PREASFINȚITUL PĂRINTE EPISCOP PETRU GHERGHEL DE IAȘI, SCRISOARE DE MULȚUMIRE

Februarie 21, 2017

ps-petru-gherghel

Asociația Răsăritul Românesc din Chișinău i-a acordat Diploma de excelență 2016 (plachetă) Preasfințitului Părinte Petru Gherghel, Episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iași, pentru servirea exemplară a idealului național de unitate românească și protejarea identității românilor romano-catolici din România și diaspora.

Astăzi am primit o scrisoare de mulțumire din partea Preasfințitului Părinte Petru Gherghel.

multumire-pentru-placheta_diploma-de-excelenta

placheta-ps-petru-gherghel


PERSONALITĂȚILE ANULUI 2016 DISTINSE DE ASOCIAȚIA RĂSĂRITUL ROMÂNESC DIN CHIȘINĂU

Ianuarie 23, 2017

stema-romaniei-pe-tricolor

DIPLOMA DE EXCELENȚĂ 2016 (PLACHETĂ) SE ACORDĂ:

  1. Preasfințitului Părinte Petru GHERGHEL, Episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iași, pentru servirea exemplară a idealului național de unitate românească și protejarea identității românilor romano-catolici din România și diaspora.
  2. Excelenței Sale, domnului Daniel IONIȚĂ, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Chișinău, pentru servirea cu dăruire, profesionalism și competență a interesului național românesc de unitate.
  3. Excelenței Sale, doamnei Eleonora MOLDOVAN, Consul General al României la Cernăuți, pentru servirea cu dăruire și competență a interesului național de unitate și pentru cooperare fructuoasă cu administrațiile locale din regiunile Cernăuți și Transcarpatică.
  4. Domnului Academician Dinu C. GIURESCU pentru întreaga activitate în serviciul științei istorice românești și pentru apărarea exemplară a interesului național.
  5. Domnului Dorin SUCIU, jurnalist, București, pentru competență și probitate profesională, nerv jurnalistic și peniță ascuțită și pentru aportul deosebit, constant și eficient adus cauzei românești prin scris și atitudine publicistică exemplară.
  6. Domnului Dr. Petru NEIESCU, președinte al Societății Române de Dialectologie, pentru cercetarea dialectelor istorice istro-român și aromân și a graiurilor românești din Valea Timocului și Moravei.
  7. Domnului Nicolas DIMA, profesor, scriitor și publicist român din SUA, pentru servirea îndelungată, eficientă, cu dăruire și probitate intelectuală a cauzei românilor basarabeni.
  8. Domnului Mircea DRUC, fost prim-ministru al Republicii Moldova, pentru servirea cu dăruire și profesionalism a interesului național de unitate românească.
  9. Domnului Vitalie ZÂGREA, președinte al Societății Academice Junimea (urmașă a Societății Arboroasa), pentru înființarea și conducerea postului de limbă română Radio Cernăuți.
  10. Doamnei Lucia BARTKIENE, președinte al Societății de Cultură Română ”Dacia” din Vilnius, pentru organizarea comunității românești din Lituania în cooperare cu statul înrudit România și pentru parteneriat eficient cu organizațiile românilor din Letonia și Estonia.
  11. Domnului Dr. Anton COȘA, vicepreședinte al Asociației Romano-Catolicilor ”Dumitru Mărtinaș” din Bacău, pentru apărarea comunității românilor romano-catolici din România împotriva presiunilor maghiarizatoare exercitate de cercuri antiromânești din străinătate.
  12. Domnului Eugen PĂTRAȘ, avocat, pentru contribuția esențială la înființarea Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți.
  13. Domnului Dr. Avram FIȚIU, Secretar general al Federației Naționale de Agricultură Ecologică din România, pentru stabilirea și dezvoltarea relațiilor de colaborare cu minoritățile valahe înrudite din Carpații Nordici/Beschizi (Cehia, Polonia, Slovacia).
  14. Domnului Adrian Nicolae PETCU, istoric, pentru inițierea și realizarea proiectului ”Fototeca Ortodoxiei Românești” și pentru cercetarea vieții sfinților martiri și mărturisitori ortodocși români din secolul XX.
  15. Doamnei Luminița DUMBRĂVEANU, publicistă și scriitoare, director fondator al Studioului Flacăra TV & Film din Chişinău, pentru spirit civic și probitate profesională și pentru promovarea activă a valorilor culturale și naționale românești.
  16. Domnului Eugen TOMAC, deputat în Parlamentul României, pentru servirea cu dăruire, consecvență și competență a cauzei românilor din jurul granițelor și Balcani.
  17. Doamnei Valentina BRAIU-PLEȘ, profesoară de limba română, pentru înființarea și conducerea cu succes a primei școli duminicale românești din capitala Rusiei (1999-2002) și a școlii române a Centrului Cultural Moldovenesc din Moscova (2002-2009).
  18. Domnului Teșu SOLOMOVICI, istoric, jurnalist și scriitor din Israel, pentru volumul istoric ”Mareșalul Ion Antonescu – o biografie”.
  19. Domnului Dr. Iulian CHIFU, președinte al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning București, pentru competență, probitate și activitate prodigioasă pe tărâmul analizei geopolitice din zona Mării Negre și pentru servirea exemplară a cauzei românilor de la răsărit de Prut.
  20. Domnului Academician Ioan-Aurel POP, Rector al Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, pentru înaltă competență științifică, probitate și contribuție exemplară adusă cauzei românești prin scris și cercetare.
  21. Domnului Radu BOROIANU, Președinte al Institutului Cultural Român, pentru promovarea culturii și limbii române în comunitățile românești din jurul granițelor și Balcani.
  22. Doamnei Anca FLOREA, jurnalistă, București, pentru peniță ascuțită, nerv publicistic și talent.
  23. Domnului Ion CARAMITRU, Președinte al Societății de Cultură Macedo-Română, pentru sprijinul constant, îndelungat și exemplar acordat minorității aromâne înrudite din statele balcanice.
  24. Domnului Dr. Andrei KRASNOJON, Odesa, istoric, pentru identificarea, recuperarea, restaurarea și reinstalarea plăcilor comemorative de la porțile de intrare în Cetatea Albă.
  25. Domnului Dr. Petrișor Gabriel PEIU, coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre (sub egida Academiei Române), pentru competență, probitate profesională, poziție patriotică exemplară și curaj în abordarea problematicii românești.

Chișinău, 24 ianuarie 2017

PERSONALITĂȚI ROMÂNE ȘI STRĂINE DISTINSE ÎN ANII ANTERIORI:

  1. Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru consecvența și puterea de a transpune în faptă proiectul național Catedrala Mântuirii Neamului din București.
  2. Preasfințitul Părinte ANTONIE de Orhei, vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, pentru prezența și lucrarea activă în mijlocul comunităților locale ale Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română).
  3. Preasfințitul Părinte DANIIL STOENESCU, Episcop locțiitor al Episcopiei Dacia Felixpentru primirea din nou a românilor sud-dunăreni ziși vlahi din Valea Timocului, Valea Moravei și Homolie în comuniunea directă a Bisericii Neamului, după o nefastă întrerupere de aproape 200 de ani.
  4. Preacucernicul Părinte Boian ALEXANDROVICI, protopop al Daciei Ripensis și Vicar Ortodox Român al Timocului, pentru slujirea jertfelnică și neobosită a lui Dumnezeu în mijlocul Comunității Românilor de la sud de Dunăre (Valea Timocului, Valea Moravei și Homolie).
  5. Preacucernicul părinte Dumitrache VERIGA, preot paroh al bisericii ortodoxe române Schimbarea la Față din Corcea, Albania, pentru meritul de a menține aprinsă candela Ortodoxiei românești (aromâne) în peninsula Balcanică.
  6. Altețea Sa Regală Principesa MARGARETA a României, pentru reluarea în 2013 a tradiției membrilor Casei Regale a României de a vizita Basarabia și de a fi din nou aproape de românii de la răsărit de Prut.
  7. Altețea Sa Regală PRINCIPELE RADU al României, pentru servirea cauzei românești și promovarea cu succes a ideii de restabilire a monarhiei naționale.
  8. Excelența Sa NICOLAE AL ROMÂNIEI MEDFORTH-MILLS pentru memorabila și încurajatoarea vizită oficială în Basarabia (Chișinău, Orhei, Bălți, Soroca) din 18-24 februarie 2015, ca reprezentant al Casei Regale a României.
  9. Excelența Sa Titus CORLĂȚEAN, Ministrul Afacerilor Externe al României, pentru susținerea fermă și eficientă a parcursului european al Republicii Moldova și apărarea drepturilor românilor din Transnistria.
  10. Excelența Sa Bogdan AURESCU, Ministru al Afacerilor Externe al României, pentru promovarea activă și eficientă a interesului național, susținerea cursului european al Republicii Moldova, inaugurarea Centrului de Informare al României la Comrat și pentru apărarea drepturilor românilor din Transnistria și din Valea Timocului (Serbia de răsărit).
  11. Excelența Sale Vasile SOARE, Ambasadorul României în Federaţia Rusă, pentru susţinerea şi promovarea identităţii naţionale a etnicilor români din spaţiul ex-sovietic, precum și pentru eforturile dedicate amenajării şi inaugurării la 25 octombrie 2015 a Cimitirului Militarilor Români căzuți în luptele de la Stalingrad (1942-1943).
  12. Excelența Sa Anca CORFU, Consul General al României la Cahul, pentru susţinerea şi promovarea identităţii naţionale a etnicilor români de la răsărit de Prut și pentru cooperarea eficientă cu administrațiile locale din zona de jurisdicție.
  13. Maestrul Eugen DOGA, compozitor român de renume mondial, pentru întreaga activitate în serviciul artei și culturii naționale și universale.
  14. Maestrul Nicolae BOTGROS, dirijor și conducător artistic al Orchestrei Naționale de Muzică Populară Lăutarii, pentru meritul de a conduce cu talent și dăruire cea mai mare orchestră de muzică populară românească din secolele XX și XXI.
  15. Maestrul Spiridon VANGHELI, scriitor, pentru meritul de a fi cel mai mare scriitor român contemporan pentru copii și cel mai tradus și editat scriitor român pentru copiiîn limbile popoarelor lumii.
  16. Doamna Areta MOȘU, Președinte al Despărțământului ”Mihail Kogălniceanu” din Iași al Asociaţiunii Transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român – „ASTRA”, pentru efortul constant și îndelungat de sprijinire cultural-identitară a românilor din jurul actualelor fruntarii ale României.
  17. Doamna Eva IOVA-ȘIMON, jurnalistă, director al publicației FOAIA ROMÂNEASCĂ din Ungaria, pentru abordarea constantă în presă, cu nerv și cu talent, a problematicii românilor din Ungaria și pentru combaterea în presă a fenomenului etnobusinessului.
  18. Doamna Maria BERÉNYI, Director al Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria,  pentru stăruință în cercetarea istoriei Bisericii Ortodoxe şi a celei Greco-Catolice, a fundaţiilor private şi bisericeşti, a coloniilor macedoromâne din Ungaria și Transilvania, a formării elitelor române la Universităţile din Budapesta și a rolului femeii în societatea şi cultura românească din Transilvania și Ungaria secolului al XIX-lea.
  19. Domnul dr. Slavoljub GACOVIĆ, istoric și etnolog român din Zăiceri, Serbia, pentru volumele ”De la cetățenii romani la populația română în zona Timocului (sec. I-XIV)”, ”Istoria şi identitatea la Românii timoceni” și „Românii timoceni de la romanizare la începuturile turcocraţiei – contribuţii istorice”.
  20. Domnul Dorin MATEI, Președinte al Fundației Magazin Istoric, pentru editarea cu profesionalism a revistei Magazin Istoric, care apare neîntrerupt, lună de lună, din anul 1967, și pentru colaborarea cu instituții fundamentale ale Statului Român și comunitățile românilor din jurul actualelor fruntarii ale Țării.
  21. Domnul Anatol POPESCU, președinte al Asociației Basarabia a Românilor din regiunea Odesa, pentru organizarea cu succes a turneului Corului Academic ”Gavriil Musicescu” al Filarmonicii ”Moldova” din Iași la Ismail, centrul cultural, universitar și economic al sudului Basarabiei.
  22. Domnul Constandin IANCU, director al Școlii Aromâne din Diviaca, județul Lușnea, Albania, pentru meritul de a menține vii, de-a lungul anilor, prima grădiniță românească de copii și prima școală românească în Albania.
  23. Domnul Gheorghe BEJAN, președinte al Asociației Romano-Catolicilor DUMITRU MĂRTINAȘ, Bacău, România, pentru meritul de a apăra comunitatea românilor romano-catolici din România împotriva presiunilor maghiarizatoare din partea unor cercuri antiromânești din străinătate.
  24. Domnul Ioan LĂCĂTUȘU, fost președinte al Forumului Civic al Românilor din Harghita, Covasna și Mureș, pentru servirea constantă, îndelungată, cu dăruire și abnegație a cauzei românilor din Curbura Carpaților.
  25. Domnul Dușan PRVULOVIĆ, președinte al Comitetului pentru Drepturile Omului din Negotin, Valea Timocului, pentru promovarea constantă a drepturilor naționale ale românilor din Serbia de răsărit.
  26. Domnul Emil Petru RAȚIU, Președintele Asociației culturale lu Rumeri din Istrie ”Andrei Glavina”, pentru apărarea consecventă a drepturilor culturale ale minorității istroromâne deosebit de amenințate și a dialectului istoric istroromân inclus de UNESCO în Cartea Roşie a limbilor în pericol.
  27. Domnul Petar ATANASOV, profesor meglenoromân din Republica Macedonia, pentru alcătuirea Atlasului și Dicționarului dialectului meglenoromân și pentru întreaga activitate în serviciul științei lingvistice românești.
  28. Domnul Profesor dr. Gheorghe DUMITROAIA, director al Muzeului de Artă Eneolitică Cucuteni din municipiul Piatra Neamț, pentru conducerea cu dăruire și competență a unei instituții muzeistice unicat la nivel naţional, care adăposteşte cea mai importantă colecţie de artă eneolitică din Europa și propagă activ aceste valori ale patrimoniului istoric și cultural din România.
  29. Domnul Profesor dr. Ilie BĂDESCU, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române, pentru contribuția deosebită la protejarea, afirmarea și promovarea, prin cercetare și scris, a valorilor și a identității naționale a românilor de pretutindeni.
  30. Domnul Profesor dr. Larry WATTS, istoric, Statele Unite ale Americii, pentru valorificarea activă a istoriei României de după cel de Al Doilea Război Mondial.
  31. Domnul Profesor dr. Nicolae MĂTCAȘ, lingvist, fost ministru al Educației al Republicii Moldova, pentru întreaga activitate în serviciul științei lingvistice și culturii române.
  32. Domnul Profesor dr. Radu BALTASIU, director al Direcției Românii din afara Granițelor și Limba Română din cadrul Institutului Cultural Român, pentru contribuția deosebită la protejarea și promovarea identității românilor din sudul Basarabiei (regiunea Ismail) și a celor din Valea Timocului, precum și pentru coordonarea Studiului ”Traiectoria tinerilor basarabeni veniți la studii în România. Între mit și realitate”.
  33. Domnul Ionuț George GURGU, fondatorul și coordonatorul Proiectului Avdhela – Biblioteca culturii aromânedesfășurat de Asociația Predania, pentru promovarea activă a cunoașterii ramurii balcanice a românității și promovarea ortografiei consacrate a dialectului istoric macedoromân/aromân pe baza alfabetului latin, cu utilizarea diacriticelor în cazul literelor Ăă, Ââ, Îî, Ľľ, Ǹǹ, Șș, Țț.
  34. Domnul Ivo GHEORGHIEV, președinte al Uniunii Etnicilor Români AVE din Bulgaria, pentru promovarea constantă a drepturilor naționale ale românilor din Bulgaria.
  35. Domnul Mihai NICOLAE, Directorul Institutului Frații Golescu pentru relații cu românii din străinătate, pentru promovarea spiritului național în rândul tinerilor basarabeni din Țară și susținerea comunităților românești din jurul României.
  36. Domnul Mite KOSTOV PAPULI, președinte al Partidului Aromânilor din Macedonia, Skopje, pentru meritul de a organiza comunitatea aromânilor din Republica Macedonia, promovând și apărând drepturile aromânilor din această țară în cooperare cu statul înrudit România.
  37. Domnul Marian VOICU, jurnalist, senior editor la TVR 1, președinte al Alianței Internaționale a Jurnaliștilor Români, pentru promovarea activă, constantă și eficientă, prin intermediul presei, a ideii de unitate națională a românilor de pretutindeni.
  38. Domnul Serghie TUGU, primarul comunei Tărăsăuți din raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți, prima localitate în care limbii române i-a fost conferit oficial statutul de limbă regională potrivit Legii cu privire la principiile politicii lingvistice a Ucrainei.
  39. Domnul Vadim BACINSCHI, jurnalist și scriitor, Odesa, Ucraina, pentru volumul ”Românii la Odesa. Pagini de istorie (1764-2012)”.
  40. Domnul Ion IOVCEV, Directorul Liceului ”Lucian Blaga” din Tiraspol (Transnistria), pentru spiritul de rezistență în fața presiunilor și amenințărilor rusești și pentru transmiterea dragostei de limba română și neamul românesc copiilor din teritoriile naționale de la răsărit de Nistru.
  41. Domnul Ion Mihai BOTOŞ, președinte al Uniunii Românilor din Transcarpatia DACIA, pentru promovarea activă a drepturilor românilor din Maramureșul Istoric.
  42. Domnul Marian CLENCIU, președinte al Asociației PRO BASARABIA ȘI BUCOVINA, pentru servirea exemplară, constantă și îndelungată a cauzei românilor din Basarabia, ținutul Herța și nordul Bucovinei.
  43. Domnul Eugen POPESCU, Președinte executiv al Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni și Director al Agenției de presă Romanian Global News, pentru scrierea unei istorii vii a comunităților românești din jurul actualelor fruntarii ale României în știri și pentru organizarea Universității de Vară de la Izvorul Mureșului, județul Harghita.
  44. Domnul George DAMIAN, jurnalist, pentru competență și probitate profesională, nerv jurnalistic și peniță ascuțită în abordarea problematicii românești din interiorul României și din jurul actualelor ei fruntarii.
  45. Domnul Nicolae POPA, președinte al Consiliului Româno-american, pentru sprijinul substanțial și constat acordat la construcția și funcționarea bisericii ortodoxe române ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din satul Hagi Curda, Ismail.
  46. Domnul Valentin NICULESCU, Directorul postului de radio Chișinău, pentru conducerea cu profesionalism și eficiență, în serviciul unității culturale românești, a celui mai vechi și, totodată, celui mai nou post al Societății Române de Radiodifuziune.
  47. Domnul Dan TĂNASĂ, jurnalist, pentru spiritul civic în semnalarea românofobiei și acțiunilor antiromânești la care se dedau tot mai activ persoane și grupări xenofobe din România și Ungaria.
  48. Domnul Valeriu MUNTEANU, deputat în Parlamentul de la Chișinău, pentru victoria obținută la Curtea Constituțională privind preeminența prevederilor Declarației de Independență din 1991 față de Constituția din 1994.
  49. Domnul Victor PONTA, prim-ministru al României, pentru susținerea concretă a Muzeului Național de Artă și a Sălii cu Orgă din Chișinău, a Teatrului B. P. HAȘDEU din Cahul, a Mitropoliei Basarabiei și pentru interesul arătat comunității românești din nordul Bucovinei.
  50. Domnul Victor RONCEA, jurnalist, pentru aportul deosebit, constant și eficient adus cauzei românești prin scris și atitudine publicistică exemplară.
  51. Domnul Viorel BADEA, senator, pentru inițiativa legislativă de completare a articolului 1 al Legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, prin care diverse infranime istorice sau locale și exonime atribuite românilor au fost subordonate juridic etnonimului Român.
  52. Domnul Viorel DOLHA, Preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, pentru multiplele activități și inițiative de promovare și realizare a drepturilor copiilor români din Serbia de răsărit la învățământ în limba română.
  53. Domnul Profesor dr. Dan DUNGACIU, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române și președinte al Fundației Universitare a Mării Negre, pentru abordarea cu promptitudine și competență a problematicii românești de la răsărit de Prut și pentru inaugurarea la Chișinău a filialei Fundației Universitare a Mării Negre.
  54. Domnul Nicolae PLUSHKIS, Președintele Societății ”Dacia” din Karaganda, pentru organizarea comunității românilor din Kazahstan în cooperare cu statul înrudit România.
  55. Domnul academician Augustin BUZURA, scriitor, președinte al Fundației Culturale Române (1990-2003) și al Institutului Cultural Român (2003-2004), director al revistei ”Cultura”, pentru promovarea limbii, culturii și identității românești în lume.
  56. Domnul Tomáš VITÁSEK, director al Muzeului regiunii Valahia din Cehia, pentru conducerea cu eficiență și competență a unei importante instituții muzeistice și de cercetare a comunității istorice valahe înrudite din Carpații Occidentali Exteriori (Beskizi).
  57. Domnul Ion POPESCU, Președinte al Uniunii Interregionale a Românilor din Ucraina, pentru întreaga activitate în serviciul cauzei românești.
  58. Domnul colonel dr. Ionel TĂLPĂU, director al Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, pentru contribuția deosebită la amenajarea şi inaugurarea la 25 octombrie 2015 a Cimitirului Militarilor Români căzuți în luptele de la Stalingrad (1942-1943).
  59. Domnul John Warwick MONTGOMERY, avocat americano-britanic, pentru reprezentarea competentă și eficientă a Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română) la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
  60. Domnul Constantin BARBU, profesor și eminescolog, pentru coordonarea proiectului ”Integrala manuscriselor Dimitrie Cantemir” (recuperarea din Rusia și publicarea în Țară, sub egida Academiei Române, a manuscriselor Domnitorului cărturar Dimitrie Cantemir).
  61. Domnul Emil ȚÎRCOMNICU, etnolog, pentru cercetarea etnografică a românilor sud-dunăreni: aromâni, meglenoromâni și timoceni.
  62. Doamna Gina ȘTEFAN, jurnalistă, corespondent al Agenției naționale de știri Agerpres în județul Harghita, pentru competență și probitate profesională, nerv jurnalistic și peniță ascuțită în abordarea problematicii românești din zona Carpaților de curbură.
  63. Domnul Stevan MIHAILOV, președinte al Comunității Românilor din Serbia, pentru organizarea comunității românilor din Serbia în cooperare cu statul înrudit România.
  64. Doamna Angela BÎRSAN, jurnalistă și scriitoare, corespondent TVR în județele Harghita și Covasna, pentru aportul deosebit, constant, îndelungat și eficient adus cauzei românești prin scris și atitudine publicistică exemplară.
  65. Doamna Sânziana POP, scriitoare și publicistă, fondatoare și director general al revistei Formula AS, pentru promovarea activă a interesului față de românii transfrontalieri și urmele lăsate de aceștia în cultura și civilizația altor popoare.
  66. Domnul Ilia GJOKA, copreședinte al  Uniunii Naționale a Aromânilor din Albania, președinte al Ligii Aromânilor din Albania, pentru organizarea comunității aromânilor din Albania, promovând și apărând drepturile aromânilor din această țară în cooperare cu statul înrudit România.
  67. Domnul Pano BAKALLI, copreședinte al Uniunii Naționale a Aromânilor din Albania, Președinte al Fundației Naționale ”Nicolae Iorga” din Saranda, pentru organizarea comunității aromânilor din Albania, promovând și apărând drepturile aromânilor din această țară în cooperare cu statul înrudit România.
  68. Domnul Spiru FUCHI, poet aromân din Albania, pentru talent artistic deosebit și pentru utilizarea ortografiei consacrate a dialectului istoric macedoromân/aromân pe baza alfabetului latin, cu utilizarea diacriticelor în cazul literelor Ăă, Ââ, Ḑḑ, Îî, Ľľ, Ǹǹ, Șș, Țț.
  69. Domnul Vasile TĂRÂȚEANU, poet și publicist român din Cernăuți, pentru talent artistic deosebit și pentru servirea cu dăruire a cauzei românești.
  70. Domnul Vasile ROMANCIUC, poet român din Basarabia, pentru talent artistic deosebit și pentru poemul crestomatic, de virtuozitate matematică, Temă (teamă) basarabeană: ”Prut – trup rupt”.
  71. Domnul Andrei TAMAZLÂCARU, muzician şi folclorist, artist al poporului, pentru valorificarea și promovarea folclorului românesc din Basarabia și pentru întreaga activitate în serviciul culturii române.
  72. Domnul Virgil COMAN, cercetător de origine meglenoromână, șef al Serviciului județean Constanța al Arhivelor Naționale, pentru valorificarea patrimoniului arhivistic despre aromânii și meglenoromânii din Balcani stabiliți în statul înrudit România.
  73. Domnul Pepo GLAVINA, nepot al profesorului Andrei Glavina, Apostolul istroromânilor, pentru promovarea dialectului istoric istroromân în dificultate şi a culturii istroromâne.
  74. Domnul dr. Dorin LOZOVANU, geograf și etnolog, președinte al Asociației de Geografie și Etnologie din Moldova, pentru cercetarea comunităților românești din Europa de Sud-Est și promovarea cunoștințelor despre românitatea balcanică.
  75. Domnul dr. Vasile ȘOIMARU, Chișinău, pentru albumele ”Românii din jurul României în imagini” și ”Românii din jurul României: monografie etnofotografică”.

 


INFLUENȚA ROMÂNEASCĂ ASUPRA LIMBII MAGHIARE

Ianuarie 6, 2017

bakos-ferenc-tatar-gyorgy-a-magyar-szokeszlet-roman-elemeinek-tortenete

Bakos Ferenc. A magyar szókészlet román elemeinek története, Akadémiai Kiadó // Istoria elementelor românești în vocabularul maghiar, Editura Academiei, Budapesta, 1982, 559 pagini.

Autorul inventariază 2333 de împrumuturi lexicale din română în maghiară, din 23 de domenii ale vieții și anume:

  1. Creșterea oilor și prelucrarea laptelui – 208 cuvinte,
  2. Activități intelectuale și viață afectivă – 203 cuvinte,
  3. Țesut, producerea îmbrăcămintei – 184 cuvinte,
  4. Creșterea animalelor și oierit – 170 cuvinte,
  5. Prepararea hranei – 164 cuvinte,
  6. Datini, dansuri, jocuri populare – 156 cuvinte,
  7. Agricultură – 133 cuvinte,
  8. Caracterizarea personalității – 127 cuvinte,
  9. Plante din flora spontană și de cultură – 122 cuvinte,
  10. Prelucrarea lemnului – 117 cuvinte,
  11. Casa și construcția locuinței – 98 cuvinte,
  12. Leacuri, superstiții și credințe populare – 91 cuvinte,
  13. Caracterizarea străinilor – 69 cuvinte,
  14. Nume geografice – 62 cuvinte,
  15. Animale sălbatice – 58 cuvinte,
  16. Biserică și credințe religioase – 32 cuvinte,
  17. Pescuit și vânătoare – 27 cuvinte,
  18. Evoluția vremii – 23 cuvinte,
  19. Părțile corpului omenesc – 22 cuvinte,
  20. Comerț și relații – 20 cuvinte,
  21. Măsuri și finanțe – 19 cuvinte,
  22. Minerit – 9 cuvinte,
  23. Diverse cuvinte care nu au putut fi cuprinse în cele 22 de categorii de mai sus – 220 de cuvinte.

 


MIC GLOSAR DE CRIHĂNISME

Decembrie 28, 2016

crihana-veche-imagine-aeriana

Crihănismele (cuvânt artificial) sunt cuvintele și expresiile regionale și locale românești specifice comunei Crihana Veche (județul Cahul, Basarabia).

Unele dintre ele pot fi întâlnite și în localități învecinate, fie din stânga, fie din dreapta Prutului. Unele cunoscute doar de bătrânii satului, altele cunoscute de toată lumea, de la mic la mare. Unele atestate de dicționarele de regionalisme și arhaisme ale limbii române, iar altele, pe care le găsim a fi de mare valoare pentru lexicografia românească (cum este și cuvântul Hiol, un dublet etimologic moștenit al academicului împrumutat Viol) nefiind fixate vreodată în vreo lucrare sau în vreun dicționar.

Pentru cititorii neavizați trebuie să precizez că graiul românesc de la Crihana Veche cuprinde un șir de alternanțe fonetice specifice zonei, multe dintre ele reprezentând particularități comune cu dialectul aromân, cum ar fi:

alternanța F/H: fier/her (cu derivatele: herăstrău, herăraie, her de călcat), fierbere/hierbere, fiindcă/hincă, fin/hin, fior/hior (cu derivatele: hioros, a se înhiora), fir/hir, fire/hire (derivat din a fi/a hi), fiu/hiu (cu forma de feminin fiică/hiică), șefi/șehi (doar la plural) etc.;

alternanța V/H: volbură/holburăvorbă/horbă, vulpe/hulpe etc.;

alternanța V/Y: viu/yiu, vin/yin/, vită/yită, vițel/yițel, vie/yie, viță/yiță, vis/yis, vișină/yișină, bolnăvior/bolnăyior, învinat/înyinat (cu sensul de băut, cinstit), viscol/yiscol, vină/yină etc. (Y se pronunță ca un I lung = Ii).

Evident că acest Mic Glosar sau Mini Lexicon/Vocabular de crihănisme, întocmit din fugă, pe apucate, nu este nici pe departe complet. Îi îndemn pe toți crihănenii cu înțelegere și preocupare pentru subiect să nu ezite și să vină cu propuneri de completare.

* * *

Alăhuză= lăhuză (a se remarca A protetic, după același model ca și în dialectul aromân).

Alămâie = lămâie (a se remarca A protetic, ca și în dialectul aromân).

Amiros (și verbul A amirosi) = miros, a mirosi (A inițial este o proteză gramaticală, marca unui fenomen comun cu dialectul aromân).

Ăleu = Aoleu, văleu.

Atămâia (verb) = tămâia (A inițial s-ar putea să fie simplă proteză gramaticală).

Baraghină = loc întins, vale. Este fixat într-un toponim extravilan: Valea Baraghinei.

Bătrân = parte dintr-un trup de moșie.

Bâtu/Butu, Bâta/bâtica = bunicul, bunica.

Berbiză (folosit mai mult la plural: Berbize) = perdeluțe care acoperă partea inferioară a unui geam. Reprezintă o formă coruptă fonetic a cuvântului Parbriz, intrat în circulație în perioada interbelică.

Bertă = broboadă groasă de iarnă, de regulă pufoasă, cu sau fără franjuri.

Bibic = pui de curcă.

Bidisit/Bitisit (și verbul A bidisi/bitisi) = a fi terminat, sfârșit, a fi la capătul puterilor, frânt de oboseală, mai mult mort decât viu.

Boroagă = bolfă, boș, ganglion, gâlcă, gâlmă, ghindură, nod, nodul, modâlcă, scurtă, tumoare, uimă, umflătură. Cuvânt cu tendință de a ieși din uz, dar fixat într-o poreclă.

Brezi (verb) = a unge crăpăturile unui perete/sobe cu lut și a le da ulterior cu var, astfel încât la final peretele/soba să arate tărcată.

Brodariu = broderie.

Cafe (pronunțat popular Café) = cafea.

Cafine (pronunțat popular Cafiné) = cafenea.

Cahulă = luntre monoxiă (dintr-un lemn); plută din stuf sau din bârne pentru pescuitul pe baltă.

Cârlibană = cârlig sau toiag păstoresc având capătul superior sculptat sau încovoiat în formă de cârlig cu care se pot prinde oile de unul din picioarele din spate.

Câșlig (și verbul A câșliga) = câștig (a câștiga).

Ceacâie = briceag.

Chiroșcă (Piroșcă) = ic, element de croi al costumului popular, în formă de romb, care unește mâneca de trupul/stanul cămășii sau cracii izmenelor între ei.

Chitie = tichie, cuvânt format prin metateză silabică.

Ciocan = ciocălău de porumb, cu sau fără grăunțe pe el.

Ciocănel = mod de a se îmbrobodi, cu legarea nodului la ceafă, pe sub colțul broboadei.

Ciorăței (plural, cu o presupusă formă de singular: Ciorățel) = cuvânt folosit în expresia ironică ”borș cu ciorăței” atribuită ca poreclă colectivă locuitorilor dintr-un alt sat (prin analogie cu o altă poreclă colectivă: ”borș cu agude”). Probabil format din Ciorete = bărbătuș sau pui de cioară.

Cocoi = păpușă din haine învelită într-o șalincă.

Condru = denumirea unui soi de struguri.

Cotună = parte mărginașă, lăturașă sau întortocheată a satului.

Covaș/Covașă = un soi de terci din făină de porumb care se face de Sfântul Andrei.

Crin = trandafir.

Dârmea = șalincă de iarnă fără franjuri.

Foltan = inslulă plutitoare formată din stuf, papură, iarbă etc., desiș de stuf. Apare pentru prima dată în scris într-un articol al lui Mihail Sadoveanu, care obișnuia să vină adesea la Crihana pentru pescuit și vânătoare (revista Viața Românească1936, nr. 4-5).

Fuioare = ceremonie matrimonială ținută la o săptămână după nuntă, doar cu participarea femeilor.

Furcă = șezătoare.

Gamelă = sticlă/recipient din plastic.

Ghibirisi (verb) = a fi lihnit / sfârșit / curmat de foame. În expresia: a ghibirisi de foame.

Goghie = pește mic, chitic.

Gogu = numele unui personaj imaginar. Se întâlnește în expresia ironică, autoironică sau de căinare ”a căra ca măgarul lui Gogu”.

Hair (cu accentul pe i) = rost, folos.

Hățaș = drum și zonă care marchează marginea satului spre exterior.

Hiol (cu accentul pe i, în expresia A lua în hiol) = a acroșa, a agăța, a anina, a mișca din loc (cuvânt moștenit din latină, dublet popular al academicului Viol). Alternanța V/H și F/H reprezintă o particularitate a graiului local, particularitate comună cu dialectul aromân, alături de altele.

Hlujan = strujan, tulpină de porumb, cu tot cu frunze, după ce s-au cules știuleții.

Holeră = denumirea unei plante medicinale spinoase (Xanthium spinosum, scai rusesc, ghimpe muscălesc, scaiete mocănesc).

Icre = testicule; sarcină.

Ispoli (verb) = a scoate toată apa dintr-o fântână pentru a o curăța.

Ispolitor = căuș special, din lemn, cu care se scoate apa dintr-o luntre.

Împărțitură = pomană dată de sufletul sau de sănătatea cuiva.

Înhiola (verb, vezi Hiol) = a lua în hiol.

Învinci (verb) = a stârni (provoca) pe cineva împotriva altcuiva.

Învinat (și verbul A se învina), pronunțat popular Înyinat (și A se înyina) = băut, cinstit, beat (a se îmbăta). Se folosește ca formă respectuoasă, de menajare a celui vizat, inclusiv în raport cu propria persoană.

Iorgan = plapumă groasă de lână.

Lăsătură = construcție auxiliară lipită de corpul casei, având intrare separată și acoperișul într-o singură apă.

Máchină = instalație mecanică pentru zdrumicat porumbul.

Mamă = mătușă. Termen respectuos alăturat unui prenume feminin și adresat tuturor femeilor din sat mai în vârstă decât mama vorbitorului. A se vedea: Mama Alexandra, mama Catinca, mama Ioana, mama Ileana, mama Mărioara, mama Nastaluța etc., etc. Crihana – se glumește cu tâlc – e un sat de mame.

Mâncărică = tocăniță.

Mănușă = cânepă topită în baltă.

Merinzi (pronunțat popular Merindzi) = Rodină, ceremonie prin care femeile îi fac prima vizită, cu daruri, lăhuzei și noului născut; petrecere dată de femei cu o asemenea ocazie. Din Merinde.

Miculița (pronunțat popular Ńiculița) = nimic, absolut nimic. A se vedea expresia: Ńica-ńiculița.

Mioarcă/miorcoi (pronunțate popular Ńioarcă/ńiorcoi) = broască/broscoi.

Mișcocoriță (pronunțat popular Ńișcocoriță) = Coropișniță, insectă dăunătoare plantelor, cu corpul greoi și cu picioarele anterioare ca niște lopeți, care trăiește în pământ și care atacă, în special, culturile de grădinărie (Gryllotalpa vulgaris).

Mițurcă (pronunțat popular Ńițurcă) = tip de păretar țesut după o tehnică specială, la război, dar cu utilizarea andrelelor.

Moadă = tip de broboadă, de regulă albă. Se atribuie și broboadei care i se pune miresei pe cap, după ce este dezgătită, la sfârșitul nunții. Se folosește și în expersia i-a pus moada în cap = și-a luat-o de nevastă, și-a făcut-o nevastă.

Mocănească = tip de broboadă, având imprimate flori pe ea. În expersia: șalincă mocănească.

Mocănește = mod de a se îmbrobodi asemenea mocănițelor de la munte și diferit decât femeile de la câmpie. În expresia a se îmbrobodi mocănește. Probabil a apărut odată cu stabilirea la Crihana, în secolul XIX, a mai multor familii de mocani ardeleni, din Poiana Sărată, fostul județ Treiscaune (azi în județul Bacău).

Modeală = pânză albă, pătrată, asemănătoare unei broboade.

Nalangâtă = un fel de clătită sau prăjitură făcută din făină, lapte dulce sau acru, ouă, mere rase, brânză, scorțișoară și zahăr prăjite în unt, semănând ca aspect cu un șnițel. Din mai vechiul Lalangâtă care provine din grecescul Lalangi, Lalangita. Cuvântul este destul de rezistent și nu cedează sub presiunea barbarismelor rusești de tipul blină sau aladă.

Nant/nantă = nalt/naltă, înalt/înaltă.

Nătreț = nutreț.

Neaniu = nenea, unchiul.

Nemțește = cuvânt folosit cu referire la modul de a acoperi casa, după modelul adus de coloniștii germani din Basarabia. În expresia Casă învelită nemțește.

Nimerica = nimeni, absolut nimeni. A se vedea expersia: nimeni-nimerica.

Pănoagă = stuf verde crescut în primul an după ce a fost cosit, folosit ca nutreț pentru vite (pană + -oagă).

Piță = monedă nedifizională, de valoarea cea mai mică: un ban, o copeică, un eurocent etc. Cuvântul a fost adus la Crihana Veche de mocanii ardeleni din Poiana Sărată, fostul județ Trei-Scaune, având sensul familiar de Monedă de valoare mică; gologan, para și sensul inițial de monedă austro-ungară de zece creițari care a circulat (până în 1918) și în Transilvania și Bucovina; Provine din Pițulă. Există ca poreclă. A se vedea expersia: om de-o piță = om de nimic, nemernic.

Plean = pământul pe care este construită (sau urmează a se construi) casa unui gospodar și organizată întreaga gospodărie cu acareturi, grădină, vie/livadă. Cuvânt vechi, din Evul Mediu, însemnând inițial pământ luat în stăpânire.

Plugărele = ultima zi a Anului Vechi (31 decembrie/13 ianuarie).

Polcă = haină groasă femeiască de iarnă, intermediară ca mărime între palton și scurtă.

Polog = baldachin de vară instalat pe prispa țărănească.

Prăsad/prăsadă = păr/pară.

Primăreț = prima zi a Anului Nou (1 ianuarie/14 ianuarie).

Purice = măgăruș, pui de măgăriță.

Rând (în expresia Pe de rând / Pe de-a rândul = peste tot, pretutindeni).

Rost = cuvânt din limbajul țesătoarelor însemnând partea de covor țesut într-o singură zi și înfășurat pe natră (cf. expresia Bună ziua și să vă crească rostul mare!).

Scăritură = distanță dintre un element și altul al ornamentului de pe un covor.

Scofală = un fel de mâncare simplă făcută la cuptor din mămăligă, brânză de oi, jumări și ouă.

Strestie = trestie.

Sugurel = miel neînțărcat; cuvânt cu care se cheamă mieii (în expresia: sugurel-sugurel!)

Șiniță = porțiune îngustă și lungă dintr-un material; pârtie îngustă prin zăpată.

Tărmale = broboadă albă purtată pe sub un șal de culoare închisă.

Tărpan = instrument pentru cositul/tăiatul ierbii sau al stufului/papurei/cânepii, intermediar ca mărime între seceră și coasă. Origine turcică.

Tărpăni = a tăia iarbă sau a cosi stuf/papură cu tărapnul; A se copula.

Târnichea (pronunțat popular Târniché) = tinichea, adică vas/recipient din tablă, de regulă pentru tranportarea gazului.

Tentic, -ă = prost, tont, nepriceput.

Tete/Tetea = unchi drept dar și tatăl nașului sau al nașei în raport cu finii (cf. Tetea-nașul). Corespondent cu lituanianul Tetinas, tetutinas, tetulis, tetulius = unchi.

Tetica = tata.

Tindeche = întinzător metalic pentru războiul de țesut.

Tișcană = tolbă pescărească sau vânătorească.

Topilie (proniunțat popular Tochilie) = loc pentru topit cânepa în baltă.

Trandafir (proniunțat popular Trandahir) = un soi de mentă creață, crescută pentru miros, dar și pentru utilizarea ca plantă de ceai.

Țață = termen respectuos adresat unei surori mai mari, fără adăugarea prenumelui acesteia; termen respectuos folosit împreună cu prenumele oricărei femei din sat cu vârsta mai mare decât a vorbitorului, dar nu mai mare decât a mamei acestuia. Bunăoară: țața Ileana, țața Mărița, țața Vasilca etc., etc. 

Țățaie = cea mai mare dintre surori; termen respectuos cu care i se adresează surorii mai mari frații și surorile mai mici.

Țoșcă = dispozitiv special, prevăzut cu brâu de încingere și bretele încrucișate atât în față cât și în spate folosit ca suport pentru lemnăria măștii Caprei de Anul Nou.

Țugui = un soi autohton de viță de vie răspândit în zonă, cu struguri negri, rezistent la ger și la dăunători.

Țuș = în spate. Se referă la persoane, în special la copii, desemnând modul de a lua și duce un copil în spate, de regulă însoțind gestul cu expresia veselă: Țuș-țuș, măgăruș!

Țușcă = lână inelată, creață, în opoziție cu lâna țigaie care este dreaptă; oaie cu asemenea lână.

Țușcă = una dintre părțile casei tradiționale.

Veric = văr, verișor; formă afectuoasă a cuvântului văr.

Vrâstă = dungă.


IERTAȚI-NE, COPII ROMÂNI ȘI UCRAINENI DIN TRANSNISTRIA OCUPATĂ DE RUȘI!

Decembrie 25, 2016

Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană.
Luca, 19:22

Omul de nimic, omul necinstit şi viclean umblă cu minciuna pe buze.
Pilde, 6:12

În documentele Consiliului Europei Transnistria este numită oficial ”zone de non-droit”/”lawless zone” (rom. – zonă a fărădelegii, rus. – зона беззакония), după cum și este în realitate: o zonă a fărădelegii rusești.

Sluga Moscovei, Dodon, le prezintă scuze bandiților din fruntea regimului marionetă de la Tiraspol, dar îl doare drept în cot și nu suflă nicio vorbuliță despre genocidul cultural și lingvistic suportat de copiii români și ucraineni din zona ocupată de trupele militare și serviciile secrete ale Federației Ruse.

Chiar dacă nu am mandat politic din partea nimănui, mă văd obligat moral, în locul nemernicei slugi moscovite, să le prezint scuzele noastre, ale tuturor, copiilor români și ucraineni din zona fărădelegii ruse pentru faptul că sunt împiedicați să studieze în limbile lor materne: româna și ucraineana.

Copiilor români le prezint scuze și pentru faptul că li se interzice folosirea alfabetului latin în puținele cazuri în care instruirea se face în limba română, zisă ideologic ”moldovenească”.

Ce tablou avem în Transnistria?

Potrivit mai multor surse statistice, etnicii români sunt primul grup ca mărime (36,48%) în teritoriile din stânga Nistrului ocupate de Rusia, urmați de grupul ucrainean (30,47%) și abia apoi de cel rusesc (25,47%). Evident, această structură se păstrează, în linii mari, și în cazul populației preșcolare și școlare.

figura-1

Așa-zisul ”soviet suprem” al așa-zisei ”republici MOLDOVENEȘTI (sic!) nistrene” a aprobat, la 9 februarie 2016, o hotărâre (nr. 96), ”despre raportul de stat al guvernului republicii moldovenești nistrene ”cu privire la situația copiilor în republica moldovenească nistreană în anul 2014””.

Din această ilegală hotărâre a ilegalului ”soviet suprem” al ilegalei ”republici moldovenești nistrene” aflăm că în 2014 în teritoriile de răsărit ale Republicii Moldova, aflate sub ocupația trupelor militare și a serviciilor secrete ruse, existau 157 de unități de învățământ preșcolar, cu un total de 1212 grupe. După limba educației și instruirii: 106 erau rusești, 22 ”moldovenești”, 1 ucraineană, 3 ruso-ucrainene și 25 ruso-”moldovenești”. Totodată, 91,9% dintre copii erau educați în limba rusă, 7,7% în limba ”moldovenească” și 0,4% în limba ucraineană.

figura-2

Potrivit așa-zisului ”ministru al educației” din zona de ocupație militară rusă, Svetlana Fadeeva, în 2014, în regiune erau educați în grădinițe 24 010 copii. Așa-zisul ”ministru” a contrazis așa-zisul ”soviet suprem” și a prezentat următorul tablou al instituțiilor preșcolare, după limba educației: 116 de limbă rusă; 17 de limbă ”moldovenească”, 1 de limbă ucraineană, 2 de limbă rusă și ucraineană, 21 de limbă rusă și ”moldovenească”.

Din toată populația preșcolară din teritoriile ocupate de Federația Rusă, 84,4% reprezentau preșcolarii care frecventau grădinițe și creșe, iar 15,6% nu frecventau asemenea instituții, fiind vorba de 4438 de nou-născuți și de copii care nu pot fi înscriși la grădinițe și creșe, întrucât în 34 de localități din zona ocupată nu există instituții preșcolare.

În sistemul învățământului de cultură generală funcționau 162 de școli în 2014, cu 6 mai puțin decât în anul precedent. Contingentul de elevi constituia 45132 de persoane. După limba de instruire, procentual, cele 162 de școli se repartizau astfel: 71,6% de limbă rusă; 17,3% de limbă ”moldovenească”; 1,9% de șimbă ucraineană; 8% de limbă rusă și ”moldovenească”; 1,2% de limbă rusă și ucraineană. Copiilor de origine română instruiți în limba ”moldovenească” li se impune alfabetul  rus, regimul marionetă de la Tiraspol opunându-se categoric utilizării alfabetului latin și curmând din start orice inițiativă de revenire la scrierea cu litere latine. Moscova se teme de alfabetul latin și îl privește ca pe o amenințare reală la securitatea sa culturală.

Grădinițele și școlile din zona fărădelegii ruse sunt uzine ale rusificării, fabrici de etnici ruși și folosesc ca materie primă, în principal, copii români și ucraineni.

Dragi copii români și ucraineni de pe malul stâng al Nistrului, iertați-ne că nu vă putem apăra. Iertați-ne că pe slugă care e crede președinte al tuturor și ”suveran” îl doare în cot de dreptul vostru de a învăța în limba maternă.

Dragi copii români, iertați-ne că sluga nemernică a Moscovei nu are nici gând să apere alfabetul latin prevăzut ca obligatoriu în mult iubita lui Constituție sacro-sanctă! Lui nu-i pasă de voi și de identitatea voastră naturală. El vă vrea o simplă și banală masă demografică de asimilare, adică de rusificare.

Pentru el Transnistria ocupată e norma și noi – anomalia. Dacă ar putea, ar face ca în toată Basarabia, ca și în Transnistria de astăzi, 91,9% dintre copii să fie rusificați prin școală, așa cum sunt rusificați ucrainenii, găgăuzii, bulgarii și toate minoritățile neruse din partea basarabeană a Republicii Moldova. Școlile din localitățile ucrainenilor, găgăuzilor sau bulgarilor basarabeni sunt de asemenea uzine ale rusificării, fabrici de etnici ruși și asta îi convine Moscovei și preaplecatei sale slugi, mancurtul Dodon cu fața unsuroasă.

Iertați-ne, copii! Primiți scuzele noastre și nu ne judecați prea aspru după mancurtul cățărat provizoriu în capul nostru, cu bucuria pe care o poate avea doar scroafa în pom.

Voi meritați scuzele tuturor, nu bandiții și impostorii care vă asupresc.


DOAMNE SFINTE! PATRIARHUL KIRIL AL MOSCOVEI DESPRE ”RĂZBOIUL SFÂNT” AL RUSIEI ÎN SIRIA ȘI DESPRE JUSTIFICAREA OMORURILOR

Decembrie 17, 2016

popa-rus-3

Patriarhul Kiril al Moscovei: ”Puțini vorbesc despre asta, dar eu ca patriarh trebuie să o spun. Nouă ni s-a declarat un război nedeclarat. Ce înseamnă această înlănțuire de acte teroriste teribile? Poate că măcar acum, pe exemplul Siriei, vom înțelege ce vor adversarii noștri. Ei vor să distrugă Rusia, marele bastion al Ortodoxiei, o țară măreață cu propria ei cultură spirituală, fără a cărei distrugere multe lucruri nu pot fi obținute la scara întregii lumi. Iar dacă e război, trebuie să fim mobilizați cu toții. Mobilizată trebuie să fie armata noastră, mobilizate trebuie să fie serviciile noastre speciale și toată populația trebuie să fie mobilizată în primul rând pentru a fi pregătită de ajutor unul altuia”.

Predica din 5 februarie 2014.

popa-rus

Originalul rusesc: ”Об этом мало кто говорит, но патриарх должен сказать. Нам объявлена необъявленная война. Что означает эта череда страшных террористических атак? Может быть теперь, на примере Сирии, мы понимаем чего хотят наши противники. Они хотят уничтожить Россию – великий форпост Православия, великую страну со своей собственной духовной культурой, несломив которую нельзя многого добиться в мировом масштабе. А если это война, то все мы должны быть мобилизованы. В первую очередь мы должны быть мысленно, духовно мобилизованы. Отмобилизованы должны быть наши войска, наши специальные службы и все население должно быть отмобилизовано в первую очередь на готовность помогать друг другу”.

Patriarhul Kiril al Moscovei: ”Participarea în unele acțiuni care se pot solda cu moartea poate fi justificată. Evanghelia descrie în mod clar în ce cazuri acest lucru e posibil: atunci când îți dai viața pentru alții. La drept vorbind, pe asta și se întemeiază un război drept. Încă în îndepărtatul secol al V-lea Fericitul Augustin încerca să descrie parametrii unui asemenea război. Poate că astăzi există închipuiri cumva diferite, dar esența rămâne aceeași: acțiunile militare sunt justificate atunci când acestea apără omul, societatea, statul.

Ceea ce se întâmplă astăzi în s-ar părea îndepărtata Sirie, care de fapt nu e deloc îndepărtată, ea fiind de-a dreptul vecina noastră, anume că înseamnă apărarea Patriei. Despre aceasta mulți spun asta limpede, întrucât dacă terorismul va învinge în Siria, acesta va obține o șansă enormă dacă nu să învingă poporul nostru, atunci să întristeze extraordinar viața poporului nostru, să-i aducă nenorociri și nevoi. De aceea acest război este unul de apărare și nu atât războiul în sine, cât atacurile cu precizie. Cu atât mai mult însă, dat fiind caracterul defensiv al acestui război, participarea oamenilor noștri în acțiuni militare este una dreaptă…

În plus, știm doar bine ce nevoi teribile aduce terorismul. Poporul nostru a trecut prin încercări îngrozitoare – la Beslan, Volgograd – și e cu neputință să le enumăr pe toate. Suntem fripți de această durere, căci noi știm ce înseamnă așa ceva. Iar avionul nostru care a fost doborât de asupra peninsulei Sinai? De aceea, tot ceea ce are loc sunt acțiuni defensive în replică. În acest sens, noi vorbim cu îndrăzneală despre o luptă dreaptă”.

7 ianuarie 2016, interviu acordat postul de televiziune ”Rossia 1”

popa-rus-2

Originalul rusesc: ”Участие в неких действиях, которые могут повлечь за собой смерть, может быть оправдано. Евангелие четко описывает, в каких случаях это возможно, – когда вы за других отдаете свою жизнь. Собственно говоря, на этом и построена идея справедливой войны. Еще блаженный Августин пытался описать параметры такой войны в далеком V веке. Сейчас, может быть, несколько иные представления, но суть остается прежней: военные действия оправданы, когда они защищают человека, общество, государство.

То, что сегодня происходит в далекой, казалось бы, Сирии, которая на самом деле далекой вовсе не является, это в буквальном смысле наш сосед, — это и есть защита Отечества. Об этом многие сегодня ясно говорят, потому что, если терроризм побеждает в Сирии, у него появляется огромный шанс если не победить, то чрезвычайно омрачить жизнь нашего народа, принести несчастья и бедствия. Поэтому эта война оборонительная — не столько даже война, сколько точечные воздействия. Но, тем не менее, это участие наших людей в военных действиях, и покуда эта война носит оборонительный характер, она является справедливой…

Кроме того, мы ведь все хорошо знаем, какие страшные беды приносит терроризм. Наш народ прошел через страшные испытания — Беслан, Волгоград, невозможно все перечислить. Мы обожжены этой болью, мы знаем, что это такое. А наш самолет, который был сбит над Синаем? Поэтому всё, что происходит, — это ответные оборонительные действия. В этом смысле мы смело говорим о справедливой борьбе”.

Înregistrare video.

popa-4

Copii sirieni uciși în bombardamentele aviației ruse.

Copii sirieni uciși în bombardamentele aviației ruse.

Copii sirieni uciși în bombardamentele aviației ruse.

Copii sirieni uciși în bombardamentele aviației ruse.


FĂRĂ COMENTARII…

Octombrie 25, 2016

Aceste postări și schimburi de replici pe facebook au fost șterse la scurt timp după ce le-am arătat cu degetul la obraz celor doi ”români” ”unioniști”. Nu e vorba aici despre persoane, ci doar despre ideile pe care acestea le exprimă în gura mare pe la câte o cotitură istorică.

dragos-galbur-2

dragos-galbur-1

sergiu-volok-24-octombrie-2016-ii

 

volok

 


MĂRCI POȘTALE PERSONALIZATE ȘI EFECTE POȘTALE DEDICATE COMUNEI CRIHANA VECHE

Octombrie 21, 2016

Poșta Moldovei a emis, în data de 21 octombrie 2016, prin Biroul său Marca Personalizată, la comanda Asociației ”Răsăritul Românesc”, în tiraj limitat, cinci mărci poștale personalizate și două efecte poștale (plicuri) dedicate comunei Crihana Veche, Cahul.

Patru mărci poștale personalizate, dantelate și adezive, cu genericul ”Sigilii Istorice”, redau, în chenar atribuit, pe fundal azuriu, imaginile a două sigilii ale comunei Crihana, județul Cahul, din perioada 1918-1944, precum și imaginile a două sigilii ale notarului comunei Crihana din aceeași perioadă. Imaginile celor patru sigilii au fost redesenate după documente originale păstrate în fondurile Arhivei Naționale a Republicii Moldova.

colita-sigilii-istorice-crihana

Cele patru mărci poștale personalizate, cu valoarea nominală de 1,75 Lei fiecare, sunt redate, în blocuri verticale a câte trei piese, pe o singură coliță (12 piese). Manșeta coliței este intitulată convențional ”Literatură”.

Timbrele sunt uzuale, adică se află în circuit poștal, fiind acceptate de orice oficiu poștal din Republica Moldova pentru francarea oricărui fel de expediții naționale și internaționale ca formă de plată prealabilă.

plic-personalizat-sigilii-istorice-crihana

O a cincea marcă personalizată redă, în chenar atribuit, stema comunei Crihana Veche, denumirea localității, anul primei atestări documentare (1425) și numele designerului (Casandra Cubreacov). Colița cuprinde 15 piese filatelice identice, policrome, dantelate și adezive, pe fundal bej, cu valoarea nominală de 1,75 Lei fiecare. Manșeta coliței este intitulată convențional ”Arte plastice”, având în partea dreaptă vizuală un desen al operei ”Măiastra” a sculptorului român Constantin Brâncuși.

De asemenea, aceste mărci personalizate se află în circuitul poștal din Republica Moldova, fiind acceptate pentru francarea oricăror trimiteri poștale.

colita-stema-comunei-crihana-veche

plic-personalizat-stema-crihana-veche

Filateliștii sau persoanele interesate să intre în posesia colițelor cu aceste timbre personalizate sau a unora dintre aceste timbre (detașate și cu obliterare de complezență la Chișinău sau, eventual, la Crihana Veche) ne pot contacta direct.

Anterior, Poșta Moldovei a emis, în data de 4 decembrie 2014, alte mărci poștale personalizate cu genericul ”Crihana Veche 2014”, pe colița ”Pomul Vieții”, având opt imagini în vinietele din pereche, dintre care una cu logoul Asociației ”Răsăritul Românesc” și culorile naționale, iar altele șapte având caracter etnogafic, istoric și arheologic.

colita-crihana-veche-2014

Crihana Veche este prima și deocamdată singura comună din Basarabia care are mărci poștale personalizate și efecte poștale dedicate.


O FOTOGRAFIE CÂT UN MILION DE CUVINTE

Septembrie 14, 2016

ambasadorul-sua-bucuresti-la-sfantu-gheorghe-de-covasna

O fotografie cât un milion de cuvinte.

Ne-a aruncat pe toți în perplexitate. Inițial am sperat să fie o glumă proastă a copiilor care se joacă de-a photoshop-ul, dar n-a fost să fie…

Procedeul se numește simplu: asociere și transfer reciproc de imagine. Cazul e negativ și crestomatic.

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, în centrul atenției, în mijlocul unei găști de penali, în data de 13 septembrie 2016, la Sfântu Gheorghe, județul Covasna, România.

Diplomat manipulabil

Extremiștii maghiari și-au atins scopul, iar ambasadorul american, fără să gândească prea mult, s-a lăsat dus de nas ca ultimul școlar, ”din politețe”. ”Politețea” asta însă, volens nolens, lasă loc pentru o singură interpretare: SUA susțin segregaționismul și separatismul etnic al extremiștilor maghiari din România (și, prin analogie, de admis, și din Ucraina, Slovacia și Serbia)! Segregaționismul, separatismul etnic și extremismul trebuie tratate ”cu politețe”! Poate că nu asta i-a stat în intenție domnului ambasador să transmită, dar anume asta a spus pozând sobru cu mâna pe zisul drapel inventat și promovat de extremiștii și revizioniștii maghiari.

Fața asta de pernă albastră dăruită ambasadorului Klemm este un cadou otrăvit. Era mai bine să nu fi fost acceptat. Ambasadorul a arătat slăbiciune și a demonstrat că poate înghiți orice gogoriță sau provocare extremistă, că poate fi manipulat cu ușurință.

De la cazacioc la ceardaș

Domnul Putin și prietenul său mai mic Viktor Orban au toate motivele să fie fericiți: ambasadorul James Pettit de la Chișinău este deja urcat în barca revizionismului ruso-nistreano-moldovnesc cu tot ce înseamnă conceptul moscovit de ”Moldova Mare” (”Moldova nu e România”), iar ambasadorul Hans Klemm ne este prezentat, la doar o jumătate de lună distanță, în barca revizionismului maghiar, cu principalul simbol al acestuia în mână – zisul drapel al zisului ”ținut secuiesc”. În fața mesajelor transmise la foarte scurt timp de ambasadorii James Pettit și Hans Klemm ai impresia că ai mai auzit aceleași lucruri din gura neagră de ură a, bunăoară, unuia ca Csibi Barna (”ținutul secuiesc nu e România”), spânzurătorul simbolic al lui Avram Iancu, întrucât exact la nivelul lui Csibi Barna au coborât din sfera înaltă a diplomației cei doi ambasadori cântători în strună (de balalaikă). Ca să fim ușor ironici, ne întrebăm cum de lipsește oare  din cadru respectabilul și demnul de politețuri Csibi Barna.

Moscova are nevoie să îndepărteze România de SUA și viceversa. Misiunea ambasadorilor României în SUA și ai SUA în România este să întreprindă orice este necesar pentru a nu admite o asemenea îndepărtare.

Ce s-o fi gândit ambasadorul Klemm când a primit ”politicos”, dar necorect politic, cârpa albastră a extremiștilor sau când a pozat nediplomatic și sobru cu ea? Este regretabil să vezi cum, din ”politețe” prost înțeleasă, unii diplomați ajung să se lase manipulați grosolan, folosiți pe post de instrument al unor extremiști. Politețea sau intențiile bune nu te asigură niciodată de greșală. Până și drumul spre infern e pavat cu intenții bune…

Politețea, bat-o vina!

Acum am înțeles de ce Ambasada SUA în România nu a luat atitudine tranșantă față de derapajele extremiste, xenofobe și, de foarte multe ori, antisemite ale reprezentanților struțo-cămilei UDMR (nici partid, nici ONG) din teritoriu. Din ”politețe” și lipsă de suficient caracter.

Ambasadorul american a dovedit slăbiciune și naivitate, dacă este să-l credem pe cuvânt că a gafat din ”politețe”. Trebuie să înțelegem exact situația. Făcând trimitere la gafa sa ”din politețe”, ambasadorul sugerează că ticăloșia și viclenia le revine extremiștilor maghiari care i-au băgat cârpa lor în față, cu titlu de cadou, testându-i caracterul, capacitatea de reacție, de conformare sau neconformare, adecvarea la contextul istoric, social și politic. Din perspectiva scopului practic urmărit de unii și de altul, extremiștii maghiari au fost eficienți în comparație cu invitatul lor special.

Extremiștii l-au folosit pe ambasador. Greșala ambasadorului este că s-a lăsat, într-un moment de slăbiciune mălăiață soră cu inconștiența, folosit.

Și dacă gafa nu e gafă?

Se sparie gândul” – vorba cronicarului – la simpla aluzie că nu ar putea fi vorba doar de slăbiciune omenească, ci de complicități politice sau geopolitice… Nu vrem să credem că fotografia crestomatică de la Sfântu Gheorghe a ambasadorului Klemm sau că declarația de la Chișinău a ambasadorului Pettit nu ar fi simple (dar totuși grave, monumentale chiar) gafe. Deocamdată sperăm că sunt doar gafe și nimic mai mult.

Autogoluri repetate

Oricum, ceva este putred în toată povestea asta.

Este firesc și corect acum ca autoritățile și presa să ceară, iar ambasadorul Klemm să dea prompt și univoc explicații publice convingătoare în legătură cu gestul său public și, din păcate, antiamerican prin consecințele lui negândite, nu doar antiromânesc.

Ambasadorul Klemm nu are mandat să provoace și să alimenteze inutil temeri privind existența unor presupuse planuri americane de slăbire (până la dezmembrare) a României, așa cum visează atâtea minți înguste dar înfierbântate la Moscova, Budapesta și, se lasă uneori puternic impresia, la Berlin. Cu atât mai mult, ambasadorul Klemm nu are mandat să stârnească antiamericanism în România, așa cum își doresc, în egală măsură, și Moscova și Budapesta.

Ambasadorul Klemm și ambasadorul Pettit au marcat în propria poartă. În fotbal, în caz de autogol, jucătorul vinovat este de regulă retras din teren, iar în caz de recidivă și eliminat din echipă. Ceea ce este grav e că autogolurile celor doi diplomați americani s-au produs în prelungirile unui meci hotărâtor pe care îl numim cu toții Războiul Rece și pe care rușii cred că încă nu l-au pierdut.

Da, da – vor spune unii (foarte mulți) -, dar să băgăm de seamă că mai există și cazuri când meciul e vândut din timp, iar publicul nu bănuiește nici cu spatele…


PREOTEASA MARIA BALICA, SORA CUVIOSULUI ANATOLIE TIHAI

Septembrie 7, 2016

maria-tihai-3

Primim cu bucurie din Japonia, de la Osaka, de la doamna preoteasă Maria Junko Matsushima, vestea că s-a descoperit în arhiva parohiei ortodoxe din acest oraș un portret pe pânză, în ulei, executat probabil după o fotografie, al preotesei Maria Balica, născută Tihai, sora Cuviosului arhimandrit Anatolie Tihai și a compozitorului liturgist Iacob Tihai.

Portretul preotesei Maria Balica este însoțit de următoarea inscripție în limba engleză:

My grandmother, born Maria Tihai, sister of arhim. Anatoly and Iakov Tihai – all born in Hotin (small town) in Moldavia (also known as Bessarabia) after the end of First War it belonged to Rumania, but in 1938 it was returned to Soviet Union

(”Bunica mea, născută Maria Tihai, sora arhim(andritului) Anatolie și a lui Iacob Tihai – ambii născuți la Hotin (un mic orășel) în Moldova (cunoscută de asemenea ca Basarabia), care după sfârșitul Primului Război a aparținut României, în 1938 fiind însă returnată Uniunii Sovietice”).

maria-tihai-1

Cu siguranță acest înscris în limba engleză, în mod evident ulterior anului 1938, aparține unuia dintre nepoții de frate ai Cuviosului Anatolie Tihai, adică unuia dintre cei cinci copii  ai lui Iacob Tihai și ai soției sale Elena Tihai, născută Ryo-san Yokoi (fiica samuraiului Yokoi Gennemon Tokinaka).

Întrucât se cunoaște că doi dintre copiii cuplului Iacob și Elena Tihai au decedat în anul 1903 (Alexandru și Elisabeta), unul a rămas în Rusia (Ignatie), iar despre altul (Elena) nu dispunem deocamdată de niciun fel de date, este de presupus că această prețioasă precizare îi aparține lui Dimitrie Tihai, cel care a rămas alături de mama sa Elena până în ultima zi a vieții sale, emigrând ulterior în Statele Unite ale Americii, unde și este înmormântat.

Înscrisul este ulterior și anului 1940, când a fost anexată Basarabia de către URSS, invocarea anului 1938 fiind o imprecizie.

Remarcăm de asemenea redarea numelui de familie Tihai în ortografia fonetică românească corectă, nu în varianta anglicizată Tikhai, cum s-a generalizat în multe surse.

mitrie Tihai, fiul lui Iacob şi al Elenei Tihai. Desen din ziarul „Chinsei Nippo”, epoca Meiji, Nagasaki

Dimitrie Tihai, fiul lui Iacob şi al Elenei Tihai, nepot de frate al Cuviosului Anatolie Tihai. Desen din ziarul „Chinsei Nippo”, epoca Meiji, Nagasaki.

Dat fiind că părinții Cuviosului Anatolie Tihai și ai liturgistului Iacob Tihai s-au numit Dumitru și Elisabeta, aceasta din urmă este bunica paternă adevărată a copiilor cuplului Iacob și Elena Tihai. Astfel, preoteasa Maria Balica le-a venit celor cinci copii ai primei familii româno-nipone din istorie drept mătușă paternă, dar, într-un fel, în lipsa bunicii decedate, le-a ținut loc de bunică.

Dimitrie Tihai a cunoscut-o personal pe Maria Balica, mătușa sa după tată. Întreaga familie a lui Iacob Tihai a vizitat Basarabia în 1880 şi în 1886, călătorind din Japonia pe apă, cu vaporul, traversând Marea Galbenă, Oceanul Indian, Marea Roşie, Mediterana şi Marea Neagră până la Odesa. De la Odesa la Chişinău familia lui Iacob Tihai s-a deplasat cu trenul. Una dintre localităţile vizitate în 1880 şi 1886 a fost satul Chişcăreni din judeţul Bălţi, domeniu al renumitei familii Casso, unde locuia preoteasa Maria Balica, care în 1880 era deja văduvă.

Cuviosul Anatolie Tihai a purtat o întinsă corespondență în limba română cu sora sa preoteasa Maria Balica, din Chișcăreni, județul Bălți, numind-o Măfița, de unde s-a considerat că numele de botez al acesteia ar fi Marta. Singura scrisoare care s-a păstrat (acum în arhiva Bibliotecii Academiei Române) din această corespondență, trimisă de la Tokio în 23 ianuarie 1880, a fost publicată de avva Paul Mihail în 1938 în volumul ”Fapte trecute și basarabeni uitați”. Transliterând textul, avva Paul Mihail a redat numele surorii Cuviosului Anatolie drept Măfița, cu toate că acum, după descoperirea acestui înscris autentic, putem spune că transliterarea corectă ar fi trebuit să fie Mărița, diminutiv românesc, de alint, de la Maria.

Maria Tihai, căsătorită Balica (soția preotului Ioan Balica din Chișcăreni, moșie a nobilului român Nicolae Casso), a mai avut, în afară de Cuviosul Anatolie și liturgistul Iacob Tihai, încă o soră, anume Olimpiada, de asemenea preoteasă.

Maria Balica este străbunica academicianului Sergiu Rădăuțanu. Ea a avut o fiică, Eufrosinia, născută în 1863, la Chișcăreni, și căsătorită Rădăuțanu. Această nepoată a Cuviosului Anatolie Tihai a locuit în Chișinău, în casa din actuala stradă Anatol Corobceanu 17 (monument de arhitectură de însemnătate locală).

O altă fiică a Mariei Balica s-a numit de asemenea Maria, fiind alintată de Cuviosul Anatolie Tihai drept Manea, așa cum se vede în scrisoarea sa din 23 ianuarie 1880.

Eufrosinia Rădăuțanu, născută Balica, nepoata de soră a Cuviosului Anatolie Tihai.

Eufrosinia Rădăuțanu, născută Balica, fiica Mariei Balica și nepoata de soră a Cuviosului Anatolie Tihai.

Nu cunoaștem deocamdată unde anume a fost executat și cum a ajuns tabloul preotesei Maria Balica la Osaka. Este posibil ca acesta să fi fost adus de Cuviosul Anatolie Tihai, care  în 1878,  i-a botezat, într-o singură zi, pe 33 de neofiţi (catehumeni) japonezi, întemeind astfel prima biserică ortodoxă din acest oraş, dându-i hramul Sfântul Pantelimon.

Cuviosul Anatolie Tihai și liturgistul român Dimitrie Livovschi în mijlocul credincioșilor ortodocși din Osaka, 1882, epoca Meiji, anul 15.

Cuviosul Anatolie Tihai și liturgistul român Dimitrie Livovschi în mijlocul credincioșilor ortodocși din Osaka, 1882, epoca Meiji, anul 15.

Îi mulțumim în mod deosebit doamnei preotese Maria Junko Matsushima pentru bunăvoința de a ne fi trimis imagini cu valoroasa sa descoperire din arhiva parohiei ortodoxe din Osaka. Sperăm că aceasta nu este ultima surpriză pe care ne-o oferă cercetarea vieții și apostolatului Cuviosului Anatolie Tihai, cel mai mare misionar ortodox român din toate timpurile și din toate locurile.

maria-tihai


CÂTEVA PRECIZĂRI PE MARGINEA CAZULUI PETTIT

August 30, 2016

James Pettit Moldova 1 - Copy

Am urmărit cu maximă atenție reacțiile publice și dezbaterea furtunoasă pe care le-au declanșat în stânga și în dreapta Prutului, dar și în diaspora comună a României și Republicii Moldova, declarațiile pe teme istorice, identitare și de geopolitică internă și externă, inclusiv cultural-identitară, ale domnului ambasador James Pettit. Eu însumi i-am adresat Excelenței sale o scrisoare deschisă pe care i-am și transmis-o luni, 29 august.

Câteva concluzii se pot contura chiar acum.

  1. Nefericitele și neglijentele afirmații ale ambasadorului nu exprimă punctul de vedere al Departamentului de Stat al SUA. Așa cum am intuit inițial, a fost vorba despre improvizații libere ale celui care le-a emis. Mai mult chiar, declarațiile ambasadorului SUA a fost percepute ca antiamericane prin efectele lor și, din acest motiv, ele au fost aplaudate de tabăra putinistă de la noi.
  2. Ambasadorul Pettit nu face absolut nicio distincție și confundă noțiunile de Moldova și Republica Moldova, neînțelegând ce potențial provocator cuprinde acest fapt. Obiectiv vorbind, această confuzie sugerează modificări de frontiere și justifică pretenții teritoriale asupra României, aliatul strategic al SUA. Este în interesul Statelor Unite ale Americii ca misiunea sa diplomatică la Chișinău să nu admită păguboasa confuzie a Republicii Moldova cu Moldova istorică însăși și să utilizeze denumirea corectă și oficială a statului – Republica Moldova. Nu există nicio justificare logică și obiectivă pentru menținerea acestui gen de confuzie terminologică. În general, se știe că manipularea socială, ca și cea politică sau geopolitică este precedată de manipularea prin limbaj. Constatăm că evitarea denumirii corecte și oficiale a Republicii Moldova și substituirea ei cu noțiunea istorică de Moldova cuprinde, volens nolens, imense posibilități de speculație și manipulare. Să spui Moldova în loc de Republica Moldova este necorect politic. Limbajul diplomatic și oficial nu trebuie să admită alți termeni și alte formule decât cele oficiale.
  3. Românii de pe ambele maluri ale Prutului au înțeles, pornind de la afirmația lipsită de acuratețea și precizia necesară cum că ”Moldova nu este România”, că oficialul american pune la îndoială și atacă însăși fundamentele Statului Român modern și Unirea Moldovei cu Muntenia din 1859, că mutatis mutandis nici ”România nu este Moldova”. Această interpretare nu ar fi fost posibilă dacă ambasadorul Pettit nu ar fi substituit voit sau neglijent noțiunea politică de Republica Moldova cu noțiunea istorică de Moldova. Gravitatea expresiei este la fel de mare ca și în cazul în care, horribile dictu, ambasadorul SUA în România ar declara la Iași sau la Suceava că ”Moldova nu este România”.
  4. Nu cred că a stat în intenția ambasadorului Pettit să lezeze grav demnitatea națională și sentimentele de patriotism ale românilor. Gafa sa monumentală constă în faptul că și-a depășit competențele prin referirea la un stat terț, în care nu este acreditat, și prin abordarea neglijentă, lipsită de tact geopolitic, a unor aspecte istorice și cultural-identitare deosebit de sensibile. Cu atât mai mult, fiind vorba despre România ca stat membru NATO, declarația ambasadorului a fost percepută chiar și ca antiamericană prin efectele ei, dumnealui sugerând că ”alăturarea” la un stat NATO ”nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în (Republica – n. n) Moldova”, adică, mutatis mutandis, în statele NATO lucrurile ar sta mai rău decât în Republica Moldova, de aceea trebuie să ne federalizăm cu Tiraspolul/Moscova, care să avanseze până la Prut și, eventual, mai departe, în toată Moldova până pe creasta munților Carpați.
  5. Prin ieșirea sa neinspirată ambasadorul Pettit, fără să vrea, a compărut și ca jucător partizan în dezbaterea identitară locală din Republica Moldova, depășindu-și calitatea de observator străin neutru și aducând astfel un imens prejudiciu de imagine țării sale, pe care noi am privit-o și o privim în continuare cu simpatie.
  6. Declarațiile ambasadorului Pettit, cu evidente accente geopolitice, interpretate ca antiromânești și antioccidentale, sugerând o delimitare netă și o distanțare a Republicii Moldova de România ca stat membru NATO, au fost contextualizate precampaniei prezidențiale din Republica Moldova în care aspectele identitare și de orientare externă a statului se află în miezul dezbaterii politice.
  7. Temerile românilor, generate de omisiunile evidente și de neinspiratele declarații cu accente geostrategice ale ambasadorului Pettit, care nu a evaluat consecințele lor posibile, se reduc la două aspecte esențiale sugerate transparent: a) o posibilă forțare de către SUA (împreună cu Rusia și Germania) a unei soluții definitive de federalizare/transnistrizare a Republicii Moldova și de permanentizare a ocupației militare ruse pe teritoriul ei, cu grave implicații nefaste asupra Ucrainei și a întregii regiuni; b) existența unui plan american de construcție identitar-națională artificială în Republica Moldova, adică de construcție a unei ”naționalități specifice/aparte moldovenești” în afara paradigmei cultural-identitare românești fundamentate obiectiv istoric și justificate de realitatea vie din teren. Aceste două aspecte, după cum am observat până acum și până la proba contrară, nu constituie poziția oficială a Statelor Unite ale Americii.
  8. Interpretate în ansamblul lor, declarațiile, omisiunile și confuziile terminologice admise de ambasadorul Pettit au sugerat un posibil regim de opoziție, adversitate și beligeranță chiar, de natură identitar-culturală, istorică, revendicativ teritorială și de orientare geostrategică cu mize de viitor, dintre Republica Moldova și România, ceea ce nu exprimă nici pe departe punctul de vedere al guvernului american.
  9. Una dintre deficiențele funciare ale poziției exprimate public de ambasadorul Pettit constă în neglijarea faptului că Republica Moldova și România reprezintă un caz clasic, explicabil istoric, de state intim înrudite etnic, cultural, identitar, istoric, până la confundare, și că acestea au libertatea să decidă liber, într-un cadru autentic democratic și în concordanță cu dreptul internațional, dacă vor sau nu să-și construiască un viitor comun, fără amestec din afară. În limba engleză noțiunea de Stat înrudit este redată prin Kin state, iar în rusă prin Родственное государство sau în franceză prin Etat parent, termeni oficiali cu care operează nu doar Comisia de la Veneția pentru Democrație prin Drept, ci și toate instituțiile europene. România, ca stat național și patrie etnică este un Kin state pentru toți românii din lume, inclusiv pentru cei din Republica Moldova, față de care, potrivit cadrului juridic european, are un șir de obligații. La rândul său, Republica Moldova este un Kin state pentru România și viceversa. Cine neglijează deliberat sau involuntar aceste aspecte obiective în ecuația geopolitică și geoculturală a momentului sau în planurile de viitor ale regiunii intră în contradicție cu realitatea și riscă să provoace inutil destabilizări majore.
  10. Declarațiile, omisiunile și accentele geoculturale deplasate ale ambasadorului Pettit nu trebuie să ne descurajeze și nici să afecteze relațiile noastre strategice cu Statele Unite ale Americii. Trebuie să avem inteligența și puterea de a depăși acest moment marcat de penibilul inadecvării evidente a unui diplomat la realitatea istorică, etnoculturală și politică a zonei și să ne concentrăm, cu nerv, dar fără nervozitate, pe ceea ce avem de făcut noi înșine pentru strângerea relațiilor naturale dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului, neadmițând totodată federalizarea noastră cu zona de ocupație militară rusă. Să nu uităm că SUA sunt singura superputere care ne-ar putea ajuta să punem capăt acestei ocupații.

Ambasadorul Pettit a greșit. Tocmai pentru acest motiv are toate temeiurile să-și reconsidere poziția. Să sperăm că o va putea face și că nu va recidiva în declarații stataliste cu substrat geopolitic antiamerican și antiromânesc în egală măsură.


SCRISOARE DESCHISĂ DOMNULUI JAMES PETTIT, AMBASADOR EXTRAORDINAR ȘI PLENIPOTENȚIAR AL SUA LA CHIȘINĂU

August 28, 2016

James Pettit

Excelență,

Ați declarat textual, într-un interviu acordat recent (26 august 2016) postului public de televiziune, că: „Moldova trebuie să rămână un stat suveran și independent în cadrul unor granițe sigure. Alăturarea României de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică și nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în Moldova. Ceea ce va face lucrurile mai bune aici în Moldova este cooperarea dintre clasa politică și oamenii din Moldova pentru ca ei toți să contribuie la realizarea unei țări mai bune pentru moldoveni. Moldova nu este România, Moldova își are propria sa istorie și propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o țară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite și desigur, mai este și problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, dar un statut special în cadrul R. Moldova”. Totodată, i-ați îndemnat pe cetățenii Republicii Moldova ”să se recunoască pe ei înșiși ca moldoveni, ca o naționalitate aparte”.

Am dori să considerăm că prin această declarație ați exprimat puncte de vedere strict personale, nu unele oficiale ale guvernului Statelor Unite ale Americii.

Declarația dumneavoastră abordează subiecte delicate, de mare sensibilitate culturală, istorică și politică pentru noi.

În opinia noastră aceste puncte de vedere sunt greșite, contrare evidențelor și adevărului.

În plus, considerăm asemenea puncte de vedere, exprimate fără acuratețea necesară, contrare intereselor Statelor Unite ale Americii în regiune. Ele sunt contrare și literei și spiritului Declarației de independență a Republicii Moldova, pe care, indiscutabil, le cunoașteți.

De asemenea, prin extrapolare, considerăm că, lansând declarația publică citată mai sus, ați reușit să aduceți atingere, prin ricoșeu, și intereselor legitime de unitate teritorială și suveranitate ale celor doi buni vecini ai Republicii Moldova – Ucraina și România.

Federația Rusă a anexat Crimeea și ocupă teritorii vaste din estul Ucrainei prevalându-se tocmai de comunitatea istorică, etnolingvistică și culturală cu minoritarii ruși din aceste regiuni ale statului vecin. Comunitatea de limbă, cultură și istorie, de una singură, nu poate fi suficientă pentru dezmembrarea statelor și anexiunea lor teritorială, chiar dacă ea este fundamentală în cazul refacerii unității distruse a unor popoare multistatale, cum este și poporul român în ziua de astăzi, dacă modul de realizare a acestei unități este conform dreptului international și expresie a voinței populare, formulate într-un cadru liber și autentic democratic.

Folosind termenii istorici și geografici de ”Moldova” și ”moldoveni” și afirmând univoc că ”Moldova nu este România”, fără precizarea obligatorie că ar fi vorba despre ”Republica Moldova” și ”cetățenii Republicii Moldova”, dumneavoastră admiteți teoretic o posibilă dezmembrare a României, prin extragerea Moldovei istorice de vest din ansamblul statului român. Moldova, în sensul deplin, istoric și geografic, al termenului, este cu mult mai mare decât noul stat post-sovietic Republica Moldova, iar confuzia pe care ați admis-o voit într-o declarație publică sugerează o posibilă suprapunere a Republicii Moldova cu întreaga Moldovă istorică și geografică. Spre deosebire de noul stat post-sovietic Republica Moldova, România este succesor istoric și juridic direct al Principatului Moldova. România este un stat membru NATO și un aliat strategic al SUA în regiune, iar termenul ”Moldova” și infranimul românesc ”moldoveni” fac parte inseparabilă din patrimoniul istoric și cultural al României și al poporului român astăzi bistatal. După cum și termenul ”român” face parte inseparabilă din patrimoniul istoric și cultural al Republicii Moldova. Denumirea corectă și oficială a statului în care sunteți acreditat începe cu litera R, nu cu litera M. Așa spune Declarația noastră de independență, așa spune Constituția și legislația noastră, așa este înregistrat statul la ONU. Moldova și Republica Moldova nu sunt unul și același lucru, iar confundarea lor voită ori, poate, dintr-o vinovată neglijență, generează întemeiat percepții și temeri pe care, suntem convinși, Statele Unite ale Americii nu și le doresc.

Declarația dumneavoastră a scandalizat opinia publică locală, scoțând la iveală o ciudată raliere la punctele de vedere ale Federației Ruse, care, încălcând norme elementare de morală, de corectitudine politică și de drept international, sfidează istoria tragică a Basarabiei și ne sugerează că istoria acestor oameni și a pământurilor noastre de la răsărit de Prut și-ar avea punctul zero la 27 august 1991, că tot ce a fost înainte nu ar fi existat sau nu contează din perspectiva viitorului. Declarația de independență a Republicii Moldova vă contrazice însă. Sperăm că nu vă supărați dacă vom preciza că acest document fundamental trebuie citit sau recitit cu atenție și respectat.

Comunitatea de istorie, de limbă, de etnie, de cultură și de spiritualitate a României și Republicii Moldova sunt realități indiscutabile pentru orice inteligență onestă de la noi sau de oriunde.

Nu există, așa cum ați sugerat în declarația dumneavoastră publică, un Mihai Eminescu doar al Republicii Moldova, nu există un Ștefan cel Mare doar al Republicii Moldova, nu există un George Enescu doar al Republicii Moldova, nu există un mitropolit Dosoftei, un mitropolit Varlaam, un Dimitrie Cantemir, un Bogdan Petriceicu Hașdeu, un Alexandru Ioan Cuza, o Regină Maria, un Grigore Vieru, un Eugen Doga doar ai Republicii Moldova, nu există o limbă, o istorie și o cultură română doar ale Republicii Moldova, separate de România, aliatul strategic al SUA.

Apropo de istorie și de uniri. Aici analogiile se impun și vă rugăm să ne permiteți câteva considerații pornind tocmai de la precedentele americane.

SUA îi datorează unei mari personalități de origine română, strălucitul general George Pomuț, consul general al SUA la Sankt Petersburg, cumpărarea peninsulei Alaska, care nu era deloc americană și care nu avea absolut niciun fel de comunitate de limbă, istorie sau cultură cu americanii la momentul achiziționării ei. Nu credem că vom comite o impietate dacă vom opina că înainte ca vreun diplomat american să se pronunțe asupra comunității de limbă, istorie, etnie, cultură și spiritualitate a românilor de pe ambele maluri ale Prutului, ar fi fost de așteptat ca măcar unul dintre ei, măcar o singură dată, să depună, cu recunoștință, măcar o singură floare pe mormântul românului american George Pomuț, mormânt care zace în paragină în cimitirul Smolenski din fosta capitală nordică a imperiului țarist.

Cât despre unirea Statului Hawaii cu Statele Unite ale Americii, în august 1959, sub aspectul istoriei, limbii sau culturii comune a hawaiezilor cu americanii, nici nu mai are rost să vorbim. Cu toate acestea, credem că dumneavoastră nu ați dezagrea unirea Statului Hawaii cu SUA ca fapt împlinit și corect.

Prezentul și viitorul Republicii Moldova trebuie să-l decidă, fără amestec din afară, poporul ei, constituit în proporție de peste 80% de etnici români și de reprezentanți ai unor diverse minorități (ucraineni, găgăuzi, bulgari etc.) încă supuse unor procese de rusificare, prin instituțiile statului, inclusiv sau în primul rând prin școală, fără ca acest fapt inacceptabil să fi trezit vreodată vreo luare de atitudine din partea dumneavoastră. Republica Moldova este, ca și toate celelalte state post-sovietice, cu excepția Federației Ruse, un stat național, având o singură etnie fondatoare, nu mai multe. Faptul că societatea din Republica Moldova este multiculturală, asemenea tuturor societăților moderne fără excepție, și cuprinde și reprezentanți ai altor etnii conlocuitoare nu face din Republica Moldova un stat multietnic sau multinațional.

Publicul căruia v-ați adresat este reprezentat în proporție covârșitoare de foști cetățeni ai României și urmași ai acestora și cuprinde astăzi circa 1 milion de cetățeni maturi ai Republicii Moldova care, indiferent de originea lor etnică, și-au restabilit cetățenia română, iar alte circa 800 de mii de cereri de restabilire a cetățeniei române se află în examinare. A le sugera astăzi, în calitate oficială, foștilor cetățeni români și urmașilor acestora, indiferent dacă și-au restabilit deja cetățenia română sau abia urmează să o facă, ”să se recunoască pe ei înșiși ca moldoveni, ca o naționalitate aparte” amintește pagini triste, tragice chiar, din perioada ocupației sovietice a Basarabiei, când etnonimul Român și infranimul românesc Moldovean erau prezentați ca opozabili și adversativi, nu complementari. Ideea de ”naționalitate moldoveană aparte” a servit drept eșafodaj ideologic pentru anexiunea stalinistă a Basarabiei în 1940, urmare a înțelegerilor secrete sovieto-germane, dar și pentru etnocidul identitar și cultural de după această anexiune invocată expres în textul Declarației de independență a Republicii Moldova. Excelență, ne permitem să observăm că în actualul amplu război hibrid desfășurat de Moscova contra Republicii Moldova, cu o importantă componentă identitară, cu mize geopolitice și geoculturale, a vorbi oficial despre ”moldoveni ca o naționalitate aparte” consună perfect cu teoria de sorginte stalinistă despre ”națiunea, limba, istoria și cultura moldoveană diferită de cea română”. Și asta în condițiile în care Republica Moldova și România vorbesc despre ”spațiul cultural, lingvistic și spiritual comun” al celor două state ale noastre.

Ați invocat ”problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special”. Această afirmație nu respectă adevărul complet. În realitate, un număr de 71 de primării din stânga Nistrului, dintre care majoritatea cu populație etnic românească, se află sub ocupația trupelor militare și serviciilor secrete ale Federației Ruse, asemenea Crimeii și regiunilor Donețk și Lugansk din estul Ucrainei. Dumneavoastră vorbiți despre faptul că partea de dincolo de Nistru, precum și o parte din trunchiul basarabean al Republicii Moldova, aflată sub control efectiv și ocupație militară rusă, ”are nevoie de un statut special”, fără să precizați că este vorba despre două teritorii ale Republicii Moldova ocupate militar de o putere străină și că un eventual statut special li s-ar putea acorda unor localități de dincolo de Nistru doar după încetarea ocupației, nu înainte și nici condiționat, cum lăsați să se înțeleagă. Felul în care ați pus dumneavoastră problema se situează în afara legii sau deasupra ei, răsturnându-i sensul și consecutivitățile pe care le stabilește, ca și cum Federația Rusă și-ar fi retras deja trupele, arsenalele militare și serviciile secrete din Republica Moldova sau ca și cum acest fapt nu ar mai fi necesar din punctul dumneavoastră de vedere.

Republica Moldova a stabilit prin Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria) nr. 173-XVI din 22 iulie 2005 și prin hotărâri de parlament, votate unanim, criteriile și ordinea pentru eventuale statute special acordate unor (nu tuturor) localități din stânga Nistrului (nu și celor din dreapta Nistrului ocupate militar de Federația Rusă).

Legea din 22 iulie 2005, prin alineatul 2 al articolului său 1, prevede consecutivitatea paşilor procesului de reglementare a diferendului moldo-rus din Transnistria: „(2) După îndeplinirea condiţiilor privind demilitarizarea, stipulate în Hotărârea Parlamentului nr. 117-XVI din 10 iunie 2005, în special a celor referitoare la onorarea de către Federaţia Rusă a obligaţiilor asumate la Summit-ul OSCE de la Istanbul (1999) privind evacuarea integrală, urgentă şi transparentă a trupelor şi armamentului de pe teritoriul Republicii Moldova, şi după formarea, în Transnistria, a unui sistem al puterii alese în mod democratic, procesul de negocieri se desfăşoară pentru elaborarea în comun şi adoptarea Legii organice a Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei”. Orice discuție despre un statut special atât timp cât Federația Rusă nu și-a evacuat integral trupele și armamentul de pe teritoriul Republicii Moldova este susceptibilă de tentativă de amestec extern și presiune asupra statului nostru. Este cazul să amintim și că Legea din 22 iulie 2005 prevede că localitățile din stânga Nistrului, ai căror locuitori vor decide în libertate să nu facă parte din autonomia transnistreană, nu vor face parte din ea. Alineatul 3 al articolului 3 al legii stipulează că: ”Pot intra în componenţa Transnistriei sau ieşi din componenţa ei localităţile din stînga Nistrului în baza referendumurilor locale organizate în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova”. Ca și în cazul acordării unui statut special autonomiei găgăuze, după cum vă este bine cunoscut, urmare a referendumurilor locale, zeci de localități au decis în libertate să nu facă parte din respectiva autonomie, chiar dacă proiecte inițiale, inspirate din afara Republicii Moldova, prevedeau includerea lor.

Sperăm că faptul că ați evitat să invocați cu prioritate în declarația dumneavoastră publică aceste aspecte fundamentale nu înseamnă că guvernul Statelor Unite ale Americii s-ar fi alăturat presiunilor exercitate tot mai intens asupra Chișinăului de către Moscova și Berlin în sensul anulării Legii cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria) nr. 173-XVI din 22 iulie 2005 și a celor două hotărâri de parlament conexe.

Domnule ambasador James Pettit, vă rugăm să observați că Declarația de independență a Republicii Moldova statuează univoc: ”Republica Moldova este un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”.

Fiți de acord, Excelență, că ideea unirii Republicii Moldova cu România este o idee care are dreptul la existență în spațiul public și politic al Republicii Moldova. Observăm cu toții că ea câștigă tot mai mult teren, în special printre tineri, direct proporțional cu gradul de desovietizare a societății și a mentalităților. Sper că veți fi de asemenea de acord că prerogativa exclusivă de a decide în acest sens aparține populației Republicii Moldova, într-un cadru autentic democratic, nu diplomaților străini acreditați la Chișinău.

Formulând aceste considerații, în termeni de  corectitudine și bunăvoință, exprimăm convingerea că nu am adus niciun fel de atingere bunelor relații strategice de parteneriat dintre Republica Moldova și SUA sau dintre România și SUA. Sperăm de asemenea că reacția noastră firească față de declarația dumneavoastră publică va fi înțeleasă corect.

Vă rugăm, Excelență, să primiți asigurarea cuvenitului respect.

 

Vlad Cubreacov,

Președinte al Asociației ”Răsăritul Românesc” din Republica Moldova

Chișinău, Republica Moldova, 28 august 2016

Post-scriptum pentru cititorii acestui blog: Doritorii pot viziona înregistrarea interviului acordat de ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, pe pagina de internet a postului public de televiziune: http://www.trm.md/swf/DQVideoPlayer.swf?dimensiunea-diplomatica-cu-statele-unite-ale-americii

Un detaliu important: domnul ambasador a evitat pe întreg parcursul interviului (cu o singură excepție) folosirea denumirii oficiale și corecte a statului de acreditare, Republica Moldova, înlocuind-o deliberat și exclusiv cu termenul istoric și geografic de Moldova, a cărei parte esențială, cu cele trei capitale istorice (Baia, Suceava și Iași), se află în cadrul României. De asemenea, pe panoul de fundal, din sediul ambasadei SUA în Republica Moldova, denumirea corectă și oficială a statului, cea de Republica Moldova, este substituită cu termenul istoric și geografic de Moldova. Acest caz este unic printre toate ambasadele străine acreditate în Republica Moldova și constituie, în opinia noastră, o manipulare voită prin limbaj verbal și grafic.

James Pettit Moldova 1 - Copy

James Pettit Moldova 2 - Copy

James Pettit Moldova 3 - Copy

James Pettit Moldova 4 - Copy

Scrisoare deschisă domnului Ambasador al SUA în RM


Portretul neretuşat al unui agent de influenţă: László Tőkés. Studiu de caz prezentat la Universitatea de vară de la Izvoru Mureşului

August 19, 2016

Portretul unui agent de influență

                                                            „Poate că omul e făcut numai din cuvintele lui…”

László Tőkés

Tokes-Steaua-Romaniei

Fost colaborator a două servicii de informații comuniste – al Securității și al AVO, serviciul de informații ungar -, fost episcop reformat, fost președinte de onoare al UDMR, fost vicepreședinte al Parlamentului European, fost soț adulterin (fost, pentru că soția sa a divorțat de el) și fost cavaler al Ordinului Steaua României, László Tőkés a fost, este și va fi, în calitate de agent de influență, un vector al războaielor psihologice și de imagine împotriva României.

Cea mai recentă „performanță”, care dă și măsura capacităților sale profesionale și mentale, a fost să repete la Universitatea de vară de la Tușnad inepția care a provocat retragerea Ordinului Steaua României: un nou apel către prim-ministrul Victor Orban ca Ungaria să-și asume statutul de „putere protectoare” faţă de maghiarii din Transilvania…

***

O simplă căutare pe Google arată că despre László Tőkés s-a scris enorm, îndeosebi în presa online și mai ales după retragerea, decisă de justiția română, și confirmată de președintele Iohannis, a Ordinului Steaua României. Cele mai multe materiale arată, în mod explicit, o aversiune fățișă față de personaj, fapt care nu miră.

Există cărți ale unor autori reputați, dintre care unii, prin forța împrejurărilor, sunt în deplină cunoștință de cauză, iar alții produc sau coroborează dovezi, care ajung la concluzii inechivoce: cariera lui László Tőkés a început cu semnarea unui angajament cu Securitatea în 19 noiembrie 1982, numele sau de colaborator fiind Vasile.

Primele persoane care au suferit de pe urma delațiunilor lui Tőkés au fost soţii Klaas şi Ida Eldesing, cetăţeni olandezi, misionari ai Bisericii Reformate, care au fost expulzaţi din România. [fotocopia delaţiunilor a fost reprodusă în paginile revistei Tinerama nr. 210 din 21-27 decembrie 1994].

Interesul Securităţii pentru László Tőkés se manifestă cu adevărat abia în iarna anului 1985, când Direcția de Informații Externe află că László Tőkés este în vederile organizațiilor iredentei maghiare. În 1988, preluat de emisari speciali trimişi din Occident, Tőkés citește la posturile de radio Kossuth și Europa Liberă scrisori privitoare la acțiunea „Villages roumains” – Salvați satele românești, acuzând statul român că vrea să demoleze satele maghiare [Ulterior, așa cum arăta în ediția sa din 15 februarie 1990, cotidianul francez Le Monde, organizația franceză care a inițiat acţiunea Villages roumains a admis că ea a avut și aspectele unei manipulări].

Între aprilie 1988 şi decembrie 1989, László Tőkés este înregistrat audio şi video în mai multe întâlniri conspirative cu agenţi ungari. La un moment dat i se  plasează un agent român pe post de emisar ungur, iar Tőkés îi face un raport complet asupra activităţii sale!

În septembrie 1989, Securitatea îi cere lui Ceauşescu arestarea lui, dar șeful statului nu ia nici o măsură, „pentru a nu aduce prejudicii relațiilor cu Ungaria”. În octombrie 1989, la granița româno-ungară, asupra a doi membri ai serviciilor de informații ungare, este găsită o chitanță olografă pentru 20.000 lei semnată de László Tőkés,  două pagini cu informații date de acesta și un chestionar a cărui ultimă întrebare era: „Când credeţi că va cădea Ceauşescu?”, la care Tőkés nu a completat nici un răspuns. Nu știa, nu i s-a spus. Faptul vine să întărească teza conform căreia Tőkés nu a fost decât un simplu instrument [Alex M. Stoenescu, Istoria loviturilor de stat, vol. 4, partea II, Editura RAO, 2006, pp. 275-276].

Modalitatea prin care cazul de trădare al lui László Tőkés s-a transformat în declanșatorul dezordinilor din Timişoara, continuate printr-o revoltă populară împotriva iobăgiei ceaușiste, rămâne, deocamdată, o necunoscută. Există doar o singură certitudine: dincolo de activitatea lui de agent aservit structurilor spionajului ungar, László Tőkés n-a fost decât o unealtă într-o subversiune marca KGB & Co.

Ridicat în grad de „erou al revoluției”, gonflat – de la început, i se decernează de către Academia Ungară de Ştiinţe premiul literar (?!) „Berzsenyi” -, pentru activitatea din anul 1989 [Anca Florea, Păstraţi România întreagă, Editura Viitorul Românesc, 1996, p. 12], devenit, aproape peste noapte, din simplu pastor, episcop reformat de Piatra Craiului [la 26 martie 1990], promovat pe filiera politico-religioasă a bisericilor reformate din Olanda și Elveția, „uns” președinte de onoare al UDMR [la 26 mai 1990], beneficiind la maximum de relațiile Hungarian Human Rights Foundation (HHRF), a lobby-ului și diasporei ungare cu mass media internaționale, se antrenează în operațiuni de dezinformare, urmând, așa cum voi arăta în episoadele următoare, să devină agent de influență în acțiuni de anvergură îndreptate împotriva României.

Aș dori să mulțumesc autorilor la care am făcut referire la începutul acestui eseu. Fără informațiile cuprinse în cărțile lor, elaborarea acestei analize nu ar fi fost posibilă.  Ei sunt: Filip Teodorescu (Un risc asumat, Editura Viitorul Românesc), Radu Tinu (Timișoara, no comment!, Editura Paco, București), Anca Florea ( Păstraţi România întreagă, Editura Viitorul Românesc), Alex M. Stoenescu (Istoria loviturilor de stat, vol. 4, partea II, Editura RAO), Gheorghe Rațiu  (Raze de lumină pe cărări întunecate, ed. PACO),  Andrassew Ivan (Ne vígy minket a kísértésbe, Noran Libro Kiadó) Ion Pitulescu și alții (Șase zile care au zguduit România. Ministerul de Interne în decembrie 1989), Victor Negulescu (De la informații la contraspionajul militar – drumul anevoios al unui serviciu secret, Editura Bibliotheca), Colecția de documente Marius Mioc, (dosarul Ildiko Sepssy), Radu Portocala (România. Autopsia unei lovituri de stat, Editura Agora Timișoreană), Aurel Perva, Carol Roman (Misterele revoluției române, Editura Răscruci de Milenii), Alisson Muttler , corespondent în România al Associated Press. http://bigstory.ap.org/author/alison-mutler și, nu în ultimul rând, Larry L. Watts (Ferește-mă Doamne, de prieteni – Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, Editura RAO).

***

orban-basescu-tokes-tusnad-2010

Pentru a putea argumenta atât aserțiunea cuprinsă în titlu, cât și pe cele de la sfârșitul frazei de mai sus, va trebui să prezint, cu riscul de a părea didactic, câteva noțiuni necesare sine qua non nu doar lămuririi titlului, ci și înțelegerii conținutului acestui eseu.

Agentul de influență este „un fel de agitator în stare pură care încearcă, la comanda puterii-origine, să destabilizeze, la modul general, societatea-ţintă adversă” [Roger Mucchielli, La Subversion CLC, Paris, 1976, p. 35.]. Alți autori nu sunt pe deplin acord cu această ultimă nuanță și consideră că agentul de influență încearcă să manipuleze opiniile publicului – inclusiv ale celui internațional – în beneficiul celui care  l-a recrutat prin utilizarea de informaţii tendențioase, eronate sau falsificate  [Vladimir Volkoff, Tratat de dezinformare, de la Calul Troian la Internet, Editura Antet, 2009, p. 21].

Procedeul preferat al agenților de influență este logomahia [cuvânt din greaca veche, însemnând „luptă prin cuvinte”, prin combinarea vocabulelor: lógos, cuvânt, și máhe, luptă], una dintre formele cele mai insidioase ale dezinformării. Urmărind denigrarea, discreditarea inamicului, expunerea sa deriziunii, disprețului sau ridicolului, logomahia constă în folosirea de formulări care să solicite emoțiile și care, prin colportare și promovare sistematică, sfârșesc prin a fi acceptate ca adevărate [Vladimir Volkoff, Dezinformarea – armă de război, Editura Antet, 2000, p. 9].

Aceste formări sunt concepute de specialiști conform mecanismele psihice publicității dar care urmăresc obținerea unui efect invers: acela de a-l face odios pe adversar și supunerea  sa oprobriului publicului. Exemplele în literatura de specialitate sunt numeroase, începând cu primul război mondial «Halt the Hun!» – Oprește-l pe Hun (referire la germani), «Hun or Home», al doilea război mondial: «Good shooting and Hunting: TO BERLIN! » sau epoca Războiului Rece: «Vânătoarea de vrăjitoare» (referire la McCarthy- creație KGB ), «Besser rot als tot» – Mai bine comunist decât mort – creație STASI. Așa cum voi arăta, «pogromul de la Tg. Mureș», «bomba etnică cu explozie întârziată» (referire la minoritățile maghiare), «epurare etnică» și altele sunt exemple tipice de formulări logomahice.

Unul dintre cei care a intuit printre primii potențialul deosebit al luptei  prin cuvinte  a fost Niccolò Machiavelli care scria în „Principele” – primul manual de marketing politic: „Arta politicii constă în aceea de a face să se creadă”…

Intuiția genială a lui Machiavelli poate fi explicată prin o teoremă formulată în 1928 de sociologul american William I. Thomas: „Nu este important dacă interpretarea este corectă sau nu dacă oamenii definesc anumite situaţii ca reale, în consecinţele lor acestea se vor manifesta ca reale”. Bazată pe conceptul definirii de situație, teorema lui Thomas arată că semenii noştri nu reacţionează doar la situaţiile obiective, ci și la semnificaţiile pe care le atribuie unor situaţii despre care pot fi făcuți să creadă că sunt reale.

Cel care a atras atenția asupra repercusiunilor perverse ale falselor definiri de situaţie a fost un alt sociolog, Robert K. Merton. Într-un articol care a făcut epocă, publicat în 1948, Merton a demonstrat că acestea, dacă nu sunt combătute prompt şi eficient, dobândesc o forţă interioară de a se consolida şi de a produce efecte. Merton a denumit această forță „The self fulfilling prophecy”- profeţia care se realizează prin ea însăși.

Capacitatea falselor definiri de situație de a produce efecte prin promovarea lor sistematică stă la baza mecanismului psihic al operaţiunilor de publicitate, dar și la a celor de subversiune realizate, în principal, prin dezinformare şi intoxicare.

Ambele concepte au fost studiate minuțios de Vladimir Volkoff, fost consilier al serviciile secrete franceze. Acesta consideră că dezinformarea constă în manipularea opiniilor publicului în scopuri politice, folosind «informaţii deturnate»”, adică tendențioase, eronate sau falsificate”. În ceea privește intoxicarea, ea este o tehnică care țintește un grup restrâns de factori de decizie și constă în furnizarea de informaţii deturnate pentru a-l determina ia anumite hotărâri favorabile celui care practică intoxicarea [Vladimir Volkoff, Dezinformarea – armă de război, p. 22].

Aceste gen de „informații”, potențat de zvonuri insidioase [Jean-Noel Kapferer, Zvonurile, cel mai vechi mijloc de informare din lume, Editura Humanitas, 1993, p. 228], este colportat de agenții de influență prin așa-numitele cutii de rezonanță: în general mass media – presa scrisă și audio-vizuală -, Internet, rețele de socializare, dar și prin lideri de opinie, personalități civile sau religioase, diverse organizații non guvernamentale sau de lobby.

Volkoff a ajuns la concluzia că dezinformarea reprezintă rezultanta unei concepții politice: este sistematică, concepută și pusă în aplicare de profesioniști, recurge prioritar la mass-media și se adresează opiniei publice naționale sau internaționale.

Henri-Piere Cathala, un alt specialist de marcă, specifică în plus că dezinformarea implică disimularea surselor și a scopurilor reale, precum și intenției de a face rău. Dezinformarea se numără printre acțiunile psihologice subversive, vizează distrugerea moralului adversarului sau compromiterea gravă a acestuia și este o formă de agresiune [Henri-Piere Cathala, Epoca dezinformării, Editura Militară, Bucureşti, 1991, p. 24].

***

Într-o carte de excepție, jurnalista și scriitoarea Anca Florea observa la pagina 10: „În 1990, a început un joc politic, care ne-a găsit naivi, dezbinați și bezmetici”. În acest context, voi prezenta în continuare o mică parte din declarațiile și acțiunile agentului de influență László Tőkés, conforme cu propria formulare: „Poate că omul e făcut numai din cuvintele lui…”.

14 martie 1990, Postul de radio Vocea Americii. După ce cere o lege specială a minorităţilor  în România, László Tőkés declară: „mi-am propus să urmăresc în activitatea mea bisericească şi politică reconcilierea dintre Ungaria şi România”. (sic!)

20 martie 1990, într-un interviu apărut  în ziarul „Toronto Star”, la afirmaţia reporterului că vinovăţia pentru cele petrecute la Târgu Mureş ar fi împărţită, pastorul László Tőkés tranşează: „Aceasta este o prezentare falsă. Nu ambele părţi sunt de vină. Acesta nu este şovinism maghiar, este şovinism românesc (…) Violenţa va continua atâta vreme cât guvernul pune o parte de vină pe seama minorităţii maghiare!” (s.n.)

21 martie 1990, TV CBC, Canada: „Guvernul român este responsabil pentru tot ce se întâmplă la Târgu Mureş, în centrul Transilvaniei”.

22 martie 1990, TV CTV, Canada: „Aceasta nu este o confruntare între români şi unguri. Este un terorism unilateral, practicat de români împotriva populaţiei maghiare” (s.n.)

28 martie 1990, Geneva. Într-o conferinţă de presă, László Tőkés susține: „Există acolo (la Târgu Mureş) un conflict unilateral, în sensul că maghiarii continuă să fie victimele terorii şi violenţei”. (s.n.)

28 martie 1990, cotidianul „The Globe and Mail” din Canada publică articolul „Represiunea anti-etnică pune în pericol alegerile”, din care aflăm varianta de curând  devenitului episcop reformat László Tőkés despre ce s-a întâmplat în conflictul din 20 martie: „Maghiarii  demonstrau paşnic pentru drepturile lor când au fost atacaţi brutal de către criminalii naţionalişti români”. (s.n.)

30 martie 1990. Într-un interviu acordat postului de radio BBC, la întrebarea reporterului: „Excludeţi o manipulare din Ungaria sau din exilul maghiar?”, episcopul Tőkés afirmă ambiguu: „Rolul Ungariei îl exclud. (s.n.) Toate forţele majore din Ungaria se înţeleg şi sprijină cultural poporul maghiar care e separat de graniţe, dar aparţine ei pe plan spiritual, cultural şi lingvistic.”

2 aprilie 1990. Agenţia spaniolă EFE reproduce afirmația lui László Tőkés: „Ceauşescu a murit, dar spiritul său trăieşte, în sensul că Guvernul, PNȚ şi Vatra Românească doresc să lase impresia că minoritatea maghiară din România, guvernul ungar şi turiştii din Ungaria au provocat ciocnirile naţionaliste.” (s.n.)

6 aprilie 1990, Budapesta. În emisiunea Panorama a Televiziunii naționale ungare, László Tőkés subliniază: „A eticheta pe unguri ca fiind naţionalişti în contextul de la Târgu Mureş este o dezinformare flagrantă”. Şi în continuare: „Agresorii de la Mureş sunt şovinii şi naţionaliştii de la Vatra Românească”. (s.n.)

În aceeaşi perioadă, AFP şi Reuter citează declarațiile episcopului László Tőkés, după primirea la preşedintele american George Bush: „Am căzut de acord cu preşedintele Bush ca SUA să nu acorde României clauza naţiunii celei mai favorizate (sic!) decât atunci când vor avea loc alegeri libere şi vor fi asigurate drepturile depline ale minorităţilor”.

14 iunie 1990. Copenhaga,  Conferinţa General Europeană asupra Drepturilor omului. Într-o conferinţă de presă, László Tőkés, devenit președinte de onoare al UDMR, afirmă: „Problema minorităţii maghiare este o problemă universală de democraţie şi una dintre cele mai urgente de reglementat în noua Europa care se conturează”. Și avertizează: „Mă tem de o catastrofă dacă ea nu se rezolvă rapid”. (s.n.)

15 iunie 1990. Tv Antenne 2 – Franţa. László Tőkés declară: „Dacă noua conducere a României nu este capabilă să realizeze un dialog între minorităţi, stabilitatea va fi de scurtă durată, iar condiţiile pentru a doua revoluţie sunt realizate”. (s.n.)

19 iunie 1990. Europa Liberă, scrisoarea deschisă a episcopului László Tőkés către preşedintele Ion Iliescu. Episcopul se arată îngrijorat de situaţia maghiarilor, respectiv a credincioşilor, faţă de evenimentele condamnabile din 13-15 iunie, şi aseamănă acţiunea minerilor cu instigarea ţăranilor din judeţul Mureş la manifestările violente comise împotriva maghiarilor. Tőkés mai deplânge stadiul democratizării ţării, invocând un război civil! (s.n.)

Aici, trebuie remarcat ceea ce în limba maghiară se numește sugestiv „szépség hiba”, adică un „defect de frumusețe”: la 13-15 iunie1990 nu numai că nu a fost agresat nici un minoritar maghiar, dar în diverse localități din județele Covasna și Harghita, printre care și  Miercurea Ciuc, au fost atacate și devastate mai multe sedii de poliție

Devenit, la 26 martie1990, din simplu pastor episcop reformat de Piatra Craiului, „uns” după numai două luni președinte de onoare al UDMR, beneficiind la maximum de relațiile lobby-ului și diasporei ungare cu mass media internaționale, László Tőkés se antrenează în operațiuni de dezinformare și devine, cum vom vedea mai jos, agent de influență în acțiuni de anvergură îndreptate împotriva României:

4 august 1990. Ziarul italian L’Unitá, organul oficial al Partidului Comunist Italian (!), reproduce declarația episcopului Tőkés conform căruia „România nu are tradiţie democratică, de aceasta fiind responsabilă cultura ortodoxă bizantină, care a pus în valoare ierarhizarea.  (…) Transilvania poate fi considerată imaginea extrem orientală a democraţiei occidentale”. (s.n.)

Specialiștii în dezinformare ar putea fi invidioși pe o asemenea performanță: un ziar comunist dintr-o țară catolică este folosit de un episcop calvin, lider al unei formații politice a dreptei radicale, pentru a face propagandă neagră împotriva țării al cărei cetățean este

5 august 1990, în ziarul finlandez Helsingen Sanomat, László Tőkés completează: „Problema este că naţionaliştii din România nu vor democraţie şi că românii nu au fost obişnuiţi cu alternative, neavând  niciodată o posibilitate de alegere”.

10 august 1990, Televiziunea națională ungară, emisiunea Panorama: „În România de azi se instaurează o dictatură asemănătoare celei de dinainte de Revoluţie, dictatură care se exercită împotriva minorităţilor etnice şi a forţelor de opoziţie”

Mult mai interesantă însă este afirmația că: „maghiarimea noastră nu poate fi niciodată împărţită prin intermediul graniţelor” și, în consecință, dl. Tőkés afirmă senin: „Apartenenţa naţională a Ardealului este o problemă care trebuie discutată de Ungaria şi România”. (s.n.)

14 august 1990, Elveția: „La 20 martie 1990, la Târgu-Mureș a avut loc un pogrom sângeros împotriva populației maghiare”, declară László Tőkés la o reuniune ecumenică a World Council of Churches (WCC) ținută la Geneva.

La acea dată se lămurise demult că dramaticele evenimente provocaseră românilor un număr de două ori mai mare de răniți decât maghiarilor și că victima acelei scene atroce, în care un om căzut la pământ, fără cunoștință, continua să fie lovit cu cruzime, se numea Mihăilă Cofar și era român.

10 noiembrie 1990. Declaraţia publicată de ziarul Corriere della sera, după ce László Tőkés suferise un accident rutier în Ungaria: „Chiar dacă nu pot merge, voi conduce a doua revoluţie în România (s.n.) paşnică, fără vărsare de sânge” – speră proaspăt devenitul episcop reformat.

11 martie 1991, Olanda, ziarul Algemeen Dagblad: „Se pare că într-un viitor apropiat problema minorităţilor va deveni problema centrală, de maximă importanţă a politicii mondiale  (…)  Din această perspectivă chestiunea minorităţilor din România capătă o importanţă deosebită, mai cu seamă în privinţa aspectului transilvănean al problemei”. László Tőkés îşi exprimă speranţa că se vor pune bazele noii arhitecturi a minorităţilor în Europa: „o arhitectură în care se va integra organic – şi multiconfesionala şi multinaţionala Transilvanie (…)”.

10 iunie 91. Europa Liberă anunță că episcopul Tőkés a avut o întrevedere cu congresmanul Frank Wolf, prin intermediul căruia a cerut Congresului american „sprijin pentru asigurarea securităţii personale” și a reclamat că a fost ameninţat cu expulzarea din ţară.

23 iunie 1991. Budapesta, Radio Kossuth. „În zilele noastre — spune episcopul  Tőkés – pe frontispiciul gândirii internaţionale se află probleme privind confederaţia, autonomia, autodeterminarea, regionalismul. (…) Nouă nu ni se refuză doar autonomia ci drepturile umane, individuale şi colective ale unei naţionalităţi”. (s.n.)

3 iulie 1991. București. Romániai Magyar Szó, relatare din 20-21 iulie: La Reuniunea de drept internațional de la Geneva, László Tőkés a ținut un discurs intitulat  Politica antimaghiară a României în care temele principale au fost „românizarea”, „asimilarea”, „colonizarea în masă cu români a Ardealului”, „alungarea și emigrarea maghiarilor”, „genocidul psihic și cultural”.

5 iulie 1991. Erdélyi Napló ; Romániai Magyar Szó; Falvak Népe; Csángó Újság, relatează între 12 și 15 iunie că episcopul reformat László Tőkés a fost primit de Papa Ioan Paul al II-lea. Tőkés l-a informat pe Papă despre situația minorităților din România, a cerut sprijin pentru ceangăii din Moldova în vederea păstrării limbii lor materne informându-l pe sanctitatea sa de intențiile de asimilare a ceangăilor (s.n.) și de presiunile care se fac în acest sens de românii greco-catolici. (?!)

12 noiembrie 1991. Paris. Într-o conferinţă de presă președintele de onoare al UDMR László Tőkés afirmă că „Transilvania nu aparţine României, ci a celora care locuiesc aici”.

Peste câteva zile, el susține la Strasbourg că România nu satisface condiţiile pentru a deveni membru al Consiliului Europei. (s.n.)

8 ianuarie 1992. Televiziunea națională ungară, dar şi presa scrisă, înştiinţează publicul că viaţa episcopului Tőkés e în pericol, ba mai mult, pe capul domniei sale s-a pus un preţ: 150.000 de dolari!

11 februarie 1992. Episcopul László Tőkés este primit de regina Belgiei. Printre temele abordate de acesta: „necesitatea sprijinirii poporului maghiar din România şi a regionalizării ţării după modelul Flandrei şi al Valoniei” (s.n.).

[Sursele informațiilor de mai sus sunt Anca Florea, Păstrați România întreagă, pp. 12-23, date coroborate prin manuscrise personale.] 

12 februarie 92. Austriacul Die Presse redă, în articolul „În România domină vechile metode”, opiniile episcopului Tőkés care îşi afirmă îngrijorarea faţă de situaţia maghiarilor din Ardeal pe care „naţionaliştii români îi tratează  ca pe cetăţeni de categoria a doua” şi conchide că „situaţia viitoare a minorităţii maghiare va fi similară evreilor sau germanilor” (s.n.). Această ultimă formulare prin excelență logomahică va fi reluată și amplificată.

19 februarie 1993. Cotidianului Süddeutsche Zeitung dedică o pagină întreagă problematicii minorităților maghiare din afara granițelor Ungariei. „Situația actuală a maghiarilor din România este similară cu cea a evreilor din anii 1930” (!), susține episcopul László Tőkés.

19 februarie 1993. Cu ocazia unei vizite organizate în statul american Ohio de liderii emigrației ungare din SUA și a reprezentanților bisericilor protestante ungare, László Tőkés ține la City Club din Cleveland o conferință televizată în direct despre faptul că în România are loc împotriva minorităţii maghiare un proces de epurare etnică, la fel ca în Serbia sau Bosnia, doar că maghiarii nu au arme[Informația are ca sursă editorialul semnat de Remus Grama în săptămânalul America, publicație a Uniunii Românilor din Statele Unite. Articolul specifică prezența la conferința de la Cleveland a poetului Ioan Alexandru, senator PNȚ, aflat în vizită în SUA.].

Ca urmare a conferinței, în ediția din 20 februarie, publicația Plain Dealer din Cleveland va scrie un articol având ca subiect „fascismul românesc”! [http://udvardy.adatbank.transindex.ro/?action=nevmutato&nevmutato=TőkésLászló&kezd=331].

23 februarie 1993. În vizită la Washington, László Tőkés, episcop și președintele de onoare al UDMR, este primit la Departamentul de Stat de subsecretarul de stat Ralph Johson. Temele discuțiilor, așa cum a reiese din articolele publicate la 24 februarie în ziarul Magyar Nemzet din Ungaria și la 25 februarie în Romániai Magyar Szó au fost „restaurația comunismului în România” și „epurarea etnică ce are loc în România”.

La conferința de presă care a urmat, Tőkés va susține că există o singură soluție a dezamorsării „bombei etnice”: împărțirea Transilvaniei în cantoane, după modelul elvețian, și autonomia teritorială pe baze etnice. [http://udvardy.adatbank.transindex.ro/?action=nevmutato&nevmutato=TőkésLászló&kezd=331].

26 februarie 1993.  Sub titlul Ethnic Cleansing in Transylvania – Epurare etnică în Transilvania, cotidianul The Washington Times publică un amplu interviu cu László Tőkés în care acesta susține că în Transilvania are loc o epurare etnică ca și în Bosnia, dar nu cu mijloace violente (?!). Pe larg, ziarul relatează că în țările vecine Ungariei minoritățile maghiare constituie bombe etnice cu ceas.(s.n.) Conform ziaristului Andrew Borowiec, „unii dintre maghiari vorbesc despre rectificarea frontierelor de la Trianon”.

27 februarie 1993. Cotidianul ungar Magyar Hirlap reia articolul din The Washington Times sub titlul „Ziar american despre bomba etnică”. 

27 februarie 1993. Budapesta. Prezent la conferința de presă a lui László Tőkés referitoare la turneul pe care l-a făcut în Statele Unite, corespondentul TVR, Dorin Suciu, îl întreabă pe acesta dacă își menține afirmațiile despre epurarea etnică a maghiarilor din Transilvania apărute în The Washington Times. Președintele de onoare al UDMR confirmă, specificând însă că mijloacele sunt mai subtile. (s.n.)

Difuzarea înregistrării pe postul de televiziune național declanșează un imens scandal public. Tőkés este contestat de toate partidele politice, inclusiv de Alianța Civică, partener politic al UDMR. Presa titrează: Declarații de export (România Liberă) Episcopul e unealta diavolului (Tineretul Liber), Un trădător, un provocator, un nimeni, avocatul diavolului: László Tőkés (Vremea) ș.a.m.d.

Ministerul de externe român califică declarația episcopului ca „dezinformare gravă și neconformă adevărului”. UDMR, prin liderii săi, se „delimitează” de președintele său de onoare, iar mai multe asociații ale revoluționarilor de la Timișoara îi retrag lui László Tőkés calitatea de revoluționar.

Acesta va primi o altă grea lovitură peste numai câteva luni, în iunie 1993, când va izbucni scandalul Fundației Internaționale Transilvania. Înființată la inițiativa episcopului și a scriitorului András Sütö la 29 mai 1990, fundația, cu sediul la Budapesta, era destinată să-i sprijine pe maghiarii expatriați care intenționau să se reîntoarcă în România. Președinte este ales scriitorul András Sütö, vicepreședinte episcopul László Tökés, iar membri ai comitetului de conducere Géza Szöcs, lider marcant al UDMR, și Sándor Csóori, președintele Uniunii Mondiale a Ungurilor.

În primii doi ani de activitate, fundația va obține un rezultat greu de prevăzut: reușește să repatrieze un singur maghiar – Attila Kelemen din Târgu Mureș. Izbutește, în schimb, să arunce cel mai deplin mister asupra dispariției mai multor zeci de milioane de forinți, sau a echivalentului lor în valută! Scandalul care a urmat a fost imens.

Este începutul declinului lui László Tökés ca om politic, dar nu și a carierei de agent de influență a acestuia.

Se pare însă că megalomania și pandantul ei, mitomania, o dată încolțite, nu au leac. În plin scandal al Fundației Internaționale Transilvania, cea păstorită de episcopul László Tőkés și din pușculița căreia dispăruseră sutele de milioane de forinți, acesta își continuă turneele destinate denigrării românilor și României…

23-24 octombrie1993. București, cotidianul Romániai Magyar Szó relatează că László Tőkés a făcut o vizită în Marea Britanie la invitația institutului teologic Wycliffe Hall. După ce a fost primit de lordul cancelar, la 20 octombrie Tőkés a ținut o conferință la care au participat reprezentanți ai celor două camere ale parlamentului. El a subliniat că „Problema minorităților trebuie apreciată ca o partea procesului de democratizare”. Una dintre remarcile sale a fost că „în lipsa unei tradiţii democratice, românii au în mare parte o mentalitate de iobagi” (sic!) și  că „în comparaţie cu România, Ungaria este o ţară occidentală[Anca Florea, Păstrați România întreagă, p. 32].

6 martie 1994. Emisiunea „A Hét” ‑ Săptămâna ‑ a Televiziunii Ungare, redă declarația făcută de episcopul Tőkés în Israel, în luna februarie a anului 1994, cu ocazia unei reuniuni pe tema reconcilierii dintre cultele creştine şi cultul  mozaic:În cursul celui de al doilea război mondial, în România s‑au comis împotriva evreilor atrocităţi la fel de mari ca și cele din Ungaria, doar că, până acum, s‑a reuşit în mod abil escamotarea datelor privind antisemitismul românesc.”

În perioada mai 1994 – aprilie 1945 au fost deportați jandarmeria ungară și omorâți în lagărele naziste ale morții aproape 600.000 de evrei unguri, o zecime din numărul evreilor asasinați în întreaga Europă de către naziști. „Prigonirea evreilor (din Ungaria) este probabil crima cea mai abjectă din întreaga istorie a omenirii” aprecia Winston Churchill, la data de 7 iulie 1945, în jurnalul său.

27 ianuarie 1995. Budapesta. Acuzat atât în România, cât și în Ungaria, de colaborare cu fosta Securitate, într-o conferință de presă László Tőkés declară: „Campania împotriva  mea constituie un atac împotriva întregii maghiarimi din România!” Episcopul a mai susținut că „în România există o listă neagră, unde (…) figurez şi eu, în legătură cu mine existând un plan de lichidare de către serviciile secrete române

5 mai 1995. Agenţia Ungară de Presă – MTI. Cu ocazia unei vizite făcute de episcopul Tőkés în Statele Unite, acesta afirmă că „Washingtonul ar trebui să fie mai sever cu Bucureştiul şi să nu renunţe la verificarea anuală a reînnoire a clauzei pentru România.” (s.n.) Președintele de onoare al UDMR admite că la Departamentul de Stat al S.U.A. se constatată în continuare „o anumită aversiune în ceea ce priveşte conceptul de autonomie etnică”.

16 noiembrie 1996. Timișoara. În timpul unei slujbe ecumenice a bisericilor istorice maghiare ținută împotriva încheierii tratatului dintre România și Ungaria, episcopul László Tőkés pretinde că „Tratatul de bază româno-ungar reprezintă o trădare. Tot ceea ce ni se smulge cu forţa poate fi redobândit, dar la ceea ce renunţăm noi înşine este bun pierdut”.

În acest timp, mass-media internaționale relatau că Occidentul salută încheierea tratatului, redând mesajele Departamentului de Stat al SUA, ale lui Jacques Chirac, preşedintele Franţei, Daniel Tarschys, secretarul general al Consiliului Europei, Leni Fischer, preşedintele Adunării parlamentare a Consiliului Europei, Javier Solana, secretarul general al NATO, Klaus Kinkel, ministrul german de externe.

14 septembrie 1997. Târgu‑Mureş. Cu ocazia vizitei în municipiu a lui Viktor Orbán, preşedintele Fidesz Partidul Civic Ungar,  László Tőkés a reluat mai vechea sa marotă întrebând retoric: „Cine poate nega că de 80 de ani această ţară are loc o epurare etnică spirituală a maghiarimii?”Episcopul a mai susţinut că în condiţiile în care minoritatea maghiară din România numără peste două milioane (?!) de persoane, iar alte minorități doar câteva mii, „egalitarismul între minorităţi este de‑a dreptul înjositor”… (s.n.)

***

Din lehamite, după ce mi-am încetat activitatea în calitate de corespondent de presă la Budapesta și văzând că regimul președintelui Emil Constantinescu și CDR nu înțelege să ia nici un fel de măsură, ba chiar trece sistematic sub tăcere activitățile antiromânești ale agentului de influență László Tőkés, am renunțat la „monitorizarea” declarațiilor  acestuia. Totuși, pentru perioada 1998-2000, ele se pot regăsi în ziarul Adevărul , al cărui redactor-șef adjunct Cristian Tudor Popescu și cu mine am fost dați în judecată, fără succes, de episcopul și președintele de onoare al UDMR.

***

În anul 2000, am devenit director-general adjunct al Rompres/Agerpres și am constat că László Tőkés își continuă „cariera” care îl consacrase, folosind tehnicile logomahice – ale războiului prin cuvinte – împotriva României. Din păcate, statutul profesional nu mi-a permis stocarea a nici unui fel de informații asupra subiectului.

Redau, totuși, având în vedere că a apărut la vremea respectivă în presă, una dintre formulările tipice: „Drumul României spre Europa trece prin Transilvania” – lansată de Tőkés la Universitatea de vară „Balványos” (Tuşnad, 24-30 iulie 2000). Cu acea ocazie, acesta a criticat conducerea UDMR pentru a nu fi pus condiţii mai dure partenerilor de guvernare care au folosit uniunea în scopul unei „politici de faţadă” (altă formulare logomahică) pentru a-i păcăli pe occidentali în privinţa situației minorităţii maghiare…

***

Intrată temporar într-un con de umbră, ocupația predilectă de agent de influență a lui László Tőkés cunoaște un reviriment în regimul Băsescu, după ce în anul 2007, în urma unor alegeri suspecte ajunge europarlamentar.

Selectez doar câteva dintre declarații făcute de László Tőkés chiar în anul în care, la două săptămâni după câştigarea de către Traian Băsescu a unui nou mandat prezidențial (!) acesta i-a acordat gradul de cavaler al ordinului Steaua României pentru „meritele sale în declanşarea evenimentelor din decembrie 1989 de la Timişoara”:

19 februarie 2009. Mediafax: Într-o intervenție ținută la Bruxelles, europarlamentarul László Tőkés declară: „Doresc să atrag atenţia Parlamentului Europei că în România, prin metode subtile, chiar și acum, continuă omogenizarea și românizarea Transilvaniei prin metoda schimbării artificiale a proporţiilor etnice”.

1 mai 2009. Miercurea Ciuc. La o adunare populară, László Tőkés susține că: „În Transilvania continuă un genocid nesângeros, început în urmă cu 90 de ani”. El dă ca exemplu de „genocid” situația din municipiul Sfântu Gheorghe unde, în intervalul 1966-1992, numărul maghiarilor a scăzut cu 13%… La solicitarea jurnaliştilor români de a prezenta probe că tendința continuă, Tőkés a recunoscut ca nu are dovezi privind faptul că Guvernul ar avea intenţia de a strămuta în Harghita și Covasna cetățeni români…

18 iunie 2009. Washington. Ziarul ungar Magyar Hirlap relatează că, într-o conferință de presă ţinută în capitala Statelor Unite, europarlamentarul Tőkés a afirmat că „Din cauza politicii ungare actuale față de minoritățile maghiare, maghiarimea este ca o armata împrăștiată. Dacă se va strânge însă laolaltă și va şti să-și unească forţele, atunci ea se va transforma într-o armată capabilă să lovească”. (?!) László Tőkés a mai cerut ca politica guvernului ungar să fie schimbată în aşa fel încât „să cuprindă o naţiune de 14-15 milioane de maghiari, iar acest lucru să se facă pe principiul dreptului la autonomie al naţiunii maghiare din bazinul carpatic și al suveranității limitate”.

Se poate continua mult timp cu ceea ce, la primă vedere, par niște elucubrații sub formă de declarații personale sau politice, dacă n-ar fi, de fapt, dezinformări foarte elaborate.

Așa cum reiese din declarațiile făcute de László Tőkés în perioada 1990 – 2010, îndeosebi din fragmentele scrise cu litere italice și subliniate cu aldine, ele fac parte dintr-un război de imagine împotriva României, cea care trebuia despuiată de ultima brumă de simpatie pe care i-o conferise sângeroasa revoluție din decembrie 1989 prin acreditarea câtorva idei:

  • Românii sunt un popor înapoiat, violent și intolerant care comite pogromuri asupra maghiarilor. O aberație evidentă având în vedere conceptul de pogrom: implicarea/organizarea de acțiuni violente împotriva unor grupuri etnice de către autoritățile statale.
  • Stabilirea unei parale între epurarea etnică din Bosnia și situația maghiarimii din Transilvania;
  • în România are loc o restaurație a dictaturii comuniste;
  • renașterea în România a fascismului (sic!) prin organizația Vatra românească;
  • încercarea de acreditare publică a opiniei că în România există un „tradițional antisemitism românesc” și transmiterea (prin transfer emoțional) a tezei că „maghiarimea persecutată” din România s-ar afla în aceeași situație dramatică precum evreimea europeană între cele două războaie mondiale;
  • promovarea în forurile internaționale a intoxicării (lansată în 1991 de Géza Entz, directorul Oficiului pentru Maghiari de peste Granițe a guvernului ungar) privind așa-zisa „bomba etnică cu explozie întârziată” a cărei dezamorsare poate fi realizată doar prin împărțirea Transilvaniei în cantoane, după modelul elvețian, sau după modelul belgian, prin acordarea de autonomie teritorială pe criterii etnice ca în Flandra și Valonia;
  • Transilvania, multinațională și multiculturală, poate fi considerată imaginea extrem orientală a democraţiei occidentale;
  • Aserțiunea că România este un stat-paria, fără tradiție democratică, de cultură ortodoxă, deci în afara ariei culturale a Europei și care refuză „drepturile umane, individuale şi colective ale naţionalităţii maghiare”;
  • „genocidul psihic și cultural” la care este supusă aceasta ș.a.m.d.

Aberația maximă comisă de agentul de influență László Tőkés, cea care a dus la pierderea Ordinului Steaua României – acordat cu atâta „generozitate” de ex președintele Băsescu -, a fost însă cererea ca Ungaria să asigure, după exemplul Tirolului de sud, protecția Ungariei asupra Transilvaniei!

***

În final, voi analiza ceea ce ar fi putut fi capodopera carierei agentului de influență László Tőkés: „Ținutul secuiesc – Tibetul României”, o combinație elaborată de dezinformare și intoxicare.

Ea a fost executată ca la carte, conform definiției de dicționar a termenului: „dezinformarea constă în manipularea opiniei publice în scopuri politice, prin folosirea de informaţii tratate cu mijloace deturnate”

O trecere cronologică în revistă a evenimentelor este concludentă. În luna aprilie 2010, europarlamentarul László Tőkés l-a invitat pe Tendzin Gyaco, cel de-al 14-lea Dalai Lama, să viziteze localitatea Chiuruș din județul Covasna unde s-a născut lingvistul Körösi Csoma Sándor, considerat un „sfânt” (bodhisattva) de cei de credinţă budistă, și să țină o conferință urmată de manifestările comemorative în municipiul Sfântu Gheorghe.

La primă vedere, totul poate părea gestul unui politician care încearcă să acumuleze capital politic prin parazitarea unei personalități cu mare notorietate, laureată a premiului Nobel pentru pace. În fapt, a fost vorba de o diversiune bine pusă la punct. Ideea vizitei a fost atent elaborată, nu doar în biroul de la Bruxelles al europarlamentarului Tőkés, după cum se poate lesne ghici…

Mecanismul acțiunii consta în translarea semnificației politico-emoționale a conceptului controversat de „Tibet”, cu tot ce presupune el, spre așa-zisul Ținut secuiesc și acreditarea faptului că acesta ar fi un fel de Tibet al României.

Complementar, vizita urmărea, prin intoxicare, compromiterea relațiilor dintre România și Republica China – foarte sensibilă la cele două aspecte, Tibet și Dalai Lama.

Pentru amorsarea dezinformării a fost folosit faptul că în toamna anului 2010 urma să aibă loc în Ungaria o vizită a lui Dalai Lama cu care László Tőkés avea să se întâlnească oficial la Budapesta. Încărcătura mediatică a vizitei lui Tendzin Gyaco – acesta este numele „civil” al celui de al 14-lea Dalai Lama – urma să potențeze vizita acestuia în „Ținutul secuiesc”.

Vizita din septembrie 2010 a lui Dalai Lama la Budapesta a avut loc la invitația Societății Ungare pentru Ajutarea Tibetului și a fost minuțios organizată.

Ea a început cu conferința „Introducere în budismul tibetan” ținută de Dalai Lama în fața a circa 11000 de persoane pe o arenă sportivă din capitala Ungariei și care a fost repetată în ziua următoare. Tendzin Gyaco a mai ținut apoi alte două conferințe. La toate cele patru conferințe, doar o parte dintre spectatori au plătit biletul, o mare parte primind bilete gratis, ceea ce presupune o acțiune de propagandă  subvenționată.

În cursul vizitei, care a fost intens mediatizată, Dalai Lama a primit din partea lui Gábor Demszky, primarul general al capitalei ungare, diploma de cetățean de onoare al Budapestei și la invitația Grupului Parlamentar de Prietenie Ungaro-Tibetan, a ținut în Parlamentul Ungariei o cuvântare. Tot în Parlamentul Ungariei, Dalai Lama s-a întâlnit cu László Tőkés, ajuns vicepreședinte al Parlamentului Europei la inițiativa Fidesz, partidul de guvernământ din Ungaria. Presa nu a avut acces la întrevedere.

Rezumând, în aprilie 2010, László Tőkés îl invită în nume personal pe cel de-al 14-lea Dalai Lama ca, în toamnă, să viziteze localitatea Chiuruș din „Ținutul secuiesc” unde, în secolul al XIX-lea, s-a născut lingvistul Körösi Csoma Sándor, autor al unui dicționar englez-tibetan.

Vizita a fost programată să aibă loc imediat după vizita intens mediatizată lui Dalai Lama din luna septembrie în Ungaria. În mod evident, cele două vizite ale lui Dalai Lama au fost coordonate astfel încât cea din Ungaria să o potențeze politic și mediatic pe cea din România.

În contextul acesta, este evident că scopul real al vizitei lui Dalai Lama, care pe lângă ceremonia de comemorare a lingvistului maghiar, cuprindea și alte acțiuni, era să ofere ocazia lui László Tőkés de a internaționaliza problema autonomiei teritoriale pe criterii etnice a „ținutului secuiesc”, care, conform declarațiilor sale repetate, ar fi… „Tibetul României”. Nu mai trebuie subliniat faptul că această acțiune politicianistă care folosea conotațiile negative ale așa-zisei «probleme a Tibetului»  ar fi afectat în mod cinic nu numai imaginea României, dar și a Chinei.

Se poate trage concluzia că un scop complementar al vizitei a fost încercarea de înrăutățire a relațiilor româno-chineze contându-se pe faptul că România va avea o reacție inadecvată – de acceptare a vizitei lui Dalai Lama -, ceea ce nu s-a întâmplat datorită reacției ferme a Ministerului Afacerilor Externe. Acesta a accentuat faptul că România consideră Tibetul ca o parte inalienabilă a Chinei și că astfel de vizite, oficiale sau „particulare”, nu se realizează decât prin intermediul MAE român.

Reacția biroului de presă a lui Dalai Lama a fost cât se poate de adecvată: arătând că nu dorește ca această vizită să fie un prilej de disensiuni, a anunțat că liderul spiritual budist renunță la vizită. După tonul comunicatului, este foarte probabil ca Dalai Lama să-și fi dat seama că s-a intenționat folosirea sa într-o acțiune de manipulare, așa cum a mai fost folosit, atât el cât și „problema Tibetului”, ca instrument de șantaj mediatic de mai multe puteri, îndeosebi din G7, în relația cu China.

Surse: publicația „Temesvártol Brusszellig” (De la Timișoara la Bruxelles) elaborată de biroul europarlamentarului László Tőkés, ziarele centrale ungare Népszabadság, Népszava, Magyar Hirlap,  Agenția Ungară de Presă MTI, Radio Kossuth, Duna TV, Jurnalul național.

***

Una dintre acțiunile recente care reconfirmă statutul de agent de influență al lui László Tőkés, devenit eurodeputat Fidesz, sunt declarațiile făcute la 21 aprilie la o reuniune ținută în orașul Eger: „Zi de zi, se poate observa cum românii îşi şterg opincile pe drepturile maghiarilor”, „de decenii întregi, maghiarii sunt victimele unei agresiuni verbale care poate fi comparată doar cu antisemitismul verbal” (sic!) și „(…) opinia publică internaţională trebuie trezită la realitate pentru a înţelege că maghiarii nu luptă pentru drepturi cuvenite minorităţilor, ci pentru însăşi existenţa lor”. Sursă: www.egerhirek.hu

Sunt cuprinse în aceste formule logomahice toate cele trei coordonate ale dezinformării: diabolizarea adversarului prin debitarea de cât mai multe invective și acuzații inventate la adresa acestuia, maniheismul, prin crearea de două tabere, a celor buni care sunt victimele celor răi și ținta, care este opinia publică internațională [Vladimir Volkoff, Tratat de dezinformare, p. 126].

Și o ultimă mențiune: după știința mea, ocupația de agent de influență nu este incriminată de codul penal al nici unei țări! Nu există nici un delict de dezinformare sau influență.

Singura soluție pentru a fi combătută subversiunea realizată prin dezinformare ar fi organizarea unor echipe de cercetători – psihologi, sociologi, jurnalişti, experţi în contra-ingerinţă care, „studiind dezinformarea caz cu caz, disecând, urcând până la pseudo-informaţia iniţială, reperând procedeele de dezinformare utilizate, să reconstituie doctrina din aplicaţiile sale și acționeze în consecință [Vladimir Volkoff, Dezinformarea, armă de război, p. 17].

Dorin SUCIU


DOCUMENT INEDIT. OTOMANII ÎI NUMESC ROMÂNI PE MEGLENOROMÂNI ȘI AROMÂNI

Iulie 19, 2016

Polemicile de uzură legate de faptul dacă meglenoromânii și aromânii sunt sau nu români, polemici întreținute artificial de o mână de minoritariști gen Costică Canacheu sau Nicolas Trifon, ne-au făcut să căutăm documente de epocă, păstrate în fondurile Direcției Generale a Arhivelor de Stat ale Republicii Turcia, în legătură cu acest subiect.

Adevărul este că diferitele traduceri ale textului otoman al Iradelei sultanului turc Abdul Hamid al II-lea (İkinci Abdülhamit) din 9 mai 1905 (17 rebi-ul-ebel 1323, conform calendarului islamic) cu privire la recunoașterea drepturilor naționale ale românilor din Imperiului Otoman redau termenul de Valahi, un exonim pe care străinii, inclusiv turcii, li l-au atribuit tuturor românilor.

Cu toate acestea, nimeni nu a publicat vreodată textul otoman original al Iradelei sau originalele altor documente legate de aceasta, ca să ne putem face o părere obiectivă despre ceea ce a avut exact în vedere măritul Padișah. Acesta este tocmai motivul pentru care am inițiat demersurile necesare în vederea obținerii unor copii după originalele acestor documente păstrate în bogatele arhive turcești.

Astfel, prin amabilitatea Excelenței Sale Mehmet Selim Kartal, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Turcia în Republica Moldova, căruia i-am solicitat oficial ajutorul și căruia îi mulțumim în mod deosebit pe această cale, am reușit să obținem astăzi imaginea facsimilă a unui document otoman legat de Iradeaua din 9 mai 1905.

Redăm mai jos imaginea facsimilă a acestui document în turca otomană, transliterarea lui latină, transpunerea primei fraze a lui în turca modernă și traducerea acesteia în română:

Copie după originalul documentului în turca otomană.

Copie după originalul documentului în turca otomană.

Transliterarea textului din turca otomană.

Transliterarea în alfabet latin a textului din turca otomană.

Transpunerea primei fraze a textului din turca otomană în turca modernă:

”Alman büyükelçisinin Rumenlere ait işin bir an evvel halledilmesi hususunda Askerlik Dairesine olumlu görüş bildirdiği, adıgeçen dairenin bu başvuruyu padişaha ilettiği ve padişah tarafından işin bir an evvel neticelendirilmesi yönünde karar verildiği hakkında”.

Traducerea primei fraze a textului din turcă în română:

”Ambasadorul Germaniei a raportat către Departamentul Militar un aviz favorabil cu privire la rezolvarea cât mai grabnică a problemei Românilor, Departamentul respectiv a transmis această solicitare Padişahului iar Padişahul a hotărât ca această problemă să fie rezolvată deîndată”.

Observăm atât în originalul otoman, cât și în transpunerea în turca modernă, că etnonimul utilizat de autoritățile otomane este cel de Români (Rumenler), nu de Valahi (Ullahlar), cu atât mai mult nu de Aromâni sau Meglenoromâni.

S-ar putea să avem surpriza să descoperim că și în originalul otoman al Iradelei Sultanul Abdul Hamid al II-lea folosește același termen. Să avem răbdare până se va găsi în Arhivele Republicii Turcia și respectivul original.


Inaugurarea monumentului comemorativ românesc din Lebedian, regiunea Lipeţk, Rusia

Iulie 15, 2016

Lebedean 0

La 9 iunie 2016, de Ziua Eroilor României, Ambasada României la Moscova a organizat şi desfăşurat ceremonia oficială de dezvelire a monumentului comemorativ românesc din Lebedian, Regiunea Lipeţk, care este ridicat în memoria celor 322 de militari români morţi în Secţia 1 a Lagărului special NKVD nr. 35 din acest oraş situat la 400 km sud de Moscova.

Serviciul religios de pomenire a morţilor a fost oficiat de către un sobor de preoţi ai Bisericii Ortodoxe Române – format din Preasfinţia Sa VARLAAM Ploieşteanul, episcop patriarhal, părintele Ştefan STANCIU, de la parohia Sfinţii Arhangheli-Parc Ghencea I din Bucureşti şi părintele arhimandrit Maxim BĂDOIU, stareţul Mănăstirii Cernica – şi Episcopiei Lipeţkului.

Ambasadorul României în Federaţia Rusă, domnul Vasile SOARE, a prezentat semnificaţia ridicării acestui monument în cadrul Cimitirului multinaţional din Lebedian şi a evocat sacrificiul zecilor de mii de militari şi civili români căzuţi în luptă pe teritoriul Federaţiei Ruse sau morţi în lagărele ori batalioanele de muncă NKVD din fosta Uniune Sovietică.

Totodată a evidenţiat preocuparea autorităţilor române pentru realizarea şi inaugurarea, la 25 Octombrie 2015, a Cimitirului Militarilor Români de la Rossoşka, în apropierea fostului Stalingrad, şi începerea acţiunii de identificare a locurilor în care sunt înhumaţi militarii români morţi pe teritoriul Federaţiei Ruse în anii Primului Război Mondial.

Evghenii Piliaev, directorul general al la Asociaţiei „Voennîe Memorialî”, a remarcat preocuparea autorităţilor române pentru marcarea locurilor în care au căzut în luptă sau au murit în prizonierat militari români şi a dat asigurări că autorităţile centrale şi locale ruse vor ocroti în demnitate cimitirele şi monumentele comemorative de război româneşti din Federaţia Rusă.

Domnul ambasador Vasile Soare a depus o coroană de flori din partea Ambasadei României în Federaţia Rusă, iar dl. colonel Cornelius Calistru, ataşatul român al apărării la Moscova, a depus o coroană de flori  din partea Ministerului Apărării Naţionale a României.

S-a păstrat un moment de reculegere şi s-au aprins candele ale recunoştinţei, apoi cei prezenţi la comemorare au depus flori la mormintele militarilor români şi străini înhumaţi în oraşul Lebedian.

sursa: moscova.mae.ro


CEDO confirmă INEXISTENȚA unui „drept” la căsătoria unisex

Iunie 10, 2016

CEDO

Ieri, 9 iunie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică decizia în cauza Chapin și Charpentier contra Franța (nr. 40183/07). Reclamanții contestau decizia instanțelor franceze de a anula o căsătorie încheiată în anul 2004 între doi bărbați, prin violarea legii franceze de atunci, care oprea două persoane de același sex să se căsătorească.

În decizia luată cu unanimitate, Curtea întărește faptul că Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu include un drept la mariaj pentru cuplurile de același sex, nici sub dreptul la respectul pentru viața privată și de familie (art. 8), nici sub dreptul de a se căsători și a fonda o familie (art. 12).

Mai precis, noua decizie confirmă o serie de alte decizii, și în particular reamintește că:

  • Problema căsătoriei între persoane de același sex este „subiect al legilor naționale ale Statelor contractante” (§ 36, cu referire la decizia din cauza Schalk și Kopf c. Austria (nr. 30141/04);
  • Articolul 12 confirmă conceptul tradițional de căsătorie, care este uniunea între un bărbat și o femeie și „nu impune asupra guvernelor Statelor contractante o obligație de a oferi cuplurilor de același sex acces la căsătorie„ (§ 36, cu ref. la decizia din cauza Gas și Dubois c. Franța, nr. 25951/07, § 66);
  • Articolul 12 „nu poate fi interpretat ca impunând asupra guvernelor Statelor contractante o obligație de a oferi cuplurilor de același sex acces la căsătorie” (§ 39). Această reamintire a recentelor decizii din cauzele Hämäläinen c. Finlanda (nr. 37359/09) și Oliari și alții c. Italia (nr. 18766/11 și 36030/11) are un impact puternic deoarece recunoaște limitele teoretice ale interpretării dreptului la căsătorie;
  • Cu privire la dreptul la respectul pentru viața privată (garantat sub art. 8) și la principiul non-discriminării (art. 14), „Statele sunt (…) libere (…) să restricționeze accesul la căsătorie la cuplurile de sexe diferite”, (cu referire la decizia din cauza Schalk și Kopf , § 108 și Gas și Dubois, § 66);
  • Statele „se bucură de o anumită marjă de apreciere cu privire la statutul exact conferit de mijloacele alternative de recunoaștere” a relațiilor de același sex și a diferențelor între acestea și drepturile și obligațiile conferite de căsătorie (§ 58).

Gregor Puppinck, directorul Centrului European pentru Lege și Justiție, un ONG juridic cu sediul la Strasbourg, salută decizia ca fiind „interpretarea corectă a Convenției Europene a Drepturilor Omului” și precizează că „problema căsătoriei între persoane de același sex împinge Curtea la limita abilității sale de a interpreta Convenția. Această limită este marcată de însăși formularea tratatului (Convenției) și de voința explicită a majorității Statelor membre”.

Citește și: „Drepturile omului acompaniază Omul Nou” – Interviu cu dr. Gregor Puppinck, Centrul European pentru Lege și Justiție

Din cele 47 de state semnatare ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, doar 12 recunosc „căsătoria” între persoane de același sex.

Articolul 12 al Convenției stipulează că „Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie conform legislației naționale ce reglementează exercitarea acestui drept.”

Dl. Puppinck mai apreciază, făcând referire la repetatele încercări ale grupurilor juridice favorabile lobby-ului homosexual de a forța o decizie favorabilă lor din partea Curții pe motivul unei „evoluții” a societății, că „deși este potrivită aplicarea Convenției la schimbările din societate, dimpotrivă, este total nepotrivit să se pretindă schimbarea însuși conținutului Convenției”.

Detalii pot fi găsite în lucrarea G. Puppinck, Uniunile homosexuale și Curtea Europeană a Drepturilor Omului

sursa: http://www.culturavietii.ro/


CAHUL. PUȚINĂ ETIMOLOGIE

Iunie 5, 2016
Cahulă, adică monoxilă străveche, descoperiă în Dobrogea.

Cahulă, adică monoxilă străveche, descoperiă în Dobrogea.

Orașul Cahul a avut și alte denumiri: Șcheia, Frumoasa.

Denumirea este identică cu cea a lacului Cahul din sudul Basarabiei și a afluentului său, râulețul Cahul, de la care lacul a împrumutat numele. Un afluent al lacului Cahul se numește Cahuleț, formă incontestabil românească (cf. Pruteț). Râulețul Cahul își are izvoarele în preajma orașului Cahul, pe teritoriul comunei Crihana Nouă (astăzi Lebedenco), și străbate, până la revărsarea în lacul Cahul, pe o distanță de 39 de kilometri, localitățile Pelinei, Sătuc, Vladimirovca, Găvănoasa, Nicolaevca, Vulcănești, Alexandru Ioan Cuza, Etulia și Etulia Nouă. Pentru o încadrare hidronimică exactă vom arăta că afluenții râului Cahul sunt trei ape mai mici cu denumiri indiscutabil românești: Maranda, Ursoaia și Ciorița.

Documentele medievale, scrise în slavonă, cu mai bine de 500 de ani în urmă, atestă toponimul Cahul (în forma românească Caul, dar și în forme slavizate fonetic: Cahovu și altele), deci avem o dovadă a vechimii acestuia (a se vedea, bunăoară, ispisocul după uricul lui Ștefan cel Mare din 2 iulie 1502 (7006) despre cumpărarea unor moșii de pe Prut și închinarea acestora mănăstirii Putna). Toponimul medieval se referă la extravilanul localității Frumoasa, inclusiv la părțile dinspre bălțile Prutului. Alte documente medievale care atestă toponimul datează din 22 aprilie 1518 (7028), 1 iulie 1519 (7027), 16 martie 1529 (7037), 20 aprilie 1555 (7063), 15 septembrie 1575 (7084), 3 aprilie 1588 (7096), 30 martie 1599 (7107).

S-a considerat un timp, absolut fantezist, că denumirea actuală ar fi de origine turcă (Kagul, Kavul), cu presupunerea că ar însemna glod, noroi. Partea cu originea turcică a cuvântului Cahul este doar o legendă întreținută de cei care leagă începuturile istoriei Basarabiei de ruși, cu justificarea stângace și ridicolă a ”eliberării de sub jugul turcesc” ca punct zero al civilizației pe pământurile noastre. De fapt, în 1835, administrația țaristă de ocupație nu a făcut nimic altceva decât să extindă microtoponimul românesc Cahul, utilizat timp de secole de populația locală nerusă, asupra localității Frumoasa, asigurând astfel, fără să-i fi stat în intenție, continuitatea toponimică românească. Intenția autorităților țariste de ocupație fusese doar de eternizare a amintirii despre una dintre bătăliile purtate de ruși în preajma lacului omonim din sudul provinciei anexate. Vechiul nostru toponim Cahul nu este nici rusesc, nici turcesc.

Nu am găsit etimonul Cahul în nicio limbă turcică. Doar în limba tătarilor de pe Volga există o formă verbală, Kagylu, tranzitiv și intranzitiv, din paradigma lui Kagu, însemnând: a se atinge, a acroșa, a mișca din loc, a aborda, a se feri, a fugi și a intra. Dar între forma verbală Kagylu  din tătara de pe Volga și totponimul românesc Cahul nu există nici cea mai vagă relație. Până la ocupația țaristă a Basarabiei nimeni nu a folosit toponimul și hidronimul Cahul cu G în loc de H plin sau mut, această transformare fonetică fiind caracteristică limbii ruse (cf. Orgheev în loc de Orhei, Ganasenî în loc de Hănăsenialkogol’ în loc de alcool, Gamburg în loc de HambrurgGhitler în loc de Hitler, Ghimalai în loc de Himalaia, Gaiti în loc de Haiti, Gavai în loc de Hawaii, galiuținația în loc de halucinație, gamak în loc de hamac, garem în loc de harem, ghektar în loc de hectar etc., etc.). În toată perioada medievală, anterioară ocupației țariste a Basarabiei, toponimul și hidronimul Cahul nu a fost atestat în forma Cagul. Verbul Kagu din limba tătarilor de pe Volga nu a produs în spațiul lor de etnogeneză și viețuire niciun substantiv și, respectiv, niciun toponim sau hidronim derivat din acesta. Nici o versiune pecenegă/cumană nu ar putea fi acceptată, cu atât mai mult cu cât această limbă nu a fost una scrisă, ca să ne putem referi la fondul ei lexical în afara oricărei presupuneri sau incertitudini. Nicio versiune legată de etimoane străine nu trebuie examinată înaintea versiunilor legate de limba locuitorilor autohtoni ai regiunii. Tiparele vechi, nefondate științific, trebuie sparte.

Interesul și atenția noastră s-au orientat în mod firesc către fondul lexical vechi, arhaic al limbii române.

Așadar, constatăm existența în româna veche a cuvântului Cahulă. O variantă fonetică a acestui arhaism este Caulă/Căulă, cu omiterea lui H intervocalic (fenomen subdialectal periferic, ca abatere de la regula generală). De altfel, mulți dintre localnici pronunță denumirea orașului omițându-l pe H: Caul/Caulu.

Cahulă tradițională din bârne.

Cahulă tradițională din bârne pentru trecerea râului sau pescuit pe baltă.

Relația dintre vechiul toponim Cahul și vechiul cuvânt românesc Cahulă este evidentă.

Dicționarele limbii române fixează sensurile arhaismului regional Cahulă: ”Plută mică, întrebuințată ca pod umblător” (DEX 2009), ”Plută de trecut o apă mică împingând-o cu ghĭonderu” (Scriban 1939), ”Plută mică de trecere a unui râu; pod umblător” (DAR 2002) , ”Luntre pescărească rudimentară, de obicei scobită dintr-un trunchi de copac” (DEX 2009), ”Luntre făcută dintr´un trunchĭ scobit (orĭ și din scândurĭ) de umblat pe bălțĭ la pescuit orĭ la vânat (Sadov. VR. 1928, 7, 8; Șez. 33, 26)”, toate precizând originea necunoscută a termenului care desemnează această luntre monoxilă (dintr-un lemn).

Cahulă pe mal de baltă.

Cahulă pe mal de baltă.

Arhaismul nostru Cahulă este echivalentul local, neaoș, al franțuzismului Pirogă (< Pirogue), la rândul său un hispanism (Piragua) preluat din limba mayașă (amerindiană). Totodată, cunoaștem că în vechime Prutul nu a fost niciodată frontieră și, la vaduri, până a fi ridicate poduri de lemn sau de piatră, acesta a fost trecut cu plute din bârne, care s-au numit și se numesc în zonă Cahule.

Cahulă din bârne pentru trecerea râului sau pescuit pe baltă.

Mod de construire a cahulei din bârne pentru trecerea râului sau pescuit pe baltă.

Dicționarul Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică (Mihai Vinereanu, București, 2008) nu cuprinde niciuna dintre variantele cuvântului Cahulă. Cu toate că acest lexem arhaic prezintă un interes major din perspectiva studiului substratului prelatin al limbii române.

Cahulă din stuf.

Cahulă din stuf.

Vom adăuga că din acest cuvânt arhaic românesc derivă un nume de familie, destul de răspândit, anume Caulea/Căulea (Micea Horia Simionescu, Dicționar onomastic,  București, 1969). Acesta este un dublet fonetic al numelui românesc de familie Cahulea, neatestat de dicționare, dar răspândit în zona Moldovei, pe cursul de mijloc al râului Prut. Mai este întâlnit adesea ca poreclă, mai ales printre pescari, iar Cahulul, se știe, este din străvechime și rămâne și astăzi o zonă pescărească activă. Potrivit datelor disponibile, numele de familie Cahulea/Caulea este purtat de români din județele Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, municipiul București, Caraș-Severin, Constanța, Galati, Maramureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea din România, iar în Basarabia în raioanele Cahul, Leova, Ungheni, Criuleni și municipiul Chișinău. De remarcat că peste 50% din purtătorii acestui nume de familie sunt concentrați în județul vecin Galați, zonă în care cuvântul Cahulă și variantele sale fonentice (Căhulă, Căulă) sunt folosite curent, termenul nefiind perceput ca arhaism.

Avem toate motivele să admitem că arhaicul Cahulă este un cuvânt autohton moștenit în română. El se înscrie, cum vom vedea mai jos, într-un peisaj lexical indoeuropean larg.

Cahule străvechi scobite într-un singur trunchi de copac.

Cahule străvechi scobite într-un singur trunchi de copac.

Ne interesează proveniența termenului. Primul său sens, de luntre primitivă, monoxilă, adică scobită într-un singur trunchi de copac, de obicei lungă, semănând cu un tub sau un jgheab, s-ar putea să ne ajute în deslușirea originii sale pe terenul paleolingvisticii indoeuropene.

Cahulă descoperită în albia Prutului, la Ungheni, în anul 2012.

Cahulă descoperită în albia Prutului, la Ungheni, în anul 2012.

Termeni apropiați, semantic și ca formă, derivați din același etimon, se atestă în mai multe limbi indoeuropene vii, iar alții au fost restabiliți în limbile indoeuropene moarte:

Kaulas (os, fluier al piciorului, tijă goală în interior) în lituaniană (masculin). Kaulas > Koja, cu sensul de Picior;

Kauls în letonă (masculin), cu același sens ca și în lituaniană. Kauls > Kāja (Picior);

Caulis (și Colis) în latină (masculin), cu sensurile de a) tulpină de copac; b) tulpină/tijă a unei plante, de regulă goală în interior; c) tulpină (înaltă) de varză/curechi; d) stâlp/arbore cilindric care susține volutele unui capitel; e) țepușă/scobitoare;  f) băț; g) membru viril; h) tub prin care insectele își depun ouăle. O paranteză se impune aici. Ideea subsidiară de plantă cu tulpină înaltă cu care a fost asociată varza de către latini este un punct de pornire pentru linia evoluției lexicale către francezul Chou, italianul Cavolo (dar și Caule, cu formele dialectale Cavulu, Caulu în siciliană, Càvol, Càorlo, Càoło în venețiană), sardul Càule, dalmațianul Caul,  portughezul Couve (dar și mai vechiul Caule), spaniolul Col și românescul Curechi. Atestăm de asemenea existența în latină a hidronimului Caulāres atribuit unui râu din Pamfilia, o regiune din sudul Asiei Mici, situată între Lycia la sud, Cilicia la est, Pisidia la nord și Frigia la vest. Hidronimul Caulāres este prezentat de lingviști ca fiind foarte vechi, transmis în latină (și greacă) din limbile indo-europene vorbite altădată în regiune, astăzi moarte. Remarcăm existența în latină și a substantivului Caulae sau Caullae (plural Caulārum), cu senul de gaură, spărtură, trecătoare, canal. Cuvintele moderne Col (uterin, vezical, parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os) și Colon, intrate în română pe filieră franceză, fac parte din paradigma acestui cuvânt moștenit în latină din fondul indoeuropean comun.

Καυλς (Kaulos) în greaca veche și Καυλί ‎(Kavlí) în greaca modernă (masculin), cu sensul de lemn, băț, tulpină, iar în subsidiar și varză. Una dintre coloniile vechilor greci (secolul VII înainte de Hristos) din peninsula Italică (astăzi în raza localității Punta Stilo, comuna Monesterace din provincia Reggio Calabria) se numea Caulon (Καυλών), iar în unele perioade și Caulonia (Καυλωνία). Specialiștii italieni sunt de părere unanimă că denumirea acestei colonii a vechilor greci derivă din Kaulos, cu sensul de tulpină, trunchi de copac. Potrivit unei legende populare, denumirea coloniei ar proveni de la numele întemeietorului acesteia, Kaulo, unul dintre vitejii luptători în Războiul Troian;

Cāwel în germana veche, din care provine vechiul englezesc Cāl/Cāul, strămoșul cuvintelor Cole și Kale de astăzi, precum și germanul Kohl sau danezul Kool, cu sensurile de varză/curechi;

Cál în irlandeză (limbă celtică), cu sensul de varză/curechi. Acest cuvânt stă la baza hidronimului celtic Calbourne, explicat de lingviști ca format astfel: Cāwel (tulpină) + Burna.

Cawl (cu forma diminutivală Cawlen) în galeză (limbă celtică), cu sensul de varză, mâncare din varză;

Kaile și Kale în scoțiană (limbă celtică), cu sensul de varză, legume, mâncare din legume;

*Kъlъ (Кăl) în slava veche (masculin), din care provin rusescul Kol (Кол), ucraineanul Kil (Кiл), polonezul Kół, cehul Kůl sau slovacul Kôl, toate cu sensul de țăruș, par ascuțit la un capăt, stâlp/trunchi de lemn;

कुल्या (Kulyā) în sanscrită, transmis în aceeași formă și în hindi, cu sensul de Jgheab (cioplit într-o tulpină de copac), canal.

Specialiștii în paleolingvistică sunt unanimi în părerea că toți acești termeni derivă din etimonul indoeuropean *Kaw(ǝ)l / *Kowos < protoindoeuropeanul *keHu-lo-, cu sensul primar de Os tubular, tub/țeavă din orice material, de regulă scobită în lemn. Unele dintre limbile indoeuropene au avut tendința suprimării lui H intervocalic, cum, de altfel, s-a întâmplat și în cazul altor etimoane. Totuși, observăm că în toată aria traco-dacică sunetul H este, în general, foarte bine conservat în cuvintele din substratul lexical autohton și chiar, spre deosebire de alte limbi neoromanice, în cele din adstratul latin.

Etapele transformării unui buștean în cahulă.

Etapele transformării unui buștean în cahulă.

Așadar, în cazul substantivului Cahulă, toate cele trei consoane (C, H, L) fac parte din rădăcina cuvântului. L final nu este, chiar dacă ar putea fi perceput în mod fals, articol substantival al unui inexistent Cah. Chiar dacă H, în poziție intervocalică, are tendința spre omisiune. În general, într-o serie de graiuri românești, în poziție inițială, H urmat de vocale, iar mai rar și în poziție intervocalică, dispare: (h)Abar, (h)Aram, (h)Arbuz, (h)Air, (h)Arman, (h)Ârleț, (h)Ectar, (h)Erghelie, Ma(h)ala, Mi(h)ai, (h)Ojma, (h)Oltei, (h)Oră, (h)Ulub.

Odată stabilită apartenența românescului Cahulă la fondul lexical indoeuropean și la aceeași paradigmă semantică care cuprinde noțiunile de Tulpină și de Tub scobit în lemn/țeavă, observăm că dintre toate formele date de etimonul protoindoeuropean *keHu-lo- în diverse limbi, doar forma românească îl păstrează pe H intervocalic. Nici măcar latina sau greaca antică nu-l mai aveau pe H în cuvintele derivate din etimonul protoindoeuropean. Acest fapt ne confirmă, pe de o parte, vechimea redutabilă a românescului Cahulă, iar pe de altă parte, proveniența acestuia din substratul autohton, prelatin. Astfel, Cahulă este un adevărat dinozaurian lexical, un vestigiu lexical arhaic perpetuat în limba română vie din zona Prutului de Jos și fixat într-un toponim folosit în scris de mai bine de jumătate de mileniu.

Analogiile cu substantivul Cău/Căuș (Lat. *cau (< cavus) + suf. –uș) nu ne pot ajuta prea mult în acest caz, chiar dacă se pare că acest cuvânt este un dublet etimologic îndepărtat al lui Cahulă.

S-ar putea că unii dintre preopinenții acestei ipoteze care relaționează toponimul și hidronimul Cahul (masculin) cu substantivul comun arhaic Cahulă (feminin) vor obiecta invocând o neconcordanță de gen gramatical între cele două cuvinte românești. Aici ar fi de adus în discuție faptul că în ceea ce privește genul gramatical limba română manifestă ea însăși reflexe arhaice, din substratul său precreștin și prelatin. Traco-dacii, ca și ceilalți indoeuropeni aveau un anumit tablou sau închipuire a lumii și a lucrurilor care o compun. Toți indoeuropenii au privit și tratat gramatical lucrurile neînsuflețite și inerte ca pe niște ființe personificate. Astfel, aceștia, organizați patriarhal, au privit masculinitatea ca fiind primordială, iar feminitatea ca fiind o derivată a masculinității. Pentru mentalitatea lor arhaică masculinitatea este centrală și izvorăște din natura monolitică, integră, a lucrului ”dintr-o bucată”, pe când feminitatea este o continuare complementară, facultativă și periferică, dezvoltată, dar totuși secundară a masculinității. Această paradigmă arhaică, arhetipală chiar, transmisă în limba română și perpetuată ca reflex lingvistic a condus la faptul că toate denumirile de copaci și pomi, bunăoară, sunt, gramatical vorbind, masculine (copac, pom, brad, pin, cedru, paltin, cireș, corn, fag, gutui, măr, nuc, păr/prăsad, piersic, prun, smochin, stejar, salcâm, tei, vișin etc., cu excepțiile salcie, tisă și zadă, care nu rodesc și sunt desemnate de cuvinte împrumutate, având în limba donatoare formă de feminin), pe când tot ce rodesc pomii (asociere cu feminitatea și fecunditatea) este, cu rare excepții, în sens gramatical, de gen feminin (poamă, cireașă, coarnă, gutuie, nucă, pară/prăsadă, piersică, prună, smochină, ghindă, vișină etc.), primind, complementar, marca de feminin, dezidența Ă. Urmare a acestui concept și reflex lingvistic arhaic din limba română, CopaculLemnul sau Trunchiul sunt primordiale, integre, nelucrate de om, deci li se atribuie personalitate gramaticală masculină, pe când derivatele Scândură, Blană, Așchie, Surcea/Surcică, Bucată sunt înzestrate cu personalitate gramaticală feminină, ca și Creangă, Floare sau Frunză, ca fiind mai slabe, mai frumoase, mai gingașe și predispuse spre înnoire ciclică sau rodire, dar totuși periferice și neautonome de Copac în sine. Analogia cu But/Butuc și Viță, Loază se înscrie în aceeași paradigmă mentală arhaică indoeuropeană. Existența cuvântului arhaic Cahulă, ca formă feminină, poate presupune existența în vechime, în limba de substrat sau chiar în româna veche, a unui etimon masculin *Cahul, (*Kaw(ǝ)l protoindoeuropeanul *keHu-lo-), cu sensul de Trunchi, Buștean, But/Butur, lemn integru și neprelucrat. De fapt, observăm că în limbile greacă, latină, slava veche și limbile baltice corespondentele prezentate de noi, cu sensurile de Trunchi, Stâlp, Picior, Par, Băț au genul gramatical masculin. Aici avem un teren vast de cercetare.

Atât, pe moment. Dacă cineva poate veni cu o contribuție suplimentară, vom fi bucuroși și recunoscători.

Evident, nu trebuie căutate analogii fanteziste cu tribul Kahului din arhipelagul Hawaii, unde există și un oraș Kahului, nici cu franțuzismul Cagulă (Cagoulle < latinescul Cuculla) , nici cu arabul Qahul (Al-Qahul), etimonul lui Alcool, nici cu Kabul (< persanul Kâbol), capitala Afganistanului.

Singura analogie realistă posibilă ar fi cu denumirea râului Kahulkam (tradus în limbile locale și Kahul-dere sau Badja-dere) din Daghestan, regiune din nord-estul Mării Caspice în care indoeuropenii au avut altădată o prezență importantă și îndelungată. Cu toate că și în acest caz există riscul de a luneca spre un fals etimon georgian (neindoeuropean), dată fiind vecinătatea imediată a râului Kahulkam cu regiunea Kaheția din nord-estul Georgiei și consonanța primei silabe a denumirilor Kahulkam și Kahet/Kaheția sau consonanța acestora cu numele georgian masculin Kaha.

Originea denumirii orașului Cahul se pierde în negura timpului, fiind, într-un fel, ecoul unei perioade străvechi din istoria civilizației indoeuropene.

Alte materiale legate de etimologie:

PARALELE LEXICALE LITUANIANO-ROMÂNE (LEKSINIAI PARALELIŲ TARP RUMUNŲ IR LIETUVIŲ)

BOSKOR/BOZGOR – UN VECHI NUME ETNIC ADUS DE PE VOLGA (I)

BOSKOR/BOZGOR – UN VECHI NUME ETNIC ADUS DE PE VOLGA (II)

BOSKOR/BOZGOR – UN VECHI NUME ETNIC ADUS DE PE VOLGA (III)

CRIHANA. Câteva cuvinte despre o posibilă etimologie a numelui

ETIMOLOGICE: MANTA, MANDA…

ETIMOLOGII ”RUȘINOASE”: PIZDĂ.

NUMELE DE FAMILIE MUȘA

ZĂTOACA, NU ZATOKA

 


NUMELE DE FAMILIE MUȘA

Iunie 4, 2016

Limba romana

Un cititor, domnul Lucian Mușa, ne-a rugat să încercăm să deslușim originea numelui său de familie. Vom răspunde pe scurt.

Întâi de toate vom observa că numele Mușa este fixat în toponimia și hidronimia românească.

Una dintre apele curgătoare din Țară poartă acest nume. Este vorba despre râul Mușa, un afluent al râului Bâsca Mică, care, la rândul său, se varsă în râul Bâsca Roziliei, iar acesta din urmă are ca emisar râul Buzău. În Mușa se revarsă râulețul Boul.

Totodată, vom reține că există, tot în județul Buzău, munții Mușa Mare și Mușa Mică.

Faptul că acest nume este fixat în toponimie și hidronimie dovedește vechimea lui.

Vom mai reține și faptul că în ținutul Brno-Venkov din partea de sud a regiunii cehe Moravia (Carpații Păduroși sau Beschizi, unde există o largă comunitate criptoromână, numită valahă, în regiunea autonomă Valahia – Valašsko) avem o localitate cu un nume consonat – Mușov (în cehă Mušov, în germană Muschau).

De asemenea, vom observa că numele de familie Mușa are o serie întreagă de forme derivate, împreună cu care constituie o adevărată familie de nume: Mușa, Mușan/Mușanu, Mușeanu, Mușoi/Mușoiu, Mușac, Mușuc, Mușlea, Mușescu, Mușilă, Mușină, Mușeu, Mușău. Alte variante atestate ale numelui de familie Mușa sunt Mușică, Mușicoiu.

Numele de familie Mușan (Mušan) este întâlnit la românii slavizați din Croația și din Bosnia și Herțegovina. De asemenea, găsim și nume ca Mošin, Mošina la huțuli, precum și la slovacii și cehii din zona Carpaților Păduroși.

Răspândirea la români a numelor Moș/Moșu, Moșa, Moșescu, Moșeanu și Moșan/Moșanu, Moșoi/Moșoiu, Moșilă este și ea o evidență.

În fine, referindu-ne stric la numele de familie Mușa, precizăm că acesta se întâlnește nu doar la dacoromâni, ci și la meglenoromâni și aromâni. Una din colecțiile inedite de texte meglenite ale lui Theodor Capidan, ca să aducem doar un exemplu, cuprinde un cântec intitulat ”Lu Mușa”. Larga răspândire a numelui Mușa în spațiul carpato-balcanic este o confirmare a vechimii lui, conducându-ne la concluzia că provine din substratul arhaic iliro-traco-daco-mezic al limbii române.

Prima ipoteză: numele Mușa reprezintă o formă articulată a cuvântului múșă, care este un arhaism, însemnând mamă, mai exact mamă dreaptă, mamă mare, mătușă, bunică, moașă, precum și femeie pricepută, cunoscătoare, știutoare.

Cuvântul múșă este forma de feminin a lui muș. Pe când muș reprezintă o formă coruptă fonetic a lui moș, cu derivatul său regresiv moașă.

Cuvântul românesc moș/muș este considerat ca fiind din substratul preroman, mai exact tracic (daco-getic). Etimologii îl pun în relație cu albanezul mošë/motšë, cuvânt din substratul iliro-traco-daco-mezic cu sensul de vârstă. Au existat încercări de a-l pune și în relație cu un alt etimon indoeuropean, mus/muš/muž, acesta însemnând puternic, bărbat, soț. Vom reține că antroponimia românească atestă nume de familie ca Muj, Muja, Mujoi, Mujea, Mujescu. Dată fiind alternanța sunetelor Ș și J, am putea admite că aceste nume de familie reprezintă fie forme arhaice, fie forme modificate fonetic, dar tot sub presiunea substratului arhaic, a numelor Muș, Mușa, Mușoi, Mușea, Mușescu.

A doua ipoteză: mușă reprezintă o formă omisivă a unui cuvânt neatestat, *mămușă, prin omiterea primei silabe, după modelul lui tușă, care vine, de asemenea omisiv, din mătușă. Această ipoteză, a existenței în vechime a cuvântului *mămușă, are dreptul la existență atâta timp cât avem de a face în limba română cu un șir de cuvinte arhaice bisilabice, ca mamă, dadă/dodă, tată, țață, nene, lele, babă, nană, precum și de un format (sufix) arhaic, din substratul preroman, destul de productiv, cu sens diminutival: -uș/-ușă. A se vedea: tușă ˂ mătușă ˂ măt (mamă) + ușă (ca și gușă ˂ gu (gât, guler) +ușă, cătușă ˂ căt (pisică) + ușă, mănușă ˂ mână + ușă, brândușă ˂ brând (ceea ce ajută la brodit, la fermentat) + ușă sau diminutivele găinușă, țepușă, găletușă, aromânescul lândurușă/lândurușe (rândunică) etc.). Omiterea primei silabe dintr-un șir repetitiv, precum și reluarea în șir repetitiv a primei silabe a unui cuvânt, sunt fenomene frecvente în limba română: mămăligă ˂ + măligă, nănaș/nănașă ˂ + naș/nașă etc.

Cu toate acestea, eu aș pleda pentru prima ipoteză: numele Mușa provine din substantivul comun mușă.

Încă un detaliu interesant. Pornind de la aceste considerații, putem admite că și vârful Babele din munții Bucegi reprezintă o traducere după o denumire mai veche, din fondul arhaic, care putea fi Moașele sau poate chiar Mușele.


PARALELE LEXICALE LITUANIANO-ROMÂNE (LEKSINIAI PARALELIŲ TARP RUMUNŲ IR LIETUVIŲ)

Iunie 4, 2016

balticii harta

Este unanim recunoscut că limbile baltice, printre care și lituaniana, sunt destul de conservatoare și păstrează multe cuvinte (rădăcini), formanți (morfeme) și caracteristici arhaice ale limbii proto-indoeuropene, din vechiul grup dialectal primar Satem, din care au făcut parte și vechii locuitori ai spațiului nostru etnogenetic.

Dacă lexicografii și etimologii români au recurs, încă din secolul XIX, la compararea materialului lexicografic autohton cu cel albanez, în încercarea de identificare a elementelor comune din substratul traco-daco-iliro-mezic (carpato-balcanic), puțini au fost lingviștii care au acordat o atenție cuvenită paralelelor lexicale româno-baltice (lituaniene, letone și vechi prusace). Multe rădăcini și morfeme lituaniene sunt consonante sau chiar identice cu rădăcini și formanți din fondul autohton arhaic al limbii române. Domeniul rămâne deocamdată neexplorat și doar cercetările ulterioare vor putea scoate la iveală afinitățile de substrat ale limbilor baltice cu româna și invers.

Am alcătuit fugitiv o listă, nici pe departe completă, de cuvinte care par să fie comune românei și lituanienei. Lucrând asupra materialului lexicografic am remarcat frecvența mare în lituaniană a prefixului –ete, pe care îl întâlnim și în cazul multor cuvinte vechi din limba noastră (o listă incompletă: Buhurete, (Burete – ?), Carabete, Carcalete, Cioclete, Ciorete, Ciuciulete, Cobilete, Corobete, Cuculete, Dolete, Dragobete, Druvete/Druete, Dulete/Duvlete/Dovlete, Făcălete, Jugălete, Juvete, Mocamete, Molete, Moromete, Nătăflete, Nicorete, Nutrete, Orbete, Papalete, Piculete, Ploiete, Pufulete, Puiete, Puilete, Racamete, Scaiete, Scârlete, Scochinete, Scorobete, Sticlete, Sulete, Șișilete/Șușlete, Știulete, Ulete, Vrăbete, cărora li se adaugă argoticul recent Vorbete, format după Vorbă, cuvânt din substrat), dar și –aga/iga consonant cu prefixul utilizat în cazul multor cuvinte românești din substrat (Baligă, Cotigă, Măligă, Săpăligă) sau -ogė (echivalentul prefixului -og/-oagă).

Pe lângă cele peste 180 de cuvinte românești care au corespondente în lituaniană există alte câteva zeci de cazuri când cuvintele din lituaniana de astăzi sunt identice sau foarte asemănătoare cu nume traco-dacice fixate de autori greci sau latini sau care au devenit cunoscute odată cu descoperirea de către arheologi a unor inscripții pe diverse obiecte din lumea traco-dacică.

Întrucât româna s-a aflat și se află geografic la mijloc de cale între Baltica și Adriatica, între Lituania și Albania, pentru a putea clarifica originea multora dintre cuvintele vechi prezentate de lexicografi ca având origine necunoscută ori incertă sau ca fiind împrumutate din ”slavă”, ar fi deosebit de utilă întocmirea unui repertoriu al corespondentelor lexicale albanezo-lituaniene. Ipoteza noastră este că orice lexem, rădăcină sau morfem identice din cele două limbi nu putea lipsi din limba/limbile traco-dacilor, iar în cazul în care acestea au corespondente în limbile slave ele rămân a fi doar corespondente, nu împrumuturi în română. Ideea de continuum dialectal Satem, din care au făcut parte strămoșii balticilor, românilor, albanezilor, indo-iranienilor și slavilor trebuie să ne ajute la emanciparea de ceea ce numim ”teroarea etimologică” slavă.

Nu am trecut în revistă toponimia și antroponimia lituaniană, dar cu siguranță o serie de paralele vor putea fi făcute de acum încolo și pe acest plan. Reținem doar frecvența unor denumiri ca Palanga, un echivalent al românescului Palanca, precum și a unor nume ca Daina, echivalentul lui Doina, Mantas, echivalentul lui Manta/Mantea sau a numelui de familie Buga.

Un alt nume frecvent la lituanieni este Ileana, care își are corespondentul identic în română. Existența numelui arhaic Ileana în lituaniană ne-ar putea conduce, la o analiză minuțioasă, către identificarea aceluiași etimon ca și în cuvântul românesc Iele (ființe imaginare din mitologia populară românească, înfățișate ca niște fete frumoase care apar numai noaptea, vrăjind, prin cântecul și prin jocul lor, pe bărbați, asupra cărora au puteri nefaste; frumoasele, mândrele, dânsele, șoimanele, vântoasele, drăgaicele) și la stabilirea relației semantice și de formă cu Ileana Cosânzeana din folclorul și mitologia populară românească.

Considerăm că este, de asemenea, necesar un studiu comparativ temeinic al mitologiei populare baltice și românești, mai cu seamă al panteonului popular precreștin al balticilor și al românilor, albanezilor și al tuturor carpato-balcanicilor în partea în care aceștia sunt moștenitori ai vechii lumi traco-daco-iliro-mezice. Cu siguranță vom găsi o mulțime de corespondente care ne vor ajuta și în cercetarea istorico-filologică.

Cuvintele lituaniene din această listă pe care unii le vor găsi consonante cu formele din diverse idiomuri slave nu reprezintă împrumuturi din vreo limbă slavă, fiind simple corespondente baltice. De asemenea, corespondentele românești ale cuvintelor lituaniene nu reprezintă împrumuturi din această limbă.

Am încercat și întocmirea unei liste de corespondente letone, cu toate că acestea sunt mai puține.

A) Paralele cu lituaniana

  1. Akys = Ochi
  2. Aliejus = Ulei
  3. Altis = Altis, denumire de râu consonaltă cu Alitus (Olt)
  4. Asilas = Măgar/Asin.
  5. Ausis = Ureche, cf. Auzi
  6. Avis = Oaie
  7. Avižos = Ovăz
  8. Baimė = Teamă, Frică, cf. Bai
  9. Bajorystės = Nobilime, cf. Boier, Boierime
  10. Bala = Mocirlă, cf. Baltă, A se bălăci
  11. Balta/Baltas = Bălai, Bălan, Alb
  12. Baltijos = Marea Baltică, cf. Baltă
  13. Bamba = Buric, cf. Bumb, Bumburez, Bumburel, Bu(m)buruză
  14. Barsukas = Bursuc
  15. Bernas (arhaic) = Copil, cf. Bernea
  16. Beržas = Mesteacăn, cf. Breaz, Brează, Barză
  17. Bezdalius = Bășină, cf. Bâzdâganie
  18. Bliūdas = Blid
  19. Blogas = Prost, Bleg
  20. Bobutė = Babă, băbuță, babetă
  21. Bobutinas = Babă. Cf. Băbătie/Băbătică/Băbuță
  22. Butas/Buta = Casă mica, căsuță, apartament. cf. Budă, cf. letonul Buts, Būda
  23. Čia = Aici, Acia
  24. Čukurs = Creastă, Moț, cf. Ciucure
  25. Daina = Doina (prenume feminin), cf. letonul Daīņa
  26. Dainuoti = A cânta, a doini
  27. Dainininkė = Cântăreț (literalmente: Doinitor)
  28. Dantis = Dinte
  29. Darau (verb, pers. I, prezent) / darbo = A face, A dura (zidi) cf. arom. Adar (fac) / lucrez
  30. Darbas = Muncă, cf. Dârvală
  31. Drąsus = Dârz, Îndrăzneț
  32. Duoti = A da
  33. Erelis = Erete, Vultur
  34. Esu = Îs (sunt)
  35. Ežeras = Iezer
  36. Gegutė = Cuc, cf. Ghegă (cucă)
  37. Geltonas = Galben
  38. Genys = Ghionoaie, Ciocănitoare
  39. Geras = Bun. Cf. Gherea
  40. Giminė = Rudenie, Neam, cf. arom. Ghimtă
  41. Grandą = Legătură, cf. Grindei
  42. Grindis = Pardoseală, Etaj, cf. Grindă
  43. Grūdai = Grăunte, Boabe, cf. Grunz, cf. alb. Grundë
  44. Grumstas = Bulgăre, cf. Grunz, cf. alb. Grundë
  45. Gogas = Greagăn, Gheb, Grumaz, cf. Gogă
  46. Grotelės = Grătar
  47. Gyvas = Viu, cf. dialectalul și arom. Yiu
  48. Gyvūnas = Jivină, Vietate
  49. Guga = Măciulie, cf. Gogă, Gogoașă, Gogoriță
  50. Jūros = Mare, cf. Iureș
  51. Ir = Iar
  52. Išeiti = A ieși
  53. Įvorė = Butuc, cf. Ivăr
  54. Kaip = Ca
  55. Kalnas = Munte, deal, cf. Colină, Culme
  56. Kambaras = Cameră, cf. Hambar
  57. Kardas = Spadă, Coardă, Sabie, cf. arom. Coardă (spadă) și alb. Kordhë (spadă)
  58. Karūna = Cunună, Coroană, Cărună (arom.)
  59. Katė/katinas = Pisică/motan, cf. Cătușă/Cotoi
  60. Kelias = Cale
  61. Kėnis = Brad argintiu, cf. Pin, arom. Chin
  62. Keptas = Copt (în cuptor)
  63. Karpis = Crap
  64. Kiauras = Găurit, cf. Gaură, Cheutoare/Chiutoare
  65. Klijai = Clei
  66. Kokonas = Cocon, Cucon
  67. Kreida = Cretă
  68. Krienai = Hrean
  69. Kukulis = Gălușcă, cf. Cocă, Cocoloș
  70. Kukurūzai = Porumb, Cucuruz
  71. Kukutis = Pupăză, cf. Cuc armenesc
  72. Kuoka = Măciucă, cf. Cucă, Cocârlă
  73. Kuris = Care
  74. Laukas = Câmp, cf. Luncă
  75. Lazda = Vargă, Loază
  76. Lėlė = Păpușă, cf. Lele
  77. Lieka = Rămășiță, Puțin cf. Leacă, Oleacă
  78. Liga = Boală, Lingoare, cf. arom. Lăndzit
  79. Linai = In
  80. Lova = Albie, cf. Lăi, Lăutoare
  81. Lova = Pat, cf. Laviță/laiță
  82. Mama = Mamă
  83. Maistas = Mâncare, cf. Mesteca
  84. Mala = Mal, Margine, cf. Mal
  85. Malūnas = Moară, cf. Mălai, Măligă
  86. Mantas = Manta (prenume masculin)
  87. Mažas = Mic, cf. Mânz
  88. Medus = Miere, cf. Mied
  89. Mėnulis = Lună, cf. arom. Mes
  90. Merghina = Fată, Tânără, cf. Mărghiol, Marghioală, Marghioliță
  91. Miręs = Mort, cf. Mârșav
  92. Mintis = Gând, cf. Minte și arom. Minduiesc
  93. Mirtis = Moarte
  94. Morka = Morcov
  95. Moteris = Femeie, cf. CuMĂTRĂ
  96. Motušėlė = Mămuță, Mătușă
  97. Naktis = Noapte
  98. Namas = Casă, cf. Nemeș
  99. Naujas = Nou
  100. Nederlingas = Sterp, cf. Neder, Nederiță
  101. Nendrės = Stuf, cf. Nandraș, Năndrălău, Nandrea, Nandriș
  102. Nepuotis (nepotis, neptis) (arhaism)/anūkas = Nepot
  103. Niekas = Nimic, cf. pop. Ńica
  104. Niekur = Nicăiri, cf. pop. Nicăuri
  105. Nosis = Nas
  106. Nubaidyti = A goni, cf. Năbădaie/Năbădăi, năbădăios
  107. Pagonys = Păgân
  108. Palanga = oraș în Lituania, cf. Palanca
  109. Palikti = A pleca
  110. Pamazgos = Zoaie, cf. Mâzgă
  111. Paršas = Purcel
  112. Patarimas = Povață, cf. Pătăranie
  113. Pelai = Pleavă, cf. Piele, Pieliță
  114. Petražolės = Pătrunjel
  115. Pilnas = Plin
  116. Piniginė = Pungă, desagă
  117. Pirmas/Pirmą = Primul/Prima
  118. Pizda = Pizdă
  119. Plaukai = Păr. Cf. Plete
  120. Plaukti = A pluti
  121. Plūgas = Plug
  122. Po = După, Apoi
  123. Ponas/Pona = Domn/Doamnă, cf. StăPÂN, JuPÂN
  124. Pora = Pereche/Cuplu. Cf. Pereche, popular Păreche
  125. Prastas = Prost, Simplu
  126. Prekyba = A precupeți, a târgui
  127. Pūliai = Puroi
  128. Pūlingas = Pasăre mică, Pui, Puică, dar și Vulvă, cf. arom. Pul’u
  129. Putpelė = Prepeliță, cf. Pitpalac
  130. Ramunė = Romaniță
  131. Ranka = Mână, cf. Brâncă
  132. Ratas = Roată
  133. Ridikas = Ridiche
  134. Rožė = Rujă, Roză, Trandafir
  135. Rūdys = Rugină
  136. Saulė = Soare, cf. letonul Saule
  137. Siūti = A coase, cf. Însăila/Înseila
  138. Skuja = Ac, cf. Sculă
  139. Sėmenys = Semințe
  140. Sietas = Sită
  141. Skalė = Scară
  142. Skrynia = Arcă, sipet, cf. Scrin
  143. Sodinti = A sădi
  144. Sotus = Sătul
  145. Stegerỹs = tulpină uscată (cf. stejar)
  146. Stiebas = Trunchi, Știub, cf. Știubei
  147. Stiklas = Sticlă
  148. Stógas = Acoperiș, cf. Stog (din indoeuropeanul *(s)teg-/*(s)tog- ”capac, acoperiș”)
  149. Subręsti = Matur, cf. Șubred
  150. Sukti = A suci
  151. Šlovė = Slavă
  152. Šokis = Joc, Dans
  153. Strazdas = Sturz, Mierlă
  154. Taip = Da
  155. Teta = Mătușă, Țață
  156. Tetėnas, tetulėnas = Tată, mătușă. Cf. Tătâne/Tetea/Tetica, țață
  157. Tetinas, tetutinas, tetulis, tetulius = Unchi, soțul mătușii. Cf. Tătâne/Tetea/Tetica
  158. Tingus = Leneș. Cf. Tâng, tângă, Nătâng, Tând/Tândală.
  159. Тortas = Turtă
  160. Tranas = Trântor
  161. Tu = Tu
  162. Turtas = Avere, Bogăție, cf. Turda
  163. Ūdra = Vidră
  164. Upė/upelis = Râu/Pârâu, cf. Apă
  165. Vadovas = Conducător. Cf. Vodă
  166. Vaga = Brazdă. Cf. Văgăună.
  167. Vaizdas = Văz, Vedere
  168. Valia = Voință, Voie
  169. Varda = Nume, cf. Vorbă
  170. Vargas = Nenoricire, Pacoste, Năpastă, cf. Vârcolire, Vârcolac
  171. Varlė = Broască, cf. Vârlan, Vârî, Vărlog, Vârloveni
  172. Varna = Cioară, cf. Vrană, Varna
  173. Varnėnas = Graur, cf. Vrană, Varna
  174. Vartoti = A mistui, cf. Vatră
  175. Vilna = Lână, cf. Velință
  176. Viršų = Vârf, Sus
  177. Voverė = Veveriță
  178. Vyno = Vin
  179. Vyras = Bărbat, cf. Vârlan
  180. Vyšnių = Vișină
  181. Žirnis = Grăunte, cf. Zârnă
  182. Žiuponė = Doamnă, cf. Jupână/Jupân
  183. Žuvis = Pește, cf. Juvete
  184. Žvirblis = Vrabie

B) Paralele cu letona:

  1. Auss = Ureche, cf. Auz
  2. Bagāts/Bagātība = Bogat/Bogăție
  3. Bajārs = Boier
  4. Bailes = Teamă, Frică, cf. Bai
  5. Balts = Bălan, Bălai, Alb
  6. Bārda = Barbă
  7. Būda = Colibă, Bordei, cf. Budă
  8. Bumbas = Testicul, cf. Bumb
  9. Darba = Muncă, cf. Dârvală
  10. Dzimta = Rudenie, Gintă, cf. arom. Gimtă
  11. Gailis = Cucoș, cf. Gaie, Gaiță
  12. Gatavs = Gata, Gătit, Terminat (adjectiv)
  13. Grauds = Grăunte, cf. Grunz, Grunjos
  14. Gudrs/Gudri = Isteț, Ingenios, cf. A se gudura
  15. Kažokāda = Blană, cf. Cojoc, Coajă
  16. Kūka = Turtă, cf.  Cocă, Cocoașă, Cocoloș, Cucă, Gogă
  17. Lauks = Câmp, cf. Luncă
  18. Mala = Mal, Margine
  19. Mati =  Păr, cf. Miță
  20. Mute = Gură, cf. Mutră
  21. Nāss = Nară, cf. Nas
  22. Nekas = Nimic, cf. pop. Ńica
  23. Nekur = Nicăiri, cf. pop. Nicăuri
  24. Nūja = Băț, Nuia
  25. Mazs = Mic, cf. Mânz
  26. Mazulis = Copil, Micuț, Pui, cf. Mânz
  27. Palieka = Rămășiță, cf. Leacă, Oleacă
  28. Pelavas = Pleavă
  29. Pētersīļi = Pătrunjel
  30. Pizdā = Pizdă
  31. Redīss = Ridiche
  32. Sāls = Sare, cf. Salamură
  33. Saule = Soare
  34. Siets = Sită
  35. Sīpols = Ceapă
  36. Slava = Slavă (glorie, tărie)
  37. Stārks = Stârc, Cocostârc, Barză
  38. Strazds = Sturz
  39. Tirgus = Târg, piață
  40. Ūdens = Apă, cf. Ud
  41. Upe = Râu, apă curgătoare, cf. Apă
  42. Vaga = Brazdă, cf. Văgăună
  43. Vārds = Cuvânt, cf. Vorbă
  44. Vārna = Cioară, cf. Vrană, Varna
  45. Vāvere = Veveriță
  46. Vecs = Vechi
  47. Vilna = Lână, cf. Velință
  48. Vīns = Vin
  49. Zivs = Pește, cf. Juvete

Alte materiale legate de etimologie:

BOSKOR/BOZGOR – UN VECHI NUME ETNIC ADUS DE PE VOLGA (I)

BOSKOR/BOZGOR – UN VECHI NUME ETNIC ADUS DE PE VOLGA (II)

BOSKOR/BOZGOR – UN VECHI NUME ETNIC ADUS DE PE VOLGA (III)

CRIHANA. Câteva cuvinte despre o posibilă etimologie a numelui

ETIMOLOGICE: MANTA, MANDA…

ETIMOLOGII ”RUȘINOASE”: PIZDĂ.

NUMELE DE FAMILIE MUȘA

CAHUL. PUȚINĂ ETIMOLOGIE

ZĂTOACA, NU ZATOKA

 

 


CINE A LUCRAT PENTRU SUSPENDAREA MONITORIZĂRII CAZULUI MITROPOLIEI BASARABIEI DE CĂTRE COMITETUL DE MINIȘTRI AL CONSILIULUI EUROPEI. RAPORT DIN 02 OCTOMBRIE 2009

Mai 27, 2016

Cubreacov Montgomery Dos Santos

ÎNALT  PREA SFINŢIEI SALE,

ÎNALT PREA SFINŢITULUI PETRU,

ARHIEPISCOP AL CHIŞINĂULUI,

MITROPOLIT AL BASARABIEI

ŞI EXARH AL PLAIURILOR

R A P O R T

din 02 octombrie 2009

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Astăzi, 02 octombrie, după discuţia telefonică avută cu Înaltpreasfinţia Voastră în subiectul reprezentării Mitropoliei Basarabiei la Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei (CM al CE) în procedura de monitorizare a Republicii Moldova asupra modului de implementare a măsurilor generale şi individuale în speţa “Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova” din 13 decembrie 2001, am discutat telefonic cu preacucernicul părintele secretar Ion Cosoi, pentru a limpezi aspectele neclare legate de acest subiect.

Ca şi domnul avocat Alexandru Postica, părintele Ion Cosoi mi-a confirmat că cei doi au expediat o scrisoare parţială pe adresa CM al CE, legată exclusiv de punctele la care m-am referit în ultimul meu Raport scris depus la Mitropolia Basarabiei în luna august, şi anume cele legate de dosarele parohiilor neînregistrate de fostul Serviciu de Stat  pentru Culte şi ulterior de Ministerul Justiţiei.

Sunt nevoit să constat că scrisoarea care urma să fie trimisă CM al CE trebuia să fie mai amplă şi să se refere la toate capitolele şi aspectele supuse monitorizării, inclusiv cele care rezultă din deciziile interimare sau tranzitorii adoptate la Strasbourg până acum. Acest lucru, din păcate, nu a fost făcut. Nu cunosc pe numele cui anume a fost expediată scrisoarea, în ce formă şi cu ce mesaj însoţitor. Ca reprezentant mandatat al Mitropoliei Basarabiei în dosarul din 2001, supus în continuare monitorizării, consider că ar fi fost firesc şi util să fiu cel puţin pus la curent cu redactarea şi expedierea unei asemenea scrisori.

Vreau să readuc în atenţia Înaltpreasfinţiei Voastre că în cadrul penultimei audienţe pe care mi-aţi acordat-o în luna august aţi binecuvântat, în prezenţa mea şi a părintelui secretar Ion Cosoi, ca preacucernicia sa să pregătească, împreună cu avocatul Alexandru Postica, informaţiile solicitate prin ultimul meu Raport, astfel încât acestea să fie cât mai bine utilizate la redactarea unei scrisori complete pentru CM al CE. Atunci părintele Ion Cosoi nu a fost deloc entuziasmat de sarcina primită şi a fost de părere că oricum monitorizarea este pe sfârşite, ca ar fi ca şi încheiată, „pusă în ultimul coş”, şi că nu ar avea rost ca Mitropolia să mai intervină. Ceea ce, în mod evident, era fals.

Vă fac cunoscut că pe toată durata de timp de la mijlocul lunii august şi până astăzi, 02 octombrie, părintele secretar Cosoi nu m-a contactat niciodată, direct, telefonic sau electronic, cu toate că datele mele de contact sunt disponibile la cancelaria Mitropoliei Basarabiei şi în documentaţia vărsată de mine la dosar până acum.

Ceea ce mi s-a părut deosebit de grav însă în această situaţie este faptul că, în discuţiile cu mine, atât domnul avocat Alexandru Postica, cât, mai ales, părintele secretar Ion Cosoi au formulat deschis ideea că monitorizarea Republicii Moldova de către CM al CE este pe sfârşite, că trebuie să fie încheiată cât mai grabnic, odată cu înregistrarea parohiilor încă neînregistrate de Ministerul Justiţiei. Poziţia părintelui Ion Cosoi, expusă în termeni clari, s-a rezumat la expresia „monitorizarea nu trebuie să dureze până la a doua venire a lui Hristos”. Cei doi exprimă, de fapt, o poziţie identică celei a Statului Republica Moldova, permanent interesat ca această monitorizare să fie încheiată. Cel puţin, aceasta este o poziţie de menajare a Statului, în detrimentul interesului Mitropoliei Basarabiei.

Folosesc această ocazie pentru a vă face cunoscut dezacordul meu total şi profund cu poziţia exprimată de cei doi privind necesitatea încheierii cât mai grabnice a monitorizării Republicii Moldova de către CM al CE. Am subliniat şi în multe dintre Rapoartele mele anterioare că interesul Mitropoliei Basarabiei este ca această monitorizare să continue cât mai mult posibil, fiind un mijloc eficient de echilibrare a relaţiei noastre cu statul Republica Moldova şi un mijloc util de presiune delicată asupra autorităţilor centrale ale statului. Înaltpreasfinţia voastră cunoaşteţi de câte eforturi a fost nevoie pentru a relua monitorizarea Republicii Moldova de către CM al CE în acest dosar, atunci când ea a fost suspendată, în 2004, ca urmare a informaţiilor trunchiate şi false servite la Strasbourg de către Guvernul Tarlev.

Faptul că părintele Ion Cosoi a neglijat binecuvântarea Înalpreasfinţiei voastre de a-mi prezenta informaţiile pregătite de preacucernicia sa împreună cu domnul avocat Postica, preferând să expedieze la Strasbourg o scrisoare parţială, fără a mă pune cel puţin la curent cu acest fapt, ca să nu muncesc în van în paralel, precum şi consideraţiile celor doi, pe care le găsesc periculoase pentru interesele Mitropoliei Basarabiei, privind falsa necesitate de a încheia monitorizarea Statului de către CM al CE, mă fac să vă solicit oficial o clarificare a situaţiei şi să vă rog respectuos să dispuneţi retragerea părintelui Ion Cosoi de pe relaţia cu CM al CE în dosarul din speţa “Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova” (Hotărârea CEDO din 13 decembrie 2001). Rugămintea din ultimul Raport scris era de ajutare, nu de înlocuire a mea pe relaţia cu CM al CE.

Consider că orice lipsă de coordonare, de izolare a subsemnatului ca reprezentant mandatat, de interferenţă, suprapunere şi paralelism în acţiuni pe relaţia cu CM al CE dăunează interesului fundamental al Mitropoliei Basarabiei ca monitorizarea Republicii Moldova să continue atât cât va fi posibil.

Atrag atenţia că poziţia exprimată de subsemnatul este consonantă cu punctul de vedere în acest subiect adus la cunoştinţa Patriarhiei Române de către Ministerul de Externe al României în luna mai 2009, în baza informaţiilor furnizate de Reprezentanţa permanentă a României la Strasbourg, cu care am fost într-o permanentă relaţie directă şi cu care mi-am coordonat efectiv orice demers ca prezentat la CM al CE.

Aştept, ca de obicei, decizia şi binecuvântarea Înaltpreasfinţiei voastre.

Al Înaltpreasfinţiei voastre ascultător fiu duhovnicesc,

Vlad Cubreacov

Notă: Nu aș fi publicat textul acestui Raport din 02 octombrie 2009 dacă nu aș fi văzut astăzi, 27 mai 2016, pe pagina oficială de internet a Mitropoliei Basarabiei un Comunicat datat cu ziua de ieri și semnat Secretariatul Mitropoliei Basarabiei, Comunicat pe care îl reiau mai jos fără nicio modificare și, deocamdată, fără niciun comentariu. Totodată, pentru o înțelegere adecvată a situației, reproduc mai jos și comentariile subsemnatului făcute pe o rețea de socializare în data de 18 mai 2016 la care se face trimitere expresă în Comunicatul oficial al Secretariatului Mitropoliei Basarabiei.

A) Comunicatul Secretariatului MB:

COMUNICAT DE PRESĂ

Mitropolia Basarabiei este profund dezămăgită de declarația unor persoane, plasate pe rețelele de socializare precum că în anul 2009 ar fi solicitat Comitetului de Miniștri încetarea procedurii de monitorizare pe marginea în cauza ”Mitropolia Basarabiei și alții contra Moldovei”. Este foarte trist că autorii acestei dezinformări au menționat numele unor personalități precum IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei și alte persoane din aparatul administrative al Mitropoliei Basarabiei, care au preluat în atribuții de lucru procesele juridice administrate cu iresponsabilitate de funcționarii de până la anul 2008 și au încercat să mențină activ procesul în fața Comitetului și care nu sunt sub nici o formă responsabil de decizia Comitetului de Miniștri.

Aducem la cunoștință că deși Rezoluția finală a fost publicată în anul 2010, textul acesteia a fost definitivat în sesiunile de primăvară și toamnă ale anului 2009. Această rezoluție sub nici o formă nu legitimează confiscarea patrimoniului, ea mai mult referindu-se la modificările cadrului legal de înregistrare a Cultelor religioasă și mai puțin asupra aspectelor de proprietate.

Informația că Mitropolia Basarabiei și-a retras pretențiile în fața Comitetului este una falsă și nu corespunde adevărului, acest lucru poate fi demonsatrat prin demersul făcut de IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei către Comitetului de Miniștri prin care s-a insistat asupra continuării monitorizării. Au fost prezentate cazuri de intimidare, hărțuire a preoților din cadrul Mitropoliei de către autoritățile statului, precum și alte probleme, care atestau încălcarea drepturilor enoriașilor și preoților de a se asocia liber.

În ceea ce privește problema patrimoniului – Mitropoliei Basarabiei comunică că niciodată nu a renunțat și nu va renunța la patrimoniul confiscat ilegal de către regimul sovietic. Problema este una de o complexitate majoră, care necesită intervenții în cadrul legislativ, inițierea unor discuții publice, susținerea societății și a partenerilor, după caz inițierea proceselor de judecată.

La moment se implementează o serie de acțiuni capabile să conducă la restituirea patrimoniului bisericesc în proprietatea Mitropoliei Basarabiei.

Secretariatul Mitropoliei Basarabiei

Pentru conformitate se poate vedea și imaginea Comunicatului așa cum apare el pe pagina oficială de internet a Mitropoliei Basarabiei.

Comunicatul Secretariatului Mitropoliei Basarabiei din 26 mai 2016

B) Comentariile subsemnatului.

Comentariul Vlad Cubreacov pe facebook imagine

Comentariu 2