COCTAIL PUTINKA DE CHIȘINĂU. REȚETĂ RUSEASCĂ

Februarie 5, 2016
nastase-dodon-usatii foto

Coctailul geopolitic Putinka după o rețetă tradițională rusească, cu ingrediente locale.

Se ia una bucată renat de Fălești și se pune la muiat în sos de fesebe ca să se umfle bine. Se adaugă ruble cu generozitate pentru concerte cu artiști cunoscuți. Se toarnă multă propagandă televizată și se amestecă bine de mai multe ori. Între timp se pune la dospit și de un partid. Ca să nu existe confuzii, i se va spune partidul nostru, adică al lor, al celor de la Moscova, că doar și rețeta este a lor. Până una-alta amestecul se pune la foc mic, la baie de abur, cu apă din bălți. Se mai asezonează din când în când cu înregistrări audio și video interceptate de rețelele rusești.

Apoi se caută un dodon unsuros mai vechi și se clătește în apele Moscovei, ca să nu fie foarte roșu, ci să bată spre roz. Dacă trebuie, îi pui dodonului o cămașă națională pentru camuflaj într-o vie, că moldovenilor le place tot ce ține de viticultură. Se mai adaugă o roșie întreagă din soiul zina-carabinaceea, cu frunza sau cu părul creț, din iehoviști răsădiți în Siberia și reaclimatizați în Basarabia pentru luare de credite grase nerambursabile. Se pune conținutul într-un vas aeronautic și se agită de mai multe ori pe direcția Chișinău-Moscova și se adaugă generos doze mari de imagini cu piticul putin cel mare. Se face reclamă acestui conținut pe ecranele celor câtorva duzine de televiziuni rusești de la Chișinău, ca să miroase a putin de departe, dar și a anticipate. Ca să fie limpede conținutul, se mai adaugă trucuri ieftine, de două parale, cu o hartă istorică ruptă simbolic, mai-mai că s-ar speria și NATO.

Se mai adaugă ceva prafuri, doar jumătate de doză, iar jumătatea rămasă se va arunca în ochii celor curioși sau cu gura căscată. Se iau apoi doi țopi atei de la frankfurt, din specia privatizorum fraudulensis și se încropește un partid inițiat ca platformă nu pentru Unire și da pentru anticipate. Se mai ia una bucată rus kalinin și se presară cu el câteva apeluri directe către piticul putin din partea ”diasporelor moldovenești” de la Moscova, în numele ”nației moldovenești amenințate cu dispariția”.

Toate componentele (una bucată renat, una bucată dodon, una bucată zină-carabină, două bucăți țopi, una bucată sau două bucăți năstase, una bucată sturză de Pârjolteni, două bucăți licinschi, una bucată colonel chirtoacă, una bucată kalinin, în rest se poate adăuga, după gust, orice filat-elist, orice căpușă beneficiară a operațiunii Miliardul, orice moldovenolog kremlinocentric sau orice altă molie nostalgică care a zăcut în zeamă de kaghebeu) se toarnă într-un singur vas, chiar dacă amestecul le-ar putea părea unora imposibil. Se mai adaugă puțină benzină, ca totul să fie inflamabil. Publicului i se va spune că ar fi doar soluție antiplahi.

La nevoie, pentru tărie, se poate adăuga și ceva praf de pușcă de peste Nistru. Dacă se va pregăti o cantitate mai mare, trebuie găsit de urgență vreun val-et butnar, care să asigure capacitățile de păstrare și să țină un jurnal.

Piticul de la Kremlin recomandă să se ia la început în doze mici, câte o dușcă-două, conform tradiției rusești. Contează și atmosfera. Se ia obligatoriu cu batista pe țambal, ca să se audă doar balalaika. După ce i se dă coctailului de gust, iar degustatorii se vor ameți bine, li se va servi o doză mai mare, ca să facă față cumplitului ger românesc de afară, dar și efortului de spargere a batimentului care adăpostește, între alții, nu doar pe lup, ci și o mână de ex-comuniști vopsiți în culorile europene.

Niciun mușteriu nu va plăti pentru dozele consumate, dimpotrivă, va fi plătit. Cu ziua, evident, ca orice argat geopolitic. Mai ales argații iubitori de democrație aduși cu microbuzele de la Dubăsari, Tiraspol, Tighina și Comrat ca să strige în cor: maal-do-va. Oricine bea asemenea licoare face ochii mari, îi dă peste cap și se vede pălit de ideea (străină) că ar asista la nașterea celei mai civice dintre civice nații moldovenești.

Sfatul medicului: Evitați consumul coctailurilor după rețeta marelui pitic de la Moscova. Dăunează grav sănătății dumneavoastră și a celor din jur.


ION MORARU: EU NU RESPIR CU DOI PLĂMÂNI DIFERIȚI! SUNT CUTREMURAT DE CE FACE IURA.

Martie 8, 2015

Ion Moraru

Astăzi, 8 martie 2015, m-a sunat domnul Ion Moraru de la Mândâc, Drochia, care mâine va împlini 86 de ani. Chiar dacă nu ne-am auzit de câțiva ani, am discutat lung, pe așezate, ca vechi prieteni, de parcă nu ne-am întâlnit de o zi-două.

Întâi, domnul Moraru m-a întrebat dacă am citit volumul lui Alexandr Dughin ”A patra teorie politică. Rusia și ideile politice ale secolului XXI” tradus, prefațat, editat și promovat de Iurie Roșca. Apoi m-a întrebat ce părere am despre Dughin și despre ideile lui.

I-am răspuns domnului Moraru că am citit atât versiunea rusească originală, cât și traducerea selectivă, mai exact premeditat omisivă, a lui Iurie Roșca, și că punctul meu de vedere asupra lui Dughin și a ansamblului său eclectic de idei coincide cu punctul de vedere formulat de Patriarhia Moscovei cu ani în urmă, că Dughin este anticreștin și anticristic, un corifeu al neoimperialismului moscovit.

Domnul Moraru mi-a atras atenția asupra ideilor lui Dughin despre ”sacralitatea imperiului rus”, despre ”hotarele tuturor neamurilor și lipsa de hotare ale poporului rus” și despre ”îndemnurile la violență și vărsare de sânge”.

  • Vlad, credința ortodoxă este profanată de acest Dughin. Acolo unde încep vărsările de sânge și violența se termină creștinismul. Mă doare foarte mult cum au putut Dughin și eurasianismul lui să-l prelucreze pe Iura [Roșca]. Citește, când ai timp, sfârșitul capitolului 11 din Cartea prorocului Daniel, acolo unde se spune despre Regele Nordului. Eu cred că este vorba despre Regatul Mokșa, care se va prăbuși. Iar despre ce face Iura cu acest Dughin, primesc întrebări de la multă lume. ”Domnule Moraru, l-ai susținut altădată și iată ce face Iura!”. Da, l-am susținut, dar nu în lucruri ca acestea! Eu nu sunt de acord cu Dughin! Sunt cutremurat de ceea ce face Iura! Vlad, să știi că eu nu respir cu doi plămâni diferiți! La vârsta mea eu am același crez cu care am pornit la drum la 17 ani: credința creștină ortodoxă, limba română și același neam românesc.
  • Domnule Moraru, să știți că noi gândim la fel, sufletele noastre sunt făcute din aceeași substanță. Și eu sunt cutremurat de ceea ce face Iurie. El este în serviciul rușilor. Am scris un material – PPCD și fundătura eurasiatică – și am arătat fața adevărată a acestui Dughin și a dughiniștilor de la noi. Sunt la fel de dezgustat ca și dumneavoastră.

***

Ion Moraru s-a născut la 9 martie 1929, în satul Mândâc, județul Bălți, astăzi în raionul Drochia. Ion Moraru a fost, împreună cu Vasile Țurcanu și Petre Lungu, fondator al organizației antisovietice ”Sabia Dreptății”. Cu sediul în Liceul Pedagogic (fost Liceul „Ion Creangă”) din Bălți, acest grup de rezistență armată antisovietică a fost activ în oraș în timpul perioadei staliniste. Grupul „Sabia Dreptății” a fost descoperit de NKVD în 1950, iar membrii săi arestați. A fost judecat și condamnat în conformitate cu art. 58.10-11 și art. 33 ale Codului penal al URSS, fiind declarat „dușman al poporului, deosebit de periculos social”, stabilindu-i-se, după ispășirea pedepsei, exilarea pe un termen de 10 ani în regiuni îndepărtate ale URSS. Timp de un an, Ion Moraru a fost întemnițat în același lagăr din Ekibastuz ca și Aleksandr Soljenițin. A scris și publicat volumele ”Pustiirea” (2005), ”Treptele infernului” (2007) și “Fata cu miros de busuioc” (2011). Este decorat cu Ordinul Republicii de către Președintele interimar Mihai Ghimpu. A fost ales președinte de onoare al PPCD. Crezul său: ”Cred în bunul Dumnezeu şi în veşnicia neamului românesc, urăsc de moarte minciuna ruso-bolşevică şi voi lupta până la moarte împotriva ei”.


Solicitare de donaţie: Bustul lui Eugeniu Coşeriu în satul natal – Mihăileni, Republica Moldova

Octombrie 7, 2012
Eugen Coşeriu, bust. Schiţă realizată de Gheorghe Gheorghiţă (Iaşi)

Eugeniu Coşeriu, bust. Schiţă realizată de Gheorghe Gheorghiţă (Iaşi)

Fundaţia Moldova din Washington, DC, în partneriat cu Primăria comunei Mihăileni din raionul Râşcani, Republica Moldova, solicită donaţii pentru a contribui financiar la instalarea la Mihăileni a bustului lui Eugeniu Coşeriu (1921-2002), lingvist român de renume mondial (a se vedea mai jos datele biografice).

Bustul este realizat de sculptorul Gheorghe Gheorghiţă din Iaşi, în orasul în care Eugeniu Coşeriu şi-a făcut studiile. Toate lucrările, inclusiv turnarea busitului în bronz, instalarea fundaţiei, sunt estimate la 150 mii MDL (sau 12,2 mii USD sau 9,4 mii EUR).

Donaţiile făcute către Fundatia Moldova de rezidenţi din SUA (persoane private şi/sau organizaţii, companii) sunt scutite de taxe.

Donaţii se pot face online prin PayPal (email: foundation@moldova.org) şi pe pagina Fundaţiei Moldova http://foundation.moldova.org/pages/eng/120/ sau prin cec bancar – pentru Moldova Foundation (cu indicaţia: For Eugen Coseriu’s bust) – la adresa de mai jos.

Cu multumiri anticipate,

Vlad Spânu
Preşedintele Fundatiei Moldova

The Moldova Foundation
1425 K Street, NW, Suite 350
Washington, DC 20005, USA

Tel.+1-202-587-5638
Fax:+1-202-587-5601
Email: foundation@ moldova.org
Web: http://foundation.moldova.org

EUGENIU COŞERIU

Eugeniu Coșeriu (sau Eugenio Coseriu, n. 27 iulie 1921, comuna Mihăileni, județul Bălți, azi în Republica Moldova  – d. 7 septembrie 2002, Tübingen, Germania) a fost un lingvist român din exil, membru de onoare al Academiei Române (din 1991). Este fondatorul primei școli lingvistice din America de Sud și al Școlii lingvistice de la Tübingen. Părinte a ceea ce azi se numește lingvistica integrală, Eugeniu Coșeriu este unul dintre cei mai importanți lingviști ai secolului XX.

Studii

A absolvit liceul „Ion Creangă” din orașul Bălți, apoi și-a continuat studiile în filologie la universitățile din Iași, Roma; a mai studiat filosofie la Universitatea din Milano. Între 1950 și 1963 a predat la Universitatea din Montevideo, Uruguay, între 1961 și 1963 fiind profesor-invitat și la Universitatea din Bonn, Germania. Din 1963 și până la sfârșitul vieții a fost profesor la Tübingen. Mai multe generații de discipoli ai lui Eugeniu Coșeriu constituie Școala de lingvistică de la Tübingen. A fost Doctor Honoris Causa a aproape 50 de universități din întreaga lume.

Activitatea științifică

Doctor în Filologie și Filosofie, autorul unui număr de peste 50 de volume și a mii de pagini de exegeză, al unor noi teorii despre principiile fundamentale ale filologiei, contribuie la îmbogățirea metodologiei disciplinelor lingvistice.

Opera științifică a lui Eugeniu Coșeriu n-a cunoscut prea multe ediții în limba română, majoritatea lucrărilor savantului au apărut în italiană, spaniolă, germană, franceză și alte limbi. Traducerea în românește a Lecțiilor de lingvistică generală a fost un eveniment reverberant în viața academică de la Chișinău și București. Lucrarea este una de referință în domeniu, apariția ei marchează, în opinia discipolului de la Cluj al lui Coșeriu, lingvistul Mircea Borcilă, „un moment important în procesul istoric de recuperare a gândirii științifice a marelui savant și de emancipare a teoriei lingvistice românești”, dat fiind că „în contextul numeroaselor cărți de același gen apărute, în diverse limbi, în ultima jumătate de secol, aceste Lecții de lingvistică generală se disting, într-un mod deosebit de pregnant, prin altitudinea epistemiologică și vastitatea orizontului investigațional, prin temeinicia inegalabilă cu care sunt evaluate marile doctrine ale lingvisticii contemporane și, nu în ultimul rând, prin limpezimea și claritatea cu care sunt înfățișate contururile abordării proprii asupra fenomenului lingvistic”. Totuși, în mod evident, concepția coșeriană trebuie studiată în ansamblu, ca sistem. Lucru pe care și l-au propus discipolii marelui filolog.

Eugeniu Coșeriu a menținut legături strânse cu mediul științific românesc și cu baștina, revenind deseori atât în satul său natal, cât și la București, Cluj, Chișinău. În calitatate de om de știință nu a ezitat să-și susțină cu fermitate convingerile, chiar atunci când acestea veneau în contradicție cu un regim sau altul. Referindu-se la practicile de „purificare lingvistică” la care recurg autoritățile de la Chișinău, promovând ideea existenței unei limbi moldovenești, în cadrul conferinței științifice Unitatea limbii române – cu privire specială la Basarabia și Bucovina, Eugeniu Coșeriu a reiterat opinia, pe care a susținut-o mereu, că „a promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică. Din punct de vedere istoric și practic este o absurditate, o utopie și din punct de vedere politic e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și deci un act de genocid etnico-cultural”.

În comunicarea susținută la Congresul al V-lea al Filologilor Români (Iași-Chișinău, 6-9 iunie 1994) Eugeniu Coșeriu face o prezentare generală a tipologiei limbilor romanice, oprindu-se asupra locului limbii române printre limbile romanice și stării actuale a dialectului dacoromân. Comunicarea conține de asemenea o argumentare riguroasă (sub aspect genealogic, tipologic și al arealului) a tezei privind unitatea dialectului dacoromân. Lingvistul insistă asupra fraudelor științifice comise de susținătorii teoriilor care neagă unitatea acestuia. Chestiunea care îl preocupă pe Coșeriu în mod deosebit este menținerea acestei unități, aspect pe care îl abordează într-o altă comunicare, prezentată la Sesiunea Științifică „Limba română și varietățile ei locale” (București, 31 octombrie 1994). Una dintre concluzii fiind că: „limbă a culturii și limbă de stat este limba română pentru întreg spațiul carpato-danubiano-nistrean, adevăr care nu poate submina independența Republicii Moldova ca stat, tot așa cum nu subminează independența Australiei, a Canadei sau a Statelor Unite ale Americii recunoașterea limbii engleze ca limbă oficială, de stat, a acestor țări”, pentru că, le aduce aminte Coșeriu oponenților săi, „granițele politice nu au coincis și nici nu pot coincide cu cele lingvistice”.

Conform afirmației lui Mircea Borcilă (Universitatea din Cluj), Eugeniu Coșeriu a fost „cel mai strălucit exponent al culturii române în planul universal al științelor omului”.

Opera lingvistică (selectivă)

• Teoría del lenguaje y lingüística general, Madrid, 1973.

• Sincronía, diacronía e historia, Madrid, 1973 (trad. în română: Sincronie, diacronie și istorie, București, 1997).

• Principios de semántica estructural, Madrid, 1978.

• El hombre y su lenguaje, Madrid, 1977.

• Tradición y novedad en la ciencia del languaje, Madrid, 1977.

• Gramática y semántica universales, Madrid, 1978.

• Introducere în lingvistică, Editura Echinox, Cluj, 1999, traducere de Elena Ardeleanu și Eugenia Bojoga, cuvânt înainte de Mircea Borcilă.

• Lecții de lingvistică generală, Chișinău, Editura ARC, 2000.

• Limbaj și politică, în „Revista de lingvistică și știință literară”, nr. 5, 1996, Institutul de Lingvistică și Institutul de Istorie și Teorie Literară ale Academiei de Științe a Moldovei, 1996.

• Latinitatea orientală, în culegerea Limba română este patria mea. Studii. Comunicări. Documente, Chișinău, 1996, p. 15-31.

• Unitatea limbii române – planuri și criterii, ibidem, p. 205-121.

(Sursa: Wikipedia, http://ro.wikipedia.org/wiki/Eugen_Co%C8%99eriu)

* * *

COSERIU, EUGENIO (1921-2002). Professor of linguistics and an international authority in Romance philology. Eugeniu Coşeriu (italianized name: Eugenio Coseriu) was born in Mihăileni, Râşcani, north of Bălţi. He studied linguistics in Iaşi, then continued his studies in Italy where he earned a doctor’s degree in linguistics in Rome (1944) and in philosophy in Milan (1949). In 1951, he moved to South America and settled in Uruguay where, till 1963, he taught at the University of Montevideo. In 1963, Coseriu returned to Europe and held teaching positions at the Universities of Coimbra (Portugal) Strasbourg (France) and Bonn, Frankfurt and Tübingen (Germany).

Coseriu wrote extensively on the unity of the Romanian language and its relation to other Romance languages. In The Language and Folklore of Bessarabia, Bessarabian Linguistic Materials and A Geography of Linguistics he gave fresh appraisals of the relationships and links between Romanian and its kindred Latin-origin languages spoken in Europe and the Americas. In 1997, in recognition of his outstanding scholarly contributions to the revival of Moldova’s cultural and linguistic legacy, Moldova’s President Petru Lucinschi awarded Professor Coseriu Moldova’s highest medal— Ordinul Republicii (Order of the Republic).

(Sursa: Historical Dictionary of Moldova, 2007)


Cerere de suplimentare a secţiilor de votare din Republica Moldova pentru referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu din 29 iulie 2012

Iulie 17, 2012

Domniei Sale,

Domnului Crin ANTONESCU,

Preşedinte interimar al României

Domniei Sale,

Domnului Victor PONTA,

Prim-ministru al României

Domniei Sale,

Domnului Andrei MARGA,

Ministru al Afacerilor Externe al României

Stimate domnule Preşedinte interimar,

Stimate domnule Prim-ministru,

Stimate domnule Ministru,

 Asociaţia „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova, organizaţie neguvernamentală apolitică, benevolă şi autonomă a cetăţenilor Republicii Moldova, a cetăţenilor străini şi apatrizilor,  înregistrată de Ministerul de Justiţie al Republicii Moldova la  23 decembrie 1999 (Certificat nr. 1231), are drept scop susţinerea culturală a etnicilor români şi a comunităţilor acestora din Republica Moldova şi din diaspora de răsărit (Ţările Baltice, Ucraina, Bielorusia, Rusia europeană, Caucaz, Siberia, Asia Centrală, Orientul Îndepărtat şi Japonia). Totodată, Asociaţia „Răsăritul Românesc” este singura organizaţie neguvernamentala a românilor de la răsărit de Prut care  are încehiat cu Departamentul pentru Românii de Pretudindeni un Acord de parteneriat pentru cultură, limbă, identitate şi tradiţie românească. Mulţi dintre membrii asociaţiei noastre sunt deţinători ai cetăţeniei românie.

Motivul acestei scrisori este unul contextual, fiind determinat de ultimele evoluţii din România. Astfel, Asociaţia „Răsăritul Românesc” vă adresează respectuos rugămintea de a reveni asupra chestiunii secţiilor de votare organizate pentru cetăţenii români de peste hotare.

Referindu-ne la cazul concret al românilor din Republica Moldova, cerem respectuos suplimentarea numărului de secţii de votare pentru referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu din 29 iulie 2012.

Considerăm că, pe de o parte, numărul celor 13 secţii de votare organizate în Republica Moldova la ultimele alegeri parlamentare din România (Chişlinău I, Chişinău II, Chişinău III, Chişinău IV, Anenii Noi, Bălţi, Cahul, Căuşeni, Drochia, Giurgiuleşti, Nisporeni, Orhei, Soroca, Ungheni) nu trebuie redus, astfel încât sutele de mii de cetăţeni români din Republica Moldova să-şi poată exercita în bune condiţiuni dreptul constituţional de vot.

Pe de altă parte, suntem de părere că numărul secţiilor de votare trebuie majorat, chiar în sensul dublării lui, asfel încât autorităţile Statului Român să răspundă cererii fireşti a unui număr crescând de cetăţeni români din Republica Moldova. Cu atât mai mult, această ultimă solicitare îşi are rostul din perspectiva apropiatelor alegeri parlamentare din România.

Este de reţinut în acest context că, după România,  Republica Moldova reprezintă statul cu cel mai mare procent de cetăţeni români din lume, iar acest procent cunoaşte o dinamică pozitivă în condiţiile în care tot mai mulţi români basarabeni solicită repunerea lor în drepturile de cetăţeni români.

În speranţa că veţi da curs solicitărilor noastre, vă rog, stimate domnule Preşedinte interimar, stimate domnule Prim-ministru şi stimate domnule Ministru, să primiţi şi cu această ocazie asigurarea deplinei mele consideraţii.

Vlad CUBREACOV,  Preşedinte al Asociaţiei „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova

Chişinău, 17 iulie 2012


ALEXIE TULSKI, PRIMUL OCUPANT SOVIETIC AL BISERICII DIN BASARABIA

Septembrie 5, 2011
Alexie de Tula (în lume Victor Mihailovici Sergheev), agent NKVD

Alexie de Tula (în lume Victor Mihailovici Sergheev), agent NKVD

Timp de o jumătate de an, după ce, în iunie 1940, armata sovietică a ocupat Basarabia, „teritoriu canonic” pe care şi-l revendica Patriarhia Moscovei şi sucursala sa de la Chişinău, nu s-a ştiut aici de nici o autoritate bisericească rusească. Abia în decembrie 1940 şi-a făcut apariţia Alexie, un arhiereu rus despre care s-a aflat că fusese vicar al Eparhiei Moscovei, drept care i se mai spunea „Alexie Tulski” („de la Tula”). După ce s-a instalat acolo avea să-si zică „Arhiepiscop al Chişinăului şi Basarabiei”, pesemne fiindcă Patriarhia Moscovei nu asimilase încă frauduloasa denominaţie care a făcut dintr-o provincie istorică româneasca, mai întâi o „Moldovă sovietică”, iar mai apoi una „suverană, independentă”.

În cartea mea „Din istoria vieţii Bisericeşti din Basarabia” (până la 1944) m-am referit şi la persoana acelui Alexie, primul ocupant sovietic al Bisericii din Basarabia. Am arătat că, îndată după sosire, a ordonat ca toate slujbele să se facă în slavoneşte: că era aprig românofob, că nu scăpa nici un prilej de a vorbi de rău Biserica română, certându-i pe cei ce îi purtau acesteia respect şi fidelitate, că îi considera pe preoţii refugiaţi în România trădători şi că, spre uimirea localnicilor, beneficia din partea autorităţilor comuniste de amabilităţi şi favoruri care păreau să sfideze radicalismul antireligios al regimului. Mai scriam că la începutul lui iulie, cu câteva zile înainte ca armata română să intre în Chişinău, aceleaşi autorităţi i-au pus la dispoziţie un automobil cu care să se întoarcă acasă. Comentând aceste fapte, pe care le aflasem din presa noastră bisericească de-atunci, regretam ca n-am găsit mai multe informaţii despre misteriosul prelat. Nu ştiam de existenta unei stupefiante „fise biografice” a acestuia în paginile unei cărţi apărute mai demult în Occident, recent şi în traducere românească, Noii martiri ai pământului rus.

Să nu vă închipuiţi însă că Alexie de Tula ar fi fost martirizat, după evacuarea sa din Basarabia, în automobil, sau în furgoanele armatei sovietice! Nu-l veţi găsi printre cei la care face trimitere titlul cărţii, ci taman în tabăra cealaltă, a torţionarilor şi a călăilor.

După închiderea vestitei lavre „Sf. Treime – Sf. Serghie” de lângă Moscova şi a Academiei Teologice, un ierarh curajos, Arhiepiscopul Vartolomeu (Remov), a organizat şi ţinut câtva timp pe cont propriu şi asumându-şi toate riscurile, o şcoală clandestină de teologie. Pe la mijlocul anului 1936, în urma unui denunţ, poliţia politică sovietică GPU a aflat de existenta „şcolii”, l-a arestat pe arhiepiscop, condamnându-l la moarte.

Sentinţa a fost executată peste câteva zile, la 26 iulie 1936. Curând s-a aflat că denunţătorul era „monahul Alexie”, el însuşi cursant al acelei „şcoli” care oferise „securităţii” sovietice şi lista cu numele colegilor.

Cum o asemenea ispravă, de vrednic om sovietic, nu putea rămâne nerăsplătită, i s-a dat o „vrednicie” pe măsură: mai întâi cea de episcop-vicar de Tula, apoi de „Arhiepiscop al Chişinăului şi Basarabiei”. Dacă o persoană străină sosea pentru prima data în biserica acelui episcop – scrie memorialistul – enoriaşii o avertizau imediat să nu vorbească nimic cu acesta şi sub nici un pretext, întrucât era informator politic „(Protoiereul Mihail Polski: „Noi martiri ai pământului rus (2) Trad. Rom. Pag 169-179/ Schitul romanesc Prodromul/ Sfântul Munte Athos 2002).

„Galeria” celor şapte chiriaşi ruşi, câţi s-au perindat la Chişinău în timpul „puterii sovietice” a început, aşadar, cu un „informator politic”, cum se exprimă elegant autorul cărţii amintite, unul care avea pe conştiinţă uciderea propriului său părinte duhovnicesc şi dascăl şi s-a încheiat cu un dezaxat „care se comporta ca un tiran, încălcând toate normele canonice şi morale”, până când „nemulţumirea poporului băştinaş l-a făcut să se retragă, lăsând în urma sa amintiri dintre cele mai neplăcute”. E vorba de faimosul mitropolit Serapion (vezi: P. Buburuz: Istoria Bisericii din Moldova în timpul veacurilor, „Luminătorul” nr.5/1992).

„Restructurarea” gorbaciovistă, adoptată şi pe tărâm bisericesc avea să aducă pentru prima dată în fruntea Eparhiei „Chişinăului şi Moldovei” un om al locului, unul despre care s-a crezut că putea pune un bun şi promiţător început, în acele timpuri de mari speranţe. Din păcate apartenenţa naţională este singurul lucru despre care se poate spune că îl diferenţiază de predecesori. În rest, el continuă să păstorească în regim de perestroika.

Boris BUZILĂ

NOTA NOASTRĂ: Istoricul Boris Buzilă este primul cercetător român care ne oferă detalii despre cel pe care îl numeşte „primul ocupant al Bisericii din Basarabia”, episcopul Alexie de Tula. Continuând efortul domnului Boris Buzilă, am încercat să ne documentăm din surse oficiale ruseşti asupra persoanei trimise de Moscova în 1941 pentru a se oploşi în scaunul mitropolitan de Chişinău.

Episcopul rus Alexie de Tula, în lume Victor Mihailovici Sergheev, s-a născut la 15 ianuarie 1899, în gubernia Moscova. În 1916 Victor Sergheev a absolvit secţia generală a unei şcoli de pictură, iar în 1919 – secţia de arhitectură. La începutul anului 1923 a intrat ca ascultător în sihăstria Sfântul Zosima de Smolensk din eparhia Vladimir. În acelaşi an, la 23 martie, a fost hirotonit diacon celibatar, iar la 16 ianuarie 1927, după ce fusese tuns în monahism, a fost hirotonit ieromonah de către arhiepiscopul Vartolomei (Remov), cel pe care avea să-l denunţe mai târziu organelor NKVD şi care avea să fie, în baza acelui denunţ, executat prin împuşcare. În vara anului 1929 mănăstirea în care vieţuia a fost închisă şi a fost transferat, împreună cu toată obştea, ca slujitor la biserica Sfântul Cuvios Serghie din strada Bolşaia Dmitrovka din Moscova. În anul 1932 a fost ridicat în treapta de arhimandrit.

Toate sursele ruseşti disponibile confirmă că arhimandritul Alexie (Sergheev), la începutul anului 1933, le-a transmis organelor sovietice de drept informaţii despre faptul că pe lângă biserica Sfântul Cuvios Serghie au fost înfiinţate ilegal o mănăstire şi o Academie teologică, iar pe durata urmăririi penale a compărut în calitate de martor din partea acuzării împotriva obştii monahale şi a enoriaşilor respectivei biserici. În urma cercetărilor din dosarul penal intentat în baza denunţului lui Alexie (Sergheev) au fost arestate 24 de persoane, clerici şi mireni, inclusiv cuviosul mucenic Teodor (Bogoiavlenski).

La 18 mai 1935 este numit, fără a fi ales, episcop de Kaşirsk, vicar al eparhiei Moscovei, de către mitropolitul Serghie (Stragorodski), locţiitorul patriarhal al vremii. Peste doar două zile, la 20 mai 1935, a fost hirotonit episcop de către un sobor constituit din mitrpolitul Serghie al Moscovei şi Kolomnei şi cei doi vicari ai săi – arhiepiscopul Pitirim de Dmitrovsk şi episcopul Serghie de Broniţk.

Urmează o promovare rapidă în diverse scaune episcopale. În 1936 este episcop de Serpuhovsk. La 5 august 1937 este numit episcop de Vologda, dar a refuzat să îndeplinească dispoziţia mitropolitului Serghie al Moscovei. Cu toate acestea, cel mai probabil la „sugestia” factorilor de stat, mitropolitul Serghie nu-l sancţionează pe episcopul Alexie şi, la 29 august 1937, îl desemnează în funcţia de episcop de Egorievsk, vicar al eparhiei Moscovei. La 14 septembrie 1937 este deja episcop de Ivanovo.

În anul 1938 întrerupe orice comuniune cu mitropolitul Serghie al Moscovei, după ce a văzut numele locţiitorului de patriarh în lista „spionilor” şi „diversioniştilor” publicată de ziarele sovietice. În acel moment, episcopul Alexie a proclamat „autocefalia” eparhiei de Ivanovo. În consecinţă, în anul 1939, Biserica Ortodoxă Rusă l-a scos din funcţie şi l-a trimis în judecata arhierească, care l-a pus sub interdicţia de a sluji cele sfinte. Actul de punere sub interdicţie a fost semnat de către mitropolitul Serghie (Stragorodski) al Moscovei, mitropolitul Alexie (Simanski) al Leningradului şi arhiepiscopul Paladie (Şesternikov) de Kalininsk.

Cercetătorul rus Aleksandr Konstantinovici Galkin, referindu-se la perioada celui de Al Doilea Război Mondial, arată, în lucrarea sa „Decrete şi decizii ale Patriarhiei Moscovei cu privire la arhierei de la începutul Marelui Război pentru Apărarea Patriei până la Sinodul din 1943”, următoarele: „Autorităţile sovietice au sprijinit pe toate căile reunificarea cât mai grabnică cu Patriarhia Moscovei a eparhiilor şi comunităţilor separate de ea, văzând în aceasta un mijloc de instituire a controlului asupra vieţii religioase din aceste regiuni”. Se aveau în vedere statele baltice, fosta Polonie de răsărit, nordul Bucovinei şi Basarabia. Acelaşi cercetător continuă: „Căutările unui candidat pentru organizarea vieţii bisericeşti în RSS Moldovenească au condus către fostul episcop Alexie (Sergheev) de Ivanovo, pus în 1939 sub interdicţia de sluji cele sfinte”. „În decembrie 1940 Alexie (Sergheev) a fost primit în comuniune cu Biserica, desemnat episcop de Tula, după care i-a fost încredinţată conducerea provizorie a eparhiei de Chişinău, iar în mai 1941 el a devenit arhiepiscop al Chişinăului şi al Basarabiei”, mai spune Aleksandr Galkin în lucrarea sa.

Nu cunoaştem dacă textul decretului de numire a lui Alexei (Sergheev) la Chişinău s-a păstrat. Iată însă textul unui extras din procesul-verbal al şedinţei sinodale la care s-a decis semnarea decretului cu pricina.: „1941. Cu privire la Decretul Patriarhiei Moscovei nr. 1(1) din 12 mai 1941 despre episcopul de Tula. A fost audiată propunerea locţiitorului de patriarh cu următorul cuprins: „Pentru folosul cauzei bisericeşti din Basarabia şi Bucovina găsesc judicios şi oportun ca Preasfinţitul episcop de Tula, conducător provizoriu al eparhiei de Chişinău şi al altor eparhii, să fie confirmat în scaunul de Chişinău şi să i se confere titlul de arhiepiscop al Chişinăului şi al Basarabiei, lăsând sub conducerea acestuia eparhiile de Ismail şi de Bălţi şi punându-i în sarcină oblăduirea generală a eparhiei independente de Cernăuţi, în partea care se referă la arhiereii regionali”. Prin decizia nr. 32 din 12 mai 1941 s-a dispus: Decretele în legătură cu fondul propunerii vor fi trimise (se trimit) spre executare Preasfinţitului episcop de Tula şi Cernăuţi, iar spre luare de cunoştinţă şi îndrumare în cele de urmare – mitropolitului exarh de Volânsk. Semnat: Serghie, mitropolit al Moscovei, protoiereu Nikolai  Kolciţki, şef al cancelariei Patriarhiei Moscovei”.

Odată cu retragerea armatei sovietice din Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, episcopul Alexie părăseşte în mare grabă Chişinăul şi este numit episcop de Oriol şi Kursk. După ocuparea Oriolului de către trupele germane la 3 octombrie 1941, el este numit, la 14 octombrie 1941, arhiepiscop de Tambov. În februare 1942 este numit arhiepiscop de Ufa, capitala republicii Başkire, dar a refuzat să meargă în eparhie, locuind neîntrerupt la Moscova. La 13 iulie 1942 este numit arhiepiscop de Reazan. Începând cu 11 iulie 1943 a condus eparhiile de Kaluga şi Tula. A participat la Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din 8 septembrie 1943. În mai 1944 este deja arhiepiscop de Iaroslav şi Rostov. În a doua jumătate a anului 1945 şi la începutul anului 1946 se află în Statele Unite ale Americii, ca trimis al patriarhului Alexei I (Simanski), pentru negocieri cu mitropolitul Teofil privind restabilirea legăturii canonice cu Patriarhia Moscovei. Din 13 ianuarie 1947 a fost arhiepiscop de Kursk şi Belgorod. La 3 iunie 1948 este numit arhiepiscop de Celiabinsk şi Zlatoutovsk, dar refuză să se supună decretului de numire. La 2 iulie 1948 este pensionat, iar la 24 august 1948 este numit în mod repetat arhiepiscop de Celiabinsk şi Zlatoutovsk. De această dată merge în eparhie, dar nu efectuează nici o vizită canonică în cuprinsul acesteia. Mai mult chiar, decide suspendarea Buletinului eparhial şi le cere preoţilor să reducă durata slujbelor bisericeşti, întrucât, spune el într-o circulară, „la biserică vin muncitorii care până atunci au efectuat o muncă socialmente utilă”. În ianuarie 1949 a semnat un decret prin care le-a interzis preoţilor din eparhie săvârşirea oricăror rânduieli în casele enoriaşilor (sfinţiri de case, prohoduri etc.). Printr-o decizie din 19 aprilie 1949 le-a cerut preoţilor să nu se tragă clopotele în noaptea de Paşti şi „să fie concentrat pe teritoriul bisericii sau al cimitirului toate rânduielile care potrivit statutului bisericesc trebuie săvârşite dincolo de zidurile bisericilor din eparhie”.

Prin decizia Sinodului din 17 martie 1950 este numit arhiepiscop de Kalininsk şi Kaşinsk, iar la 20 iunie 1951 i-a fost încredinţată conducerea provizorie a eparhiei de Velikoluksk. La 29 iulie 1954 a fost pensionat, pentru a doua oară, de către Sinod, „cu lipsirea de dreptul de a mai ocupa pe viitor vreun scaun episcopal”. Cu toate acestea, la 14 martie 1957 este numit arhiepiscop de Alma Ata. La 20 februarie 1957 este pensionat pentru a treia oară.

A decedat la 6 aprilie 1968 şi a fost înmormântat în biserica cimitirului Kalitnikov din Moscova. Aşa s-a sfârşit viaţa celui care a fost „primul ocupant sovietic al Bisericii din Basarabia”.

Vlad CUBREACOV


Soluţia comuniştilor: o nouă revoluţie

Iulie 14, 2011
Marş PCRM la Chişinău

Marş PCRM la Chişinău

Voronin a ţinut, la 13 iulie, o conferinţă de presă în care a adus critici coaliţiei de guvernământ. Liderul comuniştilor aflaţi în opoziţie a avut un text, pe care l-a citit şi care a fost elaborat de staff-ul său. Analiza stilistică a textului ne poate  indica cu precizie chiar cine este anume autorul textului prezentat de Voronin. Nu asta este însă esenţial, ci ideile pe care le cuprinde, ca şi iniţiativele pe care le lansează.

Voronin a criticat Puterea în următorii termeni: „În rezultatul guvernării de doi ani a Alianţei pentru Integrare Europeană astăzi, după 20 de ani de independenţă, în acest colţ al Europei s-a creat o juntă măruntă, dar agresivă şi anti-europeană, care nu recunoaşte drepturile omului, democraţia, libertăţile civile şi propria suveranitate”. Apoi, fiind încă sub impresiile recentei sale întâlniri între patru ochi cu şeful puterii executive centrale, Vladimir Filat, şeful Opoziţiei parlamentare a făcut o reverenţă către cel dintâi, dorind parcă să-l absolvească personal de orice responsabilitate. Iată cum s-a exprimat Voronin: „Trist, dar fapt: chiar şi în adresarea de ieri a Prim-ministrului Republicii Moldova, Vlad Filat, au fost date practic aceleaşi aprecieri situaţiei. Unul din pilonii Alianţei protestează cu indignare împotriva însăşi a Alianţei, demonstrându-şi în mod deschis pesimismul şi scepticismul faţă de perspectivele puterii moldoveneşti”.

Aşadar, Vladimir Voronin ni-l înfăţişează aici pe fostul lider al „revoluţiei anticomuniste” din 7 aprilie 2009, Vladimir Filat, ca pe un protestatar împotriva propriului său guvern. În ajun, şi „protestatarul” Filat făcuse o reverenţă către Voronin, ceea ce a iscat şi alimentat presupuneri, temeri, concluzii şi comentarii cuprinzând o gamă largă de calificative: de la „spirit realist şi rezonabil” la „cârdăşie” şi  „vânzare”. Aşa sau altminteri, este limpede ca seninul cerului că Voronin a vorbit despre un guvern rău în frunte cu un Filat bun, un Filat ale cărui aprecieri coincid efectiv şi cvasitotal cu cele ale PCRM.

Momentul cel mai interesant însă urmează. Voronin a anunţat crearea unor structuri paralele celor ale puterii de stat. El a vorbit despre un „Congres al Cetăţenilor”, ca alternativă a puterii constituţionale pe care el a calificat-o drept „Juntă”, apelând la limbajul marxiştilor latino-americani. Merită să reproducem aici toate pasajule în care Voronin şi-a ambalat riscanta iniţiativă.

Iată cum şi-a formulat Voronin pretextele pentru crearea „Congresului Cetăţenilor”, ca nou pol politic alternativ Puterii în exerciţiu: „În situaţia creată, Partidul Comuniştilor anunţă o nouă ordine de zi în lupta politică. Partidul Comuniştilor consideră că scopul de bază pentru Republica Moldova este instaurarea unei democraţii reale, ireversibile şi nu a unei fictive. A unei democraţii, care va fi o garanţie de bază pentru asigurarea securităţii Republicii Moldova în calitate de stat, de societate, de ţară. Noi considerăm că astăzi, după ce instituţiile democratice din Moldova au fost distruse şi vandalizate, sistemul democratic nu mai poate fi construit de sus. El trebuie să fie edificat doar de jos, sprijinindu-se pe consiliile orăşeneşti, săteşti, în care majoritatea este deja sau va fi, în scurt timp, interesată în modernizarea reală a ţării. El poate fi edificat doar prin concentrarea acestor organe de autoadministrare locală în structuri unitare, legitime şi legale, structuri consolidate de rezistenţa faţă de administraţia centrală. Aceste structuri nu trebuie doar să reziste, ci să administreze, sprijinindu-se pe oferta noastră electorală. Noi trebuie să unificăm aceste reprezentanţe locale, orăşeneşti, raionale, săteşti într-o structură unitară, pe care noi o vom denumi, de exemplu, Congresul Cetăţenilor. Anume în Congresul Cetăţenilor noi vedem alternativa pentru această juntă degradaţională” (aici şi în continuare sublinierile ne aparţin – nota noastră).

Vorbind în termeni aproape revoluţionari Voronin şi-a continuat fundamentarea teoretică a iniţiative privind „Congresului Cetăţenilor”: „Atunci când puterea este uzurpată şi manifestă o stare de haos administrativ şi de conflict intern permanent, Partidul Comuniştilor iniţiază crearea unei contra-balanţe largi, legitime şi legale acestei guvernări – sub forma unei puteri a poporului, puteri alese şi responsabile. Noi iniţiem acest proces deschis, fără a ne ascunde, invităm şi reprezentanţi ai societăţii civile, ai partidelor, să se alăture. Noi chemăm la unitate pe toţi cei care au conştientizat în ultimii doi ani că lichidarea democraţiei ameninţă toţi cetăţenii acestui stat, indiferent de simpatiile lor politice”. Pe loc, fără a ezita, Voronin a anunţat pe şleau că „viitorul Congres al Cetăţenilor” îşi are deja un nucleu cuprinzător: „Astăzi forţele viitorului Congres al Cetăţenilor sunt destul de reprezentative – 30 de oraşe şi consilii orăşeneşti, printre care Bălţi, Soroca, Cahul şi, bineînţeles, Chişinău. În scurt timp, ca rezultat al unei activităţi comune, noi vom edifica o structură mult mai puternică, care va fi mai reprezentativă şi mai legitimă decât această grupuşoară a preşedinţilor interimari”. Încheiem aici citatele din discursul lui Voronin privind respectiva iniţiativă.

Iniţiativa comuniştilor conduşi de Voronin pare a fi fără precedent, deşi două analogii se impun. Acelaşi limbaj, acelaşi gen de argumentaţie şi aceleaşi tehnici au fost utilizate de separatiştii transnistreni şi găgăuzi, care în 1990 au convocat aşa-zisele congrese al deputaţilor de toate nivelurile şi s-au autoproclamat „republici”,  în opoziţie cu puterea centrală, ieşind de sub jurisdicţia Chişinăului. Aici ar fi de remarcat că orice critică, oricât de acerbă, justificată sau nu, în raport cu puterea politică centrală este una perfect democratică şi legală. Atunci, însă, când se face apel la solidarizarea unei părţi a puterii locale, prin excelenţă autonome, şi totuşi în cooperare cu puterea centrală, solidarizare pe principii de partid, care să iasă cumva de sub jurisdicţia autorităţilor de la centru, alunecarea respectivă poate fi extrem de periculoasă.

Lozinca sub care ar putea fi plasată iniţiativa cu pricina este vechea lozincă leninistă: „Toată puterea poporului! Toată puterea sovietelor!”. Noţiunile cu care a operat liderul comuniştilor depăşesc clar cadrul competiţiei politice democratice şi induc ideea lansării preparativelor pentru o adevărată dualitate a puterii de stat, ca mediu propice pentru încolţirea germenilor revoluţionari. Ideea este subliniată şi de faptul că Voronin vorbeşte despre o democraţie originală, cea a baricadelor din interiorul ţării, de o parte a acestor baricade PCRM anunţând că va aduna straturile de jos ale societăţii („poporul”, care va construi democraţia „de jos în sus”) şi pe aleşii locali comunişti sau procomunişti („legitimi” şi „mai legitimi” decât puterea legitimă). Nu vedem nici o diferenţă dintre iniţiativa de azi a lui Voronin şi, bunăoară, cea din 1990 a lui Igor Smirnov, care a organizat şi el la Tiraspol un „Congres” similar – „Congresul deputaţilor locali de toate nivelurile din stânga Nistrului”. Ce a ieşit atunci, se ştie. Ce va ieşi acum, se poate lesne presupune: confruntarea dintre puterea legitimă, cea „de sus”, şi puterea „mai legitimă”, cea „de jos”, va atinge cote maxime şi ţara va fi din nou sfâşiată şi aruncată într-un haos şi mai mare. Logica prăpăstioasă a comuniştilor este simplă: „Dacă străinătatea a aplaudat „revoluţia moldovenească” organizată de fosta Opoziţie la 7 aprilie 2009, de ce să condamne „revoluţie moldovenească” viitoare organizată de actuala Opoziţie? Cui pe cui scoate şi uzurpare pe uzurpare bate! Cea mai bună soluţie este o nouă revoluţie!”

În contextul iniţiativei comuniştilor ne este de folos lectura unui articol din Constituţia Republicii Moldova. Este vorba despre articolul 2 (Suveranitatea şi puterea de stat), pe care îl reproducem aici integral, spre luarea generală aminte: „(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie.

(2) Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.”.

Atâta timp cât declaraţiile lui Voronin sunt doar enunţate, ele se încadrează în logica libertăţii de expresie şi a luptei politice legale. Dacă însă vor urma şi acţiuni în spiritul acestora, liderul comunist poate deschide fără să vrea calea oponenţilor săi de la guvernare spre scoaterea PRCM în afara legii şi dizolvarea acelor autorităţi locale, care ar ieşi din cadrul constituţional. De această dată, însă „şoimii” actualei guvernări alde Ghimpu nu vor mai spune că îi scot pe comunişti din cadrul legal pentru trecutul lor (sau al predecesorilor acestora) sângeros, ci pentru depăşirea limitelor legale.

Astea fiind spuse, punem, deocamdată, punct aici, dar vom reveni cu siguranţă asupra subiectului, întrucât riscurile iniţiativei comuniste se pot preschimba cu iuţeală în pericole reale pentru atât de firava noastră democraţie compromisă din plin de actuala Putere născută din spuma „revoluţiei” de la 7 aprilie 2009.


Precizări la unele afirmaţii de presă ale Mitropolitului Vladimir privind Mitropolia Basarabiei

Ianuarie 12, 2011

C O M U N I C A T

Mitropolia Basarabiei constată cu amărăciune că bucuria clerului şi a creştinilor noştri de Sărbătoarea Naşterii Domnului a fost umbrită de unele declaraţii deplasate şi jignitoare ale Mitropolitului Vladimir îndreptate împotriva întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru Păduraru, în emisiunea „Pietrele vorbesc”, din 09 ianuarie 2011, de la postul Jurnal TV.

În legătură cu aşa-numita „oprire” a Episcopului Petru, Mitropolia Basarabiei precizează punctual următoarele:

  1. În anul 1992, Preasfinţitul episcop Petru de Bălţi, a fost silit să părăsească Patriarhia Rusă,  după ce a fost umilit fără temei şi   alungat în stradă de către arhiepiscopul Vladimir de atunci şi anturajul său politizat, amoral, românofob şi corupt, având conexiuni în fostele servicii secrete sovietice.
  2. Izgonirea Preasfinţitului episcop Petru din reşedinţa sa din Bălţi s-a făcut într-un mod violent, ca urmare a unor atacuri succesive din august-septembrie 1992, de către un comandou de preoţi agresivi în frunte cu arhiepiscopul Vladimir, comandou care a primit „întărituri” din partea poliţiei, a armatei naţionale, precum şi a trupelor căzăceşti din regiunea secesionistă Transnistria, fapt nu doar documentat minuţios, dar şi adus în timp util la cunoştinţa Patriarhiei Moscovei şi a Preafericitului Patriarh Alexei al II-lea.
  3. Preasfinţitul episcop Petru a cerut oficial şi repetat implicarea personală şi apărarea din partea Patriarhului Alexei al II-lea şi a Sinodului rus împotriva valului nesăbuit de prigoană dezlănţuit de arhiepiscopul Vladimir şi acoliţii săi din cler, din structurile statului şi din trupele paramilitare ale separatiştilor. Numai după ce Patriarhia Moscovei a lăsat fără nici un răspuns cererile oficiale ale Preasfinţitului episcop Petru, după ce a fost scos cu forţa din reşedinţa sa, după ce i-au fost distruse demonstrativ actele de identitate, fiind lăsat pe drumuri şi alungat în Patriarhia Română, Preasfinţitul Petru s-a văzut nevoit să ceară ajutorul şi protecţia Patriarhiei Române.
  4. Dată fiind „cooperarea” arhiepiscopului Vladimir cu trupele de poliţie, ale armatei şi ale forţelor separatiste în luarea cu asalt a reşedinţei episcopale din Bălţi, Preasfinţitul episcop Petru a sesizat, prin scrisori oficiale, autorităţile statului, în speţă pe Preşedintele Republicii Mircea Snegur, pe primul ministru Andrei Sangheli şi pe ministrul Culturii şi Cultelor Ion Ungureanu, scrisori care au rămas fără examinare şi fără răspuns. Acest fapt a confirmat ulterior complicitatea dintre autorităţile statului şi arhiepiscopul Vladimir în persecutarea nedreaptă a Preasfinţitului episcop Petru.
  5. Preasfinţitul episcop Petru a sesizat şi Patriarhia Română asupra persecuţiilor nedrepte la care era supus de către arhiepiscopul Vladimir şi anturajul său. Patriarhia Română l-a informat de fiecare dată pe Patriarhul Moscovei asupra situaţiei, cerându-i să se implice şi să-l determine pe arhiepiscopul Vladimir să înceteze atacurile violente şi prigoana împotriva Preasfinţitului Petru. Patriarhia Moscovei nu a dat curs demersurilor Patriarhiei Române şi a încurajat persecutarea nedreaptă a Preasfinţitului episcop Petru de către arhiepiscopul Vladimir şi anturajul său politizat, violent şi corupt.
  6. Prin scrisoarea din 20  decembrie 1992, a Preafericitului  Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresată Patriarhului Alexei al II-lea, Patriarhia Română aducea la cunoştinţa Patriarhiei Ruse că vechea Mitropolie a Basarabiei a fost reactivată la 14 septembrie 1992, fiind primită sub oblăduirea canonică a Bisericii mame – Biserica Ortodoxă Română, iar Preasfinţitul Episcop Petru de Bălţi a devenit membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Mitropoliei Basarabiei (La 14 septembrie 1992 a avut loc Adunarea Eparhială de reactivare a Mitropoliei Basarabiei la care Preasfinţitul episcop Petru de Bălţi a fost ales Locţiitor de Mitropolit al Basarabiei).
  7. Patriarhia Moscovei  nu a avut niciodată vreun temei canonic real şi demn de luat în seamă pentru o aşa-numită „oprire” a Preasfinţitului episcop Petru de Bălţi. Totodată, Patriarhia Moscovei nu a adus niciodată la cunoştinţa Înaltpreasfinţitului Petru vreun document valabil, adoptat cu respectarea prescripţiilor canonice, privind aşa-numita „oprire”. Chiar dacă acum, la distanţă de aproape două decenii, un asemenea document ar putea fi alcătuit post-factum, el ar fi nul şi neavenit din punctul de vedere al canoanelor ortodoxe şi al bunului-simţ.
  8. De asemenea,  „oprirea” nu este pomenită în corespondenţa din 06 octombrie 1992 şi 24 decembrie 1992 expediată de Patriarhul Alexei al II-lea Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul  Bisericii Ortodoxe Române.
  9. După reactivarea canonică şi binecuvântarea sinodală a Mitropoliei istorice a Basarabiei,  Înaltpreasfinţitul Petru a cerut, în corespondenţa sa cu Patriarhul Alexei al II-lea, din anii 1992, 1993 şi 1994, în numele său propriu şi în numele clerului şi a credincioşilor de sub omoforul Mitropoliei Basarabiei să fie eliberaţi cu pace şi să nu mai fie consideraţi, împotriva voinţei lor, membri ai  Patriarhiei Moscovei.
  10. După acceptarea de către Patriarhia Moscovei, în anul 1997, a dialogului cerut de Patriarhia Română încă din 1992, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a reînnoit cererile sale oficiale şi frăţeşti de a nu mai fi considerat, împotriva voinţei sale şi împotriva evidenţelor, membru al Sinodului rus. Astfel, prin scrisoarea sa din 10 septembrie 1997 Înaltpreasfinţitul Petru i-a cerut Patriarhului Alexei al II să i se „confirme eliberarea cu pace din Sfântul Sinod al Patriarhiei Ruse”.
  11. Aceeaşi rugăminte a fost reiterată de către Înaltpreasfinţitul Petru în scrisoarea din 25 februarie 1999 adresată fostului Patriarh Alexei al II-lea, scrisoare în care a cerut ca „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse să aprobe trecerea mea canonică şi oficială în Sinodul Bisericii Ortodoxe Române”. Ambele scrisori au rămas fără răspuns.
  12. Cu ocazia rundei de dialog dintre Patriarhia Română şi Patriarhia Moscovei din 15 ianuarie 1999, de la Chişinău, Înaltpreasfinţitul Petru, găsind deschidere şi înţelegere, a discutat personal, tête-à-tête, cu actualul Patriarh al Moscovei, Preafericitul Kirill, căruia i-a adus la cunoştinţă situaţia reală din 1992 şi responsabilitatea exclusivă a fostului arhiepiscop Vladimir pentru cele întâmplate, precum şi rolul său determinant în luarea deciziei de reactivare a Mitropoliei Basarabiei. În acea discuţie, Preafericitul Kirill a recunoscut că Sinodul Rus a greşit în raport cu Episcopul Petru, neascultându-i părerea visavi de situaţia creată în 1992, afirmând: „Naş Sinod sogreşil” (Sinodul nostru a greşit). Faptul că Mitropolitul Vladimir, cu o singură excepţie, nu i-a rehirotonit pe diaconii şi preoţii hirotoniţi de Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru după 1992 şi trecuţi, prin diverse constrângeri, în jurisdicţia structurii locale a Patriarhiei Moscovei confirmă o dată în plus că Mitropolitul Vladimir recunoaşte în realitate validitatea tainei hirotoniei săvârşită de Înaltpreasfinţitul Petru şi, implicit, faptul că Înaltpreasfinţia sa nu este supus de către nimeni niciunui fel de aşa-zise „opriri”.
  13. În această situaţie, exprimăm modesta părere că ar fi binevenită, fie şi cu o foarte mare întârziere, cel puţin o reacţie de regret din partea Mitropolitului Vladimir pentru comportamentul abuziv, politizat, agresiv, violent, românofob şi plin de ură al său personal şi al anturajului său corupt, manifestat  la Sediul Episcopiei din Bălţi în vara şi toamna anului 1992 şi pentru tratamentul umilitor şi nedrept la care a fost supus vlădica Petru. Dacă o asemenea eventuală reacţie de regret va fi urmată şi de scuze frăţeşti, acestea vor fi acceptate cu bucurie şi iertare frăţească de către Înaltpreasfinţitul Petru.
  14. Mitropolia Basarabiei consideră că Mitropolitul Vladimir va putea trece de la ură şi confruntare la înţelegere şi conlucrare cu Mitropolia Basarabiei şi cu întâistătătorul ei numai prin renunţarea la învinuiri gratuite, astfel încât pacea să se poată sălăşlui între fraţii ortodocşi ruşi şi români.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei



LICEELE BOTOŞĂNENE AŞTEAPTĂ ELEVII BASARABENI

Iulie 14, 2010

În perioada 21-31 iulie la misiunile consulare româneşti din Chişinău, Bălţi şi Cahul se desfăşoară înscrierile absolvenţilor de gimnaziu din Republica Moldova la liceele din România.

Anul acesta a fost dublat numărul de burse oferite tinerilor studioşi dintre Prut şi Nistru şi de dincolo de Nistru, ajungându-se la aproape 5000.

Aproape toate liceele botoşănene au rezervate locuri pentru elevii basarabeni, cele mai multe revenind Colegiului Economic „Octav Onicescu”. Această instituţie poartă numele unei personalităţi ştiinţifice botoşănene afirmate în matematică, dar care, la începutul secolului al XX-lea a uimit profesorii Universităţii din  Bucureşti pentru că a absolvit în acelaşi timp, în mai puţin de doi ani Facultatea de Ştiinţe şi cea de Filozofie, obţinând tot atunci şi câte un doctorat la fiecare.

Botoşanii fiind în trecut „metropola comercială a Ţării de Sus”, învăţământul economic are o bogată tradiţie, neîntreruptă de peste 120 de ani, iar colegiul economic amintit reuşeşte, prin profesionalismul şi prestaţia didactică de excepţie a dascălilor, să formeze elevi foarte bine pregătiţi, care au obţinut rezultate deosebite la diferite concursuri şi olimpiade, un procent impresionant reuşind în învăţământul superior. Acest liceu se înscrie între  preferinţele gimnaziştilor botoşăneni, la admiterea în clasa a IX-a din acest an cea mai mică medie de reuşită a fost 8, 50.

A avut amabilitatea să-mi vorbească despre elevii din Republica Moldova domnul profesor Ioan Huţanu, directorul acestei unităţi şcolare: „La noi sunt şcolarizaţi elevi de peste Prut încă de la începutul anilor  nouăzeci, colegiul nostru fiind printre primele centre-pilot din ţară pentru instruirea lor în profil economic. Mai întâi am avut serii de câte 50-60 elevi, iar acum avem doar câte10-15 anual. Sperăm ca, odată cu simplificarea regimului vizelor, să avem mai mulţi copii de acolo.

Despre începuturi putem spune că profesorii erau puternic impresionaţi de dublul efort făcut de elevii care învăţaseră ruseşte la gimnaziu şi se străduiau să dea în limba română răspunsul gândit în limba rusă. Şi totuşi, o elevă dintre aceştia a reuşit să ia peste câţiva ani locul I la Olimpiada internaţională de limba şi literatura română.

Putem mărturisi cu sinceritate că suntem cu toţii încântaţi să lucrăm cu aceşti tineri entuziaşti şi curaţi sufleteşte, înzestraţi cu un bun-simţ şi un spirit întreprinzător nativ. Au un nivel de conştiinţă patriotică aparte şi de multe ori simt româneşte la un nivel superior faţă de colegii lor din România.

Datorită schimbărilor pozitive ce se petrec în învăţământul  din Republica Moldova ei se integrează din ce în ce mai uşor în sistemul de învăţământ de la noi şi am avut de câteva ori şefi de promoţie dintre elevii veniţi de peste Prut.

Mulţi au continuat studii superioare economice sau de alt profil, s-au căsătorit şi şi-au început propriile afaceri, dar, de câte ori ne întâlnim, păstrează aceeaşi bunăcuviinţă şi căldură sufletească specifică elevului basarabean.

Îi aşteptăm cu drag la şcoală şi ţinem să-i asigurăm pe părinţi că avem o preocupare permanentă, pe parcursul întregii perioade petrecute la noi, de asistenţa lor pedagogică, de cazare şi masă.”

Aceleaşi impresii despre elevii basarabeni le au şi celelalte cadre didactice ale colegiului, păreri identice existând şi de la celelalte licee botoşănene: Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”,  Liceul de Artă „Ştefan Luchian”, Liceul „Elie Radu” – lăcaşuri de învăţătură, unde ei sunt aşteptaţi cu mult  drag.

Iuliu Laurian Popovici, Botoşani, pentru FLUX


O carte de zile mari: “Mitropolitul Visarion Puiu: viaţa şi opera sa bisericească”

Iunie 30, 2010

Prin bunăvoinţa părintelui protoiereu Ioan Lisnic, paroh al bisericii din comuna Putineşti, Floreşti, am primit la redacţie cartea sfinţiei sale “Mitropolitul Visarion Puiu: viaţa şi opera sa bisericească”, apărută anul acesta la editura „Labirint” din Chişinău. Răsfoind-o, ne-am putut convinge că această lucrare, cuprinzătoare şi densă în mesajul ei, demnă de o teză de doctorat în istoria Bisericii Ortodoxe Române, îi face cinste nu doar eruditului şi laboriosului ei autor, dar şi întregii pleiade de tineri preoţi cărturari din Basarabia de astăzi, preocupaţi îndeaproape de trecutul nostru bisericesc şi naţional.

Într-un cuprins de 145 de pagini, cartea părintelui Ioan Lisnic, continuatorul unei dinastii de preoţi basarabeni, pune în valoare figura monumentală a mitropolitului Visarion Puiu, lăsând la o parte orice umbră de îndoială, părtinire sau criticism. Lucrarea părintelui Ioan Lisnic, apărută pe spezele autorului, într-un tiraj modest de doar 500 de exemplare, face dovada unei temeinice (aproape exhaustive) documentări asupra subiectului, a unei admirabile capacităţi de sistematizare şi sinteză, dar, mai cu seamă, a apropierii cu multă dragoste sufletească de personalitatea unuia dintre cei mai energici, mai mari şi mai harnici ierarhi ai Ortodoxiei noastre româneşti, care „închinându-şi viaţa slujirii Bisericii şi intereselor neamului său, a trebuit să primească de la Dumnezeu darul martirajului exilului”.

Pentru a ne da seama de anvergura şi profunzimea acestei cărţi, este suficient să parcurgem cuprinsul celor şase capitole ale ei. Găsim util şi potrivit să le lăsăm cititorilor noştri libertatea de a înţelege valoarea monografiei din chiar titlurile capitolelor şi subcapitolelor acestei lucrări de pionierat în istoriografia bisericească din Basarabia. Aşadar, iată titlurile valoroasei lucrări: 1. Studiile şi începutul activităţii bisericeşti (cu subcapitolele: Elev la Seminariile Teologice din Roman şi Iaşi, Studiile la facultate şi serviciul la Ministerul Cultelor, Primirea călugăriei şi desăvârşirea studiilor la Academia Teologică din Kiev,  Începutul activităţii în Episcopia Dunării de Jos), 2. Director al Seminarului Teologic „Sfântul Andrei” din Galaţi (cu subcapitolele: Condiţiile necesare pentru instruirea şi educaţia seminariştilor, Străduinţa arhimandritului Visarion – un local pentru Seminar, Realizările în organizarea procesului de învăţământ, Activitatea editorială, Administrarea Seminarului în timpul războiului), 3. Director al Seminarului Teologic din Chişinău şi Exarh al mănăstirilor din Basarabia (cu subcapitolele: Director al Seminarului, Exarh al mănăstirilor, Activitatea obştească şi cea editorială), 4. Slujirea arhierească în episcopiile Argeşului şi Hotinului (cu subcapitolele: Episcop la Curtea de Argeş, Alegerea şi instalarea în funcţia de episcop al Hotinului, Începutul organizării centrului eparhial, Realizările din centrul episcopiei, Realizări în cuprinsul eparhiei, Activitatea clerului din eparhie şi opera de binefacere, Iniţiativele şi activitatea editorială spre îmbunătăţirea vieţii bisericeşti, Organizarea şi desfăşurarea solemnităţilor de sfinţire a Catedralei din Bălţi), 5. Mitropolit al Bucovinei. Şef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria (cu subcapitolele: Reorganizarea Fondului Bisericesc al Bucovinei, Reînfiinţarea Episcopiei Maramureşului şi realizările bisericeşti, Finanţări de interes social şi opera de binefacere, Misiunea Ortodoxă din Transnistria în primul an de activitate, Instalarea mitropolitului Visarion la conducerea Misiunii, Activitatea Misiunii Ortodoxe din Transnistria sub conducerea mitropolitului Visarion), 6. Anii exilului. Fondator al Episcopiei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală (cu subcapitolele: Lungul drum al exilului, Condamnarea şi caterisirea, Organizarea bisericească. Înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române din Europa Occidentală, Ultimii ani de viaţă. Reabilitarea post mortem).

Mitropolitul de luminoasă amintire Visarion Puiu este singurul ierarh român care a avut privilegiul şi onoarea, dar, într-un sfârşit şi nenorocirea, de a-şi purta toiagul ostenelilor şi păstoriei sale în întreg spaţiul de jurisdicţie primordială a românităţii moldovene: vatra vechii Moldove dintre Carpaţi şi Prut, Moldova dintre Prut şi Nistru, Moldova transnistreană până la Bug, Maramureşul şi Bucovina voievodală. Însă mitropolitul Visarion a rămas mare şi neegalat în conştiinţa noastră nu doar prin vasta geografie a spaţiului românesc de răsărit în care s-a ostenit, ci prin rodnicia faptelor sale creştineşti, prin abnegaţia slujirii sale, prin curajul şi nobleţea sa de prinţ al Bisericii Române. Oamenii şi timpurile i-au arătat nedreptate. Cartea părintelui Ioan Lisnic constituie o contribuţie basarabeană importantă în efortul nostru naţional şi bisericesc de reabilitare completă a mitropolitului Visarion Puiu.

În Încheierea acestei cărţi, părintele Ioan Lisnic spune, cu o modestie caracteristică oricărui suflet cinstitor şi iubitor de neam şi de Biserică: „m-am străduit să pun în valoare faptele ierarhului, în special din perioada activităţii sale „în această latură de ţară””, adăugând pe bună dreptate că „faptele şi realizările sale de ctitorie merită să fie cunoscute, deşi, la noi, puţin s-a vorbit şi s-a scris despre marele ierarh”. Crezul autorului acestei lucrări s-a sprijinit, după cum ne mărturiseşte chiar sfinţia sa, pe îndemnul sfântului Apostol Pavel: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu, priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei, 13,7).

Această carte valoroasă merită a fi republicată într-un tiraj mai mare, astfel încât să devină un bun al cât mai multor iubitori de istorie creştină, al cât mai multor iubitori de Hristos.


Stema istorică a Episcopiei Hotinului

Iunie 28, 2010


Consulatul României de la Cahul va fi deschis la 30 iunie

Iunie 5, 2010
Lucrările de construcţie ale clădirii Consulatului României de la Cahul intră pe ultima sută de metri, urmând a fi încheiate către 25 iunie curent. Firma cahuleană subantreprenoare care execută lucrările este „Rubin 216”, condusă de Mihail Guslicov, fost preşedinte al Consiliului judeţean Cahul şi actual consilier orăşenesc ales pe listele PCRM.

Clădirea Consulatului, amplasată în strada Bogdan Petriceicu Haşdeu nr. 11, procurată contra sumei de 8 milioane 630 mii de lei, va fi una dintre cele mai moderne printre cele de acest fel ale României peste hotare, răspunzând tuturor exigenţelor europene în domeniu, inclusiv celor de securitate. Consulatul va avea şase ghişee pentru primirea şi eliberarea actelor şi va oferi toată gama de servicii consulare.

Consulatul României de la Cahul a fost înfiinţat în baza unui decret al preşedintelui Traian Băsescu din 2 noiembrie 2009. Consulatul de la Cahul va fi condus de consulul general Genţiana Şerbu, numită în funcţie la 11 noiembrie 2009 de către Guvernul de la Bucureşti.

Consulatul va avea un personal compus din 17 persoane: 1 consul general, 2 consuli, 2 funcţionari consulari principali, 6 referenţi principali relaţii, 2 şoferi, 2 muncitori calificaţi şi 2 referenţi speciali de protecţie.

Consulul general Genţiana Şerbu are o experienţă de cinci ani în Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti, a lucrat în cadrul Reprezentanţei României de pe lângă Uniunea Europeană, precum şi în cadrul Direcţiei Relaţii Externe – Direcţia Generală UE din Ministerul român de Externe.

În ceea ce priveşte data deschiderii Consulatului României de la Cahul, anterior fuseseră avansate mai multe termene. Astfel, la 11 noiembrie 2009, Guvernul de la Bucureşti anunţa, prin putătorul său de cuvânt, Ioana Muntean, că noua reprezentanţă consulară îşi va începe activitatea „cel mai târziu în luna ianuarie 2010”. La 12 februarie 2009 purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al României, Lucian Rosenfeld, anunţa deschiderea consulatelor de la Cahul şi Bălţi „în cel mai scurt timp posibil”. La 16 ianuarie 2010, preşedintele României, Traian Băsescu, aflat în vizită oficială la Chişinău, a promis că cele două consulate vor fi deschise „în cel mult zece zile”, adică „până la 26 ianuarie sau, dacă excludem zilele de odihnă, până la 30 ianuarie”. La 31 martie 2010 premierul Emil Boc a anunţat pentru presă deschiderea consulatului „la 30 iunie 2010”.

Emil CONSTANTINIU, FLUX


Desovietizarea sau desprinderea de trecut

Noiembrie 4, 2009

Un Lenin de Comrat

Un Lenin de Comrat

Fluxul de astăzi publică discursul preşedintelui rus Dmitri Medvedev despre comemorarea victimelor regimului stalinist, martirizate în numele unor raţiuni de stat şi, mai ales, al ideologiei de stat, comuniste, bazate şi pe ideile „terorii roşii” şi „luptei de clasă”. Este prima declaraţie oficială de acest fel a unui şef al administraţiei de la Kremlin. Ea răspunde unei necesităţi reale şi sperăm că marchează începutul unei desprinderi de trecut şi deschide un alt orizont, al desovietizării, în viaţa societăţii şi politica rusă. De la vorbe la fapte însă este o distanţă ca de la cer la pământ. Ne-am convins de atâtea ori că la Moscova una se spune şi alta se fumează. Am vrea să ne înşelăm de această dată.

Luna trecută, presa de la noi a scris şi despre un gest similar, adevărat mai apăsat, al preşedintelui ucrainean Victor Iuşcenko, care a lansat la scară naţională o campanie de lichidare a tuturor monumentelor şi simbolurilor totalitarismului şi ale regimului comunist sovietic. „Este timpul să debarasăm ţara noastră de aceste simboluri satanice, să trimitem, în sfârşit, aceşti idoli comunişti la groapa de gunoi a istoriei”, a susţinut preşedintele Iuşcenko, cu ocazia inaugurări la Ivano-Frankovsk a muzeului victimelor NKVD.

Lucrurile au început să se mişte atât la Moscova, cât şi la Kiev. Cum stăm însă la acest capitol în Republica Moldova?

Vom reţine din capul locului că, spre deosebire de Ucraina şi Rusia, în Republica Moldova există un cadru normativ în această materie. Cadrul normativ respectiv este omisiv şi nu a fost niciodată aplicat consecvent, uniform şi complet. Aşa omisiv cum este, să-l trecem succint în revistă, înscriindu-l într-un context mai larg, european.

Primul document în materie este Hotărârea Prezidiului Parlamentului Republicii Moldova nr. 688-XII din 25 august 1991 „cu privire la lichidarea monumentelor şi altei atributici (cuvânt artificial calchiat din rusă, aici şi în continuare cu sens de atribute – nota noastră) a ideologiei comuniste”. În termenii acestui act normativ, urma ca Guvernul Republicii Moldova să emită „o dispoziţie comitetelor executive ale organelor administrării locale în vederea: demolării şi depozitării monumentelor şi altei atributici a ideologiei comuniste şi celor de propagare a pseudoistoriei poporului; schimbării denumirilor de localităţi, străzi, întreprinderi, instituţii, organizaţii, ce poartă amprenta acestei ideologii, în conformitate cu tradiţiile istorico-culturale ale poporului; sustragerii din uz a materialelor vizual-ilustrative de propagandă comunistă”. Aceeaşi Hotărâre stabilea un Citește în continuare »


Pe când vom avea din nou extensiuni universitare din România?

Octombrie 22, 2009

Chiar dacă Ministerul Educaţiei de la Chişinău a anunţat de principiu că va semna cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării de la Bucureşti un Protocol de colaborare bilaterală în domeniul învăţământului, nu există nici un fel de indicii că negocierile asupra unui asemenea document ar fi demarat.

Semnarea unui asemenea Protocol este importantă nu doar pentru reglementarea situaţiei studenţilor din Republica Moldova, bursieri ai Statului Român, dar, mai ales, pentru redeschiderea în Republica Moldova a celor 4 extensiuni ale instituţiilor de învăţământ superior din România care au fost închise în ultimii ani. Acestea sunt: 1. Filiala Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi în cadrul Universităţii „Alecu Russo” din Bălţi, 2. Filiala Universităţii „Gheorghe Asachi” din Iaşi în cadrul Universităţii Tehnice a Moldovei, 3. Filiala Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi în cadrul Universităţii de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul şi 4. Filiala Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti în cadrul Universităţii de Stat din Moldova.

Cele 4 extensiuni universitate din România au fost deschise în Republica Moldova începând cu anul de studii 1999-2000 şi au fost închise în timpul Citește în continuare »


1992. O altă scrisoare inedită a Mitropolitului Petru Păduraru către Patriarhul Alexei II

August 30, 2009

РОССИЯ, МОСКВА, ЧИСТЫЙ ПЕРЕУЛОК 5

МОСКОВСКАЯ ПАТРИАРХИЯ

ЕГО  СВЯТЕЙШЕСТВУ, СВЯТЕЙШЕМУ ПАТРИАРХУ МОСКОВСКОМУ И ВСЕЯ РУСИ АЛЕКСИЮ II-МУ

КОПИЯ:

ЕГО ПРЕВОСХОДИТЕЛЬСТВУ, МИНИСТРУ ВНУТРЕННИХ ДЕЛ РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА,

ДОМНУЛ КОНСТАНТИН ГРИГОРЕ АНТОЧ

ЕГО ПРЕВОСХОДИТЕЛЬСТВУ, МИНИСТРУ КУЛЬТУРЫ И КУЛЬТОВ РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА,

ДОМНУЛ ИОН СПИРИДОН УНГУРЯНУ

26 АВГУСТА 1992 ГОДА

ВАШЕ ДОСТОЧТИМОЕ СВЯТЕЙШЕСТВО!

ОПАСНЫЕ ДЕЙСТВИЯ ПОЛИТИЗИРОВАННЫХ  АНТИРУМЫНСКИХ И КОРРУМПИРОВАННЫХ КЛИРИКОВ ВО ГЛАВЕ С АРХИЕПИСКОПОМ ВЛАДИМИРОМ И ПРОТОИЕРЕЯМИ ИОАН ВУЛПЕ И ВИТАЛИЕ РОШКА ПРОДОЛЖАЮТСЯ.

25-ГО АВГУСТА СЕГО ГОДА ЗНАМЕНИТЕЙШАЯ РЕЗИДЕНЦИЯ РУМЫНСКИХ ЕПИСКОПОВ ГОРОДА БЭЛЦЬ, ПАМЯТНИК РУМЫНСКОЙ КУЛЬТУРЫ, АРХИТЕКТУРЫ И ИСТОРИИ, БЫЛА ПОДВЕРГНУТА ВЗЛОМУ И ЧАСТИЧНОМУ ОГРАБЛЕНИЮ СО СТОРОНЫ ВЫШЕНАЗВАННОЙ ГРУППЫ КЛИРИКОВ. ЭТИ ДОСТОЙНЫЕ ОСУЖДЕНИЯ ПОСТУПКИ БЫЛИ СДЕЛАНЫ В МОЕМ ОТСУТСТВИИ ИЗ РЕЗИДЕНЦИАЛЬНОГО ГОРОДА. ЧАСТЬ ЭТИХ РАЗЪЯРЕННЫХ КЛИРИКОВ НАХОДИЛОСЬ В СОСТОЯНИИ АЛКОГОЛЬНОГО ОПЬЯНЕНИЯ, КАК ЯВСТВУЕТ ИЗ ДОКАЗАТЕЛЬСТВ СВИДЕТЕЛЕЙ.  БЫЛИ ПОХИЩЕНЫ: МОЙ ЛИЧНЫЙ ПАСПОРТ, ВЫДАННЫЙ ГРАЖДАНСКИМИ ВЛАСТЯМИ РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА, ВСЕ МОИ ПЕЧАТИ КАК ВИКАРНОГО ЕПИСКОПА БЭЛЦСКОГО, ТРИ ПЕЧАТАЮЩИЕ МАШИНКИ С РУМЫНСКИМ ШРИФТОМ, ДЕСЯТЬ ТЫСЯЧ РУБЛЕЙ, РАБОЧАЯ ДОКУМЕНТАЦИЯ И ДРУГИЕ ВЕЩИ ПОДАРЕННЫЕ ПРАВОСЛАВНЫМИ ИЕРАРХАМИ. ПРОНИКНОВЕНИЕ В РЕЗИДЕНЦИЮ Citește în continuare »


1992. Scrisoare inedită a Mitropolitului Petru Păduraru către Patriarhul Moscovei Alexei II

August 24, 2009

С Р О Ч Н О

РОССИЯ, МОСКВА-34, ЧИСТЫЙ ПЕР. 5

МОСКОВСКАЯ ПАТРИАРХИЯ

ЕГО СВЯТЕЙШЕСТВУ, СВЯТЕЙШЕМУ

ПАТРИАРХУ МОСКОВСКОМУ И ВСЕЯ

РУСИ АЛЕКСИЮ II-МУ

26 АВГУСТА 1992 ГОДА

ВАШЕ ДОСТОЧТИМОЕ СВЯТЕЙШЕСТВО!

НАСТОЯЩИМ ДОВОДИМ ДО ВАШЕГО СВЕДЕНИЯ, ЧТО 24-ГО АВГУСТА СЕГО ГОДА В КОНСТАНТИНО-ЕЛЕНОВСКОМ КАФЕДРАЛЬНОМ СОБОРЕ ГОРОДА БЭЛЦЬ ИМЕЛО МЕСТО ТАК НАЗЫВАЕМОЕ «ЕПАРХИАЛЬНОЕ Citește în continuare »


Proprietăţi spoliate ale Mitropoliei Basarabiei

Mai 19, 2009

După ce am întocmit şi publicat un Repertoriu al proprietăţilor Mitropoliei Basarabiei spoliate de statul sovietic ocupant, revenim acum asupra subiectului pentru a publica câteva fotografii ale unora dintre aceste bunuri confiscate abuziv şi deţinute astăzi, în cea mai mare parte, de către stat.

Palatul mitropolitan sau Casa eparhială a Mitropoliei Basarabiei

Mitropolia Basarabiei, blocul administrativ

Citește în continuare »


Vlad Cubreacov: Acte judecătoreşti şi administrative privind bunurile Mitropoliei Basarabiei (6)

Mai 2, 2009

La 25 iunie 1935, Tribunalul judeţului Lăpuşna a emis Hotărârea nr. 435,[1] rămasă definitivă, privind împărţirea averilor bisericeşti din Basarabia. Dată fiind importanţa deosebită a acestui act juridic, nepublicat niciodată după 1944, îl reproducem integral:

“Dos. Nr. 2273/932

România

Tribunalul judeţului Lăpuşna, secţia II-a.

Sentinţa civilă Nr. 435

Şedinţa publică de la 25 iunie 1935 Citește în continuare »


Vlad Cubreacov: Repertoriul bunurilor înstrăinate ale Mitropoliei Basarabiei (5)

Mai 2, 2009

Vlad Cubreacov: Repertoriul bunurilor înstrăinate ale Mitropoliei Basarabiei

I. Bunurile imobile (cladiri) ale Mitropoliei Basarabiei de până la 1944[1]

Municipiul Chişinău

1. Reşedinţa Arhiepiscopiei Chişinăului, Palatul Mitropolitan sau Casa Eparhială, str. Alexandru cel Bun, azi bd. Ştefan cel Mare, numărul vechi 71, după 1940 nr. 87. Poarta se afla pe str. Carol I, nr. 27, tot acolo: Arhiepiscopia Chişinăului, str. Alexandru cel Bun, azi bd. Ştefan cel Mare, Nr. vechi 73, după 1940 nr. 89, cu poarta la adresa str. Carol I, nr. 25 şi: Casa Eparhială, str. Alexandru cel Bun, azi bd. Ştefan cel Mare, Nr. vechi 73-a, după 1940 nr. 91-93. Corp de clădiri pe care Mitropolia Basarabiei le dădea în chirie ca spaţiu locativ şi comercial. Citește în continuare »


Vlad Cubreacov: Reacţii la problema proprietăţilor Mitropoliei Basarabiei (4)

Mai 2, 2009

Reacţiile autorităţilor Republicii Moldova

Autorităţile moldovene rămân în general ostile Mitropoliei Basarabiei şi se opun restituirii bunurilor Mitropoliei Basarabiei confiscate abuziv de statul sovietic ocupant şi deţinute de Republica Moldova ca succesor al URSS.

Vladmir Voronin, preşedinte al Republicii Moldova, într-un interviu acordat la Moscova, cu ocazia reuniunii şefilor de state CSI din toamna anului 2001, în exclusivitate lui Timofei Borisov, corespondent al publicaţiilor „Rossiiskaia gazeta” şi „Trud” şi publicat cu titlul „Moldova întâmpină trei probleme – Transnistria, corupţia şi sărăcia” [1] susţinea: Citește în continuare »


Vlad Cubreacov: Legislaţie şi practici de restituire a bunurilor bisericeşti în statele ex-comuniste europene (3)

Mai 2, 2009

În majoritatea statelor ex-comuniste din Europa au fost adoptate legi şi hotărâri privind retrocedarea proprietăţilor bisericeşti preluate, confiscate, naţionalizate sau ridicate în orice mod de regimurile impuse de Moscova. În multe dintre aceste ţări procesul de retrocedare a fost încheiat.

În Bulgaria procesul de retrocedare a bunurilor bisericeşti este încă anevoios şi departe de a se fi încheiat. Situaţia este criticată de Tolerance Fundation, asociată organizaţiei „Human Rights without Frontiers International”, şi prezentată astfel: Citește în continuare »