CEDO confirmă INEXISTENȚA unui „drept” la căsătoria unisex

Iunie 10, 2016

CEDO

Ieri, 9 iunie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică decizia în cauza Chapin și Charpentier contra Franța (nr. 40183/07). Reclamanții contestau decizia instanțelor franceze de a anula o căsătorie încheiată în anul 2004 între doi bărbați, prin violarea legii franceze de atunci, care oprea două persoane de același sex să se căsătorească.

În decizia luată cu unanimitate, Curtea întărește faptul că Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu include un drept la mariaj pentru cuplurile de același sex, nici sub dreptul la respectul pentru viața privată și de familie (art. 8), nici sub dreptul de a se căsători și a fonda o familie (art. 12).

Mai precis, noua decizie confirmă o serie de alte decizii, și în particular reamintește că:

  • Problema căsătoriei între persoane de același sex este „subiect al legilor naționale ale Statelor contractante” (§ 36, cu referire la decizia din cauza Schalk și Kopf c. Austria (nr. 30141/04);
  • Articolul 12 confirmă conceptul tradițional de căsătorie, care este uniunea între un bărbat și o femeie și „nu impune asupra guvernelor Statelor contractante o obligație de a oferi cuplurilor de același sex acces la căsătorie„ (§ 36, cu ref. la decizia din cauza Gas și Dubois c. Franța, nr. 25951/07, § 66);
  • Articolul 12 „nu poate fi interpretat ca impunând asupra guvernelor Statelor contractante o obligație de a oferi cuplurilor de același sex acces la căsătorie” (§ 39). Această reamintire a recentelor decizii din cauzele Hämäläinen c. Finlanda (nr. 37359/09) și Oliari și alții c. Italia (nr. 18766/11 și 36030/11) are un impact puternic deoarece recunoaște limitele teoretice ale interpretării dreptului la căsătorie;
  • Cu privire la dreptul la respectul pentru viața privată (garantat sub art. 8) și la principiul non-discriminării (art. 14), „Statele sunt (…) libere (…) să restricționeze accesul la căsătorie la cuplurile de sexe diferite”, (cu referire la decizia din cauza Schalk și Kopf , § 108 și Gas și Dubois, § 66);
  • Statele „se bucură de o anumită marjă de apreciere cu privire la statutul exact conferit de mijloacele alternative de recunoaștere” a relațiilor de același sex și a diferențelor între acestea și drepturile și obligațiile conferite de căsătorie (§ 58).

Gregor Puppinck, directorul Centrului European pentru Lege și Justiție, un ONG juridic cu sediul la Strasbourg, salută decizia ca fiind „interpretarea corectă a Convenției Europene a Drepturilor Omului” și precizează că „problema căsătoriei între persoane de același sex împinge Curtea la limita abilității sale de a interpreta Convenția. Această limită este marcată de însăși formularea tratatului (Convenției) și de voința explicită a majorității Statelor membre”.

Citește și: „Drepturile omului acompaniază Omul Nou” – Interviu cu dr. Gregor Puppinck, Centrul European pentru Lege și Justiție

Din cele 47 de state semnatare ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, doar 12 recunosc „căsătoria” între persoane de același sex.

Articolul 12 al Convenției stipulează că „Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie conform legislației naționale ce reglementează exercitarea acestui drept.”

Dl. Puppinck mai apreciază, făcând referire la repetatele încercări ale grupurilor juridice favorabile lobby-ului homosexual de a forța o decizie favorabilă lor din partea Curții pe motivul unei „evoluții” a societății, că „deși este potrivită aplicarea Convenției la schimbările din societate, dimpotrivă, este total nepotrivit să se pretindă schimbarea însuși conținutului Convenției”.

Detalii pot fi găsite în lucrarea G. Puppinck, Uniunile homosexuale și Curtea Europeană a Drepturilor Omului

sursa: http://www.culturavietii.ro/


CINE A LUCRAT PENTRU SUSPENDAREA MONITORIZĂRII CAZULUI MITROPOLIEI BASARABIEI DE CĂTRE COMITETUL DE MINIȘTRI AL CONSILIULUI EUROPEI. RAPORT DIN 02 OCTOMBRIE 2009

Mai 27, 2016

Cubreacov Montgomery Dos Santos

ÎNALT  PREA SFINŢIEI SALE,

ÎNALT PREA SFINŢITULUI PETRU,

ARHIEPISCOP AL CHIŞINĂULUI,

MITROPOLIT AL BASARABIEI

ŞI EXARH AL PLAIURILOR

R A P O R T

din 02 octombrie 2009

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Astăzi, 02 octombrie, după discuţia telefonică avută cu Înaltpreasfinţia Voastră în subiectul reprezentării Mitropoliei Basarabiei la Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei (CM al CE) în procedura de monitorizare a Republicii Moldova asupra modului de implementare a măsurilor generale şi individuale în speţa “Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova” din 13 decembrie 2001, am discutat telefonic cu preacucernicul părintele secretar Ion Cosoi, pentru a limpezi aspectele neclare legate de acest subiect.

Ca şi domnul avocat Alexandru Postica, părintele Ion Cosoi mi-a confirmat că cei doi au expediat o scrisoare parţială pe adresa CM al CE, legată exclusiv de punctele la care m-am referit în ultimul meu Raport scris depus la Mitropolia Basarabiei în luna august, şi anume cele legate de dosarele parohiilor neînregistrate de fostul Serviciu de Stat  pentru Culte şi ulterior de Ministerul Justiţiei.

Sunt nevoit să constat că scrisoarea care urma să fie trimisă CM al CE trebuia să fie mai amplă şi să se refere la toate capitolele şi aspectele supuse monitorizării, inclusiv cele care rezultă din deciziile interimare sau tranzitorii adoptate la Strasbourg până acum. Acest lucru, din păcate, nu a fost făcut. Nu cunosc pe numele cui anume a fost expediată scrisoarea, în ce formă şi cu ce mesaj însoţitor. Ca reprezentant mandatat al Mitropoliei Basarabiei în dosarul din 2001, supus în continuare monitorizării, consider că ar fi fost firesc şi util să fiu cel puţin pus la curent cu redactarea şi expedierea unei asemenea scrisori.

Vreau să readuc în atenţia Înaltpreasfinţiei Voastre că în cadrul penultimei audienţe pe care mi-aţi acordat-o în luna august aţi binecuvântat, în prezenţa mea şi a părintelui secretar Ion Cosoi, ca preacucernicia sa să pregătească, împreună cu avocatul Alexandru Postica, informaţiile solicitate prin ultimul meu Raport, astfel încât acestea să fie cât mai bine utilizate la redactarea unei scrisori complete pentru CM al CE. Atunci părintele Ion Cosoi nu a fost deloc entuziasmat de sarcina primită şi a fost de părere că oricum monitorizarea este pe sfârşite, ca ar fi ca şi încheiată, „pusă în ultimul coş”, şi că nu ar avea rost ca Mitropolia să mai intervină. Ceea ce, în mod evident, era fals.

Vă fac cunoscut că pe toată durata de timp de la mijlocul lunii august şi până astăzi, 02 octombrie, părintele secretar Cosoi nu m-a contactat niciodată, direct, telefonic sau electronic, cu toate că datele mele de contact sunt disponibile la cancelaria Mitropoliei Basarabiei şi în documentaţia vărsată de mine la dosar până acum.

Ceea ce mi s-a părut deosebit de grav însă în această situaţie este faptul că, în discuţiile cu mine, atât domnul avocat Alexandru Postica, cât, mai ales, părintele secretar Ion Cosoi au formulat deschis ideea că monitorizarea Republicii Moldova de către CM al CE este pe sfârşite, că trebuie să fie încheiată cât mai grabnic, odată cu înregistrarea parohiilor încă neînregistrate de Ministerul Justiţiei. Poziţia părintelui Ion Cosoi, expusă în termeni clari, s-a rezumat la expresia „monitorizarea nu trebuie să dureze până la a doua venire a lui Hristos”. Cei doi exprimă, de fapt, o poziţie identică celei a Statului Republica Moldova, permanent interesat ca această monitorizare să fie încheiată. Cel puţin, aceasta este o poziţie de menajare a Statului, în detrimentul interesului Mitropoliei Basarabiei.

Folosesc această ocazie pentru a vă face cunoscut dezacordul meu total şi profund cu poziţia exprimată de cei doi privind necesitatea încheierii cât mai grabnice a monitorizării Republicii Moldova de către CM al CE. Am subliniat şi în multe dintre Rapoartele mele anterioare că interesul Mitropoliei Basarabiei este ca această monitorizare să continue cât mai mult posibil, fiind un mijloc eficient de echilibrare a relaţiei noastre cu statul Republica Moldova şi un mijloc util de presiune delicată asupra autorităţilor centrale ale statului. Înaltpreasfinţia voastră cunoaşteţi de câte eforturi a fost nevoie pentru a relua monitorizarea Republicii Moldova de către CM al CE în acest dosar, atunci când ea a fost suspendată, în 2004, ca urmare a informaţiilor trunchiate şi false servite la Strasbourg de către Guvernul Tarlev.

Faptul că părintele Ion Cosoi a neglijat binecuvântarea Înalpreasfinţiei voastre de a-mi prezenta informaţiile pregătite de preacucernicia sa împreună cu domnul avocat Postica, preferând să expedieze la Strasbourg o scrisoare parţială, fără a mă pune cel puţin la curent cu acest fapt, ca să nu muncesc în van în paralel, precum şi consideraţiile celor doi, pe care le găsesc periculoase pentru interesele Mitropoliei Basarabiei, privind falsa necesitate de a încheia monitorizarea Statului de către CM al CE, mă fac să vă solicit oficial o clarificare a situaţiei şi să vă rog respectuos să dispuneţi retragerea părintelui Ion Cosoi de pe relaţia cu CM al CE în dosarul din speţa “Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova” (Hotărârea CEDO din 13 decembrie 2001). Rugămintea din ultimul Raport scris era de ajutare, nu de înlocuire a mea pe relaţia cu CM al CE.

Consider că orice lipsă de coordonare, de izolare a subsemnatului ca reprezentant mandatat, de interferenţă, suprapunere şi paralelism în acţiuni pe relaţia cu CM al CE dăunează interesului fundamental al Mitropoliei Basarabiei ca monitorizarea Republicii Moldova să continue atât cât va fi posibil.

Atrag atenţia că poziţia exprimată de subsemnatul este consonantă cu punctul de vedere în acest subiect adus la cunoştinţa Patriarhiei Române de către Ministerul de Externe al României în luna mai 2009, în baza informaţiilor furnizate de Reprezentanţa permanentă a României la Strasbourg, cu care am fost într-o permanentă relaţie directă şi cu care mi-am coordonat efectiv orice demers ca prezentat la CM al CE.

Aştept, ca de obicei, decizia şi binecuvântarea Înaltpreasfinţiei voastre.

Al Înaltpreasfinţiei voastre ascultător fiu duhovnicesc,

Vlad Cubreacov

Notă: Nu aș fi publicat textul acestui Raport din 02 octombrie 2009 dacă nu aș fi văzut astăzi, 27 mai 2016, pe pagina oficială de internet a Mitropoliei Basarabiei un Comunicat datat cu ziua de ieri și semnat Secretariatul Mitropoliei Basarabiei, Comunicat pe care îl reiau mai jos fără nicio modificare și, deocamdată, fără niciun comentariu. Totodată, pentru o înțelegere adecvată a situației, reproduc mai jos și comentariile subsemnatului făcute pe o rețea de socializare în data de 18 mai 2016 la care se face trimitere expresă în Comunicatul oficial al Secretariatului Mitropoliei Basarabiei.

A) Comunicatul Secretariatului MB:

COMUNICAT DE PRESĂ

Mitropolia Basarabiei este profund dezămăgită de declarația unor persoane, plasate pe rețelele de socializare precum că în anul 2009 ar fi solicitat Comitetului de Miniștri încetarea procedurii de monitorizare pe marginea în cauza ”Mitropolia Basarabiei și alții contra Moldovei”. Este foarte trist că autorii acestei dezinformări au menționat numele unor personalități precum IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei și alte persoane din aparatul administrative al Mitropoliei Basarabiei, care au preluat în atribuții de lucru procesele juridice administrate cu iresponsabilitate de funcționarii de până la anul 2008 și au încercat să mențină activ procesul în fața Comitetului și care nu sunt sub nici o formă responsabil de decizia Comitetului de Miniștri.

Aducem la cunoștință că deși Rezoluția finală a fost publicată în anul 2010, textul acesteia a fost definitivat în sesiunile de primăvară și toamnă ale anului 2009. Această rezoluție sub nici o formă nu legitimează confiscarea patrimoniului, ea mai mult referindu-se la modificările cadrului legal de înregistrare a Cultelor religioasă și mai puțin asupra aspectelor de proprietate.

Informația că Mitropolia Basarabiei și-a retras pretențiile în fața Comitetului este una falsă și nu corespunde adevărului, acest lucru poate fi demonsatrat prin demersul făcut de IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei către Comitetului de Miniștri prin care s-a insistat asupra continuării monitorizării. Au fost prezentate cazuri de intimidare, hărțuire a preoților din cadrul Mitropoliei de către autoritățile statului, precum și alte probleme, care atestau încălcarea drepturilor enoriașilor și preoților de a se asocia liber.

În ceea ce privește problema patrimoniului – Mitropoliei Basarabiei comunică că niciodată nu a renunțat și nu va renunța la patrimoniul confiscat ilegal de către regimul sovietic. Problema este una de o complexitate majoră, care necesită intervenții în cadrul legislativ, inițierea unor discuții publice, susținerea societății și a partenerilor, după caz inițierea proceselor de judecată.

La moment se implementează o serie de acțiuni capabile să conducă la restituirea patrimoniului bisericesc în proprietatea Mitropoliei Basarabiei.

Secretariatul Mitropoliei Basarabiei

Pentru conformitate se poate vedea și imaginea Comunicatului așa cum apare el pe pagina oficială de internet a Mitropoliei Basarabiei.

Comunicatul Secretariatului Mitropoliei Basarabiei din 26 mai 2016

B) Comentariile subsemnatului.

Comentariul Vlad Cubreacov pe facebook imagine

Comentariu 2


CE AȘTEPTĂM DE LA VIZITA PREȘEDINTELUI BĂSESCU LA CHIȘINĂU?

Ianuarie 20, 2013

A rosti slujba în limba română şi a oficia într-o biserică aparţinând Mitropoliei Basarabiei a fost, adesea, un act de eroism, deşi libertatea religioasă trebuie respectată ca orice drept universal

Traian Băsescu, 14 aprilie 2009

Harta Patriarhiei Romane 2013

Așteptăm, între altele, câteva lucruri simple:

1. Să treacă, în sfârșit, pragul Mitropoliei Basarabiei, singura instituție românească interbelică reactivată la răsărit de Prut.

2. Să ridice, în discuțiile cu partenerii săi de la Chișinău, chestiunea retrocedării Arhivelor Mitropoliei Basarabiei confiscate la Craiova, în 1946, și pe cea a retrocedării clădirilor Mitropoliei Basarabiei deținute în prezent de către Guvernul Republicii Moldova.

3. Să ridice, în discuțiile cu aceiași parteneri, chestiunea cadrului legislativ neeuroconform în materie de culte din Republica Moldova;

4. Să se pronunțe public asupra apartenenței ambasadorului extraordinar și plenipotențiar al României la Chișinău, Marius Gabriel Lazurca, la jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse (Patriarhia Moscovei) și asupra conotațiilor simbolice ale unei asemenea apartenențe (inclusiv proiecția ei în mentalul colectiv basarabean).

Să le luăm pe rând și să ne explicăm.

1. Mitropolia Basarabiei este o instituție istorică fundamentală, strategic importantă din perspectiva interesului nostru legitim de unitate națională. Din ea fac parte cei mai mulți dintre cei circa 350 de mii de cetățeni români de la răsărit de Prut, dar și cei peste 1 milion de basarabeni care au cerut oficial repunerea lor în drepturile de cetățeni români. Este greu de înțeles de ce președintele Băsescu a evitat în ultimul deceniu să viziteze Mitropolia Basarabiei și să se intereseze din prima sursă despre problemele pe care le întâmpină. Singurul șef al Statului Român care a vizitat vreodată Mitropolia Basarabiei este Ion Iliescu. Acea vizită s-a produs în perioada ținerii forțate a Mitropoliei Basarabiei în afara legii. După această vizită, remarcată de autoritățile de la Chișinău, nu s-a mai înregistrat nicio descindere brutală în parohiile Mitropoliei Basarabiei și putem spune că ea a pus, efectiv, capăt perioadei de persecuție sălbatică a credincioșilor ortodocși români de la răsărit de Prut. Președintele Traian Băsescu a fost întotdeauna așteptat la Mitropolia Basarabiei. Nimic nu justifică amânarea unei asemenea vizite.

2. Potrivit prevederilor legale în vigoare și atribuțiilor șefului Statului Român, acestuia îi revine obligația să se preocupe de situația confesională a cetățenilor români și a etnicilor români de peste hotarele actuale ale țării. Președintele Băsescu și-ar face datoria legală, dar și morală, dacă ar ridica, în discuțiile cu omologul său, Nicolae Timofti, dar și în cele cu premierul Vladimir Filat, problemele Mitropoliei Basarabiei nesoluționate de către puterea executivă din Republicii Moldova (Președinția și Guvernul). După cum am arătat mai sus, aceste probleme nesoluționate sunt: a) retrocedarea Arhivelor Mitropoliei Basarabiei confiscate de sovietici la Craiova, în 1946, și integrate în fondul arhivistic de stat; b) retrocedarea clădirilor Mitropoliei Basarabiei spoliate de către statul sovietic ocupant deținute în prezent de către Guvernul Republicii Moldova. Mitropolia Basarabiei a reprezentat întotdeauna un test de europenitate pentru autoritățile de la Chișinău. Din 1992, când a fost reactivată canonic, și până în prezent, acestă structură locală a Bisericii Ortodoxe Române la răsărit de Prut a fost nedreptățită, într-un grad mai mare sau mai mic, de către toate cele 12 guverne de la Chișinău, fără excepție: Sangheli I, Sangheli II, Ciubuc I, Ciubuc II, Sturza, Braghiş, Tarlev I, Tarlev II, Grecianîi I, Grecianîi II, Filat I, Filat II. Prin refuzul de a-i retroceda bunurile confiscate abuziv de către statul sovietic ocupant, Guvernul Republicii Moldova lipsește Mitropolia Basarabiei, în mod voit, de propria sa bază economică. Totodată, Guvernul Republicii Moldova s-a angajat să-i ofere Bisericii Ruse resursele financiare necesare pentru ca aceasta să-și construiască o nouă catedrală la Chișinău. Actualul guvern de la Chișinău, ca și toate celelalte anterioare, se situează pe pozițiile statului sovietic ocupant când este vorba despre Biserica Ortodoxă Română de la răsărit de Prut. Ca să ilustrăm atitudinea Guvernului Filat față de Mitropolia Basarabiei, vom reda în continuare un fragment din scrisoarea fostului ministru al Justiţiei, Alexandru Tănase, nr. 03/4412 din 11 iunie 2010:

 „În temeiul indicaţiei Guvernului nr. 1116-607 din 19 mai 2010, în comun cu organele administraţiei publice centrale desemnate, Ministerul Justiţiei a examinat adresarea Mitropoliei Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor nr. 105/2 din 5 mai 2010, parvenită repetat spre examinare şi relevă că, în esenţă, asupra majorităţii problemelor abordate în demersul dat, se reiterează poziţia expusă în avizul Ministerului Justiţiei nr. 03/7543 din 01.12.2009, şi anume: (…) Cu referire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate (sau prezumţie a existenţei dreptului de proprietate asupra bunurilor naţionalizate de regimul totalitar sovietic) – comunicăm că în perioada anterioară declarării independenţei Republicii Moldova nu exista proprietate privată (în sensul actual) asupra edificiilor şi lăcaşelor de cult, ca rezultat al naţionalizării acestora. Astfel, potrivit punctului 28 din Regulamentul asociaţiilor religioase din RSSM, aprobat prin Ordinul Prezidiumului Sovietului Suprem al RSSM din 19 mai 1977, toate casele de rugăciuni, precum şi bunurile necesare exercitării cultului transmise pe bază de contract credincioşilor care au format asociaţia religioasă, cumpărate de ei sau donate lor, constituia proprietate a statului. Acestea puteau fi transmise doar în folosinţă gratuită credincioşilor care formau societatea religioasă, în modul şi condiţiile prevăzute de contract.

Totodată, începând cu perioada privatizărilor, Legea nr. 627-XII din 4 iulie 1991 cu privire la privatizare a stabilit în art. 3 alin. (3) interdicţia de privatizare a obiectelor avuţiei statului care constituie patrimoniul culturii naţionale. După republicare (în temeiul Hotărârii Parlamentului nr. 1546-XIII din 25 februarie 1998), în art. 3 alin (5) din Legea cu privire la privatizare a fost stabilită interdicţia de privatizare a obiectelor ce fac parte din patrimoniul cultural naţional, incluse în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.

Din aceste considerente, nu poate fi vorba despre un drept de proprietare asupra bunurilor care au fost naţionalizate anterior de regimul sovietic, precum şi despre încălcarea acestuia. Dreptul de proprietate a fost reglementat şi putea fi dobândit asupra edificiilor şi lăcaşelor de cult, construite doar după declararea independenţei Republicii Moldova. Edificiile şi lăcaşele de cult proprietate publică a statului sau proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale care nu au fost incluse sau au fost excluse din Registrul monumentelor au fost privatizate. De asemenea, atât Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi Constituţia Republicii Moldova, garantează protecţia proprietăţii private, legal dobândite, dar nu impune statul să restituie proprietăţile naţionalizate pe teritoriul actualei Republici Moldova, anterior dobândirii suveranităţii. La fel, nici CEDO şi nici Constituţia nu se aplică raporturilor juridice apărute anterior intrării în vigoare (CEDO a intrat în vigoare pentru ţara noastră din 12 septembrie 1997, iar Constituţia din 18 august 1994), în virtutea principiului neretroactivităţii legii”.

Președintele Băsescu trebuie să ia atitudine față de asemenea puncte de vedere oficiale nedrepte, abizive și discriminatorii. Sperăm că o va face cu aceeași hotărâre și insistență cu care a impus în 2005, la unison cu partenerii europeni și transatlantici, realegerea lui Vladimir Voronin în funcția de șef al statului la Chișinău.

Pentru a declina eventuale pretexte privind depășirea ariei de competență a deținătorului fotoliului de la Cotroceni, vom arăta, în premieră absolută, că Uniunea Europeană a formulat deja un punct de vedere în această chestiune. Este vorba despre un Raport intern al Comisiei Europene privind libertatea religioasă în Republica Moldova, raport pregătit în mai 2011 și prezentat, spre luare de cunoștință, guvernului Filat. Din acel Raport ne interesează doar următorul fragment:

 „Libertatea religioasă.

Restituirea fostelor proprietăți ale Bisericilor istorice înregistrează restanțe serioase.   

Temeiuri:

1. Lipsa sau existența incompletă a legislației privind restituirea proprietăților;

2. Nedorința autorităților RM de a aborda chestiunea.

 Cazuri:
1. Episcopia Romano-catolică: Procese împotriva guvernului Republicii Moldova pentru restituirea proprietăților de care Episcopia Romano-Catolică a fost deposedată și recunoașterea drepturilor de proprietate asupra propriului ei patrimoniu. Catedrala Romano-catolică din Chișinău nu este proprietarea Bisericii Catolice, având statutul legal de bun dat în locațiune permanentă. Terenul adiacent Catedralei găzduiește în prezent Palatul Prezidențial. Biserica Catolică este dispusă să accepte despăgubiri în cazul în care restituirea in integrum nu este posibilă.

2. Mitropolia Basarabiei: niciuna dintre priprietățile ei nu i-a fost restituită, deși aceasta este “succesoare istorică, spirituală și canonică” a Mitropoliei Basarabiei de până la 1944. Principala revendicare a Mitropoliei Basarabiei este de a i se restabili dreptul de prorpietare asupra propriilor sale arhive. Mitropolia Basrabiei intenționează să lase aceste arhive în gestiunea Arhivei Naționale, acolo unde acestea se află în prezent, ea revendicând doar dreptul de proprietate asupra lor. Există, de asemenea, o serie de clădiri care înainte au aparținut de drept Mitropoliei Basarabiei. După ce a avut câștig de cauză într-un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului privind înregistrarea Mitropoliei Basarabiei, în prezent un alt dosar este pe rolul Curții, privind restabilirea statutului pe care l-a avut Mitropolia Basarabiei.

Mențiuni:
1. Restituirea proprietăților bisericești reprezintă în continuare o problemă în Republica Moldova.

2. Autoritățile Republicii Moldova, indiferent de culoarea lor politică, au evitat să ofere o soluție clară acestei probleme.

3. Restituirea proprietăților bisericești constituie, de asemenea, un element politic important, în special în cazul Mitropoliei Basarabiei.

4. Autoritățile Republicii Moldova tind să favorizeze Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove în detrimentul altor culte din țară.”

Chestiunile semnalate corect în acest Raport al Comisiei Europene trebuie să intre în mod automat pe agenda de discuţie a autorităților de la București cu Președinția și Guvernul Republicii Moldova. Doar astfel chestiunea restituirii arhivelor Mitropoliei Basarabiei, în particular, ca şi chestiunea proprietăţilor bisericeşti spoliate, în general, au şansa reală să fie soluționate în spirit european și în spiritul relațiilor de parteneriat special, privilegiat și strategic dintre România și Republica Moldova. Să vedem dacă preșeidintele Băsescu va acționa în sensul în care avem toată îndreptățirea să așteptăm. Ar fi un demers consensual cu cel al Uniunii Europene și pentru o cauză cu adevărat nobilă, dacă ne gândim, compatartiv, la consensul pe care l-a arătat în 2005 pentru realegerea președintelui Voronin.

3. Am arătat cu diverse ocazii că Guvernul AIE, condus de premierul Vladimir Filat, a refuzat oficial să anuleze Hotărârea nr. 740 cu privire la edificiile şi lăcaşele de cult, adoptată de guvernul Tarlev la 11 iunie 2002 împotriva Mitropoliei Basarabiei şi în favoarea structurii locale a Patriarhiei Moscovei.  Atât Guvernul Filat, cât şi majoritatea parlamentară a AIE au refuzat să opereze modificări şi la alte legi prin care mitropolia Chişinăului a primit privilegii (Legea privind cultele religioase şi părţile lor componente, Legea cu privire la sistemul naţional de paşapoarte etc.). Președinția Republicii Moldova, care dispune de drept de initiativă legislativă, a neglijat, de asemenea, aceste aspecte și nu a introdus proiectele de lege așteptate de Mitropolia Basarabiei. Departamentul de Stat al SUA a sesizat aceste aspecte an de an în Rapoartele sale privind situația drepturilor omului în lume. România, ca aliat al SUA, nu a acordat, la nivel oficial, aceeași importanță acestui subiect. Considerăm că este momentul ca șeful Statului Român să ia atitudine, sesizându-i pe factorii oficiali de la Chișinău în legătură cu aspectele despre care vorbim. Ar fi și aceasta o dovadă de consens cu partenerii americani într-o chestiune pe cât de concretă, pe atât de strategic importantă.

4. Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României la Chișinău, Marius Gabriel Lazurca, este singurul ambasador al unui stat membru UE și NATO care aparține sufletește și canonic, prin liberă alegere, unei structuri religioase conduse de la Moscova. Întrucât nu este vorba despre o persoană privată, faptul nu poate să nu ridice semne de întrebare. Presa de la Chișinău și București a scris despre complicitățile ambasadorului Lazurca cu structura locală a Patriarhiei Ruse de la Moscova și despre canalizarea către această structură a unor importante fonduri bugetare ale Statului Român, ca urmare a lobby-ului făcut de respectivul diplomat. Considerăm că președinbtele Băsescu trebuie să se pronunțe asupra acestui caz ieșit din comun.  Șeful Statului Român are suficiente competențe legale pentru a nu evita să-și formuleze public atitudinea pe care românii din Basarabia, repuși în drepturile de cetățeni români sau încă nerepuși, o așteaptă nu doar cu viu interes, dar și cu un profund sentiment de regret și frustrare generat de apartenența ambasadorului român la structuri ecleziastice moscovite. Diplomația bisericească la care recurge Kremlinul pentru rațiuni geopolitice și geospirituale este o realitate. Faptul că la toamnă patriarhul Moscovei Kiril Gundiaev, șeful structurii de care ține jurisdicțional ambasadorul Lazurca, va reveni în Basarabia pentru a consfinți 200 de ani de la sfâșierea bisericească a Moldovei și 201 ani de la sfâșierea ei politică este plin de semnificații. Ce atitudine și ce replică are șeful Statului Român în această situație?

Nu știm dacă președintele Traian Băsescu va răspunde sau nu acestor așteptări legitime și firești. De un lucru suntem însă absolut siguri: atât Mitropolia Basarabiei, cât și Patriarhia Română (cea mai mare Biserică Ortodoxă din cuprinsul UE și a doua ca mărime în lume) vor urmări cu multă atenție vizita președintelui Traian Băsescu, din 1 februarie 2013, la Chișinău și discuțiile sale cu domnii Nicolae Timofti și Vladimir Filat.

 Vlad CUBREACOV,

Președinte al Asociației ”RĂSĂRITUL ROMÂNESC”


Cu legea pre lege călcând sau cum mimează Republica Moldova înfăptuirea justiţiei de ochii europenilor

Noiembrie 25, 2011

Interviu cu avocatul Vitalie NAGACEVSCHI, preşedinte al Organizaţiei „Juriştii pentru Drepturile Omului”

– Domnule Nagacevschi, Republica Moldova se situează printre primele state ale Consiliului Europei în clasamentul raportului dintre numărul de condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului faţă de numărul de locuitori. În foarte multe cazuri, Republica Moldova este condamnată la CEDO în cauze privind neexecutarea unor hotărâri judecătoreşti definitive. În cazul acestor petiţionari, actul de justiţie nu este înfăptuit până la capăt şi, în consecinţă, este, practic, nul. La 1 iulie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 87, din 21 aprilie 2011, cu privire la repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti. Această lege este susceptibilă de a le provoca mari bătăi de cap cetăţenilor moldoveni care, după epuizarea procedurilor judecătoreşti la nivel naţional, au depus plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar acum, se pare, riscă să fie trimişi repetat în faţa instanţelor naţionale, pentru noi proceduri. De precizat că legea nr. 87 nu prevede remedii pentru restabilirea drepturilor a căror încălcare a fost stabilită prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Cum comentaţi această situaţie?

– Formal, legea la care vă referiţi a fost adoptată, ca măsură generală, pentru executarea Hotărârii pilot a Curţii Europene a Drepturilor Omului „Olaru şi alţii versus Moldova”. În această cauză, precum şi în multe alte cauze similare, Curtea a constatat că în Republica Moldova există o problemă sistemică în domeniul executării hotărârilor judecătoreşti. În conformitate cu prevederile Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, statele părţi contractante la Convenţie s-au obligat să se conformeze hotărârilor Curţii Europene şi, între altele, să adopte măsuri, inclusiv legislative, pentru a evita pe viitor violări similare ale Convenţiei stabilite deja printr-o hotărâre a CEDO. Deci, aparent, legea menţionată a fost adoptată în urma pronunţării multiplelor hotărâri ale Curţii de la Strasbourg, la general, şi a Hotărârii „Olaru şi alţii versus Moldova”, în particular.

– Dincolo de aparenţe şi de aspectele formale, am vrea să vă referiţi la impactul şi eficienţa acestei legi considerate buclucaşe de majoritatea experţilor în domeniu. Am putea admite că legea nr. 87 a fost concepută să servească drept tertip juridic pentru evitarea unui număr crescând de condamnări ale Republicii Moldova la CEDO pe motivul neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti naţionale?

– Aveţi dreptate. Studiul atent al legii nr. 87 oferă temeiuri pentru părerea că ea a fost adoptată pentru Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei şi nu pentru a fi aplicată în ordinea juridică internă a statului nostru. Ţinând cont de denumirea Legii, dar şi de conţinutul ei, este evident că aceasta reglementează posibilitatea obţinerii unor reparaţii în cazul în care o hotărâre judecătorească definitivă şi executorie nu se execută sau când se tărăgănează un proces judiciar. Or, instrumentarul legal existent până la adoptarea legii permitea înaintarea unor acţiuni de reparare a prejudiciului cauzat ca urmare a tărăgănării proceselor sau a neexecutării hotărârilor judecătoreşti. În acelaşi timp, respectiva lege nu reglementează în nici un fel posibilitatea de a determina autorităţile să execute o hotărâre judecătorească sau posibilitatea grăbirii unui proces judiciar tărăgănat nejustificat. Mai mult ca atât, legea nu reglementează posibilitatea încasării prejudiciilor cauzate ca urmare a tărăgănării proceselor prejudiciare, cum ar fi, de exemplu, tărăgănarea nejustificată a urmăririi penale. Or, urmărirea penală este parte integră a unui proces, inclusiv judiciar, penal.

– Deci, este evident că legea are un şir de carenţe. Vă rugăm să rămânem în această zonă şi să vă referiţi punctual la aspectele deficitare ale legii despre care vorbim.

– Carenţele sunt mai multe. În opinia mea, ca şi a mai multor jurişti şi experţi, legea nr. 87 are carenţe în ceea ce priveşte repararea prejudiciului pentru încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil. Ea face imposibilă determinarea instanţei de judecată să grăbească procesul de judecată. În plus, legea nu acoperă cazurile de tărăgănare nejustificată a urmăririi penale. Legea nr. 87 nu oferă nici un temei pentru ca cetăţeanul să obţină obligarea executării unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. În acelaşi timp, trebuie să precizăm că legea nr. 87 este eficientă doar în cazul în care o hotărâre judecătorească, cu întârziere, dar a fost deja executată. În cazul în care hotărârea judecătorească nu este executată, legea nr. 87 nu este eficientă.

– Legea nr. 87 lasă impresia că împinge situaţii şi cazuri concrete pe terenul absurdului.

– În urma punerii în aplicare a legii nr. 87, Curtea Europeană a Drepturilor Omului le-a expediat tuturor reclamanţilor sau reprezentanţilor acestora, care au denunţat tărăgănarea proceselor judiciare sau executarea hotărârilor judecătoreşti, scrisori, în care propunea epuizarea noii căi de recurs la nivel naţional – adresarea în judecată cu cerere privind repararea pagubei cauzate prin tărăgănarea procesului judiciar sau a executării hotărârii judecătoreşti. Organizaţia noastră, „Juriştii pentru Drepturile Omului”, a primit, de asemenea, astfel de scrisori referitoare la toate cererile privind neexecutarea hotărârilor judecătoreşti. În toate cazurile în care era vorba despre neexecutarea hotărârilor judecătoreşti (şi nu de încasarea prejudiciilor în legătură cu executarea tardivă a hotărârilor judecătoreşti) noi am trimis scrisori la CEDO, prin care am explicat carenţele legii nr. 87.

– Totul se învârte în jurul unor carenţe voite sau nedeliberate, absurdităţi, contradicţii, vicii şi deficienţe…

– Bine, să revenim la aceste carenţe, de altfel, mai mult decât evidente. Dacă o hotărâre judecătorească nu este executată şi acest fapt este denunţat în instanţa judecătorească, obţii o nouă hotărâre judecătorească, prin care se constată că o altă hotărâre judecătorească irevocabilă nu se execută. Până la urmă, ambele hotărâri rămân neexecutate. Altfel spus, se ajunge la o situaţie absurdă, când pot fi obţinute două hotărâri definitive pe un dosar şi nici una dintre ele să nu fie executată.

– Aşadar, reclamantul este, practic, constrâns să epuizeze o nouă cale de recurs instituită prin această lege defectuoasă şi să parcurgă încă o dată toate procedurile în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale. Omul de rând ar spune într-o asemenea împrejurare că mori cu dreptatea în mână… Ce alte aspecte aţi mai invocat în corespondenţa cu CEDO?

– Am mai arătat că obligativitatea epuizării noii căi de recurs pune o sarcină excesivă pe umerii reclamantului, deoarece acesta va trebui să-şi piardă timpul prin instanţele judecătoreşti, va trebui să angajeze un avocat, ceea ce va duce la cheltuieli suplimentare etc.

– Cum se prezintă aceasta sub aspect practic? Ce ar putea stabili o instanţă judecătorească naţională în cazul hotărârilor neexecutate? Este posibil ca o instanţă să pronunţe o hotărâre mai definitivă decât cea definitivă deja pronunţată şi mai irevocabilă decât cea irevocabilă deja pronunţată?

– Legea nr. 87 stabileşte imperativ un termen de 3 luni pentru examinarea de instanţele de fond a cererilor de reparare a prejudiciului. În urma unui studiu al situaţiei existente, efectuat ca urmare a comunicării noastre cu avocaţii, am constatat că există deja mai multe cereri de acest fel depuse în instanţele judecătoreşti, însă nici una dintre acestea nu a fost soluţionată în fond, în pofida faptului că 3 luni au trecut deja de mult. De altfel, pornind de la faptul că instanţele judecătoreşti sunt suprasolicitate, chiar din start acţiunile similare sunt numite spre examinare peste 3 şi mai multe luni de la înfăţişarea părţilor sau înregistrarea acţiunii.

– În opinia dumneavoastră, pe cât cadrează situaţia despre care vorbim cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi cu jurisprudenţa CEDO?

– În conformitate cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene, obligarea reclamantului de a epuiza o nouă cale de recurs, care a apărut ca urmare a adoptării unei noi reglementări, reprezintă o împovărare pentru dânsul. Ne putem referi aici, bunăoară, la Hotărârea CEDO din 28 octombrie 1999 pe cererea nr. 28342/95 „Brumărescu versus România”, paragraful 50. Astfel, impunerea unei sarcini excesive reclamantului este contrară spiritului Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, precum şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

– CEDO a reacţionat cumva la comentariile dumneavoastră?

– În acest moment încă aşteptăm să vedem care va fi reacţia Curţii Europene – va accepta argumentele noastre sau nu. În cazul în care argumentele noastre nu vor fi acceptate, atunci reclamanţii vor fi nevoiţi să epuizeze noua cale de recurs apărută odată cu punerea în aplicare a legii nr. 87. În cazul unei asemenea ipoteze, sunt convins că într-un timp relativ scurt, Curtea se va convinge că legea nr. 87 este ineficientă, mai ales în ceea ce priveşte problema neexecutării hotărârilor judecătoreşti.

– Aşa sau altminteri, marea problemă a cetăţenilor noştri rămâne a fi neînfăptuirea justiţiei până la capăt, iar legea nr. 87 nu oferă remedii eficiente. Cum ar putea fi depăşită această situaţie?

– Aici este cazul să arătăm că problema poate şi trebuie să fie rezolvată. În opinia noastră, principalele repere pentru soluţionare sunt câteva. Întâi de toate, trebuie să ne referim la tragerea la răspundere, inclusiv penală, aşa cum este prevăzut de articolul 320 al Codului penal, a persoanelor care refuză să execute hotărârile judecătoreşti. După mine, este inacceptabilă situaţia când o persoană oficială, de exemplu, primarul, declară în faţa presei că nu va executa o hotărâre judecătorească privind restabilirea unei persoane în funcţie. Mai mult ca atât, experienţa ne arată că atunci când el într-adevăr nu execută hotărârea judecătorească, acestuia nu i se întâmplă nimic. Totodată, este necesară stabilirea unor criterii foarte clare de schimbare a modului de executare a hotărârilor judecătoreşti, mai ales când de neexecutarea acestora se fac responsabile autorităţilor publice sau executorul judecătoresc şi întreaga sumă neexecutată ar urma să fie încasată din bugetul de stat, adică din buzunarul contribuabililor. O altă modalitate de soluţionare a situaţiei ar fi legiferarea posibilităţii stabilirii unor interese moratorii, adică posibilitatea încasării unei sume de bani, de exemplu, lunare, până la executarea hotărârii judecătoreşti. Să exemplificăm – o persoană a obţinut o hotărâre judecătorească definitivă, prin care autoritatea publică locală a fost obligată să-i acorde un spaţiu locativ. Această hotărâre nu se execută dintr-un motiv obiectiv: nu există spaţiu locativ disponibil. Atunci, persoana ar trebui să-i poată solicita autorităţii publice locale încasarea unei sume lunare pentru acoperirea cheltuielilor de închiriere a unui spaţiu locativ. Fără legiferarea sau punerea în aplicare efectivă a unor asemenea repere, problema neexecutării hotărârilor judecătoreşti nu va fi soluţionată niciodată.

– Dacă legea nr. 87 are atâtea carenţe, este legitim să ne întrebăm care a fost rostul adoptării ei.

– Mie mi s-a creat impresia că legea nr. 87 a fost adoptată pentru a mima în faţa Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei şi în faţa Curţii Europene luarea de măsuri în vederea soluţionării unei probleme sistemice – neexecutarea hotărârilor judecătoreşti – şi nu pentru rezolvarea reală a respectivei probleme.

– Toată speranţa rămâne, deci, tot la Curtea Europeană…

– Sper foarte mult că CEDO va observa că legea nr. 87 este ineficientă, mai ales în ceea ce priveşte remedierea problemei de neexecutare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi va continua examinarea cererilor pendinte, iar guvernarea va revedea legea cu pricina şi o va aduce la nivelul necesar de eficienţă.

– Domnule Nagacevschi, vă mulţumim.

Vlad CUBREACOV


Filat, legea cultelor şi un fals conflict între ortodocşi şi musulmani

Mai 31, 2011
Sărutarea celor doi Vladimiri

Sărutarea celor doi Vladimiri

Premierul Filat a gafat din nou. Luat de val, acesta a participat, la 25 mai, la şedinţa sinodului structurii locale a Patriarhiei Moscovei, promiţând public că se angajează, în faţa respectivei structuri şi a societăţii, să „rezolve câteva probleme”. Filat a specificat că este vorba, de fapt, de două probleme. Acestea ţin, pe de o parte, de modificarea Legii cultelor religioase şi a părţilor lor componente şi, pe de altă parte, de înregistrarea Ligii Musulmanilor din Republica Moldova, de către Ministerul Justiţiei, ca urmare a unei Decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Vladimir Filat, urmaşul lui Vasile Tarlev

Cele două subiecte merită atenţia noastră. Să le luăm pe rând. Cât priveşte Legea cultelor religioase, trebuie să amintim că aceasta a fost adoptată în anul 2007 pentru executarea, la capitolul „Măsuri generale”, a Hotărârii CEDO, pronunţate la 13 decembrie 2001, în speţa „Mitropolia Basarabiei şi alţii versus Republica Moldova”, speţă în care Mitropolia Chişinăului şi „a întregii Moldove” (Patriarhia Moscovei) a avut calitatea de terţ intervenient. În acel dosar, structura Bisericii Ruse din ţara noastră a compărut alături de guvernul Tarlev, a cărui poziţie a împărtăşit-o integral. Modul de îndeplinire a Hotărârii CEDO din 13 decembrie 2001 a fost monitorizat, între anii 2002 şi 2010, de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei (CM al CoE). Parlamentul care a votat legea respectivă a fost dominat de majoritatea PCRM. Cu toate acestea, legea a întrunit sprijinul tuturor fracţiunilor şi grupurilor informale din Parlament, inclusiv al unor deputaţi ca Vladimir Filat, Dumitru Diacov sau Marian Lupu, actuali fruntaşi ai coaliţiei de guvernământ.

În paranteză fie spus, suspendarea acestei monitorizări a fost posibilă, la 4 martie 2010, ca urmare a demersurilor Ministerului Justiţiei, condus de Alexandru Tănase, şi a faptului că Mitropolia Basarabiei şi-a retras, prin scrisoare oficială, încă din toamna anului 2009, din motive necunoscute şi greu de înţeles, absolut toate capetele de plângere pe care le-a susţinut constant în faţa CM al CoE între anii 2002 şi 2009. Monitorizarea constituia cea mai importantă formă de protecţie internaţională a Mitropoliei Basarabiei. Cu titlu de fapt divers trebuie să arătăm că persoanele cărora li se datorează nemijlocit suspendarea monitorizării sunt trei: ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, avocatul Alexandru Postică (tot el avocatul lui Ernest Vardanian şi al lui Ilie Cazac) şi preotul Ianec (Ion) Cosoi, promovat în funcţia de vicar administrativ al Arhiepiscopiei Chişinăului.

Dată fiind configuraţia actuală a Parlamentului, o eventuală modificare a Legii cultelor ar putea fi operată doar de fracţiunea PLDM, împreună cu cea a PCRM. Putem spune de pe acum că poziţionarea lui Filat de partea ierarhilor de sub oblăduirea Moscovei va conduce în mod inevitabil la un conflict dintre Republica Moldova şi Consiliul Europei. O consecinţă logică a acestui fapt ar putea fi redeschiderea de către CM al CoE a monitorizării modului de îndeplinire a Hotărârii CEDO din 2001 pronunţate în cazul Mitropoliei Basarabiei. În loc să rezolve o problemă, premierul Filat va crea mai multe. În loc să meargă pe calea concilierii şi a medierii, Filat păşeşte pe cea a confruntărilor religioase şi jurisdicţionale. Aşa stând lucrurile, el va trebui să-şi asume toate consecinţele şi deplina responsabilitate pentru această poziţie evident greşită.

Între euroconformitate şi interes secular-politic

Legea cultelor religioase şi a părţilor lor componente a fost expertizată de către Consiliul Europei şi a făcut obiectul mai multor Rezoluţii interimare ale CM al CoE. Pentru motive de conformitate cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi cu jurisprudenţa CEDO, orice modificare a respectivei legi va trebui supusă, potrivit angajamentelor asumate oficial de către Republica Moldova, unor noi expertizări. Astfel, orice modificare sau completare a Legii cultelor nu va putea depăşi cadrul stabilit de Convenţia Europeană şi de Hotărârea CEDO în speţa „Mitropolia Basarabiei şi alţii versus Republica Moldova”. Se cuvine să mai amintim că legislaţia Republicii Moldova despre culte a făcut, de-a lungul anilor, obiectul criticilor din partea Departamentului de Stat al SUA, dar şi din partea OSCE, fapt consemnat în Rapoartele anuale cu privire la situaţia drepturilor omului din ţara noastră.

Teama de Mitropolia Basarabiei

Mitropolia Chişinăului şi „a întregii Moldove” s-a împotrivit de la bun început adoptării unei legi euroconforme despre culte, lansând apeluri, declaraţii sau demersuri publice sau organizând în mod repetat manifestaţii de protest. Toate aceste reacţii au pornit de la teama absurdă şi iraţională de creştere şi consolidare a Mitropoliei Basarabiei şi, respectiv, de scădere numerică şi descreştere a puterii de influenţă şi control a structurii locale a Patriarhiei Moscovei. Pe scurt, opoziţia Mitropoliei „întregii Moldove” a avut la bază raţiuni geopolitice şi secular-politice evidente (egoiste şi destul de meschine) şi nu a fost dictată de dorinţa unei reflecţii sau dezbateri publice într-o societate autentic democratică. Motivele sau pretextele invocate constant au fost de natură istorică, emoţională şi chiar social-politică, nicidecum juridică. Acum, când comunitatea religioasă a musulmanilor din Republica Moldova a fost înregistrată în ordinea stabilită de lege, mitropolia Patriarhiei Moscovei agită un alt pretext, cel al pericolului unui conflict iminent dintre civilizaţia de factură creştin-ortodoxă şi cea de factură islamică.

Cine şi câţi sunt musulmanii din Republica Moldova?

Comunitatea musulmanilor (sau cultul religios islamic) înregistrată cu denumirea de Liga Musulmanilor din Republica Moldova este reprezentată de cetăţeni moldoveni stabiliţi la noi încă din perioada sovietică. Aceştia au, în cele mai multe cazuri, particularităţi etnice, fiind de origine azeră, tătară sau uzbekă. Datele recensământului general al populaţiei Republicii Moldova din octombrie 2004 sunt relevante în acest sens. Ele indică, printre cetăţenii moldoveni, o prezenţă de 259 de arabi, 891 de azeri, 108 ceceni, 256 de kazahi, 211 tadjici, 974 de tătari, 269 de turci, 220 de turkmeni şi 745 de uzbeci. Cumulând aceste date oficiale, obţinem un total de 3933 de persoane. Majoritatea dintre aceşti cetăţeni moldoveni, putem presupune, în linii foarte mari, ar fi, prin tradiţie, de confesiune musulmană. Cu toate acestea, doar 1667 de cetăţeni moldoveni au indicat islamul, la recensământul populaţiei din 2004, ca religie a lor. Aceştia sunt musulmanii împământeniţi la noi, ca să folosim un termen mai vechi. Raportat la ansamblul corpului social, numărul musulmanilor din Republica Moldova este unul infim (sub 1%), inferior, de exemplu, numărului de membri ai celui mai numeros cult neoprotestant, cel evanghelist-baptist, care întruneşte circa 1,7% din totalul populaţiei adulte. Comparând cifra de 1667 de musulmani declaraţi cu numărul altor comunităţi etnoconfesionale, vom observa că datele statistice indică o prezenţă de 902 persoane de confesiune mozaică (iudei sau evrei) şi de 101 armeni (gregorieni). Cu toate acestea, cultul mozaic (Confederaţia Comunităţilor Evreieşti din Republica Moldova) şi cultul gregorian (Biserica Apostolică Armeană) au un statut legal, fiind dotate cu personalitate juridică.

Studenţii musulmani

Este adevărat că prezenţa musulmană în Republica Moldova, în special la Chişinău, este mai numeroasă. Aceasta se datorează unei importante mase aluvionare (de ordinul miilor) de studenţi şi doctoranzi de origine arabă care îşi fac studiile în bază de contract la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM) şi la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. Această masă islamică aluvionară este una provizorie în Republica Moldova.

Ligă, cult sau comunitate?

Titulatura de „Ligă a musulmanilor” este una inadecvată din punct de vedere al scopurilor admise de legea cultelor pentru asemenea cazuri, cu toate că este conformă cu norma juridică europeană. Această denumire trimite, mai degrabă, la scopuri extrareligioase, semănând mai mult cu una de organizaţie neguvernamentală sau de entitate politică. Este interesant să vedem cum se va implica premierul Filat în „rezolvarea acestei probleme” şi ce vor spune partenerii europeni ai ţării noastre în legătură cu acest subiect. Din câte cunoaştem, Delegaţia Uniunii Europene la Chişinău monitorizează situaţia religioasă din Republica Moldova, redactând periodic Rapoarte în materie. Politic vorbind, orice exagerare sau pas greşit al premierului Filat ar putea costa scump Republica Moldova, întrucât „chestiunea musulmană” ar putea alerta inutil Bruxellesul, făcând obiectul unor eventuale condiţii avansate ţării noastre în dialogul moldo-comunitar şi aşa destul de anevoios. S-ar putea ca tocmai acesta să fie scopul premierului Filat. Dacă este sau nu aşa, timpul o va demonstra.

Interferenţe etnice

Ne-am referit mai sus la datele statistice furnizate de recensământul general al populaţiei din 2004. Un aspect complet neglijat de cei antrenaţi în dezbaterea „chestiunii musulmane” este cel al compoziţiei etnice a comunităţii islamice „împământenite”. De foarte multe ori, temperatura relaţiilor dintre Republica Moldova şi alte state este dată de tratamentul aplicat minorităţilor etnoreligioase de la noi, înrudite cu statele respective (kin-state în engleză sau etat-parent în franceză). Este un fapt general cunoscut că state ca Israelul, Federaţia Rusă, Armenia sau Azerbaidjanul sunt sensibile la modul în care sunt tratate minorităţile lor din alte state. Este de presupus că o anulare a înregistrării Ligii Musulmanilor din Republica Moldova să ridice probleme în relaţiile Chişinăului cu Baku sau cu Moscova.

Cum au rezolvat problema alte state?

Să ne referim la două cazuri relevante. Cum totul ce ţine de confesiune este perceput în Republica Moldova fie prin prisma românească, fie prin cea rusească, este potrivit să vedem cum staul lucrurile, la capitolul relaţii cu musulmanii, în Rusia şi România.

Federaţia Rusă, din care provin cetăţenii moldoveni de origine tătară, este statul european cu cea mai mare comunitate de musulmani, estimată, potrivit declaraţiilor oficiale ale premierului Vladimir Putin, între 20 şi 30 de milioane, cu o dinamică pozitivă. Patriarhia Moscovei cultivă relaţii de bună convieţuire cu această comunitate. Dacă cineva ar aborda problema la Moscova în cheia propusă de premierul Filat sau de mitropolitul Vladimir Cantarean, tensiunile etnoreligioase ar fi de neevitat. Politica religioasă a Moscovei este, în general, una a echilibrului interreligios, marcată de tendinţe pronunţate de menţinere a comunităţii musulmane în cadrul legii. Poate ar fi cazul ca mitropolitul Vladimir şi ceilalţi vlădici de oblăduire rusă să-l consulte pe patriarhul Kiril al Moscovei, împrumutând din experienţa acestuia şi a Bisericii sale de convieţuire multiseculară cu zecile de milioane de musulmani din cuprinsul marii federaţii din răsărit.

România, ţara cu a doua Patriarhie Ortodoxă ca mărime, având o veche comunitate musulmană, turco-tătară, în Dobrogea, este un exemplu clasic de relaţii paşnice dintre ortodocşi şi musulmani. Să amintim doar că cea mai mare moschee din România a fost construită de statul român în 1910, la Constanţa, după un proiect al inventatorului Gogu Constantinescu şi al arhitectului Victor Ştefănescu, în stil egipteano-bizantin, cu unele motive arhitecturale româneşti. Cultul musulman din România are statut legal, de persoană publică. Formarea clerului musulman se face la Liceul Teologic Musulman şi Pedagogic din Medjidia, pe banii statului român. Personalul musulman de cult este format din hatipi, imami, hagii, muezini. Puţină lume cunoaşte că majoritatea tătarilor musulmani din România, ca şi o anumită parte a turcilor musulmani, provin din Basarabia de sud (Bugeac), de unde au fost expulzaţi în timpul ţarismul rus. Cu toate că pe lângă comunitatea musulmană turco-tătară există în România un număr important de imigranţi musulmani, de origine arabă, turcă sau de alte origini, nimeni nu agită spectrul confruntărilor dintre ortodocşi şi musulmani. Dimpotrivă, Patriarhia Română cultivă relaţii de bună convieţuire cu musulmanii.

În ce constă problema?

Într-adevăr, în ce constă problema pe care premierul Filat i-a promis mitropolitului Vladimir să o rezolve? Părerea noastră este că problema este una falsă. Premierul trebuie să înţeleagă că ortodocşii şi musulmanii nu sunt reciproc opozabili şi că cea mai bună cale este cea a aducerii tuturor comunităţilor religioase în cadrul legii. Asta nu au înţeles regimurile Snegur, Lucinschi şi Voronin în cazul mult prigonitei Mitropolii a Basarabiei şi Republica Moldova a fost condamnată la CEDO. În definitiv, Mitropolia Basarabiei a fost înregistrată, ironia sorţii, tocmai de guvernul Tarlev, adică de cei care au prigonit-o mai abitir.

Sperietoarea islamizării în masă a găgăuzilor, de care se preocupă unii, este doar o sperietoare. Niciodată în istorie nu s-a înregistrat şi nu se înregistrează nici acum măcar un caz izolat de convertire a găgăuzilor la islam. Dimpotrivă, dată fiind comunitatea lingvistică a găgăuzilor ortodocşi cu turcii musulmani, în rândul cetăţenilor moldoveni de origine găgăuză am putea găsi suficienţi misionari creştini pentru spaţiul turcofon. Cine îşi pune însă problema misiunii ortodoxe printre popoarele de limbă turcă? Şi-o pune patriarhul Kiril? Şi-o pune mitropolitul Vladimir? Filat nici atâta!

Să fim rezonabili. O aruncare a musulmanilor din Republica Moldova în afara legii nu poate decât să degradeze climatul confesional din ţară. Dimpotrivă, abordările corecte, echilibrate ale agenţilor guvernamentali, bazate pe lege şi pe exemplele pozitive din alte state, inclusiv cele din Rusia şi România, sunt de un milion de ori mai bune decât atitudinile partizane, de aliniere la gradaţii şi agenţii confesionali ai Moscovei în ţara noastră. Suntem de părere că o comunitate musulmană menţinută în cadrul legal şi integrată în ansamblul corpului social este de preferat uneia lăsate de capul ei, pradă uşoară pentru tot felul de integrişti şi fundamentalişti islamici. Dacă şi ar exista o problemă a musulmanilor din Republica Moldova, aceasta ar trebui rezolvată civilizat şi legal, într-un cuvânt creştineşte şi omeneşte, că tot ni se vorbeşte pe mică pe ceas de valori şi principii.


„Liberaştii” vor să ne dea copiii pe mâna homosexualilor

Martie 12, 2011

„Konkretică” pentru ministrul Tănase sau despre proiectul „liberast” şi pedofilia morală a tandemului Tănase-Filat

Degeaba se revolta Filat…

Degeaba se revolta domnul Filat recent în Guvern şi pe la televiziunile obediente, cât se poate de făţarnic, de apariţia la Chişinău a unei cărţi ca „Sexul povestit celor mici”… Acum Guvernul Filat a lansat un proiect de lege pentru prevenirea discriminării care deschide calea pentru cărţi şi manuale mai dihai şi răsdihai decât „Sexul povestit celor mici”… După ce a combătut cu succes sărăcia moldovenilor, Guvernul Filat II se avântă să combată o închipuită „discriminare” a homosexualilor de către picii de la grădiniţă. De fapt, Guvernul Filat II împinge societatea noastră într-o operă care s-ar putea numi „Orientarea sexuală a celor mici”.

Să precizăm termenii

Cuvântul teribilist „konkretikă” din titlul acestui material nu este atestat de nici un dicţionar al limbii române. El are totuşi circulaţie, fiind un barbarism de origine rusă care a pătruns de la o vreme în limbajul delăsat al unora. Acest barbarism ar vrea să însemne „concreteţe”, „concretitudine” sau „caracter concret”. Nici cuvântul „liberast/liberaşti” nu există în limba română. Degeaba îl veţi căuta în dicţionare, degeaba veţi apela la specialişti, căci nu-l veţi găsi atestat nicăieri. Şi totuşi, această vocabulă s-a născut şi-şi cere dreptul de cetate (de dicţionar). Rod al contaminării dintre cuvintele „liberal” şi „pederast”, el vrea să definească, în limba română vie, pe cineva care, dindărătul paravanului unor convingeri liberale promovează dreptul homosexualilor (dar şi al lesbienelor, bisexualilor şi transsexualilor) la manifestare publică, dincolo de cadrul intim şi privat, într-un mod care sfidează bunele moravuri şi morala publică şi care ridică homosexualitatea la rang de normă. Aşadar, ca substantiv şi adjectiv, „liberast” nu înseamnă nici liberal autentic şi nici homosexual în sensul exact al cuvântului. Este vorba despre o noţiune cu totul nouă şi se pare că termenul care o defineşte are circulaţie şi în alte limbi vii, cum ar fi engleza, rusa sau franceza. „Liberast” a căpătat şi forme flexionare şi derivate (liberastă, liberaşti, liberaste, demoliberast, liberastic, liberastie şi altele), aşa că paleta semantică a cuvântului capătă teren. Trebuie să precizez că aducerea în atenţia cititorilor noştri a acestui termen recent din limba vorbită nu urmăreşte să atingă în vreun fel onoarea sau demnitatea cuiva, nici să discrimineze pe cineva dintre cei care s-ar putea considera vizaţi. Pentru acest motiv vom utiliza în întreg cuprinsul acestui material ghilimelele de rigoare.

Ministru concret fără „konkretikă”

După această precizare terminologică, să ne explicăm. În data de 7 martie, ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, s-a arătat foarte contrariat, în faţa presei, de reacţia energică a cultelor religioase din Republica Moldova faţă de proiectul legii privind combaterea discriminării, elaborat chiar de Ministerul Justiţiei şi aprobat în unanimitate de Guvernul Filat II. Făcându-se că plouă, domnul Tănase le-a reproşat celor care se opun proiectului de lege buclucaş că nu aduc nici un fel de „konkretikă” în dezbatere şi, astfel, punctul lor de vedere ar fi lipsit de substanţă. Prin urmare, în opinia ministrului contrariat, acest punct de vedere ar fi lesne şi perfect neglijabil. Ministrul a vrut să i se arate capitolul şi articolul din lege care nu-i convine majorităţii religioase (creştine şi preponderent ortodoxe) din ţara noastră şi nu poate fi acceptat. El ne-a asigurat că nimic în plus faţă de ce prevede Constituţia nu există în respectivul proiect de lege şi că, oricum, alte legi în vigoare prevăd măsuri împotriva discriminării persoanelor „de această orientare”. Imaginea pe care a încercat ministrul Tănase să le-o inducă celor care, în mod perfect democratic, au formulat critici privind proiectul cu pricina şi se opun adoptării lui în Parlament, a fost una de ignoranţi, care nu sunt în stare barem să facă trimitere la un articolaş din proiectul elaborat de echipa demoliberală şi aprobat de Guvernul AIE II. În plus, ministrul a ţinut să arate cum că adoptarea proiectului în Parlament nu va schimba situaţia actuală cu nimic esenţial şi că nici un fel de drepturi nu li se conferă persoanelor „de această orientare” în raport cu majoritatea zdrobitoare care nu este „de această orientare”.

Publicaţia noastră a subscris, săptămâna trecută, Apelului comun al cultelor religioase şi al reprezentanţilor partidelor politice şi celor ai societăţii civile. Nu vom relua întreaga argumentaţie în sprijinul punctului nostru de vedere împărtăşit în cvasiunanimitate de către societatea din Republica Moldova. Totuşi, vom răspunde îndemnului, ca să nu spunem reproşului, domnului ministru Tănase şi-i vom servi „konkretika” care îi lipsea. Totodată, dincolo de spiritul polemic necesar în asemenea situaţii, vom încerca să arătăm, mai mult pentru cititorii noştri decât pentru birocraţii „liberaşti” ursuzi la argumente, care sunt riscurile pe care le comportă adoptarea proiectului de lege în formula actuală, numită în popor „liberastă”.

Să începem cu începutul. Cu „konkretika”. Oponenţii proiectului „liberast” Tănase-Filat ridică o singură obiecţie. Ea vizează, în fond, un singur capitol din lege, un singur articol (articolul 1) şi o singură sintagmă – „orientare sexuală”. Oponenţii proiectului „liberast” sunt unanimi în părerea că fără această sintagmă, proiectul de lege ar fi unul perfect euroconform şi acceptabil, chiar salutabil. Doar cu această sintagmă proiectul dobândeşte caracter „liberast”. Sintagma „orientare sexuală”, de altfel nedefinită de nici una dintre legile Republicii Moldova, reprezintă celebra lingură de dohot din butoiul cu miere.

Lingura de dohot „liberastă” a lui Tănase şi Filat strică echilibrul social

În principiu, nimeni în societatea noastră nu se opune adoptării unei legi antidiscriminare conforme cu Legea fundamentală a ţării. Nu cred că printre oponenţii proiectului „liberast” ar fi cineva setos să practice discriminarea. Ba, dimpotrivă, majoritatea absolută a societăţii este de acord că discriminarea trebuie prevenită şi combătută cu mijloace legale, inclusiv de coerciţie. Şi atunci unde-i buba? Problema constă însă în faptul că lingura de dohot din proiectul legii antidiscriminare are menirea de a determina ulterioara ajustare a întregii legislaţii, inclusiv a Constituţiei noastre, la noua normă privind „orientarea sexuală”. Este vorba despre riscuri reale care, ca şi în alte ţări, se pot transforma rapid şi ireversibil în pericole reale pentru copiii noştri, iar în consecinţă pentru întreaga noastră societate. Potenţialul de sfidare şi de conflictualitate al formulei juridice „orientare sexuală” este unul enorm, întrucât autorii proiectului încearcă să opună unele drepturi (ale minorităţii) altor drepturi (ale majorităţii). Dreptul la viaţă intimă şi privată al homosexualilor, drept pe care nu-l contestă nimeni, ca orice drept la libertate asumată în responsabilitate, este opus dreptului tuturor celorlalţi cetăţeni majoritari la credinţă religioasă, dreptului acestora la opinie şi dreptului lor de a decide asupra modului de formare şi instruire a propriilor lor copii, fără presiuni şi riscuri impuse de stat. Conflictualitatea majoră a situaţiei vine şi din faptul că Guvernul Filat doreşte să transforme dreptul firesc al homosexualilor la viaţă intimă şi privată în cu totul altceva şi să scoată homosexualitatea din dormitor, făcând-o obiect de studiu şi de contemplaţie şi chiar de admiraţie direct în spaţiul public, adică în stradă, în şcoală, în mediile de informare etc. Vom preciza că dreptul constituţional şi legal la un mod de viaţă homosexual nu este unul fundamental, în termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Totodată, dreptul constituţional şi legal la credinţă religioasă şi dreptul la opinie sunt drepturi fundamentale proclamate şi protejate de Convenţie. Pentru cei care poate nu au fost atenţi la acest aspect, vom preciza că şi alte drepturi constituţionale şi legale nu sunt drepturi fundamentale. De exemplu, dreptul la muncă. Sau dreptul la studii. Contrapunerea de către Guvern a unor drepturi nefundamentale ale minorităţii homosexuale unor drepturi fundamentale ale majorităţii tradiţionale constituie o provocare la adresa societăţii noastre şi comportă riscuri evidente de destabilizare.

Directivele UE sunt din alt domeniu

Guvernul Filat II, ca autor al proiectului de lege, face, formal, trimitere în preambulul acestuia la două acte ale Uniunii Europene în materie de nediscriminare. Primul act juridic este Directiva 2000/43/CE din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică. L-am consultat atent şi am remarcat că din acest instrument juridic lipseşte orice referire la „orientarea sexuală”. Al doilea act juridic, sectorial, este Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă. Acest al doilea act cuprinde, este adevărat, în textul lui sintagma „orientare sexuală”, dar domeniul vizat este, cât se poate de strict cu putinţă, cel al muncii şi al ocupării forţei de muncă.

Nu tot ceea ce fac adulţii trebuie arătat… copiilor

Dacă proiectul de lege elaborat şi aprobat de Guvernul Filat II ar fi cuprins sintagma „orientare sexuală” doar în domeniul vizat de Directiva 2000/78/CE, cu siguranţă că temerile cultelor religioase şi ale societăţii civile ar fi fost mai mici, cu toate că lipsite complet de temei tot nu ar fi fost. Directiva 2000/78/CE se referă doar la persoane adulte şi nu vizează în nici un fel domeniul educaţiei morale şi formării cultural-identitare a copiilor şi adolescenţilor.

Tot şi toate… cu fundul în sus

Proiectul „liberast” elaborat, aprobat, promovat şi apărat cu îndârjire de domnii Alexandru Tănase şi Vladimir Filat extrapolează cele prevăzute de Directiva 2000/78/CE la alte domenii decât cel al muncii şi plasării adulţilor în câmpul muncii. Ceea ce Directiva 2000/78/CE prevede pentru domeniul angajării în câmpul muncii, legea „liberastă” Tănase-Filat doreşte să aplice „în sfera politică, economică, socială, culturală şi alte sfere ale vieţii”. Ni se arată expres că tandemul Tănase–Filat insistă să pună toată viaţa socială… cu fundul în sus…

Substituirea noţiunilor din textul Directivei

Există şi alte diferenţe majore între textul legii „liberaste” de la noi şi textul Directivei 2000/78/CE. Bunăoară, legea „liberastă” evită să folosească termenii constituţionali şi perfect euroconformi de „bărbat/bărbaţi” sau „femeie/femei”, în timp ce Directiva folosită ca paravan îi utilizează din plin. O altă diferenţă esenţială între legea „liberastă” şi Directiva 2000/78/CE constă în faptul că prima vorbeşte despre „religie sau convingere religioasă”, pe când Directiva – despre „apartenenţă religioasă şi convingeri”, ceea ce este total diferit. Se ştie că în Republica Moldova a fi de religie ortodoxă, de exemplu, nu înseamnă să aparţii religios unei sau altei jurisdicţii. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea sa din 13 decembrie 2001 în dosarul „Mitropolia Basarabiei şi alţii versus Republica Moldova”, a constatat că statul a admis şi aplicat diferenţe de tratament (discriminare) în funcţie de apartenenţa religioasă a persoanelor sau comunităţilor, sub pretextul că în Republica Moldova exista deja o structură religioasă având cuvântul „ortodox” în titulatură.

Tănase şi Filat vor să ne caute la „originea socială”

În plus, în timp ce Directiva 2000/78/CE vorbeşte despre „origine rasială şi etnică”, fără a se referi şi la alte „origini”, legea „liberastă” preia noţiunea de extracţie sovietică (comunistă) „origine socială”, noţiune puternic marcată ideologic şi nefolosită în nici unul dintre statele membre ale Uniunii Europene. Acum doi ani, în plină campanie electorală, încercam să-i explic unui prieten german ce înseamnă în formularele completate de candidaţii la parlamentare „originea socială”. A fost imposibil ca neamţul meu să înţeleagă raţiunea includerii unei asemenea rubrici în chestionar. În perioada URSS, rubrica respectivă era completată astfel: „din muncitori”, „din colhoznici”, „din slujbaşi”, adică „funcţionari”, iar în primii ani postbelici şi „din chiaburi” sau „culaci”, cum se spunea atunci. În lagărul (de concentrare) socialist, orice persoană trebuia să aibă o marcă, o ştampilă, o danga care să indice statutul social al părinţilor săi şi, astfel, să poată fi, evident, tratat corespunzător de către stat sau de către oricine. Vă daţi seama ce putea scrie la rubrica respectivă un fiu sau o fiică de preot, de pastor, de persoane deportate sau supuse represiunilor politice… Existenţa unor asemenea rubrici şi criterii constituiau temeiul sigur pentru identificarea originii „sănătoase” sau „nesănătoase” din punct de vedere ideologic a celui cu pricina. Şi, în definitiv, pentru cea mai banală şi mârşavă discriminare. Acum, că Alianţa pentru Integrare Europeană tot perpetuează noţiunea ideologică comunistă, fiul sau fiica domnului Vladimir Filat sau copiii domnului Vladimir Plahotniuc, sau cei ai domnului Anatol Stati, sau poate cei ai domnului Oleg Voronin ar trebui să completeze rubrica respectivă simplu, pentru a da satisfacţie prostiei moldoveneşti: „din oligarhi” sau poate „din milionari”, „miliardari”, căci Dumnezeu ştie ce „origini sociale” le clădesc respectivii odraslelor lor, cât guvernează pe banii noştri.

Daţi părinţii la o parte, ca să fie Statul singurul părinte

Constituţia Republicii Moldova, în chiar Preambulul său, ne spune, între altele, că „demnitatea omului” reprezintă o „valoare supremă”. Impresia mea este că proiectul „liberast” Tănase–Filat tinde să răstoarne noţiunea constituţională de „demnitate umană”, sugerându-ne că în grădiniţe şi şcoli, copiilor noştri li se vor prezenta practicile homosexuale ca fiind nu doar „normale”, ci şi ca model de „demnitate a omului”. Nu am fi exprimat această temere dacă proiectul „liberast” nu s-ar fi atins de sfera educaţiei şi, astfel, de copiii noştri. Ca părinţi, potrivit Constituţiei şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, suntem singurii în drept să decidem asupra modului în care să fie instruiţi şi educaţi, inclusiv moral şi religios, propriii noştri copii. Acesta este un apanaj al nostru şi nicidecum al statului, care tinde, după cum vedem, să uzurpeze dreptul exclusiv, bazat pe lege, al părinţilor de a decide asupra acestor aspecte. Altminteri… Altminteri riscăm să multiplicăm precedentele periculoase din alte state europene care au mers pe calea pe care ne împing acum din spate domnii Tănase şi Filat. Dumnealor, ca jurişti de formaţie, cunosc că principiul analogiei este aplicabil oricărei situaţii de drept şi de fapt. Analogii în materia care ne interesează sunt multe. Până a face trimitere la unele dintre ele, să dăm o statistică sumară.

Nu toată Uniunea Europeană este „liberastă”

În 26 de state membre ale Consiliului Europei uniunile civile dintre persoane de acelaşi gen nu sunt admise. Doar în 6 state europene mariajul homosexual este admis. Există state membre ale Uniunii Europene care fac notă distinctă (în sensul bun al cuvântului) în materie de sexualitate şi homosexualitate, familie, maternitate, paternitate, avort sau protecţie a copiilor. Printre acestea se numără Polonia, bunăoară. Sau Irlanda, ca să dăm un exemplu mai occidental sub aspect geografic. La polul opus se situează, de pildă, Marea Britanie şi, mai nou, Spania, care le impun societăţilor lor tot mai mult şi mai mult norme „liberaste”. România este un exemplu prost în acest sens, întrucât, molatecă şi descreştinată la nivelul clasei politice, a preluat fără discernământ modelul britanic impus cu râvnă de cercurile homosexuale de la Bruxelles şi susţinătorii acestora.

Să ai „origine socială”, „orientare sexuală”, dar nu „mamă” şi „tată”, ci doar nişte „părinţi” colea

Acum să revenim la analogie. Marea Britanie a început exact cum ne împinge acum să facem tandemul demoliberal Tănase–Filat, a acceptat în legislaţie noţiunea de „orientare sexuală” cu referire la toţi membrii societăţii şi la toate sferele vieţii publice, nu doar la persoanele adulte şi nu doar la cadrul privat şi intim. Pentru corelarea cu noţiunea de „orientare sexuală”, legislaţia britanică şi practicile, deja notorii, din această ţară au „evoluat” enorm pe linia de gândire a „orientării sexuale”. Unde s-a ajuns? S-a ajuns într-acolo încât în grădiniţele de copii, după atingerea vârstei de 4 ani, dar şi în şcoli (treapta primară şi gimnazială) copiilor li se interzice utilizarea cuvintelor „mamă” şi „tată”. În toate manualele acestea au fost înlocuite cu sintagma „unul dintre părinţi”. De ce? Pentru a nu-i discrimina pe cei care au constituit „cupluri” homosexuale şi au adoptat copii. Copiii cedaţi în adopţie „cuplurilor” homosexuale au, cum ar veni, fie doi „taţi”, fie două „mame” şi nicidecum o mamă naturală şi un tată natural. Iată un fragment dintr-o ştire a agenţiei naţionale române de presă Rompres (acum Agerpres): „Profesorii din Marea Britanie nu vor mai avea voie să folosească expresia „mamă şi tată” şi nu vor trebui să presupună că elevii au părinţi heterosexuali. Începând cu vârsta de patru ani, copiii vor fi familiarizaţi cu ideea că există şi cupluri de acelaşi sex, iar profesorii trebuie să se asigure că elimină atitudinile homofobe din comportamentul micuţilor, precizează noile directive concepute de grupul Stonewall din Marea Britanie, care militează pentru drepturile homosexualilor, notează tabloidul britanic The Daily Mail, citat de Rompres.” Tabloidul citat de Rompres ne mai arată că „În momentul în care profesorii discută cu copiii despre căsătorie, trebuie să le spună micuţilor despre drepturile civile ale partenerilor şi despre drepturile de adopţie ale homosexualilor. Documentul precizează că elevii care îşi cataloghează colegii ca fiind „gay” trebuie să fie trataţi asemenea rasiştilor, demonstrând astfel „toleranţa zero” faţă de folosirea acestui cuvânt care reprezintă o insultă. Profesorii vor trebui să evite să le spună băieţilor „fii bărbat” sau să îi acuze că se comportă asemenea „unor fete”. Aceste mustrări „ducând la intimidarea acelora care nu se conformează ideilor fixe în ceea ce priveşte genul”, se precizează în document. În acelaşi timp, şcolile ar trebui să încurajeze şi să prezinte drept model persoanele gay din rândul personalului din învăţământ, părinţilor sau guvernatorilor. Personalul gay din învăţământ ar trebui să fie capabil să discute despre viaţa privată după o consultare în prealabil cu directorul… Trebuie să îi facem pe copii să înţeleagă că a fi homosexual nu este degradant”. Bineînţeles că domnii Tănase şi Filat şi alţi adepţi ai proiectului „liberast” nici nu vor să audă de acest nefast precedent britanic. Ei nu vor să audă nici despre cazurile polonez şi irlandez în care nu sunt acceptate norme „liberaste”. Ei vor să ne convingă că moldovenii nu vor ajunge niciodată în situaţia britanicilor şi că exemplele pozitive irlandez şi polonez ar fi proaste.

Ţinta „liberaştilor” şi homosexualilor – copiii noştri minori

Proiectul „liberast” al domnilor Tănase şi Filat ne spune clar, în articolul său 11, că acest criteriu „liberast” al „orientării sexuale” şi tot ce ar putea fi catalogat drept discriminare pe baza „orientării sexuale” vor constitui adevărate pietre de temelie, cităm, „în procesul educaţional, inclusiv la evaluarea cunoştinţelor acumulate (!)”, „în activitatea ştiinţifico-practică”, „prin elaborarea de materiale didactice (!) şi programe de studii (!)”, „prin realizarea, în comun cu alte autorităţi abilitate şi în colaborare cu organizaţiile necomerciale în domeniu (bunăoară, cu „Gender-doc M” al lui Alexei Marcikov şi cu alte organizaţii ale homosexualilor şi lesbienelor – nota noastră) a programelor educaţionale pentru copii (!) şi pentru părinţi, în vederea prevenii şi combaterii discriminării (inclusiv pe baza „orientării sexuale” – nota noastră)”. Vedem că proiectul „liberast” nu face distincţie între grădiniţă, şcoală primară, gimnaziu, liceu sau universitate, prezumând, contrar evidenţelor şi legislaţiei în vigoare, că toţi copiii, indiferent de vârstă, ar avea discernământ format şi consolidat şi pot, în consecinţă, adopta decizii libere şi responsabile asemenea persoanelor adulte. Proiectul se referă în mod expres, în acelaşi articol 11, la „instituţiile de învăţământ de orice formă şi nivel”. Corelat cu faptul că articolul 12 al proiectului Tănase–Filat, articolul 11, de fapt, ridică oficial „asociaţiile obşteşti” de tipul „Gender-doc M” la nivelul de instanţă morală cu drept de imixtiune şi de veto în elaborarea de cărţi pentru copii, de manuale, programe şcolare şi orice alte materiale didactice din grădiniţele şi şcolile de stat şi cele private, într-un cuvânt, în formarea psihomorală a copiilor noştri minori. Filat şi Tănase, fără să ne fi întrebat, vor să ni-l impună pe homosexualul Marcikov şi toată comunitatea lui de gay şi lesbiene în calitate de formatori şi educatori ai copiilor noştri. Ce legi le conferă asemenea drepturi lui Tănase şi Filat? Am fi şi noi îndreptăţiţi să le cerem celor doi guvernanţi ceva „konkretikă”…

CEDO: primează valorile morale profunde ale poporului şi marja amplă de liberă apreciere a fiecărui stat

CEDO a decis anul trecut că aceste chestiuni rămân la latitudinea fiecărei ţări, în limitele suveranităţii lor. Iar dreptul la relaţii homosexuale, în cadrul intim şi privat, fără afişarea şi exacerbarea publică, este, bineînţeles, un drept natural, cum este şi dreptul la păcat, dar nu poate fi un drept sau o libertate fundamentală, cum sunt dreptul la viaţă, dreptul la opinie, dreptul la credinţă, dreptul de proprietate, dreptul de asociere şi altele. Chiar dacă Republica Moldova ar fi fost membră a UE (dar nu este şi nu se ştie dacă va fi vreodată), ar adopta legea despre care vorbim fără sintagma „orientare sexuală”, nimeni nu i-ar putea face sau reproşa nimic, văzându-se obligat să-i respecte opţiunea. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul legislaţiei antiavort şi de protejare a vieţii. CEDO poate condamna un stat pentru „încălcarea dreptului cuiva” doar dacă acesta este: 1. fundamental, 2. prevăzut de lege, 3. necesar într-o societate democratică. Am mai arătat că state democratice şi membre ale UE ca Polonia sau Irlanda nu şi-au înţesat legislaţia cu ce vor să ne bage acum pe gât domnii Tănase şi Filat şi, astfel, nu sunt condamnate la CEDO în cazul în care sunt reclamate. Veţi întreba iarăşi de ce? Pentru că CEDO apreciază că aceste aspecte „ţin de marja de apreciere a statelor”, întrucât „nu există un consens european asupra definiţiilor juridică şi ştiinţifică” a respectivelor fenomene. Între modelul britanic „liberast” şi cel polonezo-irlandez, respectat de CEDO, dat fiind că „se bazează pe valorile morale profunde ale poporului”, pentru noi este mai potrivit cel de al doilea. De noi depinde la cine ne aliniem şi ce modele îmbrăţişăm.

Luptând cu simbolurile şi tradiţiile noastre morale, Tănase şi Filat vor să facă „liberastă” toată legislaţia noastră, inclusiv cea penală

Un aspect important pe care mulţi l-au trecut cu vederea este cel al intenţiei de constituire a unui Consiliu pentru prevenirea şi combaterea discriminării (articolele 12-17 ale proiectului). Între altele, acest consiliu ar urma să vegheze asupra a tot ceea ce înseamnă imagine sau simbol prezent în spaţiul public. Simbolurile creştine nu sunt o excepţie. Consiliul conceput de tandemul Tănase–Filat este ca şi tras la xerox după cel de la Bucureşti, care, s-a văzut, a calificat ca fiind discriminatorie prezenţa icoanelor sau crucifixelor în şcoli. Ceva similar s-a întâmplat în Italia, care a avut pe rolul CEDO un proces în care a fost condamnată pentru discriminare. Şi parcă îmi amintesc bine că Republica Moldova a intervenit oficial la CEDO în sprijinul Italiei, arătând importanţa tradiţiilor morale ale societăţii…

Ni se pregătesc lucruri urâte

Proiectul „liberast” prevede urmărirea în justiţie a celor care, de exemplu, vor afişa simboluri care nu ar fi pe placul homosexualilor. Este vorba, în special, de simboluri creştine. Dacă un homosexual va fi deranjat de afişarea unei cruci sau a unei icoane, sau a imaginii unei familii (tată, mamă şi copii), sau a unui cuplu natural (bărbat şi femeie), potrivit proiectului „liberast”, respectivul homosexual poate introduce reclamaţii, te poate chiar traduce în justiţie, năzărindu-i-se lui că este discriminat. Articolul 20 al proiectului „liberast” Tănase–Filat spune expresis verbis: „Faptele de discriminare sunt pasibile răspunderii disciplinare, civile, contravenţionale şi penale, conform legislaţiei în vigoare”.

Şi pentru că acum legislaţia nu cuprinde prevederi în materie „liberastă”, articolul 27 al proiectului ne spune că: „Guvernul, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi (1 iulie 2011 – nota noastră): a) va prezenta Parlamentului propuneri de aducere a legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege; b) va adopta actele normative necesare executării prezentei legi”. Această obligaţie vizează şi Constituţia, care ar urma să fie modificată, pentru două motive. Unu: articolul 16 (egalitatea) al Legii fundamentale cuprinde o listă exhaustivă a deosebirilor care impun egalitatea în faţa legii: „2. Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.” Aici, în şirul deosebirilor, ar urma ca Filat să propună includerea sintagmei „orientare sexuală”. Doi: articolul 48 (familia) al Constituţiei spune în primele ei două alineate: „1.   Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului. 2. Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.” În acest caz, sintagma „între bărbat şi femeie” ar urma să fie înlocuită cu „soţi” sau „persoane”, pentru a nu admite „discriminarea” celor „orientaţi sexual” altfel decât în familia naturală şi tradiţională. Se ştie că, în 1994, Constituţia Republicii Moldova a avut ca principală sursă de inspiraţie Constituţia României, din care foarte multe articole au fost, pur şi simplu, preluate mecanic. Numai datorită presiunilor energice pe care le-am făcut în 1994 la tribuna Parlamentului am evitat, în cazul articolului 48 din Constituţia noastră, formula iniţială, copiată de la Bucureşti, formula defectuoasă: „(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.” Modificări substanţiale ar urma să suporte şi Codul Familiei. Filat şi Tănase ne pregătesc o răsturnare fundamentală a întregului cadru legislativ, în sensul de a-l face „liberast”, şi nici nu ascund asta. Cutia Pandorei abia aşteaptă să fie deschisă. Şi atunci ne vom sufoca moral cum se sufocă astăzi britanicii şi se cam înăduşesc şi fraţii noştri din România.

Subiectul pe care îl abordăm aici este totuşi unul prea amplu. El necesită o dezbatere publică cât mai largă posibil. Aceste câteva consideraţii sunt prea puţine pentru a putea cuprinde şi arăta toate riscurile proiectului „liberast”. Cu siguranţă, vom reveni asupra lui în ediţiile noastre viitoare. Sperăm să ne încadrăm în timpul extrem de scurt fixat arbitrar de Filat şi Tănase pentru a ne băga, cu de-a sila, pe gât legea lor „liberastă”. Mă tem că, după data de 1 iulie a anului curent, orice dezbatere a subiectului va fi calificată drept „discriminare” a celor care vor să ne abuzeze moral copiii. S-ar putea ca, după 1 iulie, să ni se închidă gura şi să fim târâţi prin tribunale pentru simplul fapt că nu acceptăm pedofilia morală practicată de guvernanţii „liberaşti” şi favoriţii lor homosexuali.

Cât încă se mai poate, să le spunem celor doi guvernanţi verzi-albaştri şi nedespărţiţi: Filat, fii bărbat întreg la fire! Tănase, fii creştin! Faceţi-vă cruce şi lăsaţi copiii noştri în pace! Nu vă atingeţi de ei, abuzându-i cu „orientarea” voastră „sexuală” din proiectul vostru „liberast”! Nu atentaţi la drepturile noastre de părinţi! S-ar putea să ne coste şi să vă coste prea scump…


CEDO: interzicerea avorturilor nu încalcă drepturile omului şi se bazează pe valorile morale profunde ale poporului irlandez

Decembrie 23, 2010
Adepţii protejării vieţii umane de la concepere până la moartea naturală au repurtat săptămâna trecută o mare victorie la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Invitată să se pronunţe asupra compatibilităţii interzicerii avorturilor de către Irlanda cu dreptul la o viaţă privată şi familială (articolul 8 al Convenţiei Europene), Marea Cameră a CEDO a adoptat o decizie nuanţată.

Examinând două cazuri, în care viaţa mamelor nu era periclitată în mod direct, judecătorii Curţii de la Strasbourg au apreciat, în şedinţa din 16 decembrie 2010, cu 11 voturi pro faţă de 6 voturi contra, că interdicţia legală de a avorta nu aduce niciun fel de atingere drepturilor omului.

Marea Cameră a CEDO a estimat: „consensul observat printre statele membre ale Consiliului Europei nu reduce de o manieră hotărâtoare ampla marjă de apreciere de care se bucură statul irlandez în această privinţă. Curtea aminteşte că ea a admis într-un dosar precedent („Vo contra Franţei”) că problema de a şti în ce moment începe viaţa ţine de marja de apreciere a statelor. Dat fiind că nu există niciun fel de consens european asupra definiţiilor ştiinţifică şi jurnalistică a începutului vieţii şi că drepturile revendicate în numele fătului şi cele ale viitoarei mame sunt indestructibil legate, marja de apreciere a unui stat privind chestiunea începutului vieţii implică în mod necesar o marjă de apreciere de o amploare similară în cazul modului de a asigura un echilibru între drepturile fătului şi drepturile concurente ale femeii însărcinate.

După analizarea acestei marje de apreciere şi a faptului că primele două petiţionare au avut posibilitatea să meargă peste hotare pentru a avorta şi posibilitatea de a obţine în acest sens, în Irlanda, îngrijiri medicale adecvate, şi a faptului că interzicerea avortului în Irlanda pentru raţiuni de sănătate şi de bunăstare se bazează pe valorile morale profunde ale poporului irlandez cu privire la dreptul la viaţă al copilului care urmează a se naşte, Curtea concluzionează că interzicerea contestată a stabilit un echilibru just între dreptul primei şi al celei de a doua petiţionare la respectarea vieţii lor private şi drepturile invocate în numele copiilor care urmau a se naşte.

Astfel, articolul 8 al Convenţiei nu a fost violat în cazul primei şi al celei de a doua petiţionare”.

Totodată, pronunţându-se asupra unui al treilea caz, al unei mame afectate de cancer, judecătorii CEDO au considerat, cu unanimitate de voturi, că Irlanda se face vinovată de încălcarea drepturilor petiţionarei garantate de articolul 8 al Convenţiei Europene (dreptul la o viaţă privată şi familială). CEDO a obligat Irlanda să-i achite celei de a treia petiţionare o despăgubire morală în valoare de 15 000 de euro.

În Irlanda avortul este interzis, iar practicarea lui este incriminată penal, în conformitate cu articolul 58 al Legii privind infracţiunile contra persoanei, din 1861 (Offences against the Person Act 1861), în vigoare până în prezent. Articolul 58 al legii respective prevede că orice femeie însărcinată sau orice terţă persoană care întreprinde acţiuni ilicite în vederea provocării unei naşteri false (avort) se face vinovată de o crimă pedepsită cu închisoarea pe viaţă.

Constituţia Irlandei interzice în mod expres avorturile, dar le autorizează, începând cu anul 1983, cu titlu de excepţie, doar în cazul în care viaţa mamei este pusă nemijlocit în pericol. Articolul 40.3.3 al Constituţiei irlandeze recunoaşte dreptul la viaţă al copilului şi dreptul lui de a se naşte, ţinând cont, în egală măsură de dreptul la viaţă al mamei. În acelaşi timp, această normă constituţională nu a fost transpusă în vreo lege internă, astfel încât amendamentul constituţional aprobat în 1983 să devină aplicabil.

Din completul de 17 judecători ai CEDO a făcut parte şi judecătorul din partea Republicii Moldova, Mihai Poalelungi, însă acesta, împreună cu alţi cinci judecători, a formulat o opinie disidentă care a fost anexată la Decizia Curţii.

Judecătorul din partea României, Corneliu Bîrsan, a făcut parte din grupul majoritar al celor 11 judecători cu votul cărora Decizia Curţii a fost adoptată.

Decizia CEDO pronunţată la 16 decembrie 2010 în dosarul „A, B şi C contra Irlandei” (plângerea nr. 25579/05) este definitivă, constituie un precedent răsunător şi va avea un impact major asupra legislaţiilor naţionale din cele 47 de state membre ale Consiliului Europei, precum şi asupra jurisprudenţei instanţelor din aceste ţări.

Avortul este interzis prin lege în 3 state membre ale Uniunii Europene (Irlanda, Malta şi Polonia), precum şi în 2 microstate europene care nu fac parte din UE, dar sunt membre ale Consiliului Europei (Andora şi San Marino). România se situează pe locul III în Europa şi pe primele locuri pe glob în ceea ce priveşte rata avorturilor la mia de femei fertile, fiind depăşită de state ca Vietnam sau Cuba. În Republica Moldova rata avorturilor este de două ori mai mică decât în România. Printre statele lumii cu cel mai mic număr de avorturi se situează Bangladeşul, Irlanda, Belgia, Spania, Elveţia, Olanda şi Tunisia.


La mulţi ani, Mitropolia Basarabiei!

Septembrie 14, 2010
La 14 septembrie s-au împlinit 18 ani de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei. În afară de FLUX, ca şi în ceilalţi ani, nici o altă publicaţie, televiziune sau post de radio laice de la Chişinău sau Bucureşti nu şi-au amintit de eveniment.
Mulţumim Ţie, Hristoase!

Singura manifestare publică prin care a fost consemnată istorica aniversare a fost un Te Deum oficiat la paraclisul mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chişinău de către preoţii Ioan Barbău, protopop de Chişinău, Iulian Budescu, paroh de Manta, Cahul, Andrei Deleu, şef al cancelariei mitropolitane şi Veaceslav Mereuţă, paroh de Rădenii Vechi,  Ungheni, în prezenţa Înatpreasfinţitului Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor. Şi nimic mai mult. Nici unul din cei 4 membri ai cvartetului de guvernământ nu a avut vreo tangenţă cu evenimentul, după cum nu au în general cu Patriarhia Română şi mitropolia ei istorică din Republica Moldova. Nici o oficialitate, mare sau mică, nu s-a înghesuit la slujba Te Deumului din 14 septembrie şi nici nu şi-a delegat reprezentanţii. Nici diplomaţii sau angajaţii de la Ambasada României nu au fost prezenţi. Nici unul din cei care constituie armata de români de serviciu şi de enoriaşi decoraţi de Mitropolia Basarabiei şi Patriarhia Română cu cele mai mari distincţii bisericeşti – de la Dorin Chirtoacă la Mihai Ghimpu – nu au păşit pragul singurei noastre instituţii interbelice reactivate. A fost o slujbă simplă, obişnuită, de mulţumire pentru binecuvântarea cerească din 1992, când istorica noastră Mitropolie a fost readusă la viaţă.

Lumina să stea în sfeşnic

Intuiam că aşa va fi. Şi tocmai pentru acest motiv am avut grijă din timp să-i scriu unui mai nou consilier prezidenţial, făcându-l atent la această aniversare, în speranţa că autorităţile vor schiţa măcar un gest simbolic de preţuire a Mitropoliei Basarabiei. După ce am văzut cu câtă generozitate soră cu nesăbuinţa risipeşte distincţii de stat preşedintele interimar, prinzând Ordinul Republicii în pieptul unor denigratori ai Mitropoliei Basarabiei şi ai Patriarhiei Române ca peledemistul românofob Dmitri Ciubaşenco (trecut deja în partidul securistului Pasat, alături de mitropolitul Vladimir), am găsit potrivit să-i sugerez respectivului consilier prezidenţial că mai degrabă liderul spiritual al românilor din Basarabia, Mitropolitul şi Exarhul Petru Păduraru ar merita să fie distins cu o asemenea decoraţie. Unde mai pui că mitropolitul-colonel Vladimir Cantarean deţine un asemenea ordin încă de pe când prigonea sălbatic Mitropolia Basarabiei, pe clericii şi credincioşii ei. Pe deasupra, şi răposatul patriarh Alexei al II-lea al Moscovei şi al întregii Rusii a fost purtător al Ordinului Republicii. Iar preoţi ca Ion Ciuntu şi Petru Buburuz, chiar dacă sunt mai mici în treaptă decât Mitropolitul şi Exarhul Petru, au fost băgaţi în seamă de preşedintele interimar înaintea mitropolitului nostru. Sugestia făcută de mine consilierului prezidenţial îi viza în egală măsură şi pe: Preafericitul părinte Patriarh Daniel Ciobotea, unul dintre sprijinitorii constanţi ai Mitropoliei Basarabiei; avocatul americano-britanic al Mitropoliei Basarabiei, John Warwick Montgomery, cel care a servit cauza Mitropoliei la Strasbourg în faţa CEDO şi eu sunt întâiul martor la această slujire exemplară; Fericitul în adormire şi vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpaşu (post mortem), singurul patriarh din lume care a binecuvântat Republica Moldova şi, cu gândul, cu rugăciunea şi cu fapta, a fost alături de conducerea de stat şi de populaţia Republicii Moldova în timpul războiului de pe Nistru. Până la ora la care am scris aceste rânduri, Preşedinţia noastră nu dăduse nici o reacţie. Să vedem dacă măcar de acum încolo va avea bunul simţ să schiţeze un gest de apreciere publică a Mitropoliei Basarabiei.

Că drept este Domnul, iubeşte Dreptatea, iar faţa Lui spre cele Drepte priveşte (Psalmul 10, versetul 7)

Am scris şi cu alte ocazii că Mitropolia Basarabiei a reprezentat şi reprezintă un test de patriotism şi de europenitate pentru clasa politică din Republica Moldova. Pentru a le aminti cititorilor noştri câteva aspecte ale traseului destul de zbuciumat, dar şi binecuvântat, parcurs de Biserica noastră în ultimii 18 ani, vom reda în continuare pasaje din prefeţele la cele două ediţii de până acum, de la Chişinău, ale Hotărârii CEDO în speţa „Mitropolia Basarabiei şi alţii versus Moldova”.

Republica Moldova a debutat în justiţia naţională în anul 1998 prin dosarul pe care i l-a intentat Mitropolia Basarabiei, discriminată, persecutată cinic şi brutal, aruncată înafara cadrului legal. Procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg fusese anticipat de un lung periplu în faţa instanţelor naţionale, acoperind ca timp mandatul a trei şefi de stat (Snegur, Lucinschi, Vironin) şi a şapte guverne (Sangheli I, Sangheli ll, Ciubuc l, Ciubuc ll, Sturza, Braghiş, Tarlev), la fel de ostile Mitropoliei Basarabiei. Deceniul negru (1992-2002) al persecuţiilor de stat împotriva Mitropoliei Basarabiei a arătat esenţa ruso-imperială şi reflexele marxiste ale stăpânirilor criptocomuniste de la Chişinău. Ura nestăvilită a acestor stăpâniri a avut în anumite momente accente atât de sălbatice, încât s-a transformat în anticreştinism şi mizantropie de cea mai joasă speţă. Regretul nostru a fost cu atât mai mare de-a lungul acestui deceniu negru, cu cât Patriarhia soră Rusă a fost o şi mai nesăbuită persecutoare a creştinilor din Mitropolia Basarabiei, insistând să nu ne mai fie soră, ci mamă cu de-a sila, călcând în picioare bun simţ, adevăr istoric, canoane bisericeşti şi legi omeneşti. Cazul Mitropoliei Basarabiei a constituit un adevărat test pentru fiecare şi pentru toţi, dar mai cu seamă pentru clerul şi clasa politică basarabeană. În această problemă nimeni nu a fost şi nu este neutru, pentru simplul fapt că nu te poţi niciodată opri la jumătate de cale între Adevăr şi minciună. Victoria Mitropoliei Basarabiei împotriva Republicii Moldova la CEDO a ruşinat partida românofobilor de la noi care s-a văzut nevoită acum să-şi tempereze elanul persecutor şi să-şi subtilizeze diabolicul arsenal al metodelor de prigoană. Rămâne ca Dumnezeu şi istoria să le judece pe toate. Preoţii şi credincioşii din Mitropolia Basarabiei nu au încetat niciodată să se roage pentru îmblânzirea şi luminarea prigonitorilor lor.

Valoarea hotărârii CEDO este, fără îndoială, una deosebită, întrucât ţine de noţiuni ca Dreptate, Adevărul şi Libertatea. Având pronunţate aspecte canonice, naţionale, (geo)politice chiar, problema Mitropoliei Basarabiei este, întâi de toate, una a drepturilor omului, concept biblic primar şi fundamental însuşit de sistemul juridic european modern.

Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului are, dincolo de valoarea sa intrinsecă de instrument juridic internaţional, valoarea unei inestimabile mărturii a calvarului şi umilinţelor suportate de românii basarabeni între 1992 şi 2002. Completată de alte mărturii, acestea se constituie în probă elocventă în cadrul unui atât de aşteptată şi necesar Proces al Comunismului.

Modul de îndeplinire a Hotărârii CEDO a fost monitorizat de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei. Procedura de monitorizare a fost încheiată subit anul acesta prin efortul unor persoane ca preotul Ianec Cosoi şi avocatul Alexandru Postică, care, pentru raţiuni politice evidente şi nedisimulate, au acţionat în interesul Guvernului Republicii Moldova şi în detrimentul interesului legitim al Mitropoliei Basarabiei.

Patru semne şi date alese de Sus

Fără să fi fost ales de oameni, se întrezăresc în istoria reactivatei Mitropolii a Basarabiei patru date cu încărcătură mistică şi simbolică aparte: 14 septembrie 1992, 19 decembrie 1992, 13 decembrie 2001 şi 27 martie 2002.

Astfel, Mitropolia Basarabiei a fost reactivată la 14 septembrie 1992 când creştinii ortodocşi cinstesc Înălţarea Sfintei Cruci. Crucea ca semn al jertfei, al suferinţei, al martirului, al morţii şi al reînvierii biruitoare, al mântuirii noastre. Scoaterea de pe crucea răstignirii sale şi readucerea la viaţă sau reînvierea Mitropoliei martire a Basarabiei a coincis şi v-a coincide în chip minunat până la sfârşitul veacurilor cu această mare sărbătoare creştină. Se ştie că în 1940 şi după 1944, din cauza fidelităţii lor exemplare faţă de Biserica Ortodoxă Română, mii şi mii de credincioşi ai Mitropoliei Basarabiei şi 56 de preoţi şi-au primit cununa muceniciei pentru Hristos, fiind împuşcaţi, schingiuiţi sau omorâţi în gheţurile Siberiei. A fost primul semn că reactivarea Mitropoliei noastre a fost bineplăcută şi voită de Isus cel Reînviat, Domnul şi Mântuitorul nostru. În 1994, Mitropolia Basarabiei avea să-şi stabilească Icoana Învierii drept element central al stemei sale bisericeşti. Paştele a devenit hramul Mitropoliei noastre. Aşadar am avut un semn al Reînvierii după martiriul şi jertfa scumpă de sânge dată de Mitropolia Basarabiei. Tot la 14 septembrie sărbătorim pe stil vechi Începutul anului bisericesc, ceea ce adaugă evenimentului valenţele oricărui nou început.

Apoi a venit ziua de 19 decembrie 1992 ca zi a binecuvântării reactivării Mitropoliei Basarabiei de către sfântul, Marele şi Îndreptătorul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, concretizată într-un Act sinod şi patriarh. La 19 decembrie îl cinstim pe Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni. Iată al doilea semn, al Minunii pentru cei aleşi şi iubiţi de Domnul.

Neimplicată în calendarul liturgic creştin, la 31 decembrie 2001 Curtea Europeană şi-a pronunţat Hotărârea, dând câştig de cauză Mitropoliei Basarabiei şi condamnând Republica Moldova. A fost ziua de cinstire a Sfântului Apostol Andrei cel Întâichemat la Apostolie, încreştinătorul geto-dacilor şi Ocrotitorul Tuturor Românilor. Al treilea semn, al Ocrotirii, ni l-a dat Apostolul nostru tutelar.

La 27 martie 2002 CEDO s-a pronunţat asupra cererii guvernului de la Chişinău de reexaminare a Hotărârii sale din 13 decembrie 2001 şi a respins-o ca nefondată. Astfel Hotărârea CEDO a intrat definitiv în vigoare în chiar ziua în care comemorăm actul binecuvântat de reunificare naţională din 27 martie 1918. Prin acest al patrulea semn Dumnezeu ne-a trimis cu gândul la înaintaşi şi ne-a cerut să fim la înălţimea faptelor lor.

Avocatul Mitropoliei Basarabiei

Avocatul americano-britanic John Warwick Montgomery a susţinut cauza Mitropoliei Basarabiei la CEDO. Întrucât am avut privilegiul, plăcerea şi onoarea să lucrez în dosarul Mitropoliei Basarabiei împreună cu domnul Montgomery mai bine de trei ani de zile, mă văd îndreptăţit să comunic cititorului nostru câteva repere biografice sumare ale acestei personalităţi de excepţie, care a avut o contribuţie esenţială la apărarea intereselor legitime ale Bisericii noastre.

John Warwick Montgomery s-a născut la 8 octombrie 1933 la Warsaw în statul New York. A studiat în Statele Unite ale Americii, Anglia şi Franţa la universităţi de marcă cum sunt Cornell University, University of California, Wittemberg University, Universite d’Essex, University of Cardiff, Faculte deTheologie protestante de Strasbourg. Este deţinătorul diplomelor: Bachelor of Arts, Bachelor of Librara Science, Bachelor of Laws, Master of Arts, Master of Philosophy in Law, Master of Laws, Master of Sacred Theology, Doctor of Philosophy, Docteur d’universite (mention theologie protestante), Docteur en droit etc. Cariera sa de jurist şi teolog este impresionantă: redactor- şef la Global Journal of Classical Theology (după 1998), membru în birou (Virginia, California şi statul Washington) după 1978, respectiv 1990, membru al Curţii Supreme a Statelor Unite ale Americii (după 1981) şi membru al Curţii Supreme a Angliei(după 1984). Este una din cele şase personalităţi din lume care au primit diploma cum laude a Institutului Internaţional pentru Drepturile Omului şi a fost director de studii al acestei prestigioase instituţii, din 1979 până în 1981. Este profesor universitar activ în SUA şi Franţa. A publicat zeci de cărţi şi mii de studii şi articole în diverse domenii, dar mai cu seamă în teologie şi drept. Este considerat cel mai mare polemist din lume cu aşa-zişii „teologi ai Dumnezeului mort” şi un redutabil polemist cu doctrinarii marxismului ateu. În octombrie 2003, la invitaţi Prea Fericitului nostru Părinte Patriarh Teoctist Arăpaşu, a efectuat o vizită frăţească în cuprinsul Patriarhiei Române, conferenţiind despre cazul Mitropoliei Basarabiei al Universităţii din Bucureşti (Facultate de Sociologie) şi Târgovişte ( Facultatea de Teologie Ortodoxă) şi participând la festivităţile şi slujba de canonizare a unor sfinţi români la Mănăstirea Brazi din sfânta Episcopie a Buzăului şi Vrancei. A fost decorat cu cea mai înaltă distincţie bisericească naţională – Crucea Patriarhală.

L-am cunoscut la Strasbourg în iunie 1998 şi astfel am dobândit un mare prieten. De îndată ce a avut primele detalii despre cazul Mitropoliei Basarabiei, a acceptat, fără umbră de ezitare, să ne reprezinte în proces, cu titlu gratuit, considerând că astfel se pune în serviciu cauzei creştine, în serviciul Ortodoxiei româneşti nedreptăţite de ocupaţia sovietică atee. A avut o prestaţie exemplară în faţa Camerei de judecători ai CEDO când a pledat cauza Mitropoliei Basarabiei şi l-a înfruntat pe ex-ministrul Justiţiei Ion Morei, agent al guvernului comunist de la Chişinău. John Warwick Montgomery şi-a meritat un loc de cinste în istoria recentă a Republicii Moldova şi a Bisericii Române.

Unitatea transpolitică a Lumii Româneşti

Admisă în legalitate de autorităţile comuniste la 30 iulie 2002 Mitropolia Basarabiei cunoaşte astăzi cea mai mare dinamică printre Bisericile legal recunoscute din Republica Moldova, ca dovadă a procesului de recuperare a românilor ortodocşi din prizonieratul canonic al Patriarhiei Ruse de la Moscova. Se poate estima, ţinând cont de amploarea şi ritmurile acestui proces recuperatoriu şi acumulativ, că Mitropolia Basarabiei ar putea redeveni către anul 2012 Biserică majoritară numeric în spaţiul canonic dintre Prut şi Nistru şi de dincolo de Nistru. Proiectul de reconstrucţie şi reactivare a structurilor Mitropoliei Basarabiei este la răsărit de Prut cel mai important proiect care va produce efecte benefice îndelungate în timp. Mitropolia Basarabiei, ca instituţie fundamentală românească, are, în comparaţie cu orice partid politic, grup cultural sau de interes, revistă, ziar, organizaţie neguvernamentală etc., marele avantaj de a fi un aşezământ sacru şi veşnic. Este singura instituţie românească de la noi care întruneşte aceste calităţi. Orice investiţie sufletească, intelectuală, financiară sau de alt ordin în Mitropolia Basarabiei şi în structurile ei este, fără exagerare, o investiţie în viitorul şi eternitatea Neamului Românesc.

Puterea spirituală a Bisericii Ortodoxe Române nu este mai puţin importantă ca puterea politică a celor două state româneşti ale noastre: România şi Republica Moldova. Biserica Ortodoxă Română, ca păstrătoare şi promotoare a identităţii noastre spirituale, reprezintă un agent integrator şi un factor de reorganizare a spaţiului spiritual românesc, o resursă esenţială, inepuizabilă şi vizibilă a unităţii transpolitice a Lumii Româneşti într-o epocă nouă a drepturilor omului.

Sarcini strategice: Sinod, canonizarea martirilor, recuperarea bunurilor

Drumul pe care îl are de parcurs Mitropolia Basarabiei de acum încolo este lung şi încă destul de anevoios. Principalele sarcini strategice care îi stau acum în faţă sunt câteva: alegerea a 8 episcopi eparhioţi sau vicari din cele patru eparhii istorice sufragane, astfel încât Sinodul mitropolitan în frunte cu mitropolitul Petru să fie constituit ca for superior al Mitropoliei; pregătirea dosarelor preoţilor şi credincioşilor martirizaţi de sovietici în 1940 în vederea canonizării celor care întrunesc condiţiile şi includerea lor în calendarul şi Martirologiul Bisericii Ortodoxe; recuperarea de la stat a Arhivelor Mitropoliei Basarabiei şi a bunurilor ei imobiliare spoliate de regimul sovietic şi deţinute abuziv până astăzi de Guvernul Republicii Moldova. Mai devreme sau mai târziu aceste sarcini prioritare vor fi realizate şi Mitropolia Basarabiei îşi va reocupa binemeritatul loc de cinste în societatea noastră.

Aşa sau altminteri, ziua de 14 septembrie ne oferă în fiecare an prilejul de a ne bucura sufleteşte şi de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru minunea reactivării Mitropoliei noastre, supranumită altădată „DE AUR”.

Înfiinţat la 3 ani după reactivarea canonică a Bisericii noastre, Ziarul FLUX spune astăzi pentru a 15-a oară: La mulţi ani, Mitropolia Basarabiei!

Post Scriptum: În seara zilei de 14 septembrie, la 6 ore de la postarea materialului nostru pe pagina de internet a FLUXULUI, Serviciului de presă al Preşedinţiei Republicii Moldova a difuzat un Comunicat prin care anunţă decernarea Ordinului Republicii Patriarhului Teoctist Arăpaşu (post mortem) şi Patriarhului Daniel Ciobotea, precum şi decernarea Ordinului de Onoare Arhiepiscopului Casian Crăciun al Dunării de Jos şi Mitropolitului  Basarabiei Petru Păduraru.

Părerea noastră este că Preşedintele Ghimpu a gafat enorm respingând propunerea de a-i decerna Întâistătătorului Mitropoliei Basaraibiei Ordinul Republicii, de vreme ce anterior le-a acordat disctincţia supremă unor personalităţi de excepţie pe ogorul Patriei ca Dmitri Ciubaşenco, Anatolie Golea, Lorena Bogza, Elena Zamura, Corina Fusu, Aneta Grosu, Val Butnaru, Valentina Ursu, sau unor subalterni ai Mitropolitului Petru Păduraru – preoţii Petru Buburuz şi Ion Ciuntu. Este păcat că, sfătuit de consilierii săi, Preşedintele interimar a procedat aşa. Gestul lui Mihai Ghimpu îl situează pe Mitropolitul Petru mai prejos decât cei enumeraţi mai sus, dar şi decât atâţia alţi purtători ai Ordinului Republicii, printre care şi capul structurii locale a Patriarhiei Moscovei, cu care domnul Ghimpu s-a avut şi se are de bine. Dar, de! Ce să-i faci?!..  E limpede că în ochii lui Mihai Ghimpu Părintele Mitropolit Petru Păduraru al Basarabiei mai are încă de crescut până la nivelul staturii morale şi cetăţeneşti a unor uriaşi ca Elena Zamura, Dmitri Ciubaşenco sau Anatolie Golea, preţuiţi,  după cum se şi vede, mai înalt de către iubitul nostru interimar.

Lupu şi “criminalii”

August 10, 2010
Deţinuţii politici de la Tiraspol, cunoscuţi ca „grupul Ilaşcu”, au fost decoraţi cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincţie civilă a Republicii Moldova. Faptul este împlinit şi era dreptul şefului interimar al statului să decidă asupra acestei chestiuni, potrivit cu atribuţiile sale constituţionale şi legale. Decretul prezidenţial s-a dorit a fi o reparaţie morală şi  un gest oficial de preţuire a suferinţei compatrioţilor noştri care au făcut fără nici o vină ani grei de temniţă la Tiraspol.

Reacţiile care au urmat au fost puţine, dar s-au remarcat prin ostilitate gratuită. Prima a venit din partea şefului diplomaţiei ruse, iar a doua din partea unuia dintre fruntaşii alianţei de guvernământ, prezidenţiabilul Marian Lupu. Şi într-un caz, şi în altul cuvântul folosit de Serghei Lavrov şi Marian Lupu a fost acelaşi: criminali. Ministerul rus de externe a mai adăugat şi cuvântul „călăi”. Iar Marian Lupu a opinat, într-un interviu pentru postul de radio „Golos Rossii” că „cei care au comis crime nu trebuie ridicaţi la rangul de eroi”, fără să fi fost în stare să explice la ce „crime” anume se referă.

Iritarea celor din piaţa Smolensk-Sennaia din Moscova a fost oarecum de aşteptat, ştiindu-se care a fost poziţia oficială a Rusiei, exprimată la CEDO de agentul ei guvernamental, în dosarul „Ilaşcu şi alţii versus Republica Moldova şi Federaţia Rusă”.

Ostilitatea lui Marian Lupu şi termenul de „criminali”, cu referire la concetăţenii noştri Ilie Ilaşcu, Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc, Tudor Popa, Petru Godiac şi Ştefan Urâtu, nu sunt însă doar deplasate, ci trădează alinierea fruntaşului AIE la poziţia regimului neconstituţional implantat în estul Republicii Moldova. Marian Lupu este în istoria statului nostru primul oficial care i-a taxat public drept criminali pe deţinuţii politici de la Tiraspol.

Este aceasta o gafă, un cuvânt spus la repezeală şi pe negândite? Faptul că Marian Lupu şi-a reiterat afirmaţia ne confirmă că nu. Avem de a face aşadar cu exprimarea unei convingeri nemărturisite până acum. Totodată, este la mijloc şi dorinţa lui Lupu de le cânta în strună autorităţilor de la Moscova, de sprijinul căruia acesta îşi leagă speranţele de moment şi de viitor. Este adevărat că nimeni nu poate substitui rolul geopolitic al Moscovei în regiune, dar de aici şi până la a-ţi eticheta compatrioţii drept „criminali” este o distanţă care poate fi acoperită doar de setea oarbă de putere şi de căciulirea în faţa factorilor externi.

Prin declaraţia sa despre „criminalii” moldoveni, Lupu s-a postat în contrasens cu poziţia oficială a autorităţilor Republicii Moldova din ultimii 18 ani, exprimată constant atât în interiorul ţării, cât şi în forurile internaţionale, inclusiv în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Pe de o parte, Lupu îi criminalizează nu doar pe deţinuţii politici ai regimului smirnovist, dar pe toţi cei care au apărat integritatea şi suveranitatea statului în războiul declanşat de Moscova în 1992. Pe de altă parte, Lupu vrea să arate că responsabilitatea criminalilor de la Tiraspol şi a autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova ar fi egală. Exact ceea ce au susţinut şi agenţii Moscovei la CEDO.

Amintim în context că lotul Ilaşcu a fost judecat în 1992 la Tiraspol de către un tribunal ilegal, ale cărui decizii sunt nule din punct de vedere juridic. Procuratura Generală a Republicii Moldova şi Curtea Supremă de Justiţie s-au pronunţat univoc în această privinţă. Faptul a fost stabilit şi de Curtea Europeană de la Strasbourg, în 2004, cu ocazia adoptării, cu unanimitate de voturi, a hotărârii în dosarul deţinuţilor politici din Moldova, când Republica Moldova şi Federaţia Rusă au fost declarate vinovate de violarea gravă a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Pentru aceste încălcări ale drepturilor omului Republica Moldova şi Federaţia Rusă au fost obligate de către CEDO să le plătească deţinuţilor politici despăgubiri morale însemnate.

Un lucru este clar în această situaţie. Marian Lupu nu se situează nicidecum pe poziţiile patriotismului, făcând umila dovadă a servilismului faţă de vechea metropolă şi instrumentele ei din Moldova de peste Nistru. Aşa stând lucrurile, Marian Lupu, în mod evident, le datorează explicaţii şi scuze publice nu doar deţinuţilor politici de la Tiraspol, ci şi opiniei publice din Republica Moldova, care a fost şocată de declaraţiile sale trase la indigo după cele ale Moscovei şi ale separatiştilor transnistreni.


CEDO i-a dat câştig de cauză PPCD

Februarie 2, 2010

La 2 februarie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunţat hotărârea Partidul Popular Creştin Democrat (nr. 2) c. Moldovei (cererea nr. 25196/04).

*  *  *

În această cauză, reclamantul este Partidul Popular Creştin Democrat care, la momentul evenimentelor, era reprezentat în Parlament şi se afla în opoziţie.

La 3 decembrie 2003, partidul reclamant a solicitat Consiliului municipal Chişinău autorizarea unei demonstraţii de protest care urma să aibă loc la 25 ianuarie 2004 în piaţa Marii Adunări Naţionale. Organizatorii intenţionau să-şi exprime punctul de vedere cu privire la funcţionarea instituţiilor democratice din Moldova, respectarea drepturilor omului şi conflictul transnistrean.

La 20 ianuarie 2004, Consiliul municipal Chişinău a respins cererea partidului reclamant, pe motiv că dispunea de probe convingătoare că, pe durata demonstraţiei, urmau a fi manifestate chemări la agresiune, ură etnică şi violenţă publică.

La 23 ianuarie 2004, Curtea de Apel Chişinău a respins cererea de chemare în judecată a reclamantului privind anularea deciziei Consiliului municipal Chişinău. Instanţa a constatat că refuzul Consiliului municipal era justificat, deoarece prospectele răspândite de reclamant conţineau sloganuri ca „Jos regimul totalitar al lui Voronin” şi „Jos regimul de ocupaţie al lui Putin” şi că aceste sloganuri constituiau chemare la răsturnarea violentă a regimului constituţional şi la ură faţă de poporul rus. Instanţa a menţionat că, pe durata unei demonstraţii anterioare organizată de partidul reclamant împotriva prezenţei militare a Rusiei în Transnistria, protestatarii au dat foc unei fotografii a preşedintelui Federaţiei Ruse şi drapelului rus. La 21 aprilie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău şi a menţinut hotărârea din 23 ianuarie 2004.

În faţa Curţii, partidul reclamant a pretins violarea art. 11 CEDO (libertatea de întrunire) pe motiv de refuz al Consiliului municipal Chişinău de a autoriza demonstraţia din 25 ianuarie 2004.

Partidul reclamant a susţinut că ingerinţa în dreptul său la libertatea întrunirilor nu a urmărit un scop legitim şi nu a fost necesară într-o societate democratică.

Guvernul a acceptat că a avut loc o ingerinţă în dreptul reclamantului garantat de art. 11 CEDO, însă această ingerinţă a fost prevăzută de lege, şi anume de Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, a urmărit un scop legitim şi a fost necesară într-o societate democratică.

Părţile susţin în comun, şi Curtea este de acord, că decizia de a respinge cererea partidului reclamant cu privire la organizarea întrunirii din 25 ianuarie 2004 a constituit „un amestec al autorităţii publice” în dreptul reclamanţilor la libertatea de întrunire garantată de para. 1 al art. 11 CEDO. O astfel de ingerinţă reprezintă o violare a art. 11 CEDO doar dacă este „prevăzută de lege”, urmăreşte un scop sau scopuri care sunt legitime conform paragrafului 2 al acestui articol şi este „necesară într-o societate democratică” pentru atingerea acestui scop sau scopuri.

Părţile nu au contestat faptul că ingerinţa a fost legală în sensul art. 11 CEDO. În acelaşi timp, ele nu au căzut de acord în ceea ce priveşte dacă ingerinţa a urmărit un scop legitim. Din motivele expuse mai jos, Curtea nu consideră necesar să decidă această chestiune şi se va axa asupra proporţionalităţii ingerinţei.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 11 CEDO. Curtea a notat că, la momentul evenimentelor, PPCD era un partid parlamentar de opoziţie minoritar, care deţinea aproximativ zece procente din locurile din Parlament, în timp ce Partidul Comuniştilor, care era majoritar, avea aproximativ şaptezeci de procente din locuri. Ingerinţa se referă la o întrunire la care partidul reclamant intenţiona să protesteze împotriva presupuselor abuzuri antidemocratice comise de Guvern şi împotriva prezenţei militare a Rusiei în Transnistria. Având în vedere interesul public privind libera exprimare asupra acestor subiecte şi faptul că partidul reclamant se afla în opoziţie, Curtea consideră că statul avea o marjă de apreciere limitată.

Curtea a notat că Consiliul municipal Chişinău şi instanţele de judecată au considerat că sloganurile „Jos cu regimul totalitar al lui Voronin” şi „Jos cu regimul de ocupaţie al lui Putin” constituiau o chemare la răsturnarea violentă a regimului constituţional şi la ură faţă de poporul rus şi instigare la război împotriva Rusiei. Curtea a notat că astfel de sloganuri trebuie să fie privite ca o manifestare a insatisfacţiei li a protestului şi nu este convinsă că acestea pot fi, în mod rezonabil, considerate chemare la violenţă, chiar dacă ar fi fost însoţite de arderea drapelelor sau a fotografiilor liderilor ruşi. Prin urmare, Curtea nu a fost convinsă că motivul de mai sus invocat de autorităţile naţionale la refuzarea autorizării demonstraţiei poate fi considerat relevant şi suficient în sensul art. 11 CEDO.

În deciziile lor, autorităţile naţionale s-au referit şi la riscul confruntărilor între protestatari şi susţinătorii partidului de guvernământ. Curtea a considerat că, chiar dacă, teoretic, exista un asemenea risc, era sarcina poliţiei de a asigura ordinea publică. În orice caz, acest motiv nu poate fi considerat relevant şi suficient în sensul art. 11 CEDO.

Curtea a notat că partidul reclamant a organizat în 2002 numeroase proteste care au fost paşnice şi nu s-au soldat cu confruntări. În aceste circumstanţe, Curtea a conchis că nu a existatu chestiuni care să sugereze că organizatorii intenţionau să tulbure ordinea publică sau să provoace o confruntare cu autorităţile.

Curtea a conchis că ingerinţa nu a corespuns unei necesităţi sociale imperioase şi, astfel, nu era necesară într-o societate democratică. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 11 al Convenţiei.

Partidul reclamant a pretins EUR 3,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1,098.05 cu titlu de costuri şi cheltuieli. Curtea a acordat partidului reclamant EUR 3,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către Vitalie NAGACEVSCHI, care, la momentul reprezentării, era avocat în Chişinău.


PPCD a câştigat astăzi un nou proces la CEDO

Februarie 2, 2010

083

02.02.2010

Communiqué du Greffier

Arrêt de chambre1

Parti populaire démocrate-chrétien c. Moldova (no 2) (requête no 25196/04)

Interdiction injustifiée d’une manifestation organisée
par un parti d’opposition

A l’unanimité :

Violation de l’article 11 (liberté de réunion et d’association)

de la Convention européenne des droits de l’homme

Principaux faits

Le requérant, le Parti populaire démocrate-chrétien (le «PPDC»), est un parti politique représenté au Parlement de la République de Moldova qui, à l’époque des faits, se trouvait dans l’opposition.

En décembre 2003, le parti requérant demanda l’autorisation d’organiser une manifestation devant les bâtiments du gouvernement le 25 janvier 2004 dans le but d’exprimer ses opinions sur le fonctionnement des institutions démocratiques en Moldova. Le conseil municipal rejeta sa demande au motif qu’une telle manifestation inciterait la population à une guerre d’agression, à la haine ethnique et à la violence publique. Les tribunaux rejetèrent les recours formés par la suite par le parti requérant, déclarant que l’interdiction de la manifestation était justifiée puisque les dirigeants de ce parti avaient par le passé brûlé un drapeau russe et une effigie du président russe, et distribué des tracts contenant des slogans comme «A bas le régime totalitaire de Voronine» et «A bas le régime d’occupation de Poutine», ce qui, selon les cours nationales, appelait à un renversement par la violence du régime constitutionnel du pays.

Griefs, procédure et composition de la Cour

Invoquant l’article 11, le parti requérant se plaignait de s’être vu interdire d’organiser une manifestation.

La requête a été introduite devant la Cour européenne des droits de l’homme le 26 mai 2004.

L’arrêt a été rendu par une chambre de sept juges composée de:

Nicolas Bratza (Royaume-Uni), président,
Lech Garlicki (Pologne),
Ljiljana Mijović (Bosnie-Herzégovine),
David Thór Björgvinsson (Islande),
Ján Šikuta (Slovaquie),
Päivi Hirvelä (Finlande),
Mihai Poalelungi (Moldova), juges,


et Fatoş Aracı, greffière adjointe de section.

Décision de la Cour

La Cour rappelle que les partis politiques jouent un rôle essentiel dans le bon fonctionnement de la démocratie. Étant donné l’intérêt public qu’il y avait à permettre la libre expression sur le fonctionnement des institutions démocratiques dans le pays et que le parti requérant se trouvait dans l’opposition à l’époque des faits, seuls des motifs convaincants et impérieux pouvaient justifier des restrictions à sa liberté de réunion.

Les slogans contenus dans les tracts du parti auraient dû être compris comme l’expression d’une opinion, d’un mécontentement et d’une protestation au sujet d’une question présentant un intérêt public majeur et non comme un appel à la violence, même si des drapeaux et des effigies de chefs d’Etat avaient été brûlés.

Les autorités ont invoqué le risque que les manifestants ne provoquent des heurts pour justifier l’interdiction de la manifestation. Cela n’est toutefois pas suffisant. En effet, la police a pour rôle de s’interposer entre deux groupes de manifestants afin de faire respecter l’ordre public ; or, par le passé, les manifestations organisées par le parti requérant s’étaient toujours déroulées dans le calme.

Dès lors, il y a eu violation de l’article 11.

En vertu de l’article 41 de la Convention (satisfaction équitable), la Cour alloue au parti requérant 3 000 euros (EUR) pour dommage moral et 1 000 EUR pour frais et dépens.

***

L’arrêt n’existe qu’en anglais. Rédigé par le greffe, ce communiqué ne lie pas la Cour. Les arrêts de la Cour peuvent être consultés sur le site Internet de celle-ci (http://www.echr.coe.int).


Hotărâre a Guvernului Tarlev care trebuie anulată

Ianuarie 14, 2010

La 11 iunie 2002, Guvernul Tarlev a adoptat Hotărârea nr. 740 cu privire la edificiile şi locaşurile de cult, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 79-81/838 din 20 iunie 2002.  Hotărârea în speţă anticipa admiterea în legalitate, sub presiune internaţională, a Mitropoliei Basarabiei, ca urmare a Hotărârii CEDO din 13 decembrie 2001 (definitivă din 27 martie 2002).

O Hotărâre îndreptată împotriva Mitropoliei Basarabiei

Hotărârea a anulat practic prevederile Codului civil al Republicii Moldova şi ale altor legi a despre proprietate în partea în care acestea se referă la cultele religioase. Primarii localităţilor căpătau dreptul discreţionar de a crea comisii care să stabilească unilateral dreptul de proprietate al unei sau altei comunităţi religioase. Scopul nedeclarat al Hotărârii 740 era şi rămâne împiedicarea comunităţilor ortodoxe de a părăsi prizonieratul canonic al Patriarhiei Ruse de la Moscova şi de a reveni, cu tot cu proprietate, în jurisdicţia canonică a Mitropoliei Basarabiei.

Astfel, Hotărârea nr. 740 este susceptibilă, ratione temporis, de a fi urmărit scopuri practice îndreptate împotriva Mitropoliei Basarabiei. După cum se ştie, Hotărârea CEDO în dosarul „Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova” a devenit definitivă la 27 martie 2002, iar Mitropolia Basarabiei a fost înregistrată legal la 30 iulie 2002 (limita fixată de Consiliul Europei fiind 31 iulie 2002: Recomandarea APCE nr. 1554 din 24 aprilie 2002 „Funcţionarea instituţiilor democratice în Moldova”), interval care cuprinde, aproape la limită, şi data de 11 iulie 2002. De reţinut că, în paragraful 105 al Hotărârii sale în speţa „Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova”, CEDO a apreciat: „În cazul în speţă, Curtea notează că, nefiind recunoscută, Biserica petiţionară nu-şi poate desfăşura activitatea. În particular, preoţii săi nu pot sluji, membrii săi nu se pot reuni pentru a-şi practica religia şi, fiind lipsită de personalitate juridică, aceasta nu poate beneficia de protecţia juridică a patrimoniului său.” În acest sens, cunoscându-se că în cei zece ani cât a activat forţat în afara recunoaşterii legale, Mitropolia Basarabiei crease un bogat patrimoniu profan şi sacru (edificii şi locaşuri de cult) nelegalizat pe motivul neconferirii personalităţii juridice, Hotărârea nr. 740 constituie o măsură pripită de împiedicare, cel puţin parţială, a legalizării de către Mitropolia Basarabiei a propriilor sale edificii sau locaşuri de cult până la înregistrarea ei legală.

Scopul real urmărit de Hotărârea 740

Scopul nedeclarat urmărit de Guvernul Vasile Tarlev I în iulie 2002 a fost ca, până la înregistrarea Mitropoliei Basarabiei şi a părţilor ei componente, administraţia publică locală să poată aprecia edificiile şi locaşurile de cult ale Mitropoliei Basarabiei nu îi aparţin acesteia ca atare, pe motivul neînvestirii cu personalitate juridică potrivit legilor ţării, şi că eventual aceste bunuri ar aparţine altor culte religioase interesate. Realitatea ne dovedeşte justeţea acestui punct de vedere exprimat de Mitropolia Basarabiei. Astfel, absolut toate cultele religioase, cu excepţia singurului subiect complice şi interesat – Biserica Ortodoxă din Moldova (Mitropolia Moldovei) – , au evitat să solicite de-a lungul ultimilor ani crearea comisiilor de tipul celor prevăzute de Hotărârea nr. 740. De precizat că Biserica Ortodoxă din Moldova (Mitropolia Moldovei) a avut calitatea de terţ intervenient la CEDO în dosarul „Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova” (paragrafele 99 şi 100), deci a compărut ca parte interesată. Precizăm de asemenea că Guvernul Republicii Moldova şi terţul intervenient în dosarul de pe rolul CEDO au exprimat un punct de vedere solidar, contestând dreptul Mitropoliei Basarabiei la existenţă legală, iar dreptul la existenţă presupune implicit dreptul de proprietate, după cum dreptul de proprietate presupune implicit dreptul la existenţă.

Curtea Constituţională s-a spălat pe mâini

Am atacat această Hotărâre la Curtea Constituţională a Republicii Moldova, care, în urma parităţii de voturi (3:3) a sistat examinarea constituţionalităţii actului normativ. În acest sens Curtea Constituţională a adoptat Hotărârea sa nr. 1 din 16 ianuarie 2007. O opinie separată a fost formulată de către unul dintre membrii Curţii Constituţionale Victor Puşcaş, judecător raportor în chestiune şi fost preşedinte al Curţii.

Am arătat în faţa Curţii că Hotărârea nr. 740 contravine şi articolului 31 din Constituţia Republicii Moldova, care consfinţeşte autonomia cultelor religioase şi separarea acestora de stat.

Este un fapt mai mult decât evident că Hotărârea nr. 740 nu este conformă nici cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, care, în alineatul 2 al articolului 102 Actele guvernului, indică asupra faptului că „Hotărârile se adoptă pentru organizarea executării legilor”. Aplicată la caz, această prevedere constituţională invalidează Hotărârea de guvern nr. 740, întrucât această hotărâre nu a fost adoptată realmente pentru executarea vreunei legi în vigoare, chiar dacă unele legi sunt invocate formal în preambulul hotărârii.

Într-un aviz al său, prezentat Curţii Constituţionale, Mitropolia Basarabiei a apreciat că Hotărârea nr. 740 contravine şi articolului 109 din Constituţia Republicii Moldova, întrucât încalcă principiul autonomiei locale consfinţit de Legea supremă şi de Carta Europeană a Autonomiei Locale, ratificată de Republica Moldova în anul 1997. În  accepţia Mitropoliei Basarabiei, administraţia centrală de stat, adică Guvernul, nu poate da indicaţii administraţiei publice locale în chestiuni cum sunt cele de proprietate privată sau privind cultele religioase, dacă interese majore şi imperative de utilitate publică nu o cer.

Chestiunea a fost adusă la cunoştinţa factorilor europeni

Mitropolia Basarabiei a anunţat Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei asupra acestei situaţii şi a cerut ca jurisprudenţa Curţii Constituţionale a Republicii Moldova cu incidenţă asupra drepturilor şi libertăţilor religioase, precum şi asupra drepturilor de proprietate ale cultelor religioase şi părţilor lor componente, să facă de asemenea obiectul examinării în cadrul procedurii de monitorizare a modului de îndeplinire a Hotărârii CEDO din 13 decembrie 2001 în speţa „Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova”. Această cerinţă a Mitropoliei Basarabiei a venit şi în contextul obligaţiei Guvernului Republicii Moldova de a examina şi rezolva la nivelul său toate chestiunile evocate în Hotărârile DH, în Rezoluţia interimară ResDH(2006)12, precum şi în Memorandumul redactat de către Serviciul de Executare a hotărârilor CEDO în lumina informaţiilor furnizate de către autorităţile moldovene la 22 noiembrie 2008. Guvernul Republicii Moldova, în componenţa sa anterioară, nu a adoptat vreo Hotărâre cu caracter normativ prin care să răspundă chestiunilor evocate în documentele Consiliului Europei şi nici nu a anulat din proprie iniţiativă Hotărârea nr. 740 cu privire la edificiile şi locaşurile de cult, act cu caracter normativ cu incidenţă şi impact negativ asupra drepturilor şi libertăţii cultelor religioase şi a părţilor lor componente.

Mitropolia promoscovită înghite proprietăţile parohiale

Trebuie să precizăm în context că, prevalându-se de faptul că mai multe zeci de comunităţi locale ale Mitropoliei Basarabiei nu sunt înregistrate de către Ministerul Justiţiei şi că Hotărârea guvernului nr. 740 cu privire la edificiile şi locaşurile de cult a fost lăsată în vigoare de către Curtea Constituţională, Mitropolia Moldovei (Patriarhia Moscovei) împreună cu autorităţile statului au procedat în ultimii ani la înregistrarea cadastral-juridică a clădirilor bisericilor din parohiile locale pe numele centrului diecezan al Mitropoliei Moldovei. Aceste transferuri de proprietate se fac fără ştirea sau acordul credincioşilor din comunităţile locale. Scopul acestor transferuri este de a împiedica realizarea dreptului credincioşilor şi a comunităţilor lor de a-şi schimba în deplină libertate jurisdicţia canonică, aşa cum prevede Legea despre culte şi părţile lor componente.

Caracterul neeuroconform al Hotărârii

De asemenea, Hotărârea nr. 740 vine în contradicţie cu articolul 1 al Protocolului adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi libertăţilor fundamentale care specifică: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.”

Hotărârea nr. 740 este lipsită şi de orice justificare obiectivă şi rezonabilă, nu urmăreşte un scop legitim şi nu stabileşte mijloace proporţionale scopului urmărit (presupus sau declarat), astfel încât poate fi considerată ca discriminatorie, din perspectiva articolului 1 al protocolului 1 combinat cu articolul 14 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât poate introduce diferenţe de tratament (favorizant sau discriminatoriu) între diverse persoane juridice moldovene, fie că acestea ar fi culte religioase înregistrate sau părţi componente înregistrate ale acestora (a se vedea cazurile relevante judecate de CEDO: Marcks v. Belgia, A (1979), Inze v. Austria, A (1987), Lingvistica belgiană (nr.2), A6 (1968) şi altele).

Caracterul ilegal şi abuziv

Am arătat mai sus că Hotărârea nr. 740 contravine prevederilor Codului Civil al Republicii Moldova nr. 1107 din 06 iunie 2002. Acesta stabileşte în articolul său nr. 1 principiile inviolabilităţii proprietăţii, al libertăţii contractuale şi al inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private, principii violate grav de Hotărârea buclucaşă.

Totodată observăm că Hotărârea nr. 740 vine în flagrantă contradicţie cu prevederile Legii Republicii Moldova cu privire la proprietate nr. 459-XII din 22 ianuarie 1991, inclusiv celor ale articolului 30 (Proprietatea organizaţiilor religioase). Mitropolia Basarabiei a arătat în corespondenţa sa cu guvernele Tarlev şi Greceanâi că articolul 30, citat anterior, trebuie aplicat la caz combinat cu prevederile Legii despre cultele religioase şi părţile lor componente. Mitropolia Basarabiei a mai ţinut să arate în corespondenţa cu Guvernul că Hotărârea nr. 740 deschide calea pentru posibile ingerinţe, abuzuri de putere şi tratamente discreţionare sau arbitrare din partea administraţiei locale (sau locale şi centrale) de stat şi nu oferă suficiente garanţii împotriva unor asemenea abuzuri. Hotărârea nr. 740 nu răspunde criteriilor de neutralitate şi imparţialitate pe care statul este obligat să le respecte în raport cu cultele religioase din spaţiul său de jurisdicţie, aşa cum stabileşte vasta jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Alte precedente create de Cabinetul Tarlev I

Se poate constata că Hotărârea nr. 740 se înscrie pe aceeaşi linie cu un alt act normativ adoptat de Guvernul Vasile Tarlev I, şi anume Hotărârea nr. 1008 din 26 septembrie 2001, prin care erau aprobate modificările introduse în Statutul Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei), aceasta fiind atunci proclamată cu de la sine putere „succesoare juridică a Mitropoliei Basarabiei”. Hotărârea de guvern nr. 1008 a fost invocată de CEDO în Hotărârea sa pronunţată în speţa „Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova” (paragraful 42). La 14 aprilie 2004 Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova a menţinut hotărârea Curţii Supreme de Justiţie din 31 martie 2004 în partea referitoare la anularea Hotărârii nr. 1008. Aceasta din urmă fusese adoptată cu puţin timp înainte de audierile ţinute la CEDO în data de 2 octombrie 2001 şi fusese concepută ca mijloc de blocare a Mitropoliei Basarabiei în demersurile sale de revendicare în instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova a drepturilor de proprietate asupra bunurilor (inclusiv edificiilor şi locaşurilor de cult) spoliate în perioada regimului totalitar comunist de ocupaţie.

Reacţii ale Mitropoliei Basarabiei

Mitropolia Basarabiei i-a cerut Cabinetului Tarlev şi Cabinetului Greceanâi, dar fără rezultat în ambele cazuri, să anuleze Hotărârea de guvern nr. 740 din 11 iunie 2002 cu privire la edificiile şi locaşurile de cult. Deocamdată Mitropolia Basarabiei nu i-a cerut acelaşi lucru Cabinetului Filat, dar păstrăm speranţa că o va face.

Mitropolia Basarabiei i-a atras Guvernului atenţia asupra faptului că Hotărârea nr. 740 fusese adoptată doar cu scopul real de a bloca Mitropolia Basarabiei şi comunităţile ei locale să-şi legalizeze proprietăţile bisericeşti (edificii şi locaşuri de cult), ceea ce se relevă şi prin faptul că la momentul adoptării ei nu exista nici o situaţie litigioasă sau neclară care să fi vizat edificiile sau locaşurile de cult ale cultelor religioase din ţară, cu excepţia Mitropoliei Basarabiei, atunci neînregistrată. Teoretic, prima comunitate locală a Mitropoliei Basarabiei putea fi înregistrată cel devreme la 13 august 2002, la o distanţă de timp de minimum 45 de zile din momentul înregistrării Mitropoliei Basarabiei, întrucât pentru obţinerea confirmărilor obligatorii din partea primăriilor şi a consiliilor raionale aceste comunităţi aveau nevoie de 30 de zile (termenul legal pentru examinarea cererii de confirmare) plus alte 15 zile  (termenul legal pentru examinarea cererii de către organul de stat pentru culte).

Contadicţii peste contradicţii

În fine, vom sublinia că Hotărârea nr. 740 este susceptibilă de contradicţie şi cu alte instrumente juridice internaţionale (universale şi regionale) la care Republica Moldova este parte şi care garantează o serie de drepturi, printre care şi libertatea de conştiinţă şi de religie, precum şi dreptul de proprietate (inclusiv asupra edificiilor şi locaşurilor de cult), fără de care această libertate nu poate fi realizată. Instrumentele internaţionale la care ne referim expres sunt: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948 (data aderării Republicii Moldova – 28 iulie 1990), Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 1966 (în vigoare pentru Republica Moldova din 26 aprilie 1993). Documentul final al reuniunii din 1986 de la Viena a reprezentanţilor statelor participante la CSCE (data aderării Republicii Moldova – 10 septembrie 1991), Carta de la Paris pentru o nouă Europă, din 1990 (în vigoare pentru Republica Moldova din 10 septembrie 1991).

La ce să ne aşteptăm?

În aceste condiţii găsim potrivit să atragem atenţia actualului Guvern asupra necesităţii anulării abuzivei şi ilegalei Hotărâri nr. 740 din 11 iunie 2002 cu privire la edificiile şi locaşurile de cult. Dacă guvernul Filat nu va da curs acestei cerinţe legitime, vom avea temeiuri în plus să vorbim despre complicitatea Republicii Moldova cu Patriarhia Moscovei şi structura ei locală. Cu atât mai mult cu cât există un şir întreg de semnale care ne îndreptăţesc să tragem o asemenea concluzie.

Vlad CUBREACOV,

Reprezentant mandatat al Mitropoliei Basarabiei (pro bono) la CEDO


13 decembrie aniversar. Victoria Mitropoliei Basarabiei la CEDO

Decembrie 13, 2009

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE ÉGLISE MÉTROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA

(Requête no 45701/99)

ARRÊT

STRASBOURG

13 décembre 2001

DÉFINITIF

27/03/2002


En l’affaire Eglise métropolitaine de Bessarabie et autres c. Moldova,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de :

Mmes E. Palm, présidente,
W. Thomassen,
MM.  L. Ferrari Bravo,
C. Bîrsan,
J. Casadevall,
B. Zupančič,
T. Panţîru, juges,
et de M. M. O’Boyle, greffier de section,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 2 octobre et 5 décembre 2001,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date :

PROCÉDURE

1.   A l’origine de l’affaire se trouve une requête (no 45701/99) dirigée contre la République de Moldova et dont l’Eglise métropolitaine de Bessarabie (Mitropolia Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor) et douze ressortissants de cet Etat, MM. Petru Păduraru,  Petru Buburuz, Vasile Petrache, Ioan Eşanu, Victor Rusu, Anatol Goncear, Valeriu Cernei, Gheorghe Ioniţă, Valeriu Matciac, Vlad Cubreacov, Anatol Telembici et Alexandru Magola (« les requérants »), ont saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 3 juin 1998, en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). Le requérant Vasile Petrache est décédé à l’automne 1999.

2.  Les requérants alléguaient en particulier que le refus des autorités moldaves de reconnaître l’Eglise métropolitaine de Bessarabie portait atteinte à leur liberté de religion et d’association, et que l’Eglise requérante était victime d’une discrimination fondée sur la religion.

3.  La requête a été transmise à la Cour le 1er novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole no 11 à la Convention (article 5 § 2 dudit Protocole).

4.  La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article 52 § 1 du règlement de la Cour). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.

5.  Par une décision du 7 juin 2001, la chambre a déclaré la requête recevable [Note du greffe : la décision de la Cour est disponible au greffe]. Elle a également décidé de rayer la requête du rôle pour autant qu’elle concernait le requérant Vasile Petrache, à la suite du décès de celui‑ci.

6.  Tant les requérants que le gouvernement moldave (« le Gouvernement ») ont déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article 59 § 1 du règlement).

7.  Une audience s’est déroulée en public au Palais des Droits de l’Homme, à Strasbourg, le 2 octobre 2001 (article 59 § 2 du Citește în continuare »


FLUX CÂŞTIGĂ DIN NOU LA CEDO!

Noiembrie 25, 2009

Citeste FLUX!

COMUNICATUL MINISTERULUI JUSTIŢIEI

CEDO A PRONUNŢAT HOTĂRÂREA CARE VIZEAZĂ CAUZA FLUX CONTRA MOLDOVEI

La 24 noiembrie 2009 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Flux c. Moldovei (nr. 7) (cererea nr. 25367/05).

Conform circumstanțelor speţei, la 9 aprilie 2004 ziarul „Flux” a publicat un articol intitulat „Încă patru comunişti s-au pricopsit cu case din banii noştri”. La 5 mai 2004 V. S. (Victor Stepaniuc – nota noastră) a iniţiat o acţiune civilă împotriva ziarului, susţinând că prin intermediul articolului respectiv i-a fost lezată onoarea şi demnitatea sa.

La 7 iunie 2004 Judecătoria s. Buiucani mun. Chişinău a admis acţiunea lui V. S. şi a dispus publicarea dezminţirii şi încasarea în beneficiul lui V. S. suma de 30000 lei în calitate de prejudiciu moral. După o serie de proceduri civile, în final, prin decizia Curţii Supreme de Justiţie suma compensaţiei morale iniţial stabilită a fost micşorată până la 5000 lei. Totodată, instanţa de judecată a constatat că instanţele inferioare corect au apreciat precum că afirmaţiile publicate nu corespund realităţii şi lezează onoarea şi demnitatea lui V. S.

Ziarul reclamant s-a plâns în temeiul Articolului 6 § 1 din Convenţie, invocând precum că instanţele de judecată nu au motivat suficient hotărârile sale. Totodată reclamantul a contestat imparţialitatea unui judecător care a participat la examinarea cauzei. În final Ziarul reclamant s-a plâns în temeiul Articolului 10 din Convenţie, considerând îngrădit nejustificat dreptul la libertatea de exprimare. Curtea a considerat admisibilă doar plângerile înaintate în baza Articolului 10 din Convenţie.

Examinând în fond cauza, Curtea Europeană a constatat încălcarea dreptului garantat de Articolul 10 din Convenţie. Curtea a menţionat că ingerinţa în dreptul la libertatea de exprimare „nu a fost necesară într-o societate democratică” luând în consideraţie buna-credinţa a ziarului reclamant întru informarea asupra unor probleme reale şi de interes public. În concluziile sale Curtea inclusiv s-a bazat şi pe lipsa vădită a unor informaţii detaliate asupra utilizării banilor publici de către Parlament.

În final, Curtea a acordat ziarului reclamant suma de 12,25 Euro cu titlu de prejudiciu material, 3000 Euro – cu titlu de prejudiciu moral şi 1800 EUR pentru costuri şi cheltuieli.

Direcţia Agent Guvernamental

Communiqué du Greffier

Arrêt de chambre1

Flux c. Moldova (n° 7) (requête n° 25367/05)

LA CONDAMNATION D’UN JOURNAL À PAYER DES DOMMAGES-INTÉRÊTS POUR AVOIR CRITIQUÉ DE BONNE FOI UN PARLEMENTAIRE ÉTAIT CONTRAIRE À L’ARTICLE 10

Violation de l’article 10 (liberté d’expression)

de la Convention européenne des droits de l’homme.

(L’arrêt n’existe qu’en anglais.)

Principaux faits

Le requérant, Flux, est un journal ayant son siège en Moldova. Le 9 avril 2004, il publia un article intitulé « Encore quatre communistes logés avec notre argent », dans lequel il dénonçait la construction apparemment financée par de l’argent public de quatre appartements dans un ancien entrepôt du parlement. L’article, qui indiquait que « selon Citește în continuare »


Cum calcă guvernul sârb pe grebla fostului guvern Sturza de la Chişinău

Noiembrie 17, 2009

Pr Boian Alexandrovici cu enoriasi români de pe Valea Timocului

Pr Boian Alexandrovici cu enoriasi români de pe Valea Timocului

Ministerul Cultelor din Serbia se opune în continuare admiterii în legalitate a Protopopiatului Ortodox Român Dacia Ripensis, condus de părintele protopop Boian Alexandrovici, în cadrul Episcopiei Dacia Felix a Patriarhiei Române. Minoritatea română din Serbia de răsărit, fiind cea mai numeroasă minoritate etnică din ţară, nu are acces la  asistenţă religioasă, învăţământ, presă de stat şi administraţie publică în limba maternă, acestea fiindu-i oferite exclusiv în limba sârbă.

Protopopiatul Dacia Ripensis a fost creat pentru asistarea religioasă a românilor ortodocşi de pe văile Timocului, Dunării şi Moravei, dar şi din Homolie, comunitate românească sud-dunăreană compactă supusă unui virulent proces  de asimilare etno-lingvistică după anexarea la Serbia, în 1833, a celei mai mari părţi a vechii provincii autonome Marginea din Imperiul Otoman. Până atunci toţi românii ortodocşi, majoritari în provincie, cu bisericile şi mănăstirile lor, ţineau de Mitropolia Ungrovlahiei/Munteniei (Patriarhia Ecumenică de Constantinopol). Această minoritate, cuprinzând câteva sute de mii de membri, a făcut obiectul preocupărilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care a adoptat la 1 octombrie 2008 Rezoluţia  nr. 1632 (2008)   şi Recomandarea 1845 (2008) cu privire la situaţia minorităţilor naţionale din Voievodina şi a minorităţii etnice române din Serbia. 

Printr-o scrisoare cu nr. 080-00-2/2009-02/1, datată cu 12 noiembrie 2009, secretarul de stat în ministerul Cultelor de la Belgrad, Dragan Ciurovici, îl anunţă pe părintele Boian Alexandrovici că are la dispoziţie 30 de zile (până la 12 decembrie 2009) pentru a remedia şapte aspecte din statutul Protopopiatului, care i se par ministerului Cultelor ca fiiind in contradicţie cu prevederile legale din Serbia. Principala cerinţă formulată de ministerul Cultelor este cea a schimbării titulaturii protopopiatului, invocând pretextul de neadmitere a lezării drepturilor Episcopiei Ortodoxe Române Dacia Felix (!), cu jurisdicţie în Banatul sârbesc (provincia autonomă Voievodina, la nord de Dunăre).

Acest pretext, imposibil de satisfacut, aminteşte de cerinţa repetată a autorităţilor Republicii Moldova (guvernele Sangheli, Ciubuc, Sturza, Braghiş) ca Mitropolia Basarabiei să-şi schimbe titulatura de vreme ce nu există o unitate administrativ-teritorială cu denumirea de Basarabia.  În mod evident, scrisoarea secretarului de stat din ministerul sârb al Cultelor, Dragan Ciurovici, cuprinde un refuz nejustificat de examinare pe fond a cererii Protopopiatului Ortodox Român Dacia Ripensis de admitere în legalitate. Acest refuz nu este nici rezonabil, nici obiectiv şi contravine flagrant atât prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, document ratificat de Serbia, cât şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Guvernul sârb susţine prin gura domnului Dragan Ciurovici că titulatura Protopopiatului Ortodox Român Dacia Ripensis ar fi contrară legilor sârbe, uitând să precizeze dacă nu cumva acestea (şi chiar e cazul!) contravin normelor europene unanim acceptate şi aplicabile cu preeminenţă în cazul tuturor cetăţenilor sârbi.

Întrucât cazul Protopopiatului Ortodox Român Dacia Ripensis este unul ca şi tras la xerox după cel al Mitropoliei Basarabiei, trebuie să aduncem în mod special în atenţia guvernului sârb în exerciţiu că la 13 decembrie 2001 Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea sa pronunţată în speţa „Mitropolia Basarabiei şi alţii versus Moldova” a statuat următoarele:Curtea reaminteşte  de asemenea că în principiu, drepul şi liberatea de religie aşa cum este înţeleasă în Convenţie exclude aprecierea din partea Statului cu privire la legitimitatea credinţelor religioase sau a modalităţilor de exprimare a acestora” (paragraful 117); „Curtea reaminteşte că obligaţia de neutralitate şi  de imparţialitate a Statului, aşa cum este definită de jurisprudenţa sa, este incompatibilă cu vreun oarecare drept de apreciere din partea Statului a legitimităţii credinţelor religioase, şi că această obligaţie îi impune Statului să se asigure ca grupurile opuzante, chiar provenind din acelaşi grup, să se tolereze. În cazul în speţă, Curtea estimează că Guvernul, considerând că Biserica petiţionară nu ar reprezenta un nou cult şi făcând să depindă recunoaşterea ei de voinţa unei autorităţi bisericeşti recunoscute, adică a Mitropoliei Moldovei, acesta şi-a trădat îobligaţia de neutralitate şi de imparţialitate. Astfel, este cazul să fie respins argumentul acestuia cum că refuzul de recunoaştere era necesar pentru a apăra legalitatea şi Constituţia Moldovei” (paragraful 123), apreciind totodată că „În aceste circumstanţe, Curtea notează că în lipsa recunoaşterii, Biserica petiţionară nu poate nici să se organizeze, nici să funcţioneze.  Fiind lipsită de personalitate juridică, ea nu poate compărea în justiţie pentru a-şi apăra  propriul patrimoniu, indispensabil exercitării cultului, în timp ce membrii săi nu se pot  întruni pentru a desfăşura activităţi religioase fără a încălca legislaţia despre culte” (paragraful 129).

Scrisoarea ministerului Cultelor vine ca urmare a Hotărârii  Curţii Supreme de Justiţie a Serbiei din 17 septembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 2940/09 intentat ministerului Cultelor de către Protopopiatul Ortodox Român Dacia Ripensis. Curtea Supremă de Justiţie de la Belgrad a anulat decizia ministerului Cultelor al Republicii Serbia nr. 080-00-2/2009-02 din 24 martie 2009 de suspendare a procedurii de examinarea a cererii de admitere în legalitate a protopopiatului. Totodată, Curtea Supremă sârbă a obligat ministerul Cultelor de la Belgrad să examineze pe fond şi să soluţioneze cererea Protopopiatului Dacia Ripensis.

Văzând toată această tărăşenie şi cunoscând îndeaproape situaţia culturală şi sprirituală încă precară a minorităţii române din estul Serbiei, o minoritate în continuare ameninţată, vreau să-l asigur pe părintele protopop Boian Alexandrovici şi pe toţi fraţii ortodocşi români  din cuprinsul protopopiatului păstorit de sfinţia sa, că le stau pe deplin la dispoziţie pentru a le transmite bogata experienţă acumulată între 1994 şi 2009 în legătură cu dosarul Mitropoliei Basarabiei.

Vă rog să găsiţi mai jos facsimilul scrisorii ministerului Cultelor de la Belgrad.


Victoria părintelui Boian Alexandrovici, protopopul ortodox român al Daciei Ripensis

Octombrie 31, 2009

Părintele Boian Alexandrovici

Părintele Boian Alexandrovici, Protopop de Dacia Ripensis în Episcopia Dacia Felix

Dosarul nr. 2940/09

ÎN NUMELE POPORULUI

Curtea Supremă de Justiţie a Serbiei din Belgrad, în completul pentru cauze administrative alcătuit din judecătorii: Dragan Skoko, preşedinte al completului, Zeljko Skoric şi Vera Pesic, membri ai completului, asistaţi de consilierul judecătoresc Jelena Tişma-Jovanovic, grefier, examinând în procedură administrativă plângerea reclamantului Boian Alexandrovici din Mălainiţa – Ştubic către pârâtul Ministerul Cultelor al Republicii Serbia, în vederea anulării deciziei nr. 080-00-2/2009-02 din 24.03.2009, având ca obiect înscrierea în registru, în şedinţa cu uşile  închise a completului din 17.09.2009, pronunţă următoarea

HOTĂRÂRE

Plângerea SE ADMITE şi se anulează decizia Ministerului Cultelor al Republicii Serbia nr. 080-00-2/2009-02 din 24.03.2009.

M o t i va r e

Prin punctul unu al dispozitivului din hotărârea contestata a fost întreruptă procedura deschisă împotriva Ministerului Cultelor privind soluţionarea cererii lui Boian Alexandrovici din satul Mălainiţa, 19303 Ştubic de înscriere a Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis în Registrul Bisericilor şi Comunităţilor Religioase din Serbia. Prin punctul doi al dispozitivului procedura este întreruptă până atunci când  organele competente ale Bisericii Ortodoxe Sârbe şi cele ale Bisericii Ortodoxe Române vor lua o hotărâre privind modul de organizare a părţilor Bisericii Ortodoxe Române pe teritoriul Republicii Serbia potrivit reglementărilor lor interne şi Dreptului Canonic.

În plângerea prin care a iniţiat procesul administrativ, reclamantul subliniază că organul pârât nu a luat o hotărâre privind înscrierea, în conformitate cu reglementările legale în vigoare ale Republicii Serbia, ci, dimpotrivă, a luat, în conformitate cu canoanele bisericeşti, decizia de întrerupere a procedurii până la prezentarea deciziilor bisericeşti. Prin acest act juridic – decizia contestată – li s-a dat o putere juridică mai mare canoanelor bisericeşti decât reglementarilor legale în vigoare. Însă Republica Serbia nu este un stat canonic şi, prin urmare, trebuie să se aplice reglementările legale în vigoare ale Republicii Serbia. El arată în continuare că decizia Tribunalului Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Sârbe privind scoaterea sa din cinul preoţesc nu face obiectul Citește în continuare »


2 octombrie 2001, Audierile la CEDO în dosarul Mitropoliei Basarabiei (II)

Octombrie 2, 2009

CONSEIL DE L’EUROPE
COUNCIL OF EUROPE
COUR EUROPÉENNE DES DROITS DE L’HOMME
EUROPEAN COURT OF HUMAN RIGHTS
CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

Strasbourg, 2 octombrie 2001      Original in romana

CAZUL MITROPOLIA BASARABIEI SI EXARHATUL PLAIURILOR SI  ALTII
c.  MOLDOVA
Cererea nr. 45701/99

PROCES-VERBAL

AUDIENTA DIN 2 OCTOMBRIE 2001
(document necorectat)
(Versiune romana)

DOMNUL MOREI, Agent, Guvernul Republicii Moldova

După  cum  spunea  celebrul  filosof Aristotel,  pe  lume  sunt  trei  descoperitori, trei  mari  deschizători  de  drumuri  şi  anume  înţelepciunea,  banul  şi  întâmplarea.  Ei  bine, înţelepciunea Curţii Europene pentru Drepturile Omului a făcut ca noi să ne aflăm astăzi aici pentru  a  discuta  o  problemă  care  ţine  direct  de  existenţa  de  azi,  de  mâine  a  Republicii Moldova ca stat independent recunoscut, practic, de toate ţările lumii. Am Citește în continuare »


Ministrul de Interne Victor Catană, vechi persecutor al Mitropoliei Basarabiei

Septembrie 25, 2009

Reprezentant tipic al regimurilor Brejnev, post-Brejnev, Snegur şi Lucinschi, general-maiorul Victor Catană, nelipsit viceministru de Interne în toate guvernele de până în anul 1997 (Muravschi, Sangheli I, Sangheli II, Ciubuc I), viceministru al Justiţiei (1997-1998) şi ministru de Interne între 1998 şi 2000 (guvernul Sturza), proaspăt confirmat din nou ca ministru al Afacerilor Interne al Republicii Moldova în guvernul Filat, este unul din vechii persecutori ai Mitropoliei Basarabiei.

Să recurgem puţin la istorie. La 23 iunie 1993 mitropolitul Vladimir Cantarean al Chişinăului şi „al întregii Moldove” i s-a adresat cu o „rugăminte” scrisă ministrului de atunci de interne, generalul de poliţie Constantin Antoci.  Iată ce spunea ierarhul din subordinea Patriarhiei Moscovei: „Prin prezenta Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei vă aduce la cunoştinţă că aşa zisa Mitropolie a Basarabiei (părintele Petru Păduraru), Mitropolie ce-şi desfăşoară activitatea nelegitim pe teritoriul Republicii Moldova în ultimul timp tot mai des încearcă să ocupe prin diferite metode bisericile, care conform legislaţiei în vigoare se află sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe din Moldova, numind ca slujitori, cetăţeni ai altor state. Enumărăm, mai jos, unele parohii în care au avut loc asemenea încălcări: Chişinău, Teleneşti, Calfa – Anenii Noi, Jora de Jos – Orhei, or. Călăraşi, or. Făleşti şi altele. Vă rugăm ca organele de resort să se ocupe de aceste cazuri pentru a preveni agravarea situaţiei, care poate aduce la urmări imprevizibile” (ortografie originală).

„Organul de resort” care a răspuns prezent! la apelul ierarhului de obedienţă moscovită şi „s-a ocupat” de credincioşii Mitropoliei Basarabiei a fost (aţi ghicit!) prim-viceministrul de interne Victor Catană (pe atunci semnând V. Catan). La 19 iulie 1993 prim-viceministrul Catană a emis un ordin circular, cu numărul 6/201, trimis spre executare tuturor comisarilor Secţiilor orăşeneşti  şi raionale de poliţie (SORP) ale ministerului Afacerilor Interne. Ordinul avea următorul cuprins, stil şi ortografie: „Comisarilor SORP ale Ministerului afacerilor interne.

În ultimul timp au apărut divergenţe între Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei, şi aşa zisa Mitropolie a Basarabiei, care tot mai des încearcă să ocupe prin metode de violenţă bisericile ce se află sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe din Moldova, numind ca slujitori cetăţeni ai altor state. În aceste procese se implică mai mulţi cetăţeni, ceia ce dese ori provoacă dezordini publice.

Asemenea cazuri au avut loc: s. Giliceni, Teleneşti, s. Calfa, Anenii Noi, Jora de Jos, Orhei; or. Călăraş, Făleşti.

Pentru prevenirea agravării situaţiei, care poate duce la urmări grave, –

C E R :

  1. Comisarii SORP să ea măsuri corespunzătoare în comun acord cu sjujitorii cultelor pentru neadmiterea încălcării ordinii publice şi actelor de huliganism.
  2. Despre apariţia a aşa cazuri de informat unitatea de serviciu a MAI.

Prim-viceministru                                           V. Catan ”.

Ordinul circular al „organului de resort” prelua, complice şi fidel, terminologia mitropolitului promoscovit şi falsa factologie invocată de acesta. Prim-viceministrul Victor Catană califica deciziile credincioşilor şi preoţilor de a adera la Mitropolia Basarabiei drept „acte de huliganism”, evident reprimabile de către poliţie. Iar Mitropolia Basarabiei nu putea fi pentru prim-viceministrul Catană decât „aşa zisa Mitropolie a Basarabiei”, care practică „metode violente” şi „tot mai des încearcă să ocupe” biserici şi să numească în calitatea de preoţi „cetăţeni ai altor state”. Prin „altor state” prim-viceministrul Catană avea în vedere ce ţară credeţi dumneavoastră? Corect: România!

Acest ordin circular, niciodată retras sau anulat de „organul de resort”, a constituit una din probele multiple în baza cărora Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a judecat, între 1999 şi 2001, cazul Mitropoliei Basarabiei şi a condamnat Republica Moldova la 13 decembrie 2001.

Vom cita aici, ca probă, doar câteva paragrafe din Hotărârea CEDO despre cazuri reţinute de Curte ca fiind relevante pentru implicarea poliţiei împotriva Mitropoliei Basarabiei:

„§ 54. La 13 ianuarie 1994, S.M. (Sergiu Matcovschi, epitrop de Gârbova, Ocniţa – nota noastră) a fost  arestat în timp ce mergea spre biserică. Imobilizat de către cinci poliţişti, dânsul a fost aruncat în furgoneta poliţiei şi dus mai întâi la primărie, unde a fost bătut cu bestialitate. Apoi a fost pus în arestul poliţiei din Ocniţa, unde i s-a reproşat atitudinea favorabilă faţă de Mitropolia Basarabiei. Motivele arestării nu i-au fost comunicate. După trei zile de detenţie, dânsul a fost eliberat.”

„§ 64. La 19 ianuarie 1995, V.B. (preotul Vasile Burduja de la Cania, Cantemir – nota noastră) fu convocat de Comisariatul de Poliţie Cantemir, unde i s-a adus la cunoştinţă o hotărâre a Guvernului de anulare a permiselor sale de muncă şi de şedere, hotărâre prin care era somat să părăsească teritoriul Moldovei în termen de 72 de ore, remiţând premisele în cauză autorităţilor competente.”

„§ 69. La 8 decembrie 1999, poliţia a întocmit un proces-verbal de contravenţie împotriva lui Petru Buburuz, pe motivul organizării la 28 noiembrie 1999 a unei reuniuni publice în faţa bisericii „Sfântul Nicolae” (din Chişinău, unde ministrul Victor Catană a fost personal la faţa locului – nota noastră), fără a fi obţinut autorizarea prealabilă necesară pentru convocarea reuniunilor publice.”

„§ 74. Potrivit afirmaţiilor petiţionarilor, căpitanul de poliţiei R., care s-a declarat ca acţionând din ordinul superiorului său, locotenent-colonelul B.D., a sigilat la 23 august 1999 uşa bisericii din Cucioaia (Ghiliceni) şi i-a interzis lui V.R., preot al Bisericii petiţionare, care oficia aici slujbele cu regularitate, să mai intre în biserică şi să continue săvârşirea slujbelor religioase.”

Între 1993 şi 2001 toate cazurile de intimidare şi de maltratare fizică a credincioşilor Mitropoliei Basarabiei, de reţinere şi arestare abuzivă a lor, de utilizare a armelor de foc în biserici de către poliţişti, de izgonire a preoţilor şi credincioşilor din propriile lor biserici, precum şi cele de expulzare peste Prut a preoţilor de cetăţenie română, au fost „măsuri corespunzătoare” luate de agenţii  statului „în colaborare cu slujitorii” Patriarhiei din preajma Kremlinului. Ele au avut la bază ordinul circular nr. 6/201 trimis spre executare de prim-viceministrul Victor Catană. Arhivele Mitropoliei Basarabiei sunt pline de mărturii documentare în acest sens. Nici presa nu a fost zgârcită în a reflecta aceste triste realităţi.


14 septembrie românesc. Adevăr, libertate, comuniune

Septembrie 14, 2009

Stema Mitropoliei Basarabiei aprobată de Sfântul Sinod

Stema Mitropoliei Basarabiei aprobată de Sfântul Sinod al BOR

Acum 17 ani, în seara zilei de 14 septembrie 1992, se producea la Chişinău un eveniment care, în mod indiscutabil, a marcat pozitiv, profund şi pentru mult timp istoria românilor de la răsărit de Prut: era reactivată vechea Mitropolie a Basarabiei. Evenimente ca acesta impun o retrospectivă serioasă, chiar solemnă. Începând cu 1992, ziua de 14 septembrie a devenit în cununa anului un loc de întâlnire sufletească pentru toţi românii ortodocşi de la răsărit de Prut care simt şi gândesc la fel ideea de neam şi de Biserică a Neamului. Vorbim, aşadar, de un 14 septembrie românesc în Republica Moldova.

Cu toate că fusese întrucâtva pregătită de câţiva preoţi şi mireni, tocmai pentru că era considerată ca inevitabilă mai devreme sau mai târziu, readucerea la viaţă a Mitropoliei noastre fusese precedată de câteva valuri succesive de atacuri violente asupra episcopiei de Bălţi, ca şi de refuzul patriarhului Moscovei de a interveni şi de a-i acorda vlădicăi Petru Păduraru, la cerere, cuvenita protecţie în faţa abuzurilor şi violenţei unei grupări agresive în frunte cu arhiepiscopul Vladimir Cantarean. Dezlănţuirea acestor violenţe fusese pretextată prin simplul fapt că vlădica Petru îşi asuma identitatea românească şi, dacă era întrebat, răspundea senin şi cu bun simţ că este etnic român şi cetăţean moldovean, că-i binecuvântează pe luptătorii noştri de pe Nistru, că vorbim limba română şi că nu este bine să ne ruşinăm, să ne dezicem sau să ne ferim de fraţii noştri de neam, de limbă şi de credinţă Citește în continuare »


21 iunie 2001. Vlad Cubreacov către Vladimir Voronin

Septembrie 10, 2009

Nr. 377 din 21 iunie 2001

Preşedinţia Republicii Moldova

Domniei Sale,

Domnului Preşedinte Vladimir VORONIN

Stimate domnule Preşedinte,

După cum bine cunoaşteţi, în data de 7 iunie curent înalta Curte Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a examinat în şedinţa secţiei I Cererea nr. 45701/99 „MITROPOLIA BASARABIEl ŞI EXARHATUL PLAIUNILOR ŞI 12 ALŢII contra Moldovei”, pronunţând o Decizie de admisibilitate (se anexează) şi stabilind data audierilor pe fond pentru 2 octombrie 2001, la orele 9.30.

Grefierul Curţii Europene, dl Michael O’Boyle, ne-a comunicat oficial că înalta Curte este la dispoziţia părţilor în vederea reglementării amiabile a cazului (art. 38, paragraf l.b al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi art. 62 al Regulamentului Curţii) şi aşteaptă cu interes orice propunere pe care părţile Citește în continuare »