Noi toți suntem Europa (We are all Europe)

Sг creгm оn Moldova cea mai mare hartг umanг a Europei! Care va include tineri din 20 de țări!

Sг facem ca vocea Europei să fie clară și vizibilă prin intermediul nostru!

–          Prezentarea interculturală europeană prin dans și muzică!

–          Crearea unor noi proiecte și idei de voluntariat European.

–          Prezentarea experienței europene prin fotografii.

Scopul acestor programe este sг dezvoltăm și aprofundгm colaborarea europeanг pentru tineri, realizarea unor parteneriate de viitor, prezentarea valorilor culturale și sociale europene și promovarea integrгrii europene prin cultură, artă, media socială și tineret.

Reportaj Jurnal TV


SPIONAJUL RUSESC PENTRU BALCANI, TRANSFERAT DE LA SOFIA LA CHIŞINĂU (III)

Martie 26, 2014

SVR logo actual

Alte structuri ale serviciilor secrete ruse pe teritoriul Republicii Moldova (altele decât „Centrul Balcani”). Anul 2003.

– Reprezentanța oficială a FSB de pe lângă SIS condusă de generalul Kondratov, în a cărui subordine se afla un adjunct și un secretar. Activități: coordonarea relațiilor între cele două structuri, schimb oficial de informații, protecția informației, coordonarea activității altor structuri ruse din Republica Moldova, inclusiv a celor din Transnistria.

– Rezidentura. Este cunoscut numele fostului rezident – colonelul Glotov, aflat în relații bune cu ex-președintele M. Snegur. În momentul redactării materialului, sursa indica faptul că Glotov s-a retras din activitatea propriu-zisă, fiind folosit în caz de necesitate în calitate de consultant.
– Alte persoane din structură:
– Ciapkin,
– Gusev,
– Hohlov.

– Între anii 1993-1998 o structură formată din foști angajați ai Direcției de Informații și Contrainformații a Cartierului Direcției de Sud-Est a GRU a fost condusă nemijlocit de colonelul (în acea perioadă) Bezrutcenko (actualmente consultant la Centrul din Iasenevo). Zona de nord a RM era patronată, în continuare, de către un fost subaltern al lui Bezrutcenko, Vladimir Dogotari (având sediul la Bălți).

– Aparatul GRU este concentrat la Tiraspol, formal făcând parte din serviciile auxiliare ale GOTR. Atașatul militar N. Bușuev nu are atribuții la această structură.

– A fost atestată folosirea pe larg în calitate de acoperire a reprezentanțelor companiilor ruse sau ale firmelor locale, create de angajați ai structurilor în cauză. Firmele „Comacok” și „Varanthim”, pe lângă activități oficiale de import-export, se ocupă de „prelucrările operative” în vederea racolării sau compromiterii unor persoane oficiale din Republica Moldova. Activitatea acestor firme este coordonată de catre colonelul V. Daraban, indică sursa.

– Serviciul de securitate al „Moldova-Gaz”, condus de V. Bantâș (ex-căpitan SIS) este controlat de direcția economică a FSB. Preocupări – culegerea informației cu caracter economic și financiar.

– Serviciul similar al firmei „Itera” vizează relațiile economice externe ale Republicii Moldova și controlează OPEM (Organizația promovării exportului din Moldova).

– „Lukoil Moldova” vizează exclusiv relații economice și politice moldo-române și ruso-române. Conform caracterizărilor, pe parcursul ultimilor doi ani (2002-2003) randamentul activității a scăzut din cauza redirecționării cadrelor din această structură către alte „structuri paralele”. O partajare clară, în sensul unei „partajări clasice” a obligațiilor conform schemei de activitate a structurilor secrete sovietice de până la 1992, și anume, partajarea pe „linii” (de exemplu, linia „KR” – contrainformații externe; linia „PR” – informații cu caracter politic; linia „X” – informații cu caracter științific și tehnic, etc.) nu este atestată în Republica Moldova, susținea sursa.

Materialul mai arată că, la 1 august 2003, colonelul Alexei Nicolaevici Rusnac, reprezentant permanent al SIS pe lângă FSB, s-a prezentat la „Centrul Balcani”, prezentând două legitimații: una de colonel FSB și alta de colonel SIS. Cu această ocazie, menționează sursa, Rusnac a exprimat insatisfacția FSB față de activitatea SIS. Conform spuselor sale, majoritatea materialelor sosite la Chișinău pe linia reprezentanței SIS la Moscova rămân neprelucrate. Pentru a soluționa mai multe chestiuni operative, arată sursa, deseori a fost necesară intervenția conducerii FSB pe lângă I. Ursu sau V. Voronin. Rusnac a mai menționat că nu există activități serioase în domeniul contrainformațiilor, precum nu exista nici un plan de combatere a activității serviciilor străine în Republica Moldova. Scopul aflării lui Rusnac la Chișinău consta în elaborarea noului concept de funcționare a SIS, în perspectiva federalizării Republicii Moldova și a lărgirii flancului de sud-est al NATO. Conform aceleiași surse, planul de federalizare a fost elaborat în 2001 la Moscova cu participarea experților FSB. În 2002 el le-a fost „strecurat” americanilor prin „persoane de încredere”, americanii la rândul lor readresându-l structurilor europene.

Interesul deosebit al structurilor ruse se concentra pe:

a) activitatea serviciilor speciale americane în Republica Moldova, activitate care s-a dinamizat în ultimul an (2003). Cauzele acestei intensificări, precum și scopul ei nu erau cunoscute. Rușii se așteptau, din acest punct de vedere, la „surprize”. Potrivit lui Rusnac, în iulie 2002- iunie 2003 au fost depistate 40 de cazuri de eliberare de către Ambasada SUA la Moscova a pașapoartelor de călătorie cetățenilor americani pentru vizitarea Republicii Moldova. A fost menționat Robert K., care ar fi vizitat frecvent Republica Moldova, Rusia și România. De asemenea, Rusnac a menționat revenirea la Chișinău, în calitate de reprezentant al CIA, a lui John B., care a mai deținut aceasta calitate anterior. În opinia lui Rusnac, revenirea lui John B. în Republica Moldova după ce a deținut funcții similare în Armenia și Bosnia nu este întâmplătoare. Rusnac a precizat că John B. a devenit „figura nr.1” pe lista intereselor serviciilor rusești în Republica Moldova.

b) Centrul de la Iași, datele despre care sunt extrem de lapidare la SIS. Potrivit lui Rusnac, pe linia SVR se planifica o „acțiune de penetrare directă” a acestui centru de către agentura rusă, fără asistența SIS. Modalitatea și termenii de „pătrundere” n-au fost dezvăluite. Serviciile ruse au respins tactica anterioară de ignorare a activității structurilor similare române după sesizarea semnalelor de implicare a instructorilor CIA în activitatea „anumitor structuri de informații din România”.

c) Atitudinea reprezentanților elitei politice din Republica Moldova față de ascensiunea relațiilor ruso-moldovenești și față de federalizare. Caracterizarea figurilor principale din conducerea de vârf a Republicii Moldova.

d) Datele referitoare la tot ceea ce ține de B.B. (legături, influențe, intenții etc.).

e) Implicarea oligarhilor ruși în dezvoltarea proceselor economice și politice din Republica Moldova, în primul rând V. Alekperov, R. Safin, O. Derepaska.

Rusnac a menționat că în timpul cel mai apropiat relațiile dintre SIS și FSB se vor „îmbunătăți radical”, fiind eliminate toate piedicile în activitatea comună.

De asemenea, s-a afirmat ca majoritatea gafelor politice, pe care le comite actuala guvernare, sunt înlăturate doar la intervenția nemijlocită a „experților” ruși. Drept exemplu Rusnac a adus faptul căderii iminente a conducerii comuniste în martie 2002, din timpul acțiunilor de protest, cădere care s-ar fi produs în cazul în care nu ar fi intervenit la timp serviciile ruse.

De asemenea, Rusnac a menționat că Moscova este satisfăcută de modul în care „în ultimul timp conducerea Republicii Moldova înfăptuiește anumite planuri tactice ruse”, nemenționând despre ce anume este vorba. Rusnac urma să revină la Moscova la 7 august 2003.

Conform surselor ruse, Rusnac era candidatura FSB la funcția de viitor șef al SIS. În momentul redactării materialului, sursa menționa că Rusnac de afla în funcția sa de la Moscova de 3 ani (din vara anului 2000).

SPIONAJUL RUSESC PENTRU BALCANI TRANSFERAT DE LA SOFIA LA CHIŞINĂU (I)

SPIONAJUL RUSESC PENTRU BALCANI, TRANSFERAT DE LA SOFIA LA CHIŞINĂU (II)


SPIONAJUL RUSESC PENTRU BALCANI, TRANSFERAT DE LA SOFIA LA CHIŞINĂU (II)

Martie 24, 2014

SVR

„Centrul B”. Informaţie din iulie 2003, completată și precizată de aceeași sursă.

Așa cum s-a specificat și în prima parte a materialului, cartierul general al Centrului Balcani (CB sau Centrul B) se află în Iasenevo, o suburbie a Moscovei. Mai exact, acesta este amplasat în aripa nordică a uneia dintre clădirile aparținând Serviciului de Informații Externe (SVR) al Federației Ruse.

Conform informațiilor devenite cunoscute sursei în iulie 2003, din personalul „Centrului B” făceau parte:
– general-maiorul Alexandr Ignatievici Krivițkii (conducător);
– colonelul Krikunov;
– locotenent-colonelul Bondarenko;
– locotenent-colonelul Smorodin;
– colonelul Nikolai Pascari (originar din Transnistria);
– locotenent-colonelul Andrei Karasiov;
– maiorul Iurii Tereșcenko.

Numărul exact al angajaților Centrului B de la Iasenevo nu era cunoscut cu exactitate. Conform unor estimări însă, împreună cu ”aparatul auxiliar intern” (psihologi, pază, șoferi etc.) acest număr nu depășea 30-35 de persoane.

În afara „Centrului B” de la Iasenevo, pe teritoriul Federației Ruse mai existau subdiviziuni la:
– Rostov pe Don (din 2002);
– Soci (din 2002);
– baza maritimă de la Sevastopol, Crimeea.

În întreaga „zonă de interes” a „Centrului B” există grupuri de informare formate din 2-3 angajați care funcționează pe lângă ambasadele Federației Ruse din capitalele statelor țintă.

„Centrul B” de la Chișinău, creat în anul 2001, dispunea de următoarele sedii:
– zona de subsol și partea stângă a parterului ambasadei Federației Ruse, 3 birouri;
– vila din cartierul rezidențial Valea Morilor, sectorul Centru, amplasată lângă vila ambasadoarei SUA, Pamela Hyde Smith, din strada Cireșilor 3b;
– clădirea „Eurocreditbank”, et. 4, arendată pe documentele „ITERA-Moldova”, strada Ismail, colț cu bulevardul Ștefan cel Mare;
– câte 2 camere rezervate permanent în hotelurile „Național” și „Turist”.

Alte sedii utilizate ocazional pentru chestiuni operative:
– clădirea din strada București 72 (două încăperi);
– clădirea din preajma Centrului Cultural Evreiesc și a Palatului Republicii, din strada Maria Cebotari colț cu strada București, în înțelegere cu rezidentura rusă.

Alte sedii la care s-a renunțat:
– vila din orășelul Vadul lui Vodă;
– construcția din zona Aeroportului Chișinău.

Sursa preciza că la Chișinău se aflau în permanență 20 de colaboratori ai „Centrului B”. Dintre aceștia, 4 se ocupau de „problematica strict moldovenească”, aflându-se în permanență la vilă:
– Pavel Dankevici
– Natalia Boltina
– Marina Odințova
– M. Romaniuc.

„Protecția” era în sarcina colonelului A. N. Kovrihin (contrainformații externe), care deținea un birou separat la vilă, precum și unul la ambasadă. Conform spuselor sale, acesta se ocupa de „măsurile profilactice”. Întregul flux de informații colectate „din zona de răspundere” trecea prin V. Guskin, șeful „Centrului B”.

Contactele „Centrului B” cu angajații ambasadei Federației Ruse erau destul de sporadice, cu excepția consfătuirilor „comune” (o data pe lună) sau a întrunirilor „solemne”.

Vila era dotată cu 3 camere de luat vederi plasate în exterior (vizibile) și altele 11 în interior. Sistemul de interceptare (așa-zisele „ploșnițe”), cu un grad de recepționare de sută la sută, a vizat perimetrul întregului bloc. De „utilajele speciale” (minisisteme de înregistrare DVD, „tunuri laser”, „inviders”-uri etc.) s-a ocupat Kovrihin. În vilă a existat un sistem intern interactiv de 12 computere, cu o ieșire la blocul informațional al ambasadei. „Centrul B” a folosit de 4 unități de transport, și anume:

– 1 BMW înmatriculat cu numere pentru „necetățeni” ai Republicii Moldova (H 0021), numere care erau schimbate o data la 2-3 luni (responsabil – Guskin);
– 2 automobile cu numere de înmatriculare transnistrene – JIGULI 06 și Volkswagen Jetta, folosite după caz;
– 1 automobil arendat pe termen lung la „Cardservice”, folosit împreună cu șofer, în funcție de ocazii.

Documentația financiară a „Centrului B” la Chișinău a fost ținută de către soția lui Guskin.

Personalul „Centrului B” a avut acces liber la materialele privind activitatea Parlamentului, Președinției și Guvernului Republicii Moldova obținute de către ambasada Federației Ruse. Cât privește materialele de agentură, membrii personalului au avut acces la propriile surse și acces parțial la sursele „paralele”, „coordonate” de alți angajați. Întreg personalul a avut acces la baza de date 1992-2002 creată de V. M. Bezrutcenko înainte de retragerea sa la Iasenevo. Accesul la documentele cu marca „confidențial” a fost limitat. Era vorba despre documente privind activitatea structurilor ruse în Republica Moldova și conținând date care ”pot fi folosite parțial pentru analiza politică”, specifica sursa. Accesul la informația „din zona de răspundere” a fost limitat, având caracter consultativ sau de verificare.

Modul de obținere a informației:
– contacte directe cu angajații Președinției, Guvernului, Parlamentului și cu deputați;
– contacte cu reprezentanții structurilor de forță;
– contacte „pe dibuite” cu analiștii politici din Republica Moldova și de peste hotare, precum și cu ziariști;
– folosirea propriei agenturi.

(va urma)

Spionajul rusesc pentru Balcani, transferat de la Sofia la Chișinău (I)


SPIONAJUL RUSESC PENTRU BALCANI, TRANSFERAT DE LA SOFIA LA CHIŞINĂU (I)

Martie 23, 2014
Sediul SVR, Iasenevo

Sediul SVR, Iasenevo

Toamna anului 2002

Un personaj care îşi mişcă existenţa între cel puțin două servicii secrete, şi căruia nu e potrivit să-i amintesc aici numele, a avut în toamna anului 2002 imprudenţa să-i scape un material. Acesta rămânea în memoria unui computer, chit că o variantă imprimată a lui îşi continua calea, împreună cu personajul respectiv, între cele două servicii. Materialul viza dislocarea spionajului rusesc pentru zona balcanică de la Sofia la Chişinău. M-am convins ulterior că aproape nimeni nu cunoştea faptul, nici chiar reprezentanţi ai structurilor speciale, chemaţi prin lege să asigure siguranţa statului. La expirarea a doisprezece ani și în contextul ultimelor evoluții din Ucraina, informația îmi pare încă interesantă şi de actualitate. Pentru că nu ni-i dat să citim în fiecare zi asemenea tip de informaţii în presă, am zis că nu strică să le oferim cititorilor noştri câteva detalii din materialul cu pricina.

Rusia a avut la Sofia, încă din perioada sovietică, un centru regional de spionaj. Mai bine zis, un centru din care era dirijată reţeaua de spioni sovietici/ruşi din zona Balcanilor. Numele centrului regional era banal de simplu: „Centrul Balcani”, în original „Balkanski Ţentr/Балканский Центр”, având abrevierea BŢ/БЦ. Noi vom folosi abrevierea CB sau „Centrul B”.

„Centrul centrului”, biroul central sau creierul întregii reţele a fost stabilit în Rusia, la Iasenevo, o suburbie a Moscovei. Biroul central i-a fost subordonat direct unuia dintre adjuncţii şefului SVR (Slujba Venşnei Razvedki – Serviciul de Informaţii Externe) Serghei Lebedev.

Doar numele a trei dintre colaboratorii  biroului de la Iasenevo au devenit cunoscute către 2002:  1. locotenent-colonelul Andrei Karasiov, acesta vizitând cu regularitate „Centrul B” din Chişinău, întreprinzând de aici deplasări în diverse state balcanice; 2. maiorul Iurii Tereşcenko; 3. generalul Alexandr Ignatievici Kriviţki, cunoscut atunci drept şef al întregului „Centru B”.

La Iasenevo activează un grup numeros de analişti şi consultanţi, între care în 2002 un rol important i-a fost rezervat generalului (r) Vladimir Rubanov, consultant în problemele cele mai „fierbinţi” din Balcani. De asemenea, aici îşi prestau activitatea mai mulţi foşti angajaţi ai ambasadelor Rusiei în statele balcanice, printre care se remarca un fost ataşat la Ambasada Federaţiei Ruse la Sofia, expulzat cu câţiva ani înainte, doi foşti cetăţeni iugoslavi de etnie sârbă, specializaţi în „probleme iugoslave”, precum şi câţiva foşti ofiţeri din cadrul „Direcţiei 24” (România), care au activat în fostul KGB al RSS Moldoveneşti.

Pe linia militară biroul de la Iasenevo cuprindea 5 ofiţeri din fosta Direcţie de informaţii a flancului de Sud-Vest (Upravlenie razvedki Igo-zapadnogo napravlenia) dislocată la Chişinău până în anul 1992.

Potrivit informaţiilor interceptate, „Centrul B” avea la Chişinău câteva obiective şi anume: 1. O vilă în așa-zisa „zonă rezidențială” din Valea Morilor; 2. Trei birouri în sediul „ITERA-Moldova”; 3. Un obiectiv în orășelul aeroportuar Chişinău, în care urma să se stabilească nemijlocit „Centrul B” începând cu 15 septembrie 2002; 4. Câteva apartamente conspirative în raza oraşului Chişinău folosite pentru munca cu „curierii” sosiţi din ţările vizate; 5. Mai multe camere închiriate pentru scopuri operative  în hotelurile „Jolly Allon”, “Codru”, “Dacia”, “Naţional”, “Turist” şi “Chişinău”, taxa pentru închiriere fiind plătită începând cu data de 1 ianuarie 2002; 6. Un birou „sub acoperire” la Aeroportul internaţional Chişinău; 7. O filială „locală” la Tiraspol, pentru legătura cu Direcţia de Informaţii a Grupului Operativ de Trupe Ruse (GOTR) în Republica Moldova.

Sursa menţiona că, de comun acord cu reprezentanţa permanentă a Serviciului Federal de Informaţii (FSB) al Federaţiei Ruse la Chişinău, colaboratorii „Centrului B” foloseau în scopuri operativ-tehnice anumite birouri sau apartamente din clădirile amplasate în preajma „obiectelor strategice”. Dintre acestea făceau parte: 1. Un birou din clădirea Departamentului pentru Minorităţi Naţionale, situat  în imediata apropiere a Ambasadei SUA; 2. Clădirea fostului sediu al Ambasadei Federaţiei Ruse din strada Mateevici, în preajma Ambasadei SUA; 3. Un birou în strada Pușkin, vizavi de clădirea Guvernului Republicii Moldova; 4. Hotelul „Jolly Allon” din vecinătatea Ambasadei Republicii Federale Germane, a Ministerului Afacerilor Externe şi a Parlamentului; 5. Apartamentele din blocurile adiacente Ambasadei României şi, respectiv, Ambasadei Ucrainei.

O listă incompletă a personalului „Centrului B” de la Chişinău îi cuprindea în 2002 şi pe următorii: 1. Locotenent-colonelul V. V. Guskin, în calitate de şef al „Centrului B”; 2. V. M. Bezrutcenko, „figura-cheie” în toată construcţia; 3. M. Romaniuc – consultant politic pentru Republica Moldova; 4. Un oarecare Andrei Nikolaevici, specialist în contrainformaţii externe, responsabil de securitatea colaboratorilor „Centrului B”; 5. M. Odinţiova – şefă a cancelariei; 6. Pavel Dankevici – cifru; 7. Natalia Bolotina – secretar referent. Sursa menţiona că primele două persoane erau angajate cu acte în regulă la compania „ITERA-Moldova”, iar a treia – la fundaţia „Socium Moldova”.

De asemenea, se arăta că V. M. Bezrutcenko şi V. V. Guskin erau persoanele care menţineau contactul cu agentura din conducerea Republicii Moldova şi a structurilor de forţă din Republica Moldova. Totodată, V. V. Guskin şi Andrei Nikolaevici „lucrau” cu informaţiile din ţările ţintă, dirijau curierii, aveau ieşire directă la toţi rezidenţii ilegali din zona de responsabilitate. O a opta persoană, un oarecare Viktor, în vârstă de 40 de ani, completase echipa „Centrului B” de la Chişinău în august 2002 şi întreprindea călătorii „de serviciu” în ţările din regiune.

Sursa mai preciza că  accesul tuturor persoanelor în „obiectivele” principale ale „Centrului B”  – vila şi birourile de la „ITERA-Moldova” – era strict limitat. Întâlnirile „de lucru” aveau loc fie în „apartamentele conspirative”, fie in alte localuri din Chişinău, „pe loc” prelucrându-se numai informația. „Centrul B” activa în paralel cu reţeaua de rezidenți ruşi din Republica Moldova, rezidenţi aflaţi în relaţie de „subordonare coordonată” cu CB. Coordonarea se efectua prin reprezentanţa oficială a FSB-ului în Republica Moldova, instituită în baza Acordului semnat în februarie 2001 de către directorul SIS, Valeriu Pasat, şi şeful FSB, generalul Nikolai Patruşev, Acord cu o Addenda secretă. Agenţii din subordinea angajaţilor „Centrului B” nu cunoşteau apartenenţa acestora la CB. Singura persoană din interiorul CB familiarizată cu întreg spectrul de activitate a Centrului  era locotenent-colonelul V. V. Guskin. Ceilalţi colaboratori cunoşteau strict doar ceea ce ţinea de competenţele lor.

Aceeaşi sursă menţiona că în cadrul ultimelor două şedinţe operative ale CB fuseseră fixate câteva sarcini concrete, şi anume:

– crearea unui climat informaţional ostil faţă de aderarea României la NATO, inclusiv prin  lansarea informaţiilor compromițătoare în mass-media din Federaţia Rusă;

– monitorizarea  situaţiei politice şi economice din Republica Moldova legate de desfășurarea summitului CSI la Chişinău;

– intensificarea activităţii de colectare a materialului compromițător asupra guvernării în exerciţiu de la Chișinău, în primul rând asupra lui Voronin şi a anturajului său.

(va urma)


PE URMELE MISIONARILOR BASARABENI DIN JAPONIA SECOLULUI XIX (VIDEO)

Martie 14, 2014

ION IOVCEV, ROMÂNUL NOSTRU DE LA TIRASPOL

Martie 10, 2014

Asociația Răsăritul Românesc din Chișinău i-a acordat Diploma de excelență 2013 domnului Ion Iovcev, Directorul Liceului ”Lucian Blaga” din Tiraspol (Transnistria), pentru spiritul de rezistență în fața presiunilor și amenințărilor rusești și pentru transmiterea dragostei de limba română și neamul românesc copiilor din teritoriile naționale de la răsărit de Nistru.

Ion Iovcev

Ion Iovcev Vlad Cubreacov

Cu ocazia primirii Diplomei de excelență 2013, domnul Ion Iovcev a avut un viu schimb de păreri cu președintele Asociației Răsăritul Românesc despre situația din regiunea transnistreană a Republicii Moldova aflate încă sub controlul efectiv al Federației Ruse. Interlocutorii au făcut și o trecere în revistă a ultimelor evoluții din Ucraina pe fundalul intervenției militare ruse în Crimeea. Domnul director Ion Iovcev a exprimat speranța și convingerea că actualele probleme grave pe care le întâmpină Liceul român ”Lucian Blaga” din municipiul Tiraspol vor putea fi depășite. Mulțumind pentru apreciere, domnul Ion Iovcev a ținut să precizeze: ”Dacă vom fi uniți și cu demnitate, vom avea viitor”.


DOAMNA ARETA MOȘU: SĂ PĂSTRĂM RELAȚIA ISTORICĂ, CULTURALĂ ȘI SOCIALĂ CU TOȚI ROMÂNII DIN AFARA GRANIȚELOR ȚĂRII!

Martie 9, 2014

Asociația Răsăritul Românesc din Chișinău i-a acordat Diploma de excelență 2013 doamnei Areta Moșu, Președinte al Despărțământului ”Mihail Kogălniceanu” din Iași al Asociaţiunii Transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român – „ASTRA”, pentru efortul constant și îndelungat de sprijinire cultural-identitară a românilor din jurul actualelor fruntarii ale României.

Areta Mosu

Areta Mosu

În scrisoarea de răspuns, doamna Areta Moșu ne scrie:

Distinse domnule Vlad Cubreacov,

Am primit cu deosebită recunoştinţă aprecierea pe care aţi avut amabilitatea să mi-o acordaţi şi pe care o consider o recunoaştere a eforturilor tuturor celor care sunt incluşi în marea şi generoasa familie a ASTREI, cu menţiune specială pentru Despărţământul „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi, în nobila şi grava misiune de a păstra o relaţie istorică, culturală şi socială cu toţi românii din afara graniţelor ţării.

Îmi daţi sentimentul că facem parte dintr-o familie privilegiată, în care avem puterea şi onoarea de a ne recunoaşte meritele, care nu sunt personale, ci ale celor pe care avem privilegiul să-i reprezentăm.

Mulţumirile noastre au şi calitate istorică, venind din paginile unei cărţi a neamului, în care Asociațiunea ASTRA a scris una dintre cele mai glorioase pagini.

Cu aleasă considerație,

Prof. Areta MOŞU,

Vicepreşedinte al Asociațiunii ASTRA,

Preşedinte al Despărţământului „Mihail Kogălniceanu” Iaşi


CUVIOSUL ROMÂN ANATOLIE TIHAI EVOCAT DE CONTEMPORANII SĂI

Martie 7, 2014
Preotul Pavel (Takuma) Sawabe

Preotul Pavel (Takuma) Sawabe

Biografie a Cuviosului român Anatolie Tihai scrisă de japonezi și predica părintelui Pavel Sawabe ținută la primul parastas oficiat în Japonia în memoria misionarului român 

Scurtă biografie a răposatului Părinte Învățător Anatolie 

Fostul arhimandrit și Învățător Anatolie s-a născut la 23 noiembrie 1838 în sudul Rusiei, în orașul Hotin din gubernia Basarabia. Tătăl său, Dimitrie Fiodorovici Tihai, și mama sa, Elisabeta Chimovna, au avut mai mulți frați și surori, dar dintre aceștia toți, ei au fost cei mai evlavioși și blânzi. Anatolie a fost primul fiu al unor asemenea oameni. În aceeași lună, în ziua a treizecea, preotul Petru Cernov l-a botezat cu numele de mirean Alexandru.

Îndată după absolvirea seminarului teologic a fost tuns în monahism în Sfântul Munte Athos, iar apoi s-a înscris la Academia Teologică din Kiev. Și-a încheiat studiile peste patru ani și la 30 august 1871 a primit gradul științific de candidat în științe teologice. În primăvara anului 1872 a venit în țara noastră, având marea obligațiune a misionarismului în Japonia. Din acel moment el a slujit Biserica Ortodoxă cu multă tragere de inimă, dovadă fiind și faptul că la 24 aprilie 1876 a fost distins cu ordinul Sfânta Ana de gradul III de către Împăratul Rusiei Alexandru al II-lea. Cunoștințele i-au fost recunoscute prin alegerea sa, la 2 aprilie 1882, ca membru al Societății Arheologice a Academiei Teologice din Kiev.

Un crâmpei din viața sa ni-l arată pe Învățător pe când conducea Școala teologică de pe lângă biserica din Hakodate. Era îndată după restaurarea epocii Meiji și elevii din acea vreme erau needucați și sălbatici și nu-și aranjau gheta (saboți niponi – nota traducătorului). În fiecare dimineață însă toate gheta erau aranjate frumos. La început elevii credeau că gheta sunt aranjate de către servitor. Însă, într-o noapte, unul dintre elevi a trebuit să iasă pentru sine afară și a văzut că cineva aranjează gheta. S-a dovedit că acela era părintele Anatolie, iar a doua zi de dimineață acest elev le-a poverstit celorlalți că nu servitorul, ci Învățătorul părinte este cel care aranjează gheta. După asta elevii au început să-și scoată încălțămintea cu grijă. Trebuie să spunem că acesta a fost un semn de neașteptată atenție din partea unui străin proaspăt sosit în Japonia. Dar anume aceasta a fost metoda pedagogică a părintelui Învățător și asemenea episoade sunt multe.

În data de 3 a lunii trecute, în biserica din Surugadai (catedrala Nikorai-do – nota traducătorului) părintele Sawabe a rostit o cuvântare în timpul parastasului pentru fostul Învățător Anatolie. Parastasul a fost oficiat de părintele Sawabe (Pavel Takuma Sawabe – nota traducătorului), dar a fost comandat de Miakawa Magojiro:

”Astăzi am săvărșit parastasul pentru răposatul părinte Învățător Anatolie, căruia îi suntem foarte îndatorați. Cineva trebuie să spună cum a slujit Învățătorul nostru Biserica Ortodoxă a Japoniei și ce a realizat. Bineînțeles că astăzi în Biserica noastră sunt oameni meșteșugiți la vorbă, dar eu sunt cel care, mai mult decât alții, am avut parte de binefacerile și dragostea părintelui Învățător Anatolie, căci din prima și până în ultima zi eu am fost cel care am împărtășit cu părintele Învățător aceleași scopuri și am împărțit aceleași osteneli, de aceea mi s-a spus: ești cel mai potrivit să vorbești despre părintele Învățător Anatolie.

Înainte de a vorbi despre biografia părintelui Învățător Anatolie, trebuie să spun în ce stare se afla Biserica Japoniei atunci când Învățătorul a venit în Japonia. Biserica exista încă dinaintea sosirii sale în Japonia. Atunci actualul episcop a mers pentru scurtă vreme în Rusia, de unde a revenit în Japonia, iar în anul următor părintele Anatolie a venit în Japonia. În acea vreme credincioșii Bisericii noastre erau cei din biserica din Hakodate și ei credeau că ar trebui să studieze științele rusești și, cu binecuvântarea episcopului, învățau limba rusă. Eu eram împotriva unei asemenea abordări. Am insistat ca să înființăm o misiune cât mai repede posibil. Și iată că până la urmă părerea mea a ieșit învingătoare și am hotărât cu toții că Învățătorul Nicolae trebuie să se mute la Tokio pentru o bună desfășurare a activității misionare. Atunci 4 sau 5 persoane au hotărât să se întoarcă la Senday pentru activitatea misionară. Eu am mers la Tokio pentru a găsi o casă pentru episcop. Dar eu nu sunt prea bun la lucruri din astea și nu am putut găsi o casă potrivită. Anume în acea vreme domnul Ono venise la Tokio cu treburi legate de nepoata sa și l-am rugat să găsească el o casă, iar eu între timp să mă ocup de misiune în Senday, chiar dacă timpul nu-mi îngăduise să obțin pentru asta aprobarea episcopului. Și iată așa, cu de la sine putere, am făcut înde noi schimb de obligații. Anume în acea vreme sosise în Japonia părintele Anatolie. La Senday am fost foarte binevenit. Pe durata unei singure luni de ziele am avut 112 sau 113 botezuri. Anume acești oameni sunt astăzi în Biserică asemenea unor mari sensei (oameni învățați – nota traducătorului). Părintele Învățător Anatolie a mers la Hakodate, iar până la urmă s-a găsit la Tokio o casă potrivită pentru episcop. Și episcopul l-a lăsat la Hakodate pe Anatolie, care încă nu cunoștea limba niponă, iar el s-a mutat la Tokio. Pe când eu m-am ocupat sârguincios de misiune la Senday și am fost băgat la închisoare. Ceva asemănător avusese loc și la Hakodate. Peste 4-5 zile după cele întâmplate la Senday, și la Hakodate au fost neplăceri din partea autorităților locale. Și iată că părintele Învățător Anatolie, care încă nu cunoștea limba niponă, nu cunoștea societatea japoneză și care nu avea pe nimeni ca să-l ajute, a întâmpinat mari greutăți. S-a găsit însă un oarecare Alexandru care să-l ajute în această situație neplăcută. Părintele Învățător Anatole a avut un caracter atât de neînfricat, încât era imposibil să-l cuprindă teama. Chiar și în vremurile grele el a lucrat ca de obicei. În timpul acestor neplăceri el a găsit o soluție și credincioșii au fost încântați de acest fapt. Cât despre situația episcopului, se spune că eu, aflându-mă în închisoare, mă puteam considera fericit și, la drept vorbind, am fost fericit în comparație cu el, care, îmi spusese domnul Ono, neavând unde să locuiască în Tokio, era nevoit uneori să înopteze în câte vreo casă părăsită. Iar domnul Ono nu avea pe ce să se culce, de aceea de câteva ori s-a culcat pe cufăr. Îmi pare rău că nu pot spune cu exactitate în ce lună și în ce an s-a întâmplat asta. A trebuit să mă pregătesc în grabă pentru a ține această cuvântare și nu am putut aduna date precise. Peste aproximativ patru luni eu am fost eliberat din închisoare și am mers la Tokio pentru a mă întâlni cu episcopul. Episcopul s-a bucurat nespus, iar eu, cu această bucurie, am revenit la Hakodate, unde m-am întâlnit cu Învățătorul Anatolie și, iată, de atunci am fost tot timpul împreună cu sfinția sa.

Cât despre aportul Învățătorului Anatolie, spre deosebire de episcop, este greu să găsim o realizare admirabilă sau măreață, pentru că, la drept vorbind, Biserica noastră a fost înființată de episcop, care o și conduce până în ziua de astăzi, și de aceea totul a depins de episcopul Nicolae și nu de Învățătorul Anatolie. Altfel spus, Învățătorul Anatolie a fost asemenea unei mame în familie. Cu alte cuvinte, în timp ce episcopul a fost stăpânul incontestabil al familiei, Învățătorul Anatolie ne-a fost ca o maică mult preaiubitoare. De aceea nu ni se arată meritele admirabile ale Învățătorului Anatolie. De fapt, așa și trebuie să fie. Când scriem istoria, noi scriem adesea despre faptele capului familiei, dar arareori scriem despre faptele mamei, dar, de fapt, meritele mamei în rezolvarea trebuirilor interne ale familiei sunt foarte importante. Lucrarea Învățătorului a fost o lucrare în sânul familiei. Preoții și misionarii mai în vârstă vor fi cu toții de acord cu această părere. Este  însă de luat în seamă faptul că în timp ce la Tokio nu se săvârșise încă nicio slujbă bisericească, la Hakodate acestea se țineau de mult. Și asta pentru că la Hakodate fuseseră create condițiile prielnice pentru ca slujbele bisericești să poată fi ținute. Când episcopul s-a mutat în acea încăpere care ne amintește de o casă cu stafii,  la Tokio, în cartierul Surugadai, erau doar câteva căscioare, nu exista loc de închinare, pe când la Hakodate exista deja o biserică în care slujbele se țineau în limba rusă. Atunci însă nu existau citeți ruși în strană. De aceea, anume eu am fost citeț. Au fost foarte multe întâmplări interesante din acea perioadă, despre care nu voi aminti aici, căci acestea le sunt cunoscute tuturor. Mai întâi eu am tradus primul răspuns ”Doamne, miluiește!” în limba niponă, iar apoi m-am străduit să traduc textul întregii cântări din rusă în japoneză și a devenit cu putință să cântăm în japoneză. Apoi însă a venit Iacob-san (Tihai- nota traducătorului). El a pus pe note cuvintele japoneze și astfel am avut o cântare adevărată. Înante noi cântam rusește prima frază din Heruvic, pe care o scrisesem cu alfabetul katakana și astfel cântam. Când au intrat în biserica noastră niște marinari ruși debarcați de pe corăbiile de război și au auzit această frază, au râs cu poftă. Învățătorul părinte Anatolie își aducea întotdeauna aminte despre această întâmplare, însă întotdeauna spunea: ei, ce să-i faci? Și astfel, noi ne-am descurcat în orice situație. Nu de mult a sosit aici un arhiepiscop grec și s-a rugat și probabil că nu ați înțeles acele cuvinte. Noi avem însă experiența ținerii slujbei bisericești în limba greacă. Odată a sosit un vapor la Hakodate și printre marinari erau și greci. Ei ne-au rugat să ținem o slujbă în limba greacă. Și noi nu am știu cum să procedăm. Învățătorul părinte Anatolie ne-a spus: eu voi rosti rugăciunile în limba greacă, iar voi, citeții, puteți să răspundeți grecește ”Doamne, miluiește!”, ”Ție, Doamne!” și ”Amin!”. Eu nu cunosc nici limba rusă și nici limba greacă, dar sunt obișnuit să acult limba rusă și știu când trebuie să spun răspunsurile, însă în greacă nu știu deloc. Mai mult, Învățătorul părinte Anatolie a citit rugăciunile în limba greacă, iar eu nu am înțeles când trebuie să răspund cu ”Doamne, miluiește!” și de aceea am spus ”Ție, Doamne!”, dar și ”Amin!” pe dibuite. Liturghia însă continua, iar eu am spus ”Amin!” și tot așa de vreo patru ori. Atunci, Învățătorul părinte Anatolie m-a oprit și mi-a spus: Gata, de-acuma ajunge! Așa era caracterul Învățătorului părinte Anatolie, care nu-și făcea griji din cauza oricărui mărunțiș. Pe de altă parte, însă, Învățătorul părinte Anatolie dacă începea un lucru, nu se mai oprea, asemenea picăturii care cade des, și, până la urmă, a devenit posibil să săvârșim liturghia în japoneză.

La un an după neplăcerile pe care le-am avut cu autoritățile din Hakodate, eu și cu părintele Anatolie am mers la Tokio. Era în ziua de 18 ianuarie, o mare sărbătoare. Dacă am fi fost în Hakodate, am fi săvârșit negreșit sfânta liturghie. Dar s-a confirmat presupunerea noastră că la Tokio nu va fi nicio liturghie. De ce? Pentru că cei de la Tokio erau prinși cu învățătura, întrucât îi convocaseră pe elevi și nu mai era loc unde să se poată sluji. Când Învățătorul părinte și-a încheiat treburile și s-a întors la Hakodate, el a ales 6 sau 7 candidați pentru a fi misionari. Dar aceștia încă nu erau pregătiți ca să meargă în afara orașului Hakodate, de aceea i-a oprit la Hakodate. Și nu le-a găstit alceva de lucru decât să conspecteze comentariile la Biblie făcute de părintele Anatolie. Dar cum aceștia erau mulți și cam nu prea mai aveau ce face, era bine să le fi dat ceva lucru fizic, drept care le-a spus să adune pietre în jurul bisericii. Toți elevii au fost nemulțumiți, însă, văzând asta, Învățătorul părinte Anatolie s-a dus și a început primul să care pietre. De aceea, nimeni nu s-a mai putut plânge și toți au muncit fizic. Printre aceștia cei mai interesanți s-au dovedit a fi Numabe și Oshima. Și cum oamenii aceștia nu puteau fi lăsați fără treabă, eu și cu 4-5 dintre ei am mers să facem misiune într-un loc care se cheamă Saru și am predicat acolo când și cum am apucat. Învățătorul părinte Anatolie explica tot timpul Scriptura, dar nu ținea prea bine predica. Iar când predica prea lung începeam să pirotim. Când predica însă în încăpere, o făcea bine. Poate nu foarte bine, dar tot ceea ce ne spunea era întotdeauna clar. De aceea, foarte multe dintre comentariile sale rămân valabile și astăzi. Printre acestea sunt și comentariile la cartea Facerii. Erau comentarii foarte bune pentru noi, pentru că reprezentau o explicație comprimată a cărții Facerii în traducerea domnului Horita. Așa cum aceste comentarii erau foarte bune și clare, eu și cu Alexei Yamanaka le-am redactat și le-am scos într-un volum. Asfel, părintele Anatolie le explica întotdeauna Scriptura misionarilor și le dădea material pentru lucrarea lor.

Avem datoria de a-i aduce un cuvânt de lăudă Învățătorului părinte mai cu seamă pentru faptul că a condus oamenii nu doar cu vorbe, ci cu căldura sufletului său. El i-a iubit pe credincioși, iar  căldura sufletească și modestia au fost calitățile lui caracteristice. El ne-a făcut să simțim această căldură prin care am devenit o Biserică, pentru că toate au început de la această căldură sufletească. De ce? Pentru că Învățătorul părinte știa să conducă prin exemplul purtării sale, iar credincioșii erau încântați de demnitatea Învățătorului părinte și se străduiau să-l imite. Astfel, Învățătorul părinte i-a imprimat felul său de a fi bisericii din Hakodate. Iar felul de a fi al credincioșilor din bisericile aflate la nord de Tokio derivă din cel al bisericii din Hakodate. Anume acesta este un monument viu. Învățătorul părinte Anatolie călătorea des între Tokio și Hakodate și ne-a arătat nouă cum trebuie să fie relațiile dintre un episcop și credincioși.

În plus, Învățătorul părinte Anatolie s-a îngrijit în mod deosebit de educația copiilor în duhul creștinismului și anume din acest motiv a și înființat școala primară din Hakodate. După cum spunea părintele Anatolie în vremea aceea, credincioșii de astăzi s-au lepădat de păgânism dar mai păstrează obișnuițe păgâne. De aceea este destul de complicat să-i faci pe credincioșii de astăzi creștini adevărați. Și părintele Anatolie le-a acordat atenția principală copiilor. Inițial domnul Damian Igarashi a fost responsabil de asta și copiii erau instruiți, însă lucrurile s-au dezvoltat și această responsabilitate a trecut în sarcina domnului Numabe. Într-o dimineață, chiar la revărsatul zorilor, Învățătorul părinte Anatolie a intrat cu lacrimi în ochi și s-a plâns că moravurile copiilor s-au stricat. De obicei, el nu se mira de nimic, dar iată că un om ca el a lăcrimat văzând stricarea copiilor. Noi am fost foarte mirați și l-am întrebat care este cauza. După cum s-a dovedit, copiii desenaseră ceva urât pe unul dintre pereții școlii. Văzând una ca asta, Învățătorul părinte a spus: iată că până și copiii pot avea o atât de proastă purtare… Și s-a îngrijorat tare. Noi l-am liniștit, însă această întâmplare ne arată cât de adâncă era preocuparea lui pentru copiii. Acest duh al său s-a transmis mai apoi școlii și astăzi acest duh înflorește. Așa a fost începutul școlii primare din Hakodate. Care era puterea bisericii în vremea aceea? Biserica din Tokio de asemenea se dezvolta de la o zi la alta, ajungând să aibă 50 sau chiar 100 de învățăcei. Cât privește însă biserica din Hakodate, pentru locuitorii din Senday și Morioka devenise mai comod să meargă la Tokio decât la Hakodate și de aceea începuseră să vină mai puțin la Hakodate. Din această cauză, Învățătorul părinte Anatolie vizita personal bisericile din Tohoku (nord-estul Japoniei – nota traducătorului) și a imprimat un stil aparte în biserică, lăsând un model de liturghisire.

Mai târziu, după ce episcopul s-a întors în Rusia pentru a fi hirotonit în treapta de episcop, el (părintele Anatolie Tihai – nota traducătorului) s-a aflat la Tokio și timp de un an a slujit în treapta de adjunct al episcopului. Anume în acea perioadă progresul Bisericii a fost unul substanțial. Și cu toate acestea, nu putem spune că în asta a fost doar meritul Învățătorului părinte Anatolie. De ce? Pentru că acea perioadă a fost foarte prielnică Bisericii, care se dezvolta mergând înainte asemenea unei corăbii cu pânzele umflate de vânt.

Apoi, părintele Anatolie a fost numit la Osaka. Meritul înființării bisericii din Osaka este meritul părintelui Anatolie.

Nu vă voi obisi povestindu-vă întâmplările care au avut loc după asta, pentru că voi le cunoașteți mai bine decât mine. Eu am povestit doar o mică parte dintre marile merite ale părintelui Anatolie. Vom avea posibilitatea să vorbim despre aceste merite în viitor.

Astăzi am slujit parastasul pentru Învățătorul părinte Anatolie. El a fost întotdeauna un ajutor al episcopului și a introdus rînduială în treburile interne ale Bisericii. Iată însă că lumea aceasta a fost părăsită nu doar de Învățătorul părinte Anatolie, dar și de atâția alții care s-au trecut din viață, iar cei care mai sunt în viață sunt deja bătrâni. De aceea, domniile voastre, care sunteți plini de forțe proaspete, luați-le locul înaintașilor mai în vârstă. Să nu vă gândiți deloc că nu v-ar ajunge puteri. La început și eu am fost atât de slab că am repetat ”Amin!” de 4 ori, și cu toate acestea mi-am îndeplinit datoria. Când ne-am început activitatea misionară noi nu cunoșteam decât jumătate din Învățătură. Desigur că atunci și lumea era mai simplă. Și cu toate acestea, așa am lucrat noi. Și ce Biserică avem astăzi? Avem mulți teologi, mulți misionari cu experiență. Biserica noastră s-a desăvârșit. Deci ce Biserică avem astăzi? Eu înțeleg că a devenit de zece, ba chiar de o sută de ori mai complicat să faci misiune decât altădată. Dar noi avem instrumentele care să asigure mersul înainte al misionarismului. Noi suntem deja bătrâni. Dacă oameni noi se ocupă de mișcarea misionară, ei vor reuși negreșit. Domnilor, nu este deloc complicat să treci dincolo de un munte înalt sau să pășești peste Mările Nordului. De aceea, vă rog, domniile voastre, ca, aducându-ne cu toții aminte de Învățătorul părinte Anatolie, să faceți tot ce vă stă în puteri pentru a vă îndeplini sarcinile încredințate de Biserică. Să fie așa cum sper, în numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh! Amin!”

Publicat în revista tokiotă ”Seikyo Shinpo”, nr. 318 din 1 martie 1894, anul 25 al epocii Meiji, paginile 10-15

Notă: Mulţumiri speciale domnului profesor doctor Kimitaka Matsuzato de la Universitatea Hokkaido pentru ajutorul acordat la transpunerea din japoneză în română a acestui text.