VLĂHISMUL – O TEORIE CONTRARĂ UNITĂȚII TERITORIALE A SERBIEI SAU UNDE DAI ȘI UNDE CRAPĂ!

Februarie 21, 2017

serbia-harta-politica

Anumite cercuri și persoane de la Belgrad au arborat un nou stindard, cel al vlăhismului care se dorește a fi un curent ce ar face distincție între români și așa-zișii vlahi. Acest curent este unul de origine eminamente sârbească și pornește de la specularea unor aspecte formale, nu de fond. Problema e că sârbii i-au numit tradițional pe românii din Văile Timocului, Dunării și Moravei, dar și pe cei din Homolie cu un exonim, cel de Vlah, iar pe românii din Voievodina, alăturați Serbiei abia după Primul Război Mondial, cu etnonimul propriu, cel de Român. Atât românii din Timoc, cât și cei din Voievodina își spun în propria lor limbă, invariabil, Români/Rumâni. Și doar atunci când vorbesc în sârbă, românii din Timoc apelează la exonimul Vlah, pentru că acesta este generalizat în limba sârbă, nu și în limba maternă a acestor români timoceni. Deci, folosirea în sârbă a exonimului Vlah ține de formă, nu de fond. Vlah este unul dintre felurile de a spune Român pe sârbește, nu o altă realitate.

Dacă românii din Provincia Autonomă Voievodina, reprezentând circa 10% din toți românii din Serbia, sunt recunoscuți ca atare și li se respectă, alături de alte 4 naționalități din provincie, drepturile cuvenite pe plan cultural, educațional, mediatic, bisericesc și administrativ, românii din Timoc, reprezentând cca 90% din ansamblul românității din Serbia, nu se bucură de niciun fel de drepturi naționale, nefiind recunoscuți ca români și tratați ca o nouă națiune, vlahă sau valahă, distinctă de națiunea română și opozabilă acesteia. Vom preciza în context că românii reprezintă în Republica Serbia de astăzi prima minoritate națională din punct de vedere numeric (peste 5% din ansamblul corpului social), fiind urmați, la mică distanță, de minoritatea maghiară. Specificul geografic și demografic al Serbiei face ca cele peste 5% de cetățeni sârbi de naționalitate română să locuiască într-un spațiu care reprezintă peste 10% din suprafața Republicii Serbia. Raportat la Serbia propriu-zisă, fără Provincia Autonomă Voievodina și fără Kosovo, acest procent teritorial crește mai mult decât dublu. Când nu-i mai pot asimila sau prezenta drept etnici sârbi pe românii timoceni, unii înceracă să inventeze așa-zisul popor vlah, cu limbă vlahă, cu identitate vlahă, cu scriere vlahă, toate diferite de cele românești.

S-ar părea că până aici totul este clar și că promotorii teoriei vlăhismului acționează pe cât se poate de egoist dintr-un imbold patriotic sârbesc având ca țintă fărâmițarea principalului bloc minoritar din țară. La o privire atentă însă, vom observa că vlăhismul nu doar că nu servește deloc cauza sârbească, ci se ridică împotriva acesteia, ca o amenințare reală. Autorii sârbi și puținii adepți dintre românii localnici ai teoriei vlăhismului (pusă chiar în practică prin crearea unui Consiliu Național Vlah distinct de Consiliul Național Român), mânați de ideea dezbinării blocurilor minoritare acoperită sofistic cu pretextul autoidentificării individuale, neglijează principiul autodeterminării politice colective corelat cu cel al autoidentificării. Și aici apare problema. Autorii teoriei vlăhismului spun simplu: vlahii nu sunt români, ei sunt o națiune distinctă de români, ca și de sârbi, pentru că așa se autoidentifică ei în limba sârbă când sunt chestionați de autoritățile sârbe. Pe scurt, vlahii ar fi un nou popor, o nouă nație și patria lor este Timocul.

Principiul autoidentificării etnice a persoanelor este un principiu unanim recunoscut și fixat în principalele instrumente juridice internaționale (universale și europene) în materie de drepturi ale omului. În cazul românilor timoceni observăm că ei se autoidentifică în limba maternă ca Români/Rumâni, iar în limba sârbă traduc termenul cu exonimul sârbesc Vlah. Deci, pentru ei, Vlah nu e termen de autoidentificare în limba maternă, ci doar o traducere în manieră sârbească la care recurg doar când sunt nevoiți să vorbească sârbește. Ar fi corect ca autoritățile sârbe să nu treacă peste numele de autoidentificare etnică a acestor români în limba lor maternă, întrucât însăși noțiunea de autoidentificare presupune identificarea în limba maternă, nu multiplele traduceri ale termenului, care diferă de la o limbă la alta (de exemplu: Deutsch (autoidentificare prin endonim), dar și Neamț, German, Alemand, Tedesco (traduceri sau exonime)).

Autoidentificarea ține de persoane, deci este un drept individual. Autodeterminarea însă, ține de popoare, deci este un drept colectiv. Potrivit cadrului internațional dreptul la autodeterminare este rezervat exclusiv popoarelor, nu și diverselor minorități naționale înrudite cu statele naționale existente.

Atunci când anumite cercuri de la Belgrad încearcă să creeze din minoritatea națională română din Serbia două entități: o minoritate națională română mai mică și un nou popor vlah mai mare, ca națiune distinctă atât de români, cât și de sârbi, este corect să ne întrebăm dacă aceste cercuri iau în calcul și perspectiva ca noua națiune vlahă, ridicată ca nou popor la un rang superior celui de minoritate națională română, să se autodetermine în viitor. Însăși ideea de națiune vlahă diferită de români scoate problema din zona culturală și o duce în zona periculoasă a politicului.

Dacă statul sârb ar recunoaște că românii din Timoc sunt o simplă și singură minoritate națională, românească, înrudită cu România, această minoritate înrudită ar putea pretinde doar drepturi culturale și educaționale, neavând drept de autodeterminare ca națiune. Nicio minoritate, nicăieri în lume, în accepția dreptului internațional, nu poate pretinde mai mult decât autonomie culturală, menită să-i protejeze și promoveze identitatea distinctă.

În cazul în care statul sârb inventează noua ”națiune vlahă”, aceasta, neavând un stat înrudit și nedeterminându-se vreodată ca națiune, capătă drept de autodeterminare națională până la crearea propriului stat vlah și separarea de Serbia. Cine nu crede, să consulte documentele de drept internațional la capitolul autodeterminarea popoarelor. Inventând minoritatea vlahă, unii inventează, de fapt, noua națiune vlahă. Prin agitarea teoriei vlăhiste ni se sugerează că Serbia nu mai este un stat național sârb cu diverse minorități în interiorul său, ci un stat sârbo-vlah, o uniune a două popoare care tolerează în cuprinsul său și minoritățile, printre care și o mică minoritate românească în Voievodina. Pentru asta intventează unii poporul zis vlah.

Realist și obiectiv vorbind, miza autorilor noii națiuni vlahe este crearea condițiilor pentru autodeterminarea acestei noi națiuni și separarea ei de Serbia, într-o logică care o continuă pe cea a destrămării fostei Iugoslavii. Lovindu-se în unitatea minorității române din Serbia, se lovește, prin ricoșeu, în unitatea teritorială a Serbiei însăși.  De la Timočka Krajina până la Vlaška Krajina sau Vlaška država nu e decât un singur pas. Nu este pentru prima oară în istorie când o falsă problemă etnică poate genera o reală problemă teritorială.

Nu ar fi mai înțelept ca autorii teoriei antiromânești a vlăhismului să recunoască faptul că românii timoceni sunt parte a minorității naționale române din Serbia și că acestei minorități i se cuvin drepturi culturale rezervate oricărei minorități, nu drepturi politice rezervate unor popoare întregi lipsite de stat național? Părerea noastră este că ar fi mai înțelept. Vrând să spargă unitatea naturală a minorității române din Serbia, autorii teoriei vlăhismului riscă să spargă unitatea teritorială a Serbiei. Unde dai și unde crapă!


DOCUMENT INEDIT. OTOMANII ÎI NUMESC ROMÂNI PE MEGLENOROMÂNI ȘI AROMÂNI

Iulie 19, 2016

Polemicile de uzură legate de faptul dacă meglenoromânii și aromânii sunt sau nu români, polemici întreținute artificial de o mână de minoritariști gen Costică Canacheu sau Nicolas Trifon, ne-au făcut să căutăm documente de epocă, păstrate în fondurile Direcției Generale a Arhivelor de Stat ale Republicii Turcia, în legătură cu acest subiect.

Adevărul este că diferitele traduceri ale textului otoman al Iradelei sultanului turc Abdul Hamid al II-lea (İkinci Abdülhamit) din 9 mai 1905 (17 rebi-ul-ebel 1323, conform calendarului islamic) cu privire la recunoașterea drepturilor naționale ale românilor din Imperiului Otoman redau termenul de Valahi, un exonim pe care străinii, inclusiv turcii, li l-au atribuit tuturor românilor.

Cu toate acestea, nimeni nu a publicat vreodată textul otoman original al Iradelei sau originalele altor documente legate de aceasta, ca să ne putem face o părere obiectivă despre ceea ce a avut exact în vedere măritul Padișah. Acesta este tocmai motivul pentru care am inițiat demersurile necesare în vederea obținerii unor copii după originalele acestor documente păstrate în bogatele arhive turcești.

Astfel, prin amabilitatea Excelenței Sale Mehmet Selim Kartal, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Turcia în Republica Moldova, căruia i-am solicitat oficial ajutorul și căruia îi mulțumim în mod deosebit pe această cale, am reușit să obținem astăzi imaginea facsimilă a unui document otoman legat de Iradeaua din 9 mai 1905.

Redăm mai jos imaginea facsimilă a acestui document în turca otomană, transliterarea lui latină, transpunerea primei fraze a lui în turca modernă și traducerea acesteia în română:

Copie după originalul documentului în turca otomană.

Copie după originalul documentului în turca otomană.

Transliterarea textului din turca otomană.

Transliterarea în alfabet latin a textului din turca otomană.

Transpunerea primei fraze a textului din turca otomană în turca modernă:

”Alman büyükelçisinin Rumenlere ait işin bir an evvel halledilmesi hususunda Askerlik Dairesine olumlu görüş bildirdiği, adıgeçen dairenin bu başvuruyu padişaha ilettiği ve padişah tarafından işin bir an evvel neticelendirilmesi yönünde karar verildiği hakkında”.

Traducerea primei fraze a textului din turcă în română:

”Ambasadorul Germaniei a raportat către Departamentul Militar un aviz favorabil cu privire la rezolvarea cât mai grabnică a problemei Românilor, Departamentul respectiv a transmis această solicitare Padişahului iar Padişahul a hotărât ca această problemă să fie rezolvată deîndată”.

Observăm atât în originalul otoman, cât și în transpunerea în turca modernă, că etnonimul utilizat de autoritățile otomane este cel de Români (Rumenler), nu de Valahi (Ullahlar), cu atât mai mult nu de Aromâni sau Meglenoromâni.

S-ar putea să avem surpriza să descoperim că și în originalul otoman al Iradelei Sultanul Abdul Hamid al II-lea folosește același termen. Să avem răbdare până se va găsi în Arhivele Republicii Turcia și respectivul original.


ȚIGANI PE ROMÂNEȘTE, ROMI PE ȚIGĂNEȘTE. CNCD MERITĂ ȘI TREBUIE SANCȚIONAT DE ROMÂNI

Aprilie 26, 2015

CNCD

Folosirea numelor de familie Țigan, Țiganu, Țigănel, Țigănele, Țigănete, Țigănică, Țigănilă, Țigănaș, Țigănescu, Țigăniță, Țigănoiu, Țigănucă, Țigănuș,  a denumirii de floare Țigăncușă/Țigăncușe,  precum și  a toponimelor Țigănești, Curmătura Țiganului, Izvorul Țiganului, Valea Țiganului, Valea Țigăncii, Fântâna Țiganului, Dumbrava Țiganului, Șaua Țiganului, Strunga Țiganului, Pârâul Ţiganului, Dealul Ţiganului, Movila Ţiganului, Poiana Țigăncii, Poteca Țigăncii, Vârful Țiganca, Vârful Țiganu din dreapta Prutului și Țiganca, Țiganca Nouă, Valea Țigăncii, Pădurea Țiganca din stânga Prutului, precum și folosirea etnonimelor ȚIGAN și GIFT nu reprezentă fapte discriminatorii la adresa minorității țigănești din spațiul românesc sau de oriunde altundeva.

Orice încercare din partea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) din București de a ne aplica sancțiuni de mii de euro (până la 7000) pentru folosirea firească a exonimului românesc de bază ȚIGAN (alături de arhaicul GIFT cu toate derivatele sale) în locul endonimelor țigănești ROM/DROM/LOM reprezintă un abuz evident și o discriminare a cetățenilor români de etnie română.

De remarcat că aceste sancțiuni sunt aplicate în România doar etnicilor români vorbitori de limbă română, nu și etnicilor țigani, dar nici etnicilor maghiari, germani, ruși-lipoveni, turci, tătari, sârbi, greci sau ucraineni în limbile materne ale cărora folosirea exonimului ȚIGAN nu este nici prohibită și nici sancționată de către CNCD.

Asistăm la o politică abuzivă și aberantă prin care doar cetățenii români de etnie română din stânga și din dreapta Prutului sunt lipsiți, pe baza unor considerente nelegitime, de dreptul lor fundamental de a-și folosi nestingherit propria limbă pe teritoriul României.

Ceea ce face CNCD este o tentativă de țiganizare a limbii române, împunând, sub amenințarea sanțiunilor, substituirea abuzivă a exonimului românesc tradițional ȚIGAN cu endonimul țigănesc ROM.

Mai rămâne ca CNCD, după ce ne sancționează dacă îi numim pe țigani ȚIGANI în loc de ROMI, să ne sancționeze și dacă îi numim pe armeni ARMENI în loc de HAY, pe nemți NEMȚI sau GERMANI în loc de DEUTCH, pe finlandezi FINLANDEZI în loc de SUOMI, pe olandezi OLANDEZI în loc de DUTCH, pe greci GRECI în loc de ELINI, pe albanezi ALBANEZI în loc de ȘKIPTARI, pe geogrieni GEORGIENI sau GRUZINI în loc de KARTVELI, pe chinezi CHINEZI în loc de HANI, pe basci BASCI în loc de EUSKALDUNAN, pe evrei EVREI în loc de YEHUDIM ș. a. m. d.

Endonimul țigănesc rom/lom/drom este echivalent semantic cu exonimele ţigan din limbile slave şi română, zingaro din italiană, gipsy din engleză, zigeuner din germană, gitano, falmenco şi calé din spaniolă, kowli din persană, asix din curdă, tsoani din ebraică, gitan, tsigane, manouche, romanichel, bohémien, sinti, gitou, babane, gean du voyage din franceză, mustalainen din finlandeză, ghajar şi nawar din arabă sau cu infranimele din limba română căldărar, cerar, lăieş, ursar, lingurar şi altele.

Vom preciza că în Republica Moldova exonimul românesc ȚIGAN nu este prohibit și folosirea sa nu este sancționată oficial de către instituții sau organe ale statului.

Iată o simplă dovadă că exonimul ȚIGAN nu este prohibit la Consiliul Europei. Versiunea în rusă a paginii de internet a Consiliului Europei folosește termenul ȚIGANI (ЦЫГАНЕ). Problemele țiganilor nu sunt generate de multiplele exonime care sunt folosite în limbile nețigănești pentru a-i desemna. Termenul ȚIGAN (TSIGAN, TZIGAN) și cel de EGIPTEAN / GIFT (GIPSY) figurează în mai multe documente oficiale ale Consiliului Europei, inclusiv în titlurile lor.

Tigani in rusa la Consiliul Europei

Consiliul Europei folosește destul de des termenul ȚIGAN și derivatele sale. În acest material Consiliul Europei vorbește despre CULTURA ȚIGĂNEASCĂ (ЦЫГАНСКАЯ КУЛЬТУРА) și promovarea acesteia de către INSTITUTUL EUROPEAN AL ȚIGANILOR (ЕВРОПЕЙСКИЙ ИНСТИТУТ ЦЫГАН).

Tigani 2

Puteți vedea aici un document speculativ și sofistic prin excelență emis de CNCD.


PARTENERIAT CHIȘINĂU-ISMAIL PENTRU TRADIŢIE, IDENTITATE, LIMBĂ ŞI CULTURĂ ROMÂNEASCĂ

Iunie 17, 2014

Sigla RR cu tricolor

A C O R D

Animate de dorinţa de realizare a unităţii de acţiune pentru păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale a românilor din Ucraina şi a celor din Republica Moldova, în conformitate cu documentele internationale în materie, Asociaţia Naţional-Culturală „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa şi Asociaţia „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova (denumite în continuare Parteneri) stabilesc

PARTENERIATUL

PENTRU TRADIŢIE, IDENTITATE,

LIMBĂ ŞI CULTURĂ ROMÂNEASCĂ

În acest sens:

Partenerii vor organiza împreună o serie de acţiuni de interes cultural, formativ, instructiv, şcolar şi studenţesc, ştiinţific şi de cercetare, de utilitate publică şi se vor informa reciproc în domeniile de interes comun, respectând graficul de acţiune convenit.

Partenerii vor promova dezvoltarea şi exprimarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a românilor din Ucraina şi Republica Moldova, indiferent de etnonimul, exonimul sau infranimul folosit de către ei înșiși sau atribuit lor de către alții. În acest sens, partenerii se vor baza pe faptul că Declarația de Independență a Republicii Moldova din 27 august 1991 menționează ”limba română ca limbă de stat” și că această prevedere se aplică prioritar în raport cu Constituția și oricare alte legi ale Republicii Moldova, precum se vor baza și pe faptul că în Republica Moldova singura limbă de predare în școala națională de toate gradele este limba română. De asemenea, partenerii se vor baza și pe faptul că legislația Republicii Moldova privind funcționarea limbilor statuează ”unitatea lingvistică moldo-română realmente existentă”. Totodată, partenerii se vor baza pe faptul că Legea României nr. 299 din 2007, prin articolul 1, alineatul (1) litera a) drepturile persoanelor care își asumă în mod liber identitatea culturală română, se referă la ”persoanele de origine română și cele aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care aceștia sunt apelați (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuțovlahi, daco-români, fărșeroți, herțeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo–români, maramureșeni, megleniți, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, volohi, macedo-armânji, precum și toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus), denumite în continuare români de pretutindeni”.

Partenerii vor sprijini cursul european și euroatlantic al Ucrainei și Republicii Moldova, precum și cooperarea transfrontalieră în cadrul euroregiunii ucraineano-moldo-române Dunărea de Jos.

Partenerii vor contribui la formarea unei atitudini constructive faţă de problemele comunităţilor româneşti din partea administraţiilor centrale şi locale de stat din Ucraina şi din Republica Moldova.

Partenerii vor monitoriza modul în care sunt respectate drepturile românilor în ţările de reşedinţă sau de adopţie şi vor realiza documentare, studii şi cercetări juridice şi etno-sociologice privind comunităţile româneşti din cele două ţări.

Partenerii vor iniţia demersuri necesare şi vor formula propuneri pentru crearea, completarea sau modificarea cadrului legislativ din cele două ţări astfel încât interesele românilor din Ucraina şi Republica Moldova să devină o prioritate constantă a politicii interne a celor două state.

Partenerii vor emite note, rapoarte şi recomandări către instituţiile centrale şi locale din cele două state, precum şi către organismele europene şi internaţionale specializate, referitoare la situaţia şi problemele comunităţilor româneşti din Ucraina şi din Republica Moldova.

Partenerii vor pune în valoare realizările şi contribuţiile românilor la cultura şi civilizaţia celor două ţări sau a altor popoare, vor tipări studii, monografii, dicţionare şi enciclopedii, albume şi articole de presă în acest domeniu.

Partenerii vor colabora cu alte asociaţii, instituţii, organizaţii şi fundaţii din Ucraina şi Republica Moldova, precum şi din alte ţări în interesul şi beneficiul comunităţilor române din cele două ţări.

Partenerii vor sprijini eforturile comunitare locale de reactivare, organizare şi afirmare în Ucraina a vieţii religioase în parohiile ortodoxe româneşti, prin mijloace proprii, împreună cu reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei (Biserica Ortodoxă Română), cu respectarea legislaţiei europene şi internaţionale în materie la care Ucraina şi Republica Moldova sunt parte.

Partenerii vor organiza împreună manifestări culturale, vor sprijini participarea ansamblurilor şi artiştilor la manifestări organizate în cele două state.

Partenerii vor derula programe comune, tipărind şi difuzând carte românească, promovând cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească, prin mijloacele pe care le au la dispoziţie, inclusiv prin atragerea de sprijin european şi internaţional.

Partenerii vor contribui în mod colegial la alcătuirea şi completarea unei bănci de date comune şi vor monitoriza felul în care se respectă drepturile omului în general şi în special în cazul persoanelor aparţinând comunităţilor româneşti din Ucraina şi Republica Moldova.

Partenerii vor încuraja şi vor înlesni înfrăţirea oficială, în baza unor acorduri de parteneriat, între administraţiile locale de nivelul întâi şi doi ale unităţilor administrative din Ucraina şi Republica Moldova.

Prezentul Acord se va aplica cu respectarea prevederilor documentelor europene şi internaţionale în materie culturală, educaţională, precum şi a celor referitoare la drepturile omului, libertăţile fundamentale şi minorităţile naţionale.

Prezentul Acord este încheiat astăzi, 15 iunie 2014, în limba română, în municipiul Ismail, în două exemplare identice, câte unul pentru fiecare parte semnatară, pe termen nelimitat, şi se completează prin înţelegeri, precum şi prin acordul de voinţă exprimat prin acţiunile comune derulate în beneficiul comunităţilor româneşti din Ucraina şi Republica Moldova.

Pentru Asociaţia Naţional-Culturală „BASARABIA” a Românilor din regiunea Odesa

Anatol POPESCU – Președinte

 

Pentru Asociaţia „RĂSĂRITUL ROMÂNESC” din Republica Moldova

Vlad CUBREACOV – Preşedinte

 

Ismail, 15 iunie 2014


Senatorul Viorel BADEA, distins de asociația RĂSĂRITUL ROMÂNESC

Februarie 5, 2014

Asociația Răsăritul Românesc i-a acordat Diploma de excelență 2013 domnului senator Viorel Badea pentru inițiativa legislativă de completare a articolului 1 al Legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, prin care diverse infranime istorice sau locale și exonime atribuite românilor au fost subordonate juridic etnonimului Român.

Viorel Badea

Viorel Badea


Român, moldovean. Etnonim, infranim, politonime

Decembrie 15, 2007

FLUX, ediţia de Vineri, nr.46, din 16 noiembrie 2007

Interviu cu Vlad Cubreacov

– Domnule Cubreacov, se pare că disputele privind numele nostru etnic sunt reluate acum. Ce părere aveţi despre acestea?

– Orice dispută este binevenită dacă urmăreşte sincer stabilirea adevărului obiectiv şi raportarea la acesta nu doar pentru raţiuni de curiozitate intelectuală, ci şi pentru o mai bună aşezare a relaţiilor dintre oameni pe temelia acestui adevăr. Dacă vă referiţi la disputa din jurul dihotomiei Român-Moldovean, aceasta nu este chiar o simplă şi nevinovată dispută, ci, mai degrabă, un adevărat război de agresiune pe care imperialismul rus îl poartă, mai ales de la 1812 încoace, împotriva identităţii românilor din vechile teritorii ocupate ale principatului Moldovei.

Numele etnic de Român nu se află în adversitate sau opoziţie cu numele local de Moldovean

– Întocmai, se încearcă prezentarea moldovenilor ca fiind diferiţi de români, ba chiar în opoziţie identitară unii cu alţii…

– Numele etnic de Român nu se află în adversitate sau opoziţie cu numele local de Moldovean, pentru că aceşti termeni sunt complementari. Cu totul alta este relaţia dintre politonimul Român şi politonimul Moldovean. Unul din foştii mei colegi din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei,  armeanul Shavarsh Kocharyan, referindu-se la aspecte etnice, m-a impresionat, în octombrie 2005, prin capacitatea de a reda sintetic adevărul în această chestiune, fără patimă şi fără a putea fi suspectat de parţialitate. De la tribuna APCE, colegul meu a spus: „Se ştie că moldovenii sunt români, chiar dacă nu toţi românii sunt moldoveni. Putem spune, de asemenea, că toţi moldovenii sunt europeni, chiar dacă nu toţi europenii sunt moldoveni.” Să recurgem la o analogie simplă: dacă te cheamă, bunăoară, Ion Popescu nu înseamnă că numele de familie Popescu şi numele mic Ion ar fi opozabile şi s-ar exclude reciproc. Cele două nume sunt complementare şi numai împreună redau identitatea completă a persoanei. Aici funcţionează principul matrioşkăi: un nume mai larg îl cuprinde pe altul mai mic, niciodată invers. Trăim în epoca identităţilor multiple. Important este să le ordonăm corect, să facem o sinteză firească a lor şi să eliminăm orice antiteză păguboasă dintre ele.

– Ce spune ştiinţa în legătură cu numele etnice?

– Potrivit etnologiei, etnonimele sunt de mai multe feluri: 1) endonime (nume pe care şi le atribuie reprezentanţii unei etnii ei înşişi), 2) exonime (nume pe care li le atribuie reprezentanţii altor etnii în limbile lor), 3) infranime (nume locale sau regionale atribuite după criterii înguste), 4) ultranime (nume atribuite după criterii largi) şi 5) numele ştiinţifice şi istorice. Acestea nu trebuie confundate cu politonimele sau cu numele de state, pentru că acestea nu reiau întotdeauna sau obligatoriu numele etniei majoritare din ţara respectivă. Politonimele american, australian, austriac, belgian, bosniac, canadian, elveţian, moldovean, monegasc, san-marinez sunt unanim acceptate cu sensul lor politic exact, nu însă şi cu sens etnic sau cu atât mai mult lingvistic. Există şi politonime obsolete, fără conotaţie etnică, cum ar fi: sovietic, otoman, iugoslav.

– Cum putem categorisi, din punct de vedere al etnologiei, numele pe care etnicii români le-au avut sau le au în diferite ţări?

– Numele pe care românii le-au primit în diferite contexte politice sau de timp pot fi împărţite în câteva categorii: 1) nume ştiinţifice: daco-români, macedo-români, megleno-români, istro-români, latini dunăreni, latini balcanici; 2) exonime, adică nume atribuite de străini potrivit tradiţiei istorice a fiecăreia dintre limbile respective: iflaci, uflaci, ulahi, bogdani, carabogdani, caravlahi în turcă, valahi, vlahi, vlasi, volohi în limbile slave ca rusa, ucraineana, polona, sârba, slovaca şi bulgara, vlahi şi moldovlahi în greacă, olahi în maghiară, ciribiri în croată, sinţari şi ţinţari în sârba veche, bolohoveni în slava veche; 3) infranime, adică nume mici şi locale sau regionale: ardeleni, aromâni, armâni, bucovineni, dobrogeni, fărşeroţi, moldoveni, moţi, munteni, olteni, timoceni, transnistreni şi 4) ultranime: neolatini, romanici. Toate aceste categorii de nume se subordonează singurului endonim valabil, cel de Român. Este general cunoscut că românii din afara graniţelor României se numesc sau sunt numiţi în mod diferit în ţările lor de reşedinţă. De exemplu, în Federaţia Rusă, potrivit datelor ultimului recensământ, conaţionalii noştri au fost trecuţi în anchete cu trei nume: români, moldoveni şi volohi. Acordul politic de bază dintre România şi Federaţia Rusă specifică în mod expres că părţile vor acorda asistenţă culturală conaţionalilor lor de pe teritoriul celeilalte părţi indiferent de numele de autoidentificare. Partea rusă a acceptat această formulă dat fiind că şi etnicii ruşi din România se identifică fie ca ruşi, fie ca lipoveni.

– Unul dintre exonimele cel mai des atribuite românilor de străini este cel de valah, cu variantele lui fonetice deja invocate de Dumneavoastră. De unde vine acest nume atribuit de străini?

– Se pare că acest endonim vine din germana timpurie de apus, numită şi vizigotă, şi a fost atribuit iniţial, în perioada Imperiului Roman, unui trib celtic care adoptase limba latină şi conlocuia cu triburile vizigote. Aceşti celţi se numean Volcae. Endonimul celtic volcae s-a încetăţenit în vechea germană, însemnând, deja ca exonim, orice persoană care vorbeşte o altă limbă decât germana, în special persoane latinofone. De aici avem până astăzi numele de valah, voloh, vlah, dar şi pe cel de valon sau numele englezesc Wales pentru Ţara Galilor. Acest endonim, destul de prolific, a fost transmis în limbile slave şi greacă. Trebuie să remarc faptul că în poloneză, Italia se numeşte simplu: Włochy, adică tot un fel de Valahie sau ţară a latinofonilor. Există şi alte cazuri asemănătoare. Francezii, bunăoară, îşi au numele de la tribul germanic al francilor.

– Care e situaţia în cazul altor etnii sau popoare?

– În mod evident, cazul românilor nu este singular în Europa sau în lume. De pildă evreii, după exonimul pe care li-l atribuim în mod curent în limba română, folosesc endonimul de yehudi/yehudim, subordonându-i toate exonimele şi infranimele aflate în uz ca: aşkenazi, hazari, iudei, israeliţi, karaimi, mozaici, sefarzi, semiţi, taţi, ţafari, oliim şi altele. Exonimele german, neamţ, aleman sau tedesc din alte limbi sunt echivalate cu endonimul deutch şi cu infranimele bavarez, şvab sau sas. Olandezii se numesc ei înşişi dutch, iar ţara lor mai are numele de Ţările de Jos în română, Pays Bas în franceză sau Netherlands în engleză, toate cu acelaşi sens. Georgienii pun semnul echivalenţei între endonimul kartvelan şi exonimul gruzin din limbile persană, turcă şi cele slave, precum şi ultranimul ivir sau ivirean şi infranimele adjar, gurian, imerit, kahet, kolhid, meshetin, mingrel, racea, svan şi altele.

Exonimul armean, cvasigeneralizat în limbile europene, şi cel de ermen în turcă sunt echivalate cu endonimul hay, Armenia numindu-se în limba armeană Hayastan. Endonimul rrom este echivalent cu exonimele ţigan din limbile slave şi română, zingaro din italiană, gipsy din engleză, zigeuner din germană, gitano, falmenco şi calé din spaniolă, kowli din persană, asix din curdă, tsoani din ebraică, gitan, tsigane, manouche, romanichel, bohémien, sinti, gitou, babane, gean du voyage din franceză, mustalainen din finlandeză, ghajar şi nawar din arabă sau cu infranimele din limba română căldărar, cerar, lăieş, ursar, lingurar şi altele. Exonimul basc, cu varianta spaniolă vasco şi cele franceze basque, vascon şi gascon, s-a generalizat în toate limbile europene şi este corespondentul endonimelor eusker şi euskaldun. În acelaşi timp, limba bască este numită de vorbitorii ei nativi cu un nume diferit de cel al etniei: erdara. Polonezii mai sunt numiţi leşi, grecii – elini, iranienii – persani, ungurii – maghiari, finaldezii – suomalieni, cecenii – icikeri sau nohcii, albanezii – şkiptari, arvaniţi, arbinaşi sau arnăuţi, japonezii – niponi. Şirul ar putea continua la nesfârşit.

Poporul nostru şi-a dezvoltat o percepţie adecvată a etnonimului Român în relaţia sa cu diverse infranime cu circulaţie în spaţiul românesc

– Mă surprind că avem în limba română mai multe nume de familie care coincid cu unele nume etnice. Cum se explică aceasta?

– Eu aş dezvolta puţin întrebarea dumneavoastră. Cum se face că printre numele noastre de familie nu întâlnim şi numele Românu? Este interesant să observăm că poporul nostru şi-a dezvoltat o percepţie adecvată a etnonimului Român în relaţia sa cu diverse infranime cu circulaţie în spaţiul românesc. Această percepţie este reflectată în sistemul românesc al numelor de familie, după cum bine aţi observat. Iniţial numele de familie au fost apelative cu statut de supranume sau, după termenul popular, de poreclă. Astfel, întâlnim nume de familie ca: Moldoveanu (în special în Muntenia şi Ardeal), Munteanu, Vlah, Vlas (în special în Moldova şi Ardeal), Ardeleanu (în special în Moldova şi Muntenia), Vrânceanu, Bârsan, Olteanu, Dobrogeanu, Moroşanu, Crişan/Crihan, Machedon. În acelaşi timp, multe nume de familie româneşti, care au fost iniţial simple apelative sau porecle, reproduc etnonime străine, cum ar fi: Arnăut (corespondentul pentru Albanez), Cerchez, Ivireanu (corespondentul pentru Georgian), Rus/Rusu/Rusnac, Moscalu, Cazacu şi Zaporojan, Grecu, Sârbu, Bulgaru, Frâncu (corespondentul pentru Francez), Neamţu/Sasu (corespondente pentru German), Turcu/Turculeţ/Turceanu/Turcescu, Ţiganu/Ţigănaş, Tătaru/Tătăruş/Tătărescu, Ungureanu, Leahu, Mazuru (corespondente pentru Polonez), Arapu/Arăpaşu (corespondente pentru Arab), Şcheau (corespondentul pentru Slav), Jidovan (corespondentul pentru Evreu), Coman/Comănici/Comănescu (corespondente pentru Cuman), Guţu/Huţanu/Guţuleac (corespondent pentru Huţul), Litfan (corespondentul pentru Lituanian) şi altele. Numele de familie Românu însă lipseşte, pentru că nici un român nu se putea defini ca diferit de alt român pe criteriul etnic şi atunci interveneau diferenţele regionale cuprinse în infranime sau numele mici şi locale ale românilor.

– Într-adevăr, găsim atâtea nume diferite pentru unele şi aceleaşi etnii şi popoare, fără ca cineva să facă mare caz din asta…

– Important este că toţi aceşti termeni diferiţi, atribuiţi unora şi aceloraşi etnii, nu sunt opozabili. Nimănui nu-i va veni vreodată în cap ideea absurdă şi ridicolă a unor dicţionare germano-nemţeşti, gruzino-georgiene, ebraico-israelite, erdaro-basce, elino-greceşti, ruso-lipoveneşti sau ungaro-maghiare, întrucât dincolo de termenii diferiţi este vorba de aceleaşi limbi şi etnii. Aplicată politonimelor, ideea devine şi mai absurdă. Îşi poate cineva imagina un dicţionar elveţiano-belgian? Sau americano-canadian? Ori poate sovieto-iugoslav? E bine să readresăm aceste întrebări celor cu năstruşnica provocare a dicţionarului românesc-moldovenesc.

Etnonimul şi politonimul pot fi şi trebuie împăcate în complementaritatea lor

– Aţi adus vorba de politonime. Spuneaţi mai sus că nu toate politonimele redau numele etnice ale unor popoare…

– Cazul cel mai relevant ni-l prezintă cele 22 de state arabe: regate, republici, emirate, geamahirii. Etnic şi lingvistic vorbind, între saudiţi şi marocani, sirieni şi algerieni, libanezi şi irakieni, yemeniţi şi qatarieni nu există nici o diferenţă. Vorbesc cu toţii o singură limbă, araba, şi sunt cu toţii un singur neam. Politic însă sunt foarte diferiţi şi nimeni nu pretinde că altcineva încearcă să-l arabizeze pe celălalt. Etnonimul şi politonimul pot fi şi trebuie împăcate în complementaritatea lor. Avem şi cazuri când un politonim diferit de un etnonim sau altul sună diferit de la o limbă la alta. Crestomatic în acest sens este cazul Elveţiei, numită Schweiz în germană, Suisse în franceză, Svizzera în italiană, Svizra în reto-romană,  Switzerland în engleză,  Şveiţaria în rusă şi Helvetia în latină. Sau cazul Republicii Elene, numite şi Grecia.

Politic vorbind, poţi să fii român şi să ai altă origine etnică decât cea română

– Cum stăm cu politonimele român şi moldovean şi care ar trebui să fie relaţia dintre ele?

– Confuzia apare din faptul că termenul de român este şi etnonim, iar cel de moldovean este unul din infranimele pe care şi-l atribuie românii din spaţiul vechii Moldove. Politic vorbind, poţi să fii român şi să ai altă origine etnică decât cea română, de pildă ucraineană, maghiară, germană, sârbă, rromă etc. Totodată, politonimul de moldovean, cu drept deplin de existenţă, trebuie să li se aplice tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent de originea lor etnică. Politic vorbind, moldovenii sunt de origine română, ucraineană, rusă, găgăuză, bulgară, rromă, evreiască etc. După cum elveţienii sunt de origine etnică germană, franceză, italiană sau reto-romană, vorbind patru limbi diferite şi fără să pretindă că măcar una dintre ele ar fi elveţiană, după numele ţării. Ei însă vorbesc de graiul elveţian al limbii franceze, de dialectul elveţian al germanei şi de dialectul ticinez al italienei. După cum putem şi noi vorbi de graiul moldovenesc al limbii române.

– Bine, dar în Republica Moldova etnicii români nu vorbesc un singur grai…

– Aveţi dreptate. Izoglosele dialectale româneşti nu sunt dispuse pe axa est-vest, ci pe axa nord-sud, iar Republica Moldova, se ştie, are o geografie care o înscrie tocmai pe această axă nord-sud, din Bucovina până în Dobrogea, cuprinzând eşantioane din mai multe straturi dialectale româneşti. Pe lângă graiurile de tip moldovenesc din zona Suceava-Iaşi, vorbite în nordul şi centrul Republicii Moldova, întâlnim în partea de sus a Transnistriei un grai de tip maramureşean, iar în sudul Republicii Moldova se vorbesc graiuri de tip muntenesc. Între toate acestea există şi multe graiuri de interferenţă sau de tranziţie, mai mult sau mai puţin diferenţiate de standardul literar. Aceste diferenţe ating uşor fondul lexical şi pronunţia, niciodată însă gramatica, care este esenţială pentru identitatea inconfundabilă a oricărei limbi.

Indiferent cum se autodefinesc etnicii români din Republica Moldova, din Ucraina sau cei din Federaţia Rusă, – români, moldoveni sau volohi, bucovineni, basarabeni, herţeni sau transnistreni – ei reprezintă o singură etnie şi vorbesc o singură limbă.

– Şi atunci cum să împăcăm identitatea noastră etnică cu cea politică? Putem fi români şi moldoveni în acelaşi timp?

– Este foarte simplu şi răspunsul derivă firesc din tot ce am spus până aici: da! Trebuie să abordăm lucrurile în spirit european, când fiecărei persoane i se lasă libertatea să se autodefinească etnic, cultural şi religios. Identităţile nu pot fi induse cu forţa, ci constatate obiectiv şi asumate în libertate. Imperiul ţarist a încercat să ne dezbine, limitându-ne identitatea etnică la specificul local, pentru a ne contrapune celorlalţi români. Imperiul sovietic a continuat cu o mai mare înverşunare această lucrare pentru a justifica anexarea Basarabiei. Conştiinţa etnică şi lingvistică, culturală şi religioasă a conaţionalilor noştri, ajunşi cetăţeni sovietici peste noapte, au fost puternic agresate şi deformate. Identitatea ţine de drepturile individuale ale persoanelor, iar statele trebuie doar să ia act de identitatea obiectivă asumată subiectiv, în deplină libertate şi în cunoştinţă de cauză, de fiecare persoană. Libertatea absolută nu este singura condiţie obligatorie, pentru că aceasta nu trebuie să contrazică realitatea obiectivă, adică evidenţele. Dacă eşti alb nu devii de culoare sau mongoloid oricât de mult a-i pretinde, dacă eşti bărbat nu poţi pretinde că ai fi femeie, dacă eşti etnic rus nu devii în mod automat german sau francez printr-o singură declaraţie, dacă eşti creştin nu te poţi declara iudeu şi viceversa, iar dacă eşti armean şi ai cetăţenie franceză nu poţi pretinde că eşti cetăţean american de origine turcă, dacă eşti moldovean de origine română nu te poţi pretinde de origine găgăuză, dacă eşti român nu te poţi pretinde chinez, iar dacă vorbeşti rusa nu poţi declara că ar fi vorba de niponă. Interferenţa statelor cu scopul clar de a le induce cetăţenilor o altă identitate etnică sau lingvistică decât cea obiectivă este susceptibilă de etnocid. Aplicat la Republica Moldova, îmi amintesc de declaraţiile oficiale făcute la Chişinău de observatorii din partea Consiliului Europei şi a OSCE la recensământul din octombrie 2004 prin care se arătă că în foarte multe cazuri, respondenţii au fost determinaţi de recenzori să declare mai degrabă că sunt moldoveni decât români şi că vorbesc „moldovenească”, mai degrabă decât limba română. Adevărul este că indiferent cum se autodefinesc etnicii români din Republica Moldova, din Ucraina sau cei din Federaţia Rusă, – români, moldoveni sau volohi, bucovineni, basarabeni, herţeni sau transnistreni – ei reprezintă o singură etnie şi vorbesc o singură limbă. Războiul dintre ei este unul artificial, fiind provocat şi întreţinut de cei care nu doresc liniştea noastră.

– Poate unii provoacă acest război din motive ideologice?

– Dacă vă referiţi la „moldovenismul” antiromânesc ca ideologie de extracţie imperială rusă, da. Iar dacă vă referiţi la ideologia comunistă, mă îndoiesc. Putem să le amintim tuturor celor care urmează linia ideologică trasată de Karl Marx, cuvintele lui legate de locuitorii băştinaşi ai Moldovei: „Limba română e un fel de italiană orientală. Băştinaşii din Moldo-Valahia se numesc ei înşişi români; vecinii lor îi denumesc vlahi sau valahi.”. În alt loc, Karl Marx nota: „Românii din Ţara Românească – 2500000, Moldova – 1500000, Transilvania – 1486000, Banatul Timişoarei – 1085000, Bucovina – 300000, Basarabia – 896000. Total – 7767000”. Dacă Marx nu este convingător, să vedem ce spunea Curtea imperială de la Petersburg, în 1840, despre noi: „Moldova şi Valahia sunt ţări locuite de un popor care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credinţă, în pofida separaţiei lor pe plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună: au suferit împreună de-a lungul secolelor, purtând aceeaşi cruce grea, iar acum sorb o nouă viaţă din acelaşi izvor dătător de viaţă. Ele au acelaşi trecut, acelaşi prezent şi, bineînţeles – acelaşi viitor!” (Revista Ministerului Instrucţiunii Publice, fasculul 29, secţiunea IV, Petersburg, 1840, pagina 7).

– Vă mulţumim.
Igor Burciu