CUVÂNT ROSTIT CU OCAZIA DEZVELIRII BUSTULUI LUI NICOLAE IORGA LA SARANDA, ALBANIA

Noiembrie 21, 2016

Vlad Cubreacov,

Prezident a Suțatăľei ”Apirita Rrămănească dit Chișinău

foto-saranda-2a

Mir dita! Bună ḑuua la tută duńeaua!

Cara va-ńi daț voľie, voi ta-s zburăscu pi grailu rrămănescu ți arăsună di eta tută tu Arbinișii ș-tu Balcan.

Tińisiț reprezentanț a chiverniselor a Rrămăniiľei și a Arbinișiiľei, a puteariľei locali di-tu ațeali doau stati a noastri, duruti surări și duruț fraț rrămăńi și arbineși, doamnilor și domnilor,

Mi hărsescu multu că ni-avem adunată aḑă aoațe și că hiu anamisa di voi. Avḑâi ahânte lucri ḑâsi mușat di ligăturili ți li avem doauli stati a noastre și dealihea easte că avem multe deadun, avea scriată și Nicolae Iorga de-aesti. Voi ta s-adavgu tora mași niscânte zboare.

Dizvălirea a bustului a cama marilui a nostru istoric Nicolae Iorga tu Sarandă s-ducheaști ca un semnu di ihtibare și aprucheare culturală, ma și națională ali Rrămănii și Arbinișii. S-turnă iară ațea tińie anamisa di a noastri doau stati. S-ved ligăturili di frățiľie anamisa di arbineși și rrămăńi. S-hibă iară cum eara ună oară. Parteneriatlu cultural și politic rrămăno-arbineș fu, pân-tora, daima avantajos di doauăli părț, nă adusi goală ghineț.

Nicolae Iorga avu Arbinișia tu suflitlu a lui. Ș-mutrea cum tora yini chirolu cându Arbinișia lu aproachi simbolic tu suflitlu a ľei.

Evenimentlu cultural di aḑă easti mplinu di harauă și nă dă nădia ti ațeli aproapi 300 di ńiľi di rrămăńi ți suntu bânători loiali și patrioți ali Arbinișii. Eľi suntu ca ună punti di malamă cari nă leagâ statili și milețili a noastri. Ași easti și minoritatea națională arbinișească tu Rrămănii, iu nâsă ari ună mușeată lucrari deadun cu putearea di stat. Prota aștiptari ți u au rrămăńiľi tu Arbinișii easti s-hibă pricunuscuț oficial ca ună minoritate națională, ași cum suntu pricunuscuț și arbineșiľi tu Rrămănii, avândalui tuti ndrepturli naționali dati și siyuripsiti. Nicolae Iorga eara multu interesat di isturia, cultura și grailu rrămăńilor fărșeroț dit Arbinișii și a rrămăńilor di tut Balcanlu, scrisi cărță di nâșili și trăḑea câștigă că aeșță fraț a noșță va s-poată un chiro si-s hărsească di tuti ndrepturli naționali ți iți popul prindi s-aibă.

timbre-nicolae-iorga-saranda

Suțata „Apirita Rrămănească” dit Chișinău pistipsi că ti un evenimentu cultural ași aleptu ca aestu di aḑă lipseaști s-aibă și ună emisie filatelică specială. Ași-cara, avem adrată ună comandă Chișinău ti șasi efecti poștali, di-tu cari ținți mărchi personalizati și un plic personalizat pi cari scrii tu limba literară rrămănească și tu limba arbinișească. Aesti aspun bustul al Nicolae Iorga, adrat di masturii rrămăńi Zisa ș-Mario Mușa dit Arbinișii, ḑuua di aḑă (nausprăḑațli di Brumar, doau ńiľi șasprăḑați), semnlu a Institutlui Cultural Rrămăn, fără di cari nu-s putea s-fațim aist eveniment. S-veade și un cadhur veacľiu cu Institutlu Rrămăn di Sarandă (Casa [al] Iorga) ți ari lucrată anamisa di ańili ună ńiľe noau suti treiḑăț ș-șapti — ună ńiľe noau suti patruḑăț și anamisa di ună ńiľe noau suti patruḑăț ș-doi –  ună ńiľe noau suti patruḑăț ș-patru. S-veade și coperta din afoară și ațea dinăuntru a cartiľei al Nicolae Iorga ”Șcurtă isturie a Arbinișiiľei și a popului arbineș” tipusită tu anlu ună ńiľe noau suti noausprăḑați București; Casa Iorga di Sarandă aḑă și cadhurlu al Nicolae Iorga ninga cari suntu scriată ańiľi ți bână nâslu (ună ńiľe optu suti șaptiḑăț ș-unu – ună ńiľe noau suti patruḑăț). Aesti efecti poștali s-pot ufilisi, poți ta s-pitreți cu nâsili cărți național și internațional.

plic-nicolae-iorga-saranda

Anlu aesta Suțața a noastră u feți comandă și ti alti emisii filatelice personalizati ți au ună ligătură cu Arbinișia. Poșta a Moldovăľei scoasi ma multi mărchi ti preftlu rrămăn Averchie Vlahu dit Ayiulu Munti Athos cari adusi tu ună ńiľe optu suti șaḑăț ș-ținți București proțli cilimeni rrămăńi dit  Balcan ta s-anveață carti pi limba literară rrămănească și cari ne-alăsă niagârșitili zboare ”Și eu hiu armân!”, scoasi și mărchi ti preftlu rrămăn Haralambie Balamaci (Papa Lambru) di Curceauă, erou ali Arbinișii, ți s-vătămă fără ńilă di andarțăľi greț la treisprăyinyițili di Marțu ună ńiľe noau suti pasprăḑați. Și mai scoasim și ună emisie ti Iradeaua a sultanlui turțescu Adbul Hamid di-tu noauăli di Maiu ună ńiľe noau suti ținți prit cari frațiľi a noșță rrămăńi di-tu veacľia Văsilii Otomană fură pricunuscuț ca nă minoritate națională, di ună soie, di idyia soie cu frațiľi a lor dit Rrămănii.

Mini ași pistipsescu că tora, di aclo di nsus, din  ḑeană, din țeruri, Nicolae Iorga, marli soț ali Arbinișiiľei și a arbineșilor, avigľitorlu a frațlor a noșță rrămăńi dit Balcan, nă mutreaști cu vreare multă. Nâs și-află un locu aleptu tu inima a noastră, rrămăńi și arbineși.

S-bâneaḑă frățiľia rrămăno-arbinișească!

Hărioși! Faleminderit!

Sarandă, Arbinișii, noausprăḑațili di Brumaru doau ńiľi șasprăḑați

AROMÂNII DIN ALBANIA – un reportaj TVRi de Răzvan Petrișor.

foto-saranda-1

foto-saranda-2

 

foto-saranda-3

3-saranda-casa-iorga

foto-saranda-4

1-saranda-la-casa-iorga

cilimean-cu-tricolor

foto-saranda-5

foto-saranda-6

foto-saranda-7

aromani-cu-tricolor

2-saranda-la-casa-iorga

foto-7a

4-saranda-casa-iorga

foto-saranda-8

foto-saranda-9

foto-saranda-10

colita-1-preot-martir-haralambrie-balamaci

colita-2-preot-martir-haralambrie-balamaci

colita-3-preot-martir-haralambrie-balamaci

timbru-arhimandritul-averchie-bucuresti-1865

plic-arhimandrit-averchie-18651

macheta-iradea-9-mai-1905

plic-iradeaua


23.03.1914, martirii românilor de la Coriţa

Iulie 7, 2010

După 1864, românii din Balcani au cerut recunoaşterea în statul otoman a drepturilor naţionale: educaţie şi slujire în bisericile lor în limba română.

Grecii, în frunte cu Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, nu vedeau cu ochi buni mişcarea de emancipare a românilor, de multe ori recurgând la campanii militare împotriva lor. Aşa s-a petrecut în noaptea Învierii din 1914. La semnalul arhiereului Ghermanos, de la Mitropolia din Coriţa, s-a declanşat revolta grecilor pentru alipirea la Grecia a unor ţinuturi epirote din Albania. În timpul expediţiilor militare au fost reţinuţi şi ucişi nouă români din Coriţa, în frunte cu protopopul Haralambie Balamaci. Acesta întemeiase primele şase şcoli româneşti din Albania şi iniţiase înfiinţarea unei episcopii a românilor din Balcani. Pentru că slujea în limba română şi îşi încuraja semenii să-şi trimită copiii la şcolile româneşti, preotul Balamaci a primit moartea martirică.

Adrian Nicolae PETCU,  Ziarul Lumina


Bucureştiul a inventat „naţionalitatea moldoveană”

Iulie 7, 2010

Bucureştiul pune în practică teoria moldovenismului, dându-i legitimare juridică. Luând vârtos şi prosteşte securea sovietică în mâini, Statul român îşi taie craca de sub picioare şi creşte în cuprinsul său o minoritate „naţională moldoveană”.

Să mă explic. Toţi etnicii români din Basarabia care îşi redobândesc cetăţenia română, de care au fost privaţi abuziv, sunt trecuţi în Registrele de Evidenţă a Populaţiei României ca fiind de… „naţionalitate moldoveană”! Da, da, de „naţionalitate moldoveană”, oricât de amară ar fi constatarea!

Dacă cineva, oficial român, jurnalist sau simplu cetăţean, se îndoieşte de acest fapt, poate consulta Registrele de Evidenţă a Populaţiei ţinute de primăria Sectorului 1 Bucureşti. Orice român din Basarabia care îşi redobândeşte cetăţenia este luat în evidenţă, în documentaţia Statului român, fără a fi întrebat, ca fiind de cetăţenie română şi de „naţionalitate moldoveană”.

Nu aş fi descoperit această absurditate dacă, în calitate de persoană repusă în drepturile de cetăţean român, nu aş fi mers la Direcţia de Evidenţă a Populaţiei din Bucureşti pentru transcrierea Certificatului de naştere. Oricât am protestat în faţa funcţionarilor acestei instituţii de stat, mi s-a explicat, cu un calm imperturbabil, că, sub aspect juridic, administraţia României îi consideră pe etnicii români de la răsărit de Prut ca fiind de etnia/naţionalitatea trecută în actele sovietice de stare civilă. Chiar dacă nu mi-a venit a crede ochilor, m-am convins pe viu, că într-un vis urât, că pentru funcţionărimea şi birocraţia bucureşteană nu contează că aceşti etnici români nu au fost niciodată întrebaţi de-a lungul perioadei de ocupaţie sovietică asupra apartenenţei lor etnice şi că, în condiţiile politicii sovietice de ştergere a identităţii etnice româneşti, nici nu şi-au putut-o exprima liber, fără atragerea unor consecinţe negative. Abuzurile administraţiei sovietice sunt literă perpetuă de Evanghelie pentru administraţia României de astăzi!

Cu asemenea abordări formalist-birocratice şi neeuropene ale Statului român ne vom putea trezi într-o bună zi cu o ditamai „minoritate naţională moldoveană” în România, a treia după unguri şi ţigani. Degeaba am protestat acum câţiva ani împotriva primirii în Parlamentul de la Chişinău a reprezentanţilor aşa-zisei „Comunităţi a Moldovenilor din România” şi salutării lor oficiale de către fostul spicher Marian Lupu. Degeaba am denunţat la Consiliul Europei iniţiativele antiromâneşti ale comunistului Grigore Petrenco care ţinteau recunoaşterea unei „minorităţi naţionale moldoveneşti” în România. Degeaba am cerut la Bucureşti o Lege euroconformă privind românii de peste hotare şi recunoaşterea juridică a identităţii etnice româneşti pentru toţi românii extrafrontalieri, indiferent de infranimele lor sau de pseudoetnonimele atribuite lor de autorităţile statelor străine. Degeaba am cerut dreptul de a obţine legitimaţii de român, fără efecte extrateritoriale, dar valabile în faţa autorităţilor Statului român. Degeaba.

Subiectul este vechi şi, cu excepţiile de rigoare, nu a prea fost abordat în presa de pe ambele maluri ale Prutului. Am publicat în FLUX, acum patru ani, nişte Marginalii la proiectul Legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni. Era o dezbatere publică iniţiată de Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti, în timpul mandatului ministrului Mihai-Răzvan Ungureanu. Scriam cu acea ocazie că „România, ca şi orice alt Stat naţional, are obligaţii faţă de compatrioţii săi de pretutindeni. În această situaţie este cu neputinţă să trecem cu vederea obligaţiile istorice pe care România, ca modúl politic de bază al Lumii Româneşti, le are faţă de cel de-al doilea modúl – adesea derutat identitar – Republica Moldova. Prima obligaţie este cea a recunoaşterii oficiale, prin lege, a Românilor ca Români, indiferent de locul de reşedinţă al acestora, de cetăţenie, de stare socială, de dialect sau grai, de sub-nume istoric, ştiinţific, regional sau local [1], de confesiune, dacă sunt autohtoni [2] sau alohtoni în spaţiul lor de vieţuire comunitară etc.  Nu mai există astăzi în Europa nici o altă naţiune a cărei identitate să fie subminată, contestată sau falsificată atât de virulent de cercuri politice şi parapolitice de esenţă, aspiraţie sau obedienţă imperială. După cum nu există nici o altă naţiune europeană care ar tolera un asemenea tratament, ceea ce face nefericita dovadă a lipsei de voinţă pentru apărarea şi afirmarea plenară a propriei noastre identităţi. Simţim cu toţii imperioasa nevoie să ni se recunoască filiaţia etnică, lingvistică, culturală şi de multe ori confesională cu patria istorică. Ca ţară-mamă, ţară de rudenie şi patrie etnică [3], România trebuie să-şi dezvolte şi să aplice un cadru legislativ coerent, compatibil cu norma europeană şi practicile notorii în materie.”

Ca reacţie la aceste Marginalii, ministrul Mihai-Răzvan Ungureanu mi-a trimis o scrisoare în care opina că Statul român nu agreează ideea eliberării Certificatelor de origine etnică românească pentru românii de peste hotare, pe motivul că acestea ar putea genera efecte juridice extrateritoriale.

Într-o scrisoare oficială din 11 iulie 2006, adresată ministrului Mihai-Răzvan Ungureanu, aduceam la cunoştinţa oficialului român, următoarele: „Este greu să fiu pe deplin de acord cu Dumneavoastră în subiectul actelor doveditoare a identităţii româneşti liber asumate. Experienţa comunităţilor româneşti băştinaşe din jurul României ne arată, în mod tragic, că românitatea nu este întotdeauna suficient de puternică pentru a nu avea nevoie de acte doveditoare. Şi asta nu atât pentru ea sau membrii ei, cât pentru autorităţile care nu îi permit de fiecare dată să se manifeste plenar! Singurul aspect cu care sunt de acord este cel al necesităţii evitării efectelor extrateritoriale. Proiectul MAE exclude în mod straniu posibilitatea confirmării acestei identităţi cu acte administrative valabile eliberate de organele de stat ale ţărilor străine în care există asemenea proceduri, precum exclude şi posibilitatea confirmării acestei identităţi în procedură judiciară comună în instanţele din afara României sau în procedură notarială”.

Întreaga procedură de dezbatere, aprobare, iar ulterior de modificare a Legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni s-a înscris, spre amarul nostru, în aceeaşi logică defectuoasă a neacceptării subordonării juridice a oricăror infranime ale românilor etnonimului generic (şi singurul valabil!) de Român.

Unde mai pui că în cadrul acestor dezbateri unii reprezentanţi ai Partidului Democart-Liberal (PD-L) al domnilor Traian Băsescu şi Emil Boc au scos din joben ideea unei alte minorităţi naţionale în România, cea aromână! Este vorba de deputatul Costică Canacheu, promovat de PD-L într-o funcţie de mare importanţă în Legislativul României, anume în cea de preşedinte al Comisiei de Apărare, Ordine publică şi Siguranţă naţională din Camera Deputaţilor. O altă fruntaşă PD-L, Maria Stavrositu, deputat de Constanţa, atacă România pe acest subiect cu orice ocazie, în ţară şi peste hotare, reclamând Statul român şi cerând recunoaşterea „minorităţii naţionale aromâne” în România. Trebuie să amintim aici că o altă fruntaşă PD-L, Cornelia Cazacu, a dat la APCE votul hotărâtor împotriva românilor din Timoc, inventându-se astfel aşa-zisa minoritate naţională “vlahă”. Logica prăpăstioasă a reprezentanţilor unuia din cele două partide de guvernământ din România (PD-L şi UDMR) a fost că, odată recunoscută „naţionalitatea moldoveană” şi cea „vlahă”, mai rămâne doar un singur pas de făcut până la recunoaşterea „minorităţii naţionale aromâne”. Orice observator atent al dezbaterii va ajunge în mod firesc şi logic la părerea că, din moment ce aceste şi alte persoane au fost şi sunt promovate de PD-L, anume aceasta este politica PD-L (dar şi a UDMR) în raport cu aromânii din România şi cu toţi românii de peste hotare. Neluând niciodată atitudine publică faţă de faptele celor trei înalţi reprezentanţi ai săi (Canacheu, Cazacu, Stavrositu), PD-L face dovada practică a unei politici îndreptate, să-i spunem curat, împotriva identităţii şi unităţii noastre etnice româneşti. O politică de subminare, păguboasă, absurdă care trebuie denunţată şi combătută cu orice ocazie şi oriunde de către orice român.

După ce am fost abandonaţi fără luptă în 1940 (eufemismul „cedare” pentru noţiunea de „laşitate” făcuse chiar carieră în epocă), după ce am fost lăsaţi la cheremul administraţiei sovietice de ocupaţie, după politicile virulente antiromâneşti implementate la răsărit de Prut, după toate frământările noastre identitare canalizate în făgaşul european al dreptului oricărei persoane de a-şi asuma liber identitatea etnică, lingvistică şi religioasă, mai-marii zilei de la Bucureşti ne tratează ca „etnici moldoveni” (persoane de „naţionalitate moldoveană”) şi ne refuză astfel dreptul de a fi români deplini, cum ne-a lăsat Dumnezeu pe faţa pământului. Aceasta este realitatea tristă, din păcate.

În zadar suntem acoperiţi cu discursuri demagogice şi politicianiste, fără finalitate practică, despre „o mare de patru milioane de români” între Nistru şi Prut şi dincolo de Nistru de vreme ce nici unul din autorii unor astfel de discursuri patriotarde, mari şi mici, nu urnesc un deget pentru absolvirea noastră de umilinţa la care suntem supuşi prin perpetuarea în actele Statului român a „naţionalităţii moldovene” inventate şi băgate pe gât de defuncta Uniune Sovietică.

Partidul Comunist Român al Anei Pauker şi al lui Pavel Tkacenko, acea gaşcă interbelică kominternistă care combătea „imperialismul românesc”, poate fi mândru de toate administraţiile post-decembriste de la Bucureşti. Ca etnic român de la răsărit de Prut, restabilit în drepturile mele de cetăţean român constat cu disperată luciditate o continuitate perfectă între politica actuală a Statului român şi cea a PCR-ului kominternist, care susţinea prin cel de-al IV-lea congres al său de la Harkov din 1928 că „România contemporană nu reprezintă prin sine o unire „a tuturor românilor”, ci un stat tipic cu multe naţiuni, creat pe baza sistemului prădalnic de la Versailles, pe baza ocupării unor teritorii străine. Burghezia şi moşierimea din România, înfăptuind propriile lor planuri imperialiste şi îndeplinind totodată însărcinarea puterilor imperialiste conducătoare din Europa de a crea la Nistru un avanpost împotriva URSS, au cucerit Basarabia, Transilvania, Bucovina, Dobrogea şi Banatul (…). În Basarabia, imperialismul român se sileşte să-şi întărească poziţia sa prin românizarea intensivă a moldovenilor care au fost declaraţi drept „români”.”

Acestea sunt gândurile care m-au cotropit săptămâna trecută, când, pentru a-mi ridica Certificatul de naştere românesc, am fost umilit de Statul Român, a-i cărui funcţionari, blindaţi cu nişte absurde reglementări neeuropene, mi-au forţat mâna să semnez, în Registrul de Evidenţă a Populaţiei, că aş fi cetăţean român de „naţionalitate moldoveană”. Acestea sunt gândurile care-i vin în minte oricărui român din Basarabia ajuns într-o asemenea situaţie absurdă. Dacă majoritatea parlamentară de la Bucureşti şi Guvernul instalat de aceasta vor să mă/ne contrazică, să o facă prin ajustarea cadrului legislativ românesc la normele europene în materie de naţionalitate, pentru a ne lăsa libertatea de a ne asuma propria identitate etnică şi de a ne declara ceea ce suntem în realitate, adică Români.

Vlad CUBREACOV, FLUX, 09 iulie 2010

[1] Armâni, Aromâni, Basarabeni, Bogdani, Bolohoveni, Bucovineni, Carabogdani, Ceangăi, Ciribiri, Daco-români, Fârşeroţi, Iflaci, Istro-români, Macedo-români, Makedoni, Megleniţi, Megleno-români, Moldoveni, Moldovlahi, Morlaci, Moroşeni, Moţi, Munteni, Olahi, Oşeni,  Rrmâni, Rumeri, Rumâni, Timoceni, Transnistreni, Ţinţari (şi Sinţari = fiii Cezarului /roman/), Valahi, Vlahi, Vlaşi, Volohi, Uflaci, Ulahi şi altele care fac parte din patrimoniul istoric şi cultural românesc şi trebuie recunoscute ca atare. A se vedea precedentele grecesc (cretani, elini, epiroţi, greci, macedoneni, traci etc.), georgian (adjari, georgieni, gruzini, gurieni, imeriţi, iviri, kartvelani, kartlieni, kaheţi, meshetini, mingreli, racea, svani etc.) şi cel evreesc (aşkenazi, evrei, hazari, iudei, israeliţi, karaimi, mozaici, sefarzi, semiţi, taţi, ţafari etc). Dihotomia terminologică în cazul românilor trebuie depăşită prin asumarea, echivalarea semantică  şi subordonarea juridică termenului generic de Român a oricărui alt nume istoric, ştiinţific, regional, local sau echivalent al acestora în alte limbi.

[2] Cum sunt românii din Albania, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, Ucraina, Ungaria şi Serbia.

[3] Termenii utilizaţi, bunăoară, de Consiliul Europei sunt  «kin-State» pentru engleză şi «état-parent» pentru franceză.


Român, moldovean. Etnonim, infranim, politonime

Decembrie 15, 2007

FLUX, ediţia de Vineri, nr.46, din 16 noiembrie 2007

Interviu cu Vlad Cubreacov

– Domnule Cubreacov, se pare că disputele privind numele nostru etnic sunt reluate acum. Ce părere aveţi despre acestea?

– Orice dispută este binevenită dacă urmăreşte sincer stabilirea adevărului obiectiv şi raportarea la acesta nu doar pentru raţiuni de curiozitate intelectuală, ci şi pentru o mai bună aşezare a relaţiilor dintre oameni pe temelia acestui adevăr. Dacă vă referiţi la disputa din jurul dihotomiei Român-Moldovean, aceasta nu este chiar o simplă şi nevinovată dispută, ci, mai degrabă, un adevărat război de agresiune pe care imperialismul rus îl poartă, mai ales de la 1812 încoace, împotriva identităţii românilor din vechile teritorii ocupate ale principatului Moldovei.

Numele etnic de Român nu se află în adversitate sau opoziţie cu numele local de Moldovean

– Întocmai, se încearcă prezentarea moldovenilor ca fiind diferiţi de români, ba chiar în opoziţie identitară unii cu alţii…

– Numele etnic de Român nu se află în adversitate sau opoziţie cu numele local de Moldovean, pentru că aceşti termeni sunt complementari. Cu totul alta este relaţia dintre politonimul Român şi politonimul Moldovean. Unul din foştii mei colegi din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei,  armeanul Shavarsh Kocharyan, referindu-se la aspecte etnice, m-a impresionat, în octombrie 2005, prin capacitatea de a reda sintetic adevărul în această chestiune, fără patimă şi fără a putea fi suspectat de parţialitate. De la tribuna APCE, colegul meu a spus: „Se ştie că moldovenii sunt români, chiar dacă nu toţi românii sunt moldoveni. Putem spune, de asemenea, că toţi moldovenii sunt europeni, chiar dacă nu toţi europenii sunt moldoveni.” Să recurgem la o analogie simplă: dacă te cheamă, bunăoară, Ion Popescu nu înseamnă că numele de familie Popescu şi numele mic Ion ar fi opozabile şi s-ar exclude reciproc. Cele două nume sunt complementare şi numai împreună redau identitatea completă a persoanei. Aici funcţionează principul matrioşkăi: un nume mai larg îl cuprinde pe altul mai mic, niciodată invers. Trăim în epoca identităţilor multiple. Important este să le ordonăm corect, să facem o sinteză firească a lor şi să eliminăm orice antiteză păguboasă dintre ele.

– Ce spune ştiinţa în legătură cu numele etnice?

– Potrivit etnologiei, etnonimele sunt de mai multe feluri: 1) endonime (nume pe care şi le atribuie reprezentanţii unei etnii ei înşişi), 2) exonime (nume pe care li le atribuie reprezentanţii altor etnii în limbile lor), 3) infranime (nume locale sau regionale atribuite după criterii înguste), 4) ultranime (nume atribuite după criterii largi) şi 5) numele ştiinţifice şi istorice. Acestea nu trebuie confundate cu politonimele sau cu numele de state, pentru că acestea nu reiau întotdeauna sau obligatoriu numele etniei majoritare din ţara respectivă. Politonimele american, australian, austriac, belgian, bosniac, canadian, elveţian, moldovean, monegasc, san-marinez sunt unanim acceptate cu sensul lor politic exact, nu însă şi cu sens etnic sau cu atât mai mult lingvistic. Există şi politonime obsolete, fără conotaţie etnică, cum ar fi: sovietic, otoman, iugoslav.

– Cum putem categorisi, din punct de vedere al etnologiei, numele pe care etnicii români le-au avut sau le au în diferite ţări?

– Numele pe care românii le-au primit în diferite contexte politice sau de timp pot fi împărţite în câteva categorii: 1) nume ştiinţifice: daco-români, macedo-români, megleno-români, istro-români, latini dunăreni, latini balcanici; 2) exonime, adică nume atribuite de străini potrivit tradiţiei istorice a fiecăreia dintre limbile respective: iflaci, uflaci, ulahi, bogdani, carabogdani, caravlahi în turcă, valahi, vlahi, vlasi, volohi în limbile slave ca rusa, ucraineana, polona, sârba, slovaca şi bulgara, vlahi şi moldovlahi în greacă, olahi în maghiară, ciribiri în croată, sinţari şi ţinţari în sârba veche, bolohoveni în slava veche; 3) infranime, adică nume mici şi locale sau regionale: ardeleni, aromâni, armâni, bucovineni, dobrogeni, fărşeroţi, moldoveni, moţi, munteni, olteni, timoceni, transnistreni şi 4) ultranime: neolatini, romanici. Toate aceste categorii de nume se subordonează singurului endonim valabil, cel de Român. Este general cunoscut că românii din afara graniţelor României se numesc sau sunt numiţi în mod diferit în ţările lor de reşedinţă. De exemplu, în Federaţia Rusă, potrivit datelor ultimului recensământ, conaţionalii noştri au fost trecuţi în anchete cu trei nume: români, moldoveni şi volohi. Acordul politic de bază dintre România şi Federaţia Rusă specifică în mod expres că părţile vor acorda asistenţă culturală conaţionalilor lor de pe teritoriul celeilalte părţi indiferent de numele de autoidentificare. Partea rusă a acceptat această formulă dat fiind că şi etnicii ruşi din România se identifică fie ca ruşi, fie ca lipoveni.

– Unul dintre exonimele cel mai des atribuite românilor de străini este cel de valah, cu variantele lui fonetice deja invocate de Dumneavoastră. De unde vine acest nume atribuit de străini?

– Se pare că acest endonim vine din germana timpurie de apus, numită şi vizigotă, şi a fost atribuit iniţial, în perioada Imperiului Roman, unui trib celtic care adoptase limba latină şi conlocuia cu triburile vizigote. Aceşti celţi se numean Volcae. Endonimul celtic volcae s-a încetăţenit în vechea germană, însemnând, deja ca exonim, orice persoană care vorbeşte o altă limbă decât germana, în special persoane latinofone. De aici avem până astăzi numele de valah, voloh, vlah, dar şi pe cel de valon sau numele englezesc Wales pentru Ţara Galilor. Acest endonim, destul de prolific, a fost transmis în limbile slave şi greacă. Trebuie să remarc faptul că în poloneză, Italia se numeşte simplu: Włochy, adică tot un fel de Valahie sau ţară a latinofonilor. Există şi alte cazuri asemănătoare. Francezii, bunăoară, îşi au numele de la tribul germanic al francilor.

– Care e situaţia în cazul altor etnii sau popoare?

– În mod evident, cazul românilor nu este singular în Europa sau în lume. De pildă evreii, după exonimul pe care li-l atribuim în mod curent în limba română, folosesc endonimul de yehudi/yehudim, subordonându-i toate exonimele şi infranimele aflate în uz ca: aşkenazi, hazari, iudei, israeliţi, karaimi, mozaici, sefarzi, semiţi, taţi, ţafari, oliim şi altele. Exonimele german, neamţ, aleman sau tedesc din alte limbi sunt echivalate cu endonimul deutch şi cu infranimele bavarez, şvab sau sas. Olandezii se numesc ei înşişi dutch, iar ţara lor mai are numele de Ţările de Jos în română, Pays Bas în franceză sau Netherlands în engleză, toate cu acelaşi sens. Georgienii pun semnul echivalenţei între endonimul kartvelan şi exonimul gruzin din limbile persană, turcă şi cele slave, precum şi ultranimul ivir sau ivirean şi infranimele adjar, gurian, imerit, kahet, kolhid, meshetin, mingrel, racea, svan şi altele.

Exonimul armean, cvasigeneralizat în limbile europene, şi cel de ermen în turcă sunt echivalate cu endonimul hay, Armenia numindu-se în limba armeană Hayastan. Endonimul rrom este echivalent cu exonimele ţigan din limbile slave şi română, zingaro din italiană, gipsy din engleză, zigeuner din germană, gitano, falmenco şi calé din spaniolă, kowli din persană, asix din curdă, tsoani din ebraică, gitan, tsigane, manouche, romanichel, bohémien, sinti, gitou, babane, gean du voyage din franceză, mustalainen din finlandeză, ghajar şi nawar din arabă sau cu infranimele din limba română căldărar, cerar, lăieş, ursar, lingurar şi altele. Exonimul basc, cu varianta spaniolă vasco şi cele franceze basque, vascon şi gascon, s-a generalizat în toate limbile europene şi este corespondentul endonimelor eusker şi euskaldun. În acelaşi timp, limba bască este numită de vorbitorii ei nativi cu un nume diferit de cel al etniei: erdara. Polonezii mai sunt numiţi leşi, grecii – elini, iranienii – persani, ungurii – maghiari, finaldezii – suomalieni, cecenii – icikeri sau nohcii, albanezii – şkiptari, arvaniţi, arbinaşi sau arnăuţi, japonezii – niponi. Şirul ar putea continua la nesfârşit.

Poporul nostru şi-a dezvoltat o percepţie adecvată a etnonimului Român în relaţia sa cu diverse infranime cu circulaţie în spaţiul românesc

– Mă surprind că avem în limba română mai multe nume de familie care coincid cu unele nume etnice. Cum se explică aceasta?

– Eu aş dezvolta puţin întrebarea dumneavoastră. Cum se face că printre numele noastre de familie nu întâlnim şi numele Românu? Este interesant să observăm că poporul nostru şi-a dezvoltat o percepţie adecvată a etnonimului Român în relaţia sa cu diverse infranime cu circulaţie în spaţiul românesc. Această percepţie este reflectată în sistemul românesc al numelor de familie, după cum bine aţi observat. Iniţial numele de familie au fost apelative cu statut de supranume sau, după termenul popular, de poreclă. Astfel, întâlnim nume de familie ca: Moldoveanu (în special în Muntenia şi Ardeal), Munteanu, Vlah, Vlas (în special în Moldova şi Ardeal), Ardeleanu (în special în Moldova şi Muntenia), Vrânceanu, Bârsan, Olteanu, Dobrogeanu, Moroşanu, Crişan/Crihan, Machedon. În acelaşi timp, multe nume de familie româneşti, care au fost iniţial simple apelative sau porecle, reproduc etnonime străine, cum ar fi: Arnăut (corespondentul pentru Albanez), Cerchez, Ivireanu (corespondentul pentru Georgian), Rus/Rusu/Rusnac, Moscalu, Cazacu şi Zaporojan, Grecu, Sârbu, Bulgaru, Frâncu (corespondentul pentru Francez), Neamţu/Sasu (corespondente pentru German), Turcu/Turculeţ/Turceanu/Turcescu, Ţiganu/Ţigănaş, Tătaru/Tătăruş/Tătărescu, Ungureanu, Leahu, Mazuru (corespondente pentru Polonez), Arapu/Arăpaşu (corespondente pentru Arab), Şcheau (corespondentul pentru Slav), Jidovan (corespondentul pentru Evreu), Coman/Comănici/Comănescu (corespondente pentru Cuman), Guţu/Huţanu/Guţuleac (corespondent pentru Huţul), Litfan (corespondentul pentru Lituanian) şi altele. Numele de familie Românu însă lipseşte, pentru că nici un român nu se putea defini ca diferit de alt român pe criteriul etnic şi atunci interveneau diferenţele regionale cuprinse în infranime sau numele mici şi locale ale românilor.

– Într-adevăr, găsim atâtea nume diferite pentru unele şi aceleaşi etnii şi popoare, fără ca cineva să facă mare caz din asta…

– Important este că toţi aceşti termeni diferiţi, atribuiţi unora şi aceloraşi etnii, nu sunt opozabili. Nimănui nu-i va veni vreodată în cap ideea absurdă şi ridicolă a unor dicţionare germano-nemţeşti, gruzino-georgiene, ebraico-israelite, erdaro-basce, elino-greceşti, ruso-lipoveneşti sau ungaro-maghiare, întrucât dincolo de termenii diferiţi este vorba de aceleaşi limbi şi etnii. Aplicată politonimelor, ideea devine şi mai absurdă. Îşi poate cineva imagina un dicţionar elveţiano-belgian? Sau americano-canadian? Ori poate sovieto-iugoslav? E bine să readresăm aceste întrebări celor cu năstruşnica provocare a dicţionarului românesc-moldovenesc.

Etnonimul şi politonimul pot fi şi trebuie împăcate în complementaritatea lor

– Aţi adus vorba de politonime. Spuneaţi mai sus că nu toate politonimele redau numele etnice ale unor popoare…

– Cazul cel mai relevant ni-l prezintă cele 22 de state arabe: regate, republici, emirate, geamahirii. Etnic şi lingvistic vorbind, între saudiţi şi marocani, sirieni şi algerieni, libanezi şi irakieni, yemeniţi şi qatarieni nu există nici o diferenţă. Vorbesc cu toţii o singură limbă, araba, şi sunt cu toţii un singur neam. Politic însă sunt foarte diferiţi şi nimeni nu pretinde că altcineva încearcă să-l arabizeze pe celălalt. Etnonimul şi politonimul pot fi şi trebuie împăcate în complementaritatea lor. Avem şi cazuri când un politonim diferit de un etnonim sau altul sună diferit de la o limbă la alta. Crestomatic în acest sens este cazul Elveţiei, numită Schweiz în germană, Suisse în franceză, Svizzera în italiană, Svizra în reto-romană,  Switzerland în engleză,  Şveiţaria în rusă şi Helvetia în latină. Sau cazul Republicii Elene, numite şi Grecia.

Politic vorbind, poţi să fii român şi să ai altă origine etnică decât cea română

– Cum stăm cu politonimele român şi moldovean şi care ar trebui să fie relaţia dintre ele?

– Confuzia apare din faptul că termenul de român este şi etnonim, iar cel de moldovean este unul din infranimele pe care şi-l atribuie românii din spaţiul vechii Moldove. Politic vorbind, poţi să fii român şi să ai altă origine etnică decât cea română, de pildă ucraineană, maghiară, germană, sârbă, rromă etc. Totodată, politonimul de moldovean, cu drept deplin de existenţă, trebuie să li se aplice tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent de originea lor etnică. Politic vorbind, moldovenii sunt de origine română, ucraineană, rusă, găgăuză, bulgară, rromă, evreiască etc. După cum elveţienii sunt de origine etnică germană, franceză, italiană sau reto-romană, vorbind patru limbi diferite şi fără să pretindă că măcar una dintre ele ar fi elveţiană, după numele ţării. Ei însă vorbesc de graiul elveţian al limbii franceze, de dialectul elveţian al germanei şi de dialectul ticinez al italienei. După cum putem şi noi vorbi de graiul moldovenesc al limbii române.

– Bine, dar în Republica Moldova etnicii români nu vorbesc un singur grai…

– Aveţi dreptate. Izoglosele dialectale româneşti nu sunt dispuse pe axa est-vest, ci pe axa nord-sud, iar Republica Moldova, se ştie, are o geografie care o înscrie tocmai pe această axă nord-sud, din Bucovina până în Dobrogea, cuprinzând eşantioane din mai multe straturi dialectale româneşti. Pe lângă graiurile de tip moldovenesc din zona Suceava-Iaşi, vorbite în nordul şi centrul Republicii Moldova, întâlnim în partea de sus a Transnistriei un grai de tip maramureşean, iar în sudul Republicii Moldova se vorbesc graiuri de tip muntenesc. Între toate acestea există şi multe graiuri de interferenţă sau de tranziţie, mai mult sau mai puţin diferenţiate de standardul literar. Aceste diferenţe ating uşor fondul lexical şi pronunţia, niciodată însă gramatica, care este esenţială pentru identitatea inconfundabilă a oricărei limbi.

Indiferent cum se autodefinesc etnicii români din Republica Moldova, din Ucraina sau cei din Federaţia Rusă, – români, moldoveni sau volohi, bucovineni, basarabeni, herţeni sau transnistreni – ei reprezintă o singură etnie şi vorbesc o singură limbă.

– Şi atunci cum să împăcăm identitatea noastră etnică cu cea politică? Putem fi români şi moldoveni în acelaşi timp?

– Este foarte simplu şi răspunsul derivă firesc din tot ce am spus până aici: da! Trebuie să abordăm lucrurile în spirit european, când fiecărei persoane i se lasă libertatea să se autodefinească etnic, cultural şi religios. Identităţile nu pot fi induse cu forţa, ci constatate obiectiv şi asumate în libertate. Imperiul ţarist a încercat să ne dezbine, limitându-ne identitatea etnică la specificul local, pentru a ne contrapune celorlalţi români. Imperiul sovietic a continuat cu o mai mare înverşunare această lucrare pentru a justifica anexarea Basarabiei. Conştiinţa etnică şi lingvistică, culturală şi religioasă a conaţionalilor noştri, ajunşi cetăţeni sovietici peste noapte, au fost puternic agresate şi deformate. Identitatea ţine de drepturile individuale ale persoanelor, iar statele trebuie doar să ia act de identitatea obiectivă asumată subiectiv, în deplină libertate şi în cunoştinţă de cauză, de fiecare persoană. Libertatea absolută nu este singura condiţie obligatorie, pentru că aceasta nu trebuie să contrazică realitatea obiectivă, adică evidenţele. Dacă eşti alb nu devii de culoare sau mongoloid oricât de mult a-i pretinde, dacă eşti bărbat nu poţi pretinde că ai fi femeie, dacă eşti etnic rus nu devii în mod automat german sau francez printr-o singură declaraţie, dacă eşti creştin nu te poţi declara iudeu şi viceversa, iar dacă eşti armean şi ai cetăţenie franceză nu poţi pretinde că eşti cetăţean american de origine turcă, dacă eşti moldovean de origine română nu te poţi pretinde de origine găgăuză, dacă eşti român nu te poţi pretinde chinez, iar dacă vorbeşti rusa nu poţi declara că ar fi vorba de niponă. Interferenţa statelor cu scopul clar de a le induce cetăţenilor o altă identitate etnică sau lingvistică decât cea obiectivă este susceptibilă de etnocid. Aplicat la Republica Moldova, îmi amintesc de declaraţiile oficiale făcute la Chişinău de observatorii din partea Consiliului Europei şi a OSCE la recensământul din octombrie 2004 prin care se arătă că în foarte multe cazuri, respondenţii au fost determinaţi de recenzori să declare mai degrabă că sunt moldoveni decât români şi că vorbesc „moldovenească”, mai degrabă decât limba română. Adevărul este că indiferent cum se autodefinesc etnicii români din Republica Moldova, din Ucraina sau cei din Federaţia Rusă, – români, moldoveni sau volohi, bucovineni, basarabeni, herţeni sau transnistreni – ei reprezintă o singură etnie şi vorbesc o singură limbă. Războiul dintre ei este unul artificial, fiind provocat şi întreţinut de cei care nu doresc liniştea noastră.

– Poate unii provoacă acest război din motive ideologice?

– Dacă vă referiţi la „moldovenismul” antiromânesc ca ideologie de extracţie imperială rusă, da. Iar dacă vă referiţi la ideologia comunistă, mă îndoiesc. Putem să le amintim tuturor celor care urmează linia ideologică trasată de Karl Marx, cuvintele lui legate de locuitorii băştinaşi ai Moldovei: „Limba română e un fel de italiană orientală. Băştinaşii din Moldo-Valahia se numesc ei înşişi români; vecinii lor îi denumesc vlahi sau valahi.”. În alt loc, Karl Marx nota: „Românii din Ţara Românească – 2500000, Moldova – 1500000, Transilvania – 1486000, Banatul Timişoarei – 1085000, Bucovina – 300000, Basarabia – 896000. Total – 7767000”. Dacă Marx nu este convingător, să vedem ce spunea Curtea imperială de la Petersburg, în 1840, despre noi: „Moldova şi Valahia sunt ţări locuite de un popor care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credinţă, în pofida separaţiei lor pe plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună: au suferit împreună de-a lungul secolelor, purtând aceeaşi cruce grea, iar acum sorb o nouă viaţă din acelaşi izvor dătător de viaţă. Ele au acelaşi trecut, acelaşi prezent şi, bineînţeles – acelaşi viitor!” (Revista Ministerului Instrucţiunii Publice, fasculul 29, secţiunea IV, Petersburg, 1840, pagina 7).

– Vă mulţumim.
Igor Burciu