VALet PITIC

Ianuarie 22, 2016
Val(etul): Finule, 127 658 USD e o sumă tocmai bună pentru a-mi procura o casă la Val(ea) Morilor.... Lasă că mulgem noi Bucureștiul bine, chiar dacă ne criticăm de ochii lumii... Ai cuvântul meu de naș că Jurnal Tv îți va spăla imaginea bine pe urmă și ție și lui Dughin...

Val(etul): Finule, sis și făcut! 127 658 USD e o sumă tocmai bună pentru a-mi procura o casă la Val(ea) Morilor…. Lasă că știm noi să mulgem Bucureștiul, chiar dacă ne mai criticăm de ochii lumii… Ai cuvântul meu de naș că Jurnal TV îți va spăla bine imaginea și ție și lui Dughin…

Dragă Ștefan Secăreanu, am citit ce ai scris astăzi pe blog. Jos pălăria!

Înțeleg că te-ai supărat.

Subscriu tuturor întrebărilor.

Nu am văzut încă această mâzgălitură cu penița muiată în venin a nașului lui Roșca, pentru că nu urmăresc fițuica asta otrăvită, dar m-ai făcut curios. Precis că tipul nu era treaz când a scris.

Ia să vedem se îndrugă profitorul și securistul ăsta vechi, frustrat și încornorat (prietenii știu de ce!) sub acoperire de jurnalist cu ochii mici și cu mizerabilul său accent rusesc de Botanica.

Te asigur, Ștefan, că eroul pe bani gata, căruia i se văd doar coarnele din iarba patriei, nu va răspunde la niciuna din întrebările tale.

Îmi amintesc cum i-a spălat Jurnal TV imaginea lui Roșca și cum îi oferea generos tribuna marelui șarlatan geopolitic Alexandr Dughin, tot cu Roșca alături, evident, într-un ”priamoi razgovor” cu rețeaua rusească la Chișinău.

Tot va veni odată și odată Legea lustrației și a deconspirării Securității și tot va trece odată și odată DNA-ul de la București Prutul la propriu.

Să vedem atunci ce face și finul, și nașul său pitic!

Vlad Cubreacov

Postarea lui Ștefan Secăreanu:

OMUL NEGRU DE LA JURNAL TV

Jurnal md publică azi un denunț (editorial) scârbos al lui Val Butnaru împotriva lui Mihai Ghimpu. Delațiunea, ”cu papion”, a fost articulată de acesta, ortoepico-obsesiv și ”din umbră”, aseară și la jurnal tv.

Scuipăturile otravite ce țâșneau din gura ”omului negru” de la jurnal tv se asemănau atât de tare cu pumnii aruncați acum două zile peste capul lui Mihai Ghimpu de ”protestatarii” lui Dodon și Usatâi, dar și de oamenii manipulați de Platformă și de jalnicul delator ”țopăitor”.

Pentru că scuipătura murdară a fost îndreptată și asupra mea, dar și asupra prietenului meu Vlad Cubreacov (delatorul a turnat că noi doi am fi ”valeții lui Roșca” și că l-am fi ”trădat”, pe el și pe alții, în 2005 ”vânzându-ne” lui Voronin), îl îndemn pe ”omul negru din umbra jurnal tv” să răspundă la următoarele întrebări:

1. Cine este nașul de cununie al lui Roșca, eu, Vlad Cubreacov sau Val Butnaru?

2. Cât costă pitoreasca-ți casă din Valea Morilor și din ce fonduri ți-a fost construită/cumpărată de ”finu”: din banii tăi sau banii statului român, destinați nu ție, ci redacției Flux?

3. Cine a făcut filmul spălător de imagine a lui Roșca, din 2013!, postat mai jos, eu, Vlad Cubreacov sau jurnal tv?

4. Cine i-a ”găzduit”, acum câțiva ani, pe Roșca și sfetnicul lui Putin, Dughin, eu, Vlad Cubreacov sau jurnal tv?

5. Finul tău ți-a șoptit cumva la ureche de ce și pentru ce ”l-a răpit” în timpul protestelor din 2002 pe colegul și prietenul meu Vlad Cubreacov?


TRĂDAREA LUI ROȘCA. La o aniversare…

Iunie 3, 2015

Rosca-Peace-Dughin

Am spus-o de o mie de ori în ultimii ani și o repet acum: Roșca a trădat cauza Mișcării de Eliberare Națională din care am făcut parte cu toții încă din 3 iunie 1988. Nu există nicio îndoială în acest sens.

Ba chiar mai mult, el s-a plasat fățiș pe poziții diametral opuse Mișcării noastre românești. Este un adevăr trist. Roșca lucrează, în mod cât se poate de evident, pentru Moscova, fiind, pe față, unul dintre soldații interesului rusesc.

Puțină lume s-ar fi așteptat la așa ceva. Tocmai de aceea decepția și starea de revoltă a multora este de explicat și de înțeles.

Poate că Roșca lucra mai de demult, subtil și precaut, pentru ruși, dar nu știam noi, și abia în ultimii ani s-a developat, dând toate pe una.

Sunt ani de zile de când nu avem niciun fel de comunicare. Roșca știe că și eu, și Ștefan Secăreanu, și majoritatea zdrobitoare a colegilor noștri de Mișcare de altădată am rămas fideli scopurilor și idealurilor Mișcării noastre și se teme să ne înfrunte public.

Dughin despre Roșca: Adept al multipolarității. Luptător pentru identitatea moldovenească cea mai profundă. Prieten al Rusiei.

Dughin despre Roșca: ”Adept al multipolarității. Luptător pentru identitatea moldovenească cea mai profundă. Prieten al Rusiei”.

Până la urmă, ce i se reproșează lui Roșca, cu drept temei și de la obraz?

Mai multe lucruri.

Că a aruncat în noroi stindardul Mișcării noastre românești, unioniste și antiimperialiste, și l-a călcat în picioare.

Că a jurat strâmb în fața confraților de Mișcare românească și în fața lui Dumnezeu.

Că a distrus PPCD prin paralizarea sa din interior. Că l-a deturnat, că l-a eliminat din PPE și izolat internațional, pentru a nu mai da socoteală nimănui pentru nimic. Că a înstrăinat sediile principalelor filiale.

Că a fost nedrept și și-a vorbit de rău și fără just motiv colegii mai în vârstă, răsplătind loialitatea și corectitudinea cu bârfă și răutate.

Că și-a pus pe tarabă viața privată deloc ordonată, crezând egolatru că i-ar da bine la imagine.

Că se încrede mai mult în pistoale decât în Dumnezeu.

Că și-a extirpat singur un plămân românesc cu care s-a născut și l-a înlocuit cu unul rusesc de împrumut.

Că s-a făcut de bună voie propagandist al teoriilor de două parale ale unui neopăgân și șarlatan geopolitic ca Dughin.

Că promovează ideea otrăvită cum că autonomia a 26 de primării găgăuze, în care timp de 21 de ani nu a apărut măcar o clasă cu predare în limba găgăuză, ar fi singura ”garanție a statalității RM”.

Că promovează și o altă idee veninoasă, evident, rusească cum că Republica Moldova ar face bine dacă ar legaliza prezența militară rusă pe teritoriul nostru național, astfel, chipurile, convertind dezavantajul în avantaj.

Că se află în strânse legături cu elemente din Transnistria, care nu pot fi suspectate de bunăvoință și loialitate față de RM și față de populația ei majoritar românească.

Că, după declarații de dragoste, le-a arătat dispreț profund românilor de peste Prut, prezentându-i ca pe niște sălbatici care, asemenea occidentalilor cu toată civilizația lor urbană, dar în contrast cu basarabenii de la țară, nu-și lasă încălțările pe prag când intră în casa cuiva.

Că, după ce a mers alături de Mihail Saakașvili și Mihail Maciavariani (la care s-a dus în Georgia), Victor Iușcenko (la care s-a dus la Kiev să plângă victimele Holodomorului), Boris Nemțov (cu care se fotografia pe Maidandul din Kiev), Corneliu Coposu, Octavian Ghibu, Traian Băsescu, Andrius Kubilius, Mart Laar, Vladimir Bukovski (la care s-a dus la Londra), Paul Goma (la care s-a dus la Paris), Valentin Mândâcanu, Ion Moraru, Vasile Vasilache, părintele Mina Dobzeu și altă lume de treabă, acum îi priește compania unora ca Renato Usatâi, Marchel Mihăiescu, Boris Marian, Victor Stepaniuc, Mihail Formuzal, Irina Vlah et ejusdem farinae.

Că a scuipat în fântâna din care a băut apă, arătând spatele Bucureștiului, considerându-i pe toți, după expresa sa predilectă, preluată din limbajul lui Lenin, ”idioți utili”.

Că este omul de casă al ambasadorului Rusiei în Republica Moldova.

Că a intrat pe față în pâine la ruși, servind mașinăria propagandistică a Federației Ruse la Chișinău (RIA Novosti/Noutăți Moldova – Sputnik – Euro TV).

Multe s-ar putea spune încă, mai ales că hârtia suportă orice, dar nu are rost, pentru că toată lumea cunoaște că Roșca se scaldă în scăldătoare rusească.

Dacă ar fi să rezumăm tot ce am spus și aș mai fi putut spune mai sus și să-i definim condiția cât mai pe scurt posibil, este de ajuns un singur cuvânt expresiv, cuprinzător și drept: TRĂDARE!

Iar trădarea este partea celor lași și netrebnici.


ION MORARU: EU NU RESPIR CU DOI PLĂMÂNI DIFERIȚI! SUNT CUTREMURAT DE CE FACE IURA.

Martie 8, 2015

Ion Moraru

Astăzi, 8 martie 2015, m-a sunat domnul Ion Moraru de la Mândâc, Drochia, care mâine va împlini 86 de ani. Chiar dacă nu ne-am auzit de câțiva ani, am discutat lung, pe așezate, ca vechi prieteni, de parcă nu ne-am întâlnit de o zi-două.

Întâi, domnul Moraru m-a întrebat dacă am citit volumul lui Alexandr Dughin ”A patra teorie politică. Rusia și ideile politice ale secolului XXI” tradus, prefațat, editat și promovat de Iurie Roșca. Apoi m-a întrebat ce părere am despre Dughin și despre ideile lui.

I-am răspuns domnului Moraru că am citit atât versiunea rusească originală, cât și traducerea selectivă, mai exact premeditat omisivă, a lui Iurie Roșca, și că punctul meu de vedere asupra lui Dughin și a ansamblului său eclectic de idei coincide cu punctul de vedere formulat de Patriarhia Moscovei cu ani în urmă, că Dughin este anticreștin și anticristic, un corifeu al neoimperialismului moscovit.

Domnul Moraru mi-a atras atenția asupra ideilor lui Dughin despre ”sacralitatea imperiului rus”, despre ”hotarele tuturor neamurilor și lipsa de hotare ale poporului rus” și despre ”îndemnurile la violență și vărsare de sânge”.

  • Vlad, credința ortodoxă este profanată de acest Dughin. Acolo unde încep vărsările de sânge și violența se termină creștinismul. Mă doare foarte mult cum au putut Dughin și eurasianismul lui să-l prelucreze pe Iura [Roșca]. Citește, când ai timp, sfârșitul capitolului 11 din Cartea prorocului Daniel, acolo unde se spune despre Regele Nordului. Eu cred că este vorba despre Regatul Mokșa, care se va prăbuși. Iar despre ce face Iura cu acest Dughin, primesc întrebări de la multă lume. ”Domnule Moraru, l-ai susținut altădată și iată ce face Iura!”. Da, l-am susținut, dar nu în lucruri ca acestea! Eu nu sunt de acord cu Dughin! Sunt cutremurat de ceea ce face Iura! Vlad, să știi că eu nu respir cu doi plămâni diferiți! La vârsta mea eu am același crez cu care am pornit la drum la 17 ani: credința creștină ortodoxă, limba română și același neam românesc.
  • Domnule Moraru, să știți că noi gândim la fel, sufletele noastre sunt făcute din aceeași substanță. Și eu sunt cutremurat de ceea ce face Iurie. El este în serviciul rușilor. Am scris un material – PPCD și fundătura eurasiatică – și am arătat fața adevărată a acestui Dughin și a dughiniștilor de la noi. Sunt la fel de dezgustat ca și dumneavoastră.

***

Ion Moraru s-a născut la 9 martie 1929, în satul Mândâc, județul Bălți, astăzi în raionul Drochia. Ion Moraru a fost, împreună cu Vasile Țurcanu și Petre Lungu, fondator al organizației antisovietice ”Sabia Dreptății”. Cu sediul în Liceul Pedagogic (fost Liceul „Ion Creangă”) din Bălți, acest grup de rezistență armată antisovietică a fost activ în oraș în timpul perioadei staliniste. Grupul „Sabia Dreptății” a fost descoperit de NKVD în 1950, iar membrii săi arestați. A fost judecat și condamnat în conformitate cu art. 58.10-11 și art. 33 ale Codului penal al URSS, fiind declarat „dușman al poporului, deosebit de periculos social”, stabilindu-i-se, după ispășirea pedepsei, exilarea pe un termen de 10 ani în regiuni îndepărtate ale URSS. Timp de un an, Ion Moraru a fost întemnițat în același lagăr din Ekibastuz ca și Aleksandr Soljenițin. A scris și publicat volumele ”Pustiirea” (2005), ”Treptele infernului” (2007) și “Fata cu miros de busuioc” (2011). Este decorat cu Ordinul Republicii de către Președintele interimar Mihai Ghimpu. A fost ales președinte de onoare al PPCD. Crezul său: ”Cred în bunul Dumnezeu şi în veşnicia neamului românesc, urăsc de moarte minciuna ruso-bolşevică şi voi lupta până la moarte împotriva ei”.


PPCD ȘI FUNDĂTURA EURASIATICĂ

Iulie 6, 2014

Noi construim un Imperiu!

Alexandr Dughin, Emisiunea ”Discurs”, O producție Russia.ru 2013

”În mare, Federația Rusă are o singură problemă în Republica Moldova: prezența militară ilegală pe teritoriul nostru național. (…) Cine dintre autoritățile noastre s-a gândit cum poate fi folosită în avantajul Republicii Moldova această prezență militară, ce avantaje de ordin comercial, energetic, politic am putea să scoatem noi din prezența militară a Federației Ruse? (…) Prin urmare, aici ar fi cheia: ce obținem în schimb? În schimbul acestei prezențe militare ruse neplăcute, indezirabile, dar inevitabile pentru noi, un obstacol pe care nu-l putem depăși și pe care îl putem transforma într-un avantaj.”

Iurie Roșca, conferința de presă din 19 martie 2014

Dughin la PPCD

Fără să mă fi așteptat, am avut în ziua de 4 iulie 2014 o discuție pe alocuri tensionată, pe alocuri liniștită cu secretarul general al PPCD, Dinu Țurcanu, în prezența președintelui PPCD, Victor Ciobanu, pe terasa unui local din Chișinău. Motivul care a determinat întâlnirea cu secretarul general al PPCD nu a avut tangență cu politicul, cu toate că, pe parcurs, discuția a ajuns la politica desfășurată în ultimii ani de PPCD. Chiar dacă a decurs în contradictoriu, aflându-ne în vădită divergență de păreri și de idei, aceasta a fost o discuție necesară, cred, de natură să limpezească lucrurile. Luând act de atitudinea mea critică și chiar foarte negativă față de cursul promovat de conducerea PPCD, secretarul general Dinu Țurcanu m-a îndemnat în mod repetat să-mi formulez public, în scris, poziția atât în acest subiect, cât și față de alinierea fruntașilor de azi ai PPCD la ideologia promovată de un pretins ”filosof” de la Moscova, Alexandr Dughin, supranumit de unii drept cardinal din umbră, dar și ideolog al Kremlinului. O fac acum cu plăcere.

Am scris și cu alte ocazii că, în opinia mea, PPCD este supus unui proces de destructurare dirijată, în paralel cu unul de izolare internațională, prin scoaterea sa din familia Partidului Popular European și deturnarea geopolitică spre o orbită răsăriteană, eurasiatică. Obiectivele irevocabile au fost revocate. Consecvența a lăsat loc inconsecvenței și oportunismului geopolitic. Altădată un organism de esență antiimperială, PPCD se autoreneagă și este astăzi laolaltă cu apologeții și ideologii imperialismului moscovit, fiind transformat într-un grupuscul de adepți ai școlii dughiniste a eurasianismului. Antieuropenismul, antinatoismul, antiamericanismul, iar pe alocuri și antiromânismul, pe de o parte, și promoscovismul și eurasianismul, dar pe alocuri și proseparatismul disimulat, pe de altă parte, sunt linii de gândire confirmate tot mai des în discursul sau de comportamentul public al acestui grupuscul, convertit la ideologia eurasianistă opusă obiectivelor strategice ale formațiunii. Acest fapt este la vedere, pe înțelesul oricărui observator obiectiv.

Din păcate, fruntașii de astăzi ai PPCD, de care atât eu, cât și multă altă lume ne-am legat inițial multe speranțe, au derapat grav și flagrant de la obiectivele strategice și idealurile programatice ale formațiunii, așa cum sunt formulate acestea în Statutul și Programul politic în vigoare, adoptate de Congresul partidului. Secretarul general Dinu Țurcanu a precizat că ar urma să fie convocat un Congres care să rebuteze Statutul și Programul politic în vigoare, înlocuindu-le cu altele, conforme noului curs care i s-a trasat formațiunii. Adică, după ce PPCD este izolat pe plan european și mânat către fundătura eurasiatică, stindardul de luptă națională și antisovietică, pe care l-am ridicat și ținut sus mai bine de două decenii și care acum este călcat în picioare, va fi înlocuit cu un alt drapel, eurasiatic. Schimbarea de vector geopolitic și cantonarea partidului în mlaștina eurasianismului putinisto-dughinist abia urmează a fi legitimată formal.

Ce principii și idealuri sunt călcate în picioare?

Este necesar să readucem în atenție obiectivele strategice ale PPCD pe plan geopolitic.

Potrivit articolului 8 din Capitolul II al Statutului actual al formațiunii, ”Obiectivele strategice ale PPCD sunt: (…) integrarea într-o Europă a națiunilor și înfăptuirea unității naționale, în acord cu voința poporului și în spiritul tratatelor internaționale, printr-un proces firesc de apropiere a celor două state românești, susținut de programe realiste și acțiuni pragmatice de ordin economic, social, spiritual și diplomatic”.

La fel, este potrivit să cităm câteva articole din Programul actual al partidului:

PPCD își reafirmă atașamentul față de principiul constituțional privind caracterul unitar și indivizibil al statului. Noi considerăm că restabilirea legalității și ordinii pe întreg teritoriul Republicii Moldova trebuie realizată prin metode politice, cu sprijinul și participarea organismelor internaționale, excluzând orice șantaj din afară sau condiții ultimative din partea secesioniștilor transnistreni” (articolul 39. Unitate teritorială).

PPCD rămâne atașat ideii de unitate națională, care trebuie acceptată ca un dat și ca o condiție primordială a păcii în regiune. Ideea de unitate națională trebuie să fie luminată de morala creștină, care înseamnă dragoste față de aproapele tău, față de familia ta, față de națiunea ta, față de națiunile din jurul tău, față de umanitate. Nimeni nu poate să se integreze prin iubire în umanitate dacă nu-și iubește națiunea. Morala creștină ne protejează de excesul de a face din dragostea față de propria națiune un motiv de ură sau de respingere a celorlalte națiuni” (articolul 41. Unitate națională).

”Globalizarea și crearea unor entități interstatale optime din punct de vedere politic, economic, social, militar etc. constituie tendințe ale lumii contemporane. Transparența frontierelor și promovarea valorilor comune sunt în interesul statelor. Aderarea Republicii Moldova într-un viitor previzibil la Uniunea Europeană constituie pentru noi un obiectiv strategic major. Până la atingerea acestui obiectiv raporturile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană trebuie să se dezvolte în cadrul Acordului de Parteneriat și Cooperare din 1994. De asemenea, relațiile cu Consiliul Europei trebuie să fie axate în continuare pe cele trei dimensiuni: cooperare interparlamentară, interguvernamentală și în domeniul democrației locale” (articolul 42. Integrare europeană).

Pentru noi este de o importanță cu totul deosebită buna vecinătate cu cele două țări limitrofe: la est cu Ucraina, care este unul dintre partenerii cei mai importanți ai Republicii Moldova pe plan economic, și la vest cu România, de care ne leagă relații speciale determinate de comunitatea istorică și identitatea noastră lingvistică, etnică și culturală. Considerăm benefică sub toate aspectele constituirea Trilateralei România-Moldova-Ucraina, precum și a celor două euroregiuni: a Dunării de Jos și a Prutului Superior” (articolul 43. Cooperare regională și transfrontalieră).

Având în vedere situația geopolitică a Republicii Moldova, PPCD apreciază drept inadecvat principiul neutralității fixat în Constituție. Opțiunea strategică irevocabilă a PPCD de integrare a Republicii Moldova în Alianța nord-atlantică (NATO) constituie singura soluție viabilă pentru apărarea independenței, suveranități și integrității statului” (articolul 44. Securitatea noastră militară).

Trebuie să amintim că respectarea acestor obiective programatice a fost pusă sub jurământ public, iar orice încălcare sau nesocotire a lor face dovada sperjurului.

Jur în faţa lui Dumnezeu şi a fraţilor mei de familie politică să fiu un bun apărător şi promotor al intereselor naţionale ale Republicii Moldova, să îmi iubesc Patria până la jertfire de sine, să slujesc principiile democratice şi idealurile naţionale din toată inima mea şi din tot cugetul meu, să îmi dăruiesc toată priceperea şi străduinţa pentru realizarea obiectivelor programatice ale PPCD, (…) să respect acest legământ cu onoare şi demnitate până la sfârşitul vieţii mele” (din Jurământul membrului PPCD).

Ideile de bază din aceste documente nu cadrează cu noua linie politică trasată de către Moscova pentru cei pe care Dughin îi numește deschis ”coloana noastră a cincea”.

De la hommo sovieticus la hommo eurasiaticus

Părerea mea, formată în baza observațiilor atente din ultimii ani, este că un număr redus totuși de persoane din Republica Moldova, inclusiv unii dintre actualii fruntași ai PPCD, s-au pus benevol, dar deloc dezinteresat, în serviciul ideologiei eurasianiste, conectându-se, cu toate consecințele, la spațiul și pârghiile de putere ale Rusiei. Nu doar eu, ci și oricine s-a putut convinge că aceste persoane au aderat la platforma ideologică formulată de prolificul ”filosof” și geopolitician Alexandr Dughin, autor al unui întreg șir de idei otrăvite cu ținte precise. Această platformă constituie o nouă expresie manifestă și radicală a tradiționalului expansionism moscovit. Ea coincide cu optica oficială a Kremlinului.

La o analiză atentă, curentul eurasianist ni se înfățișează ca unul lipsit de onestitate și moderație intelectuală, ca și de capacitatea de a evita radicalismele și extremismul. Cauza acestui fapt stă în caracterul său nerealist, precum și în eclectismul conceptelor din care eurasianismul își trage rădăcinile.

Pentru cei interesați de analiza fenomenului vom preciza că eurasianismul geopolitic predicat astăzi de Dughin sau Putin și orientat către exterior nu trebuie confundat cu doctrina eurasianismului formulată în anii ’20-’30 ai secolului XX de către profesorul Nikolai Trubețkoi, o doctrină care se sprijinea pe asumarea moștenirii istorice și culturale tătaro-mongole, fiind orientată către interior.

Eurasianismul lui Putin și Dughin reprezintă o colecție impresionant de largă și foarte eclectică de falsuri, sofisme și prejudecăți, clișee dogmatice și etichete politice, speculații și visuri grandomane, toate servite într-un sos propagandistic condimentat cu elemente preluate din arsenalul țarismului, kominternismului, național-bolșevismului, panslavismului, misticismului politic sau panortodoxismului rus.

Dughin discurs

Scopul adepților platformei eurasianiste, când ne referim concret la Republica Moldova, este readucerea ei în matca imperială rusă, iar mai exact în prizonieratul geopolitic al Moscovei sub pretextul unor sofisme pe teme de morală, alimentate de o frică irațională față de restul lumii, mai cu seamă față de un Occident ”decadent”, ”putred” și ”muribund”, dar și de un soi de dragoste subită față de o Rusie ”puternică”, ”apărătoare și promotoare a valorilor creștine”, ”aflată în plin avânt”. Eurasianiștii visează o ”Rusie Mare din Carpați până la Oceanul Pacific, de la Marea Baltică până în Kamceatka, din Karelia până în Munții Pamir”, dar nu-și ascund nici visul de construire a unui imperiu rus global și de ”cotropire și anexare a Uniunii Europene”, care să fie pusă sub sceptrul unui țar rus pe care Dughin, prin recurs la conceptul medieval ”Moscova – a treia Romă”, îl numește ”наш русский римский царь” (țarul nostru roman rus). Am putea vorbi aici doar despre o mitologie geopolitică sau despre fantasme, dacă adepții acestei ideologii neoimperiale nu ar insista asupra punerii programului lor în practică.

Un alt scop al eurasianiștilor este înlocuirea mentalității culturale și politice eurocentrice cu una kremlinocentrică. Consider că un asemenea efort este sortit eșecului. Și pentru că nu este la mijloc o simplă inconștiență, efortul relativ proaspeților eurasianiști de la Chișinău trădează o vinovată complicitate cu interesele Moscovei.

Scopurile pe care și le-a fixat eurasianismul putinisto-dughinist sunt irealizabile în lumea de astăzi, cu care Moscova a intrat într-un conflict deschis.

Această situație ne demonstrează că eurasianiștii de la noi, inclusiv grupusculul din fruntea PPCD, nu aderă sincer și plenar la cauza noastră națională, făcând cauză comună cu o Moscovă tot mai deșănțată și mai depășită de realități, complexată, frustrată, agresivă, violentă și sustrasă dinamicii europene și internaționale.

PeaceDughin PeaceDughin

Vom mai reține că eurasianiștii susțin separatismul provocat și alimentat de Moscova în spațiul post-sovietic, opunându-se consolidării și afirmării depline a noilor state scăpate de sub tutela Rusiei.

Prin angajarea unora dintre fruntașii PPCD în opera de diseminare în Republica Moldova, dar și în România, a ideologiei eurasianiste de extracție neoimperială, formațiunea devine ea însăși un instrument de influență și manipulare politică al Moscovei, un banal vehicul al ideologiei Kremlinului.

Printre atleții eurasianismului de la noi se regăsesc nume cunoscute publicului larg: Igor Dodon, Mihail Formuzal, Iurie Roșca, Nina Ștanski, Piotr Șornikov, episcopul Markel Mihăiescu, Mihail Garbuz, Victor Șelin, Mark Tkaciuk, Olga Goncearova, Renato Usatâi, Boris Marian, Valeri Demidețki, Irina Vlah, Grigore Petrenco sau Dumitru Pulbere (listă incompletă). Majoritatea dintre aceștia au și formulat sau îmbrățișează ideea otrăvită a legalizării prezenței militare ruse în Republica Moldova, prin ”convertirea dezavantajului în avantaj”.

Gâlceava Rusiei eurasianiste și a acoliților ei cu lumea

Constatăm că neoimperialismul rus drapat în haina ideologică a eurasianismului este unul reactiv și reprezintă o contratendință opusă fenomenului globalizării, în general, și curentelor integratoare european și euroatlantic, în particular. El se sprijină pe construcția putredă a CSI și aspiră fără succes la preluarea inițiativei geopolitice în regiune prin crearea unei ipotetice Uniuni Eurasiatice, cu o imposibilă Uniune vamală și o la fel de imposibilă Organizație de securitate militară colectivă, prin care Federația Rusă, numită cu suficientă ironie sănătoasă și ”Imperiul Alcoolic”, încearcă într-un mod aproape caricatural să imite Uniunea Europeană și NATO, pe care nu le poate și nici nu cred că le va putea vreodată contrabalanța.

PeaceDughin ortodoxul

Totodată, Moscova eurasianistă de astăzi refuză o geopolitică internă realistă și răspunde tuturor provocărilor din interior într-un mod cu totul neputincios și agresiv, adesea marcat de note isterice și paranoidale, punându-i cetățeanului rus pe masă tot soiul de restricții și măsuri punitive, amenințări cu pedeapsa penală (inclusiv pentru comentarii pe internet, văzut drept un instrument al CIA inventat pentru a submina temeliile Federației Ruse, precum și pentru importul, confecționarea sau comercializarea lenjeriei intime de damă cu dantele!), cenzură, propagandă de cea mai joasă speță care amalgamează național-bolșevism, panslavism, un fals conservatorism, panortodoxism rusocentric, militarism și șovinism etnic rusesc, iar puzderiei de popoare neruse captive din federația pe picioare de lut – o verticală a puterii, constrângeri sociale, culturale și identitare (a se vedea interdicția folosirii oricărui alt alfabet decât cel rus pentru limbile popoarelor ”federale” neruse), la pachet cu moștenirea ideologică a sovietelor. Toate acestea pe fundalul unei tot mai accentuate autoostracizări internaționale.

Eurasianiștii de la Chișinău ne prezintă Rusia ca pe un adevărat apărător și promotor al valorilor tradiționale (conservatoare și creștine), pe când oricine se convinge că realitatea rusă contrastează izbitor cu definițiile îndulcite peste măsură, pe care ni le servesc aceștia. Răspândacii mitului despre sănătatea morală a Rusiei trec ușor cu vederea faptul că aceasta are în continuare în cuprinsul său, ca să dăm doar un exemplu de suprafață, un număr de monumente ale lui Lenin care îl depășește pe cel de biserici.

Chiar dacă se acoperă de ochii publicului cu ceea ce numesc valori morale și pe care ei înșiși nu le practică, nu e un secret că adepții și apologeții eurasianismului sunt, de fapt, promotorii unui model de țară măcinată de contradicții majore și lipsită de suficiente resurse interne pentru a depăși catastrofa morală în care se află și pentru a face față multiplelor provocări interne și externe de natură politică, economică, tehnologică sau militară.

În loc să se concentreze realist și pragmatic pe problematica internă hipercomplexă, cu finalitatea clară a unei maxime rentabilităzi a societății ruse, Moscova eurasianistă își îndreaptă privirile înfometate în exterior, stăpânită de demonul neoimperialismului. Patima imperială rusă estompează rațiunea până la anularea ei completă.

Puternic marcată de antagonisme interne și de frica de a le rezolva într-o cheie pozitivă, neputând totodată practica normalitatea la ea acasă, Rusia recurge la eurasianism, în încercarea disperată de a se opune inevitabilei sale disoluții mai apropiate sau mai îndepărtate în timp și de a face față unei tot mai strânse concurențe regionale și internaționale.

Vedem că frustrările care generează discursul eurasianist neoimperial, deciziile și comportamentul administrației de la Moscova sunt alimentate de falsa idee formulată public atât de Vladimir Putin, cât și de ideologul Alexandr Dughin, cum că prăbușirea URSS ar fi însemnat ”cea mai mare catastrofă a secolului XX”. De aici și conceptul neoimperial de ”vecinătate apropiată” ca eufemism nostalgic pentru spațiul fostei URSS, ale cărei frontiere, întotdeauna nedrepte, Moscova le consideră în continuare ca fiind valabile și intangibile.

PeaceDughin Ucideti

Războiul moldo-rus din Transnistria, cel ruso-georgian din Oseția de sud și Abhazia, anexarea Crimeii și războul ruso-ucrainean din regiunile Donețk și Lugansk au confirmat în mod incontestabil dorința Moscovei eurasianiste de scoatere cu forța a Republicii Moldova, a Georgiei și Ucrainei (tustrele state preponderent ortodoxe!), dar și a altor state post sovietice de pe scena politică internațională și reducerea lor la rolul de auxiliari, readuși cu sila în siajul centrului rus de putere politică, militară, economică și spiritual-religioasă, pentru a putea reconstitui ceea ce Patriarhul Kiril Gundiaev a definit drept ”Lume Rusă”, un alt eufemism geopolitic pentru fosta URSS, dar și pentru mult visata ”Rusie Mare din Carpați până în Pamir”.

Uniunea eurasitatica a lui PeaceDughinEurasianismul moscovit este lipsit complet nu doar de realism, ci și de luciditate și pragmatism. El relevă o inadecvare flagrantă la noile realități și un conflict al Moscovei cu lumea liberă. Veleitățile neoimperiale ale Kremlinului sunt puse în mișcare de frustrările explicabile generate de pierderea statutului internațional al Moscovei din perioada bipolarității ruso-occidentale cunoscută și ca perioada Războiului Rece, care s-a încheiat cu unipolaritatea euro-atlantică în condițiile unei Păci Reci. Moscova eurasianistă vrea să întoarcă timpul îndărăt. Ea nu se poate împăca cu gândul că nu mai este de mult o putere globală, ci doar una regională și, pe deasupra, în vădit declin, depășită la majoritatea capitolelor de principalii săi concurenți geopolitici. Incapabilă de restructurare internă pe principiul libertății persoanelor și națiunilor, rămânând tributară neoimperialismului său agresiv, Federația Rusă va rata în definitiv reorganizarea și modernizarea de care are atât de mult nevoie.

Avem de a face cu o Rusie eurasianistă lipsită complet de atractivitate și de capacitate integratoare, supusă ea însăși unor riscuri majore de disoluție sau prăbușire sub greutatea propriei problematici de ordin economic, moral, confesional, interetnic etc. Rusia eurasianistă nu este un bun model de urmat pentru nimeni. Ea a ajuns un organism suferind de o sumedenie de boli interne, în timp ce le prescrie tratamente nu doar tuturor vecinilor imediați, din așa-zisa ”vecinătate apropiată”, dar și marilor actori politici, economici și militari ai lumii de astăzi.

Îndemn la realism. Statistici versus propagandă

În realitate, Rusia profundă, nu închipuita și idilica ”Sfântă Rusie”, traversează o stare de marasm moral și dezechilibre interne majore, iar radiografia statistică oficială vorbește de la sine: 52% de atei și agnostici declarați, o comunitate musulmană robustă cuprinzând între 20 și 30 de milioane de etnici neruși, cel mai adesea priviți cu suspiciune și ostilitate, doar 2% dintre ruşii declaraţi ortodocşi frecventează biserica măcar o dată pe an (Patriarhia Moscovei este o comunitate ultraminoritară numeric în corpul social al Federației Ruse, iar dintre limbile zecilor de popoare neruse Biblia este tradusă integral doar în tuvină și mordvină), 10 mii de avorturi zilnic (locul întâi în lume!), 5 milioane de persoane vagaboande (așa numiții ”bomji”), peste 3 milioane de prostituate în interior și 1,5 milioane de rusoaice prestatoare de ”servicii sexuale” peste hotare, în Europa și Asia, locul întâi în lume la prostituția masculină în armată și implicarea militarilor în termen în pornobusiness (datele Comisiei ONU pentru combaterea exploatării sexuale), peste 22% dintre femeile din Rusia au fost violate cel puțin o dată în viață (date ale ONU), 5 milioane de narcomani, cu o rată a mortalității de peste 100 de mii anual, 6 milioane de persoane infectate cu virusul HIV-SIDA, peste 6 milioane de persoane alienate ori suferind de diverse boli mintale, 7 milioane de cupluri infertile, peste 3 milioane de infracțiuni anual, dintre care peste 80 de mii de omoruri (locul al doilea în lume, după India), peste 1 milion de deținuți (mai mult decât în întreaga URSS în timpul represiunilor staliniste), cu o rată de 800-810 deținuți la 100 de mii de locuitori, peste 42 de milioane de alcoolici în stadii diferite (locul întâi în lume, care i-a și atras Rusiei supranumele de Imperiu Alcoolic!), 31 de milioane de copii sub 18 ani, dintre care peste 30% bolnavi grav sau cronic, peste 750 de mii de orfani de ambii părinți (peste numărul de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, când, în întreaga URSS, existau 678 de mii de orfani), 36% din totalul satelor ruse au mai puțin de 10 locuitori, iar peste 20 000 de localități eixstă doar pe hartă, 20,3 milioane de familii monoparentale (așa-zisele mame solitare – materi odinociki), peste 2 milioane de analfabeți și 1,5 milioane de funcționari în aparatul administrativ (triplu față de perioada sovietică!), mita și șpăgile constituind circa 33,5 miliarde de dolari anual. La capitolul narcomanie și alcoolism, Rusia depășește toate cele 28 de state membre ale UE luate la un loc!

Davaite na buhlo!

Aceasta este doar una dintre fotografiile adevăratei și nenorocitei Rusii de care se exaltă adepții școlii geopolitice eurasianiste, dacă o privim fără ochelarii propagandistici ai lui Dughin sau Putin! Așa arată pe viu Rusia eurasianistă doritoare să se întindă mai întâi din Carpați până în Pamir și apoi să cotropească și ”decadenta”, ”putreda” Uniune Europeană! O Rusie ca ”buric al pământului”, o Rusie pretins mesianică, o Rusie care produce mai puțin decât consumă, o Rusie devenită o banală ”pompă de benzină a lumii” și care, iată, va introduce, chiar de anul acesta, pentru populația subnutrită din mai multe regiuni ale sale, sistemul de cartele pentru produsele alimentare de bază! Dar, vorba lui Dughin: ”Noi însă vom spune: funcționează economia sau nu funcționează, dar ce spune țarul nostru roman rus – bine, bine, eurasiatic – , european, imperial, roman, anume aia și va fi. Și ce, parcă ați avea încotro? Economia e un lucru bun, dar neimportant!  Căci nu doar cu pâine se va sătura…., le va aminti țarul!”.

Concluzia mea fermă este că eurasianismul, un fel de manilovism geopolitic, nu are nicio șansă reală de succes în Republica Moldova. Vrabia mălai visează și calicul comândare! Eșecul eurasianiștilor este garantat de simplul fapt că aceștia sunt opaci la realitățile vii, fiind prea lipiți cu inima de deșertăciunile lumii acesteia şi cred în Rusia mai mult decât în Dumnezeu. Oricum, trebuie să fim întotdeauna pregătiți în fața oricărui efort de seducție pe care se chinuie să-l facă, stângaci și ridicol, adepții săi de la noi.

Vlad Cubreacov, 6 iulie 2014


EREZIA LUI ROȘCA

Mai 15, 2013

Partea care a devenit intreg

Moldova – partea care a devenit întreg. Despre Ideea Națională ca forță unificatoare

Iurie Roșca

Erezia înseamnă a te opri numai la o parte din întreg și a o absolutiza, a o lua drept întregul în ansamblul lui. Cred că cea mai bună definiție a ereziei este aceasta: absolutizarea relativului și relativizarea absolutului”.

Christos Yannaras, teolog ortodox grec

Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala”.

Evanghelia după Matei 18, 7

Acest text nu este unul polemic. El este totuși acuzator față de cel care se autodemască.

Nu aș fi scris despre ideea perversă a ”părții care a devenit întreg” dacă nu o găseam, ca să apelez la limbajul creștin, eretică, sectară și, astfel, deosebit de periculoasă, prin toxicitatea ei, pentru orice minte și suflet curat din Basarabia.

Să precizăm mai întâi termenii din paradigma lui Roșca.

Întregul” la care se referă este,  de fapt, Neamul și Țara. Contextual ar fi România interbelică (întregul natural), prezentată simetric drept egală a fostei URSS (întregul străin).

Partea” vizată de el este Republica Moldova numită abuziv și impropriu ”Moldova”, cu trimitere la spații mai largi și la epoci mai vechi. O Republică Moldova voită ca ruptă din întregul organic românesc.

Devenirea” este prezentată ca un fapt deja împlinit, cu care toată lumea este invitată cumva să se resemneze.

Ideea de ”parte care a devenit întreg”, pe care am calificat-o din start ca eretică, sublimează de fapt toată viclenia ideologică a imperialismului rus în raport cu românii de la răsărit de Prut și aspirația lor naturală către întregul căruia în aparțin în mod firesc și de care, peste voința lor, au fost rupți și înstrăinați.

Puțină dezghiocare a sensurilor cuvintelor nu strică. Eretic și erezie vin de la grecescul ereo, care înseamnă aleg, optez.

Național vorbind, cu această idee otrăvită a sa, Roșca nu doar că este un eretic în sine, ci are pe deasupra elanul tipic oricărui ereziarh care, asemenea orbului, îndeamnă lumea să-l urmeze direct în prăpastie. Numai că Roșca nu este un orb. El cunoaște prea bine adevărul național despre noi și tocmai de aceea se dedă conștient și nedemn, cu o vădită lipsă de onestitate intelectuală, ereziei sale antinaționale.

Idea de ”parte care a devenit întreg” se înscrie și în peisajul actual al gândirii păgâne europene, pozitiviste, complet străine de gândirea autentic creștină și ortodoxă. Ea lasă omului libertatea alegerii (ereziei) identitare bazate doar pe voință în locul acceptării cu recunoștință a identității naturale. Conceptual autorul ereziei se aliniază deci acelor occidentali care susțin că genul, apartenența națională sau alte caracteristici identitare ar face obiectul opțiunii, liberei alegeri sau bunului plac personal, nemaiconstituind un dat ontologic sau un dar dumnezeiesc.

Nu asistăm doar la reformularea unei erezii mai vechi cultivate de ruși în grădina noastră națională. Ideea de ”parte care a devenit întreg” constituie, prin definiție, și o mostră răsuflată de sectarism național. Nu trebuie să ne mirăm. Sectă înseamnă parte tăiată, ruptă din întreg, din întregul care rămâne totuși de referință (negativă) în rătăcirea sau păcatul celui care îl invocă.

Lansatorul ereziei, asemeni oricărui alt eretic, comite o inducere în eroare aritmetică elementară spunând că partea ar fi egală cu întregul. Or știm că niciuna dintre părți, de una singură sau adunată cu altele câteva, schimbată cu locul sau trecută drept necunoscută, nu va fi niciodată egală cu întregul, pentru că, atunci ar trebui ca și întregul să fie egal cu partea și astfel ar înceta să mai fie întreg. Tot antiromânismul lui Roșca aici își are sâmburele și aici se relevă, într-un simplu exercițiu pervers de aritmetică imposibil de acceptat pentru orice minte guvernată de logică și de elementar bun simț omenesc, creștinesc și național.

Cu această erezie antinațională a sa, Roșca otrăvește spațiul public cu bună știință și rea credință. El este conștient de ceea ce face. De fapt, diferența dintre greșeală și păcat aici stă: greșeala este inconștientă sau involuntară, iar păcatul – rod al conștiinței și voinței întoarse pe dos, răzvrătite împotriva bunei rânduieli stabilite de Dumnezeu.

Ideea aceasta otrăvită asta și face: încearcă să substituie voința lui Dumnezeu, creatorul și purtătorul de grijă al tuturor Neamurilor, cu voința omenească.

Nimeni nu-și alege când și unde să se nască, din ce părinți, să fie bărbat sau femeie, ce frați să aibă, cărui Neam să-i aparțină. Doar pizmașii propriei vieți și pizmașii propriului Neam cred, în nebunia și deșertăciunea gândirii lor că pot opta pentru vreunul dintre aceste lucruri.

Să nu ne lăsăm înșelați! Am aparținut, aparținem și vom aparține în eternitate Lumii Românești.

Erezia națională a lui Roșca se va spulbera cum s-au spulberat atâtea altele. Dumnezeu nu-și lasă moștenirea de ocară.

15 mai 2013


POZIŢIA PARTIDULUI POPULAR CREŞTIN DEMOCRAT FAŢĂ DE REFERENDUMUL DE MODIFACARE A CONSTITUŢIEI

Iulie 16, 2010

PPCD apreciază că escaladarea conflictului între puterea liberală şi opoziţia comunistă pe parcursul ultimului an a aprofundat criza politică. Ea s-a agravat ca urmare a insistenţei atât a comuniştilor, cât şi a coaliţiei liberale de a-şi promova propriii candidaţi la funcţia de preşedinte al ţării în scopul preluării cu orice preţ a întregului control asupra puterii de stat. Astfel, atât liberalii, cât şi comuniştii au arătat egoism politic, incapacitate de dialog şi nedorinţă de a găsi compromisuri rezonabile. Reforma constituţională a fost compromisă. Societatea este împărţită în două tabere beligerante. Criza politică adânceşte criza economică şi are consecinţe sociale deosebit de grave.

Republica Moldova  are nevoie de stabilitate, de oameni de stat responsabili şi de echilibru între forţele politice. Dar, întrucât interesele de partid prevalează în ambele tabere asupra celor naţionale, s-a ajuns la decizia greşită de a convoca un referendum. Referendumul pentru modificarea Constituţiei nu reprezintă o soluţie de depăşire a crizei. După eventualele alegeri prezidenţiale, indiferent de faptul cine va învinge, cauzele conflictului nu vor fi eliminate.  Dimpotrivă, criza politică se poate agrava şi mai mult.

Constituţia adoptată la 29 iulie 1994 prevedea alegerea preşedintelui de către întregul popor. Cu regret, însă, încă de la început Legea fundamentală îi acorda şefului statului competenţe prea largi, inclusiv dreptul de a forma Guvernul, în timp ce Parlamentului îi revenea doar un rol decorativ în acest proces. La 5 iulie 2000 Constituţia a fost modificată în favoarea unui regim parlamentar. Din păcate, însă, atunci a fost făcut doar primul pas spre renunţarea la modelul autoritar de exercitare a puterii, spre o democraţie reprezentativă şi funcţională. Deputaţii s-au limitat doar la modificarea procedurii de alegere a preşedintelui în Parlament şi nu au redus împuternicirile acestuia. Iar norma cu privire la numărul minim de voturi de trei cincimi, adică 61 din 101 voturi, necesară pentru alegerea peşedintelui, s-a dovedit a fi o capcană. Cu atât mai mult cu cât preşedintele în exerciţiu a căpătat dreptul de a dizolva Parlamentul în cazul nealegerii noului şef al statului.

Din păcate, propunerea adresată încă în 2005 de către PPCD preşedintelui Vladimir Voronin de ajustare a normelor constituţionale la modelul de republică parlamentară a fost ignorată. Nedorinţa de a da curs acestei reforme a fost determinată de speranţa că după alegerile din 2009 comuniştii vor avea destule mandate pentru a-şi menţine funcţia de şef al statului şi, prin urmare, vor domina în continuare asupra întregului sistem politic al ţării. Iar după alegerile din 2009 a devenit evident că liderii AIE urmăresc exact acelaşi scop.

Recenta decizie a coaliţiei de guvernământ de a organiza referendumul din 5 septembrie şi ulterioara alegere a şefului statului prin vot direct de către popor urmăreşte subordonarea întregii puteri în stat viitorului preşedinte. În felul acesta devine clar că  scopul adevărat al guvernanţilor este păstrarea „verticalei puterii”, a regimului autoritar ca mecanism de control asupra societăţii.

Dorinţa de a concentra toată puterea în mâinile viitorului preşedinte urmăreşte crearea unor majoritaţi parlamentare proprezidenţiale prin distrugerea unităţii grupurilor parlamentare şi atragerea deputaţilor în rândurile clientelei şefului statului. Aceştia pot fi corupţi prin acordarea de funcţii în Guvern sau prin oferirea unor scheme financiare aducătoare de beneficii susţinătorilor preşedintelui.  Astfel, Parlamentul riscă să se transforme dintr-un organ reprezentativ suprem într-o anexă a instituţiei prezidenţiale, dominate de interese de tip mafiot. Concentrarea puterii în mânile preşedintelui va determina continuarea practicii de menţinere a celor mai profitabile genuri de activitate economică  sub controlul unor grupări oligarhice din jurul şefului statului. Astfel, menţinera monopolurilor va descuraja mediul de afaceri, va respinge investitorii străini şi va frâna dezvoltarea economică a ţării în ansamblu, ceea ce, în definitiv, va aprofunda sărăcia.

Dacă referendumul şi alegerile prezidenţiale directe vor avea loc,  indiferent de faptul cine le va câştiga, “verticala puterii” va rămâne o formă antidemocratică de guvernare a ţării atâta timp cât nu vor fi modificate articolele 78, 85 şi 98 ale Constituţiei. Aceste modificări trebuie să vizeze simplifiacrea procedurii de alegere a preşedintelui în Parlament, desemnarea candidaturii Primului ministru de către majoritatea parlamentară, eliminarea normei de dizolvare a Parlamentului de către preşedinte, operarea de remanieri guvernamentale prin votul majorităţii parlamentare şi depunerea jurământului de către membrii Guvernului în faţa Parlamentului cu participarea şefului statului. Acesta trebuie să fie ales pe un termen de cinci ani, astfel încât alegerea lui să fie decalată de ciclurile electorale parlamentare. De asemenea, este important ca prin Constituţie să fie stabilită incompatibilitatea calităţii de preşedinte al republicii cu cea de membru al unui partid politic. Astfel, se va asigura independenţa şi echidistanţa preşedintelui, care trebuie să reprezinte unitatea naţiunii şi să constituie un factor de echilibru şi stabilitate politică.

PPCD consideră că soluţia optimă de depăşire a blocajului constituţional  poate fi atinsă prin stabilirea unor relaţii democratice şi echilibrate dintre Preşedinte, Parlament şi Guvern. O astfel de situaţie poate fi atinsă doar prin opţiunea  în favoarea modelului de republică parlamentară.

PPCD lasă la latitudinea fiecărui alegător dreptul de a participa sau nu la referendum şi îşi exprimă regretul că partidele parlamentare, atât de la putere, cât şi din opoziţie, s-au arătat incapabile să dialogheze şi să coopereze pentru a dezlega criza politică în Parlament. Comuniştii şi liberalii se fac vinovaţi în egală măsură de aprofundarea crizei şi de irosirea iresponsabilă a unor sume enorme de bani pentru un referendum inutil, ambele tabere fiind mânate de interese de grup în detrimentul binelui comun şi al fiecărui cetăţean.

16 iulie 2010

Iurie ROŞCA, Preşedinte PPCD


Logica revoluţionară ca substitut al supremaţiei legii

Aprilie 8, 2010

Post-scriptum la comentariile asupra tragicei zile de 7 aprilie 2009

Mitul fondator al neobolşevicilor liberali în plină ofensivă

Prima aniversare a evenimentelor de acum un an a accentuat în mod flagrant preocuparea vârfurilor actualei puteri de a sacraliza tragedia de atunci prin repartizarea de roluri pentru forţele politice din Republica Moldova şi pentru participanţii la conflictul de proporţii din acea zi.

Aşadar, regimul liberal şi-a rezervat postura de erou colectiv, de făptuitor al justiţiei istorice, de mesia aducător de schimbare. În interpretarea lor, toţi demonstranţii reprezintă, după modelul cunoscut al interpretărilor de tip bolşevic, forţa motrice a istoriei, adică un fel de substitut al proletariatului, care croieşte „viitorul luminos” cu metode revoluţionare. Rolul negativ îi revine fostei guvernări comuniste, poliţiei în ansamblu, ca şi tuturor celor care nu sunt cu ei, cu actuala putere şi care – nu-i aşa?-, nefiind cu ei, sunt împotriva lor.  Prin urmare, aceştia, inamicii Revoluţiei, trebuie nimiciţi, striviţi, stigmatizaţi şi băgaţi la puşcărie.  Ei nu recunosc dreptul altora de a exista în viaţa publică, de a-şi menţine dezacordul cu actuala putere fără a fi etichetaţi ca duşmani ai poporului şi ai „Revoluţiei din 7 aprilie”.

Astfel, ziua de 7 aprilie devine pentru liberalii moldoveni exact ceea ce era 7 noiembrie pentru bolşevici. Deosebiri de ordin conceptual între cele două fundamentalisme ideologice practic nu există. Ambele reprezintă un concept care propagă ura şi intoleranţa faţă de toţi cei care nu sunt înregimentaţi în cohortele lor revoluţionare. Şi bolşevicii după lovitura de stat din octombrie 1917, şi liberalii după pretinsa revoluţie din 7 aprilie 2009, au transformat instituţiile statului de drept în unelte de anihilare a oponenţilor politici. Aparatul de stat a devenit unul eminamente represiv, epurările de cadre şi înlocuirea acestora cu „oameni de-ai noştri” au căpătat proporţii fără precedent.  Aproape toată presa a devenit unealtă de propagandă a regimului. Procuratura Generală este detaşamentul de elită al trupelor de prigonire şi constrângere a oponenţilor şi, concominent, de protecţie a exponenţilor actualei puteri.

Diferenţa dintre bolşevicii lui Vladimir Lenin şi liberalii lui Vladimir Filat, secondat de ortacii din celelalte partide ale alianţei de guvernământ este determinată doar de contextul istoric, care nu le îngăduie ultimilor să opereze represiuni de proporţiile celor comise de comisarii roşii.

7 aprilie 2009, exact ca şi 7 noiembrie 1917, reprezintă punctul de pornire al mitului fondator al noii puteri. Şi într-un caz, şi în altul formulele lovitură de stat stat sau cel de răsturnare prin violenţă a puterii de stat sunt substituite cu termenul mai romantic şi până la urmă eufemistic de Revoluţie. Chiar dacă între cele trei formule lingvistice există o sinonimie perfectă, percepţia publicului pentru termenul utilizat cu preponderenţă de liberali este una pozitivă. De la Revoluţia Franceză încoace el păstrează cumva o aură de nobleţe. Mitul fondator al acestei ideologii autosuficiente, ermetice şi agresive este transformat astăzi într-un fel de parareligie, într-o nouă ideologie de stat. Manipularea mulţimilor prin mass-media, prin manevrele procuraturii asupra anchetei legate de evenimentele respective reprezintă elementele-cheie în vasta operaţiune de legitimare a actualei puteri, născută în „focul Revoluţiei” de acum un an.

Ca să prindă mai bine masele în mrejele sale propagandistice, noua putere utilizează în mod cinic decesul tragic, regretabil şi condamnabil al lui Valeriu Boboc şi maltratările cărora le-au fost supuşi unii tineri reţinuţi de poliţie.  În aceleaşi scopuri propagandistice, cu acelaşi cinism, actuala putere n-a mai aşteptat să se încheie măcar formal investigaţiile Procuraturii sau să fie prezentat raportul Comisiei parlamentare de anchetă. Chiar în ziua de 7 aprilie toate postuzrile TV şi radio afiliate actualei puteri au prezentat pe larg suita de acţiuni orientate spre sacralizarea evenimentelor de acum un an. În centrul capitalei a fost prezentată macheta unui monument, preşedintele în exerciţiu Ghimpu îi conferă post-mortem lui Valeriu Boboc cea mai înaltă distincţie de stat. Astfel, „Revoluţia” are şi martirii săi, veneraţi în condiţii de solemnitate prefăcută tocmai de cei care i-au trădat pe tinerii ieşiţi în stradă din cele mai sincere motive, pentru democraţie şi pentru Europa. Tinerii care au invadat piaţa anul trecut au tot dreptul să-i întrebe acum pe capii partididelor liberale, de ce au dat aceştia bir cu fugiţii, de ce i-au trădat pe Valeriu Boboc şi pe ceilalţi prin fuga din piaţă înainte de plecarea tuturor demonstranţilor? De ce Filat, Chirtoacă, Ghimpu, Urechean şi ceilaţi nu au rămas peste noapte ca să-i convingă pe tineri să plece acasă şi ca să preîntâmpine orice atac din partea forţelor de ordine? Valeriu Boboc astăzi ar fi fost viu dacă nu ar fi fost părăsit ce cei care l-au scos în piaţă.

Aşa cum autorităţile dezinformează cu rea-credinţă opinia publică asupra evenimentelor de acum un an şi le prezintă în mod trunchiat, considerăm necesar să facem câteva precizări de principiu.

Tragedia din 7 aprilie 2009 a generat două categorii de victime:

1) poliţiştii, care se aflau în exerciţiul funcţiunii, agresaţi de demonstranţii violenţi, fără ca cei dintâi să fi arătat o minimă agresivitate împotriva protestatarilor. (Cronologic anume poliţiştii aflaţi la datorie s-au pomenit în postură de victime ale agresorilor. Este vorba de cele întâmplate pe parcursul zilei de 7 aprilie 2009. Autorităţile şi procuratura controlată de acestea nu au schiţat nici un gest pentru a-şi exprima regretul faţă de molestarea a sute de poliţişti, nici pentru a efectua investigaţii în scopul stabilirii persoanelor care i-au agresat pe poliţişti.)

2) demonstranţii, unii dintre ei paşnici şi nevinovaţi, alţii violenţi. (Cronologic aceştia au fost atacaţi de forţele de ordine în noaptea dinspre 7 spre 8 aprilie. Menţionăm că acutala putere, inclusiv procuratura afiliată acesteia, decupează din lanţul evenimentelor doar aceste momente, în mod categoric regretabile şi condamnabile.)

În legătură cu evenimentele din aprilie 2009 există cel puţin  trei categorii de persoane care au încălcat vădit legea:

1)      organizatorii oficiali ai protestelor, adică cei care au depus cereri prelabile la Primăria capitalei, asumându-şi răspunderea de a asigura caracterul paşnic al întrunirilor şi de a nu permite degenerarea lor în acte de violenţă. Aceştia sunt Vladimir Filat, preşedinte PLDM, Anghel Agachi şi Victor Roşca, membri ai conducerii PLDM, precum şi Natalia Morari, Artur Gurău şi Elena Zgardan. (Respectivele persoane, fiind în vârful piramidei de stat sau reprezentând clientela actualei guvernări, se află sub protecţia acesteia şi sunt absolviţi de orice răpundere.)

2)      provocatorii, instigatorii, jefuitorii, care au agresat forţele de ordine, au îndemnat mulţimile la violenţă, au devastat, incendiat şi prădat clădirile Preşedinţiei şi Parlamentului. (Şi aceştia reprezintă clientela actualei guvernări, atât politicienii, cât şi tinerii vandali. Ei nu sunt urmăriţi penal de procuratură şi nici blamaţi de autorităţi. Ei sunt „eroii revoluţiei”.)

3)      poliţiştii,  care au aplicat în mod excesiv forţa asupra tinerilor care rămăseseră în noaptea dinspre 7 spre 8 aprilie 2009 în centrul Chişinăului. (Aceştia sunt prezentaţi în calitate de criminali înainte ca ancheta şi judecata să dovedească vinovăţia sau nevinovăţia fiecăruia dintre colaboratorii de poliţie. Preşedintele în exerciţiu, M. Ghimpu, primarul Chişinăului, D. Chirtoacă, premierul V. Filat, prim-vicepreşedintele Parlamentului, Urechean, se întrec în invective şi învinuiri împotriva poliţiştilor, călcând în picioare principiul prezumţiei nevinovăţiei, de care trebuie să se bucure orice cetăţean într-un stat de drept.)

Dată fiind fragilitatea instituţiilor statului de drept, ţinute în stare de paralizie de către actuala putere, nu avem nici un temei să sperăm că justiţia va triumfa şi că vom afla adevărul întreg despre evenimentele din 7 aprilie 2009. Mai mult decât atât, există riscuri reale ca adevăraţii vinovaţi de dezastrul de acum un an să fie absolviţi de orice răspundere, urmând să fie condamnaţi doar câţiva colaboratori de poliţie, cărora li se va atribui rolul de ţapi ispăşitori.

În aceste condiţii, când instituţiile statului de drept au devenit unelte de represiune în mâinile guvernării, când minciuna şi manipularea sunt elemente de bază ale activităţii actualei puteri, când confruntarea şi logica războiului sunt utilizate ca principale arme de luptă cu oponenţii politici, iar dialogul, compromisul şi consensul au ieşit din circuitul relaţiilor dintre putere şi opoziţie, putem afirma cu cetitudine că societatea este împinsă în hăul unor noi confruntări de proporţii.

Iurie Roşca,

8 aprilie 2010


Война против правового государства, диктатура лжи и уклонение от ответственности, или Еще раз о трагической годовщине 7 апреля

Aprilie 2, 2010

В канун трагической годовщины 7-го апреля 2009, либеральное руководство страны развязало беспрецедентную по размаху и цинизму кампанию по искажению тех шокирующих событий, которые произошли в прошлом году после парламентских выборов 5-го апреля 2009.

Основным приемом манипулирования, использованным руководством, является «ампутирование» последовательности событий и их фрагментарное представление. Для того чтобы каким-то образом избежать ответственности за катастрофу 7-го апреля прошлого года, представители непримиримой тогдашней оппозиции вырезают из видеосъемки событий только то, что последовало за массовыми действиями агрессивных групп протестующих. Они не показывают, как молодчики, без видимых причин, атаковали представителей правопорядка, забрасывали градом камней полицейских, хотя те, со своей стороны, не дали никакого повода для подобного обращения, и, наконец, подожгли, разрушили и разграбили здания президентуры и парламента.

«Усечение» прошлогодних событий и одностороннее и тенденциозное обвинение сил правопорядка и непосредственно коммунистического правления служит одной-единственной цели: отвести обвинения от организаторов тех протестов, то есть от нынешнего руководства страны. Виновность или невиновность каждого сотрудника полиции, руководства МВД и тогдашнего руководства государства может быть определена исключительно судом после проведения независимого расследования, без какого-либо вмешательства политических факторов в ход этого расследования. Те же следственные органы и юстиция в целом должны определить роль и степень виновности каждого руководителя или Citește în continuare »


Filatosaurus Privatisensis sau de ce Filat se teme de Roşca

Martie 6, 2010

Sergiu Praporşcic a scris că, luat la bani mărunţi de ziarişti şi întrebat fiind despre implicarea sa în hărţuirea liderului creştin-democrat, Iurie Roşca, de către Procuratura subordonată politic actualei guvernări, premierul Filat a reacţionat pe cât de nervos, pe atât de maliţios. Colegul nostru demonstrează cu suficient temei că pe Filat l-a luat gura slobodă pe dinainte şi Privatizatorul cu papion, în loc să dezmintă acuzaţia evidentă care i se aduce public, a subscris comuniştilor din 2002 şi a făcut trimitere la „răspundere” şi la „procedurile legale”.

Când aude de Iurie Roşca, lui Filat i se face verde înaintea ochilor

Ceea ce i-a scăpat atenţiei lui Sergiu Praporşcic este că premierul pudrat, parfumat şi cu percică elveţiană nou-nouţă nu a rezistat ispitei de a se lăsa luat de valul ranchiunei. Într-un tic nervos, plin de venin, acru şi crispat, Filat s-a năpustit asupra rivalului său Iurie Roşca, folosind mizerabilul cuvânt „fosile”.  Astfel, vrând parcă cu tot dinadinsul să-şi sublinieze parţialitatea şi cointeresarea pe care nimeni nu le mai pune la îndoială. Este bine să redăm aici răspunsul falnicului premier: “Eu nu pot comenta puncte de vedere ale unor fosile. Dacă cineva are probleme cu justiţia şi organele de drept, să şi le clarifice conform procedurii stabilite de lege”.  Dacă Filat ar fi răspuns altfel decât răutăcios, dacă nu recurgea la un lexic macabru,  dacă nu şi-ar fi dat verdeaţa pe faţă, nu am fi avut ce-i reproşa. Am fi zis că omul e curat ca lacrima şi l-am fi lăsat în pace. Dar aşa…

Nu trebuie să fii mare psihanalist ca să-ţi dai bine seama că, vrând-nevrând,  Filat s-a dat de gol şi a confirmat cu vârf şi îndesat că nu este străin de folosirea Procuraturii ca bâtă politică împotriva unui adversar redutabil al său ca Iurie Roşca. Pentru oricine este acum în afara oricărei îndoieli că Filat doreşte din toţi rărunchii să se răfuiască politic cu incomodul Iurie Roşca. De unde şi de ce această dorinţă păgână? E simplu. Pentru că Filat se teme de Roşca. Pentru că anume Iurie Roşca i-a consacrat lui Filat „Cartea verde a corupţiei”. Pentru că anume Iurie Roşca a fost preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea privatizărilor frauduloase pe când Filat era mai-marele Departamentului pentru Administrarea Proprietăţii de Stat şi Privatizare, iar Raportul semnat de Iurie Roşca, să ne amintim, fusese votat în unanimitate de Parlament. Pentru că nimeni altul decât Iurie Roşca şi echipa lui au determinat deschiderea mai multor dosare penale privind matrapazlâcurile Marelui Privatizator al tuturor timpurilor. Şi ajungem tot acolo: pentru că Filat se teme de Roşca.

Filat, el însuşi un Dinozaur verde al tranziţiei postsovietice, Marele Privatizator intrat în politică pentru a-şi recupera, păstra şi înmulţi averile fabuloase câştigate – nu-i aşa? – în sudoarea frunţii, are predilecţie pentru limbajul paleontologic. Lui i se pare că timpul a intrat în sac, că am ajuns la finele istoriei şi că ultima etapă a acesteia se va numi Epoca Filat. Nu mai încape nici pic de îndoială că, temându-se de Roşca, Filat l-ar dori distrus cu orice preţ, împins în afara timpului, mort politic, fără mişcare, peste care să se aştearnă uitarea. Numai că Filat greşeşte. Nici istoria nu se încheie aici, nici timpul acesta tulbure cu siguranţă nu se va numi cu fală Epoca Filat, nici Iurie Roşca nu va fi scos din peisajul politic şi nici dorinţa de a-l vedea fără suflare pe Roşca nu se va împlini, oricâte indicaţii i s-ar da Procuraturii, această adevărată fosilă sovietică din curtea Republicii Moldova.

Sanda Lăpuşneanu

P.S.: Poate Craiul de verde (sau de ghindă) Filat se va supăra că l-am dezmierdat cu dulcile formule „Dinozaur verde al tranziţiei sovietice” (de, Filatosaurus Privatisensis!), „Privatizatorul cu papion” sau „Marele Privatizator”. Dacă i se revarsă veninul în obraji pentru atâta nimic, putem propune şi o altă formulă care să-i definească politic esenţa. Vom trece de la paleontologie şi economie la botanică şi-i vom zice, bunăoară, Harbuzul. Vă veţi întreba iarăşi: de ce? Pentru că după ce buretele verde al grupării Filat absoarbe de-a valma nu doar aleşi locali comunişti (primari şi consilieri), dar şi organizaţii întregi ale acestora, înţelegem că am ajuns să avem de a face nu cu un partid, ci cu un adevărat Harbuz politic: verde şi tărcat pe dinafară,  roşu pe dinăuntru şi cu multe seminţe negre.

S. L.


Cum ni s-a ridicat imunitatea parlamentară în 2004, din cauza lui Urechean, pentru protestele din 2003

Februarie 16, 2010


FLUX, pagina întâi, 27 noiembrie 2009

Noiembrie 26, 2009


Filat dă Palanca Ucrainei

Noiembrie 23, 2009

„Şi ucrainenii pot să spună acum că au făcut o cedare atunci când ne-au oferit cei 430 de metri ieşire la Dunăre. Ucraina şi-a respectat angajamentele, dar Republica  Moldova – încă nu.”

„Într-adevăr prin unele acţiuni ale noastre poate am cedat. Dar trebuie să avem în vedere că suntem un stat suveran şi independent care îşi asumă angajamentele.”

„Republica  Moldova are un acord cu Ucraina, prin care ţara vecină ne-a oferit 430 de metri din teritoriul său pentru ca prin portul de la Giurgiuleşti să avem ieşire la Dunăre, iar ţara noastră, încă, nu şi-a îndeplinit angajamentul asumat în 1999 privind porţiunea de 7 km de drum de lângă Palanca.”

“Nu trebuie să ne gândim foarte mult. Noi avem gânditori în ţara asta suficienţi. Noi trebuie să implementăm acele angajamente pe care le-am asumat. Există un acord interstatal care prevede exact cum trebuie să procedăm. Or noi spuneam că suntem parteneri credibili, ţara care îşi asumă angajamente şi le respectă.

„După ce va fi demarcată frontiera moldo-ucraineană, vom putea controla şi frontiera cu regiunea transnistreană.”

Premierul Vladimir Filat, conferinţa de presă privind totalurile întâlnirii cu premierul ucrainean Iulia Timoşenko,

23 noiembrie 2009

Cu doar câteva zile în urmă am trecut în revistă puctele vulnerabile în dialogul cu Ucraina determinate de cedările teritoriale produse în 7 locuri ale frontierei cu vecinul din răsărit (Cuciurgan, insula Nişaliu, Palanca, Carabiber, Basarabeasca, Vulcăneşti, Gurgiuleşti) şi posibila cedare în al optulea punct, în nordul ţării, acolo unde Centrala hidroelectrică de la Novodnestrovsk ocupă 17 hectare din teritoriul nostru naţional. Spuneam atunci că abia după revenirea premierului moldovean de la reuniunea CSI de la Ialta, pe care acesta a şi prezidat-o, vom putea afla în ce măsură actuala guvernare este capabilă să aplaneze orice divergenţe, acţionând în interes naţional, şi să evite noi cedări teritoriale.

La 23 noiembrie premierul Filat a ţinut o conferinţă de presă la care a anunţat în numele său şi al întregului Cabinet că acceptă presiunile Kievului şi că Republica Moldova îşi va onora pretinse “angajamente” faţă de Ucraina, „angajamente” derivând, chipurile, din Tratatul de frontieră cu Ucraina semnat în 1999 şi ratificat în 2001.

Fără a se gândi mult, Vladimir Filat a adus la cunoştinţă publică intenţia guvernului condus de el de a-i ceda definitiv Ucrainei atât cele 18 hectare de teren, cât şi traseul automobilistic de 7,77 km din raza comunei Palanca, raionul Ştefan Vodă.  Oficialul moldovean a susţinut, iarăşi fără a se gândi mult, că portul Giurgiuleşti ar fi fost construit pe teritoriu ucrainean. Această ultimă afirmaţie s-ar putea explica fie printr-o crasă ignoranţă în materie, printr-o necunoaştere a lucrurilor cum au stat şi stau ele în realitate, fie printr-o sfidare a principiulor constituţionale şi a interesului naţional.

Am arătat în articolul nostru „Răni în trupul Republicii Moldova” de săptămâna trecută (Flux, 20 noiembrie 2009) faptul că Tratatul de frontieră cu Ucraina contravine Constituţiei Republicii Moldova, principiilor privind integritatea şi caracterul inalienabil al teritoriului naţional, iar Curtea Constituţională, sesizată fiind de deputaţii PPCD Iurie Roşca şi Ştefan Secăreanu, s-a spălat pe mâini, declinându-şi, absolut neîntemeiat, sub pretexte formale şi ridicole, responsabilitatea verificării gradului de compatibilitate a Tratatului cu prevederile Legii supreme a Republicii Moldova. Amintim în context că nici un tratat nu poate fi încheiat în numele statului dacă acesta contravine Constituţiei. Iar dacă un asemenea tratat este încheiat abuziv, acesta este neavenit şi lovit de nulitate.

Subiecţii învestiţi prin lege cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională sunt Preşedintele republicii, Guvernul, deputaţii în Parlament şi fracţiunile parlamentare şi Adunarea populară de la Comrat. Ne-am fi aşteptat ca premierul Filat, în loc să se declare gata să predea Ucrainei cele 18 hectare de pământ de la Palanca, cele 17 hectare de pământ de la Novodnestrovsk, să fi anunţat că Guvernul condus de el va sesiza Curtea Constituţională pentru verificarea constituţionalităţii Tratatului de frontieră cu Ucraina negociat şi semnat de regimul Lucinschi (1999) şi ratificat de regimul Voronin (2001). Din pacate, nu a fost să fie. Guvernul Filat nu doreşte să sesizeze Curtea Constituţională şi consideră că acţiunile antipatriotice („Într-adevăr (..) POATE am cedat”!) ale regimurilor Lucinschi şi Voronin ar fi conforme cu Legea Supremă a ţării. Asfel, actualul Cabinet pune un Tratat nedrept semnat cu vecinul din răsărit mai presus de Constituţie şi de interesul naţional.

Părerea noastră este că Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene, ca depozitar al Tratatului de frontieră cu Ucraina, are obligaţia să prezente public hărţile anexă la Tratat, arătând atât frontiera din momentul proclamării independenţei de stat, cât şi noile linii prin care frontiera a fost modificată arbitrat în 7 puncte strategice.

Totodată, ministerul condus de domnul Iurie Leancă şi Guvernul Filat în anasmblul său au obligaţia să-i prezinte opiniei publice naţionale, în spiritul transparenţei, lista completă a oficialilor din regimurile Lucinschi şi Voronin (1999-2001) care au consimţit la cedarea teritoriului naţional inalienabil. Nutrim speranţa că harţile vor fi desecretizate, iar numele funcţionarilor care au consimţit la cedarea teritoriului naţional vor deveni cunoscute public. Într-un stat autentic democratic asemenea informaţii nu trebuie să facă obiectul secretului de stat şi nici tăinuite opiniei publice. Iar regimurile Lucinschi şi Voronin au tăinuit aceste informaţii nu doar de opinia publică largă, dar chiar şi de corpul legiuitor care a ratificat Tratatul. Este dificil să înţelegem de ce insistă Vladimir Filat să-şi asume erori şi fapte anticonstituţionale comise de regimurile anterioare, făcându-se astfel părtaş la o evidentă injustiţie şi la un act de trădare naţională.

Un aspect deloc neglijabil este cel al reacţiei populaţiei la aflarea veştii despre decizia guvernului Filat de a-i ceda Ucrainei părţi din pământul ţării. Să nu uităm că la Palanca şi în toată zona raionului Ştefan Vodă există un mare potenţial exploziv şi nu ar trebui să ne mire eventualele proteste energice împotriva Guvernului Filat, care se doreşte Citește în continuare »


Răni în trupul Republicii Moldova

Noiembrie 19, 2009

Probleme dureroase la frontiera cu Ucraina, zgândărite de presa de la Kiev

Presa ucraineană (Vezi „Zerkalo nedeli”) susţinea zilele trecute că guvernarea Ghimpu-Filat ar fi gata de „cedări” teritoriale către Ucraina în regiunea localităţii Palanca din raionul Ştefan Vodă. Cele două componente ale puterii executive au avut deja primele reacţii. Preşedintele interimar Mihai Ghimpu a confirmat parţial ştirea, iar premierul Vladimir Filat, solicitat de jurnalişti, a evitat un răspuns la obiect, susţinând că nu comentează „speculaţii apărute în presă”.

Relaţia Republicii Moldova cu Ucraina, unul din cei doi vecini ai săi, trebuie să fie una excelentă, fără a se lăsa umbrită de abordări venind dintr-o altă epocă. În rândurile de mai jos nu vrem să aducem acuzaţii nefondate Ucrainei, ci doar să radiografiem o situaţie de fapt, subliniind lipsa de consecvenţă şi laşitatea guvernanţilor de la Chişinău într-o chestiune mai mult decât principială, care solicită competenţă şi patriotism.

Un diferend latent şi mai mulţi responsabili de înstrăinarea teritoriului naţional

Aşadar, chestiunea există. Ea este veche, datează din timpul regimului Lucinschi. În acea perioadă personaje ca Nicolae Andronic, Vasile Calmoi, Valeriu Pasat, Dmitri Croitor, Petru Lucinschi şi alţii au avut un cuvânt hotărâtor de spus în negocierile cu administraţia de la Kiev privind frontiera de stat. Guvernarea Voronin-Tarlev a pecetluit ceea ce pregătise regimul Lucinschi, ratificând la 21 iulie 2001, prin votul Parlamentului (73 pro şi 20 împotrivă), Acordul (tratatul) de frontieră dintre Republica Moldova şi Ucraina, care vorbea de un Protocol adiţional la acest Acord. Partea secretizată a Acordului ţine de hărţile adiţionale, prin care se consfinţeşte înstrăinarea teritoriului naţional al Republicii Moldova în 7 puncte ale frontierei noastre cu Ucraina. Acordul a intrat în vigoare la 18 noiembrie 2001, ca urmare a schimbului instrumentelor de ratificare produs în data de 19 octombrie 2001.

Limita administrativă dintre fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească şi fosta Republică Sovietică Socialistă Ucraineană a fost modificată. Negociatorii din partea Republicii Moldova au consimţit la cedarea teritoriului ţării în toate cazurile în care partea ucraineană a insistat, dar şi într-un caz în care negociatorii ucraineni nici măcar nu au ridicat problema, cum este cazul insulei Nişaliu. Deputaţii PPCD au votat împotriva ratificării Acordului de frontieră cu Citește în continuare »


Apropo de DA şi NU

Octombrie 29, 2009
Basescu Traian si Voronin Vladimir

Vals în doi. Cine-i la pupitrul orchestrei?

Trebuie să recunosc că de multă vreme nu mai citesc ziare ca „Timpul”. Ieri însă, cineva dintre prieteni mi-a atras atenţia că în numărul din 19 octombrie al gazetei respective, Gheorghe Budeanu comite un atac la persoana mea. Simpla curiozitate m-a făcut să-i citesc scriitura, adevărat cam lăbărţată şi – cum altfel? –  plină de venin.

Tot „talentul” publicistic al articlierului timpist se rezumă la patru puncte: 1. schimonosirea numelui meu de familie, prin redarea cu kapa (Vladimir Kubreakov în loc de Vlad Cubreacov, cum este numele meu în realitate), ceea ce ar fi vrut să sugereze că aş fi un străin. 2. data de 4 aprilie 2005, ca orizont apocaliptic şi ultim al istoriei naţionale, 3. indolenţa de care aş fi dat dovadă cu ocazia vizitei patriarhului Moscovei la Chişinău, în contrast cu toată suflarea românească din Basarabia clocotind de mânie şi 4. aflarea mea în siajul patriarhiei ruse de la Moscova pe motiv de  Voronin, ca să spun aşa.

Nu voi coborî la nivelul descalificant al lui Budeanu pentru a-i schimonosi numele în Budionnâi, Puteanu, Putanu sau altceva mizerabil de felul acesta. Pentru cine vrea să deschidă o polemică, îi rog să nu se lege de numele meu, pentru care nu am nici o vină, ci să se refere la ideile mele. Cât mă priveşte, nu voi angaja o polemică sterilă cu Gheorghe Budeanu, pentru că scriitura sa uşor delirantă pluteşte evident în aburii vreunui pahar de vorbă proastă şi nu cuprinde nici un grăunte raţional, demn de luat în seamă.

Totuşi, întrucât acesta a recidivat în două puncte devenite deja locuri comune în dezbaterea publică de la Chişinău, mă voi reţine puţin asupra lor. Să le luăm pe rând.

Votul din 4 aprilie 2005 a fost exprimat public, asumat politic şi având multiple motivaţii, dintre care cele de căpătâi au fost externe, adică geopolitice. Acel vot a fost exprimat şi de mulţi alţi colegi din Parlament, printre care nu trebuie să-i uităm pe corifeii AIE-ului de astăzi Filat, Lupu, Diacov, Serebrian.

Un vot geopolitic asumat

Votul din 4 aprilie 2005 a fost unul pe deplin conştient, asumat până la capăt. Se ştie foarte bine că opţiunea noastră pentru candidatura lui Voronin a fost una care se producea în momentul când apăruse riscul real al unei destabilizări de proporţii a situaţiei politice din ţară cu consecinţe incalculabile. (A se vedea ce s-a întâmplat la distanţa de patru ani la 7 aprilie şi ce se mai întâmplă încă atunci când se confruntă tabere politice ireconciliabile.)În cazul PPCD acel vot a fost posibil la insistenţa expresă şi repetată a factorilor de putere de la Bucureşti. Nu am votat pentru interesul personal, nu pentru interesul de partid. Am votat în numele interesului naţional al Republicii Moldova, asta însumând şi preocuparea pentru independenţa ţării, şi pentru dezvoltarea ei economică, şi pentru integrarea ei europeană. Chiar dacă nu tot ce a urmat a justificat aşteptările noastre, chiar dacă au existat şi alunecări de la normele democratice şi neîmpliniri pe plan economic, ele au fost preferabile unui dezastru generalizat. Dar am votat şi de drag de România, de dragul interesului ei legitim de a avea la graniţele sale o Republică Moldova stabilă pe cât posibil şi nefederalizată. În condiţiile acelei perioade istorice şi în contextul politic de atunci, aceasta era singura soluţie realistă şi posibilă.

Dorin Iacob şi Cătălin Giosan, mandatari ai Cotrocenilor

Să deschidem puţin parantezele şi să ne referim la unele necunoscute din ecuaţia acelui moment politic. În martie 2005 Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a delegat la Chişinău pe Dorin Iacob, care a avut mandatul de a-i convinge pe reprezentanţii partidelor parlamentare de la Chişinău să voteze pentru realegerea Preşedintelui Vladimir Voronin. Dorin Iacob s-a aflat la Chişinău timp de o săptămână, fiind secondat de Cătălin Giosan, directorul postului Pro TV Chişinău. Nu putem susţine că  Dorin Iacob şi Cătălin Giosan, ca mandatari ai Cotrocenilor, au tratat subiectul votului din 4 aprilie şi cu reprezentanţi ai altor partide politice de la Chişinău. Putem spune însă că Dorin Iacob, ca trimis special al Preşedinţiei României, s-a întâlnit cu preşedintele PPCD, Iurie Roşca, transmiţându-i mesajul Preşedintelui Traian Băsescu de susţinere a Preşedintelui Vladimir Voronin. Întâlnirea a avut loc  în localul  „Nobil Club” din Chişinău (strada Mihai Eminescu, intersecţie cu Ştefan cel Mare). Dorin Iacob a insistat, de asemenea, ca domnul Iurie Roşca să accepte funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului.

Preşedintele României a insistat să intrăm la guvernare

Mesajul cu care a venit Dorin Iacob la Chişinău era de luat în calcul, întrucât fusese precedat de o convorbire telefonică dintre Preşedintele Traian Băsescu şi  Iurie Roşca. Băsescu a insistat ca PPCD nu doar să voteze pentru realegerea Preşedintelui Vladimir Voronin, ci chiar să intre la guvernare alături de partidul lui Vladimir Voronin, arătând că acesta este interesul Citește în continuare »


Decizia CSJ din 14 aprlie 2004 privind Mitropolia Basarabiei

Septembrie 8, 2009

Dosarul 3rh-58/04

Republica Moldova

Curtea Supremă de Justiţie

D E C I Z I E

14 aprilie 2004                                                                                                         mun. Chişinău

Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit

În componenţa:

Preşedinte – N. Clima

Judecători – V. Tataru, T. Chişcă-Doneva, G. Stratulat, A. Plămădeală

Judecând  în şedinţa publică cererile de revizuire declarate de Serviciul de Stat pentru problemele cultelor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova şi Mitropolia Moldovei, împotriva deciziei Colegiului civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de justiţie din 31 martie 2004.

Audiind explicaţiile reprezentanţilor participanţilor la proces,

C O N S T A T Ă:

Prin  decizia colegiului civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de justiţie din 31 martie 2004 a fost exclus din partea de motivare a hotărârii Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de justiţie din 02 februarie 2004 următorul alineat: „Instanţa de judecată a constatat că Episcopia Chişinăului şi a Hotinului şi a Mitropoliei Basarabiei, care şi-a încetat existenţa în a. 1944, din punct de vedere al legislaţiei în vigoare, nu poate avea succesori de drept. În consecinţă, pretenţiile actuale sau cele eventuale, referitoare la succesiune, pot fi apreciate numai în sensul succesiunii spirituale, canonice sau istorice”. Astfel, de fapt a fost admis recursul declarat de Mitropolia Basarabiei, Iurie Roşca şi Vlad Cubreacov împotriva hotărârii contestate.

La 07 aprilie 2004 Serviciul de Stat pentru problemele cultelor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova a depus la Curtea Supremă de Justiţie o cerere de revizuire prin care a solicitat revizuirea deciziei Colegiului din 31 martie 2004 în sensul anulării excluderii Citește în continuare »


Iurie Roşca: „Băsescu m-a sunat şi m-a îndemnat să intru la guvernare împreună cu Voronin”

August 17, 2009

iurie rosca basescuV.R.: – Domnule Iurie Roşca, acum câteva zile Preşedintele Traian Băsescu a recunoscut public că în 2005, după alegerile parlamentare din Republica Moldova, a contribuit la alegerea lui Vladimir Voronin în funcţia de şef al statului. Voronin de fapt mai deţinuse un mandat de Preşedinte din 2001 până în 2005, timp în care s-a manifestat destul de autoritar, având ticuri antinaţionale şi proimperiale. În aceste condiţii, să fie adevărat că şeful Statului Român ar fi contribuit la realegerea lui Voronin? (Amintim pentru cititorii noştri că în Republica Moldova şeful statului se alege de către Parlament cu un minimum de 61 de mandate din totalul de 101, ceea ce constituie 3/5 din numărul total de deputaţi, iar două tentative eşuate atrag după sine în mod automat dizolvarea legislativului de către Preşedintele republicii. Mai amintim şi faptul că în 2005 comuniştii au acumulat doar 56 de mandate, Blocului „Moldova Noastră” condus de Serafim Urechean i-au revenit 34 de locuri, iar PPCD – 11. )

Iu.R: – Da, este adevărat, domnul Preşedinte Traian Băsescu a fost foarte activ şi insistent în acea perioadă pentru a-l reinstala pe Vladimir Voronin în funcţia de Preşedinte. Aşa cum au făcut-o şi alţi lideri occidentali. Jocul era simplu şi avea, ca întotdeauna în regiunea noastră, o clară dimensiune geopolitică. Dar ca să fie mai clar de ce occidentalii l-au susţinut atunci pe Voronin este cazul să ne amintim de ultima săptămână a lunii noiembrie 2003. A fost un moment de maximă tensiune politică, provocat de Kremlin, care a încercat să anticipeze summit-ul OSCE de la Maastricht, summit programat pentru zilele de 1 şi 2 decembrie a acelui an. Ruşii au vrut Citește în continuare »


Discurs inaugural la Gala premiilor Inima de Aur 20

Decembrie 22, 2008

Doamnelor şi domnilor,
Iubiţi prieteni, distinşi oaspeţi,
Bună seara!

Premiul INIMA DE AUR a fost instituit de Fundaţia pentru Democraţie Creştină în anul 2004, pentru a aduce în atenţia publică personalităţi de marcă ale vieţii culturale, politice, spirituale, academice şi naţionale din Republica Moldova şi din afara ei, care au contribuit în mod esenţial la promovarea intereselor naţionale ale ţării noastre în lume şi la afirmarea valorilor democratice, creştine şi europene. Citește în continuare »


Rusia atacă PPCD, separatiştii ameninţă cu represalii!!!

Decembrie 18, 2008

putin-animalaAşadar, cum era şi de aşteptat, Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova a reacţionat oficial la declaraţia preşedintelui PPCD Iurie Roşca privind aflarea Republicii Moldova în stare de război geopolitic cu Federaţia Rusă. Într-un Comunicat cu nr. 2060 lansat în seara zilei de ieri, 17 decembrie 2008, ministerul rus de externe evită să se pronunţe punctual pe fondul problemei şi recurge descalificant la atacarea PPCD şi a liderului său. Este pentru prima oară după 2002 când ministerul de externe de la Moscova se dedă din nou atacurilor împotriva unui partid politic din Republica Moldova. De altfel, PPCD este sigurul partid politic de la noi, căruia Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei i-a făcut onoarea de a-l blama public, ca dovadă că PPCD şi politica sa incomodează şi irită factorii imperiali de la Moscova. Presa marionetelor ruseşti de la Tiraspol nu a ezitat să reia comunicatul ministerului din piaţa Smolensk, comentându-l pe larg. Citește în continuare »


Gala Premiilor Inima de Aur

Decembrie 6, 2008

Zilele acestea Fundaţia pentru Democraţie Creştină din Republica Moldova pregăteşte cea de-a cincea Gală a Premiilor Inima de Aur. Aceasta va avea lor în seara zilei de 19 decembrie la Sala cu Orgă din Chişinău. Pentru a vă introduce în atmosfera sărbătorească a Galei ce va urma, vă supun atenţiei un material al jurnalistului Petru Poiată de la publicaţia FLUX despre cea de-a treia ediţie a Galei, din anul 2006.

Laureatii Inimii De Aur 2006

Gala premiilor Inima de Aur a ajuns la cea de-a treia editie Vineri, 22 decembrie curent, la Sala cu Orga din Chisinau a avut loc Gala Premiilor Inima de Aur 2006, organizata de Fundatia pentru Democratie Crestina din Republica Moldova, ajunsa la cea de-a III-a sa editie. Premiile Inima de Aur au fost instituite în anul 2004 si se acorda unor personalitati de marca ale vietii culturale, politice, spirituale, academice si nationale din Republica Moldova si din afara ei, personalitati care au meritul de a fi contribuit esential la afirmarea valorilor nationale, crestine si europene. Citește în continuare »


Discurs la Congresul al XI-lea al PPCD, 23 noiembrie 2008

Noiembrie 27, 2008

REPUBLICA MOLDOVA – O ŢARĂ DE SUCCES

Dragi prieteni,
Am ascultat cu atenţie intervenţiile tuturor antevorbitorilor, m-am uitat în această sală plină de prieteni şi inima mea s-a umplut de bucuria că suntem un partid mare şi viguros, capabil să răspundă cu maturitate şi înţelepciune, prompt şi eficient, cu responsabilitate şi realism la marile chestiuni şi probleme pe care timpul se ridică în faţa acestei ţări. S-au spus astăzi aici atâtea lucruri serioase şi valabile, încât mai că nu aş avea ce adăuga. Şi totuşi, voi spune câteva cuvinte de suflet. Citește în continuare »