9 MAI SOVIETIC LA CHIŞINĂU

Mai 12, 2011

https://i0.wp.com/www.flux.md/sys/upload/2011/13.05.2011/p2/lupu-9-mai-2011.a.jpg

9 mai sovietic la Chişinău. Cam asta a înţeles moldoveanul de rând care a urmărit derularea fastuoaselor manifestaţii organizate în această zi, într-un efort fără precedent, de către autorităţile noastre puse de zor pe integrare… europeană. Hrănită din gros cu nostalgii sovietice, ziua respectivă a fost văduvită de orice conotaţie sau conţinut european. Clişeele epocii Brejnev au fost readuse în actualitatea zilei, într-un soi pompos de aggiornamento propagandistic sovietic. Penibilul a întrecut orice limite. Am văzut cu ochii noştri ceea ce nu ne-a fost dat să vedem nici chiar pe vremea sovieticilor. Nimeni dintre oficiali, guvernanţi deopotrivă cu deputaţii din opoziţie, nu a mai amintit, măcar în treacăt, de 9 mai european. Am asistat cu toţii la un perfect consens politic şi ideologic al clasei politice moldoveneşti. Faptul a pus Republica Moldova într-un izbitor şi dureros contrast cu Estonia, Letonia şi Lituania, state ex-sovietice care au realizat performanţe în deceniul trecut şi astăzi sunt membre ale Uniunii Europene, ale NATO, ale spaţiului Schengen, iar Estonia este, de anul acesta, şi membră a zonei Euro.

Dacă guvernanţii noştri, de-a valma cu opoziţia, au fost voioşi de acest 9 mai sovietic, mulţi dintre moldoveni au fost totuşi trişti. Fiind zi de luni, ţăranii, în marea lor majoritate, nu au sărbătorit, ci au fost prinşi cu muncile câmpului. Lumea noastră obidită, de la sate şi din oraşe, s-a gândit în această zi la creşterea galopantă a preţurilor, cărora nu le mai poate face faţă, la sărăcia care ne asaltează din toate părţile, la necazurile traiului din aceste vremuri ale integrării zise europene sub… flamurile roşii.

http://www.flux.md/sys/upload/2011/13.05.2011/p2/filat,-9-mai-2011-(1).jpg

Nu am fi adus, poate, în atenţie acest caz, dacă Republica Moldova nu s-ar fi angajat în faţa Consiliului Europei, alături de alte state ex-comuniste şi ex-sovietice, să procedeze la demontarea (sau demantelarea, după termenul uzual de origine franceză) moştenirii fostului regim totalitar comunist. După cum bine se cunoaşte, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, din care ţara noastră face parte, le-a cerut statelor membre ale acestei organizaţii internaţionale să sustragă din uz şi din circulaţie toate materialele de propagandă vizuală cu caracter ideologic comunist, fiind vizate şi monumentele, inclusiv cele cu caracter militar. Nu vorbim aici în principiu. Este vorba de două documente oficiale concrete, la care ţara noastră a subscris cu ani în urmă, şi anume Rezoluţia APCE nr. 1096 (1996) privind măsurile de demantelare a moştenirii fostelor regimuri totalitare comuniste şi Rezoluţia APCE nr. 1481 (2006) privind necesitatea condamnării internaţionale a crimelor regimurilor comuniste totalitare. Dacă guvernarea „proeuropeană” de astăzi ar fi aplicat litera şi spiritul acestor două importante documente europene (ceea ce nu au făcut guvernările anterioare), am fi fost în rând cu Vilniusul, Riga şi Tallinnul, ca să aducem aceleaşi exemple baltice de seriozitate şi demnitate, şi nu am fi avut parte de spectacolul propagandistic sovietic organizat de autorităţi la 9 mai, la Chişinău şi în alte localităţi. Din păcate însă, actuala guvernare a evitat să apară în contrast cu fosta guvernare comunistă şi, recurgând cu vârf şi îndesat la propaganda timpurilor sovietice, pe care le consideram de mult apuse, ne-a servit dovada unei neştirbite continuităţi a regimului AIE cu regimurile Stalin–Brejnev–Voronin. Alături de aceste nume emblematice pentru tot ce înseamnă mentalitate sovietică şi nostalgică pot fi puse astăzi fără greş numele lui Filat, Lupu şi Chirtoacă sau cel al mitropolitului Vladimir cu episcopii săi. Nici o deosebire nu s-a văzut între modul în care a fost marcat 9 mai sovietic la Chişinău, pe de o parte, şi la Tiraspol, pe de altă parte.

https://i1.wp.com/www.flux.md/sys/upload/2011/13.05.2011/p2/chirtoaca-panglica-1.jpg

Detaliile care au făcut tacâmul zilei de 9 mai la Chişinău sunt atât de multe şi grăitoare, încât nu merită să le invocăm aici şi acum, pentru a arăta adevărata faţă a celor care, prin voia întâmplării, ne conduc destinele.

Totuşi, nu vrem să trecem peste unul dintre aceste detalii, important în opinia noastră. Se ştie că, în ultimii ani, autorităţile nu-şi dădeau rândul să-şi exprime ataşamentul faţă de principiile şi valorile europene, principiile şi valorile promovate de Consiliul Europei. An de an, televiziunile şi presa aservită puterii ni-i înfăţişau pe guvernanţi depunând de 9 mai flori şi ţinând discursuri bombastice în Scuarul Consiliului Europei din capitală, chiar dacă înainte de asta mai treceau şi pe la complexul memorial sovietic, rebotezat mai nou „Eternitate”. Ei bine, anul acesta, picior de guvernant nu a călcat în Scuarul Consiliului Europei să depună o floare, să ţină un discurs, să-şi lustruiască nula, vorba lui Eminescu, pentru a-şi da în petic ca mari europeni ce se pretind. Şi ştiţi de ce? Pentru simplul fapt că stela din Scuarul Consiliului Europei a fost vandalizată şi anul acesta, ca şi anul trecut, iar Guvernul şi Primăria capitalei nu s-au mai ostenit să o refacă şi să şteargă urmele acestei vandalizări. La ce bun? Le-a fost de ajuns memorialul militar sovietic.

Ca să înţelegem exact semnificaţiile reale pe care actuala putere i le-a dat zilei de 9 mai la Chişinău anul acesta, este bine să reţinem două imagini: vânzoleala zgomotoasă de la complexul memorial sovietic cu Lupu, Filat şi Chirtoacă „la datorie”, pe de o parte, şi ţipenia tristă din uitatul şi vandalizatul Scuar al Consiliului Europei, de cealaltă parte. Încă mult timp ne vom aminti cu toţii despre tristeţea şi penibilul acestui 9 mai sovietic şi deloc european.


Congresul Românilor din Serbia, 5-7 noiembrie 2010

Octombrie 27, 2010

Timoc Press 27.10.2010.

af.gif

Doni Milanovaţ, Timoc, Serbia/TimocPress/miercuri, 27 octombrie 2010/ – “Ariadnae Filum” – Asociaţia pentru Cultură a Românilor- Vlahilor din nordul Serbiei va organiza, în perioada 05-07 noiembrie 2010, in localitatea Doni Milanovaţ (Donji Milanovac), ”Congresul Românilor din Serbia”.

Temele propuse pentru dezbatere sunt:

• Problemele de păstrare şi utilizare a limbii române
• Păstrarea identităţii naţionale si folosirea abuzivă a termenului “Românizare
Recensământul populaţiei din Serbia in 2011

Pedrag Balaşevici – preşedintele comitetului de organizare şi Zavişa Jurj – preşedintele Asociaţiei “Ariadnae Filum” împreună cu toţi organizatorii îşi propun ca la acest congres să se întâlnească toţi factorii relevanţi din Serbia de Est şi din Banat, să discute temele propuse şi să găsească soluţii pentru “chestiunea românească”, soluţii care să ducă la unificarea comunităţii româneşti, nu la o şi mai mare fracţionare.

”Congresul Românilor din Serbia” este sprijinit de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României şi la el vor participa, printre alţii, reprezentanţi ai partidelor politice şi ONG-urilor din Serbia de NE şi Voievodina, Bisericii Ortodoxă Română, ambasade, instituţii de stat din Serbia, OSC, Consiliul Europei, Avocatul Poporului, deputaţi de origine română (vlahă), primari de origine română (vlahă) din Serbia de NE ş. a.


Pledoarie pentru un recensământ sincronizat cu cel din UE

Octombrie 21, 2010

Revenim astăzi la un subiect mai vechi. Scriam în ianuarie în FLUX că avem nevoie de un nou recensământ în 2010. Opinam atunci că „Republica Moldova nu este o rezervaţie de aborigeni, un muzeu etnografic în aer liber, ci o parte inseparabilă a Lumii Româneşti, o lume vie, în continuă mişcare şi schimbare. Este în afară oricărei îndoieli că Republica Moldova are nevoie de un recensământ adevărat, profesionist, organizat în conformitate cu uzanţele şi exigenţele internaţionale. Numai un asemenea recensământ ne-ar putea oferi „fotografia” demografică la zi a ţării. Un asemenea recensământ ar fi al doilea din 1989 încoace. Ceea ce ar înscrie Republica Moldova într-un ritm obişnuit pentru asemenea operaţiuni de înregistrare statistică. Decalajul prea mare, de 15 ani, dintre recensămintele din 1989 şi 2004 justifică echilibrarea balanţei de timp şi organizarea unui nou recensământ în 2010. Să zicem, în toamnă. Decizia în această privinţă este pe de-a-ntregul în mâna Guvernului”. Întrucât Guvernul AIE, condus de Vladimir Filat, nu a avut subiectul respectiv printre cele importante pe agenda sa, este evident că până la încheierea anului curent nu ne surâde nicidecum perspectiva derulării unui recensământ general al populaţiei Republicii Moldova. Oricum, ideea unui recensământ, ţinut în condiţii de normalitate, rămâne de actualitate.

Aflăm mai nou că, în perioada 12-21 martie 2011, în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, însumând o populaţie de peste 500 de milioane de locuitori, va avea loc un recensământ general al populaţiei şi locuinţelor, conform cerinţelor Parlamentului European (Regulamentul Comisiei Europene nr. 763/2008) şi ale Consiliului UE privind Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor. Guvernul PDL-UDMR de la Bucureşti, în frunte cu premierul Emil Boc şi vicepremierul Marko Bela, a decis ca România să facă excepţie în peisajul european şi a amânat cu 7 luni derularea recensământului populaţiei. Urmează deci ca acesta să se deruleze în octombrie 2011, iar costurile lui se vor ridica la 20 de milioane de euro.

Dată fiind importanţa datelor statistice privind populaţia, o sincronizare a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană ar fi binevenită. Cu atât mai mult cu cât Uniunea Europeană, în interiorul căreia locuiesc şi muncesc peste 1 milion de cetăţeni moldoveni (circa jumătate din forţa de muncă!), ar fi interesată şi disponibilă să preia în sarcină finanţarea parţială sau integrală a cheltuielilor pentru derularea propriu-zisă a unui recensământ al populaţiei Republicii Moldova, atât pe malul drept, cât şi pe cel stâng al Nistrului. Ţinerea concomitentă a recensământului populaţiei în Uniunea Europeană şi Republica Moldova ar permite corelarea rezultatelor atât la Bruxelles, cât şi la Chişinău şi i-ar da ţării noastre un plus de relevanţă în raporturile ei cu instituţiile şi oficialii europeni.

Nu doar cei peste 1 milion de concetăţeni ai noştri aflaţi în interiorul UE sunt un argument serios pentru sincronizarea Chişinăului cu Europa celor 27 la capitolul recensământ. Un argument suplimentar îl constituie şi faptul că, printre cei 22 de vecini externi ai UE, Republica Moldova este nu doar cel mai mic ca talie, dar şi vecinul care cuprinde în graniţele sale, procentual vorbind, cel mai mare număr de cetăţeni comunitari (în special, români şi bulgari). Întrucât guvernele de la Bucureşti şi Sofia nu au furnizat niciodată date oficiale la zi privind numărul cetăţenilor lor cu domiciliul în Republica Moldova, presa a vehiculat totuşi mai multe cifre care pot fi luate de bune, cu o severă doză de rezervă. În general, se consideră că cetăţenii comunitari (sau moldo-comunitari) cu domiciliul în Republica Moldova constituie uşor peste 10% din ansamblul populaţiei ţării. Pe de o parte, acest procent este însă în continuă creştere, prin efectul natural al transmiterii cetăţeniei de la părinţi la copii. Iar politicile guvernelor de la Bucureşti şi Sofia ne confirmă, pe de altă parte, că procesul de restabilire a cetăţeniei române şi cel de acordare a cetăţeniei bulgare doar va lua amploare, ridicând, în cel mult 5 ani, procentul bipatrizilor la peste 20% din totalul populaţiei. Corelată această tendinţă cu regula de aur a sociologiei (regula celor 20%), ne dăm bine seama că fenomenul a căpătat deja o logică internă a sa şi că, acumulând masa critică, este pe punctul de a deveni insuprimabil şi ireversibil.

Pentru că aspectele etnice sunt cele mai discutate în Republica Moldova, făcând, de cele mai multe ori, obiectul speculaţiilor, de regulă a celor care fac, în mod artificial, opozabili termenii complementari de român şi moldovean este bine să reamintim şi cu această ocazie cum stau lucrurile la acest capitol. Sub aspectul apartenenţei etnice a populaţiei, datele recensământului din octombrie 2004, cumulate cu cele ale recensământului din Moldova transnistreană, arată astfel: 2 milioane 816 281 de etnici români/moldoveni sau 71,5% din total, 442 346 de ucraineni sau 11,2%, 369 488 de ruşi sau 9,4%, 158 607 găgăuzi sau 4,0%, 76 769 de bulgari sau 1,9% şi 76 188 de persoane de alte etnii, echivalentul a 1,9%. Aceste cifre cumulate însumează un total de 3 milioane 938 679 de persoane, dintre care 3 milioane 383 322 de persoane în teritoriul controlat de autorităţile constituţionale şi 555 347 de persoane în teritoriul aflat sub ocupaţie militară străină. Ne referim la aspectele etnice, întrucât ele ne oferă un al treilea argument al sincronizării recensământului general al populaţiei din Republica Moldova cu cel care se va ţine anul viitor în toate ţările Uniunii Europene.

Vom aminti aici că statele membre ale Consiliului Europei, printre care România şi Bulgaria, ca ţări înrudite cu minorităţile şi comunităţile conaţionalilor lor de peste hotare, au invitaţia expresă de a organiza, în cooperare cu statele reşedinţă, recensământul propriilor conaţionali pe teritoriul respectivelor ţări de domiciliu. Adică, potrivit exigenţelor Consiliului Europei, România ar trebui să organizeze recensăminte ale etnicilor români de peste hotare, după cum şi Bulgaria ar trebui să organizeze astfel de recensăminte ale etnicilor bulgari din afara ţării. Aşadar, pentru a da substanţă prevederilor documentelor Consiliului Europei în materie de raporturi cu propriii conaţionali extrafrontalieri sau expatriaţi, Bucureştiul şi Sofia au obligaţia de onoare să-i facă o ofertă oficială Chişinăului pentru recenzarea etnicilor români, respectiv, bulgari, din Republica Moldova. Achitarea de această obligaţie depinde exclusiv de dorinţa şi voinţa politică a guvernelor de la Bucureşti şi Sofia şi de capacitatea lor de cooperare cu Guvernul de la Chişinău.

Pentru cei sceptici sau ironici, vom cita aici punctul b) al Recomandării APCE 1410 (1999) privind Relaţiile dintre europenii din străinătate cu ţările lor de origine, punct prin care APCE îi cere Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei să invite guvernele statelor membre: „să procedeze, dacă acestea doresc, la derularea recensământului conaţionalilor lor de peste hotare, ţinând cont de situaţiile variabile şi complexe în care se află expatriaţii lor permanenţi sau cei temporari”. Încercarea de a răspunde acestei invitaţii oficiale a Consiliului Europei le oferă nu doar Bucureştiului şi Sofiei posibilitatea de a-şi recenza conaţionalii din Republica Moldova, ci şi Chişinăului posibilitatea de a-i recenza pe cei peste 1 milion de concetăţeni stabiliţi permanent sau provizoriu în cuprinsul UE. În cazul Bucureştiului, sarcina este cu atât mai simplă, cu cât acesta i-a pus la dispoziţie Guvernului Republicii Moldova un ajutor nerambursabil de 100 de milioane de euro prevăzuţi pentru anul curent şi cei patru ani următori. Acest grant poate acoperi, între altele, cheltuielile necesare derulării unui recensământ corect al populaţiei Republicii Moldova şi, mai cu seamă, a populaţiei majoritare de origine etnică română, aflată în plin proces de recuperare a conştiinţei sale etnolingvistice grav afectate pe durata ocupaţiei sovietice. O asemenea condiţionare din partea Bucureştiului ar fi nu doar îndreptăţită, dar şi de maximă utilitate pentru promovarea pozitivă şi europeană, cu mult tact, bunăvoinţă şi responsabilitate, a intereselor sale legitime la răsărit de Prut.

De ce pledăm pentru sincronizarea recensământului populaţiei din Republica Moldova cu cel din Uniunea Europeană? Pentru că din momentul proclamării independenţei sale, ţara noastră nu a avut nici un recensământ ale cărui rezultate, ca formă principală de statistică demografică, să fie credibile şi nesusceptibile de falsificări. Singurul recensământ ţinut în Republica Moldova, cel din octombrie 2004, monitorizat de un grup internaţional de experţi în frunte cu canadianul John Kelley şi cuprinzând zece echipe de observatori ai Consiliului Europei, ne-a furnizat date statistice evident deturnate. Este relevant că 7 din cele 10 echipe de observatori au consemnat nereguli grave la capitolul fixarea apartenenţei etnice şi a limbii vorbite de respondenţi. John Kelley a declarat în 2004 că cele mai frecvente au fost cazurile când „recenzorii le sugerau respondenţilor să treacă în răspunsuri etnia de moldovean şi nu de român”.

Chestiunea organizării unui recensământ general al populaţiei Republicii Moldova concomitent cu cele 27 de state din Uniunea Europeană ţine doar de voinţa politică a clasei guvernante. Aspectele financiare şi cele tehnice sau organizatorice sunt, prin firea lucrurilor, secundare. Atunci când te autointitulezi pompos Alianţă pentru Integrare Europeană, trebuie să treci dincolo de cuvinte şi să umpli titulatura cu un conţinut adecvat. O integrare europeană a Republicii Moldova la capitolul recensământ ne poate doar ajuta.


Guvernul Filat şi zestrea lui de tancuri

Septembrie 2, 2010

Un grup de tineri entuziaşti, în frunte cu Dan Nicu şi Petru Sârghi, au lansat pe internet o iniţiativă lăudabilă. Grupul despre care vorbim se numeşte „Anti-tanc” şi numără în prezent 1984 de membri.

După cum declară ei înşişi, membrii grupului şi-a propus să sensibilizeze opinia publică în legătură cu o problemă stringentă pentru societatea noastră, şi anume „prezenţa tancurilor sovietice amplasate pe post de monumente istorice pe întreg teritoriului Republicii Moldova”.

Grupul Anti-tanc le-a propus autorităţilor competente ale Republicii Moldova să purceadă la „demontarea imediată a acestor vestigii de tristă faimă ale epocii sovietice care împreună cu sârma ghimpată de la Prut constituie un element al ocupaţiei străine a teritoriului nostru naţional”. Această propunere a îmbrăcat haina unei petiţii on-line adresate primului ministru Vladimir Filat (PLDM), preşedintelui Parlamentului, tot el preşedinte interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu (PL),  ministrului Culturii, Boris Focşa (PD),  ministrului Educaţiei, Leonid Bujor (AMN), preşedintelui Comisiei Parlamentare pentru Cultură, Educaţie, Cercetare, Tineret, Sport si Mass-media, Corina Fusu (PL).

Prin această petiţie, grupul Anti-tanc formulează o singură cerinţă: „Facem apel către autorităţile competente să întreprindă acţiunile necesare pentru demontarea tancurilor sovietice şi amplasarea acestora în cadrul unui muzeu dedicat memoriei victimelor regimului sovietic inuman care a provocat moartea a milioane de fiinţe umane”.

Din păcate, pe parcursul ultimelor opt luni, nici măcar un sfert dintre membrii grupului Anti-tanc nu au semnat această petiţie on-line, numărul celor care şi-au asumat textul ei fiind de aproximativ 400 de persoane dintr-un total de 1984 de membri ai grupului. Valul iniţial de optimism tineresc s-a lovit de indiferenţa autorităţilor în exerciţiu. Din ianuarie şi până acum situaţia tancurilor cocoţate pe postamente nu s-a schimbat deloc. Nici unul dintre factorii politici şi administrativi citaţi mai sus nu s-au autosesizat în chestiune şi o trec uşor cu vederea.

Slăbiciunea premierului Filat şi a interimarului Ghimpu pentru tancuri este de notorietate. Filat, care şi-a satisfăcut serviciul militar în termen în trupele sovietice de grăniceri din subordinea fostului KGB, nu s-a abţinut să urce, cu ocazia ultimei campanii de recrutare, într-o tanchetă sovietică, pe care un post de televiziune s-a şi grăbit să ne-o prezinte ca fiind ditamai tancul! Nici chiar maiorul Filat nu a făcut deosebirea dintre o blindată şi un tanc, dându-se mare şi tare, bucurând opinia publică din ţară cu o perlă a gândirii sale, spunând literalmente: „În tanc îi ca în tanc!” şi zâmbind satisfăcut într-un dinte. Trebuie să precizăm că dacă Republica Moldova este foarte bogată în tancuri-monument, Armata noastră Naţională nu are în dotare absolut nici un tanc. Observăm însă mai nou, că la 23 august, premierul nostru tanchist cu chica deasă, a depus, îndurerat şi pios de-ţi venea a plânge, flori la memorialul gloriei militare sovietice în cinstea „ostaşilor sovietici eliberatori” care au participat la operaţiunea Iaşi-Chişinău în 1944.

Nici interimarul Ghimpu nu s-a lăsat mai prejos în problema tancurilor. După ce şi-a concretizat unul dintre capriciile infantile în expresia de acum doi ani: „dacă vreau îmi cumpăr şi un Mercedes, şi un tanc!”, expresie pe seama căreia presa a făcut băşcălie vreme de un an bun, interimarul a tras şi el filozofic, anul acesta, cum îi stă bine unui preşedinte şi intelectual de rasă, concluzia că „Tancul… este… (pauză lungă) …tanc!”. Şi cum pe lângă problema tancurilor şi tunurilor-monument o mai avem şi pe cea a avioanelor militare sovietice aterizate de câteva decenii pe postamente ţâşnind din solul moldav, este bine să amintim în context că interimarul nostru rafinat şi subtil, după ce a urcat în cabina unei aeronave MIG, a ţinut cu tot dinadinsul să scoată la lumină, din adâncul neuronilor săi prezidenţiali, un răspuns destul de înaripat, într-atât de înaripat încât a zburat departe, acoperind orizontul larg al câtorva milenii bune de istorie şi mai multe straturi de cultură amestecată cu agricultură: „Cum să vă spun cum e în avion? Cum a-i intra într-o colibă, care, cum e la noi, ca în perioada dacilor, multe butoane, usturoi, ceapă, porumb aninat”! Clar? Clar!

Probabil că această febleţe prezidenţială şi ministerială a lui Ghimpu şi Filat pentru tancurile sovietice (căci moldoveneşti nu au existat niciodată!), dar şi pentru avioanele militare, vine să explice de ce aceşti doi granguri ai vremii aşezaţi în trei fotolii, după ce au făcut pe bravii anticomunişti şi revoluţionari de la 7 aprilie, nu dau nici cel mai mic semn că ar vrea să dea jos de pe postamente tancurile şi tunurile de la Brejnev moştenire. Nimeni nu-i împiedică să o facă, de altfel. Depinde exclusiv de ei dacă Republica Moldova va rămâne sau nu şi pe mai departe o adevărată ţară a tancurilor, tunurilor şi avioanelor sovietice menite să glorifice „faptele vitejeşti” ale „soldatului sovietic eliberator”. Este, dacă vreţi (vorba parazitară a premierului tancofil), un examen de europenitate şi patriotism.

Pentru a încheia pe o notă ceva mai sobră, se cuvine să amintim că Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei le-a cerut statelor membre ale organizaţiei, deci şi Republicii Moldova, să sustragă din uz şi din circulaţie toate materialele de propagandă vizuală cu caracter ideologic comunist, fiind vizate şi monumentele, inclusiv cele cu caracter militar. Este vorba de Rezoluţiile APCE nr. 1096 (1996) şi nr. 1481 (2006).

Observăm însă că guvernul premierului grănicer care, în faţa camerelor de luat vederi, se joacă de-a tanchistul, la încheierea primului an al ministeriatului său, nici nu s-a gândit să adopte o Hotărâre privind punerea în practică a acestor Rezoluţii ale APCE. Nici interimarul nostru „de la avioane”, grabnic semnător de decrete, nu şi-a dat silinţa până acum să-şi pună autograful pe vreun decret de implementare a celor două documente internaţionale privind demolarea moştenirii regimurilor totalitare comuniste din Europa. Şi nici „revoluţionarii” noştri nu mai au parcă strop de chef să se plângă forului de la Strasbourg că practicile regimului sovietic în materie de propagandă vizuală îşi au o neclintită continuitate sub guvernarea unei coaliţii pestriţe intitulate orgolios „pentru integrare europeană”. Cum dai, cum nu dai, dar e greu să te integrezi în Europa cu… tancul.


Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria a sesizat Consiliul Europei

Iunie 5, 2010

Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria (UERB) a trimis recent o scrisoare deschisă Consiliului Europei şi guvernelor de la Sofia şi Bucureşti, pentru a prezenta situaţia „tragică” în care se află şi pentru a solicita sprijin, anunţă, la 2 iunie, agenţia de limbă română Timoc Press, din Serbia.

Românii din Bulgaria îi solicită Consiliului Europei, în calitatea sa de garant al multiculturalităţii, într-o Europă a naţiunilor, să atenţioneze autorităţile statului bulgar ca limba română să fie trecută în nomenclatorul limbilor oficiale din Bulgaria. Românii cer asigurarea dreptului la serviciu religios în limba maternă, educaţia copiilor în limba părinţilor lor, fără îngrădiri din partea autorităţilor statului, deoarece dreptul la liberă exprimare în limba maternă nu le este asigurat românilor din Bulgaria. Începând cu anul 1833, etnicii români, creştini de rit ortodox, nu mai au posibilitatea să participe la Sfânta Liturghie oficiată în limba maternă (româna).

Comunitatea românească, aşa-zisă “vlahă”, din Bulgaria cere să fie recunoscută ca minoritate naţională în cadrul statului democratic bulgar, împreună cu celelalte comunităţi, considerate prin constituţie doar “grupuri etnice”, în strictă conformitate cu standardele Consiliului Europei. Sistemul constituţional bulgar nu recunoaşte statutul de “minoritate naţională”, ci doar pe cel de “grup etnic”.

Minoritatea românilor din Bulgaria numără oficial 150.000 de persoane (neoficial, aproape dublu), dar la această oră nu este recunoscută ca minoritate naţională de către statul bulgar. Demersurile lor către autorităţile bulgare au rămas, de cele mai multe ori, fără efect.

“Nu am primit decât tăcere de la statul bulgar!”

“Ne adresăm dumneavoastră cu respect şi vă supunem atenţiei punctul nostru de vedere cu privire la situaţia populaţiei româneşti, aşa-numită “vlahă”, şi a aromânilor ce locuiesc în Bulgaria. Trebuie să amintim că toate ţările balcanice s-au format în ideea monoetnicităţii. Principiul “un stat, o limbă, o credinţă” nu a fost însă conform cu realitatea. Acest principiu le-a creat oficialilor statelor impresia că minorităţile naţionale trebuie asimilate, iar această atitudine poate fi observată cu uşurinţă în cazul nostru, al românilor (vlahilor) din Bulgaria”, se arată în scrisoare.

UERB a făcut mai multe demersuri spre a obţine avizul autorităţilor bulgare pentru organizarea unor cursuri în limba română, în localităţile cu populaţie românească.


Deputaţii „creştini” de pe ambele maluri ale Prutului au refuzat să voteze contra homosexualităţii

Mai 3, 2010

La 29 aprilie 2010, deputaţii moldoveni şi români membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei au refuzat să voteze contra proiectelor de Recomandare şi de Rezoluţie „Cu privire la discriminarea pe baza orientării sexuale şi a identităţii de gen”. Potrivit paginii electronice a APCE, toţi cei 10 membri delegaţiei României (Cezar Florin Preda (preşedinte), Florin Serghei Anghel, Viorel Riceard Badea, Titus Corlăţean, Cristian David, Relu Fenechiu, György Frunda, Adrian Năstase, Maria Stavrositu şi Mihai Tudose) au absentat de la şedinţa APCE care a discutat cele două proiecte de documente. De asemenea, 3 membri ai delegaţiei Republicii Moldova (Ana Guţu (preşedinte), Vitalie Nagacevschi şi Serafim Urechean) au absentat de la respectiva şedinţă. Singurii deputaţi moldoveni care au asistat la dezbatere au fost Valeriu Gileţchi şi Stela Jantuan. Deputatul Valeriu Ghileţchi a luat cuvântul pe marginea raportului „Cu privire la discriminarea pe baza orientării sexuale şi a identităţii de gen” şi a votat atât împotriva proiectului de Rezoluţie, cât şi împotriva proiectului de Recomandare. Stela Jantuan a votat doar împotriva proiectului de Rezoluţie, eschivându-se să se pronunţe şi pe marginea proiectului de Recomandare.

Amintim că la 29 aprilie APCE a adoptat Rezoluţia 1728 (2010) şi Recomandarea 1915 (2010), ambele documente fiind intitulate „Cu privire la discriminarea pe baza orientării sexuale şi a identităţii de gen”. Rezoluţia 1728 (2010) susţine, între altele: „Adunarea parlamentară aminteşte că orientarea sexuală este o parte profundă a identităţii fiecărei fiinţe umane şi că ea înglobează heterosexualitatea, bisexualitatea şi homosexualitatea. Adunarea aminteşte, de asemenea, că aceasta din urmă este de acum încolo depenalizată în toate statele membre ale Consiliului Europei. Identitatea de gen desemnează experienţa intimă şi personală a genului său aşa cum este acesta trăit de către fiecare. O persoană transsexuală este cineva a cărui identitate de gen nu corespunde genului care i-a fost atribuit la naştere.”

Rezoluţia mai susţine că „Persoanele lesbiene, gay-ii, bisexualii şi transsexualii (LGBT), precum şi apărătorii drepturilor omului, lucrând pentru drepturile persoanelor LGBT, se lovesc de prejudecăţi, de ostilitatea şi discriminarea profund înrădăcinate şi larg răspândite în întreaga Europă”, arătând şi că „Prin urmare, în toată Europa numeroase persoane LGBT trăiesc în frică şi trebuie să-şi ascundă orientarea sexuală sau identitatea de gen”.

De asemenea, Rezoluţia APCE  susţine că: „Homofobia şi transfobia au urmări deosebit de grave pentru tinerii LGBT. Aceştia se confruntă în mod curent cu brutalitatea, cu elevi uneori puţin cooperanţi şi ostili şu cu programe şcolare care ignoră chestiunile cu privire la LGBT sau care propagă atitudini homofobe sau transfobe. Atitudinile discriminatorii din sânul societăţii şi respingerea de către familie pot fi extrem de dăunătoare sănătăţii mentale a tinerilor LGBT, după cum atestă aceasta rata sinuciderilor cu mult mai ridicată decât la restul populaţiei tinere.”

Paragraful 10 al Rezoluţiei arată că: „Este, de asemenea, necesar să fie remediată negarea drepturilor „familiilor LGBT”, existente de fapt în numeroase state membre, mai cu seamă prin recunoaşterea juridică şi protejarea acestor familii”.

Totodată, APCE a ţinut să arate în Rezoluţie: „Amintind Recomandările sale 1474 (2000) „Cu privire la situaţia lesbienelor şi gay-ilor în statele membre ale Consiliului Europei” şi 1117 (1989) „Cu privire la condiţia transsexualilor”, Adunarea îşi reiterează condamnarea diverselor forme de discriminare suportate de către persoanele LGBT în statele Consiliului Eurpopei. Persoanele LGBT nu trebuie să se teamă că vor fi stigmatizate şi nici persecutate, atât în sfera publică, cât şi în cea privată”.

Adunarea Parlamentară de la Strasbourg a chemat toate statele membre „să garanteze recunoaşterea juridică a cuplurilor de unul şi acelaşi acelaşi sex doar atunci când legislaţia naţională prevede o asemenearecunoaştere, după cum a recomandat deja Adunarea în anul 2000 şi care prevede: – aceleaşi drepturi şi obligaţii pecuniare cu cele stabilite pentru cuplurile heterosexuale; – statutul de „persoană apropiată”.”

Rezoluţia 1728 (2010) „Cu privire la discriminarea pe baza orientării sexuale şi a identităţii de gen” a fost adoptată cu 51 de voturi pentru, 25 – împotrivă şi 5 abţineri.

Recomandarea 1915 (2010) îi este adresată Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, căruia APCE i-a cerut: să pună în aplicare Rezoluţia 1728 (2010) „Cu privire la discriminarea pe baza orientării sexuale şi a identităţii de gen. Deputatul Ghileţchi a fost singurul dintre cei 15 parlamentari din România şi Republica Moldova care s-a pronunţat prin vot împotriva adoptării Recomandării. Aceasta a întrunit 48 de voturi pentru, 21- împotrivă şi 5 abţineri.


CRIZĂ LA EXTERNE. 4/5 DIN AMBASADE SUNT DECAPITATE

Februarie 11, 2010

Dezastru cronic şi acutizat în sistemul diplomatic al Republicii Moldova

Stat slab şi corupt – diplomaţie slabă, politizată şi nepotism

Puterea şi capacitatea de promovare, de servire şi de apărare a interesului unui stat, dincolo de mulţi alţi factori asupra cărora nu ne vom opri aici, sunt direct proporţionale cu gradul de calificare profesională, competenţă, eficienţă şi patriotism ale corpului diplomatic naţional. Vechimea tradiţiei diplomatice are şi ea un cuvânt greu de spus. Cum stă Republica Moldova la acest capitol?

Devenită independentă acum doar 19 ani, ea este un stat nu doar foarte tânăr, lipsit de tradiţie politică autentică, implicit diplomatică, dar şi cât se poate de slab, confruntat cu un şir de probleme şi vicii congenitale. Orice element menit să-l fortifice este necesar şi binevenit. Un corp diplomatic profesionist, adică bine pregătit şi competent poate aduce servicii imense interesului naţional. Dimpotrivă, o armata de ambasadori desemnaţi pe criterii extraprofesionale, de regulă politice sau de rudenie, cum adesea se întâmplă în ţări sărace şi afectate de corupţie, printre care şi Republica Moldova, poate fi o adevărată piatră de moară legată de gâtul ţării. Regimurile Snegur, Lucinschi şi Voronin au promovat, cu mici diferenţe de nuanţă, aceleaşi politici de personal pe plan diplomatic.

Puţină statistică şi geografie

Potrivit informaţiilor disponibile, oferite publicului larg de către Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene, Republica Moldova are 25 de ambasade în tot atâtea capitale ale statelor gazdă, dar acoperind diplomatic un număr cu mult mai mare de state pentru care sunt acreditate suplimentar. În plus, ea mai dispune de alte reprezentanţe diplomatice acreditate pe lângă un şir de organisme internaţionale sau regionale. Este vorba de Reprezentanţa pe lângă Oficiul ONU (New York), Reprezentanţa pe lângă Oficiul ONU din Europa (Geneva), Misiunea pe lângă Uniunea Europeană (Bruxelles), Reprezentanţa permanentă pe lângă Consiliul Europei (Strasbourg), Reprezentanţa pe lângă OSCE (Viena), Reprezentanţa pe lângă organele statutare ale CSI (Minsk) şi Reprezentanţa permanentă pe lângă Adunarea Interparlamentară a CSI (Sankt Petersburg).

Asistăm astăzi, din păcate, la cea mai mare criză a sistemului nostru diplomatic, sistem care era şi aşa destul de prost închegat, fragil şi destul de puţin eficient. Corpul diplomatic este în prezent cel mai rarefiat numeric în comparaţie cu toate perioadele precedente. Schimbarea de regim politic a bulversat sistemul, fără a-i oferi în schimb nici o soluţie adecvată. Cele 20 de capitale în care posturile de ambasadori ai Republicii Moldova sunt astăzi vacante fie prin demisie, fie prin rechemare, sunt: 1. Washington, 2. Bucureşti, 3. Berlin, 4. Paris, 5. Londra, 6. Bruxelles, 7. Viena, 8. Praga, 9. Varşovia, 10. Kiev, 11. Budapesta, 12. Stockholm, 13. Sofia, 14. Ankara, 15. Tel-Aviv, 16. Minsk, 17. Vilnius, 18. Baku, 19. Lisabona, 20. Beijing.

Diplomaţie pe 1/5 sau ţara cu doar 5 ambasadori la post

Situaţia Republicii Moldova e unică în Europa şi pe glob. Nu avem, aşadar, în prezent ambasadori în 1. Statele Unite ale Americii (prin cumul şi în Canada şi Mexic), în 2. România (prin cumul şi în Muntenegru şi Serbia), 3. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (prin cumul şi în Republica Irlanda), 4. Germania (prin cumul şi în Danemarca), 5, Franţa (prin cumul şi în Spania şi Algeria), 6. Belgia (prin cumul şi în Luxemburg, Ţările de Jos şi pe lângă NATO), 7. Austria (prin cumul şi în Republica Slovacă), 8. Cehia, 9. Polonia, 10. Ucraina, 11. Ungaria (prin cumul şi în Bosnia şi Herţegovina, în Slovenia, Croaţia şi pe lângă Sfântul Scaun), 12. Regatul Suediei (prin cumul şi în Norvegia şi Finlanda), 13. Republica Turcă (prin cumul şi în Liban, Siria, Egipt, Iordania, Kuwait, Oman, Qatar, Arabia Saudită, Yemen şi Emiratele Arabe Unite), 14. Israel (prin cumul şi în Cipru), 15. Bulgaria (prin cumul şi în Albania şi Macedonia), 16. Bielorusia (prin cumul şi pe lângă organele statutare şi alte organe ale CSI), 17. Portugalia (prin cumul şi în Maroc), 18. Lituania, 19. Azerbaidjan (prin cumul şi în Georgia), 20. China. Astfel, patru cincimi dintre misiunile diplomatice moldovene acreditate pe bilaterală (20 din 25!) sunt decapitate, ele fiind conduse la nivel de însărcinaţi interimari cu afaceri. Propunerile de rechemare au fost formulate de ministrul Leancă, aprobate de guvernul Filat şi li s-a dat curs prin decretele preşedintelui interimar Ghimpu. Absolut nici una dintre propunerile de rechemare nu a fost însoţită de propuneri de desemnare a vreunui nou ambasador. Din momentul instalării actualei guvernări, nici o candidatură de ambasador nu a fost propusă oficial pentru completarea posturilor vacante.

Ce ambasadori au fost rechemaţi din misiune?

Numărul 2 în actuala guvernare, Iurie Leancă, în tripla sa calitate de viceprim-ministru, deputat şi ministru al Afacerilor Externe şi al Integrării Europene, declara încă în data de 29 septembrie 2009, cu ocazia primei vizite la Bruxelles în noua sa calitate de şef al externelor că „în cel mult o lună şi jumătate vom face curăţenie în ministerul de Externe, inclusiv în ambasade”. Adevărul este că, în 2009, alte „curăţenii” fuseseră făcute şi până la data declaraţiei ministrului Leancă.

Printre ambasadorii rechemaţi din misiune în 2009 şi 2010 sunt: Nicolae Chirtoacă (SUA), Sergiu Stati (Turcia), Valerian Cristea (Cehia), Lidia Guţu (România, apoi Bulgaria), Victoria Iftodi (Franţa), Valeriu Bobuţac (Bielorusia), Ion Robu (Azerbaidjan), Victor Postolachi (Austria), Larisa Miculeţ (Israel), Valentin Mejinschi (Polonia), Victor Gaiciuc (Belgia), Mihail Camerzan (Portugalia), Eugenia Kistruga (Strasbourg, Consiliul Europei), Igor Corman (Gernania), Ion Filimon (Bieloruşia şi CSI), Natalia Gherman (Suedia), Veaceslav Madan (Bulgaria), Natalia Solcan (Marea Britanie), Nicolae Gumenâi (Ucraina). Raportate procentual la dimensiunile corpului diplomatic, rechemările ambasadorilor în ultimele 10 lui atestă cea mai mare fluctuaţie de cadre nu doar din istoria Republicii Moldova, ci şi printre toate cele 48 de state ale Europei. Ministerul de resort nu a făcut publice nici cauzele rechemării acestor ambasadori şi nici faptul dacă aceştia îşi vor desfăşura activităţile ulterioare în cadrul Centralei de la Chişinău, vor fi redesemnaţi sau nu în alte funcţii de ambasador, vor fi scoşi în afara corpului diplomatic naţional sau vor fi trimişi (cei care întrunesc condiţiile) la pensie. Probabil că asemenea informaţii de interes public ar putea fi oferite de noul Secretar general al Ministerului Afacerilor Externe şi al Integrării Europene, Mihai Căpăţână, responsabil, între altele, de buna gestionare a resurselor umane din sistem.

Ambasadorii „buni”, păstraţi de Centrala de la Chişinău

Este bine să fixăm şi numele celor 5 ambasadori care nu au fost rechemaţi din misiune de şeful Centralei, Iurie Leancă. Probabil, sprijinindu-se pe faptul că aceştia ar întruni, mai mult decât confraţii lor de carieră diplomatică revocaţi, toate criteriile „meritocratice” pentru a reprezenta ţara noastră şi actualul regim politic, cu onoare şi eficienţă, în străinătate. Este vorba de: 1. Gheorghe Rusnac, fost rector al Universităţii de Stat din Moldova, fost profesor (lustrabil) de istorie a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, acum ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova în Italia (a patra ţară ca pondere în UE); 2. Ion Ursu, fost luptător al frontului invizibil sovietic, adică al KGB-ului (lustrabil), ex-viceministru al Securităţii Naţionale (în timpul ministeriatului lui Valeriu Pasat), ex-director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, acum ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Elenă, desemnat în 2006; 3. Andrei Neguţa, fost cadru din nomenclatura sovietică de partid (lustrabil), ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova în Federaţia Rusă şi, prin cumul, în Kazahstan.

Deocamdată nu au fost rechemaţi nici ambasadorii Republicii Moldova acreditaţi în Estonia (Veaceslav Dobândă, desemnat în 2 octombrie 2008) şi Letonia (Eduard Melnic, desemnat în noiembrie 2006). Acestora li se adaugă  Ion Lipciu, fost lider în structurile komsomolului sovietic (lustrabil), reprezentant al Republicii Moldova pe lângă Adunarea Parlamentară a CSI, cu sediul la Sankt Petersburg.

Consulatele generale, un subiect aparte

Nu vom vorbi aici despre serviciul consular şi de consulii Republicii Moldova în diverse ţări ale lumii şi nici despre consulii onorifici. Acesta este un subiect care merită o abordare aparte. Ne facem doar datoria de a trece în revistă numele consulilor generali ai Republicii Moldova în străinătate, întrucât, remanierea sau „lustrarea” acestora, s-a putea să vină într-un al doilea val, după ce va se va face „curat lună” la capitolul ambasadori. Aşadar, cele 29 de consulate ale Republicii Moldova, care activează în 25 de state, sunt conduse la această oră de către: Daria Goncearova (Viena), Igor Bodiu (Baku), Grigore Sadovici (Minsk), Angela Colomiicenco (Bruxelles), Sergiu Matcovschi (Sofia), Alexei Voronin (Beijing), Oleg Răilean (Atena), Carolina Perebinos (Tallinn), Victor Martin (Paris), Sergiu Russu (Berlin), Victor Onufrei (Frankfunt pe Main), Radu Câşlaru (Tel-Aviv), Ion Surugiu (Roma), Corneliu Bobeică (Bologna), Dumitru Rotăraş (Riga), Victor Lăpuşneanu (Vilnius), Vladimir Sacagiu (Londra), Igor Pârvan (Varşovia), Oleg Botnari (Lisabona), Veaceslav Filip (Bucureşti), Mihai Mâţu (Stockholm), Anatol Patraşcu (Moscova), Sergiu Odainic (Washington), Alexei Ţurcan (Ankara), Sergiu Goncerenco (Istanbul), Eugen Viţu (Kiev), Cristian Mamei (Odesa), Vasile Mircos (Budapesta), Ludmila Erhan (Geneva).

Vacanţe oarecum naturale ale postului de ambasador

Postul şefului misiunii diplomatice a Republicii Moldova la Berlin a devenit vacant odată cu alegerea în funcţia de deputat (acum preşedinte al Comisiei parlamentare pentru Politică Externă şi Integrare Europeană) a ambasadorului Igor Corman (desemnat prin decret prezidenţial de Vladimir Voronin şi revocat la fel). Postul şefului misiunii noastre diplomatice la Stockholm a rămas neacoperit odată cu desemnarea ambasadoarei Natalia Gherman (numită prin decret prezidenţial de Vladimir Voronin şi revocată la fel) în funcţia de viceministru al Afacerilor Externe şi al Integrării Europene. Aceeaşi situaţie s-a înregistrat la misiunea noastră diplomatică din China, când ultimul ambasador Iacob Timciuc a fost rechemat în ţară pentru a primi un portofoliu ministerial.

Vacanţe în urma rechemării din funcţie, după profilul ţărilor de acreditare:

SUA

În acest moment Chişinăul nu are reprezentare diplomatică la nivel de ambasador în cea mai mare democraţie occidentală, singura supraputere mondială cum este SUA.

UE

Şi alte criterii ale statelor de acreditare trebuie scoase în evidenţă. Republica Moldova nu este reprezentată la nivel de ambasador nici în principalele ţări ale Uniunii Europene, cu excepţia Italiei, ţări ca Germania (prima ca pondere), Franţa (a doua), Marea Britanie (a treia), Spania (a cincea), Polonia (a şasea), România (a şaptea). Ţări ale UE, mai mici ca pondere, trebuie, de asemenea, amintite în context: Austria, Portugalia, Belgia.

Vecini

Nu avem ambasadori în nici unul dintre cele două statele vecine: România, cu care ar trebui să avem o relaţie specială,  şi Ucraina, cu care avem nerezolvate definitiv probleme de frontieră, de proprietate şi de protecţie a minorităţilor.

Marea Neagră şi Dunărea

De asemenea, cu o singură excepţie (Rusia), Republica Moldova nu are la post ambasadori în fruntea misiunilor sale diplomatice din statele riverane Mării Negre (Ucraina, România, Bulgaria, Turcia), precum şi din absolut toate din statele riverane Dunării (Ucraina, România (şi Serbia), Bulgaria, Ungaria, Cehia, Austria, Germania). Din această înşiruire atragem atenţia în mod deosebit asupra Cehiei, ţară care are Republica Moldova printre cele 6 priorităţi ale sale de politică externă.

Asia

Misiunea diplomatică a Republicii Moldova în China, cea mai mare ţară şi piaţă de desfacere de pe glob, a treia economie a lumii, stat care manifestă un interes deosebit faţă de Republica Moldova şi este dispus să facă injecţii financiare masive în economia noastră naţională, este de asemenea decapitată, fapt ce nu poate rămâne fără urmări negative în planul strângerii relaţiilor noastre bilaterale.

Organisme şi structuri internaţionale

Suntem descoperiţi, în ceea ce priveşte reprezentarea la nivel de ambasador, în relaţia noastră cu Uniunea Europeană, Consiliul Europei, OSCE, Vaticanul, Comisia Dunării, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, oficiile ONU.

Cine conduc totuşi misiunile diplomatice?

Parcurgând fugitiv paginile de internet ale ambasadelor Republicii Moldova, am constatat, acolo unde s-a putut, că, bunăoară, la Berlin misiunea noastră diplomatică este condusă de Aureliu Ciocoi, consilier pentru afaceri politice şi însărcinat cu afaceri ad-interim, urmând în capitalele de acreditare şi alţi însărcinaţi interimari cu afaceri:  Efim Chilari la Bucureşti, Emilian Brenici la Praga, Tatiana Molcean la Stockholm, Igor Moldovan la Tel-Aviv, Alexandru Codreanu la Budapesta. Situaţiile sunt similare şi la misiunile noastre diplomatice de la Londra, Washington, Lisabona, Paris, Kiev, Minsk, Sofia, Baku, Ankara şi Bruxelles.

Ce nume de ambasadori „buni” şi „de carieră” ne mai amintim?

Este adevărat că tot felul de nechemaţi în diplomaţie, oameni fără vocaţie pentru domeniu şi minimă calificare, au fost promovaţi ca ambasadori. Aici îi dăm dreptate viceprim-ministrului Leancă. Nu dorim să scoatem acum în evidenţă cazuri concrete. Vom aminti doar că de-a lungul anilor, presa a vehiculat, cu titlu de reproş în obrazul Centralei, deci în context critic şi negativ, nume de ambasadori ca Nicolae Cernomaz, Dmitri Croitor, Vasile Şova, Iuliana Gorea Costin, Nicolae Dudău, Valerian Cristea, Mihai Camerzan, Lidia Guţu, Gheorghe Rusnac, Iulian Magaleas, Ion Filimon, Boris Gamurari, Andrei Neguţa, Alexei Tulbure (apropo, finul de cununie al ex-premierului Ion Sturza, că tot vorbeam de nepotism), Iacob Timciuc, Victor Ţvircun, Mihai Barbulat şi alţii. Nu cunoaştem care a fost prestaţia dumnealor în serviciul diplomatic al Republicii Moldova, dar majoritatea dintre ei, într-adevăr, nu au strălucit pe firmamentul diplomatic prin eficienţa cu care să fi servit interesul nostru naţional. Se spune că mulţi dintre aceştia au mers la post fără a cunoaşte suficient nici engleza, nici limba ţării de acreditare. Unii dintre aceştia – cazul ambasadorului Şova este notoriu în acest sens – nu cunoşteau nici limba Republicii Moldova, limba română, în care, din respect pentru ţara noastră, li se adresau şefii de state şi miniştrii de externe ai statelor de acreditare.

Orice ambasador trebuie să facă faţă unor sarcini complexe, care presupun o pregătire intelectuală pe potrivă, multă răbdare şi tact, precum şi un şir întreg de abilităţi. Diplomaţia trebuie făcută cu talent. Prima abilitate profesională a oricărui ambasador este cunoaşterea şi utilizarea limbilor străine. Într-o ţară cu vocaţie pentru stăpânirea limbilor străine, este de mirare să aflăm că ambasadorii noştri nu au, de multe ori nici măcar cunoştinţe sumare de limbi străine, inclusiv de limba ţării de acreditare sau de engleză, consacrată deja ca limbă a diplomaţiei nu doar în Europa, dar şi în întreaga lume.

Criterii „de merit” sau criterii de competenţă?

S-a considerat de multe ori că persoanele promovate în funcţii de ambasador „merită” să le ocupe. „Meritul” a fost criteriul de căpătâi la promovarea unor ambasadori şi asta în detrimentul evident al criteriilor de competenţă, profesionalism şi eficienţă. Numărul 2 în guvern, Iurie Leancă, a declarat anterior pentru presă că noile promovări se vor face pe principii „meritocratice”, nu „bizantine, opace şi netransparente” ca „până acum”. Evaluarea „meritelor” îi incumbă acum unei Comisii special create de către Centrală, comisie a cărei componenţă scapă opiniei publice. Riscurile pe care le comportă o asemenea abordare sunt cele ale lunecării spre revanşă politică şi căderii în practicile invariabile ale celor trei regimuri de până acum, regimuri de care nici vicepremierul Leancă şi nici alţi potentaţi de astăzi nu au fost străini. În această situaţie pare tot mai verosimilă ipoteza că o clientelă politică va fi substituită cu alta.

SIS şi diplomaţia moldoveană

Nu trebuie să punem la îndoială faptul că există şi securişti-ambasadori sau ambasadori-securişti. Nu poate spune însă nimeni cu exactitate câţi sunt aceştia anume. Asta şi pentru faptul că mulţi dintre ei sunt ofiţeri sub acoperire. Unii, totuşi, sunt la vedere. A se vedea doar cazul fostului director SIS Ion Ursu, acum ambasador la Atena. A se vedea şi cazul fostului ministru al Securităţii Valeriu Pasat, o vreme ambasador la Moscova. Nici familiile altor şefi ai serviciului secret din Republica Moldova nu sunt străine de serviciul diplomatic, dar să lăsăm asta pentru altădată. Apartenenţa diplomaţilor moldoveni la serviciile de spionaj e mai greu demonstrabilă. Ceea ce trebuie să reţinem, e că prezenţa securiştilor de la noi în interiorul corpului diplomatic este cu mult mai concentrată decât ne-am putea imagina la prima vedere. Nu doar la palierul de sus, al ambasadorilor, da şi la etajele mai de jos ale diplomaţiei moldovene mişună o armată întreagă de „băieţi cu ochi albaştri”. Republica Moldova nu are un serviciu de informaţii externe, iar funcţia spionajului şi contraspionajului în afara ţării îi revine aceluiaşi Serviciu de Informaţii şi Securitate, condus de către falnicul kaghebist sovietic şi pensionar reactivat Gheorghe Mihai.

Cine vor fi noii ambasadori?

Este legitim să ne preocupăm şi să ne întrebăm ce politică de personal va promova de acum încolo Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene? Cine vor fi numiţi de preşedintele interimar Ghimpu, la propunerea guvernului Filat şi a ministrului său de externe Leancă, în posturile vacante de ambasadori ai Republicii Moldova? Vom asista la o primenire adevărată, la o „lustrare” a domeniului, sau practicile vechi vor fi reluate în formulă reînnoită? Va fi înlocuită clientela politică a fostelor regimuri cu clientela AIE? Judecând după faptul că nu sunt vizaţi pentru rechemare doi dintre dinozaurii regimului sovietic, actualii ambasadori Ion Ursu şi Gheorghe Rusnac, avem motive să ne îndoim, ceea ce ridică înaintea noastră, în mod firesc, semne drastice de întrebare asupra adevăratelor intenţii ale viceprim-ministrului Leancă, el însuşi cadru bine conectat cercurilor de afaceri şi pregătit pentru cariera din domeniul actual de activitate încă de pe timpurile ocupaţiei sovietice, când deprindea cu sârg sonorităţile şi ritmurile limbii maghiare la Budapesta, iar nişte cadre ale KGB-ului ca Gheorghe Mihai şi Ion Ursu erau, evident, cu mult mai tinere.

Algoritmul ca piedică în promovarea ambasadorilor

Acum, dacă stăm şi ne gândim ce bătaie de cap are actuala guvernare tetracefală la împărţirea ciolanului la nivel de funcţii ministeriale, posturi în serviciile descentralizate din teritoriu, la banii bugetari pentru primăriile conduse de oameni cu afilieri politice diferite, dacă e să mai punem la socoteală că unul din  liderii notorii ai AIE, Veaceslav Untilă s-a rupt cu scandal de Urechean şi ar putea pretinde la felia lui în interiorul alianţei, nu e greu să deducem că atingerea unui consens în desemnarea corpului de ambasadori reprezintă un exerciţiu dificil. Iar dacă mai punem la socoteală şi faptul că războaiele interne din sânul „alianţei de nezdruncinat” ies deja cu zgomot ia  iveală, iar alegerile parlamentare anticipate par a fi iminente, riscul de a rămâne fără ambasadori în cele mai multe capitale de o importanţă deosebită pentru interesele vitale ale statului nostru este unul major. Unde mai pui că o ţară decapitalizată cum este Republica Moldova are nevoie de ambasadori eficienţi în mod special în promovarea imaginii ţării şi convingerea investitorilor străini să-şi plaseze banii şi afacerile anume la noi. Asta şi pentru că doar cu resursele interne şi cu exerciţiile retorice ale unor demnitari spilcuiţi, daţi cu pudră pe obraji  şi gel pe cap, dar şi unşi cu toate alifiile, criza economică şi efectele ei sociale dezastruoase nu pot fi depăşite.

P. S. : Acest material nu este decât o scurtă aruncare de privire asupra tărâmului diplomatic moldovean, nu o radiografie a tuturor sechelelor sistemului. Anatomia şi luarea lor sub microscop trebuie făcută aparte, dacă ne preocupă la modul serios sănătatea şi randamentul acestui organism.


Hotărâre a Guvernului Tarlev care trebuie anulată

Ianuarie 14, 2010

La 11 iunie 2002, Guvernul Tarlev a adoptat Hotărârea nr. 740 cu privire la edificiile şi locaşurile de cult, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 79-81/838 din 20 iunie 2002.  Hotărârea în speţă anticipa admiterea în legalitate, sub presiune internaţională, a Mitropoliei Basarabiei, ca urmare a Hotărârii CEDO din 13 decembrie 2001 (definitivă din 27 martie 2002).

O Hotărâre îndreptată împotriva Mitropoliei Basarabiei

Hotărârea a anulat practic prevederile Codului civil al Republicii Moldova şi ale altor legi a despre proprietate în partea în care acestea se referă la cultele religioase. Primarii localităţilor căpătau dreptul discreţionar de a crea comisii care să stabilească unilateral dreptul de proprietate al unei sau altei comunităţi religioase. Scopul nedeclarat al Hotărârii 740 era şi rămâne împiedicarea comunităţilor ortodoxe de a părăsi prizonieratul canonic al Patriarhiei Ruse de la Moscova şi de a reveni, cu tot cu proprietate, în jurisdicţia canonică a Mitropoliei Basarabiei.

Astfel, Hotărârea nr. 740 este susceptibilă, ratione temporis, de a fi urmărit scopuri practice îndreptate împotriva Mitropoliei Basarabiei. După cum se ştie, Hotărârea CEDO în dosarul „Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova” a devenit definitivă la 27 martie 2002, iar Mitropolia Basarabiei a fost înregistrată legal la 30 iulie 2002 (limita fixată de Consiliul Europei fiind 31 iulie 2002: Recomandarea APCE nr. 1554 din 24 aprilie 2002 „Funcţionarea instituţiilor democratice în Moldova”), interval care cuprinde, aproape la limită, şi data de 11 iulie 2002. De reţinut că, în paragraful 105 al Hotărârii sale în speţa „Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova”, CEDO a apreciat: „În cazul în speţă, Curtea notează că, nefiind recunoscută, Biserica petiţionară nu-şi poate desfăşura activitatea. În particular, preoţii săi nu pot sluji, membrii săi nu se pot reuni pentru a-şi practica religia şi, fiind lipsită de personalitate juridică, aceasta nu poate beneficia de protecţia juridică a patrimoniului său.” În acest sens, cunoscându-se că în cei zece ani cât a activat forţat în afara recunoaşterii legale, Mitropolia Basarabiei crease un bogat patrimoniu profan şi sacru (edificii şi locaşuri de cult) nelegalizat pe motivul neconferirii personalităţii juridice, Hotărârea nr. 740 constituie o măsură pripită de împiedicare, cel puţin parţială, a legalizării de către Mitropolia Basarabiei a propriilor sale edificii sau locaşuri de cult până la înregistrarea ei legală.

Scopul real urmărit de Hotărârea 740

Scopul nedeclarat urmărit de Guvernul Vasile Tarlev I în iulie 2002 a fost ca, până la înregistrarea Mitropoliei Basarabiei şi a părţilor ei componente, administraţia publică locală să poată aprecia edificiile şi locaşurile de cult ale Mitropoliei Basarabiei nu îi aparţin acesteia ca atare, pe motivul neînvestirii cu personalitate juridică potrivit legilor ţării, şi că eventual aceste bunuri ar aparţine altor culte religioase interesate. Realitatea ne dovedeşte justeţea acestui punct de vedere exprimat de Mitropolia Basarabiei. Astfel, absolut toate cultele religioase, cu excepţia singurului subiect complice şi interesat – Biserica Ortodoxă din Moldova (Mitropolia Moldovei) – , au evitat să solicite de-a lungul ultimilor ani crearea comisiilor de tipul celor prevăzute de Hotărârea nr. 740. De precizat că Biserica Ortodoxă din Moldova (Mitropolia Moldovei) a avut calitatea de terţ intervenient la CEDO în dosarul „Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova” (paragrafele 99 şi 100), deci a compărut ca parte interesată. Precizăm de asemenea că Guvernul Republicii Moldova şi terţul intervenient în dosarul de pe rolul CEDO au exprimat un punct de vedere solidar, contestând dreptul Mitropoliei Basarabiei la existenţă legală, iar dreptul la existenţă presupune implicit dreptul de proprietate, după cum dreptul de proprietate presupune implicit dreptul la existenţă.

Curtea Constituţională s-a spălat pe mâini

Am atacat această Hotărâre la Curtea Constituţională a Republicii Moldova, care, în urma parităţii de voturi (3:3) a sistat examinarea constituţionalităţii actului normativ. În acest sens Curtea Constituţională a adoptat Hotărârea sa nr. 1 din 16 ianuarie 2007. O opinie separată a fost formulată de către unul dintre membrii Curţii Constituţionale Victor Puşcaş, judecător raportor în chestiune şi fost preşedinte al Curţii.

Am arătat în faţa Curţii că Hotărârea nr. 740 contravine şi articolului 31 din Constituţia Republicii Moldova, care consfinţeşte autonomia cultelor religioase şi separarea acestora de stat.

Este un fapt mai mult decât evident că Hotărârea nr. 740 nu este conformă nici cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, care, în alineatul 2 al articolului 102 Actele guvernului, indică asupra faptului că „Hotărârile se adoptă pentru organizarea executării legilor”. Aplicată la caz, această prevedere constituţională invalidează Hotărârea de guvern nr. 740, întrucât această hotărâre nu a fost adoptată realmente pentru executarea vreunei legi în vigoare, chiar dacă unele legi sunt invocate formal în preambulul hotărârii.

Într-un aviz al său, prezentat Curţii Constituţionale, Mitropolia Basarabiei a apreciat că Hotărârea nr. 740 contravine şi articolului 109 din Constituţia Republicii Moldova, întrucât încalcă principiul autonomiei locale consfinţit de Legea supremă şi de Carta Europeană a Autonomiei Locale, ratificată de Republica Moldova în anul 1997. În  accepţia Mitropoliei Basarabiei, administraţia centrală de stat, adică Guvernul, nu poate da indicaţii administraţiei publice locale în chestiuni cum sunt cele de proprietate privată sau privind cultele religioase, dacă interese majore şi imperative de utilitate publică nu o cer.

Chestiunea a fost adusă la cunoştinţa factorilor europeni

Mitropolia Basarabiei a anunţat Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei asupra acestei situaţii şi a cerut ca jurisprudenţa Curţii Constituţionale a Republicii Moldova cu incidenţă asupra drepturilor şi libertăţilor religioase, precum şi asupra drepturilor de proprietate ale cultelor religioase şi părţilor lor componente, să facă de asemenea obiectul examinării în cadrul procedurii de monitorizare a modului de îndeplinire a Hotărârii CEDO din 13 decembrie 2001 în speţa „Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova”. Această cerinţă a Mitropoliei Basarabiei a venit şi în contextul obligaţiei Guvernului Republicii Moldova de a examina şi rezolva la nivelul său toate chestiunile evocate în Hotărârile DH, în Rezoluţia interimară ResDH(2006)12, precum şi în Memorandumul redactat de către Serviciul de Executare a hotărârilor CEDO în lumina informaţiilor furnizate de către autorităţile moldovene la 22 noiembrie 2008. Guvernul Republicii Moldova, în componenţa sa anterioară, nu a adoptat vreo Hotărâre cu caracter normativ prin care să răspundă chestiunilor evocate în documentele Consiliului Europei şi nici nu a anulat din proprie iniţiativă Hotărârea nr. 740 cu privire la edificiile şi locaşurile de cult, act cu caracter normativ cu incidenţă şi impact negativ asupra drepturilor şi libertăţii cultelor religioase şi a părţilor lor componente.

Mitropolia promoscovită înghite proprietăţile parohiale

Trebuie să precizăm în context că, prevalându-se de faptul că mai multe zeci de comunităţi locale ale Mitropoliei Basarabiei nu sunt înregistrate de către Ministerul Justiţiei şi că Hotărârea guvernului nr. 740 cu privire la edificiile şi locaşurile de cult a fost lăsată în vigoare de către Curtea Constituţională, Mitropolia Moldovei (Patriarhia Moscovei) împreună cu autorităţile statului au procedat în ultimii ani la înregistrarea cadastral-juridică a clădirilor bisericilor din parohiile locale pe numele centrului diecezan al Mitropoliei Moldovei. Aceste transferuri de proprietate se fac fără ştirea sau acordul credincioşilor din comunităţile locale. Scopul acestor transferuri este de a împiedica realizarea dreptului credincioşilor şi a comunităţilor lor de a-şi schimba în deplină libertate jurisdicţia canonică, aşa cum prevede Legea despre culte şi părţile lor componente.

Caracterul neeuroconform al Hotărârii

De asemenea, Hotărârea nr. 740 vine în contradicţie cu articolul 1 al Protocolului adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi libertăţilor fundamentale care specifică: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.”

Hotărârea nr. 740 este lipsită şi de orice justificare obiectivă şi rezonabilă, nu urmăreşte un scop legitim şi nu stabileşte mijloace proporţionale scopului urmărit (presupus sau declarat), astfel încât poate fi considerată ca discriminatorie, din perspectiva articolului 1 al protocolului 1 combinat cu articolul 14 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât poate introduce diferenţe de tratament (favorizant sau discriminatoriu) între diverse persoane juridice moldovene, fie că acestea ar fi culte religioase înregistrate sau părţi componente înregistrate ale acestora (a se vedea cazurile relevante judecate de CEDO: Marcks v. Belgia, A (1979), Inze v. Austria, A (1987), Lingvistica belgiană (nr.2), A6 (1968) şi altele).

Caracterul ilegal şi abuziv

Am arătat mai sus că Hotărârea nr. 740 contravine prevederilor Codului Civil al Republicii Moldova nr. 1107 din 06 iunie 2002. Acesta stabileşte în articolul său nr. 1 principiile inviolabilităţii proprietăţii, al libertăţii contractuale şi al inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private, principii violate grav de Hotărârea buclucaşă.

Totodată observăm că Hotărârea nr. 740 vine în flagrantă contradicţie cu prevederile Legii Republicii Moldova cu privire la proprietate nr. 459-XII din 22 ianuarie 1991, inclusiv celor ale articolului 30 (Proprietatea organizaţiilor religioase). Mitropolia Basarabiei a arătat în corespondenţa sa cu guvernele Tarlev şi Greceanâi că articolul 30, citat anterior, trebuie aplicat la caz combinat cu prevederile Legii despre cultele religioase şi părţile lor componente. Mitropolia Basarabiei a mai ţinut să arate în corespondenţa cu Guvernul că Hotărârea nr. 740 deschide calea pentru posibile ingerinţe, abuzuri de putere şi tratamente discreţionare sau arbitrare din partea administraţiei locale (sau locale şi centrale) de stat şi nu oferă suficiente garanţii împotriva unor asemenea abuzuri. Hotărârea nr. 740 nu răspunde criteriilor de neutralitate şi imparţialitate pe care statul este obligat să le respecte în raport cu cultele religioase din spaţiul său de jurisdicţie, aşa cum stabileşte vasta jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Alte precedente create de Cabinetul Tarlev I

Se poate constata că Hotărârea nr. 740 se înscrie pe aceeaşi linie cu un alt act normativ adoptat de Guvernul Vasile Tarlev I, şi anume Hotărârea nr. 1008 din 26 septembrie 2001, prin care erau aprobate modificările introduse în Statutul Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei), aceasta fiind atunci proclamată cu de la sine putere „succesoare juridică a Mitropoliei Basarabiei”. Hotărârea de guvern nr. 1008 a fost invocată de CEDO în Hotărârea sa pronunţată în speţa „Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova” (paragraful 42). La 14 aprilie 2004 Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova a menţinut hotărârea Curţii Supreme de Justiţie din 31 martie 2004 în partea referitoare la anularea Hotărârii nr. 1008. Aceasta din urmă fusese adoptată cu puţin timp înainte de audierile ţinute la CEDO în data de 2 octombrie 2001 şi fusese concepută ca mijloc de blocare a Mitropoliei Basarabiei în demersurile sale de revendicare în instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova a drepturilor de proprietate asupra bunurilor (inclusiv edificiilor şi locaşurilor de cult) spoliate în perioada regimului totalitar comunist de ocupaţie.

Reacţii ale Mitropoliei Basarabiei

Mitropolia Basarabiei i-a cerut Cabinetului Tarlev şi Cabinetului Greceanâi, dar fără rezultat în ambele cazuri, să anuleze Hotărârea de guvern nr. 740 din 11 iunie 2002 cu privire la edificiile şi locaşurile de cult. Deocamdată Mitropolia Basarabiei nu i-a cerut acelaşi lucru Cabinetului Filat, dar păstrăm speranţa că o va face.

Mitropolia Basarabiei i-a atras Guvernului atenţia asupra faptului că Hotărârea nr. 740 fusese adoptată doar cu scopul real de a bloca Mitropolia Basarabiei şi comunităţile ei locale să-şi legalizeze proprietăţile bisericeşti (edificii şi locaşuri de cult), ceea ce se relevă şi prin faptul că la momentul adoptării ei nu exista nici o situaţie litigioasă sau neclară care să fi vizat edificiile sau locaşurile de cult ale cultelor religioase din ţară, cu excepţia Mitropoliei Basarabiei, atunci neînregistrată. Teoretic, prima comunitate locală a Mitropoliei Basarabiei putea fi înregistrată cel devreme la 13 august 2002, la o distanţă de timp de minimum 45 de zile din momentul înregistrării Mitropoliei Basarabiei, întrucât pentru obţinerea confirmărilor obligatorii din partea primăriilor şi a consiliilor raionale aceste comunităţi aveau nevoie de 30 de zile (termenul legal pentru examinarea cererii de confirmare) plus alte 15 zile  (termenul legal pentru examinarea cererii de către organul de stat pentru culte).

Contadicţii peste contradicţii

În fine, vom sublinia că Hotărârea nr. 740 este susceptibilă de contradicţie şi cu alte instrumente juridice internaţionale (universale şi regionale) la care Republica Moldova este parte şi care garantează o serie de drepturi, printre care şi libertatea de conştiinţă şi de religie, precum şi dreptul de proprietate (inclusiv asupra edificiilor şi locaşurilor de cult), fără de care această libertate nu poate fi realizată. Instrumentele internaţionale la care ne referim expres sunt: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948 (data aderării Republicii Moldova – 28 iulie 1990), Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 1966 (în vigoare pentru Republica Moldova din 26 aprilie 1993). Documentul final al reuniunii din 1986 de la Viena a reprezentanţilor statelor participante la CSCE (data aderării Republicii Moldova – 10 septembrie 1991), Carta de la Paris pentru o nouă Europă, din 1990 (în vigoare pentru Republica Moldova din 10 septembrie 1991).

La ce să ne aşteptăm?

În aceste condiţii găsim potrivit să atragem atenţia actualului Guvern asupra necesităţii anulării abuzivei şi ilegalei Hotărâri nr. 740 din 11 iunie 2002 cu privire la edificiile şi locaşurile de cult. Dacă guvernul Filat nu va da curs acestei cerinţe legitime, vom avea temeiuri în plus să vorbim despre complicitatea Republicii Moldova cu Patriarhia Moscovei şi structura ei locală. Cu atât mai mult cu cât există un şir întreg de semnale care ne îndreptăţesc să tragem o asemenea concluzie.

Vlad CUBREACOV,

Reprezentant mandatat al Mitropoliei Basarabiei (pro bono) la CEDO


Atentat la Constituţie

Octombrie 20, 2009

Un grav derapaj anticonstituţional şi antieuropean s-a produs în Republica Moldova. Urmărind scopuri rezultate din conjunctura politică de moment, deputaţii au atentat la Constituţie. Astfel, Parlamentul a votat, în două lecturi, modificarea articolului 5 din Legea nr. 39, despre statutul deputatului în Parlament (în vigoare din 7 aprilie 1994) şi extinderea de la 30 de zile la şase luni a termenului în care intervine incompatibilitatea funcţiei de deputat. Iniţiativa în acest sens i-a aparţinut Partidului Democrat Liberal din Moldova şi a fost enunţată de parlamentarul Mihai Godea.

Modificările legislative exprimă interesul majorităţii zdrobitoare a membrilor Cabinetului (14 miniştri din 17), aflaţi în stare de incompatibilitate, întrucât aceştia exercită în acelaşi timp şi mandatul de deputat. Doar 3 membri ai executivului central sunt miniştri puri. Extinderea termenului de incompatibilitate îi vizează şi pe aleşii locali, printre cei mai cunoscuţi fiind primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, şi cel de Floreşti, Iurie Ţap. Cumulul de funcţii publice a fost legalizat. De astăzi, oricine poate sta liniştit câte jumătate de an în două fotolii. O asemenea situaţie este inedită în Citește în continuare »


Vom scoate minorităţile din umbra limbii ruse?

Octombrie 6, 2009

Harta etnica RM siteÎn mod cu totul surprinzător, reprezentanţii Partidului Comuniştilor în Parlament i-au cerut săptămâna trecută Executivului iniţierea procedurii de ratificare a Cartei Limbilor Regionale şi Minoritare. Surpriza vine din faptul că PCRM a avut posibilitatea să ratifice acest instrument internaţional în ultimii opt ani, dar nu a făcut-o.

Încă la 17 decembrie 2003 cotidianul FLUX publica articolul “Dudău girează etnocidul” având ca subiect neratificarea de către Republica Moldova a Cartei Limbilor Regionale şi Minoritare şi menţinerea minorităţilor etnice din ţara noastră într-un regim lingvistic şi educaţional identic cu cel din perioada ocupaţiei sovietice. Din păcate, subiectul a rămas şi astăzi de actualitate.

Carta Limbilor Regionale şi Minoritare este un instrument juridic internaţional elaborat de Consiliul Europei şi deschis spre semnare la 5 noiembrie 1992. Pentru 24 de state membre ale Consiliului (din 47) documentul a intrat în vigoare. România a semnat Carta în 1995, a ratificat-o în 2007, aceasta intrând în vigoare la 29 ianuarie 2008. Ucraina a semnat acest instrument în anul 1996, l-a ratificat în anul 2005, pentru a evita Citește în continuare »


Scrisoarea Mitropolitului Basarabiei către Consiliul Europei

Iunie 2, 2009

Stema_MB_colorÎnaltpreasfinţitul Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor a adresat o nouă scrisoare, datată cu 1 iunie 2009, Serviciului de Executare a Hotărârilor CEDO din cadrul Direcţiei Generale pentru Drepturile Omului şi Chestiuni Juridice a Secretariatului General al Consiliului Europei.

Vă rog să vedeţi mai jos, în format pdf, versiunile engleză şi română ale scrisorii.

BOC to CM of CE

Versiunea Romana MB CMCE


Zece întrebări pe marginea Legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni

Mai 8, 2009

În 2007 Parlamentul de la Bucureşti a adoptat Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni. În 2008 această lege a fost modificată şi completată printr-o ordonanţă de urgenţă. A urmat o altă Lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni.

Este necesar să arătăm pe scurt istoricul acestei legi. Până a ajunge să devină instrument juridic în vigoare, proiectul actualei legi nr. 299/2007 a stat mai mulţi ani la sertar. El fusese elaborat acum cinci ani de către Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni în frunte cu secretatul de stat Titus Corlăţean, fiindu-i prezentat spre aprobare Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) în mai 2004. În foarte scurt timp Comisia de la Veneţia a adoptat un aviz la proiect, cu ocaza celei de-a 59-a sale sesiuni plenare din 18-19 iunie 2004. Avizul era pozitiv, fiind întocmit în baza observaţiilor a trei membri ai Comisiei[1]. Citește în continuare »


Lista instrumentelor de manipulare

Mai 4, 2009

Am promis să prezint o listă a celor care au colportat miciuna cum că aş fi distribuit la APCE un CD cu un film incriminator la adresa României.

Nimeni nu a scris că CD-ul a fost distribuit în realitate de către Reprezentanţa Republicii Moldova de pe lângă Consiliul Europei.

Lista instrumentelor de manipulare:

1. Vio, bloghistă, sursa: Vio Citește în continuare »


Vlad Cubreacov: Acte judecătoreşti şi administrative privind bunurile Mitropoliei Basarabiei (6)

Mai 2, 2009

La 25 iunie 1935, Tribunalul judeţului Lăpuşna a emis Hotărârea nr. 435,[1] rămasă definitivă, privind împărţirea averilor bisericeşti din Basarabia. Dată fiind importanţa deosebită a acestui act juridic, nepublicat niciodată după 1944, îl reproducem integral:

“Dos. Nr. 2273/932

România

Tribunalul judeţului Lăpuşna, secţia II-a.

Sentinţa civilă Nr. 435

Şedinţa publică de la 25 iunie 1935 Citește în continuare »


Vlad Cubreacov: Repertoriul bunurilor înstrăinate ale Mitropoliei Basarabiei (5)

Mai 2, 2009

Vlad Cubreacov: Repertoriul bunurilor înstrăinate ale Mitropoliei Basarabiei

I. Bunurile imobile (cladiri) ale Mitropoliei Basarabiei de până la 1944[1]

Municipiul Chişinău

1. Reşedinţa Arhiepiscopiei Chişinăului, Palatul Mitropolitan sau Casa Eparhială, str. Alexandru cel Bun, azi bd. Ştefan cel Mare, numărul vechi 71, după 1940 nr. 87. Poarta se afla pe str. Carol I, nr. 27, tot acolo: Arhiepiscopia Chişinăului, str. Alexandru cel Bun, azi bd. Ştefan cel Mare, Nr. vechi 73, după 1940 nr. 89, cu poarta la adresa str. Carol I, nr. 25 şi: Casa Eparhială, str. Alexandru cel Bun, azi bd. Ştefan cel Mare, Nr. vechi 73-a, după 1940 nr. 91-93. Corp de clădiri pe care Mitropolia Basarabiei le dădea în chirie ca spaţiu locativ şi comercial. Citește în continuare »


Vlad Cubreacov: Reacţii la problema proprietăţilor Mitropoliei Basarabiei (4)

Mai 2, 2009

Reacţiile autorităţilor Republicii Moldova

Autorităţile moldovene rămân în general ostile Mitropoliei Basarabiei şi se opun restituirii bunurilor Mitropoliei Basarabiei confiscate abuziv de statul sovietic ocupant şi deţinute de Republica Moldova ca succesor al URSS.

Vladmir Voronin, preşedinte al Republicii Moldova, într-un interviu acordat la Moscova, cu ocazia reuniunii şefilor de state CSI din toamna anului 2001, în exclusivitate lui Timofei Borisov, corespondent al publicaţiilor „Rossiiskaia gazeta” şi „Trud” şi publicat cu titlul „Moldova întâmpină trei probleme – Transnistria, corupţia şi sărăcia” [1] susţinea: Citește în continuare »


Vlad Cubreacov: Legislaţie şi practici de restituire a bunurilor bisericeşti în statele ex-comuniste europene (3)

Mai 2, 2009

În majoritatea statelor ex-comuniste din Europa au fost adoptate legi şi hotărâri privind retrocedarea proprietăţilor bisericeşti preluate, confiscate, naţionalizate sau ridicate în orice mod de regimurile impuse de Moscova. În multe dintre aceste ţări procesul de retrocedare a fost încheiat.

În Bulgaria procesul de retrocedare a bunurilor bisericeşti este încă anevoios şi departe de a se fi încheiat. Situaţia este criticată de Tolerance Fundation, asociată organizaţiei „Human Rights without Frontiers International”, şi prezentată astfel: Citește în continuare »


Vlad Cubreacov: Uzurparea drepturilor patrimoniale ale Mitropoliei Basarabiei (2)

Mai 2, 2009

Uzurparea drepturilor Mitropoliei Basarabiei, printre care şi drepturile de proprietate, precum şi tentativele de uzurpare revin în timp unor ani diferiţi. Cea mai recentă a fost înregistrată la sfârşitul anului 2001, când Mitropolia Moldovei (Patriarhia Moscovei) i-a cerut Guvernului comunist Tarlev să adopte o Hotărâre „Cu privire la edificiile şi locaşurile de cult ale Mitropoliei Moldovei”. Ministerul Culturii al Republicii Moldova, fiind sesizat oficial[1] a formulat un Aviz negativ bine argumentat, al cărui cuprins merită să fie redat integral: Citește în continuare »


Vlad Cubreacov: Cazul privind succesiunea juridică a Mitropoliei Basarabiei (1)

Mai 2, 2009

(Jurisprudenţa instanţelor naţionale ale Republicii Moldova)

Republica Moldova contestă dreptul Mitropoliei Basarabiei la succesiune juridică în raport cu Mitropolia Basarabiei de până la a doua ocupaţie sovietică, din 1944. La 31 martie 2004, instanţele naţionale au anulat succesiunea de drept proclamată de structura Patriarhiei Ruse. Tot atunci justiţia moldoveană i-a recunoscut Mitropoliei Basarabiei, în principiu, dreptul de succesiune spirituală, canonică şi istorică în raport cu Mitropolia Basarabiei de până la 1944. În această materie Curtea Europeană a Drepturilor Omului are pe rolul său Dosarul nr. 23125/04 comunicat Guvernului Republicii Moldova la 29 iunie 2004. Citește în continuare »


Intervenţia domnului Vlad Cubreacov la APCE pe marginea raportului privind Moldova

Mai 2, 2009

Strasbourg, 29 aprilie 2009

Domnule Preşedinte, stimaţi colegi,

Manifestaţiile deloc spontane din 7 aprilie organizate la Chişinău după ultimele alegeri parlamentare, prin asumarea oficială a răspunderii, de către Partidul Liberal Democrat din Moldova şi Coaliţia civică 2009 din păcate au degenerat în acte de violenţă fără precedent în ţara mea. Clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei au fost vandalizate şi incendiate. Zeci şi zeci de persoane, atât printre manifestanţii violenţi, cât şi printre poliţişti au fost grav rănite. Pretextul pentru aceste manifestaţii violente s-a rezumat la dezacordul cu rezultatele preliminare ale alegerilor calificate de către observatorii internaţionali de la faţa locului ca fiind în linii mari corecte şi democratice. Sper că toată lumea în acest emiciclu va fi de acord că fraudele ipotetice comise de către autorităţile electorale din Moldova nu pot nicidecum justifica folosirea metodelor violente, antidemocratice şi criminale. Citește în continuare »