CAHUL. PUȚINĂ ETIMOLOGIE

Iunie 5, 2016
Cahulă, adică monoxilă străveche, descoperiă în Dobrogea.

Cahulă, adică monoxilă străveche, descoperiă în Dobrogea.

Orașul Cahul a avut și alte denumiri: Șcheia, Frumoasa.

Denumirea este identică cu cea a lacului Cahul din sudul Basarabiei și a afluentului său, râulețul Cahul, de la care lacul a împrumutat numele. Un afluent al lacului Cahul se numește Cahuleț, formă incontestabil românească (cf. Pruteț). Râulețul Cahul își are izvoarele în preajma orașului Cahul, pe teritoriul comunei Crihana Nouă (astăzi Lebedenco), și străbate, până la revărsarea în lacul Cahul, pe o distanță de 39 de kilometri, localitățile Pelinei, Sătuc, Vladimirovca, Găvănoasa, Nicolaevca, Vulcănești, Alexandru Ioan Cuza, Etulia și Etulia Nouă. Pentru o încadrare hidronimică exactă vom arăta că afluenții râului Cahul sunt trei ape mai mici cu denumiri indiscutabil românești: Maranda, Ursoaia și Ciorița.

Documentele medievale, scrise în slavonă, cu mai bine de 500 de ani în urmă, atestă toponimul Cahul (în forma românească Caul, dar și în forme slavizate fonetic: Cahovu și altele), deci avem o dovadă a vechimii acestuia (a se vedea, bunăoară, ispisocul după uricul lui Ștefan cel Mare din 2 iulie 1502 (7006) despre cumpărarea unor moșii de pe Prut și închinarea acestora mănăstirii Putna). Toponimul medieval se referă la extravilanul localității Frumoasa, inclusiv la părțile dinspre bălțile Prutului. Alte documente medievale care atestă toponimul datează din 22 aprilie 1518 (7028), 1 iulie 1519 (7027), 16 martie 1529 (7037), 20 aprilie 1555 (7063), 15 septembrie 1575 (7084), 3 aprilie 1588 (7096), 30 martie 1599 (7107).

S-a considerat un timp, absolut fantezist, că denumirea actuală ar fi de origine turcă (Kagul, Kavul), cu presupunerea că ar însemna glod, noroi. Partea cu originea turcică a cuvântului Cahul este doar o legendă întreținută de cei care leagă începuturile istoriei Basarabiei de ruși, cu justificarea stângace și ridicolă a ”eliberării de sub jugul turcesc” ca punct zero al civilizației pe pământurile noastre. De fapt, în 1835, administrația țaristă de ocupație nu a făcut nimic altceva decât să extindă microtoponimul românesc Cahul, utilizat timp de secole de populația locală nerusă, asupra localității Frumoasa, asigurând astfel, fără să-i fi stat în intenție, continuitatea toponimică românească. Intenția autorităților țariste de ocupație fusese doar de eternizare a amintirii despre una dintre bătăliile purtate de ruși în preajma lacului omonim din sudul provinciei anexate. Vechiul nostru toponim Cahul nu este nici rusesc, nici turcesc.

Nu am găsit etimonul Cahul în nicio limbă turcică. Doar în limba tătarilor de pe Volga există o formă verbală, Kagylu, tranzitiv și intranzitiv, din paradigma lui Kagu, însemnând: a se atinge, a acroșa, a mișca din loc, a aborda, a se feri, a fugi și a intra. Dar între forma verbală Kagylu  din tătara de pe Volga și totponimul românesc Cahul nu există nici cea mai vagă relație. Până la ocupația țaristă a Basarabiei nimeni nu a folosit toponimul și hidronimul Cahul cu G în loc de H plin sau mut, această transformare fonetică fiind caracteristică limbii ruse (cf. Orgheev în loc de Orhei, Ganasenî în loc de Hănăsenialkogol’ în loc de alcool, Gamburg în loc de HambrurgGhitler în loc de Hitler, Ghimalai în loc de Himalaia, Gaiti în loc de Haiti, Gavai în loc de Hawaii, galiuținația în loc de halucinație, gamak în loc de hamac, garem în loc de harem, ghektar în loc de hectar etc., etc.). În toată perioada medievală, anterioară ocupației țariste a Basarabiei, toponimul și hidronimul Cahul nu a fost atestat în forma Cagul. Verbul Kagu din limba tătarilor de pe Volga nu a produs în spațiul lor de etnogeneză și viețuire niciun substantiv și, respectiv, niciun toponim sau hidronim derivat din acesta. Nici o versiune pecenegă/cumană nu ar putea fi acceptată, cu atât mai mult cu cât această limbă nu a fost una scrisă, ca să ne putem referi la fondul ei lexical în afara oricărei presupuneri sau incertitudini. Nicio versiune legată de etimoane străine nu trebuie examinată înaintea versiunilor legate de limba locuitorilor autohtoni ai regiunii. Tiparele vechi, nefondate științific, trebuie sparte.

Interesul și atenția noastră s-au orientat în mod firesc către fondul lexical vechi, arhaic al limbii române.

Așadar, constatăm existența în româna veche a cuvântului Cahulă. O variantă fonetică a acestui arhaism este Caulă/Căulă, cu omiterea lui H intervocalic (fenomen subdialectal periferic, ca abatere de la regula generală). De altfel, mulți dintre localnici pronunță denumirea orașului omițându-l pe H: Caul/Caulu.

Cahulă tradițională din bârne.

Cahulă tradițională din bârne pentru trecerea râului sau pescuit pe baltă.

Relația dintre vechiul toponim Cahul și vechiul cuvânt românesc Cahulă este evidentă.

Dicționarele limbii române fixează sensurile arhaismului regional Cahulă: ”Plută mică, întrebuințată ca pod umblător” (DEX 2009), ”Plută de trecut o apă mică împingând-o cu ghĭonderu” (Scriban 1939), ”Plută mică de trecere a unui râu; pod umblător” (DAR 2002) , ”Luntre pescărească rudimentară, de obicei scobită dintr-un trunchi de copac” (DEX 2009), ”Luntre făcută dintr´un trunchĭ scobit (orĭ și din scândurĭ) de umblat pe bălțĭ la pescuit orĭ la vânat (Sadov. VR. 1928, 7, 8; Șez. 33, 26)”, toate precizând originea necunoscută a termenului care desemnează această luntre monoxilă (dintr-un lemn).

Cahulă pe mal de baltă.

Cahulă pe mal de baltă.

Arhaismul nostru Cahulă este echivalentul local, neaoș, al franțuzismului Pirogă (< Pirogue), la rândul său un hispanism (Piragua) preluat din limba mayașă (amerindiană). Totodată, cunoaștem că în vechime Prutul nu a fost niciodată frontieră și, la vaduri, până a fi ridicate poduri de lemn sau de piatră, acesta a fost trecut cu plute din bârne, care s-au numit și se numesc în zonă Cahule.

Cahulă din bârne pentru trecerea râului sau pescuit pe baltă.

Mod de construire a cahulei din bârne pentru trecerea râului sau pescuit pe baltă.

Dicționarul Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică (Mihai Vinereanu, București, 2008) nu cuprinde niciuna dintre variantele cuvântului Cahulă. Cu toate că acest lexem arhaic prezintă un interes major din perspectiva studiului substratului prelatin al limbii române.

Cahulă din stuf.

Cahulă din stuf.

Vom adăuga că din acest cuvânt arhaic românesc derivă un nume de familie, destul de răspândit, anume Caulea/Căulea (Micea Horia Simionescu, Dicționar onomastic,  București, 1969). Acesta este un dublet fonetic al numelui românesc de familie Cahulea, neatestat de dicționare, dar răspândit în zona Moldovei, pe cursul de mijloc al râului Prut. Mai este întâlnit adesea ca poreclă, mai ales printre pescari, iar Cahulul, se știe, este din străvechime și rămâne și astăzi o zonă pescărească activă. Potrivit datelor disponibile, numele de familie Cahulea/Caulea este purtat de români din județele Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, municipiul București, Caraș-Severin, Constanța, Galati, Maramureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea din România, iar în Basarabia în raioanele Cahul, Leova, Ungheni, Criuleni și municipiul Chișinău. De remarcat că peste 50% din purtătorii acestui nume de familie sunt concentrați în județul vecin Galați, zonă în care cuvântul Cahulă și variantele sale fonentice (Căhulă, Căulă) sunt folosite curent, termenul nefiind perceput ca arhaism.

Avem toate motivele să admitem că arhaicul Cahulă este un cuvânt autohton moștenit în română. El se înscrie, cum vom vedea mai jos, într-un peisaj lexical indoeuropean larg.

Cahule străvechi scobite într-un singur trunchi de copac.

Cahule străvechi scobite într-un singur trunchi de copac.

Ne interesează proveniența termenului. Primul său sens, de luntre primitivă, monoxilă, adică scobită într-un singur trunchi de copac, de obicei lungă, semănând cu un tub sau un jgheab, s-ar putea să ne ajute în deslușirea originii sale pe terenul paleolingvisticii indoeuropene.

Cahulă descoperită în albia Prutului, la Ungheni, în anul 2012.

Cahulă descoperită în albia Prutului, la Ungheni, în anul 2012.

Termeni apropiați, semantic și ca formă, derivați din același etimon, se atestă în mai multe limbi indoeuropene vii, iar alții au fost restabiliți în limbile indoeuropene moarte:

Kaulas (os, fluier al piciorului, tijă goală în interior) în lituaniană (masculin). Kaulas > Koja, cu sensul de Picior;

Kauls în letonă (masculin), cu același sens ca și în lituaniană. Kauls > Kāja (Picior);

Caulis (și Colis) în latină (masculin), cu sensurile de a) tulpină de copac; b) tulpină/tijă a unei plante, de regulă goală în interior; c) tulpină (înaltă) de varză/curechi; d) stâlp/arbore cilindric care susține volutele unui capitel; e) țepușă/scobitoare;  f) băț; g) membru viril; h) tub prin care insectele își depun ouăle. O paranteză se impune aici. Ideea subsidiară de plantă cu tulpină înaltă cu care a fost asociată varza de către latini este un punct de pornire pentru linia evoluției lexicale către francezul Chou, italianul Cavolo (dar și Caule, cu formele dialectale Cavulu, Caulu în siciliană, Càvol, Càorlo, Càoło în venețiană), sardul Càule, dalmațianul Caul,  portughezul Couve (dar și mai vechiul Caule), spaniolul Col și românescul Curechi. Atestăm de asemenea existența în latină a hidronimului Caulāres atribuit unui râu din Pamfilia, o regiune din sudul Asiei Mici, situată între Lycia la sud, Cilicia la est, Pisidia la nord și Frigia la vest. Hidronimul Caulāres este prezentat de lingviști ca fiind foarte vechi, transmis în latină (și greacă) din limbile indo-europene vorbite altădată în regiune, astăzi moarte. Remarcăm existența în latină și a substantivului Caulae sau Caullae (plural Caulārum), cu senul de gaură, spărtură, trecătoare, canal. Cuvintele moderne Col (uterin, vezical, parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os) și Colon, intrate în română pe filieră franceză, fac parte din paradigma acestui cuvânt moștenit în latină din fondul indoeuropean comun.

Καυλς (Kaulos) în greaca veche și Καυλί ‎(Kavlí) în greaca modernă (masculin), cu sensul de lemn, băț, tulpină, iar în subsidiar și varză. Una dintre coloniile vechilor greci (secolul VII înainte de Hristos) din peninsula Italică (astăzi în raza localității Punta Stilo, comuna Monesterace din provincia Reggio Calabria) se numea Caulon (Καυλών), iar în unele perioade și Caulonia (Καυλωνία). Specialiștii italieni sunt de părere unanimă că denumirea acestei colonii a vechilor greci derivă din Kaulos, cu sensul de tulpină, trunchi de copac. Potrivit unei legende populare, denumirea coloniei ar proveni de la numele întemeietorului acesteia, Kaulo, unul dintre vitejii luptători în Războiul Troian;

Cāwel în germana veche, din care provine vechiul englezesc Cāl/Cāul, strămoșul cuvintelor Cole și Kale de astăzi, precum și germanul Kohl sau danezul Kool, cu sensurile de varză/curechi;

Cál în irlandeză (limbă celtică), cu sensul de varză/curechi. Acest cuvânt stă la baza hidronimului celtic Calbourne, explicat de lingviști ca format astfel: Cāwel (tulpină) + Burna.

Cawl (cu forma diminutivală Cawlen) în galeză (limbă celtică), cu sensul de varză, mâncare din varză;

Kaile și Kale în scoțiană (limbă celtică), cu sensul de varză, legume, mâncare din legume;

*Kъlъ (Кăl) în slava veche (masculin), din care provin rusescul Kol (Кол), ucraineanul Kil (Кiл), polonezul Kół, cehul Kůl sau slovacul Kôl, toate cu sensul de țăruș, par ascuțit la un capăt, stâlp/trunchi de lemn;

कुल्या (Kulyā) în sanscrită, transmis în aceeași formă și în hindi, cu sensul de Jgheab (cioplit într-o tulpină de copac), canal.

Specialiștii în paleolingvistică sunt unanimi în părerea că toți acești termeni derivă din etimonul indoeuropean *Kaw(ǝ)l / *Kowos < protoindoeuropeanul *keHu-lo-, cu sensul primar de Os tubular, tub/țeavă din orice material, de regulă scobită în lemn. Unele dintre limbile indoeuropene au avut tendința suprimării lui H intervocalic, cum, de altfel, s-a întâmplat și în cazul altor etimoane. Totuși, observăm că în toată aria traco-dacică sunetul H este, în general, foarte bine conservat în cuvintele din substratul lexical autohton și chiar, spre deosebire de alte limbi neoromanice, în cele din adstratul latin.

Etapele transformării unui buștean în cahulă.

Etapele transformării unui buștean în cahulă.

Așadar, în cazul substantivului Cahulă, toate cele trei consoane (C, H, L) fac parte din rădăcina cuvântului. L final nu este, chiar dacă ar putea fi perceput în mod fals, articol substantival al unui inexistent Cah. Chiar dacă H, în poziție intervocalică, are tendința spre omisiune. În general, într-o serie de graiuri românești, în poziție inițială, H urmat de vocale, iar mai rar și în poziție intervocalică, dispare: (h)Abar, (h)Aram, (h)Arbuz, (h)Air, (h)Arman, (h)Ârleț, (h)Ectar, (h)Erghelie, Ma(h)ala, Mi(h)ai, (h)Ojma, (h)Oltei, (h)Oră, (h)Ulub.

Odată stabilită apartenența românescului Cahulă la fondul lexical indoeuropean și la aceeași paradigmă semantică care cuprinde noțiunile de Tulpină și de Tub scobit în lemn/țeavă, observăm că dintre toate formele date de etimonul protoindoeuropean *keHu-lo- în diverse limbi, doar forma românească îl păstrează pe H intervocalic. Nici măcar latina sau greaca antică nu-l mai aveau pe H în cuvintele derivate din etimonul protoindoeuropean. Acest fapt ne confirmă, pe de o parte, vechimea redutabilă a românescului Cahulă, iar pe de altă parte, proveniența acestuia din substratul autohton, prelatin. Astfel, Cahulă este un adevărat dinozaurian lexical, un vestigiu lexical arhaic perpetuat în limba română vie din zona Prutului de Jos și fixat într-un toponim folosit în scris de mai bine de jumătate de mileniu.

Analogiile cu substantivul Cău/Căuș (Lat. *cau (< cavus) + suf. –uș) nu ne pot ajuta prea mult în acest caz, chiar dacă se pare că acest cuvânt este un dublet etimologic îndepărtat al lui Cahulă.

S-ar putea că unii dintre preopinenții acestei ipoteze care relaționează toponimul și hidronimul Cahul (masculin) cu substantivul comun arhaic Cahulă (feminin) vor obiecta invocând o neconcordanță de gen gramatical între cele două cuvinte românești. Aici ar fi de adus în discuție faptul că în ceea ce privește genul gramatical limba română manifestă ea însăși reflexe arhaice, din substratul său precreștin și prelatin. Traco-dacii, ca și ceilalți indoeuropeni aveau un anumit tablou sau închipuire a lumii și a lucrurilor care o compun. Toți indoeuropenii au privit și tratat gramatical lucrurile neînsuflețite și inerte ca pe niște ființe personificate. Astfel, aceștia, organizați patriarhal, au privit masculinitatea ca fiind primordială, iar feminitatea ca fiind o derivată a masculinității. Pentru mentalitatea lor arhaică masculinitatea este centrală și izvorăște din natura monolitică, integră, a lucrului ”dintr-o bucată”, pe când feminitatea este o continuare complementară, facultativă și periferică, dezvoltată, dar totuși secundară a masculinității. Această paradigmă arhaică, arhetipală chiar, transmisă în limba română și perpetuată ca reflex lingvistic a condus la faptul că toate denumirile de copaci și pomi, bunăoară, sunt, gramatical vorbind, masculine (copac, pom, brad, pin, cedru, paltin, cireș, corn, fag, gutui, măr, nuc, păr/prăsad, piersic, prun, smochin, stejar, salcâm, tei, vișin etc., cu excepțiile salcie, tisă și zadă, care nu rodesc și sunt desemnate de cuvinte împrumutate, având în limba donatoare formă de feminin), pe când tot ce rodesc pomii (asociere cu feminitatea și fecunditatea) este, cu rare excepții, în sens gramatical, de gen feminin (poamă, cireașă, coarnă, gutuie, nucă, pară/prăsadă, piersică, prună, smochină, ghindă, vișină etc.), primind, complementar, marca de feminin, dezidența Ă. Urmare a acestui concept și reflex lingvistic arhaic din limba română, CopaculLemnul sau Trunchiul sunt primordiale, integre, nelucrate de om, deci li se atribuie personalitate gramaticală masculină, pe când derivatele Scândură, Blană, Așchie, Surcea/Surcică, Bucată sunt înzestrate cu personalitate gramaticală feminină, ca și Creangă, Floare sau Frunză, ca fiind mai slabe, mai frumoase, mai gingașe și predispuse spre înnoire ciclică sau rodire, dar totuși periferice și neautonome de Copac în sine. Analogia cu But/Butuc și Viță, Loază se înscrie în aceeași paradigmă mentală arhaică indoeuropeană. Existența cuvântului arhaic Cahulă, ca formă feminină, poate presupune existența în vechime, în limba de substrat sau chiar în româna veche, a unui etimon masculin *Cahul, (*Kaw(ǝ)l protoindoeuropeanul *keHu-lo-), cu sensul de Trunchi, Buștean, But/Butur, lemn integru și neprelucrat. De fapt, observăm că în limbile greacă, latină, slava veche și limbile baltice corespondentele prezentate de noi, cu sensurile de Trunchi, Stâlp, Picior, Par, Băț au genul gramatical masculin. Aici avem un teren vast de cercetare.

Atât, pe moment. Dacă cineva poate veni cu o contribuție suplimentară, vom fi bucuroși și recunoscători.

Evident, nu trebuie căutate analogii fanteziste cu tribul Kahului din arhipelagul Hawaii, unde există și un oraș Kahului, nici cu franțuzismul Cagulă (Cagoulle < latinescul Cuculla) , nici cu arabul Qahul (Al-Qahul), etimonul lui Alcool, nici cu Kabul (< persanul Kâbol), capitala Afganistanului.

Singura analogie realistă posibilă ar fi cu denumirea râului Kahulkam (tradus în limbile locale și Kahul-dere sau Badja-dere) din Daghestan, regiune din nord-estul Mării Caspice în care indoeuropenii au avut altădată o prezență importantă și îndelungată. Cu toate că și în acest caz există riscul de a luneca spre un fals etimon georgian (neindoeuropean), dată fiind vecinătatea imediată a râului Kahulkam cu regiunea Kaheția din nord-estul Georgiei și consonanța primei silabe a denumirilor Kahulkam și Kahet/Kaheția sau consonanța acestora cu numele georgian masculin Kaha.

Originea denumirii orașului Cahul se pierde în negura timpului, fiind, într-un fel, ecoul unei perioade străvechi din istoria civilizației indoeuropene.

Alte materiale legate de etimologie:

PARALELE LEXICALE LITUANIANO-ROMÂNE (LEKSINIAI PARALELIŲ TARP RUMUNŲ IR LIETUVIŲ)

BOSKOR/BOZGOR – UN VECHI NUME ETNIC ADUS DE PE VOLGA (I)

BOSKOR/BOZGOR – UN VECHI NUME ETNIC ADUS DE PE VOLGA (II)

BOSKOR/BOZGOR – UN VECHI NUME ETNIC ADUS DE PE VOLGA (III)

CRIHANA. Câteva cuvinte despre o posibilă etimologie a numelui

ETIMOLOGICE: MANTA, MANDA…

ETIMOLOGII ”RUȘINOASE”: PIZDĂ.

NUMELE DE FAMILIE MUȘA

ZĂTOACA, NU ZATOKA

 


CRIHANA LA 1865 ÎN INDICELE COMUNELOR DIN ROMÂNIA

Ianuarie 17, 2016

Crihana in registrul comunelor din Romania 1

Ministerul de Interne, Agricultură și Lucrări Publice al României publică în 1865, la Imprimeriile Statului din București, prin intermediul Serviciului său Statistic, un Indice al comunelor României după noua organizare a legii comunale.

Comuna Crihana, pe atunci parte a plasei Coștangalia din județul Cahul, apare în Indice la poziția 9, cu următoarele specificări: 110 case, 112 familii, 1 biserică.

În total, plasa Coștangalia cuprindea 17 comune rurale (Aluatu, Baimaclia, Baurci Moldoveni, Borceag, Burlacu, Chioselia Mică, Constantinovca, Coștangalia, Crihana, Găvănoasa, Manta, Moscovei, Pelinei, Roșu, Tătar Baurci, Vadul lui Isac, Zârnești), cu 1928 de case și 2428 familii și 14 biserici. În județul Cahul erau în 1865 un număr de 48 de comune, cu un total de 7623 de case și 8711 familii, precum și 48 de biserici.

Crihana in registrul comunelor din Romania 2

Cu toate că Indicele nu ne oferă decât date despre numărul de case și de familii din Crihana, am putea deduce că numărul locuitorilor din localitate se ridica la circa 500. Se știe că în 1857 Crihana avea 452 de locuitori, dintre care 247 de parte bărbătească și 205 de parte femeiască, toți ortodocși, alcătuind enoria bisericii Sfinții Mari Voievozi Mihail și Gavriil construită din lemn în anul 1783.


NUMĂRUL LOCUITORILOR CRIHANEI ÎN 1857

Decembrie 23, 2015

Aflăm din revista Arhivele Basarabiei (nr. 4 din 1936), dintr-un material al lui Theodor Holban, intitulat ”Ştiri noi despre Bisericile şi populaţia creştină din sudul Basarabiei”, care era exact numărul locuitorilor comunei Crihana în 1857, la un an de la revenirea la trupul Moldovei a județelor Cahul, Bolgrad și Ismail. Așa cum se cunoaște, în secolul XIX, comuna Crihana s-a aflat în fruntariile statului național timp de 22 de ani, între 1856 și 1878, bucurându-se de toate binefacerile unei administrații naționale: limba română, școală primară românească obligatorie pentru băieți și fete (ceea ce a însemnat alfabetizare completă a populației), biserică națională etc.

Theodor Holban, întemeindu-și materialul pe cercetări de arhivă asupra evidențelor populației din cele trei județe restituite Moldovei de către imperiul țarist, ne arată că în 1857 Crihana avea 452 de locuitori, dintre care 247 de parte bărbătească și 205 de parte femeiască, toți ortodocși, alcătuind enoria bisericii Sfinții Mari Voievozi Mihail și Gavriil constuită din lemn în anul 1783. Aceste informații sunt deosebit de valoroase pentru istoria locală, întrucât ne prezintă un reper sigur pentru analiza evoluției demografice a comunei.

Locuitori Crihana 1857 1

Locuitori Crihana 1857 2


MĂRTURII DOCUMENTARE DESPRE CRIHANA VECHE, SECOLELE XVII-XVIII

Decembrie 4, 2015

Crihana Vedere aeriana 1

Iulian Marinescu publică în 1928 ”Extrase din Condica Moșiilor lui Teodor Rosetti-Solescu. Documente basarabene, fălciene, putnene etc.” în Buletinul Comisiei istorice a României, vol. VII (București, Tiparul așezământului tipografic ”Datina Românească”, Vălenii-de-Munte). Descoperim cu multă satisfacție un număr de 71 de însemnări din secolele XVII-XVIII despre Crihana Veche (Cărhana/Corhana/Cărhănești) și despre unele părți/seliști/cătune sau moșii din cuprinsul ei: Băbușeni/Băbușani, Dănilești/Hănsari,  Gligorcea/Gligorcii,  Moșia Băsericii/Bisăricii, Petriceicu/Petriceni, Streșănești/Strășinești, Săulești/Todireni, Troian, Valea Socilor, Verdișeni/Verdeșăni.

Pe atunci Crihana avea statut de sat în olatul Greceni din ținutul Fălciului, învecinându-se direct cu ”hotarul celor două ceasuri”, adică cu partea Moldovei luată în arendă de tătarii nohai. Vetrele locuite cu care se învecina Crihana, cătunele și moșiile ei, erau: Pașcanii (la sud), Cahulul/Frumoasa (la nord), Musaitul (la nord-est) și Pelineii (la sud-est). Evident, populația tututor cătunelor din cuprinsul moșiei Crihanei Vechi, cătune astăzi complet dispărute, a fost absorbită cu timpul de Crihana sau, poate, într-o anumită măsură, și de Cahulul vecin.

Din aceste extrase reținem numele a cinci vornici (echivalentul în epocă al primarului): ”Andrei Vornicul de Cărhana” (la 1668), ”Chirilă ce au fost Vornic” (înainte de 1668), ”Ștefan Banaru, vornic ot Cărhana” (la 1704), ”Dămian, vornicul de Cărhana” (la 1708) și ”Andrei, vornicul de Cărhana” (la 1754). Un alt nume de funcționar local pomenit în aceste extrase este cel al lui ”Pașcan, izbașă ot Cărhănești” (la 1667), un posibil fondator sau proprietar al satului vecin Pașcani, loc ce înainte vreme s-a numit Bordeieni. Mai reținem numele lui ”Caplan, vornicul de Hănsari” (la 1708, cătunul Hănsari numindu-se înainte Dănilești). În epocă izbașă  însemna secretar, iar hânsar  – ostaș, husar lăsat la vatră. Apar pe ici, pe colo și un șir de nume vechi de familie (Vasile Brânză, Alexandru Broască, David Broască, Tănase Broască, Neculai Chebac, Fărmuță Chebac, Sava Codreanu, Ion Ghiochiul, Anton Harățul, Nichita, Gligorașcu Roșca ot Cărhana, Ion Țurcan, Neculai Munteanul etc.) pe care crihănenii le pot recunoaște cu ușurință pentru că sunt purtate și astăzi în sat.

În extrase găsim o mulțime de cuvinte bătrânești, astăzi aproape necunoscute, multe de origine turcică (bunăoară, ușur/ușor – zeciuială plătită de tătari pentru locul ocupat în Moldova), dar și unele cuvinte neaoșe românești, foarte originale, cum ar fi substantivul bătrân, cu sensul de (parte de) moșie: (”dau zapis lui Neculai Racoviță Hatmanul că-i vând din Cărhana un bătrân întreg Streșăneștii și din bătrânul Băbușenilor, cât se va alege pe 100 de lei bătuți” – 18 ianuarie 1668, ”Hotărnicia părților din Cărhana, Țin. Fălciiu, peste Prut, olat Greceni, a lui Ștef. Roset Hatman. Moșia umblă pe trei bătrâni: Dănileștii, Strășineștii și Băbușanii” –  20 ianuarie 1759. Evident, moșia… umblă, adică se întinde pe trei… bătrâni!).

Citind aceste documente și întorcându-ne imaginar în timp, îl vedem venind de la Iași și poposind la Crihana oameni ai Domniei, ba din partea Marelui Vornic al Moldovei Ștefăniță Ruset (omul dumisali Logofătului Ștefăniță au ținut gazdă atunci la Neculai Cabac din satul Cărhana), ba din partea vreunui Mare Stolnic, Postelnic, Hatman, Logofăt, Serdar, Vistiernic, Paharnic sau Medelnicer.

Îi vedem legați de trebuirile Crihanei și pe dichiii și protopopii de Huși, pe căpitanii, ispravnicii, slugerii și vornicii de la Greceni și Fălciu sau îi vedem judecând pricini de hotărnicie pe Mitropoliții Moldovei și Sucevei Iacob (la 1759) și Gavriil (la 1763).

Îi mai vedem pe Voievozii Moldovei Matei Ghica (1755), Grigore Ghica (1758), Ioan Theodor (1759 și 1761), Grigorie Alexandru Ghica (1765, în prima sa domnie și 1776 și 1777 în a doua), Grigore Ioan Callimachi (1767 și 1767), Constantin Dimitriu Moruzi (1778), Alexandru Ioan Mavrocordat (1785), Alexandru Ipsilanti (1787) și Mihail Constantin Șuțul (1795) semnând cu mâna lor și punând pecetea Țării pe hrisoave prin care legau Crihana de Iași și Iașii de Crihana.

Chiar dacă documentele publicate în 1928 se referă în special la tranzacții și litigii funciare, precum și la soluțiile acestora pe plan administrativ sau judiciar, acestea reprezintă mărturii importante despre locuri și oameni, ca și despre epoca în care au fost scrise. Ele sunt ecoul unei bine tocmite lumi românești doar aparent apuse și dovada directă a identității reale nu doar a crihănenilor, ci și a tuturor basarabenilor. Este un noroc că aceste documente s-au păstrat și au putut fi publicate în interbelicul românesc de aur, la zece ani după Marea Unire.

Reproducem aici aceste 71 de extrase prețioase pentru istoria Crihanei de dinaintea primei ocupații rusești de la 1812, pe când Moldova era principat românesc întreg, iar Prutul nu fusese încă făcut graniță.

Vlad Cubreacov

Buletinul Comisiei istorice a României, revistă ştiinţifică, apare anual, la Bucureşti, din 1915-1916, sub conducerea lui I. Bogdan. Colaborează Demostene Russo, Iulian Marinescu, Iuliu Tuducescu. Comisia istorică a României este o comisie ştiinţifică, înfiinţată de Spiru Haret în 1910, avînd drept scop publicarea izvoarelor istorice naţionale şi funcţionează până în 1938. Reapare în 1924 (volumul 3). Buletinul apare prin îngrijirea Preşedintelui Comisiei. Comisiunea istorică a României în 1928: N. Iorga, preşedinte; D. Russo, membru; I. Nistor, membru; S. Puşcariu, membru; Al. Lapedatu, membru; R. Caracaş, secretar.

Buletinul Comisiei istorice a României, revistă ştiinţifică, apare anual, la Bucureşti, din 1915-1916, sub conducerea lui Ioan Bogdan. Colaborează Demostene Russo, Iulian Marinescu, Iuliu Tuducescu. Reapare în 1924 (volumul 3). Comisia istorică a României este o comisie ştiinţifică, înfiinţată de Spiru Haret în 1910, având drept scop publicarea izvoarelor istorice naţionale şi funcţionează până în 1938. Comisia istorică a României în 1928: Nicolae Iorga, preşedinte; Demostene Russo, membru; Ion Nistor, membru; Sextil Puşcariu, membru; Alexandru Lapedatu, membru; Remus Caracaş, secretar.

X.

PETRICEICU, TODIRENI, VERDIȘENII, MOȘIA BISĂRICII.

1.

(1708 = ) 7216, Iunie 25, Iași.

Mihaiu Racoviță Vv. dă carte lui Neculai Ruset Postelnicul cel Mare că ”pentru a dumisali driaptă slujbă și cu credință ce ne slujăște nouă și țerii” îl miluiește cu ”o săliște de sat… ce să chiamă Bisărica în ținutul Fălciiului pe apa Malurilor, cu tot locul și cu tot hotarul, din locul ce s-au dezbătut acum de la Tătari, care loc de căteva vreme era împresurat și-l ținea Tătarăi, iar, cu vrerea lui Dumnezău și a stăpânilor noștri și cu nevoința noastră și cu multă cheltuială silind, s-au luat acel loc de supt stăpânire Tătarilor iarăș supt stăpânire noastră a Moldovii”. Trimite și boieri să hotărască siliștea, anume: Vicol ce a fost Șătrar Mare, Vasile Buhăiescul vornicul de Poartă, Cepraga căpitan, Bălăeș căpitan de Greceni, Niculai fiul lui Dămian vornicul de Cărhana, Caplan vornicul de hănsari, Papuc vornicul de Pelinei, Ifrim căpitan, cari o și hotărăsc, și Domnul îl miluiește pe N. Roset Post. cu ea.

2.

(1742 = ) 7250, Iulie 17.

Io Constandin Neculai V(oe)v(o)d bo(jiiu) milost(iu) gospodar zămli moldavscoi dat-am carte Domnii Meli cinstit și credincios boeriului nostru dum. Constandin Rusăt Vornic, și pe cine va triimite la o moșie a dumisali ce ni-au spus că are în celi doî ceasuri ce s-au dat loc de șidere Tătarilor, anumi Bisărica, să fii volnic cu carte Domnii Meli a strânge toată zăciuiala din tot locul acei moșii, cari pănă acum vi(ni)tul acei moșii să lua de om g(o)sp(o)d, arănd Tatarăi. Iar acum, făcând Domnie Mé hotărâre a fi volnic ca să-și stăpânească fiiștecine moșiile Sali, pentru aceia dar am volni(ci)t și pă dum(nea)lui ca să aibă a-ș lua vinitul moșii di la toți căți să vor fi hrănind pe acel loc, și nime să nu dea împotriva cărții g(o)sp(o)d.

Leat 7250, Iuli(e) 17.

(Pecete.)

3.

(1751 = ), 7259 Ian. 11.

Costandin Mihai Cehan Racoviță Vv. dă carte preotului Vasile lui Simion și fratelui său Sava, Turbăteștii, ”ruptași de cămară, și altor frați ai lor” ca să stăpânească ”o bucată de loc ce să chiamă a Gligorcii din olatul Grecenilor, pe mărturii ce au arătat ei de la Gavrilă Bănariul Vel Căp. de Greceni din veleat 7259, Săptemvrii 20”, pentru pricina ce o avuse el cu Tacul Frătiță, care avea moșie vecină Cărhana. Voind Vel Căpitan să aleagă moșia, Frătiță n-a venit, și, mărturisind Stratul și Șerban vornic de Greceni, ”pe mărturie ce au arătat Turbăteștii cum să trag den Glegorce, moșul lor”, și dând și Frătiță răvaș ”că el n-are treabă cu acel loc”, li se întărește.

(Pecete.)   Canta Vel Log.

Cătunul Petriceni / Pietricei / Petriceicu, care înainte s-a numit Gligorcea, de pe moșia satului Crihana Veche, apărând pe o hartă a Moldovei din lucrarea „Tabula Geographica Moldauiae - Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae”, Frankfurt und Leipzig, 1771, de Dimitrie Cantemir.

Cătunul Petriceni / Pietricei / Petriceicu, care înainte s-a numit Gligorcea, de pe moșia satului Crihana Veche, apărând pe o hartă a Moldovei din lucrarea „Tabula Geographica Moldauiae – Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae”, Frankfurt und Leipzig, 1771, de Dimitrie Cantemir.

4.

(1756 = ) 7264, Iunie 16.

Constantin Cehan Racoviță Vv. către Simion Turbatul îi dă carte ca să stăpânească și să zeciuiască o moșie a sa ”în ținutul Fălciului pe apa Cahul, la care să chiamă acum Petriceicu (stupi, va lua din 50 unul, iar, fiind mai mulți, câte o para de stup).

(Pecete.)

Procit Vel Log.

5.

(1761 = ) 7269, Dec. 1.

Io Ioan Theodor Vvod, bo(iiu) milost(iiu) gospodar zemli moldavscoi.

De vreme ce ușurgii ce au cumpărat ușorul au hogeat la aceste cinci moșii boerești să nu să ia ușorul, și ei peste hogetul ce au la măna lor au îndrăznit de au luat ușorul di pe această moșie Geamgai, s-au cunoscut și de cătră Domnie Mea că rău și făr de cale au luat ușorul. Drept aceia poruncim Domnia Mea să dé ușurgii tot ce au luat ușor de la Tătari ce șăd pe această moșie înnapoi, ca și Tătarii ce au luat: pe feciorul lui Neculaiu Chebac Fărmuță încă să-l dé. Și am întărit și cu a noastră domnească pecete.

7269, Dich(em)v(rie) 1.

(Locul peceții gospod.)

Pré-înălțate Doamne,

Din luminată poronca Mării Tale am luat sama pentru o moșie a dumisali fratelui nostru Ștefăniță Ruset biv Vel Logofăt, ce ni-au spus dumnealui că are pe Ialpug, anume Geanbai, peste Prut, care moșie în toți anii tot dum(nea)lui au luat venitul ce au fost de la Tătari, cum și, în est  an, trimițând d-lui Logofătul pe o slugă a dumisali acolo ca să ei vinitul moșii, s-au așăzat omul dumisali cu Tătarăi ci au lucrat pe acé moșie a dumisali și i-au dat 74 lei, iar, mai pe urmă, mergând niște Turci ce sănt ușurgii și apucănd pe acei Tătari, au luat de la dânșii de iznoavă alți bani pentru ușăr, și Tătarăi acee încă, știind că omul dumisali Logofătului Ștefăniță au ținut gazdă atunci la Neculai Cabac din satul Cărhana, au mersu la casa lui Neculai și, apucându-l ca să-i dei 150 lei, au pus măna pe un feceor a lui și l-au luat Fărmuță, – care noi, Mărie Ta, încă știu că acé moșii este dreaptă a dumisali Logofătului, și rău au luat ușurgii de la Tătară; care toată pricina aceasta asupra ușurgiilor au rămas; de vremi că moșie este a dumisali Logofătului, nu li s-au căzut lor a supăra pe Tătari. I desăvărșită hotărăre rămăne la mare mila Mării Tale.

Le(a)t 7269, Noiem(vrie) 27.

Pré-plecate slugile Mării Tale,

Ioan Bogdean Vel Logofărt, Dumitrașcu Racoviță Vel Vor(nic), Vasăli Roset Hat(man).

6.

1765.

Grigorie Alexandru Ghica Vv dă carte lui Ștefan Rusăt Vel Logofăt ca să-și iea ușorul de pe moșiile ce le are în cele două ceasuri.

(Pecete.) Procit Vel Vist.

7.

1767, Iulie 23.

Grigore Ioan Callimachi Vv. dă carte lui Vasăli Ruset biv Vel Pah. ca să ia  ”tot ușorul di pe moșie dumisali anume Bisărica, pe care ară Tătătăi, după hrisoavele gspd. După cum au luat și într-alți ani”.

(Pecete.)  Procit Vel Vist(ier).

8.

1768, August 5.

Grigore Ioan Callimachi Vv. către Vasile Ruset biv Vel Pah.: îi dă carte ca să strângă ”tot ușorul de la Tătarii di pe moșiile dumisale anume Bisărica ot Greceni și Verdeșănii ot Codru Tigheciului, care moșie la ponturile de vănzare ușorului s-au hotărăt a lua dumnealui tot ușorul de la Tătari, fiind date cu hrisov gospod, după cum să hotărăște și în carte dată, ce s-au dat la măna ușurgiilor”.

(Pecete.)  Procit Vel Vist(ier).

9.

1776, Oct. 12.

Grigore Alexandru Ghica Vv. Moldovei dă carte Catrinei Ruset Vorniceasa ca să-și strângă de pe moșiile sale ”ce are în cele doî ceasuri, adică Petriceico i Todirenii i Verdeșănii”, ușorul de la cei ce stau pe aceste moșii, ”și poruncim Domniia Mea și dum(nea)v(oastră) ușurgii, după poronca ce aveți di la Domniia Mea pentru boerii ce vor avé cărțile Domnii Meli, să-i lăsați sa-și ia ușor dum(nealo)r.”

(Pecete.)  Procit Vel Vist.

10.

1777, Septembre 6.

Grigore Alexandru Ghica Voevodul Moldovei dă carte Catrinei Ruset ca să-și ia ușurul de pe moșiile sale ”ce are în celi două ceasuri adică Petricenii i Todirenii i Verdeșenii”.

(Pecete.)   Procit Vel Vistier.

11.

1778, Iulie 17.

Constantin Dimitriu Moruzi Voevodul Moldovei dă carte Vornicesei Catrina Ruset ca să-și iea ușurul de pe moșia sa Bisărica, ce o are în cele două ceasuri, ”de la toți cei ce vor fi arat pe moșia dumisali, din toate de a zăce după obiceiu”.

(Pecete.)   Procit Vel Vistier.

12.

1778, Iulie 11.

Costandin Dimitriu Moruzi Vv. dă carte Catrinei Vornic Ruset ca să-și iea ușurul de pe moșiile ce are ”în celi două ceasuri, adică Bisărica, i Petriceico, i Todirenii, i Verdeșănii”.

(Pecete.)   Procit Vel Vist.

13.

1785, Septembre 5.

Alexandru Ioan Mavrocordat Vv. Moldovei, către Catrina Ruset Vorniceasa: îi dă carte ca să-și iea ușorul de pe moșia ce  ”are în cele douî ceasuri, adică Bisărica, Petricenii, i Todirenii, i Verdeșănii”.

(Pecete.)   Procit Vel Vist.

14.

1787, Iulie 10.

Alexandru Ipsilant Vv. Moldovei dă carte Catrinei Ruset Vornceasa ca să-și strângă ușorul ”în cele doao ceasuri latul, adică Petricenii i Todirenii i Verdeșănii”.

(Pecete.)   Procit Vel Vist.

15.

Prea-Înnălțate Doamne,

Jăluesc Înnălțimii tale că la Ținutul Grecenii am doî moșii tot într-un hotar, anume Bisărica i Petricei, care mărgu cu ca(pe)tele lor pără la o moșie turcească ce să numește Musaetul, și între capitile moșiilor mele și într/aceia sănt sămni dispărțitoare petri și movili vechi, și acum subașul ce stăpănești cășla Musaitul trece piste sămnile dispărțitoare și stăpănești o bucată mare de loc din capul moșiilor meli. Pentru cari mă rog Mării Tale să mi scrii o carti g(o)sp(o)d cătră dum(nealo)r ispravnicii de Greceni ca sa facă cercetare scrisorilor și sămnilor dispărțitoare și să oprească pe subașul să nu-mi mai facă împresurare, și dijma ce mi-au luat acum, să mi să înplinească.

A înnălțimii Tale plecată slugă

Iordachi Ruset Sărdar

(Resoluție:) Mergi la dum(nea)lui Vel Logofat

A. Donici, Medelnicer.

1794, Av(gu)st 21.

16.

1795, Iunie 30.

Mihail Costandin Șuțul Vv. Moldovei către Iordachi Roset bov terti Spătar. Îi dă carte ca să-și strângă ușorul ”în cele doî ceasuri latul, adică Petricenii i Todirenii i Verdeșănii”.

(Pecete.)   Procit Vel Vist.

17.

(F. d.)

Suret de pe un spisoc sârbesc de la Ștefan-Vodă, ce-i rupt, stricat, – o parte lipsește, iar două sânt.

… Și înnainte a noștri boieri Toader Sulgeriul și Vi… di la Buză vătav și Bilașcu nemeșul de la Mărari cum… o bucată de moșie de la Crăciun Vivăr din satul… ce au luat din satul Crăcăcenii la Sărata, ce-i în ținutul Fălciiului, ce s-au prețăluit drept triizăci taleri și, noi, dac-am văzut… mărturii…, am crezut…, așijdere și de la noi i-am dat pre această de mai sus scrisă parte…, precum… să-i fii dat și de la noi cu tot vinitul.

Domnul au poroncit.              (Pecete.)

Beldiman Vel Logofăt au învățat de s-au scris.

 XI.

BISĂRICA ȘI PETRICENII

1.

(1750=) 7259, Sept.  11.

Șerban Vornicul dă știre lui Gavriil Bănariul pentru Vel Căp. de Greceni pentru un loc care ”din zarea dealului văii Socilor, de spre Apus, dintr-un drum și merge spre Răsărit alăture cu Pelineii păra în matca Cahului, unde sa tălnește cu locul Rusăteștilor care să chiamă Băsărica. Deci eu așa am mărturisit cu sufletul că acel loc s-au chemat a Gligorcii…, dar cine a fi din Gligorece nu știu, și, în trecută vremi, după ce s-au dat moșiile aceste din olatul Grecenilor la stăpânire, a cui au fost mai de demult…, nerăspunzăndu-să nimeni de Gligorce…, au dijmuit” Vel Căpitanul locul.

Gavril Bănarul Vel Căp., Gherasim dichiu ot Huși, erei Ioan protopop. Eu popa Grigorie ot Greceni, erei Dumitrașcu, Ioniță Huhul scrie.

În 7259, Sept., Stratul dă de asemenea știre despre hotarul Cărhanei că merge până în hotarul Frumoasei, iar de aici e locul Gligorcei.

Iscălesc aceiași.

2.

(1755=) 7263, August  5.

Neculai bov Vel Șatrar istravnic Grecenilor și Neculai Tiron vornic de Poartă, rânduiți de Mateiu Ghica Vv., aleg moșia Bisărica a Vist. Ștefăniță Ruset, ”ce este în Ținutul Fălciiului la olatul Grecenilor”, care fusese stâlpită și la anul 7262, Iunie 25, după cum arată și hrisovul lui Mihai Racoviță. Moșia se călca de Pelineii lui Toma Luca.

Iscălesc: (deget) Stăvilă vornic ot Pelinei, Toader Cuciuc post., Ion Tălcom, Ioniță Maldăr, Timoftii Vlaicul, Apostol Cașul, Sava Codreanu.

3.

(1759 = ) 7267, Iulie 17.

Ioan Theodor Vv. Moldovei scrie lui Iacov Mitropolitul Moldovei și lui Ioniță Cantacuzino Vel Spătar ca să îndrepteze hotarele moșiei Bisărica a Vel Log. Ștefan Ruset, care se împresura de moșia Pelinei a Med. Toma Luca, de oare ce tot sânt acolo (la Greceni) pentru îndreptarea moșiei Logofătului Manolache Costachi.

(Pecete.)  Procit Vel Vornic.

4.

(1759 = ) 7267, Iulie 21.

Scrisoarea lui Toma Luca Medelnicer, prin care înștiințează pe Mitropolitul Iacov că nu poate veni la hotărâtul moșiei, fiind bolnav. Scrisorile nu le poate aduce, fiind la ginerele său Iorga (care era în Țara Muntenească), dar trimite vechil ”un ficeor al meu”, anume Gavril Furmuz.

5.

(1759=) 7267, August 12.

Cartea de hotărnicie a lui Iacov Mitropolitul Moldovei, făcută moșiei Bisărica (după hrisovul lui Mihai Vv. Racoviță) a lui Ștefan Ruset Vel Logofăt (prin vechil, Ioan Vicol biv Comis), care se împresura de moșia Pelineii a lui Toma Luca biv Vel Med. (prin vechil, Gavril Furmuz), de când Log. Iordache Cantacuzino, hotărând la Greceni moșiile Gavrileștilor, alese și moșia Pelineii după mărturia lui Castafan, care zicea că știe hotarul ”din vechiu mai nainte de a întra acele moșii supt stăpânire Tătarălor”. (Toma Luca avea ginere pe Iorga, care atunci era în Țara Muntenească).

6.

1765, Iunie 17.

Iordachi Costachi biv Vel Pah., Neculai Med., Ștefan biv Vornic de Poartă (Vasilache…, diac de divan, scrie) aleg moșia Bisarica a lui Ștefan Ruset Vel Log., care se împresura de Pelineii lui Toma Luca Stolnicul (de când această moșie fusese hotărâtă de răp. Iordache Cantacuzino ca a fost Vel Log.).

7.

1777, Iunie 8.

Scrisoarea lui Ion Bogdan Vel Logofăt către Ștefăniță Roset biv Vel Vistier în pricina împresurării unei moșii de peste Prut a lui Toma Luca Med. de către moșia Vistierului.

8.

1793, Iunie 4.

Mărturia lui Ștefan Bugiac Pit., dată lui Iordachi Ruset, prin care arată că a stăpânit moșia sa Bisărica de spre Pelinei, ”pără în capul piscului ce vine pintre apa Cahului i părăul di spre Răsarit, ce vine de la Bulgari și trece piste părău tot la Răsărit, și mergi pănă în dealul Puii”. Așa o dijmuise și vechilul rap. Vornic Vasăli Rusăt cu Lupul Negură.

9.

1794, Maiu.

Scrisoarea lui Iordache Balș Vist., prin care arată că lasă în stăpânirea Sărd. Iordache Roset o parte de loc care ese între moșia Bisărica a Sărdarului și care se stăpânise de Vist. Matei Cantacuzino (după un răvaș ce-l dăduse Vist. Matei Vorn. Catrina Roset, mama Serdarului).

10.

(1794), Maiu 20.

Iordachi Balș scrie lui Ioniță Donici vătav de Greceni să dea lui Iordachi Roset 24 lei, ce-i fuseseră luați din dijma de pe un loc cu pricina ”de la Pelinei”.

 XII.

CĂRHANA, TODIRENII, DĂNILEȘTII.

1.

(1750=) 7258, August  5.

Tacul Frătiță și Ion Munteanul pârcălabul, zet Frătiță, dau zapis lui Gavrilă Bănariul Vel Căp. de Greceni prin care arată că ”o bucată de loc ce să coboară din vale Socilor până în Cahul” nu este a lor, și, pentru ca ”să tacă, i-am dat dumisale cinci chili de grău și cinci chili de orzu”.

2.

(1750=) 7250, Sept. 20.

Gavril Banariul Vel Căp. face înștiințare Domnului că, venind Simion și Sava Turbăteștii cu carte domnească și zicând că o bucată de loc ce se numește a Gligorcii din olatul Grecenilor li se împresoară de Tacul Frătiță, acesta n-a venit ”ca să li luăm sama”. Cercetând singur, găsește un om anume Stratul din Cărhana, care mărturisește că hotarul Cărhanei se stăpânea de ”Finii feceorul Ghini înainte Moscalilor celor de de mult…. numai din Prut până în drumul ce vine prin zare dealurilor”, iar de acolo se chema locul Gligorcii. De asemenea, au mai mărturisit mulți oameni de aici din olatul Grecenilor că, după ce ”s-au dat locurile acestea de aici din olatul Grecenilor la stăpânire stăpânilor lor”, la Domnia lui Grigore Ghica Vv., întinzându-se Frătiță, locul a fost dijmuit de Căpitanul Neculai. Frătiță nevenind nici acum să se judece la Divan, ”că aceste moșii din olatul Grecenilor cu greu li se poate afla adevărul, de vreme ce atâția ani au fost în stăpâniri streine”.

3.

(1754=) 7262, Ian. 4.

Iordache Canta(cozino) Log., Radul Racoviță Vel Log., Ion Bodan Vel Vor., Costachi Razu Hat. judecată din porunca lui Matei Ghica Vv pricina dintre Ștefăniță Ruset biv Vel Vist. cu Tacul Frătiță mazil ”pentru o parte de moșie din sat din Dănilești…, care se chiamă acum Hănsarii” (pe Prut în Fălciiu), ”la podul lui Deli-Gheoghi”. Vistierul arată zapisul din 7213 de la Ștefan Frătiță bov Ve Med., moșul Tacului din nepoata lui, Maria Ușăroae, al lui Nanii biv Vel Ușear, prin care vând răp. Iordache Roset biv Vel Vor. (părintele Vistierului) 192 pământuri din Dănilești ”ce să înpreună cu locul Pașcanilor”, tot al Vornicului, pe 60 lei bătuți. Zapisul era iscălit de Antohi Jora Vel Log., Ion Buhuh biv Log., Lupul Bogdan Vel Vor., – biv Vor., Lupul Costache Hat. și Solomon Costachi. Ștefan Frătiță avea moșia de la tatăl său Gligore Med., iar lui îi era danie de la Bondovici, fiul Lucăi Bandovici, cu zapisul din 7163, pe care Visierul îl arată. Pierde Frătiță.

4.

(7262), Iunie 11.

Răvașul lui Radul Racoviță Vel Log. către Vist. Ștefan Ruset că, ”având giudecată Frătiță și cu Vasile diiacul de Visterie pentru moșie de la Carhana, este trebuință să știm câți ani sănt de cănd ai luat dum. moșie din mâna lor, să ne scrii veletul cărții gspd. Ce ai la mâna dum.”.

5.

(1760 = ) 7268, Iunie 14.

Tacul Frătiță nepot lui Ștefan Frătiță Vel Armaș dă mărturie lui Ion Cantacozino Vel Vistier, prin care arată că moșul său, având trei moșii de danie și cumpărătură, anume Dănileștii, Cărhana și Băbeșanii din olatul Grecenilor, care merg din Prut pănă în moșia Gligorcii (moșul Turbăteștilor), care ”se numește acum Petriceico”, și vânzând moșul său din Dănilești, ”care se chiamă acum Hănsarii, ce se hotărăsc pe din sus cu Frumoasa, moșie mănăstirii Putna, 192 pământuri”, răposatul Iordache Ruset, au mărs acele moșii supt stăpânirea lui până acum cinci-șașe ani, când au scos Log., Ștefan Ruset zapisul de acele pământuri și a hotărnicit-o din apa Prutului ”până în zare dealului spre Răsărit, în prăvalul apelor”, cu Hăugaș, ce a fost ”dijmaș moșu-meu”.

6.

(1760 = ) 7269, Decembre 1.

Radu Racoviță Log. și Ion Bogdan judecă pricina dintre Ștefan Ruset biv Vel Log. cu Tacul Frătiță mazil de la Ținutul Fălciiului pentru moșia Dănilești, ce este pe Prut, la ținutul Fălciiului, din olatul Grecenilor, și pe care Ștefan popăscu vornic de Poartă o hotărnicise rău. Se arată aceleași documente ca și la judecata din 7262, Ian. 4 (No. 3). Câștigă Logofătul.

Această anaforă e întărită de Ioan Teodor Vodă, la 7269, Dec. 5.

7.

(1763 = ) 7271, Februar 20.

O carte de judecată, adeverită de Gavriil Mitropolitul Moldovei, între Tacul Frătiță mazil cu preotul Vasăli și Simion Turbatu pentru despărțirea moșiei Carhana a celui dintăiu de moșia Petriceicu, partea Gligorcii, a celor de al doilea. Câștigă cei din urmă.

8.

1765, April 28 (întărită de Grigore Alexandru Ghica Vv. la 1765, April 30)

Ioniță Sturza Vel Vornic, Lupul Balș Vel Vor., Iordache Vel Post., Constantin C(anta) Vel Ban judecă pricina dintre Ștefan Ruset Vel Logofăt cu Toma Luca Stol., care cu moșia sa Pelineii împresura moșiile Biserica și Petriceicu ale Logofătului. Ștefan Roset arată ispisocul lui Mihai Racoviță Vv. din 7216, prin care acesa miluiește ”pe Niculai Ruset Vel Postelnic, strămoșul (? sic) dumisale Logof., cu o săliște de sat ce se numește Bisărica”, etc. Pentru a se proba adevărul se pune și ”hutalmu – 100 galbeni, dar Luca nu primește”. Câștigă Logofătul.

9.

(1667 = ) 7176, Octombre 16.

Dămian cu fiii lui, Tănase și Gavril, Mrco cu femeia sa, Naste (sora lui Dămian), cu fiii Alexandru și cu fiică-sa Arsenia, fac zapis lui Nicolae Racoviță, că-i dau părțile lor din Băbușani. Maroti: Pană pârcălabul de Fălciiu, Cărăiman căpitan, Andrei vameșul de Fălciiu, Pașcan izbașa ot Cărhănești, Rusul izbașa ot Lungeni, Burlan ot Bălești, Vasile Căsoiul ot Ghermănești, Necula ot Rucești, Lepădat ot Vădeni, părintele călugăr Ilie ot Vădeni, vornicel, părintele Călin vornicnul de Gurbănești, Vicol fiul Gligorcii de Șolomoni.

Scrie Pană pârcălab ot Fălciiu.

Chirici, curtenul de Idrice, Sămion ot tam, Artenie de la Jurcani, eu Sămion Vălcul.

10.

(1668 = ) 7176, Ianuar 18.

Dămian și fiii săi Tănase, Constantin și Gavrilă, Marco și femeia sa Nastasia, sora lui Dămian, și fiii săi, Alexandru și Arsenie; Ilie și femeia sa Tudora, sora lui Dămian, cu fiii lor, Gavril și Oprina; Vasile, fratele lui Dămian, cu fiii săi, Gavril și Mărica, Prăvan și femeia sa, Marica, fata Nastasiei, sora lui Dămian, și Grigore, fiul lui Grozav, iar nepot lui Dămian, dau zapis lui Neculai Racoviță Hatmanul că-i vând din Cărhana un bătrân întreg Streșăneștii și din bătrânul Băbușenilor, cât se va alege pe 100 de lei bătuți. Întrebaseră pe Frătiță Hatmanul, dar acesta nu voise să o cumpere.

Erau de față Vasilie Vornicul cel Mare de Țara-de-sus, Stamatie Marele Postelnic, Toderașcu Iordache Marele Spătar, Iordachi (?) Marele Vistier, Ilie Sturza Marele Stolnic, Alexandru Marele Comis, Alexandru Ramandi Marele Ușer, Contăș 3-ti log., Gavriliță Costache ce au fost Sardar, Toader Vetreș, Toader Ciocârlie, Ursul și Simion Vornic de Poartă.

11.

(1710 = ) 7218, Iunie 20.

Finie cu feciorii săi vinde partea sa din Strahice lui Iordache Vistierul pe 15 lei bătuți. Marturi: Toader sin Enachi sluga Manolachi Vel Căpitan, Costantin zet Zorbescu, Iacob neguțătorul ot Greceni, Nistor, Gligoraș și Căplan vornicelul din Cărna, popa Gheorghe ot Frumoasa.

12.

(1754 = ) 7262, Martie 20.

Preotul Ion, Gheorghiță Hilier, Ion Ghiochiul vornic, Ion Coțofană, Pricopie, Neculai Munteanul, Nichita (Costandin scrie), toți din Cărhana, mărturisesc că moșia Strafiție se stăpânește jumătate călugări și jumătate de Tacul Frătiță.

13.

1755, Decembre 15.

Răvaș domnesc către Vel Log., Ioan Bogdan Hat.m Ioniță Pălade Vel Spăt., Ioniță Sturza Vel Ban ca să iea ”samă” în pricina dintre Ștefan Ruset biv Vel Vist. și egumenul Daniil de la mănăstirea Sf. Spiridon pentru Cărhana din olatul Grecenilor.

(Pecete.)         Procit Vel Log.

14.

(1758 = ) 7266, Fevruar 19.

Grigore Ghica Voievod, Domnul Moldovei, scrie lui Neculai biv Vel Medelnicer ca să cerceteze câtă dijnă a luat Andrei vornic de Cărhana de pe moșia Hănsarii a lui Ștefăniță Ruset Vistier, trecând peste moșia Cărhana a lui Ștefan Bosăi, al cărui venit îl cumpărase acest Andrei, după hotărnicia Hănsarilor din 7262, făcută de el (ispravnic) și Neculai Tiron vornic de Poartă (Lupul Sluger Vistier, care era și vechil.)

(Pecete.)

15.

(1759 = ) 7267, Ianuar 20

”Însemnare de pe hotarnica Cărhanii ci esti a mănăstirii Sv. Spi. din velet 7267, Ghen. 20.”

Avea și Tacul Frătiță 13 funii și 9 stânjeni.

Hotarnica era iscălită de Ștefan Popăscu vornic de Poartă și de oamenii din Cărhana, anume: Ifrosăi Cornii, Ion Țurcan, Necula Căbac, Andrei vornic, Chirilă vornic ot Frumoasa, Gligorașcu Roșca ot Cărhana, Stratul otam, ot Spiridon: Irinopoleos (?) Sofronie.

16.

(1759 = ) 7267, Ianuar 20.

Hotărnicia părților din Cărhana, Țin. Fălciiu, peste Prut, olat Greceni, a lui Ștef. Roset Hatman. Moșia umblă pe trei bătrâni: Dănileștii, Strășineștii și Băbușanii. Hatmanul avea cumpărături făcute de la răposatul părintele său Iordache Vornicul Roset, și arată: Un zapis, 7213, prin care Ștefan Frătiță Med. și nepoata sa Marie Ușăroae vând 192 pământuri din bătrânul Dănileștilor (Hănsarii); alt zapis, 7218, de la Fenii și fiii lui, prin care vând partea lor, numită Strafița, pe din sus de Dănilești; alt zapis prin care cumpără părțile a șase frați din bătrânul Băbușenilor. În bătrânul Băbușeni avea și Tacu Frătiță cumpărătură, părțile a trei frați, iar bătrânul Strășinești era al Jicnicerului Ștefan Bosăe, care cumpără și partea lui Frătiță din Băbușeni. Moșiile erau alăturate cu ”Troianul”. Hotărnicia era făcută de Ștefan Popăscu vornic de Poartă.

17.

(1760 = ) 7269, Decembrie 5 (întărit de Ioan Teodor Vv. la 7269, Dec. 6.)

Gavril Mitr. Moldovei, Ion Bogdan Vel Log., Lupu Balș Vel Vor. Dumitrașcu Pălade Vel Vor., Vasile Roset Hat. judecă pricina dintre Ștefan Ruset biv Vel Logofăt cu Ștefan Bosăe Jicnicer pentru moșia Streșineștii din hotarul Corhanii, din Fălciiu, în olatul Grecenilor. Moșia fusese dată danie de Medelnicerul Racoviță la Sf. Spiridon, însă pe numele lui Bosie, care era epitrop. Acesta dăduse alte moșii în loc. Ștefan Roset Logofăt cerea și venitul ce-l luase de pe partea lui de moșie din Cărhana, iar Bosăe cere chirie de la casele în care ședea Logofătul. Acesta răspunde că el ședea în casele răposatului Logogăt Andrieș Roset, dar, ”pohtind Abdula efendi-bei să șadă în casele dumisali, au mersu de au șăzut în casăle Jicnicerului Bosăe, după porunca domnească”. Se hotărăște ca Bosăe să dea moșia mănăstirii, să plătească venitul și să nu primească vreo chirie, ”de vreme ce n-au făcut tocmeală cu Logofătul”.

18.

Fiindcă dumnealui Sărdar Iordachi Rusăt mi-au arătat că doî sate, anume Geagălbai i Șamailă, din celi doî ceasuri, s-ar fi aflând pe moșia dumisale Todirenii, pentru care am dat dimisali acest sănet ca, de să va dovedi cu buă încredințare că sănt numitele sate pe numita moșie a dumisale, să aibă dumnealui a le stăpâni, iar, când nu va fi după arătare dumisali, vor rămânè tot supt stăpânirea mè. (17)94, Mai 19.

Costache Ghica Hat(man)

 XIV.

PETRICEICO ȘI TODIRENII (ce sânt tot un loc) și HĂNSARII.

1.

1765, Maiu 21.

Gavriil Mitropolitul Moldovei, Ion Bogdan Vel Vornic și Vasile Roset Hatman judecă pricina dintre Ștefan Ruset Vel Logofăt cu Stolnicul Ion Miclescu, pentru stăpânirea moșiei Petriceico de la olatul Grecenilor. Moșia era a lui Simion Turbatul și alt răzeș, care o vânduse lui Ioniță Canta Vel Vistier, dar acesta, aflând că Ștefan Ruset se învecinește cu alte moșii, se lepădase de cumpărătură și o luase Logofătul. Stolnicul zice că și el e vecin și vrea s-o cumpere. Judecata hotărăște ca, de oarece trecuse doi ani și Stolnicul a știut de vânzare, să o stăpânească tot Logofătul.

Se întărește de Grigore Alexandru Ghica, Voievodul Moldovei, la 1765, Maiu 25.

2.

1765, Iunie 17.

Iordache Costache Păharnic, Ștefan biv Vornic de Poartă, Sămion Turbatul (Vasilache Ene, diac de Vistierie scrie), fiind însărcinați de Grigore Al. Ghica Voievod, arată că moșia Petriceico ce o cumpărase Ștefan Ruset Vel Logofăt de la Simion Turbatul se învecina cu moșiile Bisărica, Cărhana și Hănsarii ale Log., cu Pelineii, cu moșia Putnei și cu moșia Trufeștii a Stolnicului Ioan Miclescu și răzeșii lui.

3.

(1763 = ) 7271, Februar 16.

Gavriil Mitropolitul Moldovei dă știre că preotul Vasile de la Pocișăni (Vasluiu) a mărturisit că la hotărâtul moșiei Petriceico a lui Sămion Turbatul ”n-au făcut niciun meșteșug cu marturii sau cu hotarnicii”.

4.

(1763 = ) 7271, April 28.

Izvod de răzeșii de Petriceicu ce să trag di Gligorce, nepoți și strănepoți, cari au văndut dumisale Logofătului Ștefan Ruset, și cari n-au văndut pără acum arată anume mai gios, sa să știe.

Vânduseră:

Toader, Tănase, David și Marina, fiii lui Alexandru Broască, nepoții lui Pătrașcu, strănepoți Gligorcii, a patra parte din o jumătate a satului;

Sămion Turbatul, fiul Marii, nepot Tudorei, strănepot lui Pătrașcu, fiul Gligorcei a patra parte din o jumătate a satului;

Cozma sin Irodiei, nepot Gherghinei, strănepot lui Pătrașcu sin Gligorcei, cu văru-său Androne sin Damaschin, a patra parte din jumătatea satului;

Gaftona, fata lui Pătrașcu, soră Tudorei și Gherghinei și a lui Alexandru Broască, Andrei, fiul ei, cu nepotu-său, popa Ioniță Arzincu și surorile sale, a patra parte din jumătatea satului;

Nu vânduseră:

Tudorca Latoai, Maria Răzmirițioaie și surorile ei, fetele Nastasiei Munteniței, nepoata Irinei, strănepoata Avramiei, femeia lui Gligorce, a patra parte din jumătate de sat.

Preotul Vasile sin Ioanei, nepot Tudorei, strănepot lui Pătrașcu sin Gligorcei, a patra parte din jumătate de sat.

Cei vânduți luaseră de la Vel Logofăt Ștefan Ruset 144 lei, 45 bani, iar 65 lei, 75 bani ”au rămas neluați…, ca să-i dé… celorlalți răzăși ce nu s-au vândut odată cu noi”.

Semnează: Simion Turbatul, Vasile Brânză, Ioana, Nastasăe, David Broască, Tănase Broască.

5.

(1763 = ) 7271, April 28.

Simion Turbatul dă scrisoare lui Ștefan Ruset biv Vel Logofăt că peste tocmeala ce a avut cu dânsul pentru vânzarea moșiei Petriceicu a mai primit lei 25, pe cari-i va întoarce dacă moșiia va ieși ”ră”.

6.

(1763 = ) 7271, Maiu 5.

Scrisoaea lui Mihalache Aprodul și a femeii sale Nastasia, prin care arată că au luat 23 lei de la Șt. Ruset Vel Logofăt pe partea sa de moșie din seliștea Petriceicu la olatul Grecenilor.

7.

(1763 = ) 7271, Maiu 20.

”Preutul Vasile și văru-meu Samion Turbatul și cu verii noștri Tănase Broască și cu frate-meu David Broască și cu cumnata Lupa și cu sora noastră Mărina și cu vărul nostru preotul Ioniță Arzincu cu frații lui și cu vărul nostru Cozma sin Irodii cu frații lui și vărul nostru Andronii, nepoți Gligorcii, și iarăși rudele noastre Vasăle săn Marii și Tudosca și Gherghina și Aftinie și Chera, fetile Nastasăei Menteniții, toți nepoți Avrămiei, surorii lui Pătrașcu și strănepoți Gligorcii”, vând cu zapis Logofătului Ștefan Rusăt seliștea Petriceicu pe 400 delei, de oare ce era răzăș în moșie cu o bucată de loc ”care este cuprinsă în hotarul Bisăricii, ce este dăruită de Mărie Sa Mihai Racoviță Voevod dumisali Postelicului Neculai Ruset”. Întrebase pe ceilalți răzeși: Iacov proin Mitropolitul și pe Stolnicul Ioniță Miclescul, și au zis că nu cumpără. Toader Scorțăscul ot Vistierie numărase banii. Față: Vasile Purice ot Vistierie, Miron Ghica, Andronachi Vornicul, Lupul Balș Vel Vornic, Mihaiu Sturza Vistiernic, Ilie Costache Vel Spatar, Vasile Ruset Hatman, Toma Luca Stolnicul, Iordachi Canta biv vel Vistiernic, Ion Pălade Vel Vistiernic, Manolachi Bogdan Vel Agă. Scrie Purice ot Vistierie.

8.

727…? (f. a.) Iulie 22.

Iacov (proin Mitropolitul) scrie lui Macarie proin dichiu că-i pare foarte bine că moșia Petriceicu de la olatul Grecenilor a fost cumpărată de Vistiernicul (Ioan Cantacuzino) și că ”noi nu putem cumpăra”. Pentru desetină, 500 de stupi, ce ”noi avem di la Mărie Sa Vodă… cu testament… acum eșind și desetina, Molitfa Ta poartă grijă după cum vei socoti prin mijlocire d-sale Vistiernic ca să nu fim supărați, și stupii noștri sănt la Suceava și la ocolul Botoșanilor”. (E vorba de mănăstirea Putna.)

9.

7273, Iunie 15.

Constantin fiul popei Vasile ot Porcișăni (Vasluiu) vinde moșia sa din Petriceicu lui Ștefan Rusaet Vel Logofăt pe 30 de lei.  … ropoleos (sic?) martor.

10.

(1763 = ) 7271.

”Izvot de scrisorile Gligorcii pe moșie Petriceico”, iscălit de Simion Turbatu.

11.

(1766 = ) 7274, Mart 5.

Simion Vornicul dă scrisoare lui Vasile Ruset Vel Vornic că a primit de la dânsul 110 lei din vânzarea unei moșii de pe Salce ce o făcuse răposatul părintele său Ștefan Rusăt Logofăt, pe care o tocmise cu 200 de lei, și mai rămâne dator Vornicului cu 90 de lei.

12.

1765, Novembre 17.

Neculaiu Medelnicer scrie lui Ștefăniță Ruset Vel Logofăt că pentru pricina moșiei Pelineii a pus temeiu pe o piatră așezată de răposatul Iordache Canta ”în caputul lungului moșii Pelinei în deal lăngă drumul Cărhănii mai gios, mai sus de la o vale (a) a Socilor”.

13.

(f. d.)

Neculai fiul Turbatului dă scrisoare ”că din tocmala ce au făcut tatăl meu cu răposatul Vornic Rusăt au mai rămas să mai eu 70 lei și, după ce au murit dumnealui Vornicul Ruset și tatăl meu, am venit la dumnealui Vornicul ca să-mi dé și acei bani: acesta nu-i dă decât 20 de lei, iar restul îi va da la Vinerea Mare, când va aduce ”scrisori de alte moșii ca să le pui la d-lui zălog pănă într-un an de zile pără s-a dizbate moșie”.

Acte privitoare la satul Dănilești.

14.

(1615 = ) 7123, Iulie 8.

Baldovici sin Luca Baldovici dăruiește cu zapis Medelnicerului Gligorii partea lui de ocină din satul Dănileștii, pe apa Prutului, la podul lui Deligheoghe. Față: Bolat izbașa, Sărghie Bășcă izbașa, Țanțul izbașa, Dumitrașco, ”mari boer, vamășul de Fălcii”, Patrichii vamăș ot tam, Gheoghii Forăe de Fălcii, Bate izbașa, Negulaiu din Murgeni, Vasălie cumnatul lui Strătulat biv Aga, Apostul diiacul sin Purcel ot Codrești.

15.

(1668 = ) 7176, Iunie 8.

Giona, jupăneasa lui Gligorie ce au fost Medelnicer Mare, Tofana, jupăneasa Frățiței ce au fost Armaș Mare, și Ștefan Aga, fratele Frătiței, fiii lui Gligorie Medelncierul și ai Zonei, fac zapis lui Neculai Racoviță Hatmanul prin care-i dau voie să cumpere ”niște părți de ocină cu vad de moară alăturea cu ocina noastră, cu hotarul Hănsarilor”, însă numai ”de la moara dumisale în gios” de pe apa Prutului. Față: Ilie Sturza Vel Stolnic, Lupașco Vel Șătrar, Alex. Buhuș Vel Pitar, Toderașcu Rusul vt. Spatar, Contăș 3-ti logofăt, Sălion vornic de Poartă, Vetreș vornic. Scrie Stătulat.

16.

(1704 = ) 7213, Decembre 18.

Ștefan biv Vel Medelnicer (isc. Ștefan Frătița biv Vel Medelnicer) și cu nepoată-sa Mari Ușăroae lui Nan ”ce-au fost Ușăr mare” dau zapis lui Iordachi Rusăt Vornicul cel Mare că-i vând partea lor din satul Dănilești ”ce să cheamă acum Hănsari, la podul lui Deligheorghe”, pe 60 de lei bătuți. Moșia o aveau de pe tatăl lor Gligorie Medelnicer, iar acesta o avusese danie de la Baldovici, fiul Lucăi Baldovici. Antohie Jora vel Logofăt, Buhuș biv Logofăt, Lupul Bogdan Vornic, Lupul Costachi Hatman, Gheorghii Apostu biv Șătrar, Solomon Costachi biv Vornic.

17.

(1754= ) 7262, August 15.

Matei Ghica Voevod dă poruncă să-l ducă pe Tacul Frătiță la hotărâtul moșiei Hănsarii, căci nu se dusese mai înainte după judecata ce avuse cu Vistiernicul Ștefan Ruset pentru această moșie.

P.S.     Procit Vel Logofăt.

18.

(1668 = ) 7176, Iunie 8.

Neculai biv Vel Șătrar și Neculai Tiron Vornic de Poartă hotărăsc moșia Dănileștii ce se zice acum Hănsarii, pe care o cumpărase răposatul Iordache Ruset biv Vel Vornic de la Ștefan biv Vel Medelnicer. Avea acolo și Finie. Moșia era a Vistierului Ștefăniță. Față erau și Tacul Frătiță și Arghirie biv Vel Căp., vechilul Vistierului, cum și alți oameni (Andrei Vornicul de Cărhana, Toader Duce, Chirilă ce au fost Vornic, Anton Harățul,  toți de acolo; Ion Chichiul vornic de Frumoasa, Pricopie ce a fost vornic, Gheorghiță Hiliș, Tudorița, toți din Frumoasa.)

19.

(1760 = ) 7268, Iulie 22.

Iacov proin Mitropolitul dă voie lui Ioniță Canta Vel Vistiernic să cumpere moșia Petriceico, pe care o vindea popa Vasile Turbatul și neamul lui, de și se învecina cu moșiile mănăstirii Putna. (Se menționează Macarie ce au fost dichiu la Suceava.)

20.

(1765 = ) 7273, Maiu 12.

Sămion Turbatul mazil dă zapis lui Ștefan Rusăt Logofăt că-i vinde pe 450 de lei moșia Săulești ce să chiamă acum Todireni, ”ce am eu de la strămoșul meu Andronic Clucer din sprisoc de danie și de mărturie ce au avut de la Pătru-Vodă… Însă să să știe că ispisocul de la Petru-Vodă au rămas robit în Țara Turcească la Obliciță, la Factan Armanul, după cum scrie zapisul lui Pricopie ot Frumoasa”.

Neculai Medelnicer, Toader Frumuz, Petricel ot Pelinei, Gavril Frumuz, Ifrosii vornic, Stăvilă ot Pelinei, Ștefan Banaru vornic ot Cărhana, Zaharia ot tam. Scrie Lupul Negre.

21.

1795, Iunie 12.

Ion Codreanu Clucer scrie Sardarului (Iordache Rusat) că, cercetând moșia Todirenii în cele două ceasuri de la Ținutul Grecenilor, unde se află trei sate tătărești, anume Geagalbiul și Șamăila, ce se stăpânesc de Costachi Ghica Hatman, și Agbuta, ce o stăpânește Vist. Iordache Balș, a dovedit că satele ”le-au stăpânit Rusăteștii”.

22.

Răvașul lui Toader Balș Vel Vornic (către Iordache Ruset Sărdar), prin care-i scrie că va vorbi cu fratele său Iordachi Vist. ca să-i dea un răvaș pentru a-și stăpâni (Sărdarul) un sat tătărăsc de pe moșia sa Todirenii.

23.

1795, Iunie 15.

Răvașul lui Iordachi Balș Vist. catre Srd. Iordachi Roset, prin care îl anunțță că va căuta prin scrisorile sale și, dovedind că satul tătărăsc Albota nu este al său, îl va înapoia Sărdarului.

24.

1795, Iunie 15.

Răvașul lui Costache Ghica Hatman către Iordache Roset Sărdar că el, cercetând, a aflat că moșia Todireni s-a stăpânit de Rusătești până la Domnia lui Al. I. Mavrocordat Vv., și deci să-și iea Sărdarul venitul de pe acea moșie.

25.

(1795 ?)

F. d., Iulie 17.

Răvașul lui Iordachi Balș Vist. catre Serd. Iordache Roset, prin care-l roagă să-l mai aștepte în afacerea pentru care i-a scris.

26.

F. d. (poate 1795)

Răvașul lui Ion Popa (către Sărdarul Iordache Roset) în privința celor trei sate Geagalbaiul, Șamailaoa și Agbota, ce se stăpânesc de Hatm. (C. Ghica) și Vist. Balș.

Titlul compartimentului în care apar extrasele despre Crihana

Titlul compartimentului în care apar extrasele despre Crihana


2 IULIE 1502. ȘTEFAN CEL MARE CUMPĂRĂ MOȘIA CRIHANEI ȘI O ÎNCHINĂ MĂNĂSTIRII PUTNA ÎMPREUNĂ CU ALTE MOȘII DE PE PRUT (DOCUMENT)

Decembrie 3, 2015

Stefan cel Mare pe tron

Suret de pe ispisoc vechiu de la Ștefan vodă, scris de Toader în Suceava, din leat 7010 (1502) iuli în 2 zile.

”Cu mila lui Dumnezeu, Noi Ștefan Voevod, Domnul Țării Moldovei, înștiințare facem prin această carte a noastră tuturor, cui vor căta asupra ei sau o vor auzi cetindu-să, precum au venit înaintea noastră și înaintea tuturor boerilor noștri ai Moldovei Mușa, fata Dumei Mădoia, și ficiorii ei, Lupe și Nastea, și nepoții de soră a ei, Ignat și Malea, nepoți Dumei Mădoia, și de nime siliți, nici asupriți, ci de bună voia lor, din drept uricul lor, au vândut o bucată de loc din hotarul Boiștei, puțin mai jos de gura Boiștei și de vărsătura gârlii, unde iasă din Talharu și până unde dă în ezărul Cerlenul și cu toate gârlele și cu toate băltiuganele (sau ezărele), cum și satul pe Frumușița, unde au fost Fălcin, mai jos de Andrieș, și le-au vândut acestea Domniei noastre, drept una sută zloți tătărăști.

După aceia, iarăși au venit înaintea noastră și înaintea boerilor noștri, slugile noastre, frații și nepoții de soră a lui Tuduran și Vlad și Luca Joriță și Toader Păcurariul și Brițcu și Marta și Danciul, feciorul lui Marcu, și Ignat și Ivan, fratele lui Ignat, și Rada, fata Oanei Lărgianului, și fata lui Stoian și cu tot neamul și sămânța lor, toți nepoți a Cristei Negrului și a frăține-său Giurgei, și iarăși de bună voia lor s-au vândut dreaptă ocina lor, din uric a moșilor lor, a Cristei Negrului și a Giurgii, un iazer peste Prut, anume iazărul Cerlenul, și în marginea iazerului aceluia (sau în malul lui) satul Balinteștii și din gios de Balintești săliște Manei, în gura Frumușiței, Domniei mele, drept cinci sute zloți tătărăști, cum și ispisoacele ce le-au avut moșii lor, Crâste Negrul și fratele său, Giurge, pe acel iazer Cerlenul, dela unchii noștri i dela Ilieș și Ștefan Voevod, încă le-au dat în mânule noastre.

După aceia, iarăși au venit înaintea noastră și înaintea boerilor noștri slugile noastre, Manuil Pășco și fratele său, Toader, și nepoata lor de soră, Niaga, nepoții logofătului Niagoia, și iarăși de bună voia lor au vândut din uricul moșului lor, a Niagoiului logofăt, din ispisoc ce au avut el dela moșul nostru, Alexandru Voevod, trei sate peste Prut, pe Frumoasa, anume Farcenii, din gios de Troian, și cu mară, și Șcheia, în gura Frumoasei, și la Fântâna lui Maceș, ce-i în capul cel din gios a iazerului Cerlenul, și cu toate gârlile, ce sânt în dreptul acelor sate și pân la Prut, iarăși Domniei mele au vândut, drept trei sute trei zăci zloți tătărăști.

Și Domnie me am plătit toți acei de mai sus arătați bani gata, în mânule tuturor celor de mai sus numiți, denainte a tuturor boerilor noștri a Moldovei.

Și plătind tot deplin, Domnie me am binevoit cu a noastră bunăvoință, cu curată inimă și cu bunăvoință și cu ajutorul lui Dumnezeu, ca să întărim a noastră sfântă mănăstire ce-i pe Putna, unde iaste hramul Adormirea Maicei Precistei, unde este arhimandrit igumenul Paisie, și am făcut pomenire pentru cei întru sfinți odihniți procatihii, moșii și părinții noștri, și pentru sănătatea și mântuirea noastră și pentru sănătatea și mântuirea a Doamnei noastre, Mariei, și pentru sănătatea și mântuirea a fiilor noștri și am dat și am întărit mai sus numitei mănăstirii noastre mai sus numitul iazăr Cerlenul și cu toate iazărașile și gârlile lui și cu mai sus numitele sate Balinteștii, în margine (sau în malul) iazărului Cerlenului, și mai din gios, săliște Manii, în gura Frumușiței, și pe Frumoasa Farcenii, din gios de Troian, și cu moară în Șcheia, în gura Frumoasei, și la Fântâna lui Măciș, ce-i în capul cel din gios a iazărului Cerlenii și cu toate gârlile, ce sânt în dreptul acelor sate și pân în Prut, cum și acea bucată de loc din hotarul Boiștii, puțin mai gios din gura Boiștii și de vărsătura gârlii, de unde iase din Tălhare, până unde dă în iazărul Cerlenii, și cu toate gârlile și iazăreșele și satul pe Frumușița, unde a fost Fălcin, mai gios de Andrieș, pentru ca să fie mai sus numitei mănăstiri Putnii de la Noi uric, cu tot venitul și cu vama și cu dejma ce va eși dintr-acel ezăr Cerlenul, nestrămutat, niciodinioară, în veaci.

Cum și ispisocul a Crâstei Negrului și a frățini-său, a Giurgei, ce l-am avut pe acel iazăr, care l-au fost dat în mânule nostre mai sus numiții nepoții lor, Noi încă l-am dat în mâna lui Paisie, arnimandritul mănăstirii Putnei.

Iar hotarul acelui iazăr Cerlenul și a celor mai sus numitelor sate să fie după vechiul hotar, pe unde au aflat și au hotărât al nostru credincios boeriu, Tăutul logofătul, și cu megieșii, începând din sus din malul Prutului și din gura gârlii Zancii, ce-i în dreptul Rogojenilor, apoi peste Hlabnic și peste capul cel din sus de vărsătură, apoi la gârla Rentii, apoi piste acea gârlă și peste drumul cel mare și peste Troian la deal, la movila cea mare, ce-i săpată în vârfu, unde între dânsele este satul Mădoești, apoi piste câmpu și peste valea Niagului la deal, puțin mai sus de drum, la movila mică, ce-i săpată în vârfu, și iarăși câmpul peste valea cea mică și peste vale Cahovul, prin stejăriș, la pisc, la movila săpată, apoi întorcând câmpul la vale, la stejărei, și la movila săpată de lângă dânșii, apoi iarăși câmpul la vale, la doao movili gemini, apoi întorcându-să și peste vale Cahovului, la movila cea mare, ce-i lângă drum, apoi drumul acela la vale, printre Frumoasăle, până la movilele cele săpate, ce sânt lângă același drum, apoi lăsând drumul apucă câmpul la movila cea mare, apoi la Troian, în movila cea săpată, apoi Troianul, apoi întorcând spre dial, peste Grădiște, la movila cea săpată, ce-i despre hotarul Husilor, apoi peste vale, ce să numește Cărhana, la vârful dialului, despre Cahov, la movila cea săpată, apoi dealul acela în gios, până mai gios de doao movile, la o movilă găunoasă, apoi întorcând la vale, prin ciritei, până la un stejar însămnat, apoi iarăși peste vale, ce se numește Cărhana, câmpul la movila săpată, apoi tot câmpul și peste drum și peste Troian, la vale lui Stravici, apoi tot vale aceia până la gura gârlii Cărhanii, apoi peste gârla Cărhanii și peste Hlabnic, drept în Prut, unde se întâlnesc hotarâle a Pieleșului și a Plopului, iar de aici tot Prutul în sus până în dreptul Rogojinița, până la gura gârlii Zancii, de unde am început. Atâta este tot hotarul.

Și spre aceasta este credința a însuși Domniei noastre de mai sus numit, Ștefan Voevod, și credința a preiubit fiul Domniei mele, Bogdan Voevod, și credința a tuturor boierilor noștri ai Moldovei a mari și a mici.

(Apoi după blăstămul ce face asupra cui ar strica această danie și întăritură zice: ) Și spre mai mare tărie și întăritură a tuturor acestor de mai sus scrise, am poroncit credincios boerului nostru, Tăutul logofăt, ca spre adevărata cartea noastră această pecete a noastră să lege.”

pecete-stefan-cel-mare

sursa:

COPERTA


NICOLAE MĂTCAȘ: ORI VORBEȘTE CUM ȚI-I PORTUL, ORI TE POARTĂ CUM ȚI-I VORBA!

Iulie 4, 2015

Nicolae Matcas

Orice lucru, vorba poetului Marin Sorescu, ”trebuia să poarte un nume”. Fiecare nume are, de regulă, o motivare. La cele derivate felul în care a luat naștere numele e transparent, vizibil; la cuvintele-rădăcini ea este ascunsă și numai cercetările etimologice speciale îi găsesc explicația, originea. De exemplu, unei flori care scoate capul din zăpadă spre soare primăvara devreme, la finele iernii, când încă nu s-a topit omătul, i se spune ”ghiocel” pentru că e micuță ca un ghioc în palmă; alteia, care în timpul zilei întoarce capul după soare i se spune ”floarea-soarelui” (sau ”răsărită”, pentru că își ”spală fața” și ”zâmbește” odată cu răsăritul soarelui)); unei a treia, de asemenea poetic, ”rochița-rândunicii”. Anevoios, în schimb, dacă nu chiar imposibil, pentru un om neinstruit sau neinițiat, să explice de ce ghiocului i s-a spus, în limba noastră, ”ghioc”, rândunelei – ”rândunică”, soarelui – ”soare”.

Însă omul a manifestat dintotdeauna o curiozitate față de denumirile obiectelor. Când o cunoaște pe cea adevărată, bine; când nu o cunoaște, face diverse comparații, asocieri și, până la urmă, ”propune” o explicație a sa. De exemplu, în primii ani postbelici dughenei de odinioară din sat îi spunea ”cumparativă” – locul unde se poate cumpăra ceva (în locul neologismului proaspăt introdus ”cooperativă”, mai ”secretizat” pentru nivelul lui de înțelegere); febrei tifoide, numită și ”lingoare”(de la lat. languor, languoris), îi spune, mai pe înțelesul său, ”lungoare”(pentru că durează mult timp); când aude, vede pentru prima oară sau vorbește de ”funicular”, îl ”botează” ”furnicular” (pentru că în el lumea mișună ca un furnicar) etc. Întrucât asemenea ”explicații” din mintea omului neinițiat nu au temei științific, ele sunt considerate cazuri de etimologie populară sau falsă (în opoziție cu etimologia științifică).

Alături de numele comune, numele proprii își au și ele rolul lor. Ca denumiri unice (într-un fel, singulare, individuale, căci denumesc persoane singulare , unice, nu o întreagă clasă de ”obiecte” de același fel: cuvântul ”masă” numește toate mesele, indiferent de formă, material, culoare, destinație etc., în timp ce Romeo, Julieta sunt nume de persoane concrete), ele denumesc un ins, o persoană, identificând-o și, astfel, individualizând-o. Prenumele (date copiilor de părinții atei la naștere sau de preot și părinții creștini la botezul copiilor), care, la originea lor (biblică, antică, contemporană, modernă), au și ele o semnificație (Petru ”dur, tare (ca piatra)”; Ion ”binecuvântat de Domnul”; Vasile ”rege, conducător”; Gheorghe ”țăran”; Nicolae ”victorios”; Natalia ”născută (de Crăciun)”; Ștefan ”încununat cu o coroana, ghirlandă”; Eugenia ” aristocrată” etc.), cu timpul își pierd semnificația și devin nume propriu-zise pentru a identifica o persoană anume și a o deosebi de celelalte.

Când prenumele nu mai era suficient pentru a deosebi o persoană de alta sau când apărea ”necesitatea” (mai des sarcastică, malițioasă) de a-i sublinia calitățile (economastice mai puțin, cele negative preponderent), atunci, conform principiului că tot ”românul s-a născut poet” (V. Alecsandri), se apela la calificative gen epitet sau metaforă: Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și Sfânt, Mircea cel Bătrân, Ion Vodă cel Cumplit, Vlad Țepeș, Vlaicu pârcălab, Mihalcea serdarul (de Orhei). S-a ajuns, în timp, la o situație când aceste calificative deosebitoare și identificatoare, stabile, s-au transformat în ceea ce astăzi spunem că sunt nume de persoană: Alexandru Lăpușneanul, Nicoară Potcoavă, Grigore Ureche, Bucur Ciobanul, Ion Crețu, Ghiță Mătcaș (Mătcășenii își trag obârșia de la numele unui sat, Matca (albia unei ape), din județul Galați, etc. Aceste caracteristici suplimentare la numele de bază (prenume), pentru a deosebi mai bine o persoană de alta (cu atât mai explicabile pentru situațiile în care mai multe persoane dintr-o comunitate dată purtau aceleași nume), devenind nume de familie, au dus la o delimitare și identificare mai strictă a indivizilor. Dacă se întâmpla ca mai multe persoane să poarte aceleași prenume și nume de familie (dar nu numai atunci!), s-a recurs la un nou nume. Și cum românul, așa cum am menționat mai sus, e predispus să vadă ori să caute cu tot dinadinsul la vecinul, aproapele, consăteanul, concitadinul său mai mult metehnele (fizice, psihice, morale etc.) decât calitățile propriu-zise pozitive, nobile, el a recurs la porecle: unui ins fricos și de umbra sa i-a spus ”iepure”; altuia, mândru, semeț, trufaș, cu barbă ascuțită și pieptul scos înainte, tinzând să fie întotdeauna în fruntea cârdului, i-a spus ”țapu”; altuia, din considerente lesne de înțeles, ”purcică” sau ”guzăre” (”guzgan”), ”rânzoi”, ”surdu”, ”mutu”, ”chioru”, ”ghebosu” (”cocoșatu”), ”zgârcibabă” etc. ”Trag la cântar”, după cum se observă, comportamentul persoanei (firesc – nefiresc), aspectul fizic (strâmb, frumos, urât), metehnele (șiret, scorțos, leneș, risipitor) ș.a. Porecla are la început, de regulă, un ”autor” (îmi aduc aminte că în anul II de facultate, vara lui 1958, pe când lucram în brigăzile studențești din Kazahstan, un coleg de grupă, supărat pe altul care îi făcuse observația că nu prea asudă pentru că s-ar teme de bătături, se uită din profil la primul care era subțire ca un pai și cam adus din spate și-i unde nu-i trântește: ”Ia te uită la el, semnul întrebării, ce se mai spetește!”; fostul președinte al României, Ion Iliescu, iritat de comportamentul cam nedelicat al unui ziarist agasant, îl repezise cu invectiva ”Măi animalule!”, care i-a rămas chiar autorului drept poreclă; ziaristul cu pricina, ajuns ulterior primar al Constanței, divorțat și afemeiat din fire, se ”învrednicise” din partea concitadinilor de altă poreclă, ”Don Juan de Constanța”), al cărui nume, cu timpul, se pierde. Porecla, creație a unui spirit mai ghiduș, inventiv, cu simțul umorului, ori este o creație efemeră ad-hoc, ori, dacă e considerată reușită, e acceptată de colectivitate și rămâne ca o danga pe individul cu pricina, pe care o poartă, vrând-nevrând, nu numai cel care a fost ”botezat” astfel, ci tot neamul și urmașii săi (chiar dacă aceștia nici pe departe nu mai poartă semnul caracteristic inițial care a stat la baza poreclei); ea trece în folclorul activ al comunității respective.

Așadar, porecla este un cuvânt sau o sintagmă, prin care un ins sau o colectivitate numește o altă persoană conform unei trăsături izbitoare, bătătoare la ochi, a acesteia din urmă (de regulă, negativă, urâtă, referitoare la o meteahnă sau un defect) și care, cu timpul, se extinde asupra întregului neam al persoanei respective și se perpetuează, prin memoria colectivă, în timp. Porecla ”se lipește” de om ca boala de omul sănătos, devenind un fel de supranume la prenumele și/sau numele de familie al acestuia și ale rubedeniilor sale.

Porecla țintește, de regulă, un viciu, o deviere, o necorespundere între a zice și a face. Orice abatere de la un anumit etalon comun, de la tipar, comportament, conduită, normă, principiu, orice discrepanță între vorbă și faptă este pe loc taxată. Nu degeaba în popor se spune: ”Ori vorbește cum ți-i portul, ori te poartă cum ți-i vorba”. Altminteri te pândește la sigur un nou nume de ”botez”: porecla!

Sunt porecle și porecle, unele mai ”delicate” (fostul președinte al României, Ion Iliescu, grație chipului său reușit improvizat de bunicuță bună, candidă, înțeleaptă și sfătoasă, a fost poreclit ”bunicuța”; alt fost președinte, Traian Băsescu, urmare a meseriei anterioare și a stilului său de lucru autoritar, a fost ”botezat” ”marinarul”; fotbalistului român Mutu i se spune ”briliantul” ca urmare a câștigurilor sale fabuloase; Gică Hagi, alt mare fotbalist, a fost numit ”rege al fotbalului”; gimnasta Nadia Comăneci – ”regina de la Montreal”), altele – mai caustice, malițioase (Băsescu l-a numit pe politicianul Dan Voiculescu (care mai are o poreclă ”reușită”: ”varanul”) ”motanul Felix” după asemănarea acestuia din urmă cu personajul respectiv din desenele animate; Iliescu l-a pocnit în moalele capului pe politicianul Mircea Geoană cu porecla care imediat a prins: ”prostănacul” ș.a.m.d.); o a treia categorie – de-a dreptul ofensatoare, indecente: ”căcărează”, ”bucă”, ”sulică”, ”cacă-râpă”, ”cacă-tren”, ”curjos”, ”curlat”[1] etc.

Porecla se ține lipcă de om (și de neam) și acesta trebuie să aibă simțul umorului suficient de dezvoltat ca să poată trece indiferent peste ea (cel puțin de ochii lumii). Din cauza caracterului în principiu ofensator și denigrator al poreclei puțini sunt în stare să poarte acest ”blestem” cu spirit umoristic și de detașare. Cu cât purtătorul unei porecle manifestă mai multă supărare, cu atât cei din jur i-o aplică mai frecvent, mai cu vervă, savurând-o. (Mergând deunăzi prin sat cu un nepot după frate, am fost surprins de reacția lui virulentă la ”corul de broaște” al unor puștani din mahala, care scandau: ”Țapu!”; ”Țapu!”. Cu cât se supăra mai mult adresantul, cu atât se întărâtau mai mult micii țâncani).

În istorie se cunosc cazuri când simpla poreclă a devenit un nume veritabil, chiar onorabil. Astfel, rușii, de la care am preluat cuvântul, îi porecleau pe germani ”muți” (”nemeț, nemțî”), iar noi le spunem ”nemți” (fără conotația peiorativă primară); alte popoare, documentele străine, corespondența cancelariilor domnești ne numeau nu români, ci ”valahi” sau ”vlahi”, iar limba – ”limba valahă”. Porecla de ”curcani”, dată dorobanților români pentru ținuta lor aparent împăunată, după cum ne relatează Vasile Alecsandri în poemul ”Peneș Curcanul”, prin eroismul pe care l-au demonstrat în luptele din Balcani contra otomanilor, au schimbat porecla ”în renume”.

Într-o comunitate relativ limitată (cătun, sat, mahala, cartier, clasă, grupă studențească), rar persoană să nu aibă o poreclă. Și nu atât din necesitatea de a o identifica, de a o deosebi de alte persoane, cât din ordinara plăcere a românașului cel isteț de a-l lua în bășcălie pe semenul său. Astfel, în clasele mici din școala primară din sat un coleg era ”bercu”, altul – ”jumară”, un al treilea – ”țuști!”, un al patrulea – ”lișcă” și tot așa. Cine se supăra mai tare la auzul poreclei și sărea la bătaie din cauza aceasta, acela era ”botezat” și ”răsbotezat”.

Suntem neamul cu cel mai bogat folclor din lume. Poreclele fac parte și ele din creația populară orală, care redă spiritul creativ inventiv al poporului. În folclor sunt depozitate baladele și doinele, cântecele de dor și de jale, poveștile, snoavele, glumele, poreclele, vorbele de duh, obiceiurile, datinile, istoria noastră milenară, trecutul și, parțial, prezentul poporului.

Cu părere de rău, deși la nivelul Țării s-au întreprins mai multe studii de nume, care includ și poreclele, acestea făcând de asemenea parte din sistemul lexical nominal românesc (academicienii Al. Graur, I. Iordan, cercetătorii N. A. Constantinescu, I. Ionescu, I.-A. Candrea, A. Bălan-Mihailovici, D. Felecan, Gh. Doran ș.a.), iar în Basarabia avem studii temeinice de onomastică și toponimie (care ating tangențial și aspectul poreclelor) datorate unor specialiști ca Anatol Eremia (cahulean de-al nostru) și Maria Cosniceanu, lipsesc cu desăvârșire cercetările destinate expres poreclelor. În acest sens nu poate fi decât meritorie și salutabilă inițiativa unui nefilolog (autorul este jurnalist ca pregătire fundamentală), a mai tânărului meu prieten și consătean Vlad Cubreacov (cu al cărui tată am fost coleg în clasele primare), cetățean de onoare al comunei Crihana Veche, participant activ la Mișcarea de Eliberare Națională, fost deputat în Parlamentul Republici Moldova, unul din militanții de frunte pentru reactivarea Mitropoliei Basarabiei, merituos om de cultură și de acțiune din republică, de a întocmi un registru alfabetic al poreclelor din satul natal, a stabili semnele caracteristice care stau la baza formării lor, a le da explicațiile semnificațiilor și indica originea acestora. Autorul procedează delicat precum i-i și firea, trecând în indice numai poreclele cele mai cunoscute, fără a indica, din decență și corectitudine, și numele purtătorilor acestora. Sunt trecute aici poreclele vechi, intrate trainic în uz și memorie; alături de acestea, însă, apar și unele creații sporadice mai noi, necunoscute pe timpul meu (Bocica, Dombâta, Democratu, Kabita, Borman, Bush, Gorbaciov, Șopen, Maradona, Azeahaur), a căror ”trăinicie” și ”eternitate” numai Măria sa timpul o va decide.

Și dacă pentru unii români din Țară informația pe care o aduc poreclele din Crihana Veche ar putea să nu pară neaoșă, ci chiar banală prin repetabilitatea ei, contra ”argumentărilor” supte din deget ale unor ”savanți” mancurți de la noi gen Petre Moldovan sau Vasile Stati cum că vorbitorii moldoveni nu ar fi și români, iar limba lor nu ar fi românească, ci ”moldovenească”, ”mai de răsărit decât româna”, ea este de-a dreptul zdrobitoare, dovedind cu lux de amănunte (prin românitatea limbii, caracterelor, onomastică, origine, transhumanță etc.) românitatea locuitorilor moldoveni din stânga Prutului. Întâi de toate, însuși numele satului este românesc; denumirea comunei vine, după cum constată și cahuleanul nostru Anatol Eremia, de la numele de familie Crihană din dreapta Prutului (la București l-am cunoscut personal pe eruditul profesor și scriitor Marcel Crihană, originar din localitatea Valea Mărului, județul Galați). În al doilea rând, purtătorii unor nume de persoană sau de porecle, după cum ne demonstrează autorul studiului, Vlad Cubreacov, sunt descendenții unor precursor veniți pe meleagurile noastre din Transilvania (actualele județe Covasna și Harghita), deci români veritabili. În sfârșit, poreclele din Crihana le întâlnim, identice, la toți românii din Țară și de aiurea, de la Bug și până dincolo de Tisa, de la sud de Dunăre și până în Pind și Olimp. Cu alte cuvinte, faptul că ne spunem ”crihăneni”, ”cahuleni”, ”basarabeni”, ”moldoveni”, la fel cum alții își spun ”bucovineni”, ”dobrogeni”, ”munteni”, ”olteni”, ”ardeleni”, ”maramureșeni”, ”sătmăreni”, ”băimăreni”, ”bănățeni”, nu înseamnă că n-am fi cu toții, întâi de toate, români. ”Suntem români și punctum!” conchidea, sentențios, Eminescu și nu există mai mare minciunire decât să se afirme că moldovenii n-ar fi români, iar limba lor n-ar fi românească! Să fie numai dovada acestui mare și incontestabil adevăr și registrul întocmit de jurnalistul Vlad Cubreacov și-ar demonstra cu prisosință necesitatea și valoarea. Vorba e că registrul de porecle indică și la acest nivel o arie mult mai largă de relații lingvistice nord- și sud-dunărene, precum și româno-maghiare, româno-bulgare, româno-sârbe, româno-ucrainene, româno-polone, româno-ruse, într-un cuvânt, româno-slave și româno-balcanice.

Registrul de care fac vorbire este, de fapt, un Scurt dicționar al poreclelor din Crihana Veche. Citindu-l, m-am regăsit, mi-am regăsit neamurile, vecinii, m-am întâlnit cu colegii de copilărie și de clasă (unii trecuți, cu regret, în lumea celor drepți. Dumnezeu să-i odihnească în pace!), de șotii (Agachi, Fulger, Vrăghioi, Jumară, Țâști, Gaivaz…) ori consăteni (Floacă, Rânzoi, Zgârcibabă, Cionteleț, Fofolan, Ștob, Pârău, Țuțu, Ghiușcă, Cacă-tren, Boloaie, Ghijoi, Zgariopa, Macaroană, Ghioc…). Sunt convins că, la o lectură curioasă sau relaxantă, vă veți regăsi aici și fiecare din Domniile voastre, dragi consăteni. Nu vă supărați, vă rog, pe porecle, pe autorul studiului, pe semenii dumneavoastră de bun-simț sau cu un pronunțat simț al umorului, buni de glume, dar și de șotii, chiar dacă uneori mai sar peste șa în pornirile și invențiile malițioase de moment sau – cine știe?! – de veșnicie. Fără șotii și glume, fără bucurii și supărări, fără botezuri, nunți, cununii, dar și înmormântări, fără râs și plâns, cu toate neajunsurile și lipsurile ei, viața ar fi mai insipidă. Viața e atât de frumoasă și scurtă, încât merită să o trăim din plin, cu râs și cu plâns, cu haz și cu necaz, cu tinerețe fără de bătrânețe și cu viață fără de moarte.

Nicolae MĂTCAȘ, prof. univ. dr., cetățean de onoare al comunei Crihana Veche.                                                  

București, 04.07.2015.

 [1] Din aceste motive un profesor de la Medicina din Chișinău și-a schimbat numele de familie din ”Curjos” în ”Curajos”(!). Ori o altă situație hazlie: în vremurile de nu demult, pe când adunările de tot felul din republică decurgeau în limba rusă, un secretar de partid de la aceeași Medicină vorbea despre o studentă cu numele moldovenesc (românesc) Popa (în limba rusă ”popa” însemna ”parte dorsală; dos; fund”), care nu se prea ținea de studii. La un moment el întreabă: ”Tovarișci, cia Popa?” (”Tovarăși, a cui este Popa?”, adică cine e curatorul grupei în care studiază studenta Popa?), care în rusește creă o situație confuză din cauza dublei semnificații a cuvântului menționat). Auditoriul nu se poate reține, râde în hohote. Decanul facultății rostește numele unui profesor. Acela, la rândul său, sare ca ars: ”Aceasta nu este Popa mea! Pe a mea n-o cheamă Odeta”. La care o profesoară rusoaică unde nu pune paie pe foc: ”Popa, da eșcio Odeta!” (în rusește jocul de cuvinte e direct, pentru că lexemul comun ”odeta” înseamnă ”îmbrăcată”: ”Dos, însă acoperit!”). Voi aminti, cu această ocazie, că un profesor de științe sociale de la fostul Institut Pedagogic ”Ion Creangă”, bun român și patriot, tocmai din cauză că numele lui de familie, Popa, provoca surâsul unor colegi vorbitori de limba rusă, și l-a schimbat în ”Popescu” (dar Popescu, nu Popov, cum procedau unii dintre conaționalii noștri în acele sinistre vremuri).

SCURT REPERTORIU ALFABETIC AL PORECLELOR DIN COMUNA CRIHANA VECHE, CAHUL


DIPLOMA DE EXCELENȚĂ 2014 ACORDATĂ PREMIERULUI ROMÂNIEI

Martie 20, 2015

Palatul Victoria 2

Asociația Răsăritul Românesc din Chișinău i-a acordat Diploma de excelență 2014 domnului Victor Ponta, prim-ministru al României, pentru susținerea concretă a Muzeului Național de Artă și a Sălii cu Orgă din Chișinău, a Teatrului ”B. P. Hașdeu” din Cahul, a Mitropoliei Basarabiei și pentru interesul arătat comunității românești din nordul Bucovinei. Diploma i-a fost înmânată domnului prim-ministru Victor Ponta în ziua de 18 decembrie 2015, la Palatul Victoria din București, sediul Guvernului României.

Palatul Victoria 3

Безымянный-1

Palatul Victoria 4

Palatul Victoria 5


REPERTORIUL ALFABETIC AL NUMELOR DE FAMILIE PURTATE LA CRIHANA VECHE, CAHUL

Ianuarie 23, 2015

CRIHANA VECHE

  1. Abadjean (de origine armeană)
  2. Acriș (românesc)
  3. Adochița/Adochiței (românesc)
  4. Adomniță (românesc)
  5. Agachi (românesc)
  6. Akkurt (de origine turcică, însemnând Lupul Alb)
  7. Anastasiu (românesc)
  8. Andreev (de origine rusă)
  9. Andrieș (românesc)
  10. Anghel (românesc)
  11. Antohi (românesc)
  12. Arabagi/Arabadji (de origine turcică)
  13. Arcuș (românesc)
  14. Armanu (românesc)
  15. Arnăut (românesc)
  16. Arpentiev/Arpentie (românesc, rusificat)
  17. Avadanii/Avădănii (românesc)
  18. Avram (românesc)
  19. Baglaenco (de origine ucraineană)
  20. Bagrin (românesc, arhaic, cu sensul regional de Salcâm)
  21. Bahov (de origine aparent rusească)
  22. Balaeș/Bălăieș (românesc)
  23. Balan/Bălan (românesc)
  24. Băleanu (românesc)
  25. Balta/Baltă (românesc)
  26. Banaru (românesc)
  27. Bantuș (românesc)
  28. Banu (românesc)
  29. Bânzari (românesc)
  30. Baraghin (românesc)
  31. Barbalatî/Barbălată (românesc)
  32. Bărbieru (românesc)
  33. Barbu (românesc)
  34. Barduc (de origine turcică, posibil cumană)
  35. Bârca/Bârcă (românesc)
  36. Bârlea (românesc)
  37. Bârnaz (românesc)
  38. Basarab (românesc)
  39. Bâzu (românesc)
  40. Bejan (românesc)
  41. Belecci (de origine turcică)
  42. Berdilă (românesc)
  43. Bezman (de origine germană/idiș)
  44. Bodolică (românesc)
  45. Bogdan (românesc)
  46. Bogdanov (românesc, rusificat)
  47. Boghean (românesc)
  48. Bogos (românesc)
  49. Bondarenco (de origine ucraineană)
  50. Bordian (românesc)
  51. Botică (românesc)
  52. Brăileanu (românesc)
  53. Brânză (românesc)
  54. Brașoveanu (românesc)
  55. Bratu (românesc)
  56. Broască (românesc)
  57. Broja (românesc)
  58. Budianu (românesc)
  59. Buga (românesc)
  60. Buia (românesc)
  61. Bujoreanu (românesc)
  62. Bulat (românesc, de origine turcică)
  63. Bunescu (românesc)
  64. Bunghez (românesc)
  65. Burciu (românesc)
  66. Burlacu (românesc)
  67. Butnariuc/ Butnaru (românesc, ucrainizat)
  68. Buțenco (de origine ucraineană)
  69. Caciuc (românesc, de origine posibil turcică/cumană)
  70. Caisân (de origine turcică/cumană)
  71. Calașnic (de origine slavă, cu sensul de Colăcar, cel care face sau vinde colaci)
  72. Caldararu/Căldăraru (românesc)
  73. Caleap (românesc)
  74. Calimov (de origine rusă)
  75. Calin (românesc)
  76. Caltofeanu (românesc)
  77. Calugareanu/Călugăreanu (românesc)
  78. Caminschi (de origine poloneză)
  79. Canațui/Cănățui (românesc)
  80. Cânev (de origine bulgară)
  81. Canțâr (de origine incertă, posibil românesc)
  82. Cantea (românesc)
  83. Cara (de origine turcică, posibil cumană, cu sensul de Negru)
  84. Caranic (de origine turcică la bază, posibil adus din aria balcanică. Cf.: Caranica)
  85. Carastan (de origine turcică, posibil cumană)
  86. Carataș (de origine turcică, posibil cumană, însemnând Piatră (=taș) Neagră (=kara))
  87. Caraiani (de origine turcică, posibil adus din aria balcanică)
  88. Cârnici (românesc)
  89. Caronovschi (de origine poloneză)
  90. Cartofeanu (românesc)
  91. Caruța/Căruță (românesc)
  92. Cavruc (de origine turcică, posibil cumană)
  93. Cazacu (românesc)
  94. Cazan (românesc)
  95. Cebotaru/Ciubotaru (românesc)
  96. Celac (de origine turcică, posibil cumană)
  97. Cernei (românesc, de origine slavă)
  98. Cernoivanenco (de origine ucraineană)
  99. Chebac (de origine turcică, posibil cumană)
  100. Chiciuc (de origine turcică, posibil cumană)
  101. Chiosa (de origine turcică, posibil cumană)
  102. Chiriac (românesc)
  103. Chiricov (românesc, rusificat)
  104. Chiricuță (românesc)
  105. Chiriloae (românesc)
  106. Chiselari (românesc)
  107. Ciobanu (românesc)
  108. Ciocălău (românesc)
  109. Ciolac (românesc, de origine turcică)
  110. Codrean (românesc)
  111. Codreanu (românesc)
  112. Cojocaru (românesc)
  113. Comanici (românesc, la origine etnonim, cu sensul de Cuman)
  114. Comerzan (de origine turcică, posibil cumană)
  115. Condorachi (românesc)
  116. Copceanu (românesc)
  117. Corolenco (de origine ucraineană)
  118. Coroliuc (de origine ucraineană)
  119. Costeleanu (românesc)
  120. Costenco (de origine ucraineană)
  121. Costiuc (de origine ucraineană)
  122. Cotorobai (românesc, posibil turcic la origine)
  123. Covalciuc (de origine ucraineană)
  124. Coziman (de origine incertă, posibil turcică)
  125. Cozma (românesc)
  126. Cozmicovici (de origine slavă)
  127. Crăciun (românesc)
  128. Cravcenco (de origine ucraineană)
  129. Crețu (românesc)
  130. Cristea (românesc)
  131. Crivăț (românesc)
  132. Croitoru (românesc)
  133. Cubreacov (de origine rusă)
  134. Cucereanu (românesc)
  135. Cudlenco (de origine ucraineană)
  136. Culea (românesc)
  137. Culic (românesc)
  138. Curărari/Curăraru (românesc)
  139. Curjos (românesc)
  140. Cușnir (de origine incertă)
  141. Cuznețov (de origine rusă)
  142. Dajdamirov (de origine turcică, rusificat. Din Daș+Damir)
  143. Dandeș (de origine maghiară)
  144. Dănăilă (românesc)
  145. Dașcenco (de origine ucraineană)
  146. Davâdov (de origine rusă)
  147. Delian/Deleanu (românesc)
  148. Diacenco (de origine ucraineană)
  149. Dicu (românesc)
  150. Dima (românesc)
  151. Din (românesc)
  152. Diușinov (de origine rusă)
  153. Dmitriu/Dimitriu (românesc)
  154. Dogaru (românesc)
  155. Domnescu (românesc)
  156. Donciu (românesc)
  157. Donea (românesc)
  158. Doni (românesc)
  159. Dragomir (românesc)
  160. Dragoș (românesc)
  161. Drangoi (românesc)
  162. Drăgan (românesc)
  163. Dubceac (de origine turcică, posibil cumană)
  164. Dulap (românesc, de origine turcică)
  165. Dulghieru (românesc)
  166. Dunas (de origine incertă)
  167. Durbailov/Durbală (românesc, rusificat)
  168. Dușcov (de origine rusă)
  169. Ehache (românesc)
  170. Eladii (românesc)
  171. Elmahadi (de origine arabă, posibil prin filieră turcă)
  172. Eni/Ene (românesc)
  173. Erchevici (de origine slavă)
  174. Eremia (românesc)
  175. Ernu (românesc, posibil de origine turcică, mai exact cumană)
  176. Eroglu (de origine turcică)
  177. Evstatiev/Eustatie (românesc)
  178. Fazlî (de origine turcică)
  179. Filip (românesc)
  180. Fleoștor/Flioștor (românesc)
  181. Florea (românesc)
  182. Florență (românesc)
  183. Forostenco (de origine ucraineană)
  184. Forțu (românesc)
  185. Francov/Frâncu (românesc, rusificat)
  186. Fulger (românesc)
  187. Furdui (românesc)
  188. Furnică (românesc)
  189. Gaidău/Haidău (românesc)
  190. Gaju (românesc)
  191. Galii (românesc)
  192. Gângă (românesc)
  193. Gareț (de origine incertă)
  194. Gâscă (românesc)
  195. Gavriloi/Gavriloae (românesc)
  196. Gavrișciuc (de origine ucraineană, după model turcic, cu terminația -ciuc)
  197. Gazibar (de origine incertă)
  198. Ghencea (românesc)
  199. Ghenciu (românesc)
  200. Gheorghieș (românesc)
  201. Ghețivu (românesc)
  202. Ghioc (românesc)
  203. Gociu (românesc)
  204. Golban/Holban (românesc)
  205. Gorea (românesc)
  206. Grakov (de origine rusă, din Grak, cu sensul de Corb, Cioară)
  207. Grăsun (românesc)
  208. Grecu (românesc)
  209. Grețu (românesc)
  210. Grigorița/Grigoriță (românesc)
  211. Grosu (românesc)
  212. Groza (românesc)
  213. Grumeza (românesc)
  214. Gumeniță (românesc)
  215. Guțan (românesc)
  216. Guțu (românesc)
  217. Haisuc (de origine incertă, posibil turcică/cumană)
  218. Hâncu (românesc)
  219. Hanganu (românesc)
  220. Hariton (românesc)
  221. Hodorogea/Godorogea (românesc)
  222. Hotnogu (românesc)
  223. Hrețu (românesc)
  224. Iacob (românesc)
  225. Ichim (românesc)
  226. Ichizlî (de origine turcă)
  227. Iepure (românesc)
  228. Iordan (românesc)
  229. Iorga (românesc)
  230. Istrate (românesc)
  231. Iuldajbaev (de origine turcică, rusificat. Din Yuldaș + Bay)
  232. Iurașcu (românesc)
  233. Iurchevici (de origine polono-ucraineană)
  234. Iurovschi (de origine polono-ucraineană)
  235. Iusiumbeli (de origine turcă)
  236. Ivanciuc (de origine ucraineană, după model turcic, cu terminația -Ciuc)
  237. Ivanov (de origine rusă)
  238. Iversin (de origine rusă)
  239. Jernovoi (de origine rusă)
  240. Jitcu (românesc)
  241. Josu (românesc)
  242. Kaya (de origine turcă)
  243. Konoplev (de origine rusă)
  244. Lachi/Lache (românesc)
  245. Lazăr (românesc)
  246. Leahman (de origine germanică)
  247. Lebedenco (de origine ucraineană)
  248. Lebedev (de origine rusă)
  249. Leitgold (de origine germanică)
  250. Leonti/Leonte (românesc)
  251. Lepodatu/Lepădatu (românesc)
  252. Luchian (românesc)
  253. Lungu (românesc)
  254. Lupan (românesc)
  255. Lupea (românesc)
  256. Lupoi (românesc)
  257. Lupu (românesc)
  258. Luțic (de origine ruso-ucraineană, având la bază o rădăcină armenească)
  259. Macarenco (de origine ucraineană)
  260. Machidon (românesc)
  261. Macovei (românesc)
  262. Maior (românesc)
  263. Malanciuc (de origine ucraineană, după model turcic, cu terminația -Ciuc)
  264. Manoli/Manole (românesc)
  265. Marchevici (de origine polonă)
  266. Marciuc (de origine ucraineană, după model turcic, cu terminația -Ciuc)
  267. Mardare (românesc)
  268. Matcaș/Mătcaș (românesc)
  269. Matei (românesc)
  270. Maximenco (de origine ucraineană)
  271. Mazlovschi (de origine poloneză)
  272. Mărăcineanu (românesc)
  273. Mândru (românesc)
  274. Mecineanu (românesc)
  275. Miclauș/Miclăuș (românesc)
  276. Mihai (românesc)
  277. Mihăieș (românesc)
  278. Mihailenco (de origine ucraineană)
  279. Mihăilescu (românesc)
  280. Mirciu (românesc)
  281. Miron (românesc)
  282. Mitachi (românesc)
  283. Mititelu (românesc)
  284. Moca (românesc)
  285. Mocanu (românesc)
  286. Mogla (românesc)
  287. Montali (de origine incertă)
  288. Moraru (românesc)
  289. Moroianu (românesc)
  290. Morojanu (românesc)
  291. Morozov (de origine rusă)
  292. Moruz (românesc, posibil de origine turcică)
  293. Moscovciuc (de origine ucraineană, după model turcic, cu terminația -Ciuc)
  294. Mudrenco (de origine ucraineană)
  295. Muhanov (de origine rusă)
  296. Munteanu (românesc)
  297. Mușat (românesc)
  298. Musteață (românesc)
  299. Nărea (românesc)
  300. Neagu (românesc)
  301. Neculiță (românesc)
  302. Nedera (românesc)
  303. Negoiță (românesc)
  304. Negru (românesc)
  305. Neniceas (de origine incertă)
  306. Nichiforeac (de origine ucraineană)
  307. Nichita (românesc)
  308. Nicolau (românesc)
  309. Nicolenco (de origine ucraineană)
  310. Niculiță (românesc)
  311. Nijeberschi (de origine polono-ucraineană)
  312. Nikitsenka (de origine bielorusă)
  313. Niță (românesc)
  314. Novacov (de origine rusă)
  315. Olaru (românesc)
  316. Oleacov/Oleacă (de origine română, rusificat)
  317. Olteanov/Olteanu (de origine română, rusificat)
  318. Olteanu (românesc)
  319. Oncea (românesc)
  320. Oprea (românesc)
  321. Orbu (românesc)
  322. Osadcenco (de origine ucraineană)
  323. Ostaș (românesc)
  324. Păcuraru (românesc)
  325. Păduraru (românesc)
  326. Pânzari/Pânzaru (românesc)
  327. Paghin (de origine slavă)
  328. Papana (de origine greacă, adus din aria balcanică)
  329. Parfeni/Partenie (românesc, rusificat fonetic)
  330. Parpalov (de origine bulgară)
  331. Pascal (românesc)
  332. Patrașcu (românesc)
  333. Patrichi (românesc, de origine greacă)
  334. Pavalachi/Păvălache (românesc)
  335. Pavlioglu (de origine turcă)
  336. Pavlov (de origine rusă)
  337. Peiu (românesc)
  338. Pelinov (românesc, rusificat)
  339. Peltic (românesc)
  340. Perju (românesc)
  341. Perșinov (de origine ruso-ucraineană)
  342. Pescu (românesc)
  343. Petroe/Petroaie (românesc)
  344. Petrov (de origine ruso-bulgară)
  345. Petrușac (de origine slavă)
  346. Petruța/Petruță (românesc)
  347. Pintilii (românesc)
  348. Pisarenco (de origine ucraineană)
  349. Pitihașnâi (de origine ucraineană)
  350. Pleșco (de origine ucraineană)
  351. Pocotilo (de origine ucraineană)
  352. Pogorelnic (de origine slavă)
  353. Pohabov (de origine rusă)
  354. Polucciuc (de origine incertă, posibil ucraineană, după model turcic, cu terminația -Ciuc)
  355. Popa (românesc)
  356. Popazov/Popazu (românesc, rusificat)
  357. Popazu (românesc)
  358. Popov (de origine rusă)
  359. Poștaru (românesc)
  360. Postică (românesc)
  361. Postu (românesc)
  362. Pralea (românesc)
  363. Preuteasa (românesc)
  364. Pricop (românesc)
  365. Prigent (de origine engleză)
  366. Pruteanu (românesc)
  367. Puls (de origine germanică. Derivat din Pulz)
  368. Radu (românesc)
  369. Răduc (românesc)
  370. Raicu (românesc)
  371. Răileanu (românesc)
  372. Raru (românesc)
  373. Repeșciuc (de origine ucraineană, după model turcic, cu terminația -Ciuc)
  374. Reșulschi (de origine polono-ucraineană)
  375. Roabeș (românesc)
  376. Rogoz (românesc)
  377. Rogoza (românesc)
  378. Romanenco (de origine ucraineană)
  379. Roșanu (românesc)
  380. Roșca (românesc)
  381. Roșea (românesc)
  382. Roșu (românesc)
  383. Rotar/Rotaru (românesc)
  384. Rotaru (românesc)
  385. Russo (românesc, galicizat)
  386. Rusu (românesc)
  387. Sacalî (de origine turcă)
  388. Saiadov (de origine turcică, rusificat)
  389. Samoilă (românesc)
  390. Samsonov (de origine rusă)
  391. Sandru (românesc)
  392. Sapojnicov (de origine rusă)
  393. Saracinov (de origine bulgară)
  394. Sârbu (românesc)
  395. Sava (românesc)
  396. Schițanu (românesc)
  397. Șcurea (românesc)
  398. Șeremet (românesc, de origine turcică, posibil cumană)
  399. Severin (românesc)
  400. Sinigur (românesc)
  401. Sofronovici (de origine slavă)
  402. Șpacicov (de origine slavă)
  403. Stanciu (românesc)
  404. Stancov (de origine bulgară)
  405. Stanila/Stănilă (românesc)
  406. Starodub (de origine slavă)
  407. Stăvilă (românesc)
  408. Stângă (românesc)
  409. Sterici (românesc)
  410. Sterpu (românesc)
  411. Stețchi (de origine polono-ucraineană)
  412. Stoianov (de origine bulgară)
  413. Stoicev (de origine bulgară)
  414. Stoleru (românesc)
  415. Strajescu/Străjescu (românesc)
  416. Struț (românesc)
  417. Surjicov (de origine rusă)
  418. Surujiu/Surugiu (românesc)
  419. Susanu (românesc)
  420. Șuvoială (românesc)
  421. Talchiu/Tălpiu (românesc)
  422. Tanasi/Tănase (românesc)
  423. Tarcea (românesc)
  424. Tasci (de origine turcă)
  425. Tataru/Tătaru (românesc)
  426. Târsâna (românesc)
  427. Târzilă (românesc)
  428. Teleaga/Teleagă (românesc)
  429. Teleba (de origine tătăra. Telebi = Nobil)
  430. Teleuța/Teleuță (românesc)
  431. Terzi (de origine turcă)
  432. Tinica/Tinică (românesc)
  433. Toderiță (românesc)
  434. Todos (românesc)
  435. Tomșa (românesc)
  436. Tonu (românesc)
  437. Trofimov/Trofim (românesc, rusificat)
  438. Tronciu (românesc)
  439. Tucan (de origine turcă)
  440. Tudorachi/Tudorache (românesc)
  441. Țurcanu (românesc)
  442. Unciuc (de origine turcică, posibil cumană)
  443. Ungureanu (românesc)
  444. Ursa (românesc)
  445. Ursachii/Ursache (românesc)
  446. Ursu (românesc)
  447. Uzun (de origine turcică, posibil cumană)
  448. Vaiciuc (de origine ucraineană, după model turcic, cu terminația -Ciuc)
  449. Vaiciuc (de origine ucraineană, după model turci, cu terminația -Ciuc)
  450. Vartic (românesc)
  451. Vasiliu (românesc)
  452. Vâlcov/Vâlcu (românesc, rusificat)
  453. Vâlcu (românesc)
  454. Vârlan (românesc)
  455. Vâzdoagă (românesc)
  456. Vicol (românesc)
  457. Vodinicean (de origine slavă)
  458. Voicu (românesc)
  459. Voznoi (de origine slavă)
  460. Vrabie (românesc)
  461. Vulpe (românesc)
  462. Zacon (românesc, de origine slavă)
  463. Zaharia (românesc)
  464. Zaharov (de origine rusă)
  465. Zamfir (românesc)
  466. Zaporojanu (românesc)
  467. Zgârcibabă (românesc)
  468. Zinenco (de origine ucraineană)

Există multe dovezi certe că unii dintre locuitorii satului Crihana Veche sunt urmași ai mocanilor din Poiana Sărată, fostul județ Trei Scaune, stabiliți în Basarabia în secolul XIX. Nume de familie comune locuitorilor din localitățile Poiana Sărată, Bacău, și Crihana Veche, Cahul:

  1. Bălan
  2. Băleanu
  3. Bunghez
  4. Chiriac
  5. Ciobanu
  6. Ciubotaru
  7. Crăciun
  8. Drăgan
  9. Ghioc
  10. Grosu
  11. Lazăr
  12. Lepădatu
  13. Lungu
  14. Lupu
  15. Munteanu
  16. Olteanu
  17. Radu
  18. Rotaru
  19. Roșca
  20. Tătaru
  21. Zaharia
  22. Șerban (astăzi dispărut din lipsă de urmași pe linie masculină)

FESTIVALUL DATINILOR ȘI OBICEIURILOR DE IARNĂ ”CAPRA,TURCA, BREAZA” LA CRIHANA VECHE

Decembrie 22, 2014

Festivalul Capra Turca Breaza de la Crihana Veche

 

 


SCURT REPERTORIU ALFABETIC AL PORECLELOR DIN COMUNA CRIHANA VECHE, CAHUL

Decembrie 20, 2014

Porecla

Uneori meșteșugite și inspirate, pline de duh (sau de năduh), de gust și de culoare, alteori simple și banale, dar deloc întâmplătoare preluări de nume celebre sau de înaintași din familie, uneori croite după trăsăturile fizice sau sufletești ale purtătorului, alteori descriind ocupații, ticuri verbale, de comportament sau metehne, uneori fiind epitete, metafore sau forme de alint, alteori pline de (auto)ironie usturătoare până la limita necazului sau bătăii de joc, uneori moștenite din părinți, alteori dobândite spontan în situații noi de viață și transmise mai departe copiilor și nepoților, poreclele de la Crihana Veche, ca peste tot la români, reprezintă un adevărat sistem paralel de nume prin care oamenii se numesc și se recunosc. Ele înviorează peisajul antroponimic local, încercând să concureze sistemul numelor de familie. În raport cu acestea din urmă însă, poreclele au marele avantaj al familiarității nevinovate și fără pretenții, lor revenindu-le rolul pe care îl au buruienile, fie ele și de leac, într-un lan de grâu. Unele bătrânești, basarabene, adânc înrădăcinate și foarte longevive, cu sensuri vechi, abia-abia deslușite, altele aduse în secolul XIX din zona Transilvaniei prin aportul de populație românească (în special mocani), iar altele aduse din zona Balcanilor, poreclele de la Crihana Veche își îndeplinesc funcția de nume adiționale ale persoanelor, existând multe cazuri când dăinuirea lor se explică prin necesitatea practică de a distinge purtători ai aceluiași nume de familie dacă aceștia nu sunt rude de sânge. Mulți dintre crihăneni se nasc, copilăresc, trăiesc și mor cu ele. Unii crihăneni par a fi ușor stânjeniți de poreclele lor deloc măgulitoare, chiar dacă înțeleg că acestea sunt șarje prietenești făcute de consătenii lor, alții și le afișează săltăreț cu neprefăcută mândrie, transformându-și-le într-un soi de renume sau chiar titlu de glorie, unii arborează un aer de neutralitate și indiferență, iar alții, resemnați, își poartă supranumele ca pe o grea și nedreaptă povară. Uneori bine potrivite, alteori lovindu-se ca nuca de perete, poreclele crihănenilor sunt plăzmuirea a ceea ce poporul numește Gura Lumii, care, cum se știe, nu menajează pe nimeni și, asemenea vântului, nu poate fi oprită niciodată. Aceste porecle, arar fixate în scris, sunt adevărate etichete vii, un fel de marcă nedezlipită a individului, familiei sau întregii rudenii, niște măști mai mult sau mai puțin discrete, mai mult sau mai puțin frumoase din perspectiva esteticii și bunului simț popular. Fără a mă referi la vreun personaj concret, prezint mai jos un scurt Repertoriu alfabetic al numelor de scenă pe care le poartă oamenii în spectacolul vieții de la Crihana Veche.

A LUI/AL LUI/ ALDE:

  1. Abiá (după adverbul Abia (regional Aghé), cu pronunțarea în hiat i-a, ca formă deliberată de hipercorectitudine, cu trimitere la modul de a pronunța cuvintele. Cf.: Biorbe/Gheorghe, Pișinău/Chișinău, Libean/Lighean)
  2. Achiriței (matronim, după o strămoașă pe nume Chira, Chirița)
  3. Adăricăi (matronim, după o strămoașă pe nume Daria, Dărica)
  4. Afteni (patronim, după un strămoș pe nume Aftene)
  5. Agachi (patronim, după un strămoș pe nume Agache)
  6. Aleaha (după numele feminin englez Aleaha, care se traduce ca Luncă, pajiște, fâneață sau după numele feminin arab Aleaha, care se traduce ca Înaltă, exaltată)
  7. Amăriei (matronim, după o strămoașă pe nume Măria)
  8. Anastaluței (matronim, după o strămoașă pe nume Anastasia, Nastaluța)
  9. Anica-Țiganca (prenume diminutival + forma feminină a etnonimului Țigan. Trimitere expresă la originea etnică. Există la români și ca nume de familie în formele: Țigan, Țiganu, Țigănel, Țigănele, Țigănete, Țigănică, Țigănilă, Țigănaș, Țigănescu, Țigăniță, Țigănoiu, Țigănucă, Țigănuș. Cf.: Țiganca și Țiganca Nouă, localități în raionul Cantemir)
  10. Artiom (patronim sau maritonim, după numele Artemie)
  11. Avalinei (matronim, după o strămoașă pe nume Valina)
  12. Baba-Anița (matronim, după o strămoașă pe nume Ana, Anița. Substantiv comun + prenume diminutival)
  13. Baboi (metaforă, după substantivul comun Baboi, cu sensul generic de Plevușcă, pește dulcicol, de talie mică, având corpul de culoare cenușie-cafenie, cu cap mare și turtit; biban, ghiban, ghiborț, bubuioc, babușcă, fâță, juvete. Există la români și ca nume de familie)
  14. Báca (după numele de familie Baca, de origine maghiară (˂ Baka), răspândit și la românii din zona Carpaților. Are sensul, ușor peiorativ, de Oștean, ostaș, soldat (în vârstă). Înrudit cu Boca. Cunoaște o largă răspândire și în zona Moldovei, mai ales printre românii de confesiune catolică, așa-ziși ceangăi. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană)
  15. Bacatunda (matronim, după numele Bacatunda, de origine maghiară (˂ Baka Tünde sau Baka Tunda) fiind compus din numele de familie Baca și prenumele feminin Tünde/Tunda, cu răspâdire și la români, consonant cu Tândală. Tünde se traduce ca Zână și este un prenume creat în secolul XIX de către poetul Mihály Vörösmarty (1800 –1855), în lucrarea sa Csongor și Tünde. Baca are sensul, ușor peiorativ, de Oștean, ostaș, soldat (în vârstă). O traducere literară ar fi Zâna lui Ostașu sau Zâna Ostășoaia. Este, în mod evident, adus din aria transilvană de către mocanii din Poiana Sărată, județul Trei-Scaune (la rândul lor veniți din comuna Brețcu, județul Trei-Scaune), stabiliți în secolul XIX la Crihana Veche. Cf.: poreclele compuse Marin Iancu, Titi Moise)
  16. Báchi (epitet, după rusescul invariabil, pluralia tantum, Baki, derivat din germanicul Backenbart, cu sensul de Favoriți, perciuni, păr lăsat să crească de o parte și de alta a obrazului unui bărbat. A fost atribuit după obiceiul celui vizat de a purta cu mândrie favoriți proeminenți și bine îngrijiți, ca o adevărată podoabă bărbătească)
  17. Bámbus (metaforă, după substantivul comun Bambus, poreclă hazlie. Se atribuie de obicei persoanelor suple și înalte)
  18. Barabet (susceptibil de a fi adus din aria balcanică, după numele Barabet/Barabeti)
  19. Bașcaleata/Bașcalete (epitet, după turcescul Bașka venit pe filieră rusească, cu sensul de Cap (mare). Se atribuie unei persoane cu capul mare; căpos, căpățânos)
  20. Băbană (epitet, după substantivul Băbană, cu sensurile de Oaie bătrână fără dinți; Oaie stearpă; Persoană mare, de dimensiuni apreciabile, dolofană; Mare, imens, uriaș. Se atribuie de obicei persoanelor corpolente, bătrâne, cu predilecție femeilor în vârstă și ponderate. Există la români și ca nume de familie)
  21. Baziuc (patronim, după numele unui strămoș Baziuc, de origine slavă (polono-ucraineană), format din prenumele Bazea (=Vasile) + suf, -iuc. Există la români și ca nume de familie)
  22. Bălășoiu (matronim, după numele unei strămoașe Bălașa. Prenumele românesc Bălașa are sensul de Blonda, Bălaia. Bălășoiu ˂ Bălașa + suf. -oiu. Există la români și ca nume de familie)
  23. Băleanu (patronim, după numele de familie al unui strămoș Băleanu sau epitet după adjectivul Bălean, cu sensul Om cu părul blond, om bălai; dracul; (despre animale) plăvan; (substantivat) nume care se dă unor animale domestice cu părul alb. Bălean ˂ Băl + suf. -ean.)
  24. Bărgan (după numele de familie Bărgan, de origine turcică, posibil cumană. Bargan în limbile turcice înseamnă Val de nisip mișcător, dună. Unii îi atribuie origine mongolă, cu sensul de Grosolan, aspru, neșlefuit, și îl încadrează în grupul de nume Bărgan/Bargan, Bărganu, Bărgănescu, Bărgănuș. Este posibil să fi fost adus de mocanii transilvăneni din aria intracarpatică)
  25. Bâcu (după substantivul arhaic regional Bâc, cu sensul de Tată sau după onomatopeicul Bâc/Bâcu/Bâca, cu sensurile de Zgomot produs de o lovitură sau o cădere; boc, poc. – Var. bâca, (pentru a atrage atenția, pentru a arăta copiilor primejdia de a cădea); carnacsi, că era să fac bâca (Alecsandri). Creație expresivă, bazată pe consonanța tipică pentru a evoca zgomotul produs de o căzătură sau o lovitură, cf. boc, cioc, hâr, tâc, tic, toc. – Der. bâcâi, vb. (a bate clopotele; a palpita); bâcâială, s. f. (tic-tac; țiuit). Ca și în alte cazuri, intenția imitativă sugerează trei posibilități ale zgomotului: 1. zgomotul singur (bâc). 2. ritmul binar, care indică o mișcare în doi timpi, cu posibilitate de durată; bâltâc, interj. (exprimă zgomotul ritmic al unei izbituri, mai ales al unei căderi în apă); bâltâcăi, vb. (a cădea în apă; a se bălăci); bâltâcâială, s. f. (bălăceală); 3. ritmul ternar sau spart, care pare a presupune intenții secundare, de opunere față de mișcare și de cădere definitivă; bâldâbâc, interj. (exprimă zgomotul produs de căderea în apă a unui corp greu). Cf. aceleași posibilități expresive la tic și tic-tac; la hâc, hâltâc și huștiuluc; la sâc, șoltâc și șobâltâc; și posibil la boc și bulbuc). – DAR vede în bâc o posibilă influență a mag. bok „împlinit, împlinire”, și în bâltâc o contaminare cu baltă. Există la români și ca nume de familie)
  26. Bârcă (metaforă, după substantivul feminin Bârcă (bărcă, bercă, bearcă), cu sensul de Oaie cu lâna creață și măruntă. Trimitere la aspectul fizic. Se atribuie de obicei persoanelor cu părul rar, scurt și creț. Există la români și ca nume de familie)
  27. Bâșta (forma feminină substantivizată a interjecției onomatopeice Bâști! (țâști!, țuști!, huști!, țâbâști!, vâști!, smâc!) care se folosește pentru a sugera mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe sau pentru a reda zgomotul produs de o asemenea mișcare și având sensul inițial de a reda izbucnirea bruscă sau ieșirea cu putere a unui lichid sau gaz printr-o deschizătură îngustă; a erupe; a izbucni; a țâșni. Se spune  despre o persoană care iese fugind de undeva sau care ba intră, ba iese de undeva. Interjecția Bâști! se folosește și atunci când mâi oile la păscut)
  28. Bâtlan (metaforă, după substantivul Bâtlan, cu sensul de Pasăre de baltă din ordinul picioroangelor, asemănătoare cu barza, de talie mare, înaltă de un metru și chiar mai mult, cu penaj cenușiu, cu gâtul, cu ciocul și picioarele lungi și cu un moț de câteva pene date pe ceafă; stârc cenușiu (Ardea cinerea). Trimitere la aspectul fizic al persoanei. Există la români și ca nume de familie)
  29. Bâzâică (diminutiv substantivizat după verbul onomatopeic A bâzâi, dar ar putea fi și diminutiv corupt fonetic al patronimului Bâzu ˃ Bâzuică ˃Bâzâică)
  30. Bâzu (patronim, după numele de familie Bâzu)
  31. Bercu (epitet, după adjectivul Berc, aici cu sensul de Turtit, fără vârf, fără țugui, teșit. Sensul inițial al cuvântului este, cu referire la animale, Cu coada scurtă sau scurtată; fără coadă. Există la români și ca nume de familie)
  32. Beregică (patronim, diminutiv după numele Berega. Bereg + -ică = Beregică. Cf.: Berega, Beregoi, Beregic, Beregici)
  33. Bigió (epitet, după substantivul georgian Bidjo, cu sensul de Băiat, Flăcău)
  34. Boambă (metaforă, după substantivul regional Boambă, cu sensul de Boabă, bob, bobiță, grăunte, sămânță, bilă, glob, ghiulea, bolovan mare, obiect de formă sferică. Există la români și ca nume de familie)
  35. Bobilică (metaforă, diminutiv după numele Bobu sau Bobâl. Susceptibil de a fi înrudit substantivul Bob, dar și cu cu substantivele regionale Bobâlcă, având sensul de Cartof și Bobâlnic, cu sensul de Cardama, năsturel. Se referă la obiecte cu formă rotundă sau rotunjită. Cf.: Bobâlcă, nume de familie la români, Bobâlna, sat și comună în județul Cluj, Bobâlna, sat în comuna Rapoltu Mare, județul Hunedoara)
  36. Boboc (metaforă, după substantivul Boboc, cu sensul de Butonul sau caliciul nedeschis al unei flori; floare care începe să se deschidă; Frumusețe, minunăție; Pui de gâscă sau de rață; Începător într-un domeniu; om lipsit de experiență; ageamiu; (prin restrângere) recrut; student în primul an. Există la români și ca nume de familie)
  37. Bócica (metaforă, după rusescul Bocika, cu sensul de Butoi, poloboc. Trimitere la aspectul fizic al persoanei)
  38. Boha (metaforă, după regionalismul Bohă/Buhă/Bohaș/Buhaș, cu sensul de Brad pitic, jneapăn. Trimitere la statura persoanei. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană de mocanii intracarpatici din Poiana Sărată, fostul județ Trei-Scaune, stabiliți la Crihana Veche în secolul XIX)
  39. Boloaie (metaforă, formă feminină a lui Boloi, ca augmentativ al substantivului Boală, cu sensul propriu-zis de Maladie, dar și de Țigan(că). Boală + suf. oaie = Boloaie. Există la români și ca nume de familie, atât în forma Boloiu, cât și Boloaie)
  40. Borman (după numele lui Martin Borman)
  41. Boroagă (sunt pasibile patru ipoteze: 1. Metaforă, după substantivul regional Boroagă, atestat în aria transilvană, cu sensul de Hățiș, desiș (de brad, de fag etc.), loc cu multe tufe/arbuști. Sinonime pentru Boroagă: Bărc, berc, bunget, căţân, ceritel, ciritiş, desiş, hăciugă, hălăciugă, hăţiş, hâns, huceag, huci, rădiu, smid, smidă, smidiş, smiget, stufărie, stufăriş, tâhlăriş, tâlhiş, tufărie, tufăriş, tufărişte, tufet, tufiş, tufişte, ţăcăliş, ţâhliş, ţârlici, ţuhă. 2. Formă feminină denazalizată a ungurescului Borong, cu sensul de Război de țesut. Admitem existența în vechime a unei forme intermediare Boroangă. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. 3. Formă ușor modificată fonetic după Boroacă, arhaism regional cu sensul de umflătură, tumoare. Românescul Boroacă provine din latinescul Verruca. Este atestat regionalismul arhaic Boroagă cu sensul de Gâlcă, umflătură. 4. Variantă a substantivului regional (ardelenism) Borugă, cu sensul de Drum îngust printre dealuri numai cât să poată trece un car; trecătoare îngustă, chei, defileu.  În acest caz Borugă a dat forma Boroagă, așa cum și Morugă a dat forma Moroagă. Toate aceste 4 ipoteze trimit la originea transilvăneană a poreclei, care putea reproduce și un vechi nune de familie pierdut în condițiile absenței urmașilor de gen masculin, dar transmis pe linie feminină. Există la români ca nume de familie în formele Boroagă, Boroangă, Boroancă. Există și forme masculine consonante, ca Borog, Borogan, dar acestea par a fi de origine turcică, posibil cumană. Cf. Borogani, sat în raionul Leova)
  42. Bortă-n-cap (epitet, construcție compusă din trei cuvinte. Se atribuie de obicei persoanelor foarte insistente, morocănoase, sâcâitoare, cicălitoare, care îi bat pe alții la cap, care le rod altora mințile, care le fac altora, metaforic vorbind, ”Bortă în cap” cu ideile lor)
  43. Bostan (metaforă, după substantivul Bostan, cu sensul propriu de Dovleac și cu cel metaforic de Cap (mare sau prost, sec). Se atribuie de obicei persoanelor care au capul mare sau persoanelor nepricepute, neștiutoare, prostănace, neghioabe, nătânge. Există la români și ca nume de familie)
  44. Boșoalcă (metaforă, după substantivul augmentativ regional Boșoalcă, cu sensul de Bolfă, boș, ganglion, gâlcă, gâlmă, ghindură, nod, nodul, modâlcă, scurtă, tumoare, uimă, umflătură. Boș + suf. -oalcă = Boșoalcă. Există la români și ca nume de familie. Cuvânt autohton, din substratul limbii române)
  45. Botosu (epitet, după adjectivul Botos, cu sensul de Om cu gura mare sau cu buzele cărnoase. Ar putea fi și metaforă după același adjectiv, cu sensul de Arogant, bosumflat, impertinent, insolent, ireverențios, îmbufnat, îndrăzneț, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nerușinat, obraznic, semeț, sfidător, sfruntat, trufaș, țanțoș. Există la români și ca nume de familie)
  46. Bou (metaforă, după substantivul Bou, cu sensul de Animal rumegător domestic cornut de talie mare, bărbătuș al vacii, buhai, taur (castrat). Ar putea fi și epitet injurios cu sensul de Tont, tontălău. Există la români și ca nume de familie)
  47. Bozbei (patronim, după numele Bozbei, de origine turcică, posibil cumană. Există la români și ca nume de familie)
  48. Brânzică (metaforă, diminutiv după substantivul Brânză. Ar putea fi și un patronim, formă diminutivală sau de alint după numele Brânză. Există la români și ca nume de familie. Cuvânt autohton, din substratul limbii române)
  49. Broscoi (metaforă, după substantivul Broscoi, cu sensul de Broască mare, bărbătuș al broaștei, broscan, brotac, broatec, brotan, brotoc(ar), buratec, buratic; Copil mic dolofan, cu ochii mari sau bulbucați. Se atribuie de obicei, ca epitet, copiilor mici și cu ochii mari sau persoanelor mature cu ochii bulbucați. Există la români și ca nume de familie)
  50. Brumă (metaforă, după substantivul Brumă, cu sensurile de Strat subțire care se depune pe pământ, pe plante și pe alte obiecte din natură, constând din cristale fine de zăpadă care se formează noaptea (în anotimpurile de tranziție) prin înghețarea vaporilor de apă din atmosferă; Chiciură, promoroacă; Pruină = Strat fin, alburiu, care acoperă unele fructe (sau plante); Cantitate mică de ceva; Căruntețe. Se atribuie de obicei persoanelor atinse de căruntețe, cu pleata albită. Există la români și ca nume de familie)
  51. Bucă (metaforă, după substantivul Bucă, cu sensurile de Obraz (fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului, de la tâmplă în jos) și Fesă (fiecare dintre cele două părți cărnoase și rotunjite, care se află în partea dorsală a corpului omului și a unor animale). Ca poreclă se atribuie de obicei copiilor sau persoanelor cu obrazul grăsuț, durduliu, bucălai, busnat. Există la români și ca nume de familie)
  52. Bucícă (metaforă, după substantivul diminutival Bucică,(˂ Bucă) cu sensurile de Obraz (fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului, de la tâmplă în jos) și Fesă (fiecare dintre cele două părți cărnoase și rotunjite, care se află în partea dorsală a corpului omului și a unor animale). Ca poreclă se atribuie de obicei copiilor sau persoanelor cu obrazul grăsuț, durduliu, bucălai, busnat. Există la români și ca nume de familie)
  53. Budeanu (sunt pasibile câteva ipoteze: 1. Format din substantivul Budă, cu sensul de Construcție de lemn, în pădure, în care locuiesc tăietorii de arbori; Prăvălioară; Closet (rudimentar). Tot din acest cuvânt este format și numele de familie Budescu; Format după substantivul feminin Budeană, cu sensul Plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roșii-purpurii, întrebuințată la vopsit și în farmacie; sovârf, savur, broască, dost, ferăstău, majoran, milot, stropan, trifoiște, busuioc-de-pădure, busuiocul-feciorilor, măghiran-sălbatic, poala-Sfintei-Mării. (Origanum vulgare); 3. Format din substantivul Budăi, cu sensul de Vas de dimensiuni reduse, din doage, având forma unui con tăiat la vârf și folosit pentru păstrarea diferitelor băuturi sau pentru transportul bucatelor în câmp; Uluc de fântână, făcut dintr-un trunchi de copac scobit. Există la români și ca nume de familie)
  54. Buhai (metaforă, după substantivul regional Buhai, cu sensul de Mascul reproducător al vitelor cornute mari; taur; (familiar) Om brutal; Instrument muzical popular folosit de urători la Anul Nou, confecționat dintr-o putinică cu unul dintre funduri din piele, prin care trece un smoc de păr de cal care, fiind tras cu degetele umezite, produce sunete asemănătoare cu mugetul taurului. Există la români și ca nume de familie)
  55. Burdulea/Burduleasa (epitet augmentativ, având sensul de Om cu burta mare. Trimitere la aspectul fizic. Există la români și ca nume de familie)
  56. Buriz (metaforă, formă coruptă fonetic după substantivul Burez, derivat din A bureza, cu sensul de A ploua mărunt și des; a burnița, a bura, a țârâi, a țârțâi, a cerne, a roura. În forma Burez există la români și ca nume de familie)
  57. Bursuc (metaforă, după substantivul Bursuc, aici cu sensurile metaforice de Om sau copil mic, îndesat și greoi; Om retras, izolat, ursuz. Sensul inițial al cuvântului desemnează Un mamifer carnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi și aspri de culoare cenușie, cu două dungi negre, cu picioare scurte, cu capul lunguieț, având un fel de rât asemănător cu al porcului; viezure. Există la români și ca nume de familie)
  58. Bush (după numele lui George Bush, fost președinte al Statelor Unite ale Americii. A apărut în tandem cu porecla Gorbaciov, după Mihail Gorbaciov, primul și ultimul președinte al URSS)
  59. Buz (după substantivul regional Buz, formă redusă a lui Bulz, cu sensul de Boț, bulgăre, cocoloș de mămăligă caldă în care s-a pus brânză de oaie sau urdă. Se atribuie de obicei oamenilor îndesați, bine clădiți, care seamănă cu un bulz. Cuvânt autohton, din substratul limbii române)
  60. Buzatu (epitet după adjectivul Trimitere la aspectul fizic al persoanei căreia i-a fost atribuit. Există la români și ca nume de familie. Buză este un cuvânt autohton, din substratul limbii române.)
  61. Buzdugan/Buzduganca (metaforă, dubă substantivul Buzdugan, cu sensul de Măciucă sau ghioagă scurtă de fier (uneori cu coadă de lemn) cu măciulia țintuită, săpată în șănțulețe sau tăiată în colțuri ascuțite, folosită, în vechime, ca armă de luptă sau (în orânduirea feudală) ca sceptru = semn al puterii politice domnești sau insignă a marelui armaș. Există la români și ca nume de familie)
  62. Buzilă (epitet peiorativ, format din Buză + -ilă = Buzilă. Cu trimitere la aspectul fizic al persoanei căreia i-a fost atribuit. Există la români și ca nume de familie)
  63. Cabariche (formă diminutivală, pronunțată regional (Cabarichi), a numelui Cabar (Kabar), originar din Transilvania: Cabar + -iche = Cabariche. Este format după numele tribal al Cabarilor/Cavarilor, care desemnează trei triburi hazare, desprinse din imperiul hazar înainte de anul 881, în urma unei revolte eșuate împotriva hanului, și alăturate ungurilor strămutați în Panonia. O parte a Cabarilor a fost maghiarizată, iar altă parte – românizată. Există și alte antroponime vechi românești care provin de la etnonime: Arnăut (=Albanez), Coman (=Cuman), Bozgor (=Bașkir), Flondor (=Flamand), Ghiftu (=Țigan, Egiptean), Sasu (=Saxon), Șcheau (= Slav), Leahu (=Polonez) etc.)
  64. Cabíta (după numele unui personaj dintr-un film indian de limbă bengaleză, Kabita, realizat în 1977, care a rulat în cinematografele din Basarabia, inclusiv la Crihana Veche, în perioada ocupației sovietice)
  65. Cacaó (metaforă, după substantivul invariabil Cacao, pronunțat în manieră franțuzească, cu accentul pe ultima vocală, cu sensul de Sămânță extrasă din fructele cacaotierului; Produs alimentar sub formă de pulbere obținut prin măcinarea semințelor de cacao și care servește la fabricarea ciocolatei și la prepararea unei băuturi hrănitoare; Băutură preparată cu pulbere de cacao. Există expresia eufemistică și vulgară A (se) face de cacao, cu sensul de A (se) face de baftă / de basm / de poveste; a (se) compromite; a se face de râs. Se atribuie uneori persoanelor cu tenul închis, smolit. Denumirea de cacao provine din limba aztecă Cacahuatl, denumire care a fost preluată de spanioli)
  66. Cacă-oală (metaforă ironică, verb + substantiv, cu trimitere la o situație concretă și particulară legată de cel vizat. Există la români și ca nume de familie, ortografiat Cacăoală, alături de un nume de familie format similar – Cacăroată)
  67. Cacă-polog (metaforă ironică, verb + substantiv, cu trimitere la o situație concretă și particulară legată de cel vizat. Polog are aici sensul de Baldachin special, din pânză subțire, pe care țăranii îl instalau vara pe prispa casei. : numele de familie românești Cacăoală, Cacăroată)
  68. Cacă-râpă (metaforă ironică, verb + substantiv, cu trimitere la o situație concretă și particulară legată de cel vizat. Cf.: numele de familie românești Cacăoală, Cacăroată)
  69. Cacă-sandală (metaforă ironică, verb + substantiv, cu trimitere la o situație concretă și particulară legată de cel vizat. Cf.: numele de familie românești Cacăoală, Cacăroată)
  70. Cacă-tren (metaforă ironică, verb + substantiv, cu trimitere la o situație concretă și particulară legată de cel vizat. Cf.: numele de familie românești Cacăoală, Cacăroată)
  71. Cacia (formă abreviată, de alint, după numele de familie Caciuc)
  72. Cacioi (augmentativ după numele de familie Caciu + suf. -oi = Cacioi. Cf.: Căciugă, Căciulă)
  73. Calu (metaforă, după substantivul Cal, cu sensul de Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); (prin restrângere) armăsar castrat; persoană hărțuită, trasă din toate părțile, muncită / exploatată / ”călărită” de toți; persoană puternică și nărăvașă; persoană care duce poveri în spate. Există la români și ca nume de familie)
  74. Capică (metaforă după regionalismul Capică, derivat din rusismul Copeică, moneda nedivizionară a rublei. Format prin analogie cu porecla Piță)
  75. Capră (metaforă, după substantivul Capră, cu sensul de Animal domestic din familia rumegătoarelor, cu păr lung și cu coarne, crescut mai cu seamă pentru lapte; femeiușca țapului; Obicei practicat în seara de Anul Nou, mai ales la țară, constând în jocuri executate pe la casele oamenilor de către un flăcău mascat în chip de capră cu clopoței la gât; Brează, brezaie, turcă; (prin extindere) flăcăul mascat astfel; Poreclă ironică grecilor în Țările Române în secolele XVII-XIX, deoarece erau considerați excesiv de lăudăroși. Se atribuie de obicei persoanelor zbânțuite, zbenguite, zbihuite, zburdalnice, neastâmpărate, care se țin de nebunii sau sunt lipsite de seriozitate. Există la români și ca nume de familie)
  76. Carpó (patronim, după numele românesc Carpu, pronunțat în manieră grecească, fiind o variantă a lui Καρπό(ς), însemnând Rod, fruct. Este susceptibil să fi fost adus din aria balcanică. Există la români și ca nume de familie în formele Carp, Carpo, Carpu)
  77. Călangea/Calancea (după substantivul arhaic Calangiu, desemnând ocupația de bază. Calangiu înseamnă spoitor, cositorar, persoană care spoiește tingirile. Există la români și ca nume de familie)
  78. Căleap (metaforă, după substantivul regional Căleap, de origine turcă, cu sensul de Râșchitor = Unealtă pe care se deapănă tortul, lâna de pe fuse sau de pe gheme pentru a le face scul sau jumbiță. Există la români și ca nume de familie)
  79. Cănuță (metaforă, probabil după diminutivul substantivului Cană, cu sensul de Vas cu toartă care servește la băut sau la scos lichide dintr-un vas mai mare. S-ar putea să fie un diminutiv substantivat al adjectivului arhaic Cănut, cu sensul de Cărunt, sur, grizonat. În acest al doilea caz, Cănuță ar fi echivalentul lui Surelu. Există la români și ca nume de familie. Cf.: Cănuță, om sucit de Ion Luca Caragiale. Radu ˃ Răducanu ˃ Cănuță)
  80. Căpitanu (epitet elogios atribuit după gradul militar deținut de cel vizat. Există la români și ca nume de familie. Forma feminină atribuită mamei, soției sau fiicelor este Căpităneasa)
  81. Cătărel (metaforă, după substantivul arhaic și regional, de origine grecească, Catatoi/Cătăroi/Cătăruie, cu sensurile de Catar, coriză, gripă, gută, guturai, răceală, rinită; Apoplexie, dambla, ictus; Diaree; Scurgere de sânge; Bolovan; Țigan; Om rău (ca un diavol). Format prin regresie: Cătărel ˂ Cataroi, perceput ca augmentativ din cauza terminației -oi. Există ca nume de familie la români în formele Cătăroi, Cătăroiu, Catareanu, Cătărescu)
  82. Câlț (metaforă, după substantivul Câlț, cu sensul de Fire scurte rămase în urma trecerii fuiorului de cânepă sau de in printre dinții daracului, din care se țese pânză de saci și de saltele, se fac funii etc. Din aceeași familie cu verbele A încâlci/descâlci, respectiv, cu adjectivele Încâlcit/descâlcit. Se atribuie de obicei persoanelor care poartă barbă lungă sau plete lungi încâlcite. Există și ca nume de familie la români în formele Câlțu, Câlțea, Câlția, Câlțaru, Câlciu, Câlcea, Câlceanu, Câlcioi, Câlcioiu, Câlcescu)
  83. Cârlig (metaforă, după substantivul Cârlig, cu sensurile de Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect (în locuțiunea verbală A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui); Toiag, ghioagă sau baston specific purtate de mocani, cârlibană; Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână; Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele; Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., cârcioc, în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc.; Andrea de împletit; Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie; Cârcel sau porțiune dintr-o mlădiță de viță de vie care se răsădește în pământ; butaș; Stăpân, proprietar; Lucru necunoscut sau greu de înțeles/depășit; Dedesubturile unei explicații; Capcană; Clenci; Numele unui dans popular românesc. Există la români și ca nume de familie)
  84. Cârnu (epitet, după adjectivul Cârn, cu sensul de Care are nasul mic și ridicat în sus sau Care are nasul (sau urechile) tăiate (ca pedeapsă). Înrudit cu numele Cârneci/Cârnici/Cârnog și cu verbul A cârni. Există la români și ca nume de familie)
  85. Ceainic (metaforă, după substantivul Ceainic, cu sensul de Vas de bucătărie, prevăzut cu toartă, cioc și capac, în care se pregătește ceaiul sau se fierbe apă. Aici are sens metaforic, însemnând Om lipsit de experiență, novice, ageamiu, nepriceput. Originea metaforei este în anii 60 ai secolului XX, când tineri alpiniști amatori pozau pentru a fi fotografiați sprijinindu-și o mână în șold, iar alta sprijinindu-și-o de bețele schiurilor, ceea ce amintea, ca siluetă, forma unui ceainic. Metafora a migrat apoi pe zona argoului folosit de automobiliști, iar în prezent s-a înrădăcinat și în mediul utilizatorilor de internet, mai ales datorită seriei de cărți în limba rusă ”Totul pentru ceainici”, tradusă din engleză după ”For Dummnies”. Prin extensie este atribuit oricărei persoane care ține o mână în șold și alta ridicată lateral)
  86. Céca (metaforă, probabil după substantivul regional Cecă, având sensul de Ciuhurez, huhurez, bufniță. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. S-ar putea să provină din expresia regională repetitivă Ceaca-Ceaca, având sensurile de Așteaptă!; încet, binișor. Există la români ca nume de familie în formele Ceca, Ceaca, Ceacă, în special în Transilvania)
  87. Cekist (epitet argotic, după rusismul Cekist, cu sensul de Securist, agent sau colaborator al Serviciilor sovietice de spionaj și contraspionaj. Format din C(e)K(a) + suf. -ist = Cekist, folosind abrevierea CK a titulaturii Comisia Extraordinară panrusă pentru combaterea contrarevoluției și sabotajului (Всероссийская чрезвычайная комиссия по борьбе с контрреволюцией и саботажем), precursorul NKVD, MGB, KGB, GRU și FSB. Se atribuie persoanelor puse în permanență pe spionat, pe cercetarea sau dezghiocarea unor situații concrete în vederea demascării cuiva)
  88. Checheriță (metaforă depreciativă, după substantivul regional Checheriță, cu sensul de Insectă parazită care trăiește în blana oilor și le suge sângele (Melophagus ovinus). Se atribuie de obicei persoanelor care nu prea au înclinația de a munci sau celor care se țin de scai de capul cuiva. Există la români și ca nume de familie)
  89. Chiperi (metaforă, după substantivul Piper, pronunțat regional, cu sensul de Plantă erbacee cu flori albe și cu fructe bace verzi, roșii sau galbene, întrebuințate în alimentație (Capsicum annuum); (prin restrângere) fructul acestei plante; Ardei gras. Ardei iute. Există la români și ca nume de familie)
  90. Chișcari (metaforă, după substantivul regional Chișcar, însemnând Țipar – Pește de apă dulce stătătoare, de talie mică sau medie, cu corpul lung și subțire, aproape cilindric, asemănător cu al șarpelui, acoperit cu solzi mărunți și cu un strat de mucus, cu mustăți la gură, folosit mai mult ca nadă (Misgurnus fossilis). Există la români și ca nume de familie)
  91. Ciobilică (metaforă diminutivală după substantivul Ciob, cu sensurile de Bucată, fragment dintr-un obiect de sticlă, de faianță, de lut etc. spart; hârb; țandără, așchiuță. Există la români ca nume de familie în formele Ciobel, Ciobilică, Ciobilici)
  92. Ciombalică (metaforă diminutivală probabil după substantivul arhaic regional Ciumbă/Ciombe/Giumbă, de origine turcă, cu sensul de Umflătură.)
  93. Ciombea (metaforă augmentativă după Ciumbe, substantiv de origine turcă, cu sensul de Umflătură. Ar putea fi și o metaforă augmentativă, Ciompea, după substantivul arhaic regional Ciomp, pronunțat regional Ciomb, cu sensul de buștean, butuc, buturugă, ciot. De asemenea, ar putea fi și epitet după adjectivul Ciomp, cu sensul de Ciung, fără o mână sau fără un picior)
  94. Cionteleț (epitet diminutival după substantivul Ciont, cu sensurile de Având o parte ruptă, tăiată; stropșit, mutilat, amputat; ciunt, ciung, bont, cionc, ciomp, scurt de coadă sau Crâmpei dintr-o bucată mai mare, ciump, ciot, os, ciolan,  degetele mâinii, buștean, buturugă. : Ciontea, Ciontoloi)
  95. Ciopei (metaforă, după diminutivul substantivului regional și învechit Ciop, cu sensul de Există la români ca nume de familie în formele Ciopu, Ciopea, Ciopei, Ciopescu)
  96. Ciorăte (metaforă, după substantivul regional Ciorete, cu sensul de Cioroi, bărbătuș sau pui de Cioară – Nume dat mai multor specii de păsări din familia corbului, cu penajul negru sau cenușiu, cu cioc conic și puternic (Corvus). Ca epitet este dat de obicei unui om brunet, oacheș. Din rădăcina Cior + -ete, după modelul substantivelor masculine Cioclete, Ciuciulete, Druvete, Juvete, Ploiete, Puiete, Scaiete, Sticlete, Știulete, Vrăbete. Cioară este un cuvânt din substratul limbii române. Există la români ca nume de familie în formele Ciorete, Cioreti, Coretea)
  97. Ciorneica (matronim, forma feminină după numele Ciornei, echivalentul semantic al lui Negrei. Există la români ca nume de familie în forma Ciornei)
  98. Ciotu (metaforă, după substantivul Ciot, cu sensurile de Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt și Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. Trimitere la statură. Există la români și ca nume de familie)
  99. Cobzărița (epitet, după substantivul Cobzăriță, cu sensul de femeie care cântă la cobză. Trimitere la una dintre ocupații)
  100. Cocoreanu/Cocoreanca (metaforă după substantivul Cocor = Pasăre migratoare cu ciocul ascuțit, cu gâtul și picioarele lungi, cu penele cenușii, cu o pată roșie pe cap (Grus grus); cocostârc, cocobarză; Momâie, ciuhă, mișană care desparte lanurile de grâu. Se atribuie de obicei persoanelor mândre, trufașe. Ar putea fi în relație și cu substantivul regional Cocor = Fire de păr creț sau pene din coada rățoiului; fire de grâu necosite; specie de dantelă; horbotă, cipcă, cârligei sau Umflătură la cap, cucui. În aceste cazuri ar fi epitet cu sensurile de Crețu sau Există la români și ca nume de familie)
  101. Cocosu (epitet, după substantivul regional Coc, cu sensul de Moț, moțoc, creastă. Cocos = moțat, crestat, boghet, cucuiat. Se atribuie de obicei copiilor)
  102. Cofâști (după substantivul onomatopeic Cofâști!, din care provine verbul regional A (se) cofâști, cu sesnul direct de A avea diaree, a se cufuri, și cu sensul indirect de A mânji, a murdări)
  103. Cometa (metaforă, după substantivul Cometă, cu sensul de Corp ceresc alcătuit dintr-un nucleu luminos înconjurat de gaze și de pulberi, care, uneori, se prelungește sub forma unei cozi îndreptate în sens opus Soarelui din cauza presiunii luminii acestuia; stea cu coadă, stea cu coamă. Se atribuie de obicei persoanelor iuți, care aleargă sau se mișcă cu viteză mare)
  104. Condrat (patronim, după numele unui strămoș Condrat/Condratie, de origine latină, cu sensul de Patrulateral, pătrat, (aici) lat în spete)
  105. Confâr (după onomatopeicul Confâr!, Cuvânt care imită zgomotul produs de țâșnirea unei mase semilichide, mai ales în cazul pânticăriei. Din aceeași familie cu verbul A cufuri, din latinescul Conforire)
  106. Cosorel (metaforă, diminutivul substantivului Cosor, cu sensul de Cuțit cu lama scurtă și încovoiat la vârf, folosit în viticultură și pomicultură)
  107. Cotari (după substantivul Cotar, cu sensurile de Persoană care măsoară cu cotul dimensiunile butoaielor pentru a le calcula capacitatea, Slujbaș însărcinat să supravegheze măsurătorile cu cotul ale mărfurilor vândute sau cu verificarea lungimii reglementare a cotului, Larvă a unor fluturi al cărei mers imită măsurarea cu cotul)
  108. Cotigă (metaforă, după substantivul popular Cotigă, cu sensul de Căruță mică, cu două roți, folosită la transportarea încărcăturilor ușoare; teleagă, tărăbuță, toligă. Există la români și ca nume de familie)
  109. Cováliu (după numele de familie Coval, de origine slavă (polono-ucraineană), însemnând Trimitere la ocupația unui strămoș. Cf.: Kowal, Kowalewsky, Kovalenko, Kowalewicz, Kovaliov)
  110. Covaș (formă fornetică regională a numelui de familie Covaci, de origine maghiară (˂ Kovács), având sensul de Fierar. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană.)
  111. Crăiescu (după numele de familie Crăiescu, susceptibil de origine transilvană, mocanii ardeleni stabiliți la Crihana Veche în secolul XIX fiind într-o perioadă supuși crăiești, adică ai împăratului Austriei sau ai regelui Ungariei. Format după cuvântul Crai (Rege) + prefixul –escu)
  112. Criminalu (epitet, după adjectivul substantivizat Criminal, cu sensul de Care nutrește o intenție nelegiuită, care săvârșește o crimă, referitor la crimă; Om rău, dăunător; Persoană care a săvârșit sau pune la cale o crimă; Asasin, bandit, omorâtor, ucigaș, războinic. Se atribuie de obicei unor persoane agresive și cu intenții sau manifestări războinice, criminale)
  113. Crinu-mamei (metaforă, după expresia admirativă Crinul mamei, cu care una dintre mame își dezmierda fetele și care devenise tic verbal)
  114. Cucoș (metaforă, după substantivul Cucoș, cu sensul de Bărbătuș al găinii; pasăre domestică mai mare decât găina, cu o creastă roșie dezvoltată, cu pinteni, cu cioc ascuțit și cu penele de diferite culori (Gallus bankiva domestica). Se atribuie unor persoane mândre, făloase, impulsive, arțăgoase sau geloase. Există la români și ca nume de familie)
  115. Cucoșel (metaforă, după diminutivul substantivului Cucoș, cu sensul de Bărbătuș al găinii; pasăre domestică mai mare decât găina, cu o creastă roșie dezvoltată, cu pinteni, cu cioc ascuțit și cu penele de diferite culori (Gallus bankiva domestica). Se atribuie unor persoane tinere sau de talie mică, dar mândre, făloase, impulsive, arțăgoase sau geloase. Există la români și ca nume de familie)
  116. Cuptor (metaforă, după substantivul Cuptor, pronunțat regional Cuptiori, cu sensul de Construcție boltită de cărămidă, de piatră, de metal sau de lut, vatră, sobă pentru copt pâinea și alte produse de panificație; Cantitate de pâine, de plăcinte etc. care se poate coace o dată; Platformă zidită în prelungirea vetrei și pe care se doarme la țară; (în expresiile) A sta (sau a zăcea) pe cuptor sau a se muta de pe vatră pe cuptor = a trândăvi, a lenevi. A aduce (părinților) noră pe cuptor = a se însura; (figurat) Căldură mare; arșiță, caniculă, călduri, dogoare, dogoreală, fierbințeală, năbușeală, năduf, nădușeală, pârjol, pojar, sobă, toropeală, zăduf, zăpușeală; (popular, în sintagma) Luna lui cuptor = (luna) iulie. Se atribuie de obicei unor persoane care preferă starea de leneveală. Există la români și ca nume de familie)
  117. Curcan (metaforă, după substantivul Curcan, cu sensul de Bărbătuș al păsării domestice mari, originare din America, cu coada lată care se desfășoară în formă de evantai (Meleagris gallopavo); dorobanț; polițist. Se atribuie unei persoane mândre, făloase, îngâmfate, care își dă aere sau se umflă în pene (ca un curcan). Există la români și ca nume de familie)
  118. Curcă (metaforă, după substantivul Curcă, cu sensurile de Femeiușca curcanului, pasăre domestică mare, originară din America (Meleagris gallopavo). (Trans.) Veșmânt larg; Femeie proastă, neghioabă; Laș, om bleg. Se atribuie de obicei persoanelor abătute, neatente, nepricepute, zăhăite, zăpăcite. Există la români și ca nume de familie)
  119. Curumbai (patronim, după numele unui strămoș Curumbai/Korumbai, cuvânt de origine turcică. Cf.: Corobai, Cotorobai, Curumbec, nume românești de origine turcică, posibil cumană)
  120. Daragaia (matronim, după numele vechi românesc Drăgaia, contaminat fonetic cu rusescul feminin Dorogaia (Dragă), pronunțat Daragaia și apropiat ca sens. Face parte din aceeași familie cu numele Dragomir, Dragul, Dragoslav, Dragobete, Dragavei, Drăghici, Dragol, Dragoe, Dragotă, Drăguş, Drăgușel, Drăgulete, Drăguşin, Dragole, Draguta, Draga, Drăgan, Dragnea, Dragalina şi Drăgălina, Draghiţa, Dragna, Dragoman, Dragostin, Dragostița, Drăgălaşa, Drăgălin, Drăgaica, Dragoş, Drăgășan, Drăguşana, Drăguna, Drăguţa etc. Există la români și ca nume de familie în forma veche Drăgaia)
  121. Debilaș (epitet diminutival, după adjectivul Debil, cu sensul de Persoană care suferă de debilitate mintală. Amestec de peiorație și compasiune)
  122. Degeratu (epitet, după adjectivul Degerat, cu sensul de Cu degerături; înghețat, amorțit de frig (despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor). Există la români și ca nume de familie)
  123. Democratu (epitet, după substantivul Democrat, cu sensul de Adept al principiilor democratice, luptând consecvent pentru aplicarea lor)
  124. Dogăraș (diminutiv după numele de familie Dogaru, din Dogar, cu sensul de Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage (butoaie, putini, ciubere etc.); butnar)
  125. Dolca (metaforă, după substantivul Dolcă, cu sensul de Cățea, femeiușca dulăului. Uneori li se atribuie ca epitet unor femei rele sau desfrânate. Există la români și ca nume de familie)
  126. Dombâta (construcție compusă, preia sintagma rusească Dom Bâta (Дом Быта), tradusă Casă de deservire socială. S-a atribuit unei persoane care folosea expresia rusească în locul celei românești)
  127. Drac (metaforă, după substantivul Drac, cu sensul de Ființă imaginară, de sex masculin, întruchipare a spiritului rău; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuță, mai însemnând și Om rău, afurisit, isteț, poznaș, descurcăreț, vioi, energic, plin de viață, neastâmpărat, neobosit, mânios, răzbătător, plin de păcate, crud. Se atribuie de obicei persoanelor agere, istețe, descurcărețe, poznașe, neastâmpărate)
  128. Driche (metaforă, după substantivul regional Driche, cu sensul de Țurcă. Porecla se atribuie de obicei persoanelor săltărețe, sprintene, expeditive, alerte, iuți de picior, care acum sunt aici, acum dincolo)
  129. Drug (metaforă, după substantivul Drug, aici cu sensurile de Par, bâtă, bară (groasă) de fier sau de lemn folosită, mai ales, în construcții și Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de țesut manual sau Fiecare din cele două tălpi ale războiului de țesut cu ajutorul cărora se ridică și se coboară ițele; tălpig. Există la români și ca nume de familie)
  130. Druzan/Druzanca (patronim, după numele Druzan, augmentativ sau genitival după Druzu, cuvânt de origine slavă, cu sensul de Dârz, îndrăzneț, curajos, cutezător, aprig, înverșunat, neînduplecat, neclintit; Îndărătnic, încăpățânat; Mândru, semeț, țanțoș. Există la români și ca nume de familie atât în forma Druzan, cât și Druzu)
  131. Duca (patronim, după numele Duca, provenind din grecescul dúkas și având sensul de Duce, Voievod. Există la români și ca nume de familie)
  132. Dudacu (patronim, după numele Dudacu, de origine maghiară (˂ Dudak), cu sensul de Cimpoi. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  133. Durea (patronim, după numele Durea, din substantivul Dură, cu sensul de Roată, rotiliță, rotiță a scripetelui de la ițele războiului de țesut, de la sucală. Există la români și ca nume de familie în formele Dura, Durea)
  134. Durică (patronim, diminutiv după Durea, din substantivul Dură, cu sensul de Roată, rotiliță, rotiță a scripetelui de la ițele războiului de țesut, de la sucală. Există la români și ca nume de familie în formele Dura, Durea)
  135. Faur (după substantivul arhaic Faur, cu sensul de Fierar, desemnând ocupația de bază. Există la români și ca nume de familie)
  136. Fârnea (epitet, după verbul onomatopeic regional A fârnâi, cu sensul de A vorbi pe nas; a fonfăi, a fornăi. Există la români și ca nume de familie)
  137. Fârț (epitet, după substantivul regional Fârț, cu sensul de Om mic de statură. Există la români și ca nume de familie)
  138. Fârțâgău (epitet, după substantivul regional Fârțâgău, cu sensul de Om neastâmpărat, neașezat, filfizon. Există la români și ca nume de familie)
  139. Fâsa (metaforă, după substantivul Fâsă, nume dat mai multor specii de păsări migratoare mici (asemănătoare cu ciocârlia), de culoare cafenie-cenușie, cu pântecele albicios, care aleargă mișcându-și în permanență coada (Anthus); Zvârlugă; Fâsă de câmp, fâsă de pădure. fâsă de munte. Există la români și ca nume de familie)
  140. Firița (matronim, după o strămoașă pe nume Profira ˃ Profirița ˃ Firița. Există la români și ca nume de familie)
  141. Fleia (patronim, după numele de familie Fleia, substantiv format din verbul regional A fleuri, cu sensul de A vorbi multe, verzi și uscate; a pălăvrăgi. S-ar putea să fie format, ca metaforă, și din substantivul regional Flea, de origine germană, venit pe silieră săsească, cu sensul de Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Consonant cu Fleancă (˂ Fle + suf. -ancă). Există la români și ca nume de familie)
  142. Floacă (metaforă, după substantivul Floacă, cu sensurile de Fir sau smoc de păr (mai ales din barbă sau din zona pubiană), de lână sau de mătase; păr mult și lung, mițe, lațe; Vulvă; Bătrân ramolit, cu idei învechite. Există la români și ca nume de familie)
  143. Fofolan/Fofolanca (epitet, după substantivul regional Foflea/Fofolea, cu sensul de Om puturos, leneș, trândav, gură-cască, sau după substantivul onomatopeic Fofolog, cu sensul de Persoană care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent.  Ar putea fi și metaforă după Fofoloc, cu sensul de boboc de rață sau de gâscă. Unii îl pun în relație și cu verbele A înfofoli și A fofoloci. Fofol + suf. -an = Fofolan sau Fof + suf. -ălan = Fofălan, după modelul prostălan/prostălancă sau gogoman/gogomancă)
  144. Fona (patronim, după ungurescul regional și arhaic Fána, pronunțat Fona, cu sensul de Alb. Ar putea fi și epitet după ungurescul Fonó, cu sensul de Torcător. Adus probabil din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie în formele Fona, Fonea)
  145. Franț (patronim, după numele Franz, posibil adus din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  146. Fuia (patronim, după substantivul regional arhaic Fuie/Fulie, de origine turcică (din Fulya), cu sensurile de Narcisă (Narcissus poeticus); Moț; Ornament în formă de floare făcut din pene de cocor și pietre prețioase care se purta odinioară la căciuli. Există la români și ca nume de familie)
  147. Fulger (metaforă, după substantivul Fulger, cu sensul de Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori sau în interiorul unui nor; Lumină, sclipire puternică și trecătoare; Scăpărare, străfulgerare. Se atribuie de obicei persoanelor iuți, agere, istețe, impetuoase, rapide, cu viteză mare de reacție și de acțiune (ca fulgerul). Există la români și ca nume de familie)
  148. Gaia (metaforă, după substantivul Gaie = Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliul, cu ciocul coroiat, cu gheare puternice și cu coada bifurcată (Milvus). Există la români și ca nume de familie. Cuvântul este autohton, din substratul limbii române)
  149. Gaivaz/Găivaz/Caivaz (patronim, după numele armenesc Gaivaz/Kaivaz, indicând posibil un strămoș de origine armenească)
  150. Galben (patronim, după numele Galben, pronunțat regional Galbăn, cu sensul de Culoare fundamentală a spectrului solar, situată între portocaliu și verde; Blond; Palid; Nume dat mai multor monede străine de aur, de valori variabile, care au circulat și în Țările Române în Evul Mediu. Adus din aria transilvană, mai exact din satul Poiana Sărată, fostul județ Trei-Scaune. Există la români și ca nume de familie)
  151. Ganea (patronim, după numele românesc masculin Ganea, presupus de origine dacică, cu sensul de Vultur, care amintește românescul Gaie. Există la români ca nume de familie în formele Gane, Ganea, Găneanu, Gănescu. Cf.: Găneasa, comună în județul Olt, Găneasca, comună în județul Ilfov, Gănești, comună în județul Mureș, Gănești, comună în județul Galați, Gănești, comună în județul Alba)
  152. Ganofei (probabil după numele indian (bengalez) Ganathey pe care să-l fi purtat vreun personaj din filmele indiene care au rulat în perioada postbelică, inclusiv în cinematografie și televiziune)
  153. Gâza (metaforă, după substantivul Gâză = Nume generic dat insectelor mici zburătoare; muscă. Se atribuie de obicei copiilor sau persoanelor de talie mică. Există la români și ca nume de familie)
  154. Geas (cuvânt onomatopeic, după interjecția Geasa!, prin care, în unele părți ale Moldovei, este somat cineva să iasă sau să plece, să prăsească locul, identic cu Ieși!, Pașol!, Afară!)
  155. Ghebosu (epitet, după adjectivul Ghebos, cu sensul de Persoană care are cocoașă; cocoșat; care are spatele adus, încovoiat, gârbovit (de bătrânețe, de greutate). Trimitere la aspectul fizic. Există la români și ca nume de familie)
  156. Ghera (patronim, după forma prescurtată a numelui GherasimGhera/Gherea. Gherasim este un nume format din cuvântul ”gerasis”, ”gerasiseos”, care se traduce din greacă prin ”cinste”, ”onoare”, termen atribuit celor care au ”îmbătrânit frumos și înțelept”. Există la români și ca nume de familie în formele Ghera, Gherea. Cf.: Gherăeşti, centru comunal în județul Neamț, Gherăeşti, centru comunal în județul Bacău, Gherăeşti, sat lângă oraşul Piteşti)
  157. Gherman (patronim, după numele unui strămoș Numele este de origine latină, rezultând din substantivul comun germanus = „frate/sora născuți din aceiași părinți“ (ceea ce în românește spunem: „frate bun/drept“ sau „sora bună/dreaptă“). Este rar întâlnit la români ca nume de botez, păstrând-se mai cu seamă ca nume de familie sau de călugărie)
  158. Ghijoi (epitet, augmentativul substantivului regional Ghijă, cu sensul de Coajă verde a nucii, Pănușă de păpușoi, Știulete pipernicit. Ar putea fi și o formă coruptă fonetic a augmentativului Ghiujoi, după Ghiuj, cu sensul de Moșneag, om bătrân, neputincios, ramolit. Adus probabil din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  159. Ghioc (metaforă, după substantivul Ghioc, cu sensul de Scoica albă și lucioasă a unui melc de mare (Cypraea moneta); Ghiocel = Mică plantă erbacee perenă cu frunze liniare, cu o singură floare, albă, în formă de clopoțel, aplecată în jos, care înflorește primăvara foarte timpuriu; aișor (Galanthus nivalis). Se atribuie de obicei persoanelor cu pielea de culoare albă deschisă sau albinoșilor. Există la români și ca nume de familie. Cuvânt presupus autohton, din substratul limbii române)
  160. Ghiozdan (metaforă, după substantivul Ghiozdan, cu sensul de Geantă pentru elevi (mai mici), prevăzută cu curele pentru a fi purtată în spate; raniță.)
  161. Ghiușcă (epitet, formă peiorativă feminină după Ghiuj/Ghiuș, cu sensul de Moșneag, om bătrân, neputincios, ramolit. Aici cu sensul de Babă, Bunică, Ghiujoaie. Cuvântul este autohton, din substratul limbi române)
  162. Giani (după Gicu, italienizat)
  163. Goian (patronim, augmentativ după numele Goe/Goia. Numele Goe/Goia se pare a fi de origine maghiară, format după substantivul Gólya, cu sensul de Barză. Există la secui și maghiari numele de familie Unii îl consideră pe Goe/Goia a fi o formă scurtă, de alint, a numelui românesc Neagoe. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  164. Gorbaciov (după numele lui Mihail Gorbaciov, primul și ultimul președinte al URSS. A apărut în tandem cu porecla Bush, după George Bush, fost președinte al Statelor Unite ale Americii)
  165. Grecu/Greculeasa (după etnonimul Grec, arătând o posibilă origine etnică a unui strămoș pe linie paternă. Există la români și ca nume de familie)
  166. Greier (metaforă, după substantivul Greier, cu sensul de Insectă cu corp scurt și gros, de culoare neagră, cu antene lungi și subțiri,și cu ochi mari, cu picioarele posterioare adaptate la sărit, care produc un sunet ascuțit și pătrunzător prin frecarea elitrelor (Gryllus). Se atribuie de obicei unor persoane cu pântecele rotunjit, cu ochii mari, care nu se prea avântă la muncă. Există la români și ca nume de familie)
  167. Grinea (patronim, după numele unui strămoș Grinea. Există la români și ca nume de familie)
  168. Gugícă (metaforă după diminutivul feminin al substantivului Gugi, cu sensul de Glugă, gugiuman)
  169. Guț/Guță (patronim, după numele unui strămoș Guță. Este probabil să fie și metaforă, din substantivul regional Guț/Guță, cu sensul de Porumbel, hulub. Ar putea fi și epitet, după adjectivul: Guț/Guță/Guțan, cu referire la porumbei comuni, care nu sunt dresați și nu au calități speciale: un porumbel guț, porumbel guțan. Există la români și ca nume de familie)
  170. Guzgan (metaforă, după substantivul Guzgan, regionalism cu sensul de Șobolan, care desemnează un Mamifer rozător omnivor din familia muridelor, mai mare decât șoarecele, cu coada lungă acoperită cu solzi în formă de inele, care trăiește în jurul locuințelor, hambarelor, depozitelor etc., provocând mari stricăciuni; guzgan (Rattus norvegicus). Se atribuie de obicei oamenilor zgârciți. Există la români și ca nume de familie)
  171. Hababa/Hababai (construcție expresivă, după interjecția Hababa!/Hababai!, care imită modul unei persoane de a vorbi mult și aiurea)
  172. Haliță (patronim, după numele Haliță, de la substantivul Galiță, cu sensul regional de Animal de curte. Există la români și ca nume de familie)
  173. Hararamb (patronim, după un strămoș pe nume Haralambie, de origine greacă, din Haralampios sau Haralampos. Semnificatia lui provine de la cuvântul Hara, cu sensul de Bucurie, încântare + radicalul Lamp, cu sensul de A lumina, a străluci. Există la români și ca nume de familie)
  174. Harcea-Parcea (după expresia adverbială Harcea-Parcea, cu sensul familiar de A face (pe cineva sau ceva) harcea-parcea = a tăia, a rupe (pe cineva sau ceva) în bucăți, a face fărâme; a face ferfeniță, a distruge, a nimici. Din turcescul parça-parça „bucată cu bucată”. Trimitere la folosirea frecventă de către cineva a acestei expresii, adesea cu tentă de laudă sau de amenințare)
  175. Hârța/Hârța-Pârța (metaforă, formă feminină fie după substantivul regional Hârț, cu sensul de Guzgan, șobolan, șoarece, fie după interjecția Hârț!/Hârța!, care redă zgomotul unei trageri alternative. Forma compusă Hârța-Pârța pare să indice proveniența din interjecția Hârța!, aici însemnând posibil și un efort alternativ (și agasant) fără rezultat. Există la români și ca nume de familie în forma Hârțan)
  176. Herariu (după substantivul Fierar, desemnând ocupația de bază. Există la români și ca nume de familie)
  177. Hobíbi (epitet, formă coruptă fonetic după cuvântul arab Habibi – حَبيبي, cu sensul de Iubitule!, Iubitul meu!, Dragul meu!, Prietene! Putea fi preluat după mulțimea de șlagăre de limbă arabă care au circulat în perioada postbelică, inclusiv în cinematografie și televiziune)
  178. Hodinita (epitet format după verbul regional A (se) hodini, cu sensul de A (se) odihni. Se atribuie persoanelor care nu se prea avântă la muncă, pretextând oboseala și nevoia de a se (mai) odihni)
  179. Iache (patronim, după numele unui strămoș Iache, formă de alint a numelor Iacob, Iaco/Iacu, Iacoș. Ar putea proveni din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  180. Iancu (patronim, după numele unui strămoș Iancu, o formă de alint a numelui Există la români și ca nume de familie)
  181. Iapă (metaforă, după substantivul feminin Iapă, cu sensul de Femeiușca armăsarului; Tălpig (la războiul de țesut); Femeie masivă (cât o iapă). Există la români și ca nume de familie)
  182. Icre (metaforă, după substantivul Icre, cu sensurile de Ovule de pește, caviar; Pulpă a piciorului; Embrion uman; Testicule, boașe. De obicei se atribuie bărbaților cu particularități fizice, care au testicule mari)
  183. Iepuraș (metaforă, diminutivul substantivului Iepure, cu sensul de Gen de mamifere din ordinul rozătoarelor, cu urechile lungi, cu doi dinți incisivi suplimentari pe falca superioară, cu picioarele dinapoi mai lungi decât cele dinainte și cu coada foarte scurtă; animal din acest gen, vânat pentru carnea și blana lui (Lepus europaeus). Se atribuie de obicei persoanelor drăgălașe, timide sau sperioase sau persoanelor având doi dinți din față mai mari decât ceilalți. Există la români și ca nume de familie)
  184. Imposibil (după adverbul Imposibil, cu trimitere la un tic verbal)
  185. Înghite-cur (metaforă ironică, verb + substantiv)
  186. Înzâși (după expresia Îmi zici, devenită tic verbal)
  187. Jeca (patronim, după numele Jeca. Există la români ca nume de familie în formele Jeca, Jecan, Jechel, Jecheanu, Jechi, Jechiu, Jechianu, Jecu, Geca.: comuna Geaca, județul Cluj)
  188. Jidan/Jidanca (după vechiul etnonim popular Jidan, cu sensul de Evreu, iudeu, arătând o posibilă origine etnică a unui strămoș pe linie paternă. Aici, totuși, cu trimitere la trăsăturile sufletești, în special la zgârcenie. Există la români și ca nume de familie: Jidanu)
  189. Jumară (metaforă, după substantivul Jumară, cu sensul de Produs alimentar obținut prin topirea bucățelelor de slănină (sau de carne grasă). Se atribuie de obicei persoanelor mici de statură, sfrijite. Există la români și ca nume de familie)
  190. Laica (după un nume de cățelușă)
  191. Lámbur (după numele Lambru, prin metateză, înrudit cu Haralambie)
  192. Lăpțică (metaforă, diminutiv după substantivul Lapți, cu sensul metaforic de Spermă sau Bani și cu sensul de Glande sexuale masculine la pești, cu aspect de masă gelatinoasă alb-lăptoasă; (prin extensie) Testicule, boașe. Există la români și ca nume de familie)
  193. Leácea (metaforă, după slavonismul Leácea (Ляча), cu sensul de Linte. Susceptibil de a fi un diminutiv al lui Lazăr)
  194. Lébea (patronim, după numele unui strămoș Lebea. Ar putea fi un derivat din substantivul popular Glebă/glebe, cu sensul de Pământ cultivat, moșie brazdă roditoare; bulgăre de pământ. Există la români ca nume de familie în formele Leb, Lebe, Lebea, Lebeanu, Lebescu)
  195. Leuștean (metaforă, după substantivul Leuștean, cu sensul de Plantă legumicolă perenă erbacee aromată, cu miros caracteristic pătrunzător, din familia umbeliferelor, originară din regiunea mediteraneană, înaltă de 1 m, cu frunze mari, alungite, verzi-brumării, rezistente la temperaturi scăzute și întrebuințate drept condiment (Levisticum officinale). Se atribuie de obicei persoanelor naive și credule, victime ușor de păcălit. Există la români și ca nume de familie)
  196. Limbă (metaforă, după substantivul Limbă, cu sensul de Organ musculos mobil care se află în cavitatea bucală, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. Se atribuie de obicei persoanelor vorbărețe, limbute, guralii, cu limba slobodă. Există la români și ca nume de familie)
  197. Lișca (metaforă, după substantivul regional Lișcă, echivalentul lui Lișiță, cu sensul de Pasăre călătoare acvatică, de talie medie, cu penaj negru-cenușiu și cu o pată albă între ochi, având carnea comestibilă (Fulica atra); Hodă, sărcea, găină-de-apă, (rață) leșească; Om nesătul, mâncăcios. Se atribuie de obicei persoanelor gurmande, hrăpărețe, mâncăcioase sau fără saț. Există la români și ca nume de familie)
  198. Liuba-Rusca (prenume diminutival + forma feminină populară a etnonimului Rus. Trimitere la originea etnică)
  199. Loghin (patronim, după numele unui strămoș Loghin, nume de origine latină, denazalizat, provenind din Longinus, cu sensul de Lung, înalt. Există la români și ca nume de familie)
  200. Loloț (epitet, după substantivul regional Loloț, cu sensul de Flocace, lațe, mițe care atârnă din păr, din blană sau de pe haine (de regulă murdare, îmbâcsite de praf sau năclăite de noroi sau murdărie); moațe. Se atribuie de obicei persoanelor neîngrijite și murdare)
  201. Lopățică (metaforă, după substantivul Lopățică, diminutiv al lui Lopată, având sensurile de Unealtă sau parte a unei unelte de forma unei lopeți sau care are o funcție asemănătoare cu a acesteia; Fiecare dintre cele două oase plate de formă triunghiulară, care constituie partea posterioară a articulației umărului; omoplat. Există la români și ca nume de familie)
  202. Lupu (metaforă, după substantivul Lup, cu sensul de Mamifer carnivor sălbatic din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă, înrudit cu câinele (Canis lupus). Există la români atât ca prenume (după numele unui sfânt străromân – Sfântul Mucenic Lup, sărbătorit la 23 august), cât și ca nume de familie)
  203. Macaca (metaforă, după substantivul rusesc Makaka, cu sensul de Macac, animal aparținând mai multor specii de maimuțe mici, cu capul turtit și cu coada (de obicei) scurtă, care trăiesc în sud-estul Asiei (Macacus). Se atribuie de obicei persoanelor poznașe, caraghioase, care se strâmbă ca o maimuță sau sunt mici de statură. Analogie cu porecla Moimâță)
  204. Macaroană (metaforă, după substantivul Macaroană, cu sensul de Produs alimentar reprezentând paste făinoasă de fabricație industrială, în formă de tuburi lungi și subțiri (goale pe dinăuntru), care se consumă fierte. Se atribuie de obicei persoanelor înalte și subțiri. Ar putea fi și un patronim augmentativ și depreciativ după numele Macarie)
  205. Machidon (patronim, după numele Machedon. Ar putea avea și sensul de Originar din Macedonia sau de Aromân, macedoromân. Există la români și ca nume de familie)
  206. Mama-mea/Mama-mia (cuvânt compus, după un tic verbal)
  207. Maradona (după numele lui Diego Armando Maradona, fotbalist și antrenor argentinian)
  208. Mariman (patronim, după numele unui strămoș Mariman. Ca nume de familie se întâlnește la popoarele germanice, inclusiv la populația săsească din sudul Transilvaniei. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  209. Maríncei (matronim, după numele unei strămoașe Marinca)
  210. Marin-Iancu (patronim, după numele unui strămoș Marin Iancu)
  211. Mărița-Rusca (prenumele diminutival Mărița + etnonimul popular Rusca, cu sensul de persoană de etnie ruteană, ucraineană)
  212. Mân-căruța (verbul A mâna + substantivul Căruță, după expresia de serviciu a celei care, necumoscând bine limba română, când era înrebată ce mai face, răspundea șablonard: Mân căruța! A fost atribuită inițial unei persoane de etnie ucraineană care mai avea și porecla Mărița Rusca)
  213. Mâță (metaroră, după substantivul Mâță, cu sensul de Pisică = Mamifer domestic carnivor din familia felidelor, cu corpul suplu, acoperit cu blană deasă și moale de diferite culori, cu capul rotund, cu botul foarte scurt, cu maxilarele puternice și cu ghearele retractile și ascuțite (Felis domestica). Ar putea fi și epitet atribuit de obicei unor persoane slabe, prăpădite, jigărite (ca o mâță). Există la români și ca nume de familie)
  214. Micașa (patronim, după numele Micu (Micu + suf. -așa = Micașa) sau chiar după numele de familie Micașa răspândit la unele popoare slave, ca echivalent popular al numelui Mihail)
  215. Misio (după franțuzescul Monsieur, cu trimitere la un tic verbal)
  216. Mitran (patronim, după numele Mitran, o formă prescurtată a lui Dumitru. Există la români și ca nume de familie)
  217. Mitrofan (patronim, după numele unui strămoș Mitrofan. Există la români și ca nume de familie)
  218. Míu (patronim, după numele unui strămoș Miu, care este un derivat al numelui Mihai. Mihai ˃ Mihu ˃ Miu. Există la români și ca nume de familie. Cf.: Mioveni, oraș în județul Argeș)
  219. Moca/Moculeasa (patronim, după numele românesc Moca. Este un dublet fonetic al numelui Moga. Face pateu din aceeași familie cu Moacă, mocan. Cuvânt autohton, din substratul limbii române. Există la români și ca nume de familie)
  220. Mogorogea (epitet augmentativ și depreciativ, după verbul A mogorogi, cu sensul de A vorbi încet și nedeslușit, neclar (arătându-și astfel nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a boscorodi, a mormăi; A cicăli; A ocărî, admonesta, bălmăji, bâigui, bârâi, bolborosi, bombăni, boscorodi, certa, dăscăli, dojeni, gângăvi, îndruga, îngăima, îngâna, mârâi, molfăi, morocăni, moraliza, mormăi, murmura, mustra. Există la români și ca nume de familie. Cuvânt autohton, presupus din substratul limbii române)
  221. Moimâță (metaforă, după substantivul regional și învechit Moimiță, cu sensul de Maimuță. Ca poreclă este frecvent dată oamenilor caraghioși, care se strâmbă ca o maimuță sau care sunt mici de statură)
  222. Motan (metaforă, după substantivul Motan, cu sensul de Bărbătuș aș pisicii; cotoi, motoc, pisoi, motoșman. Ar putea fi și epitet atribuit unei persoane tăcute, ascunse, ipocrite, care nu-și exteriorizează gândurile sau sentimentele. Există la români și ca nume de familie)
  223. Motor (epitet, după substantivul arhaic Motor/Modor (dublet fonetic), cu sensul de Om nesociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urâcios, ursuz, motoran, modoran, bădăran, mojic, prost, bleg. Porecla este veche și nu are legătură cu omonimul Motor, cu sensul de Mașină de forță care transformă o formă de energie oarecare în energie mecanică (pentru acționarea altei mașini, a unui vehicul etc.). Există la români ca nume de familie în formele Motor, Motora, Motoran, Motoroga, Motorogea, Modor, Modora, Modoran, Modoroga, Modorogea, Motorozescu)
  224. Mutelcă (epitet, după substantivul arhaic regional Mutelcă, de origine germană, venit pe filieră săsească, cu sensul de Mamă, mămucă. Prin derotacizare, Mutelcă ˂ germ. Mütterchen, diminutiv al lui Mutter (mamă). Porecla este veche și nu are legătură cu omonimul Mutelcă = piuliță. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Cf.: ucraineanul și polonezul Muterka)
  225. Mutu (epitet, după adjectivul Mut, cu sensul de Om care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. Există la români și ca nume de familie)
  226. Nas-cartoșca (epitet, substantiv + substantiv, construcție ironică compusă din românescul Nas și rusescul Kartoșka, cu sensul de Cartof. Trimitere la trăsăturile fizice)
  227. Neacă (după substantivul Neneacă, o contaminare a turcescului Nene cu Dădacă, în forma abreviată Neacă, cu sensurile de Mamă, mămucă, mătușă, bunică, lele, țață, nană. Există la români și ca nume de familie)
  228. Neciu (patronim, după numele Neciu, susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  229. Nederiță (epitet diminutival, după substantivul regional Neder, cu sensul de Nătâng, zăpăcit, nebun. Există la români și ca nume de familie)
  230. Nicoțoi (patronim, formă coruptă fonetic după numele de familie Nicuțoi, formă redusă augmentativă a numelor Ion și Există la români și ca nume de familie)
  231. Ñihalcea/Mihalcea (patronim, după numele unui strămoș Mihai, Mihalcea. Există la români și ca nume de familie)
  232. Ñioară/Mioară (după substantivul Mioară, cu sensul de Mia, mielușea, mieluță, Oaie tânără de la vârsta de 1 an până la 2 ani; (prin generalizare) Oaie. Se acordă de obicei persoanelor blânde și nevinovate (până la prostie). Există la români atât ca prenume, cât și ca nume de familie)
  233. Ñioarcă/Mioarcă/Miorculeasa (augmentativ după onomatopeicul Miorc, care imită orăcăitul broaștelor sau zgomotul produs de cel care se sufocă. Există la români ca nume de familie în forma Miorcăneanu)
  234. Nitapáia (patronim sau matronim, probabil o poreclă mai veche, formată prin articularea numelui Nita Pali, de origine maghiară (Nita + Pali + a = Nitapaia), traducându-se ca Anița (Nuța) lui Pavel. Este adus din aria transilvană de mocanii din Poiana Sărată, fostul județ Trei-Scaune, care erau veniți din comuna Brețcu, același județ, unde au locuit sute de ani împreună cu secui de limbă maghiară)
  235. Oáha (cuvânt onomatopeic care exprimă Mirarea, surprinderea pozitivă și a constituit un tic verbal al celui căruia i-a fost atribuită)
  236. Ochiosu (epitet, după adjectivul Ochios. Se atribuie de obicei persoanelor cu ochii mari, expresivi, frumoși sau bulbucați, oacheșe sau sprâncenate. Ochios mai are și sensul de Frumos, chipeș, arătos. Există în română și ca nume de familie)
  237. Opărici (diminutiv după numele de familie Oprea)
  238. Oúti (construcție expresivă, după verbul imperativ Ouă-te!, pronunțat regional și devenit tic verbal)
  239. Paiu (metaforă, după substantivul Pai, cu sensul de Tulpină simplă, cilindrică și subțire, în general fără ramificații, goală pe dinăuntru, având noduri pronunțate, specifică cerealelor (grâu, orz, orez etc.) și altor plante din familia gramineelor; (la pl.) grămadă de asemenea tulpini rămase după treierat. Trimitere la constituția fizică. Se atribuie de obicei persoanelor suple, uscățive, slabe (ca un pai). Există la români și ca nume de familie)
  240. Palaret (contaminare între numele Filaret și substantivul Pălărie)
  241. Palea (patronim, după numele Palea, formă augmentativ-admirativă a numelui Pal (Pavel) folosit în manieră maghiară. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  242. Pampoi (epitet augmentativ, arhaism, cu sensul de Om greoi, neîndemânatic, molâu / lipsit de personalitate . Există în română și ca nume de familie în formele Pampa, Pampu, Pampală, Pămpălău)
  243. Panea (după numele unui strămoș Panea, ca formă prescurtată a numelui Pantelimon. Susceptibil de a fi adus din aria balcanică. Există la români și ca nume de familie)
  244. Patlagică (metaforă, după substantivul diminutival Pătlăgică, din Pătlăgea, cu sensul de Plantă erbacee legumicolă cu tulpina înaltă, cu frunze mari, penate și cu flori galbene, cultivată pentru fructul ei comestibil, sferic, roșu, zemos, bogat în vitamine; roșie, tomată (Lycopersicum esculentum). Există în română și ca nume de familie)
  245. Pațalíi/Pațalíca (după substantivul regional Pațaliu, cu sensul de Om care are parte frecvent de tot felul de pățeli sau pătărănii. Format din verbul A păți, cu sensurile de A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut); Expresia A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (familiar) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit?; (învechit și popular) A suferi, a pătimi, a îndura. Există la români și ca nume de familie în forma Pațaliu)
  246. Păsărel (metaforă, după substantivul Păsărel, diminutiv al lui Pasăre, cu sensul de Bărbătuș mic de vrabie, vrăbioi; vrabie în general. Se atribuie de obicei persoanelor mici de statură, sprintene, care nu se dau prinse și par mai tinere decât sunt în realitate. Există la români și ca nume de familie)
  247. Păsărică/Păsăroiu (metaforă, după diminutivul lui Pasăre: Pasăre mică, păsărică, păsăruică, păsărea; Vrăbioară, vrăbiuță; (eufemistic) Vulvă, vagin; Idee ciudată, bizară, excentrică. Există în română și ca nume de familie)
  248. Pățică (diminutiv substantivizat după verbul A păți. Aici cu sensul de Om pățit, care a avut parte de o pățanie, pățeală, aventură, pătăranie. Există la români și ca nume de familie în formele: Pătică, Patică, Pățică, Pațică)
  249. Pârău (metaforă, după substantivul Pârău, cu sensurile de Apă curgătoare mică, râu mic. Adesea adverbial, cuvântul are și sensul metaforic de Cantitate mare dintr-un lichid (apă, sânge, vin, lacrimi); șuvoi. Se atribuie frecvent persoanelor sensibile și miloase, care varsă (ușor) multe lacrimi (pârâu de lacrimi). Există la români și ca nume de familie. Cuvânt autohton, din substratul limbii române)
  250. Pârț-un-fâs (construcție descriptivă substantival-onomatopeică și expresivă. Se atribuie de obicei persoanelor care sunt bune de vorbă, dar nu și de faptă)
  251. Pelneanu (adjectiv cu sensul de Originar din satul Pelinei, toponim pronunțat regional Pelníi)
  252. Peltică (epitet diminutival cu referire la un defect de vorbire, după adjectivul Peltic, cu sensul de Cepeleag sau Persoană care rostește defectuos anumite consoane (ș, j, ț, în locul cărora pronunțând s, z, th (grecesc). Există la români și ca nume de familie, Cuvântul este de origine turcă)
  253. Perjari (după substantivul regional Perjar, cu sensurile de Prunar, proprietar, cultivator de pruni; Insectă mică de culoare cafenie, acoperită cu peri moi, care atacă prunele și cireșele; firezar, prunar (Rhynchites cupreus). Aici desemnează ocupația de bază. Există la români și ca nume de familie)
  254. Pescariu (după substantivul Pescar, cu sensul de Persoană care se ocupă cu pescuitul și uneori cu conservarea peștelui; Negustor de pește. Trimitere la ocupația de bază. Există la români și ca nume de familie)
  255. Piciu (după substantivul Pici, cu sensul de Băiat (foarte) tânăr, băiețaș, copilaș, puști. Trimitere la statura joasă. Există la români și ca nume de familie)
  256. Pirivoi (după numele vechi slav Perivoi, susceptibil de a fi pătruns pe filieră bulgară, fiind adus din aria balcanică)
  257. Piță (după substantivul regional Piță, cu sensul de Monedă nedivizionară, de valoarea cea mai mică: 1 ban, 1 copeică. Cuvântul a fost adus la Crihana Veche de mocanii ardeleni din satul Poiana Sărată, fostul județ Trei-Scaune, având sensul familiar de Monedă de valoare mică; gologan, para și sensul inițial de monedă austro-ungară de zece creițari care a circulat (până în 1918) și în Transilvania și Bucovina; Provine din Pițulă. Există la români și ca nume de familie în forma Pițoiu)
  258. Plătică (metaforă, după substantivul Plătică, cu sensul de Pește de apă dulce din familia ciprinidelor, de talie mijlocie, cu corpul turtit lateral, de culoare cenușie-întunecată, având reflexe aurii, cu capul mic și scurt, (Abramis brama). Există la români și ca nume de familie)
  259. Pocotilă (patronim, după numele Pocotolă al unui strămoș. Numele este de origine slavă (polono-ucraineană), din Pokotilo, având sensul de Oală mare. Se atribuie de obicei persoanelor nepricepute sau persoanelor corpolente, asemănătoare cu un urcior.Există la români și ca nume de familie)
  260. Porcu (metaforă, după substantivul Porc, cu sensul de Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica). Ca epitet depreciativ se atribuie de obicei unui om obraznic, grosolan, nerușinat, netrebnic, josnic, ticălos)
  261. Postolei (patronim, după numele unui strămoș Postole, o variantă populară a lui Apostol. Există la români și ca nume de familie)
  262. Postu (patronim, după numele unui strămoș Postu, o variantă populară a lui Apostol. Există la români și ca nume de familie)
  263. Potop (metaforă după substantivul Potop, cu sensurile de Ploaie mare, torențială; revărsare mare de ape, inundație mare, diluviu; Calamitate, dezastru, nenorocire; Cantitate imensă; număr mare de ființe sau de lucruri; mulțime, grămadă. Există la români și ca nume de familie)
  264. Preoteasa/Preotesei (matronim, după statutul de Preoteasă al unei strămoașe. Există la români și ca nume de familie)
  265. Pricop (patronim, formă coruptă fonetic după numele unui strămoș Procopie/Pricopie. Există la români și ca nume de familie)
  266. Prigaia (metaforă, după substantivul regional Prigaie, din Prigorie sau Prigoare contaminat cu Gaie (pasăre), însemnând Pasăre migratoare zveltă, de mărimea unei turturele, viu colorată (cu roșu, galben, negru, albastru-verzui), cu ciocul lung și subțire, care trăiește pe malurile lutoase ale apelor și se hrănește mai ales cu albine și viespi; Albinărel, furnicar, viespar, (regional) albinar, albinel, ploier, ploiește, ploiete, prigorean, viespariță, ciuma-albinelor, lupul-albinelor, (învechit) merop (Merops apiaster))
  267. Pufái (metraforă, după substantivul regional Pufai, cu sensul de Ciupercă al cărui înveliș se preface, la maturitate, într-o pulbere fină; gogoașă, puf sau după adjectivul Pufai care desemnează ceva ce este înfoiat, umflat, asemănător cu puful. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Există la români ca nume de familie în forma Pufan)
  268. Puflea (epitet, după adjectivul popular Puflea ˂ Puf + suf. -lea, cu sensul de Om care pufnește, izbucnește, gâfâie sau pufăie. Există la români și ca nume de familie)
  269. Puică (metaforă sau, mai degrabă, epitet, după substantivul Puică, cu sensul de Pui de găină de gen femeiesc; Găină tânără; (epitet popular) Cuvânt de dezmierdare pentru o fată sau o femeie (iubită). Există la români și ca nume de familie)
  270. Rățoi (metaforă, după substantivul Rățoi, cu sensul de Bărbătușul raței, care este o pasăre domestică sau sălbatică, înotătoare, cu ciocul lat și turtit, cu trunchiul scurt și îndesat, și cu picioarele scurte, deplasate în partea posterioară a trunchiului (Anas). Se atribuie de obicei persoanelor care obișnuiesc să se rățoiască. Expresia A se rățoi = a țipa, a răcni, a se răsti, a striga, a se strofoli, a urla, a zbiera, a certa sau a amenința pe cineva, a se adresa cuiva pe un ton ridicat, gesticulând și dându-și importanță. Există la români și ca nume de familie. Cuvânt autohton, din substratul limbii române)
  271. Rânzoi (metaforă, după substantivul Rânzoi, augmentativul lui Rânză, aici cu sensul metaforic de Nervos, supărat, necăjit, trufaș, încăpățânat, bogat. A se vedea cuvântul în expresiile: A avea rânză fierbinte = a se înfuria ușor. A fi cu rânza mare sau a avea rânza prea mare = a) a fi necăjit; b) a fi furios. A nu mai încăpea rânza în cineva = a fi nervos. A crăpa (sau plesni) (în cineva) rânza (de ciudă, de necaz etc.) = a) a fi foarte supărat; b) a fi foarte nervos, foarte furios. A fi tare în (de) rânză. A avea (sau a face) rânză = a se îmbogăți. A-i slăbi cuiva rânza = a sărăci. Rânzos mai are și sensurile de Răutăcios, bosumflat, arțăgos, certăreț, gâlcevitor, scandalagiu; iute la mânie, irascibil, iritabil, nervos, supărăcios, avan, rău la inimă, pestriț la mațe, care nu uită jignirea, răzbunător, vindicativ. Cu trimitere la calitățile sufletești. Există la români și ca nume de familie. Cuvânt autohton, din substratul limbii române.)
  272. Roibu (epitet, după adjectivul Roib/roaibă, cu sensul de Cal cu părul de culoare brună sau roșcată. Există la români și ca nume de familie)
  273. Samoilă (patronim, după numele unui strămoș Samoilă. Acest nume este o formă românizată a numelui evreiesc Samuel/Samuil, care se traduce ca ”numele lui Dumnezeu”. A cunoscut răspândire largă prin botez, pruncii primindu-l ca patron pe Sfântul Proroc Samuel, ultimul judecător (conducător) al Israelului, care a trăit în secolul XI înainte de Hristos. A fost fiul lui Elcana și al Anei, născut din rugăciunea mamei sale. Vechiul Testament îi atribuie un rol determinant în instituirea Regatului iudeo-israelit. A vestit venirea lui Iisus Hristos și l-a uns rege mai întâi pe Saul, apoi pe David. Îi este atribuită paternitatea a două cărți din Vechiul Testament: Cartea întâi și a doua a lui Samuel (Cartea întâi și a doua a Regilor). Există la români și ca nume de familie)
  274. Sava (patronim, după numele unui strămoș Există la români și ca nume de familie)
  275. Săndoaei, pronunțat greșit Sandu-oaie (matronim, după numele augmentativ al unei strămoașe Alexandra ˃ Sanda ˃ Săndoaia ˃ Asăndoaiei)
  276. Săracu (epitet, după adjectivul Sărac, cu sensul de Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. În expresia: Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. Cuvântul exprimă compătimire față de cineva: Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. Există la români și ca nume de familie)
  277. Sărămurică (metaforă, diminutiv al substantivului Saramură, aici cu sensul de Mâncare cu specific românesc bazată pe diferite feluri de pește fript pe tablă sau plită și scăldat apoi prin înăbușire într-o zeamă fierbinte ușor sărată cu adaos de usturoi zdrobit și alte mirodenii. Se atribuie de obicei persoanelor având saramura de pește printre preferințele lor culinare și care invocă foarte des nevoia de a găti acest fel de bucate. Există la români ca nume de familie în forma Saramură)
  278. Scamț (metaforă, după substantivul regional Scamț, cu sensul de Scamă = Fir subțire și scurt, destrămat dintr-o țesătură (de bumbac, de lână sau de mătase). Pluralul acestui substantiv este Scamțuri. Se atribuie de obicei unei persoane insistente, care se ține scamț (scai) de cineva)
  279. Scrofoi (metaforă sau epitet, după substantivul regional Scrofoi/scrofoaie, cu sensul de Scroafă (purcea) mare; Persoană care (se) insulta în mod grosolan; Care se poartă porcește, ca o scroafă (mare). Există la români și ca nume de familie)
  280. Severin (patronim, după numele unui strămoș Există la români și ca nume de familie)
  281. Slănină (metaforă sau epitet, după substantivul Slănină, cu sensul de Strat de grăsime între pielea și carnea porcului; parte, bucată din această grăsime, conservată și preparată ca aliment (cu adaos de sare ori de boia sau afumată) sau care se topește, devenind untură. Se atribuie de obicei persoanelor grase. Există la români și ca nume de familie)
  282. Sóca (metaforă, după arhaismul regional Socă/Soacă, cu sensul de Moară pusă în mișcare de cai. Ar putea fi și epitet, după ungurescul Szőke, pronnțat Soche/Socă, cu sensul de Blondă, bălaie, ceea ce l-a face susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Porecla Szőke este una des întâlnită printre țăranii secui de limbă maghiară din Transilvania. Se atribuie adesea unei persoane bine făcute fizic și grele (ca o piatră de moară). Există la români și ca nume de familie)
  283. Spirache (patronim, după numele unui strămoș Spiru, din Spiridon, diminutivat Există la români și ca nume de familie)
  284. Stevin (pronunțat Stivin, după Stevin echivalentul englezesc al numelui românesc Ștefan. I-a fost atribuit unei persoane cu numele Ștefan)
  285. Sufletu (metaforă, după substantivul Suflet, cu sensurile de Substanță spirituală de sine stătătoare, independentă de corp, care dă omului viață, individualitate și personalitate și care este de origine divină și cu esență veșnică; Totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului; Psihic; Conștiință, cuget, gândire, spirit; For interior; Inimă; Omenie, bunătate, milă; Suflare, suflu, respirație; Persoană, ins, om; Viață; Conținut principal; esență; Persoană însuflețitoare, cu inițiativă și implicare. Există la români și ca nume de familie)
  286. Sulă (metaforă, după substantivul Sulă, cu sensurile de Unealtă (folosită de cizmari și de cojocari) formată dintr-un ac lung și gros de oțel, drept sau curb, fixat într-un mâner, cu care se găurește pielea, talpa etc. spre a putea petrece acul sau ața prin ele; (regional) Pește mic cu corpul foarte subțire și alungit (Syngnatus nigrolineatus); Peștele numit popular Sulac, iar regional Sular, sulinar, suloi, ulucar, crap săltăreț, crap sulatic, crap sulednic (Cyprinus carpio hungaricus); Peștele numit regional Andrea (Syngnatus nigro lineatus) Peștele numit regional Fusar (Aspro streber); Peștele răpitor numit Pietrar (Aspro zingel); Membru viril, mădular, penis, sulac; (peiorativ și glumeț, cu tentă vulgară) Bărbat, individ neînsemnat. Există la români și ca nume de familie)
  287. Surelu (epitet, după substantivul regional Surel, cu sensul de Cal sur. Există la români și ca nume de familie)
  288. Suru (epitet, după adjectivul Sur, cu sensul de De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie; (substantivat, masculin) Nume dat unui cal cu părul sur; (despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; (figurat) Posomorât, mohorât; (despre părul oamenilor, iar prin extensie despre oameni) Cărunt; (figurat, rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. Se atribuie de obicei persoanelor cu părul cărunt. Există la români și ca nume de familie)
  289. Șaibă (metaforă, după substantivul Șaibănemțescul Scheibe), cu sensul de Disc de metal, de lemn etc. găurit, care se montează între un șurub și obiectul respectiv sau între șurub și piuliță, pentru a menține șurubul fix și pentru a îmbunătăți îmbinarea și a preveni deșurubarea; Roată de metal sau de lemn, fixată pe un ax, peste care se îmbracă cureaua de transmisie)
  290. Șchiopu (epitet, după adjectivul Șchiop, cu sensul de Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; Care șchiopătează când merge; Olog sau bolnav de un picior; Cotonog, șontorog. Există la români și ca nume de familie)
  291. Șiorichilă (epitet, augmentativ al substantivului Șoarece, cu sensul de Animal rozător dăunător, de talie mică, cu blană cenușie, cu bot ascuțit și cu coadă lungă, subțire (Mus musculus). Se atribuie de obicei, ca epitet glumeț unui copil mic sau cu dinții incisivi superiori mari)
  292. Șmaga (metaforă, după substantivul regional Șmag, cu sensul de Gust (rău) pe care îl capătă uneori mâncărurile sau băuturile; iz, aromă, balsam, mireasmă, parfum. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană)
  293. Șolíi (forma de plural după numele de familie Șoliu, astăzi pierdut în localitate, dar existent la români. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Numele Șoliu se pare să fie o formă românizată a numelui de familie unguresc Sóly, care s-ar trăduce Cănarul, cel care face sau vinde căni/ulcele. În aria transilvană și Banat există regionalismul Șol, cu sensul de Cană, ceașcă, cănățuie, ulcea. Regionalismul Șol/șoluri provine din germană: Schale, prin săsescul schol. Există ca nume de familie la români și în formele Șolea, Șoleanu, Șolescu)
  294. Șopaleatca (epitet, formă coruptă fonetic după substantivul regional Șpaleatcă, după Șpalet, cuvânt de origine germană, venit pe filieră săsească (< Spalett), cu sensul de Oblon, jaluzea de lemn. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană de către mocanii din Poiana Sărată, fostul județ Trei-Scaune)
  295. Șopârlă (metaforă, după substantivul Șopârlă, cu sensul de Năpârcă, gușter = Reptilă din ordinul saurienilor, insectivoră și foarte vioaie, cu pielea verde-cenușie sau pestriță, cu capul și abdomenul acoperite cu plăci cornoase, cu corpul aproape cilindric, sprijinit pe patru picioare scurte, îndreptate în afară, cu coada lungă, subțiată spre vârf, regenerabilă (Lacerta, Lacerta muralis); Urzeală, intrigă; Vorbă cu subînțeles; Cârpă de spălat dușumelele; Viclenie; Minciună, păcăleală. Se atribuie de obicei unor persoane foarte abile, sprintene, vioaie. Cuvânt autohton, din substratul limbii române. Există la români și ca nume de familie)
  296. Șopen (după numele lui Frédéric François Chopin)
  297. Șpriț (după substantivul Șpriț, din nemțescul Schpritz, termen introdus de chelnerii austrieci, cu sensul de Vin amestecat cu apă (plată, gazoasă sau minerală); Mișmaș. Trimitere la obiceiul de a amesteca vinul cu apă)
  298. Ștecher (metaforă, după substantivul Ștecăr (˂ nemțescul . Stecker), cu sensul de Piesă fixată la capătul unui șnur electric care face contactul între priză și un aparat electric receptor (aparat de radio, televizor, reșou etc.); fișă)
  299. Ștefan-cel-mare (după numele Domnitorului Moldovei Ștefan cel Mare și Sfânt)
  300. Ștefăneancu (patronim, după numele unui strămoș Ștefan Iancu)
  301. Știrbu (epitet, după adjectivul Știrb, cu sensul de Căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți; (despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipsește o bucățică din margine; ciobit; (despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit; căruia îi lipsește o bucățică; (prin extindere) Ciuntit, trunchiat, ciobit, ciocnit, știrbit. Există la români și ca nume de familie)
  302. Știucă (metaforă, după substantivul Știucă, cu sensul de Pește răpitor de apă dulce, de talie medie, cu corpul prelung, aproape cilindric, cu gura largă înarmată cu mulți dinți și cu botul turtit ca ciocul de rață; mârliță, lupul-bălții (Esox lucius). Se atribuie de obicei unor persoane foarte lacome. Există la români și ca nume de familie)
  303. Ștob (metaforă sau epitet, după substantivul arhaic regional Ștob, cu sensul de Unealtă de dulgherie. Cuvântul provine din germană, pe filieră săsească, din Stoob, ceea ce îl face susceptibil de a fi adus din aria transilvană de către mocanii din Poiana Sărată, fostul județ Trei-Scaune. Ar putea fi și o variantă a substantivului Știob, cu sensurile de Vas de lemn (de diferite forme și dimensiuni) în care se varsă lăturile; jgheab pentru porci; Trunchi de copac scorburos sau scobit, îngropat în pământ și servind ca ghizd la o fântână puțin adâncă)
  304. Taie-vacă (metaforă, verb + substantiv)
  305. Taisó (cuvânt expresiv, după forma vocativă Taiso! (maritonim), devenită tic  verbal. Taisa este una dintre formele populare ale numelui Taisia)
  306. Tania-Rusca (prenume diminutival + forma feminină populară a etnonimului Rus. Trimitere la originea etnică)
  307. Tăblíi (metaforă, după pluralul Tăblii ˂ Tăblie, cu sensurile de Tablă; Parte a unei lucrări de tâmplărie, fierărie sau arhitectură, formată dintr-un panou de lemn, de metal, de faianță, de material plastic etc. fixat pe scheletul unei mobile, al unei uși etc.)
  308. Tărmále (metaforă, după pluralul arhaismului regional Tărma/târma, cu sensul de Basma, broboadă de culoare deschisă, cu dantelă în față, purtată de obicei pe sub batic)
  309. Tătăruș (diminutiv după numele de familie Tătaru, format din etnonimul Tătar, arătând o posibilă origine etnică a unui strămoș pe linie paternă. Există la români și ca nume de familie)
  310. Târtoaie (epitet depreciativ, formă substantivală augmentativă după onomatopeicul Târt!, cu sensul de Pârț!, imitație a emisiunii de gaze din intestin)
  311. Teca (patronim, după numele Tecu/Teacu. Există la români și ca nume de familie în formele Tec, Teacu, Tecău, Tecoi, Tecoș, Tecșa, Tecuci, Tecuță)
  312. Teleuță (epitet, după forma diminutivă regională abreviată a substantivului Teleleu, cu sensurile de Om fără căpătâi, care își pierde vremea (umblând de colo până colo) fără nicio treabă, pierzând vremea în zadar; Pierde-vară, derbedeu, golan, haimana, vagabond. În expresia A fi (umbla) Teleuță (teleleu Tănase) = a fi zăpăcit, aiurit, năuc. Există la români și ca nume de familie)
  313. Tililii (formă coruptă fonetic după Teleleu/Telelei, cu sensul de Om fără căpătâi, care își pierde vremea (umblând de colo până colo) fără nicio treabă; pierde-vară, haimana, vagabond; gură-cască)
  314. Titi-Moisă (patronim, după numele unui strămoș Titi Moise)
  315. Tlici (formă de plural, coruptă fonetic, a numelui de familie Tilici ˂ Tilicu, astăzi pierdută în localitate. Tilicu ˃ Tilici ˃ Tlici. Pentru evitarea dificultății de pronunție a combinației dintre primele două consoane, unii crihăneni pronunță acest supranume Clici. Provine din maghiara, din Telecz, Teleki, cu sensul de Om de-al locului, băștinaș, localnic. Adesea ungurii le-au atribuit acest calificativ românilor din Transilvania. Este susceptibil de a fi adus din aria transilvană de către mocanii din Poiana Sărată stabiliți la Crihana Veche în secolul XIX. Există la români numele de familie Tilicu, Tilici și Tiliciu)
  316. Toc (metaforă, după substantivul Toc, cu sensurile de Cutie ori suport de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente; teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.); Teacă de sabie; Ustensilă pentru scris sau desenat cu cerneală ori cu tuș făcută din lemn, os, metal, în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; condei; Cadru de lemn sau de metal în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile; Porțiune mai ridicată de pe partea posterioară a tălpii încălțămintei, care corespunde călcâiului. Identificarea sensului atribuit inițial la stabilirea poreclei este dificilă)
  317. Tocícă (epitet diminutiv după verbul A toci, pronunțat regional A toși, cu sensurile de A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin întrebuințare, prin frecare, prin lovire etc.; A se uza, a se ramoli; A slei răbdarea, puterea, simțurile etc. cuiva. Se atribuie de obicei persoanelor în vârstă)
  318. Tocileanu (patronim, după numele Tocileanu. Există la români și ca nume de familie)
  319. Toropală (epitet augmentativ și ușor depreciativ Toropit, cu sensul de Moleșit, amețit, amorțit, buimăcit (de somn, de căldură etc.). Forma literară: Toropeală. Există la români și ca nume de familie)
  320. Totoci (după substantivul regional Totoci, pronunțat local Totoși, cu sensul de Târlici, papuci moi de casă, fără tocuri, confecționați din postav sau din lână; Pantofi căptușiți cu postav. Într-o altă ipoteză, am putea admite relația acestei porecle cu numele de familie Totoci, Totocea, presupus de origine maghiară (Totoky, Totosy, Tötösy), care s-ar putea să fie adus din aria transilvană de mocanii din Poiana Sărată stabiliți la Crihana Veche)
  321. Trampa (metaforă, după substantivul Trampă, de origine turcă, cu sensul de Schimb de lucruri, troc. A se vedea expresia lui Ion Creangă, din povestea Dănilă Prepeleac: Să facem trampă, dă-mi carul și na-ți boii. Se atribuie de obicei persoanelor care au avut experiența unor schimburi nereușite, care au fost trași pe sfoară și au ieșit păgubași dintr-o înțelegere privind schimbul în natură)
  322. Tranche (epitet, după interjecția Tranc! Se atribuie de obicei persoanelor predispuse spre trăncăneală, care vorbesc mult și fără rost)
  323. Trifan (patronim, după numele capului de familie Trifan. Există la români și ca nume de familie)
  324. Truță (patronim, după numele unui strămoș Dumitru, Mitru, Mitruță, Truță. Există la români și ca nume de familie)
  325. Turcu (după etnonimul Turc, arătând o posibilă origine etnică a unui strămoș pe linie paternă. Există la români și ca nume de familie)
  326. Țap (epitet, după substantivul Țap, cu sensul de Animal mamifer rumegător, cu coarne, bărbos și sprinten, fără ghinduri la copite; Bărbătuș al caprei domestice, al caprei negre și al căprioarei; Bărbat care poartă cioc, barbă; Bărbat (mai ales bătrân) desfrânat; Poreclă dată grecilor de români și de alte popoare balcanice. Există la români și ca nume de familie)
  327. Țăpilă (epitet, după substantivul augmentativ Țepilă, format din Țep cu sensul de Ghimpe, spin, păr aspru, țeapă. Există la români și ca nume de familie)
  328. Țâbilichi/Țibiliche (epitet, după verbul regional A țipeli, cu sensul de A duce, a căra din greu. Presupunem forme mai vechi: Țipeliche, Țipiliche. Se atribuie persoanelor care aburcă în spate și cară poveri, cărăușilor. S-ar putea să fie apropiat de numele de familie românesc Tibilichi)
  329. Țâburcă (metraforă, după substantivul regional Țâbârcă, cu sensul de Vin din tescovină. Există la români și ca nume de familie, în formele Țâburcă și Țâbârcă)
  330. Țânțari (metaforă, după substantivul Țânțar, cu sensul de Insectă din ordinul dipterelor, cu corpul și cu picioarele lungi și subțiri, cu aripi înguste, ale cărei larve se dezvoltă la cele mai multe specii în ape stătătoare, iar adulții se hrănesc cu sânge, unele specii transmițând prin înțepături frigurile palustre, altele, în stare larvară, atacând culturile de ciuperci, varză, grâu etc. (Culex). Trimitere la talia mică)
  331. Țâstari (epitet, după substantivul regional Țâstar, cu sensul de Popândău, poponete, gorlan, gurlan, șuiță, cârtiță, pință, chițoran, țânc. Cu sens depreciativ se atribuie de obicei persoanelor zgârcite (ca un țâstar).)
  332. Țâști (epitet expresiv, după interjecția onomatopeică Țâști! (Țuști!, huști!, bâști!, țâbâști!, vâști!, smâc!) care se folosește pentru a sugera mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe sau pentru a reda zgomotul produs de o asemenea mișcare și având sensul inițial de a reda izbucnirea bruscă sau ieșirea cu putere a unui lichid sau gaz printr-o deschizătură îngustă; a erupe; a izbucni; a țâșni)
  333. Țibirichi/Țâbiriche (are aceeași rădăcină cu numele de familie Țâbârnă, Țăbârnă)
  334. Țoca (epitet expresiv, după onomatopeicul Țoc!, Cuvânt care imită zgomotul produs de un sărut sau de supt. Din aceeași familie cu verbul A țuca. Țoca! este și cuvântul cu care se cheamă porcii la mâncare)
  335. Țugui (epitet, după substantivul Țugui, cu sensul de Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; (prin generalizare) Vârful ascuțit sau alungit al unor obiecte sau părți ale corpului (cap, buze, căciulă, opinci, stog, acoperiș); Țuguitură, țuțui; Soi local vechi de viță de vie; Vinul produs din strugurii din acest soi de viță de vie. Se atribuie de obicei persoanelor care au capul țuguiat sau care au obiceiul de a-și țuguia buzele. Cuvânt autohton, presupus din substratul limbii române. Există la români și ca nume de familie)
  336. Țușcu (metaforă, forma de masculin după Țușcă, cu sensul de Varietate de oaie înrudită cu oaia țurcană, dar de cele mai mici dimensiuni; oaie pipernicită)
  337. Țuțu (metaforă, după substantivul Țuț, cu sensurile regionale de Proeminență sau excrescență cărnoasă; chică, percică; țugui. Ca adverb, Țuț înseamnă Păcălit, tras pe sfoară. Creație expresivă, care se bazează pe ideea de „ascuțit”. Imaginea trebuie să fie aceea de bot, ca în expresia cu buzele umflate, sau a pune cioc „a înșela”. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  338. Țuțurache (diminutiv după epitetul Țuțur, aici cu sensul de Mândru, Fălos sau A țuțura, cu sensul de A trage de păr sau de urechi. Substantivul Țuțur provine din Țuț. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană)
  339. Udadá (construcție onomatopeică afirmativă, din U, da, da!, cu sensul de O, bineînțeles, desigur, devenită tic verbal)
  340. Uragan (epitet, după substantivul Uragan, cu sensul de Ciclon tropical, caracterizat prin vânt foarte violent și ploaie torențială, care aduce distrugeri mari; vijelie; Vânt violent însoțit de ploaie; Forță distrugătoare; Declanșare bruscă și puternică de sentimente, pasiuni etc. Se atribuie de obicei unor persoane năvalnice, impetuoase, virulente, care se dezlănțuie ușor)
  341. Ursu (metaforă, după substantivul Urs, cu sensul de Animal mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu botul ascuțit și cu coada scurtă; Boț de mămăligă cu brânză la mijloc; (regional) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn; Fiecare dintre stâlpii care susțin talpa prispei la casele țărănești. Se atribuie ca metaforă persoanelor corpolente și puternice fizic. Ca epitet se atribuie unui om greoi, ursuz, nesociabil, care duce un mod de viață retras. Există la români și ca nume de familie)
  342. Vanderlei (după numele olandez Van der Leij sau Van der Ley)
  343. Varză (metaforă, după substantivul Varză, cu sensul de Plantă legumicolă bienală din familia cruciferelor, cu frunze mari, groase și ondulate, care se învelesc unele pe altele formând o căpățână compactă, folosită în alimentație (Brassica oleracea). Există la români și ca nume de familie)
  344. Vărzoi (metaforă, augmentativ masculin după Varză, cu sensul de Plantă legumicolă bienală din familia cruciferelor, cu frunze mari, groase și ondulate, care se învelesc unele pe altele formând o căpățână compactă, folosită în alimentație (Brassica oleracea). Există la români și ca nume de familie)
  345. Vârlan (epitet cu sensul de Iute, aprig, violent, vioi sau metaforă după Vârlan cu sensul de zvârlugă, grindel, moină, molan, molete, adică Un pește mic, de aproximativ 10 centimetri lungime, și vioi, cu trup cilindric, înrudit cu țiparul, cu care se și confundă (cobitis barbátula). Există la români și ca nume de familie)
  346. Vârvara (matronim, după o strămoașă pe nume Există la români și ca nume de familie)
  347. Vrăghioi (metaforă, după substantivul Vrăbioi, pronunțat regional, cu sensul de Bărbătușul vrabiei, vrăbete, cioclete; vrabie mai mare, care este o pasăre mică cu penele de culoare brună împestrițate cu negru, cu pântecele cenușiu, cu ciocul scurt, conic și cu coada trunchiată (Passer clomesticus). Format din Vrabie + -oi. Se atribuie de obicei persoanelor mici de statură, sprintene, care nu se dau prinse și par mai tinere decât sunt în realitate. Există la români și ca nume de familie)
  348. Vulpe (metaforă, după substantivul Vulpe, cu sensurile de Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust; vulpoaică (Vulpes vulpes); Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei; Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică; Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod; Persoană abilă, șireată, hâtră, vicleană. Există la români și ca nume de familie)
  349. Zaharica (patronim, după numele diminutivat al unui strămoș Zaharie/Zaharică. Există la români și ca nume de familie)
  350. Zămos (metaforă, după substantivul regional Zămos, cu sensul de Fruct mare, globulos sau oval, neted sau sgrăbunțos, cu miezul suculent, dulce, de o coloare albă sau galbenă al unei plante din familia cucurbitaceelor, cu tulpina întinsă pe pământ și acățătoare prin cârcei (Cucumis melo); Pepene galben)
  351. Zeaca (patronim, după numele Zecu și variantele sale feminine Zeaca și Zeca, astăzi pierdute în localitate, dar existente la români ca nume de familie)
  352. Zeahaur/Azeahaur (după numele americano-britanic Eizenhauer)
  353. Zgariopa (matronim, susceptibil de a fi adus din aria balcanică, format după numele feminin Scariopa, probabil una dintre strămoașe. Scariopa ˂ Iskariopah = Iscarioteanca. Etimologic unii îl derivă din ebraicul is qeriyot, cu sensul de un om/o persoană din Cheriot sau Carioth, Qeriyyoth, oraș situat în sudul Iudeei, aproape de Hebron)
  354. Zmațchi (formă ușor coruptă fonetic după numele de familie slav Smațki/ Smacky/Смацки, în traducere însemnând Gustos, delicios, savuros, cu șmagă. Se întâlnește la bulgari, polonezi, sârbi, ucraineni. Este posibil să fi fost adus din aria balcanică)
  355. Zorca (epitet, după substantivul regional Zorcă/Zoarcă, cu sensul de Zoaie; Ciorbalâc = mâncare proastă cu prea multă zeamă în loc să fie mai scăzută; Zemurcă, zeamă lungă (udătură) proastă. Se atribuie de obicei persoanelor neîngrijite și murdare. Există la români și ca nume de familie)

CLASIFICAREA PORECLELOR DUPĂ CATEGORII:

Animale: Băbană, Bou, Broscoi, Buhai, Bursuc, Calu, Capră, Dolca, Guzgan, Haliță, Iapă, Iepuraș, Lupu, Macaca, Mâță, Moimâță, Motan, Porcu, Scrofoi, Șiorichilă, Șopârlă, Țap, Țâstari, Ursu, Vulpe

Augmentative: Boloaie, Boșoalcă, Broscoi, Burdulea, Cacioi, Ghijoi, Mogorogea, Nicoțoi, Pampoi, Rățoi, Rânzoi, Scrofoi, Șiorichilă, Târtoaie, Țăpilă, Vărzoi, Vrăghioi

Apartenență etnică: Cabariche, Grecu, Jidan, Rusca, Tărăruș, Turcu, Țiganca

Apartenență locală: Pelneanu

Calități fizice: Botosu, Buzatu, Buzilă, Ciombea, Cionteleț, Fârț, Ghebosu, Mutu, Nas-cartoșca, Ochiosu, Paiu, Peltică, Șchiopu, Știrbu

Calități sufletești: Nederiță, Debilaș, Pârău, Sufletu

Compuse: Anica-Țiganca, Baba-Anița, Bacatunda (Baca + Tunda), Bortă-n-cap, Cacă-oală, Cacă-râpă, Cacă-polog, Cacă-sandală, Cacă-tren, Crinu-mamei, Dombâta (Dom + bâta), Harcea-Parcea, Hârța-Pârța, Înghite-cur, Înzâși (Îmi + zici), Liuba-Rusca, Mama-mea, Marin-Iancu, Mărița-Rusca, Mân-căruța, Nas-cartoșca, Nitapaia (Nita + Pali + a), Pârț-un-fâs, Ștefăneancu (Ștefan + Iancu), Tania-Rusca, Titi-Moisă, Taie-vacă

Culori: Băleanu, Fona, Galben, Roibu, (posibil) Soca, Surelu, Suru  Entopice: Pârâu

Diminutive: Bâzâică, Brânzică, Bucică, Cabariche, Cănuță, Cătărel, Ciobilică, Ciombalică, Cionteleț, Ciorneica, Cosorel, Cucoșel, Debilaș, Dogăraș, Durică, Gugică, Iepuraș, Lăpțică, Lopățică, Opărici, Păsărel, Păsărică, Pățică, Peltică, Sărămurică, Spirache, Tărăruș, Teleuță, Tocică, Țuțurache, Zaharica

Fenomeme ale naturii: Brumă, Buriz, Fulger, Potop

Insecte: Checheriță, Gâza, Greier, Țânțari

Obiecte, instrumente sau mecanisme: Bocica, Boroagă, Căleap, Cănuță, Câlț, Cârlig, Ceainic, Driche, Drug, Gugică, Lopățică, Soca, Sulă, Șaibă, Ștecher, Ștob, Tărmale

Ocupații și meserii: Călangea/Calancea, Cobzărița, Cotari, Covaliu, Faur, Herariu, Perjari, Pescariu, Preoteasa,

Onomatopeice: Bâcu, Bâșta, Bâzâică, Cofâști, Confâr, Fârnea, Geas, Hababa/Hababai, Hârța/Hârța-Pârța, Ñioarcă/Mioarcă/Miorculeasa, Oaha, Pârț-un-fâs, Târtoaie, Tranche, Țâști, Țoca, Udada

Păsări: Bâtlan, Boboc, Ciorăte, Cocoreanu, Cucoș, Cucoșel, Curcă, Curcan, Fâsa, Gaia, Lișcă, Păsărel, Păsărică, Păsăroiu, Prigaia, Rățoi, Vrăghioi

Personaje istorice: Borman, Bush, Eizenhauer, Gorbaciov, Chopin, Ștefan cel Mare, Van der Ley

Pești: Baboi, Chișcari, Icre, Lăpțică, Plătică, (posibil) Sulă, Știucă, Vârlan

Ticuri verbale: Imposibil, Înzâși, Mama-mea, Mân-căruța, Misio, Outi, Taiso, Udada

Vegetale: Bostan, (posibil) Cârlig, Chiperi, Crinu-manei, (posibil) Ghioc, Leacea, Leuștean, Paiu, Patlagică, (posibil) Țugui, Varză, Vărzoi, Zămos

Bibliografie:

A kalotaszegi Magyarbikal népnyelvének névszótövei

Andrei Maria, Antroponimia și conotația lingvistică, Timișoara, Editura Mirton, 1998

Aurelia Bălan-Mihailovici, Dicţionar onomastic creştin. Repere etimologice şi martiriologice, Bucureşti, Editura Minerva, 2003

Bucă Marin, Dicționar de epitete al limbii române, editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985

Candrea, I-A., Densusianu, Ov., Dicţionarul etimologic al limbii române. Elementele latine (A – putea), Editura Paralela 45, Bucureşti, 2003

Cândea Ranta Florica, Macea – Vatră, chipuri, rânduieli, editura Gutemberg Univers, Arad, 2013

Ciorănescu Alexandru, Dicționarul Etimologic al Limbii Române, editura Saeculum I. O., București, 2001

Constantinescu N.A., Dicționarul Onomastic Românesc, editura Academiei Republicii Populare Române,  București, 1963

Cosniceanu Maria, Dicţionar de prenume şi nume de familie purtate de moldoveni, ediţia a II-a revăzută şi completată, Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, Institutul de Lingvistică, Chişinău, 1993

Dicţionar de frecvenţă a numelor de familie din România vol. 1, A-B, (coordonator Teodor Oancă), editura Universitaria, Craiova, 2003

Dicționarul Explicativ al Limbii Române, București, 1984

Dicţionarul toponimic al României. Oltenia, Craiova, Ed. Universitaria (coordonator Gheorghe Bolocan), vol. I, 1993, vol. II, 1995, Vol. III, 2002, vol. IV, 2003.

Gálffy Mózes, A kalotaszegi Magyarbikal népnyelvének névszótövei, Kolozsvár

Gheorghe Bulgar – Gheorghe Constantinescu, Dicționar de arhaisme si regionalisme, vol. I-II, editura Saeculum, București, 2013

Iorgu Iordan, Dicţionarul numelor de familie româneşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.

Mică enciclopedie onomastică, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1975

Nagy Jenő, Család- Gúny- és Ragadványnevek a Kalotaszegi Magyarvalkón, Kolozsvár 1944 (Nagy Jenő, Nume de familie și porecle de batjocură la Văleni, în ținutul Calotei, Cluj, 1944)

Papahagi Tache, Dicționarul dialectului aromân, general și etimologic, București, 1963

Sántha Attila, Székely Szótár, Zelegor Kiadó, 2009 (Sántha Attila, Dicționar secuiesc, editura Zelegor, 2009)

Vasile Frăţilă, Cercetări de onomastică şi dialectologie, Editura Excelsior Art, Timişoara, 2004

Vinereanu Mihai, Dicționarul Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, București, 2008

 


CETĂȚEAN DE ONOARE AL COMUNEI NATALE CRIHANA VECHE, CAHUL

Decembrie 13, 2014

În ziua de 9 decembrie 2014, Consiliul local Crihana Veche a decis cu unanimitate de voturi să-mi acorde titlul de cetățean de onoare al localității, decizie care nu doar îmi face cinste, dar mă obligă să perseverez în continuare în a sprijini exemplar comunitatea din localitatea în care m-am născut acum aproape jumătate de secol.

Fetele de la Crihana

Crihanenii


ACORDURI DE COLABORARE ÎNTRE COMUNELE ÎNFRĂȚITE CRIHANA VECHE ȘI SCÂNTEIEȘTI

Septembrie 4, 2014

IntelegereProtocol 1Protocol 2Protocol 3


PRUTUL NAVIGABIL! Un proiect istoric suspendat de neînţelegerile dintre România şi Republica Moldova

Februarie 13, 2014

ISTORIE. Navigaţia pe Prut se făcea, în perioada interbelică, până la Sculeni. Ideea reapare în 1968, dar eşuează după 1990

Prutul la Crihana Veche (Cahul) - Vlădești (Galați), 10 mai 2013

Prutul la Crihana Veche (Cahul) – Vlădești (Galați), 10 mai 2013

Două cifre ilustrează o istorie mai puţin cunoscută – 70 de ani de navigaţie pe râul Prut, între 1870 şi 1940 şi 46 de ani, calculând din 1968 până azi, de când se încearcă, fără succes, reluarea tradiţiei. Soluţiile tehnice există. Dureros e că două ţări în care se vorbeşte aceeaşi limbă – România şi Republica Moldova – nu reuşesc, de peste 20 de ani încoace, să ajungă la o înţelegere politică.

Cade omul pe gânduri, după ce l-am întrebat cum era navigaţia pe râul Prut, în vremuri de demult. Cel cu care vorbesc acum se numeşte Costache Postelnicu, are 92 de ani, s-a născut şi a trăit o viaţă întreagă pe malul Prutului, în comuna Oancea din judeţul Galaţi, câştigându-şi pâinea numai din agricultură. „Plecam cu căruţa încărcată cu grâne, la Prut. Treceam pe pod, şi acolo, la vreo 200 de metri, mai la nord, era Agenţia. Acolo duceam grânele. Veneau căruţe de peste tot, din Galaţi şi din alte judeţe, din apropiere. Pe aici treceau, pe la Oancea, pe pod”, spune bărbatul. Vreau să-mi facă un tablou al acelor timpuri. Zice că erau tot timpul nişte nave care dragau, să fie râul suficient de adânc şi de lat, pentru navigaţie. „Treceau nave de toate felurile, şi de pasageri, şi cu mărfuri. Rareori când s-a întrerupt navigaţia”, completează noua mea cunoştinţă. I-a rămas în minte clădirea cu două etaje, Agenţia, probabil agricolă sau portuară, nu mai ştie exact cum se numea, unde agricultorii îşi aduceau grânele. Acolo, în stânga Prutului, peste „drum” de comuna Oanea, era portul. Locul în care grânele erau încărcate pe şlepuri. Pod e şi azi la Oancea, drumul continuând peste graniţa cu cel de-al doilea stat românesc, spre oraşul Cahul. Se dezmorţesc, încetul cu încetul, amintirile, iar Costache Postelnicu parcă vede acum şlepurile acelea, din anii ’30, fie împinse de nave, fie trase de boi. Da, aşa era pe atunci, se puneau câteva perechi de boi care mergeau pe malul râului şi trăgeau cu funiile şlepul, spre gurile Prutului, până la Galaţi. Erau şi vase greceşti care circulau pe calea aceasta. Pe greci îi prindea iarna în locurile astea, aşa că la Oancea iernau, cu tot cu vasele lor. Aşa a fost până când ruşii ne-au luat Basarabia. Prutul a încetat să mai fie cale navigabilă în 1940, îmi spune omul din Oancea despre acel an în care a văzut ultima oară un vas trecând pe lângă satul lui. „Aş vrea să apuc ziua să văd iarăşi şlepurile pe Prut, cum era în tinereţea mea”, sună parcă ultima speranţă a unei lungi vieţi.

Studiu edificator, din anii ’90, în sertarele Ministerului Transporturilor

Probabil că mulţi se întreabă ce-i cu povestea Prutului navigabil, având în vedere că, mai ales dacă te duci pe cursul superior al râului, poţi să-l traversezi, într-o vară secetoasă, fără prea mari eforturi. Ei bine, situaţia este cât se poate de serioasă şi nimic mai clar nu poate fi decât un studiu făcut de Ministerul Transporturilor din România, după 1990, în care se arată că s-a discutat cu autorităţile şi cu oamenii care au afaceri în judeţele vecine cu Prutul, enumerând Galaţiul, Vasluiul, Iaşiul şi Botoşaniul. Ce s-a constatat, pe de-o parte, e că zona asta din estul ţării poate să producă 3,5 milioane de tone de mărfuri, anual, pe de altă parte ajungându-se la concluzia că majoritatea acestei cantităţi poate fi transportată pe calea apei. Să vedem aşadar remorchere încărcate cu grâne sau lemn – nu e nici pe departe o imagine fantezistă asupra felului în care ar putea să arate Prutul.

România interbelică ştia să folosească potenţialul Prutului

A fost o vreme în care autorităţile române dădeau dovada pragmatismului, înţelegând potenţialul Prutului, ca o cale navigabilă de însemnătate pentru economia ţării. Cum altfel să explici faptul că, după Primul Război Mondial, la noi se fac investiţii importante, de către Administraţia Comercială a Porturilor şi Căilor de Comunicaţie, încât de-a lungul Prutului se putea naviga până în dreptul localităţii Sculeni. Dacă vă uitaţi pe hartă, vedeţi că Sculeni se află azi pe malul stâng al Prutului, pe teritoriul Republicii Moldova, nu departe de Iaşi. Transportând grâne şi materiale de construcţie, în principal, navele aveau o încărcătură de până la 600 de tone. Ce-i drept, de mai mici dimensiuni erau acele vase care ajungeau în segmentul superior al râului. Ceea ce se ştie cu precizie este că pe sectorul Nemţeni – Leova navele aveau un pesjaj de cel mult 1,05 metri, în timp ce de la Leova până la Dunăre puteau circula vase al căror corp se afunda până la 1,20 metri sub nivelul apei. Prutul are însă o istorie mai veche, în ceea ce priveşte navigaţia, după cum arată arhivele Ministerului Transporturilor de la Bucureşti, încă din anul 1870 existând structuri organizate care au reglementat circulaţia ambarcaţiunilor de la Dunăre, în perioada aceea până în dreptul localităţii Nemţeni. Uitaţi-vă pe hartă, ca să vedeţi, tot pe malul stâng al Prutului, mai jos de Ungheni, unde anume se află această localitate – Nemţeni. Cert este că, după ce ruşii ne-au luat Basarabia, Prutul a devenit frontieră de stat, punându-se astfel capăt navigaţiei. Lipsa lucrărilor de întreţinere a făcut din albia râului doar o amintire din ceea ce fusese cândva o cale navigabilă.

Ambiţioasele planuri româneşti, din 1970

Prima încercare de-a scoate trecutul de la naftalină se petrece abia în 1968. Culmea e că aparţine ruşilor, care, după ce au obţinut acordul României, încep să cureţe albia Prutului pe o distanţă apreciabilă, în două etape, mai întâi de la Dunăre până la Ungheni, apoi spre amonte, până la Nodul Hidrotehnic de la Stânca – Costeşti. Ruşii încep, tot în perioada aceea, şi cercetări cu privire la potenţialul navigabil al acestui râu. Totul se întrerupe însă în 1973, atunci producându-se o amplă alunecare de teren pe malul stâng al Prutului, mai precis la kilometrul 337, indică documentele. Bucureştiul se implică, din 1970, în propriile-i studii hidrotehnice, ajungând la concluzia că navele, chiar şi cele cu o capacitate de 1.000 de tone, ar putea să urce până aproape de nord-estul ţării, atingând acumularea de la Stânca-Costeşti, în judeţul Botoşani. Dacă în aval era nevoie numai de întreţinerea albiei, prin dragare, în amonte ar fi trebuit să se construiască ecluze, încât vasele să poată face faţă diferenţei de nivel între diversele zone străbătute de râu. Românii şi ruşii se înţeleg, în anul 1977, asupra ideii de a readuce navigaţia pe Prut, fiind semnată o Convenţie Hidrotehnică între cele două state. Urmează tot felul de studii şi discuţii, dar până în anul 1989 se poate spune că s-a „navigat” doar pe culoarul birocraţiei.

Discuţiile româno-române, mai dificile de cât cele româno-sovietice

După căderea imperiului sovietic, tratativele, pe acelaşi subiect, păreau să intre sub o altă „zodie”, optimistă, cu atât mai mult cu cât, de data asta, se purtau în aceeaşi limbă, între Bucureşti şi Chişinău. Dar dacă era nevoie să se demonstreze că pe ambele maluri ale Prutului trăiesc români, dovadă mai bună ca în privinţa acestui proiect nu există. Pentru că, de mai bine de 20 de ani, se merge după dâmboviţeanul obicei – „una vorbim, alta facem”. Remarcăm o primă înţelegere din 1995. Bucureştiului i-a revenit sarcina de-a întocmi proiectul unei Convenţii între România şi Republica Moldova. Se face şi un proiect legat de organizarea viitoarei Administraţii de Navigaţie a Prutului. Au loc două expediţii de cercetare, în 1992 şi 1993, pentru a se vedea starea în care se află albia acestui râu. Sunt consemnate două studii, primul legat de „posibilitatea de reactivare a transporturilor navale româneşti pe râul Prut”, iar următorul de „prefezabilitate privind reluarea navigaţiei pe Prut”. Cel din urmă studiu a fost avizat de Consiliul Tehnico-Economic din Ministerul Transporturilor. România adoptă, de-a lungul timpului, două acte normative – Legea 73 din 1996 şi Legea 363 din 2006 – care vizează „planul de amenajare a teritoriului naţional, secţiunea de comunicaţie şi reţele de transport”. Sunt stabilite, cu acest prilej, chiar şi viitoarele porturi de pe malul drept al Prutului, în dreptul localităţilor Oancea, Fălciu, Riseşti şi Prisăcani.

Unul „hăis”, altul „cea”

Am cerut opinia oficială de la ministerele Transporturilor din Bucureşti şi Chişinău. Ce aveţi de gând cu ideea aceasta legată de Prutul navigabil? Partea română zice că, în 2011, a propus Republicii Moldova un ajutor financiar nerambursabil. S-a dat şi un act normativ pe tema asta – Legea 12 – în care se zice că statul român e dispus să plătească două studii de care au nevoie vecinii de peste Prut, unul pentru amenajarea albiei râului şi altul pentru lucrări la confluenţa Prutului cu Dunărea. Ce concluzionează partea română, în acelaşi an, legat de propunerea sa? „Partea moldovenească nu a fost interesată de propunerea părţii române”. Vom vedea, în continuare, un comunicat al Ministerului Transporturilor de la Chişinău, prin care se arată că se aşteaptă implicarea mai amplă a României în proiect, „cu expertiză ecologică şi reglementări”. Mai mult decât atât, Chişinăul face apel la sprijin pentru fonduri privind „studiul de fezabilitate pentru amenajarea râului Prut, în special în aval”. Să recapitulăm, ca să nu ameţim – Bucureştiul zice, în 2011, că a propus Chişinăului susţinere pentru studii de specialitate, dar basarabenii n-au fost interesaţi. Chişinăul, la rândul lui, arată, în 2014, că aşteaptă de la România sprijin pentru studii de fezabilitate. Fraţilor, e clar că, până acum, v-aţi înţeles, vorba aia, „ca la Ploieşti”.

Republica Moldova – stat maritim

Prutul a devenit obiectiv strategic pentru Republica Moldova, în contextul în care ţara are ambiţia, deja atinsă, a unui stat maritim. Chişinăul a încheiat o înţelegere cu Ucraina, în urma căreia dispune de un perimetru cu lungimea de 430 de metri în dreptul localităţii Giurgiuleşti, la confluenţa între Prut şi Dunărea maritimă. Dat în folosinţă în 2009, portul Giurgiuleşti are capacitatea de a primi nave cu o lungime de până la 120 de metri. Zona dispune, între altele, de terminal petrolier, altul pentru grâne, dar şi spaţii destinate navelor cu pasageri. E logic, în acest context, ca Republica Moldova să-şi dorească şi navigaţia pe râul Prut, investind 500.000 de lei pentru amenajarea albiei între localităţile Giurgiuleşti şi Cahul, pe o distanţă de 86 de kilometri. Navigaţia a fost deschisă în vara lui 2012, dar oficial la 1 iulie 2013, noua cale fiind străbătută atunci de o barjă încărcată cu 550 de tone de pietriş. Se mizează pe transportul naval, în condiţiile în care, potrivit calculelor de la Chişinău, o tonă de marfă transportată pe apă costă 22 de lei moldoveneşti, faţă de 100 de lei, cât se plăteşte pentru varianta rutieră. Vecinii noştri vor să extindă navigaţia până la Leova, într-o primă etapă, apoi spre Ungheni, transportând cerealele, în special, până la portul maritim Giurgiuleşti. Navigaţia poate fi asigurată din primăvară până în toamnă, între aprilie şi octombrie. Mai puţin în anii secetoşi, Ministerul Transporturilor din Republica Moldova recunoscând că 2013 n-a fost benefic pentru transportul pe apă al mărfurilor. Lipsa ploilor a făcut ca debitul Prutului să fie prea mic, în comparaţie cu ambiţiile navale.

Comisia care nu s-a mai făcut

Mai e un aspect interesant, dacă ne uităm cu atenţie la ce zice Ministerul Transporturilor din România. Anume faptul că în anul de graţie 2011 s-a vorbit de o comisie mixtă cu Republica Moldova. Ei, dar să vedeţi problemă grea, pentru că basarabenii ar fi trebuit să transmită o invitaţie părţii române, pentru ca oficialii din dreapta Prutului să ajungă la Chişinău, iar comisia să înceapă lucrările în primăvara lui 2012, cum se preconizase. Să se discute despre ce trebuie să facă ambele ţări, astfel încât râul ce le desparte să fie navigabil. Tăcere maximă, acum, în 2014, în privinţa acelei comisii. De unde tragem concluzia că invitaţia n-a mai venit. Te pomeneşti că cei de la Chişinău or fi pierdut prefixul Bucureştiului…

Recentă întâlnire la nivel guvernamental

Mai nou, din ce aflăm, ministrul Transporturilor de la Chişinău, Vasile Botnari, a venit la Bucureşti, întâlnindu-se cu omologul său, Ramona Mănescu, pe data de 4 februarie 2014. Ce ştim din comunicatele oficiale e că s-a discutat despre poduri şi şosele care să lege cât mai strâns cele două ţări. Se aminteşte, pe la finalul comunicării, şi de ideea Prutului navigabil, la capitolul „şi altele”. Au fost trecute în revistă „oportunităţile”. Asta, în condiţiile în care specialiştii din România pe problema navigaţiei pe Prut susţin că, din punctul de vedere al studiilor tehnice, totul este pus la punct. Ce lispeşte încă este o decizie la nivel guvernamental. Politică. Cifre exacte nu se dau, dacă e vorba să ştim cât ar costa să faci din râul acesta cale navigabilă, de la Dunăre până la acumularea de la Stânca-Costeşti. Au apărut, ce-i drept, de-a lungul anilor, felurite estimări, unele ajungând chiar la un miliard de euro.

Despre navigaţia pe Prut s-a discutat şi la Viena, în cadrul UE, în 2011

Faceţi ceva concret pentru realizarea navigaţiei pe Prut, de care e atât de multă nevoie, cam aşa poate fi succint prezentat apelul adresat premierilor de la Bucureşti şi Chişinău de către Uniunea Societăţilor de Expediţii din România, pe scrisoare punându-şi semnătura şi Asociaţia Expeditorilor şi Brokerilor Vamali din Republica Moldova. Cel mai bun argument în acest sens este că, încă din 2011, la Viena, când s-a pus problema transportului sporit de persoane şi mărfuri pe Dunăre, cu tot cu proiectele Uniunii Europene pe tema asta, s-a prezentat şi planul „îmbunătăţirii condiţiilor de navigaţie pe Prut”. Oamenii de afaceri din domeniul transporturilor oferă chiar şi varianta unui parteneriat public-privat, pentru a se trece, în sfârşit, de la vorbe la fapte.

Unii draghează, alţii se uită

Noi stăm aici, în dreapta Prutului, şi ne uităm la cum lucrează cei din stânga râului. Ei draghează, se zbat să menţină deschisă navigaţia. Reţin imaginea asta pe care mi-o descrie Victor Chiriloaie, primar în comuna Oancea din judeţul Galaţi. El ştie de planurile anilor ’90, ale Bucureştiului, de-a face în acest loc de pe malul Prutului un port. „Am şi identificat perimetrul viitorului port. Şoseaua trece foarte aproape de acel loc, există acolo şi reţea electrică. Dar văd că la noi nu se mişă nimic. Mă uit că basarabenii s-au apucat serios de treabă, de câţiva ani încoace. Ai noştri nu ştiu ce au de gând să facă”, conchide primarul. Şi-mi vorbeşte apoi, din ce-a aflat şi el de la bătrânii satului, despre cum era navigaţia pe Prut între cele două războaie mondiale. Doar nălucile vechilor nave trec azi pe lângă Oancea.

DAN GHEORGHE

Sursa: România Liberă


VECHEA BISERICĂ DIN POIANA SĂRATĂ (actualizat)

Noiembrie 17, 2013

Biserica Poiana Sarata

Vechea biserică ortodoxă cu hramul ”Sfântul Ilie Tesviteanul” din Poiana Sărată (fostul județ Trei Scaune, azi în județul Bacău), din care erau originari strămoșii mei săceleni pe linie maternă, din familiile Tătaru și Șerban-Mocanu. Familia Șerban-Mocanu figurează printre ctitorii acestei biserici distruse în Primul Război Mondial. Fotografie din septembrie 1917.

Biserica fusese construită în anii 1834-1835, iar localitatea Poiana Sărată a fost întemeiată în anul 1823, pe maul râului Oituz, de circa 100 de familii de români, “economi de oi”, adică mocani, din comuna Brețcu, fostul județ Trei Scaune. Majoritatea acestor mocani români întemeietori ai satului erau rude între ei. Chiar dacă și-au făcut gospodării la Poiana Sărată, acești mocani aveau zeci de stâne în Delta Dunării, în județele Cahul și Ismail din Basarabia, dar și în Crimeea.

Primul preot paroh la Poiana Sărată a fost Gheorghe Pop, între 1834 și 1853, zis şi ”Popa cel Mare”, fiind fratele protopopului de Trei Scaune, Petru Pop – cunoscut luptător român în perioada 1848-1849. Alți preoți parohi cunoscuți cu numele au fost Alexe Verzea, Ioan Beloiu, Gheorghe Olteanu și Ioan Rafiroiu.

Alte fotografii ale vechii biserici ”Sfântul Ilie Tesviteanul” din Poiana Sărată, obținute prin bunăvoința domnului Ciprian Hugianu, fiu al satului:

1912

Vechea biserică în 1912

Carte poștală cu imaginea bisericii și casei parohiale

Carte poștală cu imaginea vechii biserici și a casei parohiale.

Panorama satului. Vechea biserică se vede în centru

Panorama satului. Vechea biserică se vede în centru.

Măcelăria, cârciuma și magazinul de coloniale din Poiana Sărată. În spate se vede turla vechii biserici.

Măcelăria, cârciuma și magazinul de coloniale din Poiana Sărată. În spate se vede turla vechii biserici.

1915

Vechea biserică în 1915

Pe temelia lărgită a vechii biserici din Poiana Sărată a fost ridicată, în anii 1922-1930, „Biserica Neamului”, cu hramul „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil”. Așa cum mărturisește și o inscripție din  interiorul noii biserici, ”CLOPOTELE AU FOST DĂRUITE DE + MOȘ PAVEL ȘERBAN” – CRIHANA BASARABIA, FIU AL COMUNEI”. Moș Pavel Șerban este răsstrăbunicul meu pe linie maternă, adică este străbunicul patern al mamei mele Emilia Tătaru, căsătorită Cubreacov, bunicul matern al bunicului meu Gheorghe Tătaru și tatăl străbunicăi mele Maria Șerban-Mocanu, căsătorită Tătaru.

Rasstrabunicul Pavel Serban

Clopotele donate de răsstrăbunicul Pavel Șerban au fost 3, acestea fiind inscripționate, în limba română, cu litere latine, astfel:

Clopotul mic: ”Fabrica de clopote Oituz București donat de Pavel P. Șerban”.

Clopotul mijlociu: ”Fabrica de clopote Oituz București. Acest clopot s-a donat în numele lui Dumnezeu la Sfânta biserică din Poiana Sărată, jud. Treiscaune – Transilvania de către Pavel Șerban cu soția sa Nastasia și fiul Ion Pavel pentru fericirea lor în veci, la anul 1912 iunie 21”.

Clopotul mare: ”Fabrica de clopote Oituz București, Splaiul C. A. Roseti Nr. 14. Acest clopot s-a cumpărat de către Pavel Șerban și soția Nastasia cu fiii lor Maria, Zoița, Catrina, Despina, Ileana, Alexandrina și Vasilica și l-a dăruit Sf. Bisericii cu hramul Sf. Ilie din comuna Poiana Sărată ”Oituz” în memoria decedatului său fiu Pavel pentru veșnica lor pomenire la anul 1922 iulie 1. Donatorul locuiește în com. Crihana Basarabia”.

Inscripțiile de pe clopote, asa cum au fost consemnate de pr. Ciurea în inventarul bisericii din 1967.

Inscripțiile de pe clopote, asa cum au fost consemnate de pr. Ciurea în inventarul bisericii din 1967.

Biserica Neamului de la Poiana Sărată, căreia i-a dăruit clopotele răsstrăbunicul meu Pavel Șerban

Biserica Neamului de la Poiana Sărată, pe care a înzestrat-o cu toate clopotele răsstrăbunicul meu Pavel Șerban

Copii din Poiana Sărată la biserică

Copii din Poiana Sărată la biserică

O postare mai veche despre înaintașii mei din Poiana Sărată și Săcele.

Post-scriptum: Urmare a postării acestor informații succinte despre vechea biserică românească din Poiana Sărată și legăturile familiei mele cu aceasta, am avut bucuria de a primi un mesaj emoționant chiar de la Poiana Sărată. Mesajul îi aparține domnului colonel în rezervă Marian Petrescu și este însoțit de mai multe imagini. Redau mai jos mesajul și fotografiile primite, cu recunoștință deosebită pe care i-o datorez domnului Marian Petrescu.

Stimate Domnule Vlad Cubreacov,

Mă numesc Petrescu Marian, sunt fost ofițer, și locuiesc în satul Poiana Sărată, comuna Oituz, Jud. Bacău, alături de soția mea, Maria Petrescu, născută Șerban, fiica lui Gheorghe Șerban, nepoata lui Ion Șerban, strănepoata lui Nicolae Șerban și răsstrănepoata lui Pavel Șerban (tatăl lui Pavel P. Șerban – răsstrăbunicul dumneavoastră).

Faptul că avem posibilitatea să comunicăm acum (prin e-mail), se datorează unei întâmplări care, de fapt, cred că a fost voința lui Dumnezeu.

Pe scurt, în ziua de 2 decembrie 2013, soția mea (adică mătușa dumneavoastră), căutând pe Google informații despre activitatea cultural-artistică dedicată Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, desfășurată în Biserica Neamului din sat, a  descoperit un link în care, un anumit domn din Basarabia, răsstrănepot al lui Pavel P. Șerban, își caută rudele din România.

Am citit articolul Dvs și am fost foarte impresionat de documentarea și de dorința extraordinară de a vă cunoaște rudele din Poiana Sărată.

N-am luat, pana acum, legătura cu Dvs, deoarece am încercat să aflu cât mai multe date despre  Pavel P. Șerban și, în acest sens, am trimis link-ul domnului Ciprian Hugianu (cercetătorul istoriei satului nostru), precum și altor rude, în viață, de pe ramura Șerban.

Ce pot să vă spun până în prezent ?

  1. Pe tatăl lui Pavel P. Șerban (răsstrăbunicul dvs) îl cheamă tot Pavel Șerban, este înmormântat în cimitirul satului și are cruce de piatră pe care este scris 1877 (probabil anul decesului) – vezi foto.
  2. Pavel P. Șerban și cu soția Nastasia au avut pe: Ion-Pavel, Maria, (străbunica Dvs), Zoița, Catrina, Despina, Ileana, Alexandrina și Vasilica.
  3. Unul din frații lui Moș Pavel P. Șerban a fost Nicolae Șerban, care a trăit 94 ani și este înmormântat, în cimitirul satului, alături de tatăl lui (Pavel Șerban) și de alți membri ai familiei Șerban – vezi foto.
  4. Unul dintre copiii lui Nicolae Șerban a fost Ioan Șerban, care a avut 3 copii: Ion, Maria (decedată) și Gheorghe.
  5. Ion Șerban trăiește, este născut în 1929 și are o fată,  2 nepoți și 1 strănepot.
  6. Maria Șerban (căsătorită Micu), este născută în 1931 și decedată în 2010, are 2 băieți, 2 nepoți și 2 strănepoți.
  7. Gheorghe Șerban (socrul meu) trăiește, este născut în 1933, are 2 copii, Ioan și Maria Șerban (căsătorită Petrescu), 4 nepoate (Diana, Raluca, Andreea-Nicoleta, Giorgiana) și 2 strănepoți.

Pentru completarea arborelui genealogic al familiei Șerban aștept date de la verii soției, pe care vi le voi comunica ulterior.

În speranța că acest mail reprezintă începutul unei relații de prietenie între familiile noastre actuale, vă dorim sănătate și bucurii, în anul care vine, Dumneavoastră și tuturor celor dragi.

La multi ani!

Vă trimit, în atașament, fotografii și câteva documente importante, printre care și „Actul de deposedare a poienarilor din Crimeea”, în care veți găsi alți „Șerbani” despre care puteți să aflați date pe care noi, la momentul acesta, nu le cunoaștem.

Aștept confirmarea primirii mail-ului.

Cu respect,

Col (r) Marian Petrescu

Poiana Sărată

Clopotul mare al bisericii, donat de răsstrăbunicul Pavel Șerban

Clopotul mare al bisericii, donat de răsstrăbunicul Pavel Șerban

Clopotul mare al bisericii, donat de răsstrăbunicul Pavel Șerban

Clopotul mic și cel mijlociu, donate de răsstrăbunicul Pavel Șerban

Clopotul mare al bisericii, donat de răsstrăbunicul Pavel Șerban

Cele trei clopote ale bisericii din Poiana Sărată, donate de răsstrăbunicul Pavel Șerban

Momrinte ale Șerbăneștilor în cimitirul bisericii din Poiana Sărată

Morminte ale Șerbăneștilor în cimitirul bisericii din Poiana Sărată

Mormântul răsstrăbunicului Pavel Șerban, trecut la Domnul în anul 1877

Mormântul răsrăsstrăbunicului Pavel Șerban, trecut la Domnul în anul 1877

Nicolae Șerban, fratele răsstrăbunicului Pavel Șerban

Nicolae Șerban, fratele răsstrăbunicului Pavel Șerban

Mormântului lui Nicolae Șerban, fratele răsstrăbunicului Pavel Șerban

Mormântului lui Nicolae Șerban, fratele răsstrăbunicului Pavel Șerban

Mormântul lui Ioan Șerban și al soției sale Floarea

Mormântul lui Ioan Șerban și al soției sale Floarea

Printre mocanii păgubiți sunt mai mulți Șerbănești

Act de deposedare a oierilor poienari în Crimeea, pagina 1. Printre mocanii păgubiți sunt mai mulți Șerbănești

Act de deposedare a oierilor poienari în Crimeea, pagina 2. Printre mocanii păgubiți sunt mai mulți Șerbănești

Act de deposedare a oierilor poienari în Crimeea, pagina 2. Printre mocanii păgubiți sunt mai mulți Șerbănești

Act de deposedare a oierilor poienari în Crimeea, pagina 3. Printre mocanii păgubiți sunt mai mulți Șerbănești

Act de deposedare a oierilor poienari în Crimeea, pagina 3. Printre mocanii păgubiți sunt mai mulți Șerbănești

Act de deposedare a oierilor poienari în Crimeea, pagina 4. Printre mocanii păgubiți sunt mai mulți Șerbănești

Act de deposedare a oierilor poienari în Crimeea, pagina 4. Printre mocanii păgubiți sunt mai mulți Șerbănești

Act de deposedare a oierilor poienari în Crimeea, pagina 5. Printre mocanii păgubiți sunt mai mulți Șerbănești

Act de deposedare a oierilor poienari în Crimeea, pagina 5. Printre mocanii păgubiți sunt mai mulți Șerbănești


Cerere de suplimentare a secţiilor de votare din Republica Moldova pentru referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu din 29 iulie 2012

Iulie 17, 2012

Domniei Sale,

Domnului Crin ANTONESCU,

Preşedinte interimar al României

Domniei Sale,

Domnului Victor PONTA,

Prim-ministru al României

Domniei Sale,

Domnului Andrei MARGA,

Ministru al Afacerilor Externe al României

Stimate domnule Preşedinte interimar,

Stimate domnule Prim-ministru,

Stimate domnule Ministru,

 Asociaţia „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova, organizaţie neguvernamentală apolitică, benevolă şi autonomă a cetăţenilor Republicii Moldova, a cetăţenilor străini şi apatrizilor,  înregistrată de Ministerul de Justiţie al Republicii Moldova la  23 decembrie 1999 (Certificat nr. 1231), are drept scop susţinerea culturală a etnicilor români şi a comunităţilor acestora din Republica Moldova şi din diaspora de răsărit (Ţările Baltice, Ucraina, Bielorusia, Rusia europeană, Caucaz, Siberia, Asia Centrală, Orientul Îndepărtat şi Japonia). Totodată, Asociaţia „Răsăritul Românesc” este singura organizaţie neguvernamentala a românilor de la răsărit de Prut care  are încehiat cu Departamentul pentru Românii de Pretudindeni un Acord de parteneriat pentru cultură, limbă, identitate şi tradiţie românească. Mulţi dintre membrii asociaţiei noastre sunt deţinători ai cetăţeniei românie.

Motivul acestei scrisori este unul contextual, fiind determinat de ultimele evoluţii din România. Astfel, Asociaţia „Răsăritul Românesc” vă adresează respectuos rugămintea de a reveni asupra chestiunii secţiilor de votare organizate pentru cetăţenii români de peste hotare.

Referindu-ne la cazul concret al românilor din Republica Moldova, cerem respectuos suplimentarea numărului de secţii de votare pentru referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu din 29 iulie 2012.

Considerăm că, pe de o parte, numărul celor 13 secţii de votare organizate în Republica Moldova la ultimele alegeri parlamentare din România (Chişlinău I, Chişinău II, Chişinău III, Chişinău IV, Anenii Noi, Bălţi, Cahul, Căuşeni, Drochia, Giurgiuleşti, Nisporeni, Orhei, Soroca, Ungheni) nu trebuie redus, astfel încât sutele de mii de cetăţeni români din Republica Moldova să-şi poată exercita în bune condiţiuni dreptul constituţional de vot.

Pe de altă parte, suntem de părere că numărul secţiilor de votare trebuie majorat, chiar în sensul dublării lui, asfel încât autorităţile Statului Român să răspundă cererii fireşti a unui număr crescând de cetăţeni români din Republica Moldova. Cu atât mai mult, această ultimă solicitare îşi are rostul din perspectiva apropiatelor alegeri parlamentare din România.

Este de reţinut în acest context că, după România,  Republica Moldova reprezintă statul cu cel mai mare procent de cetăţeni români din lume, iar acest procent cunoaşte o dinamică pozitivă în condiţiile în care tot mai mulţi români basarabeni solicită repunerea lor în drepturile de cetăţeni români.

În speranţa că veţi da curs solicitărilor noastre, vă rog, stimate domnule Preşedinte interimar, stimate domnule Prim-ministru şi stimate domnule Ministru, să primiţi şi cu această ocazie asigurarea deplinei mele consideraţii.

Vlad CUBREACOV,  Preşedinte al Asociaţiei „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova

Chişinău, 17 iulie 2012


Îmi caut rudele din România (actualizat)

Ianuarie 25, 2012
strabunica Maria Tătaru

Strabunica Maria Tătaru cu cei cinci copii ai săi

Această fotografie de epocă (1914-1915) fixează imaginea străbunicii mele pe linie maternă, Maria Tătaru (născută Șerban-Mocanu), împreună cu fratele ei, Ion Pavel Șerban-Mocanu, şi cu cei cinci copii ai ei. Numele copiilor sunt, în ordinea descrescătoare a vârstei acestora: Maria (Mărioara), Elena (Lenuţa), Gheorghe, Ion (Niţă) şi Petru (Petre).

Străbunica Maria, româncă din Transilvania, stabilită în Basarabia, era soţia străbunicului meu Gheorghe Tătaru, care, după tradiţia familiei, se trăgea dintr-o veche familie de mocani ardeleni din comuna Săcele, judeţul Braşov, familie care ar fi venit, totuşi, la Săcele dintr-o altă localitate, şi anume Poiana Sărată din fostul județ Trei Scaune (astăzi în județul Bacău). Și familia străbunicăi Maria Șerban-Mocanu se trăgea tot din aceeași localitate, Poiana Sărată, și fusese stabilită, de asemenea, la Săcele, lângă Brașov.

Ca și familia Șerban-Mocanu, familia Tătaru se stabilise în Basarabia, la Crihana Veche, Cahul, loc ales în desele drumuri de transhumanţă făcute, cu turmele de oi, din Ardeal până în Crimeea şi invers. În tradiţia satului familia este cunoscută mai mult ca Tătăruş.

Gheorghe Tătaru este bunicul meu matern. În fotografia alăturată apare în margine, cu o carte în mână.  Bunicul Gheorghe era născut în 1907. A decedat la 14 octombrie 1963, cu aproape doi ani înainte de a mă naşte eu. A fost căsătorit cu Parascovia (Pachiţa) Onose din comuna Andruşul de Jos, judeţul Cahul, născută în 20 iunie 1914.

Anghel şi Despina Pisicariu, naşii de cununie a bunicilor mei materni

Anghel şi Despina Pisicaru, naşii de cununie ai bunicilor mei materni

Naşii de cununie ai bunicilor mei au fost Anghel şi Despina Pisicaru. Despina Pisicaru era născută Șerban-Mocanu, fiind sora mai mică a străbunicii mele, Maria Tătaru, care apare în fotografie. Străbunica Maria şi sora ei Despina au mai avut alte surori mai mici: Vasilca (căsătorită cu Ion Nanu), Alexandra (căsătorită cu Moise Popa), Catinca (căsătorită Onose), Zoiţa (căsătorită cu Niță Negoescu) şi Ileana (căsătorită cu Costică Sava).

Tatăl străbunicăi mele, adică răsstrăbunicul meu, se numea Pavel Șerban și era mocan sau ”econom de oi”, fiind supus austro-ungar. El fusese înregistrat în acte cu numele de familie Mocanu (după ocupația sa de bază) de către autoritățile țariste, după ce fusese arestat și trimis la muncă silnică pentru încălcarea regimului străinilor. Munca silnică a fost în minele de cărbuni din Rusia. După încheierea ”stagiului de miner”, răsstrăbunicul meu a revenit în Basarabia, la Crihana Veche, Cahul, unde avea a doua sa casă, după cea de la Săcele, județul Brașov. De fapt, acest răsstrăbunic al meu, Pavel, era născut Șerban. Familia Șerban-Mocanu a figurat printre ctitorii și binefăcătorii vechii biserici ortodoxe, cu hranul ”Sântul Ilie Tesviteanul”, din Poiana Sărată, localitatea sa de baștină (biserica a fost distrusă în timpul Primului Război Mondial și a fost refăcută pe vechea temelie, din zid, între 1922-1930, iar clopotele noii biserici au fost dăruite de răsstrăbunicul meu Pavel Șerban, după cum atestă și o inscripție din interiorul bisericii și acte din arhiva parohiei). Răsstrăbunica mea maternă, soția răsstrăbunicului meu Pavel Șerban-Mocanu, se numea Anastasia, născută Galben, era ardeleancă  din Poiana Sărată, și a făcut și ea 4 ani de muncă silnică în mină la ruși, pentru același motiv al încălcării regimului străinilor în Imperiul țarist. După ce a revenit, ca și soțul ei, de la munca silnică, au mai avut împreună 4 copii. Răsstrăbunicul Pavel Șerban era fiul lui Pavel Șerban senior și a avut un singur frate, Nicolae. Nicolae Șerban, fratele răsstrăbunicului Pavel, a avut șapte copii, care se numeau, în ordinea nașterii: Nicolae, Ana, Constantin, Floarea, Pavel (a fost primar la Poiana Sărată), Maria și Ion.

Părinții bunicului meu Gheorghe se numeau Maria (născută Șerban-Mocanu) și Gheorghe Tătaru. Tatăl străbunicului meu Gheorghe, adică unul dintre răsstrăbunicii mei, se numea Petru Tătaru. Străbunicul Gheorghe Tătaru, fiul lui Petru, a mai avut 6 frați, dintre care doar trei ne sunt cunoscuți cu numele: Ion (Niță), cel mai mare, Petre, stabilit la Bârlad și fiind mai mic decât străbunicul Gheorghe, și mezinul Grigore. Străbunicul Gheorghe Tătaru și străbunica Maria s-au cununat în biserica din Crihana Veche, în anul 1900, pe când străbunicul era în vârstă de 23 de ani. Străbunicul Gheorghe Tătaru a decedat în 1936, iar străbunica Maria – în 1946, fiind înmormântați la Crihana Veche, Cahul.

Străbunicii Gheorghe Tătaru şi soţia lui, Maria, născută Mocanu

Străbunicii Gheorghe Tătaru şi soţia lui, Maria (născută Șerban-Mocanu)

Strabunicii Ana (născută Raru) şi Alexandru Onose

Strabunicii Ana (născută Raru) şi Alexandru Onose

Parinţii bunicii mele pe linie maternă se numeau Ana (Anica, născută Raru) şi Alexandru Onose. Bunica mea, Parascovia, a încetat din viaţă la 2 februarie 2011, fiind cea mai în vârstă locuitoare a satului Crihana Veche, Cahul.

Străbunicii mei Maria şi Gheorghe Tătaru (în centru) cu bunicii Parascovia şi Gheorgje Tătaru

Străbunicii mei Maria şi Gheorghe Tătaru (în centru) cu bunicii Parascovia şi Gheorghe Tătaru

Bunicii mei, Gheorghe şi Parascovia Tătaru, au avut 8 copii: Despina (Pinica), Elena (Lenuţa), Maria (Maricica), Gheorghe (Gicu), Emilia (Milica), Grigore, Vera şi Timotei (Toma). Dintre aceştia, trei nu mai sunt în viaţă: Gheorghe, Grigore şi mama mea, Emilia, căsătorită Cubreacov.

Ion Pavel Șerban-Mocanu a murit de tânăr, în perioada interbelică, la băi, în interiorul Regatului, fiind bolnav de plămâni.

Petre Tătaru, cu verii și nepoții săi de la Crihana Veche. frații Mărioara, Ionel și Virgil Nanu, Eufrosinia Beșleagă si fratele ei Traian și Maria Beșleagă.

Petre Tătaru, cu verii și nepoții săi de la Crihana Veche. frații Mărioara, Ionel și Virgil Nanu, Eufrosinia Beșleagă si fratele ei Traian și Maria Beșleagă.

Petre Tătaru, sergent în Armata Română

Petre Tătaru, sergent în Armata Română

Nunta lui Petre Tătaru. Naşi sunt Alexe şi Elena Beşleagă. În rândul întâi, de la sânga la dreapta: Gheorghe Tătaru (bunicul meu matern), moş Marin Nicuţă, Maria Tătaru (străbunica maternă), Alexe Beşleagă (naş), Steliana Tătaru (mireasă), Petre Tătaru (mire), Elena Beşleagă (naşă), Ion (Niţă) Tătaru (fratele mirelui).

Nunta lui Petre Tătaru. Naşi sunt Alexe şi Elena Beşleagă. În rândul întâi, de la sânga la dreapta: Gheorghe Tătaru (bunicul meu matern), moş Marin Nicuţă, Maria Tătaru (străbunica maternă), Alexe Beşleagă (naş), Steliana Tătaru (mireasă), Petre Tătaru (mire), Elena Beşleagă (naşă), Ion (Niţă) Tătaru (fratele mirelui).

Petre şi Steliana Tătaru, miri

Petre şi Steliana Tătaru, miri

Petre Tătaru, al doilea dintre feciorii străbunicilor mei, a fost ucis pe front, în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Fusese căsătorit cu Steliana (Stelina), cu care a avut, până la război, doi copii: Mircea şi Alexe (Lică).

Nita Tătaru, copil

Niţă Tătaru, copil

Ion (Niţă) Tătaru, mezinul familiei, a fost în perioada interbelică notar la Tigheci, judeţul Cahul. Nu apucase să se căsătorească. A fost ucis prin împuşcare de sovietici, în localitatea Toceni din actualul raion Cantemir, pentru tentativa de „trecere frauduloasă” a frontierei instalate de sovietici pe Prut.

Nunta Mariei Beşleagă, sora bunicului meu Gheorghe

Nunta lui Gheorghe Beşleagă şi a Mariei Tătaru, sora bunicului meu Gheorghe

Sora cea mai mare a bunicului, Maria Tătaru (sau tanti Mărioara, cum a rămas în amintirea rudelor de la Crihana Veche, Cahul), a fost căsătorită cu Gheorghe Beşleagă şi a avut doi copii: Traian şi Eufrosinia (Frosica) Beşleagă. În 1940 familia Gheorghe şi Maria Beşleagă s-a refugiat în interiorul României, în judeţul Braşov, revenind la Cahul pentru perioada războiului (1941-1944).

Traian şi Eufrosinia Beşleagă, verii primari ai mamei mele

Traian şi Eufrosinia Beşleagă, verii primari ai mamei mele, fotografie dăruită lui Ion Tătaru, notar la Tigheci, judeţul Cahul

Fotografia de mai sus, verso

Fotografia de mai sus, verso

Fiul lui tanti Mărioara, Traian Beşleagă, pentru a evita deportarea în URSS, şi-a schimbat numele de familie, devenind Traian Săceleanu, după denumirea localităţii Săcele, unde era(u) stabilit(ţi) şi unde avea(u) rude.

A doua soră a bunicului, tot mai mare, Elena Tătaru sau tanti Lenuţa, după cum este pomenită şi astăzi în familia noastră, a fost căsătorită Beşleagă şi a avut de asemenea doi copii: Maricica şi Emilia (Milica sau Mili). Se pare ca a locuit un timp la Alba Iulia, stabilindu-se apoi definitiv la Săcele, ultima adresă cunoscută  fiind: strada Unirii nr. 52, oraşul Săcele, judeţul Braşov. Fiica ei, Emilia, a fost medic stomatolog şi a practicat în Bucureşti. Până la ocupaţia sovietică a Basarabiei, tanti Lenuţa (Elena Beşleagă) a fost proprietară de restaurant în municipiul Cahul. În 1941, Elena şi Alexe Beşleagă au revenit la Cahul, unde au locuit până în 1944, când au fost nevoiţi să se refugieze, din nou, în interiorul României, la Săcele.

Elena Beşleagă (sora bunicului), împreună cu fiica Maria, ginerele Radu Bratosin şi nepoatele Sanda şi Raluca,

Elena Beşleagă (sora bunicului), împreună cu fiica Maria, ginerele Radu Bratosin şi nepoatele Sanda şi Raluca. 9 ianuarie 1966.

Pe lângă cei doi copii ai lor, Elena şi Alexe Beşleagă au mai crescut alţi trei copii înfiaţi: Valentina (Vali), Magdalena (Magda) şi Radu (Duţel) Beşleagă, care le erau nepoţi de frate şi rămăseseră orfani de ambii părinţi.

Eufrosinia Beşleagă şi Maria Beşleagă (Bratosin)

Eufrosinia Beşleagă şi Maria Beşleagă (Bratosin)

Fotografia de mai sus, verso

Fotografia de mai sus, verso

Eufrosinia Beşleagă, Bârlad, perioada interbelică

Eufrosinia Beşleagă, Bârlad, perioada interbelică

Fotografia de mai sus, verso

Fotografia de mai sus, verso

Logodna (sau nunta?) Eufrosiniei Beșleagă și a lui Gheorghe Munteanu. Cahul, perioada interbelică.

Logodna (sau nunta?) Eufrosiniei Beșleagă și a lui Gheorghe Munteanu. Cahul, perioada interbelică.

 

Logodna (sau nunta?) Eufrosiniei Beșleagă și a lui Gheorghe Munteanu. Cahul, perioada interbelică.

Eufrosinia Beșleagă și Gheorghe Munteanu, miri. Cahul, perioada interbelică.

Logodna (sau nunta?) Eufrosiniei Beșleagă și a lui Gheorghe Munteanu. Cahul, perioada interbelică.

Logodna (sau nunta?) Eufrosiniei Beșleagă și a lui Gheorghe Munteanu. Cahul, perioada interbelică.

Logodna (sau nunta?) Eufrosiniei Beșleagă și a lui Gheorghe Munteanu. Cahul, perioada interbelică.

Logodna (sau nunta?) Eufrosiniei Beșleagă și a lui Gheorghe Munteanu. Cahul, perioada interbelică.

De precizat că cele două surori ale bunicului meu patern, Maria şi Elena, au fost căsătorite cu doi veri primari, săceleni, Gheorghe Beşleagă şi, respectiv,  Alexe Beşleagă.

Aşadar, aş dori să-i găsesc pe  urmaşii lui Traian Beşleagă/Săceleanu, ca şi pe toţi urmaşii Mariei Beşleagă, precum şi pe urmaşii Elenei Beşleagă, din Săcele.

Dacă cineva mă poate ajuta să-mi găsesc rudele din România, refugiate în 1940, poate lăsa un mesaj pe acest blog. Aş fi recunoscător şi dacă cineva ar putea identifica locuinţa din strada Unirii 52 din Săcele, pentru a putea afla măcar câte ceva despre soarta rudelor mele.

Post-scriptum: Prin bunăvoinţa unui om de suflet din Săcele, Adrian Robu, am reuşit să aflu, în data de 24 ianuarie 2011, unele date noi, iar altele şi-au primit confirmarea sigură. Ulterior aceste date au fost completate cu altele furnizate de rudele care au răspuns apelului de pe blog:

1. Sora bunicului meu matern, Elena Beşleagă, născută Tătaru, a fost căsătorită cu Alexe Beşleagă şi a avut două fiice: Emilia (căsătorită Mitachi), născută în 1937, stabilită în Bucureşti (B-dul Gheorghe Gheorghiu Dej nr. 83, sector 6, adresă valabilă în 1975), şi Maria (căsătorită Bratosin), născută în 1928, cu domiciliul în Săcele, strada Unirii nr. 22, care este în viaţă şi care petrece o parte din timp la una dintre fiicele dumneaei, Raluca, în Franţa. Emilia Mitachi este naşa de botez a regretatei mele mame, ceea ce explică transmiterea numelui mic de la nană la fină. Tanti Lenuţa a decedat în 1974 şi este înmormântată la Săcele.

Surorile Maria şi Emilia Beşleagă

Surorile Maria şi Emilia Beşleagă

2. Maria Bratosin, vară primară cu regretata mea mamă, a fost căsătorită cu Radu Bratosin din Săcele şi are, la rândul ei, doua fiice: Sanda-Maria Bratosin Ştefănescu, stabilită în Elveţia, la Geneva, şi Raluca Bratosin-Canu, stabilită în Franţa, la Marsilia. Raluca Bratosin-Canu are două fiice: Ruxandra şi Alexandra.

Maria Bratosin cu cele două fiice ale sale, Sanda şi Raluca, precum şi cu două nepoate: Ruxandra şi Floris

Maria Bratosin cu familia, 2009, Marsilia. De la stânga la dreapta: Ruxandra Floriansics (nepoată), Maria Bratosin, Raluca Bratosin-Canu (fiică), Floriza de Freitas (nepoată), Sanda Bratosin-Ştefănescu (fiică). În spate: Aurel Canu (nepot). În faţă: Oscar, fiul Florizei (strănepot).

3. Radu Beşleagă, a locuit tot timpul în Săcele. A fost căsătorit şi a avut două fete: Mona şi Rodica. Se pare că soţia lui este în viaţă.

4. Traian Beşleagă/Săceleanu a fost căsătorit cu Ludmila, basarabeancă, cu care a avut doi copii: Doina şi Codruţ. Acum 15 ani Traian Beşleagă/Săceleanu s-a stins din viaţă, în Bucureşti.

5.  Una dintre surorile mai mici ale străbunicii mele Maria Tătaru, Vasilca Șerban-Mocanu, căsătorită Nanu,  s-a refugiat, de asemenea, la Săcele, în 1940. Ea a avut trei copii: Mărioara, Ionel şi Virgil Nanu.

Mărioara Nanu, 23 mai 1937

Mărioara Nanu, 23 mai 1937

Aceeaşi fotografie, verso

Aceeaşi fotografie, verso

Unul dintre copiii lui Virgil Nanu, pe care îl cheamă, ca şi pe tatăl său, Virgil Nanu, locuieşte în Alba Iulia şi are, la rândul său doi copii: Paul şi Paula.

Unul dintre copiii lui Ionel Nanu, Nelu Nanu, aflu că locuieşte la Câmpeni, judeţul Alba.

6. Familia Anghel şi Despina Pisicaru s-a refugiat, de asemenea, în interiorul Ţării şi a avut o viață grea. Până la ocupaţia sovietică Anghel Pisicaru a fost funcţionar public (potrivit unor surse – notar). După 1948 autoritățile comuniste i-au impus familiei domiciliu forţat într-un sat din Oltenia. Singura mângâiere a fost pentru această familie faptul că, uneori, puteau primi vizite ale rudelor de la Săcele.

CÂTEVA CUVINTE DESPRE FAMILIA CUBREACOV

Bunicul meu partern, Adam Cubreacov, s-a năsut în la 8 octombrie 1912, în Crihana, județul Cahul, fiind al treilea copil al Domnicăi (fiica lui Toadere) și al lui Gavrilă (fiul lui Alexei) Cubreacov. Registrul metrical al parohiei Crihana pe anul 1912 arată că bunicul meu Adam Cubreacov a fost al 39-lea băiat și al 84-lea copil născut de la 1 ianuarie 1912 și că i-a avut ca nași de botez pe Nicolae (fiul lui Nistor) Chiricuță și pe Ioana (fiica lui Nicolae) Crețu din Crihana.

Nastere Adam Cubreacov 1a

????????????????????????????????????

Bunicul patern al bunicului meu sau răsstrăbunicul meu patern se numea Alexa (Alexei) Cubreacov și era venit la Crihana din cătunul Hutulu, comuna Pelinei-Moldoveni, județul Cahul, iar în Basarabia ar fi venit din gubernia Stavropol (sud-vestul Rusiei) în timpul administrației țariste, într-un an pe care, deocamdată, nu-l cunoaștem. Străbunicul meu patern, Gavrilă, a avut o soră, al cărei nume nu ne este cunoscut, și doi frați: Trofim și Haralambie. Stabiliți inițial și ei la Hutulu, aceștia, împreună cu alte familii venite din Rusia, s-au mutat apoi cu traiul, amestecându-se cu românii localnici, în cătunul Bordeieni, astăzi numit Pașcani, o așezare din comuna Manta, în imediată vecinătate cu Crihana Veche. La sosirea în Basarabia acești strămoși paterni ai mei vorbeau un grai al dialectului stavropolitan, un amestec de rusă și ucraineană, contaminat cu multiple ingrediente cerkeze și turcice. Ei făceau parte din grupul de cazaci, împrumutând multe legi nescrise și tradiții, inclusiv vestimentare și culinare, ale popoarelor de munte, din nordul Caucazului.

Numele de familie Cubreacov este unul destul de rar întâlnit la ruși și, se pare că ar proveni fie de la un regionalism (regiunile Novgorod și Kursk), un verb dialectal, anume kubrit’ (кубрить = бодриться, кутить, молодцевать, насмехаться, шутить,  проказничать, трунить, пьянствовать, adică a se prinde cu duh, a șugui, a brava, a face haz, a glumi, a face șotii/pozne/ghidușii/giumbușlucuri, a  lua în râs/bășcălie, a trage la măsea), fie de la numele râului Kubrea (Кубря) din regiunea Vladimir, unde mai multe nume de familie cu rădăcina kubrea (Kubriak, Kubrin, Kubriakov, Kubrițki) sunt atestate începând cu anul 1654. Un alt regionalism rusesc, din graiurile de sud, este kubrovat’, având aceleași sensuri ca și nordicul kubrit’. De asemenea, în unele graiuri rusești sunt atestate substantivele kubra, cu sensul de poznaș, șotios, șugubăț, glumeț și kubri (pluralia tantum), cu sensul de gogoașe prăjite în ulei, păpănași. Există și substantivele regionale kubrak și kubriak, cu sensurile de poznaș, șotios, șugubăț, glumeț. În unele graiuri ucrainene există verbul kubriakuvat’, cu sensul de a umbla la fete. În regiunea Nikolaev din Ucraina există un sat numit Kubriaki (Кубряки). Unii specialiști sunt de părere că numele de familie Kubriakov provine totuși de la apelativul Kubriak. Regionalismele rusești kubrit’, kubrovat’, kubra, kubri sunt prezentate de unii etimologi ca nefiind de origine slavă și că ar fi împrumuturi din limbile turanice, mai exact din tătaro-bașkiră. Etimologia turanică nu este sigură. Întâlnim, bunăoară, în germană numele de familie Kubrish,  iar în spațiul anglofon numele de familie Kubrick, ambele având aceeași rădăcină.

Bunicul Adam avea două surori mai mari, Anastasia și Mărița. La vârsta de nici măcar un an (nouă luni), bunicul Adam a rămas orfan de tată, așa cum străbunicul Gavrilă a decedat, la Crihana, ca urmare a unei explozii de armă, în data de 21 iulie 1913.

Însemnarea din Registrul metrical al parohiei Crihana spune următoarele: ”Locuitorul cătunului Hutulu, comuna Pelinei-Moldoveni stabilit cu traiul în Crihana, județul Ismail, Gavrilă (al lui Alexei) Cubreacov, în etate de 37 de ani, a decedat la 21 iulie 1913, din cauza unui nefericit accident și a unei răniri în regiunea abdominală. Prohodit de preotul Nicolae Mohor și dascălul Anastasie Bunescu. Examinat de medicii Besiadovski și Zafiri. Spovedit și împărtășit de preotul Nicolae Mohor. Înmormântat la 22 iulie 1913 în cimitirul parohial” (traducere din rusă).

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

Străbunica Domnica s-a recăsătorit, având încă o fiică, Mașa, dar, așa cum acest al doilea soț al ei a decedat la scurt timp, având 4 copii, s-a recăsătorit cu Nicolae (Culai) Copceanu, pescar din Crihana, care era văduv și avea, la rândul său, 4 copii. Astfel, bunicul Adam a fost crescut de tatăl său adoptiv, care a fost foarte atașat de el sufletește. Până a se căsători, bunicului meu patern lumea îi spunea Adam al lui Copceanu.

Bunicul patern Adam Cubreacov, soldat în Armata Română

Bunicul patern Adam Cubreacov, soldat în Armata Română

Bunicul Adam a urmat școala românească din sat, și-a satisfăcut serviciul militar în termen în Armata Română, în garnizoana Dacia din județul Cahul, și s-a căsătorit, în 1935, luând-o de nevastă pe Vasilca (Vasilisa) Crăciun, bunica mea. Au avut împreună 8 copii: Dumitru (născut la 26 noiembrie 1936), Constantin (tatăl meu, născut la 15 noiembrie 1938), Mărioara, Anica, Ion, Ecaterina, Gheorghe, Vasile. Dintre aceștia trei nu mai sunt în viață (Mărioara, Ion și Gheorghe). Nașii de cununie ai bunicilor mei paterni, familia Munteanu, au fost gălățeni și sunt și nașii de botez ai primilor doi copii ai bunicilor mei născuți înaintea ocupației sovietice: Dumitru și Constantin (tatăl meu).

Bunicul Adam Cubreacov împreună cu consăteanul său Hristache Popov la finele celui de Al Doilea Război Mondial. 25 aprilie 1945, Przemysl, Polonia.

Bunicul Adam Cubreacov împreună cu consăteanul său Hristache Popov la finele celui de Al Doilea Război Mondial. 25 aprilie 1945, Przemysl, Polonia.

Străbunica Domnica a decedat în timpul foametei din 1946, fiind înmormântată în satul Manta, unde se afla în îngrijirea fiicei sale mai mici, Mașa, căsătorită cu Iordache Băncilă, cu care a avut doi fii: Valeriu și Toadere.

Surorile mai mari ale bunicului au fost căsătorite: Anastasia cu Grigore Gavriloae, la Crihana Veche, iar Mărița cu Ion Olteanu, la Manta.

Bunica Vasilca, născută la 5 ianuarie 1918, era fiica străbunicilor mei Vasile și Mărița Crăciun, de la Crihana Veche, Cahul. Străbunica Mărița era născută Bogdan, fiind fiica răsstrăbunicului meu Pavel Bogdan, care a trăit 104 ani.

Fotografie de familie, la petrecerea unchiului Gheorghe Cubreacov în armată. Toamna anului 1970.

Fotografie de familie, la petrecerea unchiului Gheorghe Cubreacov în armată. Toamna anului 1969.

Bunica a avut un frate și două surori mai mari: Ion (decedat de tânăr, sărind în ajutorul unul văr de-al său, Petrea Crăciun, zis Zgariopa), Anica, căsătorită cu Petrea Musteață la Pelinei, județul Cahul, și Irina, căsătorită cu Ion Răileanu (fiul lui Constantin Răileanu, zis Șargu, fost primar de Crihana sub administrație românească), dar și un frate și o soră mai mici: Pavel, zis Pățică, și Mărița, căsătorită cu Ion Gâscă, zis Varză, la Manta, Cahul.

Bunicul Adam a decedat la 17 noiembrie 1955, la vârsta de 43 de ani. Bunica Vasilca a a decedat la 8 aprilie 2003, la vârsta de 85 de ani.

Părinții mei Constantin și Emilia Cubreacov, anul 1963.

Părinții mei Constantin și Emilia Cubreacov, anul 1963.

Părinții mei, Constantin și Emilia Cubreacov, împreună cu nașii de cununie, Ștefan și Ioana Crăciun. Bolgrad, sudul Basarabiei.

Părinții mei, Constantin și Emilia Cubreacov, împreună cu nașii de cununie, Ștefan și Ioana Crăciun. Bolgrad, sudul Basarabiei.

Tatăl meu, Constantin Cubreacov, s-a căsătorit cu mama mea, Emilia, născută Tătaru, și i-au avut ca nași de cununie pe Ștefan și Ioana Crăciun, nașii mei de botez. Nanul Ștefan Crăciun era fiul fostului primar de Crihana, din timpul administrației românești, Theodor Crăciun, zis Beregică, văr de-al doilea cu bunica mea paternă, Vasilca Cubreacov, născută Crăciun.

Cu părinții, la petreacerea unchiului Gheorghe în armată. Toamna anului 1969.

Cu părinții, la petrecerea unchiului Gheorghe în armată. Toamna anului 1969.

Părinții mei, Constantin și Emilia Cubreacov, cu sora mea mai mică Mărioara, acasă la Crihana Veche, Cahul, în primăvara anului 1971

Părinții mei, Constantin și Emilia Cubreacov, cu sora mea mai mică Mărioara, acasă la Crihana Veche, Cahul, în primăvara anului 1971.


Soluţia comuniştilor: o nouă revoluţie

Iulie 14, 2011
Marş PCRM la Chişinău

Marş PCRM la Chişinău

Voronin a ţinut, la 13 iulie, o conferinţă de presă în care a adus critici coaliţiei de guvernământ. Liderul comuniştilor aflaţi în opoziţie a avut un text, pe care l-a citit şi care a fost elaborat de staff-ul său. Analiza stilistică a textului ne poate  indica cu precizie chiar cine este anume autorul textului prezentat de Voronin. Nu asta este însă esenţial, ci ideile pe care le cuprinde, ca şi iniţiativele pe care le lansează.

Voronin a criticat Puterea în următorii termeni: „În rezultatul guvernării de doi ani a Alianţei pentru Integrare Europeană astăzi, după 20 de ani de independenţă, în acest colţ al Europei s-a creat o juntă măruntă, dar agresivă şi anti-europeană, care nu recunoaşte drepturile omului, democraţia, libertăţile civile şi propria suveranitate”. Apoi, fiind încă sub impresiile recentei sale întâlniri între patru ochi cu şeful puterii executive centrale, Vladimir Filat, şeful Opoziţiei parlamentare a făcut o reverenţă către cel dintâi, dorind parcă să-l absolvească personal de orice responsabilitate. Iată cum s-a exprimat Voronin: „Trist, dar fapt: chiar şi în adresarea de ieri a Prim-ministrului Republicii Moldova, Vlad Filat, au fost date practic aceleaşi aprecieri situaţiei. Unul din pilonii Alianţei protestează cu indignare împotriva însăşi a Alianţei, demonstrându-şi în mod deschis pesimismul şi scepticismul faţă de perspectivele puterii moldoveneşti”.

Aşadar, Vladimir Voronin ni-l înfăţişează aici pe fostul lider al „revoluţiei anticomuniste” din 7 aprilie 2009, Vladimir Filat, ca pe un protestatar împotriva propriului său guvern. În ajun, şi „protestatarul” Filat făcuse o reverenţă către Voronin, ceea ce a iscat şi alimentat presupuneri, temeri, concluzii şi comentarii cuprinzând o gamă largă de calificative: de la „spirit realist şi rezonabil” la „cârdăşie” şi  „vânzare”. Aşa sau altminteri, este limpede ca seninul cerului că Voronin a vorbit despre un guvern rău în frunte cu un Filat bun, un Filat ale cărui aprecieri coincid efectiv şi cvasitotal cu cele ale PCRM.

Momentul cel mai interesant însă urmează. Voronin a anunţat crearea unor structuri paralele celor ale puterii de stat. El a vorbit despre un „Congres al Cetăţenilor”, ca alternativă a puterii constituţionale pe care el a calificat-o drept „Juntă”, apelând la limbajul marxiştilor latino-americani. Merită să reproducem aici toate pasajule în care Voronin şi-a ambalat riscanta iniţiativă.

Iată cum şi-a formulat Voronin pretextele pentru crearea „Congresului Cetăţenilor”, ca nou pol politic alternativ Puterii în exerciţiu: „În situaţia creată, Partidul Comuniştilor anunţă o nouă ordine de zi în lupta politică. Partidul Comuniştilor consideră că scopul de bază pentru Republica Moldova este instaurarea unei democraţii reale, ireversibile şi nu a unei fictive. A unei democraţii, care va fi o garanţie de bază pentru asigurarea securităţii Republicii Moldova în calitate de stat, de societate, de ţară. Noi considerăm că astăzi, după ce instituţiile democratice din Moldova au fost distruse şi vandalizate, sistemul democratic nu mai poate fi construit de sus. El trebuie să fie edificat doar de jos, sprijinindu-se pe consiliile orăşeneşti, săteşti, în care majoritatea este deja sau va fi, în scurt timp, interesată în modernizarea reală a ţării. El poate fi edificat doar prin concentrarea acestor organe de autoadministrare locală în structuri unitare, legitime şi legale, structuri consolidate de rezistenţa faţă de administraţia centrală. Aceste structuri nu trebuie doar să reziste, ci să administreze, sprijinindu-se pe oferta noastră electorală. Noi trebuie să unificăm aceste reprezentanţe locale, orăşeneşti, raionale, săteşti într-o structură unitară, pe care noi o vom denumi, de exemplu, Congresul Cetăţenilor. Anume în Congresul Cetăţenilor noi vedem alternativa pentru această juntă degradaţională” (aici şi în continuare sublinierile ne aparţin – nota noastră).

Vorbind în termeni aproape revoluţionari Voronin şi-a continuat fundamentarea teoretică a iniţiative privind „Congresului Cetăţenilor”: „Atunci când puterea este uzurpată şi manifestă o stare de haos administrativ şi de conflict intern permanent, Partidul Comuniştilor iniţiază crearea unei contra-balanţe largi, legitime şi legale acestei guvernări – sub forma unei puteri a poporului, puteri alese şi responsabile. Noi iniţiem acest proces deschis, fără a ne ascunde, invităm şi reprezentanţi ai societăţii civile, ai partidelor, să se alăture. Noi chemăm la unitate pe toţi cei care au conştientizat în ultimii doi ani că lichidarea democraţiei ameninţă toţi cetăţenii acestui stat, indiferent de simpatiile lor politice”. Pe loc, fără a ezita, Voronin a anunţat pe şleau că „viitorul Congres al Cetăţenilor” îşi are deja un nucleu cuprinzător: „Astăzi forţele viitorului Congres al Cetăţenilor sunt destul de reprezentative – 30 de oraşe şi consilii orăşeneşti, printre care Bălţi, Soroca, Cahul şi, bineînţeles, Chişinău. În scurt timp, ca rezultat al unei activităţi comune, noi vom edifica o structură mult mai puternică, care va fi mai reprezentativă şi mai legitimă decât această grupuşoară a preşedinţilor interimari”. Încheiem aici citatele din discursul lui Voronin privind respectiva iniţiativă.

Iniţiativa comuniştilor conduşi de Voronin pare a fi fără precedent, deşi două analogii se impun. Acelaşi limbaj, acelaşi gen de argumentaţie şi aceleaşi tehnici au fost utilizate de separatiştii transnistreni şi găgăuzi, care în 1990 au convocat aşa-zisele congrese al deputaţilor de toate nivelurile şi s-au autoproclamat „republici”,  în opoziţie cu puterea centrală, ieşind de sub jurisdicţia Chişinăului. Aici ar fi de remarcat că orice critică, oricât de acerbă, justificată sau nu, în raport cu puterea politică centrală este una perfect democratică şi legală. Atunci, însă, când se face apel la solidarizarea unei părţi a puterii locale, prin excelenţă autonome, şi totuşi în cooperare cu puterea centrală, solidarizare pe principii de partid, care să iasă cumva de sub jurisdicţia autorităţilor de la centru, alunecarea respectivă poate fi extrem de periculoasă.

Lozinca sub care ar putea fi plasată iniţiativa cu pricina este vechea lozincă leninistă: „Toată puterea poporului! Toată puterea sovietelor!”. Noţiunile cu care a operat liderul comuniştilor depăşesc clar cadrul competiţiei politice democratice şi induc ideea lansării preparativelor pentru o adevărată dualitate a puterii de stat, ca mediu propice pentru încolţirea germenilor revoluţionari. Ideea este subliniată şi de faptul că Voronin vorbeşte despre o democraţie originală, cea a baricadelor din interiorul ţării, de o parte a acestor baricade PCRM anunţând că va aduna straturile de jos ale societăţii („poporul”, care va construi democraţia „de jos în sus”) şi pe aleşii locali comunişti sau procomunişti („legitimi” şi „mai legitimi” decât puterea legitimă). Nu vedem nici o diferenţă dintre iniţiativa de azi a lui Voronin şi, bunăoară, cea din 1990 a lui Igor Smirnov, care a organizat şi el la Tiraspol un „Congres” similar – „Congresul deputaţilor locali de toate nivelurile din stânga Nistrului”. Ce a ieşit atunci, se ştie. Ce va ieşi acum, se poate lesne presupune: confruntarea dintre puterea legitimă, cea „de sus”, şi puterea „mai legitimă”, cea „de jos”, va atinge cote maxime şi ţara va fi din nou sfâşiată şi aruncată într-un haos şi mai mare. Logica prăpăstioasă a comuniştilor este simplă: „Dacă străinătatea a aplaudat „revoluţia moldovenească” organizată de fosta Opoziţie la 7 aprilie 2009, de ce să condamne „revoluţie moldovenească” viitoare organizată de actuala Opoziţie? Cui pe cui scoate şi uzurpare pe uzurpare bate! Cea mai bună soluţie este o nouă revoluţie!”

În contextul iniţiativei comuniştilor ne este de folos lectura unui articol din Constituţia Republicii Moldova. Este vorba despre articolul 2 (Suveranitatea şi puterea de stat), pe care îl reproducem aici integral, spre luarea generală aminte: „(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie.

(2) Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.”.

Atâta timp cât declaraţiile lui Voronin sunt doar enunţate, ele se încadrează în logica libertăţii de expresie şi a luptei politice legale. Dacă însă vor urma şi acţiuni în spiritul acestora, liderul comunist poate deschide fără să vrea calea oponenţilor săi de la guvernare spre scoaterea PRCM în afara legii şi dizolvarea acelor autorităţi locale, care ar ieşi din cadrul constituţional. De această dată, însă „şoimii” actualei guvernări alde Ghimpu nu vor mai spune că îi scot pe comunişti din cadrul legal pentru trecutul lor (sau al predecesorilor acestora) sângeros, ci pentru depăşirea limitelor legale.

Astea fiind spuse, punem, deocamdată, punct aici, dar vom reveni cu siguranţă asupra subiectului, întrucât riscurile iniţiativei comuniste se pot preschimba cu iuţeală în pericole reale pentru atât de firava noastră democraţie compromisă din plin de actuala Putere născută din spuma „revoluţiei” de la 7 aprilie 2009.


PRUT – TRUP RUPT sau despre debelatio de la 16 mai 1812

Mai 17, 2011

Scriam pe blogul meu, acum exact doi ani, cu ocazia împlinirii a 197 de ani de la răşluirea din trupul viu al Moldovei a părţii ei de răsărit, numită mai târziu Basarabia: „La 16 mai 2009 nici un ziar nu a scris despre această tristă aniversare, nici un post de radio sau de televiziune, fie la Chişinău, la Iaşi sau la Bucureşti, nu şi-a amintit de marea tragedie întâmplată în istoria noastră la 16 mai 1812. Pe câţi oare îi mai doare astăzi cu adevărat 16 mai 1812?”. Începând cu 16 mai 1812, denumirea de PRUT, printr-un joc de cuvinte, singurul posibil prin recombinarea literelor sale, a început să fie citită TRUP RUPT! 16 mai 1812 reprezintă ziua tragică în care Prutul a fost făcut linie de frângere a trupului şi sufletului nostru etnic pe altarul intereselor murdare ale două imperii.

Acum suntem la o distanţă de 199 de ani de la semnarea de către ruşi şi turci, în Hanul armeanului Manuc bey din Bucureşti (agent în serviciul Rusiei, cu o contribuţie directă la raptul teritorial din 1812), a acelei nenorocite hârtii prin care Rusia ţaristă şi Turcia otomană sfârtecau Principatul Moldovei. De această dată, presa de limbă română de pe ambele părţi ale Prutului a fost mai sensibilă şi a abordat subiectul, de regulă şi din păcate, doar sentimental şi patriotard.

Cel mai mare voievod român din toate timpurile, Ştefan cel Mare şi Sfânt, cel mai mare poet român, Mihai Eminescu, cel mai mare istoric român, Nicolae Iorga, cel mai mare compozitor român, George Enescu, cu toţii fii ai vechii Moldove, vor fi în continuare revendicaţi de ambele maluri ale Prutului, ca dovadă că sângele apă nu se face, indiferent de meandrele istoriei noastre chinuite şi contorsionate.

La anul vom aniversa două secole de la crima istorică comisă de cele două imperii împotriva naţiunii noastre. Este de aşteptat că atât partida naţională, cât şi partida imperială (sau cea moldovenistă, filoimperială), se vor raporta, fiecare în felul său, diametral opus celui al părţii adverse, la eveniment. Putem presupune de pe acum că dezbaterea publică va rămâne la cotele de anul acesta, cu simpla diferenţă că accentele se vor îngroşa. Manipularea istoriei va fi la ea acasă în ograda moldovenismului filoimperial de la Chişinău. Singurul subiect nou care va fi atacat în mod inevitabil va fi cel al succesiunii juridice, al legitimării sau falsei legitimări istorice a Republicii Moldova, văzută ca auxiliară a Moscovei.

Declaraţia de independenţă din 27 august 1991, în încercarea de a aduce claritate asupra lucrurilor, parcă ar vrea dinadins să ne ducă într-o zonă a confuziilor periculoase, atunci când se referă la „statalitatea neîntreruptă” şi la raptul teritorial din 1812, sugerând o succesiune juridică între Ţara Moldovei şi actuala Republică Moldova, dar şi, ceea ce este mai mult decât interesant de observat, între România interbelică şi Republica Moldova. Să urmărim textul a trei alineate din actul de naştere al Republicii Moldova: „Având în vedere trecutul milenar al poporului nostru şi statalitatea sa neîntreruptă în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale; Considerând actele de dezmembrare a teritoriului naţional de la 1775 şi 1812 ca fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Ţării Moldovei, acte infirmate de întreaga evoluţie a istoriei şi de voinţa liber exprimată a populaţiei Basarabiei şi Bucovinei; Subliniind că fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940, precum şi a celei din R.A.S.S. Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al U.R.S.S., încâlcând chiar prerogativele sale constituţionale, a adoptat la 2 august 1940 „Legea U.R.S.S. cu privire la formarea R.S.S. Moldoveneşti unionale”, iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la stabilirea graniţei între R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească”, acte normative prin care s-a încercat, în absenţa oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii şi apartenenţa noii republici la U.R.S.S.”. Vom reţine că doi dintre termenii dihotomici cu care operează Declaraţia de independenţă sunt: „moldoveni” şi „limba română”, parcă accentuând dilema identitară şi vrând să sugereze că o chestiune ca cea a succesiunii de drept a statului ar rămâne deschisă.

Aşadar, să vedem cine este succesorul de drept al Ţării Moldovei, pentru a anticipa orice speculaţie la care se va deda tot mai mult în continuare partida imperială şi cea moldovenistă proimperială. Părerea noastră este că între Republica Moldova, ca stat constituit la 27 august 1991, şi Ţara Moldovei nu există nici un fel de continuitate juridică. Poate cineva demonstra contrariul? Evident că nu. Faptul că exprimăm acest punct de vedere nu înseamnă că am fi adepţii revizionismului sau iredentismului, oricare ar fi sensurile pe care li le atribuie unii sau alţii. Noi acceptăm realităţile politice şi ne asumăm întreaga istorie naţională aşa cum a fost ea. Preocuparea noastră majoră este ca Lumea Românească de astăzi, prin cei doi moduli politici de bază ai săi, România şi Republica Moldova, să prospere şi să se consolideze spre binele cetăţenilor din cele două state, lăsându-i lui Dumnezeu teren de acţiune privind destinul nostru viitor.

Precum se ştie, etnia română a fost, pe întreg parcursul evului mediu şi până în secolul XIX, o naţiune tristatală, multistatalitatea fiind un fenomen obişnuit în cazul tuturor naţiunilor de talie mare sau medie din Europa timpului respectiv. Unul dintre statele noastre naţionale a fost Ţara Moldovei. Dreptul internaţional public numeşte desfiinţarea unui stat de către altul sau întreruperea suveranităţii unui stat pe o parte importantă a teritoriului său, prin ocupaţie străină şi subjugare, cu termenul latin debelatio. Ocupaţia austriacă din 1775 a părţii de nord a Ţării Moldovei şi ocupaţia ţaristă din 1812 a jumătăţii de răsărit a Ţării Moldovei reprezintă cazuri clasice de ocupaţie şi subjugare, adică de debelatio. Cu precizarea că aceste cazuri de debelatio (ocupaţie şi subjugare), invocate, în principiu, corect în Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova nu au fost niciodată complete, ci doar parţiale. Din respect faţă de adevărul istoric trebuie să observăm că ele se referă însă strict la Ţara Moldovei, care, în 1859, s-a unit (prin fuziune, nu prin absorbţie, am spune astăzi în termeni juridici curenţi) cu Ţara Românească (Muntenia sau Valahia), constituind Principatele Unite. La rândul lor, Principatele Unite s-au numit, din 1 iunie 1866, România, după numele etniei fondatoare. Judeţele basarabene Bolgrad, Cahul şi Ismail au făcut parte, până în 1878 (Pacea de la Berlin), din Ţara Moldovei, Principatele Unite şi, respectiv, România. Putem vorbi despre o perfectă continuitate juridică, din 1359 până astăzi, între Ţara Moldovei, Principatele Unite şi România, indiferent de tipurile de regim care s-au succedat. Nicăieri, pe această linie neîntreruptă de continuitate juridică şi succesiune statală nu apare şi nici nu avea cum să apară Republica Moldova, născută pe ruinele defunctei URSS.

În paralel, în planul succesiunii bisericeşti însă, există loc pentru analogii interesante, întrucât Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu existenţă neîntreruptă din 1401 până astăzi, este unul dintre precursorii Patriarhiei Române, care o succede ascendent. Pe de altă parte, Mitropolia autonomă a Basarabiei de astăzi este, tot prin analogie, un fel de echivalent ecleziastic al actualei Republici Moldova, pe când Mitropolia Chişinăului şi „a întregii Moldove” (Patriarhia Moscovei) este un fel de analog al puterii de ocupaţie rusească, care, prin titulatură şi aspiraţii expansioniste afişate, ridică pretenţii asupra spaţiului şi moştenirii vechii Mitropolii a Moldovei cu reşedinţa mai întâi la Suceava, iar mai apoi la Iaşi.

Aşadar, în accepţia dreptului internaţional clasic şi modern, România este singurul succesor juridic ascendent al Ţării Moldovei cu capitala la Suceava şi Iaşi, iar în accepţia dreptului canonic ortodox, Patriarhia Română este singurul succesor juridic ascendent al Mitropoliei Moldovei cu reşedinţa la Suceava şi Iaşi. Impostura structurii locale a Patriarhiei Moscovei ţine de evidenţe şi nu se sprijină pe dreptul canonic ortodox, invocând în favoarea sa doar „dreptul forţei”, adică dreptul ocupantului de la 1812 şi 1940, aşa cum este el menţionat şi în Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova.

Chestiunea continuităţii sau succesiunii juridice şi de stat nu este reflectată expres în nici unul dintre actele normative interne ale României de astăzi. Faptul lasă loc pentru interpretări eronate şi speculaţii şi manipulare, alimentând tendinţe şi reflexe expansioniste în raport cu statul român modern, mai cu seamă din partea unor cercuri politice de la Chişinău, aliniate sau arondate intereselor centrului de putere responsabil pentru acel nenorocit debelatio din 1812.

Pentru a vedea cum procedează alte state în cazuri similare, vom observa, cu titlu de fapt divers, că, bunăoară, Federaţia Rusă se revendică oficial a fi succesor (continuator) juridic al tuturor formaţiunilor statale care au precedat-o. Astfel, Legea federală a Federaţiei Ruse cu privire la compatrioţii de peste hotare, nr. 99-F3, din 24 mai 1999, cu completările şi modificările ulterioare, prevede în Preambulul său: „Federaţia Rusă este succesoare şi continuatoare de drept a Statului Rus, a Republicii Ruse, a Republicii Sovietice Socialiste Federative Ruse (RSSFR) şi a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Instituţia cetăţeniei ruse este coroborată cu principiul caracterului neîntrerupt (al continuităţii) statalităţii ruse”.

Extrapolând situaţia, am putea să ne imaginăm că un text similar de lege, adoptat la Bucureşti, ar trebui să arate cam astfel: „România este succesoare şi continuatoare de drept a Ţării Moldovei şi a Ţării Româneşti, a Principatelor Unite, a Regatului României, a Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia), a Republicii Populare Române şi a Republicii Socialiste România. Instituţia cetăţeniei române este coroborată cu principiul caracterului neîntrerupt (al continuităţii) statalităţii române”. Aici este însă vorba doar despre imaginaţie şi deziderat, întrucât, oricât am scruta ansamblul cadrului legislativ românesc, nu vom putea găsi nimic de genul acesta.

Rămânând pe linia extrapolărilor şi ţinând cont de realităţile istorice, nimeni nu-şi poate imagina un text de lege asemănător adoptat de Legislativul de la Chişinău: „Republica Moldova este succesoare şi continuatoare de drept a Ţării Moldovei, a Principatelor Unite, a Regatului României, a Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia), a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RASSM) şi a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM)”. Firul continuităţii statale de drept, care să lege Republica Moldova de astăzi de vechiul stat naţional (românesc) al Ţării Moldovei, este rupt. Ruperea lui s-a produs la 16 mai 1812, prin acel debelatio parţial, când suveranitatea Ţării Moldovei a fost suspendată prin răşluirea, ocuparea şi subjugarea părţii de la răsărit de Prut a ţării de către Imperiul Ţarist, cu mârşava complicitate a Imperiului Otoman.

Unde mai pui că, prin Constituţia sa, România „este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, pe când Republica Moldova refuză formula şi, prin Constituţia din 1994, declară că „este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, adăugând articolul nehotărât „un” şi omiţând termenul „naţional”, pentru a nu fi nevoită să precizeze denumirea naţiunii. Marea problemă a Republicii Moldova este dacă va reuşi sau nu să devină stat naţional. Şi dacă va deveni vreodată, trebuie să ne întrebăm de pe acum: ce fel de stat naţional anume va fi?

Sub ochii noştri se poartă astăzi un adevărat război de revendicare a continuităţii juridice şi moştenirii istorice a Ţării Moldovei, victima tratatului ruso-turc semnat la Bucureşti în neagra zi de 16 mai 1812. Suntem abia la începutul acestui război, care va dura ceva timp. Pericolele pe care le prezintă acesta ţin de riscul real al unui nou debelatio realizat prin acel soi de ocupaţie şi subjugare subtilă pe care ne-am obişnuit să-l numim cu un cuvânt ciudat: transnistrizare. Datele contextului istoric s-au schimbat, evident, de la 1812 încoace. Singura diferenţă dintre vechiul şi actualul peisaj geopolitic în care ne aflăm este că astăzi ruşii nu mai discută cu turcii, ci cu germanii, ca şi în 1939.

Întâmplător sau nu, anume în fatidica zi de 16 mai premierul Filat a anunţat că pleacă iarăşi la Berlin pentru a discuta, după cum ne-a spus chiar el, prefaţându-şi vizita, „chestiunea transnistreană”. Va deveni oare Vladimir Filat un nou Manuc bey al timpurilor noastre?

Şi dacă tot am recurs la tristul joc de cuvinte „Prut – trup rupt!”, nu am vrea să credem că celălalt râu important din „spaţiul istoric şi etnic al devenirii noastre naţionale” ne va oferi, la două secole distanţă de 16 mai 1812, prilejul să spunem, într-o dureroasă îngânare, „şi Nistrul – sinistru!”

16 mai 2011

Expansiunea rusă în jurul Mării Negre (1700-1812)

Expansiunea rusă în jurul Mării Negre (1700-1812)


LICEELE BOTOŞĂNENE AŞTEAPTĂ ELEVII BASARABENI

Iulie 14, 2010

În perioada 21-31 iulie la misiunile consulare româneşti din Chişinău, Bălţi şi Cahul se desfăşoară înscrierile absolvenţilor de gimnaziu din Republica Moldova la liceele din România.

Anul acesta a fost dublat numărul de burse oferite tinerilor studioşi dintre Prut şi Nistru şi de dincolo de Nistru, ajungându-se la aproape 5000.

Aproape toate liceele botoşănene au rezervate locuri pentru elevii basarabeni, cele mai multe revenind Colegiului Economic „Octav Onicescu”. Această instituţie poartă numele unei personalităţi ştiinţifice botoşănene afirmate în matematică, dar care, la începutul secolului al XX-lea a uimit profesorii Universităţii din  Bucureşti pentru că a absolvit în acelaşi timp, în mai puţin de doi ani Facultatea de Ştiinţe şi cea de Filozofie, obţinând tot atunci şi câte un doctorat la fiecare.

Botoşanii fiind în trecut „metropola comercială a Ţării de Sus”, învăţământul economic are o bogată tradiţie, neîntreruptă de peste 120 de ani, iar colegiul economic amintit reuşeşte, prin profesionalismul şi prestaţia didactică de excepţie a dascălilor, să formeze elevi foarte bine pregătiţi, care au obţinut rezultate deosebite la diferite concursuri şi olimpiade, un procent impresionant reuşind în învăţământul superior. Acest liceu se înscrie între  preferinţele gimnaziştilor botoşăneni, la admiterea în clasa a IX-a din acest an cea mai mică medie de reuşită a fost 8, 50.

A avut amabilitatea să-mi vorbească despre elevii din Republica Moldova domnul profesor Ioan Huţanu, directorul acestei unităţi şcolare: „La noi sunt şcolarizaţi elevi de peste Prut încă de la începutul anilor  nouăzeci, colegiul nostru fiind printre primele centre-pilot din ţară pentru instruirea lor în profil economic. Mai întâi am avut serii de câte 50-60 elevi, iar acum avem doar câte10-15 anual. Sperăm ca, odată cu simplificarea regimului vizelor, să avem mai mulţi copii de acolo.

Despre începuturi putem spune că profesorii erau puternic impresionaţi de dublul efort făcut de elevii care învăţaseră ruseşte la gimnaziu şi se străduiau să dea în limba română răspunsul gândit în limba rusă. Şi totuşi, o elevă dintre aceştia a reuşit să ia peste câţiva ani locul I la Olimpiada internaţională de limba şi literatura română.

Putem mărturisi cu sinceritate că suntem cu toţii încântaţi să lucrăm cu aceşti tineri entuziaşti şi curaţi sufleteşte, înzestraţi cu un bun-simţ şi un spirit întreprinzător nativ. Au un nivel de conştiinţă patriotică aparte şi de multe ori simt româneşte la un nivel superior faţă de colegii lor din România.

Datorită schimbărilor pozitive ce se petrec în învăţământul  din Republica Moldova ei se integrează din ce în ce mai uşor în sistemul de învăţământ de la noi şi am avut de câteva ori şefi de promoţie dintre elevii veniţi de peste Prut.

Mulţi au continuat studii superioare economice sau de alt profil, s-au căsătorit şi şi-au început propriile afaceri, dar, de câte ori ne întâlnim, păstrează aceeaşi bunăcuviinţă şi căldură sufletească specifică elevului basarabean.

Îi aşteptăm cu drag la şcoală şi ţinem să-i asigurăm pe părinţi că avem o preocupare permanentă, pe parcursul întregii perioade petrecute la noi, de asistenţa lor pedagogică, de cazare şi masă.”

Aceleaşi impresii despre elevii basarabeni le au şi celelalte cadre didactice ale colegiului, păreri identice existând şi de la celelalte licee botoşănene: Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”,  Liceul de Artă „Ştefan Luchian”, Liceul „Elie Radu” – lăcaşuri de învăţătură, unde ei sunt aşteptaţi cu mult  drag.

Iuliu Laurian Popovici, Botoşani, pentru FLUX


Trei probleme majore în capitala noastră de sud

Iunie 5, 2010

Gheorghe Vasilachi, preşedintele raionului Cahul, despre durerile şi doleanţele cahulenilor

1. Din 1994 şi până acum comunicaţiile din raionul Cahul nu sunt încă unificate

Există o lege mai veche, din 1994, atunci când a fost creată autonomia găgăuză, care prevede unificarea comunicaţiilor raionului Cahul prin integrarea infrastructurii a 15 localităţi din fostul raion Vulcăneşti, avându-se în vedere atât satele din lunca Prutului (Giurgiuleşti, Câşliţa Prut, Slobozia Mare, Văleni, Brânza, Colibaşi, Vadul lui Isac), cât şi localităţile Alexandru Ioan Cuza, Nicolaevca, Vladimirovca, Greceni, Burlăceni, Iujnoe, Alexandrfeld şi Găvănoasa. Acelaşi lucru a fost prevăzut în cazul localităţii Borceag, trecută în raionul Cahul din raionul Taraclia, şi în cel al localităţilor Chioselia Mare şi Frumuşica, trecute în raionul nostru din raionul Comrat de altădată.

Am avut ocazia să discut personal şi cu primul ministru Vladimir Filat, şi cu preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, şi i-am rugat să se implice, pentru a ne ajuta să integrăm infrastructura acestor 18 localităţi ale noastre în infrastructura raionului Cahul. Am făcut trei demersuri către primul ministru. A fost creată o comisie, care a studiat problema, dar, deocamdată, nu s-a rezolvat nimic, întrucât lipseşte voinţa politică şi administrativă necesară.

Dacă este să ne referim la drumuri, la căile terestre de comunicaţie, cele din satele cahulene din lunca Prutului şi comuna Alexandru Ioan Cuza sunt exploatate până în prezent de către administraţia de la Vulcăneşti din cadrul autonomiei găgăuze. Raionul Cahul le plăteşte celor de la Vulcăneşti pentru întreţinerea acestor drumuri, deci, noi dăm banul, dar nu avem nici o posibilitate de influenţă şi control.

Exact aceeaşi situaţie este în cazul reţelelor de distribuţie a energiei electrice ale Union Fenosa. Am vorbit cu reprezentanţii acestei companii, arătând că, de vreme ce există o filială Union Fenosa la Cahul, aceasta ar putea prelua toate responsabilităţile în cazul satelor cahulene din fostul raion Vulcăneşti. Ceea ce vă spun este valabil în cazul tuturor celor 18 localităţi care fac parte din raionul Cahul, dar ai căror locuitori sunt nevoiţi să încheie contracte de prestare a serviciilor în afara raionului, la Vulcăneşti, Taraclia şi Comrat.

La fel este şi cu Moldtelecom-ul. Acum, dacă un deţinător de post de telefon din orice sat din lunca Prutului depistează o greşeală în factură sau are orice altă problemă, în loc să vină la Cahul, în raionul din care localitatea lui face parte, acesta trebuie să meargă să-şi rezolve problema în autonomia găgăuză, la Vulcăneşti sau Comrat, iar cei de la Borceag – la Taraclia, ceea ce nu este normal. Dar iată că noi vorbim, toţi se fac că înţeleg, însă nimeni nu vrea să rezolve aceste probleme elementare.

Să vă dau un exemplu. Eu sunt preşedinte al Comisiei pentru Stări Excepţionale din raion. Doamne fereşte să se întâmple ceva grav într-o localitate a noastră, cum este Alexandru Ioan Cuza! Dată fiind situaţia pe care v-am descris-o mai sus, vă întreb: cum aş putea dirija operaţiunile care sunt necesare într-o situaţie excepţională în această localitate? Într-o asemenea situaţie administraţia raionului Cahul apare total neputincioasă. Experienţa şi capacităţile noastre ne-ar permite să intervenim, dar, iată, aceste localităţi cahulene sunt menţinute în zona de responsabilitate a autorităţilor din autonomia găgăuză, nu a administraţiei raionului Cahul, ceea ce nu este deloc normal.

Ce soluţie cere această stare de lucruri? Administraţia centrală trebuie să ia deciziile şi măsurile necesare. Aceste 18 localităţi sunt parte integrantă a raionului Cahul. Există lege şi unde-i lege nu-i tocmeală. Am discutat, cum vă spuneam, cu primele persoane din stat această problemă şi aşteptăm decizia Chişinăului. Să vedem ce se va putea face pentru a aduce lucrurile în făgaşul lor normal.

2. Un subiect trist: Aeroportul Internaţional Cahul

Subiectul Aeroportului Internaţional Cahul este un subiect destul de trist. Cunosc această problemă de la bun început, când Direcţia Aviaţiei Civile a hotărât să transmită Aeroportul Cahul de la balanţa administraţiei centrale la cea a administraţiei publice locale din raionul nostru. Pentru mine este o enigmă şi până acum de ce s-a procedat aşa cu ani în urmă. Părerea mea a fost şi este că o unitate administrativ-teritorială nu poate finanţa şi gestiona un aeroport internaţional. Un raion cum este al nostru nu dispune de specialişti, de la dispeceri la aviatori, pe care să-i poată susţine şi dirija. Bine, a fost ce a fost şi luăm lucrurile cum sunt. Când s-a decis la Chişinău să ni se transmită la balanţă aeroportul, am devenit deţinători ai pachetului de acţiuni sută la sută, deci, stăpâni deplini ai acestui obiectiv strategic, de mare importanţă, de vreme ce nu există un aeroport în zonă, nici la vecinii noştri, la Brăila sau la Galaţi. Din moment ce deţii o asemenea avere, trebuie să te gândeşti cum faci ca să o administrezi mai bine şi să-ţi aducă un câştig. Dar, tot printr-o hotărâre de la Chişinău, a Administraţiei Aviaţiei Civile, Aeroportul Cahul a fost închis. La scurt timp după închiderea Aeroportului Internaţional Cahul a fost deschis Aeroportul Ismail.

Dacă să privim lucrurile prin prisma patriotismului, este clar că vecinii noştri ucraineni au folosit momentul. Poate că ei au fost deranjaţi şi în cazul deschiderii Portului Giurgiuleşti pe Dunăre, şi în cazul construirii tronsonului de cale ferată Cahul-Giurgiuleşti, dar noi suntem un stat independent şi avem propriile noastre interese, probleme, griji şi nevoi şi trebuie să ne gospodărim ţara cum se cuvine. Indiferent cine este la guvernare, trebuie să fim patrioţi ai ţării şi teritoriului nostru. Eu personal, de exemplu, iniţial am fost împotriva construirii tronsonului de cale ferată şi am adus argumente de ordin tehnic, ecologic, de gospodărire, dar odată construită calea ferată, constatăm că este un lucru bun, indiferent ce ar spune vecinii.

Revenind însă la problema aeroportului, la etapa actuală Aeroportul Internaţional Cahul, dacă ar fi redeschis, ar fi un obiectiv cât se poate de serios pentru economia noastră. Judecaţi şi dumneavoastră, pe timpul când eram centru judeţean şi aeroportul funcţiona, existau câteva rute spre Ucraina, Rusia şi Turcia. Era un început bun şi situaţia trebuia să continue. După anul 2003 am investit foarte mult în Aeroportul Internaţional Cahul, în special în lucrările de renovare. Între timp a apărut un investitor german, care a cumpărat 51% din acţiunile Aeroportului, iar Consiliul raional Cahul deţine 49%. Atât noi, cât şi investitorul german am investit sume importante ca aeroportul să poată funcţiona. Una dintre preocupările noastre a fost să avem acolo şi vamă, şi grăniceri, şi infrastructură adecvată. S-a lucrat mult pentru aducerea la condiţie a pistei de decolare-aterizare, pentru achiziţia de echipamente moderne din străinătate. Cu toate acestea, nici până astăzi nu reuşim să obţinem la Chişinău, din partea Administraţiei Aviaţiei Civile de Stat, autorizaţia de exploatare şi funcţionare a aeroportului.

E necesară o licitaţie internaţională

Puşi în faţa unei asemenea situaţii, ne-am gândit să discutăm la următoarea şedinţă a Consiliului raional posibilitatea de a vinde pachetul de acţiuni pe care îl deţinem în Aeroportul Internaţional Cahul. Este vorba şi despre alte obiective economice în care Consiliul raional deţine fie pachetul majoritar de acţiuni, fie este acţionar minoritar. Lumea aşteaptă de zece ani să poată zbura cu avionul dinspre şi spre Cahul, dar, iată, nu zboară nimeni. Iar investiţia noastră rămâne una moartă şi avem, în plus, cheltuieli pentru întreţinerea pazei, bunăoară, sau alte cheltuieli care apasă bugetul raionului. O soluţie ar fi, chiar după ce noi am investit sume importante, ca Aeroportul Internaţional Cahul să fie preluat la balanţa administraţiei publice centrale, cum a fost înainte. Problema ar putea însă apărea în cazul partenerului nostru german, care ar putea să nu fie de acord să transmită Administraţiei Aviaţiei Civile pachetul său de 51% de acţiuni. De aceea, varianta ideală ar fi să scoatem la licitaţie internaţională acest aeroport bine poziţionat geografic şi de mare perspectivă. O asemenea soluţie i-ar permite raionului nostru să-şi recupereze, cel puţin, parţial investiţiile importante făcute în acest obiectiv. Cred că trebuie să reuşim să organizăm această licitaţie internaţională pe durata actualului mandat al autorităţilor publice locale. Sper să găsim un cumpărător serios al pachetului de 49% de acţiuni. Va fi nevoie ca noul coproprietar, împreună cu actualul nostru partener german, să obţină toate certificatele, aprobările şi autorizaţiile necesare.

De fapt, şi acum aeroportul este funcţional, întrucât noi dăm în arendă anumite echipamente Serviciului de Informaţii Aeronautice MoldATSA, care este o întreprindere de stat specializată în utilizarea spaţiului aerian naţional şi deservirea zborurilor, inclusiv în acordarea de asistenţă la decolarea şi aterizarea aeronavelor. În cazul Aeroportului Internaţional Cahul ar fi vorba de aeronave mici şi medii.

3. Nu suntem auziţi de Centru

Cu mare regret trebuie să spun că nici în primii doi ani de mandat, dar nici în acest al treilea an pe care îl încheiem curând, nu am fost şi nu suntem auziţi de Centru. Ceea ce nu este bine deloc. Fiecare trage jăraticul la turta lui. Da, noi avem autonomie. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne auzim unii pe alţii. Să ştiţi că aici în raion, indiferent de apartenenţa politică, trebuie să avem relaţii bune de conlucrare. Întrebarea mea este: de ce nu ar vrea să facă acelaşi lucru şi Centrul în relaţia sa cu raioanele? Nu poate Centrul să facă fără noi mare treabă şi nici noi fără Centru, fiindcă suntem legaţi şi interdependenţi.

Dacă e să vorbim de Buget, ni se spune de fiecare dată că depindem de Guvern. Dar de ce suntem dependenţi? Dacă s-ar modifica doar puţin modalitatea de formare a Bugetului, ca să ni se lase în raion o parte din accize, o parte din TVA, să vedeţi că ne putem descurca. Aşa era pe timpul judeţelor, şi ne descurcam foarte bine. Găgăuzia, de ce este mai deosebită decât noi? Pentru că acolo e cu totul altă treabă, se joacă altă horă. Pe lângă autonomia administrativă avem nevoie şi de autonomie financiară. Nu trebuie să ni se scoată ochii că ni se fac transferuri de la Bugetul central, pentru că transferurile provin tot din banii colectaţi aici în raion, la Cahul. Şi asta e valabil în cazul oricărui raion. Dacă ni s-ar lăsa în bugetul raional o parte din accize, TVA sau venituri de la Vamă, am fi şi noi interesaţi de buna colectare a acestor impozite şi plăţi, altminteri Guvernul ne demotivează.

Despre ce descentralizare vorbim?

Descentralizarea noastră este doar parţială şi de asta nu merg lucrurile cum trebuie. Să vă dau un exemplu. Eu sunt şi preşedinte al Asociaţiei Preşedinţilor de Raioane. Am fost convocat la Chişinău, eu, primarul de Orhei şi încă vreo 17 miniştri ca să discutăm, chipurile, despre descentralizare. Le-am spus atunci: fraţilor, despre ce fel de descentralizare vreţi să vorbim când voi sunteţi 17 şi noi 2? Oricât ne-am zbate şi oricât ne-am zburli, nu avem cum să vă convingem că avem nevoie de descentralizare reală. Să luăm un singur domeniu – învăţământul. Despre ce descentralizare e vorba aici? Organizarea cadrelor este în competenţa ministerului, fără ca administraţia raională să aibă vreo tangenţă. Singura noastră posibilitate este să numim un şef de Direcţie a Învăţământului. Şi dacă nu aprobăm o candidatură sau alta, ministerul decide singur problema interimatului. În domeniul ocrotirii sănătăţii e aceeaşi poveste. Într-o asemenea situaţie, ori descentralizezi domeniile, ori le concentrezi ca pe timpul sovietic şi îţi asumi toată răspunderea. Dar vedeţi dumneavoastră că în dezbaterea politică toţi fără excepţie vorbesc despre descentralizare, pe când în realitate nimeni nu vrea să o facă.

Nu ştiu ce se va alege din ţara asta a noastră dacă lucrurile vor merge aşa şi de acum încolo. Ca om care am activat atâţia ani în administraţia locală, vă spun sincer că sunt destul de sceptic în privinţa posibilităţii să ieşim din acest impas. Am fost zilele trecute în Lituania, la partenerii noştri mai vechi din administraţia locală, am încheiat şi un nou acord de parteneriat, dar am venit de acolo cu inima frântă. Cum, Dumnezeule, se pot organiza lituanienii şi noi nu ne putem organiza nicidecum? Şi cu toate acestea, suntem datori să punem umărul fiecare pentru a schimba starea de lucruri din Republica Moldova.

Mai puţină politică şi mai multe fapte

Ştiţi, şi lumea noastră este răbdătoare, poate chiar prea răbdătoare. M-am întors chiar ieri din România, fiind patru zile la Bucureşti, unde s-a declanşat greva generală, şi, revenind acasă, am înţeles că la noi aşa ceva nu este posibil. Ne lipseşte acea doză de cultură generală şi de ambiţie sănătoasă pentru a schimba ţara noastră în bine. E păcat că totul este atât de politizat şi că, după încheierea campaniilor electorale, nimeni nu se aşterne pe treabă. E nevoie de mai puţină politică şi de mai multe fapte comune. La încheierea mandatului lumea nu mai ţine cont de trucurile electorale şi trebuie să-l întrebe pe fiecare ce a făcut concret pentru ţara asta şi oamenii ei.