PERSONALITĂȚILE ANULUI 2016 DISTINSE DE ASOCIAȚIA RĂSĂRITUL ROMÂNESC DIN CHIȘINĂU

Ianuarie 23, 2017

stema-romaniei-pe-tricolor

DIPLOMA DE EXCELENȚĂ 2016 (PLACHETĂ) SE ACORDĂ:

  1. Preasfințitului Părinte Petru GHERGHEL, Episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iași, pentru servirea exemplară a idealului național de unitate românească și protejarea identității românilor romano-catolici din România și diaspora.
  2. Excelenței Sale, domnului Daniel IONIȚĂ, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Chișinău, pentru servirea cu dăruire, profesionalism și competență a interesului național românesc de unitate.
  3. Excelenței Sale, doamnei Eleonora MOLDOVAN, Consul General al României la Cernăuți, pentru servirea cu dăruire și competență a interesului național de unitate și pentru cooperare fructuoasă cu administrațiile locale din regiunile Cernăuți și Transcarpatică.
  4. Domnului Academician Dinu C. GIURESCU pentru întreaga activitate în serviciul științei istorice românești și pentru apărarea exemplară a interesului național.
  5. Domnului Dorin SUCIU, jurnalist, București, pentru competență și probitate profesională, nerv jurnalistic și peniță ascuțită și pentru aportul deosebit, constant și eficient adus cauzei românești prin scris și atitudine publicistică exemplară.
  6. Domnului Dr. Petru NEIESCU, președinte al Societății Române de Dialectologie, pentru cercetarea dialectelor istorice istro-român și aromân și a graiurilor românești din Valea Timocului și Moravei.
  7. Domnului Nicolas DIMA, profesor, scriitor și publicist român din SUA, pentru servirea îndelungată, eficientă, cu dăruire și probitate intelectuală a cauzei românilor basarabeni.
  8. Domnului Mircea DRUC, fost prim-ministru al Republicii Moldova, pentru servirea cu dăruire și profesionalism a interesului național de unitate românească.
  9. Domnului Vitalie ZÂGREA, președinte al Societății Academice Junimea (urmașă a Societății Arboroasa), pentru înființarea și conducerea postului de limbă română Radio Cernăuți.
  10. Doamnei Lucia BARTKIENE, președinte al Societății de Cultură Română ”Dacia” din Vilnius, pentru organizarea comunității românești din Lituania în cooperare cu statul înrudit România și pentru parteneriat eficient cu organizațiile românilor din Letonia și Estonia.
  11. Domnului Dr. Anton COȘA, vicepreședinte al Asociației Romano-Catolicilor ”Dumitru Mărtinaș” din Bacău, pentru apărarea comunității românilor romano-catolici din România împotriva presiunilor maghiarizatoare exercitate de cercuri antiromânești din străinătate.
  12. Domnului Eugen PĂTRAȘ, avocat, pentru contribuția esențială la înființarea Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți.
  13. Domnului Dr. Avram FIȚIU, Secretar general al Federației Naționale de Agricultură Ecologică din România, pentru stabilirea și dezvoltarea relațiilor de colaborare cu minoritățile valahe înrudite din Carpații Nordici/Beschizi (Cehia, Polonia, Slovacia).
  14. Domnului Adrian Nicolae PETCU, istoric, pentru inițierea și realizarea proiectului ”Fototeca Ortodoxiei Românești” și pentru cercetarea vieții sfinților martiri și mărturisitori ortodocși români din secolul XX.
  15. Doamnei Luminița DUMBRĂVEANU, publicistă și scriitoare, director fondator al Studioului Flacăra TV & Film din Chişinău, pentru spirit civic și probitate profesională și pentru promovarea activă a valorilor culturale și naționale românești.
  16. Domnului Eugen TOMAC, deputat în Parlamentul României, pentru servirea cu dăruire, consecvență și competență a cauzei românilor din jurul granițelor și Balcani.
  17. Doamnei Valentina BRAIU-PLEȘ, profesoară de limba română, pentru înființarea și conducerea cu succes a primei școli duminicale românești din capitala Rusiei (1999-2002) și a școlii române a Centrului Cultural Moldovenesc din Moscova (2002-2009).
  18. Domnului Teșu SOLOMOVICI, istoric, jurnalist și scriitor din Israel, pentru volumul istoric ”Mareșalul Ion Antonescu – o biografie”.
  19. Domnului Dr. Iulian CHIFU, președinte al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning București, pentru competență, probitate și activitate prodigioasă pe tărâmul analizei geopolitice din zona Mării Negre și pentru servirea exemplară a cauzei românilor de la răsărit de Prut.
  20. Domnului Academician Ioan-Aurel POP, Rector al Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, pentru înaltă competență științifică, probitate și contribuție exemplară adusă cauzei românești prin scris și cercetare.
  21. Domnului Radu BOROIANU, Președinte al Institutului Cultural Român, pentru promovarea culturii și limbii române în comunitățile românești din jurul granițelor și Balcani.
  22. Doamnei Anca FLOREA, jurnalistă, București, pentru peniță ascuțită, nerv publicistic și talent.
  23. Domnului Ion CARAMITRU, Președinte al Societății de Cultură Macedo-Română, pentru sprijinul constant, îndelungat și exemplar acordat minorității aromâne înrudite din statele balcanice.
  24. Domnului Dr. Andrei KRASNOJON, Odesa, istoric, pentru identificarea, recuperarea, restaurarea și reinstalarea plăcilor comemorative de la porțile de intrare în Cetatea Albă.
  25. Domnului Dr. Petrișor Gabriel PEIU, coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre (sub egida Academiei Române), pentru competență, probitate profesională, poziție patriotică exemplară și curaj în abordarea problematicii românești.

Chișinău, 24 ianuarie 2017

PERSONALITĂȚI ROMÂNE ȘI STRĂINE DISTINSE ÎN ANII ANTERIORI:

  1. Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru consecvența și puterea de a transpune în faptă proiectul național Catedrala Mântuirii Neamului din București.
  2. Preasfințitul Părinte ANTONIE de Orhei, vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, pentru prezența și lucrarea activă în mijlocul comunităților locale ale Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română).
  3. Preasfințitul Părinte DANIIL STOENESCU, Episcop locțiitor al Episcopiei Dacia Felixpentru primirea din nou a românilor sud-dunăreni ziși vlahi din Valea Timocului, Valea Moravei și Homolie în comuniunea directă a Bisericii Neamului, după o nefastă întrerupere de aproape 200 de ani.
  4. Preacucernicul Părinte Boian ALEXANDROVICI, protopop al Daciei Ripensis și Vicar Ortodox Român al Timocului, pentru slujirea jertfelnică și neobosită a lui Dumnezeu în mijlocul Comunității Românilor de la sud de Dunăre (Valea Timocului, Valea Moravei și Homolie).
  5. Preacucernicul părinte Dumitrache VERIGA, preot paroh al bisericii ortodoxe române Schimbarea la Față din Corcea, Albania, pentru meritul de a menține aprinsă candela Ortodoxiei românești (aromâne) în peninsula Balcanică.
  6. Altețea Sa Regală Principesa MARGARETA a României, pentru reluarea în 2013 a tradiției membrilor Casei Regale a României de a vizita Basarabia și de a fi din nou aproape de românii de la răsărit de Prut.
  7. Altețea Sa Regală PRINCIPELE RADU al României, pentru servirea cauzei românești și promovarea cu succes a ideii de restabilire a monarhiei naționale.
  8. Excelența Sa NICOLAE AL ROMÂNIEI MEDFORTH-MILLS pentru memorabila și încurajatoarea vizită oficială în Basarabia (Chișinău, Orhei, Bălți, Soroca) din 18-24 februarie 2015, ca reprezentant al Casei Regale a României.
  9. Excelența Sa Titus CORLĂȚEAN, Ministrul Afacerilor Externe al României, pentru susținerea fermă și eficientă a parcursului european al Republicii Moldova și apărarea drepturilor românilor din Transnistria.
  10. Excelența Sa Bogdan AURESCU, Ministru al Afacerilor Externe al României, pentru promovarea activă și eficientă a interesului național, susținerea cursului european al Republicii Moldova, inaugurarea Centrului de Informare al României la Comrat și pentru apărarea drepturilor românilor din Transnistria și din Valea Timocului (Serbia de răsărit).
  11. Excelența Sale Vasile SOARE, Ambasadorul României în Federaţia Rusă, pentru susţinerea şi promovarea identităţii naţionale a etnicilor români din spaţiul ex-sovietic, precum și pentru eforturile dedicate amenajării şi inaugurării la 25 octombrie 2015 a Cimitirului Militarilor Români căzuți în luptele de la Stalingrad (1942-1943).
  12. Excelența Sa Anca CORFU, Consul General al României la Cahul, pentru susţinerea şi promovarea identităţii naţionale a etnicilor români de la răsărit de Prut și pentru cooperarea eficientă cu administrațiile locale din zona de jurisdicție.
  13. Maestrul Eugen DOGA, compozitor român de renume mondial, pentru întreaga activitate în serviciul artei și culturii naționale și universale.
  14. Maestrul Nicolae BOTGROS, dirijor și conducător artistic al Orchestrei Naționale de Muzică Populară Lăutarii, pentru meritul de a conduce cu talent și dăruire cea mai mare orchestră de muzică populară românească din secolele XX și XXI.
  15. Maestrul Spiridon VANGHELI, scriitor, pentru meritul de a fi cel mai mare scriitor român contemporan pentru copii și cel mai tradus și editat scriitor român pentru copiiîn limbile popoarelor lumii.
  16. Doamna Areta MOȘU, Președinte al Despărțământului ”Mihail Kogălniceanu” din Iași al Asociaţiunii Transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român – „ASTRA”, pentru efortul constant și îndelungat de sprijinire cultural-identitară a românilor din jurul actualelor fruntarii ale României.
  17. Doamna Eva IOVA-ȘIMON, jurnalistă, director al publicației FOAIA ROMÂNEASCĂ din Ungaria, pentru abordarea constantă în presă, cu nerv și cu talent, a problematicii românilor din Ungaria și pentru combaterea în presă a fenomenului etnobusinessului.
  18. Doamna Maria BERÉNYI, Director al Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria,  pentru stăruință în cercetarea istoriei Bisericii Ortodoxe şi a celei Greco-Catolice, a fundaţiilor private şi bisericeşti, a coloniilor macedoromâne din Ungaria și Transilvania, a formării elitelor române la Universităţile din Budapesta și a rolului femeii în societatea şi cultura românească din Transilvania și Ungaria secolului al XIX-lea.
  19. Domnul dr. Slavoljub GACOVIĆ, istoric și etnolog român din Zăiceri, Serbia, pentru volumele ”De la cetățenii romani la populația română în zona Timocului (sec. I-XIV)”, ”Istoria şi identitatea la Românii timoceni” și „Românii timoceni de la romanizare la începuturile turcocraţiei – contribuţii istorice”.
  20. Domnul Dorin MATEI, Președinte al Fundației Magazin Istoric, pentru editarea cu profesionalism a revistei Magazin Istoric, care apare neîntrerupt, lună de lună, din anul 1967, și pentru colaborarea cu instituții fundamentale ale Statului Român și comunitățile românilor din jurul actualelor fruntarii ale Țării.
  21. Domnul Anatol POPESCU, președinte al Asociației Basarabia a Românilor din regiunea Odesa, pentru organizarea cu succes a turneului Corului Academic ”Gavriil Musicescu” al Filarmonicii ”Moldova” din Iași la Ismail, centrul cultural, universitar și economic al sudului Basarabiei.
  22. Domnul Constandin IANCU, director al Școlii Aromâne din Diviaca, județul Lușnea, Albania, pentru meritul de a menține vii, de-a lungul anilor, prima grădiniță românească de copii și prima școală românească în Albania.
  23. Domnul Gheorghe BEJAN, președinte al Asociației Romano-Catolicilor DUMITRU MĂRTINAȘ, Bacău, România, pentru meritul de a apăra comunitatea românilor romano-catolici din România împotriva presiunilor maghiarizatoare din partea unor cercuri antiromânești din străinătate.
  24. Domnul Ioan LĂCĂTUȘU, fost președinte al Forumului Civic al Românilor din Harghita, Covasna și Mureș, pentru servirea constantă, îndelungată, cu dăruire și abnegație a cauzei românilor din Curbura Carpaților.
  25. Domnul Dușan PRVULOVIĆ, președinte al Comitetului pentru Drepturile Omului din Negotin, Valea Timocului, pentru promovarea constantă a drepturilor naționale ale românilor din Serbia de răsărit.
  26. Domnul Emil Petru RAȚIU, Președintele Asociației culturale lu Rumeri din Istrie ”Andrei Glavina”, pentru apărarea consecventă a drepturilor culturale ale minorității istroromâne deosebit de amenințate și a dialectului istoric istroromân inclus de UNESCO în Cartea Roşie a limbilor în pericol.
  27. Domnul Petar ATANASOV, profesor meglenoromân din Republica Macedonia, pentru alcătuirea Atlasului și Dicționarului dialectului meglenoromân și pentru întreaga activitate în serviciul științei lingvistice românești.
  28. Domnul Profesor dr. Gheorghe DUMITROAIA, director al Muzeului de Artă Eneolitică Cucuteni din municipiul Piatra Neamț, pentru conducerea cu dăruire și competență a unei instituții muzeistice unicat la nivel naţional, care adăposteşte cea mai importantă colecţie de artă eneolitică din Europa și propagă activ aceste valori ale patrimoniului istoric și cultural din România.
  29. Domnul Profesor dr. Ilie BĂDESCU, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române, pentru contribuția deosebită la protejarea, afirmarea și promovarea, prin cercetare și scris, a valorilor și a identității naționale a românilor de pretutindeni.
  30. Domnul Profesor dr. Larry WATTS, istoric, Statele Unite ale Americii, pentru valorificarea activă a istoriei României de după cel de Al Doilea Război Mondial.
  31. Domnul Profesor dr. Nicolae MĂTCAȘ, lingvist, fost ministru al Educației al Republicii Moldova, pentru întreaga activitate în serviciul științei lingvistice și culturii române.
  32. Domnul Profesor dr. Radu BALTASIU, director al Direcției Românii din afara Granițelor și Limba Română din cadrul Institutului Cultural Român, pentru contribuția deosebită la protejarea și promovarea identității românilor din sudul Basarabiei (regiunea Ismail) și a celor din Valea Timocului, precum și pentru coordonarea Studiului ”Traiectoria tinerilor basarabeni veniți la studii în România. Între mit și realitate”.
  33. Domnul Ionuț George GURGU, fondatorul și coordonatorul Proiectului Avdhela – Biblioteca culturii aromânedesfășurat de Asociația Predania, pentru promovarea activă a cunoașterii ramurii balcanice a românității și promovarea ortografiei consacrate a dialectului istoric macedoromân/aromân pe baza alfabetului latin, cu utilizarea diacriticelor în cazul literelor Ăă, Ââ, Îî, Ľľ, Ǹǹ, Șș, Țț.
  34. Domnul Ivo GHEORGHIEV, președinte al Uniunii Etnicilor Români AVE din Bulgaria, pentru promovarea constantă a drepturilor naționale ale românilor din Bulgaria.
  35. Domnul Mihai NICOLAE, Directorul Institutului Frații Golescu pentru relații cu românii din străinătate, pentru promovarea spiritului național în rândul tinerilor basarabeni din Țară și susținerea comunităților românești din jurul României.
  36. Domnul Mite KOSTOV PAPULI, președinte al Partidului Aromânilor din Macedonia, Skopje, pentru meritul de a organiza comunitatea aromânilor din Republica Macedonia, promovând și apărând drepturile aromânilor din această țară în cooperare cu statul înrudit România.
  37. Domnul Marian VOICU, jurnalist, senior editor la TVR 1, președinte al Alianței Internaționale a Jurnaliștilor Români, pentru promovarea activă, constantă și eficientă, prin intermediul presei, a ideii de unitate națională a românilor de pretutindeni.
  38. Domnul Serghie TUGU, primarul comunei Tărăsăuți din raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți, prima localitate în care limbii române i-a fost conferit oficial statutul de limbă regională potrivit Legii cu privire la principiile politicii lingvistice a Ucrainei.
  39. Domnul Vadim BACINSCHI, jurnalist și scriitor, Odesa, Ucraina, pentru volumul ”Românii la Odesa. Pagini de istorie (1764-2012)”.
  40. Domnul Ion IOVCEV, Directorul Liceului ”Lucian Blaga” din Tiraspol (Transnistria), pentru spiritul de rezistență în fața presiunilor și amenințărilor rusești și pentru transmiterea dragostei de limba română și neamul românesc copiilor din teritoriile naționale de la răsărit de Nistru.
  41. Domnul Ion Mihai BOTOŞ, președinte al Uniunii Românilor din Transcarpatia DACIA, pentru promovarea activă a drepturilor românilor din Maramureșul Istoric.
  42. Domnul Marian CLENCIU, președinte al Asociației PRO BASARABIA ȘI BUCOVINA, pentru servirea exemplară, constantă și îndelungată a cauzei românilor din Basarabia, ținutul Herța și nordul Bucovinei.
  43. Domnul Eugen POPESCU, Președinte executiv al Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni și Director al Agenției de presă Romanian Global News, pentru scrierea unei istorii vii a comunităților românești din jurul actualelor fruntarii ale României în știri și pentru organizarea Universității de Vară de la Izvorul Mureșului, județul Harghita.
  44. Domnul George DAMIAN, jurnalist, pentru competență și probitate profesională, nerv jurnalistic și peniță ascuțită în abordarea problematicii românești din interiorul României și din jurul actualelor ei fruntarii.
  45. Domnul Nicolae POPA, președinte al Consiliului Româno-american, pentru sprijinul substanțial și constat acordat la construcția și funcționarea bisericii ortodoxe române ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din satul Hagi Curda, Ismail.
  46. Domnul Valentin NICULESCU, Directorul postului de radio Chișinău, pentru conducerea cu profesionalism și eficiență, în serviciul unității culturale românești, a celui mai vechi și, totodată, celui mai nou post al Societății Române de Radiodifuziune.
  47. Domnul Dan TĂNASĂ, jurnalist, pentru spiritul civic în semnalarea românofobiei și acțiunilor antiromânești la care se dedau tot mai activ persoane și grupări xenofobe din România și Ungaria.
  48. Domnul Valeriu MUNTEANU, deputat în Parlamentul de la Chișinău, pentru victoria obținută la Curtea Constituțională privind preeminența prevederilor Declarației de Independență din 1991 față de Constituția din 1994.
  49. Domnul Victor PONTA, prim-ministru al României, pentru susținerea concretă a Muzeului Național de Artă și a Sălii cu Orgă din Chișinău, a Teatrului B. P. HAȘDEU din Cahul, a Mitropoliei Basarabiei și pentru interesul arătat comunității românești din nordul Bucovinei.
  50. Domnul Victor RONCEA, jurnalist, pentru aportul deosebit, constant și eficient adus cauzei românești prin scris și atitudine publicistică exemplară.
  51. Domnul Viorel BADEA, senator, pentru inițiativa legislativă de completare a articolului 1 al Legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, prin care diverse infranime istorice sau locale și exonime atribuite românilor au fost subordonate juridic etnonimului Român.
  52. Domnul Viorel DOLHA, Preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, pentru multiplele activități și inițiative de promovare și realizare a drepturilor copiilor români din Serbia de răsărit la învățământ în limba română.
  53. Domnul Profesor dr. Dan DUNGACIU, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române și președinte al Fundației Universitare a Mării Negre, pentru abordarea cu promptitudine și competență a problematicii românești de la răsărit de Prut și pentru inaugurarea la Chișinău a filialei Fundației Universitare a Mării Negre.
  54. Domnul Nicolae PLUSHKIS, Președintele Societății ”Dacia” din Karaganda, pentru organizarea comunității românilor din Kazahstan în cooperare cu statul înrudit România.
  55. Domnul academician Augustin BUZURA, scriitor, președinte al Fundației Culturale Române (1990-2003) și al Institutului Cultural Român (2003-2004), director al revistei ”Cultura”, pentru promovarea limbii, culturii și identității românești în lume.
  56. Domnul Tomáš VITÁSEK, director al Muzeului regiunii Valahia din Cehia, pentru conducerea cu eficiență și competență a unei importante instituții muzeistice și de cercetare a comunității istorice valahe înrudite din Carpații Occidentali Exteriori (Beskizi).
  57. Domnul Ion POPESCU, Președinte al Uniunii Interregionale a Românilor din Ucraina, pentru întreaga activitate în serviciul cauzei românești.
  58. Domnul colonel dr. Ionel TĂLPĂU, director al Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, pentru contribuția deosebită la amenajarea şi inaugurarea la 25 octombrie 2015 a Cimitirului Militarilor Români căzuți în luptele de la Stalingrad (1942-1943).
  59. Domnul John Warwick MONTGOMERY, avocat americano-britanic, pentru reprezentarea competentă și eficientă a Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română) la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
  60. Domnul Constantin BARBU, profesor și eminescolog, pentru coordonarea proiectului ”Integrala manuscriselor Dimitrie Cantemir” (recuperarea din Rusia și publicarea în Țară, sub egida Academiei Române, a manuscriselor Domnitorului cărturar Dimitrie Cantemir).
  61. Domnul Emil ȚÎRCOMNICU, etnolog, pentru cercetarea etnografică a românilor sud-dunăreni: aromâni, meglenoromâni și timoceni.
  62. Doamna Gina ȘTEFAN, jurnalistă, corespondent al Agenției naționale de știri Agerpres în județul Harghita, pentru competență și probitate profesională, nerv jurnalistic și peniță ascuțită în abordarea problematicii românești din zona Carpaților de curbură.
  63. Domnul Stevan MIHAILOV, președinte al Comunității Românilor din Serbia, pentru organizarea comunității românilor din Serbia în cooperare cu statul înrudit România.
  64. Doamna Angela BÎRSAN, jurnalistă și scriitoare, corespondent TVR în județele Harghita și Covasna, pentru aportul deosebit, constant, îndelungat și eficient adus cauzei românești prin scris și atitudine publicistică exemplară.
  65. Doamna Sânziana POP, scriitoare și publicistă, fondatoare și director general al revistei Formula AS, pentru promovarea activă a interesului față de românii transfrontalieri și urmele lăsate de aceștia în cultura și civilizația altor popoare.
  66. Domnul Ilia GJOKA, copreședinte al  Uniunii Naționale a Aromânilor din Albania, președinte al Ligii Aromânilor din Albania, pentru organizarea comunității aromânilor din Albania, promovând și apărând drepturile aromânilor din această țară în cooperare cu statul înrudit România.
  67. Domnul Pano BAKALLI, copreședinte al Uniunii Naționale a Aromânilor din Albania, Președinte al Fundației Naționale ”Nicolae Iorga” din Saranda, pentru organizarea comunității aromânilor din Albania, promovând și apărând drepturile aromânilor din această țară în cooperare cu statul înrudit România.
  68. Domnul Spiru FUCHI, poet aromân din Albania, pentru talent artistic deosebit și pentru utilizarea ortografiei consacrate a dialectului istoric macedoromân/aromân pe baza alfabetului latin, cu utilizarea diacriticelor în cazul literelor Ăă, Ââ, Ḑḑ, Îî, Ľľ, Ǹǹ, Șș, Țț.
  69. Domnul Vasile TĂRÂȚEANU, poet și publicist român din Cernăuți, pentru talent artistic deosebit și pentru servirea cu dăruire a cauzei românești.
  70. Domnul Vasile ROMANCIUC, poet român din Basarabia, pentru talent artistic deosebit și pentru poemul crestomatic, de virtuozitate matematică, Temă (teamă) basarabeană: ”Prut – trup rupt”.
  71. Domnul Andrei TAMAZLÂCARU, muzician şi folclorist, artist al poporului, pentru valorificarea și promovarea folclorului românesc din Basarabia și pentru întreaga activitate în serviciul culturii române.
  72. Domnul Virgil COMAN, cercetător de origine meglenoromână, șef al Serviciului județean Constanța al Arhivelor Naționale, pentru valorificarea patrimoniului arhivistic despre aromânii și meglenoromânii din Balcani stabiliți în statul înrudit România.
  73. Domnul Pepo GLAVINA, nepot al profesorului Andrei Glavina, Apostolul istroromânilor, pentru promovarea dialectului istoric istroromân în dificultate şi a culturii istroromâne.
  74. Domnul dr. Dorin LOZOVANU, geograf și etnolog, președinte al Asociației de Geografie și Etnologie din Moldova, pentru cercetarea comunităților românești din Europa de Sud-Est și promovarea cunoștințelor despre românitatea balcanică.
  75. Domnul dr. Vasile ȘOIMARU, Chișinău, pentru albumele ”Românii din jurul României în imagini” și ”Românii din jurul României: monografie etnofotografică”.

 


INFLUENȚA ROMÂNEASCĂ ASUPRA LIMBII MAGHIARE

Ianuarie 6, 2017

bakos-ferenc-tatar-gyorgy-a-magyar-szokeszlet-roman-elemeinek-tortenete

Bakos Ferenc. A magyar szókészlet román elemeinek története, Akadémiai Kiadó // Istoria elementelor românești în vocabularul maghiar, Editura Academiei, Budapesta, 1982, 559 pagini.

Autorul inventariază 2333 de împrumuturi lexicale din română în maghiară, din 23 de domenii ale vieții și anume:

  1. Creșterea oilor și prelucrarea laptelui – 208 cuvinte,
  2. Activități intelectuale și viață afectivă – 203 cuvinte,
  3. Țesut, producerea îmbrăcămintei – 184 cuvinte,
  4. Creșterea animalelor și oierit – 170 cuvinte,
  5. Prepararea hranei – 164 cuvinte,
  6. Datini, dansuri, jocuri populare – 156 cuvinte,
  7. Agricultură – 133 cuvinte,
  8. Caracterizarea personalității – 127 cuvinte,
  9. Plante din flora spontană și de cultură – 122 cuvinte,
  10. Prelucrarea lemnului – 117 cuvinte,
  11. Casa și construcția locuinței – 98 cuvinte,
  12. Leacuri, superstiții și credințe populare – 91 cuvinte,
  13. Caracterizarea străinilor – 69 cuvinte,
  14. Nume geografice – 62 cuvinte,
  15. Animale sălbatice – 58 cuvinte,
  16. Biserică și credințe religioase – 32 cuvinte,
  17. Pescuit și vânătoare – 27 cuvinte,
  18. Evoluția vremii – 23 cuvinte,
  19. Părțile corpului omenesc – 22 cuvinte,
  20. Comerț și relații – 20 cuvinte,
  21. Măsuri și finanțe – 19 cuvinte,
  22. Minerit – 9 cuvinte,
  23. Diverse cuvinte care nu au putut fi cuprinse în cele 22 de categorii de mai sus – 220 de cuvinte.

 


MIC GLOSAR DE CRIHĂNISME

Decembrie 28, 2016

crihana-veche-imagine-aeriana

Crihănismele (cuvânt artificial) sunt cuvintele și expresiile regionale și locale românești specifice comunei Crihana Veche (județul Cahul, Basarabia).

Unele dintre ele pot fi întâlnite și în localități învecinate, fie din stânga, fie din dreapta Prutului. Unele cunoscute doar de bătrânii satului, altele cunoscute de toată lumea, de la mic la mare. Unele atestate de dicționarele de regionalisme și arhaisme ale limbii române, iar altele, pe care le găsim a fi de mare valoare pentru lexicografia românească (cum este și cuvântul Hiol, un dublet etimologic moștenit al academicului împrumutat Viol) nefiind fixate vreodată în vreo lucrare sau în vreun dicționar.

Pentru cititorii neavizați trebuie să precizez că graiul românesc de la Crihana Veche cuprinde un șir de alternanțe fonetice specifice zonei, multe dintre ele reprezentând particularități comune cu dialectul aromân, cum ar fi:

alternanța F/H: fier/her (cu derivatele: herăstrău, herăraie, her de călcat), fierbere/hierbere, fiindcă/hincă, fin/hin, fior/hior (cu derivatele: hioros, a se înhiora), fir/hir, fire/hire (derivat din a fi/a hi), fiu/hiu (cu forma de feminin fiică/hiică), șefi/șehi (doar la plural) etc.;

alternanța V/H: volbură/holburăvorbă/horbă, vulpe/hulpe etc.;

alternanța V/Y: viu/yiu, vin/yin/, vită/yită, vițel/yițel, vie/yie, viță/yiță, vis/yis, vișină/yișină, bolnăvior/bolnăyior, învinat/înyinat (cu sensul de băut, cinstit), viscol/yiscol, vină/yină etc. (Y se pronunță ca un I lung = Ii).

Evident că acest Mic Glosar sau Mini Lexicon/Vocabular de crihănisme, întocmit din fugă, pe apucate, nu este nici pe departe complet. Îi îndemn pe toți crihănenii cu înțelegere și preocupare pentru subiect să nu ezite și să vină cu propuneri de completare.

* * *

Alăhuză= lăhuză (a se remarca A protetic, după același model ca și în dialectul aromân).

Alămâie = lămâie (a se remarca A protetic, ca și în dialectul aromân).

Amiros (și verbul A amirosi) = miros, a mirosi (A inițial este o proteză gramaticală, marca unui fenomen comun cu dialectul aromân).

Ăleu = Aoleu, văleu.

Atămâia (verb) = tămâia (A inițial s-ar putea să fie simplă proteză gramaticală).

Baraghină = loc întins, vale. Este fixat într-un toponim extravilan: Valea Baraghinei.

Bătrân = parte dintr-un trup de moșie.

Bâtu/Butu, Bâta/bâtica = bunicul, bunica.

Berbiză (folosit mai mult la plural: Berbize) = perdeluțe care acoperă partea inferioară a unui geam. Reprezintă o formă coruptă fonetic a cuvântului Parbriz, intrat în circulație în perioada interbelică.

Bertă = broboadă groasă de iarnă, de regulă pufoasă, cu sau fără franjuri.

Bibic = pui de curcă.

Bidisit/Bitisit (și verbul A bidisi/bitisi) = a fi terminat, sfârșit, a fi la capătul puterilor, frânt de oboseală, mai mult mort decât viu.

Boroagă = bolfă, boș, ganglion, gâlcă, gâlmă, ghindură, nod, nodul, modâlcă, scurtă, tumoare, uimă, umflătură. Cuvânt cu tendință de a ieși din uz, dar fixat într-o poreclă.

Brezi (verb) = a unge crăpăturile unui perete/sobe cu lut și a le da ulterior cu var, astfel încât la final peretele/soba să arate tărcată.

Brodariu = broderie.

Cafe (pronunțat popular Café) = cafea.

Cafine (pronunțat popular Cafiné) = cafenea.

Cahulă = luntre monoxiă (dintr-un lemn); plută din stuf sau din bârne pentru pescuitul pe baltă.

Cârlibană = cârlig sau toiag păstoresc având capătul superior sculptat sau încovoiat în formă de cârlig cu care se pot prinde oile de unul din picioarele din spate.

Câșlig (și verbul A câșliga) = câștig (a câștiga).

Ceacâie = briceag.

Chiroșcă (Piroșcă) = ic, element de croi al costumului popular, în formă de romb, care unește mâneca de trupul/stanul cămășii sau cracii izmenelor între ei.

Chitie = tichie, cuvânt format prin metateză silabică.

Ciocan = ciocălău de porumb, cu sau fără grăunțe pe el.

Ciocănel = mod de a se îmbrobodi, cu legarea nodului la ceafă, pe sub colțul broboadei.

Ciorăței (plural, cu o presupusă formă de singular: Ciorățel) = cuvânt folosit în expresia ironică ”borș cu ciorăței” atribuită ca poreclă colectivă locuitorilor dintr-un alt sat (prin analogie cu o altă poreclă colectivă: ”borș cu agude”). Probabil format din Ciorete = bărbătuș sau pui de cioară.

Cocoi = păpușă din haine învelită într-o șalincă.

Condru = denumirea unui soi de struguri.

Cotună = parte mărginașă, lăturașă sau întortocheată a satului.

Covaș/Covașă = un soi de terci din făină de porumb care se face de Sfântul Andrei.

Crin = trandafir.

Dârmea = șalincă de iarnă fără franjuri.

Foltan = inslulă plutitoare formată din stuf, papură, iarbă etc., desiș de stuf. Apare pentru prima dată în scris într-un articol al lui Mihail Sadoveanu, care obișnuia să vină adesea la Crihana pentru pescuit și vânătoare (revista Viața Românească1936, nr. 4-5).

Fuioare = ceremonie matrimonială ținută la o săptămână după nuntă, doar cu participarea femeilor.

Furcă = șezătoare.

Gamelă = sticlă/recipient din plastic.

Ghibirisi (verb) = a fi lihnit / sfârșit / curmat de foame. În expresia: a ghibirisi de foame.

Goghie = pește mic, chitic.

Gogu = numele unui personaj imaginar. Se întâlnește în expresia ironică, autoironică sau de căinare ”a căra ca măgarul lui Gogu”.

Hair (cu accentul pe i) = rost, folos.

Hățaș = drum și zonă care marchează marginea satului spre exterior.

Hiol (cu accentul pe i, în expresia A lua în hiol) = a acroșa, a agăța, a anina, a mișca din loc (cuvânt moștenit din latină, dublet popular al academicului Viol). Alternanța V/H și F/H reprezintă o particularitate a graiului local, particularitate comună cu dialectul aromân, alături de altele.

Hlujan = strujan, tulpină de porumb, cu tot cu frunze, după ce s-au cules știuleții.

Holeră = denumirea unei plante medicinale spinoase (Xanthium spinosum, scai rusesc, ghimpe muscălesc, scaiete mocănesc).

Icre = testicule; sarcină.

Ispoli (verb) = a scoate toată apa dintr-o fântână pentru a o curăța.

Ispolitor = căuș special, din lemn, cu care se scoate apa dintr-o luntre.

Împărțitură = pomană dată de sufletul sau de sănătatea cuiva.

Înhiola (verb, vezi Hiol) = a lua în hiol.

Învinci (verb) = a stârni (provoca) pe cineva împotriva altcuiva.

Învinat (și verbul A se învina), pronunțat popular Înyinat (și A se înyina) = băut, cinstit, beat (a se îmbăta). Se folosește ca formă respectuoasă, de menajare a celui vizat, inclusiv în raport cu propria persoană.

Iorgan = plapumă groasă de lână.

Lăsătură = construcție auxiliară lipită de corpul casei, având intrare separată și acoperișul într-o singură apă.

Máchină = instalație mecanică pentru zdrumicat porumbul.

Mamă = mătușă. Termen respectuos alăturat unui prenume feminin și adresat tuturor femeilor din sat mai în vârstă decât mama vorbitorului. A se vedea: Mama Alexandra, mama Catinca, mama Ioana, mama Ileana, mama Mărioara, mama Nastaluța etc., etc. Crihana – se glumește cu tâlc – e un sat de mame.

Mâncărică = tocăniță.

Mănușă = cânepă topită în baltă.

Merinzi (pronunțat popular Merindzi) = Rodină, ceremonie prin care femeile îi fac prima vizită, cu daruri, lăhuzei și noului născut; petrecere dată de femei cu o asemenea ocazie. Din Merinde.

Miculița (pronunțat popular Ńiculița) = nimic, absolut nimic. A se vedea expresia: Ńica-ńiculița.

Mioarcă/miorcoi (pronunțate popular Ńioarcă/ńiorcoi) = broască/broscoi.

Mișcocoriță (pronunțat popular Ńișcocoriță) = Coropișniță, insectă dăunătoare plantelor, cu corpul greoi și cu picioarele anterioare ca niște lopeți, care trăiește în pământ și care atacă, în special, culturile de grădinărie (Gryllotalpa vulgaris).

Mițurcă (pronunțat popular Ńițurcă) = tip de păretar țesut după o tehnică specială, la război, dar cu utilizarea andrelelor.

Moadă = tip de broboadă, de regulă albă. Se atribuie și broboadei care i se pune miresei pe cap, după ce este dezgătită, la sfârșitul nunții. Se folosește și în expersia i-a pus moada în cap = și-a luat-o de nevastă, și-a făcut-o nevastă.

Mocănească = tip de broboadă, având imprimate flori pe ea. În expersia: șalincă mocănească.

Mocănește = mod de a se îmbrobodi asemenea mocănițelor de la munte și diferit decât femeile de la câmpie. În expresia a se îmbrobodi mocănește. Probabil a apărut odată cu stabilirea la Crihana, în secolul XIX, a mai multor familii de mocani ardeleni, din Poiana Sărată, fostul județ Treiscaune (azi în județul Bacău).

Modeală = pânză albă, pătrată, asemănătoare unei broboade.

Nalangâtă = un fel de clătită sau prăjitură făcută din făină, lapte dulce sau acru, ouă, mere rase, brânză, scorțișoară și zahăr prăjite în unt, semănând ca aspect cu un șnițel. Din mai vechiul Lalangâtă care provine din grecescul Lalangi, Lalangita. Cuvântul este destul de rezistent și nu cedează sub presiunea barbarismelor rusești de tipul blină sau aladă.

Nant/nantă = nalt/naltă, înalt/înaltă.

Nătreț = nutreț.

Neaniu = nenea, unchiul.

Nemțește = cuvânt folosit cu referire la modul de a acoperi casa, după modelul adus de coloniștii germani din Basarabia. În expresia Casă învelită nemțește.

Nimerica = nimeni, absolut nimeni. A se vedea expersia: nimeni-nimerica.

Pănoagă = stuf verde crescut în primul an după ce a fost cosit, folosit ca nutreț pentru vite (pană + -oagă).

Piță = monedă nedifizională, de valoarea cea mai mică: un ban, o copeică, un eurocent etc. Cuvântul a fost adus la Crihana Veche de mocanii ardeleni din Poiana Sărată, fostul județ Trei-Scaune, având sensul familiar de Monedă de valoare mică; gologan, para și sensul inițial de monedă austro-ungară de zece creițari care a circulat (până în 1918) și în Transilvania și Bucovina; Provine din Pițulă. Există ca poreclă. A se vedea expersia: om de-o piță = om de nimic, nemernic.

Plean = pământul pe care este construită (sau urmează a se construi) casa unui gospodar și organizată întreaga gospodărie cu acareturi, grădină, vie/livadă. Cuvânt vechi, din Evul Mediu, însemnând inițial pământ luat în stăpânire.

Plugărele = ultima zi a Anului Vechi (31 decembrie/13 ianuarie).

Polcă = haină groasă femeiască de iarnă, intermediară ca mărime între palton și scurtă.

Polog = baldachin de vară instalat pe prispa țărănească.

Prăsad/prăsadă = păr/pară.

Primăreț = prima zi a Anului Nou (1 ianuarie/14 ianuarie).

Purice = măgăruș, pui de măgăriță.

Rând (în expresia Pe de rând / Pe de-a rândul = peste tot, pretutindeni).

Rost = cuvânt din limbajul țesătoarelor însemnând partea de covor țesut într-o singură zi și înfășurat pe natră (cf. expresia Bună ziua și să vă crească rostul mare!).

Scăritură = distanță dintre un element și altul al ornamentului de pe un covor.

Scofală = un fel de mâncare simplă făcută la cuptor din mămăligă, brânză de oi, jumări și ouă.

Strestie = trestie.

Sugurel = miel neînțărcat; cuvânt cu care se cheamă mieii (în expresia: sugurel-sugurel!)

Șiniță = porțiune îngustă și lungă dintr-un material; pârtie îngustă prin zăpată.

Tărmale = broboadă albă purtată pe sub un șal de culoare închisă.

Tărpan = instrument pentru cositul/tăiatul ierbii sau al stufului/papurei/cânepii, intermediar ca mărime între seceră și coasă. Origine turcică.

Tărpăni = a tăia iarbă sau a cosi stuf/papură cu tărapnul; A se copula.

Târnichea (pronunțat popular Târniché) = tinichea, adică vas/recipient din tablă, de regulă pentru tranportarea gazului.

Tentic, -ă = prost, tont, nepriceput.

Tete/Tetea = unchi drept dar și tatăl nașului sau al nașei în raport cu finii (cf. Tetea-nașul). Corespondent cu lituanianul Tetinas, tetutinas, tetulis, tetulius = unchi.

Tetica = tata.

Tindeche = întinzător metalic pentru războiul de țesut.

Tișcană = tolbă pescărească sau vânătorească.

Topilie (proniunțat popular Tochilie) = loc pentru topit cânepa în baltă.

Trandafir (proniunțat popular Trandahir) = un soi de mentă creață, crescută pentru miros, dar și pentru utilizarea ca plantă de ceai.

Țață = termen respectuos adresat unei surori mai mari, fără adăugarea prenumelui acesteia; termen respectuos folosit împreună cu prenumele oricărei femei din sat cu vârsta mai mare decât a vorbitorului, dar nu mai mare decât a mamei acestuia. Bunăoară: țața Ileana, țața Mărița, țața Vasilca etc., etc. 

Țățaie = cea mai mare dintre surori; termen respectuos cu care i se adresează surorii mai mari frații și surorile mai mici.

Țoșcă = dispozitiv special, prevăzut cu brâu de încingere și bretele încrucișate atât în față cât și în spate folosit ca suport pentru lemnăria măștii Caprei de Anul Nou.

Țugui = un soi autohton de viță de vie răspândit în zonă, cu struguri negri, rezistent la ger și la dăunători.

Țuș = în spate. Se referă la persoane, în special la copii, desemnând modul de a lua și duce un copil în spate, de regulă însoțind gestul cu expresia veselă: Țuș-țuș, măgăruș!

Țușcă = lână inelată, creață, în opoziție cu lâna țigaie care este dreaptă; oaie cu asemenea lână.

Țușcă = una dintre părțile casei tradiționale.

Veric = văr, verișor; formă afectuoasă a cuvântului văr.

Vrâstă = dungă.


CUVÂNT ROSTIT CU OCAZIA DEZVELIRII BUSTULUI LUI NICOLAE IORGA LA SARANDA, ALBANIA

Noiembrie 21, 2016

Vlad Cubreacov,

Prezident a Suțatăľei ”Apirita Rrămănească dit Chișinău

foto-saranda-2a

Mir dita! Bună ḑuua la tută duńeaua!

Cara va-ńi daț voľie, voi ta-s zburăscu pi grailu rrămănescu ți arăsună di eta tută tu Arbinișii ș-tu Balcan.

Tińisiț reprezentanț a chiverniselor a Rrămăniiľei și a Arbinișiiľei, a puteariľei locali di-tu ațeali doau stati a noastri, duruti surări și duruț fraț rrămăńi și arbineși, doamnilor și domnilor,

Mi hărsescu multu că ni-avem adunată aḑă aoațe și că hiu anamisa di voi. Avḑâi ahânte lucri ḑâsi mușat di ligăturili ți li avem doauli stati a noastre și dealihea easte că avem multe deadun, avea scriată și Nicolae Iorga de-aesti. Voi ta s-adavgu tora mași niscânte zboare.

Dizvălirea a bustului a cama marilui a nostru istoric Nicolae Iorga tu Sarandă s-ducheaști ca un semnu di ihtibare și aprucheare culturală, ma și națională ali Rrămănii și Arbinișii. S-turnă iară ațea tińie anamisa di a noastri doau stati. S-ved ligăturili di frățiľie anamisa di arbineși și rrămăńi. S-hibă iară cum eara ună oară. Parteneriatlu cultural și politic rrămăno-arbineș fu, pân-tora, daima avantajos di doauăli părț, nă adusi goală ghineț.

Nicolae Iorga avu Arbinișia tu suflitlu a lui. Ș-mutrea cum tora yini chirolu cându Arbinișia lu aproachi simbolic tu suflitlu a ľei.

Evenimentlu cultural di aḑă easti mplinu di harauă și nă dă nădia ti ațeli aproapi 300 di ńiľi di rrămăńi ți suntu bânători loiali și patrioți ali Arbinișii. Eľi suntu ca ună punti di malamă cari nă leagâ statili și milețili a noastri. Ași easti și minoritatea națională arbinișească tu Rrămănii, iu nâsă ari ună mușeată lucrari deadun cu putearea di stat. Prota aștiptari ți u au rrămăńiľi tu Arbinișii easti s-hibă pricunuscuț oficial ca ună minoritate națională, ași cum suntu pricunuscuț și arbineșiľi tu Rrămănii, avândalui tuti ndrepturli naționali dati și siyuripsiti. Nicolae Iorga eara multu interesat di isturia, cultura și grailu rrămăńilor fărșeroț dit Arbinișii și a rrămăńilor di tut Balcanlu, scrisi cărță di nâșili și trăḑea câștigă că aeșță fraț a noșță va s-poată un chiro si-s hărsească di tuti ndrepturli naționali ți iți popul prindi s-aibă.

timbre-nicolae-iorga-saranda

Suțata „Apirita Rrămănească” dit Chișinău pistipsi că ti un evenimentu cultural ași aleptu ca aestu di aḑă lipseaști s-aibă și ună emisie filatelică specială. Ași-cara, avem adrată ună comandă Chișinău ti șasi efecti poștali, di-tu cari ținți mărchi personalizati și un plic personalizat pi cari scrii tu limba literară rrămănească și tu limba arbinișească. Aesti aspun bustul al Nicolae Iorga, adrat di masturii rrămăńi Zisa ș-Mario Mușa dit Arbinișii, ḑuua di aḑă (nausprăḑațli di Brumar, doau ńiľi șasprăḑați), semnlu a Institutlui Cultural Rrămăn, fără di cari nu-s putea s-fațim aist eveniment. S-veade și un cadhur veacľiu cu Institutlu Rrămăn di Sarandă (Casa [al] Iorga) ți ari lucrată anamisa di ańili ună ńiľe noau suti treiḑăț ș-șapti — ună ńiľe noau suti patruḑăț și anamisa di ună ńiľe noau suti patruḑăț ș-doi –  ună ńiľe noau suti patruḑăț ș-patru. S-veade și coperta din afoară și ațea dinăuntru a cartiľei al Nicolae Iorga ”Șcurtă isturie a Arbinișiiľei și a popului arbineș” tipusită tu anlu ună ńiľe noau suti noausprăḑați București; Casa Iorga di Sarandă aḑă și cadhurlu al Nicolae Iorga ninga cari suntu scriată ańiľi ți bână nâslu (ună ńiľe optu suti șaptiḑăț ș-unu – ună ńiľe noau suti patruḑăț). Aesti efecti poștali s-pot ufilisi, poți ta s-pitreți cu nâsili cărți național și internațional.

plic-nicolae-iorga-saranda

Anlu aesta Suțața a noastră u feți comandă și ti alti emisii filatelice personalizati ți au ună ligătură cu Arbinișia. Poșta a Moldovăľei scoasi ma multi mărchi ti preftlu rrămăn Averchie Vlahu dit Ayiulu Munti Athos cari adusi tu ună ńiľe optu suti șaḑăț ș-ținți București proțli cilimeni rrămăńi dit  Balcan ta s-anveață carti pi limba literară rrămănească și cari ne-alăsă niagârșitili zboare ”Și eu hiu armân!”, scoasi și mărchi ti preftlu rrămăn Haralambie Balamaci (Papa Lambru) di Curceauă, erou ali Arbinișii, ți s-vătămă fără ńilă di andarțăľi greț la treisprăyinyițili di Marțu ună ńiľe noau suti pasprăḑați. Și mai scoasim și ună emisie ti Iradeaua a sultanlui turțescu Adbul Hamid di-tu noauăli di Maiu ună ńiľe noau suti ținți prit cari frațiľi a noșță rrămăńi di-tu veacľia Văsilii Otomană fură pricunuscuț ca nă minoritate națională, di ună soie, di idyia soie cu frațiľi a lor dit Rrămănii.

Mini ași pistipsescu că tora, di aclo di nsus, din  ḑeană, din țeruri, Nicolae Iorga, marli soț ali Arbinișiiľei și a arbineșilor, avigľitorlu a frațlor a noșță rrămăńi dit Balcan, nă mutreaști cu vreare multă. Nâs și-află un locu aleptu tu inima a noastră, rrămăńi și arbineși.

S-bâneaḑă frățiľia rrămăno-arbinișească!

Hărioși! Faleminderit!

Sarandă, Arbinișii, noausprăḑațili di Brumaru doau ńiľi șasprăḑați

AROMÂNII DIN ALBANIA – un reportaj TVRi de Răzvan Petrișor.

foto-saranda-1

foto-saranda-2

 

foto-saranda-3

3-saranda-casa-iorga

foto-saranda-4

1-saranda-la-casa-iorga

cilimean-cu-tricolor

foto-saranda-5

foto-saranda-6

foto-saranda-7

aromani-cu-tricolor

2-saranda-la-casa-iorga

foto-7a

4-saranda-casa-iorga

foto-saranda-8

foto-saranda-9

foto-saranda-10

colita-1-preot-martir-haralambrie-balamaci

colita-2-preot-martir-haralambrie-balamaci

colita-3-preot-martir-haralambrie-balamaci

timbru-arhimandritul-averchie-bucuresti-1865

plic-arhimandrit-averchie-18651

macheta-iradea-9-mai-1905

plic-iradeaua


DOUĂ INSTRUMENTE JURIDICE FUNDAMENTALE: LEGEA LIMBII ROMÂNE ȘI LEGEA ROMÂNOFONIEI

August 31, 2016

Limba romana

Limba română este vorbită de circa 30 de milioane de oameni. Peste o treime dintre aceștia nu locuiesc în interiorul granițelor actuale ale României.

Ea este limbă oficială în România, Republica Moldova, Provincia Autonomă Voievodina din Serbia, având statut de limbă regională oficială în regiunile Cernăuți și Transcarpația din Ucraina. Cu timpul aceasta ar putea deveni limbă regională oficială și în localități sau raioane din sudul istoric al Basarabiei sau Transnistria (regiunea Odesa).

Limba română este limbă oficială și de lucru a Uniunii Europene (una din 24) și limbă oficială a Uniunii Latine (una din 6).

Dialectul istoric aromân al limbii române comune are statut oficial în orașul Crușova din Republica Macedonia.

Totodată, româna este  limbă liturgică (una din 5) în Sfântul Munte Athos.

Un șir de state (SUA, China, Vatican, Franța, Germania, Marea Britanie, Ucraina, Rusia) au redacții de limbă română ale posturilor lor de radio pentru străinătate. În Ucraina, Serbia și Ungaria există emisiuni radio în limba română pentru minoritarii români din cuprinsul acestor state. În multe țări există catedre de limbă română. Presă scrisă în limba română literară există în Israel, Statele Unite ale Americii, Italia, Canada, Spania, Germania, Mara Britanie, Ucraina, Ungaria și Serbia, iar sporadic și în Bulgaria. În Albania și Republica Macedonia apar publicații în dialectul istoric aromân al limbii române comune. Posturi de radio sau emisiuni în limba română există în Austria, SUA și Israel. Există și emisiuni de televiziune în româna literară în Serbia, Austria, SUA și Canada, iar în dialectul aromân în Republica Macedonia. Radio România Internațional emite în limba română și în dialectul istoric aromân. TVR Internațional nu are emisiuni în dialectul aromân al limbii române comune. Tuturor acestora li se adaugă o bogată presă scrisă și audiovizuală din Republica Moldova.

România este unul dintre puținele state europene care nu are o Lege cu privire la statutul, rolul și funcțiile limbii sale naționale. Toate statele vecine României, cu excepția Bulgariei, în care există proiecte de lege în dezbatere parlamentară, au asemenea legi. România constituie o excepție în acest sens și printre statele foste socialiste, care, în cea mai mare parte a lor, și-au elaborat și aplică un cadru legislativ cu privire la limbile lor oficiale/de stat. În România este reglementat doar regimul lingvistic pentru minoritari, nu însă și pentru majoritari, limba română și dialectele noastre istorice (aromân, meglenoromân și istroromân) nefiind luate expres prin lege sub protecția statului. Există referiri legislative disparate la limba română, însă acestea nu sunt codificate într-o lege unică, așa cum observăm în alte state. Cel mai important act juridic în acest sens este Legea nr. 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice, având doar 9 articole, dintre care doar 7 cuprind norme de reglementare. Astfel, nu putem vorbi despre o completă și autentică suveranitate lingvistică a statului, elementele acestui tip de suveranitate bazându-se în prezent, în principal, pe tradiție și practici curente.

Republica Moldova are o asemenea Lege, dar aceasta este perimată, datând din perioada ocupației sovietice (1989), în timp ce toate celelalte state post-sovietice fără excepție au adoptat Legi organice privind reglementarea modului de funcționare a limbilor lor oficiale în stat și societate. Neavând o lege de respirație europeană în materie lingvistică, conformă interesului național, nici în cazul Republicii Moldova nu putem vorbi despre o completă și autentică suveranitate lingvistică a statului.

Nici România, nici Republica Moldova nu desfășoară politici lingvistice cuprinzătoare pe plan intern și extern, chiar dacă elemente de politică lingvistică sunt prezente în subsidiarul celor culturale sau educaționale.

Nici în România, nici în Republica Moldova limba română mimico-gestuală nu este protejată de lege, chiar dacă aceasta este o formă specifică a limbii noastre naționale.

Cele mai reușite modele de regim lingvistic, reglementat prin lege, din Europa există în țările Uniunii Europene, cum ar fi, bunăoară, Franța sau statele baltice: Estonia, Letonia și Lituania.

Nu există nici o Lege a Românofoniei, cu toate că în cazul existenței unei asemenea Legi, la Românofonie ar putea adera state precum Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Israelul, Croația, Albania, Kazahstanul, putând fi invitate să adere și Republica Macedonia, Bulgaria, Ungaria și, la momentul potrivit, Grecia.

O eventuală alternativă la o asemenea Lege ar putea servi un Acord interstatal cu privire la Românofonie semnat între România și Republica Moldova, care să rămână deschis aderării oricărui alt stat în care limba română este vorbită de români autohtoni sau diasporali, indiferent de dialect, sau de persoane de alte origini etnice aparținând filonului cultural românesc.

Avem nevoie, în mod indiscutabil, de două instrumente juridice fundamentale: a) Legea Limbii Române și b) Legea Românofoniei.


CONGRESUL ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI. CUM TREBUIE SĂ FIE ȘI NU ESTE

Iunie 28, 2016

Congresul Romanilor de Pretutindeni

Congresul Românilor de Pretutindeni, convocat anul acesta pentru prima oară, a atras atenția milioanelor de români transfrontalieri, în principal a celor din jurul actualelor frontiere și Balcani și a determinat o serie de nemulțumiri întemeiate.

Prevederea articolului 7 al Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni a fost aplicată abia în 2016, cu o omisiune de 9 ani, după criterii, principii și metode necuprinse în lege și nici presupuse de aceasta.

Prima nemulțumire întemeiată a comunităților românești din jurul granițelor și Balcani ține de încălcarea de către organizatorii Congresului a principiilor proporționalității și reprezentativității. Românii de pretutindeni acuză absența unor criteriilor unice, corecte și clare înscrise într-o logică democratică. Componența Congresului convocat acum nu este nici reprezentativă și nici proporțională, susțin voci reprezentative ale românilor de pretutindeni. Membrii Congresului nu sunt nici aleși, nici delegați, ci autopropuși/automandatați, pe baza unei proceduri de contract personal între aceștia și niște susținători semnatari de liste.

Acest Congres trebuia organizat încă acum 8 ani. Criteriile organizării lui trebuiau să fie cele ale reprezentativității și proporționalității, astfel încât membrii Congresului să aibă mandat egal și reprezentativ. Acest fapt derivă din sintagma ”românii de pretutindeni” din articolul 7 al Legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, care, prin folosirea formei articulate a substantivului ”românii” presupune implicit reprezentativitatea membrilor Congresului în raport cu toți românii din afara frontierelor, nu doar în raport cu câteva grupuri ad-hoc de susținere sau de semnatari de circumstanță. Același fapt presupune implicit și ca legiuitorul român să stabilească o repartiție a numărului de mandate (locuri în Congres) pentru diferite regiuni din afara frontierelor locuite de români de pretutindeni, lucru care nu s-a făcut.

Analogiile se impun. Mai multe state din Europa și din lume au organisme similare. În toate cazurile, fără nicio excepție, organismele pentru conaționalii/coetnicii transfrontalieri respectă principiile și criteriile reprezentativității și proporționalității. Să aducem în atenție doar un exemplu de bună practică în domeniu, cel francez.

Adunarea Francezilor de peste Hotare (L’Assemblée des Français de l’étranger) este organizată în baza Legii (nr. 2013-659 din 22 iulie 2013) cu privire la reprezentarea Francezilor stabiliți în afara Franței (Loi relative à la représentation des Français établis hors de France). Numărul francezilor de peste hotare este estimat la 3,5 milioane. Criteriul reprezentativității este cuprins chiar în titlul legii și este dezvoltat și concretizat în textul acesteia. Adunarea Francezilor de peste Hotare este organizată în baza scrutinelor convocate o dată în patru ani în 15 circumscripții electorale care țin cont de numărul de francezi extrafrontalieri din diverse state și regiuni ale lunii, astfel încât cei 90 de membri aleși ai Adunării să fie reprezentativi și să aibă mandat egal.  În funcție de numărul de francezi din fiecare dintre cele 15 circumscripții electorale, în fiecare caz aparte legea prevede un număr concret de locuri în Adunare rezervate. Exemplificăm: 1) Canada – 4 locuri; 2) SUA – 7 locuri; 3) America latină și Caraibe – 7 locuri; 4) Europa de Nord – 8 locuri; 5) Benelux – 6 locuri; 6) Germania, Austria, Slovacia, Slovenia și Elveția – 11 locuri; 7) Europa centrală și de răsărit (inclusiv Rusia) – 3 locuri; 8) Europa de Sud – 5 locuri; 9) Peninsula iberică – 6 locuri; 10) Africa de Nord – 7 locuri; 11) Africa occidentală – 4 locuri; 12) Africa centrală, australă și orientală – 5 locuri; 13) Asia centrală și Orientul Apropiat – 4 locuri; 14) Israel și teritoriile palestiniene – 4 locuri; 15) Asia și Oceania – 9 locuri (Anexa la articolele 25 și 32 ale legii, intitulată Delimitarea circumscripțiilor electorale și repartiția locurilor / Délimitation des circonscriptions électorales et répartition des sièges).

Legea stabilește că Adunarea Francezilor de peste Hotare se convoacă de cel puțin 2 ori pe an. Articolul 10 al legii prevede că:  ”În fiecare an, Guvernul îi prezintă Adunării Francezilor de peste Hotare un raport privind situația francezilor stabiliți în afara Franței și politicile desfășurate în privința lor. Acest raport se referă în special la: 1) Învățământul francez, inclusiv învățământul bilingv francofon în străinătate; 2) Protecția socială și acțiunile sociale; 3) Formarea și însușirea profesională; 4) Securitatea francezilor stabiliți în afara Franței; 5. Susținerea antreprenoriatului francezilor stabiliți în afara Franței și acțiunile desfășurate pentru favorizarea difuziunii comerciale a produselor fabricate în Franța; 6) Angajamentele internaționale privind unul dintre domeniile prevăzute în punctele 1), 2), 3) și 7) și care se referă direct la francezii stabiliți în afara Franței, precum și convențiile  care tind să evite dubla impozitare și cele referitoare la dreptul familiei care ține de Conferința de la Haga privind dreptul privat, sub rezerva prerogativelor atașate conduitei în relațiile externe ale Franței; 7) Administrația francezilor stabiliți în afara Franței. Acest raport este supus dezbaterilor în prezența Guvernului. El poate primi un Aviz al Adunării Francezilor de peste Hotare”. Totodată, articolul 12 al legii prevede că: ”Adunarea Francezilor de peste Hotare poate fi consultată de către Guvern, de către Președintele Adunării Naționale sau de către Președintele Senatului cu privire la situația francezilor stabiliți peste hotare sau cu privire la orice altă chestiune consular sau de interes general, în special cultural, educativ, economic și social care îi vizează. În aceste domenii ea poate de asemenea, din proprie inițiativă, realiza studii și adopta avize, rezoluții și moțiuni”.

Având modelul francez în față, cum ar fi trebuit organizat, prin analogie, Congresul Românilor de Pretutindeni?

Întâi de toate, pentru că România este o democrație reprezentativă, în care mandatele imperative nu sunt acceptate și declarate nule (analogie cu mandatul parlamentar, articolul 69. Mandatul reprezentativ, care prevede că Orice mandat imperativ este nul”), era necesar ca Metodologia de atribuire a mandatelor membrilor Congresului Românilor de Pretutindeni să stabilească toate criteriile aplicabile, ținând cont de categoriile de români de pretutindeni prevăzute de lege, precum și de numărul acestora.

Legea privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni definește clar noțiunea de români de pretutindeni. Aceasta cuprinde trei categorii distincte: 1. Persoanele de origine română din afara granițelor României (indiferent de modul în care aceștia sunt apelați (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuţovlahi, daco-români, fărşeroţi, herţeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureşeni, megleniţi, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, voloni, macedo-armânji, precum şi toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus)); 2. Persoanele aparținând filonului lingvistic și cultural românesc (indiferent de cetățenia sau etnia acestora, bunăoară evrei, sași, șvabi, băieși, maghiari, secui etc.), care locuiesc în afara frontierelor României ; 3. Cetățenii români stabiliți în afara frontierelor României.

Părerea noastră este că organismul intitulat Congresul Românilor de Pretutindeni ar fi trebuit constituit pe bază de scrutin, astfel încât mandatele celor care îl constituie să fie egale și reprezentative. În acest scop, birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, în colaborare cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, ar fi urmat să stabilească un număr rezonabil de circumscripții electorale, rezervând, în funcție de ponderea deținută de românii de pretutindeni în fiecare circumscripție, un număr variabil, dar concret de locuri în Congres.

Astfel, ar fi fost potrivită și utilă organizarea scrutinului pentru Congres în următoarele circumscripții electorale: 1) Republica Moldova, 2) Ucraina, 3) Ungaria, 4) Serbia, 5) Bulgaria, 6) Albania, Grecia și Republica Macedonia, 6) Austria, Germania și Europa de Nord, 7) Franța și Europa Occidentală, 8) Italia și Europa de Sud, 9) Spania și Portugalia, 10) Israel, Teritoriile palestiniene și Orientul Apropiat, 11) Australia, Noua Zeelandă, Japonia și Zona Asia-Pacific, 12. SUA, 13) Canada, 14. Statele baltice, Rusia și Kazahstan, 15) Croația (pentru istroromâni, cu titlu de excepție, ca fiind grupul românesc în cea mai mare dificultate culturală, lingvistică și identitară). Desigur, este vorba doar despre un proiect de configurare teritorială, legiuitorul român fiind liber să stabilească cât se poate mai potrivit configurația și numărul circumscripțiilor pentru alegerea membrilor Congresului, precum și numărul concret de locuri rezervat în Congres reprezentanților fiecărei circumscripții.

În cazul în care românii de pretutindeni nu dețin cetățenia Statului Român sau reprezintă grupuri cu pondere numerică insuficientă pentru constituirea de circumscripții separate (de ex. meglenoromânii sau istroromânii, ori grupurile speciale aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, de ex. băieșii din Ungaria sau Croația, ori evreii românofoni din afara Israelului) ar fi fost potrivită rezervarea, prin analogie cu Parlamentul României în cazul minorităților etnice din interiorul Țării, a unui număr garantat de locuri pentru reprezentanții acestor grupuri specifice de români de pretutindeni aflați în dificultate culturală și identitară. Este corect și onest să le aplicăm minoritarilor români din afara frontierelor României un tratament egal cu cel aplicat minoritarilor alogeni din interiorul frontierelor.

Nu există niciun argument valabil pentru ca un asemenea model, care funcționează cu succes în democrațiile europene în cazul conaționalilor de peste hotare, să nu fi fost aplicat de către Parlamentul nostru de la București.

Faptul că actualii membri ai Congresului Românilor de pretutindeni nu dețin nici mandat egal și nici reprezentativ, care să fi rezultat dintr-un scrutin, lasă loc pentru discuții pe marginea naturii mandatului deținut de aceștia, susceptibilă de a fi imperativă și contractuală, întrucât a fost încredințat de un număr aleatoriu și redus de persoane care și-au depus semnăturile pe niște liste neverificate și nepublicate. De principiu, nu suntem împotriva listelor de susținere, dar, prin analogie cu alte cazuri prevăzute de legislația României, acestea ar fi putut fi acceptate doar ca procedură preelectorală.

Am vorbit despre reprezentativitate legitimă și ilegitimă, reală sau fictivă, întrucât Metodologia privind organizarea alegerii delegaţilor la Congresul Românilor de Pretutindeni operează formal cu noțiunea de reprezentanți legitimi”: ”Consiliul Românilor de Pretutindeni, organ cu caracter de reprezentare, care reuneşte reprezentanţii legitimi ai românilor de pretutindeni(art. 3), doar proclamând reprezentativitatea, fără să-i asigure temei real. ”Reprezentativitatea” invocată formal de Metodologie este una fictivă (convențională, ireală, simulată). Vom observa că, tocmai pentru motivul că Metodologia a exclus principiul și criteriul reprezentativității și proporționalității, peste 99% dintre românii din afara frontierelor României au răspuns prin boicot, neparticipând la procedurile stabilite de ea.

Oricine poate constata că actualii membri ai Congresului nu sunt reprezentanți legitimi ai românilor din afara frontierelor României. Ei dețin doar un mandat imperativ și inegal, încredințat, într-un soi de procedură contractuală, exclusiv de cei  care și-au depus semnăturile în susținerea lor (sub 0,5% din ansamblul românilor de pretutindeni). Ei sunt doar delegați contractuali ai celor care și-au depus semnăturile. Un asemenea tip de mandat este nereprezentativ.

În consecință, Congresul Românilor de Pretutindeni constituit anul acesta nu se poate înscrie logic și organic în Statul Român, care, prin definiție, este o democrație reprezentativă, nu una imperativă. Niciun mandat reprezentativ în Statul Român nu poate fi emanația unei liste de semnături. 

Orice mandat care se dorește reprezentativ trebuie să fie realmente reprezentativ.

Asistăm la o contradicție în termeni. Aceasta va trebui depășită prin convocarea unui nou Congres pe baza principiilor și criteriilor valabile în Statul Român pentru orice organ sau for reprezentativ. Nu va fi nimic grav dacă se va organiza un nou Congres reprezentativ al Românilor de pretutindeni.

Congresul Românilor de Pretutindeni nu poate și nu trebuie să fie o entitate fictivă sau contestabilă în Statul Român și nici emanația unui număr totuși mic de entități ad-hoc (grupuri de susținere sau semnatari de circumstanță).

Sunt convins că majoritatea covârșitoare a românilor din afara frontierelor României simt și gândesc la fel.

Vlad Cubreacov,

Președinte al Asociației ”Răsăritul Românesc”


CRIPTOROMÂNII

Iunie 10, 2016

Romania si Criptoromanii

Degeaba veți căuta termenul din titlu în dicționarele limbii române. Nu există deocamdată un cuvânt care să-i desemneze pe românii deznaționalizați complet sau în mare parte. Cu toate că, existând realitatea, ar trebui să existe și un cuvânt care să o desemneze.

În limba română, dar și în alte limbi, există alți termeni din aceeași arie semantică: criptocreștini, criptoevrei, criptomusulmani.

Am format termenul Criproromâni după același model, folosind cele două morfeme: Cripto + Român. Dicționarul Explicativ al Limbii Române ne spune despre primul morfem următoarele: ”Cripto- Element prim de compunere savantă cu semnificația „ascuns”, „secret”. [< fr. crypto-, cf. gr. kryptos]”. Al doilea formant, Român, nu trebuie explicat.

Putem folosi termenul de Criptoromân, așa cum folosim, bunăoară, termenul de Pseudoromân.

Ca să rămânem pe zona analogiilor, vom arăta că Criprocreștini sunt considerați pomacii de limbă bulgară, bosniacii musulmani de limbă sârbo-croată, adjarii musulmani de limbă georgiană, albanezii musulmani, homșeții musulmani din Turcia numiți și criptoarmeni, pontiacii musulmani de limbă turcă, civenoburii musulmani din Turcia, lazii musulmani din Turcia vorbitori ai unui dialect izolat georgian, urumii musulmani de limbă turco-tătară din Ucraina numiți și criptoelini, torbeșii musulmani de limbă slavă macedoneană din Republica Macedonia, gadjalii musulmani din Bulgaria și Grecia numiți și criptogăgăuzi, goranii musulmani de limbă sârbă din Kosovo, rafceanii musulmani de limbă sârbă din Albania, rușii musulmani din Rusia (15 000) și Kazahstan (50 000), meglenoromânii musulmani din Turcia și alții.

Cripromusulmani sunt considerați moriscoșii (moriscos – maurii mici, în traducere din spaniolă) catolici din Spania ziși și saracini/sarazini, linobambakii catolici din Cipru, iar criptoevrei maranii catolici din Spania, falașii creștini din Etiopia, dar și persoanele care, rămânând evrei în taină, s-au convertit benevol sau formal la islam, creștinism ori alte religii, de cele mai multe ori schimbându-și numele de familie și prenumele sau adaptându-le piesajului etnocultural local.

Criptocreștinii, criptomusulmanii, criptoevreii, criptoelinii, criptoarmenii, criptoslavii etc. sunt rezultatul unor fenomene care s-au apărut produs ca urmare a a) convertirii forțate la religia ocupantului sau a majoritarilor; b) aculturației și asimilării lingvistice forțate și/sau naturale; c) prozelitismului religios; d) camelionismului personal.

Cine sunt criptoromâni și unde îi găsim?

Nu vom greși deloc dacă în categoria Criptoromânilor îi vom include  pe:

  • ortodocșii de limbă maghiară din Transilvania (cazul satului Dăboi este unul de trist renume);
  • o parte importantă numeric a secuilor catolici și reformați de limbă maghiară din Transilvania, altădată ortodocși de limbă română (așa-zișii români secuizați);
  • greco-catolicii de limbă maghiară din Ungaria, altădată ortodocși de limbă română, majoritari în vechime în toată Crișana de Apus, până la Tisa și dincolo de Tisa, cu iradieri până dincolo de actuala graniță austriacă;
  • valahii din Valahia Moravă (Valašsko) din Cehia și Slovacia (în Carpații Beschizi/Nordici sau Păduroși), care se identifică drept valahi și vorbesc un grai care nu este nici ceh, nici slovac, dar care păstrează un lexic rezidual românesc de peste 1000 de cuvinte, precum și toate caracteristicile românești ale culturii materiale sau muzicale și coregrafice vechi;
  • goralii din sudul Poloniei, care, ca și valahii din Cehia și Slovacia, vorbesc un grai distinct cu un lexic rezidual românesc important și păstează toate caracteristicile românești ale culturii materiale sau muzicale și coregrafice vechi;
  • o parte a ucrainenilor greco-catolici din Galiția și Transcarpația, individualizați puternic în raport cu marea masă a ucrainenilor și care păstrează în graiurile lor un lexic rezidual românesc important. Aceștia, în Evul Mediu, au fost ortodocși și s-au condus de dreptul românesc (ius valachicum). Numeroase documente istorice și toponimia/hidronimia dau mărturia criptoromânității lor;
  • populația din peste 200 de sate din Ucraina de astăzi atestate altădată ca românești, inclusiv în Hătmănie (Secea Zaporojeană). În Ucraina dinaintea celui de al Doilea Război Mondial au funcționat 168 de școli rurale cu predare în ”limba moldovenească”, astăzi toate desființate, învățământul fiind exclusiv în limba ucraineană.
  • rusolingvii de origine ”moldovenească”/basarabeană (conform pașaportului sau declarați la recensăminte) din Federația Rusă, plecați în pribegie sau colonizați/strămutați/deportați și care și-au pierdut limba complet sau în cvazitotalitate;
  • bulgarii din localitățile altădată românești din spațiul dintre Dunăre și Munții Balcani din Bulgaria de astăzi, atestate documentar;
  • valahii musulmani din Turcia, de viță meglenoromână;
  • sărăcăceanii din Grecia, de viță aromână;
  • caracaceanii din Bulgaria, de viță aromână;
  • aromânii de limbă greacă din Grecia, așa-zișii vlahi grecofoni;
  • populația din satele altădată istroromâne din peninsula Istria, astăzi în Croația și în mică parte în Slovenia, fapt certificat documentar sau prin toponimie/hidronimie.

Există și istorici care consideră că s-ar încadra în această categorie a Criprotomânilor și:

  • Populația de diverse limbi din țările balcanice și Austria care se identifică astăzi și se identificau în vechime drept valahi sau morlaci/mavrovlahi, adică vlahi/români negri/din nord, în vechime punctele cardinale fiind desemnate cromatic;
  • Torlacii din dreapta și din stânga actualei granițe bulgaro-sârbe, din nordul Macedoniei și, parțial, din Kosova;
  • Huțulii, care păstrează un lexic rezidual românesc și un șir de particularități entografice comune/identice cu dacoromânii. Eminescu îi considera urmași ai dacilor liberi.

Dacă mi-au scăpat anumite grupuri de Criptoromâni, vă rog să mă completați. Cred că merită să deschidem o dezbatere (istorică, culturală, entografică, lingvistică etc.) pe marginea acestui subiect nu doar interesant, ci și de mare sensibilitate.


NUMELE DE FAMILIE MUȘA

Iunie 4, 2016

Limba romana

Un cititor, domnul Lucian Mușa, ne-a rugat să încercăm să deslușim originea numelui său de familie. Vom răspunde pe scurt.

Întâi de toate vom observa că numele Mușa este fixat în toponimia și hidronimia românească.

Una dintre apele curgătoare din Țară poartă acest nume. Este vorba despre râul Mușa, un afluent al râului Bâsca Mică, care, la rândul său, se varsă în râul Bâsca Roziliei, iar acesta din urmă are ca emisar râul Buzău. În Mușa se revarsă râulețul Boul.

Totodată, vom reține că există, tot în județul Buzău, munții Mușa Mare și Mușa Mică.

Faptul că acest nume este fixat în toponimie și hidronimie dovedește vechimea lui.

Vom mai reține și faptul că în ținutul Brno-Venkov din partea de sud a regiunii cehe Moravia (Carpații Păduroși sau Beschizi, unde există o largă comunitate criptoromână, numită valahă, în regiunea autonomă Valahia – Valašsko) avem o localitate cu un nume consonat – Mușov (în cehă Mušov, în germană Muschau).

De asemenea, vom observa că numele de familie Mușa are o serie întreagă de forme derivate, împreună cu care constituie o adevărată familie de nume: Mușa, Mușan/Mușanu, Mușeanu, Mușoi/Mușoiu, Mușac, Mușuc, Mușlea, Mușescu, Mușilă, Mușină, Mușeu, Mușău. Alte variante atestate ale numelui de familie Mușa sunt Mușică, Mușicoiu.

Numele de familie Mușan (Mušan) este întâlnit la românii slavizați din Croația și din Bosnia și Herțegovina. De asemenea, găsim și nume ca Mošin, Mošina la huțuli, precum și la slovacii și cehii din zona Carpaților Păduroși.

Răspândirea la români a numelor Moș/Moșu, Moșa, Moșescu, Moșeanu și Moșan/Moșanu, Moșoi/Moșoiu, Moșilă este și ea o evidență.

În fine, referindu-ne stric la numele de familie Mușa, precizăm că acesta se întâlnește nu doar la dacoromâni, ci și la meglenoromâni și aromâni. Una din colecțiile inedite de texte meglenite ale lui Theodor Capidan, ca să aducem doar un exemplu, cuprinde un cântec intitulat ”Lu Mușa”. Larga răspândire a numelui Mușa în spațiul carpato-balcanic este o confirmare a vechimii lui, conducându-ne la concluzia că provine din substratul arhaic iliro-traco-daco-mezic al limbii române.

Prima ipoteză: numele Mușa reprezintă o formă articulată a cuvântului múșă, care este un arhaism, însemnând mamă, mai exact mamă dreaptă, mamă mare, mătușă, bunică, moașă, precum și femeie pricepută, cunoscătoare, știutoare.

Cuvântul múșă este forma de feminin a lui muș. Pe când muș reprezintă o formă coruptă fonetic a lui moș, cu derivatul său regresiv moașă.

Cuvântul românesc moș/muș este considerat ca fiind din substratul preroman, mai exact tracic (daco-getic). Etimologii îl pun în relație cu albanezul mošë/motšë, cuvânt din substratul iliro-traco-daco-mezic cu sensul de vârstă. Au existat încercări de a-l pune și în relație cu un alt etimon indoeuropean, mus/muš/muž, acesta însemnând puternic, bărbat, soț. Vom reține că antroponimia românească atestă nume de familie ca Muj, Muja, Mujoi, Mujea, Mujescu. Dată fiind alternanța sunetelor Ș și J, am putea admite că aceste nume de familie reprezintă fie forme arhaice, fie forme modificate fonetic, dar tot sub presiunea substratului arhaic, a numelor Muș, Mușa, Mușoi, Mușea, Mușescu.

A doua ipoteză: mușă reprezintă o formă omisivă a unui cuvânt neatestat, *mămușă, prin omiterea primei silabe, după modelul lui tușă, care vine, de asemenea omisiv, din mătușă. Această ipoteză, a existenței în vechime a cuvântului *mămușă, are dreptul la existență atâta timp cât avem de a face în limba română cu un șir de cuvinte arhaice bisilabice, ca mamă, dadă/dodă, tată, țață, nene, lele, babă, nană, precum și de un format (sufix) arhaic, din substratul preroman, destul de productiv, cu sens diminutival: -uș/-ușă. A se vedea: tușă ˂ mătușă ˂ măt (mamă) + ușă (ca și gușă ˂ gu (gât, guler) +ușă, cătușă ˂ căt (pisică) + ușă, mănușă ˂ mână + ușă, brândușă ˂ brând (ceea ce ajută la brodit, la fermentat) + ușă sau diminutivele găinușă, țepușă, găletușă, aromânescul lândurușă/lândurușe (rândunică) etc.). Omiterea primei silabe dintr-un șir repetitiv, precum și reluarea în șir repetitiv a primei silabe a unui cuvânt, sunt fenomene frecvente în limba română: mămăligă ˂ + măligă, nănaș/nănașă ˂ + naș/nașă etc.

Cu toate acestea, eu aș pleda pentru prima ipoteză: numele Mușa provine din substantivul comun mușă.

Încă un detaliu interesant. Pornind de la aceste considerații, putem admite că și vârful Babele din munții Bucegi reprezintă o traducere după o denumire mai veche, din fondul arhaic, care putea fi Moașele sau poate chiar Mușele.


PARALELE LEXICALE LITUANIANO-ROMÂNE (LEKSINIAI PARALELIŲ TARP RUMUNŲ IR LIETUVIŲ)

Iunie 4, 2016

balticii harta

Este unanim recunoscut că limbile baltice, printre care și lituaniana, sunt destul de conservatoare și păstrează multe cuvinte (rădăcini), formanți (morfeme) și caracteristici arhaice ale limbii proto-indoeuropene, din vechiul grup dialectal primar Satem, din care au făcut parte și vechii locuitori ai spațiului nostru etnogenetic.

Dacă lexicografii și etimologii români au recurs, încă din secolul XIX, la compararea materialului lexicografic autohton cu cel albanez, în încercarea de identificare a elementelor comune din substratul traco-daco-iliro-mezic (carpato-balcanic), puțini au fost lingviștii care au acordat o atenție cuvenită paralelelor lexicale româno-baltice (lituaniene, letone și vechi prusace). Multe rădăcini și morfeme lituaniene sunt consonante sau chiar identice cu rădăcini și formanți din fondul autohton arhaic al limbii române. Domeniul rămâne deocamdată neexplorat și doar cercetările ulterioare vor putea scoate la iveală afinitățile de substrat ale limbilor baltice cu româna și invers.

Am alcătuit fugitiv o listă, nici pe departe completă, de cuvinte care par să fie comune românei și lituanienei. Lucrând asupra materialului lexicografic am remarcat frecvența mare în lituaniană a prefixului –ete, pe care îl întâlnim și în cazul multor cuvinte vechi din limba noastră (o listă incompletă: Buhurete, (Burete – ?), Carabete, Carcalete, Cioclete, Ciorete, Ciuciulete, Cobilete, Corobete, Cuculete, Dolete, Dragobete, Druvete/Druete, Dulete/Duvlete/Dovlete, Făcălete, Jugălete, Juvete, Mocamete, Molete, Moromete, Nătăflete, Nicorete, Nutrete, Orbete, Papalete, Piculete, Ploiete, Pufulete, Puiete, Puilete, Racamete, Scaiete, Scârlete, Scochinete, Scorobete, Sticlete, Sulete, Șișilete/Șușlete, Știulete, Ulete, Vrăbete, cărora li se adaugă argoticul recent Vorbete, format după Vorbă, cuvânt din substrat), dar și –aga/iga consonant cu prefixul utilizat în cazul multor cuvinte românești din substrat (Baligă, Cotigă, Măligă, Săpăligă) sau -ogė (echivalentul prefixului -og/-oagă).

Pe lângă cele peste 180 de cuvinte românești care au corespondente în lituaniană există alte câteva zeci de cazuri când cuvintele din lituaniana de astăzi sunt identice sau foarte asemănătoare cu nume traco-dacice fixate de autori greci sau latini sau care au devenit cunoscute odată cu descoperirea de către arheologi a unor inscripții pe diverse obiecte din lumea traco-dacică.

Întrucât româna s-a aflat și se află geografic la mijloc de cale între Baltica și Adriatica, între Lituania și Albania, pentru a putea clarifica originea multora dintre cuvintele vechi prezentate de lexicografi ca având origine necunoscută ori incertă sau ca fiind împrumutate din ”slavă”, ar fi deosebit de utilă întocmirea unui repertoriu al corespondentelor lexicale albanezo-lituaniene. Ipoteza noastră este că orice lexem, rădăcină sau morfem identice din cele două limbi nu putea lipsi din limba/limbile traco-dacilor, iar în cazul în care acestea au corespondente în limbile slave ele rămân a fi doar corespondente, nu împrumuturi în română. Ideea de continuum dialectal Satem, din care au făcut parte strămoșii balticilor, românilor, albanezilor, indo-iranienilor și slavilor trebuie să ne ajute la emanciparea de ceea ce numim ”teroarea etimologică” slavă.

Nu am trecut în revistă toponimia și antroponimia lituaniană, dar cu siguranță o serie de paralele vor putea fi făcute de acum încolo și pe acest plan. Reținem doar frecvența unor denumiri ca Palanga, un echivalent al românescului Palanca, precum și a unor nume ca Daina, echivalentul lui Doina, Mantas, echivalentul lui Manta/Mantea sau a numelui de familie Buga.

Un alt nume frecvent la lituanieni este Ileana, care își are corespondentul identic în română. Existența numelui arhaic Ileana în lituaniană ne-ar putea conduce, la o analiză minuțioasă, către identificarea aceluiași etimon ca și în cuvântul românesc Iele (ființe imaginare din mitologia populară românească, înfățișate ca niște fete frumoase care apar numai noaptea, vrăjind, prin cântecul și prin jocul lor, pe bărbați, asupra cărora au puteri nefaste; frumoasele, mândrele, dânsele, șoimanele, vântoasele, drăgaicele) și la stabilirea relației semantice și de formă cu Ileana Cosânzeana din folclorul și mitologia populară românească.

Considerăm că este, de asemenea, necesar un studiu comparativ temeinic al mitologiei populare baltice și românești, mai cu seamă al panteonului popular precreștin al balticilor și al românilor, albanezilor și al tuturor carpato-balcanicilor în partea în care aceștia sunt moștenitori ai vechii lumi traco-daco-iliro-mezice. Cu siguranță vom găsi o mulțime de corespondente care ne vor ajuta și în cercetarea istorico-filologică.

Cuvintele lituaniene din această listă pe care unii le vor găsi consonante cu formele din diverse idiomuri slave nu reprezintă împrumuturi din vreo limbă slavă, fiind simple corespondente baltice. De asemenea, corespondentele românești ale cuvintelor lituaniene nu reprezintă împrumuturi din această limbă.

Am încercat și întocmirea unei liste de corespondente letone, cu toate că acestea sunt mai puține.

A) Paralele cu lituaniana

  1. Akys = Ochi
  2. Aliejus = Ulei
  3. Altis = Altis, denumire de râu consonaltă cu Alitus (Olt)
  4. Asilas = Măgar/Asin.
  5. Ausis = Ureche, cf. Auzi
  6. Avis = Oaie
  7. Avižos = Ovăz
  8. Baimė = Teamă, Frică, cf. Bai
  9. Bajorystės = Nobilime, cf. Boier, Boierime
  10. Bala = Mocirlă, cf. Baltă, A se bălăci
  11. Balta/Baltas = Bălai, Bălan, Alb
  12. Baltijos = Marea Baltică, cf. Baltă
  13. Bamba = Buric, cf. Bumb, Bumburez, Bumburel, Bu(m)buruză
  14. Barsukas = Bursuc
  15. Bernas (arhaic) = Copil, cf. Bernea
  16. Beržas = Mesteacăn, cf. Breaz, Brează, Barză
  17. Bezdalius = Bășină, cf. Bâzdâganie
  18. Bliūdas = Blid
  19. Blogas = Prost, Bleg
  20. Bobutė = Babă, băbuță, babetă
  21. Bobutinas = Babă. Cf. Băbătie/Băbătică/Băbuță
  22. Butas/Buta = Casă mica, căsuță, apartament. cf. Budă, cf. letonul Buts, Būda
  23. Čia = Aici, Acia
  24. Čukurs = Creastă, Moț, cf. Ciucure
  25. Daina = Doina (prenume feminin), cf. letonul Daīņa
  26. Dainuoti = A cânta, a doini
  27. Dainininkė = Cântăreț (literalmente: Doinitor)
  28. Dantis = Dinte
  29. Darau (verb, pers. I, prezent) / darbo = A face, A dura (zidi) cf. arom. Adar (fac) / lucrez
  30. Darbas = Muncă, cf. Dârvală
  31. Drąsus = Dârz, Îndrăzneț
  32. Duoti = A da
  33. Erelis = Erete, Vultur
  34. Esu = Îs (sunt)
  35. Ežeras = Iezer
  36. Gegutė = Cuc, cf. Ghegă (cucă)
  37. Geltonas = Galben
  38. Genys = Ghionoaie, Ciocănitoare
  39. Geras = Bun. Cf. Gherea
  40. Giminė = Rudenie, Neam, cf. arom. Ghimtă
  41. Grandą = Legătură, cf. Grindei
  42. Grindis = Pardoseală, Etaj, cf. Grindă
  43. Grūdai = Grăunte, Boabe, cf. Grunz, cf. alb. Grundë
  44. Grumstas = Bulgăre, cf. Grunz, cf. alb. Grundë
  45. Gogas = Greagăn, Gheb, Grumaz, cf. Gogă
  46. Grotelės = Grătar
  47. Gyvas = Viu, cf. dialectalul și arom. Yiu
  48. Gyvūnas = Jivină, Vietate
  49. Guga = Măciulie, cf. Gogă, Gogoașă, Gogoriță
  50. Jūros = Mare, cf. Iureș
  51. Ir = Iar
  52. Išeiti = A ieși
  53. Įvorė = Butuc, cf. Ivăr
  54. Kaip = Ca
  55. Kalnas = Munte, deal, cf. Colină, Culme
  56. Kambaras = Cameră, cf. Hambar
  57. Kardas = Spadă, Coardă, Sabie, cf. arom. Coardă (spadă) și alb. Kordhë (spadă)
  58. Karūna = Cunună, Coroană, Cărună (arom.)
  59. Katė/katinas = Pisică/motan, cf. Cătușă/Cotoi
  60. Kelias = Cale
  61. Kėnis = Brad argintiu, cf. Pin, arom. Chin
  62. Keptas = Copt (în cuptor)
  63. Karpis = Crap
  64. Kiauras = Găurit, cf. Gaură, Cheutoare/Chiutoare
  65. Klijai = Clei
  66. Kokonas = Cocon, Cucon
  67. Kreida = Cretă
  68. Krienai = Hrean
  69. Kukulis = Gălușcă, cf. Cocă, Cocoloș
  70. Kukurūzai = Porumb, Cucuruz
  71. Kukutis = Pupăză, cf. Cuc armenesc
  72. Kuoka = Măciucă, cf. Cucă, Cocârlă
  73. Kuris = Care
  74. Laukas = Câmp, cf. Luncă
  75. Lazda = Vargă, Loază
  76. Lėlė = Păpușă, cf. Lele
  77. Lieka = Rămășiță, Puțin cf. Leacă, Oleacă
  78. Liga = Boală, Lingoare, cf. arom. Lăndzit
  79. Linai = In
  80. Lova = Albie, cf. Lăi, Lăutoare
  81. Lova = Pat, cf. Laviță/laiță
  82. Mama = Mamă
  83. Maistas = Mâncare, cf. Mesteca
  84. Mala = Mal, Margine, cf. Mal
  85. Malūnas = Moară, cf. Mălai, Măligă
  86. Mantas = Manta (prenume masculin)
  87. Mažas = Mic, cf. Mânz
  88. Medus = Miere, cf. Mied
  89. Mėnulis = Lună, cf. arom. Mes
  90. Merghina = Fată, Tânără, cf. Mărghiol, Marghioală, Marghioliță
  91. Miręs = Mort, cf. Mârșav
  92. Mintis = Gând, cf. Minte și arom. Minduiesc
  93. Mirtis = Moarte
  94. Morka = Morcov
  95. Moteris = Femeie, cf. CuMĂTRĂ
  96. Motušėlė = Mămuță, Mătușă
  97. Naktis = Noapte
  98. Namas = Casă, cf. Nemeș
  99. Naujas = Nou
  100. Nederlingas = Sterp, cf. Neder, Nederiță
  101. Nendrės = Stuf, cf. Nandraș, Năndrălău, Nandrea, Nandriș
  102. Nepuotis (nepotis, neptis) (arhaism)/anūkas = Nepot
  103. Niekas = Nimic, cf. pop. Ńica
  104. Niekur = Nicăiri, cf. pop. Nicăuri
  105. Nosis = Nas
  106. Nubaidyti = A goni, cf. Năbădaie/Năbădăi, năbădăios
  107. Pagonys = Păgân
  108. Palanga = oraș în Lituania, cf. Palanca
  109. Palikti = A pleca
  110. Pamazgos = Zoaie, cf. Mâzgă
  111. Paršas = Purcel
  112. Patarimas = Povață, cf. Pătăranie
  113. Pelai = Pleavă, cf. Piele, Pieliță
  114. Petražolės = Pătrunjel
  115. Pilnas = Plin
  116. Piniginė = Pungă, desagă
  117. Pirmas/Pirmą = Primul/Prima
  118. Pizda = Pizdă
  119. Plaukai = Păr. Cf. Plete
  120. Plaukti = A pluti
  121. Plūgas = Plug
  122. Po = După, Apoi
  123. Ponas/Pona = Domn/Doamnă, cf. StăPÂN, JuPÂN
  124. Pora = Pereche/Cuplu. Cf. Pereche, popular Păreche
  125. Prastas = Prost, Simplu
  126. Prekyba = A precupeți, a târgui
  127. Pūliai = Puroi
  128. Pūlingas = Pasăre mică, Pui, Puică, dar și Vulvă, cf. arom. Pul’u
  129. Putpelė = Prepeliță, cf. Pitpalac
  130. Ramunė = Romaniță
  131. Ranka = Mână, cf. Brâncă
  132. Ratas = Roată
  133. Ridikas = Ridiche
  134. Rožė = Rujă, Roză, Trandafir
  135. Rūdys = Rugină
  136. Saulė = Soare, cf. letonul Saule
  137. Siūti = A coase, cf. Însăila/Înseila
  138. Skuja = Ac, cf. Sculă
  139. Sėmenys = Semințe
  140. Sietas = Sită
  141. Skalė = Scară
  142. Skrynia = Arcă, sipet, cf. Scrin
  143. Sodinti = A sădi
  144. Sotus = Sătul
  145. Stegerỹs = tulpină uscată (cf. stejar)
  146. Stiebas = Trunchi, Știub, cf. Știubei
  147. Stiklas = Sticlă
  148. Stógas = Acoperiș, cf. Stog (din indoeuropeanul *(s)teg-/*(s)tog- ”capac, acoperiș”)
  149. Subręsti = Matur, cf. Șubred
  150. Sukti = A suci
  151. Šlovė = Slavă
  152. Šokis = Joc, Dans
  153. Strazdas = Sturz, Mierlă
  154. Taip = Da
  155. Teta = Mătușă, Țață
  156. Tetėnas, tetulėnas = Tată, mătușă. Cf. Tătâne/Tetea/Tetica, țață
  157. Tetinas, tetutinas, tetulis, tetulius = Unchi, soțul mătușii. Cf. Tătâne/Tetea/Tetica
  158. Tingus = Leneș. Cf. Tâng, tângă, Nătâng, Tând/Tândală.
  159. Тortas = Turtă
  160. Tranas = Trântor
  161. Tu = Tu
  162. Turtas = Avere, Bogăție, cf. Turda
  163. Ūdra = Vidră
  164. Upė/upelis = Râu/Pârâu, cf. Apă
  165. Vadovas = Conducător. Cf. Vodă
  166. Vaga = Brazdă. Cf. Văgăună.
  167. Vaizdas = Văz, Vedere
  168. Valia = Voință, Voie
  169. Varda = Nume, cf. Vorbă
  170. Vargas = Nenoricire, Pacoste, Năpastă, cf. Vârcolire, Vârcolac
  171. Varlė = Broască, cf. Vârlan, Vârî, Vărlog, Vârloveni
  172. Varna = Cioară, cf. Vrană, Varna
  173. Varnėnas = Graur, cf. Vrană, Varna
  174. Vartoti = A mistui, cf. Vatră
  175. Vilna = Lână, cf. Velință
  176. Viršų = Vârf, Sus
  177. Voverė = Veveriță
  178. Vyno = Vin
  179. Vyras = Bărbat, cf. Vârlan
  180. Vyšnių = Vișină
  181. Žirnis = Grăunte, cf. Zârnă
  182. Žiuponė = Doamnă, cf. Jupână/Jupân
  183. Žuvis = Pește, cf. Juvete
  184. Žvirblis = Vrabie

B) Paralele cu letona:

  1. Auss = Ureche, cf. Auz
  2. Bagāts/Bagātība = Bogat/Bogăție
  3. Bajārs = Boier
  4. Bailes = Teamă, Frică, cf. Bai
  5. Balts = Bălan, Bălai, Alb
  6. Bārda = Barbă
  7. Būda = Colibă, Bordei, cf. Budă
  8. Bumbas = Testicul, cf. Bumb
  9. Darba = Muncă, cf. Dârvală
  10. Dzimta = Rudenie, Gintă, cf. arom. Gimtă
  11. Gailis = Cucoș, cf. Gaie, Gaiță
  12. Gatavs = Gata, Gătit, Terminat (adjectiv)
  13. Grauds = Grăunte, cf. Grunz, Grunjos
  14. Gudrs/Gudri = Isteț, Ingenios, cf. A se gudura
  15. Kažokāda = Blană, cf. Cojoc, Coajă
  16. Kūka = Turtă, cf.  Cocă, Cocoașă, Cocoloș, Cucă, Gogă
  17. Lauks = Câmp, cf. Luncă
  18. Mala = Mal, Margine
  19. Mati =  Păr, cf. Miță
  20. Mute = Gură, cf. Mutră
  21. Nāss = Nară, cf. Nas
  22. Nekas = Nimic, cf. pop. Ńica
  23. Nekur = Nicăiri, cf. pop. Nicăuri
  24. Nūja = Băț, Nuia
  25. Mazs = Mic, cf. Mânz
  26. Mazulis = Copil, Micuț, Pui, cf. Mânz
  27. Palieka = Rămășiță, cf. Leacă, Oleacă
  28. Pelavas = Pleavă
  29. Pētersīļi = Pătrunjel
  30. Pizdā = Pizdă
  31. Redīss = Ridiche
  32. Sāls = Sare, cf. Salamură
  33. Saule = Soare
  34. Siets = Sită
  35. Sīpols = Ceapă
  36. Slava = Slavă (glorie, tărie)
  37. Stārks = Stârc, Cocostârc, Barză
  38. Strazds = Sturz
  39. Tirgus = Târg, piață
  40. Ūdens = Apă, cf. Ud
  41. Upe = Râu, apă curgătoare, cf. Apă
  42. Vaga = Brazdă, cf. Văgăună
  43. Vārds = Cuvânt, cf. Vorbă
  44. Vārna = Cioară, cf. Vrană, Varna
  45. Vāvere = Veveriță
  46. Vecs = Vechi
  47. Vilna = Lână, cf. Velință
  48. Vīns = Vin
  49. Zivs = Pește, cf. Juvete

Alte materiale legate de etimologie:

BOSKOR/BOZGOR – UN VECHI NUME ETNIC ADUS DE PE VOLGA (I)

BOSKOR/BOZGOR – UN VECHI NUME ETNIC ADUS DE PE VOLGA (II)

BOSKOR/BOZGOR – UN VECHI NUME ETNIC ADUS DE PE VOLGA (III)

CRIHANA. Câteva cuvinte despre o posibilă etimologie a numelui

ETIMOLOGICE: MANTA, MANDA…

ETIMOLOGII ”RUȘINOASE”: PIZDĂ.

NUMELE DE FAMILIE MUȘA

CAHUL. PUȚINĂ ETIMOLOGIE

ZĂTOACA, NU ZATOKA

 

 


UN SULTAN DINTRE ACEIA CE DOMNESC PESTE VRO LIMBĂ…

Aprilie 26, 2016

monograma sultanului Abdul Hamid

Semnătura filigranată, în alfabet arab și încununată cu flori, a sultanului Abdul Hamid al II-lea care a emis, la 9 mai 1905, la cererea României, Iradeaua de recunoaștere ca naționalitate a românilor din Imperiul Otoman (meglenoromâni și aromâni) și de egalare a lor în drepturi și privilegii cu celelalte naționalități.

Semnarea Iradelei a reprezentat un mare succes diplomatic al României în favoarea minorităților sale înrudite meglenoromână și aromână. Demersurile românești pentru obținerea Iradelei au durat mai bine de patru ani de zile și s-au datorat în special lui Alexandru Emanoil Lahovary (1855-1950), Trimis Extraordinar şi Ministru Plenipotenţiar al României la Constantinopol, și colaboratorului acestuia, Gheorghe Derussi (1870 – 1931), care avea să ajungă ministru al Afacerilor Externe al României (17 decembrie 1921 – 10 ianuarie 1922) în guvernul Take Ionescu. Pentru succesul obținut la Constantinopol în favoarea conaționalilor români din Balcani, Alexandru Em. Lahovary și Gheorghe Derussi au fost decorați de Regele Carol I cu ordinul ”Steaua României” în grad de Comandor.

Alexandru Em. Lahovary

Alexandru Em. Lahovary

Iradeaua obținută de România avea, între altele, și menirea de a pune capăt nelegiuirilor, violențelor, jafurilor, terorii, omorurilor și asasinatelor (peste 400) împotriva românilor macedoneni dezlănțuite sălbatic de bandele de antarți greci organizate și finanțate de guvernul de la Atena și binecuvântate de ierarhia Patriarhiei de Constantinopol.

Urmare a acestei decizii imperiale, prin care românii balcanici obțineau dreptul la autoconducere locală, serviciu religios și școală în limba maternă, Patriarhia de Constantinopol a protestat, iar guvernul de la Atena a rupt, în aceeași zi (9 mai 1905), relațiile diplomatice cu România.

Guvernul Greciei mai rupsese relațiile diplomatice cu România și între 1892 şi 1896, din cauza unor pretenții asupra moștenirii din România a aromânului Evanghelie Zappa.

Reluarea relațiilor diplomatice româno-grecești a avut loc abia după 6 ani, în 1911.

Iradeaua Imperiala din 9/22 mai 1905, publicata in Lumina - Revistă Populară a Românilor din Imperiul Otoman, anul III, nr. 5, mai 1905, Bitolia.

Iradeaua Imperiala din 9/22 mai 1905, publicata in Lumina – Revistă Populară a Românilor din Imperiul Otoman, anul III, nr. 5, mai 1905, Bitolia.


PRIMA ȘCOALĂ PUBLICĂ ROMÂNEASCĂ LA CRIHANA (1865-1878)

Aprilie 17, 2016

Alexandru Ioan Cuza

Revenită la sânul Principatului Moldovei în 1856, și participând cu întreaga regiune basarabeană a Prutului de Jos și a Dunării de Jos (județele Cahul, Bolgrad și Ismail) la procesul de unificare și propășire națională, Crihana a beneficiat, alături de toate celelalte comune și orașe basarabene aflate în componența Statului național român (1856-1878), de învățământ obligatoriu și gratuit în limba română.

Este mai mult ca sigur că în 1865 la Crihana a fost înființată o școală românească de stat. Aceasta avea patru clase pentru băieții și fetele cu vârsta între 8 și 12 ani. Școală, finanțată în cea mai mare parte de la Bugetul Ministerului Instrucțiunii Publice și al Cultelor din București, dar și de la bugetul comunei, a fost înființată în conformitate cu prima lege românească modernă în domeniul învățământului (Legea nr. 1150/1864 asupra instrucțiunii a Principatelor Unite Române) promulgată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 25 decembrie 1864 și pusă în aplicare din 1865.

În școala publică românească de la Crihana s-au studiat cel puțin 9 materii: 1) Citirea şi scrierea, 2) Gramatica, 3) Aritmetica, 4) Istoria României, 5) Geografia,  6) Catehismul ortodox, 7) Igiena,  8) Dreptul administrativ român, 9) Sistemul legal al măsurilor şi greutăților. Manualele și salariile învățătorului și ale celuilalt personal (minimum trei angajați) erau asigurate de Stat, prin Ministerul Instrucțiunii Publice și al Cultelor din România.

Abecedar sau Manual de scriere și citire după care au învățat copiii din Crihana.

Abecedar sau Manual de scriere și citire după care au învățat copiii din Crihana. Iași, 1868. Printre autori este și Ion Creangă.

Părinții care nu-și înscriau copiii la școală sau cei care îi împiedicau să frecventeze școala din sat erau supuși, de către consiliul comunei, la o amendă de 10 parale pentru fiecare zi de lipsă nemotivată legal, amendă care se încasa în favoarea școlii. În caz de recidivă amenda se dubla, constituind 20 de parale pentru fiecare zi de lipsă.

Manual de gramatică a limbii române

Manual de gramatică a limbii române, pentru clasa a III-a primară. Galați, Tipografia Comercială, 1876.

Nu cunoaștem deocamdată în mod sigur cine au fost învățătorii care au predat în școala publică românească de la Crihana între 1865 și 1878, dar cert este că o bună parte a populației din localitate nu doar că era știutoare de carte, dar și semna sub a doua ocupație țaristă (1878-1918) în limba română, cu alfabet latin, așa cum se vede dintr-un șir de acte de arhivă, inclusiv registrele metricale ale parohiei ortodoxe din sat. Doamna profesoară Veronica Popa, originară din Crihana Veche și care este și muzeograf la Cahul, ne-a comunicat numele uneia dintre învățătoarele care ar fi predat la școala românească de la Crihana Veche între 1865 și 1878: Elena Mancaș. De asemenea, nu cunoaștem deocamdată nici localul care a găzduit prima școală românească din sat. Cercetările ulterioare ar putea vărsa lumină asupra acestor aspecte.

Georgrafia Romaniei 1878

Manual de Georgrafia Romaniei (cunoștințe pentru uzul Școalelor). Galați, Tipografia Română, 1878.

Odată cu reanexarea celor trei județe românești din sudul Basarabiei la Rusia țaristă (1878) școala publică românească de la Crihana a fost desființată, după 13 ani de activitate, iar învățământul, deja neobligatoriu, a putut fi continuat, de această dată în limba rusă, doar prin școala parohială nesubvenționată de către administrația imperială rusă.

Pentru o bună înțelegere a contextului acelor vremuri prezentăm mai jos extrase din Legea instrucțiunii publice din 1864 promulgată de Domnitorul Alexandru Ioan I al Principatelor Unite Române.

* * *

Legea nr. 1150/1864 asupra instrucţiunii a Principatelor Unite Române

Alexandru Ioan I.

cu mila lui Dumnezeu şi vointia naţională Domn Principatelor Unite Române.

La toţi de faţă şi viitori sănătate.

Asupra raportului Ministrului Nostru Secretar de Stat la Departamentul Justiţiei, Cultelor şi Instrucţiunii publice, No. 52,014, pe lângă care Ne supune spre aprobare Proiectul de Lege asupra Instrucţiunii publice;

Văzând deciziunea luată de Consiliul Nostru de Miniștri prin jurnalul încheiat în şedinţa de la 16 Octomvrie;

Ascultând şi opiniunea Consiliului Nostru de Stat;

În virtutea Statutului din 2/14 Iulie trecut;

Am sancţionat şi sancţionăm, promulgat şi promulgăm ce urmează:

Dispoziţiuni generale

Art. 1. Instrucţiunea se împarte în publică şi privată.

  1. Instrucţiunea publică se împarte în primară, secundară şi superioară.
  2. Instrucţiunea primară cuprinde: școalele primare din comunele rurale şi urbane.

(…)

  1. Instrucţiunea primară elementară este obligătorie şi gratuită, după cum se legiuește la Partea I, Cap. II, Secţiunea I, din prezenta lege.
  2. Corpul învăţător se împarte în patru grade:

1° Învăţători sau învăţătoare pentru școalele primare rurale.

2° Institutori sau institutrice pentru școalele primare urbane.

3° Profesori de școale secundare.

4° Profesori de facultăţi.

(…)

CAP II

Despre organizaţiunea instrucţiunii primare

SECŢIUNEA I

Despre obligaţiunea instrucţiunii

  1. Instrucţiunea elementară este obligatorie pentru toţi copiii de amândouă sexele începând de la opt până la doisprezece ani împliniţi ai etăţii. Acestă îndatorire este impusă, sub penalităţile aici mai jos prescrise, părinţilor, tutorilor, stăpânilor, maeștrilor şi oricărei persoane ce ar avea sub îngrijire un copil. Copiii în etate de doisprezece ani la punerea în lucrare a acestei legi vor fi dispensaţi de învăţătura obligatorie.
  1. Instrucţiunea obligatorie va cuprinde următoarede obiecte de studiu: citirea şi scrierea, catehismul, noţiuni de igienă, de gramatică, de geografie, de istoria ţării, de drept admnistrativ al ţării, cele patru lucrări din aritmetică, sistema legală a măsurilor şi a greutăţilor.
  2. Se apără de îndatorirea de a trimite pe copii la școala publică acei cari vor dovedi că le dau învăţătură acasă sau în vreun institut privat.
  3. Nu se poate lua un copil de la școală mai înainte de a fi dobândit din partea învăţătorului un certificat de cunostinţele cuprinse în art. 32 de mai sus.
  4. Nicio cauză împedicătoare nu poate dispensa de îndatorirea instrucţiunii obligatorie impusă prin art. 32, de nu va fi judecată şi recunoscută ca atare de consiliul municipal sau comunal.
  5. Când părintele, tutorele sau stăpânul va lăsa pe copii a lipsi de la școală fără motiv legal, şi nu-i va trimite trei zile după avertismentul ce va primi de la învăţător, acesta sau revizorul ori subrevizorul va înstiinţa îndată pe consiliul local al comunei, care va supune pe părinte, tutore sau stăpân la o amendă de douăzeci parale la oraşe şi zece parale la sate pentru fiecare zi de lipsă. Amenda se va plăti în bani sau în lucru pentru comună. În caz de recidivă ea va fi îndoită.
  6. Nici un maestru, industriaş, arendaş, ori stăpân nu va primi în serviciul său un copil mai mic de doisprezece ani, decât după ce i se va arăta certificatul de învăţătură, sub osândă de a se supune de către consiliul local la o amendă de una sută lei şi la îndatorirea de a trimite şi a ţine pe copil în școală până la al paisprezecilea an.
  7. Amenda prescrisă prin articolele precedende se va împlini, de va cere trebuinţa, prin autorităţile administrative după cererea consiliului comunal.
  8. Toate amendele se vor vărsa în casa comunală în favoarea școalei.
  9. Preotul comunei, sau, în oraş, preotul de suburbie, sau autoritatea însărcinată cu ţinerea actelor civile va comunica în cea dintâi lună a fiecărui an, învăţătorului respectiv o listă de toţi copiii ocolului său, care au împlinit, în acel an, etatea de opt ani. În acea listă se va arăta numele copilului, satul sau oraşul, suburbia, numele familiei, anul şi ziua nașterii. Acestă listă va servi învăţătorului spre a-i face cunoscuți pe copiii care trebuiesc a fi adstrânşi la învăţătura obligată.
  10. La fiecare trecere a revizorului sau subrevizorului, se vor examina aceste liste, şi se vor controla măsurile ce se vor fi luat.
  11. Instrucţiunea obligătorie este în sarcina Statului întru tot ceea ce privește: 1) Personalul învăţător, administrator şi domestic; 2) Subvenţiunea pentru material de școală, cărţi, hârtie etc. la copiii cei fără mijloace; şi în sarcina comunelor, cât pentru local, mobilă şi lemne de încălzit. În caz când școala ar avea mijloace proprii provenite din donaţiuni, legaturi etc., acelea vor fi afectate la întreţinerea școlii, însă numai spre a comunei uşurare de sarcinele ce i se impun prin art. precedente.
  12. Comunele, îndeplinind sarcinile impuse lor pentru învăţătura obligătorie prin art. 42 vor putea să înfiinţeze școale cu învăţături mai întinse.
Semnătură Alexandru Ioan Cuza

Semnătura Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al României.


RADIO CERNĂUȚI ON-LINE EMITE 24/24 ÎN ROMÂNĂ

Decembrie 1, 2015

Radio Cernauti 1

Liga Tineretului Român ”Junimea” din regiunea Cernăuți a lansat, la 1 decembrie 2015, cu sprijinul financiar al Departamentului Politici pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, primul post de radio on-line din Ucraina, care emite 24 de ore din 24 în limba română.

Liga Tineretului Român ”Junimea” din Cernăuți a fost înființată în 1998 și este condusă de președintele Vitalie Zâgrea, care și-a făcut studiile la Catedra de Filologie Româna și Clasică a Universității ’’Iuri Fedkovici’’ din Cernăuți și este de asemenea redactor-șef la Radio Ucraina Internațional, redacția de emisiuni în limba română.

Radio Cernăuți on-line are un program generalist. Grila de programe cuprinde o gamă largă de emisiuni – știri, invitați în studio, emisiuni pe teme politice, economice, culturale, muzicale și de divertisment. Radio Cernăuți are în grilă atât știri din Cernăuți cât şi de la alte comunități românești din Ucraina.

Radio Cernăuți on-line poate fi urmărit pe pagina de internet: http://www.bucpress.eu.


ZĂTOACA, NU ZATOKA

Iunie 14, 2015
Zătoaca, locul de trecere a Limanului Nistrului în mare, punctul nordic extrem al fațadei basarabene la Marea Neagră.

Zătoaca, locul de trecere a Limanului Nistrului în mare, punctul nordic extrem al fațadei basarabene la Marea Neagră.

E vară. Mulți dintre basarabeni merg la Mare în Basarabia. Cei mai mulți merg în stațiunea Zătoaca. Majoritatea dintre ei însă, luându-se după ruși, folosesc forma greșită a acestui toponim, spunând Zatoka.

Denumirea veche românească (și corectă istoric) a acestei localități basarabene este ZĂTOACA. Termenul este de origine slavă (˂ zatok) și a intrat în limba română pe filieră medio-bulgară, nu ucraineană sau rusă, în Evul Mediu, mai întâi în Muntenia, răspândindu-se apoi și în Moldova.

Termenul a fost puternic românizat prin transformarea lui A în Ă (alternanță vocalică), diftongarea lui O (O ˃ OA), schimbarea genului (masculin ˃ feminin) cu primirea terminației A și deplasarea accentului (de pe O pe A din diftong).

Faptul că toponimul Zătoaca nu este de origine ucraineană sau rusă ne este confirmat de terminația A, ca marcă sau indicativ al femininului, în rusă și ucraineană acest etimon slav dând forma masculină Zatok, cu sensul de Gură sau Cot al unui râu. Terminația A (articol substantival feminin hotărât postpus) demonstrează fără putință de tăgadă caracterul românesc al toponimului Zătoaca.

Denumirea veche românească a localității Zătoaca înseamnă, în general, Gârlă îngustă între mal și o insulă, iar aici, în particular, Gârlă îngustă care unește Limanul Nistrului cu Marea Neagră, fiind atribuită inițial locului, nu localității. Românescul Zătoacă mai are sensul regional de Lac mic ce se formează pe o insulă din cauza inundațiilor şi care vara seacă, lăsând în urmă o mică adâncitură.

Unul dintre sinonimele substantivului comun Zătoacă este substantivul românesc Răstoacă, de asemenea de origine slavă, intrat pe filieră medio-bulgară. Respectiv, verbul a zătoci este sinonim cu verbul a răstoci, ceea ce înseamnă a preface un braț de Dunăre în zătoacă (răstoacă). În cazul particular al Prutului zătoacele sau ramificațiile cursului principal al râului se numesc regional Pruteț/Prutețe, iar cele ale Dunării – Dunăreț și Dunăreață/Dunărețe. În cazul particular al Nistrului Zătoacele sau brațele părăsite și băltite ale cursului fluviului se numesc Nistru chior / Nistruri chioare.

Denumirea Zătoaca este întâlnită și în alte regiuni locuite de români, atât ca toponim și horonim, cât și ca hidronim, mai cu seamă în cazul fluviului Dunărea. De exemplu, Dunărea formează brațul Zătoaca în apropierea municipiului Galați, iar în comuna Pisica (redenumită Grindu), județul Tulcea (vizavi de Reni și Giurgiulești) există gârla Zătoaca. Tot în comuna Pisica (Grindu) există Movila Zătoaca (h 9 metri) pe un grind cu același nume: grindul Zătoaca. În actuala comună Nufăru, județul Tulcea, de asemenea a existat cândva cătunul Zătoaca. În comuna Ostrovu, județul Constanța, cuvântul Zătoacă este folosit în denumirea unor mici lacuri de pe Insula Ostrovu: Zătoaca Ciulinoasă, Zătoaca Lungă, Zătoaca Lată și Zătoaca Cracii Preotesei, zisă și Zătoaca Preoteasa (20 ha, cu o adâncime, pe alocuri, de 3 metri). În comuna Oinacu, județul Giurgiu există Balta Zătoaca, formată lângă brațul Zătoaca.

Substantivul românesc comun zătoacă se declină corect, la singular și plural, astfel: Nominativ-Acuzativ – zătoacă / zătoace nearticulat și zătoaca / zătoacele articulat; Dativ-Genitiv – zătoacei (nu zatokăi) / zătoacelor și Vocativ – zătoacă! și zătoaco! / zătoacelor!

E bine de știut, ca să nu vehiculăm în continuare denumirea schimonosită fonetic a localității de pe fațada basarabeană a Mării Negre (eliminarea sunetului particular Ă, dediftongarea, substituirea lui C cu K și deplasarea accentului de pe A pe O). Limba română are pretenția de a fi respectată la ea acasă, inclusiv la Zătoaca. A spune românește Zatoka, cum s-a impus sub ocupația sovietică, este ca și cum ai spune Kirtoka în loc de Chirtoacă, Zanoga în loc de Zănoagă, Mariora în loc de Mărioara, Buliboka în loc de Bulboaca sau Sighișora și Timișora în loc de Sighișoara și Timișoara.

Deci, denumirea românească corectă a stațiunii basarabene este ZĂTOACA, nu Zatoka!

Este bine să precizăm în context că turcii, odată cu ocuparea și transformarea Cetății Albe și a împrejurimilor în raia (1476 – 1812), au purces la traducerea în turcă a majorității toponimelor românești. Astfel, turcii au  tradus Cetatea Albă prin Akkerman, iar Zătoaca prin Bugaz. La fel s-a întâmplat și cu cetatea Tighina, care, în 1538, a devenit Bender, până în 1812, chiar dacă populația românească din cele două raiale împlântate de turci a continuat să folosească curent denumirile vechi românești, neglijând traducerile în turcă. Administrația țaristă de ocupație din Basarabia a păstrat toponimia impusă de turci în raialele decupate din trupul Moldovei, acest fapt însă nu a putut șterge tradiția locală de folosire a vechii toponimii românești la care românii locului nu au renunțat niciodată (Cetatea Albă, Tighina, Zătoaca etc.) și pe care, uneori, administrația sovietică de ocupație a tolerat-o cumva, nu atât din dorința de a le face românilor o concesie ori favoare, cât din satisfacția de a o schimonosi în manieră rusească, la fel cum a procedat și cu parte semnificativă de nume de familie românești.

În general, este necesar să ne ridicăm împreună vocea pentru a cere și obține repunerea în circuitul oficial a toponimiei tradiționale românești din sudul înstrăinat al Basarabiei noastre, toponimie fie schimonosită, fie slavizată forțat în timpul ocupației sovietice și menținută abuziv până astăzi de autoritățile ucrainene în teritoriu.

S-auzim numai de bine!


UCRAINA, MAMA ”LIMBII MOLDOVENEȘTI” ȘI ÎNCHIZĂTOAREA DE ȘCOLI ROMÂNEȘTI

Mai 15, 2015

Dacă în localitățile cu populație românească nu ar fi fost închisă niciuna dintre școlile cu predare în limba română, astăzi ar fi trebuit să avem în Ucraina un număr de 282 de școli românești.

În Ucraina există însă în prezent (anul 2015) doar 77 de şcoli cu predare în limba română, numărul acestora scăzând semnificativ faţă de situaţia din perioada sovietică postbelică.

În timpul ocupației URSS, de după 1944 și până în 1991, în Ucraina au funcţionat 114 şcoli cu predare în limba română, în nordul Maramureșului, nordul Bucovinei, ținutul Herța, nordul Basarabiei și sudul Basarabiei.

Totodată, din cele 168 de şcoli cu predare în limba română organizate de soviete între 1924 și 1940 în spaţiul dintre Nistru şi Don (Ucraina dinaintea anexiunilor teritoriale sovietice din 1940 și 1945), în prezent nu mai funcţionează nici măcar una, toate fiind închise și înlocuite cu școli cu predarea în limba ucraineană.

În total, în ultimii 91 de ani (1924-2015), Ucraina a lichidat 205 școli românești. Ceea ce reprezintă un ritm mediu de 2,25 școli închise pe an.

Cu un asemenea ritm, tot mai accelerat în ultimele două decenii, dacă nu se vor lua măsuri adecvate de stopare, Ucraina va lichida complet școlile cu predare în limba română în următorii 34 de ani și 2 luni.

În aceste condiții ne putem aștepta ca în anul 2049 să fie închisă ultima școală românească din Ucraina.

* * *

La 31 mai 2016, contrar voinței elevilor, părinților, învățătorilor și profesorilor români, administrația din Ucraina a mai lichidat 3 școli românești (în localitățile nord-basarabene Bălcăuți, Nesvoia și Stălinești din raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți). Astfel, numărul școlilor românești din Ucraina s-a redus la 74, iar numărul școlilor românești închise și înlocuite cu școli ucrainene s-a ridicat la 208 (două sute opt!).

Românii reprezintă circa jumătate de milion de locuitori și constituie majoritatea populației în patru raioane din Ucraina: Herţa (94%), Hliboca sau Adâncata (67%), Noua suliță (64%) şi Reni (51%). Ei sunt a doua minoritate etnică din Ucraina, după cea rusă.

Ucraina promovează o politică de dezbinare artificială a românilor în români și moldoveni

În afară de Transnistria, ocupată militar de Federația Rusă, așa-zisa ”limbă moldovenească” este predată astăzi doar în Ucraina, singurul stat din lume care insistă asupra aberației sovietice despre existența unei ”limbi moldovenești” distincte de limba română.

Avem obligația de a denunța aceste politici și practici asimilaționiste antiromânești ale Kievului, care sfidează și încalcă grav prevederile documentelor europene în materie de minorități naționale și limbi regionale sau minoritare.

Moldovska mova de haholi

Haholii moldovenizatori

Raspuns Kiev limba zisa moldoveneasca


ION MORARU: EU NU RESPIR CU DOI PLĂMÂNI DIFERIȚI! SUNT CUTREMURAT DE CE FACE IURA.

Martie 8, 2015

Ion Moraru

Astăzi, 8 martie 2015, m-a sunat domnul Ion Moraru de la Mândâc, Drochia, care mâine va împlini 86 de ani. Chiar dacă nu ne-am auzit de câțiva ani, am discutat lung, pe așezate, ca vechi prieteni, de parcă nu ne-am întâlnit de o zi-două.

Întâi, domnul Moraru m-a întrebat dacă am citit volumul lui Alexandr Dughin ”A patra teorie politică. Rusia și ideile politice ale secolului XXI” tradus, prefațat, editat și promovat de Iurie Roșca. Apoi m-a întrebat ce părere am despre Dughin și despre ideile lui.

I-am răspuns domnului Moraru că am citit atât versiunea rusească originală, cât și traducerea selectivă, mai exact premeditat omisivă, a lui Iurie Roșca, și că punctul meu de vedere asupra lui Dughin și a ansamblului său eclectic de idei coincide cu punctul de vedere formulat de Patriarhia Moscovei cu ani în urmă, că Dughin este anticreștin și anticristic, un corifeu al neoimperialismului moscovit.

Domnul Moraru mi-a atras atenția asupra ideilor lui Dughin despre ”sacralitatea imperiului rus”, despre ”hotarele tuturor neamurilor și lipsa de hotare ale poporului rus” și despre ”îndemnurile la violență și vărsare de sânge”.

  • Vlad, credința ortodoxă este profanată de acest Dughin. Acolo unde încep vărsările de sânge și violența se termină creștinismul. Mă doare foarte mult cum au putut Dughin și eurasianismul lui să-l prelucreze pe Iura [Roșca]. Citește, când ai timp, sfârșitul capitolului 11 din Cartea prorocului Daniel, acolo unde se spune despre Regele Nordului. Eu cred că este vorba despre Regatul Mokșa, care se va prăbuși. Iar despre ce face Iura cu acest Dughin, primesc întrebări de la multă lume. ”Domnule Moraru, l-ai susținut altădată și iată ce face Iura!”. Da, l-am susținut, dar nu în lucruri ca acestea! Eu nu sunt de acord cu Dughin! Sunt cutremurat de ceea ce face Iura! Vlad, să știi că eu nu respir cu doi plămâni diferiți! La vârsta mea eu am același crez cu care am pornit la drum la 17 ani: credința creștină ortodoxă, limba română și același neam românesc.
  • Domnule Moraru, să știți că noi gândim la fel, sufletele noastre sunt făcute din aceeași substanță. Și eu sunt cutremurat de ceea ce face Iurie. El este în serviciul rușilor. Am scris un material – PPCD și fundătura eurasiatică – și am arătat fața adevărată a acestui Dughin și a dughiniștilor de la noi. Sunt la fel de dezgustat ca și dumneavoastră.

***

Ion Moraru s-a născut la 9 martie 1929, în satul Mândâc, județul Bălți, astăzi în raionul Drochia. Ion Moraru a fost, împreună cu Vasile Țurcanu și Petre Lungu, fondator al organizației antisovietice ”Sabia Dreptății”. Cu sediul în Liceul Pedagogic (fost Liceul „Ion Creangă”) din Bălți, acest grup de rezistență armată antisovietică a fost activ în oraș în timpul perioadei staliniste. Grupul „Sabia Dreptății” a fost descoperit de NKVD în 1950, iar membrii săi arestați. A fost judecat și condamnat în conformitate cu art. 58.10-11 și art. 33 ale Codului penal al URSS, fiind declarat „dușman al poporului, deosebit de periculos social”, stabilindu-i-se, după ispășirea pedepsei, exilarea pe un termen de 10 ani în regiuni îndepărtate ale URSS. Timp de un an, Ion Moraru a fost întemnițat în același lagăr din Ekibastuz ca și Aleksandr Soljenițin. A scris și publicat volumele ”Pustiirea” (2005), ”Treptele infernului” (2007) și “Fata cu miros de busuioc” (2011). Este decorat cu Ordinul Republicii de către Președintele interimar Mihai Ghimpu. A fost ales președinte de onoare al PPCD. Crezul său: ”Cred în bunul Dumnezeu şi în veşnicia neamului românesc, urăsc de moarte minciuna ruso-bolşevică şi voi lupta până la moarte împotriva ei”.


ETIMOLOGICE: GĂBURICI

Martie 1, 2015

gaburici

Substantivul și adjectivul GĂBURICI este un diminutiv al lui GĂBUR (cu accentul pe prima silabă). GĂBUR + ICI = GĂBURICI. GĂBUR este un regionalism. Sensul de bază al cuvântului este: PROST, PROSTOVAN, TONT.

GĂBUR este sinonim (absolut sau relativ) cu:
NĂTĂRĂU, TONT, NETOT, PROST; TÂMPIT, CRETIN;
NAIV, CREDUL, FRAIER;
NEÎNVĂȚAT, IGNORANT, INCULT, NEPRICEPUT, NEPREGĂTIT, NEÎNDEMÂNATIC, NEEVOLUAT, SIMPLU, RUDIMENTAR;
NECORESPUNZĂTOR, NESATISFĂCĂTOR, DEFECTUOS;
NEPLĂCUT, NEFAVORABIL, NEPRIELNIC, DĂUNĂTOR, RĂU.

În Transilvania, GĂBUR mai are și sensurile secundare de: GROF (din maghiarul Gabor=Gabriel) și ȚĂRAN (din săsescul Gabur=țăran).

A nu se confunda cu substantivul GABOR, care înseamnă: POLIȚIST, SUBOFIȚER ÎN PENITENCIAR, ȚIGAN UNGUR și care în expresia interlopă GABOR BLAT are sensul de POLIȚIST CORUPT.


REPERTORIUL ALFABETIC AL NUMELOR DE FAMILIE PURTATE LA CRIHANA VECHE, CAHUL

Ianuarie 23, 2015

CRIHANA VECHE

  1. Abadjean (de origine armeană)
  2. Acriș (românesc)
  3. Adochița/Adochiței (românesc)
  4. Adomniță (românesc)
  5. Agachi (românesc)
  6. Akkurt (de origine turcică, însemnând Lupul Alb)
  7. Anastasiu (românesc)
  8. Andreev (de origine rusă)
  9. Andrieș (românesc)
  10. Anghel (românesc)
  11. Antohi (românesc)
  12. Arabagi/Arabadji (de origine turcică)
  13. Arcuș (românesc)
  14. Armanu (românesc)
  15. Arnăut (românesc)
  16. Arpentiev/Arpentie (românesc, rusificat)
  17. Avadanii/Avădănii (românesc)
  18. Avram (românesc)
  19. Baglaenco (de origine ucraineană)
  20. Bagrin (românesc, arhaic, cu sensul regional de Salcâm)
  21. Bahov (de origine aparent rusească)
  22. Balaeș/Bălăieș (românesc)
  23. Balan/Bălan (românesc)
  24. Băleanu (românesc)
  25. Balta/Baltă (românesc)
  26. Banaru (românesc)
  27. Bantuș (românesc)
  28. Banu (românesc)
  29. Bânzari (românesc)
  30. Baraghin (românesc)
  31. Barbalatî/Barbălată (românesc)
  32. Bărbieru (românesc)
  33. Barbu (românesc)
  34. Barduc (de origine turcică, posibil cumană)
  35. Bârca/Bârcă (românesc)
  36. Bârlea (românesc)
  37. Bârnaz (românesc)
  38. Basarab (românesc)
  39. Bâzu (românesc)
  40. Bejan (românesc)
  41. Belecci (de origine turcică)
  42. Berdilă (românesc)
  43. Bezman (de origine germană/idiș)
  44. Bodolică (românesc)
  45. Bogdan (românesc)
  46. Bogdanov (românesc, rusificat)
  47. Boghean (românesc)
  48. Bogos (românesc)
  49. Bondarenco (de origine ucraineană)
  50. Bordian (românesc)
  51. Botică (românesc)
  52. Brăileanu (românesc)
  53. Brânză (românesc)
  54. Brașoveanu (românesc)
  55. Bratu (românesc)
  56. Broască (românesc)
  57. Broja (românesc)
  58. Budianu (românesc)
  59. Buga (românesc)
  60. Buia (românesc)
  61. Bujoreanu (românesc)
  62. Bulat (românesc, de origine turcică)
  63. Bunescu (românesc)
  64. Bunghez (românesc)
  65. Burciu (românesc)
  66. Burlacu (românesc)
  67. Butnariuc/ Butnaru (românesc, ucrainizat)
  68. Buțenco (de origine ucraineană)
  69. Caciuc (românesc, de origine posibil turcică/cumană)
  70. Caisân (de origine turcică/cumană)
  71. Calașnic (de origine slavă, cu sensul de Colăcar, cel care face sau vinde colaci)
  72. Caldararu/Căldăraru (românesc)
  73. Caleap (românesc)
  74. Calimov (de origine rusă)
  75. Calin (românesc)
  76. Caltofeanu (românesc)
  77. Calugareanu/Călugăreanu (românesc)
  78. Caminschi (de origine poloneză)
  79. Canațui/Cănățui (românesc)
  80. Cânev (de origine bulgară)
  81. Canțâr (de origine incertă, posibil românesc)
  82. Cantea (românesc)
  83. Cara (de origine turcică, posibil cumană, cu sensul de Negru)
  84. Caranic (de origine turcică la bază, posibil adus din aria balcanică. Cf.: Caranica)
  85. Carastan (de origine turcică, posibil cumană)
  86. Carataș (de origine turcică, posibil cumană, însemnând Piatră (=taș) Neagră (=kara))
  87. Caraiani (de origine turcică, posibil adus din aria balcanică)
  88. Cârnici (românesc)
  89. Caronovschi (de origine poloneză)
  90. Cartofeanu (românesc)
  91. Caruța/Căruță (românesc)
  92. Cavruc (de origine turcică, posibil cumană)
  93. Cazacu (românesc)
  94. Cazan (românesc)
  95. Cebotaru/Ciubotaru (românesc)
  96. Celac (de origine turcică, posibil cumană)
  97. Cernei (românesc, de origine slavă)
  98. Cernoivanenco (de origine ucraineană)
  99. Chebac (de origine turcică, posibil cumană)
  100. Chiciuc (de origine turcică, posibil cumană)
  101. Chiosa (de origine turcică, posibil cumană)
  102. Chiriac (românesc)
  103. Chiricov (românesc, rusificat)
  104. Chiricuță (românesc)
  105. Chiriloae (românesc)
  106. Chiselari (românesc)
  107. Ciobanu (românesc)
  108. Ciocălău (românesc)
  109. Ciolac (românesc, de origine turcică)
  110. Codrean (românesc)
  111. Codreanu (românesc)
  112. Cojocaru (românesc)
  113. Comanici (românesc, la origine etnonim, cu sensul de Cuman)
  114. Comerzan (de origine turcică, posibil cumană)
  115. Condorachi (românesc)
  116. Copceanu (românesc)
  117. Corolenco (de origine ucraineană)
  118. Coroliuc (de origine ucraineană)
  119. Costeleanu (românesc)
  120. Costenco (de origine ucraineană)
  121. Costiuc (de origine ucraineană)
  122. Cotorobai (românesc, posibil turcic la origine)
  123. Covalciuc (de origine ucraineană)
  124. Coziman (de origine incertă, posibil turcică)
  125. Cozma (românesc)
  126. Cozmicovici (de origine slavă)
  127. Crăciun (românesc)
  128. Cravcenco (de origine ucraineană)
  129. Crețu (românesc)
  130. Cristea (românesc)
  131. Crivăț (românesc)
  132. Croitoru (românesc)
  133. Cubreacov (de origine rusă)
  134. Cucereanu (românesc)
  135. Cudlenco (de origine ucraineană)
  136. Culea (românesc)
  137. Culic (românesc)
  138. Curărari/Curăraru (românesc)
  139. Curjos (românesc)
  140. Cușnir (de origine incertă)
  141. Cuznețov (de origine rusă)
  142. Dajdamirov (de origine turcică, rusificat. Din Daș+Damir)
  143. Dandeș (de origine maghiară)
  144. Dănăilă (românesc)
  145. Dașcenco (de origine ucraineană)
  146. Davâdov (de origine rusă)
  147. Delian/Deleanu (românesc)
  148. Diacenco (de origine ucraineană)
  149. Dicu (românesc)
  150. Dima (românesc)
  151. Din (românesc)
  152. Diușinov (de origine rusă)
  153. Dmitriu/Dimitriu (românesc)
  154. Dogaru (românesc)
  155. Domnescu (românesc)
  156. Donciu (românesc)
  157. Donea (românesc)
  158. Doni (românesc)
  159. Dragomir (românesc)
  160. Dragoș (românesc)
  161. Drangoi (românesc)
  162. Drăgan (românesc)
  163. Dubceac (de origine turcică, posibil cumană)
  164. Dulap (românesc, de origine turcică)
  165. Dulghieru (românesc)
  166. Dunas (de origine incertă)
  167. Durbailov/Durbală (românesc, rusificat)
  168. Dușcov (de origine rusă)
  169. Ehache (românesc)
  170. Eladii (românesc)
  171. Elmahadi (de origine arabă, posibil prin filieră turcă)
  172. Eni/Ene (românesc)
  173. Erchevici (de origine slavă)
  174. Eremia (românesc)
  175. Ernu (românesc, posibil de origine turcică, mai exact cumană)
  176. Eroglu (de origine turcică)
  177. Evstatiev/Eustatie (românesc)
  178. Fazlî (de origine turcică)
  179. Filip (românesc)
  180. Fleoștor/Flioștor (românesc)
  181. Florea (românesc)
  182. Florență (românesc)
  183. Forostenco (de origine ucraineană)
  184. Forțu (românesc)
  185. Francov/Frâncu (românesc, rusificat)
  186. Fulger (românesc)
  187. Furdui (românesc)
  188. Furnică (românesc)
  189. Gaidău/Haidău (românesc)
  190. Gaju (românesc)
  191. Galii (românesc)
  192. Gângă (românesc)
  193. Gareț (de origine incertă)
  194. Gâscă (românesc)
  195. Gavriloi/Gavriloae (românesc)
  196. Gavrișciuc (de origine ucraineană, după model turcic, cu terminația -ciuc)
  197. Gazibar (de origine incertă)
  198. Ghencea (românesc)
  199. Ghenciu (românesc)
  200. Gheorghieș (românesc)
  201. Ghețivu (românesc)
  202. Ghioc (românesc)
  203. Gociu (românesc)
  204. Golban/Holban (românesc)
  205. Gorea (românesc)
  206. Grakov (de origine rusă, din Grak, cu sensul de Corb, Cioară)
  207. Grăsun (românesc)
  208. Grecu (românesc)
  209. Grețu (românesc)
  210. Grigorița/Grigoriță (românesc)
  211. Grosu (românesc)
  212. Groza (românesc)
  213. Grumeza (românesc)
  214. Gumeniță (românesc)
  215. Guțan (românesc)
  216. Guțu (românesc)
  217. Haisuc (de origine incertă, posibil turcică/cumană)
  218. Hâncu (românesc)
  219. Hanganu (românesc)
  220. Hariton (românesc)
  221. Hodorogea/Godorogea (românesc)
  222. Hotnogu (românesc)
  223. Hrețu (românesc)
  224. Iacob (românesc)
  225. Ichim (românesc)
  226. Ichizlî (de origine turcă)
  227. Iepure (românesc)
  228. Iordan (românesc)
  229. Iorga (românesc)
  230. Istrate (românesc)
  231. Iuldajbaev (de origine turcică, rusificat. Din Yuldaș + Bay)
  232. Iurașcu (românesc)
  233. Iurchevici (de origine polono-ucraineană)
  234. Iurovschi (de origine polono-ucraineană)
  235. Iusiumbeli (de origine turcă)
  236. Ivanciuc (de origine ucraineană, după model turcic, cu terminația -Ciuc)
  237. Ivanov (de origine rusă)
  238. Iversin (de origine rusă)
  239. Jernovoi (de origine rusă)
  240. Jitcu (românesc)
  241. Josu (românesc)
  242. Kaya (de origine turcă)
  243. Konoplev (de origine rusă)
  244. Lachi/Lache (românesc)
  245. Lazăr (românesc)
  246. Leahman (de origine germanică)
  247. Lebedenco (de origine ucraineană)
  248. Lebedev (de origine rusă)
  249. Leitgold (de origine germanică)
  250. Leonti/Leonte (românesc)
  251. Lepodatu/Lepădatu (românesc)
  252. Luchian (românesc)
  253. Lungu (românesc)
  254. Lupan (românesc)
  255. Lupea (românesc)
  256. Lupoi (românesc)
  257. Lupu (românesc)
  258. Luțic (de origine ruso-ucraineană, având la bază o rădăcină armenească)
  259. Macarenco (de origine ucraineană)
  260. Machidon (românesc)
  261. Macovei (românesc)
  262. Maior (românesc)
  263. Malanciuc (de origine ucraineană, după model turcic, cu terminația -Ciuc)
  264. Manoli/Manole (românesc)
  265. Marchevici (de origine polonă)
  266. Marciuc (de origine ucraineană, după model turcic, cu terminația -Ciuc)
  267. Mardare (românesc)
  268. Matcaș/Mătcaș (românesc)
  269. Matei (românesc)
  270. Maximenco (de origine ucraineană)
  271. Mazlovschi (de origine poloneză)
  272. Mărăcineanu (românesc)
  273. Mândru (românesc)
  274. Mecineanu (românesc)
  275. Miclauș/Miclăuș (românesc)
  276. Mihai (românesc)
  277. Mihăieș (românesc)
  278. Mihailenco (de origine ucraineană)
  279. Mihăilescu (românesc)
  280. Mirciu (românesc)
  281. Miron (românesc)
  282. Mitachi (românesc)
  283. Mititelu (românesc)
  284. Moca (românesc)
  285. Mocanu (românesc)
  286. Mogla (românesc)
  287. Montali (de origine incertă)
  288. Moraru (românesc)
  289. Moroianu (românesc)
  290. Morojanu (românesc)
  291. Morozov (de origine rusă)
  292. Moruz (românesc, posibil de origine turcică)
  293. Moscovciuc (de origine ucraineană, după model turcic, cu terminația -Ciuc)
  294. Mudrenco (de origine ucraineană)
  295. Muhanov (de origine rusă)
  296. Munteanu (românesc)
  297. Mușat (românesc)
  298. Musteață (românesc)
  299. Nărea (românesc)
  300. Neagu (românesc)
  301. Neculiță (românesc)
  302. Nedera (românesc)
  303. Negoiță (românesc)
  304. Negru (românesc)
  305. Neniceas (de origine incertă)
  306. Nichiforeac (de origine ucraineană)
  307. Nichita (românesc)
  308. Nicolau (românesc)
  309. Nicolenco (de origine ucraineană)
  310. Niculiță (românesc)
  311. Nijeberschi (de origine polono-ucraineană)
  312. Nikitsenka (de origine bielorusă)
  313. Niță (românesc)
  314. Novacov (de origine rusă)
  315. Olaru (românesc)
  316. Oleacov/Oleacă (de origine română, rusificat)
  317. Olteanov/Olteanu (de origine română, rusificat)
  318. Olteanu (românesc)
  319. Oncea (românesc)
  320. Oprea (românesc)
  321. Orbu (românesc)
  322. Osadcenco (de origine ucraineană)
  323. Ostaș (românesc)
  324. Păcuraru (românesc)
  325. Păduraru (românesc)
  326. Pânzari/Pânzaru (românesc)
  327. Paghin (de origine slavă)
  328. Papana (de origine greacă, adus din aria balcanică)
  329. Parfeni/Partenie (românesc, rusificat fonetic)
  330. Parpalov (de origine bulgară)
  331. Pascal (românesc)
  332. Patrașcu (românesc)
  333. Patrichi (românesc, de origine greacă)
  334. Pavalachi/Păvălache (românesc)
  335. Pavlioglu (de origine turcă)
  336. Pavlov (de origine rusă)
  337. Peiu (românesc)
  338. Pelinov (românesc, rusificat)
  339. Peltic (românesc)
  340. Perju (românesc)
  341. Perșinov (de origine ruso-ucraineană)
  342. Pescu (românesc)
  343. Petroe/Petroaie (românesc)
  344. Petrov (de origine ruso-bulgară)
  345. Petrușac (de origine slavă)
  346. Petruța/Petruță (românesc)
  347. Pintilii (românesc)
  348. Pisarenco (de origine ucraineană)
  349. Pitihașnâi (de origine ucraineană)
  350. Pleșco (de origine ucraineană)
  351. Pocotilo (de origine ucraineană)
  352. Pogorelnic (de origine slavă)
  353. Pohabov (de origine rusă)
  354. Polucciuc (de origine incertă, posibil ucraineană, după model turcic, cu terminația -Ciuc)
  355. Popa (românesc)
  356. Popazov/Popazu (românesc, rusificat)
  357. Popazu (românesc)
  358. Popov (de origine rusă)
  359. Poștaru (românesc)
  360. Postică (românesc)
  361. Postu (românesc)
  362. Pralea (românesc)
  363. Preuteasa (românesc)
  364. Pricop (românesc)
  365. Prigent (de origine engleză)
  366. Pruteanu (românesc)
  367. Puls (de origine germanică. Derivat din Pulz)
  368. Radu (românesc)
  369. Răduc (românesc)
  370. Raicu (românesc)
  371. Răileanu (românesc)
  372. Raru (românesc)
  373. Repeșciuc (de origine ucraineană, după model turcic, cu terminația -Ciuc)
  374. Reșulschi (de origine polono-ucraineană)
  375. Roabeș (românesc)
  376. Rogoz (românesc)
  377. Rogoza (românesc)
  378. Romanenco (de origine ucraineană)
  379. Roșanu (românesc)
  380. Roșca (românesc)
  381. Roșea (românesc)
  382. Roșu (românesc)
  383. Rotar/Rotaru (românesc)
  384. Rotaru (românesc)
  385. Russo (românesc, galicizat)
  386. Rusu (românesc)
  387. Sacalî (de origine turcă)
  388. Saiadov (de origine turcică, rusificat)
  389. Samoilă (românesc)
  390. Samsonov (de origine rusă)
  391. Sandru (românesc)
  392. Sapojnicov (de origine rusă)
  393. Saracinov (de origine bulgară)
  394. Sârbu (românesc)
  395. Sava (românesc)
  396. Schițanu (românesc)
  397. Șcurea (românesc)
  398. Șeremet (românesc, de origine turcică, posibil cumană)
  399. Severin (românesc)
  400. Sinigur (românesc)
  401. Sofronovici (de origine slavă)
  402. Șpacicov (de origine slavă)
  403. Stanciu (românesc)
  404. Stancov (de origine bulgară)
  405. Stanila/Stănilă (românesc)
  406. Starodub (de origine slavă)
  407. Stăvilă (românesc)
  408. Stângă (românesc)
  409. Sterici (românesc)
  410. Sterpu (românesc)
  411. Stețchi (de origine polono-ucraineană)
  412. Stoianov (de origine bulgară)
  413. Stoicev (de origine bulgară)
  414. Stoleru (românesc)
  415. Strajescu/Străjescu (românesc)
  416. Struț (românesc)
  417. Surjicov (de origine rusă)
  418. Surujiu/Surugiu (românesc)
  419. Susanu (românesc)
  420. Șuvoială (românesc)
  421. Talchiu/Tălpiu (românesc)
  422. Tanasi/Tănase (românesc)
  423. Tarcea (românesc)
  424. Tasci (de origine turcă)
  425. Tataru/Tătaru (românesc)
  426. Târsâna (românesc)
  427. Târzilă (românesc)
  428. Teleaga/Teleagă (românesc)
  429. Teleba (de origine tătăra. Telebi = Nobil)
  430. Teleuța/Teleuță (românesc)
  431. Terzi (de origine turcă)
  432. Tinica/Tinică (românesc)
  433. Toderiță (românesc)
  434. Todos (românesc)
  435. Tomșa (românesc)
  436. Tonu (românesc)
  437. Trofimov/Trofim (românesc, rusificat)
  438. Tronciu (românesc)
  439. Tucan (de origine turcă)
  440. Tudorachi/Tudorache (românesc)
  441. Țurcanu (românesc)
  442. Unciuc (de origine turcică, posibil cumană)
  443. Ungureanu (românesc)
  444. Ursa (românesc)
  445. Ursachii/Ursache (românesc)
  446. Ursu (românesc)
  447. Uzun (de origine turcică, posibil cumană)
  448. Vaiciuc (de origine ucraineană, după model turcic, cu terminația -Ciuc)
  449. Vaiciuc (de origine ucraineană, după model turci, cu terminația -Ciuc)
  450. Vartic (românesc)
  451. Vasiliu (românesc)
  452. Vâlcov/Vâlcu (românesc, rusificat)
  453. Vâlcu (românesc)
  454. Vârlan (românesc)
  455. Vâzdoagă (românesc)
  456. Vicol (românesc)
  457. Vodinicean (de origine slavă)
  458. Voicu (românesc)
  459. Voznoi (de origine slavă)
  460. Vrabie (românesc)
  461. Vulpe (românesc)
  462. Zacon (românesc, de origine slavă)
  463. Zaharia (românesc)
  464. Zaharov (de origine rusă)
  465. Zamfir (românesc)
  466. Zaporojanu (românesc)
  467. Zgârcibabă (românesc)
  468. Zinenco (de origine ucraineană)

Există multe dovezi certe că unii dintre locuitorii satului Crihana Veche sunt urmași ai mocanilor din Poiana Sărată, fostul județ Trei Scaune, stabiliți în Basarabia în secolul XIX. Nume de familie comune locuitorilor din localitățile Poiana Sărată, Bacău, și Crihana Veche, Cahul:

  1. Bălan
  2. Băleanu
  3. Bunghez
  4. Chiriac
  5. Ciobanu
  6. Ciubotaru
  7. Crăciun
  8. Drăgan
  9. Ghioc
  10. Grosu
  11. Lazăr
  12. Lepădatu
  13. Lungu
  14. Lupu
  15. Munteanu
  16. Olteanu
  17. Radu
  18. Rotaru
  19. Roșca
  20. Tătaru
  21. Zaharia
  22. Șerban (astăzi dispărut din lipsă de urmași pe linie masculină)

SCURT REPERTORIU ALFABETIC AL PORECLELOR DIN COMUNA CRIHANA VECHE, CAHUL

Decembrie 20, 2014

Porecla

Uneori meșteșugite și inspirate, pline de duh (sau de năduh), de gust și de culoare, alteori simple și banale, dar deloc întâmplătoare preluări de nume celebre sau de înaintași din familie, uneori croite după trăsăturile fizice sau sufletești ale purtătorului, alteori descriind ocupații, ticuri verbale, de comportament sau metehne, uneori fiind epitete, metafore sau forme de alint, alteori pline de (auto)ironie usturătoare până la limita necazului sau bătăii de joc, uneori moștenite din părinți, alteori dobândite spontan în situații noi de viață și transmise mai departe copiilor și nepoților, poreclele de la Crihana Veche, ca peste tot la români, reprezintă un adevărat sistem paralel de nume prin care oamenii se numesc și se recunosc. Ele înviorează peisajul antroponimic local, încercând să concureze sistemul numelor de familie. În raport cu acestea din urmă însă, poreclele au marele avantaj al familiarității nevinovate și fără pretenții, lor revenindu-le rolul pe care îl au buruienile, fie ele și de leac, într-un lan de grâu. Unele bătrânești, basarabene, adânc înrădăcinate și foarte longevive, cu sensuri vechi, abia-abia deslușite, altele aduse în secolul XIX din zona Transilvaniei prin aportul de populație românească (în special mocani), iar altele aduse din zona Balcanilor, poreclele de la Crihana Veche își îndeplinesc funcția de nume adiționale ale persoanelor, existând multe cazuri când dăinuirea lor se explică prin necesitatea practică de a distinge purtători ai aceluiași nume de familie dacă aceștia nu sunt rude de sânge. Mulți dintre crihăneni se nasc, copilăresc, trăiesc și mor cu ele. Unii crihăneni par a fi ușor stânjeniți de poreclele lor deloc măgulitoare, chiar dacă înțeleg că acestea sunt șarje prietenești făcute de consătenii lor, alții și le afișează săltăreț cu neprefăcută mândrie, transformându-și-le într-un soi de renume sau chiar titlu de glorie, unii arborează un aer de neutralitate și indiferență, iar alții, resemnați, își poartă supranumele ca pe o grea și nedreaptă povară. Uneori bine potrivite, alteori lovindu-se ca nuca de perete, poreclele crihănenilor sunt plăzmuirea a ceea ce poporul numește Gura Lumii, care, cum se știe, nu menajează pe nimeni și, asemenea vântului, nu poate fi oprită niciodată. Aceste porecle, arar fixate în scris, sunt adevărate etichete vii, un fel de marcă nedezlipită a individului, familiei sau întregii rudenii, niște măști mai mult sau mai puțin discrete, mai mult sau mai puțin frumoase din perspectiva esteticii și bunului simț popular. Fără a mă referi la vreun personaj concret, prezint mai jos un scurt Repertoriu alfabetic al numelor de scenă pe care le poartă oamenii în spectacolul vieții de la Crihana Veche.

A LUI/AL LUI/ ALDE:

  1. Abiá (după adverbul Abia (regional Aghé), cu pronunțarea în hiat i-a, ca formă deliberată de hipercorectitudine, cu trimitere la modul de a pronunța cuvintele. Cf.: Biorbe/Gheorghe, Pișinău/Chișinău, Libean/Lighean)
  2. Achiriței (matronim, după o strămoașă pe nume Chira, Chirița)
  3. Adăricăi (matronim, după o strămoașă pe nume Daria, Dărica)
  4. Afteni (patronim, după un strămoș pe nume Aftene)
  5. Agachi (patronim, după un strămoș pe nume Agache)
  6. Aleaha (după numele feminin englez Aleaha, care se traduce ca Luncă, pajiște, fâneață sau după numele feminin arab Aleaha, care se traduce ca Înaltă, exaltată)
  7. Amăriei (matronim, după o strămoașă pe nume Măria)
  8. Anastaluței (matronim, după o strămoașă pe nume Anastasia, Nastaluța)
  9. Anica-Țiganca (prenume diminutival + forma feminină a etnonimului Țigan. Trimitere expresă la originea etnică. Există la români și ca nume de familie în formele: Țigan, Țiganu, Țigănel, Țigănele, Țigănete, Țigănică, Țigănilă, Țigănaș, Țigănescu, Țigăniță, Țigănoiu, Țigănucă, Țigănuș. Cf.: Țiganca și Țiganca Nouă, localități în raionul Cantemir)
  10. Artiom (patronim sau maritonim, după numele Artemie)
  11. Avalinei (matronim, după o strămoașă pe nume Valina)
  12. Baba-Anița (matronim, după o strămoașă pe nume Ana, Anița. Substantiv comun + prenume diminutival)
  13. Baboi (metaforă, după substantivul comun Baboi, cu sensul generic de Plevușcă, pește dulcicol, de talie mică, având corpul de culoare cenușie-cafenie, cu cap mare și turtit; biban, ghiban, ghiborț, bubuioc, babușcă, fâță, juvete. Există la români și ca nume de familie)
  14. Báca (după numele de familie Baca, de origine maghiară (˂ Baka), răspândit și la românii din zona Carpaților. Are sensul, ușor peiorativ, de Oștean, ostaș, soldat (în vârstă). Înrudit cu Boca. Cunoaște o largă răspândire și în zona Moldovei, mai ales printre românii de confesiune catolică, așa-ziși ceangăi. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană)
  15. Bacatunda (matronim, după numele Bacatunda, de origine maghiară (˂ Baka Tünde sau Baka Tunda) fiind compus din numele de familie Baca și prenumele feminin Tünde/Tunda, cu răspâdire și la români, consonant cu Tândală. Tünde se traduce ca Zână și este un prenume creat în secolul XIX de către poetul Mihály Vörösmarty (1800 –1855), în lucrarea sa Csongor și Tünde. Baca are sensul, ușor peiorativ, de Oștean, ostaș, soldat (în vârstă). O traducere literară ar fi Zâna lui Ostașu sau Zâna Ostășoaia. Este, în mod evident, adus din aria transilvană de către mocanii din Poiana Sărată, județul Trei-Scaune (la rândul lor veniți din comuna Brețcu, județul Trei-Scaune), stabiliți în secolul XIX la Crihana Veche. Cf.: poreclele compuse Marin Iancu, Titi Moise)
  16. Báchi (epitet, după rusescul invariabil, pluralia tantum, Baki, derivat din germanicul Backenbart, cu sensul de Favoriți, perciuni, păr lăsat să crească de o parte și de alta a obrazului unui bărbat. A fost atribuit după obiceiul celui vizat de a purta cu mândrie favoriți proeminenți și bine îngrijiți, ca o adevărată podoabă bărbătească)
  17. Bámbus (metaforă, după substantivul comun Bambus, poreclă hazlie. Se atribuie de obicei persoanelor suple și înalte)
  18. Barabet (susceptibil de a fi adus din aria balcanică, după numele Barabet/Barabeti)
  19. Bașcaleata/Bașcalete (epitet, după turcescul Bașka venit pe filieră rusească, cu sensul de Cap (mare). Se atribuie unei persoane cu capul mare; căpos, căpățânos)
  20. Băbană (epitet, după substantivul Băbană, cu sensurile de Oaie bătrână fără dinți; Oaie stearpă; Persoană mare, de dimensiuni apreciabile, dolofană; Mare, imens, uriaș. Se atribuie de obicei persoanelor corpolente, bătrâne, cu predilecție femeilor în vârstă și ponderate. Există la români și ca nume de familie)
  21. Baziuc (patronim, după numele unui strămoș Baziuc, de origine slavă (polono-ucraineană), format din prenumele Bazea (=Vasile) + suf, -iuc. Există la români și ca nume de familie)
  22. Bălășoiu (matronim, după numele unei strămoașe Bălașa. Prenumele românesc Bălașa are sensul de Blonda, Bălaia. Bălășoiu ˂ Bălașa + suf. -oiu. Există la români și ca nume de familie)
  23. Băleanu (patronim, după numele de familie al unui strămoș Băleanu sau epitet după adjectivul Bălean, cu sensul Om cu părul blond, om bălai; dracul; (despre animale) plăvan; (substantivat) nume care se dă unor animale domestice cu părul alb. Bălean ˂ Băl + suf. -ean.)
  24. Bărgan (după numele de familie Bărgan, de origine turcică, posibil cumană. Bargan în limbile turcice înseamnă Val de nisip mișcător, dună. Unii îi atribuie origine mongolă, cu sensul de Grosolan, aspru, neșlefuit, și îl încadrează în grupul de nume Bărgan/Bargan, Bărganu, Bărgănescu, Bărgănuș. Este posibil să fi fost adus de mocanii transilvăneni din aria intracarpatică)
  25. Bâcu (după substantivul arhaic regional Bâc, cu sensul de Tată sau după onomatopeicul Bâc/Bâcu/Bâca, cu sensurile de Zgomot produs de o lovitură sau o cădere; boc, poc. – Var. bâca, (pentru a atrage atenția, pentru a arăta copiilor primejdia de a cădea); carnacsi, că era să fac bâca (Alecsandri). Creație expresivă, bazată pe consonanța tipică pentru a evoca zgomotul produs de o căzătură sau o lovitură, cf. boc, cioc, hâr, tâc, tic, toc. – Der. bâcâi, vb. (a bate clopotele; a palpita); bâcâială, s. f. (tic-tac; țiuit). Ca și în alte cazuri, intenția imitativă sugerează trei posibilități ale zgomotului: 1. zgomotul singur (bâc). 2. ritmul binar, care indică o mișcare în doi timpi, cu posibilitate de durată; bâltâc, interj. (exprimă zgomotul ritmic al unei izbituri, mai ales al unei căderi în apă); bâltâcăi, vb. (a cădea în apă; a se bălăci); bâltâcâială, s. f. (bălăceală); 3. ritmul ternar sau spart, care pare a presupune intenții secundare, de opunere față de mișcare și de cădere definitivă; bâldâbâc, interj. (exprimă zgomotul produs de căderea în apă a unui corp greu). Cf. aceleași posibilități expresive la tic și tic-tac; la hâc, hâltâc și huștiuluc; la sâc, șoltâc și șobâltâc; și posibil la boc și bulbuc). – DAR vede în bâc o posibilă influență a mag. bok „împlinit, împlinire”, și în bâltâc o contaminare cu baltă. Există la români și ca nume de familie)
  26. Bârcă (metaforă, după substantivul feminin Bârcă (bărcă, bercă, bearcă), cu sensul de Oaie cu lâna creață și măruntă. Trimitere la aspectul fizic. Se atribuie de obicei persoanelor cu părul rar, scurt și creț. Există la români și ca nume de familie)
  27. Bâșta (forma feminină substantivizată a interjecției onomatopeice Bâști! (țâști!, țuști!, huști!, țâbâști!, vâști!, smâc!) care se folosește pentru a sugera mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe sau pentru a reda zgomotul produs de o asemenea mișcare și având sensul inițial de a reda izbucnirea bruscă sau ieșirea cu putere a unui lichid sau gaz printr-o deschizătură îngustă; a erupe; a izbucni; a țâșni. Se spune  despre o persoană care iese fugind de undeva sau care ba intră, ba iese de undeva. Interjecția Bâști! se folosește și atunci când mâi oile la păscut)
  28. Bâtlan (metaforă, după substantivul Bâtlan, cu sensul de Pasăre de baltă din ordinul picioroangelor, asemănătoare cu barza, de talie mare, înaltă de un metru și chiar mai mult, cu penaj cenușiu, cu gâtul, cu ciocul și picioarele lungi și cu un moț de câteva pene date pe ceafă; stârc cenușiu (Ardea cinerea). Trimitere la aspectul fizic al persoanei. Există la români și ca nume de familie)
  29. Bâzâică (diminutiv substantivizat după verbul onomatopeic A bâzâi, dar ar putea fi și diminutiv corupt fonetic al patronimului Bâzu ˃ Bâzuică ˃Bâzâică)
  30. Bâzu (patronim, după numele de familie Bâzu)
  31. Bercu (epitet, după adjectivul Berc, aici cu sensul de Turtit, fără vârf, fără țugui, teșit. Sensul inițial al cuvântului este, cu referire la animale, Cu coada scurtă sau scurtată; fără coadă. Există la români și ca nume de familie)
  32. Beregică (patronim, diminutiv după numele Berega. Bereg + -ică = Beregică. Cf.: Berega, Beregoi, Beregic, Beregici)
  33. Bigió (epitet, după substantivul georgian Bidjo, cu sensul de Băiat, Flăcău)
  34. Boambă (metaforă, după substantivul regional Boambă, cu sensul de Boabă, bob, bobiță, grăunte, sămânță, bilă, glob, ghiulea, bolovan mare, obiect de formă sferică. Există la români și ca nume de familie)
  35. Bobilică (metaforă, diminutiv după numele Bobu sau Bobâl. Susceptibil de a fi înrudit substantivul Bob, dar și cu cu substantivele regionale Bobâlcă, având sensul de Cartof și Bobâlnic, cu sensul de Cardama, năsturel. Se referă la obiecte cu formă rotundă sau rotunjită. Cf.: Bobâlcă, nume de familie la români, Bobâlna, sat și comună în județul Cluj, Bobâlna, sat în comuna Rapoltu Mare, județul Hunedoara)
  36. Boboc (metaforă, după substantivul Boboc, cu sensul de Butonul sau caliciul nedeschis al unei flori; floare care începe să se deschidă; Frumusețe, minunăție; Pui de gâscă sau de rață; Începător într-un domeniu; om lipsit de experiență; ageamiu; (prin restrângere) recrut; student în primul an. Există la români și ca nume de familie)
  37. Bócica (metaforă, după rusescul Bocika, cu sensul de Butoi, poloboc. Trimitere la aspectul fizic al persoanei)
  38. Boha (metaforă, după regionalismul Bohă/Buhă/Bohaș/Buhaș, cu sensul de Brad pitic, jneapăn. Trimitere la statura persoanei. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană de mocanii intracarpatici din Poiana Sărată, fostul județ Trei-Scaune, stabiliți la Crihana Veche în secolul XIX)
  39. Boloaie (metaforă, formă feminină a lui Boloi, ca augmentativ al substantivului Boală, cu sensul propriu-zis de Maladie, dar și de Țigan(că). Boală + suf. oaie = Boloaie. Există la români și ca nume de familie, atât în forma Boloiu, cât și Boloaie)
  40. Borman (după numele lui Martin Borman)
  41. Boroagă (sunt pasibile patru ipoteze: 1. Metaforă, după substantivul regional Boroagă, atestat în aria transilvană, cu sensul de Hățiș, desiș (de brad, de fag etc.), loc cu multe tufe/arbuști. Sinonime pentru Boroagă: Bărc, berc, bunget, căţân, ceritel, ciritiş, desiş, hăciugă, hălăciugă, hăţiş, hâns, huceag, huci, rădiu, smid, smidă, smidiş, smiget, stufărie, stufăriş, tâhlăriş, tâlhiş, tufărie, tufăriş, tufărişte, tufet, tufiş, tufişte, ţăcăliş, ţâhliş, ţârlici, ţuhă. 2. Formă feminină denazalizată a ungurescului Borong, cu sensul de Război de țesut. Admitem existența în vechime a unei forme intermediare Boroangă. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. 3. Formă ușor modificată fonetic după Boroacă, arhaism regional cu sensul de umflătură, tumoare. Românescul Boroacă provine din latinescul Verruca. Este atestat regionalismul arhaic Boroagă cu sensul de Gâlcă, umflătură. 4. Variantă a substantivului regional (ardelenism) Borugă, cu sensul de Drum îngust printre dealuri numai cât să poată trece un car; trecătoare îngustă, chei, defileu.  În acest caz Borugă a dat forma Boroagă, așa cum și Morugă a dat forma Moroagă. Toate aceste 4 ipoteze trimit la originea transilvăneană a poreclei, care putea reproduce și un vechi nune de familie pierdut în condițiile absenței urmașilor de gen masculin, dar transmis pe linie feminină. Există la români ca nume de familie în formele Boroagă, Boroangă, Boroancă. Există și forme masculine consonante, ca Borog, Borogan, dar acestea par a fi de origine turcică, posibil cumană. Cf. Borogani, sat în raionul Leova)
  42. Bortă-n-cap (epitet, construcție compusă din trei cuvinte. Se atribuie de obicei persoanelor foarte insistente, morocănoase, sâcâitoare, cicălitoare, care îi bat pe alții la cap, care le rod altora mințile, care le fac altora, metaforic vorbind, ”Bortă în cap” cu ideile lor)
  43. Bostan (metaforă, după substantivul Bostan, cu sensul propriu de Dovleac și cu cel metaforic de Cap (mare sau prost, sec). Se atribuie de obicei persoanelor care au capul mare sau persoanelor nepricepute, neștiutoare, prostănace, neghioabe, nătânge. Există la români și ca nume de familie)
  44. Boșoalcă (metaforă, după substantivul augmentativ regional Boșoalcă, cu sensul de Bolfă, boș, ganglion, gâlcă, gâlmă, ghindură, nod, nodul, modâlcă, scurtă, tumoare, uimă, umflătură. Boș + suf. -oalcă = Boșoalcă. Există la români și ca nume de familie. Cuvânt autohton, din substratul limbii române)
  45. Botosu (epitet, după adjectivul Botos, cu sensul de Om cu gura mare sau cu buzele cărnoase. Ar putea fi și metaforă după același adjectiv, cu sensul de Arogant, bosumflat, impertinent, insolent, ireverențios, îmbufnat, îndrăzneț, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nerușinat, obraznic, semeț, sfidător, sfruntat, trufaș, țanțoș. Există la români și ca nume de familie)
  46. Bou (metaforă, după substantivul Bou, cu sensul de Animal rumegător domestic cornut de talie mare, bărbătuș al vacii, buhai, taur (castrat). Ar putea fi și epitet injurios cu sensul de Tont, tontălău. Există la români și ca nume de familie)
  47. Bozbei (patronim, după numele Bozbei, de origine turcică, posibil cumană. Există la români și ca nume de familie)
  48. Brânzică (metaforă, diminutiv după substantivul Brânză. Ar putea fi și un patronim, formă diminutivală sau de alint după numele Brânză. Există la români și ca nume de familie. Cuvânt autohton, din substratul limbii române)
  49. Broscoi (metaforă, după substantivul Broscoi, cu sensul de Broască mare, bărbătuș al broaștei, broscan, brotac, broatec, brotan, brotoc(ar), buratec, buratic; Copil mic dolofan, cu ochii mari sau bulbucați. Se atribuie de obicei, ca epitet, copiilor mici și cu ochii mari sau persoanelor mature cu ochii bulbucați. Există la români și ca nume de familie)
  50. Brumă (metaforă, după substantivul Brumă, cu sensurile de Strat subțire care se depune pe pământ, pe plante și pe alte obiecte din natură, constând din cristale fine de zăpadă care se formează noaptea (în anotimpurile de tranziție) prin înghețarea vaporilor de apă din atmosferă; Chiciură, promoroacă; Pruină = Strat fin, alburiu, care acoperă unele fructe (sau plante); Cantitate mică de ceva; Căruntețe. Se atribuie de obicei persoanelor atinse de căruntețe, cu pleata albită. Există la români și ca nume de familie)
  51. Bucă (metaforă, după substantivul Bucă, cu sensurile de Obraz (fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului, de la tâmplă în jos) și Fesă (fiecare dintre cele două părți cărnoase și rotunjite, care se află în partea dorsală a corpului omului și a unor animale). Ca poreclă se atribuie de obicei copiilor sau persoanelor cu obrazul grăsuț, durduliu, bucălai, busnat. Există la români și ca nume de familie)
  52. Bucícă (metaforă, după substantivul diminutival Bucică,(˂ Bucă) cu sensurile de Obraz (fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului, de la tâmplă în jos) și Fesă (fiecare dintre cele două părți cărnoase și rotunjite, care se află în partea dorsală a corpului omului și a unor animale). Ca poreclă se atribuie de obicei copiilor sau persoanelor cu obrazul grăsuț, durduliu, bucălai, busnat. Există la români și ca nume de familie)
  53. Budeanu (sunt pasibile câteva ipoteze: 1. Format din substantivul Budă, cu sensul de Construcție de lemn, în pădure, în care locuiesc tăietorii de arbori; Prăvălioară; Closet (rudimentar). Tot din acest cuvânt este format și numele de familie Budescu; Format după substantivul feminin Budeană, cu sensul Plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roșii-purpurii, întrebuințată la vopsit și în farmacie; sovârf, savur, broască, dost, ferăstău, majoran, milot, stropan, trifoiște, busuioc-de-pădure, busuiocul-feciorilor, măghiran-sălbatic, poala-Sfintei-Mării. (Origanum vulgare); 3. Format din substantivul Budăi, cu sensul de Vas de dimensiuni reduse, din doage, având forma unui con tăiat la vârf și folosit pentru păstrarea diferitelor băuturi sau pentru transportul bucatelor în câmp; Uluc de fântână, făcut dintr-un trunchi de copac scobit. Există la români și ca nume de familie)
  54. Buhai (metaforă, după substantivul regional Buhai, cu sensul de Mascul reproducător al vitelor cornute mari; taur; (familiar) Om brutal; Instrument muzical popular folosit de urători la Anul Nou, confecționat dintr-o putinică cu unul dintre funduri din piele, prin care trece un smoc de păr de cal care, fiind tras cu degetele umezite, produce sunete asemănătoare cu mugetul taurului. Există la români și ca nume de familie)
  55. Burdulea/Burduleasa (epitet augmentativ, având sensul de Om cu burta mare. Trimitere la aspectul fizic. Există la români și ca nume de familie)
  56. Buriz (metaforă, formă coruptă fonetic după substantivul Burez, derivat din A bureza, cu sensul de A ploua mărunt și des; a burnița, a bura, a țârâi, a țârțâi, a cerne, a roura. În forma Burez există la români și ca nume de familie)
  57. Bursuc (metaforă, după substantivul Bursuc, aici cu sensurile metaforice de Om sau copil mic, îndesat și greoi; Om retras, izolat, ursuz. Sensul inițial al cuvântului desemnează Un mamifer carnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi și aspri de culoare cenușie, cu două dungi negre, cu picioare scurte, cu capul lunguieț, având un fel de rât asemănător cu al porcului; viezure. Există la români și ca nume de familie)
  58. Bush (după numele lui George Bush, fost președinte al Statelor Unite ale Americii. A apărut în tandem cu porecla Gorbaciov, după Mihail Gorbaciov, primul și ultimul președinte al URSS)
  59. Buz (după substantivul regional Buz, formă redusă a lui Bulz, cu sensul de Boț, bulgăre, cocoloș de mămăligă caldă în care s-a pus brânză de oaie sau urdă. Se atribuie de obicei oamenilor îndesați, bine clădiți, care seamănă cu un bulz. Cuvânt autohton, din substratul limbii române)
  60. Buzatu (epitet după adjectivul Trimitere la aspectul fizic al persoanei căreia i-a fost atribuit. Există la români și ca nume de familie. Buză este un cuvânt autohton, din substratul limbii române.)
  61. Buzdugan/Buzduganca (metaforă, dubă substantivul Buzdugan, cu sensul de Măciucă sau ghioagă scurtă de fier (uneori cu coadă de lemn) cu măciulia țintuită, săpată în șănțulețe sau tăiată în colțuri ascuțite, folosită, în vechime, ca armă de luptă sau (în orânduirea feudală) ca sceptru = semn al puterii politice domnești sau insignă a marelui armaș. Există la români și ca nume de familie)
  62. Buzilă (epitet peiorativ, format din Buză + -ilă = Buzilă. Cu trimitere la aspectul fizic al persoanei căreia i-a fost atribuit. Există la români și ca nume de familie)
  63. Cabariche (formă diminutivală, pronunțată regional (Cabarichi), a numelui Cabar (Kabar), originar din Transilvania: Cabar + -iche = Cabariche. Este format după numele tribal al Cabarilor/Cavarilor, care desemnează trei triburi hazare, desprinse din imperiul hazar înainte de anul 881, în urma unei revolte eșuate împotriva hanului, și alăturate ungurilor strămutați în Panonia. O parte a Cabarilor a fost maghiarizată, iar altă parte – românizată. Există și alte antroponime vechi românești care provin de la etnonime: Arnăut (=Albanez), Coman (=Cuman), Bozgor (=Bașkir), Flondor (=Flamand), Ghiftu (=Țigan, Egiptean), Sasu (=Saxon), Șcheau (= Slav), Leahu (=Polonez) etc.)
  64. Cabíta (după numele unui personaj dintr-un film indian de limbă bengaleză, Kabita, realizat în 1977, care a rulat în cinematografele din Basarabia, inclusiv la Crihana Veche, în perioada ocupației sovietice)
  65. Cacaó (metaforă, după substantivul invariabil Cacao, pronunțat în manieră franțuzească, cu accentul pe ultima vocală, cu sensul de Sămânță extrasă din fructele cacaotierului; Produs alimentar sub formă de pulbere obținut prin măcinarea semințelor de cacao și care servește la fabricarea ciocolatei și la prepararea unei băuturi hrănitoare; Băutură preparată cu pulbere de cacao. Există expresia eufemistică și vulgară A (se) face de cacao, cu sensul de A (se) face de baftă / de basm / de poveste; a (se) compromite; a se face de râs. Se atribuie uneori persoanelor cu tenul închis, smolit. Denumirea de cacao provine din limba aztecă Cacahuatl, denumire care a fost preluată de spanioli)
  66. Cacă-oală (metaforă ironică, verb + substantiv, cu trimitere la o situație concretă și particulară legată de cel vizat. Există la români și ca nume de familie, ortografiat Cacăoală, alături de un nume de familie format similar – Cacăroată)
  67. Cacă-polog (metaforă ironică, verb + substantiv, cu trimitere la o situație concretă și particulară legată de cel vizat. Polog are aici sensul de Baldachin special, din pânză subțire, pe care țăranii îl instalau vara pe prispa casei. : numele de familie românești Cacăoală, Cacăroată)
  68. Cacă-râpă (metaforă ironică, verb + substantiv, cu trimitere la o situație concretă și particulară legată de cel vizat. Cf.: numele de familie românești Cacăoală, Cacăroată)
  69. Cacă-sandală (metaforă ironică, verb + substantiv, cu trimitere la o situație concretă și particulară legată de cel vizat. Cf.: numele de familie românești Cacăoală, Cacăroată)
  70. Cacă-tren (metaforă ironică, verb + substantiv, cu trimitere la o situație concretă și particulară legată de cel vizat. Cf.: numele de familie românești Cacăoală, Cacăroată)
  71. Cacia (formă abreviată, de alint, după numele de familie Caciuc)
  72. Cacioi (augmentativ după numele de familie Caciu + suf. -oi = Cacioi. Cf.: Căciugă, Căciulă)
  73. Calu (metaforă, după substantivul Cal, cu sensul de Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); (prin restrângere) armăsar castrat; persoană hărțuită, trasă din toate părțile, muncită / exploatată / ”călărită” de toți; persoană puternică și nărăvașă; persoană care duce poveri în spate. Există la români și ca nume de familie)
  74. Capică (metaforă după regionalismul Capică, derivat din rusismul Copeică, moneda nedivizionară a rublei. Format prin analogie cu porecla Piță)
  75. Capră (metaforă, după substantivul Capră, cu sensul de Animal domestic din familia rumegătoarelor, cu păr lung și cu coarne, crescut mai cu seamă pentru lapte; femeiușca țapului; Obicei practicat în seara de Anul Nou, mai ales la țară, constând în jocuri executate pe la casele oamenilor de către un flăcău mascat în chip de capră cu clopoței la gât; Brează, brezaie, turcă; (prin extindere) flăcăul mascat astfel; Poreclă ironică grecilor în Țările Române în secolele XVII-XIX, deoarece erau considerați excesiv de lăudăroși. Se atribuie de obicei persoanelor zbânțuite, zbenguite, zbihuite, zburdalnice, neastâmpărate, care se țin de nebunii sau sunt lipsite de seriozitate. Există la români și ca nume de familie)
  76. Carpó (patronim, după numele românesc Carpu, pronunțat în manieră grecească, fiind o variantă a lui Καρπό(ς), însemnând Rod, fruct. Este susceptibil să fi fost adus din aria balcanică. Există la români și ca nume de familie în formele Carp, Carpo, Carpu)
  77. Călangea/Calancea (după substantivul arhaic Calangiu, desemnând ocupația de bază. Calangiu înseamnă spoitor, cositorar, persoană care spoiește tingirile. Există la români și ca nume de familie)
  78. Căleap (metaforă, după substantivul regional Căleap, de origine turcă, cu sensul de Râșchitor = Unealtă pe care se deapănă tortul, lâna de pe fuse sau de pe gheme pentru a le face scul sau jumbiță. Există la români și ca nume de familie)
  79. Cănuță (metaforă, probabil după diminutivul substantivului Cană, cu sensul de Vas cu toartă care servește la băut sau la scos lichide dintr-un vas mai mare. S-ar putea să fie un diminutiv substantivat al adjectivului arhaic Cănut, cu sensul de Cărunt, sur, grizonat. În acest al doilea caz, Cănuță ar fi echivalentul lui Surelu. Există la români și ca nume de familie. Cf.: Cănuță, om sucit de Ion Luca Caragiale. Radu ˃ Răducanu ˃ Cănuță)
  80. Căpitanu (epitet elogios atribuit după gradul militar deținut de cel vizat. Există la români și ca nume de familie. Forma feminină atribuită mamei, soției sau fiicelor este Căpităneasa)
  81. Cătărel (metaforă, după substantivul arhaic și regional, de origine grecească, Catatoi/Cătăroi/Cătăruie, cu sensurile de Catar, coriză, gripă, gută, guturai, răceală, rinită; Apoplexie, dambla, ictus; Diaree; Scurgere de sânge; Bolovan; Țigan; Om rău (ca un diavol). Format prin regresie: Cătărel ˂ Cataroi, perceput ca augmentativ din cauza terminației -oi. Există ca nume de familie la români în formele Cătăroi, Cătăroiu, Catareanu, Cătărescu)
  82. Câlț (metaforă, după substantivul Câlț, cu sensul de Fire scurte rămase în urma trecerii fuiorului de cânepă sau de in printre dinții daracului, din care se țese pânză de saci și de saltele, se fac funii etc. Din aceeași familie cu verbele A încâlci/descâlci, respectiv, cu adjectivele Încâlcit/descâlcit. Se atribuie de obicei persoanelor care poartă barbă lungă sau plete lungi încâlcite. Există și ca nume de familie la români în formele Câlțu, Câlțea, Câlția, Câlțaru, Câlciu, Câlcea, Câlceanu, Câlcioi, Câlcioiu, Câlcescu)
  83. Cârlig (metaforă, după substantivul Cârlig, cu sensurile de Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect (în locuțiunea verbală A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui); Toiag, ghioagă sau baston specific purtate de mocani, cârlibană; Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână; Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele; Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., cârcioc, în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc.; Andrea de împletit; Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie; Cârcel sau porțiune dintr-o mlădiță de viță de vie care se răsădește în pământ; butaș; Stăpân, proprietar; Lucru necunoscut sau greu de înțeles/depășit; Dedesubturile unei explicații; Capcană; Clenci; Numele unui dans popular românesc. Există la români și ca nume de familie)
  84. Cârnu (epitet, după adjectivul Cârn, cu sensul de Care are nasul mic și ridicat în sus sau Care are nasul (sau urechile) tăiate (ca pedeapsă). Înrudit cu numele Cârneci/Cârnici/Cârnog și cu verbul A cârni. Există la români și ca nume de familie)
  85. Ceainic (metaforă, după substantivul Ceainic, cu sensul de Vas de bucătărie, prevăzut cu toartă, cioc și capac, în care se pregătește ceaiul sau se fierbe apă. Aici are sens metaforic, însemnând Om lipsit de experiență, novice, ageamiu, nepriceput. Originea metaforei este în anii 60 ai secolului XX, când tineri alpiniști amatori pozau pentru a fi fotografiați sprijinindu-și o mână în șold, iar alta sprijinindu-și-o de bețele schiurilor, ceea ce amintea, ca siluetă, forma unui ceainic. Metafora a migrat apoi pe zona argoului folosit de automobiliști, iar în prezent s-a înrădăcinat și în mediul utilizatorilor de internet, mai ales datorită seriei de cărți în limba rusă ”Totul pentru ceainici”, tradusă din engleză după ”For Dummnies”. Prin extensie este atribuit oricărei persoane care ține o mână în șold și alta ridicată lateral)
  86. Céca (metaforă, probabil după substantivul regional Cecă, având sensul de Ciuhurez, huhurez, bufniță. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. S-ar putea să provină din expresia regională repetitivă Ceaca-Ceaca, având sensurile de Așteaptă!; încet, binișor. Există la români ca nume de familie în formele Ceca, Ceaca, Ceacă, în special în Transilvania)
  87. Cekist (epitet argotic, după rusismul Cekist, cu sensul de Securist, agent sau colaborator al Serviciilor sovietice de spionaj și contraspionaj. Format din C(e)K(a) + suf. -ist = Cekist, folosind abrevierea CK a titulaturii Comisia Extraordinară panrusă pentru combaterea contrarevoluției și sabotajului (Всероссийская чрезвычайная комиссия по борьбе с контрреволюцией и саботажем), precursorul NKVD, MGB, KGB, GRU și FSB. Se atribuie persoanelor puse în permanență pe spionat, pe cercetarea sau dezghiocarea unor situații concrete în vederea demascării cuiva)
  88. Checheriță (metaforă depreciativă, după substantivul regional Checheriță, cu sensul de Insectă parazită care trăiește în blana oilor și le suge sângele (Melophagus ovinus). Se atribuie de obicei persoanelor care nu prea au înclinația de a munci sau celor care se țin de scai de capul cuiva. Există la români și ca nume de familie)
  89. Chiperi (metaforă, după substantivul Piper, pronunțat regional, cu sensul de Plantă erbacee cu flori albe și cu fructe bace verzi, roșii sau galbene, întrebuințate în alimentație (Capsicum annuum); (prin restrângere) fructul acestei plante; Ardei gras. Ardei iute. Există la români și ca nume de familie)
  90. Chișcari (metaforă, după substantivul regional Chișcar, însemnând Țipar – Pește de apă dulce stătătoare, de talie mică sau medie, cu corpul lung și subțire, aproape cilindric, asemănător cu al șarpelui, acoperit cu solzi mărunți și cu un strat de mucus, cu mustăți la gură, folosit mai mult ca nadă (Misgurnus fossilis). Există la români și ca nume de familie)
  91. Ciobilică (metaforă diminutivală după substantivul Ciob, cu sensurile de Bucată, fragment dintr-un obiect de sticlă, de faianță, de lut etc. spart; hârb; țandără, așchiuță. Există la români ca nume de familie în formele Ciobel, Ciobilică, Ciobilici)
  92. Ciombalică (metaforă diminutivală probabil după substantivul arhaic regional Ciumbă/Ciombe/Giumbă, de origine turcă, cu sensul de Umflătură.)
  93. Ciombea (metaforă augmentativă după Ciumbe, substantiv de origine turcă, cu sensul de Umflătură. Ar putea fi și o metaforă augmentativă, Ciompea, după substantivul arhaic regional Ciomp, pronunțat regional Ciomb, cu sensul de buștean, butuc, buturugă, ciot. De asemenea, ar putea fi și epitet după adjectivul Ciomp, cu sensul de Ciung, fără o mână sau fără un picior)
  94. Cionteleț (epitet diminutival după substantivul Ciont, cu sensurile de Având o parte ruptă, tăiată; stropșit, mutilat, amputat; ciunt, ciung, bont, cionc, ciomp, scurt de coadă sau Crâmpei dintr-o bucată mai mare, ciump, ciot, os, ciolan,  degetele mâinii, buștean, buturugă. : Ciontea, Ciontoloi)
  95. Ciopei (metaforă, după diminutivul substantivului regional și învechit Ciop, cu sensul de Există la români ca nume de familie în formele Ciopu, Ciopea, Ciopei, Ciopescu)
  96. Ciorăte (metaforă, după substantivul regional Ciorete, cu sensul de Cioroi, bărbătuș sau pui de Cioară – Nume dat mai multor specii de păsări din familia corbului, cu penajul negru sau cenușiu, cu cioc conic și puternic (Corvus). Ca epitet este dat de obicei unui om brunet, oacheș. Din rădăcina Cior + -ete, după modelul substantivelor masculine Cioclete, Ciuciulete, Druvete, Juvete, Ploiete, Puiete, Scaiete, Sticlete, Știulete, Vrăbete. Cioară este un cuvânt din substratul limbii române. Există la români ca nume de familie în formele Ciorete, Cioreti, Coretea)
  97. Ciorneica (matronim, forma feminină după numele Ciornei, echivalentul semantic al lui Negrei. Există la români ca nume de familie în forma Ciornei)
  98. Ciotu (metaforă, după substantivul Ciot, cu sensurile de Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt și Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. Trimitere la statură. Există la români și ca nume de familie)
  99. Cobzărița (epitet, după substantivul Cobzăriță, cu sensul de femeie care cântă la cobză. Trimitere la una dintre ocupații)
  100. Cocoreanu/Cocoreanca (metaforă după substantivul Cocor = Pasăre migratoare cu ciocul ascuțit, cu gâtul și picioarele lungi, cu penele cenușii, cu o pată roșie pe cap (Grus grus); cocostârc, cocobarză; Momâie, ciuhă, mișană care desparte lanurile de grâu. Se atribuie de obicei persoanelor mândre, trufașe. Ar putea fi în relație și cu substantivul regional Cocor = Fire de păr creț sau pene din coada rățoiului; fire de grâu necosite; specie de dantelă; horbotă, cipcă, cârligei sau Umflătură la cap, cucui. În aceste cazuri ar fi epitet cu sensurile de Crețu sau Există la români și ca nume de familie)
  101. Cocosu (epitet, după substantivul regional Coc, cu sensul de Moț, moțoc, creastă. Cocos = moțat, crestat, boghet, cucuiat. Se atribuie de obicei copiilor)
  102. Cofâști (după substantivul onomatopeic Cofâști!, din care provine verbul regional A (se) cofâști, cu sesnul direct de A avea diaree, a se cufuri, și cu sensul indirect de A mânji, a murdări)
  103. Cometa (metaforă, după substantivul Cometă, cu sensul de Corp ceresc alcătuit dintr-un nucleu luminos înconjurat de gaze și de pulberi, care, uneori, se prelungește sub forma unei cozi îndreptate în sens opus Soarelui din cauza presiunii luminii acestuia; stea cu coadă, stea cu coamă. Se atribuie de obicei persoanelor iuți, care aleargă sau se mișcă cu viteză mare)
  104. Condrat (patronim, după numele unui strămoș Condrat/Condratie, de origine latină, cu sensul de Patrulateral, pătrat, (aici) lat în spete)
  105. Confâr (după onomatopeicul Confâr!, Cuvânt care imită zgomotul produs de țâșnirea unei mase semilichide, mai ales în cazul pânticăriei. Din aceeași familie cu verbul A cufuri, din latinescul Conforire)
  106. Cosorel (metaforă, diminutivul substantivului Cosor, cu sensul de Cuțit cu lama scurtă și încovoiat la vârf, folosit în viticultură și pomicultură)
  107. Cotari (după substantivul Cotar, cu sensurile de Persoană care măsoară cu cotul dimensiunile butoaielor pentru a le calcula capacitatea, Slujbaș însărcinat să supravegheze măsurătorile cu cotul ale mărfurilor vândute sau cu verificarea lungimii reglementare a cotului, Larvă a unor fluturi al cărei mers imită măsurarea cu cotul)
  108. Cotigă (metaforă, după substantivul popular Cotigă, cu sensul de Căruță mică, cu două roți, folosită la transportarea încărcăturilor ușoare; teleagă, tărăbuță, toligă. Există la români și ca nume de familie)
  109. Cováliu (după numele de familie Coval, de origine slavă (polono-ucraineană), însemnând Trimitere la ocupația unui strămoș. Cf.: Kowal, Kowalewsky, Kovalenko, Kowalewicz, Kovaliov)
  110. Covaș (formă fornetică regională a numelui de familie Covaci, de origine maghiară (˂ Kovács), având sensul de Fierar. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană.)
  111. Crăiescu (după numele de familie Crăiescu, susceptibil de origine transilvană, mocanii ardeleni stabiliți la Crihana Veche în secolul XIX fiind într-o perioadă supuși crăiești, adică ai împăratului Austriei sau ai regelui Ungariei. Format după cuvântul Crai (Rege) + prefixul –escu)
  112. Criminalu (epitet, după adjectivul substantivizat Criminal, cu sensul de Care nutrește o intenție nelegiuită, care săvârșește o crimă, referitor la crimă; Om rău, dăunător; Persoană care a săvârșit sau pune la cale o crimă; Asasin, bandit, omorâtor, ucigaș, războinic. Se atribuie de obicei unor persoane agresive și cu intenții sau manifestări războinice, criminale)
  113. Crinu-mamei (metaforă, după expresia admirativă Crinul mamei, cu care una dintre mame își dezmierda fetele și care devenise tic verbal)
  114. Cucoș (metaforă, după substantivul Cucoș, cu sensul de Bărbătuș al găinii; pasăre domestică mai mare decât găina, cu o creastă roșie dezvoltată, cu pinteni, cu cioc ascuțit și cu penele de diferite culori (Gallus bankiva domestica). Se atribuie unor persoane mândre, făloase, impulsive, arțăgoase sau geloase. Există la români și ca nume de familie)
  115. Cucoșel (metaforă, după diminutivul substantivului Cucoș, cu sensul de Bărbătuș al găinii; pasăre domestică mai mare decât găina, cu o creastă roșie dezvoltată, cu pinteni, cu cioc ascuțit și cu penele de diferite culori (Gallus bankiva domestica). Se atribuie unor persoane tinere sau de talie mică, dar mândre, făloase, impulsive, arțăgoase sau geloase. Există la români și ca nume de familie)
  116. Cuptor (metaforă, după substantivul Cuptor, pronunțat regional Cuptiori, cu sensul de Construcție boltită de cărămidă, de piatră, de metal sau de lut, vatră, sobă pentru copt pâinea și alte produse de panificație; Cantitate de pâine, de plăcinte etc. care se poate coace o dată; Platformă zidită în prelungirea vetrei și pe care se doarme la țară; (în expresiile) A sta (sau a zăcea) pe cuptor sau a se muta de pe vatră pe cuptor = a trândăvi, a lenevi. A aduce (părinților) noră pe cuptor = a se însura; (figurat) Căldură mare; arșiță, caniculă, călduri, dogoare, dogoreală, fierbințeală, năbușeală, năduf, nădușeală, pârjol, pojar, sobă, toropeală, zăduf, zăpușeală; (popular, în sintagma) Luna lui cuptor = (luna) iulie. Se atribuie de obicei unor persoane care preferă starea de leneveală. Există la români și ca nume de familie)
  117. Curcan (metaforă, după substantivul Curcan, cu sensul de Bărbătuș al păsării domestice mari, originare din America, cu coada lată care se desfășoară în formă de evantai (Meleagris gallopavo); dorobanț; polițist. Se atribuie unei persoane mândre, făloase, îngâmfate, care își dă aere sau se umflă în pene (ca un curcan). Există la români și ca nume de familie)
  118. Curcă (metaforă, după substantivul Curcă, cu sensurile de Femeiușca curcanului, pasăre domestică mare, originară din America (Meleagris gallopavo). (Trans.) Veșmânt larg; Femeie proastă, neghioabă; Laș, om bleg. Se atribuie de obicei persoanelor abătute, neatente, nepricepute, zăhăite, zăpăcite. Există la români și ca nume de familie)
  119. Curumbai (patronim, după numele unui strămoș Curumbai/Korumbai, cuvânt de origine turcică. Cf.: Corobai, Cotorobai, Curumbec, nume românești de origine turcică, posibil cumană)
  120. Daragaia (matronim, după numele vechi românesc Drăgaia, contaminat fonetic cu rusescul feminin Dorogaia (Dragă), pronunțat Daragaia și apropiat ca sens. Face parte din aceeași familie cu numele Dragomir, Dragul, Dragoslav, Dragobete, Dragavei, Drăghici, Dragol, Dragoe, Dragotă, Drăguş, Drăgușel, Drăgulete, Drăguşin, Dragole, Draguta, Draga, Drăgan, Dragnea, Dragalina şi Drăgălina, Draghiţa, Dragna, Dragoman, Dragostin, Dragostița, Drăgălaşa, Drăgălin, Drăgaica, Dragoş, Drăgășan, Drăguşana, Drăguna, Drăguţa etc. Există la români și ca nume de familie în forma veche Drăgaia)
  121. Debilaș (epitet diminutival, după adjectivul Debil, cu sensul de Persoană care suferă de debilitate mintală. Amestec de peiorație și compasiune)
  122. Degeratu (epitet, după adjectivul Degerat, cu sensul de Cu degerături; înghețat, amorțit de frig (despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor). Există la români și ca nume de familie)
  123. Democratu (epitet, după substantivul Democrat, cu sensul de Adept al principiilor democratice, luptând consecvent pentru aplicarea lor)
  124. Dogăraș (diminutiv după numele de familie Dogaru, din Dogar, cu sensul de Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage (butoaie, putini, ciubere etc.); butnar)
  125. Dolca (metaforă, după substantivul Dolcă, cu sensul de Cățea, femeiușca dulăului. Uneori li se atribuie ca epitet unor femei rele sau desfrânate. Există la români și ca nume de familie)
  126. Dombâta (construcție compusă, preia sintagma rusească Dom Bâta (Дом Быта), tradusă Casă de deservire socială. S-a atribuit unei persoane care folosea expresia rusească în locul celei românești)
  127. Drac (metaforă, după substantivul Drac, cu sensul de Ființă imaginară, de sex masculin, întruchipare a spiritului rău; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuță, mai însemnând și Om rău, afurisit, isteț, poznaș, descurcăreț, vioi, energic, plin de viață, neastâmpărat, neobosit, mânios, răzbătător, plin de păcate, crud. Se atribuie de obicei persoanelor agere, istețe, descurcărețe, poznașe, neastâmpărate)
  128. Driche (metaforă, după substantivul regional Driche, cu sensul de Țurcă. Porecla se atribuie de obicei persoanelor săltărețe, sprintene, expeditive, alerte, iuți de picior, care acum sunt aici, acum dincolo)
  129. Drug (metaforă, după substantivul Drug, aici cu sensurile de Par, bâtă, bară (groasă) de fier sau de lemn folosită, mai ales, în construcții și Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de țesut manual sau Fiecare din cele două tălpi ale războiului de țesut cu ajutorul cărora se ridică și se coboară ițele; tălpig. Există la români și ca nume de familie)
  130. Druzan/Druzanca (patronim, după numele Druzan, augmentativ sau genitival după Druzu, cuvânt de origine slavă, cu sensul de Dârz, îndrăzneț, curajos, cutezător, aprig, înverșunat, neînduplecat, neclintit; Îndărătnic, încăpățânat; Mândru, semeț, țanțoș. Există la români și ca nume de familie atât în forma Druzan, cât și Druzu)
  131. Duca (patronim, după numele Duca, provenind din grecescul dúkas și având sensul de Duce, Voievod. Există la români și ca nume de familie)
  132. Dudacu (patronim, după numele Dudacu, de origine maghiară (˂ Dudak), cu sensul de Cimpoi. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  133. Durea (patronim, după numele Durea, din substantivul Dură, cu sensul de Roată, rotiliță, rotiță a scripetelui de la ițele războiului de țesut, de la sucală. Există la români și ca nume de familie în formele Dura, Durea)
  134. Durică (patronim, diminutiv după Durea, din substantivul Dură, cu sensul de Roată, rotiliță, rotiță a scripetelui de la ițele războiului de țesut, de la sucală. Există la români și ca nume de familie în formele Dura, Durea)
  135. Faur (după substantivul arhaic Faur, cu sensul de Fierar, desemnând ocupația de bază. Există la români și ca nume de familie)
  136. Fârnea (epitet, după verbul onomatopeic regional A fârnâi, cu sensul de A vorbi pe nas; a fonfăi, a fornăi. Există la români și ca nume de familie)
  137. Fârț (epitet, după substantivul regional Fârț, cu sensul de Om mic de statură. Există la români și ca nume de familie)
  138. Fârțâgău (epitet, după substantivul regional Fârțâgău, cu sensul de Om neastâmpărat, neașezat, filfizon. Există la români și ca nume de familie)
  139. Fâsa (metaforă, după substantivul Fâsă, nume dat mai multor specii de păsări migratoare mici (asemănătoare cu ciocârlia), de culoare cafenie-cenușie, cu pântecele albicios, care aleargă mișcându-și în permanență coada (Anthus); Zvârlugă; Fâsă de câmp, fâsă de pădure. fâsă de munte. Există la români și ca nume de familie)
  140. Firița (matronim, după o strămoașă pe nume Profira ˃ Profirița ˃ Firița. Există la români și ca nume de familie)
  141. Fleia (patronim, după numele de familie Fleia, substantiv format din verbul regional A fleuri, cu sensul de A vorbi multe, verzi și uscate; a pălăvrăgi. S-ar putea să fie format, ca metaforă, și din substantivul regional Flea, de origine germană, venit pe silieră săsească, cu sensul de Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Consonant cu Fleancă (˂ Fle + suf. -ancă). Există la români și ca nume de familie)
  142. Floacă (metaforă, după substantivul Floacă, cu sensurile de Fir sau smoc de păr (mai ales din barbă sau din zona pubiană), de lână sau de mătase; păr mult și lung, mițe, lațe; Vulvă; Bătrân ramolit, cu idei învechite. Există la români și ca nume de familie)
  143. Fofolan/Fofolanca (epitet, după substantivul regional Foflea/Fofolea, cu sensul de Om puturos, leneș, trândav, gură-cască, sau după substantivul onomatopeic Fofolog, cu sensul de Persoană care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent.  Ar putea fi și metaforă după Fofoloc, cu sensul de boboc de rață sau de gâscă. Unii îl pun în relație și cu verbele A înfofoli și A fofoloci. Fofol + suf. -an = Fofolan sau Fof + suf. -ălan = Fofălan, după modelul prostălan/prostălancă sau gogoman/gogomancă)
  144. Fona (patronim, după ungurescul regional și arhaic Fána, pronunțat Fona, cu sensul de Alb. Ar putea fi și epitet după ungurescul Fonó, cu sensul de Torcător. Adus probabil din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie în formele Fona, Fonea)
  145. Franț (patronim, după numele Franz, posibil adus din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  146. Fuia (patronim, după substantivul regional arhaic Fuie/Fulie, de origine turcică (din Fulya), cu sensurile de Narcisă (Narcissus poeticus); Moț; Ornament în formă de floare făcut din pene de cocor și pietre prețioase care se purta odinioară la căciuli. Există la români și ca nume de familie)
  147. Fulger (metaforă, după substantivul Fulger, cu sensul de Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori sau în interiorul unui nor; Lumină, sclipire puternică și trecătoare; Scăpărare, străfulgerare. Se atribuie de obicei persoanelor iuți, agere, istețe, impetuoase, rapide, cu viteză mare de reacție și de acțiune (ca fulgerul). Există la români și ca nume de familie)
  148. Gaia (metaforă, după substantivul Gaie = Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliul, cu ciocul coroiat, cu gheare puternice și cu coada bifurcată (Milvus). Există la români și ca nume de familie. Cuvântul este autohton, din substratul limbii române)
  149. Gaivaz/Găivaz/Caivaz (patronim, după numele armenesc Gaivaz/Kaivaz, indicând posibil un strămoș de origine armenească)
  150. Galben (patronim, după numele Galben, pronunțat regional Galbăn, cu sensul de Culoare fundamentală a spectrului solar, situată între portocaliu și verde; Blond; Palid; Nume dat mai multor monede străine de aur, de valori variabile, care au circulat și în Țările Române în Evul Mediu. Adus din aria transilvană, mai exact din satul Poiana Sărată, fostul județ Trei-Scaune. Există la români și ca nume de familie)
  151. Ganea (patronim, după numele românesc masculin Ganea, presupus de origine dacică, cu sensul de Vultur, care amintește românescul Gaie. Există la români ca nume de familie în formele Gane, Ganea, Găneanu, Gănescu. Cf.: Găneasa, comună în județul Olt, Găneasca, comună în județul Ilfov, Gănești, comună în județul Mureș, Gănești, comună în județul Galați, Gănești, comună în județul Alba)
  152. Ganofei (probabil după numele indian (bengalez) Ganathey pe care să-l fi purtat vreun personaj din filmele indiene care au rulat în perioada postbelică, inclusiv în cinematografie și televiziune)
  153. Gâza (metaforă, după substantivul Gâză = Nume generic dat insectelor mici zburătoare; muscă. Se atribuie de obicei copiilor sau persoanelor de talie mică. Există la români și ca nume de familie)
  154. Geas (cuvânt onomatopeic, după interjecția Geasa!, prin care, în unele părți ale Moldovei, este somat cineva să iasă sau să plece, să prăsească locul, identic cu Ieși!, Pașol!, Afară!)
  155. Ghebosu (epitet, după adjectivul Ghebos, cu sensul de Persoană care are cocoașă; cocoșat; care are spatele adus, încovoiat, gârbovit (de bătrânețe, de greutate). Trimitere la aspectul fizic. Există la români și ca nume de familie)
  156. Ghera (patronim, după forma prescurtată a numelui GherasimGhera/Gherea. Gherasim este un nume format din cuvântul ”gerasis”, ”gerasiseos”, care se traduce din greacă prin ”cinste”, ”onoare”, termen atribuit celor care au ”îmbătrânit frumos și înțelept”. Există la români și ca nume de familie în formele Ghera, Gherea. Cf.: Gherăeşti, centru comunal în județul Neamț, Gherăeşti, centru comunal în județul Bacău, Gherăeşti, sat lângă oraşul Piteşti)
  157. Gherman (patronim, după numele unui strămoș Numele este de origine latină, rezultând din substantivul comun germanus = „frate/sora născuți din aceiași părinți“ (ceea ce în românește spunem: „frate bun/drept“ sau „sora bună/dreaptă“). Este rar întâlnit la români ca nume de botez, păstrând-se mai cu seamă ca nume de familie sau de călugărie)
  158. Ghijoi (epitet, augmentativul substantivului regional Ghijă, cu sensul de Coajă verde a nucii, Pănușă de păpușoi, Știulete pipernicit. Ar putea fi și o formă coruptă fonetic a augmentativului Ghiujoi, după Ghiuj, cu sensul de Moșneag, om bătrân, neputincios, ramolit. Adus probabil din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  159. Ghioc (metaforă, după substantivul Ghioc, cu sensul de Scoica albă și lucioasă a unui melc de mare (Cypraea moneta); Ghiocel = Mică plantă erbacee perenă cu frunze liniare, cu o singură floare, albă, în formă de clopoțel, aplecată în jos, care înflorește primăvara foarte timpuriu; aișor (Galanthus nivalis). Se atribuie de obicei persoanelor cu pielea de culoare albă deschisă sau albinoșilor. Există la români și ca nume de familie. Cuvânt presupus autohton, din substratul limbii române)
  160. Ghiozdan (metaforă, după substantivul Ghiozdan, cu sensul de Geantă pentru elevi (mai mici), prevăzută cu curele pentru a fi purtată în spate; raniță.)
  161. Ghiușcă (epitet, formă peiorativă feminină după Ghiuj/Ghiuș, cu sensul de Moșneag, om bătrân, neputincios, ramolit. Aici cu sensul de Babă, Bunică, Ghiujoaie. Cuvântul este autohton, din substratul limbi române)
  162. Giani (după Gicu, italienizat)
  163. Goian (patronim, augmentativ după numele Goe/Goia. Numele Goe/Goia se pare a fi de origine maghiară, format după substantivul Gólya, cu sensul de Barză. Există la secui și maghiari numele de familie Unii îl consideră pe Goe/Goia a fi o formă scurtă, de alint, a numelui românesc Neagoe. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  164. Gorbaciov (după numele lui Mihail Gorbaciov, primul și ultimul președinte al URSS. A apărut în tandem cu porecla Bush, după George Bush, fost președinte al Statelor Unite ale Americii)
  165. Grecu/Greculeasa (după etnonimul Grec, arătând o posibilă origine etnică a unui strămoș pe linie paternă. Există la români și ca nume de familie)
  166. Greier (metaforă, după substantivul Greier, cu sensul de Insectă cu corp scurt și gros, de culoare neagră, cu antene lungi și subțiri,și cu ochi mari, cu picioarele posterioare adaptate la sărit, care produc un sunet ascuțit și pătrunzător prin frecarea elitrelor (Gryllus). Se atribuie de obicei unor persoane cu pântecele rotunjit, cu ochii mari, care nu se prea avântă la muncă. Există la români și ca nume de familie)
  167. Grinea (patronim, după numele unui strămoș Grinea. Există la români și ca nume de familie)
  168. Gugícă (metaforă după diminutivul feminin al substantivului Gugi, cu sensul de Glugă, gugiuman)
  169. Guț/Guță (patronim, după numele unui strămoș Guță. Este probabil să fie și metaforă, din substantivul regional Guț/Guță, cu sensul de Porumbel, hulub. Ar putea fi și epitet, după adjectivul: Guț/Guță/Guțan, cu referire la porumbei comuni, care nu sunt dresați și nu au calități speciale: un porumbel guț, porumbel guțan. Există la români și ca nume de familie)
  170. Guzgan (metaforă, după substantivul Guzgan, regionalism cu sensul de Șobolan, care desemnează un Mamifer rozător omnivor din familia muridelor, mai mare decât șoarecele, cu coada lungă acoperită cu solzi în formă de inele, care trăiește în jurul locuințelor, hambarelor, depozitelor etc., provocând mari stricăciuni; guzgan (Rattus norvegicus). Se atribuie de obicei oamenilor zgârciți. Există la români și ca nume de familie)
  171. Hababa/Hababai (construcție expresivă, după interjecția Hababa!/Hababai!, care imită modul unei persoane de a vorbi mult și aiurea)
  172. Haliță (patronim, după numele Haliță, de la substantivul Galiță, cu sensul regional de Animal de curte. Există la români și ca nume de familie)
  173. Hararamb (patronim, după un strămoș pe nume Haralambie, de origine greacă, din Haralampios sau Haralampos. Semnificatia lui provine de la cuvântul Hara, cu sensul de Bucurie, încântare + radicalul Lamp, cu sensul de A lumina, a străluci. Există la români și ca nume de familie)
  174. Harcea-Parcea (după expresia adverbială Harcea-Parcea, cu sensul familiar de A face (pe cineva sau ceva) harcea-parcea = a tăia, a rupe (pe cineva sau ceva) în bucăți, a face fărâme; a face ferfeniță, a distruge, a nimici. Din turcescul parça-parça „bucată cu bucată”. Trimitere la folosirea frecventă de către cineva a acestei expresii, adesea cu tentă de laudă sau de amenințare)
  175. Hârța/Hârța-Pârța (metaforă, formă feminină fie după substantivul regional Hârț, cu sensul de Guzgan, șobolan, șoarece, fie după interjecția Hârț!/Hârța!, care redă zgomotul unei trageri alternative. Forma compusă Hârța-Pârța pare să indice proveniența din interjecția Hârța!, aici însemnând posibil și un efort alternativ (și agasant) fără rezultat. Există la români și ca nume de familie în forma Hârțan)
  176. Herariu (după substantivul Fierar, desemnând ocupația de bază. Există la români și ca nume de familie)
  177. Hobíbi (epitet, formă coruptă fonetic după cuvântul arab Habibi – حَبيبي, cu sensul de Iubitule!, Iubitul meu!, Dragul meu!, Prietene! Putea fi preluat după mulțimea de șlagăre de limbă arabă care au circulat în perioada postbelică, inclusiv în cinematografie și televiziune)
  178. Hodinita (epitet format după verbul regional A (se) hodini, cu sensul de A (se) odihni. Se atribuie persoanelor care nu se prea avântă la muncă, pretextând oboseala și nevoia de a se (mai) odihni)
  179. Iache (patronim, după numele unui strămoș Iache, formă de alint a numelor Iacob, Iaco/Iacu, Iacoș. Ar putea proveni din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  180. Iancu (patronim, după numele unui strămoș Iancu, o formă de alint a numelui Există la români și ca nume de familie)
  181. Iapă (metaforă, după substantivul feminin Iapă, cu sensul de Femeiușca armăsarului; Tălpig (la războiul de țesut); Femeie masivă (cât o iapă). Există la români și ca nume de familie)
  182. Icre (metaforă, după substantivul Icre, cu sensurile de Ovule de pește, caviar; Pulpă a piciorului; Embrion uman; Testicule, boașe. De obicei se atribuie bărbaților cu particularități fizice, care au testicule mari)
  183. Iepuraș (metaforă, diminutivul substantivului Iepure, cu sensul de Gen de mamifere din ordinul rozătoarelor, cu urechile lungi, cu doi dinți incisivi suplimentari pe falca superioară, cu picioarele dinapoi mai lungi decât cele dinainte și cu coada foarte scurtă; animal din acest gen, vânat pentru carnea și blana lui (Lepus europaeus). Se atribuie de obicei persoanelor drăgălașe, timide sau sperioase sau persoanelor având doi dinți din față mai mari decât ceilalți. Există la români și ca nume de familie)
  184. Imposibil (după adverbul Imposibil, cu trimitere la un tic verbal)
  185. Înghite-cur (metaforă ironică, verb + substantiv)
  186. Înzâși (după expresia Îmi zici, devenită tic verbal)
  187. Jeca (patronim, după numele Jeca. Există la români ca nume de familie în formele Jeca, Jecan, Jechel, Jecheanu, Jechi, Jechiu, Jechianu, Jecu, Geca.: comuna Geaca, județul Cluj)
  188. Jidan/Jidanca (după vechiul etnonim popular Jidan, cu sensul de Evreu, iudeu, arătând o posibilă origine etnică a unui strămoș pe linie paternă. Aici, totuși, cu trimitere la trăsăturile sufletești, în special la zgârcenie. Există la români și ca nume de familie: Jidanu)
  189. Jumară (metaforă, după substantivul Jumară, cu sensul de Produs alimentar obținut prin topirea bucățelelor de slănină (sau de carne grasă). Se atribuie de obicei persoanelor mici de statură, sfrijite. Există la români și ca nume de familie)
  190. Laica (după un nume de cățelușă)
  191. Lámbur (după numele Lambru, prin metateză, înrudit cu Haralambie)
  192. Lăpțică (metaforă, diminutiv după substantivul Lapți, cu sensul metaforic de Spermă sau Bani și cu sensul de Glande sexuale masculine la pești, cu aspect de masă gelatinoasă alb-lăptoasă; (prin extensie) Testicule, boașe. Există la români și ca nume de familie)
  193. Leácea (metaforă, după slavonismul Leácea (Ляча), cu sensul de Linte. Susceptibil de a fi un diminutiv al lui Lazăr)
  194. Lébea (patronim, după numele unui strămoș Lebea. Ar putea fi un derivat din substantivul popular Glebă/glebe, cu sensul de Pământ cultivat, moșie brazdă roditoare; bulgăre de pământ. Există la români ca nume de familie în formele Leb, Lebe, Lebea, Lebeanu, Lebescu)
  195. Leuștean (metaforă, după substantivul Leuștean, cu sensul de Plantă legumicolă perenă erbacee aromată, cu miros caracteristic pătrunzător, din familia umbeliferelor, originară din regiunea mediteraneană, înaltă de 1 m, cu frunze mari, alungite, verzi-brumării, rezistente la temperaturi scăzute și întrebuințate drept condiment (Levisticum officinale). Se atribuie de obicei persoanelor naive și credule, victime ușor de păcălit. Există la români și ca nume de familie)
  196. Limbă (metaforă, după substantivul Limbă, cu sensul de Organ musculos mobil care se află în cavitatea bucală, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. Se atribuie de obicei persoanelor vorbărețe, limbute, guralii, cu limba slobodă. Există la români și ca nume de familie)
  197. Lișca (metaforă, după substantivul regional Lișcă, echivalentul lui Lișiță, cu sensul de Pasăre călătoare acvatică, de talie medie, cu penaj negru-cenușiu și cu o pată albă între ochi, având carnea comestibilă (Fulica atra); Hodă, sărcea, găină-de-apă, (rață) leșească; Om nesătul, mâncăcios. Se atribuie de obicei persoanelor gurmande, hrăpărețe, mâncăcioase sau fără saț. Există la români și ca nume de familie)
  198. Liuba-Rusca (prenume diminutival + forma feminină populară a etnonimului Rus. Trimitere la originea etnică)
  199. Loghin (patronim, după numele unui strămoș Loghin, nume de origine latină, denazalizat, provenind din Longinus, cu sensul de Lung, înalt. Există la români și ca nume de familie)
  200. Loloț (epitet, după substantivul regional Loloț, cu sensul de Flocace, lațe, mițe care atârnă din păr, din blană sau de pe haine (de regulă murdare, îmbâcsite de praf sau năclăite de noroi sau murdărie); moațe. Se atribuie de obicei persoanelor neîngrijite și murdare)
  201. Lopățică (metaforă, după substantivul Lopățică, diminutiv al lui Lopată, având sensurile de Unealtă sau parte a unei unelte de forma unei lopeți sau care are o funcție asemănătoare cu a acesteia; Fiecare dintre cele două oase plate de formă triunghiulară, care constituie partea posterioară a articulației umărului; omoplat. Există la români și ca nume de familie)
  202. Lupu (metaforă, după substantivul Lup, cu sensul de Mamifer carnivor sălbatic din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă, înrudit cu câinele (Canis lupus). Există la români atât ca prenume (după numele unui sfânt străromân – Sfântul Mucenic Lup, sărbătorit la 23 august), cât și ca nume de familie)
  203. Macaca (metaforă, după substantivul rusesc Makaka, cu sensul de Macac, animal aparținând mai multor specii de maimuțe mici, cu capul turtit și cu coada (de obicei) scurtă, care trăiesc în sud-estul Asiei (Macacus). Se atribuie de obicei persoanelor poznașe, caraghioase, care se strâmbă ca o maimuță sau sunt mici de statură. Analogie cu porecla Moimâță)
  204. Macaroană (metaforă, după substantivul Macaroană, cu sensul de Produs alimentar reprezentând paste făinoasă de fabricație industrială, în formă de tuburi lungi și subțiri (goale pe dinăuntru), care se consumă fierte. Se atribuie de obicei persoanelor înalte și subțiri. Ar putea fi și un patronim augmentativ și depreciativ după numele Macarie)
  205. Machidon (patronim, după numele Machedon. Ar putea avea și sensul de Originar din Macedonia sau de Aromân, macedoromân. Există la români și ca nume de familie)
  206. Mama-mea/Mama-mia (cuvânt compus, după un tic verbal)
  207. Maradona (după numele lui Diego Armando Maradona, fotbalist și antrenor argentinian)
  208. Mariman (patronim, după numele unui strămoș Mariman. Ca nume de familie se întâlnește la popoarele germanice, inclusiv la populația săsească din sudul Transilvaniei. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  209. Maríncei (matronim, după numele unei strămoașe Marinca)
  210. Marin-Iancu (patronim, după numele unui strămoș Marin Iancu)
  211. Mărița-Rusca (prenumele diminutival Mărița + etnonimul popular Rusca, cu sensul de persoană de etnie ruteană, ucraineană)
  212. Mân-căruța (verbul A mâna + substantivul Căruță, după expresia de serviciu a celei care, necumoscând bine limba română, când era înrebată ce mai face, răspundea șablonard: Mân căruța! A fost atribuită inițial unei persoane de etnie ucraineană care mai avea și porecla Mărița Rusca)
  213. Mâță (metaroră, după substantivul Mâță, cu sensul de Pisică = Mamifer domestic carnivor din familia felidelor, cu corpul suplu, acoperit cu blană deasă și moale de diferite culori, cu capul rotund, cu botul foarte scurt, cu maxilarele puternice și cu ghearele retractile și ascuțite (Felis domestica). Ar putea fi și epitet atribuit de obicei unor persoane slabe, prăpădite, jigărite (ca o mâță). Există la români și ca nume de familie)
  214. Micașa (patronim, după numele Micu (Micu + suf. -așa = Micașa) sau chiar după numele de familie Micașa răspândit la unele popoare slave, ca echivalent popular al numelui Mihail)
  215. Misio (după franțuzescul Monsieur, cu trimitere la un tic verbal)
  216. Mitran (patronim, după numele Mitran, o formă prescurtată a lui Dumitru. Există la români și ca nume de familie)
  217. Mitrofan (patronim, după numele unui strămoș Mitrofan. Există la români și ca nume de familie)
  218. Míu (patronim, după numele unui strămoș Miu, care este un derivat al numelui Mihai. Mihai ˃ Mihu ˃ Miu. Există la români și ca nume de familie. Cf.: Mioveni, oraș în județul Argeș)
  219. Moca/Moculeasa (patronim, după numele românesc Moca. Este un dublet fonetic al numelui Moga. Face pateu din aceeași familie cu Moacă, mocan. Cuvânt autohton, din substratul limbii române. Există la români și ca nume de familie)
  220. Mogorogea (epitet augmentativ și depreciativ, după verbul A mogorogi, cu sensul de A vorbi încet și nedeslușit, neclar (arătându-și astfel nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a boscorodi, a mormăi; A cicăli; A ocărî, admonesta, bălmăji, bâigui, bârâi, bolborosi, bombăni, boscorodi, certa, dăscăli, dojeni, gângăvi, îndruga, îngăima, îngâna, mârâi, molfăi, morocăni, moraliza, mormăi, murmura, mustra. Există la români și ca nume de familie. Cuvânt autohton, presupus din substratul limbii române)
  221. Moimâță (metaforă, după substantivul regional și învechit Moimiță, cu sensul de Maimuță. Ca poreclă este frecvent dată oamenilor caraghioși, care se strâmbă ca o maimuță sau care sunt mici de statură)
  222. Motan (metaforă, după substantivul Motan, cu sensul de Bărbătuș aș pisicii; cotoi, motoc, pisoi, motoșman. Ar putea fi și epitet atribuit unei persoane tăcute, ascunse, ipocrite, care nu-și exteriorizează gândurile sau sentimentele. Există la români și ca nume de familie)
  223. Motor (epitet, după substantivul arhaic Motor/Modor (dublet fonetic), cu sensul de Om nesociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urâcios, ursuz, motoran, modoran, bădăran, mojic, prost, bleg. Porecla este veche și nu are legătură cu omonimul Motor, cu sensul de Mașină de forță care transformă o formă de energie oarecare în energie mecanică (pentru acționarea altei mașini, a unui vehicul etc.). Există la români ca nume de familie în formele Motor, Motora, Motoran, Motoroga, Motorogea, Modor, Modora, Modoran, Modoroga, Modorogea, Motorozescu)
  224. Mutelcă (epitet, după substantivul arhaic regional Mutelcă, de origine germană, venit pe filieră săsească, cu sensul de Mamă, mămucă. Prin derotacizare, Mutelcă ˂ germ. Mütterchen, diminutiv al lui Mutter (mamă). Porecla este veche și nu are legătură cu omonimul Mutelcă = piuliță. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Cf.: ucraineanul și polonezul Muterka)
  225. Mutu (epitet, după adjectivul Mut, cu sensul de Om care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. Există la români și ca nume de familie)
  226. Nas-cartoșca (epitet, substantiv + substantiv, construcție ironică compusă din românescul Nas și rusescul Kartoșka, cu sensul de Cartof. Trimitere la trăsăturile fizice)
  227. Neacă (după substantivul Neneacă, o contaminare a turcescului Nene cu Dădacă, în forma abreviată Neacă, cu sensurile de Mamă, mămucă, mătușă, bunică, lele, țață, nană. Există la români și ca nume de familie)
  228. Neciu (patronim, după numele Neciu, susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  229. Nederiță (epitet diminutival, după substantivul regional Neder, cu sensul de Nătâng, zăpăcit, nebun. Există la români și ca nume de familie)
  230. Nicoțoi (patronim, formă coruptă fonetic după numele de familie Nicuțoi, formă redusă augmentativă a numelor Ion și Există la români și ca nume de familie)
  231. Ñihalcea/Mihalcea (patronim, după numele unui strămoș Mihai, Mihalcea. Există la români și ca nume de familie)
  232. Ñioară/Mioară (după substantivul Mioară, cu sensul de Mia, mielușea, mieluță, Oaie tânără de la vârsta de 1 an până la 2 ani; (prin generalizare) Oaie. Se acordă de obicei persoanelor blânde și nevinovate (până la prostie). Există la români atât ca prenume, cât și ca nume de familie)
  233. Ñioarcă/Mioarcă/Miorculeasa (augmentativ după onomatopeicul Miorc, care imită orăcăitul broaștelor sau zgomotul produs de cel care se sufocă. Există la români ca nume de familie în forma Miorcăneanu)
  234. Nitapáia (patronim sau matronim, probabil o poreclă mai veche, formată prin articularea numelui Nita Pali, de origine maghiară (Nita + Pali + a = Nitapaia), traducându-se ca Anița (Nuța) lui Pavel. Este adus din aria transilvană de mocanii din Poiana Sărată, fostul județ Trei-Scaune, care erau veniți din comuna Brețcu, același județ, unde au locuit sute de ani împreună cu secui de limbă maghiară)
  235. Oáha (cuvânt onomatopeic care exprimă Mirarea, surprinderea pozitivă și a constituit un tic verbal al celui căruia i-a fost atribuită)
  236. Ochiosu (epitet, după adjectivul Ochios. Se atribuie de obicei persoanelor cu ochii mari, expresivi, frumoși sau bulbucați, oacheșe sau sprâncenate. Ochios mai are și sensul de Frumos, chipeș, arătos. Există în română și ca nume de familie)
  237. Opărici (diminutiv după numele de familie Oprea)
  238. Oúti (construcție expresivă, după verbul imperativ Ouă-te!, pronunțat regional și devenit tic verbal)
  239. Paiu (metaforă, după substantivul Pai, cu sensul de Tulpină simplă, cilindrică și subțire, în general fără ramificații, goală pe dinăuntru, având noduri pronunțate, specifică cerealelor (grâu, orz, orez etc.) și altor plante din familia gramineelor; (la pl.) grămadă de asemenea tulpini rămase după treierat. Trimitere la constituția fizică. Se atribuie de obicei persoanelor suple, uscățive, slabe (ca un pai). Există la români și ca nume de familie)
  240. Palaret (contaminare între numele Filaret și substantivul Pălărie)
  241. Palea (patronim, după numele Palea, formă augmentativ-admirativă a numelui Pal (Pavel) folosit în manieră maghiară. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  242. Pampoi (epitet augmentativ, arhaism, cu sensul de Om greoi, neîndemânatic, molâu / lipsit de personalitate . Există în română și ca nume de familie în formele Pampa, Pampu, Pampală, Pămpălău)
  243. Panea (după numele unui strămoș Panea, ca formă prescurtată a numelui Pantelimon. Susceptibil de a fi adus din aria balcanică. Există la români și ca nume de familie)
  244. Patlagică (metaforă, după substantivul diminutival Pătlăgică, din Pătlăgea, cu sensul de Plantă erbacee legumicolă cu tulpina înaltă, cu frunze mari, penate și cu flori galbene, cultivată pentru fructul ei comestibil, sferic, roșu, zemos, bogat în vitamine; roșie, tomată (Lycopersicum esculentum). Există în română și ca nume de familie)
  245. Pațalíi/Pațalíca (după substantivul regional Pațaliu, cu sensul de Om care are parte frecvent de tot felul de pățeli sau pătărănii. Format din verbul A păți, cu sensurile de A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut); Expresia A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (familiar) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit?; (învechit și popular) A suferi, a pătimi, a îndura. Există la români și ca nume de familie în forma Pațaliu)
  246. Păsărel (metaforă, după substantivul Păsărel, diminutiv al lui Pasăre, cu sensul de Bărbătuș mic de vrabie, vrăbioi; vrabie în general. Se atribuie de obicei persoanelor mici de statură, sprintene, care nu se dau prinse și par mai tinere decât sunt în realitate. Există la români și ca nume de familie)
  247. Păsărică/Păsăroiu (metaforă, după diminutivul lui Pasăre: Pasăre mică, păsărică, păsăruică, păsărea; Vrăbioară, vrăbiuță; (eufemistic) Vulvă, vagin; Idee ciudată, bizară, excentrică. Există în română și ca nume de familie)
  248. Pățică (diminutiv substantivizat după verbul A păți. Aici cu sensul de Om pățit, care a avut parte de o pățanie, pățeală, aventură, pătăranie. Există la români și ca nume de familie în formele: Pătică, Patică, Pățică, Pațică)
  249. Pârău (metaforă, după substantivul Pârău, cu sensurile de Apă curgătoare mică, râu mic. Adesea adverbial, cuvântul are și sensul metaforic de Cantitate mare dintr-un lichid (apă, sânge, vin, lacrimi); șuvoi. Se atribuie frecvent persoanelor sensibile și miloase, care varsă (ușor) multe lacrimi (pârâu de lacrimi). Există la români și ca nume de familie. Cuvânt autohton, din substratul limbii române)
  250. Pârț-un-fâs (construcție descriptivă substantival-onomatopeică și expresivă. Se atribuie de obicei persoanelor care sunt bune de vorbă, dar nu și de faptă)
  251. Pelneanu (adjectiv cu sensul de Originar din satul Pelinei, toponim pronunțat regional Pelníi)
  252. Peltică (epitet diminutival cu referire la un defect de vorbire, după adjectivul Peltic, cu sensul de Cepeleag sau Persoană care rostește defectuos anumite consoane (ș, j, ț, în locul cărora pronunțând s, z, th (grecesc). Există la români și ca nume de familie, Cuvântul este de origine turcă)
  253. Perjari (după substantivul regional Perjar, cu sensurile de Prunar, proprietar, cultivator de pruni; Insectă mică de culoare cafenie, acoperită cu peri moi, care atacă prunele și cireșele; firezar, prunar (Rhynchites cupreus). Aici desemnează ocupația de bază. Există la români și ca nume de familie)
  254. Pescariu (după substantivul Pescar, cu sensul de Persoană care se ocupă cu pescuitul și uneori cu conservarea peștelui; Negustor de pește. Trimitere la ocupația de bază. Există la români și ca nume de familie)
  255. Piciu (după substantivul Pici, cu sensul de Băiat (foarte) tânăr, băiețaș, copilaș, puști. Trimitere la statura joasă. Există la români și ca nume de familie)
  256. Pirivoi (după numele vechi slav Perivoi, susceptibil de a fi pătruns pe filieră bulgară, fiind adus din aria balcanică)
  257. Piță (după substantivul regional Piță, cu sensul de Monedă nedivizionară, de valoarea cea mai mică: 1 ban, 1 copeică. Cuvântul a fost adus la Crihana Veche de mocanii ardeleni din satul Poiana Sărată, fostul județ Trei-Scaune, având sensul familiar de Monedă de valoare mică; gologan, para și sensul inițial de monedă austro-ungară de zece creițari care a circulat (până în 1918) și în Transilvania și Bucovina; Provine din Pițulă. Există la români și ca nume de familie în forma Pițoiu)
  258. Plătică (metaforă, după substantivul Plătică, cu sensul de Pește de apă dulce din familia ciprinidelor, de talie mijlocie, cu corpul turtit lateral, de culoare cenușie-întunecată, având reflexe aurii, cu capul mic și scurt, (Abramis brama). Există la români și ca nume de familie)
  259. Pocotilă (patronim, după numele Pocotolă al unui strămoș. Numele este de origine slavă (polono-ucraineană), din Pokotilo, având sensul de Oală mare. Se atribuie de obicei persoanelor nepricepute sau persoanelor corpolente, asemănătoare cu un urcior.Există la români și ca nume de familie)
  260. Porcu (metaforă, după substantivul Porc, cu sensul de Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica). Ca epitet depreciativ se atribuie de obicei unui om obraznic, grosolan, nerușinat, netrebnic, josnic, ticălos)
  261. Postolei (patronim, după numele unui strămoș Postole, o variantă populară a lui Apostol. Există la români și ca nume de familie)
  262. Postu (patronim, după numele unui strămoș Postu, o variantă populară a lui Apostol. Există la români și ca nume de familie)
  263. Potop (metaforă după substantivul Potop, cu sensurile de Ploaie mare, torențială; revărsare mare de ape, inundație mare, diluviu; Calamitate, dezastru, nenorocire; Cantitate imensă; număr mare de ființe sau de lucruri; mulțime, grămadă. Există la români și ca nume de familie)
  264. Preoteasa/Preotesei (matronim, după statutul de Preoteasă al unei strămoașe. Există la români și ca nume de familie)
  265. Pricop (patronim, formă coruptă fonetic după numele unui strămoș Procopie/Pricopie. Există la români și ca nume de familie)
  266. Prigaia (metaforă, după substantivul regional Prigaie, din Prigorie sau Prigoare contaminat cu Gaie (pasăre), însemnând Pasăre migratoare zveltă, de mărimea unei turturele, viu colorată (cu roșu, galben, negru, albastru-verzui), cu ciocul lung și subțire, care trăiește pe malurile lutoase ale apelor și se hrănește mai ales cu albine și viespi; Albinărel, furnicar, viespar, (regional) albinar, albinel, ploier, ploiește, ploiete, prigorean, viespariță, ciuma-albinelor, lupul-albinelor, (învechit) merop (Merops apiaster))
  267. Pufái (metraforă, după substantivul regional Pufai, cu sensul de Ciupercă al cărui înveliș se preface, la maturitate, într-o pulbere fină; gogoașă, puf sau după adjectivul Pufai care desemnează ceva ce este înfoiat, umflat, asemănător cu puful. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Există la români ca nume de familie în forma Pufan)
  268. Puflea (epitet, după adjectivul popular Puflea ˂ Puf + suf. -lea, cu sensul de Om care pufnește, izbucnește, gâfâie sau pufăie. Există la români și ca nume de familie)
  269. Puică (metaforă sau, mai degrabă, epitet, după substantivul Puică, cu sensul de Pui de găină de gen femeiesc; Găină tânără; (epitet popular) Cuvânt de dezmierdare pentru o fată sau o femeie (iubită). Există la români și ca nume de familie)
  270. Rățoi (metaforă, după substantivul Rățoi, cu sensul de Bărbătușul raței, care este o pasăre domestică sau sălbatică, înotătoare, cu ciocul lat și turtit, cu trunchiul scurt și îndesat, și cu picioarele scurte, deplasate în partea posterioară a trunchiului (Anas). Se atribuie de obicei persoanelor care obișnuiesc să se rățoiască. Expresia A se rățoi = a țipa, a răcni, a se răsti, a striga, a se strofoli, a urla, a zbiera, a certa sau a amenința pe cineva, a se adresa cuiva pe un ton ridicat, gesticulând și dându-și importanță. Există la români și ca nume de familie. Cuvânt autohton, din substratul limbii române)
  271. Rânzoi (metaforă, după substantivul Rânzoi, augmentativul lui Rânză, aici cu sensul metaforic de Nervos, supărat, necăjit, trufaș, încăpățânat, bogat. A se vedea cuvântul în expresiile: A avea rânză fierbinte = a se înfuria ușor. A fi cu rânza mare sau a avea rânza prea mare = a) a fi necăjit; b) a fi furios. A nu mai încăpea rânza în cineva = a fi nervos. A crăpa (sau plesni) (în cineva) rânza (de ciudă, de necaz etc.) = a) a fi foarte supărat; b) a fi foarte nervos, foarte furios. A fi tare în (de) rânză. A avea (sau a face) rânză = a se îmbogăți. A-i slăbi cuiva rânza = a sărăci. Rânzos mai are și sensurile de Răutăcios, bosumflat, arțăgos, certăreț, gâlcevitor, scandalagiu; iute la mânie, irascibil, iritabil, nervos, supărăcios, avan, rău la inimă, pestriț la mațe, care nu uită jignirea, răzbunător, vindicativ. Cu trimitere la calitățile sufletești. Există la români și ca nume de familie. Cuvânt autohton, din substratul limbii române.)
  272. Roibu (epitet, după adjectivul Roib/roaibă, cu sensul de Cal cu părul de culoare brună sau roșcată. Există la români și ca nume de familie)
  273. Samoilă (patronim, după numele unui strămoș Samoilă. Acest nume este o formă românizată a numelui evreiesc Samuel/Samuil, care se traduce ca ”numele lui Dumnezeu”. A cunoscut răspândire largă prin botez, pruncii primindu-l ca patron pe Sfântul Proroc Samuel, ultimul judecător (conducător) al Israelului, care a trăit în secolul XI înainte de Hristos. A fost fiul lui Elcana și al Anei, născut din rugăciunea mamei sale. Vechiul Testament îi atribuie un rol determinant în instituirea Regatului iudeo-israelit. A vestit venirea lui Iisus Hristos și l-a uns rege mai întâi pe Saul, apoi pe David. Îi este atribuită paternitatea a două cărți din Vechiul Testament: Cartea întâi și a doua a lui Samuel (Cartea întâi și a doua a Regilor). Există la români și ca nume de familie)
  274. Sava (patronim, după numele unui strămoș Există la români și ca nume de familie)
  275. Săndoaei, pronunțat greșit Sandu-oaie (matronim, după numele augmentativ al unei strămoașe Alexandra ˃ Sanda ˃ Săndoaia ˃ Asăndoaiei)
  276. Săracu (epitet, după adjectivul Sărac, cu sensul de Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. În expresia: Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. Cuvântul exprimă compătimire față de cineva: Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. Există la români și ca nume de familie)
  277. Sărămurică (metaforă, diminutiv al substantivului Saramură, aici cu sensul de Mâncare cu specific românesc bazată pe diferite feluri de pește fript pe tablă sau plită și scăldat apoi prin înăbușire într-o zeamă fierbinte ușor sărată cu adaos de usturoi zdrobit și alte mirodenii. Se atribuie de obicei persoanelor având saramura de pește printre preferințele lor culinare și care invocă foarte des nevoia de a găti acest fel de bucate. Există la români ca nume de familie în forma Saramură)
  278. Scamț (metaforă, după substantivul regional Scamț, cu sensul de Scamă = Fir subțire și scurt, destrămat dintr-o țesătură (de bumbac, de lână sau de mătase). Pluralul acestui substantiv este Scamțuri. Se atribuie de obicei unei persoane insistente, care se ține scamț (scai) de cineva)
  279. Scrofoi (metaforă sau epitet, după substantivul regional Scrofoi/scrofoaie, cu sensul de Scroafă (purcea) mare; Persoană care (se) insulta în mod grosolan; Care se poartă porcește, ca o scroafă (mare). Există la români și ca nume de familie)
  280. Severin (patronim, după numele unui strămoș Există la români și ca nume de familie)
  281. Slănină (metaforă sau epitet, după substantivul Slănină, cu sensul de Strat de grăsime între pielea și carnea porcului; parte, bucată din această grăsime, conservată și preparată ca aliment (cu adaos de sare ori de boia sau afumată) sau care se topește, devenind untură. Se atribuie de obicei persoanelor grase. Există la români și ca nume de familie)
  282. Sóca (metaforă, după arhaismul regional Socă/Soacă, cu sensul de Moară pusă în mișcare de cai. Ar putea fi și epitet, după ungurescul Szőke, pronnțat Soche/Socă, cu sensul de Blondă, bălaie, ceea ce l-a face susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Porecla Szőke este una des întâlnită printre țăranii secui de limbă maghiară din Transilvania. Se atribuie adesea unei persoane bine făcute fizic și grele (ca o piatră de moară). Există la români și ca nume de familie)
  283. Spirache (patronim, după numele unui strămoș Spiru, din Spiridon, diminutivat Există la români și ca nume de familie)
  284. Stevin (pronunțat Stivin, după Stevin echivalentul englezesc al numelui românesc Ștefan. I-a fost atribuit unei persoane cu numele Ștefan)
  285. Sufletu (metaforă, după substantivul Suflet, cu sensurile de Substanță spirituală de sine stătătoare, independentă de corp, care dă omului viață, individualitate și personalitate și care este de origine divină și cu esență veșnică; Totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului; Psihic; Conștiință, cuget, gândire, spirit; For interior; Inimă; Omenie, bunătate, milă; Suflare, suflu, respirație; Persoană, ins, om; Viață; Conținut principal; esență; Persoană însuflețitoare, cu inițiativă și implicare. Există la români și ca nume de familie)
  286. Sulă (metaforă, după substantivul Sulă, cu sensurile de Unealtă (folosită de cizmari și de cojocari) formată dintr-un ac lung și gros de oțel, drept sau curb, fixat într-un mâner, cu care se găurește pielea, talpa etc. spre a putea petrece acul sau ața prin ele; (regional) Pește mic cu corpul foarte subțire și alungit (Syngnatus nigrolineatus); Peștele numit popular Sulac, iar regional Sular, sulinar, suloi, ulucar, crap săltăreț, crap sulatic, crap sulednic (Cyprinus carpio hungaricus); Peștele numit regional Andrea (Syngnatus nigro lineatus) Peștele numit regional Fusar (Aspro streber); Peștele răpitor numit Pietrar (Aspro zingel); Membru viril, mădular, penis, sulac; (peiorativ și glumeț, cu tentă vulgară) Bărbat, individ neînsemnat. Există la români și ca nume de familie)
  287. Surelu (epitet, după substantivul regional Surel, cu sensul de Cal sur. Există la români și ca nume de familie)
  288. Suru (epitet, după adjectivul Sur, cu sensul de De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie; (substantivat, masculin) Nume dat unui cal cu părul sur; (despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; (figurat) Posomorât, mohorât; (despre părul oamenilor, iar prin extensie despre oameni) Cărunt; (figurat, rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. Se atribuie de obicei persoanelor cu părul cărunt. Există la români și ca nume de familie)
  289. Șaibă (metaforă, după substantivul Șaibănemțescul Scheibe), cu sensul de Disc de metal, de lemn etc. găurit, care se montează între un șurub și obiectul respectiv sau între șurub și piuliță, pentru a menține șurubul fix și pentru a îmbunătăți îmbinarea și a preveni deșurubarea; Roată de metal sau de lemn, fixată pe un ax, peste care se îmbracă cureaua de transmisie)
  290. Șchiopu (epitet, după adjectivul Șchiop, cu sensul de Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; Care șchiopătează când merge; Olog sau bolnav de un picior; Cotonog, șontorog. Există la români și ca nume de familie)
  291. Șiorichilă (epitet, augmentativ al substantivului Șoarece, cu sensul de Animal rozător dăunător, de talie mică, cu blană cenușie, cu bot ascuțit și cu coadă lungă, subțire (Mus musculus). Se atribuie de obicei, ca epitet glumeț unui copil mic sau cu dinții incisivi superiori mari)
  292. Șmaga (metaforă, după substantivul regional Șmag, cu sensul de Gust (rău) pe care îl capătă uneori mâncărurile sau băuturile; iz, aromă, balsam, mireasmă, parfum. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană)
  293. Șolíi (forma de plural după numele de familie Șoliu, astăzi pierdut în localitate, dar existent la români. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Numele Șoliu se pare să fie o formă românizată a numelui de familie unguresc Sóly, care s-ar trăduce Cănarul, cel care face sau vinde căni/ulcele. În aria transilvană și Banat există regionalismul Șol, cu sensul de Cană, ceașcă, cănățuie, ulcea. Regionalismul Șol/șoluri provine din germană: Schale, prin săsescul schol. Există ca nume de familie la români și în formele Șolea, Șoleanu, Șolescu)
  294. Șopaleatca (epitet, formă coruptă fonetic după substantivul regional Șpaleatcă, după Șpalet, cuvânt de origine germană, venit pe filieră săsească (< Spalett), cu sensul de Oblon, jaluzea de lemn. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană de către mocanii din Poiana Sărată, fostul județ Trei-Scaune)
  295. Șopârlă (metaforă, după substantivul Șopârlă, cu sensul de Năpârcă, gușter = Reptilă din ordinul saurienilor, insectivoră și foarte vioaie, cu pielea verde-cenușie sau pestriță, cu capul și abdomenul acoperite cu plăci cornoase, cu corpul aproape cilindric, sprijinit pe patru picioare scurte, îndreptate în afară, cu coada lungă, subțiată spre vârf, regenerabilă (Lacerta, Lacerta muralis); Urzeală, intrigă; Vorbă cu subînțeles; Cârpă de spălat dușumelele; Viclenie; Minciună, păcăleală. Se atribuie de obicei unor persoane foarte abile, sprintene, vioaie. Cuvânt autohton, din substratul limbii române. Există la români și ca nume de familie)
  296. Șopen (după numele lui Frédéric François Chopin)
  297. Șpriț (după substantivul Șpriț, din nemțescul Schpritz, termen introdus de chelnerii austrieci, cu sensul de Vin amestecat cu apă (plată, gazoasă sau minerală); Mișmaș. Trimitere la obiceiul de a amesteca vinul cu apă)
  298. Ștecher (metaforă, după substantivul Ștecăr (˂ nemțescul . Stecker), cu sensul de Piesă fixată la capătul unui șnur electric care face contactul între priză și un aparat electric receptor (aparat de radio, televizor, reșou etc.); fișă)
  299. Ștefan-cel-mare (după numele Domnitorului Moldovei Ștefan cel Mare și Sfânt)
  300. Ștefăneancu (patronim, după numele unui strămoș Ștefan Iancu)
  301. Știrbu (epitet, după adjectivul Știrb, cu sensul de Căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți; (despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipsește o bucățică din margine; ciobit; (despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit; căruia îi lipsește o bucățică; (prin extindere) Ciuntit, trunchiat, ciobit, ciocnit, știrbit. Există la români și ca nume de familie)
  302. Știucă (metaforă, după substantivul Știucă, cu sensul de Pește răpitor de apă dulce, de talie medie, cu corpul prelung, aproape cilindric, cu gura largă înarmată cu mulți dinți și cu botul turtit ca ciocul de rață; mârliță, lupul-bălții (Esox lucius). Se atribuie de obicei unor persoane foarte lacome. Există la români și ca nume de familie)
  303. Ștob (metaforă sau epitet, după substantivul arhaic regional Ștob, cu sensul de Unealtă de dulgherie. Cuvântul provine din germană, pe filieră săsească, din Stoob, ceea ce îl face susceptibil de a fi adus din aria transilvană de către mocanii din Poiana Sărată, fostul județ Trei-Scaune. Ar putea fi și o variantă a substantivului Știob, cu sensurile de Vas de lemn (de diferite forme și dimensiuni) în care se varsă lăturile; jgheab pentru porci; Trunchi de copac scorburos sau scobit, îngropat în pământ și servind ca ghizd la o fântână puțin adâncă)
  304. Taie-vacă (metaforă, verb + substantiv)
  305. Taisó (cuvânt expresiv, după forma vocativă Taiso! (maritonim), devenită tic  verbal. Taisa este una dintre formele populare ale numelui Taisia)
  306. Tania-Rusca (prenume diminutival + forma feminină populară a etnonimului Rus. Trimitere la originea etnică)
  307. Tăblíi (metaforă, după pluralul Tăblii ˂ Tăblie, cu sensurile de Tablă; Parte a unei lucrări de tâmplărie, fierărie sau arhitectură, formată dintr-un panou de lemn, de metal, de faianță, de material plastic etc. fixat pe scheletul unei mobile, al unei uși etc.)
  308. Tărmále (metaforă, după pluralul arhaismului regional Tărma/târma, cu sensul de Basma, broboadă de culoare deschisă, cu dantelă în față, purtată de obicei pe sub batic)
  309. Tătăruș (diminutiv după numele de familie Tătaru, format din etnonimul Tătar, arătând o posibilă origine etnică a unui strămoș pe linie paternă. Există la români și ca nume de familie)
  310. Târtoaie (epitet depreciativ, formă substantivală augmentativă după onomatopeicul Târt!, cu sensul de Pârț!, imitație a emisiunii de gaze din intestin)
  311. Teca (patronim, după numele Tecu/Teacu. Există la români și ca nume de familie în formele Tec, Teacu, Tecău, Tecoi, Tecoș, Tecșa, Tecuci, Tecuță)
  312. Teleuță (epitet, după forma diminutivă regională abreviată a substantivului Teleleu, cu sensurile de Om fără căpătâi, care își pierde vremea (umblând de colo până colo) fără nicio treabă, pierzând vremea în zadar; Pierde-vară, derbedeu, golan, haimana, vagabond. În expresia A fi (umbla) Teleuță (teleleu Tănase) = a fi zăpăcit, aiurit, năuc. Există la români și ca nume de familie)
  313. Tililii (formă coruptă fonetic după Teleleu/Telelei, cu sensul de Om fără căpătâi, care își pierde vremea (umblând de colo până colo) fără nicio treabă; pierde-vară, haimana, vagabond; gură-cască)
  314. Titi-Moisă (patronim, după numele unui strămoș Titi Moise)
  315. Tlici (formă de plural, coruptă fonetic, a numelui de familie Tilici ˂ Tilicu, astăzi pierdută în localitate. Tilicu ˃ Tilici ˃ Tlici. Pentru evitarea dificultății de pronunție a combinației dintre primele două consoane, unii crihăneni pronunță acest supranume Clici. Provine din maghiara, din Telecz, Teleki, cu sensul de Om de-al locului, băștinaș, localnic. Adesea ungurii le-au atribuit acest calificativ românilor din Transilvania. Este susceptibil de a fi adus din aria transilvană de către mocanii din Poiana Sărată stabiliți la Crihana Veche în secolul XIX. Există la români numele de familie Tilicu, Tilici și Tiliciu)
  316. Toc (metaforă, după substantivul Toc, cu sensurile de Cutie ori suport de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente; teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.); Teacă de sabie; Ustensilă pentru scris sau desenat cu cerneală ori cu tuș făcută din lemn, os, metal, în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; condei; Cadru de lemn sau de metal în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile; Porțiune mai ridicată de pe partea posterioară a tălpii încălțămintei, care corespunde călcâiului. Identificarea sensului atribuit inițial la stabilirea poreclei este dificilă)
  317. Tocícă (epitet diminutiv după verbul A toci, pronunțat regional A toși, cu sensurile de A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin întrebuințare, prin frecare, prin lovire etc.; A se uza, a se ramoli; A slei răbdarea, puterea, simțurile etc. cuiva. Se atribuie de obicei persoanelor în vârstă)
  318. Tocileanu (patronim, după numele Tocileanu. Există la români și ca nume de familie)
  319. Toropală (epitet augmentativ și ușor depreciativ Toropit, cu sensul de Moleșit, amețit, amorțit, buimăcit (de somn, de căldură etc.). Forma literară: Toropeală. Există la români și ca nume de familie)
  320. Totoci (după substantivul regional Totoci, pronunțat local Totoși, cu sensul de Târlici, papuci moi de casă, fără tocuri, confecționați din postav sau din lână; Pantofi căptușiți cu postav. Într-o altă ipoteză, am putea admite relația acestei porecle cu numele de familie Totoci, Totocea, presupus de origine maghiară (Totoky, Totosy, Tötösy), care s-ar putea să fie adus din aria transilvană de mocanii din Poiana Sărată stabiliți la Crihana Veche)
  321. Trampa (metaforă, după substantivul Trampă, de origine turcă, cu sensul de Schimb de lucruri, troc. A se vedea expresia lui Ion Creangă, din povestea Dănilă Prepeleac: Să facem trampă, dă-mi carul și na-ți boii. Se atribuie de obicei persoanelor care au avut experiența unor schimburi nereușite, care au fost trași pe sfoară și au ieșit păgubași dintr-o înțelegere privind schimbul în natură)
  322. Tranche (epitet, după interjecția Tranc! Se atribuie de obicei persoanelor predispuse spre trăncăneală, care vorbesc mult și fără rost)
  323. Trifan (patronim, după numele capului de familie Trifan. Există la români și ca nume de familie)
  324. Truță (patronim, după numele unui strămoș Dumitru, Mitru, Mitruță, Truță. Există la români și ca nume de familie)
  325. Turcu (după etnonimul Turc, arătând o posibilă origine etnică a unui strămoș pe linie paternă. Există la români și ca nume de familie)
  326. Țap (epitet, după substantivul Țap, cu sensul de Animal mamifer rumegător, cu coarne, bărbos și sprinten, fără ghinduri la copite; Bărbătuș al caprei domestice, al caprei negre și al căprioarei; Bărbat care poartă cioc, barbă; Bărbat (mai ales bătrân) desfrânat; Poreclă dată grecilor de români și de alte popoare balcanice. Există la români și ca nume de familie)
  327. Țăpilă (epitet, după substantivul augmentativ Țepilă, format din Țep cu sensul de Ghimpe, spin, păr aspru, țeapă. Există la români și ca nume de familie)
  328. Țâbilichi/Țibiliche (epitet, după verbul regional A țipeli, cu sensul de A duce, a căra din greu. Presupunem forme mai vechi: Țipeliche, Țipiliche. Se atribuie persoanelor care aburcă în spate și cară poveri, cărăușilor. S-ar putea să fie apropiat de numele de familie românesc Tibilichi)
  329. Țâburcă (metraforă, după substantivul regional Țâbârcă, cu sensul de Vin din tescovină. Există la români și ca nume de familie, în formele Țâburcă și Țâbârcă)
  330. Țânțari (metaforă, după substantivul Țânțar, cu sensul de Insectă din ordinul dipterelor, cu corpul și cu picioarele lungi și subțiri, cu aripi înguste, ale cărei larve se dezvoltă la cele mai multe specii în ape stătătoare, iar adulții se hrănesc cu sânge, unele specii transmițând prin înțepături frigurile palustre, altele, în stare larvară, atacând culturile de ciuperci, varză, grâu etc. (Culex). Trimitere la talia mică)
  331. Țâstari (epitet, după substantivul regional Țâstar, cu sensul de Popândău, poponete, gorlan, gurlan, șuiță, cârtiță, pință, chițoran, țânc. Cu sens depreciativ se atribuie de obicei persoanelor zgârcite (ca un țâstar).)
  332. Țâști (epitet expresiv, după interjecția onomatopeică Țâști! (Țuști!, huști!, bâști!, țâbâști!, vâști!, smâc!) care se folosește pentru a sugera mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe sau pentru a reda zgomotul produs de o asemenea mișcare și având sensul inițial de a reda izbucnirea bruscă sau ieșirea cu putere a unui lichid sau gaz printr-o deschizătură îngustă; a erupe; a izbucni; a țâșni)
  333. Țibirichi/Țâbiriche (are aceeași rădăcină cu numele de familie Țâbârnă, Țăbârnă)
  334. Țoca (epitet expresiv, după onomatopeicul Țoc!, Cuvânt care imită zgomotul produs de un sărut sau de supt. Din aceeași familie cu verbul A țuca. Țoca! este și cuvântul cu care se cheamă porcii la mâncare)
  335. Țugui (epitet, după substantivul Țugui, cu sensul de Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; (prin generalizare) Vârful ascuțit sau alungit al unor obiecte sau părți ale corpului (cap, buze, căciulă, opinci, stog, acoperiș); Țuguitură, țuțui; Soi local vechi de viță de vie; Vinul produs din strugurii din acest soi de viță de vie. Se atribuie de obicei persoanelor care au capul țuguiat sau care au obiceiul de a-și țuguia buzele. Cuvânt autohton, presupus din substratul limbii române. Există la români și ca nume de familie)
  336. Țușcu (metaforă, forma de masculin după Țușcă, cu sensul de Varietate de oaie înrudită cu oaia țurcană, dar de cele mai mici dimensiuni; oaie pipernicită)
  337. Țuțu (metaforă, după substantivul Țuț, cu sensurile regionale de Proeminență sau excrescență cărnoasă; chică, percică; țugui. Ca adverb, Țuț înseamnă Păcălit, tras pe sfoară. Creație expresivă, care se bazează pe ideea de „ascuțit”. Imaginea trebuie să fie aceea de bot, ca în expresia cu buzele umflate, sau a pune cioc „a înșela”. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  338. Țuțurache (diminutiv după epitetul Țuțur, aici cu sensul de Mândru, Fălos sau A țuțura, cu sensul de A trage de păr sau de urechi. Substantivul Țuțur provine din Țuț. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană)
  339. Udadá (construcție onomatopeică afirmativă, din U, da, da!, cu sensul de O, bineînțeles, desigur, devenită tic verbal)
  340. Uragan (epitet, după substantivul Uragan, cu sensul de Ciclon tropical, caracterizat prin vânt foarte violent și ploaie torențială, care aduce distrugeri mari; vijelie; Vânt violent însoțit de ploaie; Forță distrugătoare; Declanșare bruscă și puternică de sentimente, pasiuni etc. Se atribuie de obicei unor persoane năvalnice, impetuoase, virulente, care se dezlănțuie ușor)
  341. Ursu (metaforă, după substantivul Urs, cu sensul de Animal mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu botul ascuțit și cu coada scurtă; Boț de mămăligă cu brânză la mijloc; (regional) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn; Fiecare dintre stâlpii care susțin talpa prispei la casele țărănești. Se atribuie ca metaforă persoanelor corpolente și puternice fizic. Ca epitet se atribuie unui om greoi, ursuz, nesociabil, care duce un mod de viață retras. Există la români și ca nume de familie)
  342. Vanderlei (după numele olandez Van der Leij sau Van der Ley)
  343. Varză (metaforă, după substantivul Varză, cu sensul de Plantă legumicolă bienală din familia cruciferelor, cu frunze mari, groase și ondulate, care se învelesc unele pe altele formând o căpățână compactă, folosită în alimentație (Brassica oleracea). Există la români și ca nume de familie)
  344. Vărzoi (metaforă, augmentativ masculin după Varză, cu sensul de Plantă legumicolă bienală din familia cruciferelor, cu frunze mari, groase și ondulate, care se învelesc unele pe altele formând o căpățână compactă, folosită în alimentație (Brassica oleracea). Există la români și ca nume de familie)
  345. Vârlan (epitet cu sensul de Iute, aprig, violent, vioi sau metaforă după Vârlan cu sensul de zvârlugă, grindel, moină, molan, molete, adică Un pește mic, de aproximativ 10 centimetri lungime, și vioi, cu trup cilindric, înrudit cu țiparul, cu care se și confundă (cobitis barbátula). Există la români și ca nume de familie)
  346. Vârvara (matronim, după o strămoașă pe nume Există la români și ca nume de familie)
  347. Vrăghioi (metaforă, după substantivul Vrăbioi, pronunțat regional, cu sensul de Bărbătușul vrabiei, vrăbete, cioclete; vrabie mai mare, care este o pasăre mică cu penele de culoare brună împestrițate cu negru, cu pântecele cenușiu, cu ciocul scurt, conic și cu coada trunchiată (Passer clomesticus). Format din Vrabie + -oi. Se atribuie de obicei persoanelor mici de statură, sprintene, care nu se dau prinse și par mai tinere decât sunt în realitate. Există la români și ca nume de familie)
  348. Vulpe (metaforă, după substantivul Vulpe, cu sensurile de Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust; vulpoaică (Vulpes vulpes); Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei; Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică; Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod; Persoană abilă, șireată, hâtră, vicleană. Există la români și ca nume de familie)
  349. Zaharica (patronim, după numele diminutivat al unui strămoș Zaharie/Zaharică. Există la români și ca nume de familie)
  350. Zămos (metaforă, după substantivul regional Zămos, cu sensul de Fruct mare, globulos sau oval, neted sau sgrăbunțos, cu miezul suculent, dulce, de o coloare albă sau galbenă al unei plante din familia cucurbitaceelor, cu tulpina întinsă pe pământ și acățătoare prin cârcei (Cucumis melo); Pepene galben)
  351. Zeaca (patronim, după numele Zecu și variantele sale feminine Zeaca și Zeca, astăzi pierdute în localitate, dar existente la români ca nume de familie)
  352. Zeahaur/Azeahaur (după numele americano-britanic Eizenhauer)
  353. Zgariopa (matronim, susceptibil de a fi adus din aria balcanică, format după numele feminin Scariopa, probabil una dintre strămoașe. Scariopa ˂ Iskariopah = Iscarioteanca. Etimologic unii îl derivă din ebraicul is qeriyot, cu sensul de un om/o persoană din Cheriot sau Carioth, Qeriyyoth, oraș situat în sudul Iudeei, aproape de Hebron)
  354. Zmațchi (formă ușor coruptă fonetic după numele de familie slav Smațki/ Smacky/Смацки, în traducere însemnând Gustos, delicios, savuros, cu șmagă. Se întâlnește la bulgari, polonezi, sârbi, ucraineni. Este posibil să fi fost adus din aria balcanică)
  355. Zorca (epitet, după substantivul regional Zorcă/Zoarcă, cu sensul de Zoaie; Ciorbalâc = mâncare proastă cu prea multă zeamă în loc să fie mai scăzută; Zemurcă, zeamă lungă (udătură) proastă. Se atribuie de obicei persoanelor neîngrijite și murdare. Există la români și ca nume de familie)

CLASIFICAREA PORECLELOR DUPĂ CATEGORII:

Animale: Băbană, Bou, Broscoi, Buhai, Bursuc, Calu, Capră, Dolca, Guzgan, Haliță, Iapă, Iepuraș, Lupu, Macaca, Mâță, Moimâță, Motan, Porcu, Scrofoi, Șiorichilă, Șopârlă, Țap, Țâstari, Ursu, Vulpe

Augmentative: Boloaie, Boșoalcă, Broscoi, Burdulea, Cacioi, Ghijoi, Mogorogea, Nicoțoi, Pampoi, Rățoi, Rânzoi, Scrofoi, Șiorichilă, Târtoaie, Țăpilă, Vărzoi, Vrăghioi

Apartenență etnică: Cabariche, Grecu, Jidan, Rusca, Tărăruș, Turcu, Țiganca

Apartenență locală: Pelneanu

Calități fizice: Botosu, Buzatu, Buzilă, Ciombea, Cionteleț, Fârț, Ghebosu, Mutu, Nas-cartoșca, Ochiosu, Paiu, Peltică, Șchiopu, Știrbu

Calități sufletești: Nederiță, Debilaș, Pârău, Sufletu

Compuse: Anica-Țiganca, Baba-Anița, Bacatunda (Baca + Tunda), Bortă-n-cap, Cacă-oală, Cacă-râpă, Cacă-polog, Cacă-sandală, Cacă-tren, Crinu-mamei, Dombâta (Dom + bâta), Harcea-Parcea, Hârța-Pârța, Înghite-cur, Înzâși (Îmi + zici), Liuba-Rusca, Mama-mea, Marin-Iancu, Mărița-Rusca, Mân-căruța, Nas-cartoșca, Nitapaia (Nita + Pali + a), Pârț-un-fâs, Ștefăneancu (Ștefan + Iancu), Tania-Rusca, Titi-Moisă, Taie-vacă

Culori: Băleanu, Fona, Galben, Roibu, (posibil) Soca, Surelu, Suru  Entopice: Pârâu

Diminutive: Bâzâică, Brânzică, Bucică, Cabariche, Cănuță, Cătărel, Ciobilică, Ciombalică, Cionteleț, Ciorneica, Cosorel, Cucoșel, Debilaș, Dogăraș, Durică, Gugică, Iepuraș, Lăpțică, Lopățică, Opărici, Păsărel, Păsărică, Pățică, Peltică, Sărămurică, Spirache, Tărăruș, Teleuță, Tocică, Țuțurache, Zaharica

Fenomeme ale naturii: Brumă, Buriz, Fulger, Potop

Insecte: Checheriță, Gâza, Greier, Țânțari

Obiecte, instrumente sau mecanisme: Bocica, Boroagă, Căleap, Cănuță, Câlț, Cârlig, Ceainic, Driche, Drug, Gugică, Lopățică, Soca, Sulă, Șaibă, Ștecher, Ștob, Tărmale

Ocupații și meserii: Călangea/Calancea, Cobzărița, Cotari, Covaliu, Faur, Herariu, Perjari, Pescariu, Preoteasa,

Onomatopeice: Bâcu, Bâșta, Bâzâică, Cofâști, Confâr, Fârnea, Geas, Hababa/Hababai, Hârța/Hârța-Pârța, Ñioarcă/Mioarcă/Miorculeasa, Oaha, Pârț-un-fâs, Târtoaie, Tranche, Țâști, Țoca, Udada

Păsări: Bâtlan, Boboc, Ciorăte, Cocoreanu, Cucoș, Cucoșel, Curcă, Curcan, Fâsa, Gaia, Lișcă, Păsărel, Păsărică, Păsăroiu, Prigaia, Rățoi, Vrăghioi

Personaje istorice: Borman, Bush, Eizenhauer, Gorbaciov, Chopin, Ștefan cel Mare, Van der Ley

Pești: Baboi, Chișcari, Icre, Lăpțică, Plătică, (posibil) Sulă, Știucă, Vârlan

Ticuri verbale: Imposibil, Înzâși, Mama-mea, Mân-căruța, Misio, Outi, Taiso, Udada

Vegetale: Bostan, (posibil) Cârlig, Chiperi, Crinu-manei, (posibil) Ghioc, Leacea, Leuștean, Paiu, Patlagică, (posibil) Țugui, Varză, Vărzoi, Zămos

Bibliografie:

A kalotaszegi Magyarbikal népnyelvének névszótövei

Andrei Maria, Antroponimia și conotația lingvistică, Timișoara, Editura Mirton, 1998

Aurelia Bălan-Mihailovici, Dicţionar onomastic creştin. Repere etimologice şi martiriologice, Bucureşti, Editura Minerva, 2003

Bucă Marin, Dicționar de epitete al limbii române, editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985

Candrea, I-A., Densusianu, Ov., Dicţionarul etimologic al limbii române. Elementele latine (A – putea), Editura Paralela 45, Bucureşti, 2003

Cândea Ranta Florica, Macea – Vatră, chipuri, rânduieli, editura Gutemberg Univers, Arad, 2013

Ciorănescu Alexandru, Dicționarul Etimologic al Limbii Române, editura Saeculum I. O., București, 2001

Constantinescu N.A., Dicționarul Onomastic Românesc, editura Academiei Republicii Populare Române,  București, 1963

Cosniceanu Maria, Dicţionar de prenume şi nume de familie purtate de moldoveni, ediţia a II-a revăzută şi completată, Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, Institutul de Lingvistică, Chişinău, 1993

Dicţionar de frecvenţă a numelor de familie din România vol. 1, A-B, (coordonator Teodor Oancă), editura Universitaria, Craiova, 2003

Dicționarul Explicativ al Limbii Române, București, 1984

Dicţionarul toponimic al României. Oltenia, Craiova, Ed. Universitaria (coordonator Gheorghe Bolocan), vol. I, 1993, vol. II, 1995, Vol. III, 2002, vol. IV, 2003.

Gálffy Mózes, A kalotaszegi Magyarbikal népnyelvének névszótövei, Kolozsvár

Gheorghe Bulgar – Gheorghe Constantinescu, Dicționar de arhaisme si regionalisme, vol. I-II, editura Saeculum, București, 2013

Iorgu Iordan, Dicţionarul numelor de familie româneşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.

Mică enciclopedie onomastică, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1975

Nagy Jenő, Család- Gúny- és Ragadványnevek a Kalotaszegi Magyarvalkón, Kolozsvár 1944 (Nagy Jenő, Nume de familie și porecle de batjocură la Văleni, în ținutul Calotei, Cluj, 1944)

Papahagi Tache, Dicționarul dialectului aromân, general și etimologic, București, 1963

Sántha Attila, Székely Szótár, Zelegor Kiadó, 2009 (Sántha Attila, Dicționar secuiesc, editura Zelegor, 2009)

Vasile Frăţilă, Cercetări de onomastică şi dialectologie, Editura Excelsior Art, Timişoara, 2004

Vinereanu Mihai, Dicționarul Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, București, 2008

 


APEL LA SOLIDARITATE. COLECTĂ DE CARTE PENTRU ROMÂNII DIN CRIHANA VECHE, CAHUL

Septembrie 5, 2014

Sigla RR cu tricolor

Asociația ”Răsăritul Românesc” din Chișinău în parteneriat cu Biblioteca publică Crihana Veche și Primăria Crihana Veche, Cahul, lansează o campanie de colectare a cărții în limba română pentru necesitățile culturale ale comunității românești de la Crihana Veche.

Facem apel la solidaritatea românilor din Țară și de pretutindeni pentru un efort de completare a fondurilor Bibliotecii publice Crihana Veche cu 36 212 exemplare de carte românească, cifră la care se ridică astăzi deficitul de carte în limba română din comună.

Comuna românească Crihana Veche, Cahul, situată pe malul stâng al Prutului, a fost atestată documentar la 16 mai 1425 și are în prezent o populație de 5400 de locuitori. Necesarul de carte în limba română este de 43 200 de exemplare, pornind de la norma biblioteconomică de 8 exemplare pe cap de locuitor.

Cu toate că în ultimii 25 de ani fondurile Bibliotecii publice Crihana Veche s-a completat continuu cu carte în limba maternă a locuitorilor, astăzi românii din această așezare basarabeană au la dispoziție doar 6 862 de exemplare de carte în limba lor maternă cu alfabet românesc. Totodată, Biblioteca publică Crihana Veche are în fondurile sale un balast sovietic constând în 5 938 de volume în limba rusă sau în limba română cu alfabet rusesc, rămase din perioada ocupației Basarabiei de către URSS.

Toate persoanele, asociațiile și instituțiile doritoare să participe la colectă cu donații de carte și reviste în limba română pentru Biblioteca publică Crihana Veche ne pot contacta la numărul de telefon 00373 79774477 sau ne pot scrie pe adresa electronică cubreacov@gmail.com.

Implică-te dacă ești român!

Donează o carte pentru consângenii tăi de la Crihana Veche!

Cu fiece carte donată clădim unitatea noastră românească!

Vlad Cubreacov, președinte al Asociației ”Răsăritul Românesc”
Maria Cudlenco, directoare a Bibliotecii publice Crihana Veche
Rodica Cucereanu, primar al comunei Crihana Veche, Cahul

Donațiile de cărți și reviste pot fi depuse la punctele de centralizare din:

BUCUREȘTI

Sediul Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina,  situat în strada Blănari nr. 23, camera 103-104, sector 3, cod poștal: 030060, telefon de contact:  021-312.27.63, fax: 021- 312.27.63.

GALAȚI

Casa de Cultură a Studenților, situată în strada Științei nr. 115, telefon de contact: 0744676941, email: ccsgalati@yahoo.com.

CHIȘINĂU

Sediul Asociației Răsăritul Românesc, situat în strada Toma Ciorbă nr. 32/1A, telefon de contact: 079774477.

Vom reveni cu noi informații privind punctele de centralizare a donațiilor de cărți și reviste din Iași, Brăila și alte orașe din Țară.

______________________

Lista persoanelor și instituțiilor care au răspuns apelului nostru și au transmis donații de carte românească pentru Biblioteca publică Crihana Veche:

1. Institutul Patrimoniului Cultural al AȘM – 380 exemplare

2. Vlad Cubreacov, Chișinău – 140 exemplare

3. Eugenia Stârcea, Chișinău – 64 exemplare

4. Viorica Nagacevschi, Chișinău – 10 exemplare

5. Editura ”Gazeta”, Chișinău – 40 exemplare

6. Vitalie Dogaru, Chișinău – 67 exemplare

7. Eugenia Negru, Chișinău – 24 exemplare

8. preot Andrei Negară, Verona, Italia – 11 exemplare

9. Traian Vasilcău, Chișinău – 9 exemplare

10. Nicolae Fabian, Chișinău – 5 exemplare

11. Consiliul Unirii, Chișinău – 82 exemplare

12. Centrul de Cultură și Carte Românească, Chișinău – 475 exemplare

13. Mișcarea ”Tinerii Moldovei”, Chișinău – 42 exemplare

14. Senatorul Viorel Badea, București – 500 exemplare

15. Victor Popov, Chișinău – 122 exemplare

16. Aureliu Cornescu, Chișinău – 64 exemplare

17. Iurie Ciobanu, ONG CADMUS, Chișinău – 188 exemplare

18. Comunitatea Românilor din Strasbourg, Franța – 196 exemplare

19. Maria Harea, Chișinău – 55 exemplare

20. preot Andrei Deleu, Mitropolia Basarabiei – 136 exemplare

21. Biblioteca Națională pentru Copii ”Ion Creangă” – 315 exemplare

22. Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei – 25 exemplare

23. Marian Pavelescu, Timișoara – 101 exemplare

24. Asociația Pro Basarabia și Bucovina, București – 211 exemplare

25. Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, Târgu-Jiu  – 112 exemplare

26. Euro Education Federation, filiala Târgu-Jiu – 109 exemplare

27. Elena Cîrlan, Asociația Équilibre Moldavie, Galați – 77 exemplare

28. Dan Ioan Mureșan, Ile-de-France, Paris, Franța – 47 exemplare

29. Editura CARTIER, Chișinău – 47 exemplare

30. Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni – 73 exemplare

31. Dumitru Ciorici, Chișinău – 4 exemplare

32. Ștefan Plugaru, Huși – 3 exemplare

33. Ștefan Secăreanu, Chișinău – 27 exemplare

34. Biblioteca Națională a Republicii Moldova – 413 exemplare

35. Valentina Caciur, Căușeni – 29 exemplare

36. Eugen Cotelea, Chișinău – 83 exemplare

37. Carolina Vizir – 53 exemplare

38. Mișcarea civică Tinerii Moldovei – 72 exemplare

Total donații la zi – 4 417 exemplare

Deficit restant – 31 795 exemplare


PARTENERIAT CHIȘINĂU-ISMAIL PENTRU TRADIŢIE, IDENTITATE, LIMBĂ ŞI CULTURĂ ROMÂNEASCĂ

Iunie 17, 2014

Sigla RR cu tricolor

A C O R D

Animate de dorinţa de realizare a unităţii de acţiune pentru păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale a românilor din Ucraina şi a celor din Republica Moldova, în conformitate cu documentele internationale în materie, Asociaţia Naţional-Culturală „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa şi Asociaţia „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova (denumite în continuare Parteneri) stabilesc

PARTENERIATUL

PENTRU TRADIŢIE, IDENTITATE,

LIMBĂ ŞI CULTURĂ ROMÂNEASCĂ

În acest sens:

Partenerii vor organiza împreună o serie de acţiuni de interes cultural, formativ, instructiv, şcolar şi studenţesc, ştiinţific şi de cercetare, de utilitate publică şi se vor informa reciproc în domeniile de interes comun, respectând graficul de acţiune convenit.

Partenerii vor promova dezvoltarea şi exprimarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a românilor din Ucraina şi Republica Moldova, indiferent de etnonimul, exonimul sau infranimul folosit de către ei înșiși sau atribuit lor de către alții. În acest sens, partenerii se vor baza pe faptul că Declarația de Independență a Republicii Moldova din 27 august 1991 menționează ”limba română ca limbă de stat” și că această prevedere se aplică prioritar în raport cu Constituția și oricare alte legi ale Republicii Moldova, precum se vor baza și pe faptul că în Republica Moldova singura limbă de predare în școala națională de toate gradele este limba română. De asemenea, partenerii se vor baza și pe faptul că legislația Republicii Moldova privind funcționarea limbilor statuează ”unitatea lingvistică moldo-română realmente existentă”. Totodată, partenerii se vor baza pe faptul că Legea României nr. 299 din 2007, prin articolul 1, alineatul (1) litera a) drepturile persoanelor care își asumă în mod liber identitatea culturală română, se referă la ”persoanele de origine română și cele aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care aceștia sunt apelați (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuțovlahi, daco-români, fărșeroți, herțeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo–români, maramureșeni, megleniți, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, volohi, macedo-armânji, precum și toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus), denumite în continuare români de pretutindeni”.

Partenerii vor sprijini cursul european și euroatlantic al Ucrainei și Republicii Moldova, precum și cooperarea transfrontalieră în cadrul euroregiunii ucraineano-moldo-române Dunărea de Jos.

Partenerii vor contribui la formarea unei atitudini constructive faţă de problemele comunităţilor româneşti din partea administraţiilor centrale şi locale de stat din Ucraina şi din Republica Moldova.

Partenerii vor monitoriza modul în care sunt respectate drepturile românilor în ţările de reşedinţă sau de adopţie şi vor realiza documentare, studii şi cercetări juridice şi etno-sociologice privind comunităţile româneşti din cele două ţări.

Partenerii vor iniţia demersuri necesare şi vor formula propuneri pentru crearea, completarea sau modificarea cadrului legislativ din cele două ţări astfel încât interesele românilor din Ucraina şi Republica Moldova să devină o prioritate constantă a politicii interne a celor două state.

Partenerii vor emite note, rapoarte şi recomandări către instituţiile centrale şi locale din cele două state, precum şi către organismele europene şi internaţionale specializate, referitoare la situaţia şi problemele comunităţilor româneşti din Ucraina şi din Republica Moldova.

Partenerii vor pune în valoare realizările şi contribuţiile românilor la cultura şi civilizaţia celor două ţări sau a altor popoare, vor tipări studii, monografii, dicţionare şi enciclopedii, albume şi articole de presă în acest domeniu.

Partenerii vor colabora cu alte asociaţii, instituţii, organizaţii şi fundaţii din Ucraina şi Republica Moldova, precum şi din alte ţări în interesul şi beneficiul comunităţilor române din cele două ţări.

Partenerii vor sprijini eforturile comunitare locale de reactivare, organizare şi afirmare în Ucraina a vieţii religioase în parohiile ortodoxe româneşti, prin mijloace proprii, împreună cu reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei (Biserica Ortodoxă Română), cu respectarea legislaţiei europene şi internaţionale în materie la care Ucraina şi Republica Moldova sunt parte.

Partenerii vor organiza împreună manifestări culturale, vor sprijini participarea ansamblurilor şi artiştilor la manifestări organizate în cele două state.

Partenerii vor derula programe comune, tipărind şi difuzând carte românească, promovând cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească, prin mijloacele pe care le au la dispoziţie, inclusiv prin atragerea de sprijin european şi internaţional.

Partenerii vor contribui în mod colegial la alcătuirea şi completarea unei bănci de date comune şi vor monitoriza felul în care se respectă drepturile omului în general şi în special în cazul persoanelor aparţinând comunităţilor româneşti din Ucraina şi Republica Moldova.

Partenerii vor încuraja şi vor înlesni înfrăţirea oficială, în baza unor acorduri de parteneriat, între administraţiile locale de nivelul întâi şi doi ale unităţilor administrative din Ucraina şi Republica Moldova.

Prezentul Acord se va aplica cu respectarea prevederilor documentelor europene şi internaţionale în materie culturală, educaţională, precum şi a celor referitoare la drepturile omului, libertăţile fundamentale şi minorităţile naţionale.

Prezentul Acord este încheiat astăzi, 15 iunie 2014, în limba română, în municipiul Ismail, în două exemplare identice, câte unul pentru fiecare parte semnatară, pe termen nelimitat, şi se completează prin înţelegeri, precum şi prin acordul de voinţă exprimat prin acţiunile comune derulate în beneficiul comunităţilor româneşti din Ucraina şi Republica Moldova.

Pentru Asociaţia Naţional-Culturală „BASARABIA” a Românilor din regiunea Odesa

Anatol POPESCU – Președinte

 

Pentru Asociaţia „RĂSĂRITUL ROMÂNESC” din Republica Moldova

Vlad CUBREACOV – Preşedinte

 

Ismail, 15 iunie 2014