CONGRESUL ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI. CUM TREBUIE SĂ FIE ȘI NU ESTE

Iunie 28, 2016

Congresul Romanilor de Pretutindeni

Congresul Românilor de Pretutindeni, convocat anul acesta pentru prima oară, a atras atenția milioanelor de români transfrontalieri, în principal a celor din jurul actualelor frontiere și Balcani și a determinat o serie de nemulțumiri întemeiate.

Prevederea articolului 7 al Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni a fost aplicată abia în 2016, cu o omisiune de 9 ani, după criterii, principii și metode necuprinse în lege și nici presupuse de aceasta.

Prima nemulțumire întemeiată a comunităților românești din jurul granițelor și Balcani ține de încălcarea de către organizatorii Congresului a principiilor proporționalității și reprezentativității. Românii de pretutindeni acuză absența unor criteriilor unice, corecte și clare înscrise într-o logică democratică. Componența Congresului convocat acum nu este nici reprezentativă și nici proporțională, susțin voci reprezentative ale românilor de pretutindeni. Membrii Congresului nu sunt nici aleși, nici delegați, ci autopropuși/automandatați, pe baza unei proceduri de contract personal între aceștia și niște susținători semnatari de liste.

Acest Congres trebuia organizat încă acum 8 ani. Criteriile organizării lui trebuiau să fie cele ale reprezentativității și proporționalității, astfel încât membrii Congresului să aibă mandat egal și reprezentativ. Acest fapt derivă din sintagma ”românii de pretutindeni” din articolul 7 al Legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, care, prin folosirea formei articulate a substantivului ”românii” presupune implicit reprezentativitatea membrilor Congresului în raport cu toți românii din afara frontierelor, nu doar în raport cu câteva grupuri ad-hoc de susținere sau de semnatari de circumstanță. Același fapt presupune implicit și ca legiuitorul român să stabilească o repartiție a numărului de mandate (locuri în Congres) pentru diferite regiuni din afara frontierelor locuite de români de pretutindeni, lucru care nu s-a făcut.

Analogiile se impun. Mai multe state din Europa și din lume au organisme similare. În toate cazurile, fără nicio excepție, organismele pentru conaționalii/coetnicii transfrontalieri respectă principiile și criteriile reprezentativității și proporționalității. Să aducem în atenție doar un exemplu de bună practică în domeniu, cel francez.

Adunarea Francezilor de peste Hotare (L’Assemblée des Français de l’étranger) este organizată în baza Legii (nr. 2013-659 din 22 iulie 2013) cu privire la reprezentarea Francezilor stabiliți în afara Franței (Loi relative à la représentation des Français établis hors de France). Numărul francezilor de peste hotare este estimat la 3,5 milioane. Criteriul reprezentativității este cuprins chiar în titlul legii și este dezvoltat și concretizat în textul acesteia. Adunarea Francezilor de peste Hotare este organizată în baza scrutinelor convocate o dată în patru ani în 15 circumscripții electorale care țin cont de numărul de francezi extrafrontalieri din diverse state și regiuni ale lunii, astfel încât cei 90 de membri aleși ai Adunării să fie reprezentativi și să aibă mandat egal.  În funcție de numărul de francezi din fiecare dintre cele 15 circumscripții electorale, în fiecare caz aparte legea prevede un număr concret de locuri în Adunare rezervate. Exemplificăm: 1) Canada – 4 locuri; 2) SUA – 7 locuri; 3) America latină și Caraibe – 7 locuri; 4) Europa de Nord – 8 locuri; 5) Benelux – 6 locuri; 6) Germania, Austria, Slovacia, Slovenia și Elveția – 11 locuri; 7) Europa centrală și de răsărit (inclusiv Rusia) – 3 locuri; 8) Europa de Sud – 5 locuri; 9) Peninsula iberică – 6 locuri; 10) Africa de Nord – 7 locuri; 11) Africa occidentală – 4 locuri; 12) Africa centrală, australă și orientală – 5 locuri; 13) Asia centrală și Orientul Apropiat – 4 locuri; 14) Israel și teritoriile palestiniene – 4 locuri; 15) Asia și Oceania – 9 locuri (Anexa la articolele 25 și 32 ale legii, intitulată Delimitarea circumscripțiilor electorale și repartiția locurilor / Délimitation des circonscriptions électorales et répartition des sièges).

Legea stabilește că Adunarea Francezilor de peste Hotare se convoacă de cel puțin 2 ori pe an. Articolul 10 al legii prevede că:  ”În fiecare an, Guvernul îi prezintă Adunării Francezilor de peste Hotare un raport privind situația francezilor stabiliți în afara Franței și politicile desfășurate în privința lor. Acest raport se referă în special la: 1) Învățământul francez, inclusiv învățământul bilingv francofon în străinătate; 2) Protecția socială și acțiunile sociale; 3) Formarea și însușirea profesională; 4) Securitatea francezilor stabiliți în afara Franței; 5. Susținerea antreprenoriatului francezilor stabiliți în afara Franței și acțiunile desfășurate pentru favorizarea difuziunii comerciale a produselor fabricate în Franța; 6) Angajamentele internaționale privind unul dintre domeniile prevăzute în punctele 1), 2), 3) și 7) și care se referă direct la francezii stabiliți în afara Franței, precum și convențiile  care tind să evite dubla impozitare și cele referitoare la dreptul familiei care ține de Conferința de la Haga privind dreptul privat, sub rezerva prerogativelor atașate conduitei în relațiile externe ale Franței; 7) Administrația francezilor stabiliți în afara Franței. Acest raport este supus dezbaterilor în prezența Guvernului. El poate primi un Aviz al Adunării Francezilor de peste Hotare”. Totodată, articolul 12 al legii prevede că: ”Adunarea Francezilor de peste Hotare poate fi consultată de către Guvern, de către Președintele Adunării Naționale sau de către Președintele Senatului cu privire la situația francezilor stabiliți peste hotare sau cu privire la orice altă chestiune consular sau de interes general, în special cultural, educativ, economic și social care îi vizează. În aceste domenii ea poate de asemenea, din proprie inițiativă, realiza studii și adopta avize, rezoluții și moțiuni”.

Având modelul francez în față, cum ar fi trebuit organizat, prin analogie, Congresul Românilor de Pretutindeni?

Întâi de toate, pentru că România este o democrație reprezentativă, în care mandatele imperative nu sunt acceptate și declarate nule (analogie cu mandatul parlamentar, articolul 69. Mandatul reprezentativ, care prevede că Orice mandat imperativ este nul”), era necesar ca Metodologia de atribuire a mandatelor membrilor Congresului Românilor de Pretutindeni să stabilească toate criteriile aplicabile, ținând cont de categoriile de români de pretutindeni prevăzute de lege, precum și de numărul acestora.

Legea privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni definește clar noțiunea de români de pretutindeni. Aceasta cuprinde trei categorii distincte: 1. Persoanele de origine română din afara granițelor României (indiferent de modul în care aceștia sunt apelați (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuţovlahi, daco-români, fărşeroţi, herţeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureşeni, megleniţi, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, voloni, macedo-armânji, precum şi toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus)); 2. Persoanele aparținând filonului lingvistic și cultural românesc (indiferent de cetățenia sau etnia acestora, bunăoară evrei, sași, șvabi, băieși, maghiari, secui etc.), care locuiesc în afara frontierelor României ; 3. Cetățenii români stabiliți în afara frontierelor României.

Părerea noastră este că organismul intitulat Congresul Românilor de Pretutindeni ar fi trebuit constituit pe bază de scrutin, astfel încât mandatele celor care îl constituie să fie egale și reprezentative. În acest scop, birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, în colaborare cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, ar fi urmat să stabilească un număr rezonabil de circumscripții electorale, rezervând, în funcție de ponderea deținută de românii de pretutindeni în fiecare circumscripție, un număr variabil, dar concret de locuri în Congres.

Astfel, ar fi fost potrivită și utilă organizarea scrutinului pentru Congres în următoarele circumscripții electorale: 1) Republica Moldova, 2) Ucraina, 3) Ungaria, 4) Serbia, 5) Bulgaria, 6) Albania, Grecia și Republica Macedonia, 6) Austria, Germania și Europa de Nord, 7) Franța și Europa Occidentală, 8) Italia și Europa de Sud, 9) Spania și Portugalia, 10) Israel, Teritoriile palestiniene și Orientul Apropiat, 11) Australia, Noua Zeelandă, Japonia și Zona Asia-Pacific, 12. SUA, 13) Canada, 14. Statele baltice, Rusia și Kazahstan, 15) Croația (pentru istroromâni, cu titlu de excepție, ca fiind grupul românesc în cea mai mare dificultate culturală, lingvistică și identitară). Desigur, este vorba doar despre un proiect de configurare teritorială, legiuitorul român fiind liber să stabilească cât se poate mai potrivit configurația și numărul circumscripțiilor pentru alegerea membrilor Congresului, precum și numărul concret de locuri rezervat în Congres reprezentanților fiecărei circumscripții.

În cazul în care românii de pretutindeni nu dețin cetățenia Statului Român sau reprezintă grupuri cu pondere numerică insuficientă pentru constituirea de circumscripții separate (de ex. meglenoromânii sau istroromânii, ori grupurile speciale aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, de ex. băieșii din Ungaria sau Croația, ori evreii românofoni din afara Israelului) ar fi fost potrivită rezervarea, prin analogie cu Parlamentul României în cazul minorităților etnice din interiorul Țării, a unui număr garantat de locuri pentru reprezentanții acestor grupuri specifice de români de pretutindeni aflați în dificultate culturală și identitară. Este corect și onest să le aplicăm minoritarilor români din afara frontierelor României un tratament egal cu cel aplicat minoritarilor alogeni din interiorul frontierelor.

Nu există niciun argument valabil pentru ca un asemenea model, care funcționează cu succes în democrațiile europene în cazul conaționalilor de peste hotare, să nu fi fost aplicat de către Parlamentul nostru de la București.

Faptul că actualii membri ai Congresului Românilor de pretutindeni nu dețin nici mandat egal și nici reprezentativ, care să fi rezultat dintr-un scrutin, lasă loc pentru discuții pe marginea naturii mandatului deținut de aceștia, susceptibilă de a fi imperativă și contractuală, întrucât a fost încredințat de un număr aleatoriu și redus de persoane care și-au depus semnăturile pe niște liste neverificate și nepublicate. De principiu, nu suntem împotriva listelor de susținere, dar, prin analogie cu alte cazuri prevăzute de legislația României, acestea ar fi putut fi acceptate doar ca procedură preelectorală.

Am vorbit despre reprezentativitate legitimă și ilegitimă, reală sau fictivă, întrucât Metodologia privind organizarea alegerii delegaţilor la Congresul Românilor de Pretutindeni operează formal cu noțiunea de reprezentanți legitimi”: ”Consiliul Românilor de Pretutindeni, organ cu caracter de reprezentare, care reuneşte reprezentanţii legitimi ai românilor de pretutindeni(art. 3), doar proclamând reprezentativitatea, fără să-i asigure temei real. ”Reprezentativitatea” invocată formal de Metodologie este una fictivă (convențională, ireală, simulată). Vom observa că, tocmai pentru motivul că Metodologia a exclus principiul și criteriul reprezentativității și proporționalității, peste 99% dintre românii din afara frontierelor României au răspuns prin boicot, neparticipând la procedurile stabilite de ea.

Oricine poate constata că actualii membri ai Congresului nu sunt reprezentanți legitimi ai românilor din afara frontierelor României. Ei dețin doar un mandat imperativ și inegal, încredințat, într-un soi de procedură contractuală, exclusiv de cei  care și-au depus semnăturile în susținerea lor (sub 0,5% din ansamblul românilor de pretutindeni). Ei sunt doar delegați contractuali ai celor care și-au depus semnăturile. Un asemenea tip de mandat este nereprezentativ.

În consecință, Congresul Românilor de Pretutindeni constituit anul acesta nu se poate înscrie logic și organic în Statul Român, care, prin definiție, este o democrație reprezentativă, nu una imperativă. Niciun mandat reprezentativ în Statul Român nu poate fi emanația unei liste de semnături. 

Orice mandat care se dorește reprezentativ trebuie să fie realmente reprezentativ.

Asistăm la o contradicție în termeni. Aceasta va trebui depășită prin convocarea unui nou Congres pe baza principiilor și criteriilor valabile în Statul Român pentru orice organ sau for reprezentativ. Nu va fi nimic grav dacă se va organiza un nou Congres reprezentativ al Românilor de pretutindeni.

Congresul Românilor de Pretutindeni nu poate și nu trebuie să fie o entitate fictivă sau contestabilă în Statul Român și nici emanația unui număr totuși mic de entități ad-hoc (grupuri de susținere sau semnatari de circumstanță).

Sunt convins că majoritatea covârșitoare a românilor din afara frontierelor României simt și gândesc la fel.

Vlad Cubreacov,

Președinte al Asociației ”Răsăritul Românesc”


MAI MULTĂ ROMÂNIE ÎN BASARABIA. NIMENI ȘI NIMIC NU NE POATE INTERZICE SAU ÎMPIEDICA

Ianuarie 24, 2016

Romania

Câteva gânduri (așchii pe apucate) pentru Conferința Românilor de Pretutindeni organizată la Palatul Parlamentului din București, ca puncte urgente într-un Program al reintegrării:

Mai multă Românie în Basarabia

Avem nevoie de mai multă Românie în Basarabia. Nimeni și nimic nu poate interzice autoritatea românească la răsărit de Prut, în interesul legitim al românilor de pe ambele maluri. Câtă autoritate reală are însă și câtă autoritate ar putea avea Bucureștiul în Basarabia dacă autoritățile statului și-ar lua în serios și până la capăt propria autoritate?

Recuperarea cetățenilor

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să dublăm, să triplăm ori poate chiar să înzecim, dacă e nevoie, chiar de săptămâna viitoare, numărul de funcționari care se ocupă de prelucrarea dosarelor pentru restabilirea românilor în cetățenie. De ce avem circa 1 milion de cereri nerezolvate? Când toți basarabenii vor fi restabiliți în cetățenia română, Unirea va trebui doar proclamată. Cine trebuie chemat la ordine sau tras la răspundere pentru amânarea la nesfârșit ori (nu vreau să cred că e cazul) sabotarea acestei soluții juste și rezonabile?

(depinde doar de voința noastră)

Reprezentare egală și dreaptă

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să creăm, chiar din acest ciclu electoral, în Basarabia colegii electorale aparte, pentru  alegerea a 15 deputați și 6 senatori, ținând cont de ponderea actuală a cetățenilor români cu drept de vot din Basarabia în electoratul român. De ce românii din stânga Prutului sunt subreprezentați de minimum 10 ori (!) în Legislativ față de românii din dreapta Prutului? Numărul de colegii electorale pentru Basarabia va trebui să crească în următorul ciclu electoral, odată cu creșterea numărului de basarabeni restabiliți în cetățenia română.

(depinde doar de voința noastră)

Congresul Românilor de Pretutindeni

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să ne conformăm legilor în vigoare, care ne obligă să convocăm în București Congresul Românilor de Pretutindeni. Legea privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, din 2007, ne obligă să convocăm acest Congres și să-l facem funcțional. Are cineva vreo explicație serioasă pentru sabotarea timp de un deceniu a acestei prevederi legale? De ce românii transfrontalieri fac obiectul discriminării în raport cu minoritățile etnice din interiorul Țării?

(depinde doar de voința noastră)

Sprijin strategic de la români direct la români. Fondul Moldova

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să înființăm la Chișinău, chiar de săptămâna viitoare, Fondul de Ivestiții Moldova. De ce nu am fost în stare să urmăm exemplul germanilor sau al altor națiuni în această chestiune și livrăm bani unor guverne corupte în loc să sprijinim cu bani comunitățile locale de români de la răsărit de Prut? Fondul Moldova nu mai poate aștepta. El trebuie creat neîntârziat.

(depinde doar de voința noastră)

Mai multe investiții și proprietăți ale românilor și ale Statului Român

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să facem ca Bucureștiul să fie primul investitor la răsărit de Prut, nu abia al șaptelea, după Rusia, Olanda, Cipru, Franța, Spania, Germania. Trebuie să avem această ambiție. Și tot un Fond de Investiții Moldova este soluția.

(depinde doar de voința noastră)

București în loc de Tiraspol/Moscova

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să limităm drastic dependența energetică (și politică) a Basarabiei de Transnistria (Moscova) prin livrarea de curent electric, chiar de mâine dimineață, prin rețelele existente Isacea – Vulcănești și Fălciu – Gotești, până la interconectările care trebuie urgentate pe segmentele Ungheni – Strășeni și Suceava – Bălți. Regimul marionetă al Moscovei din Transnistria va da faliment fără banii românilor basarabeni plătiți pentru curentul achiziționat de la Centrala RAO EES de la Cuciurgan. Banii basarabenilor plătiți pentru curent trebuie să meargă legal peste Prut, nu la bandiții de peste Nistru. Cine trebuie chemat la ordine sau tras la răspundere pentru amânarea la nesfârșit ori sabotarea acestei soluții juste și rezonabile?

(depinde doar de voința noastră)

Gazoductul strategic

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să continuăm investițiile în construcția gazoductului strategic Ungheni-Chișinău, care ar asigura transportul întregului necesar de gaze naturale din România, în locul celor importate astăzi din statul agresor din răsărit. După chestiunea cetățeniei, cea energetică este a doua ca prioritate fundamentală pentru atingerea obiectivului nostru de reintegrare națională.

(depinde doar de voința noastră)

Consiliu interstatal

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să creăm un Consiliu interstatal din care să facă parte președinții, premierii și șefii celor mai importante autorități ale celor două state românești actuale ale noastre, ca mecanism consultativ și de coordonare a proceselor de reintegrare.

(depinde doar de voința noastră)

Mai multă autoritate spirituală. Uniți prin Biserică

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să completăm locurile vacante de Episcop eparhiot  și de episcop vicar al Episcopiei Basarabiei de Sud (fostă a Cetății Albe – Ismail), cu sediul la Cahul. De ce lipsim nejustificat populația românească de autoritatea canonică locală la care este îndreptățită? Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să completăm locurile vacante de Episcop eparhiot  și de episcop vicar al Episcopiei de Bălți (fostă a Hotinului). Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să completăm un loc vacant de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului (Patriarhia Română).

(depinde doar de voința noastră)

Uniți prin sfinți

Nimeni și nimic nu ne poate interzice să fim recunoscători și să recunoaștem jertfa martirilor noștri români pentru Hristos din Basarabia, nordul Bucovinei, ținutul Herța și Transnistria, dându-le generațiilor actuale și viitoare de români modele de trăire și comportament exemplar. Astfel am simți cu toții puterea coagulantă și ordonatoare a energiilor sufletești ale neamului nostru într-o lume tot mai globalizată și dizolvantă identitar.

(depinde doar de voința noastră)

Condiționări euroconforme

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să condiționăm acordarea de ajutoare guvernelor de la Chișinău, bunăoară, prin retrocedarea către Mitropolia Basarabiei a arhvielor ei și a proprietăților profane confiscate abuziv de statul sovietic ocupant și deținute de guvernul RM. De ce nu a fost formulată niciodată o asemenea condiție perfect euroconformă? În general, ceea ce a fost confiscat abuziv de guverne trebuie restituit.

(depinde doar de voința noastră)

Calea (ferată) europeană

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să folosim calea ferată cu ecartament european existentă pe segmentul Fălciu – Cantemir – Cania  pentru transportul de pasageri și de mărfuri în și din Basarabia. Chiar dacă Bucureștiul a ajuns primul partener comercial al Chișinăului, fapt ce ne bucură și ne dă speranță, este necesar ca Bicureștiul să devină partenerul comercial absolut al Chișinăului.

(depinde doar de voința noastră)

Înfrățiri administrative

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să creștem numărul de Acorduri de înfrățire și parteneriat dintre cele 3 930 de primării și 78 de unități administrative de nivelul II (județe, raioane, municipii și unități cu statut special) de pe cele două maluri ale Prutului de la 109 la 3000 sau la 4000, bunăoară.

(depinde doar de voința noastră)

Daciada. Uniți prin sport

Nimeni și nimic nu ne poate interzice sau împiedica să organizăm competiții sportive panromânești, la care să participe sportivi din cele două state actuale ale noastre, dar și din regiunile din jurul granițelor exterioare (Bulgaria, Serbia, Ucraina, Ungaria) sau din Balcani (Albania, Grecia, Macedonia, Croația) și din diaspora.

(depinde doar de voința noastră)

Cine trebuie chemat la ordine sau tras la răspundere pentru amânarea la nesfârșit ori (nu vreau să cred că e cazul) sabotarea acestor soluții juste, euroconforme, simple și rezonabile? Nu întreb cu gând rău, ci din dorință de (auto)mobilizare națională.

24 ianuarie 2016

Vlad Cubreacov, președinte al Asociației RĂSĂRITUL ROMÂNESC

CRP 24 ianuarie 2016 4


Ministrul Titus Corlăţean îşi propune organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni pe lângă Parlamentul României

Decembrie 15, 2012

titus-corlatean

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, intenţionează să acţioneze la nivelul Executivului pentru organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni pe lângă Parlamentul României, în concordanţă cu prevederile legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, adoptată în anul 2007. El a făcut această declaraţie sâmbătă la Forumul Românilor de Pretutindeni.

Printre altele, a spus Corlăţean, legea prevede înfiinţarea unui Congres al Românilor de Pretutindeni pe lângă Parlamentul României, cu reprezentanţi din comunităţile româneşti şi din afara ţării şi a unui consiliu reprezentativ.

Îmi propun să acţionez şi să acţionăm la nivelul Guvernului, şi mai ales cu implicarea Parlamentului, pentru a organiza acest congres, for reprezentativ al românilor atât din jurul României, din comunităţile tradiţionale, dar şi cu reprezentarea românilor plecaţi din ţară din raţiuni politice sau, mai aproape, economice. Este un obiectiv pe care mi-l fixez, să putem avea această formă de reprezentare a românilor de pretutindeni pe lângă Parlamentul României”, a afirmat Corlăţean.

Ministrul s-a referit la Legea nr. 299 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, care a fost adoptată în 2007 la propunerea sa şi care prevede că Ziua românilor de pretutindeni se sărbătoreşte pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei.

Am cam uitat să sărbătorim această zi (n.r. – 30 noiembrie). Propun să fim atenţi la această simbolistică. Pe de altă parte, prea puţine din acea lege au fost puse în practică şi, printre altele, legea prevede înfiinţarea unui Congres al românilor de pretutindeni, pe lângă Parlamentul României, cu reprezentanţi din comunităţile româneşti din afara ţării, şi a unui Consiliu reprezentativ”, a precizat Corlăţean.

AGERPRES