O FOTOGRAFIE CÂT UN MILION DE CUVINTE

Septembrie 14, 2016

ambasadorul-sua-bucuresti-la-sfantu-gheorghe-de-covasna

O fotografie cât un milion de cuvinte.

Ne-a aruncat pe toți în perplexitate. Inițial am sperat să fie o glumă proastă a copiilor care se joacă de-a photoshop-ul, dar n-a fost să fie…

Procedeul se numește simplu: asociere și transfer reciproc de imagine. Cazul e negativ și crestomatic.

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, în centrul atenției, în mijlocul unei găști de penali, în data de 13 septembrie 2016, la Sfântu Gheorghe, județul Covasna, România.

Diplomat manipulabil

Extremiștii maghiari și-au atins scopul, iar ambasadorul american, fără să gândească prea mult, s-a lăsat dus de nas ca ultimul școlar, ”din politețe”. ”Politețea” asta însă, volens nolens, lasă loc pentru o singură interpretare: SUA susțin segregaționismul și separatismul etnic al extremiștilor maghiari din România (și, prin analogie, de admis, și din Ucraina, Slovacia și Serbia)! Segregaționismul, separatismul etnic și extremismul trebuie tratate ”cu politețe”! Poate că nu asta i-a stat în intenție domnului ambasador să transmită, dar anume asta a spus pozând sobru cu mâna pe zisul drapel inventat și promovat de extremiștii și revizioniștii maghiari.

Fața asta de pernă albastră dăruită ambasadorului Klemm este un cadou otrăvit. Era mai bine să nu fi fost acceptat. Ambasadorul a arătat slăbiciune și a demonstrat că poate înghiți orice gogoriță sau provocare extremistă, că poate fi manipulat cu ușurință.

De la cazacioc la ceardaș

Domnul Putin și prietenul său mai mic Viktor Orban au toate motivele să fie fericiți: ambasadorul James Pettit de la Chișinău este deja urcat în barca revizionismului ruso-nistreano-moldovnesc cu tot ce înseamnă conceptul moscovit de ”Moldova Mare” (”Moldova nu e România”), iar ambasadorul Hans Klemm ne este prezentat, la doar o jumătate de lună distanță, în barca revizionismului maghiar, cu principalul simbol al acestuia în mână – zisul drapel al zisului ”ținut secuiesc”. În fața mesajelor transmise la foarte scurt timp de ambasadorii James Pettit și Hans Klemm ai impresia că ai mai auzit aceleași lucruri din gura neagră de ură a, bunăoară, unuia ca Csibi Barna (”ținutul secuiesc nu e România”), spânzurătorul simbolic al lui Avram Iancu, întrucât exact la nivelul lui Csibi Barna au coborât din sfera înaltă a diplomației cei doi ambasadori cântători în strună (de balalaikă). Ca să fim ușor ironici, ne întrebăm cum de lipsește oare  din cadru respectabilul și demnul de politețuri Csibi Barna.

Moscova are nevoie să îndepărteze România de SUA și viceversa. Misiunea ambasadorilor României în SUA și ai SUA în România este să întreprindă orice este necesar pentru a nu admite o asemenea îndepărtare.

Ce s-o fi gândit ambasadorul Klemm când a primit ”politicos”, dar necorect politic, cârpa albastră a extremiștilor sau când a pozat nediplomatic și sobru cu ea? Este regretabil să vezi cum, din ”politețe” prost înțeleasă, unii diplomați ajung să se lase manipulați grosolan, folosiți pe post de instrument al unor extremiști. Politețea sau intențiile bune nu te asigură niciodată de greșală. Până și drumul spre infern e pavat cu intenții bune…

Politețea, bat-o vina!

Acum am înțeles de ce Ambasada SUA în România nu a luat atitudine tranșantă față de derapajele extremiste, xenofobe și, de foarte multe ori, antisemite ale reprezentanților struțo-cămilei UDMR (nici partid, nici ONG) din teritoriu. Din ”politețe” și lipsă de suficient caracter.

Ambasadorul american a dovedit slăbiciune și naivitate, dacă este să-l credem pe cuvânt că a gafat din ”politețe”. Trebuie să înțelegem exact situația. Făcând trimitere la gafa sa ”din politețe”, ambasadorul sugerează că ticăloșia și viclenia le revine extremiștilor maghiari care i-au băgat cârpa lor în față, cu titlu de cadou, testându-i caracterul, capacitatea de reacție, de conformare sau neconformare, adecvarea la contextul istoric, social și politic. Din perspectiva scopului practic urmărit de unii și de altul, extremiștii maghiari au fost eficienți în comparație cu invitatul lor special.

Extremiștii l-au folosit pe ambasador. Greșala ambasadorului este că s-a lăsat, într-un moment de slăbiciune mălăiață soră cu inconștiența, folosit.

Și dacă gafa nu e gafă?

Se sparie gândul” – vorba cronicarului – la simpla aluzie că nu ar putea fi vorba doar de slăbiciune omenească, ci de complicități politice sau geopolitice… Nu vrem să credem că fotografia crestomatică de la Sfântu Gheorghe a ambasadorului Klemm sau că declarația de la Chișinău a ambasadorului Pettit nu ar fi simple (dar totuși grave, monumentale chiar) gafe. Deocamdată sperăm că sunt doar gafe și nimic mai mult.

Autogoluri repetate

Oricum, ceva este putred în toată povestea asta.

Este firesc și corect acum ca autoritățile și presa să ceară, iar ambasadorul Klemm să dea prompt și univoc explicații publice convingătoare în legătură cu gestul său public și, din păcate, antiamerican prin consecințele lui negândite, nu doar antiromânesc.

Ambasadorul Klemm nu are mandat să provoace și să alimenteze inutil temeri privind existența unor presupuse planuri americane de slăbire (până la dezmembrare) a României, așa cum visează atâtea minți înguste dar înfierbântate la Moscova, Budapesta și, se lasă uneori puternic impresia, la Berlin. Cu atât mai mult, ambasadorul Klemm nu are mandat să stârnească antiamericanism în România, așa cum își doresc, în egală măsură, și Moscova și Budapesta.

Ambasadorul Klemm și ambasadorul Pettit au marcat în propria poartă. În fotbal, în caz de autogol, jucătorul vinovat este de regulă retras din teren, iar în caz de recidivă și eliminat din echipă. Ceea ce este grav e că autogolurile celor doi diplomați americani s-au produs în prelungirile unui meci hotărâtor pe care îl numim cu toții Războiul Rece și pe care rușii cred că încă nu l-au pierdut.

Da, da – vor spune unii (foarte mulți) -, dar să băgăm de seamă că mai există și cazuri când meciul e vândut din timp, iar publicul nu bănuiește nici cu spatele…


PREOTEASA MARIA BALICA, SORA CUVIOSULUI ANATOLIE TIHAI

Septembrie 7, 2016

maria-tihai-3

Primim cu bucurie din Japonia, de la Osaka, de la doamna preoteasă Maria Junko Matsushima, vestea că s-a descoperit în arhiva parohiei ortodoxe din acest oraș un portret pe pânză, în ulei, executat probabil după o fotografie, al preotesei Maria Balica, născută Tihai, sora Cuviosului arhimandrit Anatolie Tihai și a compozitorului liturgist Iacob Tihai.

Portretul preotesei Maria Balica este însoțit de următoarea inscripție în limba engleză:

My grandmother, born Maria Tihai, sister of arhim. Anatoly and Iakov Tihai – all born in Hotin (small town) in Moldavia (also known as Bessarabia) after the end of First War it belonged to Rumania, but in 1938 it was returned to Soviet Union

(”Bunica mea, născută Maria Tihai, sora arhim(andritului) Anatolie și a lui Iacob Tihai – ambii născuți la Hotin (un mic orășel) în Moldova (cunoscută de asemenea ca Basarabia), care după sfârșitul Primului Război a aparținut României, în 1938 fiind însă returnată Uniunii Sovietice”).

maria-tihai-1

Cu siguranță acest înscris în limba engleză, în mod evident ulterior anului 1938, aparține unuia dintre nepoții de frate ai Cuviosului Anatolie Tihai, adică unuia dintre cei cinci copii  ai lui Iacob Tihai și ai soției sale Elena Tihai, născută Ryo-san Yokoi (fiica samuraiului Yokoi Gennemon Tokinaka).

Întrucât se cunoaște că doi dintre copiii cuplului Iacob și Elena Tihai au decedat în anul 1903 (Alexandru și Elisabeta), unul a rămas în Rusia (Ignatie), iar despre altul (Elena) nu dispunem deocamdată de niciun fel de date, este de presupus că această prețioasă precizare îi aparține lui Dimitrie Tihai, cel care a rămas alături de mama sa Elena până în ultima zi a vieții sale, emigrând ulterior în Statele Unite ale Americii, unde și este înmormântat.

Înscrisul este ulterior și anului 1940, când a fost anexată Basarabia de către URSS, invocarea anului 1938 fiind o imprecizie.

Remarcăm de asemenea redarea numelui de familie Tihai în ortografia fonetică românească corectă, nu în varianta anglicizată Tikhai, cum s-a generalizat în multe surse.

mitrie Tihai, fiul lui Iacob şi al Elenei Tihai. Desen din ziarul „Chinsei Nippo”, epoca Meiji, Nagasaki

Dimitrie Tihai, fiul lui Iacob şi al Elenei Tihai, nepot de frate al Cuviosului Anatolie Tihai. Desen din ziarul „Chinsei Nippo”, epoca Meiji, Nagasaki.

Dat fiind că părinții Cuviosului Anatolie Tihai și ai liturgistului Iacob Tihai s-au numit Dumitru și Elisabeta, aceasta din urmă este bunica paternă adevărată a copiilor cuplului Iacob și Elena Tihai. Astfel, preoteasa Maria Balica le-a venit celor cinci copii ai primei familii româno-nipone din istorie drept mătușă paternă, dar, într-un fel, în lipsa bunicii decedate, le-a ținut loc de bunică.

Dimitrie Tihai a cunoscut-o personal pe Maria Balica, mătușa sa după tată. Întreaga familie a lui Iacob Tihai a vizitat Basarabia în 1880 şi în 1886, călătorind din Japonia pe apă, cu vaporul, traversând Marea Galbenă, Oceanul Indian, Marea Roşie, Mediterana şi Marea Neagră până la Odesa. De la Odesa la Chişinău familia lui Iacob Tihai s-a deplasat cu trenul. Una dintre localităţile vizitate în 1880 şi 1886 a fost satul Chişcăreni din judeţul Bălţi, domeniu al renumitei familii Casso, unde locuia preoteasa Maria Balica, care în 1880 era deja văduvă.

Cuviosul Anatolie Tihai a purtat o întinsă corespondență în limba română cu sora sa preoteasa Maria Balica, din Chișcăreni, județul Bălți, numind-o Măfița, de unde s-a considerat că numele de botez al acesteia ar fi Marta. Singura scrisoare care s-a păstrat (acum în arhiva Bibliotecii Academiei Române) din această corespondență, trimisă de la Tokio în 23 ianuarie 1880, a fost publicată de avva Paul Mihail în 1938 în volumul ”Fapte trecute și basarabeni uitați”. Transliterând textul, avva Paul Mihail a redat numele surorii Cuviosului Anatolie drept Măfița, cu toate că acum, după descoperirea acestui înscris autentic, putem spune că transliterarea corectă ar fi trebuit să fie Mărița, diminutiv românesc, de alint, de la Maria.

Maria Tihai, căsătorită Balica (soția preotului Ioan Balica din Chișcăreni, moșie a nobilului român Nicolae Casso), a mai avut, în afară de Cuviosul Anatolie și liturgistul Iacob Tihai, încă o soră, anume Olimpiada, de asemenea preoteasă.

Maria Balica este străbunica academicianului Sergiu Rădăuțanu. Ea a avut o fiică, Eufrosinia, născută în 1863, la Chișcăreni, și căsătorită Rădăuțanu. Această nepoată a Cuviosului Anatolie Tihai a locuit în Chișinău, în casa din actuala stradă Anatol Corobceanu 17 (monument de arhitectură de însemnătate locală).

O altă fiică a Mariei Balica s-a numit de asemenea Maria, fiind alintată de Cuviosul Anatolie Tihai drept Manea, așa cum se vede în scrisoarea sa din 23 ianuarie 1880.

Eufrosinia Rădăuțanu, născută Balica, nepoata de soră a Cuviosului Anatolie Tihai.

Eufrosinia Rădăuțanu, născută Balica, fiica Mariei Balica și nepoata de soră a Cuviosului Anatolie Tihai.

Nu cunoaștem deocamdată unde anume a fost executat și cum a ajuns tabloul preotesei Maria Balica la Osaka. Este posibil ca acesta să fi fost adus de Cuviosul Anatolie Tihai, care  în 1878,  i-a botezat, într-o singură zi, pe 33 de neofiţi (catehumeni) japonezi, întemeind astfel prima biserică ortodoxă din acest oraş, dându-i hramul Sfântul Pantelimon.

Cuviosul Anatolie Tihai și liturgistul român Dimitrie Livovschi în mijlocul credincioșilor ortodocși din Osaka, 1882, epoca Meiji, anul 15.

Cuviosul Anatolie Tihai și liturgistul român Dimitrie Livovschi în mijlocul credincioșilor ortodocși din Osaka, 1882, epoca Meiji, anul 15.

Îi mulțumim în mod deosebit doamnei preotese Maria Junko Matsushima pentru bunăvoința de a ne fi trimis imagini cu valoroasa sa descoperire din arhiva parohiei ortodoxe din Osaka. Sperăm că aceasta nu este ultima surpriză pe care ne-o oferă cercetarea vieții și apostolatului Cuviosului Anatolie Tihai, cel mai mare misionar ortodox român din toate timpurile și din toate locurile.

maria-tihai