NUMELE CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT, ÎN DIVERSE LIMBI

Mai 30, 2015

Cuviosul Anatolie 1

Propunerea făcută de mai mulți călugări, preoți și credincioși din Basarabia, nordul Bucovinei, Herța și din întreaga Românie, din Japonia, Rusia și alte părți ale lumii ortodoxe:

Sfântul Cuvios Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit (română)

日本の国の光照者、克肖者アナトリー、ルーマニア人 (japoneză)

Святой Преподобный Анатолий Румын в Земле Японской просиявший (rusă)

Ο ‘Αγιος Ανατόλιος ο Ευλαβής ο Ρουμάνος, που έλαμψε στην Γη της Ιαπωνίας (greacă)

Sanctus Pius Anatolius Dacoromanus qui in terra Japoniae claravit (latină)

הקדוש הנערץ אנטולי, הרומנית, מי זרחו ביפן (ebraică)

Saint Venerable Anatoly, the Romanian, who shone in the Land of Japan (engleză)

Святий Преподобний Анатолій Румун у Землі Японській просіявший (ucraineană)

Saint Vénérable Anatole, le Roumain, qui a brillé dans le Pays du Japon (franceză)

წმიდა ბერი ანატოლი რუმინეთი იაპონიის დედამიწის გაბრწყინდა (georgiană)

San Piissimo Anatolio il Rumeno quale brillo’ nella terra di Giappone (italiană)

Свети Преподобни Анатолий Румънец който блестеше на Японската земя (bulgară)

Der Ehrwürdige Heilige Anatol der Rumäne, welcher in Japan Berühmtheit erlangte (germană)

Свети Преподобни Анатолије Румун, који је у јапанској земљи просијао (sârbă)

 القديس الروماني أناتول التقي الذي شاع نوره في أرض اليابان (arabă)

 Sveti Prepodobni Anatolije Rumun koji je u japanskoj zemlji prosijao (croată)

I Shenjtë Anatolie Rumuni ai që në tokën e Japonise ka shkëlqyer (albaneză)

Երանաշնորհ Սուրբ Անատոլի Ռումինացի, որ փայլեց ի Տեր Ճապոնիայում (armeană)

Santo Venerable Anatolio, el Rumano, que brilló en la tierra de Japón (spaniolă)

Japonya topraklarında parlamış olan Romen Aziz Sofu Anatoli (turcă)

Szent Anatol, a Román szerzetes, aki Japán földjén ragyogott (maghiară)

Den Helige Anatolius, rumänen som lyste över landet Japan (suedeză)

Santo Venerável Anatólio, o romeno, que brilhou na terra do Japão (portugheză)

Cuviosul Anatolie 2RozetaMulțumim anticipat tuturor pentru sugestii, observații, propuneri, precum și pentru contribuția la versiunile în alte limbi (polonă, cehă, slovacă, chineză, finlandeză,  lituaniană, letonă, coptă, irlandeză, persană, coreeană, scoțiană, bască, osetă, hindi, tamilă etc.).

Rozeta de final


EVENIMENT FILATELIC LA POȘTA MOLDOVEI: TIMBRE PERSONALIZATE ”MISIONARI ORTODOCȘI ROMÂNI ÎN JAPONIA SECOLULUI XIX. ANATOLIE TIHAI”

Mai 29, 2015

În ziua de 29 mai 2015, Poșta Moldovei a emis, la comanda Asociației ”Răsăritul Românesc”, în tiraj limitat, o serie de 12 timbre poștale personalizate ”MISIONARI ORTODOCȘI ROMÂNI ÎN JAPONIA SECOLULUI XIX” care redau în viniete imagini ale Cuviosului Anatolie Tihai, cel mai mare misionar ortodox român din toate timpurile și din toate locurile. (Timbru 1: Monumentul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău (sculptor – Alexandru Plămădeală), Timbru 2: Catedrala Nașterea Domnului și Clopotnița din Chișinău)

Anatolie Tihai Japonia

Imaginile de pe timbrele personalizate reprezintă (de la stânga spre dreapta vizuală, de sus în jos): o încercare de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit executată de pictorii Ștefan Purici și Doina Spătaru din Cernăuți (și ramuri și frunze de bambus); sigla Asociației ”Răsăritul Românesc” și culorile naționale românești: roșu, galben și albastru (stânga vizuală) și drapelul Japoniei: simbolul soarelui pe fundal alb (dreapta vizuală), în partea inferioară apărând inscripția: MISIONARI ORTODOCȘI ROMÂNI ÎN JAPONIA SECOLULUI XIX. ANATOLIE TIHAI; o încercare de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit executată de pictorul Ion Cojocaru din Edineț (și ramuri de sakura); o fotografie a Cuviosului Anatolie făcută în Japonia; o fotografie a Cuviosului Anatolie trimisă din Japonia la București în decembrie 1887 și publicată în revista Biserica Ortodoxă Română în februarie 1888 (și numele Cuviosului în niponă alături de panglica tricoloră); o fotografie a Cuviosului Anatolie făcută la Tokio, în iunie 1882, cu ocazia Soborului ortodox pannipon condus de Sfântul Nicolae Kasatkin al Japoniei (și o imagine a muntelui Fuji); o fotografie a Cuviosului Anatolie apărută în presa japoneză în primii ani ai apostolatului său în această țară (și o hartă istorică a Japoniei, cu imaginea stilizată a soarelui – simbolul Japoniei); o încercare de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit executată de pictorul Pavel David din Strășeni (și o hartă istorică a Basarabiei, locul nașterii și formării Cuviosului Anatolie); o fotografie din iunie 1882 cu participanții la Soborul ortodox pannipon, la care a participat și Cuviosului Anatolie, fratele său – melodul și compozitorul Iacob Tihai și melodul și compozitorul Dimitrie Livovschi (tustrei etnici români din Basarabia și absolvenți ai Seminarului Teologic Ortodox din Chișinău); o fotografie a Cuviosului Anatolie din tinerețea sa (și numele Cuviosului în niponă); o fotografie făcută la Osaka, în anul 1882, în care Cuviosului Anatolie și melodul și compozitorul Dimitrie Livovschi apar printre misionari japonezi.

Anatolie Tihai Japonia2


CUVÂNT DE SALUT ROSTIT LA ACADEMIA DE ȘTIINȚE A MOLDOVEI

Mai 26, 2015

Acord de colaborare IPC si AORR 1

Astăzi, 26 mai 2015, am rostit un Cuvânt de salut în debutul Conferinței științifice internaționale ”Probleme actuale ale arheologiei, etnologiei și studiului artelor”, ediția a VII-a, organizate de Institutul Patrimoniului Cultural (IPC) al Academiei de Științe a Moldovei.

Asociația ”Răsăritul Românesc” și-a adus contribuția la desfășurarea acestei Conferințe, care este principalul eveniment științific al anului 2015 organizat de IPC.

***

La tribuna ASM

Stimate domnule vicepreședinte Ion Guceac,

stimate domnule director Victor Ghilaș,

onorată asistență, stimați invitați,

doamnelor și domnilor,

Îmi face o deosebită plăcere să vă salut în numele Asociației ”Răsăritul Românesc” din Republica Moldova, asociație parteneră a Institutului Patrimoniului Cultural și care și-a adus contribuția la organizarea Conferinței științifice internaționale de astăzi.

Parteneriatul nostru cu Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei durează de mai bine de un an de zile, cu rezultate notabile, iar de curând a îmbrăcat și haina oficială a unui Acord de colaborare.

Aplicând principiul subsidiarității, Institutul Patrimoniului Cultural și Asociația ”Răsăritul Românesc” au convenit să-și conjuge eforturile în scopul păstrării şi valorificării patrimoniului cultural, istoric, etnografic şi arheologic din Republica Moldova şi de peste hotarele ei, sens în care s-au angajat să colaboreze în domeniul serviciilor consultative, de elaborare a îndrumărilor de ghidaj a publicațiilor, a altor elaborări menite să promoveze patrimoniul nostru cultural național.

Dat fiind specificul preocupărilor Asociației noastre, am stabilit împreună cu Institutul Patrimoniului Cultural că vom acționa în comun în vederea cercetării şi susținerii culturale, lingvistice, spirituale şi identitare a etnicilor români şi a comunităților acestora din Republica Moldova şi din diaspora noastră de răsărit, precum şi a celor din statele în care etnicii românii sunt autohtoni. Prin diaspora de răsărit înțelegem comunități ale conaționalilor noștri din Țările Baltice, Ucraina, Bielorusia, Rusia europeană, Caucaz, Siberia, Asia Centrală, Orientul Îndepărtat şi Japonia. În mod evident, unul dintre scopurile noastre este să colaborăm în vederea facilitării relațiilor şi schimburilor culturale ale românilor din diaspora de răsărit cu cei din Republica Moldova, România şi din întreaga lume. Am convenit de asemenea să emitem împreună note, rapoarte şi recomandări către instituțiile centrale şi locale de stat referitoare la situația şi problemele monumentelor de istorie şi arheologie din Republica Moldova sau de pe teritoriul altor state, dacă acestea au tangenţă cu istoria, cultura şi civilizația noastră națională.

Ca să vă dau un exemplu concret, în prezent lucrăm, într-un efort de restituire istorică și culturală, la pregătirea unei ediții bilingve româno-nipone a Jurnalului misionar al Cuviosului Anatolie Tihai, misionar ortodox român din Basarabia, în Japonia secolului XIX. Cuviosul Anatolie Tihai este nu doar primul român în istorie care a călcat pe pământul Japoniei, ci și, datorită vastelor și multiplelor sale preocupări extrabisericești, și primul niponist român, care ne-a lăsat un șir întreg de studii etnografice despre japonezi și despre mai multe grupuri etnice minoritare din această țară.

Totodată, am reușit anul trecut, să asigurăm buna desfășurare a două expediții științifice de cercetare într-o localitate din sudul Republicii Moldova, anume Crihana Veche, Cahul. Una dintre acestea a fost expediția etnografică a unei redutabile echipe de cercetătoare din cadrul Institutului Patrimoniului Cultural, iar alta – expediția arheologică, ambele soldate cu rezultate apreciabile. Ca urmare, la 5 decembrie 2014 am reușit organizarea, în parteneriat cu Institutul Patrimoniului Cultural, Agenția Națională Arheologică și administrația publică locală, a unei Conferințe științifice în comuna Crihana Veche, fapt ce constituie o premieră absolută în domeniului valorificării și promovării patrimoniului nostru cultural. Demersul nostru nu se oprește aici, întrucât anul acesta intenționăm să extindem cercetările la Crihana Veche și localitățile adiacente prin implicarea mai multor cercetători din cadrul Institutelor Academiei Române, partener de frunte al AȘM.

Aș dori să precizez că parteneriatul nostru cu Institutul Patrimoniului Cultural prevede de asemenea derularea de proiecte şi programe comune nu doar prin mijloacele pe care le avem la dispoziție, dar și prin atragerea de sprijin european şi internațional sau dezvoltarea unor parteneriate bilaterale și multilaterale cu instituții de stat și private din Republica Moldova și din alte state, întrucât colaborarea transfrontalieră pe planul cercetării și punerii în valoare a patrimoniului cultural local și regional este una dintre preocupările noastre.

În încheiere, adresându-le în egală măsură un gând de mulțumire domnului doctor Victor Ghilaș, actualul director al Institutului Patrimoniului Cultural, și domnului doctor Oleg Levițki, care a deținut această funcție anterior, dar și întregii echipe de etnografi și arheologi din cadrul Institutului, cu care am colaborat până acum, vă asigur și pe mai departe de întreaga disponibilitate a Asociației ”Răsăritul Românesc” ca partener.

Urez succes deplin Conferinței științifice de astăzi.

Vă mulțumesc!

ASM


”SPUNEȚI-MI CINE SUNT SFINȚII VOȘTRI ȘI VĂ VOI ARĂTA CE FEL DE BISERICĂ SUNTEȚI!”

Mai 23, 2015
Icoana celor 100 000 de martiri georgieni de la Tbilisi

Icoana celor 100 000 de martiri georgieni de la Tbilisi

Am avut astăzi la Chișinău o discuție dificilă cu un confrate ortodox rus. Acesta, pentru a motiva dreptul de jurisdicție al Bisericii Ruse asupra românilor din Basarabia, a invocat argumentul sfinților, aruncându-mi în obraz, sofistic și pe un ton provocator, cuvinte grele și nedrepte, susținând literalmente: ”Sunteți o Biserică lipsită de spirit de jertfă și de putere de cinstire a sfinților! Creștinismul vostru și credința voastră nu sunt autentice, pentru că voi, românii, nu vă puteți jertfi pentru Hristos. Așa sunteți de slabi, că Dumnezeu nici nu vă pune la încercare! Voi, care vă lăudați că sunteți astăzi peste 20 de milioane de suflete, nu ați fost în stare să dați nici măcar 10 mucenici pentru Hristos în tot secolul XX! Voi aveți zero mucenici! Spuneți-mi cine sunt sfinții voștri martiri români și vă voi arăta ce fel de Biserică sunteți!”. Asta a fost vorba înverșunată a rusului ăsta, de altfel om mers la biserică.

I-am dat preopinentului meu pravoslavnic un răspuns foarte general, spunându-i că Dumnezeu își cunoaște sfinții Săi și, cu siguranță, există mulți sfinți români bineplăcuți Lui, care au viețuit și s-au jertfit în secolul XX, chiar dacă Biserica noastră Ortodoxă Română nu a recunoscut deocamdată oficial niciun neomartir român.

După această discuție cu rusul care a apelat în polemică la argumentul sfinților recunoscuți și la puterea de jertfă pentru Hristos ca unul dintre criteriile autenticității credinței, am reflectat intens asupra subiectului canonizărilor și am încercat să văd cum stau lucrurile în realitate în această chestiune în spațiul ex-sovietic, unde există două Biserici autocefale: Biserica Ortodoxă Rusă cu cele două Biserici Autonome (Ucraineană și Bielorusă) și Biserica Ortodoxă Georgiană. M-am gândit de asemenea la faptul că Basarabia și nordul Bucovinei, primele ocupate de imperiul sovietic ateu în 1940, au dat sute de martiri doar în acel an, întocmindu-se la Chișinău, prin voința mitropolitului Efrem Enăchescu, un Martirologiu al Bisericii Basarabene. Acel Martirologiu nu s-a păstrat, dar, prin efortul mai multor cercetători ai istoriei noastre bisericești și naționale, el a fost în parte restabilit și poate fi completat de acum încolo.

Canonizarea, adică recunoașterea publică și trecerea oficială în rândul sfinților cinstiți de Biserică, este un act cu valoare specială în creștinism în general, și în Ortodoxie, în special.

În sine, actul bisericesc al canonizării unui sfânt nu are niciun fel de valoare ontologică, întrucât constituie doar o simplă constatare a sfințeniei unui creștin trecut la cele veșnice. Un asemenea act bisericesc nu-l face pe niciun sfânt nici mai sfânt decât este în fața lui Dumnezeu, după cum nici necanonizarea nu-l face mai puțin sfânt.

Sfinții încă necanonizați, ca și sfinții necunoscuți se roagă pentru noi la fel ca și sfinții care au fost deja obiectul actului bisericesc al canonizării oficiale. Canonizarea are așadar, întâi de toate, valoarea unui act de pedagogie spirituală națională. De aceea, actele bisericești ale canonizării constituie apanajul Bisericilor locale, adică autonome și autocefale.

Eschivarea unei sau altei Biserici autocefale de a cerceta viața unor sfinți prezumați, unii cu cinstire populară, propuși drept candidați la canonizare oficială, poate fi interpretată ca o abdicare a Bisericii de la statutul său de Mamă spirituală cu rol pedagogic primordial și natural.

Majoritatea Bisericilor ortodoxe naționale din zona fostă comunistă au adoptat un șir, impresionant ca număr, de acte bisericești de canonizare oficială a sfinților din secolul XX, perioadă comparabilă ca amploare a persecuțiilor anticreștine doar cu cea a primelor secole ale creștinismului.

Astfel, Biserica Ortodoxă Rusă, care între 1918 și 1988 a canonizat doar 2 sfinți (unul dintre aceștia fiind Sfântul întocmai cu apostolii Nicolae al Japoniei), între 1988 și 2006 a canonizat peste 1500 de noi sfinți din secolul XX, dintre care peste 1300 sunt sfinți martiri și mărturisitori (credincioși și credincioase, călugări și călugărițe, preoți, ierarhi).

În 2009 Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat alți 668 de noi sfinți din secolul XX, fiecare după numele său.

Icoana sfinților neomartiri și mărturisitori ruși. Patriarhia Moscovei

Icoana sfinților neomartiri și mărturisitori ruși. Patriarhia Moscovei

În absolut toate eparhiile Patriarhiei Moscovei există oficial câte o Comisie eparhială pentru canonizări, aceste comisii conducându-se de un Regulament tip și de Criterii directoare canonico-istorice aprobate de Sfântul Sinod în 1995. Astfel, în diverse eparhii din Rusia au fost canonizați alți peste 230 de noi sfinți din secolul XX, cu cinstire locală.

Un alt număr de alți peste 100 de noi sfinți din secolul XX a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă de peste hotare, acum fuzionată cu Patriarhia Moscovei.

Icoana sfinților neomartiri și mărturisitori ruși. Biserica Ortodoxă Rusă de peste hotare

Icoana sfinților neomartiri și mărturisitori ruși. Biserica Ortodoxă Rusă de peste hotare

Totodată, Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Moscovei) a canonizat după anul 1991 peste 200 de noi sfinți din secolul XX.

Practica Bisericii Ortodoxe Ruse este de a purcede în fiecare caz de nou sfânt la canonizarea oficială și abia mai apoi la scrierea slujbei pentru cinstirea acestuia.

Biserica Ortodoxă din Bielorusia (Patriarhia Moscovei) a aprobat, la nivelul eparhiilor sale constitutive, mai multe Martirologii cu noi sfinți din secolul XX. Astfel, Martirologiul de Vitebsk cuprinde 334 de nume, Martirologiul de Gomel – 250 de nume, Martirologiul de Grodno – 88 de nume, Martirologiul de Minsk – 344 de nume. Totodată, un număr important de credincioși, călugări și ierarhi neomartiri și mărturisitori sunt cinstiți ca sfinți în întreaga Bielorusie începând cu anul 2007.

Icoana sfinților neomartiri bieloruși

Icoana sfinților neomartiri bieloruși

În 1994, Biserica Ortodoxă Georgiană, cu cei circa 3 milioane de credincioși (comparabil cu Basarabia) a adoptat următoarea decizie:

  • Se canonizează mitropolitul Nazarie și fețele bisericești ucise împreună cu el.
  • De asemenea, se canonizează toți binecredincioșii creștini uciși de către regimul totalitar pentru credință și pentru independența Patriei noastre, numindu-se aceștia de acum înainte ca neomartiri.

Cu această ocazie, Biserica Ortodoxă Georgiană a instituit cinstirea, la dată fixă (14 august) a Soborului tuturor neomartirilor georgieni uciși de cei fără de Dumnezeu.

Icoana Soborului tuturor neomartirilor georgieni ucisi de cei fara de Dumnezeu

Icoana Soborului tuturor neomartirilor georgieni uciși de cei fără de Dumnezeu

Ulterior, Patriarhia Georgiei a canonizat și alți noi sfinți georgieni din secolul XX, cel mai recent (24 decembrie 2012) fiind cazul Sfântului Cuvios Gabriel de Samtauri ( 2 noiembrie 1995), canonizat la doar 17 ani de la trecerea sa la cele veșnice.

Totodată, Biserica Ortodoxă Georgiană i-a canonizat pe cei 100 000 de martiri, care au primit cununa muceniciei la Tbilisi, din mâna horezmiților (1226).

Pentru conformitate vom preciza că Biserica noastră Ortodoxă Română a canonizat doar un sfânt din secolul XX și anume pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț, care a viețuit în afara țării. De precizat de asemenea, că numărul actelor de canonizare adoptate de către Biserica Ortodoxă Română pentru sfinții din cuprinsul său din ultimele două milenii este cel mai mic în comparație oricare altă Biserică Ortodoxă locală, iar ca număr de sfinți ai săi din secolul XX recunoscuți se situează pe ultimul loc în lume.

În tabloul hagiografic de ansamblu al Ortodoxiei din secolul XX, așa cum ni se înfățișează el oficial, Biserica Ortodoxă Română, lipsește cu desăvârșire. Mii și mii de martiri și mărturisitori de alt neam, din secolul XX, recunoscuți de Bisericile lor, strălucesc pe firmamentul Ortodoxei, în jurul bucății de Cer rezervate neamului nostru. Alte sute de mii de sfinți de alt neam, din secolele anterioare, strălucesc pe partea de Cer a altor neamuri. Pe partea noastră de Cer nu strălucește încă niciun sfânt martir recunoscut, din crudul și sângerosul secol XX. Această absență este remarcată de toți neprietenii noștri. Este absența care reprezintă în sine un factor descurajant și slăbitor de credință pentru poporul ortodox român de pretutindeni.

Suntem noi oare o Biserică din care lipsesc eroii credinței? Cu siguranță nu.

Suntem noi oare o Biserică cunoscătoare și recunoscătoare dacă nu ne cunoaștem și nu ne recunoaștem sfinții pe care ni i-a dăruit Dumnezeu? La această întrebare trebuie să răspundem cu toții, de la mireni și preoți până la Sfântul, Marele și Îndreptătorul nostru Sinod.

Acestea sunt câteva gânduri și informații care nici nu mă liniștesc, și nici nu-mi dau pace după discuția cu interlocutorul meu rus înarmat cu argumentul sfinților în disputa sa cu Ortodoxia românească.

Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui!


SEMIMOLDOVA, ȚARĂ DE SIS-TEM

Mai 22, 2015

moldovenii-saluta-kgb-filat-vladimir-kyril-ilarion

Republica Semimoldova Înstrăinată s-a născut dintr-un SISTEM. SISTEMUL sovietic dintr-o parte a teritoriilor românești ocupate în 1940 și 1944. Ea este un copil din flori pe harta lumii, zămislită dintr-o dragoste păgână și perversă dintre Stalin și Hitler. Ea nu a cunoscut niciodată fericirea lustrației și încă mai stă în umbra (groasă și rece) a Kremlinului pentru că, născută fiind din SISTEMUL configurat de KGB, este moștenitoarea și continuatoarea lui genetică. Și cum în URSS SISTEMUL își trăgea puterile din adâncurile odiosului KGB, așa și Republicii Semimoldova Înstrăinate îi asigură vlaga SIS-temul ei cu rădăcina tot în KaGheBeu.

Astfel, SIS-temul actual îi asigură Semimoldovei Înstrăinate conducerea de către un premier semidoct, ba chiar poate sfertodoct sau, cum  zic unii, nulidoct. Nici ceilalți conducători care l-au propus, votat și promovat foarte SIS-tematic nu sunt mai docți și nici mai breji. Ei au însă marele avantaj de a fi, cu rare excepții confirmatoare de regulă, oameni ai aceluiași SIS-tem. Iar SIS-temul a avut grijă, din 1991 încoace (ca și mai înainte), ca în funcțiile-cheie din Semimoldova Înstrăinată (președinți, premieri, miniștri, ambasadori, deputați etc.) să se afle oameni ai acestui SIS-tem. Oricum, o masă critică de oameni ai SIS-temului a existat întotdeauna. Ei sunt cei care urnesc un deget doar dacă e valabilă parafraza SIS ȘI FĂCUT! Dacă parafraza nu e valabilă, nu mișcă niciunul. Abordările lor sunt întotdeauna, invariabil, SIS-tematice.

Aproape toate structurile din Semimoldova Înstrăinată sunt SIS-tematice sau SIS-temice. Parlamentul e destul de SIS-tematic. Guvernul e încă și mai SIS-tematic. Procuratura este SIS-tematică prin excelență, burdușită de oameni ai SIS-temului. Foarte SIS-tematic este Ministerul de Externe. SIS-tematică Banca zisă Națională. SIS-tematice ministerele, SIS-tematice Departamentele, Oficiile, și Birourile. Mai ales SIS-tematicul Birou de Statistică. SIS-tematice partidele parlamentare, SIS-tematice multe dintre cele neparlamentare. SIS-tematici guvernanții, SIS-tematici cei din opoziție. Avem și presă SIS-tematică, pentru că există o cohortă întreagă de jurnaliști SIS-tematici. Există și bloggeri SIS-tematici. De businessmeni SIS-tematici nici nu mai încape vorbă. Nu există la noi milionari neSIS-tematici. SIS-tematică, ba chiar într-atât SIS-tematică Biserica întregii Semimoldove Înstrăinate, încât, privită fără ochelari rusești, nu este decât o SISocrație cu camilafcă albă, în pantaloni scurți de fâș și cu papuci de plajă, dar cu o valiză ticsită cu milioane de euro și dolari când pleacă cu mândrele în vacanță la locurile sfinte de la mare. Să nu se întristeze nimeni din ceata camilafcei albe cu pantaloni scurți de fâș pentru că există și pastori SIS-tematici, uneori chiar exagerat de SIS-tematici.

Ajungi uneori să constați cu tristețe că abrevierea stalinistă de RSSM e valabilă și astăzi, încifrând aceeași esență veche: Republica SIS-tematică Semi-Moldova.

Firește, SIS-temul este in-SIS-tent. El e specializat în SIS-tări. Poate SIS-ta acțiunea legilor, poate SIS-ta logica, poate SIS-ta Convenția Europeană pentru drepturile omului, poate SIS-ta bunul simț și evidențele în Semimoldova Înstrăinată. Poate SIS-ta și gramatica, poate SIS-ta și denumirea limbii și etnonimul dacă nu se încadrează în SIS-temul său de gândire ruso-semimoldovenească. Am văzut zilele acestea că poate SIS-ta și dreptul cetățenilor de a circula liber, și chiar îi poate expulza din Semimoldova Înstrăinată dacă nu sunt SIS-tematic de semimoldoveni înstrăinați în cuget și simțiri. Slavă Domnului că nu poate SIS-ta mișcarea stelelor, răsăritul soarelui, separarea luminii în cele trei culori de bază (Roșu, Galben și Albastru), legea gravitației universale și curgerea timpului!

Ei, bine, dar toată lumea înțelege că, în definitiv, SIS-temul acesta cu rădăcina în Kaghebeu, dacă nu-i vor fi SIS-tate lui apucăturile de fiu de Kaghebeu, acesta îi va SIS-ta viața chinuitei și nenorocitei Semimoldove Înstrăinate.

E de prisos să mă bat cu cărămida în piept și să spun că am fost, sunt și voi fi anti-SIS-tem. Înțeleg însă că, după cum decurg lucrurile înăuntrul și în jurul Semimoldovei Înstrăinate, dacă nu intervine în următorul an, ca la Kiev, lustrația, deschiderea arhivelor, desovietizarea și deparazitarea de cele 80% de agenți ruși-ruși sau ruși la cap, atunci va interveni, negreșit și năvalnic, Unirea. Și atunci SIS-temul local cu ADeNeu de Kaghebeu va intra în criză și va sta să cadă. Nu ne rămâne decât să-i urăm cădere ușoară!


ROMÂNII ÎN UCRAINA ÎNAINTE DE ANEXIUNEA TERITORIILOR ROMÂNEȘTI DE NORD ȘI DE RĂSĂRIT

Mai 21, 2015
Romani in Ucraina 1926
Hartă dinaintea anexiunii la Ucraina a nordului Basarabiei, nordului Bucovinei, sudului Basarabiei, ținutului Herța și nordului Maramureșului. Harta reprezintă ponderea și distribuția românilor în Ucraina, pe raioane, potrivit datelor recensământului general al populației din 1926.

În 1926 românii constituiau numeric a doua minoritate etnică după cea rusă, ca și în prezent.

În Ucraina funcționau în acea perioadă 168 de școli cu predare în limba română. Astăzi, în teritoriile reprezentate pe harta Ucrainei din 1926 nu mai funcționează nicio școală românească, absolut toate fiind închise și trecute la limba ucraineană de predare.

 


MORALĂ PENTRU UCRAINENI: NU SĂPA GROAPA ALTUIA, CĂ VEI CĂDEA TU ÎN EA!

Mai 21, 2015

Ucraina a decis abia astăzi, 21 mai 2015, suspendarea acordului militar semnat cu Rusia, peste capul Republicii Moldova și împotriva ei, la 25 noiembrie 1995, la Soci, privind dreptul de tranzit al armatei ruse spre regiunea transnistreană ocupată de armata și serviciile secrete ale Moscovei. Mai bine mai târziu decât niciodată!

Să nu uităm însă că din 1992 până astăzi Ucraina a ocupat poziții ostile nouă, fiind solidară cu Moscova, și că în războiul moldo-rus din Transnistria au luptat împotriva noastră sute de mercenari ucraineni, în special membri ai UNA-UNSO.

Iată câteva fotografii cu mercenari ucraineni care au luptat în 1992 de partea ocupanților ruși, considerând Tiraspolul și Transnistria ca fiind teritorii ucrainene și având mâinile pătate de sânge românesc.

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 1

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol Bicolor ucrainean

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol

Mercenari ucraineni din UNSO in Transnistria 1992

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 2

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 3

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 4

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 5

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 6

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 7

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 8

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 9

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 10

1992 mercenari ucraineni Transnistria 1

1992 mercenari ucraineni Transnistria 2

1992 mercenari ucraineni Transnistria 3

1992 mercenari ucraineni Transnistria 4

1992 mercenari ucraineni Transnistria 5

1992 mercenari ucraineni Transnistria 6

1992 mercenari ucraineni Transnistria 7

 

1992 mercenari ucraineni Transnistria 8

1992 mercenari ucraineni Transnistria 9

1992 mercenari ucraineni Transnistria 10

1992 mercenari ucraineni Transnistria 11

1992 mercenari ucraineni Transnistria 12

1992 mercenari ucraineni Transnistria 13

1992 mercenari ucraineni Transnistria 14

1992 mercenari ucraineni Transnistria 15

1992 mercenari ucraineni Transnistria 16

1992 mercenari ucraineni Transnistria 17

1992 mercenari ucraineni Transnistria 19

1992 mercenari ucraineni Transnistria 18


SPRE DEOSEBIRE DE KIEV, CHIȘINĂUL CONTINUĂ COOPERAREA MILITARĂ CU AGRESORUL RUS

Mai 21, 2015

Armata rusa

La mai bine de un an de la declanșarea războiului ruso-ucrainean și după anexarea Crimeii, Ucraina a denunțat, la 21 mai 2015, acordurile sale de cooperare militară cu Rusia, inclusiv acordurile privind tranzitul trupelor și arsenalelor rusești către Transnistria, regiune a Republicii Moldova aflată sub ocupația trupelor și serviciilor secrete ruse.

Denunțarea acordului privind accesul militarilor și armamentului rus spre partea de răsărit a Republicii Moldova lasă Rusiei o singură posibilitate de acces către această regiune – pe cale aeriană, prin Republica Moldova, folosind fie aerodromul militar Tiraspol, fie aeroportul internațional Chișinău. S-au și făcut declarații oficiale la Moscova și Tiraspol privind un așa-zis ”Pod militar aerian” care să lege Rusia de Republica Moldova. Și asta chiar dacă majoritatea absolută a militarilor ruși staționați în partea de răsărit a Republicii Moldova sunt localnici care dețin cetățenia rusă, fiind născuți și domiciliați permanent în Transnistria.

Începând de astăzi, gestul Ucrainei constituie un precedent cu valoare de exemplu, dar mai ales de test de comportament pentru Chișinău în relația sa cu Moscova. Această decizie constrânge Chișinăul să-și precizeze în ochii întregii lumi poziția privind alegerea sa geostrategică reală, nu cea declarativă.

Va denunța oare și Republica Moldova acordurile militare cu Rusia? Va permite oare Chișinăul folosirea teritoriului său național și a spațiului său aerian de către militarii ruși? Decizia luată la Kiev pune Chișinăul în situația de a demonstra dacă, dincolo de vorbe, Republica Moldova este sau nu complice cu agresorul rus.

Personal sunt sceptic în ceea ce privește capacitatea Chișinăului de a înfrunta Moscova prin aliniere la gestul făcut (totuși atât de tardiv!) de către Kiev. Actuala guvernare (PD+PLDM), ca și aliații săi (PCRM), ca și alte grupări politice parlamentare (PSM)  sau extraparlamentare (Partidul Nostru etc.) de opoziție acționează consensual, pas cu pas, spre federalizarea Republicii Moldova cu Transnistria, ceea ce înseamnă de fapt federalizarea cu Rusia și invitarea acesteia de a-și legaliza și permanentiza prezența militară pe teritoriul nostru național. Moscova vede Republica Moldova ca fiind, într-o perspectivă relativ apropiată, un fel de Transnistrie lărgită la granița României, a NATO și UE.

Acum partenerii noștri euroatlantici au un cuvânt hotărâtor de spus în dialogul lor cu autoritățile de la Chișinău.

Iată acordurile de cooperare militară semnate de Republica Moldova cu Federația Rusă după războiul moldo-rus din Transnistria:

  1. Acord între Ministerul Apărării al Republicii Moldova și Ministerul Apărării al Federației Ruse cu privire la activitatea de zbor a aviației formațiunilor militare ale Federației Ruse, provizoriu dislocate pe teritoriul Republicii Moldova și cu privire la utilizarea aerodromului Tiraspol de către aviația de transport a forțelor armate ale Federației Ruse (semnat la Moscova, la 21.10.1994, în vigoare din 21.10.1994)
  2. Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind transportarea trupelor și încărcăturilor militare ale formațiunilor militare ale Federației Ruse aflate temporar pe teritoriul Republicii Moldova și modul decontărilor reciproce în problema dată (semnat la Chişinău, la 02.02.1995, în vigoare din 19.08.1997)
  3. Protocol între Ministerul Apărării al Republicii Moldova și Ministerul Apărării al Federației Ruse cu privire la modul decontărilor reciproce pentru transporturile de trupe și încărcăturile militare legate de aflarea temporara a formațiunilor militare ale Federației Ruse pe teritoriul Republicii Moldova (semnat la Chişinău, la 07.05.1996,  în vigoare din 19.08.1997)
  4. Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federației Ruse cu privire la colaborarea tehnico-militară (semnat la Chişinău, la 23.09.1997, în vigoare din 21.10.2002)
  5. Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federației Ruse cu privire la colaborarea militară (semnat la Chişinău, la 28.07.1997, în vigoare din 08.05.2001)
  6. Protocol între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federației Ruse privind decontările reciproce, legate de aflarea temporară a formațiunilor militare ale Federației Ruse în regiunea Transnistreană a Republicii Moldova (semnat la Chişinău, la 21.04.1999, în vigoare din 21.04.1999)

Reamintim că UE, SUA și NATO, în general, au suspendat orice cooperare militară cu Federația Rusă. Mingea este acum în terenul Chișinăului.


UCRAINA TRECE LA COMUNE, MUNICIPII, JUDEȚE ȘI REGIUNI

Mai 18, 2015

Proiectul organizarii administrativ teritoriale a Ucrainei Harta

Ucraina pune în aplicare o reformă administrativ-teritorială prin care renunță la împărțirea sovietică în sate, orașe, raioane și regiuni, instituind un nou sistem de organizare în comune (nivelul I), municipii (Kiev și Sevastopol), județe (nivelul II, ”повіт/povit” în ucraineană, уезд în rusă), regiuni (nivelul III, ”регiон” în ucraineană) și Republica Autonomă Crimeea (nivelul IV, special). Această reformă administrativ-teritorială este prevăzută în proiectul noii Constituții, care a fost deja aprobat de Comisia Constituțională de la Kiev în frunte cu președintele Radei Supreme, Vladimir Groisman. Preşedintele Radei Supreme susţine că circa 70 la sută din elementele acestei reforme au fost deja elaborate, iar până cel târziu la 15 iulie 2015 aceste modificări vor fi supuse aprobării finale a parlamentului ucrainean.

Evident, preocuparea noastră se îndreaptă către zonele în care populația românească are o pondere importantă. După punerea în aplicare a acestei reforme românii, acum majoritari în 3 raioane, nu vor mai constitui majoritatea în niciunul dintre noile județe.

În ceea ce privește sudul Basarabiei, cu cele 9 raioane actuale (Arciz, Bolgrad, Cetatea Albă, Chilia, Ismail, Reni, Sărata, Tarutin şi Tatarbunar), acesta va fi organizat în 2 unități de nivelul II: județul Cetatea Albă și județul Ismail. În linii mari, configurația acestor noi județe o reproduce pe cea a județelor interbelice românești Cetatea Albă și Ismail.

În regiunea Cernăuți, cu cele 11 raioane actuale (Adâncata, Chelmeneț, Chițmani, Herța, Hotin, Noua Suliță, Secureni, Storojineț,  Putila, Vijnița, Zastavna și orașele Cernăuți și Novo-Dnestrovsk), vor fi 2 unități de nivelul II: județul Cernăuți (pentru nordul Bucovinei și ținutul Herța) și județul Noua Suliță (pentru nordul Basarabiei).

Cele 2 actuale raioane din nordul Maramureșului (Rahău și Teceu) cu o importantă comunitate românească, care între 1918 și 1920 a făcut parte din România, vor fi organizate într-o singură unitate de nivelul II: județul Rahău, ca parte a regiunii Transcarpația.

Astfel, ca urmare a acestei reforme administrativ-teritoriale, comunitatea românească din Ucraina, constituind circa jumătate de milion de persoane și fiind numeric a doua în țară după minoritatea rusă, va fi cuprinsă, în principal, în 5 noi județe (Cernăuți, Cetatea Albă, Ismail, Noua Suliță, Rahău), ceea ce ar însemna o medie de 100 000 de români pe fiecare județ.

Reforma administrativ-teritorială din Ucraina, pusă în aplicare cu un substanțial sprijin consultativ și financiar din partea Poloniei, prevede o descentralizare simțitoare a procesului decizional, dar și o maximă descentralizare financiară.

 


UCRAINA, MAMA ”LIMBII MOLDOVENEȘTI” ȘI ÎNCHIZĂTOAREA DE ȘCOLI ROMÂNEȘTI

Mai 15, 2015

Dacă în localitățile cu populație românească nu ar fi fost închisă niciuna dintre școlile cu predare în limba română, astăzi ar fi trebuit să avem în Ucraina un număr de 282 de școli românești.

În Ucraina există însă în prezent (anul 2015) doar 77 de şcoli cu predare în limba română, numărul acestora scăzând semnificativ faţă de situaţia din perioada sovietică postbelică.

În timpul ocupației URSS, de după 1944 și până în 1991, în Ucraina au funcţionat 114 şcoli cu predare în limba română, în nordul Maramureșului, nordul Bucovinei, ținutul Herța, nordul Basarabiei și sudul Basarabiei.

Totodată, din cele 168 de şcoli cu predare în limba română organizate de soviete între 1924 și 1940 în spaţiul dintre Nistru şi Don (Ucraina dinaintea anexiunilor teritoriale sovietice din 1940 și 1945), în prezent nu mai funcţionează nici măcar una, toate fiind închise și înlocuite cu școli cu predarea în limba ucraineană.

În total, în ultimii 91 de ani (1924-2015), Ucraina a lichidat 205 școli românești. Ceea ce reprezintă un ritm mediu de 2,25 școli închise pe an.

Cu un asemenea ritm, tot mai accelerat în ultimele două decenii, dacă nu se vor lua măsuri adecvate de stopare, Ucraina va lichida complet școlile cu predare în limba română în următorii 34 de ani și 2 luni.

În aceste condiții ne putem aștepta ca în anul 2049 să fie închisă ultima școală românească din Ucraina.

* * *

La 31 mai 2016, contrar voinței elevilor, părinților, învățătorilor și profesorilor români, administrația din Ucraina a mai lichidat 3 școli românești (în localitățile nord-basarabene Bălcăuți, Nesvoia și Stălinești din raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți). Astfel, numărul școlilor românești din Ucraina s-a redus la 74, iar numărul școlilor românești închise și înlocuite cu școli ucrainene s-a ridicat la 208 (două sute opt!).

Românii reprezintă circa jumătate de milion de locuitori și constituie majoritatea populației în patru raioane din Ucraina: Herţa (94%), Hliboca sau Adâncata (67%), Noua suliță (64%) şi Reni (51%). Ei sunt a doua minoritate etnică din Ucraina, după cea rusă.

Ucraina promovează o politică de dezbinare artificială a românilor în români și moldoveni

În afară de Transnistria, ocupată militar de Federația Rusă, așa-zisa ”limbă moldovenească” este predată astăzi doar în Ucraina, singurul stat din lume care insistă asupra aberației sovietice despre existența unei ”limbi moldovenești” distincte de limba română.

Avem obligația de a denunța aceste politici și practici asimilaționiste antiromânești ale Kievului, care sfidează și încalcă grav prevederile documentelor europene în materie de minorități naționale și limbi regionale sau minoritare.

Moldovska mova de haholi

Haholii moldovenizatori

Raspuns Kiev limba zisa moldoveneasca


PARTENERIAT ÎNTRE ASOCIAȚIA RĂSĂRITUL ROMÂNESC ȘI INSTITUTUL PATRIMONIULUI CULTURAL AL ACADEMIEI DE ȘTIINȚE A MOLDOVEI

Mai 12, 2015

Acord de colaborare IPC si AORR 1

RR IPC (1)

RR IPC (2)

Astăzi, 12 mai 2015, Asociația Răsăritul Românesc din Chișinău, reprezentată de președintele Vlad Cubreacov, și Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei, reprezentat de directorul dr. hab. Victor Ghilaș, au încheiat un Acord de colaborare pentru următorii patru ani.

Partenerii au stabilit că vor acționa în comun în vederea cercetării istorice și culturale și susținerii culturale, spirituale și identitare a etnicilor români și a comunităților acestora din Republica Moldova și din diaspora de răsărit (Ţările Baltice, Ucraina, Bielorusia, Rusia europeană, Caucaz, Siberia, Asia Centrală, Orientul Îndepărtat şi Japonia).

De asemenea, partenerii au stabilit că vor colabora în vederea facilitării relațiilor și schimburilor culturale ale românilor din diaspora de răsărit cu cei din Republica Moldova, România și din întreaga lume.

Acord de colaborare IPC si AORR 3

RR IPC (3)

RR IPC (4)


COLECTĂ PUBLICĂ PENTRU EDIȚIA ROMÂNO-NIPONĂ A JURNALULUI CUVIOSULUI ANATOLIE TIHAI

Mai 11, 2015

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Cernauti

Asociația Răsăritul Românesc din Chișinău anunță o colectă publică de fonduri pentru tipărirea în ediție bilingvă, româno-niponă, a Jurnalului misionar al Cuviosului arhimandrit Anatolie Tihai, misionar ortodox în Japonia secolului XIX. Suma necesară editării se ridică la 1 658 €. Numele tuturor donatorilor și sponsorilor vor fi tipărite în volum.

Inscriptie Japoneza

Releveu pentru depuneri sau transfer bancar:

Beneficiar: Asociația Răsăritul Românesc din RM

Adresa beneficiarului: strada Toma Ciorbă 32/1A, ap. 20, Chișinău, MD-2004

Cod fiscal: 1013620002368

Destinația plății: ediție româno-niponă

Conturi de decontare:

222400000100429 în MDL

222400100100429 în USD

222402100100429 în EUR

222409100100429 în RON

deschis la Banca Comercială Română Chișinău SA, filiala nr. 2 Pușkin

BIC SWIFT: RNCBMD2X

Codul băncii pentru transfer din RM: RNCBMD2X504

Adresa băncii: mun. Chişinău, str. A. Puşkin 60/2, MD-2005

Telefon de contact: 0373 79774477

Vlad Cubreacov, Președinte al Asociației Răsăritul Românesc


10 MAI – ZIUA COROANEI ROMÂNE!

Mai 9, 2015

”Din inima Basarabiei, cu recunoștință și speranța Reunirii, pentru Coroana Țării noastre România”.

”O, Doamne Sfinte, Ceresc Părinte, susține cu a Ta mână Coroana Română!”

Aducem omagiul nostru Coroanei Române, sub care Neamul Românesc și-a făurit unitatea statală.

Harta României între 1918 și 1920, cu teritoriile ulterior înstrăinate.

Piesa adusă în dar Familiei Regale a fost executată în Chișinău, în exemplar unic, și va completa colecțiile Muzeului Casei Regale a României.

Coroana Romana 2

Coroana Romana 1

Prut – trup rupt!

Decât două republici mititele și slabe, mai bine totuși un Regat mare și puternic!

Iubim România!

Unirea, la anul!


1932. CUVIOSUL ANATOLIE TIHAI EVOCAT DE PREASFINȚITUL GRIGORIE COMȘA AL ARADULUI

Mai 9, 2015
Episcopul Grigorie Comșa al Aradului

Episcopul Grigorie Comșa al Aradului

Revista bisericească și culturală ”Biserica și școala”, organ oficial al Eparhiei Ortodoxe Române a Aradului, inserează în numărul său dublu 10-11 din 6-13 martie 1932 un articol al Preasfințitului Grigorie Comșa, Episcopul Aradului, intitulat ”Misiunea internă și externă”.

Conducătorul Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului se referă în acest material, între altele, și la misionarii ortodocși români care au activat în Japonia secolului XIX:

I. Misiunea externă se referă la păgâni și la cei de altă credință, cum și la cei abătuți de la dreapta credință. Misiunea externă are deci ca scop să aducă la Hristos pe cei care nu au avut nicio legătură cu El. Misiune externă am putea face noi Românii printre mahomedanii și Evreii din România. Misiune externă au făcut mai ales Rușii, iar în timpul mai nou chiar și în Japonia este o misiune ortodoxă, unde până nu de mult era un episcop rus, iar acum este un episcop sârbesc.

Episcopul Grigorie Comsa despre Cuviosul Anatolie Tihai

Biserica ortodoxă a înregistrat în direcția aceasta succese demne de laudă. Amintesc numai activitatea renumitului misionar rus Ioan Veniaminoff – mai târziu arhiepiscopul Inocențiu († 1872), ”cel mai renumit misionar din veacul XIX nu numai al bisericii rusești, dar al întregii lumi creștine”, apoi Arhimandritul Macarie, vestitul Ilminschi ș. a. Iar cu succesul strălucit, înregistrat în misiunea externă de biserica ortodoxă în Japonia, nici o confesiune nu se poate lăuda. În capitala Japoniei, în Tokio, prima sămânță creștină – spre cinstea noastră – a fost aruncată de doi Români basarabeni (din Bălți): Arhimandritul Anatolie Tihai și fratele său Iacob. Frații Tihai, adâncind porunca misionară a Mântuitorului, au plecat să răspândească lumina creștinismului în extremul Orient, alegându-și drept centru de activitate orașul Tokio. Și numai peste câțiva ani (1883), în urma activității lor, comunitatea din Tokio număra 7 000 de japonezi, care cercetau biserica și din mijlocul cărora Iacob, care s-a căsătorit acolo cu o japoneză ortodoxă, a format și un cor bisericesc, executând cântările la serviciile divine. Chiar și un jurnal bisericesc a apărut pentru japonezi, având schimb cu revista din București ”Biserica ortodoxă română” (Bis. ort. a. XII)”.

Notă: Episcopul Grigorie Comșa s-a născut la 13 mai 1889, primind din botez numele de Gheorghe, în Comana de Sus, Făgăraș (azi în județul Brașov). Sudii: Liceul în Făgăraş (1900-1908), Institutul teologic la Sibiu (1908 – 1911), Facultatea de Drept a Universităţii din Budapesta (1911-1915), la care obţine doctoratul, în paralel studiind la Facultatea de Teologie catolică din Budapesta; ulterior obţine licenţa (1921), apoi doctoratul (1925) la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Diacon la Sibiu (1915), redactor la “Telegraful Român” (1918), secretar de resort la Preşedinţia Consiliului Dirigent (1918 – 1919), subdirector, apoi subdirector general în Ministerul Cultelor şi Artelor din Bucureşti (1920-1925), paralel diacon la biserica ,,Amza”, deputat în primul Parlament al României întregite (1920). La 3 mai 1925 este ales episcop la Arad, tuns în monahism la Sinaia, cu numele Grigorie, hirotonit arhiereu la 14 iunie, înscăunat la 12 iulie 1925, păstorind până la moarte. Membru de onoare al Academiei Române (1934), al Societăţii Scriitorilor Români şi al Sindicatului ziariştilor din Banat, membru în Comitetul Central al Astrei. Apreciat orator şi episcop misionar, a luptat mult pentru apărarea credinţei ortodoxe în faţa prozelitismului sectar; a înfiinţat câteva colecţii de lucrări teologice şi moralizatoare (Biblioteca preotului ortodox, Biblioteca crestinului ortodox); a îndrumat activitatea Academiei teologice din Arad, a buletinului oficial ,,Biserica şi Şcoala” şi întreaga viaţă bisericească din eparhie. A publicat peste 75 lucrări (volume de predici, broşuri antisectare etc.). Trece la cele veșnice la 25 mai 1935, în Arad.


CUVIOSUL ANATOLIE TIHAI – UN SUSȚINĂTOR AL ROMÂNISMULUI ÎN RUSIA ȘI LEGĂTURILE SALE CU ROMÂNIA

Mai 5, 2015

Gheorghe P. Samurianu publică în numărul din februarie 1888 al revistei ”Biserica Ortodoxă Română” din București un amplu material intitulat Biserica ortodoxă din Japonia, în care vorbește atât despre Cuviosul nostru părinte Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit, cât și despre fratele său, compozitorul și melodul Iacob Tihai. Materialul este însoțit de o fotografie calitativă a Cuviosului Anatolie, primită în România din Japonia, trimisă fiind chiar de marele nostru misionar.

Autorul, contemporan al Cuviosului Anatolie Tihai, ne prezintă o scurtă biografie a Cuviosului, despre ai cărui părinți spune că ”au fost români curați” și pe care îl caracterizează ca fiind ”un susținător al românismului în Rusia” și ne arată că acesta a purtat corespondență cu Preasfințitul episcop Silvestru Bălănescu al Hușilor și cu M. I. Epure, profesor la Seminarul Teologic din Chișinău, ”bun patriot român, autor al mai multor scrieri”.

De asemenea, autorul, care a avut acces la corespondența Cuviosului Anatolie cu unii săi prieteni din România, ni-i prezintă amănunțit pe unii dintre contemporanii Cuviosului, redând contextul mai larg în care Cuviosul Anatolie Românul și-a desfășurat apostolatul în Japonia.

Prezentăm mai jos varianta word a materialului, cu unele adaptări la ortografia de astăzi a limbii române. Mulțumiri imense părintelui Ioan Lisnic pentru tot ajutorul acordat în identificarea materialelor din presa bisericească a timpului din România despre Cuviosul nostru părinte Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit!

BOR despre Cuviosul Anatolie Tihai 1

CRONICA BISERICEASCĂ

***

BISERICA ORTODOXĂ DIN JAPONIA

Japonia este unul din cele mai însemnate state ale Asiei, și anume este întâiul după China, după populație și însemnătate politică, iar după civilizație este întâiul în toată Asia, în timpul de față, și aceasta este admis de toți învățații europeni.

Japonia este imperiu, se compune aproape din 3 800 de insule. Imperatorul se numește mikado sau tenno. Acest stat ocupă un spațiu de 382 447 kilometri pătrați, având, în anul 1881, o populație de la 36 până la 38 de milioane de locuitori[1].

După recensământul din urmă populația Imperiului Japonez se urcă la cifra de 38,500 [milioane] de locuitori, din care 11 678 creștini luterani, 26 382 creștini romano-catolici și 11 275 creștini ortodocși[2]. După scrisoarea din urmă a păr[intelui] arhimandrit Anatolie Tihai către PS Silvestru Bălănescu, episcop al Hușilor, acum în Japonia sunt 15 000 [de] creștini ortodocși.

Cea mai mare parte din locuitorii Japoniei confesează religiunea păgână, fiind în contact perpetuu cu China – ”Imperiul ceresc”, cu care se învecinează, având mult comun cu chinezii. Creștinii au început a se introduce în Japonia pe la anul 1860 mai ales, când s-a permis de legile japoneze propaganda creștină între populația japoneză. Propaganda creștină protestantă (reformată și luterană) se susține de Anglia și parte de Germania, catolicismul este susținut puternic de Franța și parte de Italia, iar ortodoxia – de Rusia (și [de] România [în] parte).

Pentru răspândirea ortodoxiei în Japonia, Biserica rusă a înființat, la an[ul] 1860, o misiune, care din ce în ce progresează mai mult, fiind bine susținută de agenții diplomatici și consulari ai Rusiei în Japonia. Capul misiunii ortodoxe din Japonia acum este PS Nicolae[3] Kasatkin, episcop de Revel, vicar al eparhiei de Riga; el a obținut gradul de licențiat în Teologie ortodoxă la facultatea din Petersburg la an[ul] 1860; tot atunci a primit monahismul, s-a numit îngrijitor al bisericii consulare ruse din Japonia; la anul 1870, fiind deja arhimandrit, s-a numit cap al misiunii ruse ortodoxe din Japonia; la 1880 s-a înaintat la înalta treaptă de episcop, fiind hirotonit la Petersburg[4].

În Japonia, în anul 1873, au fost trei puncte de acțiune ale misionarilor ruși ortodocși: Hakodate, Edo și Sendai. Secțiunea misiuni din Hakodate se afla sub privegherea ieromonahului (acum arhimandritului) Anatolie Tihai. Acest misionar, cu toate că este în Japonia numai din ianuarie 1872, întru atâta cunoaște limba japoneză, încât singur predică în ea. El are de ajutor pe doi catehizatori dintre pământenii locali. Catehizarea se face de aceste trei persoane în trei puncte laterale ale orașului. Afară de cei doi catehizatori, pe lângă ieromonahul Anatolie se află încă 6 învățăcei catehizatori, care, sub nemijlocita priveghere a lui, se prepară, spre a fi catehizatori, și se trimit cu predica prin case particulare; chiar în localul misiunii dânșii predică persoanelor care nu vin în timpul orelor de catehizare.

Serviciul bisericesc, încă din anul 1873, a început a se face în limba japoneză. Tot aici a început a se organiza un cor de muzică vocală dintre japonezii deja ortodocși. Corul este dirijat de d[omnul] Iacob Tihai, fratele ieromonahului Anatolie, care a fost corist la biserica catedrală din Moscova, și care s-a dus în Japonia la finele anului 1873. El este obligat a prepara regenți (dirigenți) de muzică vocală și pentru alte locuri din Japonia.

Comunitatea ortodoxă din Hakodate la începutul anului 1874 se compunea din 275 [de] oameni. Pentru dirijarea afacerilor interne și buna ordine s-a format, în octombrie 1873, un consiliu eparhial, care se compune din catehizatori, învățăcei-catehizatori și zece membri, aleși de comunitate din mijlocul ei. Acest consiliu se află sub președinția misionarului. Prima ocupație a consiliului fu aceea ca educația religioasă a membrilor comunității ortodoxe locale să se continue fără întrerupere și ca viața lor să corespundă cu regulile credinței creștine, și pentru aceea toată abaterea lor de la ordinul regulat al vieții și activității creștine (de exemplu, nefrecventarea regulată la biserică în timpul serviciului divin și a predicii, certele etc.) se judecă de consiliu, de către care se și iau măsuri spre înțelepțirea și îndreptarea celor ce se abat. În comunitatea creștină din Hakodate, în anul 1873, s-a format încă și o societate de ajutor reciproc. Mijloacele societății sunt încă mici, cu toate acestea ea aduce un mare folos, dând împrumuturi reciproce (cu mici procente) celor ce au necesitate, și prin aceea ușurând greutățile celor nevoiași. Înainte de sărbătorile mari membrii societății deosebesc parte din capital (ce treptat se mărește cu procentele) și-l împărțesc la creștinii săraci.

La Edo, unde se află misionarul principal, arhimandritul (acum Episcopul de Revel) Nicolae Kasatkin, în anul 1874 numărul creștinilor ortodocși era de 87.

Comunitatea creștină din provincia Senday, în anul 1873, se compune numai din chemați (care erau în număr de 400), pentru că misionarii, ca străini, nu puteau să pătrundă acolo, ca să-i boteze. Predinca se făcea aici de către 5 catehizatori, în fruntea cărora era Paul Sawabe. Afacerile comunității chemaților se gerau de către un consiliu (format după modelul celui din Hakodate, care era prezidat de Paul Sawabe). Un asemenea număr de chemați este și în provincia Nambu, care se află spre nord de la Senday.

Numărul creștinilor ortodocși în Japonia, în anul 1881, era de 6090, iar în anul 1882 de 7200, biserici și case simple de rugăciune erau 90. Preoți ortodocși dintre japonezi sunt 9 și anume: Paul Sawabe, Paul Nizzuma, Tit Comatz, Petru Kano, Paul Sato, Matei Kageta, Iacob Takaya, Timotei Hariu, Petru Sasagawa. Misiunea ortodoxă are încă 99 [de] catehizatori, care lucrează cu mare energie și devotament. Toți creștinii formează 131 [de] comune bisericești prin diferite locuri ale Japoniei. Punctul principal al misiunii este în Tokio, capitala Japoniei, iar arhimandritul Anatolie este stabilit în marele oraș Osaka, ce se află la sudul Japoniei[5].

În anul 1883 numărul japonezilor luminați cu creștinismul ortodox se urca la cifra de 9981: în seminarul ortodox erau 86 [de] elevi, cin care 4 au intrat la facultățile teologice ruse. În 4 școli ortodoxe japoneze erau 200 [de] elevi. Biserici ortodoxe și case pentru rugăciune în Japonia erau 110. Construirea Bisericii Catedrale Ortodoxe s-a început în februarie anul 1884. Catedrala se construiește în orașul Tokio, Capitala Japoniei. Această Catedrală măreață costă un milion de ruble, din care 200 000 [de] ruble s-au acordat de către guvernul rus, iar restul s-a strâns prin subscripțiuni benevole[6].

La 21 aprilie 1885 în Tokio, Japonia, s-a pus fundamentul Catedralei Ortodoxe, într-un mod foarte solemn. După serviciul divin, efectuat în biserica ortodoxe, un cortegiu religios, acompaniat de 70 [de] cântăreți, cu cruci și podoabele bisericești, a plecat la locul noului templu ortodox catedral; aici au asistat arhimandritul Anatolie, egumenul Vladimir, 2 ieromonahi ruși, preotul japonez Pavel Sato, 2 diaconi ruși și 2 diaconi japonezi, în cap cu P.S. Nicolae, episcop de Revel. Asemenea a asistat la ceremonia solemnă d[omnul] A. P. Davidov, ambasadorul rus în Japonia, cu membrii legațiunii diplomatice, d[omnul] I. A. Hilferding, comandantul vaporului rus ”Vladimir Monomah”, care staționează în portul Yokohama, împreună cu ofițerii etc. Biserica Catedrală va fi terminată, după cum se așteaptă, peste doi ani[7].

Misiunea ortodoxă în Japonia aduce rezultate foarte îmbucurătoare. După comunicarea P.S. Nicolae, episcop de Revel, capul misiunii, la Biserica Ortodoxă Japoneză, în anul 1885, s-au mai adăugat încă 3 comunități bisericești, și numărul membrilor Bisericii s-a mărit până la cifra de 1 294 [de] suflete, astfel că acum toată Biserica se compune din 11 275 [de] suflete. Misiunea propagă Evanghelia în toată țara, și predicarea ortodoxiei se face fără împiedicare în toată Japonia. Mai înainte bonzii (popii păgâni japonezi) aveau putința să persecute, în provincii, pe creștini, cel puțin la înmormântare, nepermițându-le să înhumeze pe morții lor cu rugăciuni creștinești la cimitire, care în genere sunt sub stăpânirea bonzilor. Dar acum și această împiedicare nu mai are loc, probabil din acea împrejurare că și guvernul central japonez, văzând mai multe cazuri de înmormântări creștine, s-a făcut mult mai tolerant, ceea ce este o măsură foarte prudentă. Mai ales 2 cazuri de înmormântări ortodoxe au produs mare impresiune asupra guvernului central[8]: În luna mai 1886 a decedat în Tokio fiul comitelui Saigo, actual ministru japonez de Marină, care fiu s-a educat în familia d[omnului] C. V. Struve, fost ambasador rus în Japonia, și acum în Statele Unite ale Americii de Nord[9]; la 21 noiembrie 1886 a decedat ambasadorul rus în Japonia, d[omnul] A.P. Davidov, și a fost înmormântat în Tokio, cu mare solemnitate; ambele înmormântări s-au efectuat, începând de la prohod până la punerea corpului în mormânt, întocmai așa, după cum se urmează în toată lumea ortodoxă. Acum în școalele misiunii ortodoxe ruse din Japonia sunt 26 [de] elevi în școlile catehizatoare, 48 [de] elevi în Seminarul ortodox, în proseminariu 10 elevi, în școala de fete 34 [de] eleve. În școlile misiunii din Hakodate sunt 230 [de] elevi și eleve. Măreața Catedrală ortodoxă din Tokio în curând va fi terminată, societatea rusă mai acordând pentru această Catedrală încă suma de 19 000 [de] ruble. S-a petrecut ceva remarcabil în misiunea ortodoxă Rusă din Japonia: pentru a servi Bisericii ortodoxe, în calitate de diaconiță s-a devotat contesa Olga Putiatina, fiica d[omnu]lui Eutimiu Vas[ilievici] Putiatin, care a încheiat tratatul cu Japonia, în anul 1853-1855, prin care s-a pus începutul relațiilor neîntrerupte între Rusia și Japonia[10].

Lucrările pentru construirea Bisericii Catedralei ortodoxe, cu patronul ”Învierea lui Hristos”, în orașul Tokio, capitala Japoniei, acum sunt pe sfârșite. Biserica este cu cupolă, în ea pot încăpea 700 [de] persoane, are trei altare. Clopotnița este cu 2 etaje. Totul este construit din piatră locală. Planul construcției, după propunerea capului misiunii bisericești ruse în Japonia, a fost compus de d[omnul] M. A. Șciurovsky, profesor de arhitectură la Academia de Arte frumoase din Petersburg, care, de la anul 1837, se ocupă mai ales cu arhitectura bisericească. Lucrările construcției , de la anul 1884, când s-a pus fundamentul bisericii, până acum, sunt dirijate, sub supravegherea PS Nicolae Kasatkin, episcop de Revel, capul misiunii bisericești ruse în Japonia, de d[omnul] Conder, arhitect englez bine cunoscut. Clopotele, icoanele și alte obiecte necesare măreței Catedrale s-au trimis din Petersburg, capitala Rusiei, la Tokio, capitala Japoniei, nu de mult, după avizul d[omnului] arhitect menționat, Șciurovsky, de guvernul central[11].

PS Nicolae, capul misiunii bisericești ruse din Japonia, a făcut o dare de seamă despre sumele cheltuite în anul 1887 pentru Biserica Catedrală din Tokio, pe care dare de seamă a prezentat-o ”societății misionare” din Moscova, prezidată de ÎPS Ioanichie Rudnev, mitropolit de Moscova[12]. Din această dare de seamă se vede că templul este aproape gata și că în an[ul] trecut s-a cheltuit peste 10 000 [de] ruble în aur pentru acest măreț templu. Mai trebuie încă mijloace, spre a fi totul gata, pentru a se sfinți biserica, și de aceea PS Nicolae încă apelează la societatea rusă, pentru a surveni cu sumele necesare[13].

Misiunea bisericească rusă din Japonia, în an[ul] 1886, luna iulie, a fost în următoare stare, după raportul PS Nicolae, episcop de Revel, capul acestei misiuni: comunități religioase au fost 205, sacerdoți 16, din care un episcop (Nicolae), un arhimandrit (Anatolie), 1 egumen, 2 ieromonahi, din care 1 japonez, 8 preoți, 3 diaconi, toți japonezi, 2 membri mireni ai misiunii, predicatori au fost 104, creștini 12 546. S-au botezat în anul expirat 1 470 [de] persoane, s-au căsătorit 46 [de] persoane, au decedat 199 [de] persoane. Edificii bisericești au fost 148. S-a cheltuit de creștini, pentru întreținerea predicatorilor și alte necesități bisericești, suma de 4 815 yeni și 15 syeni[14]. După adunarea eparhială, care a avut loc la 30 iunie – 4 iulie 1886, la Tokio, sub președinția episcopului Nicolae, numărul sacerdoților din[tre] japonezi s-a mărit; îndată după adunare trei japonezi s-au hirotonisit preoți la bisericile din Maebashi, Sanum și la insula Kyushu; egumenul Vladimir, din cauză de boală, s-a întors în Rusia, iar ieromonahul Gheorghe a plecat la Muntele Athos. Predica continuă cu succesul dinainte și în deplină libertate, însă numărul predicatorilor este foarte restrâns pentru a satisface toate cerințele într-o cauză așa de mare – propagarea ortodoxiei între păgâni. Spre a propaga creștinismul în Japonia, misiunea este necesitată a trimite pe elevii școlilor catehizatoare, care n-au terminat încă cursul complet, dar aceasta este foarte puțin. În școlile catehizatoare sunt 33 [de] elevi, în cele 3 clase ale seminarului – 107 elevi, în proseminariu – 10 elevi; școala misionară de fete are 32 [de] eleve. La 13 decembrie 1886 a fost un mare incendiu, care a prefăcut și localul școlii în cenușă, din care cauză școala n-are un local bun, așteptând a se construi un local bun de către contesa Olga Putiatina, în care local vor putea încăpea 100 [de] eleve. În școlile misionare din Hakodate principalul obiect de studiu este religia, în acele școli studiază 236 [de] persoane de ambe sexe[15].

Progresele ortodoxiei în Imperiul Japoniei ne interesează și pe noi, românii ortodocși din Regatul României, și din acea cauză că doi din factorii principali ai misiunii bisericești din Japonia sunt români ortodocși din Basarabia, anume: părintele arhimandrit Anatolie Tihai, ajutorul PS Nicolae, episcop de Revel, capul misiunii bisericești și d[omnul] Iacob Tihai, dirigentul corului vocal al Bisericii Catedrale ortodoxe din Tokio, capitala Japoniei, și frate mai mic al părintelui arhimandrit Anatolie. De aceea cred că ar fi interesant a ști ceva despre acești 2 români basarabeni devotați unei mari idei – propagarea ortodoxiei în depărtata Japonie.

Fotografia trimisă de Cuviosul Anatolie Tihai în România și publicată în revista ”Biserica Ortodoxă Română” în februarie 1888.

Fotografia trimisă de Cuviosul Anatolie Tihai în România și publicată în revista ”Biserica Ortodoxă Română” în februarie 1888.

Părintele arhimandrit Anatolie Tihai în lume se numea Alexandru, este născut la 30 august 1838 în orașul Bălți, Basarabia, părinții lui ambii au fost români curați; părintele lui ocupa funcțiunea de paraecleziarh la Biserica catedrală din Bălți, om destul de sărac, dar foarte onest; un frate al lui a decedat la Chișinău, capitala Basarabiei, asemenea de mult. Studiile primare părintele Anatolie și le-a făcut la școala primară din Bălți, după aceea a fost admis la seminarul din Chișinău, unde a terminat cursul complet cu succes distins, în anul 1860, și tot în acel an a plecat la Muntele Athos[16], unde a locuit a mănăstirea bulgară ”Zograf”, înavuțită de Ștefan cel Mare, Domnul Moldovei, până la anul 1866, când s-a hotărât să se reîntoarcă în Rusia, spre a-și continua instrucțiunea superioară. În toamna anului 1867 ieromonahul Anatolie Tihai, primind deja monahismul la Muntele Athos, a fost admis ca student la Facultate Teologică din Kiev, unde a terminat cursul complet, cu gradul de candidat, în iunie 1871, și la 1872 a plecat în Japonia, unde se află și astăzi, fiind unul din cei mai activi membri ai misiunii bisericești ortodoxe. Din îndepărtata Japonie nu uită a ținea corespondență cu foștii săi colegi, mai ales din Facultatea Teologică din Kiev, de origine română, din care mai principali sunt: PS Silvestru Bălănescu, actual episcop al Hușilor, și d[omnul] M. I. Epure, actual director și profesor al proseminarului din Chișinău, fost profesor de limba și literatura elenă la Seminarul din Chișinău, bun patriot român, autor al mai multor scrieri.

D[omnul] Iacob Tihai, după absolvirea cursului complet, cu distins succes, în Seminarul din Chișinău, a fost profesor de muzică vocală la proseminarul din Chișinău, apoi a intrat în renumitul cor al Bisericii Catedrale, cu patronul ”Adormirea Maicii Domnuui”, din Moscova, unde până acum se încoronează suveranii ruși, și de acolo, în calitate de dirigent al corului vocal, a fost trimis de S[fântul] Sinod al Bisericii ruse în Japonia, unde se află și acum, căsătorindu-se cu o japoneză ortodoxă, fiind unul din cei mai activi membri ai misiunii bisericești din Japonia, după cum se exprima chiar și d[omnul] ministru de Culte al Rusiei, în dările sale de seamă anuale despre starea Bisericii ortodoxe, și mai multe reviste și ziare ruse.

PS Silvestru Bălănescu, actual episcop al Hușilor, din botez se numea Simeon; s-a născut la 16 iulie 1838 î cătunul Pângărăciorul, comuna Pângărați, plasa Muntelui, județul Neamț, fiind fiu de român neaoș, a primit monahismul la mănăstirea Bisericani, județul Neamț; a absolvit cursul complet, cu distincția de succes, la Seminarul Veniamin din Socola (Iași), în anul 1862; după aceea, ca ierodiacon, ieromonah și protosincel, a fost ecleziarh mare la bisericile ”Socola Mare” și ”Socola Mică”, șef-pedagog, profesor de istoria universală la Seminarul Socola, suplinind pe regretatul Ion Mandiescu, candidat în științele camerale de la Universitatea din Petersburg, și distins profesor la Seminarul Socola, autor al ”Istoriei Universale” etc.; în toamna anului 1868 a fost admis în Facultatea Teologică din Kiev, unde a terminat cursul complet, cu distins succes, obținând gradul de candidat în teologie, în iunie 1873; la anul 1874 a fost numit profesor la catedra de Teologie dogmatică, Teologie morală, Teologie pastorală și Drept canonic, cursul superior, la Seminarul Central din București; la 1876, fiind arhimandrit, s-a numit și director al acelui seminar. La anul 1879 s-a ridicat în înalta treaptă de Arhiereu cu numirea de episcop de ”Piteșteanu[l]”, vicar al Episcopiei de Argeș, rămânând tot ca director și profesor la acel seminar până la 10 decembrie 1886, când s-a ales de marele colegiu național, compus din S[fântul] Sinod, Senat și Adunarea Deputaților, ca episcop al Eparhiei de Huși, fiind aprobat de MS Regele Carol I al României. PS Silvestru este decorat cu ordinele ”Steaua României” și ”Coroana României” în gradul de comandor, a fost membru-redactor și președinte al comitetului revistei ”Biserica Ortodoxă Română” – organ al S[fântului] Sinod și al S[fintei] Biserici autocefale Ortodoxe Române – mai mulți ani, este autor al mai multor scrieri, este unul din cei mai demni prelați ai Bisericii Ortodoxe Române, eminent administrator, un om de o bunătate rară, cu manierele cele mai frumoase, după cum se exprimă mai multe organe de publicitate, atât române[17], cât și străine[18], după cum o știu toți acei care au fost în contact oarecare cu PS Silvestru Bălănescu, actual demn episcop al Eparhiei Hușilor; de aceea putem exclama cu S[fântul] Apostol Paul: ”Așa Arhiereu ni se cuvine nouă”…[19].

Egumenul Vladimir, menționat în darea de seamă a superiorului misiunii bisericești ruse din Japonia, PS Nicolae Kasatkin, pe anul 1886, despre care a fost vorba mai sus, că s-a întors în Rusia din Japonia, pentru caz de boală[20], a terminat cursul complet, cu distins succes, la Facultatea Teologică din Kiev, la anul 1878[21], când a primit monahismul și s-a trimis în Japonia, unde a lucrat mult până la 1886. În acest din urmă an s-a numit inspector al Seminarului Holm[22], eparhia de Varșovia, și la 12 decembrie 1887 s-a confirmat, de imperatorul Rusiei, după propunerea S[fântului] Sinod Rus, episcop al Insulelor Aleute și al peninsulei Alasca, în America de Nord. Noul episcop Vladimir are etatea de 36 [de] ani numai, dar este experimentat în activitatea misionară. În noua lui turmă a convertit la ortodoxie din păgânism peste 40 000 [de] păgâni preotul Ioan Veniaminov, care, după moartea celebrului mitropolit de Moscova, Filaret Drozdov (+ la 19 noiembrie 1867)[23], fiind deja Arhiepiscop de Kamciatka, în Siberia, de la 1840, s-a confirmat Mitropolit de Moscova, unde a decedat în martie 1879, sub numele de Inochentie[24]. În Aleute și Alasca după Inochentie au fost episcopi: Veniamin, actual Arhiepiscop de Irkutsk, Ioan Mitropolski, acum retras la Moscova, autor al Istoriei sinoadelor ecumenice și locale, Nestor Zass, care a fost mai înainte colonel în flotilă, și, după primirea monahismului, superior al bisericii ruse din Po, Franța, și care s-a înecat în Oceanul Pacific în anul 1882… Se vede că sunt mulți oameni devotați unei idei mari, având un zel nețărmurit pentru propagarea sublimei învățături a lui Hristos în țările pe jumătate sălbatice, luptându-se cu cele mai mari greutăți posibile în toate privințele, imitând pe S[finții] Apostoli, mai ales pe marele apostol al neamurilor, S[fântul] Pavel, cel mai învățat scriitor al Noului Testament.

Gheorghe P. Samurianu

[1] А. Суворовъ ”Русский Календарь”, Petersburg, 1887, pag. 125, 232.

[2] ”Almanah de Gotha”, 1887, pag. 849.

[3] ”Состав Св. Синода”, Petersburg 1886, pag. 61.

[4] P.S. Ghenadie Enăceanu, actual episcop al Râmnicului, demn prelat al Bisericii române, cunoscut prin mai multe scrieri de valoare, susține (vezi ”Biserica Ortodoxă Română”, București, an[ul] 1875, nr. 7, pag. 551) cum că P.S. Nicolae Kasatkin este român de origine. Aceasta s-a confundat, căci PS. Nicolae Kasatkin este originar din centrul Rusiei, este coleg de școală cu d[omnul] Elpidifor V. Barsov, actual general de brigadă, secretar perpetuu al societăților imperiale istorică și arheologică din Moscova, unde este membru activ și d[omnul] Gr. G. Tocilescu, învățatul profesor la Universitatea din București (vezi ”Восток”, Moscova, 1885, nr. 309-310, pag. 244). P.S. Ghenadie Enăceanu însă cu drept cuvânt consideră de român pe păr[intele] Anatolie Tihai (actual arhimandrit și ajutor al Episcopului Nicolae în Japonia), coleg de școală (facultatea Teologică din Kiev, cu P.S. Silvestru Bălănescu, actual episcop de Huși (Scrisorile păr[intelui] Anatolie Tihai către P.S. Silvestru Bălănescu sunt inserate în ”Bis[erica] Ort[odoxă] Rom[ână]”, an[ul] 1875, nr. 8, pag. 619-620 și an[ul] 1883, nr. 3, pag. 187). Păr[intele] Anatolie este un susținător al românismului în Rusia împreună cu mai mulți români basarabeni, precum d[omnul] I. A. Sârcu, actual profesor la universitatea din Petersburg, d[omnul] Victor V. Ciocan, profesor la facultatea Teologică din Kiev, păr[inții] N. V. Lașcu, P. G. Donici, I. S. Butuc, George Dângu, A. Bălțătescu, I. Neagu, Th. Lașcu, Th. Baltag, E. I. Crokvetzky, I. Galupa, G. Teselsky, Sebastian Doruc, Visarion Lisinsky, Euthimiu Spoială, Zubcu, Paul Lisinsky, Gr. I. Galin, d. S. S. Bânzariu, d. V. I. Untu, V. S. Glavan, C. Popovici, D. Tutunariu, E. Mihalevici.

[5] ”Biserica Ortodoxă Română”, București, anul 1883, No. 3, pag.187, Tokio, (Mousashi) avea la 1 ianuarie 1884 aproape 914 259 [de] locuitori, Osaka (Settsou) avea 369 320 [de] locuitori, Yokohama (Mourashi) – 71 467, Hakodate (Chicouzen) – 47 549 [de] locuitori (”Almanach de Gotha”, 1887, pag. 849).

[6] ”Восток”, Moscova, 1885, NNo 302-305, pag. 200.

[7] ”Восток”, Moscova, 1885, No. 326, pag. 375.

[8] După spusele mai multor europeni, care au călătorit prin Japonia, această țară din Asia va deveni în viitor scurt ceea ce este actualmente Mare Britanie în Europa, având ambele țări cam aceeași pozițiune geografică, compunându-se din mai multe insule, fiind țări maritime. Toată Japonia acum este străbătută de europeni, japonezii fiind foarte sociabili. Se speră că toată Japonia în curând va fi creștină…

[9] ”Almanach de Gotha”, 1887, pag. 537.

[10] ”Церковный Вѣстник”, Petersburg, 1867, No. 2, pag. 33-34.

[11] ”Церковный Вѣстник”, Petersburg, 1887, No. 5, pag. 98. Guvernul rus este, în timpul de față, în bune relațiuni cu cel japonez: lucrurile au ajuns până acolo încât ambasadorul japonez din Petersburg, d[omnul] Hanabusa Ioshimoto, care a dăruit mai multe cărți Academiei de științe din Petersburg, a fost ales membru la această Academie împreună cu d[omnul] B. P. Hașdeu, eruditul profesor [de] la Universitatea din București, în an[ul] 1884. Acest ambasador japonez a fost ales membru de onoare și la Universitatea din Petersburg împreună cu onor[abilul] d[omn] Nicolae Crețulescu, fost ministru român…

[12] ÎPS Ioanichie, ca mirean Ioan Rudnev, după terminarea cursului complet, cu gradul de magistru în teologie, la an[ul] 1849, la Facultatea Teologică din Kiev, a fost profesor de S[fânta] Scriptură la acea facultate, în an[ul] școlar 1849/1850 și 1850/1851, între alții, și PS Melchisedec Ștefănescu, actual episcop de Roman, demn prelat al Bisericii Române și învățat membru al Academiei Române, precum și părintelui arhimandrit Teoctist Scriban, fost director și profesor al seminariilor centrale din Iași și București, cunoscut prin mai multe scrieri, parte originale, parte prelucrate, parte traduse din rusește. ÎPS Ioanichie la an[ul] 1861 a fost episcop de Vâborg, la 1864 episcop de Saratov, la 1873 episc[op] de Nijni Novgorod, la 1877 arhiepiscop al Cartaliniei și Cahetiei, exarh al Georgiei în Tiflis, la an[ul] 1882, august, s-a ales Mitropolit de Moscova; ÎPS este cunoscut ca mare protector al instrucținii religioase, ca fost profesor și rector al Seminarului din Kiev și al facultăților teologice din Kiev și Petersburg.

[13] ”Церковный Вѣстник”, Petersburg, 1887, No. 18, pag. 313, 314.

[14] ”Almanach de Gotha”, 1887, pag. 850. Un yen este egal cu 5 franci și 15 centime.

[15] ”Церковный Вѣстник”, Petersburg, 1887, No. 32, pag. 520.

[16] Despre Muntele Athos, atât de renumit pentru ortodoxie și știință, și mai ales pentru noi, românii ortodocși, s-a scris de foarte mulți autori ortodocși și eterodocși (Vezi ”Revista Teologică”, Iași, 1885, No. 29, pag. 225-229). Acum cercetează tezaurul științific din Muntele Athos d. P. A. Sârcu, distins profesor de limba și literatura română la Universitatea din Petersburg, român neaoș din Basarabia (”Revista literară”, București, 1887, No. 3. Pag. 210).

[17] ”Tutova”, Bârlad, 1887, No. 176, pag. 2,3, No. 179, pag. 2,3 etc.

[18] ”Востокъ”, Moscova, 1886, No. 308, pag. 233, NNo. 309-310, pag. 247 etc.

[19] ”Epist[ola] către Evrei”, cap[itolul] 7, vers[etul] 26.

[20] ”Церковный Вѣстник”, Petersburg, 1887, No. 32, pag. 504, 520, idem No. 51-52, pag. 919-920.

[21] La 1878 au terminat cursul la Facultatea Teologică din Kiev și 2 români: preotul George Vintilă, care, după absolvirea cursului de 7 clase la Seminarul Veniamin din Iași, a fost predicator la biserica catedrală din Ismail, sub PS Melchisedec Ștefănescu, actual erudit episcop de Roman. După 1878 a fost șef pedagog la protoseminarul din Chișinău, și acum este îngrijitor al bisericii din comuna Babele, județul Ismail, Basarabia. Alt român a fost d[omnul] Leon Reichenberg, ovreu botezat la Botoșani, acum misionar zelos în orașul Harkov, aducând la ortodoxie pe ovreii aproape cristalizați în ideile lor rătăcite. La Facultatea Teologică din Kiev, înființată de renumitul român Petru Movilă, Mitropolit de Kiev, decedat la anu[ul] 1646, au studiat peste 100 [de] români, din care 3 episcopi actuali români, PSS Melchisedec Ștefănescu, episcop de Roman, Ghenadie Enăceanu, episcop de Râmnic, Silvestru Bălănescu, episcop de Huși, și acum studiază 6 tineri, absolvenți ai cursului de la Seminarul Veiamin din Iași. La universitatea din orașul Harkov, unde își desfășură activitatea misionară d[omnul] Reichenberg, a studiat, între alți români, d[omnul] B. P. Hașdeu, actual erudit profesor la Universitatea din București.

[22] La Holm, unde acum este arhiepiscop ÎPS Leontie Lededinski, unul din cei mai cunoscuți prelați ruși în zilele noastre, în secolul XVII și la finele sec[olului] XVI a păstorit Ghedeon Balaban, în urmă mitropolit de Liov (Lemberg), Galiția, bine cunoscut în istoria relațiilor române cu Galiția după Alexandru Lăpușneanul, Domnul Modovei, mare binefăcător al bisericii, școlii, tipografiei și frăției din Liov.

[23] Catehismul compus de Mitropolitul Filaret Drozdov s-a tradus în românește de PS Filaret Scriban, episcop de Stavropol decedat, la 1873, renumit prelat român. Tratatul ”Convorbiri între un cercetător și încredințat” al Mitropolitului Filaret Drozdov s-a tradus în românește de PS Arhiereul Inochentie Moisiu Ploieșteanul, și publicat în ”Biserica Ortodoxă Română”, pe anul X..

[24] Scrierea mitrop[olitului] Inochentie Veniaminov ”Arătarea căii în împărăția cerurilor” s-a tradus în românește de PS episcop Filaret Scriban, iar în memoria lui Inochentie Borisov, renumit arhiepiscop de Odesa, decedat la 1857, s-a numit în monahism (de PS Filaret Scriban) actualul episcop Inochentie Moisiu.


1883. REVISTA ”BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ” DESPRE CUVIOSUL ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Mai 4, 2015

Episcopul Silvestru Balanescu

Episcopul Silvestru Bălănescu, vicar, cu titlul de Piteșteanul, al Episcopiei Argeșului, publică în numărul 3 din luna martie 1883 al revistei ”Biserica Ortodoxă Română”, o știre cu titlul Progresele Bisericii ortodoxe în Japonia.

Episcopul Silvestru Bălănescu face trimitere în mod expres la o scrisoare pe care i-o trimisese Cuviosul Anatolie Tihai de la Osaka în data de 26 noiembrie 1882 și primită la București în data de 9 februarie 1883. Aceasta este o confirmare oficială în plus a faptului că arhimandritul Anatolie Tihai, cel mai mare misionar român din toate timpurile și din toate locurile, a purtat corespondență în limba română cu ierarhi din România, fiind conștient de originea și identitatea sa etnică și simțind nevoia firească de a comunica direct cu frații săi de neam și de credință din Țara mamă.

Vom preciza că episcopul Silvestru Bălănescu și Cuviosul Anatolie Tihai au fost colegi de studii la Academia Teologică din Kiev, între ei legându-se și păstrându-se peste ani o strânsă prietenie. Revista ”Biserica Ortodoxă Română” a publicat de-a lungul mai multor ani știri, informații și corespondențe primite din Japonia de la Cuviosul Anatolie Tihai.

Redăm mai jos imaginea știrii în cauză, cea a copertei revistei în care a apărut, precum și versiunea word a textului adaptat la ortografia de astăzi a limbii române.

BOR 1883 coperta BOR 1883 pagina 1

Progresele Bisericii ortodoxe în Japonia

Misia Bisericii Ortodoxe în Japonia, întreținută de societatea misionară din Rusia, nu s-a început decât în anul 1870, când s-a dus acolo și ieromonahul Anatolie Tihai, român din Basarabia rusă, din târgușorul Bălți.

Capul misiei în Japonia este episcopul Nicolae, care până în 1870 era ca preot la agenția rusă din acel loc. Al doilea, și prin urmare unul dintre propagatorii principali ai ortodoxiei în Japonia este arhimandritul Anatolie.

Numărul creștinilor ortodocși dintre japonezi în anul 1881 era de 6090, iar în noiembrie 1882 (1) de 7200.

Biserici ortodoxe și simple case de rugăciune sunt 90. Preoții ortodocși dintre japonezi sunt 9, și anume: Pavel Sawabe, Petru Sasagawa, Pavel Nitsuma, Tit Komatsu, Petru Kano, Pavel Sato, Matei Kangeta, Iacob Takaya, Timotei Hariu.

Misia ortodoxă are încă și 93 (de) catehizatori dintre japonezii convertiți, care lucrează cu mare energie și devotament. Toți creștinii ortodocși formează 131 (de) comune bisericești prin diferite locuri ale Japoniei. Punctul principal al misiei este în Tokio – capitala Japoniei, iar arh(imandritul) Anatolie este stabilit acum în marele oraș Osaka ce se află la sudul Japoniei.

Fie ca acești apostoli ai ortodoxiei să nu slăbească până ce nu vor creștina cel puțin cea mai mare parte a populațiunii japoneze.

+ Silvestru B. Piteșteanu(l)

1. Data scrisorii pe care am primit-o la 9 februarie de la arhimandritul Anatolie este 26 noiembrie 1882.

***

Nota noastră: Episcopul Silvestru Bălănescu s-a născut la 6 iulie 1838 în satul Pângărăcior, judeţul Neamţ, primind din botez numele de Simeon. Călugărit la Mănăstirea Bisericani şi hirotonit ierodiacon. Studii la Seminarul de la Socola – Iaşi şi la Academia Duhovnicească din Kiev (1868-1873). Profesor la Seminarul „Central” din Bucureşti (1874-1886), preşedinte al comitetului de redacţie al revistei „Biserica Ortodoxă Română” (1874-1885), Arhiereu Vicar cu titlul „Piteşteanul” (1879), profesor suplinitor la noua Facultate de Teologie din Bucureşti (1881-1883), Episcop de Huşi (1886-1900). A tradus din ruseşte două lucrări remarcabile: „Curs de Drept bisericesc” de I. S. Berdnicov (1892) şi „Teologia Dogmatică Ortodoxă” a Episcopului Silvestru de Canev, 5 vol., 1896-1906 (singur a tradus doar prima parte a vol. I, iar partea a doua şi voi. II şi III, în colaborare cu alţi teologi care au studiat la Kiev). A trecut la Domnul pe data de 25 noiembrie 1900 în Bucureşti.


CUVIOSUL ANATOLIE ROMÂNUL PELERIN ÎN ȚARA SFÂNTĂ ȘI MUNTELE SINAI

Mai 3, 2015

Anatolie Tihai

Cuviosul nostru părinte Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit a vizitat Țara Sfântă și Muntele Sinai.

Aflăm din surse rusești că în vara anului 1870, pe când era student în anul III al Academiei Teologice din Kiev, Cuviosul Anatolie, atunci în treapta de ierodiacon (hirotonit în Sfântul Munte Athos pe când era elev la Seminarul Teologic din Chișinău), l-a însoțit pe arhimandritul Filaret Filaretov, rectorul Academiei Teologice din Kiev, într-un pelerinaj în Țara Sfântă. Din delegație a mai făcut parte și Vasili Logvinovici, chileinicul rectorului Academiei.

Filaret Filaretov, episcop

Filaret Filaretov, episcop

Vizita a fost descrisă în parte de arhimandritul Antonin Kapustin, șeful de atunci al Misiunii Spirituale Ruse din Ierusalim.

Arhimandritul Antonin Kapustin

Arhimandritul Antonin Kapustin

Arhimandritul Filaret Filaretov și ierodiaconul Anatolie Tihai împreună cu însoțitorii au vizitat Galileea, s-au rugat în Nazaret, în Cana Galileei, Tiberiada, pe muntele Tabor, au vizitat deșertul Iudeii și Lavra Sfântului Sava cel Sfințit. Evident, nu putea lipsi Ierusalimul. Ierusalimul pământesc care, probabil, i-a lăsat Cuviosului nostru părinte Anatolie Tihai amintiri de neuitat.

Arhimandritul Filaret a reușit să conslujească sfânta liturghie la Mormântul Mântuitorului cu Patriarhul Ierusalimului Chiril al II-lea și putem admite că și ierodiaconul Anatolie Tihai a conslujit cu această ocazie, cu atât mai mult cu cât acesta era un bun cunoscător al limbii grecești.

Patriarhul Chiril al II-lea al Ierusalimului

Patriarhul Chiril al II-lea al Ierusalimului

Presupunem că rectorul Academiei Teologice din Kiev l-a ales ca însoțitor al său în Țara Sfântă pe ierodiaconul Anatolie Tihai anume pentru faptul că acesta cunoștea limba greacă și că fusese hirotonit în Sfântul Munte Athos, la mănăstirea Zografu.

Au urmat audiențe la Patriarhul armean și la episcopul copt din Ierusalim.

Din Țara Sfântă oaspeții de la Kiev, însoțiți de arhimandritul Antonin Kapustin și de profesorul arab N. Sarruf de la Seminarul Teologic Sfânta Cruce din Ierusalim, s-au îndreptat către Muntele Sinai, unde au stat mai multe zile (inclusiv de hramul mănăstirii, 6 august 1870), răstimp suficient pentru cercetări în Biblioteca mănăstirii Sfânta Ecaterina. Este greu să ne imaginăm că în timpul aflării sale în mănăstirea din muntele Sinai ierodiaconul Anatolie Tihai să nu fi conslujit cu profesorul său și cu ieromonahii de acolo.

Dintre toți preoții și misionarii ortodocși care au slujit și propovăduit vreodată în pământul Japoniei, Cuviosul nostru părinte Anatolie Românul este, prin voia lui Dumnezeu, primul în ordinea celor care au călcat în Țara Sfântă și Sinai, pe urmele prorocilor, patriarhilor, Mântuitorului Hristos și Sfinților Apostoli. Câteva luni mai târziu, în decembrie 1870, și arhimandritul Nicolae Kasatkin, cel care avea să devină Sfântul Nicolae al Japoniei, confratele de slujire și apostolat al Cuviosului Anatolie Tihai, a vizitat, ca pelerin, Țara Sfântă.

Ulterior arhimandritul Filaret (în lume Mihail Prokopievici Filaretov (1824-1882)) avea să ajungă episcop de Uman, vicar al eparhiei de Kiev (1874-1877) și episcop de Riga și Mitavsk (1877-1882).

Pentru a reproduce cumva atmosfera acelor zile de pelerinaj în Muntele Sinai, vom prezenta mai jos câteva pasaje din jurnalul arhimandritului Antonin Kapustin din august 1870:

Joi, 6 ale lunii

”Este hramul mănăstirii. Utrenia a început la ora 2 de noapte. Plictiseala și piroteala ne-a fost întrucâtva împrăștiată de cântarea celui de al doilea psalm din Polileu. După Doxologia Mare am coborât în cuprinsul locului Rugului Aprins și l-am cercetat cu de-a amănuntul. Liturghia a fost oficiată de părintele Filaret cu dicheiul (starețul), cu părintele Anatolie și alți doi ieromonahi. După slujbă am intrat la un ceai la schevofilax, la o cafea la Iconom și am trecut pe la Dichei (stareț) ca să-i vedem locuința. Acasă – odihnă. Apoi prânzul în trapeza mănăstirii. Așteptarea cămilelor, așternerea unei scrisori vlădicului de Kiev. Vecernia. Ceai. Discuții. Scrisoare către Despotul locului.”

Vineri, 7 ale lunii

”După ceai vecinul se pregătește de plecare, iar eu mă ocup de scris. Trei cămile. Pregătirile de plecare durează două ore. Când am fost înștiințați că totul e gata, am coborât în biserică. Oaspetele care ne părăsea a sărutat moaștele Sfintei Mari Mucenițe, s-a închinat locului Rugului Aprins, și, adânc mișcat, și-a luat frățește rămas bun de la mine. L-am petrecut cu întreaga obște departe de zidurile mănăstirii. Dumnezeu să-i fie pururi de ajutor în tot lucrul bun! Întorcându-mă în chilie, l-am urmărit prin lunetă încă o jumătate de oră.”


DOES ANYONE KNOW THE PLACE OF DMITRY LVOVSKY’S TOMB IN YOKOHAMA OR TOKYO?

Mai 2, 2015

Does anyone know the place of Dmitry Lvovsky’s tomb in Yokohama or maybe in Tokyo?
Cunoaște cineva locul mormântului lui Dimitrie Livovschi la Yokohama sau poate la Tokio?
Известно ли кому нибудь место захоронения Дмитрия Львовского в Йокогаме или в Токио?

Compozitorul-şi-diaconul-român-Dimitrie-Livovschi-misionar-ortodox

Dirijorul Dimitrie Livovschi

cuviosul-roman-anatolie-tihai-si-dimitrie-livovschi

Diaconul-Dimitrie-Livovschi-printre-participanţii-la-Sinodul-ortodox-pannipon

Dimitrie-Livovschi-printre-preoţii-şi-misionarii-ortodocşi-din-Japonia.-Martie-1891-Tokio

Divitrie Livovschi cu Sf. Nicolae Kasatkin

Sinodul-ortodox-pannipon-din-iulie-1882-ţinut-la-Tokio

Dimitrie Livovschi la Soborul pannipon 1898 marcat

Dimitrie Livovschi batran cu Sf Nicolae si episcopul Serghie Tihomirov marcat

Dimitrie Livovschi cu Sf Nicolae Kasatkin si seminaristii din Tokio

La inmormantarea sf Nicolae Kasatkin februarue 1912 marcat

Dimitri Shoka-shi. Melodul şi diaconul român Dimitrie Livovschi în Japonia

Partituri ortodoxe japoneze scrise de un român din Basarabia

Post-scriptum: Doamna preoteasă Maria Junko Matsushima din Nagoya, căreia îi adresăm mulțumiri speciale, ne-a comunicat astăzi, 12 iulie 2015, faptul că diaconul și compozitorul de origine română Dimitrie Livovschi a decedat la 01 octombrie 1920 în Japonia și a fost înmormântat în cimitirul Somei din Tokio.

Doamna preoteasă Maria Matsushima a primit această informație de la profesorul Kazuhiko Sawada de la Universitatea Saitama, care a descoperit-o în revista bisericească ”Seikyo Jiho” păstrată în colecțiile Bibliotecii Parlamentului Nipon.

Informația a fost confirmată și de părintele George Matsushima, care, verificând listele clerului la sediul Mitropoliei Ortodoxe din Japonia, a constatat că numele diaconului Dimitrie Livovschi figurează pe lista din anul 1920, dar lipsește pe cea din anul 1921.