APELUL FORUMULUI COMUNITĂȚII ROMÂNEȘTI DIN SUDUL BASARABIEI CĂTRE COMUNITATEA ROMÂNEASCĂ DIN UCRAINA

Iunie 17, 2014

Romanii din Ucraina 1989 si 2001

Către:

Uniunea Interregională “COMUNITATEA ROMÂNEASCĂ DIN UCRAINA”
și toate organizațiile – membri colectivi ai acesteia

Asociația Național-Culturală a Moldovenilor din Ucraina
și toate organizațiile – membri colectivi ai acesteia

Organizațiile național-culturale ale românilor/moldovenilor din Ucraina

Consiliile locale și raionale din unitățile administrativ-teritoriale cu populație majoritară românească/moldovenească (românofonă)
din regiunile Transcarpatia, Cernăuți și Odesa

Românii/Moldovenii din Ucraina

La solicitarea reprezentanților comunității românești din Basarabia Istorică, întruniți la Forumul Comunității Românești din Sudul Basarabiei azi, 15 Iunie 2014, la Ismail, în ziua comemorării a 125 de ani de la trecerea în eternitate a poetului nostru național Mihai Eminescu, liderii asociațiilor românești din regiune adresează tuturor românilor/moldovenilor din Ucraina prezentul

A P E L

Iubiți frați și surori, stimați conaționali,

Trăind în aceste clipe vremuri istorice, în urma cărora urmează ca statul nostru de cetățenie, Ucraina, să-și stabilizeze cursul de dezvoltare democratic și european și să îmbrățișeze deschis valorile statului de drept modern, comunitățile istorice românofone din Ucraina, aflându-se în mod statornic, de mii de ani, la intersecția celor mai importante căi de acces în spațiul european și balcanic și acumulând, adesea instinctiv, experiența de pașnică conviețuire cu toate etniile care înconjoară arealul românesc,

fiind o veritabilă punte de legătură și de prietenie în cadrul trilateralei interstatale Ucraina-România-Republica Moldova și având aceleași aspirații cu populația celor trei state, românitatea din Ucraina, divizată artificial, cu scopuri meschine, de autoritățile bolșevice sovietice în români și moldoveni, nu poate rămâne indiferentă față parcursul istoric al statului nostru.

Parte a poporului Ucrainei, oficial în număr total de peste 400.000 de cetățeni de naționalitate română și moldovenească, locuitorii băștinași vorbitori ai sumedeniilor de graiuri ale limbii române din Maramureșul Istoric, Nordul Bucovinei, ținutul Herța, Nordul și Sudul Basarabiei, Nordul regiunii Odesa, au în toate aceste teritorii sentimentul apartenenței la același neam, dând dovadă de unitate în port, tradiții și obiceiuri, credință strămoșească și valori spirituale și naționale comune.

În urma evenimentelor din iarna-primăvara anului curent cu aceleași sentimente am urmărit soarta și grijile românilor din Cernăuți, precum și confrații bucovineni au fost îngrijorați de soarta moldovenilor din Odesa. Ne-am susținut reciproc și în aceeași limbă ne-am rugat și încă ne mai rugăm pentru pace în țară și în familiile noastre.

Pentru implementarea reformelor statale și a sporirii procesului pașnic de democratizare a statului ucrainean avem nevoie de solidaritate în sânul societății. Pentru a fi cu adevărat parte a societății și a poporului Ucrainei avem, însă, nevoie de solidaritate între cei care sunt parte a aceluiași neam, statornici de sute de ani pe aceste pământuri.

În urma celor menționate solicităm tuturor celor a căror patrie spirituală este limba marilor înaintași Mihai Eminescu și Ștefan cel Mare să dea dovadă de cuget liber, de solidaritate și unitate națională, în beneficiul comunităților noastre istorice. Facem apel către comunitatea românilor/moldovenilor din regiunea Cernăuți, indiferent de cum se identifică aceștia, în vederea organizării la Cernăuți – capitala culturală a tuturor românilor din Ucraina, a unei reuniuni a comunităților românești/românofone din Ucraina. Indiferent de formatul întrunirii – forum/congres/conferință, manifestarea apare ca fiind una imperios de necesară mai ales în condițiile actuale de restructurare a raporturilor de coabitare dintre organele statului și societatea civilă și mai ales – reprezentanții minorităților naționale și a popoarelor băștinașe din Ucraina. Desfășurată pe parcursul verii anului 2014, manifestarea are nevoie de implicarea nemijlocită a mai multor factori organizatorici, în vederea distanțării de implicarea factorilor politici, în beneficiul tuturor destinatarilor. În acest sens, din punctul de vedere al organizării unei delegații reprezentative din regiunea Odesa, subsemnații, reprezentanți ai asociațiilor românești din regiune, vă stau la dispoziție.

Asemeni manifestărilor de solidaritate și reînnoire a ideei naționale de acum 25 de ani, odată cu revenirea la alfabetul latin al limbii române, la Cernăuți trebuie să se nască o nouă abordare a valorilor noastre naționale comune, un nou dialog dintre marile comunități istorice românofone și statul ucrainean, precum și cu statele înrudite – România și Republica Moldova.

Petru ȘCHIOPU
Președinte al Filialei regionale Odesa a Alianței Creștin-Democrate a Românilor din Ucraina

Zinaida PINTEAC
Vicepreședinte a Filialei regionale Odesa a ACDRU

Nicolae MOȘU
Președinte al Asociației Național-Culturale „VALUL LUI TRAIAN” a Românilor din raionul Tatarbunar

Anatol POPESCU
Președinte al Asociației Național-Culturale “BASARABIA” a Românilor din regiunea Odesa


ION IOVCEV, ROMÂNUL NOSTRU DE LA TIRASPOL

Martie 10, 2014

Asociația Răsăritul Românesc din Chișinău i-a acordat Diploma de excelență 2013 domnului Ion Iovcev, Directorul Liceului ”Lucian Blaga” din Tiraspol (Transnistria), pentru spiritul de rezistență în fața presiunilor și amenințărilor rusești și pentru transmiterea dragostei de limba română și neamul românesc copiilor din teritoriile naționale de la răsărit de Nistru.

Ion Iovcev

Ion Iovcev Vlad Cubreacov

Cu ocazia primirii Diplomei de excelență 2013, domnul Ion Iovcev a avut un viu schimb de păreri cu președintele Asociației Răsăritul Românesc despre situația din regiunea transnistreană a Republicii Moldova aflate încă sub controlul efectiv al Federației Ruse. Interlocutorii au făcut și o trecere în revistă a ultimelor evoluții din Ucraina pe fundalul intervenției militare ruse în Crimeea. Domnul director Ion Iovcev a exprimat speranța și convingerea că actualele probleme grave pe care le întâmpină Liceul român ”Lucian Blaga” din municipiul Tiraspol vor putea fi depășite. Mulțumind pentru apreciere, domnul Ion Iovcev a ținut să precizeze: ”Dacă vom fi uniți și cu demnitate, vom avea viitor”.


DECIZIE ISTORICĂ A CURȚII CONSTITUȚIONALE DE LA CHIȘINĂU

Decembrie 5, 2013

TEXTUL DECLARAȚIEI DE INDEPENDENȚĂ PREVALEAZĂ ÎN RAPORT CU TEXTUL CONSTITUȚIEI

Curtea Constitutionala a RM

La 5 decembrie 2013 Curtea Constituţională a pronunţat hotărârea privind interpretarea articolului 13 alin. (1) din Constituţie în coraport cu Preambul Constituţiei şi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova (sesizările nr. 8b/2013 și 41b/2013).

Circumstanţele cauzei

La originea cauzei se află sesizările depuse la 26 martie 2013 şi, respectiv, 17 septembrie 2013, completate ulterior, de deputaţii Ana Guţu, Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Boris Vieru şi Gheorghe Brega privind interpretarea dispoziţiilor 13 alin. (1) din Constituţie în coraport cu Preambul Constituţiei şi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

Autorii sesizării au pretins, în special, ca prin interpretare să confere Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, adoptată la 27 august 1991, statut de normă constituţională, confirmând astfel că limba oficială a Republicii Moldova este limba română, şi nu „limba moldovenească în baza grafiei latine”, precum este formulat în articolul 13 din Constituţia Republicii Moldova.

În opinia scrisă a Preşedintelui Republicii Moldova se menţionează că denumirea ştiinţifică a limbii de stat în Republica Moldova este un lucru cert, aceasta continuând să fie o problemă de ordin politic.

 În viziunea Preşedintelui Republicii Moldova, naţiunea română este organizată în două state româneşti: România şi Republica Moldova. În cazul Republicii Moldova, sunt culese roadele unei ideologii perfide, diseminate pe parcursul a zeci de ani, care se bazează pe conceptul „existenţei a două naţiuni, a două limbi, a două istorii diferite”.

Preşedintele Republicii Moldova consideră că problema denumirii limbii oficiale a statului, determinată de problema identităţii lingvistice a naţiunii titulare, a generat o profundă scindare în cadrul populaţiei Republicii Moldova. Republica Moldova trebuie să-şi rezolve neîntârziat problemele lingvistice, denumirea oficială a limbii de stat urmând să fie determinată doar prin prisma adevărului ştiinţific, fără imixtiunea politicului.

Potrivit Academiei de Ştiinţe a Moldovei, limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este limba română, iar sintagma „limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine” din articolul 13 alin. (1) din Constituţie poate fi echivalată semantic cu limba română. În acelaşi timp, Academia menţionează necesitatea funcţionării limbii de stat a Republicii Moldova pe baza normelor ortografice ale limbii române.

Sesizarea a fost judecată de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă:

Dl  Alexandru TĂNASE, președinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANŢÂRU,

Dl Victor POPA,

Dl Petru RAILEAN, judecători 

Concluziile Curţii

Audiind argumentele părţilor şi examinând materialele dosarului, Curtea a reţinut că Declaraţia de Independenţă consacră crearea noului stat independent Republica Moldova şi stabileşte temeliile, principiile şi valorile fundamentale ale organizării statale a Republicii Moldova.

Curtea a reţinut că Declaraţia de Independenţă, fiind parte integrantă a Preambulului Constituţiei, are valoare de text constituţional şi face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate.

Curtea a statuat că Declaraţia de Independenţă constituie fundamentul juridic şi politic al Constituţiei, astfel încât nici o prevedere a acesteia din urmă nu poate depăşi cadrul Declaraţiei de Independenţă.

Prin urmare, orice control de constituţionalitate sau interpretare urmează a avea în vedere nu doar textul Constituţiei, ci şi principiile constituţionale enunţate în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

Astfel, Curtea a conchis că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei,textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează.

 Hotărârea Curţii

Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională a hotărât că, în sensul Preambulului Constituţiei, Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate. De asemenea, Curtea a statuat că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează. Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

***

DECLARAȚIA DE INDEPENDENȚĂ A REPUBLICII MOLDOVA

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA, constituit în urma unor alegeri libere și democratice,

AVÎND IN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru și statalitatea sa neîntreruptă în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale;

CONSIDERÎND actele de dezmembrare a teritoriului național de la 1775 și 1812 ca fiind în contradicție cu dreptul istoric și de neam și cu statutul juridic al Țării Moldovei, acte infirmate de întreaga evoluție a istoriei și de voința liber exprimată a populației Basarabiei și Bucovinei;

SUBLINIIND dăinuirea în timp a moldovenilor în Transnistria – parte componentă a teritoriului istoric și etnic al poporului nostru;

LUIND ACT de faptul că parlamentele multor state în declarațiile lor consideră întelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul URSS și Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio și cer lichidarea consecințelor politico-juridice ale acesteia, fapt relevat și de Conferința internațională „Pactul Molotov-Ribbentrop și consecintele sale pentru Basarabia” prin Declarația de la Chișinău, adoptată la 28 iunie 1991;

SUBLINIIND că fără consultarea populației din Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța, ocupate prin forță la 28 iunie 1940, precum și a celei din RASS Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al URSS, încălcând chiar prerogativele sale constituționale, a adoptat la 2 august 1940 „Legea URSS cu privire la formarea RSS Moldovenești unionale”, iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la stabilirea graniței între RSS Ucraineană și RSS Moldovenească”, acte normative prin care s-a încercat, în absența oricarui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii și apartenența noii republici la URSS;

REAMINTIND că în ultimii ani mișcarea democratică de eliberare națională a populației din Republica Moldova și-a reafirmat aspirațiile de libertate, independență și unitate națională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naționale de la Chișinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 și 27 august 1991, prin legile și hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat și reintroducerea alfabetului latin, 31 august 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, și schimbarea denumirii oficiale a statului, din 23 mai 1991;

PORNIND de la Declarația suveranității Republicii Moldova, adoptată de Parlament la 23 iunie 1990, și de la faptul că populația Republicii Moldova, exercitînd dreptul său suveran, nu a participat la 17 martie 1991, în ciuda presiunilor exercitate de organele de stat ale URSS, la referendumul asupra menținerii URSS;

ȚINÎND SEAMA de procesele ireversibile ce au loc în Europa și în lume de democratizare, de afirmare a libertății, independenței și unității naționale, de edificare a statelor de drept și de trecere la economia de piață;

REAFIRMÎND egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul acestora la autodeterminare, conform Cartei ONU, Actului final de la Helsinki și normelor de drept internațional;

APRECIIND, din aceste considerente, că a sosit ceasul cel mare al savîrșirii unui act de justiție, în concordanță cu istoria poporului nostru, cu normele de morală și de drept internațional,

PROCLAMĂ

solemn, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în numele întregii populații a Republicii Moldova și în fața întregii lumi:

REPUBLICA MOLOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ȘI DEMOCARTIC, LIBER SĂ-ȘI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ȘI VIITORUL FĂRĂ NICI UN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ȘI NĂZUINȚELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAȚIUL ISTORIC ȘI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAȚIONALE.

În calitatea sa de STAT SUVERAN ȘI INDEPENDENT, REPUBLICA MOLDOVA:

SOLICITĂ tuturor statelor și guvernelor lumii recunoașterea independenței sale, astfel cum a fost proclamată de Parlamentul liber ales al Republicii, și își exprimă dorința de interes comun cu țările europene, cu toate statele lumii, fiind gata să procedeze la stabilirea de relații diplomatice cu acestea, potrivit normelor de drept internațional și practicii existente în lume în această materie.

ADRESEAZĂ Organizației Națiunilor Unite cererea de a fi admisă ca membru cu drepturi depline în organizația mondială și în agențiile sale specializate;

DECLARĂ că este gata să adere la Actul final de la Helsinki și la Carta de la Paris pentru o nouă Europă, solicitind, totodată, să fie admisă cu drepturi egale la Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa și la mecanismele sale;

CERE Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupație a acesteia și să retragă trupele sovietice de pe teritoriul național al Republicii Moldova;

HOTĂRĂȘTE ca pe întregul său teritoriu să se aplice numai Constituția, legile și celelalte acte normative adoptate de organele legal constituite ale Republicii Moldova;

GARANTEAZĂ exercitarea drepturilor sociale, economice, culturale și a libertății politice ale tuturor cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv ale persoanelor aparținînd grupurilor naționale, etnice, lingvistice și religioase, în conformitate cu prevederile Actului final de la Helsinki și ale documentelor adoptate ulterior, ale Cartei de la Paris pentru o nouă Europă.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Adoptată la Chișinău, de Parlamentul Republicii Moldova, la 27 august 1991


PĂSĂRISME SAU ABERAȚII DINTR-UN „КУВЫНТЕЛЬНИК РУСО-МОЛДОВНЕСК” („CUVÂNTELINIC RUSO-MOLDOVNESC”)

Februarie 19, 2013

Cuvantelinic 1

Cuvantelinic 2

Citiți și vă cruciți! Așa au experimentat sovieticii în Transnistria, încercând să fabrice o păsărească limbă ”moldovnească”, diferită de limba română literară. Cam la fel procedează și sârbii în ziua de azi, încercând să siluiască limba română și să fabrice o păsărească limbă ”vlahă”.

Am redat, în prima coloană, cuvintele zise ”moldovnești”, iar în cea de a doua – sensul românesc care li s-a atribuit acestora în mod forțat. Între paranteze  am redat echivalentul semantic rusesc.

Aburomergători – locomotivă (паровоз)

Acrari – oxigen (кислород)

Acrealî – acid (кислота)

Amintealî, amintelnițî – instrucțiune de utilizare (памятка)

Amintelnic – monument (памятник)

Anezan – din sud (южанин)

Apari – hidrogen (водород)

Apâvindicătoari, apâlecuitoari – stațiune balneară (водолечебница)

Arătarnițî, arătuș – arătător (указка)

Ardenițî – sobă (топка)

A esti – a fi, a exista (существовать)

Estiri – existență (существование)

Căderi chemătoari – cazul vocativ (звательный падеж)

Căpițălu di țâgarcî – chiștoc (окурок)

Cărbunoacru – dioxid de carbon (углекислый газ)

Conmăsuratic – comparabil (соизмеримый)

Crescământ, crescăturî – vegetație (растительность)

Curjimi – lichid (жидкость)

Disțăntriș – excentric (эксцетрик)

Dizlegarnic, disfăcutnic – rezolvabil, soluționabil (разрешимый)

Dreaptascriiri – ortografie (правописание)

Dreaptajiudecari – justiție (правосудие)

Fațnic – personal (личный)

Grabâscriiri – stenografie (стенография)

Jâvinari – zootehnician (животновод)

Jâvinarii – menajerie (зверинец)

Jiumătatiostrov – peninsulă (полуостров)

Închisaș – deținut (узник)

Însușâtori, feliușâjit, sâestic, hirișnic – ciudat, straniu (cвоеобразный)

Înșepelnic – maculator, ciornă (черновик)

Înșeputnic, întâinic – elementar (элементарный)

Întâinic – primar, primitiv (первичный, первобытный)

Luntri subapnicî – submarin (подводная лодка)

Masnițî – cantină, ospătărie (столовая)

Muscomor – burete pestriț (ciupercă) (мухомор)

Nasocorn – rinocer (носорог)

Neazî-asfințât – sud-vest

Neazî-răsărit – sud-est

Nidifățâi – fără frecvență, în contumacie (заочность)

Nidifațnic – fără frecvență, în contumacie (заочный)

Nizăbăjelnic – scurt, de scurtă durată (непродолжительный)

Opriri, sămni di opriri – punctuație, semne de punctuație (препинание, знаки препинания)

Pătradcî – caiet (тетрадь)

Pedepsălnic – penal (уголовный)

Pistiatlantic – transatlantic (трансатлантический)

Pomântolucrari – agricultură (земледелие)

Potrivodreptati, potrijitati în drepturi – egalitate în drepuri (равноправие)

Potrivocumpăniri – echilibru (равновесие)

Porunșeș – comanditar (заказчик)

Pravilnișii, zaconitati – legalitate (законность)

Priars – ars (пригорелый)

Pristrigari, pristrigăt – apel (перекличка)

Producăturî, fășiturî, născăturî – creație (творчество)

Prostășâi, prostimi – simplitate (простота)

Pulimiot, gloanțaruncari – mitralieră (пулемёт)

Rășitoari – frigider (холодильник)

Râzânî – cauciuc (резина)

Sămăluitori – gânditor, cugetător (мыслящий)

Săpari – genist (сапёр)

Sânețari – muschetar (мушкетёр)

Sânișiințători – original (самобытный)

Sânivieațâscriiri – autobiografie (автобиография)

Sâniscris – autograf (автограф)

Sânizburători – avion (самолёт)

Scubornițî, scărelî – trapă (трап)

Suscrescători – ascendent (возрастающий)

Șenușălnițî – scrumieră (пепельница)

Șerecari – sudură (паяние)

Șerecari – sudor (паяльщик)

Șiorișioasî – arsenic (мышьяк)

Șlabon – barieră (шлагбаум)

Tălpaș – pieton (пешеход)

Tocmătati – exactitate, precizie (точность)

Trecaș – aventurier (проходимец)

Trezâtori, întărtători, dișteptători, zădăritori – afrodisiac (возбудитель)

Unofelinișii – omogenitate (однородность)

Unofelinic – omogen (однородный)

Unoflornic – monocolor (одноцветый)

Unonumaș, dionumaș – tiz (тёзка)

Unonumic – omonim (одноимённый)

Văkzal – gară (вокзал)

Veațâscriiri – biografie (жизнеописание)

Zaconodătători – legiuitor (законодатель)

Zaconoașăzari – legislație (законодательство)


LEGEA UCRAINEI DESPRE PRINCIPIILE POLITICII LINGVISTICE DE STAT (versiune românească în premieră absolută)

Decembrie 22, 2012

Asociația ”Răsăritul Românesc” din Republica Moldova prezintă, în premieră absolută, versiunea românească a Legii Ucrainei despre principiile politicii lingvistice de stat (nr. 5029-VI din 3 iulie 2012, promulgată la 8 august 2012), pentru o mai bună cunoaștere a cadrului legislativ din această țară vecină și pentru utilizarea legii de către reprezentanții Comunității Românești din Ucraina, în beneficiul consângenilor noștri.

romani-in-ucraina

LEGEA UCRAINEI

Despre principiile politicii lingvistice de stat

(Закон України «Про засади державної мовної політики»)

Conform prevederilor Constituției Ucrainei, ale Declarației despre drepturile naționalităților, ale Legii Ucrainei ”Despre ratificarea Cartei Europene a limbilor regionale și minoritare” etc.,

ținând cont de faptul că libera utilizare a limbilor în viața privată și cea socială în conformitate cu principiile proclamate de Pactul internațional al ONU cu privire la drepturile civile și politice, în spiritul Convenției Consiliului Europei cu privire la protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului constituie un drept inalienabil al oricărei persoane;

acordând o importanță majoră consolidării statutului limbii ucrainene de stat, ca unul dintre factorii de primă importanță ai identității naționale a poporului ucrainean, precum și garantării suveranității sale național-statale;

pornind de la faptul că doar libera dezvoltare și egalitatea în drepturi a tuturor limbilor naționale, că doar o înaltă cultură lingvistică reprezintă temeiul pentru o înțelegere spirituală reciprocă, pentru o îmbogățire reciprocă și pentru consolidarea societăți,

prezenta Lege stabilește principiile politicii lingvistice de stat din Ucraina.

Capitolul I

NOȚIUNI GENERALE

Articolul 1. Definirea termenilor

1. Termenii folosiți în prezenta Lege au următoarea semnificație:

Limbă de stat – idiomul fixat în lege, a cărui utilizare este obligatorie în organele administrației publice de stat și în acte, în instituții și organizații, la întreprinderi, în instituțiile de învățământ, științifice, de cultură, din domeniul comunicațiilor și informaticii;

Grup lingvistic – grup de persoane care locuiesc în Ucraina și care au aceeași limbă maternă;

Minoritate lingvistică – grup de persoane care locuiesc în Ucraina, au aceeași limbă maternă distinctă de limba de stat, și care este inferior numeric în raport cu restul populației țării;

Grup lingvistic regional – grup de persoane care locuiesc într-o anumită regiune (localitate) și care au aceeași limbă maternă;

Regiune – unitate administrativ-teritorială autonomă care poate fi constituită de Republica Autonomă Crimeea, o regiune, un raion, un oraș, un orășel, un sat;

Limbă regională sau minoritară – idiom folosit în mod tradițional în limitele unui anumit teritoriu al statului de către cetățenii acestui stat, cetățeni care sunt numeric inferiori în raport cu restul populației statului și/sau care este distinct de limba oficială (limbile oficiale) ale acestui stat;

Teritoriu de răspândire a limbii regionale – teritoriul uneia sau al câtorva unități administrativ-teritoriale ale Ucrainei (Republica Autonomă Crimeea, o regiune, un raion, un oraș, un orășel, un sat) pe care limba regională reprezintă un mijloc de comunicare pentru un anumit număr de persoane în măsură să justifice aplicarea diverselor măsuri de protecție sau stimulative prevăzute în prezenta Lege;

Limbă maternă – prima limbă însușită de o persoană în fragedă copilărie;

Limbile minorităților naționale – limba unei minorități legate prin comunitatea originii sale etnice;

Articolul 2. Sarcinile politicii lingvistice de stat

Politica lingvistică de stat în Ucraina are drept scop: reglementarea raporturilor sociale în sfera dezvoltării multilateale și în cea a utilizării limbii ucrainene în calitate de limbă de stat, în cea a utilizării limbilor regionale sau a limbilor minorităților și a altor limbi folosite de populația țării în viața economică, politică, socială și de stat, în comunicarea interpersonală și internațională; protecția drepturilor constituționale ale cetățenilor în aceste domenii; cultivarea unei atitudini respectuoase față de demnitatea națională a persoanei, față de limba și cultura sa; consolidarea unității societății ucrainene.

Articolul 3. Dreptul la autoidentificare lingvistică

1. Orice persoană are dreptul să stabilească liber limba pe care o consideră maternă și să aleagă limba de comunicare, precum și să se declare bilingv sau multilingv și să-și schimbe preferințele lingvistice.

2. Orice persoană, indiferent de originea sa etnică, de autoidentificarea culturală și națională, de locul de trai, de convingerile sale religioase are dreptul să utilizeze orice limbă în viața privată sau publică, să studieze și să susțină orice limbă.

Articolul 4. Legislația Ucrainei în domeniul lingvistic

1. Legislația Ucrainei în domeniul lingvistic se compune din Constituția Ucrainei, Declarația cu privire la drepturile minorităților din Ucraina, prezenta Lege, legile Ucrainei ”Despre ratificarea Cartei Europene a lmbilor regionale și minoritare”, ”Despre minoritățile naționale”, ”Despre ratificarea Confenției cadru a Consiliului Europei cu privire la protecția minorităților naționale” și alte legi ale Ucrainei, precum și tratatele internaționale care reglementează domeniul utilizării limbilor, tratate în privința obligativității cărora Rada Supremă a Ucrainei și-a exprimat acordul.

Principiile de bază ale politicii lingvistice de stat sunt stabilite de Constituția Ucrainei, iar modul de aplicare a limbilor în Ucraina este stabilit în mod exlusiv de prezenta Lege, din ale cărei norme trebuie să decurgă alte acte juridice care vor stabili particularitățile utilizării limbilor în diverse domenii ale vieții sociale.

2. Dacă un tratat internațional în privința obligativității căruia Rada Supremă a Ucrainei și-a exprimat acordul stabilește alte norme decât cele prevăzute de legislația Ucrainei, se aplică normele care cuprind prevederile cele mai favorizante în domeniul drepturilor omului.

Articolul 5. Scopurile și principiile politicii lingvistice de stat

1. Politica lingvistică de stat a Ucrainei se bazează pe recunoașterea și dezvoltarea multilaterală a limbii ucrainene ca limbă de stat și pe garantarea liberei dezvoltări a limbilor regionale sau minoritare, a altor limbi, precum și pe dreptul fiecărei persoane la autodeterminare lingvistică și la preferințe lingvistice.

2. În realizarea politicii lingvistice de stat, Ucraina respectă următoarle scopuri și principii:

1) recunoașterea tuturor limbilor care sunt folosite în mod tradițional în cuprinsul statului sau în cuprinsul unui anume teritoriu al său drept patrimoniu național, neadmiterea privilegiilor sau îngărdirilor pe criterii lingvistice;

2) asigurarea dezvoltării multilaterale și a funcționarii limbii ucrainene în calitate de limbă de stat în toate domeniile vieții publice pe întreg teritoriul statului cu crearea posibilității utilizării în paralel a limbilor regionale sau minoritare pe acele teritorii și în acele cazuri în care acest fapt este îndreptățit;

3) susținerea utilizării limbilor regionale sau minoritare în formă orală sau scrisă în domeniul învățământului, în mediile de informare în masă și crearea posibilității pentru utilizarea lor în activitarea organelor puterii de stat și în cea a organelor administrației publice locale, în cadrul procedurilor judiciare, în activitatea economică și socială, în timpul desfășurării activităților culturale și în alte domenii ale vieții sociale, în cuprinsul teritoriilor în care aceste limbi sunt folosite, ținând cont de situația fiecăreia dintre aceste limbi;

4) susținerea și dezvoltarea relațiilor culturale între diverse grupuri lingvistice;

5) asigurarea condițiilor pentru studierea limbii ucraine în calitate de limbă de stat, a limbilor regionale sau minoritare, a altor limbi și predarea în aceste limbi, ținând cont de situația fiecărei limbi la nivelurile corespunzătoare ale educației în instituțiile de învățământ de stat sau comunale;

6)  susținerea studiilor științifice în domeniul politicii lingvistice;

7) dezvoltarea schimburilor internaționale în domeniul care face obiectul prezentei Legi, în domeniul privind limbile utilizate în două sau mai multe state;

8) respectarea granițelor arealului de răspândire a limbilor regionale sau minoritare, cu scopul asigurării ca actuala sau o nouă organizare administrativ-teritorială să nu creeze piedici pentru dezvoltarea acestor limbi;

9) aplicarea acestui principiu plurilingvismului, când fiecare persoană din societare posedă câteva limbi, spre deosebire de situația în care unele grupuri lingvistice posedă doar limbile lor;

3. Statul contribuie la dezvoltarea multilingvismului, la studierea limbilor de comunicare internațională, întâi de toate a celora care au statut de limbi oficiale în cadrul ONU, UNESCO și al altor organisme internaționale.

Articolul 6. Limba de stat a Ucrainei

1. Limba de stat a Ucrainei este limba ucraineană.

2. Limba ucraineană în calitate de limbă de stat se folosește obligatoriu pe întreg teritoriul Ucrainei în îndeplinirea atribuțiilor organelor puterii legislative, executive și judecătorești, în tratatele internaționale, în procesul educativ din înstituțiile de învățământ în limitele și în ordinea stabilite de prezenta Lege. Statul facilitează utilizarea limbii de stat în mijloacele de informare în masă, știință, cultură și în alte domenii ale vieții publice.

3. Obligativitatea folosirii limbii de stat sau facilitarea utilizării ei într-un domeniu sau altul al vieții publice nu trebuie interpretate ca negare sau restângere a dreptului de utilizare a limbilor regionale sau minoritare în domeniile respective și pe teritoriul lor de răspândire.

4. Normele limbii ucrainene sunt stabilite de dicționarele limbii ucrainene și de ortografia ucraineană. Modul de aprobare a dicționarelor limbii ucrainene și a îndreptarelor ortografice ucrainene ca îndreptare general obligatorii de utilizare a limbii ucrainene, precum și modul de publicare oficială a cestor îndreptare sunt stabilite de Cabinetul de Miniștri al Ucrainei. Statul facilitează utilizarea formei normative a limbii ucrainene în mijloacele de informare în masă, precum și în alte domenii ale vieții publice.

5. Nicio prevedere din prezenta Lege nu poate fi interpretată ca fiind îndreptată spre îngustarea sferei de utilizare a limbii de stat.

Articolul 7. Limbile regionale și minoritare din Ucraina

1. Principiile politicii lingvistice de stat expuse în articolul 5 al prezentei Legi li se aplică tuturor limbilor regionale și minoritare din Ucraina folosite în cuprinsul său.

2. În contextul Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare, limbile regionale sau minoritare cărora li se aplică măsurile îndreptate spe utilizarea limbilor regionale sau minoritare prevăzute de prezenta Lege sunt limbile: rusă, bielorusă, bulgară, armeană, găgăuză, idiș, krâm-tătară, moldovenească, germană, neogreacă, polonă, romanes, română, slovacă, maghiară, ruteană, karaimă, krâmceacă.

3. Fiecăreia dintre limbile stabilite de alineatul doi al prezentului articol i se aplică măsurile îndreptate spre utilizarea limbilor regionale sau minoritare prevăzute de prezenta Lege, cu condiția ca numărul persoanelor purtătoare ale limbii regionale care locuiesc pe teritoriul de răspândire al acestei limbi constituie 10 procente sau mai mult din numărul total al populației acestui teritoriu.

Prin decizia consiliului local, în cazuri aparte, ținând cont de situația concretă, asemenea măsuri pot fi aplicate și față de limba unui grup lingvistic regional care constituie mai puțin de 10 procente din numărul total al populaiei respectivului teritoriu.

Dreptul de introducere a inițiativei privind aplicarea măsurilor îndreptate spre utilizarea limbilor regionale sau minoritare aparține, de asemenea, locuitorilor teritoriului de răspândire a respectivei limbi.

În cazul colectării semnăturilor unui număr de persoane care depășește 10 procente din locuitorii unui anumit teritoriu, consiliul local este obligat să adopte decizia corespunzătoare într-un termen de 30 de zile din momentul prezentării listelor cu semnături. Acțiunile sau inacțiunea consiliului local pot fi atacate în instanță, în procedură de contencios administrativ.

Modul de formare a grupurilor de inițiativă și de întocmire a listelor de semnături este determinat în asemenea cazuri de legislația cu privire la referendumuri.

4. Numărul unui grup lingvistic regional de pe un anumit teritoriu este determinat pe baza datelor recensământului general al populației din Ucraina despre componența lingvistică a populației în limita unităților administrativ-teritoriale (Republica Autonomă Crimeea, regiuni, raioasne, orașe, orășele, sate).

5. În chestionarele folosite în timpul recensământului general al populației din Ucraina, în scopul stabilirii apartenenței persoanelor fizice la un grup lingvistic concret, trebuie să figureze întrebarea despre limba identificată ca limbă maternă a persoanei și întrebarea despre apartenența la un grup lingvistic sau altul.

6. Limba (limbile) regională sau minoritară care întrunește condițiile prevăzute în alineatul trei al prezentului articol este utilizată în cuprinsul respectivului teritoriu al Ucrainei în activitatea oganelor puterii locale de stat, a organelor Republicii Autonome Crimeea și a organelor administrației publice locale, este utilizată și studiată în insituțiile de învățământ de stat sau în cele comunale, fiind, de asemenea, utilizată în alte domenii ale vieții publice în limtele și în ordinea stabilite de prezenta Lege.

7. În raza teritoriului de răspândire a limbii regionale sau minoritare care întrunește condițiile alineatului trei al prezentului articol realizarea activitățlor prevăzute de prezenta Lege pentru dezvoltarea, utilizarea și protecția limbii regionale sau minoritare este obligatorie pentru organele puterii locale de stat, pentru organele administrației publice locale, asociațiile obștești, instituții, întreprinderi, pentru pesoanele cu funcții de răspundere sau persoanele din serviciul public, precum și pentru persoanele fizice și persoanele care au statut de subiecți ai activității de antreprenoriat.

8. Limba regională poate fi liber folosită dincolo de limitele teritoriului său de răspândire, în modul stabilit de prezenta Lege.

9. Nicio prevedere din prezenta Lege despre dezvoltarea, utilizarea sau protecția limbilor regionale sau minoritare nu trebuie să fie interpretată în sensul împiedicării folosirii limbii de stat.

Articolul 8. Protecția drepturilor și libertăților lingvistice ale omului și ale cetățeanului

1. Umilirea publică sau lipsa de respect, distorsionarea intenționată a limbii de stat, a limbilor regionale sau minoritare în actele sau în textele oficiale, de natură să împiedice sau să îngrădească utilizarea lor, încălcarea drepturilor omlui, precum și ațâțarea vrajbei pe motive lingvistice atrage răspunderea stabilită prin articolul 161 al Codului Penal al Ucrainei.

2. Orice persoană are dreptul să-și apere drepturile și libertățile lingvistice, prin orice mijloace neinterzise de lege, împotriva încălcării acestor drepturi și libertăți și împotriva ilegalității de atentare la ele.

3. Oricărei persoane îi este garantat dreptul de apărare în organele corespunzătoare ale statului și în instanța de judecată a drepturilor sale lingvistice și a intereselor legitime ale copiilor săi, dreptul de contestare în instanță a deciziilor, acțiunilor sau inacțiunii organelor puterii de stat și ale organelor administrației publice locale, ale persoanelor cu funcții de răsundere sau persoanele din serviciul public, ale persoanele juridice și fizice care încalcă drepturile și libertățile lingvistice ale omului și ale cetățeanului.

4. Orice persoană are dreptul să ceară apărarea drepturilor și libertăților sale lingvistice de către Împuternicitul Radei Supreme a Ucrainei pentru drepturile omului.

5. Orice persoană are dreptul ca după utilizarea tuturor formelor și mijloacelor de apărare juridică la nivel național să ceară apărarea drepturilor și libertăților sale lingvistice în instanțele judecătorești internaționale corespubnzătoare sau în organele corespunzătoare ale organismelor internaționale din care Ucraina face parte.

Capitolul II

LIMBA DE LUCRU A ORGANELOR PUTERII DE STAT, A ORGANELOR ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE, A INSTANȚELOR JUDECĂTOREȘTI, ÎN DOMENIUL ACTIVITĂȚII ECONOMICE ȘI SOCIALE

Articolul 9. Limba în care se țin ședințele Radei Supreme a Ucrainei

1. Ședințele Radei Supreme a Ucrainei, a comitetelor și comisiilor acesteia se țin în limba de stat. Vorbitorul poate lua cuvântul în altă limbă. Taducerea intervenției acestuia în limba de stat este asigurată, în caz de necesitate, de către Aparatul Radei Supreme a Ucrainei.

2. Proiectele de legi, proiectele altor acte normative i se prezintă Radei Supreme a Ucrainei spre examinare în limba de stat.

Articolul 10. Limba actelor organelor de stat și ale organelor administrației publice locale

1. Actele organelor supreme ale puterii de stat se adoptă în limba de stat și se publică în versiune oficială în limba de stat, în limba rusă și în alte limbi regionale sau minoritare.

2. Actele organelor locale ale puterii de stat și cele ale organelor administrației publice locale se adoptă și se publică în limba de stat. În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întruncesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege actele organelor locale ale puterii de stat și cele ale organelor administrației publice locale se adoptă în limba de stat sau în această limbă (aceste limbi) regională sau minoritară și se publică în versiune oficială în aceste limbi.

Articolul 11. Limba de lucru, a actelor și documentației organelor puterii de stat și a organelor administrației publice locale

1. Limba de lucru de bază, a actelor și documentației organelor puterii de stat și a organelor administrației publice locale este limba de stat. În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întruncesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, în activitatea, actele și documentația organelor locale ale puterii de stat și ale administrației publice locale poate fi folosită limba (limbile) regională sau minoritară. În corespondența acestor organe cu organele puterii de stat de nivel superior se permite folosirea acestei (acestor) limbi regionale sau minoritare.

2. Statul le garantează celor care apelează la organele puterii de stat și la organele administrației publice locale acordarea de servicii în limba de stat, iar în cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întruncesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege și în limba (limbile) regională respectivă. Necesitatea sigurării unei asemenea garanții trebuie luată în calcul la selectarea funcționarilor.

3. Persoanele cu funcții de răspundere și persoanele din serviciul public sunt obligate să posede limba de stat, să comunice în ea cu vizitatorii, iar în cuprinsul teritoriului de răspîndire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege sunt obligate, în comunicarea cu vizitatorii care folosesc limba (limbile) regională, să posede și să comunice în lim această limbă (aceste limbi) regională. Persoanelor care utilizează limba (limbile) regională le este asigurat dreptul de a prezenta cereri verbale sau scrise și de a primi răspunsuri la ele în această limbă (limbi) regională.

4. Limba de lucru a conferințelor, întrunirilor și a altor reuniuni oficiale organizate de organele puterii de stat și de către organele administrației publice locale, de către organizațiile neguvernamentale este limba de stat. În cuprinsul teritoriului în care, potrivit condițiilor alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, este răspândită limba (limbile) regională, la conferințe, ntruniri și alte reuniuni oficiale poate fi utilizată și această limbă (limbi) regională. În caz de necestiate este asigurată traducerea corespunzătoare.

5. Textele anunțurilor oficiale, ale comunicatelor se redactează în limba de stat. În cuprinsul teritoriului în care, potrivit condițiilor alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, este răspândită limba (limbile) regională, în baza deciziei consiliului local, acest gen de texte pot fi difuzate în această limbă (limbi) regionale sau în limba rusă.

6. Denumirea organelor puterii de stat și a organelor administrației publice locale, a asociațiilor neguvernametale, a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor, înscrisurile pe ștampilele acestora, pe foile cu antet și firmele lor se redau în limba de stat. În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, în baza deciziei consiliului locale, ținând cont de situația limbii regionale, denumirea și înscrisurile pot fi redate în limba de stat și în limba (limbile) regională.

Articolul 12. Limba documentelor privind alegerile și referendumurile

1. Documentația privind alegerea Președintelui Ucrainei, a deputaților poporului din Ucraina, a deputaților în Rada Supremă a Republicii Autonome Crimeea, a deputaților și persoanelor cu funcții de răspundere din administrația publică locală, documentația privind referendumurile naționale și locale din Ucraina sunt perfectate în limba de stat. În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, documentația privind alegerile deputaților în Rada Supremă a Republicii Autonome Crimeea, a deputaților și persoanelor cu funcții de răspundere din administrația publică locală, în baza deciziei comisiei electorale teritoriale, iar documentația privind referendumurile locale, în baza deciziei consiliului local, este perfectată și în această limbă (limbi) regională.

2. Buletinele de vot se tipăresc în limba de stat. În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, buletinele de vot pentru alegerile deputaților în Rada Supremă a Republicii Autonome Crimeea, a deputaților și persoanelor cu funcții de răspundere din administrația publică locală, în baza deciziei comisiei electorale teritoriale, pot fi tipărite și în respictiva limbă (limbi) regională.

3. Buletinele de vot pentru referendumul național sau local din Ucraina se tipăresc în limba de stat. . În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, buletinele de vot pentru referendumul național sau local din Ucraina, în baza deciziei consiliului local, cuprinde, alături de textul în limba de stat, traducerea acestuia în respectiva limbă (limbi) regională.

4. Afișele electorale ale candidaților pentru funcția de Președinte al Ucrainei, ale candidaților la funcțiile de deputat al poporului din Ucraina, de deputat în Rada Supremă a Republicii Autonome Crimeea, de deputat și de persoane cu funcții de răspundere din administrația publică locală sunt tipărinte în limba de stat. În baza demersului respectivului subiect al procesului electoral, alături de textul în limba de stat este plasată traducerea lui în limba (limbile) regională.

5. Materialele electorale se perfectează în limba de stat sau în limba (limbile) regională, după cum consideră necesar însuși candidatul, partidul politic sau organizația sa locală care sunt subiecți ai procesului electoral.

Articolul 13. Limba documentelor de identitate sau a datelor despre identitatea persoanei

1. Pașaportul cetățeanului Ucrainei sau documentul echivalent, precum și datele despre posesorul acestuia cuprinse în acest document, se perfectează în limba de stat, iar alături, la alegerea cetățeanului, în una dintre limbile regionale sau minoritare din Ucraina. Acțiunea acestei prevederi se răspândește și asupra altor documente oficiale care atestă identitatea cetățeanului Ucrainei sau date despre acesta (înscrisurile din actele de stare civilă și documentele eliberate de organele de înregistrare a actelor de stare civilă, documentul de studii, carnetul de muncă, livretul militar și alte documente oficiale), precum și asupra documentelor care atestă identitate cetățeanului străin sau a apatridului, dacă persoana a formulat o cerere scrisă în acest sens.

2. Documentul despre studii, eliberat de isntituția de învățământ cu predare în limba regională, se perfectează, la cererea titularului, în două limbi – în limba de stat, iar alături – în respectiva limbă regională.

Articolul 14. Limba procedurilor judecătorești

1. În Ucraina, justiția în cauze civile, economice, administrative și penale este efectuată în limba de stat. În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, în baza înțelegerii acordului părților, instanțele pot desfășura procedurile în această limbă (limbi) regională.

2. Un judecător profesionist trebuie să posede limba de stat. În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, statul garantează posibilitatea desfășurării procedurilor judecătorești în această limbă (limbi) regională. Necesitatea asigurării unei asemenea garanții trebuie luată în considerație la selectarea cadrelor judecătorești.

3. Părțile în proces prezintă în judecată documente procesuale și probe expuse în limba de stat. În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, se permite prezentarea în judecată a documentelor procesuale și probelor expuse în respectiva limbă (limbi) regională, însoțite, în caz de ncesitate, de traducerea în limba de stat, fără suportarea de către părțile în proces a cheltuielilor suplimentare.

4. Persoanelor participante în proces li se asigură dreptul de a susține acțiuni procesuale verbale (prezentarea de pledoarii, de prope și explicații, demersuri și contestații, întrebări etc.) în limba maternă sau ăn altă limbă pe care o posedă, folosind serviciile interpretului în ordinea stabilită de legislația procesuală.  În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, serviciile interpretului din limba (limbile) regională sau minoritară se acordă, în caz de necesitate, fără suportarea de către aceste persoane a unor cheltuieli suplimentare.

5. Documentele de judecată sau de anchetă se perfectează în limba de stat.

6. Documentele de judecată sau de anchetă, potrivit ordinii stabilite de legislația procesuală, li se înmânează părților în proces (condamnatului într-un dosar penal) în limba de stat sau în traducerea în limba lor maternă sau în altă limbă pe care aceștia o posedă.

Articolul 15. Limba investigațiilor preliminare, a anchetei și supravegherii de către organele procuraturii

Limba de lucru și a actelor de investigare preliminară, a anchetei și supravegherii de către organele procuraturii în Ucraina este limba de stat. Alături de limba de stat, în timpul desfășurării investigațiilor preliminare, a anchetei și a supravegheri de către organele procuraturii, pot fi utilizate limbile regionale sau minoritare din Ucraina, precum și alte limbi. Orice presoană are dreptul să i se aducă neîntârziat la cunoștință, în limba pe care acesta o înțelege, motivele arestării sau reținerii, precum și natura și cauzele învinuirii îpotriva sa și să se apere, folosind această limbă, în caz de necesitate, primind asistența gratuită a unui interpret.

Articolul 16. Limba procedurilor notariale.

Procedurile notariale în Ucraina se desfășoară în limba de stat. Dacă persoana care a solicitat îndeplinirea unei acțiuni notariale nu posedă limba de stat, la cererea acesteiaa, textele perfectate trebuie traduse de către notar sau de către un traducător în limba pe care o posedă.

Articolul 17. Limba asistenței juridice

Avocatul acordă asistență juridică persoanelor fizice și juridice în limba de stat sau în limba acceptată de către client.

Articolul 18. Limba activităților economice și sociale

1. În activitatea econimică și socială a întreprinderilor de stat, a instituțiilor și organizațiilor, limba de bază este limba de stat, de asemenea, utilizându-se liber limba rusă și alte limbi regionale sau minoritare.

2. În activitatea economică și socială a asociațiilor obștești, a întreprinderilor private, a insituțiilor și organizațiilor, a cetățenilor care sunt subiecți ai activității de antreprenoriat și a persoanelor fizice se utilizează în mod liber limba de stat, limbile regionale și minoritare, precum și alte limbi.

3. Este interzisă ca regulele interne din întreprinderi, instituții și organizații cu orice formă de proprietate să cuprindă prevederi care să excludă sau să limiteze în comunitarea colaboratorilor utilizarea limbii de stat, a limbii ruse, a altor limbi regionale sau minoritare. În activitatea întreprinderilor pot fi folosite și alte limbi.

Articolul 19. Limba tratatelor internaționale ale Ucrainei

Limba tratetelor internaționale ale Ucrainei, precum și a acordurilor dintre întreprinderi, instituții și organizații din Ucraina și întreprinderi, instituții și organizații din alte state este limba de stat și limba celeilalte (celorlalte) părți, dacă însuși acordul internațional nu prevede altfel.

Capitolul III

LIMBA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI, ȘTIINȚEI, INFORMATICII ȘI CULTURII

Articolul 20. Limba învățământului

1. Libera alegere a limbii de instruire constituie un drept inalienabil al cetățeanului Ucrainei, drept care se realizează în cadrul prezentei Legi, cu condiția studierii obligatorii a limbii de stat într-un volum suficient integrării în societatea ucraineană.

2. Cetățenilor Ucrainei li se garantează dreptul de a primi studii în limba de stat și în limbile regionale sau minoritare. Acest drept este asigurat prin rețeaua de instituții preșcolare, de instituții extrașcolare și școlare de învățământ mediu general, tehnic profesional și superior de stat și comunal în limba ucraineană sau în ale limbi regionale de studiu, rețea creată în conformitate cu necesitățile cetățenilor și potrivit legislației Ucrainei despre învățământ.

3. Necesitatea cetățenilor privind limba de studiu se stabilește în mod obligatoriu în baza cererii privind limba de instruire depuse de către elevi (în cazul minorilor – de către părinți sau de către tutori), de către studenți la admiterea în instituțiile de învățământ de stat sau comunale, precum și, în caz de necesitate, în orice timp pe parcursul studiilor.

4. Instituțiile de învățământ de stat sau comunale instituie, în ordinea stabilită, clase sau grupe separate, în care instruirea se desfășoară în altă limbă decât în instituția respectivă de învățământ în general, dacă există un număr suficient de cereri respective privind limba de instruire depuse de către elevi (în cazul minorilor – de către părinți sau de către tutori), de către studenți, în conformitate cu legislația Ucraiei despre învățământ.

5. În scopul susținerii grupurilor lingvistice puțin numeroase, se stabilesc, în ordinea stabilită de lege, norme pentru formarea de instituții de învățământ, clase și grupe incomplete și se asigură condițiile pentru funcționarea lor.

6. Limba de instruire în instituțiile private de învățământ de orice grad este stabilită de către fondatorii (proprietarii) acestor instituții.

7. În toate instituțiile de învățământ mediu de cultură generală este asigurată studierea limbii de stat și a uneia dintre limbile regionale sau minoritare. Volumul de studiu al limbilor regionale sau minoritare este stabilit de către consiliile locale în conformitate cu legislația despre învățământ, ținându-se cont de gradul de răspândire a acestor limbi în teritoriul respectiv.

8. În instituțiile de cultură generală, de stat sau comunale, cu predare în limbile regionale studierea materiilor se face în limbile regionale (cu excepția limbii și literaturii ucrainene, care sunt studiate în limba ucraineană).

9. Testele pentru evaluarea externă a calității învățământului se întocmesc în limba de stat. La dorința persoanei, testele se prezintă în traducerea în limba regională sau minoritară (cu excepția testului la limba și literatura ucraineană).

10. Convorbirea sau alte forme de evaluare, dacă sunt prevăzute ca atare la admiterea într-o insituție de învățământ, se desfășoară în limba de stat sau, la dorința candidatului,  în limba de predare din această instituție.

11. Statul asigură pregătirea cadrelor didactice pentru instituțiile de învățământ cu limbile de instruire regionale sau minoritare și realizează asigurarea metodică a unei asemenea pregătiri.

12. Instituțiile de învățământ pot forma clase și grupe cu predarea în limbile străine.

Articolul 21. Limba în domeniul științei

Cetățenilor Ucrainei li se garantează dreptul liberei utilizări în domeniul activității științifice a limbii de stat, a limbilor regionale sau minoritare, a altor limbi. Statul facilitează crearea infrastructurii lingvistice corespunzătoare, cuprinzând posibilitatea utilizării n activitatea științifică a libii de stat, a limbilor regionale sau minoritare, a altor limbi, inclusiv a celor străine, cuprinzând posibilitatea studierii literaturii științifice, a desfășurării activităților științifice, a publicării rezultatelor lucrărilor de cercetare științirică și de desfășurarea oricăror asemenea activități în aceste limbi. Rezultatele lucrărilor de cercetare științifică se redactează în limba de stat, în limba regională sau minoritară ori în altă limbă, la alegerea autorilor lucrărilor.

În publilcațiile periodice cu caracter științific editate în limba de stat se prezintă anumite puncte ale rezultatelor științifice în limbile regionale sau minoritare ori în alte limbi. În publicațiile periodice cu caracter științifi editate în limbile regionale sau minoritare ori în alte limbi, expunerea rezultatelor științifice de bază se face în limba de stat.

Articolul 22. Limba în domeniul informaticii

1. Limbile de bază ale informaticii în Ucraina sunt ucraineana, rusa și engleza. Sistemele computaționale și programele electronice utilizte de către organele puterii de stat și de către orgameșe administrației publice locale, de către întreprinderile, instituțiile și organizațiile de stat trebuie să asigure posibilitatea prelucrării textelor în limbile ucraineană, rusă și engleză. Sistemele computaționale de stat și programele electronice utilizate de ele pot folosi în mod liber și alte limbi.

2. Limba sistemelor computaționale private și programele electronice tulizate de ele este stabilită de proprietarii acestor sisteme.

Articolul 23. Limba în domeniul culturii

1. Statul, subliniind importanța dialogului intercultural și a multilingvismului, este preocupat de dezvolarea formelor ucrainofone ale vieții culturale, garantează libera folosire a limbilor regionale și minoritare în domeniul culturii, neamestecul în activitatea de creație a oamenilor de cultură și asigură realizrea drepturilor și intereselor culturale ale tuturor gruprulor lingvistice din Ucraina.

2. În scopul unei largi cunoașteri de către cetățenii Ucrainei a realizărilor culturale ale altor popoare ale lumii, în Ucraina este asigurată traducerea și publicarea în limba ucraineană, în limbile regionale sau minoritare ori în alte limbi a  literaturii artistice, politice, științifice sau de altă natură.

3. Impresariatul și anunțurile privind concertele și ale activități culturale desfășurate de către persoane aparținând unor diverese grupruri lingvistice, privind evoluarea artiștilor de peste hotare pot fi făcute în limba de stat, în limbile regionale sau minoritare, în alte limbi, la alegerea organizatorilor acțiunii.

4. Efectuarea de copii ale filmelor de producție străină difuzate în cinematografe sau în rețele publice de televiziune sau în condiții casnice în Ucraina se face în limba originalului sau cu dublarea sau sonorizare sau sutitrarea în limba de stat sau în libile regionale sau minoritare, la comanda distribuitorilor și beneficiarilor, ținându-se cont de necesitățile lingvistice ale consumatorilor.

Capitolul IV

LIMBA ÎN DOMENIUL INFORMAȚIEI ȘI COMUNICAȚIILOR

Articolul 24. Limba mijloacelor de informare în masă și a editurilor

1. Oricărei persoane i se garantează dreptul de a consuma produse informaționale oferite de mijloacele de informare în masă în orice limbă. Acest drept, în respect față de principiul independenței mass-media, este asigurat prin crearea condițiilor pentru difuzarea informației în diferite limbi și libera alegere a limbii acestui tip de consum. Statul facilitează editarea și difuzarea operelor de artă audio și audiovizuale, a tipăriturilor în limba de stat, în limbile regionale sau minoritare.

2. Informația oficială despre activitatea organelor puterii de stat și a organelor administrației publice locale este difuzată în limba de stat, iar în cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege – de asemenea, în această limbă (limbi) regională. În cazul difuzării informației oficiale într-o limbă care este diferită de limba oficială, difuzorul trebuie să asigure traducerea autentică în limba de stat din limba în care este difuzată această informație.

3. Instituțiile de radio și televiziune din Ucraina pot, la discreția lor, emite în limba de stat, în limbile regionale și minoritare, în limbile de comunicare internațională și în alte limbi, atât într-una dintre aceste limbi, cât și în câteva dintre ele. Volumul emisiei la nivel național, regional și local în limba de stat, în limbile regionale sau minoritare trebuie să corespundă ponderii numerice a grupurilor etnice și este stabilit în mod independent de către difuzori.

4. Transmisiunea operelor audiovizuale se face în limba originalului sau cu dublaj, sonorizare sau subtitrare în limba de stat, în limbile regionale sau minoritare, la discreția instituțiilor de radio și televiziune.

În cazul existenței posibilităților tehnice, instituțiile de radio și televiziune efectuează transisiuni ale operelor audiovizuale în câteva limbi, cu asigurarea liberei alegeri de către consumatori a limbii acestor opere.

5. Statul garantează libertatea recepționării directe a emisiunilor radio și de televiziune din țările vecine, emisiuni transmise în aceeași limbă sau în limbi asemănătoare cu limba de stat sau în limbile regionale sau minoritare din Ucraina și nu împiedică retransmisia prin unde a emisiunilor de radio și televiziune din țările vecine în aceste limbi și asigură, de asemenea, libertatea exprimării opiniilor și libera răspândire a informației în aceste limbi prin intermediul publicațiilor tipărite. Realizarea acestor libertăți poate fi fi limitată, în condițiile legii.

6. Limba mijloacelor de informae în masă tipărite este stabilită de către fondatori în conformitate cu actele de constituire.

7. Tipăriturile destinate uzului de serviciu și scopurilor practice (blachete, formulare,chitanțe, bilete etc.) sunt difuzate de către organele puterii de stat și de către organele administrației publice locale, de către întreprinderile, instituțiile și organizațiile de stat în limba de stat. În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, în baza deciziei consiliului local, asemenea tipărituri pot fi difuzate și în respectiva limbă (limbi) regională. În cazul editării tipăriturilor destinate scopurilor practice și difuzate de către întreprinderile, instituțiile și organizațiile privare, precum și de către întreprinzătorii individuali și de către cetățeni, sunt folosite liber limba de stat, limbile regionale sau minoritare și alte limbi.

Articolul 25. Limba în domeniul comunicațiilor poștale și telecomunicațiilor

1. În domeniul acordării serviciilor de comunicații poștare și de telecomunicații din Ucraina sunt utilizate limba de stat și limbile regionale sau minoritare.

2. Adresele expeditorului și destinatarului expedițiilor poștale, ale telegramelor expediate în cuprinsul Ucrainei trebuie completate în limba de stat. Textul telegramelor poate fi scris în orice limbă, utilizând literele alfabetului chirilic sau ale alfabetului latin.

3. Expedițiile poștale internaționale și informațiile transmise prin intermediul rețelelor de telecomunicații de uz oștesc sunt prelucrate folosind limbile prevăzute în acordurile internaționale ale Ucrainei.

Articolul 26. Limba publicității și a marcajului comercial

1. Anunțurile publicitare, anunțurile și alte forme ale producției publicitare audiovizuale se fac în limba de stat sau în orice altă limbă la alegerea furnizorului de publicitate.

2. Mărcile comerciale și semnele serviciilor sunt redate în anunțurile publiciate în forma în care li se acordă acestora protecția juridică în Ucraina, în conformitate cu legislația.

3. Mărcile comerciale, instrucțiunile privind folosirea lor etc. se redau în limba de stat și în limba regională sau minoritară. La decizia producărotului de mărfuri, alături de textul redat în limba de stat poate fi plasată traducerea lui în alte limbi. Marcarea mărfurilor pentru export poate fi făcută în orice limbă.

Capitolul V

LIMBA TOPONIMELOR ȘI A NUMELOR CETĂȚENILOR

Articolul 27. Limba toponimelor

1. Toponimele (denumirile geografice) – denumirile unităților administrativ-teritoriale, ale stațiilor de cale ferată, ale străzilor și piețelor etc. – se formează și sunt redate în limba de stat. În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, alături de toponimul în limba de stat este redat echivalentul lui în respectiva limbă (limbi) regională. În caz de necesitate, este redat corespondentul în alfabet latin (transliterarea) al toponimului din limba de stat.

2. Redarea toponimelor ucrainene într-o limbă (limbi) regională sau minoritară se face în conformitate cu tradițiile limbii în care sunt redate. Redarea lor în alte limbi se face prin transliterarea din liba de stat.

3. Toponimele din afara Ucrainei se redau în limba de stat în transcripție din limba originalului.

4. Edițiile cartografice destinate folosirii în Ucraina se elaborează și sunt tipărite în limba ucraineană.

Articolul 28. Limba numelor cetățenilor Ucrainei

1. Numele cetățenilor Ucrainei se redau în limba de stat în conformitate cu ortografia ucraineană.

2. Numele cetățenilor Ucrainei se redau în limbile regionale și în alte limbi în conformitate cu normele stabilite.

3. Orice cetățean al Ucrainei are dreptul să-și utilizeze numele de familie și prenumele (patronimicul) în limba maternă, potrivit tradițiilor limbii respective, precum și dreptul la recunoașterea lor oficială. La folosirea acestui drept, înscrierea numelui de familie și a prenumelui (patronimicului) în pașaportul cetățeanului Ucrainei, în pașaportul cetățeanului Ucrainei pentru călătorii peste hotare și în alte acte oficiale se face prin transliterare din ucraineană, rusă sau din altă limbă, la alegerea cetățeanului.

4. Înscrierea numelui de familie și a prenumelui (patronimicului) în pașapoarte și în alte acte oficiale se face cu acordul prealabil al deținătorului.

5. Orice cetățean al Ucrainei dispune de dreptul la corectarea înscrisurilor greșire ale numelui său de familie și prenumelui (patronimicului) său din pașapoarte sau din alte acte oficiale, inclusiv a celor care s-au produs ca urmare a încălcării exigențelor alineatelor trei și patru ale prezentului articol.

Capitolul VI

LIMBA FORȚELOR ARMATE ALE UCRAINEI ȘI A ALTOR FORMAȚIUNI ARMATE

Articolul 29. Limba Forțelor Armate ale Ucrainei și a altor formațiuni armate

Limba Regulamentelor militare, a documentației, a activităților de birou, a formlării ordinelor și comenzilo și a altor tipuri de comunicare regulanetară în Forțele Armate ale Ucrainei și a alte formațiuni armate create în conformitate cu legislația Ucrainei este limba ucraineană.

Capitolul VII

SPRIJINIREA DEZVOLTĂRII LIMBII ȘI CULTURII UCRAINENE PESTE HOTARELE UCRAINEI

Articolul 30. Sprijiirea dezvoltării limbii și cuturii ucrainene peste hotarele Ucrainei

Statul sprijină, în conformitate cu normele internaționale și acordurile interstatale, dezvoltarea limbii și culturii ucrainene peste hotare, facilitează satisfacerea necesităților național-culturale ale ucrainenilor de peste hotare, acordă, în conformitate cu normele dreptului internațional, un ajutor multilateral, la dorința acestora, școlilor de cultură generală, instituțiilor științifice, asociațiilor cultural-naționale ale ucrainenilor, ale cetățenilor de origine ucraineană domiciliați peste hotarele țării, în studierea limbii ucrainene și efectuarea de cercetări științifice în domeniul ucrainologiei, facilitează instruirea cetățenilor de origine ucraineană în instituțiile de învățământ din Ucraina.

Capitolul VIII

APLICAREA LEGII UCRAINEI ”Despre principiile politicii lingvistice de stat”

Articolul 31. Aplicarea prezentei Legi

1.Organizarea aplicării Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat” se pune în sarcina Cabinetului de Miniștri al Ucrainei, a organelor centrale și locale ale puterii executive, a organelor administrației publice locale, a conducătorilor de asociații cetățenești, de întreprinderi, instituții și organizații în limitele competențelor acestora.

2. Controlul privind aplicarea prezentei Legi este efectuat de Rada Supremă a Ucrainei sub forma controlului parlamentar, precum și de către alte organel ale puterii de stat și organe ale administrației publice locale împuternicite în acest sens de către legislația Ucrainei.

3. Organele puterii judecătorești asigură apărarea judecătorească privind aplicarea prezentei Legi.

Capitolul IX

RĂSPUNDEREA PENTRU ÎNCĂLCAREA LEGII UCRAINEI ”Despre principiile politicii lingvistice de stat”

Articolul 32. Răspunderea pentru încălcarea Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat”

Organele puterii de stat, organele administrației publice locale, persoanele cu funcții de răspundere și persoanele din serviciul public care se fac vinovate de încălcarea Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat” poartă răspndere administrativă și penală în conformitate cu legislația Ucrainei.

Capitolul X

Prevederi finale

1. Legea intră în vigoare din data publicării acesteia. Publicarea Legii este asigurată în limba de stat, în limbile regionale și minoritare, precum și în alte limbi.

2. Din data intrării în vigoare a prezentei Legi se abrogă:

Legea RSS Ucrainene ”Despre limbile din RSS Ucraineană” (Monitorul Sovietului Suprem al RSS Ucrainene, 1989, nr. 45, art. 631; Monitorul Sovietului Suprem al RSS Ucrainene, 1995, nr. 13, art. 85, nr. 24, art. 159);

Hotărârea Sovietului Suprem al RSS Ucrainene ”Despre modul de punere în aplicare a Legii RSS Ucrainene ”Despre limbile din RSS Ucraineană”” (Monitorul Sovietului Suprem al RSS Ucrainene, 1989, nr. 45, art. 632).

3. Până la aducerea în conformitate cu prezenta Lege, actele normativ-juridice în vigoare se aplică în partea în care nu contravin prezentei Legi.

4. Cabinetul de Miniștri al Ucrainei:

va asigura în termen de trei luni aducerea actelor sale normativ-juridice și a actelor normativ-juridice ale ministerlor și ale altor organe centrale ale puterii executive în conformitate cu prezenta Lege;

va adopta măsurile pentru ca organele, organizațiile, instotuțiile, persoanele cu răspundere din cadrul lor și persoanele din serviciu public care sunt vizate, precum și toți cetățenii să fie informați asupra drepturilor și obligațiilor stabilite de prezenta Lege;

va pune în sarcina organlui executiv central abilitat în domeniul statisticii, a organelor sale teritoriale ca, în termen de trei luni, să asigure consiliile locale vizate cu datele recensământului general al populației Ucrainei privind componența lingvistică a populației acestor unități administrtiv-teritoriale, potrivit alineatului trei al articolului 7 din prezenta Lege.

5. Consiliul Național al Ucrainei pentru televiziune și radiodifuziune va asigura, în termen de trei luni, aducerea licencelor de emisie eliberate anterior instituțiilor de radio și de televiziune în conformitate cu cerințele prezentei Legi, fără ca solicitanții licențelor de emisie să suporte cheltuieli suplimentare.

Capitolul XI

Prevederi tranzitorii

1. Se introduc modificări în următoarele legi ale Ucrainei:

1) Legea Ucrainei ”Despre învățământ” (Monitorul Sovietului Suprem al RSS Ucrainene, 1991, nr. 34, art. 451):

Articolul 7 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 7. Limba de instruire

Limba de instruire se stabilește potrivit articolului 20 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

În articolul 18:

alineatul întâi se completează, după cuvântul ”conform”, cu sintagma ”necesităților cetățenilor privind limba de instruire”;

alineatul patru se competează cu o propoziție inițială în următoarea redacție:

”Necesitatea nor instituții de învățământ de stat sau comunale de toate gradele cu diferite limbi de instruire este determinată în mod obligatoriu în baza cererilor privind limba de instruire prezentate de către elevi (în cazul minorilor – de către părinți sau tutori), de către stundeți la admiterea în instituțiile de învățământ, precum și, în caz de necesitate, în orice moment pe durata instruirii”.

În legătură cu această completare, alineatele întâi, doi, trei și patru devin, respectiv alineatele doi, trei, patru, cinci;

alineatul întâi al articolulului 35 se completează, după sintagma ”determinată de necesitățile sociale”, cu cuvântul ”lingvistice”;

propoziția a treia din alineatul trei al articolului 59 se completează, după sintagma ”atitudinea respectuoasă față de limba de stat”, cu sintagma ”limbile regionale sau minoritare, față de alte limbi”;

2) În Legea Ucrainei ”Despre învățământul preșcolar” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 2001, nr. 49, art. 259):

alineatul trei al articolului 7 se completează, după cuvântul ”de stat”, cu sintagma ”limbile regionale sau minoritare”;

articolul 10 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 10. Limba educației preșcolare

Limba educației preșcolare este stabilită conform articolului 20 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

Propoziția a șasea din alineatul doi al articolului 36 se completează, după cuvintele ”de stat”, cu sintagma ”limbilor regionale sau minoritare”;

3) În legea Ucrainei ”Despre învățământul mediu de cultură generală” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1999, nr. 28, art. 230):

Alineatul șapte al articolului 5 se completează, după cuvintele ”de stat”, cu sintagma ”limbilor regionale sau minoritare”;

Articoul 7 se espune într-o nouă redacție:

”Articolul 7. Limba de instruire și educației în instituțiile de învățământ de cultură generală

Limba de instruire și educației în instituțiile de învățământ de cultură generală se stabilește potrivit articolului 20 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

Propoziția a patra din alineatul doi al articolului 29 se compeltează, după cuvintele ”de stat”, cu sintagma ”limbilor regionale sau minoritare”;

4) În legea Ucrainei ”Despre educația extrașcolară” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 2000, nr. 46, art. 393) articolul 7 se expune într-o nouă redacție:

”Artocolul 7. Limba de instruire în educația extrașcolară

Limba de instruire în educația extrașcolară este stabilită de articolul 2 0al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

5) În Legea Ucrainei ”Despre învățământul superior” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 2002, nr. 20, art. 134) articolul 5 se expune într-o nouă redacție:

”Artocolul 5. Limba de instruire în instituțiile de învățământ superior

Limba de instruire în instituțiile de învățământ superior este stabilită de articolul 20 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

6) În Codul Procesual Civil al Ucrainei (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 2004, nr. 40-41,42, art. 492) articolul 7 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 7. Limba procedurilor judiciare civile

Limba procedurilor judiciare civile este stabilită de articolul 14 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

7) În Codul Procesual Economic al Ucrainei (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1992, nr. 6, art. 56) articolul 3 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 3. Limba procedurilor judiciare economice

Limba procedurilor judiciare economice este stabilită de articolul 14 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

8) În Codul Administrativ al Ucrainei (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 2005, nr. 35-36,27, art. 446) articolul 15 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 15. Limba procedurilor judiciare administrative

Limba procedurilor judiciare administrative este stabilită de articolul 14 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

9) În Codul de Procedură Penal al Ucrainei (Monitorul Sovietului Suprem al RSS Ucrainene, 1961, nr. 2, art. 15) articolul 19 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 19. Limba procedurilor judiciare în cauzele penale

Limba procedurilor judiciare în cauzele penale este stabilită de articolul 15 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

10) În Legea Ucrainei ”Despre notariat” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1993, nr. 39, art. 383) articolul 15 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 15. Limba procedurilor judiciare economice

Limba procedurilor notariale este stabilită de articolul 16 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

11) Legea Ucrainei ”Despre avocatură” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1993, nr. 9, art. 62) se completează cu un nou articol, șase, având următorul cuprins:

”Articolul 6. Limba asistenței juridice

Limba asistenței juridice este stabilită de articolul 17 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

12) În Legea Ucrainei ”Despre administrațiile locale de stat” (Monitorul Radei Supreme a  Ucrainei, 1999, nr. 20-21, art. 190) alineatul întâi al articolului 12 se expune într-o nouă redacție:

”În funcțiile din administrațiile locale de stat se desemnează cetățeni ai Ucrainei care dispun de studii și pregătire profesională corespunzătoare, posedă limba de stat, limbile regionale și minoritare în volumul necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în conformitate cu exigențele articolului 11 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

13) În Legea Ucrainei ”Despre serviciul în organele administrației publice locale” (Monitorul Radei Supreme a  Ucrainei, 2001, nr. 33, art. 175) alineatul doi al articolului 5 se expune într-o nouă redacție:

”În serviciul public pot fi desemnate persoane care dispun de studii și pregătire profesională corespunzătoare, posedă limba de stat, limbile regionale și minoritare în volumul necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în conformitate cu exigențele articolului 11 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

14) În Legea Ucrainei ”Despre minoritățile naționale din Ucraina” (Monitorul Radei Supreme a  Ucrainei, 1992, nr. 36, art. 529) articolul 8 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 8. Limba de lucru, a procedurilor și documentației organelor puterii de stat și a celor ale administrației publice locale este stabilită de articolul 11 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

15) În Legea Ucrainei ”Despre autonomica publică locală” (Monitorul Radei Supreme a  Ucrainei, 1997, nr. 24, art. 170):

Punctul 50 din alineatul întâi al articolului 26 se expune într-o nouă redacție:

”50) adoptarea hotărârilor pentru aplicarea prevederilor articolelor 7, 11,12, 20, 24 ale Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

Subpunctul 1 al punctului b) al articolului 32 se expune într-o nouă redacție:

”1) asigurarea în limitele competențelor acordate a accesului și gratuității învățământului și asistenței medicate în respectivul teritoriu, asigurarea posibilității de obținere a studiilor în limba de stat, iar în limitele teritoriului de răspândire a unei limbi regionale – în această limbă regională sau minoritară, potrivit normelor stabilite de articolul 29 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

16) În Legea Ucrainei ”Despre alegerea Președintelui Ucrainei” (Monitorul Radei Supreme a  Ucrainei, 1999, nr. 14, art. 81) alineatul doi al artcolului 59 se completează:

După cuvântul ”text”, cu cuvintele ”și limba (limbile)”;

Cu propoziția ”Limba (limbile) afișului electoral se stabilește conform articolului 12 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

17) În Legea Ucrainei ”Despre alegerile deputaților poporului din Ucraina” (Monitorul Radei Supreme a  Ucrainei, 2004, nr. 27-28, art. 366) alineatul doi al artcolului 67 se completează:

După cuvântul ”text”, cu cuvintele ”și limba (limbile)”;

Cu propoziția ”Limba (limbile) afișului electoral se stabilește conform articolului 12 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

18) În Legea Ucrainei ”Despre alegerea deputaților în Rada Supremă a Republicii Autonome Crimeea, în consiliile locale și a primarilor satelor, orășelelor și orașelor” (Monitorul Radei Supreme a  Ucrainei, 2004, nr. 30-31, art. 382):

În articolul 24:

Punctul 8 al alineatului doi, după cuvântul ”text”, se completează cu cuvintele ”și limba (limbile)”;

Punctul 9 al alineatului patru, după cuvântul ”text”, se completează cu cuvintele ”și limba (limbile)”;

Punctul 9 al alineatului cinci, după cuvântul ”text”, se completează cu cuvintele ”și limba (limbile)”;

Punctul 10 al alineatului întâi al articolului 36, după cuvintele ”de stat”, se completează cu cuvintele ”iar în limitele teritoriului de răspândire a limbii regionale sau minoritare, de asemenea, în această limbă regională sau minoritară”;

 Alineatul doi al articolului 52:

După după cuvântul ”text”, se completează cu cuvintele ”și limba (limbile)”;

Se completează cu o nouă propoziție:”Limba (limbile) afișului electoral se stabilește conform articolului 12 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

Alineatul nouă al articolului 63 se expune într-o nouă redacție:

”Limba (limbile) buletinului de vot se stabilește conform articolului 12 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

19) În Legea Ucrainei ”Despre referendumul național și local din Ucraina” (Monitorul Sovietului Suprem al  RSS Ucrainene, 1991, nr. 33, art. 443) în articolul 36:

Alineatul patru:

După cuvântul ”conținutul”, se completează cu cuvintele ”limba (limbile)”;

După cuvintele ”Rada Supremă a Ucrainei”, se completează cu cuvintele ”în conformitate cu deciziile consiliilor locale privind limba (limbile) buletinului de vot”;

Alineatul cinci se expune într-o nouă redacție:

”Limba (limbile) buletinului de vot se stabilește conform articolului 12 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

20) În Legea Ucrainei ”Despre organele de înregistrare a actelor de stare civilă” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1994, nr. 14, art. 78) articolul 16 se expune într-o nouă redacție:

”Articolului 16. Limba procedurilor în organele de înregistrare a actelor de stare civilă

Limba procedurilor în organele de înregistrare a actelor de stare civilă se stabilește conform articolului 13 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

21) În Legea Ucrainei ”Despre cultură” Nr. 2778-VI din 14 decembrie 2010, articolul 5 se expune într-o nouă redacție:

”Articolului 5. Limba în domeniul culturii

1.Aplicarea limbilor în domeniul culturii este garantată de Constituția Ucrainei și se stabilește conform articolului 23 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat”;

2. Statul asigură dezvoltarea multilaterală și funcționarea limbii de stat în domeniul culturii, garantează libera utilizare a limbilor tuturor minorităților naționale din Ucraina”;

22) În Legea Ucrainei ”Despre cinematografie” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1998, nr. 22, art. 114):

Articolul 6 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 6. Limba în domeniul cinematografiei

Aplicarea limbilor în domeniul cinematografiei se realizează conform articolului 23 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat”;

Alineatul doi al articolului 14 se expune într-o nouă redacție:

”Difuzarea filmelor străine se face în conformitate cu articolul 23 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat” și cu tratatele internaționale pentru a căror obligativitatea și-a dat acordul Rada Supremă a Ucrainei”;

23) În Legea Ucrainei ”Despre informație” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1992, nr. 48, art. 650), articolul 11 se expune într-o nouă redacție:

 ”Articolul 11. Limba informațiilor

Limba informațiilor este stabilită de Legea Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat” și tratatele internaționale pentru a căror obligativitatea și-a dat acordul Rada Supremă a Ucrainei, de alte acte legislative ale Ucrainei în domeniul informației”;

24) În Legea Ucrainei ”Despre televiziune și radiodifuziune” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1994, nr. 10, art. 43), articolul 10 se expune într-o nouă redacție:

 ”Articolul 10. Utilizarea limbilor în activitatea informațională a organizațiilor de radio și televiziune

Utilizarea limbilor în activitatea informațională este stabilită de articolul 24 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

Punctul j) din alineatul doi al articolului 24 se omite;

Punctul d) din alineatul trei al articolului 27 se omite;

25) În Legea Ucrainei ”Despre agențiile de știri” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1996, nr. 13, art. 83), articolul 3 se expune într-o nouă redacție:

 ”Articolul 3. Limba produselor agențiilor de știri

Agențiile de știri își difuzează produsele, în conformitate cu legislația Ucrainei despre limbi, în limba de stat, în limba rusă, în alte limbi regionale sau minoritare, precum și în alte limbi, respectând normele morale general recunoscute ale exprimării”;

26) În Legea Ucrainei ”Despre modul de reflectarea a activității organelor puterii de stat și a organelor administrației publice locale din Ucraina de către mijloacele de informare în masă” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1997, nr. 49, art. 229), articolul 4 se expune într-o nouă redacție:

 ”Articolul 4. Limba difuzării informațiilor despre activitatea organelor puterii de stat și a organelor administrației publice locale

Limba în care se difuzează informațiile despre activitatea organelor puterii de stat și a organelor administrației publice locale  e stabilește conform articolului 24 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

27) În Legea Ucrainei ”Despre comunicațiile poștale” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 2002, nr. 6, art. 39), articolul 4 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 4. Limba în sfera acordării serviciilor poștale

Limba în sfera acordării serviciilor poștale este stabilită de articolul 25 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

28) În Legea Ucrainei ”Despre telecomunicații” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 2004, nr. 12, art. 155) articolul 7 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 7. Limba în sfera telecomunicațiilor

Limba în sfera telecomunicațiilor este stabilită de articolul 25 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

29) În Legea Ucrainei ”Despre publicitate” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1996, nr. 39, art. 181), articolul 6 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 6. Limba publicității

Limba publicității este stabilită de articolul 26 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

30) În Legea Ucrainei ”Despre preparatele medicale” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1996, nr. 22, art. 86), articolul 12 se cumpletează cu un nou alineat având următorul cuprins:

”Limba marcajului preparatelor medicale, a instrucțiunilor privind administrarea lor este stabilită de articolul 26 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

31) În Legea Ucrainei ”Despre denumirile geografice” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 2005, nr. 27, art. 360), în articolul 6:

Alineatul doi se expune într-o nouă redacție:

”Limba denumirilor obiectivelor geografice aflate pe teritoriul Ucrainei este stabilită de articolul 27 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

Alineatul trei al articolului 6 se omite.

32) În articolul 2 al Regulamentului Radei Supreme a Ucrainei aprobat prin Legea Ucrainei ”Despre Regulamentul Radei Supreme a Ucrainei” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 2010, nr. 14-15, nr. 16-17, art. 133):

Alineatul trei se expune într-o nouă redacție:

”Limba ședințelor Radei Supreme a Ucrainei este stabilită de articolul 9 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

Alineatul patru al articolului 2 se omite.

33) În Hotărârea Radei Supreme a Ucrainei ”Despre aprobarea prevederilor despre pașaportul cetățeanului Ucrainei, despre adeverința de naștere și pașaportul cetățeanului Ucrainei pentru călătorii în străinătate” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1992, nr. 37, art. 545):

În Hotărârea despre pașaportul cetățeanului Ucrainei, propoziția întâi din punctul 4 se expune într-o nouă redacție:

”Limba pașaportului este stabilită de alineatul întâi al articolului 13 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat”. Înscrierea numelui de familie și a prenumelui (patronimicului) se face în conformitate cu articolulul 28 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

În anexa la Hotărârea despre adeverința de naștere, propoziția a treia se expune într-o nouă redacție:

”limba adeverinței de naștere este stabilită de articolului 14 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat”. Înscrierea numelui de familie și a prenumelui (patronimicului) se face în conformitate cu articolulul 28 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

În Hotărârea despre pașaportul cetățeanului Ucrainei pentru călăroriile în străinătate, în punctul 6, propoziția care urmează după cuvintele ”în conformitate cu” se completează cu cifrele și cuvintele:  ”cu articolulul 28 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””.

Președintele Ucrainei V. Ianukovici

Kiev, 3 iulie 2012

Legea a fost promulgată de Președintele Ucrainei la 8 august 2012


ROMÂNA A FOST RECUNOSCUTĂ CA LIMBĂ REGIONALĂ ÎN MARAMUREȘUL ISTORIC (REGIUNEA TRANSCARPATICĂ DIN UCRAINA)

Decembrie 22, 2012

Maramuresul de Nord etnic

Vineri, 21 decembrie 2012, convocat la Ujgorod, Consiliul regiunii Transcarpatice a adoptat, cu 78 de voturi pro și 5 abțineri, în condițiile în care 14 consilieri au refuzat să-și exprime votul, o Hotărâre prin care limbilor maghiară, română și ruteană li se recunoaște oficial statutul de limbi regionale. Hotărârea cuprinde două puncte, în care se spune:

1. Se ia act de faptul că potrivit situației din 21 decembrie 2012, în conformitate cu articolul 7 al Legii Ucrainei despre principiile politicii lingvistice de stat, pe teritoriul unor unități administrativ-teritoriale aparte din regiune (sate, comune și orașe), alături de limba ucraineană de stat, sunt răspândite, ca limbi regionale, maghiara, româna și ruteana.

2. Se recomandă organelor administrației publice locale din regiunea Transcarpatică să adopte, în temeiul legii,  măsurile necesare în vederea realizării pe teritoriul fiecărei unități administrativ-teritoriale a prevederilor Legii Ucrainei despre principiile politicii lingvistice de stat”.*

Până în prezent, 7 Consilii locale din Ucraina i-au conferit oficial limbii române statutul de limbă regională: 1. Apșa de Jos (raionul Rahău, Transcarpatia), 2. Biserica Albă (raionul Rahău, Transcarpatia), 3. Pătrăuții de Jos (raionul Storojineț, Cernăuți), 4.  Slatina  (raionul Rahău, Transcarpatia), 5. Strâmtura (raionul Rahău, Transcarpatia), 6. Tărăsăuţi (raionul Noua Suliță, Cernăuți), 7. Topcina (raionul Teceu, Transcarpatia).

Românii constituie a doua minoritate etnică din Ucraina (413 749 de persoane înregistrate la recensământul din 2001), după cea rusească. Ei sunt  autohtoni, li se atribuie etnonimul de români sau infranimele de moldoveni și volohi, și constituie majoritatea populației în actualele raioane Herța (94%), Reni (51%, în sudul Basarabiei) și Adâncata (67%, în nordul Bucovinei), deținând o pondere importantă, în principal, în numeroase localități din regiunile Cernăuți, Odesa și Transcarpatică. Organizațiile românilor din Ucraina confirmă că în această țară există un număr de alți peste 15 000 de români care nu au fost înregistrați ca atare la recensământul din 2001. Potrivit informațiilor de care dispunem, în următoarele luni urmează ca mai multe zeci de consilii locale din Ucraina, precum și Consiliul regional Cernăuți, să examineze propunerile de a i se conferi limbii române statutul de limbă regională, alături de ucraineană.

romani-in-ucraina

În afară de România, limba română are statut oficial în Republica Moldova (limbă de stat) și în Provincia Autonomă Voievodina din Serbia (limbă oficială alături de sârbă și alte 4 limbi). Totodată, dialectul aromân (macedo-român) are statut oficial în orașul Crușova din Republica Macedonia, țară care îi recunoaște pe macedo-români, prin Constituție, drept etnie cofondatoare a statului, iar dialectul istro-român este recunoscut prin prevederile Statutului Regiunii Istria din Croația, cu toate că aceste prevederi nu sunt transpuse în practică.

De asemenea, româna este una dintre cele cinci limbi în care sunt oficiate servicii religioase în Sfântul Munte Athos, singurul teritoriu cu statut autonom special din Grecia. Limba română este și una dintre cele 23 de limbi oficiale și de lucru ale Uniunii Europene, începând cu anul 2007. Româna mai este una dintre cele 6 limbi oficiale ale Uniunii Latine, organizație internatională din care fac parte 36 de state de expresie neolatină.

Statutul de limbă oficială pe care limba română literară sau dialectele sale îl au în 6 state europene (România, Republica Moldova, Republica Macedonia, Grecia (Muntele Athos), Serbia și Ucraina), precum și prezenta unor numeroase comunități istorice românești sau de limbă română în diverse țări, îndreptățesc așteptarea ca Parlamentul de la București să examineze și să adopte o Lege cu privire la românofonia în lume.

––––––––––––––––

*”1. Взяти до відома, що станом на 21 грудня 2012 року, відповідно до статті 7 Закону України „Про засади державної мовної політики” на території окремих адміністративно-територіальних одиниць області (сіл, селищ та міст), поряд з українською мовою, як державною поширеними є, як регіональні, угорська, русинська та румунська мови.

2. Рекомендувати органам місцевого самоврядування Закарпатської області та наявності законних підстав, вживати заходи щодо реалізації на території адміністративно-територіальної одиниці положень Закону України  про засади мовної політики.”


PRIMUL INSTRUMENT JURIDIC CROAT PENTRU PROTECȚIA DIALECTULUI ISTRO-ROMÂN

Noiembrie 15, 2012
STATUTUL REGIUNII ISTRIA (STATUT ISTARSKE ŽUPANIJE / STATUTO DELLA REGIONE ISTRIANA / STATUTE OF THE ISTRIAN REGION) din Croația, adoptat la 19 mai 2003, la Pazin, recunoaște oficial, în premieră istorică, și asigură cadrul juridic pentru protejarea dialectului istro-român al limbii române!

Capitolul III. Protecția particularităților autohtone, etnice, și culturale. Articolul 18 (21).

Regiunea Istria promovează particularitățile sociale, teritoriale, naturale, etnice, culturale și altele ale Istriei. Regiunea Istria promovează obiceiurile naționale istriote, celebrarea sărbătorilor naționale, protejarea toponimelor originale, și conservarea dialectelor locale (ceakavian, țakavian, țokavian, țekavian, kaikavian, istriot, istro-venețian, istro-român și altora) prin educație despre baștină și mediul social, precum și prin alte modalități.
(Versiunea originală croată: Istarska županija promiče društvene, prostorne, prirodne, etničke, kulturne i druge osobitosti Istre.Istarska županija promiče istarske narodne običaje, obilježavanje narodnih blagdana, zaštitu izvornih toponima te očuvanje lokalnih govora (čakavski, cakavski, cokavski, cekavski, kajkavski, istriotski, istrovenetski, istrorumunjski i dr.) kroz zavičajnu nastavu i druge sadržaje.)
(Versiunea oficială italiană: La Regione Istriana promuove le caratteristiche sociali, territoriali, naturali, etniche, culturali, nonché le altre particolarità dell’Istria.La Regione Istriana promuove le usanze popolari istriane, la celebrazione delle festività popolari, la tutela dei toponimi originali, e delle parlate locali (ciacava, “tzacava”, caicava, istriota, istroveneta, istrorumena ed altre) attraverso l’istruzione dedicata alla conoscenza dell’ambiente sociale e mediante altri contenuti.)
(Versiunea neoficială engleză: The Istrian Region promotes social, physical, ethnic, cultural, and other characteristics of Istria.
The Istrian Region promotes Istrian national customs, marking national holidays, protection of autochthonous toponyms, and the preservation of local dialects (Chakavian, Cakavian, Cokavian, Cekavian, Kajkavian, Istriorian, Istro-Venetian, Istro-Romanian, and other) through education about the homeland and other contents.)

Solicitare de donaţie: Bustul lui Eugeniu Coşeriu în satul natal – Mihăileni, Republica Moldova

Octombrie 7, 2012
Eugen Coşeriu, bust. Schiţă realizată de Gheorghe Gheorghiţă (Iaşi)

Eugeniu Coşeriu, bust. Schiţă realizată de Gheorghe Gheorghiţă (Iaşi)

Fundaţia Moldova din Washington, DC, în partneriat cu Primăria comunei Mihăileni din raionul Râşcani, Republica Moldova, solicită donaţii pentru a contribui financiar la instalarea la Mihăileni a bustului lui Eugeniu Coşeriu (1921-2002), lingvist român de renume mondial (a se vedea mai jos datele biografice).

Bustul este realizat de sculptorul Gheorghe Gheorghiţă din Iaşi, în orasul în care Eugeniu Coşeriu şi-a făcut studiile. Toate lucrările, inclusiv turnarea busitului în bronz, instalarea fundaţiei, sunt estimate la 150 mii MDL (sau 12,2 mii USD sau 9,4 mii EUR).

Donaţiile făcute către Fundatia Moldova de rezidenţi din SUA (persoane private şi/sau organizaţii, companii) sunt scutite de taxe.

Donaţii se pot face online prin PayPal (email: foundation@moldova.org) şi pe pagina Fundaţiei Moldova http://foundation.moldova.org/pages/eng/120/ sau prin cec bancar – pentru Moldova Foundation (cu indicaţia: For Eugen Coseriu’s bust) – la adresa de mai jos.

Cu multumiri anticipate,

Vlad Spânu
Preşedintele Fundatiei Moldova

The Moldova Foundation
1425 K Street, NW, Suite 350
Washington, DC 20005, USA

Tel.+1-202-587-5638
Fax:+1-202-587-5601
Email: foundation@ moldova.org
Web: http://foundation.moldova.org

EUGENIU COŞERIU

Eugeniu Coșeriu (sau Eugenio Coseriu, n. 27 iulie 1921, comuna Mihăileni, județul Bălți, azi în Republica Moldova  – d. 7 septembrie 2002, Tübingen, Germania) a fost un lingvist român din exil, membru de onoare al Academiei Române (din 1991). Este fondatorul primei școli lingvistice din America de Sud și al Școlii lingvistice de la Tübingen. Părinte a ceea ce azi se numește lingvistica integrală, Eugeniu Coșeriu este unul dintre cei mai importanți lingviști ai secolului XX.

Studii

A absolvit liceul „Ion Creangă” din orașul Bălți, apoi și-a continuat studiile în filologie la universitățile din Iași, Roma; a mai studiat filosofie la Universitatea din Milano. Între 1950 și 1963 a predat la Universitatea din Montevideo, Uruguay, între 1961 și 1963 fiind profesor-invitat și la Universitatea din Bonn, Germania. Din 1963 și până la sfârșitul vieții a fost profesor la Tübingen. Mai multe generații de discipoli ai lui Eugeniu Coșeriu constituie Școala de lingvistică de la Tübingen. A fost Doctor Honoris Causa a aproape 50 de universități din întreaga lume.

Activitatea științifică

Doctor în Filologie și Filosofie, autorul unui număr de peste 50 de volume și a mii de pagini de exegeză, al unor noi teorii despre principiile fundamentale ale filologiei, contribuie la îmbogățirea metodologiei disciplinelor lingvistice.

Opera științifică a lui Eugeniu Coșeriu n-a cunoscut prea multe ediții în limba română, majoritatea lucrărilor savantului au apărut în italiană, spaniolă, germană, franceză și alte limbi. Traducerea în românește a Lecțiilor de lingvistică generală a fost un eveniment reverberant în viața academică de la Chișinău și București. Lucrarea este una de referință în domeniu, apariția ei marchează, în opinia discipolului de la Cluj al lui Coșeriu, lingvistul Mircea Borcilă, „un moment important în procesul istoric de recuperare a gândirii științifice a marelui savant și de emancipare a teoriei lingvistice românești”, dat fiind că „în contextul numeroaselor cărți de același gen apărute, în diverse limbi, în ultima jumătate de secol, aceste Lecții de lingvistică generală se disting, într-un mod deosebit de pregnant, prin altitudinea epistemiologică și vastitatea orizontului investigațional, prin temeinicia inegalabilă cu care sunt evaluate marile doctrine ale lingvisticii contemporane și, nu în ultimul rând, prin limpezimea și claritatea cu care sunt înfățișate contururile abordării proprii asupra fenomenului lingvistic”. Totuși, în mod evident, concepția coșeriană trebuie studiată în ansamblu, ca sistem. Lucru pe care și l-au propus discipolii marelui filolog.

Eugeniu Coșeriu a menținut legături strânse cu mediul științific românesc și cu baștina, revenind deseori atât în satul său natal, cât și la București, Cluj, Chișinău. În calitatate de om de știință nu a ezitat să-și susțină cu fermitate convingerile, chiar atunci când acestea veneau în contradicție cu un regim sau altul. Referindu-se la practicile de „purificare lingvistică” la care recurg autoritățile de la Chișinău, promovând ideea existenței unei limbi moldovenești, în cadrul conferinței științifice Unitatea limbii române – cu privire specială la Basarabia și Bucovina, Eugeniu Coșeriu a reiterat opinia, pe care a susținut-o mereu, că „a promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică. Din punct de vedere istoric și practic este o absurditate, o utopie și din punct de vedere politic e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și deci un act de genocid etnico-cultural”.

În comunicarea susținută la Congresul al V-lea al Filologilor Români (Iași-Chișinău, 6-9 iunie 1994) Eugeniu Coșeriu face o prezentare generală a tipologiei limbilor romanice, oprindu-se asupra locului limbii române printre limbile romanice și stării actuale a dialectului dacoromân. Comunicarea conține de asemenea o argumentare riguroasă (sub aspect genealogic, tipologic și al arealului) a tezei privind unitatea dialectului dacoromân. Lingvistul insistă asupra fraudelor științifice comise de susținătorii teoriilor care neagă unitatea acestuia. Chestiunea care îl preocupă pe Coșeriu în mod deosebit este menținerea acestei unități, aspect pe care îl abordează într-o altă comunicare, prezentată la Sesiunea Științifică „Limba română și varietățile ei locale” (București, 31 octombrie 1994). Una dintre concluzii fiind că: „limbă a culturii și limbă de stat este limba română pentru întreg spațiul carpato-danubiano-nistrean, adevăr care nu poate submina independența Republicii Moldova ca stat, tot așa cum nu subminează independența Australiei, a Canadei sau a Statelor Unite ale Americii recunoașterea limbii engleze ca limbă oficială, de stat, a acestor țări”, pentru că, le aduce aminte Coșeriu oponenților săi, „granițele politice nu au coincis și nici nu pot coincide cu cele lingvistice”.

Conform afirmației lui Mircea Borcilă (Universitatea din Cluj), Eugeniu Coșeriu a fost „cel mai strălucit exponent al culturii române în planul universal al științelor omului”.

Opera lingvistică (selectivă)

• Teoría del lenguaje y lingüística general, Madrid, 1973.

• Sincronía, diacronía e historia, Madrid, 1973 (trad. în română: Sincronie, diacronie și istorie, București, 1997).

• Principios de semántica estructural, Madrid, 1978.

• El hombre y su lenguaje, Madrid, 1977.

• Tradición y novedad en la ciencia del languaje, Madrid, 1977.

• Gramática y semántica universales, Madrid, 1978.

• Introducere în lingvistică, Editura Echinox, Cluj, 1999, traducere de Elena Ardeleanu și Eugenia Bojoga, cuvânt înainte de Mircea Borcilă.

• Lecții de lingvistică generală, Chișinău, Editura ARC, 2000.

• Limbaj și politică, în „Revista de lingvistică și știință literară”, nr. 5, 1996, Institutul de Lingvistică și Institutul de Istorie și Teorie Literară ale Academiei de Științe a Moldovei, 1996.

• Latinitatea orientală, în culegerea Limba română este patria mea. Studii. Comunicări. Documente, Chișinău, 1996, p. 15-31.

• Unitatea limbii române – planuri și criterii, ibidem, p. 205-121.

(Sursa: Wikipedia, http://ro.wikipedia.org/wiki/Eugen_Co%C8%99eriu)

* * *

COSERIU, EUGENIO (1921-2002). Professor of linguistics and an international authority in Romance philology. Eugeniu Coşeriu (italianized name: Eugenio Coseriu) was born in Mihăileni, Râşcani, north of Bălţi. He studied linguistics in Iaşi, then continued his studies in Italy where he earned a doctor’s degree in linguistics in Rome (1944) and in philosophy in Milan (1949). In 1951, he moved to South America and settled in Uruguay where, till 1963, he taught at the University of Montevideo. In 1963, Coseriu returned to Europe and held teaching positions at the Universities of Coimbra (Portugal) Strasbourg (France) and Bonn, Frankfurt and Tübingen (Germany).

Coseriu wrote extensively on the unity of the Romanian language and its relation to other Romance languages. In The Language and Folklore of Bessarabia, Bessarabian Linguistic Materials and A Geography of Linguistics he gave fresh appraisals of the relationships and links between Romanian and its kindred Latin-origin languages spoken in Europe and the Americas. In 1997, in recognition of his outstanding scholarly contributions to the revival of Moldova’s cultural and linguistic legacy, Moldova’s President Petru Lucinschi awarded Professor Coseriu Moldova’s highest medal— Ordinul Republicii (Order of the Republic).

(Sursa: Historical Dictionary of Moldova, 2007)


Eminescu – Om ales al lui Dumnezeu

Ianuarie 15, 2012

Eminescu a fost adesea, şi pe bună dreptate, numit Românul total, Românul autentic sau Românul absolut. În acelaşi timp, Eminescu este universal. Eminescu este creatorul limbii române moderne şi poate fi înţeles până la capăt doar prin opera sa de geniu, scrisă până la vârsta de 33 de ani. Ca poet este sublim, ca prozator este fascinant, iar ca jurnalist ne oferă şi ne va oferi întotdeauna o lecţie unică de patriotism şi de europenitate. Pentru noi, românii basarabeni, Mihai Eminescu, rămânând unul din sublimii poeţi ai lumii, este, de asemenea, un simbol sacru, un stindard, un profet, un învăţător, un apostol, un spirit tutelar. Comemorarea şi omagierea lui la Strasbourg sau la Chişinău nu este pentru noi doar un simplu exerciţiu cultural, ci constituie o probă de demnitate naţională, un prilej în plus pentru afirmarea identităţii şi unităţii noastre spirituale româneşti. Ca fiu al Moldovei şi ca român a iubit Basarabia şi s-a gândit întotdeauna la ea. Nu uităm că de la Eminescu încoace existăm cu adevărat ca naţiune civilizată, ca Lume Românească, în concertul umanităţii. Nu greşesc dacă spun că Eminescu este în sine şi de unul singur cel mai mare factor cultural românesc. El este şi un nepreţuit factor geolingvistic şi geopolitic. În ordinea superioară a lucrurilor însă, când vorbim de creşterea şi împlinirea naţiunii noastre, lui Eminescu îi revine în istoria română rolul pe care l-a avut Cuvântul lui Dumnezeu la facerea lumii. Eminescu este şi va fi mereu actual. Geniul lui transcede timpul şi geografiile politice în schimbare, fiind unul din marile daruri luate din eternitate şi făcute nouă de Bunul Dumnezeu într-un moment istoric foarte potrivit. Nu-l divinizăm pe Eminescu, şi nici nu-l sanctificăm, dar îl recunoaştem ca pe un Om ales al lui Dumnezeu şi îl iubim ca pe sufletul nostru, pentru că în el ne regăsim cu toţii cu adevărat. Fără Eminescu am fi nu doar mai săraci, ci, pur şi simplu, am înceta să mai fim ceea ce suntem datorită lui.

Notă: Text rostit în limba franceză la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, la 15 iunie 1999, în fața membrilor APCE și a corpului diplomatic acreditat la Strasbourg.


Atenţie la izvorul sărat al Patriarhiei Ruse!

Septembrie 15, 2011

Patriarhia Moscovei perseverează în demersul ei de îndepărtare a românilor basarabeni, transnistreni, nord-bucovineni, herţeni şi nord-maramureşeni de confraţii lor de neam şi de credinţă din România şi din întreaga lume. Maşina moldovenizării a fost repusă în funcţiune la Moscova. Teoria moldovenismului antiromânesc recapătă contur, iar Biserica Rusă şi-a făcut din ea un adevărat stindard de luptă.

La 14 septembrie, când am marcat 19 ani de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, Patriarhia Rusă şi-a lansat „versiunea moldovenească” a site-ului său oficial. Patriarhul Kiril Gundiaev le-a adresat cititorilor un „cuvânt de bun venit”, în care spune, repetând, aproape obsesiv şi invariabil, termenul „moldovenească”:

 „Dragii mei fraţi şi surori!

În preajma primei mele vizite patriarhale în Moldova, şi-a început activitatea versiunea moldovenească a sitului oficial al Patriarhiei Moscovei.

Resursa creată are menirea de a oferi informaţii obiective despre evenimentele cele mai importante care au loc în viaţa Bisericii noastre, şi de a deveni o sursa eficientă a informaţiei actuale pentru auditoriul moldovenesc. Este îmbucurător faptul că, informaţia oferită de portal nu se limitează doar la ştiri, ci cuprinde şi materiale de formare duhovnicească, studii teologice, de istorie şi culturologie.

Sunt convins că versiunea moldovenească a portalului „Patriarchia.ru” va contribui la întărirea legăturilor duhovniceşti şi va cultiva simţul unităţii la credincioşii ortodocşi din Moldova şi celelalte ţări din spaţiul canonic Patriarhiei Moscovei.

+ KIRIL, PATRIARH AL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII”.

Ei, iată că liderul Bisericii Ruse nu face nici un secret din scopul pe care îl urmăreşte prin lansarea acestei „versiuni moldoveneşti”. El doreşte, ba chiar este convins că „versiunea” lansată în capitala Rusiei le va cultiva românilor smulşi în 1940 de la sânul Bisericii lor naţionale „simţul unităţii” cu „celelalte ţări din spaţiul canonic Patriarhiei Moscovei”.

Am parcurs mai multe texte plasate pe site-ul Bisericii Ruse. Acestea ne-au lăsat aceeaşi impresie pe care o aveam acum mai bine de două decenii, citind gazetele raionale de partid, nişte fiţuici de pripas scrise în limba rusă şi traduse într-o infectă şi năbădăioasă limbă română. Pe alocuri chiar am crezut că s-a întors timpul înapoi şi că citesc scriiturile şantiste din fosta RSSA Moldovenească, organizată de Stalin dincolo de Nistru cu scopul declarat al anexării Basarabiei.

Nu cunoaştem cine sunt „tălmacii bisericeşti” de astăzi de la Moscova. Putem spune însă cu certitudine că aceştia sunt certaţi rău cu limba română, de vreme ce mult-lăudata lor „versiune moldovenească” abundă de calchieri din limba rusă, de preţiozităţi şi neconcordanţe, servindu-ne, până la urmă, o formă caricaturală a limbii române. Mama spirituală a ambasadorului Lazurca şi a premierului Filat nu se sinchiseşte deloc să-şi bată joc în ultimul hal de limba română literară. Dar, precum spunea însuşi patriarhul Kiril, nu limba română este preocuparea centrului religios moscovit, ci „cultivarea simţului unităţii” cu Moscova, Kievul, Minskul şi Tiraspolul.

Dacă se îndoieşte cineva de bătaia de joc de limba română la care se dedă Biserica Rusă, îi servim câteva mostre de „limbă moldovenească” spicuite la întâmplare de pe portalul cu pricina: „limba tuviană” (corect: tuvină), „cooperare reciprocă” (corect: cooperare), „asambleea” (corect: adunarea), „politica industrială şi de cadru” (corect: de cadre), „Biserica Ecumenică” (corect: Universală), „Editura Patriarhiei Moscovei a scos de sub lumina tiparului” (corect: a scos de sub tipar sau a văzut lumina tiparului), „Comisia de Armonizare a Relaţiilor Interetnice din preajma Consiliului Prezidenţial” (corect: de pe lângă Consiliul Prezidenţial), „piaţa sobornicească a mănăstirii” (corect: piaţa/platoul din faţa catedralei), „Patriarhul Kiril a sosit în Akaban, în Irkutsk, în Magadan etc.” (corect: la Abakan, la Irkuţk, la Magadan), „mitropolia de Cernogorie” (corect: mitropolia Muntenegrului), „Nice” (corect: Niţa), „litie morţească” (corect: litie pentru morţi/pentru cei răposaţi), „informaţii actuale” (corect: infornaţii/ştiri de actualitate), „mănăstire de bărbaţi” (corect: de călugări), „mănăstire de femei” (corect: de maici). Neciopliţii şi neisprăviţii „tălmaci bisericeşti” nu se jenează să translitereze de fiecare dată semnul moale rusesc, redându-l fie în mijlocul cuvântului, fie în poziţie finală prin „i” românesc. Despre lipsa de acord nici nu mai merită să vorbim. Patriarhia Rusă chiar poate anunţa un concurs pentru detectarea măcar a unei ştiri de pe site-ul său oficial în care să nu fie întâlnită această supărătoare greşeală. Aceasta este „limba moldovenească” a patriarhului Kiril, care ne este prezentat ba ca Preafericit, ba ca Sanctitate. Nu ne stă însă în intenţie să vă obosim cu păsărească moldo-moscovită a patriarhului Kiril. Vom încheia acest mic şir al mo(n)strelor de pe portalul Bisericii Ruse prin a cita doar o frază reprezentativă pentru modul de gândire al noilor arhitecţi ai „limbii moldoveneşti”. Iată fraza: ”Rusia este foarte diversă şi pretutindeni este un plai natal pentru toţi”! Dacă nu este suficient, iată încă una groasă şi lată: „Legătura inversă a Patriarhului cu oamenii este o asigurare a evitării greşelilor”. Trebuie să-l rugăm pe domnul ambasador Marius Lazurca să ne traducă româneşte ce vrea să ne spună cu astea Patriarhul Kiril, sub al cărui omofor îşi adăposteşte sufletul pe calea mântuirii.

Cine o fi făcând această „versiune moldovenească” de râsul curcilor? Judecând după stil, dar şi după tipologia oceanului de greşeli comise într-o veselie „misionară” (sau mesianic-imperială), „tălmacii” sunt mai mulţi. Aceştia ar putea proveni fie din mediul bisericesc de la Chişinău, fie din forjeria de interpreţi şi traducători ai Serviciului Federal de Informaţii (FSB). Precum se ştie, FSB are o înaltă şcoală de pregătire a unor asemenea „specialişti”, şcoală cu o veche catedră de limba română. Absolvenţii ei nu au strălucit niciodată prin stăpânirea limbii noastre literare. Vă amintiţi, probabil, de episodul tragicomic cu interpretul militar rus din 1945, care îi traducea Regelui Mihai întrebarea unui general sovietic: „Majestate, am vrea să ştim cum se simte Regina Mamă?” prin „Ş-ante ci mai faci mă-ta?”. Cam pe aici se situează şi „versiunea moldovenească” lansată de Biserica Rusă sau, mai bine zis, „versiunea moscovită” a limbii române, o ditamai pocitanie fără pereche cu care vine să ne fericească „preafericitul” Kiril al celor trei Rusii cu Republica Moldova în anexă.

Ei, v-aţi convins, dragi cititori, că „lucoarea NU vine de la răsărit”? Patriarhul rus ne-a spus, chinuind cuvintele limbii române, că „resursa creată” are menirea (sic!) „de a deveni o sursa eficientă a informaţiei actuale” pentru „auditoriul moldovenesc”. Resursa se vrea sursă, adică izvor! Ceea ce uită însă patriarhul cu resursa „moldo-rusă” este că de la facerea lumii încoace şi până la sfârşitul veacurilor nici un izvor sărat nu a putut şi nici nu va putea da apă dulce şi dătătoare de viaţă. „Nu cumva poate smochinul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce” (Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov). Să nu ne înşelăm nici noi acum: Biserica rusă tot rusă rămâne, imperiul moscovit – tot imperiu, cât o mai fi având zile, iar noi românii –  tot români, precum ne-a făcut Dumnezeu încă de la început. Şi, bineînţeles, limba română este şi va fi românească în veac, oricât de mult ar cuteza şi s-ar sforţa patriarhul Kiril, lipsit de scupule, precum vedem, să ne-o desfigureze ca să-i pară lui şi ambasadorului Lazurca „moldovenească”.

Folosim acest prilej pentru a supune atenţiei Patriarhiei Ruse un text rusesc oficial şi vechi de vreo 170 de ani, care, ca dovadă că au fost şi ruşi oneşti în istorie, spunea fără viclenie sau ocolişuri: „Moldova şi Valahia sunt ţări locuite de un popor care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credinţă, în pofida separaţiei lor pe plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună: au suferit împreună de-a lungul secolelor, purtând aceeaşi cruce grea, iar acum sorb o nouă viaţă din acelaşi izvor dătător de viaţă. Ele au acelaşi trecut, acelaşi prezent şi, bineînţeles – acelaşi viitor!” (“Despre situaţia învăţământului în Principatele Moldovei şi Valahiei” în Revista Ministerului Instrucţiunii Publice, fasciculul 29, secţiunea IV, Petersburg, 1840, pagina 7).

Putem fi siguri că asemenea cuvinte pline de adevăr nu vor apărea niciodată în „versiunea moldovenească” a site-ului Bisericii ruse. Şi nici patriarhul Kiril nu va spune nimic asemănător cu ocazia apropiatei sale inspecţii canonice în Republica Moldova. Şi cum altminteri, când Biserica rusă, această jalnică unealtă în mâna neoimperialismului moscovit, şi-a făcut surse şi resurse sărate, otrăvite chiar, pentru adăparea întregii suflări româneşti de la noi?


Fără comentarii: TEORIA MOLDOVENISMULUI ANTIROMÂNESC, PUSĂ ÎN APLICARE DE BISERICA RUSĂ

Septembrie 15, 2011


Recursul Patriarhiei Moscovei la etnolingvistică sau manipularea prin limbaj ca procedeu de menţinere a puterii canonice

Septembrie 6, 2011

Sub patriarhul Kiril, Patriarhia „multinaţională”, de fapt, supranaţională şi, astfel, imperială prin (auto)definiţie, a Moscovei şi a întregii Rusii promovează o nouă politică etnolingvistică.

Dragostea Moscovei pentru ucraineni

Primul element pe care l-au remarcat observatorii vieţii bisericeşti din Rusia este că versiunii ruseşti a paginii oficiale de internet a Patriarhiei din preajma Kremlinului i s-a adăugat, în premieră absolută, versiunea în limba ucraineană. Această noutate nu reprezintă, aşa cum s-ar putea crede la prima vedere, o concesie generoasă făcută credincioşilor şi clericilor ucraineni care nutresc tendinţe de emancipare canonică de tutela Moscovei. Dacă ar fi fost aşa, „multinaţionala” Biserică rusă ar fi acceptat şi versiuni ale site-ului său oficial în limbile bielorusă şi română. Despre limbile altor popoare din Federaţia Rusă convertite integral sau parţial la Ortodoxie nici nu are rost să vorbim, întrucât Patriarhia Moscovei promovează în raport cu ele, în cel mai rău caz, o politică lingvistică asimilaţionistă, iar în cel mai bun caz, una de aculturaţie, ca primă etapă a rusificării.

Înapoi la Rusia kieveană

Al doilea element ţine de conceptul „două limbi, un singur popor” lansat de patriarhul Kiril cu ocazia primei sale vizite la Kiev, la scurt timp după înscăunarea sa la Moscova. Acest concept presupune că ruşii şi ucrainenii, chiar dacă vorbesc două limbi diferite, dar intim şi puternic înrudite şi, în proporţie de 80 la sută, reciproc inteligibile, reprezintă o singură etnie, cu rădăcini comune în Rusia kieveană („Киевская Русь” în rusă şi „Київська Русь” în ucraineană).

Biserica Ruscă

Precum se ştie, manipularea prin limbaj precede manipularea socială. Şi dacă lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, imperiile se fac ele însele prin propriile lor cuvinte. La indicaţia patriarhului Kiril, titulatura „Biserica Ortodoxă Rusă” (Русская Православная Церковь) a încetat să mai fie tradusă în ucraineană ca şi mai înainte, corect, „Російська Православна Церква”, ci, într-un mod absolut ciudat, care sfidează regulile limbii ucrainene – „Руська Православна Церква”. Româneşte, ca să apelăm la un arhaism care îi desemna pe slavii răsăriteni, ar trebui să echivalăm această titulatură cu „Biserica Ortodoxă Ruscă”. Termenul „rusca/ruscă” a avut o largă circulaţie la românii intra şi extracarpatici, inclusiv în Basarabia, fiind fixat într-un şir întreg de toponime.

În ucraineana modernă şi literară, termenul „rus/rusă” sau „rusesc/rusească” se traduce invariabil şi exclusiv prin „російський/російська”. Mişcarea patriarhului a fost una subtilă, transformarea terminologică Російська/Руська vrând să arate că Patriarhia Moscovei nu este doar Biserica naţională a Federaţiei Ruse, ci şi, concomitent, a Ucrainei, ba chiar că ar fi a Ucrainei mai întâi şi abia apoi a Federaţiei Ruse, iar în subsidiar şi a Bielorusiei, adică a Rusiei Albe. Luate la un loc, Federaţia Rusă, Ucraina, Bielorusia, dar şi Republica Moldova, ar alcătui, în viziunea patriarhului Kiril, Lumea Rusă, având un singur popor şi vorbind câteva limbi înrudite, printre acestea fiind şi „moldoveneasca”.

Cu gândul tot la teritorii

Conceptele de „Русь” (Rusia Mare, Rusia Mică şi Rusia Albă), „Русский мир” – „Lumea Rusă” (Federaţia Rusă, Ucraina, Bielorusia şi Republica Moldova) sunt eufemisme pentru ceea ce Patriarhia Moscovei consideră a fi „teritoriu canonic rusesc”, ca şi pentru ceea ce, în partea europeană a fostei URSS, Kremlinul consideră a fi „vecinătatea apropiată”. Totodată, aceste concepte sunt manipulatorii. Manipularea porneşte de la cuvintele cu care operează manipulatorii, fie că sunt factori ecleziastici sau politici, fie că sunt de la Moscova, de la Kiev sau de la Tiraspol.

Limba „moldovenească” de la Moscova

După cum arătam, Patriarhia Moscovei, atât de aprig angajată într-o absurdă competiţie canonică cu Patriarhia Română în Republica Moldova, nu acceptă şi o versiune românească a site-ului său oficial. Este potrivit să ne întrebăm: de ce oare? Răspunsul este simplu şi stă la vedere. Patriarhia Moscovei, al cărei supus este, între alţii, ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca, dar şi premierul Vladimir Filat şi interimarul Marian Lupu, este adepta teoriei „limbii moldoveneşti”, distincte de limba română şi a „etniei moldoveneşti”, distincte de etnia română. În plus, tributară încă panslavismului răsăritean, ea acceptă cu dificultate, ba chiar cu multă silă, alfabetul latin. Cu toate acestea, în ultimii doi ani am putut observa publicarea pe site-ul Patriarhiei Ruse a câtorva ştiri în versiune românească, cu specificarea: „Материал на: молдавском”, adică, material în limba moldovenească. Dacă ar fi indicat că respectivele materiale sunt în limba română, Patriarhia Moscovei şi-ar fi desfiinţat teoria privind aşa-zisele diferenţe etnice şi lingvistice dintre locuitorii băştinaşi ai României şi Republicii Moldova.

Câteva cuvinte despre Statutele bisericeşti

Ceea ce-i scapă însă patriarhului Kiril al Moscovei, este că subdiviziunea sa canonică din Republica Moldova declară, pentru evidente motive de conjunctură, că foloseşte, în administraţie şi în cultul liturgic, LIMBA ROMÂNĂ.

Să nu se supere nimeni pentru sintagma „subdiviziune canonică”. Statutul Patriarhiei Moscovei o consfinţeşte în articolul său 2: „Bisericile Autonome şi Autoconduse, Exarhatele, circumscripţiile mitropolitane, eparhiile, instituţiile sinodale, protopopiatele, parohiile, mănăstirile, frăţiile, instituţiile de învăţământ teologic, misiunile, reprezentanţele şi aşezămintele care intră în Biserica Ortodoxă Rusă (numite în continuare „subdiviziuni canonice” (aici şi în continuare sublinierile ne aparţin – nota noastră)) alcătuiesc canonic Patriarhia Moscovei”. Printre aceste „subdiviziuni canonice” este şi parohia „Sfântul Dumitru” din Chişinău al cărei foarte ataşat enoriaş este ambasadorul României la Chişinău Marius Lazurca, care dă un foarte prost şi molipsitor exemplu pentru protipendada de origine română de la noi. Acest soi de enoriaşi se simt confortabil în „subdiviziunea canonică” rusească, de vreme ce Patriarhia Moscovei se defineşte, în articolul 1 al Statutului său, astfel: „Biserica Ortodoxă Rusă este o Biserică multinaţională Autocefală Locală (…)”, ca, în articolul 3 al aceluiaşi Statut, să arate: „Jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse se întinde asupra persoanelor de credinţă ortodoxă care locuiesc pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse: în Rusia, Ucraina, Bielorusia, Moldova, Azerbaidjan, Kazahstan, Kirghizia, Letonia, Lituania, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Estonia, precum şi asupra ortodocşilor din alte ţări care aderă la ea benevol”. Între altele fie spus, faptul că Republica Moldova este menţionată în Statutul Patriarhiei Moscovei ca „Moldova” pur şi simplu, şi nu cu denumirea ei oficială, demonstrează o dată în plus poftele expansioniste ale Bisericii Ruse asupra întregii Moldove istorice până la Carpaţi. Altminteri, hipercentralizata Patriarhie de lângă Kremlin ar fi indicat corect denumirea statului nostru, aşa cum o face în cazul tuturor celorlalte state trecute în lista sa „teritorial-canonică”.

Centralismul n-a murit, doar un pic a aţipit

Lectura articolelor din Statutul Patriarhiei Moscovei este cât se poate de utilă. Ea ne permite să înţelegem că „subdiviziunea canonică” condusă de mitropolitul Vladimir la Chişinău nu este decât o simplă „subdiviziune”, nicidecum o Biserică naţională locală. Să urmăm însă firul lecturii. Articolul 5 al respectivului Statut statuează: „Biserica Ortodoxă Rusă este înregistrată în calitate de persoană juridică în Federaţia Rusă ca organizaţie religioasă centralizată”. Asta-i bună de tot! După centralismul democratic proclamat de Lenin, iată că avem şi un „centralism religios” proclamat de patriarhul Kiril! Centralizarea este inclusiv lingvistică, nu doar administrativă. Oricât de „multinaţională” s-ar autodeclara pretenţios şi ipocrit, Patriarhia Moscovei nu tolerează în Sinodul său decât limba rusă.

Naţionalitatea şi limba română sub Patriarhia Moscovei

Cu tot centralismul religios impus de Moscova, după cum am arătat şi mai sus, „subdiviziunea canonică” de la Chişinău, recunoaşte oficial, cu jumătate de gură, ca să nu fie auzită în capitala Rusiei, că pe mica ei parcelă din „teritoriul canonic” al Bisericii Ortodoxe Ruse se vorbeşte limba română! Chiar aşa, limba română, fără nici un fel de ghilimele sau paranteze! Articolul 6 al „subdiviziunii canonice” ruseşti de la noi glăsuieşte: „În locaşurile sfinte ale Bisericii Ortodoxe din Moldova serviciile divine se oficiază în limba română. În unele parohii – în limbile slavonă, ucraineană, găgăuză sau bulgară, în dependenţă de naţionalitatea şi doleanţele credincioşilor din respectiva parohie”. Când recunoaşte, în răspăr cu centrul religios de la Moscova, că foloseşte limba română, „subdiviziunea canonică” recunoaşte că şi majoritatea covârşitoare a credincioşilor din parcela sa sunt de naţionalitate română. Logica juridică sănătoasă care transpare din articolul 6 al Statutului se sprijină pe legătura dintre limba de cult şi naţionalitatea credincioşilor, fie ei majoritari sau minoritari. Articolul 6 denunţă şi răstoarnă toată propaganda făţarnică a Patriarhiei Ruse care se străduieşte să-şi justifice jurisdicţia peste ortodocşii de naţionalitate şi de limba română din Republica Moldova prin nişte numai de ea ştiute „diferenţe” dintre „limba moldovenească” şi limba română, dintre „etnia moldovenească” şi etnia română. Este chiar de mare mirare că Patriarhia Moscovei nu a intervenit până acum şi nu a luat măsurile de rigoare, după cum îi stă în nărav, ca articolul 6 al Statutului „subdiviziunii canonice” din Republica Moldova să fie adus în conformitate cu doctrina Patriarhiei Ruse despre români şi moldoveni.

Că Moscova îi consideră pe credincioşii ortodocşi „de naţionalitate moldovenească” drept mezini de pripas ai Lumii Ruse, este clar. Ceea ce nu este limpede deloc, este de unde şi până unde s-au luat credincioşii „de naţionalitate română” şi limba română, în general, în cuprinsul necuprinsei Lumi al celor trei Rusii. Este însă de prisos să ne punem această retorică întrebare. Că doar n-o fi fost tocmit articolul 6 din statutul „subdiviziunii canonice” locale a Bisericii Ruse doar pentru ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca.

Toamna Patriarhului rus pentru număratul bobocilor români

Chestiunea etnolingvistică, împletită cu cea teritorial-canonică, este una de mare preocupare pentru patriarhul Kiril. Guvernul condus de Vladimir Filat, colegul de jurisdicţie şi de parohie al ambasadorului Lazurca, ca şi „subdiviziunea canonică” în frunte cu mitropolitul Vladimir ne-au anunţat că aşteaptă vizita patriarhului rus în Republica Moldova între 9 şi 12 octombrie. Pregătirile sunt în toi. Episcopul Marchel Mihăiescu de Bălţi şi Făleşti (Patriarhia Moscovei), împreună cu fostul ministru al Apărării al Republicii Moldova, Valeriu Pleşca, ca emisari ai mitropolitului Vladimir, au efectuat zilele acestea o vizită tocmai la Irkuţk, în Siberia Orientală, pentru a-l întâlni pe patriarhul Kiril, cu care să pună la punct detalii ale anunţatei vizite în Republica Moldova. Contrar unor ştiri apărute în presă, despre o posibilă contramandare a vizitei şi despre un presupus atac de cord suportat de către patriarhul Kiril, acesta este bine sănătos şi aproape permanent călător, în inspecţii, prin foarte centralizata sa patriarhie.

Jarul Patriarhului rus în capul Ţinutului Herţa

Preotul Mihail Jar

Preotul Mihail Jar

Ceea ce nu s-a ştiut până mai ieri, dar a transpirat deja din cercurile bisericeşti către presă, este că aceste pregătiri vizează „descălecarea patriarhală” nu doar în Republica Moldova, ci şi într-o altă zonă, tot în cuprinsul Moldovei istorice, mai exact în ţinutul Herţa din actuala regiune Cernăuţi incorporată Ucrainei. Este vorba de mănăstirea Bănceni condusă de preotul Mihail Jar, un cleric de origine română şi un înflăcărat adept al jurisdicţiei moscovite peste români. Raionul Herţa este un ţinut curat românesc, etnicii români constituind peste 95% din populaţie. Aceşti români, populând compact regiunea, sunt aproape sută la sută pe stil nou, o excepţie în tot cuprinsul Lumii Ruse. Mănăstirea de la Bănceni este însă singura „subdiviziune canonică” de stil vechi implantată în interiorul ţinutului Herţa. Dorinţa preotului Mihail Jar, ca şi intenţia patriarhului Kiril, este de a transforma mănăstirea de la Bănceni în stavropighie patriarhală, adică într-un avanpost canonic moscovit, subordonat direct Patriarhului întregii Rusii, la doar câţiva kilometri de actuala frontieră cu România. Astfel, Biserica Rusă vrea să mai împlânte un ţăruş „canonic” (patriarhul Kiril consideră că tot ceea ce este rusesc pe pământul Moldovei istorice este „foarte canonic”, după cum tot ceea ce este românesc este cât se poate de „necanonic”). Stavropighia patriarhală rusă de stil vechi înfiptă în inima ţinutului Herţa este gândită la Moscova şi ca un fel de bornă de hotar a „teritoriului canonic” al ceea ce patriarhul Kiril numeşte „Sfânta Rusie”. Este vorba despre o sfidare şi despre un avertisment adresate Bisericii Ortodoxe Române din trupul viu al căreia Patriarhia Moscovei a muşcat şi a înghiţit dintr-o înfulecare hălci mari şi grase: Basarabia întreagă, sfârtecată la rândul ei în trei, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. Pentru că hălcile româneşti îi mai produc „Sfintei Rusii” indigestie, s-a decis „rumegarea” cu metodă şi sistem a respectivelor bucăţi (sau bucate?), deosebit de nutritoare pentru flămândul pântece imperial. Că stavropighia de la Bănceni are menirea unui focar de răspândire a limbii ruse, nu încape nici o îndoială, această mănăstire fiind singura din ţinutul Herţa în care paralelismul lingvistic româno-rus a fost deja impus. Sursele noastre bisericeşti susţin că pe românii din Herţa îi va podidi nu doar bucuria de a-i închina mănăstirea Bănceni patriarhului Kiril, ci şi de a-i primi, ca oaspeţi aleşi şi pe premierul rus Vladimir Putin, împreună cu preşedintele ucrainean Victor Ianukovici. Nu punem mâna în foc că va fi anume aşa, dar tot am da puţin crezământ surselor noastre bine informate, aflând că preotul Mihail Jar este duhovnicul preşedintelui Ianukovici.

Tot imperiul cu Biserica şi drăcoveniile lui

Este naiv să credem că în octombrie „multinaţionalul” patriarh rus Kiril va sluji la Chişinău în limba română. Sau la Băncenii din românescul nostru ţinut Herţa. Şi nici nu-şi va citi discursurile în limba română, aşa cum a făcut-o fostul Papă polonez Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, când a sărutat pământul strămoşilor noştri şi a omagiat Ortodoxia de limbă latină. Este la fel de naiv să credem că marele şi duhovnicescul părinte moscovit al ambasadorului Lazurca va dispune încropirea unei versiuni în limba română a paginii de internet a patriarhiei sale „multinaţionale” şi „multilingve”. Patriarhia Moscovei, de la care duhneşte rău a imperialism ţarist şi sovietic, se căzneşte să clădească o Lume Rusă nu de dragul românilor sau a limbii române, cu geniul şi frumuseţile ei. Văzându-i vorbele şi faptele de până acum, putem fi siguri că una dintre principalele idei, obsesivă şi atât de păgână, din capul patriarhului Kiril este cea imperială rusă. Iar imperiul rus a avut şi are tendinţa uniformizării, adică a rusificării. Dacă nu forţate ca înainte, silenţioase. Astăzi Moscova nu mai dă năvală peste noi, nici în Basarabia şi nici în Herţa, cu tancurile. Ea vine cu buze mieroase, cu tămâie şi cu agheasmă. Dacă ocupaţia cu tancurile sau alte drăcovenii nu mai merge, merge ocupaţia cu patrafirul şi omoforul. Iar Patriarhia Moscovei are omofor larg, încât chiar câteva planete sunt prea puţine ca să încapă sub el.

Post-scriptum: La doar o zi de la postarea materialului pe internet, presupunerile noastre s-au confirmat. Patriarhia Moscovei şi-a lansat „versiunea moldovenească” a site-ului său. Faptul se datorează existenţei unui proiect al Bisericii Ruse, care ne anunţă: „În data de 1 octombrie 2009 a fost deschisă noua versiune a portalului. În data de 19 iunie 2010 a început să activeze versiunea ucraineană a sitului, iar din data de 7 septembrie 2011 a fost deschisă în mod oficial versiunea moldovenească”. Adresa site-ului este: http://www.patriarchia.ru/md/. Serviciul de presă al „subdiviziunii canonice” ruse din Republica Moldova se laudă şi se bucură, aducându-ne la cunoştinţă că „recent în reţeaua internet a apărut versiunea în limba de stat pentru site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei”. Patriarhia Moscovei şi oamenii săi din „subdiviziune” se tem de sintagma „limba română” ca dracul de tămâie.


Ruşii, românii şi maghiarii revendică drepturi lingvistice în Ucraina

Septembrie 6, 2011

Surpriză mare la Kiev. Doi parlamentari din Partidul Regiunilor aflat la guvernare, Vadim Kolesnicenko şi Serghei Kivalov, au depus în Rada Supremă un proiect de lege prin care cer statutul oficial, egal cu cel al limbii ucrainene, pentru limbile principalelor minorităţi etnice din Ucraina, scrie „Nezavisimaia gazeta” de la Moscova în numărul său din 31 august. Proiectul a fost susţinut, în calitate de coautori, de către Arkadi Monastârski, director general al Fundaţiei Evreieşti din Ucraina, Mihaly Tovt, preşedinte de onoare al Uniunii Democrate a Maghiarilor din Ucraina, şi de către Aurica Bojescu, secretar responsabil al Uniunii interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”.

Intitulat „Despre bazele politicii lingvistice de stat” şi fiind înregistrat la 26 august cu numărul 9073, proiectul de lege prevede statutul de limbi regionale pentru „rusă, bielorusă, bulgară, armeană, găgăuză, idiş, crâm-tătară, moldovenească, germană, neogreacă, poloneză, ţigănească, română, slovacă, maghiară, rusină, caraimă şi crâmceacă”. Coautorii proiectului arată în nota de fundamentare, postată pe pagina de internet a Radei Supreme, că „legislaţia lingvistică a Ucrainei este una nesistemică, contradictorie şi cât se poate de lacunară”. „Dacă este să ne raportăm la datele ultimului recensământ general al populaţiei din Ucraina, din anul 2001, în cazul adoptării proiectului de lege limba rusă va căpăta statutul de limbă regională în 13 unităţi administrativ-teritoriale din Ucraina”, mai arată coautorii proiectului.

Corespondentul de la „Nezavisimaia gazeta” este de părere că proiectul de lege are toate şansele să fie adoptat în cadrul celei de a noua sesiuni din legislatura a VI-a, întrucât „regionalii” deţin majoritatea în Parlamentul ucrainean.

Potrivit proiectului de lege, limba rusă şi celelalte limbi regionale ar urma să fie folosite în organele puterii de stat de toate nivelurile, precum şi în sfera serviciilor administrative. Un articol special al proiectului prevede posibilitatea ca paşaportul de cetăţean al Ucrainei, diplomele universitare, livretele militare, cărţile de muncă, adeverinţele de căsătorie şi alte acte eliberate de autorităţile de stat să cuprindă informaţii nu doar în limba ucraineană de stat, ci, la alegere, şi în una dintre limbile minoritare care urmează să primească statut oficial la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.

De asemenea, proiectul prevede utilizarea limbilor regionale în procedurile judecătoreşti, cele de urmărire administrativ-penală, în activitatea de antreprenoriat, precum şi în învăţământ. Astfel, instrucţiunea publică se va putea face în grupe, clase şi şcoli cu predare integrală în una dintre limbile minoritare şi regionale. Iniţiativa legislativă mai prevede posibilitatea folosirii limbilor regionale în presa scrisă şi audiovizuală, dar şi în dublajul de film, în funcţie de cererea publicului spectator. Singurul domeniu în care limba ucraineană ar urma să-şi păstreze statutul de unică limbă utilizată va fi cel al Forţelor Armate şi al structurilor paramilitare.

Pentru ca o limbă minoritară din Ucraina să obţină statutul oficial de limbă locală sau regională va fi necesară o pondere de 10% a vorbitorilor limbii respective, propun autorii proiectului de lege. Totodată, proiectul admite excepţii, când o limbă vorbită de mai puţin de 10% din populaţia localităţii, raionului sau regiunii ar putea dobândi statut de limbă locală sau regională. În asemenea cazuri va trebui să existe decizii ale autorităţilor locale vizate sau un număr rezonabil de semnături ale locuitorilor.

Reacţiile analiştilor şi comentatorilor de la Kiev nu au întârziat să apară pe marginea acestei iniţiative parlamentare. Victor Nabojenko, de la „Barometrul ucrainean”, este, bunăoară, de părere că noul proiect de lege va conduce la formarea autonomiilor maghiară şi română în Ucraina de vest. Nabojenko a declarat pentru „Nezavisimaia gazeta”, pe un ton alarmist, următoarele: „În ultimii ani, în Ucraina de vest ia amploare fenomenul separatismului. La aceasta îşi aduc contribuţia ţările vecine Ungaria şi România. Budapesta le eliberează paşapoarte maghiarilor din Transcarpaţia, iar România – românilor din regiunea Cernăuţi. Aceasta constituie o problemă. Dacă va fi adoptată o nouă lege cu privire la funcţionarea limbilor, fenomenul va lua turaţii. Într-un asemenea caz ar putea apărea două formaţiuni autonome în partea de vest a ţării. Autorii proiectului de lege nu s-au gândit la o asemenea perspectivă. Scopul urmărit de ei a fost altul şi se referă la regiunile de răsărit: neadmiterea înfiinţării unui nou partid prorus de stânga. Acest proces a scăpat de sub control. Dacă un asemenea partid va fi creat, iar regiunile de răsărit îşi trimit deja emisarii pentru susţinere la Moscova, Partidul Regiunilor va primi o lovitură puternică. Şi iată că „regionalii” şi-au adus aminte despre una dintre promisiunile lor electorale: limba rusă a doua limbă de stat. Ceea ce fac însă Kolesnicenko şi Kivalov nu va conduce la stabilizarea situaţiei în est, ci la separatism în vest”. „Crimeea şi Doneţkul nu vor fi luate şi duse de nimeni nicăieri, ele vor rămâne pe loc, indiferent dacă va fi adoptată sau nu o nouă lege despre funcţionarea limbilor. Pe când Transcarpaţia şi Cernăuţii ar putea încerca să se separe, ţinând cont, mai cu seamă, de faptul că în Ungaria au venit la putere naţionaliştii, de altfel, ca şi în România, ţări care nu fac un secret din dorinţa lor de a-şi redobândi teritoriile cuprinse altădată în fruntariile lor”, a mai declarat Nabojenko.

„Nezavisimaia gazeta” îl citează şi pe Veaceslav Kirilenko, preşedintele grupului parlamentar „Pentru Ucraina”, care a menţionat: „Folosind minorităţile naţionale drept paravan, Partidul Regiunilor încearcă să-i deschidă calea limbii ruse, legiferând astfel situaţia în care în ţară funcţionează două limbi de stat. Acest fapt însă va dinamita societatea. Mai multe forţe politice, inclusiv partidul „Pentru Ucraina” se vor pronunţa împotrivă. Dacă Partidul Regiunilor încearcă să-i facă astfel Moscovei pe plac, sperând să obţină beneficii pe alt plan, bunăoară în domeniul achiziţiilor de gaze naturale, faptul este în zadar: Rusia nu se va limita la chestiunea lingvistică şi va dori pe deasupra intrarea Ucrainei în Sistemul comun de transportare a gazelor, precum şi în Uniunea vamală.” Kirilenko a mai opinat că „Ucraina a soluţionat chestiunea lingvistică în 1996, când în Constituţie s-a fixat că limba de stat este cea ucraineană”.

Potrivit publicaţiei „Nezavisimaia gazeta”, în prezent limba rusă are statut oficial de limbă regională în regiunile Harkov şi Lugansk, precum şi în oraşul Sevastopol din Crimeea. Totodată, o decizie a Consiliului regional Zaporojie privind statutul de limbă regională acordat limbii ruse nu a putut intra în vigoare, întrucât aceasta a fost atacată în instanţă de către procuratura regională.

Nota noastră: Românii reprezintă numeric în Ucraina a doua minoritate etnică, după cea rusă. Potrivit datelor ultimului recensământ organizat de Kiev în 2001, consângenii noştri deţin în ansamblul corpului social din Ucraina o pondere de 413 749 de persoane, dintre care 155 130 au fost înregistraţi ca etnici români sau românofoni, iar 258 619 – ca etnici „moldoveni”. Etnicii români sunt majoritari în trei raioane, şi anume: Adâncata sau Hliboca (67%), Herţa (94%) şi Reni (51%). De asemenea, românii deţin o pondere importantă într-un şir întreg de localităţi din regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatică. Singurul deputat de origine română din Rada Supremă de la Kiev, Ion Popescu, a fost ales pe listele Partidului Regiunilor, ai cărui deputaţi au iniţiat proiectul de lege despre funcţionarea limbilor în Ucraina.

Limba română nu are nici un statut oficial în ţara vecină. Ucraina este semnatară a Cartei Europene a Limbilor Regionale şi Minoritare. Ucraina a semnat acest instrument în anul 1996 şi l-a ratificat în anul 2005, pentru a evita pericolul adoptării iniţiativei Partidului Regiunilor de proclamare a limbii ruse drept a doua limbă de stat, şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2006.

Carta Limbilor Regionale şi Minoritare este un instrument juridic internaţional elaborat de Consiliul Europei şi deschis spre semnare la 5 noiembrie 1992. Pentru 24 de state membre ale Consiliului (din 47) documentul a intrat în vigoare. România a semnat Carta în 1995, a ratificat-o în 2007, aceasta intrând în vigoare la 29 ianuarie 2008. Raportul Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei din 2010 privind modul de implementare de către Ucraina a Cartei Limbilor Regionale şi Minoritare cuprinde un şir de critici drastice la adresa autorităţilor de la Kiev. În Raport se menţionează: „Angajamentele asumate de către Ucraina nu corespund situaţiei reale a limbilor, în raport cu care trebuie asumate angajamente mai largi”.

Republica Moldova a semnat Carta la 11 iulie 2002, dar nu a ratificat-o până în prezent. Celelalte 22 de state care nu au ratificat Carta sunt state fără minorităţi etnice tradiţionale (Andora, Irlanda, Islanda, Monaco, San-Marino) şi state care au probleme serioase cu minorităţile etnice (Azerbaidjan, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Estonia, Georgia, Letonia, Lituania, Macedonia) sau aplică politici asimilaţioniste (Albania, Bulgaria, Federaţia Rusă, Franţa, Grecia, Italia, Portugalia, Turcia).


Haná cu Alianţa!

August 11, 2011

„Dacă spuneam în campania electorală, era haná cu Alianţa”, a declarat ex-preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, referindu-se la mişmaşurile legate de legea cazinourilor şi paguba de 6 milioane de lei adusă Bugetului de Stat ca urmare a aplicării acestei legi. Cu siguranţă, consângenii noştri din România nu au înţeles exact ce a vrut să spună Mihai Ghimpu prin acest „haná”, scos din straturile cele mai tulburi ale subculturii româneşti de la răsărit de Prut.  Câteva explicaţii filologice se impun de la sine în această situaţie.

HANÁ” este un cuvânt de origine evreiască pătruns în limbajul argotic al basarabenilor pe filieră ruso-odesită încă în epoca ţaristă, dar consolidat în româna vie din Basarabia în perioada interbelică şi postbelică, fapt ce se explică printr-o prezenţă evreiască masivă la Chişinău şi în principalele oraşe şi târguri de la noi. Argoticul „haná” îl reproduce pe evreiescul  חנה-hana, cu sensul  iniţial de „a face un popas în drum”, „haltă”, „capăt de drum”, „sfârşit”.  „Haná” nu este singurul cuvânt argotic evreiesc în limba română.

Tot aşa cum românii mai mult sau mai puţin instruiţi din România folosesc un şir de ţigănisme (de tipul „mişto”, „haios”, „nasol”, „gagică”, „lovele” etc.), cei din Basarabia apelează uneori la evreismele din limbajul argotic local.

Din categoria de evreisme din vorbirea românilor (dar şi a ruşilor, ucrainenilor, găgăuzilor sau bulgarilor basarabeni) fac parte şi alte cuvinte decât „haná”-ua ieşită din gura lui Mihai Ghimpu. Bunăoară, „MALINĂ” (din evreiescul  מלון-malon, cu sensul iniţial de „han”, „hotel”,” loc pentru dormit” şi cu sensul curent de „loc de întrunire al hoţilor şi pungaşilor”) sau „ŞMON” (din evreiescul שמונה-şmona, cu sensul iniţial de „opt” şi cu sensul curent de „percheziţie” . În epoca ţaristă percheziţiile în celulele din puşcării se făceau la orele 8.00 seara, în timp ce deţinuţii luau cina). De asemenea, printre argotismele de origine evreiască din româna vie de la noi întâlnim şi cuvinte ca „HALEAVĂ”(din evreiescul  חלב-halav, cu sensul iniţial de „lapte” şi cu sensul curent de „ceva obţinut/primit gratis/pe degeaba”. Evreii săraci din Odesa şi Chişinău primeau vinerea la sinagogă, în dar, câte un codru de pâine şi o porţie de lapte, ca să aibă cu ce întâmpina sabatul), „BAŞLĂ”, cu pluralul „başle” şi forma verbală „A BAŞLI”, (din evreiescul  בישל-bişel, cu sensul iniţial de „a fierbe” şi cu sensurile curente de „bani”, „câştig”, „căpătuială”, „a plăti”. În concepţia populară evreiască, banii vin din gradul de „fierbere” al unei afaceri.), „PARAŞĂ”  (din evreiescul  פרש-paraş, cu sensul iniţial de „călăreţ” şi cu sensul curent de „closet”. Cuvântul a venit din limbajul soldaţilor şi puşcăriaşilor, cărora poziţia pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice le amintea statul în şa), „CIUVAH”/”CIUVAC”, cu forma feminină „CIUVIHĂ” (din evreiescul תשובה-tşuva, cu sensurile iniţiale de „revenire”, „întoarcere”, „pocăire” şi cu sensul curent de „bărbat”şi, respectiv, „femeie” care s-au lepădat de trecutul lor (de hoţ, pungaş sau desfrânată) şi au revenit  în rând cu lumea), „ŞUHER” (din evreiescul שחרר-şuhrer, cu sensul iniţial de „lipsit de griji/responsabilitate/obligaţii” şi, în expresia „a sta la şuher”, cu sensul curent de „a sta de pândă”, „a veghea asupra pericolelor care îi pasc pe hoţi sau pe infractori”). Un evreism mai vechi, venit în limba română pe filieră slavă bisericească, este şi cuvântul „CURVĂ” (din evreiescul  קרבה-carva, curva, cu sensurile iniţiale de „apropiere”, „intimitate”, „înrudire” şi cu sensul curent de „fiinţă (umană) desfrânată”). Nu este nici cazul şi nici momentul să trecem aici în revistă toate evreismele din argoul românesc. Ajung cele prezentate mai sus.

După această digresiune etimologică, să revenim însă la ideea exprimată de fostul preşedinte interimar: „Haná cu Alianţa!”. Faptul că actuala coaliţie de guvernământ a trecut în ultimii doi ani prin mai multe cumpene, când însăşi existenţa ei a fost cât se poate de problematică, nu constituie un secret. Păruielile publice la care s-au dedat cu zel capii coaliţiei (Ghimpu, Filat, Lupu şi, într-o vreme, Urechean) au scos la iveală fragilitatea AIE, ca şi lipsa cvazicompletă de „principii şi valori” ale acesteia. „Betonul armat” despre care ne tot predicau în conferinţe de presă şi pe la televiziuni cei patru atlanţi ai originalei democraţii moldoveneşti s-a dovedit a fi de o marcă nebănuit de slabă. Măcinată de contradicţiile ei interne şi de competiţia egoistă a partidelor constitutive pentru acapararea controlului asupra unor segmente cât mai largi ale economiei şi politicii autohtone, AIE ni se prezintă nu doar ca o construcţie eclectică şi lipsită de liant, ci şi ca una sortită din pornire eşecului. Accesele de sinceritate care îi pălesc uneori pe rând, alteori concomitent, dar din ce în ce mai des pe Ghimpu, Lupu şi Filat exteriorizează adevărata stare de spirit din sânul coaliţiei de guvernământ, dând tonul dezbaterilor publice, fie în presă, fie în stradă, printre lumea de rând. În aceste condiţii nu putem vorbi, din păcate, nici despre unitate în alianţă, nici despre consens la nivelul întregii clase politice, când este vorba de interesele majore ale statului şi ale societăţii. Ceea ce, între altele, vulnerabilizează enorm Republica Moldova în raporturile ei cu marile puteri, mai cu seamă când este vorba despre probleme de primă importanţă. Chestiunea diferendului moldo-rus din Transnistria este de căpătâi în lista acestora.

Acum deputaţii sunt în vacanţă. Acalmia politică este înşelătoare. Putem presupune cu o mare doză de siguranţă că toamna ne va oferi surprize de proporţii pe scena noastră politică. Până la urmă s-ar putea ca Mihai Ghimpu să fi fost profet fără să vrea şi fără să ştie. Pe zi ce trece devine tot mai clar că alianţa de guvernământ îşi trăieşte ultimele luni sau poate chiar săptămâni, urmând să-şi dea, în mod natural, obştescul sfârşit. Atunci când se va încheia procesul de descompunere a coaliţiei aflate la putere, toată lumea îşi va aminti din nou de pitorescul şi adesea grosierul Mihai Ghimpu, acest Dumitru Moţpan al timpurilor de astăzi, ca şi de expresia lui necioplită şi pe cât de frustă, pe atât de adevărată: „Haná cu alianţa!”. N-am spus noi asta, a spus-o chiar unul dintre corifeii actualei puteri.

Dacă va fi „Haná cu alianţa!”, după cum se vede deja cu ochiul liber, ne întrebăm dacă este de bine sau este de rău. Probabil că este mai mult de rău decât de bine, pentru că faptul face dovada unei instabilităţi politice îngrijorătoare. Singurul lucru important asupra căruia trebuie să fim atenţi este ca instabilitatea din coaliţia de guvernământ să nu inducă o destabilizare şi mai mare la scară naţională, astfel încât să ajungem – Doamne fereşte! – să constatăm într-un ceas rău că este  „Haná cu Republica Moldova!”.


Limba română în Ucraina

August 5, 2011

nr. 173 din 04 august 2011

                                                                              Dlui Ion Popescu,  preşedinte al Uniunii interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, deputat în Rada Supremă a Ucrainei

                                               Stimate dle Ion Popescu,

Drept răspuns la scrisoarea Dvs cu privire la poziţia savanţilor Academiei de Ştiinţe a Moldovei, inclusiv a specialiştilor în lingvistica şi filologia romanică din cadrul Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei în problema numelui adevărat, ştiinţific al limbii care se vorbeşte în Republica Moldova, în regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatică din Ucraina şi în care se predă şi se studiază în instituţiile de învăţământ de toate gradele din teritoriile respective, Vă comunicăm următoarele. Fără a intra în detalii istorice şi lingvistice, Vă aducem la cunoştinţă că utilizarea sintagmei „limbă moldovenească” are, pe de o parte, o tradiţie populară, iar pe de altă parte a fost impusă ca termen oficial de autorităţile sovietice în scopul deznaţionalizării şi îndepărtării de origini a populaţiei româneşti din aceste zone. În acelaşi timp, Vă informăm că denumirea corectă, ştiinţifică a limbii vorbite de românii din Basarabia istorică (inclusiv nordul şi sudul acesteia), din regiunea Cernăuţi şi cea Transcarpatică este LIMBA ROMÂNĂ, fapt arhicunoscut de lingviştii contemporani şi confirmat în cadrul mai multor întruniri ştiinţifice, susţinut de altfel şi de lingviştii ucraineni, fiind suficient să amintim aici numele regretatului profesor Stanislav Semcinschi. Mai mult decât atât, savanţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi-au expus opinia în problema denumirii corecte a limbi de nenumărate ori. Astfel, în „Răspunsul la solicitarea Parlamentului Republicii Moldova privind istoria şi folosirea glotonimului «limbă moldovenească», adoptat în şedinţa lărgită a Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Moldovei din 9 septembrie 1994 se subliniază: „Convingerea noastră este aceea că articolul 13 din Constituţie trebuie să fie revăzut în conformitate cu adevărul ştiinţific, urmând a fi formulat în felul următor: «LIMBA DE STAT (OFICIALĂ) A REPUBLICII MOLDOVA ESTE LIMBA ROMÂNĂ»”. Ulterior, la 28 februarie 1996, Adunarea Generală Anuală a Academiei de Ştiinţe a Moldovei a adoptat o declaraţie prin care a fost confirmată opinia ştiinţifică a specialiştilor filologi din republică şi de peste hotare, potrivit căreia limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este LIMBA ROMÂNĂ. Din 1996 şi până în prezent, opinia savanţilor de la Academie în problema glotonimului „limbă română” a rămas aceeaşi, în pofida faptului că unii politicieni au ajuns să declare că sintagma „limbă română” este un termen ştiinţific, în timp ce sintagma „limbă moldovenească” ar fi un termen politic, acesta, în realitate, fiind un termen ideologic şi geopolitic. În fine, amintim că Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1991, documentul fundamental al noului stat care urma să stea la baza viitoarei Constituţii, denumeşte limba respectivă limbă română.

În baza celor menţionate anterior, propunem ca sintagma „limbă română” să fie utilizată fără teama de a falsifica adevărul ştiinţific şi fără intenţia de camufla originea istorică a românilor şi în şcolile din Ucraina din localităţile populate de români sau moldoveni, cum mai sunt denumiţi românii (în virtutea unei tradiţii istorice şi din considerente geopolitice) în unele localităţi din teritoriile respective.

Director al Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei

dr. hab. Vasile Bahnaru


Guvernul Filat, complicele Kievului în dezbinarea românilor

Iulie 9, 2011

După transmiterea oficială şi definitivă, săptămâna trecută, a 18 hectare din teritoriul naţional al Republicii Moldova sub jurisdicţia şi suveranitatea Ucrainei, la Palanca, ministrul Afacerilor Externe de la Kiev, Constantin Grişcenko, a fost primit, joi, 7 iulie, cu multă pompă, la Chişinău. Miniştrii Grişcenko şi Leancă au susţinut o conferinţă comună de presă, în care s-au referit la cazul Palanca, trecând în revistă gama de probleme de pe agenda bilaterală. A fost anunţată şi o întâlnire între patru ochi, cu uşile închise, dintre Constantin Grişcenko şi Vladimir Filat.

O singură chestiune importantă şi de maximă sensibilitate a fost ocolită cu grijă în discursul public al lui Leancă şi Grişcenko: tratamentul aplicat minorităţii etnice române în Ucraina şi celei ucrainene în Republica Moldova. Nu ne-am fi referit, poate, la acest subiect, dacă Ucraina nu ar practica o politică lipsită de bun-simţ faţă de conaţionalii noştri din ţara vecină.

Precum se ştie, românii reprezintă numeric a doua minoritate etnică din Ucraina, după cea rusă (8 334 141 de persoane). Potrivit datelor ultimului recensământ organizat de Kiev în 2001, consângenii noştri deţin în ansamblul corpului social din Ucraina o pondere de 413 749 de persoane, dintre care 155 130 au fost înregistraţi ca etnici români sau românofoni, iar 258 619 – ca etnici „moldoveni”. Numărul conaţionalilor noştri din această ţară a scăzut între anii 1989 şi 2001 cu 45 601 persoane. La ultimul recensământ sovietic din 1989, în Ucraina au fost înregistrate 459 350 de persoane de etnie română, dintre care 324 525 au fost consideraţi de autorităţile timpului ca fiind etnici „moldoveni” şi 134 825 – etnici români. În Ucraina există în prezent 77 de şcoli cu predare în limba română, numărul acestora scăzând semnificativ faţă de situaţia din perioada sovietică postbelică, când au funcţionat 114 asemenea şcoli. Precizăm în context că dintre cele 168 de şcoli cu predare în limba română organizate în perioada sovietică în spaţiul dintre Nistru şi Don, în prezent nu mai funcţionează, sub jurisdicţia Ucrainei independente, nici una. Românii reprezintă majoritatea populaţiei în trei raioane din Ucraina: Herţa (94%), Hliboca sau Adâncata (67%) şi Reni (51%). Cu toate acestea, în nici unul din cele trei raioane limba română nu are statut de limbă oficială, alături de limba ucraineană de stat.

Totodată, etnicii ucraineni reprezintă numeric prima minoritate din Republica Moldova cu o pondere totală de 442 346 de persoane (11,2%), dintre care 282 406 persoane (8,3%) în dreapta Nistrului şi 159 940 de persoane (28,8%) dincolo de Nistru. În dreapta Nistrului, deci, în spaţiul de jurisdicţie efectivă a Chişinăului, nu există nici o şcoală cu predare integrală în limba ucraineană, pe când asemenea şcoli există în teritoriile Republicii Moldova aflate sub controlul efectiv al Federaţiei Ruse (Transnistria).

Am prezentat aceste informaţii statistice pentru a sublinia dezinteresul total al autorităţilor de la Chişinău, sub guvernarea AIE, ca şi sub guvernările anterioare, faţă de situaţia etnoculturală a conaţionalilor noştri din Ucraina, ca şi faţă de situaţia celei mai numeroase minorităţi etnice din ţara noastră.

De asemenea, dorim să aducem din nou în prim-planul atenţiei publice politica dublelor standarde practicată consecvent de autorităţile de la Kiev pentru deznaţionalizarea şi dezbinarea comunităţii româneşti din Ucraina. Această politică este ilustrată cât se poate de convingător nu doar de includerea a două rubrici distincte (români şi moldoveni) în chestionarele pentru recensămintele generale ale populaţiei, dar, mai ales, de strategiile educaţionale puse în aplicare de Kiev, după modelul practicat de regimul criminal instalat de Moscova la Tiraspol.

Astfel, făcând abstracţie de situaţia din Transnistria, Ucraina este singurul stat din lume în care sunt elaborate, aprobate oficial şi tipărite manuale de „limba moldovenească” şi, respectiv, programe didactice pentru „limba moldovenească”. Ministerul Educaţiei de la Kiev nu admite ca în tot mai puţinele şcoli cu predare în limba maternă din localităţile cu populaţie majoritară românească din regiunile Odesa (sudul Basarabiei şi Transnistria), Nikolaev, Cernăuţi (nordul Basarabiei), instruirea să se facă după aceleaşi manuale ca şi în regiunile Transcarpatică (nordul Maramureşului) şi Cernăuţi (nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa). Cu toate acestea, în şcolile cu predare în limba română din nordul Maramureşului, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, sunt tot mai frecvent introduse manuale pentru diferite materii „pentru şcolile cu predare în limbile română şi moldovenească”. Un exemplu în acest sens ni-l oferă manualul de Informatică pentru clasa a X-a, apărut în anul 2010 la editura „Svit” din Lvov (Інформатика: підручник для 10 класу загальноосвітніх навчальних закладів з навчанням румунською та молдовською мовою / І.О. Завадський, І.В. Стеценко, О.М. Левченко ; перекл. М.В. Товарницький. – Львів: Світ, 2010).

Situaţia ar fi doar ridicolă dacă nu ar fi şi absurdă. În nici una dintre şcolile din Republica Moldova, din 1989 până în prezent, nu s-a predat niciodată după vreun manual de limbă „moldovenească” sau de literatură „moldovenească”. Asemenea manuale, pur şi simplu, nu s-au elaborat sau (re)tipărit. Ministerul Educaţiei de la Kiev a aprobat însă, prin mai multe ordine (nr. 177 din 03 martie 2010, nr. 1021 din 28 octombrie 2010), atât manuale în limba română, cât şi în limba „moldovenească”, accentuând astfel separarea comunităţii româneşti în două tabere distincte.

De ce a evitat ministrul moldovean de Externe, Iurie Leancă, să abordeze, în cadrul întâlnirii cu omologul său ucrainean, Constantin Grişcenko, aceste probleme? De ce le-a evitat şi premierul Filat? De ce nu au luat cei doi oficiali atitudine, într-o manieră autentic europeană, faţă de „moldovenizarea” românilor din Ucraina, ca şi faţă de ucrainizarea lor tot mai accelerată prin intermediul şcolilor de stat? E simplu. AIE nu a fost şi nici nu este sincer preocupată de situaţia etnoculturală reală a conaţionalilor noştri din ţara vecină. Nici ministrul ucrainean Grişcenko nu s-a interesat de situaţia cultural-identitară a minorităţii ucrainene din Republica Moldova. Când are mize geopolitice atât de mari, când ştie că extinderea suveranităţii Ucrainei pe teritoriul strategic de la Palanca este direct şi strâns legată de canalul Bâstroe şi de consolidarea Ucrainei la gurile Dunării, Kievul preferă să tacă despre conaţionalii săi din Republica Moldova. În plus, asta îl scuteşte de necesitatea de a da socoteală pentru politicile sale asimilaţioniste promovate faţă de conaţionalii noştri din Ucraina.

Rezoluţiile şi Recomandările Consiliului Europei definesc statele membre ale organizaţiei drept state înrudite sau state de rudenie (kin state în engleză şi etat parent în franceză) în raport cu minorităţile lor de peste hotare. Republica Moldova este, din punct de vedere al acestor documente internaţionale la care a subscris alături de Ucraina şi celelalte state membre ale CoE, inclusiv România, statul de rudenie al românilor din Ucraina. În termenii documentelor despre care vorbim, Republica Moldova are obligaţii concrete faţă de conaţionalii săi din Ucraina. Obligaţii de care nu s-a achitat niciodată şi nici nu se achită în prezent. Iarăşi, de ce, oare? Pentru că este complicea Kievului în dezbinarea şi asuprirea culturală a românilor, ca şi vinovata de rusificarea continuă a ucrainenilor din Republica Moldova.


Kisinyov versus Chişinău. Budapesta rusificatoare în numele UE

Iunie 15, 2011
Ungurii eliberează vize Schengen la "Kisinjov"

Ungurii eliberează vize Schengen la „Kisinyov”

Centrul European Comun de Vize din Republica Moldova, situat la Ambasada Ungariei din Chişinău, a introdus, din momentul deschiderii sale, o practică vicioasă de rusificare a denumirii capitalei noastre, denumire pe care o redă (doar) în limba maghiară astfel: Kisinyov. Asta în condiţiile în care denumirea oraşului are o formă consacrată istorică în limba urmaşilor lui Attila: Kisjenő. Există şi o altă linie a tradiţiei maghiare de utilizare a toponimului în forma lui românească: Chişinău. S-ar părea că este vorba despre un detaliu şi încă despre unul foarte nesemnificativ. Nu este însă nici pe departe aşa. Precum se ştie, diavolul este ascuns întotdeauna în detalii, iar neglijarea lor, într-un caz sensibil, care ţine de demnitatea naţională, poate conduce la confuzii politice grave şi chiar la conflicte diplomatice.

Toată lumea s-a obişnuit deja cu faptul că denumirea capitalei Republicii Moldova, Chişinău, este transpusă în limbile străine care folosesc alfabetul latin ca şi în originalul românesc. Singura abatere de la această regulă, impusă de Regulile Internaţionale de Transcriere, este a omiterii semnelor diacritice în cazul literelor româneşti „ş” şi „ă”, astfel încât denumirea capitalei este redată astfel: Chisinau. Excepţie fac limbile în care denumirea Chişinăului are forme istorice specifice respectivelor limbi. În cazul altor limbi străine, care nu folosesc alfabetul latin, se aplică principiul transcrierii fonetice sau este respectată tradiţia istorică, dacă toponimul are o formă consacrată de mult timp. Astfel, chiar versiunea rusă, fixată în Constituţie, a denumirii capitalei noastre respectă acest principiu, denumirea oficială în rusă fiind: Кишинэу. Cu toate acestea, tradiţia istorică şi uzul menţin în paralel şi denumirea consacrată, cea de Кишинёв. Versiunile ucraineană Кишинів şi, respectiv, bielorusă Кішынёў sunt, de asemenea, în uz, ca forme tradiţionale ale toponimului. Tradiţia a impus şi formele Kišiniovas în lituaniană, Kišiņev în letonă, Kiszyniów/Chişinău în polonă, Kiishinaw în finlandeză, Chişinău/Kischinau în germană, Kišiněv/ Chişinău în cehă, Κισινάου în greacă, Кишињев/Kišinjev în sârbă, Kišinjev în croată, Chişinău în estonă, engleză, spaniolă, franceză, italiană, portugheză şi suedeză, Chizinau în uzbecă, Kişinov în azeră, Кишинэу în başkiră.

Când este vorba de limba maghiară, după cum arătam mai sus, toponimul Chişinău a circulat în forma originală românească între 1918 şi 1944, în paralel cu o altă formă consacrată istoric: Kisjenő. Aceasta din urmă datează de până la 1918. Forma românească are circulaţie şi astăzi. De exemplu, Wikipedia în limba maghiară ne anunţă, în articolul consacrat Republicii Moldova, că „Fővárosa és legnagyobb városa Chişinău” (Capitala şi cel mai mare oraş este Chişinău). Nici un fel de Kisinyov nu apare în acel articol, cu toate că este indicată, între altele, şi forma istorică Kisjenő.

Întâmplarea face că în România există, chiar în apropiere de frontiera cu Ungaria, o localitate omonimă: Chişinău Criş din judeţul Arad. Uneori, denumirea localităţii din România este redată şi Chişineu Criş. Limba maghiară este mai puţin tolerantă cu denumirile străine sau, cel puţin, refractară la acestea, având tendinţa traducerii cvasigenerale a toponimelor de altă origine decât cea maghiară. Astfel, în limba maghiară Chişinău Criş devine, pur şi simplu, Kisjenő (Ineul Mic”, în retroversiune) sau Köröskisjenő. După cum Cetatea Albă devine Fehérvár sau Dnyeszterfehérvár (Cetatea Albă de pe Nistru), Alba Iulia devine Gyulafehérvár, BraşovBrassó, SibiuSzeben sau Nagyszeben, BacăuBákó, ZalăuZilah, Cluj-Napoca Kolozsvár, iar VienaBécs, Belgrad – Nándorfehérvár şi Bratislava – Pozsony.  În sine, aceste forme nu sunt deloc deranjante sau condamnabile. Ele sunt, după cum am mai spus, consacrate istoric. Aceasta este tradiţia limbii maghiare şi vorbitorii respectivei limbi ştiu exact despre ce este vorba când li se spune despre BécsGyulafehérvár sau Pozsony. Şi în română avem asemenea forme consacrate, ca Moscova pentru rusescul Moskva, Chiu pentru slavonescul Kiev, Budapesta pentru ungurescul Budapest sau Londra pentru englezescul London.

De unde a apărut totuşi toponimul Kisinyov (citit Kişiniov) în uzul oficial al Ambasadei Ungariei şi a Centrului European Comun de Vize de la Chişinău? Vrea să însemne acest fapt o sfidare a formei originale româneşti (Chişinău) sau a formelor consacrate, conforme cu tradiţia şi specificul limbii maghiare (Kisjenő şi Chişinău)? Reprezintă forma Kisinyov  o transliterare fonetică a rusescului Кишинёв? Sunt întrebări la care diplomaţia maghiară ne datorează răspunsuri clare.

Nu vom greşi foarte mult dacă am presupune că ambasadorii şi diplomaţii maghiari la Chişinău, în general cunoscători ai limbii ruse, au avut opţiuni personale, legate de simpatiile şi antipatiile lor culturale personale. Altminteri este greu să ne explicăm cum a ajuns să fie respinsă denumirea originală a celui mai mare oraş al Republicii Moldova, după cum a fost neglijată însăşi tradiţia limbii maghiare şi denumirile consacrate istoric, cele de Kisjenő şi Chişinău. Asta nu poate să nu deranjeze. Subiectul este prea sensibil.

Am avut o situaţie cumva similară în cazul denumirii Republicii Moldova, în redarea ei în limba germană. Iniţial, dându-i-se curs unei obişnuinţe nefaste, diplomaţia şi oficialii germani au redat denumirea statului prin Moldawien, o adaptare a rusescului Молдавия. După abordarea publică şi repetată a subiectului, germanii au renunţat la Moldawien în favoarea numelui istoric consacrat Moldau, iar denumirea oficială a ţării este astăzi doar Republik Moldau. Gestul germanilor a fost nu doar unul de revenire la o veche tradiţie proprie, ci, mai ales, de respect şi luare în calcul a sensibilităţilor noastre cultural-lingvistice şi –  de ce nu? – geoculturale.

Zeci şi sute de mii de concetăţeni ai noştri, care îşi obţin vizele de călătorie într-un număr important de state din spaţiul Schengen, sunt supuşi zilnic umilinţei de a li se aplica în paşapoarte vize europene în care denumirea capitalei noastre este redată nici ungureşte, nici româneşte, ci ruseşte în transliteraţie fonetică maghiară. Această practică vicioasă ar trebui să înceteze. Va înceta oare? Este necesar ca cetăţenii noştri să-l sesizeze în acest sens pe Comisarul european pentru Multilingvism? Sau se va autosesiza ministrul moldovean al Afacerilor Externe şi al Integrării Europene, Iurie Leancă, care şi-a făcut studiile în perioada sovietică în Ungaria şi cunoaşte foarte bine limba maghiară, ca şi tradiţia acesteia de a folosi formele consacrate pentru denumirea capitalei noastre (Kisjenő şi Chişinău)?

Nu de alta, dar invenţia recentă şi neglijentă (Kisinyov) a diplomaţilor maghiari de la Chişinău ne aruncă într-un soi de boscorodeală lipsită de orice frumuseţe şi rafinament. Apropo de boscorodeală. „Boscorodeală” vine în română de la „a boscorodi”, iar „a boscorodi” de la arhaicul „boscor”, care în româna veche însemna literalmente „başkir”, nu „ungur”, cum s-a crezut şi, poate, se mai crede. Başkirii care au convieţuit timp de secole cu strămoşii maghiarilor pe Volga, au avut un aport important la etnogeneza maghiară într-o regiune limitată din arcul intracarpatic, fiind plasaţi de către unguri la marginea spaţiului lor de control politic în epoca medievală. Cu timpul, aceşti başkiri s-au maghiarizat în mare parte şi au fost cunoscuţi mai târziu cu numele de secui. Până ca românii băştinaşi să le spună secui, i-au numit aşa cum se autoidentificau ei: „boşkor” sau „boskor”. Limba primilor başkiri aduşi de strămoşii maghiarilor în zona intracarpatică era ciudată şi neînţeleasă pentru români. De aceea, a boscorodi înseamnă astăzi a vorbi pe neînţeles. Există şi alte cazuri când nume etnice au devenit substantive comune. De la goţii prădalnici ne-a rămas cuvântul „hoţ”, de la avarii din Caucaz – „avar”, de la lituanienii (litfanii) catolici cu care s-a învecinat Moldova într-o vreme – „liftă”, de la vandalii de neam germanic care au prădat Roma – „vandal”. Lăsând la o parte această poveste, vom reţine că başkirii de astăzi, cei din Boşkortostan, îi spun Chişinăului exact cum îi spunem şi noi româneşte, chiar dacă ei folosesc alfabetul rusesc: Кишинэу. Asta demonstrează că başkirii sunt un popor respectuos cu noi şi cu limba română, chiar dacă nu fac parte din Uniunea Europeană.


PRUT – TRUP RUPT sau despre debelatio de la 16 mai 1812

Mai 17, 2011

Scriam pe blogul meu, acum exact doi ani, cu ocazia împlinirii a 197 de ani de la răşluirea din trupul viu al Moldovei a părţii ei de răsărit, numită mai târziu Basarabia: „La 16 mai 2009 nici un ziar nu a scris despre această tristă aniversare, nici un post de radio sau de televiziune, fie la Chişinău, la Iaşi sau la Bucureşti, nu şi-a amintit de marea tragedie întâmplată în istoria noastră la 16 mai 1812. Pe câţi oare îi mai doare astăzi cu adevărat 16 mai 1812?”. Începând cu 16 mai 1812, denumirea de PRUT, printr-un joc de cuvinte, singurul posibil prin recombinarea literelor sale, a început să fie citită TRUP RUPT! 16 mai 1812 reprezintă ziua tragică în care Prutul a fost făcut linie de frângere a trupului şi sufletului nostru etnic pe altarul intereselor murdare ale două imperii.

Acum suntem la o distanţă de 199 de ani de la semnarea de către ruşi şi turci, în Hanul armeanului Manuc bey din Bucureşti (agent în serviciul Rusiei, cu o contribuţie directă la raptul teritorial din 1812), a acelei nenorocite hârtii prin care Rusia ţaristă şi Turcia otomană sfârtecau Principatul Moldovei. De această dată, presa de limbă română de pe ambele părţi ale Prutului a fost mai sensibilă şi a abordat subiectul, de regulă şi din păcate, doar sentimental şi patriotard.

Cel mai mare voievod român din toate timpurile, Ştefan cel Mare şi Sfânt, cel mai mare poet român, Mihai Eminescu, cel mai mare istoric român, Nicolae Iorga, cel mai mare compozitor român, George Enescu, cu toţii fii ai vechii Moldove, vor fi în continuare revendicaţi de ambele maluri ale Prutului, ca dovadă că sângele apă nu se face, indiferent de meandrele istoriei noastre chinuite şi contorsionate.

La anul vom aniversa două secole de la crima istorică comisă de cele două imperii împotriva naţiunii noastre. Este de aşteptat că atât partida naţională, cât şi partida imperială (sau cea moldovenistă, filoimperială), se vor raporta, fiecare în felul său, diametral opus celui al părţii adverse, la eveniment. Putem presupune de pe acum că dezbaterea publică va rămâne la cotele de anul acesta, cu simpla diferenţă că accentele se vor îngroşa. Manipularea istoriei va fi la ea acasă în ograda moldovenismului filoimperial de la Chişinău. Singurul subiect nou care va fi atacat în mod inevitabil va fi cel al succesiunii juridice, al legitimării sau falsei legitimări istorice a Republicii Moldova, văzută ca auxiliară a Moscovei.

Declaraţia de independenţă din 27 august 1991, în încercarea de a aduce claritate asupra lucrurilor, parcă ar vrea dinadins să ne ducă într-o zonă a confuziilor periculoase, atunci când se referă la „statalitatea neîntreruptă” şi la raptul teritorial din 1812, sugerând o succesiune juridică între Ţara Moldovei şi actuala Republică Moldova, dar şi, ceea ce este mai mult decât interesant de observat, între România interbelică şi Republica Moldova. Să urmărim textul a trei alineate din actul de naştere al Republicii Moldova: „Având în vedere trecutul milenar al poporului nostru şi statalitatea sa neîntreruptă în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale; Considerând actele de dezmembrare a teritoriului naţional de la 1775 şi 1812 ca fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Ţării Moldovei, acte infirmate de întreaga evoluţie a istoriei şi de voinţa liber exprimată a populaţiei Basarabiei şi Bucovinei; Subliniind că fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940, precum şi a celei din R.A.S.S. Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al U.R.S.S., încâlcând chiar prerogativele sale constituţionale, a adoptat la 2 august 1940 „Legea U.R.S.S. cu privire la formarea R.S.S. Moldoveneşti unionale”, iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la stabilirea graniţei între R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească”, acte normative prin care s-a încercat, în absenţa oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii şi apartenenţa noii republici la U.R.S.S.”. Vom reţine că doi dintre termenii dihotomici cu care operează Declaraţia de independenţă sunt: „moldoveni” şi „limba română”, parcă accentuând dilema identitară şi vrând să sugereze că o chestiune ca cea a succesiunii de drept a statului ar rămâne deschisă.

Aşadar, să vedem cine este succesorul de drept al Ţării Moldovei, pentru a anticipa orice speculaţie la care se va deda tot mai mult în continuare partida imperială şi cea moldovenistă proimperială. Părerea noastră este că între Republica Moldova, ca stat constituit la 27 august 1991, şi Ţara Moldovei nu există nici un fel de continuitate juridică. Poate cineva demonstra contrariul? Evident că nu. Faptul că exprimăm acest punct de vedere nu înseamnă că am fi adepţii revizionismului sau iredentismului, oricare ar fi sensurile pe care li le atribuie unii sau alţii. Noi acceptăm realităţile politice şi ne asumăm întreaga istorie naţională aşa cum a fost ea. Preocuparea noastră majoră este ca Lumea Românească de astăzi, prin cei doi moduli politici de bază ai săi, România şi Republica Moldova, să prospere şi să se consolideze spre binele cetăţenilor din cele două state, lăsându-i lui Dumnezeu teren de acţiune privind destinul nostru viitor.

Precum se ştie, etnia română a fost, pe întreg parcursul evului mediu şi până în secolul XIX, o naţiune tristatală, multistatalitatea fiind un fenomen obişnuit în cazul tuturor naţiunilor de talie mare sau medie din Europa timpului respectiv. Unul dintre statele noastre naţionale a fost Ţara Moldovei. Dreptul internaţional public numeşte desfiinţarea unui stat de către altul sau întreruperea suveranităţii unui stat pe o parte importantă a teritoriului său, prin ocupaţie străină şi subjugare, cu termenul latin debelatio. Ocupaţia austriacă din 1775 a părţii de nord a Ţării Moldovei şi ocupaţia ţaristă din 1812 a jumătăţii de răsărit a Ţării Moldovei reprezintă cazuri clasice de ocupaţie şi subjugare, adică de debelatio. Cu precizarea că aceste cazuri de debelatio (ocupaţie şi subjugare), invocate, în principiu, corect în Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova nu au fost niciodată complete, ci doar parţiale. Din respect faţă de adevărul istoric trebuie să observăm că ele se referă însă strict la Ţara Moldovei, care, în 1859, s-a unit (prin fuziune, nu prin absorbţie, am spune astăzi în termeni juridici curenţi) cu Ţara Românească (Muntenia sau Valahia), constituind Principatele Unite. La rândul lor, Principatele Unite s-au numit, din 1 iunie 1866, România, după numele etniei fondatoare. Judeţele basarabene Bolgrad, Cahul şi Ismail au făcut parte, până în 1878 (Pacea de la Berlin), din Ţara Moldovei, Principatele Unite şi, respectiv, România. Putem vorbi despre o perfectă continuitate juridică, din 1359 până astăzi, între Ţara Moldovei, Principatele Unite şi România, indiferent de tipurile de regim care s-au succedat. Nicăieri, pe această linie neîntreruptă de continuitate juridică şi succesiune statală nu apare şi nici nu avea cum să apară Republica Moldova, născută pe ruinele defunctei URSS.

În paralel, în planul succesiunii bisericeşti însă, există loc pentru analogii interesante, întrucât Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu existenţă neîntreruptă din 1401 până astăzi, este unul dintre precursorii Patriarhiei Române, care o succede ascendent. Pe de altă parte, Mitropolia autonomă a Basarabiei de astăzi este, tot prin analogie, un fel de echivalent ecleziastic al actualei Republici Moldova, pe când Mitropolia Chişinăului şi „a întregii Moldove” (Patriarhia Moscovei) este un fel de analog al puterii de ocupaţie rusească, care, prin titulatură şi aspiraţii expansioniste afişate, ridică pretenţii asupra spaţiului şi moştenirii vechii Mitropolii a Moldovei cu reşedinţa mai întâi la Suceava, iar mai apoi la Iaşi.

Aşadar, în accepţia dreptului internaţional clasic şi modern, România este singurul succesor juridic ascendent al Ţării Moldovei cu capitala la Suceava şi Iaşi, iar în accepţia dreptului canonic ortodox, Patriarhia Română este singurul succesor juridic ascendent al Mitropoliei Moldovei cu reşedinţa la Suceava şi Iaşi. Impostura structurii locale a Patriarhiei Moscovei ţine de evidenţe şi nu se sprijină pe dreptul canonic ortodox, invocând în favoarea sa doar „dreptul forţei”, adică dreptul ocupantului de la 1812 şi 1940, aşa cum este el menţionat şi în Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova.

Chestiunea continuităţii sau succesiunii juridice şi de stat nu este reflectată expres în nici unul dintre actele normative interne ale României de astăzi. Faptul lasă loc pentru interpretări eronate şi speculaţii şi manipulare, alimentând tendinţe şi reflexe expansioniste în raport cu statul român modern, mai cu seamă din partea unor cercuri politice de la Chişinău, aliniate sau arondate intereselor centrului de putere responsabil pentru acel nenorocit debelatio din 1812.

Pentru a vedea cum procedează alte state în cazuri similare, vom observa, cu titlu de fapt divers, că, bunăoară, Federaţia Rusă se revendică oficial a fi succesor (continuator) juridic al tuturor formaţiunilor statale care au precedat-o. Astfel, Legea federală a Federaţiei Ruse cu privire la compatrioţii de peste hotare, nr. 99-F3, din 24 mai 1999, cu completările şi modificările ulterioare, prevede în Preambulul său: „Federaţia Rusă este succesoare şi continuatoare de drept a Statului Rus, a Republicii Ruse, a Republicii Sovietice Socialiste Federative Ruse (RSSFR) şi a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Instituţia cetăţeniei ruse este coroborată cu principiul caracterului neîntrerupt (al continuităţii) statalităţii ruse”.

Extrapolând situaţia, am putea să ne imaginăm că un text similar de lege, adoptat la Bucureşti, ar trebui să arate cam astfel: „România este succesoare şi continuatoare de drept a Ţării Moldovei şi a Ţării Româneşti, a Principatelor Unite, a Regatului României, a Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia), a Republicii Populare Române şi a Republicii Socialiste România. Instituţia cetăţeniei române este coroborată cu principiul caracterului neîntrerupt (al continuităţii) statalităţii române”. Aici este însă vorba doar despre imaginaţie şi deziderat, întrucât, oricât am scruta ansamblul cadrului legislativ românesc, nu vom putea găsi nimic de genul acesta.

Rămânând pe linia extrapolărilor şi ţinând cont de realităţile istorice, nimeni nu-şi poate imagina un text de lege asemănător adoptat de Legislativul de la Chişinău: „Republica Moldova este succesoare şi continuatoare de drept a Ţării Moldovei, a Principatelor Unite, a Regatului României, a Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia), a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RASSM) şi a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM)”. Firul continuităţii statale de drept, care să lege Republica Moldova de astăzi de vechiul stat naţional (românesc) al Ţării Moldovei, este rupt. Ruperea lui s-a produs la 16 mai 1812, prin acel debelatio parţial, când suveranitatea Ţării Moldovei a fost suspendată prin răşluirea, ocuparea şi subjugarea părţii de la răsărit de Prut a ţării de către Imperiul Ţarist, cu mârşava complicitate a Imperiului Otoman.

Unde mai pui că, prin Constituţia sa, România „este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, pe când Republica Moldova refuză formula şi, prin Constituţia din 1994, declară că „este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, adăugând articolul nehotărât „un” şi omiţând termenul „naţional”, pentru a nu fi nevoită să precizeze denumirea naţiunii. Marea problemă a Republicii Moldova este dacă va reuşi sau nu să devină stat naţional. Şi dacă va deveni vreodată, trebuie să ne întrebăm de pe acum: ce fel de stat naţional anume va fi?

Sub ochii noştri se poartă astăzi un adevărat război de revendicare a continuităţii juridice şi moştenirii istorice a Ţării Moldovei, victima tratatului ruso-turc semnat la Bucureşti în neagra zi de 16 mai 1812. Suntem abia la începutul acestui război, care va dura ceva timp. Pericolele pe care le prezintă acesta ţin de riscul real al unui nou debelatio realizat prin acel soi de ocupaţie şi subjugare subtilă pe care ne-am obişnuit să-l numim cu un cuvânt ciudat: transnistrizare. Datele contextului istoric s-au schimbat, evident, de la 1812 încoace. Singura diferenţă dintre vechiul şi actualul peisaj geopolitic în care ne aflăm este că astăzi ruşii nu mai discută cu turcii, ci cu germanii, ca şi în 1939.

Întâmplător sau nu, anume în fatidica zi de 16 mai premierul Filat a anunţat că pleacă iarăşi la Berlin pentru a discuta, după cum ne-a spus chiar el, prefaţându-şi vizita, „chestiunea transnistreană”. Va deveni oare Vladimir Filat un nou Manuc bey al timpurilor noastre?

Şi dacă tot am recurs la tristul joc de cuvinte „Prut – trup rupt!”, nu am vrea să credem că celălalt râu important din „spaţiul istoric şi etnic al devenirii noastre naţionale” ne va oferi, la două secole distanţă de 16 mai 1812, prilejul să spunem, într-o dureroasă îngânare, „şi Nistrul – sinistru!”

16 mai 2011

Expansiunea rusă în jurul Mării Negre (1700-1812)

Expansiunea rusă în jurul Mării Negre (1700-1812)


„Mica” şi „toxica” limbă română sau despre dublajul de film

Mai 11, 2011

Recenta iniţiativă legislativă a deputatului Victor Socaciu de la Bucureşti privind obligativitatea dublării audio a filmelor străine în limba română a stârnit valuri mari în societate, opunându-i pe adepţii şi adversarii ideii. Iniţiativa vizează modificarea şi completarea Legii audiovizualului şi se rezumă la faptul că „operele cinematografice în limbi străine vor fi traduse în limba română, traducerea fiind asigurată prin procedeul dublajului”.

Pledoarie pentru dublaj

„Avantajul dublării faţă de subtitrare constă în faptul că, prin dublare, expresiile din limba străină folosită în film sunt înlocuite cu traducerea expresiilor în limba română, contribuind astfel la protejarea identităţii limbii”, se arată în Nota la propunerea legislativă semnată de Victor Socaciu. Deputatul bucureştean a mai susţinut: „Dacă un film este dublat, telespectatorul poate urmări mai atent scenele filmului şi jocul actoricesc. Acestea conţin adesea mesaje subtile, astfel că procedeul dublării poate ajuta la o mai bună receptare a mesajului filmului. De asemenea, mesajul este mai uşor de receptat de toate categoriile de persoane, inclusiv copii sau bătrâni, care nu pot citi, sau oameni cu dificultăţi de vedere. Astfel, se extinde aria de accesibilitate în ceea ce priveşte publicul filmului”.

Totodată, el consideră că „Folosirea subtitrării introduce cuvinte noi, care, ulterior, vor fi asimilate de populaţie. Aceste cuvinte sunt apoi folosite din ce în ce mai des în limbaj şi ajung să fie considerate ca termeni obişnuiţi. Din această cauză, limba se deteriorează, acest aspect conducând la afectarea identităţii naţionale”. Vom preciza din capul locului că este vorba de dublajul profesionist, de calitate, nu de unul de mântuială, cum a fost, în timpul sovietic, cel făcut la Chişinău.

Limbă „mică” sau suflete mici?

Iniţiativa a fost primită în furci de către foarte mulţi actori, regizori sau critici de film, fiind calificată drept „imbecilitate”, „o catastrofă”, „o nebunie”, „o făcătură bolşevică”. Argumentele supreme invocate cel mai des de către opozanţi au fost două: „Nu vrem să-l auzim pe Robert De Niro (după caz, pe Al Pacino) în limba română!” şi „Nu vrem să fim o naţiune de analfabeţi!”. Unii au mai adăugat că filmele subtitrate constituie un mijloc de învăţare a limbilor străine, iar alţii au mers foarte departe, susţinând că prin iniţiativa deputatului Victor Socaciu s-ar dori alinierea României şi a românilor la Moscova. Postul naţional de televiziune de la Bucureşti, TVR, prin canalul său 2 (Cultural), a prezentat pretinse mostre de dublaj în română (fiind, de fapt, vorba despre vocea de după cadru (voice over)) pentru a critica ideea de dublaj profesionist în limba română. Ca să înţelegem exact în ce tonalitate şi la ce temperaturi este dezbătută problema la Bucureşti, vom prezenta câteva idei emise de unul dintre cunoscuţii critici români de film, Irina Margareta Nistor, invitată la emisiunea „Ora de ştiri” din 9 mai, de la TVR 2. Ideile-forţă au fost câteva, aceleaşi pe care le vehiculează şi ceilalţi adversari ai iniţiativei lui Victor Socaciu: 1. „Noi suntem o limbă mică şi nu ne putem permite luxul dublajului în română”; 2. „Dublajul filmelor duce la izolare, la intoleranţă, iar pe termen lung la efecte toxice (citat dintr-o petiţie publică – nota noastră)”; 3. „În primul rând că n-o să mai fim atât de buni la limbi străine, ceea ce era unul dintre marile noastre atuuri şi e chiar foarte mare păcat”; 4. „Noi cunoaştem cu toţii experienţa dacă am fost într-un aeroport spaniol că nimeni nu vorbeşte nici măcar puţină engleză. Şi aşa o să se ajungă şi aici dacă pornim pe direcţia asta”; 5. „Da, dar el (Victor Socaciu – nota noastră) o să vină cu contraargumentul şi o să spună că şi în Polonia se întâmplă chestia asta, că se întâmplă şi în Cehia. Da, dar astea au fost ţinute foarte bine sub cizma rusească de unde noi, din fericire, nu ştiu cum am reuşit să scăpăm”. 6. „Este bine să ne gândim la subtitrarea filmelor româneşti din România în engleză, pentru străinii care stau în România”. Cam atât. Argumentaţia este, după cum se vede, destul de slabă şi poate fi răsturnată de orice om binevoitor care priveşte atent realitatea europeană.

Bunele practici europene şi internaţionale

Tocmai pornind de la existenţa acestor atitudini vehemente, exprimate, de regulă, într-un limbaj agresiv şi pe alocuri isteric, am încercat să privim lucrurile mai larg, din perspectiva contextului european, a legislaţiei şi practicilor notorii în materie de film subtitrat sau dublat în statele Uniunii Europene şi în principalele ţări ale lumii, de regulă puteri culturale şi cinematografice redutabile.

Astfel, am putut constata că peste 80% dintre cetăţenii Uniunii Europene aparţin statelor în care dublajul de film în limbile naţionale este, prin lege, obligatoriu. Observăm că dublarea producţiei cinematografice străine este obligatorie în state ca Brazilia, Canada, China, Franţa, Germania, Japonia, India, Italia, Mexic, Rusia, Spania şi aproape întreaga Americă Latină, SUA, precum şi în toate statele CSI, cu excepţia Armeniei şi Republicii Moldova, în care există doar obligativitatea subtitrării.

Limitându-ne la aria europeană, am luat act de o simplă statistică. Statele UE în care dublarea filmelor străine este obligatorie însumează o populaţie de 346 de milioane 405 013 locuitori. Statele UE în care dublarea filmelor nu este obligatorie însumează o populaţie de 78 de milioane 919 757 de locuitori. Marea Britanie, ţară în care predomină producţia cinematografică anglofonă (britanică, americană, canadiană sau australiană) are o populaţie de 60 de milioane 3 000 de locuitori. Pe de altă parte, pentru o întregire a tabloului, trebuie să luăm în calcul şi statele europene extracomunitare în care dublajul nu este obligatoriu (printre care Bosnia Herţegovina, Croaţia, Norvegia, Macedonia, Muntenegru, Republica Moldova, Serbia), cu un total de 30 de milioane 72 981 de locuitori, precum şi statele în care dublajul este obligatoriu (Bielorusia, Elveţia, Rusia, Ucraina), cu o populaţie totală de 209 milioane 417 333 de locuitori. Astfel, făcând abstracţie de cazul particular al Marii Britanii, avem 108 milioane 992 738 de locuitori în statele în care dublajul nu este obligatoriu şi 555 de milioane 822 346 de locuitori în statele în care dublajul este obligatoriu. O proporţie foarte interesantă!

Ca să invocăm un exemplu relevant, vom arăta că, potrivit cercetărilor şi sondajelor efectuate de-a lungul anilor, austriecii sunt printre europenii cei mai refractari la subtitrarea filmelor străine, circa 70% dintre austrieci pledând net pentru dublaj. Totodată, vom reţine şi faptul că în Franţa, ţara cu cea mai bogată producţie cinematografică pe continent, obligativitatea dublării filmelor străine a fost introdusă prin lege încă în anul 1947. În general, ţările care reprezintă puteri cinematografice reale au impus obligativitatea dublajului în cazul filmelor străine difuzate pe pieţele lor, pe când ţările care nu dispun de o industrie cinematografică serioasă sunt preponderent consumatoare ale producţiei cinematografice străine şi nu admit dublajul. Acestea din urmă sunt ţări fie din zona balcanică, fie din cea scandinavă.

Un fals: românii poligloţi şi europenii „analfabeţi”…

Unul dintre locurile comune în discursul adversarilor dublajului de film în România ţine de ideea preconcepută şi fixă că, datorită subtitrării, românii ar fi buni stăpânitori ai limbilor străine, în contrast cu francezii, germanii, italienii, spaniolii, austriecii, cehii, slovacii, belgienii şi, în general, cu locuitorii statelor în care dublajul este obligatoriu, europeni catalogaţi, cu mult şi vădit dispreţ, ca fiind nişte adevăraţi „analfabeţi”. Realitatea însă contrazice şi răstoarnă acest fals.

După cum se cunoaşte, europenii stau bine cu statisticile. Există statistici relevante privind gradul de cunoaştere a limbilor străine de către cetăţenii celor 27 de state ale Uniunii Europene. Apelând la acest tip de statistici, nu putem trece cu vederea că unul dintre Eurobarometrele în materie, publicat în februarie 2006, infirmă faptul că între subtitrarea filmelor străine (sau dublarea acestora) şi gradul de cunoaştere de către populaţie a limbilor străine ar exista o corelare cât de mică. Astfel, 67% dintre germani pot întreţine o conversaţie într-o limbă străină, la fel, 51% dintre francezi şi 62% dintre austrieci sau 61% dintre cehi. Germania, Franţa, Austria şi Cehia sunt state în care dublajul de film este obligatoriu. Se cuvine să ne întrebăm acum de la obraz dacă ne putem compara noi, cei vreo 30 de milioane de români din România şi din vecinătatea ei, cu aceste naţiuni?

Impactul dublajului la scara Lumii Româneşti

Bineînţeles că, referindu-ne la ansamblul Lumii Româneşti şi la spaţiul nostru spiritual şi cultural comun, vom face abstracţie de faptul că românii din Republica Moldova şi cei din Ucraina vorbesc, mai mult sau mai puţin (tot mai puţin) fluent, rusa ca limbă străină facultativă sau faptul că românii din Ungaria, Serbia şi Bulgaria vorbesc, de asemenea, limbile oficiale ale ţărilor respective. Pe ansamblu, ne place sau nu ne place, trebuie să recunoaştem că marea masă a consângenilor noştri români din România, consumatori ai producţiei cinematografice străine subtitrate, nu excelează în mânuirea limbilor străine, în comparaţie cu cetăţenii din celelalte state ale Uniunii Europene. Nici românii din jurul graniţelor României nu stau mai bine la acest capitol. Unde mai pui că şi aceştia sunt nevoiţi să consume producţie cinematografică străină dublată în rusă (şi, de regulă, fără subtitrare în limba română) în cazul Republicii Moldova, cei din Ucraina – în limba rusă sau în cea ucraineană, iar cei din Ungaria şi Bulgaria – în limbile maghiară şi, respectiv, bulgară. O excepţie o constituie românii din Serbia, unde nu există obligativitatea dublajului în sârbă, dar şi în acest caz consângenii noştri, care reprezintă numeric prima minoritate etnică din ţară, nu au posibilitatea de a opta pentru filme dublate în limba română. Cei care privesc lumea comod din turnul lor bucureştean de fildeş nici nu-şi pun problema dacă dublajul de film ar putea avea vreun impact cultural-identitar asupra milioanelor de etnici români din jurul României.

Chiriţa rediviva!

În dezbaterea destul de zgomotoasă declanşată de iniţiativa deputatului Victor Socaciu, înfăţişat de presa de la Bucureşti drept un adevărat „duşman al poporului”, m-am bucurat să desluşesc şi voci rezonabile, care, tratând situaţia cu suficient umor, ne-au trimis la precedente din propria noastră istorie, adevărat, legate de teatru, o artă precursoare şi intim înrudită cu cinematografia de astăzi. Precum se ştie, în zorii glorioasei epoci a chiriţismului şi ciocoismului bonjurist, reprezentaţiile teatrale s-au dat exclusiv în franceză, limbă considerată „cultă” de franţuzita boierime a vremii de la Iaşi, spre deosebire de româna „proastă a ţăranilor”. Cu toate acestea, bazele unei tradiţii teatrale în limba română au fost puse de personalităţile culturale ale timpului şi, la 27 decembrie 1816, la Iaşi, a avut loc, spre marea şi neplăcuta surpriză a bonjuriştilor, primul spectacol după o piesă românească în limba română. Iniţiativa îi aparţinea lui Gheorghe Asachi, cel care avea să înfiinţeze cinci ani mai târziu, tot la Iaşi, şi prima gazetă în limba română, „Albina românească” (1821) cu suplimentul său cultural „Alăuta românească”. Gestul din 1816 al lui Asachi a fost calificat la vremea respectivă (cum altfel?!) drept „făcătură rusească” şi „nebunie”… antieuropeană. Atunci Parisul reprezenta pentru bonjurişti Europa şi civilizaţia. Chiar dacă din 1816 au existat la Iaşi, în paralel, două teatre – unul românesc şi altul franţuzesc – cu ocazia stagiunii din 1840, la insistenţa lui Vasile Alecsandri, Constantin Negruzzi şi Mihail Kogălniceanu, cele două teatre au fost unite sub o singură administraţie naţională şi astfel s-a născut primul Teatru Naţional din România. Nu vom greşi deloc dacă vom spune că gestul şi curajul de astăzi al lui Victor Socaciu privind dublajul de film este identic cu „nebunia” şi „făcătura rusească” a lui Gheorghe Asachi din 1816. Iar franţuziţii de ieri pot fi lesne recunoscuţi în anglomanii de astăzi de la Bucureşti (ca şi în rusomanii de la Chişinău), care ne predică din presă şi de pe la televiziuni despre faptul că, vezi Doamne! „suntem o limbă mică”, sortită a sta fie în umbra celei franceze (în trecut), fie a celei engleze (astăzi), fie a celei ruse (la răsărit de Prut). Unde să ne comparăm noi, cele vreo 30 de milioane de vorbitori de română, cu cele 10 milioane de maghiari, 10 milioane de cehi sau 5 milioane de slovaci „ţinuţi foarte bine sub cizma rusească”! Sau unde să ne comparăm cu zecile şi zecile de milioane de „analfabeţi” japonezi, francezi, germani, italieni sau canadieni! Astăzi civilizaţia se identifică în capul multora cu Holilyoodul, iar marii actori Robert De Niro sau Al Pacino ne sunt prezentaţi ca nişte zei care nu pot vorbi româneşte.

Funcţionează oare româna cum trebuie?

Că Bucureştiul nu este o putere cinematografică importantă ţine de evidenţe. Că lumea noastră culturală de astăzi are un comportament lipsit de demnitate elementară, izvorât dintr-o mentalitate tipică pentru elitele din ţările coloniale sau periferice cultural, este la fel de evident. În paranteză fie spus, faptul că limba română vie este considerată „mică” de nişte pretinşi „profesionişti” de la Bucureşti şi incapabilă să dubleze mesajul artistic exprimat în alte limbi vine şi din situaţia mai mult decât regretabilă că România este, dacă nu singura, atunci printre foarte puţinele state din Europa şi din lume care nu are o lege cu privire la funcţionarea plenară a propriei limbi de stat. Despre o lege a românofoniei în lume nici nu mai aducem vorbă, subiectul fiind unul prea dificil pentru clasa politică şi „demnele noastre elite” culturale de la Bucureşti şi Chişinău. Nu criticăm, ci doar constatăm întemeiat şi cu durere.

Nu putem şti care va fi soarta iniţiativei legislative a deputatului Victor Socaciu. Vedem însă că simplul fapt al existenţei ei a scos la iveală acel soi de comoditate care vine dintr-un complex mai vechi, de inferioritate culturală, al celor care ar trebui să aibă astăzi un cuvânt sănătos de spus în cultura română.

Avem nevoie de dublaj

Am văzut că, indiferent de talia, originea şi geografia lor, naţiunile maturizate cultural, care se iau în serios, sunt creatoare de artă cinematografică, nu simple consumatoare ale producţiei străine. Ele şi-au creat şi întreţin o adevărată industrie cinematografică proprie şi sunt, prin tonusul lor intelectual şi cultural, cu amprentă puternică şi în arta lor cinematografică, ofensive. Acestea au optat, fără nici o excepţie, în favoarea dublajului. Pe când naţiunile mici (cu duhul, nu neapărat numeric), căzute în neputinţă şi servilism cultural cu pretenţie de cosmopolitism, sunt defensive. Multiculturalismul autentic, chiar dacă, deocamdată, a eşuat în Europa, presupune obligatoriu culturi naţionale viguroase la bază. Vigurozitate pe care nici la Bucureşti, dar nici la Chişinău, nu o prea vedem. Tocmai de aceea trebuie să existe un început al schimbării. Lamentaţiile despre lipsa unor capacităţi în materie de dublaj profesionist trebuie privite doar ca un argument în favoarea creării lor.

Vrem să exprimăm aici convingerea că, mai devreme sau mai târziu, lăudabila şi perfect europeana iniţiativă a deputatului Victor Socaciu va fi totuşi îmbrăţişată, spre binele celor aproape 30 de milioane de români. Şi pentru a se demonstra că nu suntem „o limbă mică” şi „toxică”. În condiţiile mondializării şi intensificării competiţiei identitar-culturale dintre naţiuni, problema ridicată nu e nici pe departe una strict cinematografică, ci, realmente, una naţională. Timpul o va demonstra.


Elegie pentru istroromâni la apariţia primului dicţionar istroromân-italian (română, suedeză)

Martie 15, 2011

Anunţăm, în premieră absolută în presa de limbă română de dincoace şi de dincolo de Prut, apariţia primului dicţionar istroromân-italian, semnat de profesorul Antonio Dianich, el însuşi istroromân. Intitulat „Vocabolario istroromeno-italiano. La varietà istroromena di Briani”, dicţionarul a văzut lumina tiparului, în ianuarie 2011, la editura italiană „Edizioni ETS” prin generoasa contribuţie a Departamentului de Lingvistică „Tristano Bolelli” al Universităţii din Pisa.

Cunoşteam, încă din toamna anului 2008, din corespondenţa cu profesorul Antonio Dianich, că dumnealui lucrează, de ani de zile, asupra acestui dicţionar al limbii vorbite altădată în localitatea istriotă Bărşcina. Prilejul cu care ne-am cunoscut la distanţă ne-a fost oferit de o iniţiativă pe care am lansat-o, la 17 aprilie 2008, în calitate de membru al Subcomisiei APCE pentru Minorităţi, împreună cu alţi 33 de deputaţi din 20 de state membre ale Consiliului Europei. Era vorba atunci de proiectul de Rezoluţie privind situaţia culturală dificilă a minorităţii istro-române deosebit de ameninţate, proiect înregistrat oficial la 21 aprilie şi difuzat, în limbile engleză şi franceză (La situation culturelle difficile de la minorité istro-roumaine particulièrement menacée/Difficult cultural situation of the Istro-Romanian minority particularly threatened), ca document al Consiliului Europei cu numărul Doc. 11595.

Prin amabilitatea autorului, valoroasa apariţie bibliografică şi lexicografică ne-a sosit zilele acestea la Chişinău, fapt pentru care nu numai că îi suntem deosebit de recunoscători, dar ne şi vedem obligaţi să o prezentăm deîndată, fie şi scurt, publicului nostru cititor.

Vom începe prin a arăta că dicţionarul domnului Dianich are o dedicaţie. Merită să o reproducem, întrucât aceasta, spre deosebire de toate comentariile şi explicaţiile făcute în italiană, este formulată în dialect istroromân: „Cesta libru fuost-a piseit za uspomena de mea måie Miţa lu Petărhuli, de me ceåce Buojo lu Şceavina, şi de tuoţ briiåni cårli scu restriţ pre tuota luma”, adică „Această carte a fost scrisă în amintirea mamei mele Miţa a lui Petărhuli, a tatălui meu Buojo lui Şceavina, şi a tuturor brienenilor care sunt risipiţi în toată lumea”.

Dicţionarul cuprinde doar material lexical colectat de-a lungul anilor, printr-un efort susţinut şi exemplar, de la vorbitorii dialectului istroromân care au mai supravieţuit în comuna în care autorul a copilărit sau, mai ales, de la consătenii săi plecaţi în diasporă, în special la New York, unde există o comunitate de câteva sute de istroromâni, fapt reflectat în chiar titlul lucrării: „Vocabolario istroromeno-italiano. La varietà istroromena di Briani” („Vlåşchi ce s-a ganeit în Bărşcina”, adică „Româna ce s-a vorbit în Bărşcina”).

În cele 233 (XXXIV plus 199) de pagini ale sale, lucrarea inserează, pe lângă Vocabularul propriu-zis şi o Culegere de texte în dialect istroromân: o Prefaţă a profesorului Roberto Ajello; Consideraţii generale; o amplă Introducere care include la rândul său o prezentare istorico-geografică şi cultural-spirituală a istroromânilor, a dialectului vorbit de ei, o listă de informatori, tabele cu un număr de 7 verbe conjugate (a vrea (vrea), a avea (vea), a fi (fi), a usca (uscå), a şti (şti), a mânca (muncå), a merge (meare)); un Tabel sinoptic al toponimelor istroromâne cu echivalentele lor italiene şi croate; o Listă a numelor de familii (case) şi a agrotoponimelor care figurează în lucrare. Textele istroromâne şi traducerile lor în italiană sunt grupate astfel: Istorie, Viaţa la ţară, Descântece şi vrăji, Ritmuri şi cântări, Proverbe şi zicători, Anecdote.

Pentru redarea cuvintelor şi textelor în dialectul istroromân, autorul foloseşte un sistem grafic propriu, inspirat din scrierea italiană şi croată, dar şi din alfabetul IPA (International Phonetic Association), ceea ce, la prima vedere, face textul istroromân poate mai greu de recunoscut de către persoanele obişnuite cu scrierea românească.

O informaţie de utilitate. Pentru cei interesaţi să intre în posesia valoroasei lucrări, vom preciza că dicţionarul poate fi livrat prin poştă, la preţul de 20 €. Editura primeşte comenzile în acest sens pe adresa electronică info@edizioniets.com sau la numerele de telefon (+39) 050-29544-503868 şi de fax (+39) 050-20158.

Să revenim însă la prezentarea propriu-zisă a acestui instrument lexicografic unic în felul său. „Dicţionarul se doreşte a fi o arhivă sau un depozitar al limbii aşa cum se vorbea ea înainte de ocupaţia croată şi înaintea plecării în diasporă, cu certitudine nu în iluzia că limba ar putea supravieţui la faţa locului, ci în speranţa că va putea rămâne o mărturie a existenţei ei”, spune profesorul Dianich în Introducerea sa. Autorul mai arată, de asemenea: „Acest dicţionar se vrea a fi însă, mai presus de orice, un omagiu adus populaţiei istroromâne, curajului şi tenacităţii cu care şi-a conservat limba de-a lungul secolelor până la limita oricărei posibilităţi omeneşti şi care astăzi, risipită în lume, asistă neputincioasă la agonia ei.

Dicţionarul istroromân-italian elaborat de profesorul Dianich şi publicat acum la Pisa are, fără exagerare, o importanţă inestimabilă pentru lexicografia şi dialectologia română. Această monumentală lucrare ştiinţifică şi instrument practic este rodul efortului unui singur om, efort pe care ar fi trebuit să-l depună instituţii ştiinţifice întregi.

Câteva cuvinte despre autor

profesorul Antonio Dianich

profesorul Antonio Dianich

Se prezintă modest, cu multă zgârcenie şi nostalgie, în acelaşi timp, el însuşi, pe supracoperta lucrării: „Sunt un istroromân născut la Fiume în 1933. În 1949 a trebuit să-mi părăsesc ţara. Sunt licenţiat în Limbi Clasice al Universităţii din Pisa şi al Şcolii Normale Superioare din aceeaşi localitate. Am predat întotdeauna limbile italiană şi latină în licee din Italia, dar şi la cele din Madrid sau din Istanbul. Actualmente sunt pensionar: locuiesc la Pisa, dar am scris această carte la umbra măslinilor din Casa di Cimitagna, la poalele altui Munte Mare (Monte Maggiore), unde creşte şi rodeşte cele mai bune prune un pom pe care l-au adus cu ei din Istria părinţii mei pe când era doar un puiete cu două frunze palide.” Vom adăugă faptul că profesorul istroromân Antonio Dianich este fratele unui mare teolog şi prelat romano-catolic, Severino Dianich, vicar al Arhiepiscopiei de Pisa.

Profesorul Dianich mai scrie, cu evidentă bucurie şi durere în suflet: „Istroromânii, un grup lingvistic minuscul din Istria, în a cărui istorie nu este cert aproape nimic cu excepţia dureroaselor întâmplări din ultimul război, care a determinat o dramatică plecare a lor în diasporă, au locuit pe dealurile din jurul lacului Felicia, iar acum, după întremarea lor din anii 1930, locuiesc într-o vale însorită de la poalele Muntelui Maggiore: o mică, săracă, dar fericită Arcadia, l’hortus conclusus-ul vieţii lor, al cântecului şi al graiului lor deosebit.

Acum însă vechile case de piatră, adesea având acoperişuri de stuf, sunt ocupate de persoane venite de pe aiurea: doar câţiva bătrânei care au rămas, căci nu i-a lăsat inima să plece, încă mai vorbesc bătrânul grai. Printr-o minune a istoriei, supravieţuieşte la New York o mică colonie, sortită şi ea să se stingă. Singurul lucru pe care l-am putut face a fost să recuperez din propriile-mi amintiri şi din cele ale unor ţărani forţaţi să devină cetăţeni ai unei mari metropole, relictele unui naufragiu fatal. Cartea de faţă se doreşte a fi o arhivă  a ceea ce încă supravieţuieşte din cultura ultimilor istroromâni şi, în mod deosebit, din limba lor (şi a mea) aflată pe moarte.

Mai este însă şi o „frumoasă călătorie de suflet” în autobiografia mea, o elegie pentru sfârşitul unei lumi, al lumii noastre istroromâne.

Aceste cuvinte, scrise cu atâta suflet, concentrează în ele drama comunităţii istroromâne şi ne scutesc de datoria de a mai adăuga ceva.

Şi totuşi… Merită totuşi să lansăm cu această ocazie, a apariţiei primului dicţionar istroromân-italian, alcătuit de un istroromân, o frumoasă provocare… Multă lume s-ar gândi, poate, la aşa ceva. Dacă aş fi din Bucureşti şi ar depinde de mine, aş căuta, fără ezitare, să răsplătesc, în numele tuturor românilor, efortul distinsului profesor Antonio Dianich, cel mai mare intelectual istroromân în viaţă. Cultural vorbind, Domnia sa a făcut pentru istroromâni ceea ce un alt distins profesor, Petar Atanasov de la Skopie (Macedonia), a făcut (şi face) pentru megleno-români. Dacă profesorul Andrei Glavina a fost, la începutul secolului XX, primul apostol al isroromânilor, profesorul Antonio Dianich este acum, la venerabila vârstă de 77 de ani, ultimul lor patriarh şi apostol.

O lansare de carte în Bucureşti şi în alte centre culturale ale ţării, cu participarea autorului, şi o reeditare a dicţionarului în România, cu alfabet românesc ar fi de luat în seamă.

Probabil că nici Academia Română şi nici Preşedintele României nu ar greşi deloc dacă şi-ar opri atenţia şi generozitatea asupra acestui om care are meritul real de a fi contribuit exemplar la cunoaşterea şi, poate, supravieţuirea comunităţii istroromâne aflate în agonie sub ochii neputincioşi (şi nepăsători?) ai Statului (naţional) Român.

Vlad CUBREACOV, FLUX

Nota noastră: Dialectul istroromân este unul dintre cele 4 dialecte istorice ale limbii române (alături de dialectele megleno-român, aromân şi daco-român).

Organizaţia internaţională UNESCO a inclus dialectul istroromân în Cartea Roşie a limbilor în pericol (UNESCO Red book on endangered languages), amintind că este grav periclitat, întrucât nu există administraţie, învăţământ, presă sau biserici în acest dialect istoric al limbii române.

Zona locuită de istroromâni este cunoscută până astăzi şi ca regiunea Ciceria, fapt pentru care aceşti confraţi ai noştri mai sunt numiţi şi Cici. Unii le mai spun onomatopeic Ciribiri (după cuvintele pronunţate dialectal „cire”/cine şi „bire”/bine). Ei îşi spun astăzi Vlåhi,iar din vechime şi până nu demult şi-au spus Rumâri sau Rumeri. Cele mai recente ediţii ale marilor enciclopedii ale lumii, precum şi UNESCO ne prezintă cifre care variază între 500 şi 1500 de vorbitori concentraţi în special în opt localităţi din partea croată a peninsulei Istria şi în două localităţi din partea slovenă a peninsulei. Potrivit altor surse, numărul vorbitorilor de istroromână ar fi şi mai mic. Oricum, acesta este în declin continuu. În Croaţia istroromânii locuiesc în satul Žejane/Jeiăni (cea mai mare dintre toate localităţile istroromâne, situată la nord de Muntele Mare sau Maggiore/Učka) din plasa Mune, judeţul (županija) Primorsko-goranski, precum şi de satul Šušnjevica/Şuşneviţa sau Val d’Arsa şi cătunele Brdo/Bârda, Jesenovik/Sucodru, Nova Vas/Nosela, Kostračani/Costerceani, Letaj/Letai şi Zankovci din plasa Kršan/Crişan, judeţul (županija) Istria, iar în Slovenia este vorba de localităţile Golac şi Polijane.

Andrei Glavina, supranumit „Apostolul istroromânilor”, a înfiinţat şi a condus între 1921 şi 1925 la Šušnjevica/Şuşneviţa şcoala „Împăratul Traian” cu predare în dialectul istro-român şi în româna literară, tot el fiind şi autor al primei cărţi de rugăciune în dialectul istroromân. Istroromânii sunt romano-catolici. Printre marile personalităţi date de istroromâni se numără: Matei Vlăhici (1520-1575), teolog protestant de limbă latină şi germană din secolul XVI, primul şi cel mai de încredere colaborator al lui Martin Luther; Nicolae Teslea (1856-1943), devenit cunoscut ca Nicola Tesla (în croată şi în alte limbi), recunoscut unanim pe plan mondial ca cel mai mare inventator al secolului XX şi supranumit „extraterestrul român”. Nicolae Teslea a înregistrat peste 1200 de invenţii de o tehnicitate ce surclasa contemporaneitatea şi care sunt aplicate abia acum, în secolul XXI. În SUA foarte multă lume spune că numele corect al secolului XXI este Nicolae Teslea.

Printr-o Decizie a Ministerului croat al Culturii din 27 august 2007 graiurile istroromâne (Istro-rumunjski govori (vlaški i žejanski)) au fost declarate drept bun cultural nematerial şi incluse în Lista bunurilor culturale nemateriale protejate (Lista zaštićenih nematerijalnih kulturnih dobara), care cuprinde orice bun care s-a înrădăcinat ca tradiţie şi prezintă valoare deosebită sub aspect ştiinţific, etnografic, sociologic, antropologic sau lingvistic. În afara acestui act declarativ, nici o altă măsură practică nu a fost întreprinsă în vederea salvării graiurilor istroromâne.

Vlad CUBREACOV

Doamna Sofia Marinca de la Gislaved, Suedia, a avut bunăvoinţa să traducă acest articol în suedeză, în vederea difuzării lui în ţara sa de reşedinţă, într-un efort de aducere a cazului şi problematicii istro-române în atenţia publicului de limbă suedeză, fapt pentru care îi suntem profund recunoscători. Cu îngăduinţa doamnei Sofia Marinca publicăm mai jos versiunea suedeză a articolului.

Elegi för istrorumäner vid uppkomsten av det första istrorumänska-italienska lexikonet

Översättning av artikeln skriven av Vlad Curbeacov på nyhetssidan nedan http://www.flux.md/articole/11493/

För första gången har det kommit ut ett istrorumänskt-italienskt lexikon, författat av professor Antonio Dianich, själv istrorumän. Med titeln “Vocabolario istroromeno-italiano. La varietà istroromena di Briani” kom det från tryckeriet i januari 2011 på det italienska bokförlaget “Edizioni ETS”, genom generöst bidrag från det lingvistiska departamentet “Tristano Bolelli” vid Pisas universitet.

Redan hösten 2008, då jag brevväxlat en tid med professor Antonio Dianich, kände jag till att han sedan många år jobbade på detta lexikon av ett språk som en gång talades i det området på Istrien som heter Bărşcina. Vi blev bekanta tack vare ett initiativ som jag tog den 17 april 2008, som medlem i APCE (Underutskottet för nationella minoriteter) tillsammans med 33 andra parlamentariker från 20 länder i Europeiska Kommissionen. Det handlade då om projektet Difficult cultural situation of the Istro-Romanian minority particularly threatened, projekt som blev registrerat den 21 april och tillkännagiven som Europakommissionens dokument med nr: Doc. 11595.

Genom författarens vänlighet, landade den värdefulla bibliografiska och lexikografiska publikationen hos oss i Kishinev (Moldavien). Vi är inte bara tacksamma för detta vi känner att vi måste presentera den omedelbart för vår läsande publik.

Jag ska börja med att visa att professorns lexikon har en dedikation. Jag måste återge den eftersom denna, till skillnad från alla kommentarerna och förklaringarna gjorda på italienska, är formulerad på istrorumänska: „Cesta libru fuost-a piseit za uspomena de mea måie Miţa lu Petărhuli, de me ceåce Buojo lu Şceavina, şi de tuoţ briiåni cårli scu restriţ pre tuota luma”, („denna bok skrevs till minne av min mamma Miţa, dotter till Petărhuli, av min far Buojo, son till Şceavina och av alla brianerna som är spridda i hela världen”).

Lexikonet innehåller lexikalt material samlat under många år genom en långvarig process från istrorumänsktalande personer. De är människor som har överlevt historiens gång i den by där författaren tillbringade sin barndom. Det är också mycket material från de bybor som har varit tvungna att utvandra, många till New York där det finns en diaspora på några hundra istrorumäner. Det faktum avspeglar sig redan i verkets titel ” La varietà istroromena di Briani” („Vlåşchi ce s-a ganeit în Bărşcina”), dvs. ”Rumänskan som talades i Bărşcina”.

På sina 233 sidor innehåller arbetet förutom det egentliga uppslagsverket även en textsamling i den istrorumänska dialekten, ett förord skrivet av professor Roberto Ajello, allmänna överväganden, en omfattande introduktion som, i sin tur, inkluderar en historisk-geografisk och kulturell-spirituell presentation av istrorumänerna och dialekten de talar, en förteckning över uppgiftslämnare, tabeller med 7 böjda verb (att vilja, att ha, att vara, att torka, att veta, att äta, att gå), en tabell av ortnamn med sina motsvarigheter på istro-rumänska, italienska och kroatiska samt en lista med namn och gårdar. De istrorumänska texterna och deras översättningar på italienska är grupperade som följer: Historia, Livet på landet, Besvärjelser och trolldom, Rytmer och sånger, Ordspråk och talesätt, Anekdoter.

För återgivandet av ord och text på den istrorumänska dialekten använder författaren ett eget grafiskt system inspirerat av den italienska och den kroatiska stavningen men även från alfabetet IPA (International Phonetic Association), vilket kanske till en början gör den istrorumänska texten lite svårare att känna igen av personer som är vana vid den rumänska stavningen.

En användbar upplysning, för de som är intresserade att få tag på detta värdefulla verk kan lexikonet beställas och skickas då med post till priset av 20 €. Förlaget tar emot beställningar på e-post: info@edizioniets.com eller tel. (+39) 050-29544-503868 och fax (+39) 050-20158.

Låt oss dock återvända till den egentliga presentationen av detta lexikografiska instrument, enastående på sitt sätt. ”Ordboken är tänkt att vara ett arkiv eller en bevarare för språket så som det talades före den kroatiska ockupationen och före den påtvingade emigreringen, inte i illusionen att språket skulle kunna överleva men i hoppet att det ska kunna vara en vittnesbörd för dennas existens”, säger professor Dianich i sin introduktion. Han säger också ”detta lexikon vill sig vara, framförallt, en hyllning till det istrorumänska folket, till dess mod och styrka med vilka de har konserverat sitt språk under århundradena ända intill gränsen för all mänsklig möjlighet och som idag, spritt överallt i världen, uthärdar sin vånda”.

Det istrorumänska-italienska lexikonet, utarbetat av professor Dianich och nu utgivet i Pisa, är utan att överdriva ovärderligt viktigt för den rumänska lexikografin och dialektologin. Detta gigantiska vetenskapliga arbete och praktiska instrument är frukten av en enda mans arbete, en ansträngning som skulle ha gjorts av hela vetenskapliga institutioner.

Några ord om författaren

Han presenterar sig modest, med anspråkslöshet och nostalgi på samma gång, på omslaget: ”Jag är en istrorumän född i Fiume 1933. År 1949 var jag tvungen att lämna mitt land. Jag har filologiexamen i klassiska språk på Pisa Universitet och på ”Scuola Normale Superiore” på samma ort. Jag har alltid undervisat i latin och italienska på olika gymnasier i Italien men även i Madrid och Istanbul. Numer är jag pensionär. Jag lever i Pisa, men har skrivit denna bok under olivträdens skugga vid Casa di Cimitagna, vid foten av ett annat stort berg (Monte Maggiore), där det växer och ger de godaste plommonen, ett plommonträd som mina föräldrar hade med sig från Istrien, då det var tunn och ung med ett par vissna blad”.

Vi tilläger att den istrorumänske professorn Antonio Dianich är bror till en stor teolog och prelat, romersk-katolsk, Severino Dianich, biskop av Ärkestiftet i Pisa. Professorn Dianich skriver också med uppenbar glädje och sorg i själen: ”Istrorumänerna, en mycket liten lingvistisk grupp från Istrien, i vars historia nästan ingenting är säkert, med undantag från de smärtsamma händelserna från det senaste kriget, som har orsakat en dramatisk utflyttning till diaspora, har bott på backarna runt Feliciasjön och nu, efter deras återhämtning från 30-talet, bor de i en solig dal vid foten av Monte Maggiore; en liten, fattig men lycklig Arcadia, l’hortus conclusus i deras liv och i deras sång och tal som är så annorlunda.

Idag, är de gamla stenhusen, ofta med vasstak, ockuperade av personer som kommer från olika håll, bara några gamlingar är kvar – de som inte hade hjärtat att gå – och pratar fortfarande den gamla dialekten. Genom ett historiskt under överlever i New York en liten koloni, även den dömd att slockna. Det enda jag kunde göra var att hämta reliker av ett totalt skeppsbrott från mina och några bönders, tvungna att bli medborgare i en stor metropol, gamla minnen. Denna bok är tänkt att vara ett arkiv av det som fortfarande överlever från de sista istrorumänernas kultur och i synnerhet av deras (och mitt) språk som ligger på dödsbädden. Men det är även en ”vacker själsresa” i min självbiografi, en elegi för världens slut, vår istrorumänska värld”.

Dessa ord, skrivna från djupet av hjärtat, koncentrerar i sig själva det istrorumänska folkets hela drama och det befriar oss från skyldigheten av att tillägga något.

Fakta

Den istrorumänska dialekten är en av de 4 historiska dialekterna av det rumänska språket (de andra är meglenorumänska, arumänska och dacorumänska). UNESCO har satt den istrorumänska dialekten i Red Book (utrotningshotade språk) där det påpekas att språket är allvarligt hotat, eftersom det inte finns administration, utbildning, medier eller kyrkor på den historiska dialekten av rumänska språket.

Vlad CUBREACOV

Översättning gjord av Sofia Marica,  Gislaved, Mars 2011