FĂRĂ COMENTARII…

Octombrie 25, 2016

Aceste postări și schimburi de replici pe facebook au fost șterse la scurt timp după ce le-am arătat cu degetul la obraz celor doi ”români” ”unioniști”. Nu e vorba aici despre persoane, ci doar despre ideile pe care acestea le exprimă în gura mare pe la câte o cotitură istorică.

dragos-galbur-2

dragos-galbur-1

sergiu-volok-24-octombrie-2016-ii

 

volok

 


”SOVROMUL” BISERICESC DIN BASARABIA ȘI OAMENII LUI

Mai 21, 2016

Lazurca cu Vladimir

mitropolitul-vladimir-plaja

Lazurca cu Vladimir 1

Vladimir soldat rus

Lazurca cu Vladimir 2

Lazurca cu Vladimir 3A

Vladimir la mare

Filat cu Vladimir

filat cu kiril 1

Filat decorat Lazurca

Pasat mitropolia rusa

Filat Vladimir

Vladimir cu Voronin

Filat cu Kiril si Vladimir

Lazurca cu Vladimir 4

Vladimir cu Smirnov 2

Filat cu Kiril

Lazurca cu Vladimir 5

pasat-sis-kgb-vladmir-al-moldovei

Lazurca cu Vladimir 6

Lazurca cu Vladimir 16

Lazurca cu Vladimir 17

Lazurca cu Vladimir 18

Lazurca cu Vladimir 19

Filat cu Smirnov

vladimir cu filat si sevciuc

Filat cu Lazurca si Catan 1

filat cu kiril

Filat cu Lazurca si Catan 2

Filat cu Lazurca si Catan

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

Lazurca cu Vladimir 14

Savatie-Bastovoi-si-Petre-Guran-ICR-KGB1

vladimir cu ai sai 1

vladimir sevciuk stanski

Lazurca cu Vladimir 15

Vladimir la mare 1

Vladimir de colorado

vladimir cu kiril


O CARTE CARE M-A ÎNTRISTAT

Iunie 23, 2015

Afis Aromanii

Astăzi a avut loc la Chișinău lansarea volumului ”Aromânii pretutindeni, nicăieri” (ediția a II-a, 607 pagini) de Nicolas Trifon apărută la editura CARTIER. Autorul a fost prezent la această lansare. Am onorat invitația și am luat cuvântul, așa cum fusesem anunțat.

Am fost singurul care a vorbit în răspăr cu autorul și cu ceilalți vorbitori. În mod evident, nu am fost măgulitor cu autorul și nici nu am putut accepta ideile-forță care traversează volumul de la prima până la ultima pagină. Lectura acestei cărți mi-a provocat multă tristețe și m-a făcut să reflectez din nou nu doar asupra tematicii aromâne, care este una dintre cele predilecte pentru mine, ci, mai ales, asupra onestității intelectuale, asupra manipulării prin scris și asupra diversiunii politice pe plan cultural la români.

Obiectiv vorbind, cartea semnată de Nicolae Trifon este, sub aspect informativ, una perfect compilativă. Ea nu aduce niciun element nou față de ceea ce au scris alți autori, iar sub aspect interpretativ cuprinde un număr destul de mare de speculații și sofisme, otrăvind dezbaterea cu idei îndreptate împotriva Statului nostru național și a națiunii noastre. Oricine a citit și alte cărți despre aromâni, scrise înaintea celei semnate de Nicolas Trifon, poate judeca contextual această carte, nu izolat, și, cu atât mai mult, nu dulceag-sentimental.

În cartea sa, Nicolas Trifon se dedă unor excese pe plan intelectual și face dovada unei vanități de grup care ne aruncă în perplexitate. Cartea sa suferă de instabilitate în logica afirmațiilor, care, fiind de cele mai multe ori contradictorii, sunt subordonate unui singur scop urmat obsesiv: aromânii nu sunt înrudiți național cu nimeni, ei nu nu au nevoie de rude etnice, căci particularismul lor este suficient și egalează simetric orice altă identitate, mai cu seamă pe cea românească.

Opunându-se ideii de Stat, în general, și ideii europene de Stat înrudit (Kin-state, Etat-parent), Nicolas Trifon se plasează în relație de contradicție cu principalele documente ale Consiliului Europei în materie de minorități naționale, refuzându-le astfel aromânilor, din start, într-o logică vădit păguboasă, orice drept de a fi recunoscuți vreodată oficial ca minoritate națională în statele lor de origine, singura posibilitate pe care le-ar putea-o rezerva fiind, cel mult, cea de ”grup folcloric” (cum e cazul în Grecia) sau de ”grup etnic” (Cum e cazul în Albania). Citindu-i cartea, înțelegi că singurul stat național în care Nicolas Trifon i-ar vrea recunoscuți pe aromâni ca minoritate națională este România (pe care nu ezită să o acuze în mod repetat și gratuit de ”trădare” a aromânilor), tocmai pentru a demonstra că aromânii nu ar fi deloc înrudiți național, etnic, lingvistic și cultural cu dacoromânii.

Astfel, cartea ni se prezintă ca fiind lipsită de o normală decență și consecvență intelectuală, menținându-se în zona speculațiilor și a gesticulațiilor formaliste, nefiindu-i străină sofistica.

Pe de altă parte, Nicolas Trifon ne vorbește despre particularismul aromânilor din Grecia, stat în care locuiesc majoritatea confraților noștri sud-dunăreni, precizând că acesta constă, potrivit lui, în ”revendicarea până la paroxism, uneori în ciuda bunului-simț, a grecității lor încă din Antichitatea îndepărtată”.

Ca fond de idei cartea semnată de Nicolas Trifon consună cu teoria moldovenistă a lui Mohov care susținea că moldovenii și românii ar fi două națiuni distincte, dar care au strămoși comuni, pe volohi. Nicolas Trifon susține un fals similar, cum că aromânii și românii ar fi două națiuni distincte, chiar dacă ar proveni și unii și alții de la valahi, valahi pe care îi prezintă ca pe o nație dispărută de mai multe secole pe undeva prin Bulgaria. Asemenea idei subțirele și otrăvite, crede cineva că le sunt utile aromânilor aflați în dificultate culturală, lingvistică și identitară în statele lor de origine? Și la ce le servesc aromânilor atacurile nedrepte și veninoase împotriva Statului național Român, pe care Nicolas Trifon îl pune în antiteză cu aromânii?

Convingerea mea fermă este că aromânii, aflați în dificultate culturală în cele patru state balcanice de origine (Grecia, Albania, Republica Macedonia și Bulgaria) și amenințați cu stingerea, trebuie salvați, dar nu cu prețul contrapunerii lor nouă, dacoromânilor, care le-am fost și le suntem alături.

Am promis să revin cu marginalii și mă voi achita de obligație de îndată ce-mi va permite timpul. Deocamdată voi aduce în prim-plan doar câteva mici detalii despre autor și câteva pasaje din carte, culese aleatoriu, pentru ca cititorii acestui blog să-și facă o cât de mică părere înaintea comentariilor mele.

Autorul, Nicolas Trifon, născut la București, în 1949, a mai publicat, cu referire la aromâni, ”Les Aroumains, un cas de figure atypique”, ”Les Aroumains en Roumanie depuis 1990: comment se débarasser d’une (belle)-mère patrie devenue encombrante” (”Aromânii din România după 1990: cum să ne descotorosim de o patrie-mamă (vitregă) devenită împovărătoare”),  în Revue d’études comparatives Est-Ouest, nr. 38-4, 2007, ”Unde este Aromânia?”, în revista Europa, nr. 8, 2011, și ”Les Aroumains, un peuple qui s’en va” (”Aromânii, un popor care e pe ducă”). Volumul ”Aromânii pretutindeni, nicăieri” a apărut și în sârbo-croată, în 2009, autorul anunțând că urmează să apară și în albaneză. Militant libertar în Franța (Coordination/Organisation Combat anarchiste), Nicolas Trifon a fost angajat în diverse mişcări anarhiste, între anii 1983 şi 1991, a dirijat „Iztok”, revista anarhistă despre ţările de Est.

Prezentându-se ca aromân, Nicolas Trifon nu cunoaște suficient și, astfel, nici nu vorbește dialectul istoric aromân, preferând să se exprime în româna literară sau în franceză.

Autograful acordat astăzi de autor: ”Domnului Cubreacov cu toată stima pentru interesul pe care îl manifestă de ani și ani pentru aromâni independent de divergențele care pot exista între noi. Nicolas Trifon”.

***

Fragmente din volumul ”Aromânii pretutindeni, nicăieri”. Sublinierile cu gras îmi aparțin.

”Aromâna este o limbă sau un dialect? Aceasta se va decide urmând cursul firesc al lucrurilor. În realitate, în multe dintre cazurile ”litigioase” de același tip ca și cel care ne interesează aici, criteriile extralingvistice (istorice, culturale, funcționale) au prevalat, în cele din urmă, asupra criteriilor lingvistice (genetice, structurale, de subordonare) când era vorba de atribuirea statutului de limbă vreunui idiom. Rațiunile pentru care aceasta (încă) nu s-a produs în cazul aromânilor nu sunt nici pe departe doar lingvistice”. (pag. 52)

Este evident că școlile românești reprezentau mai curând un handicap, în primul caz. De ce să începi studiile într-o limbă pentru a le continua în alta? În cel de-al doilea caz, ele prezentau o atracție sigură”, (pag. 230)

”În cele mai multe dintre cazuri, aromâna era, într-adevăr, predată în primele clase, iar diversele inițiative culturale au generat, de multe ori, rezultate edificatoare, deși modeste. Aceasta se datorează mai ales tenacității profesorilor și intelectualilor proveniți deseori din școlile românești și preocupați de menținerea și de valorificarea elementului aromânesc” (pag. 234).

”Pe de altă parte, orientarea spre România, țară situată într-o zonă culturală și istorică foarte distinctă, constituia o abatere destul de grosolană de la intențiile afișate cu privire la tradiții, moravuri, datini și obiceiuri aromânești”. (pag. 262)

Cu toate că erau dezavantajați de ostilitatea Bisericii (grecești) și împiedicați, de fapt, de legătura cu România, eforturile întreprinse de aromâni, cu concursul unor cărturari străini precum Weigang, menite să le pună în valoare patrimoniul, de cele mai multe ori legat de păstorit, nu vor fi zadarnice. Până în zilele noastre, acest patrimoniu, odată debarasat de amprentele artificiale ce se datorează influenței românești, rămâne o referință pentru aromâni indiferent de orientarea lor națională”. (pag. 264)

”Ei au reuși totuși să valorifice acest patrimoniu aromânesc (distinct, în multe privințe, de patrimoniul românesc), chiar dacă nu-l prezentau, formal, ca atare”. (pag. 264)

”Atât problema tangențelor cu cultura greacă, cât și cea a implicațiilor pe care le-a avut romanitatea limbii și specificitatea istoriei aromânilor au fost, de asemenea, abordate și tratate într-o optică exclusiv națională și pe fundalul unui conflict cvasineîntrerupt dintre două state, Grecia și România. Într-o primă fază naționaliștii aromâni au avut câștig de cauză, punându-i la zid pe aromânii care le erau ostili, manifestau reticențe sau nu credeau în noul curs pe care erau îndemnați să-l urmeze”. (pag. 270)

”Putem vedea și azi cum descendenți din familiile aromânești emigrate din Grecia în România, uneori din rațiuni naționale, continuă să acorde preferință prenumelor elene și nu se ofuschează dacă trec drept greci, ba dimportivă”. (pag. 276)

”Totul indică faptul că, la aromâni, rațiunea practică a predominat mereu, în ultima instanță, asupra rațiunii naționale”. (pag. 277)

”din punct de vedere cultural, aromânii erau mai aproape de greci”. (pag. 286)

Accederea la o conștiință națională românească implică revizuirea imediată și pe alocuri radicală a conștiinței comunitare aromânești pe care elenismul o afecta mai puțin, chiar dacă el lasă să se întrevadă perspectiva abandonării ei într-un viitor îndepărtat.” (pag. 288-289).

”în multe cazuri ”grecomanii” au păstrat mai bine limba și obiceiurile decât ”patrioții””. (pag. 289)

”aderarea la românism, pornind în special de la criteriul lingvistic, implica intervenții și revizuiri menite să alinieze aromâna la română” (pag. 289)

Ar fi oarecum deplasat să ne pronunțăm asupra sincerității unui personaj precum Apostol Margarit (1834-1903), după cum face autorul pasajului pe care l-am citat mai sus, Victor Berard”. (pag. 294) ”Din punct de vedere politic, Margarit este liderul aromân care a ajuns cel mai departe, neezitând să se îndepărteze, dacă o cerea conjunctura, de calea trasată de guvernul român”. (pag. 295) ”Primul succes veritabil a fost repurtat la o lună după Congres grație presiunii diplomatice românești și mai ales manevrelor abile, desfășurate în chiar interiorul sistemului politic otoman de către Apostol Margarit, numit inspector general al școlilor românești la începutul anului 1878. Pe 12 septembrie 1878, Saffet Pașa emite un decret care acordă protecție otomană instituțiilor școlare și culturale aromânești în vilaietele Selânik, Monastir și Yanya”. (pag. 299-300) ”La drept vorbind, actul din 1905 nu constituia întru totul o premieră, deoarece decretul smuls de Apostol Mărgărit marelui-vizir în 1878 deschisese deja cale acelei recunoașteri oficiale. El confirmă de jure o situație de facto: mai mult de o sută de școli românești funcționau deja pe teritoriul otoman” (pag. 305)

”România, care și-a făcut recunoscute ”drepturile” asupra unei porțiuni a teritoriului bulgar, pe care o ocupase prin forța armelor, va înceta definitiv să facă presiuni în favoarea aromânilor” (pag. 306)

”Prin elanul de simpatie pe care îl manifestă față da aromâni în perioada 1864-1913, prin eforturile materiale pe care le face în favoarea acestora și prin inițiativele diplomatice pe care le-a avut, România constituie un caz aparte” (pag. 308)

”Intrigați de demersul românesc, observatorii nu au ezitat să se întrebe aspra scopurilor urmărite realmente de aceasta.”(pag. 308)

”Putem considera că politica românească în Balcani urmărea, în mod ”obiectiv”, scopuri diferite de cele declarate, uneori fără știrea propriilor săi promotori și actori. Oricât de ingenioase ar fi fost, calculele cu privire la intențiile ascunse și strategiile oculte ale oamenilor de stat români nu pot conduce decât la rezultate aleatorii și discutabile”. (pag. 311)

”Mai mulți observatori externi contemporani ai evenimentelor din Balcani au pus accentul pe caracterul ilogic al demersului românesc”. (pag. 311)

Statul român a adoptat un demers contradictoriu. Pe de o parte, acesta nu a afișat niciodată și nici nu a urmărit, aidoma altor state din Balcani, obiective iredentiste, mai ales din cauza (dar nu numai) necontiguității României cu teritoriile locuite de aromâni. Pe de altă parte, statul român a acționat printre aromâni ca și cum aceștia trebuiau să se integreze în România” (pag. 312).

Unanimitatea manifestată de clasa politică referitori la angajamentul statului român în favoarea aromânilor era mai mult de fațadă”. (pag. 313).

Ar fi cel puțin exagerat să considerăm că românii îi susținuseră pe aromâni pe parcursul mai multor decenii doar în scopul utilizării acestora ca monedă de schimb pentru recuperarea unei părți a teritoriului bulgar. Totodată, aceasta nu înseamnă că România ar fi renunțat la o atare soluție dacă s-ar fi ivit ocazia”. (pag. 314).

”(…) asistența materială acordată de statul român a fost constantă și chiar în creștere. Bugetul alocat era considerabil. Rațiunea unei atare constanțe, în ciuda rezultatelor puțin satisfăcătoare în domeniului școlar și al propagandei românești, dar și a multiplicării ripostelor pe plan diplomatic (în special în relațiile cu Grecia), nu trebuie căutată într-un devotament unanim și neclintit față de cauza aromânilor și nici în cinismul machiavelic al conducătorilor români”. (pag. 314)

Statul român nu s-a impacientat niciodată din cauza eșecurilor suferite în Balcani în urma sprijinului acordat aromânilor, nu a afișat obiective iredentiste și a recurs exclusiv la mijloace diplomatice, refuzând să se implice în conflictele armate din Macedonia (prin mijlocirea bandelor armate); pe de altă parte, nu a ezitat să-i abandoneze pe aromâni după războaiele balcanice în perspectiva unui modest câștig teritorial și, în același timp, pentru a evita provocarea de noi conflicte și tensiuni în regiune.” (pag. 315-316)

Comportamentul României pe durata războaielor balcanice și, după aceea, abandonarea fără scrupule a aromânilor par să se înscrie în această perspectivă pe termen mediu li lung. Considerațiunile despre duplicitatea liderilor politici români sunt secundare.” (pag. 316)

”Astfel, acea jumătate de veac, plină de peripeții, și care se apropia de sfârșit va părea, de acum înainte, drept o mezaventură națională ale cărei consecințe aromânii, dincolo de culoarea politică a acestora, le resimt până în zilele noastre”. (pag. 320)

Principala preocupare a reprezentanților României era de a-i face pe aliați să accepte noile frontiere ale țării, a cărei suprafață avea, astfel, să se dubleze. Faptul de a fi renunțat să sprijine dosarul ”compatrioților” din sud pare să fi înclinat balanța în favoarea lor în decursul negocierilor” (pag. 343)

”membrii mișcării fasciste românești, cunoscuți sub numele de legionari”. ”În mod cert, unii aromâni au jucat un rol considerabil în mișcarea fascistă românească”. (pag. 346)

”Refuzând să purceadă la anchete consecvente, statul român întreținea incertitudinea cu privire la numărul românilor din sud și acredita, astfel, în mod oficios, supraestimările vehiculate de presă” (pag. 375)

”Până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, diaspora aromânească activă în problema națională se afla în România”. (pag. 391)

 ”(…) aromânii se vor prezenta, de acum înainte, ca un popor distinct, iar România este făcută, indirect, responsabilă de lichidarea drepturilor lor, deoarece a acceptat, în 1913, ”împărțirea patriei noastre între vecini pentru o palmă de pământ”.” (pag. 401)

”Cu toate acestea, de acum înainte, este vorba de dăinuirea limbii materne, a aromânei, și nu a românei sau a altor limbi vorbite de aromâni în statele în care trăiesc. Această ”precizare” marchează o turnură considerabilă, pe care o datorăm, deopotrivă, purtătorilor de cuvânt ai exilului, începând cu Vasile Barba, principalul artizan al renașterii aromânești”. (pag. 404)

”Numeroasele lucrări, studii și articole apărute în România cu privire la problema școlară nu evocă aproape niciodată în mod explicit posibilitatea și necesitatea unui învățământ doar în limba aromână”. (pag. 405)

Separarea dintre română și aromână este tardivă, dacă ne gândim la cea dintre slava macedoneană și bulgară, imediat după al Doilea Război Mondial. Operațiunea s-a încununat rapid de succes în cazul slavei macedonene (totuși mai apropiată de bulgară decât aromâna de română) din cauza susținerii statale de care a beneficiat în contextul Iugoslaviei lui Tito, ce a acordat Macedoniei statutul de republică federativă”. (pag. 406)

”La aceasta trebuie adăugate și precauțiile față de România, luate din grija de a nu rupe legăturile și de nu înstrăina, astfel, un sprijin prețios” (pag. 409)

”Elenismul, ca și multe alte doctrine naționaliste, este, în felul său, inclusiv și, totodată, exclusiv. Ești elen – și poți deveni elen în orice moment – dacă ești ortodox, te revendici de la istoria greacă, începând din Antichitate, aperi idealurile elenismului, vorbești greaca. Aromânii din Grecia corespund de mult acestor criterii și nimeni nu ar putea să le nege calitatea de eleni.” (pag. 423)

”În epoca asistenței românești, tradiția aromânilor a fost, în mai multe rânduri, solicitată în perspectiva apropierii de îndepărtata ”țară-mumă”. Munca întreprinsă la fața locului de aromânii ieșiți din școlile românești, în cele din urmă, nu avea decât să facă și mai vizibilă distanța care separa culturile tradiționale românească și aromânească. În realitate, cultura tradițională a aromânilor este, în mod clar, mai apropiată de cea a popoarelor printre care aceștia trăiesc, mai ales de cea a grecilor, dar și a albanezilor și a slavilor macedoneni, decât de cultura românilor. Integrarea sa în folclorul național grec avea mai multe șanse de succes și a dat, până la urmă, rezultate mult mai concludente, la înălțimea mijloacelor mobilizate pentru a atinge acest scop. (…) Cu toate acestea, până în prezent, rămâne un obstacol de netrecut: limba. Astfel, școala laografică s-a decis să nu repertorieze cântece populare în aromână, acordând un loc privilegiat celor cântate în greacă de către aromâni. (…) Mai mult, sunt numite valahe pentru că aceste dansuri și cântece (în aromână, precum și în greacă) se deosebesc, în multe privințe, și de cele aparținând altor populați din Grecia de Nord.” (pag.435)

Dezbaterea și polemicile în curs de desfășurare au o triplă miză: politică, identitară și practică. Considerarea aromânilor, oricare ar fi țara în care trăiesc, inclusiv România, drept un popor aparte, implică o revizuire radicală a atitudinii și a politicii statului român în privința acestora. Pentru acesta din urmă, aromânii ar înceta să mai fie frați, despărțiți de români de o istorie ingrată, pentru a deveni un fel de veri îndepărtați, față de care ar trebui să manifeste înainte de toate, solidaritate, în numele unei înrudiri lingvistice și al unei preistorii comune, dar cu un contur difuz. În această perspectivă, aromânii ar risca să fie în pierdere, statul român fiind, în regiune, singurul dispus să ”facă ceva” pentru aromâni.”. (pag. 475)

”În absența unor rețele școlare și mediatice, aromâna se pierde în România ca și în alte părți”. (pag.476)

”În realitate, dispozițiile constituționale în vigoare în România nu sunt un obstacol pentru acordarea statutului de minoritate națională aromânilor”. (pag. 477)

”(…) ei s-au afirmat pe scena politică albaneză ca purtători ai unei limbi și ai unor tradiții particulare care îi disting, totodată, de greci, de români și de albanezi”. (pag. 485)

”ei nu aveau ce aștepta de la un stat național propriu” (pag. 505)

”Cu toate că nerealist, scenariul național, propus de statul român, răspunde, în opinia unor aromâni, acestei problematici. Ei aveau să fie dezamăgiți rapid, realizând că nu există o soluție națională posibilă pentru o problemă care nu era, până la urmă, națională” (pag. 505)

”(…) este frapant să constați, în aceste polemici, că argumentele care demonstrau de ce aromânii nu sunt români sau greci sunt mai convingătoare decât cele menite să demonstreze că aromânii sunt fie români, fie greci”. (pag. 513).


MICROBUL IMPERIALISMULUI UCRAINEAN

Iunie 16, 2015

Junta ucraineana

1992-luptatori-nationalisti-ucraineni-din-una-unso-la-tiraspol-bicolor-ucrainean

Iată-i pe criminalii ucraineni care au luptat împotriva Republicii Moldova. Aceștia trebuie căutați și deferiți justiției, cu atât mai mult cu cât și astăzi incită la separatism, dau în vileag planuri antiromânești clocite aiurea în Ucraina și vorbesc despre localitățile din Moldova transnistreană (71 de primării, dintre care 56 cu populație majoritară românească, iar celelalte cu populație mixtă) ca fiind viitoare părți ale regiunilor ucrainene Vinița și Odesa.

Ei debitează în continuare aberațiile vehiculate de propaganda Moscovei. Ei vorbesc despre ”fasciștii români”, despre ”rumunizatzia”, despre ”teroriștii români”. Și despre ”poporul transnistrean”, și despre ”sărmanul Smirnov”. Ei se fălesc cu ordinele separatiste de tipul ”zașcitnik pridnestrovia” în timp ce predică separatismul ucrainean în Republica Moldova.

Să le amintim acestor criminali despre ținutul Herța? Sau despre nordul și sudul Basarabiei noastre dezmembrate de Moscova și Kiev (Stalin și Hrușciov)? Sau despre nordul Bucovinei? Oricine a încercat să o facă, din România sau din Republica Moldova, în special jurnaliști și militanți pentru drepturile omului, au primit oficial interdicție de intrare în teritoriile administrate de Ucraina pentru câte cel puțin 5 ani. Unele interdicții au fost aplicate foarte recent, inclusiv românilor originari din sudul și nordul Basarabiei, nordul Bucovinei și ținutul Herța. Iar acești criminali, care au ucis români în Transnistria au liber de intrare atât în Republica Moldova, cât și în România și toată Uniunea Europeană. Ucraina, cum se știe, promovează în continuare și impune în învățământ conceptul sovietic aberant despre o așa-zisă ”limbă moldovenească” și continuă procesul de închidere a școlilor cu predare în limba română. Oricine denunță aceste politici antiminoritare primește oficial interdicție de intrare pe teritoriul administrat de Ucraina.

Filmul acesta este bun, ca probă, pentru Procuratura Generală a Republicii Moldova și pentru Serviciul de Informații și Securitate, care, sunt sigur, nu au nici astăzi o listă a acestor criminali ucraineni care au ucis cetățeni ai Republicii Moldova.

Acești criminali ucraineni confirmă faptul că sunt un fel de maloruși, adică niște imperialiști ruși, numai că un piculeț mai mici, mai veninoși și cu mai multă slănină pe creierul lor odihnit.

Timpul va demonstra că imperialismul și militarismul ucrainean nu sunt cu nimic mai puțin periculoase decât imperialismul și militarismul rusesc de factură țaristă sau sovietică.

Vedeți aici și fotografii cu acești criminali ucraineni care au ucis români în Transnitria și la Tighina.


UCRAINA, MAMA ”LIMBII MOLDOVENEȘTI” ȘI ÎNCHIZĂTOAREA DE ȘCOLI ROMÂNEȘTI

Mai 15, 2015

Dacă în localitățile cu populație românească nu ar fi fost închisă niciuna dintre școlile cu predare în limba română, astăzi ar fi trebuit să avem în Ucraina un număr de 282 de școli românești.

În Ucraina există însă în prezent (anul 2015) doar 77 de şcoli cu predare în limba română, numărul acestora scăzând semnificativ faţă de situaţia din perioada sovietică postbelică.

În timpul ocupației URSS, de după 1944 și până în 1991, în Ucraina au funcţionat 114 şcoli cu predare în limba română, în nordul Maramureșului, nordul Bucovinei, ținutul Herța, nordul Basarabiei și sudul Basarabiei.

Totodată, din cele 168 de şcoli cu predare în limba română organizate de soviete între 1924 și 1940 în spaţiul dintre Nistru şi Don (Ucraina dinaintea anexiunilor teritoriale sovietice din 1940 și 1945), în prezent nu mai funcţionează nici măcar una, toate fiind închise și înlocuite cu școli cu predarea în limba ucraineană.

În total, în ultimii 91 de ani (1924-2015), Ucraina a lichidat 205 școli românești. Ceea ce reprezintă un ritm mediu de 2,25 școli închise pe an.

Cu un asemenea ritm, tot mai accelerat în ultimele două decenii, dacă nu se vor lua măsuri adecvate de stopare, Ucraina va lichida complet școlile cu predare în limba română în următorii 34 de ani și 2 luni.

În aceste condiții ne putem aștepta ca în anul 2049 să fie închisă ultima școală românească din Ucraina.

* * *

La 31 mai 2016, contrar voinței elevilor, părinților, învățătorilor și profesorilor români, administrația din Ucraina a mai lichidat 3 școli românești (în localitățile nord-basarabene Bălcăuți, Nesvoia și Stălinești din raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți). Astfel, numărul școlilor românești din Ucraina s-a redus la 74, iar numărul școlilor românești închise și înlocuite cu școli ucrainene s-a ridicat la 208 (două sute opt!).

Românii reprezintă circa jumătate de milion de locuitori și constituie majoritatea populației în patru raioane din Ucraina: Herţa (94%), Hliboca sau Adâncata (67%), Noua suliță (64%) şi Reni (51%). Ei sunt a doua minoritate etnică din Ucraina, după cea rusă.

Ucraina promovează o politică de dezbinare artificială a românilor în români și moldoveni

În afară de Transnistria, ocupată militar de Federația Rusă, așa-zisa ”limbă moldovenească” este predată astăzi doar în Ucraina, singurul stat din lume care insistă asupra aberației sovietice despre existența unei ”limbi moldovenești” distincte de limba română.

Avem obligația de a denunța aceste politici și practici asimilaționiste antiromânești ale Kievului, care sfidează și încalcă grav prevederile documentelor europene în materie de minorități naționale și limbi regionale sau minoritare.

Moldovska mova de haholi

Haholii moldovenizatori

Raspuns Kiev limba zisa moldoveneasca


CU MĂȘTILE JOS: DUGHIN DESPRE TRANSNISTRIA CA ”PĂMÂNT ȘI REDUTĂ A RUSIEI”

Iunie 27, 2014

ION IOVCEV, ROMÂNUL NOSTRU DE LA TIRASPOL

Martie 10, 2014

Asociația Răsăritul Românesc din Chișinău i-a acordat Diploma de excelență 2013 domnului Ion Iovcev, Directorul Liceului ”Lucian Blaga” din Tiraspol (Transnistria), pentru spiritul de rezistență în fața presiunilor și amenințărilor rusești și pentru transmiterea dragostei de limba română și neamul românesc copiilor din teritoriile naționale de la răsărit de Nistru.

Ion Iovcev

Ion Iovcev Vlad Cubreacov

Cu ocazia primirii Diplomei de excelență 2013, domnul Ion Iovcev a avut un viu schimb de păreri cu președintele Asociației Răsăritul Românesc despre situația din regiunea transnistreană a Republicii Moldova aflate încă sub controlul efectiv al Federației Ruse. Interlocutorii au făcut și o trecere în revistă a ultimelor evoluții din Ucraina pe fundalul intervenției militare ruse în Crimeea. Domnul director Ion Iovcev a exprimat speranța și convingerea că actualele probleme grave pe care le întâmpină Liceul român ”Lucian Blaga” din municipiul Tiraspol vor putea fi depășite. Mulțumind pentru apreciere, domnul Ion Iovcev a ținut să precizeze: ”Dacă vom fi uniți și cu demnitate, vom avea viitor”.


JURNALISTUL DAN TANASĂ MULȚUMEȘTE ASOCIAȚIEI RĂSĂRITUL ROMÂNESC

Februarie 17, 2014

Asociația Răsăritul Românesc i-a acordat Diploma de excelență 2013 domnului Dan Tanasă, jurnalist, pentru spiritul civic în semnalarea românofobiei și acțiunilor antiromânești la care se dedau tot mai activ persoane și grupări xenofobe din România și Ungaria.

Dan Tanasa

Dan Tanasa

În mesajul său de răspuns domnul Dan Tanasă ne scrie:

Domniei Sale,

Domnului Vlad Cubreacov,

Președinte al Asociației Răsăritul Românesc

Stimate domnule președinte Vlad Cubreacov,

Am primit cu deosebită onoare vestea nominalizării mele, alături de personalități marcante ale României de pe ambele maluri ale Prutului, pentru a primi Diploma de excelență 2013 din partea Asociației ”Răsăritul Românesc”.

M-a bucurat nespus faptul că activitatea mea de ani de zile de demascare a propagandei revizioniste maghiare nu a trecut neobservată. Ca român născut în județul Covasna cunosc foarte bine modul în care în acest moment este pus în aplicare un plan mișelesc de epurare etnică a românilor din județele noastre Covasna și Harghita. Autorii acestui proces ostil românilor, dar și României, sunt elementele extremiste din sânul comunității maghiare din România, fie că vorbim de extremiștii ”moderați” din UDMR sau de extremiștii radicali din PCM și PPMT. Din păcate, această lucrare antiromânească se face cu acordul tacit, și uneori chiar expres, al clasei guvernante de la București. Consider că avem obligația să denunțăm și să ne opunem, pe toate căile și prin toate mijloacele legale, oricărui act de discriminare sau de etnocid cultural îndreptat împotriva românilor din inima țării. Antiromânismul și românofobia nu vor trece cât suntem vii, solidari și păstrăm conștiința de români!

Vă mulțumesc pentru bucuria pe care mi-ați făcut-o și vă doresc spor în tot ceea ce faceți în beneficiul românilor.

Dumnezeu să ne lumineze și să binecuvânteze România!

Cu deosebită recunoștință,

Dan Tanasă


PĂSĂRISME SAU ABERAȚII DINTR-UN „КУВЫНТЕЛЬНИК РУСО-МОЛДОВНЕСК” („CUVÂNTELINIC RUSO-MOLDOVNESC”)

Februarie 19, 2013

Cuvantelinic 1

Cuvantelinic 2

Citiți și vă cruciți! Așa au experimentat sovieticii în Transnistria, încercând să fabrice o păsărească limbă ”moldovnească”, diferită de limba română literară. Cam la fel procedează și sârbii în ziua de azi, încercând să siluiască limba română și să fabrice o păsărească limbă ”vlahă”.

Am redat, în prima coloană, cuvintele zise ”moldovnești”, iar în cea de a doua – sensul românesc care li s-a atribuit acestora în mod forțat. Între paranteze  am redat echivalentul semantic rusesc.

Aburomergători – locomotivă (паровоз)

Acrari – oxigen (кислород)

Acrealî – acid (кислота)

Amintealî, amintelnițî – instrucțiune de utilizare (памятка)

Amintelnic – monument (памятник)

Anezan – din sud (южанин)

Apari – hidrogen (водород)

Apâvindicătoari, apâlecuitoari – stațiune balneară (водолечебница)

Arătarnițî, arătuș – arătător (указка)

Ardenițî – sobă (топка)

A esti – a fi, a exista (существовать)

Estiri – existență (существование)

Căderi chemătoari – cazul vocativ (звательный падеж)

Căpițălu di țâgarcî – chiștoc (окурок)

Cărbunoacru – dioxid de carbon (углекислый газ)

Conmăsuratic – comparabil (соизмеримый)

Crescământ, crescăturî – vegetație (растительность)

Curjimi – lichid (жидкость)

Disțăntriș – excentric (эксцетрик)

Dizlegarnic, disfăcutnic – rezolvabil, soluționabil (разрешимый)

Dreaptascriiri – ortografie (правописание)

Dreaptajiudecari – justiție (правосудие)

Fațnic – personal (личный)

Grabâscriiri – stenografie (стенография)

Jâvinari – zootehnician (животновод)

Jâvinarii – menajerie (зверинец)

Jiumătatiostrov – peninsulă (полуостров)

Închisaș – deținut (узник)

Însușâtori, feliușâjit, sâestic, hirișnic – ciudat, straniu (cвоеобразный)

Înșepelnic – maculator, ciornă (черновик)

Înșeputnic, întâinic – elementar (элементарный)

Întâinic – primar, primitiv (первичный, первобытный)

Luntri subapnicî – submarin (подводная лодка)

Masnițî – cantină, ospătărie (столовая)

Muscomor – burete pestriț (ciupercă) (мухомор)

Nasocorn – rinocer (носорог)

Neazî-asfințât – sud-vest

Neazî-răsărit – sud-est

Nidifățâi – fără frecvență, în contumacie (заочность)

Nidifațnic – fără frecvență, în contumacie (заочный)

Nizăbăjelnic – scurt, de scurtă durată (непродолжительный)

Opriri, sămni di opriri – punctuație, semne de punctuație (препинание, знаки препинания)

Pătradcî – caiet (тетрадь)

Pedepsălnic – penal (уголовный)

Pistiatlantic – transatlantic (трансатлантический)

Pomântolucrari – agricultură (земледелие)

Potrivodreptati, potrijitati în drepturi – egalitate în drepuri (равноправие)

Potrivocumpăniri – echilibru (равновесие)

Porunșeș – comanditar (заказчик)

Pravilnișii, zaconitati – legalitate (законность)

Priars – ars (пригорелый)

Pristrigari, pristrigăt – apel (перекличка)

Producăturî, fășiturî, născăturî – creație (творчество)

Prostășâi, prostimi – simplitate (простота)

Pulimiot, gloanțaruncari – mitralieră (пулемёт)

Rășitoari – frigider (холодильник)

Râzânî – cauciuc (резина)

Sămăluitori – gânditor, cugetător (мыслящий)

Săpari – genist (сапёр)

Sânețari – muschetar (мушкетёр)

Sânișiințători – original (самобытный)

Sânivieațâscriiri – autobiografie (автобиография)

Sâniscris – autograf (автограф)

Sânizburători – avion (самолёт)

Scubornițî, scărelî – trapă (трап)

Suscrescători – ascendent (возрастающий)

Șenușălnițî – scrumieră (пепельница)

Șerecari – sudură (паяние)

Șerecari – sudor (паяльщик)

Șiorișioasî – arsenic (мышьяк)

Șlabon – barieră (шлагбаум)

Tălpaș – pieton (пешеход)

Tocmătati – exactitate, precizie (точность)

Trecaș – aventurier (проходимец)

Trezâtori, întărtători, dișteptători, zădăritori – afrodisiac (возбудитель)

Unofelinișii – omogenitate (однородность)

Unofelinic – omogen (однородный)

Unoflornic – monocolor (одноцветый)

Unonumaș, dionumaș – tiz (тёзка)

Unonumic – omonim (одноимённый)

Văkzal – gară (вокзал)

Veațâscriiri – biografie (жизнеописание)

Zaconodătători – legiuitor (законодатель)

Zaconoașăzari – legislație (законодательство)


Amarul zis dulce sau Otravă curată pentru românii noştri

Aprilie 21, 2011

„Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!”

Isaia 5:20

Zilele acestea am avut prilejuri de mare amuzament. În disperare de cauză, nişte oameni teleghidaţi şi cu capul în nori s-au aşternut pe glume geopolitice şi s-au apucat de zor de construcţia identităţii etnice „moldoveneşti”, uitând că epoca sovietică a apus de mult cu tot cu instrumentarul ei represiv, iar cine se pune în poară cu Dumnezeu este din pornire sortit eşecului.

Gluma-i glumă, dar ne-am interesat mai îndeaproape de „megaproiectul moldovenist”. Chişinăul este totuşi un oraş mic şi oricine poate lesne obţine detalii despre un proiect ca acesta. După cum am aflat din surse bine informate şi documentate, importante fonduri financiare le-au fost alocate unor agenţi de influenţă de la Chişinău pentru reanimarea curentului moldovenist de sorginte antiromânească. Dacă anterior aceste finanţări se limitau la elaborarea şi tipărirea unor ciudăţenii editoriale ca „Dicţionarul moldovenesc-românesc” şi a tot felul de „istorii” sau fiţuici de presă de două parale, de această dată finanţările vizează spaţiul virtual.

Un nou site a apărut pe internet: moldovenii.md. Fel de fel de securişti, mai vechi şi mai noi, de la Chişinău, dar mai ales de la Tiraspol, îi tot fac reclamă pe reţelele de socializare. În plus, sponsorii generoşi (şi de peste hotare) ai proiectului au scos sume grase din buzunar şi, drept urmare, capitala noastră a fost împânzită, cu aprobare de la primărie, de sute de panouri publicitare, de toate dimensiunile, ale respectivului site. Mai mult, portaluri de internet precum unimedia.md s-au apucat să-i facă publicitate din greu, contra cost, evident, căci aceiaşi sponsori nu se zgârcesc la bani, bugetul fiind unul pe potriva mizelor şi a iluziilor nutrite. Judecând după amploarea propagandei şi a mijloacelor tehnice de care se serveşte, putem deduce că acestea sunt acoperite de mai multe milioane bune de euro veniţi din afara ţării.

Autorii proiectului moldovenii.md stau, deocamdată, pitulaţi cu mult curaj în umbra anonimatului şi nu fac altceva decât să gâdile, de-a oarba, de te apucă râsul-plânsul, orgoliile regionale ale moldovenilor dintre Prut şi Nistru, poate-poate li se ridică lor, sărmăneilor, poftă să nu mai fie ceea ce i-a făcut Dumnezeu, adică etnici români. „Proiectul nostru – este începutul acestei lupte. Nu căutaţi autorul – sîntem mulţi, site-ul acesta-i sufletul moldovenilor, trecutul nostru, prezentul şi o puternică proiecţie spre viitor a unui popor deocamdată sărac material, dar bogat spiritual. Nu căutaţi autorii dintr-o curiozitate inutilă, la toate întrebările Vă va răspunde site-ul şi reprezentanţii noştri, studiaţi materialele site-ului şi veţi găsi ceea, ce are o valoare reală. Vă veţi regăsi, şi împreună cu noi, fiecare la locul său, veţi întra în rîndurile celor, care intenţionează hotărît să plaseze poporul şi ţara noastră printre naţiunile şi popoarele de frunte ale lumii în cel mai apropiat timp”, spune cu acelaşi aplomb şi „curaj moldovan” o numeroasă liotă de simbriaşi anonimi şi, precum se vede, destul de agramaţi ai străinilor.

Proiectul despre care vorbim vine să întregească un peisaj mai larg, în care au apărut alte proiecte şi concepte complementare ca cel al „Moldovei Mari”, relansat de Igor Dodon (spre subţierea şanselor lui electorale în locale), al combaterii „iredentismului” românesc de către Marian Lupu (spre limpezirea imaginii sale de rusofil), al organizării la Iaşi şi Vaslui, pe principii „etnice”, a unei „Comunităţi a Moldovenilor din România” (spre developarea unor reţele şi tentacule securistice întinse peste Prut), al ideii naţionale moldoveneşti (în sens etnic), îmbrăţişate de Nicolae Chirtoacă (spre confirmarea că cine a fost deconspirat o dată va mai fi), al „pericolului românizării”, fluturat de Igor Smirnov (spre nedezminţirea banditului geopolitic), al interzicerii alfabetului românesc „subversiv” în şcolile noastre de peste Nistru (spre necazul celor peste 50 de mii de elevi de origine etnică română) sau al includerii „întregii Moldove”, de către Patriarhia Moscovei şi a întregii Rusii, în Lumea Rusă, concept vehiculat tot mai des înaintea inspecţiei canonice a patriarhului Kiril la Chişinău, din octombrie anul curent (spre eterna aducere aminte că unii sunt mai mult slujitori ai stăpânirilor lumeşti decât ai lui Dumnezeu, dar şi spre bucuria fiască a ambasadorului României la Chişinău, Marius Lazurca, un preaplecat credincios al Bisericii ruse).

Sub aspect grafic, site-ul lasă impresia că a fost gândit şi realizat de profesionişti. Aceştia au lucrat cu metodă şi sistematic, prezentând orice manifestare culturală şi spirituală românească din spaţiul Republicii Moldova ca fiind moldovenească şi doar moldovenească, fără vreo tangenţă cu (horribile dictu!) ceilalţi români, cu România şi cu Lumea Românească în ansamblul ei.

Fiind redactate în limbile română (ortografia cu î din i) şi rusă, textele abundă voit de confuzii între Republica Moldova de azi şi Moldova istorică, sunt pline de falsuri şi preiau, într-o formă ceva mai şlefuită, spre amuzamentul cititorilor, vechile clişee ale propagandei sovietice privind „ocupaţia românească”, „diferenţele” dintre etnicii români din stânga şi din dreapta Prutului etc., etc.

Compartimentele şi subcompartimentele site-ului sunt: Noi, moldovenii (etnogeneza moldovenilor, despre limba moldovenească, apartenenţa la Naţiune, contribuţia moldovenilor la crearea României, rolul culturii moldoveneşti la crearea culturii României, De ce nu suntem români? Dicţionarul rus-moldo/român), Catehismul (Ţara şi naţiunea, Tineretul şi politica,  Mediul de trai, Familia), Istoria (Retrospectiva civilizaţiilor antice, Istoria Moldovei din cele mai vechi timpuri până în prezent, Domnitori şi conducători, Simbolurile Moldovei istorice, Forţa spirituală a Statului Moldovenesc), Cultura (Costumul popular, Muzica, Literatura, Teatrul, Arhitectura, Artele plastice, Meşteşuguri populare, Cinematografia, Ornamentul naţional, Sărbători şi obiceiuri), Strategia de dezvoltare, Muzica (Dansul moldovenesc, Muzica moldovenească, Compozitori, interpreţi, formaţii muzicale, Partituri şi manuale de muzică, Concursuri, festivaluri, proiecte muzicale, Karaoke), Bucătăria (Alimentaţia tradiţională, Reţete culinare, Bucate de sărbătoare, Bucate mănăstireşti, Bucate de post, Conserve de casă, Secretele bucătăriei), Natura şi turismul (Zonele geografice ale Moldovei, Rezervaţii, Resurse acvatice, Flora şi fauna Moldovei, Monumente ale naturii, Turismul în Moldova), Biblioteca (Audio, Video, Fotografii, Publicaţii).

Cine va avea răbdarea să parcurgă năstruşniciile de pe site-ul cu pricina, va descoperi o groază de clişee ale propagandei sovietice despre moldovenii care provin de la volohi, care volohi, la rândul lor, provin de la daci, care daci ar fi fost un fel de slavi, despre faptul că nu avem nimic în comun cu Roma, dar avem prea multe legături cu Moscova, despre întemeierea Republicii Moldova „în anul 1359”, despre „limba moldovenească”, „limba valahă” şi „limba vlahă”, despre „ocupaţia română” a Republicii Moldova create în 1359, despre „de ce nu suntem români” şi de ce trebuie să ne izolăm de români şi să ne aruncăm în braţele confraţilor slavi de răsărit, despre faptul că tricolorul roş-galben-albastru nu este drapelul nostru, iar stema de stat a Republicii Moldova ar fi o stemă străină şi despre atâtea şi atâtea alte trăsnăi gândite drept platformă a moldovenismului exclusivist, isteric, paranoic şi agresiv.

Nu ne vom pune mintea cu aceşti lefegii ai străinilor care s-au angajat să creeze un trib al moldovenilor care să practice canibalismul, mâncându-se între ei şi mâncându-şi consângenii de dincolo de Prut, pe criteriul numelui generic sau local. Am vorbit altădată pe larg în FLUX despre numele de Român şi Moldovean, subliniind sinonimia dintre etnonimul „Român” şi infranimul „Moldovean”, precum şi deosebirea dintre ele ca politonime. Rezumând cele afirmate anterior în acest subiect, trebuie să arătăm din nou că, sub aspect etnic, „Român” şi „Moldovean” înseamnă acelaşi lucru: Nu toţi românii sunt moldoveni, dar toţi moldovenii sunt români. Spunând moldovean, spui român, aşa cum spunând maghiar spui ungur, spunând german spui neamţ, spunând rom spui ţigan, spunând gruzin spui georgian, spunând elen spui grec şi tot aşa…

Ne limităm acum la a sesiza existenţa unor noi tentative bine plătite de resuscitare a tribalismului moldovenesc, de derutare identitară a majorităţii etnice româneşti din Republica Moldova, de înlesnire a asimilării românilor din Ucraina, de provocare (până la încercări de destabilizare) a României, dar, mai ales, de oferire de „argumente” pentru propaganda separatistă de la Tiraspol care atâta şi aşteaptă să i se vorbească despre frontiera de răsărit a… Republicii Moldova de la 1359, care frontieră nu depăşea linia Nistrului.

Sângele apă nu se face. Nu am ales noi să fim români, ne-a făcut Dumnezeu aşa. Nu este un merit şi nici nu este o ocară. Este un dat identitar pe care îl primim cu recunoştinţă, fără a ne certa cu Cel de Sus. Nu ne-am pierdut conştiinţa etnică timp de un secol sub ţarii ruşi, nu ne-am pierdut-o timp de jumătate de secol sub soviete, iar acum cu atât mai mult nu ne-o vom pierde. Suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, dar suntem şi români, fii ai Neamului Românesc. Suntem etnici români, dar suntem şi cetăţeni ai Republicii Moldova. Identităţile multiple ca şi dubla loialitate sunt posibile. Exclusivismul conflictual nu este partea noastră, ci, dimpotrivă, suntem adepţii inclusivismului conciliant. Cine ridică stindardul antiromânismului sapă la rădăcina Republicii Moldova, punându-i securitatea şi viitorul în primejdie. Este evident că tribalizarea nu va trece, oricât s-ar opinti anonimii de la „moldovenii.md” şi stăpânii lor din afara micii şi tinerei noastre Republici Moldova.

În încheiere, nu ne putem abţine să vă prezentăm fragmente din Manifestul afişat de anonimii autori ai site-ului. Vă servim copios câteva pasaje pline de năzdrăvănii moldoveniste, destinate naivilor sau, cum se spune pe la noi, pentru proşti, categorie din care cititorii noştri nu fac parte, de bună seamă.

Vlad CUBREACOV, FLUX

 Citiţi şi vă cruciţi!

Republica Moldova, „statul nostru (…) întemeiat în 1359”

„Nimeni nu ştie de cînd există cuvintele „Moldova”, „Moldoveni”. La fel, nimeni nu cunoaşte originea acestor cuvinte. Posibil, este unul dintre toponimele (denumirea oraşului, aşezării) geto-dacilor, numele oraşelor şi cetăţilor cărora se terminau cu „dava” – Argidava, Buridava, Petrodava, Rusidava … Moldava. Posibil este numele unuia dintre triburile indo-europene antice, care mii de ani în urmă s-au stabilit cu traiul între Carpaţi şi Nistru sau o parte a teritoriului, ocupată de aceste triburi. Evident, că aceşti termeni au o origine mult mai veche decît a statului nostru, care, conform surselor scrise cunoscute, a fost întemeiat în 1359”.

Naţiune etnică şi politică…

Numele străvechi al poporului nostru, a ţării noastre şi a limbii ne mîngîie auzul, ne este drag şi aproape inimilor noastre, acest nume l-am moştenit de la strămoşii ce au făurit istoria glorioasă a statului, mulţi dintre care şi-au dat viaţa pentru ţară cu numele-i pe buze. Acest nume e în sîngele şi sufletele noastre. Acest nume ne ajuta să evităm asimilarea de către popoarele mai numeroase, să ne creăm cultura noastră remarcabilă, să ne păstrăm simbolurile, istoria, limba şi memoria strămoşilor noştri celebri. Acest nume este strîns legat de pămîntul nostru, pe care-l iubim, datorită acestui nume sîntem printre cele 200 de naţiuni, care-şi au propria statalitate”.

Popoarele „moldovean şi valah”, cărora valahii „experimentaţi în intrigile politice” le-au impus un nume străin – „români” şi numele statului „România”

„Reprezentanţii intelectualităţii şi militarilor noştri, dispuşi romantic, au jucat un rol decisiv în unirea Moldovei şi Valahiei. Anume moldovenii, care concepeau importanţa unirii a două popoare frăţeşti într-un stat unic, ca condiţie necesară pentru păstrarea lor, au contribuit hotârîtor la asigurarea ideologică, politică şi militară a acestei uniri. Din nefericire, realizînd aceste scopuri, actuale la timpul lor, înaintaşii noştri nu au atras atenţia cuvenită importanţei respectării acordurilor internaţionale privind numele statului şi a poporului, apărut în urma acestei uniri. Ei nu au observat, pasionaţi de procesul unirii propriu-zis, că au fost devansaţi de valahii mai puţin romantici, dar mai experimentaţi în intrigile politice, mai numeroşi, mai pragmatici şi energici, care le-au impus popoarelor noastre un nume străin – „români” şi numele statului „România”. Înaintaşii noştri celebri, avînd cele mai bune intenţii, au fost prinşi în capcana, din care aşa şi nu au reuşit să scape, trăgînd după sine o bună parte a poporului moldovenesc. Şi aici ar fi potrivit citatul din clasicul literaturii moldoveneşti Alecu Russo din anii 50 ai secolului al XIX-lea: „…Săracu Ştefan-vodă, unde-i să vadă…? Nu mai sîntem moldoveni, ci români… Mi-e teamă că în ziua de pe urmă, cînd trîmbiţa cerească ne va chema la Judecata cea mare, nu ne vom putea înţelege cu strămoşii noştri, nici în limbă, nici în idee…”.”

„Savanţii nepărtinitori concep că noi, la sigur, nu suntem urmaşii Romei”

„Timp de 150 de ani, savanţii din Moldova, România şi alte ţări au cules o cantitate enormă de date şi artefacte, care demonstrează clar: populaţia, care locuieşte astăzi în Moldova şi România contemporană are rădăcini adînci, seculare pe acest teritoriu, justificate de izvoarele arheologice, antropologice, genetice, lingvistice şi culturale. Astăzi savanţii nepărtinitori concep, că noi, la sigur, nu sîntem urmaşii Romei, avem propria istorie şi cultură bogată, mult mai veche decît a Romei, care vin din adîncul veacurilor şi care s-au format nu pe undeva, ci pe pămîntul nostru – în spaţiul Nistreano-Carpato-Dunărean”.

Iarăşi despre… „ocupaţia română”

„Spre nefericire, unii dintre compatrioţii noştri – politicieni, reprezentanţi ai ştiinţei istorice, intelectualităţii de creaţie şi pedagogice, fără a face eforturi pentru studierea istoriei poporului său, caută să repete evenimentele secolului al XIX-lea, care s-au petrecut în Moldova de peste Prut şi cele de la începutului anului 1918, cînd teritoriul contemporan al Republicii Moldova a fost anexat forţat României. Indiferent de existenţa unui strat enorm de informaţie şi de fapte demonstrate, noi, moldovenii, sîntem supuşi încercărilor de a fi lipsiţi de numele nostru, de istorie şi de memoria istorică. Sîntem impuşi să ne făurim un viitor bazat pe o cultură străină în baza unor condiţii străine, de a ne lipsi de noi înşine, respectiv se doreşte să se procedeze cu noi la fel, cum s-a procedat cu fraţii noştri – moldovenii de peste Prut 150 de ani în urmă. S-a ajuns pînă într-atît, încît se numesc străzi, localităţi, vinuri şi chiar copii cu numele împăraţilor romani, care cu puterea întregului lor imperiu au distrus statul străvechi al strămoşilor noştri – geto-dacii”.

Paranoia la ea acasă…

Nu căutăm duşmani, sîntem plini de dragoste şi o atitudine pozitivă faţă de alte popoare şi interesele lor, îi considerăm fraţi pe băştinaşii României – cu care avem o limbă (cu unele excepţii) şi o cultură identice. Nu pledăm contra cuiva, pledăm pentru noi, copiii şi părinţii noştri, pentru poporul nostru, care a avut mult de suferit.

Nouă, unui popor cu propria cultură, limbă şi istorie bogată, se încearcă să ni se taie rădăcinile, propunîndu-ne să devenim urmaşi ai populaţiei Imperiului Roman – poliglote, multinaţionale, dornice de „pîine şi spectacole”, care, chipurile, distrugînd toţi geto-dacii a pus temelia etnogenezei moldovenilor şi celor, care se numesc azi români. Poate oare un popor cu o cultură spirituală atît de bogată, cu tradiţii şi obiceiuri, genetic şi antropologic omogen, să provină de la legionari şi colonişti de diferite etnii (începînd cu originarii din Africa de nord şi semiţii pînă la iberici şi gali), care ocupaseră o parte neînsemnată a teritoriului Daciei? Este o eroare enormă, o greşeală istorică, care cere să fie corectată odată şi pentru totdeauna în interesul moldovenilor, inclusiv şi a moldovenilor sau a tuturor locuitorilor României. Ni se spune – nu abordaţi tema, acum este timpul soluţionării problemelor economice şi sociale, dar voi veniţi cu denumirea poporului, rădăcini … Oare nu-i tot una? Acel, care spune aşa ceva, fie nu înţelege despre ce vorbeşte fie încearcă să ne sustragă de la esenţa problemei care vizează renaşterea poporului nostru şi a statului. Cum este posibilă renaşterea unui stat cu un sistem financiar şi o economie slabă, unde se distruge sistemul de învăţîmînt, degradează cultura şi tineretul, iar majoritatea populaţiei apte de muncă a plecat în străinătate? … … Răspunsul este clar – trezindu-ne conştiinţa naţională, consolidînd propriul nume în conştiinţa poporului, a rădăcinilor, a istoriei sale, a simbolurilor şi eroilor, mîndrindu-ne cu istoria, cultura, statul şi poporul nostru. Pornind de la sentimentul că sîntem un tot întreg, uniţi pentru a făuri un viitor mai bun”.

Iaca şi ideea naţională…

Noi nu putem aştepta pînă politicienii noştri îşi vor aduce aminte despre dragostea lor faţă de ţară şi popor şi vor începe să elaboreze ideea naţională și programe strategice de calitate privind dezvoltarea ţării. Politicienii noştri sînt foarte ocupaţi. Ei sînt antrenaţi în campanii electorale fără de sfîrşit, sînt ocupaţi de crearea şi desfacerea coaliţiilor, împărţirea posturilor, discută în contradictoriu subiecte de importanţă minoră furnizate de mass media. Cineva i-a îndepărtat foarte abil pe politicienii noştri de problemele de bază ale ţării şi poporului. Politicienii noştri sînt ocupaţi. Din această cauză, noi, fără a pretinde la poziţia şi posturile lor, am lucrat şi vom lucra pentru Dvs, compatrioţi şi pentru ei, politicienii noştri. Dumneavoastră, dragi compatrioţi, veţi judeca cît de eficient un politician sau altul s-a integrat în programul de dezvoltare a poporului şi a contribuit la realizarea lui. Dumneavoastră îi veţi alege pe cei mai buni dintre ei”.

Proiectul „Moldovan etnic”…

„Dragi compatrioţi şi oaspeţi, proiectul nostru conţine o cantitate enormă de informaţie diversă despre istoria spaţiului, în care este situată Moldova, despre etnogeneza poporului nostru, a limbii lui, istoriei formării poporului şi a statului, informaţie despre cine se poate numi moldovan etnic, despre cultura şi arta extrem de bogată a poporului nostru, despre obiceiurile noastre, sărbătorile tradiţionale, bucătăria şi meşterii populari, despre prezentul şi viitorul proiectat al ţării noastre, la fel şi multe altele, care pot trezi interesul unui număr mare de moldoveni şi a prietenilor poporului nostru”.

Bineînţeles că într-o societate puternic traumată identitar şi cultural în timpul ocupaţiei sovietice este de mare interes să vedem că spun autorii cei mulţi şi bine finanţaţi ai „Proiectului” despre limba noastră, pe care ei o numesc „limba moldovenească”. Haideţi să ne mai punem puţin răbdarea la încercare:

Limbile originale… „moldovenească”, „vlahă”, „valahă” şi „moldoromână”

„Despre limba moldovenească. Limba moldovenească, alături de vlahă (în nord-vestul Bulgariei şi în Voievodina), de cea valahă (rebotezată oficial „română” în jumătatea a două a veacului al XIX-lea, astăzi fiind limba de stat a României), de cea dalmată (a dispărut în veacul al XIX-lea) etc., alcătuiesc un grup original de limbi.

Limba moldovenească şi cea română sînt aceeaşi limbă, dar pe parcursul existenţei statului România în această limbă au fost introduse, adesea nejustificat, cuvinte din alte limbi. Există şi alte deosebiri care vor fi menţionate în cele ce urmează. Această situație este ilustrată de dicţionarul ruso-moldo/românesc  care va fi publicat pe site-ul http://www.moldovenii.md

Dicţionarul conţine cuvinte moldoveneşti vechi, excluse total nemotivat din limba moldoromână pe care noi le recomandăm să fie utilizate. Sperăm că cele mai multe dintre cuvintele tradiţionale moldoveneşti, cu timpul îşi vor recăpăta locul binemeritat în limba moldovenească vorbită şi literară.

În elaborarea textelor autorii proiectului http://www.moldovenii.md, au utilizat nu doar cuvintele cuprinse în dicţionar dar şi alte cuvinte care, în viziunea noastră, vor facilita perceperea materialelor expuse de majoritatea potenţialilor vizitatori ai site-lui.

Limba moldovenească, moldava lingua, молдавский язык, este idiomul despre care s-a scris de acum în veacul al XVII-lea (Gr. Ureche, Miron Costin) şi la începutul secolului al XVIII-lea (Dimitrie Cantemir). Astăzi limba moldovenească, limba naţională a poporului moldovenesc, este limba de stat a Republicii Moldova.”

„Limba moldovenească”… de la sud de Dunăre!

„Limba moldovenească este cea mai veche, ca glotonim, dintre idiomurile de la sud de Dunăre, de la sud şi de la Est de Carpaţi. În limba moldovenească s-au făcut primele traduceri de acum în veacul XVI, au fost scrise texte desfăşurate: istorii ale Moldovei, lucrări ştiinţifice etc. Ea este singura din grupul său lingvistic, căreia i-au fost consacrate studii ştiinţifice Pentru limba noastră moldovenească (Gr.Ureche, 1635; M.Costin, 1677). Limba moldovenească este unica, vocabularul căreia este tîlcuit în alte limbi din secolul al XVII-lea: Dicţionarul grecesc-slavon-moldovenesc-latin de Nicolae Milescu-Spataru (1672), Vocabulario italiano-moldavo (1719) de Silvestro Amelio.

În aspect sociolingvistic limba moldovenească este de sine stătătoare – în sensul funcţionării libere şi independente – limbă a naţiunii moldoveneşti, avînd o structură tipică oricărei limbi naţionale dezvoltate, adică dispunînd de un standard propriu literar şi scris, de o formă specifică a vorbirii literar-colocviale, în corelare cu formele cotidiene de vorbire şi cu graiurile ariei naţionale moldoveneşti”.


Smirnov + mitropolitul Vladimir + Pasat? Curios lucru

Iunie 30, 2010

Traducere după originalul rusesc:

Potrivit surselor From-UA, la 28 iunie 2010 a avut loc la Tiraspol o întâlnire a liderului transnistrean  Igor Smirnov cu mitropolitul Vladimir al întregii Moldove. La întâlnire au mai participat episcopul Sava de Dubăsari şi ex-directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate al Moldovei, actualul preşedinte al Partidului Umanist din Moldova, Valeriu Pasat. Principala chestiune discutată cu şeful regiunii transnistrene s-a referit la posibila susţinere administrativă din partea Transnistriei pentru realizarea proiectului politic al lui Valeriu Pasat.

Valeriu Pasat şi mitropolitul Vladimir s-au arătat interesaţi atât de deschiderea secţiilor de votare în regiunea transnistreană, precum şi de mobilizarea alegătorilor transnistreni pentru votul în favoarea proiectului Pasat la apropiatele alegeri parlamentare. A devenit cunoscut că Igor Smirnov le-a pus în vedere interlocutorilor săi că realizarea unei asemenea sarcini este deosebit de dificilă. În plus, potrivit surselor agenţiei noastre, şeful Transnistriei a afirmat hotărât că este gata să susţină acest proiect doar în cazul în care va primi indicaţii clare din partea înaltei conduceri a Federaţiei Ruse.

Valeriu Pasat este ex-ministru al Apărării al Moldovei şi fost director al Serviciului de Informaţii şi Securitate al republicii, ex-consilier al preşedintelui RAO EES Rossii, Anatoli Ciubais, preluând în iunie anul curent conducerea Partidului Umanist din Moldova.

Potrivit unui comunicat al agenţiei „Novâi Reghion”, în calitate de vicepreşedinţi ai respectivei formaţiuni politice au fost aleşi fostul preşedinte al partidului, Ion Mereuţă, ex-ministrul Finanţelor, Mihail Manoli, precum şi fostul lef al Cartierului general al Armatei Naţionale a Moldovei, Ion Corobcean. Cei trei şi-au exprimat susţinerea pentru iniţiativa lui Pasat şi a mitropolitului Vladimir al Chişinăului şi al întregii Moldove de introducere în programele şcolare a cursului obligatoriu „Bazele ortodoxiei”, precum şi-au exprimat disponibilitatea de a „promova valorile creştinismului ortodox şi umanismului”. Aceeaşi agenţie mai informează că Valeriu Pasat a decis să-şi lanseze propriul proiect politic, creând un partid în vederea participării la alegerile parlamentare şi prezidenţiale anticipate preconizate pentru toamna anului curent. Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova şi-a declarat sprijinul pentru noul partid ortodox creat de Valeriu Pasat. Membrii Sinodului condus de mitropolitul Vladimir al Chişinăului şi al întregii Moldove consideră justificată şi oportună declaraţia lui Valeriu Pasat privind intenţia de creare a unui partid politic de orientare ortodoxă. În acelaşi timp, practic întreaga clasă politică din Moldova a condamnat amestecul Bisericii în politică şi sprijinul acordat de aceasta proiectului promovat de Valeriu Pasat, proiect calificat ca fiind „pur politic”.

Sursa: www.from-ua.com

Originalul rusesc:

Смирнов + Митрополит Владимир + Пасат ? Любопытно.

Как сообщают источники From-UA, вчера в Тирасполе состоялась встреча лидера Приднестровья Игоря Смирнова с Митрополитом вся Молдовы Владимиром. На встрече присутствовали также епископ Дубосарский Сава и экс-глава Службы информации и безопасности Молдовы, а ныне глава Партии гуманистов Молдовы Валерий Пасат. Главным вопросом, который обсуждался в дискуссии с главой Приднестровского региона, был вопрос возможного административного содействия со стороны Приднестровья в реализации политического проекта Валерия Пасата.

Валерий Пасат и Митрополит Владимир выразили заинтересованность как в открытии избирательных участков в приднестровском регионе, равно как и в мобилизации приднестровских избирателей для голосования в пользу проекта Пасата на ближайших парламентских выборах. Известно, что Игорь Смирнов предупредил своих собеседников о чрезвычайной сложности в реализации данной задачи. Кроме того, как сообщают источники нашего агентства, глава Приднестровья твердо заявил, что намерен поддержать данный проект лишь в том случае, если будут получены ясные указания со стороны высшего руководства Российской Федерации.

Валерий Пасат – экс-министр обороны Молдовы и бывший директор Службы информации и безопасности республики, бывший советник главы РАО «ЕЭС-России» Анатолия Чубайса – в июне этого года возглавил в Молдавии Партию гуманистов.

По сообщению агентства „Новый Регион” Вице-председателями данного формирования избраны бывший руководитель партии Ион Мереуцэ, экс-министр финансов Михаил Маноли, а также бывший начальник Генштаба Национальной армии Молдавии Ион Коробчан. Все они заявили о своей поддержке инициативы Валерия Пасата и Митрополита Кишиневского и всея Молдовы Владимира о введении в школьную программу обязательного курса «Основы православия», а также о своей готовности «продвигать ценности православного христианства и гуманизма». То же агентство сообщает, что Валерий Пасат принял решение о начале собственного политического проекта и создании партии в Молдове для участия в досрочных парламентских и президентских выборах, которые планируется провести осенью этого года. Синод Православной Церкви Молдовы заявил о своей поддержке создания Валерием Пасатом новой православной Партии. Члены Синода во главе с митрополитом Кишиневским и всея Молдова Владимиром отметили, что считают оправданным и своевременным заявление Валерия Пасата о намерении учредить политическую партию православной ориентации. Вместе с тем, практически весь политический класс Молдавии осудил вмешательство церкви в политику и ее поддержку продвигаемого Валерием Пасатом проекта, который был назван «чисто политическим».