INFLUENȚA ROMÂNEASCĂ ASUPRA LIMBII MAGHIARE

Ianuarie 6, 2017

bakos-ferenc-tatar-gyorgy-a-magyar-szokeszlet-roman-elemeinek-tortenete

Bakos Ferenc. A magyar szókészlet román elemeinek története, Akadémiai Kiadó // Istoria elementelor românești în vocabularul maghiar, Editura Academiei, Budapesta, 1982, 559 pagini.

Autorul inventariază 2333 de împrumuturi lexicale din română în maghiară, din 23 de domenii ale vieții și anume:

  1. Creșterea oilor și prelucrarea laptelui – 208 cuvinte,
  2. Activități intelectuale și viață afectivă – 203 cuvinte,
  3. Țesut, producerea îmbrăcămintei – 184 cuvinte,
  4. Creșterea animalelor și oierit – 170 cuvinte,
  5. Prepararea hranei – 164 cuvinte,
  6. Datini, dansuri, jocuri populare – 156 cuvinte,
  7. Agricultură – 133 cuvinte,
  8. Caracterizarea personalității – 127 cuvinte,
  9. Plante din flora spontană și de cultură – 122 cuvinte,
  10. Prelucrarea lemnului – 117 cuvinte,
  11. Casa și construcția locuinței – 98 cuvinte,
  12. Leacuri, superstiții și credințe populare – 91 cuvinte,
  13. Caracterizarea străinilor – 69 cuvinte,
  14. Nume geografice – 62 cuvinte,
  15. Animale sălbatice – 58 cuvinte,
  16. Biserică și credințe religioase – 32 cuvinte,
  17. Pescuit și vânătoare – 27 cuvinte,
  18. Evoluția vremii – 23 cuvinte,
  19. Părțile corpului omenesc – 22 cuvinte,
  20. Comerț și relații – 20 cuvinte,
  21. Măsuri și finanțe – 19 cuvinte,
  22. Minerit – 9 cuvinte,
  23. Diverse cuvinte care nu au putut fi cuprinse în cele 22 de categorii de mai sus – 220 de cuvinte.

 


Kisinyov versus Chişinău. Budapesta rusificatoare în numele UE

Iunie 15, 2011
Ungurii eliberează vize Schengen la "Kisinjov"

Ungurii eliberează vize Schengen la „Kisinyov”

Centrul European Comun de Vize din Republica Moldova, situat la Ambasada Ungariei din Chişinău, a introdus, din momentul deschiderii sale, o practică vicioasă de rusificare a denumirii capitalei noastre, denumire pe care o redă (doar) în limba maghiară astfel: Kisinyov. Asta în condiţiile în care denumirea oraşului are o formă consacrată istorică în limba urmaşilor lui Attila: Kisjenő. Există şi o altă linie a tradiţiei maghiare de utilizare a toponimului în forma lui românească: Chişinău. S-ar părea că este vorba despre un detaliu şi încă despre unul foarte nesemnificativ. Nu este însă nici pe departe aşa. Precum se ştie, diavolul este ascuns întotdeauna în detalii, iar neglijarea lor, într-un caz sensibil, care ţine de demnitatea naţională, poate conduce la confuzii politice grave şi chiar la conflicte diplomatice.

Toată lumea s-a obişnuit deja cu faptul că denumirea capitalei Republicii Moldova, Chişinău, este transpusă în limbile străine care folosesc alfabetul latin ca şi în originalul românesc. Singura abatere de la această regulă, impusă de Regulile Internaţionale de Transcriere, este a omiterii semnelor diacritice în cazul literelor româneşti „ş” şi „ă”, astfel încât denumirea capitalei este redată astfel: Chisinau. Excepţie fac limbile în care denumirea Chişinăului are forme istorice specifice respectivelor limbi. În cazul altor limbi străine, care nu folosesc alfabetul latin, se aplică principiul transcrierii fonetice sau este respectată tradiţia istorică, dacă toponimul are o formă consacrată de mult timp. Astfel, chiar versiunea rusă, fixată în Constituţie, a denumirii capitalei noastre respectă acest principiu, denumirea oficială în rusă fiind: Кишинэу. Cu toate acestea, tradiţia istorică şi uzul menţin în paralel şi denumirea consacrată, cea de Кишинёв. Versiunile ucraineană Кишинів şi, respectiv, bielorusă Кішынёў sunt, de asemenea, în uz, ca forme tradiţionale ale toponimului. Tradiţia a impus şi formele Kišiniovas în lituaniană, Kišiņev în letonă, Kiszyniów/Chişinău în polonă, Kiishinaw în finlandeză, Chişinău/Kischinau în germană, Kišiněv/ Chişinău în cehă, Κισινάου în greacă, Кишињев/Kišinjev în sârbă, Kišinjev în croată, Chişinău în estonă, engleză, spaniolă, franceză, italiană, portugheză şi suedeză, Chizinau în uzbecă, Kişinov în azeră, Кишинэу în başkiră.

Când este vorba de limba maghiară, după cum arătam mai sus, toponimul Chişinău a circulat în forma originală românească între 1918 şi 1944, în paralel cu o altă formă consacrată istoric: Kisjenő. Aceasta din urmă datează de până la 1918. Forma românească are circulaţie şi astăzi. De exemplu, Wikipedia în limba maghiară ne anunţă, în articolul consacrat Republicii Moldova, că „Fővárosa és legnagyobb városa Chişinău” (Capitala şi cel mai mare oraş este Chişinău). Nici un fel de Kisinyov nu apare în acel articol, cu toate că este indicată, între altele, şi forma istorică Kisjenő.

Întâmplarea face că în România există, chiar în apropiere de frontiera cu Ungaria, o localitate omonimă: Chişinău Criş din judeţul Arad. Uneori, denumirea localităţii din România este redată şi Chişineu Criş. Limba maghiară este mai puţin tolerantă cu denumirile străine sau, cel puţin, refractară la acestea, având tendinţa traducerii cvasigenerale a toponimelor de altă origine decât cea maghiară. Astfel, în limba maghiară Chişinău Criş devine, pur şi simplu, Kisjenő (Ineul Mic”, în retroversiune) sau Köröskisjenő. După cum Cetatea Albă devine Fehérvár sau Dnyeszterfehérvár (Cetatea Albă de pe Nistru), Alba Iulia devine Gyulafehérvár, BraşovBrassó, SibiuSzeben sau Nagyszeben, BacăuBákó, ZalăuZilah, Cluj-Napoca Kolozsvár, iar VienaBécs, Belgrad – Nándorfehérvár şi Bratislava – Pozsony.  În sine, aceste forme nu sunt deloc deranjante sau condamnabile. Ele sunt, după cum am mai spus, consacrate istoric. Aceasta este tradiţia limbii maghiare şi vorbitorii respectivei limbi ştiu exact despre ce este vorba când li se spune despre BécsGyulafehérvár sau Pozsony. Şi în română avem asemenea forme consacrate, ca Moscova pentru rusescul Moskva, Chiu pentru slavonescul Kiev, Budapesta pentru ungurescul Budapest sau Londra pentru englezescul London.

De unde a apărut totuşi toponimul Kisinyov (citit Kişiniov) în uzul oficial al Ambasadei Ungariei şi a Centrului European Comun de Vize de la Chişinău? Vrea să însemne acest fapt o sfidare a formei originale româneşti (Chişinău) sau a formelor consacrate, conforme cu tradiţia şi specificul limbii maghiare (Kisjenő şi Chişinău)? Reprezintă forma Kisinyov  o transliterare fonetică a rusescului Кишинёв? Sunt întrebări la care diplomaţia maghiară ne datorează răspunsuri clare.

Nu vom greşi foarte mult dacă am presupune că ambasadorii şi diplomaţii maghiari la Chişinău, în general cunoscători ai limbii ruse, au avut opţiuni personale, legate de simpatiile şi antipatiile lor culturale personale. Altminteri este greu să ne explicăm cum a ajuns să fie respinsă denumirea originală a celui mai mare oraş al Republicii Moldova, după cum a fost neglijată însăşi tradiţia limbii maghiare şi denumirile consacrate istoric, cele de Kisjenő şi Chişinău. Asta nu poate să nu deranjeze. Subiectul este prea sensibil.

Am avut o situaţie cumva similară în cazul denumirii Republicii Moldova, în redarea ei în limba germană. Iniţial, dându-i-se curs unei obişnuinţe nefaste, diplomaţia şi oficialii germani au redat denumirea statului prin Moldawien, o adaptare a rusescului Молдавия. După abordarea publică şi repetată a subiectului, germanii au renunţat la Moldawien în favoarea numelui istoric consacrat Moldau, iar denumirea oficială a ţării este astăzi doar Republik Moldau. Gestul germanilor a fost nu doar unul de revenire la o veche tradiţie proprie, ci, mai ales, de respect şi luare în calcul a sensibilităţilor noastre cultural-lingvistice şi –  de ce nu? – geoculturale.

Zeci şi sute de mii de concetăţeni ai noştri, care îşi obţin vizele de călătorie într-un număr important de state din spaţiul Schengen, sunt supuşi zilnic umilinţei de a li se aplica în paşapoarte vize europene în care denumirea capitalei noastre este redată nici ungureşte, nici româneşte, ci ruseşte în transliteraţie fonetică maghiară. Această practică vicioasă ar trebui să înceteze. Va înceta oare? Este necesar ca cetăţenii noştri să-l sesizeze în acest sens pe Comisarul european pentru Multilingvism? Sau se va autosesiza ministrul moldovean al Afacerilor Externe şi al Integrării Europene, Iurie Leancă, care şi-a făcut studiile în perioada sovietică în Ungaria şi cunoaşte foarte bine limba maghiară, ca şi tradiţia acesteia de a folosi formele consacrate pentru denumirea capitalei noastre (Kisjenő şi Chişinău)?

Nu de alta, dar invenţia recentă şi neglijentă (Kisinyov) a diplomaţilor maghiari de la Chişinău ne aruncă într-un soi de boscorodeală lipsită de orice frumuseţe şi rafinament. Apropo de boscorodeală. „Boscorodeală” vine în română de la „a boscorodi”, iar „a boscorodi” de la arhaicul „boscor”, care în româna veche însemna literalmente „başkir”, nu „ungur”, cum s-a crezut şi, poate, se mai crede. Başkirii care au convieţuit timp de secole cu strămoşii maghiarilor pe Volga, au avut un aport important la etnogeneza maghiară într-o regiune limitată din arcul intracarpatic, fiind plasaţi de către unguri la marginea spaţiului lor de control politic în epoca medievală. Cu timpul, aceşti başkiri s-au maghiarizat în mare parte şi au fost cunoscuţi mai târziu cu numele de secui. Până ca românii băştinaşi să le spună secui, i-au numit aşa cum se autoidentificau ei: „boşkor” sau „boskor”. Limba primilor başkiri aduşi de strămoşii maghiarilor în zona intracarpatică era ciudată şi neînţeleasă pentru români. De aceea, a boscorodi înseamnă astăzi a vorbi pe neînţeles. Există şi alte cazuri când nume etnice au devenit substantive comune. De la goţii prădalnici ne-a rămas cuvântul „hoţ”, de la avarii din Caucaz – „avar”, de la lituanienii (litfanii) catolici cu care s-a învecinat Moldova într-o vreme – „liftă”, de la vandalii de neam germanic care au prădat Roma – „vandal”. Lăsând la o parte această poveste, vom reţine că başkirii de astăzi, cei din Boşkortostan, îi spun Chişinăului exact cum îi spunem şi noi româneşte, chiar dacă ei folosesc alfabetul rusesc: Кишинэу. Asta demonstrează că başkirii sunt un popor respectuos cu noi şi cu limba română, chiar dacă nu fac parte din Uniunea Europeană.