UCRAINA, MAMA ”LIMBII MOLDOVENEȘTI” ȘI ÎNCHIZĂTOAREA DE ȘCOLI ROMÂNEȘTI

Mai 15, 2015

Dacă în localitățile cu populație românească nu ar fi fost închisă niciuna dintre școlile cu predare în limba română, astăzi ar fi trebuit să avem în Ucraina un număr de 282 de școli românești.

În Ucraina există însă în prezent (anul 2015) doar 77 de şcoli cu predare în limba română, numărul acestora scăzând semnificativ faţă de situaţia din perioada sovietică postbelică.

În timpul ocupației URSS, de după 1944 și până în 1991, în Ucraina au funcţionat 114 şcoli cu predare în limba română, în nordul Maramureșului, nordul Bucovinei, ținutul Herța, nordul Basarabiei și sudul Basarabiei.

Totodată, din cele 168 de şcoli cu predare în limba română organizate de soviete între 1924 și 1940 în spaţiul dintre Nistru şi Don (Ucraina dinaintea anexiunilor teritoriale sovietice din 1940 și 1945), în prezent nu mai funcţionează nici măcar una, toate fiind închise și înlocuite cu școli cu predarea în limba ucraineană.

În total, în ultimii 91 de ani (1924-2015), Ucraina a lichidat 205 școli românești. Ceea ce reprezintă un ritm mediu de 2,25 școli închise pe an.

Cu un asemenea ritm, tot mai accelerat în ultimele două decenii, dacă nu se vor lua măsuri adecvate de stopare, Ucraina va lichida complet școlile cu predare în limba română în următorii 34 de ani și 2 luni.

În aceste condiții ne putem aștepta ca în anul 2049 să fie închisă ultima școală românească din Ucraina.

* * *

La 31 mai 2016, contrar voinței elevilor, părinților, învățătorilor și profesorilor români, administrația din Ucraina a mai lichidat 3 școli românești (în localitățile nord-basarabene Bălcăuți, Nesvoia și Stălinești din raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți). Astfel, numărul școlilor românești din Ucraina s-a redus la 74, iar numărul școlilor românești închise și înlocuite cu școli ucrainene s-a ridicat la 208 (două sute opt!).

Românii reprezintă circa jumătate de milion de locuitori și constituie majoritatea populației în patru raioane din Ucraina: Herţa (94%), Hliboca sau Adâncata (67%), Noua suliță (64%) şi Reni (51%). Ei sunt a doua minoritate etnică din Ucraina, după cea rusă.

Ucraina promovează o politică de dezbinare artificială a românilor în români și moldoveni

În afară de Transnistria, ocupată militar de Federația Rusă, așa-zisa ”limbă moldovenească” este predată astăzi doar în Ucraina, singurul stat din lume care insistă asupra aberației sovietice despre existența unei ”limbi moldovenești” distincte de limba română.

Avem obligația de a denunța aceste politici și practici asimilaționiste antiromânești ale Kievului, care sfidează și încalcă grav prevederile documentelor europene în materie de minorități naționale și limbi regionale sau minoritare.

Moldovska mova de haholi

Haholii moldovenizatori

Raspuns Kiev limba zisa moldoveneasca


PĂSĂRISME SAU ABERAȚII DINTR-UN „КУВЫНТЕЛЬНИК РУСО-МОЛДОВНЕСК” („CUVÂNTELINIC RUSO-MOLDOVNESC”)

Februarie 19, 2013

Cuvantelinic 1

Cuvantelinic 2

Citiți și vă cruciți! Așa au experimentat sovieticii în Transnistria, încercând să fabrice o păsărească limbă ”moldovnească”, diferită de limba română literară. Cam la fel procedează și sârbii în ziua de azi, încercând să siluiască limba română și să fabrice o păsărească limbă ”vlahă”.

Am redat, în prima coloană, cuvintele zise ”moldovnești”, iar în cea de a doua – sensul românesc care li s-a atribuit acestora în mod forțat. Între paranteze  am redat echivalentul semantic rusesc.

Aburomergători – locomotivă (паровоз)

Acrari – oxigen (кислород)

Acrealî – acid (кислота)

Amintealî, amintelnițî – instrucțiune de utilizare (памятка)

Amintelnic – monument (памятник)

Anezan – din sud (южанин)

Apari – hidrogen (водород)

Apâvindicătoari, apâlecuitoari – stațiune balneară (водолечебница)

Arătarnițî, arătuș – arătător (указка)

Ardenițî – sobă (топка)

A esti – a fi, a exista (существовать)

Estiri – existență (существование)

Căderi chemătoari – cazul vocativ (звательный падеж)

Căpițălu di țâgarcî – chiștoc (окурок)

Cărbunoacru – dioxid de carbon (углекислый газ)

Conmăsuratic – comparabil (соизмеримый)

Crescământ, crescăturî – vegetație (растительность)

Curjimi – lichid (жидкость)

Disțăntriș – excentric (эксцетрик)

Dizlegarnic, disfăcutnic – rezolvabil, soluționabil (разрешимый)

Dreaptascriiri – ortografie (правописание)

Dreaptajiudecari – justiție (правосудие)

Fațnic – personal (личный)

Grabâscriiri – stenografie (стенография)

Jâvinari – zootehnician (животновод)

Jâvinarii – menajerie (зверинец)

Jiumătatiostrov – peninsulă (полуостров)

Închisaș – deținut (узник)

Însușâtori, feliușâjit, sâestic, hirișnic – ciudat, straniu (cвоеобразный)

Înșepelnic – maculator, ciornă (черновик)

Înșeputnic, întâinic – elementar (элементарный)

Întâinic – primar, primitiv (первичный, первобытный)

Luntri subapnicî – submarin (подводная лодка)

Masnițî – cantină, ospătărie (столовая)

Muscomor – burete pestriț (ciupercă) (мухомор)

Nasocorn – rinocer (носорог)

Neazî-asfințât – sud-vest

Neazî-răsărit – sud-est

Nidifățâi – fără frecvență, în contumacie (заочность)

Nidifațnic – fără frecvență, în contumacie (заочный)

Nizăbăjelnic – scurt, de scurtă durată (непродолжительный)

Opriri, sămni di opriri – punctuație, semne de punctuație (препинание, знаки препинания)

Pătradcî – caiet (тетрадь)

Pedepsălnic – penal (уголовный)

Pistiatlantic – transatlantic (трансатлантический)

Pomântolucrari – agricultură (земледелие)

Potrivodreptati, potrijitati în drepturi – egalitate în drepuri (равноправие)

Potrivocumpăniri – echilibru (равновесие)

Porunșeș – comanditar (заказчик)

Pravilnișii, zaconitati – legalitate (законность)

Priars – ars (пригорелый)

Pristrigari, pristrigăt – apel (перекличка)

Producăturî, fășiturî, născăturî – creație (творчество)

Prostășâi, prostimi – simplitate (простота)

Pulimiot, gloanțaruncari – mitralieră (пулемёт)

Rășitoari – frigider (холодильник)

Râzânî – cauciuc (резина)

Sămăluitori – gânditor, cugetător (мыслящий)

Săpari – genist (сапёр)

Sânețari – muschetar (мушкетёр)

Sânișiințători – original (самобытный)

Sânivieațâscriiri – autobiografie (автобиография)

Sâniscris – autograf (автограф)

Sânizburători – avion (самолёт)

Scubornițî, scărelî – trapă (трап)

Suscrescători – ascendent (возрастающий)

Șenușălnițî – scrumieră (пепельница)

Șerecari – sudură (паяние)

Șerecari – sudor (паяльщик)

Șiorișioasî – arsenic (мышьяк)

Șlabon – barieră (шлагбаум)

Tălpaș – pieton (пешеход)

Tocmătati – exactitate, precizie (точность)

Trecaș – aventurier (проходимец)

Trezâtori, întărtători, dișteptători, zădăritori – afrodisiac (возбудитель)

Unofelinișii – omogenitate (однородность)

Unofelinic – omogen (однородный)

Unoflornic – monocolor (одноцветый)

Unonumaș, dionumaș – tiz (тёзка)

Unonumic – omonim (одноимённый)

Văkzal – gară (вокзал)

Veațâscriiri – biografie (жизнеописание)

Zaconodătători – legiuitor (законодатель)

Zaconoașăzari – legislație (законодательство)


Atenţie la izvorul sărat al Patriarhiei Ruse!

Septembrie 15, 2011

Patriarhia Moscovei perseverează în demersul ei de îndepărtare a românilor basarabeni, transnistreni, nord-bucovineni, herţeni şi nord-maramureşeni de confraţii lor de neam şi de credinţă din România şi din întreaga lume. Maşina moldovenizării a fost repusă în funcţiune la Moscova. Teoria moldovenismului antiromânesc recapătă contur, iar Biserica Rusă şi-a făcut din ea un adevărat stindard de luptă.

La 14 septembrie, când am marcat 19 ani de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, Patriarhia Rusă şi-a lansat „versiunea moldovenească” a site-ului său oficial. Patriarhul Kiril Gundiaev le-a adresat cititorilor un „cuvânt de bun venit”, în care spune, repetând, aproape obsesiv şi invariabil, termenul „moldovenească”:

 „Dragii mei fraţi şi surori!

În preajma primei mele vizite patriarhale în Moldova, şi-a început activitatea versiunea moldovenească a sitului oficial al Patriarhiei Moscovei.

Resursa creată are menirea de a oferi informaţii obiective despre evenimentele cele mai importante care au loc în viaţa Bisericii noastre, şi de a deveni o sursa eficientă a informaţiei actuale pentru auditoriul moldovenesc. Este îmbucurător faptul că, informaţia oferită de portal nu se limitează doar la ştiri, ci cuprinde şi materiale de formare duhovnicească, studii teologice, de istorie şi culturologie.

Sunt convins că versiunea moldovenească a portalului „Patriarchia.ru” va contribui la întărirea legăturilor duhovniceşti şi va cultiva simţul unităţii la credincioşii ortodocşi din Moldova şi celelalte ţări din spaţiul canonic Patriarhiei Moscovei.

+ KIRIL, PATRIARH AL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII”.

Ei, iată că liderul Bisericii Ruse nu face nici un secret din scopul pe care îl urmăreşte prin lansarea acestei „versiuni moldoveneşti”. El doreşte, ba chiar este convins că „versiunea” lansată în capitala Rusiei le va cultiva românilor smulşi în 1940 de la sânul Bisericii lor naţionale „simţul unităţii” cu „celelalte ţări din spaţiul canonic Patriarhiei Moscovei”.

Am parcurs mai multe texte plasate pe site-ul Bisericii Ruse. Acestea ne-au lăsat aceeaşi impresie pe care o aveam acum mai bine de două decenii, citind gazetele raionale de partid, nişte fiţuici de pripas scrise în limba rusă şi traduse într-o infectă şi năbădăioasă limbă română. Pe alocuri chiar am crezut că s-a întors timpul înapoi şi că citesc scriiturile şantiste din fosta RSSA Moldovenească, organizată de Stalin dincolo de Nistru cu scopul declarat al anexării Basarabiei.

Nu cunoaştem cine sunt „tălmacii bisericeşti” de astăzi de la Moscova. Putem spune însă cu certitudine că aceştia sunt certaţi rău cu limba română, de vreme ce mult-lăudata lor „versiune moldovenească” abundă de calchieri din limba rusă, de preţiozităţi şi neconcordanţe, servindu-ne, până la urmă, o formă caricaturală a limbii române. Mama spirituală a ambasadorului Lazurca şi a premierului Filat nu se sinchiseşte deloc să-şi bată joc în ultimul hal de limba română literară. Dar, precum spunea însuşi patriarhul Kiril, nu limba română este preocuparea centrului religios moscovit, ci „cultivarea simţului unităţii” cu Moscova, Kievul, Minskul şi Tiraspolul.

Dacă se îndoieşte cineva de bătaia de joc de limba română la care se dedă Biserica Rusă, îi servim câteva mostre de „limbă moldovenească” spicuite la întâmplare de pe portalul cu pricina: „limba tuviană” (corect: tuvină), „cooperare reciprocă” (corect: cooperare), „asambleea” (corect: adunarea), „politica industrială şi de cadru” (corect: de cadre), „Biserica Ecumenică” (corect: Universală), „Editura Patriarhiei Moscovei a scos de sub lumina tiparului” (corect: a scos de sub tipar sau a văzut lumina tiparului), „Comisia de Armonizare a Relaţiilor Interetnice din preajma Consiliului Prezidenţial” (corect: de pe lângă Consiliul Prezidenţial), „piaţa sobornicească a mănăstirii” (corect: piaţa/platoul din faţa catedralei), „Patriarhul Kiril a sosit în Akaban, în Irkutsk, în Magadan etc.” (corect: la Abakan, la Irkuţk, la Magadan), „mitropolia de Cernogorie” (corect: mitropolia Muntenegrului), „Nice” (corect: Niţa), „litie morţească” (corect: litie pentru morţi/pentru cei răposaţi), „informaţii actuale” (corect: infornaţii/ştiri de actualitate), „mănăstire de bărbaţi” (corect: de călugări), „mănăstire de femei” (corect: de maici). Neciopliţii şi neisprăviţii „tălmaci bisericeşti” nu se jenează să translitereze de fiecare dată semnul moale rusesc, redându-l fie în mijlocul cuvântului, fie în poziţie finală prin „i” românesc. Despre lipsa de acord nici nu mai merită să vorbim. Patriarhia Rusă chiar poate anunţa un concurs pentru detectarea măcar a unei ştiri de pe site-ul său oficial în care să nu fie întâlnită această supărătoare greşeală. Aceasta este „limba moldovenească” a patriarhului Kiril, care ne este prezentat ba ca Preafericit, ba ca Sanctitate. Nu ne stă însă în intenţie să vă obosim cu păsărească moldo-moscovită a patriarhului Kiril. Vom încheia acest mic şir al mo(n)strelor de pe portalul Bisericii Ruse prin a cita doar o frază reprezentativă pentru modul de gândire al noilor arhitecţi ai „limbii moldoveneşti”. Iată fraza: ”Rusia este foarte diversă şi pretutindeni este un plai natal pentru toţi”! Dacă nu este suficient, iată încă una groasă şi lată: „Legătura inversă a Patriarhului cu oamenii este o asigurare a evitării greşelilor”. Trebuie să-l rugăm pe domnul ambasador Marius Lazurca să ne traducă româneşte ce vrea să ne spună cu astea Patriarhul Kiril, sub al cărui omofor îşi adăposteşte sufletul pe calea mântuirii.

Cine o fi făcând această „versiune moldovenească” de râsul curcilor? Judecând după stil, dar şi după tipologia oceanului de greşeli comise într-o veselie „misionară” (sau mesianic-imperială), „tălmacii” sunt mai mulţi. Aceştia ar putea proveni fie din mediul bisericesc de la Chişinău, fie din forjeria de interpreţi şi traducători ai Serviciului Federal de Informaţii (FSB). Precum se ştie, FSB are o înaltă şcoală de pregătire a unor asemenea „specialişti”, şcoală cu o veche catedră de limba română. Absolvenţii ei nu au strălucit niciodată prin stăpânirea limbii noastre literare. Vă amintiţi, probabil, de episodul tragicomic cu interpretul militar rus din 1945, care îi traducea Regelui Mihai întrebarea unui general sovietic: „Majestate, am vrea să ştim cum se simte Regina Mamă?” prin „Ş-ante ci mai faci mă-ta?”. Cam pe aici se situează şi „versiunea moldovenească” lansată de Biserica Rusă sau, mai bine zis, „versiunea moscovită” a limbii române, o ditamai pocitanie fără pereche cu care vine să ne fericească „preafericitul” Kiril al celor trei Rusii cu Republica Moldova în anexă.

Ei, v-aţi convins, dragi cititori, că „lucoarea NU vine de la răsărit”? Patriarhul rus ne-a spus, chinuind cuvintele limbii române, că „resursa creată” are menirea (sic!) „de a deveni o sursa eficientă a informaţiei actuale” pentru „auditoriul moldovenesc”. Resursa se vrea sursă, adică izvor! Ceea ce uită însă patriarhul cu resursa „moldo-rusă” este că de la facerea lumii încoace şi până la sfârşitul veacurilor nici un izvor sărat nu a putut şi nici nu va putea da apă dulce şi dătătoare de viaţă. „Nu cumva poate smochinul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce” (Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov). Să nu ne înşelăm nici noi acum: Biserica rusă tot rusă rămâne, imperiul moscovit – tot imperiu, cât o mai fi având zile, iar noi românii –  tot români, precum ne-a făcut Dumnezeu încă de la început. Şi, bineînţeles, limba română este şi va fi românească în veac, oricât de mult ar cuteza şi s-ar sforţa patriarhul Kiril, lipsit de scupule, precum vedem, să ne-o desfigureze ca să-i pară lui şi ambasadorului Lazurca „moldovenească”.

Folosim acest prilej pentru a supune atenţiei Patriarhiei Ruse un text rusesc oficial şi vechi de vreo 170 de ani, care, ca dovadă că au fost şi ruşi oneşti în istorie, spunea fără viclenie sau ocolişuri: „Moldova şi Valahia sunt ţări locuite de un popor care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credinţă, în pofida separaţiei lor pe plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună: au suferit împreună de-a lungul secolelor, purtând aceeaşi cruce grea, iar acum sorb o nouă viaţă din acelaşi izvor dătător de viaţă. Ele au acelaşi trecut, acelaşi prezent şi, bineînţeles – acelaşi viitor!” (“Despre situaţia învăţământului în Principatele Moldovei şi Valahiei” în Revista Ministerului Instrucţiunii Publice, fasciculul 29, secţiunea IV, Petersburg, 1840, pagina 7).

Putem fi siguri că asemenea cuvinte pline de adevăr nu vor apărea niciodată în „versiunea moldovenească” a site-ului Bisericii ruse. Şi nici patriarhul Kiril nu va spune nimic asemănător cu ocazia apropiatei sale inspecţii canonice în Republica Moldova. Şi cum altminteri, când Biserica rusă, această jalnică unealtă în mâna neoimperialismului moscovit, şi-a făcut surse şi resurse sărate, otrăvite chiar, pentru adăparea întregii suflări româneşti de la noi?


Fără comentarii: TEORIA MOLDOVENISMULUI ANTIROMÂNESC, PUSĂ ÎN APLICARE DE BISERICA RUSĂ

Septembrie 15, 2011


Recursul Patriarhiei Moscovei la etnolingvistică sau manipularea prin limbaj ca procedeu de menţinere a puterii canonice

Septembrie 6, 2011

Sub patriarhul Kiril, Patriarhia „multinaţională”, de fapt, supranaţională şi, astfel, imperială prin (auto)definiţie, a Moscovei şi a întregii Rusii promovează o nouă politică etnolingvistică.

Dragostea Moscovei pentru ucraineni

Primul element pe care l-au remarcat observatorii vieţii bisericeşti din Rusia este că versiunii ruseşti a paginii oficiale de internet a Patriarhiei din preajma Kremlinului i s-a adăugat, în premieră absolută, versiunea în limba ucraineană. Această noutate nu reprezintă, aşa cum s-ar putea crede la prima vedere, o concesie generoasă făcută credincioşilor şi clericilor ucraineni care nutresc tendinţe de emancipare canonică de tutela Moscovei. Dacă ar fi fost aşa, „multinaţionala” Biserică rusă ar fi acceptat şi versiuni ale site-ului său oficial în limbile bielorusă şi română. Despre limbile altor popoare din Federaţia Rusă convertite integral sau parţial la Ortodoxie nici nu are rost să vorbim, întrucât Patriarhia Moscovei promovează în raport cu ele, în cel mai rău caz, o politică lingvistică asimilaţionistă, iar în cel mai bun caz, una de aculturaţie, ca primă etapă a rusificării.

Înapoi la Rusia kieveană

Al doilea element ţine de conceptul „două limbi, un singur popor” lansat de patriarhul Kiril cu ocazia primei sale vizite la Kiev, la scurt timp după înscăunarea sa la Moscova. Acest concept presupune că ruşii şi ucrainenii, chiar dacă vorbesc două limbi diferite, dar intim şi puternic înrudite şi, în proporţie de 80 la sută, reciproc inteligibile, reprezintă o singură etnie, cu rădăcini comune în Rusia kieveană („Киевская Русь” în rusă şi „Київська Русь” în ucraineană).

Biserica Ruscă

Precum se ştie, manipularea prin limbaj precede manipularea socială. Şi dacă lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, imperiile se fac ele însele prin propriile lor cuvinte. La indicaţia patriarhului Kiril, titulatura „Biserica Ortodoxă Rusă” (Русская Православная Церковь) a încetat să mai fie tradusă în ucraineană ca şi mai înainte, corect, „Російська Православна Церква”, ci, într-un mod absolut ciudat, care sfidează regulile limbii ucrainene – „Руська Православна Церква”. Româneşte, ca să apelăm la un arhaism care îi desemna pe slavii răsăriteni, ar trebui să echivalăm această titulatură cu „Biserica Ortodoxă Ruscă”. Termenul „rusca/ruscă” a avut o largă circulaţie la românii intra şi extracarpatici, inclusiv în Basarabia, fiind fixat într-un şir întreg de toponime.

În ucraineana modernă şi literară, termenul „rus/rusă” sau „rusesc/rusească” se traduce invariabil şi exclusiv prin „російський/російська”. Mişcarea patriarhului a fost una subtilă, transformarea terminologică Російська/Руська vrând să arate că Patriarhia Moscovei nu este doar Biserica naţională a Federaţiei Ruse, ci şi, concomitent, a Ucrainei, ba chiar că ar fi a Ucrainei mai întâi şi abia apoi a Federaţiei Ruse, iar în subsidiar şi a Bielorusiei, adică a Rusiei Albe. Luate la un loc, Federaţia Rusă, Ucraina, Bielorusia, dar şi Republica Moldova, ar alcătui, în viziunea patriarhului Kiril, Lumea Rusă, având un singur popor şi vorbind câteva limbi înrudite, printre acestea fiind şi „moldoveneasca”.

Cu gândul tot la teritorii

Conceptele de „Русь” (Rusia Mare, Rusia Mică şi Rusia Albă), „Русский мир” – „Lumea Rusă” (Federaţia Rusă, Ucraina, Bielorusia şi Republica Moldova) sunt eufemisme pentru ceea ce Patriarhia Moscovei consideră a fi „teritoriu canonic rusesc”, ca şi pentru ceea ce, în partea europeană a fostei URSS, Kremlinul consideră a fi „vecinătatea apropiată”. Totodată, aceste concepte sunt manipulatorii. Manipularea porneşte de la cuvintele cu care operează manipulatorii, fie că sunt factori ecleziastici sau politici, fie că sunt de la Moscova, de la Kiev sau de la Tiraspol.

Limba „moldovenească” de la Moscova

După cum arătam, Patriarhia Moscovei, atât de aprig angajată într-o absurdă competiţie canonică cu Patriarhia Română în Republica Moldova, nu acceptă şi o versiune românească a site-ului său oficial. Este potrivit să ne întrebăm: de ce oare? Răspunsul este simplu şi stă la vedere. Patriarhia Moscovei, al cărei supus este, între alţii, ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca, dar şi premierul Vladimir Filat şi interimarul Marian Lupu, este adepta teoriei „limbii moldoveneşti”, distincte de limba română şi a „etniei moldoveneşti”, distincte de etnia română. În plus, tributară încă panslavismului răsăritean, ea acceptă cu dificultate, ba chiar cu multă silă, alfabetul latin. Cu toate acestea, în ultimii doi ani am putut observa publicarea pe site-ul Patriarhiei Ruse a câtorva ştiri în versiune românească, cu specificarea: „Материал на: молдавском”, adică, material în limba moldovenească. Dacă ar fi indicat că respectivele materiale sunt în limba română, Patriarhia Moscovei şi-ar fi desfiinţat teoria privind aşa-zisele diferenţe etnice şi lingvistice dintre locuitorii băştinaşi ai României şi Republicii Moldova.

Câteva cuvinte despre Statutele bisericeşti

Ceea ce-i scapă însă patriarhului Kiril al Moscovei, este că subdiviziunea sa canonică din Republica Moldova declară, pentru evidente motive de conjunctură, că foloseşte, în administraţie şi în cultul liturgic, LIMBA ROMÂNĂ.

Să nu se supere nimeni pentru sintagma „subdiviziune canonică”. Statutul Patriarhiei Moscovei o consfinţeşte în articolul său 2: „Bisericile Autonome şi Autoconduse, Exarhatele, circumscripţiile mitropolitane, eparhiile, instituţiile sinodale, protopopiatele, parohiile, mănăstirile, frăţiile, instituţiile de învăţământ teologic, misiunile, reprezentanţele şi aşezămintele care intră în Biserica Ortodoxă Rusă (numite în continuare „subdiviziuni canonice” (aici şi în continuare sublinierile ne aparţin – nota noastră)) alcătuiesc canonic Patriarhia Moscovei”. Printre aceste „subdiviziuni canonice” este şi parohia „Sfântul Dumitru” din Chişinău al cărei foarte ataşat enoriaş este ambasadorul României la Chişinău Marius Lazurca, care dă un foarte prost şi molipsitor exemplu pentru protipendada de origine română de la noi. Acest soi de enoriaşi se simt confortabil în „subdiviziunea canonică” rusească, de vreme ce Patriarhia Moscovei se defineşte, în articolul 1 al Statutului său, astfel: „Biserica Ortodoxă Rusă este o Biserică multinaţională Autocefală Locală (…)”, ca, în articolul 3 al aceluiaşi Statut, să arate: „Jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse se întinde asupra persoanelor de credinţă ortodoxă care locuiesc pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse: în Rusia, Ucraina, Bielorusia, Moldova, Azerbaidjan, Kazahstan, Kirghizia, Letonia, Lituania, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Estonia, precum şi asupra ortodocşilor din alte ţări care aderă la ea benevol”. Între altele fie spus, faptul că Republica Moldova este menţionată în Statutul Patriarhiei Moscovei ca „Moldova” pur şi simplu, şi nu cu denumirea ei oficială, demonstrează o dată în plus poftele expansioniste ale Bisericii Ruse asupra întregii Moldove istorice până la Carpaţi. Altminteri, hipercentralizata Patriarhie de lângă Kremlin ar fi indicat corect denumirea statului nostru, aşa cum o face în cazul tuturor celorlalte state trecute în lista sa „teritorial-canonică”.

Centralismul n-a murit, doar un pic a aţipit

Lectura articolelor din Statutul Patriarhiei Moscovei este cât se poate de utilă. Ea ne permite să înţelegem că „subdiviziunea canonică” condusă de mitropolitul Vladimir la Chişinău nu este decât o simplă „subdiviziune”, nicidecum o Biserică naţională locală. Să urmăm însă firul lecturii. Articolul 5 al respectivului Statut statuează: „Biserica Ortodoxă Rusă este înregistrată în calitate de persoană juridică în Federaţia Rusă ca organizaţie religioasă centralizată”. Asta-i bună de tot! După centralismul democratic proclamat de Lenin, iată că avem şi un „centralism religios” proclamat de patriarhul Kiril! Centralizarea este inclusiv lingvistică, nu doar administrativă. Oricât de „multinaţională” s-ar autodeclara pretenţios şi ipocrit, Patriarhia Moscovei nu tolerează în Sinodul său decât limba rusă.

Naţionalitatea şi limba română sub Patriarhia Moscovei

Cu tot centralismul religios impus de Moscova, după cum am arătat şi mai sus, „subdiviziunea canonică” de la Chişinău, recunoaşte oficial, cu jumătate de gură, ca să nu fie auzită în capitala Rusiei, că pe mica ei parcelă din „teritoriul canonic” al Bisericii Ortodoxe Ruse se vorbeşte limba română! Chiar aşa, limba română, fără nici un fel de ghilimele sau paranteze! Articolul 6 al „subdiviziunii canonice” ruseşti de la noi glăsuieşte: „În locaşurile sfinte ale Bisericii Ortodoxe din Moldova serviciile divine se oficiază în limba română. În unele parohii – în limbile slavonă, ucraineană, găgăuză sau bulgară, în dependenţă de naţionalitatea şi doleanţele credincioşilor din respectiva parohie”. Când recunoaşte, în răspăr cu centrul religios de la Moscova, că foloseşte limba română, „subdiviziunea canonică” recunoaşte că şi majoritatea covârşitoare a credincioşilor din parcela sa sunt de naţionalitate română. Logica juridică sănătoasă care transpare din articolul 6 al Statutului se sprijină pe legătura dintre limba de cult şi naţionalitatea credincioşilor, fie ei majoritari sau minoritari. Articolul 6 denunţă şi răstoarnă toată propaganda făţarnică a Patriarhiei Ruse care se străduieşte să-şi justifice jurisdicţia peste ortodocşii de naţionalitate şi de limba română din Republica Moldova prin nişte numai de ea ştiute „diferenţe” dintre „limba moldovenească” şi limba română, dintre „etnia moldovenească” şi etnia română. Este chiar de mare mirare că Patriarhia Moscovei nu a intervenit până acum şi nu a luat măsurile de rigoare, după cum îi stă în nărav, ca articolul 6 al Statutului „subdiviziunii canonice” din Republica Moldova să fie adus în conformitate cu doctrina Patriarhiei Ruse despre români şi moldoveni.

Că Moscova îi consideră pe credincioşii ortodocşi „de naţionalitate moldovenească” drept mezini de pripas ai Lumii Ruse, este clar. Ceea ce nu este limpede deloc, este de unde şi până unde s-au luat credincioşii „de naţionalitate română” şi limba română, în general, în cuprinsul necuprinsei Lumi al celor trei Rusii. Este însă de prisos să ne punem această retorică întrebare. Că doar n-o fi fost tocmit articolul 6 din statutul „subdiviziunii canonice” locale a Bisericii Ruse doar pentru ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca.

Toamna Patriarhului rus pentru număratul bobocilor români

Chestiunea etnolingvistică, împletită cu cea teritorial-canonică, este una de mare preocupare pentru patriarhul Kiril. Guvernul condus de Vladimir Filat, colegul de jurisdicţie şi de parohie al ambasadorului Lazurca, ca şi „subdiviziunea canonică” în frunte cu mitropolitul Vladimir ne-au anunţat că aşteaptă vizita patriarhului rus în Republica Moldova între 9 şi 12 octombrie. Pregătirile sunt în toi. Episcopul Marchel Mihăiescu de Bălţi şi Făleşti (Patriarhia Moscovei), împreună cu fostul ministru al Apărării al Republicii Moldova, Valeriu Pleşca, ca emisari ai mitropolitului Vladimir, au efectuat zilele acestea o vizită tocmai la Irkuţk, în Siberia Orientală, pentru a-l întâlni pe patriarhul Kiril, cu care să pună la punct detalii ale anunţatei vizite în Republica Moldova. Contrar unor ştiri apărute în presă, despre o posibilă contramandare a vizitei şi despre un presupus atac de cord suportat de către patriarhul Kiril, acesta este bine sănătos şi aproape permanent călător, în inspecţii, prin foarte centralizata sa patriarhie.

Jarul Patriarhului rus în capul Ţinutului Herţa

Preotul Mihail Jar

Preotul Mihail Jar

Ceea ce nu s-a ştiut până mai ieri, dar a transpirat deja din cercurile bisericeşti către presă, este că aceste pregătiri vizează „descălecarea patriarhală” nu doar în Republica Moldova, ci şi într-o altă zonă, tot în cuprinsul Moldovei istorice, mai exact în ţinutul Herţa din actuala regiune Cernăuţi incorporată Ucrainei. Este vorba de mănăstirea Bănceni condusă de preotul Mihail Jar, un cleric de origine română şi un înflăcărat adept al jurisdicţiei moscovite peste români. Raionul Herţa este un ţinut curat românesc, etnicii români constituind peste 95% din populaţie. Aceşti români, populând compact regiunea, sunt aproape sută la sută pe stil nou, o excepţie în tot cuprinsul Lumii Ruse. Mănăstirea de la Bănceni este însă singura „subdiviziune canonică” de stil vechi implantată în interiorul ţinutului Herţa. Dorinţa preotului Mihail Jar, ca şi intenţia patriarhului Kiril, este de a transforma mănăstirea de la Bănceni în stavropighie patriarhală, adică într-un avanpost canonic moscovit, subordonat direct Patriarhului întregii Rusii, la doar câţiva kilometri de actuala frontieră cu România. Astfel, Biserica Rusă vrea să mai împlânte un ţăruş „canonic” (patriarhul Kiril consideră că tot ceea ce este rusesc pe pământul Moldovei istorice este „foarte canonic”, după cum tot ceea ce este românesc este cât se poate de „necanonic”). Stavropighia patriarhală rusă de stil vechi înfiptă în inima ţinutului Herţa este gândită la Moscova şi ca un fel de bornă de hotar a „teritoriului canonic” al ceea ce patriarhul Kiril numeşte „Sfânta Rusie”. Este vorba despre o sfidare şi despre un avertisment adresate Bisericii Ortodoxe Române din trupul viu al căreia Patriarhia Moscovei a muşcat şi a înghiţit dintr-o înfulecare hălci mari şi grase: Basarabia întreagă, sfârtecată la rândul ei în trei, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. Pentru că hălcile româneşti îi mai produc „Sfintei Rusii” indigestie, s-a decis „rumegarea” cu metodă şi sistem a respectivelor bucăţi (sau bucate?), deosebit de nutritoare pentru flămândul pântece imperial. Că stavropighia de la Bănceni are menirea unui focar de răspândire a limbii ruse, nu încape nici o îndoială, această mănăstire fiind singura din ţinutul Herţa în care paralelismul lingvistic româno-rus a fost deja impus. Sursele noastre bisericeşti susţin că pe românii din Herţa îi va podidi nu doar bucuria de a-i închina mănăstirea Bănceni patriarhului Kiril, ci şi de a-i primi, ca oaspeţi aleşi şi pe premierul rus Vladimir Putin, împreună cu preşedintele ucrainean Victor Ianukovici. Nu punem mâna în foc că va fi anume aşa, dar tot am da puţin crezământ surselor noastre bine informate, aflând că preotul Mihail Jar este duhovnicul preşedintelui Ianukovici.

Tot imperiul cu Biserica şi drăcoveniile lui

Este naiv să credem că în octombrie „multinaţionalul” patriarh rus Kiril va sluji la Chişinău în limba română. Sau la Băncenii din românescul nostru ţinut Herţa. Şi nici nu-şi va citi discursurile în limba română, aşa cum a făcut-o fostul Papă polonez Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, când a sărutat pământul strămoşilor noştri şi a omagiat Ortodoxia de limbă latină. Este la fel de naiv să credem că marele şi duhovnicescul părinte moscovit al ambasadorului Lazurca va dispune încropirea unei versiuni în limba română a paginii de internet a patriarhiei sale „multinaţionale” şi „multilingve”. Patriarhia Moscovei, de la care duhneşte rău a imperialism ţarist şi sovietic, se căzneşte să clădească o Lume Rusă nu de dragul românilor sau a limbii române, cu geniul şi frumuseţile ei. Văzându-i vorbele şi faptele de până acum, putem fi siguri că una dintre principalele idei, obsesivă şi atât de păgână, din capul patriarhului Kiril este cea imperială rusă. Iar imperiul rus a avut şi are tendinţa uniformizării, adică a rusificării. Dacă nu forţate ca înainte, silenţioase. Astăzi Moscova nu mai dă năvală peste noi, nici în Basarabia şi nici în Herţa, cu tancurile. Ea vine cu buze mieroase, cu tămâie şi cu agheasmă. Dacă ocupaţia cu tancurile sau alte drăcovenii nu mai merge, merge ocupaţia cu patrafirul şi omoforul. Iar Patriarhia Moscovei are omofor larg, încât chiar câteva planete sunt prea puţine ca să încapă sub el.

Post-scriptum: La doar o zi de la postarea materialului pe internet, presupunerile noastre s-au confirmat. Patriarhia Moscovei şi-a lansat „versiunea moldovenească” a site-ului său. Faptul se datorează existenţei unui proiect al Bisericii Ruse, care ne anunţă: „În data de 1 octombrie 2009 a fost deschisă noua versiune a portalului. În data de 19 iunie 2010 a început să activeze versiunea ucraineană a sitului, iar din data de 7 septembrie 2011 a fost deschisă în mod oficial versiunea moldovenească”. Adresa site-ului este: http://www.patriarchia.ru/md/. Serviciul de presă al „subdiviziunii canonice” ruse din Republica Moldova se laudă şi se bucură, aducându-ne la cunoştinţă că „recent în reţeaua internet a apărut versiunea în limba de stat pentru site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei”. Patriarhia Moscovei şi oamenii săi din „subdiviziune” se tem de sintagma „limba română” ca dracul de tămâie.


Guvernul Filat, complicele Kievului în dezbinarea românilor

Iulie 9, 2011

După transmiterea oficială şi definitivă, săptămâna trecută, a 18 hectare din teritoriul naţional al Republicii Moldova sub jurisdicţia şi suveranitatea Ucrainei, la Palanca, ministrul Afacerilor Externe de la Kiev, Constantin Grişcenko, a fost primit, joi, 7 iulie, cu multă pompă, la Chişinău. Miniştrii Grişcenko şi Leancă au susţinut o conferinţă comună de presă, în care s-au referit la cazul Palanca, trecând în revistă gama de probleme de pe agenda bilaterală. A fost anunţată şi o întâlnire între patru ochi, cu uşile închise, dintre Constantin Grişcenko şi Vladimir Filat.

O singură chestiune importantă şi de maximă sensibilitate a fost ocolită cu grijă în discursul public al lui Leancă şi Grişcenko: tratamentul aplicat minorităţii etnice române în Ucraina şi celei ucrainene în Republica Moldova. Nu ne-am fi referit, poate, la acest subiect, dacă Ucraina nu ar practica o politică lipsită de bun-simţ faţă de conaţionalii noştri din ţara vecină.

Precum se ştie, românii reprezintă numeric a doua minoritate etnică din Ucraina, după cea rusă (8 334 141 de persoane). Potrivit datelor ultimului recensământ organizat de Kiev în 2001, consângenii noştri deţin în ansamblul corpului social din Ucraina o pondere de 413 749 de persoane, dintre care 155 130 au fost înregistraţi ca etnici români sau românofoni, iar 258 619 – ca etnici „moldoveni”. Numărul conaţionalilor noştri din această ţară a scăzut între anii 1989 şi 2001 cu 45 601 persoane. La ultimul recensământ sovietic din 1989, în Ucraina au fost înregistrate 459 350 de persoane de etnie română, dintre care 324 525 au fost consideraţi de autorităţile timpului ca fiind etnici „moldoveni” şi 134 825 – etnici români. În Ucraina există în prezent 77 de şcoli cu predare în limba română, numărul acestora scăzând semnificativ faţă de situaţia din perioada sovietică postbelică, când au funcţionat 114 asemenea şcoli. Precizăm în context că dintre cele 168 de şcoli cu predare în limba română organizate în perioada sovietică în spaţiul dintre Nistru şi Don, în prezent nu mai funcţionează, sub jurisdicţia Ucrainei independente, nici una. Românii reprezintă majoritatea populaţiei în trei raioane din Ucraina: Herţa (94%), Hliboca sau Adâncata (67%) şi Reni (51%). Cu toate acestea, în nici unul din cele trei raioane limba română nu are statut de limbă oficială, alături de limba ucraineană de stat.

Totodată, etnicii ucraineni reprezintă numeric prima minoritate din Republica Moldova cu o pondere totală de 442 346 de persoane (11,2%), dintre care 282 406 persoane (8,3%) în dreapta Nistrului şi 159 940 de persoane (28,8%) dincolo de Nistru. În dreapta Nistrului, deci, în spaţiul de jurisdicţie efectivă a Chişinăului, nu există nici o şcoală cu predare integrală în limba ucraineană, pe când asemenea şcoli există în teritoriile Republicii Moldova aflate sub controlul efectiv al Federaţiei Ruse (Transnistria).

Am prezentat aceste informaţii statistice pentru a sublinia dezinteresul total al autorităţilor de la Chişinău, sub guvernarea AIE, ca şi sub guvernările anterioare, faţă de situaţia etnoculturală a conaţionalilor noştri din Ucraina, ca şi faţă de situaţia celei mai numeroase minorităţi etnice din ţara noastră.

De asemenea, dorim să aducem din nou în prim-planul atenţiei publice politica dublelor standarde practicată consecvent de autorităţile de la Kiev pentru deznaţionalizarea şi dezbinarea comunităţii româneşti din Ucraina. Această politică este ilustrată cât se poate de convingător nu doar de includerea a două rubrici distincte (români şi moldoveni) în chestionarele pentru recensămintele generale ale populaţiei, dar, mai ales, de strategiile educaţionale puse în aplicare de Kiev, după modelul practicat de regimul criminal instalat de Moscova la Tiraspol.

Astfel, făcând abstracţie de situaţia din Transnistria, Ucraina este singurul stat din lume în care sunt elaborate, aprobate oficial şi tipărite manuale de „limba moldovenească” şi, respectiv, programe didactice pentru „limba moldovenească”. Ministerul Educaţiei de la Kiev nu admite ca în tot mai puţinele şcoli cu predare în limba maternă din localităţile cu populaţie majoritară românească din regiunile Odesa (sudul Basarabiei şi Transnistria), Nikolaev, Cernăuţi (nordul Basarabiei), instruirea să se facă după aceleaşi manuale ca şi în regiunile Transcarpatică (nordul Maramureşului) şi Cernăuţi (nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa). Cu toate acestea, în şcolile cu predare în limba română din nordul Maramureşului, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, sunt tot mai frecvent introduse manuale pentru diferite materii „pentru şcolile cu predare în limbile română şi moldovenească”. Un exemplu în acest sens ni-l oferă manualul de Informatică pentru clasa a X-a, apărut în anul 2010 la editura „Svit” din Lvov (Інформатика: підручник для 10 класу загальноосвітніх навчальних закладів з навчанням румунською та молдовською мовою / І.О. Завадський, І.В. Стеценко, О.М. Левченко ; перекл. М.В. Товарницький. – Львів: Світ, 2010).

Situaţia ar fi doar ridicolă dacă nu ar fi şi absurdă. În nici una dintre şcolile din Republica Moldova, din 1989 până în prezent, nu s-a predat niciodată după vreun manual de limbă „moldovenească” sau de literatură „moldovenească”. Asemenea manuale, pur şi simplu, nu s-au elaborat sau (re)tipărit. Ministerul Educaţiei de la Kiev a aprobat însă, prin mai multe ordine (nr. 177 din 03 martie 2010, nr. 1021 din 28 octombrie 2010), atât manuale în limba română, cât şi în limba „moldovenească”, accentuând astfel separarea comunităţii româneşti în două tabere distincte.

De ce a evitat ministrul moldovean de Externe, Iurie Leancă, să abordeze, în cadrul întâlnirii cu omologul său ucrainean, Constantin Grişcenko, aceste probleme? De ce le-a evitat şi premierul Filat? De ce nu au luat cei doi oficiali atitudine, într-o manieră autentic europeană, faţă de „moldovenizarea” românilor din Ucraina, ca şi faţă de ucrainizarea lor tot mai accelerată prin intermediul şcolilor de stat? E simplu. AIE nu a fost şi nici nu este sincer preocupată de situaţia etnoculturală reală a conaţionalilor noştri din ţara vecină. Nici ministrul ucrainean Grişcenko nu s-a interesat de situaţia cultural-identitară a minorităţii ucrainene din Republica Moldova. Când are mize geopolitice atât de mari, când ştie că extinderea suveranităţii Ucrainei pe teritoriul strategic de la Palanca este direct şi strâns legată de canalul Bâstroe şi de consolidarea Ucrainei la gurile Dunării, Kievul preferă să tacă despre conaţionalii săi din Republica Moldova. În plus, asta îl scuteşte de necesitatea de a da socoteală pentru politicile sale asimilaţioniste promovate faţă de conaţionalii noştri din Ucraina.

Rezoluţiile şi Recomandările Consiliului Europei definesc statele membre ale organizaţiei drept state înrudite sau state de rudenie (kin state în engleză şi etat parent în franceză) în raport cu minorităţile lor de peste hotare. Republica Moldova este, din punct de vedere al acestor documente internaţionale la care a subscris alături de Ucraina şi celelalte state membre ale CoE, inclusiv România, statul de rudenie al românilor din Ucraina. În termenii documentelor despre care vorbim, Republica Moldova are obligaţii concrete faţă de conaţionalii săi din Ucraina. Obligaţii de care nu s-a achitat niciodată şi nici nu se achită în prezent. Iarăşi, de ce, oare? Pentru că este complicea Kievului în dezbinarea şi asuprirea culturală a românilor, ca şi vinovata de rusificarea continuă a ucrainenilor din Republica Moldova.


Mihai Ghimpu şi „limba moldovenească” (document)

Octombrie 7, 2010


Comunicarea electronică a guvernării Ghimpu-Filat: MD, RU şi RU, MD. RO să mai aştepte?

Noiembrie 18, 2009

Scriam săptămâna trecută despre  modul în care se raportează în guvernarea Ghimpu-Filat principalele autorităţi publice şi instituţii centrale de stat la denumirea limbii de stat a ţării. Am arătat, cu trimiteri concrete la paginile de internet ale respectivelor instituţii şi autorităţi, că doar ministerul Justiţiei sub Alexandru Tănase accepta fătă echivoc sintagma „limba română”, pe când toate celelalte autorităţi şi instituţii insistau asupra sintagmei „limba moldovenească”. Demersul nostru pornea de la ideea că orice guvernare, inclusiv cea actuală, merită susţinută în orice iniţiativă bună, pozitivă, şi criticată, rezonabil şi la obiect, atunci când gafează sau stăruie în practici inacceptabile ori chiar de condamnat. Ca să se înţeleagă corect: combatem fapte şi fenomene, nu persoane.

A trecut mai bine de o săptămână de la semnalarea de către noi a faptului că paginile web ale ministerelor guvernului Filat, cu excepţia ministerului Justiţiei, nu admit denumirea corectă de limba română pentru versiunea în limba de stat a ţării, ci afişează pentru aceasta butonul MD, care trimite la sintagma „limba moldovenească”. Promisiunea făcută cititorilor noştri era să monitorizăm orice evoluţie şi să semnalăm eventualele schimbări.

Schimbările au început să se producă şi suntem primii care le salutăm. Astfel, doi sunt miniştrii care au părăsit tabăra moldoveniştilor şi au admis butonul RO în locul celui MD pe paginile de internet ale instituţiilor pe care le conduc. Este vorba de ministerul Mediului (ministru Gheorghe Şalaru, vezi pagina http://www.mediu.gov.md) şi ministerul Sănătăţii (ministru Vladimir Hotineanu, vezi pagina http://www.ms.gov.md). Deci, iată că este posibil. Gheaţa s-a spart. Cazul miniştrilor Gheorghe Şalaru şi Vladimir Hotineanu este de reţinut şi în virtutea contrastului pe care îl creează în raport cu Guvernul, Preşedinţia şi Parlamentul Republicii Moldova, încă tributare formulei „limba moldovenească” în comunicarea lor pe internet.

Ceea ce este total de neînţeles când treci în revistă paginile de internet ale instituţiilor şi autorităţilor noastre de stat este de ce unele dintre acestea dau prioritate limbii ruse faşă de limba română, şi aşa numită „moldovenească”. Continuarea practicilor vechiului regim în actualul context politic nu mai poate fi înţeleasă. Să exemplificăm. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCCEC) sub directorul Viorel Chetraru afişează pe pagina sa de internet, în această ordine, trei butoane: RU, MD, EN. Totodată, ministerul Tineretului şi Sportului sub ministrul Ion Ceban afişează pe site-ul său doar două butoane, de asemenea, dând prioritate limbii ruse: RU, MD.

Concluzia tristă este că avem pe paginile de internet ale instituţiilor de stat, în comunicarea autorităţilor publice cu populaţia, dar şi cu partenerii noştri externi, inclusiv cu cei din România,  multă „moldovenească”, foarte puţină „română” şi rusă peste tot. Engleza şi franceza abia de apar pe ici pe colo, şi doar ca butoane îndărătul cărora nu găseşti versiunile textelor în aceste limbi. Vă puteţi lesne imagina ce gândeşte astăzi orice străin interesat de Republica Moldova, când accesează aceste pagini de internet ale instituţiilor centrale de stat. Nu cred să se  încumete a trage concluzia că Republica Moldova se mişcă realmente pe calea integrării europene, ci mai degrabă ar zice, pornind de la ceea ce vede, că vectorul nostru geolingvistic de mişcare este cu totul altul.

Dacă şi de acum într-o săptămână vom mai avea măcar doi miniştri care să aibă înţelepciunea de a se retrage din tabăra moldoveniştilor, revenind în normalitatea consfinţită de Declaraţia de Independenţă („limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova”), ne vom considera scopul atins. Ziua marii noastre bucurii va fi când vor afişa butonul RO pe paginile lor de internet Serviciul de Informaţii şi Securitate şi Curtea Constituţională a Republicii Moldova. Realişti fiind însă, înţelegem că până atunci mai avem de aşteptat.

În condiţiile în care prim-ministrul Vladimir Filat nu dispune înlocuirea „limbii moldoveneşti” cu limba română în comunicarea instituţiilor de stat pe internet, chiar şi cu asemenea paşi mici, de două ministere pe săptămână, avem speranţa ca măcar până în 2010 lucrurile să intre în normal. Pentru asta vom sta în continuare cu ochii pe guvern şi ne vom informa cititorii asupra oricărei evoluţii.

Post scriptum: La câteva ore după plasarea acestui material pe pagina de internet a publicaţiei FLUX, Parlamentul Republicii Moldova, care nu şi-a actualizat site-ul de mai bine de jumătate de an, a răspuns îndemnurilor noastre repetate şi a înlocuit butonul de accesare MD cu RO. Apreciem promptitudinea cu care a reacţionat preşedintele Legislativului, Mihai Ghimpu. Bravo cu felicitări! Într-o republică parlamentară Legislativul trebuie să dea tonul.

În pofida ordinului absurd şi abuziv nr. 46/33 din 17 aprilie 2007 „Cu privire la aprobarea Cerinţelor-standard faţă de paginile oficiale ale autorităţilor administraţiei publice în reţeaua Internet”, emis de fostul ministru al Dezvoltării Informaţionale, Vladimir Molojen, instituţiile şi autorităţile centrale de stat pot continua cu succes readucerea paginilor lor de internet în conformitate cu prevederile Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, înlocuind butonul de accesare MD cu RO. Iar domnului ministru al Tehnologiilor Informaţionale şi al Comunicaţiilor, Alexandru Oleinic, îi adresăm rugămintea, pe care o găsim temeinică, de a modifica ordinul nr. 46/33 din 17 aprilie 2007, în sensul eliminării oricărei interdicţii de trimitere la limba română pe paginile oficiale ale autorităţilor administraţiei publice în reţeaua Internet. Vom reveni.

Post post scriptum: A mai trecut o zi de la publicarea materialului nostru şi astăzi, 19 noiembrie 2009, un alt minister, cel al Apărării, a înlocuit butonul MD cu RO. Până acum instituţiile şi autorităţile centrale care au acceptat explicit limba română pe paginile lor de internet sunt: ministerul Justiţiei, ministerul Mediului, ministerul Sănătăţii, ministerul Apărării şi Parlamentul. Toate celelalte autorităţi şi instituţii de stat evită butonul RO şi, în majoritatea lor copleşitoare, afişează cu mândrie butonul MD.


MD versus RO. Guvernul Filat şi „limba moldovenească” pe paginile oficiale ale instituţiilor de stat

Noiembrie 9, 2009

site-ul-guvernului-republicii-moldovaRar vei  găsi o altă ţară în Europa în care chestiunea lingvistică să fie de o atât de mare acuitate şi sensibilitate ca în Republica Moldova. Şi nu e vorba atât de chestiunea lingvistică în sine, cât de numele limbii de stat a ţării.

Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991 vorbeşte despre „limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova”, pe când articolul 13 al Constituţiei din 1994, invocând ca temei Declaraţia de Independenţă şi contrazicând-o flagrant, vorbeşte despre aceeaşi limbă de stat, numind-o „moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine”.

Am arătat de mai multe ori că termenii de român şi moldovean, ca etnonim şi infranim sunt sinonimi şi în nici un caz opozabili. Nu toţi românii sunt moldoveni, dar etnic, cultural şi lingvistic  toţi moldovenii sunt români. Relaţia dintre român şi moldovean este categorială, ţinând de general şi particular. Sintagma „limbă moldovenească” însă are origine politică, ea vine din perioada totalitarismului sovietic, fiind atribuită iniţial graiurilor româneşti din Transnistria, iar apoi şi celor din Basarabia.

Cineva poate vorbi moldoveneşte, adică în felul moldovenilor, date fiind anumite particularităţi locale, regionale nesemnificative, ale limbii române vii din Moldova istorică, care depăşeşte cu mult Republica Moldova de astăzi, dar nimeni nu poate scrie moldoveneşte, întrucât nu există – şi nici nu poate exista – un alt standard literar decât cel românesc cunoscut şi consacrat. Din această perspectivă, instrumentalizarea termenului de „limbă moldovenească” pentru limba română scrisă este susceptibilă de recidivă a practicilor sovietice de îndepărtare şi înstrăinare culturală a cetăţenilor moldoveni de etnie română de restul românităţii, prin inducerea artificială, din afară, a unei false identităţi, opozabile cu realitatea etnică şi lingvistică.

Recunoaşterea faptului că limba de stat a Republicii Moldova este limba română nu constituie un act eroic, cum îşi închipuie unii „revoluţionari” de la noi, ci o dovadă de bun simţ elementar. Pe de altă parte, insistarea unor oficiali emanaţi de „revoluţie” pe sintagma „limbă moldovenească” îi face urmaşi demni ai regimului sovietic.

Din 1994 până acum au fost un şir de instituţii de stat care au folosit sintagma limba română fără nici un fel de reticenţă. Remarcăm aici Banca de Economii a Moldovei, cu capital majoritar de stat şi cea mai ramificată reţea de sucursale şi filiale în ţară, care nu a utilizat niciodată sintagma „limba moldovenească” în actele sale, în informaţiile pentru public, inclusiv pe pagina sa de internet, în cazul aplicaţiilor intranet şi on-line, sau în programele pentru bancomate. În acest sens, Banca de Economii a Moldovei a avut efectiv un rol de pedagog naţional, contribuind la repunerea în circuitul oficial a sintagmei limba română şi la scoaterea cetăţenilor noştri din starea de timorare identitară în care fuseseră aruncaţi în timpul ocupaţiei sovietice.

În cazul înalţilor oficiali de stat (preşedinte, prim-ministru, miniştri, şefi ai autorităţilor publice centrale) adeziunea la termenul de „limba română” sau cel de „limba moldovenească” diferă de la caz la caz şi se testează cel mai simplu prin consultarea paginii de internet a instituţiei conduse de respectivii.

Am luat pe rând paginile de internet ale principalelor instituţii de stat şi autorităţi publice centrale. Ce am putut constata? Se disting patru categorii, dintre care trei foarte mici şi una destul de consistentă.

Categoria I, a moldoveniştilor, în care încap următorii: Parlamentul Republicii Moldova sub Mihai Ghimpu, Guvernul sub Vladimir Filat (http://www.gov.md), Ministerul Economiei sub Valeriu Lazăr (http://www.mec.gov.md), Ministerul Afacerilor Interne sub generalul Victor Catan (http://www.mai.gov.md), Ministerul Apărării sub Victor Marinuţa (http://www.army.gov.md),  Ministerul Finanţelor sub Veaceslav Negruţa (http://www.mf.gov.md), Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului sub Valentina Buliga (http://www.mpsfc.gov.md), Ministerul Mediului sub Gheorghe Şalaru (http://www.mediu.gov.md), Ministerul Sănătăţii sub Vladimir Hotineanu (http://www.ms.gov.md), Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor sub Anatol Şalaru (http://www.at.gov.md), Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor sub Alexandru Oleinic (http://www.mtic.gov.md), Ministerul Tineretului şi Sportului sub Ion Ceban (http://www.sport.gov.md), Curtea Constituţională sub Dumitru Pulbere (http://www.constcourt.md), Procuratura Generală sub Valeriu Zubco (www.procuratura.md), Serviciul de Informaţii şi Securitate sub Gheorghe Mihai (http://www.sis.md), Serviciul de Grăniceri sub interimat (http://www.border.gov.md), Banca Naţională a Moldovei sub Dorin Drăguţanu (http://www.bnm.md), Comisia Electorală Centrală sub Eugen Ştirbu (http://www.cec.md), Curtea de Conturi sub Ala Popescu (http://www.ccrm.md), Consiliul Coordonator al Audiovizualului sub Gheorghe Gorincioi (http://www.cca.md), Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei sub Viorel Chetraru (http://www.cccec.md), Biroul Naţional de Statistică sub Vladmir Golovatiuc (http://www.statistica.md),  Serviciul Vamal sub Viorel Melnic (http://www.customs.gov.md), Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei sub (http://www.chamber.md), Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice si Ajutoare Umanitare sub interimat, Biroul Relaţii Interetnice sub Elena Beleacova, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru. În această categorie trebuie inclusă şi pagina oficială de internet a Republicii Moldova, un fel de carte de vizită a ţării (http://www.moldova.md). Majoritatea zdrobitoare a acestor pagini de internet sunt în limbile „moldovenească”, rusă şi engleză. Unele dintre ele dau prioritate limbii ruse, indicată înainte celei „moldoveneşti”.

Precizăm că pagina de internet a Guvernului a fost actualizată la 9 noiembrie 2009. În aceste condiţii, înţelegem că este vorba de punctul de vedere oficial al instituţiilor şi autorităţilor respective.

Categoria II. Ministerul Justiţiei sub Alexandru Tănase este cioara alba a guvernului Filat. El face notă distinctă în peisaj, fiind singurul (!) minister care indică expres şi explicit limba română (http://www.justice.gov.md). Această schimbare produsă pe site-ul Ministerului Justiţiei în timpul ministeriatului lui Alexandru Tănase, constituită în excepţie unică, reprezintă un exemplu bun, demn de urmat.

Categoria III, a celor care au pagina de internet doar în limba română, fără versiuni în alte limbi. În această categorie avem Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare sub Valeriu Cosarciuc (http://www.maia.gov.md/) şi Camera de licenţiere sub interimat (http://www.licentiere.gov.md).

Categoria IV este a şmecherilor neexpliciţi. Aceştia evită deopotrivă sintagma „limba moldovenească” şi pe cea de limba română, apelând la eufemisme simbolice, cum ar fi drapelul de stat al Republicii Moldova (cu stemă). Aici avem Academia de Ştiinţe a Moldovei sub Gheorghe Duca (http://www.as.md) Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene sub Iurie Leancă (http://www.mfa.gov.md) şi Ministerul Educaţiei sub Leonid Bujor (http://www.edu.gov.md).

Se cuvine să ne întrebăm pe bună dreptate dacă preşedintele Legislativului şi şef interimar al Statului, primul ministru şi majoritatea covârşitoare a miniştrilor din Cabinetul Filat, tot ei deputaţi AIE (14 din 17), precum şi şefii celorlalte autorităţi centrale ale statului vor fi capabili să urmeze, începând cu ziua de mâine, exemplul ministrului Justiţiei. Pentru asemenea schimbări este nevoie doar de voinţă. Inginerii electronişti ne asigură că înlocuirea unui buton MD cu altul RO pe orice pagină de internet, nu ia decât maximum 5 minute. Pretextele de tipul „moştenirea fostei guvernări” sau „întâmpinăm dificultăţi tehnice” sunt de prisos şi nu pot fi luate în seamă. Vom avea grijă să monitorizăm situaţia, pentru a-i ţine pe cititorii noştri la curent cu orice evoluţie.