PREOTEASA MARIA BALICA, SORA CUVIOSULUI ANATOLIE TIHAI

Septembrie 7, 2016

maria-tihai-3

Primim cu bucurie din Japonia, de la Osaka, de la doamna preoteasă Maria Junko Matsushima, vestea că s-a descoperit în arhiva parohiei ortodoxe din acest oraș un portret pe pânză, în ulei, executat probabil după o fotografie, al preotesei Maria Balica, născută Tihai, sora Cuviosului arhimandrit Anatolie Tihai și a compozitorului liturgist Iacob Tihai.

Portretul preotesei Maria Balica este însoțit de următoarea inscripție în limba engleză:

My grandmother, born Maria Tihai, sister of arhim. Anatoly and Iakov Tihai – all born in Hotin (small town) in Moldavia (also known as Bessarabia) after the end of First War it belonged to Rumania, but in 1938 it was returned to Soviet Union

(”Bunica mea, născută Maria Tihai, sora arhim(andritului) Anatolie și a lui Iacob Tihai – ambii născuți la Hotin (un mic orășel) în Moldova (cunoscută de asemenea ca Basarabia), care după sfârșitul Primului Război a aparținut României, în 1938 fiind însă returnată Uniunii Sovietice”).

maria-tihai-1

Cu siguranță acest înscris în limba engleză, în mod evident ulterior anului 1938, aparține unuia dintre nepoții de frate ai Cuviosului Anatolie Tihai, adică unuia dintre cei cinci copii  ai lui Iacob Tihai și ai soției sale Elena Tihai, născută Ryo-san Yokoi (fiica samuraiului Yokoi Gennemon Tokinaka).

Întrucât se cunoaște că doi dintre copiii cuplului Iacob și Elena Tihai au decedat în anul 1903 (Alexandru și Elisabeta), unul a rămas în Rusia (Ignatie), iar despre altul (Elena) nu dispunem deocamdată de niciun fel de date, este de presupus că această prețioasă precizare îi aparține lui Dimitrie Tihai, cel care a rămas alături de mama sa Elena până în ultima zi a vieții sale, emigrând ulterior în Statele Unite ale Americii, unde și este înmormântat.

Înscrisul este ulterior și anului 1940, când a fost anexată Basarabia de către URSS, invocarea anului 1938 fiind o imprecizie.

Remarcăm de asemenea redarea numelui de familie Tihai în ortografia fonetică românească corectă, nu în varianta anglicizată Tikhai, cum s-a generalizat în multe surse.

mitrie Tihai, fiul lui Iacob şi al Elenei Tihai. Desen din ziarul „Chinsei Nippo”, epoca Meiji, Nagasaki

Dimitrie Tihai, fiul lui Iacob şi al Elenei Tihai, nepot de frate al Cuviosului Anatolie Tihai. Desen din ziarul „Chinsei Nippo”, epoca Meiji, Nagasaki.

Dat fiind că părinții Cuviosului Anatolie Tihai și ai liturgistului Iacob Tihai s-au numit Dumitru și Elisabeta, aceasta din urmă este bunica paternă adevărată a copiilor cuplului Iacob și Elena Tihai. Astfel, preoteasa Maria Balica le-a venit celor cinci copii ai primei familii româno-nipone din istorie drept mătușă paternă, dar, într-un fel, în lipsa bunicii decedate, le-a ținut loc de bunică.

Dimitrie Tihai a cunoscut-o personal pe Maria Balica, mătușa sa după tată. Întreaga familie a lui Iacob Tihai a vizitat Basarabia în 1880 şi în 1886, călătorind din Japonia pe apă, cu vaporul, traversând Marea Galbenă, Oceanul Indian, Marea Roşie, Mediterana şi Marea Neagră până la Odesa. De la Odesa la Chişinău familia lui Iacob Tihai s-a deplasat cu trenul. Una dintre localităţile vizitate în 1880 şi 1886 a fost satul Chişcăreni din judeţul Bălţi, domeniu al renumitei familii Casso, unde locuia preoteasa Maria Balica, care în 1880 era deja văduvă.

Cuviosul Anatolie Tihai a purtat o întinsă corespondență în limba română cu sora sa preoteasa Maria Balica, din Chișcăreni, județul Bălți, numind-o Măfița, de unde s-a considerat că numele de botez al acesteia ar fi Marta. Singura scrisoare care s-a păstrat (acum în arhiva Bibliotecii Academiei Române) din această corespondență, trimisă de la Tokio în 23 ianuarie 1880, a fost publicată de avva Paul Mihail în 1938 în volumul ”Fapte trecute și basarabeni uitați”. Transliterând textul, avva Paul Mihail a redat numele surorii Cuviosului Anatolie drept Măfița, cu toate că acum, după descoperirea acestui înscris autentic, putem spune că transliterarea corectă ar fi trebuit să fie Mărița, diminutiv românesc, de alint, de la Maria.

Maria Tihai, căsătorită Balica (soția preotului Ioan Balica din Chișcăreni, moșie a nobilului român Nicolae Casso), a mai avut, în afară de Cuviosul Anatolie și liturgistul Iacob Tihai, încă o soră, anume Olimpiada, de asemenea preoteasă.

Maria Balica este străbunica academicianului Sergiu Rădăuțanu. Ea a avut o fiică, Eufrosinia, născută în 1863, la Chișcăreni, și căsătorită Rădăuțanu. Această nepoată a Cuviosului Anatolie Tihai a locuit în Chișinău, în casa din actuala stradă Anatol Corobceanu 17 (monument de arhitectură de însemnătate locală).

O altă fiică a Mariei Balica s-a numit de asemenea Maria, fiind alintată de Cuviosul Anatolie Tihai drept Manea, așa cum se vede în scrisoarea sa din 23 ianuarie 1880.

Eufrosinia Rădăuțanu, născută Balica, nepoata de soră a Cuviosului Anatolie Tihai.

Eufrosinia Rădăuțanu, născută Balica, fiica Mariei Balica și nepoata de soră a Cuviosului Anatolie Tihai.

Nu cunoaștem deocamdată unde anume a fost executat și cum a ajuns tabloul preotesei Maria Balica la Osaka. Este posibil ca acesta să fi fost adus de Cuviosul Anatolie Tihai, care  în 1878,  i-a botezat, într-o singură zi, pe 33 de neofiţi (catehumeni) japonezi, întemeind astfel prima biserică ortodoxă din acest oraş, dându-i hramul Sfântul Pantelimon.

Cuviosul Anatolie Tihai și liturgistul român Dimitrie Livovschi în mijlocul credincioșilor ortodocși din Osaka, 1882, epoca Meiji, anul 15.

Cuviosul Anatolie Tihai și liturgistul român Dimitrie Livovschi în mijlocul credincioșilor ortodocși din Osaka, 1882, epoca Meiji, anul 15.

Îi mulțumim în mod deosebit doamnei preotese Maria Junko Matsushima pentru bunăvoința de a ne fi trimis imagini cu valoroasa sa descoperire din arhiva parohiei ortodoxe din Osaka. Sperăm că aceasta nu este ultima surpriză pe care ne-o oferă cercetarea vieții și apostolatului Cuviosului Anatolie Tihai, cel mai mare misionar ortodox român din toate timpurile și din toate locurile.

maria-tihai


EVENIMENT FILATELIC LA POȘTA MOLDOVEI: TIMBRE PERSONALIZATE ”MISIONARI ORTODOCȘI ROMÂNI ÎN JAPONIA SECOLULUI XIX. ANATOLIE TIHAI”

Mai 29, 2015

În ziua de 29 mai 2015, Poșta Moldovei a emis, la comanda Asociației ”Răsăritul Românesc”, în tiraj limitat, o serie de 12 timbre poștale personalizate ”MISIONARI ORTODOCȘI ROMÂNI ÎN JAPONIA SECOLULUI XIX” care redau în viniete imagini ale Cuviosului Anatolie Tihai, cel mai mare misionar ortodox român din toate timpurile și din toate locurile. (Timbru 1: Monumentul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău (sculptor – Alexandru Plămădeală), Timbru 2: Catedrala Nașterea Domnului și Clopotnița din Chișinău)

Anatolie Tihai Japonia

Imaginile de pe timbrele personalizate reprezintă (de la stânga spre dreapta vizuală, de sus în jos): o încercare de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit executată de pictorii Ștefan Purici și Doina Spătaru din Cernăuți (și ramuri și frunze de bambus); sigla Asociației ”Răsăritul Românesc” și culorile naționale românești: roșu, galben și albastru (stânga vizuală) și drapelul Japoniei: simbolul soarelui pe fundal alb (dreapta vizuală), în partea inferioară apărând inscripția: MISIONARI ORTODOCȘI ROMÂNI ÎN JAPONIA SECOLULUI XIX. ANATOLIE TIHAI; o încercare de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit executată de pictorul Ion Cojocaru din Edineț (și ramuri de sakura); o fotografie a Cuviosului Anatolie făcută în Japonia; o fotografie a Cuviosului Anatolie trimisă din Japonia la București în decembrie 1887 și publicată în revista Biserica Ortodoxă Română în februarie 1888 (și numele Cuviosului în niponă alături de panglica tricoloră); o fotografie a Cuviosului Anatolie făcută la Tokio, în iunie 1882, cu ocazia Soborului ortodox pannipon condus de Sfântul Nicolae Kasatkin al Japoniei (și o imagine a muntelui Fuji); o fotografie a Cuviosului Anatolie apărută în presa japoneză în primii ani ai apostolatului său în această țară (și o hartă istorică a Japoniei, cu imaginea stilizată a soarelui – simbolul Japoniei); o încercare de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit executată de pictorul Pavel David din Strășeni (și o hartă istorică a Basarabiei, locul nașterii și formării Cuviosului Anatolie); o fotografie din iunie 1882 cu participanții la Soborul ortodox pannipon, la care a participat și Cuviosului Anatolie, fratele său – melodul și compozitorul Iacob Tihai și melodul și compozitorul Dimitrie Livovschi (tustrei etnici români din Basarabia și absolvenți ai Seminarului Teologic Ortodox din Chișinău); o fotografie a Cuviosului Anatolie din tinerețea sa (și numele Cuviosului în niponă); o fotografie făcută la Osaka, în anul 1882, în care Cuviosului Anatolie și melodul și compozitorul Dimitrie Livovschi apar printre misionari japonezi.

Anatolie Tihai Japonia2


COLECTĂ PUBLICĂ PENTRU EDIȚIA ROMÂNO-NIPONĂ A JURNALULUI CUVIOSULUI ANATOLIE TIHAI

Mai 11, 2015

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Cernauti

Asociația Răsăritul Românesc din Chișinău anunță o colectă publică de fonduri pentru tipărirea în ediție bilingvă, româno-niponă, a Jurnalului misionar al Cuviosului arhimandrit Anatolie Tihai, misionar ortodox în Japonia secolului XIX. Suma necesară editării se ridică la 1 658 €. Numele tuturor donatorilor și sponsorilor vor fi tipărite în volum.

Inscriptie Japoneza

Releveu pentru depuneri sau transfer bancar:

Beneficiar: Asociația Răsăritul Românesc din RM

Adresa beneficiarului: strada Toma Ciorbă 32/1A, ap. 20, Chișinău, MD-2004

Cod fiscal: 1013620002368

Destinația plății: ediție româno-niponă

Conturi de decontare:

222400000100429 în MDL

222400100100429 în USD

222402100100429 în EUR

222409100100429 în RON

deschis la Banca Comercială Română Chișinău SA, filiala nr. 2 Pușkin

BIC SWIFT: RNCBMD2X

Codul băncii pentru transfer din RM: RNCBMD2X504

Adresa băncii: mun. Chişinău, str. A. Puşkin 60/2, MD-2005

Telefon de contact: 0373 79774477

Vlad Cubreacov, Președinte al Asociației Răsăritul Românesc


1932. CUVIOSUL ANATOLIE TIHAI EVOCAT DE PREASFINȚITUL GRIGORIE COMȘA AL ARADULUI

Mai 9, 2015
Episcopul Grigorie Comșa al Aradului

Episcopul Grigorie Comșa al Aradului

Revista bisericească și culturală ”Biserica și școala”, organ oficial al Eparhiei Ortodoxe Române a Aradului, inserează în numărul său dublu 10-11 din 6-13 martie 1932 un articol al Preasfințitului Grigorie Comșa, Episcopul Aradului, intitulat ”Misiunea internă și externă”.

Conducătorul Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului se referă în acest material, între altele, și la misionarii ortodocși români care au activat în Japonia secolului XIX:

I. Misiunea externă se referă la păgâni și la cei de altă credință, cum și la cei abătuți de la dreapta credință. Misiunea externă are deci ca scop să aducă la Hristos pe cei care nu au avut nicio legătură cu El. Misiune externă am putea face noi Românii printre mahomedanii și Evreii din România. Misiune externă au făcut mai ales Rușii, iar în timpul mai nou chiar și în Japonia este o misiune ortodoxă, unde până nu de mult era un episcop rus, iar acum este un episcop sârbesc.

Episcopul Grigorie Comsa despre Cuviosul Anatolie Tihai

Biserica ortodoxă a înregistrat în direcția aceasta succese demne de laudă. Amintesc numai activitatea renumitului misionar rus Ioan Veniaminoff – mai târziu arhiepiscopul Inocențiu († 1872), ”cel mai renumit misionar din veacul XIX nu numai al bisericii rusești, dar al întregii lumi creștine”, apoi Arhimandritul Macarie, vestitul Ilminschi ș. a. Iar cu succesul strălucit, înregistrat în misiunea externă de biserica ortodoxă în Japonia, nici o confesiune nu se poate lăuda. În capitala Japoniei, în Tokio, prima sămânță creștină – spre cinstea noastră – a fost aruncată de doi Români basarabeni (din Bălți): Arhimandritul Anatolie Tihai și fratele său Iacob. Frații Tihai, adâncind porunca misionară a Mântuitorului, au plecat să răspândească lumina creștinismului în extremul Orient, alegându-și drept centru de activitate orașul Tokio. Și numai peste câțiva ani (1883), în urma activității lor, comunitatea din Tokio număra 7 000 de japonezi, care cercetau biserica și din mijlocul cărora Iacob, care s-a căsătorit acolo cu o japoneză ortodoxă, a format și un cor bisericesc, executând cântările la serviciile divine. Chiar și un jurnal bisericesc a apărut pentru japonezi, având schimb cu revista din București ”Biserica ortodoxă română” (Bis. ort. a. XII)”.

Notă: Episcopul Grigorie Comșa s-a născut la 13 mai 1889, primind din botez numele de Gheorghe, în Comana de Sus, Făgăraș (azi în județul Brașov). Sudii: Liceul în Făgăraş (1900-1908), Institutul teologic la Sibiu (1908 – 1911), Facultatea de Drept a Universităţii din Budapesta (1911-1915), la care obţine doctoratul, în paralel studiind la Facultatea de Teologie catolică din Budapesta; ulterior obţine licenţa (1921), apoi doctoratul (1925) la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Diacon la Sibiu (1915), redactor la “Telegraful Român” (1918), secretar de resort la Preşedinţia Consiliului Dirigent (1918 – 1919), subdirector, apoi subdirector general în Ministerul Cultelor şi Artelor din Bucureşti (1920-1925), paralel diacon la biserica ,,Amza”, deputat în primul Parlament al României întregite (1920). La 3 mai 1925 este ales episcop la Arad, tuns în monahism la Sinaia, cu numele Grigorie, hirotonit arhiereu la 14 iunie, înscăunat la 12 iulie 1925, păstorind până la moarte. Membru de onoare al Academiei Române (1934), al Societăţii Scriitorilor Români şi al Sindicatului ziariştilor din Banat, membru în Comitetul Central al Astrei. Apreciat orator şi episcop misionar, a luptat mult pentru apărarea credinţei ortodoxe în faţa prozelitismului sectar; a înfiinţat câteva colecţii de lucrări teologice şi moralizatoare (Biblioteca preotului ortodox, Biblioteca crestinului ortodox); a îndrumat activitatea Academiei teologice din Arad, a buletinului oficial ,,Biserica şi Şcoala” şi întreaga viaţă bisericească din eparhie. A publicat peste 75 lucrări (volume de predici, broşuri antisectare etc.). Trece la cele veșnice la 25 mai 1935, în Arad.


CUVIOSUL ANATOLIE TIHAI – UN SUSȚINĂTOR AL ROMÂNISMULUI ÎN RUSIA ȘI LEGĂTURILE SALE CU ROMÂNIA

Mai 5, 2015

Gheorghe P. Samurianu publică în numărul din februarie 1888 al revistei ”Biserica Ortodoxă Română” din București un amplu material intitulat Biserica ortodoxă din Japonia, în care vorbește atât despre Cuviosul nostru părinte Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit, cât și despre fratele său, compozitorul și melodul Iacob Tihai. Materialul este însoțit de o fotografie calitativă a Cuviosului Anatolie, primită în România din Japonia, trimisă fiind chiar de marele nostru misionar.

Autorul, contemporan al Cuviosului Anatolie Tihai, ne prezintă o scurtă biografie a Cuviosului, despre ai cărui părinți spune că ”au fost români curați” și pe care îl caracterizează ca fiind ”un susținător al românismului în Rusia” și ne arată că acesta a purtat corespondență cu Preasfințitul episcop Silvestru Bălănescu al Hușilor și cu M. I. Epure, profesor la Seminarul Teologic din Chișinău, ”bun patriot român, autor al mai multor scrieri”.

De asemenea, autorul, care a avut acces la corespondența Cuviosului Anatolie cu unii săi prieteni din România, ni-i prezintă amănunțit pe unii dintre contemporanii Cuviosului, redând contextul mai larg în care Cuviosul Anatolie Românul și-a desfășurat apostolatul în Japonia.

Prezentăm mai jos varianta word a materialului, cu unele adaptări la ortografia de astăzi a limbii române. Mulțumiri imense părintelui Ioan Lisnic pentru tot ajutorul acordat în identificarea materialelor din presa bisericească a timpului din România despre Cuviosul nostru părinte Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit!

BOR despre Cuviosul Anatolie Tihai 1

CRONICA BISERICEASCĂ

***

BISERICA ORTODOXĂ DIN JAPONIA

Japonia este unul din cele mai însemnate state ale Asiei, și anume este întâiul după China, după populație și însemnătate politică, iar după civilizație este întâiul în toată Asia, în timpul de față, și aceasta este admis de toți învățații europeni.

Japonia este imperiu, se compune aproape din 3 800 de insule. Imperatorul se numește mikado sau tenno. Acest stat ocupă un spațiu de 382 447 kilometri pătrați, având, în anul 1881, o populație de la 36 până la 38 de milioane de locuitori[1].

După recensământul din urmă populația Imperiului Japonez se urcă la cifra de 38,500 [milioane] de locuitori, din care 11 678 creștini luterani, 26 382 creștini romano-catolici și 11 275 creștini ortodocși[2]. După scrisoarea din urmă a păr[intelui] arhimandrit Anatolie Tihai către PS Silvestru Bălănescu, episcop al Hușilor, acum în Japonia sunt 15 000 [de] creștini ortodocși.

Cea mai mare parte din locuitorii Japoniei confesează religiunea păgână, fiind în contact perpetuu cu China – ”Imperiul ceresc”, cu care se învecinează, având mult comun cu chinezii. Creștinii au început a se introduce în Japonia pe la anul 1860 mai ales, când s-a permis de legile japoneze propaganda creștină între populația japoneză. Propaganda creștină protestantă (reformată și luterană) se susține de Anglia și parte de Germania, catolicismul este susținut puternic de Franța și parte de Italia, iar ortodoxia – de Rusia (și [de] România [în] parte).

Pentru răspândirea ortodoxiei în Japonia, Biserica rusă a înființat, la an[ul] 1860, o misiune, care din ce în ce progresează mai mult, fiind bine susținută de agenții diplomatici și consulari ai Rusiei în Japonia. Capul misiunii ortodoxe din Japonia acum este PS Nicolae[3] Kasatkin, episcop de Revel, vicar al eparhiei de Riga; el a obținut gradul de licențiat în Teologie ortodoxă la facultatea din Petersburg la an[ul] 1860; tot atunci a primit monahismul, s-a numit îngrijitor al bisericii consulare ruse din Japonia; la anul 1870, fiind deja arhimandrit, s-a numit cap al misiunii ruse ortodoxe din Japonia; la 1880 s-a înaintat la înalta treaptă de episcop, fiind hirotonit la Petersburg[4].

În Japonia, în anul 1873, au fost trei puncte de acțiune ale misionarilor ruși ortodocși: Hakodate, Edo și Sendai. Secțiunea misiuni din Hakodate se afla sub privegherea ieromonahului (acum arhimandritului) Anatolie Tihai. Acest misionar, cu toate că este în Japonia numai din ianuarie 1872, întru atâta cunoaște limba japoneză, încât singur predică în ea. El are de ajutor pe doi catehizatori dintre pământenii locali. Catehizarea se face de aceste trei persoane în trei puncte laterale ale orașului. Afară de cei doi catehizatori, pe lângă ieromonahul Anatolie se află încă 6 învățăcei catehizatori, care, sub nemijlocita priveghere a lui, se prepară, spre a fi catehizatori, și se trimit cu predica prin case particulare; chiar în localul misiunii dânșii predică persoanelor care nu vin în timpul orelor de catehizare.

Serviciul bisericesc, încă din anul 1873, a început a se face în limba japoneză. Tot aici a început a se organiza un cor de muzică vocală dintre japonezii deja ortodocși. Corul este dirijat de d[omnul] Iacob Tihai, fratele ieromonahului Anatolie, care a fost corist la biserica catedrală din Moscova, și care s-a dus în Japonia la finele anului 1873. El este obligat a prepara regenți (dirigenți) de muzică vocală și pentru alte locuri din Japonia.

Comunitatea ortodoxă din Hakodate la începutul anului 1874 se compunea din 275 [de] oameni. Pentru dirijarea afacerilor interne și buna ordine s-a format, în octombrie 1873, un consiliu eparhial, care se compune din catehizatori, învățăcei-catehizatori și zece membri, aleși de comunitate din mijlocul ei. Acest consiliu se află sub președinția misionarului. Prima ocupație a consiliului fu aceea ca educația religioasă a membrilor comunității ortodoxe locale să se continue fără întrerupere și ca viața lor să corespundă cu regulile credinței creștine, și pentru aceea toată abaterea lor de la ordinul regulat al vieții și activității creștine (de exemplu, nefrecventarea regulată la biserică în timpul serviciului divin și a predicii, certele etc.) se judecă de consiliu, de către care se și iau măsuri spre înțelepțirea și îndreptarea celor ce se abat. În comunitatea creștină din Hakodate, în anul 1873, s-a format încă și o societate de ajutor reciproc. Mijloacele societății sunt încă mici, cu toate acestea ea aduce un mare folos, dând împrumuturi reciproce (cu mici procente) celor ce au necesitate, și prin aceea ușurând greutățile celor nevoiași. Înainte de sărbătorile mari membrii societății deosebesc parte din capital (ce treptat se mărește cu procentele) și-l împărțesc la creștinii săraci.

La Edo, unde se află misionarul principal, arhimandritul (acum Episcopul de Revel) Nicolae Kasatkin, în anul 1874 numărul creștinilor ortodocși era de 87.

Comunitatea creștină din provincia Senday, în anul 1873, se compune numai din chemați (care erau în număr de 400), pentru că misionarii, ca străini, nu puteau să pătrundă acolo, ca să-i boteze. Predinca se făcea aici de către 5 catehizatori, în fruntea cărora era Paul Sawabe. Afacerile comunității chemaților se gerau de către un consiliu (format după modelul celui din Hakodate, care era prezidat de Paul Sawabe). Un asemenea număr de chemați este și în provincia Nambu, care se află spre nord de la Senday.

Numărul creștinilor ortodocși în Japonia, în anul 1881, era de 6090, iar în anul 1882 de 7200, biserici și case simple de rugăciune erau 90. Preoți ortodocși dintre japonezi sunt 9 și anume: Paul Sawabe, Paul Nizzuma, Tit Comatz, Petru Kano, Paul Sato, Matei Kageta, Iacob Takaya, Timotei Hariu, Petru Sasagawa. Misiunea ortodoxă are încă 99 [de] catehizatori, care lucrează cu mare energie și devotament. Toți creștinii formează 131 [de] comune bisericești prin diferite locuri ale Japoniei. Punctul principal al misiunii este în Tokio, capitala Japoniei, iar arhimandritul Anatolie este stabilit în marele oraș Osaka, ce se află la sudul Japoniei[5].

În anul 1883 numărul japonezilor luminați cu creștinismul ortodox se urca la cifra de 9981: în seminarul ortodox erau 86 [de] elevi, cin care 4 au intrat la facultățile teologice ruse. În 4 școli ortodoxe japoneze erau 200 [de] elevi. Biserici ortodoxe și case pentru rugăciune în Japonia erau 110. Construirea Bisericii Catedrale Ortodoxe s-a început în februarie anul 1884. Catedrala se construiește în orașul Tokio, Capitala Japoniei. Această Catedrală măreață costă un milion de ruble, din care 200 000 [de] ruble s-au acordat de către guvernul rus, iar restul s-a strâns prin subscripțiuni benevole[6].

La 21 aprilie 1885 în Tokio, Japonia, s-a pus fundamentul Catedralei Ortodoxe, într-un mod foarte solemn. După serviciul divin, efectuat în biserica ortodoxe, un cortegiu religios, acompaniat de 70 [de] cântăreți, cu cruci și podoabele bisericești, a plecat la locul noului templu ortodox catedral; aici au asistat arhimandritul Anatolie, egumenul Vladimir, 2 ieromonahi ruși, preotul japonez Pavel Sato, 2 diaconi ruși și 2 diaconi japonezi, în cap cu P.S. Nicolae, episcop de Revel. Asemenea a asistat la ceremonia solemnă d[omnul] A. P. Davidov, ambasadorul rus în Japonia, cu membrii legațiunii diplomatice, d[omnul] I. A. Hilferding, comandantul vaporului rus ”Vladimir Monomah”, care staționează în portul Yokohama, împreună cu ofițerii etc. Biserica Catedrală va fi terminată, după cum se așteaptă, peste doi ani[7].

Misiunea ortodoxă în Japonia aduce rezultate foarte îmbucurătoare. După comunicarea P.S. Nicolae, episcop de Revel, capul misiunii, la Biserica Ortodoxă Japoneză, în anul 1885, s-au mai adăugat încă 3 comunități bisericești, și numărul membrilor Bisericii s-a mărit până la cifra de 1 294 [de] suflete, astfel că acum toată Biserica se compune din 11 275 [de] suflete. Misiunea propagă Evanghelia în toată țara, și predicarea ortodoxiei se face fără împiedicare în toată Japonia. Mai înainte bonzii (popii păgâni japonezi) aveau putința să persecute, în provincii, pe creștini, cel puțin la înmormântare, nepermițându-le să înhumeze pe morții lor cu rugăciuni creștinești la cimitire, care în genere sunt sub stăpânirea bonzilor. Dar acum și această împiedicare nu mai are loc, probabil din acea împrejurare că și guvernul central japonez, văzând mai multe cazuri de înmormântări creștine, s-a făcut mult mai tolerant, ceea ce este o măsură foarte prudentă. Mai ales 2 cazuri de înmormântări ortodoxe au produs mare impresiune asupra guvernului central[8]: În luna mai 1886 a decedat în Tokio fiul comitelui Saigo, actual ministru japonez de Marină, care fiu s-a educat în familia d[omnului] C. V. Struve, fost ambasador rus în Japonia, și acum în Statele Unite ale Americii de Nord[9]; la 21 noiembrie 1886 a decedat ambasadorul rus în Japonia, d[omnul] A.P. Davidov, și a fost înmormântat în Tokio, cu mare solemnitate; ambele înmormântări s-au efectuat, începând de la prohod până la punerea corpului în mormânt, întocmai așa, după cum se urmează în toată lumea ortodoxă. Acum în școalele misiunii ortodoxe ruse din Japonia sunt 26 [de] elevi în școlile catehizatoare, 48 [de] elevi în Seminarul ortodox, în proseminariu 10 elevi, în școala de fete 34 [de] eleve. În școlile misiunii din Hakodate sunt 230 [de] elevi și eleve. Măreața Catedrală ortodoxă din Tokio în curând va fi terminată, societatea rusă mai acordând pentru această Catedrală încă suma de 19 000 [de] ruble. S-a petrecut ceva remarcabil în misiunea ortodoxă Rusă din Japonia: pentru a servi Bisericii ortodoxe, în calitate de diaconiță s-a devotat contesa Olga Putiatina, fiica d[omnu]lui Eutimiu Vas[ilievici] Putiatin, care a încheiat tratatul cu Japonia, în anul 1853-1855, prin care s-a pus începutul relațiilor neîntrerupte între Rusia și Japonia[10].

Lucrările pentru construirea Bisericii Catedralei ortodoxe, cu patronul ”Învierea lui Hristos”, în orașul Tokio, capitala Japoniei, acum sunt pe sfârșite. Biserica este cu cupolă, în ea pot încăpea 700 [de] persoane, are trei altare. Clopotnița este cu 2 etaje. Totul este construit din piatră locală. Planul construcției, după propunerea capului misiunii bisericești ruse în Japonia, a fost compus de d[omnul] M. A. Șciurovsky, profesor de arhitectură la Academia de Arte frumoase din Petersburg, care, de la anul 1837, se ocupă mai ales cu arhitectura bisericească. Lucrările construcției , de la anul 1884, când s-a pus fundamentul bisericii, până acum, sunt dirijate, sub supravegherea PS Nicolae Kasatkin, episcop de Revel, capul misiunii bisericești ruse în Japonia, de d[omnul] Conder, arhitect englez bine cunoscut. Clopotele, icoanele și alte obiecte necesare măreței Catedrale s-au trimis din Petersburg, capitala Rusiei, la Tokio, capitala Japoniei, nu de mult, după avizul d[omnului] arhitect menționat, Șciurovsky, de guvernul central[11].

PS Nicolae, capul misiunii bisericești ruse din Japonia, a făcut o dare de seamă despre sumele cheltuite în anul 1887 pentru Biserica Catedrală din Tokio, pe care dare de seamă a prezentat-o ”societății misionare” din Moscova, prezidată de ÎPS Ioanichie Rudnev, mitropolit de Moscova[12]. Din această dare de seamă se vede că templul este aproape gata și că în an[ul] trecut s-a cheltuit peste 10 000 [de] ruble în aur pentru acest măreț templu. Mai trebuie încă mijloace, spre a fi totul gata, pentru a se sfinți biserica, și de aceea PS Nicolae încă apelează la societatea rusă, pentru a surveni cu sumele necesare[13].

Misiunea bisericească rusă din Japonia, în an[ul] 1886, luna iulie, a fost în următoare stare, după raportul PS Nicolae, episcop de Revel, capul acestei misiuni: comunități religioase au fost 205, sacerdoți 16, din care un episcop (Nicolae), un arhimandrit (Anatolie), 1 egumen, 2 ieromonahi, din care 1 japonez, 8 preoți, 3 diaconi, toți japonezi, 2 membri mireni ai misiunii, predicatori au fost 104, creștini 12 546. S-au botezat în anul expirat 1 470 [de] persoane, s-au căsătorit 46 [de] persoane, au decedat 199 [de] persoane. Edificii bisericești au fost 148. S-a cheltuit de creștini, pentru întreținerea predicatorilor și alte necesități bisericești, suma de 4 815 yeni și 15 syeni[14]. După adunarea eparhială, care a avut loc la 30 iunie – 4 iulie 1886, la Tokio, sub președinția episcopului Nicolae, numărul sacerdoților din[tre] japonezi s-a mărit; îndată după adunare trei japonezi s-au hirotonisit preoți la bisericile din Maebashi, Sanum și la insula Kyushu; egumenul Vladimir, din cauză de boală, s-a întors în Rusia, iar ieromonahul Gheorghe a plecat la Muntele Athos. Predica continuă cu succesul dinainte și în deplină libertate, însă numărul predicatorilor este foarte restrâns pentru a satisface toate cerințele într-o cauză așa de mare – propagarea ortodoxiei între păgâni. Spre a propaga creștinismul în Japonia, misiunea este necesitată a trimite pe elevii școlilor catehizatoare, care n-au terminat încă cursul complet, dar aceasta este foarte puțin. În școlile catehizatoare sunt 33 [de] elevi, în cele 3 clase ale seminarului – 107 elevi, în proseminariu – 10 elevi; școala misionară de fete are 32 [de] eleve. La 13 decembrie 1886 a fost un mare incendiu, care a prefăcut și localul școlii în cenușă, din care cauză școala n-are un local bun, așteptând a se construi un local bun de către contesa Olga Putiatina, în care local vor putea încăpea 100 [de] eleve. În școlile misionare din Hakodate principalul obiect de studiu este religia, în acele școli studiază 236 [de] persoane de ambe sexe[15].

Progresele ortodoxiei în Imperiul Japoniei ne interesează și pe noi, românii ortodocși din Regatul României, și din acea cauză că doi din factorii principali ai misiunii bisericești din Japonia sunt români ortodocși din Basarabia, anume: părintele arhimandrit Anatolie Tihai, ajutorul PS Nicolae, episcop de Revel, capul misiunii bisericești și d[omnul] Iacob Tihai, dirigentul corului vocal al Bisericii Catedrale ortodoxe din Tokio, capitala Japoniei, și frate mai mic al părintelui arhimandrit Anatolie. De aceea cred că ar fi interesant a ști ceva despre acești 2 români basarabeni devotați unei mari idei – propagarea ortodoxiei în depărtata Japonie.

Fotografia trimisă de Cuviosul Anatolie Tihai în România și publicată în revista ”Biserica Ortodoxă Română” în februarie 1888.

Fotografia trimisă de Cuviosul Anatolie Tihai în România și publicată în revista ”Biserica Ortodoxă Română” în februarie 1888.

Părintele arhimandrit Anatolie Tihai în lume se numea Alexandru, este născut la 30 august 1838 în orașul Bălți, Basarabia, părinții lui ambii au fost români curați; părintele lui ocupa funcțiunea de paraecleziarh la Biserica catedrală din Bălți, om destul de sărac, dar foarte onest; un frate al lui a decedat la Chișinău, capitala Basarabiei, asemenea de mult. Studiile primare părintele Anatolie și le-a făcut la școala primară din Bălți, după aceea a fost admis la seminarul din Chișinău, unde a terminat cursul complet cu succes distins, în anul 1860, și tot în acel an a plecat la Muntele Athos[16], unde a locuit a mănăstirea bulgară ”Zograf”, înavuțită de Ștefan cel Mare, Domnul Moldovei, până la anul 1866, când s-a hotărât să se reîntoarcă în Rusia, spre a-și continua instrucțiunea superioară. În toamna anului 1867 ieromonahul Anatolie Tihai, primind deja monahismul la Muntele Athos, a fost admis ca student la Facultate Teologică din Kiev, unde a terminat cursul complet, cu gradul de candidat, în iunie 1871, și la 1872 a plecat în Japonia, unde se află și astăzi, fiind unul din cei mai activi membri ai misiunii bisericești ortodoxe. Din îndepărtata Japonie nu uită a ținea corespondență cu foștii săi colegi, mai ales din Facultatea Teologică din Kiev, de origine română, din care mai principali sunt: PS Silvestru Bălănescu, actual episcop al Hușilor, și d[omnul] M. I. Epure, actual director și profesor al proseminarului din Chișinău, fost profesor de limba și literatura elenă la Seminarul din Chișinău, bun patriot român, autor al mai multor scrieri.

D[omnul] Iacob Tihai, după absolvirea cursului complet, cu distins succes, în Seminarul din Chișinău, a fost profesor de muzică vocală la proseminarul din Chișinău, apoi a intrat în renumitul cor al Bisericii Catedrale, cu patronul ”Adormirea Maicii Domnuui”, din Moscova, unde până acum se încoronează suveranii ruși, și de acolo, în calitate de dirigent al corului vocal, a fost trimis de S[fântul] Sinod al Bisericii ruse în Japonia, unde se află și acum, căsătorindu-se cu o japoneză ortodoxă, fiind unul din cei mai activi membri ai misiunii bisericești din Japonia, după cum se exprima chiar și d[omnul] ministru de Culte al Rusiei, în dările sale de seamă anuale despre starea Bisericii ortodoxe, și mai multe reviste și ziare ruse.

PS Silvestru Bălănescu, actual episcop al Hușilor, din botez se numea Simeon; s-a născut la 16 iulie 1838 î cătunul Pângărăciorul, comuna Pângărați, plasa Muntelui, județul Neamț, fiind fiu de român neaoș, a primit monahismul la mănăstirea Bisericani, județul Neamț; a absolvit cursul complet, cu distincția de succes, la Seminarul Veniamin din Socola (Iași), în anul 1862; după aceea, ca ierodiacon, ieromonah și protosincel, a fost ecleziarh mare la bisericile ”Socola Mare” și ”Socola Mică”, șef-pedagog, profesor de istoria universală la Seminarul Socola, suplinind pe regretatul Ion Mandiescu, candidat în științele camerale de la Universitatea din Petersburg, și distins profesor la Seminarul Socola, autor al ”Istoriei Universale” etc.; în toamna anului 1868 a fost admis în Facultatea Teologică din Kiev, unde a terminat cursul complet, cu distins succes, obținând gradul de candidat în teologie, în iunie 1873; la anul 1874 a fost numit profesor la catedra de Teologie dogmatică, Teologie morală, Teologie pastorală și Drept canonic, cursul superior, la Seminarul Central din București; la 1876, fiind arhimandrit, s-a numit și director al acelui seminar. La anul 1879 s-a ridicat în înalta treaptă de Arhiereu cu numirea de episcop de ”Piteșteanu[l]”, vicar al Episcopiei de Argeș, rămânând tot ca director și profesor la acel seminar până la 10 decembrie 1886, când s-a ales de marele colegiu național, compus din S[fântul] Sinod, Senat și Adunarea Deputaților, ca episcop al Eparhiei de Huși, fiind aprobat de MS Regele Carol I al României. PS Silvestru este decorat cu ordinele ”Steaua României” și ”Coroana României” în gradul de comandor, a fost membru-redactor și președinte al comitetului revistei ”Biserica Ortodoxă Română” – organ al S[fântului] Sinod și al S[fintei] Biserici autocefale Ortodoxe Române – mai mulți ani, este autor al mai multor scrieri, este unul din cei mai demni prelați ai Bisericii Ortodoxe Române, eminent administrator, un om de o bunătate rară, cu manierele cele mai frumoase, după cum se exprimă mai multe organe de publicitate, atât române[17], cât și străine[18], după cum o știu toți acei care au fost în contact oarecare cu PS Silvestru Bălănescu, actual demn episcop al Eparhiei Hușilor; de aceea putem exclama cu S[fântul] Apostol Paul: ”Așa Arhiereu ni se cuvine nouă”…[19].

Egumenul Vladimir, menționat în darea de seamă a superiorului misiunii bisericești ruse din Japonia, PS Nicolae Kasatkin, pe anul 1886, despre care a fost vorba mai sus, că s-a întors în Rusia din Japonia, pentru caz de boală[20], a terminat cursul complet, cu distins succes, la Facultatea Teologică din Kiev, la anul 1878[21], când a primit monahismul și s-a trimis în Japonia, unde a lucrat mult până la 1886. În acest din urmă an s-a numit inspector al Seminarului Holm[22], eparhia de Varșovia, și la 12 decembrie 1887 s-a confirmat, de imperatorul Rusiei, după propunerea S[fântului] Sinod Rus, episcop al Insulelor Aleute și al peninsulei Alasca, în America de Nord. Noul episcop Vladimir are etatea de 36 [de] ani numai, dar este experimentat în activitatea misionară. În noua lui turmă a convertit la ortodoxie din păgânism peste 40 000 [de] păgâni preotul Ioan Veniaminov, care, după moartea celebrului mitropolit de Moscova, Filaret Drozdov (+ la 19 noiembrie 1867)[23], fiind deja Arhiepiscop de Kamciatka, în Siberia, de la 1840, s-a confirmat Mitropolit de Moscova, unde a decedat în martie 1879, sub numele de Inochentie[24]. În Aleute și Alasca după Inochentie au fost episcopi: Veniamin, actual Arhiepiscop de Irkutsk, Ioan Mitropolski, acum retras la Moscova, autor al Istoriei sinoadelor ecumenice și locale, Nestor Zass, care a fost mai înainte colonel în flotilă, și, după primirea monahismului, superior al bisericii ruse din Po, Franța, și care s-a înecat în Oceanul Pacific în anul 1882… Se vede că sunt mulți oameni devotați unei idei mari, având un zel nețărmurit pentru propagarea sublimei învățături a lui Hristos în țările pe jumătate sălbatice, luptându-se cu cele mai mari greutăți posibile în toate privințele, imitând pe S[finții] Apostoli, mai ales pe marele apostol al neamurilor, S[fântul] Pavel, cel mai învățat scriitor al Noului Testament.

Gheorghe P. Samurianu

[1] А. Суворовъ ”Русский Календарь”, Petersburg, 1887, pag. 125, 232.

[2] ”Almanah de Gotha”, 1887, pag. 849.

[3] ”Состав Св. Синода”, Petersburg 1886, pag. 61.

[4] P.S. Ghenadie Enăceanu, actual episcop al Râmnicului, demn prelat al Bisericii române, cunoscut prin mai multe scrieri de valoare, susține (vezi ”Biserica Ortodoxă Română”, București, an[ul] 1875, nr. 7, pag. 551) cum că P.S. Nicolae Kasatkin este român de origine. Aceasta s-a confundat, căci PS. Nicolae Kasatkin este originar din centrul Rusiei, este coleg de școală cu d[omnul] Elpidifor V. Barsov, actual general de brigadă, secretar perpetuu al societăților imperiale istorică și arheologică din Moscova, unde este membru activ și d[omnul] Gr. G. Tocilescu, învățatul profesor la Universitatea din București (vezi ”Восток”, Moscova, 1885, nr. 309-310, pag. 244). P.S. Ghenadie Enăceanu însă cu drept cuvânt consideră de român pe păr[intele] Anatolie Tihai (actual arhimandrit și ajutor al Episcopului Nicolae în Japonia), coleg de școală (facultatea Teologică din Kiev, cu P.S. Silvestru Bălănescu, actual episcop de Huși (Scrisorile păr[intelui] Anatolie Tihai către P.S. Silvestru Bălănescu sunt inserate în ”Bis[erica] Ort[odoxă] Rom[ână]”, an[ul] 1875, nr. 8, pag. 619-620 și an[ul] 1883, nr. 3, pag. 187). Păr[intele] Anatolie este un susținător al românismului în Rusia împreună cu mai mulți români basarabeni, precum d[omnul] I. A. Sârcu, actual profesor la universitatea din Petersburg, d[omnul] Victor V. Ciocan, profesor la facultatea Teologică din Kiev, păr[inții] N. V. Lașcu, P. G. Donici, I. S. Butuc, George Dângu, A. Bălțătescu, I. Neagu, Th. Lașcu, Th. Baltag, E. I. Crokvetzky, I. Galupa, G. Teselsky, Sebastian Doruc, Visarion Lisinsky, Euthimiu Spoială, Zubcu, Paul Lisinsky, Gr. I. Galin, d. S. S. Bânzariu, d. V. I. Untu, V. S. Glavan, C. Popovici, D. Tutunariu, E. Mihalevici.

[5] ”Biserica Ortodoxă Română”, București, anul 1883, No. 3, pag.187, Tokio, (Mousashi) avea la 1 ianuarie 1884 aproape 914 259 [de] locuitori, Osaka (Settsou) avea 369 320 [de] locuitori, Yokohama (Mourashi) – 71 467, Hakodate (Chicouzen) – 47 549 [de] locuitori (”Almanach de Gotha”, 1887, pag. 849).

[6] ”Восток”, Moscova, 1885, NNo 302-305, pag. 200.

[7] ”Восток”, Moscova, 1885, No. 326, pag. 375.

[8] După spusele mai multor europeni, care au călătorit prin Japonia, această țară din Asia va deveni în viitor scurt ceea ce este actualmente Mare Britanie în Europa, având ambele țări cam aceeași pozițiune geografică, compunându-se din mai multe insule, fiind țări maritime. Toată Japonia acum este străbătută de europeni, japonezii fiind foarte sociabili. Se speră că toată Japonia în curând va fi creștină…

[9] ”Almanach de Gotha”, 1887, pag. 537.

[10] ”Церковный Вѣстник”, Petersburg, 1867, No. 2, pag. 33-34.

[11] ”Церковный Вѣстник”, Petersburg, 1887, No. 5, pag. 98. Guvernul rus este, în timpul de față, în bune relațiuni cu cel japonez: lucrurile au ajuns până acolo încât ambasadorul japonez din Petersburg, d[omnul] Hanabusa Ioshimoto, care a dăruit mai multe cărți Academiei de științe din Petersburg, a fost ales membru la această Academie împreună cu d[omnul] B. P. Hașdeu, eruditul profesor [de] la Universitatea din București, în an[ul] 1884. Acest ambasador japonez a fost ales membru de onoare și la Universitatea din Petersburg împreună cu onor[abilul] d[omn] Nicolae Crețulescu, fost ministru român…

[12] ÎPS Ioanichie, ca mirean Ioan Rudnev, după terminarea cursului complet, cu gradul de magistru în teologie, la an[ul] 1849, la Facultatea Teologică din Kiev, a fost profesor de S[fânta] Scriptură la acea facultate, în an[ul] școlar 1849/1850 și 1850/1851, între alții, și PS Melchisedec Ștefănescu, actual episcop de Roman, demn prelat al Bisericii Române și învățat membru al Academiei Române, precum și părintelui arhimandrit Teoctist Scriban, fost director și profesor al seminariilor centrale din Iași și București, cunoscut prin mai multe scrieri, parte originale, parte prelucrate, parte traduse din rusește. ÎPS Ioanichie la an[ul] 1861 a fost episcop de Vâborg, la 1864 episcop de Saratov, la 1873 episc[op] de Nijni Novgorod, la 1877 arhiepiscop al Cartaliniei și Cahetiei, exarh al Georgiei în Tiflis, la an[ul] 1882, august, s-a ales Mitropolit de Moscova; ÎPS este cunoscut ca mare protector al instrucținii religioase, ca fost profesor și rector al Seminarului din Kiev și al facultăților teologice din Kiev și Petersburg.

[13] ”Церковный Вѣстник”, Petersburg, 1887, No. 18, pag. 313, 314.

[14] ”Almanach de Gotha”, 1887, pag. 850. Un yen este egal cu 5 franci și 15 centime.

[15] ”Церковный Вѣстник”, Petersburg, 1887, No. 32, pag. 520.

[16] Despre Muntele Athos, atât de renumit pentru ortodoxie și știință, și mai ales pentru noi, românii ortodocși, s-a scris de foarte mulți autori ortodocși și eterodocși (Vezi ”Revista Teologică”, Iași, 1885, No. 29, pag. 225-229). Acum cercetează tezaurul științific din Muntele Athos d. P. A. Sârcu, distins profesor de limba și literatura română la Universitatea din Petersburg, român neaoș din Basarabia (”Revista literară”, București, 1887, No. 3. Pag. 210).

[17] ”Tutova”, Bârlad, 1887, No. 176, pag. 2,3, No. 179, pag. 2,3 etc.

[18] ”Востокъ”, Moscova, 1886, No. 308, pag. 233, NNo. 309-310, pag. 247 etc.

[19] ”Epist[ola] către Evrei”, cap[itolul] 7, vers[etul] 26.

[20] ”Церковный Вѣстник”, Petersburg, 1887, No. 32, pag. 504, 520, idem No. 51-52, pag. 919-920.

[21] La 1878 au terminat cursul la Facultatea Teologică din Kiev și 2 români: preotul George Vintilă, care, după absolvirea cursului de 7 clase la Seminarul Veniamin din Iași, a fost predicator la biserica catedrală din Ismail, sub PS Melchisedec Ștefănescu, actual erudit episcop de Roman. După 1878 a fost șef pedagog la protoseminarul din Chișinău, și acum este îngrijitor al bisericii din comuna Babele, județul Ismail, Basarabia. Alt român a fost d[omnul] Leon Reichenberg, ovreu botezat la Botoșani, acum misionar zelos în orașul Harkov, aducând la ortodoxie pe ovreii aproape cristalizați în ideile lor rătăcite. La Facultatea Teologică din Kiev, înființată de renumitul român Petru Movilă, Mitropolit de Kiev, decedat la anu[ul] 1646, au studiat peste 100 [de] români, din care 3 episcopi actuali români, PSS Melchisedec Ștefănescu, episcop de Roman, Ghenadie Enăceanu, episcop de Râmnic, Silvestru Bălănescu, episcop de Huși, și acum studiază 6 tineri, absolvenți ai cursului de la Seminarul Veiamin din Iași. La universitatea din orașul Harkov, unde își desfășură activitatea misionară d[omnul] Reichenberg, a studiat, între alți români, d[omnul] B. P. Hașdeu, actual erudit profesor la Universitatea din București.

[22] La Holm, unde acum este arhiepiscop ÎPS Leontie Lededinski, unul din cei mai cunoscuți prelați ruși în zilele noastre, în secolul XVII și la finele sec[olului] XVI a păstorit Ghedeon Balaban, în urmă mitropolit de Liov (Lemberg), Galiția, bine cunoscut în istoria relațiilor române cu Galiția după Alexandru Lăpușneanul, Domnul Modovei, mare binefăcător al bisericii, școlii, tipografiei și frăției din Liov.

[23] Catehismul compus de Mitropolitul Filaret Drozdov s-a tradus în românește de PS Filaret Scriban, episcop de Stavropol decedat, la 1873, renumit prelat român. Tratatul ”Convorbiri între un cercetător și încredințat” al Mitropolitului Filaret Drozdov s-a tradus în românește de PS Arhiereul Inochentie Moisiu Ploieșteanul, și publicat în ”Biserica Ortodoxă Română”, pe anul X..

[24] Scrierea mitrop[olitului] Inochentie Veniaminov ”Arătarea căii în împărăția cerurilor” s-a tradus în românește de PS episcop Filaret Scriban, iar în memoria lui Inochentie Borisov, renumit arhiepiscop de Odesa, decedat la 1857, s-a numit în monahism (de PS Filaret Scriban) actualul episcop Inochentie Moisiu.


1883. REVISTA ”BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ” DESPRE CUVIOSUL ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Mai 4, 2015

Episcopul Silvestru Balanescu

Episcopul Silvestru Bălănescu, vicar, cu titlul de Piteșteanul, al Episcopiei Argeșului, publică în numărul 3 din luna martie 1883 al revistei ”Biserica Ortodoxă Română”, o știre cu titlul Progresele Bisericii ortodoxe în Japonia.

Episcopul Silvestru Bălănescu face trimitere în mod expres la o scrisoare pe care i-o trimisese Cuviosul Anatolie Tihai de la Osaka în data de 26 noiembrie 1882 și primită la București în data de 9 februarie 1883. Aceasta este o confirmare oficială în plus a faptului că arhimandritul Anatolie Tihai, cel mai mare misionar român din toate timpurile și din toate locurile, a purtat corespondență în limba română cu ierarhi din România, fiind conștient de originea și identitatea sa etnică și simțind nevoia firească de a comunica direct cu frații săi de neam și de credință din Țara mamă.

Vom preciza că episcopul Silvestru Bălănescu și Cuviosul Anatolie Tihai au fost colegi de studii la Academia Teologică din Kiev, între ei legându-se și păstrându-se peste ani o strânsă prietenie. Revista ”Biserica Ortodoxă Română” a publicat de-a lungul mai multor ani știri, informații și corespondențe primite din Japonia de la Cuviosul Anatolie Tihai.

Redăm mai jos imaginea știrii în cauză, cea a copertei revistei în care a apărut, precum și versiunea word a textului adaptat la ortografia de astăzi a limbii române.

BOR 1883 coperta BOR 1883 pagina 1

Progresele Bisericii ortodoxe în Japonia

Misia Bisericii Ortodoxe în Japonia, întreținută de societatea misionară din Rusia, nu s-a început decât în anul 1870, când s-a dus acolo și ieromonahul Anatolie Tihai, român din Basarabia rusă, din târgușorul Bălți.

Capul misiei în Japonia este episcopul Nicolae, care până în 1870 era ca preot la agenția rusă din acel loc. Al doilea, și prin urmare unul dintre propagatorii principali ai ortodoxiei în Japonia este arhimandritul Anatolie.

Numărul creștinilor ortodocși dintre japonezi în anul 1881 era de 6090, iar în noiembrie 1882 (1) de 7200.

Biserici ortodoxe și simple case de rugăciune sunt 90. Preoții ortodocși dintre japonezi sunt 9, și anume: Pavel Sawabe, Petru Sasagawa, Pavel Nitsuma, Tit Komatsu, Petru Kano, Pavel Sato, Matei Kangeta, Iacob Takaya, Timotei Hariu.

Misia ortodoxă are încă și 93 (de) catehizatori dintre japonezii convertiți, care lucrează cu mare energie și devotament. Toți creștinii ortodocși formează 131 (de) comune bisericești prin diferite locuri ale Japoniei. Punctul principal al misiei este în Tokio – capitala Japoniei, iar arh(imandritul) Anatolie este stabilit acum în marele oraș Osaka ce se află la sudul Japoniei.

Fie ca acești apostoli ai ortodoxiei să nu slăbească până ce nu vor creștina cel puțin cea mai mare parte a populațiunii japoneze.

+ Silvestru B. Piteșteanu(l)

1. Data scrisorii pe care am primit-o la 9 februarie de la arhimandritul Anatolie este 26 noiembrie 1882.

***

Nota noastră: Episcopul Silvestru Bălănescu s-a născut la 6 iulie 1838 în satul Pângărăcior, judeţul Neamţ, primind din botez numele de Simeon. Călugărit la Mănăstirea Bisericani şi hirotonit ierodiacon. Studii la Seminarul de la Socola – Iaşi şi la Academia Duhovnicească din Kiev (1868-1873). Profesor la Seminarul „Central” din Bucureşti (1874-1886), preşedinte al comitetului de redacţie al revistei „Biserica Ortodoxă Română” (1874-1885), Arhiereu Vicar cu titlul „Piteşteanul” (1879), profesor suplinitor la noua Facultate de Teologie din Bucureşti (1881-1883), Episcop de Huşi (1886-1900). A tradus din ruseşte două lucrări remarcabile: „Curs de Drept bisericesc” de I. S. Berdnicov (1892) şi „Teologia Dogmatică Ortodoxă” a Episcopului Silvestru de Canev, 5 vol., 1896-1906 (singur a tradus doar prima parte a vol. I, iar partea a doua şi voi. II şi III, în colaborare cu alţi teologi care au studiat la Kiev). A trecut la Domnul pe data de 25 noiembrie 1900 în Bucureşti.


CUVIOSUL ANATOLIE ROMÂNUL PELERIN ÎN ȚARA SFÂNTĂ ȘI MUNTELE SINAI

Mai 3, 2015

Anatolie Tihai

Cuviosul nostru părinte Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit a vizitat Țara Sfântă și Muntele Sinai.

Aflăm din surse rusești că în vara anului 1870, pe când era student în anul III al Academiei Teologice din Kiev, Cuviosul Anatolie, atunci în treapta de ierodiacon (hirotonit în Sfântul Munte Athos pe când era elev la Seminarul Teologic din Chișinău), l-a însoțit pe arhimandritul Filaret Filaretov, rectorul Academiei Teologice din Kiev, într-un pelerinaj în Țara Sfântă. Din delegație a mai făcut parte și Vasili Logvinovici, chileinicul rectorului Academiei.

Filaret Filaretov, episcop

Filaret Filaretov, episcop

Vizita a fost descrisă în parte de arhimandritul Antonin Kapustin, șeful de atunci al Misiunii Spirituale Ruse din Ierusalim.

Arhimandritul Antonin Kapustin

Arhimandritul Antonin Kapustin

Arhimandritul Filaret Filaretov și ierodiaconul Anatolie Tihai împreună cu însoțitorii au vizitat Galileea, s-au rugat în Nazaret, în Cana Galileei, Tiberiada, pe muntele Tabor, au vizitat deșertul Iudeii și Lavra Sfântului Sava cel Sfințit. Evident, nu putea lipsi Ierusalimul. Ierusalimul pământesc care, probabil, i-a lăsat Cuviosului nostru părinte Anatolie Tihai amintiri de neuitat.

Arhimandritul Filaret a reușit să conslujească sfânta liturghie la Mormântul Mântuitorului cu Patriarhul Ierusalimului Chiril al II-lea și putem admite că și ierodiaconul Anatolie Tihai a conslujit cu această ocazie, cu atât mai mult cu cât acesta era un bun cunoscător al limbii grecești.

Patriarhul Chiril al II-lea al Ierusalimului

Patriarhul Chiril al II-lea al Ierusalimului

Presupunem că rectorul Academiei Teologice din Kiev l-a ales ca însoțitor al său în Țara Sfântă pe ierodiaconul Anatolie Tihai anume pentru faptul că acesta cunoștea limba greacă și că fusese hirotonit în Sfântul Munte Athos, la mănăstirea Zografu.

Au urmat audiențe la Patriarhul armean și la episcopul copt din Ierusalim.

Din Țara Sfântă oaspeții de la Kiev, însoțiți de arhimandritul Antonin Kapustin și de profesorul arab N. Sarruf de la Seminarul Teologic Sfânta Cruce din Ierusalim, s-au îndreptat către Muntele Sinai, unde au stat mai multe zile (inclusiv de hramul mănăstirii, 6 august 1870), răstimp suficient pentru cercetări în Biblioteca mănăstirii Sfânta Ecaterina. Este greu să ne imaginăm că în timpul aflării sale în mănăstirea din muntele Sinai ierodiaconul Anatolie Tihai să nu fi conslujit cu profesorul său și cu ieromonahii de acolo.

Dintre toți preoții și misionarii ortodocși care au slujit și propovăduit vreodată în pământul Japoniei, Cuviosul nostru părinte Anatolie Românul este, prin voia lui Dumnezeu, primul în ordinea celor care au călcat în Țara Sfântă și Sinai, pe urmele prorocilor, patriarhilor, Mântuitorului Hristos și Sfinților Apostoli. Câteva luni mai târziu, în decembrie 1870, și arhimandritul Nicolae Kasatkin, cel care avea să devină Sfântul Nicolae al Japoniei, confratele de slujire și apostolat al Cuviosului Anatolie Tihai, a vizitat, ca pelerin, Țara Sfântă.

Ulterior arhimandritul Filaret (în lume Mihail Prokopievici Filaretov (1824-1882)) avea să ajungă episcop de Uman, vicar al eparhiei de Kiev (1874-1877) și episcop de Riga și Mitavsk (1877-1882).

Pentru a reproduce cumva atmosfera acelor zile de pelerinaj în Muntele Sinai, vom prezenta mai jos câteva pasaje din jurnalul arhimandritului Antonin Kapustin din august 1870:

Joi, 6 ale lunii

”Este hramul mănăstirii. Utrenia a început la ora 2 de noapte. Plictiseala și piroteala ne-a fost întrucâtva împrăștiată de cântarea celui de al doilea psalm din Polileu. După Doxologia Mare am coborât în cuprinsul locului Rugului Aprins și l-am cercetat cu de-a amănuntul. Liturghia a fost oficiată de părintele Filaret cu dicheiul (starețul), cu părintele Anatolie și alți doi ieromonahi. După slujbă am intrat la un ceai la schevofilax, la o cafea la Iconom și am trecut pe la Dichei (stareț) ca să-i vedem locuința. Acasă – odihnă. Apoi prânzul în trapeza mănăstirii. Așteptarea cămilelor, așternerea unei scrisori vlădicului de Kiev. Vecernia. Ceai. Discuții. Scrisoare către Despotul locului.”

Vineri, 7 ale lunii

”După ceai vecinul se pregătește de plecare, iar eu mă ocup de scris. Trei cămile. Pregătirile de plecare durează două ore. Când am fost înștiințați că totul e gata, am coborât în biserică. Oaspetele care ne părăsea a sărutat moaștele Sfintei Mari Mucenițe, s-a închinat locului Rugului Aprins, și, adânc mișcat, și-a luat frățește rămas bun de la mine. L-am petrecut cu întreaga obște departe de zidurile mănăstirii. Dumnezeu să-i fie pururi de ajutor în tot lucrul bun! Întorcându-mă în chilie, l-am urmărit prin lunetă încă o jumătate de oră.”


REZULTATELE CONCURSULUI DE ÎNCERCĂRI DE ICOANĂ A CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Decembrie 5, 2014

Logo Rasaritul Romanesc

Asociația Răsăritul Românesc din Chișinău face publice rezultatele Concursului de încercări de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit, Concurs anunțat în data de 27 septembrie 2014.

Urmare a examinării lucrărilor depuse la sediul Asociației sau trimise prin curier electronic până în data de 25 noiembrie 2014, juriul format din artiști plastici și preoți ai Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română) a decis selectarea, într-o primă etapă, a trei lucrări pentru primele trei locuri câștigătoare.

Lucrările selectare aparțin următorilor pictori iconari: 1) Doina Spătaru și Ștefan Purici din Cernăuți; 2. Ion Cojocaru din Edineț; 3. Pavel David din Strășeni.

Într-o a doua etapă, juriul a decis comasarea celor trei premii (5000 + 3500 + 2000 = 10500 MDL) și suplimentarea fondului de premiere cu încă 4500 MDL, astfel încât toate cele trei lucrări câștigătoare să fie premiate egal, cu câte 5000 MDL fiecare.

Asociația Răsăritul Românesc va tipări cele trei lucrări declarate câștigătoare și va pune la dispoziția Mitropoliei Basarabiei, dar și la dispoziția autorilor o parte din tiraj.


PARASTAS DE POMENIRE A CUVIOSULUI ARHIMANDRIT ANATOLIE TIHAI LA MĂRĂȘEȘTI

Noiembrie 29, 2014

Parastas 27 noiembrie 2014 I

Am primit vestea îmbucurătoare că în data de 27 noiembrie, în preziua împlinirii a 121 de ani de la strămutarea la lăcașurile de veci a Cuviosului arhimandrit Anatolie Tihai cel ce în pământul Japoniei a strălucit,  în biserica ”Sfântul Vasile cel Mare” din Mărășești, Sângerei, preacucernicul părinte protoiereu mitrofor Ioan Lisnic, preot paroh la Putinești, Florești, a săvârșit un Parastas pentru fericitul în adormire și vrednicul de pomenire Părinte Anatolie Tihai. Cu această ocazie părintele Ioan Lisnic a ținut și un cuvânt de învățătură în care a evocat figura solară și faptele de apostolat creștin ale celui mai mare misionar ortodox român din toate timpurile și din toate locurile.

Parastas 27 noiembrie 2014 II

Parastas 27 noiembrie 2014 III

Parastas 27 noiembrie 2014 IV


NOUĂ ÎNCERCARE DE ICOANĂ A CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Noiembrie 25, 2014

Asociația ”Răsăritul Românesc” a primit astăzi de la Strășeni (centrul Basarabiei) imaginile unei încercări de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit. Autor este pictorul Pavel David. Lucrarea este executată în ulei, pe lemn îmbinat, având dimensiunile 350 mm x 600 mm.

Cuviosul Anatolie Romanul Pavel David

Cuviosul Anatolie Romanul Pavel David detaliu 1

Cuviosul Anatolie Romanul Pavel David detaliu 2

Cuviosul Anatolie Romanul Pavel David detaliu 3


ÎNCERCARE DE ICOANĂ A CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT. PICTORI DIN CERNĂUȚI

Noiembrie 24, 2014

Asociația ”Răsăritul Românesc” a primit astăzi de la Cernăuți (nordul Bucovinei) imaginile unei încercări de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit. Autori sunt pictorii iconari Ștefan Purici și Doina Spătaru. Lucrarea este executată în tehnica tempera, pe blat din lemn de tei acoperit cu grund, foiță de aur de Harkov, 24 de carate.

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Cernauti 1

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Cernauti

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Cernauti detaliu

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Cernauti 2

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Cernauti 3

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Cernauti 4

 


ALTĂ ÎNCERCARE DE ICOANĂ A CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Noiembrie 24, 2014
Domnișoara Jenny Stângaciu (22 de ani) din Constanţa ne-a trimis astăzi o încercare de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit. Jenny Stângaciu este în prezent studentă masterandă în anul I la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative şi Design, secţia Artă Murală.
Da Sf Anatolie Tihai - Jenny Stangaciu-2

ÎNCERCARE DE ICOANĂ A CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Noiembrie 24, 2014

Asociația ”Răsăritul Românesc” a primit astăzi încă o încercare de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit. Lucrarea îi aparține unui tânăr pictor iconar din Edineț, fostul județ Hotin, județ în care s-a născut Cuviosul Anatolie Românul (comuna Tărăsăuți, azi în regiunea Cernăuți). Lucrarea este executată în ulei, pe blat de lemn (tei), fiind acoperită cu foiță de aur.

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Edinet 1

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Edinet 2

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Edinet 3

Inscriptie Japoneza

Inscriptie Romana


O ÎNCERCARE DE ICOANĂ A CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Noiembrie 21, 2014

Încercare de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit. Autor al acestei lucrări este Elena Ecaterina Baciu, pictor iconar din Buzău, România.

Cuviosul Anatolie Romanul Elena Ecaterina Baciu Buzau 1

Cuviosul Anatolie Romanul Elena Ecaterina Baciu Buzau 2

Cuviosul Anatolie Romanul Elena Ecaterina Baciu Buzau 3

Cuviosul Anatolie Romanul Elena Ecaterina Baciu Buzau 4

 

 


SCHIȚĂ ÎN CREION A UNEI ÎNCERCĂRI DE ICOANĂ A CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Noiembrie 20, 2014

Schiță în creion a unei încercări de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit. Pictor iconar din Cernăuți, nordul Bucovinei.

Cuviosul Anatolie Romanul schita Cernauti


DOUĂ ÎNCERCĂRI DE ICOANĂ ALE CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Noiembrie 10, 2014

Urmare a Concursului anunțat de Asociația RĂSĂRITUL ROMÂNESC, am primit primele imagini ale două încercări de icoană ale Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit. Pictorul este din Chișinău. Așteptăm imaginile lucrărilor altor pictori iconari.

Condițiile Concursului pot fi văzute aici.

Cuviosul Anatolie 2

Cuviosul Anatolie 1


ATENȚIE! CONCURS DE ÎNCERCĂRI DE ICOANĂ A CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Septembrie 27, 2014

Sigla RR cu tricolor

Asociația Răsăritul Românesc din Chișinău anunță un Concurs de încercări de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit.

Lucrările vor fi executate pe lemn, în ulei,  în stil bizantin, cu elemente specifice iconografiei românești și/sau japoneze.

Formatul lucrărilor va fi: 40 cm x 30 cm.

Numele Cuviosului va fi redat, pe verticală,  în limbile română și niponă. Pentru versiunea niponă, pictorul va putea alege una dintre cele două variante din imaginea de mai jos.

Două variante de redare pe verticală a numelui Cuviosului în limba niponă.

Două variante de redare pe verticală a numelui Cuviosului Anatolie Românul  în limba niponă.

Ideogramele pentru versiunea niponă: 日本の国の光照者、克肖者アナトリー、ルーマニア人

Imaginile scanate color sau foto ale lucrărilor vor fi transmise Asociației Răsăritul Românesc până în data de 25 noiembrie 2014, prin curier poștal sau electronic.

Totalurile Concursului vor fi făcute în data de 5 decembrie 2014 de un juriu format din artiști plastici și preoți ai Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română).

Asociația Răsăritul Românesc va oferi pentru câștigătorii primelor 3 locuri următoarele premii bănești:

Locul I – 5000 MDL

Locul II – 3500 MDL

Locul III – 2000 MDL

Încercările de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit care vor fi declarate câștigătoare vor fi transmise în original Asociației Răsăritul Românesc odată cu ridicarea premiilor și vor deveni proprietate a acesteia.

Contacte și informații suplimentare la numărul de telefon 00373 79774477 sau pe adresa electronică: cubreacov@gmail.com.

Fotografii în care apare chipul Cuviosului Anatolie Românul din timpul apostolatului său în Japonia:

Cuviosul Român Anatolie Tihai 1

Cuviosul Român Anatolie Tihai 2

Cuviosul Român Anatolie Tihai 3

Cuviosul Român Anatolie Tihai 4

Cuviosul Român Anatolie Tihai 5BOR foto Cuviosul Anatolie Tihai

Câteva materiale utile:

https://cubreacov.wordpress.com/2009/05/14/alte-date-despre-apostolatul-cuviosului-anatolie-tihai-in-japonia/

https://cubreacov.wordpress.com/2009/09/17/premiera-absoluta-jurnalul-cuviosului-roman-anatolie-tihai-misionar-ortodox-in-japonia/

https://cubreacov.wordpress.com/2009/05/15/jurnalul-cuviosului-anatolie-tihai/

https://cubreacov.wordpress.com/2011/04/26/cuviosul-roman-anatolie-tihai-impresii-dintr-o-calatorie-in-japonia/

https://cubreacov.wordpress.com/2009/05/10/misionari-basarabeni/

https://cubreacov.wordpress.com/2009/05/22/melodul-iacob-romanul/

https://cubreacov.wordpress.com/2009/10/10/dimitiri-shoka-shi-melodul-si-diaconul-roman-dimitrie-livovschi-in-japonia/

https://cubreacov.wordpress.com/2009/09/29/cuviosul-anatolie-tihai-misionar-roman-in-japonia-secolului-xix-randuiala-shintoista-a-inmormantarii-la-japonezi/

https://cubreacov.wordpress.com/2009/06/15/cuviosul-anatolie-tihai-locuitorii-japoniei-versiune-romaneasca-in-premiera-absoluta/

https://cubreacov.wordpress.com/2009/05/16/mormantul-cuviosului-misionar-roman-anatolie-tihai/

https://cubreacov.wordpress.com/2009/05/15/o-calatorie-a-cuviosului-roman-anatolie-tihai-in-china/

https://cubreacov.wordpress.com/2011/04/29/cuviosul-roman-anatolie-tihai-prin-ce-se-deosebesc-japonezii-si-chinezi/

https://cubreacov.wordpress.com/2009/05/25/un-sfant-rus-despre-imperiul-rus/

https://cubreacov.wordpress.com/2014/03/07/cuviosul-roman-anatolie-tihai-evocat-de-contemporanii-sai/

https://cubreacov.wordpress.com/2012/05/27/premiera-absoluta-cuviosul-roman-anatolie-tihai-sectele-religioase-din-japonia-v-2/

https://cubreacov.wordpress.com/2012/05/26/premiera-absoluta-cuviosul-roman-anatolie-tihai-sectele-religioase-din-japonia-v/

https://cubreacov.wordpress.com/2012/05/25/premiera-absoluta-cuviosul-roman-anatolie-tihai-sectele-religioase-din-japonia-iv/

https://cubreacov.wordpress.com/2012/05/24/premiera-absoluta-cuviosul-roman-anatolie-tihai-sectele-religioase-din-japonia-iii/

https://cubreacov.wordpress.com/2012/05/21/premiera-absoluta-cuviosul-roman-anatolie-tihai-sectele-religioase-din-japonia-ii/

https://cubreacov.wordpress.com/2012/05/20/premiera-absoluta-cuviosul-roman-anatolie-tihai-sectele-religioase-din-japonia/

https://cubreacov.wordpress.com/2012/05/12/familia-iacob-si-elena-tihai-prima-familie-romano-nipona-in-istorie/

https://cubreacov.wordpress.com/2012/04/11/inedit-necrologul-cuviosului-roman-anatolie-tihai-in-amintirea-invatatorului-arhimandrit-anatolie-traducere-din-japoneza/


PE URMELE MISIONARILOR BASARABENI DIN JAPONIA SECOLULUI XIX (VIDEO)

Martie 14, 2014

CUVIOSUL ROMÂN ANATOLIE TIHAI EVOCAT DE CONTEMPORANII SĂI

Martie 7, 2014
Preotul Pavel (Takuma) Sawabe

Preotul Pavel (Takuma) Sawabe

Biografie a Cuviosului român Anatolie Tihai scrisă de japonezi și predica părintelui Pavel Sawabe ținută la primul parastas oficiat în Japonia în memoria misionarului român 

Scurtă biografie a răposatului Părinte Învățător Anatolie 

Fostul arhimandrit și Învățător Anatolie s-a născut la 23 noiembrie 1838 în sudul Rusiei, în orașul Hotin din gubernia Basarabia. Tătăl său, Dimitrie Fiodorovici Tihai, și mama sa, Elisabeta Chimovna, au avut mai mulți frați și surori, dar dintre aceștia toți, ei au fost cei mai evlavioși și blânzi. Anatolie a fost primul fiu al unor asemenea oameni. În aceeași lună, în ziua a treizecea, preotul Petru Cernov l-a botezat cu numele de mirean Alexandru.

Îndată după absolvirea seminarului teologic a fost tuns în monahism în Sfântul Munte Athos, iar apoi s-a înscris la Academia Teologică din Kiev. Și-a încheiat studiile peste patru ani și la 30 august 1871 a primit gradul științific de candidat în științe teologice. În primăvara anului 1872 a venit în țara noastră, având marea obligațiune a misionarismului în Japonia. Din acel moment el a slujit Biserica Ortodoxă cu multă tragere de inimă, dovadă fiind și faptul că la 24 aprilie 1876 a fost distins cu ordinul Sfânta Ana de gradul III de către Împăratul Rusiei Alexandru al II-lea. Cunoștințele i-au fost recunoscute prin alegerea sa, la 2 aprilie 1882, ca membru al Societății Arheologice a Academiei Teologice din Kiev.

Un crâmpei din viața sa ni-l arată pe Învățător pe când conducea Școala teologică de pe lângă biserica din Hakodate. Era îndată după restaurarea epocii Meiji și elevii din acea vreme erau needucați și sălbatici și nu-și aranjau gheta (saboți niponi – nota traducătorului). În fiecare dimineață însă toate gheta erau aranjate frumos. La început elevii credeau că gheta sunt aranjate de către servitor. Însă, într-o noapte, unul dintre elevi a trebuit să iasă pentru sine afară și a văzut că cineva aranjează gheta. S-a dovedit că acela era părintele Anatolie, iar a doua zi de dimineață acest elev le-a poverstit celorlalți că nu servitorul, ci Învățătorul părinte este cel care aranjează gheta. După asta elevii au început să-și scoată încălțămintea cu grijă. Trebuie să spunem că acesta a fost un semn de neașteptată atenție din partea unui străin proaspăt sosit în Japonia. Dar anume aceasta a fost metoda pedagogică a părintelui Învățător și asemenea episoade sunt multe.

În data de 3 a lunii trecute, în biserica din Surugadai (catedrala Nikorai-do – nota traducătorului) părintele Sawabe a rostit o cuvântare în timpul parastasului pentru fostul Învățător Anatolie. Parastasul a fost oficiat de părintele Sawabe (Pavel Takuma Sawabe – nota traducătorului), dar a fost comandat de Miakawa Magojiro:

”Astăzi am săvărșit parastasul pentru răposatul părinte Învățător Anatolie, căruia îi suntem foarte îndatorați. Cineva trebuie să spună cum a slujit Învățătorul nostru Biserica Ortodoxă a Japoniei și ce a realizat. Bineînțeles că astăzi în Biserica noastră sunt oameni meșteșugiți la vorbă, dar eu sunt cel care, mai mult decât alții, am avut parte de binefacerile și dragostea părintelui Învățător Anatolie, căci din prima și până în ultima zi eu am fost cel care am împărtășit cu părintele Învățător aceleași scopuri și am împărțit aceleași osteneli, de aceea mi s-a spus: ești cel mai potrivit să vorbești despre părintele Învățător Anatolie.

Înainte de a vorbi despre biografia părintelui Învățător Anatolie, trebuie să spun în ce stare se afla Biserica Japoniei atunci când Învățătorul a venit în Japonia. Biserica exista încă dinaintea sosirii sale în Japonia. Atunci actualul episcop a mers pentru scurtă vreme în Rusia, de unde a revenit în Japonia, iar în anul următor părintele Anatolie a venit în Japonia. În acea vreme credincioșii Bisericii noastre erau cei din biserica din Hakodate și ei credeau că ar trebui să studieze științele rusești și, cu binecuvântarea episcopului, învățau limba rusă. Eu eram împotriva unei asemenea abordări. Am insistat ca să înființăm o misiune cât mai repede posibil. Și iată că până la urmă părerea mea a ieșit învingătoare și am hotărât cu toții că Învățătorul Nicolae trebuie să se mute la Tokio pentru o bună desfășurare a activității misionare. Atunci 4 sau 5 persoane au hotărât să se întoarcă la Senday pentru activitatea misionară. Eu am mers la Tokio pentru a găsi o casă pentru episcop. Dar eu nu sunt prea bun la lucruri din astea și nu am putut găsi o casă potrivită. Anume în acea vreme domnul Ono venise la Tokio cu treburi legate de nepoata sa și l-am rugat să găsească el o casă, iar eu între timp să mă ocup de misiune în Senday, chiar dacă timpul nu-mi îngăduise să obțin pentru asta aprobarea episcopului. Și iată așa, cu de la sine putere, am făcut înde noi schimb de obligații. Anume în acea vreme sosise în Japonia părintele Anatolie. La Senday am fost foarte binevenit. Pe durata unei singure luni de ziele am avut 112 sau 113 botezuri. Anume acești oameni sunt astăzi în Biserică asemenea unor mari sensei (oameni învățați – nota traducătorului). Părintele Învățător Anatolie a mers la Hakodate, iar până la urmă s-a găsit la Tokio o casă potrivită pentru episcop. Și episcopul l-a lăsat la Hakodate pe Anatolie, care încă nu cunoștea limba niponă, iar el s-a mutat la Tokio. Pe când eu m-am ocupat sârguincios de misiune la Senday și am fost băgat la închisoare. Ceva asemănător avusese loc și la Hakodate. Peste 4-5 zile după cele întâmplate la Senday, și la Hakodate au fost neplăceri din partea autorităților locale. Și iată că părintele Învățător Anatolie, care încă nu cunoștea limba niponă, nu cunoștea societatea japoneză și care nu avea pe nimeni ca să-l ajute, a întâmpinat mari greutăți. S-a găsit însă un oarecare Alexandru care să-l ajute în această situație neplăcută. Părintele Învățător Anatole a avut un caracter atât de neînfricat, încât era imposibil să-l cuprindă teama. Chiar și în vremurile grele el a lucrat ca de obicei. În timpul acestor neplăceri el a găsit o soluție și credincioșii au fost încântați de acest fapt. Cât despre situația episcopului, se spune că eu, aflându-mă în închisoare, mă puteam considera fericit și, la drept vorbind, am fost fericit în comparație cu el, care, îmi spusese domnul Ono, neavând unde să locuiască în Tokio, era nevoit uneori să înopteze în câte vreo casă părăsită. Iar domnul Ono nu avea pe ce să se culce, de aceea de câteva ori s-a culcat pe cufăr. Îmi pare rău că nu pot spune cu exactitate în ce lună și în ce an s-a întâmplat asta. A trebuit să mă pregătesc în grabă pentru a ține această cuvântare și nu am putut aduna date precise. Peste aproximativ patru luni eu am fost eliberat din închisoare și am mers la Tokio pentru a mă întâlni cu episcopul. Episcopul s-a bucurat nespus, iar eu, cu această bucurie, am revenit la Hakodate, unde m-am întâlnit cu Învățătorul Anatolie și, iată, de atunci am fost tot timpul împreună cu sfinția sa.

Cât despre aportul Învățătorului Anatolie, spre deosebire de episcop, este greu să găsim o realizare admirabilă sau măreață, pentru că, la drept vorbind, Biserica noastră a fost înființată de episcop, care o și conduce până în ziua de astăzi, și de aceea totul a depins de episcopul Nicolae și nu de Învățătorul Anatolie. Altfel spus, Învățătorul Anatolie a fost asemenea unei mame în familie. Cu alte cuvinte, în timp ce episcopul a fost stăpânul incontestabil al familiei, Învățătorul Anatolie ne-a fost ca o maică mult preaiubitoare. De aceea nu ni se arată meritele admirabile ale Învățătorului Anatolie. De fapt, așa și trebuie să fie. Când scriem istoria, noi scriem adesea despre faptele capului familiei, dar arareori scriem despre faptele mamei, dar, de fapt, meritele mamei în rezolvarea trebuirilor interne ale familiei sunt foarte importante. Lucrarea Învățătorului a fost o lucrare în sânul familiei. Preoții și misionarii mai în vârstă vor fi cu toții de acord cu această părere. Este  însă de luat în seamă faptul că în timp ce la Tokio nu se săvârșise încă nicio slujbă bisericească, la Hakodate acestea se țineau de mult. Și asta pentru că la Hakodate fuseseră create condițiile prielnice pentru ca slujbele bisericești să poată fi ținute. Când episcopul s-a mutat în acea încăpere care ne amintește de o casă cu stafii,  la Tokio, în cartierul Surugadai, erau doar câteva căscioare, nu exista loc de închinare, pe când la Hakodate exista deja o biserică în care slujbele se țineau în limba rusă. Atunci însă nu existau citeți ruși în strană. De aceea, anume eu am fost citeț. Au fost foarte multe întâmplări interesante din acea perioadă, despre care nu voi aminti aici, căci acestea le sunt cunoscute tuturor. Mai întâi eu am tradus primul răspuns ”Doamne, miluiește!” în limba niponă, iar apoi m-am străduit să traduc textul întregii cântări din rusă în japoneză și a devenit cu putință să cântăm în japoneză. Apoi însă a venit Iacob-san (Tihai- nota traducătorului). El a pus pe note cuvintele japoneze și astfel am avut o cântare adevărată. Înante noi cântam rusește prima frază din Heruvic, pe care o scrisesem cu alfabetul katakana și astfel cântam. Când au intrat în biserica noastră niște marinari ruși debarcați de pe corăbiile de război și au auzit această frază, au râs cu poftă. Învățătorul părinte Anatolie își aducea întotdeauna aminte despre această întâmplare, însă întotdeauna spunea: ei, ce să-i faci? Și astfel, noi ne-am descurcat în orice situație. Nu de mult a sosit aici un arhiepiscop grec și s-a rugat și probabil că nu ați înțeles acele cuvinte. Noi avem însă experiența ținerii slujbei bisericești în limba greacă. Odată a sosit un vapor la Hakodate și printre marinari erau și greci. Ei ne-au rugat să ținem o slujbă în limba greacă. Și noi nu am știu cum să procedăm. Învățătorul părinte Anatolie ne-a spus: eu voi rosti rugăciunile în limba greacă, iar voi, citeții, puteți să răspundeți grecește ”Doamne, miluiește!”, ”Ție, Doamne!” și ”Amin!”. Eu nu cunosc nici limba rusă și nici limba greacă, dar sunt obișnuit să acult limba rusă și știu când trebuie să spun răspunsurile, însă în greacă nu știu deloc. Mai mult, Învățătorul părinte Anatolie a citit rugăciunile în limba greacă, iar eu nu am înțeles când trebuie să răspund cu ”Doamne, miluiește!” și de aceea am spus ”Ție, Doamne!”, dar și ”Amin!” pe dibuite. Liturghia însă continua, iar eu am spus ”Amin!” și tot așa de vreo patru ori. Atunci, Învățătorul părinte Anatolie m-a oprit și mi-a spus: Gata, de-acuma ajunge! Așa era caracterul Învățătorului părinte Anatolie, care nu-și făcea griji din cauza oricărui mărunțiș. Pe de altă parte, însă, Învățătorul părinte Anatolie dacă începea un lucru, nu se mai oprea, asemenea picăturii care cade des, și, până la urmă, a devenit posibil să săvârșim liturghia în japoneză.

La un an după neplăcerile pe care le-am avut cu autoritățile din Hakodate, eu și cu părintele Anatolie am mers la Tokio. Era în ziua de 18 ianuarie, o mare sărbătoare. Dacă am fi fost în Hakodate, am fi săvârșit negreșit sfânta liturghie. Dar s-a confirmat presupunerea noastră că la Tokio nu va fi nicio liturghie. De ce? Pentru că cei de la Tokio erau prinși cu învățătura, întrucât îi convocaseră pe elevi și nu mai era loc unde să se poată sluji. Când Învățătorul părinte și-a încheiat treburile și s-a întors la Hakodate, el a ales 6 sau 7 candidați pentru a fi misionari. Dar aceștia încă nu erau pregătiți ca să meargă în afara orașului Hakodate, de aceea i-a oprit la Hakodate. Și nu le-a găstit alceva de lucru decât să conspecteze comentariile la Biblie făcute de părintele Anatolie. Dar cum aceștia erau mulți și cam nu prea mai aveau ce face, era bine să le fi dat ceva lucru fizic, drept care le-a spus să adune pietre în jurul bisericii. Toți elevii au fost nemulțumiți, însă, văzând asta, Învățătorul părinte Anatolie s-a dus și a început primul să care pietre. De aceea, nimeni nu s-a mai putut plânge și toți au muncit fizic. Printre aceștia cei mai interesanți s-au dovedit a fi Numabe și Oshima. Și cum oamenii aceștia nu puteau fi lăsați fără treabă, eu și cu 4-5 dintre ei am mers să facem misiune într-un loc care se cheamă Saru și am predicat acolo când și cum am apucat. Învățătorul părinte Anatolie explica tot timpul Scriptura, dar nu ținea prea bine predica. Iar când predica prea lung începeam să pirotim. Când predica însă în încăpere, o făcea bine. Poate nu foarte bine, dar tot ceea ce ne spunea era întotdeauna clar. De aceea, foarte multe dintre comentariile sale rămân valabile și astăzi. Printre acestea sunt și comentariile la cartea Facerii. Erau comentarii foarte bune pentru noi, pentru că reprezentau o explicație comprimată a cărții Facerii în traducerea domnului Horita. Așa cum aceste comentarii erau foarte bune și clare, eu și cu Alexei Yamanaka le-am redactat și le-am scos într-un volum. Asfel, părintele Anatolie le explica întotdeauna Scriptura misionarilor și le dădea material pentru lucrarea lor.

Avem datoria de a-i aduce un cuvânt de lăudă Învățătorului părinte mai cu seamă pentru faptul că a condus oamenii nu doar cu vorbe, ci cu căldura sufletului său. El i-a iubit pe credincioși, iar  căldura sufletească și modestia au fost calitățile lui caracteristice. El ne-a făcut să simțim această căldură prin care am devenit o Biserică, pentru că toate au început de la această căldură sufletească. De ce? Pentru că Învățătorul părinte știa să conducă prin exemplul purtării sale, iar credincioșii erau încântați de demnitatea Învățătorului părinte și se străduiau să-l imite. Astfel, Învățătorul părinte i-a imprimat felul său de a fi bisericii din Hakodate. Iar felul de a fi al credincioșilor din bisericile aflate la nord de Tokio derivă din cel al bisericii din Hakodate. Anume acesta este un monument viu. Învățătorul părinte Anatolie călătorea des între Tokio și Hakodate și ne-a arătat nouă cum trebuie să fie relațiile dintre un episcop și credincioși.

În plus, Învățătorul părinte Anatolie s-a îngrijit în mod deosebit de educația copiilor în duhul creștinismului și anume din acest motiv a și înființat școala primară din Hakodate. După cum spunea părintele Anatolie în vremea aceea, credincioșii de astăzi s-au lepădat de păgânism dar mai păstrează obișnuițe păgâne. De aceea este destul de complicat să-i faci pe credincioșii de astăzi creștini adevărați. Și părintele Anatolie le-a acordat atenția principală copiilor. Inițial domnul Damian Igarashi a fost responsabil de asta și copiii erau instruiți, însă lucrurile s-au dezvoltat și această responsabilitate a trecut în sarcina domnului Numabe. Într-o dimineață, chiar la revărsatul zorilor, Învățătorul părinte Anatolie a intrat cu lacrimi în ochi și s-a plâns că moravurile copiilor s-au stricat. De obicei, el nu se mira de nimic, dar iată că un om ca el a lăcrimat văzând stricarea copiilor. Noi am fost foarte mirați și l-am întrebat care este cauza. După cum s-a dovedit, copiii desenaseră ceva urât pe unul dintre pereții școlii. Văzând una ca asta, Învățătorul părinte a spus: iată că până și copiii pot avea o atât de proastă purtare… Și s-a îngrijorat tare. Noi l-am liniștit, însă această întâmplare ne arată cât de adâncă era preocuparea lui pentru copiii. Acest duh al său s-a transmis mai apoi școlii și astăzi acest duh înflorește. Așa a fost începutul școlii primare din Hakodate. Care era puterea bisericii în vremea aceea? Biserica din Tokio de asemenea se dezvolta de la o zi la alta, ajungând să aibă 50 sau chiar 100 de învățăcei. Cât privește însă biserica din Hakodate, pentru locuitorii din Senday și Morioka devenise mai comod să meargă la Tokio decât la Hakodate și de aceea începuseră să vină mai puțin la Hakodate. Din această cauză, Învățătorul părinte Anatolie vizita personal bisericile din Tohoku (nord-estul Japoniei – nota traducătorului) și a imprimat un stil aparte în biserică, lăsând un model de liturghisire.

Mai târziu, după ce episcopul s-a întors în Rusia pentru a fi hirotonit în treapta de episcop, el (părintele Anatolie Tihai – nota traducătorului) s-a aflat la Tokio și timp de un an a slujit în treapta de adjunct al episcopului. Anume în acea perioadă progresul Bisericii a fost unul substanțial. Și cu toate acestea, nu putem spune că în asta a fost doar meritul Învățătorului părinte Anatolie. De ce? Pentru că acea perioadă a fost foarte prielnică Bisericii, care se dezvolta mergând înainte asemenea unei corăbii cu pânzele umflate de vânt.

Apoi, părintele Anatolie a fost numit la Osaka. Meritul înființării bisericii din Osaka este meritul părintelui Anatolie.

Nu vă voi obisi povestindu-vă întâmplările care au avut loc după asta, pentru că voi le cunoașteți mai bine decât mine. Eu am povestit doar o mică parte dintre marile merite ale părintelui Anatolie. Vom avea posibilitatea să vorbim despre aceste merite în viitor.

Astăzi am slujit parastasul pentru Învățătorul părinte Anatolie. El a fost întotdeauna un ajutor al episcopului și a introdus rînduială în treburile interne ale Bisericii. Iată însă că lumea aceasta a fost părăsită nu doar de Învățătorul părinte Anatolie, dar și de atâția alții care s-au trecut din viață, iar cei care mai sunt în viață sunt deja bătrâni. De aceea, domniile voastre, care sunteți plini de forțe proaspete, luați-le locul înaintașilor mai în vârstă. Să nu vă gândiți deloc că nu v-ar ajunge puteri. La început și eu am fost atât de slab că am repetat ”Amin!” de 4 ori, și cu toate acestea mi-am îndeplinit datoria. Când ne-am început activitatea misionară noi nu cunoșteam decât jumătate din Învățătură. Desigur că atunci și lumea era mai simplă. Și cu toate acestea, așa am lucrat noi. Și ce Biserică avem astăzi? Avem mulți teologi, mulți misionari cu experiență. Biserica noastră s-a desăvârșit. Deci ce Biserică avem astăzi? Eu înțeleg că a devenit de zece, ba chiar de o sută de ori mai complicat să faci misiune decât altădată. Dar noi avem instrumentele care să asigure mersul înainte al misionarismului. Noi suntem deja bătrâni. Dacă oameni noi se ocupă de mișcarea misionară, ei vor reuși negreșit. Domnilor, nu este deloc complicat să treci dincolo de un munte înalt sau să pășești peste Mările Nordului. De aceea, vă rog, domniile voastre, ca, aducându-ne cu toții aminte de Învățătorul părinte Anatolie, să faceți tot ce vă stă în puteri pentru a vă îndeplini sarcinile încredințate de Biserică. Să fie așa cum sper, în numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh! Amin!”

Publicat în revista tokiotă ”Seikyo Shinpo”, nr. 318 din 1 martie 1894, anul 25 al epocii Meiji, paginile 10-15

Notă: Mulţumiri speciale domnului profesor doctor Kimitaka Matsuzato de la Universitatea Hokkaido pentru ajutorul acordat la transpunerea din japoneză în română a acestui text.


Seminar despre primul preot misionar român în Japonia, Anatolie Tihai

Ianuarie 7, 2013
Cuviosul român Anatolie Tihai

Cuviosul român Anatolie Tihai

În seara de 12 decembrie 2012, Ambasada României la Tokio a organizat un seminar despre primul preot misionar român din Japonia, Anatolie Tihai, cu prilejul sărbătoririi în 2012 a 140 de ani de la sosirea lui în această ţară. În cadrul seminarului, au susţinut câte o prezentare domnul ambasador Radu Şerban şi părintele Demitrios Tanaka, directorul Sectorului Relaţii Internaţionale din cadrul Mitropoliei Ortodoxe nipone. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul părintelui Alexandru Nicodim, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Mitropolia Japoniei.

Tihai Tokio

La manifestare au participat ambasadorii Serbiei şi Greciei, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Tokio şi ai Ministerului Afacerilor Externe nipon, membri ai comunităţii româneşti din Japonia şi ai asociaţiilor de prietenie româno-japoneze.

Părintele Anatolie Tihai s-a născut în 1839 în comuna Tărăsăuţi, judeţul Hotin, Noua Suliţă (astăzi în Ucraina). A studiat la Chişinău şi Kiev, iar în 1872 a acceptat să slujească alături de arhimandritul rus Nicolae Kasatkin în Japonia. A locuit în Hakodate (Hokkaido) unde a înfiinţat o şcoală primară, în Osaka unde a deschis o şcoală de catehism şi a slujit la Misiunea Ortodoxă Rusă din capitala niponă. S-a stins din viaţă în 1893 şi a fost înmormântat la Sankt Petersburg.

Seminar Tokio

Sursa: ziarul Lumina

Comunicarea părintelui Dimitrie Tanaka (Biserica Ortodoxă Japoneză)

FR. ANATOLY TIKHAI

Father Anatoly Tikhai was a hieromonk who came to Japan in the early 1870s to assist the future St. Nicholas of Japan in his missionary works in our country. Initially, St. Nicholas of Japan assigned Fr. Anatoly to his original missionary camp in Hakodate, Hokkaido, an island of northern Japan.

During his years in Japan before he returned to Russia due to a serious illness, Fr. Anatoly organized schools and ministered Japanese Orthodox communities in Hakodate, and later in Osaka, as well as served as dean of the language school and organized the seminary in Tokyo.

Hieromonk Fr. Anatoly was originally from Bessarabia – a historical term for the geographic region in Eastern Europe bounded by the Dniester River on the east and the Prut River on the west.

In secular, Alexander Dmitrievich Tikhai, born in Bessarabia, Khotin, initially Fr. Anatoly studied at the Chisinau Theological Seminary, but did not finish the course and went to Mount Athos. He became a monk on Mount Athos and lived on Holy Mount for four years and graduated from the Kiev Theological Academy before he was assigned to assist St. Nicholas in his missionary works in Japan.

Hieromonk Fr. Anatoly arrived in Japan in December 1871 (or else in October 1871), while the future St. Nicholas’ activities were still centered in Hakodate. After reviewing the status of the missionary efforts in Japan with Fr. Anatoly, St. Nicholas assigned Fr. Anatoly to the existing Orthodox camp in Hakodate, thus continuing to minister the community that had formed there. This allowed St. Nicholas to move his activities to Edo (the former Tokyo).

In 1873, Hieromonk Fr. Anatoly established the Motomachi Orthodox Primary School in Hakodate, where he taught for the next seven years. By 1880, the number of the students enrolled amounted to 300 people. In 1880, Fr. Anatoly was raised to the rank of Archimandrite and also was called by St. Nicholas to come up to the Kanda Surugadai headquarters of the Russian Orthodox mission in Tokyo, to become the dean of the Russian language school and the newly organized Tokyo’s Missionary School. Here, he taught theology to the seminarians and assisted St. Nicholas in his missionary works.

In 1877-1878, Fr. Anatoly visited Vladivostok with five Japanese candidates for their ordination. On his return in 1878, he made ​​a missionary tour to visit churches in western Japan, before reaching Osaka, where he performed the first baptism.

Subsequently, in 1879-1881, while St. Nicholas was absent from Japan, having returned to Russia to report his missionary achievements to the Holy Synod, Fr. Anatoly served as the head of the Russian Orthodox Mission in Japan. Without going into detail on the characteristics of Fr. Anatoly as a christian missionary, we pay attention only to the fact that he was loved so much by Japanese Orthodox flock. According to the remarks of his contemporary, Hieromonk Fr. Anatoly, like St. Nicholas, was so loved greatly by Japanese people of the time, which is so necessary in any, but especially in the missionary works. He was one who old chrisitians somehow called ‘Father’. In 1880, he was elevated to the rank of Archimandrite.

In 1882 he was transferred to serve in Osaka, where he built a missionary home, a church and a school.

In 1884, Osaka Missionary school was closed. Fr. Anatoly was transferred again to Tokyo. He became the rector of the church of the Russian embassy, but at the same time continued to be engaged in missionary works.

Fr. Anatoly is particularly famous for his works in church music. By his contribution to the translation of the music notes, St. Nicholas, by the end of 1873, could fully serve vigils in Japanese. Through Fr. Anatoly, in the beginning of 1874, his brother, a seminarian and a music teacher, Jacob Tikhai was summoned to Japan from Russia for making church music in Japan. Subsequently, Fr. Anatoly continued to translate notes of the church music into Japanese, as well as to teach the chanters.

In the late 1880s Archimandrite Fr. Anatoly’s health began to fail, and in the summer of 1890 he returned to Russia where he reposed in 1893.

Eventually, Archimandrite Fr. Anatoly spent 21 years as an orthodox missionary in Japan. By the end of his life, he returned to Russia, and probably remained among the brethren of the Alexander Nevsky Monastery. He reposed in Lord in 1893 in St. Petersburg, and was buried in the brothers’ area of the Nicholsky cemetery of the Alexander Nevsky Monastery. On his tombstone it says: „The rector of the Church of the Russian Imperial Mission to Japan.”

Bessarabian missionaries in Japan

Among Orthodox missionaries who served in the Russian Orthodox Mission in Japan from early 1870s until late 1920s, together with the future St. Nicholas, there were three Bessarabians; the most prominent among them – Archimandrite Fr. Anatoly Tikhai.

Fr. Anatoly Tikhai initially studied at the Chisinau Theological Seminary and was later ordained as a hieromonk in 1865 at the Zograf monastery on Mount Athos. In 1866, he returned to Chisinau to complete their studies at the seminary, subsequently in 1867 he entered the Kiev Theological Academy, where he was later ordained a deacon and then a priest. In Kiev in 1869 he had the opportunity to see and hear the famous missionary Hieromonk Nicholas (Kasatkin), who told the students about the status of the Orthodox Mission in Japan. So, in the soul of deacon Anatoly was born overwhelming desire to devote himself to missionary service. Immediately after graduation, hierodeacon Anatoly wrote a petition to the Holy Synod, so that he was sent to Japan as a member of the Mission.

Hieromonk Fr. Anatoly arrived in Japan in 1872 and became the assistant closest to Archimandrite Fr. Nicholas at that time, laboring over the spread of the Gospel in many missionary centers. Initially, Fr. Anatoly was entrusted to head missionary camp in Hakodate, where already existed Orthodox community of fifty people. In Hakodate, Fr. Anatoly served until 1880. In a relatively short time he began to speak in Japanese, of which he later acquired perfect command. Fr. Anatoly delivered sermons in public, created for the care of the community the parish council which was composed of the catechists elected among the faithful. The duties of the council were religious education of the members of the community, to teach them according to the canons of the Orthodox faith.

In Hakodate, Fr. Anatoly founded two schools, which were the first Orthodox schools in Japan. Later, according to this example Sunday schools were organized in all Orthodox communities in Japan.

Fr. Anatoly’s journalistic works are quite extensive and cover a considerable range of issues related to the activities of the Russian Orthodox mission in Japan. His materials were placed in a number of national publications, religious and secular. Fragments of diaries of Fr. Anatoly were published in 1878 in a Moscow magazine called «The Missionary», the official organ of the Russian Orthodox Missionary Society. Next year, Fr. Anatoly’s diaries notes were published in the magazine called «Missionary Review» (№ 46). His impressions as a supervisor of the Russian Orthodox mission is very valuable, through which we can observe specifically the cultural level of Japan of the time which he found in Hakodate.

In 1880, Fr. Anatoly founded a school of icon painting in Tokyo. Later, at the same place, a special workshop annexed to the Missionary School for women was opened, where a famous Japanese icon-painter, Irene Rin Yamashita, had long worked. In Osaka, Fr. Anatoly built the church, where congregated about two hundred people, and he painted it in Athos style.

Fr. Anatoly also founded a Sunday Church school for children and a missionary school for catechists. He preached in Kyoto, and also in the towns of Kamioka and Hamamatsu, to prepare sufficient background for the Orthodox missionary works in the south-western part of Japan, too. The fact is that, despite the formal transfer of the capital from Kyoto to Tokyo, the main focuses of social and cultural life of the Japanese people still remain in the south-west and mainly in the ancient capital and surrounding provinces.

In addition, he was actively involved in the translation of various works of Christian literature into Japanese.

Second Bessarabian missionary in Japan was Jacob Tikhai, brother of Fr. Anatoly. He graduated from the Chisinau Theological Seminary in 1869, and in 1874 went to Japan and served in the Catechetical School. Jacob Tikhai knew Japanese quite well and assembled choir from the Orthodox Japanese, translating the notes of some church music into Japanese.

Third Bessarabian participated in the Orthodox missions in Japan was Dmitry Lvovskiy, the grandson of the famous composer and musician Gregory Lvovskiy. He served as a deacon in Japan for more than thirty years. His principal concern was the organization of the choir of a hundred brothers and sisters for the cathedral in Tokyo. Deacon Dmitry knew perfectly Japanese and skillfully taught Russian in Missionary schools in Tokyo. Since 1874 in Tokyo was opened the Regent College, which under the leadership of Deacon Dmitry Lvovskiy, students studied church music, readings and liturgical ranks.

Today, we Japanese Orthodox Christians still live mostly upon the spiritual and religious heritages of St. Nicholas of Japan and these three Bessarabian missionaries who served in the Russian Orthodox Mission with Him. Certainly, many Japanese Orthodox scholars and intellectuals had contributed to their spiritual achievements remarkable in the history of the Orthodox Mission of the 19th and 20th century; however, we are no doubt beneficiaries of the faith of these missionaries who had struggled, as if St. Paul the apostle did with ardent fraternal love and incredible passion, to convey the Evangelion of Christ for salvation and the Orthodoxy to the Japanese people for so many years in this country. Therefore, with joy in Christ and indomitable patience, we must continue to work on the Divine tasks which our Lord committed us through them in the country of the Rising Sun.

Opere consultate:

  1. Церковь Воскресения Христова при русском консульстве в Хакодате (в Японии),” Миссионер, Москва, 1874, № 31.
  2. „Дневник русского православного миссионера,” Миссионерское обозрение, 1879, № 46.

Lucrări folosite:

  1. Бесстремянная, Г. Е., Японская Православная Церковь. История и современность, М. Троице-Сергиева Лавра, 2006, 249-250.
  2. Саблина, Э., 150 лет Православия в Японии. История Японской Православной Церкви и её основатель Святитель Николай, Москва: АИРО-ХХI; Санкт-Петербург: „Дмитрий Буланин”, 2006, 48-49. Сообщение Изяслава Тверецкого.
  3. Van Remortel, M. and Chang, Peter, eds., Saint Nikolai Kasatkin and the Orthodox Mission in Japan: A Collection of Writings by an International Group of Scholars about St. Nikolai, his Disciples, and the Mission (Святой Николай Касаткин и Православная Миссия в Японии: Сборник Работ Интернациональной Группцы Ученых о Св. Николае, его Учениках, и Миссии), Point Reyes Station, California: Divine Ascent Press, Monastery of St. John of Shanghai and San Francisco, 2003, 200.
  4. 『日本の光照者亜使徒聖ニコライの歩み』京都、日本ハリストス正教会教団・西日本主教教区、2008年、10頁。
  5. プロクル牛丸康夫『大阪正教会百年史譚』大阪、大阪ハリストス正教会、1978年、4、7頁。
Ambasadorul României în Japonia, Radu Șerban, Preafericitul Daniel Nushiro, Arhiepiscop de Tokyo, Mitropolit al întregii Japonii, și părintele Alexandru Nicodim, preot al comunității ortodoxe române din Japonia. Tokio, 15 iulie 2012.

Ambasadorul României în Japonia, Radu Șerban, Preafericitul Daniel Nushiro, Arhiepiscop de Tokyo, Mitropolit al întregii Japonii, și părintele Alexandru Nicodim, preot al comunității ortodoxe române din Japonia. Tokio, 15 iulie 2012.