ROȘCA LA CURTEA LUI DODON SAU AGENȚII INTERESELOR RUSEȘTI IES LA RAMPĂ

Decembrie 23, 2016

rosca-cu-omul-lui-le-pen

Era și de așteptat. Rușii își scot tot mai multe unelte la rampă. Nici nu plecaseră bine la Comrat sau în alte centre raionale bătrâneii (preponderent rusofoni) cărați cu autocarele să-i facă galerie lui Dodon în ziua învestirii, că prietenul lui Dughin, Iurie Roșca, agentul developat și tenace al intereselor rusești la Chișinău, apărea la Reședința de Stat, la papion și plin de sine, într-o nouă postură, de gazdă (purtător de cuvânt, consilier pentru securitate, șef de cabinet, șef de protocol?). Tovarășul Vinogradov de la Moscova, ca orice superior interesat, a putut urmări episodul în direct/online  pe mai multe televiziuni.

Roșca, omul de casă al ambasadorului Rusiei la Chișinău, l-a prezentat fericit și i-a oferit cuvântul lui Edouard Ferrand, mâna dreaptă a Marinei Le Pen (Frontul Național din Franța), partid în conexiune directă cu administrația de la Kremlin și beneficiar al finanțărilor grase din această capitală (pe filieră cehă și cipriotă).

Pe post de interpret, de asemenea prezentat de Roșca, a compărut Clement Sava, fost vicepreședinte al Partidului România Unită (PRU, după modelul Rusia Unită), fost jurnalist, actual vicepreședinte și purtător de cuvânt al partidului Forța Națională (înregistrat la 11 aprilie 2016), o clonă palidă a Frontului Național din Franța.

Clement Sava este unul dintre personajele promovate de către agenția informativă rusă de stat Sputnik, prin biroul acesteia de la Chișinău.

De asemenea, Roșca a fost alături de oamenii rușilor din Franța și România la o întrevedere cu Igor Dodon, care, aflăm, i-a mulțumit oficial madamei Le Pen pentru angajamentul acesteia ”pentru o Europă a națiunilor”. (Edouard Ferrand pe pagina sa de twitter: #Moldavie le président Igor Dodon a officiellement remercié Mme Le Pen @MLP_officiel pour son engagement pour l’Europe des Nations). Putinofil la putinofil trage.

Am scris anterior despre TRĂDAREA LUI ROȘCA, despre trecerea lui fățișă în tabăra imperială moscovită și cărarea rămășițelor PPCD-ULUI ÎN FUNDĂTURA EURASIATICĂ, dar și despre partidele pe care SECURITATATEA RUSĂ LE PLODEȘTE ÎN TOATĂ LUMEA, INCLUSIV ÎN ROMÂNIA., ca și despre SPIONAJUL RUSESC PENTRU BALCANI, TRANSFERAT DE LA SOFIA LA CHIŞINĂU.

rosca-cu-omul-lui-le-pen4

Frontul Național al Marinei Le Pen, așa cum a fost demonstrat, și-a finanțat ultima campanie electorală din bani rusești, acesta fiind unul dintre partidele occidentale care recunoaște, ca și Dodon, anexarea Crimeii de către Rusia. Marine Le Pen a avut în ultimul său program electoral un punct care prevede recunoașterea anexării Crimeii, informează Sputnik France. De altfel, partidul Marinei Le Pen, alături de alte grupări extremiste finanțate de Moscova (inclusiv Jobbik din Ungaria), și-a trimis observatori oficiali la simulacrul de referendum privind anexarea Crimeii de către Rusia. În vizitele sale la Moscova, Marine Le Pen este întâlnită de conducerea rusă cu covor roșu la scară, element rezervat exclusiv șefilor de stat.

Marin Le Pen cu Serghei Narâșkin, fost președinte al Dumei de Stat, actual director al Serviciul Federal de Informații (FSB). Precizare: Dughin, prietenul lui Roșca, a fost consilierul lui Narâșkin.

Moscova. Marine Le Pen cu generalul KGB și FSB Serghei Narâșkin, fost președinte al Dumei de Stat, actual director al Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR – Служба Внешней Разведки). Precizare: Dughin, prietenul lui Roșca, a fost consilierul lui Narâșkin.

Marine Le Pen la Moscova, cu vicepremierul rus Dmitri Rogozin, care a luptat în Transnistria contra Republicii Moldova.

Marine Le Pen la Moscova, cu vicepremierul rus Dmitri Rogozin, care a luptat în Transnistria contra Republicii Moldova.

Bine plătita și îndeaproape ghidata, agentură rusească se regrupează și, după cât se vede, e pornită rău. Întrebarea e cine o va stăvili? Ocupația Basarabiei de către Moscova va trebui să înceteze.


COCTAIL PUTINKA DE CHIȘINĂU. REȚETĂ RUSEASCĂ

Februarie 5, 2016
nastase-dodon-usatii foto

Coctailul geopolitic Putinka după o rețetă tradițională rusească, cu ingrediente locale.

Se ia una bucată renat de Fălești și se pune la muiat în sos de fesebe ca să se umfle bine. Se adaugă ruble cu generozitate pentru concerte cu artiști cunoscuți. Se toarnă multă propagandă televizată și se amestecă bine de mai multe ori. Între timp se pune la dospit și de un partid. Ca să nu existe confuzii, i se va spune partidul nostru, adică al lor, al celor de la Moscova, că doar și rețeta este a lor. Până una-alta amestecul se pune la foc mic, la baie de abur, cu apă din bălți. Se mai asezonează din când în când cu înregistrări audio și video interceptate de rețelele rusești.

Apoi se caută un dodon unsuros mai vechi și se clătește în apele Moscovei, ca să nu fie foarte roșu, ci să bată spre roz. Dacă trebuie, îi pui dodonului o cămașă națională pentru camuflaj într-o vie, că moldovenilor le place tot ce ține de viticultură. Se mai adaugă o roșie întreagă din soiul zina-carabinaceea, cu frunza sau cu părul creț, din iehoviști răsădiți în Siberia și reaclimatizați în Basarabia pentru luare de credite grase nerambursabile. Se pune conținutul într-un vas aeronautic și se agită de mai multe ori pe direcția Chișinău-Moscova și se adaugă generos doze mari de imagini cu piticul putin cel mare. Se face reclamă acestui conținut pe ecranele celor câtorva duzine de televiziuni rusești de la Chișinău, ca să miroase a putin de departe, dar și a anticipate. Ca să fie limpede conținutul, se mai adaugă trucuri ieftine, de două parale, cu o hartă istorică ruptă simbolic, mai-mai că s-ar speria și NATO.

Se mai adaugă ceva prafuri, doar jumătate de doză, iar jumătatea rămasă se va arunca în ochii celor curioși sau cu gura căscată. Se iau apoi doi țopi atei de la frankfurt, din specia privatizorum fraudulensis și se încropește un partid inițiat ca platformă nu pentru Unire și da pentru anticipate. Se mai ia una bucată rus kalinin și se presară cu el câteva apeluri directe către piticul putin din partea ”diasporelor moldovenești” de la Moscova, în numele ”nației moldovenești amenințate cu dispariția”.

Toate componentele (una bucată renat, una bucată dodon, una bucată zină-carabină, două bucăți țopi, una bucată sau două bucăți năstase, una bucată sturză de Pârjolteni, două bucăți licinschi, una bucată colonel chirtoacă, una bucată kalinin, în rest se poate adăuga, după gust, orice filat-elist, orice căpușă beneficiară a operațiunii Miliardul, orice moldovenolog kremlinocentric sau orice altă molie nostalgică care a zăcut în zeamă de kaghebeu) se toarnă într-un singur vas, chiar dacă amestecul le-ar putea părea unora imposibil. Se mai adaugă puțină benzină, ca totul să fie inflamabil. Publicului i se va spune că ar fi doar soluție antiplahi.

La nevoie, pentru tărie, se poate adăuga și ceva praf de pușcă de peste Nistru. Dacă se va pregăti o cantitate mai mare, trebuie găsit de urgență vreun val-et butnar, care să asigure capacitățile de păstrare și să țină un jurnal.

Piticul de la Kremlin recomandă să se ia la început în doze mici, câte o dușcă-două, conform tradiției rusești. Contează și atmosfera. Se ia obligatoriu cu batista pe țambal, ca să se audă doar balalaika. După ce i se dă coctailului de gust, iar degustatorii se vor ameți bine, li se va servi o doză mai mare, ca să facă față cumplitului ger românesc de afară, dar și efortului de spargere a batimentului care adăpostește, între alții, nu doar pe lup, ci și o mână de ex-comuniști vopsiți în culorile europene.

Niciun mușteriu nu va plăti pentru dozele consumate, dimpotrivă, va fi plătit. Cu ziua, evident, ca orice argat geopolitic. Mai ales argații iubitori de democrație aduși cu microbuzele de la Dubăsari, Tiraspol, Tighina și Comrat ca să strige în cor: maal-do-va. Oricine bea asemenea licoare face ochii mari, îi dă peste cap și se vede pălit de ideea (străină) că ar asista la nașterea celei mai civice dintre civice nații moldovenești.

Sfatul medicului: Evitați consumul coctailurilor după rețeta marelui pitic de la Moscova. Dăunează grav sănătății dumneavoastră și a celor din jur.


PPCD ȘI FUNDĂTURA EURASIATICĂ

Iulie 6, 2014

Noi construim un Imperiu!

Alexandr Dughin, Emisiunea ”Discurs”, O producție Russia.ru 2013

”În mare, Federația Rusă are o singură problemă în Republica Moldova: prezența militară ilegală pe teritoriul nostru național. (…) Cine dintre autoritățile noastre s-a gândit cum poate fi folosită în avantajul Republicii Moldova această prezență militară, ce avantaje de ordin comercial, energetic, politic am putea să scoatem noi din prezența militară a Federației Ruse? (…) Prin urmare, aici ar fi cheia: ce obținem în schimb? În schimbul acestei prezențe militare ruse neplăcute, indezirabile, dar inevitabile pentru noi, un obstacol pe care nu-l putem depăși și pe care îl putem transforma într-un avantaj.”

Iurie Roșca, conferința de presă din 19 martie 2014

Dughin la PPCD

Fără să mă fi așteptat, am avut în ziua de 4 iulie 2014 o discuție pe alocuri tensionată, pe alocuri liniștită cu secretarul general al PPCD, Dinu Țurcanu, în prezența președintelui PPCD, Victor Ciobanu, pe terasa unui local din Chișinău. Motivul care a determinat întâlnirea cu secretarul general al PPCD nu a avut tangență cu politicul, cu toate că, pe parcurs, discuția a ajuns la politica desfășurată în ultimii ani de PPCD. Chiar dacă a decurs în contradictoriu, aflându-ne în vădită divergență de păreri și de idei, aceasta a fost o discuție necesară, cred, de natură să limpezească lucrurile. Luând act de atitudinea mea critică și chiar foarte negativă față de cursul promovat de conducerea PPCD, secretarul general Dinu Țurcanu m-a îndemnat în mod repetat să-mi formulez public, în scris, poziția atât în acest subiect, cât și față de alinierea fruntașilor de azi ai PPCD la ideologia promovată de un pretins ”filosof” de la Moscova, Alexandr Dughin, supranumit de unii drept cardinal din umbră, dar și ideolog al Kremlinului. O fac acum cu plăcere.

Am scris și cu alte ocazii că, în opinia mea, PPCD este supus unui proces de destructurare dirijată, în paralel cu unul de izolare internațională, prin scoaterea sa din familia Partidului Popular European și deturnarea geopolitică spre o orbită răsăriteană, eurasiatică. Obiectivele irevocabile au fost revocate. Consecvența a lăsat loc inconsecvenței și oportunismului geopolitic. Altădată un organism de esență antiimperială, PPCD se autoreneagă și este astăzi laolaltă cu apologeții și ideologii imperialismului moscovit, fiind transformat într-un grupuscul de adepți ai școlii dughiniste a eurasianismului. Antieuropenismul, antinatoismul, antiamericanismul, iar pe alocuri și antiromânismul, pe de o parte, și promoscovismul și eurasianismul, dar pe alocuri și proseparatismul disimulat, pe de altă parte, sunt linii de gândire confirmate tot mai des în discursul sau de comportamentul public al acestui grupuscul, convertit la ideologia eurasianistă opusă obiectivelor strategice ale formațiunii. Acest fapt este la vedere, pe înțelesul oricărui observator obiectiv.

Din păcate, fruntașii de astăzi ai PPCD, de care atât eu, cât și multă altă lume ne-am legat inițial multe speranțe, au derapat grav și flagrant de la obiectivele strategice și idealurile programatice ale formațiunii, așa cum sunt formulate acestea în Statutul și Programul politic în vigoare, adoptate de Congresul partidului. Secretarul general Dinu Țurcanu a precizat că ar urma să fie convocat un Congres care să rebuteze Statutul și Programul politic în vigoare, înlocuindu-le cu altele, conforme noului curs care i s-a trasat formațiunii. Adică, după ce PPCD este izolat pe plan european și mânat către fundătura eurasiatică, stindardul de luptă națională și antisovietică, pe care l-am ridicat și ținut sus mai bine de două decenii și care acum este călcat în picioare, va fi înlocuit cu un alt drapel, eurasiatic. Schimbarea de vector geopolitic și cantonarea partidului în mlaștina eurasianismului putinisto-dughinist abia urmează a fi legitimată formal.

Ce principii și idealuri sunt călcate în picioare?

Este necesar să readucem în atenție obiectivele strategice ale PPCD pe plan geopolitic.

Potrivit articolului 8 din Capitolul II al Statutului actual al formațiunii, ”Obiectivele strategice ale PPCD sunt: (…) integrarea într-o Europă a națiunilor și înfăptuirea unității naționale, în acord cu voința poporului și în spiritul tratatelor internaționale, printr-un proces firesc de apropiere a celor două state românești, susținut de programe realiste și acțiuni pragmatice de ordin economic, social, spiritual și diplomatic”.

La fel, este potrivit să cităm câteva articole din Programul actual al partidului:

PPCD își reafirmă atașamentul față de principiul constituțional privind caracterul unitar și indivizibil al statului. Noi considerăm că restabilirea legalității și ordinii pe întreg teritoriul Republicii Moldova trebuie realizată prin metode politice, cu sprijinul și participarea organismelor internaționale, excluzând orice șantaj din afară sau condiții ultimative din partea secesioniștilor transnistreni” (articolul 39. Unitate teritorială).

PPCD rămâne atașat ideii de unitate națională, care trebuie acceptată ca un dat și ca o condiție primordială a păcii în regiune. Ideea de unitate națională trebuie să fie luminată de morala creștină, care înseamnă dragoste față de aproapele tău, față de familia ta, față de națiunea ta, față de națiunile din jurul tău, față de umanitate. Nimeni nu poate să se integreze prin iubire în umanitate dacă nu-și iubește națiunea. Morala creștină ne protejează de excesul de a face din dragostea față de propria națiune un motiv de ură sau de respingere a celorlalte națiuni” (articolul 41. Unitate națională).

”Globalizarea și crearea unor entități interstatale optime din punct de vedere politic, economic, social, militar etc. constituie tendințe ale lumii contemporane. Transparența frontierelor și promovarea valorilor comune sunt în interesul statelor. Aderarea Republicii Moldova într-un viitor previzibil la Uniunea Europeană constituie pentru noi un obiectiv strategic major. Până la atingerea acestui obiectiv raporturile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană trebuie să se dezvolte în cadrul Acordului de Parteneriat și Cooperare din 1994. De asemenea, relațiile cu Consiliul Europei trebuie să fie axate în continuare pe cele trei dimensiuni: cooperare interparlamentară, interguvernamentală și în domeniul democrației locale” (articolul 42. Integrare europeană).

Pentru noi este de o importanță cu totul deosebită buna vecinătate cu cele două țări limitrofe: la est cu Ucraina, care este unul dintre partenerii cei mai importanți ai Republicii Moldova pe plan economic, și la vest cu România, de care ne leagă relații speciale determinate de comunitatea istorică și identitatea noastră lingvistică, etnică și culturală. Considerăm benefică sub toate aspectele constituirea Trilateralei România-Moldova-Ucraina, precum și a celor două euroregiuni: a Dunării de Jos și a Prutului Superior” (articolul 43. Cooperare regională și transfrontalieră).

Având în vedere situația geopolitică a Republicii Moldova, PPCD apreciază drept inadecvat principiul neutralității fixat în Constituție. Opțiunea strategică irevocabilă a PPCD de integrare a Republicii Moldova în Alianța nord-atlantică (NATO) constituie singura soluție viabilă pentru apărarea independenței, suveranități și integrității statului” (articolul 44. Securitatea noastră militară).

Trebuie să amintim că respectarea acestor obiective programatice a fost pusă sub jurământ public, iar orice încălcare sau nesocotire a lor face dovada sperjurului.

Jur în faţa lui Dumnezeu şi a fraţilor mei de familie politică să fiu un bun apărător şi promotor al intereselor naţionale ale Republicii Moldova, să îmi iubesc Patria până la jertfire de sine, să slujesc principiile democratice şi idealurile naţionale din toată inima mea şi din tot cugetul meu, să îmi dăruiesc toată priceperea şi străduinţa pentru realizarea obiectivelor programatice ale PPCD, (…) să respect acest legământ cu onoare şi demnitate până la sfârşitul vieţii mele” (din Jurământul membrului PPCD).

Ideile de bază din aceste documente nu cadrează cu noua linie politică trasată de către Moscova pentru cei pe care Dughin îi numește deschis ”coloana noastră a cincea”.

De la hommo sovieticus la hommo eurasiaticus

Părerea mea, formată în baza observațiilor atente din ultimii ani, este că un număr redus totuși de persoane din Republica Moldova, inclusiv unii dintre actualii fruntași ai PPCD, s-au pus benevol, dar deloc dezinteresat, în serviciul ideologiei eurasianiste, conectându-se, cu toate consecințele, la spațiul și pârghiile de putere ale Rusiei. Nu doar eu, ci și oricine s-a putut convinge că aceste persoane au aderat la platforma ideologică formulată de prolificul ”filosof” și geopolitician Alexandr Dughin, autor al unui întreg șir de idei otrăvite cu ținte precise. Această platformă constituie o nouă expresie manifestă și radicală a tradiționalului expansionism moscovit. Ea coincide cu optica oficială a Kremlinului.

La o analiză atentă, curentul eurasianist ni se înfățișează ca unul lipsit de onestitate și moderație intelectuală, ca și de capacitatea de a evita radicalismele și extremismul. Cauza acestui fapt stă în caracterul său nerealist, precum și în eclectismul conceptelor din care eurasianismul își trage rădăcinile.

Pentru cei interesați de analiza fenomenului vom preciza că eurasianismul geopolitic predicat astăzi de Dughin sau Putin și orientat către exterior nu trebuie confundat cu doctrina eurasianismului formulată în anii ’20-’30 ai secolului XX de către profesorul Nikolai Trubețkoi, o doctrină care se sprijinea pe asumarea moștenirii istorice și culturale tătaro-mongole, fiind orientată către interior.

Eurasianismul lui Putin și Dughin reprezintă o colecție impresionant de largă și foarte eclectică de falsuri, sofisme și prejudecăți, clișee dogmatice și etichete politice, speculații și visuri grandomane, toate servite într-un sos propagandistic condimentat cu elemente preluate din arsenalul țarismului, kominternismului, național-bolșevismului, panslavismului, misticismului politic sau panortodoxismului rus.

Dughin discurs

Scopul adepților platformei eurasianiste, când ne referim concret la Republica Moldova, este readucerea ei în matca imperială rusă, iar mai exact în prizonieratul geopolitic al Moscovei sub pretextul unor sofisme pe teme de morală, alimentate de o frică irațională față de restul lumii, mai cu seamă față de un Occident ”decadent”, ”putred” și ”muribund”, dar și de un soi de dragoste subită față de o Rusie ”puternică”, ”apărătoare și promotoare a valorilor creștine”, ”aflată în plin avânt”. Eurasianiștii visează o ”Rusie Mare din Carpați până la Oceanul Pacific, de la Marea Baltică până în Kamceatka, din Karelia până în Munții Pamir”, dar nu-și ascund nici visul de construire a unui imperiu rus global și de ”cotropire și anexare a Uniunii Europene”, care să fie pusă sub sceptrul unui țar rus pe care Dughin, prin recurs la conceptul medieval ”Moscova – a treia Romă”, îl numește ”наш русский римский царь” (țarul nostru roman rus). Am putea vorbi aici doar despre o mitologie geopolitică sau despre fantasme, dacă adepții acestei ideologii neoimperiale nu ar insista asupra punerii programului lor în practică.

Un alt scop al eurasianiștilor este înlocuirea mentalității culturale și politice eurocentrice cu una kremlinocentrică. Consider că un asemenea efort este sortit eșecului. Și pentru că nu este la mijloc o simplă inconștiență, efortul relativ proaspeților eurasianiști de la Chișinău trădează o vinovată complicitate cu interesele Moscovei.

Scopurile pe care și le-a fixat eurasianismul putinisto-dughinist sunt irealizabile în lumea de astăzi, cu care Moscova a intrat într-un conflict deschis.

Această situație ne demonstrează că eurasianiștii de la noi, inclusiv grupusculul din fruntea PPCD, nu aderă sincer și plenar la cauza noastră națională, făcând cauză comună cu o Moscovă tot mai deșănțată și mai depășită de realități, complexată, frustrată, agresivă, violentă și sustrasă dinamicii europene și internaționale.

PeaceDughin PeaceDughin

Vom mai reține că eurasianiștii susțin separatismul provocat și alimentat de Moscova în spațiul post-sovietic, opunându-se consolidării și afirmării depline a noilor state scăpate de sub tutela Rusiei.

Prin angajarea unora dintre fruntașii PPCD în opera de diseminare în Republica Moldova, dar și în România, a ideologiei eurasianiste de extracție neoimperială, formațiunea devine ea însăși un instrument de influență și manipulare politică al Moscovei, un banal vehicul al ideologiei Kremlinului.

Printre atleții eurasianismului de la noi se regăsesc nume cunoscute publicului larg: Igor Dodon, Mihail Formuzal, Iurie Roșca, Nina Ștanski, Piotr Șornikov, episcopul Markel Mihăiescu, Mihail Garbuz, Victor Șelin, Mark Tkaciuk, Olga Goncearova, Renato Usatâi, Boris Marian, Valeri Demidețki, Irina Vlah, Grigore Petrenco sau Dumitru Pulbere (listă incompletă). Majoritatea dintre aceștia au și formulat sau îmbrățișează ideea otrăvită a legalizării prezenței militare ruse în Republica Moldova, prin ”convertirea dezavantajului în avantaj”.

Gâlceava Rusiei eurasianiste și a acoliților ei cu lumea

Constatăm că neoimperialismul rus drapat în haina ideologică a eurasianismului este unul reactiv și reprezintă o contratendință opusă fenomenului globalizării, în general, și curentelor integratoare european și euroatlantic, în particular. El se sprijină pe construcția putredă a CSI și aspiră fără succes la preluarea inițiativei geopolitice în regiune prin crearea unei ipotetice Uniuni Eurasiatice, cu o imposibilă Uniune vamală și o la fel de imposibilă Organizație de securitate militară colectivă, prin care Federația Rusă, numită cu suficientă ironie sănătoasă și ”Imperiul Alcoolic”, încearcă într-un mod aproape caricatural să imite Uniunea Europeană și NATO, pe care nu le poate și nici nu cred că le va putea vreodată contrabalanța.

PeaceDughin ortodoxul

Totodată, Moscova eurasianistă de astăzi refuză o geopolitică internă realistă și răspunde tuturor provocărilor din interior într-un mod cu totul neputincios și agresiv, adesea marcat de note isterice și paranoidale, punându-i cetățeanului rus pe masă tot soiul de restricții și măsuri punitive, amenințări cu pedeapsa penală (inclusiv pentru comentarii pe internet, văzut drept un instrument al CIA inventat pentru a submina temeliile Federației Ruse, precum și pentru importul, confecționarea sau comercializarea lenjeriei intime de damă cu dantele!), cenzură, propagandă de cea mai joasă speță care amalgamează național-bolșevism, panslavism, un fals conservatorism, panortodoxism rusocentric, militarism și șovinism etnic rusesc, iar puzderiei de popoare neruse captive din federația pe picioare de lut – o verticală a puterii, constrângeri sociale, culturale și identitare (a se vedea interdicția folosirii oricărui alt alfabet decât cel rus pentru limbile popoarelor ”federale” neruse), la pachet cu moștenirea ideologică a sovietelor. Toate acestea pe fundalul unei tot mai accentuate autoostracizări internaționale.

Eurasianiștii de la Chișinău ne prezintă Rusia ca pe un adevărat apărător și promotor al valorilor tradiționale (conservatoare și creștine), pe când oricine se convinge că realitatea rusă contrastează izbitor cu definițiile îndulcite peste măsură, pe care ni le servesc aceștia. Răspândacii mitului despre sănătatea morală a Rusiei trec ușor cu vederea faptul că aceasta are în continuare în cuprinsul său, ca să dăm doar un exemplu de suprafață, un număr de monumente ale lui Lenin care îl depășește pe cel de biserici.

Chiar dacă se acoperă de ochii publicului cu ceea ce numesc valori morale și pe care ei înșiși nu le practică, nu e un secret că adepții și apologeții eurasianismului sunt, de fapt, promotorii unui model de țară măcinată de contradicții majore și lipsită de suficiente resurse interne pentru a depăși catastrofa morală în care se află și pentru a face față multiplelor provocări interne și externe de natură politică, economică, tehnologică sau militară.

În loc să se concentreze realist și pragmatic pe problematica internă hipercomplexă, cu finalitatea clară a unei maxime rentabilităzi a societății ruse, Moscova eurasianistă își îndreaptă privirile înfometate în exterior, stăpânită de demonul neoimperialismului. Patima imperială rusă estompează rațiunea până la anularea ei completă.

Puternic marcată de antagonisme interne și de frica de a le rezolva într-o cheie pozitivă, neputând totodată practica normalitatea la ea acasă, Rusia recurge la eurasianism, în încercarea disperată de a se opune inevitabilei sale disoluții mai apropiate sau mai îndepărtate în timp și de a face față unei tot mai strânse concurențe regionale și internaționale.

Vedem că frustrările care generează discursul eurasianist neoimperial, deciziile și comportamentul administrației de la Moscova sunt alimentate de falsa idee formulată public atât de Vladimir Putin, cât și de ideologul Alexandr Dughin, cum că prăbușirea URSS ar fi însemnat ”cea mai mare catastrofă a secolului XX”. De aici și conceptul neoimperial de ”vecinătate apropiată” ca eufemism nostalgic pentru spațiul fostei URSS, ale cărei frontiere, întotdeauna nedrepte, Moscova le consideră în continuare ca fiind valabile și intangibile.

PeaceDughin Ucideti

Războiul moldo-rus din Transnistria, cel ruso-georgian din Oseția de sud și Abhazia, anexarea Crimeii și războul ruso-ucrainean din regiunile Donețk și Lugansk au confirmat în mod incontestabil dorința Moscovei eurasianiste de scoatere cu forța a Republicii Moldova, a Georgiei și Ucrainei (tustrele state preponderent ortodoxe!), dar și a altor state post sovietice de pe scena politică internațională și reducerea lor la rolul de auxiliari, readuși cu sila în siajul centrului rus de putere politică, militară, economică și spiritual-religioasă, pentru a putea reconstitui ceea ce Patriarhul Kiril Gundiaev a definit drept ”Lume Rusă”, un alt eufemism geopolitic pentru fosta URSS, dar și pentru mult visata ”Rusie Mare din Carpați până în Pamir”.

Uniunea eurasitatica a lui PeaceDughinEurasianismul moscovit este lipsit complet nu doar de realism, ci și de luciditate și pragmatism. El relevă o inadecvare flagrantă la noile realități și un conflict al Moscovei cu lumea liberă. Veleitățile neoimperiale ale Kremlinului sunt puse în mișcare de frustrările explicabile generate de pierderea statutului internațional al Moscovei din perioada bipolarității ruso-occidentale cunoscută și ca perioada Războiului Rece, care s-a încheiat cu unipolaritatea euro-atlantică în condițiile unei Păci Reci. Moscova eurasianistă vrea să întoarcă timpul îndărăt. Ea nu se poate împăca cu gândul că nu mai este de mult o putere globală, ci doar una regională și, pe deasupra, în vădit declin, depășită la majoritatea capitolelor de principalii săi concurenți geopolitici. Incapabilă de restructurare internă pe principiul libertății persoanelor și națiunilor, rămânând tributară neoimperialismului său agresiv, Federația Rusă va rata în definitiv reorganizarea și modernizarea de care are atât de mult nevoie.

Avem de a face cu o Rusie eurasianistă lipsită complet de atractivitate și de capacitate integratoare, supusă ea însăși unor riscuri majore de disoluție sau prăbușire sub greutatea propriei problematici de ordin economic, moral, confesional, interetnic etc. Rusia eurasianistă nu este un bun model de urmat pentru nimeni. Ea a ajuns un organism suferind de o sumedenie de boli interne, în timp ce le prescrie tratamente nu doar tuturor vecinilor imediați, din așa-zisa ”vecinătate apropiată”, dar și marilor actori politici, economici și militari ai lumii de astăzi.

Îndemn la realism. Statistici versus propagandă

În realitate, Rusia profundă, nu închipuita și idilica ”Sfântă Rusie”, traversează o stare de marasm moral și dezechilibre interne majore, iar radiografia statistică oficială vorbește de la sine: 52% de atei și agnostici declarați, o comunitate musulmană robustă cuprinzând între 20 și 30 de milioane de etnici neruși, cel mai adesea priviți cu suspiciune și ostilitate, doar 2% dintre ruşii declaraţi ortodocşi frecventează biserica măcar o dată pe an (Patriarhia Moscovei este o comunitate ultraminoritară numeric în corpul social al Federației Ruse, iar dintre limbile zecilor de popoare neruse Biblia este tradusă integral doar în tuvină și mordvină), 10 mii de avorturi zilnic (locul întâi în lume!), 5 milioane de persoane vagaboande (așa numiții ”bomji”), peste 3 milioane de prostituate în interior și 1,5 milioane de rusoaice prestatoare de ”servicii sexuale” peste hotare, în Europa și Asia, locul întâi în lume la prostituția masculină în armată și implicarea militarilor în termen în pornobusiness (datele Comisiei ONU pentru combaterea exploatării sexuale), peste 22% dintre femeile din Rusia au fost violate cel puțin o dată în viață (date ale ONU), 5 milioane de narcomani, cu o rată a mortalității de peste 100 de mii anual, 6 milioane de persoane infectate cu virusul HIV-SIDA, peste 6 milioane de persoane alienate ori suferind de diverse boli mintale, 7 milioane de cupluri infertile, peste 3 milioane de infracțiuni anual, dintre care peste 80 de mii de omoruri (locul al doilea în lume, după India), peste 1 milion de deținuți (mai mult decât în întreaga URSS în timpul represiunilor staliniste), cu o rată de 800-810 deținuți la 100 de mii de locuitori, peste 42 de milioane de alcoolici în stadii diferite (locul întâi în lume, care i-a și atras Rusiei supranumele de Imperiu Alcoolic!), 31 de milioane de copii sub 18 ani, dintre care peste 30% bolnavi grav sau cronic, peste 750 de mii de orfani de ambii părinți (peste numărul de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, când, în întreaga URSS, existau 678 de mii de orfani), 36% din totalul satelor ruse au mai puțin de 10 locuitori, iar peste 20 000 de localități eixstă doar pe hartă, 20,3 milioane de familii monoparentale (așa-zisele mame solitare – materi odinociki), peste 2 milioane de analfabeți și 1,5 milioane de funcționari în aparatul administrativ (triplu față de perioada sovietică!), mita și șpăgile constituind circa 33,5 miliarde de dolari anual. La capitolul narcomanie și alcoolism, Rusia depășește toate cele 28 de state membre ale UE luate la un loc!

Davaite na buhlo!

Aceasta este doar una dintre fotografiile adevăratei și nenorocitei Rusii de care se exaltă adepții școlii geopolitice eurasianiste, dacă o privim fără ochelarii propagandistici ai lui Dughin sau Putin! Așa arată pe viu Rusia eurasianistă doritoare să se întindă mai întâi din Carpați până în Pamir și apoi să cotropească și ”decadenta”, ”putreda” Uniune Europeană! O Rusie ca ”buric al pământului”, o Rusie pretins mesianică, o Rusie care produce mai puțin decât consumă, o Rusie devenită o banală ”pompă de benzină a lumii” și care, iată, va introduce, chiar de anul acesta, pentru populația subnutrită din mai multe regiuni ale sale, sistemul de cartele pentru produsele alimentare de bază! Dar, vorba lui Dughin: ”Noi însă vom spune: funcționează economia sau nu funcționează, dar ce spune țarul nostru roman rus – bine, bine, eurasiatic – , european, imperial, roman, anume aia și va fi. Și ce, parcă ați avea încotro? Economia e un lucru bun, dar neimportant!  Căci nu doar cu pâine se va sătura…., le va aminti țarul!”.

Concluzia mea fermă este că eurasianismul, un fel de manilovism geopolitic, nu are nicio șansă reală de succes în Republica Moldova. Vrabia mălai visează și calicul comândare! Eșecul eurasianiștilor este garantat de simplul fapt că aceștia sunt opaci la realitățile vii, fiind prea lipiți cu inima de deșertăciunile lumii acesteia şi cred în Rusia mai mult decât în Dumnezeu. Oricum, trebuie să fim întotdeauna pregătiți în fața oricărui efort de seducție pe care se chinuie să-l facă, stângaci și ridicol, adepții săi de la noi.

Vlad Cubreacov, 6 iulie 2014


DUGHIN: Убивать, убивать, убивать! (Ucideți, ucideți, ucideți!)

Iunie 27, 2014

Paranoia rusească. ”Profesorul” Alexandr Dughin, cu referire la ucraineni, într-un interviu acordat agenţiei ruse de știri AnnaNews la 16 mai 2014: “Убивать, убивать, убивать! Больше разгoворов никаких не должно быть! Как професcор я так считаю”. (Ucideți, ucideți, ucideți! Și nu mai trebuie niciun fel de discuții! Ca profesor, eu așa consider.)

Filozoful ultranaționalist” Alexandr Dughin, ”propovăduitorul fascismului panslavist și sfetnicul din umbră al liderului de la Kremlin, Vladimir Putin” („Le Nouvel Observateur), ideologul principal al ”neoeurasianismului” și al teroriștilor proruși din sud-estul Ucrainei, a fost eliberat, vineri, printr-un ordin al rectorului Universității ”Lomonosov” din Moscova, din funcția de șef al Catedrei de Sociologie a Relațiilor Internaționale din cadrul acestei instituții.

Anunțul a fost făcut de Aleksandr Dughin pe contul său din rețeaua «ВКонтакте».

”Încălcând toate normele, rectorul Universității de Stat din Moscova, V. A. Sadovnicii, și-a anulat propriul ordin de acum o lună de zile cu privire la desemnarea prin concurs a subsemnatului în funcția de șef al Catedrei de Sociologie a Relațiilor Internaționale din cadrul Universității de Stat ”M. V. Lomonosov” pe perioada de până în 2019”, scrie Dughin, citat de portalul  ”Русская планета”.

Alexandr Dughin lasă să se înțeleagă că motivul invocat de rector pentru demiterea lui ar fi ”problema ucraineană”. Ultimul ar fi declarat că în instituția pe care o conduce ”se face știință, nu politică”.

În același timp, Dughin își exprimă nedumerirea în legătură cu faptul că, pentru funcția din care a fost demis, a fost propusă candidatura liderului Partidului Liberal Democrat din Rusia, Vladimir Jirinovski.

Recent, studenții și profesorii celor mai importante instituții de învățământ superior din Moscova au inițiat colectarea de semnături în vederea demiterii ”filozofului odios” Alexandr Dughin din funcțiile deținute de acesta în învățământul superior din Rusia, inclusiv la Universitatea ”Lomonosov”, pentru incitarea la crimă și ura provocată împotriva ucrainenilor.

”Activitatea publică” a ”profesorului” Dughin este incompatibilă cu funcțiile deținute de acesta în sistemul învățământului de stat din Rusia și aduce prejudicii grave științei ruse și statutului Universității ”Lomonosov”, se afirmă într-o petiție a acestora, adresată conducerii Universității ”Lomonosov”.

”În cadrul recentelor sale luări de cuvânt, Dughin a făcut apeluri directe la omucidere, accentuând că aceasta este poziția sa în calitate de ”profesor”, precizează semnatarii scrisorii. Ei aduc drept argument declarațiile ”filozofului”, din cadrul unui interviu acordat de acesta la 6 mai 2014 unei agenții de presă, ca reacție la presupusele ”atrocități” ale ucrainenilor împotriva separatiștilor din estul Ucrainei.

Alexandr Dughin este mentorul geopolitic și geospiritual al lui Iurie Roșca. Acesta i-a tradus lucrările și l-a avut oaspete în repetate rânduri la ”Universitatea Populară” pe care o conduce. Cursurile lui Dughin de la Universitatea lui Roșca sunt frecventate și de bașcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal. Acesta a amenințat cu separarea de Republica Moldova a autonomiei pe care o conduce în cazul în care la 27 iunie Republica Moldova va semna Acordul de asociere cu Uniunea Europeană.

După Eurotv.md

Vedeți și FRUCTELE OTRĂVITE ALE PROPAGANDEI KREMLINULUI

 


Fructele otrăvite ale propagandei Kremlinului. ”Захват Европы! Присоединить Европу – это по-русски!”

Iunie 20, 2013

Alexandr Dughin despre ideea națională rusă: cotropirea și anexarea Europei de către Rusia și transformarea popoarelor și statelor în protectorate ale Moscovei sub conducerea unui țar rus de la Atlantic la Pacific.

***

Emisiunea DISCURS

SĂ ANEXĂM EUROPA – ASTA E RUSEȘTE!

Opinia lui Alexandr Dughin

Astăzi în Rusia se resimte foarte acut lipsa ideii naționale. Pe de o parte, toată lumea înțelege necesitatea acestei idei, pe de altă parte, nu este chiar atât de simplu să propui ceva bine gândit, ceva nou, dacă doriți, sau ceva convingător. Și timp de mulți ani am cugetat asupra acestei probleme și asupra problemei ideii naționale și mi-a venit recent în cap, analizând evenimentele din lume, vizitând diverse țări europene, gândul privind modul de soluționare a chestiunii ideii naționale. Voi expune acest gând cu titlu de propunere, în calitate de ipoteză, ei dar mai departe probabil că societatea sau mai întâi de toate statul va decide dacă îl acceptă sau nu. Ideea este următoarea: noi trebuie să cotropim Europa. Să o cucerim. Și să o anexăm.

Iată, mai întâi, mulți vor spune: ei, ce mai e și cu asta, ce idee e aceasta: să cotropim, să anexăm, să includem în granițele noastre, să cucerim? Dar, pe de altă parte, după ce prima aversiune va trece, sau prima revoltă, sau senzația că s-a spus ceea ce nu trebuia, ceva negândit sau poate ceva propriu altor timpuri, altei epoci, și că, în general, ce mai înseamnă să cotropim Europa, ei bine, atunci când toate astea vor trece, ei dar mai întâi trebuie să oferim această posibilitate ca oamenii să cârâie cumva, să țipe acolo. Liberalii vor spune: ei, la noi toate se întâmplă astfel întotdeauna și de aceea vă comportați voi așa… Iată, atunci când acest val se va stinge, valul agenților țipălăi ai Occidentului, a coloanei a cincea și a tot felul de forțe cobitoare și atunci când chiar nedumerirea patrioților care, mai pe scurt, reduc agenda zilei doar pentru a se salva, doar pentru a supraviețui, doar pentru a se menține, iată când această revoltă, acest val se va stinge, ne vom putea gândi: da de ce oare nu?

Și atunci să ne amintim bunăoară de proiectele marelui nostru poet Fiodor Tiutcev care a avansat o asemenea concepție în secolul XIX. El considera că Imperiul rus trebuie să cotropească Europa, că țarul Rusiei trebuie să fie țarul întregii Europe și, astfel, să refacă Imperiul bizantin. Le putem acorda lor o largă autonomie în cadrul acestui Imperiu roman global sau al celui de al treilea Imperiu roman. Ortodoxia se poate înțelege de minune cu cercurile conservatoare catolice. Catolicilor nu le vom interzice  să-și mărturisească credința pe teritoriul nostru imperial, cum a fost în perioadele timpurii ale unității imperiale din, să zicem, din epoca lui Constantin cel Mare până la Carol cel Mare și, în condițiile unei anumite autonomii, Europa occidentală oricum recunoștea unitatea împăratului bizantin.

Pe de altă parte, anume această idee imperială poate fi întâlnită la Nietzsche.  Nietzsche spunea:  Europa să fie cum era Grecia sub protecția Romei, fie ca rușii să cucerească Europa. Iar Nietzsche deja vorbea deja de pe pozițiile nemților. Va fi cu mult mai bine, căci atunci ne vom putea concentra pe dezvoltarea culturilor noastre, a identității noastre naționale și nu ne vom preocupa de chestiunile strategice. Rușii își vor instala detașamentele lor de gardă, santinelele lor pe teritoriul nostru și pur și simplu ne vor păzi, ne vor apăra, iar noi vom crește ca un soi de strat cultural unic.  Adică, există reprezentanți ai acestei idei și în Europa.

La fel gândea și Oswald Spengler. La fel gândea și prietenul lui Merejkovski, Arthur Moeller van den Bruck, care era încântat de Dostoievski. În genere, în realitate, elitele europene se gândeau într-o considerabilă măsură la perspectivă ca Europa să se predea Rusiei. Unei Rusii puternice, unei Rusii conservatoare, unei Rusii încrezute în sine, unei Rusii în ascensiune.  Adică, îndeobște vorbind, o anumită coloană a cincea prorusă ne este asigurată în Europa. Aceștia sunt intelectualii europeni care doresc să-și consolideze propria identitate.

Putem vedea și de ce forțe militare dispune Europa. Iar acestea sunt aproape nule. Desigur că există blocul NATO, însă blocul NATO în operațiuni dure nu se implică, după cum vedem pe exemplul Oseției de sud și al Abhaziei.  Noi ne-am confruntat cu prietenul lor Saakașvili, am ieșit învingători și a fost mai mul zgomot și un soi de balet acvatic în Marea Neagră al cuirasatelor americane, natoiste, ei și ce? Pe când Oseția de sud și Abhazia ne aparțin! Sau își aparțin.

Ei bine, Europei îi vom propune să fie ea însăși. Pur și simplu vom institui un protectorat asupra lor și gata!  

Înseamnă că există o asemenea chestiune, cea a faptului că Europa este slabă sub aspect militar. Bineînțeles că noi nu va trebui să luptăm. Și încă, de ce să luptăm cu armamentul? Haideți să luptăm soft power. Haideți să propunem să apărăm Europa de căsătoriile gay, de femen, de Pussy Riot  și să salvăm Europa de ea însăși. Căci Europa, conștiința europeană sunt în descompunere și toți europenii întregi la minte înțeleg  că mai este puțin și Europa se va transforma într-o beznă. Acolo vor fi pur și simplu enclave ale progeniturilor unor emigranți arhaici care pur și simplu vor distruge identitatea europeană. Ei trebuie să facă ceva și, vedeți dumneavoastră, aceștia, asemenea lui Brievik, îi împușcă deja pe ai lor.  Păi haideți să le spunem:  iată, sub protectoratul nostru vă vom asigura protecția! Vedeți, la noi Pussy Riot au fost închise! Le vom închide și pe ale voastre! La voi reprezentantele femen își fac de cap în bisericile catolice, iar la noi  acestea o iau repede cu bâta peste mutră și sunt trimise cu autobasculantele la gunoi, adică în țara lor de origine! Atunci Ucraina și Georgia nu vor mai avea unde se grăbi și pornindu-se în Europa, ele vor ajunge la noi.  Europa va câștiga astfel de pe urma acestui protectorat al Rusiei. ȘI, în al doilea rând, Europa de fapt într-atât de mult se urăște pe sine, într-atâta se văicărește în fața tuturor, că de fapt ea a obosit deja să meargă pe această cale a nihilismului. Iar noi vom spune: noi în genere nu avem față de voi niciun fel de pretenții. Încetați să vă mai văicăriți! Lăsați că vă facem noi ordine! Voi înșivă sunteți incapabili să faceți față emigrației, iar noi vom face față. Ei, imigranților: îți iei catrafusele, mergi la gară și valea! La noi, bineînțeles, vom fi nevoiți și noi înșine să înăsprim puțin legislația privind migrația, dar, oricum, ceea ce se întâmplă la noi nu poate fi comparat nici pe departe cu ceea ce se întâmplă în Europa.   Europa pur și simplu dispare văzând cu ochii. De aceea, noi suntem un popor indoeuropean.  Poate să amintim că, dincolo de asta, avem o mare diversitate de alte etnii, că la noi există un multiculturalism adevărat și funcțional, de aceea cei care se tem că îi vom deporta imediat, noi nu îi vom deporta imediat. Noi le vom propune un sistem de măsuri de adaptare astfel încât să poată rămâne în imperiul nostru eurasiatic global care va cuprinde și Europa. De asemenea îi vom demonstra acestei diversități culturale eurasiatice a noastre ce înseamnă o minunată aplicare a ceea ce este adevărata toleranță. Nu în raport cu, nu ca indiferență față de imigranți, dar ca integrare a unor societăți și culturi dintre cele mai diferite într-o singură civilizație. Apoi, vor fi satisfăcuți cetățenii noștri, întrucât chestiunea vizelor se va rezolva automat. Chestiunea controlului vizelor nu va exista, căci nu vor fi granițe. Uniunea Europeană pur și simplu va intra în Uniunea Eurasiatică ca parte a acesteia. Și atunci și proocidentalii noștri, de fapt, se vor simți satisfăcuți, întrucât că noi ne vom pomeni în Europa. Rusia va deveni Europa într-un anume sens, pentru că nu vor exista granițe, iar valorile europene se vor putea mișca liber către noi, dacă înșiși europenii le vor păstra, pentru că anume aceste valori europene în expresia lor postmodernistă actuală sunt tocmai ceea ce ucide Europa. De aceea, de fapt, noi vom instaura în mass-media europene o anumită cenzură patriotică. Nu una liberală ca acum, când se fac verificări de zece mii de ori la diverse niveluri ale ziarelor liberale ca nu cumva să fie acolo vreun element neliberal. Adică, acolo există cea mai adevărată cenzură totalitară, rasistă, occidentală, eurocentristă, liberală. Noi vom aboli această  cenzură, le vom permite oamenilor să-și exprime liber părerile, dar vom institui cenzura, bunăoară, împotriva unora, o cenzură cu mult mai antinihilistă, o cenzură care va înfrâna sau pur și simplu va tempera sau pur și simplu va localiza anumite manifestări nihiliste ale spiritului omenesc. În plus, noi doar avem experiența unei astfel de expansiuni în Europa în timpul sovietic, când partidele noastre comuniste (Internaționala a III-a, Kominternul, Kominformul)  au obținut rezultate foarte puternice privind penetrarea parlamentelor statelor europene. Da,  acesta a fost un instrument al politicii noastre externe. Astăzi situația s-a schimbat, noi nu mai suntem țări comuniste, dar noi ne putem găsi alți parteneri. Și atunci, dacă vom trasa acum ideile naționale – anexarea Uniunii Europene de către Uniunea Eurasiatică, expansiunea în Europa – ne vom putea aduna, de fapt,  în linii mari, în jurul unui scop măreț.  Vă imaginați, iată, să anexăm Europa! Asta, anume asta e ceva în firea rușilor!  Dacă  nouă ni se spune să creștem colea cu 0,1-3 procente Produsul Intern Brut, să-i ridicăm sau să-i cazăm pe migranți, colea cu niște câini oarecare, să vaccinăm câinii, asta, desigur, e tare de tot, dar asta nu e în firea rușilor. De aceea noi nici nu facem nimic din toate acestea. Noi nu avem de gând să creștem niciun fel de PIB-uri, pentru că ne doare în cot de asta.  Rușii se mobilizează de dragul unui scop măreț. Iată, anexarea Europei acesta este un scop măreț. Apropo, prooccidentalii ruși din secolul XIX, cei care erau încântați de Occident, păi ei cum se încântau?   Ei vroiau să preluăm tehnologiile occidentale pentru ca Rusia să devină puternică și măreață, pentru ca ea să poată învinge Occidentul. Haideți să revenim la anume la acest tip de occidentalism.  Poftim, vă plac tehnologiile europene, păi haideți, haideți să le luăm. Cum să le luăm? Ei ni le vor da acum cu țârâita, ne vor transmite câte un tranzistor colea în schimbul petrolului, gazului. Nu, dați-ne totul dintr-o dată. Noi vom lua toate tehnologiile europene dintr-o mișcare, simplu: noi vom cotropi Europa și toate tehnologiile înalte vor fi ale noastre! Asta de dezvoltare, asta da modernizare, dacă asta am vrut! Asta da, apropo, europenizare a societății noastre!  Petru I a deschis, de asemenea, o fereastră în Europa și ce ne-a arătat el de acolo? El ne-a arătat… pur și simplu a deschis-o cu tunul și a început să participe la politica europeană: le-a dat drumul soldaților și cazacilor în centrul Europei.  Bistrourile sunt o urmă lăsată de noi. De aceea, am impresia că acum o asemenea incursiune în Occident este peste măsură de importantă. Aceasta este și ideea europeană și, dacă îngăduiți, și europenizare, și modernizare, și autoafirmarea națională, și un proiect național de proporții. Ei bine, ce e Ciubais cu nanotehnologiile? Mai întâi, pe el îl urăște toată țara. Lui i-au dat nanotehnologiile ca să nu mai vadă nimic altceva, el s-a scufundat în această microlume și nu a mai ieșit de acolo. Acum căută să vadă unde s-au dus banii. Păi, tot acolo, în nanomicrocosmos. Firește că acesta este microomul, acestea sunt microideile, nanoideile, nanooamenii, ei dar așa ceva nu poate deveni idee națională. Aceasta este un soi de idee nanonațională. Adică, vom dispărea cu toții în spațiul microscopic, și tot acolo vor dispărea și bugetul, și banii, căci la noi la așa ceva se pricep lesne.  Ei dar, dați-ne un macroproiect, un macroproiect global, unul fundamental cu adevărat: cotropirea Europei! Da, va trebui să-i facem pe unii să-și schimbe părerea. Ei și ce? Căci eu consider că trebuie folosim în acest scop nu metode hard power, ci soft power, un soft power eurasiatic, să găsim coloana a cincea, să-i formăm și să-i promovăm pe oamenii noștri și să-i aducem la putere în Europa și, de exemplu, să cumpărăm pe banii Gazpromului birourile cele mai importante ale agențiilor de publicitate din presa europeană, căci anume acestea au influență asupra presei, și să acționăm la fel de activ ca și Occidentul în raport cu noi. De fapt, să contraatacăm. Ei ne atacă cu ONG-urile lor, cu Medicii lor fără frontiere colea,  cu bicicliști care îi ajută pe rebeli și wahhabiți. Ei bine, vom juca cu ei după regulile lor. Și aici nu există, cum s-ar spune, nimic personal și nimic ieșit din comun.  După paradigma din politica internațională așa ceva este absolut firesc. Adică, iată, noi am pornit de la faptul că această teză este imposibilă, absurdă, paranoică, că ne lipsesc resursele, dorința, voința. Acestea sunt argumente, cum ar veni, firești, de suprafață.  Însă dacă este să privim lucrurile altfel, dacă este să ne configurăm discursul altfel, atunci vedem că aceasta este o idee națională minunată! Anume asta presupunea Soloviov, Vladimir Soloviov, întemeietorul filosofiei religioase ruse, că Rusia trebuie să se unească cu Europa, dar sub egida țarului rus!  Nu știu de ce se dă uitării asta. Eu, iată, recent am ținut la Paris o prelegere într-un centru catolic conservator foarte mare, a fost multă lume, pur și simplu aproape cât un stadion, și eu le-am povestit despre ceea ce avem în comun. Ei, zice, vrem să ne unim cu voi!  Voi aveți, zice, o Biserică așa de conservatoare, voi aveți așa o societate, care într-atât de mult păstrează încă buna cuviință spre deosebire de societatea noastră că noi suntem pur și simplu încântați de voi!  Haideți să ne unim! Eu zic: haideți! Este o idee bună. Dar haideți să ne amintim de perioadele care ne-au permis cu adevărat să fim împreună. Asta era înainte de Carol cel Mare. Aceasta a fost perioada imperială, din secolul IV până în secolul IX, când trăiam în cadrul imperiu unitar, a unei lumi creștine unitare, iar separarea a venit deja mai târziu și s-a ajuns la marea schismă. Ei bine, haideți să ne unim nu pe principiul catolic, pe principiul papal al uniației, că voi trebuie să recunoașteți măreția Papei, iar mai departe fie cum doriți, să ne unim nu pe acest principiu modernist, ci pe principiul imperial: un țar sau un președinte rus unic pentru toată Europa și diversitatea Bisericii Apusului și Bisericii Răsăritului. Noi ne putem uni, bine, nu uni, dar putem colabora unii cu alții, căci noi avem un dușman comun, pe noi ne atacă necurăția, atacă și catedrale lor și catedralele noastre, și cultura lor și cultura noastră, și protestanții, în special cei care sunt credincioși, nu pur și simplu credincioși, dar cu adevărat credincioși în Hristos, creștinii, ei doar nu vor fi împotriva unei asemenea uniri. Firește că nu vor fi, pentru că Rusia le aduce protecție anume împotriva împărăției Antihristului. Anume asta și este misiunea – catahonul și misiunea celui care rezistă, misiunea limitării lumii Antihristului și a apostaziei care nu trebuie să nimerească în societate. Acesta este sensul imperiului. Noi pur și simplu vom readuce Imperiul european, Imperiul Roman, Imperiul bizantino-elen la locul său. Noi construim un imperiu. Ei construiesc Uniunea Europeană, tot un soi de imperiu, dar iată că principiile lor sunt foarte jalnice.  Ei, iată, dacă economia nu funcționează se și destramă imediat!  Noi însă vom spune: funcționează economia sau nu funcționează, dar ce spune țarul nostru roman rus – bine, bine, eurasiatic – , european, imperial, roman, anume aia și va fi. Și ce, parcă ați avea încotro? Economia e un lucru bun, dar neimportant!  Căci nu doar cu pâine se va sătura…., le va aminti țarul! Important este să se respecte demnitatea umană. Iată o asemenea nouă idee romană umană îmi pare a fi un bun proiect pentru Rusia. Căci aceasta este forma optimă de expunere a ideii naționale.

Producător – Iulia Gusakova

Regie –  Alexei Akimov

Cameraman – Evgheni Ciașkin

Șef regie – Iuri Gusakov

O producție Russia.ru 2013

Transcripția originalului rusesc și traducerea în română – Vlad Cubreacov (20 iunie 2013)

***

Дискурс

Присоединить Европу – это по-русски

Мнение Александра Дугина

Сегодня в России очень остро ощущается дефицит национальной идеи. И с одной стороны все понимают, что она необходима, с другой стороны предложить что-то осмысленное, что-то новое если угодно или что-то убедительное пока не так просто. И много лет я размышлял над этой проблемой и над проблемой национальной идеи и мне пришла в голову недавно, анализируя события в мире, посещая разные европейские страны, мысль относительно того как решить вопрос национальной идеи. Я выскажу его в качестве предложения, в качестве такой гипотезы, ну а уж дальше наверное там общество или в первую очередь государство  решит принять его или нет. Идея такая, что нам надо захватить Европу! Завоевать! И присоединить!

Вот, во первых, многие скажут: ну, что это такое, что это за идея: захватить, присоединить, включить в свои границы, завоевать? Как же так? А, с другой стороны, когда вот первая неприязнь пройдёт, или возмущение, или ощущение, что сказали что-то не то, не подумали, может быть, или не с того времени, не с стой эпохи, да и вообще, что это такое захватить Европу, когда это пройдет, ну в начале надо дать эту возможность, чтобы люди как-то прокрихтелись, прокричали там. Либералы скажут: ну мы всегда так и поэтому вы так себя и вели… Вот когда эта волна сойдёт, визжащих агентов Запада, пятой колонны и прочих таких кликушествующих сил и недоумение самих патриотов которые, в общем, занижают повестку дня лишь бы спастись, лиши бы выжить, лишь бы сохраниться, когда вот это возмущение, волна  закончится, можно подумать: а почему бы и нет? И тогда вспомнить на пример проекты нашего великого поэта Фёдора Тютчева, который с такой концепцией выступал в 19-ом веке. Он полагал, что Российская империя должна завоевать Европу, что русский царь должен быть общеевропейским царём и воссоздать таким образом Византийскую империю. Можно дать им в большой степени автономию в рамках вот этой глобальной Римской или третьей Римской империи. Православие может прекрасно договориться с консервативными католическими кругами. Католикам мы не будем запрещать свою веру исповедовать на нашей имперской территории, как было в ранние периоды имперского единства от, скажем, от эпохи Константина Великого до Карла Великого и, при определённой автономии, Западная Европа она всё равно признавала единство византийского императора.

С другой стороны, эта же самая имперская идея можно увидеть у Ницше. Ницше говорил, что пусть Европа будет как Греция под защитой Рима, пусть русские завоюют Европу. А Ницше говорил уже с позиций уже немцев. Это будет гораздо лучше, тогда мы сможем сосредоточиться на развитии наших культуры, нашей национальной идентичности и не будем заботиться о вопросах стратегических. Русские поставят свои сторожевые отряды, свои дозоры на нашей территории, будут нас просто охранять, защищать и мы взрастём как некий такой уникальный культурный пласт. То есть, есть представители этой идеи и в Европе.

То же самое думал Освальд Шпенглер. То же самое думал друг Мережковского, Артур Мёллер ван ден Брук, который восхищался Достоевским. Вообще, на самом деле, европейская элита в значительной степени продумывала перспективу сдачи Европы России. России сильной, России консервативной, России уверенной в себе, России на взлёте. То есть, вообще говоря, какая то пятая колонна про-российская в Европе нам обеспечена. Это европейские интеллектуалы которые хотят укрепить свою собственную идентичность.

Можно посмотреть на вооружённые силы Европы. А они почти нулевые. Конечно есть блок НАТО, но дело в том, что блок НАТО в жёсткие операции мы видим как на пример в Южной Осетии и в Абхазии не вмешивается, мы уже склиснулись с их другом Саакашвили, вышли победителями и было больше шума и каких то такого балета водного в Чёрном море, такие крейсера американские, да, натовские, ну и что? А Южная Осетия и Абхазия – наши! Или свои!

Так вот, Европа, ну предложим ей быть своей, самой собой. Мы просто протекторат над ними установим и все!

Значит этот тоже вопрос такой, что Европа военным образом слаба. Конечно нам не надо воевать. Теперь ещё, зачем нам воевать с оружием? Давайте воевать софт пауэр. Давайте предложим защитить Европу от гей мериджа, от фемен, от пуси райт и спасти Европу от неё самой. Ведь Европа, европейское сознание распадается и все вменяемые европейцы понимают, что ещё немного и Европа превратится в бездну. Там будут просто анклавы выражденцев архаических эмигрантов которые просто уничтожить европейскую идентичность. Им надо что-то делать и, видите, они как Брейвик стреляют по своим уже. То есть, от непонимания того, что делать начинают уничтожать себя. Так давайте им скажем: вот под нашим протекторатом обеспечим защиту! Видите у нас  наши пуси райт сидят, сидят! И ваших посадим! У вас фемен бесчинствует в костёлах, у нас быстро получают дубинкой по роже и отправляются в грузовики в мусор, то есть на историческую родину! Тогда некуда будет спешить Украине или Грузии и идя в Европу, они приедут к нам. Европа таким образом выиграет от этого протектората России. И, во вторых, на самом деле Европа настолько ненавидит саму себя, настолько кается перед всеми, что на самом деле она уже устала идти по этому пути нигилизма. А мы скажем: а мы к вам вообще никаких претензий не имеем. Хватит кается! Порядок мы вам наведём! Вы сами неспособны справиться с эмиграцией, а мы справимся. Ну, иммигрантов – чемодан, вокзал, назад поехал! У нас конечно придётся и самим немножко ужесточить своё иммиграционное законодательство, но всё равно то, что происходит у нас ни в какое сравнение не идёт с тем, что происходит в Европе. Европа просто исчезает на глазах. Поэтому, мы – индоевропейский народ. Может тоже напомнить, что при этом у нас большое разнообразие других этносов, у нас есть опыт настоящего, эффективного мультикультурализма, поэтому те кто боятся, что их сразу выселят, мы их не сразу выселим. Мы предложим им систему адаптационных мер для того чтобы остаться в нашей          глобальной Евразийской империи включающей в себя Европу. Тоже совершенно прекрасное применение нашему евразийскому многообразию культур в Европе мы продемонстрируем, что такое настоящая толерантность. Не по отношению, не как безразличие к приезжим, а как интеграция самых разных обществ и культур в единую цивилизацию. Потом, будут довольны наши граждане, потому что вопрос с визами автоматически решится. Вопрос визового контроля не будет, границ не будет. Евросоюз просто войдет в Евразийский союз как его часть. И тогда наши западники тоже на самом деле окажутся полностью удовлетворёнными, потому что мы окажемся в Европе. Россия станет Европой в каком то смысле, потому что границ не будет, европейские ценности вполне могут к нам двигаться, если сами европейцы их ещё сохранят, потому что именно эти европейские ценности в их современном постмодернистском выражении это как раз то, что убивает Европу. Поэтому на самом деле мы введём на европейских средствах массовой информации некоторую патриотическую цензуру. Не либеральную как сей  час, когда десять тысяч раз проверяют разные уровни газеты либеральные нет ли там какого то нелиберального элемента. То есть, там идёт самый настоящий тоталитарная расистская, западная,  евроцентристская либеральная цензура, Мы эту цензуру отменим, дадим людям свободно выражать свои мнения, но введем цензуру, на пример, против таких наиболее антинигилистическую цензуру, цензуру которая будет сдерживать или просто локализовать некий нигилистический проявления человеческой души. Плюс ещё, у нас ведь был опыт такой экспансии в Европу в советское время, когда наши компартии (третий Интернационал, Коминтерн, Коминформ) добивались очень мощных результатов для… в проникновении в парламенты европейских стран. Да, это был инструмент нашей внешней политики. Сегодня ситуация изменилась, мы больше не коммунистические страны, но мы можем найти других партнёров. И тогда, если мы сейчас поставим национальные идеианнексию Евросоюза в Евразийский союз, экспансию в Европу – мы можем на самом деле, по большому счёту собраться вокруг великой цели. Представляйте, вот, присоединить Европу! Это, вот это – по-русски! Если нам говорит там сделать больше там на 0,1-3 процента ВВП, поднять там, разместить мигрантов, там с собаками с какими то, вакцинировать псов, это конечно круто, но это не по русскому. По этому мы и не делаем ничего этого. Мы никакое ВВП не собираемся повышать, потому что наплевать на это. Русские мобилизуются ради великой цели. Вот присоединить Европу – это цель великая. Кстати, русские западники 19-го века, которые восхищались Западом – Они как восхищались? Они хотели перенять западные технологии, чтобы Россия стала мощной и великой, чтобы она могла победить Запад – давайте мы к такому же западничеству тоже обратимся. Пожалуйста, вам нравятся европейские технологии – давайте, давайте мы их возьмём. Как взять? Они нам будут сейчас по чайной ложке там по какому транзистору передавать там за нефть, за газ. Нет, давайте все вместе, все европейские технологии высокие возьмём разом, просто: мы захватываем Европу и все высокие технологии – у нас! Вот оно развитие, вот она модернизация, если мы хотели! Вот она кстати европеизация нашего общества! Пётр Первый тоже открыл окно в Европу и что он оттуда показал? Он показал… пушкою выдвинул просто, и начал участвовать в европейской политике: запустил русских солдат и казаков в центр Европы. Бистро, остались от нас такие следы. Поэтому мне кажется, что этот бросок на Запад чрезвычайно важен сейчас. Это и евразийская идея, и, если угодно, европеизация, и модернизация, и национальное самоутверждение, и крупный национальный проект. Ну вот, что Чубайс вот с нанотехнологиями? Во первых, его ненавидим вся страна. Ему дали нанотехнологии чтобы он не видел больше, в этот микромир ушёл и больше оттуда не показывался. Сейчас смотрят куда деньги ушли. Туда же, в наномикромир. Естественно это микрочеловек, это микроидеи, наноидеи, нанолюди, такие ну вот они не могут стать национальными идеями. Это нанонациональная идея какая-то. То есть, мы исчезнем в этом микроскопическом пространстве, а туда же и бюджет, и деньги, у нас это легко умеют делать. Так вот, а давайте макропроект, глобальный макропроект, по настоящему фундаментальный: захват Европы! Да, нам придётся кое кого переубедить. Ну и что? Ведь я считаю, что надо использовать для этого не хард пауэр, а софт пауэр, евразийскую софт пауэр, найти пятую колонну, сформировать и продвинуть, провести наших людей в Европе к власти, укрепить на пример деньги Газпрома скупить принципиальные дома рекламных агенств в европейских изданиях, а именно они имеют влияние на прессу, и просто действовать также активно как действует Запад по отношению к нам. На самом деле контратака. Они нас атакуют со своими НГО, со своими Врачами без границ там, велосипедистами которые помогают боевикам и ваххабитам. Ну, мы будем играть с ними по их правилам. И этом нет как бы ничего личного, ничего страшного. В парадигме реализма международной политики это вполне естественно. То есть, вот мы начали с того, что этот тезис невозможен, абсурден, параноидален, у нас нет ресурсов, у нас не желания, воли. Ну это как бы естественные на поверхности аргументы лежат. Но, если посмотреть по другому, если по другому сконфигурировать дискурс, то это прекрасная национальная идея! Об этом Соловьёв, Владимир Соловьёв, основатель русской религиозной философии как раз полагал, что надо объединиться России с Европой, но под эгидой русского царя! Почему-то это забывают. Я вот выступал в одном католическом очень крупном центре консервативном, было множество людей, просто почти стадион, недавно в Париже и я им рассказывал о нашем общем. Они, говорит, хотим объединится с вами! У вас, говорит, такая консервативная Церковь, у вас такое общество, оно настолько ещё сохраняет приличие в отличие от нашего общества, мы просто вами восхищаемся! Давайте соединятся! Я говорю – давайте! Это хорошая мысль. Но давайте вспомним те периоды которые по настоящему нам позволяли быть вместе. Это до Карла Великого. Это имперский период с четвёртого по девятый век, когда мы жили в рамках единой империи, единого христианского мира, а потом уже началось разделение, ну и пришло к великой схизме. Так вот, давайте не на католическом, папском таком принципе униатства, что вы все признаёте величие Папы, а всё остальное дальше как хотите, не на этом модернистском принципе объединимся, а на имперском: русский царь или русский президент единый для всей Европы и многообразие Восточной и Западной Церкви. Мы можем объединится, не то, что объединится, но сотрудничать друг с другом, ведь у нас общий враг, нас атакуют нечисть и их соборы и  наши соборы, и их  культуры и нашу культуру, и протестанты, особенно те которые верующие, не просто протестанты номинальные, а по настоящему верующие в Христа, христиане, они же не будут против такого объединения. Естественно, не будут, потому что Россия несёт им защиту как раз от царства Антихриста. Это и есть миссия – катахон и миссия выдерживающего, миссия ограничения мира Антихриста и отступления которые не должны попадать в общество. Это смысл империи. Мы просто вернём Европейскую, Римскую, Греческую Византийскую империю на своё место. Мы строим империю. Они строят Европейский союз тоже своего рода империю, но принципы то очень жалкие. Они вот, там экономика не пошла и они сразу  распадаются! А мы скажем: пошла экономика, не пошла, вот что Русский – Евразийский, хорошо – Европейский, Имперский, Римский царь наш русский римский царь скажет, вот то и будет. Так куда вы пойдёте там? Экономика – хорошо, но это неважно! Не хлебом же единым…, напомнит царь! Главное – соблюдать человеческое достоинство. Вот такая гуманная, новая римская идея мне кажется представляет собой хороший проект для России. Ведь самая оптимальная форма изложения национальной идеи.

Продюсер Юлия Гусакова

Режиссёр Алексей Акимов

Оператор Евгений Чашкин

Главный режиссёр Юрий Гусаков

производство Russia.ru 2013 год


Între ideologie şi geopolitică, cui pe cui scoate

Mai 18, 2011

Orice ar fi, Moscova nu-i poate ierta lui Voronin nesemnarea Memorandumului Kozak în noiembrie 2003. După cum nu-i poate ierta nici adoptarea consensuală a Legii cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria) nr. 173-XVI din 22 iulie 2005, precum şi a Hotărârii Parlamentului Republicii Moldova nr. 117-XVI din 10 iunie 2005. Moscova va încerca să-şi ia revanşa cu orice preţ pentru aceste înfrângeri usturătoare suportate în timpul regimului Voronin. Să dezghiocăm mai jos acest subiect.

Pe firmamentul politic de la Chişinău stă, iată, să răsară steaua (roşie) a unui nou partid politic de stânga, Partidul Comunist din Moldova (PCM). Secretarul executiv al PCM, Igor Cucer, a ieşit zilele trecute la rampă, declarând pentru presă că PCM va renaşte ca moştenitor de drept şi continuator fidel al Partidului Comunist din fosta RSS Moldovenească, fiind, de fapt, o filială locală a Partidul Comunist al URSS, o structură înregistrată la Moscova. Cucer a criticat (nu fără temei) Partidul Comuniştilor condus de Voronin, acuzându-l de promovarea unor interese înguste, de familie şi de grup. Criticile s-au dus însă mai departe, vizând şi acele „păcate” ideologice pe care propaganda sovietică le numea cu două cuvinte căzute azi în desuetudine: „revizionism” şi „deviaţionism”. Cucer a mai subliniat că PCRM este un partid pseudocomunist, reprezentând, de fapt, o formaţiune de esenţă liberal-burgheză. PCM a anunţat, prin gura reprezentantului său, că va prelua unul dintre simbolurile PCRM, secera şi ciocanul. Nu putem spune în acest caz: aceeaşi mărie cu altă pălărie. Parafrazarea se impune: altă mărie cu aceeaşi pălărie. Până aici toate sunt clare, înscriindu-se cumva (aparent) într-o logică a competiţiei politice democratice pe segmentul de stânga al eşichierului politic.

Ceea ce este însă cu adevărat demn de reţinut din Manifestul formulat de Cucer, dincolo de polemica de familie ideologică cu PCRM-ul lui Voronin, este cu totul altceva. Ţinta PCM nu sunt alegerile locale, întrucât formalităţile pentru înregistrarea sa la Ministerul Justiţiei ar lua cel puţin două luni, termen ce depăşeşte data scrutinului din 5 iunie. Cucer a declarat: „Îndemn pe adevăraţii comunişti să voteze pentru mişcarea social-politică „Ravnopravie”, care este mai aproape de planurile, privind rezolvarea problemelor oamenilor şi evitarea tensiunilor interetnice”. El a mai estimat că aproximativ 25 de procente dintre membrii PCRM ar fi gata să părăsească PCRM pentru a adera la PCM, sens în care sunt purtate negocieri, între alţii, surpriză… cu fostul preşedinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, mentorul şi susţinătorul premierului Filat.

Aşadar, cele două relaţii ale sale au fost deja date la iveală de PCM: cea cu mişcarea „Ravnopravie” a lui Valeri Klimenko, omul de casă al ambasadei ruse la Chişinău, şi cu Petru Lucinschi, cel care a semnat sub auspiciile Rusiei şi Ucrainei, la 8 mai 1997, Memorandumul de la Moscova (cunoscut şi ca Memorandumul Primakov) privind constituirea „statului comun” şi (con)federativ, împreună cu Tiraspolul.

Faptul că la Chişinău nimeni nu practică politica pură şi că toată lumea face geopolitică a devenit deja un loc comun. Amintim aceasta pentru că PCM-ul scos acum de la naftalină nu trebuie privit doar ca o alternativă „democratică” PCRM-ului. Mai degrabă trebuie să vedem PCM-ul ca unul din instrumentele politice de promovare a intereselor geopolitice ale unui actor implicat în jocul regional de putere şi control privind Republica Moldova. Dedesubturile geopolitice ale cazului sunt evidente. PCM nu este decât un instrument pus benevol în serviciul intereselor străine. Cui pe cui scoate. În viziunea artizanilor geopolitici de la Moscova (ca şi a celor de la Berlin), rolul şi locul unui PCRM care a exploatat din plin nostalgiile sovietice ale alegătorilor, dar s-a opus efectiv federalizării, ar trebui preluate de un PCM care să exploateze şi mai abitir aceleaşi nostalgii, în detrimentul electoral al PCRM-ului, fără a se mai opune cumva federalizării. Faptul că s-ar anunţa o confruntare între linia ideologică a comunismului pur, clasic şi autentic şi cea revizionistă şi deviaţionistă este o falsă idee. Mai degrabă este vorba, în opinia noastră, de o confruntare între adepţii menţinerii caracterului unitar al Republicii Moldova, pe de o parte, şi cei ai federalizării ei, pe de altă parte. O asemenea confruntare nu poate fi dorită şi alimentată decât din exterior.

Comentatorii politici s-au lansat deja în speculaţii pe marginea acestui caz. Unii au spus, la unison cu reprezentanţii PCRM, că în spatele PCM-ului de sorginte sovietică, aliniat intereselor geopolitice ale Moscovei în Republica Moldova, ar sta, de fapt, PLDM-ul premierului Filat. Am putea admite ca valabilă această supoziţie pentru două motive.

Pe de o parte, o subţiere a rândurilor PCRM şi o îngustare a bazinului său electoral i-ar conveni de minune lui Filat, întrucât acesta ar căpăta un mai larg câmp de manevră în negocierile cu Voronin în vederea unei reconfigurări a alianţei de guvernământ prin obţinerea sprijinului parlamentar al PCRM.

Pe de altă parte, constrângerea lui Voronin la cooperare cu Filat (a se lua în calcul un guvern minoritar Filat, fără cooptarea PCRM la guvernare, dar cu dispensarea de sprijinul parlamentar al Partidului Liberal şi, eventual, al Partidului Democrat), le-ar putea conveni la fel de bine Moscovei şi Berlinului, care s-au angajat din plin în opera de federalizare a Republicii Moldova.

Scenariul nu pare a fi fantezist, de vreme ce, săptămâna trecută, Filat vorbea la microfonul postului american de radio „Europa Liberă” despre „necesitatea consolidării societăţii”, admiţând, în principiu, cooperarea cu PCRM. Cu un PCRM constrâns la cooperare, vom preciza. Developarea relaţiei PCM cu Petru Lucinschi, mare sforar şi om de încredere al Moscovei, care l-a adoptat politic şi l-a susţinut deschis pe Filat, este lămuritoare de la sine. Se ştie că fiul lui Petru Lucinschi, Chiril, a fost ales deputat pe listele PLDM şi că interesele lui Filat şi Lucinschi converg nu doar în zona politică, ci şi în cea economică. Totodată, pe axa Moscova-Berlin, avându-i pe post de relee complementare pe Lucinschi şi Filat, Kremlinul se pare a fi prins vânt bun din pupă pentru a avansa către atingerea scopului de federalizare a Republicii Moldova. Ca scenariul să reuşească, Moscova are nevoie fie de slăbirea până la neutralizare completă a PCRM, fie de complicitatea acestuia la opera de federalizare.

În acest context, pentru a înţelege exact mizele noii mutări pe tabla politică de şah din Republica Moldova, prin relansarea PCM, este important să reţinem câteva detalii. Moscova şi Berlinul se străduiesc să ne pună în faţă o ecuaţie geopolitică cu o singură necunoscută: momentul federalizării Republicii Moldova. Termenii de bază folosiţi în această ecuaţie sunt, negreşit, Lucinschi, Filat, Smirnov, iar acum, ca termen secundar, şi PCM. Pentru rezolvarea sigură a acestei ecuaţii geopolitice ruso-germane atât Moscova, cât şi Berlinul ar vrea să-l includă, ca termen cunoscut şi controlabil, şi pe Voronin. Va accepta oare acesta noul rol care i se atribuie, de auxiliar al lui Lucinschi, Filat şi Smirnov pentru federalizarea Republicii Moldova?

Între ideologie şi geopolitică, aceasta din urmă prevalează acum, cum a prevalat, la noi, dintotdeauna. Dorind să-i aplice o lovitură geopolitică Republicii Moldova, Moscova strânge la perete şi încearcă să clatine din temelie partidul lui Voronin. Va fi interesant să vedem cum va reacţiona acesta la lovitură şi dacă va cădea în adevăratul revizionism şi deviaţionism, care este abdicarea de la linia trasată de legile consensuale din 2005 privind Transnistria.

Să fim înţeleşi corect. Nu apărăm şi nu vom apăra în sine partidul lui Voronin, ci doar ideea adoptată – conjunctural sau sincer – de acesta, ideea de integritate a Republicii Moldova. În consecinţă, ne vom opune constant oricăror tentative de federalizare a statului, chiar şi atunci când aceasta se vrea promovată în numele unei false „consolidări a societăţii” despre care ne vorbeşte, în acorduri ruso-germane, Filat şi mentorul său Lucinschi.


La o hirotonie

Decembrie 27, 2010

O Vulpe Albastră pentru Moldova sau cum a ajuns Poligraf Pornografovici episcop

Aşadar, Patriarhia Moscovei înţelege să nu se înţeleagă cu noi şi nici cu Biserica noastră naţională. Vineri, 24 decembrie, în ajunul Crăciunului pe nou, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Kirill, acompaniat de o mână de arhierei ruşi (alţi 6 mitropoliţi şi 5 sinodali), a dispus, cu de la sine putere, numirea arhimandritului Nicodim (Ion) Vulpe de la Orhei drept episcop de Edineţ şi Briceni, iar duminică, 26 decembrie, respectivul a şi fost hirotonit, tot la Moscova, de către Patriarhul rus. Numirea lui Nicodim (Ion) Vulpe s-a făcut pentru eparhia care a rămas văduvă odată cu tragicul şi neelucidatul deces al episcopului Dorimedont (Nicolae) Cecan. Acest caz este relevant pentru politicile Rusiei în regiune şi pentru gradul în care Biserica rusă rămâne aservită intereselor secular-politice ale Kremlinului, constituind astfel un instrument de lux în promovarea acestor interese.

Numit, nu ales

Din textul temeiului nr. 123 al Sinopsisului şedinţei microsinodale de la Moscova, din 24 decembrie, rezultă clar următoarele: 1. Nicodim (Ion) Vulpe nu a fost ales, aşa cum stabilesc canoanele ortodoxe, de clerul şi poporul din respectiva eparhie. El a fost numit pe cale administrativă, prin voinţa Moscovei; 2. Numirea respectivului candidat s-a făcut în lipsa unei propuneri a mitropoliei Chişinăului „şi a întregii Moldove” , care se intitulează pompos şi fals drept „Biserica Ortodoxă din Moldova” şi trâmbiţează cu ocazie şi fără că dispune de un „Tomos de Independenţă” în raport cu Moscova; 3. Nicodim (Ioan) Vulpe a fost selectat de Moscova şi numit pe criterii extrabisericeşti. Vom vedea mai jos care sunt aceste criterii.

Cine este Nicodim (Ion) Vulpe?

Într-adevăr, cine este acest personaj atât de preţuit la Moscova şi atât de nădejde pentru ea? Nicodim (Ion) Vulpe, născut la 4 septembrie 1956, în comuna Chiperceni, Orhei, este bine cunoscut la noi ca unul dintre preoţii de mir. Pentru cei neavizaţi, precizăm că preot de mir înseamnă preot în lume, adică om însurat, cu nevastă în viaţă şi copii în viaţă. Iar regula bisericească spune că episcopii se aleg de către clerul şi poporul dintr-o eparhie doar dintre călugări, dintre văduvi sau dintre celibatarii vrednici. Că preotului Vulpe, care şi-a lepădat nevasta şi copiii de ani de zile, i-a mers vestea de „Vulpea albastră”, ştie toată lumea. Pentru aparenţe, iubind călugăria, dar mai ales pe călugări, acesta s-a călugărit şi el, la 23 ianuarie 2009, fără a vieţui însă în vreo mănăstire, ci rămânând în lume, ca mare „blagocin”, adică protopop de Orhei. Preoţii şi credincioşii mai în vârstă cunosc că Ion Vulpe, fost vânzător de legume în Orhei, cu reputaţie „albastră”, nu a întrunit de la bun început condiţiile canonice pentru admiterea în cler. Pentru acest motiv arhiereul rus de la Chişinău, Ionatan Kapolovici, i-a respins în mod repetat cererile de preoţire. Şi aici intervine un moment important de reţinut. Ingenioasa „Vulpe albastră” îşi pune cererea în proţap şi migrează cu ea mai spre nord, până la Leningrad. Acolo petrece o vreme, ca la 18 martie 1981 să fie diaconit de vicarul mitropoliei de Leningrad, Meliton, iar la 21 mai 1981 el este preoţit de către actualul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii, Kirill Gundiaev, pe atunci episcop de Vâborg şi rector al Academiei şi Seminarului Duhovnicesc din Leningrad. Deci, relaţia dintre Ion Vulpe şi actualul Patriarh rus, Kirill, este veche şi strânsă. În toată ecuaţia a fost implicat şi fostul Patriarh rus, Alexei al II-lea, care, la 8 iunie 1981, l-a delegat pe Ion Vulpe la Chişinău, la dispoziţia episcopului Ionatan Kapolovici. Faptul că Ion Vulpe nu a fost hirotonit în Moldova şi a trebuit să se implice nemijlocit fostul şi actualul Patriarh, împotriva cărora încă de pe atunci s-au ridicat voci acuzatoare în Biserică pe motivul relaţiilor acestora cu KGB-ul sovietic, induce ideea că respectiva structură a avut cuvântul ei de spus în toată povestea.

Episcop cu neamuri multe…

Patriarhia Moscovei s-a grăbit să şi posteze pe site-ul ei o biografie parfumată şi îndulcită a noului ei episcop, omiţând cu acurateţe orice detaliu semnificativ privind viaţa în lume a alesului său. Astfel, nu ni se spune cine este soţia acestui episcop, câţi copii are el, în ce relaţie a fost şi este cu ei. Are acest episcop nurori, gineri, cuscri, cumetri şi cum cadrează tot tabloul acesta cu sfintele canoane bisericeşti? Când s-a căsătorit proaspăt hirotonitul, când a divorţat, dacă a divorţat şi pentru care anume motive? Ceea ce cunoaşte tot creştinul din Orhei este că a fost căsătorit cu preoteasa lui, Ludmila, cu care a avut trei copii (Maria, Vasile şi Petru) şi că motivele divorţului nu au ţinut de preoteasă, o creştină smerită şi exemplară. Spun aceasta pentru că am cunoscut-o personal cu ani în urmă, când vărsa lacrimi amare din cauza celui prezentat acum de Patriarhia Moscovei ca fiind „Nikodim, episkop Edineţkii i Briceanskii (Vulpe Ioann Vasilievici)”.

Vrednic este?

Numirea şi hirotonirea lui Nicodim (Ion) Vulpe ca episcop s-a făcut în mare grabă, prezenţa elementului de surpriză fiind gândită de la bun început de către Patriarhul Moscovei. Pe de o parte, Patriarhul rus, cunoscând personajul şi faptele lui eroico-erotice pe tărâmul pravoslaviei ruseşti de sorginte kaghebistă, a dorit să preîntâmpine orice reacţie negativă din partea clerului şi credincioşilor din Republica Moldova. S-a mers pe tactica faptului împlinit. Pe de altă parte, hirotonirea trebuia făcută cât mai departe de rudele de gradul I ale împricinatului. De ce? Pentru că, potrivit obiceiului străvechi din Biserica Ortodoxă, la hirotonirea oricărei feţe bisericeşti (diacon, preot, episcop) cel care conduce slujba hirotonirii trebuie să-i adreseze poporului prezent la slujbă cuvintele de recomandare a candidatului: Vrednic este! (Axios! sau Dignus est!) Iar poporul şi strana trebuie să răspundă fie cu Vrednic este!, fie cu Nevrednic este! (Axios! sau Anaxios!, Dignus est! sau Indignus est!). Şi pentru că nu există garanţia că soţia episcopului în cauză sau copiii lui şi alte rude apropiate, alţi credincioşi şi clerici care cunosc prea bine năravurile „Vulpii albastre” să răspundă: „Nevrednic este!, Anaxios! sau Indignus est!” s-a şi decis hirotonirea în mândra capitală, Moscova, cât mai departe de ochii şi urechile moldovenilor.

Prieten trup şi suflet cu Sangheli şi Pasat

În lumea politică, Ion Vulpe l-a avut ca mare prieten de suflet pe fostul premier Andrei Sangheli, care l-a înzestrat din averea statului cu o ditamai Tipografie din Orhei. S-a opus timp îndelungat folosirii alfabetului latin pentru limba română de la noi şi a tipărit, la tipografia de dar, mai multe cărţi de rugăciune cu litere ruseşti până recent. Pentru cine cunoaşte obiceiurile şi deprinderile unor reprezentanţi ai faunei politice de la noi, trebuie să mai precizăm că Vulpea albastră este mare preţuitoare şi iubitoare şi a celui mai ortodox dintre securişti, ca şi a celui mai securist dintre ortodocşi, Valeriu Pasat. E de bine, e de rău? Noi nu comentăm, ci ne rezumăm la a consemna.

Tipograf cu pornograf

Acest personaj căzut tronc la inima Patriarhului Kirill a fost implicat, cum spuneam mai sus, într-un mare sex-scandal, când a tipărit mai multe calendare pornografice şi alte tipărituri ruşinoase la aceeaşi tipografie „bisericească” dăruită de Sangheli. Presa de la Chişinău a scris acum câţiva ani despre acest sex-scandal dezlănţuit de Vulpea albastră, poreclită de unii, cu nedisimulată răutate, desigur, Tipograf Pornografovici sau Pornograf Tipografovici. O altă versiune a poreclei care circulă prin popor este cu Poligraf în loc de Tipograf şi cu Poligrafovici în loc de Tipografovici. Alegeţi fiecare versiunea care vă pare mai potrivită.

Ca să rămânem la temă, vom arăta că Madam Vulpe are o expresie preferată, pe care o repetă adesea, mijindu-şi ochii: „Nu mă bate, că mă gâdil şi nu te uita că-s cipileag!” Ce vrea să spună Madam Vulpe cu asta, ghiciţi şi dumneavoastră…

Piratul de la Orhei

O altă ispravă a tipografului de Orhei a fost aceea că a piratat, prin mijloace numai de el ştiute,   drepturile de autor ale Patriarhiei Române asupra cărţilor de cult elaborate, traduse şi diortosite cu binecuvântarea Sfântului, Marelui şi Îndreptătorului nostru Sinod de la Bucureşti. Tot pe ce a apucat să pună mâna tipograful respectiv, a şi văzut lumina tiparului la Orhei, cu binecuvântarea mitropolitului Vladimir şi cu „îngrijirea” „blagocinului” Vulpe. Unele dintre aceste cărţi au mai primit şi sponsorizări guvernamentale, de exemplu în timpul primului ministeriat al lui Vasile Tarlev, alt prieten şi binefăcător al său pe faţă şi mai de taină. Există şi o parte bună în această poveste, pentru că astfel, zeloşii şi ridicolii românofobi din Patriarhia Moscovei, de teapa arhiepiscopului Mark, nu vor mai putea contesta niciodată că românii din prizonieratul canonic moscovit slujesc exact după aceleaşi cărţi bisericeşti ca şi românii din toată lumea, făcând astfel dovada perfectă a unităţii lor de limbă şi de neam. Şi nimeni decât tipograficescul „blagocin” de Orhei nu a avut, fie şi pentru motive de bani şi afaceri, o contribuţie mai mare la vădirea unităţii de limbă şi de neam a tuturor românilor.

Hulitor şi prigonitor al Mitropoliei Basarabiei şi al Patriarhiei Române

Ion Vulpe s-a remarcat ca unul dintre cei mai înverşunaţi prigonitori ai Mitropoliei Basarabiei. Apropo, cel care l-a tuns în monahism, în ianuarie anul trecut, a fost nimeni altul decât episcopul Marchel Mihăiescu, un alt hulitor şi prigonitor al Mitropoliei Basarabiei. Ambii s-au remarcat în acest sens încă din august-septembrie 1992, când i-am văzut ca protagonişti în atacurile asupra episcopiei de Bălţi, conduse de vlădica Petru Păduraru, actual arhiepiscop al Chişinăului şi mitropolit al Basarabiei. Au ajuns deja la Chişinău rumorile ridicate de voci din sânul Patriarhiei Ruse că unul dintre subiectele discutate între patru ochi de către Vulpea albastră şi Patriarh a ţinut tocmai de Mitropolia Basarabiei şi de situaţia viitoare a mitropolitului Vladimir. În acest context pe masa Patriarhului rus a fost pusă, drept argument solid al lipsei de devotament a mitropolitului Vladimir faţă de Moscova, fotografia acestuia cu Înaltpreasfinţitul Mitropolit Petru Păduraru al Basarabiei şi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian Crăciun al Dunării de Jos. Vulpe se află în cele mai strânse relaţii cu „mitropolia” stilistă de la Slătioara, din România, precum şi cu structurile ortodoxe româneşti ieşite de sub omoforul Patriarhiei Române (în special, cele din SUA şi Canada), cu care se află în contact permanent şi pe care le vizitează periodic.

Politică, politică, politică, de 3 ori politică!

În primele patru alineate ale Cuvântului său de îndrumare, Patriarhul rus a folosit de trei ori cuvântul politic/politică! Nu e de mirare în cazul Patriarhului Kirill, care este cunoscut ca unul dintre cei care regretă destrămarea URSS, comparând-o cu o tragedie planetară. Patriarhul a dat-o pe faţă chiar din a doua propoziţie: „Tu eşti chemat la slujirea arhipăstorească a poporului tău, în Patria ta, într-o situaţie politică complicată, care cere eforturi mari de contracarare a tendinţelor schismatice”! E, asta era! Se vede că l-a fript tare pe Patriarhul Kirill fotografia mitropolitului Vladimir alături de mitropolitul Petru! Oricât s-ar jura Patriarhia Moscovei că vrea împăcare şi conlucrare cu Patriarhia Română, ca pacea să se aştearnă între cele două mitropolii ortodoxe din Republica Moldova, tot politica rămâne preocuparea de căpătâi a Patriarhului rus şi tot reflexele imperiale îşi spun cuvântul mai presus de Evanghelie!

Despre graniţa Moscovei în Moldova

Ce poveţe i-a mai dat capul Bisericii ruse episcopului numit şi făcut tot de el şi pus sub jurământ faţă de Biserica Moscovei? Ascultaţi şi vă cruciţi! „Să stai permanent în ascultare faţă de Sfânta conducere bisericească şi în fraternitate solidară cu confraţii arhipăstori. Să fii fidel jurământului arhieresc. Să-ţi aduci aminte întotdeauna de necesitatea de a urma strict rânduiala canonică, de a păstra unitatea bisericească, care nu depinde de nici un fel de schimbări politice sau stihii din lumea aceasta”. „Biserica noastră, împreună cu poporul ei, a trecut prin multe încercări serioase la începutul secolului XX, care s-au soldat cu apariţia noilor ţări şi cu modificarea graniţelor de stat. Însă, mulţumită înaltei responsabilităţi bisericeşti şi susţinerii clerului şi mirenilor, unitatea pe care am păstrat-o constituie o confirmare experimentală a principiului organizării bisericeşti înrădăcinate în Tradiţie, potrivit căreia fruntariile canonice ale unei Biserici Locale nu sunt determinate doar de graniţele politice trecătoare. În conformitate cu aceste norme este organizată viaţa unor asemenea Patriarhii ca cele de Constantinopol, de Ierusalim, a Antiohiei şi a celei a Moscovei, precum şi a unui şir de alte Biserici Ortodoxe Locale”. Aici Patriarhia Română a fost omisă premeditat, întrucât, dacă ar fi fost invocată expres, faptul ar fi ruinat toată speculaţia sofistică moscovită legată de Mitropolia Basarabiei.

Care ţi-i Patria, care-ţi sunt vecinii?

Este interesant să urmărim firul gândului Patriarhului Kirill, care parcă i s-a adresat mitropolitului Vladimir: „Urmează ca tu să-ţi duci slujirea în Biserica Ortodoxă din Moldova, care constituie o parte organică şi inseparabilă a Patriarhiei Moscovei, pe un pământ cu o istorie creştină multiseculară. Nobleţea şi tăria credinţei poporului moldovenesc nu poate să nu ne trezească bucurie. Acest popor este înrădăcinat în mod tradiţional în Ortodoxie, vestit din vechime prin îmbinarea rezistenţei spirituale, a dragostei de Patrie şi a atitudinii binevoitoare faţă de vecinii săi.” Asta-i bună de tot! Patriarhul Moscovei are în vedere, când vorbeşte de Patrie,  „patria” sovietică, evident, şi se va vedea mai jos de ce. Iar când ne vorbeşte despre „vecinii” „poporului moldovenesc”, are în vedere şi cealaltă jumătate a Moldovei istorice, cu capitala la Iaşi, cu Putna lui Ştefan cel Mare şi tot ceea ce înseamnă Lumea Românească. Să vedem ce cuvinte înaripate şi-au mai luat zborul de pe buzele Patriarhului de la Moscova duminica trecută.

Referindu-se la „poporul moldovenesc”, Patriarhul Kirill spune: „Urmându-I lui Hristos pe calea împlinirii sfintelor Lui porunci, el a mers, sute şi sute de ani, umăr la umăr cu popoarele Rusiei ortodoxe. În cele mai diferite epoci istorice noi ne-am împărtăşit bucuriile şi amarul, ne-am ridicat împreună împotriva atentărilor la patrimoniul nostru comun şi am apărat împreună credinţa ortodoxă. Mult timp noi am fost un singur stat”.

Unitate cu Bielorusia şi Kazahstanul, dar în nici un caz cu Iaşiul, Bucureştiul, Suceava sau Putna

Încă puţin din gândirea şi rostirea celui care l-a binecuvântat şi decorat pe Igor Smirnov, ca „preşedinte al Republicii Moldoveneşti Nistrene”: „Poporul ortodox al Moldovei independente îşi păstrează unitatea cu popoarele frăţeşti ale Bielorusiei, Rusiei, Ucrainei şi ale altor ţări, părtaşe ale moştenirii spirituale a Sfintei Rusii, înfăptuind această unitate prin apartenenţa la o singură Biserică-Mamă”. Citind aceste rânduri te poţi întreba, la o adică: ce caută ambasadorul plenipotenţiar şi extraordinar al României la Chişinău, Marius Lazurca, cu rugăciunea şi spovedania sub omoforul acestei „singure Biserici-Mame”, care cultivă „dragostea de Patria” sovietică, care ar constitui „o parte organică şi inseparabilă a Patriarhiei Moscovei”, întrucât „mult timp noi am fost un singur stat”? Tot la o adică, este foarte interesant în ce termeni raportează Excelenţa Sa acasă această ultimă mişcare geospirituală a Moscovei pe harta noastră de suflet, pe trupul viu al Moldovei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, ca „parte organică şi inseparabilă” a Lumii Româneşti.

De la nicodimism la serapionism şi, apoi, la vulpism. Tot rusism şi imperialism

Răspunzând destul de politiceştilor poveţe ale Patriarhului Kirill, „Vulpe Ioann Vasilievici” a ţinut să precizeze, între altele: „Nu-mi preget slabele puteri pentru a urma pilduitoarele exemple de slujire bisericească pe care ni le-au arătat fericiţii în adormire mitropoliţi Nicodim (Rotov) şi Serapion (Fadeev)”. Precizăm, în context, că mitropolitul Nicodim Rotov a fost mulţi ani şef al Sectorului Relaţii Externe Bisericeşti, numit în funcţie la cererea oficială a KGB. Presa şi istoriografia rusă folosesc termenul de „nikodimşcina” (nicodimism) pentru a desemna cea de-a doua fază a „serghianismului” ca formă de aservire a Bisericii intereselor statului secular-politic de esenţă imperială. Iar mitropolitul Serapion Fadeev de Tula, fost de Chişinău, l-a precedat în scaun pe actualul mitropolit Vladimir. Termenul de „serapionism” are în continuare circulaţie în Republica Moldova pentru a desemna fenomene  deosebit de negative, printre care corupţia, desfrâul, luarea de mită, vinderea celor sfinte şi românofobia bisericească.

Mândria de „cetăţean al Sfintei Rusii”…

„Gândurile mele sunt îndreptate către minunata mea Patrie, care de aproape 200 de ani se salvează împreună cu mulţimea de popoare care alcătuiesc în sine acea Sfântă Rusie care nu există pe hartă, dar a cărei cetăţenie noi o purtăm cu mândrie. Asupra acestei identităţi atentează tatăl a toată dezbinarea şi a toată minciuna, vrăjmaşul neamului omenesc care vrea să împingă însăşi Biserica în prăpastia discordiei”, a mai spus vechiul soldat al interesului rusesc în cuvântul său de credinţă Moscovei.

De ce se grăbeşte Moscova?

V-aţi aşteptat la altceva? Eu, nu. Este clar ca bună ziua că Patriarhia de lângă Kremlin este consecventă în urmarea planurilor ei de dominaţie şi control spiritual în fostele state sovietice, printre care şi Republica Moldova. Decizia unilaterală şi voluntaristă a Moscovei de a numi un nou episcop peste capul moldovenilor de la răsărit de Prut arată că nu contează nici Statutul mitropoliei Chişinăului şi „a întregii Moldove”, nici acel capăt de hârtie numit „Tomosul de Independenţă”, nici voinţa poporului lui Dumnezeu, nici canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe universale, nici bunul-simţ, nici istoria autentică, nici Evanghelia lui Hristos. Totul este politică, geopolitică şi geospiritualitate vicleană, agresivă şi hrăpăreaţă. Dacă bătrânul tipăritor de calendare pornografice, a cărui hirotonire răposatul Patriarh Alexei al II-lea a respins-o în mod repetat pentru motive temeinice de moralitate, este acum lumina pe care Patriarhia Rusă o pune în sfeşnic, cu mâna Patriarhului Kirill, înseamnă că Moscova acţionează totuşi pripit şi în disperare de cauză.

Ce va urma?

Ce ar putea să urmeze? E simplu. Vor exista efecte adverse scopului scontat de Moscova. Un anumit număr de preoţi şi de parohii vor reveni la sânul Mitropoliei Basarabiei, nedorind să fie în comuniune cu un vlădică de felul lui „Poligraf Pornografovici”. Şi nu cred ca Moscova să găsească forţă de a-i convinge să rămână la pieptul ei. Mitropolia Basarabiei se va consolida numeric. Cu cât creşte numărul de episcopi nevrednici puşi în capul moldovenilor de Moscova, cu atât scade numărul de preoţi, credincioşi şi parohii care mai rămân sub oblăduire rusească.

Hiperinflaţie de episcopi moscoviţi în Moldova

Este de aşteptat o reacţie firească a Patriarhiei Române. În ultimele două decenii, hirotonia lui Nicodim (Ion) Vulpe este a 10-a hirotonie întru episcop special săvârşită pentru Republica Moldova. Cei 10 ierarhi au fost: Vladimir, Petru, Vichentie, Iustinian, Dorimedont, Anatolie, Marchel, Petru, Sava şi Nicodim. Fiecare dintre aceşti episcopi a fost văzut de Biserica Rusă ca ţăruş geopolitic, care să ţintuiască Republica Moldova în sfera de influenţă şi control a Moscovei. Din cei 10 astăzi au rămas doar 6. Dar Moscova nu se va opri aici. Într-un efort de „acupunctură geopolitică”, ea va împlânta şi alţi ţăruşi în trupul nostru, doar pentru a-şi atinge interesele. Toate aceste gesturi unilaterale ale Patriarhiei Ruse reclamă replici demne şi ferme ale Patriarhiei Române. Potrivit Dipticelor refăcute ale Bisericii Ortodoxe Române şi Statutului de organizare şi funcţionare a Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi de stil vechi, cu reşedinţa în Chişinău, ar urma ca Sinodul Mitropoliei Basarabiei să fie format din mitropolit şi alţi 8 ierarhi. Hirotonirea acestora întârzie. Dar deciziile unilaterale ale Moscovei vor atrage în mod logic şi inevitabil după sine angajarea procedurilor canonice de alegere, de jos în sus, adică de pleroma Bisericii locale, a celor 8 ierarhi care să i se alăture Înaltpreasfinţitului Mitropolit şi Exarh Petru Păduraru. Iar călugării vrednici care vor veni să întregească sinodul Mitropoliei Basarabiei vor fi nu numai oameni de credinţă autentică, dar şi călugări cu multă carte şi bun-simţ creştinesc. Important este ca ei să nu fie tot oamenii Moscovei, luaţi dintre basarabeni şi strecuraţi tacit, pe uşa din spate, în curtea Patriarhiei Române.

Unde dai şi unde crapă!

Păcat că expresia românească „unde dai şi unde crapă!” nu are echivalent exact în limba rusă. Şi păcat că Patriarhul Kirill nu cunoaşte limba română. Ar fi fost frumos ca Preafericirea Sa, dotat cu diverse talente, să-şi însuşească sensul deplin al expresiei. Ar fi fost un exemplu bun de mai bună cunoaştere a celor pe care el îi păstoreşte fără să-i fi întrebat dacă vor ei sau nu să fie păstoriţi de el. Desigur, ambasadorul României la Chişinău, ca unul care şi-a băgat singur şi de bună voie capul sub omofor rusesc, face notă distinctă şi, pe cale de consecinţă, se exclude. Excelenţa Sa, ca fidel voluntar al Patriarhiei Ruse originar din România, cunoaşte expresia şi, dacă tot transpiră de ani grei să deprindă frumuseţile limbii ruse, poate i-o traduce, mai bine decât noi, Patriarhului său din preajma Kremlinului.


CVADRIGA RUSEASCĂ

Iunie 7, 2010
CVADRIGA RUSEASCĂ

CVADRIGA RUSEASCĂ


Desovietizarea sau desprinderea de trecut

Noiembrie 4, 2009

Un Lenin de Comrat

Un Lenin de Comrat

Fluxul de astăzi publică discursul preşedintelui rus Dmitri Medvedev despre comemorarea victimelor regimului stalinist, martirizate în numele unor raţiuni de stat şi, mai ales, al ideologiei de stat, comuniste, bazate şi pe ideile „terorii roşii” şi „luptei de clasă”. Este prima declaraţie oficială de acest fel a unui şef al administraţiei de la Kremlin. Ea răspunde unei necesităţi reale şi sperăm că marchează începutul unei desprinderi de trecut şi deschide un alt orizont, al desovietizării, în viaţa societăţii şi politica rusă. De la vorbe la fapte însă este o distanţă ca de la cer la pământ. Ne-am convins de atâtea ori că la Moscova una se spune şi alta se fumează. Am vrea să ne înşelăm de această dată.

Luna trecută, presa de la noi a scris şi despre un gest similar, adevărat mai apăsat, al preşedintelui ucrainean Victor Iuşcenko, care a lansat la scară naţională o campanie de lichidare a tuturor monumentelor şi simbolurilor totalitarismului şi ale regimului comunist sovietic. „Este timpul să debarasăm ţara noastră de aceste simboluri satanice, să trimitem, în sfârşit, aceşti idoli comunişti la groapa de gunoi a istoriei”, a susţinut preşedintele Iuşcenko, cu ocazia inaugurări la Ivano-Frankovsk a muzeului victimelor NKVD.

Lucrurile au început să se mişte atât la Moscova, cât şi la Kiev. Cum stăm însă la acest capitol în Republica Moldova?

Vom reţine din capul locului că, spre deosebire de Ucraina şi Rusia, în Republica Moldova există un cadru normativ în această materie. Cadrul normativ respectiv este omisiv şi nu a fost niciodată aplicat consecvent, uniform şi complet. Aşa omisiv cum este, să-l trecem succint în revistă, înscriindu-l într-un context mai larg, european.

Primul document în materie este Hotărârea Prezidiului Parlamentului Republicii Moldova nr. 688-XII din 25 august 1991 „cu privire la lichidarea monumentelor şi altei atributici (cuvânt artificial calchiat din rusă, aici şi în continuare cu sens de atribute – nota noastră) a ideologiei comuniste”. În termenii acestui act normativ, urma ca Guvernul Republicii Moldova să emită „o dispoziţie comitetelor executive ale organelor administrării locale în vederea: demolării şi depozitării monumentelor şi altei atributici a ideologiei comuniste şi celor de propagare a pseudoistoriei poporului; schimbării denumirilor de localităţi, străzi, întreprinderi, instituţii, organizaţii, ce poartă amprenta acestei ideologii, în conformitate cu tradiţiile istorico-culturale ale poporului; sustragerii din uz a materialelor vizual-ilustrative de propagandă comunistă”. Aceeaşi Hotărâre stabilea un Citește în continuare »


„CAPUL DE POD AL SFINTEI RUSII” sau „SANTINELELE RUSEŞTI” CONTRA REPUBLICII MOLDOVA

Februarie 8, 2008

Interviu cu Vlad Cubreacov

– Domnule Cubreacov,  în ultimul timp unul dintre subiectele de interes public este cel al raporturilor dintre Stat şi Biserică, aceasta din urmă fiind acuzată de implicare în chestiuni politice.

– Subiectul merită dezbătut, cu atât mai mult cu cât acuzaţiile îi sunt aduse fără nici un temei real unei singure Biserici, şi anume Mitropoliei Basarabiei, în timp ce este trecută cu vederea activitatea subversivă pe care Biserica Ortodoxă Rusă şi filiala sa locală o desfăşoară de aproape două decenii împotriva unităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova

– De ce sunt atât de importante în Republica Moldova aspectele privind interferenţa Bisericii Ortodoxe Ruse?

Biserica Ortodoxă Rusă, un agent de influenţă şi control geospiritual al Kremlinului

– Pentru că noi reprezentăm singura populaţie neslavă din captivitatea fostului imperiu sovietic coreligionară cu ruşii, etnia altădată hegemonă. De aceea, Biserica Ortodoxă Rusă este văzută de politicienii de la Kremlin ca un agent de influenţă şi control geospiritual care lipseşte în alte state desprinse în 1991 de colosul rusesc. Unii au comparat Biserica Rusă cu o armată a 15-ea de ocupaţie. De fapt, aceasta se manifestă ca un braţ religios al imperialismului rus, care nu a ezitat niciodată să se servească de stindardul Ortodoxiei pentru promovarea intereselor sale secular-politice.

– Problema este mai veche. Acum zece ani aţi făcut o declaraţie la Consiliul Europei despre implicaţiile nefaste ale Bisericii ruse în Moldova.

– Împreună cu alţi membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei am elaborat şi difuzat, la 3 iulie 1998, Declaraţia nr. 279 (Doc.8156) privind complicitatea Patriarhiei Moscovei şi a întregii Rusii cu regimul ilegal şi secesionist instalat în partea de răsărit a Republicii Moldova. Arătam în acel document că din 1992, Patriarhia Moscovei întreţine relaţii directe, speciale şi privilegiate cu regimul separatist instalat pe teritoriul Moldovei ocupat de armata a 14-a rusă şi că la 1 septembrie 1995, dând curs solicitărilor acelui regim, Biserica rusă a desfiinţat episcopia de sud-est, cu sediul la Tighina, creând în acelaşi timp o alta la Tiraspol, special pentru teritoriul controlat de separatişti, şi hirotonindu-l ca episcop al acesteia pe cetăţeanul Federaţiei Ruse, Victor Ivanovici Ovcinnikov, cu numele de Iustinian de Dubăsari şi Tiraspol. Arătam, de asemenea, că în luna mai 1996, Patriarhul Moscovei, Alexei al II-lea, l-a decorat pe capul separatiştilor Igor Smirnov, iar în iunie acelaşi an episcopul Iustinian a fost decorat de Smirnov cu „Ordinul Republicii Nistrene”. Era o recompensă pentru faptul că Iustinian se angajase într-un şir întreg de activităţi politice împotriva Republicii Moldova, exacerbând ideile panslavismului şi spiritul naţionalist rus, întreţinând, totodată, relaţii cu anumite cercuri clericale şi financiare proruse din regiunea Balcanilor, mai cu seamă din Serbia. Mai arătam atunci că autorităţile de la Chişinău, favorabile structurilor bisericeşti ruse din Republica Moldova, din păcate nu au reacţionat niciodată în mod adecvat faţă de această situaţie.

Pe teritoriul ţării noastre, Igor Smirnov este individul căruia Biserica Rusă i-a prins în piept cele mai multe distincţii

– Ce alte elemente relevă relaţiile „directe, speciale şi privilegiate” ale Bisericii ruse cu regimul de la Tiraspol?

– La suprafaţă stă faptul că, pe teritoriul ţării noastre, Igor Smirnov este individul căruia Biserica rusă i-a prins în piept cele mai multe distincţii, primind şi cele mai multe binecuvântări. Creditare morală maximă. Acest „creştin exemplar” în ochii Patriarhiei ruse s-a „învrednicit” de următoarele decoraţii bisericeşti: 1) Gramata Patriarhală (mai 1996), 2) Oul pascal de Aur (mai 1996), 3) ordinul „Cuviosul Serghie de Radonej” (octombrie 1998), 4) ordinul „Sfântul Kneaz Daniil al Moscovei”, de gradul II (octombrie 1998) şi 5) ordinul „Sfântul Gheorghe” (mai 2005). Toate aceste distincţii i-au fost conferite căpeteniei separatiste, vinovate de crimă împotriva Republicii Moldova, de chiar Sinodul permanent al Bisericii ruse, din care face parte de drept şi mitropolitul Vladimir (Nicolai Vasilievici Cantarean) de la Chişinău. Formula oficială cu care Biserica rusă i se adresează constant lui Smirnov este „Excelenţa Sa, Preşedintele Republicii Moldoveneşti Nistrene”. Dintre clericii din Republica Moldova primul i s-a adresat public cu o asemenea formulă arhimandritul Marchel (Mihăiescu), fost paroh la Râbniţa şi actual episcop de Bălţi. Mărturie stau telegramele şi scrisorile lui către Smirnov din timpul războiului din 1992, publicate în fiţuica separatistă „Râbniţki Metallurg”. Apropo, anume acestui cleric i se datorează şi participarea la asaltul episcopiei de Bălţi din 10 septembrie 1992 a 20 de persoane înarmate aduse de la Râbniţa şi conduse de Igor Haidukevici şi Aleksandr Tomazenko, cu binecuvântarea mitropolitului Vladimir şi acordul căpeteniilor separatiste de la Tiraspol.

Patriarhia Moscovei întreţine o bogată corespondenţă cu căpeteniile separatiste, cărora le recunoaşte calităţile de impostură în care s-au autoplasat

– Episcopul Marchel nu este singurul ierarh care s-a remarcat prin asemenea fapte „creştineşti” şi „patriotice”…

– Un şir întreg de ierarhi ruşi i-au acordat vizite oficiale lui Smirnov şi au făcut declaraţii publice, cu pronunţat caracter politic, împotriva ţării noastre. Alteori, aceştia au trimis mesaje de susţinere făţişă a activităţii antistatale desfăşurate de Smirnov. Astfel, Mitropolitul rus de Odesa şi Ismail, Agafanghel (Alexei Mihailovici Savvin), la 18 septembrie 2006, îi trimite lui Smirnov o telegramă, publicată de separatişti, în care spune că „întreaga comunitate religioasă din regiunea Odesa salută rezultatele referendumului din 17 septembrie 2006. Vă felicităm din suflet cu prilejul strălucitului bilanţ al acestui referendum”, că „acest eveniment va contribui la consolidarea relaţiilor de frăţietate dintre popoarele slave de răsărit” şi că „procesul de consolidare a statalităţii şi independenţei Republicii Transnistrene este unul ireversibil”. Tot în septembrie 2006, însuşi Patriarhul Moscovei, Alexei al II-lea, l-a felicitat pe Smirnov în legătură cu rezultatele „referendumului”, dorindu-i „putere fizică şi spirituală pentru a continua lucrările utile la locul slujirii Domniei voastre”. Patriarhia Moscovei a întreţinut de-a lungul anilor o bogată corespondenţă cu căpeteniile separatiste, cărora le recunoaşte calităţile de impostură în care s-au autoplasat, fapt relatat pe larg de presa din Republica Moldova.

– Doar Smirnov este atât de înalt apreciat, susţinut şi încurajat de Biserica rusă ca „mare creştin”?

– Nicidecum. La 15 octombrie 2007, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Alexei al II-lea, i-a conferit ordinul „Cuviosul Serghie de Radonej”, de gradul II, lui Grigori Maracuţa, altă căpetenie a regimului separatist de la Tiraspol, în calitatea acestuia de „reprezentant special al Sovietului Suprem al RMN pentru relaţii interparlamentare”. Ordinul i-a fost înmânat lui Maracuţa de episcopul Iustinian Ovcinnikov. Acest gest al Bisericii ruse a fost făcut în prezenţa altor doi ierarhi veniţi special din Rusia: arhiepiscopul Aleksandr (Aleksandr Ghennadievici Moghiliov) de Kostroma şi Galici şi episcopul Tihon (Nikolai Vladimirovici Stepanov) de Arhanghelsk şi Holmogorie. Potrivit mediilor separatiste, la ceremonie au mai participat A. Koroliov, „vicepreşedinte al RMN”, V. Krasnoselski, „ministru de interne al RMN”, şi V. Kostârko, „şeful administraţiei de stat a oraşului Tiraspol”. Cu numai o zi înainte, la 14 octombrie 2007, Marina Smirnova, nora „preşedintelui” Smirnov şi preşedinte al sucursalei tiraspolene a „Gazprombank”, primea la Moscova, din preacinstita mână a Patriarhului Alexei al II-lea, ordinul „Binecredinciosul ţarevici Dimitrie”.

Gramată din partea Patriarhiei Moscovei pentru Smirnov, care nu-şi ascunde convingerile ateiste

– Toate aceste gesturi de susţinere a separatismului se întâmplă cu complicitatea mitropolitului Vladimir de la Chişinău?

– Bineînţeles. Mai grav este că mitropolitul Vladimir a încercat chiar să justifice aceste gesturi. La 20 august 1997, corespondentul unei agenţii chişinăuiene de presă l-a întrebat: „Reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei acuză Mitropolia Moldovei de activitate politică, deşi, conform Constituţiei, Biserica este separată de stat. Drept exemplu, s-a afirmat că episcopul de Dubăsari Iustinian i-a înmânat liderului Transnistriei, Igor Smirnov, din partea Bisericii Ortodoxe Ruse, o Gramată Patriarhală, semnată de Patriarhul Alexei al II-lea, şi un Ou pascal de Aur pentru înalte merite în apărarea Ortodoxiei şi a intereselor ruşilor de peste hotarele Rusiei”. Mitropolitul Vladimir a acceptat să răspundă şi a fost cât se poate de explicit: „Adesea noi îi decorăm pe unii activişti politici, dar în calitate de binefăcători ai Bisericii, nu de politicieni. Au primit distincţii din partea mea şi fostul (Mircea Snegur – n.n.), şi actualul preşedinte al Moldovei (Petru Lucinschi – n.n.), primul ministru (Ion Ciubuc – n.n.) şi primarul Chişinăului (Serafim Urechean – n.n.), pentru contribuţii la restaurarea Catedralei şi pentru ajutor la zidirea clopotniţei din centrul capitalei. Noi îi decorăm neapărat pe politicienii care sponsorizează Biserica. Dar aceasta nu vorbeşte despre faptul că sprijinim şi linia lor politică”. În octombrie 1997, ziarul moscovit „Nezavisimaia Gazeta” (nr. 10) comenta această situaţie astfel: „Unii observatori locali remarcă faptul că în ultima vreme se înregistrează o anumită tendinţă de creştere a autorităţii mitropolitului Petru şi de scădere a autorităţii mitropolitului Vladimir. O mare nedumerire a trezit, bunăoară, decorarea preşedintelui Moldovei, Petru Lucinschi, de către cel din urmă cu un ordin bisericesc, după ce la începutul lunii iunie anul curent Lucinschi inaugurase cu multă pompă la Chişinău …o lojă masonică! La fel de stranie este şi decorarea cu Gramată Patriarhală a preşedintelui Transnistriei, Igor Smirnov, care nu-şi ascunde convingerile ateiste”. Mai nou am văzut că mitropolitul Vladimir i-a decorat pe şefii unor ministere de forţă de la Chişinău, dar şi pe unii înalţi demnitari din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate.

– Episcopul Iustinian ce spune în acest context?

– Cel care poartă în piept cu mândrie „Ordinul Republicii Nistrene” susţine, bunăoară, într-un interviu acordat revistei „Zarubejie blijnee i dalnee” (1998, nr. 3, pag. 41.) că „republica transnistreană” este „un garant al independenţei Moldovei şi, concomitent, o santinelă a intereselor Patriarhiei Moscovei în regiune.” Abordând lucrurile strict geopolitic, episcopul Iustinian a menţionat că „în situaţia creată îmi văd sarcina în consolidarea pe toate căile a poziţiei Bisericii Ortodoxe Ruse în regiune. Dacă vom reuşi să rămânem devotaţi Patriarhiei Moscovei pe acest petic de pământ, înseamnă că le vom da o mână de ajutor şi Mitropoliei Moldovei, şi raioanelor învecinate ale Ucrainei.” Iustinian vorbeşte cu orice ocazie despre aşa-numitul „popor transnistrean”, iar revista eparhială de la Tiraspol, „Pravoslavnoie Pridnestrovie”, susţine rubrica „Tansnistria – pământ rusesc”. Începând cu anul 1996, Iustinian a salutat din tribună, alături de Igor Smirnov şi ceilalţi criminali de la Tiraspol, toate paradele militare ale separatiştilor. A binecuvântat mai multe aşa-numite „Mari Adunări ale trupelor căzăceşti de la Marea Neagră”, ţinând cuvântări împotriva Chişinăului. Este în relaţii de strânsă colaborare cu MGB-ul de la Tiraspol, condus de Vadim Şevţov-Antiufeev, dar şi cu aşa-zisul „Consiliu de Securitate al Republicii Moldoveneşti Nistrene” în frunte cu Iuri Suhov. Una din ultimele isprăvi ale lui Iustinian este organizarea şi binecuvântarea la Tiraspol, în octombrie 2007, a unei măsuri propagandistice de sprijinire a separatismului cu genericul „Ortodoxia şi patriotismul”, fiind, bineînţeles, vorba de patriotismul rusesc.

„Nado daviti, daviti etu Mitropoliiu”- Nu vă mai întreb atunci care ar fi atitudinea episcopului Iustinian faţă de Mitropolia Basarabiei…

– Episcopul Iustinian este vicepreşedinte al Sinodului „Bisericii Ortodoxe din Moldova” (BOM), adică mâna dreaptă a mitropolitului Vladimir. În august 1997, la numai doi ani de zile de la trimiterea lui în misiune în Republica Moldova, Iustinian spunea cu destulă ură, în cadrul unei întâlniri cu preşedintele Petru Lucinschi: „Nado daviti, daviti etu Mitropoliiu”. De atunci şi până azi poziţia lui nu s-a schimbat nici o iotă.

– Există şi organizaţii ale mirenilor din Biserica rusă care atacă unitatea Republicii Moldova?

– Da. Uniunea cetăţenilor ortodocşi din Ucraina şi Organizaţia regională „Edinnoe Otecestvo” din „Novorossia”, având binecuvântarea Bisericii ruse, sunt cele mai active în acest sens. Să vedem ce spun înşişi reprezentanţii acestor organizaţii. La 7 martie 2006, cele două organizaţii blagoslovite de Biserica rusă făceau publică o Declaraţie comună care zice aşa: „Puterea „oranj” de ocupaţie a instituit blocada eroicei Transnistrii. Este vorba de o răzbunare pentru faptul că cetăţenii Republicii au îndrăznit să se orienteze spre Rusia. O răzbunare împotriva ucrainenilor din Transnistria pentru faptul că aceştia, unul ca unul, au rupt-o cu Iuşcenko la ultimele alegeri prezidenţiale şi pentru că au hotărât să susţină Blocul Nataliei Vitrenko, „Opoziţia populară”, la alegerile în parlamentul Ucrainei, pentru faptul că rămân devotaţi Bisericii Ortodoxe Ruse şi i-au izgonit de pe pământul Transnistriei pe rascolnicii filaretişti. Declarăm că acţiunile barbare şi antipopulare ale MAE-ului rusofob al lui Tarasiuk vor conduce la o catastrofă umanitară în regiune. Întreaga responsabilitate pentru urmările acestei tragedii cade pe conducerile oranj din Moldova şi Ucraina.” Vasili Ceprazov, vicepreşedinte al organizaţiei „Edinnoe Otecestvo”, declara tot atunci şi pe acelaşi ton emfatic agenţiei Regnum: „Nici un picior de „portocaliu” nu va călca pe pământul acestei eroice părţi a Novorossiei, al acestui cap de pod al Sfintei Rusii. Nu-i vom lăsa la greu pe fraţii din Republica Nistreană”. Aceste citate exprimă puncte de vedere identice cu cele exprimate public de mitropolitul Odesei şi Ismailului, Agafanghel Savvin, şi se potrivesc de minune la rubrica „Fără comentarii”.

SIS-ul s-a limitat la „acţiuni profilactice”, care nu au dat nici cel mai mic rezultat

– Bine, dar avem în Republica Moldova organe de stat care ar trebui să se autosesizeze în acest caz grav de susţinere a separatismului şi de subminare a ordinii constituţionale. Care este reacţia lor?

– Reacţiile sunt total inadecvate. De exemplu, ţinând cont de statutul său de „santinelă a Bisericii Ruse”, episcopului Iustinian i-a fost acordată, în anul 2001, cetăţenia Republicii Moldova. În noiembrie 2005, Patriarhul Rusiei, Alexei al II-lea, a fost decorat prin decret prezidenţial cu „Ordinul Republicii”. Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, fiind sesizat oficial asupra activităţii politice a episcopului Iustinian de subminare a ordinii constituţionale, s-a limitat la „acţiuni profilactice” care nu au dat nici cel mai mic rezultat. Imaginaţi-vă ce reacţie ar avea autorităţile statului nostru dacă, prin absurditate, Patriarhia Română (horribile dictu!) l-ar decora de 5 ori, cu cele mai mari distincţii ale sale, pe un bandit ca Igor Smirnov, dacă Mitropolia Basarabiei ar fi aplaudat simulacrul de referendum separatist din 2006, dacă mitropolitul Petru (Păduraru) ar fi decorat de separatişti cu „Ordinul Republicii Nistrene” şi ar saluta an de an paradele lor militare, dacă ar binecuvânta oştile căzăceşti de pe „capul de pod al Sfintei Rusii” sau ar spune măcar o singură dată că „procesul de consolidare a statalităţii şi independenţei Republicii Transnistrene este unul ireversibil”… Dar, – slavă Domnului! -, nu este cazul. Pentru că nici Mitropolia Basarabiei nu este în cârdăşie cu duşmanii de moarte ai Republicii Moldova şi nici mai marii zilei nu văd ţara noastră ca pe un stat european înscris firesc pe coordonatele tradiţiei sale spirituale, ci se uită la ea ca la, vorba Patriarhului Pavle (Stoevici-Goiko) al Serbiei, o „regiune tradiţională a Moscovei”.

Şi Ministerul de Externe s-a spălat pe mâini

– În calitatea dumneavoastră de deputat aţi sesizat Serviciul de Informaţii şi Securitate, Procuratura Generală ori alte instituţii ale statului privind cârdăşia Bisericii ruse cu regimul anticonstituţional din Transnistria?

– Da, şi nu o singură dată, mai cu seamă în legătură cu susţinerea făţişă a „referendumului” separatist din 17 septembrie 2006. Aceste instituţii nu au reacţionat însă adecvat. Răspunsurile SIS-ului au fost omisive şi alambicate. Am reţinut din acestea doar că „tentativele de implicare a Bisericii în activităţi extraecleziastice şi de poluare a subconştientului localnicilor din stânga Nistrului privind diferenţele etno-culturale şi religioase dintre populaţia de pe malurile Nistrului se înscriu în şirul acţiunilor provocatorilor interni şi externi, care au ca scop torpilarea procesului de reintegrare a ţării” şi că „mediatizarea materialelor privind susţinerea multilaterală a liderilor secesionişti de către Patriarhia rusă şi a ecleziasticului ucrainean se înscrie într-o succesiune temporală de răspuns la declaraţiile ferme ale oficialilor din ţările europene şi organismele internaţionale despre lipsa de efect a aşa-numitului plebiscit”. Procuratura a fost cât se poate de explicită: „Procuratura Generală a examinat argumentele interpelării Domniei Voastre vizavi de „scrisorile şi telegramele de felicitare” adresate de către reprezentanţii clerului Patriarhiei Ruse liderului separatist I. Smirnov pe marginea aşa-numitului referendum din 17.09.2006, desfăşurat în stânga Nistrului. Chestiunea în cauză nu ţine de competenţa organelor Procuraturii, deoarece sunt opţiuni cu caracter personal al cetăţenilor altor state. Semnat: Procuror general adjunct Nicolae Oprea.” Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene îmi scria la 12 octombrie 2006: „În contextul interpelării Dumneavoastră pe marginea implicării factorilor ecleziastici în conflictul transnistrean, consemnăm următoarele: Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a transmis misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova din Federaţia Rusă şi Ucraina instrucţiuni în vederea obţinerii unor informaţii mai detaliate la tematica în cauză şi abordarea acestui subiect în cadrul discuţiilor cu reprezentanţii ţărilor de acreditare. În aceeaşi ordine de idei, menţionăm că despre rezultatul intervenţiilor de mai sus, Ministerul de Externe Vă va informa adiţional”. Ministerul de Externe s-a spălat astfel pe mâini şi nu este greu să presupuneţi că acesta a uitat până azi să-mi mai comunice care au fost rezultatele respectivelor intervenţii şi discuţii cu oficialii ruşi şi ucraineni, dacă asemenea intervenţii şi discuţii, în genere, au mai avut loc.

– Biserica Rusă susţine doar separatismul transnistrean sau există complicităţi de acest fel şi în alte regiuni?

– Cunoaştem năravurile Patriarhiei din preajma Kremlinului. Ea procedează la fel şi în cazul regimurilor separatiste implantate de Moscova în Georgia. Neamul georgian are o Biserică ortodoxă autocefală din anul 457. Recunoscând formal dreptul de jurisdicţie al Bisericii georgiene asupra întregului teritoriu naţional, Biserica rusă încearcă să creeze în Osetia de Sud o aşa-numită „Eparhie a Alaniei”, osetinii fiind preponderent ortodocşi, iar în Abhazia încearcă să instituie o eparhie „abhază” autonomă, în timp ce abhazii sunt preponderent politeişti. În 1989, în Abhazia locuiau 46% de geogieni (ortodocşi), 18% de abhazi (păgâni politeişti), 16% de armeni (monofiziţi) şi alţii. În prezent, numărul georgienilor s-a redus la 29% din cauza persecuţiilor etnice şi religioase care au determinat emigrări masive. Prea Sfinţitul Daniel, episcop georgian de Suhumi şi Imeretia, a fost forţat să se refugieze în interiorul ţării, clerul georgian este izgonit în proporţie de 95% din regiunea Abhaziei, iar puţinii preoţi georgieni care au mai rămas au parte de un tratament identic cu cel aplicat de autorităţile moldovene clerului Mitropoliei Basarabiei. Biserica rusă a acceptat deschiderea la Moscova a unei reprezentanţe oficiale a „bisericii abhaze” şi, fără acordul Bisericii georgiene, formează în şcolile teologice din Rusia mai multe cadre preoţeşti selectate dintre etnicii abhazi din partea de nord-vest a Georgiei. Căpeteniile separatiste Eduard Kokoitî din Osetia de Sud şi Serghei Bagapş din Abhazia sunt recunoscuţi ca „preşedinţi” şi trataţi de Biserica rusă la fel ca şi Igor Smirnov. Diferenţa este că Patriarhul Georgiei, Ilie al II-lea (Guduşauri-Şiolaşvili), a protestat energic de fiecare dată împotriva amestecului şi abuzului rusesc în ţara sa, pe când mitropolitul Vladimir de la Chişinău este mână în mână cu cei care sapă la temelia Republicii Moldova.

– Ce concluzie putem trage în această situaţie?

– Concluziile sunt câteva:

1) Războiul purtat de Federaţia Rusă împotriva Republicii Moldova are o importantă componentă bisericească, pe lângă cele economică, mediatică, energetică etc.

2) Biserica rusă subminează statalitatea Republicii Moldova prin recunoaşterea, intrarea în cârdăşie deschisă şi susţinerea multilaterală a regimului anticonstituţional de la Tiraspol.

3) Biserica rusă profită de factorii politici pentru a-şi permanentiza controlul spiritual şi influenţa în ţara noastră.

4) Autorităţile moldovene nu sunt capabile de reacţii adecvate la agresiunea ecleziastică rusă, în general, şi la cea din Transnistria, în special.

5) Este de datoria fiecărui cetăţean să denunţe şi să combată activ politica Bisericii ruse de subminare a statalităţii Republicii Moldova.

– Vă mulţumim.