UCRAINA, MAMA ”LIMBII MOLDOVENEȘTI” ȘI ÎNCHIZĂTOAREA DE ȘCOLI ROMÂNEȘTI

Mai 15, 2015

Dacă în localitățile cu populație românească nu ar fi fost închisă niciuna dintre școlile cu predare în limba română, astăzi ar fi trebuit să avem în Ucraina un număr de 282 de școli românești.

În Ucraina există însă în prezent (anul 2015) doar 77 de şcoli cu predare în limba română, numărul acestora scăzând semnificativ faţă de situaţia din perioada sovietică postbelică.

În timpul ocupației URSS, de după 1944 și până în 1991, în Ucraina au funcţionat 114 şcoli cu predare în limba română, în nordul Maramureșului, nordul Bucovinei, ținutul Herța, nordul Basarabiei și sudul Basarabiei.

Totodată, din cele 168 de şcoli cu predare în limba română organizate de soviete între 1924 și 1940 în spaţiul dintre Nistru şi Don (Ucraina dinaintea anexiunilor teritoriale sovietice din 1940 și 1945), în prezent nu mai funcţionează nici măcar una, toate fiind închise și înlocuite cu școli cu predarea în limba ucraineană.

În total, în ultimii 91 de ani (1924-2015), Ucraina a lichidat 205 școli românești. Ceea ce reprezintă un ritm mediu de 2,25 școli închise pe an.

Cu un asemenea ritm, tot mai accelerat în ultimele două decenii, dacă nu se vor lua măsuri adecvate de stopare, Ucraina va lichida complet școlile cu predare în limba română în următorii 34 de ani și 2 luni.

În aceste condiții ne putem aștepta ca în anul 2049 să fie închisă ultima școală românească din Ucraina.

* * *

La 31 mai 2016, contrar voinței elevilor, părinților, învățătorilor și profesorilor români, administrația din Ucraina a mai lichidat 3 școli românești (în localitățile nord-basarabene Bălcăuți, Nesvoia și Stălinești din raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți). Astfel, numărul școlilor românești din Ucraina s-a redus la 74, iar numărul școlilor românești închise și înlocuite cu școli ucrainene s-a ridicat la 208 (două sute opt!).

Românii reprezintă circa jumătate de milion de locuitori și constituie majoritatea populației în patru raioane din Ucraina: Herţa (94%), Hliboca sau Adâncata (67%), Noua suliță (64%) şi Reni (51%). Ei sunt a doua minoritate etnică din Ucraina, după cea rusă.

Ucraina promovează o politică de dezbinare artificială a românilor în români și moldoveni

În afară de Transnistria, ocupată militar de Federația Rusă, așa-zisa ”limbă moldovenească” este predată astăzi doar în Ucraina, singurul stat din lume care insistă asupra aberației sovietice despre existența unei ”limbi moldovenești” distincte de limba română.

Avem obligația de a denunța aceste politici și practici asimilaționiste antiromânești ale Kievului, care sfidează și încalcă grav prevederile documentelor europene în materie de minorități naționale și limbi regionale sau minoritare.

Moldovska mova de haholi

Haholii moldovenizatori

Raspuns Kiev limba zisa moldoveneasca


O carte de zile mari: “Mitropolitul Visarion Puiu: viaţa şi opera sa bisericească”

Iunie 30, 2010

Prin bunăvoinţa părintelui protoiereu Ioan Lisnic, paroh al bisericii din comuna Putineşti, Floreşti, am primit la redacţie cartea sfinţiei sale “Mitropolitul Visarion Puiu: viaţa şi opera sa bisericească”, apărută anul acesta la editura „Labirint” din Chişinău. Răsfoind-o, ne-am putut convinge că această lucrare, cuprinzătoare şi densă în mesajul ei, demnă de o teză de doctorat în istoria Bisericii Ortodoxe Române, îi face cinste nu doar eruditului şi laboriosului ei autor, dar şi întregii pleiade de tineri preoţi cărturari din Basarabia de astăzi, preocupaţi îndeaproape de trecutul nostru bisericesc şi naţional.

Într-un cuprins de 145 de pagini, cartea părintelui Ioan Lisnic, continuatorul unei dinastii de preoţi basarabeni, pune în valoare figura monumentală a mitropolitului Visarion Puiu, lăsând la o parte orice umbră de îndoială, părtinire sau criticism. Lucrarea părintelui Ioan Lisnic, apărută pe spezele autorului, într-un tiraj modest de doar 500 de exemplare, face dovada unei temeinice (aproape exhaustive) documentări asupra subiectului, a unei admirabile capacităţi de sistematizare şi sinteză, dar, mai cu seamă, a apropierii cu multă dragoste sufletească de personalitatea unuia dintre cei mai energici, mai mari şi mai harnici ierarhi ai Ortodoxiei noastre româneşti, care „închinându-şi viaţa slujirii Bisericii şi intereselor neamului său, a trebuit să primească de la Dumnezeu darul martirajului exilului”.

Pentru a ne da seama de anvergura şi profunzimea acestei cărţi, este suficient să parcurgem cuprinsul celor şase capitole ale ei. Găsim util şi potrivit să le lăsăm cititorilor noştri libertatea de a înţelege valoarea monografiei din chiar titlurile capitolelor şi subcapitolelor acestei lucrări de pionierat în istoriografia bisericească din Basarabia. Aşadar, iată titlurile valoroasei lucrări: 1. Studiile şi începutul activităţii bisericeşti (cu subcapitolele: Elev la Seminariile Teologice din Roman şi Iaşi, Studiile la facultate şi serviciul la Ministerul Cultelor, Primirea călugăriei şi desăvârşirea studiilor la Academia Teologică din Kiev,  Începutul activităţii în Episcopia Dunării de Jos), 2. Director al Seminarului Teologic „Sfântul Andrei” din Galaţi (cu subcapitolele: Condiţiile necesare pentru instruirea şi educaţia seminariştilor, Străduinţa arhimandritului Visarion – un local pentru Seminar, Realizările în organizarea procesului de învăţământ, Activitatea editorială, Administrarea Seminarului în timpul războiului), 3. Director al Seminarului Teologic din Chişinău şi Exarh al mănăstirilor din Basarabia (cu subcapitolele: Director al Seminarului, Exarh al mănăstirilor, Activitatea obştească şi cea editorială), 4. Slujirea arhierească în episcopiile Argeşului şi Hotinului (cu subcapitolele: Episcop la Curtea de Argeş, Alegerea şi instalarea în funcţia de episcop al Hotinului, Începutul organizării centrului eparhial, Realizările din centrul episcopiei, Realizări în cuprinsul eparhiei, Activitatea clerului din eparhie şi opera de binefacere, Iniţiativele şi activitatea editorială spre îmbunătăţirea vieţii bisericeşti, Organizarea şi desfăşurarea solemnităţilor de sfinţire a Catedralei din Bălţi), 5. Mitropolit al Bucovinei. Şef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria (cu subcapitolele: Reorganizarea Fondului Bisericesc al Bucovinei, Reînfiinţarea Episcopiei Maramureşului şi realizările bisericeşti, Finanţări de interes social şi opera de binefacere, Misiunea Ortodoxă din Transnistria în primul an de activitate, Instalarea mitropolitului Visarion la conducerea Misiunii, Activitatea Misiunii Ortodoxe din Transnistria sub conducerea mitropolitului Visarion), 6. Anii exilului. Fondator al Episcopiei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală (cu subcapitolele: Lungul drum al exilului, Condamnarea şi caterisirea, Organizarea bisericească. Înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române din Europa Occidentală, Ultimii ani de viaţă. Reabilitarea post mortem).

Mitropolitul de luminoasă amintire Visarion Puiu este singurul ierarh român care a avut privilegiul şi onoarea, dar, într-un sfârşit şi nenorocirea, de a-şi purta toiagul ostenelilor şi păstoriei sale în întreg spaţiul de jurisdicţie primordială a românităţii moldovene: vatra vechii Moldove dintre Carpaţi şi Prut, Moldova dintre Prut şi Nistru, Moldova transnistreană până la Bug, Maramureşul şi Bucovina voievodală. Însă mitropolitul Visarion a rămas mare şi neegalat în conştiinţa noastră nu doar prin vasta geografie a spaţiului românesc de răsărit în care s-a ostenit, ci prin rodnicia faptelor sale creştineşti, prin abnegaţia slujirii sale, prin curajul şi nobleţea sa de prinţ al Bisericii Române. Oamenii şi timpurile i-au arătat nedreptate. Cartea părintelui Ioan Lisnic constituie o contribuţie basarabeană importantă în efortul nostru naţional şi bisericesc de reabilitare completă a mitropolitului Visarion Puiu.

În Încheierea acestei cărţi, părintele Ioan Lisnic spune, cu o modestie caracteristică oricărui suflet cinstitor şi iubitor de neam şi de Biserică: „m-am străduit să pun în valoare faptele ierarhului, în special din perioada activităţii sale „în această latură de ţară””, adăugând pe bună dreptate că „faptele şi realizările sale de ctitorie merită să fie cunoscute, deşi, la noi, puţin s-a vorbit şi s-a scris despre marele ierarh”. Crezul autorului acestei lucrări s-a sprijinit, după cum ne mărturiseşte chiar sfinţia sa, pe îndemnul sfântului Apostol Pavel: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu, priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei, 13,7).

Această carte valoroasă merită a fi republicată într-un tiraj mai mare, astfel încât să devină un bun al cât mai multor iubitori de istorie creştină, al cât mai multor iubitori de Hristos.


ADMINISTRAREA BISERICEASCĂ LA ROMÂNII TRANSNISTRENI, ÎNTRE BUG ŞI NISTRU

Aprilie 20, 2009

Date fiind încercările unor „sociologi” din Bucureşti de a induce în eroare opinia publică naţională cu privire la pretinsa lipsă de legitimitate canonică a Mitropoliei Basarabiei şi a Bisericii Ortodoxe Române asupra credincioşilor lor români de dincolo de Nistru, buni cetăţeni ai Republicii Moldova, prezentăm mai jos, spre edificarea celor interesaţi, un preţios studiu elaborat de Iustin Ştefan Frăţiman, intitulat „Administrarea bisericească la românii transnistrieni, între Bug şi Nistru (Cercetare politico-istorico-bisericească relativ la viaţa românilor ce trăiesc în Rusia)” şi publicat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial la editura „Dimitrie V. Păun” din Chişinău.

Vlad Cubreacov

Iustin Ştefan Frăţiman

Administrarea bisericească la românii transnistrieni, între Bug şi Nistru (Cercetare politico-istorico-bisericească relativ la viaţa românilor ce trăiesc în Rusia) Citește în continuare »