CUVÂNT ROSTIT CU OCAZIA DEZVELIRII BUSTULUI LUI NICOLAE IORGA LA SARANDA, ALBANIA

Noiembrie 21, 2016

Vlad Cubreacov,

Prezident a Suțatăľei ”Apirita Rrămănească dit Chișinău

foto-saranda-2a

Mir dita! Bună ḑuua la tută duńeaua!

Cara va-ńi daț voľie, voi ta-s zburăscu pi grailu rrămănescu ți arăsună di eta tută tu Arbinișii ș-tu Balcan.

Tińisiț reprezentanț a chiverniselor a Rrămăniiľei și a Arbinișiiľei, a puteariľei locali di-tu ațeali doau stati a noastri, duruti surări și duruț fraț rrămăńi și arbineși, doamnilor și domnilor,

Mi hărsescu multu că ni-avem adunată aḑă aoațe și că hiu anamisa di voi. Avḑâi ahânte lucri ḑâsi mușat di ligăturili ți li avem doauli stati a noastre și dealihea easte că avem multe deadun, avea scriată și Nicolae Iorga de-aesti. Voi ta s-adavgu tora mași niscânte zboare.

Dizvălirea a bustului a cama marilui a nostru istoric Nicolae Iorga tu Sarandă s-ducheaști ca un semnu di ihtibare și aprucheare culturală, ma și națională ali Rrămănii și Arbinișii. S-turnă iară ațea tińie anamisa di a noastri doau stati. S-ved ligăturili di frățiľie anamisa di arbineși și rrămăńi. S-hibă iară cum eara ună oară. Parteneriatlu cultural și politic rrămăno-arbineș fu, pân-tora, daima avantajos di doauăli părț, nă adusi goală ghineț.

Nicolae Iorga avu Arbinișia tu suflitlu a lui. Ș-mutrea cum tora yini chirolu cându Arbinișia lu aproachi simbolic tu suflitlu a ľei.

Evenimentlu cultural di aḑă easti mplinu di harauă și nă dă nădia ti ațeli aproapi 300 di ńiľi di rrămăńi ți suntu bânători loiali și patrioți ali Arbinișii. Eľi suntu ca ună punti di malamă cari nă leagâ statili și milețili a noastri. Ași easti și minoritatea națională arbinișească tu Rrămănii, iu nâsă ari ună mușeată lucrari deadun cu putearea di stat. Prota aștiptari ți u au rrămăńiľi tu Arbinișii easti s-hibă pricunuscuț oficial ca ună minoritate națională, ași cum suntu pricunuscuț și arbineșiľi tu Rrămănii, avândalui tuti ndrepturli naționali dati și siyuripsiti. Nicolae Iorga eara multu interesat di isturia, cultura și grailu rrămăńilor fărșeroț dit Arbinișii și a rrămăńilor di tut Balcanlu, scrisi cărță di nâșili și trăḑea câștigă că aeșță fraț a noșță va s-poată un chiro si-s hărsească di tuti ndrepturli naționali ți iți popul prindi s-aibă.

timbre-nicolae-iorga-saranda

Suțata „Apirita Rrămănească” dit Chișinău pistipsi că ti un evenimentu cultural ași aleptu ca aestu di aḑă lipseaști s-aibă și ună emisie filatelică specială. Ași-cara, avem adrată ună comandă Chișinău ti șasi efecti poștali, di-tu cari ținți mărchi personalizati și un plic personalizat pi cari scrii tu limba literară rrămănească și tu limba arbinișească. Aesti aspun bustul al Nicolae Iorga, adrat di masturii rrămăńi Zisa ș-Mario Mușa dit Arbinișii, ḑuua di aḑă (nausprăḑațli di Brumar, doau ńiľi șasprăḑați), semnlu a Institutlui Cultural Rrămăn, fără di cari nu-s putea s-fațim aist eveniment. S-veade și un cadhur veacľiu cu Institutlu Rrămăn di Sarandă (Casa [al] Iorga) ți ari lucrată anamisa di ańili ună ńiľe noau suti treiḑăț ș-șapti — ună ńiľe noau suti patruḑăț și anamisa di ună ńiľe noau suti patruḑăț ș-doi –  ună ńiľe noau suti patruḑăț ș-patru. S-veade și coperta din afoară și ațea dinăuntru a cartiľei al Nicolae Iorga ”Șcurtă isturie a Arbinișiiľei și a popului arbineș” tipusită tu anlu ună ńiľe noau suti noausprăḑați București; Casa Iorga di Sarandă aḑă și cadhurlu al Nicolae Iorga ninga cari suntu scriată ańiľi ți bână nâslu (ună ńiľe optu suti șaptiḑăț ș-unu – ună ńiľe noau suti patruḑăț). Aesti efecti poștali s-pot ufilisi, poți ta s-pitreți cu nâsili cărți național și internațional.

plic-nicolae-iorga-saranda

Anlu aesta Suțața a noastră u feți comandă și ti alti emisii filatelice personalizati ți au ună ligătură cu Arbinișia. Poșta a Moldovăľei scoasi ma multi mărchi ti preftlu rrămăn Averchie Vlahu dit Ayiulu Munti Athos cari adusi tu ună ńiľe optu suti șaḑăț ș-ținți București proțli cilimeni rrămăńi dit  Balcan ta s-anveață carti pi limba literară rrămănească și cari ne-alăsă niagârșitili zboare ”Și eu hiu armân!”, scoasi și mărchi ti preftlu rrămăn Haralambie Balamaci (Papa Lambru) di Curceauă, erou ali Arbinișii, ți s-vătămă fără ńilă di andarțăľi greț la treisprăyinyițili di Marțu ună ńiľe noau suti pasprăḑați. Și mai scoasim și ună emisie ti Iradeaua a sultanlui turțescu Adbul Hamid di-tu noauăli di Maiu ună ńiľe noau suti ținți prit cari frațiľi a noșță rrămăńi di-tu veacľia Văsilii Otomană fură pricunuscuț ca nă minoritate națională, di ună soie, di idyia soie cu frațiľi a lor dit Rrămănii.

Mini ași pistipsescu că tora, di aclo di nsus, din  ḑeană, din țeruri, Nicolae Iorga, marli soț ali Arbinișiiľei și a arbineșilor, avigľitorlu a frațlor a noșță rrămăńi dit Balcan, nă mutreaști cu vreare multă. Nâs și-află un locu aleptu tu inima a noastră, rrămăńi și arbineși.

S-bâneaḑă frățiľia rrămăno-arbinișească!

Hărioși! Faleminderit!

Sarandă, Arbinișii, noausprăḑațili di Brumaru doau ńiľi șasprăḑați

AROMÂNII DIN ALBANIA – un reportaj TVRi de Răzvan Petrișor.

foto-saranda-1

foto-saranda-2

 

foto-saranda-3

3-saranda-casa-iorga

foto-saranda-4

1-saranda-la-casa-iorga

cilimean-cu-tricolor

foto-saranda-5

foto-saranda-6

foto-saranda-7

aromani-cu-tricolor

2-saranda-la-casa-iorga

foto-7a

4-saranda-casa-iorga

foto-saranda-8

foto-saranda-9

foto-saranda-10

colita-1-preot-martir-haralambrie-balamaci

colita-2-preot-martir-haralambrie-balamaci

colita-3-preot-martir-haralambrie-balamaci

timbru-arhimandritul-averchie-bucuresti-1865

plic-arhimandrit-averchie-18651

macheta-iradea-9-mai-1905

plic-iradeaua


DA, AROMÂNIA!

Mai 12, 2016

SAU ROMÂNIA KIN-STATE AVANT LA LETTRE PENTRU ROMÂNII DIN BALCANI

Iradeaua

(Comunicare la Conferința științifică „111 ani de la Iradeaua Imperială de recunoaștere a drepturilor naționale ale românilor din Imperiul Otoman (aromâni și meglenoromâni). Realități și perspective”)

Privit din perspectiva realităților și dreptului internațional de astăzi în domeniul minorităților, Decretul imperial din 9 mai 1905 emis de sultanul Abdul Hamid poate părea un adevărat document de respirație europeană în materie de drepturi ale omului, consonant cu unul dintre conceptele de bază ale Europei moderne, cel care stabilește natura intrinsecă, scopul legitim, domeniul de asistență complementară și subsidiară, precum și mijloacele adecvate rezervate raporturilor unui stat înrudit cu minoritățile sale extrateritoriale. Abordarea Decretului din 9 mai 1905 din perspectiva realităților etnolingvistice, culturale și juridice de astăzi se impune.

Contextul istoric și efortul României în favoarea conaționalilor săi din Balcani

Românii balcanici au fost ultima națiune, a 17-cea, din Imperiul Otoman căreia i s-au recunoscut drepturile naționale. Fără intervenția energică a României, sultanul nu ar fi emis Decretul. Semnarea lui a reprezentat un mare succes diplomatic al României în favoarea minorităților sale înrudite meglenoromână și aromână, care obțineau dreptul la autoconducere locală, serviciu religios și școală în limba maternă. Decretul nu a apărut pe loc gol și nu a fost o inițiativă otomană. Demersurile românești pentru obținerea Decretului au durat mai bine de patru ani și s-au datorat în special lui Alexandru Emanoil Lahovary[1], și colaboratorului său Gheorghe Derussi[2].

Prin acest decret românilor balcanici li s-a recunoscut oficial un statut distinct față de grecii, arabii, georgienii, turcii, albanezii și slavii ortodocși din vechiul ”Rûm milleti”, nu și față de românii ortodocși care nu făceau parte din imperiu. Decretul avea, între altele, menirea de a pune capăt nelegiuirilor, violențelor, jafurilor, terorii și sutelor de asasinate împotriva românilor balcanici dezlănțuite sălbatic de bandele de antarți organizate și finanțate de guvernul de la Atena și binecuvântate de ierarhia și clerul grecesc. Patriarhia de Constantinopol a protestat vehement, iar guvernul de la Atena a rupt relațiile diplomatice cu România[3].

România, Kin-state avant la lettre

Acest document, emis la cererea expresă și sub presiunea firească a Statului Român și avându-i drept beneficiari pe românii din cuprinsul Imperiului Otoman, a consacrat România, avant la lettre, în mod implicit, drept Stat înrudit[4], termen adoptat astăzi de către Comisia de la Veneția[5] și Consiliul Europei, iar pe meglenoromâni și aromâni drept minorități înrudite[6].

Conceptul de Stat înrudit nu se suprapune întocmai cu cel istorică dePatrie-mamă, fiind unul mai generos și mai cuprinzător. El definește raporturile unui Stat național cu diversele sale minorități etnice sau lingvistice înrudite din alte state. Decretul sultanului Abdul Hamid recunoștea România, cu un secol înaintea definirii conceputului despre care vorbim, drept Stat înrudit cu cele două minorități, meglenoromână și aromână, Imperiului Otoman fiindu-i respectat statutul de Stat de reședință[7] loial cu propriii cetățeni care au afinități culturale și lingvistice, deci înrudiți cu un alt stat, în cazul de față cu România.

Nici conceputul de cetățenie nu coincide neapărat cu cel de naționalitate. Ne putem permite un antisofism: Nu toți grecii sunt greci și nu sunt greci toți grecii. Unii sunt români, așa cum vedem. Mergând mai departe și concretizând conceptul european al unității în diversitate, ne putem permite și alte aserțiuni bazate pe o logică intrinsecă a realităților noastre etnolingvistice: nu toți românii sunt dacoromâni, dar toți dacoromânii sunt români. După cum nu toți românii sunt aromâni sau meglenoromâni, dar toți aromânii și meglenoromânii sunt români. Sau: nu toți aromânii sunt fărșeroți, dar toți fărșeroții sunt aromâni. Raportul dintre general și particular vizează o singură realitate generală și mai multe realități particulare sau locale, uneori suficient de diferențiate, dar nu într-atât încât să se excludă reciproc și să anuleze unitatea lor organică.

De ce Armânia?

Afirmația din titlul acestei comunicări nu trebuie să mire pe nimeni. Forma corectă, veche și firească a denumirii României în dialectul istoric aromân este Aromânia sau Armânia, iar în subdialectul fărșerot –Rrămănia. Tot așa cum în dialectul meglenoromân denumirea corectă a României este Rumǫ́nia, iar în cel istroromân – Rumâria. Aceste forme dialectale se explică prin particularitățile fonetice și morfologice ale dialectelor noastre. Aromânii ne-au spus nouă, dacoromânilor, așa cum și-a spus și lor, Armâni, iar României – Armânia, cu A protetic, așa cum le spun, bunăoară, și rușilor Aruși[8], iar Rusiei – Arusia. Denumirea de Armânia este fixată în folclorul aromân și apare, adesea, în scrierile în dialect. Este firesc ca termenul corect de Aromânia să fie utilizat atunci când se scrie și se vorbește în dialectul istoric aromân. Un exemplu: denumirea postului Radio România Internațional, care emite în 12 limbi și dialecte, inclusiv în cel aromân[9], ar trebui redată corect în acest dialect: Radio Armânia Internațional. Oricine evită denumirea Armânia sfidează regulile și particularitățile dialectului aromân și subminează unitatea etnolingvistică românească. Manipularea etnoculturală sau etnolingvistică este precedată de manipularea prin limbaj. Cuvintele pot nu doar exprima, ci și crea sau deforma realități. Pentru a sublinia statutul și rolul României de stat înrudit cu minoritățile aromâne din statele balcanice este corect și necesar să folosim, în dialectul aromân, termenul firesc și încetățenit de Armânia. Dihotomia terminologică artificială Român-Aromân trebuie depășită.

Și noi suntem aromâni!

Înrudirea României cu minoritățile sale balcanice și invers este o relație de perfectă reciprocitate. Exclamația arhimandritului Averchie Vlahul ”Și eu hiu armân!”, din 1862, a devenit celebră. Ea certifică adevărul despre unitatea etnică a tuturor românilor. Spunând  ”Și eu hiu armân!”, Averchie se autoidentifica drept român, sau, dacă inversăm perspectiva, ne identifica pe noi ca aromâni, certificând astfel o sinonimie etnică. Prin exclamația sa, Averchie se dovedea a fi un bun european înaintea Europei, dezvăluindu-ne în zorii modernității, conceptele actuale de Stat înrudit și minoritate înrudită, punând semnul echivalenței etnice între aromâni și dacoromâni, într-un îndemn la solidaritate frățească[10]. Înrudirea este posibilă doar în cadrul aceleiași familii, între subiecți care sunt purtători ai ”aceluiași ADN lingvistic și etnic”. Ideea de unitate istorică românească nu suprimă particularitățile regionale și istorice ale dacoromânilor, meglenoromânilor sau aromânilor, presupunându-le implicit. Dialectele noastre istorice sunt complementare, nu opozabile, convergente, nu divergente. Vorbind despre identități acceptăm că acestea sunt complexe, multiple, organizate multietajat, cu grade mai mari sau mai mici de suprapunere. Indiscutabil, dacoromânii, meglenoromânii, aromânii și istroromânii au etnogeneză și glotogeneză comune. Pentru aceste motive grupurile dialectale gemene ale meglenoromânilor și aromânilor stabiliți în România ca stat înrudit nu pot fi minorități naționale. Cu toate că statutul de grupuri dialectale distincte li se recunoaște și li se respectă.

Bogăția terminologică nu anulează înrudirea etnică: Român-Aromân-Vlah-Ullah

În dialectul aromân există, pe lângă endonimul Aromân atribuit dacoromânilor, dar și meglenoromânilor, și un exonim însușit de unele graiuri aromâne (nu de toate), anume cel de Vlah, în forma sa diminutivală, de gingașă dezmierdare – Vlahut, adică Românaș[11]. Exonimul Vlahut confirmă legătura organică a dacoromânilor cu meglenoromânii și aromânii, numiți ”Ullah milleti” (Valahi) de către sultanul Abdul Hamid. Să reținem că românii din actuala Republică Macedonia, ca etnie cofondatoare a statului, sunt numiți Valahi, nu Aromâni[12]. Abordarea polemică a aspectelor terminologice, care să opună termenii de Ullah și Român, este sterilă, de uzură. Referindu-se laUllah milleti sultanul Abdul Hamid i-a avut în vedere pe români. Cadrul legislativ românesc actual în materie de asistență acordată românilor de peste hotare anulează orice opoziție terminologică, consfințind sinonimia semantică și juridică a exonimului Valah cu endonimul Român[13].

Ullah milleti

Decretul din 9 mai 1905 a fost redactat în turcă, iar diversele lui traduceri în franceză, română și alte limbi sau dialecte generează adesea confuzii semantice și chiar oferă prilejuri de manipulare, în funcție de nuanțele care i se atribuie noțiunii de Ullah milleti. Încercările de a contextualiza în actualitate textul Decretului și de a-i atribui subtexte improprii ca pretexte pentru contestarea înrudirii evidente a minorităților meglenoromână și aromână cu Statul Român sunt susceptibile de manipulare etnopolitică și etnolingvistică urmărind subminarea legăturii de unitate în diversitate dintre cele patru ramuri ale latinității noastre orientale, adică ale românității.

Conceptul coranic de Millet

Cuvânt de origine arabă, Millet[14] înseamnă confesiune, dobândind în timp și sensurile de grup, popor, națiune sau, mai ales, totalitate de persoane care au trăsături comune. Ullah milleti poate fi tradus ca Vlăhimea (exonim) sau Românimea (endonim), vizând o comunitate etnoculturală și lingvistică distinctă de greci, precum și instituții social-politice care să-i asigure autonomia culturală, bisericească și administrativ-locală în raport cu Rûm milleti, comunitatea ortodoxă sub hegemonie greacă.

Conceptul otoman, de sorginte coranică, Rûm milleti, a fost și este opus conceptului creștin ortodox al etnicității ca dat natural și expresie a voinței divine, care trebuie respectată. El s-a aplicat inițial[15] unui număr de 5 comunități confesionale[16]. În ajunul Primului Război Mondial s-a ajuns, prin separare, la 17. Cele 5 milleturi inițiale au fost: 1. Musulman[17], 2. Ortodox[18], 3. Armean[19], 4. Iudeu[20], 5. Catolic[21]. Aculturația și asimilarea negrecilor din Rûm milleti au fost ample și dureroase. Confrații noștri aromâni și meglenoromâni ajunși în siajul etniei grecești au fost victime ale acestui model de agregare pe criteriul confesional, în care confesiunea era primară, devenind asupritoare și dizolvantă etnic, iar etnicitatea, limbile vernaculare și culturile proprii ale auxiliarilor secundare și, deci, suprimabile prin elenizare.

De la 5 milleturi s-a ajuns, timp de aproape cinci secole, la 17 prin emanciparea popoarelor supuse turcizării, armenizării și grecizării, dintre care ultimii au fost românii[22]. Otomanii au recunoscut noi milleturi doar sub presiune străină, exercitată de puteri protectoare. În cazul românilor balcanici puterea protectoare a fost statul înrudit România, care susținuse deschiderea unui număr important de școli și biserici naționale în Imperiu. În 1918, de exemplu, funcționau 113 școli elementare, 4 școli secundare și 47 de biserici naționale pentru aromâni și meglenoromâni.

Scopul legitim al României ca stat înrudit

România a fost și este străină de orice scop politic egoist în raport cu minoritățile sale înrudite. Interesul său firesc s-a limitat în trecut, ca și în prezent, la cadrul identitar, adică lingvistic și cultural. În 1860, Costache Negri, reprezentant oficial al Principatelor Unite la Constantinopol, i-a înaintat sultanului un Memoriu, prin care cerea recunoașterea drepturilor și îmbunătățirea situației românilor balcanici. Acest demers legitim era cât se poate de clar: ”Românii din Grecia nu sunt greci, sunt români (…), nu vrem să-i unim cu noi, căci suntem depărtați de dânșii (…), nu vrem să-i ajutăm să se revolte. Ceea ce vrem este ca ei să aibă conștiința naționalității lor, să-și păstreze limba și datinile[23].

Din perspectivă modernă, statele înrudite au obligația de a respecta: a) suveranitatea teritorială a statului de reședință al minorității/minorităților sale înrudite, b) regula pacta sunt servanda, c) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale. Susținerea culturală acordată de România consângenilor[24] săi balcanici s-a făcut întotdeauna în deplin respect față de integritatea teritorială și suveranitatea statelor balcanice de reședință[25].

Promovarea dialectelor gemene aromân și meglenoromân

Adversarii noștri reproșează adese României că le-ar fi impus românilor din Balcani dialectul dacoromân în detrimentul celui aromân sau meglenoromân. Nimic mai fals! Publicarea de Abecedare[26] și Gramatici dialectale aromâne sau a altor manuale în dialect demonstrează că Statul Român a susținut și promovat dialectul aromân. În ultimele două secole, peste 90% din toate tipăriturile în dialectul istoric aromân au văzut lumina în România. Niciunul dintre statele balcanice în care aromânii sunt autohtoni nu poate prezenta, în susținerea sa, un argument similar. De altfel, conștiința națională a aromânilor a supraviețuit până astăzi cel mai bine acolo unde statul înrudit România a creat și întreținut școli și biserici[27]. În bisericile românești din Balcani predica, mărturisirea și cateheza s-au făcut exclusiv în cele două dialecte istorice, aromân și meglenoromân, iar serviciul religios, în partea solemnă a acestuia, a fost oficiat în parte în dialectul dacoromân înrudit, și parțial în dialectul aromân. Transpunerea integrală sau parțială și tipărirea la București a unor cărți bisericești de cult[28] în dialectul aromân sunt o dovadă elocventă în acest sens. Diglosia dialectală, impusă de rațiuni practice, a fost valabilă și în cazul școlilor naționale aromâne, în care, pe lângă dialectul înrudit dacoromân, predarea s-a făcut și în dialectul aromân, mai ales în treapta elementară.

Diglosia și triglosia dialectală la greci

Diglosia dialectală dacoromână-aromână în cadrul diasistemului lingvistic românesc comun nu a constituit o excepție în epocă. Bunăoară, în școlile grecești s-a practicat diglosia, limba de predare nefiind vernculara Demotica[29],  ci Katarevusa, o  limbă clasică, pură, un dialect livresc nevorbit de nimeni, folosit doar în literatură și impus instituțional[30] în justiție și educație. Diferențele dintre Demotica și Katarevusa sunt mai mari decât cele dintre dialectele istorice gemene dacoromân și aromân. În plus, niciunul dintre dialectele istorice ale diasistemului grecesc nu au fost admise vreodată în învățământ: țakoniana[31], separată din trunchiul comun acum 2400 de ani, care stă să dispară astăzi în Grecia, ca și limbile pontiacă[32] și capadociană[33], puternic diferențiate.

Vom reține și cazul triglosiei din Biserica Greacă, a cărei limbă liturgică nu este nici Demotica vernaculară, nici Katarevusa livrească, ci vechea limbă elenistică Koiné[34] a Noului Testament și a epocii apostolice, o limbă comună de acum două mii de ani.

De la Decretul lui Abdul Hamid la Recomandarea 1333 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Să facem un arc peste timp. La 24 iunie 1997 Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat Recomandarea 1333 (1997) cu privire la limba și cultura aromână. Acest document internațional, comparabil ca importanță cu Decretul imperial din 9 mai 1905, a constituit o încercare de intervenție internațională în favoarea minorității aromâne puternic amenințate cu dispariția. El a fost susținut în unanimitate de delegația României (și de cea a statului înrudit Republica Moldova) la APCE și respins, tot în unanimitate, de către delegațiile Greciei și Ciprului, care au protestat (!) și au refuzat să participe la dezbateri. Am fost unul dintre cei care au votat această Recomandare, iar ulterior și singurul membru al APCE care a interpelat Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei asupra modului în care este aplicată Recomandarea de către cele patru state balcanice în care aromânii sunt autohtoni[35], mai ales în Grecia, care nu s-a aliniat Convenției-cadru privind protecția minorităților naționale[36] și nici Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare[37]. Atât în 1997, cât și ulterior, guvernul Greciei a prezentat puncte de vedere oficiale pe marginea Recomandării 1333, prin care susținea că: a) aromânii ”nu doresc să fie tratați ca o minoritate națională non-greacă”;  b) ”autoritățile grecești consideră că nu este nici urgentă, nici necesară definirea la nivel de stat a originii etnice a Aromânofonilor din Grecia”; c) aromânii sunt ”Greci participanți la un larg fenomen cultural, ca ultimii martori ai dominației lingvistice a Latinei vulgare în regiunile de mare importanță militară pentru Imperiul bizantin din care aceste regiuni au făcut altădată parte”; d) aromânii ”sunt integrați armonios în societatea greacă, ai cărei parte inseparabilă se consideră”; e) ”cetățenii greci practicanți ai idiomurilor aromâne sunt membri ai Bisericii ortodoxe a Greciei”, ”care este autonomă și asupra căreia Statul nu are vreun drept sub niciun aspect și aceasta nu poate face obiectul vreunui fel de recomandare din partea Statului grec” privind limba de cult[38]. Poziția oficialilor greci a fost prezentată în bloc cu cea a unei așa-zise Uniuni panelene a societăților culturale valahe[39], care  reia și desfășoară aceleași idei[40].

Aromânii și Patriarhia de Constantinopol astăzi

O părere generalizată, dar eronată, printre concetățenii noștri, dar și printre străini, este că Biserica Ortodoxă Greacă ar avea jurisdicție canonică peste creștinii ortodocși din întreaga Republică a Greciei. Nimic mai fals. Sub aspectul jurisdicției canonice bisericești avem în Grecia de astăzi exact aceeași situație pe care o aveam în 1905. Regiunile din nordul Greciei de astăzi, așa-zisele ”teritorii noi”, insula Creta și insulele din arhipelagul Dodecanez, dobândite de Grecia în secolul XX[41], se află și astăzi sub jurisdicția Patriarhiei de Constantinopol. Este vorba, în principal, tocmai despre teritoriile în care locuiește cea mai mare parte a aromânilor și meglenoromânilor.

Efortul românesc considerabil de susținere a consângenilor aromâni și meglenoromâni din Epir, Pind, Thesalia, Macedonia grecească și Tracia trebuie dirijat către un dialog constructiv și rezonabil cu Patriarhia de Constantinopol, având ca obiectiv decizia oficială și binecuvântarea părintească a acesteia ca în bisericile aromânilor și meglenoromânilor din Grecia să se poată oficia serviciile divine în cele două dialecte materne ale credincioșilor. Rațiuni de ordin pastoral-misionar justifică o asemenea abordare, într-un perfect acord cu dreptul canonic ortodox. Exprim convingerea că Biserica Ortodoxă Română, care, în secolul XIX și în prima jumătate a secolului XX, a făcut eforturi susținute pentru transpunerea în dialectul aromân și tipărirea la București a edițiilor sinodale ale Evangheliilor și ale mai multor cărți de cult, va avea deschiderea necesară și îi va acorda Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol tot sprijinul pentru ca cele două dialecte istorice ale noastre să poată răsuna din nou în bisericile aromânilor și meglenoromânilor. Am aici în vedere nu doar tipărirea unor ediții sinodale ale cărților de cult, dar și pregătirea de preoți, prin acordarea de burse la seminarele și facultățile de teologie.

Desigur, mergând pe linia precedentelor istorice, i-am am putea înainta Patriarhiei de Constantinopol și propunerea înființării unui Vicariat Ortodox al Aromânilor și Meglenoromânilor din regiunile grecești Epir, Pind, Thesalia, Macedonia și Tracia subordonat direct Patriarhului Ecumenic. Mă gândesc aici la tentativele de acum mai bine de o sută de ani de înființare a unui episcopat aromân[42] în Imperiul Otoman, sub jurisdicția Patriarhiei de Constantinopol, așa cum, de principiu, erau de acord autoritățile otomane ale timpului, dar și la exemplul pozitiv, pe care îl avem în România, unde funcționează, în cadrul Patriarhiei Române, pentru necesitățile minorității ucrainene, un Vicariat Ortodox Ucrainean cu sediul la Sighetul Marmației[43], organizat extrateritorial și autonom și dependent direct de Patriarhul României. În lumea ortodoxă Vicariatele nu sunt conduse de episcopi, ci de protopopi cu rang de Vicari administrativi, deci interesele jurisdicționale ale Bisericilor Autocefale nu sunt în niciun fel afectate. Nu ar trebui să se vadă lezate nici sensibilitățile naționale ale majorităților ortodoxe alogene. Acum câțiva ani Patriarhia Română a admis crearea, în cadrul Episcopiei Dacia Felix din Serbia, a unui Vicariat administrativ al Daciei Ripensis, ca răspuns practic la nevoile reale ale românilor din Valea Timocului. Soluția Vicariatelor este una bună și la îndemână. Avem noi însă, ca Biserică națională autocefală și mamă spirituală a poporului român, curajul să ridicăm această chestiune acum? Și are oare Patriarhia de Constantinopol maturitatea, deschiderea și bunăvoința necesare, într-o epocă prin definiție a drepturilor omului, pentru satisfacerea unei asemenea cereri îndreptățite național și canonic? O doză de optimism ne-o dă un precedent pozitiv creat de Patriarhia de Constantinopol, care, în anul 2002, i-a oferit Patriarhiei Române în folosință o biserică[44] pentru Comunitatea Ortodoxă Română din Turcia, concentrată în special la Istanbul[45], în care preoți din România, fără a încălca jurisdicția Patriarhiei Ecumenice, oficiază serviciile în limba română și le acordă conaționalilor noștri toată asistența religioasă de care au nevoie.

Un demers al Bisericii Ortodoxe Române în favoarea consângenilor aromâni și meglenoromâni din Epir, Pind, Thesalia, Macedonia grecească și Tracia, supuși astăzi jurisdicției Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, nu Bisericii Ortodoxe Grece, ar putea avea șanse de succes ținând cont și de faptul că, la scara întregii Ortodoxii, doar ierarhi din Patriarhia Română dețin până astăzi titluri arhierești onorifice[46] în cadrul Patriarhiei Ecumenice, ca semn al bunelor relații de încredere și de frățietate autentic creștină dintre Tronurile Patriarhale de la București și Constantinopol.

Același tip de discuții ar trebui purtate și cu Biserica Ortodoxă din Albania, unde ponderea numerică deținută de ortodocșii aromâni, vorbitori ai subdialectului fărșerot, este destul de importantă. În Albania funcționează în prezent doar o biserică în dialect aromân, la Corcea, unde slujește părintele Dumitrache Veriga. Un Vicariat Ortodox al Aromânilor din Albania este mai mult decât necesar. Nutresc convingerea că, pentru diverse motive temeinice, autoritățile albaneze ar saluta o asemenea inițiativă.

Va fi mai greu (dar poate și mai ușor) să se discute cu Biserica Ortodoxă din Macedonia, întrucât aceasta nu are comuniune canonică cu nicio Biserică Ortodoxă din lume, aflându-se în schismă cu Biserica Ortodoxă Sârbă, din 1967, când și-a autoproclamat autocefalia. Cu toate că tocmai statutul de Biserică nerecunoscută canonic al acesteia ar putea înlesni adoptarea unei decizii de înființare a unui Vicariat Ortodox al Aromânilor din Macedonia. Să ne amintim de un precedent interesant: Biserica Ortodoxă Română a fost prima în Ortodoxie care a recunoscut canonicitatea Bisericii Ortodoxe Bulgare, în timpul când Patriarhia Ecumenică refuza să o facă, iar Biserica Ortodoxă Rusă, oricât ar fi fost de atașată ideii panslavismului, nu avea curajul să ia o decizie la nivel oficial. Noi, românii, am avut și curajul, și înțelepciunea de a o face.

Interesele pastoral-misionare ortodoxe, ca și interesul național, cer o asemenea abordare în chestiunea Vicariatelor Aromânilor și Meglenoromânilor din Balcani. Dar, iarăși ne întrebăm, sunt gata confrații noștri aromâni din Macedonia și Albania (ca și cei din Grecia) să formuleze oficial asemenea revendicări în statele lor, ca să-i putem și noi ajuta?

Ce putem face ca stat înrudit al aromânilor și meglenoromânilor?

Realist vorbind, în ceea ce ține exclusiv de noi și de voința noastră, putem face multe pentru revirimentul cultural-identitar și spiritual al confraților aromâni și meglenoromân. Bunăoară,

a) putem înființa reprezentanțe oficiale ale Societății de Cultură Macedo-Române în Albania[47], Bulgaria[48] și Republica Macedonia[49]. Anume Societatea de Cultură Macedo-Română, cel mai vechi așezământ cultural al aromânilor și pentru aromâni, concepută de la bun început să funcționeze în regim de Fundație Culturală și care are merite incontestabile în servirea îndelungată și cu eficiență a cauzei culturale și identitare a aromânilor și meglenoromânilor din Balcani, are nevoie de susținerea autorităților noastre. Ea trebuie să devină principalul partener al comunităților, elitelor și asociaților culturale ale aromânilor și meglenoromânilor din statele balcanice de astăzi;

b) putem înființa o redacție de emisiuni în dialectul istoric aromân la TVR Internațional, după modelul redacției în acest dialect care funcționează în cadrul postului Radio România Internațional. Astfel, am putea deschide calea către un schimb de programe televizate în dialectul aromân cu Radio Televiziunea Macedoneană[50], singura televiziune publică din Balcani care emite astăzi și în dialectul aromân. Într-o societate informațională și a tehnologiilor avansate de astăzi un asemenea pas se justifică și răspunde unei necesități reale;

c) putem înființa o secție aromână în cadrul Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Patriarhiei Române. În epoca secularismului agresiv și a amenințărilor la adresa identităților nu ne putem permite să lăsăm persoanele și familiile de expresie dialectală aromână fără Biblia în dialectul matern al acestora, fără cărți de rugăciune sau pe preoții aromâni fără cărțile de cult în dialect, pentru a putea răspunde necesităților credincioșilor aromâni;

d) putem mobiliza potențialul științific national, mai cu seamă prin Institutul de Lingvistică ”Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române, pentru standardizarea ortograficiă și ortoepică a dialectelor istorice aromân și meglenoromân. Dacă Academia Română, autoritatea noastră ștințifică supremă, va dezvolta această misiune de căpătâi, cu finalitate practică în prezent și orientate către viitor, minoritățile noastre înrudite din Balcani vor avea doar de câștigat. În plus, standardizarea dialectelor, pe baza alfabetului latin al limbii române[51], se va pune capăt odată și pentru totdeauna oricăror initiative diletantiste[52], deviante de la tradiție, divergente în raport cu celalalte dialecte istorice și de multe ori păguboase de inventare și punere în circuitul comun a tot felul de sisteme de scriere dialectală pe baza unei puzderii de graiuri locale, adesea puternic corupte lexical. A sosit timpul ca Academia Română, printre ai cărei membri s-au numărat întotdeauna și se numără, și savanți de origine și de expresie dialectală aromână și meglenoromână, din țară sau de peste hotare, să-și spună oficial cuvântul ferm în această chestiune, propunându-le aromânilor și meglenoromânilor Îndrumare gramaticale, Dicționare ortografice, ortoepice și de punctuație care să nu lipsească de pe masa oricărui aromân sau meglenoromân;

e) putem institui Ziua internațională a românilor din Balcani (aromâni și meglenoromâni), pe 9 mai, când aniversăm emiterea Decretului de recunoaștere a drepturilor naționale ale românilor din Balcani, sau pe 10 mai, când aniversăm publicarea Decretului.

f) putem înființa un Muzeu al românității balcanice (sud-dunărene), ca centru de cercetare științifică a comunităților de aromâni și meglenoromâni de astăzi;

f) putem organiza cel mai mare Festival anual de folclor aromân și meglenoromân. Astăzi nu există niciun festival international de folclor aromân și meglenoromân la care să participe artiști și formații artistice din cele patru state balcanice în care aromânii și meglenoromânii sunt autohtoni, precum și din România, unde aceștia sunt, istoric vorbind, alohtoni;

h) putem mobiliza potențialul nostru diplomatic și politic pentru a determina ca statele balcanice să le recunoască oficial aromânilor și meglenoromânilor, cu toate consecințele practice ce decurg din aceasta, statutul de minorități naționale, nu doar de grupuri entice sau folclorice, iar celor două dialecte istorice, aromân și meglenoromân, statutul pe care Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, în principiu, li-l rezervă;

i) putem încuraja și asista administrațiile și comunitățile locale din România în demersul de înfrățire oficială cu localitățile aromânilor și meglenoromânilor din Albania, Bulgaria, Grecia și Republica Macedonia. Contactele directe dintre românii (inclusiv aromânii și meglenoromânii) din țară cu cei din Balcani reprezintă o resursă nematerială importantă, din zona subsidiarității, întotdeauna eficientă. Diplomația populară se dovedește adesea mai rezultativă decât diplomația interguvernamentală. Acolo unde statele nu pot sau nu vor să rezolve probleme, comunitățile locale și oamenii simpli reușesc.

Bineînțeles că aceste câteva măsuri propuse acum vor trebui completate de altele de natură administrativ-juridică, diplomatică, bisericească, educațională, culturală, mediatică sau editorială. . E nevoie de IMplicare, de fapte, nu de EXplicare, adică de vorbe.

Între Biblie și Coran sau Modelul otoman la grecii de azi

Există astăzi state postotomane atașate conceptului de millet confesional. Păstrând reminiscențe de gândire imperială, acestea refuză alinierea la sistemul internațional de drept cu privire la minoritățile naționale și practică forme de totalitarism cultural în raport cu minoritățile alogene și alolingve. Bunăoară, sistemul legislativ grecesc este singurul în Europa care definește minoritățile doar confesional, el însuși identificându-se cu ceea ce numește ”Lumea Greacă[53]. Tributar conceptului coranic de millet, acesta recunoaște doar minoritățile confesionale iudaică[54], armenească[55], musulmană[56] și catolică[57], nu și minoritățile etnice[58].

Între modelul coranic și cel biblic, preferându-l pe cel dintâi, Atena respinge legislația europeană în materie de minorități și nu dezvoltă nici legislație internă în domeniu[59], precum respinge ideea de protecție sau asistență culturală din partea Statelor înrudite. Având statutul ingrat de ostatici culturali, aromânii și meglenoromânii se află în dificultate lingvistică și identitară, având nevoie de ajutor. Ei nu beneficiază de drepturile cuvenite oricărei minorități, rămânând o masă demografică de asimilare supusă bunului plac al statului de reședință. Se impun câteva concluzii: 1) Calea deschisă prin Decretul din 9 mai 1905 și redeschisă de Recomandarea 1333 trebuie reluată și dusă consecvent până la capăt, cu mijloace și metode europene valabil în ziua de astăzi; 2) Orice nedreptate cedează în fața presiunii legitime și a perseverenței. 3) Trebuie să deschidem o nouă pagină în opera de asistare cultural-identitară a românilor din Balcani. Dacă nu o vom face noi, România –Armânia noastră -, nimeni altcineva nu o va face în locul nostru.

Comemorare filatelică a Decretului imperial din 9 mai 1905

Îmi face plăcere să anunț câteva evenimente filatelice, mai ales pentru confrații noștri aromâni și meglenoromâni din Balcani care ne urmăresc acum în direct pe internet. Cu ocazia celei de-a 111-cea aniversări de la emiterea Decretului imperial de către sultanul Abdul Hamid, Poșta Moldovei a emis, la comanda Asociației ”Răsăritul Românesc”, prin Biroul ”Marca personalizată”, mai multe timbre comemorative și efecte poștale circumscrise aniversării. Astfel, o coliță de timbre personalizate cu genericul ”Recunoașterea drepturilor naționale ale românilor din balcani (aromâni și meglenoromâni). Iradeaua din 9 mai 1905” cuprinde trei serii a câte cinci timbre fiecare (3 x 5 = 15). Acestea se află în circuit poștal, fiind acceptate de orice oficiu poștal din Republica Moldova pentru orice fel de expediții naționale și internaționale. Prima serie de 5 timbre reprezintă, în afara textului dispus eliptic și a semnăturii în alfabet arab a sultanului Abdul Hamid al II-lea, imaginea Regelui Carol I, care, după Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a fost unul dintre protectorii culturali ai românilor din Balcani (aromâni și meglenoromâni). Cea de-a doua serie reprezintă imaginea Ministrului Afacerilor Străine al României din 1905, generalul Iacob Lahovary, iar cea de-a treia serie reprezintă imaginea lui Alexandru Emanoil Lahovary, Trimisul Extraordinar şi Ministru Plenipotenţiar al României la Constantinopol. Acestor timbre li se adaugă un plic personalizat ”Recunoașterea drepturilor naționale ale românilor din Balcani (aromâni și meglenoromâni), Iradeaua din 9 mai 1905”, cuprinzând aceleași imagini pe fundalul unei hărți a Balcanilor de la începutul secolului XX. Redarea infranimelor noastre balcanice Aromâni și Meglenoromâni alături de etnonimul general de Român pe cele trei serii de timbre și plicul comemorativ reprezintă o premieră filatelică absolută. Un anumit număr de plicuri și timbre personalizate au fost francate cu data de astăzi, 9 mai 2016.

De asemenea, semnalez emiterea la Chișinău a unei serii de timbre ”Pomul Vieții”, având în vinietă o stampă de epocă care îl reprezintă pe arhimandritul Averchie Vlahul[60], egumentul mănăstirii Iviru din Sfântul Munte Atos, împreună cu primii 10 elevi aromâni la București, în 1865. Cei 10 copii aromâni aduși de el din Balcani pentru a învăța la Școala de la Sfinții Apostoli din București, anul 1865, sunt: Toli G. Tulliu (din Abela), Gheorghe Dauti (Abela), Apostol Misiu Teodoreanu (Perivoli), Domenic Goma (Perivoli), Gușiu Papacostea (Selia), Demetru Papaiachim (Abela), Bușiu M. Savuliu (Abela), Demetru Papinian (Abela), Demetru G. Badralexi (Abela), Nicolae Papilian (Selia). Stampa a fost reprodusă în Albumul Macedo-Român, apărut sub îngrijirea academicianului Vasile Alexandrescu Urechia în 1880.  Inscripția ”ȘI EU HIU ARMÂN!” (”ȘI EU SUNT ROMÂN!”) reproduce exclamația Arhimandritului Averchie din 1862, la vederea paradei militare din București salutate în Dealul Cotrocenilor de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza al Principatelor Române Unite. Un plic personalizat, având inscripționate cuvintele  ”Aromanian kin-minority. ”ȘI EU HIU ARMÂN!” Arhimandritul Averchie și primii elevi aromâni la București, 1865”, a fost de asemenea emis de Biroul ”Marca Personalizată” a Poștei Moldovei.

Anul acesta, la 23 martie, Poșta Moldovei a mai emis și patru serii de timbre personalizate (4 x 6 = 24) ”Preot martir Haralambie Balamaci” care redau imagini ale martirului nostru părinte Haralambie Balamaci[61], preot aromân din Corcea (astăzi în Albania), care și-a primit cununa muceniciei din mâna antarților greci, la 23 martie 1914, erou al Albaniei cunoscut și ca Papa Lambru.

Vă mulțumesc!

Vlad CUBREACOV

Asociația Răsăritul Românesc din Chișinău

București, 9 mai 2016, Biblioteca Academiei Române


[1] (1855-1950), Trimis Extraordinar şi Ministru Plenipotenţiar al României la Constantinopol.

[2] 1870 – 1931), viitor ministru de Externe al României în Guvernul Tache Ionescu, între 17 decembrie 1921 și 10 ianuarie 1922.

[3] Reluându-le abia peste 6 ani, în 1911. Guvernul Greciei mai rupsese relațiile diplomatice cu România și între 1892 şi 1896, din cauza unor pretenții asupra moștenirii din România a aromânului Evanghelie Zappa.

[4] Kin-state în engleză, Etat-parent în franceză, Ομογενές κράτος sau Συγγενές κρατος în greacă, Сродната држава în bulgară/macedoneană, Statu/Văsălie-soie, Statu/Văsălie di ună ghimtă în dialectul istoric aromân.

[5] Venice Commmission. Report on the Preferential Treatment of National Minorities by their Kin-State. CDL-INF(2001)19, în ”Science and Technique of Democracy. The protection ofr national minorities by their kin-State”, Volume No. 32.

[6] Kin-minority în engleză, Minorité-parente în franceză, Συγγενής μειονοτητα sau Ομογενής μειονότητα în greacă, Minoritate-soie, Minoritate di ună ghimtă în dialectul istoric aromân.

[7] Home-state în engleză.

[8] Pericle Papahagi. Numiri etnice la aromâni, Academia Română, București, 1925, pag. 35.

[9] Timp de 25 de ani, începând cu 1991.

[10] Arhimandritul Averchie (Atanasie Iaciu Buda) de la mănăstirea Iviru din Muntele Athos este cel care a declanşat, în secolul XIX, mişcarea de deşteptare naţională a aromânilor din Balcani. În 1862, la București, avea să le adreseze aceste cuvinte prietenilor din România: ”Ghine bânați voi că aveți carte tu limba noastră cum au tute milețile, aveți limba îndreaptă, aveți sculii și biseariți tu limba armânească, ma noi tu loclu a nostru o avem limba fără carte, nu putem să zburâm ca voi, că nu avem carti; tu sculiile a noastre nu învițăm armânește și limba noastră cu trițearea chiroului va o chirem” / ”Bine trăiți voi că aveți carte în limba noastră cum au toate neamurile, aveți limba dreaptă, aveți școli și biserici în limba românească, dar noi în locul nostru o avem fără carte, nu putem să vorbim ca voi, că nu avem carte; în școlile noastre nu învățăm românește și limba noastră cu trecerea timpului va să o pierdem”.

[11] Pericle Papahagi, op. cit., pag. 5.

[12] În original Власите, nu Аруманците.

[13] Legea nr. 299/2007 republicată privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, publicată în Monitorul Oficial nr. 261 din 22.04.2009 stabilește în punctul a) al articolului 1 următoarele: ” a) drepturile persoanelor care își asuma în mod liber identitatea culturală român㠖Persoanele de origine română și care aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care aceștia sunt apelați (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuțovlahi, daco-români, fărșeroți, herțeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureșeni, megleniți, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumni, valahi, vlahi, vlasi, voloni, macedo-armânji, precum și toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus), denumite în continuare români de pretutindeni;”

[14]  În arabă – ملّة (milla).

[15] După căderea Constantinopolului (1453).

[16] Etniile hegemone în milleturile confesionale au fost trei: turcii, grecii și armenii. Un număr important de caldeeni, copți, etiopieni, sirieni, dar și de georgieni ortodocși sau de imereți (taoiți) de sorginte georgiană, au fost trecuți de turci în componența Ermeni milleti și lăsați la discreția ierarhiei și clerului Bisericii Armene. Turcizarea i-a vizat pe albanezi, arabi,  berberi, curzi, pomaci, tătari  și alții.

[17] Müslüman milleti, în frunte cu Sultanul, care avea calitatea de Calif.

[18] Rûm milleti, în frunte cu Patriarhul de Constantinopol, ca Millet-bași (literalmente Etnarh), și cuprinzându-i pe greci ca etnie centrală, și în siajul acesteia, pe albanezii, arabii, găgăuzii, slavii, românii, turcii karamanlii, iar mai târziu și pe georgienii de confesiune ortodoxă ca etnii marginale și auxiliare sub hegemonie greacă.

[19] Ermeni milleti, în frunte cu Patriarhul armean al Constantinopolului, după cucerirea de către turci a principatului de Trapezunt (1461).

[20] Yahudi milleti, în frunte cu Haham-başı (Marele Rabin).

[21] Supuși autorității papale. Acestora li se adăugau protestanții, ca protejați ai unor puteri străine, în special ai Marii Britanii.

[22] Karaim milleti constituie o excepție, întrucât karaimii sunt un grup iudaic de vorbitori ai unui etnolect turco-tărară, practic omolingvi cu otomanii și nesupuși în cadrul Yehudi milleti procesului de evreizare lingvistică, întrucât Yehudi milleti folosea el însuși alte limbi decât ebraică – sefarda, un etnolect de origine latină, adus în Imperiu din Spania, prin nordul Africii și vechiul Bizanț, și romaniota, un etnolect evreiesc format pe baza limbii grecești.

[23] Hristu Cândroveanu, Aromânii, Editura Scrisul Românesc, 1995, pag. 33. Aceeași linie de gândire și conduită a fost urmată de Statul Român până în 1945, când România însăși cade sub control și influență străină, iar tratatele bilaterale cu statele de reședință ale aromânilor și meglenoromânilor sunt rupte. Abia după prăbușirea comunismului asistența cultural-identitară avea să fie reluată, în condiții internaționale noi.

[24]A forma juni macedoneni din Pind, Tessalia, Macedonia și alte părți ale Turciei europene reprezintă pentru noi românii din principate nu numai o datorie de cosângenitate, ci și un interes vital pentru viitorul naționalității noastre” – extras din Procesul-verbal al Consiliului Permanent de pe lângă Ministerul Instrucțiunii privind crearea Insitutului Macedo-Român din București (16 iulie 1865).

[25] Funcțiile statului înrudit se exercită complementar și subsidiar, după ce statul de reședință se presupune că ar face, cu bună credință, absolut  tot ceea ce este necesar pentru protecția, bunăstarea și propășirea cultural-identitară și lingvistică a minorităților din cuprinsul său. Asistența culturală din partea statelor înrudite se impune în mod drastic atunci când minoritățile lor înrudite sunt supuse presiunilor dizolvante, aculturației și încercărilor de suprimare a identității lor etnice sau lingvistice. În secolul XIX aromânii și meglenoromânii au fost supuși unor presiuni sufocante, cotropitoare, subscrise politicilor manifeste de deznaționalizare. Revirimentul cultural aromân și meglenoromân din Balcani s-a produs doar atunci când Statul înrudit România, ca nouă putere culturală în ascensiune, a intervenit protector, înțelegător și generos în favoarea conaționalilor săi, chiar dacă nu exista un cadru juridic internațional în materie culturală sau de minorități. Sprijinul acordat de România românilor balcanici a fost determinat exclusiv de rațiuni de solidaritate culturală și etnică.

[26] De exemplu, 1) Abecedaru romănescu trâ românlji d’in Drepta a Dunăreljei, de Dimitrie Athanasescu, ”învețiatoru de aistă limbă tră prima oară”, București, Tipografia Lucrătorilor Asociați. Mai multe ediții, a doua fiind din 1865. 2) Abecedar macedo-român, întocmit de Virgiliu Stoicescu, Const. I. Naum şi Const. Petrescu-Birina, București, Imprimeria Statului, 1900, 145 de pagini.

[27]Cea mai puternică identitate românească și orientare spre cultura și națiunea română pot fi găsite, însă, printre aromânii din România, dar și în afara României, în special acolo unde au funcționat școli românești. Mare parte dintre aceștia țin să sublinieze distanța lor față de cultura greacă și se consideră parte a poporului român, vorbitor al unui dialect românesc”. Thede Kahl, Istoria Aromânilor, Tritonic, București, 2006, pag. 127.

[28] De exemplu, 1) Vangheilu al Mattheu în dialectulu macedo-român[Evanghelia lui Matei în dialectul macedo-român], transpunere de Lazulu alu Dumi, București, Tipografia Societăţei Albaneză „Dituria”, 1889, 2) Apostolul. Subiectul merită o documentare amănunțită.

[29] Dimotika (Δημοτική).

[30] Katharevousa (Καθαρεύουσα).

[31] Τσακωνικά, derivată dintr-un dialect ionic al limbii ptorogrecești, vorbit astăzi de circa 1200 de persoane.

[32] Ποντιακή γλώσσα, limbă fără statut legal în Grecia, vorbită, potrivit diverselor estimări, de un număr între 320 de mii și 1 milion 780 de mii de persoane.

[33] Καππαδοκικά, un dialect rezidual și izolat, puternic diferențiat, al limbii grecești comune, apropiat mai degrabă de greaca antică decât de neogreacă.

[34] Κοινὴ Ἑλληνική sau ἡ κοινὴ διάλεκτος (dialectul comun), apărută în antichitatea postclasică (cca. 300 î.Hr. – 300 d.Hr.) și care este principala strămoașă a limbii vernaculare demotice de astăzi. Este limba în care a scris Polibiu (cca 201 – cca 120 î.Hr) sau Plutarh (cca 46 – cca 127).

[35] Compte-rendu des débats. Session ordinaire de 2004 (troisieme partie), 21-25 juin 2004. La question n° 8 posée par M. Cubreacov. Edition du Conseil de l’Europe, Strasbourg, 2004, pag. 694-695.

[36] Adoptată la Strasbourg, la 1 februarie 1995, semnată și ratificată de către 39 de state membre ale Consiliului Europei. Statele care nu au semnat Convenția sunt Andora, Franța, Monaco și Turcia. Statele care au semnat Convenția, dar nu a ratificat-o niciodată sunt: Belgia, Grecia (semnare în 1999), Islanda și Luxemburg. România a ratificat Convenția la 29 aprilie 1995.

[37] Adoptată la Strasbourg, în 1992 și intrată în vigoare la 1 martie 1998. Grecia nu a semnat Carta, nerecunoscând pe teritoriul său nicio limbă regională sau minoritară. România a semnat Carta la 17 iulie 1995 și a ratificat-o la 24 octombrie 2007, recunoscând pe teritoriul său 20 de limbi regionale sau minoritare, printre care și greaca.

[38] Dimitri Constas, Ambasador, Reprezentant permanent al Greciei pe lângă Consiliul Europei, Scrisoarea din 1 iunie 1999, cu ocazia discuțiilor din cadrul CM al CoE din 8-9 iunie 1999 privind modul de aplicare a Recomandării 1333 (1997) a APCE.

[39] În greacă ”Πανελλήνια Ομοσπονδία Πολιτιστικών Συλλόγων Βλάχων”.

[40] Cum ar fi: a) ”Aromânii (sau valahii) din Grecia” sunt autohtoni, iar ”cei care locuiesc astăzi în FRYM, în Bulgaria, Serbia, România și în Turcia sunt o diasporă a noastră din secolul XVIII și XIX”; b) ”Valahii din Grecia nu sunt o ”minoritate etnică dispersată”, în realitate noi nefiind nici măcar ”minoritate etnică””; c) ”Noi nu avem nicio legătură de înrudire etnică cu Românii”; d) ”nu există o ”limbă valahă standard”, ci doar dialecte orale”, ”de aceea pentru noi nu se poate pune problema unui învățământ în valahă”; e) ”Valahii, în mod tradițional, au primit un învățământ desfășurat în greacă și s-au exprimat întotdeauna ca membri ai lumii grecești”; f) ”Doar în epoca propagandei române din Balcani, începând cu anii 1860 și până la finele celui de Al Doilea Război Mondial, unii dintre Valahi au primit o educație școlară în română, niciodată însă în valahă”; g) ”Înainte de a ne putea gândi la înființarea de reviste, ziare, posturi de radio și de televiziune în limba valahă, va trebui depășit mai întâi principalul obstacol ce constă în stabilirea pe baze științifice a unei limbi valahe standardizate și larg răspândite”; h) ”nu ține de tradiția noastră oficierea serviciilor religioase în limba valahă. Din momentul creștinării Valahilor serviciile bisericești au fost întotdeauna oficiate, în numeroasele lor biserici și mănăstiri, în greacă. Nu a existat niciodată o Biserică Valahă independentă. Noi am fost întotdeauna ortodocși și în imensa noastră majoritate am susținut Patriarhia ecumenică în momentele dificile”; i) ”Noi nu avem revendicări politice”; j) ”noi nu vrem să fim studiați de către ”centre recunoscute”, cel puțin dacă nu sunt recunoscute de noi. Pentru că am avut o amară experiență, noi cunoaștem  că aceste studii sunt departe de a fi academice”; k) ”vrem să fim protejați contra  tuturor celor care se prezintă în fața comunității și instanțelor internaționale ca purtători de cuvânt, reprezentanți, protectori, specialiști și salvatori ai Valahilor”. Scrisoarea  Uniunii panelene a societăților culturale valahe din 5 martie 1999 adresată Comisiei APCE pentru Cultură și Educație și semnată, în numele Consiliului Asociației, de către Fotis Kilipiris Georgios Makris (Președinte și Secretar general), viceprimar de Prosotsani.

[41] Biserica Ortodoxă semiautonomă a insulei Creta (cu 9 eparhii), insulele arhipelagului Dodecanez (cu un exarhat și 5 mitropolii), ”noile teritorii” din nord (provinciile Epir, Thesalia, Macedonia Occidentală, Macedonia Centrală și Tracia), în care funcționează, sub jurisdicție constantinopolitană (36 de mitropolii, în frunte cu mitropoliții de Alexandrupolis, Traianopolis și Samotracia; Chios; Didimotika, Orestias și Soufli; Drama; Dryinupolis, Pogogiani și Konița; Edesa și Pella; Elassona; Eleytherupolis; Florina, Prespa și Eordaia; Filipi, Neapolis și Thasos; Grevena; Gumenissa, Axiupolis și Polykastron; Ianina; Ierissos, Sfântul Munte și Ardamerion; Kassandreea; Kastoria; Kitros, Katerini și Platamon; Lagkada; Lemnos și Sf. Eustatie; Maroneea și Komotini; Mithymna; Mytiline; Neapolis și Stavrupolis; Nea Krini și Kalamaria; Nikopolis și Preveza; Paramythia, Philata, Geromerion și Parga; Polyani și Kilkis; Samos și Ikaria; Servia și Kozani; Serres și Nigrita; Sidirokastron; Sisianio și Siatista; Salonic; Veria și Naousa; Xanthi; Zihna și Nevrokopion).

[42] Episcopatul românilor macedoneni. Studiu apărut în ”Voința națională”, decembrie 1896, București, Tipografia ”Voința națională”, 1897.

[43] Vicariatul Ortodox Ucrainean din România (în ucraineană Православний Український вікаріат у Сиготі), înființat la 12 februarie 1990, este o unitate bisericească administrativă cu statut special misionar-pastoral, care are rolul de a coordona viața spirituală a credincioșilor ortodocși ucraineni din România. El exercită o jurisdicție autonomă asupra comunităților etnicilor ucraineni de confesiune ortodoxă din Maramureș, Transilvania, Crișana și Banat organizate în două protopopiate (Sighetul Marmației și Lugoj) și este subordonat direct Patriarhului României.

[44] Biserica cu hramurile Sfânta Parascheva și Sfinții Martiri Brâncoveni din cartierul Hasköy, ctitorie a Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu (1692).

[45] Peste 2000 de credincioși români.

[46] Patriarhul României deține și titlul de Locțiitor al Tronului Cezareii Capadociei (al doilea în diptice și primul după Patriarhul Ecumenic în schema ierarhică a scaunelor episcopale ale Patriarhiei de Constantinopol), titlu acordat mitropoliților Ungrovlahiei (Munteniei) la 10 octombrie 1776, iar Mitropolitul Moldovei și Bucovinei deține și titlul de Locțiitor al Tronului Sevastiei Armeniei (al 11-lea în dipticele Patriarhiei de Constantinopol), titlu acordat Mitropoliților Moldovei și Sucevei către jumătatea secolului al XV-lea și păstrat până astăzi.

[47] De preferat la Corcea, centrul cultural tradițional al aromânilor din această țară.

[48] De preferat la Blagoevgrad, fosta Giumaia de Sus (în bulgară Gorna Djumaia – Горна Джумая, în dialectul aromân Giumaia din Sus ), regiune în care avem astăzi cea mai mare concentrație de aromâni din această țară.

[49] De preferat la Crușova (în slava macedoneană Krușevo –  Крушево, în dialectul aromân Crușuva), principalul centru cultural al aromânilor din această țară.

[50] În slava macedoneană – Македонска Радио Телевизија (МРТ) – национална телевшзија на Република Македонија.

[51] Ortografia tradițională a dialectului istoric aromân este utilizată în România, în Albania (inclusiv de publicații, dar și în procesul de instruire la singura școală cu predare în dialect de la Diviaca (Divjakë), județul Lușnea (Lushnje), susținută financiar de Statul Român), dar și de unii intelectuali aromâni din Grecia.

[52] Cum ar fi scrierea germanizantă a așa-zisei grupări de la Freiburg, practicată în presa dialectală, în unele școli și de către unele edituri din Republica Macedonia, sau scrierea pe baza alfabetului grecesc, inadecvat fonetismului aromân și meglenoromân practicată sporadic în Grecia.

[53]Monde hellénique” în franceză. Formula originală greacă este ”Ελληνικό κόσμο”. (Ce simetrie și consonanță cu ”Lumea Rusă” predicată de la Moscova!)

[54] Circa 5 500 de persoane.

[55] Circa 36 000 de persoane, dintre care doar circa 20 000 vorbesc limba armeană.

[56] Potrivit mai multor surse între 120 și 130 000.

[57] Abia din iulie 1999.

[58] Găgăuzii (circa 25 000), românii (circa 300 000), bulgarii și slavii ziși macedoneni (circa 100 000), țiganii nemusulmani (circa 300 000 potrivit estimărilor Helsinki Watch din Grecia).

[59] În mod paradoxal, în cazul minorităților sale înrudite din alte state, Grecia recunoaște și aplică criteriile valabile pentru tratamentul preferențial aplicabil minorităților, chiar și atunci când aceste minorități înrudite sunt de confesiune islamică sau au de limbi puternic diferențiate (bunăoară, Catoitaliotică, un dialect rezidual al limbii vechi grecești cu puternice influențe romanice) sau chiar alte limbi decât greaca. Asistăm la un caz clasic de dublu standard, care împiedică ieșirea unui stat din mentalitatea Evului mediu otoman și racordarea la modernitate.

[60] Arhimandritul Averchie s-a născut la Avdela în anul 1808, fiind fiul celnicului Ioan Iaciu Buda. Călugărit de la vârsta de 13 ani, a ajuns stareț la mănăstirea Iviru de la Muntele Athos. A venit în București la 1861, intrând în contact cu elita românească. În anii 1865 și 1867 a selectat elevi pentru a urma cursurile școlii de la biserica Sfinții Apostoli din București.

[61] Preotul martir Haralambie Balamaci a fost unul din cei mai activi luptători pentru drepturile culturale ale aromânilor din Imperiul Otoman. În special, Papa Lambru s-a zbătut pentru dreptul la biserică și școală națională pentru aromâni, care sunt una dintre ramurile sudice ale poporului român, în sensul larg al romanității răsăritene. A fost hirotonit preot la Curtea de Argeș. A deschis prima școală românească, cu predare în româna literară și în dialectul istoric aromân, la Pleasa (1883) și, apoi, la Corcea (1885), localități în care a slujit ca preot paroh. Este, de asemenea, întemeietorul primei școli albaneze din Corcea (1887). În 1891 s-a dus la Istanbul pentru a cere înființarea unui episcopat românesc pentru aromânii din Imperiul Otoman. Aici are loc un atentat la viața lui, din care scapă nevătămat. A oficiat liturghia în limba română literară și în dialectul istoric aromân, în care a predicat. A fost un creștin desăvârșit, un patriot luminat, un om cu o credință nestrămutată, un slujitor exemplar al lui Hristos, un suflet iubitor de Adevăr, un semănător de speranță, un om și un sfânt al lui Dumnezeu vlăstărit din ramura aromână a neamului nostru, pentru care și-a dat și viața. Singura vină care i s-a găsit vreodată este că s-a născut și a vrut să rămână român. A fost martirizat de antarții greci în ziua de 23 martie 1914, împreună cu fratele său Sotir Balamaci și alți trei români nevinovați. Acești români fac parte dintr-o serie de circa 500 de români din Balcani – învățători, profesori, preoți, dar și simpli elevi – care au fost martirizați pentru că apărau identitatea românească și slujeau comunităților din care făceau parte în limba română literară și în dialectele istorice gemene aromân și meglenoromân. În 1962 preotului martir Haralambie Balamaci i s-a acordat post mortem titlul de Erou al Albaniei în lupta contra elenizării. În 1994 președintele Sali Berisha i-a acordat titlul post mortem de Învățător al neamului.

Notă: varianta prescurtată rostită a acestei comunicări poate fi urmărită aici, începând cu 2:37:10


DISCURS LA ȘEDINȚA CONSILIULUI EUROREGIUNII ”DUNĂREA DE JOS”

Aprilie 14, 2016

Cubreacov Euroregiunea Dunarea de Jos

Stimate domnule Președinte Teodorescu, doamnelor și domnilor membri ai Consiliului Euroregiunii ”Dunărea de Jos”, stimați colegi și prieteni,

Vă salut în numele Institutului ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. Aș dori să exprim totodată ferma convingere că această ședință a Consiliului Euroregiunii ”Dunărea de Jos” va fi una rezultativă, contribuind în mod substanțial la intensificarea parteneriatului româno-moldo-ucrainean, în beneficiul cetățenilor din cele trei state ale noastre.

Institutul pe care îl reprezint este o structură guvernamentală care, alături de alte instituții guvernamentale partenere, are drept obiectiv asistarea culturală și identitară a conaționalilor noștri din afara granițelor. Comunitatea românească din regiunea Odesa este una dintre beneficiarele directe ale sprijinului cultural acordat de către Institutul nostru. Pentru înlesnirea acestei asistențe culturale Institutul dispune de un centru regional la Brăila, în Euroregiunea ”Dunărea de Jos”.  Sperăm ca astfel să răspundem mai bine cererilor și așteptărilor conaționalilor noștri vorbitori de limbă română din euroregiune și să cooperăm mai strâns atât cu autoritățile locale din județele Brăila, Galați și Tulcea, cât și cu cele din regiunea Odesa. Vreau să vă asigur de întregul nostru sprijin orientat către intensificarea cooperării pe plan cultural și al bunelor relații interetnice din regiune.

În acest context, Institutul ”Eudoxiu Hurmuzachi” a luat act cu satisfacție de recentele decizii ale autorităților ucrainene de desovietizare și decomunizare a societății, inclusiv pe plan cultural, educațional și identitar, ca un început al procesului de demantelare în faptă a moștenirii regimului totalitar comunist sovietic. Ca Institut care este preocupat de starea culturală a românilor de peste hotare, considerăm că, în această etapă a parteneriatului nostru este potrivit să ne gândim împreună asupra modalităților de a-i reda comunității românești din regiunea Odesa sentimentul de demnitate istorică, de siguranță și de confort social, precum și sentimentul că aceasta este înțeleasă, apreciată cum se cuvine și susținută de către autoritățile țării de reședință.

În acest sens, dorim să le facem cunoscut prietenilor și partenerilor noștri din regiunea Odesa că pentru anul în curs, 2016, am planificat un șir de activități de sprijinire culturală, educațională și identitară a conaționalilor noștri din regiune, ca și din întreaga Ucraină, indiferent dacă aceștia au fost înregistrați la recensăminte cu etnonimul Români sau cu alte infranime românești locale, cum ar fi cele de Moldoveni, Basarabeni, Volohi etc., subordonate semantic și juridic termenului generic de Român.

Activitățile planificate de Institutul ”Eudoxiu Hurmuzachi” vizează copii și tineret, instituții școlare și preșcolare, biblioteci publice, școlare și private, autorități publice și comunități locale pe care le dorim atât revenite la denumirile istorice de dinaintea regimului totalitar comunist, cât și înfrățite administrativ cu autorități și comunități locale din România, așezăminte religioase, organizații neguvernamentale, unități culturale și formații artistice locale, instituții de presă scrisă și audiovizuală în limba română. Avem în vedere donații de carte în limba română, cursuri de studiere a limbii, istoriei și culturii române, excursii și vizite de cunoaștere, proiecții de film, concerte și spectacole de teatru, înfrățiri între localități de pe cele două maluri ale Dunării, activități editoriale și mediatice în limba română, precum și reabilitarea și restaurarea unor monumente istorice lăsate uitării și supuse distrugerii în perioada totalitarismului comunist.

În aceste demersuri firești ale noastre, realizate în spiritul european al cooperării și bunei vecinătăți, mizăm nu doar pe înțelegerea prietenească, ci și pe concursul direct și deplin al autorităților de orice nivel din regiunea Odesa.

Vă stăm, cu toată bunăvoința, la dispoziție pentru orice precizări sau detalii suplimentare cu privire la activitățile Institutului ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni în Euroregiunea ”Dunărea de Jos”. Mult succes în dezbaterile ce urmează!

Mulțumesc pentru atenție!

Tulcea, 14 aprilie 2016


ALOCUȚIUNE LA CONFERINȚA REPREZENTAȚILOR COMUNITĂȚILOR LOCALE DIN ROMÂNIA ȘI REPUBLICA MOLDOVA

Aprilie 10, 2016

3

Preacucernici părinți, stimați domnilor parlamentari, stimați reprezentanți ai autorităților executive centrale, dragi fruntași ai colectivităților locale din stânga și din dreapta Prutului,

După ce s-au spus atâtea la tribuna Conferinței noastre de astăzi este mai dificil să vă provoc cu idei originale, pentru că, mărturisesc, discursul pe care mi l-am elaborat a fost acoperit de toți antevorbitorii. S-au spus lucruri valabile, lucruri adevărate, lucruri asupra cărora nu numai că ne vom gândi, dar pe care le vom pune, cu siguranță, în aplicare.

Institutul ”Eudoxiu Hurmuzachi” al Ministerului Afacerilor Externe al României dezvoltă un proiect-cadru intitulat ”Parteneriatul româno-român”. Tocmai pentru acest motiv, recent, a decis înființarea a două Centre regionale, unul la Iași, de care mă ocup, și altul la Brăila, urmând ca Centre similare să fie înființate în perioada imediat următoare în apropierea zonelor locuite de români transfrontalieri, pentru a ne pune în serviciul acestor români.

Parteneriatele despre care s-a vorbit astăzi nu trebuie să rămână literă moartă, ci să fie umplute de conținut cultural, educațional, economic, turistic, spiritual, financiar sau de orice alt gen.

După ce vor fi încheiate Acordurile de parteneriat între primării și colectivitățile locale, în acest proces firesc de fraternizare administrativă, va trebui să avem în vedere la parteneriate instituționale, de micronivel, între școli, licee, parohii, agenți economici, organizații neguvernamentale, centre și cămine culturale sau de sănătate din localitățile de pe cele două maluri ale Prutului.

Vreau să vă asigur că Centrul regional de la Iași al Institutului ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni al Ministerului Afacerilor Externe vă stă în permanență la dispoziție pentru a vă acorda asistență tehnică, sau sau de alt ordin, pentru a dezvolta și alte parteneriate, pentru a le da substanță și expresie concretă.

Ceea ce facem noi astăzi împreună la București este o încercare firească de valorificare a potențialului de înfrățire și, mai ales, de concretizare a relației speciale și privilegiate dintre București și Chișinău.

Sociologii vorbesc adesea despre efectul sinergic. El constă în faptul că în cazul asocierii mai multor factori eficacitatea lor este mai mare decât eficacitatea fiecăruia în parte. În administrație, 1 + 1 nu este niciodată egal cu 2, ci întotdeauna cu ceva mai mult. Atunci când două forțe se unesc și cooperează asistăm nu doar la o alăturare de potențial, ci la o multiplicare de potențial. Tocmai acesta este obiectivul nostru strategic: înmulțirea potențialului administrativ în serviciul și în beneficiul românilor din stânga și din dreapta Prutului.

Nimeni nu ne poate opri să facem acest lucru. Pentru că noi răspundem unor așteptări, unor stări de spirit de pe ambele maluri ale râului care nu ne separă, ci ne unește.

Nimeni nu are îndreptățirea morală să ne împiedice să facem ceea ce ne-am propus, să acționăm solidar, consensual, realist, pragmatic, unitar și, mai ales, eficient în folosul oamenilor. Chiar dacă, așa cum s-a spus în deschiderea acestei Conferințe, am avut cazuri – și nu puține – când s-au exercitat presiuni, s-au făcut tentative de abatere din cale, de derutare a unor aleși locali, chiar de descurajare a lor să participe, alături de noi, la această Conferință, vreau să vă asigur că românii din localitățile din care provin acești primari merită la fel de mult să le întindem o mână de ajutor.  Centrul nostru regional de la Iași va avea în vedere de acum încolo noi și noi parteneriate între colectivitățile locale din Republica Moldova și România.

Procesul înfrățirilor este unul acumulativ, de lucru, continuu. Suntem determinați să valorificăm acest mecanism al parteneriatelor care reprezintă o resursă nematerială, dar și una polivalentă, inepuizabilă, permanentă și, mai ales, strategică în beneficiul oamenilor pe care îi servim.

Urez succes deplin Conferinței de astăzi și ne vom revedea în cadrul atelierelor de lucru pentru a răspunde multiplelor întrebări care vă frământă.

Mulțumesc!

București, Palatul Parlamentului, 10 aprilie 2016


MAI MULTĂ ROMÂNIE ÎN BASARABIA. NIMENI ȘI NIMIC NU NE POATE INTERZICE SAU ÎMPIEDICA

Ianuarie 24, 2016

Romania

Câteva gânduri (așchii pe apucate) pentru Conferința Românilor de Pretutindeni organizată la Palatul Parlamentului din București, ca puncte urgente într-un Program al reintegrării:

Mai multă Românie în Basarabia

Avem nevoie de mai multă Românie în Basarabia. Nimeni și nimic nu poate interzice autoritatea românească la răsărit de Prut, în interesul legitim al românilor de pe ambele maluri. Câtă autoritate reală are însă și câtă autoritate ar putea avea Bucureștiul în Basarabia dacă autoritățile statului și-ar lua în serios și până la capăt propria autoritate?

Recuperarea cetățenilor

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să dublăm, să triplăm ori poate chiar să înzecim, dacă e nevoie, chiar de săptămâna viitoare, numărul de funcționari care se ocupă de prelucrarea dosarelor pentru restabilirea românilor în cetățenie. De ce avem circa 1 milion de cereri nerezolvate? Când toți basarabenii vor fi restabiliți în cetățenia română, Unirea va trebui doar proclamată. Cine trebuie chemat la ordine sau tras la răspundere pentru amânarea la nesfârșit ori (nu vreau să cred că e cazul) sabotarea acestei soluții juste și rezonabile?

(depinde doar de voința noastră)

Reprezentare egală și dreaptă

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să creăm, chiar din acest ciclu electoral, în Basarabia colegii electorale aparte, pentru  alegerea a 15 deputați și 6 senatori, ținând cont de ponderea actuală a cetățenilor români cu drept de vot din Basarabia în electoratul român. De ce românii din stânga Prutului sunt subreprezentați de minimum 10 ori (!) în Legislativ față de românii din dreapta Prutului? Numărul de colegii electorale pentru Basarabia va trebui să crească în următorul ciclu electoral, odată cu creșterea numărului de basarabeni restabiliți în cetățenia română.

(depinde doar de voința noastră)

Congresul Românilor de Pretutindeni

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să ne conformăm legilor în vigoare, care ne obligă să convocăm în București Congresul Românilor de Pretutindeni. Legea privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, din 2007, ne obligă să convocăm acest Congres și să-l facem funcțional. Are cineva vreo explicație serioasă pentru sabotarea timp de un deceniu a acestei prevederi legale? De ce românii transfrontalieri fac obiectul discriminării în raport cu minoritățile etnice din interiorul Țării?

(depinde doar de voința noastră)

Sprijin strategic de la români direct la români. Fondul Moldova

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să înființăm la Chișinău, chiar de săptămâna viitoare, Fondul de Ivestiții Moldova. De ce nu am fost în stare să urmăm exemplul germanilor sau al altor națiuni în această chestiune și livrăm bani unor guverne corupte în loc să sprijinim cu bani comunitățile locale de români de la răsărit de Prut? Fondul Moldova nu mai poate aștepta. El trebuie creat neîntârziat.

(depinde doar de voința noastră)

Mai multe investiții și proprietăți ale românilor și ale Statului Român

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să facem ca Bucureștiul să fie primul investitor la răsărit de Prut, nu abia al șaptelea, după Rusia, Olanda, Cipru, Franța, Spania, Germania. Trebuie să avem această ambiție. Și tot un Fond de Investiții Moldova este soluția.

(depinde doar de voința noastră)

București în loc de Tiraspol/Moscova

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să limităm drastic dependența energetică (și politică) a Basarabiei de Transnistria (Moscova) prin livrarea de curent electric, chiar de mâine dimineață, prin rețelele existente Isacea – Vulcănești și Fălciu – Gotești, până la interconectările care trebuie urgentate pe segmentele Ungheni – Strășeni și Suceava – Bălți. Regimul marionetă al Moscovei din Transnistria va da faliment fără banii românilor basarabeni plătiți pentru curentul achiziționat de la Centrala RAO EES de la Cuciurgan. Banii basarabenilor plătiți pentru curent trebuie să meargă legal peste Prut, nu la bandiții de peste Nistru. Cine trebuie chemat la ordine sau tras la răspundere pentru amânarea la nesfârșit ori sabotarea acestei soluții juste și rezonabile?

(depinde doar de voința noastră)

Gazoductul strategic

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să continuăm investițiile în construcția gazoductului strategic Ungheni-Chișinău, care ar asigura transportul întregului necesar de gaze naturale din România, în locul celor importate astăzi din statul agresor din răsărit. După chestiunea cetățeniei, cea energetică este a doua ca prioritate fundamentală pentru atingerea obiectivului nostru de reintegrare națională.

(depinde doar de voința noastră)

Consiliu interstatal

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să creăm un Consiliu interstatal din care să facă parte președinții, premierii și șefii celor mai importante autorități ale celor două state românești actuale ale noastre, ca mecanism consultativ și de coordonare a proceselor de reintegrare.

(depinde doar de voința noastră)

Mai multă autoritate spirituală. Uniți prin Biserică

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să completăm locurile vacante de Episcop eparhiot  și de episcop vicar al Episcopiei Basarabiei de Sud (fostă a Cetății Albe – Ismail), cu sediul la Cahul. De ce lipsim nejustificat populația românească de autoritatea canonică locală la care este îndreptățită? Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să completăm locurile vacante de Episcop eparhiot  și de episcop vicar al Episcopiei de Bălți (fostă a Hotinului). Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să completăm un loc vacant de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului (Patriarhia Română).

(depinde doar de voința noastră)

Uniți prin sfinți

Nimeni și nimic nu ne poate interzice să fim recunoscători și să recunoaștem jertfa martirilor noștri români pentru Hristos din Basarabia, nordul Bucovinei, ținutul Herța și Transnistria, dându-le generațiilor actuale și viitoare de români modele de trăire și comportament exemplar. Astfel am simți cu toții puterea coagulantă și ordonatoare a energiilor sufletești ale neamului nostru într-o lume tot mai globalizată și dizolvantă identitar.

(depinde doar de voința noastră)

Condiționări euroconforme

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să condiționăm acordarea de ajutoare guvernelor de la Chișinău, bunăoară, prin retrocedarea către Mitropolia Basarabiei a arhvielor ei și a proprietăților profane confiscate abuziv de statul sovietic ocupant și deținute de guvernul RM. De ce nu a fost formulată niciodată o asemenea condiție perfect euroconformă? În general, ceea ce a fost confiscat abuziv de guverne trebuie restituit.

(depinde doar de voința noastră)

Calea (ferată) europeană

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să folosim calea ferată cu ecartament european existentă pe segmentul Fălciu – Cantemir – Cania  pentru transportul de pasageri și de mărfuri în și din Basarabia. Chiar dacă Bucureștiul a ajuns primul partener comercial al Chișinăului, fapt ce ne bucură și ne dă speranță, este necesar ca Bicureștiul să devină partenerul comercial absolut al Chișinăului.

(depinde doar de voința noastră)

Înfrățiri administrative

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să creștem numărul de Acorduri de înfrățire și parteneriat dintre cele 3 930 de primării și 78 de unități administrative de nivelul II (județe, raioane, municipii și unități cu statut special) de pe cele două maluri ale Prutului de la 109 la 3000 sau la 4000, bunăoară.

(depinde doar de voința noastră)

Daciada. Uniți prin sport

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să organizăm competiții sportive panromânești, la care să participe sportivi din cele două state actuale ale noastre, dar și din regiunile din jurul granițelor exterioare (Bulgaria, Serbia, Ucraina, Ungaria) sau din Balcani (Albania, Grecia, Macedonia, Croația) și din diaspora.

(depinde doar de voința noastră)

Cine trebuie chemat la ordine sau tras la răspundere pentru amânarea la nesfârșit ori (nu vreau să cred că e cazul) sabotarea acestor soluții juste, euroconforme, simple și rezonabile? Nu întreb cu gând rău, ci din dorință de (auto)mobilizare națională.

24 ianuarie 2016

Vlad Cubreacov, președinte al Asociației RĂSĂRITUL ROMÂNESC

CRP 24 ianuarie 2016 4


BISERICA ROMÂNĂ A CONTRIBUIT ENORM LA MAREA UNIRE

Noiembrie 27, 2015

Academia Romana

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul României, la sesiunea solemnă a Academiei Române, consacrată Zilei de 1 decembrie 1918, Ziua Națională a României, 27 noiembrie 2015

PF Daniel la Academia Romana

Realizarea unității naționale de la 1 decembrie 1918 a fost posibilă şi cu aportul Bisericii Ortodoxe Române, care a sprijinit Marea Unire a tuturor provinciilor românești într-un stat român unitar, Biserica fiind împreună cu poporul în toate eforturile sale de cultivare a conștiinței naționale şi de afirmare a dorinței de unitate națională, în toate provinciile românești, dar mai ales în Transilvania, Basarabia și Bucovina.

Prin rugăciune, prin cuvânt rostit, prin cărți tipărite, prin prezența personală şi fapta concretă a slujitorilor ei, Biserica a fost activă în lucrarea de unire, implicându-se în realizarea acestui ideal prin ierarhi cărturari, preoţi şi diaconi patrioţi, profesori de teologie şi studenți în teologie, aceștia având talent oratoric, putere de convingere şi de mobilizare, dar şi prin călugări sau călugărițe care au îngrijit soldații răniți, prin mănăstiri şi parohii care au organizat colecte de bani şi de alimente, toţi împreună încurajând moral şi ajutând material pe luptătorii români pentru libertate şi unitate națională.

În timpul Războiului din perioada 1916-1918, mai mult de 250 de preoți ortodocși români au însoțit trupele armatei române pe câmpurile de luptă în calitate de confesori militari. Unii dintre ei au murit pe front, alții au fost luați prizonieri şi deportați. Peste 200 de călugări şi călugărițe au activat ca infirmieri în diferite spitale de campanie sau pe front, unii murind la datorie, din cauza tifosului exantematic. Sute de preoți au fost anchetați, jefuiți sau alungați din parohiile lor de către inamic, alții au murit împușcați în teritoriile ocupate de trupele germane. În Transilvania, 150 de preoți au fost aruncați în închisorile maghiare, unii fiind condamnați la moarte sau la ani grei de închisoare. Alți peste 200 de preoți au fost deportați în vestul Ungariei, în județul Șopron, unde au trăit în condiții inumane până la eliberarea lor în 1919 de către trupele române[1].

În ceea ce privește evenimentul însuși al Marii Uniri de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, între cei 1228 de delegați oficiali din Adunarea Națională Constituantă au fost şi mulţi slujitori ai Bisericii. Cele două Biserici româneşti din Transilvania (ortodoxă şi greco-catolică) au fost reprezentate la Alba Iulia prin cinci episcopi, patru vicari, zece delegați ai consistoriilor (consiliilor eparhiale) ortodoxe şi ai capitulilor greco-catolice, 129 de protopopi, câte un reprezentant al institutelor teologice-pedagogice şi câte doi reprezentanți ai studenţilor teologi, la care se adaugă numeroşi alţi preoţi sosiţi în fruntea păstoriţilor lor, veniţi să pecetluiască dorinţa de veacuri a strămoşilor români de a trăi neasupriți, într-o singură ţară. În Marele Sfat al naţiunii române, ca şi în Consiliul Dirigent, au fost aleși, de asemenea şi slujitori ai Bisericii, iar episcopul ortodox român de Caransebeș, Miron Cristea, viitorul Mitropolit Primat (1919) şi apoi Patriarh al României Mari (1925), şi episcopul greco-catolic de Gherla, Iuliu Hossu, au fost aleși în delegația de patru persoane care a prezentat Actul Unirii Regelui Ferdinand, la București.

Acum, la aniversarea a 97 de ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918, dorim să exprimăm omagiul şi recunoștința cuvenite tuturor făuritorilor actului măreț al istoriei noastre pentru care au luptat moșii şi strămoșii noştri, ştiind că unirea tuturor provinciilor româneşti într-un stat român unitar a fost încoronarea multor eforturi jertfelnice, spirituale şi materiale, de afirmare a conștiinței naţionale şi a dorinţei de unitate naţională.

Pentru toate binefacerile Marii Unirii, aducem astăzi mulțumire lui Dumnezeu Cel preaslăvit în Sfânta Treime şi pomenim cu recunoștință pe toţi eroii români care s-au jertfit pentru libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român. Este semnificativ faptul că Sfânta Treime este hramul catedralelor din marile orașele transilvănene care au militat pentru Unire: Sibiu, Blaj, Alba-Iulia şi Arad, deoarece Sfânta Treime devenise simbolul dorinţei de unitate într-un singur stat al celor trei mari provincii româneşti: Țara Românească, Moldova şi Transilvania.

Astăzi, toți cetățenii României, toate instituțiile statului şi toate cultele religioase avem datoria  să păstrăm şi să cultivăm darul unității naționale ca fiind un simbol al demnității poporului român, obținut cu multe jertfe de vieți omenești şi multe eforturi spirituale şi materiale, spre binele României şi bucuria românilor de pretutindeni.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


[1]Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Membru corespondent al Academiei Române, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a-III-a revăzută, editura BASILICA, București, 2013, p. 471-473.

sursa: basilica.ro 


CUVÂNT DE SALUT ROSTIT LA ACADEMIA DE ȘTIINȚE A MOLDOVEI

Mai 26, 2015

Acord de colaborare IPC si AORR 1

Astăzi, 26 mai 2015, am rostit un Cuvânt de salut în debutul Conferinței științifice internaționale ”Probleme actuale ale arheologiei, etnologiei și studiului artelor”, ediția a VII-a, organizate de Institutul Patrimoniului Cultural (IPC) al Academiei de Științe a Moldovei.

Asociația ”Răsăritul Românesc” și-a adus contribuția la desfășurarea acestei Conferințe, care este principalul eveniment științific al anului 2015 organizat de IPC.

***

La tribuna ASM

Stimate domnule vicepreședinte Ion Guceac,

stimate domnule director Victor Ghilaș,

onorată asistență, stimați invitați,

doamnelor și domnilor,

Îmi face o deosebită plăcere să vă salut în numele Asociației ”Răsăritul Românesc” din Republica Moldova, asociație parteneră a Institutului Patrimoniului Cultural și care și-a adus contribuția la organizarea Conferinței științifice internaționale de astăzi.

Parteneriatul nostru cu Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei durează de mai bine de un an de zile, cu rezultate notabile, iar de curând a îmbrăcat și haina oficială a unui Acord de colaborare.

Aplicând principiul subsidiarității, Institutul Patrimoniului Cultural și Asociația ”Răsăritul Românesc” au convenit să-și conjuge eforturile în scopul păstrării şi valorificării patrimoniului cultural, istoric, etnografic şi arheologic din Republica Moldova şi de peste hotarele ei, sens în care s-au angajat să colaboreze în domeniul serviciilor consultative, de elaborare a îndrumărilor de ghidaj a publicațiilor, a altor elaborări menite să promoveze patrimoniul nostru cultural național.

Dat fiind specificul preocupărilor Asociației noastre, am stabilit împreună cu Institutul Patrimoniului Cultural că vom acționa în comun în vederea cercetării şi susținerii culturale, lingvistice, spirituale şi identitare a etnicilor români şi a comunităților acestora din Republica Moldova şi din diaspora noastră de răsărit, precum şi a celor din statele în care etnicii românii sunt autohtoni. Prin diaspora de răsărit înțelegem comunități ale conaționalilor noștri din Țările Baltice, Ucraina, Bielorusia, Rusia europeană, Caucaz, Siberia, Asia Centrală, Orientul Îndepărtat şi Japonia. În mod evident, unul dintre scopurile noastre este să colaborăm în vederea facilitării relațiilor şi schimburilor culturale ale românilor din diaspora de răsărit cu cei din Republica Moldova, România şi din întreaga lume. Am convenit de asemenea să emitem împreună note, rapoarte şi recomandări către instituțiile centrale şi locale de stat referitoare la situația şi problemele monumentelor de istorie şi arheologie din Republica Moldova sau de pe teritoriul altor state, dacă acestea au tangenţă cu istoria, cultura şi civilizația noastră națională.

Ca să vă dau un exemplu concret, în prezent lucrăm, într-un efort de restituire istorică și culturală, la pregătirea unei ediții bilingve româno-nipone a Jurnalului misionar al Cuviosului Anatolie Tihai, misionar ortodox român din Basarabia, în Japonia secolului XIX. Cuviosul Anatolie Tihai este nu doar primul român în istorie care a călcat pe pământul Japoniei, ci și, datorită vastelor și multiplelor sale preocupări extrabisericești, și primul niponist român, care ne-a lăsat un șir întreg de studii etnografice despre japonezi și despre mai multe grupuri etnice minoritare din această țară.

Totodată, am reușit anul trecut, să asigurăm buna desfășurare a două expediții științifice de cercetare într-o localitate din sudul Republicii Moldova, anume Crihana Veche, Cahul. Una dintre acestea a fost expediția etnografică a unei redutabile echipe de cercetătoare din cadrul Institutului Patrimoniului Cultural, iar alta – expediția arheologică, ambele soldate cu rezultate apreciabile. Ca urmare, la 5 decembrie 2014 am reușit organizarea, în parteneriat cu Institutul Patrimoniului Cultural, Agenția Națională Arheologică și administrația publică locală, a unei Conferințe științifice în comuna Crihana Veche, fapt ce constituie o premieră absolută în domeniului valorificării și promovării patrimoniului nostru cultural. Demersul nostru nu se oprește aici, întrucât anul acesta intenționăm să extindem cercetările la Crihana Veche și localitățile adiacente prin implicarea mai multor cercetători din cadrul Institutelor Academiei Române, partener de frunte al AȘM.

Aș dori să precizez că parteneriatul nostru cu Institutul Patrimoniului Cultural prevede de asemenea derularea de proiecte şi programe comune nu doar prin mijloacele pe care le avem la dispoziție, dar și prin atragerea de sprijin european şi internațional sau dezvoltarea unor parteneriate bilaterale și multilaterale cu instituții de stat și private din Republica Moldova și din alte state, întrucât colaborarea transfrontalieră pe planul cercetării și punerii în valoare a patrimoniului cultural local și regional este una dintre preocupările noastre.

În încheiere, adresându-le în egală măsură un gând de mulțumire domnului doctor Victor Ghilaș, actualul director al Institutului Patrimoniului Cultural, și domnului doctor Oleg Levițki, care a deținut această funcție anterior, dar și întregii echipe de etnografi și arheologi din cadrul Institutului, cu care am colaborat până acum, vă asigur și pe mai departe de întreaga disponibilitate a Asociației ”Răsăritul Românesc” ca partener.

Urez succes deplin Conferinței științifice de astăzi.

Vă mulțumesc!

ASM


CONFERINȚA CU TEMA: CETĂȚENIA ROMÂNĂ, UN DREPT AL ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI ȘI O DATORIE MORALĂ A ROMÂNIEI

Noiembrie 6, 2013

Foto Bucuresti

Vlad CUBREACOV, președinte al Asociației ”Răsăritul Românesc” din Republica Moldova, fost membru al Subcomisiei APCE pentru minorități:

Proiectul de lege dezbătut astăzi răspunde, în opinia noastră, pe deplin atât criteriilor de eurocoformitate, cât şi, mai ales, intereselor legitime și necesităţilor reale ale membrilor comunităţilor româneşti de peste hotare, de cele mai multe ori aflate cultural şi identitar în dificultate.

DE CE ESTE CORECT CRITERIUL ”ORIGINII ETNICE”

Criteriul originii naționale și etnice pus la baza proiectului de lege este unul perfect euroconform. De altfel, într-o dezbatere ca cea de astăzi trebuie să distingem clar între „etnicism” și „etnicitate” (ansamblul particularităţilor etnice ale unui popor sau al unei culturi. /<engl. Ethnicity, Etnic – referitor la apartenenţa la un popor; specific unui popor, Nume etnic = nume de popor. [Cf. fr. ethnique, lat. ethnicus, gr. ethnos – popor]). Termenii ”identitate etnică, apartenență etnică, origine etnică, minoritate etnică”  sunt termeni neutri din punct de vedere semantic. Legiuitorul român nu poate face abstracție, în cazul etnicilor români de peste hotare, de originea, identitatea și apartenența etnică a acestor conaționali. Uniunea Europeană, OSCE, Consiliul Europei, ONU sunt organisme care au fost și rămân preocupate de situația minorităților entice din diverse țări, compărând ca apărători ai identităţii etnice a oricărei persoane. Adjectivul „etnic”, neutru sub aspect semantic, împreună cu variantele lui flexionare este utilizat pe larg în documentele oficiale ale organismelor regionale sau internaționale la care ne-am referit și din care România face parte. Identitatea este o noţiune complexă ireductibilă la doar unul din aspectele sale. Pentru a răspunde rumorilor despre așa-zisul pericol etnicist în cazul acordării dreptului de solicitare a a cetățeniei române de către etnicii români de peste hotare, vom sublinia o data în plus că între abordarea etnicistă şi cea etnofobă este corect să nu optăm nici pentru una din ele, oprindu-ne la abordarea etno-culturală şi etno-lingvistică, așa cum sunt tratate și explicate acestea de multiplele documente internaționale aplicabile. Limba română și cultura română peste hotarele României se sprijină pe o bază etnică concretă fără de care nici limba, nici cultura nu ar mai avea sens deplin. Etnicitatea în sine nu este un păcat, ci un fapt identitar natural, un dat şi de aceea nu acceptăm să fie repudiată. Altminteri ne-am plasa în relaţie de adversitate cu cele mai importante instrumente juridice internaționale (universale şi regionale) care consfințesc şi apără, între altele, criteriul etnic, instrumente al căror spirit pătrunde inițiativa legislativă discutată astăzi aici.

DUBLA CETĂȚENIE

Instituția dublei cetățenii ne demonstrează că nu există în Europa și în lume o abordare unică în această chestiune, după cum nu există astăzi la nivel european și internațional o definiție unanim acceptată a noțiunii de națiune.  Există state care admit dubla cetățenie și state care o admit cu anumite rezerve, dar și state care nu o admit deloc, precum și state care o acceptă tacit (Italia, Olanda), chiar dacă legislația lor o interzice expres. Spania și India, bunăoară, admit dubla cetățenie doar în cazul unor state anume, cu care se consideră înrudite etnic sau legate istoric și cu care dezvoltă relații privilegiate sau speciale. De regulă, statele care se definesc ca naționale și au minorități etnice înrudite peste hotare admit și încurajează dubla cetățenie, ca avantaj (și nicidecum ca pe un privilegiu) oferit, în baza legii, membrilor comunităților etnice înrudite de peste hotare. Abordarea foarte diferită a chestiunii dublei cetățenii, precum și a relației minorităților etnice extrafrontaliere cu statele lor înrudite, a condus la apariția, în 1997, a Convenției europene cu privire la cetățenie, document regional care nu exclude posibilitatea acordării cetățeniei lor de către statele înrudite coetnicilor, consângenilor sau conaționalilor de peste hotare.

În continuare vom aduce în atenție mai multe cazuri în care statele naționale înrudite prevăd posibilitatea acordării cetățeniei lor coetnicilor lor de peste hotare.

ISRAEL

Legea reîntoarcerii (repatrierii) din 1950, în articolul 4B Cine este evreu, se referă expres și univoc la originea etnică și etno-religioasă evreiască și prevede: ”Potrivit prezentei Legi, ”Evreu” este cel care s-a născut din mamă evreică, sau a trecut la evreitate, și nu aparține altei religii”. Totodată, Legea Israelului despre cetățenie din 1 aprilie 1952, stabilește că ”orice imigrant, în termenii Legii reîntoarcerii (repatrierii) din 1950, este cetățean al Israelului”. Cazul Israelului este unul demn de analizat, întrucât diaspora acestui stat este una foarte numeroasă. Potrivit enciclopediei electronice evreiești, ”În prezent există în lume aproximativ 13,2 milioane de evrei, dintre acești 5,5 milioane, sau 37%, locuiesc în Israel (date din anul 2002). Cea mai numeroasă comunitate evreiască de peste hotare se află la New York – 1 milion și 970 de mii de persoane. Pe ansamblu, în SUA locuiesc 5,7 milioane de evrei (mai mult decât în Israel). La Paris locuiesc 310 mii de evrei, la Londra – 195 de mii, la Buenos Aires – 175 de mii. Peste 90% dintre toți evreii din lume locuiesc în zece state: Israel, SUA, Franța, Rusia, Canada, Ucraina, Marea Britanie, Argentina, Brazilia și Republica Sud Africană. Comunități ale evreilor sunt organizate în peste 100 de state.”(sursa: www.eleven.co.il)

SPANIA

Constituția acestei țări prevede, la articolul 11, că ”Statul poate încheia acorduri cu privire la dubla cetățenie cu țările iberoamericane sau cu țările care au avut și au relații speciale cu Spania. Totodată, în țările respective, chiar și în cazul în care acestea nu recunosc pentru propriii lor cetățeni, pe bază de reciprocitate, aceleași drepturi, spaniolii se pot naturaliza fără a-și pierde cetățenia obținută prin naștere”.

Dintre statele Europei Occidentale, Spania are în prezent cea mai numeroasă diasporă, aceasta cifrându-se la circa 1,2 milioane. Majoritatea acestor spanioli extrafrontalieri (600 000) locuiesc în America Latină, pe când 550 000 locuiesc în diverse state din Europa, iar 42 000 – în Asia, Africa și Australia.

Astfel, Constituția Spaniei consfințește dreptul, fie și limitat, la dubla cetățenie pentru coetnicii săi dintr-un șir de state. Vom observa că în actele legislative mai vechi ale Spaniei (1954-1981), dintre care vom aduce în atenție Codul Civil al Spaniei, alături de statele iberoamericane a apărut de fiecare dată și un stat din altă regiune a lumii – Filipine. Începând cu anul 1992 șirul de state cu care Spania a avut sau are relații speciale, explicabile istoric, și ai căror cetățeni pot solicita cetățenia Spaniei, a fost completat cu Andora, Guineea Ecuatorială și Portugalia. În cazul în care cetățenii acestor state solicită acordarea cetățeniei spaniole, este necesară șederea lor în Spania pe durata a 2 ani de zile, pe când pentru solicitanții originari din alte state, cu care Spania nu a avut sau nu are relații speciale, acest termen se ridică la 10 ani.

Între anii 1958 și 1991 Spania a încheiat asemenea acorduri cu privire la dubla cetățenie cu majoritatea statelor Americii Latine: Chile, Argentina, Columbia, Peru, Paraguay, Nicaragua, Ecuador, Bolivia, Guatemala, Republica Dominicană, Cosa-Rica. Aceste acorduri reconfirmă dreptul cetățenilor fiecărei părți semnatare de a obține și deține cetățenia celeilalte părți.

Există o excepție pe care Spania o admite tacit, este cea care îi privește pe cetățenii ruși de origine etnică spaniolă. Spania și Rusia  sau Spania și statele apărute pe ruinele fostei URSS nu au semnat niciodată acorduri bilaterale cu privire la dubla cetățenie. Cu toate acestea, așa numiții ”copii ai războiului” și membrii familiilor lor din Rusia și celelalte state ex-sovietice, obțin din oficiu cetățenia Spaniei în momentul sosirii în patria lor istorică și devin astfel persoane cu dublă cetățenie. Autoritățile spaniole utilizează în această situație termenul de ”dublă cetățenie latentă”, prezumându-se că atât ”copiii războiului” cât și membrii familiilor lor au fost și au rămas cetățeni spanioli neîntrerupt, deci nu au fost decăzuți din cetățenia spaniolă niciodată.

Articolul 20 al Codului Civil al Spaniei prevede că cetățenii străini născuți din ambii părinți sau dintr-un singur părinte de origine spaniolă au posibilitatea obținerii cetățeniei spaniole por opcion. În cazul acestora nu contează dacă părinții lor și-au păstrat sau au pierdut cetățenia spaniolă. Acest drept le este rezervat tuturor străinilor de origine spaniolă, însă, în cazul în care originea lor spaniolă este stabilită după expirarea timpului rezervat prin lege acordării cetățeniei por opcion, sau dacă aceștia nu-și pot confirma pe bază de acte originea spaniolă, punctul b) al articolului 22 al Codului Civil le oferă străinilor din aceste categorii dreptul preferențial de obținere a cetățeniei spaniole în baza reședinței în Spania (por recidencia). În aces caz, străinul de origine spaniolă trebuie să locuiască legal în Spania 1 an și 1 zi.

BRAZILIA

Brazilia își întemeiază cetățenia, în principal, pe dreptul solului, iar procesul de naturalizare reclamă ca solicitantul să locuiască 4 ani pe teritoriul țării înaintea depunerii cererii de acordare a cetățeniei. Cu toate acestea, termenul de 4 ani poate fi redus substanțial în cazul în care solicitantul ”deține cetățenia unul alt stat lusitanofon”.

ARMENIA

Potrivit Legii Republicii Armenia despre cetățenie, sunt considerați cetățeni armeni persoanele care nu au adoptat cetățenia altor state și sunt armeni ca origine etnică. Totodată, legea despre cetățenie specifică ”persoanele de origine armeană care se stabilesc în Armenia vor primi cetățenia în procedură simplificată”.

FEDERAȚIA RUSĂ

Cazul Federației Ruse prezintă un interes deosebit, întrucât acest stat este singurul care își revendică o succesiune de drept îndelungată, multiseculară, și pune în relație directă chestiunea continuității și succesiunii statului cu cea a cetățeniei ruse. Este curios să observăm că Legea federală despre politica de stat a Federației Ruse în raport cu compatrioții de peste hotare din 24 mai 1999 prevede următoarele: ”Federația Rusă este succesoare și continuatoare de drept a Statului Rus, a Republicii Ruse, a Republicii Federative Sovietice Socialiste Ruse (RFSSR) și a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Instituția cetățeniei ruse este corelată cu principiul caracterului neîntrerupt (al continuității) statalității ruse.” Totodată, atunci când definește termenii cu care operează, legea rusă specifică: ”Apartenența la cetățenie reprezintă faptul de a fi fost supus al Statului Rus sau de a fi deținut cetățenia Statului Rus, a Republicii Ruse, a RFSSR, a URSS, a Federației Ruse sau a unui stat străin”.

IRLANDA

În pofida exigențelor privind obligativitatea termenului de ședere timp de 5 ani în Irlanda pentru a putea obține cetățenia acestei țări, unii solicitanți pot fi exonerați de această obligație, fiind vorba despre persoanele de origine etnică irlandeză, precum și de persoanele care au vreo legătură cu Irlanda ca stat.

TURKMENISTAN

Legislația turkmenă cu privire la cetățenie prevede dreptul etnicilor turkmeni care s-au născut și locuiesc în alte state decât cele ex-sovietice, de a obține cetățenia Turkmenistanului în procedură simplificată. Acest drept se referă și la persoanele care au fost strămutate forțat, deportate sau prigonite pe motive politice sau religioase.

BIELORUSIA

Legea bielorusă despre cetățenie operează cu următorii termeni: păstrarea dreptului de obținere a cetățeniei Republicii Bielorusia. Acest drept, cu caracter imprescriptibil, le este rezervat tuturor persoanelor care au locuit pe teritoriul Republicii Bielorusia, dar fie că au fost strămutate forțat sau deportate, fie că au părăsit benevol respectivul teritoriul înainte ca legislația despre cetățenie să intre în vigoare. Totodată, acest drept imprescriptibil le este rezervat urmașilor lor, precum și ”etnicilor bieloruși și copiilor lor”. Acestor categorii de persoane li se acordă cetățenia cu condiția cunoașterii limbii de stat și a respectării Constituției și legislației bieloruse.

REPUBLICA MOLDOVA

Republica Moldova este singurul stat ex-sovietic care admite expres, prin Constituția modificată în anul 2003, dubla și multipla cetățenie. Un fapt curios este că Republica Moldova este, de asemenea, singura din formula sovietică 3+1 (statele baltice şi RM) care şi-a revendicat cetățenii pe două linii politico-juridice. Pe de o parte, cetăţenia moldoveană descinde din cea română, limitată teritorial şi temporal, prin vizarea foştilor cetăţeni români de până la 28 iunie 1940 din Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, precum şi urmaşii acestora, indiferent de cetăţenia deţinută până în 1991 şi cu condiţia stabilirii permanente în Republica Moldova. Pe de altă parte, cetăţenia moldoveană descinde din cea sovietică, întrucât îi vizează pe toţi locuitorii fostei Republici Autonome Socialiste Sovietice de peste Nistru, precum şi pe toţi foştii cetăţeni sovietici domiciliaţi legal către 27 august 1991 pe teritoriul Republicii Moldova, dacă nu şi-au exprimat o dorinţă contrară.

La fel de curios este că prin legislaţiile în vigoare, aproape toţi cetăţenii  Republicii Moldova pot solicita şi obţine cetăţenia a două state: România şi Federaţia Rusă. Diferenţa dintre acestea este că România admite dubla cetăţenie şi nu condiţionează restabilirea cetăţeniei române de renunţarea la cea moldoveană, pe când Federaţia Rusă admite dubla cetăţenie doar cu titlu excepţional, în cazul existenței unor acorduri bilaterale în materie, şi condiţionează obţinerea cetăţeniei sale de renunţarea la cetățenia anterioară.

De precizat în context că în Republica Moldova „Sînt recunoscute  ca  persoane  originare din  Republica  Moldova, domiciliate  peste  hotare, persoanele şi urmaşii acestora, care provin prin  obîrşia, rădăcinile şi strămoşii lor din fosta Basarabie, Bucovina de  Nord,  ţinutul  Herţa  şi, în special,  din  actualul teritoriu  al Republicii   Moldova   şi  care,  pomenindu-se  în  virtutea   diferitor împrejurări    dincolo   de   hotarele   patriei   lor   istorice,   îşi conștientizează originea şi se consideră reprezentanți ai diasporei.” (Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la unele măsuri de susţinere a persoanelor originare din Republica Moldova, domiciliate peste hotare Nr.1322  din  29.12.2000, Monitorul Oficial al R. Moldova nr.1-4/20 din 11.01.2001).

LITUANIA

Procedura obținerii cetățeniei lituaniene este reglementată de Legea despre cetățenie din 5 decembrie 1991. Aceasta stabilește o categorie avantajată, îndreptățită să obțină cetățenia în procedură simplificată, specificăm că este vorba despre persoanele care au avut legătură cu Lituania în perioada 1918-1940 și urmașii acestora.

GERMANIA

Constituția Germaniei, prin articolul 116 Noțiunea de German și de Reintegrare în cetățenie a celor persecutați, consfințește următoarele: “(1) În sensul prezentei Constituţii este German, sub rezerva altor legi, orice persoană care deţine cetăţenie germană sau persoanele aparţinând Poporului German refugiate ori deportate, precum şi urmaşii acestora care s-au aflat în teritoriul Imperiului German către 31 decembrie 1937.

(2) Foştii cetăţeni germani care şi-au pierdut cetăţenia între 30 ianuarie 1933 şi 08 mai 1945 din raţiuni politice, rasiste sau religioase, precum şi urmaşii acestora îşi redobândesc cetăţenia la cerere. Aceştia nu sunt consideraţi ca decăzuţi din cetăţenie, cu condiţia că şi-au stabilit reşedinţa în Germania după 08 mai 1945 şi nu şi-au exprimat o voinţă contrară.

Constituția și legislația Germaniei nu prevăd în mod expres posibilitatea dublei sau multiplei cetățenii. În ultimii ani mai multe zeci de mii de persoane care au obținut cetățenia Germaniei fără a renunța la cetățenia lor anterioară au fost fie obligate să renunțe la cetățenia anterioară, fie să renunțe la cea germană conform deciziilor Ministerului Federal din Interne. Cu toate acestea, nu toți cetățenii Germaniei care dețin și o altă cetățenie sunt obligați să opteze în favoarea doar uneia dintre aceste cetățenii. În prezent, în Germania există peste 2 milioane de persoane care dețin legal dublă cetățenie, printre aceștia fiind și mulți etnici germani (sași și șvabi) originari din România. Este vorba despre așa-numiții ”emigranți întârziați”, Spataussiedler, dar și despre cetățeni de etnie germană originari din vechile state ale UE, cărora li se recunoaște dreptul de a-și păstra cetățenia anterioară după obținerea celei germane, cu condiția că țara din care provin să admită dubla cetățenie.

Legea Germaniei despre cetățenie, din 22 iulie 1913, cu modificările și completările operate la 23 iulie 1999 și puse în vigoare din 1 ianuarie 2000, stabilește: ”Este german acela care deține cetățenia unuia dintre statele federale și deține nemijlocit cetățenia Imperiului German”. Totodată, articolul 13 al legii spune: ”Foștii germani, care nu s-au stabilit cu traiul în interiorul țării, pot fi primiți, la cererea lor, în cetățenie de către statul federal ai căror cetățeni au fost anterior, dacă aceștia răspund cerințelor indicate la punctele 1 și 2 din alineatul 1 al articolului 8. Sunt asimilați foștilor germani persoanele descendente din aceștia sau copiii înfiați de către aceștia. Cancelarul de stat trebuie înștiințat despre adoptarea cetățeniei, iar în cazul în care cancelarul (astăzi – ministrul federal al afacerilor interne) dă aviz negativ, admiterea în cetățenie nu are loc”.

BULGARIA

Legea cu privire la cetățenia bulgară stabilește, în articolul 7, alineatul 2) , că ”Orice persoană are dreptul de a-și alege cetățenia”. Articolul 8, ca parte a Secțiunii I a capitolului II al acestei legi, secțiune intitulată Obținerea cetățeniei bulgare conform originii, prevede: ”Este cetățean bulgar conform originii oricine are măcar un părinte cetățean bulgar”. Articolul 9 al legii stabilește că ”Este cetățean bulgar conform originii orice persoană care este recunoscută ca cetățean bulgar sau a cărei origine bulgară este stabilită prin decizie judecătorească”. Articolul 15 al legii prevede că ”Persoana care nu este cetățean bulgar poate obține cetățenia bulgară prin naturalizare, cu exceptarea condițiilor prevăzute de articolele 12, alineatele 2,4,5 și 6, dacă răspunde uneia din următoarele cerințe: 1. este de origine bulgară”. Articolul 16 arată că ”Persoana care nu este cetățean bulgar poate obține cetățenia bulgară și fără respectarea condițiilor stabilite de articolul 12 dacă Republica Bulgaria este cointeresată ca această persoană să fie naturalizată sau în cazurile în care persoana are merite deosebite față de Republica Bulgaria pe tărâm social și economic, în domeniul științei, tehnologiilor, culturii și sportului”. Vom remarca și faptul că paragraful 2 al Dispozițiilor finale ale legii prevede următoarele: ”În sensul prezentei legi, ”Persoană de origine bulgară” este persoana care are pe linie ascendentă cel puțin o rudă de naționalitate bulgară”. Aceste prevederi trebuie corelate cu cele ale Legii cu privire la Bulgarii din afara Republicii Bulgaria, din 2000, care, stipulează, în articolul 2, că ”…este bulgar din afara Republicii Bulgaria orice persoană care: 1. are măcar un ascendent de origine bulgară; 2. este purtătoare a conștiinței naționale bulgare; 3. este stabilită pentru o perioadă îndelungată de timp sau permanent pe teritoriul altui stat”, iar în articolul 3, că ”(1) Originea bulgară se demonstrează cu un document eliberat de către: 1. un organ de stat bulgar sau străin; 2. organizații ale bulgarilor din afara Republicii Bulgaria recunoscute de organul de stat bulgar competent să mențină relațiile cu acestea; 3. Biserica Ortodoxă Bulgară. (2) Dovada originii bulgare poate fi făcută şi prin procedură judiciară comună.”

POLONIA

Noua Lege despre cetățenie, din 2009, le oferă persoanelor de origine poloneză posibilitatea de a li se restitui cetățenia Poloniei pe care au pierdut-o sau la care au renunțat. Adoptarea deciziilor în această privință i-a fost atribuită ministrului Administrației și Afacerilor Interne. Astfel, legea stabilește următoarele modalități de obținere a cetățeniei polone: prin naștere, repatriere, acordare de către președintele țării, recunoaștere, restituire.

SLOVACIA

Legislația Slovaciei prevede dreptul persoanelor de origine etnică slovacă de peste hotare de a solicita și obține cetățenia slovacă. Totodată, Legea nr. 70/1977 din 14 februarie 1998 Cu privire la slovacii de peste hotare stabilește cine este ”Slovac de peste hotare”: ”§ 2. Slovacul de peste hotare

(1) Este slovac de peste hotare persoana căreia i s-a recunoscut acest statut în conformitate cu prezenta lege.

(2) În conformitate cu prezenta lege, statutul de slovac de peste hotare i se poate recunoaște unei persoane care nu deține cetățenie slovacă, dacă aceasta este de naționalitate slovacă ori de origine etnică slovacă sau este purtătoare a conștiinței cultural-lingvistice slovace.

(3) În accepția prezentei legi, persoana solicitantă să i se recunoască statutul de slovac de peste hotare (în continuare – solicitant) este de origine etnică slovacă dacă aceasta sau oricare dintre strămoșii săi direcți până în a treia generație au fost de naționalitate slovacă.

(4) Solicitanții își vor dovedi naționalitatea slovacă sau originea etnică slovacă prezentând un document doveditor. Principalele documente doveditoare ale solicitantului sunt certificatul de naștere, certificatul de botez, extrasul din registrul metrical, dovada naționalității sau permisul de ședere permanent.

(5) Solicitanții care nu pot prezenta unul dintre documentele indicate în paragraful 4, se vor identifica ei înșiși printr-o mărturie scrisă eliberată de către una dintre organizațiile conaționalilor slovaci din cuprinsul țării sale de reședință sau, în lipsa acesteia, prin mărturia a cel puțin doi slovaci de peste hotare rezidenți în țara de reședință a solicitantului.

(6) În accepția prezentei legi, solicitantul este purtător al conștiinței cultural-lingvistice slovace dacă posedă cel puțin pasiv limba slovacă și cunoștințe de cultură slovacă sau se declară active el însuși drept etnic slovac.

(7) Solicitanții vor face dovada conștiinței lor cultural-lingvistice slovace prin rezultatele activității loc curente, prin mărturiile organizațiilor conaționalilor slovaci care își desfășoară activitatea în cuprinsul țării de reședință a solicitantului sau, în lipsa acesteia, prin mărturia a cel puțin doi slovaci de peste hotare rezidenți în țara de reședință a solicitantului”.

GRECIA

Cazul Greciei merită o atenție aparte. Legea nr. 2790 despre primirea persoanelor de naționalitate greacă repatriate din fosta Uniune Sovietică prevede următoarele:

 ”Articolul 1. Persoanele de naționalitate greacă, care locuiesc în statele fostei Uniuni Sovietice, pot primi cetățenia greacă depunând o cerere corespunzătoare la Consulatul Greciei din țara de domiciliu dacă:

  • Au împlinit 18 ani și
  • Nu pot demonstra cetățenia lor greacă în temeiul Tratatelor de la Ankara și de la Lozana.”

”2. Cetățenia greacă i se acordă persoanei de naționalitate greacă prin decizia Secretarului General de circumscripție, decizie care se publică în Monitorul Guvernului după prezentarea avizului Consulatului respective al Greciei cu privire la originea lor greacă. Chestiunea cu privire la originea greacă este examinată de către o comisie din trei persoane, cuprinzându-l pe Consul și alți doi membri. Prin decizia comună a Ministrului Afacerilor Interne, al administrației de stat și al descentralizării, precum și a Ministrului Afacerilor Externe, se stabilesc membrii fiecărei comisii, detaliile speciale și procedura de perfectare a deciziei comisiei prevăzute în prezentul paragraf. Membrii desemnați în comisiei trebuie să fie în mod obligatoriu cetățeni greci.

3. Originea greacă a persoanei interesate se stabilește în urma unei convorbiri cu aceasta și pe baza următoarelor acte:

  • Pașaportul
  • Certificatul de naștere
  • Certificatul de căsătorie
  • Certificatul cu privire la starea familială
  • Buletinul de identitate, dacă există
  • Orice alte acte care ar confirma originea greacă.

 Actele menționate se prezintă cu confirmare notarială originală și cu traducerea lor oficială.

 1. Cererea, cu actele anexate acesteia și avizul Consulatului Greciei cu privire la originea greacă a solicitantului, se transmit circumscripției locale în vederea eliberării deciziei Secretarului General al circumscripției. (…)

2. (…) Comisia va avea ca scop prezentarea avizului cu privire la originea greacă a solicitanților cetățeniei grecești, oricine care se confirmă prin actele prevăzute în paragraful 3 al prezentului articol și în urma rezultatelor convorbirii, cu excepția cazurilor în care avizul este prezentat de către comisie conform paragrafului 3 al prezentului articol. (…)

5. Copiii minori ai persoanelor de naționalitate greacă care au obținut cetățenia Greciei conform procedurii indicate mai sus, devin cetățeni greci din momentul depunerii jurământului de către părinții lor și sunt incluși în listele cetățenilor și în cataloagele municipale ale populației (…).

6. În solicitarea de acordare a cetățeniei grecești, persoana interesată poate cere de asemenea elenizarea numelui său de familie și a prenumelui, dacă acestea au fost modificate sau schimonosite în țara de proveniență a solicitantului.

7. În acest caz, în baza acordului Secretarului General al circumscripției cu persoana interesată despre modul în care va suna în limba greacă prenumele și numele său de familie, în conformitate cu decizia Secretarului General se introduc în cataloagele municipale ale populației prenumele și numele de familie elenizate. În baza acelorași temeiuri se vor eleniza prenumele și numele de familie ale copiilor minori ai solicitanților care primesc cetățenia greacă în baza prevederilor paragrafului 6 al prezentului articol.

8. Persoanele de naționalitate greacă care au sosit în Grecia înaintea intrării în vigoare a prezentei legi pe bază de viză și locuiesc în țară, indiferent de termenul de valabilitate al pașapoartelor lor sau al vizei, pot primi cetățenia greacă conform procedurilor indicate în paragrafele anterioare, depunând o cerere pe numele Secretarului General al circumscripției în ordinea stabilită de paragraful 4 al prezentului articol, excepție făcând avizul Consulatului.”

AUSTRIA, LUXEMBURG, ELVEȚIA

AUSTRIA, LUXEMBURG, ELVEȚIA, state care nu se definesc ca naționale și nu compar ca state înrudite ale unor minorități etnice (kin-state, kin-minority), nu admit dubla cetățenie și nici nu cuprind în legislația lor prevederi despre posibilitatea acordării cetățeniei lor conaționalilor de peste hotare.

București, Senatul României, 5 noiembrie 2013


Fructele otrăvite ale propagandei Kremlinului. ”Захват Европы! Присоединить Европу – это по-русски!”

Iunie 20, 2013

Alexandr Dughin despre ideea națională rusă: cotropirea și anexarea Europei de către Rusia și transformarea popoarelor și statelor în protectorate ale Moscovei sub conducerea unui țar rus de la Atlantic la Pacific.

***

Emisiunea DISCURS

SĂ ANEXĂM EUROPA – ASTA E RUSEȘTE!

Opinia lui Alexandr Dughin

Astăzi în Rusia se resimte foarte acut lipsa ideii naționale. Pe de o parte, toată lumea înțelege necesitatea acestei idei, pe de altă parte, nu este chiar atât de simplu să propui ceva bine gândit, ceva nou, dacă doriți, sau ceva convingător. Și timp de mulți ani am cugetat asupra acestei probleme și asupra problemei ideii naționale și mi-a venit recent în cap, analizând evenimentele din lume, vizitând diverse țări europene, gândul privind modul de soluționare a chestiunii ideii naționale. Voi expune acest gând cu titlu de propunere, în calitate de ipoteză, ei dar mai departe probabil că societatea sau mai întâi de toate statul va decide dacă îl acceptă sau nu. Ideea este următoarea: noi trebuie să cotropim Europa. Să o cucerim. Și să o anexăm.

Iată, mai întâi, mulți vor spune: ei, ce mai e și cu asta, ce idee e aceasta: să cotropim, să anexăm, să includem în granițele noastre, să cucerim? Dar, pe de altă parte, după ce prima aversiune va trece, sau prima revoltă, sau senzația că s-a spus ceea ce nu trebuia, ceva negândit sau poate ceva propriu altor timpuri, altei epoci, și că, în general, ce mai înseamnă să cotropim Europa, ei bine, atunci când toate astea vor trece, ei dar mai întâi trebuie să oferim această posibilitate ca oamenii să cârâie cumva, să țipe acolo. Liberalii vor spune: ei, la noi toate se întâmplă astfel întotdeauna și de aceea vă comportați voi așa… Iată, atunci când acest val se va stinge, valul agenților țipălăi ai Occidentului, a coloanei a cincea și a tot felul de forțe cobitoare și atunci când chiar nedumerirea patrioților care, mai pe scurt, reduc agenda zilei doar pentru a se salva, doar pentru a supraviețui, doar pentru a se menține, iată când această revoltă, acest val se va stinge, ne vom putea gândi: da de ce oare nu?

Și atunci să ne amintim bunăoară de proiectele marelui nostru poet Fiodor Tiutcev care a avansat o asemenea concepție în secolul XIX. El considera că Imperiul rus trebuie să cotropească Europa, că țarul Rusiei trebuie să fie țarul întregii Europe și, astfel, să refacă Imperiul bizantin. Le putem acorda lor o largă autonomie în cadrul acestui Imperiu roman global sau al celui de al treilea Imperiu roman. Ortodoxia se poate înțelege de minune cu cercurile conservatoare catolice. Catolicilor nu le vom interzice  să-și mărturisească credința pe teritoriul nostru imperial, cum a fost în perioadele timpurii ale unității imperiale din, să zicem, din epoca lui Constantin cel Mare până la Carol cel Mare și, în condițiile unei anumite autonomii, Europa occidentală oricum recunoștea unitatea împăratului bizantin.

Pe de altă parte, anume această idee imperială poate fi întâlnită la Nietzsche.  Nietzsche spunea:  Europa să fie cum era Grecia sub protecția Romei, fie ca rușii să cucerească Europa. Iar Nietzsche deja vorbea deja de pe pozițiile nemților. Va fi cu mult mai bine, căci atunci ne vom putea concentra pe dezvoltarea culturilor noastre, a identității noastre naționale și nu ne vom preocupa de chestiunile strategice. Rușii își vor instala detașamentele lor de gardă, santinelele lor pe teritoriul nostru și pur și simplu ne vor păzi, ne vor apăra, iar noi vom crește ca un soi de strat cultural unic.  Adică, există reprezentanți ai acestei idei și în Europa.

La fel gândea și Oswald Spengler. La fel gândea și prietenul lui Merejkovski, Arthur Moeller van den Bruck, care era încântat de Dostoievski. În genere, în realitate, elitele europene se gândeau într-o considerabilă măsură la perspectivă ca Europa să se predea Rusiei. Unei Rusii puternice, unei Rusii conservatoare, unei Rusii încrezute în sine, unei Rusii în ascensiune.  Adică, îndeobște vorbind, o anumită coloană a cincea prorusă ne este asigurată în Europa. Aceștia sunt intelectualii europeni care doresc să-și consolideze propria identitate.

Putem vedea și de ce forțe militare dispune Europa. Iar acestea sunt aproape nule. Desigur că există blocul NATO, însă blocul NATO în operațiuni dure nu se implică, după cum vedem pe exemplul Oseției de sud și al Abhaziei.  Noi ne-am confruntat cu prietenul lor Saakașvili, am ieșit învingători și a fost mai mul zgomot și un soi de balet acvatic în Marea Neagră al cuirasatelor americane, natoiste, ei și ce? Pe când Oseția de sud și Abhazia ne aparțin! Sau își aparțin.

Ei bine, Europei îi vom propune să fie ea însăși. Pur și simplu vom institui un protectorat asupra lor și gata!  

Înseamnă că există o asemenea chestiune, cea a faptului că Europa este slabă sub aspect militar. Bineînțeles că noi nu va trebui să luptăm. Și încă, de ce să luptăm cu armamentul? Haideți să luptăm soft power. Haideți să propunem să apărăm Europa de căsătoriile gay, de femen, de Pussy Riot  și să salvăm Europa de ea însăși. Căci Europa, conștiința europeană sunt în descompunere și toți europenii întregi la minte înțeleg  că mai este puțin și Europa se va transforma într-o beznă. Acolo vor fi pur și simplu enclave ale progeniturilor unor emigranți arhaici care pur și simplu vor distruge identitatea europeană. Ei trebuie să facă ceva și, vedeți dumneavoastră, aceștia, asemenea lui Brievik, îi împușcă deja pe ai lor.  Păi haideți să le spunem:  iată, sub protectoratul nostru vă vom asigura protecția! Vedeți, la noi Pussy Riot au fost închise! Le vom închide și pe ale voastre! La voi reprezentantele femen își fac de cap în bisericile catolice, iar la noi  acestea o iau repede cu bâta peste mutră și sunt trimise cu autobasculantele la gunoi, adică în țara lor de origine! Atunci Ucraina și Georgia nu vor mai avea unde se grăbi și pornindu-se în Europa, ele vor ajunge la noi.  Europa va câștiga astfel de pe urma acestui protectorat al Rusiei. ȘI, în al doilea rând, Europa de fapt într-atât de mult se urăște pe sine, într-atâta se văicărește în fața tuturor, că de fapt ea a obosit deja să meargă pe această cale a nihilismului. Iar noi vom spune: noi în genere nu avem față de voi niciun fel de pretenții. Încetați să vă mai văicăriți! Lăsați că vă facem noi ordine! Voi înșivă sunteți incapabili să faceți față emigrației, iar noi vom face față. Ei, imigranților: îți iei catrafusele, mergi la gară și valea! La noi, bineînțeles, vom fi nevoiți și noi înșine să înăsprim puțin legislația privind migrația, dar, oricum, ceea ce se întâmplă la noi nu poate fi comparat nici pe departe cu ceea ce se întâmplă în Europa.   Europa pur și simplu dispare văzând cu ochii. De aceea, noi suntem un popor indoeuropean.  Poate să amintim că, dincolo de asta, avem o mare diversitate de alte etnii, că la noi există un multiculturalism adevărat și funcțional, de aceea cei care se tem că îi vom deporta imediat, noi nu îi vom deporta imediat. Noi le vom propune un sistem de măsuri de adaptare astfel încât să poată rămâne în imperiul nostru eurasiatic global care va cuprinde și Europa. De asemenea îi vom demonstra acestei diversități culturale eurasiatice a noastre ce înseamnă o minunată aplicare a ceea ce este adevărata toleranță. Nu în raport cu, nu ca indiferență față de imigranți, dar ca integrare a unor societăți și culturi dintre cele mai diferite într-o singură civilizație. Apoi, vor fi satisfăcuți cetățenii noștri, întrucât chestiunea vizelor se va rezolva automat. Chestiunea controlului vizelor nu va exista, căci nu vor fi granițe. Uniunea Europeană pur și simplu va intra în Uniunea Eurasiatică ca parte a acesteia. Și atunci și proocidentalii noștri, de fapt, se vor simți satisfăcuți, întrucât că noi ne vom pomeni în Europa. Rusia va deveni Europa într-un anume sens, pentru că nu vor exista granițe, iar valorile europene se vor putea mișca liber către noi, dacă înșiși europenii le vor păstra, pentru că anume aceste valori europene în expresia lor postmodernistă actuală sunt tocmai ceea ce ucide Europa. De aceea, de fapt, noi vom instaura în mass-media europene o anumită cenzură patriotică. Nu una liberală ca acum, când se fac verificări de zece mii de ori la diverse niveluri ale ziarelor liberale ca nu cumva să fie acolo vreun element neliberal. Adică, acolo există cea mai adevărată cenzură totalitară, rasistă, occidentală, eurocentristă, liberală. Noi vom aboli această  cenzură, le vom permite oamenilor să-și exprime liber părerile, dar vom institui cenzura, bunăoară, împotriva unora, o cenzură cu mult mai antinihilistă, o cenzură care va înfrâna sau pur și simplu va tempera sau pur și simplu va localiza anumite manifestări nihiliste ale spiritului omenesc. În plus, noi doar avem experiența unei astfel de expansiuni în Europa în timpul sovietic, când partidele noastre comuniste (Internaționala a III-a, Kominternul, Kominformul)  au obținut rezultate foarte puternice privind penetrarea parlamentelor statelor europene. Da,  acesta a fost un instrument al politicii noastre externe. Astăzi situația s-a schimbat, noi nu mai suntem țări comuniste, dar noi ne putem găsi alți parteneri. Și atunci, dacă vom trasa acum ideile naționale – anexarea Uniunii Europene de către Uniunea Eurasiatică, expansiunea în Europa – ne vom putea aduna, de fapt,  în linii mari, în jurul unui scop măreț.  Vă imaginați, iată, să anexăm Europa! Asta, anume asta e ceva în firea rușilor!  Dacă  nouă ni se spune să creștem colea cu 0,1-3 procente Produsul Intern Brut, să-i ridicăm sau să-i cazăm pe migranți, colea cu niște câini oarecare, să vaccinăm câinii, asta, desigur, e tare de tot, dar asta nu e în firea rușilor. De aceea noi nici nu facem nimic din toate acestea. Noi nu avem de gând să creștem niciun fel de PIB-uri, pentru că ne doare în cot de asta.  Rușii se mobilizează de dragul unui scop măreț. Iată, anexarea Europei acesta este un scop măreț. Apropo, prooccidentalii ruși din secolul XIX, cei care erau încântați de Occident, păi ei cum se încântau?   Ei vroiau să preluăm tehnologiile occidentale pentru ca Rusia să devină puternică și măreață, pentru ca ea să poată învinge Occidentul. Haideți să revenim la anume la acest tip de occidentalism.  Poftim, vă plac tehnologiile europene, păi haideți, haideți să le luăm. Cum să le luăm? Ei ni le vor da acum cu țârâita, ne vor transmite câte un tranzistor colea în schimbul petrolului, gazului. Nu, dați-ne totul dintr-o dată. Noi vom lua toate tehnologiile europene dintr-o mișcare, simplu: noi vom cotropi Europa și toate tehnologiile înalte vor fi ale noastre! Asta de dezvoltare, asta da modernizare, dacă asta am vrut! Asta da, apropo, europenizare a societății noastre!  Petru I a deschis, de asemenea, o fereastră în Europa și ce ne-a arătat el de acolo? El ne-a arătat… pur și simplu a deschis-o cu tunul și a început să participe la politica europeană: le-a dat drumul soldaților și cazacilor în centrul Europei.  Bistrourile sunt o urmă lăsată de noi. De aceea, am impresia că acum o asemenea incursiune în Occident este peste măsură de importantă. Aceasta este și ideea europeană și, dacă îngăduiți, și europenizare, și modernizare, și autoafirmarea națională, și un proiect național de proporții. Ei bine, ce e Ciubais cu nanotehnologiile? Mai întâi, pe el îl urăște toată țara. Lui i-au dat nanotehnologiile ca să nu mai vadă nimic altceva, el s-a scufundat în această microlume și nu a mai ieșit de acolo. Acum căută să vadă unde s-au dus banii. Păi, tot acolo, în nanomicrocosmos. Firește că acesta este microomul, acestea sunt microideile, nanoideile, nanooamenii, ei dar așa ceva nu poate deveni idee națională. Aceasta este un soi de idee nanonațională. Adică, vom dispărea cu toții în spațiul microscopic, și tot acolo vor dispărea și bugetul, și banii, căci la noi la așa ceva se pricep lesne.  Ei dar, dați-ne un macroproiect, un macroproiect global, unul fundamental cu adevărat: cotropirea Europei! Da, va trebui să-i facem pe unii să-și schimbe părerea. Ei și ce? Căci eu consider că trebuie folosim în acest scop nu metode hard power, ci soft power, un soft power eurasiatic, să găsim coloana a cincea, să-i formăm și să-i promovăm pe oamenii noștri și să-i aducem la putere în Europa și, de exemplu, să cumpărăm pe banii Gazpromului birourile cele mai importante ale agențiilor de publicitate din presa europeană, căci anume acestea au influență asupra presei, și să acționăm la fel de activ ca și Occidentul în raport cu noi. De fapt, să contraatacăm. Ei ne atacă cu ONG-urile lor, cu Medicii lor fără frontiere colea,  cu bicicliști care îi ajută pe rebeli și wahhabiți. Ei bine, vom juca cu ei după regulile lor. Și aici nu există, cum s-ar spune, nimic personal și nimic ieșit din comun.  După paradigma din politica internațională așa ceva este absolut firesc. Adică, iată, noi am pornit de la faptul că această teză este imposibilă, absurdă, paranoică, că ne lipsesc resursele, dorința, voința. Acestea sunt argumente, cum ar veni, firești, de suprafață.  Însă dacă este să privim lucrurile altfel, dacă este să ne configurăm discursul altfel, atunci vedem că aceasta este o idee națională minunată! Anume asta presupunea Soloviov, Vladimir Soloviov, întemeietorul filosofiei religioase ruse, că Rusia trebuie să se unească cu Europa, dar sub egida țarului rus!  Nu știu de ce se dă uitării asta. Eu, iată, recent am ținut la Paris o prelegere într-un centru catolic conservator foarte mare, a fost multă lume, pur și simplu aproape cât un stadion, și eu le-am povestit despre ceea ce avem în comun. Ei, zice, vrem să ne unim cu voi!  Voi aveți, zice, o Biserică așa de conservatoare, voi aveți așa o societate, care într-atât de mult păstrează încă buna cuviință spre deosebire de societatea noastră că noi suntem pur și simplu încântați de voi!  Haideți să ne unim! Eu zic: haideți! Este o idee bună. Dar haideți să ne amintim de perioadele care ne-au permis cu adevărat să fim împreună. Asta era înainte de Carol cel Mare. Aceasta a fost perioada imperială, din secolul IV până în secolul IX, când trăiam în cadrul imperiu unitar, a unei lumi creștine unitare, iar separarea a venit deja mai târziu și s-a ajuns la marea schismă. Ei bine, haideți să ne unim nu pe principiul catolic, pe principiul papal al uniației, că voi trebuie să recunoașteți măreția Papei, iar mai departe fie cum doriți, să ne unim nu pe acest principiu modernist, ci pe principiul imperial: un țar sau un președinte rus unic pentru toată Europa și diversitatea Bisericii Apusului și Bisericii Răsăritului. Noi ne putem uni, bine, nu uni, dar putem colabora unii cu alții, căci noi avem un dușman comun, pe noi ne atacă necurăția, atacă și catedrale lor și catedralele noastre, și cultura lor și cultura noastră, și protestanții, în special cei care sunt credincioși, nu pur și simplu credincioși, dar cu adevărat credincioși în Hristos, creștinii, ei doar nu vor fi împotriva unei asemenea uniri. Firește că nu vor fi, pentru că Rusia le aduce protecție anume împotriva împărăției Antihristului. Anume asta și este misiunea – catahonul și misiunea celui care rezistă, misiunea limitării lumii Antihristului și a apostaziei care nu trebuie să nimerească în societate. Acesta este sensul imperiului. Noi pur și simplu vom readuce Imperiul european, Imperiul Roman, Imperiul bizantino-elen la locul său. Noi construim un imperiu. Ei construiesc Uniunea Europeană, tot un soi de imperiu, dar iată că principiile lor sunt foarte jalnice.  Ei, iată, dacă economia nu funcționează se și destramă imediat!  Noi însă vom spune: funcționează economia sau nu funcționează, dar ce spune țarul nostru roman rus – bine, bine, eurasiatic – , european, imperial, roman, anume aia și va fi. Și ce, parcă ați avea încotro? Economia e un lucru bun, dar neimportant!  Căci nu doar cu pâine se va sătura…., le va aminti țarul! Important este să se respecte demnitatea umană. Iată o asemenea nouă idee romană umană îmi pare a fi un bun proiect pentru Rusia. Căci aceasta este forma optimă de expunere a ideii naționale.

Producător – Iulia Gusakova

Regie –  Alexei Akimov

Cameraman – Evgheni Ciașkin

Șef regie – Iuri Gusakov

O producție Russia.ru 2013

Transcripția originalului rusesc și traducerea în română – Vlad Cubreacov (20 iunie 2013)

***

Дискурс

Присоединить Европу – это по-русски

Мнение Александра Дугина

Сегодня в России очень остро ощущается дефицит национальной идеи. И с одной стороны все понимают, что она необходима, с другой стороны предложить что-то осмысленное, что-то новое если угодно или что-то убедительное пока не так просто. И много лет я размышлял над этой проблемой и над проблемой национальной идеи и мне пришла в голову недавно, анализируя события в мире, посещая разные европейские страны, мысль относительно того как решить вопрос национальной идеи. Я выскажу его в качестве предложения, в качестве такой гипотезы, ну а уж дальше наверное там общество или в первую очередь государство  решит принять его или нет. Идея такая, что нам надо захватить Европу! Завоевать! И присоединить!

Вот, во первых, многие скажут: ну, что это такое, что это за идея: захватить, присоединить, включить в свои границы, завоевать? Как же так? А, с другой стороны, когда вот первая неприязнь пройдёт, или возмущение, или ощущение, что сказали что-то не то, не подумали, может быть, или не с того времени, не с стой эпохи, да и вообще, что это такое захватить Европу, когда это пройдет, ну в начале надо дать эту возможность, чтобы люди как-то прокрихтелись, прокричали там. Либералы скажут: ну мы всегда так и поэтому вы так себя и вели… Вот когда эта волна сойдёт, визжащих агентов Запада, пятой колонны и прочих таких кликушествующих сил и недоумение самих патриотов которые, в общем, занижают повестку дня лишь бы спастись, лиши бы выжить, лишь бы сохраниться, когда вот это возмущение, волна  закончится, можно подумать: а почему бы и нет? И тогда вспомнить на пример проекты нашего великого поэта Фёдора Тютчева, который с такой концепцией выступал в 19-ом веке. Он полагал, что Российская империя должна завоевать Европу, что русский царь должен быть общеевропейским царём и воссоздать таким образом Византийскую империю. Можно дать им в большой степени автономию в рамках вот этой глобальной Римской или третьей Римской империи. Православие может прекрасно договориться с консервативными католическими кругами. Католикам мы не будем запрещать свою веру исповедовать на нашей имперской территории, как было в ранние периоды имперского единства от, скажем, от эпохи Константина Великого до Карла Великого и, при определённой автономии, Западная Европа она всё равно признавала единство византийского императора.

С другой стороны, эта же самая имперская идея можно увидеть у Ницше. Ницше говорил, что пусть Европа будет как Греция под защитой Рима, пусть русские завоюют Европу. А Ницше говорил уже с позиций уже немцев. Это будет гораздо лучше, тогда мы сможем сосредоточиться на развитии наших культуры, нашей национальной идентичности и не будем заботиться о вопросах стратегических. Русские поставят свои сторожевые отряды, свои дозоры на нашей территории, будут нас просто охранять, защищать и мы взрастём как некий такой уникальный культурный пласт. То есть, есть представители этой идеи и в Европе.

То же самое думал Освальд Шпенглер. То же самое думал друг Мережковского, Артур Мёллер ван ден Брук, который восхищался Достоевским. Вообще, на самом деле, европейская элита в значительной степени продумывала перспективу сдачи Европы России. России сильной, России консервативной, России уверенной в себе, России на взлёте. То есть, вообще говоря, какая то пятая колонна про-российская в Европе нам обеспечена. Это европейские интеллектуалы которые хотят укрепить свою собственную идентичность.

Можно посмотреть на вооружённые силы Европы. А они почти нулевые. Конечно есть блок НАТО, но дело в том, что блок НАТО в жёсткие операции мы видим как на пример в Южной Осетии и в Абхазии не вмешивается, мы уже склиснулись с их другом Саакашвили, вышли победителями и было больше шума и каких то такого балета водного в Чёрном море, такие крейсера американские, да, натовские, ну и что? А Южная Осетия и Абхазия – наши! Или свои!

Так вот, Европа, ну предложим ей быть своей, самой собой. Мы просто протекторат над ними установим и все!

Значит этот тоже вопрос такой, что Европа военным образом слаба. Конечно нам не надо воевать. Теперь ещё, зачем нам воевать с оружием? Давайте воевать софт пауэр. Давайте предложим защитить Европу от гей мериджа, от фемен, от пуси райт и спасти Европу от неё самой. Ведь Европа, европейское сознание распадается и все вменяемые европейцы понимают, что ещё немного и Европа превратится в бездну. Там будут просто анклавы выражденцев архаических эмигрантов которые просто уничтожить европейскую идентичность. Им надо что-то делать и, видите, они как Брейвик стреляют по своим уже. То есть, от непонимания того, что делать начинают уничтожать себя. Так давайте им скажем: вот под нашим протекторатом обеспечим защиту! Видите у нас  наши пуси райт сидят, сидят! И ваших посадим! У вас фемен бесчинствует в костёлах, у нас быстро получают дубинкой по роже и отправляются в грузовики в мусор, то есть на историческую родину! Тогда некуда будет спешить Украине или Грузии и идя в Европу, они приедут к нам. Европа таким образом выиграет от этого протектората России. И, во вторых, на самом деле Европа настолько ненавидит саму себя, настолько кается перед всеми, что на самом деле она уже устала идти по этому пути нигилизма. А мы скажем: а мы к вам вообще никаких претензий не имеем. Хватит кается! Порядок мы вам наведём! Вы сами неспособны справиться с эмиграцией, а мы справимся. Ну, иммигрантов – чемодан, вокзал, назад поехал! У нас конечно придётся и самим немножко ужесточить своё иммиграционное законодательство, но всё равно то, что происходит у нас ни в какое сравнение не идёт с тем, что происходит в Европе. Европа просто исчезает на глазах. Поэтому, мы – индоевропейский народ. Может тоже напомнить, что при этом у нас большое разнообразие других этносов, у нас есть опыт настоящего, эффективного мультикультурализма, поэтому те кто боятся, что их сразу выселят, мы их не сразу выселим. Мы предложим им систему адаптационных мер для того чтобы остаться в нашей          глобальной Евразийской империи включающей в себя Европу. Тоже совершенно прекрасное применение нашему евразийскому многообразию культур в Европе мы продемонстрируем, что такое настоящая толерантность. Не по отношению, не как безразличие к приезжим, а как интеграция самых разных обществ и культур в единую цивилизацию. Потом, будут довольны наши граждане, потому что вопрос с визами автоматически решится. Вопрос визового контроля не будет, границ не будет. Евросоюз просто войдет в Евразийский союз как его часть. И тогда наши западники тоже на самом деле окажутся полностью удовлетворёнными, потому что мы окажемся в Европе. Россия станет Европой в каком то смысле, потому что границ не будет, европейские ценности вполне могут к нам двигаться, если сами европейцы их ещё сохранят, потому что именно эти европейские ценности в их современном постмодернистском выражении это как раз то, что убивает Европу. Поэтому на самом деле мы введём на европейских средствах массовой информации некоторую патриотическую цензуру. Не либеральную как сей  час, когда десять тысяч раз проверяют разные уровни газеты либеральные нет ли там какого то нелиберального элемента. То есть, там идёт самый настоящий тоталитарная расистская, западная,  евроцентристская либеральная цензура, Мы эту цензуру отменим, дадим людям свободно выражать свои мнения, но введем цензуру, на пример, против таких наиболее антинигилистическую цензуру, цензуру которая будет сдерживать или просто локализовать некий нигилистический проявления человеческой души. Плюс ещё, у нас ведь был опыт такой экспансии в Европу в советское время, когда наши компартии (третий Интернационал, Коминтерн, Коминформ) добивались очень мощных результатов для… в проникновении в парламенты европейских стран. Да, это был инструмент нашей внешней политики. Сегодня ситуация изменилась, мы больше не коммунистические страны, но мы можем найти других партнёров. И тогда, если мы сейчас поставим национальные идеианнексию Евросоюза в Евразийский союз, экспансию в Европу – мы можем на самом деле, по большому счёту собраться вокруг великой цели. Представляйте, вот, присоединить Европу! Это, вот это – по-русски! Если нам говорит там сделать больше там на 0,1-3 процента ВВП, поднять там, разместить мигрантов, там с собаками с какими то, вакцинировать псов, это конечно круто, но это не по русскому. По этому мы и не делаем ничего этого. Мы никакое ВВП не собираемся повышать, потому что наплевать на это. Русские мобилизуются ради великой цели. Вот присоединить Европу – это цель великая. Кстати, русские западники 19-го века, которые восхищались Западом – Они как восхищались? Они хотели перенять западные технологии, чтобы Россия стала мощной и великой, чтобы она могла победить Запад – давайте мы к такому же западничеству тоже обратимся. Пожалуйста, вам нравятся европейские технологии – давайте, давайте мы их возьмём. Как взять? Они нам будут сейчас по чайной ложке там по какому транзистору передавать там за нефть, за газ. Нет, давайте все вместе, все европейские технологии высокие возьмём разом, просто: мы захватываем Европу и все высокие технологии – у нас! Вот оно развитие, вот она модернизация, если мы хотели! Вот она кстати европеизация нашего общества! Пётр Первый тоже открыл окно в Европу и что он оттуда показал? Он показал… пушкою выдвинул просто, и начал участвовать в европейской политике: запустил русских солдат и казаков в центр Европы. Бистро, остались от нас такие следы. Поэтому мне кажется, что этот бросок на Запад чрезвычайно важен сейчас. Это и евразийская идея, и, если угодно, европеизация, и модернизация, и национальное самоутверждение, и крупный национальный проект. Ну вот, что Чубайс вот с нанотехнологиями? Во первых, его ненавидим вся страна. Ему дали нанотехнологии чтобы он не видел больше, в этот микромир ушёл и больше оттуда не показывался. Сейчас смотрят куда деньги ушли. Туда же, в наномикромир. Естественно это микрочеловек, это микроидеи, наноидеи, нанолюди, такие ну вот они не могут стать национальными идеями. Это нанонациональная идея какая-то. То есть, мы исчезнем в этом микроскопическом пространстве, а туда же и бюджет, и деньги, у нас это легко умеют делать. Так вот, а давайте макропроект, глобальный макропроект, по настоящему фундаментальный: захват Европы! Да, нам придётся кое кого переубедить. Ну и что? Ведь я считаю, что надо использовать для этого не хард пауэр, а софт пауэр, евразийскую софт пауэр, найти пятую колонну, сформировать и продвинуть, провести наших людей в Европе к власти, укрепить на пример деньги Газпрома скупить принципиальные дома рекламных агенств в европейских изданиях, а именно они имеют влияние на прессу, и просто действовать также активно как действует Запад по отношению к нам. На самом деле контратака. Они нас атакуют со своими НГО, со своими Врачами без границ там, велосипедистами которые помогают боевикам и ваххабитам. Ну, мы будем играть с ними по их правилам. И этом нет как бы ничего личного, ничего страшного. В парадигме реализма международной политики это вполне естественно. То есть, вот мы начали с того, что этот тезис невозможен, абсурден, параноидален, у нас нет ресурсов, у нас не желания, воли. Ну это как бы естественные на поверхности аргументы лежат. Но, если посмотреть по другому, если по другому сконфигурировать дискурс, то это прекрасная национальная идея! Об этом Соловьёв, Владимир Соловьёв, основатель русской религиозной философии как раз полагал, что надо объединиться России с Европой, но под эгидой русского царя! Почему-то это забывают. Я вот выступал в одном католическом очень крупном центре консервативном, было множество людей, просто почти стадион, недавно в Париже и я им рассказывал о нашем общем. Они, говорит, хотим объединится с вами! У вас, говорит, такая консервативная Церковь, у вас такое общество, оно настолько ещё сохраняет приличие в отличие от нашего общества, мы просто вами восхищаемся! Давайте соединятся! Я говорю – давайте! Это хорошая мысль. Но давайте вспомним те периоды которые по настоящему нам позволяли быть вместе. Это до Карла Великого. Это имперский период с четвёртого по девятый век, когда мы жили в рамках единой империи, единого христианского мира, а потом уже началось разделение, ну и пришло к великой схизме. Так вот, давайте не на католическом, папском таком принципе униатства, что вы все признаёте величие Папы, а всё остальное дальше как хотите, не на этом модернистском принципе объединимся, а на имперском: русский царь или русский президент единый для всей Европы и многообразие Восточной и Западной Церкви. Мы можем объединится, не то, что объединится, но сотрудничать друг с другом, ведь у нас общий враг, нас атакуют нечисть и их соборы и  наши соборы, и их  культуры и нашу культуру, и протестанты, особенно те которые верующие, не просто протестанты номинальные, а по настоящему верующие в Христа, христиане, они же не будут против такого объединения. Естественно, не будут, потому что Россия несёт им защиту как раз от царства Антихриста. Это и есть миссия – катахон и миссия выдерживающего, миссия ограничения мира Антихриста и отступления которые не должны попадать в общество. Это смысл империи. Мы просто вернём Европейскую, Римскую, Греческую Византийскую империю на своё место. Мы строим империю. Они строят Европейский союз тоже своего рода империю, но принципы то очень жалкие. Они вот, там экономика не пошла и они сразу  распадаются! А мы скажем: пошла экономика, не пошла, вот что Русский – Евразийский, хорошо – Европейский, Имперский, Римский царь наш русский римский царь скажет, вот то и будет. Так куда вы пойдёте там? Экономика – хорошо, но это неважно! Не хлебом же единым…, напомнит царь! Главное – соблюдать человеческое достоинство. Вот такая гуманная, новая римская идея мне кажется представляет собой хороший проект для России. Ведь самая оптимальная форма изложения национальной идеи.

Продюсер Юлия Гусакова

Режиссёр Алексей Акимов

Оператор Евгений Чашкин

Главный режиссёр Юрий Гусаков

производство Russia.ru 2013 год


Eminescu – Om ales al lui Dumnezeu

Ianuarie 15, 2012

Eminescu a fost adesea, şi pe bună dreptate, numit Românul total, Românul autentic sau Românul absolut. În acelaşi timp, Eminescu este universal. Eminescu este creatorul limbii române moderne şi poate fi înţeles până la capăt doar prin opera sa de geniu, scrisă până la vârsta de 33 de ani. Ca poet este sublim, ca prozator este fascinant, iar ca jurnalist ne oferă şi ne va oferi întotdeauna o lecţie unică de patriotism şi de europenitate. Pentru noi, românii basarabeni, Mihai Eminescu, rămânând unul din sublimii poeţi ai lumii, este, de asemenea, un simbol sacru, un stindard, un profet, un învăţător, un apostol, un spirit tutelar. Comemorarea şi omagierea lui la Strasbourg sau la Chişinău nu este pentru noi doar un simplu exerciţiu cultural, ci constituie o probă de demnitate naţională, un prilej în plus pentru afirmarea identităţii şi unităţii noastre spirituale româneşti. Ca fiu al Moldovei şi ca român a iubit Basarabia şi s-a gândit întotdeauna la ea. Nu uităm că de la Eminescu încoace existăm cu adevărat ca naţiune civilizată, ca Lume Românească, în concertul umanităţii. Nu greşesc dacă spun că Eminescu este în sine şi de unul singur cel mai mare factor cultural românesc. El este şi un nepreţuit factor geolingvistic şi geopolitic. În ordinea superioară a lucrurilor însă, când vorbim de creşterea şi împlinirea naţiunii noastre, lui Eminescu îi revine în istoria română rolul pe care l-a avut Cuvântul lui Dumnezeu la facerea lumii. Eminescu este şi va fi mereu actual. Geniul lui transcede timpul şi geografiile politice în schimbare, fiind unul din marile daruri luate din eternitate şi făcute nouă de Bunul Dumnezeu într-un moment istoric foarte potrivit. Nu-l divinizăm pe Eminescu, şi nici nu-l sanctificăm, dar îl recunoaştem ca pe un Om ales al lui Dumnezeu şi îl iubim ca pe sufletul nostru, pentru că în el ne regăsim cu toţii cu adevărat. Fără Eminescu am fi nu doar mai săraci, ci, pur şi simplu, am înceta să mai fim ceea ce suntem datorită lui.

Notă: Text rostit în limba franceză la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, la 15 iunie 1999, în fața membrilor APCE și a corpului diplomatic acreditat la Strasbourg.


Intervenţie la Congresul XII al PPCD

Februarie 22, 2010

Dragi prieteni,

Profetul Isaia, vorbind despre poporul lui, spunea: „Cine a auzit sau cine a văzut unele ca acestea? Oare o ţară se naşte într-o singură zi şi un popor dintr-o dată?” (Isaia 66, 8). O ţară nu se naşte într-o singură zi! Ţara aceasta, în care Dumnezeu a rânduit să trăim noi, oamenii acestui pământ, care ne tragem dintr-un neam vechi, este încă neîmplinită şi fragedă. Netocmită până la capăt. Multe sunt lucrurile de făcut pentru buna ei tocmire, devenire şi împlinire. Mişcarea noastră, Partidul Popular Creştin Democrat, este forţa care de la început şi până astăzi a vegheat şi veghează asupra unei asemenea deveniri, bune şi folositoare nouă, neamului nostru, copiilor noştri. Am intrat într-un adevărat conflict cu o istorie nedreaptă, căreia am încercat să-i atenuăm asperităţile. Ne-am asumat Republica Moldova ca proiect politic de durată, ca parte nedespărţită a Lumii Româneşti şi a civilizaţiei europene şi creştine.

Pentru ca ţara aceasta mică să-şi urmeze un drum mai scurt al devenirii sale, este nevoie să o eliberăm mai întâi de balastul istoric, de poverile pe care le poartă în spate. Iată de ce am insistat întotdeauna şi vom insista asupra nevoii de lustraţie. De eliberare din mreaja nevăzută a fostei poliţii secrete. Să parafrazăm: „Republica Moldova nu va fi ieşită din URSS, atât timp cât URSS-ul nu va fi ieşit încă din ea”.

Apoi, este nevoie să ne gândim la sufletul acestui popor chinuit şi să-i redăm credinţa în Dumnezeu şi încrederea în sine. Iată de ce insistăm neîntrerupt ca toţi copiii noştri să poată studia religia în şcoală. Aveţi un proiect de rezoluţie pe acest subiect şi ştiu că îl vom vota unanim şi în acest Congres.

Trebuie să ne îngrijim şi de trupul acestei ţări. Sfârtecată în partea sa de nord şi în cea de sud, dar şi dinspre răsărit, la Tighina, Basarabia istorică, pusă în cadrele politice ale Republicii Moldova, ca nou subiect al dreptului internaţional, se frământă, căutând să scape din îmbrăţişarea sufocantă a unei istorii nedrepte. Această frământare se vede cel mai bine în ultimul timp la Palanca, prima localitate la nord de Limanul Nistrului. Frontierele Republicii Moldova, moştenite de la fosta RSS Moldovenească, dor în foarte multe locuri şi ne înfăţişează un stat care a ieşit în lume, în configuraţia lui teritorială actuală, direct de pe Patul lui Procust pe care fusese răstignit la 28 iunie 1940. Amputările teritoriale din 1940, pe care nu le-am putut repara în 1991 şi până atunci, au izolat trunchiul Basarabiei de părţile ei istorice de la Dunăre şi de la Marea Neagră. Cu toate acestea, nu ridicăm pretenţii teritoriale. Dorim să avem relaţii bune şi foarte bune cu vecinii. Nu ne înghesuim peste o altă jurisdicţie de stat. Tocmai pentru acest motiv nu putem accepta ca alt stat să-şi impună jurisdicţia sa în interiorul frontierelor noastre. E bine să reţinem câteva nume. Plămădit cu implicarea unora ca Nicolae Andronic, Vasile Şova, Vladimir Filat şi a altora, parafat de Nicolae Tăbăcaru, semnat de Petru Lucinschi, ratificat de fracţiunile conduse de Eugenia Ostapciuc şi Dumitru Braghiş, promulgat de Vladimir Voronin, pus în aplicare accelerată de unii ca Vladimir Filat, Iurie Leancă, Andrei Popov, Gheorghe Mihai, Tratatul de frontieră şi Protocolul său adiţional privind jurisdicţia altui stat la Palanca este al doilea protocol adiţional care ne loveşte atât de crunt în istorie şi ne arată cât de scump poate fi costul neiubirii şi vânzării de moşie. PPCD este singurul partid politic de la noi care a fost consecvent în chestiunea teritorială şi va rămâne aşa şi de acum încolo. Vă îndemn să votăm Rezoluţia pregătită de secretariat.

Nu doar pământul ţării ni se împuţinează. Oamenii acestui pământ pleacă tot mai mulţi în afară. Definiţia dată Republicii Moldova ca cea mai săracă şi mai coruptă ţară din Europa rămâne, din păcate, de actualitate. Ca să nu-şi mai ia lumea în cap, poporul acestei ţări are nevoie de locuri de muncă, pentru a-şi câştiga pâinea la el acasă. Pâinea de care îl lipseşte astăzi o guvernare putred de coruptă, pusă pe căpătuială, care nu se deosebeşte cu nimic de guvernările corupte pe care le-am avut de la 1991 încoace. Corupţia este, după diferendul moldo-rus din Transnistria, a doua mare problemă a acestei ţări. Soluţia unei asemenea probleme nu poate fi în mâna mafiei cu papion.

Una din deciziile importante pe care urmează să le luăm astăzi va fi alegerea unui nou complet de vicepreşedinţi ai partidului nostru şi a secretarului general. Sunt convins că prin decizia pe care o vom lua, vom arăta că PPCD este un partid al tuturor generaţiilor, un partid care ştie să pună în valoare experienţa celor mai în vârstă, dar şi să-i responsabilizeze pe tinerii veniţi în prima linie a luptei noastre pentru această ţară şi oamenii ei. Vom arăta că suntem un partid al soluţiilor concrete pentru modernizarea şi consolidarea statului, pentru valorile noastre tradiţionale, pentru neamul şi credinţa noastră, pentru ziua de mâine. Dar şi un partid care nu cedează în lupta împotriva vânzării de ţară, împotriva sărăciei şi a corupţiei, împotriva reflexelor totalitare ale vanitoşilor campioni ai corupţiei cocoţaţi în fruntea bucatelor.

Într-adevăr, o ţară nu se naşte într-o zi. E nevoie, dragii mei, să muncim cu toţii pentru clădirea ei. Această ţară este casa noastră în care trebuie să trăim. Şi altă casă, iată, nu avem.

Doamne ajută!


AFACEREA PALANCA: Avem de a face cu o ordinară vânzare de ţară

Decembrie 9, 2009

Discursul deputatului PPCD, Vlad Cubreacov, în şedinţa din 12 iulie curent (2001 –  n.n.) a Parlamentului Republicii Moldova

Cubreacov Palanca

Doamnă preşedinte, domnilor şi doamnelor deputaţi, onorată asistenţă,

Trei sunt situaţiile în care o ţară se pomeneşte cu o parte a teritoriului înstrăinat:

Unu. Atunci când pierde un război şi învingătorii îi împart teritoriul;

Doi. Atunci când este ameninţată cu aplicarea forţei de o ţară mai puternică şi este constrânsă să aleagă între pierderea suveranităţii naţionale şi cedarea forţată a unei părţi din teritoriu;

Trei. Trădarea de ţară din partea unor demnitari aflaţi în slujba altor state, aceştia fiind ori mituiţi, ori lipsiţi de orice sentiment patriotic.

Aşadar, Republica Moldova nu a pierdut un război în faţa Ucrainei, nici nu este ameninţată militar de această ţară. Prin urmare, avem de a face cu o ordinară vânzare de ţară. Semnarea acestui Acord este pe obrazul fostului guvern ADR, al ministrului de externe de atunci Nicolae Tăbăcaru, al ex-viceprim-ministrului Nicolae Andronic şi al întregului Cabinet condus de Ion Sturza. Semnarea lui a comis-o fostul preşedinte Petru Lucinschi. Iată că această afacere murdară, pusă la cale de fosta putere pe care actuala putere o critică atât de vehement, urmează să fie ratificată de o majoritate comunistă.

Stimaţi deputaţi,

Orice copil ştie că cel mai sfânt lucru pentru un om este pământul patriei sale, pământul înaintaşilor săi. Patriotismul este o stare de spirit normală pentru orice cetăţean normal. Iar lipsa sentimentului patriotic vădeşte o gravă infirmitate morală, demnă de tot dispreţul public.

Astăzi se calcă în picioare nu numai interesele vitale ale locuitorilor satului Palanca. Astăzi este scuipată în faţă demnitatea fiecărui cetăţean al acestei ţări. Dacă Acordul va fi ratificat, Ucraina va fi în aparenţă în câştig. De fapt, acest tratat nedrept, de furt teritorial, poate mina grav relaţiile dintre statele şi popoarele noastre. Nu dorim să facem reproşuri diplomaţiei sau conducerii Ucrainei. Ei şi-au urmărit cu insistenţă interesul. Pata de ruşine pe care niciodată nu o va putea spăla istoria este pe de-a-ntregul pe obrazul conducerii Republicii Moldova.

Este evident faptul că textul Acordului încalcă norma constituţională prevăzută în art. 3, alineatul 1, care consfinţeşte caracterul inalienabil al teritoriului Republicii Moldova.

Stimaţi deputaţi,

Pământul ţării, integritatea şi unitatea teritorială, inalienabilitatea teritoriului nu suportă rectificări de ordin doctrinar sau ideologic.

Iată de ce vă invităm, în numele Partidului Popular Creştin Democrat, să votăm împotriva ratificării textului prezentului Acord şi să obligăm Guvernul să renegocieze un alt document, unul echitabil şi reciproc avantajos.

ŢARA, nr. 77 (909), joi, 19 iulie 2001


Intervenţia domnului Vlad Cubreacov la APCE pe marginea raportului privind Moldova

Mai 2, 2009

Strasbourg, 29 aprilie 2009

Domnule Preşedinte, stimaţi colegi,

Manifestaţiile deloc spontane din 7 aprilie organizate la Chişinău după ultimele alegeri parlamentare, prin asumarea oficială a răspunderii, de către Partidul Liberal Democrat din Moldova şi Coaliţia civică 2009 din păcate au degenerat în acte de violenţă fără precedent în ţara mea. Clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei au fost vandalizate şi incendiate. Zeci şi zeci de persoane, atât printre manifestanţii violenţi, cât şi printre poliţişti au fost grav rănite. Pretextul pentru aceste manifestaţii violente s-a rezumat la dezacordul cu rezultatele preliminare ale alegerilor calificate de către observatorii internaţionali de la faţa locului ca fiind în linii mari corecte şi democratice. Sper că toată lumea în acest emiciclu va fi de acord că fraudele ipotetice comise de către autorităţile electorale din Moldova nu pot nicidecum justifica folosirea metodelor violente, antidemocratice şi criminale. Citește în continuare »


Intervenţia domnului Vlad Cubreacov la APCE pe marginea raportului privind Serbia

Mai 2, 2009

Strasbourg, 28 aprilie 2009

Domnule Preşedinte, stimaţi colegi,

Mai întâi vreau să-i mulţumesc raportorului nostru, Charles Goerens, pentru prezentarea gradului actual de îndeplinire de că Serbia a obligaţiilor şi angajamentelor sale luate în faţa Adunării noastre Parlamentare.

Două paragrafe ale raportului se referă, mai mult decât pe scurt, la drepturile minorităţilor naţionale. Este bine cunoscut faptul că situaţia minorităţilor naţionale, şi mai cu seamă cea a minorităţii naţionale române din Serbia de răsărit, rămâne problematică în continuare dată fiind lipsa oricărei reacţii pozitive din partea autorităţilor sârbe faţă de Rezoluţia nr. 1632 şi Recomandarea 1845 (2008) adoptate la 1 octombrie 2008. Citește în continuare »


Debat d’urgence sur le fonctionnement des institutions démocratiques en Moldova

Aprilie 29, 2009

L’intervention de M. Vlad Cubreacov, Moldova, PPE

Monsieur le Président, Chers collègues,

Les manifestations pas de tout spontanées de 7 avril 2009 organisées, a responsabilité assumée, à Chisinau après les dernières élections parlementaires par le Parti Liberal Démocrate de Moldova et par la Coalition civique 2009 ont malheureusement dégénéré en actes de violence sans précédent dans mon pays. Les bâtiments du Parlement et de l’administration présidentielle ont été vandalisés et brulées. Des dizaines et de dizaines de personnes tant parmi les manifestants violents, que parmi les policiers ont été gravement blessées. Le prétexte pour ces manifestations violentes se résumait au désaccord avec les résultats préliminaires des élections qualifiées par les observateurs internationaux en place comme en grandes lignes correctes et démocratiques. J’espère que tout le monde dans cet hémicycle sera d’accord que les fraudes hypothétiques commises par les autorités électorales de Moldova ne peuvent aucunement justifier l’utilisation de méthodes violentes, antidémocratiques et criminelles. Citește în continuare »


Intervenia domnului Vlad Cubreacov la APCE, 28 aprilie 2009

Aprilie 29, 2009

Monsieur le Président, chers collègues, je remercie d’abord notre rapporteur, M. Charles Goerens, pour la présentation du degré actuel d’accomplissement de la Serbie quant a ses obligations et engagements pris devant notre Assemblée Parlementaire.

Les deux paragraphes du rapport concernent d’une manière plus que brève les droits des minorités nationales. On sait bien que la situation des minorités nationales, et notamment celle de la minorité nationale roumaine de Serbie orientale, reste toujours problématique vu aucune réaction positive des autorités serbes par rapport a la Résolution nr. 1632 et a la Recommandation nr. 1845 (2008) adoptées le 1er octobre 2008. Citește în continuare »


Discurs inaugural la Gala premiilor Inima de Aur 20

Decembrie 22, 2008

Doamnelor şi domnilor,
Iubiţi prieteni, distinşi oaspeţi,
Bună seara!

Premiul INIMA DE AUR a fost instituit de Fundaţia pentru Democraţie Creştină în anul 2004, pentru a aduce în atenţia publică personalităţi de marcă ale vieţii culturale, politice, spirituale, academice şi naţionale din Republica Moldova şi din afara ei, care au contribuit în mod esenţial la promovarea intereselor naţionale ale ţării noastre în lume şi la afirmarea valorilor democratice, creştine şi europene. Citește în continuare »


Discurs la Congresul al XI-lea al PPCD, 23 noiembrie 2008

Noiembrie 27, 2008

REPUBLICA MOLDOVA – O ŢARĂ DE SUCCES

Dragi prieteni,
Am ascultat cu atenţie intervenţiile tuturor antevorbitorilor, m-am uitat în această sală plină de prieteni şi inima mea s-a umplut de bucuria că suntem un partid mare şi viguros, capabil să răspundă cu maturitate şi înţelepciune, prompt şi eficient, cu responsabilitate şi realism la marile chestiuni şi probleme pe care timpul se ridică în faţa acestei ţări. S-au spus astăzi aici atâtea lucruri serioase şi valabile, încât mai că nu aş avea ce adăuga. Şi totuşi, voi spune câteva cuvinte de suflet. Citește în continuare »


Afara!!! (VIDEO)

Noiembrie 25, 2008

Încheierea preşedinţiei moldovene a Iniţiativei Central Europene

Noiembrie 21, 2008

REUNIUNEA ADUNĂRII PARLAMENTARE
A INIŢIATIVEI CENTRAL EUROPENE,
DIMENSIUNEA PARLAMENTARĂ
CHIŞINĂU, Palatul Republicii, 18 noiembrie 2008

Palatul RepubliciiIntervenţia domnului deputat Vlad Cubreacov,
vicepreşedinte al Comisiei pentru Politică Externă şi Integrare Europeană
a Parlamentului Republicii Moldova

Doamnelor şi domnilor, stimaţi colegi,
Onorată asistenţă,

Ne onorează faptul că Republica Moldova deţine din 27 noiembrie 2007 Preşedinţia Iniţiativei Central Europene (ICE), proces de cooperare regională la care ţara mea participă activ în ultimii 10 ani. La 28 noiembrie curent, cu ocazia Reuniunii anuale a şefilor de guvern ai aranjamentului nostru, Preşedinţia ICE va fi preluată de România, ţară cu care Republica Moldova împărtăşeşte aceeaşi limbă, aceeaşi cultură, aceeaşi istorie şi aceleaşi aspiraţii şi interese europene. Citește în continuare »