SEMIMOLDOVA, ȚARĂ DE SIS-TEM

Mai 22, 2015

moldovenii-saluta-kgb-filat-vladimir-kyril-ilarion

Republica Semimoldova Înstrăinată s-a născut dintr-un SISTEM. SISTEMUL sovietic dintr-o parte a teritoriilor românești ocupate în 1940 și 1944. Ea este un copil din flori pe harta lumii, zămislită dintr-o dragoste păgână și perversă dintre Stalin și Hitler. Ea nu a cunoscut niciodată fericirea lustrației și încă mai stă în umbra (groasă și rece) a Kremlinului pentru că, născută fiind din SISTEMUL configurat de KGB, este moștenitoarea și continuatoarea lui genetică. Și cum în URSS SISTEMUL își trăgea puterile din adâncurile odiosului KGB, așa și Republicii Semimoldova Înstrăinate îi asigură vlaga SIS-temul ei cu rădăcina tot în KaGheBeu.

Astfel, SIS-temul actual îi asigură Semimoldovei Înstrăinate conducerea de către un premier semidoct, ba chiar poate sfertodoct sau, cum  zic unii, nulidoct. Nici ceilalți conducători care l-au propus, votat și promovat foarte SIS-tematic nu sunt mai docți și nici mai breji. Ei au însă marele avantaj de a fi, cu rare excepții confirmatoare de regulă, oameni ai aceluiași SIS-tem. Iar SIS-temul a avut grijă, din 1991 încoace (ca și mai înainte), ca în funcțiile-cheie din Semimoldova Înstrăinată (președinți, premieri, miniștri, ambasadori, deputați etc.) să se afle oameni ai acestui SIS-tem. Oricum, o masă critică de oameni ai SIS-temului a existat întotdeauna. Ei sunt cei care urnesc un deget doar dacă e valabilă parafraza SIS ȘI FĂCUT! Dacă parafraza nu e valabilă, nu mișcă niciunul. Abordările lor sunt întotdeauna, invariabil, SIS-tematice.

Aproape toate structurile din Semimoldova Înstrăinată sunt SIS-tematice sau SIS-temice. Parlamentul e destul de SIS-tematic. Guvernul e încă și mai SIS-tematic. Procuratura este SIS-tematică prin excelență, burdușită de oameni ai SIS-temului. Foarte SIS-tematic este Ministerul de Externe. SIS-tematică Banca zisă Națională. SIS-tematice ministerele, SIS-tematice Departamentele, Oficiile, și Birourile. Mai ales SIS-tematicul Birou de Statistică. SIS-tematice partidele parlamentare, SIS-tematice multe dintre cele neparlamentare. SIS-tematici guvernanții, SIS-tematici cei din opoziție. Avem și presă SIS-tematică, pentru că există o cohortă întreagă de jurnaliști SIS-tematici. Există și bloggeri SIS-tematici. De businessmeni SIS-tematici nici nu mai încape vorbă. Nu există la noi milionari neSIS-tematici. SIS-tematică, ba chiar într-atât SIS-tematică Biserica întregii Semimoldove Înstrăinate, încât, privită fără ochelari rusești, nu este decât o SISocrație cu camilafcă albă, în pantaloni scurți de fâș și cu papuci de plajă, dar cu o valiză ticsită cu milioane de euro și dolari când pleacă cu mândrele în vacanță la locurile sfinte de la mare. Să nu se întristeze nimeni din ceata camilafcei albe cu pantaloni scurți de fâș pentru că există și pastori SIS-tematici, uneori chiar exagerat de SIS-tematici.

Ajungi uneori să constați cu tristețe că abrevierea stalinistă de RSSM e valabilă și astăzi, încifrând aceeași esență veche: Republica SIS-tematică Semi-Moldova.

Firește, SIS-temul este in-SIS-tent. El e specializat în SIS-tări. Poate SIS-ta acțiunea legilor, poate SIS-ta logica, poate SIS-ta Convenția Europeană pentru drepturile omului, poate SIS-ta bunul simț și evidențele în Semimoldova Înstrăinată. Poate SIS-ta și gramatica, poate SIS-ta și denumirea limbii și etnonimul dacă nu se încadrează în SIS-temul său de gândire ruso-semimoldovenească. Am văzut zilele acestea că poate SIS-ta și dreptul cetățenilor de a circula liber, și chiar îi poate expulza din Semimoldova Înstrăinată dacă nu sunt SIS-tematic de semimoldoveni înstrăinați în cuget și simțiri. Slavă Domnului că nu poate SIS-ta mișcarea stelelor, răsăritul soarelui, separarea luminii în cele trei culori de bază (Roșu, Galben și Albastru), legea gravitației universale și curgerea timpului!

Ei, bine, dar toată lumea înțelege că, în definitiv, SIS-temul acesta cu rădăcina în Kaghebeu, dacă nu-i vor fi SIS-tate lui apucăturile de fiu de Kaghebeu, acesta îi va SIS-ta viața chinuitei și nenorocitei Semimoldove Înstrăinate.

E de prisos să mă bat cu cărămida în piept și să spun că am fost, sunt și voi fi anti-SIS-tem. Înțeleg însă că, după cum decurg lucrurile înăuntrul și în jurul Semimoldovei Înstrăinate, dacă nu intervine în următorul an, ca la Kiev, lustrația, deschiderea arhivelor, desovietizarea și deparazitarea de cele 80% de agenți ruși-ruși sau ruși la cap, atunci va interveni, negreșit și năvalnic, Unirea. Și atunci SIS-temul local cu ADeNeu de Kaghebeu va intra în criză și va sta să cadă. Nu ne rămâne decât să-i urăm cădere ușoară!


”RUSIA UNITĂ” SCOATE PUI

Octombrie 3, 2014

Partidele securității rusești stau pe ouă și scot pui în toată lumea! Partiduțul ăsta al lui Emil Ciobu, încălecat de Renato Usatâi, ”Patria”, e ca tras la xerox după ”Rodina” lui Rogozin. Exact ca și partidul ”Rodina” din Transnistria. Trebuie să precizăm că ”Rodina” lui Rogozin este ieșită dintr-un ou pe care tot ”Rusia Unită” l-a clocit.

Partidul ”Rodina”

Partidul ”Rodina”

”Patria” și ”patrioții”

”Patria” și ”patrioții”

rodina-tiraspol

Există însă și alte cópii leite ale partidelor securității din Rusia. De exemplu, după ”Rusia Unită” a lui Putin s-au tras la xerox Partidul ”Moldova Unită” al lui Vladimir Țurcan și Mișcarea” Găgăuzia Unită” a lui Mihail Formuzal.

Partidul ”Rusia Unită”

Partidul ”Rusia Unită”

Partidul ”Moldova Unită”

Partidul ”Moldova Unită”

Fenomenul e mai larg. Există asemenea cópii și în alte țări. Bunăoară, partidul ”Ucraina Unită” al Ludmilei (Ivanovna) Bodnar, susținătoarea anexării Crimeii și a separatiștilor din Lugansk și Donețk.

ucraina-unita

Sau partidul ”Bielorusia Unită” al lui Mihail Golubev din Vitebsk, creat de ruși în 2012, dar neînregistrat de regimul lui Alexandr Lukașenko.

Partidul ”Bielorusia Unită”, neînregistrat

Partidul ”Bielorusia Unită”, neînregistrat

Există și partidul ”Kârgâzstanul Unit”.

Partidul ”Kârgâzstanul Unit”

Partidul ”Kârgâzstanul Unit”

Există până și Partidul ”America Unită”, condus de Iulia Mortiakova (Julia Mortyakova), o pianistă născută la Moscova (președinte) și Alex Evans, un avocat născut la Dnepropetrovsk (vicepreședinte). Simbolul acestui partid al pianistei ruse este un clopot fisurat, fără limbă, vopsit în culorile drapelului american. Domnul Putin ar trebui să fie mulțumit și bucuros.

Partidul ”America Unită”

Partidul ”America Unită”

Dacă există o Mișcare ”Găgăuzia Unită” era firesc să ne fi așteptat ca Moscova să mai stea clocitoare pe ouă și să scoată pui și pe undeva prin Abhazia și Oseția de Sud. Ei bine, există și Partidul ”Abhazia Unită”, și Partidul ”Oseția Unită”.

Mișcarea ”Găgăuzia Unită”

Mișcarea ”Găgăuzia Unită”

Partidul ”Abhazia Unită”

Partidul ”Abhazia Unită”

Partidul ”Osetia Unită”

Partidul ”Oseția Unită”

Evident, ”Rusia Unită”, scoțând atâția pui prin lume, nu putea să nu clocească un ditamai oul și pentru România. În spațiul dintre ”Rusia Unită” și ”America Unită” puiul scos de serviciile rusești se numește, după același calapod, Partidul ”România Unită”. Chiar dacă are cuvântul România în titulatură, acesta va aduna sub aripile lui plouate tot felul de trompete ale Moscovei, antiromâni și neo-moldoveniști aberanți din România. Nu sunt profet, dar, după cum stau lucrurile, cam așa ar trebui să se întâmple. PRU s-ar putea descifra lesne și ca Pro Rusia. Cu toate că atât Partidul Rusia Unită, cât și Partidul România Unită au aceeași abreviatură: PRU. Rusește se spune Партия Единая Румыния. Anume așa a fost conceput în laboratoarele de la Moscova.

pru

Toate aceste creaturi sunt clone rusești, din Basarabia până în America. Elementul lor comun nu este doar cuvântul ”unit/unită” din titulatură. Citiți-le programele sau mesajele și veți observa un lucru foarte curios. Toate sunt, pe față sau mai pe din dos,  promoscovite și antioccidentale. Uneori cu accente stridente justițiare, patriotarde, pretins conservatoare sau creștine, ca formă de camuflaj. De fapt, ele nu sunt nici de stânga, nici de dreapta, ci, pur și simplu, odrasle rusești și-i dau înainte cu tupeu.

Mare-i grădina Ta, Doamne, și multe lichele sunt în ea!

3 octombrie 2014

Post-scriptum: Previziunea noastră se confirmă. La alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, PRU propune pentru Camera Deputaților, în circumscripția nr. 24 Iași, pe poziția a treia (după Gheorghe Nichita și Sebastian Tătaru), candidatura lui Marian Russo, un comunist neo-moldovenist de factură stalinistă care susține că moldovenii nu ar fi români, ci o etnie aparte, cu limbă ”moldovenească” distinctă de română. El este fondatorul unei zise ”Comunități a Moldovenilor din România”, create cu sprijin comunisto-securistic de la răsărit de Prut în anul 2007. Marian Russo este membru al Partidului România Unită, după ce anterior a fost membru al Partidului România Mare.

În februarie 2007, Marian Russo, împreuna cu alți doi complici ai săi, Lucian Timofticiuc și Claudiu Alexa, au fost prezentați deputatul comunist Victor Stepaniuc în Parlamentul de la Chișinău și primiți de Voronin, căruia i s-au plâns cum că ”etnicii moldoveni” ar fi discriminați în România, exemplificând ”discriminarea” prin faptul că atunci când cer în București o ”pârjoală” primesc în loc o ”chiftea”, cuvânt românesc pe care ei nu-l înțeleg. Încântat, Voronin a declarat pentru Moldpress: ”Pe mine m-a uimit sinceritatea acestor oameni, curajul lor, dorința lor de a restabili echitatea istorică în privința moldovenilor, a limbii moldovenești și a istoriei moldovenești în România modernă. Cunoaștem cu toții destul de bine că în România zilelor noastre, până nu demult nu era chiar atât de simplu să-ți declari pe față identitatea moldovenească”.


PROCURATURA S-A SPĂLAT PE MÂINI

Iunie 15, 2013

Procurorul adjunct interimar al municipiului Chișinău, Victor Plugaru, mi-a trimis, la 14 iunie 2013, următoarea scrisoare:

Procuratura ChisinauCu această scrisoare agramată și clară în confuzia ei, Procuratura încearcă să acopere 11 ani de incompetență și de angajament politic evident. Constat că a existat un dezinteres complet din partea procuraturii, care s-a eschivat să facă o anchetă profesionistă, rapidă, cu cercetarea serioasă a probelor și faptelor, cu acceptarea tuturor ofertelor de colaborare. Procuratura a mimat ancheta.

Este necesar să mă refer aici succint la câteva aspecte pe cât de problematice, pe atât de relevante ale cazului:

REFUZUL ÎNCADRĂRII CORECTE A DOSARULUI. Procuratura a declinat, în mod inexplicabil și suspect, demersurile mele oficiale și repetate de reîncadrare a cazului. Dosarul a fost intentat pe caz de omor. Procuratura a preferat să mă trateze ca pe un mort până în ultima zi a anchetei, când recunoaște totuși că încadrarea a fost aberantă. Dacă nu ar fi invocat de formă ”argumentația” din scrisoarea de mai sus, clasarea dosarului ar fi trebuit să se producă, potrivit acestei ”argumentații”, încă în primăvara anului 2007. Așa însă, procuratura descoperă abia acum că: a) nu am fost omorât și că b) răpirea nu s-a produs în scopul omorârii mele premeditate. Trebuie să fii mare specialist ca să constați aceste evidențe cunoscute încă acum 11 ani! Singurul lucru adevărat invocat acum de procuratură este că dosarul ar fi trebui reîncadrat la Articolul 116. Privațiunea ilegală de libertate din Codul penal:  Privațiunea ilegală de libertate, se pedepsește cu privațiune de libertate până la un an. Aceeași acțiune, fie că a fost săvârșită într-un mod primejdios pentru viața sau sănătatea părții vătămate, fie că i-a provocat suferințe fizice, se pedepsește cu privațiune de libertate pe un termen de la unu la cinci ani. De ce nu a fost reîncadrat corect cazul? Există vreo cauză temeinică sau rezonabilă pentru refuzul acestei reîncadrări încă acum 11 ani sau pe toată durata lor? Desigur că nu! Aici avem un mare și drastic semn de întrebare.

DISPARIȚIA PROBELOR DIN DOSAR. Mai multe probe relevante, directe și indirecte, inclusiv materiale, au dispărut din dosar, în mod inexplicabil (înregistrări, haine etc.), fiind distruse. Procuratura se eschivează să vorbească despre DISTRUGEREA PROBATORIULUI din dosar. Subiectul distrugerii premeditate a probelor materiale a fost evitat și de instrumentele de presă prin care s-a încercat confecționarea unui probatoriu paralel, bazat exclusiv pe declarații ale unor detractori. Cum este posibil așa ceva? Cum să dispară probe materiale relevante din dosar? Și de ce trece procuratura cu vederea acest fapt esențial? O anchetă internă, de serviciu, în cadrul Procuraturii s-ar fi impus, conform legii, în cazul ieșit din comun al distrugerii premeditate a probelor materiale. Procuratura domnului Diacov nu suflă însă nicio vorbă în legătură cu acest subiect.

BLOCAREA PREZENȚEI CRIMINALIȘTILOR DE PESTE HOTARE. Autoritățile Republicii Moldova au respins oferta Secretarului General al Consiliului Europei, Walter Schwimmer, făcută la cererea mea expresă, privind delegarea la Chișinău a unui grup de experți criminaliști din 5 state europene, printre care și Germania. Cum trebuie interpretată împiedicarea premeditată de către autorități a prezenței criminaliștilor occidentali în cercetarea cazului? Sunt convins că prezența criminaliștilor străini la Chișinău ar fi asigurat nu doar o bună desfășurare a anchetei, ci și o bună finalizare a ei.

NEADMITEREA ANCHETEI ÎN STÂNGA NISTRULUI. Partea rusă și partea transnistreană au respins, în cadrul Comisiei Unificate de Control, cererea de desfășurare a investigațiilor în zona controlată efectiv de armata și serviciile secrete ruse (Transnistria), loc al detenției și eliberării mele. Eu am fost cel care am cerut desfășurarea investigațiilor dincolo de Nistru, așa cum permite în asemenea cazuri cadrul juridic existent. Nu există niciun argument rezonabil și plauzibil pentru care partea rusă și marionetele sale de la Tiraspol s-au opus oficial acestor investigații.

DETRACTORII (MARTORII FALȘI). Majoritatea celor care au pretins a fi martori în acest caz au fost simpli detractori, susceptibili de  relații cu structuri secrete sau de interes politic manifest. Pentru mine este evidentă componenta securistică a demersului lor detractor. M-am convins și că există o notă de plată achitată unora dintre aceștia. Niciuna dintre versiunile strecurate și instrumentate mediatic de pretinșii martori, având o enormă pondere manipulatoare, nu au putut fi susținute coerent și demonstrate. Iată personajele care au pretins că ar fi stăpânit adevărul:

 1. Ilie Ilașcu. Nu este necesar să spun cine este Ilie Ilașcu, să arăt care este tipul său de relație cu diverse servicii secrete. El a lansat public două versiuni contradictorii:

a) detenția în ”mănăstirile din România”, încercând să atragă o umbră asupra României sau, cel puțin, asupra Bisericii Ortodoxe Române,

b) în casa cuiva de la Durlești (s-a pretins a fi fost casa familiei Cucuietu). Ilașcu a refuzat să se prezinte în fața anchetei pentru depunerea de mărturii;

2. Dumitru Diacov. A pretins public faptul că ar fi cunoscut locul detenției mele, iar în fața anchetei nu și-a putut susține afirmațiile mincinoase. Nu mă apuc să demonstrez sau să dezmint conexiunea dintre ”martorul” Dumitru Diacov și fratele său, procurorul Ion Diacov din fruntea Procuraturii municipiului Chișinău care îmi trimite această scrisoare în batjocură, dar nici apartenența sau neapartenența lui Dumitru Diacov la serviciile de securitate sovietice, lucrurile fiind cunoscute în această privință;

3. Ion Neagu. Acesta este un vechi ștab comunist sovietic, absolvent al Școlii Superioare a PCUS din Rostov pe Don, fost secretar al comitetului raional Cantemir al PCUS (pe frontiera sovieto-română), infiltrat și promovat din spate în structurile Mișcării de Eliberare Națională. A pretins că locul detenției mele ar fi fost o locuință din Chișinău (apartamentul Valentinei Șerpu). Am dovada că a acționat la comandă, în conexiune directă cu oameni din serviciile secrete (acum scoși din sistem). Depozițiile acestui individ nu s-au confirmat și s-au dovedit a fi calomnioase în cadrul anchetei (testul poligraf sau detectorul de minciuni). Depozițiile lui au fost făcute în toamna anului 2006, cu șase luni înaintea limitei pentru sistarea anchetei conform încadrării aberante a dosarului (primăvara anului 2007). Declarațiile calomnioase și contradictorii ale acestuia au fost coordonate nemijlocit cu oameni din serviciile secrete conectați pe zona răsăriteană și au avut menirea de a deturna atenția anchetei și a opiniei publice de la versiunea reală a răpirii. Neagu și-a dat seama la un moment dat că eu aș putea demonstra conexiunile lui cu ofițeri din SIS și cu ofițeri din alte servicii care lucrează pentru ruși. Din momentul în care a înțeles acest lucru nu a mai făcut niciun fel de declarații vizavi de persoana mea. O precizare importantă: Neagu a fost plătit de către securitate cu bani grei pentru ceea ce a făcut;

4. Eugenia Ostapciuc. O cucoană agramată plasată de Voronin în fruntea Parlamentului RM. A pretins că ar fi cunoscut locul detenției mele, dar a refuzat să se prezinte benevol în fața anchetei, iar Procuratura a respins demersul meu de a o cita pentru depunerea de mărturii;

5. Valeriu Pasat. Căpetenie securistă și om de încredere al Moscovei. A făcut public aluzii veninoase, pretinzând că ar stăpâni adevărul, fără a accepta să depună mărturii în anchetă.

6. Sergiu Burcă. Fost ofițer în armata a 14-a din Transnistria, specialist în PR în serviciul unui partid politic concurent (PLDM). A acționat la comandă, în conexiune cu Ion Neagu, prezentând depoziții calomnioase și contradictorii. Depozițiile sale nu s-au confirmat în cadrul anchetei. Atât el, cât și Neagu, au fost, în opinia mea, implicați în cazul răpirii mele și, probabil, au acționat împreună cu alți oamenii ai serviciilor secrete din PPCD conectați pe zona răsăriteană. Declarațiile acestuia de asemenea au fost coordonate nemijlocit cu oameni din serviciile secrete conectați pe zona răsăriteană și au avut menirea de a deturna atenția anchetei și a opiniei publice de la versiunea reală a răpirii;

7. Ion Gonța, fost jurnalist din tabăra filorusă. A pretins că ar fi cunoscut locul detenției mele (un beci într-un sat din centrul RM), însă nu și-a putut susține nicicum afirmațiile. A fost unchiul prezentatoarei tv Angela Gonța și a fost găsit spânzurat în incinta misiunii diplomatice a RM la Paris, unde era atașat de presă;

8. Vladimir Antiufeev (Șevțov), șeful KGB de la Tiraspol, cetățean rus și ofițer înalt al servciilor secrete ruse parașutat în Republica Moldova. Acest bandit mi-a consacrat mai multe declarații publice și chiar o conferință de presă, pretinzând că nici el, nici serviciul secret al separatiștilor (KGB/MGB) nu ar fi avut nici o tangență cu cazul. În 1991, Șevțov-Antiufeev a fost anunțat în urmărire internaţională de către autorităţile Letoniei pentru crime împotriva statului. Serviciul secret din Transnistria și miliția transnistreană au fost implicate în răpirea și deținerea ilegală a mai multor cetățeni ai Republicii Moldova.

EXPLOATAREA POLITICO-MEDIATICĂ. Nu au scăpat din atenție antepronunțările procurorului de mucava Valeriu Zubco (plecat din funcție după omorul de la vânătoarea din Pădurea Domnească, a cărui funcție s-a spus că fusese plătită cu 2 milioane de euro), fiind exploatate mediatic în mod repetat prin crearea așteptării de senzațional, așteptări care nu s-au confirmat în cadrul anchetei.

PROCURORII DE PRESĂ. LINȘAJUL MEDIATIC. Procurorii de presă sunt simpli simbriași care au executat comenzi mediatice cu țintă precisă, persoane care vântură vorbe în loc să cântărească fapte. Încălcând norme elementare ale deontologiei profesionale, aceștia și-au bazat materialele pe insinuare sau calomnii, preluând într-o manieră complice versiunea lansată de către Neagu și Burcă, sub bagheta oamenilor rușilor dintr-un anume serviciu secret, despre o așa-zisă ”înscenare” a sechestrării.  ”Înscenarea” s-a produs doar în presă, într-o anumită parte a instrumentelor de presă, care, finanțate atunci din aceeași sursă, primiseră comandamente clare cu jumătate de an înaintea punerii în aplicare a ticăloasei stratageme de linșare mediatică a subsemnatului. Niciodată procurorii de presă nu au pus la îndoială viciile grave și evidente admise deliberat de către anchetă, nici distrugerea premeditată a probelor materiale, prezumând  în mod vădit interesat că procurorii și-ar fi făcut datoria exemplar și complet, nefiind un instrument în mâna puterii politice. Publicațiile la care mă refer sunt, întâi de toate, iubitoarea de Pasat ”Timpul” și iubitoarea de Filat ”Jurnal de Chișinău”, cu conexiunile lor politico-securistice bine cunoscute de cei în temă. Peste o habă de vreme se va vedea că acestea nu sunt publicații independente, cum se pretind, ci simple și banale instrumente mediatice, executoare de comenzi.

Pentru corectitudine precizez:

Sechestrarea mea s-a produs la Chișinău.

Locul detenției a fost în stânga Nistrului, cel mai probabil la periferia municipiului Tiraspol. Mai mulți ofițeri din cadrul MAI au confirmat acest fapt, dar la un moment dat aceștia au fost îndepărtați din anchetă.

Eliberarea mea s-a produs în stânga Nistrului, de ziua de naștere a fostului președinte Voronin (25 mai 2002).

Servicii secrete din afara spațiului controlat formal de autoritățile centrale ale Republicii Moldova au fost implicate în sechestrare. Acestea au avut complici la Chișinău, posibil chiar dintre unii care au compărut ulterior ca detractori (din interiorul PPCD sau din afara lui), acționând la indicația acelorași servicii secrete. În dosar au existat probe relevante, obținute pe canale speciale, privind intenții explicite ale unor cercuri religioase controlate de servicii secrete de peste hotare, în relație cu regimul banditesc de la Tiraspol, de a înlătura o persoană din conducerea partidului din care făceam parte.

Admit că și puterea politică de la Chișinău a putut avea tangență cu acest caz, de vreme ce a demonstrat ulterior un dezinteres total pentru ca ancheta să fie una completă, rapidă și profesionistă, încadrată corect și cu participarea unor experți străini. Distrugerea premeditată a mai multor probe materiale din dosar este un element care conduce la o asemenea concluzie.

Admit și faptul că persoane din PPCD au avut tangență cu acest caz. Mă refer aici la persoane infiltrate în PPCD și acționând în interesul serviciilor secrete. Timpul va arăta cine au fost aceste persoane infiltrate.

Republica Moldova însăși a fost și rămâne în continuare un stat ostatic al fostului serviciu secret sovietic (KGB) și al vlăstarelor răsărite din el. Totodată, cazurile de răpire din Basarabia a cetățenilor Republicii Moldova de către miliția și securitatea transnistreană (de multe ori în complicitate cu autoritățile legale de la Chișinău!) sunt multiple în ultimii 20 de ani și demonstrează că o implicare a transnistrenilor este pe deplin posibilă.

Interesul celor implicați în sechestrare, detenție, sabotarea anchetei și linșajul mediatic a fost de ordin politic, cu accente clare antiromânești.

Au fost unii care au încercat să obțină bani de pe urma acestui nefericit caz (iluzionându-se că ulciorul merge de multe ori la apă), alții au căutat să adune foloase politice sau de imagine.

România sau Biserica Ortodoxă Română nu au fost implicate în nici un fel în acest caz, chiar dacă s-a încercat fie atragerea lor, fie insinuarea calomnioasă că ar fi fost implicate. În acest caz au fost interesate și implicate forțe pe care le-am putea numi generic Antiromânia.

Din PPCD și din afara lui, aceste forțe și persoane se vor developa, mai devreme sau mai târziu, ca fiind în serviciul Moscovei încă din perioada ocupației sovietice. Lansarea versiunilor otrăvite despre acest caz s-a făcut la comandă, sub supravegherea și ghidarea pas cu pas de către oameni ai rușilor dintr-un anume serviciu secret, cu care multe elemente de la Chișinău au fost și, probabil, mai sunt în contact activ.

Nu-i doresc nimănui să treacă prin ceea ce am trecut în anul 2002, în plină dictatură comunistă. Dacă, Doamne ferește!, mi s-ar mai întâmpla vreodată ceva grav, comparabil, în viață, sunt convins că ar fi mâna acelorași ticăloși aflați în solda rușilor, ahtiați de putere, bani, control al minților și sufletelor, fără nicio opreliște.

O concluzie care se impune între altele: avem acută nevoie de o reformă autentică și până la capăt a Procuraturii. Dacă Procuratura nu ar fi fost o unealtă a aceleiași rețele politice conectate în răsărit, instrumentul ”de aur” al tuturor regimurilor securistice de la noi, astăzi am fi avut un răspuns și numele celor care mi-au făcut acest rău cumplit ar fi fost cunoscute. Mă tem însă că va trebui să curgă încă multă apă pe Prut și pe Nistru până când o reformă a Procuraturii va fi posibilă cu adevărat.

Chișinău, 15 iunie 2013

P.S.: Sunt convins că argumentele, mărturiile și dovezile din acest material nu vor fi citate de procurorii de presă dirijați din umbră de securiști și conectați în sfera puterii. Îmi pare corect ca punctul meu de vedere să fie citat măcar, dacă nu și analizat, de cei care au avut și au predilecție pentru caz sau de cei care sunt sincer preocupați de el. Doar cine le va cita cu bună-credință va demonstra că este străin conexiunilor securistice și nu execută comenzi ale unei puteri complice. Întrebarea este dacă ele vor fi citate sau nu de publicația Flux. Vor fi sau nu vor fi? – aceasta-i întrebarea.


Vocea unui securist la Tiraspol

Septembrie 22, 2011

Colonelul Ivan Mahu, fost ofiţer KGB şi al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova, şi-a dus onoarea în cuibul separatismului, la Tiraspol, unde, la 8 septembrie, în preziua celei de a 20-a aniversări de la înfiinţarea serviciului secret moldovean, a publicat, pe pagina electronică „RIA Dnestr” (Reghionalnoie Informaţionnoie Aghenstvo Dnestr), o scrisoare deschisă cu genericul „Actualii conducători ai SIS sunt trădători de Patrie”. Patriot precum se pretinde, colonelul Mahu nici că putea găsi un loc mai potrivit unde să-şi publice scrisoarea decât în una dintre oficinele regimului banditesc de peste Nistru.

Întrucât sunt mai mult decât rarisime cazurile în care din cotloanele de altădată ale KGB şi ale SIS-ului de astăzi răzbate câte o voce răzleaţă, nu am considerat lipsită de importanţă „patriotică” scrisoarea publicată cu generozitate de separatiştii teleghidaţi şi protejaţi de Moscova.

Plină de aprecieri subiective, insinuări şi invective prezentate pe un ton grav, alarmist chiar, scrisoarea fostului ofiţer KGB şi SIS consună perfect cu propaganda regimului marionetă implantat de Moscova în partea de răsărit a Republicii Moldova. Dincolo de falsurile şi elucubraţiile pe care le cuprinde şi de apologia pe care o face KGB-ului sovietic, textul cu pricina se doreşte a fi un semnal de alarmă împotriva „românizării” populaţiei Republicii Moldova. Destul de încâlcită şi contradictorie, această scriitură emană aburii toxici ai celei mai crase uri etnice. În plus, Ivan Mahu atribuie obţinerea independenţei de stat a Republicii Moldova „naţionaliştilor”. Naţionaliştilor români, evident! Naţionaliştii români care au vina de a fi provocat valuri-valuri de „plecări” (puţin rămânea să fi spus „deportări” sau „persecuţii”, căci, pe parcurs, spune: „represiune”) ale kaghebiştilor sovietici din structura chemată să vegheze asupra securităţii noului nostru stat. Naţionaliştii care au încercat să ne „îndepărteze de CSI”, patria comună a domnului Mahu şi a prietenilor săi de la Tiraspol!

Să vedem însă care sunt „ideile-forţă” ale semnatarului. Dat fiind că spaţiul rezervat acestui material nu ne permite să reproducem integral scrisoarea despre care vorbim, o vom reda în mare parte, omiţând pasajele care ni s-au părut irelevante. Nu vom comenta sau polemiza nici pe marginea subiectului „revoluţiei din 7 aprilie 2009”, căci aceasta, ca şi „revoluţia română din 1989”, tot cu voie de la mai multe împărăţii a fost, iar marea împărăţie din răsărit, atât de dragă lui Ivan Mahu, a avut partea ei de implicare. Şi în „revoluţie”, şi în guvernarea federalizatoare sub baghetă ruso-germano-etc., etc. Atâta lucru trebuia să priceapă un „patriot” şi un „profesionist” ca Ivan Mahu.

Iată, aşadar, ce scrie colonelul Ivan Mahu în oficina separatiştilor ruşi de la Tiraspol:

„Serviciile secrete actuale din R. Moldova nu au apărut pe loc pustiu. Majoritatea absolută a ofiţerilor, care  au muncit în anii 1980 în KGB din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, au lucrat cinstit şi cu demnitate. Recrutarea cadrelor s-a făcut la cel mai înalt nivel. Mulţi din foştii ofiţeri ai Moldovei – sute şi mii – trăiesc şi astăzi în Republica Moldova. Nimeni nu poate să spună că ei au abuzat de poziţia lor, că au reprimat pe cineva. (Aici şi în continuare sublinierile ne aparţin – nota noastră.) Astăzi, deasupra noastră atârnă greşelile lui Beria, dar ce facem noi aici, generaţia care a început să lucreze în anii 1980?

În anul 1989, chiar înainte de obţinerea independenţei şi de crearea noii structuri, au început schimbări rapide. Din rândurile organelor, a plecat primul val de specialişti de înaltă clasă. Ei au fost primii care au prevăzut că în Moldova vor ajunge la putere naţionaliştii. Din conducerea KGB din Moldova, s-au transferat la Moscova peste 20 de oameni, la Kiev au plecat aproximativ 25. Unii din cei plecaţi din KGB Moldova au ajuns generali în serviciile secrete – atât de bine erau pregătiţi.

La 9 septembrie 1991, KGB a fost transformat în Ministerul Securităţii Naţionale. În curând, premierul unionist Mircea Druc l-a desemnat pe funcţia de ministru pe Fiodor Botnari (Tudor Botnaru – nota red.). Druc ştia perfect pe cine desemnează. Ei se cunoşteau de multă vreme, încă din vremea dosarului Ghimpu-Şoltoianu. Druc a încercat să infiltreze ideile naţionalismului şi ale românismului în Ministerul Securităţii Naţionale. Acesta era şi principalul lui obiectiv: să pregătească serviciile secrete să-şi respingă propriul obiectiv principal, misiunea de bază: apărarea statului. Să facă în aşa fel încât serviciile secrete să nu poată să se opună românizării ţării. Dar în acea perioadă, colectivul nostru încă rămăsese un monolit puternic şi, în general, speranţele lui Druc nu s-au bucurat de succes în totalitate.

Lozinca lui Druc „Cemodan-vokzal-Rossia!” („Geamantanul-gara-Rusia!”) a jucat un rol important şi în ceea ce priveşte componenţa Ministerului Naţional al Securităţii. Prin formarea noului serviciu secret, s-a declanşat al doilea val de plecări. Agenţii au început să plece spre armata naţională, în servicii speciale paralele, în societăţi de securitate pentru bănci şi alte firme particulare. Dar nici unul dintre ei nu a devenit racket, nu au intrat în structuri criminale: educaţia şi pregătirea lor erau de cel mai înalt nivel.

Iată de unde aş sfătui eu generaţia actuală de ofiţeri să ia exemple. Mai ales că acolo a rămas coloana vertebrală a adevăraţilor patrioţi: Valeriu Daraban, Ivan Mezunski, Vasile Sârbu, Valeriu Andronic, Victor Leucă, Anatol Furtună, Nikolai Makarov şi alţii.

Aceştia au şi fost oamenii care au ţinut piept puternicului atac al serviciilor secrete din state străine, care au vrut să lovească Moldova după prăbuşirea Uniunii Sovietice. Aceşti oameni au format un zid contra tendinţelor revanşarde ale României”.

Frontul Popular era atunci sub presiune politică. În timpul lui Calmoi, a fost practic lichidată problema cu naţionaliştii din „gruparea lui Druc”, care penetraseră, pur şi simplu, organele. Însă şi după acest moment, în sistem au rămas oameni mereu nemulţumiţi de funcţiile lor, de apropierea de CSI şi aşa mai departe. În 2001, după preluarea puterii de către comunişti, în faţa Serviciului de Informaţii şi Securitate, au fost puse sarcini privind asigurarea securităţii Republicii Moldova, ca stat suveran şi independent. În sfârşit, am înţeles şi noi definitiv de ce ar trebui să ne ocupăm”.

„În timpul noului regim, noi, ofiţerii de contraspionaj, ne-am confruntat cu o considerabilă activizare a misiunilor din partea serviciilor secrete străine pe teritoriul Republicii Moldova, în scopul inducerii aşa-numitului scenariu al „revoluţiei de catifea”. În paralel, s-au agravat măsurile speciale care vizau subminarea statalităţii Republicii Moldova, activizarea unionismului. În ceea ce priveşte creşterea nivelului de pregătire a activităţii, pentru perfecţionarea cadrelor, categoric, un rol important l-a jucat generalul Ursu. El era comandantul care cunoştea mediul operaţional”.

„În toamna lui 2009, odată cu schimbarea puterii, în cadrul SIS a început o adevărată represiune. Toţi cei care lucraseră până în 2009 la identificarea şi subminarea activităţilor subversive ale serviciilor secrete din statele străine pe teritoriul Republicii Moldova au fost retrogradaţi din funcţii, trimişi să lucreze în alte structuri, însă nu pe profil. Erau acuzaţi de prostie, de lipsă de profesionalism, chiar dacă lucraseră zi şi noapte. Voi enumera aceşti oameni: Valeri Kruşilinski, Viaceslav Trubka, Serghei Dulghier, Ghennadi Negară, Adrian Prodan, Gheorghe Bâlea, Ruslan Ţurcan, Alexandr Esaulenko, Anatol Moraru, Oleg Samusi. Iar în locul lor au fost aduşi oameni loiali tendinţelor actuale din serviciile secrete”.

„În consecinţă, colectivul de profesionişti şi de patrioţi din instituţie a fost erodat în ultimii doi ani mai puternic decât la prăbuşirea KGB şi la formarea serviciilor secrete naţionale, din anii cumplitei fervori naţionaliste.

Apare întrebarea: poate că unii au săvârşit crime contra ţării lor, contra poporului? Nici vorbă, ei au fost alungaţi numai pentru că şi-au apărat statul!

Iată şi concluzia. În ultimii doi ani, românizarea ţării noastre s-a amplificat mai mult, decât în orice perioadă a independenţei Moldovei, iar rolul SIS în lupta de rezistenţă este mizerabil. În multe funcţii, lucrează oameni care au cetăţenia altor state. Ziua independenţei o sărbătorim cu drapele româneşti. Peste tot în ţară, găseşti inscripţii de genul „Moldova este România” şi „Basarabia – pământ românesc”.

Firmele româneşti au acces la mina de aur a comunicaţiilor speciale, la bazele de date ale cetăţenilor Republicii Moldova. Are loc o puternică prelucrare pro-românească a tineretului, atât în ţară, cât şi pe teritoriul României.

În multe ministere şi departamente lucrează consultanţi care sunt cetăţeni ai ţării vecine. Iar acest lucru este posibil numai pentru că acum, chiar în SIS, a fost anihilat contraspionajul. Însuşi Serviciul de Informaţii şi Securitate serveşte astăzi nu statul şi Constituţia, ci unor clanuri mafiote şi diverşilor lideri politici.

Cel mai probabil este faptul că unii foşti ofiţeri KGB, de genul lui Dediu, au obţinut trese de la principalul român al Republicii Moldova. Astăzi, ţara noastră şi tot poporul moldovenesc sunt agresate zilnic cu strigăte şi ţipete despre apartenenţa la „marea naţiune română”.

Cu toate că pe nimeni de dincolo de Prut nu interesează opinia poporului moldovenesc. Se pare că pe acest mal au ajuns la putere prea multe capete cu acelaşi suflet. Şi până când vom putea noi, ofiţerii, să privim în linişte această barbarie, această orgie?

După convingerea mea sinceră, comandanţii actuali ai SIS sunt trădătorii patriei noastre.

De aceea, în ziua în care se împlinesc 20 de ani de la înfiinţarea serviciului nostru, privind în trecut şi cu nelinişte uitându-mă spre viitor, eu fac apel la toţi ofiţerii care vor să servească fidel Patria lor (şi asemenea patrioţi şi oameni de onoare sunt majoritatea):

Nu cedaţi, nu renunţaţi! Gândiţi-vă: ale cui interese le apără acum şefii voştri şi până când poporul moldovenesc va mai tolera această agresiune asupra lui?

Vă îndemn să vă uniţi şi să vă daţi demisia din toate funcţiile din cadrul SIS! Şi atunci poate că, nu la jubileu, ne vom întâlni la următoarea aniversare cu mândrie faţă de serviciul nostru, pentru ţara noastră, cu convingerea că noi ne îndeplinim misiunea în faţa statului şi a poporului moldovenesc. La urma urmelor, dacă nu o facem, noi, atunci cine o va face?

Am onoarea!”.

Da! Onoarea fostului ofiţer KGB şi SIS, Ivan Mahu, nu putea fi întreagă decât exclamată din bârlogul separatismului transnistrean.

Chestiunea eficienţei şi „patriotismului” cadrelor SIS nu face, decât cu rare excepţii, după cum spuneam, obiectul dezbaterilor publice de la noi. Dar merită, pentru că subiectul este, într-o societate care nu a cunoscut lustraţia, de milioane. Secretul eliberării Republicii Moldova de balastul sovietic stă anume aici, în zona gradului de prezenţă şi implicare, de regulă nefastă, a armatei de lucrători ai „frontului invizibil” în viaţa noastră publică, iar alteori şi în cea privată.

Hipertendenţiosul excurs în istoria SIS, făcut de bătrânul colonel KGB, Ivan Mahu, suferă, observăm, de grave şi voite omisiuni. Nu ni se spune, bunăoară, nimic despre perioada în care SIS a fost condus de către falnicul director Valeriu Pasat, cel devotat trup şi suflet (sau suflet şi trup) colonelului Vladimir (Nicolai Vasilievici Cantarean), tot el mitropolit al „întregii Moldove”. Nici despre biroul Serviciului Federal de Informaţii al Rusiei (FSB) deschis pe lângă SIS la cererea şi cu participarea nemijlocită a conducătorului său, generalul FSB, Nikolai Patruşev, cel distins cu „Ordinul Ştefan cel Mare”, probabil, pentru meritul de a fi superiorul pe linie de serviciu al banditului Igor Smirnov. Nici despre separatism ca pericol real şi major pentru integritatea, suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova. Nici despre Centrul de spionaj „Balcani” (Balkanski Ţentr), mutat de la Sofia la Chişinău cu doi ani înaintea aderării Bulgariei la NATO.

Deformat iremediabil de trecutul său de kaghebist sovietic, colonelul Ivan Mahu se străduieşte să reducă toate riscurile şi ameninţările la adresa securităţii Republicii Moldova la dificila şi sensibila chestiune identitară a populaţiei majoritare şi să arate cu degetul într-o singură direcţie, spre Bucureşti, ca şi pe timpul sovietic, când secţia a V-a (numită şi 5Z) a KGB combătea adânc şi cu oareşice succes două „fenomene negative”: „fanatismul religios” şi „naţionalismul românesc”.

Reflexul de kaghebist determină şi recursul la fals. De exemplu, lozinca provocatoare „Cemodan, vokzal, Rossia”, lansată, se ştie, chiar de KGB în Ţările Baltice, Ucraina şi Republica Moldova în perioada avântului mişcărilor de emancipare de sub tutela Moscovei, ne este prezentată de drept „lozinca lui Druc”. Păi, cum altfel dacă „răul” trebuie să fie personificat. KGB-ul s-a hrănit întotdeauna cu denunţuri, autodenunţuri şi depoziţii, de regulă, false şi absurde. Şi ce fel de denunţ este acela dacă nu cuprinde nume concrete? „Duşmanul intern” trebuie identificat de fiecare dată cu precizie, altfel ce rost şi justificare mai poate avea efortul securistic susţinut al unor inadecvaţi la realităţile istorice în schimbare, inadecvaţi care nu au avut altă familie decât KGB-ul şi altă patrie decât URSS-ul.

Un lucru bun totuşi există în scrisoarea colonelului Ivan Mahu. Acesta ne dă o listă, nici pe departe completă, a „adevăraţilor patrioţi” din SIS, pe care, fără să vrea, ni-i prezintă ca pe „ultimii mohicani” ai KGB-ului sovietic. Poporul merită, bineînţeles, să-şi cunoască eroii. Pomelnicul colonelului Mahu e scurt, dar valoarea lui e mare. Chiar face să revenim la această listă albă a securiştilor „patrioţi”, care nu se amestecă – Doamne fereşte! – cu lista, neagră, evident, a securiştilor „trădători ai patriei noastre”, cum nu se amestecă lumina cu întunericul: Valeriu Daraban, Ivan Mezunski, Vasile Sârbu, Valeriu Andronic, Victor Leucă, Anatol Furtună, Nikolai Makarov şi alţii, cărora li se adaugă nume sonore de patrioţi ca Valeri Kruşilinski, Viaceslav Trubka, Serghei Dulghier, Ghennadi Negară, Adrian Prodan, Gheorghe Bâlea, Ruslan Ţurcan, Alexandr Esaulenko, Anatol Moraru, Oleg Samusi. O listă demnă de viitorul Panteon al Patriei! De aceea este de mirare că Ivan Mahu îndeamnă toată această lamură a Securităţii să-şi prezinte patriotic demisia.

Ce păcat că bătrânul colonel KGB nu dă şi alte liste, cum ar fi, la o adică, cele ale securiştilor din politica, diplomaţia, cultura, publicistica, biserica şi economia moldovenească! Uite aici să vedeţi dumneavoastră „coloană vertebrală” a „adevăraţilor patrioţi”! Păcat şi iar păcat. Poate că data viitoare, când se mai milostiveşte banditul Smirnov şi oferă spaţiu în fiţuicile şi portalurile lui propagandistice de la Tiraspol pentru oamenii din rezerva KGB-ului de la Chişinău.

Nu de alta, dar, până la o asemenea eventuală ocazie, lumea ar putea stărui în ideea şi impresia că numele adevărat al Patriei noastre scumpe este, în cel mai bun caz, Republica Securistă Moldova sau, în cel mai rău, dar totuşi posibil, caz, Republica fostului KGB.

Post-scriptum: „RIA Dnestr”, care a publicat scrisoarea lui Ivan Mahu, este o agenţie de ştiri înfiinţată la 13 iulie 2009 şi condusă de Roman Konopliov, fost conducător al Partidului Naţional Bolşevic din Rusia şi unul dintre principalii ideologi ai separatismului transnistrean. A făcut parte din mişcarea „Rossî” (Ruşii). Adept al unor idei şovine, ultraradicale, xenofobe şi extremiste,  Konopliov figurează, din aprilie 2006, în Lista oficială a extremiştilor din Federaţia Rusă, motiv pentru care s-a stabilit la Tiraspol, fiindu-i acordată „cetăţenia RMN”. A fost redactor al portalului „Pridnestrovie: Naţionalnaia politika” şi şef al secţiei politice a săptămânalului „Destrovski kurier” de la Tiraspol. A înfiinţat şi a condus o perioadă agenţia de ştiri „Lenta PMR”, după care a fost redactor-şef al ziarului „Russki Prorâv” din Transnistria. Se numără printre susţinătorii lui Igor Smirnov, pe care îl consideră „un Fidel Castro al Transnistriei”.


Legea lustraţiei sau moldovenii nu sunt georgieni!

Iunie 11, 2011

Georgienii, cu mult mai avansaţi în procesul de democratizare şi de construcţie naţional-statală, au demonstrat, pentru a câta oară, că au caracter. Voinţa politică a georgienilor de a se debarasa de balastul sovietic, pentru a putea progresa pe calea modernizării propriei lor ţări, s-a manifestat de curând prin adoptarea „Cartei Libertăţii” de către Parlamentul de la Tbilisi, la 31 mai, cu unanimitate de voturi. „Carta Libertăţii” este denumirea Legii georgiene a lustraţiei.

Proiectul „Cartei Libertăţii” îl are ca autor pe Ghia Tortladze, liderul fracţiunii parlamentare de opoziţie „O Georgie puternică”. Mai multe prevederi ale acestei legi au şi intrat în vigoare, pe când altele vor fi puse în aplicare începând cu data de 1 ianuarie 2012.

„Carta Libertăţii” stabileşte, între altele, restricţii în cazul foştilor colaboratori ai serviciilor secrete ale Uniunii Sovietice, al celor care au deţinut funcţii de conducere în Partidul Comunist şi Komsomol. Foştii kaghebişti şi ştabi comunişti sau comsomolişti nu vor putea ocupa nici o funcţie în instituţiile executive sau reprezentative ale statului, în Consiliul de Securitate al Georgiei, în Cabinetul de Miniştri, în ministere şi departamente, în administraţia prezidenţială, în Cancelaria Guvernului sau în comisiile rogatorii. În acelaşi timp, „Carta Libertăţii” stabileşte în mod expres că lustrabilii nu vor putea fi antrenaţi în activitatea Ministerului Apărării şi a celui de Interne, precum şi a structurilor de investigaţie operativă şi nu vor putea fi avansaţi în grade superioare celui de locotenent-colonel. Reprezentanţii acestei categorii de persoane nu vor putea ocupa funcţii de judecători, de rectori şi prorectori ai instituţiilor de învăţământ superior, de decani sau şefi de catedră. Aceştia nu vor putea fi promovaţi nici în conducerea posturilor publice de radio şi televiziune, şi nici în Consiliile de coordonatori ai respectivelor posturi. Lustrabilii care ocupă în prezent funcţiile vizate de „Carta Libertăţii” sunt obligaţi să demisioneze în maximum 30 de zile calendaristice din momentul intrării legii în vigoare, iar în cazul în care termenul va fi depăşit, o Comisie specială va face publice toate informaţiile cu privire la activitatea acestora în structurile poliţiei politice sovietice. Foştii colaboratori KGB şi ai celorlalte servicii secrete sovietice vor putea candida la alegerile locale sau parlamentare din Georgia doar după ce informaţia despre colaborarea lor va fi făcută publică.

Totodată, legea interzice utilizarea publică a simbolurilor fasciste şi comuniste. De asemenea, legea instituie controlul asupra fluxurilor financiare din străinătate.

Comisia specială care se va ocupa de aplicarea întocmai a prevederilor „Cartei Libertăţii” va fi creată prin decretul preşedintelui Georgiei, legea stipulând obligativitatea delegării în Comisie a câte unui reprezentant al tuturor fracţiunilor parlamentare. În cel mult şase luni de zile, Comisia va primi toate materialele, dosarele şi fondurile arhivistice ale fostului KGB, ale fostului Partid Comunist din Georgia şi ale Komsomolului. Legea prevede transmiterea obligatorie către Comisia specială a tuturor documentelor care vizează agentura serviciilor secrete sovietice.

Potrivit Preambulului „Cartei Libertăţii”, scopul legii constă în curmarea, în acord cu principiile şi normele de drept internaţional, a oricăror atentate la securitatea Georgiei, a terorismului şi crimelor împotriva statului. „Carta Libertăţii” are menirea de a contribui la funcţionarea eficientă a legislaţiei georgiene, la dezvoltarea democratică a ţării şi la contracararea ideologiei comuniste şi fasciste. În legătură cu acest ultim aspect, legea prevede atribuţii concrete ale Comisiei speciale. Comisia va examina orice cerere privind eradicarea simbolurilor comuniste şi fasciste, privind construcţiile de cult, monumentele (inclusiv cele funerare), denumirile de străzi şi de localităţi prin care se propagă ideologiile comunistă şi fascistă.

Şi acum să revenim la oile noastre. Făloasa Alianţă pentru Integrare Europeană de la Chişinău, care practică o demagogie antisovietică şi anticomunistă fără egal, nici de gând nu are să recurgă la un gest asemănător celui din Georgia. Nici Filat, nici Lupu şi nici Ghimpu (iar până acum un an nici Urechean) nu au avut şi nici nu au ca preocupare vie şi sinceră adoptarea unei legi a lustraţiei. Aceştia, domnilor, nu că ar fi împotrivă, dar, zic ei, nu e cazul, nu e momentul, ca să nu stresăm cumva societatea, că o asemenea lege ar fi deja lipsită de obiect, depăşită, inoportună, că s-a terminat mama arhivelor KGB, ale Partidului Comunist şi ale Komsomolului sau Procuraturii din fosta RSSM, că, chipurile, toate dosarele până la ultimul au luat calea lungă a Moscovei şi Tiraspolului!

La 11 ianuarie 2010, fostul preşedinte interimar Ghimpu declara într-o emisiune televizată: „Eu consider că trebuie să fie legea lustraţiei. Dar îmi pare că, încă atunci când eram în primul parlament 1990 sau 1989, deja se zvonea că dosarele nu mai sunt la Chişinău, că sunt duse. Moscova a făcut tot posibilul să-şi păstreze clienţii săi, să nu-i depistăm noi ca să funcţioneze mai departe, să activeze pentru KGB”. Aţi văzut, domnilor? Acesta este unul dintre fruntaşii „integrării europene”. Totuşi, din bun-simţ, Ghimpu şi-ar fi putut motiva eschivarea prin „argumente” ceva mai consistente şi mai credibile.

Ghimpu are nevoie de dosarele de la Tiraspol ca să afle că ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguţa, este fost activist komsomolist şi comunist. Ghimpu, dar mai ales Filat, are nevoie de aceleaşi dosare ca să i se confirme că noul preşedinte al Curţii de Conturi, Serafim Urechean, a fost şi el mare secretar de partid în timpul URSS. Fruntea coaliţiei are nevoie de dosarele de la Tiraspol ca să li se arate că actualul director al Radio Moldova, Alexandru Dorogan, absolvent al Şcolii Superioare de Partid pe timpul lui Brejnev, a fost lucrător pe frontul ideologic sovietic şi comunist. Tot de dosarele de la Tiraspol are nevoie mândra AIE pentru a afla că aproape toată conducerea SIS, de la generalul Gheorghe Mihai la generalul Valentin Dediu s-au şcolit în Şcoala Superioară a KGB şi au activat în temuta structură pe timpul sovietic. Fără dosarele de la Tiraspol, Mihai Ghimpu nu are cum şi de unde şti că deputatul PL, Valeriu Saharneanu, este absolvent al Şcolii Superioare de Partid. Fără acele nenorocite dosare nici Filat nu are cum afla că ministrul Afacerilor Interne, generalul Alexei Roibu, a absolvit Şcoala Superioară a KGB de la Minsk şi provine din odioasa structură. Eh, dacă s-ar face o listă a tuturor lustrabililor celebri din Republica Moldova, nu ne-ar ajunge nici zece numere de ziar ca să o publicăm.

Fără o lege a lustraţiei nu am făcut nimic! Nici reforme, nici democratizare, nici integrare europeană. Lucrurile nu merg în Republica Moldova pentru un motiv banal de simplu. Ele nu merg de prea mult sovietism şi kaghebism infiltrat până în măduva oaselor firavului nostru organism social şi statal.

Singura tentativă concretă de elaborare şi promovare a unei legi a lustraţiei în Parlamentul de la Chişinău a făcut-o PPCD. Proiectul însă a primit avizul negativ al guvernului condus de ex-premierul Ion Sturza, el însuşi recunoscând într-un interviu că nu a fost străin de serviciile secrete sovietice. Cititorii nu-mi vor permite să greşesc afirmând că din acel guvern făcea parte şi Vladimir Filat, iar lucrurile se întâmplau pe timpul preşedintelui Petru Lucinschi, cavaler al ordinului „Steaua României” în grad de colan. Proiectul legii lustraţiei elaborat de PPCD zace şi acum în Parlament. El nu a fost adoptat, pentru motive evidente, nici în timpul guvernării PCRM. Acum, întrebarea vine: de ce nu a fost examinat respectivul proiect în ultimii doi ani de guvernare „anticomunistă”, „proeuropeană” şi „românească”? Nu avem veleităţi şi pretenţii de paternitate, nu pretindem dreptul de copyright! Dacă deranjează faptul că proiectul a fost semnat de deputaţii PPCD, să facă deputaţii AIE unul mai bun! Important este ca semnalul unei schimbări reale şi de fond să fie dat în Republica Moldova.

Adoptarea legii lustraţiei are valoare de test pentru actuala guvernare. Altminteri, dacă tot vedem atâta ezitare şi împotrivire, avem tot dreptul să admitem că şi Guvernul, şi Parlamentul, şi Serviciul de Informaţii şi Securitate, şi judecătoriile, şi procuratura, şi ministerele, şi mitropolia închinătoare la Moscova, şi ambasadele noastre peste hotare, şi redacţiile gazetelor şi televiziunilor de tot felul, şi mediul academic şi cel de afaceri, şi partidele politice au fost şi sunt burduşite cu kaghebişti mai tineri şi mai bătrâni, mari şi mici în grad, mai iuţi şi mai înceţi la minte.

Kaghebişti au fost, kaghebişti sunt încă! Tot ce înseamnă structură închegată şi cât de cât funcţională în ţara asta, putem prezuma, este împănată din greu cu foşti ştabi sovietici pe care AIE nu vrea în nici un caz să-i deconspire! V-aţi întrebat vreodată: de ce, oare? De aia! De aia că ursul nu are coadă, de aia că, totuşi, cadrele hotărăsc totul (vorba lui Stalin), de aia că KGB-ul n-a murit, doar un pic a aţipit, de aia că Alianţa de guvernământ este „pentru Integrare Europeană” doar în vorbă, nu şi în faptă, de aia că nici la Bucureşti nu s-a făcut o lustraţie adevărată şi până la capăt, de aia că moldovenii nu sunt georgieni, de aia şi de aia, şi de aia!

Republica Moldova a ieşit din URSS, dar nu a ieşit URSS-ul din Republica Moldova şi o bântuie ca un duh rău. E vorba de un diagnostic, nu de o metaforă.


ORGANUL COMPETENT sau Moldova sub imperiul Securităţii

Mai 6, 2011

AIE – instrumentul Securităţii sau Securitatea – instrumentul AIE?

Nu e pentru prima oară când tună la Chişinău pe timp senin. Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova a emis un aviz negativ în privinţa judecătorului Ion Muruianu, preşedinte interimar al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) şi candidat la propria succesiune pentru un termen de patru ani. Astfel, alegerea preşedintelui CSJ a fost amânată cu 30 de zile.

Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) i-au fost necesare tocmai două luni pentru verificări, ca în final să-şi motiveze avizul negativ prin condamnările Republicii Moldova la CEDO în opt cauze judecate de Muruianu. Acesta a declarat că va contesta avizul SIS, întrucât în cazul contracandidaţilor săi, judecători în speţe în care Republica Moldova a fost, de asemenea, condamnată la CEDO, avizele au fost pozitive. Cu titlu de fapt divers vom menţiona că avizul SIS, nefăcut public, este, practic, anonim, nefiind semnat de nimeni. Doar pe o scrisoare însoţitoare stă semnătura generalului KGB în rezervă Gheorghe Mihai, instalat în funcţie la propunerea ex-interimarului Mihai Ghimpu.

Potrivit surselor noastre, Nota informativă care a stat la baza scrisorii de însoţire semnate de generalul de securitate Gheorghe Mihai a fost pregătită de locotenent-colonelul Andrei Pascarenco, şef de Secţie în cadrul Direcţiei Generale SIS pentru Combaterea Crimelor Economice, împreună cu adjunctul său Vasile Comendant. Nota informativă i-a fost prezentată spre aprobare colonelului Alexandru Popescu, şeful Direcţiei Generale SIS pentru Combaterea Crimelor Economice. La rândul său, acesta i-a prezentat Nota informativă generalului în rezervă Gheorghe Mihai, directorul Securităţii, care, aşa cum s-a văzut, a turnat-o în forma unei scrisori însoţitoare la avizul negativ privind candidatura judecătorului Ion Muruianu. În cazul altor trei candidaţi Securitatea a dat avize pozitive, după ce respectivii au fost „verificaţi” la toate ale lor.

Vom observa, de asemenea, că judecătorul Ion Muruianu consideră bună, în principiu, practica verificărilor candidaţilor de către Securitate, atâta doar că nu este de acord cu ceea ce a spus, de această dată, respectiva instituţie despre propria lui persoană. Muruianu a vrut doar să arate că ceilalţi candidaţi nu sunt mai breji decât el: „Aşa-zisele riscuri de numire pe care le-au sesizat în privinţa mea sunt exact aceleaşi riscuri care-i privesc pe ceilalţi contracandidaţi. Eu am sesizat un tratament discriminatoriu şi lipsă de echidistanţă, nici mai mult nici mai puţin. Dar cred că prin informaţiile pe care le voi pune la dispoziţie ei îşi vor revedea propriile convingeri”. În acest caz particular, Muruianu are dreptate, întrucât contracandidaţii săi nu doar că au judecat cauze în care Republica Moldova a fost condamnată la CEDO, dar au şi făcut parte din aceleaşi complete de judecată cu Muruianu la examinarea respectivelor cauze.

Presa de la Chişinău a bătut multă monedă în legătură cu acest caz, împotmolindu-se în abordări partizane, pro sau contra Muruianu. Pe noi ne interesează mai puţin cazul particular al judecătorului Muruianu. Problema de fond este cu totul alta. Este vorba despre supravegherea de către Securitate a funcţionarilor publici, despre imixtiunea ei în chestiuni de natură administrativă şi politică. Cazul Muruianu prezintă interes doar în măsura în care este relevant pentru gradul de democratizare autentică şi de libertate al societăţii din Republica Moldova.

Nimeni însă nu a abordat cazul principial, detaşat de persoana lui Ion Muruianu şi nu a sesizat faptul că dreptul Securităţii de a emite avize la numirea funcţionarilor publici sau a judecătorilor reprezintă o practică abuzivă instituită de guvernarea comunistă. În momentul îmbrăcării ei în haina unei legi antidemocratice, această măsură era îndreptată, în special, împotriva persoanelor care deţin dublă cetăţenie şi ar fi dorit să-şi depună candidatura pentru accederea în funcţii publice, ca şi împotriva persoanelor cu dublă cetăţenie care deţineau deja funcţii publice. Am denunţat la timpul respectiv acest abuz. Puţini au fost cei care ni s-au alăturat.

Să vedem temeiul legal de care se prevalează acum Consiliul Superior al Magistraturii şi Serviciul de Informaţii şi Securitate în acest caz. Este vorba de Legea privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice nr. 271-XVI din 18 decembrie 2008, promulgată de fostul preşedinte Vladimir Voronin la 19 februarie 2009 şi intrată în vigoare la 24 februarie 2009, după publicarea în „Monitorul Oficial”. Legea respectivă este produsul „creaţiei legislative” a Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) sub conducerea ex-directorului Artur Reşetnicov şi avea menirea să execute un oarecare „punct 1.7 al Planului de acţiuni pentru realizarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei pe anii 2007-2009”. Înainte de a fi discutat şi adoptat în Parlament, proiectul legii cu pricina nu a fost supus avizului de euroconformitate sau expertizei Consiliului Europei. În termenii acestei legi, „Sunt supuşi verificării titularii şi candidaţii: a) la funcţiile de demnitate publică obţinute prin numire, specificate în anexa nr. 2 la Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public; b) la funcţiile publice de conducere de nivel superior şi la funcţiile publice de conducere; c) la funcţiile ocupate de militarii prin contract sau de alte persoane cu statut special în autorităţile publice în care este prevăzut serviciul militar sau special, corespunzătoare categoriilor înalţilor funcţionari publici şi funcţionarilor publici de conducere; d) la funcţiile ocupate de persoanele delegate în misiune diplomatică sau consulară în calitate de şef al acesteia, precum şi de persoanele selectate pentru a fi delegate în misiune diplomatică sau consulară care anterior nu au deţinut funcţie publică (articolul 5. Persoanele supuse verificării)”, iar „Verificarea se efectuează de către Serviciul de Informaţii şi Securitate (articolul 6. Organul de verificare)”.

La o privire succintă, legea intră în coliziune cu mai multe prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova, Legii cu privire la combaterea şi prevenirea corupţiei, Legii privind Codul de Conduită a funcţionarului public, Legii privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, dar şi ale Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, Pactului Internaţional pentru drepturile civile şi politice.

Ne-am fi aşteptat că, odată venită la putere, coaliţia autointitulată „pentru integrare europeană” să abroge prevederile legale care îi permit Securităţii să „verifice” orice persoană şi să emită „avize” prin care să-i poată bloca dreptul de a candida, alături de alţii, la ocuparea unei sau altei funcţii publice. Însă nu a fost să fie. AIE 2, ca şi AIE 1, după ce a criticat guvernarea comunistă, a preluat din plin şi chiar cu asupra de măsură practicile ei abuzive, complăcându-se în exercitarea „dictaturii democratice”. Cu asemenea practici „democratice” interne, ne miră că Securitatea nu emite avize în cazul candidaţilor din partea Republicii Moldova la funcţia de judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului. Vorba lui Ion Muruianu: de ce atâta discriminare? Cu titlu de glumă amară am putea să ne întrebăm retoric: unde se uită guvernarea „europeană” şi de ce recurge la Securitate doar în cazul judecătorilor pentru instanţele naţionale, dar refuză să recurgă şi în cazul celor pentru instanţele internaţionale?

Ne-am fi aşteptat, de asemenea, ca toată floarea cea aleasă din AIE să sesizeze Curtea Constituţională asupra neconstituţionalităţii Legii privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice nr. 271-XVI din 18 decembrie 2008, precum ne-am fi aşteptat ca guvernele Filat 1 şi Filat 2, sau interimarii Mihai Ghimpu şi Marian Lupu, şi ei corifei ai „democraţiei, drepturilor omului şi integrării europene”, să trimită Legea pentru expertiza de euroconformitate structurilor abilitate ale Consiliului Europei, potrivit angajamentelor asumate de Republica Moldova. Degeaba ne-am aşteptat, dacă nimeni nu a urnit un deget. Practicile KGB legitimate pe ultima sută de metri ai guvernării PCRM au fost asumate de AIE.

Nimeni nu-şi poate imagina, bunăoară, ca în capitale europene ca Bucureşti, Varşovia, Tallinn, Paris, Praga, Berlin sau Londra, serviciile de securitate din respectivele state să aibă, dincolo de calităţile şi criteriile profesionale prevăzute de lege, într-o societate democratică, dreptul de aviz în privinţa candidaţilor la funcţii publice. Cu atât mai mult nu se poate vorbi despre aşa ceva în cazul candidaţilor pentru ocuparea de funcţii în structurile europene, unde nici mama Securităţii nu este poftită să dea cu părerea, iar dacă s-ar da nu ar fi luată în serios. Poate că asemenea practici de sorginte totalitară mai sunt valabile pe undeva prin Bielorusia sau Turkmenistan, prin Coreea de Nord sau Cuba. Dar în Republica Moldova, sub guvernarea unei Alianţe pentru Integrare Europeană, recursul la Securitate, sprijinit pe un cadru legislativ abuziv, antidemocratic şi neeuropean, ne obligă să constatăm o perfectă continuitate între practicile PCRM, AIE 1 şi AIE 2.

Multă lume a spus de la bun început că noii guvernanţi de la Chişinău reprezintă, cu excepţiile de rigoare, o echipă tânără a bătrânului KGB, devenit între timp SIS, şi că, de fapt, forţând nota, numele corect al ţării ar trebui să fie, pentru a nu greşi în faţa adevărului, Republica Securistă Moldova. Unii au spus-o pe şleau, poate mai puţin rafinat, dar destul de limpede şi verde-n ochi, încă la 7 aprilie 2009, că o gaşcă de securişti tineri a înlocuit o gaşcă de securişti bătrâni şi că atotputernica Securitate rămâne peste toţi şi peste toate la Chişinău. Timpul va arăta cu lux de amănunte că aceste voci au avut dreptate, aşa cum am susţinut de la bun început, de când Legea privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice, zămislită în măruntaiele SIS-ului, în propriul avantaj, fusese depusă spre adoptare în Parlament.

Aşa stând lucrurile, este legitim să ne întrebăm cine pe cine reprezintă şi cine pe cine completează? Alianţa pentru Integrare Europeană este instrumentul Securităţii sau Securitatea este instrumentul Alianţei pentru Integrare Europeană? Spaţiul unui articol de ziar nu ne permite să dezghiocăm aici şi acum un subiect atât de cuprinzător, dar el merită toată atenţia celor preocupaţi de fenomen.

Revenind însă la cazul Muruianu, trebuie să arătăm că, respectând procedurile, Nicolae Timofti, preşedinte al Consiliului Suprem al Magistraturii şi unul dintre cei patru candidaţi la funcţia de preşedinte al CSJ (alături de Raisa Botezatu, Constantin Gurschi şi Ion Muruianu), a conchis: „Se ia act de declaraţia domnului Muruianu de a ataca acest aviz în organul care l-a pronunţat. Se amână şedinţa până la primirea răspunsului de la organul competent”. Asta era! Securitatea burduşită de vechile cadre KGB, condusă de un pensionar KGB şi blindată cu o lege antidemocratică şi neconstituţională prin care sunt reabilitate practicile KGB, nu mai este Securitate! Ea se numeşte, ca şi pe timpul regimului Voronin, ca şi pe timpul regimurilor Lucinschi şi Snegur: ORGANUL COMPETENT!

Halal democraţie! Halal integrare europeană!


Amarul zis dulce sau Otravă curată pentru românii noştri

Aprilie 21, 2011

„Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!”

Isaia 5:20

Zilele acestea am avut prilejuri de mare amuzament. În disperare de cauză, nişte oameni teleghidaţi şi cu capul în nori s-au aşternut pe glume geopolitice şi s-au apucat de zor de construcţia identităţii etnice „moldoveneşti”, uitând că epoca sovietică a apus de mult cu tot cu instrumentarul ei represiv, iar cine se pune în poară cu Dumnezeu este din pornire sortit eşecului.

Gluma-i glumă, dar ne-am interesat mai îndeaproape de „megaproiectul moldovenist”. Chişinăul este totuşi un oraş mic şi oricine poate lesne obţine detalii despre un proiect ca acesta. După cum am aflat din surse bine informate şi documentate, importante fonduri financiare le-au fost alocate unor agenţi de influenţă de la Chişinău pentru reanimarea curentului moldovenist de sorginte antiromânească. Dacă anterior aceste finanţări se limitau la elaborarea şi tipărirea unor ciudăţenii editoriale ca „Dicţionarul moldovenesc-românesc” şi a tot felul de „istorii” sau fiţuici de presă de două parale, de această dată finanţările vizează spaţiul virtual.

Un nou site a apărut pe internet: moldovenii.md. Fel de fel de securişti, mai vechi şi mai noi, de la Chişinău, dar mai ales de la Tiraspol, îi tot fac reclamă pe reţelele de socializare. În plus, sponsorii generoşi (şi de peste hotare) ai proiectului au scos sume grase din buzunar şi, drept urmare, capitala noastră a fost împânzită, cu aprobare de la primărie, de sute de panouri publicitare, de toate dimensiunile, ale respectivului site. Mai mult, portaluri de internet precum unimedia.md s-au apucat să-i facă publicitate din greu, contra cost, evident, căci aceiaşi sponsori nu se zgârcesc la bani, bugetul fiind unul pe potriva mizelor şi a iluziilor nutrite. Judecând după amploarea propagandei şi a mijloacelor tehnice de care se serveşte, putem deduce că acestea sunt acoperite de mai multe milioane bune de euro veniţi din afara ţării.

Autorii proiectului moldovenii.md stau, deocamdată, pitulaţi cu mult curaj în umbra anonimatului şi nu fac altceva decât să gâdile, de-a oarba, de te apucă râsul-plânsul, orgoliile regionale ale moldovenilor dintre Prut şi Nistru, poate-poate li se ridică lor, sărmăneilor, poftă să nu mai fie ceea ce i-a făcut Dumnezeu, adică etnici români. „Proiectul nostru – este începutul acestei lupte. Nu căutaţi autorul – sîntem mulţi, site-ul acesta-i sufletul moldovenilor, trecutul nostru, prezentul şi o puternică proiecţie spre viitor a unui popor deocamdată sărac material, dar bogat spiritual. Nu căutaţi autorii dintr-o curiozitate inutilă, la toate întrebările Vă va răspunde site-ul şi reprezentanţii noştri, studiaţi materialele site-ului şi veţi găsi ceea, ce are o valoare reală. Vă veţi regăsi, şi împreună cu noi, fiecare la locul său, veţi întra în rîndurile celor, care intenţionează hotărît să plaseze poporul şi ţara noastră printre naţiunile şi popoarele de frunte ale lumii în cel mai apropiat timp”, spune cu acelaşi aplomb şi „curaj moldovan” o numeroasă liotă de simbriaşi anonimi şi, precum se vede, destul de agramaţi ai străinilor.

Proiectul despre care vorbim vine să întregească un peisaj mai larg, în care au apărut alte proiecte şi concepte complementare ca cel al „Moldovei Mari”, relansat de Igor Dodon (spre subţierea şanselor lui electorale în locale), al combaterii „iredentismului” românesc de către Marian Lupu (spre limpezirea imaginii sale de rusofil), al organizării la Iaşi şi Vaslui, pe principii „etnice”, a unei „Comunităţi a Moldovenilor din România” (spre developarea unor reţele şi tentacule securistice întinse peste Prut), al ideii naţionale moldoveneşti (în sens etnic), îmbrăţişate de Nicolae Chirtoacă (spre confirmarea că cine a fost deconspirat o dată va mai fi), al „pericolului românizării”, fluturat de Igor Smirnov (spre nedezminţirea banditului geopolitic), al interzicerii alfabetului românesc „subversiv” în şcolile noastre de peste Nistru (spre necazul celor peste 50 de mii de elevi de origine etnică română) sau al includerii „întregii Moldove”, de către Patriarhia Moscovei şi a întregii Rusii, în Lumea Rusă, concept vehiculat tot mai des înaintea inspecţiei canonice a patriarhului Kiril la Chişinău, din octombrie anul curent (spre eterna aducere aminte că unii sunt mai mult slujitori ai stăpânirilor lumeşti decât ai lui Dumnezeu, dar şi spre bucuria fiască a ambasadorului României la Chişinău, Marius Lazurca, un preaplecat credincios al Bisericii ruse).

Sub aspect grafic, site-ul lasă impresia că a fost gândit şi realizat de profesionişti. Aceştia au lucrat cu metodă şi sistematic, prezentând orice manifestare culturală şi spirituală românească din spaţiul Republicii Moldova ca fiind moldovenească şi doar moldovenească, fără vreo tangenţă cu (horribile dictu!) ceilalţi români, cu România şi cu Lumea Românească în ansamblul ei.

Fiind redactate în limbile română (ortografia cu î din i) şi rusă, textele abundă voit de confuzii între Republica Moldova de azi şi Moldova istorică, sunt pline de falsuri şi preiau, într-o formă ceva mai şlefuită, spre amuzamentul cititorilor, vechile clişee ale propagandei sovietice privind „ocupaţia românească”, „diferenţele” dintre etnicii români din stânga şi din dreapta Prutului etc., etc.

Compartimentele şi subcompartimentele site-ului sunt: Noi, moldovenii (etnogeneza moldovenilor, despre limba moldovenească, apartenenţa la Naţiune, contribuţia moldovenilor la crearea României, rolul culturii moldoveneşti la crearea culturii României, De ce nu suntem români? Dicţionarul rus-moldo/român), Catehismul (Ţara şi naţiunea, Tineretul şi politica,  Mediul de trai, Familia), Istoria (Retrospectiva civilizaţiilor antice, Istoria Moldovei din cele mai vechi timpuri până în prezent, Domnitori şi conducători, Simbolurile Moldovei istorice, Forţa spirituală a Statului Moldovenesc), Cultura (Costumul popular, Muzica, Literatura, Teatrul, Arhitectura, Artele plastice, Meşteşuguri populare, Cinematografia, Ornamentul naţional, Sărbători şi obiceiuri), Strategia de dezvoltare, Muzica (Dansul moldovenesc, Muzica moldovenească, Compozitori, interpreţi, formaţii muzicale, Partituri şi manuale de muzică, Concursuri, festivaluri, proiecte muzicale, Karaoke), Bucătăria (Alimentaţia tradiţională, Reţete culinare, Bucate de sărbătoare, Bucate mănăstireşti, Bucate de post, Conserve de casă, Secretele bucătăriei), Natura şi turismul (Zonele geografice ale Moldovei, Rezervaţii, Resurse acvatice, Flora şi fauna Moldovei, Monumente ale naturii, Turismul în Moldova), Biblioteca (Audio, Video, Fotografii, Publicaţii).

Cine va avea răbdarea să parcurgă năstruşniciile de pe site-ul cu pricina, va descoperi o groază de clişee ale propagandei sovietice despre moldovenii care provin de la volohi, care volohi, la rândul lor, provin de la daci, care daci ar fi fost un fel de slavi, despre faptul că nu avem nimic în comun cu Roma, dar avem prea multe legături cu Moscova, despre întemeierea Republicii Moldova „în anul 1359”, despre „limba moldovenească”, „limba valahă” şi „limba vlahă”, despre „ocupaţia română” a Republicii Moldova create în 1359, despre „de ce nu suntem români” şi de ce trebuie să ne izolăm de români şi să ne aruncăm în braţele confraţilor slavi de răsărit, despre faptul că tricolorul roş-galben-albastru nu este drapelul nostru, iar stema de stat a Republicii Moldova ar fi o stemă străină şi despre atâtea şi atâtea alte trăsnăi gândite drept platformă a moldovenismului exclusivist, isteric, paranoic şi agresiv.

Nu ne vom pune mintea cu aceşti lefegii ai străinilor care s-au angajat să creeze un trib al moldovenilor care să practice canibalismul, mâncându-se între ei şi mâncându-şi consângenii de dincolo de Prut, pe criteriul numelui generic sau local. Am vorbit altădată pe larg în FLUX despre numele de Român şi Moldovean, subliniind sinonimia dintre etnonimul „Român” şi infranimul „Moldovean”, precum şi deosebirea dintre ele ca politonime. Rezumând cele afirmate anterior în acest subiect, trebuie să arătăm din nou că, sub aspect etnic, „Român” şi „Moldovean” înseamnă acelaşi lucru: Nu toţi românii sunt moldoveni, dar toţi moldovenii sunt români. Spunând moldovean, spui român, aşa cum spunând maghiar spui ungur, spunând german spui neamţ, spunând rom spui ţigan, spunând gruzin spui georgian, spunând elen spui grec şi tot aşa…

Ne limităm acum la a sesiza existenţa unor noi tentative bine plătite de resuscitare a tribalismului moldovenesc, de derutare identitară a majorităţii etnice româneşti din Republica Moldova, de înlesnire a asimilării românilor din Ucraina, de provocare (până la încercări de destabilizare) a României, dar, mai ales, de oferire de „argumente” pentru propaganda separatistă de la Tiraspol care atâta şi aşteaptă să i se vorbească despre frontiera de răsărit a… Republicii Moldova de la 1359, care frontieră nu depăşea linia Nistrului.

Sângele apă nu se face. Nu am ales noi să fim români, ne-a făcut Dumnezeu aşa. Nu este un merit şi nici nu este o ocară. Este un dat identitar pe care îl primim cu recunoştinţă, fără a ne certa cu Cel de Sus. Nu ne-am pierdut conştiinţa etnică timp de un secol sub ţarii ruşi, nu ne-am pierdut-o timp de jumătate de secol sub soviete, iar acum cu atât mai mult nu ne-o vom pierde. Suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, dar suntem şi români, fii ai Neamului Românesc. Suntem etnici români, dar suntem şi cetăţeni ai Republicii Moldova. Identităţile multiple ca şi dubla loialitate sunt posibile. Exclusivismul conflictual nu este partea noastră, ci, dimpotrivă, suntem adepţii inclusivismului conciliant. Cine ridică stindardul antiromânismului sapă la rădăcina Republicii Moldova, punându-i securitatea şi viitorul în primejdie. Este evident că tribalizarea nu va trece, oricât s-ar opinti anonimii de la „moldovenii.md” şi stăpânii lor din afara micii şi tinerei noastre Republici Moldova.

În încheiere, nu ne putem abţine să vă prezentăm fragmente din Manifestul afişat de anonimii autori ai site-ului. Vă servim copios câteva pasaje pline de năzdrăvănii moldoveniste, destinate naivilor sau, cum se spune pe la noi, pentru proşti, categorie din care cititorii noştri nu fac parte, de bună seamă.

Vlad CUBREACOV, FLUX

 Citiţi şi vă cruciţi!

Republica Moldova, „statul nostru (…) întemeiat în 1359”

„Nimeni nu ştie de cînd există cuvintele „Moldova”, „Moldoveni”. La fel, nimeni nu cunoaşte originea acestor cuvinte. Posibil, este unul dintre toponimele (denumirea oraşului, aşezării) geto-dacilor, numele oraşelor şi cetăţilor cărora se terminau cu „dava” – Argidava, Buridava, Petrodava, Rusidava … Moldava. Posibil este numele unuia dintre triburile indo-europene antice, care mii de ani în urmă s-au stabilit cu traiul între Carpaţi şi Nistru sau o parte a teritoriului, ocupată de aceste triburi. Evident, că aceşti termeni au o origine mult mai veche decît a statului nostru, care, conform surselor scrise cunoscute, a fost întemeiat în 1359”.

Naţiune etnică şi politică…

Numele străvechi al poporului nostru, a ţării noastre şi a limbii ne mîngîie auzul, ne este drag şi aproape inimilor noastre, acest nume l-am moştenit de la strămoşii ce au făurit istoria glorioasă a statului, mulţi dintre care şi-au dat viaţa pentru ţară cu numele-i pe buze. Acest nume e în sîngele şi sufletele noastre. Acest nume ne ajuta să evităm asimilarea de către popoarele mai numeroase, să ne creăm cultura noastră remarcabilă, să ne păstrăm simbolurile, istoria, limba şi memoria strămoşilor noştri celebri. Acest nume este strîns legat de pămîntul nostru, pe care-l iubim, datorită acestui nume sîntem printre cele 200 de naţiuni, care-şi au propria statalitate”.

Popoarele „moldovean şi valah”, cărora valahii „experimentaţi în intrigile politice” le-au impus un nume străin – „români” şi numele statului „România”

„Reprezentanţii intelectualităţii şi militarilor noştri, dispuşi romantic, au jucat un rol decisiv în unirea Moldovei şi Valahiei. Anume moldovenii, care concepeau importanţa unirii a două popoare frăţeşti într-un stat unic, ca condiţie necesară pentru păstrarea lor, au contribuit hotârîtor la asigurarea ideologică, politică şi militară a acestei uniri. Din nefericire, realizînd aceste scopuri, actuale la timpul lor, înaintaşii noştri nu au atras atenţia cuvenită importanţei respectării acordurilor internaţionale privind numele statului şi a poporului, apărut în urma acestei uniri. Ei nu au observat, pasionaţi de procesul unirii propriu-zis, că au fost devansaţi de valahii mai puţin romantici, dar mai experimentaţi în intrigile politice, mai numeroşi, mai pragmatici şi energici, care le-au impus popoarelor noastre un nume străin – „români” şi numele statului „România”. Înaintaşii noştri celebri, avînd cele mai bune intenţii, au fost prinşi în capcana, din care aşa şi nu au reuşit să scape, trăgînd după sine o bună parte a poporului moldovenesc. Şi aici ar fi potrivit citatul din clasicul literaturii moldoveneşti Alecu Russo din anii 50 ai secolului al XIX-lea: „…Săracu Ştefan-vodă, unde-i să vadă…? Nu mai sîntem moldoveni, ci români… Mi-e teamă că în ziua de pe urmă, cînd trîmbiţa cerească ne va chema la Judecata cea mare, nu ne vom putea înţelege cu strămoşii noştri, nici în limbă, nici în idee…”.”

„Savanţii nepărtinitori concep că noi, la sigur, nu suntem urmaşii Romei”

„Timp de 150 de ani, savanţii din Moldova, România şi alte ţări au cules o cantitate enormă de date şi artefacte, care demonstrează clar: populaţia, care locuieşte astăzi în Moldova şi România contemporană are rădăcini adînci, seculare pe acest teritoriu, justificate de izvoarele arheologice, antropologice, genetice, lingvistice şi culturale. Astăzi savanţii nepărtinitori concep, că noi, la sigur, nu sîntem urmaşii Romei, avem propria istorie şi cultură bogată, mult mai veche decît a Romei, care vin din adîncul veacurilor şi care s-au format nu pe undeva, ci pe pămîntul nostru – în spaţiul Nistreano-Carpato-Dunărean”.

Iarăşi despre… „ocupaţia română”

„Spre nefericire, unii dintre compatrioţii noştri – politicieni, reprezentanţi ai ştiinţei istorice, intelectualităţii de creaţie şi pedagogice, fără a face eforturi pentru studierea istoriei poporului său, caută să repete evenimentele secolului al XIX-lea, care s-au petrecut în Moldova de peste Prut şi cele de la începutului anului 1918, cînd teritoriul contemporan al Republicii Moldova a fost anexat forţat României. Indiferent de existenţa unui strat enorm de informaţie şi de fapte demonstrate, noi, moldovenii, sîntem supuşi încercărilor de a fi lipsiţi de numele nostru, de istorie şi de memoria istorică. Sîntem impuşi să ne făurim un viitor bazat pe o cultură străină în baza unor condiţii străine, de a ne lipsi de noi înşine, respectiv se doreşte să se procedeze cu noi la fel, cum s-a procedat cu fraţii noştri – moldovenii de peste Prut 150 de ani în urmă. S-a ajuns pînă într-atît, încît se numesc străzi, localităţi, vinuri şi chiar copii cu numele împăraţilor romani, care cu puterea întregului lor imperiu au distrus statul străvechi al strămoşilor noştri – geto-dacii”.

Paranoia la ea acasă…

Nu căutăm duşmani, sîntem plini de dragoste şi o atitudine pozitivă faţă de alte popoare şi interesele lor, îi considerăm fraţi pe băştinaşii României – cu care avem o limbă (cu unele excepţii) şi o cultură identice. Nu pledăm contra cuiva, pledăm pentru noi, copiii şi părinţii noştri, pentru poporul nostru, care a avut mult de suferit.

Nouă, unui popor cu propria cultură, limbă şi istorie bogată, se încearcă să ni se taie rădăcinile, propunîndu-ne să devenim urmaşi ai populaţiei Imperiului Roman – poliglote, multinaţionale, dornice de „pîine şi spectacole”, care, chipurile, distrugînd toţi geto-dacii a pus temelia etnogenezei moldovenilor şi celor, care se numesc azi români. Poate oare un popor cu o cultură spirituală atît de bogată, cu tradiţii şi obiceiuri, genetic şi antropologic omogen, să provină de la legionari şi colonişti de diferite etnii (începînd cu originarii din Africa de nord şi semiţii pînă la iberici şi gali), care ocupaseră o parte neînsemnată a teritoriului Daciei? Este o eroare enormă, o greşeală istorică, care cere să fie corectată odată şi pentru totdeauna în interesul moldovenilor, inclusiv şi a moldovenilor sau a tuturor locuitorilor României. Ni se spune – nu abordaţi tema, acum este timpul soluţionării problemelor economice şi sociale, dar voi veniţi cu denumirea poporului, rădăcini … Oare nu-i tot una? Acel, care spune aşa ceva, fie nu înţelege despre ce vorbeşte fie încearcă să ne sustragă de la esenţa problemei care vizează renaşterea poporului nostru şi a statului. Cum este posibilă renaşterea unui stat cu un sistem financiar şi o economie slabă, unde se distruge sistemul de învăţîmînt, degradează cultura şi tineretul, iar majoritatea populaţiei apte de muncă a plecat în străinătate? … … Răspunsul este clar – trezindu-ne conştiinţa naţională, consolidînd propriul nume în conştiinţa poporului, a rădăcinilor, a istoriei sale, a simbolurilor şi eroilor, mîndrindu-ne cu istoria, cultura, statul şi poporul nostru. Pornind de la sentimentul că sîntem un tot întreg, uniţi pentru a făuri un viitor mai bun”.

Iaca şi ideea naţională…

Noi nu putem aştepta pînă politicienii noştri îşi vor aduce aminte despre dragostea lor faţă de ţară şi popor şi vor începe să elaboreze ideea naţională și programe strategice de calitate privind dezvoltarea ţării. Politicienii noştri sînt foarte ocupaţi. Ei sînt antrenaţi în campanii electorale fără de sfîrşit, sînt ocupaţi de crearea şi desfacerea coaliţiilor, împărţirea posturilor, discută în contradictoriu subiecte de importanţă minoră furnizate de mass media. Cineva i-a îndepărtat foarte abil pe politicienii noştri de problemele de bază ale ţării şi poporului. Politicienii noştri sînt ocupaţi. Din această cauză, noi, fără a pretinde la poziţia şi posturile lor, am lucrat şi vom lucra pentru Dvs, compatrioţi şi pentru ei, politicienii noştri. Dumneavoastră, dragi compatrioţi, veţi judeca cît de eficient un politician sau altul s-a integrat în programul de dezvoltare a poporului şi a contribuit la realizarea lui. Dumneavoastră îi veţi alege pe cei mai buni dintre ei”.

Proiectul „Moldovan etnic”…

„Dragi compatrioţi şi oaspeţi, proiectul nostru conţine o cantitate enormă de informaţie diversă despre istoria spaţiului, în care este situată Moldova, despre etnogeneza poporului nostru, a limbii lui, istoriei formării poporului şi a statului, informaţie despre cine se poate numi moldovan etnic, despre cultura şi arta extrem de bogată a poporului nostru, despre obiceiurile noastre, sărbătorile tradiţionale, bucătăria şi meşterii populari, despre prezentul şi viitorul proiectat al ţării noastre, la fel şi multe altele, care pot trezi interesul unui număr mare de moldoveni şi a prietenilor poporului nostru”.

Bineînţeles că într-o societate puternic traumată identitar şi cultural în timpul ocupaţiei sovietice este de mare interes să vedem că spun autorii cei mulţi şi bine finanţaţi ai „Proiectului” despre limba noastră, pe care ei o numesc „limba moldovenească”. Haideţi să ne mai punem puţin răbdarea la încercare:

Limbile originale… „moldovenească”, „vlahă”, „valahă” şi „moldoromână”

„Despre limba moldovenească. Limba moldovenească, alături de vlahă (în nord-vestul Bulgariei şi în Voievodina), de cea valahă (rebotezată oficial „română” în jumătatea a două a veacului al XIX-lea, astăzi fiind limba de stat a României), de cea dalmată (a dispărut în veacul al XIX-lea) etc., alcătuiesc un grup original de limbi.

Limba moldovenească şi cea română sînt aceeaşi limbă, dar pe parcursul existenţei statului România în această limbă au fost introduse, adesea nejustificat, cuvinte din alte limbi. Există şi alte deosebiri care vor fi menţionate în cele ce urmează. Această situație este ilustrată de dicţionarul ruso-moldo/românesc  care va fi publicat pe site-ul http://www.moldovenii.md

Dicţionarul conţine cuvinte moldoveneşti vechi, excluse total nemotivat din limba moldoromână pe care noi le recomandăm să fie utilizate. Sperăm că cele mai multe dintre cuvintele tradiţionale moldoveneşti, cu timpul îşi vor recăpăta locul binemeritat în limba moldovenească vorbită şi literară.

În elaborarea textelor autorii proiectului http://www.moldovenii.md, au utilizat nu doar cuvintele cuprinse în dicţionar dar şi alte cuvinte care, în viziunea noastră, vor facilita perceperea materialelor expuse de majoritatea potenţialilor vizitatori ai site-lui.

Limba moldovenească, moldava lingua, молдавский язык, este idiomul despre care s-a scris de acum în veacul al XVII-lea (Gr. Ureche, Miron Costin) şi la începutul secolului al XVIII-lea (Dimitrie Cantemir). Astăzi limba moldovenească, limba naţională a poporului moldovenesc, este limba de stat a Republicii Moldova.”

„Limba moldovenească”… de la sud de Dunăre!

„Limba moldovenească este cea mai veche, ca glotonim, dintre idiomurile de la sud de Dunăre, de la sud şi de la Est de Carpaţi. În limba moldovenească s-au făcut primele traduceri de acum în veacul XVI, au fost scrise texte desfăşurate: istorii ale Moldovei, lucrări ştiinţifice etc. Ea este singura din grupul său lingvistic, căreia i-au fost consacrate studii ştiinţifice Pentru limba noastră moldovenească (Gr.Ureche, 1635; M.Costin, 1677). Limba moldovenească este unica, vocabularul căreia este tîlcuit în alte limbi din secolul al XVII-lea: Dicţionarul grecesc-slavon-moldovenesc-latin de Nicolae Milescu-Spataru (1672), Vocabulario italiano-moldavo (1719) de Silvestro Amelio.

În aspect sociolingvistic limba moldovenească este de sine stătătoare – în sensul funcţionării libere şi independente – limbă a naţiunii moldoveneşti, avînd o structură tipică oricărei limbi naţionale dezvoltate, adică dispunînd de un standard propriu literar şi scris, de o formă specifică a vorbirii literar-colocviale, în corelare cu formele cotidiene de vorbire şi cu graiurile ariei naţionale moldoveneşti”.


Cupă germană cu capac rusesc

Aprilie 19, 2011

Despre un conflict îngheţat, un meci geopolitic de hochei sau despre apropiata reîntâlnire dintre Filat şi Smirnov la Tiraspol

Este adevărat şi sigur. Filat va merge la Tiraspol, pentru a onora invitaţia lui Smirnov. Vladimir Vasilievici se va întâlni cu Igor Nikolaevici, în Transnistria, cel mai probabil la mijlocul lunii mai.

Vladimir Vasilievici merge la Igor Nikolaevici

Prezent recent la o dezbatere cu tema „Are Moldova un viitor în UE?”, organizată de Asociaţia Jurnaliştilor Europeni, secţiunea franceză (Association des Journalistes Européens, section France) în colaborare cu Centrul Presei Străine (Centre d’Accueil de la Presse Etrangère) de la Paris, Vladimir Filat a confirmat că se va întâlni cu căpetenia separatistă Igor Smirnov.

Răspunzând unei întrebări formulate de jurnalişti (În ce condiţii aţi intra în contact direct cu aşa-zisul guvern de la Tiraspol?), Filat a declarat: „Transnistria… este evident, acest conflict urmează să fie rezolvat pe cale paşnică, cu participarea directă a partenerilor noştri externi. Componenta comunicare va trebui asociată componentei negociere. Ne place sau nu ne place, partea transnistreană este şi ea implicată în acest proces. A guverna nu înseamnă mereu a lua deciziile care ne convin, ci şi asumarea unor decizii mai complicate, care nu ne plac. Mie nu mi-a făcut plăcere să merg la Tiraspol trecând prin aşa zisele puncte de control. Însă am folosit acest prilej de două ori pentru a merge la meciuri de fotbal şi a discuta. A discuta nu pentru a rezolva totul, ci de a rezolva probleme utile vieţii de zi cu zi: reluarea circulaţiei trenurilor spre Odesa, care trec prin Transnistria, reluarea trenurilor de marfă, rezolvarea acestei situaţii absurde care fac ca atunci când dai un telefon dincolo de Nistru să fii obligat să faci tot felul de prefixe internaţionale, să treci prin alte ţări. Pe 15 mai va începe însă Cupa premierului Republicii Moldova de hochei, la Tiraspol. Deci se poate…” Da, se poate, de vreme ce premierului Filat îi plac atât de mult sporturile, cum le plac şi bandiţilor de la Tiraspol. Numai că, în cazul de faţă, aşa începe obişnuirea cu „Federaţia”. Mai la un meci de fotbal cu Smirnov şi Antiufeev, că doar avem o Federaţie Moldovenească de Fotbal, mai la un meci de hochei alături de aceeaşi gradaţi ruşi, că doar premeirul ne proroceşte şi o Federaţie Moldovenească de Hochei, ca până la urmă să rămânem  doar cu o „Federaţie Moldovenească” pur şi simplu.

Smirnov şi Filat – piese ale aceluiaşi joc, văzuţi ca artizani ai federalizării noastre

Nu că am fi fost noi profeţi, dar am scris în FLUX, încă la 6 aprilie, că Filat, dincolo de cochetările cu presa cum că merge în Transnistria ca la el acasă, convenise telefonic cu Smirnov ca acesta să-i trimită o invitaţie „oficială” pe care o va onora. Jocurile au fost făcute dinainte de 5 aprilie, când E.T. Carpov a primit invitaţia din mâinile lui V.V. Iastrebceak. A mai venit şi faza cu lăudarea lui Vladimir Filat de către cetăţeanul rus Igor Smirnov, în cadrul întâlnirii din 8 aprilie cu ambasadorul propriei sale ţări, Valeri Kuzmin, în Republica Moldova.

Cei care au făcut aranjamentele sunt nişte prieteni mai vechi ai Republicii Moldova: prietenii noştri ruşi şi prietenii noştri germani. Asta se vede de la o poştă, dacă urmărim agenda oficialilor de la Moscova şi a celor de la Berlin. Şi cum Igor Nikolaevici Smirnov este favoritul Moscovei, Vladimir Vasilievici Filat este favoritul Berlinului. Fiecare dintre cei doi primeşte sugestiile amicale din capitala care l-a adoptat într-un fel sau altul. Vizitele domnului Filat la Berlin şi întâlnirile lui cu oficialii germani au cam aceeaşi regularitate ca şi cele ale lui Igor Smirnov la Moscova şi întâlnirile lui cu oficialii ruşi.

Ambasadorul Patricia Flor are recomandări în numele guvernului german…

Sursele noastre diplomatice de la Berlin şi de la Bruxelles confirmă că ruşii şi nemţii au ajuns la înţelegeri privind federalizarea Republicii Moldova, impunerea unei noi Constituţii, legalizarea prezenţei militare ruse, vetoul Tiraspolului asupra politicii externe şi de securitate a Chişinăului şi trecerea noului stat federal sub protectorat efectiv ruso-german. Pentru a spulbera impresia că ne-am lăsa luaţi de valul intuiţiilor de moment sau al frustrărilor istorice, vom arăta pentru cititorii noştri că o doamnă respectabilă, pe numele său Patricia Flor, în grad de Ambasador, responsabil pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală în cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, este unul dintre mai mulţii oficiali germani care s-au dedat în ultimul timp unor delicate, dar explicite şi insistente presiuni asupra Chişinăului, urmărind achiesarea de către acesta la proiectul ruso-german de federalizare a ţării noastre.

Doamna Ambasador Patricia Flor le-a sugerat reprezentanţilor oficiali ai Republicii Moldova să accepte câteva lucruri: 1. distanţarea (până la suspendare sau anulare) de legea din 2005 despre prevederile de bază ale statutului special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria); 2. înlocuirea actualei Constituţii care consacră caracterul unitar şi integru al statului cu alta, elaborată împreună cu Tiraspolul, care să consacre caracterul federal al statului; 3. debarasarea de „fobia federalismului” şi purcederea la procesul de federalizare efectivă a ţării noastre; 4. constituirea unui format de consultări moldo-germane în problematica transnistreană (după modelul consultărilor Moscovei cu Tiraspolul); 5. luarea în calcul, ca fiind plauzibil în accepţie germană, a unui format de negocieri directe 1+1 (Chişinău-Tiraspol).

Drept artizani ai federalizării sunt văzuţi, la Moscova şi la Berlin, anume Vladimir Filat şi Igor Smirnov.

Politică ruso-germană la unison

Faptul că Berlinul merge pe mâna Moscovei este evident. Scriam acum doi ani de zile în FLUX despre un caz asemănător cu cel al doamnei Ambasador Patricia Flor, caz produs tot la Ministerul federal de Externe de la Berlin şi la care am fost de faţă. Să ne împrospătăm acel caz în memorie: „Îmi amintesc aici, bunăoară, cu câtă îndârjire încerca să mă convingă acum câteva luni la Ministerul de Externe de la Berlin, un înalt funcţionar al diplomaţiei germane, că în Republica Moldova se vorbeşte „Moldauische Sprache” şi în nici un caz (horribile dictu!) Rumänische Sprache. Neamţul acesta, om instruit de altfel, cunoştea adevărul, dar raţiuni geopolitice evidente îl reţineau să se manifeste cel puţin cu tact, compărând astfel, în ochii celor câţiva basarabeni ajunşi în biroul său, ca un adevărat urmaş al lui Joachim von Ribbentrop. „Trebuie să-i facem pe cei de la Moscova să-şi dorească în Moldova aceleaşi lucruri pe care şi le doreşte Uniunea Europeană (recte Germania)”, – spunea acelaşi funcţionar german, ca să ne confirme concluzia că între Berlin şi Moscova ar mai fi posibile înţelegeri în privinţa noastră şi peste capul nostru. Am adus acest episod în atenţie întrucât, istoric vorbind, tocmai din cauza doririi aceloraşi lucruri la Berlin şi Moscova în privinţa noastră trăim până astăzi un frustrant sentiment al abandonării şi un acut sentiment al frontierei (exsovietice şi europene)”. Am evitat să indicăm până acum numele respectivului oficial german. O facem acum când vedem că presupunerile noastre despre înţelegerile ruso-germane în privinţa noastră se adeveresc. Acel funcţionar federal se numeşte Ernst Reichel şi deţinea funcţia de şef al Direcţiei Rusia, Ucraina, Bielorusia, Moldova şi CSI în cadrul Ministerului federal de Externe, iar discuţia noastră a avut loc în decembrie 2008.

Domnul Ernst Reichel confirmă existenţa consensului ruso-german

Domnul Reichel ne-a transmis câteva idei privind ţara noastră. Apelând acum la notiţele luate cu acribie germană după expunerea domnului Reichel, găsim potrivit să redăm câteva dintre ele aici: 1. Germania va accepta ceea ce vor conveni părţile interesate (adică Tiraspolul şi Chişinăul); 2. Germania doreşte ca părţile aflate în conflict să vorbească direct între ele (formatul 1+1); 3. Înlocuirea trupelor ruse din Transnistria cu un contingent al Uniunii Europene este nerealistă; 4. Trupele ruse se vor retrage din Transnistria abia după soluţionarea definitivă a conflictului; 5. Medvedev doreşte o arhitectură comună se securitate cu UE; 6. Trebuie să ajungem (adică germanii trebuie să ajungă) la un anumit grad de încredere cu ruşii. 7. Republica Moldova trebuie să promoveze reformele pentru a fi mai atractivă pentru Transnistria.

Acest punct de vedere ne-a părut unul cât se poate de sincer, expus cu suficientă convingere personală, pe alocuri chiar apăsat.

Este adevărat că după acest mesaj îngrijorător de la Ministerul federal de Externe, am primit o serie de lămuriri, cu mult mai nuanţate, la Cancelaria federală. Directorul adjunct pentru Relaţii bilaterale, Christoph Israng, ne-a asigurat că Berlinul vede Transnistria ca parte a Republicii Moldova, a cărei integritate teritorială este în afara oricărei îndoieli. De asemenea, contrazicându-l pe reprezentantul Ministerului federal de Externe, Christoph Israng a opinat că Tiraspolul nu poate fi un partener egal şi valabil al Chişinăului şi că doar formatul 5+2 reprezintă cadrul valabil de negocieri. Domnul Christoph Israng a mai specificat că nu este treaba funcţionarilor germani să ne indice cum să ne numim limba în care vorbim, atâta doar că ambasadorul Republicii Moldova din acea vreme (actualul deputat PD Igor Corman, preşedinte al Comisiei parlamentare pentru politică externă şi integrare europeană) foloseşte sintagma „limba moldovenească” şi insistă în corespondenţa cu autorităţile germane ca şi acestea să folosească doar această sintagmă. Am avut atunci impresia că se încearcă o scuză discretă şi o reparaţie a celor declarate cu o dezarmantă francheţe de Directorul Ernst Reichel.

Ceea ce observăm este că punctul de vedere exprimat acum de doamna Ambasador Patricia Flor este, practic, identic cu cel expus acum mai bine de doi ani de către domnul Director Ernst Reichel şi îl contrazice în mare parte pe cel formulat, ca scuză de moment, de către reprezentantul Cancelariei federale, Christoph Israng.

De ce nu-i convine Germaniei Constituţia şi legislaţia noastră?

Să revenim însă la fondul problemei. Aici se impun câteva întrebări. De ce doreşte şi ne cere răspicat Germania, la unison cu Rusia, o distanţare de Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria), din 22 iulie 2005? De ce ni se sugerează chiar o posibilă anulare a ei? De ce nu le convine Berlinului şi Moscovei actuala Constituţie a Republicii Moldova?

Germania nu vrea ca armata şi serviciile secrete ruse să plece imediat din Republica Moldova

Oricât ar părea de neaşteptat şi şocant pentru unii, trebuie să recunoaştem că anume acesta este efectul urmărit sau scopul real pe care şi-l pune în faţă Berlinul când ne cere anularea actualei noastre Constituţii în favoarea uneia federale şi distanţarea până la suspendare şi anulare a Legii cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria) nr. 173-XVI din 22 iulie 2005. Factorii de la Berlin, ca şi partenerii lor strategici de la Moscova, înţeleg că Legea din 22 iulie 2005 se sprijină pe Constituţia în vigoare şi se limitează la cadrul acesteia. Dacă ar fi implementată, Legea din 22 iulie 2005 ar conduce la „întărirea unităţii poporului, restabilirea integrităţii teritoriale a statului, crearea spaţiilor juridic, economic, de apărare, social, vamal, umanitar şi a altor spaţii unice, precum şi la asigurarea păcii civice, încrederii, înţelegerii reciproce şi concordiei în societate, stabilităţii, securităţii şi dezvoltării democratice a statului”, acestea fiind scopurile declarate ale legii.

Demilitarizare, demilitarizare, demilitarizare…

Apropiindu-ne de miezul problemei, vom observa ce anume provoacă alergia Berlinului (ca şi a Moscovei) faţă de Legea noastră din 22 iulie 2005. Este vorba de alineatul 2 al articolului 1 al respectivei legi, care prevede consecutivitatea paşilor procesului de reglementare a diferendului moldo-rus din Transnistria. Să vedem ce spune expres acest alineat: „(2) După îndeplinirea condiţiilor privind demilitarizarea, stipulate în Hotărârea Parlamentului nr.117-XVI din 10 iunie 2005, în special a celor referitoare la onorarea de către Federaţia Rusă a obligaţiilor asumate la Summit-ul OSCE de la Istanbul (1999) privind evacuarea integrală, urgentă şi transparentă a trupelor şi armamentului de pe teritoriul Republicii Moldova, şi după formarea, în Transnistria, a unui sistem al puterii alese în mod democratic, procesul de negocieri se desfăşoară pentru elaborarea în comun şi adoptarea Legii organice a Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei”. Buba sau durerea de cap a Moscovei şi a Berlinului este anume aici. Legea noastră spune cât se poate de clar: mai întâi demilitarizare şi democratizare şi apoi acordarea de statut special. Pe când Moscova, susţinută deschis de Berlin, ar dori şi insistă să începem cu sfârşitul. Adică prin a negocia cu Smirnov un statut special înaintea evacuării armatei şi serviciilor ruseşti din regiune. Astfel încât noul statut special să poată fi invocat pentru menţinerea pe termen nelimitat în estul ţării noastre a armatei şi serviciilor secrete străine. Iată de ce Berlinul îl îndeamnă pe Vladimir Filat să se aibă de bine cu Smirnov, adică cu omul Moscovei, iar Moscova îşi îndeamnă protejatul, adică pe Igor Smirnov, să-l laude public pe Filat şi să-l tot invite la negocieri „oficiale” în zona de răsărit a ţării controlată de armata şi serviciile secrete ruse. Cine se îndoieşte de asta, ar face bine să citească cu multă luare aminte ultimele declaraţii oficiale ale ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov pe marginea diferendului moldo-rus din Transnistria.

Vom aminti, de asemenea, că alineatele (2)  şi 4 al Legii din 22 iulie 205 mai prevăd, între altele, că: „Pregătirea şi desfăşurarea alegerilor în Consiliul Suprem al Transnistriei de legislatura I-a se vor face, cu acordul OSCE, de către Comisia Electorală Internaţională sub mandatul OSCE, cu monitorizarea Consiliului Europei şi în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Temei pentru desfăşurarea alegerilor libere şi democratice îl constituie realizarea condiţiilor privind democratizarea şi demilitarizarea Transnistriei, adoptate prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 117-XVI din 10 iunie 2005” şi că: „Legea fundamentală a Transnistriei, modificările şi completările operate în ea nu pot contraveni Constituţiei Republicii Moldova”.

Condiţiile pe care Berlinul vrea să le anulăm

Este firesc să ne întrebăm, în acest context, care sunt condiţiile privind democratizarea şi demilitarizarea Transnistriei, adoptate prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova din 10 iunie 2005. Iată textul în vigoare: „Bazându-se pe această prevedere constituţională, precum şi fiind convins de interesul deosebit al comunităţii internaţionale pentru soluţionarea cât mai grabnică a conflictului transnistrean, Parlamentul Republicii Moldova stabileşte următoarele condiţii indispensabile pentru demilitarizarea zonei transnistrene:

1. Federaţia Rusă va încheia, până la sfârşitul anului 2005, retragerea şi lichidarea arsenalului militar rus, precum şi retragerea forţelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

2. Federaţia Rusă şi Republica Moldova vor recunoaşte faptul că unităţile militare, dislocate, în temeiul Acordului moldo-rus din 21 iulie 1992, în zona de securitate a Republicii Moldova, şi-au atins scopurile prevăzute, urmând să fie reduse treptat şi retrase în totalitate de pe teritoriul ţării până la 31 decembrie 2006. Concomitent, în termenul menţionat, în urma unui demers al Republicii Moldova către OSCE, se va realiza transformarea treptată şi deplină a operaţiunii de pacificare existente într-un mecanism internaţional de observatori militari şi civili, care va acţiona cu mandatul OSCE, Acordul moldo-rus din 21 iulie 1992 pierzându-şi actualitatea. Misiunea Internaţională de Observatori Militari şi Civili cu mandatul OSCE îşi va desfăşura activitatea în Republica Moldova până la reglementarea politică deplină a conflictului transnistrean.

3. Republica Moldova îşi asumă obligaţia să propună, în cadrul Programului NATO „Parteneriat pentru Pace”, şi să realizeze, prin intermediul Misiunii Internaţionale de Observatori Militari şi Civili în Moldova, dizolvarea formaţiunilor militare din zonă, casarea armamentului şi tehnicii militare, precum şi reabilitarea socială şi recalificarea persoanelor care fac parte din efectivul aşa-numitelor formaţiuni militare transnistrene.

4. La rândul său, după îndeplinirea de către Federaţia Rusă a obligaţiilor asumate, în cadrul Summit-ului OSCE de la Istanbul (1999), privind retragerea completă, neîntârziată şi transparentă a armatei şi a armamentului de pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv a contingentului şi armamentului care cad sub incidenţa Acordului moldo-rus din 21 iulie 1992, Parlamentul Republicii Moldova îşi exprimă disponibilitatea de a ratifica Tratatul adaptat cu privire la forţele armate convenţionale în Europa, care reprezintă un element fundamental al securităţii europene”.

Din cauza acestor prevederi Berlinul sprijină Rusia într-un demers şi un interes nelegitim, în loc să sprijine Republica Moldova într-un demers şi un interes legitim. Nu de alta, dar prietenii noştri de la Berlin lasă impresia că, după ei, Republica Moldova ar fi agresat Federaţia Rusă şi trebuie acum să cedeze ceea ce nu i-ar aparţine de drept. Ori lucrurile nu stau în realitate aşa, ci tocmai invers: Republica Moldova este victima agresiunii ruseşti, Moscova fiind obligată să se retragă în graniţele ei.

Constituţia, bat-o vina…

În plus, Constituţia Republicii Moldova deranjează prin faptul că interzice prezenţa armatelor străine în cuprinsul său. Articolul 11 (Republica Moldova, stat neutru) din Legea noastră fundamentală prevede: „1. Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă. 2. Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său”. Prietenii noştri germani, ca şi prietenii noştri ruşi înţeleg perfect că în condiţiile unei asemenea Constituţii, oricâtă autonomie li s-ar acorda localităţilor de peste Nistru, armata rusă nu are cum căpăta drept de staţionare aşa cum a obţinut în Ucraina (Crimeea), Armenia, Bielorusia, Azerbaidjan sau, bunăoară, în Kârgâzstan. De aceea ni se sugerează aproape răspicat, nemţeşte, să ne luăm gândul de la actuala Constituţie şi să-l invităm pe cetăţeanul rus Igor Smirnov să ne facă alta, federală, aşa cum îi pofteşte lui inima şi interesul de serviciu (secret). Iată că mult discutata noastră neutralitate pe hârtie ne poate servi acum la ceva bun şi asta irită Moscova şi Berlinul în egală măsură.

Am fi aşteptat un alt mesaj de la Berlin

Am spus-o cu diverse ocazii şi o repetăm: diferendul moldo-rus din Transnistria nu este unul nici de natură etnică, nici lingvistică, nici religioasă, nici socială, ci unul eminamente geopolitic şi militar. Simpla retragere necondiţionată a trupelor militare şi a serviciilor secrete ruse din Republica Moldova, precum şi încetarea finanţării masive de către Kremlin a regimului marionetă de la Tiraspol ar lipsi diferendul de orice obiect, creând premise reale şi realiste pentru o reglementare definitivă, echitabilă şi durabilă a problemei. Regimul cetăţeanului rus Igor Smirnov este unul născut, finanţat şi protejat de Moscova, iar nemţii cunosc prea bine raţiunile geopolitice şi geoeconomice de care se conduc ruşii în sprijinirea separatismului din regiune.

Există prea mult loc pentru decepţie la Chişinău. Dacă doamna cancelar federal Angela Merkel le-ar fi cerut oficial măcar o dată partenerilor săi de la Moscova să înceteze finanţarea regimului banditesc de la Tiraspol şi să-şi onoreze obligaţiunile internaţionale de retragere a trupelor din ţara noastră, dacă acelaşi lucru l-ar fi auzit oficialii moldoveni din gura altor înalţi oficiali de la Berlin, am fi avut temei să credem că Germania nu are o agendă comună secretă cu Rusia împotriva Republicii Moldova. Aşa însă, e mai dificil să tratăm cu încredere sfaturile pe care, vădit interesat şi în complicitate cu Moscova, ni le dă Berlinul cu o insistenţă demnă de o cauză mai bună.

Cupă cu capac, capac cu cupă

Subiectul va suscita un viu interes în perioada următoare, de aceea vom reveni, cu siguranţă, asupra lui în ediţiile viitoare. Până atunci însă, să nu ratăm meciul de hochei de la Tiraspol, acolo unde cupa premierului Filat îşi va găsi capacul unui bandit de lux ca Smirnov.

Post-scriprum: La încheierea ediţiei am primit ştirea că Ghenadi Nemirovski, director al Patinoarului „Snejinka” de la Tiraspol, a anunţat anularea competiţiei de hochei a echipelor de juniori pentru Cupa prim-ministrului Republicii Moldova. „Problema e că patinoarul nu corespunde parametrilor pentru desfăşurarea unor asemenea meciuri. S-a discutat ceva… Dar deocamdată nu am încheiat nici un contract… Despre faptul că vor veni aici nu mai ştiu care reprezentanţi ai statului nu s-a discutat. Competiţia nu va avea loc, întrucât noi ne situăm în afara politicii. Dacă se implică politica în competiţie, refuzăm să desfăşurăm această acţiune. Aceasta înseamnă că respectiva competiţie internaţională nu va avea loc”, a declarat Nemirovski pentru televiziunea de la Tiraspol.


Patriarhia Moscovei susţine separatismul în Moldova

Martie 7, 2011

La 2 martie, miliţia transnistreană i-a arestat pe primarul satului Corjova, Valeriu Miţul, şi pe Iurie Coţofană, consilier în Primăria Corjova, raionul Dubăsari. Cazul a fost destul de mediatizat în Republica Moldova, ca să revenim acum cu detalii. Cert este că arestarea a constituit un abuz şi o brutalitate din partea regimului instalat la Tiraspol.

Peste 3 zile, la 5 martie, la indicaţia personală a lui Igor Smirnov, sub presiunea OSCE, primarul Miţul şi consilierul Coţofană au fost eliberaţi. În preziua eliberării, la 4 martie, mitropolia Chişinăului „şi a întregii Moldove” a postat pe pagina sa de internet o scrisoare, tradusă din rusă, nr. 01-02/069, adresată Patriarhului Kiril al Moscovei şi al întregii Rusii de către mitropolitul Vladimir, aflat într-un turneu în Portugalia. Iată cuprinsul scrisorii cu pricina în traducerea oficială a mitropoliei:

„Sanctitatea Voastră!

Vă aducem la cunoştinţă, că în ziua de 2 martie a fiecărui an, în Republica Moldova se comemorează începutul conflictului armat de pe Nistru (1992). În această zi în toate bisericile şi mănăstirile sunt săvârşite slujbe de pomenire pentru cei căzuţi în acest război fratricid.

Anul 2011 nu a fost o excepţie, doar că Ziua pomenirii a fost umbrită de acţiunile ilegale ale structurilor de forţă ale regiunii Transnistrene. Astfel, după oficierea serviciului divin, chiar în pragul bisericii din s. Corjova, r. Dubăsari, reprezentanţii structurilor de forţă transnistrene au încălcat flagrant drepturile şi libertăţile cetăţenilor, mai întreprinzând un şir de acţiuni ofensatoare faţă de simbolica de stat – drapelul Republicii Moldova, una dintre părţile operaţiunii de menţinere a păcii. În cadrul acţiunilor planificate din timp, aplicând forţa, structurile transnistrene de profil i-au reţinut pe primarul s. Corjova, domnul Valeriu Miţul şi pe consilierul Primăriei din localitate, domnul Iurie Coţofană. Cei doi oficiali au fost arestaţi ilegal şi duşi la instituţiile judecătoreşti regionale neconstituţionale, unde pe motivul unei acuzaţii închipuite „de opunere a rezistenţei reprezentanţilor de menţinere a ordinii” au fost condamnaţi la şapte zile privaţiune de libertate.

Sanctitatea Voastră!

Cu smerenie Vă rugăm să participaţi în măsura posibilităţilor la rezolvarea conflictului şi să Vă adresaţi conducerii regiunii Transnistrene cu rugămintea de a elibera oficialii menţionaţi mai sus şi reîntoarcerea lor pe teritoriul Republicii Moldova. În acelaşi timp Vă informăm că s. Corjova este localitatea de baştină a fostului Preşedinte al Republicii Moldova, domnul Vladimir Voronin. De rând cu celelalte trebuie menţionat faptul că din punct de vedere teritorial şi administrativ s. Corjova aparţine Republicii Moldova, fiind parte indivizibilă a r. Dubăsari.

Al Sanctităţii Voastre smerit ascultător,

Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove”.

Bineînţeles că Patriarhul Kiril al Moscovei şi al întregii Rusii nu a intervenit în nici un fel la Tiraspol şi nici nu a trimis vreun răspuns la Chişinău. Contrar uzanţelor, Patriarhia Moscovei nici nu a postat această scrisoare pe pagina sa de internet. De regulă, scrisori cu mult mai neînsemnate, semnate de mireni, cum ar fi cele ale lui Marian Ilici Lupu, sunt postate pe site-ul Patriarhiei Ruse la câteva minute de la sosire. În legătură cu această situaţie ar fi câteva lucruri de precizat în fuga condeiului.

1. Fără să vrea (nu este pentru prima oară!), mitropolitul Vladimir i-a conferit gestului şi textului său valoare de test de sinceritate pentru superiorii săi de la Moscova. Mitropolitul Vladimir a confirmat prin gestul său că Moldova de peste Nistru se află sub ocupaţia militară şi controlul efectiv al Federaţiei Ruse şi că factorii politici de putere de la Moscova sunt mână în mână cu factorii bisericeşti de putere. Iar regimul separatist de la Tiraspol este unul subordonat acestor factori de putere de la Moscova.

2. După cum se ştie, mitropolitul Vladimir se află în relaţii personale vechi şi directe, de „colaborare”, cu Igor Smirnov de la Tiraspol. Nu o singură dată mitropolitul a intervenit la Moscova în favoarea lui Smirnov. I-a făcut pe plac de fiecare dată: a cerut ca centrul eparhial să fie mutat de la Tighina la Tiraspol, a consimţit la îndepărtarea episcopului Vichentie Morari din eparhie, l-a adus în loc pe bravul episcop Iustinian Ovcinnikov, care spunea şi scria cu orice ocazie că „Transnistria este străvechi pământ rusesc”, iar după învechirea acestuia în rele a cerut înlocuirea lui cu unul mai de nădejde, Sava Volkov. Cu toate acestea, mitropolitul a evitat să intervină pe lângă căpetenia separatistă pentru eliberarea primarului şi consilierului arestaţi ilegal. Mitropolitul Vladimir a evitat să i se adreseze direct lui Smirnov, ceea ce se vede din faptul că acesta îi cere patriarhului său „să Vă adresaţi conducerii regiunii Transnistrene cu rugămintea de a elibera oficialii menţionaţi mai sus”.

3. Totodată, mitropolitul Vladimir are la Tiraspol un episcop, Sava Volkov, care este şi vicepreşedinte al Sinodului mitropolitan de la Chişinău, aşadar nr. 2 în structura locală a Patriarhiei Moscovei. Ca cetăţean rus, trimis de Moscova în teritoriile ocupate ale Republicii Moldova, episcopul Sava Volkov, de asemenea, nu a intervenit pe lângă Smirnov pentru eliberarea celor doi oficiali arestaţi. De ce nu a intervenit episcopul Sava Volkov? Este simplu, pentru că el este unul dintre colegii şi partenerii lui Igor Smirnov în exercitarea ilegală a controlului efectiv al Moldovei de peste Nistru. Între episcopul Sava şi Igor Smirnov există o relaţie de înţelegere perfectă, de complementaritate armonioasă. Nu este de neglijat faptul că episcopul Sava Volkov şi clerul din subordinea sa recunosc regimul ilegal de la Tiraspol ca fiind unul legal, episcopia şi toate părţile ei componente activând ca „persoane juridice transnistrene” înregistrate de organele separatiste. Totodată, episcopul Sava Volkov şi clerul său participă cu diverse ocazii la acţiunile publice de legitimare a regimului separatist, binecuvântându-i pe capii acestuia, pentru care, la fiecare slujbă religioasă, înalţă ectenii de sănătate şi prosperitate, adică se roagă lui Dumnezeu ca regimul să înflorească cu tot ce are el, de la administraţia ilegală la serviciile secrete. Nici dimensiunea militară nu e absentă în acest context. Aceleaşi ectenii sunt rostite de către respectivii clerici şi pentru ocrotirea “oastei”, adică a Gărzii transnistrene.

4. Patriarhul Kiril nici nu a clintit la primirea scrisorii mitropolitului Vladimir. Era şi firesc. De ce nu a reacţionat în nici un fel Patriarhul Moscovei? Pentru că Igor Smirnov este unul dintre favoriţii şi alintaţii ei. Am mai scris în FLUX că separatistul nr. 1 este cel mai decorat dintre toţi laicii din cuprinsul Patriarhiei Moscovei. Nici o altă persoană din spaţiul a ceea ce patriarhul Kiril numeşte „Lumea Rusă” (Rusia, Ucraina, Bielorusia şi „întreaga Moldovă”) nu s-a mai bucurat de atâtea înalte aprecieri, încurajări şi creditări morale ca Igor Smirnov. Aşa a fost pe timpul patriarhului Alexei al II-lea, aşa este şi de când pe tronul patriarhal de la Moscova s-a urcat actualul cap al Bisericii Ruse, Kiril. Dar, reciproca e valabilă. Şi patriarhul Kiril a primit decoraţii ale “republicii moldoveneşti nistrene”, chiar din mâna preaiubitului său fiu duhovnicesc, Igor Smirnov.

5. Mitropolitul Vladimir susţine că, „din punct de vedere teritorial şi administrativ, s. Corjova aparţine Republicii Moldova, fiind parte indivizibilă a r. Dubăsari”, ca şi cum celelalte localităţi de peste Nistru nu ar aparţine Republicii Moldova. Mesajul citit printre rânduri este, din păcate, următorul: Smirnov să stea în teritoriul controlat de el, acela nu aparţine Republicii Moldova! Apropo, în scrisoarea sa din Portugalia, mitropolitul Vladimir foloseşte pentru Moldova, între altele, denumirea sovietică de “Moldavia”.

6. Gestul mitropolitului Vladimir, în aparenţă marcat de bune intenţii, este, în realitate, unul plin de contradicţii şi trimis pe o adresă greşită. Pe de o parte, mitropolitul ne dă limpede de înţeles că nu este chiar mitropolit al „întregii Moldove” şi nici chiar al „întregii Republici Moldova”, pentru că „rmn”-ul lui Smirnov şi al episcopului Sava Volkov este altceva decât „jurisdicţia Republicii Moldova”, de vreme ce vorbeşte de reîntoarcerea celor doi oficiali de la… Tiraspol… “pe teritoriul Republicii Moldova”. De parcă Tiraspolul ar fi în afara teritoriului Republicii Moldova! Pe de altă parte, era mai simplu ca mitropolitul Vladimir să i se fi adresat direct lui Igor Smirnov, acest mare „credincios” care stă sub omoforul său şi este păstorit cu atâta drag împreună cu fratele lui de jurisdicţie benevolă, ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca. Dar – nu-i aşa? –, cum să-i spună mitropolitul Vladimir ceva de la obraz lui Igor Smirnov, când până acum a avut pentru el doar binecuvântări şi cuvinte de laudă.

7. Este bine că primarul Valeriu Miţul şi consilierul Iurie Coţofană au fost eliberaţi din arestul ilegal. Slavă Domnului pentru asta şi recunoştinţă intervenienţilor din partea OSCE. Atâta doar că intervenţiile Bisericii Ruse în această situaţie au fost nule.

Te-ai mira ca fie şi a treia zi de Paşti să auzim din gura patriarhului Kiril măcar un cuvânt de dojană faţă de Smirnov şi ceata sa de separatişti trimişi în misiune în partea de răsărit a ţării noastre. Abia aşteptăm să citim pe pagina de internet a mitropoliei „întregii Moldove” sau pe cea a Patriarhiei Ruse ce va filosofa sau ce va teologhisi patriarhul Kiril al întregii Rusii şi al întregului CSI ca răspuns la rugămintea preasmeritului şi ascultătorului său mitropolit de la Chişinău.


1 general KGB + 1 general KGB = 2 generali KGB. Marginalii la o fuziune

Martie 7, 2011
„Kaghebişti din toate partidele, uniţi-vă!” 

S-ar putea ca unora dintre cititorii noştri să li se pară ciudat acest motto. S-ar putea ca alţii să se revolte, luând lucrurile în serios şi înţelegând greşit că am pleda pentru unirea forţelor KGB din Republica Moldova. S-ar putea ca şi mai alţii să persifleze, pricepând că este vorba de parafrazarea ironică a celebrei lozinci marxiste „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”.

Dintre toţi aceştia le-am da dreptate celor din urmă. Umbra de ironie vine din faptul că, deunăzi, gura presei de la noi nu a mai prididit să răspândească mare veste mare: PL-ul lui Ghimpu şi MAE-ul lui Untilă fuzionează!

Aflând vestea, chiar ne-am bucurat că spectrul politic chişinăuian se va simplifica. Numai că bucuria noastră s-a stins repede, îndată ce un coleg de redacţie ne-a atras atenţia asupra unui fapt curios. MAE se varsă în PL cu tot ce are, bun şi rău, întâi de toate cu membrii săi. Iar printre membrii MAE este şi generalul KGB (în retragere) Fiodor Leontievici Botnaru, care nu este un membru oarecare, de vreme ce a fost delegat la ultimul congres al formaţiunii.

Aşadar, Fiodor Leontievici Botnaru este parte a patrimoniului uman pe care MAE se altoieşte (este altoit) pe tulpina albastră a PL-ului. Într-un alt context, în martie anul trecut, FLUX atrăgea atenţia asupra unor fapte curioase: „Există şi legături mai vechi între gruparea Filat şi Pasat, întrucât în timpul preşedinţiei lui Lucinschi ambii au făcut parte din acelaşi guvern (Vladimir Filat ca ministru de Stat, între 12 martie şi 12 noiembrie 1999, iar Valeriu Pasat ca ministru al Apărării, între 12 martie şi 11 mai 1999, şi ministru al Securităţii Naţionale, între 11 mai şi 12 noiembrie 1999). Trebuie să amintim că Valeriu Pasat l-a succedat ca ministru al Securităţii Naţionale pe generalul KGB Tudor Botnaru, care apare ca membru al Mişcării Acţiunea Europeană. Acest Tudor Botnaru, vechi cadru KGB, care ocupa un post-cheie în ambasada URSS de la Bucureşti până în 1990, este considerat un fel de mentor spiritual al mai multor politicieni. În treacăt fie spus, se aude că Filat şi Pasat au purtat discuţii intense la începutul anului curent în legătură cu MAE, care se doreşte a fi un satelit al partidului condus de premier”.

Cazul generalului KGB Tudor Botnaru de la MAE este mai mult decât interesant, aşa că am încercat să ne documentăm asupra persoanei. Nu am vrut să fim subiectivi în aprecieri, de aceea ne-am gândit că este mai bine să-i lăsăm pe alţii să vorbească. Iar în asemenea situaţii sursele publice, adică deschise, sunt cele mai indicate. Primele informaţii despre el ne-au fost la îndemână pe internet, oferite de enciclopedia electronică Wikipedia. Este drept că articolul care îi este consacrat este destul de mare, dar mare este şi personajul cu pricina şi mari au fost, sunt şi, probabil, vor fi implicaţiile sale pe planul politicii autohtone. Să ne înarmăm cu puţină răbdare şi cu multă atenţie. Iată ce spune Wikipedia despre respectivul membru MAE: „Tudor Botnaru s-a născut la data de 27 decembrie 1935 în satul Lipceni (astăzi în raionul Rezina). A absolvit, în anul 1959, Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii de Stat a Moldovei. După absolvirea facultăţii, a lucrat ca ghid şi interpret principal la Hotelul „Inturist” din Chişinău (1959-1962). A fost membru al PCUS.

În anul 1963 a fost angajat în cadrul KGB-ului din RSS Moldovenească, încadrat în structurile serviciilor de contraspionaj, iar din anul 1966 – în serviciile de informaţii externe. În calitate de ofiţer de informaţii externe, el a avut acoperire diplomatică a Uniunii Sovietice, lucrând la ambasadele URSS din România şi Franţa. În cadrul KGB-ului din RSS Moldovenească, el a îndeplinit pe rând funcţia de inspector principal operativ în Secţia I-a şi, ulterior, pe cea de şef de Birou.

Tudor Botnaru a lucrat la Comitetul Securităţii de Stat din Moldova, pe urmă a fost în Comitetul Unional, apoi a fost ofiţer de securitate la Ambasada URSS din Bucureşti.

În iulie 1990, la iniţiativa conducerii Republicii, Tudor Botnaru a fost adus de la Bucureşti şi a fost numit în funcţia de preşedinte al Comitetului de stat al Securităţii (şef al KGB-ului) din RSS Moldova, fiind avansat la gradul de general-maior. El a fost primul ofiţer de informaţii externe care a devenit preşedinte al KGB din RSS Moldovenească.

În luna aprilie a anului 1990, conducerea Ministerului Securităţii Naţionale (MSN) a Republicii Moldova (Tudor Botnaru, Demian Munteanu), sub pretextul că există pericolul ca localul KGB al RSSM să fie atacat de către “extremiştii” Frontului Popular din Moldova, a hotărât să transporte Arhiva KGB-ului RSSM de la Chişinău la Tiraspol, unde se află şi în prezent. De asemenea, el a fost autorul propunerii de reorganizare a KGB-ului din RSS Moldova într-un serviciu de informaţii, propunere care nu a fost luată în discuţie la acel moment.

Tudor Botnaru a îndeplinit funcţia de preşedinte al Comitetului de stat al Securităţii (şef al KGB-ului) din RSS Moldova până la data de 29 august 1991, după puciul de la Moscova care a avut ca rezultat desfiinţarea URSS-ului. Acuzat de colaborare cu puciştii, Botnaru a fost demis din funcţie imediat după proclamarea independenţei de stat a Republicii Moldova. Într-un interviu din anul 2001, el a susţinut că nu ştia nimic despre organizarea puciului, cu toate că, cu puţin înainte, fusese la Moscova, la şedinţa Colegiului KGB, dar nimeni nu a spus nimic despre organizarea unui puci, organizatorii planificându-şi acţiunile într-un secret desăvârşit, intenţionând să-i implice doar pe securiştii care se subordonau direct Centralei KGB de la Moscova.

Între anii 1991 şi 1994, generalul Botnaru a îndeplinit funcţia de şef al Centrului de instruire al Ministerului Securităţii Naţionale din Republica Moldova. Din aprilie 1994 a lucrat ca prim-viceministru al Afacerilor Externe. În perioada decembrie 1994-1997, el a îndeplinit misiunea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Belgiei şi, prin cumul, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Marele Ducat de Luxemburg şi Regatul Olandei, precum şi şef al misiunii diplomatice a Republicii Moldova la Consiliul Europei (din 3 mai 1995). A fost rechemat din funcţie la 17 martie 1997, după ce fusese numit ca ministru al Securităţii Naţionale.

În perioada 24 ianuarie 1997 – 11 mai 1999, Tudor Botnaru a deţinut funcţia de ministru al Securităţii Naţionale, fiind membru al Consiliului Suprem de Securitate. La data de 14 martie 1997, preşedintele Petru Lucinschi i-a acordat gradul militar de general de divizie. La data de 11 mai 1999, a fost revocat la cerere din funcţia de ministru, „în legătură cu atingerea vârstei de pensionare”, şi trecut în rezervă.

A candidat la alegerile parlamentare din 25 februarie 2001 pentru postul de deputat pe listele Mişcării social-politice „Pentru Ordine şi Dreptate”.

În anul 2004, el a publicat, împreună cu colonelul Alexandru Ganenco, lucrarea „Istoria Serviciilor Secrete”, la Editura Museum din Chişinău, aceasta fiind prima încercare de a prezenta istoria serviciilor secrete sovietice moldoveneşti, prin prisma biografiilor şefilor acestora.

Tudor Botnaru este căsătorit şi are un copil.”

Lung acest insert de pe Wikipedia, dar merita efortul, nu-i aşa? Poporul trebuie să-şi cunoască eroii. Iar alegătorii trebuie să cunoască bine cu ce partide au de a face. Unde mai pui că MAE se altoieşte pe tulpina PL nu doar cu generalul KGB Fiodor Leontievici Botnaru, dar şi cu alte personaje interesante. Care anume? Păi, sunt multe. Să ne oprim doar la unele dintre ele. Să zicem, fostul preşedinte al MAE, Anatol Petrenco. Dumnealui, ca fost preşedinte MAE, care i-a cedat subit funcţia domnului Veaceslav Untilă (tot la sugestia bătrânului general KGB Botnaru), nu trebuie prezentat pe larg. O interesantă caracterizare i-a făcut lui Anatol Petrenco unul dintre corifeii comunismului de la noi, Mark Tkaciuk, o persoană cât se poate de avizată asupra multor persoane şi aspecte din biografiile lor. Ia să vedem: „La sfârşitul anilor 80, domnul Petrenco, de asemenea, membru al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică, şi-a susţinut o teză de doctor, cu titlu secret, la unul dintre institutele din Moscova. O teză secretă, cu un conţinut piperat, care nu trebuia să devină cunoscută societăţii de atunci. Cazul este de-a dreptul clinic pentru ceea ce ei numesc regim totalitar: cercetare ştiinţifică secretă, care, evident, nu era posibilă fără participarea serviciilor secrete de atunci.”

Un alt personaj interesant altoit pe tulpina PL este domnul Veaceslav Untilă, actualul preşedinte. Până a deveni preşedinte MAE, domnul Untilă a fost prim-vicepreşedinte al Alianţei Moldova Noastră, adică a fost primul secund al domnului Serafim Urechean. La Urechean a ajuns din poziţia de preşedinte al Partidului Liberal (alt Partid Liberal decât cel de astăzi al lui Ghimpu), care a fuzionat cu Alianţa Social Democrată şi cu Alianţa Independenţilor. La Partidul Liberal a ajuns din poziţia de preşedinte al Uniunii social-liberale „Forţa Moldovei”. La Uniunea social-liberală „Forţa Moldovei” a ajuns din poziţia de preşedinte al Partidului Ordinii şi Dreptăţii Sociale. Acum domnul Untilă aderă, cu tot cu MAE, la PL. Dacă ţinem cont că în perioada sovietică a fost membru al PCUS, putem spune că domnul Untilă, altoindu-se pe trunchiul PL, este la al 7-lea mariaj politic! De fapt, cu aşa ceva este greu să miri pe cineva în Republica Moldova. Oportunismul şi traseismul politic au devenit de mult fenomene dintre cele mai banale în sânul clasei politice moldoveneşti. De mirat ar trebui să ne mire altceva în cazul domnului Untilă. Anume faptul că pe durata mai multor ani a lipsit din ţară. Acest curios fapt este camuflat cu grijă în toate biografiile sale parfumate. Dar în care străinătăţi a muncit personajul nostru ajuns la a şaptea căsătorie politică? În Elveţia! La Geneva! În ce calitate, cu ce doruri pe acolo? Păi, în calitate de reprezentant al unei obscure organizaţii a poliţiei rutiere din CSI! Da, da, nu vă miraţi, poliţia rutieră din CSI şi-a fixat sediul la… Geneva. Că, vorba vine, de la Geneva, dacă faci privirea roată, se vede toată Europa! În biografia sa din aceeaşi enciclopedie Wikipedia ni se spune că „între anii 1995 şi 1998 a fost funcţionar internaţional OISR”. OISR s-ar descifra Organizaţia Internaţională a Serviciului Rutier. Internaţională, internaţională, dar numai din CSI şi încă la Geneva. Gurile rele susţin că în cazul acestei „organizaţii internaţionale”, ca şi în cazul alteia, a „jurnaliştilor” din CSI, cu sediul la… Budapesta, OISR nu este decât un paravan perfect pentru acoperirea activităţilor de spionaj. Ceea ce ne conduce la concluzia că „funcţionarii internaţionali” din cadrul lor nu erau deloc şi nici pe departe străini de slăvitele servicii secrete născute din burta KGB.

Gata, despre alte personaje care urmează a fi „altoite” pe portaltoiul liberal vom vorbi cu alte ocazii. Să trecem acum la un alt personaj, care este de-al casei în PL. Un om lăudat, preţuit şi promovat cu sârg de către preşedintele PL, Mihai Ghimpu. Este vorba despre un alt general KGB. Nu, nu se poate ca MAE să aibă generalul său KGB şi PL să nu-l aibă! Generalul KGB din curtea PL este actualul director SIS, Gheorghe Mihai. În strălucirea sa intelectuală, cu care ne-a obişnuit deja, Mihai Ghimpu a spus acum un an şi ceva, la promovarea în funcţie a generalului KGB Gheorghe Mihai, următoarele cuvinte care au făcut carieră: „Gheorghe Mihai este un adevărat profesionist, un intelectual care înţelege că libertatea şi drepturile omului sunt cheia”. Pe când presa de la Bucureşti ne-a avertizat într-o cu totul altă „cheie”, titrând: „Noul şef al Securităţii-SIS de la Chişinău este un kgb-ist cu şcoala în Belarus!”. Şi, într-adevăr, chiar pagina de internet a SIS ne prezintă următoarea informaţie: „Prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.24-XVIII din 25 septembrie 2009 domnul Gheorghe MIHAI a fost numit în funcţia de Director al Serviciului de Informaţii şi Securitate.

Colaborator emerit al Serviciului de Informaţii şi Securitate, decorat cu distincţii de stat şi departamentale.

Activitatea în muncă a început-o în anul 1972, după absolvirea Universităţii Tehnice din Moldova cu diploma de „inginer-mecanic”.

Între anii 1975 şi 1977 a îndeplinit serviciul militar în termen.

În anul 1978 a fost încadrat în serviciul militar în cadrul organelor securităţii de stat.

După absolvirea cursurilor superioare specializate din or. Minsk, în anul 1979, a activat în calitate de împuternicit operativ, împuternicit operativ superior în secţia raională Briceni.

Între anii 1983 şi 1985 a urmat Facultatea de pregătire a cadrelor de conducere a Şcolii Superioare a Comitetului Securităţii de Stat al fostei URSS din or. Moscova, după care a deţinut diferite funcţii de conducere în cadrul organelor securităţii de stat, avansând până la cea de şef de direcţie generală din cadrul aparatului central al Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova.

Vorbeşte fluent limba engleză.

Domnul Gheorghe MIHAI s-a născut pe data de 20 noiembrie 1950 în localitatea Colibaşi, raionul Vulcăneşti.

Este căsătorit şi are doi copii.”

De precizat că atât în algoritmul de partajare a puterii de către AIE I, cât şi în cel al AIE II, funcţia de director SIS i-a revenit Partidului Liberal al ex-interimarului Mihai Ghimpu. De fiecare dată domnul Ghimpu l-a promovat în funcţie pe general-maiorul KGB Gheorghe Mihai.

Acum, că traiectoriile politice ale MAE şi PL se vor intersecta, ca apoi să se suprapună perfect, este bine să observăm faptul că pe tulpina PL ni se vor înfăţişa de acum încolo două mândreţe de generali KGB: Gheorghe Mihai din viţa pelistă şi Fiodor Botnaru din viţa meaeistă. Cu aşa ceva chiar că nu se poate lăuda nici un alt partid politic nici de la Chişinău, nici de la Bucureşti. Despre kaghebiştii mai mărunţei nu mai are rost să vorbim, pentru că unde încap tocmai doi generali KGB, încape şi o legiune întreagă din aceştia mai mărunţi…

S-auzim de bine şi să ajungem ziua când vom putea spune că democratizarea Republicii Moldova înseamnă întâi de toate dekaghebizarea ei…

Emil CONSTANTINIU

FLUX, Ediţia de Vineri Nr.20118 din 04 martie 2011


Burtăverde în Maldive sau (încă) o săptămână fără premier

Martie 7, 2011
 

Pa, la revedere

Vladimir (supranumit Vlad) Filat, însoţit de consoarta sa cu dublă identitate, Sanda (de fapt, Nadejda) Filat, şi unul din cei doi copii ai lor, Luca, de 14 ani, (nu şi Iustina, de 12 ani), au luat, duminică, 20 februarie 2011, calea aerului spre Elveţia. Televiziunile şi agenţiile de ştiri ne spun că augusta familie prim-ministerială va reveni în patrie abia „la sfârşitul săptămânii viitoare”. Este de presupus că cei trei membri călători ai familiei Filat au plecat în străinătate cu paza de corp a premierului. Nici o autoritate publică nu s-a pronunţat asupra subiectului, chit că interesul pentru viaţa uneia dintre principalele persoane publice de la noi este, în mod firesc, foarte mare.

Elveţienii nu ştiu nimic

Se pare că Elveţia a devenit o destinaţie predilectă pentru familia jupânului Filat. Din informaţiile foarte zgârcite care au transpirat către presă, aeroportul pe care a aterizat familia noastră prim-ministerială este Geneva. Nu putem şti însă exact dacă familia primului ministru moldovean nu a luat cumva la Geneva un alt avion pentru o altă destinaţie exotică. Membrii reprezentanţei Republicii Moldova la Geneva ne-ar putea furniza date preţioase privind acest subiect. De regulă, în asemenea situaţii, membrii misiunilor diplomatice ale ţării noastre sunt obligaţi să aibă grijă de întâmpinarea, acomodarea, sejurul şi revenirea în ţară a primului ministru şi a familiei sale. Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene nu a informat opinia publică asupra acestei ciudate şi neplanificate vizite pe linie bilaterală, moldo-elvetică, a premierului în Elveţia. Am urmărit site-urile instituţiilor centrale elveţiene, precum şi ştirile marilor agenţii de presă din Confederaţia Elveţiană, dar nici o ştire nu a fost difuzată în legătură cu vizita augustei familii. Nici nu putea fi altfel, de vreme ce vizita nu este una oficială, ci strictamente privată.

Iustina cu girofar

Aşadar, premierul lipseşte o săptămână de la serviciu. Unul dintre cei doi copii ai săi, Luca, lipseşte o săptămână de la şcoală, de la liceul privat „Prometeu” din Chişinău. (În paranteză fie spus, domniţa Iustina Filat a frecventat săptămâna aceasta lecţii, mergând la liceu „Prometeu” şi înapoi acasă, însoţită de renumitul cortegiu prim-ministerial cu girofarul de rigoare şi blocarea circulaţiei rutiere pe traseu.) Doamna Sanda Filat, psiholog de formaţie, nu lipseşte de la serviciu, întrucât nu este angajată în câmpul muncii. Şedinţa tradiţională a guvernului nu a mai avut loc săptămâna aceasta, dat fiind că primul ministru nu a emis nici o dispoziţie în legătură cu persoana viceprim-ministrului care să conducă şedinţa de guvern în absenţa sa. De remarcat că nici Serviciul de presă al Guvernului nu suflă nici o vorbă despre cauzele absenţei premierului de la serviciu, timp de tocmai o săptămână. De ce oare?

Tranzităm Geneva pentru ţările calde

Colega noastră Ioana Florea ne readuce în atenţie că premierul şi familia a mai călătorit, acum exact o lună, având ca destinaţie anunţată Elveţia. Din datele de care dispunem însă, şi acum o lună familia Filat, ajunsă în aeroportul internaţional Geneva, a fost asistată de către reprezentanţii corpului diplomatic moldovean şi s-a îmbarcat într-un alt avion, care s-a îndreptat către o destinaţie exotică. Nu Elveţia, ci ţările calde au fost atunci adevărata destinaţie a lui Filat şi a foarte bogatei sale familii. Elveţia a fost doar ţară de tranzit. De ce a fost aleasă această ţară acum o lună, ca şi de data această? Pentru că Elveţia nu face parte din Uniunea Europeană şi nu oferă statelor membre ale UE informaţii cu privire la pasagerii aerieni care aleg această ţară ca destinaţie sau ca pe una de tranzit.

Informaţi-vă din 48 de litere şi un punct(um)

De data aceasta, ca şi acum o lună, atât Secretariatul General (Victor Bodiu – PLDM) al Guvernului, cât şi Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene (Iurie Leancă – PLDM), s-au eschivat să informeze opinia publică naţională, obiectiv şi complet, asupra destinaţiei reale a călătoriei, precum şi asupra scopurilor şi motivelor absentării nemotivate a premierului de la serviciu, timp de o săptămână. Singura instituţie care ne-a „informat” totuşi asupra vizitei actuale a premierului este Serviciul de presă al guvernului. Acesta a postat pe pagina de internet a Guvernului Republicii Moldova o ştire dintr-o singură propoziţie. Titlul ştirii, având 56 de semne, sună astfel: „Prim-ministrul Vlad FILAT este plecat într-o deplasare privată.” şi este mai lung decât conţinutul acesteia. „Ştirea”, făcută de ochii lumii, mai mult pentru naivi, ca să nu spunem pentru proşti, are 49 de semne (inclusiv punctul de final) şi ne spune, literalmente, următoarele: „Premierul va reveni în ţară la finele săptămânii curente.” Acest gen de „ştire” este crestomatic pentru ceea ce am putea numi „vă spun că nu vă spun nimic, dar să nu spuneţi că nu v-am spus”.

Verzi, verzi, dar bronzaţi

Pentru că, pe durata iernii, în Elveţia timpul este destul de rece, s-a presupus acum o lună că familia prim-ministerială a vizitat această ţară pentru alte interese decât cele de agrement. S-a vorbit atunci despre aspecte medicale, legate de sănătatea premierului, în special de transplantul de păr în zona calviţiei sale avansate, dar şi de aspecte financiare, Elveţia fiind cunoscută ca o destinaţie predilectă pentru marii bogătani ai lumii. Ceea ce le-a scăpat însă, acum o lună, tuturor este că atât premierul, cât şi soţia lui şi cei doi copii ai lor, s-au întors acasă foarte bronzaţi. Tenul i-a dat de gol.

De la călcâiul lui Ahile la călcâiul lui Luca

Acum ne întrebăm dacă o fi făcut Filat cu întreaga lui familie, în plină iarnă, băi de soare la solariile din Elveţia, de vreme ce există solarii şi la Chişinău? Evident că nu. Elveţia a fost, repetăm, doar o destinaţie de tranziţie, nu una finală pentru augusta şi bogata familie. Surse medicale competente şi bine avizate ne-au declarat, sub acoperirea anonimatului (dar gata să-şi dezvăluie identitatea în cazul desecretizării de către Guvern a informaţiei despre acea călătorie), că, Luca Filat (14 ani), întâiul născut al cuplului prim-ministerial, a avut, după călătoria cu pricina, o problemă la unul dintre membrele inferioare (cel mai probabil o tăietură de cochilie de scoică) şi a urmat tratamentul de rigoare. E greu să atingi o asemenea performanţă, pe timp de iarnă, în Elveţia. Dacă Luca Filat ar fi fost băiat cuminte şi ar fi ascultat de tata, nu am fi ajuns să aflăm, poate, niciodată, că, de fapt, ţara de destinaţie a familiei prim-ministeriale a fost una dintre ţările calde, cel mai probabil, ecuatoriene sau gisecuatoriene, şi nicidecum Elveţia Alpilor înzăpeziţi.

6 kile din Maldive

Sursele noastre sigure spun că familia Filat a fost acum o lună în Insulele Maldive. Acolo, într-adevăr, băiatul cel mare al premierului, Luca, şi-a rănit talpa unui picior. Băiatul a primit îngrijiri medicale în Insulele Maldive, el trebuind să rămână internat într-un spital, sub îngrijirea medicilor locali, încă timp de o săptămână. După care, deja fără deplasarea premierului în Maldive, Luca Filat a revenit acasă, unde şi-a dus la capăt tratamentul. Şi dacă Luca Filat s-a ales cu rana la picior, tatăl său s-a ales cu cele 6 kilograme în plus, devenit celebre, întrucât Serviciul de presă al Guvernului, dar şi premierul însuşi, ne-au informat cu lux de amănunte asupra subiectului. Ba chiar ni s-a spus că Filat s-a îngrăşat cu 6 kilograme pentru că lucrează… prea mult. Toată presa proguvernamentală a dat atunci ochii peste cap, arătându-ne cât de mare este puterea de voinţă a premierului, de vreme ce s-a angajat să dea jos cele 6 kilograme, despre care abia acum aflăm că au origine maldivă, nu moldavă.

Aşa că poveştile premierului cum că ar munci pe rupte, că ar dormi doar câte 4 ore din 24 să le creadă naivii din AIE-2 sau cei din presa aservită puterii (cel puţin premierului Filat).

Trăiască maldivienii şi Republica Maldivă, alt RM!

Pentru cei care nu au zburat niciodată de la Geneva la Male şi nu şi-au petrecut vacanţa în Maldive, trebuie să arătăm că, potrivit enciclopediei Wikipedia: „Maldive sau Insulele Maldive, oficial Republica Maldive, este un stat insular format dintr-un grup de atoli din Oceanul Indian, situat la sud-vest de India în Marea Laccadivelor din Oceanul Indian. Cei 26 de atoli ai arhipelagului formează un teritoriu ce conține 1192 de insule din care 250 sunt locuite. in secolul al III-lea budismul a fost religia principală a locuitorilor, până în 1153 când în arhipelag a fost introdus islamul. În 1558 arhipelagul intră sub influența Imperiului Portughez și apoi al celui Olandez din 1654. În 1887 devine un protectorat britanic. În 1965, arhipelagul devine independent iar din 1968 forma de organizare statală este republica. Maldivele sunt cel mai mic stat asiatic, atât din punct de vedere al populației cât și al suprafeței. Este de asemenea statul cu cea mai mică altitudine maximă din lume”.

Moldoveni, lăsaţi-vă invidia la o parte!

Alte surse ne informează că „Insulele Maldive sunt un „miriapod răsturnat” pe o suprafață de aproximativ 500 de kilometri pătraţi. Arhipelagul apare ca un puzzel de coral din peste 1000 de insule de diferite dimensiuni, înconjurate de ape limpezi de culoarea turcoazului. Palmieri exotici, ecuatoriali, umbresc plajele cu nisip foarte fin. Distantele dintre insule sunt foarte mici, oferind șansa de a face plimbări cu barca de la o insulă la alta sau de a locui pe rând pe mai multe insule. Văzute de sus, insulele arhipelagului apar ca niște mărgele verzi, plutitoare pe o mare de turcoaz. Atmosfera generală este foarte idilică pentru ca toate insulele păstrează intacte condițiile naturale. Clima este caldă tot timpul anului şi oferă un confort fizic de relaxare, iar liniștea firească nu este tulburată de nici un zgomot „mașinist”. Clima: 2 sezoane: cald şi uscat, noiembrie-aprilie; cald şi umed, mai-octombrie. Influenţa musonului de vară este diferită în funcție de amplasarea insulelor. Ora locală: GMT +5 ore. Moneda: rupia maldivă (Ruffiyaa). Capitala Republicii Maldive este Male. Ţara numără în jur de 300 000 de locuitori”. Cazarea pentru o noapte la orice hotel din Maldive costă între 1800 şi 3000 de euro. Iată, deci, unde şi-a petrecut premierul nostru o jumătate de lună anul acesta! A stat cu burta la soare! Iar lumea noastră crede, sărmana, că premierul nu are somn din cauza sărăciei care ne mănâncă pe toţi şi că din cauza asta se îngraşă cu câte 6 kile pe lună, dragul de el!

De ce trebuia ferită această „deplasare privată” de ochii celor mulţi, a opiniei publice din ţară? Oricine deţine, pe banii noştri, o funcţie publică, trebuie să fie conştient că absentările lui de la serviciu, pe motiv de „deplasare privată” fac, în mod cât se poate de firesc, obiectul interesului public.

Călătorim în taină, dar şi muncim în taină…
pentru AIE 3

Unii observatori atenţi ai evoluţiilor politice de la noi au remarcat că după călătoria sa de acum o lună în Maldive, omul verde din capul guvernului a început a cocheta cu echipa Voronin-Tkaciuk şi s-a dedat atacurilor împotriva propriilor parteneri de coaliţie. Mai multe întâlniri secrete între Filat şi Voronin au avut loc departe de ochii lumii. Nu putem exclude că prima vacanţă de iarnă din Maldive i-a oferit lui Filat posibilitatea de a se întâlni acolo cu oameni serioşi de prin alte ţări (numai nu din UE!) care l-au contactat şi l-au consiliat la timp şi fără pierderi asupra comportamentului politic de urmat şi în raport cu Tkaciuk-Voronin, şi în raport cu Lupu şi Ghimpu. Nu poţi trece de la AIE-2 (PLDM, PD, PL) la AIE-3 (PLDM+PCRM) chiar cu una cu două. E nevoie de timp, de scenarii. Slavii răsăriteni sunt, până la urmă, oameni serioşi. Şi le place şi lor culoarea verde, unde mai pui că aceasta este culoarea KGB. Nu băgăm mâna în foc, dar, după această nouă „deplasare privată”, este foarte probabil că verdele nostru premier ne va oferi surprize şi mai dihai decât întâlnirile lui de taină cu Tkaciuk-Voronin. Parafrazând denumirea unui cunoscut film rusesc, am putea spune şi noi: Maldive, locul întâlnirii nu se schimbă! Şi totuşi nu ne-am mira să aflăm că harbuzul politic moldovean (PLDM+PCRM) s-a copt săptămâna aceasta, cu asistenţa răsăriteană de rigoare şi departe de ochii occidentalilor, sub cerul senin şi soarele dogoritor de februarie, pe plaiurile maldiviene.

Ce zic legile sau cine i-a ţinut locul chiulangiului verde?

Să revenim acum la aspectele juridice ale cazului. Întrebările ar putea veni în cascadă. Cum poate lipsi un prim-ministru de la serviciu, timp de jumătate de lună (1 săptămână + 1 săptămână), în doar 2 luni calendaristice ale anului care abia s-a început? Este suficient pentru aceasta să ai doar motive private? Şi cine ţine locul prim-ministrului şi lucrează pentru el pe durata absenţei din ţară? Adică, cine asigură interimatul funcţiei? Alineatul 9 al articolului 27 al Legii Republicii Moldova despre guvern, nr. 64-XII, spune cât se poate de limpede: „În cazul în care Prim-ministrul este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele Republicii Moldova va desemna un alt membru al Guvernului ca Prim-ministru interimar. Interimatul încetează dacă Prim-ministrul reia activitatea în Guvern”. Această prevedere se referă la cazurile de boală şi de concediu, cum este cazul în jumătate de lună de anul acesta în care primul nostru ministru chiuleşte. Iar articolul 27/1 al aceleiaşi legi (Atribuţiile ministrului care îndeplineşte temporar obligaţiile Prim-ministrului) statuează: „Ministrul care îndeplineşte temporar obligaţiile Prim-ministrului are aceleaşi atribuţii ca şi Prim-ministrul, cu excepţia: 1) adoptării hotărârii privind demisia Guvernului sau Prim-ministrului; 2) formării şi propunerii componenţei Guvernului; 3) înaintării propunerilor privind numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a miniştrilor; 4) numirii în funcţie şi eliberării din funcţie a Şefului Aparatului Guvernului; 5) numirii în funcţie şi eliberării din funcţie a conducătorilor organelor şi instituţiilor din subordinea Guvernului”. Mai degrabă că aceste exigenţe legale nu au fost respectate de premierul nostru. Serviciul de presă refuză să informeze opinia publică cine dintre membrii guvernului exercită, în absenţa domnului Filat, funcţia de prim-ministru interimar. Observăm însă, că presa proguvernamentală nu are nici cea mai mică preocupare pentru aceste aspecte grave, în opinia noastră.
Ceea ce este, de asemenea, de natură să ridice în faţa noastră un mare şi drastic semn de întrebare este, dincolo de aspectele competiţiei politice, dacă premierul Vladimir (şi nicidecum Vlad, la fel de nepotrivit cum ai spune Vlad Voronin) Filat l-a pus la curent în legătură cu escapada sa maldiviană pe şeful puterii executive, preşedintele interimar Marian Lupu? Drept să spun, mă cam îndoiesc.

Burtăverde moldovean e acum şi maldivian

Atunci, permiteţi-mi încă o întrebare, de final: cine se crede acest Filat în ţara noastră dacă, în timp ce moldovenii sunt mâncaţi de nevoi şi de sărăcie, speriaţi mai nou de majorările de preţuri la toate mărfurile de primă necesitate şi la servicii, el, boierul, se bronzează, cu cucoana lui, în Insulele Maldive, când ar trebui să muncească pentru noi?

Concluzia? În Moldova sau în Maldive, Burtăverde tot Burtăverde rămâne!

Emil CONSTANTINIU

FLUX, Ediţia de Vineri Nr.20117 din 25 februarie 2011


Orizonturi în roşu şi verde pentru Moldova?

Februarie 15, 2011
 

Frunză verde de harbuz

Multă lume glumea anul trecut, comparând PLDM-ul cu harbuzul, zis prin alte locuri şi pepene verde sau lubeniţă. E vorba de acea plantă cruciferă din familia curcubitaceelor târâtoare, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde şi miezul roşu, dulce şi foarte zemos, plantă care pre limba strămoşilor noştri latini se numea Citrullus vulgaris.

Şăgacii din presă sau internauţii cu haz spuneau că partidul premierului Filat este verde pe din afară şi roşu pe dinăuntru, exact ca fructul respectivei târâtoare. Comparaţia cu harbuzul venea atunci din faptul că 10 din 13 (da, da, 10 din 13!) administraţii raionale alese pe listele Partidului Comuniştilor au trecut subit, cu arme şi bagaje, în ograda PLDM. Sute şi sute de funcţionari publici locali au schimbat într-o singură zi carnetul roşu de membru al PCRM pe carnetul verde de membru al PLDM. Şi totul s-a întâmplat, fireşte, din îndemnul inimii. Numai gurile răuvoitoare pot ridica acum glas acuzator împotriva acestor soldaţi pilduitori ai democraţiei raionale moldoveneşti care, singuri şi nesiliţi de nimeni, au pus disciplinat şi europeneşte mâna pe bidinea şi s-au dat cu verde proaspăt demo-liberal peste roşul lor cel vechi şi comunist de câteva decenii. Alte guri, încă şi mai răuvoitoare, pornind de la cazul marii migraţii politice din cele 10 raioane ex-comuniste, acum peledemiste, pot spune, în maliţiozitatea lor invidioasă, că Partida Lichelelor Din Moldova îşi îngroaşă rândurile. Aşa sau altfel, este clar că familia demo-liberală s-a mărit pe seama familiei comuniste. ADN-ul roşu comunist a penetrat genele verzi peledemiste şi astfel, încrucişarea şi înrudirea celor două specii politice s-a produs paşnic, prin consimţire reciprocă.
Odată acumulată cantitatea critică de element comunist sub coaja verde a PLDM, era şi timpul şi cazul ca această cantitate, potrivit legilor dialecticii, să se transforme în calitate. O nouă calitate. Cea care să-i asigure partidului verde pe dinafară şi roşu pe dinăuntru o disponibilitate de dialog şi cooperare cu partidul încuscrit, roşu şi pe din afară şi pe dinăuntru.

Tot filatul cu tkaciukul lui

Aceleaşi guri rele, pe care noi, bineînţeles, nu le credem, spun că între PCRM şi PLDM există o legătură mai veche, încă dinainte ca Vladimir Filat să-l părăsească pe Diacov pentru a-şi forma propriul partid verde ca pelinul. Desprinderea actualului premier de bătrânul şi lunecosul Dumitru Diacov s-ar fi făcut, subit şi ca la comandă, la sugestia binevoitoare a prietenilor săi din PCRM. De aici gurile rele au şi scos vorba răutăcioasă „tot filatul cu tkaciukul lui”. Au venit apoi alţii şi au răstălmăcit această vorbă, printr-un procedeu numit metateză, şi au spus invers: tot tkaciukul cu filatul lui… Hmmm, interesantă ipoteză, chiar dacă noi nu-i dăm crezare.

Torpila verde şi torpila roşie

Pe când Filat, acest mare politician mare de stânga, era vicepreşedinte al PD, singurul partid moldovean membru în Internaţionala Socialistă şi în Partidul Socialist European, iar PLDM era făt-logofăt verde nenăscut, între eminenţa cenuşie a comuniştilor şi actualul premier într-adevăr a avut loc un dialog pe care unii l-ar putea califica drept „constructiv”. Dumitru Diacov, dacă vă mai amintiţi, a şi făcut declaraţii în acest sens, înţelegând că fostul partid de guvernământ i-a rezervat domnului Filat rolul de torpilă. Cuvântul „trădător” nu a întârziat atunci să răsune la tribuna Parlamentului. Şi iată că torpila verde a fost lansată, ambarcaţiunea lui Diacov s-a clătinat, s-a fisurat, a intrat la apă şi nu a mai trecut pragul legislativului în aprilie 2009.

Abia după asta anumite minţi cu drag de politichia moldovenească au început a se gândi, în replică, la o altă torpilă, roşie de data aceasta şi orientată spre corabia politică avându-l căpitan pe domnul Voronin, iar pe domnul Tkaciuk la timonă. Şi numele torpilei roşii a fost Marian Lupu. Acest episod nu este din altă poveste. Povestea e aceeaşi şi i-am putea spune: Povestea cu torpila verde şi torpila roşie. Important este să reţinem că torpila verde a fost lansată acum trei ani, fiind bine ghidată din tabăra roşie. Cu timpul, lumea va înţelege, de la mic la mare, mecanismul acestei operaţiuni. Ar mai fi de spus că, după jocul de-a torpilele verzi şi roşii, Lupu a mers la Diacov, iar Filat vedem că merge, pentru consultări şi tocmeli, la comunişti.

Consecvenţa verde: 1. Cu Voronin! 2. Fără Voronin! 3. Cu Voronin!

Vă mai amintiţi (desigur că vă amintiţi!) câtă monedă calpă a bătut propaganda verde pe seama votului condiţionat al PPCD din 4 aprilie 2005 pentru realegerea lui Vladimir Voronin în funcţia de şef al statului? Păi atunci a votat şi Filat! Atunci încă nu se trezise anticomunistul din el. Şi dacă PPCD şi-a argumentat punctul de vedere, de altfel în consens cu cel al Occidentului, şi a pus cele 10 condiţii (dintre care doar 9 au fost îndeplinite, fiind complet neglijată cea de-a 10-a privind reforma Procuraturii), falnicul Filat de votat a votat, dar şi de tăcut a tăcut mâlc. Pentru el riscul de imagine pe care şi-l asuma conştient PPCD era paravanul ideal în spatele căruia să poată ridica mâna neobservat pentru instalarea lui Vladimir Voronin în fotoliul de preşedinte. Cu PPCD sau fără, Filat totuna ar fi votat, căci la asta obligau epoleţii săi (evident, verzi) de soldat de grăniceri în trupele KGB. Şi aici nu venim cu insinuări, căci omul s-a lăudat recent că ţine acei epoleţi verzi, împreună cu uniforma kaki, la loc de cinste în casa sa. Parcă vedem că în dimineaţa zilei de 4 aprilie 2005, înainte de a pleca de acasă, actualul nostru premier şi-a deschis garderoba, a trecut uşor cu mâna peste uniforma kaki, şi-a mângâiat epoleţii verzi, oftând nostalgic şi spunându-şi în sinea sa: eh, dacă trebuie, trebuie! Şi, iată că a stat Filat aşa, pitulat în buruienele când verzi când uscate ale patriei, până în 2008, când, după întâlnirile sale „constructive” cu timonierul PCRM, s-a sculat anticomunistul în fostul soldat de grăniceri KGB! Şi dăi atunci, exaltat până la ameţeală, duminică de duminică, cu lozinca aia care suna parca aşa: „Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti!”

Visul (din motive cromatice nu putem spune de aur, dar de smarald verde vom spune) al capului PLDM a devenit realitate. A ajuns omul premier în 2009! Premier o dată, premier a doua oară! Acum ce-i mai rămâne de făcut? Să se menţină în funcţie, iar, dacă se poate, să urce şi mai sus. Şi cum poţi realiza un asemenea plan? Ia nişte tatonări, ia nişte discuţii confidenţiale colea… Aşa a revenit Filat în ograda domnilor Voronin şi Tkaciuk. Partenerii săi de guvernare, Ghimpu şi Lupu, nu au ştiut nici cu spatele că premierul îi înşeală cu opoziţia. I-a înşelat o dată, i-a înşelat de două, de trei, de patru ori, până s-a răsuflat treaba şi s-a dus vestea-n toată ţara. Ba chiar a ajuns şi în Europa.

Roşu împărat, Craiul de Verde şi „schimbarea de opinii”

Luat la bani mărunţi de jurnalişti, Filat nici nu a negat că se întâlneşte periodic cu liderul comuniştilor, Vladimir Voronin. „Noi nu ne-am întâlnit prin păduri”, a ţinut să se justifice Filat. El a început chiar să dea detalii, spunând că a stat la sfat cu Voronin, de mai multe ori, „la sediul PLDM, la Guvern şi o singură dată la sediul PCRM”, unde au vorbit şi au tot vorbit, ca doi vechi prieteni, „şi despre buget, şi despre relaţiile cu Federaţia Rusă, despre vizita mea la Bruxelles. A fost un schimb de opinii, dar poziţiile au rămas aceleaşi”. Că opiniile s-au schimbat, e clar. Dar că poziţiile au rămas aceleaşi, este interesant. Nu e nimic de făcut când omului îi plac anume poziţii şi vrea ca ele să rămână aceleaşi!

Filat ne-a spus că s-a întâlnit cu Voronin sâmbătă, 4 februarie, iar Voronin ne-a spus că s-au întâlnit şi duminică, 5 februarie. Chiar dacă se văd aproape zilnic, cei doi preferă ca poziţiile să rămână aceleaşi. Fără a fi luat prin surprindere, veşnicul prezidenţiabil Lupu, tot el vechea torpilă roşie lansată de Diacov în replică la vechea torpilă verde lansată de comunişti, s-a dat vajnic cu părerea: „Sper că toate componentele alianţei sunt suficient de inteligente ca să înţeleagă care este scopul acestui joc al PCRM. Scopul este unul – de a-l face pe dracu în patru, numai să ajungă la putere”.

Vladimir Voronin a fost mai tranşant şi mai limpede în explicaţii. El a recunoscut că a discutat cu Filat despre alegerea şefului statului, precizând că Filat nu a încercat să-l convingă să-l susţină pe Marian Lupu în funcţia supremă în stat. Cei doi au vorbit despre un alt candidat, „neafiliat politic”. În scurt timp, am putea afla şi numele candidatului (sau a candidatei) comun(e) demo-liberal (e) şi comunist (e) dintr-o dată. Poziţia comună a celor doi, Voronin şi Filat, este că negocierile cu alte partide nu-şi au rostul, de vreme ce PCRM-ul roşu şi harbuzul verde-roşu al PLDM dispun împreună de 74 de mandate, cu mult peste majoritatea constituţională. Cu o asemenea majoritate alegi nu doar şeful statului, ci schimbi şi Constituţia şi cursul politic al ţării. Într-un cuvânt, poţi face orice.

Europarlamentarii ştiu mai mult(e)..

Totuşi, ce mică este lumea! Confirmarea faptului că Filat se laudă deja cu planurile lui în verde şi roşu vine şi din afară. Ne-o dă europarlamentarul britanic Graham Watson în publicaţia „Peoples Republic of South Devon” din 12 februarie. Graham Watson este deputat în Parlamentul UE din 1994, fiind ales în circumscripţia Anglia de Sud-Vest şi Gibraltar. El a condus între 2001 şi 2009 Grupul Liberalilor şi Democraţilor din Parlamentul de la Bruxelles. Recent, acesta s-a întâlnit şi a discutat între patru ochi cu Filat. Ne interesează doar un pasaj din cele declarate de Graham Watson, şi anume: „miercuri m-am întâlnit cu prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, pentru a discuta progresele înregistrate în ceea ce priveşte apropierea ţării sale de UE. El a reformat coaliţia sa democratică numită „Alianţa pentru Integrare Europeană”, nu dispune însă de suficiente voturi pentru a instala un preşedinte. Mă tem că el este tentat să-i aducă pe comunişti la guvernare, fapt care nu ar fi înţeles la Bruxelles”. Aşadar, deputatul Graham Watson, după ce a discutat îndelung cu Filat, a înţeles foarte clar că acesta este gata să voteze împreună cu partidul lui Voronin şi Tkaciuk pentru un candidat comun la funcţia de şef al statului. Graham Watson a mai înţeles că Filat este optimist în această privinţă şi că pretextul pe care va marşa este dorinţa de a evita alegerile anticipate.

Că anticomunismul de carton al lui Filat s-a răzmuiat la primii stropi, este evident. Că Filat nu mai este privit de comunişti ca „Regele contrabandei” este la fel de clar. Comuniştii nu au încredere în Lupu. Dar nici Filat nu are. Comuniştii nu-l agreează pe Ghimpu. Dar nici Filat nu-l agreează. Comuniştii discută însă cu Filat şi Filat discută cu ei. În mod repetat, pe la spatele opiniei publice. E semn că orizonturile (geo)politice ale Republicii Moldova treptat-treptat se colorează din nou în roşu şi verde. Şi când stai să te gândeşti că anume roşul şi verdele erau colorile drapelului fostei RSS Moldoveneşti care mai flutură şi azi la Tiraspol…

Emil CONSTANTINIU


Lupu se gudură pe lângă Patriarhia Moscovei

Februarie 9, 2011

Săptămâna trecută, la Moscova, a avut loc şedinţa ordinară a Sinodului arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse. Marian Lupu, preşedinte al Parlamentului şi preşedinte interimar al Republicii Moldova a trimis, întâmplător sau nu, pe adresa Sinodului, o scrisoare de felicitare. Scrisori similare au trimis şi preşedintele bielorus Aleksandr Lukaşenko şi cel ucrainean Viktor Ianukovici.

Interimarul Lupu aducându-i un omagiu Patriarhului Kiril

Întrucât presa de la Chişinău a acordat o atenţie scăzută acestui fapt, publicul cititor necunoscând, practic, ce fel de corespondenţă poartă succesorul lui Mihai Ghimpu la interimat, să vedem textul respectivei scrisori: „Sanctitatea Voastră! Mult stimaţi participanţi ai Sinodului Arhieresc! În numele cetăţenilor Republicii Moldova şi în numele meu personal salut întregul episcopat al Bisericii Ortodoxe şi toţi credincioşii în legătură cu începutul lucrărilor Sinodului Arhieresc. De veacuri este apreciată activitatea Bisericii Ortodoxe, care a fost şi este o fortăreaţă a păcii, liniştei şi moralităţii. Şi astăzi contribuţia ei este inestimabilă întru menţinerea armoniei interetnice şi interconfesionale. Iată de ce Soborul Arhieresc este de-a dreptul unul important, un forum de anvergură, deciziile căruia au o implicare majoră în viaţa social-culturală a ţărilor ortodoxe. Sunt convins că deciziile luate vor contribui la soluţionarea diverselor probleme actuale din lumea creştină – prevenirea extremismului etnic şi religios, educaţia morală a tineretului, întărirea relaţiilor de bună vecinătate, a toleranţei şi umanismului. Doresc din inimă tuturor participanţilor la acest sobor multă sănătate, înţelepciune şi decizii viabile, precum şi succese în slujirea spre binele popoarelor noastre, pace şi bunăvoinţă”.

Există voci care susţin că această scrisoare a fost una organizată, cerută de la Moscova. Noi nu am fi chiar atât de siguri de asta. Trebuie să observăm în context că nici unul dintre preşedinţii Republicii Moldova nu au mai trimis asemenea scrisori „în legătură cu începutul lucrărilor Sinodului”. Nu a făcut-o nici chiar preşedintele Vladimir Voronin, cunoscut ca un adept fervent al Bisericii ruse, pe durata mandatului său de 8 ani. Este de presupus că motivele reale ale trimiterii mesajului interimarului nostru sunt altele. Ele ţin mai degrabă de o stratagemă, de dorinţa lui Marian Lupu de a se pune bine pe lângă factorii de putere de la Moscova, de a se linguşi, dacă vreţi, pentru a câştiga graţiile şi binecuvântările de rigoare, atât de necesare din perspectiva alegerilor prezidenţiale din Legislativul de la Chişinău. Acest fapt a devenit şi mai limpede odată cu plecarea interimarului, la numai câteva zile, în urma scrisorii sale, în capitala rusă.

Pagina electronică a mitropoliei Chişinăului şi „a întregii” Moldove ne-a anunţat că pe agenda Sinodului arhieresc salutat de Marian Lupu au existat mai multe subiecte privind realităţile politice şi sociale din Republica Moldova. Astfel, patriarhul Moscovei, Kiril, a declarat în debutul lucrărilor Sinodului că Biserica rusă „vrea relaţii bune cu toate cercurile politice, căutând să-şi unească eforturile pentru a servi poporul din Republica Moldova – un stat cu puternice tradiţii ortodoxe”.

Timp de mai mulţi ani Biserica Ortodoxă din Moldova rămâne instituţia în care cetăţenii ţării au cea mai mare încredere. Acest lucru este confirmat de sondaje de opinie. Cu toate acestea, evenimentele care au avut loc după alegerile parlamentare din 2009 au afectat relaţiile Bisericii cu diferite forţe politice. Fosta conducere a Republicii Moldova periodic şi-a exprimat nemulţumirea faţă de Biserica Ortodoxă. Astfel, în septembrie 2010, Preşedintele interimar de atunci a criticat Mitropolia Moldovei afirmând că aceasta nu este independentă, dar este doar o „filială a Bisericii Ortodoxe Ruse”. Este evident că o atare retorică necesită o replică adecvată şi competentă din partea Bisericii”, a continuat patriarhul Moscovei.

Nu vrem să polemizăm de dragul polemicii cu Prealuminata Sa Sanctitate. Totuşi, câteva precizări se impun. Pe cât de nemulţumită a fost „fosta conducere a Republicii Moldova” de Biserica Ortodoxă se poate judeca din desele şi foarte mediatizatele vizite ale fostului interimar Mihai Ghimpu, ale fostului şi actualului premier Vladimir Filat, ale primarului general al capitalei, Dorin Chirtoacă, pe la slujbele oficiate de mitropolitul Vladimir, subliniind cât de bune şi de strânse sunt relaţiile lor cu mitropolia Chişinăului „şi a întregii Moldove”. Iar cât priveşte statutul de „filială a Bisericii Ortodoxe Ruse”, faptul este confirmat de statutul înregistrat al mitropoliei şi chiar de declaraţiile Sanctităţii Sale, care ne asigura recent, urbis et orbis, că mitropolia în cauză „este o parte inseparabilă a Bisericii Ortodoxe Ruse”. În acelaşi timp, vom aminti, de dragul adevărului, că mitropolia Chişinăului „şi a întregii Moldove” (Patriarhia Moscovei) şi mitropolia Basarabiei (Patriarhia Română) au în sondajele de opinie publică aproximativ acelaşi grad de încredere din partea populaţiei din ţara noastă, diferenţa fiind una nesemnificativă, de doar 4-5 puncte procentuale.

Astăzi, după alegerile parlamentare, a început formarea unei noi conduceri de stat, cu care autorităţile bisericeşti au stabilit un dialog încurajator”, a mai spus Patriarhul Kiril în inervenţia sa în faţa Sinodului felicitat de Marian Lupu. Şi aici ar fi de precizat câteva lucruri, fără a deschide o polemică sterilă cu Prealuminatul şi bine informatul întâistătător al Bisericii ruse asupra „noii conduceri de stat” din Republica Moldova. „Noul guvern” de la Chişinău este, de fapt „vechiul guvern”, întrucât guvernul Filat I a fost înlocuit cu guvernul Filat II. Iar componenţa „noului guvern” diferă de cea a „vechiului guvern”, în principal, prin faptul că miniştrii din partea AMN-ului lui Serafim Urechean au fost înlocuiţi cu alţi miniştri din partea PLDM-ului lui Vladimir Filat şi a PD-ului lui Lupu-Diacov-Plahotniuc. PL-ul lui Mihai Ghimpu şi-a păstrat exact aceiaşi miniştri pe care i-a avut şi în „fostul guvern”.

Capul Bisericii ruse, care vara trecută îl binecuvânta pe unul ca Valeriu Pasat şi primea vizita oficială a „preşedintelui RMN”, a mai declarat: „Ne rugăm pentru stabilizarea situaţiei politice din Moldova. Starea generală din ţară s-a răsfrânt, bineînţeles, şi asupra situaţiei autoadministrabilei Biserici Ortodoxe a Moldovei. Dezbinarea din societare este agravată de acţiunile „Mitropoliei Basarabiei”, necanonic proclamate”. Hmmm, ce să spunem… Atitudinea Patriarhiei Moscovei faţă de Mitropolia Basarabiei este de mult cunoscută. Mai grav este că în condiţiile în care credincioşii şi preoţii din cele două mitropolii ortodoxe din Republica Moldova colaborează între ei, iar regimul separatist de la Tiraspol în frunte cu Igor Smirnov dezbină societatea şi ţara noastră, Patriarhia Moscovei are doar cuvinte de laudă pentru Smirnov, îl decorează repetat, îl felicită şi-i urează „succes în activitate”, iar capul relelor şi mama factorului de dezbinare a societăţii noastre este, evident, „mitropolia Basarabiei” (între ghilimele patriarhale!) şi „acţiunile ei” de „agravare”! Prealuminatul cap al Bisericii ruse a uitat să ne aducă şi exemple de „acţiuni” ale Mitropoliei Basarabiei de „agravare” a „dezbinării” din societatea noastră.

În fine, trebuie să aducem la cunoştinţa cititorilor noştri că Sinodul arhieresc de la Moscova a adoptat o Declaraţie finală, în al cărei punct 9 se referă în mod expres la „situaţia socială şi politică” din Republica Moldova. Să vedem textul: „9. Membrii Sfântului Sinod arhieresc îşi exprimă speranţa într-o stabilizare în continuare a situaţiei sociale şi politice din Republica Moldova, într-o dezvoltare în ţară a înţelegerii reciproce şi a interacţiunii dintre Biserică şi stat.  Sinodul confirmă necesitatea reglementării problemei legate de activitatea „mitropoliei Basarabiei” necanonic proclamate, activitate care prejudiciază în mod serios unitatea bisericească”. Trecerea de la „situaţia socială” la cea „politică” se produce aproape instantaneu. Faptul că Biserica rusă este preocupată de situaţia politică din ţara noastră nu constituie o noutate. Am adus de-a lungul timpului multiple exemple de implicare politică a Patriarhiei Moscovei şi a structurii ei locale din Republica Moldova în competiţia politică şi jocurile pentru putere. Acest fapt trădează însă scopuri seculare care nu au nimic în comun cu natura sfântă a Bisericii.

Cât despre „necesitatea reglementării problemei legate de activitatea mitropoliei Basarabiei”, s-ar putea înţelege că Sinodul de la Moscova nu ar mai fi deranjat atât de Mitropolia Basarabiei în sine, cât de „activităţile” ei. Aici facem precizarea că orice observator atent al „activităţii mitropoliei Basarabiei” trebuie să recunoască faptul că aceste activităţi eminamente bisericeşti sunt străine de competiţia politică şi se înscriu perfect în limitele legislaţiei Republicii Moldova despre culte. Că Biserica rusă nu este de acord cu existenţa Mitropoliei Basarabiei, care prin simpla sa slujire în Republica Moldova lezează orgoliul imperial al vechii metropole, nu e un secret pentru nimeni. Dar asta este o ală poveste, la care nu e nici locul, nici timpul să ne oprim acum.

Tronul patriarhal de la Moscova

Tronul patriarhal de la Moscova

Oricum, vrând să se pună bine cu factorii de putere (inclusiv bisericească) de la Moscova, interimarul Marian Lupu nici nu ştie că a urat succes unei reuniuni care, prin documentele şi deciziile sale, nu face decât să ostilizeze inutil situaţia din Republica Moldova pentru nişte scopuri care nu au nimic în comun nici cu libertatea, nici cu Hristos.


E adevărat: Filat a slujit în trupele KGB!

Ianuarie 29, 2011
Biografia oficială a premierului Vladimir Filat ne anunţă că dumnealui şi-a satisfăcut, în anii 1987-1989, serviciul militar în termen. Aceeaşi informaţie este preluată de enciclopedia electronică Wikipedia. În nici una dintre biografiile primului ministru nu apare precizarea în ce trupe anume, adică în care gen de armă şi-a satisfăcut premierul nostru serviciul militar. 

Ei bine, o fotografie mai veche, obţinută pe surse, postată recent pe reţeaua de socializare pe internet Facebook şi preluată de ziarul nostru, ni-l înfăţişează pe Vladimir Filat soldat în Armata Sovietică. Această fotografie spune mult şi multe de la sine.

Întâi, văzând acronimul rusesc „ПВ” („PV”) de pe epoleţi, înţelegem că genul de armă în care a servit domnul Filat patria sovietică a fost unul mai aparte. „PV” înseamnă „Pogranicinâie voiska”, adică „Trupele de grăniceri”. Este vorba, evident, despre Unităţile speciale ale Trupelor de grăniceri ale Comitetului Securităţii Statului (KGB) ale URSS, ca să redăm denumirea completă a genului de trupe în care premierul nostru a servit Uniunea Sovietică.

Faptul că a făcut parte, doi ani de zile, din trupele speciale ale KGB este ascuns cu multă grijă de premier şi de biografii săi bine plătiţi. Nimeni nu cunoaşte exact pe care anume segment al frontierei sovietice, în care anume unitate şi la care anume pichet de grăniceri s-a aflat în perioada respectivă bravul nostru soldat. Există însă voci care susţin că prima jumătate de an de serviciu în trupele KGB Vladimir Filat a petrecut-o în Crimeea, la Sevastopol, în ceea ce se numea pe timpuri „Simferopolski otread”, după care actualul nostru premier a fost repartizat în altă unitate. Uniforma sa din 1989 ne spune clar că nu este vorba de trupele maritime, ci de cele de infanterie ale KGB (în rusă – „suhoputnâie pogranvoiska KGB”).

În al doilea rând, Vladimir Filat nu numai că a slujit în trupele KGB, dar a şi fost un grănicer sovietic de valoare, remarcat de conducerea militară. Imediat după postarea fotografiei cu pricina pe internet, lumea s-a apucat să desluşească ce insigne şi distincţii sovietice strălucesc în pieptul bombat al falnicului grănicer KGB. Dat fiind că fotografia este alb-negru, la o rezoluţie proastă, de acum 21 de ani, această sarcină este mai complicată, dar nu imposibilă. De aceea, am încercat să clarificăm şi noi care au fost distincţiile grănicerului KGB, Filat, căci pentru care merite i-au fost acordate este, deocamdată, mai greu de aflat sau de precizat.

Aşadar, să le luăm pe rând. Distincţia de sus, în formă de medalie, este cea mai importantă dintre toate cele 5 decoraţii militare sovietice ale grănicerului nostru. Este vorba despre o distincţie a KGB, şi anume, distincţia „Otlicinik pogranvoisk” (Eminent al trupelor de grăniceri). Această distincţie, având gradele I şi II, a fost instituită la 8 aprilie 1969 de către Iuri Vladimirovici Andropov, prin Ordinul nr. 53 al KGB de pe lângă Sovietul de Miniştri al URSS. Regulamentul distincţiei şi descrierea acesteia au fost semnate de către general-colonelul Pavel Ivanovici Zârianov, şeful trupelor de grăniceri ale KGB. Având dimensiunile de 4 x 5 centimetri, distincţia pectorală „Otlicinik pogranvoisk” (Eminent al trupelor de grăniceri) reprezenta o stea cu cinci colţuri (pentagramă) pe fundalul unui nimb de raze. În centrul pentagramei este situat un scut cu imaginea profilului unui grănicer sovietic. Facem o paranteză aici pentru a arăta că scutul reprezintă o constantă în heraldica organelor NKVD, KGB, iar, mai nou, şi a Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (SIS). De ambele laturi ale scutului apare inscripţionarea „Otlicinik pogranvoisk” (Eminent al trupelor de grăniceri), redată cu litere aurii. În spatele figurii grănicerului, în partea superioară a nimbului de raze este reprezentată imaginea unei borne de frontieră cu stema URSS. În partea inferioară a nimbului de raze este situat un scut mic pe care este redat gradul distincţiei. În conformitate cu punctul 2 al Regulamentului distincţiei, aceasta se acorda soldaţilor, matrozilor, sergenţilor şi subofiţerilor din trupele de grăniceri ale KGB „pentru serviciu militar exemplar în apărarea frontierelor de stat ale URSS, pentru abilităţi în reţinerea infractorilor la frontiera sovietică şi pentru manifestarea în aceste cazuri a curajului, perseverenţei, rezistenţei, a rezultatelor excelente în pregătirea politică şi militară şi pentru disciplină militară exemplară”. Distincţia este suspendată de o bandă verde, culoarea trupelor KGB, de altfel ca şi culoarea epoleţilor şi petliţelor purtate de militarii din aceste trupe. Şi aici nu facem nici un fel de aluzie la faptul că premierul Filat a insistat ca partidul său să-şi ia drept culoare distinctivă culoarea verde. Este, desigur, vorba de o simplă coincidenţă, nimic mai mult. Trebuie să mai precizăm că distincţia „Otlicinik pogranvoisk” (Eminent al trupelor de grăniceri) de gradul I se acorda personal de către şeful trupelor de grăniceri ale KGB. Cum a ajuns premierul nostru să primească în 1989 această distincţie din partea KGB şi pentru care merite concrete? Nu putem şti. Dar timpul va vărsa lumină, cu siguranţă, asupra acestei chestiuni şi atunci orice semn de întrebare se va spulbera.

Celelalte decoraţii din pieptul soldatului din trupele de grăniceri ale KGB sunt, evident, mai mici ca valoare, dar totuşi, deloc de neglijat. Bunăoară, „Starşii pogranicinik” v-ar spune ceva? Nu ne vom opri însă astăzi asupra lor. Vom reveni, poate, cu o altă ocazie la acest subiect. Este bine să le lăsăm şi cititorilor noştri libertatea să se pronunţe. Vom spune doar că cele trei distincţii, din rândul al doilea, sunt legate, de asemenea, de trupele KGB. Numai ultima insignă, din cel de-al treilea rând, este una sportivă.

Ei, iată că povestea premierului de culoarea epoleţilor trupelor KGB începe să devină mai interesantă. Şi mai desluşită. Nu de alta, dar multă lume nu înţelegea ce o fi avut oare în vedere, la 7 aprilie 2009, ziaristul Victor Roncea din Bucureşti când a spus verde, pe şleau, româneşte că nimic esenţial nu se schimbă la Chişinău, atâta doar că o mână de kaghebişti mai tineri îi înlocuieşte pe alţi kaghebişti mai bătrâni! Ce trist adevăr, nu-i aşa?

***

Prezent joi, 27 ianuarie, alături de un vechi cadru KGB, generalul de securitate Gheorghe Mihai, la ceremonia de marcare a 19 ani de la crearea Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat (SPPS), premierul Filat a primit în dar o beretă neagră şi alte însemne „ale curajului şi bărbăţiei” din partea directorului SPPS, Igor Bodorin. Cu această ocazie, Filat a recunoscut public, în premieră, că a slujit în trupele KGB şi că păstrează acasă, la loc de cinste, uniforma de grănicer sovietic. Referindu-se la bereta neagră primită, Filat a declarat: „O s-o pun la locul care îl am, unde am mai multe elemente, inclusiv şi ceea ce ţine de serviciul pe care l-au avut eu în tinereţe, serviciul militar, desigur, mă refer, atunci tot am avut uniformă – aşa, mai specială – am făcut armata la frontieră”. Vladimir Filat a slujit, între 1987 şi 1989, în trupele speciale ale KGB, responsabile cu paza frontierei sovietice de stat.

Emil CONSTANTINIU, FLUX, Ediţia de Vineri, Nr.20113, din 28 ianuarie 2011


Primul secretar al Ambasadei SUA a vizitat Mitropolia Basarabiei

Ianuarie 23, 2011
 

Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru l-a primit în audienţă, la cerere, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, pe domnul Michael Mates, prim-secretar şi consilier pe probleme politice şi religioase al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova.

Înaltul oaspete american s-a arătat interesat de activitatea Mitropoliei Basarabiei, de relaţiile interconfesionale din Republica Moldova şi de relaţia mitropoliei cu autorităţile publice centrale de la Chişinău.

Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a prezentat o scurtă informaţie despre relaţiile dintre Mitropolia Basarabiei şi Guvernul Republicii Moldova şi despre problemele cu care se confruntă mitropolia. Mitropolitul şi Exarhul Petru a subliniat că Mitropolia Basarabiei este o Biserică naţională, autonomă şi neimplicată politic.

Principalele probleme nesoluţionate de către Guvernul Republicii Moldova ţin de restituirea arhivelor Mitropoliei Basarabiei şi a proprietăţilor bisericeşti spoliate de statul sovietic ocupant şi deţinute abuziv de către Guvern. Până acum, primul ministru Vladimir Filat şi ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, şi-au arătat lipsa de disponibilitate pentru soluţionarea acestui tip de probleme, prevalându-se de legislaţia sovietică restrictivă, care nu mai este în vigoare în Republica Moldova şi care contravine normelor constituţionale şi europene în materie.

Discuţia domnului Michael Mates cu Mitropolitul şi Exarhul Petru a decurs într-o atmosferă caldă şi prietenească.

După Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei


Colonelul Cantarean şi operaţiunea „Pământeanul”

Ianuarie 13, 2011

Că mitropolitul cu epoleţi de colonel, Vladimir (Nicolai) Cantarean, apără cu orice preţ interesele Patriarhiei Moscovei ştie oricine în Republica Moldova, de la mic la mare. Recent, într-un interviu acordat unui cleric din subordinea sa, Savatie (Ştefan) Baştovoi, la unul dintre principalele instrumente de presă la care au apelat în permanenţă adversarii Mitropoliei Basarabiei, mitropolitul-colonel a dezinformat cu bună ştiinţă şi, evident, rea-credinţă publicul telespectator. Ce a declarat colonelul-mitropolit?

Colonelul despre coada calului

Ia să vedem… E bine să ne amuzăm un pic. Numai să nu se sperie nimeni. Pe alocuri, când aberaţiile vor atinge cotele cele mai de sus, vă puteţi face fiecare câte o cruce-două… Înarmaţi-vă cu răbdare, căci firul poveştii de adormit naivii, cum ne crede colonelul „întregii Moldove”, este destul de lunguşor, cum de mult nu a mai tors cel împins pe scara ierarhică de către Moscova.

„Am fost eu contra şi nu numai eu”

Capul structurii locale a Patriarhiei din preajma Kremlinului zice: „Noi am fost de la început şi rămânem tot pe aceeaşi poziţie că s-au încălcat canoanele bisericeşti. Şi atunci, în anul 1992, când a primit decizia Patriarhia Română să reactiveze Mitropolia Basarabiei, noi am fost contra, fiindcă atunci episcopul Petru, fiind oprit de a săvârşi cele sfinte de către Sinodul şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, el a fost primit în cadrul Patriarhiei Române, ceea ce s-au încălcat legile nu pur şi simplu a Bisericii Ortodoxe Ruse sau a Bisericii Ortodoxe Române, ci legile ecumenice, legile a întregii Ortodoxii. Iată aici am fost eu contra, m-am împotrivit, şi nu numai eu, şi ceilalţi slujitori ai Bisericii noastre Ortodoxe din Moldova, la ce am fost noi criticaţi că noi nu vedem viitorul, că noi trebuie să mergem pe cal călare în fruntea oastei noastre preoţeşti din Republica Moldova şi a creştinilor, da nu să mergem la coada calului. Acuma şi Patriarhul, Preafericitul Daniel, cunoaşte situaţia care s-a creat şi caută ieşiri din această situaţie critică şi eu sper că Preafericitul Daniel, fiind bun prieten al Preafericitului Kirill, cu care nu aş spune numai că se cunosc, ci şi prieteneşte, o să găsească o soluţie pentru ca o dată şi pentru totdeauna să dispară această discuţie între Patriarhia Rusă şi Patriarhia Română. Eu aş dori ca şi vladâca Petru, conducătorul suprem al Mitropoliei Basarabiei, totuşi să ţină cont de aceea că cei preoţi care sunt catehirisiţi de către mine sau episcopii din Mitropolia Moldovei pentru încălcări canonice să nu fie primiţi în cadrul Mitropoliei Basarabiei, adică să spălăm de, să ne spălăm noi de cele răutăţi care există fie în Mitropolia Moldovei, fie în Mitropolia Basarabiei. În anul 1999, când a avut întrevederi aici, în Chişinău, între Patriarhia Rusă şi Patriarhia Română, apropo, din partea Patriarhiei Ruse a fost atunci mitropolitul Kirill şi din partea Patriarhiei Române mitropolitul Daniel, a fost primită o decizie ca nici Mitropolia Moldovei, nici Mitropolia Basarabiei să nu-i primească pe cei care trec dintr-o mitropolie în alta.

Colonelul şi neghina

Şi eu cred că ar fi bine ca pentru viitor să respecte această lege şi atunci noi am curăţa Ortodoxia de neghină, atunci nici nu am avea noi aceste probleme, dar noi, cu părere de rău, câteodată ne bucurăm că, iată, a trecut din Mitropolia Basarabiei în Mitropolia Moldovei şi clar că nu trece cel mai buni Şi clar că din partea Mitropoliei Moldovei trece în Mitropolia Basarabiei şi ei se bucură că au trecut. Iată avem cazul cu episcopia de la Ungheni. Părintele Ioan Mutu, părintele Petru… Ioan Porcescu au trecut din Mitropolia Moldovei în Mitropolia Basarabiei. Aici ei au fost opriţi de către episcopul Petru de a săvârşi cele sfinte pentru încălcări canonice, au fost primiţi cu drag acolo, apoi, peste vreo jumătate de an, s-au răsculat împotriva conducerii Mitropoliei Basarabiei. Au fost iarăşi opriţi. Apăi iată, bucuria pe urmă a venit să se plângă şi cei. Trebuie să avem această înţelegere între două mitropolii şi atunci o să ne meargă la întâmpinare şi conducerea statului, despre care noi am vorbit câtva în urmă. Şi atunci n-o s-avem noi probleme şi în societatea noastră, fiindcă conducerea ţării ne merge întotdeauna la întâmpinare şi, dacă aţi observat, merge la întâmpinare Bisericii Ortodoxe mai mult, fiindcă, după procentajul care există în societate, suntem la număr cei mai mulţi şi ar trebui nu numai la număr să fim, dar ci să avem şi această credinţă şi chiar să fim cu adevăraţi fii ai Bisericii noastre Ortodoxe”.

„Să ne lămurim cu existenţa Mitropolitului Petru”

Staţi aşa, că nu e tot. Urmează şi alte idei trăsnite: „Noi întotdeauna pe Patriarhul de care aparţin, adică de Patriarhul Kirill, pot să-l invit de sine stătător, da aceeaşi poate să facă şi Preasfinţitul Petru, Mitropolitul Basarabiei, faţă de Patriarhul României. Unica, trebuie totuşi să ne lămurim cu existenţa Mitropolitului Petru. Eu cred că este normal şi bine ca mai departe relaţiile noastre să fie bune, relaţiile canonice, dânsul să depună o cerere fie cu întârziere, cu mulţi ani în urmă, către Patriarhul Rusiei şi Sfântul Sinod ca totuşi să primească această foaie de eliberare şi atunci i se ridică oprirea, el trece oficial în Patriarhia Română şi nu sunt probleme, nu există probleme. Pur şi simplu pentru mine ele există, că eu cunosc, eu fiind membrul Sinodului, că pe data de 5 octombrie 1992 episcopul Petru a fost oprit de a săvârşi cele sfinte şi oprirea aceasta nu s-a ridicat. Nu a fost ridicată oprirea, cel puţin eu aş cunoaşte, fiind membru al Sinodului şi eu cu această întrebare chiar m-am adresat şi către vladâca Petru. Dânsul spune că a scris astfel de scrisoare, a făcut această adresare încă către Dumnezeu să-l ierte! Patriarhul Alexie. Am întrebat în Patriarhie, au spus că aşa scrisoare nu au primit. Noi actualmente ne supunem Patriarhiei Moscovei, adică  suntem în componenţa acestei Patriarhii de aceea ar fi normal şi fiind dânsul hirotonit de însuşi Patriarhul Alexie atunci când a vizitat Republica Moldova, ar fi bine să facă această scrisoare ca să primească… Şi atunci nici nu există hotarele acestea între Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei”.

Gogoriţe peste gogoriţe! Asta înţeleg şi copiii. Ne-am făcut crucile de rigoare, nu ne-am lăsat copleşiţi de aceste aberaţii, nu ne lansăm în comentarii şi nu-i vom face onoarea să-i răspundem noi colonelului Cantarean în privinţa aşa-zisei „opriri” ruseşti a mitropolitului Petru Păduraru. Ne limităm la a publica în numărul nostru de astăzi Precizările Mitropoliei Basarabiei în legătură cu gogoaşele falnicului colonel la acest subiect.

Colonelul vrea urgent un vicar în Mitropolia Basarabiei

Mai important şi mai interesant ni s-a părut ce a spus colonelul Cantarean în continuare, developând un mai vechi plan al Patriarhiei Moscovei, cel de anihilare cu orice preţ a jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Române la răsărit de Prut. Să vedem mai întâi ce vibraţii a produs în atmosferă aparatul de vorbire al Înaltului colonel „al întregii Moldove”.

Aşadar… „Mai mult decât atât, noi, aflând acum că se pregăteşte un episcop vicar pentru Mitropolia Basarabiei în Republica Moldova, ş-am aflat că este pământeanul nostru, părintele Veniamin, deci, din Anenii Noi, Goreanu, eu mi-am exprimat în auzul tuturor că eu o să-l primesc, fiind hirotonisit, neoprit de nimeni, de către Patriarhia Română, o să-l primesc în catedrala mitropolitană, o să slujesc împreună cu el, dar cu Preasfinţitul Petru unica problemă este că el este oprit şi nu am dreptul să coliturghisim împreună, da. Iată aceasta este problema toată. Dar nouă ni se pune problema că el este român, că eu sunt rus şi toate aceste întrebări care nu corespund adevărului”.

Cel mai iubit dintre „pământeni”…

"Pământenii" faţă către faţă

Colonelul primeşte raportul sau „pământenii” faţă către faţă, 13 iulie 2010

Asta era! Colonelul îşi doreşte un vicar anume în Mitropolia Basarabiei… Întâi de toate, vom observa falsul grosolan la care recurge mândrul nostru colonel. Nimeni nu pregăteşte şi nici nu poate pregăti „un episcop vicar pentru Mitropolia Basarabiei” în afara Mitropoliei Basarabiei. De ce? Pentru câteva motive: 1. Mitropolia Basarabiei este una autonomă şi, potrivit Statutului său de organizare şi funcţionare şi potrivit Actului sinodal şi patriarhal din 19 decembrie 1992, are o procedură de alegere a ierarhilor de jos în sus, de către poporul credincios împreună cu clerul din fiecare eparhie. Abia după consumarea procedurilor interne de alegere, pe bază de alternativă, a ierarhilor din Mitropolia Basarabiei, Sfântul, Marele şi Îndreptătorul Sinod al Patriarhiei Române ia act cu binecuvântare şi validează alegerea făcută de clerul şi poporul credincios; 2. Mitropolia Basarabiei şi eparhiile ei sufragane nu pregătesc candidatura „pământeanului nostru, părintele Veniamin, deci, din Anenii Noi, Goreanu” pentru a fi „un episcop vicar pentru Mitropolia Basarabiei”; 3. Mitropolia Basarabiei şi eparhiile ei vor proceda la alegerea de episcopi eparhioţi şi vicari de îndată ce vor fi întrunite toate condiţiile necesare unor asemenea paşi importanţi. Aşa sau altminteri, Mitropolia Basarabiei nu va cere avizul colonelului Cantarean la alegerea acestor ierarhi.

Detalii ale operaţiunii „Pământeanul”

Cine este „pământeanul”? Din câte ni s-a dat să cunoaştem până acum, „pământeanul nostru, părintele Veniamin, deci, din Anenii Noi, Goreanu” este un personaj interesant. El este basarabean prin naştere, fiu de preot slujitor în Patriarhia Moscovei (în subordinea nemijlocită a colonelului Cantarean), care are imprudenţa să se exprime adesea deloc favorabil Patriarhiei Române, întâistătătorului ei şi Mitropoliei Basarabiei. Numele său de botez este Veaceslav. Şi-a făcut studiile teologice în România, ca bursier al Statului Român. În timpul studiilor s-a remarcat ca fiind ostil Mitropoliei Basarabiei. A predat la „Academia Duhovnicească din Chişinău”, înfiinţată prin ucazul fostului Patriarh al Moscovei, Alexei al II-lea. Mirean fiind, a fost delegat de către mitropolitul-colonel Cantarean direct la Bucureşti, pentru a fi angajat în administraţia patriarhală. Scopul pentru care a fost delegat la Bucureşti a fost atins la foarte scurt timp după plecarea din Chişinău, respectivul mirean fiind angajat dintr-odată, în condiţii destul de ciudate, ca să nu spunem foarte suspecte, în chiar inima administraţiei patriarhale, la Sectorul Relaţii Externe Bisericeşti.

Se mândreşte cu faptul că se află în vechi şi strânse legături de „prietenie” cu Dan Ciachir, un alt personaj interesant, de origine etnică găgăuză, cunoscut ca unul dintre principalii detractori de presă ai Patriarhului Daniel. A deţinut funcţii importante la Cancelaria Sfântului Sinod al Patriarhiei Române, s-a „ocupat” de dosarul Mitropoliei Basarabiei, „ocupaţie” încetată în urma unui protest al Mitropolitului Petru. După ce a fost călugărit şi hirotonit preot, este consilier în administraţia Arhiepiscopiei Bucureştiului.

Acum câţiva ani, numele „pământeanului” a fost vehiculat în presa din Bucureşti (faimosul articol de investigaţie „Biserica KGB” din publicaţia „Ziua”), într-un context destul de negativ. Pe durata aflării în misiunea sa duhovnicească la Patriarhia Română, a fost unul dintre colaboratorii fideli ai instrumentelor de propagandă ale structurii locale a Patriarhiei Moscovei la Chişinău. Întreţine pe faţă relaţii directe şi strânse cu „Biserică Ortodoxă din Moldova” (Patriarhia Moscovei) şi cu mitropolitul Chişinăului şi „al întregii Moldove”, pe care îl vizitează negreşit atunci când se află la baştină. Ultima sa întâlnire la Chişinău cu falnicul mitropolit-colonel Vladimir Cantarean s-a produs vara trecută, mai exact la 13 iulie 2010, fără ştirea sau binecuvântarea Arhiepiscopiei Bucureştiului, când greaua, dar nobila sa misiune în capitala României a şi fost apreciată şi răsplătită generos, potrivit unui Comunicat de presă al „Bisericii Ortodoxe din Moldova”, prin distingerea „părintelui consilier patriarhal Veniamin Goreanu (cetăţean al RM) cu Medalia “Sfântului Ştefan cel Mare””.

"Pământeanul", proaspăt decorat de colonelul "întregii Moldove"

„Pământeanul”, proaspăt decorat de colonelul „întregii Moldove”

Acelaşi Comunicat ne-a anunţat că mândrul colonel de la Chişinău şi trimisul său la Bucureşti, „pământeanul nostru, părintele Veniamin, deci, din Anenii Noi, Goreanu”, „au trasat noi punţi pentru o ulterioară colaborare, precum şi de schimb de experienţă în diverse domenii ale activităţii Bisericii”. Ei, dar unde este „colaborarea” sunt şi „colaboratorii”, iar unde avem „schimb de experienţă” avem şi „schimb de informaţii”.

Acum se ştie exact că „pământeanul” a fost în legătură zilnică cu un mic grup de preoţi buclucaşi, susţinuţi de o parte a presei (în special Jurnal de Chişinău şi Pro TV) şi mai mulţi securişti din sfera „literelor şi a culturii basarabene”, care au pus la cale, în vara anului 2008, decapitarea Mitropoliei Basarabiei şi înlocuirea Înaltpreasfinţitului Mitropolit şi Exarh Petru cu…, evident, „pământeanul” delegat de Patriarhia Moscovei la Bucureşti. Ar mai fi multe de spus, dar astea le lăsăm, poate, pentru altă dată.

Pământeni, pământeni, dar care le sunt gradele?

Cunoscând bine dedesubturile nesăbuitului război văzut şi nevăzut purtat cu atâta perfidie „ortodoxă” de către armata de locotenenţi, maiori, colonei şi generali din Patriarhia Moscovei împotriva Mitropoliei Basarabiei şi a Patriarhiei Române, cunoscându-l şi pe acest „pământean” atât de iubit de colonelul Cantarean, dar şi privind lucrurile cu mult realism, constatăm că pe mândrul colonel l-a luat gura pe dinainte şi a dezvăluit ceea ce nu trebuia să dezvăluie până în momentul Ics, cum spun militarii.

Surse bine avizate din interiorul mitropoliei „întregii Moldove” ne asigură că planul colonelului este de a scăpa odată şi pentru totdeauna de Mitropolitul Petru, care îi stă Patriarhiei Ruse ca o ţepuşă în talpă, aducând, prin mijloace numai de el şi de „sfânta” Moscovă ştiute, un om al său de nădejde în fruntea Mitropoliei Basarabiei, care să fie înghiţită, prin fuziune, de către mitropolia „întregii Moldove”. Interesant plan! Şi periculos!

Văzând cum „s-a lămurit” colonelul până acum cu „existenţa” altor ierarhi, nutrim sincer speranţa că acest plan, care are în vedere o „lămurire” a colonelului „cu existenţa Mitropolitului Petru”, nu urmăreşte deznodăminte asemănătoare. Sperăm ca respectivul plan să nu aibă nici un fel de sorţi de izbândă. Faptul că acum ne-au fost vădite câteva elemente ale sale va determina Mitropolia Basarabiei să procedeze la alegerea canonică şi statutară nu doar a unui vicar, ci a mai multor ierarhi care să i se alăture Mitropolitului Petru Păduraru în slujirea Bisericii noastre de la răsărit de Prut şi de la răsărit de Nistru. Slavă Domnului că acum ştim cel puţin numele „pământeanului” pe care colonelul Cantarean şi-l pregăteşte pentru lucrarea sa! Mitropolia Basarabiei nu are însă nevoie de nici un cal troian oferit cu atâta mărinimie şi insistenţă pravoslavnică, aşteptat de colonel de pe acum, cu uşile deschise, în Catedrala din centrul Chişinăului. Se vor găsi şi fără polcovnicescul ajutor destui candidaţi pentru cele 8 funcţii vacante de ierarhi ai Mitropoliei Basarabiei, căci Ortodoxia românească are destulă putere să nască oamenii potriviţi pentru asemenea răspunderi.

O singură întrebare nu-şi are, deocamdată, răspunsul: dacă cel care ni se prezintă drept mitropolitul „întregii Moldove” are gradul de colonel, care o fi fiind gradul favoritului său delegat la Bucureşti? Oricum, să fim de acord, discipolul nu poate avea un grad mai înalt decât cel al maestrului, al celui mai Înalt şi mai Preasfinţit colonel, Cantarean.

Post-scriptum: La distanță de câțiva ani  de la scrierea acestui material am avut o întâlnire în București cu arhimandritul Veniamin Goreanu, prilej cu care am discutat îndelung și bărbătește pe marginea celor scrise de mine și a declarațiilor mitropolitului Vladimir Cantarean. I-am spus interlocutorului meu că mi-am expus gândurile cu sinceritate și firească neliniște, întemeindu-mă pe ceea ce se constată factologic: repere biografice, imagini, comunicate, declarații publice și că agrearea sa de către capul structurii moscovite ridică involuntar un greu semn de întrebare în contextul relațiilor deloc roze dintre cele două jurisdicții bisericești din Basarabia. Am admis că, dincolo de fapte și declarații, pe care nu le poate contesta nimeni, singura posibilitate să nu am deplină dreptate ar fi în percepțiile și interpretările mele bazate pe o informare sau documentare insuficientă. I-am propus interlecutorului meu ca, dacă există alte date sau argumente solide care să răstoarne afirmațiile publice deloc întâmplătoare ale mitropolitului Vladimir Cantarean, ostil ideii de Mitropolie a Basarabiei în sine și ostil ideii de hitotonire a oricărui alt episcop vicar decât doar persoana sfinției sale, să nu ezite să le formuleze, pentru că voi accepta să le public eu însumi, cu titlu de precizare, completare sau replică și, eventual, însoțite de scuzele de rigoare. Cel puțin un punct de vedere al celui vizat privind legăturile sale agreabile, de reciprocă încredere și prețuire, cu structura moscovită din care a făcut parte după reactivarea Mitropoliei Basarabiei și viceversa ar fi util și lămuritor. Aici ar mai trebui să remarc că ar fi utile și precizări privind atitudinea deloc prietenească, ositilă chiar, a mai multor preoți din familia Goreanu (unii în înalte funcții onorifice și de răspundere în cadrul structurii rusești de ocupație bisericească) față de Mitropolia Basarabiei, slujitorii și credincioșii ei. Există la Mitropolia Basarabiei mai multe rapoarte și sesizări depuse în acest sens de către preoți, credincioși și protopopi.

Post Post-scriptum: Contrar celor afirmate de mitropolitul Vladimir Cantarean în ianuarie 2011 privind conslujirea cu vicarul Mitropoliei Basarabiei și la mai bine de un an de când Mitropolia Basarabiei are un vicar în persoana Preasfințitului Antonie de Orhei, falnicul colonel cu camilafcă albă se ferește să conslujească cu Preasfinția Sa. Să fie aceasta o cofirmare a faptului că disponibilitatea sa de conslujire este doar cu o persoană anume? Singura posibilitate de a infirma  supoziția ar fi să accepte conslujirea cu Preasfințitul părinte Antonie de Orhei. Cu toate că mă îndoiesc că va face-o vreodată. Am scris despre acest subiect în aprlie 2016. Puteți vedea materialul aici.


Lumea Rusă contra Europei şi Lumii Ortodoxe?

Ianuarie 13, 2011

„Europa este totuşi  o ţară nu  ortodoxă, este o ţară, să spunem, catolică, o ţară în care majoritatea sunt protestanţi, sunt mai puţini baptişti, dar totuşi sunt, sunt adventişti şi multe alte culte sau chiar şi secte religioase”.

mitropolitul Vladimir Cantarean (Patriarhia Moscovei), 01 ianuarie 2011, emisiunea „Acces interzis” , jurnaltv.md

„Умом Россию не понять,/ Аршином общим не измерить: / У ней особенная стать – / В Россию можно только верить.”

Fiodor Tiutcev, 28 noiembrie 1866

Da, prealuminatul ierarh moscovit de la Chişinău şi-a mobilizat toate cunoştinţele despre Europa, ba chiar a vrut să pară ceva mai antieuropean, după moda de ultimă vreme de la Moscova, şi a spus ce şi cât, şi cum l-a dus mintea şi capul, în păsăreasca sa ruso-română: „Europa este totuşi o ţară nu ortodoxă”! Şi într-un fel poate că şi are dreptate. Europa nu este o ţară ortodoxă, întâi de toate pentru că nu este ţară, iar apoi, pentru că Europa înseamnă mai multe ţări ortodoxe dintr-odată. Vorba ieşită de pe buzele ierarhului moscovit ne oferă tocmai prilejul să vedem mai jos care sunt aceste ţări ortodoxe şi perfect europene.

Dogma „Sfintei Rusii”

Reflexele ruseşti de autoizolare de Europa, ca şi mentalitatea „cetăţii asediate” care au diferenţiat Rusia de restul lumii, de la Ioan cel Groaznic încoace, prezentându-ne Rusia ca pe o ţară specifică (dogma „Sfintei Rusii” – Sviataia Rusi), cu o misiune mântuitoare aparte, ca pe a treia Romă, ca pe salvatoarea lumii şi a creştinătăţii, capătă teren în ultimul timp şi în Republica Moldova. Faptul că mitropolitul Vladimir pune Europa şi Ortodoxia în relaţie de adversitate ireconciliabilă nu este ceva nou. Mitropolitul gândeşte ruseşte şi se exprimă la fel de ruseşte (ţară „nu ortodoxă”!).

Matrioşka rusă

Conceptul de Lume Rusă, un surogat de concept imperial îmbrăcat în haină ortodoxă peste vechea tunică militară cu carnetul de partid comunist în buzunar, a fost lansat acum câţiva ani de actualul Patriarh al Moscovei, Kirill Gundiaev. Potrivit acestui concept, Lumea Rusă este un complet de matrioşte, în care Rusia este matrioşka mare, Ucraina şi Bielorusia sunt matrioştele medii, iar Republica Moldova este matrioşka cea mai mică.

Cu mintea Rusia nu poate fi-nţeleasă…

Ea confirmă nu atât o realitate vie, cât o altă idee, exprimată artistic de poetul Fiodor Ivanovici Tiutcev şi pe care am ales-o ca unul dintre motto-urile acestui material. Să încercăm o traducere liberă a celebrului catren: „Cu mintea Rusia nu poate fi-nţeleasă / Şi cu măsura altora nu poţi ca s-o măsori: / E prea aparte şi de-aceea – / În ea se poate doar să crezi”.

Într-o abordare exclusivistă şi reducţionistă, Ortodoxia rusă ne este prezentată drept singura valabilă, viabilă şi, astfel, cu drept de a domina în întreaga Lume Ortodoxă, care, dacă nu este Rusă, atunci nici nu ar avea drept de existență… Este adevărat că Rusia este cea mai mare dintre statele de tradiţie ortodoxă, dar aceasta nici pe departe nu înseamnă că Ortodoxia este un apanaj rusesc, că, vorba mitropolitului Vladimir, „Europa nu-i o ţară ortodoxă”. În opinia multor capete sus-puse de la Moscova, dacă nu este Rusă, Lumea Ortodoxă încetează să mai fie Ortodoxă sau, în cel mai bun caz, îşi pierde calitatea şi nu mai este suficient de Ortodoxă. Şi Roma, şi Bizanţul, şi Ierusalimul s-ar fi mutat deja la Moscova.

Aritmetica Ortodoxiei: 14 minus 1

Să vedem cum stau lucrurile în realitate. Lumea Ortodoxă este organizată ca o orchestră simfonică. Ea are aceeaşi învăţătură de credinţă şi tradiţii de trăire diferite. Criteriul etnic pus la baza organizării fiecărei Biserici Locale este, în general, respectat. În lume există 14 Biserici Ortodoxe Locale autocefale, dintre care 4 nu sunt situate geografic în Europa, iar 1 este situată doar parţial pe continentul nostru. Biserici Ortodoxe extraeuropene sunt:

1. Biserica Ortodoxă Greacă (Patriarhia) a Alexandriei, cu jurisdicţie în întreaga Africă. Această Biserică este una de expresie grecească, iar mai nou şi de alte expresii, şi nu trebuie confundată nici cu Biserica Coptă şi nici cu Biserica Etiopiană, ambele Biserici precalcedoniene sau, cum sunt impropriu numite, vechi ortodoxe. Patriarhia Alexandriei este condusă de un Patriarh şi Papă a toată Africa. Totuşi, o diasporă a acestei Biserici este prezentă în cuprinsul Uniunii Europene.

2. Biserica Ortodoxă (Patriarhia) a Ierusalimului. Aceasta este de expresie grecească, dar, în (cea mai mare) parte, şi de expresie arabă, sub jurisdicţia ei aflându-se toţi creştinii ortodocşi arabi din Israel, Palestina, Iordania şi Muntele Sinai (Egipt) și Peninsula Arabă.

3. Biserica Ortodoxă (Patriarhia) a Antiohiei şi a tot Răsăritul. Aceasta este o Biserică de expresie arabă cu reşedinţa în Damasc, capitala Siriei, şi cu o diasporă importantă în Europa Occidentală.

4. Biserica Ortodoxă (Patriarhia) a Georgiei, din Caucazul de Sud, condusă de un Patriarh Catolicos. Un conflict jurisdicţional din regiunile separatiste Abhazia şi Oseţia de Sud opune Patriarhia Moscovei Bisericii Ortodoxe Georgiene.

A cincea Biserică cu jurisdicţia de bază în Asia este Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, Biserică de expresie grecească, care se bucură de întâietatea tradiţională în Lumea Ortodoxă. Totuşi, Patriarhia de Constantinopol are o jurisdicţie teritorială importantă în cuprinsul UE, fiind vorba despre un şir de eparhii din nordul şi estul Greciei şi despre Sfântul Munte Athos. Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol îi este subordonată o Biserică Locală autonomă, cea a Finlandei, care este Biserică de stat alături de cea luterană şi este tratată în ansamblul Ortodoxiei alături de cele 14 Biserici Ortodoxe autocefale. Precum se ştie, Finlanda este membru al Uniunii Europene şi ortodocşii din această ţară fac parte din Ortodoxia europeană.

Aşadar, mai rămân 9 Biserici Ortodoxe Autocefale. Dintre acestea, 6 aparţin unor naţiuni şi populaţii de tradiţie ortodoxă cuprinse integral sau parţial în interiorul Uniunii Europene, iar altele 2 sunt Biserici din state cu statut oficial de candidate pentru aderarea la UE.

Bisericile autocefale care activează în cuprinsul UE sunt: 1. Biserica Ortodoxă Română (Biserică în simfonie cu statul); 2. Biserica Ortodoxă Elenă (Biserică de stat); 3. Biserica Ortodoxă Bulgară; 4. Biserica Ortodoxă a Ciprului (Biserică de stat); 5. Biserica Ortodoxă a Poloniei; 6. Biserica Ortodoxă a ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei. Toate aceste Biserici îi au sub omoforul lor nu doar pe credincioşii ortodocşi din ţările respective, dar şi pe ortodocşii originari din aceste ţări stabiliţi în diverse state ale UE, în special occidentale.

Bisericile Ortodoxe autocefale din ţările candidate pentru aderarea la UE sunt: 1. Biserica Ortodoxă Sârbă; 2. Biserica Ortodoxă Albaneză.

Singura Biserică Ortodoxă autocefală extracomunitară geografic, prin jurisdicţia sa de bază, este Biserica Ortodoxă Rusă (Patriarhia Moscovei), care ţine sub omoforul său populaţii ruse sau neruse (ucraineni, bieloruşi, români) din Europa, precum şi o diasporă rusească importantă dintre Munţii Ural şi Pacific (Siberia).

Nici Biserica Ortodoxă Rusă nu este însă o Biserică complet în afara UE, dat fiind faptul că aceasta are o importantă diasporă, de mai multe milioane de credincioşi organizaţi în parohii, mănăstiri, eparhii şi mitropolii în diverse ţări ale Uniunii Europene, fie că este vorba de state ex-sovietice ca Estonia, Letonia, Lituania sau de ţări ale Europei Centrale, Occidentale şi de Nord.

Stereotipurile din capul colonelului Cantarean

Aşadar, după ce am văzut tabloul complet al Lumii Ortodoxe, vedem că majoritatea Bisericilor autocefale din aria europeană păstoresc populaţii ale unor state care sunt deja membre ale UE sau au obţinut statutul oficial de candidate la aderare. Şi atunci, despre ce Europă care„este totuşi o ţară nu ortodoxă” ne vorbeşte colonelul Cantarean „al întregii Moldove”? Poate că replica mândrului colonel cu camilafcă albă ar fi că totuşi Biserica Rusă este „mai mare”, „cea mai mare” dintre toate şi, astfel, şi „cea mai dreaptă”, „cea mai ortodoxă” sau „cea mai sfântă”. Dar, când e vorba despre credinţă, numărul nu poate ţine loc de sfinţenie şi nici de adevăr sau realitate istorică. Colonelul „întregii Moldove” uită că, din păcate, Rusia este şi destul de islamică, cu un număr de musulmani între 20 şi 30 de milioane, potrivit afirmaţiilor premierului Putin. Ce mai uită bravul colonel în sutană este că 52% din populaţia Rusiei se declară atee, că doar 2% dintre ruşii declaraţi ortodocşi frecventează biserica şi că, în Europa de la Atlantic la Urali, Rusia este ţara cu cea mai mare rată a avorturilor la mia de femei fertile, precum şi ţara cu cele mai multe persoane dependente de alcool şi de droguri la mia de locuitori. La numărul de alcoolici, toate cele 27 de state membre ale UE, ale Europei „nu ortodoxe” luate împreună, nu pot bate Rusia „foarte ortodoxă” şi „foarte sfântă”! Aceasta este realitatea tristă. Şi oricât de mult nu ar avea la inimă Ortodoxia europeană, colonelul Cantarean va trebui să se împace cu gândul că Biserica Rusă din care face parte este doar una dintre cele 14 Biserici autocefale ale noastre, că Patriarhia Moscovei păstoreşte o populaţie aflată într-un cumplit dezastru moral, că majoritatea Bisericilor Ortodoxe sunt perfect europene şi că europenitatea este un element identitar important care îi lipseşte Rusiei în mare parte.

Diabolizarea Europei

De ce lansează colonelul „întregii Moldove” până la urmă aberaţiile sale de tipul „Europa este totuşi o ţară nu ortodoxă”? Pentru că mental aparţine spaţiului rusesc şi, mai ales, părţii sale extraeuropene sau antieuropene. Acest soldat al interesului rusesc în Moldova încearcă inutil, în limitele modestelor sale capacităţi intelectuale, să compromită noţiunea de Europa în ochii moldovenilor. El nu-şi dă seama însă că, de la Sfântul Constantin cel Mare încoace, Lumea Ortodoxă aparţine Europei şi că tocmai acest fapt o face să fie obiectul atacurilor virulente din partea diverselor secularisme şi imperialisme, printre care cel ruso-moscovit este unul de frunte. Nu este deloc întâmplător că patriarhul său, pe care colonelul nostru îl imită stângaci, şi-a făcut o sintagmă predilectă ca „Lumea Rusă” şi fuge ca dracul de tămâie de expresii vechi, cuprinzătoare şi sănătoase ca „Lumea Ortodoxă” şi „Lumea Creştină”. Şi patriarhul, şi colonelul în sutană gândesc simplu: la ce bun o Lume Ortodoxă întreagă, dacă Patriarhia Moscovei nu o poate controla cum i se spune de la Kremlin?

Dumnezeu a vrut să fim europeni

Europenitatea (inclusiv a noastră) nu este nici un viciu, nici un fapt de ocară, nici un merit care să ofere prilej de fală deşartă, ci un dat care există prin voia Celui de Sus, cu care noi nu ne gâlcevim. Colonelul Cantarean ne vrea cât mai aproape (strâns legaţi) de Rusia „foarte ortodoxă” şi cât mai departe de „Europa nu ortodoxă”! Nu aveţi impresia unui déjà vu când auziţi ce perle dă pe guşă preaplecatul prieten al lui Pasat? Toate aceste atacuri de astăzi împotriva europenităţii noastre naturale parcă sunt trase la xerox după atacurile aceluiaşi colonel în sutană, de acum două decenii, contra identităţii naturale româneşti a populaţiei majoritare din Republica Moldova. Cum nu i-au folosit la nimic acele atacuri, nu-i vor folosi nici acestea. Aşa se întâmplă când eşti prea lipit cu inima de deşertăciunile lumii acesteia şi crezi în Rusia mai mult decât în Dumnezeu.


Precizări la unele afirmaţii de presă ale Mitropolitului Vladimir privind Mitropolia Basarabiei

Ianuarie 12, 2011

C O M U N I C A T

Mitropolia Basarabiei constată cu amărăciune că bucuria clerului şi a creştinilor noştri de Sărbătoarea Naşterii Domnului a fost umbrită de unele declaraţii deplasate şi jignitoare ale Mitropolitului Vladimir îndreptate împotriva întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru Păduraru, în emisiunea „Pietrele vorbesc”, din 09 ianuarie 2011, de la postul Jurnal TV.

În legătură cu aşa-numita „oprire” a Episcopului Petru, Mitropolia Basarabiei precizează punctual următoarele:

  1. În anul 1992, Preasfinţitul episcop Petru de Bălţi, a fost silit să părăsească Patriarhia Rusă,  după ce a fost umilit fără temei şi   alungat în stradă de către arhiepiscopul Vladimir de atunci şi anturajul său politizat, amoral, românofob şi corupt, având conexiuni în fostele servicii secrete sovietice.
  2. Izgonirea Preasfinţitului episcop Petru din reşedinţa sa din Bălţi s-a făcut într-un mod violent, ca urmare a unor atacuri succesive din august-septembrie 1992, de către un comandou de preoţi agresivi în frunte cu arhiepiscopul Vladimir, comandou care a primit „întărituri” din partea poliţiei, a armatei naţionale, precum şi a trupelor căzăceşti din regiunea secesionistă Transnistria, fapt nu doar documentat minuţios, dar şi adus în timp util la cunoştinţa Patriarhiei Moscovei şi a Preafericitului Patriarh Alexei al II-lea.
  3. Preasfinţitul episcop Petru a cerut oficial şi repetat implicarea personală şi apărarea din partea Patriarhului Alexei al II-lea şi a Sinodului rus împotriva valului nesăbuit de prigoană dezlănţuit de arhiepiscopul Vladimir şi acoliţii săi din cler, din structurile statului şi din trupele paramilitare ale separatiştilor. Numai după ce Patriarhia Moscovei a lăsat fără nici un răspuns cererile oficiale ale Preasfinţitului episcop Petru, după ce a fost scos cu forţa din reşedinţa sa, după ce i-au fost distruse demonstrativ actele de identitate, fiind lăsat pe drumuri şi alungat în Patriarhia Română, Preasfinţitul Petru s-a văzut nevoit să ceară ajutorul şi protecţia Patriarhiei Române.
  4. Dată fiind „cooperarea” arhiepiscopului Vladimir cu trupele de poliţie, ale armatei şi ale forţelor separatiste în luarea cu asalt a reşedinţei episcopale din Bălţi, Preasfinţitul episcop Petru a sesizat, prin scrisori oficiale, autorităţile statului, în speţă pe Preşedintele Republicii Mircea Snegur, pe primul ministru Andrei Sangheli şi pe ministrul Culturii şi Cultelor Ion Ungureanu, scrisori care au rămas fără examinare şi fără răspuns. Acest fapt a confirmat ulterior complicitatea dintre autorităţile statului şi arhiepiscopul Vladimir în persecutarea nedreaptă a Preasfinţitului episcop Petru.
  5. Preasfinţitul episcop Petru a sesizat şi Patriarhia Română asupra persecuţiilor nedrepte la care era supus de către arhiepiscopul Vladimir şi anturajul său. Patriarhia Română l-a informat de fiecare dată pe Patriarhul Moscovei asupra situaţiei, cerându-i să se implice şi să-l determine pe arhiepiscopul Vladimir să înceteze atacurile violente şi prigoana împotriva Preasfinţitului Petru. Patriarhia Moscovei nu a dat curs demersurilor Patriarhiei Române şi a încurajat persecutarea nedreaptă a Preasfinţitului episcop Petru de către arhiepiscopul Vladimir şi anturajul său politizat, violent şi corupt.
  6. Prin scrisoarea din 20  decembrie 1992, a Preafericitului  Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresată Patriarhului Alexei al II-lea, Patriarhia Română aducea la cunoştinţa Patriarhiei Ruse că vechea Mitropolie a Basarabiei a fost reactivată la 14 septembrie 1992, fiind primită sub oblăduirea canonică a Bisericii mame – Biserica Ortodoxă Română, iar Preasfinţitul Episcop Petru de Bălţi a devenit membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Mitropoliei Basarabiei (La 14 septembrie 1992 a avut loc Adunarea Eparhială de reactivare a Mitropoliei Basarabiei la care Preasfinţitul episcop Petru de Bălţi a fost ales Locţiitor de Mitropolit al Basarabiei).
  7. Patriarhia Moscovei  nu a avut niciodată vreun temei canonic real şi demn de luat în seamă pentru o aşa-numită „oprire” a Preasfinţitului episcop Petru de Bălţi. Totodată, Patriarhia Moscovei nu a adus niciodată la cunoştinţa Înaltpreasfinţitului Petru vreun document valabil, adoptat cu respectarea prescripţiilor canonice, privind aşa-numita „oprire”. Chiar dacă acum, la distanţă de aproape două decenii, un asemenea document ar putea fi alcătuit post-factum, el ar fi nul şi neavenit din punctul de vedere al canoanelor ortodoxe şi al bunului-simţ.
  8. De asemenea,  „oprirea” nu este pomenită în corespondenţa din 06 octombrie 1992 şi 24 decembrie 1992 expediată de Patriarhul Alexei al II-lea Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul  Bisericii Ortodoxe Române.
  9. După reactivarea canonică şi binecuvântarea sinodală a Mitropoliei istorice a Basarabiei,  Înaltpreasfinţitul Petru a cerut, în corespondenţa sa cu Patriarhul Alexei al II-lea, din anii 1992, 1993 şi 1994, în numele său propriu şi în numele clerului şi a credincioşilor de sub omoforul Mitropoliei Basarabiei să fie eliberaţi cu pace şi să nu mai fie consideraţi, împotriva voinţei lor, membri ai  Patriarhiei Moscovei.
  10. După acceptarea de către Patriarhia Moscovei, în anul 1997, a dialogului cerut de Patriarhia Română încă din 1992, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a reînnoit cererile sale oficiale şi frăţeşti de a nu mai fi considerat, împotriva voinţei sale şi împotriva evidenţelor, membru al Sinodului rus. Astfel, prin scrisoarea sa din 10 septembrie 1997 Înaltpreasfinţitul Petru i-a cerut Patriarhului Alexei al II să i se „confirme eliberarea cu pace din Sfântul Sinod al Patriarhiei Ruse”.
  11. Aceeaşi rugăminte a fost reiterată de către Înaltpreasfinţitul Petru în scrisoarea din 25 februarie 1999 adresată fostului Patriarh Alexei al II-lea, scrisoare în care a cerut ca „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse să aprobe trecerea mea canonică şi oficială în Sinodul Bisericii Ortodoxe Române”. Ambele scrisori au rămas fără răspuns.
  12. Cu ocazia rundei de dialog dintre Patriarhia Română şi Patriarhia Moscovei din 15 ianuarie 1999, de la Chişinău, Înaltpreasfinţitul Petru, găsind deschidere şi înţelegere, a discutat personal, tête-à-tête, cu actualul Patriarh al Moscovei, Preafericitul Kirill, căruia i-a adus la cunoştinţă situaţia reală din 1992 şi responsabilitatea exclusivă a fostului arhiepiscop Vladimir pentru cele întâmplate, precum şi rolul său determinant în luarea deciziei de reactivare a Mitropoliei Basarabiei. În acea discuţie, Preafericitul Kirill a recunoscut că Sinodul Rus a greşit în raport cu Episcopul Petru, neascultându-i părerea visavi de situaţia creată în 1992, afirmând: „Naş Sinod sogreşil” (Sinodul nostru a greşit). Faptul că Mitropolitul Vladimir, cu o singură excepţie, nu i-a rehirotonit pe diaconii şi preoţii hirotoniţi de Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru după 1992 şi trecuţi, prin diverse constrângeri, în jurisdicţia structurii locale a Patriarhiei Moscovei confirmă o dată în plus că Mitropolitul Vladimir recunoaşte în realitate validitatea tainei hirotoniei săvârşită de Înaltpreasfinţitul Petru şi, implicit, faptul că Înaltpreasfinţia sa nu este supus de către nimeni niciunui fel de aşa-zise „opriri”.
  13. În această situaţie, exprimăm modesta părere că ar fi binevenită, fie şi cu o foarte mare întârziere, cel puţin o reacţie de regret din partea Mitropolitului Vladimir pentru comportamentul abuziv, politizat, agresiv, violent, românofob şi plin de ură al său personal şi al anturajului său corupt, manifestat  la Sediul Episcopiei din Bălţi în vara şi toamna anului 1992 şi pentru tratamentul umilitor şi nedrept la care a fost supus vlădica Petru. Dacă o asemenea eventuală reacţie de regret va fi urmată şi de scuze frăţeşti, acestea vor fi acceptate cu bucurie şi iertare frăţească de către Înaltpreasfinţitul Petru.
  14. Mitropolia Basarabiei consideră că Mitropolitul Vladimir va putea trece de la ură şi confruntare la înţelegere şi conlucrare cu Mitropolia Basarabiei şi cu întâistătătorul ei numai prin renunţarea la învinuiri gratuite, astfel încât pacea să se poată sălăşlui între fraţii ortodocşi ruşi şi români.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei



La o hirotonie

Decembrie 27, 2010

O Vulpe Albastră pentru Moldova sau cum a ajuns Poligraf Pornografovici episcop

Aşadar, Patriarhia Moscovei înţelege să nu se înţeleagă cu noi şi nici cu Biserica noastră naţională. Vineri, 24 decembrie, în ajunul Crăciunului pe nou, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Kirill, acompaniat de o mână de arhierei ruşi (alţi 6 mitropoliţi şi 5 sinodali), a dispus, cu de la sine putere, numirea arhimandritului Nicodim (Ion) Vulpe de la Orhei drept episcop de Edineţ şi Briceni, iar duminică, 26 decembrie, respectivul a şi fost hirotonit, tot la Moscova, de către Patriarhul rus. Numirea lui Nicodim (Ion) Vulpe s-a făcut pentru eparhia care a rămas văduvă odată cu tragicul şi neelucidatul deces al episcopului Dorimedont (Nicolae) Cecan. Acest caz este relevant pentru politicile Rusiei în regiune şi pentru gradul în care Biserica rusă rămâne aservită intereselor secular-politice ale Kremlinului, constituind astfel un instrument de lux în promovarea acestor interese.

Numit, nu ales

Din textul temeiului nr. 123 al Sinopsisului şedinţei microsinodale de la Moscova, din 24 decembrie, rezultă clar următoarele: 1. Nicodim (Ion) Vulpe nu a fost ales, aşa cum stabilesc canoanele ortodoxe, de clerul şi poporul din respectiva eparhie. El a fost numit pe cale administrativă, prin voinţa Moscovei; 2. Numirea respectivului candidat s-a făcut în lipsa unei propuneri a mitropoliei Chişinăului „şi a întregii Moldove” , care se intitulează pompos şi fals drept „Biserica Ortodoxă din Moldova” şi trâmbiţează cu ocazie şi fără că dispune de un „Tomos de Independenţă” în raport cu Moscova; 3. Nicodim (Ioan) Vulpe a fost selectat de Moscova şi numit pe criterii extrabisericeşti. Vom vedea mai jos care sunt aceste criterii.

Cine este Nicodim (Ion) Vulpe?

Într-adevăr, cine este acest personaj atât de preţuit la Moscova şi atât de nădejde pentru ea? Nicodim (Ion) Vulpe, născut la 4 septembrie 1956, în comuna Chiperceni, Orhei, este bine cunoscut la noi ca unul dintre preoţii de mir. Pentru cei neavizaţi, precizăm că preot de mir înseamnă preot în lume, adică om însurat, cu nevastă în viaţă şi copii în viaţă. Iar regula bisericească spune că episcopii se aleg de către clerul şi poporul dintr-o eparhie doar dintre călugări, dintre văduvi sau dintre celibatarii vrednici. Că preotului Vulpe, care şi-a lepădat nevasta şi copiii de ani de zile, i-a mers vestea de „Vulpea albastră”, ştie toată lumea. Pentru aparenţe, iubind călugăria, dar mai ales pe călugări, acesta s-a călugărit şi el, la 23 ianuarie 2009, fără a vieţui însă în vreo mănăstire, ci rămânând în lume, ca mare „blagocin”, adică protopop de Orhei. Preoţii şi credincioşii mai în vârstă cunosc că Ion Vulpe, fost vânzător de legume în Orhei, cu reputaţie „albastră”, nu a întrunit de la bun început condiţiile canonice pentru admiterea în cler. Pentru acest motiv arhiereul rus de la Chişinău, Ionatan Kapolovici, i-a respins în mod repetat cererile de preoţire. Şi aici intervine un moment important de reţinut. Ingenioasa „Vulpe albastră” îşi pune cererea în proţap şi migrează cu ea mai spre nord, până la Leningrad. Acolo petrece o vreme, ca la 18 martie 1981 să fie diaconit de vicarul mitropoliei de Leningrad, Meliton, iar la 21 mai 1981 el este preoţit de către actualul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii, Kirill Gundiaev, pe atunci episcop de Vâborg şi rector al Academiei şi Seminarului Duhovnicesc din Leningrad. Deci, relaţia dintre Ion Vulpe şi actualul Patriarh rus, Kirill, este veche şi strânsă. În toată ecuaţia a fost implicat şi fostul Patriarh rus, Alexei al II-lea, care, la 8 iunie 1981, l-a delegat pe Ion Vulpe la Chişinău, la dispoziţia episcopului Ionatan Kapolovici. Faptul că Ion Vulpe nu a fost hirotonit în Moldova şi a trebuit să se implice nemijlocit fostul şi actualul Patriarh, împotriva cărora încă de pe atunci s-au ridicat voci acuzatoare în Biserică pe motivul relaţiilor acestora cu KGB-ul sovietic, induce ideea că respectiva structură a avut cuvântul ei de spus în toată povestea.

Episcop cu neamuri multe…

Patriarhia Moscovei s-a grăbit să şi posteze pe site-ul ei o biografie parfumată şi îndulcită a noului ei episcop, omiţând cu acurateţe orice detaliu semnificativ privind viaţa în lume a alesului său. Astfel, nu ni se spune cine este soţia acestui episcop, câţi copii are el, în ce relaţie a fost şi este cu ei. Are acest episcop nurori, gineri, cuscri, cumetri şi cum cadrează tot tabloul acesta cu sfintele canoane bisericeşti? Când s-a căsătorit proaspăt hirotonitul, când a divorţat, dacă a divorţat şi pentru care anume motive? Ceea ce cunoaşte tot creştinul din Orhei este că a fost căsătorit cu preoteasa lui, Ludmila, cu care a avut trei copii (Maria, Vasile şi Petru) şi că motivele divorţului nu au ţinut de preoteasă, o creştină smerită şi exemplară. Spun aceasta pentru că am cunoscut-o personal cu ani în urmă, când vărsa lacrimi amare din cauza celui prezentat acum de Patriarhia Moscovei ca fiind „Nikodim, episkop Edineţkii i Briceanskii (Vulpe Ioann Vasilievici)”.

Vrednic este?

Numirea şi hirotonirea lui Nicodim (Ion) Vulpe ca episcop s-a făcut în mare grabă, prezenţa elementului de surpriză fiind gândită de la bun început de către Patriarhul Moscovei. Pe de o parte, Patriarhul rus, cunoscând personajul şi faptele lui eroico-erotice pe tărâmul pravoslaviei ruseşti de sorginte kaghebistă, a dorit să preîntâmpine orice reacţie negativă din partea clerului şi credincioşilor din Republica Moldova. S-a mers pe tactica faptului împlinit. Pe de altă parte, hirotonirea trebuia făcută cât mai departe de rudele de gradul I ale împricinatului. De ce? Pentru că, potrivit obiceiului străvechi din Biserica Ortodoxă, la hirotonirea oricărei feţe bisericeşti (diacon, preot, episcop) cel care conduce slujba hirotonirii trebuie să-i adreseze poporului prezent la slujbă cuvintele de recomandare a candidatului: Vrednic este! (Axios! sau Dignus est!) Iar poporul şi strana trebuie să răspundă fie cu Vrednic este!, fie cu Nevrednic este! (Axios! sau Anaxios!, Dignus est! sau Indignus est!). Şi pentru că nu există garanţia că soţia episcopului în cauză sau copiii lui şi alte rude apropiate, alţi credincioşi şi clerici care cunosc prea bine năravurile „Vulpii albastre” să răspundă: „Nevrednic este!, Anaxios! sau Indignus est!” s-a şi decis hirotonirea în mândra capitală, Moscova, cât mai departe de ochii şi urechile moldovenilor.

Prieten trup şi suflet cu Sangheli şi Pasat

În lumea politică, Ion Vulpe l-a avut ca mare prieten de suflet pe fostul premier Andrei Sangheli, care l-a înzestrat din averea statului cu o ditamai Tipografie din Orhei. S-a opus timp îndelungat folosirii alfabetului latin pentru limba română de la noi şi a tipărit, la tipografia de dar, mai multe cărţi de rugăciune cu litere ruseşti până recent. Pentru cine cunoaşte obiceiurile şi deprinderile unor reprezentanţi ai faunei politice de la noi, trebuie să mai precizăm că Vulpea albastră este mare preţuitoare şi iubitoare şi a celui mai ortodox dintre securişti, ca şi a celui mai securist dintre ortodocşi, Valeriu Pasat. E de bine, e de rău? Noi nu comentăm, ci ne rezumăm la a consemna.

Tipograf cu pornograf

Acest personaj căzut tronc la inima Patriarhului Kirill a fost implicat, cum spuneam mai sus, într-un mare sex-scandal, când a tipărit mai multe calendare pornografice şi alte tipărituri ruşinoase la aceeaşi tipografie „bisericească” dăruită de Sangheli. Presa de la Chişinău a scris acum câţiva ani despre acest sex-scandal dezlănţuit de Vulpea albastră, poreclită de unii, cu nedisimulată răutate, desigur, Tipograf Pornografovici sau Pornograf Tipografovici. O altă versiune a poreclei care circulă prin popor este cu Poligraf în loc de Tipograf şi cu Poligrafovici în loc de Tipografovici. Alegeţi fiecare versiunea care vă pare mai potrivită.

Ca să rămânem la temă, vom arăta că Madam Vulpe are o expresie preferată, pe care o repetă adesea, mijindu-şi ochii: „Nu mă bate, că mă gâdil şi nu te uita că-s cipileag!” Ce vrea să spună Madam Vulpe cu asta, ghiciţi şi dumneavoastră…

Piratul de la Orhei

O altă ispravă a tipografului de Orhei a fost aceea că a piratat, prin mijloace numai de el ştiute,   drepturile de autor ale Patriarhiei Române asupra cărţilor de cult elaborate, traduse şi diortosite cu binecuvântarea Sfântului, Marelui şi Îndreptătorului nostru Sinod de la Bucureşti. Tot pe ce a apucat să pună mâna tipograful respectiv, a şi văzut lumina tiparului la Orhei, cu binecuvântarea mitropolitului Vladimir şi cu „îngrijirea” „blagocinului” Vulpe. Unele dintre aceste cărţi au mai primit şi sponsorizări guvernamentale, de exemplu în timpul primului ministeriat al lui Vasile Tarlev, alt prieten şi binefăcător al său pe faţă şi mai de taină. Există şi o parte bună în această poveste, pentru că astfel, zeloşii şi ridicolii românofobi din Patriarhia Moscovei, de teapa arhiepiscopului Mark, nu vor mai putea contesta niciodată că românii din prizonieratul canonic moscovit slujesc exact după aceleaşi cărţi bisericeşti ca şi românii din toată lumea, făcând astfel dovada perfectă a unităţii lor de limbă şi de neam. Şi nimeni decât tipograficescul „blagocin” de Orhei nu a avut, fie şi pentru motive de bani şi afaceri, o contribuţie mai mare la vădirea unităţii de limbă şi de neam a tuturor românilor.

Hulitor şi prigonitor al Mitropoliei Basarabiei şi al Patriarhiei Române

Ion Vulpe s-a remarcat ca unul dintre cei mai înverşunaţi prigonitori ai Mitropoliei Basarabiei. Apropo, cel care l-a tuns în monahism, în ianuarie anul trecut, a fost nimeni altul decât episcopul Marchel Mihăiescu, un alt hulitor şi prigonitor al Mitropoliei Basarabiei. Ambii s-au remarcat în acest sens încă din august-septembrie 1992, când i-am văzut ca protagonişti în atacurile asupra episcopiei de Bălţi, conduse de vlădica Petru Păduraru, actual arhiepiscop al Chişinăului şi mitropolit al Basarabiei. Au ajuns deja la Chişinău rumorile ridicate de voci din sânul Patriarhiei Ruse că unul dintre subiectele discutate între patru ochi de către Vulpea albastră şi Patriarh a ţinut tocmai de Mitropolia Basarabiei şi de situaţia viitoare a mitropolitului Vladimir. În acest context pe masa Patriarhului rus a fost pusă, drept argument solid al lipsei de devotament a mitropolitului Vladimir faţă de Moscova, fotografia acestuia cu Înaltpreasfinţitul Mitropolit Petru Păduraru al Basarabiei şi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian Crăciun al Dunării de Jos. Vulpe se află în cele mai strânse relaţii cu „mitropolia” stilistă de la Slătioara, din România, precum şi cu structurile ortodoxe româneşti ieşite de sub omoforul Patriarhiei Române (în special, cele din SUA şi Canada), cu care se află în contact permanent şi pe care le vizitează periodic.

Politică, politică, politică, de 3 ori politică!

În primele patru alineate ale Cuvântului său de îndrumare, Patriarhul rus a folosit de trei ori cuvântul politic/politică! Nu e de mirare în cazul Patriarhului Kirill, care este cunoscut ca unul dintre cei care regretă destrămarea URSS, comparând-o cu o tragedie planetară. Patriarhul a dat-o pe faţă chiar din a doua propoziţie: „Tu eşti chemat la slujirea arhipăstorească a poporului tău, în Patria ta, într-o situaţie politică complicată, care cere eforturi mari de contracarare a tendinţelor schismatice”! E, asta era! Se vede că l-a fript tare pe Patriarhul Kirill fotografia mitropolitului Vladimir alături de mitropolitul Petru! Oricât s-ar jura Patriarhia Moscovei că vrea împăcare şi conlucrare cu Patriarhia Română, ca pacea să se aştearnă între cele două mitropolii ortodoxe din Republica Moldova, tot politica rămâne preocuparea de căpătâi a Patriarhului rus şi tot reflexele imperiale îşi spun cuvântul mai presus de Evanghelie!

Despre graniţa Moscovei în Moldova

Ce poveţe i-a mai dat capul Bisericii ruse episcopului numit şi făcut tot de el şi pus sub jurământ faţă de Biserica Moscovei? Ascultaţi şi vă cruciţi! „Să stai permanent în ascultare faţă de Sfânta conducere bisericească şi în fraternitate solidară cu confraţii arhipăstori. Să fii fidel jurământului arhieresc. Să-ţi aduci aminte întotdeauna de necesitatea de a urma strict rânduiala canonică, de a păstra unitatea bisericească, care nu depinde de nici un fel de schimbări politice sau stihii din lumea aceasta”. „Biserica noastră, împreună cu poporul ei, a trecut prin multe încercări serioase la începutul secolului XX, care s-au soldat cu apariţia noilor ţări şi cu modificarea graniţelor de stat. Însă, mulţumită înaltei responsabilităţi bisericeşti şi susţinerii clerului şi mirenilor, unitatea pe care am păstrat-o constituie o confirmare experimentală a principiului organizării bisericeşti înrădăcinate în Tradiţie, potrivit căreia fruntariile canonice ale unei Biserici Locale nu sunt determinate doar de graniţele politice trecătoare. În conformitate cu aceste norme este organizată viaţa unor asemenea Patriarhii ca cele de Constantinopol, de Ierusalim, a Antiohiei şi a celei a Moscovei, precum şi a unui şir de alte Biserici Ortodoxe Locale”. Aici Patriarhia Română a fost omisă premeditat, întrucât, dacă ar fi fost invocată expres, faptul ar fi ruinat toată speculaţia sofistică moscovită legată de Mitropolia Basarabiei.

Care ţi-i Patria, care-ţi sunt vecinii?

Este interesant să urmărim firul gândului Patriarhului Kirill, care parcă i s-a adresat mitropolitului Vladimir: „Urmează ca tu să-ţi duci slujirea în Biserica Ortodoxă din Moldova, care constituie o parte organică şi inseparabilă a Patriarhiei Moscovei, pe un pământ cu o istorie creştină multiseculară. Nobleţea şi tăria credinţei poporului moldovenesc nu poate să nu ne trezească bucurie. Acest popor este înrădăcinat în mod tradiţional în Ortodoxie, vestit din vechime prin îmbinarea rezistenţei spirituale, a dragostei de Patrie şi a atitudinii binevoitoare faţă de vecinii săi.” Asta-i bună de tot! Patriarhul Moscovei are în vedere, când vorbeşte de Patrie,  „patria” sovietică, evident, şi se va vedea mai jos de ce. Iar când ne vorbeşte despre „vecinii” „poporului moldovenesc”, are în vedere şi cealaltă jumătate a Moldovei istorice, cu capitala la Iaşi, cu Putna lui Ştefan cel Mare şi tot ceea ce înseamnă Lumea Românească. Să vedem ce cuvinte înaripate şi-au mai luat zborul de pe buzele Patriarhului de la Moscova duminica trecută.

Referindu-se la „poporul moldovenesc”, Patriarhul Kirill spune: „Urmându-I lui Hristos pe calea împlinirii sfintelor Lui porunci, el a mers, sute şi sute de ani, umăr la umăr cu popoarele Rusiei ortodoxe. În cele mai diferite epoci istorice noi ne-am împărtăşit bucuriile şi amarul, ne-am ridicat împreună împotriva atentărilor la patrimoniul nostru comun şi am apărat împreună credinţa ortodoxă. Mult timp noi am fost un singur stat”.

Unitate cu Bielorusia şi Kazahstanul, dar în nici un caz cu Iaşiul, Bucureştiul, Suceava sau Putna

Încă puţin din gândirea şi rostirea celui care l-a binecuvântat şi decorat pe Igor Smirnov, ca „preşedinte al Republicii Moldoveneşti Nistrene”: „Poporul ortodox al Moldovei independente îşi păstrează unitatea cu popoarele frăţeşti ale Bielorusiei, Rusiei, Ucrainei şi ale altor ţări, părtaşe ale moştenirii spirituale a Sfintei Rusii, înfăptuind această unitate prin apartenenţa la o singură Biserică-Mamă”. Citind aceste rânduri te poţi întreba, la o adică: ce caută ambasadorul plenipotenţiar şi extraordinar al României la Chişinău, Marius Lazurca, cu rugăciunea şi spovedania sub omoforul acestei „singure Biserici-Mame”, care cultivă „dragostea de Patria” sovietică, care ar constitui „o parte organică şi inseparabilă a Patriarhiei Moscovei”, întrucât „mult timp noi am fost un singur stat”? Tot la o adică, este foarte interesant în ce termeni raportează Excelenţa Sa acasă această ultimă mişcare geospirituală a Moscovei pe harta noastră de suflet, pe trupul viu al Moldovei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, ca „parte organică şi inseparabilă” a Lumii Româneşti.

De la nicodimism la serapionism şi, apoi, la vulpism. Tot rusism şi imperialism

Răspunzând destul de politiceştilor poveţe ale Patriarhului Kirill, „Vulpe Ioann Vasilievici” a ţinut să precizeze, între altele: „Nu-mi preget slabele puteri pentru a urma pilduitoarele exemple de slujire bisericească pe care ni le-au arătat fericiţii în adormire mitropoliţi Nicodim (Rotov) şi Serapion (Fadeev)”. Precizăm, în context, că mitropolitul Nicodim Rotov a fost mulţi ani şef al Sectorului Relaţii Externe Bisericeşti, numit în funcţie la cererea oficială a KGB. Presa şi istoriografia rusă folosesc termenul de „nikodimşcina” (nicodimism) pentru a desemna cea de-a doua fază a „serghianismului” ca formă de aservire a Bisericii intereselor statului secular-politic de esenţă imperială. Iar mitropolitul Serapion Fadeev de Tula, fost de Chişinău, l-a precedat în scaun pe actualul mitropolit Vladimir. Termenul de „serapionism” are în continuare circulaţie în Republica Moldova pentru a desemna fenomene  deosebit de negative, printre care corupţia, desfrâul, luarea de mită, vinderea celor sfinte şi românofobia bisericească.

Mândria de „cetăţean al Sfintei Rusii”…

„Gândurile mele sunt îndreptate către minunata mea Patrie, care de aproape 200 de ani se salvează împreună cu mulţimea de popoare care alcătuiesc în sine acea Sfântă Rusie care nu există pe hartă, dar a cărei cetăţenie noi o purtăm cu mândrie. Asupra acestei identităţi atentează tatăl a toată dezbinarea şi a toată minciuna, vrăjmaşul neamului omenesc care vrea să împingă însăşi Biserica în prăpastia discordiei”, a mai spus vechiul soldat al interesului rusesc în cuvântul său de credinţă Moscovei.

De ce se grăbeşte Moscova?

V-aţi aşteptat la altceva? Eu, nu. Este clar ca bună ziua că Patriarhia de lângă Kremlin este consecventă în urmarea planurilor ei de dominaţie şi control spiritual în fostele state sovietice, printre care şi Republica Moldova. Decizia unilaterală şi voluntaristă a Moscovei de a numi un nou episcop peste capul moldovenilor de la răsărit de Prut arată că nu contează nici Statutul mitropoliei Chişinăului şi „a întregii Moldove”, nici acel capăt de hârtie numit „Tomosul de Independenţă”, nici voinţa poporului lui Dumnezeu, nici canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe universale, nici bunul-simţ, nici istoria autentică, nici Evanghelia lui Hristos. Totul este politică, geopolitică şi geospiritualitate vicleană, agresivă şi hrăpăreaţă. Dacă bătrânul tipăritor de calendare pornografice, a cărui hirotonire răposatul Patriarh Alexei al II-lea a respins-o în mod repetat pentru motive temeinice de moralitate, este acum lumina pe care Patriarhia Rusă o pune în sfeşnic, cu mâna Patriarhului Kirill, înseamnă că Moscova acţionează totuşi pripit şi în disperare de cauză.

Ce va urma?

Ce ar putea să urmeze? E simplu. Vor exista efecte adverse scopului scontat de Moscova. Un anumit număr de preoţi şi de parohii vor reveni la sânul Mitropoliei Basarabiei, nedorind să fie în comuniune cu un vlădică de felul lui „Poligraf Pornografovici”. Şi nu cred ca Moscova să găsească forţă de a-i convinge să rămână la pieptul ei. Mitropolia Basarabiei se va consolida numeric. Cu cât creşte numărul de episcopi nevrednici puşi în capul moldovenilor de Moscova, cu atât scade numărul de preoţi, credincioşi şi parohii care mai rămân sub oblăduire rusească.

Hiperinflaţie de episcopi moscoviţi în Moldova

Este de aşteptat o reacţie firească a Patriarhiei Române. În ultimele două decenii, hirotonia lui Nicodim (Ion) Vulpe este a 10-a hirotonie întru episcop special săvârşită pentru Republica Moldova. Cei 10 ierarhi au fost: Vladimir, Petru, Vichentie, Iustinian, Dorimedont, Anatolie, Marchel, Petru, Sava şi Nicodim. Fiecare dintre aceşti episcopi a fost văzut de Biserica Rusă ca ţăruş geopolitic, care să ţintuiască Republica Moldova în sfera de influenţă şi control a Moscovei. Din cei 10 astăzi au rămas doar 6. Dar Moscova nu se va opri aici. Într-un efort de „acupunctură geopolitică”, ea va împlânta şi alţi ţăruşi în trupul nostru, doar pentru a-şi atinge interesele. Toate aceste gesturi unilaterale ale Patriarhiei Ruse reclamă replici demne şi ferme ale Patriarhiei Române. Potrivit Dipticelor refăcute ale Bisericii Ortodoxe Române şi Statutului de organizare şi funcţionare a Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi de stil vechi, cu reşedinţa în Chişinău, ar urma ca Sinodul Mitropoliei Basarabiei să fie format din mitropolit şi alţi 8 ierarhi. Hirotonirea acestora întârzie. Dar deciziile unilaterale ale Moscovei vor atrage în mod logic şi inevitabil după sine angajarea procedurilor canonice de alegere, de jos în sus, adică de pleroma Bisericii locale, a celor 8 ierarhi care să i se alăture Înaltpreasfinţitului Mitropolit şi Exarh Petru Păduraru. Iar călugării vrednici care vor veni să întregească sinodul Mitropoliei Basarabiei vor fi nu numai oameni de credinţă autentică, dar şi călugări cu multă carte şi bun-simţ creştinesc. Important este ca ei să nu fie tot oamenii Moscovei, luaţi dintre basarabeni şi strecuraţi tacit, pe uşa din spate, în curtea Patriarhiei Române.

Unde dai şi unde crapă!

Păcat că expresia românească „unde dai şi unde crapă!” nu are echivalent exact în limba rusă. Şi păcat că Patriarhul Kirill nu cunoaşte limba română. Ar fi fost frumos ca Preafericirea Sa, dotat cu diverse talente, să-şi însuşească sensul deplin al expresiei. Ar fi fost un exemplu bun de mai bună cunoaştere a celor pe care el îi păstoreşte fără să-i fi întrebat dacă vor ei sau nu să fie păstoriţi de el. Desigur, ambasadorul României la Chişinău, ca unul care şi-a băgat singur şi de bună voie capul sub omofor rusesc, face notă distinctă şi, pe cale de consecinţă, se exclude. Excelenţa Sa, ca fidel voluntar al Patriarhiei Ruse originar din România, cunoaşte expresia şi, dacă tot transpiră de ani grei să deprindă frumuseţile limbii ruse, poate i-o traduce, mai bine decât noi, Patriarhului său din preajma Kremlinului.


MITROCEZARUL

Noiembrie 18, 2010

Asta-i bună de tot. Pasat, securistul albastru, a lansat o nouă năstruşnicie: „Şeful statului trebuie să fie o persoană fără de partid, care se bucură de autoritatea şi respectul populaţiei ţării şi are capacităţi necesare pentru a consolida societatea. Spre exemplu, – de ce nu? – mitropolitul Moldovei”. Comentând această prostie ieşită din gura căpeteniei securistice, secretarul mitropoliei a declarat că… „mitropolitul ar putea face faţă acestei funcţii”, dar, deocamdată, nu se implică.

Politic vorbind, nestatornicul mitropolit Vladimir se lasă tras de toţi în toate părţile. L-a tras Snegur de partea sa, cu mâinile lui vânjoase de agronom sovietic, şi Vladimir s-a lăsat tras. L-a tras Sangheli, cel cu karandaşul lui neromânesc, şi Vladimir iar s-a lăsat tras. L-a tras Lucinschi, Şmecheriloviciul tuturor timpurilor, şi Vladimir s-a lăsat tras. L-a tras Voronin, cu blasfemia sa despre „Hristos, primul comunist”, şi Vladimir s-a lăsat tras şi în grădina acestuia. L-a tras Smirnov, cu tot arsenalul lui separatist, şi Vladimir s-a lăsat tras ca un mieluşel. L-a tras securistul albastru, cu bazele ortodoxiei sale îndoielnice, şi Vladimir s-a lăsat tras cu deosebită plăcere. Zilele trecute l-a tras Craiul de Verde, cel cu chica răsădită, şi Vladimir iar s-a lăsat tras din nou la umbra stejarului electoral. 

Această tragere a mitropolitului în toate părţile se numeşte, mai nou, „implicare în procesul politic”. Ceea ce uită vlădica în această situaţie este că nu doar capul mitropoliei se „implică”, ci întreaga Biserică este târâtă în ocolul mai-marilor zilei.

Prezidenţiabila faţă bisericească s-a băgat singur în capcana securistului albastru, încă dinainte ca acesta să se fi pricopsit cu partidul său umanist. La 14 iunie 2010, Sinodul mitropoliei „întregii Moldove” spunea cu glas mare: „Ca instituţie ecleziastică ce cuprinde în sânul său majoritatea covârşitoare a cetăţenilor Republicii Moldova, dar şi în calitatea sa de autoritate morală supremă Biserica Ortodoxă decide de sine stătător când, în ce forme şi în ce scopuri să se implice în procesul politic”. Acelaşi sinod, după ce s-a învârtit în jurul bazelor ortodoxiei lui Pasat, spunea că „toate aceste fapte ne conving de necesitatea existenţei în Republica Moldova a unei forţe politice, menită să apere drepturile şi să reprezinte interesele creştinilor ortodocşi şi ale Bisericii în ansamblu. În acest sens considerăm justă şi binevenită declaraţia domnului Pasat privind intenţia de a constitui un partid politic nou de orientare creştin-ortodoxă. În cele două decenii de independenţă asemenea tentative nu s-au realizat. A fost, ce-i drept, o încercare de a folosi titulatura de „partid creştin”, însă rezultatul s-a dovedit a fi unul anticreştinesc, deoarece sub această titulatură s-a urmărit, de fapt, dezbinarea Bisericii Ortodoxe din Moldova. În intenţia creării unei noi formaţiuni vedem, însă, cu adevărat dorinţa de a introduce un suflu nou în viaţa politică din ţara noastră, care deschide o perspectivă largă procesului de conlucrare a Bisericii cu Statul întru binele poporului nostru ortodox, în conformitate cu morala şi tradiţiile sale. În acest sens, suntem dispuşi să acordăm o susţinere deplină procesului de afirmare în viaţa publică a unei noi forţe politice”.

Mitropolitul Vladimir se face a nu înţelege că asemenea „disponibilităţi” politice sunt de natură să prejudicieze Biserica şi să o vulnerabilizeze inutil. Dragostea sa creştinească faţă de fosta căpetenie securistă, căreia îi este devotat cu trup şi suflet, de când se cunosc, nu are cum să ajute Biserica şi poporul ortodox, ci, dimpotrivă, le dăunează enorm, aşa cum poate dăuna doar o relaţie clădită pe alte baze decât cele ale Evangheliei şi ale sfintelor canoane bisericeşti.

Iată că mitropolitul Vladimir nu a reacţionat în nici un fel la propunerea lui Pasat de a-l face cap de ţară. El se lasă pe mâna acestui securist, căruia chiar dacă i-a întors puţin spatele, pentru a-i face pe placul electoral şi lui Filat, îi va păstra în continuare fidelitatea. Vladimir crede că dacă Pasat l-a făcut colonel îl poate face şi preşedinte, şi comandant suprem. La cele politice se pricepe şi ştie „când, în ce forme şi în ce scopuri să se implice”, iar la cele militare cu atât mai mult, căci nu în zadar poartă, pe sub sutana largă de mitropolit, scumpii lui epoleţi de colonel. Şi-o fi zicând Pasat şi Vladimir, când stau, Securitate şi Biserică cap în cap: „Ei, a putut fi preşedinte şi comandant suprem unul ca Mihai Ghimpu, iar aşa mândreţe de mitropolit – nu?”. Ideea cezaro-papismului ortodox le-a străfulgerat minţile amândurora. Ei şi l-au şi imaginat pe mitropolit tronând, în veşminte albe, semnând decrete în stânga şi în dreapta, ca un adevărat suveran pontif moldav. Iar cum preşedintele este cel care propune candidatura şefului SIS, Pasat a şi visat că Înaltpreasfinţitul Preşedinte îl propune pe el în fruntea Securităţii.

Lăsând la o parte slăbiciunile sale politice, ar fi fost bine ca vlădica-colonel să fi făcut puţină cateheză cu iubitul său fiu duhovnicesc şi securistic, copilul de suflet al lui Lucinschi. Şi abia după ce Pasat va fi învăţat măcar rugăciunile începătoare, să deschidă într-o seară de taină o carte de canoane bisericeşti şi să afle amândoi că feţele bisericeşti nu pot fi şi feţe lumeşti, în acelaşi timp.

Iar regulile bătrâne din Biserică sunt limpezi şi sănătoase, arătând toate situaţiile de incompatibilitate. Bunăoară, canonul 6 apostolic spune: „Episcopul sau prezbiterul sau diaconul să nu ia asupra sa purtări de grijă lumeşti; iar de nu, să se caterisească”. Tot aşa, canonul 83 apostolic (preoţia şi oastea sunt incompatibile) stabileşte: „Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, ocupându-se cu oastea (exercitând o funcţie militară), şi voind să le ţie pe amândouă, dregătoria romană de stat şi cârmuirea preoţească, să se caterisească, pentru că ale Cezarului sunt ale Cezarului, şi ale lui Dumnezeu, sunt ale lui Dumnezeu (Matei 22, 21)”. Şi canonul 81 apostolic (funcţiuni publice incompatibile cu slujirea preoţească) parcă ar fi scris pentru unii ca Pasat şi Vladimir: „Am zis că nu se cuvine ca episcopul sau prezbiterul să se pogoare pe sine în ocârmuiri obşteşti (publice), ci să se hărăzească (dedice) nevoilor (trebuirilor) bisericeşti. Deci, ori să se supună a nu face acestea, ori să se caterisească, căci, după povăţuirea Domnească (a Domnului), nimeni nu poate sluji la doi domni (Matei 6, 24)”.

Capul mitropoliei se lasă purtat de Pasat, în a cărui minte a căzut. El nu are cuvinte de dojană la adresa acestuia, cum nu a avut nici la adresa lui Snegur, Sangheli, Lucinschi, Voronin sau Filat, a tuturor celor care l-au tras de fiecare dată în cele politiceşti.

Zilele trecute, megamisionarul rus Andrei Kuraev, trimis în misiune specială la Chişinău, tot el sfetnic de taină al lui Vladimir Filat şi Petru Lucinschi, ne măgulea cu ideea că, vezi Doamne, „Chişinăul şi Tiraspolul ar putea deveni a cincea Romă”. Se pare că mitropolitul Vladimir a fost atent la aceste „profeţii misionare” picurate viclean în urechea moldovenilor. Învăluit şi de abureala plăcută a lui Pasat cum că ar fi lesne prezidenţiabil, el s-a şi văzut Mitropolit şi Papă al celei de a V-a Rome, nălucindu-i-se o Republică Moldova ca un al doilea Vatican peste care domneşte suveran ca un adevărat Mitrocezar. Să nu-l trezească nimeni din această visare cu ochii deschişi. Lăsaţi mitrocezarul să domnească în pace!