SANCTISIMUL KIRIL MOLDOVENIZATORUL ȘI COLONEL MITROPOLIT DOCTOR VLADIMIR MUTĂ PIONUL VECHI PE TABLA DE ȘAH GEOCANONIC

Iulie 26, 2016

”Cine controlează trecutul, controlează viitorul”
George Orwel

Kiril si Putin

Bucurie la București….

Agenția de știri Basilica ne anunță cu bucurie că ”Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât canonizarea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni al Moldovei (†1821)”.

La 15 iulie 2016 Biserica Ortodoxă Rusă (BORu) a făcut ceea ce se știa încă de acum câțiva ani că va face în momentul în care va relua tacit și subtil confruntarea cu Patriarhia Română și Patriarhia Ecumenică: l-a canonizat pe mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, într-un gest de sfidare a Bucureștiului și Constantinopolului.

Agenția Basilica ne sugerează, peste ceea ce a spus și făcut Biserica Rusă, că ar fi vorba despre un gest frățesc plin de dragoste și bunăvoință față de Ortodoxia românească, anunțându-ne despre canonizarea de ”sfinți români”, dintre care unul ar fi mitropolit ”al Moldovei”. Al Moldovei și punct. Nu al Basarabiei, nu al Chișinăului și Hotinului, ci ”al Moldovei”.

Canonizare geopolitică

Noi știam, cum știe toată lumea, că Gavriil Bănulescu-Bodoni, un pion școlit al rușilor, a fost numit de țarină, iar apoi și de țar, prin ucaz, drept Exarh (rus) al Moldovei, Valahiei și Basarabiei (în sensul de Bugeac), iar în 1813 drept mitropolit (rus) al Chișinăului și Hotinului. A mai fost numit prin ucazuri ale țarilor și în alte funcții bisericești, dar niciodată acesta nu a deținut demnitatea sau titlul de ”mitropolit al Moldovei”. A încercat o singură dată să se urce, cu forța armelor rusești de ocupație, în tronul mitropolitan al Moldovei, dar gestul său a fost profund atnicanonic, fapt pentru care a și fost arestat până la urmă.

Am verificat Procesul-verbal de ședință al Sinodului BORu din 15 iulie 2016 și, mai cu seamă înscrisul de la Temeiul nr. 68 privind canonizarea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Am constatat că Biserica Rusă nu folosește deloc termenul Român sau derivați ai acestuia, întrucât este oficial prohibit când este vorba despre națiunea noastră ținută în prizonieratul canonic al Moscovei. Dimpotrivă, Sinodul BORu folosește termenul de Moldovean și derivații acestuia, inclusiv în sintagma ”limba moldovenească”, pe care Biserica Moscovei o vede opozabilă limbii române. Sub acest aspect formal al terminologiei utilizate BORu recurge – pentru a câta oară! – la manipulare prin limbaj, gestul nefiind lipsit de conotații geoidentitare, geospirituale și geocanonice (sau jurisdicțional-canonice) cu bătaie lungă. Cine nu crede, să verifice site-ul patriarhiei așa-zisei Sfinte Rusii, ca să se convingă că aceasta, la unison cu regimul banditesc de la Tiraspol, pe care îl iubește și binecuvânteză părintește, vorbește doar și doar despre ”limba moldovenească”, având chiar o versiune a site-ului în această nouă ”limbă”. Dacă rusul ar recunoaște cinstit la Moscova că limba este română, nu ”moldovenească”, s-ar prăbuși întreg eșafodajul ”argumentației” rusești privind anexarea Basarabiei și nordului Bucovinei la ”sfântul” ”teritoriu canonic” al așa-zisei Sfinte Rusii.

Sfințirea pionului

În motivația deciziei sale de canonizare a lui Gavriil Bănulescu-Bodoni, Biserica Rusă aduce doar câteva ”argumente”:

1) „În anul 1791 arhimandritul Gavriil a fost hirotonit întru episcop al Benderului și Belogradului (Cetății Albe – nota trad.). În anul 1792 a fost ridicat în treapta de mitropolit și numit exarh al Moldovei, Valahiei și Basarabiei.
2) În același an mitropolitul Gavriil a fost arestat la ordinul sultanului turc și pentru fidelitatea față de Biserica Rusă a îndurat întemnițarea, din care a fost eliberat doar la cererea ambasadorului rus.
3) În anul 1803, la cererea sa, a fost pensionat, însă în anul 1808 a intrat din nou în obligațiile de exarh al Moldovei, Valahiei și Basarabiei. După anul 1812 mitropolitul Gavriil a ales ca loc al aflării sale orașul Chișinău. În anul 1813 a fost înființată eparhia Chișinăului și Hotinului, al cărei arhiereu a fost numit mitropolitul Gavriil”.
4) Mitropolitul Gavriil a trudit activ la dezvoltarea vieții bisericești în Moldova. (…) a fost întemeiată tipografia exarhicesacă, care a jucat un mare rol în răspândirea literaturii bisericești, inclusiv în limba moldovenească. (…) În perioada conducerii mitropolitului Gavriil a fost desfășurată îndreptarea cărților moldovenești de cult și înființată secțiunea basarabeană a Societății biblice Ruse, care a editat textul îndreptat al Bibliei în limba moldovenească”.

Deci, argumentele Bisericii Ruse pentru sfințenia lui Bănulescu-Bodoni sunt:

1) jurisdicția Bisericii Ruse între Munții Carpați și Dunăre (Valahia) și între Munții Carpați și Nistru (Moldova);
2) fidelitatea lui Bănulsecu-Bodoni fața de Biserica Rusă;
3) jurisdicția repetată a Bisericii Ruse între Munții Carpați și Dunăre (Valahia) și între Munții Carțați și Nistru (Moldova) și înrădăcinarea ei în Basarabia;
4) Biblia și cărțile în zisa ”limbă moldovenească”.

Canonizarea duhnește a antiromânism

Trebuie să precizăm că jurisdicția Bisericii Ruse peste românii ortodocși din Muntenia (Țara Românească) și Moldova (inclusiv Basarabia) a fost întotdeauna nedreaptă, abuzivă, necanonică, neortodoxă, necreștinească. Altfel spus, jurisdicția Bisericii Ruse peste românii ortodocși din Țara Românească și Moldova a fost întotdeauna uzurpatoare, imperialistă și păgână, motivată secular-politic și militar. Pentru înscăunarea de către țarina sau țarul Rusiei a lui Gavriil Bănulescu-Bodoni concomitent peste Mitropoliile noastre românești de la București și Iași armata rusă, la indicația țarului, i-a îndepărtat din tronurile lor arhipăstorești, arestat și întemnițat în mănăstiri, pe vrednicii și de luminoasă amintire mitropoliți canonici Iacob Stamati al Moldovei și Sucevei și Filaret al II-lea al Ungrovlahiei (la prima instalare abuzivă a pionului rușilor, din 1792) și Veniamin Costachi al Moldovei și Sucevei și Dositei Filiti al Ungrovlahiei (la a doua instalare abuzivă a pionului rușilor, din 1808).

Mai precizăm că aceste ocupații bisericești ruse nu erau primele. Au mai fost ocupațiile militare, însoțite de cele canonice, din anii 1769-1774 și 1787-1791, când Biserica Rusă i-a îndepăratat pe mitropoliții români și i-a înlocuit cu arhiepiscopul Ambrozie (Avraam) Serebrennikov de Ekaterinoslav, Herson și Taurida, pe care țarina Ecaterina a II-a îl pune în fruntea unei ”Exarhii moldo-valahe” ca parte a Bisericii Ruse, sub conducerea sinodului dirigent de la Petersburg. ”Eliberarea” moldovenilor de sub ”jugul turcesc” era însoțită de ”eliberarea” lor de sub ”jugul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol” și de sub ”jugul Mitropoliei Moldovei și Sucevei”. La fel și românii din Muntenia erau ”eliberați” de sub ”jugul Mitropoliei Ungrovlahiei”, ca să se întindă peste ei aripa ocrotitoare a întru tot Sfântului Sinod Rus de la Sankt Petersburg. Nu ne-am mira deloc dacă Biserica Rusă îl va canoniza și pe Ambrozie (Avraam) Serebrennikov, că tot a avut meritul de a lăți și răslăți ”teritoriul canonic” al așa-zisei Sfinte Rusii. Mai ales că acum armele Moscovei zăngănesc prin fosta lui eparhie din răsăritul Ucrainei.

Slugărnicia – criteriu de canonizare

Observăm că fidelitatea față de Biserica Rusă este ridicată la rang de argument pentru sfințenie și canonizare.

În acele perioade de ocupație canonică, Mitropoliile Ungrovlahiei și Moldovei și Sucevei făceau parte din Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, iar arestarea lui Bănulescu-Bodoni din cauza ”fidelității față de Biserica Rusă”, a fost cerută chiar de către mitropoliții de la Iași și București și de Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, fiind operată la ordinul Domnitorului Moldovei.

Canonizarea simbolică a ”dreptului” rușilor asupra României

Fiind aceasta prima canonizare pe care Sfântul Sinod al așa-zisei Sfinte Rusii o face după Marele Sinod Panortodox din Creta, înțelegem că Biserica Rusă flutură simbolic pisica și prin fața Patriarhiei Ecumenice. Să se vadă și să nu se uite că rușii au avut jurisdicție până pe granița bulgară și sârbă, iar de acolo mai departe Moscova e ca și la ea acasă, până aproape de Constantinopol. De fapt, Biserica Rusă nu l-a canonizat pe Gavriil Bănulescu-Bodoni, ci a reabilitat și ”canonizat” simbolic jurisdicția sa abuzivă peste două treimi din cuprinsul actual al României. Despre Basarabia nici nu mai vorbim, aici rușii admit doar discuții despre cum să-și infiltreze mai sus sau mai adânc oameni de nădejte la București, dintre basarabenii înstrăinați sau vânduți de bună voie.

Lipsa de onestitate intelectuală a Sanctității Sale…

Înțelegem cât se poate de bine că Sanctisimul (rus. – Святейший) Patriarh Kiril și Sfântul Sinod al așa-zisei Sfinte Rusii comit ”sfânta” falsificare chiar a textelor lui Gavriil Bănulescu-Bodoni. A fost Bănulescu-Bodoni pion și agent al rușilor, dar totuși a rămas onest sub aspect identitar, spunând și scriind peste tot că este vorba despre limba română. Sanctisimul Patriarh Kiril al așa-zisei Sfinte Rusii invocă ”Biblia în limba moldovenească” (rus. – Библия на молдавском языке).

Dar Sanctisimul Patriarh al așa-zisei Sfinte Rusii știe că minte ”cu sfințenie”, cum numai rușii pot minți, pentru că i s-a pus pe masă chiar Biblia românească de la Sankt Petersburg, editată în 1819, după o ediție românească mai veche (Biblia de la Blaj, 1795), cu purtarea de grijă și îndreptarea de către arhimandritul Varlaam Cuza de la Iași și psaltul Ioan Pralea, român basarabean stabilit în Șcheii Brașovului, cel pe care Eminescu l-a numit, în Epigonii, ”firea cea întoarsă”.

Din Cuvântul înainte la Biblia din 1819:

”Dumnezeiasca Scriptură, a legii vechi şi a celei noi de pre limba Rumânească care mai întâiu s-au tipărit în Transilvania, iară acum s-au tipărit cu cheltuiala Rusieneştii Soţietăţi a Bibliei în păzita de Dumnezeu împărătească cetate Sankt Peterburg”.

”Canonizarea” ”limbii moldovenești”…

De unde scoate Sanctisimul Patriarh Kiril sau ”preaosfințitul” col. mitr. dr. Vladimir ”limba asta moldovenească” a lor ca să le-o atribuie și lui Bănulescu-Bodoni, și românilor transilvăneni, și arhimandritului Varlaam Cuza și psaltului Ioan Pralea, și nouă tuturor? De fapt, prin decizia lor din 15 iulie 2016, Sanctisimul Patriarh al așa-zisei Sfinte Rusii și ”preaosfințitul” col. mitr. dr. Vladimir nu fac decât să încerce o con-sfințire a zisei ”limbi moldovenești”, un fel de ”canonizare” simbolică a ei, în opoziție cu limba română și identitatea românească naturală, date de Dumnezeu.

După asemenea gesturi vădit ostile, necreștinești, Sanctisimul Patriarh al așa-zisei Sfinte Rusii poate fi considerat un om onest, un creștin autentic și un frate al Bisericii Ortodoxe Române? Unde vrea să ajungă Sanctisimul Kiril cu gesturi din astea de confruntare cu Biserica Română sau cu gesturile sale de moldovenizator și de intelectual subțire, profund și periculos, priceput în teme și materie de geolingvistică?

Despre ”preaosfințitul” col. mitr. dr. Vladimir nici nu mai întrebăm, pentru că aici lucrurile sunt clare de mult. După cum nimeni nu crede că titlul uzurpator de colonel ”al întregii Moldove” este unul nevinovat și întâmplător, fără nicio legătură cu planurile fanteziste ale Sanctisimilor Patriarhi visători din curtea Kremlinului.

Canonizarea ca provocare și metodă de război…

E clar că prin canonizarea lui Gavriil Bănulescu-Bodoni Moscova a redeschis războiul identitar în Basarabia și anunță reluarea confruntărilor cu Biserica Ortodoxă Română.

Trebuie să înțelegem, cu discernământ și capacitate adecvată de reacție, că Moscova poartă de foarte mult timp un război hibrid împotriva României și a românilor, iar componenta lui bisericească este una de bază, țintindu-i pe cei mulți și cu sufletul curat. Când nu ne pot lua cu forța sau amenințarea, rușii încearcă să ne ia cu ”sfinții”.

Post-scriptum: Astăzi, 27 iulie 2016, urmare a acestui material, Agenția Basilica a operat o singură modificare în știrea sa plină de bucurie din 15 iulie, înlocuind titlul fals al nou-canonizatului agent imperial, cel de ”al Moldovei”, cu titlul real, cel de ”al Chișinăului și Hotinului”.

Dureros însă este că Agenția Basilica le recomandă cititorilor săi un material vădit proimperialist, cu accente jurisdicționale antiromânești și anticonstantinopolitane, apărut, spre marea noastră nedumerire și sinceră părere de rău, chiar în ziarul Lumina.

Materialul, intitulat ”Mitropolitul Gavriil Bănulescu, marele cărturar de la Chişinău”, este mai vechi, din 18 iunie 2009, și aparține Tamarei Grigore. Reproducem mai jos doar două pasaje din acel material strecurat în ziarul Lumina (sublinierile cu gras și notele dintre paranteze ne aparțin):

1. ”Pe baza motivului că mitropolitul Gavriil a fost numit în scaunul Moldovei de către ruşi, patriarhul de Constantinopol a înscenat arestul lui, obţinând pentru aceasta decretul sultanului. La nenumăratele încercări de a-l determina să treacă sub jurisdicţia Constantinopolului, Gavriil Bănulescu-Bodoni răspunde: „Eu sunt călugăr, după mine nu are cine să plângă, iar de murit, cândva tot voi muri. Să încalc jurământul ca să trăiesc câţiva ani mai mult, consider a fi păcat“. Devotamentul mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni faţă de Casa Ţaristă rusească a fost apreciat după merit. El a primit de la împărăteasa Ecaterina o decoraţie de onoare – o camilafcă albă şi o cruce împodobită cu pietre scumpe.”

2. ”Exarh al Moldovei, Valahiei şi Basarabiei. Prin rescriptul ţarului Alexandru I, din 27 martie 1808, a fost înfiinţat Exarhatul Moldovei, Valahiei şi Basarabiei. La conducerea noii unităţi bisericeşti teritorial-administrative, conform aceluiaşi decret, a fost numit mitropolitul Kievului Gavriil Bănulescu-Bodoni. Printre măsurile întreprinse pentru îmbunătăţirea situaţiei slujitorilor de cult se numără următoarele: eliminarea amestecului autorităţilor locale în treburile bisericeşti (Aici ziarista de la Lumina îi are în vedere pe Domnitorii Moldovei și Valahiei, care erau în dezacord cu țarul Rusiei – nota noastră), stabilirea regulilor speciale în procesele laice începute împotriva clericilor, uşurarea jugului impozitar a slujitorilor bisericeşti, lupta împotriva abuzurilor din partea persoanelor fizice şi a reprezentanţilor administraţiei locale (Aici ziarista de la Lumina îi are în vedere pe Domnitorii Moldovei și Valahiei, care erau în dezacord cu țarul Rusiei – nota noastră). Tot în această perioadă au fost întreprinse şi unele reforme administrative, cum ar fi: instituirea Dicasteriei Exarhale şi a Consistoriului mitropolitan la Iaşi şi la Bucureşti, schimbări în conducerea protopopiatelor şi a parohiilor (Aici ziarista de la Lumina evită să spună că în realitate a fost vorba despre o epurare fără iertare și fără precedent, de sus până jos, de la mitropoliți până la stareți de mănăstiri și preoți parohi, a tuturor celor care au protestat măcar cu un cuvânt contra ocupației rusești militare, civile și bisericești din Valahia și Moldova – nota noastră), clasificarea mănăstirilor după categorii, introducerea registrelor cu certificate de naştere, registrelor de cheltuieli, înfiinţarea vicariatului. Eforturi susţinute a depus mitropolitul Gavriil pentru eliminarea abuzurilor din partea egumenilor străini în mănăstirile închinate.”

 Stire Basilica Banulescu Bodoni


ÎNTRU MULȚI ANI, PREAFERICITE PĂRINTE AL NOSTRU PATRIARH!

Iulie 20, 2016

PF Daniel

Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preafericite Părinte al nostru Patriarh,

La adăugarea celui de-al 65-lea an în cununa vieții, vă trimitem din inima Basarabiei urarea noastră de sănătate, de mulți și binecuvântați ani și de slujire îndelungată și rodnică a Bunului Dumnezeu, în mijlocul Neamului Românesc de pretutindeni.

Ne plecăm genunchii în fața Tronului nostru Patriarhal din București cu evlavie, prețuire și speranță, bucurându-ne că avem un Părinte al Națiunii înțelept, energic, harnic, luminat, blând și hotărât, om al faptelor bune și de folos întregii noastre Biserici.

Ctitoria Catedralei Neamului din București, ca simbol al unității și creștinătății înnoitoare a Neamului Românesc, canonizarea Sfinților Români prin care ne facem o Biserică pe deplin recunoscătoare, mai buna organizare și așezare pe temelii refăcute a Bisericii Ortodoxe Române, misiunea în rândul tinerilor, grija părintească pentru cei rămași în virtutea unei istorii vitrege în afara Țării, vegherea necontenită asupra demnității și îndestulării sufletești a tuturor fiilor și fiicelor Bisericii noastre sunt motive de bucurie pentru noi și prilejuri în plus să-i mulțumim Bunului Dumnezeu pentru harul, puterea, înțelepciunea, hotărârea și blândețea cu care v-a dăruit.

Harul Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, binecuvântarea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt să vă însoțească în tot timpul și în tot locul!

Al Preafericirii Voastre ascultător și din toată inima iubitor fiu sufletesc,

Vlad Cubreacov, președinte al Asociației ”Răsăritul Românesc” din Chișinău

Chișinău, 20 iulie 2016

multumire-patriarhia-romana


DOCUMENT INEDIT. OTOMANII ÎI NUMESC ROMÂNI PE MEGLENOROMÂNI ȘI AROMÂNI

Iulie 19, 2016

Polemicile de uzură legate de faptul dacă meglenoromânii și aromânii sunt sau nu români, polemici întreținute artificial de o mână de minoritariști gen Costică Canacheu sau Nicolas Trifon, ne-au făcut să căutăm documente de epocă, păstrate în fondurile Direcției Generale a Arhivelor de Stat ale Republicii Turcia, în legătură cu acest subiect.

Adevărul este că diferitele traduceri ale textului otoman al Iradelei sultanului turc Abdul Hamid al II-lea (İkinci Abdülhamit) din 9 mai 1905 (17 rebi-ul-ebel 1323, conform calendarului islamic) cu privire la recunoașterea drepturilor naționale ale românilor din Imperiului Otoman redau termenul de Valahi, un exonim pe care străinii, inclusiv turcii, li l-au atribuit tuturor românilor.

Cu toate acestea, nimeni nu a publicat vreodată textul otoman original al Iradelei sau originalele altor documente legate de aceasta, ca să ne putem face o părere obiectivă despre ceea ce a avut exact în vedere măritul Padișah. Acesta este tocmai motivul pentru care am inițiat demersurile necesare în vederea obținerii unor copii după originalele acestor documente păstrate în bogatele arhive turcești.

Astfel, prin amabilitatea Excelenței Sale Mehmet Selim Kartal, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Turcia în Republica Moldova, căruia i-am solicitat oficial ajutorul și căruia îi mulțumim în mod deosebit pe această cale, am reușit să obținem astăzi imaginea facsimilă a unui document otoman legat de Iradeaua din 9 mai 1905.

Redăm mai jos imaginea facsimilă a acestui document în turca otomană, transliterarea lui latină, transpunerea primei fraze a lui în turca modernă și traducerea acesteia în română:

Copie după originalul documentului în turca otomană.

Copie după originalul documentului în turca otomană.

Transliterarea textului din turca otomană.

Transliterarea în alfabet latin a textului din turca otomană.

Transpunerea primei fraze a textului din turca otomană în turca modernă:

”Alman büyükelçisinin Rumenlere ait işin bir an evvel halledilmesi hususunda Askerlik Dairesine olumlu görüş bildirdiği, adıgeçen dairenin bu başvuruyu padişaha ilettiği ve padişah tarafından işin bir an evvel neticelendirilmesi yönünde karar verildiği hakkında”.

Traducerea primei fraze a textului din turcă în română:

”Ambasadorul Germaniei a raportat către Departamentul Militar un aviz favorabil cu privire la rezolvarea cât mai grabnică a problemei Românilor, Departamentul respectiv a transmis această solicitare Padişahului iar Padişahul a hotărât ca această problemă să fie rezolvată deîndată”.

Observăm atât în originalul otoman, cât și în transpunerea în turca modernă, că etnonimul utilizat de autoritățile otomane este cel de Români (Rumenler), nu de Valahi (Ullahlar), cu atât mai mult nu de Aromâni sau Meglenoromâni.

S-ar putea să avem surpriza să descoperim că și în originalul otoman al Iradelei Sultanul Abdul Hamid al II-lea folosește același termen. Să avem răbdare până se va găsi în Arhivele Republicii Turcia și respectivul original.


Inaugurarea monumentului comemorativ românesc din Lebedian, regiunea Lipeţk, Rusia

Iulie 15, 2016

Lebedean 0

La 9 iunie 2016, de Ziua Eroilor României, Ambasada României la Moscova a organizat şi desfăşurat ceremonia oficială de dezvelire a monumentului comemorativ românesc din Lebedian, Regiunea Lipeţk, care este ridicat în memoria celor 322 de militari români morţi în Secţia 1 a Lagărului special NKVD nr. 35 din acest oraş situat la 400 km sud de Moscova.

Serviciul religios de pomenire a morţilor a fost oficiat de către un sobor de preoţi ai Bisericii Ortodoxe Române – format din Preasfinţia Sa VARLAAM Ploieşteanul, episcop patriarhal, părintele Ştefan STANCIU, de la parohia Sfinţii Arhangheli-Parc Ghencea I din Bucureşti şi părintele arhimandrit Maxim BĂDOIU, stareţul Mănăstirii Cernica – şi Episcopiei Lipeţkului.

Ambasadorul României în Federaţia Rusă, domnul Vasile SOARE, a prezentat semnificaţia ridicării acestui monument în cadrul Cimitirului multinaţional din Lebedian şi a evocat sacrificiul zecilor de mii de militari şi civili români căzuţi în luptă pe teritoriul Federaţiei Ruse sau morţi în lagărele ori batalioanele de muncă NKVD din fosta Uniune Sovietică.

Totodată a evidenţiat preocuparea autorităţilor române pentru realizarea şi inaugurarea, la 25 Octombrie 2015, a Cimitirului Militarilor Români de la Rossoşka, în apropierea fostului Stalingrad, şi începerea acţiunii de identificare a locurilor în care sunt înhumaţi militarii români morţi pe teritoriul Federaţiei Ruse în anii Primului Război Mondial.

Evghenii Piliaev, directorul general al la Asociaţiei „Voennîe Memorialî”, a remarcat preocuparea autorităţilor române pentru marcarea locurilor în care au căzut în luptă sau au murit în prizonierat militari români şi a dat asigurări că autorităţile centrale şi locale ruse vor ocroti în demnitate cimitirele şi monumentele comemorative de război româneşti din Federaţia Rusă.

Domnul ambasador Vasile Soare a depus o coroană de flori din partea Ambasadei României în Federaţia Rusă, iar dl. colonel Cornelius Calistru, ataşatul român al apărării la Moscova, a depus o coroană de flori  din partea Ministerului Apărării Naţionale a României.

S-a păstrat un moment de reculegere şi s-au aprins candele ale recunoştinţei, apoi cei prezenţi la comemorare au depus flori la mormintele militarilor români şi străini înhumaţi în oraşul Lebedian.

sursa: moscova.mae.ro