CONSTANTIN RĂILEANU, PRIMAR DE CRIHANA

Februarie 26, 2017

Crihana a făcut parte din Statul Român modern timp de 47 de ani (22 în secolul XIX și 25 în secolul XX), având în această aproape jumătate de veac mai mulți primari, fie numiți (mai puțini) prin Înalt Decret Regal, fie aleși (majoritatea) direct de către crihăneni. Pe unii dintre primari îi cunoaștem cu numele, pe alții urmează abia să-i identificăm.

sigiliu-crihana-1

constantin-raileanu

Constantin Răileanu, zis Șargu, apare în această fotografie ca soldat în armata țaristă, înainte de Unire. Mai târziu avea să fie în câteva rânduri primar român de Crihana în perioada interbelică și în anii Războiului. A fost deportat de ruși în Siberia cu întreaga familie.

sigiliu-crihana-2

Constantin Răileanu a purtat pe umerii săi povara administrației locale în vremea frumoasă și pașnică a României, dar, mai ales în timpul Războiului, de unde i s-a tras și condamnarea de către regimul sovietic de ocupație.

Răsfoind sute și sute de documente de arhivă din timpul primariatului lui Constantin Răileanu la Crihana mi-am dat seama că a fost unul dintre cei mai buni și eficienți conducători ai comunei noastre. A fost un bun administrator, un bun creștin și un patriot adevărat.

Acest vrednic fruntaș al Crihanei de altădată merită să fie declarat cetățean de onoare al localității. Desigur, merită și alți primari din timpurile de demult o asemenea cinste, dar Constantin Răileanu este singurul dintre toți care, fiind deportat de străini, a plătit scump pentru că a servit onest și exemplar comunitatea locală și Țara.

Pomenirea lui din neam în neam!

Vom fi recunoscători oricui ne poate pune la dispoziție date concrete despre viața, activitatea, suferințele și sfârșitul pământesc al fostului nostru primar Constantin Răileanu.

Redăm mai jos câteva imagini cu semnătura lui din timpul când era primar de Crihana. Imaginile provin din documente păstrate în fondurile Arhivei Naționale a Republicii Moldova.

semnatura-constantin-raileanu-2

semnatura-constantin-raileanu-3

semnatura-constantin-raileanu-4

semnatura-constantin-raileanu-5

semnatura-constantin-raileanu-6

semnatura-constantin-raileanu-8

semnatura-constantin-raileanu

Post-scriptum: O strănepoată a lui Constantin Răileanu, Maria Bogdan de la Crihana Veche, ne comunică faptul că străbunicul ei a fost căsătorit cu o crihăneancă, Elena, cu care a avut 10 copii, dintre care un fiu, Ion, născut în 1924 și care este bunicul ei, precum și alți copii: Pavel, Eudochia, Petru (născut în 1932), Vasile, Ecaterina (născută în 1942). Alți 4 copii ai lui Constantin și Elenei Răileanu au murit de mici. Familia Răileanu a fost deportată în ținutul Altai din Siberia, în anul 1949, ca familie a unui ”trădător de patrie”. Pavel Răileanu a murt în etate de 22 de ani în ținutul Altai.
Doamna Maria Bogdan ne mai comunică și faptul că bunicul său, Ion Răileanu, a fost singurul din familie care ar fi scăpat deportării, precum și că străbunicii ei, Constantin și Elena, împreună cu ceilalți frați și surori ai bunicului ei, revenind din deportare, s-au stabilit în localitatea Alexanderfeld (Pobeda, iar anterior Câmpeni și Alexandru cel Bun) din fostul raion Vulcănești, azi în raionul Cahul, întrucât șa revenirea în Crihana Veche aceștia primiseră interdicție de stabilire în localitatea din care au fost deportați.
Ion Răileanu a fost căsătorit (din 17 octombrie 1943) cu Elena a lui Vasile Crăciun, zisă Irina a lui Pățică, născută tot în 1924, fapt confirmat printr-un duplicat sovietic în limba rusă al actului de căsătorie eliberat la 10 mai 1956. Ion Răileanu a fost recrutat de sovietici în armată, a luptat pe front, după care a lucrat în minele de cărbuni din Ucraina, unde și-a pierdut un picior, urmare a unui accident de muncă (strivit de o vagonetă). A avut doi copii: Maria (născută în 1950) și Zinaida (născută în 1953). Divorețează și se alătură familiei largi la Alexanderfeld, unde se recăsătorește cu o rusoaică, Ana Kosov, cu care a avut un copil (Pavel, născut în 1957). Ion Răileanu a decedat la 24 aprilie 1965.
Mezina familiei lui Constantin Răileanu, Ecaterina, este în viață și locuiește la Nikolaev, în Ucraina.
Un nepot al lui Constantin Răileanu, Nicolae, fiul lui Vasile Răileanu și al Nadejdei Scherleț (deportată, născută la Colibași), ne comunică faptul că bunicul său nu a fost deportat împreună cu familia, ci judecat conform articolului 58 al Codului penal al URSS (trădare de Patrie, activitate contrarevoluționară, suspiciune de spionaj, spionaj dovedit, relații care conduc la suspiciunea de spionaj, propagandă antisovietică și contrarevoluționară) și condamnat la ani grei de pușcărie.
Urmașii lui Constantin Răileanu de la Alexanderfeld ne-au comunicat că după eliberarea din închisoare Constantin Răileanu a lucrat ca brigadier de vii și livezi.
Constantin Răileanu a decedat în octombrie 1970, iar soția lui, Elena Răileanu, la 9 mai 1987, în etate de 92 de ani (de aici deducem că era născută în 1895). Constantin Răileanu și soția lui Elena, precum și copii lor Ion, Petru și Vasile sunt înmormântați la Alexanderfeld, iar Eudochia – în muncipiul Cahul.
ion-raileanu-fiul-lui-constantin-2

JUNIMISTUL DIMITRIE CRĂCIUNESCU, BOIER DE ALTĂDATĂ LA CRIHANA

Februarie 24, 2017

junimea

Există multe definiții ale omului. Una dintre ele spune că suntem ceea ce ținem minte sau ceea ce ne putem (re)aminti.

În încercarea  de cercetare, reconstituire și ordonare a istoriei locale, cu scopul bine fixat de recăpătare a memoriei comunitare pierdute sau amputate și de a da o imagine mai vie trecutului complex și interesant al comunei Crihana Veche, am dat de un nume mare din secolul XIX.

Un nume de om învățat, boier, patriot, junimist, membru în Divanul Ad-Hoc de la Iași, unionist,  deputat basarabean la București și prefect român de județ sau prefect sub țarii ruși, un om care a fost de sute de ori la Crihana, unde își avea domeniul: 6000 de hectare de pământ, dintre care 140 acoperite de podgorii, celebrele la acea vreme podgorii de la Crihana.

Este vorba despre Dimitrie Crăciunescu.

Un om care i-a cunoscut personal pe Eminescu, Creangă, Alecsandri, Caragiale, Kogălniceanu, Maiorescu, Negruzzi, Hașdeu, Alexandru Ioan Cuza.

Aflăm, din Dicționarul enciclopedic al județului Cahul, că ”La Crihana a stăpânit părți de moșie Dimitrie Crăciunescu (1840-1908), descendent al familiei de boieri Crăciunescu, emigranți din Craiova, jurist, publicist, deputat în Parlamentul României, prefect al jud. Cahul”[1].

Dimitrie Crăciunescu, născut la Chișinău, în data de 1 martie 1840, este pomenit, în legătură cu podgoriile de la Crihana, considerate cele mai bune din județ, alături de cele ale fraților Caravasile din Cahul, într-o lucrare de Ion Neamțu apărută la Iași[2]. Dimitrie Crăciunescu a fost căsătorit cu Maria, una din fiicele lui Dimitrie Caravasile din Cahul.

Așa cum spuneam, Dimitrie Crăciunescu a fost unionist, în sensul că a pledat pe toate căile pentru înfăptuirea unirii Moldovei cu Muntenia. ”La data de 3-5 ianuarie 1859, Piaţa Palatului, unde a avut loc Unirea, a fost inundată de peste 10.000 de oameni, ţărani, negustori, meşteşugari, intelectuali, tineretul studios. La aceste manifestații au participat şi reprezentanții Basarabiei, inclusiv Constantin Vârnav, Bogdan Petriceicu-Hașdeu, Dimitrie Crăciunescu ş.a.[3].

Un mare iubitor de istorie, Gheorghe Bezviconi, în articolul Doi ”junimiști” din Basarabia, scrie în perioada interbelică: ”Moșierii basarabeni adeseori veneau la Iași, trăgând la hotelul Binder. Mulți din acești boieri, Donici, Bantâș, Casso, Exarhu, Hartingh, Crăciunescu, au vizitat casele lui Vasile Pogor, ginerele lui Scarlat Hartingh din Basarabia. Doi dintre ei au și lăsat urme, în privința participării lor la viața culturală a ”Junimii”. E vorba de Nicolae Casso și Dimitrie Crăciunescu”[4].

Tot Gheorghe Bezviconi ne oferă în continuare un alt șir de detalii interesante: ”În aceeași epocă, în sudul Basarabiei, la Cahul, locuia un alt devotat al societății ”Junimea” și al revistei ”Convorbiri Literare”, pe care o sprijinea printr-o corespondență cu Iacob Negruzzi. Era Dimitrie Crăciunescu. El s-a născut la 1 martie 1840, în Chișinău, și a decedat la 13 martie 1908, în Cahul. Era căsătorit cu Maria Caravasile, sora proprietarilor din Cahul, Alecu și Mitea Caravasile, cunoscuți parlamentari și fruntași români din județul Cahul.

Însuși Crăciunescu povestea tatălui meu, că bunicul său, Trifon Crăciunescu, a trecut de la Craiova în Moldova, unde a obținut gradul de medelnicer. Fiul său, Constantin, tatăl ”junimistului”, a fost ridicat la 1843 la boierie de Mihail Vodă Sturdza și s-a însurat cu Sultana, sora poetului basarabean Ion Sârbu.

Dimitrie Crăciunescu a studiat la liceul Regional din Chișinău, pe care l-a absolvit – distins cu medalia de argint – la 1857. Colegii săi de liceu au jucat un rol însemnat în cenaclul moldovenesc al moșierilor Leonard – Frații Leonard, cunoscuți ca mari iubitori de cultură, Pavel din Speia și Petre din Boghiceni, cumnatul lor – Ștefan Gonata, membru onorar al Academiei Române, frații Teodosiu, Pavel Dicescu, Cristi, Donici, Russo, Exarhu, Cotruță, Gore, Hasnaș, Chiriac, Lazu, Petre Șciucă, Botezatu, Glace și alții, au activat pe vremuri în mod intens pentru binele Basarabiei, și cu ei toți, Crăciunescu era în relații de amiciție și corespondență, pe când Sudul Basarabiei aparținea României și mai târziu. El a intrat la liceu înainte de retrocedarea Sudului Basarabiei Moldovei, încât și-a continuat studiile, mai pe urmă, în Rusia, la facultatea juridică din Petersburg. După terminarea studiilor universitare, obținând licența în drept, Crăciunescu a mai absolvit aceeași facultate la Paris și, întors acasă, s-a înscris în baroul tribunalului românesc din Cahul. Era și proprietar al moșiei Chirgani[5], de 6000 hectare de pământ, în același județ. Sub Români, Crăciunescu a fost prefect de județ și deputat; a fost prieten cu mulți fruntași ai țării, dintre care Mihail Kogălniceanu îi scria deseori de la moșia sa, – Râpi. La el venea și poetul Teodor Șerbănescu, unchiul profesorului Ion Petrovici.

Dimitrie Crăciunescu era deputat român, când la 1878 Basarabia de Sud a fost din nou înglobată în imperiul rusesc. El a fost trimis, din partea județului, să se prezinte Împăratului. Pe când ceilalți delegați găseau de cuviință și tact la întrebarea: cum trăiau înainte? – să răspundă Împăratului că rău, Crăciunescu, plin de demnitate, a răspuns:

”Bine, Maiestate!”

Și Împăratul, surâzând și înțelegând lingușirea celorlalți, a adăugat:

”Veți trăi bine și de acum înainte!”

Crăciunescu a fost ales președinte al comitetului județean, în care calitate a funcționat 30 de ani; tocmai el a intervenit autoritar și a impus punctul său de vedere guvernului, ca în județele anexate la 1878, Ismail și Cahul, întregul așezământ să rămână același ca și înainte: prefecți, primari, legislație românească etc., nomenclatura uneori schimbându-se întrucâtva, dar fondul păstrându-se în totul. A fost în acest scop adesea în capitala nordică prezentând nenumărate rapoarte[6].

Aceste informații sunt puține, deocamdată. Va trebui să cercetăm arhivele din Basarabia (Chișinău și Ismail) și din Țară (Iași și București), dar și din Rusia (St. Petersburg) pentru a afla detalii noi despre viața și lucrarea lui Dimitrie Crăciunescu, junimistul și boierul nostru luminat de la Crihana.

Până la urmă, ne dăm seama cu toții că istoria comunei Crihana Veche este marcată de o mulțime de personalități necunoscute sau aproape deloc cunoscute și va trebui să facem un efort care poate fi numit simplu: Prețuirea celor vechi.

[1] Anatol Eremia, Dicționarul enciclopedic al județului Cahul, Litera, Chișinău 2016, pag. 149-150.

[2] Ion Neamţu, Treimea cea de o fiinţă, Opinia, Iaşi, 1991, pag. 209.

[3] Anton Moraru, Gheorghe Cernea, Unirea Moldovei cu Ţara Românească la 1859 și problema Basarabiei (II), Literatura și Arta, 3 ianuarie 2013.

[4] Doi ”junimiști” din Basarabia, după volumul Fapte trecute și basarabeni uitați, Universitas, Chișinău 1992, pag. 194-195.

[5] Nota noastră: Aici este vorba despre Crihana, al cărei nume este redat în maniera rusească a timpului.

[6] Doi ”junimiști” din Basarabia, după volumul Fapte trecute și basarabeni uitați, Universitas, Chișinău 1992, pag. 197-198.


CUM ERAU PUȘI FRUNTAȘII CRIHANEI SĂ JURE CREDINȚĂ ȚARILOR RUȘI

Februarie 23, 2017

Descopăr în fondurile Arhivei Naționale a Republicii Moldova o Foaie de Jurământ de la Crihana, plasa III Cahul, județul Ismail, din timpul celei de a doua ocupații țariste a sudului Basarabiei (1878-1918).

Redau mai jos imaginea acestei Foi de Jurământ scoase în tiparnițele imperiale și iscălite de primarul și unul dintre consilierii noștri din Crihana (ceilalți au neglijat convocarea portărelului de plasă și a preotului), la 25 februarie 1912, cu doar 6 ani înaintea prăbușirii Imperiului Rus și Unirea Basarabiei cu România. Documentul spune printre rânduri cu mult mai mult decât am putea crede sau bănui la prima vedere.

Vă rog să vedeți mai jos și traducerea românească a textului.

juramant

Traducerea textului din rusă:

”FOAIE DE JURĂMÂNT.

Eu, subsemnatul, făgăduiesc și jur pe atotputernicul Dumnezeu, în fața Sfintei Sale Evanghelii, că doresc și trebuie să-i slujesc cu credință și nefățarnic și să mă supun întru toate, fără a-mi cruța viața, până la ultima picătură de sânge, Majestății Sale Imperiale Țarul Împărat Nicolai Alexandrovici, Autocratul întregii Rusii, și Majestății Sale Imperiale Moștenitorul tronului întregii Rusii și Marele Principe Alexei Nicolaevici, și toate puterile și autoritatea, drepturile și privilegiile Preaînaltei Sale Majestăți Imperiale Autocratul, care îi aparțin prin lege sau care îi vor fi date prin lege de acum înainte din rațiuni superioare, puteri și posibilități pe care să le respect și să le apăr și, totodată, cel puțin să mă străduiesc să excelez în tot ceea ce, în orice împrejurare, ar putea privi slujirea cu devotament  a Majestății Sale Imperiale și folosul Statului. Cât însă despre vreo știrbire adusă interesului Majestății Sale Imperiale, vreo daună sau vreo pagubă pe care de îndată ce voi afla de ele (făgăduiesc și jur) nu doar că le voi aduce la timp la cunoștință, dar și  le voi preîntâmpina cu sârg pe orice cale, și orice taină îmi va fi încredințată o voi păzi cu tărie, iar obligațiile care îmi revin și mi-au fost încredințate, atât cele de față (generale), cât și particulare, precum și instrucțiunile, reglementările și indicațiile pe care din vreme în vreme le voi primi de la nacialnici în numele Majestății Sale Imperiale le voi îndeplini cum se cuvine din tot cugetul meu, și să nu procedez conducându-mă de lăcomia mea, de însușirile mele, de prietenie și de ură potrivnice funcției mele sau jurământului pe care îl dau, ca, astfel, să procedez și să mă port ca un supus credincios al Majestății sale Imperiale care se cuvine și trebuie să fie cuviincios, căci în fața lui Dumnezeu voi putea oricând da socoteală la Înfricoșata Sa Judecată, deci așa să-mi ajute Dumnezeu trupește și sufletește. Încheindu-mi acest jurământ sărut Cuvântul și Crucea Mântuitorului meu. Amin.”

Înscris de mână: ”După această Foaie de jurământ au depus jurământul, la 25 februarie 1912: Primarul Comunei Crihana /ss/ Gheorghe Crețu; membrii administrației: Gheorghe al lui Dumitru Nărea, Toadere al lui Ion Chebac, Ion al lui Constantin Mătcaș, Dumitru al lui Ion Bezman, Ion al lui Nicolae Țurcanu, Ion al lui Dumitru Neculiță, Ncolae al lui Simion Răileanu, iar pentru ei și pentru el însuși s-a iscălit  /ss/ Mihail Gavriloaie.

I-a supus jurământului preotul satului Crihana Nicolae Mohor.

La supunerea la jurământ a fost de față portărelul plasei a treia a județului Ismail /ss/”


MIC GLOSAR DE CRIHĂNISME

Decembrie 28, 2016

crihana-veche-imagine-aeriana

Crihănismele (cuvânt artificial) sunt cuvintele și expresiile regionale și locale românești specifice comunei Crihana Veche (județul Cahul, Basarabia).

Unele dintre ele pot fi întâlnite și în localități învecinate, fie din stânga, fie din dreapta Prutului. Unele cunoscute doar de bătrânii satului, altele cunoscute de toată lumea, de la mic la mare. Unele atestate de dicționarele de regionalisme și arhaisme ale limbii române, iar altele, pe care le găsim a fi de mare valoare pentru lexicografia românească (cum este și cuvântul Hiol, un dublet etimologic moștenit al academicului împrumutat Viol) nefiind fixate vreodată în vreo lucrare sau în vreun dicționar.

Pentru cititorii neavizați trebuie să precizez că graiul românesc de la Crihana Veche cuprinde un șir de alternanțe fonetice specifice zonei, multe dintre ele reprezentând particularități comune cu dialectul aromân, cum ar fi:

alternanța F/H: fier/her (cu derivatele: herăstrău, herăraie, her de călcat), fierbere/hierbere, fiindcă/hincă, fin/hin, fior/hior (cu derivatele: hioros, a se înhiora), fir/hir, fire/hire (derivat din a fi/a hi), fiu/hiu (cu forma de feminin fiică/hiică), șefi/șehi (doar la plural) etc.;

alternanța V/H: volbură/holburăvorbă/horbă, vulpe/hulpe etc.;

alternanța V/Y: viu/yiu, vin/yin/, vită/yită, vițel/yițel, vie/yie, viță/yiță, vis/yis, vișină/yișină, bolnăvior/bolnăyior, învinat/înyinat (cu sensul de băut, cinstit), viscol/yiscol, vină/yină etc. (Y se pronunță ca un I lung = Ii).

Evident că acest Mic Glosar sau Mini Lexicon/Vocabular de crihănisme, întocmit din fugă, pe apucate, nu este nici pe departe complet. Îi îndemn pe toți crihănenii cu înțelegere și preocupare pentru subiect să nu ezite și să vină cu propuneri de completare.

* * *

Alăhuză= lăhuză (a se remarca A protetic, după același model ca și în dialectul aromân).

Alămâie = lămâie (a se remarca A protetic, ca și în dialectul aromân).

Amiros (și verbul A amirosi) = miros, a mirosi (A inițial este o proteză gramaticală, marca unui fenomen comun cu dialectul aromân).

Ăleu = Aoleu, văleu.

Atămâia (verb) = tămâia (A inițial s-ar putea să fie simplă proteză gramaticală).

Baraghină = loc întins, vale. Este fixat într-un toponim extravilan: Valea Baraghinei.

Bătrân = parte dintr-un trup de moșie.

Bâtu/Butu, Bâta/bâtica = bunicul, bunica.

Berbiză (folosit mai mult la plural: Berbize) = perdeluțe care acoperă partea inferioară a unui geam. Reprezintă o formă coruptă fonetic a cuvântului Parbriz, intrat în circulație în perioada interbelică.

Bertă = broboadă groasă de iarnă, de regulă pufoasă, cu sau fără franjuri.

Bibic = pui de curcă.

Bidisit/Bitisit (și verbul A bidisi/bitisi) = a fi terminat, sfârșit, a fi la capătul puterilor, frânt de oboseală, mai mult mort decât viu.

Boroagă = bolfă, boș, ganglion, gâlcă, gâlmă, ghindură, nod, nodul, modâlcă, scurtă, tumoare, uimă, umflătură. Cuvânt cu tendință de a ieși din uz, dar fixat într-o poreclă.

Brezi (verb) = a unge crăpăturile unui perete/sobe cu lut și a le da ulterior cu var, astfel încât la final peretele/soba să arate tărcată.

Brodariu = broderie.

Cafe (pronunțat popular Café) = cafea.

Cafine (pronunțat popular Cafiné) = cafenea.

Cahulă = luntre monoxiă (dintr-un lemn); plută din stuf sau din bârne pentru pescuitul pe baltă.

Cârlibană = cârlig sau toiag păstoresc având capătul superior sculptat sau încovoiat în formă de cârlig cu care se pot prinde oile de unul din picioarele din spate.

Câșlig (și verbul A câșliga) = câștig (a câștiga).

Ceacâie = briceag.

Chiroșcă (Piroșcă) = ic, element de croi al costumului popular, în formă de romb, care unește mâneca de trupul/stanul cămășii sau cracii izmenelor între ei.

Chitie = tichie, cuvânt format prin metateză silabică.

Ciocan = ciocălău de porumb, cu sau fără grăunțe pe el.

Ciocănel = mod de a se îmbrobodi, cu legarea nodului la ceafă, pe sub colțul broboadei.

Ciorăței (plural, cu o presupusă formă de singular: Ciorățel) = cuvânt folosit în expresia ironică ”borș cu ciorăței” atribuită ca poreclă colectivă locuitorilor dintr-un alt sat (prin analogie cu o altă poreclă colectivă: ”borș cu agude”). Probabil format din Ciorete = bărbătuș sau pui de cioară.

Cocoi = păpușă din haine învelită într-o șalincă.

Condru = denumirea unui soi de struguri.

Cotună = parte mărginașă, lăturașă sau întortocheată a satului.

Covaș/Covașă = un soi de terci din făină de porumb care se face de Sfântul Andrei.

Crin = trandafir.

Dârmea = șalincă de iarnă fără franjuri.

Foltan = inslulă plutitoare formată din stuf, papură, iarbă etc., desiș de stuf. Apare pentru prima dată în scris într-un articol al lui Mihail Sadoveanu, care obișnuia să vină adesea la Crihana pentru pescuit și vânătoare (revista Viața Românească1936, nr. 4-5).

Fuioare = ceremonie matrimonială ținută la o săptămână după nuntă, doar cu participarea femeilor.

Furcă = șezătoare.

Gamelă = sticlă/recipient din plastic.

Ghibirisi (verb) = a fi lihnit / sfârșit / curmat de foame. În expresia: a ghibirisi de foame.

Goghie = pește mic, chitic.

Gogu = numele unui personaj imaginar. Se întâlnește în expresia ironică, autoironică sau de căinare ”a căra ca măgarul lui Gogu”.

Hair (cu accentul pe i) = rost, folos.

Hățaș = drum și zonă care marchează marginea satului spre exterior.

Hiol (cu accentul pe i, în expresia A lua în hiol) = a acroșa, a agăța, a anina, a mișca din loc (cuvânt moștenit din latină, dublet popular al academicului Viol). Alternanța V/H și F/H reprezintă o particularitate a graiului local, particularitate comună cu dialectul aromân, alături de altele.

Hlujan = strujan, tulpină de porumb, cu tot cu frunze, după ce s-au cules știuleții.

Holeră = denumirea unei plante medicinale spinoase (Xanthium spinosum, scai rusesc, ghimpe muscălesc, scaiete mocănesc).

Icre = testicule; sarcină.

Ispoli (verb) = a scoate toată apa dintr-o fântână pentru a o curăța.

Ispolitor = căuș special, din lemn, cu care se scoate apa dintr-o luntre.

Împărțitură = pomană dată de sufletul sau de sănătatea cuiva.

Înhiola (verb, vezi Hiol) = a lua în hiol.

Învinci (verb) = a stârni (provoca) pe cineva împotriva altcuiva.

Învinat (și verbul A se învina), pronunțat popular Înyinat (și A se înyina) = băut, cinstit, beat (a se îmbăta). Se folosește ca formă respectuoasă, de menajare a celui vizat, inclusiv în raport cu propria persoană.

Iorgan = plapumă groasă de lână.

Lăsătură = construcție auxiliară lipită de corpul casei, având intrare separată și acoperișul într-o singură apă.

Máchină = instalație mecanică pentru zdrumicat porumbul.

Mamă = mătușă. Termen respectuos alăturat unui prenume feminin și adresat tuturor femeilor din sat mai în vârstă decât mama vorbitorului. A se vedea: Mama Alexandra, mama Catinca, mama Ioana, mama Ileana, mama Mărioara, mama Nastaluța etc., etc. Crihana – se glumește cu tâlc – e un sat de mame.

Mâncărică = tocăniță.

Mănușă = cânepă topită în baltă.

Merinzi (pronunțat popular Merindzi) = Rodină, ceremonie prin care femeile îi fac prima vizită, cu daruri, lăhuzei și noului născut; petrecere dată de femei cu o asemenea ocazie. Din Merinde.

Miculița (pronunțat popular Ńiculița) = nimic, absolut nimic. A se vedea expresia: Ńica-ńiculița.

Mioarcă/miorcoi (pronunțate popular Ńioarcă/ńiorcoi) = broască/broscoi.

Mișcocoriță (pronunțat popular Ńișcocoriță) = Coropișniță, insectă dăunătoare plantelor, cu corpul greoi și cu picioarele anterioare ca niște lopeți, care trăiește în pământ și care atacă, în special, culturile de grădinărie (Gryllotalpa vulgaris).

Mițurcă (pronunțat popular Ńițurcă) = tip de păretar țesut după o tehnică specială, la război, dar cu utilizarea andrelelor.

Moadă = tip de broboadă, de regulă albă. Se atribuie și broboadei care i se pune miresei pe cap, după ce este dezgătită, la sfârșitul nunții. Se folosește și în expersia i-a pus moada în cap = și-a luat-o de nevastă, și-a făcut-o nevastă.

Mocănească = tip de broboadă, având imprimate flori pe ea. În expersia: șalincă mocănească.

Mocănește = mod de a se îmbrobodi asemenea mocănițelor de la munte și diferit decât femeile de la câmpie. În expresia a se îmbrobodi mocănește. Probabil a apărut odată cu stabilirea la Crihana, în secolul XIX, a mai multor familii de mocani ardeleni, din Poiana Sărată, fostul județ Treiscaune (azi în județul Bacău).

Modeală = pânză albă, pătrată, asemănătoare unei broboade.

Nalangâtă = un fel de clătită sau prăjitură făcută din făină, lapte dulce sau acru, ouă, mere rase, brânză, scorțișoară și zahăr prăjite în unt, semănând ca aspect cu un șnițel. Din mai vechiul Lalangâtă care provine din grecescul Lalangi, Lalangita. Cuvântul este destul de rezistent și nu cedează sub presiunea barbarismelor rusești de tipul blină sau aladă.

Nant/nantă = nalt/naltă, înalt/înaltă.

Nătreț = nutreț.

Neaniu = nenea, unchiul.

Nemțește = cuvânt folosit cu referire la modul de a acoperi casa, după modelul adus de coloniștii germani din Basarabia. În expresia Casă învelită nemțește.

Nimerica = nimeni, absolut nimeni. A se vedea expersia: nimeni-nimerica.

Pănoagă = stuf verde crescut în primul an după ce a fost cosit, folosit ca nutreț pentru vite (pană + -oagă).

Piță = monedă nedifizională, de valoarea cea mai mică: un ban, o copeică, un eurocent etc. Cuvântul a fost adus la Crihana Veche de mocanii ardeleni din Poiana Sărată, fostul județ Trei-Scaune, având sensul familiar de Monedă de valoare mică; gologan, para și sensul inițial de monedă austro-ungară de zece creițari care a circulat (până în 1918) și în Transilvania și Bucovina; Provine din Pițulă. Există ca poreclă. A se vedea expersia: om de-o piță = om de nimic, nemernic.

Plean = pământul pe care este construită (sau urmează a se construi) casa unui gospodar și organizată întreaga gospodărie cu acareturi, grădină, vie/livadă. Cuvânt vechi, din Evul Mediu, însemnând inițial pământ luat în stăpânire.

Plugărele = ultima zi a Anului Vechi (31 decembrie/13 ianuarie).

Polcă = haină groasă femeiască de iarnă, intermediară ca mărime între palton și scurtă.

Polog = baldachin de vară instalat pe prispa țărănească.

Prăsad/prăsadă = păr/pară.

Primăreț = prima zi a Anului Nou (1 ianuarie/14 ianuarie).

Purice = măgăruș, pui de măgăriță.

Rând (în expresia Pe de rând / Pe de-a rândul = peste tot, pretutindeni).

Rost = cuvânt din limbajul țesătoarelor însemnând partea de covor țesut într-o singură zi și înfășurat pe natră (cf. expresia Bună ziua și să vă crească rostul mare!).

Scăritură = distanță dintre un element și altul al ornamentului de pe un covor.

Scofală = un fel de mâncare simplă făcută la cuptor din mămăligă, brânză de oi, jumări și ouă.

Strestie = trestie.

Sugurel = miel neînțărcat; cuvânt cu care se cheamă mieii (în expresia: sugurel-sugurel!)

Șiniță = porțiune îngustă și lungă dintr-un material; pârtie îngustă prin zăpată.

Tărmale = broboadă albă purtată pe sub un șal de culoare închisă.

Tărpan = instrument pentru cositul/tăiatul ierbii sau al stufului/papurei/cânepii, intermediar ca mărime între seceră și coasă. Origine turcică.

Tărpăni = a tăia iarbă sau a cosi stuf/papură cu tărapnul; A se copula.

Târnichea (pronunțat popular Târniché) = tinichea, adică vas/recipient din tablă, de regulă pentru tranportarea gazului.

Tentic, -ă = prost, tont, nepriceput.

Tete/Tetea = unchi drept dar și tatăl nașului sau al nașei în raport cu finii (cf. Tetea-nașul). Corespondent cu lituanianul Tetinas, tetutinas, tetulis, tetulius = unchi.

Tetica = tata.

Tindeche = întinzător metalic pentru războiul de țesut.

Tișcană = tolbă pescărească sau vânătorească.

Topilie (proniunțat popular Tochilie) = loc pentru topit cânepa în baltă.

Trandafir (proniunțat popular Trandahir) = un soi de mentă creață, crescută pentru miros, dar și pentru utilizarea ca plantă de ceai.

Țață = termen respectuos adresat unei surori mai mari, fără adăugarea prenumelui acesteia; termen respectuos folosit împreună cu prenumele oricărei femei din sat cu vârsta mai mare decât a vorbitorului, dar nu mai mare decât a mamei acestuia. Bunăoară: țața Ileana, țața Mărița, țața Vasilca etc., etc. 

Țățaie = cea mai mare dintre surori; termen respectuos cu care i se adresează surorii mai mari frații și surorile mai mici.

Țoșcă = dispozitiv special, prevăzut cu brâu de încingere și bretele încrucișate atât în față cât și în spate folosit ca suport pentru lemnăria măștii Caprei de Anul Nou.

Țugui = un soi autohton de viță de vie răspândit în zonă, cu struguri negri, rezistent la ger și la dăunători.

Țuș = în spate. Se referă la persoane, în special la copii, desemnând modul de a lua și duce un copil în spate, de regulă însoțind gestul cu expresia veselă: Țuș-țuș, măgăruș!

Țușcă = lână inelată, creață, în opoziție cu lâna țigaie care este dreaptă; oaie cu asemenea lână.

Țușcă = una dintre părțile casei tradiționale.

Veric = văr, verișor; formă afectuoasă a cuvântului văr.

Vrâstă = dungă.


MĂRCI POȘTALE PERSONALIZATE ȘI EFECTE POȘTALE DEDICATE COMUNEI CRIHANA VECHE

Octombrie 21, 2016

Poșta Moldovei a emis, în data de 21 octombrie 2016, prin Biroul său Marca Personalizată, la comanda Asociației ”Răsăritul Românesc”, în tiraj limitat, cinci mărci poștale personalizate și două efecte poștale (plicuri) dedicate comunei Crihana Veche, Cahul.

Patru mărci poștale personalizate, dantelate și adezive, cu genericul ”Sigilii Istorice”, redau, în chenar atribuit, pe fundal azuriu, imaginile a două sigilii ale comunei Crihana, județul Cahul, din perioada 1918-1944, precum și imaginile a două sigilii ale notarului comunei Crihana din aceeași perioadă. Imaginile celor patru sigilii au fost redesenate după documente originale păstrate în fondurile Arhivei Naționale a Republicii Moldova.

colita-sigilii-istorice-crihana

Cele patru mărci poștale personalizate, cu valoarea nominală de 1,75 Lei fiecare, sunt redate, în blocuri verticale a câte trei piese, pe o singură coliță (12 piese). Manșeta coliței este intitulată convențional ”Literatură”.

Timbrele sunt uzuale, adică se află în circuit poștal, fiind acceptate de orice oficiu poștal din Republica Moldova pentru francarea oricărui fel de expediții naționale și internaționale ca formă de plată prealabilă.

plic-personalizat-sigilii-istorice-crihana

O a cincea marcă personalizată redă, în chenar atribuit, stema comunei Crihana Veche, denumirea localității, anul primei atestări documentare (1425) și numele designerului (Casandra Cubreacov). Colița cuprinde 15 piese filatelice identice, policrome, dantelate și adezive, pe fundal bej, cu valoarea nominală de 1,75 Lei fiecare. Manșeta coliței este intitulată convențional ”Arte plastice”, având în partea dreaptă vizuală un desen al operei ”Măiastra” a sculptorului român Constantin Brâncuși.

De asemenea, aceste mărci personalizate se află în circuitul poștal din Republica Moldova, fiind acceptate pentru francarea oricăror trimiteri poștale.

colita-stema-comunei-crihana-veche

plic-personalizat-stema-crihana-veche

Filateliștii sau persoanele interesate să intre în posesia colițelor cu aceste timbre personalizate sau a unora dintre aceste timbre (detașate și cu obliterare de complezență la Chișinău sau, eventual, la Crihana Veche) ne pot contacta direct.

Anterior, Poșta Moldovei a emis, în data de 4 decembrie 2014, alte mărci poștale personalizate cu genericul ”Crihana Veche 2014”, pe colița ”Pomul Vieții”, având opt imagini în vinietele din pereche, dintre care una cu logoul Asociației ”Răsăritul Românesc” și culorile naționale, iar altele șapte având caracter etnogafic, istoric și arheologic.

colita-crihana-veche-2014

Crihana Veche este prima și deocamdată singura comună din Basarabia care are mărci poștale personalizate și efecte poștale dedicate.


MIHAIL SADOVEANU LA CRIHANA

Iunie 12, 2016

Mihail Sadoveanu

Știam de la bunica mea că Mihail Sadoveanu a fost la Crihana. Bunica, noră de pescar din tată în fiu, cunoștea faptul din familie, dar nu mi-a putut da alte detalii, decât că gazda lui Mihail Sadoveanu și a însoțitorilor săi a fost unul dintre ”boierii” satului, Gheorghe Manolescu, arendașul grupului de bălți Crihana, Manta, Vadul lui Isac din județul Cahul.

Astăzi găsesc, în teza de doctorat a lui Dragoș Vicol, o referință la această vizită a lui Mihail Sadoveanu la Crihana. Într-un articol intitulat ”Prieten unic”, apărut în revista ”Viața Românească” (nr. 4-5 din aprilie-mai 1936) și dedicat prietenului său Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu evocă ”drumurile cahulene”, cu referire expresă la Crihana, vorbind despre ”locuri ascunse, într-un cotlon al bălților Prutului cu numele Crihana”. Întrucât nu avem deocamdată acest număr al revistei ”Viața Românească” pentru a putea reproduce întregul material, ne vom mulțumi cu fragmentul găsit în teza lui Dragoș Vicol.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Astfel, Mihail Sadoveanu face următoarea descriere a peisajului de la Crihana: ”Soarele lucea splendid şi divers în ochiurile de ape şi în cotiturile canalurilor, stufurile misterioase se întindeau până la mari depărtări; luntraşul vorbea încet, spunând felurite lucruri despre cele o sută şi una soiuri de raţe care cuibează pe acele meleaguri; din când în când zburătoarele acestea, felurit şi măiestrit colorate, zburau cu zgomot mare de aripi din ghioluri ori ocoleau în curbe graţioase pe deasupra noastră; în unele răstimpuri izbucneau greoi gâştele, când se făcea linişte, suna adânc glasul buhaiului bălţii. Vântul şuşuia lin prin foltane (aşa se cheamă acolo desişurile de stuf)”.

Dincolo de pescuit și vânătoare în sine, preocupările lui Mihail Sadoveanu la Crihana au fost, cu siguranță, mai largi, ținând de cunoașterea locurilor și oamenilor din cuprinsul României. Într-un discurs din 6 februarie 1939 (publicat în revista ”Însemnări ieșene”), Sadoveanu mărturisea: ”Mai cu seamă după război am întrebuinţat această falsă vânătoare şi acest fals pescuit, ca să cunosc cum vorbesc fraţii mei de pretutindeni”.

Cine va fi fost oare sfătosul luntraș de la Crihana care îi vorbea, familiar și aproape în șoaptă, lui Sadoveanu despre ”felurite lucruri” legate de bogăția bălților din sat? Cu câtă altă lume de la Crihana s-a întreținut pe îndelete marele scriitor și câți dintre aceștia i-au devenit, poate, prototipuri pentru numeroasele sale lucrări pescărești și vânătorești?  Ce an și ce lună anume să fi fost oare? Ce cuvinte din vorbirea românească a crihănenilor, în afară de foltan, a aflat și folosit în opera sa marele scriitor? Sunt întrebări care își așteaptă răspunsurile.

[Doamna Ecaterina Mațcu-Vâlcu ne scrie că străbunicul ei, Manole Saghin, a fost unul dintre pescarii care l-au însoțit de mai multe ori pe Mihail Sadoveanu la pescuit în bălțile Crihanei, iar străbunica ei, Paraschiva Saghin, i-ar fi servit lui Sadoveanu drept prototip pentru unul dintre personajele lucrărilor sale.]

Vizita lui Mihail Sadoveanu și a deocamdată necunoscuților săi însoțitori la Crihana cu siguranță nu a fost una ocazională sau grăbită, durând mai multe zile și poate chiar o săptămână. Asta înseamnă că Sadoveanu a dormit noaptea/nopțile la conacul lui Gheorghe Manolescu, cea mai frumoasă clădire din sat la acea vreme, și și-a sorbit cafelele dimineața pe terasa conacului, admirând minunata priveliște pe care o oferă Balta Crihanei până la Prut. O asemenea vizită trebuia să fi fost însoțită și de ospețe bogate, cum adesea obișnuia să facă generoasa gazdă a lui Sadoveanu și a însoțitorilor săi. Mai știm, din amintirile crihănenilor, că Gheorghe Manolescu era om deschis și plin de viață, nerefuzând niciodată să poftească la masă țărani simpli, alături de care de multe ori trăgea năvoadele sau umbla cu pușca prin bălți la vânătoare. Vizita lui Mihail Sadoveanu și a distinșilor săi însoțitori la Crihana rămâne o pagină încă necunoscută din viața sa și din istoria localității.

Sigiliu Gheorghe Manolescu

Nu putem ști deocamdată cum s-au cunoscut Mihail Sadoveanu cu Gheorghe Manolescu. Nu cunoaștem nici dacă Sadoveanu, un pescar și vânător înrăit, a mai revenit la Crihana, așa cum putem presupune, și cine anume au fost însoțitorii săi cu ocazia vizitei la care face referință în primăvara anului 1936. Putem admite că unul dintre însoțitori a fost chiar marele critic literar Garabet Ibrăileanu. Cu siguranță, după cercetări, vom putea afla multe informații și detalii interesante.

Am fi recunoscători dacă cineva ne-ar putea pune la dispoziție textul integral al materialului ”Prieten unic” din revista ”Viața Românească” (nr. 4-5 din aprlilie-mai 1936).

* * *

Mihail Sadoveanu despre pescuit și vânat:

Pasiunea vânatului și a pescuitului ne vine de departe și de demult – așa de departe și așa de demult încât, cugetând, simt un aspru fior. Vine dintr-o epocă obscură și eroică, când tot ce au astăzi oamenii era numai o intenție în ochii, în mintea și-n brațul primilor luptători”.

Fără îndoială că vânatul și pescuitul sunt cele mai vechi sporturi, cu observația că s-au născut sub presiunea necesității și n­-au devenit divertisment decât cu timpul. Pescuitul primitivilor era agerime; vânatul – forță și rezistență. Omul de azi nu mai întrebuințează aceste însușiri ca să­-și agonisească hrana. Cu pește de undiță și cu mămăligă de râșniță nu te îngrași, cum foarte potrivit observă dictonul popular. Pământul și animalele domestice răspund îndestulător nevoilor lui de harnă; munca se cheltuiește în alte direcții, în domenii diverse cu meșteșuguri nouă; vânatul și pescuitul au rămas o patimă, cum spun țăranii noștri”.

Cei care sunteţi vânători ori pescari n-aveţi nevoie de îndemnul meu ca să ieşiţi în mijlocul naturii. După ani de rătăciri şi practică, văd că încă îmi mai rămân totuşi destule, necunoscute, şi vă îndemn pe cei de la câmpie să vă suiţi la munte, să ascultaţi cerbul la începutul toamnei, iar pe tovarăşii vânători din munte îi sfătuiesc să încerce farmecul unei zile cu luntrea în singurătăţile pruteţurilor ori dunăriţelor”.

* * *

Fragment recuperat din articolul ”Prieten unic” (1936):

Totdeauna aveam o simțire ciudată și delicioasă în același timp când, în convorbirile noastre îndelungi, mă simțeam pătruns și explicat până în adânc, cu o simpatie în care și omul, nu numai artistul, iși căuta privirea. În epoca aceasta Ibraileanu exercita — îmi dau seama — o presiune delicată și fină asupra mea,  orientându-mă. Astfel mi-a fost învățător, până ce legătura mea cu viața și lucrurile la vârsta de care  vorbește Dante s-a desăvârșit”.

Mașina de scris a lui Mihail Sadoveanu.

Mașina de scris a lui Mihail Sadoveanu.


PRIMA ȘCOALĂ PUBLICĂ ROMÂNEASCĂ LA CRIHANA (1865-1878)

Aprilie 17, 2016

Alexandru Ioan Cuza

THEODOR JEREGHIE ȘI ELENA MANCAȘ – ÎNVĂȚĂTORI LA ȘCOALA ROMÂNĂ DIN CRIHANA

Revenită la sânul Principatului Moldovei în 1856, și participând cu întreaga regiune basarabeană a Prutului de Jos și a Dunării de Jos (județele Cahul, Bolgrad și Ismail) la procesul de unificare și propășire națională, Crihana a beneficiat, alături de toate celelalte comune și orașe basarabene aflate în componența Statului național român (1856-1878), de învățământ obligatoriu și gratuit în limba română.

Este mai mult ca sigur că după 1865 la Crihana a fost înființată o școală românească de stat. Aceasta trebuia să fi avut patru clase pentru băieții și fetele cu vârsta între 8 și 12 ani. Școală mixtă, finanțată în cea mai mare parte de la Bugetul Ministerului Instrucțiunii Publice și al Cultelor din București, dar și de la bugetul comunei, a fost înființată în conformitate cu prima lege românească modernă în domeniul învățământului (Legea nr. 1150/1864 asupra instrucțiunii a Principatelor Unite Române) promulgată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 25 decembrie 1864 și pusă în aplicare din 1865.

Se presupune că 1870 a fost anul înființării școlii mixte de la Crihana. Între 1865 și 1870 copiii din Crihana au frecventat școala rurală din comuna Manta, care avea arondată populația școlară din comunele vecine – Crihana și Vadul lui Isac. Potrivit profesorului Ion I. Solcanu, ”În 1870 se înființau, succesiv, școlile din Țiganca, Aluatu, Cimașiru, Capaclia Răzeși, Cociulea, Crihana, Porumbești, Pelinii-Moldoveni și Șagâna”. (Ion I. Solcanu, Școala românească în județele Cahul, Bolgrad și Ismail pe durata reîntrupării la Principatele Române (1857-1878), Editura Enciclopedică, București 2013)

În școala publică românească de la Crihana s-au studiat cel puțin 9 materii: 1) Citirea şi scrierea, 2) Gramatica, 3) Aritmetica, 4) Istoria României, 5) Geografia,  6) Catehismul ortodox, 7) Igiena,  8) Dreptul administrativ român, 9) Sistemul legal al măsurilor şi greutăților. Manualele și salariile învățătorului și ale celuilalt personal (minimum trei angajați) erau asigurate de Stat, prin Ministerul Instrucțiunii Publice și al Cultelor din România.

Abecedar sau Manual de scriere și citire după care au învățat copiii din Crihana.

Abecedar sau Manual de scriere și citire după care au învățat copiii din Crihana. Iași, 1868. Printre autori este și Ion Creangă.

Părinții care nu-și înscriau copiii la școală sau cei care îi împiedicau să frecventeze școala din sat erau supuși, de către consiliul comunei, la o amendă de 10 parale pentru fiecare zi de lipsă nemotivată legal, amendă care se încasa în favoarea școlii. În caz de recidivă amenda se dubla, constituind 20 de parale pentru fiecare zi de lipsă.

Manual de gramatică a limbii române

Manual de gramatică a limbii române, pentru clasa a III-a primară. Galați, Tipografia Comercială, 1876.

Nu cunoaștem deocamdată prea multe date despre învățătorii care au predat în școala publică românească de la Crihana între 1865 și 1878, fiindu-ne  pentru moment cunoscuți cu numele doar doi dintre ei: Theodor Jereghie (în anul școlar 1873-1874), absolvent al Școlii normale ”Carol I” din București, și Elena Mancaș (în anul școlar 1875-1876), absolventă de curs elementar.

Cert este că o bună parte a populației din localitate nu doar că era știutoare de carte, dar și semna sub a doua ocupație țaristă (1878-1918) în limba română, cu alfabet latin, așa cum se vede dintr-un șir de acte de arhivă, inclusiv registrele metricale ale parohiei ortodoxe din sat.

Din lucrarea Școala românească în județele Cahul, Bolgrad și Ismail pe durata reîntrupării la Principatele Române (1857-1878), de Ion I. Solcanu (Editura Enciclopedică, București 2013), citată mai sus, aflăm următoarele:

Crihana, aparținea de plasa Coștangalia, județul Cahul și împreună cu Vadul lui Isac urmau să aibă o școală la Manta, toate trei localități ale plasei însumând în 1864 aproximativ 700 de locuitori. Evaluarea pare corectă deoarece numai comuna Crihana avea în 1865 peste 110 familii, iar celelalte două localități – Manta și Vadul lui Isac – dispuneau de încă 210 familii. Școala din Crihana s-a înființat, probabil, în 1870 când revizorul Em. I. Hălăceanu informa Ministerul că aici ”se va trimite îndadă și se va prezenta vreun aspirant capabil de un așa post”. Nu știm când s-a găsit învățător pentru Crihana, dar în anul școlar 1873-1874 aici preda ”Theodor Jereglie, numit fără concurs deoarece este absolvent al Școlii normale ”Carol I”.”

Interesant de regăsit concretizată în 1875, ideea din 1864 a Comitetului de inspecție al județului Cahul de reunire a celor trei localități – Crihana, Vadul lui Isac și Manta – într-o singură comună cu centrul la Manta. Sinteza privind situația școlilor rurale din județul Cahul în 1875, indică existența a câte unei școli mixte în fiecare din cele trei sate la care predau Elena Mancaș, absolventă de doar curs primar, la Crihana; Gheorghe Veița, absolvent de curs gimnazial, la Vadul lui Isac și Petru Mârza, absolvent de Seminar”. (sursa citată, pag. 124-125)

scoala-crihana-1873

Profesorul Ion I. Solcanu face trimitere la un Tablou (despre) Numărul învățătorilor care funcționează în școalele rurale din Districtul Cahul, Anul Școlar 1873-1874, în care școala rurală mixtă de la Crihana figurează ca existentă, avându-l ca institutor pe Theodor Jereglie (corect Jereghie – nota noastră), absolvent al Școlii normale ”Carol I” din București. (sursa citată, pag. 421)

Nu cunoaștem deocamdată nici localul care a găzduit prima școală română din sat. Unii înclină să creadă că primul local al acestei școli s-ar fi aflat în locul numit La Curte, unde a existat altădată un vechi conac boieresc și unde a funcționat o perioadă și școala română din sat după 1918. Cercetările ulterioare ar putea vărsa lumină asupra acestor aspecte.

Georgrafia Romaniei 1878

Manual de Georgrafia Romaniei (cunoștințe pentru uzul Școalelor). Galați, Tipografia Română, 1878.

Odată cu reanexarea celor trei județe românești din sudul Basarabiei la Rusia țaristă (1878) școala publică română de la Crihana a fost, cel mai probabil, desființată, iar învățământul, deja neobligatoriu, a putut fi continuat, de această dată în limba rusă, doar prin școala parohială nesubvenționată de către administrația imperială rusă.

Pentru o bună înțelegere a contextului acelor vremuri prezentăm mai jos extrase din Legea instrucțiunii publice din 1864 promulgată de Domnitorul Alexandru Ioan I al Principatelor Unite Române.

* * *

Legea nr. 1150/1864 asupra instrucţiunii a Principatelor Unite Române

Alexandru Ioan I.

cu mila lui Dumnezeu şi vointia naţională Domn Principatelor Unite Române.

La toţi de faţă şi viitori sănătate.

Asupra raportului Ministrului Nostru Secretar de Stat la Departamentul Justiţiei, Cultelor şi Instrucţiunii publice, No. 52,014, pe lângă care Ne supune spre aprobare Proiectul de Lege asupra Instrucţiunii publice;

Văzând deciziunea luată de Consiliul Nostru de Miniștri prin jurnalul încheiat în şedinţa de la 16 Octomvrie;

Ascultând şi opiniunea Consiliului Nostru de Stat;

În virtutea Statutului din 2/14 Iulie trecut;

Am sancţionat şi sancţionăm, promulgat şi promulgăm ce urmează:

Dispoziţiuni generale

Art. 1. Instrucţiunea se împarte în publică şi privată.

  1. Instrucţiunea publică se împarte în primară, secundară şi superioară.
  2. Instrucţiunea primară cuprinde: școalele primare din comunele rurale şi urbane.

(…)

  1. Instrucţiunea primară elementară este obligătorie şi gratuită, după cum se legiuește la Partea I, Cap. II, Secţiunea I, din prezenta lege.
  2. Corpul învăţător se împarte în patru grade:

1° Învăţători sau învăţătoare pentru școalele primare rurale.

2° Institutori sau institutrice pentru școalele primare urbane.

3° Profesori de școale secundare.

4° Profesori de facultăţi.

(…)

CAP II

Despre organizaţiunea instrucţiunii primare

SECŢIUNEA I

Despre obligaţiunea instrucţiunii

  1. Instrucţiunea elementară este obligatorie pentru toţi copiii de amândouă sexele începând de la opt până la doisprezece ani împliniţi ai etăţii. Acestă îndatorire este impusă, sub penalităţile aici mai jos prescrise, părinţilor, tutorilor, stăpânilor, maeștrilor şi oricărei persoane ce ar avea sub îngrijire un copil. Copiii în etate de doisprezece ani la punerea în lucrare a acestei legi vor fi dispensaţi de învăţătura obligatorie.
  1. Instrucţiunea obligatorie va cuprinde următoarede obiecte de studiu: citirea şi scrierea, catehismul, noţiuni de igienă, de gramatică, de geografie, de istoria ţării, de drept admnistrativ al ţării, cele patru lucrări din aritmetică, sistema legală a măsurilor şi a greutăţilor.
  2. Se apără de îndatorirea de a trimite pe copii la școala publică acei cari vor dovedi că le dau învăţătură acasă sau în vreun institut privat.
  3. Nu se poate lua un copil de la școală mai înainte de a fi dobândit din partea învăţătorului un certificat de cunostinţele cuprinse în art. 32 de mai sus.
  4. Nicio cauză împedicătoare nu poate dispensa de îndatorirea instrucţiunii obligatorie impusă prin art. 32, de nu va fi judecată şi recunoscută ca atare de consiliul municipal sau comunal.
  5. Când părintele, tutorele sau stăpânul va lăsa pe copii a lipsi de la școală fără motiv legal, şi nu-i va trimite trei zile după avertismentul ce va primi de la învăţător, acesta sau revizorul ori subrevizorul va înstiinţa îndată pe consiliul local al comunei, care va supune pe părinte, tutore sau stăpân la o amendă de douăzeci parale la oraşe şi zece parale la sate pentru fiecare zi de lipsă. Amenda se va plăti în bani sau în lucru pentru comună. În caz de recidivă ea va fi îndoită.
  6. Nici un maestru, industriaş, arendaş, ori stăpân nu va primi în serviciul său un copil mai mic de doisprezece ani, decât după ce i se va arăta certificatul de învăţătură, sub osândă de a se supune de către consiliul local la o amendă de una sută lei şi la îndatorirea de a trimite şi a ţine pe copil în școală până la al paisprezecilea an.
  7. Amenda prescrisă prin articolele precedende se va împlini, de va cere trebuinţa, prin autorităţile administrative după cererea consiliului comunal.
  8. Toate amendele se vor vărsa în casa comunală în favoarea școalei.
  9. Preotul comunei, sau, în oraş, preotul de suburbie, sau autoritatea însărcinată cu ţinerea actelor civile va comunica în cea dintâi lună a fiecărui an, învăţătorului respectiv o listă de toţi copiii ocolului său, care au împlinit, în acel an, etatea de opt ani. În acea listă se va arăta numele copilului, satul sau oraşul, suburbia, numele familiei, anul şi ziua nașterii. Acestă listă va servi învăţătorului spre a-i face cunoscuți pe copiii care trebuiesc a fi adstrânşi la învăţătura obligată.
  10. La fiecare trecere a revizorului sau subrevizorului, se vor examina aceste liste, şi se vor controla măsurile ce se vor fi luat.
  11. Instrucţiunea obligătorie este în sarcina Statului întru tot ceea ce privește: 1) Personalul învăţător, administrator şi domestic; 2) Subvenţiunea pentru material de școală, cărţi, hârtie etc. la copiii cei fără mijloace; şi în sarcina comunelor, cât pentru local, mobilă şi lemne de încălzit. În caz când școala ar avea mijloace proprii provenite din donaţiuni, legaturi etc., acelea vor fi afectate la întreţinerea școlii, însă numai spre a comunei uşurare de sarcinele ce i se impun prin art. precedente.
  12. Comunele, îndeplinind sarcinile impuse lor pentru învăţătura obligătorie prin art. 42 vor putea să înfiinţeze școale cu învăţături mai întinse.
Semnătură Alexandru Ioan Cuza

Semnătura Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al României.


VESTIGII DE 3200 DE ANI DE LA CRIHANA VECHE

Martie 2, 2016

vestigii 3200 ani Crihana 2015

Vestigii descoperite în iulie 2015 pe unul dintre șantierele arheologice de la Crihana Veche, județul Cahul, în trei dintre cele șase morminte secundare din Necropola situată în Tumulul (movila, măgura, corhana) nr. 9, de la intrarea în localitate dinspre orașul Cahul și pomenit în mai multe documente medievale românești drept Movila cea Mare, ca reper de hotar.

Aceste vase au o vechime de circa 3200 de ani (epoca bronzului). Necropola de la Tumulul nr. 9, având înălțimea de 1,25 m (în 2015) și diametrul de cca 40 m, a cuprins un total de 20 de morminte, cele mai multe dintre ele aparținând culturii Yamnaya, datând de acum circa 4800 de ani, adică din epoca pietrei (eneoliticul târziu).

Mulțumiri deosebite specialiștilor de la Agenția Națională Arheologică pentru efortul de restaurare și conservare a acestor vestigii!


PRIMA LISTĂ A BIRNICILOR DIN CRIHANA SUB OCUPAȚIA ȚARILOR RUȘI

Februarie 29, 2016

Am descoperit în fondurile Arhivei Naționale a Republicii Moldova – și ne grăbim să o publicăm – lista completă a plătitorilor de biruri din Crihana Veche întocmită în primii ani ai ocupației țariste de după 1812, mai exact în anul 1817. Lista cuprinde nume schimonosite fonetic, ajustate la pronunția și ortografia rusă a timpului, dar pot fi lesne recunoscute, întrucât majoritatea dintre ele sunt purtate și astăzi în sat. În acea vreme Crihana număra 106 familii/gospodării supuse birurilor către Imperiul rus.

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

Iată legenda la listă (tradusă din rusă) și lista birnicilor propriu-zisă:

Numele și prenumele fiecărui bărbat însurat care alcătuiește o familie aparte sau ale văduvilor, precum și ale văduvelor care au fii în stare să se îndeletnicească cu muncile câmpului.

Satul Crihana. Birnici

  1. Efrem Gavriliță
  2. Lazarin Bulgaru
  3. Nicolae Dragomir
  4. Gheorghe Cozma
  5. Ion Mocanu
  6. Mihai Chiriță
  7. Toadere Chiriță
  8. Sandu Chiriță
  9. Vasile Buga
  10. Eustratie Nicula
  11. Ion Eustratie
  12. Ion Danda
  13. Vasile Țurcanu
  14. Radu Munteanu
  15. Gheorghe Stamu
  16. Nicolae Zgârcibabă
  17. Ion Zgârcibabă
  18. Dănilă Cozma
  19. Ștefan Andoni
  20. Gheorghe Țurcanu
  21. Niculiță Chebac
  22. Tănase Flioștor
  23. Constantin Duia
  24. Gavrilă Duia
  25. Ioniță Duia
  26. Nicolae Ioan
  27. Ion Negrea
  28. Ioniță Nărea
  29. Constantin Tihaie
  30. Sandu Tihaie
  31. Dimitrie Duia
  32. Grigore Țurcanu
  33. Ioniță Țurcanu
  34. Anghel Țurcanu
  35. Paraschiv Niță
  36. Ieremia Gaju
  37. Gavrilă Ion
  38. Ene Danda
  39. Manole Țurcanu
  40. Vasile Vatamanu, de 40 de ani, calic
  41. Toadere Gareț
  42. Ștefan Mogorda
  43. Alexandru Grețu
  44. Grigoraș Grețu
  45. Antohie Racoviță
  46. Ștefan Racoviță
  47. Ion Grețu
  48. Ion Zlatu
  49. Mihai Eremei
  50. Toadere Lazăr
  51. Văduva Măriuța Cozmuleasa cu fii săi Vasile și Șerban
  52. Ion Cozma
  53. Lupașcu Musăițanu
  54. Andrei Flioștor
  55. Timotei Chiriță
  56. Ștefan Todor
  57. Andrei Gavriliță
  58. Alexandru Ion
  59. Ștefan Băiuș
  60. Constantin Grețu
  61. Gheorghe Iancu
  62. Grigoraș Chiriță
  63. Cozma Chistol
  64. Ion Olteanu
  65. Chiriță Vicol
  66. Constantin Barbălată
  67. Gavrilă Barbălată
  68. Șerban Trofim
  69. Ștefan Buga
  70. Ștefănache Buga
  71. Anton Vintilă
  72. Ștefan Popa
  73. Ion Popa
  74. Toadere Crăciun
  75. Vasile Buga
  76. Ilie Pascu
  77. Ștefan Vintilă
  78. Toadere Dogaru
  79. Ilie Tofan
  80. Ion Buga
  81. Ștefan Buga
  82. Dumitrșcu Flioștor
  83. Alexandru Flioștor
  84. Constantin Gorea
  85. Dima Chiriac
  86. Nicolae Chistol
  87. Ioniță Iacob
  88. Ioniță Chiriac
  89. Ene Chiriac
  90. Costache Barbălată
  91. Ioniță Tinică
  92. Ion Flioștor
  93. Ștefan Tinică
  94. Apostu Ieremei
  95. Dimitrie Crăciun
  96. Grigoraș Chiriac
  97. Vasile Crăciun
  98. Nicolae Chiriță
  99. Ene Tudorel
  100. Apostolu Șoltun
  101. Ioniță Gavriliță
  102. Văduva Maria Todorcea și fiul ei Iordache
  103. Nicolae Țurcanu
  104. Văduva Vasilca Niță și fiul ei Matei
  105. Nicolae Racoviță
  106. Trandafir Popa

De tot birnici 106

(urmează iscăliturile celor trei membri ai comisiei de cenzori care au întocmit lista)

????????????????????????????????????


PRIMA ATESTARE DOCUMENTARĂ A MOȘIEI CRIHANEI CU NUMELE DERENĂUȚI

Februarie 27, 2016

Prima atestare a moșiei comunei Crihana, cu denumirea Derenăuți (atunci un loc pustiu, probabil vatră veche de sat, părăsită, pe Prut, lângă Crihana de astăzi), datează din 12 mai 1425 și apare într-un hrisov de danie emis la Suceava de domnitorul Alexandru cel Bun (1399-1432). Domnul Moldovei îl înzestra cu această moșie pe pan Stroici și-i stabilea hotarele după altele mai de dinainte, așa cum le folosise un oarecare Zubrea.  Într-un document mai târziu, din 1502, semnat de Ștefan cel Mare, vom vedea ca fiind atestată această moșie cu numele Valea lui Stravici.

Iezerul Roșul (Cerlenul, în slavonă) pomenit în hrisov este o apă situată în locul numit astăzi de localnici În Baltă, apă care s-a transformat cu timpul în două gârle din vecinătatea moșiei satului Crihana, mai exact în perimetrul dintre Cahul, Oancea și Crihana: Roșul Mare și Roșul Mic (sau Cerlenul Mare și Cerlenul Mic). A nu se confunda cu satul Roșu situat la nord de Cahul.

Movila cea mare, ca reper de hotar între cele două locuri pustii la care se referă Alexandru cel Bun în hrisovul său, ar putea fi movila (corhana, cărhana) mare, veche de circa 4800 de ani și situată la intrarea actuală în Crihana Veche, dinspre Cahul, unde au fost efectuate săpături arheologice în iulie 2015.

Alexandru-cel-Bun 1

”† Din mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru voievod, domn al Țării Moldovei. Facem cunoscut cu această carte a noastră, tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se, că această adevărată slugă a noastră credincioasă, pan Stroici, ne-a slujit cu dreaptă și credincioasă slujbă. De aceea, noi, văzând dreapta și credincioasa lui slujbă către noi, l-am miluit cu deosebita noastră milă și i-am dat în țara noastră, în Moldova, două sate, anume Levoșăuți, cu toate cuturile sale, și Nepolocăuți, și două pustii: una Derenăuți și (alta) pe Roșul, în dreptul movilei celei mari.

Iar hotarul acestor două sate să fie după hotarele vechi, pe unde din veac au folosit; iar hotarul acestor două pustii să fie după hotarele vechi, pe unde a folosit Zubrea, ca să-i fie uric, cu tot venitul, lui, și copiilor lui, și nepoților lui, și strănepoților lui, și răstrănepoților lui și fraților lui, cine va fi mai apropiat.

Și încă i-am dat uric pentru satele lui Ravas de la Suceava și de la Jijia și pentru tătari, pentru că ei și neamul lor să nu mai pomenească niciodată și nici să nu mai vorbească nimic, niciodată, pentru satele lui Ravas și pentru tătari.

Iar la aceasta este credința domniei mele și credința iubitului meu fiu, Iliaș voievod, și credința tuturor copiilor noștri și credința tuturor boierilor noștri: credința panului Mihail de la Dorohoi și a copiilor lui, credința panului Grinco și a copiilor lui, credința pa(nului) Negrea vornic, credința panului Oană de la Tulova și a copiilor lui, credința panului Giurgiu și a copiilor lui, credința panului Vilcea și a copiilor lui, credința panului Iliiaș și a copiilor lui, credința panului Dan și a copiilor lui, credința panului Isaia ceașnic și a copiilor lui, credința panului Nesteac și a copiilor lui, credința panului Stan, credința panului Ivan Detco, credința panului Dămăcuș și a copiilor lui, credința panului Oprișac și a copiilor lui, credința panului Ciurbea și a copiilor lui, credința panului Iacuș vistier și a copiilor lui, credința pa(nului) Neagoe logofăt, credința panului Ștefan cliucinic și credința tuturor boierilor noștri moldoveni, și mari, și mici, și a copiilor lor, neclintit niciodată, în vecii vecilor.

Iar după viața noastră, cine va fi domn al țării noastre, sau din copiii noștri sau din frații noștri sau pe cine îl va alege Dumnezeu să fie, aceia să nu le clintească dania noastră pentru că le-am dat pentru dreapta și credincioasa lor slujbă; pentru aceea să le-o întărească.

Iar pentru mai mare întărire (a acestei cărți), am poruncit slugii noastre credincioase, pan Cupcici, să atârne pecetea noastră cea mare la această carte.

A scris Oanța gramatic, la Suceava, în anul 6933 (1425), luna mai 12”.

12 mai 1425 I

Alexandru-cel-Bun 3

Originalul acestui hrisov de danie se păstrează în fondurile Bibliotecii Academiei Române, în inventarul Peceți, cu numărul 144. Hrisovul de danie este scris pe pergament, în formatul 27 x 29,5 centimetri, având pecetea atârnată, deteriorată, cu legenda în slavonă: † Печатъ Ïω ОлеѮандръ воевода господарь ЗемлѢ Молдавскоϊ, tradusă astfel: † Pecetea Io Alexandru voievod, Domnul Țării Moldovei.

Textul slavon și traducerea românească reproduse după Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, București, 1975, vol. I, pag. 88-89.


LICITAȚII INTERBELICE PENTRU ARENDAREA BĂLȚII CRIHANEI

Ianuarie 19, 2016

Balta Crihanei

Contrar părerii generale a crihănenilor că Balta Crihanei ar fi fost în interbelic proprietatea întreprinzătorului gălățean Gheorghe Manolescu, stabilit la Crihana, adevărul este că aceasta a fost domeniu public, deci al statului. Balta Crihanei fusese naționalizată, cu dreaptă și prealabilă despăgubire, în 1921.

Balta Crihanei, cu stufăriile care se întindeau până la Prut pe o suprafață de peste 2000 de hectare, nu era proprietatea privată a lui Gheorghe Manolescu și era luată de el în arendă, ca și bălțile de la Manta și Vadul lui Isac, urmare a licitațiilor organizate de Ministerul Agriculturii și Domeniilor de la București, din 5 în 5 ani. Drept mărturie ne stă și un anunț publicat în Monitorul Oficial al Regatului României nr. 105 din 9 mai 1938, la rubrica Licitații Publice, anunț având următorul cuprins:

”MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DOMENIILOR

Administrația Comercială P.A.R.I.D.

În ziua de 25 Mai 1938, ora 10, se va ține licitație publică la Administrația comercială PARID din București, calea Victoriei Nr. 88, pentru arendarea exploatării pescuitului și domenialelor din grupul de bălți Manta, Crihana și Vadul lui Isac din jud. Cahul, pe termen dela predare până la 31 Martie 1943.

Licitația se va ține cu tratare prin bună învoială, ofertele pornind dela suma de 1.250.000 lei arendă anuală.

Garanția de 5 la sută se va depune la valoarea arenzii socotită pe cinci ani.

Condițiile speciale de arendare se pot vedea în zilele de lucru la Aministrația PARID din București și la administrația Pescăriilor Statului din Ismail.

Art. 88-110 din L.C.P., art. 31-53 din regulamentul O.C.L. și normele pentru ținerea licitațiilor, inserate în Monitorul Oficial Nr. 127 din 1931, se aplică acestei licitații.

Nr. 3.398.     1938, Mai 7.”

Licitatie balta Crihana

De asemenea, o altă dovadă ne-o oferă anunțul publicat la următorul termen de 5 ani, tot în Monitorul Oficial al Regatului României (Partea II), nr. 48 din 25 februarie 1943, pentru arendarea acelorași bălți, specificându-se în plus că este vorba și despre arendarea gheții. Iată un fragment din acel anunț:

”MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DOMENIILOR

Administrația de pescării Ismail

Se aduce la cunoștință, că în zilele, orele, la instituțiile, localitățile și pentru bunurile Statutului specificate mai jos se va ține licitație publică cu oferte închise, pentru arendarea lor pe termen de 5 ani, cu începere dela 1 Aprilie 1943, până la 31 Martie 1948.

În ziua de 15 martie 1943

Ora 10: Pentru arendarea pescuitului, gheței și domenialelor din grupul de bălți Crihana, Manta și Vadul lui Isac din județul Cahul de 3.933 ha, 4.477 mp.

Licitația se va ține la Prefectura județului Cahul, la Direcția Comercială a Pescăriilor din București, str. Lipscani Nr. 110 și la Administrația Pescăriilor Ismail (…)”

Licitatie 2 1943

Notă: P.A.R.I.D (Administraţia Pescăriilor Statului şi Amelioraţiunii Regiunii Inundabile a Dunării) este o subdiviziune a Ministerului Agriculturii și Domeniilor din România având în competență administrarea și exploatarea pescăriilor statului. Aceasta a avut denumiri diferite de la o etapă la alta: Serviciul Pescăriilor şi al Ameliorărilor Funciare (1900-1909), Direcţia Pescăriilor şi al Ameliorărilor Funciare (1909-1927), Administraţia Generală a Pescăriilor Statului (1927-1929); Administraţia Generală a Pescăriilor Statului şi Amelioraţiunii Regiunii Inundabile a Dunării – P.A.R.I.D. (1929- 1939); Direcţia Comercială a Pescăriilor (1939-1948).


CĂPITAN IOAN VASILESCU, EROU AL AERULUI CĂZUT LA CRIHANA

Ianuarie 17, 2016

Din Monitorul Oficial al Regatului României nr. 161 din 14 iulie 1942 aflăm numele unui erou al aerului căzut la Crihana. Este vorba despre Căpitanul aviator Ioan Vasilescu, decorat post mortem de către Regele Mihai I cu Ordinul Virtutea Aeronautică de război cu spade, clasa Crucea de Aur.

Așa cum rezultă din Înaltul Decret regal din 1 iulie 1942, căpitanul de aviație Ioan Vasilescu a fost un pilot român de mare curaj. Avionul său a fost doborât în luptă aeriană de un avion de vânătoare rusesc în timpul unei misiuni de recunoaștere, aviatorul român fiind nevoit să se parașuteze din avionul în flăcări, timp în care a fost omorât prin împușcare în regiunea comunei Crihana din județul Cahul.

Nu cunoaștem locul înmormântării acestui erou român al aerului, dar memoria lui trebuie cinstită la Crihana Veche. În afară de acest Decret regal în care apare numele eroului Ioan Vasilescu nu dispunem deocamdată de nicio altă informație despre acesta. Se pare că o stradă din București (strada căpitan Ion Vasilescu) i-ar purta numele. Subiectul merită cercetat.

Publicăm mai jos un fragment din Decretul Regelui Mihai I al României despre decorarea mai multor eroi din aeronautica regală, printre care și căpitanul aviator Ioan Vasilescu.

Vlad Cubreacov

 Eroilor Aerului

”MIHAI I,

Prin grația lui Dumnezeu și voința națională Rege al României,

La toți de față și viitori, sănătate:

Asupra raportului Domnului Mareșal Antonescu, Conducătorul Statului, sub Nr. 27 333 din 1942;

Având în vedere decretele regale Nr. 2895 din 31 Iulie 1930 și Nr. 536 din 28 Februarie 1931, privitoare la înființarea și acordarea Ordinului Virtutea Aeronautică de războiu cu spade;

În baza dispozițiunilor decretelor-legi Nr. 3052 din 5 Septemvrie și Nr. 3072 din 7 Septemvrie 1940, privitoare la prerogativele Regale,

Am decretat și decretăm:

Art. I. Se conferă de Noi, Ordinul Virtutea Aeronautică de războiu cu spade, în clasele arătate mai jos, următorului personal navigant din aeronatica regală:

(…)

Clasa Crucea de Aur (…) Post mortem

(…)

Căpitanului av. Vasilescu Ioan, un pilot foarte îndrăzneț și temerar, care a executat misiuni de războiu pe timp foarte rău. În timp de executa o misiune de recunoaștere a fost doborât de un avion de vânătoare inamic, în luptă aeriană, în regiunea com. Crihana-Cahul, și omorât pe când cobora cu parașuta.

(…)

Art. II. Ministrul Nostru, secretar de Stat la Departamentul Apărării Naționale, este însărcinat cu executarea prezentului decret.

Dat în Sinaia, la 1 Iulie 1942.

MIHAI

ANTONESCU

Mareșal al României

și Conducătorul Statului

Ministrul apărării naționale,

General de Divizie Constantin Pantazi

Nr. 1934”

Virtutea Aeronautica

Post-scriptum: Doamna Maria Cudlenco, directoarea Bibliotecii Publice Crihana Veche, ne-a comunicat că își amintește din spusele mamei sale, Maria Brașoveanu, că la intrarea în vechiul cimitir de la Crihana este un mormânt al unui militar român căzut în timpul luptelor pentru eliberarea Basarabiei, fiind sigur vorba despre un aviator.

Crucea de căpătâi este singura de acest model în tot cimitirul, fiind tipic militară românească, dar neavând nicio inscripție pe una dintre fețe. S-ar putea ca anume în cimitirul comunal din Crihana să-și doarmă somnul de veci căpitanul aviator Ioan Vasilescu. Vom putea afirma aceasta cu certitudine doar după confirmările din partea Ministerului Apărării Naționale de la București sau ale Oficiului Național pentru Cultul Eroilor.

Mulțumim doamnei Maria Cudlenco pentru imaginea crucii de mormânt trimise după lecturarea acestei postări pe blog.

Vlad Cubreacov

Cruce militara romaneasca la Crihana Veche

Post Post-scriptum:

În data de 02 februarie 2016 am vizitat vechiul cimitir comunal pentru a identifica mormântul militarului român înhumat la Crihana Veche. Am luat câteva imagini ale crucii tombale, atât din față, cât și din spate. Pe una dintre părțile crucii de mormânt se mai deslușesc câteva litere latine, cu toate că acestea nu se leagă, deocamdată, pentru a ne da un nume sau un prenume complet. Sperăm să putem desluși cu timpul inscripția de pe crucea tombală care s-a păstrat. Totodată, nu putem exclude că aceasta să fie crucea de mormânt a altui erou român decât căpitanul Ion Vasilescu. Vom reveni cu detalii pe măsură ce vom reuși să aflăm mai multe lucruri din povestirile localnicilor despre eroul sau eroii români înmormântați la Crihana Veche.

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

DSC_0794

DSC_0799


GHEORGHE N. CHEBAC, SINGURUL CRIHĂNEAN CU NAȚIONALITATEA ROMÂNĂ RETRASĂ

Ianuarie 17, 2016

Stema Romaniei

Nu-i pădure fără uscături și nici sat fără păcătoși.

Ministrul secretar de Stat la Departamentul Justiției al României, Paul Porumbeanu, a emis o Decizie, la 28 iulie 1942, prin care i-a retras naționalitatea română lui Gheorghe N. Chebac, singurul crihănean ajuns vreodată în această situație. Decizia a fost publicată la 30 iulie 1942 în Monitorul Oficial al Regatului României.

Decizia face trimitere la un Raport judecătoresc (nr. 7463 din 1942) emis de Judecătoria mixtă Cahul, dar și la depoziții ale martorilor, care, presupunem, au fost români din Crihana. Nu cunoaștem deocamdată care au fost modurile în care s-a manifestat Gheorghe N. Chebac (”a adus în public ofense armatei și națiunii române”), temeiuri solide pentru care acest crihănean a decăzut din cetățenia română, dar cu siguranță că acestea au fost deosebit de grave. Sperăm să le aflăm cât de curând din documente de arhivă.

Cazul crihăneanului Gheorghe N. Chebac, unul singular la Crihana, merită adus în atenție atât pentru cunoașterea exactă a istoriei localității, cât și, ca exemplu instructiv negativ, pentru motive de pedagogie națională.

Vlad Cubreacov

* * *

Chebac retragere nationalitate

Noi, ministru secretar de Stat la Departamentul Justiției,

Având în vedere raportul d-lui judecător al Judecătoriei mixte Cahul, Nr. 6.463 din 1942, din care se constată că numitul Gheorghe N. Chebac, din comuna Crihana, județul Cahul, sub ocupațiunea rusească a manifestat sentimente ostile Statului român;

Ținând seama de depozițiile martorilor, aflate în dosarul cauzei, din care rezultă că susnumitul, sub regimul sovietic, a adus în public ofense armatei și națiunii române;

Văzând și dispozițiunle art. 3 din legea Nr. 793, publicată în Monitorul Oficial Nr. 209 din 4 septembrie 1941, potrivit cărora naționalitatea română poate fi retrasă oricărui cetățean român care, în timpul evacuării Basarabiei ori Bucovinei de Nord sau după această dată, a săvârșit acte de dușmănie împotriva armatei sau populațiunii române sau care a vătămat prin fapta lui interese românești sau a manifestat în public sentimente ostile neamului și țării,

Decidem:

Art. I. Se retrage naționalitatea română numitului Gheorghe N. Chebac din comuna Crihana, județul Cahul, pentrucă, în timpul ocupațiunii rusești, a manifestat în public sentimente ostile neamului și țării.

Art. II. D-l director al Afacerilor Judiciare din acest minister este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a prezentei deciziuni.

Dată la 28 Iulie 1942.

p. Ministru, Paul Porumbeanu

Nr. 109.227


COOPERATIVA AGRICOLĂ ”ÎNFRĂȚIREA”, CRIHANA, 1927.

Ianuarie 17, 2016

Cooperatia sateasca in Romania

Aflăm din Monitorul Oficial al Regatului României nr. 10659 din 6 august 1927 că în interbelicul românesc de aur a existat la Crihana o Cooperativă agricolă, numită ”Înfrățirea”. Această Cooperativă a apărut pentru a acoperi nevoia de credit a țăranilor și contracararea cametei, dar și pentru valorificarea cerealelor, știindu-se că în preajma localității Crihana, pe Prut, la circa 200 de metri nord de limita dintre Crihana și Cahul a existat o Agenție agricolă și portuară (Portul Cerealier Cahul). Țăranii din Crihana și-au putut exporta grânele oriunde în lume. Unul dintre scopurile înființării Cooperativei ”Înfrățirea” de la Crihana era tocmai producția și desfacerea de cereale, iar România interbelică a știut să folosească potențialul Prutului ca arteră de transport.

Țăranii români din Crihana și marii proprietari de terenuri din sat, spre deosebire de cei din restul Basarabiei, erau familiarizați încă din 1873 cu activitățile Creditului Funciar Rural din România. De asemenea, se știe că prin Portul Cerealier Cahul s-au exportat grâne în Europa Occidentală încă din 1870, când Statul Român a reglementat și organizat circulația ambarcațiunilor de la gura Prutului până în zona cursului de mijloc al râului (în dreptul localității Nemțeni).

Cooperativa ”Înfrățirea” de la Crihana a fost una agricolă, de producție și consum, dar și una de credit, așa cum rezultă din hotărârea Judecătoriei urbane Cahul publicată mai jos. Cât timp nu dispunem de textul Statutului, ca și de informații suplimentare privind Cooperativa interbelică de la Crihana, nu ne vom lansa în supoziții. Totuși vom reține faptul că în 1937 existau în Basarabia 65 de cooperative agricole de producție și consum, având un total de 5 071 de membri, cu un capital de 3 284 000 de lei, iar la scara întregii Românii existau 509 asemenea cooperative, cu un total de 37 793 de membri și un capital de 25 233 000 de lei (sursa: Agriculture en Roumanie. Atlas statistique, București, 1938). Totodată, reținem că la 1 ianuarie 1931 în România existau 7 436 de cooperative, din acestea 6 879 funcționând la țară (4 824 sau 70,12% din total erau cooperative de credit (bănci populare), 2.055 erau cooperative agricole pentru prestări servicii sau forestiere).

Numărul de agricultori de la Crihana asociați în anul 1927 în Cooperativa ”Înfrățirea” trebuie să fi fost destul de mare, de vreme ce doar consiliul de administrație al Cooperativei era format din 26 de membri, acestora adăugându-li-se 3 cenzori activi și 3 supleanți.

Deocamdată nu ne sunt cunoscute nici numele președintelui și nici cele ale membrilor consiliului de administrație, precum nici cele ale membrilor Cooperativei agricole ”Înfrățirea” din 1927, dar sperăm să le aflăm pe măsura valorificării patrimoniului arhivistic privitor la Crihana Veche.

* * *

Judecătoria urbană Cahul

Extras

Depe actul constitutiv și statutele cooperativei agricole ”Înfrățirea” din comuna Crihana, județul Cahul.

  1. În comuna Crihana, județul Cahul, se înființează o cooperativă agricolă cu numele de ”Înfrățirea”.
  2. Scopul cooperativei este de a înlesni și a contribui la desvoltarea și intensificarea producțiunii agricole prin mijloacele de cultură rațională.
  3. Durata cooperativei este nelimitată.
  4. Capitalul social este variabil și se formează din părțile sociale vărsate de membri.
  5. Societarii răspund solidar pentru obligațiunile cooperative cu propria lor avere mobilă și imobilă.
  6. Cooperativa este administrată de un consiliu de administrație compus din 26 membri. Comisiunea censorilor se compune din 3 censori activi și 3 supleanți.
  7. Cooperativa este reprezentată prin președintele consiliului de administrație, iar în lipsa acestuia printr’un alt membru din consiliu anume delegat de consiliu prin proces-verbal.
  8. Cooperativa cu numele ”Înfrățirea” va funcționa în baza băncilor populare și statutelor adoptate.

    (Urmează semnăturile judecătorului și a grefierului).

    No. 13.964

Cooperativa Infratirea Crihana


EXPROPRIERI LA CRIHANA, COMUNĂ DIN REGATUL ROMÂNIEI

Ianuarie 17, 2016

Exproprieri la Crihana 1

Monitorul Oficial al României  nr. 12316 din 3 martie 1923 publică patru Hotărâri ale Comisiei județene Cahul pentru exproprieri și împroprietărire și patru Hotărâri ale Comisiei Centrale de Judecată cu privire la patru cazuri de expropriere a suprafețelor agricole sau palustre deținute de latifundiarii Elisabeta Crani, Maria Cricopolo, Nicolae Crani și Pandelache Cafrița pe moșia comunei Crihana. Aceste exproprieri, ca și altele, cu dreaptă și prealabilă despăgubire, au permis împroprietărirea, în parte, cu pământ a țăranilor din Crihana, în contextul marii reforme agrare din România. O altă parte a terenurilor expropriate au fost folosite pentru extinderea intravilanului localității, dar și pentru interesul economic al comunei Crihana, devenind domenii publice (în special Balta și stufăriile).

A doua hotărâre a Comisiei de expropriere, din 4 februarie 1921, este primul document oficial identificat până acum prin care este atestată intenția, posibil chiar și decizia deja luată, de înființare a unei noi vetre de sat pe moșia comunei Crihana, anume partea care ulterior s-a numit Vâlcova.

Din aceste opt documente aflăm, în afară de numele Elisabetei Crani, Mariei Cricopolo, ale lui Nicolae Crani și Pandelache Cafrița, și pe cele ale altor proprietari de teren la Crihana: Ștefan Burth, Banca Țărănească, N(icolae) Olani, Alex. Caravasili.

De asemenea, reținem microtoponime aflate în uz la 1921 și cu siguranță cu mult mai vechi, ca: Fântâna de Câmp, Șleahul Crihana-Pelinei, Fânânele, Tișcana (denumirea Digului care separa, din deal până la malul Prutului, moșiile comunelor Crihana și Manta. Cuvântul Tișcană este un regionalism românesc păstrat la Crihana Veche și însemnând ”pungă, tașcă, torbă, țoșcă, traistă, tășulă, tolbă, geantă folosită de vânători sau pescari”), Hățașul, Moșia Bisericii, Răzeșie.

Redăm mai jos textele acestor documente păstrând ortografia originalului.

Vlad Cubreacov

Exproprieri la Crihana 2

* * *

REZUMAT

depe hotărârea No. 47 din 4 Februarie 1921, a comisiunei județene Cahul, relativ la exproprierea moșiei Crihana, proprietatea d-nei Elisaveta Crani.

Comisiunea, hotărăște:

Se expropriază suprafața de 118 ha. Și 43 arii, pentru cauză de utilitate publică și națională din proprietatea d-nei Elisaveta Crani, în suprafață totală de 218,43 ha., pendinte de comuna Crihana, județul Cahul.

Rezervă proprietarei cota de 100 ha., în următoarele limite și vecinătăți: la Nord moșia Crihana, proprietatea d-lui Nicolae Crani, la Esat cu moșia Fântâna de Câmp, proprietatea d-lui Stefan Burth, la Sud cu moșia Manta, proprietatea băncei Țărănești, la Vest cu porțiunea expropriabilă fără a intra în acastă porțiune și fântânele.

Stabilește proprietarului dreptul de a adăpa vitele la ceste fântâni.

Fixează ca preț de expropriere suma de lei 345,60 ha. pentru suprafața de 118,43 ha., ceiace face în total suma de lei 41.029, bani 90.

Stabilește ca sarcini hipotecare suma de 1000 ruble la banca Herson, Odesa.

Cu drept de apel.

Dată și pronunțată la 4 Fevruarie 1921.

Președinte, Ionescu.

Membri: Ciure, Sizov.

Opinia separată a d-lor membri Chioibași și Voloc, pentru a se lăsa d-lor Elisaveta și Maria Cricopol, o singură cotă.

Această hotărâre a fost reformată de comisiunea centrală de judecată, prin deciziunea No. 54 din 31 Ianuarie 1922, precum uremează:

Decide:

Ia act de declarațiunea făcută de delegația obștei Crihana, că-și retrag apelul făcut contra hotărârei No. 47 din 1921, a comisiunei județene de expropriere și împroprietărire Cahul.

Admite apelul făcut de Elisaveta Crani prin petiția înregistrată la No. 896 din 1921, reformează hotărârea No. 47 din 1921, a comisiunei județene de expropriere și împroprietărire Cahul, numai în ce privește prețul terenului expropriate din moșia Crihana, proprietatea apelantei Elisaveta Crani, preț pe care-l fixează la suma de 750 lei de ha. menținând celelalte dispozițiuni din hotărârea apelată.

Dată și pronunțată la 31 Ianuarie 1922.

Președiunte, Erbiceanu.

Membri: Moscu, Cavallioti, Scobiola.

Opinia separată a delegatului marilor proprietari, asupra prețului terenului expropriate la suma de 1.200 lei ha.

* * *

REZUMAT

depe hotărârea No. 48 din 4 Fevruarie 1921, a comisiunei județene Cahul, relativ la exproprierea moșiei Crihana, proprietatea d-nei Maria Cricopolo.

Comisiunea, hotărăște:

Se expropriază suprafața de 581 ha., 3.366 m. p., pentru cauză de utilitate publică și națională din proprietatea d-nei M. Cricopolo, în suprafață totală de 785 ha., 6 343 m. p., pendinte de comuna Crihana, județul Cahul.

Rezervă proprietarei cota de 100 ha. în următoarele limite și vecinătăți, începând dela distanța de aproximativ: 500 m. la Est de noua vatră de sat ce urmează să se înființeze în comuna Crihana, pe moșia M. Cricopolo și anume pe linia de pachete astăzi, în ființă la distanța amintită mai sus, mergând spre Est pa ambele hotare, de Nord și Sud până la complectarea suprafeței de 96 ha., iar restul de 4 ha. din moșia N. Olani, prelungind hotarul de la Vest al acestei cote până în șleahul Crihana-Pelinia și mergând din acest hotar spre Est până la complectarea suprafeței de 4 ha.

Fixează ca preț de expropriere suma de 345 lei, 60 bani de hectar, pentru terenul arabil.

Fixează ca preț de expropriere pentru baltă și stufării, în suprafață de 347 ha., 2.218 m. p., suma de 316 lei, 80 bani, ceia (ce) face în total 109.999 lei, 70 bani, rezultă că se cuvine expropriatei suma de 190 927 lei, 20 bani.

Stabilește ca sarcini hipotecare suma de 3.500 ruble la banca Herson-Odesa.

Trece în proprietatea Statului, suprafața de 347 ha., 2.218 m.p. ocupată cu bălți și stufării, din suprafața totală expropriate de 581 ha., 5366 m. p.

Cu apel.

Dată și citită în ședință publică la f Fevruarie 1921.

Președinte (Indescifrabil).

Membri: (Indescifrabil), Sizov, Boboc.

Această hotărâre a fost reformată prin decizia No. 45 din 31 Ianuarie 1922, a comisiunei centrale de judecată, precum urmează,

Decide:

Ia act de declarațiunea făcută de delegații obștei Crihana, că-și retrag apelul făcut contra hotărârei No. 48 din 1921, a comisiunei județene de expropriere Cahul.

Admite apelul făcut de Maria Cricopolo, prin petițiunea înregistrată la No. 898 din 1921, reformează hotărârea No. 48 din 1921, a comisiunei județene de expropriere Cahul, numai în ce privește prețul terenului și digului expropriate din moșia Crihana, proprietatea apelantei Maria Cricopolo, preț pe care-l fixează după cum urmează: pentru terenul arabil suma de 800 lei de hectar, pentru baltă și stuhării suma de 1.200 lei de ha., iar digul de pământ (tișcana) construită pe moșie, ce leagă dealul cu malul Prutului – suma de 180.000 lei.

Menține celelalte dispozițiuni din hotărârea apelată No. 48 din 1921.

Dată și pronunțată în ședință publică la 31 Ianuarie 1922.

Președinte: Erbiceanu.

Membri: Moscu, Cavalioti, Scobiola.

Opinie separată

Subsemantul, A. Scobiola, sunt de părere a se fixa prețul terenului arabil expropriate din moșia Crihana, la suma de 700 lei pe hectar, iar pentru baltă și sufării, la suma de 1.000 lei pe hectar.

Delg(a)tul țăranilor, A. Scobiola.

* * *

REZUMAT

depe hotărârea No. 49 din 4 Februarie 1921, a comisiunei județene Cahul, relativ la exproprierea moșiei Crani, din comuna Crihana.

Comisiunea, hotărăște:

Expropriază suprafața de 334 ha., 2.194 m. p., pentru cauză de utilitate publică și națională din proprietatea d-lui N. Crani, în suprafață totală de 968 ha., 7.371 m. p., pendinte de comuna Crihana, județul Cahul.

Rezervă proprietarului cota de 100 ha., la următoarele limite și vecinătăți:

Porțiunea dintre conacul moșiei și șleahul (hățașul) Crihana-Pelinia, în suprafață aproximativă de 5.000 m. p.

Porțiunea cuprinsă între hotarul de Nord a moșiei și șleahul Cihana Pleinia, măsurătoarea începând dela conacul moșiei și răzășia locuitorilor din comuna Crihana, mergând spre Est până la complectarea cotei, a cărei lățime în partea de Est va avea aceeași lungime ca și în partea de Vest și va fi măsurată dela Nord la Sud.

Rezervă proprietarului viile și conacul în suprafață de 19 ha., 5.677 m. p.

Fixează ca preț de expropriere pentru pământul arabil și embaticar, suma de 345 lei, 60 bani ha., ceia ce face în total suma de 274,371 lei, 20 bani.

Fixează ca preț de expropriere pentru baltă și stufării, în suprafață de 380 ha., 6435 m. p., suma de 316 lei, 80 bani ha., ceeace face 120.787 lei, 85 bani, iar în total se cuvine proprietarului suma de 395.059 lei, 5 bani.

Împroprietărește embaticarii prevăzuți în procesul-verbal No. 3 al sub-comisiunei cu suprafața de 2 ha., 8.244 m. p.

Trece în proprietatea Statului bălțile și stufăriile, în suprafață de 380 ha., 6.435 m. p.

Cu apel.

Dată și citită la 4 Fevruarie 1921.

Președinte, Ionescu.

Membri: Ciurea, Voloc, Chioibași, Sizov.

Această hotărâre a fost refomată de comisiunea centrală de judecată, prin deciziunea No. 52 din 30 Ianuarie 1922, precum urmează:

Decide:

Admite apelul făcut de N. Crani, prin petiția înregistrată la No. 897 din 1921, reformează hotărârea No. 49 din 1921, a comisiunei județene de expropriere și împroprietărire Cahul, numai în ce privește prețul terenului expropriate din moșia Crihana, proprietatea apelantului N. Crani, preț pe care-l fixează după cum urmează: pentru terenul arabil și embaticar suma de 750 lei de ha. pentru baltă și stufărie de 1.200 lei de ha.

Menține celelalte dispozițiuni din hotărârea apelată No. 49 din 1921.

Dată și pronunțată la 31 Ianuarie 1922.

Președiunte, Erbiceanu.

Membri: Moscu, Cavalioti, Scobiola.

Opinia separată a delegatului țăranilor Scobiola a se fixa prețul de ha. a stufăriei și balta la suma de 1.000 lei, iar arabil la 700 lei de ha.

Opinia separată a delegatului marilor proprietari, în ceeace privește prețul terenului expropriate arabil la suma de 1.200 lei ha, iar stufăria și balta la suma de 1.600 lei de ha.

* * *

REZUMAT

depe hotărârea No. 51 din 5 Februarie 1921, a comisiunei județene Cahul, relativ la exproprierea moșiei Crihana, proprietatea d-lui Pandelache Cafrița.

Comisiunea, hotărăște:

Expropriază suprafața de 1.351 ha. și 8.844 m. p., pentru cauză de utilitate publică și națională din proprietatea d-lui Pandelache Cafrița, în suprafață totală de 1.457 ha., 8.844 m. p., pendinte de comuna Crihana, județul Orhei (sic! corect Cahul – n. n.).

Rezervă proprietarului cota de 100 ha., în următoarele limite și vecinătăți: la Nord cu moșia most. Alex Caravasili, la Est cu răzășia locuitorilor din Crihana, despărțită de drumul vechi al Renilor, la Sud cu porțiunea expropriabilă și la Vest cu moșia Bisericei Sf. Toader, din Crihana, precum și răzășia locuitorilor acestei comuni, în plus suprafața de 6 ha. locul de sub case și vie aflată în granițele actuale.

Fixează ca preț de expropriere pentru baltă și stufării în suprafață de 335 ha. 4.355 m. p., suma de 316 lei, 80 bani ha., în total se cuvine proprietarului suma de 449.627 lei, 69 bani.

În ce privește evaluarea lemnului rămâne a se face de comisiunea special înființată pentru acest scop.

Trece în proprietatea Statului balta și stufăriile, în suprafață de 325 ha., 4.355 m. pătrați.

Cu apel.

Dacă și citită în ședință public la 5 Fevruarie 1921.

Președinte, Ionescu.

Membri: Ciurea, Ciobanu, Voloc, Cavalioti, Boboc, Sizev.

Această hotărâre a fost refomată prin deciziunea No. 469 din 1 Decemvrie 1921, a comisiunei central, precum urmează:

Decide:

Admite apelul făcut de Pandelache Cafrița, prin petiția înreg. la No. 895 din 1921, reformă hotărârea No. 51 din 1921, a comisiunei județene de expropriere și împroprietărire Cahul, și,

Fixează prețul la terenul expropriate din moșia Crihana, proprietatea Pandelache Cafrița, cum umrează:

Teren arabil în suprafață de 728 hectare, 9.247 m. p., se fixează suma de 750 lei de hectar, iar pentru terenul fâneață, imaș, bălți și stufării, suprafață de 632 hectare 9.597 m. pătrați tot din moșia Crihana, fixează ca preț de expropriere suma de 1000 lei de hectar.

Menține hotărârea apelată No. 51 din 1921, numai în ce privește cota de 100 hectare și 6 hectare locul de sub caă și vie.

Dată și pronunțată în ședință publică la 1 Decemvrie 1921.

Președiunte, Crăciunescu.

Membri: Moscu, Cavalioti, Scobiola.


CRIHANA LA 1865 ÎN INDICELE COMUNELOR DIN ROMÂNIA

Ianuarie 17, 2016

Crihana in registrul comunelor din Romania 1

Ministerul de Interne, Agricultură și Lucrări Publice al României publică în 1865, la Imprimeriile Statului din București, prin intermediul Serviciului său Statistic, un Indice al comunelor României după noua organizare a legii comunale.

Comuna Crihana, pe atunci parte a plasei Coștangalia din județul Cahul, apare în Indice la poziția 9, cu următoarele specificări: 110 case, 112 familii, 1 biserică.

În total, plasa Coștangalia cuprindea 17 comune rurale (Aluatu, Baimaclia, Baurci Moldoveni, Borceag, Burlacu, Chioselia Mică, Constantinovca, Coștangalia, Crihana, Găvănoasa, Manta, Moscovei, Pelinei, Roșu, Tătar Baurci, Vadul lui Isac, Zârnești), cu 1928 de case și 2428 familii și 14 biserici. În județul Cahul erau în 1865 un număr de 48 de comune, cu un total de 7623 de case și 8711 familii, precum și 48 de biserici.

Crihana in registrul comunelor din Romania 2

Cu toate că Indicele nu ne oferă decât date despre numărul de case și de familii din Crihana, am putea deduce că numărul locuitorilor din localitate se ridica la circa 500. Se știe că în 1857 Crihana avea 452 de locuitori, dintre care 247 de parte bărbătească și 205 de parte femeiască, toți ortodocși, alcătuind enoria bisericii Sfinții Mari Voievozi Mihail și Gavriil construită din lemn în anul 1783.


PREOȚI VECHI LA BISERICA DIN CRIHANA

Ianuarie 5, 2016

Psaltire romaneasca veche Dosoftei

Vasile și Zlătan, 1812

Aflăm dintr-un registru al clerului din eparhia Hușilor întocmit anterior și publicat la 13 aprilie 1812, cu o lună și 3 zile înaintea anexării țariste a Basarabiei, registru intitulat ”Preoți și diaconi și ipodiaconi țârcovnici, slujitori bisericilor ai eparhiei sfintei episcopie Hușilor”, informații utile despre numărul de biserici și slujitori din Ținutul Greceni. Registrul este semnat de Meletie Lefter, supranumit Brandaburul (1777, Suceava – 1848, Iași), episcop de Huși (1803-1826), apoi de Roman (1826-1844) și mitropolit al Moldovei și Sucevei (1844-1848).

Episcopul Meletie Lefter al Hușilor (1803 - 1826)

Episcopul Meletie Lefter al Hușilor (1803 – 1826), pictură din Catedrala episcopală din Huși.

În tot Ținutul Grecenilor erau în acea vreme 17 biserici, în care slujeau 25 de preoți asistați de un total de 6 ipodiaconi, după cum urmează: 1) Gotești cu 3 preoți, 2) Larga cu 2 preoți, 3) Baurcie cu 2 preoți și 1 ipodiacon, 4) Zârnești cu 1 preot, 5) Frumoasa cu 2 preoți, 6) Cărhana cu 2 preoți, 7) Manta cu 2 preoți și 2 ipodiaconi, 8) Vadul cu 2 preoți, 9) Fântâna din Câmpu cu 1 preot, 10) Greceni cu 1 preot, 11) Pelenei cu 1 preot, 12) Hagichioiu cu 1 preot, 13) Borceac cu 1 preot, 14) Chesolui cu 1 preot, 15) Baurci Tătărăști cu 1 preot, 16) Coștangalia cu 2 preoți și 3 ipodiaconi, 17) Tartaul cu 1 preot.

Numele celor doi preoți conslujitori hirotoniți pe seama parohiei Cărhana din Ținutul Grecenilor sunt Vasile și Zlătan. Cei doi preoți au slujit în vechea biserică de lemn, cu hramul ”Sfinții Mari Voievozi Mihail și Gavriil”, ridicată de crihăneni la 1783 și sfințită de episcopul Iacob Stamati al Hușilor, viitor mitropolit al Moldovei și Sucevei. În mod evident, unul dintre cei doi preoți trebuia să aibă demnitatea de paroh. Presupunem că anume preotul Vasile era parohul bisericii din Crihana, întrucât este trecut primul în registrul publicat la 13 aprilie 1812.

Preoti Crihana 1812

Preoții din Principatul Moldovei aveau, în raport cu țăranii, o poziție privilegiată, fiind scutiți de toate dările, cu excepția dării steagului de care erau scutiți doar preoții de la bisericile domnești, așa cum rezultă dintr-un act al domniei din 1632. Totuși, preoții de la sate și orașe erau supuși unor dări speciale cum ar fi: darea la hirotonie, darea de cârjă la instalarea noilor episcopi de Huși sau mitropoliți ai Moldovei, ploconul vlădicesc și avaeturile către protopop. În unele sate, boierii locului le dădeau preoților pământ pentru casă sau ”deajmă de a zeci din țarină, iar din prisăci vor lua din opt stupi – unul”. Totuși, preoții acelor timpuri nu se deosebeau foarte mult de țărani, fiind implicați în muncile câmpului, iar alții primeau plăți din partea enoriașilor păstoriți: ”numai din sfânta biserică se hrănesc, (…) n-au neguțătorii, ori altele”. Ce condiție materială or fi avut acum două sute de ani preoții Vasile și Zlătan de la Crihana nu putem ști deocamdată, dar sperăm să aflăm cu timpul, pe măsură ce vom găsi documente vechi în arhivele din Basarabia sau din interiorul României.

Regula în epocă era ca slujitorii lui Dumnezeu să fie ”preoți de ispravă”, știutori de carte și să aibă practică liturgică la episcopia din Huși, unde studiau Dogma și Morala creștină. În afară de oficierea slujbelor bisericești, preoții aveau datoria de a-i învăța carte pe copii. Astfel, presupunem că, la 1812, pe lângă biserica ”Sfinții Mari Voievozi Mihail și Gavriil” de la Crihana exista o școală parohială în care predau cei doi preoți, Vasile și Zlătan. După cum ne dovedesc mai multe documente ale timpului, tot în sarcina preoților din parohie cădea întocmirea de pomelnice, de zapise, copierea cărților de cult acolo unde nu existau tipărite, scrierea de mărturii sau de hotărncii de pământuri.

Pecetea Protoieriei Ținutului Cahul înaintea Unirii Principatelor Române.

Pecetea Protoieriei Ținutului Cahul înaintea Unirii Principatelor Române.

Constantin Cihanu, 1874

Dintr-un document intitulat ”Despre conduita preoților din județul Cahul, eparhia Hușilor, pe anul 1874” aflăm că preotul paroh de la Crihana se numea Constantin Cihanu și că acesta avea o conduită ”Foarte bună”. El era asistat de cântărețul Petru Fulgeru, trecut în document ca având o conduită ”Bună” și de paracliserul Gheorghe Popescu, trecut ca având o conduită ”Cinstită”. Calificativele folosite în document în cazul conduitei slujitorilor bisericești din eparhie sunt ”Pre frumoasă”, ”Frumoasă”, ”Foarte bună”, ”Bună”, ”Foarte cinstită”, ”Cinstită”, ”Cam bănuită”, ”Bănuită”, ”Bănuită de beție” și ”Mediocră”. Preotul Constantin Cihanu a slujit în aceeași biserică de lemn construită de crihăneni la 1783. Avem toate motivele să presupunem că el era absolvent al Seminarului Teologic de la Huși.

În acea vreme în judeţul Cahul erau înregistraţi 48 de preoţi, 46 cântăreţi şi 42 de paracliseri, aflați sub conducerea protoiereului judeţului Cahul, iconomul Ioan Ferlat.

Vom reveni cu noi date despre Crihana și oamenii ei pe măsura aflării lor din documentele de epocă.

Glosar

Avaet – taxă


IACOB STAMATI, VLĂDICUL CARE A SFINȚIT VECHEA BISERICĂ DE LEMN DE LA CRIHANA

Decembrie 26, 2015

Iacob Stamati medalion

Așa cum ne confirmă toate sursele disponibile, vechea biserică de lemn de la Crihana Veche, având hramul ”Sfinții Mari Voievozi Mihail și Gavriil”, a fost ridicată în anul 1783, cu osteneala și cheltuiala creștinilor din sat. Ca orișice biserică, pentru a putea fi închinată cultului, aceasta trebuia sfințită și, în mod obligatoriu, înzestrată de către episcopul eparhiot cu un antimis pentru sfânta masă din altar. Din momentul în care Episcopia de Huși a fost înființată (1598), creștinii de la Crihana s-au aflat sub jurisdicția și îngrijirea sufletească a acesteia. Episcopia de Huși cuprindea ţinutul Fălciului cu toate olaturile sale din dreapta şi stânga Prutului (inclusiv olatul Greceni din care făcea parte Crihana), ţinutul Lăpuşnei, partea ce rămăsese după luarea Tighinei cu cele 12 sate românești de sub stăpânirea turcească, ţinutul Orheiului şi cel al Sorocăi. Până în 1598 creștinii de la Crihana s-au aflat sub oblăduirea sufletească directă a Mitropoliei Moldovei și Sucevei.

Chiar dacă nu dispunem încă de mărturii documentare sigure, trebuie să admitem că biserica ”Sfinții Mari Voievozi Mihail și Gavriil” din Crihana a fost sfințită în 1783, când își pornește activitatea, de către ierarhul aflat în acel an pe tronul episcopal al Hușilor. Este vorba despre episcopul Iacob Stamati (1782-1792), viitor mitropolit al Moldovei (1792-1803), care preluase cârma episcopiei cu doar un an înainte și care, probabil, dăduse și binecuvântarea pentru ridicarea bisericii de lemn de la Crihana. Vlădicul Iacob Stamati era la acea vreme singurul episcop din eparhie, neavând vicari ori sufragani. Nu cunoaștem deocamdată dacă biserica ridicată de crihăneni la 1783 înlocuia o biserică de lemn mai veche sau apărea pe loc gol. Dar știm cu siguranță că una dintre marile și constantele preocupări ale vlădicului Iacob Stamati ca episcop de Huși a fost reînnoirea vechilor biserici de lemn.

Regulile existente în Biserica ortodoxă ne spun că episcopul Iacob Stamati ar fi trebuit să se deplaseze personal la Crihana, să sfințească biserica și sfânta masă din altar, să semneze un antimis, pe care să aplice și pecetea episcopiei, ca dovadă a legăturii dintre parohie și tronul eparhial. Nu avem niciun motiv să considerăm că lucrurile nu s-ar fi desfășurat anume așa. În plus, știindu-se că Iacob Stamati a fost un mare cărturar și om de cultură, exigent în ceea ce privește știința de carte a preoților și întotdeauna preocupat ca bisericile din eparhie să fie înzestrate cu toate cărțile necesare cultului, putem presupune că, în afara cuvenitei rânduieli a sfințirii de la 1783, vlădica Iacob a înzestrat biserica de la Crihana cu toate cărțile românești de care aceasta avea nevoie pentru ținerea slujbelor. Dacă lucrurile au stat anume așa, înseamnă că în 1783 crihănenii, primind vizita arhierească a episcopului Iacob Stamati, au primit și binecuvântarea lui directă, ascultându-i cuvântul de învățătură rostit în nou-sfințita biserică alături de preotul paroh instalat. Preotul Ioan Pricop, referindu-se la arhipăstoria lui Iacob Stamati, afirmă în Cronica Episcopiei Romanului și Hușilor (Roman, 1898): ”Pentru slujitori au fost cumpărate veșminte tocmai din îndepărtata Veneție. De asemenea, bisericile din eparhie au primit cărți în dar de la vrednicul ierarh” (pag. 76).

În mod cert, vrednicu episcop Iacob Stamati a instalat în 1783 și un preot paroh la Crihana, cu care a ținut ulterior legătura și căruia i-a trimis timp de un deceniu scrisorile sale pastorale. Într-o circulară datând din 13 august 1785, episcopul Iacob Stamati conturează un portret al preotului din eparhia sa. Astfel, preotul ”se cade să fie blând, smerit, cucernic, curat de viață, înțelept învățător și povățuitor poporanilor săi, spre cele bune și de folos sufletelor lor. Căci nu numai cu cuvântul, să fie într-o învățătură ci și cu pilda faptelor celor bune și să se împlinească adivărat evanghelicescul cuvânt ce zice: «voi sunteți lumina lumei și sarea pământului, care nestrămutat voim a se urma întocmai, după cum s-au arătat în acest pont».”

Cu siguranță, cercetarea arhivelor bisericești de la Huși și Iași va putea vărsa mai multă lumină asupra acestor aspecte, scoțând la iveală noi date importante despre vechea biserică de lemn de la Crihana, despre slujitorii ei și despre legăturile pe care enoria creștină de la noi le-a avut cu Episcopia Hușilor și Mitropolia Moldovei și Sucevei.

* * *

Iacob Stamati era născut la 24 iunie 1749, în Transilvania, la Bistrița-Năsăud, ca fiu al lui Alexandru Stamati-Strămătura, fiind nepot al episcopului Pahomie de Roman și primind din botez numele Ioan. La vârsta de 11 ani a trecut munții și a intrat în obștea mănăstirii Neamț, unde primește călugăria la 3 aprilie 1764, iar apoi ajunge econom al mănăstirii. Pentru realizările din această perioadă şi pentru buna chivernisire a bunurilor mănăstirii, mitropolitul Gavriil Callimachi (1760-1786) îl va chema la Iaşi, unde îi încredinţează funcţia de dichiu, adică administrator al averilor Mitropoliei.

Este considerat nu doar unul dintre ierarhii români erudiți, vorbitor de greacă și slavonă, dar și cel mai iubitor de carte ierarh din Moldova secolului XVIII. A fost hirotonit preot în 1774, ajungând ieromonah la Catedrala mitropolitană din Iași, iar in anul 1782 este hirotonit episcop de Husi, unde păstorește timp de 10 ani, înnoind mai multe biserici, schituri și mănăstiri și înființând o Școală episcopală pentru luminarea preoților. În 1792 a fost ales Mitropolit al Moldovei și Sucevei, unde înființează o tipografie și tipărește nu doar numeroase cărți bisericești și misionare, ci și cărți didactice pentru școlile publice din întreaga Moldovă.  Trece la cele veșnice la 24/12 martie 1803.

Sasul Andreas Wolf, care i-a fost medic personal și prieten, ne-a lăsat despre el această caracterizare: „Între bărbaţii care au purtat în timpul mai nou cu vrednicie şi chiar în înţelesul adevăratei religii a lui Hristos cârja de păstor duhovnicesc în Principatul Moldovei, dacă nu locul întâi, desigur unul din cele mai de frunte locuri se cuvine mitropolitului Iacob (…). Activitatea lui, grija lui pentru îmbunătăţirea disciplinei bisericeşti, dar mai ales neclintitul lui simţ de dreptate şi râvna înflăcărată de a promova din toate puterile, în largu-i cerc de influenţă, binele semenilor săi, de orice religie ar fi fost, îi vor perpetua amintirea binecuvântată până la cea mai târzie posteritate“.

„Odată, a doua zi de Paşti, era prânz mare la mitropolitul Iacob. Cei mai însemnaţi fruntaşi din Iaşi erau la dânsul, la masă. Era pe la mijlocul prânzului. Deodată intră un servitor în sală şi vesteşte că în curtea mitropoliei era o femeie din Ardeal, care doreşte să vorbească cu Preasfinţia Sa. «Să vie să o văd» – zice mitropolitul, doritor de a vedea pe cineva din locul naşterii sale. Îndată intră o femeie bătrână, îmbrăcată ţărăneşte, cu văl alb pe cap, cu zeche neagră, cu fotă şi încălţămine de opinci. Mitropolitul cunoscând într-însa pe mamă-sa, se ridică de la masă, o sărută, o ia de mână şi o aşează în locul său, în fruntea mesii, zicând: «Aici este locul dumitale! D-ta eşti astăzi oaspetele meu cel mai de frunte». Şi întorcându-se către oaspeţii uimiţi, le zise: «Da, fraţilor, în fruntea mesii, în locul meu trebuie să şeadă cea care mi-a dat viaţa şi a sădit în sufletul meu, de când eram mic copil, frica lui Dumnezeu. Dânsa este mama mea şi mama este tot ce am mai scump pe pământ; iară cât pentru înfăţişarea ei ţărănească, să ştiţi că îmbrăcămintea ce o vedeţi pe dânsa este podoaba şi fala sufletului meu»“.


NUMĂRUL LOCUITORILOR CRIHANEI ÎN 1857

Decembrie 23, 2015

Aflăm din revista Arhivele Basarabiei (nr. 4 din 1936), dintr-un material al lui Theodor Holban, intitulat ”Ştiri noi despre Bisericile şi populaţia creştină din sudul Basarabiei”, care era exact numărul locuitorilor comunei Crihana în 1857, la un an de la revenirea la trupul Moldovei a județelor Cahul, Bolgrad și Ismail. Așa cum se cunoaște, în secolul XIX, comuna Crihana s-a aflat în fruntariile statului național timp de 22 de ani, între 1856 și 1878, bucurându-se de toate binefacerile unei administrații naționale: limba română, școală primară românească obligatorie pentru băieți și fete (ceea ce a însemnat alfabetizare completă a populației), biserică națională etc.

Theodor Holban, întemeindu-și materialul pe cercetări de arhivă asupra evidențelor populației din cele trei județe restituite Moldovei de către imperiul țarist, ne arată că în 1857 Crihana avea 452 de locuitori, dintre care 247 de parte bărbătească și 205 de parte femeiască, toți ortodocși, alcătuind enoria bisericii Sfinții Mari Voievozi Mihail și Gavriil constuită din lemn în anul 1783. Aceste informații sunt deosebit de valoroase pentru istoria locală, întrucât ne prezintă un reper sigur pentru analiza evoluției demografice a comunei.

Locuitori Crihana 1857 1

Locuitori Crihana 1857 2


MITROPOLITUL IACOB PUTNEANUL LE FACE DREPTATE CRIHĂNENILOR LA 5 AUGUST 1759

Decembrie 22, 2015

Mitropolitul Moldovei Iacob Putneanul arată, prin anaforaua către domnul țării Ioan Teodor Callimachi,  din 5 august 1759, că a cercetat reclamația locuitorilor din satele Cârhana și Frumoasa împotriva logofătului Manolache Costache, care a închis cu oamenii stăpânirii gârlele săpate de ei, propunând a se da poruncă pentru redeschiderea lor. Mitropolitul mai arată că a fost în vizită la Greceni și că i-a primit și ascultat cu acea ocazie pe jălbașii de la Cârhana.

Mitropolitul Iacov Putneanul

Preaînălțate doamne,

La înălțimea ta au dat jalbă dumnealor boerii ce au moșii la olatul Grecenilor, cum și alții din lăcuitorii de acolo, că dum(nealui) logofătul Manolache Cosatache au astupat toate gârlele de pe moșiile ce au și au închis venitul altor moșii și cum că au luat și câțiva bani de la acei cu gârlile, ca o geremea. Și fiind noi orânduiți de măriia ta ca să căutăm pricinile ce au boerii Gavrilițăști cu răzeșii de Tomești la olatul Grecenilor, ne poruncești măriia ta prin luminata cartea măriii tale ca să cercetăm și pricina aceasta a gârlilor și după dreptate să și hotărâm, să nu aibă strânbătate unii și alții de către dum(nealui).

Preaînălțate doamne, măcar că luminata cartea măriii tale ne-au întâmpinat pe drum, întorcându-ne de la Greceni, dar fiind noi la partea aceia, au venit unii din lăcuitorii din satul Cârhana și satul Frumoasa și ne-au jăluit cum că ei în trecuții ani s-au apucat cu voia stăpânilor moșiilor de au deschis gârle pe moșiile stăpânești și au făcut mare cheltuială și osteneală, și când au fostu să să folosască și ei din osteneala lor, dum(nealui) logofătul Manolache, cu ce chip nu știm, că cu oameni domnești au astupat gârlile acelea și au dat oamenii și cibote.

Pentru care pricină noi, după jalba oamenilor, am zâs dum(nealui) logofătului Manolache, cu ce dreptate poprește pe alții moșnași de nu-i lasă să-și facă gârle pe moșiile lor, și dum(nealui) au răspunsu că cu gârlile acelea scotu peștile din bălțile dum(nealui). Care zâce a dum(nealui) le-am cunoscut că sântu fără dreptate, fiindcă am văzut și un hrisov de la bătrânul Ștefan vodă ce scrie pe moșiie Frumoasa a mănăstririi Putnii, care, într-altile ce hotărăște întru dânsul, hotărăște și aceasta: cu toate bălțile și cu toate gârlile să aibă a stăpâni mănăstirea, din care mai luminată s-au cunoscut că sântu volnici fieștecarii pe moșiia sa a-și face gârle pentru folosul său, că nu iaste cu dreptate unii numai a să folosi și alții a să păgubi.

Ce dar, preaînălțate doamne, după dreptate aceia ce să cade și să cuvine, așa am socotit ca toți acei ce au moșii la partea aceia și au avut gârle păn acmu, să aibă și de acmu înainte. Și de s-au și astupat gârlile lor de dum(nealui) logofăt Manolache, să fie volnici a le deșchide, având fieștecare stăpân putere și voe a face orice pe moșiia sa.

Iar cea desăvârșită hotărâre rămâne la mila măriii tale.

Let 7267 (1759) avgust 5 dni

Al înălțimei tale cătră Dumnezeu fierbinte rugător smeritul,

Iacov mitropolit Moldoviei

(rezoluție:)

Io Ioan Theodoru voevod, bojiiu milostiiu gospodar zemli Moldavscoi. Driaptă-i alegerea sfinții sale parinteli mitropolitul. Pentru aceea poroncim să s(e) urmezi.

Originalul, cu pecetea aplicată, este păstrat în Arhiva Academiei Române, pach CCCCXXXVI, doc. 51.

GLOSAR:

Anaforá – raport scris adresat domnitorului de către un mare dregător în Moldova și în Țara Românească, în secolele XVIII-XIX.

Geremea – amendă.

Cibotă – taxă percepută de slujitorii domneşti de la împricinați când erau obligați să se deplaseze până acasă la aceștia. Variante: ciobotă, cioboată, ciubotă.

Moșnaș – răzeș, proprietar, moștenitor, băștinaș, om al locului.

* * *

MITROPOLITUL IACOB PUTNEANUL
al Moldovei şi Sucevei
(1719-1778)

Viaţa

Venerabilul mitropolit Iacob Putneanul a fost cel mai distins ierarh şi păstor sufletesc al Moldovei din secolul al XVIII-lea. S-a născut la Rădăuţi în anul 1719, din părinţi binecredincioşi care i-au dat o creştere aleasă. În anul 1731 a intrat în nevoinţa monahală la Mănăstirea Putna, unde îşi tunde perii capului şi învaţă carte. În anul 1736 este hirotonit ieromonah, iar în anul 1744 ajunge egumen al Putnei.

Între anii 1745-1750 este episcop de Rădăuţi, iar între anii 1750-1760 păstoreşte Biserica Moldovei. Apoi, retrăgându-se din scaun la Mănăstirea Putna, mai trăieşte 18 ani şi moare în primăvara anului 1778.

Patriarhia Română are în examinare dosarul de canonizare, adică de trecere oficială în rândul sfinților pentru cuvenita cinstire în Biserică, a acestui vrednic și sfânt ierarh al neamului nostru.

Fapte şi cuvinte de învăţătură

  1. Acest ierarh iubitor de Dumnezeu a fost ales din copilărie să slujească Biserica lui Hristos. La vârsta de numai 12 ani a primit tunderea monahală în Mănăstirea Putna şi a deprins repede osteneala faptelor bune de la arhimandritul Antonie, părintele său sufletesc, încât toţi se foloseau de înţelepciunea şi blândeţea lui.
  2. Cunoştinţa cărţii şi adâncul Sfintelor Scripturi le-a învăţat tânărul Iacob în şcoala duhovnicească a Mănăstirii Putna. Aici a deprins mai întâi limbile greacă şi slavonă, apoi tâlcuirea Vechiului şi Noului Testament, dogmele şi canoanele Bisericii Ortodoxe, muzica psaltică, tipicul şi învăţăturile cele mai alese ale Sfinţilor Părinţi. În puţină vreme a săvârşit bine şcoala mănăstirii, încât pe toţi îi întrecea.
  3. Ajungând preot, duhovnic şi egumen în obştea Mănăstirii Putna, bunul păstor de suflete a crescut mulţi fii duhovniceşti, atât mireni, cât şi călugări. Căci era blând şi adânc în cuvânt, încât se făcuse vestit în nordul Moldovei şi mulţi îl aveau de părinte sufletesc.
  4. Egumenul Iacob a mărit numărul părinţilor din obşte, a dezvoltat mult şcoala Mănăstirii Putna, aducând elevi şi dascăli din cei mai buni, a format aleşi duhovnici şi preoţi de mir, caligrafi şi dascăli de greacă şi slavonă, a tradus cărţi de cult pe limba şi înţelesul poporului şi a înnoit rânduiala mănăstirii. În timpul său, obştea şi şcoala duhovnicească de la Putna erau vestite până dincolo de hotarele Moldovei. Aici veneau să înveţe carte călugări şi tineri, nu numai din partea locului, ci şi din Maramureş, din părţile Năsăudului, din Galiţia şi chiar din Grecia.
  5. Pentru o nevoinţă ca aceasta, arhimandritul Iacob s-a învrednicit de cinstea arhieriei, ajungând episcop de Rădăuţi şi păstor iscusit al turmei lui Hristos. În puţinii ani cât a fost episcop a pus rânduiala duhovnicească în toate mănăstirile din eparhia sa, a ales egumeni cuvioşi şi a întărit şcolile bisericeşti din lavre, iar pe preoţii de mir îi trimitea să înveţe mai întâi carte în mănăstiri şi apoi îi hirotonea.
  6. Ca mitropolit şi părinte al Moldovei, mitropolitul Iacob s-a dovedit de la început bărbat înţelept, păstor foarte milostiv şi iubitor de turmă, slujitor plin de râvnă, dascăl învăţat, ierarh adevărat, dăruit cu mult curaj, gata să-şi dea şi viaţa pentru mântuirea şi alinarea poporului său. Pe drept cuvânt se poate spune că de multă vreme nu mai avusese Ţara Moldovei un asemenea păstor.
  7. Cel dintâi lucru pe care l-a făcut mitropolitul Iacob a fost tipărirea în limba românească a cărţilor de cult, de învăţătură duhovnicească şi de luminare a copiilor neştiutori de carte. Timp de 10, ani cât a păstorit Biserica Moldovei, a tradus şi tipărit în tipografia de la Iaşi peste 15 cărţi de cult şi de învăţătură în limba română.
  8. Având „mare iubire de cultură teologhicească”, pe lângă tipărirea de cărţi în limba neamului, mitropolitul Iacob Putneanul a dezvoltat mult şcoala duhovnicească de la Mănăstirea Putna, rânduind dascăli din monahii cei mai luminaţi. În această şcoală – adevărată academie teologică – a rânduit păstorul cel bun al Moldovei să înveţe carte toţi tinerii candidaţi la preoţie. Căci hirotonea numai pe cei ce aveau atestat de şcoală de la egumenii mănăstirilor şi care duceau o viaţă cu totul morală.
  9. Pentru credincioşii de la sate, mitropolitul Iacob a tipărit alese cărţi de rugăciuni şi de învăţătură creştină, care se împărţeau gratuit de către preoţi şi egumeni. Iar pentru copiii iubitori de carte, marele păstor a tipărit cel dintâi „Bucvar” (abecedar) ce cuprindea rugăciunile, poruncile şi tainele Bisericii, întemeind şcoli în chiliile bisericilor de la sate şi oraşe. De asemenea, a rânduit dascăli şi preoţi aleşi care învăţau pe copii scrisul, cititul, cunoştinţele religioase şi îndemnau pe credincioşi să-şi dea copiii la şcoală.
  10. Ca un adevărat păstor al turmei lui Hristos, venerabilul mitropolit s-a îngrijit, atât pentru mântuirea şi luminarea poporului, cât şi pentru alinarea suferinţelor pământeşti. Astfel, a înmulţit numărul bolniţelor prin mănăstiri şi oraşe şi a întemeiat cel dintâi spital public în chiliile Mănăstirii Sfântului Spiridon din Iaşi. A apărat, de asemenea, pe ţărani în faţa domnului de dările grele care li se impuneau, fiind întotdeauna gata să se jertfească „pentru dragostea lui Hristos, pentru binele Bisericii, pentru folosul creştinilor şi pentru cinstea lor”.
  11. Pe părinţi îi îndemna să-şi crească copiii în frica de Dumnezeu, zicând: – Cade-se vouă, dreptmăritorilor creştini şi cei ce aveţi nume părintesc peste copiii cei mici, să aveţi purtare de grijă pentru învăţătura copiilor voştri, ca să nu se lipsească de hrana cea sufletească prin povăţuirea cea bună, care sunteţi datori să-i învăţaţi pe dânşii.
  12. Zicea iarăşi: – Învăţătura (cărţii) este asemenea cu florile cele mirositoare, care cu mirosul învăţăturii tămăduiesc toate rănile cele trupeşti, iar cel neînvăţat este asemenea copacului celui uscat. Şi precum soarele încălzeşte şi creşte toate cele ce odrăsleşte pământul, (tot) aşa şi învăţătura (cărţii) dă pricepere omului spre toată cunoştinţa.
  13. Spunea, iarăşi, mitropolitul Iacob: – Vedeţi, părinţilor, care vă lăsaţi copiii voştri nepedepsiţi (la carte), câtă stricăciune şi pagubă pricinuieşte feciorilor voştri lipsa învăţăturii. Pentru aceasta vă îndemn ca să vă deşteptaţi inimile voastre la bunătăţile cele sufleteşti, care curg din sfânta învăţătură, şi să vă daţi copiii la învăţătură ca nişte desăvârşiţi părinţi şi purtători de grijă pentru cele de folos feciorilor voştri. Urmând poruncii şi învăţăturii noastre, veţi avea nădejde a vă bucura şi a vă veseli de fiii voştri ca de nişte înţelepţiţi de Dumnezeu şi ei vă vor pomeni pe voi.
  14. Iar pe cuvioşii părinţi din Mănăstirea Putna îi sfătuia, zicând: – Cu cea părintească umilinţă vă îndemnăm ca să lucraţi cu toată silinţa şi neîncetată grijă cele ce vi s-au dat vouă – talantul cel bisericesc. Adică să adăpaţi cu cele preadulci şi adăpătoare ape ale vredniciei preoţeşti turma cea cuvântătoare. Şi acestea sunt neîncetata rugăciune pentru mântuirea şi iertarea sufletelor celor cuvântătoare, care se săvârşeşte prin pomenirea la cea fără de sânge aducătoare jertfă.
  15. Apoi adăuga şi aceasta:- Rogu-vă cu umilinţă pe voi, pe toţi, ca să nu vă leneviţi pentru mântuirea voastră şi a tuturor sufletelor, ci să lucraţi fără de lene şi cu toată osârdia la via cea de taină, ca să câştigaţi dimpreună cu dânşii cununa şi slava celor fericiţi. Lăsaţi, fraţii mei cei iubiţi, deşertăciunile lumeşti şi robiţi inima voastră la bunătăţile cele nespuse ale împărăţiei cereşti, smeriţi-vă întru Domnul, pentru ca să vă slăvească în veci. Pomeniţi pe cei răposaţi părinţi şi fraţi ai noştri în toată vremea, ca să vă pomenească şi pe voi Domnul, la venirea cea de a doua. Mică este osteneala, dar odihna este nesfârşită. Puţină este truda, dar câştigul este nenumărat. Puţină este tânguirea pe pământ, iar veselia nesfârşită.
  16. Altă dată învăţa, zicând: – Dumnezeu ne-a zidit pe noi ca să ne bucurăm de Dânsul. Iar care nu va socoti că este făcut pentru Dumnezeu, îşi pierde fericirea sa şi se păgubeşte pe sine, ca cel ce-şi închide ochii săi să nu vadă lumina şi se împiedică şi pierde calea şi îşi câştigă lui pierzare.
  17. Zicea, iarăşi, păstorul cel bun:- Nu te bucura de nimic întru acest veac al plângerii şi trecător, de vreme ce toate sunt întru dânsul nestătătoare şi făţarnice, toate sunt întru dânsul mincinoase şi schimbătoare. Ci, de voieşti a te mângâia, numai întru Domnul te mângâie; de voieşti a te bucura, numai întru Domnul te bucură; că bucuria trupească degrabă piere, iar bucuria Domnului rămâne în veci.
  18. Apoi adăuga şi aceasta: – Bucură-te întru Domnul şi (îi) dă Lui mulţumită, că toate pentru tine le-au aşezat drepte şi milostive şi neîncetat poartă grijă pentru sufletul tău. Te foloseşte, te apără, te acoperă şi întăreşte sufletul tău, dându-ţi tărie, sănătate şi viaţă; te înţelepţeşte şi te luminează spre tot lucrul bun. Toate le lucrează pentru tine drepte şi milostive.
  19. După zece ani de duhovnicească păstorie a Bisericii Moldovei, marele ierarh, fiind silit de domnul ţării să aprobe mărirea dărilor pentru popor şi nevoind, s-a retras din scaun, zicând: – Iată că m-am lepădat şi de mitropolie şi de cinste şi de toate ale acestei lumi, numai focul jurământului să nu-l iau în cap şi în suflet şi socotiţi că suntem musafiri ai acestei lumi şi în cealaltă lume avem a trăi şi a răspunde de toate faptele noastre.
  20. Retrăgându-se la Mănăstirea Putna, a mai trăit încă 18 ani în smerenie şi în aleasă nevoinţă. În acest timp a făcut multe danii şi înnoiri la mănăstire, a dezvoltat mult şcoala duhovnicească şi a crescut numeroşi ucenici. Apoi, călugărindu-şi părinţii, cu câteva zile înainte de obştescul sfârşit, a îmbrăcat marea schimă, cu numele de Eftimie, şi astfel şi-a dat sufletul cu pace în braţele Mântuitorului Hristos.