PERSONALITĂȚILE ANULUI 2016 DISTINSE DE ASOCIAȚIA RĂSĂRITUL ROMÂNESC DIN CHIȘINĂU

Ianuarie 23, 2017

stema-romaniei-pe-tricolor

DIPLOMA DE EXCELENȚĂ 2016 (PLACHETĂ) SE ACORDĂ:

  1. Preasfințitului Părinte Petru GHERGHEL, Episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iași, pentru servirea exemplară a idealului național de unitate românească și protejarea identității românilor romano-catolici din România și diaspora.
  2. Excelenței Sale, domnului Daniel IONIȚĂ, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Chișinău, pentru servirea cu dăruire, profesionalism și competență a interesului național românesc de unitate.
  3. Excelenței Sale, doamnei Eleonora MOLDOVAN, Consul General al României la Cernăuți, pentru servirea cu dăruire și competență a interesului național de unitate și pentru cooperare fructuoasă cu administrațiile locale din regiunile Cernăuți și Transcarpatică.
  4. Domnului Academician Dinu C. GIURESCU pentru întreaga activitate în serviciul științei istorice românești și pentru apărarea exemplară a interesului național.
  5. Domnului Dorin SUCIU, jurnalist, București, pentru competență și probitate profesională, nerv jurnalistic și peniță ascuțită și pentru aportul deosebit, constant și eficient adus cauzei românești prin scris și atitudine publicistică exemplară.
  6. Domnului Dr. Petru NEIESCU, președinte al Societății Române de Dialectologie, pentru cercetarea dialectelor istorice istro-român și aromân și a graiurilor românești din Valea Timocului și Moravei.
  7. Domnului Nicolas DIMA, profesor, scriitor și publicist român din SUA, pentru servirea îndelungată, eficientă, cu dăruire și probitate intelectuală a cauzei românilor basarabeni.
  8. Domnului Mircea DRUC, fost prim-ministru al Republicii Moldova, pentru servirea cu dăruire și profesionalism a interesului național de unitate românească.
  9. Domnului Vitalie ZÂGREA, președinte al Societății Academice Junimea (urmașă a Societății Arboroasa), pentru înființarea și conducerea postului de limbă română Radio Cernăuți.
  10. Doamnei Lucia BARTKIENE, președinte al Societății de Cultură Română ”Dacia” din Vilnius, pentru organizarea comunității românești din Lituania în cooperare cu statul înrudit România și pentru parteneriat eficient cu organizațiile românilor din Letonia și Estonia.
  11. Domnului Dr. Anton COȘA, vicepreședinte al Asociației Romano-Catolicilor ”Dumitru Mărtinaș” din Bacău, pentru apărarea comunității românilor romano-catolici din România împotriva presiunilor maghiarizatoare exercitate de cercuri antiromânești din străinătate.
  12. Domnului Eugen PĂTRAȘ, avocat, pentru contribuția esențială la înființarea Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți.
  13. Domnului Dr. Avram FIȚIU, Secretar general al Federației Naționale de Agricultură Ecologică din România, pentru stabilirea și dezvoltarea relațiilor de colaborare cu minoritățile valahe înrudite din Carpații Nordici/Beschizi (Cehia, Polonia, Slovacia).
  14. Domnului Adrian Nicolae PETCU, istoric, pentru inițierea și realizarea proiectului ”Fototeca Ortodoxiei Românești” și pentru cercetarea vieții sfinților martiri și mărturisitori ortodocși români din secolul XX.
  15. Doamnei Luminița DUMBRĂVEANU, publicistă și scriitoare, director fondator al Studioului Flacăra TV & Film din Chişinău, pentru spirit civic și probitate profesională și pentru promovarea activă a valorilor culturale și naționale românești.
  16. Domnului Eugen TOMAC, deputat în Parlamentul României, pentru servirea cu dăruire, consecvență și competență a cauzei românilor din jurul granițelor și Balcani.
  17. Doamnei Valentina BRAIU-PLEȘ, profesoară de limba română, pentru înființarea și conducerea cu succes a primei școli duminicale românești din capitala Rusiei (1999-2002) și a școlii române a Centrului Cultural Moldovenesc din Moscova (2002-2009).
  18. Domnului Teșu SOLOMOVICI, istoric, jurnalist și scriitor din Israel, pentru volumul istoric ”Mareșalul Ion Antonescu – o biografie”.
  19. Domnului Dr. Iulian CHIFU, președinte al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning București, pentru competență, probitate și activitate prodigioasă pe tărâmul analizei geopolitice din zona Mării Negre și pentru servirea exemplară a cauzei românilor de la răsărit de Prut.
  20. Domnului Academician Ioan-Aurel POP, Rector al Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, pentru înaltă competență științifică, probitate și contribuție exemplară adusă cauzei românești prin scris și cercetare.
  21. Domnului Radu BOROIANU, Președinte al Institutului Cultural Român, pentru promovarea culturii și limbii române în comunitățile românești din jurul granițelor și Balcani.
  22. Doamnei Anca FLOREA, jurnalistă, București, pentru peniță ascuțită, nerv publicistic și talent.
  23. Domnului Ion CARAMITRU, Președinte al Societății de Cultură Macedo-Română, pentru sprijinul constant, îndelungat și exemplar acordat minorității aromâne înrudite din statele balcanice.
  24. Domnului Dr. Andrei KRASNOJON, Odesa, istoric, pentru identificarea, recuperarea, restaurarea și reinstalarea plăcilor comemorative de la porțile de intrare în Cetatea Albă.
  25. Domnului Dr. Petrișor Gabriel PEIU, coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre (sub egida Academiei Române), pentru competență, probitate profesională, poziție patriotică exemplară și curaj în abordarea problematicii românești.

Chișinău, 24 ianuarie 2017

PERSONALITĂȚI ROMÂNE ȘI STRĂINE DISTINSE ÎN ANII ANTERIORI:

  1. Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru consecvența și puterea de a transpune în faptă proiectul național Catedrala Mântuirii Neamului din București.
  2. Preasfințitul Părinte ANTONIE de Orhei, vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, pentru prezența și lucrarea activă în mijlocul comunităților locale ale Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română).
  3. Preasfințitul Părinte DANIIL STOENESCU, Episcop locțiitor al Episcopiei Dacia Felixpentru primirea din nou a românilor sud-dunăreni ziși vlahi din Valea Timocului, Valea Moravei și Homolie în comuniunea directă a Bisericii Neamului, după o nefastă întrerupere de aproape 200 de ani.
  4. Preacucernicul Părinte Boian ALEXANDROVICI, protopop al Daciei Ripensis și Vicar Ortodox Român al Timocului, pentru slujirea jertfelnică și neobosită a lui Dumnezeu în mijlocul Comunității Românilor de la sud de Dunăre (Valea Timocului, Valea Moravei și Homolie).
  5. Preacucernicul părinte Dumitrache VERIGA, preot paroh al bisericii ortodoxe române Schimbarea la Față din Corcea, Albania, pentru meritul de a menține aprinsă candela Ortodoxiei românești (aromâne) în peninsula Balcanică.
  6. Altețea Sa Regală Principesa MARGARETA a României, pentru reluarea în 2013 a tradiției membrilor Casei Regale a României de a vizita Basarabia și de a fi din nou aproape de românii de la răsărit de Prut.
  7. Altețea Sa Regală PRINCIPELE RADU al României, pentru servirea cauzei românești și promovarea cu succes a ideii de restabilire a monarhiei naționale.
  8. Excelența Sa NICOLAE AL ROMÂNIEI MEDFORTH-MILLS pentru memorabila și încurajatoarea vizită oficială în Basarabia (Chișinău, Orhei, Bălți, Soroca) din 18-24 februarie 2015, ca reprezentant al Casei Regale a României.
  9. Excelența Sa Titus CORLĂȚEAN, Ministrul Afacerilor Externe al României, pentru susținerea fermă și eficientă a parcursului european al Republicii Moldova și apărarea drepturilor românilor din Transnistria.
  10. Excelența Sa Bogdan AURESCU, Ministru al Afacerilor Externe al României, pentru promovarea activă și eficientă a interesului național, susținerea cursului european al Republicii Moldova, inaugurarea Centrului de Informare al României la Comrat și pentru apărarea drepturilor românilor din Transnistria și din Valea Timocului (Serbia de răsărit).
  11. Excelența Sale Vasile SOARE, Ambasadorul României în Federaţia Rusă, pentru susţinerea şi promovarea identităţii naţionale a etnicilor români din spaţiul ex-sovietic, precum și pentru eforturile dedicate amenajării şi inaugurării la 25 octombrie 2015 a Cimitirului Militarilor Români căzuți în luptele de la Stalingrad (1942-1943).
  12. Excelența Sa Anca CORFU, Consul General al României la Cahul, pentru susţinerea şi promovarea identităţii naţionale a etnicilor români de la răsărit de Prut și pentru cooperarea eficientă cu administrațiile locale din zona de jurisdicție.
  13. Maestrul Eugen DOGA, compozitor român de renume mondial, pentru întreaga activitate în serviciul artei și culturii naționale și universale.
  14. Maestrul Nicolae BOTGROS, dirijor și conducător artistic al Orchestrei Naționale de Muzică Populară Lăutarii, pentru meritul de a conduce cu talent și dăruire cea mai mare orchestră de muzică populară românească din secolele XX și XXI.
  15. Maestrul Spiridon VANGHELI, scriitor, pentru meritul de a fi cel mai mare scriitor român contemporan pentru copii și cel mai tradus și editat scriitor român pentru copiiîn limbile popoarelor lumii.
  16. Doamna Areta MOȘU, Președinte al Despărțământului ”Mihail Kogălniceanu” din Iași al Asociaţiunii Transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român – „ASTRA”, pentru efortul constant și îndelungat de sprijinire cultural-identitară a românilor din jurul actualelor fruntarii ale României.
  17. Doamna Eva IOVA-ȘIMON, jurnalistă, director al publicației FOAIA ROMÂNEASCĂ din Ungaria, pentru abordarea constantă în presă, cu nerv și cu talent, a problematicii românilor din Ungaria și pentru combaterea în presă a fenomenului etnobusinessului.
  18. Doamna Maria BERÉNYI, Director al Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria,  pentru stăruință în cercetarea istoriei Bisericii Ortodoxe şi a celei Greco-Catolice, a fundaţiilor private şi bisericeşti, a coloniilor macedoromâne din Ungaria și Transilvania, a formării elitelor române la Universităţile din Budapesta și a rolului femeii în societatea şi cultura românească din Transilvania și Ungaria secolului al XIX-lea.
  19. Domnul dr. Slavoljub GACOVIĆ, istoric și etnolog român din Zăiceri, Serbia, pentru volumele ”De la cetățenii romani la populația română în zona Timocului (sec. I-XIV)”, ”Istoria şi identitatea la Românii timoceni” și „Românii timoceni de la romanizare la începuturile turcocraţiei – contribuţii istorice”.
  20. Domnul Dorin MATEI, Președinte al Fundației Magazin Istoric, pentru editarea cu profesionalism a revistei Magazin Istoric, care apare neîntrerupt, lună de lună, din anul 1967, și pentru colaborarea cu instituții fundamentale ale Statului Român și comunitățile românilor din jurul actualelor fruntarii ale Țării.
  21. Domnul Anatol POPESCU, președinte al Asociației Basarabia a Românilor din regiunea Odesa, pentru organizarea cu succes a turneului Corului Academic ”Gavriil Musicescu” al Filarmonicii ”Moldova” din Iași la Ismail, centrul cultural, universitar și economic al sudului Basarabiei.
  22. Domnul Constandin IANCU, director al Școlii Aromâne din Diviaca, județul Lușnea, Albania, pentru meritul de a menține vii, de-a lungul anilor, prima grădiniță românească de copii și prima școală românească în Albania.
  23. Domnul Gheorghe BEJAN, președinte al Asociației Romano-Catolicilor DUMITRU MĂRTINAȘ, Bacău, România, pentru meritul de a apăra comunitatea românilor romano-catolici din România împotriva presiunilor maghiarizatoare din partea unor cercuri antiromânești din străinătate.
  24. Domnul Ioan LĂCĂTUȘU, fost președinte al Forumului Civic al Românilor din Harghita, Covasna și Mureș, pentru servirea constantă, îndelungată, cu dăruire și abnegație a cauzei românilor din Curbura Carpaților.
  25. Domnul Dușan PRVULOVIĆ, președinte al Comitetului pentru Drepturile Omului din Negotin, Valea Timocului, pentru promovarea constantă a drepturilor naționale ale românilor din Serbia de răsărit.
  26. Domnul Emil Petru RAȚIU, Președintele Asociației culturale lu Rumeri din Istrie ”Andrei Glavina”, pentru apărarea consecventă a drepturilor culturale ale minorității istroromâne deosebit de amenințate și a dialectului istoric istroromân inclus de UNESCO în Cartea Roşie a limbilor în pericol.
  27. Domnul Petar ATANASOV, profesor meglenoromân din Republica Macedonia, pentru alcătuirea Atlasului și Dicționarului dialectului meglenoromân și pentru întreaga activitate în serviciul științei lingvistice românești.
  28. Domnul Profesor dr. Gheorghe DUMITROAIA, director al Muzeului de Artă Eneolitică Cucuteni din municipiul Piatra Neamț, pentru conducerea cu dăruire și competență a unei instituții muzeistice unicat la nivel naţional, care adăposteşte cea mai importantă colecţie de artă eneolitică din Europa și propagă activ aceste valori ale patrimoniului istoric și cultural din România.
  29. Domnul Profesor dr. Ilie BĂDESCU, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române, pentru contribuția deosebită la protejarea, afirmarea și promovarea, prin cercetare și scris, a valorilor și a identității naționale a românilor de pretutindeni.
  30. Domnul Profesor dr. Larry WATTS, istoric, Statele Unite ale Americii, pentru valorificarea activă a istoriei României de după cel de Al Doilea Război Mondial.
  31. Domnul Profesor dr. Nicolae MĂTCAȘ, lingvist, fost ministru al Educației al Republicii Moldova, pentru întreaga activitate în serviciul științei lingvistice și culturii române.
  32. Domnul Profesor dr. Radu BALTASIU, director al Direcției Românii din afara Granițelor și Limba Română din cadrul Institutului Cultural Român, pentru contribuția deosebită la protejarea și promovarea identității românilor din sudul Basarabiei (regiunea Ismail) și a celor din Valea Timocului, precum și pentru coordonarea Studiului ”Traiectoria tinerilor basarabeni veniți la studii în România. Între mit și realitate”.
  33. Domnul Ionuț George GURGU, fondatorul și coordonatorul Proiectului Avdhela – Biblioteca culturii aromânedesfășurat de Asociația Predania, pentru promovarea activă a cunoașterii ramurii balcanice a românității și promovarea ortografiei consacrate a dialectului istoric macedoromân/aromân pe baza alfabetului latin, cu utilizarea diacriticelor în cazul literelor Ăă, Ââ, Îî, Ľľ, Ǹǹ, Șș, Țț.
  34. Domnul Ivo GHEORGHIEV, președinte al Uniunii Etnicilor Români AVE din Bulgaria, pentru promovarea constantă a drepturilor naționale ale românilor din Bulgaria.
  35. Domnul Mihai NICOLAE, Directorul Institutului Frații Golescu pentru relații cu românii din străinătate, pentru promovarea spiritului național în rândul tinerilor basarabeni din Țară și susținerea comunităților românești din jurul României.
  36. Domnul Mite KOSTOV PAPULI, președinte al Partidului Aromânilor din Macedonia, Skopje, pentru meritul de a organiza comunitatea aromânilor din Republica Macedonia, promovând și apărând drepturile aromânilor din această țară în cooperare cu statul înrudit România.
  37. Domnul Marian VOICU, jurnalist, senior editor la TVR 1, președinte al Alianței Internaționale a Jurnaliștilor Români, pentru promovarea activă, constantă și eficientă, prin intermediul presei, a ideii de unitate națională a românilor de pretutindeni.
  38. Domnul Serghie TUGU, primarul comunei Tărăsăuți din raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți, prima localitate în care limbii române i-a fost conferit oficial statutul de limbă regională potrivit Legii cu privire la principiile politicii lingvistice a Ucrainei.
  39. Domnul Vadim BACINSCHI, jurnalist și scriitor, Odesa, Ucraina, pentru volumul ”Românii la Odesa. Pagini de istorie (1764-2012)”.
  40. Domnul Ion IOVCEV, Directorul Liceului ”Lucian Blaga” din Tiraspol (Transnistria), pentru spiritul de rezistență în fața presiunilor și amenințărilor rusești și pentru transmiterea dragostei de limba română și neamul românesc copiilor din teritoriile naționale de la răsărit de Nistru.
  41. Domnul Ion Mihai BOTOŞ, președinte al Uniunii Românilor din Transcarpatia DACIA, pentru promovarea activă a drepturilor românilor din Maramureșul Istoric.
  42. Domnul Marian CLENCIU, președinte al Asociației PRO BASARABIA ȘI BUCOVINA, pentru servirea exemplară, constantă și îndelungată a cauzei românilor din Basarabia, ținutul Herța și nordul Bucovinei.
  43. Domnul Eugen POPESCU, Președinte executiv al Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni și Director al Agenției de presă Romanian Global News, pentru scrierea unei istorii vii a comunităților românești din jurul actualelor fruntarii ale României în știri și pentru organizarea Universității de Vară de la Izvorul Mureșului, județul Harghita.
  44. Domnul George DAMIAN, jurnalist, pentru competență și probitate profesională, nerv jurnalistic și peniță ascuțită în abordarea problematicii românești din interiorul României și din jurul actualelor ei fruntarii.
  45. Domnul Nicolae POPA, președinte al Consiliului Româno-american, pentru sprijinul substanțial și constat acordat la construcția și funcționarea bisericii ortodoxe române ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din satul Hagi Curda, Ismail.
  46. Domnul Valentin NICULESCU, Directorul postului de radio Chișinău, pentru conducerea cu profesionalism și eficiență, în serviciul unității culturale românești, a celui mai vechi și, totodată, celui mai nou post al Societății Române de Radiodifuziune.
  47. Domnul Dan TĂNASĂ, jurnalist, pentru spiritul civic în semnalarea românofobiei și acțiunilor antiromânești la care se dedau tot mai activ persoane și grupări xenofobe din România și Ungaria.
  48. Domnul Valeriu MUNTEANU, deputat în Parlamentul de la Chișinău, pentru victoria obținută la Curtea Constituțională privind preeminența prevederilor Declarației de Independență din 1991 față de Constituția din 1994.
  49. Domnul Victor PONTA, prim-ministru al României, pentru susținerea concretă a Muzeului Național de Artă și a Sălii cu Orgă din Chișinău, a Teatrului B. P. HAȘDEU din Cahul, a Mitropoliei Basarabiei și pentru interesul arătat comunității românești din nordul Bucovinei.
  50. Domnul Victor RONCEA, jurnalist, pentru aportul deosebit, constant și eficient adus cauzei românești prin scris și atitudine publicistică exemplară.
  51. Domnul Viorel BADEA, senator, pentru inițiativa legislativă de completare a articolului 1 al Legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, prin care diverse infranime istorice sau locale și exonime atribuite românilor au fost subordonate juridic etnonimului Român.
  52. Domnul Viorel DOLHA, Preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, pentru multiplele activități și inițiative de promovare și realizare a drepturilor copiilor români din Serbia de răsărit la învățământ în limba română.
  53. Domnul Profesor dr. Dan DUNGACIU, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române și președinte al Fundației Universitare a Mării Negre, pentru abordarea cu promptitudine și competență a problematicii românești de la răsărit de Prut și pentru inaugurarea la Chișinău a filialei Fundației Universitare a Mării Negre.
  54. Domnul Nicolae PLUSHKIS, Președintele Societății ”Dacia” din Karaganda, pentru organizarea comunității românilor din Kazahstan în cooperare cu statul înrudit România.
  55. Domnul academician Augustin BUZURA, scriitor, președinte al Fundației Culturale Române (1990-2003) și al Institutului Cultural Român (2003-2004), director al revistei ”Cultura”, pentru promovarea limbii, culturii și identității românești în lume.
  56. Domnul Tomáš VITÁSEK, director al Muzeului regiunii Valahia din Cehia, pentru conducerea cu eficiență și competență a unei importante instituții muzeistice și de cercetare a comunității istorice valahe înrudite din Carpații Occidentali Exteriori (Beskizi).
  57. Domnul Ion POPESCU, Președinte al Uniunii Interregionale a Românilor din Ucraina, pentru întreaga activitate în serviciul cauzei românești.
  58. Domnul colonel dr. Ionel TĂLPĂU, director al Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, pentru contribuția deosebită la amenajarea şi inaugurarea la 25 octombrie 2015 a Cimitirului Militarilor Români căzuți în luptele de la Stalingrad (1942-1943).
  59. Domnul John Warwick MONTGOMERY, avocat americano-britanic, pentru reprezentarea competentă și eficientă a Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română) la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
  60. Domnul Constantin BARBU, profesor și eminescolog, pentru coordonarea proiectului ”Integrala manuscriselor Dimitrie Cantemir” (recuperarea din Rusia și publicarea în Țară, sub egida Academiei Române, a manuscriselor Domnitorului cărturar Dimitrie Cantemir).
  61. Domnul Emil ȚÎRCOMNICU, etnolog, pentru cercetarea etnografică a românilor sud-dunăreni: aromâni, meglenoromâni și timoceni.
  62. Doamna Gina ȘTEFAN, jurnalistă, corespondent al Agenției naționale de știri Agerpres în județul Harghita, pentru competență și probitate profesională, nerv jurnalistic și peniță ascuțită în abordarea problematicii românești din zona Carpaților de curbură.
  63. Domnul Stevan MIHAILOV, președinte al Comunității Românilor din Serbia, pentru organizarea comunității românilor din Serbia în cooperare cu statul înrudit România.
  64. Doamna Angela BÎRSAN, jurnalistă și scriitoare, corespondent TVR în județele Harghita și Covasna, pentru aportul deosebit, constant, îndelungat și eficient adus cauzei românești prin scris și atitudine publicistică exemplară.
  65. Doamna Sânziana POP, scriitoare și publicistă, fondatoare și director general al revistei Formula AS, pentru promovarea activă a interesului față de românii transfrontalieri și urmele lăsate de aceștia în cultura și civilizația altor popoare.
  66. Domnul Ilia GJOKA, copreședinte al  Uniunii Naționale a Aromânilor din Albania, președinte al Ligii Aromânilor din Albania, pentru organizarea comunității aromânilor din Albania, promovând și apărând drepturile aromânilor din această țară în cooperare cu statul înrudit România.
  67. Domnul Pano BAKALLI, copreședinte al Uniunii Naționale a Aromânilor din Albania, Președinte al Fundației Naționale ”Nicolae Iorga” din Saranda, pentru organizarea comunității aromânilor din Albania, promovând și apărând drepturile aromânilor din această țară în cooperare cu statul înrudit România.
  68. Domnul Spiru FUCHI, poet aromân din Albania, pentru talent artistic deosebit și pentru utilizarea ortografiei consacrate a dialectului istoric macedoromân/aromân pe baza alfabetului latin, cu utilizarea diacriticelor în cazul literelor Ăă, Ââ, Ḑḑ, Îî, Ľľ, Ǹǹ, Șș, Țț.
  69. Domnul Vasile TĂRÂȚEANU, poet și publicist român din Cernăuți, pentru talent artistic deosebit și pentru servirea cu dăruire a cauzei românești.
  70. Domnul Vasile ROMANCIUC, poet român din Basarabia, pentru talent artistic deosebit și pentru poemul crestomatic, de virtuozitate matematică, Temă (teamă) basarabeană: ”Prut – trup rupt”.
  71. Domnul Andrei TAMAZLÂCARU, muzician şi folclorist, artist al poporului, pentru valorificarea și promovarea folclorului românesc din Basarabia și pentru întreaga activitate în serviciul culturii române.
  72. Domnul Virgil COMAN, cercetător de origine meglenoromână, șef al Serviciului județean Constanța al Arhivelor Naționale, pentru valorificarea patrimoniului arhivistic despre aromânii și meglenoromânii din Balcani stabiliți în statul înrudit România.
  73. Domnul Pepo GLAVINA, nepot al profesorului Andrei Glavina, Apostolul istroromânilor, pentru promovarea dialectului istoric istroromân în dificultate şi a culturii istroromâne.
  74. Domnul dr. Dorin LOZOVANU, geograf și etnolog, președinte al Asociației de Geografie și Etnologie din Moldova, pentru cercetarea comunităților românești din Europa de Sud-Est și promovarea cunoștințelor despre românitatea balcanică.
  75. Domnul dr. Vasile ȘOIMARU, Chișinău, pentru albumele ”Românii din jurul României în imagini” și ”Românii din jurul României: monografie etnofotografică”.

 


IERTAȚI-NE, COPII ROMÂNI ȘI UCRAINENI DIN TRANSNISTRIA OCUPATĂ DE RUȘI!

Decembrie 25, 2016

Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană.
Luca, 19:22

Omul de nimic, omul necinstit şi viclean umblă cu minciuna pe buze.
Pilde, 6:12

În documentele Consiliului Europei Transnistria este numită oficial ”zone de non-droit”/”lawless zone” (rom. – zonă a fărădelegii, rus. – зона беззакония), după cum și este în realitate: o zonă a fărădelegii rusești.

Sluga Moscovei, Dodon, le prezintă scuze bandiților din fruntea regimului marionetă de la Tiraspol, dar îl doare drept în cot și nu suflă nicio vorbuliță despre genocidul cultural și lingvistic suportat de copiii români și ucraineni din zona ocupată de trupele militare și serviciile secrete ale Federației Ruse.

Chiar dacă nu am mandat politic din partea nimănui, mă văd obligat moral, în locul nemernicei slugi moscovite, să le prezint scuzele noastre, ale tuturor, copiilor români și ucraineni din zona fărădelegii ruse pentru faptul că sunt împiedicați să studieze în limbile lor materne: româna și ucraineana.

Copiilor români le prezint scuze și pentru faptul că li se interzice folosirea alfabetului latin în puținele cazuri în care instruirea se face în limba română, zisă ideologic ”moldovenească”.

Ce tablou avem în Transnistria?

Potrivit mai multor surse statistice, etnicii români sunt primul grup ca mărime (36,48%) în teritoriile din stânga Nistrului ocupate de Rusia, urmați de grupul ucrainean (30,47%) și abia apoi de cel rusesc (25,47%). Evident, această structură se păstrează, în linii mari, și în cazul populației preșcolare și școlare.

figura-1

Așa-zisul ”soviet suprem” al așa-zisei ”republici MOLDOVENEȘTI (sic!) nistrene” a aprobat, la 9 februarie 2016, o hotărâre (nr. 96), ”despre raportul de stat al guvernului republicii moldovenești nistrene ”cu privire la situația copiilor în republica moldovenească nistreană în anul 2014””.

Din această ilegală hotărâre a ilegalului ”soviet suprem” al ilegalei ”republici moldovenești nistrene” aflăm că în 2014 în teritoriile de răsărit ale Republicii Moldova, aflate sub ocupația trupelor militare și a serviciilor secrete ruse, existau 157 de unități de învățământ preșcolar, cu un total de 1212 grupe. După limba educației și instruirii: 106 erau rusești, 22 ”moldovenești”, 1 ucraineană, 3 ruso-ucrainene și 25 ruso-”moldovenești”. Totodată, 91,9% dintre copii erau educați în limba rusă, 7,7% în limba ”moldovenească” și 0,4% în limba ucraineană.

figura-2

Potrivit așa-zisului ”ministru al educației” din zona de ocupație militară rusă, Svetlana Fadeeva, în 2014, în regiune erau educați în grădinițe 24 010 copii. Așa-zisul ”ministru” a contrazis așa-zisul ”soviet suprem” și a prezentat următorul tablou al instituțiilor preșcolare, după limba educației: 116 de limbă rusă; 17 de limbă ”moldovenească”, 1 de limbă ucraineană, 2 de limbă rusă și ucraineană, 21 de limbă rusă și ”moldovenească”.

Din toată populația preșcolară din teritoriile ocupate de Federația Rusă, 84,4% reprezentau preșcolarii care frecventau grădinițe și creșe, iar 15,6% nu frecventau asemenea instituții, fiind vorba de 4438 de nou-născuți și de copii care nu pot fi înscriși la grădinițe și creșe, întrucât în 34 de localități din zona ocupată nu există instituții preșcolare.

În sistemul învățământului de cultură generală funcționau 162 de școli în 2014, cu 6 mai puțin decât în anul precedent. Contingentul de elevi constituia 45132 de persoane. După limba de instruire, procentual, cele 162 de școli se repartizau astfel: 71,6% de limbă rusă; 17,3% de limbă ”moldovenească”; 1,9% de șimbă ucraineană; 8% de limbă rusă și ”moldovenească”; 1,2% de limbă rusă și ucraineană. Copiilor de origine română instruiți în limba ”moldovenească” li se impune alfabetul  rus, regimul marionetă de la Tiraspol opunându-se categoric utilizării alfabetului latin și curmând din start orice inițiativă de revenire la scrierea cu litere latine. Moscova se teme de alfabetul latin și îl privește ca pe o amenințare reală la securitatea sa culturală.

Grădinițele și școlile din zona fărădelegii ruse sunt uzine ale rusificării, fabrici de etnici ruși și folosesc ca materie primă, în principal, copii români și ucraineni.

Dragi copii români și ucraineni de pe malul stâng al Nistrului, iertați-ne că nu vă putem apăra. Iertați-ne că pe slugă care e crede președinte al tuturor și ”suveran” îl doare în cot de dreptul vostru de a învăța în limba maternă.

Dragi copii români, iertați-ne că sluga nemernică a Moscovei nu are nici gând să apere alfabetul latin prevăzut ca obligatoriu în mult iubita lui Constituție sacro-sanctă! Lui nu-i pasă de voi și de identitatea voastră naturală. El vă vrea o simplă și banală masă demografică de asimilare, adică de rusificare.

Pentru el Transnistria ocupată e norma și noi – anomalia. Dacă ar putea, ar face ca în toată Basarabia, ca și în Transnistria de astăzi, 91,9% dintre copii să fie rusificați prin școală, așa cum sunt rusificați ucrainenii, găgăuzii, bulgarii și toate minoritățile neruse din partea basarabeană a Republicii Moldova. Școlile din localitățile ucrainenilor, găgăuzilor sau bulgarilor basarabeni sunt de asemenea uzine ale rusificării, fabrici de etnici ruși și asta îi convine Moscovei și preaplecatei sale slugi, mancurtul Dodon cu fața unsuroasă.

Iertați-ne, copii! Primiți scuzele noastre și nu ne judecați prea aspru după mancurtul cățărat provizoriu în capul nostru, cu bucuria pe care o poate avea doar scroafa în pom.

Voi meritați scuzele tuturor, nu bandiții și impostorii care vă asupresc.


REFERENDUM, NEREFERENDUM….

Octombrie 26, 2016

stema-romaniei

Ideea unui referendum pentru Basarabia a fost lansată pentru prima oară de ruși, mai întâi de albgardiși, iar apoi și de bolșevici, după ce Sfatul Țării decisese Unirea cu Patria mamă România.

Recursul viclean la o soluție plebiscitară, ca tertip sofistic aruncat de bolșevici în față României, avea drept țintă nu un autentic exercițiu democratic, ci insinuarea faptului că hotărârea Sfatului Țării din 27 martie 1918 ar fi fost contrară voinței populare și, astfel, nulă. În plus, bolșevicii pretindeau ca un referendum să fie organizat sub auspicii internaționale, cu condiția retragerii prealabile a administrației românești din Basarabia.

Bucureștiul a avut înțelepciunea să respingă oferta sovietică otrăvită, calificând-o drept provocare, după cum și era.

De fapt, ce este un referendum? O exprimare clară a voinței populare într-o anumită chestiune. Când peste jumătate dintre opțiuni se concentrează de o anumită parte, se respectă voința majorității. Aici se exclud simulacrele de referendumuri de tipul celor organizate de Moscova în Transnistria, Crimeea, Donbas (Donețk și Lugansk), Abhazia sau Oseția de Sud, căci avem pe față simple și banale mascarade.

Referindu-ne la chestiunea reunirii cu România, un referendum continuu are loc latent și populația Basarabiei (indiferent de etnie/naționalitate, limbă maternă, apartenență confesională, vârstă, zonă geografică etc.) se pronunță de o manieră cât se poate de clară și imposibil de contestat.

Cunoaștem, în această etapă, rezultatele referendumului nostru continuu și acumulativ în chestiunea Reunirii.

Populația din Basarabia, în cea mai mare parte a sa, a optat deja: peste 1 milion și-a restabilit la cerere și sub jurământ de credință cetățenia română. Încă peste 800 de mii au cerut oficial să le fie restabilită, tot sub jurământ de credință. Și asta la o populație totală de cca 3 milioane… Într-un proces natural care nu contenește… Este lesne de presupus, observând atent tendințele, că în următorul an numărul acestor optanți va depăși 2 milioane.

Procesul acumulativ de restabilire a cetățeniei trebuie dus la bun sfârșit și nu mai e nevoie de niciun altfel de referendum special (organizat de cine?, validat de cine?, pentru cine?, cum?, în ce bază?, în ce cadru?, pe ce teritoriu?, în care scop?), pentru că în sine acest proces liber și natural este mai bun și mai clar decât orice referendum.

Orice cerere de restabilire a cetățeniei române are valoarea unui vot exprimat, care suntem siguri că nu poate fi falsificat și reprezintă o alegere liberă, pe deplin asumată și perfect democratică.

Cheia și secretul Reunirii noastre stă în mecanismul de restabilire a cetățeniei și în viteza cu care funcționează acesta.

Avem atâta Unire (sau Reunire) câți basarabeni sunt deja restabiliți la cerere în cetățenia română.

Procesul natural de Reunificare cu România se va încheia în ziua în care ultimul basarabean va fi restabilit în cetățenia Statului Român, depunându-și în modul cuvenit jurământul de credință. Căci numai în aparență basarabenii își redobândesc doar cetățenia…

De fapt, ei își redobândesc definitiv România și România și-i redobândește pe ei.

 


MĂRCI POȘTALE PERSONALIZATE ȘI EFECTE POȘTALE DEDICATE COMUNEI CRIHANA VECHE

Octombrie 21, 2016

Poșta Moldovei a emis, în data de 21 octombrie 2016, prin Biroul său Marca Personalizată, la comanda Asociației ”Răsăritul Românesc”, în tiraj limitat, cinci mărci poștale personalizate și două efecte poștale (plicuri) dedicate comunei Crihana Veche, Cahul.

Patru mărci poștale personalizate, dantelate și adezive, cu genericul ”Sigilii Istorice”, redau, în chenar atribuit, pe fundal azuriu, imaginile a două sigilii ale comunei Crihana, județul Cahul, din perioada 1918-1944, precum și imaginile a două sigilii ale notarului comunei Crihana din aceeași perioadă. Imaginile celor patru sigilii au fost redesenate după documente originale păstrate în fondurile Arhivei Naționale a Republicii Moldova.

colita-sigilii-istorice-crihana

Cele patru mărci poștale personalizate, cu valoarea nominală de 1,75 Lei fiecare, sunt redate, în blocuri verticale a câte trei piese, pe o singură coliță (12 piese). Manșeta coliței este intitulată convențional ”Literatură”.

Timbrele sunt uzuale, adică se află în circuit poștal, fiind acceptate de orice oficiu poștal din Republica Moldova pentru francarea oricărui fel de expediții naționale și internaționale ca formă de plată prealabilă.

plic-personalizat-sigilii-istorice-crihana

O a cincea marcă personalizată redă, în chenar atribuit, stema comunei Crihana Veche, denumirea localității, anul primei atestări documentare (1425) și numele designerului (Casandra Cubreacov). Colița cuprinde 15 piese filatelice identice, policrome, dantelate și adezive, pe fundal bej, cu valoarea nominală de 1,75 Lei fiecare. Manșeta coliței este intitulată convențional ”Arte plastice”, având în partea dreaptă vizuală un desen al operei ”Măiastra” a sculptorului român Constantin Brâncuși.

De asemenea, aceste mărci personalizate se află în circuitul poștal din Republica Moldova, fiind acceptate pentru francarea oricăror trimiteri poștale.

colita-stema-comunei-crihana-veche

plic-personalizat-stema-crihana-veche

Filateliștii sau persoanele interesate să intre în posesia colițelor cu aceste timbre personalizate sau a unora dintre aceste timbre (detașate și cu obliterare de complezență la Chișinău sau, eventual, la Crihana Veche) ne pot contacta direct.

Anterior, Poșta Moldovei a emis, în data de 4 decembrie 2014, alte mărci poștale personalizate cu genericul ”Crihana Veche 2014”, pe colița ”Pomul Vieții”, având opt imagini în vinietele din pereche, dintre care una cu logoul Asociației ”Răsăritul Românesc” și culorile naționale, iar altele șapte având caracter etnogafic, istoric și arheologic.

colita-crihana-veche-2014

Crihana Veche este prima și deocamdată singura comună din Basarabia care are mărci poștale personalizate și efecte poștale dedicate.


CÂTEVA PRECIZĂRI PE MARGINEA CAZULUI PETTIT

August 30, 2016

James Pettit Moldova 1 - Copy

Am urmărit cu maximă atenție reacțiile publice și dezbaterea furtunoasă pe care le-au declanșat în stânga și în dreapta Prutului, dar și în diaspora comună a României și Republicii Moldova, declarațiile pe teme istorice, identitare și de geopolitică internă și externă, inclusiv cultural-identitară, ale domnului ambasador James Pettit. Eu însumi i-am adresat Excelenței sale o scrisoare deschisă pe care i-am și transmis-o luni, 29 august.

Câteva concluzii se pot contura chiar acum.

  1. Nefericitele și neglijentele afirmații ale ambasadorului nu exprimă punctul de vedere al Departamentului de Stat al SUA. Așa cum am intuit inițial, a fost vorba despre improvizații libere ale celui care le-a emis. Mai mult chiar, declarațiile ambasadorului SUA a fost percepute ca antiamericane prin efectele lor și, din acest motiv, ele au fost aplaudate de tabăra putinistă de la noi.
  2. Ambasadorul Pettit nu face absolut nicio distincție și confundă noțiunile de Moldova și Republica Moldova, neînțelegând ce potențial provocator cuprinde acest fapt. Obiectiv vorbind, această confuzie sugerează modificări de frontiere și justifică pretenții teritoriale asupra României, aliatul strategic al SUA. Este în interesul Statelor Unite ale Americii ca misiunea sa diplomatică la Chișinău să nu admită păguboasa confuzie a Republicii Moldova cu Moldova istorică însăși și să utilizeze denumirea corectă și oficială a statului – Republica Moldova. Nu există nicio justificare logică și obiectivă pentru menținerea acestui gen de confuzie terminologică. În general, se știe că manipularea socială, ca și cea politică sau geopolitică este precedată de manipularea prin limbaj. Constatăm că evitarea denumirii corecte și oficiale a Republicii Moldova și substituirea ei cu noțiunea istorică de Moldova cuprinde, volens nolens, imense posibilități de speculație și manipulare. Să spui Moldova în loc de Republica Moldova este necorect politic. Limbajul diplomatic și oficial nu trebuie să admită alți termeni și alte formule decât cele oficiale.
  3. Românii de pe ambele maluri ale Prutului au înțeles, pornind de la afirmația lipsită de acuratețea și precizia necesară cum că ”Moldova nu este România”, că oficialul american pune la îndoială și atacă însăși fundamentele Statului Român modern și Unirea Moldovei cu Muntenia din 1859, că mutatis mutandis nici ”România nu este Moldova”. Această interpretare nu ar fi fost posibilă dacă ambasadorul Pettit nu ar fi substituit voit sau neglijent noțiunea politică de Republica Moldova cu noțiunea istorică de Moldova. Gravitatea expresiei este la fel de mare ca și în cazul în care, horribile dictu, ambasadorul SUA în România ar declara la Iași sau la Suceava că ”Moldova nu este România”.
  4. Nu cred că a stat în intenția ambasadorului Pettit să lezeze grav demnitatea națională și sentimentele de patriotism ale românilor. Gafa sa monumentală constă în faptul că și-a depășit competențele prin referirea la un stat terț, în care nu este acreditat, și prin abordarea neglijentă, lipsită de tact geopolitic, a unor aspecte istorice și cultural-identitare deosebit de sensibile. Cu atât mai mult, fiind vorba despre România ca stat membru NATO, declarația ambasadorului a fost percepută chiar și ca antiamericană prin efectele ei, dumnealui sugerând că ”alăturarea” la un stat NATO ”nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în (Republica – n. n) Moldova”, adică, mutatis mutandis, în statele NATO lucrurile ar sta mai rău decât în Republica Moldova, de aceea trebuie să ne federalizăm cu Tiraspolul/Moscova, care să avanseze până la Prut și, eventual, mai departe, în toată Moldova până pe creasta munților Carpați.
  5. Prin ieșirea sa neinspirată ambasadorul Pettit, fără să vrea, a compărut și ca jucător partizan în dezbaterea identitară locală din Republica Moldova, depășindu-și calitatea de observator străin neutru și aducând astfel un imens prejudiciu de imagine țării sale, pe care noi am privit-o și o privim în continuare cu simpatie.
  6. Declarațiile ambasadorului Pettit, cu evidente accente geopolitice, interpretate ca antiromânești și antioccidentale, sugerând o delimitare netă și o distanțare a Republicii Moldova de România ca stat membru NATO, au fost contextualizate precampaniei prezidențiale din Republica Moldova în care aspectele identitare și de orientare externă a statului se află în miezul dezbaterii politice.
  7. Temerile românilor, generate de omisiunile evidente și de neinspiratele declarații cu accente geostrategice ale ambasadorului Pettit, care nu a evaluat consecințele lor posibile, se reduc la două aspecte esențiale sugerate transparent: a) o posibilă forțare de către SUA (împreună cu Rusia și Germania) a unei soluții definitive de federalizare/transnistrizare a Republicii Moldova și de permanentizare a ocupației militare ruse pe teritoriul ei, cu grave implicații nefaste asupra Ucrainei și a întregii regiuni; b) existența unui plan american de construcție identitar-națională artificială în Republica Moldova, adică de construcție a unei ”naționalități specifice/aparte moldovenești” în afara paradigmei cultural-identitare românești fundamentate obiectiv istoric și justificate de realitatea vie din teren. Aceste două aspecte, după cum am observat până acum și până la proba contrară, nu constituie poziția oficială a Statelor Unite ale Americii.
  8. Interpretate în ansamblul lor, declarațiile, omisiunile și confuziile terminologice admise de ambasadorul Pettit au sugerat un posibil regim de opoziție, adversitate și beligeranță chiar, de natură identitar-culturală, istorică, revendicativ teritorială și de orientare geostrategică cu mize de viitor, dintre Republica Moldova și România, ceea ce nu exprimă nici pe departe punctul de vedere al guvernului american.
  9. Una dintre deficiențele funciare ale poziției exprimate public de ambasadorul Pettit constă în neglijarea faptului că Republica Moldova și România reprezintă un caz clasic, explicabil istoric, de state intim înrudite etnic, cultural, identitar, istoric, până la confundare, și că acestea au libertatea să decidă liber, într-un cadru autentic democratic și în concordanță cu dreptul internațional, dacă vor sau nu să-și construiască un viitor comun, fără amestec din afară. În limba engleză noțiunea de Stat înrudit este redată prin Kin state, iar în rusă prin Родственное государство sau în franceză prin Etat parent, termeni oficiali cu care operează nu doar Comisia de la Veneția pentru Democrație prin Drept, ci și toate instituțiile europene. România, ca stat național și patrie etnică este un Kin state pentru toți românii din lume, inclusiv pentru cei din Republica Moldova, față de care, potrivit cadrului juridic european, are un șir de obligații. La rândul său, Republica Moldova este un Kin state pentru România și viceversa. Cine neglijează deliberat sau involuntar aceste aspecte obiective în ecuația geopolitică și geoculturală a momentului sau în planurile de viitor ale regiunii intră în contradicție cu realitatea și riscă să provoace inutil destabilizări majore.
  10. Declarațiile, omisiunile și accentele geoculturale deplasate ale ambasadorului Pettit nu trebuie să ne descurajeze și nici să afecteze relațiile noastre strategice cu Statele Unite ale Americii. Trebuie să avem inteligența și puterea de a depăși acest moment marcat de penibilul inadecvării evidente a unui diplomat la realitatea istorică, etnoculturală și politică a zonei și să ne concentrăm, cu nerv, dar fără nervozitate, pe ceea ce avem de făcut noi înșine pentru strângerea relațiilor naturale dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului, neadmițând totodată federalizarea noastră cu zona de ocupație militară rusă. Să nu uităm că SUA sunt singura superputere care ne-ar putea ajuta să punem capăt acestei ocupații.

Ambasadorul Pettit a greșit. Tocmai pentru acest motiv are toate temeiurile să-și reconsidere poziția. Să sperăm că o va putea face și că nu va recidiva în declarații stataliste cu substrat geopolitic antiamerican și antiromânesc în egală măsură.


SCRISOARE DESCHISĂ DOMNULUI JAMES PETTIT, AMBASADOR EXTRAORDINAR ȘI PLENIPOTENȚIAR AL SUA LA CHIȘINĂU

August 28, 2016

James Pettit

Excelență,

Ați declarat textual, într-un interviu acordat recent (26 august 2016) postului public de televiziune, că: „Moldova trebuie să rămână un stat suveran și independent în cadrul unor granițe sigure. Alăturarea României de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică și nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în Moldova. Ceea ce va face lucrurile mai bune aici în Moldova este cooperarea dintre clasa politică și oamenii din Moldova pentru ca ei toți să contribuie la realizarea unei țări mai bune pentru moldoveni. Moldova nu este România, Moldova își are propria sa istorie și propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o țară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite și desigur, mai este și problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, dar un statut special în cadrul R. Moldova”. Totodată, i-ați îndemnat pe cetățenii Republicii Moldova ”să se recunoască pe ei înșiși ca moldoveni, ca o naționalitate aparte”.

Am dori să considerăm că prin această declarație ați exprimat puncte de vedere strict personale, nu unele oficiale ale guvernului Statelor Unite ale Americii.

Declarația dumneavoastră abordează subiecte delicate, de mare sensibilitate culturală, istorică și politică pentru noi.

În opinia noastră aceste puncte de vedere sunt greșite, contrare evidențelor și adevărului.

În plus, considerăm asemenea puncte de vedere, exprimate fără acuratețea necesară, contrare intereselor Statelor Unite ale Americii în regiune. Ele sunt contrare și literei și spiritului Declarației de independență a Republicii Moldova, pe care, indiscutabil, le cunoașteți.

De asemenea, prin extrapolare, considerăm că, lansând declarația publică citată mai sus, ați reușit să aduceți atingere, prin ricoșeu, și intereselor legitime de unitate teritorială și suveranitate ale celor doi buni vecini ai Republicii Moldova – Ucraina și România.

Federația Rusă a anexat Crimeea și ocupă teritorii vaste din estul Ucrainei prevalându-se tocmai de comunitatea istorică, etnolingvistică și culturală cu minoritarii ruși din aceste regiuni ale statului vecin. Comunitatea de limbă, cultură și istorie, de una singură, nu poate fi suficientă pentru dezmembrarea statelor și anexiunea lor teritorială, chiar dacă ea este fundamentală în cazul refacerii unității distruse a unor popoare multistatale, cum este și poporul român în ziua de astăzi, dacă modul de realizare a acestei unități este conform dreptului international și expresie a voinței populare, formulate într-un cadru liber și autentic democratic.

Folosind termenii istorici și geografici de ”Moldova” și ”moldoveni” și afirmând univoc că ”Moldova nu este România”, fără precizarea obligatorie că ar fi vorba despre ”Republica Moldova” și ”cetățenii Republicii Moldova”, dumneavoastră admiteți teoretic o posibilă dezmembrare a României, prin extragerea Moldovei istorice de vest din ansamblul statului român. Moldova, în sensul deplin, istoric și geografic, al termenului, este cu mult mai mare decât noul stat post-sovietic Republica Moldova, iar confuzia pe care ați admis-o voit într-o declarație publică sugerează o posibilă suprapunere a Republicii Moldova cu întreaga Moldovă istorică și geografică. Spre deosebire de noul stat post-sovietic Republica Moldova, România este succesor istoric și juridic direct al Principatului Moldova. România este un stat membru NATO și un aliat strategic al SUA în regiune, iar termenul ”Moldova” și infranimul românesc ”moldoveni” fac parte inseparabilă din patrimoniul istoric și cultural al României și al poporului român astăzi bistatal. După cum și termenul ”român” face parte inseparabilă din patrimoniul istoric și cultural al Republicii Moldova. Denumirea corectă și oficială a statului în care sunteți acreditat începe cu litera R, nu cu litera M. Așa spune Declarația noastră de independență, așa spune Constituția și legislația noastră, așa este înregistrat statul la ONU. Moldova și Republica Moldova nu sunt unul și același lucru, iar confundarea lor voită ori, poate, dintr-o vinovată neglijență, generează întemeiat percepții și temeri pe care, suntem convinși, Statele Unite ale Americii nu și le doresc.

Declarația dumneavoastră a scandalizat opinia publică locală, scoțând la iveală o ciudată raliere la punctele de vedere ale Federației Ruse, care, încălcând norme elementare de morală, de corectitudine politică și de drept international, sfidează istoria tragică a Basarabiei și ne sugerează că istoria acestor oameni și a pământurilor noastre de la răsărit de Prut și-ar avea punctul zero la 27 august 1991, că tot ce a fost înainte nu ar fi existat sau nu contează din perspectiva viitorului. Declarația de independență a Republicii Moldova vă contrazice însă. Sperăm că nu vă supărați dacă vom preciza că acest document fundamental trebuie citit sau recitit cu atenție și respectat.

Comunitatea de istorie, de limbă, de etnie, de cultură și de spiritualitate a României și Republicii Moldova sunt realități indiscutabile pentru orice inteligență onestă de la noi sau de oriunde.

Nu există, așa cum ați sugerat în declarația dumneavoastră publică, un Mihai Eminescu doar al Republicii Moldova, nu există un Ștefan cel Mare doar al Republicii Moldova, nu există un George Enescu doar al Republicii Moldova, nu există un mitropolit Dosoftei, un mitropolit Varlaam, un Dimitrie Cantemir, un Bogdan Petriceicu Hașdeu, un Alexandru Ioan Cuza, o Regină Maria, un Grigore Vieru, un Eugen Doga doar ai Republicii Moldova, nu există o limbă, o istorie și o cultură română doar ale Republicii Moldova, separate de România, aliatul strategic al SUA.

Apropo de istorie și de uniri. Aici analogiile se impun și vă rugăm să ne permiteți câteva considerații pornind tocmai de la precedentele americane.

SUA îi datorează unei mari personalități de origine română, strălucitul general George Pomuț, consul general al SUA la Sankt Petersburg, cumpărarea peninsulei Alaska, care nu era deloc americană și care nu avea absolut niciun fel de comunitate de limbă, istorie sau cultură cu americanii la momentul achiziționării ei. Nu credem că vom comite o impietate dacă vom opina că înainte ca vreun diplomat american să se pronunțe asupra comunității de limbă, istorie, etnie, cultură și spiritualitate a românilor de pe ambele maluri ale Prutului, ar fi fost de așteptat ca măcar unul dintre ei, măcar o singură dată, să depună, cu recunoștință, măcar o singură floare pe mormântul românului american George Pomuț, mormânt care zace în paragină în cimitirul Smolenski din fosta capitală nordică a imperiului țarist.

Cât despre unirea Statului Hawaii cu Statele Unite ale Americii, în august 1959, sub aspectul istoriei, limbii sau culturii comune a hawaiezilor cu americanii, nici nu mai are rost să vorbim. Cu toate acestea, credem că dumneavoastră nu ați dezagrea unirea Statului Hawaii cu SUA ca fapt împlinit și corect.

Prezentul și viitorul Republicii Moldova trebuie să-l decidă, fără amestec din afară, poporul ei, constituit în proporție de peste 80% de etnici români și de reprezentanți ai unor diverse minorități (ucraineni, găgăuzi, bulgari etc.) încă supuse unor procese de rusificare, prin instituțiile statului, inclusiv sau în primul rând prin școală, fără ca acest fapt inacceptabil să fi trezit vreodată vreo luare de atitudine din partea dumneavoastră. Republica Moldova este, ca și toate celelalte state post-sovietice, cu excepția Federației Ruse, un stat național, având o singură etnie fondatoare, nu mai multe. Faptul că societatea din Republica Moldova este multiculturală, asemenea tuturor societăților moderne fără excepție, și cuprinde și reprezentanți ai altor etnii conlocuitoare nu face din Republica Moldova un stat multietnic sau multinațional.

Publicul căruia v-ați adresat este reprezentat în proporție covârșitoare de foști cetățeni ai României și urmași ai acestora și cuprinde astăzi circa 1 milion de cetățeni maturi ai Republicii Moldova care, indiferent de originea lor etnică, și-au restabilit cetățenia română, iar alte circa 800 de mii de cereri de restabilire a cetățeniei române se află în examinare. A le sugera astăzi, în calitate oficială, foștilor cetățeni români și urmașilor acestora, indiferent dacă și-au restabilit deja cetățenia română sau abia urmează să o facă, ”să se recunoască pe ei înșiși ca moldoveni, ca o naționalitate aparte” amintește pagini triste, tragice chiar, din perioada ocupației sovietice a Basarabiei, când etnonimul Român și infranimul românesc Moldovean erau prezentați ca opozabili și adversativi, nu complementari. Ideea de ”naționalitate moldoveană aparte” a servit drept eșafodaj ideologic pentru anexiunea stalinistă a Basarabiei în 1940, urmare a înțelegerilor secrete sovieto-germane, dar și pentru etnocidul identitar și cultural de după această anexiune invocată expres în textul Declarației de independență a Republicii Moldova. Excelență, ne permitem să observăm că în actualul amplu război hibrid desfășurat de Moscova contra Republicii Moldova, cu o importantă componentă identitară, cu mize geopolitice și geoculturale, a vorbi oficial despre ”moldoveni ca o naționalitate aparte” consună perfect cu teoria de sorginte stalinistă despre ”națiunea, limba, istoria și cultura moldoveană diferită de cea română”. Și asta în condițiile în care Republica Moldova și România vorbesc despre ”spațiul cultural, lingvistic și spiritual comun” al celor două state ale noastre.

Ați invocat ”problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special”. Această afirmație nu respectă adevărul complet. În realitate, un număr de 71 de primării din stânga Nistrului, dintre care majoritatea cu populație etnic românească, se află sub ocupația trupelor militare și serviciilor secrete ale Federației Ruse, asemenea Crimeii și regiunilor Donețk și Lugansk din estul Ucrainei. Dumneavoastră vorbiți despre faptul că partea de dincolo de Nistru, precum și o parte din trunchiul basarabean al Republicii Moldova, aflată sub control efectiv și ocupație militară rusă, ”are nevoie de un statut special”, fără să precizați că este vorba despre două teritorii ale Republicii Moldova ocupate militar de o putere străină și că un eventual statut special li s-ar putea acorda unor localități de dincolo de Nistru doar după încetarea ocupației, nu înainte și nici condiționat, cum lăsați să se înțeleagă. Felul în care ați pus dumneavoastră problema se situează în afara legii sau deasupra ei, răsturnându-i sensul și consecutivitățile pe care le stabilește, ca și cum Federația Rusă și-ar fi retras deja trupele, arsenalele militare și serviciile secrete din Republica Moldova sau ca și cum acest fapt nu ar mai fi necesar din punctul dumneavoastră de vedere.

Republica Moldova a stabilit prin Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria) nr. 173-XVI din 22 iulie 2005 și prin hotărâri de parlament, votate unanim, criteriile și ordinea pentru eventuale statute special acordate unor (nu tuturor) localități din stânga Nistrului (nu și celor din dreapta Nistrului ocupate militar de Federația Rusă).

Legea din 22 iulie 2005, prin alineatul 2 al articolului său 1, prevede consecutivitatea paşilor procesului de reglementare a diferendului moldo-rus din Transnistria: „(2) După îndeplinirea condiţiilor privind demilitarizarea, stipulate în Hotărârea Parlamentului nr. 117-XVI din 10 iunie 2005, în special a celor referitoare la onorarea de către Federaţia Rusă a obligaţiilor asumate la Summit-ul OSCE de la Istanbul (1999) privind evacuarea integrală, urgentă şi transparentă a trupelor şi armamentului de pe teritoriul Republicii Moldova, şi după formarea, în Transnistria, a unui sistem al puterii alese în mod democratic, procesul de negocieri se desfăşoară pentru elaborarea în comun şi adoptarea Legii organice a Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei”. Orice discuție despre un statut special atât timp cât Federația Rusă nu și-a evacuat integral trupele și armamentul de pe teritoriul Republicii Moldova este susceptibilă de tentativă de amestec extern și presiune asupra statului nostru. Este cazul să amintim și că Legea din 22 iulie 2005 prevede că localitățile din stânga Nistrului, ai căror locuitori vor decide în libertate să nu facă parte din autonomia transnistreană, nu vor face parte din ea. Alineatul 3 al articolului 3 al legii stipulează că: ”Pot intra în componenţa Transnistriei sau ieşi din componenţa ei localităţile din stînga Nistrului în baza referendumurilor locale organizate în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova”. Ca și în cazul acordării unui statut special autonomiei găgăuze, după cum vă este bine cunoscut, urmare a referendumurilor locale, zeci de localități au decis în libertate să nu facă parte din respectiva autonomie, chiar dacă proiecte inițiale, inspirate din afara Republicii Moldova, prevedeau includerea lor.

Sperăm că faptul că ați evitat să invocați cu prioritate în declarația dumneavoastră publică aceste aspecte fundamentale nu înseamnă că guvernul Statelor Unite ale Americii s-ar fi alăturat presiunilor exercitate tot mai intens asupra Chișinăului de către Moscova și Berlin în sensul anulării Legii cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria) nr. 173-XVI din 22 iulie 2005 și a celor două hotărâri de parlament conexe.

Domnule ambasador James Pettit, vă rugăm să observați că Declarația de independență a Republicii Moldova statuează univoc: ”Republica Moldova este un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”.

Fiți de acord, Excelență, că ideea unirii Republicii Moldova cu România este o idee care are dreptul la existență în spațiul public și politic al Republicii Moldova. Observăm cu toții că ea câștigă tot mai mult teren, în special printre tineri, direct proporțional cu gradul de desovietizare a societății și a mentalităților. Sper că veți fi de asemenea de acord că prerogativa exclusivă de a decide în acest sens aparține populației Republicii Moldova, într-un cadru autentic democratic, nu diplomaților străini acreditați la Chișinău.

Formulând aceste considerații, în termeni de  corectitudine și bunăvoință, exprimăm convingerea că nu am adus niciun fel de atingere bunelor relații strategice de parteneriat dintre Republica Moldova și SUA sau dintre România și SUA. Sperăm de asemenea că reacția noastră firească față de declarația dumneavoastră publică va fi înțeleasă corect.

Vă rugăm, Excelență, să primiți asigurarea cuvenitului respect.

 

Vlad Cubreacov,

Președinte al Asociației ”Răsăritul Românesc” din Republica Moldova

Chișinău, Republica Moldova, 28 august 2016

Post-scriptum pentru cititorii acestui blog: Doritorii pot viziona înregistrarea interviului acordat de ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, pe pagina de internet a postului public de televiziune: http://www.trm.md/swf/DQVideoPlayer.swf?dimensiunea-diplomatica-cu-statele-unite-ale-americii

Un detaliu important: domnul ambasador a evitat pe întreg parcursul interviului (cu o singură excepție) folosirea denumirii oficiale și corecte a statului de acreditare, Republica Moldova, înlocuind-o deliberat și exclusiv cu termenul istoric și geografic de Moldova, a cărei parte esențială, cu cele trei capitale istorice (Baia, Suceava și Iași), se află în cadrul României. De asemenea, pe panoul de fundal, din sediul ambasadei SUA în Republica Moldova, denumirea corectă și oficială a statului, cea de Republica Moldova, este substituită cu termenul istoric și geografic de Moldova. Acest caz este unic printre toate ambasadele străine acreditate în Republica Moldova și constituie, în opinia noastră, o manipulare voită prin limbaj verbal și grafic.

James Pettit Moldova 1 - Copy

James Pettit Moldova 2 - Copy

James Pettit Moldova 3 - Copy

James Pettit Moldova 4 - Copy

Scrisoare deschisă domnului Ambasador al SUA în RM


REZOLUȚIA UNIVERSITĂȚII DE VARĂ IZVORU MUREȘULUI 2016

August 21, 2016

universitatea-de-vara-izvoru-muresului-2016

Participanții la Universitatea de Vară de la Izvoru-Mureşului, ediţia a XIV-a, cu genericul Statul român şi românii de la frontiera Uniunii Europene şi NATO”, desfăşurată în perioada 14-20 august 2016, la finalul dezbaterilor, au formulat următoarea Rezoluție ce va fi înaintată Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului României, Guvernului României şi partidelor parlamentare şi neparlamentare.

Constatând:

Comunităţile autohtone româneşti din jurul frontierelor României şi din Balcani sunt supuse unui proces agresiv de asimilare, unele dintre acestea fără a beneficia de drepturile impuse de standardele europene pentru minorităţi naţionale;

Românii din judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş sunt expuşi sistematic unui proces continuu şi susţinut de deznaţionalizare, din cauza politicii autorităţilor locale, dar şi ca urmare a dezinteresului autorităţilor statului român;

Românii de confesiune romano-catolică din Bacău, Iaşi şi Neamţ sunt supuşi unui proces de maghiarizare prin care numeroase familii de români sunt determinate prin mijloace diverse să-şi schimbe identitatea. Acest lucru se face cu complicitatea unor politicieni care au impus autorităţilor locale deschiderea de clase cu predare în limba maghiară, cu toate că 98% dintre romano-catolicii din aceste judeţe se declară români.

Înaintează următoarele solicitări: 

Românii de pretutindeni 

  • Crearea unui Minister al Românilor de Pretutindeni, structură unică în cadrul Guvernului care să gestioneze relaţia cu românii de pretutindeni;
  • Adoptarea legii privind statutul, rolul și funcțiile limbii române ca limbă oficială a României, pe modelul altor state membre UE;
  • Asumarea de către partidele politice româneşti de pe cele două maluri ale Prutului a unui Acord pentru Reunire, care să ducă până în 2018 la integrarea completă a Republicii Moldova cu România;
  • Reînființarea Oficiului pentru Republica Moldova în subordinea primului ministru;
  • Mărirea numărului de deputați și senatori care să reprezinte proporțional numărul cetățenilor români din diaspora și Basarabia;
  • Asigurarea unui număr suficient de secții de votare peste hotare ținând cont de numărul real al cetățenilor români cu drept de vot, precum și de numărul de secții de votare organizate în scrutinele anterioare;
  • Înființarea Institutului Cultural Român la Kiev și crearea unor filiale ale ICR Kiev la Cernăuți și Ismail;
  • Înființarea Institutului Cultural Român la Moscova și crearea unei filiale a ICR Moscova la Sankt Petersburg;
  • Înființarea unui Muzeu virtual al Românilor de pretutindeni;
  • Elaborarea de către DPRP a unei Hărți electronice a tuturor zonelor locuite de români;
  • Punerea în aplicare a ordonanței de guvern privind reparația Casei Memoriale Aron Pumnul din Cernăuți, ca sediu al Muzeului Mihai Eminescu;
  • Inventarierea situațiilor de încălcare de către Ucraina a Tratatului Bilateral din 1997 în partea referitoare la asigurarea drepturilor naționale ale etnicilor români și analizarea de către MAE a posibilităților de renegociere a Tratatului astfel încât partea ucraineană să asigure în fapt respectarea acestor drepturi naționale;
  • Elaborarea şi aplicarea în regim de urgenţă a unei strategii prin care comunităţilor româneşti din vecinătate şi Balcani le sunt asigurate mijloacele necesare păstrării identităţii naţionale, iar Federația Organizațiilor Românești din Sud-Estul Europei să devină principalul partener de dialog al instituțiilor Statului Român;
  • Identificarea mecanismelor necesare prin care să fie aplicat principiul reciprocităţii în materie de respectare a drepturilor minorităţilor naţionale cu statele care au minorităţi pe teritoriul României;
  • Modificarea metodologiei de selecţie a bursierilor;
  • Facilitarea acordării cetăţeniei române pentru etnicii români din jurul frontierelor şi Balcani şi simplificarea procedurilor de redobândire a cetăţeniei române;
  • Monitorizarea respectării și implementării Recomandării APCE nr. 1845 (2008)  privind situaţia minorităţilor naţionale din Voievodina şi a minorităţii etnice române din Serbia.

Românii din Covasna, Harghita și Mureș 

  • Finanţarea asociaţiilor culturale membre din cadrul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, după aceleaşi criterii şi direct proporţional cu suma alocată de Guvernul României Fundaţiei „Comunitas” a maghiarilor din România;
  • Elaborarea unei strategii de dezvoltare economică, prioritară pentru zona Covasna-Harghita, cu finalitate în crearea unor noi locuri de muncă şi menţinerea celor existente, componenta economică fiind principala cale de estompare a asperităţilor interetnice, de eliminare a exodului populaţiei româneşti din zonă şi de reafluire a generaţiilor tinere spre locurile natale.
  • Cerem Guvernului să adopte măsuri pentru a stopa (sau măcar a încetini) declinul demografic şi plecarea în masă din zonă, mai ales din rândul tinerilor, din cauza discriminărilor la care sunt supuşi şi lipsei de orizont profesional şi de respect al demnităţii
  • Asigurarea respectării statutului limbii române ca limbă oficială în activitatea instituţiilor administraţiei publice locale, inclusiv prin amendarea normelor care aduc atingere acestui statut în teritoriu;
  • Implicarea institutelor Academiei Române şi a principalelor centre universitare din ţară pentru realizarea unor cercetări şi studii fundamentale privind istoria, cultura şi civilizaţia românească, dar şi a secuilor şi a celorlalte etnii din sud-estul Transilvaniei;
  • Asigurarea de către Ministerul Culturii a fondurilor necesare pentru organizarea Muzeului în aer liber de la Voinești, Covasna și continuarea cercetărilor arheologice la cetatea dacică din Covasna;
  • Înfiinţarea unui Departament pentru comunităţile româneşti inferioare numeric, structură consultativă, care să aibă ca obiect de activitate problematica sprijinirii comunităţilor româneşti numeric inferioare, să faciliteze accesul şi relaţiile directe între organele administraţiei centrale şi societatea civilă ca reprezentantă a intereselor şi cerinţelor comunităţii româneşti din aceste judeţe şi care să asigure coerenţa şi continuitatea preocupărilor autorităţilor centrale faţă de problematica zonei, în elaborarea si aplicarea strategiilor mai sus amintite;
  • Interzicerea finanțării din fonduri publice a manifestărilor cu caracter extremist;
  • Anchetarea și anularea restituirilor ilegale de clădiri ce au aparținut statului Român din anul 1920, precum și adoptarea unei legi care să permită îndreptarea abuzurilor care au avut loc privind retrocedarea ilegală a unor proprietăţi agricole, forestiere şi imobiliare din Transilvania;
  • Rezolvarea în condițiile legii a desființării de facto a Colegiului “Unirea” din Târgu Mureș și anchetarea restituirii clădirii către statusul Romano-Catolic;
  • Monitorizarea procesului de maghiarizare a românilor romano-catolici din judeţele din Moldova şi sprijinirea păstrării identităţii româneşti a acestora;
  • Înfiinţarea unui Fond Suveran (pe modelul Norvegiei) care să identifice, să exploateze şi să gestioneze resursele naturale ale României, în beneficiul poporului român.

Izvoru Mureșului, județul Harghita

Izvor 2


SANCTISIMUL KIRIL MOLDOVENIZATORUL ȘI COLONEL MITROPOLIT DOCTOR VLADIMIR MUTĂ PIONUL VECHI PE TABLA DE ȘAH GEOCANONIC

Iulie 26, 2016

”Cine controlează trecutul, controlează viitorul”
George Orwel

Kiril si Putin

Bucurie la București….

Agenția de știri Basilica ne anunță cu bucurie că ”Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât canonizarea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni al Moldovei (†1821)”.

La 15 iulie 2016 Biserica Ortodoxă Rusă (BORu) a făcut ceea ce se știa încă de acum câțiva ani că va face în momentul în care va relua tacit și subtil confruntarea cu Patriarhia Română și Patriarhia Ecumenică: l-a canonizat pe mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, într-un gest de sfidare a Bucureștiului și Constantinopolului.

Agenția Basilica ne sugerează, peste ceea ce a spus și făcut Biserica Rusă, că ar fi vorba despre un gest frățesc plin de dragoste și bunăvoință față de Ortodoxia românească, anunțându-ne despre canonizarea de ”sfinți români”, dintre care unul ar fi mitropolit ”al Moldovei”. Al Moldovei și punct. Nu al Basarabiei, nu al Chișinăului și Hotinului, ci ”al Moldovei”.

Canonizare geopolitică

Noi știam, cum știe toată lumea, că Gavriil Bănulescu-Bodoni, un pion școlit al rușilor, a fost numit de țarină, iar apoi și de țar, prin ucaz, drept Exarh (rus) al Moldovei, Valahiei și Basarabiei (în sensul de Bugeac), iar în 1813 drept mitropolit (rus) al Chișinăului și Hotinului. A mai fost numit prin ucazuri ale țarilor și în alte funcții bisericești, dar niciodată acesta nu a deținut demnitatea sau titlul de ”mitropolit al Moldovei”. A încercat o singură dată să se urce, cu forța armelor rusești de ocupație, în tronul mitropolitan al Moldovei, dar gestul său a fost profund atnicanonic, fapt pentru care a și fost arestat până la urmă.

Am verificat Procesul-verbal de ședință al Sinodului BORu din 15 iulie 2016 și, mai cu seamă înscrisul de la Temeiul nr. 68 privind canonizarea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Am constatat că Biserica Rusă nu folosește deloc termenul Român sau derivați ai acestuia, întrucât este oficial prohibit când este vorba despre națiunea noastră ținută în prizonieratul canonic al Moscovei. Dimpotrivă, Sinodul BORu folosește termenul de Moldovean și derivații acestuia, inclusiv în sintagma ”limba moldovenească”, pe care Biserica Moscovei o vede opozabilă limbii române. Sub acest aspect formal al terminologiei utilizate BORu recurge – pentru a câta oară! – la manipulare prin limbaj, gestul nefiind lipsit de conotații geoidentitare, geospirituale și geocanonice (sau jurisdicțional-canonice) cu bătaie lungă. Cine nu crede, să verifice site-ul patriarhiei așa-zisei Sfinte Rusii, ca să se convingă că aceasta, la unison cu regimul banditesc de la Tiraspol, pe care îl iubește și binecuvânteză părintește, vorbește doar și doar despre ”limba moldovenească”, având chiar o versiune a site-ului în această nouă ”limbă”. Dacă rusul ar recunoaște cinstit la Moscova că limba este română, nu ”moldovenească”, s-ar prăbuși întreg eșafodajul ”argumentației” rusești privind anexarea Basarabiei și nordului Bucovinei la ”sfântul” ”teritoriu canonic” al așa-zisei Sfinte Rusii.

Sfințirea pionului

În motivația deciziei sale de canonizare a lui Gavriil Bănulescu-Bodoni, Biserica Rusă aduce doar câteva ”argumente”:

1) „În anul 1791 arhimandritul Gavriil a fost hirotonit întru episcop al Benderului și Belogradului (Cetății Albe – nota trad.). În anul 1792 a fost ridicat în treapta de mitropolit și numit exarh al Moldovei, Valahiei și Basarabiei.
2) În același an mitropolitul Gavriil a fost arestat la ordinul sultanului turc și pentru fidelitatea față de Biserica Rusă a îndurat întemnițarea, din care a fost eliberat doar la cererea ambasadorului rus.
3) În anul 1803, la cererea sa, a fost pensionat, însă în anul 1808 a intrat din nou în obligațiile de exarh al Moldovei, Valahiei și Basarabiei. După anul 1812 mitropolitul Gavriil a ales ca loc al aflării sale orașul Chișinău. În anul 1813 a fost înființată eparhia Chișinăului și Hotinului, al cărei arhiereu a fost numit mitropolitul Gavriil”.
4) Mitropolitul Gavriil a trudit activ la dezvoltarea vieții bisericești în Moldova. (…) a fost întemeiată tipografia exarhicesacă, care a jucat un mare rol în răspândirea literaturii bisericești, inclusiv în limba moldovenească. (…) În perioada conducerii mitropolitului Gavriil a fost desfășurată îndreptarea cărților moldovenești de cult și înființată secțiunea basarabeană a Societății biblice Ruse, care a editat textul îndreptat al Bibliei în limba moldovenească”.

Deci, argumentele Bisericii Ruse pentru sfințenia lui Bănulescu-Bodoni sunt:

1) jurisdicția Bisericii Ruse între Munții Carpați și Dunăre (Valahia) și între Munții Carpați și Nistru (Moldova);
2) fidelitatea lui Bănulsecu-Bodoni fața de Biserica Rusă;
3) jurisdicția repetată a Bisericii Ruse între Munții Carpați și Dunăre (Valahia) și între Munții Carțați și Nistru (Moldova) și înrădăcinarea ei în Basarabia;
4) Biblia și cărțile în zisa ”limbă moldovenească”.

Canonizarea duhnește a antiromânism

Trebuie să precizăm că jurisdicția Bisericii Ruse peste românii ortodocși din Muntenia (Țara Românească) și Moldova (inclusiv Basarabia) a fost întotdeauna nedreaptă, abuzivă, necanonică, neortodoxă, necreștinească. Altfel spus, jurisdicția Bisericii Ruse peste românii ortodocși din Țara Românească și Moldova a fost întotdeauna uzurpatoare, imperialistă și păgână, motivată secular-politic și militar. Pentru înscăunarea de către țarina sau țarul Rusiei a lui Gavriil Bănulescu-Bodoni concomitent peste Mitropoliile noastre românești de la București și Iași armata rusă, la indicația țarului, i-a îndepărtat din tronurile lor arhipăstorești, arestat și întemnițat în mănăstiri, pe vrednicii și de luminoasă amintire mitropoliți canonici Iacob Stamati al Moldovei și Sucevei și Filaret al II-lea al Ungrovlahiei (la prima instalare abuzivă a pionului rușilor, din 1792) și Veniamin Costachi al Moldovei și Sucevei și Dositei Filiti al Ungrovlahiei (la a doua instalare abuzivă a pionului rușilor, din 1808).

Mai precizăm că aceste ocupații bisericești ruse nu erau primele. Au mai fost ocupațiile militare, însoțite de cele canonice, din anii 1769-1774 și 1787-1791, când Biserica Rusă i-a îndepăratat pe mitropoliții români și i-a înlocuit cu arhiepiscopul Ambrozie (Avraam) Serebrennikov de Ekaterinoslav, Herson și Taurida, pe care țarina Ecaterina a II-a îl pune în fruntea unei ”Exarhii moldo-valahe” ca parte a Bisericii Ruse, sub conducerea sinodului dirigent de la Petersburg. ”Eliberarea” moldovenilor de sub ”jugul turcesc” era însoțită de ”eliberarea” lor de sub ”jugul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol” și de sub ”jugul Mitropoliei Moldovei și Sucevei”. La fel și românii din Muntenia erau ”eliberați” de sub ”jugul Mitropoliei Ungrovlahiei”, ca să se întindă peste ei aripa ocrotitoare a întru tot Sfântului Sinod Rus de la Sankt Petersburg. Nu ne-am mira deloc dacă Biserica Rusă îl va canoniza și pe Ambrozie (Avraam) Serebrennikov, că tot a avut meritul de a lăți și răslăți ”teritoriul canonic” al așa-zisei Sfinte Rusii. Mai ales că acum armele Moscovei zăngănesc prin fosta lui eparhie din răsăritul Ucrainei.

Slugărnicia – criteriu de canonizare

Observăm că fidelitatea față de Biserica Rusă este ridicată la rang de argument pentru sfințenie și canonizare.

În acele perioade de ocupație canonică, Mitropoliile Ungrovlahiei și Moldovei și Sucevei făceau parte din Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, iar arestarea lui Bănulescu-Bodoni din cauza ”fidelității față de Biserica Rusă”, a fost cerută chiar de către mitropoliții de la Iași și București și de Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, fiind operată la ordinul Domnitorului Moldovei.

Canonizarea simbolică a ”dreptului” rușilor asupra României

Fiind aceasta prima canonizare pe care Sfântul Sinod al așa-zisei Sfinte Rusii o face după Marele Sinod Panortodox din Creta, înțelegem că Biserica Rusă flutură simbolic pisica și prin fața Patriarhiei Ecumenice. Să se vadă și să nu se uite că rușii au avut jurisdicție până pe granița bulgară și sârbă, iar de acolo mai departe Moscova e ca și la ea acasă, până aproape de Constantinopol. De fapt, Biserica Rusă nu l-a canonizat pe Gavriil Bănulescu-Bodoni, ci a reabilitat și ”canonizat” simbolic jurisdicția sa abuzivă peste două treimi din cuprinsul actual al României. Despre Basarabia nici nu mai vorbim, aici rușii admit doar discuții despre cum să-și infiltreze mai sus sau mai adânc oameni de nădejte la București, dintre basarabenii înstrăinați sau vânduți de bună voie.

Lipsa de onestitate intelectuală a Sanctității Sale…

Înțelegem cât se poate de bine că Sanctisimul (rus. – Святейший) Patriarh Kiril și Sfântul Sinod al așa-zisei Sfinte Rusii comit ”sfânta” falsificare chiar a textelor lui Gavriil Bănulescu-Bodoni. A fost Bănulescu-Bodoni pion și agent al rușilor, dar totuși a rămas onest sub aspect identitar, spunând și scriind peste tot că este vorba despre limba română. Sanctisimul Patriarh Kiril al așa-zisei Sfinte Rusii invocă ”Biblia în limba moldovenească” (rus. – Библия на молдавском языке).

Dar Sanctisimul Patriarh al așa-zisei Sfinte Rusii știe că minte ”cu sfințenie”, cum numai rușii pot minți, pentru că i s-a pus pe masă chiar Biblia românească de la Sankt Petersburg, editată în 1819, după o ediție românească mai veche (Biblia de la Blaj, 1795), cu purtarea de grijă și îndreptarea de către arhimandritul Varlaam Cuza de la Iași și psaltul Ioan Pralea, român basarabean stabilit în Șcheii Brașovului, cel pe care Eminescu l-a numit, în Epigonii, ”firea cea întoarsă”.

Din Cuvântul înainte la Biblia din 1819:

”Dumnezeiasca Scriptură, a legii vechi şi a celei noi de pre limba Rumânească care mai întâiu s-au tipărit în Transilvania, iară acum s-au tipărit cu cheltuiala Rusieneştii Soţietăţi a Bibliei în păzita de Dumnezeu împărătească cetate Sankt Peterburg”.

”Canonizarea” ”limbii moldovenești”…

De unde scoate Sanctisimul Patriarh Kiril sau ”preaosfințitul” col. mitr. dr. Vladimir ”limba asta moldovenească” a lor ca să le-o atribuie și lui Bănulescu-Bodoni, și românilor transilvăneni, și arhimandritului Varlaam Cuza și psaltului Ioan Pralea, și nouă tuturor? De fapt, prin decizia lor din 15 iulie 2016, Sanctisimul Patriarh al așa-zisei Sfinte Rusii și ”preaosfințitul” col. mitr. dr. Vladimir nu fac decât să încerce o con-sfințire a zisei ”limbi moldovenești”, un fel de ”canonizare” simbolică a ei, în opoziție cu limba română și identitatea românească naturală, date de Dumnezeu.

După asemenea gesturi vădit ostile, necreștinești, Sanctisimul Patriarh al așa-zisei Sfinte Rusii poate fi considerat un om onest, un creștin autentic și un frate al Bisericii Ortodoxe Române? Unde vrea să ajungă Sanctisimul Kiril cu gesturi din astea de confruntare cu Biserica Română sau cu gesturile sale de moldovenizator și de intelectual subțire, profund și periculos, priceput în teme și materie de geolingvistică?

Despre ”preaosfințitul” col. mitr. dr. Vladimir nici nu mai întrebăm, pentru că aici lucrurile sunt clare de mult. După cum nimeni nu crede că titlul uzurpator de colonel ”al întregii Moldove” este unul nevinovat și întâmplător, fără nicio legătură cu planurile fanteziste ale Sanctisimilor Patriarhi visători din curtea Kremlinului.

Canonizarea ca provocare și metodă de război…

E clar că prin canonizarea lui Gavriil Bănulescu-Bodoni Moscova a redeschis războiul identitar în Basarabia și anunță reluarea confruntărilor cu Biserica Ortodoxă Română.

Trebuie să înțelegem, cu discernământ și capacitate adecvată de reacție, că Moscova poartă de foarte mult timp un război hibrid împotriva României și a românilor, iar componenta lui bisericească este una de bază, țintindu-i pe cei mulți și cu sufletul curat. Când nu ne pot lua cu forța sau amenințarea, rușii încearcă să ne ia cu ”sfinții”.

Post-scriptum: Astăzi, 27 iulie 2016, urmare a acestui material, Agenția Basilica a operat o singură modificare în știrea sa plină de bucurie din 15 iulie, înlocuind titlul fals al nou-canonizatului agent imperial, cel de ”al Moldovei”, cu titlul real, cel de ”al Chișinăului și Hotinului”.

Dureros însă este că Agenția Basilica le recomandă cititorilor săi un material vădit proimperialist, cu accente jurisdicționale antiromânești și anticonstantinopolitane, apărut, spre marea noastră nedumerire și sinceră părere de rău, chiar în ziarul Lumina.

Materialul, intitulat ”Mitropolitul Gavriil Bănulescu, marele cărturar de la Chişinău”, este mai vechi, din 18 iunie 2009, și aparține Tamarei Grigore. Reproducem mai jos doar două pasaje din acel material strecurat în ziarul Lumina (sublinierile cu gras și notele dintre paranteze ne aparțin):

1. ”Pe baza motivului că mitropolitul Gavriil a fost numit în scaunul Moldovei de către ruşi, patriarhul de Constantinopol a înscenat arestul lui, obţinând pentru aceasta decretul sultanului. La nenumăratele încercări de a-l determina să treacă sub jurisdicţia Constantinopolului, Gavriil Bănulescu-Bodoni răspunde: „Eu sunt călugăr, după mine nu are cine să plângă, iar de murit, cândva tot voi muri. Să încalc jurământul ca să trăiesc câţiva ani mai mult, consider a fi păcat“. Devotamentul mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni faţă de Casa Ţaristă rusească a fost apreciat după merit. El a primit de la împărăteasa Ecaterina o decoraţie de onoare – o camilafcă albă şi o cruce împodobită cu pietre scumpe.”

2. ”Exarh al Moldovei, Valahiei şi Basarabiei. Prin rescriptul ţarului Alexandru I, din 27 martie 1808, a fost înfiinţat Exarhatul Moldovei, Valahiei şi Basarabiei. La conducerea noii unităţi bisericeşti teritorial-administrative, conform aceluiaşi decret, a fost numit mitropolitul Kievului Gavriil Bănulescu-Bodoni. Printre măsurile întreprinse pentru îmbunătăţirea situaţiei slujitorilor de cult se numără următoarele: eliminarea amestecului autorităţilor locale în treburile bisericeşti (Aici ziarista de la Lumina îi are în vedere pe Domnitorii Moldovei și Valahiei, care erau în dezacord cu țarul Rusiei – nota noastră), stabilirea regulilor speciale în procesele laice începute împotriva clericilor, uşurarea jugului impozitar a slujitorilor bisericeşti, lupta împotriva abuzurilor din partea persoanelor fizice şi a reprezentanţilor administraţiei locale (Aici ziarista de la Lumina îi are în vedere pe Domnitorii Moldovei și Valahiei, care erau în dezacord cu țarul Rusiei – nota noastră). Tot în această perioadă au fost întreprinse şi unele reforme administrative, cum ar fi: instituirea Dicasteriei Exarhale şi a Consistoriului mitropolitan la Iaşi şi la Bucureşti, schimbări în conducerea protopopiatelor şi a parohiilor (Aici ziarista de la Lumina evită să spună că în realitate a fost vorba despre o epurare fără iertare și fără precedent, de sus până jos, de la mitropoliți până la stareți de mănăstiri și preoți parohi, a tuturor celor care au protestat măcar cu un cuvânt contra ocupației rusești militare, civile și bisericești din Valahia și Moldova – nota noastră), clasificarea mănăstirilor după categorii, introducerea registrelor cu certificate de naştere, registrelor de cheltuieli, înfiinţarea vicariatului. Eforturi susţinute a depus mitropolitul Gavriil pentru eliminarea abuzurilor din partea egumenilor străini în mănăstirile închinate.”

 Stire Basilica Banulescu Bodoni


ÎNTRU MULȚI ANI, PREAFERICITE PĂRINTE AL NOSTRU PATRIARH!

Iulie 20, 2016

PF Daniel

Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preafericite Părinte al nostru Patriarh,

La adăugarea celui de-al 65-lea an în cununa vieții, vă trimitem din inima Basarabiei urarea noastră de sănătate, de mulți și binecuvântați ani și de slujire îndelungată și rodnică a Bunului Dumnezeu, în mijlocul Neamului Românesc de pretutindeni.

Ne plecăm genunchii în fața Tronului nostru Patriarhal din București cu evlavie, prețuire și speranță, bucurându-ne că avem un Părinte al Națiunii înțelept, energic, harnic, luminat, blând și hotărât, om al faptelor bune și de folos întregii noastre Biserici.

Ctitoria Catedralei Neamului din București, ca simbol al unității și creștinătății înnoitoare a Neamului Românesc, canonizarea Sfinților Români prin care ne facem o Biserică pe deplin recunoscătoare, mai buna organizare și așezare pe temelii refăcute a Bisericii Ortodoxe Române, misiunea în rândul tinerilor, grija părintească pentru cei rămași în virtutea unei istorii vitrege în afara Țării, vegherea necontenită asupra demnității și îndestulării sufletești a tuturor fiilor și fiicelor Bisericii noastre sunt motive de bucurie pentru noi și prilejuri în plus să-i mulțumim Bunului Dumnezeu pentru harul, puterea, înțelepciunea, hotărârea și blândețea cu care v-a dăruit.

Harul Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, binecuvântarea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt să vă însoțească în tot timpul și în tot locul!

Al Preafericirii Voastre ascultător și din toată inima iubitor fiu sufletesc,

Vlad Cubreacov, președinte al Asociației ”Răsăritul Românesc” din Chișinău

Chișinău, 20 iulie 2016

multumire-patriarhia-romana


ORTODOXIA RUSĂ ȘI ORTODOXIA ROMÂNĂ. MICĂ STATISTICĂ COMPARATĂ

Iunie 18, 2016
Patriarhul Kiril în Antarctida, 17 februarie 2016.

Patriarhul Kiril în Antarctida, 17 februarie 2016. Și lipsă zilele acestea în Creta.

Patriarhia Moscovei și Patriarhia Română sunt cele mai mari Biserici autocefale locale în ansamblul Ortodoxiei (14 Biserici locale). Un diferend canonic istoric opune cele două Patriarhii în teritoriul național al României anexat de URSS în 1940 și 1944.

O diferență majoră dintre cele două Patriarhii constă în modul lor de autodefinire, bazat pe moduri diferite de gândire, unul bisericesc (BOR) și altul lumesc (BORu).  Să aruncăm o privire asupra corpului social al fiecăreia dintre cele două Biserici autocefale.

RUSIA

Patriarhia Moscovei se autodefinește drept ”Biserică multinațională” (termen lipsă în dreptul canonic ortodox), și nu-și asumă statutul canonic de Biserică națională a neamului rus, cum sugerează titulatura Biserica Ortodoxă Rusă și cum ar trebui să fie potrivit sfintelor canoane ale Ortodoxiei. Conceptul moscovit de ”Biserică multinațională” este relativ recent la scară istorică, datează din perioada comunismului postbelic și nu vizează enoria ortodoxă din Federația (multinațională) Rusă, ci o enorie aflată, în mare parte, în alte state, în special post-sovietice, precum și două Biserici Autonome: a Japoniei și a Chinei. E un soi de ”Ortodoxie originală”, cu autodispensă de la norma canonică ortodoxă. Dacă ești multinațională înseamnă că nu mai ești rusă, iar dacă ești rusă înseamnă că nu mai ești multinațională. Trebuie să optezi.

În cazul Bisericii Ortodoxe Ruse, multă lume confundă ansamblul populației Federației Ruse cu enoria ortodoxă din această țară. Or, se știe, Federația Rusă este în continuare un stat cu o pondere ridicată a ateilor și agnosticilor, iar populația neatee nu este nici pe departe omogenă religios și confesional. Din 1917 până în prezent Federația Rusă nu-și chestionează populația, în cadrul recensămintelor generale, la capitolul convingeri religioase sau apartenență de cult. Este adevărat că s-au efectuat, după căderea URSS, multiple sondaje de opinie printre cetățenii ruși, dar, de multe ori, rezultatele acestora sunt contradictorii și ne prezintă, de regulă, imagini mai mult sau mai puțin deformate ale realităților religioase și confesionale din această țară. BORu nu a efectuat niciodată o recenzare internă a propriei sale enorii din Federația Rusă și nici nu publică statistici privind demografia bisericească. Singurele informații statistice disponibile și certe sunt cele furnizate de către stat privind numărul de entități religioase și părți componente ale acestora înregistrate, în ordinea stabilită prin lege, de către organele de stat abilitate.

Astfel, la 1 ianuarie 2015, Biserica Ortodoxă Rusă avea în Federația Rusă:

  • 14 960 parohii și filii în 136 072 localități existente real în țară
  • 524 așezăminte monahale (mănăstiri, schituri și metocuri)
  • 39 unități de învățământ teologic funcționale din 56 înregistrate
  • 168 eparhii
  • 114 748 916 credincioși estimați (sau 80% din populație)
  • 12 622 380 credincioși reali, care merg la biserică măcar o dată pe an (11%)
  • 102 126 535 ”credincioși” fictivi, care nu merg deloc la biserică, mulți nu sunt cununați, iar alții nici botezați (89%).

Media matematică este de 89 de parohii pentru 1 eparhie ortodoxă din Rusia. De asemenea,  fiecărei eparhii îi revin în medie 3,11 mănăstiri. O unitate de învățământ teologic funcțională revine unui număr de 5,6 eparhii sau, inversând termenii, unei eparhii îi revin 0,23 școli teologice. Teoretic, ca medie matematică, o parohie ortodoxă din Rusia ar trebui să cuprindă 7 670 de credincioși. În realitate, pragul fiecărei biserici fiind trecut măcar o dată pe an de 843 de credincioși.

Statistica BORu

ROMÂNIA

Patriarhia Română se autodefinește drept ”Biserică națională”, statut recunoscut oficial de Statul Român (cu excepția hiatusului istoric comunist: 1948-1989).

Spre deosebire de Rusia, în România populația este liberă să-și declare apartenența religioasă și confesională cu ocazia recensămintelor generale ale populației, astfel încât avem statistici în domeniu.

În România, la 1 ianuarie 2015, Biserica Ortodoxă Română dispunea de:

  • 13 853 parohii și filii în 13 787 localități existe în țară
  • 748 așezăminte monahale (541 mănăstiri, 192 schituri și 15 metocuri)
  • 51 unități de învățământ teologic funcționale
  • 29 eparhii
  • 17 304 611 credincioși, majoritatea absolută mergând la biserică măcar o dată pe an.

Media matematică este de 515 parohii pentru 1 eparhie ortodoxă din România. De asemenea,  fiecărei eparhii îi revin în medie 25,79 mănăstiri. O unitate de învățământ teologic funcțională revine unui număr de 0,56 eparhii, adică în fiecare eparhie există, ca medie matematică, 1,75 unități de învățământ teologic. O parohie ortodoxă din România cuprinde în medie 1 249 de credincioși, cu circa 1/3 mai mult decât parohiile din Federația Rusă.

RUSIA ȘI ROMÂNIA. DIFERENȚE

Diferențele majore dintre cele două Biserici constau în:

Disproporții mari în ceea ce privește raportul numeric credincioși/episcop  sau parohii/eparhie (inflație de episcopi  în Rusia). În raport cu episcopii ortodocși din România sau din Grecia, episcopii ruși au o pregătire puțin spus slabă, fiind văzuți mai degrabă ca factori de putere administrativă și control spiritual decât ca prinți ai Bisericii emanați de enorie. Apropo, în Biserica Rusă episcopii nu sunt aleși, ci… numiți, adică desemnați de sus (…nu de Sus);

Disproporții majore privind numărul de unități de învățământ teologic raportat la numărul de credincioși (normal în România, insuficient în Rusia). Acesta este unul dintre indicatorii formali, de suprafață, ai gradului de instruire/luminare a clerului (inclusiv a ierarhiei) din cele două Biserici;

Gradul de frecventare a bisericii (foarte scăzut în Rusia, normal în România). Populația realmente bisericească din Rusia este inferioară numeric celei din România;

Lipsa misiunii interne din Rusia, confirmată prin faptul că în cel puțin 89% din localitățile țării (121 112 localități) nu există biserică ortodoxă și nici preot.

Apetitul Patriarhiei Moscovei pentru statutul de Biserică multinațională în detrimentul celui canonic de Biserică națională ar putea fi explicat printr-o necesitate de a compensa în exteriorul țării efectele dezastruoase ale lipsei de misiune ortodoxă internă și ale eschivării de la îndeplinirea funcțiilor de mamă spirituală a poporului rus. Cine nu are puncte de sprijin în interior le caută în afară. Elanul imperial orientat către exterior este atât de mare încât Patriarhia Moscovei a inițiat ”misiunea ortodoxă” până și în Antarctida, dar uită că dintre limbile celor peste 70 de popoare băștinașe din Federația Rusă Sfânta Scriptură este tradusă integral doar în 2 (mordvină și tuvină), iar în 90% din localitățile țării nu există nici urmă de biserică ortodoxă. De aceea umblă Patriarhul Moscovei după potcoave de pinguini morți prin Antarctida, dar nu are nici timp și nici plăcere să meargă la Sinodul Panortodox din Creta. Ironia sorții, dar între pinguinii antarctici și patriarhii ortodocși Moscova în preferă pe cei dintâi, cărora le acordă mai mult timp și atenție. Neputându-se detașa de modul lumesc și imperial de gândire, Patriarhia Moscovei, drapată cu multinaționalismul ei rusificator și dizolvant, se ține și se va ține cu dinții în continuare și de Basarabia, și de Ucraina, și de Bielorusia. Mai ales de cuprinzătoarea și mult mai religioasa decât Rusia Ucraină, zonă din cauza căreia, între altele, Biserica Moscovei a boicotat Sfântul și Marele Sinod Panortodox din insula Creta. De altfel, numărul de credincioși reali și numărul de comunități supuse administrativ Patriarhiei Moscovei în afara Federației Ruse este mai mare decât cel al credincioșilor și comunităților ei din interiorul Federației.

Povestea asta propagandistică despre ”Sfânta Rusie” este doar o poveste propagandistică pe care o iau în serios doar naivii și neavizații.

Patriarhul Kirill, după acceptarea ”Ordinului republicii” din mâna lui Igor Smirnov, 22 aprilie 2010, Moscova. Asistă Vladimir Iastrebciak.

Patriarhul Kiril, după acceptarea ”Ordinului republicii” (Transnistria) din mâna lui Igor Smirnov, 22 aprilie 2010, Moscova. Asistă Vladimir Iastrebciak.

NUMĂRUL ETNICILOR RUȘI CONVERTIȚI LA ISLAM A DEPĂȘIT 100 000 ȘI CREȘTE CONSTANT


PATRIARHUL ROMÂNIEI – CETĂȚEAN AL REPUBLICII MOLDOVA

Iunie 15, 2016

PF predicand cu crucea in mana

Două sunt subiectele care au ținut cap de afiș în presa noastră națională din ultimul timp: acordarea cetățeniei Republicii Moldova domnului președinte Traian Băsescu și soției sale Maria și Sinodul Panortodox preconizat să aibă loc în insula Creta. Aparent, între cele două subiecte nu există și nu poate fi făcută vreo legătură.

În primul caz jurnaliștii s-au dedat presupunerilor sau speculațiilor pe marginea unui subiect colateral: posibila candidare a domnului Băsescu pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, implicând un soi de recidivă istorică a dublei alegeri la Iași și București a lui Alexandru Ioan Cuza, cu efecte majore asupra evoluției națiunii române și depășirea bistatalității prin unificare inteligentă. Băiatul de mingi al lui Putin la Chișinău, Dodon, a și anunțat, fantezist, că în toamnă va anula decretul președintelui Timofti de acordare a cetățeniei Republicii Moldova cuplului ex-prezidențial de la București.

În al doilea caz presa a reținut pretextele ipocrite ale Moscovei și ale sateliților săi bulgaro-sârbo-antiohiano-georgieni  cu trimiteri exprese la pretinse încălcări ale ”teritoriului canonic” rusesc sau sârbesc de către Biserica Ortodoxă Română, arătată acuzator cu degetul pravoslavnic, exact cum era arătată România cu degetul kominternist, în perioada interbelică, de la Moscova sau de la Sofia, sub falsa acuzație de caracter ”imperialist” atribuit Bucureștiului. Moscova și auxiliarii săi de la Belgrad, substituind gândirea pastoral-misionară ortodoxă cu gândirea grănicerească și lovind în Biserica Română, au lovit de fapt, prin ricoșeu, în imaginea și reputația Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, confirmând o dată în plus rivalitatea absurdă a celei de a ”Treia Rome” (Moscova) cu cea de a Doua (Constantinopolul).

În primul subiect, președintele Băsescu a ținut să precizeze că solicitarea cetățeniei Republicii Moldova era o chestiune de suflet și de asumare a românilor basarabeni, pe scurt, o chestiune de (auto)identificare frățească cu aceștia și de subliniere a unității naturale a națiunii române (încă) bistatale.

În cel de-al doilea subiect, Biserica Ortodoxă Română a parat delicat, arătând importanța chestiunilor de pa agenda Sinodului Panortodox în raport cu ”problemele grănicerești” minore folosite ca pretext de grănicerii canonici de serviciu de la Moscova și Belgrad. În paranteză vom preciza că și Patriarhia Antiohiei și-a pretextat, pe un ton grav, de la dramatic la furibund, neparticiparea la Sinodul Panortodox tot printr-o ”problemă grănicerească” cu Patriarhia Ierusalimului care ar sfâșia emiratul arab liliputan Qatar, în care există circa 120 (ați auzit bine: una sută douăzeci!) de ortodocși sau circa 0,006 % din ansamblul populației emiratului. Dificultatea cu care se confruntă trasatorii de granițe de la Moscova și Belgrad ține, între altele, și de faptul că atât Basarabia și Transnistria (până dincolo de Bug, în hanatul Edisanului), cât și Timocul, s-au aflat sute de ani, în bună pace, anterior expansiunilor teritoriale rusă și sârbească, sub jurisdicția eparhiilor românești din Mitropoliile Moldovei și Ungrovlahiei, pe care le succede, ascendent, Patriarhia Română. Nu ne-ar strica niște hărți canonice istorice, pentru a se vedea că vechiul ”teritoriu canonic” al românilor ortodocși a fost cu mult mai mare decât îl văd astăzi Patriarhii-grăniceri de la Moscova și Belgrad.

În primul subiect, participarea domnului președinte Traian Băsescu, în calitate de cetățean al Republicii Moldova, la competiția democratică pentru șefia statului este o chestiune care depinde de voința domniei sale și de eventualele interpretări pe care le-ar putea da, la sesizare, Curtea Constituțională.

În al doilea subiect, Biserica Ortodoxă Română va urma în continuare linia sa tradițională, pastoral-misionară, care pune oamenii înaintea teritoriilor și granițelor schimbătoare. Așa cum se știe, numărul cetățenilor români din Republica Moldova a depășit recent limita psihologică de 1 milion, cu tendința de dublare numerică în următorii doi ani, ținând cont de solicitările deocamdată nerezolvate prezentate de basarabeni la București. Acești cetățeni români, în marea lor majoritate ortodocși, au nevoie de păstorire spirituală și, într-un stat democratic cum se dorește a fi Republica Moldova, sunt singurii care pot decide asupra apartenenței lor canonice, peste slaba argumentație a Patriarhului-grănicer sovietic de la Moscova. Într-o asemenea abordare, asumarea devine reciprocă, nu doar basarabenii fiind îndreptățiți la restabilirea cetățeniei române și a apartenenței lor canonice de Biserica Mamă Română, ci și Patriarhul României fiind îndreptățit, în deplină demnitate, să solicite și să obțină cetățenia Republicii Moldova. Vorbim, evident, despre un deziderat, nu despre un fapt deja împlinit. Un asemenea gest ar fi un răspuns practic, realist și firesc, cu valențe multiple, care ar pune în dificultate Patriarhia-grănicereasă de la Moscova și ar anula orice pretenție nefondată a acesteia de jurisdicție abuzivă asupra celor peste 1 milion de cetățeni români actuali din Republica Moldova, care vor deveni 2 milioane în următorii doi ani.

Întrunește Patriarhul României condițiile pentru solicitarea și obținerea cetățeniei Republicii Moldova? Da, cu supra de măsură. Spre deosebire de omologul său de la Moscova, Patriarhul României răspunde exigenței legale de cunoaștere a limbii române și a istoriei statului, este păstorul celor peste 1 milion de ortodocși basarabeni repuși în cetățenia română și are merite incontestabile față de Republica Moldova, ca dovadă servind, între altele, și faptul gratificării sale cu distincția supremă, Ordinul Republicii. Pentru preopinenți am mai putea adăuga: implicarea determinantă a Preafericirii Sale în selectarea modelului de stemă de stat a Republicii Moldova, redeschiderea la Iași a Facultății de Teologie din Chișinău refugiată în 1941, formarea a sute de preoți din Republica Moldova, cărora le-a fost profesor și purtător de grijă pe perioada studiilor în România, acordarea de multiple ajutoare materiale populației Republicii Moldova în situații de criză sau de calamitate, acordarea de manuale școlare și cărți în limba română pentru elevi și studenți din Republica Moldova, acordarea de nenumărate ajutoare comunităților ortodoxe locale din Republica Moldova etc., etc.

Umila mea părere este că, după președintele Traian Băsescu, cetățenia Republicii Moldova trebuie să-i fie acordată Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române.  Acest fapt va avea implicații benefice profunde.

Rușii stau cu gândul la granițe și teritorii, noi suntem cu gândul la oameni.


CAHUL. PUȚINĂ ETIMOLOGIE

Iunie 5, 2016
Cahulă, adică monoxilă străveche, descoperiă în Dobrogea.

Cahulă, adică monoxilă străveche, descoperiă în Dobrogea.

Orașul Cahul a avut și alte denumiri: Șcheia, Frumoasa.

Denumirea este identică cu cea a lacului Cahul din sudul Basarabiei și a afluentului său, râulețul Cahul, de la care lacul a împrumutat numele. Un afluent al lacului Cahul se numește Cahuleț, formă incontestabil românească (cf. Pruteț). Râulețul Cahul își are izvoarele în preajma orașului Cahul, pe teritoriul comunei Crihana Nouă (astăzi Lebedenco), și străbate, până la revărsarea în lacul Cahul, pe o distanță de 39 de kilometri, localitățile Pelinei, Sătuc, Vladimirovca, Găvănoasa, Nicolaevca, Vulcănești, Alexandru Ioan Cuza, Etulia și Etulia Nouă. Pentru o încadrare hidronimică exactă vom arăta că afluenții râului Cahul sunt trei ape mai mici cu denumiri indiscutabil românești: Maranda, Ursoaia și Ciorița.

Documentele medievale, scrise în slavonă, cu mai bine de 500 de ani în urmă, atestă toponimul Cahul (în forma românească Caul, dar și în forme slavizate fonetic: Cahovu și altele), deci avem o dovadă a vechimii acestuia (a se vedea, bunăoară, ispisocul după uricul lui Ștefan cel Mare din 2 iulie 1502 (7006) despre cumpărarea unor moșii de pe Prut și închinarea acestora mănăstirii Putna). Toponimul medieval se referă la extravilanul localității Frumoasa, inclusiv la părțile dinspre bălțile Prutului. Alte documente medievale care atestă toponimul datează din 22 aprilie 1518 (7028), 1 iulie 1519 (7027), 16 martie 1529 (7037), 20 aprilie 1555 (7063), 15 septembrie 1575 (7084), 3 aprilie 1588 (7096), 30 martie 1599 (7107).

S-a considerat un timp, absolut fantezist, că denumirea actuală ar fi de origine turcă (Kagul, Kavul), cu presupunerea că ar însemna glod, noroi. Partea cu originea turcică a cuvântului Cahul este doar o legendă întreținută de cei care leagă începuturile istoriei Basarabiei de ruși, cu justificarea stângace și ridicolă a ”eliberării de sub jugul turcesc” ca punct zero al civilizației pe pământurile noastre. De fapt, în 1835, administrația țaristă de ocupație nu a făcut nimic altceva decât să extindă microtoponimul românesc Cahul, utilizat timp de secole de populația locală nerusă, asupra localității Frumoasa, asigurând astfel, fără să-i fi stat în intenție, continuitatea toponimică românească. Intenția autorităților țariste de ocupație fusese doar de eternizare a amintirii despre una dintre bătăliile purtate de ruși în preajma lacului omonim din sudul provinciei anexate. Vechiul nostru toponim Cahul nu este nici rusesc, nici turcesc.

Nu am găsit etimonul Cahul în nicio limbă turcică. Doar în limba tătarilor de pe Volga există o formă verbală, Kagylu, tranzitiv și intranzitiv, din paradigma lui Kagu, însemnând: a se atinge, a acroșa, a mișca din loc, a aborda, a se feri, a fugi și a intra. Dar între forma verbală Kagylu  din tătara de pe Volga și totponimul românesc Cahul nu există nici cea mai vagă relație. Până la ocupația țaristă a Basarabiei nimeni nu a folosit toponimul și hidronimul Cahul cu G în loc de H plin sau mut, această transformare fonetică fiind caracteristică limbii ruse (cf. Orgheev în loc de Orhei, Ganasenî în loc de Hănăsenialkogol’ în loc de alcool, Gamburg în loc de HambrurgGhitler în loc de Hitler, Ghimalai în loc de Himalaia, Gaiti în loc de Haiti, Gavai în loc de Hawaii, galiuținația în loc de halucinație, gamak în loc de hamac, garem în loc de harem, ghektar în loc de hectar etc., etc.). În toată perioada medievală, anterioară ocupației țariste a Basarabiei, toponimul și hidronimul Cahul nu a fost atestat în forma Cagul. Verbul Kagu din limba tătarilor de pe Volga nu a produs în spațiul lor de etnogeneză și viețuire niciun substantiv și, respectiv, niciun toponim sau hidronim derivat din acesta. Nici o versiune pecenegă/cumană nu ar putea fi acceptată, cu atât mai mult cu cât această limbă nu a fost una scrisă, ca să ne putem referi la fondul ei lexical în afara oricărei presupuneri sau incertitudini. Nicio versiune legată de etimoane străine nu trebuie examinată înaintea versiunilor legate de limba locuitorilor autohtoni ai regiunii. Tiparele vechi, nefondate științific, trebuie sparte.

Interesul și atenția noastră s-au orientat în mod firesc către fondul lexical vechi, arhaic al limbii române.

Așadar, constatăm existența în româna veche a cuvântului Cahulă. O variantă fonetică a acestui arhaism este Caulă/Căulă, cu omiterea lui H intervocalic (fenomen subdialectal periferic, ca abatere de la regula generală). De altfel, mulți dintre localnici pronunță denumirea orașului omițându-l pe H: Caul/Caulu.

Cahulă tradițională din bârne.

Cahulă tradițională din bârne pentru trecerea râului sau pescuit pe baltă.

Relația dintre vechiul toponim Cahul și vechiul cuvânt românesc Cahulă este evidentă.

Dicționarele limbii române fixează sensurile arhaismului regional Cahulă: ”Plută mică, întrebuințată ca pod umblător” (DEX 2009), ”Plută de trecut o apă mică împingând-o cu ghĭonderu” (Scriban 1939), ”Plută mică de trecere a unui râu; pod umblător” (DAR 2002) , ”Luntre pescărească rudimentară, de obicei scobită dintr-un trunchi de copac” (DEX 2009), ”Luntre făcută dintr´un trunchĭ scobit (orĭ și din scândurĭ) de umblat pe bălțĭ la pescuit orĭ la vânat (Sadov. VR. 1928, 7, 8; Șez. 33, 26)”, toate precizând originea necunoscută a termenului care desemnează această luntre monoxilă (dintr-un lemn).

Cahulă pe mal de baltă.

Cahulă pe mal de baltă.

Arhaismul nostru Cahulă este echivalentul local, neaoș, al franțuzismului Pirogă (< Pirogue), la rândul său un hispanism (Piragua) preluat din limba mayașă (amerindiană). Totodată, cunoaștem că în vechime Prutul nu a fost niciodată frontieră și, la vaduri, până a fi ridicate poduri de lemn sau de piatră, acesta a fost trecut cu plute din bârne, care s-au numit și se numesc în zonă Cahule.

Cahulă din bârne pentru trecerea râului sau pescuit pe baltă.

Mod de construire a cahulei din bârne pentru trecerea râului sau pescuit pe baltă.

Dicționarul Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică (Mihai Vinereanu, București, 2008) nu cuprinde niciuna dintre variantele cuvântului Cahulă. Cu toate că acest lexem arhaic prezintă un interes major din perspectiva studiului substratului prelatin al limbii române.

Cahulă din stuf.

Cahulă din stuf.

Vom adăuga că din acest cuvânt arhaic românesc derivă un nume de familie, destul de răspândit, anume Caulea/Căulea (Micea Horia Simionescu, Dicționar onomastic,  București, 1969). Acesta este un dublet fonetic al numelui românesc de familie Cahulea, neatestat de dicționare, dar răspândit în zona Moldovei, pe cursul de mijloc al râului Prut. Mai este întâlnit adesea ca poreclă, mai ales printre pescari, iar Cahulul, se știe, este din străvechime și rămâne și astăzi o zonă pescărească activă. Potrivit datelor disponibile, numele de familie Cahulea/Caulea este purtat de români din județele Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, municipiul București, Caraș-Severin, Constanța, Galati, Maramureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea din România, iar în Basarabia în raioanele Cahul, Leova, Ungheni, Criuleni și municipiul Chișinău. De remarcat că peste 50% din purtătorii acestui nume de familie sunt concentrați în județul vecin Galați, zonă în care cuvântul Cahulă și variantele sale fonentice (Căhulă, Căulă) sunt folosite curent, termenul nefiind perceput ca arhaism.

Avem toate motivele să admitem că arhaicul Cahulă este un cuvânt autohton moștenit în română. El se înscrie, cum vom vedea mai jos, într-un peisaj lexical indoeuropean larg.

Cahule străvechi scobite într-un singur trunchi de copac.

Cahule străvechi scobite într-un singur trunchi de copac.

Ne interesează proveniența termenului. Primul său sens, de luntre primitivă, monoxilă, adică scobită într-un singur trunchi de copac, de obicei lungă, semănând cu un tub sau un jgheab, s-ar putea să ne ajute în deslușirea originii sale pe terenul paleolingvisticii indoeuropene.

Cahulă descoperită în albia Prutului, la Ungheni, în anul 2012.

Cahulă descoperită în albia Prutului, la Ungheni, în anul 2012.

Termeni apropiați, semantic și ca formă, derivați din același etimon, se atestă în mai multe limbi indoeuropene vii, iar alții au fost restabiliți în limbile indoeuropene moarte:

Kaulas (os, fluier al piciorului, tijă goală în interior) în lituaniană (masculin). Kaulas > Koja, cu sensul de Picior;

Kauls în letonă (masculin), cu același sens ca și în lituaniană. Kauls > Kāja (Picior);

Caulis (și Colis) în latină (masculin), cu sensurile de a) tulpină de copac; b) tulpină/tijă a unei plante, de regulă goală în interior; c) tulpină (înaltă) de varză/curechi; d) stâlp/arbore cilindric care susține volutele unui capitel; e) țepușă/scobitoare;  f) băț; g) membru viril; h) tub prin care insectele își depun ouăle. O paranteză se impune aici. Ideea subsidiară de plantă cu tulpină înaltă cu care a fost asociată varza de către latini este un punct de pornire pentru linia evoluției lexicale către francezul Chou, italianul Cavolo (dar și Caule, cu formele dialectale Cavulu, Caulu în siciliană, Càvol, Càorlo, Càoło în venețiană), sardul Càule, dalmațianul Caul,  portughezul Couve (dar și mai vechiul Caule), spaniolul Col și românescul Curechi. Atestăm de asemenea existența în latină a hidronimului Caulāres atribuit unui râu din Pamfilia, o regiune din sudul Asiei Mici, situată între Lycia la sud, Cilicia la est, Pisidia la nord și Frigia la vest. Hidronimul Caulāres este prezentat de lingviști ca fiind foarte vechi, transmis în latină (și greacă) din limbile indo-europene vorbite altădată în regiune, astăzi moarte. Remarcăm existența în latină și a substantivului Caulae sau Caullae (plural Caulārum), cu senul de gaură, spărtură, trecătoare, canal. Cuvintele moderne Col (uterin, vezical, parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os) și Colon, intrate în română pe filieră franceză, fac parte din paradigma acestui cuvânt moștenit în latină din fondul indoeuropean comun.

Καυλς (Kaulos) în greaca veche și Καυλί ‎(Kavlí) în greaca modernă (masculin), cu sensul de lemn, băț, tulpină, iar în subsidiar și varză. Una dintre coloniile vechilor greci (secolul VII înainte de Hristos) din peninsula Italică (astăzi în raza localității Punta Stilo, comuna Monesterace din provincia Reggio Calabria) se numea Caulon (Καυλών), iar în unele perioade și Caulonia (Καυλωνία). Specialiștii italieni sunt de părere unanimă că denumirea acestei colonii a vechilor greci derivă din Kaulos, cu sensul de tulpină, trunchi de copac. Potrivit unei legende populare, denumirea coloniei ar proveni de la numele întemeietorului acesteia, Kaulo, unul dintre vitejii luptători în Războiul Troian;

Cāwel în germana veche, din care provine vechiul englezesc Cāl/Cāul, strămoșul cuvintelor Cole și Kale de astăzi, precum și germanul Kohl sau danezul Kool, cu sensurile de varză/curechi;

Cál în irlandeză (limbă celtică), cu sensul de varză/curechi. Acest cuvânt stă la baza hidronimului celtic Calbourne, explicat de lingviști ca format astfel: Cāwel (tulpină) + Burna.

Cawl (cu forma diminutivală Cawlen) în galeză (limbă celtică), cu sensul de varză, mâncare din varză;

Kaile și Kale în scoțiană (limbă celtică), cu sensul de varză, legume, mâncare din legume;

*Kъlъ (Кăl) în slava veche (masculin), din care provin rusescul Kol (Кол), ucraineanul Kil (Кiл), polonezul Kół, cehul Kůl sau slovacul Kôl, toate cu sensul de țăruș, par ascuțit la un capăt, stâlp/trunchi de lemn;

कुल्या (Kulyā) în sanscrită, transmis în aceeași formă și în hindi, cu sensul de Jgheab (cioplit într-o tulpină de copac), canal.

Specialiștii în paleolingvistică sunt unanimi în părerea că toți acești termeni derivă din etimonul indoeuropean *Kaw(ǝ)l / *Kowos < protoindoeuropeanul *keHu-lo-, cu sensul primar de Os tubular, tub/țeavă din orice material, de regulă scobită în lemn. Unele dintre limbile indoeuropene au avut tendința suprimării lui H intervocalic, cum, de altfel, s-a întâmplat și în cazul altor etimoane. Totuși, observăm că în toată aria traco-dacică sunetul H este, în general, foarte bine conservat în cuvintele din substratul lexical autohton și chiar, spre deosebire de alte limbi neoromanice, în cele din adstratul latin.

Etapele transformării unui buștean în cahulă.

Etapele transformării unui buștean în cahulă.

Așadar, în cazul substantivului Cahulă, toate cele trei consoane (C, H, L) fac parte din rădăcina cuvântului. L final nu este, chiar dacă ar putea fi perceput în mod fals, articol substantival al unui inexistent Cah. Chiar dacă H, în poziție intervocalică, are tendința spre omisiune. În general, într-o serie de graiuri românești, în poziție inițială, H urmat de vocale, iar mai rar și în poziție intervocalică, dispare: (h)Abar, (h)Aram, (h)Arbuz, (h)Air, (h)Arman, (h)Ârleț, (h)Ectar, (h)Erghelie, Ma(h)ala, Mi(h)ai, (h)Ojma, (h)Oltei, (h)Oră, (h)Ulub.

Odată stabilită apartenența românescului Cahulă la fondul lexical indoeuropean și la aceeași paradigmă semantică care cuprinde noțiunile de Tulpină și de Tub scobit în lemn/țeavă, observăm că dintre toate formele date de etimonul protoindoeuropean *keHu-lo- în diverse limbi, doar forma românească îl păstrează pe H intervocalic. Nici măcar latina sau greaca antică nu-l mai aveau pe H în cuvintele derivate din etimonul protoindoeuropean. Acest fapt ne confirmă, pe de o parte, vechimea redutabilă a românescului Cahulă, iar pe de altă parte, proveniența acestuia din substratul autohton, prelatin. Astfel, Cahulă este un adevărat dinozaurian lexical, un vestigiu lexical arhaic perpetuat în limba română vie din zona Prutului de Jos și fixat într-un toponim folosit în scris de mai bine de jumătate de mileniu.

Analogiile cu substantivul Cău/Căuș (Lat. *cau (< cavus) + suf. –uș) nu ne pot ajuta prea mult în acest caz, chiar dacă se pare că acest cuvânt este un dublet etimologic îndepărtat al lui Cahulă.

S-ar putea că unii dintre preopinenții acestei ipoteze care relaționează toponimul și hidronimul Cahul (masculin) cu substantivul comun arhaic Cahulă (feminin) vor obiecta invocând o neconcordanță de gen gramatical între cele două cuvinte românești. Aici ar fi de adus în discuție faptul că în ceea ce privește genul gramatical limba română manifestă ea însăși reflexe arhaice, din substratul său precreștin și prelatin. Traco-dacii, ca și ceilalți indoeuropeni aveau un anumit tablou sau închipuire a lumii și a lucrurilor care o compun. Toți indoeuropenii au privit și tratat gramatical lucrurile neînsuflețite și inerte ca pe niște ființe personificate. Astfel, aceștia, organizați patriarhal, au privit masculinitatea ca fiind primordială, iar feminitatea ca fiind o derivată a masculinității. Pentru mentalitatea lor arhaică masculinitatea este centrală și izvorăște din natura monolitică, integră, a lucrului ”dintr-o bucată”, pe când feminitatea este o continuare complementară, facultativă și periferică, dezvoltată, dar totuși secundară a masculinității. Această paradigmă arhaică, arhetipală chiar, transmisă în limba română și perpetuată ca reflex lingvistic a condus la faptul că toate denumirile de copaci și pomi, bunăoară, sunt, gramatical vorbind, masculine (copac, pom, brad, pin, cedru, paltin, cireș, corn, fag, gutui, măr, nuc, păr/prăsad, piersic, prun, smochin, stejar, salcâm, tei, vișin etc., cu excepțiile salcie, tisă și zadă, care nu rodesc și sunt desemnate de cuvinte împrumutate, având în limba donatoare formă de feminin), pe când tot ce rodesc pomii (asociere cu feminitatea și fecunditatea) este, cu rare excepții, în sens gramatical, de gen feminin (poamă, cireașă, coarnă, gutuie, nucă, pară/prăsadă, piersică, prună, smochină, ghindă, vișină etc.), primind, complementar, marca de feminin, dezidența Ă. Urmare a acestui concept și reflex lingvistic arhaic din limba română, CopaculLemnul sau Trunchiul sunt primordiale, integre, nelucrate de om, deci li se atribuie personalitate gramaticală masculină, pe când derivatele Scândură, Blană, Așchie, Surcea/Surcică, Bucată sunt înzestrate cu personalitate gramaticală feminină, ca și Creangă, Floare sau Frunză, ca fiind mai slabe, mai frumoase, mai gingașe și predispuse spre înnoire ciclică sau rodire, dar totuși periferice și neautonome de Copac în sine. Analogia cu But/Butuc și Viță, Loază se înscrie în aceeași paradigmă mentală arhaică indoeuropeană. Existența cuvântului arhaic Cahulă, ca formă feminină, poate presupune existența în vechime, în limba de substrat sau chiar în româna veche, a unui etimon masculin *Cahul, (*Kaw(ǝ)l protoindoeuropeanul *keHu-lo-), cu sensul de Trunchi, Buștean, But/Butur, lemn integru și neprelucrat. De fapt, observăm că în limbile greacă, latină, slava veche și limbile baltice corespondentele prezentate de noi, cu sensurile de Trunchi, Stâlp, Picior, Par, Băț au genul gramatical masculin. Aici avem un teren vast de cercetare.

Atât, pe moment. Dacă cineva poate veni cu o contribuție suplimentară, vom fi bucuroși și recunoscători.

Evident, nu trebuie căutate analogii fanteziste cu tribul Kahului din arhipelagul Hawaii, unde există și un oraș Kahului, nici cu franțuzismul Cagulă (Cagoulle < latinescul Cuculla) , nici cu arabul Qahul (Al-Qahul), etimonul lui Alcool, nici cu Kabul (< persanul Kâbol), capitala Afganistanului.

Singura analogie realistă posibilă ar fi cu denumirea râului Kahulkam (tradus în limbile locale și Kahul-dere sau Badja-dere) din Daghestan, regiune din nord-estul Mării Caspice în care indoeuropenii au avut altădată o prezență importantă și îndelungată. Cu toate că și în acest caz există riscul de a luneca spre un fals etimon georgian (neindoeuropean), dată fiind vecinătatea imediată a râului Kahulkam cu regiunea Kaheția din nord-estul Georgiei și consonanța primei silabe a denumirilor Kahulkam și Kahet/Kaheția sau consonanța acestora cu numele georgian masculin Kaha.

Originea denumirii orașului Cahul se pierde în negura timpului, fiind, într-un fel, ecoul unei perioade străvechi din istoria civilizației indoeuropene.

Alte materiale legate de etimologie:

PARALELE LEXICALE LITUANIANO-ROMÂNE (LEKSINIAI PARALELIŲ TARP RUMUNŲ IR LIETUVIŲ)

BOSKOR/BOZGOR – UN VECHI NUME ETNIC ADUS DE PE VOLGA (I)

BOSKOR/BOZGOR – UN VECHI NUME ETNIC ADUS DE PE VOLGA (II)

BOSKOR/BOZGOR – UN VECHI NUME ETNIC ADUS DE PE VOLGA (III)

CRIHANA. Câteva cuvinte despre o posibilă etimologie a numelui

ETIMOLOGICE: MANTA, MANDA…

ETIMOLOGII ”RUȘINOASE”: PIZDĂ.

NUMELE DE FAMILIE MUȘA

ZĂTOACA, NU ZATOKA

 


CINE A LUCRAT PENTRU SUSPENDAREA MONITORIZĂRII CAZULUI MITROPOLIEI BASARABIEI DE CĂTRE COMITETUL DE MINIȘTRI AL CONSILIULUI EUROPEI. RAPORT DIN 02 OCTOMBRIE 2009

Mai 27, 2016

Cubreacov Montgomery Dos Santos

ÎNALT  PREA SFINŢIEI SALE,

ÎNALT PREA SFINŢITULUI PETRU,

ARHIEPISCOP AL CHIŞINĂULUI,

MITROPOLIT AL BASARABIEI

ŞI EXARH AL PLAIURILOR

R A P O R T

din 02 octombrie 2009

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Astăzi, 02 octombrie, după discuţia telefonică avută cu Înaltpreasfinţia Voastră în subiectul reprezentării Mitropoliei Basarabiei la Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei (CM al CE) în procedura de monitorizare a Republicii Moldova asupra modului de implementare a măsurilor generale şi individuale în speţa “Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova” din 13 decembrie 2001, am discutat telefonic cu preacucernicul părintele secretar Ion Cosoi, pentru a limpezi aspectele neclare legate de acest subiect.

Ca şi domnul avocat Alexandru Postica, părintele Ion Cosoi mi-a confirmat că cei doi au expediat o scrisoare parţială pe adresa CM al CE, legată exclusiv de punctele la care m-am referit în ultimul meu Raport scris depus la Mitropolia Basarabiei în luna august, şi anume cele legate de dosarele parohiilor neînregistrate de fostul Serviciu de Stat  pentru Culte şi ulterior de Ministerul Justiţiei.

Sunt nevoit să constat că scrisoarea care urma să fie trimisă CM al CE trebuia să fie mai amplă şi să se refere la toate capitolele şi aspectele supuse monitorizării, inclusiv cele care rezultă din deciziile interimare sau tranzitorii adoptate la Strasbourg până acum. Acest lucru, din păcate, nu a fost făcut. Nu cunosc pe numele cui anume a fost expediată scrisoarea, în ce formă şi cu ce mesaj însoţitor. Ca reprezentant mandatat al Mitropoliei Basarabiei în dosarul din 2001, supus în continuare monitorizării, consider că ar fi fost firesc şi util să fiu cel puţin pus la curent cu redactarea şi expedierea unei asemenea scrisori.

Vreau să readuc în atenţia Înaltpreasfinţiei Voastre că în cadrul penultimei audienţe pe care mi-aţi acordat-o în luna august aţi binecuvântat, în prezenţa mea şi a părintelui secretar Ion Cosoi, ca preacucernicia sa să pregătească, împreună cu avocatul Alexandru Postica, informaţiile solicitate prin ultimul meu Raport, astfel încât acestea să fie cât mai bine utilizate la redactarea unei scrisori complete pentru CM al CE. Atunci părintele Ion Cosoi nu a fost deloc entuziasmat de sarcina primită şi a fost de părere că oricum monitorizarea este pe sfârşite, ca ar fi ca şi încheiată, „pusă în ultimul coş”, şi că nu ar avea rost ca Mitropolia să mai intervină. Ceea ce, în mod evident, era fals.

Vă fac cunoscut că pe toată durata de timp de la mijlocul lunii august şi până astăzi, 02 octombrie, părintele secretar Cosoi nu m-a contactat niciodată, direct, telefonic sau electronic, cu toate că datele mele de contact sunt disponibile la cancelaria Mitropoliei Basarabiei şi în documentaţia vărsată de mine la dosar până acum.

Ceea ce mi s-a părut deosebit de grav însă în această situaţie este faptul că, în discuţiile cu mine, atât domnul avocat Alexandru Postica, cât, mai ales, părintele secretar Ion Cosoi au formulat deschis ideea că monitorizarea Republicii Moldova de către CM al CE este pe sfârşite, că trebuie să fie încheiată cât mai grabnic, odată cu înregistrarea parohiilor încă neînregistrate de Ministerul Justiţiei. Poziţia părintelui Ion Cosoi, expusă în termeni clari, s-a rezumat la expresia „monitorizarea nu trebuie să dureze până la a doua venire a lui Hristos”. Cei doi exprimă, de fapt, o poziţie identică celei a Statului Republica Moldova, permanent interesat ca această monitorizare să fie încheiată. Cel puţin, aceasta este o poziţie de menajare a Statului, în detrimentul interesului Mitropoliei Basarabiei.

Folosesc această ocazie pentru a vă face cunoscut dezacordul meu total şi profund cu poziţia exprimată de cei doi privind necesitatea încheierii cât mai grabnice a monitorizării Republicii Moldova de către CM al CE. Am subliniat şi în multe dintre Rapoartele mele anterioare că interesul Mitropoliei Basarabiei este ca această monitorizare să continue cât mai mult posibil, fiind un mijloc eficient de echilibrare a relaţiei noastre cu statul Republica Moldova şi un mijloc util de presiune delicată asupra autorităţilor centrale ale statului. Înaltpreasfinţia voastră cunoaşteţi de câte eforturi a fost nevoie pentru a relua monitorizarea Republicii Moldova de către CM al CE în acest dosar, atunci când ea a fost suspendată, în 2004, ca urmare a informaţiilor trunchiate şi false servite la Strasbourg de către Guvernul Tarlev.

Faptul că părintele Ion Cosoi a neglijat binecuvântarea Înalpreasfinţiei voastre de a-mi prezenta informaţiile pregătite de preacucernicia sa împreună cu domnul avocat Postica, preferând să expedieze la Strasbourg o scrisoare parţială, fără a mă pune cel puţin la curent cu acest fapt, ca să nu muncesc în van în paralel, precum şi consideraţiile celor doi, pe care le găsesc periculoase pentru interesele Mitropoliei Basarabiei, privind falsa necesitate de a încheia monitorizarea Statului de către CM al CE, mă fac să vă solicit oficial o clarificare a situaţiei şi să vă rog respectuos să dispuneţi retragerea părintelui Ion Cosoi de pe relaţia cu CM al CE în dosarul din speţa “Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova” (Hotărârea CEDO din 13 decembrie 2001). Rugămintea din ultimul Raport scris era de ajutare, nu de înlocuire a mea pe relaţia cu CM al CE.

Consider că orice lipsă de coordonare, de izolare a subsemnatului ca reprezentant mandatat, de interferenţă, suprapunere şi paralelism în acţiuni pe relaţia cu CM al CE dăunează interesului fundamental al Mitropoliei Basarabiei ca monitorizarea Republicii Moldova să continue atât cât va fi posibil.

Atrag atenţia că poziţia exprimată de subsemnatul este consonantă cu punctul de vedere în acest subiect adus la cunoştinţa Patriarhiei Române de către Ministerul de Externe al României în luna mai 2009, în baza informaţiilor furnizate de Reprezentanţa permanentă a României la Strasbourg, cu care am fost într-o permanentă relaţie directă şi cu care mi-am coordonat efectiv orice demers ca prezentat la CM al CE.

Aştept, ca de obicei, decizia şi binecuvântarea Înaltpreasfinţiei voastre.

Al Înaltpreasfinţiei voastre ascultător fiu duhovnicesc,

Vlad Cubreacov

Notă: Nu aș fi publicat textul acestui Raport din 02 octombrie 2009 dacă nu aș fi văzut astăzi, 27 mai 2016, pe pagina oficială de internet a Mitropoliei Basarabiei un Comunicat datat cu ziua de ieri și semnat Secretariatul Mitropoliei Basarabiei, Comunicat pe care îl reiau mai jos fără nicio modificare și, deocamdată, fără niciun comentariu. Totodată, pentru o înțelegere adecvată a situației, reproduc mai jos și comentariile subsemnatului făcute pe o rețea de socializare în data de 18 mai 2016 la care se face trimitere expresă în Comunicatul oficial al Secretariatului Mitropoliei Basarabiei.

A) Comunicatul Secretariatului MB:

COMUNICAT DE PRESĂ

Mitropolia Basarabiei este profund dezămăgită de declarația unor persoane, plasate pe rețelele de socializare precum că în anul 2009 ar fi solicitat Comitetului de Miniștri încetarea procedurii de monitorizare pe marginea în cauza ”Mitropolia Basarabiei și alții contra Moldovei”. Este foarte trist că autorii acestei dezinformări au menționat numele unor personalități precum IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei și alte persoane din aparatul administrative al Mitropoliei Basarabiei, care au preluat în atribuții de lucru procesele juridice administrate cu iresponsabilitate de funcționarii de până la anul 2008 și au încercat să mențină activ procesul în fața Comitetului și care nu sunt sub nici o formă responsabil de decizia Comitetului de Miniștri.

Aducem la cunoștință că deși Rezoluția finală a fost publicată în anul 2010, textul acesteia a fost definitivat în sesiunile de primăvară și toamnă ale anului 2009. Această rezoluție sub nici o formă nu legitimează confiscarea patrimoniului, ea mai mult referindu-se la modificările cadrului legal de înregistrare a Cultelor religioasă și mai puțin asupra aspectelor de proprietate.

Informația că Mitropolia Basarabiei și-a retras pretențiile în fața Comitetului este una falsă și nu corespunde adevărului, acest lucru poate fi demonsatrat prin demersul făcut de IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei către Comitetului de Miniștri prin care s-a insistat asupra continuării monitorizării. Au fost prezentate cazuri de intimidare, hărțuire a preoților din cadrul Mitropoliei de către autoritățile statului, precum și alte probleme, care atestau încălcarea drepturilor enoriașilor și preoților de a se asocia liber.

În ceea ce privește problema patrimoniului – Mitropoliei Basarabiei comunică că niciodată nu a renunțat și nu va renunța la patrimoniul confiscat ilegal de către regimul sovietic. Problema este una de o complexitate majoră, care necesită intervenții în cadrul legislativ, inițierea unor discuții publice, susținerea societății și a partenerilor, după caz inițierea proceselor de judecată.

La moment se implementează o serie de acțiuni capabile să conducă la restituirea patrimoniului bisericesc în proprietatea Mitropoliei Basarabiei.

Secretariatul Mitropoliei Basarabiei

Pentru conformitate se poate vedea și imaginea Comunicatului așa cum apare el pe pagina oficială de internet a Mitropoliei Basarabiei.

Comunicatul Secretariatului Mitropoliei Basarabiei din 26 mai 2016

B) Comentariile subsemnatului.

Comentariul Vlad Cubreacov pe facebook imagine

Comentariu 2


”SOVROMUL” BISERICESC DIN BASARABIA ȘI OAMENII LUI

Mai 21, 2016

Lazurca cu Vladimir

mitropolitul-vladimir-plaja

Lazurca cu Vladimir 1

Vladimir soldat rus

Lazurca cu Vladimir 2

Lazurca cu Vladimir 3A

Vladimir la mare

Filat cu Vladimir

filat cu kiril 1

Filat decorat Lazurca

Pasat mitropolia rusa

Filat Vladimir

Vladimir cu Voronin

Filat cu Kiril si Vladimir

Lazurca cu Vladimir 4

Vladimir cu Smirnov 2

Filat cu Kiril

Lazurca cu Vladimir 5

pasat-sis-kgb-vladmir-al-moldovei

Lazurca cu Vladimir 6

Lazurca cu Vladimir 16

Lazurca cu Vladimir 17

Lazurca cu Vladimir 18

Lazurca cu Vladimir 19

Filat cu Smirnov

vladimir cu filat si sevciuc

Filat cu Lazurca si Catan 1

filat cu kiril

Filat cu Lazurca si Catan 2

Filat cu Lazurca si Catan

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

Lazurca cu Vladimir 14

Savatie-Bastovoi-si-Petre-Guran-ICR-KGB1

vladimir cu ai sai 1

vladimir sevciuk stanski

Lazurca cu Vladimir 15

Vladimir la mare 1

Vladimir de colorado

vladimir cu kiril


DILEMA MITROPOLITULUI VLADIMIR

Aprilie 27, 2016
Preasfințitul Antonie de Orhei (Patriarhia Română) ascultând vorba mitropolitului Vladimir (Patriarhia Moscovei). 27 aprilie 2016, Parlamentul Republicii Moldova.

Preasfințitul Antonie de Orhei (Patriarhia Română) ascultând vorba mitropolitului Vladimir (Patriarhia Moscovei). 27 aprilie 2016, Parlamentul Republicii Moldova.

Un mare și greu semn de întrebare care se ridică drastic în fața mitropolitului Vladimir ca șef al structurii locale a Patriarhiei Moscovei și a întregii Rusii: să conslujească sau să nu conslujească cu Preasfințitul Antonie de Orhei, vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului (Mitropolia Basarabiei – Patriarhia Română), căruia rușii nu-i pot găsi pricini și clenciuri oricât ar căuta cu lumânarea ziua în amiaza mare.

Dacă nu ar consluji ar înseamna că se developează încă o dată ca soldat fidel al interesului rusesc. Dacă ar consluji ar demonstra în premieră că recunoaște Mitropolia Basarabiei și dreptul Patriarhiei Române de a-și exercita jurisdicția la răsărit de Prut. În acest al doilea caz ar mai transmite și un semnal către Moscova că nu mai ține cont de indicațiile ei prețioase. Complicată situație. Și simplă în același timp.

Desigur că majoritatea creștinilor din Republica Molodva, printre care mă număr și eu, ar prefera varianta a doua, când mitropolitul Vladimir ar consluji cu Preasfințitul Antonie de Orhei, deschizând astfel un nou orizont geospiritual în Basarabia.

Episcopul Marchel Mihăiescu, numit de Patriarhia Moscovei la Bălți, a declarat anterior că l-ar fi recunoscând pe Preasfințitul Antonie ca episcop ortodox canonic, însa nu va consluji cu Preasfinția sa decât în Romania, niciodată însă în Basarabia, întrucât aceasta, potrivit lui, a ar fi un teritoriu canonic al așa-zisei ”Sfinte Rusii”.

Acum mai bine de cinci ani (ianuarie 2011), într-un interviu acordat lui Savatie (Ștefan) Baștovoi la postul Jurnal TV, mitropolitul Vladimir, anunțând o știre falsă, a declarat: „Mai mult decât atât, noi, aflând acum că se pregăteşte un episcop vicar pentru Mitropolia Basarabiei în Republica Moldova, ş-am aflat că este pământeanul nostru, părintele Veniamin, deci, din Anenii Noi, Goreanu, eu mi-am exprimat în auzul tuturor că eu o să-l primesc, fiind hirotonisit, neoprit de nimeni, de către Patriarhia Română, o să-l primesc în catedrala mitropolitană, o să slujesc împreună cu el, dar cu Preasfinţitul Petru (Înaltpreasfințitul Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilornota noastră) unica problemă este că el este oprit şi nu am dreptul să coliturghisim împreună, da. Iată aceasta este problema toată. Dar nouă ni se pune problema că el este român, că eu sunt rus şi toate aceste întrebări care nu corespund adevărului”.

Bineînțelesc că mitropolitul Vladimir mințea în 2011.

Să vedem cum va proceda acum, în 2016.


PRIMA ȘCOALĂ PUBLICĂ ROMÂNEASCĂ LA CRIHANA (1865-1878)

Aprilie 17, 2016

Alexandru Ioan Cuza

Revenită la sânul Principatului Moldovei în 1856, și participând cu întreaga regiune basarabeană a Prutului de Jos și a Dunării de Jos (județele Cahul, Bolgrad și Ismail) la procesul de unificare și propășire națională, Crihana a beneficiat, alături de toate celelalte comune și orașe basarabene aflate în componența Statului național român (1856-1878), de învățământ obligatoriu și gratuit în limba română.

Este mai mult ca sigur că în 1865 la Crihana a fost înființată o școală românească de stat. Aceasta avea patru clase pentru băieții și fetele cu vârsta între 8 și 12 ani. Școală, finanțată în cea mai mare parte de la Bugetul Ministerului Instrucțiunii Publice și al Cultelor din București, dar și de la bugetul comunei, a fost înființată în conformitate cu prima lege românească modernă în domeniul învățământului (Legea nr. 1150/1864 asupra instrucțiunii a Principatelor Unite Române) promulgată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 25 decembrie 1864 și pusă în aplicare din 1865.

În școala publică românească de la Crihana s-au studiat cel puțin 9 materii: 1) Citirea şi scrierea, 2) Gramatica, 3) Aritmetica, 4) Istoria României, 5) Geografia,  6) Catehismul ortodox, 7) Igiena,  8) Dreptul administrativ român, 9) Sistemul legal al măsurilor şi greutăților. Manualele și salariile învățătorului și ale celuilalt personal (minimum trei angajați) erau asigurate de Stat, prin Ministerul Instrucțiunii Publice și al Cultelor din România.

Abecedar sau Manual de scriere și citire după care au învățat copiii din Crihana.

Abecedar sau Manual de scriere și citire după care au învățat copiii din Crihana. Iași, 1868. Printre autori este și Ion Creangă.

Părinții care nu-și înscriau copiii la școală sau cei care îi împiedicau să frecventeze școala din sat erau supuși, de către consiliul comunei, la o amendă de 10 parale pentru fiecare zi de lipsă nemotivată legal, amendă care se încasa în favoarea școlii. În caz de recidivă amenda se dubla, constituind 20 de parale pentru fiecare zi de lipsă.

Manual de gramatică a limbii române

Manual de gramatică a limbii române, pentru clasa a III-a primară. Galați, Tipografia Comercială, 1876.

Nu cunoaștem deocamdată în mod sigur cine au fost învățătorii care au predat în școala publică românească de la Crihana între 1865 și 1878, dar cert este că o bună parte a populației din localitate nu doar că era știutoare de carte, dar și semna sub a doua ocupație țaristă (1878-1918) în limba română, cu alfabet latin, așa cum se vede dintr-un șir de acte de arhivă, inclusiv registrele metricale ale parohiei ortodoxe din sat. Doamna profesoară Veronica Popa, originară din Crihana Veche și care este și muzeograf la Cahul, ne-a comunicat numele uneia dintre învățătoarele care ar fi predat la școala românească de la Crihana Veche între 1865 și 1878: Elena Mancaș. De asemenea, nu cunoaștem deocamdată nici localul care a găzduit prima școală românească din sat. Cercetările ulterioare ar putea vărsa lumină asupra acestor aspecte.

Georgrafia Romaniei 1878

Manual de Georgrafia Romaniei (cunoștințe pentru uzul Școalelor). Galați, Tipografia Română, 1878.

Odată cu reanexarea celor trei județe românești din sudul Basarabiei la Rusia țaristă (1878) școala publică românească de la Crihana a fost desființată, după 13 ani de activitate, iar învățământul, deja neobligatoriu, a putut fi continuat, de această dată în limba rusă, doar prin școala parohială nesubvenționată de către administrația imperială rusă.

Pentru o bună înțelegere a contextului acelor vremuri prezentăm mai jos extrase din Legea instrucțiunii publice din 1864 promulgată de Domnitorul Alexandru Ioan I al Principatelor Unite Române.

* * *

Legea nr. 1150/1864 asupra instrucţiunii a Principatelor Unite Române

Alexandru Ioan I.

cu mila lui Dumnezeu şi vointia naţională Domn Principatelor Unite Române.

La toţi de faţă şi viitori sănătate.

Asupra raportului Ministrului Nostru Secretar de Stat la Departamentul Justiţiei, Cultelor şi Instrucţiunii publice, No. 52,014, pe lângă care Ne supune spre aprobare Proiectul de Lege asupra Instrucţiunii publice;

Văzând deciziunea luată de Consiliul Nostru de Miniștri prin jurnalul încheiat în şedinţa de la 16 Octomvrie;

Ascultând şi opiniunea Consiliului Nostru de Stat;

În virtutea Statutului din 2/14 Iulie trecut;

Am sancţionat şi sancţionăm, promulgat şi promulgăm ce urmează:

Dispoziţiuni generale

Art. 1. Instrucţiunea se împarte în publică şi privată.

  1. Instrucţiunea publică se împarte în primară, secundară şi superioară.
  2. Instrucţiunea primară cuprinde: școalele primare din comunele rurale şi urbane.

(…)

  1. Instrucţiunea primară elementară este obligătorie şi gratuită, după cum se legiuește la Partea I, Cap. II, Secţiunea I, din prezenta lege.
  2. Corpul învăţător se împarte în patru grade:

1° Învăţători sau învăţătoare pentru școalele primare rurale.

2° Institutori sau institutrice pentru școalele primare urbane.

3° Profesori de școale secundare.

4° Profesori de facultăţi.

(…)

CAP II

Despre organizaţiunea instrucţiunii primare

SECŢIUNEA I

Despre obligaţiunea instrucţiunii

  1. Instrucţiunea elementară este obligatorie pentru toţi copiii de amândouă sexele începând de la opt până la doisprezece ani împliniţi ai etăţii. Acestă îndatorire este impusă, sub penalităţile aici mai jos prescrise, părinţilor, tutorilor, stăpânilor, maeștrilor şi oricărei persoane ce ar avea sub îngrijire un copil. Copiii în etate de doisprezece ani la punerea în lucrare a acestei legi vor fi dispensaţi de învăţătura obligatorie.
  1. Instrucţiunea obligatorie va cuprinde următoarede obiecte de studiu: citirea şi scrierea, catehismul, noţiuni de igienă, de gramatică, de geografie, de istoria ţării, de drept admnistrativ al ţării, cele patru lucrări din aritmetică, sistema legală a măsurilor şi a greutăţilor.
  2. Se apără de îndatorirea de a trimite pe copii la școala publică acei cari vor dovedi că le dau învăţătură acasă sau în vreun institut privat.
  3. Nu se poate lua un copil de la școală mai înainte de a fi dobândit din partea învăţătorului un certificat de cunostinţele cuprinse în art. 32 de mai sus.
  4. Nicio cauză împedicătoare nu poate dispensa de îndatorirea instrucţiunii obligatorie impusă prin art. 32, de nu va fi judecată şi recunoscută ca atare de consiliul municipal sau comunal.
  5. Când părintele, tutorele sau stăpânul va lăsa pe copii a lipsi de la școală fără motiv legal, şi nu-i va trimite trei zile după avertismentul ce va primi de la învăţător, acesta sau revizorul ori subrevizorul va înstiinţa îndată pe consiliul local al comunei, care va supune pe părinte, tutore sau stăpân la o amendă de douăzeci parale la oraşe şi zece parale la sate pentru fiecare zi de lipsă. Amenda se va plăti în bani sau în lucru pentru comună. În caz de recidivă ea va fi îndoită.
  6. Nici un maestru, industriaş, arendaş, ori stăpân nu va primi în serviciul său un copil mai mic de doisprezece ani, decât după ce i se va arăta certificatul de învăţătură, sub osândă de a se supune de către consiliul local la o amendă de una sută lei şi la îndatorirea de a trimite şi a ţine pe copil în școală până la al paisprezecilea an.
  7. Amenda prescrisă prin articolele precedende se va împlini, de va cere trebuinţa, prin autorităţile administrative după cererea consiliului comunal.
  8. Toate amendele se vor vărsa în casa comunală în favoarea școalei.
  9. Preotul comunei, sau, în oraş, preotul de suburbie, sau autoritatea însărcinată cu ţinerea actelor civile va comunica în cea dintâi lună a fiecărui an, învăţătorului respectiv o listă de toţi copiii ocolului său, care au împlinit, în acel an, etatea de opt ani. În acea listă se va arăta numele copilului, satul sau oraşul, suburbia, numele familiei, anul şi ziua nașterii. Acestă listă va servi învăţătorului spre a-i face cunoscuți pe copiii care trebuiesc a fi adstrânşi la învăţătura obligată.
  10. La fiecare trecere a revizorului sau subrevizorului, se vor examina aceste liste, şi se vor controla măsurile ce se vor fi luat.
  11. Instrucţiunea obligătorie este în sarcina Statului întru tot ceea ce privește: 1) Personalul învăţător, administrator şi domestic; 2) Subvenţiunea pentru material de școală, cărţi, hârtie etc. la copiii cei fără mijloace; şi în sarcina comunelor, cât pentru local, mobilă şi lemne de încălzit. În caz când școala ar avea mijloace proprii provenite din donaţiuni, legaturi etc., acelea vor fi afectate la întreţinerea școlii, însă numai spre a comunei uşurare de sarcinele ce i se impun prin art. precedente.
  12. Comunele, îndeplinind sarcinile impuse lor pentru învăţătura obligătorie prin art. 42 vor putea să înfiinţeze școale cu învăţături mai întinse.
Semnătură Alexandru Ioan Cuza

Semnătura Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al României.


DISCURS LA ȘEDINȚA CONSILIULUI EUROREGIUNII ”DUNĂREA DE JOS”

Aprilie 14, 2016

Cubreacov Euroregiunea Dunarea de Jos

Stimate domnule Președinte Teodorescu, doamnelor și domnilor membri ai Consiliului Euroregiunii ”Dunărea de Jos”, stimați colegi și prieteni,

Vă salut în numele Institutului ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. Aș dori să exprim totodată ferma convingere că această ședință a Consiliului Euroregiunii ”Dunărea de Jos” va fi una rezultativă, contribuind în mod substanțial la intensificarea parteneriatului româno-moldo-ucrainean, în beneficiul cetățenilor din cele trei state ale noastre.

Institutul pe care îl reprezint este o structură guvernamentală care, alături de alte instituții guvernamentale partenere, are drept obiectiv asistarea culturală și identitară a conaționalilor noștri din afara granițelor. Comunitatea românească din regiunea Odesa este una dintre beneficiarele directe ale sprijinului cultural acordat de către Institutul nostru. Pentru înlesnirea acestei asistențe culturale Institutul dispune de un centru regional la Brăila, în Euroregiunea ”Dunărea de Jos”.  Sperăm ca astfel să răspundem mai bine cererilor și așteptărilor conaționalilor noștri vorbitori de limbă română din euroregiune și să cooperăm mai strâns atât cu autoritățile locale din județele Brăila, Galați și Tulcea, cât și cu cele din regiunea Odesa. Vreau să vă asigur de întregul nostru sprijin orientat către intensificarea cooperării pe plan cultural și al bunelor relații interetnice din regiune.

În acest context, Institutul ”Eudoxiu Hurmuzachi” a luat act cu satisfacție de recentele decizii ale autorităților ucrainene de desovietizare și decomunizare a societății, inclusiv pe plan cultural, educațional și identitar, ca un început al procesului de demantelare în faptă a moștenirii regimului totalitar comunist sovietic. Ca Institut care este preocupat de starea culturală a românilor de peste hotare, considerăm că, în această etapă a parteneriatului nostru este potrivit să ne gândim împreună asupra modalităților de a-i reda comunității românești din regiunea Odesa sentimentul de demnitate istorică, de siguranță și de confort social, precum și sentimentul că aceasta este înțeleasă, apreciată cum se cuvine și susținută de către autoritățile țării de reședință.

În acest sens, dorim să le facem cunoscut prietenilor și partenerilor noștri din regiunea Odesa că pentru anul în curs, 2016, am planificat un șir de activități de sprijinire culturală, educațională și identitară a conaționalilor noștri din regiune, ca și din întreaga Ucraină, indiferent dacă aceștia au fost înregistrați la recensăminte cu etnonimul Români sau cu alte infranime românești locale, cum ar fi cele de Moldoveni, Basarabeni, Volohi etc., subordonate semantic și juridic termenului generic de Român.

Activitățile planificate de Institutul ”Eudoxiu Hurmuzachi” vizează copii și tineret, instituții școlare și preșcolare, biblioteci publice, școlare și private, autorități publice și comunități locale pe care le dorim atât revenite la denumirile istorice de dinaintea regimului totalitar comunist, cât și înfrățite administrativ cu autorități și comunități locale din România, așezăminte religioase, organizații neguvernamentale, unități culturale și formații artistice locale, instituții de presă scrisă și audiovizuală în limba română. Avem în vedere donații de carte în limba română, cursuri de studiere a limbii, istoriei și culturii române, excursii și vizite de cunoaștere, proiecții de film, concerte și spectacole de teatru, înfrățiri între localități de pe cele două maluri ale Dunării, activități editoriale și mediatice în limba română, precum și reabilitarea și restaurarea unor monumente istorice lăsate uitării și supuse distrugerii în perioada totalitarismului comunist.

În aceste demersuri firești ale noastre, realizate în spiritul european al cooperării și bunei vecinătăți, mizăm nu doar pe înțelegerea prietenească, ci și pe concursul direct și deplin al autorităților de orice nivel din regiunea Odesa.

Vă stăm, cu toată bunăvoința, la dispoziție pentru orice precizări sau detalii suplimentare cu privire la activitățile Institutului ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni în Euroregiunea ”Dunărea de Jos”. Mult succes în dezbaterile ce urmează!

Mulțumesc pentru atenție!

Tulcea, 14 aprilie 2016


FOAIA DE PARCURS A REUNIFICĂRII

Martie 19, 2016

Petrisor Peiu

Pe fondul căderii spectaculoase a Republicii Moldova o parte importantă a românilor dintre Prut și Nistru (cel puțin un sfert dintre aceștia, dând credit sondajelor vehiculate chiar de campionii partidei filo-ruse) cere realizarea Reunificării României cu Basarabia, sperând ca prin asta și cei 3 milioane de români de acolo să se conecteze, împreună cu țara-mamă la sensul istoriei. Ba chiar și o parte însemnată din apostolii moldovenismului „luminat” și „pro-european” recunoaște Reunirea ca pe o posibilitate de ieșire din marasm.

Ce răspuns primesc speranțele acestor oameni? Cum le întoarcem nădejdile puse în România? Cum reacționăm noi cei care ne petrecem anii ironizând și luând în bășcălie tot ce-i autohton?

Ei bine, unii (așa-zișii experți, foști demnitari ai poporului pe care îl disprețuiesc sincer, așa-zisa societate civilă – oare de unde atâția civili printre cei cu atribuții de securitate?), bufonii turtiți cu ochii exoftalmici clamează lipsa de realism a timid-înfiripatei partidei unioniste, prognozând dispariția statului român de-om avea vreodată curaj să pronunțăm fatidicul cuvânt cu „U”(nire). Ocrotiți de țara pe care o detestă, acești pitici au monopolizat finanțările aceleiași ţări și au parazitat reprezentarea românilor pe la tot felul de șuete zise elitiste dar desfășurate în  anonimatul umbrei. Alții, cei aduși de-a valma în căruța puterii de ura populară împotriva baronimii sau de speranțele în reînvierea vreunui Carol nici nu se sinchisesc de ceea ce spun sau ce gândesc românii de o parte sau alta a Prutului; ei torc liniștiți la soarele Atlanticului sau își întind oscioarele obosite să susțină atâta slăninuță proaspăt acumulată pe canapelele sălilor de așteptare din hoteluri și aeroporturi, ei dorm liniștiți înveliți prudent în steagul albastru cu 15 steluțe al mătușii Angela și plănuiesc ceva potrivit cu dimensiunea lor: să aducem în țărișoară vreo 7000 de migranți în loc de 3 milioane de români.

Cu toții ne spun ce pragmatici sunt ei când ignoră cu desăvârșire cuvântul cu „U”. Ba mai mult ne pun în față dilema crudă de a alege între cuvântul cu „U” și cuvântul cu „E”(uropa). De parcă ar fi realist și pragmatic să ignori ceea ce vor 70% dintre românii din România și câteva zeci de procente (nici să le numere nu prea vor) dintre românii dintre Prut și Nistru! De parcă pragmatic ar fi să vinzi gogoși săracilor basarabeni  despre o integrare în UE care nu este nicidecum propusă sau măcar imaginată de UE sau despre calea independenței micuței și curajoasei republici! De parcă pragmatic ar fi să îndrugi aberații precum „ne vom întâlni în UE”! ( ca și cum i-ai spune fratelui tău să nu vă mai întâlniți acasă la părinți ci în sufrageria dnei. Angela de la parter că e mai „șic”!)

Ei bine, domnilor cu bilet la clasa business, ceea ce faceți dumneavoastră nu se cheamă pragmatism ci indiferență, indolență și neadecvare. Mințiți din comoditate că nu se poate face Reunirea ba că nu vrea mătușa Angela, ba că nu avem ce face cu Transnistria, ba că ungurii cei hrăpăreți ne vor lua Ardealul plin cu români, ba că basarabenii nu prea vor ceva ce nu le-a propus nimeni, ba că inițiativa ar trebui să vină de la Chișinău ba chiar (asta este fabulos!) că politicienii de la Chișinău trebuie sa ignore în egală măsură Moscova și Bucureștiul (Cum ar fi fost ca „analiștii” din RFG-ul de până în 1990 să invite RDG-ul să ignore în egală măsură Moscova și Bonn-ul?)!

Dar minciuna cea mai mare este aceea cum că nu există un plan, o foaie de parcurs pentru o eventuală Reunificare! Păi nu există un „road-map”, cum zic bufonii pufoși pitici de grădină, pentru simplul fapt că statul român și „societatea civilă” nu au elaborat-o , nu pentru că o asemenea construcție nu se poate face.

REUNIRE

Hai să vedem cam ce ar trebui să conțină o astfel de foaie de parcurs și cine ar fi chemat să o întocmească. Din capul locului trebuie spus că o astfel de construcție trebuie gândită întâi ca un demers teoretic, născută în mediul academic și dezbătută acolo (poate chiar sub umbrela generoasă a Academiei Române) și apoi definitivată sub formă de îndrumar practic, posibil de însușit de către clasa politică.

Am arătat, cu alte ocazii, faptul că la Seul există un Minister al Reunificării care patronează atât institute de cercetare care au elaborat modele privind scenariile de reunificare cât și instituții politice care coordonează politica de asistență financiară și umanitară precum și pe aceea de investiții economice în zonele economice speciale din RPD Coreeană. Acest minister poate oricând să fie un model și un început și pentru noi, în sensul în care se poate creea , la Guvern sau la Președinție, un departament sau o agenție pentru problematica asociată Republicii Moldova, cu două obiective majore:

  1. Coordonarea asistenței financiare (finanțare de proiecte, ajutor de dezvoltare și ajutor umanitar) acordată Republicii Moldova;
  2. Elaborarea de modele exhaustive precum și de ghiduri practice de realizare a Reunificării.

O altă etapă importantă în acest demers este, fără îndoială, asumarea de către clasa politică românească a principiilor Reunificării, pe care în această etapă le văd a fi următoarele:

  1. Realizarea „reunificării dintr-o bucată”, fără etape intermediare și fără asimilări treptate;
  2. Intrarea întregului teritoriu al actualei Republici Moldova sub jurisdicția integrală românească, adică acceptarea integrală a legislației românești actuale (practic numai astfel și teritoriul dintre Prut și Nistru va deveni automat parte a UE și NATO ca fiind parte inseparabilă a României);
  3. Validarea parlamentară a soluției de Reunificare în parlamentele de la București și Chișinău și apoi convocarea imediată a unui Parlament al României reîntregite);
  4. Capitala țării reîntregite va rămâne Bucureștiul;
  5. Drepturile minorităților prevăzute în actuala legislație românească vor reprezenta garanția includerii și valorizării noilor minorități naționale în corpul social comun, după modelul de succes parcurs pentru minoritatea maghiară;
  6. Aducerea tuturor salariilor funcționarilor publici din actuala Republică Moldova la nivelul din România din prima zi;
  7. Aducerea tuturor pensiilor din actuala Republică Moldova la nivelul celor din România din prima zi- Renunțarea la principiul contributivității pensiilor din teritoriul actualei Republici Moldova pentru o perioadă de 20 ani ;
  8. Dreptul companiilor de utilități și a operatorilor reglementați/licențiați de pe cele două maluri ale Prutului de a opera liber pe teritoriul național rezultat;
  9. Valabilitatea tratatelor internaționale se va menține și pentru România reîntregită;
  10. Unificarea instituțiilor naționale de tip Curtea Constituțională, Consiliul Concurenței, ANRE, Casa națională de Asigurări de Sănătate, Casa Națională De Pensii,etc și modificarea organismelor de conducere după principiul proporționalității (cinci șesimi pentru actuala Românie și o șesime pentru actuala Republică Moldova);
  11. Garantarea, pentru o perioadă de 20 ani, a unei reprezentări proporționale în noul Guvern (o șesime) pentru românii din actuala Republică Moldova; Garantarea scrutinului parlamentar proporțional pentru o perioadă de minim 20 ani;
  12. Garantarea alocării a cel puțin o șesime din fondurile structurale europene puse la dispoziția României pentru infrastructura și proiectele de dezvoltare de pe teritoriul actualei Republici Moldova;
  13. Garantarea alocării , pentru o perioadă de minim 25 ani, a cel puțin o șesime din fondurile de investiții la nivel național pentru proiectele de pe teritoriul actualei Republici Moldova;
  14. Crearea unui fond de investiții, în valoare de minim 2% din PIB , pentru o perioadă de minim 25 ani, destinat atenuării diferențelor de dezvoltare dintre teritoriul din stânga respectiv dreapta Prutului;
  15. Unitatea administrativ-teritorială de bază pentru teritoriul actualei Republici Moldova va deveni județul, conform legislației românești în vigoare.

REUNIRE 1

Chestiunea de bază care trebuie înțeleasă și asumată de la bun început este aceea că singura modalitate de a produce efectele maximale și definitive ale apartenenței la structurile euroatlantice de securitate (NATO) și la cele europene politice (UE) este punerea teritoriului dintre Prut și Nistru sub guvernarea integrală a legilor românești; orice altă abordare nu ar face decât să complice procesul Reunificării și să îl pună în pericol; România are astăzi o legislație și o practică în acord cu cele euroatlantice și acest atu trebuie preluat imediat și pentru o Românie reîntregită. Nu avem nici timp nici resurse instituționale să facem experimente.

Procesul Reunificării trebuie să fie de o mare simplitate legislativă și instituțională pentru a putea avansa într-un calendar rezonabil; orice încercare de complicare procedurală prin păstrarea/ inventarea de paralelisme va prelungi efortul și va genera fisuri instituționale care ar putea fi exploatate de către neprieteni.

Cele mai sensibile două puncte pentru asumarea unui proiect unionist sunt , fără îndoială chestiunea transnistreană și problematica asociată finanțării planului unionist, respectiv a reducerii treptate a decalajelor de dezvoltare între stânga și dreapta Prutului.

Problema transnistreană se poate aborda direct într-un dialog tripartit București-Moscova-Chișinău, prin renunțarea la înșelătorul format 5+2 și trecerea la formatul 2+1, singurul acoperit de realitate. În procesul de negociere nu trebuie exclus niciun instrument de soluționare, putând fi luat în calcul inclusiv schimbul de populații, pentru România reîntregită fiind vorba (în acest caz) de finanțarea preluării responsabilității pentru aproximativ 100000-120000 persoane care ar putea fi relocate din Transnistria în Basarabia, unde în prezent prețul proprietăților, cel puțin în mediul rural, este rezonabil, dacă nu chiar derizoriu, pe alocuri. cu costuri induse de aproximativ 500 milioane USD.

 Finanțarea Reunificării presupune identificarea surselor de suplimentare a cheltuielilor bugetului României cam cu o șesime (un plus de 10 miliarde USD față de cele 60 ale bugetului actual); sursele respective trebuie reduse cam cu 1,5 miliarde USD (dimensiunea actualului buget al Republicii Moldova), adică rămân de finanțat aproape 8,5 miliarde USD anual timp de cel puțin 20 ani, medie care provine din maxime în primii ani și din minime în anii din urmă. Aceste surse suplimentare pot proveni din fonduri structurale UE (aproximativ o jumătate) și realocări, respectiv ameliorări ale performanțelor bugetare și fiscale precum și din creșterea economică indusă de Reunificare (efectul de bază). Dacă din cheltuielile cu investițiile (de aproximativ 10 miliarde USD anual) se va rupe o parte de 20% pentru Republica Moldova vom obține alte 2 miliarde USD, la care putem adăuga cel puțin 500 milioane USD investiții private, ale companiilor. O emisiune de obligațiuni de 2 miliarde USD anual ar induce costuri suplimentare de circa 250 milioane USD/anual, care pot fi compensate prin creșterea veniturilor bugetare ca urmare a efectului de bază.

Toate aceste sume pot fi dramatic diminuate dacă România începe de pe acum un program de investiții centralizat conduse printr-un instrument modern de tipul „fond de investiții”, care să aibă o capitalizare plecând de la 150 milioane USD crescând treptat spre 3 miliarde USD pe parcursul a cinci ani; numai aplicarea în sine a acestei propuneri ar diminua fondurile destinate reducerii decalajelor după Reunificare cu 15-25% încă din primii ani.

Fondul specializat descris mai sus ar avea trei atribute principale:

  • Finanțarea deficitului bugetar al Republicii Moldova prin achiziții preferențiale de obligațiuni emise de către aceasta; finanțarea proiectelor de investiții ale municipalităților prin achiziția preferențială de obligațiuni municipale;
  • Co-finanțarea investițiilor de tip green-field ale companiilor românești în Republica Moldova;
  • Co-finanțarea achizițiilor /fuziunilor prin care companiile românești pot prelua pachetele de acțiuni de control la companii din Republica Moldova.

Cu alte cuvinte cu cât mai devreme România începe să investească masiv în Republica Moldova cu atât mai mici vor fi costurile de acoperit în cazul Reunificării; cu cât va fi mai masiv și mai bine articulat efortul investițional al unui eventual fond specializat de investiții cu atât va fi mai puțin dureros efortul de finanțare a Reunificării.

Dacă astăzi vom demara proiectul acestui fond, el ar deveni operațional până la sfârșitul anului 2016 și ar genera economii de până la 25% din bugetul Reunificării (adică economii de până la 2 miliarde USD/anual) dacă Reunificarea s-ar produce în 2018, așa cum cu toții ne dorim.

Concluzionând , etapele pe care ar trebui să le parcurgem pentru atingerea idealului Reunificării ar fi:

  • obținerea consensului politic intern;
  • demararea proiectului investițional românesc pentru Republica Moldova;
  • informarea partenerilor euroatlantici privind opțiunea națiunii române și explicarea acesteia;
  • negocierea rezolvării chestiunii transnistrene, în tandem cu autoritățile de la Chișinău;
  • aprobarea parlamentelor celor două state românești a principiilor Reunificării;
  • elaborarea unui model teoretic și a unor norme practice legale și economice pentru Reunificare;
  • alegerea unui parlament comun, legalizarea unificării instituțiilor;
  • implementarea programului de reducere a decalajelor între cele două maluri ale Prutului.

În fine, câteva cuvinte despre metodă: demersul actual trebuie privit ca o construcție teoretică, ca o încercare de „listare” a problemelor , nu ca o încercare de impunere exclusivistă a unei agende. Ceea ce îmi doresc este aducerea în spațiul posibilităților studiate a problematicii unioniste; ceea ce este important este să ieșim din capcana excluderii necondiționate a Reunificării din scenariile pentru viitorul României; Reunificarea poate și trebuie inclusă în toate scenariile de viitor ca o opțiune , validată prin modele și calcule de susținere financiară.

Demersul actual se mai dorește și un punct de plecare pentru cei cu adevărat unioniști: haideți să încercăm să construim alternative credibile și fundamentate la paradigma actuală a „încremenirii în proiect”! Neincluderea Reunificării printre opțiunile de viitor ale României ar însemna o trădare a statutului intelectualității: starea de normalitate ne impune să luăm în considerare și acest scenariu.

PETRIȘOR PEIU

Notă: Domnul Petrișor Gabriel Peiu este  doctor al Universității Politehnice din București (1996), șef de lucrări la aceeași instituție, a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) și al premierului Adrian Năstase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) și vicepreședinte al Agenției pentru Investiții Străine (2003-2004). A mai activat ca preşedinte al Sidex Galaţi (1999-2000) şi administrator al Romtelecom (1997-2000), Omniasig (1999-2001) şi Electroputere (2004-2005).  În prezent este consultant în afaceri pentru mai multe companii străine și coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN).

Material preluat cu acordul autorului.


VESTIGII DE 3200 DE ANI DE LA CRIHANA VECHE

Martie 2, 2016

vestigii 3200 ani Crihana 2015

Vestigii descoperite în iulie 2015 pe unul dintre șantierele arheologice de la Crihana Veche, județul Cahul, în trei dintre cele șase morminte secundare din Necropola situată în Tumulul (movila, măgura, corhana) nr. 9, de la intrarea în localitate dinspre orașul Cahul și pomenit în mai multe documente medievale românești drept Movila cea Mare, ca reper de hotar.

Aceste vase au o vechime de circa 3200 de ani (epoca bronzului). Necropola de la Tumulul nr. 9, având înălțimea de 1,25 m (în 2015) și diametrul de cca 40 m, a cuprins un total de 20 de morminte, cele mai multe dintre ele aparținând culturii Yamnaya, datând de acum circa 4800 de ani, adică din epoca pietrei (eneoliticul târziu).

Mulțumiri deosebite specialiștilor de la Agenția Națională Arheologică pentru efortul de restaurare și conservare a acestor vestigii!


PRIMA ATESTARE DOCUMENTARĂ A MOȘIEI CRIHANEI CU NUMELE DERENĂUȚI

Februarie 27, 2016

Prima atestare a moșiei comunei Crihana, cu denumirea Derenăuți (atunci un loc pustiu, probabil vatră veche de sat, părăsită, pe Prut, lângă Crihana de astăzi), datează din 12 mai 1425 și apare într-un hrisov de danie emis la Suceava de domnitorul Alexandru cel Bun (1399-1432). Domnul Moldovei îl înzestra cu această moșie pe pan Stroici și-i stabilea hotarele după altele mai de dinainte, așa cum le folosise un oarecare Zubrea.  Într-un document mai târziu, din 1502, semnat de Ștefan cel Mare, vom vedea ca fiind atestată această moșie cu numele Valea lui Stravici.

Iezerul Roșul (Cerlenul, în slavonă) pomenit în hrisov este o apă situată în locul numit astăzi de localnici În Baltă, apă care s-a transformat cu timpul în două gârle din vecinătatea moșiei satului Crihana, mai exact în perimetrul dintre Cahul, Oancea și Crihana: Roșul Mare și Roșul Mic (sau Cerlenul Mare și Cerlenul Mic). A nu se confunda cu satul Roșu situat la nord de Cahul.

Movila cea mare, ca reper de hotar între cele două locuri pustii la care se referă Alexandru cel Bun în hrisovul său, ar putea fi movila (corhana, cărhana) mare, veche de circa 4800 de ani și situată la intrarea actuală în Crihana Veche, dinspre Cahul, unde au fost efectuate săpături arheologice în iulie 2015.

Alexandru-cel-Bun 1

”† Din mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru voievod, domn al Țării Moldovei. Facem cunoscut cu această carte a noastră, tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se, că această adevărată slugă a noastră credincioasă, pan Stroici, ne-a slujit cu dreaptă și credincioasă slujbă. De aceea, noi, văzând dreapta și credincioasa lui slujbă către noi, l-am miluit cu deosebita noastră milă și i-am dat în țara noastră, în Moldova, două sate, anume Levoșăuți, cu toate cuturile sale, și Nepolocăuți, și două pustii: una Derenăuți și (alta) pe Roșul, în dreptul movilei celei mari.

Iar hotarul acestor două sate să fie după hotarele vechi, pe unde din veac au folosit; iar hotarul acestor două pustii să fie după hotarele vechi, pe unde a folosit Zubrea, ca să-i fie uric, cu tot venitul, lui, și copiilor lui, și nepoților lui, și strănepoților lui, și răstrănepoților lui și fraților lui, cine va fi mai apropiat.

Și încă i-am dat uric pentru satele lui Ravas de la Suceava și de la Jijia și pentru tătari, pentru că ei și neamul lor să nu mai pomenească niciodată și nici să nu mai vorbească nimic, niciodată, pentru satele lui Ravas și pentru tătari.

Iar la aceasta este credința domniei mele și credința iubitului meu fiu, Iliaș voievod, și credința tuturor copiilor noștri și credința tuturor boierilor noștri: credința panului Mihail de la Dorohoi și a copiilor lui, credința panului Grinco și a copiilor lui, credința pa(nului) Negrea vornic, credința panului Oană de la Tulova și a copiilor lui, credința panului Giurgiu și a copiilor lui, credința panului Vilcea și a copiilor lui, credința panului Iliiaș și a copiilor lui, credința panului Dan și a copiilor lui, credința panului Isaia ceașnic și a copiilor lui, credința panului Nesteac și a copiilor lui, credința panului Stan, credința panului Ivan Detco, credința panului Dămăcuș și a copiilor lui, credința panului Oprișac și a copiilor lui, credința panului Ciurbea și a copiilor lui, credința panului Iacuș vistier și a copiilor lui, credința pa(nului) Neagoe logofăt, credința panului Ștefan cliucinic și credința tuturor boierilor noștri moldoveni, și mari, și mici, și a copiilor lor, neclintit niciodată, în vecii vecilor.

Iar după viața noastră, cine va fi domn al țării noastre, sau din copiii noștri sau din frații noștri sau pe cine îl va alege Dumnezeu să fie, aceia să nu le clintească dania noastră pentru că le-am dat pentru dreapta și credincioasa lor slujbă; pentru aceea să le-o întărească.

Iar pentru mai mare întărire (a acestei cărți), am poruncit slugii noastre credincioase, pan Cupcici, să atârne pecetea noastră cea mare la această carte.

A scris Oanța gramatic, la Suceava, în anul 6933 (1425), luna mai 12”.

12 mai 1425 I

Alexandru-cel-Bun 3

Originalul acestui hrisov de danie se păstrează în fondurile Bibliotecii Academiei Române, în inventarul Peceți, cu numărul 144. Hrisovul de danie este scris pe pergament, în formatul 27 x 29,5 centimetri, având pecetea atârnată, deteriorată, cu legenda în slavonă: † Печатъ Ïω ОлеѮандръ воевода господарь ЗемлѢ Молдавскоϊ, tradusă astfel: † Pecetea Io Alexandru voievod, Domnul Țării Moldovei.

Textul slavon și traducerea românească reproduse după Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, București, 1975, vol. I, pag. 88-89.