DIN ÎNȚELEPCIUNEA JAPONEZĂ. 110 PROVERBE

August 22, 2015

stampa japoneza

  1. A întreba e rușine pentru un minut, a nu ști – este o rușine pentru toată viața.
  2. Acolo unde forța are dreptate, dreptul este neputincios.
  3. Acolo unde lipsește simțul datoriei și un ochi de om orice este posibil.
  4. Ai gândit – hotărăște-te, ai hotărât – nu mai sta pe gânduri.
  5. Ai nevoie de umbrelă înainte ca ploaia să te ude.
  6. Banii nasc bani.
  7. Bogăția este comoară pentru o viață, iar înțelepciunea – pentru sute de generații.
  8. Calul se cunoaște la drum, iar omul în comunicare.
  9. Capul deștept are lacăt la gură.
  10. Când alții se bucură, bucură-te și tu.
  11. Când desenezi un ram e nevoie să simți adierea vântului.
  12. Când doi oameni se iubesc, urmele vărsatului de vânt sunt la fel de frumoase ca și gropițele din obraji.
  13. Câștigă cel care poate ceda.
  14. Ceaiul rece și orezul rece sunt suportabile, iar privirea rece și cuvântul rece sunt de nesuportat.
  15. Cedează-le trecerea proștilor și nebunilor.
  16. Cel ce știe nu vorbește, iar cel ce vorbește nu știe.
  17. Cel mai mare viciu este desfrâul și cea mai mare virtute – sentimentul datoriei de fiu.
  18. Chiar dacă ai nevoie de sabie doar o singură dată în viață, trebuie să o porți cu tine tot timpul.
  19. Chiar și prostul poate fi de folos la ceva.
  20. Cine a cerșit trei zile nu mai scapă niciodată de patima cerșitului.
  21. Cine are simțul rușinii îl are și pe cel al datoriei.
  22. Cine bea nu cunoaște dauna vinului, iar cine nu bea nu cunoaște foloasele lui.
  23. Cine dorește să urce inventează scara.
  24. Cine poate înota se poate și îneca.
  25. Cine urăște, iubește.
  26. Compasiunea este începutul iubirii de oameni.
  27. Conducătorul unei armate distruse este mai bine să tacă când se vorbește despre bătălii.
  28. Copiii celebrităților arar pot ajunge celebri.
  29. Crapul care înoată împotriva curentului poate deveni dragon.
  30. Cu bani și prostul e boier.
  31. Dacă o problemă poate fi rezolvată nu-ți fă griji din cauza ei, iar dacă nu poate fi rezolvată este inutil să-ți faci vreo grijă.
  32. Dacă peștele vrea, apa cedează.
  33. Dacă pornești pe o cale pe care ți-ai dorit-o, o mie de ani îți par ca unul.
  34. Dacă vrea, o femeie străbate și stânca.
  35. Dacă vrei să ucizi un comandant de oști, ucide-i mai întâi calul.
  36. De șapte ori măsoară înainte de a te îndoi de cineva.
  37. De trei ani e chel și încă nu a observat.
  38. Demonii locuiesc peste drum de templu.
  39. Dovezile sunt mai bune decât reflecțiile.
  40. Dulăul bătrân nu latră degeaba.
  41. Dumnezeu locuiește într-o inimă cinstită.
  42. După trecerea arșiței se uită de umbră.
  43. Este greu să te iei la întrecere cu virtuțile celor care nu mai sunt în viață.
  44. Este mai ușor să găsești zece mii de soldați decât un singur general.
  45. Faptele vorbesc mai tare decât cuvintele.
  46. Fă tot ce-ți stă în puteri, iar în rest încrede-te în soartă.
  47. Fără lumină nu există umbră.
  48. Fără oameni obișnuiți nu există oameni mari.
  49. Fără obiect nu există nici umbră.
  50. Ferește-te de oamenii tăcuți.
  51. Florile frumoase nu aduc roade bune.
  52. În casa în care răsună clinchet de râs vine și norocul.
  53. În călătorie ai nevoie de un condrumeț, iar în viață – de un prieten.
  54. Întreabă-i pe alții despre tine.
  55. Leacul peste măsură devine otravă.
  56. Mai bine o zi pe lumea asta decât o mie pe lumea cealaltă.
  57. Mai bine să fii dușmanul unui om vrednic decât prietenul unuia nevrednic.
  58. Marea de atâta e mare, pentru că nu nesocotește râurile mici.
  59. Mâine va sufla vântul de mâine, nu cel de azi.
  60. Mânia ta e dușmanul tău.
  61. Minune la zece ani, geniu la douăzeci și om obișnuit după treizeci.
  62. Modestia peste măsură ascunde trufie.
  63. Musca se adună la ceea ce pute.
  64. Negustorul bun nu scoate toată marfa dintr-o dată.
  65. Nici măcar Confucius nu a avut întotdeauna noroc.
  66. Nicio bârfă nu trăiește mai mult de 75 de zile.
  67. Nimeni nu se poticnește stând întins în pat.
  68. Nimeni nu sloboade săgeata către o față care zâmbește.
  69. Nimeni nu stinge focul cu lemne.
  70. Nu amâna să faci un lucru bun.
  71. Nu-l reține pe cel care tocmai pleacă și nu-l alunga pe cel care tocmai sosește.
  72. Nu-ți fie teamă să te înclini puțin, căci te vei îndrepta apoi și mai bine.
  73. O glastră perfectă nu iese niciodată din mâinile unui meșter prost.
  74. O slugă, ca și un șoim, trebuie hrănită.
  75. Omul drept este exigent cu sine și îngăduitor cu ceilalți.
  76. Omul harnic nu are când boli.
  77. Oricât ar bate vântul, munții nu se mișcă din loc.
  78. Orice înflorește vine vremea că se usucă.
  79. Orice întâlnire este un început de despărțire.
  80. Ou pătrat și femeie ușoară sinceră nu există.
  81. Parul mai înalt din gard va fi bătut în cap cu ciocanul.
  82. Pasărea cât mai sus caută, iar peștele cât mai la adânc.
  83. Până și o piatră se poate scăpa cu vorba.
  84. Prostia leac nu are.
  85. Proștii umblă cu droaia.
  86. Râurile adânci curg pe neauzite.
  87. Repede înseamnă încet, dar fără întreruperi.
  88. S-a gândit furnica să miște din loc muntele Fuji.
  89. Samuraiul își curăță dinții cu scobitoarea chiar dacă nu a mâncat nimic.
  90. Să cauți înțelepciunea în afara ta, iată culmea prostiei.
  91. Să vorbești despre viitor înseamnă să-i faci pe demoni să râdă.
  92. Scuipatul odată ieșit din gură înapoi nu se mai întoarce.
  93. Sinceritatea peste măsură este vecină că prostia.
  94. Soarele nu știe de drepți. Soarele nu știe de nedrepți. Soarele luminează fără scopul de a-l încălzi pe cineva. Cine s-a regăsit pe sine este asemenea soarelui.
  95. Soțul și soția sunt asemenea mâinilor și ochilor: când te doare o mână ochii sunt cei care lăcrimează, iar când ochii plâng mâinile sunt cele care șterg lacrimile.
  96. Sub far întotdeauna e întuneric.
  97. Sufletul, cum e la trei ani așa e și la o sută.
  98. Și o cale lungă începe cu o cale mică.
  99. Și reversul are reversul lui.
  100. Șoimul puternic își ascunde ghearele până la momentul potrivit.
  101. Talentele mari se coc târziu.
  102. Tristețea este ca o haină ferfenițată, las-o acasă.
  103. Un câne latră în deșert și ceilalți îi țin hangul pe bune.
  104. Un lucru în plus înseamnă o grijă în plus.
  105. Un mușuroi de furnici poate învinge și cel mai veninos șarpe.
  106. Un singur cuvânt bun poate încălzi trei luni de iarnă.
  107. Uneori a fugi înseamnă să învingi.
  108. Uneori frunza se scufundă, iar piatra plutește.
  109. Vântul și floarea de cireș nu-ți pot fi prieteni buni.
  110. Victoria este a celuia care va rezista o jumătate de oră mai mult decât adversarul său.

COLECTĂ PUBLICĂ PENTRU EDIȚIA ROMÂNO-NIPONĂ A JURNALULUI CUVIOSULUI ANATOLIE TIHAI

Mai 11, 2015

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Cernauti

Asociația Răsăritul Românesc din Chișinău anunță o colectă publică de fonduri pentru tipărirea în ediție bilingvă, româno-niponă, a Jurnalului misionar al Cuviosului arhimandrit Anatolie Tihai, misionar ortodox în Japonia secolului XIX. Suma necesară editării se ridică la 1 658 €. Numele tuturor donatorilor și sponsorilor vor fi tipărite în volum.

Inscriptie Japoneza

Releveu pentru depuneri sau transfer bancar:

Beneficiar: Asociația Răsăritul Românesc din RM

Adresa beneficiarului: strada Toma Ciorbă 32/1A, ap. 20, Chișinău, MD-2004

Cod fiscal: 1013620002368

Destinația plății: ediție româno-niponă

Conturi de decontare:

222400000100429 în MDL

222400100100429 în USD

222402100100429 în EUR

222409100100429 în RON

deschis la Banca Comercială Română Chișinău SA, filiala nr. 2 Pușkin

BIC SWIFT: RNCBMD2X

Codul băncii pentru transfer din RM: RNCBMD2X504

Adresa băncii: mun. Chişinău, str. A. Puşkin 60/2, MD-2005

Telefon de contact: 0373 79774477

Vlad Cubreacov, Președinte al Asociației Răsăritul Românesc


1932. CUVIOSUL ANATOLIE TIHAI EVOCAT DE PREASFINȚITUL GRIGORIE COMȘA AL ARADULUI

Mai 9, 2015
Episcopul Grigorie Comșa al Aradului

Episcopul Grigorie Comșa al Aradului

Revista bisericească și culturală ”Biserica și școala”, organ oficial al Eparhiei Ortodoxe Române a Aradului, inserează în numărul său dublu 10-11 din 6-13 martie 1932 un articol al Preasfințitului Grigorie Comșa, Episcopul Aradului, intitulat ”Misiunea internă și externă”.

Conducătorul Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului se referă în acest material, între altele, și la misionarii ortodocși români care au activat în Japonia secolului XIX:

I. Misiunea externă se referă la păgâni și la cei de altă credință, cum și la cei abătuți de la dreapta credință. Misiunea externă are deci ca scop să aducă la Hristos pe cei care nu au avut nicio legătură cu El. Misiune externă am putea face noi Românii printre mahomedanii și Evreii din România. Misiune externă au făcut mai ales Rușii, iar în timpul mai nou chiar și în Japonia este o misiune ortodoxă, unde până nu de mult era un episcop rus, iar acum este un episcop sârbesc.

Episcopul Grigorie Comsa despre Cuviosul Anatolie Tihai

Biserica ortodoxă a înregistrat în direcția aceasta succese demne de laudă. Amintesc numai activitatea renumitului misionar rus Ioan Veniaminoff – mai târziu arhiepiscopul Inocențiu († 1872), ”cel mai renumit misionar din veacul XIX nu numai al bisericii rusești, dar al întregii lumi creștine”, apoi Arhimandritul Macarie, vestitul Ilminschi ș. a. Iar cu succesul strălucit, înregistrat în misiunea externă de biserica ortodoxă în Japonia, nici o confesiune nu se poate lăuda. În capitala Japoniei, în Tokio, prima sămânță creștină – spre cinstea noastră – a fost aruncată de doi Români basarabeni (din Bălți): Arhimandritul Anatolie Tihai și fratele său Iacob. Frații Tihai, adâncind porunca misionară a Mântuitorului, au plecat să răspândească lumina creștinismului în extremul Orient, alegându-și drept centru de activitate orașul Tokio. Și numai peste câțiva ani (1883), în urma activității lor, comunitatea din Tokio număra 7 000 de japonezi, care cercetau biserica și din mijlocul cărora Iacob, care s-a căsătorit acolo cu o japoneză ortodoxă, a format și un cor bisericesc, executând cântările la serviciile divine. Chiar și un jurnal bisericesc a apărut pentru japonezi, având schimb cu revista din București ”Biserica ortodoxă română” (Bis. ort. a. XII)”.

Notă: Episcopul Grigorie Comșa s-a născut la 13 mai 1889, primind din botez numele de Gheorghe, în Comana de Sus, Făgăraș (azi în județul Brașov). Sudii: Liceul în Făgăraş (1900-1908), Institutul teologic la Sibiu (1908 – 1911), Facultatea de Drept a Universităţii din Budapesta (1911-1915), la care obţine doctoratul, în paralel studiind la Facultatea de Teologie catolică din Budapesta; ulterior obţine licenţa (1921), apoi doctoratul (1925) la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Diacon la Sibiu (1915), redactor la “Telegraful Român” (1918), secretar de resort la Preşedinţia Consiliului Dirigent (1918 – 1919), subdirector, apoi subdirector general în Ministerul Cultelor şi Artelor din Bucureşti (1920-1925), paralel diacon la biserica ,,Amza”, deputat în primul Parlament al României întregite (1920). La 3 mai 1925 este ales episcop la Arad, tuns în monahism la Sinaia, cu numele Grigorie, hirotonit arhiereu la 14 iunie, înscăunat la 12 iulie 1925, păstorind până la moarte. Membru de onoare al Academiei Române (1934), al Societăţii Scriitorilor Români şi al Sindicatului ziariştilor din Banat, membru în Comitetul Central al Astrei. Apreciat orator şi episcop misionar, a luptat mult pentru apărarea credinţei ortodoxe în faţa prozelitismului sectar; a înfiinţat câteva colecţii de lucrări teologice şi moralizatoare (Biblioteca preotului ortodox, Biblioteca crestinului ortodox); a îndrumat activitatea Academiei teologice din Arad, a buletinului oficial ,,Biserica şi Şcoala” şi întreaga viaţă bisericească din eparhie. A publicat peste 75 lucrări (volume de predici, broşuri antisectare etc.). Trece la cele veșnice la 25 mai 1935, în Arad.


CUVIOSUL ANATOLIE TIHAI – UN SUSȚINĂTOR AL ROMÂNISMULUI ÎN RUSIA ȘI LEGĂTURILE SALE CU ROMÂNIA

Mai 5, 2015

Gheorghe P. Samurianu publică în numărul din februarie 1888 al revistei ”Biserica Ortodoxă Română” din București un amplu material intitulat Biserica ortodoxă din Japonia, în care vorbește atât despre Cuviosul nostru părinte Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit, cât și despre fratele său, compozitorul și melodul Iacob Tihai. Materialul este însoțit de o fotografie calitativă a Cuviosului Anatolie, primită în România din Japonia, trimisă fiind chiar de marele nostru misionar.

Autorul, contemporan al Cuviosului Anatolie Tihai, ne prezintă o scurtă biografie a Cuviosului, despre ai cărui părinți spune că ”au fost români curați” și pe care îl caracterizează ca fiind ”un susținător al românismului în Rusia” și ne arată că acesta a purtat corespondență cu Preasfințitul episcop Silvestru Bălănescu al Hușilor și cu M. I. Epure, profesor la Seminarul Teologic din Chișinău, ”bun patriot român, autor al mai multor scrieri”.

De asemenea, autorul, care a avut acces la corespondența Cuviosului Anatolie cu unii săi prieteni din România, ni-i prezintă amănunțit pe unii dintre contemporanii Cuviosului, redând contextul mai larg în care Cuviosul Anatolie Românul și-a desfășurat apostolatul în Japonia.

Prezentăm mai jos varianta word a materialului, cu unele adaptări la ortografia de astăzi a limbii române. Mulțumiri imense părintelui Ioan Lisnic pentru tot ajutorul acordat în identificarea materialelor din presa bisericească a timpului din România despre Cuviosul nostru părinte Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit!

BOR despre Cuviosul Anatolie Tihai 1

CRONICA BISERICEASCĂ

***

BISERICA ORTODOXĂ DIN JAPONIA

Japonia este unul din cele mai însemnate state ale Asiei, și anume este întâiul după China, după populație și însemnătate politică, iar după civilizație este întâiul în toată Asia, în timpul de față, și aceasta este admis de toți învățații europeni.

Japonia este imperiu, se compune aproape din 3 800 de insule. Imperatorul se numește mikado sau tenno. Acest stat ocupă un spațiu de 382 447 kilometri pătrați, având, în anul 1881, o populație de la 36 până la 38 de milioane de locuitori[1].

După recensământul din urmă populația Imperiului Japonez se urcă la cifra de 38,500 [milioane] de locuitori, din care 11 678 creștini luterani, 26 382 creștini romano-catolici și 11 275 creștini ortodocși[2]. După scrisoarea din urmă a păr[intelui] arhimandrit Anatolie Tihai către PS Silvestru Bălănescu, episcop al Hușilor, acum în Japonia sunt 15 000 [de] creștini ortodocși.

Cea mai mare parte din locuitorii Japoniei confesează religiunea păgână, fiind în contact perpetuu cu China – ”Imperiul ceresc”, cu care se învecinează, având mult comun cu chinezii. Creștinii au început a se introduce în Japonia pe la anul 1860 mai ales, când s-a permis de legile japoneze propaganda creștină între populația japoneză. Propaganda creștină protestantă (reformată și luterană) se susține de Anglia și parte de Germania, catolicismul este susținut puternic de Franța și parte de Italia, iar ortodoxia – de Rusia (și [de] România [în] parte).

Pentru răspândirea ortodoxiei în Japonia, Biserica rusă a înființat, la an[ul] 1860, o misiune, care din ce în ce progresează mai mult, fiind bine susținută de agenții diplomatici și consulari ai Rusiei în Japonia. Capul misiunii ortodoxe din Japonia acum este PS Nicolae[3] Kasatkin, episcop de Revel, vicar al eparhiei de Riga; el a obținut gradul de licențiat în Teologie ortodoxă la facultatea din Petersburg la an[ul] 1860; tot atunci a primit monahismul, s-a numit îngrijitor al bisericii consulare ruse din Japonia; la anul 1870, fiind deja arhimandrit, s-a numit cap al misiunii ruse ortodoxe din Japonia; la 1880 s-a înaintat la înalta treaptă de episcop, fiind hirotonit la Petersburg[4].

În Japonia, în anul 1873, au fost trei puncte de acțiune ale misionarilor ruși ortodocși: Hakodate, Edo și Sendai. Secțiunea misiuni din Hakodate se afla sub privegherea ieromonahului (acum arhimandritului) Anatolie Tihai. Acest misionar, cu toate că este în Japonia numai din ianuarie 1872, întru atâta cunoaște limba japoneză, încât singur predică în ea. El are de ajutor pe doi catehizatori dintre pământenii locali. Catehizarea se face de aceste trei persoane în trei puncte laterale ale orașului. Afară de cei doi catehizatori, pe lângă ieromonahul Anatolie se află încă 6 învățăcei catehizatori, care, sub nemijlocita priveghere a lui, se prepară, spre a fi catehizatori, și se trimit cu predica prin case particulare; chiar în localul misiunii dânșii predică persoanelor care nu vin în timpul orelor de catehizare.

Serviciul bisericesc, încă din anul 1873, a început a se face în limba japoneză. Tot aici a început a se organiza un cor de muzică vocală dintre japonezii deja ortodocși. Corul este dirijat de d[omnul] Iacob Tihai, fratele ieromonahului Anatolie, care a fost corist la biserica catedrală din Moscova, și care s-a dus în Japonia la finele anului 1873. El este obligat a prepara regenți (dirigenți) de muzică vocală și pentru alte locuri din Japonia.

Comunitatea ortodoxă din Hakodate la începutul anului 1874 se compunea din 275 [de] oameni. Pentru dirijarea afacerilor interne și buna ordine s-a format, în octombrie 1873, un consiliu eparhial, care se compune din catehizatori, învățăcei-catehizatori și zece membri, aleși de comunitate din mijlocul ei. Acest consiliu se află sub președinția misionarului. Prima ocupație a consiliului fu aceea ca educația religioasă a membrilor comunității ortodoxe locale să se continue fără întrerupere și ca viața lor să corespundă cu regulile credinței creștine, și pentru aceea toată abaterea lor de la ordinul regulat al vieții și activității creștine (de exemplu, nefrecventarea regulată la biserică în timpul serviciului divin și a predicii, certele etc.) se judecă de consiliu, de către care se și iau măsuri spre înțelepțirea și îndreptarea celor ce se abat. În comunitatea creștină din Hakodate, în anul 1873, s-a format încă și o societate de ajutor reciproc. Mijloacele societății sunt încă mici, cu toate acestea ea aduce un mare folos, dând împrumuturi reciproce (cu mici procente) celor ce au necesitate, și prin aceea ușurând greutățile celor nevoiași. Înainte de sărbătorile mari membrii societății deosebesc parte din capital (ce treptat se mărește cu procentele) și-l împărțesc la creștinii săraci.

La Edo, unde se află misionarul principal, arhimandritul (acum Episcopul de Revel) Nicolae Kasatkin, în anul 1874 numărul creștinilor ortodocși era de 87.

Comunitatea creștină din provincia Senday, în anul 1873, se compune numai din chemați (care erau în număr de 400), pentru că misionarii, ca străini, nu puteau să pătrundă acolo, ca să-i boteze. Predinca se făcea aici de către 5 catehizatori, în fruntea cărora era Paul Sawabe. Afacerile comunității chemaților se gerau de către un consiliu (format după modelul celui din Hakodate, care era prezidat de Paul Sawabe). Un asemenea număr de chemați este și în provincia Nambu, care se află spre nord de la Senday.

Numărul creștinilor ortodocși în Japonia, în anul 1881, era de 6090, iar în anul 1882 de 7200, biserici și case simple de rugăciune erau 90. Preoți ortodocși dintre japonezi sunt 9 și anume: Paul Sawabe, Paul Nizzuma, Tit Comatz, Petru Kano, Paul Sato, Matei Kageta, Iacob Takaya, Timotei Hariu, Petru Sasagawa. Misiunea ortodoxă are încă 99 [de] catehizatori, care lucrează cu mare energie și devotament. Toți creștinii formează 131 [de] comune bisericești prin diferite locuri ale Japoniei. Punctul principal al misiunii este în Tokio, capitala Japoniei, iar arhimandritul Anatolie este stabilit în marele oraș Osaka, ce se află la sudul Japoniei[5].

În anul 1883 numărul japonezilor luminați cu creștinismul ortodox se urca la cifra de 9981: în seminarul ortodox erau 86 [de] elevi, cin care 4 au intrat la facultățile teologice ruse. În 4 școli ortodoxe japoneze erau 200 [de] elevi. Biserici ortodoxe și case pentru rugăciune în Japonia erau 110. Construirea Bisericii Catedrale Ortodoxe s-a început în februarie anul 1884. Catedrala se construiește în orașul Tokio, Capitala Japoniei. Această Catedrală măreață costă un milion de ruble, din care 200 000 [de] ruble s-au acordat de către guvernul rus, iar restul s-a strâns prin subscripțiuni benevole[6].

La 21 aprilie 1885 în Tokio, Japonia, s-a pus fundamentul Catedralei Ortodoxe, într-un mod foarte solemn. După serviciul divin, efectuat în biserica ortodoxe, un cortegiu religios, acompaniat de 70 [de] cântăreți, cu cruci și podoabele bisericești, a plecat la locul noului templu ortodox catedral; aici au asistat arhimandritul Anatolie, egumenul Vladimir, 2 ieromonahi ruși, preotul japonez Pavel Sato, 2 diaconi ruși și 2 diaconi japonezi, în cap cu P.S. Nicolae, episcop de Revel. Asemenea a asistat la ceremonia solemnă d[omnul] A. P. Davidov, ambasadorul rus în Japonia, cu membrii legațiunii diplomatice, d[omnul] I. A. Hilferding, comandantul vaporului rus ”Vladimir Monomah”, care staționează în portul Yokohama, împreună cu ofițerii etc. Biserica Catedrală va fi terminată, după cum se așteaptă, peste doi ani[7].

Misiunea ortodoxă în Japonia aduce rezultate foarte îmbucurătoare. După comunicarea P.S. Nicolae, episcop de Revel, capul misiunii, la Biserica Ortodoxă Japoneză, în anul 1885, s-au mai adăugat încă 3 comunități bisericești, și numărul membrilor Bisericii s-a mărit până la cifra de 1 294 [de] suflete, astfel că acum toată Biserica se compune din 11 275 [de] suflete. Misiunea propagă Evanghelia în toată țara, și predicarea ortodoxiei se face fără împiedicare în toată Japonia. Mai înainte bonzii (popii păgâni japonezi) aveau putința să persecute, în provincii, pe creștini, cel puțin la înmormântare, nepermițându-le să înhumeze pe morții lor cu rugăciuni creștinești la cimitire, care în genere sunt sub stăpânirea bonzilor. Dar acum și această împiedicare nu mai are loc, probabil din acea împrejurare că și guvernul central japonez, văzând mai multe cazuri de înmormântări creștine, s-a făcut mult mai tolerant, ceea ce este o măsură foarte prudentă. Mai ales 2 cazuri de înmormântări ortodoxe au produs mare impresiune asupra guvernului central[8]: În luna mai 1886 a decedat în Tokio fiul comitelui Saigo, actual ministru japonez de Marină, care fiu s-a educat în familia d[omnului] C. V. Struve, fost ambasador rus în Japonia, și acum în Statele Unite ale Americii de Nord[9]; la 21 noiembrie 1886 a decedat ambasadorul rus în Japonia, d[omnul] A.P. Davidov, și a fost înmormântat în Tokio, cu mare solemnitate; ambele înmormântări s-au efectuat, începând de la prohod până la punerea corpului în mormânt, întocmai așa, după cum se urmează în toată lumea ortodoxă. Acum în școalele misiunii ortodoxe ruse din Japonia sunt 26 [de] elevi în școlile catehizatoare, 48 [de] elevi în Seminarul ortodox, în proseminariu 10 elevi, în școala de fete 34 [de] eleve. În școlile misiunii din Hakodate sunt 230 [de] elevi și eleve. Măreața Catedrală ortodoxă din Tokio în curând va fi terminată, societatea rusă mai acordând pentru această Catedrală încă suma de 19 000 [de] ruble. S-a petrecut ceva remarcabil în misiunea ortodoxă Rusă din Japonia: pentru a servi Bisericii ortodoxe, în calitate de diaconiță s-a devotat contesa Olga Putiatina, fiica d[omnu]lui Eutimiu Vas[ilievici] Putiatin, care a încheiat tratatul cu Japonia, în anul 1853-1855, prin care s-a pus începutul relațiilor neîntrerupte între Rusia și Japonia[10].

Lucrările pentru construirea Bisericii Catedralei ortodoxe, cu patronul ”Învierea lui Hristos”, în orașul Tokio, capitala Japoniei, acum sunt pe sfârșite. Biserica este cu cupolă, în ea pot încăpea 700 [de] persoane, are trei altare. Clopotnița este cu 2 etaje. Totul este construit din piatră locală. Planul construcției, după propunerea capului misiunii bisericești ruse în Japonia, a fost compus de d[omnul] M. A. Șciurovsky, profesor de arhitectură la Academia de Arte frumoase din Petersburg, care, de la anul 1837, se ocupă mai ales cu arhitectura bisericească. Lucrările construcției , de la anul 1884, când s-a pus fundamentul bisericii, până acum, sunt dirijate, sub supravegherea PS Nicolae Kasatkin, episcop de Revel, capul misiunii bisericești ruse în Japonia, de d[omnul] Conder, arhitect englez bine cunoscut. Clopotele, icoanele și alte obiecte necesare măreței Catedrale s-au trimis din Petersburg, capitala Rusiei, la Tokio, capitala Japoniei, nu de mult, după avizul d[omnului] arhitect menționat, Șciurovsky, de guvernul central[11].

PS Nicolae, capul misiunii bisericești ruse din Japonia, a făcut o dare de seamă despre sumele cheltuite în anul 1887 pentru Biserica Catedrală din Tokio, pe care dare de seamă a prezentat-o ”societății misionare” din Moscova, prezidată de ÎPS Ioanichie Rudnev, mitropolit de Moscova[12]. Din această dare de seamă se vede că templul este aproape gata și că în an[ul] trecut s-a cheltuit peste 10 000 [de] ruble în aur pentru acest măreț templu. Mai trebuie încă mijloace, spre a fi totul gata, pentru a se sfinți biserica, și de aceea PS Nicolae încă apelează la societatea rusă, pentru a surveni cu sumele necesare[13].

Misiunea bisericească rusă din Japonia, în an[ul] 1886, luna iulie, a fost în următoare stare, după raportul PS Nicolae, episcop de Revel, capul acestei misiuni: comunități religioase au fost 205, sacerdoți 16, din care un episcop (Nicolae), un arhimandrit (Anatolie), 1 egumen, 2 ieromonahi, din care 1 japonez, 8 preoți, 3 diaconi, toți japonezi, 2 membri mireni ai misiunii, predicatori au fost 104, creștini 12 546. S-au botezat în anul expirat 1 470 [de] persoane, s-au căsătorit 46 [de] persoane, au decedat 199 [de] persoane. Edificii bisericești au fost 148. S-a cheltuit de creștini, pentru întreținerea predicatorilor și alte necesități bisericești, suma de 4 815 yeni și 15 syeni[14]. După adunarea eparhială, care a avut loc la 30 iunie – 4 iulie 1886, la Tokio, sub președinția episcopului Nicolae, numărul sacerdoților din[tre] japonezi s-a mărit; îndată după adunare trei japonezi s-au hirotonisit preoți la bisericile din Maebashi, Sanum și la insula Kyushu; egumenul Vladimir, din cauză de boală, s-a întors în Rusia, iar ieromonahul Gheorghe a plecat la Muntele Athos. Predica continuă cu succesul dinainte și în deplină libertate, însă numărul predicatorilor este foarte restrâns pentru a satisface toate cerințele într-o cauză așa de mare – propagarea ortodoxiei între păgâni. Spre a propaga creștinismul în Japonia, misiunea este necesitată a trimite pe elevii școlilor catehizatoare, care n-au terminat încă cursul complet, dar aceasta este foarte puțin. În școlile catehizatoare sunt 33 [de] elevi, în cele 3 clase ale seminarului – 107 elevi, în proseminariu – 10 elevi; școala misionară de fete are 32 [de] eleve. La 13 decembrie 1886 a fost un mare incendiu, care a prefăcut și localul școlii în cenușă, din care cauză școala n-are un local bun, așteptând a se construi un local bun de către contesa Olga Putiatina, în care local vor putea încăpea 100 [de] eleve. În școlile misionare din Hakodate principalul obiect de studiu este religia, în acele școli studiază 236 [de] persoane de ambe sexe[15].

Progresele ortodoxiei în Imperiul Japoniei ne interesează și pe noi, românii ortodocși din Regatul României, și din acea cauză că doi din factorii principali ai misiunii bisericești din Japonia sunt români ortodocși din Basarabia, anume: părintele arhimandrit Anatolie Tihai, ajutorul PS Nicolae, episcop de Revel, capul misiunii bisericești și d[omnul] Iacob Tihai, dirigentul corului vocal al Bisericii Catedrale ortodoxe din Tokio, capitala Japoniei, și frate mai mic al părintelui arhimandrit Anatolie. De aceea cred că ar fi interesant a ști ceva despre acești 2 români basarabeni devotați unei mari idei – propagarea ortodoxiei în depărtata Japonie.

Fotografia trimisă de Cuviosul Anatolie Tihai în România și publicată în revista ”Biserica Ortodoxă Română” în februarie 1888.

Fotografia trimisă de Cuviosul Anatolie Tihai în România și publicată în revista ”Biserica Ortodoxă Română” în februarie 1888.

Părintele arhimandrit Anatolie Tihai în lume se numea Alexandru, este născut la 30 august 1838 în orașul Bălți, Basarabia, părinții lui ambii au fost români curați; părintele lui ocupa funcțiunea de paraecleziarh la Biserica catedrală din Bălți, om destul de sărac, dar foarte onest; un frate al lui a decedat la Chișinău, capitala Basarabiei, asemenea de mult. Studiile primare părintele Anatolie și le-a făcut la școala primară din Bălți, după aceea a fost admis la seminarul din Chișinău, unde a terminat cursul complet cu succes distins, în anul 1860, și tot în acel an a plecat la Muntele Athos[16], unde a locuit a mănăstirea bulgară ”Zograf”, înavuțită de Ștefan cel Mare, Domnul Moldovei, până la anul 1866, când s-a hotărât să se reîntoarcă în Rusia, spre a-și continua instrucțiunea superioară. În toamna anului 1867 ieromonahul Anatolie Tihai, primind deja monahismul la Muntele Athos, a fost admis ca student la Facultate Teologică din Kiev, unde a terminat cursul complet, cu gradul de candidat, în iunie 1871, și la 1872 a plecat în Japonia, unde se află și astăzi, fiind unul din cei mai activi membri ai misiunii bisericești ortodoxe. Din îndepărtata Japonie nu uită a ținea corespondență cu foștii săi colegi, mai ales din Facultatea Teologică din Kiev, de origine română, din care mai principali sunt: PS Silvestru Bălănescu, actual episcop al Hușilor, și d[omnul] M. I. Epure, actual director și profesor al proseminarului din Chișinău, fost profesor de limba și literatura elenă la Seminarul din Chișinău, bun patriot român, autor al mai multor scrieri.

D[omnul] Iacob Tihai, după absolvirea cursului complet, cu distins succes, în Seminarul din Chișinău, a fost profesor de muzică vocală la proseminarul din Chișinău, apoi a intrat în renumitul cor al Bisericii Catedrale, cu patronul ”Adormirea Maicii Domnuui”, din Moscova, unde până acum se încoronează suveranii ruși, și de acolo, în calitate de dirigent al corului vocal, a fost trimis de S[fântul] Sinod al Bisericii ruse în Japonia, unde se află și acum, căsătorindu-se cu o japoneză ortodoxă, fiind unul din cei mai activi membri ai misiunii bisericești din Japonia, după cum se exprima chiar și d[omnul] ministru de Culte al Rusiei, în dările sale de seamă anuale despre starea Bisericii ortodoxe, și mai multe reviste și ziare ruse.

PS Silvestru Bălănescu, actual episcop al Hușilor, din botez se numea Simeon; s-a născut la 16 iulie 1838 î cătunul Pângărăciorul, comuna Pângărați, plasa Muntelui, județul Neamț, fiind fiu de român neaoș, a primit monahismul la mănăstirea Bisericani, județul Neamț; a absolvit cursul complet, cu distincția de succes, la Seminarul Veniamin din Socola (Iași), în anul 1862; după aceea, ca ierodiacon, ieromonah și protosincel, a fost ecleziarh mare la bisericile ”Socola Mare” și ”Socola Mică”, șef-pedagog, profesor de istoria universală la Seminarul Socola, suplinind pe regretatul Ion Mandiescu, candidat în științele camerale de la Universitatea din Petersburg, și distins profesor la Seminarul Socola, autor al ”Istoriei Universale” etc.; în toamna anului 1868 a fost admis în Facultatea Teologică din Kiev, unde a terminat cursul complet, cu distins succes, obținând gradul de candidat în teologie, în iunie 1873; la anul 1874 a fost numit profesor la catedra de Teologie dogmatică, Teologie morală, Teologie pastorală și Drept canonic, cursul superior, la Seminarul Central din București; la 1876, fiind arhimandrit, s-a numit și director al acelui seminar. La anul 1879 s-a ridicat în înalta treaptă de Arhiereu cu numirea de episcop de ”Piteșteanu[l]”, vicar al Episcopiei de Argeș, rămânând tot ca director și profesor la acel seminar până la 10 decembrie 1886, când s-a ales de marele colegiu național, compus din S[fântul] Sinod, Senat și Adunarea Deputaților, ca episcop al Eparhiei de Huși, fiind aprobat de MS Regele Carol I al României. PS Silvestru este decorat cu ordinele ”Steaua României” și ”Coroana României” în gradul de comandor, a fost membru-redactor și președinte al comitetului revistei ”Biserica Ortodoxă Română” – organ al S[fântului] Sinod și al S[fintei] Biserici autocefale Ortodoxe Române – mai mulți ani, este autor al mai multor scrieri, este unul din cei mai demni prelați ai Bisericii Ortodoxe Române, eminent administrator, un om de o bunătate rară, cu manierele cele mai frumoase, după cum se exprimă mai multe organe de publicitate, atât române[17], cât și străine[18], după cum o știu toți acei care au fost în contact oarecare cu PS Silvestru Bălănescu, actual demn episcop al Eparhiei Hușilor; de aceea putem exclama cu S[fântul] Apostol Paul: ”Așa Arhiereu ni se cuvine nouă”…[19].

Egumenul Vladimir, menționat în darea de seamă a superiorului misiunii bisericești ruse din Japonia, PS Nicolae Kasatkin, pe anul 1886, despre care a fost vorba mai sus, că s-a întors în Rusia din Japonia, pentru caz de boală[20], a terminat cursul complet, cu distins succes, la Facultatea Teologică din Kiev, la anul 1878[21], când a primit monahismul și s-a trimis în Japonia, unde a lucrat mult până la 1886. În acest din urmă an s-a numit inspector al Seminarului Holm[22], eparhia de Varșovia, și la 12 decembrie 1887 s-a confirmat, de imperatorul Rusiei, după propunerea S[fântului] Sinod Rus, episcop al Insulelor Aleute și al peninsulei Alasca, în America de Nord. Noul episcop Vladimir are etatea de 36 [de] ani numai, dar este experimentat în activitatea misionară. În noua lui turmă a convertit la ortodoxie din păgânism peste 40 000 [de] păgâni preotul Ioan Veniaminov, care, după moartea celebrului mitropolit de Moscova, Filaret Drozdov (+ la 19 noiembrie 1867)[23], fiind deja Arhiepiscop de Kamciatka, în Siberia, de la 1840, s-a confirmat Mitropolit de Moscova, unde a decedat în martie 1879, sub numele de Inochentie[24]. În Aleute și Alasca după Inochentie au fost episcopi: Veniamin, actual Arhiepiscop de Irkutsk, Ioan Mitropolski, acum retras la Moscova, autor al Istoriei sinoadelor ecumenice și locale, Nestor Zass, care a fost mai înainte colonel în flotilă, și, după primirea monahismului, superior al bisericii ruse din Po, Franța, și care s-a înecat în Oceanul Pacific în anul 1882… Se vede că sunt mulți oameni devotați unei idei mari, având un zel nețărmurit pentru propagarea sublimei învățături a lui Hristos în țările pe jumătate sălbatice, luptându-se cu cele mai mari greutăți posibile în toate privințele, imitând pe S[finții] Apostoli, mai ales pe marele apostol al neamurilor, S[fântul] Pavel, cel mai învățat scriitor al Noului Testament.

Gheorghe P. Samurianu

[1] А. Суворовъ ”Русский Календарь”, Petersburg, 1887, pag. 125, 232.

[2] ”Almanah de Gotha”, 1887, pag. 849.

[3] ”Состав Св. Синода”, Petersburg 1886, pag. 61.

[4] P.S. Ghenadie Enăceanu, actual episcop al Râmnicului, demn prelat al Bisericii române, cunoscut prin mai multe scrieri de valoare, susține (vezi ”Biserica Ortodoxă Română”, București, an[ul] 1875, nr. 7, pag. 551) cum că P.S. Nicolae Kasatkin este român de origine. Aceasta s-a confundat, căci PS. Nicolae Kasatkin este originar din centrul Rusiei, este coleg de școală cu d[omnul] Elpidifor V. Barsov, actual general de brigadă, secretar perpetuu al societăților imperiale istorică și arheologică din Moscova, unde este membru activ și d[omnul] Gr. G. Tocilescu, învățatul profesor la Universitatea din București (vezi ”Восток”, Moscova, 1885, nr. 309-310, pag. 244). P.S. Ghenadie Enăceanu însă cu drept cuvânt consideră de român pe păr[intele] Anatolie Tihai (actual arhimandrit și ajutor al Episcopului Nicolae în Japonia), coleg de școală (facultatea Teologică din Kiev, cu P.S. Silvestru Bălănescu, actual episcop de Huși (Scrisorile păr[intelui] Anatolie Tihai către P.S. Silvestru Bălănescu sunt inserate în ”Bis[erica] Ort[odoxă] Rom[ână]”, an[ul] 1875, nr. 8, pag. 619-620 și an[ul] 1883, nr. 3, pag. 187). Păr[intele] Anatolie este un susținător al românismului în Rusia împreună cu mai mulți români basarabeni, precum d[omnul] I. A. Sârcu, actual profesor la universitatea din Petersburg, d[omnul] Victor V. Ciocan, profesor la facultatea Teologică din Kiev, păr[inții] N. V. Lașcu, P. G. Donici, I. S. Butuc, George Dângu, A. Bălțătescu, I. Neagu, Th. Lașcu, Th. Baltag, E. I. Crokvetzky, I. Galupa, G. Teselsky, Sebastian Doruc, Visarion Lisinsky, Euthimiu Spoială, Zubcu, Paul Lisinsky, Gr. I. Galin, d. S. S. Bânzariu, d. V. I. Untu, V. S. Glavan, C. Popovici, D. Tutunariu, E. Mihalevici.

[5] ”Biserica Ortodoxă Română”, București, anul 1883, No. 3, pag.187, Tokio, (Mousashi) avea la 1 ianuarie 1884 aproape 914 259 [de] locuitori, Osaka (Settsou) avea 369 320 [de] locuitori, Yokohama (Mourashi) – 71 467, Hakodate (Chicouzen) – 47 549 [de] locuitori (”Almanach de Gotha”, 1887, pag. 849).

[6] ”Восток”, Moscova, 1885, NNo 302-305, pag. 200.

[7] ”Восток”, Moscova, 1885, No. 326, pag. 375.

[8] După spusele mai multor europeni, care au călătorit prin Japonia, această țară din Asia va deveni în viitor scurt ceea ce este actualmente Mare Britanie în Europa, având ambele țări cam aceeași pozițiune geografică, compunându-se din mai multe insule, fiind țări maritime. Toată Japonia acum este străbătută de europeni, japonezii fiind foarte sociabili. Se speră că toată Japonia în curând va fi creștină…

[9] ”Almanach de Gotha”, 1887, pag. 537.

[10] ”Церковный Вѣстник”, Petersburg, 1867, No. 2, pag. 33-34.

[11] ”Церковный Вѣстник”, Petersburg, 1887, No. 5, pag. 98. Guvernul rus este, în timpul de față, în bune relațiuni cu cel japonez: lucrurile au ajuns până acolo încât ambasadorul japonez din Petersburg, d[omnul] Hanabusa Ioshimoto, care a dăruit mai multe cărți Academiei de științe din Petersburg, a fost ales membru la această Academie împreună cu d[omnul] B. P. Hașdeu, eruditul profesor [de] la Universitatea din București, în an[ul] 1884. Acest ambasador japonez a fost ales membru de onoare și la Universitatea din Petersburg împreună cu onor[abilul] d[omn] Nicolae Crețulescu, fost ministru român…

[12] ÎPS Ioanichie, ca mirean Ioan Rudnev, după terminarea cursului complet, cu gradul de magistru în teologie, la an[ul] 1849, la Facultatea Teologică din Kiev, a fost profesor de S[fânta] Scriptură la acea facultate, în an[ul] școlar 1849/1850 și 1850/1851, între alții, și PS Melchisedec Ștefănescu, actual episcop de Roman, demn prelat al Bisericii Române și învățat membru al Academiei Române, precum și părintelui arhimandrit Teoctist Scriban, fost director și profesor al seminariilor centrale din Iași și București, cunoscut prin mai multe scrieri, parte originale, parte prelucrate, parte traduse din rusește. ÎPS Ioanichie la an[ul] 1861 a fost episcop de Vâborg, la 1864 episcop de Saratov, la 1873 episc[op] de Nijni Novgorod, la 1877 arhiepiscop al Cartaliniei și Cahetiei, exarh al Georgiei în Tiflis, la an[ul] 1882, august, s-a ales Mitropolit de Moscova; ÎPS este cunoscut ca mare protector al instrucținii religioase, ca fost profesor și rector al Seminarului din Kiev și al facultăților teologice din Kiev și Petersburg.

[13] ”Церковный Вѣстник”, Petersburg, 1887, No. 18, pag. 313, 314.

[14] ”Almanach de Gotha”, 1887, pag. 850. Un yen este egal cu 5 franci și 15 centime.

[15] ”Церковный Вѣстник”, Petersburg, 1887, No. 32, pag. 520.

[16] Despre Muntele Athos, atât de renumit pentru ortodoxie și știință, și mai ales pentru noi, românii ortodocși, s-a scris de foarte mulți autori ortodocși și eterodocși (Vezi ”Revista Teologică”, Iași, 1885, No. 29, pag. 225-229). Acum cercetează tezaurul științific din Muntele Athos d. P. A. Sârcu, distins profesor de limba și literatura română la Universitatea din Petersburg, român neaoș din Basarabia (”Revista literară”, București, 1887, No. 3. Pag. 210).

[17] ”Tutova”, Bârlad, 1887, No. 176, pag. 2,3, No. 179, pag. 2,3 etc.

[18] ”Востокъ”, Moscova, 1886, No. 308, pag. 233, NNo. 309-310, pag. 247 etc.

[19] ”Epist[ola] către Evrei”, cap[itolul] 7, vers[etul] 26.

[20] ”Церковный Вѣстник”, Petersburg, 1887, No. 32, pag. 504, 520, idem No. 51-52, pag. 919-920.

[21] La 1878 au terminat cursul la Facultatea Teologică din Kiev și 2 români: preotul George Vintilă, care, după absolvirea cursului de 7 clase la Seminarul Veniamin din Iași, a fost predicator la biserica catedrală din Ismail, sub PS Melchisedec Ștefănescu, actual erudit episcop de Roman. După 1878 a fost șef pedagog la protoseminarul din Chișinău, și acum este îngrijitor al bisericii din comuna Babele, județul Ismail, Basarabia. Alt român a fost d[omnul] Leon Reichenberg, ovreu botezat la Botoșani, acum misionar zelos în orașul Harkov, aducând la ortodoxie pe ovreii aproape cristalizați în ideile lor rătăcite. La Facultatea Teologică din Kiev, înființată de renumitul român Petru Movilă, Mitropolit de Kiev, decedat la anu[ul] 1646, au studiat peste 100 [de] români, din care 3 episcopi actuali români, PSS Melchisedec Ștefănescu, episcop de Roman, Ghenadie Enăceanu, episcop de Râmnic, Silvestru Bălănescu, episcop de Huși, și acum studiază 6 tineri, absolvenți ai cursului de la Seminarul Veiamin din Iași. La universitatea din orașul Harkov, unde își desfășură activitatea misionară d[omnul] Reichenberg, a studiat, între alți români, d[omnul] B. P. Hașdeu, actual erudit profesor la Universitatea din București.

[22] La Holm, unde acum este arhiepiscop ÎPS Leontie Lededinski, unul din cei mai cunoscuți prelați ruși în zilele noastre, în secolul XVII și la finele sec[olului] XVI a păstorit Ghedeon Balaban, în urmă mitropolit de Liov (Lemberg), Galiția, bine cunoscut în istoria relațiilor române cu Galiția după Alexandru Lăpușneanul, Domnul Modovei, mare binefăcător al bisericii, școlii, tipografiei și frăției din Liov.

[23] Catehismul compus de Mitropolitul Filaret Drozdov s-a tradus în românește de PS Filaret Scriban, episcop de Stavropol decedat, la 1873, renumit prelat român. Tratatul ”Convorbiri între un cercetător și încredințat” al Mitropolitului Filaret Drozdov s-a tradus în românește de PS Arhiereul Inochentie Moisiu Ploieșteanul, și publicat în ”Biserica Ortodoxă Română”, pe anul X..

[24] Scrierea mitrop[olitului] Inochentie Veniaminov ”Arătarea căii în împărăția cerurilor” s-a tradus în românește de PS episcop Filaret Scriban, iar în memoria lui Inochentie Borisov, renumit arhiepiscop de Odesa, decedat la 1857, s-a numit în monahism (de PS Filaret Scriban) actualul episcop Inochentie Moisiu.


1883. REVISTA ”BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ” DESPRE CUVIOSUL ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Mai 4, 2015

Episcopul Silvestru Balanescu

Episcopul Silvestru Bălănescu, vicar, cu titlul de Piteșteanul, al Episcopiei Argeșului, publică în numărul 3 din luna martie 1883 al revistei ”Biserica Ortodoxă Română”, o știre cu titlul Progresele Bisericii ortodoxe în Japonia.

Episcopul Silvestru Bălănescu face trimitere în mod expres la o scrisoare pe care i-o trimisese Cuviosul Anatolie Tihai de la Osaka în data de 26 noiembrie 1882 și primită la București în data de 9 februarie 1883. Aceasta este o confirmare oficială în plus a faptului că arhimandritul Anatolie Tihai, cel mai mare misionar român din toate timpurile și din toate locurile, a purtat corespondență în limba română cu ierarhi din România, fiind conștient de originea și identitatea sa etnică și simțind nevoia firească de a comunica direct cu frații săi de neam și de credință din Țara mamă.

Vom preciza că episcopul Silvestru Bălănescu și Cuviosul Anatolie Tihai au fost colegi de studii la Academia Teologică din Kiev, între ei legându-se și păstrându-se peste ani o strânsă prietenie. Revista ”Biserica Ortodoxă Română” a publicat de-a lungul mai multor ani știri, informații și corespondențe primite din Japonia de la Cuviosul Anatolie Tihai.

Redăm mai jos imaginea știrii în cauză, cea a copertei revistei în care a apărut, precum și versiunea word a textului adaptat la ortografia de astăzi a limbii române.

BOR 1883 coperta BOR 1883 pagina 1

Progresele Bisericii ortodoxe în Japonia

Misia Bisericii Ortodoxe în Japonia, întreținută de societatea misionară din Rusia, nu s-a început decât în anul 1870, când s-a dus acolo și ieromonahul Anatolie Tihai, român din Basarabia rusă, din târgușorul Bălți.

Capul misiei în Japonia este episcopul Nicolae, care până în 1870 era ca preot la agenția rusă din acel loc. Al doilea, și prin urmare unul dintre propagatorii principali ai ortodoxiei în Japonia este arhimandritul Anatolie.

Numărul creștinilor ortodocși dintre japonezi în anul 1881 era de 6090, iar în noiembrie 1882 (1) de 7200.

Biserici ortodoxe și simple case de rugăciune sunt 90. Preoții ortodocși dintre japonezi sunt 9, și anume: Pavel Sawabe, Petru Sasagawa, Pavel Nitsuma, Tit Komatsu, Petru Kano, Pavel Sato, Matei Kangeta, Iacob Takaya, Timotei Hariu.

Misia ortodoxă are încă și 93 (de) catehizatori dintre japonezii convertiți, care lucrează cu mare energie și devotament. Toți creștinii ortodocși formează 131 (de) comune bisericești prin diferite locuri ale Japoniei. Punctul principal al misiei este în Tokio – capitala Japoniei, iar arh(imandritul) Anatolie este stabilit acum în marele oraș Osaka ce se află la sudul Japoniei.

Fie ca acești apostoli ai ortodoxiei să nu slăbească până ce nu vor creștina cel puțin cea mai mare parte a populațiunii japoneze.

+ Silvestru B. Piteșteanu(l)

1. Data scrisorii pe care am primit-o la 9 februarie de la arhimandritul Anatolie este 26 noiembrie 1882.

***

Nota noastră: Episcopul Silvestru Bălănescu s-a născut la 6 iulie 1838 în satul Pângărăcior, judeţul Neamţ, primind din botez numele de Simeon. Călugărit la Mănăstirea Bisericani şi hirotonit ierodiacon. Studii la Seminarul de la Socola – Iaşi şi la Academia Duhovnicească din Kiev (1868-1873). Profesor la Seminarul „Central” din Bucureşti (1874-1886), preşedinte al comitetului de redacţie al revistei „Biserica Ortodoxă Română” (1874-1885), Arhiereu Vicar cu titlul „Piteşteanul” (1879), profesor suplinitor la noua Facultate de Teologie din Bucureşti (1881-1883), Episcop de Huşi (1886-1900). A tradus din ruseşte două lucrări remarcabile: „Curs de Drept bisericesc” de I. S. Berdnicov (1892) şi „Teologia Dogmatică Ortodoxă” a Episcopului Silvestru de Canev, 5 vol., 1896-1906 (singur a tradus doar prima parte a vol. I, iar partea a doua şi voi. II şi III, în colaborare cu alţi teologi care au studiat la Kiev). A trecut la Domnul pe data de 25 noiembrie 1900 în Bucureşti.


DOES ANYONE KNOW THE PLACE OF DMITRY LVOVSKY’S TOMB IN YOKOHAMA OR TOKYO?

Mai 2, 2015

Does anyone know the place of Dmitry Lvovsky’s tomb in Yokohama or maybe in Tokyo?
Cunoaște cineva locul mormântului lui Dimitrie Livovschi la Yokohama sau poate la Tokio?
Известно ли кому нибудь место захоронения Дмитрия Львовского в Йокогаме или в Токио?

Compozitorul-şi-diaconul-român-Dimitrie-Livovschi-misionar-ortodox

Dirijorul Dimitrie Livovschi

cuviosul-roman-anatolie-tihai-si-dimitrie-livovschi

Diaconul-Dimitrie-Livovschi-printre-participanţii-la-Sinodul-ortodox-pannipon

Dimitrie-Livovschi-printre-preoţii-şi-misionarii-ortodocşi-din-Japonia.-Martie-1891-Tokio

Divitrie Livovschi cu Sf. Nicolae Kasatkin

Sinodul-ortodox-pannipon-din-iulie-1882-ţinut-la-Tokio

Dimitrie Livovschi la Soborul pannipon 1898 marcat

Dimitrie Livovschi batran cu Sf Nicolae si episcopul Serghie Tihomirov marcat

Dimitrie Livovschi cu Sf Nicolae Kasatkin si seminaristii din Tokio

La inmormantarea sf Nicolae Kasatkin februarue 1912 marcat

Dimitri Shoka-shi. Melodul şi diaconul român Dimitrie Livovschi în Japonia

Partituri ortodoxe japoneze scrise de un român din Basarabia

Post-scriptum: Doamna preoteasă Maria Junko Matsushima din Nagoya, căreia îi adresăm mulțumiri speciale, ne-a comunicat astăzi, 12 iulie 2015, faptul că diaconul și compozitorul de origine română Dimitrie Livovschi a decedat la 01 octombrie 1920 în Japonia și a fost înmormântat în cimitirul Somei din Tokio.

Doamna preoteasă Maria Matsushima a primit această informație de la profesorul Kazuhiko Sawada de la Universitatea Saitama, care a descoperit-o în revista bisericească ”Seikyo Jiho” păstrată în colecțiile Bibliotecii Parlamentului Nipon.

Informația a fost confirmată și de părintele George Matsushima, care, verificând listele clerului la sediul Mitropoliei Ortodoxe din Japonia, a constatat că numele diaconului Dimitrie Livovschi figurează pe lista din anul 1920, dar lipsește pe cea din anul 1921.


REZULTATELE CONCURSULUI DE ÎNCERCĂRI DE ICOANĂ A CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Decembrie 5, 2014

Logo Rasaritul Romanesc

Asociația Răsăritul Românesc din Chișinău face publice rezultatele Concursului de încercări de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit, Concurs anunțat în data de 27 septembrie 2014.

Urmare a examinării lucrărilor depuse la sediul Asociației sau trimise prin curier electronic până în data de 25 noiembrie 2014, juriul format din artiști plastici și preoți ai Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română) a decis selectarea, într-o primă etapă, a trei lucrări pentru primele trei locuri câștigătoare.

Lucrările selectare aparțin următorilor pictori iconari: 1) Doina Spătaru și Ștefan Purici din Cernăuți; 2. Ion Cojocaru din Edineț; 3. Pavel David din Strășeni.

Într-o a doua etapă, juriul a decis comasarea celor trei premii (5000 + 3500 + 2000 = 10500 MDL) și suplimentarea fondului de premiere cu încă 4500 MDL, astfel încât toate cele trei lucrări câștigătoare să fie premiate egal, cu câte 5000 MDL fiecare.

Asociația Răsăritul Românesc va tipări cele trei lucrări declarate câștigătoare și va pune la dispoziția Mitropoliei Basarabiei, dar și la dispoziția autorilor o parte din tiraj.


PARASTAS DE POMENIRE A CUVIOSULUI ARHIMANDRIT ANATOLIE TIHAI LA MĂRĂȘEȘTI

Noiembrie 29, 2014

Parastas 27 noiembrie 2014 I

Am primit vestea îmbucurătoare că în data de 27 noiembrie, în preziua împlinirii a 121 de ani de la strămutarea la lăcașurile de veci a Cuviosului arhimandrit Anatolie Tihai cel ce în pământul Japoniei a strălucit,  în biserica ”Sfântul Vasile cel Mare” din Mărășești, Sângerei, preacucernicul părinte protoiereu mitrofor Ioan Lisnic, preot paroh la Putinești, Florești, a săvârșit un Parastas pentru fericitul în adormire și vrednicul de pomenire Părinte Anatolie Tihai. Cu această ocazie părintele Ioan Lisnic a ținut și un cuvânt de învățătură în care a evocat figura solară și faptele de apostolat creștin ale celui mai mare misionar ortodox român din toate timpurile și din toate locurile.

Parastas 27 noiembrie 2014 II

Parastas 27 noiembrie 2014 III

Parastas 27 noiembrie 2014 IV


NOUĂ ÎNCERCARE DE ICOANĂ A CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Noiembrie 25, 2014

Asociația ”Răsăritul Românesc” a primit astăzi de la Strășeni (centrul Basarabiei) imaginile unei încercări de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit. Autor este pictorul Pavel David. Lucrarea este executată în ulei, pe lemn îmbinat, având dimensiunile 350 mm x 600 mm.

Cuviosul Anatolie Romanul Pavel David

Cuviosul Anatolie Romanul Pavel David detaliu 1

Cuviosul Anatolie Romanul Pavel David detaliu 2

Cuviosul Anatolie Romanul Pavel David detaliu 3


ÎNCERCARE DE ICOANĂ A CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT. PICTORI DIN CERNĂUȚI

Noiembrie 24, 2014

Asociația ”Răsăritul Românesc” a primit astăzi de la Cernăuți (nordul Bucovinei) imaginile unei încercări de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit. Autori sunt pictorii iconari Ștefan Purici și Doina Spătaru. Lucrarea este executată în tehnica tempera, pe blat din lemn de tei acoperit cu grund, foiță de aur de Harkov, 24 de carate.

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Cernauti 1

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Cernauti

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Cernauti detaliu

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Cernauti 2

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Cernauti 3

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Cernauti 4

 


ALTĂ ÎNCERCARE DE ICOANĂ A CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Noiembrie 24, 2014
Domnișoara Jenny Stângaciu (22 de ani) din Constanţa ne-a trimis astăzi o încercare de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit. Jenny Stângaciu este în prezent studentă masterandă în anul I la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative şi Design, secţia Artă Murală.
Da Sf Anatolie Tihai - Jenny Stangaciu-2

ÎNCERCARE DE ICOANĂ A CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Noiembrie 24, 2014

Asociația ”Răsăritul Românesc” a primit astăzi încă o încercare de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit. Lucrarea îi aparține unui tânăr pictor iconar din Edineț, fostul județ Hotin, județ în care s-a născut Cuviosul Anatolie Românul (comuna Tărăsăuți, azi în regiunea Cernăuți). Lucrarea este executată în ulei, pe blat de lemn (tei), fiind acoperită cu foiță de aur.

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Edinet 1

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Edinet 2

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Edinet 3

Inscriptie Japoneza

Inscriptie Romana


O ÎNCERCARE DE ICOANĂ A CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Noiembrie 21, 2014

Încercare de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit. Autor al acestei lucrări este Elena Ecaterina Baciu, pictor iconar din Buzău, România.

Cuviosul Anatolie Romanul Elena Ecaterina Baciu Buzau 1

Cuviosul Anatolie Romanul Elena Ecaterina Baciu Buzau 2

Cuviosul Anatolie Romanul Elena Ecaterina Baciu Buzau 3

Cuviosul Anatolie Romanul Elena Ecaterina Baciu Buzau 4

 

 


SCHIȚĂ ÎN CREION A UNEI ÎNCERCĂRI DE ICOANĂ A CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Noiembrie 20, 2014

Schiță în creion a unei încercări de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit. Pictor iconar din Cernăuți, nordul Bucovinei.

Cuviosul Anatolie Romanul schita Cernauti


DOUĂ ÎNCERCĂRI DE ICOANĂ ALE CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Noiembrie 10, 2014

Urmare a Concursului anunțat de Asociația RĂSĂRITUL ROMÂNESC, am primit primele imagini ale două încercări de icoană ale Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit. Pictorul este din Chișinău. Așteptăm imaginile lucrărilor altor pictori iconari.

Condițiile Concursului pot fi văzute aici.

Cuviosul Anatolie 2

Cuviosul Anatolie 1


PE URMELE MISIONARILOR BASARABENI DIN JAPONIA SECOLULUI XIX (VIDEO)

Martie 14, 2014

ION SCUMPIERU: 133 DE ANI DE RELAȚII ROMÂNIA JAPONIA

Ianuarie 14, 2014

Coperta RO-JAP

Am primit astăzi la Chișinău valorosul volum ”133 de ani de relații România Japonia” apărut la București, la sfârșitul anului 2013,  și semnat de domnul Ion Scumpieru, membru al Asociației Ambasadorilor și Diplomaților de Carieră, fost profesor de limba japoneză și limba chineză la Universitatea București, fost vicepreședinte al Fundației ”Nipponica”. Volumul, având 847 de pagini, a văzut lumina tiparului sub auspiciile Fundației Europene Titulescu.

După cum arată în prefață, ”la scrierea acesei cărți, autorl a pornit de la nevoia de a umple o parte din golul existent în istoriografia privind relațiile României cu Japonia. El a căutat să prezine cititorilor un tablou cât mai veridic și complet privitor la ceea ce s-a întâmplat, de-a lungul timpului, în relațiile dintre cele două țări, cu ce probleme s-au confruntat ele în raporturile bilaterale și cum au fost soluționate; cine au fost cei care s-au ocupat de legăturile româno-japoneze precum și alte aspecte relevante.”

Dedicatie Scumpieru Cubreacov

Merită să trecem în revistă capitolele volumului: Cronica relațiilor politice dintre România și Japonia; Vizita mareșalului Nogi Maresuke în România; Stabilirea relațiilor diplomatice între România și Japonia; Misiunea principelui Carol în Japonia, 20 iunie – 27 iulie 1920; Vizita prințului Higashikuni Naruhito în România; ”Problema Basarabiei” în relațiile româno-japoneze; Prințul Takamatsu Nabuhiko și prințesa Kikuko în vizită în România; Poziția României față de ”conflictul manciurian” și războiul dintre Japonia și China, 1931-1945; Un episod iedit prilejuit de vizita la Tokyo a monseniorului Vladimir Ghika; Generalul Gheorghe Băgulescu, atașat militar și ninistru la Tokyo; Odiseea diplomaților români în Japonia, în perioada 1941-1946; Comerțul dintre România și Japonia, până în anul 1944; Ruperea relațiilor diplomatice cu Japonia, de către România; Circumstanțele istorice și semnificația restabilirii relațiilor diplomatice între România și Japonia; Contactele pe linie parlamentară între România și Japonia; Asociația de prietenie Japonia-România și Asociația de prietenie România-Japonia; Legăturile militare dintre România și Japonia; Corneliu Mănescu, primul ministru de Externe român care vizitează Japonia; Raporturile româno-japoneze pe linie consulară; Vizita reședintelui României, Nicolae Ceaușescu și a soției sale Elena Ceaușescu, în Japonia; Prințul moștenitor al Japoniei, Akihito și prințesa moștenitoare, Michiko în vizită în România; Învățământul de limba japoneză în România și învățământul de limba română în Japoia; Relațiile comerciale și de cooperare econimică dintre România și Japonia, 1955-2010; Schimburile româno-japoneze în domeniile sportului și turismului; Misionari creștini români în Japonia; Contacrele și schimburile culturale, tehnico-știițifice româno-japoneze; Cum au perceput japonezii ”evenimentele din decembrie 1989”, din România și cum au reacționat; Istoricul legăruilor dintre Partidul Comunist Român-PCR și Paridul Comunist Japonez-PCJ; Acțiuni mai importante în relațiile dinre România și Japonia, după 1989; Aportul mijloacelor de informare în masă la o mai bună cunoaștere înre România și Japonia; Diplomația schimbului de decorații în relațiile româno-japoneze; Logistica misiunilor diplomatice ale României și Japoniei, la Tokyo și București. Volumul mai cuprinde: Lista șefilor de misiune români acredintați în Japonia; Lista șefilor de misiune japonezi acreditați în România; Evenimentele majore în relațiile româno-japoneze; Cadrul juridic al relațiilor bilaterale româno-japoneze; Cărți despre Japonia publicate în România și lucrări despre România tipărite în Japonia; Indice de persoane; Date despre autor; Harta Japoniei.

Redăm mai jos primele scrisori dintre suveranii României și Japoniei, prin care se stabilesc relațiile dintre statele noastre:

Scrisoarea Principelului Carol I al României către Majestatea Sa Împăratul Japoniei, 10/22 mai 1880

Scrisoarea Principelului Carol I al României către Majestatea Sa Împăratul Japoniei, 10/22 mai 1880

CAROL I

Principe al României

Prea-Înaltului, Prea-Excelentului Prinț

Majestatea Sa Imperială și Regală Împăratul Japoniei

Bunul Nostru Frate și Văr, Salut

Prea-Înalt și Prea-Puternic Prinț, România proclamându-și solemn independența sa ca Stat liber și suveran în cursul războiului din 1877-78 și acest act fiind consacrat de Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878 și recunoscut de către toate Puterile Europei, sunem fericiți să putem notifica Majestății Voastre Imperiale și Regale acest eveniment care reprezintă o garanție pentru progresul și siguranța intereselor generale în Bazinul de Jos al Dunării.

Suntem convinși că Majestatea Voastră Imperială și Regală interesată, precum toate Puterile, de evoluția pașnică și reglementarea treburilor europene se va bucura să vadă, astfel, încununate de succes eforturile și sacrificiile generoase ale unui popor care și-a recucerit locul său în marea familie de State suverane.

Sperăm că Majestatea Voastră Imperială și Regală va binevoi să ne acorde, precum alte Puteri, prietenia Sa care ne este prețioasă. Noi ne-am simți fericiți să vedem că între Imperiul Japoniei și România se vor stabili relații de bună și cordială înțelegere.

Majestatea Sa Imperială și Regală poate să fie convinsă de urările călduroase pe care le adresăm pentru bunăstarea Sa și pentru prosperitatea poporului a cărui Providență divină i-a încredințat Lui destinele precum și de zelul cu care folosim toate ocaziile favorabile în a-i da Lui dovezile înaltei noastre stime și afecțiuni sincere.

Scrisă în Palatul Nostru Princiar din București

La 10/22 mai 1880, în cel de-al 15-lea an

Al domniei noastre.

Al Majestății Voastre Imperiale și Regale

Cu afecțiune, Frate și Văr

Carol

Ministrul Afacerilor Străine

Vasile Boerescu

Scrisoarea Împăratului Matsuhito al Japoniei către Altețea Sa Carol I, Principele României, 30 martie 1881

Scrisoarea Împăratului Mutsuhito al Japoniei către Altețea Sa Carol I, Principele României, 30 martie 1881

SCRISOAREA ÎMPĂRATULUI JAPONIEI, MUTSUHITO,

CĂTRE PRINCIPELE ROMÂNIEI, CAROL I

30 MARTIE 1881

Prin mila lui Dumnezeu, Mutsuhito, Împăratul Japoniei așezat pe Tronul Imperial, ocupat din vremuri seculare în linie neîntreruptă de către aceeași Dinastie,

Către Prea Înaltul și Prea Puternicul Suveran, Altețea Sa, Principele României, Bunul Nostru Prieten,

Am primit scrisoarea Alteței Voastre în care Ne comunicați că prin Tratatul de la Berlin, din 13 iulie 1878, România a devenit stat independent, fapt recunoscut de către toate Puterile Europei, pentru care suntem nerăbdători să Vă adresăm felicitări.

Exprimăm convingerea că această măreață realizare reprezintă o contribuție la menținerea unei păci prospere în Europa precum și un mare progres în promovarea intereselor generale în Bazinul de Jos al Dunării.

Împărtășim sincer dorința Alteței Voastre ca împreună cu Noi să legăm relații de prietenie și să stabilim raporturi strânse între cele două țări.

Vă adresăm respectuoase urări de sănătate personală precum și de stabilitate în țara Voastră.

Anul 2541 de la urcarea pe tron a Împăratului Jimmu.

Anul 14 al Erei Meiji, luna martie, ziua a 30-a.

Am semnat și aplicat Sigiliul de Stat în Palatul Imperial din Tokyo.

Contrasemnat Ministrul Afacerilor Externe


Seminar despre primul preot misionar român în Japonia, Anatolie Tihai

Ianuarie 7, 2013
Cuviosul român Anatolie Tihai

Cuviosul român Anatolie Tihai

În seara de 12 decembrie 2012, Ambasada României la Tokio a organizat un seminar despre primul preot misionar român din Japonia, Anatolie Tihai, cu prilejul sărbătoririi în 2012 a 140 de ani de la sosirea lui în această ţară. În cadrul seminarului, au susţinut câte o prezentare domnul ambasador Radu Şerban şi părintele Demitrios Tanaka, directorul Sectorului Relaţii Internaţionale din cadrul Mitropoliei Ortodoxe nipone. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul părintelui Alexandru Nicodim, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Mitropolia Japoniei.

Tihai Tokio

La manifestare au participat ambasadorii Serbiei şi Greciei, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Tokio şi ai Ministerului Afacerilor Externe nipon, membri ai comunităţii româneşti din Japonia şi ai asociaţiilor de prietenie româno-japoneze.

Părintele Anatolie Tihai s-a născut în 1839 în comuna Tărăsăuţi, judeţul Hotin, Noua Suliţă (astăzi în Ucraina). A studiat la Chişinău şi Kiev, iar în 1872 a acceptat să slujească alături de arhimandritul rus Nicolae Kasatkin în Japonia. A locuit în Hakodate (Hokkaido) unde a înfiinţat o şcoală primară, în Osaka unde a deschis o şcoală de catehism şi a slujit la Misiunea Ortodoxă Rusă din capitala niponă. S-a stins din viaţă în 1893 şi a fost înmormântat la Sankt Petersburg.

Seminar Tokio

Sursa: ziarul Lumina

Comunicarea părintelui Dimitrie Tanaka (Biserica Ortodoxă Japoneză)

FR. ANATOLY TIKHAI

Father Anatoly Tikhai was a hieromonk who came to Japan in the early 1870s to assist the future St. Nicholas of Japan in his missionary works in our country. Initially, St. Nicholas of Japan assigned Fr. Anatoly to his original missionary camp in Hakodate, Hokkaido, an island of northern Japan.

During his years in Japan before he returned to Russia due to a serious illness, Fr. Anatoly organized schools and ministered Japanese Orthodox communities in Hakodate, and later in Osaka, as well as served as dean of the language school and organized the seminary in Tokyo.

Hieromonk Fr. Anatoly was originally from Bessarabia – a historical term for the geographic region in Eastern Europe bounded by the Dniester River on the east and the Prut River on the west.

In secular, Alexander Dmitrievich Tikhai, born in Bessarabia, Khotin, initially Fr. Anatoly studied at the Chisinau Theological Seminary, but did not finish the course and went to Mount Athos. He became a monk on Mount Athos and lived on Holy Mount for four years and graduated from the Kiev Theological Academy before he was assigned to assist St. Nicholas in his missionary works in Japan.

Hieromonk Fr. Anatoly arrived in Japan in December 1871 (or else in October 1871), while the future St. Nicholas’ activities were still centered in Hakodate. After reviewing the status of the missionary efforts in Japan with Fr. Anatoly, St. Nicholas assigned Fr. Anatoly to the existing Orthodox camp in Hakodate, thus continuing to minister the community that had formed there. This allowed St. Nicholas to move his activities to Edo (the former Tokyo).

In 1873, Hieromonk Fr. Anatoly established the Motomachi Orthodox Primary School in Hakodate, where he taught for the next seven years. By 1880, the number of the students enrolled amounted to 300 people. In 1880, Fr. Anatoly was raised to the rank of Archimandrite and also was called by St. Nicholas to come up to the Kanda Surugadai headquarters of the Russian Orthodox mission in Tokyo, to become the dean of the Russian language school and the newly organized Tokyo’s Missionary School. Here, he taught theology to the seminarians and assisted St. Nicholas in his missionary works.

In 1877-1878, Fr. Anatoly visited Vladivostok with five Japanese candidates for their ordination. On his return in 1878, he made ​​a missionary tour to visit churches in western Japan, before reaching Osaka, where he performed the first baptism.

Subsequently, in 1879-1881, while St. Nicholas was absent from Japan, having returned to Russia to report his missionary achievements to the Holy Synod, Fr. Anatoly served as the head of the Russian Orthodox Mission in Japan. Without going into detail on the characteristics of Fr. Anatoly as a christian missionary, we pay attention only to the fact that he was loved so much by Japanese Orthodox flock. According to the remarks of his contemporary, Hieromonk Fr. Anatoly, like St. Nicholas, was so loved greatly by Japanese people of the time, which is so necessary in any, but especially in the missionary works. He was one who old chrisitians somehow called ‘Father’. In 1880, he was elevated to the rank of Archimandrite.

In 1882 he was transferred to serve in Osaka, where he built a missionary home, a church and a school.

In 1884, Osaka Missionary school was closed. Fr. Anatoly was transferred again to Tokyo. He became the rector of the church of the Russian embassy, but at the same time continued to be engaged in missionary works.

Fr. Anatoly is particularly famous for his works in church music. By his contribution to the translation of the music notes, St. Nicholas, by the end of 1873, could fully serve vigils in Japanese. Through Fr. Anatoly, in the beginning of 1874, his brother, a seminarian and a music teacher, Jacob Tikhai was summoned to Japan from Russia for making church music in Japan. Subsequently, Fr. Anatoly continued to translate notes of the church music into Japanese, as well as to teach the chanters.

In the late 1880s Archimandrite Fr. Anatoly’s health began to fail, and in the summer of 1890 he returned to Russia where he reposed in 1893.

Eventually, Archimandrite Fr. Anatoly spent 21 years as an orthodox missionary in Japan. By the end of his life, he returned to Russia, and probably remained among the brethren of the Alexander Nevsky Monastery. He reposed in Lord in 1893 in St. Petersburg, and was buried in the brothers’ area of the Nicholsky cemetery of the Alexander Nevsky Monastery. On his tombstone it says: „The rector of the Church of the Russian Imperial Mission to Japan.”

Bessarabian missionaries in Japan

Among Orthodox missionaries who served in the Russian Orthodox Mission in Japan from early 1870s until late 1920s, together with the future St. Nicholas, there were three Bessarabians; the most prominent among them – Archimandrite Fr. Anatoly Tikhai.

Fr. Anatoly Tikhai initially studied at the Chisinau Theological Seminary and was later ordained as a hieromonk in 1865 at the Zograf monastery on Mount Athos. In 1866, he returned to Chisinau to complete their studies at the seminary, subsequently in 1867 he entered the Kiev Theological Academy, where he was later ordained a deacon and then a priest. In Kiev in 1869 he had the opportunity to see and hear the famous missionary Hieromonk Nicholas (Kasatkin), who told the students about the status of the Orthodox Mission in Japan. So, in the soul of deacon Anatoly was born overwhelming desire to devote himself to missionary service. Immediately after graduation, hierodeacon Anatoly wrote a petition to the Holy Synod, so that he was sent to Japan as a member of the Mission.

Hieromonk Fr. Anatoly arrived in Japan in 1872 and became the assistant closest to Archimandrite Fr. Nicholas at that time, laboring over the spread of the Gospel in many missionary centers. Initially, Fr. Anatoly was entrusted to head missionary camp in Hakodate, where already existed Orthodox community of fifty people. In Hakodate, Fr. Anatoly served until 1880. In a relatively short time he began to speak in Japanese, of which he later acquired perfect command. Fr. Anatoly delivered sermons in public, created for the care of the community the parish council which was composed of the catechists elected among the faithful. The duties of the council were religious education of the members of the community, to teach them according to the canons of the Orthodox faith.

In Hakodate, Fr. Anatoly founded two schools, which were the first Orthodox schools in Japan. Later, according to this example Sunday schools were organized in all Orthodox communities in Japan.

Fr. Anatoly’s journalistic works are quite extensive and cover a considerable range of issues related to the activities of the Russian Orthodox mission in Japan. His materials were placed in a number of national publications, religious and secular. Fragments of diaries of Fr. Anatoly were published in 1878 in a Moscow magazine called «The Missionary», the official organ of the Russian Orthodox Missionary Society. Next year, Fr. Anatoly’s diaries notes were published in the magazine called «Missionary Review» (№ 46). His impressions as a supervisor of the Russian Orthodox mission is very valuable, through which we can observe specifically the cultural level of Japan of the time which he found in Hakodate.

In 1880, Fr. Anatoly founded a school of icon painting in Tokyo. Later, at the same place, a special workshop annexed to the Missionary School for women was opened, where a famous Japanese icon-painter, Irene Rin Yamashita, had long worked. In Osaka, Fr. Anatoly built the church, where congregated about two hundred people, and he painted it in Athos style.

Fr. Anatoly also founded a Sunday Church school for children and a missionary school for catechists. He preached in Kyoto, and also in the towns of Kamioka and Hamamatsu, to prepare sufficient background for the Orthodox missionary works in the south-western part of Japan, too. The fact is that, despite the formal transfer of the capital from Kyoto to Tokyo, the main focuses of social and cultural life of the Japanese people still remain in the south-west and mainly in the ancient capital and surrounding provinces.

In addition, he was actively involved in the translation of various works of Christian literature into Japanese.

Second Bessarabian missionary in Japan was Jacob Tikhai, brother of Fr. Anatoly. He graduated from the Chisinau Theological Seminary in 1869, and in 1874 went to Japan and served in the Catechetical School. Jacob Tikhai knew Japanese quite well and assembled choir from the Orthodox Japanese, translating the notes of some church music into Japanese.

Third Bessarabian participated in the Orthodox missions in Japan was Dmitry Lvovskiy, the grandson of the famous composer and musician Gregory Lvovskiy. He served as a deacon in Japan for more than thirty years. His principal concern was the organization of the choir of a hundred brothers and sisters for the cathedral in Tokyo. Deacon Dmitry knew perfectly Japanese and skillfully taught Russian in Missionary schools in Tokyo. Since 1874 in Tokyo was opened the Regent College, which under the leadership of Deacon Dmitry Lvovskiy, students studied church music, readings and liturgical ranks.

Today, we Japanese Orthodox Christians still live mostly upon the spiritual and religious heritages of St. Nicholas of Japan and these three Bessarabian missionaries who served in the Russian Orthodox Mission with Him. Certainly, many Japanese Orthodox scholars and intellectuals had contributed to their spiritual achievements remarkable in the history of the Orthodox Mission of the 19th and 20th century; however, we are no doubt beneficiaries of the faith of these missionaries who had struggled, as if St. Paul the apostle did with ardent fraternal love and incredible passion, to convey the Evangelion of Christ for salvation and the Orthodoxy to the Japanese people for so many years in this country. Therefore, with joy in Christ and indomitable patience, we must continue to work on the Divine tasks which our Lord committed us through them in the country of the Rising Sun.

Opere consultate:

  1. Церковь Воскресения Христова при русском консульстве в Хакодате (в Японии),” Миссионер, Москва, 1874, № 31.
  2. „Дневник русского православного миссионера,” Миссионерское обозрение, 1879, № 46.

Lucrări folosite:

  1. Бесстремянная, Г. Е., Японская Православная Церковь. История и современность, М. Троице-Сергиева Лавра, 2006, 249-250.
  2. Саблина, Э., 150 лет Православия в Японии. История Японской Православной Церкви и её основатель Святитель Николай, Москва: АИРО-ХХI; Санкт-Петербург: „Дмитрий Буланин”, 2006, 48-49. Сообщение Изяслава Тверецкого.
  3. Van Remortel, M. and Chang, Peter, eds., Saint Nikolai Kasatkin and the Orthodox Mission in Japan: A Collection of Writings by an International Group of Scholars about St. Nikolai, his Disciples, and the Mission (Святой Николай Касаткин и Православная Миссия в Японии: Сборник Работ Интернациональной Группцы Ученых о Св. Николае, его Учениках, и Миссии), Point Reyes Station, California: Divine Ascent Press, Monastery of St. John of Shanghai and San Francisco, 2003, 200.
  4. 『日本の光照者亜使徒聖ニコライの歩み』京都、日本ハリストス正教会教団・西日本主教教区、2008年、10頁。
  5. プロクル牛丸康夫『大阪正教会百年史譚』大阪、大阪ハリストス正教会、1978年、4、7頁。
Ambasadorul României în Japonia, Radu Șerban, Preafericitul Daniel Nushiro, Arhiepiscop de Tokyo, Mitropolit al întregii Japonii, și părintele Alexandru Nicodim, preot al comunității ortodoxe române din Japonia. Tokio, 15 iulie 2012.

Ambasadorul României în Japonia, Radu Șerban, Preafericitul Daniel Nushiro, Arhiepiscop de Tokyo, Mitropolit al întregii Japonii, și părintele Alexandru Nicodim, preot al comunității ortodoxe române din Japonia. Tokio, 15 iulie 2012.


RESTITUIRI: Figuri bisericeşti din Basarabia. Arhimandritul Anatolie Tinai

Octombrie 1, 2012
Cuviosul român Anatolie Tihai

Cuviosul român Anatolie Tihai

Numele din viaţa de mir îl avea Alexandru, născut în satul Tărăsăuţi, judeţul Hotin, în anul 1843.

După absolvirea şcoalei primare, este dat de părinţii săi la învăţătura duhovnicească, la care avea deosebită înclinaţie. În anul 1860, fiind elev la Seminarul Teologic din Chişinău, cere învoire de la Direcţiunea acestei şcoli ca să plece pe un timp oarecare acasă, declarând pedagogului său că părinţii săi sunt grav bolnavi.

Direcţiunea Seminarului, bazându-se pe motivele declarate de elevul Alexandru Tihai, îi acordă o permisie de patru zile.

Trecând termenul permisiei, Alexandru Tihai nu se prezentase încă la seminar. Direcţiunea Şcoalei trimite o adresă protopopului ca să se intereseze de elevul Alexandru Tihai din satul Tărăsăuţi şi să comunice motivul lipsei lui de la şcoală.

Protopopul Teodor Baconschi, în ziua de 18 decembrie 1861 răspunde Direcţiunei Seminarului că elevul Alexandru Tihai într-adevăr a fost acasă în ziua de 5 octombrie 1861, dar a stat numai două zile şi a plecat la Chişinău.

Vestea aceasta a pus pe gânduri Corpul Didactic al Seminarului, crezând că elevul Alexandru Tihai ar fi recurs la un gest nepotrivit, şi a intervenit la autorităţile civile, pentru căutarea elevului A. Tihai.

Dar nici autorităţile civile n-au putut afla de urma lui. Trecând patru ani de la această întâmplare, vine vestea frumoasă că Alexandru Tihai se află la Muntele Atos, primind călugăria la mănăstirea Zograf, schimbându-şi numele în Anatolie. În anul 1866 se întoarce la Chişinău şi continuă studiile la Seminarul Teologic, reuşind într-un an să obţină două clase odată, iar în anul următor termină Seminarul cu mari laude şi în acelaşi an se înscrie în Academia din Kiev, continuându-şi studiile cu mult succes.

În anul 1869 este hirotonit ierodiacon. După terminarea studiilor academice, se duce în Japonia pentru propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. Acolo, departe de ţara sa, ierodiaconul Anatolie Tihai munceşte din greu, pentru slava sfintei Biserici ortodoxe. Este numit ca paroh la biserica imperială din Japonia şi 20 de ani serveşte cauzei sfinte, semănând cuvântul Evangheliei între neamurile păgâne.

A convertit la religia ortodoxă mii de suflete din poporul japonez. Fiind departe de Basarabia, pentru care n-a încetat să manifese dragostea sa pentru neamul moldovenesc, colaborează la revista Eparhială din Mitropolia Basarabiei.

Multe artocole de ale lui au fost retipărite în broşuri speciale şi răspândite în broşuri speciale şi răspândite în popor, fiindcă conţineau cele mai potrivite idei pentru masa populară.

Arhimandritul Anatolie Tinai a fost u n misionar vrednic şi fără nici o exagerare îl putem califica unicul în istoria bisericească din Basarabia.âEl, pentru Biserica lui Hristos era hotărât să meargă până la sacrificiu. Cu toate că fizic era slab şi după cinci ani de activitate în Japonia sănătatea lui a fost zdruncinată şi mai tare, el n-a părăsit postul său până la moarte.

În ultimul timp simţindu-se slăbit de tot, din cauza climatului neprielnic care îi rodea sănătatea fără nici o milă, Arhimandritul Anatolie Tihai a hotărât să-şi părăsească misiunea sa în Japonia şi să se întoarcă în Basarabia lui dragă, ca să mai admire ultima dată locurile copilăriei sale ş-apoi să moară, după cum scrie el în revistă: „vin în Basarabia pentru că simt cum moartea mă pândeşte”.

Şi într-adevăr, moartea i-a fost aproape şi el n-a avut fericirea să mai vadă Basarabia, căci, pornit la drum, simţindu-se prost, s-a oprit la Petersburg şi acolo şi-a dat sfârşitul în anul 1893.

Revista „Luminătorul”, 1933, nr- 3-4, paginile 236-237, Chişinău


Scrisori ale primului preot japonez traduse din japoneză în rusă de către Cuviosul român Anatolie Tihai

Iunie 30, 2012

Două scrisori ale părintelui Pavel Sawabe, misionar din rândul japonezilor convertiți (traducere din japoneză)

Preotul japonez Pavel Sawabe

Preotul japonez Pavel Sawabe

Scrisoarea întâi. Nevrednicul și păcătosul preot ortodox japonez Pavel Sawabe trimit cu respect această scrisoare nașului meu de botez, nobil rus.

Harul lui Dumezeu să fie cu Dumneavoastră și cu toată casa Dumneavoastră. Vă prezint mulțumirea mea pentru bunăvoința pe care mi-ați arătat-o mie, păcătosul, și turmei lui Hristos din țara mea. Dumneavoastră învredniciți nevrednicia noastră de această bunăvoință și ne-ați arătat de nenumărate ori dragostea pe care ne-o purtați, mai cu seamă păcătosului Dumneavostră fiu Pavel, căruia i-ați acordat cinstea de a vă numi naș de botez.

De mult am dorit să Vă scriu, însă, necunoscund limba rusă, am ezitat să o fac, tărăgănând asfel până acum, fapt pentru care Vă rog, cu smerenie, să mă iertați. Vă trimit acum această scrisoare, întrucât asupra noastră s-a abătut un necaz. Pruncii, văzând primejdia, aleargă cu grăbire în îmbărțișarea maicii lor. Asemenea acestora, alergăm și noi la picioarele milostivirii Voastre. Împrejurările noastre Vă sunt cunoscute din scrisorile părintelui nostru duhovnic Anatolie. Sfinția sa se află acum într-o situație foarte grea. Noi, cu mijloacele noastre, nu suntem în stare să susținem Biserica. Dacă cele care există acum s-ar desființa pe jumătate, va fi nu doar o întristare pentru mica noastră turmă, ci și inima părintelui nostru duhovnic nu va avea alinare. Vă implor să binevoiți a înțelege întristarea noastră și a ne arăta din nou marea Dumneavoastră dragoste și milostivire. Dacă am avea ajutor pentru propovăduirea Evangheliei, și slabele noastre puteri vor crește, iar credința se va răspândi. Milostivirea Dumneavoastră către noi va aduce rod bun în fața lui Dumnezeu, iar noi ne vom bucura așa cum iarba uscată se bucură de ploaie. Vă rog smerit ca, milostivindu-Vă, să ne auziți glasul. Păcătosul Dumneavoastră fiu vă spune acestea, întrucât se teme să nu se piardă cele făcute până acum pentru răspândirea ortodoxiei. Vă rog fierbinte să nu vă mâniați pe mine pentru cuvintele mele și acordați-mi cinstea de a le asculta.

Cu smerenie Vă doresc ca Dumnevostră cu întreaga Dumneavoastră familie să fiți tot timpul în pace și sănătos sub revărsarea harului Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

Nevrednicul preot ortodox Pavel Sawabe.

23 martie 1877

Scrisoarea a doua. Nevrednicul preot al Bisericii Ortodoxe, al Dumneavoastră fiu sufletesc Pavel, trimit cu plecăciune această scrisoare către nobilul rus.

Mila lui Dumnezeu să fie cu Voi și cu casa Voastră. Fiul Dumneavostră Pavel Vă scrie din Hakodate, împreună cu părintele nostru duhovnic Anatolie, această smerită scrisoare în timpul situației noastre de nevoință.  În țara dumneavoastră acum e timp de război, dar, cu toate acestea, am avut onoarea să primim ajutorul Dumneavoastră și, dimpreună cu acesta, scrisoarea Dumneavoastră plină de dragoste. În această scrisoare spuneți că credința îi unește pe oamneii despărțiți de spațiu și pe oamenii din diferite trepte, mari și mici, și naște o reciprocă comuniune sufletească în dragoste. În temeiul acestor cuvinte ale Dumneavoastră și sperând că nu veți trece cu vedere cuvintele mele, vă scriu liber. Vă rog fierbinte să mă ascultați.

Încă pe vremea când ascultam învățătura rudele și apropiații mei mă evitau, iar guvernul mă prigonea și atunci sigurul refugiu l-am găsit la oamenii ruși. Părintele meu duhovnic Nicolae pomenea adesea în discuții numele Dumneavoastră, fapt pentru care, atunci cînd eu, iar mai târziu și soția mea, am primit sfântul Botez, ne-am învrednicit să Vă avem de Dumneavoastră și pe fiica Dumneavoastră drept naș și nașă de botez. De aceea, neuitându-Vă niciodată, în timpul aducerii Jertfei nesângeroase Vă pomenesc la rugăciune. Gândindu-mă la Dumneavoastră, am dorit adesea să-mi deschid inima către Dumneavoastră, dar, din cauza necunoașterii limbii Dumneavoastră, nu am putut să fac nimic. Acum, din fericire, îmi pot îndeplini această dorință prin mijlocirea părintelui Anatolie, și vreau să Vă spun și despre răspândirea credinței în țara mea, în timpul de astăzi. Harul lui Dumnezeu pogoară peste țara mea, întunericul rătăcirilor se risipește treptat, iar lumina credinței celei adevărate, asemenea soarelui care răsare, o luminează. Numărul celor chemați de Dumnezeu crește tot mai mult din zi în zi și din lună în lună, de aceea în vara acestui an Biserica i-a ales pe patru propovăduitori, care au plecat la Vladivostok împreună cu părintele Anatolie pentru a primi harul preoției, însă, din nefericire (urmare a decesului Preasifințitului episcop al Kamciatkăi), s-au înturnat neatingându-și de această dată scopul.

În timpul de față părintele Anatolie, luând de la Hakodate calea pe uscat, vizitează și cercetează diferite biserici ale noastre. Eu i m-am alăturat și acum călătorim împreună, ca, după ce am vizitat astfel 21 de biserici, să ajungem astăzi la cea din Sendai. Înainte propovăduirii i se puneau piedici, însă acum nu numai că nu mai există așa ceva, dar și înșiși funcționarii au venit în multe locuri ca să asculte predicile părintelui Anatolie. Locurile pe care le vizităm acum sunt foarte sărace, pe de asupra mai fiind și timpul rece al anului. După obiceiul din țara mea, în case nu există sobe, ci doar puțin foc în vatră este folosit pentru încălzire. Pentru dormit nu există paturi, ci se doarme direct pe podea, și nici bucatele noastre nu sunt dintre cele gustoase. Astfel de nevoințe pot fi suportate numai pentru numele lui Dumnezeu, dar mângâierea sufletescului nostru părinte stă în altceva. Creștinii, la intrarea în diferite orașe și sate, îi arată Sfinției sale dragostea și respectul lor, când bărbați și femei, în număr când de 30, când de 50, când de 100, îl întâmpină cu bucurie, ieșindu-i în cale departe în afara orașului. În multe locuri creștinii au construit cu mijloace proprii case de rugăciune și încă mai construiesc și acum sau au de gând să construiască. De asemenea, în multe biserici propovăduitorii sunt întreținuți cu mijloacele credincioșilor. Astfel, ajutorul primit prin mijlocirea Dumneavoastră bineînțeles că nu rămâne fără folos, ci va aduce rod mult și va fi o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu. Întrucât eu m-am născut în Japonia, constrângerile arătate mai sus nu-mi par a fi atât de grele, dar, fiind slab cu duhul și cu trupul, nu pot îndeplini tot ceea ce mi se cere în slujirea Bisericii. De altfel, cu toate aceste neajunsuri ale mele, am săvârșit sfântul Botez pentru aproape 1300 de suflete. Mă mai gândesc și la organizarea cântării bisericești (în interiorul țării), însă despre aceasta deocamdată nu pot spune nimic.

În scrisoarea Dumneavoastră mi-ați acordat cinstea de a exprima, din partea Dumneavoastră și a fiicei Dumneavoastră, urări de bine pentru mine și pentru soția mea Maria, din care cauză ea Vă este mult recunoscătoare și întreabă smerit dacă sunteți sănătoși și în bună pace.

Mă rog bunului Dumnezeu, cu smerenie, ca harul Său să Vă păzească în sănătate deplină în viața aceasta.

Nevrednicul preot al Bisericii Ortodoxe Japoneze Pavel Sawabe.

Anul al X-lea Meiji, 1877, luna a 12-cea, ziua a 23-a (11/23) a lui decembrie.

Revista ”Misionarul”, nr. 27 din 2 iulie 1878

Traducere din rusă – Vlad Cubreacov

Nota traducătorului: Aceste scrisori îi sunt adresate, după toată probabilitatea, contelui Eufimie Putiatin.